Eseuri AMG

1. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CATARACTA

Definitie:
Cataracta este boala oculară caracterizată prin opacefierea progresivă a cristalinului.
Culegerea datelor
• circumstanţe de apariţie:
- persoane vârstnice (cataracta senilă)
- traumatisme (cataractă traumatică)
- boli metabolice - diabet zaharat, avitaminoze (cataractă secundară)
- boli infecţioase ale mamei în timpul sarcinii (cataractă congenitală)
• manifestări de dependenţă (semne şi simptome posibile)
- scăderea acuităţii vizuale care poate fi cu instalare insidioasă (cataracta senilă) sau cu instalare rapidă
(cataracta traumatică)
- localizarea cataractei unilaterală şi apoi la celălalt ochi (cataracta senilă) şi bilaterală (în cataracta congenitală)
Probleme
- comunicare ineficientă la nivel sensorial- vizual
- alterarea confortului psihic(anxietate)
- devalorizare(izolare)
- risc de accidente, căderi - în special la vârstnici
- deficit de autoîngrijire
Obiective
- pacientul să-şi recapete vederea
- să fie ferit de riscul accidentelor şi complicaţiilor
Intervenţii
Asistenta:
- îndrumă pacientul ambulator la serviciul de specialitate pentru a aprecia necesitatea actului operator
• în perioada preoperatorie:
- asigură semiobscuritate în încăpere,
- ajută pacientul să cunoască topografia secţiei, face exerciţii de mers în cameră şi la exterior cu ochii
ocluzionaţi
- învaţă pacientul să folosească instalaţiile de semnalizare pentru a se adapta perioadei postoperatorii
- recoltează produse pentru examene de laborator (sânge pentru uree, glicemie, TS, TC; urină, secreţie oculară)
- conduce pacientul la examene de specialitate: examen cardiologie – EKG
- asigură liniştea şi odihna preoperatorie
• în perioada postoperatorie supraveghează pacientul permanent pentru a-şi menţine pansamentul binocular (se
pansează şi ochiul sănătos pentru a evita clipitul)
- supraveghează pulsul, tensiunea arterială
- educă pacientul să nu facă mişcări bruşte, să vorbească în şoaptă, să stea în decubit dorsal şi lateral pe partea
sănătoasă timp de 24 ore.
- administrează calmante ale durerii
- asigură 24 ore regim hidric prin tub de succţiune pentru a evita masticaţia
- schimbă pansamentul când este îmbibat cu sânge şi/sau secreţie
- serveşte pacientul la pat
- ajută pacientul să coboare din pat când medicul a permis mobilizarea
- supraveghează tranzitul intestinal pentru a preveni constipatia
- administrează tratamentul general şi local recomandat
- aplică pansamentul monoocular, ochiul sănătos rămânând descoperit când evoluţia este favorabilă
- susţine psihic pacientul, conştientizându-l că vederea ao recapătă parţial, iar trecerea timpului poate aduce
rezultatul dorit
- educă pacientul să se prezinte după externare la controale periodice, să utilizeze corect ochelarii cu lentile
convexe pentru distanţă şi citit (în cazul în care intervenţia chirurgicală a constat în extragerea cristalinului, fără
implant de cristalin artificial).

1
 2. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GLAUCOM
Definitie:
Glaucomul este o stare patologică caracterizată prin hipertensiune intraoculara şi leziuni vasculare care duc la
atrofia nervului optic.
Forme clinice:
- glaucomul infantile;
- glaucomul adultului cu manifestare acută sau cronică
Culegerea datelor
• circumstanţe de apariţie:
- tulburări congenitale de drenaj a umorii apoase (glaucom infantil)
- persoane cu sistem nervos labil, emotive
- schimbări bruşte de temperatură
• manifestări de dependenţă (semne şi simptome posibile):
• Glaucomul acut
- dureri oculare şi perioculare foarte vii cu iradiere temporală, occipitală şi însoţite de lăcrimare
- scăderea acuităţii vizuale
- greţuri şi vărsături
- anxietate
- alterarea stării generale
• Glaucomul cronic
-dureri periorbitale permanente
- scăderea insidioasă a vederii - cecitate în 10-15 ani
Probleme
- disconfort(dureri oculare şi perioculare)
- intoleranţă digestivă
- comunicare ineficientă la nivel senzorial-vizual
- anxietate
Obiective
- pacientul să aibă stare de bine fizic şi psihic
- să aibă acuitatea vizuală în limitele vârstei
- să se prevină complicaţiile invalidante
Intervenţii
• în glaucomul acut:
- asistenta asigură internarea pacientului în spital, repaus la pat, în cameră cu semiobscuritate
- participă la examinarea pacientului, pregătind instrumentele pentru măsurarea tensiunii intraoculare
- linişteşte pacientul, administrează medicaţia tranchilizantă şi analgezică prescrisă
- administrează tratamentul medicamentos recomandat pentru reducerea tensiunii intraoculare: instilaţii cu
pilocarpină 1%, diuretice (ederen), purgative, perfuzie cu Manitol 15%;
- asigură alimentaţia hiposodată şi cu un aport redus de lichide;
• în glaucomul cronic
- educă pacientul să urmeze corect tratamentul local şi general prescris (pilocarpină sol. 1-3%, vit PP)
- recomandă alimentaţie desodată, cu reducerea lichidelor, fără condimente, alcool, cafea
- recomandă regim de viaţă ordonat, fără emoţii negative cu respectarea orelor de somn (în timpul somnului
capul va fi aşezat mai sus pe două perne)
- educă pacientul pentru a purta ochelari fumurii în timpul zilei, să evite întunericul şi trecerile bruşte de ia
temperaturi scăzute la căldură
- încurajează pacientul privind evoluţia favorabilă a bolii dacă respectă recomandările medicale
- pregăteşte preoperator şi îngrijeşte postoperator pacientul cu glaucom când tensiunea intraoculară nu scade.

2
 3. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DISLIPIDEMII
Definiţie
Dislipidemie este o afectiune caracterizata prin alterarea metabolismului grasimilor evidentiata prin modificarea
valorilor colesterolului, LDL-colesterolului, HDL-colesterolului, trigliceridelor.
•Totalitatea tulburărilor cantitative şi calitative ale lipidelor plasmatice (C, TG, HDLc)
•Prevalenţa >30%
•Factor major de risc pentru ATS
•“Normalul” lipidic: Colesterol total (ct)<200 mg%; Trigliceride(TG )<150 mg%; HDLc: ♀: 40-45 mg%; ♂:
45-50 mg%
Dislipidemie - clasificare
 genetica
 secundara altor afectiuni
Defectele genetice sunt localizate la nivelul genelor care sintetizeaza enzimele implicate in hidroliza grasimilor
(lipoproteinlipaza, lipaza hepatica) sau la nivelul genelor implicate in sinteza apoproteinelor. Dislipidemiile genetice
pot fi autosomal dominante (este suficient ca unul dintre parinti sa prezinte defectul genetic) sau autosomal recesive
(trebuie ca ambii parinti sa prezinte defectul genetic).
Dislipidemia secundara insoteste alte tipuri de afectiuni :
 obezitatea (cresterea masei de tesut adipos si cresterea rezistentei la insulina determina o productie in
exces de acizi grasi liberi cu cresterea valorilor de LDL si VLDL)
 diabetul zaharat determina tulburari ale metabolismului lipoproteinelor prin hiperglicemie si
hiperinsulinemie la persoanele cu rezistenta la insulina
 afectiunile tiroidiene, in special hipotiroidismul se asociaza cu niveluri crescute pentru LDL-colesterol
prin scaderea clearence-ului hepatic
 afectiunile renale (in special sindromul nefrotic) se asociaza cu hipercolesterolemie si hipertrigliceridemie
 bolile hepatice pot determina atit cresterea nivelurilor de lipoproteine prin scaderea clearence-ului
acestora cat si scaderea lor prin afectarea capacitatii de biosinteza a apoproteinelor
 sindromul Cushing prin valori crescute de glucocoticoizi determina cresteri de VLDL, LDL, tigliceride
 estrogenii cresc sinteza de VLDL si HDL
 consumul de alcool in exces inhiba oxidarea acizilor grasi liberi si creste nivelul de trigliceride
 dietele bogate in grasimi saturate (carne, lapte, ciocolata, produse de patiserie, prajeli) produc
dislipidemii
 medicamentele modifica nivelurile de colesterol (diureticele tiazidice, estrogenii, betablocantele)
 stressul, anxietatea, fumatul
Diagnosticul dislipidemiei se bazeaza pe :
 examen clinic care evidentiaza xantelasme (leziuni plane, de culoare galbuie localizate la nivelul
pleoapelor) sau xantoame (leziuni localizate la nivelul tendoanelor)
 examen de laborator care arata modificari la nivelul : colesterolului, HDL-colesterolului, LDL-
colesterolului, trigliceridelor
 excluderea unor cauze secundare prin efectuarea unor analize suplimentare : glicemie, hormoni tiroidieni,
transaminaze, uree, creatinina
 identificarea unor factori asociati dislipidemiilor : obezitatea, fumatul, consumul de alcool, sedentarismul
Istoricul familial, xantoamele, xantelasmele, valori foarte mari pentru LDL-colesterol sau trigliceride (peste
1000mg/dl) orienteaza spre o cauza genetica a dislipidemiilor.
Dozarea lipidelor
CT: >200 mg%
TG: >150 mg%
HDLc: ♂: <40 mg%; ♀: <45 mg%
Alte metode (folosite rar în practică)
 electroforeză
 ultracentrifugare
 dozarea apoproteinelor
Manifestari de dependenta:
Dislipidemia in sine nu are semne sau simptome.
- prezente in functie de afectiuni asociate
- sunt prezente:
- xantelasme=anamblu de pete mici galbui, cu margini regulate, localizate la nivelul pleoapelor catre partea
nazala. Pot fi rezultatul unor niveluri crescute de colesterol, evolutia sa fiind benigna si foarte lenta)
- Xantome= mica tumora benigna formata din macrofage (celule mari avand proprietatea de a ingera si a
distruge particule mari) bogate in depuneri lipidice. Xantoamele formeaza pete sau noduli subcutanati, adesea de
culoare galbena, uneori rosie sau bruna.

3
 - hipertrigliceridemia prin deficit de LPL si Apo CII – boala se manifesta la nou-nascut si copilul mic
prin acumulare de chilimocroni. Copii acuza frecvent dureri abdominale severe (cu sau fara pancreatita), xantoame
eruptive (papule mici rosii-portocalii) la nivelul cotelor, genunchilor, spatelui.
- Alte manifestari pot fi: lipemia retinalis, parestezii ale extremitatilor (in special pe fata dorsala a mainii si
picioarelor), roseata (flush) pe fata si torace, artralgii, hepatomegalie, splenomegalia.
Dislipidemie - consecinte
 factor de risc pentru boala cardiovasculara
 ateroscleroza
 boala vasculara periferica
 pancreatita acuta (hipertrigliceridemia)
Un studiu publicat in revista Lancet (09.2010) a aratat ca scaderea LDL-colesterolului cu 1mmol/l a redus de 5
ori riscul de evenimente vasculare majore (infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, revascularizatia
coronariana).
Obiective
•sa se normalizeze valorile CT, TG, LDL şi HDL – contribuie la prevenţia primară sau secundară a bolilor
cardiovasculare.
•Pacientul sa fie echilibrat hidroelectroliltc si acido-bazic
•Pacientul sa respecte regimul alimentar.
•Pacientul sa fie ferit de complicatii.
Parametrii luaţi în considerare:
•LDL
•HDL
•prezenţa/absenţa bolilor cardiovasculare
•alţi factori de risc
Interventii AM
- urmareste respectarea regimului alimentar;
- supravegheaza functiile vitale, greutate corporala, diureza;
- incurajeaza pacientul pentru respectrea programului de exrcitii fizice;
- recolteaza sange pentru examene de laborator;
- administreaza medicatia prescrisa de medic.
Mijloace terapeutice
• dieta
• Medicaţia hipolipemiantă
1. Fibraţi
2. Statine (± ezetimide)
3. Alte (răşini chelatoare de acizi biliari, acid nicotinic)
Educarea pacientului:
• terapia nutritionala
• scaderea grasimilor saturate si polinesaturate pina la 10 % din numarul total de calorii
• scaderea consumului de colesterol(< 300mg/zi)
• consumul de fibre care impiedica absorbtia zaharurilor
• suplimente antioxidante (vitamina C, vitamina E) si cresterea consumului de vegetale si fructe pentru
prevenirea aterosclerozei
• scadere ponderala (daca este necesar)
• promovarea activitatii fizice
Recomandarile generale sunt reprezentate de:
 consumul unei alimentatii diversificate;
 adaptarea aportului energetic la statusul ponderal si activitatea fizica desfasurata, in vederea obtinerii unei
greutati normale;
 incurajarea consumului de legume, fructe, produse din cereale, paine integrala, peste, carne slaba si
produse lactate cu continut lipidic redus;
 reducerea ingestiei de acizi grasi saturati (carne, lactate, uleiuri folosite la gatit, margarine solide);
 consumul de acizi grasi mononesaturati (din uleiul de masline) si polinesaturati ( cei afla-6 se gasesc in
uleiul de soia si in floarea soarelui, iar cei afla-3 in uleiul de peste);
 reducerea ponderii grasimilor la mai putin de 30% din aportul energetic;
 evitarea folosirii sarii de bucatarie la gatit.
Alimente cu continut bogat in colesterol: creier de bovina, ficat, unt, galbenusul de ou, carne de vita si porc,
branza, lapte.
Efectuarea in mod regulat de efort fizic moderat (30 de minute de exercitiu fizic sau mers pe jos 3 km)
determina o scadere a trigliceridemiei si o crestere a concentratiei HDLc (colesterol bun) si previne bolile cardio-
vasculare.

4
Statine (± ezetimide)
• atorvastatin (Sortis)
• simvastatin (Zocor)
• pravastatin (Elisor)
• lovastatin (Mevacor)
• fluvastatin (Lescol)
• rosuvastatin (Crestor)
Fibraţi
• fenofibrat (Lipanthyl)
• bezafibrat (Regadrin)
• ciprofibrat (Lipanor)
Sindromul metabolic
Criteriile OMS (1998)
• hiperglicemie (AGJ/ STG/ DZ ) sau insulinorezistenţă
• plus cel puţin 2 din următoarele criterii:
• TA 140 mmHg/90 mmHg
• TG >150 mg% şi/sau HDLc <35 mg% (♂) şi <38 mg% (♀)
• indice abdomino-fesier >0,85 (♀) şi >0,90 (♂)
• microalbuminurie.

5
 4. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GUTĂ
Definitie:
Se caracterizează prin tulburarea metabolismului proteic, cu creşterea uricemiei şi depunerea de uraţi la nivelul
articulaţiilor şi leziuni viscerale (rinichi).
Cauze: – scăderea eliminării renale de acid uric
– acid uric în exces
– supraalimentaţie proteică
Culegerea datelor
Circumstanţe de apariţie:
– vârstă peste 40 de ani, mai ales bărbaţii
– obezitatea
– sedentarismul
– alimentaţie bogată în proteine – carne, viscere (creier, intestine)
Manifestări de dependenţă
În accesul gutos
– durerea apare brusc noaptea, este insuportabilă şi monoarticulară (la nivelul halucelui)
– articulaţia este tumefiată, tegumentele sunt albastru-violacee, căldură locală, uneori febră şi frison
– ziua durerile dispar revenind noaptea următoare mai intensă, prinzând şi alte articulaţii
În stadiul cronic
– accesele dureroase se repetă la intervale variabile
– apar tofii gutoşi depuneri urice în articulaţii şi în piele (coate, degete, pavilionul urechii)
– prezintă anchilozele articulare
– acidul uric
creatinina sunt modificate în accesele gutoase
ureea
Problemele bolnavului
În accesul gutos
– disconfort(durere articulară)
– hipertermie
– risc de deshidratare
În stadiul cronic
– disconfort(dureri articulare)
– imobilitate
– alterarea tegumentelor prin prezenţa tofilor gutoşi
– risc de complicaţii- litiază urică,invalidităţi
Obiective de îngrijire
– pacientul să cunoască şi să respecte alimentaţia prescrisă pentru a preveni accesele gutoase
– să prezinte un ecilibru al metabolismului proteinelor
– să prevină complicaţiile bolii
Intervenţiile AM
În accesul gutos
– repaus la pat
– se aplică comprese locale, alcoolizate reci, se imobilizează articulaţia
– se asigură regim alimenta lacto-făinos-vegetarian, hipocaloric, cu aport mare de lichide (se reduce
pâinea albă şi spanacul)
– se administrează medicaţia prescrisă (specifică şi antiinflamatorie)
– recoltează sânge şi urină pentru examenele de laborator (uree, acid uric, creatinină)
În guta cronică
– se instituie regim hipoproteic (1 gr./Kgcorp/zi)
– se exclud din alimentaţie carnea, viscerele, conservele de carne)
– se asigură 2–2,5 l lichide pe zi
– legumele şi fructele vor fi consumate în alternanţă cu lactatele (menţine PH-ul alcalin al urinei)
– educă pacientul să respecte alimentaţia pentru a preveni complicaţiile bolii
– ajută pacientul, dacă au survenit anchiloze
– recoltează sânge şi urină pentru examene de laborator
– administrează medicaţia prescrisă

6
 5. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU DIABET ZAHARAT
Definiţie
Diabetul zaharat este o boala metabolica cu evolutie cronica, transmisa genetic sau castigata in timpul vietii,
caracterizata prin perturbarea metabolismului glucidic, insotita sau urmata de perturbarea celorlalte metabolisme
(lipidic, proteic, mineral).
Dupa OMS, clasificarea actuala a diabetului zaharat este urmatoarea :
 Diabet zaharat tip I, insulinodependent (20% din cazuri apar sub varsta de 20 de ani)
 Diabet zaharat tip II, insulinoindependent (80% din cazuri au raspuns pozitiv la antidiabeticele orale)

EDUCATIA PENTRU PREVENIREA DIABETULUI ZAHARAT

Masuri de profilaxie primara
Masurile vizeaza reducerea numarului de cazuri noi de imbolnavire si constau in:
- dispensarizarea persoanelor cu factori genetici potential diabetogeni (DZ la rudele de grad I);
- dispensarizarea persoanelor cu infectii pancreatotrope (virus urleian, virusul hepatitei);
- educarea populatiei pentru a reduce din alimentatie glucidele rafinate, excesul de glucide);
- educarea populatiei pentru a combate supraalimentatia, obezitatea, stresul – factori ce favorizeaza diabetul
zaharat de maturitate;
- educarea femeilor care au nascut feti cu greutate de peste 5 Kg sa reduca glucidele din alimentatie, sa
monotorizeze glicemia;
- educarea tinerilor diabetici care vor sa aiba copii sanatosi sa evite casatoriile cu parteneri diabetici (riscul
pentru copil este de 60-100% sa aiba diabet zaharat).
Masuri de profilaxie secundara
- dispensarizarea bolnavilor cu DZ prin efectuarea periodic a controalelor clinice si de laborator;
- invatarea pacientului sa isi administreze corect medicamentele si sa-si prepare alimentele pentru a putea duce
o viata cvasinormala;
- invatarea pacientului sa evite alcoolul, fumatul, eforturile fizice mari, obezitatea, pentru a preveni
complicatiile bolii;
- invatarea pacientului sa utilizeze mijloacele de monitorizare a glicemiei la domiciliu.
Masuri de profilaxie tertiara
- Readaptarea individului, reinserarea sa sociala in cazul aparitiei unor complicatii invalidante (nevrite,
retinopatie diabetica).
Masuri de gradul IV
- In stadiile finale ale bolii, asigurarea unei morti demne, linistite.
EVALUAREA FUNCTIONALA
Glicemia
- se recolteaza 2 ml sange venos intr-o eprubeta cu 4 mg florura de sodiu sau cu sistemul vacutainer;
(glicemia normala 80-120mg% testul tolerantei la glucoza pe cale orala TTGO – tehnica OMS);
- se recolteaza sange pentru dozarea glucozei a jeune;
- se administreaza 75 g glucoza pulvis dizolvata in 200 ml apa;
- se recolteaza sange pentru dozarea glucozei la 30,60,90,120 minute dupa administrarea glucozei;
- interpretare la 2 ore: dupa administrarea glucozei TTGO mai mic sau egal cu 200 mg% la persoanele
sanatoase. Valorile TTGO peste 200 mg% sunt caracteristice pentru persoanele cu DZ.
Rezerva alcalina
- se recolteaza sange venos pe heparina sau cu sistem vacutainer; normal 27mEq/l, scade in DZ decompensat
Glicozuria
- se recolteaza urina din 24 de ore intr-un borcan curat, gradat.
Din intreaga cantitate se trimit la laborator 150-200ml urina; pe eticheta ce insoteste produsul se noteaza
cantitatea de urina/24 de ore. Normal, glicozuria este absenta.
Dozarea corpilor cetonici
- se recolteaza urina din 24 de ore, se trimit la laborator 150ml. Prezenta corpilor cetonici se intalneste in coma
diabetica si la pacientii cu varsaturi prelungite.
Toleranta la glucide
- scop: stabilirea dozei de insulina ce urmeaza a se administra
- se administreaza pacientului timp de 3 zile, in alimentatie o cantitate fixa de glucide
- zilnic se recolteaza urina din 24 ore (pentru glicozurie) si sange (pentru dozarea glucozei)
- se face media glicozuriei pe cele 3 zile si se scade cantitatea de glucide administrate in 24 ore
- daca pacientul nu prezinta glicozurie sau 10g/24 ore, se considera o buna toleranta la glucide.
Testul de toleranţă la glucoză pe cale orală (TTGO)
TTGO se efectuează şi se interpretează după criterii OMS: cu trei zile înainte de testare se indică o alimentaţie
cu cel puţin 150 g de glucide (deci nu post sau cură de slăbire); în ziua TTGO, se recoltează sânge venos pe
anticoagulant pentru dozarea glicemiei à jeun din plasma rezultată; imediat după aceasta subiectul va trebui să ingere o
soluţie din 75 g de glucoză pulvis dizolvată în 300 ml de apă (concentraţie 25%) în decurs de 5 minute. După două ore
se repetă prelevarea de sânge în acelaşi mod. Dozarea glicemiei se face prin metoda enzimatică, cu glucozoxidază.
7
 Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valoarea glicemiei la 2 ore:
 glicemie <140 mg% = normal
 glicemie 140-199 mg% = scăderea toleranţei la glucoză (STG)
 glicemie ≥200 mg% = DZ
În prezent, se consideră că efectuarea TTGO nu aduce beneficii notabile faţă de glicemia à jeun.
Hemoglobina glicozilata (Hb A1c) – este o fractiune din Hb care se uneste cu resturi de glucoza; un test de
confirmare a mentinerii sub control a glicemiei pe ultimele trei luni. Nivelul recomandat de experti este ca daca
HbA1c ≥ 6.5%, persoana sa fie diagnosticata ca diabetica.
 Circumstante de aparitie
- persoanele cu risc genetic (o singura gena sau poligenetica);
- persoane cu boli care scad rezerva functionala a pancreasului, actionand asupra celulelor beta,
(traumatisme pancreatice, pancreatite urleiene, alcoolism, lues);
- persoane cu boli care scad rezerva functionala a pancreasului prin suprasolicitarea celulelor beta si
epuizarea lor (supraalimentatie, obezitate, sarcina, traume psihice);
- persoane care fac tratamente cu citostatice, imunosupersive, glicocorticoizi, ACTH, care inhiba sinteza
insulinei.
 Manifestari de dependenta (semne si simptome):
- poliurie, 4-5 litri/24 ore;
- polidipsie, ingestia 2-5 litri lichide/24 ore;
- polifagie accentuata, indeosebi la tineri;
- scaderea ponderala, ca urmare a catabolismului si pierderilor de material energetic (glucoza);
- astenie fizica si intelectuala;
- crampe musculare;
- prurit genital si infectii genitale fara raspuns la tratamentele obisnuite;
- manifestarile unor complicatii in formele atipice (plagi nevindecabile, furunculoza).
Problemele pacientului:
- alimentatie inadecvata prin surplus(mai mult decat necesarul organismului);
- deficit de volum de fluide(deshidratare);
- intoleranta la activitate fizica si intelectuala;
- anxietate;
- risc de infectii;
- risc de complicatii acute:
 coma hipoglicemica
 coma hiperglicemica
- risc de complicatii cronice:
- scaderea acuitatii vizuale( retinopatie)
- dureri in membrele inferioare( nevrite, arterite).
Obiective de ingrijire:
- sa se obtina echilibul metabolismului glucidic;
- pacientul sa se alimenteze in raport cu nevoile sale cantitative si calitative/24 orepacientul sa-si recapete
conditia fizica si intelectuala;
- pacientul sa fie constient ca prin respectarea alimentatiei si a tratamentului poate duce o viata
cvasinormala;
- pacientul sa cunoasca manifestarile bolii, regimul de viata pe care sa-l respecte;
- sa se obtina echilibrul psihic al pacientului;
- sa se implice familia in ingrijirea pacientului;
- pacientul sa fie ferit de complicatii infectioase, acute si cornice.
Interventii:
a) pentru pacientul ambulatoriu:
- invita periodic pacientul la controale clinice si e laborator, in cadrul cabinetului medical (glicozurie,
glicemie)
b)pentru pacientul dezechilibrat, tratat in spital:
• asigura un regim alimentar echilibrat, cu scopul de a furniza ratia calorica necesara, de a reduce hiperglicemia
si de a mentine o greutate corporala satisfacatoare si stabila:
 evalueaza nevoile cantitative si calitative in functie de varsta (copil, adolescent, adult), sex, stare
fiziologica (sarcina, alaptare), activitatea pacientului, forma bolii
 stabileste ratia alimentara cu: proteine 13-15%, lipide 30-35%, absorbtie lenta si 1/3 glucide simple cu
absorbtie rapida, repartizate pe diferite mese si adaptate la efortul fizic . Cand pacientul are o activitate usoara se
recomanda 30-35 cal/hg/corp/24ore
 numarul meselor/24ore: 4-5-6 mese (3 mese principale si 2-3 gustari)
 alegerea alimentelor se face in functie de contintul de glucide;
• alimente interzise: zahar, produse zaharoase, fructe uscae, prajituri, leguminoase uscate, siropuri,struguri,
prune;

8
 • alimente permise, cantarite: paine (50% glucide), cartofi (20% glucide), pastele fainoase, fructe, legume (cu
peste 5% glucide), lapte, branza de vaci, mamaliga;
•alimente permise necantarite: carnea si derivatele din carne, pestele, ouale, branzeturile, smantana, untul,
legumele cu 5% glucide (varza, conopida, patlagelele rosii, fasolea verde); din alimentatia zilnica nu trebuie sa
lipseasca oul, carnea, pestele;
•prepararea alimentelor: se va folosi, pentru indulcirea ceaiurilor, compoturilor, ciclamat de sodiu sau zaharina
(care se pun dupa fierberea produselor), sosurile nu se ingroasa cu faina, ci cu legume pasate; pastele fainoase se
cantaresc inainte de fierbere;
• painea se cantereste inainte de a fi prajita (prin deshidratare se concentreaza in glucide); se folosesc
fierberea si coacerea ca tehnici de preparare a alimentelor;
- recolteaza produsele pentru examelul de laborator (sange,urina);
- administreaza medicatia prescrisa de medic, la orele indicate;
 in diabetul zaharat de tip 1 insulina ordinara prin injectie SC, in doza recomandata (in functie de valorile
glicemiei si glicozuriei), se administreaza cu 15-30 min. inaintea mesei (se foloseste seringa speciala, gradata in unitati
de insulina, se tine seama ca alcoolul inactiveaza produsul); ritmul de administrare: 2-3ori/zi, inaintea meselor
principale;
 administreaza insulina ordinara prin injectie IV numai in cazul comei diabetice;
 administreaza insulina monocomponenta, semilenta, lenta o data sau de doua ori pe zi, la ore fixe, prin injectii
subcutanate;
 respecta, cu strictete, masurile de asepsie;
 altereaza locul de injectare pentru a preveni lipodistrofiile (loc de injectare: fata externa a bratului, 1/3
mijlocie; fata antero-externa a coapsei, 1/3 mijlocie; flancurile peretelui abdominal; regiunea subclaviculara; regiunea
fesiera; superoxterna);
 in diabetul zaharat de tip II administreaza medicatia hipoglicemianta pe cale orala; sulfamide hipoglicemiante
sau biguanide si urmareste efectele secundare ale acestora (greturi, varsaturi, epigastralgii, inapetenta);
 administreaza medicatia adjuvanta – vitaminoterapia KCL
- masoara zilnic diureza si noteaza in foaia de temperatura;
- masoara greutatea corporala la interval de 2-3 zile;
- evalueaza manifestarile de deshidratare: aspectul pieii si al mucoaselor, pulsul, tensiunea arteriala;
- evalueaza astenia, epuizarea pacientului si il ajuta in efectuarea ingrijirilor igenice pentru conservarea fortei
sale fizice;
- asigura conditii de ingrijire in spital, in saloane mici, linistite, care sa permita repausul fizic si psihic al
pacientului;
- explica pacientului normele de viata si alimentatie pe care trebuie sa le respecte;
- pune la dispozitia pacientului exemple de diabetici cu evolutie favorabila indelungata;
- supravegheaza zilnic temperatura corpului, pulsul, tensiunea arteriala, consemnand, in foaia de temperatura,
rezultatul;
- supravegheaza tegumentele bolnavului si mucoasele, sesizand manifestarile cutanate;
- educa pacientul privitor la pastrarea igienei personale corporale, in general, si a picioarelor, in special, pentru
a preveni escoriatiile, fisurile, bataturile la acest nivel, care se pot infecta usor (atentie la obezi, la nivelul plicilor);
- sesizeaza unele modificari, care au drept cauza diverse complicatii: schimbari ale comportamentului
(obnubilarea), transpiratii, repiratie Kussmaul, coma;
- acorda ingrijiri speciale in coma hiperglicemica:
 administreaza doza de insulina ordinara recomandata de medic pe cale subcutanata si intravenoasa, la
intervalul stabilit;
 recolteaza periodic sange pentru monitorizarea glicemiei, a rezervei alcaline si urina pentru glicozurie;
 monitorizeaza pulsul, tensiunea arteriala, respiratia, revenirea constientei;
 reechilibreaza hidroelectrolitic si acidobazic pacientul prin perfuzii cu ser fiziologic, solutie Ringer sau
Fischer si solutie de bicarbonat de sodiu 14%0;
 ingrijeste tegumentele si mucoasele pacientului comatos.
- acorda ingrijiri speciale in coma hipoglicemica:
 administreaza la recomandarea medicului, solutie glucozata, hipertona 10-20%, 250-500 ml/ora, repetat, pana
la revenirea din starea de coma si reluarea alimentatiei pe cale naturala, sub controlul glicemiei.

Interventii educative:
- Educa pacientul pentru prevenirea complicatiilor
- Invata pacientul sa respecte ratia de glucide/24 si sa-si cantareasca alimentele;
- Invata pacientul sa inlocuiasca unele alimente cu continut mare de glucide prin altele cu continut mai
redus, pentru a obtine senzatia de satietate (ex painea care are 50% glucide se poate inlocui cu mamaliga care are 12%
glucide);
- Invata pacientul sa dozeze insulina, tehnica injectiei cu insulina, pastrarea produsului la loc uscat, la o
temperatura de 4-7 grade C, sa manance la 15-30 min dupa administrarea insulinei;

9
 - Invata pacientul sa recunoasca cauzele si semnele complicatiilor acute si cum sa intervina in cazul
producerii lor.
Cauzele hiperglicemiei pot fi :abaterile alimentar, episoadele infectioase,diferite stari fiziologice
Manifestarile hiperglicemiei constau in : oboseala, somnolenta, inapetenta, greturi, varsaturi, diaree, tahicardie,
hipotensiune arteriala, piele uscata, respiratie Kussmaul, pierderea lenta a constientei.
Cauzele hipoglicemiei pot fi:excesul de insulina, ingestia incompleta de hidrati de carbon, lipsa controlului
glicemiei.
Manifestarile hipoglicemiei constau in : ameteli, astenie, piele rece, transpiratii, HTA, pierderea brusca a
constientei, respiratie normala.
- Invata pacientul sa efectueze autocontrolul metabolic (glicemia si glicozuria la domiciliu). Controlul glicemiei
se poate face cu ajutorul bandeletelor sau strip-urilor folosind sangele capilar.

10
 6. INGRIJIREA PACIENTULUI CU BRONŞITA ACUTĂ ŞI
CRONICĂ

6.1. BRONŞITA ACUTĂ

Definiţie : bronşita acută este o inflamaţie acută a mucoasei bronşice, interesând de obicei bronhiile mari şi
mijlocii şi frecvent traheea (traheobronşită).
Etiopatogenie:
Poate fi provocată de:
- factori infecţioşi (virusuri, bacterii, pneumococi, stafilococi, streptococi, Haemophilus influenzae);
-factori alergici;
- inhalarea unor substanţe iritante (clor, amoniac, gaze de luptă, fum de tutun etc.).
Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul, fumul, praful, umiditatea, excesul de tutun, eforturile vocale.
Manifestari de dependenta: aspectul clinic este de rinobronşită cu evoluţie în trei faze:
- o fază de coriză sau catar rinofaringian care durează 1-3 zile (uşoară ascensiune termică, jenă la deglutiţie,
arsură sau înfundare a nasului);
- o fază de cruditate sau uscată, care durează 2-3 zile, cu tuse uscată, spasmodică, durere vie retrosternală, uneori
febră moderată şi voce răguşită;
- o fază de cocţiune sau productivă, cu tuse însoţită de expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă şi raluri difuze.
Boala durează 1-2 săptămâni.

6.2. BRONŞITA CRONICA

Definiţie: un sindrom clinic caracterizat prin tuse, însoţită de creşterea secreţiilor bronşice, permanentă sau
intermitentă (cel puţin 3 luni pe an şi minim 2 ani de la apariţie), necauzată de o boală sau leziune bronhopulmonară
specifică. Împreună cu astmul bronşic şi emfizemul pulmonar, afecţiunea este cuprinsă în tabloul de
bronhopneumopatie cronică obstructivă nespecifică (B.P.O.C.) - cele trei afecţiuni având simptome şi evoluţie
comună. Boala este gravă şi frecventă. Apare la populaţia (în special bărbaţi) de peste 40 de ani. Afectează bronhiile
mici, unde leziunile inflamatorii şi secreţiile produc stenoză, spasm, colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie
obstructivă.
Circumstante de aparitie
Sunt cunoscute trei cauze importante: factorii iritanţi, infecţia şi alergia, unele droguri contribuind la precipitarea
evoluţiei spre decompensare.
Dintre factorii iritanţi, tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali. Mai contribuie poluanţii aerieni, vaporii iritanţi
din industria chimică, vaporii de amoniac, condiţiile atmosferice nefavorabile (frig, umezeală, curenţi de aer).
Infecţia microbiană (streptococul, stafilococul, uneori de spital, enterococul, hemofilul şi diferite enterobacterii)
sau virală, primitivă sau secundară, ocupă un loc primordial, gre-fându-se de obicei pe o mucoasă bronşică alterată de
iritaţia cronică, unele defecte genetice etc.
Alergia este cea de-a treia componentă etiologică, acţionând prin sensibilizare la pneumoalergeni sau alergeni
microbieni. Contribuie catarurile infecţioase traheobronşice, rinofaringitele cronice şi terenul predispus. La precipitarea
evoluţiei, acţionează şi unele droguri şi unele vagolitice ca belladona, care usucă mucusul protector, simpaticomi-
meticele (Bronhodilatin, Alupent) care, după efectul salutar iniţial, prin abuz, agravează boala (astmul drogaţilor),
expectorantele pe bază de terpină sau ioduri, barbituricele, sedativele şi tranchilizantele, care depimă centrul respirator,
Penicilina (prin alergie), oxi-genoterapia masivă. Prin toate aceste mecanisme, tuşea nu mai este eficace, expectoraţia
creşte, rezultă staza bronşică, stenoza, tulburări de ventilaţie şi infecţie, cercul devenind vicios.
Decompensările pot apărea şi ca urmare a erorilor terapeutice (droguri nocive sau aport excesiv de lichide).

Manifestari de dependenta:
- manifestarea principala este tusea, la început dimineaţa, ulterior permanentă, însoţită de expectoraţie de obicei
mucopurulentă, fenomene accentuate în anotimpul rece.
- bolnavul este de obicei afebril, dispneea creşte progresiv, iar cianoza apare tardiv. Înainte de instalarea
emfizemului, starea generală este bună, iar toracele de aspect normal.
(Auscultaţia decelează raluri ronflante şi sibilante).
- primele semne care anunţă insuficienţa respiratorie (hipoxemie şi hipercapnie) sunt: agitaţia, transpiraţiile profuze,
anxietatea, tahicardia, creşterea T.A.
- fiecare puseu infecţios accentuează fenomenele obstructive prin hipersecreţie de mucus, spasm bronşic şi
decompensare cardiorespiratorie.
Investigatii:
- explorarea funcţională evidenţiază semne de disfuncţie ventilatorie obstructivă (scăderea debitului ventilator
maxim pe minut, scăderea V.E.M.S.).
Investigaţiile paraclinice
•sunt utile mai ales pentru diagnosticul unei boli asociate sau al unei complicaţii,
11
 •examenul bacteriologic al sputei este necesar în special dacă episodul acut apare în cursul internării, se
suprapune pe o bronşită cronică sau se diagnostichează la un bolnav tarat.
Intervenţiile asistentului medical
•repaus la pat;
•aport lichidian adecvat în vederea fluidificării secreţiilor bronşice;
•administrarea de:
- expectorante,
- antitusive ce presupun atenţie deosebită în special atunci când se
administrează la pacienţii cu tuse productivă,
- antibiotice, atunci când sputa devine purulentă.
•urmare a faptului că tratamentul este în principal simptomatic, pentru aprecierea eficacităţii acestuia, este
extrem de importantă supravegherea stării generale a individului;
•recomandarea igienei traheobronşice;
•pacienţii vârstnici pot dezvolta cu uşurinţă bronhopneumonie, de aceea se impune
mobilizarea activă şi pasivă a acestor pacienţi, tapotajul toracic, favorizarea actului de tuse pentru a preveni
retenţia sputei mucopurulente.
Măsuri preventive:
- deoarece fumatul joacă un rol atât de important în producerea acestor boli, cea mai bună măsură de
prevenire este propaganda antitabacică; bolnavul trebuie convins, să întrerupă definitiv şi total fumatul.
- evitarea atmosferei poluate, inclusiv expunerea la noxe respiratorii;
- sensibilitatea particulară a bronşiticilor şi a bolnavilor cu afecţiuni pulmonare cronice la infecţii, impune
evitarea persoanelor cu viroze respiratorii, precum şi evitarea aglomeraţiei în timpul epidemiei;
- Vaccinarea antigripală este de recomandat dar, variabilitatea virusurilor o face relativ inoperantă.
Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice sezoniere, cu Tetraciclină(doxicilina) 1 g/zi, în lunile de iarnă, influenţează
frecvenţa şi durata recidivelor bolilor pulmonare. S-au mai încercat: Penicilina V, Eritromicina, Ampicilina,
Claritromicina, Amoxicilina. Rezultate bune se pot obţine cu Biseptol 0,5 g seara în lunile de iarnă.
- Inhaloterapia (aerosoloterapia) s-a dovedit indispensabilă în anumite forme de BPOC şi astm bronşic. Se
folosesc diferite tipuri de aerosolbronhodilatatori (nebulizatori). Sunt necesare 3-4 inhalaţii pe şedinţă, repetate la 2-4
ore, uneori mai mult, dar fără a abuza.

12
 7. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PNEUMONIE
Pneumoniile sunt boli caracterizate prin inflamaţia parenchimului pulmonar de etiologie diversă – infecţioasă
sau neinfecţioasă.
Definitie:
Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumonie acută, o pneumopatie acută,
provocată de pneumococ, care afectează un lob, debutează acut şi are evoluţie ciclică.
Circumstante de aparitie:
•contaminarea hematogena cu punct de plecare infectii in organism.
• complicatii in cursul unor boli : septicemie;
• secundare unor manevre chirurgicale( traheostomie);
• infectii nosocomiale.
Factorilor favorizanti(de risc):
•fumatul,
•imunodepresia (boli cronice: diabet zaharat, insuficienta hepatica, alcoolism, IRA, SIDA sau tratamente
imunosupresoare),
•imobilizarea prelungită la pat,
•consumul cronic de alcool,
•modificarea florei oro-nazo-faringiene la bolnavii spitalizaţi, sau după tratamente antibiotice repetate,
• varsta; copii si varstnicii sunt mai receptivi,
• frigul, umezeala, efortul fizic intens, factorii poluanti.
Evoluţia procesului inflamator pulmonar:
 Stadiul de congestie – constituirea unei alveolite catarale.
 Hepatizaţie roşie – plămânul din zona afectată are consistenţa crescută şi culoarea roşie – brună.
 Hepatizaţie cenuşie – marchează începerea procesului de rezoluţie a leziunii. Exsudatul se resoarbe,
sau prin agravare se poate transformă în puroi, aspectul fiind numit hepatizaţie cenuşie.
 Stadiul final – exsudatul fie este digerat enzimatic şi resorbit pe cale limfatică, fie este eliminat prin
tuse.
Manifestari de dependenta:
In zilele premergatoare: cefalee, astenie, infectie rinofaringiana, sensibilitate la frig;
o Debut brutal, bine precizat de bolnav datorită frisonului unic, intens, generalizat, cu durată de 30-120
minute; ascesiune febrila brusca pana la 40 ˚C
o In perioada de stare febra se mentine in „platou” ;
o Polipnee;
o Junghi toracic submamelonar sau posterior datorat interesarii pleurei parietale.
Perioada de stare: Se instalează la câteva ore de la debut.
o Faciesul vultuos – roşu, congestiv, intens pe partea bolnavă, buze cianotice.
o Herpes - la nas sau buze – caracteristic pneumoniei pneumococice.
o Tuse – iniţial iritativă, uscată, chinuitoare, devine productivă.
o Sputa – roşie-ruginie, vâscoasă şi aderentă, hemoptoică sau purulentă.
o Dispneea – polipnee – 30-40 respiraţii pe minut - se corelează cu întinderea condensării pneumonice.
o Ascensiune termică – 39-400C. Frison repetat.
o Junghiul toracic – submamar, accentuat cu respiraţia sau tusea.
o Alte semne: transpiraţii abundente, sete vie, inapetenţă, adinamie, confuzie, delir, mialgii, vărsături, oligurie,
hipotensiune arterială.
Problemele pacientului:
-disconfort(durere)
-dispnee,
-clearance ineficient al cailor respiratorii,
-hipertermie,
-diaforeza ( = transpiratii abundente),
-alterarea tegumentelor si mucoaselor,
-intoleranta digestiva,
-eliminari inadecvate,
-fatigabilitate,
-risc de complicatii: deshidratare.
Obiective de îngrijire:
 Sa fie combatuta infecţia,
 Sa fie combatuta hipoxemia.
 Sa fie controlata si coordonata respiraţia.
 Sa fie eliberate căile respiratorii.
 Sa se evacueze colectiile lichidiene.
 Pacientul sa fie echilibrat hidro electrolitic.
 Starea bolnavului sa fie ameliorata

13
  Bolnavul sa fie reintegrat socio-profesional.
Interventii:
◦ Cameră luminoasă, aerisită, cu temperatură 200C, umiditate crescută; umidifierea atmosferei prin montarea de
dispozitive specifice sau vase cu apă caldă, prosoape umede pe calorifer sau sursele de caldură ;
o Repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-10 zile după scăderea febrei, pozitie sezand.
o încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
o ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreste;
o Hidratare orală adecvată pentru a evita deshidratarea, daca are toleranţă digestivă, mai ales în cazurile cu
hiperpirexie, peste 1500-2000 ml (+ 500ml/grad de febră).
Regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte, supe de legume bogate în
vitamine. Treptat regim lacto-făinos, apoi o alimentaţie mai substanţială. În perioada febrilă se asigură hidratare
suficientă- eventual PEV.
o
o Igiena bucală corectă, continuă – se îndepărtează reziduurile, se fac gargarisme, se ung mucoasele cu
glicerină boraxată. Se asigură igiena tegumentelor – prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool mentolat. repaus la
pat în formele severe cu spitalizare, sau reducerea activităţii fizice în pneumoniile uşoare dobândite în colectivitate ;
o Ajutarea pacientului sa adopte pozitii care faciliteaza expoctoratia;
o tusea trebuie încurajată dacă este productivă, nu se dau antitusive centrale decât pentru a permite odihna
pacientului ;
o durerea pleuritică necesită de regulă antalgice ; antalgicele majore de tip opiaceu se vor administra cu
prudenţă deoarece pot să producă depresia centrului respirator prin mecanism central ;
o tapotaj pentru favoizarea eliminarii secreţiilor;
o drenaj postural ;
o Reducerea suprafeţei alveolare se datorează umplerii parţiale a alveolelor cu lichid de tip exsudat, în timpul
proceselor inflamatorii (pneumonie) sau transsudat în cursul edemului pulmonar –se urmareste drenajul postural.
o aspiraţie bronşică - dacă este cazul ;
o oxigenoterapie pe mască sau intubaţie în cazurile cu insuficienţă respiratorie clinc manifestă ;
o Exerciţiile fizice combat imobilizarea. Kinetoterapia respiratorie ajută la reducerea obstrucţiei dinamice din
expiraţie, pacientul este învăţat să expire cu buzele strânse ca pentru fluierat. Presiunea în cavitatea bucală creşte
deplasând punctul de egalizare presională spre căile aeriene mari. Controlul şi coordonarea respiraţiei urmăreşte
conştientizarea unei scheme ventilatorii adecvate deficitului funcţional şi se referă la reducerea ritmului respirator, la
raportul inspir / expir şi la controlul fluxului de aer. Rărirea ritmului respirator este decisă pentru ameliorarea
distribuţiei intrapulmonare. Se va scădea treptat ritmul respirator ce depăşeşte 20 r/minut la 12-16 r/minut.
o Ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale si incurajarea lui sa participe la ingrijiri prin
cresterea graduala a activitatii in functie de toleranta;
o Masurarea functiilor vitale
o Recoltarea produselor biologice si patologice pentru examinari de laborator;
o În procesele inflamatorii asistenta medicală aplică antibioterapie adecvată.
o Febra se combate cu comprese alcoolizate, se administrează medicaţie antipiretică – Paracetamol,
Aspirină etc.
o Administrarea tratamentului medicamentos prescris:
etiologic,
simptomatic,
al complicatiilor.
o Colecţiile de lichid pleural sau pericardic se evacuează prin puncţie.
o Asistenta medicala respecta masurile de prevenire nosocomiala si educa pacientul in acest sens.
o Identificarea şi prevenirea factorilor de risc.
o Terapie ocupaţională.
o Kinetoterapie respiratorie.
o Educatia pacientului: cunoasterea semnelor eventualelor complicatii: febra dupa administrarea
antibioticelor, scaderea tolerantei la efort, intensificarea durerii toracice, modificari ale sputei; necesitatea consumului
de lichide pentru fluidificarea secretiilor, alterarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus, efectuarea
exercitiilor respiratorii, toaleta cavitatii bucale dupa expectoratie.
→ Tratament medicamentos:
o Penicilină – tratament de elecţie, 600.000 UI i.m. la 4-6 ore, timp de 7-10 zile. Se continuă administrarea
încă 72 ore după scăderea febrei, iar la bătrâni încă câteva zile.
o La bolnavii alergici la Penicilină se administrează Vancomicină (2 g pe zi), Eritromicină 2-3 g pe zi în 4
prize timp de 4-8 zile, Tetraciclină, Amoxicilina (500 mg la 8 ore), Doxicilină sau Septrin, Cefalosporine.
o Junghiul toracic se combate cu antinevralgice – Algocalmin, Antidoren.
o Delirul şi insomnia → cu barbiturice, Clorhidrat 2-3 g pe 24 ore, Bromoval.
o În cianoză şi dispnee se dă oxigen.
o Tusea se combate cu Calmotusin, Tusomag, Codenal.
o La vârstnici şi taraţi → cardiotonice, analeptice cardio-respiratorii.
Profilactic la persoanele peste 65 de ani, bolnavi cronici – vaccinare.

14
 8. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BRONHOPNEUMOPATIA
OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ ACUTIZATĂ (BPOC)
BPOC se referă la bolnavii cu bronşită cronică şi cei cu emfizem pulmonar (BPOC= astm bronşic intricat +
bronşită cronică + emfizem pulmonar). Bolnavii cu BPOC au o insuficienţă respiratorie cronică prin procesul
inflamator accentuat, sindromul obstructiv prin exacerbarea edemului inflamator, a hipersecreţiei şi a spamului
musculaturii bronşice.
Circumstante de aparitie
- manifestările clinice pot fi agravate de infecţii respiratorii superioare, expunere la iritanţi atmosferici sau
condiţii poluante.
Manifestari de dependenta:
• tuse şi expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă şi dispnee progresivă cu polipnee, uneori bradipnee;
• cianoză intensă şi difuză la nivelul buzelor şi unghiilor;
• transpiraţii profunde;
• cefalee;
• neliniste;
• somnolenţă ;
• stare confuzională;
• stare precomatoasa;
• decompensare BPOC se asociază de regulă cu decompensare hemodinamică (tahicardie, tulburări de ritm
cardiac, extrasistole, hepatomegalie, meteorism, turgescenţă jugulară);
Se descriu clinic 2 tipuri clinice de BPOC , în funcţie de predominanţa sindromului bronşitic sau a dispneei
(emfizemului):
- bronhopneumopatia cronică obstructivă cu predominanţa bronşitei (bolnavii ,,blue bloaters”, cianozaţi,
buhăiţi); istoric de bronşită; episoade frecvente de insuficienţă cardiacă dreaptă;
- bronhopneumopatia cronică obstructivă cu predominanţa emfizemului (bolnavii ,,pink puffers, dispneici roz);
istoric de dispnee; de regulă nu relatează despre prezenţa edemelor şi cianozei în antecedente.
Probleme de dependenta:
- dispnee,
- circulatie inadecvata,
- comunicare ineficienta la nivel intelectual,
- anxietate,
- clearance ineficient al cailor respiratorii,
- diaforeza
- imobilitate,
- insomnie,
- déficit de autoingrijire.
Obiective:
- sa se reduca iritaţia bronşica a pacientului in............
- pacientul sa prezinte cai respiratorii permeabile...........
- pacientul sa prezinte circulatie adecvata.........
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator...............
- pacientul sa fie echilibrat psihic............
- pacientul sa comunice eficient............
- pacientului sa-i fie satisfacute nevoile fundamentale.......
Interventiile A.M.:
1.Asigurarea repausului la pat, conditiilor de confort si siguranta.
2. Monitorizarea functiilor vitale.
3. Combaterea obstrucţiei prin drenaj postural asociat cu percuţia toracelui pentru mobilizarea secreţiilor şi
creşterea expectoraţiei, aspiraţie şi spălătură bronşică.
Aspiraţia endobronşică:
- se execută o spălătură bronşică după aspiraţie prin introducerea la interval de 5-10min a unei cantităţi mici de
bisolvon, după care se repetă aspiraţia bronşică;
4. Oxigenoterapie pentru combaterea hipoxiei (admin. în cantităţi mari poate produce hipercopnie), în doze
moderate, începute cu 1-2 l/min;
5. Realizarea caii de acces endovenos si instituirea perfuziei ( tip coctail din HHC 200ml + antibiotic+
tonicardiac 30-40 pic/min)
6. Interventii pentru reducerea iritaţiei bronşice şi a cantităţii de mucus:
- întreruperea fumatului;
- eliminarea din mediu a factorilor poluanţi;
- profilaxia infecţiilor virale şi bacteriene.
7. Administrarea tratamentului: terapie antivirală, tratament simptomatic, măsuri terapeutice generale,

15
antibiotice, bronhodilatatoare: simpaticomimetice (albuterol, fenoterol, terbutalină), derivaţi de teofilină (miofilin),
anticolinergice (atrovent), fluidifiante ale screţiei bronşice,corticoizi (pt. acţiunea lor antiinflamatoare, antisecretoare şi
antibronhospastică) prednison în doze de 20-30g/zi timp de 7-10 zile; la nevoie tonicardice, diuretice, anticoagulante,
sângerare şi ventilaţie mecanică.
8. Interventii pentru creşterea eliminării secreţiilor bronşice: hidratare corespunzătoare, aerosoli, mucolitice,
expectorante.
9. Pregatirea bolnavului pentru investigatii.
10.Asigurarea igienei( si a cavitatii bucale dupa expectoratie)
11. Asigurarea alimentatiei corespunzatoare.
12.Suplinirea pacientului in satisfacerea nevoilor.
10. Educatie pentru sanatate.

16
 9. INGRIJIREA PACIENTULUI CU ASTM BRONSIC
Definitie:
astmul bronsic se caracterizeaza, din punct de vedere clinic, prin accese de dispnee paroxistica expiratorie
provocate de obstructia bronhiilor prin bronhospasm.
Circumstante de aparitie:
- contact cu alergeni ( astm extrinsec )
- infectii ( astm intrinsec )
Factori favorizanti:
expunere la umezeala, frig, ceata, trecerea brusca de la aer cald la aer rece, emotii.
Manifestari de dependenta
a. criza de astm bronsic
o uneori, stare prodomala: stranut, o tuse cu expectoratie.
rinoree, tuse uscata. o transpiratii.
o dispnee cu caracter exspirator. o bradicardie.
o anxietate.
o pozitia pacientului: ortopnee.
b. starea de rau astmatic
o polipnee, cu expiratie o transpiratii abundente.
prelungita. o imposibilitatea de a vorbi.
o tiraj. o tahicardie.
o cianoza.
o hipertensiune arteriala.
Examene paraclinice
- eozinofilie in singe si sputa.
- teste cutanate pozitive ( in astmul extrinsec ).
- capacitate pulmonara totala crescuta, volum rezidual crescut, V.E.M.S. scazut.
Probleme de dependenta
- alterarea respiratiei; - alterarea somnului;
- anxietate; - discomfort;
- deficit de autoingrijire; - alterarea comunicarii.
Obiective de ingrijire:
- combaterea crizei de astm bronsic
- ameliorarea reactiei inflamatorii bronsice.
- prevenirea complicatiilor.
- ameliorarea tolerantei la efort.
Interventii:
- aplicarea masurilor de urgenta pentru combaterea crizei de astm:
- pozitionarea pacientului sezind, sprijinit, sters de transpiratie.
- pregatirea tratamentului medicamentos:
- antispastice (papaverina ), brohodilatatoare ( miofilin ), simpaticomimetice ( alupent, berotec,
astmopent-in inhalatii sau sub forma de spray )
- se evita simpaticomimeticele in cazul primului acces de astm la un pacient in ale carui antecedente nu
sunt semnalate accese de astm bronsic sau care are valori tensionale crescute
- medicamente uzuale de urgenta:
- miofilin, una-doua fiole i.v. administrat lent
- hemisuccinat de hidrocortizon i.v. daca criza nu cedeaza la miofilin.
- oxigenoterapie prin sonda nazala, oxigen umidificat cu debit de sase pina la opt litrii pe minut.
- simpaticomimetice
- efedrina fiole s.c., adrenalina un mililitru unu la mie s.c.
- internarea pacientului cu stare de rau astmatic
- mentinerea pacientului in pozitie care sa faciliteze respiratia( sezand)
- identificarea si inlaturarea factorilor care contribuie la accentuarea manifestarilor clinice ( paturi, saltele, folosirea
pernelor din burete ).
- sustinerea psihologica a pacientului.
- ajutarea pacientului pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.
- administrarea tratamentului medicamentos prescris ( bronhodilatatoare, corticoizi, antihistaminice, antibiotice ) si
observarea efectelor secundare: aritmie, tahicardie, greata, varsaturi.
- masurarea functiilor vitale si notarea lor.
- hidratare corecta pentru fluidificarea secretiilor.

17
- la pacientul cu stare de rau astmatic se monitorizeaza:
- functii vitale – la 15 minute
- PaCO2, PaO2, pH sanguin – la una ora
- electroliti Na, K – la opt ore
- educatia pacientului referitor la:
- modul de administrare a tratamentului la domiciliu, efecte secundare ale acestuia si regim alimentar in
timpul tratamentului cu cortizon.
- masuri de prevenire a crizelor de astm bronsic ( evitarea factorilor emotionali, a efortului fizic ).
- hidratare corecta.
- modul de intretinere si utilizare a aparatului de aerosoli la domiciliu.
- necesitatea curelor climaterice, in special in saline.
- toaleta cavitatii bucale dupa expectoratii.
- regim de viata echilibrat, gimnastica respiratorie.

18
 10. INGRIJIREA PACIENTULUI CU HTA
Hipertensiunea arteriala este un sindrom caracterizat prin cresterea presiunii arteriale (sistolice sau
diastolice) peste valorile normale(139/89 mmHg).
Culegerea datelor
1. Circumstante de aparitie :
- fara cauze directe (HTA esentiala );
- secundara unei afectiuni renale , endocrine , cardiovasculare , neurologice (HTA secundara).
2.Factori de risc : stresul psihic;fumatul; obezitatea; sedentarismul; ingestia excesiva de Na.
3. Persoane cu risc:
- cei cu responsabilitatti sociale crescute;
- cei cu regim de viata dezechilibrat;
- cei cu comportament agresiv, hipercompetitiv.
4. Manifestarii de dependenta (semne si simptome)- sunt difertiate in fuctie de stadiul HTA:
- cresterea moderata a valorilor TA ,tranzitorie;
- cresterea permanenta a valorilor TA;
- cefalee occipitala, frecvent dimineata, cu caracter pulsatil;
- ameteli; - parestezii;
- astenie, oboseala; - palpitatii;
- tulburari de vedere; - dureri precordiale;
- tulburari de memorie si concentrare;
- dispnee de efort;
- hemoragii( epistaxis, metroragii).
5. Examinari paraclinice;
- electrocardiograma,
- oftalmoscopia (F.O.),
- echografia cardiaca,
- sange : glicemie, colesterol, creatinina, azotemie, etc;
- examenul urinei.
Problemele pacientului :
- scaderea debitului cardiac legata de scaderea fortei de contractie a ventriculului stang (insuficienta
ventriculara stanga );
- alterarea perfuziei tisulare legata de scaderea debitului cardiac;
- potential de accident (vulnerabilitate fata de pericole) legat de tulburarile de vedere;
- diminuarea tolerantei la efort legata de slabiciune , oboseala;
- potential de complicatii.
Obiective :
Vizeaza:
- scaderea valorilor TA in limite acceptabile;
- asigurarea confortului ;
- prevenirea accidentelor;
- prevenirea complicatiilor.
Interventii :
- asigurarea repausului fizic si psihic;
- combaterea factorilor de risc;
- masurarea si inregistrarea functiilor vitale: T.A. ,puls, respiratie,etc ;
- supravegherea bolnavului (functii vitale, stare generala, comportament, aparitia unor complicatii) ;
- administrarea tratamentului medicamentos prescris si urmarirea efectului acestuia;
- efectuarea bilantului hidric (intrari- iesiri ) pentru prevenirea depletiei de potasiu, care provaca aritmii;
- asigurarea unei alimentatii echilibrate tinand cont si de afectiunile existente :
- hipocaloric - in obezitate;
- hipolipidic - in ateroscleroza ;
- reducerea aportului de sodium ;
- lichide administrate fractionat pentru a evita cresterea brusca a T.A.;
- educatia pacientului ;
- regim de viata echilibrat (alterarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus );
- evitarea stresului psihic (stari conflictuale, surmenaj intelectual);
- suprimarea fumatului;
- combaterea obezitatii ;
- recomandarea exercitiilor fizice , plimbarilor ;
- alimentatie echilibrata ;
- control periodic.

19
 11. INGRIJIREA PACIENTULUI CU ANGINA PECTORALĂ
Definiţie: angina pectorală de efort este o formă clinică a cardiopatiei ischemice, caracterizată prin crize
dureroase, paroxistice, cu sediu retrosternal, care apar la efort sau la emoţii, durează câteva minute şi dispar la
încetarea cauzelor sau la administrarea unor compuşi nitrici (Nitroglicerină, Nitrit de amil).

CULEGERE DE DATE
Cauze:
- principala cauză (90 - 95%) este ateroscleroza coronariană, care se manifestă sub formă de -stenozări sau
obliterări coronariene şi zone de necroză şi fibroză miocardică difuză.
-valvulopatiile aortice, anemia, tahicardiile paroxistice, hipertiroidismul etc. reprezintă cauze mult mai rare.
Condiţiile declanşatoare - efort, emoţii, mese copioase.
Manifestari de dependenta
- (simptomul principal este) durerea, care are caracter constrictiv, "ca o gheară, arsură sau sufocare", şi este
însoţită uneori de anxietate (sentiment de teamă, teamă de moarte iminentă), este variabilă - de la jenă sau disconfort la
dureri atroce. Sediul este reprezentat de regiunea retrosternală mijlocie şi inferioară şi de regiunea precordială, pe care
bolnavii o arată cu una sau ambele palme. Iradiază în umărul şi membrul toracic stâng, de-a lungul marginii interne,
până la ultimele două degete, uneori către mâna dreaptă sau bilateral, spre gât, mandibule, arcada dentară, omoplat.
Iradierile nu sunt obligatorii. Importante sunt iradierile în regiunea cervicală anterioară şi mandibulă sau în ambele
membre superioare, durata este de 1 - 3', rar 10 - 15', iar frecvenţa crizelor este variabilă. Durerea apare în anumite
condiţii: abuz de tutun, crize tahicardice, efort fizic, de obicei la mers, emoţii, mese copioase, frig sau vânt etc.
Cedează prompt la repaus şi la administrarea de Nitroglicerină (1 - 2' rar 3', test de diferenţiere).
- criza dureroasă este însoţită uneori de palpitaţii, transpiraţii, paloare, lipotimie, lipsă de aer( dispnee-
Borundel), eructaţii.
Investigatii:
- electrocardiograma- releva suferinta miocardica;
- examinari de laborator -sange: VSH(crescuta), fibrinogen(crescut), transaminazaglutamico-oxalacetica- TGO
(crescuta), leucocite(crescute), creatinfosfokinaza- CPK(crescuta), lactodehidrogenaza (LDH), alfahidroxibutiric-
dehidrogenaza- HBD, mioglobina plasmatica- MB, glicemie (crescuta), proteina C reactiva prezenta.
- explorari imagistice :
-radiografie toracica
- tomografie computerizata
- ecocardiografia
- studii radioizotopice (scintigrafia, angiografia- coronarografie, cateterism cardiac, tomografia cu emisie de
pozitroni)
- rezonanta magnetica nucleara.
Problemele pacientului(+ surse de dificultate):
- disconfort,
- durere,
- intoleranta la efort
- dezechilibrului brusc apărut la efort între nevoile miocardului (mai ales în O 2) şi posibilităţile arterelor coronare.
- circulatie inadecvata
- insuficintei circulatorii coronariene
- dispnee
- alterarea perfuziei tisulare
- anxietate,
- senzatia de " moarte iminenta ",
- deficit de autoingrijire,
- potential de alterare a nutritiei: deficit, greturi, varsaturi.
- potential de complicatii;
- devalorizare
- dificultatea în a participa la activităţi.
Obiective:
- sa fie calmata durerea pacientului in...............,
- sa prezinte circulatie adecvata..............
- sa fie imbunatita toleranta la efort.....................
- sa respire eficient..............
- sa fie echilibrat psihic........
- sa fie combatuta anxietatea in...............,,
- sa fie prevenite complicatiilor imediate si tardive,
- sa fie limitata extinderea necrozei,
- sa se recupereze socio-profesional.
Interventii:
In etapa prespitaliceasca:
20
 - indepartarea cauzei declansatoare,
- combaterea durerii,
- sedare,
- tratamentul complicatiilor,
- transport la spital.
In spital:
- continuarea masurilor de prim ajutor,
- asigurarea repausului la pat,
- oxigenoterapie,
- montarea unei perfuzii,
- monitorizarea functiilor vitale,
- bilant hidric,
- asigurarea alimentatiei(va fi fracţionată în cantităţi mici, repetate. Regimul va fi echilibrat la normoponderali,
hipocaloric la obezi. Se vor evita mesele copioase şi după fiecare masă bolnavul va sta în repaus 60 - 90 minute. În
general regimul va fi cel recomandat în ateroscleroză, obezitate, hiperlipoproteinemii. Deci dietă
hipocolesteronemiantă şi hipolipemiantă, cu evitarea în special a grăsimilor bogate în acizi graşi saturaţi.
Se va combate aerocolia, aerogastria şi constipaţia, prin supozitoare cu glicerina, administrare de ulei de
parafină etc.
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- aplicarea masurilor de prevenire a efectelor imobilizarii;
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale ( alimentatie pasiva la pat( igiena tegumentelor
si mucoaselor, servirea la pat cu plosca si urinar,etc);
- administrarea medicatiei si urmarirea efectului acestora;
- mobilizarea progresiva a pacientului conform indicatiilor medicului;
- combaterea fumatului, obezitatii, sedentarismului, hipercolesterolemiei, diabetului zaharat, hipertiroidismului,
stressului, cu alte cuvinte toţi factorii de risc;
- educatia pacientului privind regimul de viata :
- reluarea treptata si progresiva a efortului fizic. Repausul la pat are indicaţii speciale: crize frecvente, de
durată, intense şi rezistente la nitroglicerină, crize de decubit. Somnul este obligatoriu 8 h noaptea şi 1 oră după
amiază;
- alimentatie echilibrata, adecvata factorilor de risc aterogeni prezenti,
- kinetoterapie in servicii specializate,
- tratament balnear,
- control medical periodic.
Se vor utiliza sedative şi tranchilizante (Fenobarbital sau Ciclobarbital o jumătate tabletă x 2, Diazepam
10 mg o jumătate tabletă x 2, Napotom 2 - 3/zi, Bromosedim, Bromaval, Extraveral etc), ori de câte ori este nevoie.
Tratamentul crizei anginoase începe cu întreruperea efortului sau cauzei declanşatoare şi administrare de
Nitroglicerină (1 comprimat de 0,0005 g sfărâmat între dinţi sau 2-3 picături de soluţie), sublingual. Administrarea
acestora se poate repeta de mai multe ori pe zi, se poate lua şi profilactic, deoarece nu creează obişnuinţă; acţiunea este
de scurtă durată şi este bine tolerată. Prevenirea crizei se face prin evitarea circumstanţelor declanşatoare (efort, emoţii
mese copioase, tutun) şi medicamente cu acţiune coronarodilatatoare şi de favorizare a circulaţiei coronariene.
Tratamentul anticoagulant este controversat, iar cel chirurgical – de excepţie.
Tratamentul bolii de fond -ateroscleroza - presupune corectarea factorilor de risc, reducerea din alimentaţie a
grăsimilor animale şi a zaharurilor rafinate şi administrarea medicatiei specifice.
Deoarece vasodilatatoarele cu acţiune coronariană, reprezintă principalul tratament în angina pectorală, în
continuare prezentăm principalele droguri cu acţiunea lor şi efectele lor adverse.
- Nitroglicerina, este singura medicaţie cu acţiune promptă şi reală. Se prezintă în comprimate de 0,5 mg sau
soluţie alcoolică l%o (trinitrina). Comprimatele se administrează sublingual iar soluţia 3 picături tot sublingual. Criza
trebuie să dispară în 1 - 2 minute şi efectul să dureze 30 - 60 minute. Dacă criza de angor nu cedează după primul
comprimat se administrează al doilea. Dacă durerea nu dispare nici acum, poate fi în cauză un sindrom intermediar sau
un infarct miocardic. Nitroglicerina se administrează şi preventiv, când bolnavul urmează să facă un efort. Pentru
prevenirea crizelor există şi preparate sub formă de pomadă (nitrol), întinsă pe o bandă de hârtie impermeabilă, care se
aplică seara la culcare, pe regiunea stemală sau pe antebraţ. Deşi este bine suportată, nitroglicerina poate provoca
uneori efecte neplăcute: pulsaţii temporale, cefalee, valuri de căldură cefalică, înroşirea feţei, hipotensiune ortostatică.
Uneori poate da obişnuinţă.
- Derivaţii nitrici cu acţiune prelungită (retard), se administrează zilnic 2 - 3/zi. Dintre aceştia cităm:
Pentaeritrol tetanitrat ( Pentalong, Nitropector, comprimate de 20 mg 1 - 3/zi). Efectul apare după o oră şi jumătate şi
durează 4-5 ore. Aceste preparate reduc consumul de nitroglicerină. Alt preparat mult utilizat este Isosorbiddintratul
(Isoket, Isordil, Maycor). Acesta este utilizat pe scară largă în comprimate de 5 mg sublingual, de 10 - 30 mg
comprimate oral, 2 - 3/zi şi sub formă retard (tablete de 20 mg). Efectul apare după 20 minute şi durează 2-4 ore.
Indicaţia majoră este angina pectorală în criză sau profilactic şi insuficienţa cardiacă acută după infarct sau cronică. Ca
efecte secundare poate apare vasodilataţie cutanată, cefalee sau ameţeli.
- Alte medicamete cu acţiune coronarodilatatoare: papaverina oral sau i.m. Alte preparate utilizate sunt:
Dipiridamolul (Persantin) cu efect coronaro dilatator, antiagregant plachetar şi blocant al calciului, în doze de 3 x 2 - 3

21
drajeuri de 0,025 g/zi, sau 3x1 fiolă/zi;
- Amiodarona (Cordarone), înrudită cu Benziodarona este mult folosită în angina pectorală. - Blocanţii
betaadrenergici, sunt în mod curent folosiţi ca vasodilatatori coronarieni. Se întrebuinţează Propanololul, Inderalul,
Tenorminul, Stresson, Trasicor, Visken, Seta-lex etc. - Antagonistii calciului, sunt foarte utili în tratamentul anginei
pectorale şi cardiopatiei ischemice. Inhibând pătrunderea calciului în celula miocardică, ei reduc consumul de oxigen
scăzând necesităţile sale în oxigen. Principalele preparate sunt Verapamilul şi Nifedipinul. Verapamilul are şi acţiune
vasodilatatoare scăzând rezistenţa periferică (cu utilitate în hipertensiune arterială). Verapamilul (Isoptil, Cordilex) se
administrează de 3 x 40 - 80 mg/zi sau o fiolă i.v. lent de 5 mg. Este contraindicată în insuficienţa cardiacă, şocul
cardiogen, infarctul miocardic, blocul A-V. Ca efecte secundare pot apare greţuri, vărsături, constipaţie, reacţii alergice
cutanate. Nifedipinul (Adalat, Corinfar, Epilat), tot blocant al calciului este şi antiaritmic şi vasodilatator. Se prezintă
sub formă de drajeuri de 10 mg şi se administrează 3x1, după mese. Este contraindicat la femei gravide. Ca efecte
adverse pot apare cefalee, bufeuri de căldură, vertij şi roşeaţă a feţei.
Tratamentul endocrin în angina pectorală urmăreşte diminuarea necesităţilor în oxigen ale miocardului.
Pentru prevenirea infarctului miocardic, frecvent se instituie tratamentul anticoagulant. Acesta se începe cu
Heparină şi se continuă cu Trombostom sub controlul timpului de Protrombină. Nu există acord unanim în ceea ce
priveşte eficienţa sa.
Metodele chirurgicale folosite în angina pectorală sunt realizarea unui by-pass aorto-coronarian unic sau
multiplu, cu ajutorul unui transplant din vena safenă internă sau anastomoza arterei mamare interne cu ramura
cororaniană post-stenotică.
Unii autori recomandă o tabletă de aspirină pe zi timp mai îndelungat.

22
 12. INGRIJIREA PACIENTULUI CU INFARCT MIOCARDIC
ACUT
Infarctul miocardic acut (IMA se caracterizeaza prin necroza miocardica ( pe o suprafata mai
mult sau mai putin extinsa ) determinata de o obstructie coronariana prin tromboza.
Circumstante de aparitie: dupa mese copioase, efort fizic intens, expunere la frig.
Factori predispozanti: ateroscleroza coronariana, stenoza congenitala coronariana, leziuni valvulare.
Factori de risc: hiperlipemii, hipercolesterolemii, alcool, tutun, obezitate, stres, sedentarism, diabet zaharat ,
HTA.
Manifestari de dependenta(semne si simptome):
• durere: - retrosternala sau precordiala
- este descrisa ca osenzatie de constricite sau „ in gheara”;
- o senzatie de presiune sau ca un corset de fier care impiedica respiratia;
- uneori ca simpla jena retrosternala, o senzatie de arsura, de greutate sau apasare suportabila
- iradiaza in umarul si in bratul stang , in regiunea cervicala, in mandibula;
- poate fi localizata extratoracic, in epigastru, abdomen, brate, antebrate, coate, pumni, sau in orice regiune
a toracelui depasind in sus gatul, iar in jos poate iradia in epigastru, hipocondru drept sau stang;
- anginoasa, intensa ( atroce, violenta, insuportabila si socogena );
- nu cedeaza la nitroglicerina sau repaus;
- dureaza de la 30 minute pana la cateva (48 ore).
- apare de obicei in repaus;
- determina agitatia bolnavului;
♦ dispnee, sughit.
• semnele care insotesc durerea sunt: anxietate, agitatie extrema, senzatia de moarte iminenta, , transpiratii
reci, adinamie, astenie, ameteli, greturi, varsaturi, distensie abdominala, senzatie de plenitudine epigastrica, mai rar
diaree,
• hipotensiune arteriala :poate sa apara imediat sau la cateva ore, precedat de o usoara crestere a tensiunii
arteriale(datorita actiunii stresante a durerii; scaderea TA brusc poate determina socul cardiogen,
• febra absenta la inceput, apar la 12-24 ore de la debut ( in jur de 38 °C);
• alte semne
- stare de soc: paloare, tegumente reci si umede, puols rapid filiform, alterarea starii generale, oligurie
grava;
- socul „inexplicabil”, edemul pulmonar, insuficienta cardiaca rapid progresiva, tulburari de ritm- atrag
atentia asupra unui infarct miocardic acut chiar in absenta durerii;
- debutul atipic este frecvent indeosebi la varstnici;
- debutul nedureros insotiet de semnele si pimptomele enumerate mai sus, poate duce la deces. Ingrijirea
acestor categorii de bolnavi constituie o urgenta medicala.
Examinari complementare:
- electrocardiograma,
- examinari de laborator: sange, VSH (crescuta), fibrinogen (crescut), TGO (crescuta), leucocitoza,
creatinfosfokinaza (crescuta),
- coronarografie,
- ventriculografie radioizotopica,
- cateterism cardiac.
Probleme de dependenta:
- disconfort legat de durere
- anxietate legata de senzatia mortii iminente
- scaderea debitului cardiac legata de obstructia coronariana
- alterarea perfuziei tisulare legata de prezenta zonelor de necroza
- deficit de autoingrijire legat de intoleranta la efort
- potential de alterare a nutritiei prin deficit legat de greturi, varsaturi
- potential de complicatii.
Obiective
Vizeaza:
- calmarea durerii,
- combaterea anxietatii,
- prevenirea complicatiilor imediate si tardive( retrombozarea, etc),
- limitarea extinderii necrozei,
- recuperare socio-profesionala.

23
 Interventii:
→ Conduita de urgenţă
In faza de prespitalizare (intervalul de la debutul infarctului miocardic si pana la momentul sosirii bolnavului in
spital):
1. Prevenirea morţii subite:
- aşezarea bolnavului în decubit dorsal;
- interzicerea oricărei mişcări;
- psihoterapie.
2. Preintampinarea altor complicatii:
- sedarea durerii - la indicaţia medicului.
Se poate administra:
- morfină 0,01-0,02 g (1 fiolă= 0,02 g) subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos lent, diluată cu
ser fiziologic sub controlul respiratiei. Morfina poate provoca hipotensiune arteriala si deprimarea ventilatiei
pulmonare. Asocierea cu atropina 1 mg subcutanat sau intramuscular, eventual 0,5 mg intravenos poate preveni aceste
fenomene.
- mialgin 0,10 g subcutanat sau intramuscular, eventual intravenos diluat in 10 ml ser fiziologic sau
glucoza 10%.
- fortral 30 mg intravenos sau intramuscular.
- in durerile de mica intensitate se poate administra algocalmin, fenobarbital, codeina.
- urmarirea TA si puls; mentinerea TA cu perfuzii de glucoza 5%, dextran, marisang,hemisuccinat de
hidrocortizon; corectarea extrasistolelor cu xilina de uz cardiologic.
- menţinerea permeabilităţii căilor aeriene → prin aspirarea secreţiilor;
- oxigenoterapie.
3. Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu
autosanitare (dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare), obligatoriu cu targa si insotite de cadre
medicale.
Bolnavii cu infarct miocardic sunt internaţi de urgenţă în secţiile de terapie coronariană a secţiei de
cardiologie care este organizată pentru urgenţele cardio-vasculare şi reanimare. Secţiile de terapie coronariană sunt
dotate cu personal medical calificat în asemenea urgenţe precum şi cu aparatura de specialitate.

→ Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:

1. Instalarea bolnavului în pat:
→ Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină internă, cu
targa, într-un timp cât mai scurt.
→ Mutarea bolnavului de pe targa in pat ( de catre personalul sanitar) fara sa permita bolnavului nici o
miscare.
→ Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit.
→ Pozitie cat mai comoda in pat. Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a se evita pozitiile fortate.
2. Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor:
La indicatia medicului:
→ sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral sau amestecuri litice.
→ anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam). Se evita administrarea concomitenta a
sedativelor cu opiaceele.
→ oxigenoterapie.
3. Supravegherea funcţiilor vitale:
→ Monitorizarea (supravegherea permanentă) în primele zile a electrocardiogramei, TA, pulsului, respiraţiei,
temperaturii. In sectiile de boli interne mai putin dotate se monitorizeaza din ora in ora si ori de cate ori este nevoie
functiile vitale si vegetative( TA, puls, respiratie), inregistarea zilnoca a electrocardiogramei si a temperaturii.
4. Recoltarea probelor de laborator:
→ Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice, fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei, VSH,
colesterol, acid uric.
5. Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:
- Se administrează anticoagulante: Heparină → sub controlul timpului de coagulare; Trombostop –, apoi funcţie
de timpul Quick (indice de protrombină).
6. Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice:
→ Se administrează Xilină 200 mg în perfuzie, i.v. sau 200 mg intramuscular.
7. Administrarea medicatiei:
- cu punctualitate pentru a evita emotiile, la pat, in pozitie orizontala.
- asistenta medicala va avea pregatite medicamente pentru eventualele complicatii.
- administrarea oxigenului.
8 .Alimentaţia bolnavului:
→ Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o masă.

24
 → La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După mobilizarea
bolnavului, se poate servi masa în sala de mese.
→ Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă administrata
lent cu lingurita, pireuri, ceaiuri, compot, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, evitând alimentele care produc gaze
sau întârzie tranzitul intestinal.
→ Se interzice fumatul.
9. Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun:
→ Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort
suplimentar.
→ Constipaţia se combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
→ Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
10. Igiena bolnavului:
→ Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l ridica.
11. Mobilizarea bolnavului:
→ Repausul absolut la pat este în prima saptamana in funcţie de evoluţia bolii.
→ Durata imobilizării este stabilită de medic.
→ Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot face mişcări
pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.
→ Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor.
→ Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea în picioare
– sub control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.
12. Crearea unui mediu psihologic favorabil:
→ Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.
→ Nu se va permite vizitarea în grup.
→ Se evită vizitele lungi.
→ Nu se comunică veşti neplăcute.
→ Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
13. Educaţia sanitară:
→ Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele supradozajului
digitalic.
→ Se recomandă controlul periodic.
→ Se va incerca sa se restabileasca increderea in sine si capacitatea de munca anterioara imbolnavirii.
→ Se interzice fumatul.
→ Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.
→ Se insista asupra respectarii regimului alimentar.

25
 13. INGRIJIREA PACIENTULUI CU REUMATISM ARTICULAR
ACUT (RAA)
Reumatismul articular acut se manifesta prin inflamatia succesiva a mai multor articulatiilor mari. Atingerea
articulara se vindeca fara sechele. Atinge frecvent cordul, lasand urme grave. Criterii majore de diagnostic: poliartrita,
cardita, coreea, eritem marginat, noduli subcutanati.
Boala afecteaza copiii si adolescent, infectia urmand unei angine streptococice.

Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
- varsta pacientului - copilul si adultul tanar prezinta receptivitate pentru infectia streptococica
- conditiile insalubre de locuit, frigul, umezeala favorizeaza aparitia anginelor streptococice- prezenta
anginelor streptococice in antecedentele personale ale pacientului recente (2-4 saptamani) precede instalarea durerilor
articulare.
Explorarile paraclinice care sustin acest sindrom poststreptococic urmaresc urmatoarele aspecte:
- izolarea streptococului de grup A se poate realiza la debutul reumatismul articular acut, daca nu s-au administrat
antibiotice in perioada anginei eritematoase.
- anticorpii antistreptococici atesta infectia cu streptococ in antecedente, indiferent daca aceasta a fost cu
manifestari clinice sau asimptomatica.
- Antistreptolizinele (ASLO) constituie testul uzual, fiind cel mai bine standardizat. Nivelul ASLO de la care se
iau in considerare sunt 250 unitati Todd la adult si 333 unitati la copiii.
Testul cu antistreptozim este o reactie de hemaglutinare cu antigene streptococice extracelulare concentrate adsorbite
pe hematii, fiind un indicator foarte sensibil al infectiei recente daca depaseste 200 u/ml. Alti markeri sterptococici
cum sunt streptochinazele, antistreptodornazele, antihialuronidazele si anti DNAza B nu aduc informatii suplimentare.
- reactantii fazei acute sunt nespecifici, confirmand existenta unui proces inflamator.
Probele uzuale sunt:
- cresterea importanta a VSH-ului
- aparitia proteinei C reactive
- leucocitoza moderata
- cresterea complementului seric
- cresterea alfa 2 si gamaglobulinelor
- hiperfibrinemie.
Manifestari de dependenta (semne si simptome posibile)
Debutul artritei este brusc, cu febra, afectand articulatiile mari ale extremitatile care sunt tumefiate, calde,
dureroase spontan si la mobilizare si uneori tegumentul de acoperire este rosu. Artrita are durata scurta (cateva
zile), este fugace, migratorie de la o articulatie la alta, spontan rezolutiva si nu lasa sechele.
Fiecare noua prindere articulara este insotita de cresterea temperaturii. Sunt afectate una sau mai multe, fara
simetrie, cel mai frecvent sunt afectate articulatiile urmatoare:
- genunchiul
- pumnul
- glezna
- cotul
- mai rar umarul si soldul.
In cadrul unui atac reumatismal o articulatie poate fi afectata mai multe ori, de-a lungul anilor putand apare
recidive, dar nici o modificare reziduala articulara nu se constituie. In timpul atacului reumatic starea generala a
bolnavului se altereaza, febra mare se insoteste de transpiratii si uneori de dureri abdominale.
Cardita conditioneaza totdeauna prognosticul, fiind absent paralelismul intre gravitatea atingerii cardiace,
semnele articulare si perturbarile inflamatorii. Cele 3 tunici ale cordului (endocard, miocard si pericard) pot fi afectate
in grade diferite, leziunile valvulare putand evolua tardiv, silentios si chiar in absenta manifestarilor articulare.
Prinderea simultana a celor 3 straturi cardiace este numita pancardita reumatica.
Modificari cardiace: palpitatii cu ritm rapid discordant fata de febra; se constata accentuarea zgomotului 1, cu
sau fara zgomot de galop si aparitia unui suflu de insuficienta mitrala functionala; cardiomegalia ( cardiologic si
ecografic); formele de insuficienta cardiaca fiind rar descrise la cazurile cu pancardita. Cele mai specifice leziuni
inflamatorii sunt nodulii Aschoff miocardici si degenerescenta fibrinoida a colagenului.
Reumatismul articular afecteaza cel mai frecvent valvele mitrala si aortica si mai rar valva tricuspida si
niciodata valva pulmonara..
Coree minora Sydenham reprezinta o tulburare a sistemului nervos central caracterizata prin aparitia unor
miscari bruste neregulate si ilogice. Debutul acesteia este progresiv dupa o lunga perioada de latenta dupa atacul
reumatismal. Pacientii devin neobisnuit de nervosi, agitati, au dificultati la scris, la vorbit, la indeletniciri normale sau
apucarea unor obiecte, se impiedica si cad, fac grimase necontrolate. Treptat apar miscari spasmodice in orice parte a
corpului, fara nici o simetrie sau sincronism care se exagereaza la eforturi fizice si la oboseala. La examenul obiectiv,
medicul va constata hipotonie musculara.
Eritemul marginat, roz cu centru pal, fugace, mobil, localizat pe trunchi si la radacina membrelor si nodulii

26
subcutanati palpabili pe fetele de extensie ale membrelor, fermi, indolori se observa destul de rar mai ales in cazurile
cu cardita reumatismala.
Problemele pacientului:
- hipertermie,
- durere articulara cu caracter migrator,
- intoleranta la activitatea fizica,
- imobilitate(dificultate de mers si mobilizare),
- necoordonarea mişcărilor,
- postură inadecvată,
- deficit in a-si acorda ingrijiri igienice,
- risc de complicate cardita reumatismala, coree, valvulopatii, deshidratare.
Obiective:
- pacientul sa prezinte temperatura corpului in limite fiziologice
- sa se obtina o stare de bine, prin dispari|ia durerilor articulare
- să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată
- sa fie ferit de pericole interne si externe,
- să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare
- sa se previna complicatiile
- sa fie satisfacule nevoile fundamentale
- sa fie echilibrat psihic
Interventii:
Asistenta:
- asigura repausul la pat, pana la disparitia durerilor articulare si, in continuare, 2-3 saptamani, cu reluarea
treptata a mersului
- foloseste perne pentru suportul articulatiilor dureroase
- asigura igiena corporala si a lenjeriei pacientului
- participa la investigatiile clinice si de laborator prin:
- recoltarea sangelui pentru determinarea VSH-ului, fibrino-genului, ASLO, proteinogramei, proteinei C
reactive
- recoltarea exsudatului faringian
- efectuarea EKG, FKG
- administreaza tratamentul:
- antistreptococic (penicilina G, macrolide), efectuand testarea sensibilitatii organismului la antibiotic),
respectand doza si ritmul de administrare
- antiinflamator cu antiinflamatoare nesteroidiene si cortizon in doze descrescatoare pana la normalizarea VSH-
ului (va sesiza efectele secundare ale corticoterapiei - dureri epigastrice, edeme, hipertensiune arteriala, insomnie)
- asigura alimentatia pacientului:
- dieta de crutare in perioada febrila (regim hidrozaharat, apoi, lacto-fainos, care se va imbogati treptat)
- dieta va asigura necesarul de lichide pentru a preveni deshidratarea
- dieta desodata pe toata perioada tratamentului cu cortizon
- supravegheaza zilnic semnele vitale: puis, tensiune arteriala, temperatura, notarea greutatii corporale
- educa pacientul si antreneaza familia privind:
- prevenirea reinfectarilor streptococice - continuarea tratamentului prescris cu moldamin, in dozele si la
intervalele stabilite de medic
- prezentarea la controale periodice, clinice si biologice, prin medicul de familie, specialst (policlinica
teritoriala)
- asanarea focarelor de infectie amigdaliana si dentara (sub protectie de antibiotice)
- internarea dupa caz a copiilor fosti bolnavi, in sanatorii cu personal calificat pentru dispensarizarea lor.

27
 14. INGRIJIREA PACIENTULUI CU REUMATISME
DEGENERATIVE (ARTROZE)
Artroza este o artropatie degenerativă, multifactorială şi heretogenă, caracterizată prin degradarea progresivă a
cartilajului articular, însoţită de o reacţie hipertrofică a osului subcondral (ce are drept consecinţă neoformare de os şi
cartilaj) şi variate reacţii ale celorlalte structuri articulare (sinovială, capsulă, menisc) exprimate prin modificări clinice
şi radiologice caracteristice.
Prin prisma acestei definiţii se înţelege de ce localizarea predilectă a procesului artrozic este la nivelul
articulaţiilor diartrodiale, articulaţii cu o mare mobilitate, în funcţionarea cărora cartilajul joacă un rol important, aşa
cum sunt: genunchiul, şoldul, mâna, articulaţiile coloanei vertebrale.
Culegerea datelor
Circumstance de aparitie
Factori favorizanţi:
A. Factori care determină o predispoziţie generală pentru boală
1. Ereditatea- există o agregare familială a bolii, dovedită de studii familiale şi pe gemeni monozigoţi.
2. Vârsta- incidenţa bolii creşte cu vârsta. Unii consideră acest lucru un proces fiziologic de îmbătrânire al
cartilajului, aşa cum se întâmplă cu orice ţesut al organismului, lansând chiar termenul de "insuficienţă cartilaginoasă".
Totuşi, artroza este mai mult decât atât, lucru susţinut şi de observaţia că modificările articulare datorate exclusiv
vârstei diferă de cele din artroză.
3. Sexul- după menopauză, femeile fac de 2 ori mai frecvent boala; prevalenţa fiind mai mare la femeile
histerectomizate.
4. Obezitatea- s-a pus problema dacă artroza, prin hipomobilitatea şi sedentarismul pe care le induce,
favorizează obezitatea, sau dacă lucrurile stau invers: obezitatea favorizează apariţia artrozei. Studiile par a înclina
balanţa în favoarea celei din urmă ipoteze, arătând că reducerea greutăţii corporale încetineşte procesul artrozic.. Prima
explicaţie şi cea mai facilă ar fi cea a suprasolicitării mecanice, dar numai aceasta nu explică diferenţele dintre
gonartroză (asociată strâns cu obezitatea) şi coxartroză (pt. care nu există o asociere evidentă). În ultima vreme, se
discută tot mai mult de implicarea preponderentă a unor factori metabolici şi nu a unora mecanici.
5. Densitatea osoasă- există o asociere negativă între osteoporoză şi artroză.
S-a emis ipoteza că o densitate osoasă scăzută la nivelul osului subcondral suportă mai bine suprasolicitările
decât osul normal. De asemenea, boli asociate cu o densitate osoasă crescută, ca boala Paget sau osteopetroza, sunt
asociate cu o frecvenţă sporită a artrozei, cu afectare poliarticulară şi precoce.
6. Hipermobilitatea- articulaţiile foarte mobile sunt cele mai afectate de procesul artrozic.
7. Alte boli- asociate cu o frecvenţă crescută a artrozei sunt: DZ, hiperuricemia, HTA.
B. Factori care determină anomalii biomecanice locale
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de factori favorizanţi, cei locali, există două situaţii care predispun la
artroză: solicitatea anormală a unor ţesuturi normale şi solicitarea normală a unor ţesuturi anormale.
a) solicitarea anormală a unor ţesuturi normale e produsă de:
1. Stressul mecanic repetat, anormal exercitat pe unitatea de suprafaţă articulară, datorat unor forţe mecanice
excesive: eforturi fizice repetate, mişcări legate de activitatea profesională (artropatia ocupaţională), activitatea
sportivă, obezitatea, anomaliile de statică.
2. Traumatisme. Cele de la nivelul genunchilor pot duce la ruptura ligamentelor încrucişate, meniscului,
alterează cartilajul şi predispun la artroză chiar la vârste tinere. Fracturile, subluxaţiile, luxaţiile, sau chiar
meniscectomia, prin schimbarea raporturilor normale din articulaţii, afectează de asemenea funcţia mecanică şi
favorizează artroză.
b) solicitarea normală a unor ţesuturi anormale e produsă de:
1. Alterări primitive ale cartilajului şi articulaţiilor: displazii de şold, b. osteocondrita epifixei capului femural,
luxaţia congenitală de şold, displazia de acetabul, displazia de condili femurali, b. Blount (necroza aseptică a condilului
tibial medial sau hemiatrofia congenitală a epifizei tibiale superioare), etc.
2. Alterări secundare ale cartilajului articular, după boli infecţioase, inflamatorii, metabolice, endocrine,
neurologice.
Manifestari de dependenta (Semne si simptome posibile)
- durere articulara
- caracteristici - se accentueaza dimineata, la sculare, articulatia nu anchilozeaza
- localizare
- articulafia cotului
- articulara umarului
- articulafia genunchiului, accentuata la urcarea scarilor
- articuiafia coxofemurala, accentuata la mers
- articulatiile coloanei vertebrale la diferite niveluri:
- in regiunea cervicala, durerea iradiaza la nivelul gatului; in regiunea occipitala,
vertex sau in membrul superior uni- sau bilateral
- in regiunea dorsala, durerea iradiaza anterior, imitand suferinte cardiace
- in regiunea lombara, durerea iradiaza in membrul inferior

28
 - limitarea mişcărilor active şi pasive,
- deformări articulare (luxaţii, subluxaţii),
- anchiloze.
-crepitaţii articulare determinate de frecarea unor suprafeţe rugoase
- marirea volumului articulatiei prin modificări proliferative ale osului subcondral
- cefalee, amefeli, tulburari de vedere si auz (in spondiloza cervicala)
- durere cauzata de solicitarea articulara, care dispare in repaus
- tumefacţia discretă a părţilor moi.
- redoarea articulară.
Investigatii:
Teste pentru evidenţierea etiologiei artrozelor secundare urmăresc stabilirea unui diagnostic precoce în aceste
cazuri şi constau în dozări hormonale, antigene neoplazice, explorări metabolice, etc.
În ultimii ani s-au făcut numeroase încercări de a găsi markeri biologici pentru artroze, Astfel de markeri
există, concentraţia lor creşte în lichidul sinovial de unde prin circulaţia limfatică ajung în ser şi pot fi identificaţi. Cei
mai importanţi sunt: -pentru colagen - piridinolina, peptide de colagen II, pentru proteoglicani - keratan-sulfatul, pentru
proteaze – stromelizina. Lor li se adaugă creşterea concentraţia unor citokine ca: IL-1, TNF-. Există de asemenea şi
unii indicatori ai activităţii anabolice a osului subcondral: osteocalcina, fosfataza alcalină. Din păcate, nici unul
dintre aceşti markeri nu este specific pentru artroză, concentraţia lor putând creşte în numeroase alte boli.
Examenul lichidului sinovial în artroză arată un lichid clar sau uşor opalescent, neinflamator, cu un număr de
celule ce nu depăşeşte 2000 de elemente/mm3 şi în care domină mononuclearele, PMN fiind <25%, cu vâscozitate
crescută şi cheag de mucină ferm, glucoză normală şi culturi sterile. În acest lichid mai pot fi identificaţi: fragmente de
cartilaj, cristale de hidroxiapatită şi pirofosfat de calciu şi o concentraţie crescută a markerilor amintiţi mai sus. Analiza
lichidului articular ajută la diagnosticul diferenţial cu alte suferinţe ca: PR, artritele septice, guta, pseudoguta, sinovita
pigmentară vilonodulară.
Examenul radiologic este de departe cea mai importantă explorare imagistică. Modificările radiologice sunt
mai frecvente decât manifestările clinice, 40% dintre cei care prezintă astfel de modificări neavând simptome clinice.
Scintigrafia efectuată cu Technetiu 99-pirofosfat poate arătă la început o captare crescută, "hot spots", ca
urmare a vascularizaţiei bogate a osului şi ţesuturilor moi. În momentul în care se formează osteofitele astfel de
modificări nu mai apar.
Alte explorări imagistice (ultrasonografia, TC, RMN) ajută la elucidarea diagnosticului diferenţial sau a unor
modificări ce pot complica artroza. Astfel, TC detectează precoce suferinţa de menisc, prezenţa corpilor intraarticulari,
a chistelor osoase sau sinoviale, osteonecroza aseptică, incongruenţa suprafeţelor articulare, afectarea precoce a osului
subcondral. RMN aduce în plus date despre părţile moi.
Alte explorări: artroscopia, biopsia, mielografia, termografia servesc exclusiv pentru diagnosticul
diferenţial.
Problemele pacientului:
- disconfrort
- imobilitate
- deficit de autoingrijire
- impotenţa funcţională de diferite grade
- postura inadecvata
- inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.
- atingerea integrităţii fizice
- neputinta
- nemultumire
- devalorizare
- risc de limitare a capacităţii de muncă si chiar de autoservire (în coxartroză)
- risc de pareze, paralizii în artrozele cotului, umărului
Obiective
Vizează:
- sa se diminueze durerile articulare;
- sa se păstreze mobilitatea articulaţiilor, pacientul putându-si satisface autonom nevoile de deplasare, de
igienă, de îmbrăcare;
- să se pastreze greutatea corporală în limitele normalului, în funcţie de vârstă;
- pacientul să poată exprima o stare de contort fizic si psihic;
- să se prevină apariţia complicaţiilor invalidante;
- pacientukui sa-i fie satisfacute nevoile fundamentale.
Intervenţii
Asistenta aplică intervenţiile specifice în funcţie de localizarea procesului de artroză:
- asigură repausul la pat cel puţin câte o jumătate de ora în timpul zilei pentru pacientul cu suferinţe ale
coloanei vertebrale si membrelor inferioare
- învaţă pacientul ca, în timpul repausului, să evite poziţia de flexie a articulaţiei (aceasta favorizează redoarea
articulară)
- ajută pacientul imobilizat la pat pentru a-si satisface nevoia de a se alimenta, de igienă corporală

29
 - asigură alimentaţia în funcţie de restricţiile impuse (desodată în tratamentul cu antiinflamatoare) si de bolile
asociate (hipocalorică, când pacientul prezintă obezitate; hipoproteică, la pacienţii cu gută; hipoglucidică, pentru
pacienţii cu diabet zaharat)
- recoltează produsele pentru examene de laborator
- pregateste pacientul pentru examene radiologice
- administrează tratamentul medicamentos antialgic, prescris de medic
- participă la efectuarea injecţiei intra- si periarticulară
- educă pacientul privind modul de viaţă, pentru a limita apariţia dependenţelor:
- evitarea mersului si ortostatismului prelungit, a poziţiilor profesionale vicioase, ridicarea de greutăţi mari
- alternarea ortostatismului cu clinostatismul (clinostatismul prelungit accentuează osteoporoza si redoarea
articulară)
- învaţă pacientul cu coxartroză să folosească bastonul în mers (bastonul se ţ i n e în mâna opusă, pentru a
reduce greutatea corporală pe membrul inferior afectat)
- de asemenea, îl învaţă să continue si la domiciliu programul de gimnastică
medicală recomandat de kinetoterapeut
- s ă urmeze curele de t r a t a m e n t b a l n e o f i z i c a l r e c o m a n d a t ( t e r m o t e r a p i e ,
e l e c t r o t e r a p i e , b ăi c l o r u r o s o d i c e )
- p r e g ăt e s t e p r e o p e r a t o r p a c i e n t u l p e n t r u i n t e r v e n ţ i e o r t o p e d i c ă c o r e c t i v ă
( a r t r o d e z e , a r t r o p l a s t i i , p r o t e z ă t o t a l ă d e s o l d sau genunchi.

30
 15. INGRIJIREA BOLNAVILOR IN STARE DE SOC
Definitie:
Socul este o insuficienta circulatorie periferica grava in urma careia se instaleaza anoxia tesuturilor prin
acumulare de produsi de catabolism. Este necesara recunoastera rapida a cauzelor pentru prevenirea leziunilor
ireversibile ce se pot instala.
Clasificarea etiologica
1. Socul hipovolemic este provocat de pierderile de sange si plasma in caz de hemoragii, traumatisme, interventii
chirurgicale, arsuri, deshidratare(diaree, vasaturi, exces de diuretice), socul de colaps din coma diabetica, ocluzii
intestinale;
2. Socul cardiogen apare prin scaderea functiei de pompa a inimii in: IMA, miocardite acute, tulburari de ritm,
tamponada cardiaca, pneumotorax cu supapa, emboli pulmonare ;
3. Socul toxico- septic apare in infectii cu germeni Gram-negativi (Escherichia coli, Klebsiella, Proteus, etc.)
sau Gram-pozitivi (stafilococi, streptococi); se produc leziuni celulare primare si generalizate;
4. Socul anafilactic se datoreste introducerii in circulatie a unor substante straine. Surven mai frecvent dupa
administrarea de seruri sau diferite medicamente pe cale parenterala sau dupa intepaturi de insecte si se caracterizeaza
printr-o reactie anormala antigen-anticorp cu eliberare masiva de histamina care provoaca colaps printr-o puternica
vasodilatatie periferica;
5. Socul neurogen apare dupa dureri intense(cu diferite localizari), traumatisme craniene sau medulare, analgezie
insuificienta, emotii puternice, care induc blocarea sistemului nervos simpatic periferic.
Aparitia socului poate fi favorizata de oboseala, insomnia, starea de denutritie, frig, caldura excesiva.
Elaborarea planului de ingrijire
Culegerea datelor/ anamneza pentru depistarea cauzei trebuie sa se faca rapid.
 Intrebari care se pot pune: daca prezinta boli cardiace; daca face tratament cu diuretice si antihipertensive;
ce doza a luat; daca a avut hemoragie in special digestiva; daca are febra (daca nu stie se va masura temperatura).
Examenul clinic:
- Se masoara functiile vitale: Puls, TA, Temperatura, Respiratia;
- Se examineaza aspectul pacientului:
 jugulare sunt colabate - in soc hipovolemic,
 jugulare turgescente - in soc cardiogen;
 puls asimetric- in tamponada cardiaca;
 sufluri patologice;
 apectul abdomenului;
 prezenta febrei si frisonul denota soc septic;
 prezenta leziunilor cutanate - infectii cu germeni patogeni.
Problemele bolnavului:
 Hipotensiune arteriala (TAS < 90mmHg), tahicardie, tahipnee;
 Puls slab, filiform, tegumente reci, umede - in hipovolemie si tegumente calde in soc septic, paloare;
 Oligurie (< 20ml/h) si acidoza metabolica sunt frecvent intalnite.
Investigatii de urgenta:
 se recolteaza sange pentru: grup sanguin si Rh, Hemoblobina, Hematocrit, leucograma, ionograma,
fibrinogen, trombocite, analiza gazelor; in soc septic se recolteaza hemoculturi repetate, iar din urina: examen sumar
de urina, urocultura;
 radiografie toracica, ecocardigrama, PVC (presiune venoasa centrala).
Interventii aplicate in functie de obiectivele de ingrijire urmarite:
 Refacerea volemiei si functiei repiratorii prin:
- perfuzie I.V. (in bolus - 500ml) cu dextran, sange integral, masa eritrocitara in anemie;
- medicamente vasoactive, vasopresoare - dopamina;
- pozitie Trendelenburg
 Masurarea repetata a TA, monitorizare continue a EKG, frecventa cardiaca, pulsoximetria, ex. De
laborator: Hematocrit., electroliti, uree, gaze sanguine, monitorizare PVC;
 Se administreaza O2 100%; la nevoie- IOT si ventilate mecanica;
 In caz de acidoza metabolica (ph < 7,15) se administreaza solutie de bicarbonat de Na in perfuzie;
 Se urmareste diureza prin sondaj vezical cu sonda Foley si punga colectoare de urina.
 Se trateaza cauza socului.
 Medicamente vasopresoare folosite in starile de soc:
- Dopamina - faciliteaza diureza, se administreaza diluata in perfuzie cu pompa de perfuzie, pe
infuzomat sau pe injectomat, cunoscandu-se cu precizie numarul de picaturi (ml) administrate pe minut;
- Vasopresina - se foloseste in socul septic;
- Dobutamina - in socul cardiogen;
- Norepinefrina - in §ocul septic.
Interventii de urgenta in Socul traumatic la locul accidentului:

31
 - eliberarea victimei de sub actiunea agentului traumatizant, evitarea expunerii bolnavului la noi
traumatisme pe durata transportului;
- aprecierea rapida a starii functiilor vitale; prezenta pulsului la carotida, femurala; respiratie;TA
- administrare de O2;
- evaluarea rapida a leziunilor, la nivel de: craniu, torace, abdomen;
- pozitia bolnavului este decubit dorsal cu picioarele ridicate < 30°- 45°;
- invelirea cu paturi
Atentie - nu se administreaza nimic accidentatilor in stare de soc, pe gura.
Pretratamentul socului se incepe la locul accidentului si se mentine in timpul transportului si consta in:
 punctionarea unei vene ii instalarea unei perfuzii pentru tratamen
 recoltarea sangelui necesar examenului de laborator: grup sanguin si Rh, alcoolemai si alte examene
uzuale.
Ingrijirea socului traumatic la terapie intensiva
1. Refacerea volemiei - este masura de prim ordin pentru a evita decompensarea.
2. Combaterea durerii si agitatiei cu medicamente indicate de medic: Diazepam 1 fiola are efect linistitor. Unii
autori recomanda Morfina diluata cu 10 ml solutie glucozata sau ser fiziologic;
3. Efectuarea pansamentelor si imobilizarilor provizorii ale focarelor de fractura si investigatiile necesare.
4. Desocarea reprezinta aplicarea tuturor metodelor medicale si chirurgicale cunoscute pentru iesirea
din starea de soc.
Dupa desocare pacientul este transferat in serviciul de chirurgie generala pentru tratamentul cauzei ce a provocat
socul si unde se va ingriji pana la vindecarea completa. Aceasta situatie este decisa de echipa medicala.
5. Resuscitarea cardio-respiratorie in caz de stop cardiac si stop respirator.

16.1. Socul cardiogen

Tabloul clinic : dureri precordiale, dispnee, anxietate, paliditate. Interventii de urgenta:
 repaus in decubit dorsal, sedarea bolnavului, combaterea durerii;
 pozitie usor semisezanda daca TA permite;
 administrare de sedative: Diazepam 1 tb.;
 administrare de analgezice: Fortral - 1 fiola - 30 mg injectabil S.C. sau I.M.;
 oxigenoterapie pe sonda nazofaringiana;
 bolnavul se transporta la spital, sub controlul functiilor vitale.
Tratamentul in spital:
1. Bolnavii cu soc cardiogen provocat de IMA vor fi internati in unitati de terapie intensiva coronarieni;
vor fi imobilizati la pat in pozitie favorabila; in dispnee severa pozitia este semisezanda/sezanda;
2. Supravegherea functiilor vitale ale bolnavului (monitorizarea EKG, presiune venoasa);
3. Calmarea durerii se face cu analgezice (Algocalmin, Piafen, Fortral);
4. Linistirea si sedarea - se administreaza anxiolitice: Diazepam 1 fiola, Hidroxizin, Romergan;
5. Oxigenoterapie: 6 - 8 I / minut;
6. Hidratare parenterala;
7. Administrare de medicamente:cardiotonice majore, vasodilatatoare, antiaritmice;
8. Corectarea acidozei metabolice severe (pH < 7,15) cu solutie T.H.A.M., sau solutie bicarbonat de
Natriu.

16.2. Socul anafilactic

Apare in cursul reactiilor alergice imediate si grave in urma:
 alergiei medicamentoase;
 alergiei la unele substante chimice;
 intepaturii de insecte;
 alergiei alimentare.
In socul anafilactic are loc o exudatie mare de lichid interstitial, care alaturi de vasodilatatie
determine prabusirea TA si poate provoca moartea bolnavului, daca nu se intervine la timp.
Problemele bolnavului:
 debutul este brusc la cateva minute dupa administrarea substantelor;
 stare de rau general;
 semne cutanate: eruptii, eriteme difuze insotite sau nu de prurit, urticarie,
edem al fetei si pleoapelor;
 manifestari respiratorii: edem laringian, sindrom de insuficienta respiratorie
acuta, crize de dispnee;
 tulburari cardiovasculare: hipotensiune arteriala, puls tahicardic, cianoza;
 tulburari neurologice: anxietate, tuse, acufene, vertij, coma;
 manifestari digestive: greata, varsaturi, dureri, diaree.
 Diagnosticarea - are o mare importanta cunoasterea medicamentului,
alimentului care a produs socul.

32
 Interventii de urgenta pentru salvarea vietii pacientului:
Adrenalina este medicamentul de elective in socul anafilactic
 Aplicarea de garouri : cand socul a fost declansat de o injectie intradermica, sc, im sau de o de intepatura de
insect intr-o extremitate, se face acelei extremitati.
 In jurul locului inocularii se injecteaza 0,5 - 1 mg de Adrenalina 1 %o diluata in 10 ml ser fiziologic.
 Corticoizi se administreaza numai dupa administrarea de adrenalina
 In caz de hipovolemie se administreaza substituienti de plasma concomitant cu solutiielectrolitice
 Pozitia bolnavului este Trendelenburg pentru a impiedica ischemia cerebrala;
 Intubatie orotraheala (IOT) de catre medicul anestezist pentru ventilatie artificiala in caz de spasm
laringian sau bronhospasm prelungit;
 Oxigenoterapie 6 - 8l/min;
 Traheostomia in caz de asfixie prin edem glotic daca nu se poate aplica manevra de intubatie;
 Bolnavul trebuie sa fie monitorizat 24 h din 24 h pentru a nu reaparea stari de alergie.
Medicamente administrate in soc anafilactic
- Adrenalina 0,5 - 1mg S.C. este medicamentul de elective in socul anafilactic
- Hemisuccinat de Hidrocotizon - 250 mg, doza de atac I.V. lent, se continua in perfuzie pana la 500-1000
mg/24 h;
- Dextran 70, ser glucozat5% in perfuzie I.V.;
- Miofilin 1 fiola lent I.V. in bronhoconstrictie severa;
- Bronhodilatatoare spray - aerosoli;
- Antihistaminice cu scop preventiv.

16.3. Socul septic

Se instaleaza in urma patrunderii in circulatie de bacterii sau toxinele acestora, in cantitati mari, instalandu-se
insuficienta vasculara acuta.
Denumirile propuse si acceptate in prezent pentru socul septic sunt:soc bacterian, soc infectios
Etiologie:
- Bacterii Gram- Escherichia coli, Proteus, Salmonella, Shigella, Klebsiella; bacteria gram-pozitive(
stafilococi si enterococi).
Semnele si simptomele socului septic:
- prezenta unei infectii locale sau generale, febra si frisoane;
- scaderea TA;
- tegument uscat, cald, apoi rece, umed, extremitati cianotice;
- oligoanurie.
Socul septic, in functie de evolutie, cuprinde 3 stadii:
1. stadiul I – perioada de hipotensiune calda sau perioada de soc compensat (bolnav cu hipotermie,
hipotensiune arteriala, tahicardie, tahipnee, anxietate, tegument uscat si cald);
2. stadiul II - perioada de hipotensiune "rece"- sau de soc hipodinamic decompensat (bolnavul este agitat sau
somnolent, TA scazuta, tahopnee, tahicardie, tegument umed si rece, oligoanurie, cianoza);
3. stadiul III - sau socul ireversibil (bolnavul prezinta hipotermie, stupoare, confuzie, coma, prabusirea TA,
tulburari metabolice maxime); evolutie fatala.
Bolnavii cu septicemie trebuie internati in servciile de terapie intensiva si reanimare
Interventii de urgenta:
- Tratamentul cu antibiotice se face la indicatia medicului, dupa diferite scheme, administrate I.V.
conform antibiogramei;
- corectarea tulburarilor hemodinamice cu Dextran 40, plasma, sange, , sol. electrolitice
- oxigenoterapie 8-10 I / minut;
- medicamente de urgenta: Dopamina, corticoizi, medicatie vasoactiva, heparina inCIVD;
- drenarea si indepartarea chirurgicala a focarului de infectie;
- tratament simptomatic
- investigatii pentru identificarea focarului de infectie prin recoltari de produse, tesuturi potential infectate
(ex. sange, urina, sputa, lichid pleural, LCR);
- analize de laborator:
1. hemocultura
2. urocultura
3. coprocultura
4. bilicultura.

33
 16.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU EPILEPSIE
Epilepsia este o afectiune convulsiva paroxistica cu debut si sfarsit brusc, caracterizata de pierderea starii de
contienta si de convulsii tonico-clonice.
Exista 3 tipuri de epilepsie :
 Criza majora (grand mal)
 Criza minima (petite mal)
 Stare de rau epileptic.

1. Culegere de date :
Circumstante de aparitie: tulburari genetice( epilepsia esentiala), AVC, infectii meningeale, tumori cerebrale,
traumatisme cranio-cerebrale, intoxicatii, anorexie, hipoglicemie, hipocalcemie, insuficienta renala, hiperpirexie la
copii ( in epilepsia secundara sau asimptomatica).
Manifestari de dependenta:
Criza majora
a) Faza prodomala,care apare in cateva ore sau zile inaintea crizei manifestata prin : migrene, parastezii si stare
de rau, tulburari comportamentale.
b) Criza propriu-zisa:
- aura epileptica ,care il avertizeaza pe pacient de aparitia crizei, permitandu-i astfel sa se aseze, dupa care
debutul bolii este brusc caracterizat prin paloare, pierderea starii de contienta, prabusirea pacientului.
- pierderea constientei urmata imediat de:
o aparitia convulsiilor, la inceput tonice caracterizate prin contractia bilaterala a tuturor muschilor ( 15-20 sec)
cu picioare intinse, brate flectate, maxilar inclestat, ochii dati peste cap, pupile dilatate fixe, oprirea respiratiei cianoza,
dupa care urmeaza convulsiile clonice (1-2 min) ,caracterizate prin miscari violente ale membrelor, ale capului, haotic,
spuma abundenta la nivelul gurii uneori sanghinolenta si incontinenta urinara si de materii fecale prin relaxarea
sfincterului.
o Dupa terminarea crizei pacientul prezinta amnezie,este confuz, are cefalee(dureri mari de cap), dureri
musculare, respiratie zgomotoasa; uneori se poate instala stare comatoasa sau de somn profund cu abolirea reflexelor si
cu mitriaza.
Criza minima
- caracterizata prin pierderea starii de constienta 10-20 sec, fara prabusirea pacientului, fara sa-si intrerupa
activitatea; sunt pastrate mersul, masticatia si deglutitia; are privirea fixa, este palid, nu respira, dar nu prezinta
convulsii.
Stare de rau epileptic
- crizele tonico-clonice se repeta una dupa alta , iar pacientul nu-si mai recapata starea de constienta.
2. Probleme de dependenta
In criza :
- necoordonarea miscarilor
- dispnee ,
- incontinenta urinara si fecala,
- vulnerabilitatea fata de pericole,
- comunicare ineficienta la nivel intelectual,
- risc de sufocare, de accidente,
Intre crize :
- comunicare ineficienta la nivel afectiv(dificultate de a-si asuma roluri sociale0
- risc pentru anumite profesii,
- devalorizare,
- comunicare ineficienta la nivel intelectual.
3. Obiective
a) Imediate :
Sa se asigure permeabilitatii cailor respiratorii, protejarea limbii, protejarea pacientului de eventuale
traumatisme.
b) Pe termen lung : pacientul
- sa-si administreze corect tratamentul pentru reducerea crizelor,
- sa-si amelioreze depresia,
- sa recunoasca starile prodromale,
- sa-si adapteze existenta la conditiile psiho-sociale.
4. Interventii
a) In cursul crizei :
- nu se părăseşte bolnavul.
- se îndepărtează curioşii.
- se aşează pe plan orizontal in decubit lateral.
- se urmăreşte prevenirea accidentării.
34
 - se îndepărtează corpurile contondente.
- pentru evitarea traumatizării limbii şi buzelor (automuşcare) se aşează între arcade un obiect moale din cauciuc
sau material textil.
Nu fortati deschiderea maxilarului in timpul crizei; se pot produce fracturi !
- eventual se îndepărtează protezele dentare, se deschid nasturii de la guler, se desfac curele cravate, sutien.
- se anunţă medicul specialist printr-o terţă persoană.
- se monitorizeaza functiile vitale si vegetative; curatirea cavitatii bucale la sfarsitul crizei.
b) Dupa criza :
- se verifica permeabilitatii cailor respiratorii, aspirarea salivei si secretiilor,
- se verifica integritatii mucoasei linguale,
- se asigura igienei bucale,
- se aplica masuri de scadere a temperaturii in caz de hiperpirexie si sticla cu apa calda in hipotermie,
- pacientul va fi ajutat in orientarea temporo-spatiala,
- se lasă bolnavul să doarmă (cca. 2 ore).
- se schimbă lenjeria – în timpul crizei are loc descărcarea involuntară a vezicii urinare şi a rectului.
- leziunile traumatice în urma autotraumatizării, sunt tratate corespunzător.
Tusea prezentă după acces este explicată de saliva aspirată în căile respiratorii.
Bolnavul se poate trezi dezorientat şi agresiv.
- rehidratarea – oral şi în cazuri speciale, parenteral, psihoterapie, liniştirea bolnavului.
c) administrarea medicamentelor prescrise de specialist.
d)Intre crize : educatia sanitara a pacientului si a familiei ,explicandu-i pacientului ca viata trebuie traita cat mai
normal, sa evite inotul, condusul masinii, consumul de alcool,exces de sare si lichide, sa-si administreze corect
tratamentul prescris, sa doarma 8 ore pe zi,sa nu ia nici un alt medicament fara avizul specialistului neurolog,sa
consume legume, fructe, lactate si fainoase, sa incurajeze pacientul sa-si priveasca boala ca pe un eveniment ce se
poate rezolva rational dand-i exemple personalitati istorice, incercand astfel ca bolnavul sa-si recapete stima de sine,
sa-si reconsidere atitudinea fata de boala, educarea familiei sa nu-l priveasca ca pe un handicapat,ci sa il sprijine, sa-l
incurajeze in actiunile sale si sa respecte tratamentul.

35
 17.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALA PARKINSON (paralizia
agitata)
Afecţiune neurologica care atinge centrii cerebrali responsabili de controlul şi coordonarea mişcărilor. Se
caracterizeaza printr-o bradikinezie (mişcări lente), printr-un tremur de repaus, o hipertonie musculară, fată cu aspect
de masca (încremenită) şi un mers încet cu paşi mici.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie :
Cauza pierderii progresive a neuronilor în boala Parkinson rămâne însă necunoscută. Oamenii de ştiinţă indică o
asociere dintre factorii de mediu şi cei genetici.
- expunerea precoce sau prelungită la substanţe poluante chimice sau la pesticide (ierbicide şi insecticide);
- consumul unui drog (MPTP) poate cauza semnele şi simptomele bolii Parkinson – drogul are un efect similar
pesticidelor;
- medicamente neuroleptice (fenotiazina) sau substanţele care blochează receptorii de dopamină;
- intoxicaţia cu monoxid de carbon sau cu mangan ;
- hidrocefalia, tumorile craniene, hematom subdural, boala Wilson, tulburările idiopatice degenerative.
Factorii genetici:
- toate cauzele genetice cunoscute explica mai puţin de 5% din cazurile de Parkinson.
Manifestări de dependentă (Semne şi simptome)
Tremorul
- este un semn clar al bolii; începe cu un tremur încet şi progresează aşa de încet, încât persoana nu-şi aduce
aminte când a început;
- tremuratura parkinsoniana este o tremuratura de repaus, care dispare in timpul mişcărilor voluntare;
-tremuratura degetelor mâinii seamănă cu mişcarea de numărare a banilor; la nivelul picioarelor, tremuratura
imită mişcarea de pedalare.
Hipertonie musculara
-înţepenirea muşchilor;
-mişcările devin mai încete (bradikinezie), mai puţin îndemânatice;
-rigiditate a feţei (faţa capătă aspectul unei măşti), vorbirea devine monotonă şi apare dizartria;
-rigiditatea musculară cuprinde treptat musculatura limbii, a masticaţiei, apare dificultatea de a înghiţi cu
hiperptialism (saliva în exces).
Postura şl mersul
-în ortostatism, pacientul are trunchiul si capul aplecat înainte (exagerarea reflexelor posturale);
-mersul este caracteristic, pacientul tinde sa meargă pe degetele picioarelor, cu pasi mici, tarsaiti, trunchiul este
aplecat în fata, membrele superioare cad rigid lateral si nu se balansează in timpul mersului.
NOTĂ:
Toate semnele şi simptomele se accentuează in prezenta oboselii, tensiunii nervoase, excitării. Pe măsură ce
boala progresează, severitatea simptomelor se accentuează si in cele din urmă, pacientul nu mai poate merge.
Problemele pacientului
- imobilitate(diminuarea mobilităţii fizice) - din cauza rigidităţii
- necoordonarea mişcărilor - legat de leziunile sistemului nervos
- postură inadecvată - legata de hipertoniei musculare
- deficit în autoîngrijire (hrănit, spălat îmbrăcat) - din cauza tremurăturilor accentuate in mişcarea intenţionată
- perturbarea imaginii de sine
- comunicare ieficienta la nivel senzorial si motor
Probleme potenţiale
- vulnerabilitate fata de pericole (risc de accident- cădere);
- risc de depresie.
Obiective
Pentru pacient:
-să se străduiască să-şi amelioreze mobilitatea fizică ;
-să-şi controleze parţial coordonarea mişcărilor;
-să ştie sa preintampine accentuarea posturii inadecvate;
-să-şi câştige şi să-şi păstreze, pe cât posibil, autonomia in autoingrijire;
-sa exprime sentimente pozitive;
-să-şi păstreze capacitatea de vorbire;
-sa nu se rănească;
-sa nu prezinte depresie,
- să-şi exprime interesul pentru activitati zilnice.
Intervenţiile asistentei medicale
Planifica:
- program zilnic de exerciţii fizice, care cresc forţa musculară, atenuează rigiditatea musculară şi menţin
functionalitatea articulaţiilor;

36
 -mersul, înotul, grădinăritul, tricicleta ergonomică;
-exerciţii de extensie şi flexie a membrelor, de rotaţie a trunchiului, asociate cu mişcarea braţelor (exerciţii
active şi pasive);
- exercrţii de relaxare generală, asociate cu exerciţii de respiraţie;
- exerciţii posturale.
Asistenta sfătuieşte pacientul:
- să meargă ţinându-se drept asigurandu-si o bază de susţinere mai mare (mersul cu picioarele îndepărtate la 25
cm);
- să facă exerciţii de mers în ritm de muzica;
-să forţeze balansarea membrelor superioare şi sa-şi ridice picioarele în timpul mersului;
- să facă paşi mari, să calce mal întâi cu călcâiul pe sol si apoi cu degetele
- sa-şi tină mâinile la spate, când se plimbă (îl ajută să-şi menţină poziţia verticală a coloanei şi previne căderea
rigidă a braţelor lateral);
- în perioadele de odihnă, să se culce pe un pat tare, fără pernă, sau în poziţie de decubit ventral (aceste poziţii
pot ajuta la preintâmpinarea aplecării coloanei în faţă);
- când este aşezat in fotoliu, sa-si sprijine braţele pe fotoliu, putându-şi, astfel, controla tremurul mâinilor si al
braţelor;
Pentru câştigarea şi păstrarea autonomiei în atloîngrijire:
- să folosească îmbrăcăminte fără nasturi, încălţăminte fără şireturi, lingura mai adâncă pentru supă, carne tăiată
mărunt, cana cu cioc.
Pentru a evita căderile :
- în locuinţă se recomandă parchet nelustruit, fără carpete, linoleum antiderapant, W.C. uri mai înalte, balustrade
de sprijin
- înainte dea se ridica din pat, să stea aşezat câteva momente pe marginea patului.
Pentru a-şi păstra capacitatea de a vorbi, să facă exerciţii de vorbire.
Pentru prevenirea depresiei şi ameliorarea stării afective, se planifică:
-program de activităţi zilnice (să lucreze cât mai mult posibil);
-obiective realiste;
-discutii cu membrii familiei pentru a găsi metodele care sa-i asigure pacientului o viaţă normală şi sprijin
psihologic.

37
 18.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ACCIDENTUL VASCULAR
CEREBRAL (AVC - Insuficienţa circulatorie cerebrală acută)
Definiţie
Accidentul vascular cerebral este un deficit neurologic focal, instalat brusc, la un pacient cu factori
de risc vascular( datorat unor boli cerebro- vasculare). Există numeroase clasificări ale bolilor vasculare cerebrale dar
cea mai utilă clinic este cea care diferențiază bolile vasculare cerebrale ischemice de cele hemoragice.
L Titirca: AVC sunt determinate de modificari circulatorii cerebrale si se caracterizeaza prin
pierderea motititatii unei parti din corp, asociata sau nu cu tulburari de ehilibru, senzitiv senzoriale si de limbaj. Se mai
numeste ictus( brusc, subit) apoplectic( apoplexie= lovitura , suprimarea brusca a functiilor unui organ).
Circumstante de aparitie
- Ateroscleroza cerebrală.
- Bolile cardiace emboligene (fibrilația atrială, stenoza mitrală, infarctul de miocard, cardiomiopatiile) care
determina AVC ischemic.
- Hipertensiunea arteriala – poate determina atât AVC ischemic cât și hemoragic,
- malformațiile vasculare cerebrale ( pot determina hemoragii cerebrale).
Există o serie de factori de risc pentru AVC (factori care poate fi îndepărtați, determinând prevenția eficace a
unui AVC): HTA, Diabetul zaharat, Fumatul, Consumul de alcool, Dislipidemii, Creșterea hematocritului, Obezitatea.
Alți factori cu rol incert: hiperuricemia, sedentarismul, anumite obiceiuri alimentare.
Investigatii:
- Primul si cel mai important test care trebuie efectuat dupa un accident vascular cerebral este tomografia
computerizata(TC) cerebrala, care reprezinta o succesiune de radiografii ale creierului; aceasta poate identifica
existenta unei sangerari. Acest test va pune diagnosticul de AVC ischemic sau de AVC hemoragic. De asemenea se
poate face RMN (rezonanata magnetica nucleara) cu scopul determinarii extinderii leziunii cerebrale; el poate ajuta la
prezicerea recuperarii.
- electrocardiograma (ECG, EKG) pentru a cauta afectiuni cardiace, precum aritmiile si fibrilatia atriala;
- teste sanguine, cum ar fi hemoleucograma completa (HLG), glicemia (glucoza din sange), electrolitii, testele
pentru evaluarea functiei ficatului si rinichilor si timpul de protrombina (un test care masoara cat timp este nevoie
pentru ca sangele sa se coaguleze);
- efectuarea unei ecografii Doppler pentru evaluarea fluxului sanguin din artera;
- angiograma cu rezonanta magnetica (MRA), angiograma cu tomografie computerizata (CT angiograma) sau
angiograma carotidiana;
- in cazul in care se suspecteaza ca accidentul vascular cerebral ar fi putut fi provocat de o afectiune cardiaca, se
poate efectua o ecocardiograma sau o monitorizare electrocardiografica Holter sau un test telemetric;
- este de asemenea recomandata evaluarea factorilor de risc pentru afectiunile cardiace cu scopul prevenirii
dizabilitatilor sau decesului datorate unei probleme cardiace, care ar putea aparea in viitor;
- oftalmoscopia;
- punctia lombara ( contraindicata in hipertensiunea intracraniana cand se suspecteaza o tumora cerebrala.
Aprecierea profilului evolutiv și încadrarea accidentului vascular:
- Accident tranzitoriu = deficit neurologic focal, spontan și total reversibil (în mai puțin de 24 de ore),
datorat unei ischemii simple fără lezarea parenchimului cerebral.
- Accident în evoluție = agravarea deficitului în mai multe ore, acest deficit durând > 24 de ore. Această situație
se realizează prin continuarea sângerării sau extinderea trombozei, sau prin agravarea edemului cerebral din jurul
infarctului sau hemoragiei.
- Accident constituit = deficitul atinge intensitatea maximă în mai puțin de o oră și durează > de 24 de ore.
Stabilirea diagnosticului etiologic: prin anamneză şi examene paraclinice.
Manifestari de dependenta: depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei si de
extinderea regiunii afectate.
Debutul brusc al:
- starii de amorteala( parestezii), slabiciune sau paralizie a fetei, bratului sau piciorului, de obicei pe o parte a corpului;
- tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere dubla sau pierderea
vederii;
- confuzie, tulburari de vorbire( disfazie, afazie) sau de intelegere a cuvintelor celorlalti;
- tulburari de mers, ameteala(vertij), pierderea echilibrului sau a coordonarii;
- dureri de cap severe( cefalee);
Simptomele AVC ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) apar de obicei in jumatatea corpului
de partea opusa zonei din creier in care este cheagul.
- in AVC hemoragic (cauzat de o sangerare in creier) pot fi similare celor produse de AVC ischemic, dar se
deosebesc prin: tensiunea crescuta in creier (hipertensiune intracraniana), cum ar fi cefalee severa, greturi si varsaturi,
rigiditatea gatului, vertij, convulsii, iritabilitate, confuzie si posibil inconstienta;
- modificari in rapiditatea cu care sunt facute activitatile;

38
- modificari ale judecatii, ratiunii;
- modificari ale emotiilor;
- modificari ale perceptiilor (capacitatea de a aprecia distanta, marimea, pozitia, ritmul miscarilor, forma si relatia
dintre partile componente ale unui intreg)
- tulburari de memorie;
- probleme datorate neglijarii partii afectate a corpului.
Problemele pacientului cu stare de inconstientã:
1) Disconfort
2) Comunicare ineficienta la nivel senzorial si motor
3) Comunicare ineficienta la nivel intelectual
4) Circulatie inadecvata
5) Incontinenţă urinară
6) Incontinenţă fecală
7) Risc de complicatii ( posibilitatea producerii escarelor prin imobilizare prelungită la pat
8) Deficit de autoîngrijire – igienă bucală, toaletă, alimentaţia – în funcţie de starea de inconştienţă a pacientului
Obiective de îngrijire:
Pacientul :
 Sa prezinte circulatie si respiratie adecvate.....
 Sa i se asigure unei nutriţie adecvate...........
 Sa fie echilibrat hidroelectroliticc......
 Sa prezinte eliminari controlate........
 Sa fie ferit de complicatii( escarele de decubit si altele).............
 Sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor fundamentale................
Susţinerea pacientului în funcţie de necesităţi în raport cu starea generală a pacientului
Priorităţi de îngrijire
~ Supravegherea funcţiilor vitale şi reflective
~ Supravegherea stării de conştienţă
~ Prevenirea complicaţiilor
Intervenţii autonome
o Comunicare
Culegerea datelor subiective / obiective de la un pacient cu afecţiuni neurologice se va face prin interviu direct /
indirect, cu întrebări deschise, observaţie clinică, cercetarea documentelor medicale: foaia de observaţie clinică, bilete
de internare / ieşire din spital, bilete de trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete medicale, discuţii cu
membrii echipei de îngrijire, discuţii cu familia sau aparţinătorii, examen fizic. Interviul unui bolnav cu afecţiune
neurologică poate releva în antecedentele personale - existenţa unor crize comiţiale, pierderi scurte de cunoştinţă, boli
cu afectare neurologică etc. În antecedentele heredocolaterale - existenţa unor boli cu răsunet neurologic la
descendenţi.
o Alimentarea, hidratarea
Se suprimă iniţial alimentaţia şi hidratarea orală, până la încetarea vărsăturilor şi stabilizarea stării generale, apoi
se reia treptat alimentaţia echilibrată, bogată în vitamine. Sunt interzise drogurile, fumatul.
Este bine ca pacientul sã fie încurajat sã se hrãneascã singur daca starea lui generalã o permite. Se recomandã
mese dese, în cantitãti mici. Se evitã alimentele excitante, cafeaua, bãuturile fierbinti sau prea reci. Se evitã încãrcarea
stomacului pentru a evita aparitia vãrsãturilor. Se evitã alimentele care genereazã meteorism sau care determinã
constipatie. Alimentaţia pe cale digestivă, pe sondă nazogastrică se foloseşte în situaţiile când bolnavul prezintă
tulburări de deglutiţie. Se face bilanţul hidric, precum şi determinări electrolitice, determinarea ph-ului, a glicemiei,
ureei sanguine, în vederea reechilibrării hidroelectrolitice. Se face hidratare parenterală cu soluţii de glucoză,
hidrolizate şi concentrate proteice.
o Asigurarea condiţiilor de mediu, poziţii, mobilizare
Repausul la pat este important pentru accelerarea vindecãrii. Imobilizarea prelungitã poate determina aparitia
complicatiilor. Activitãtile cotidiene pot pune probleme pacientului care devine dependent în satisfacerea nevoilor de
ajutorul si îngrijirile asistentului medical. Este important sã încurajãm pacientul sã fie cât mai independent posibil
pentru a avea cât mai multa încredere în sine. Activitãtile de îngrijire vor fi modificate si adaptate la nevoile
individului. Pacientii vor vi plasati în saloane bine aerisite, cu temperaturã constantã, fãrã curenti de aer. Patul va fi
curat, prevãzut cu apãrãtori laterale pentru pacientii agitati. Bolnavii vor vi asezati în pozitii de decubit dorsal fãrã
pernã cu capul înclinat în lateral sau decubit lateral. Dacã nu existã contraindicatii pot fi asezati si în pozitie
semisezând.
Se va asigura somn regulat, evitarea stresului şi surmenajului. Se recomandă evitarea oricărui efort fizic şi
intelectual, evitarea frigului şi a umezelii.
o Asigurarea igienei
Din prima zi de boalã trebuie asiguratã igiena pacientului. De multe ori se impune realizarea toaletei pe regiuni
la patul bolnavului. Pacientii imobilizati vor beneficia de toaletã la pat. Dupã spãlare se frictioneazã tegumentele cu
alcool mentolat sau camforat si se pudreazã cu talc regiunile predispuse escarelor de decubit. Asistentul medical are
obligatia de a se interesa asupra preferintelor pacientului privind asigurarea igienei. Pacientul imobilizat la pat va fi

39
servit, la nevoie, cu bazinet si/sau urinar pentru asigurarea ritmicã a eliminãrilor. Este important ca pentru asigurarea
eliminãrilor sã se poatã asigura o pozitie cât mai naturalã care sã faciliteze efortul de defecatie. Igiena cavitãtii bucale
la bolnavul imobilizat la pat, paralizat sau inconstient se va face prin îndepãrtarea mucozitãtilor de câteva ori pe zi, cu
ajutorul unor tampoane de vatã îmbibate în glicerinã boraxatã. Se recomandã îndepãrtarea protezei mobile la pacientii
inconstienti.
o Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative
Se asigură permeabilizarea căilor respiratorii prin aspirarea secreţiilor traheobronşice prin canulă faringiană sau
prin sonda de intubaţie oro-traheală. Conform recomandărilor se va administra oxigen cu intermitenţă. Tapotajul
toracic facilitează eliminarea secreţiilor bronşice.
Sunt măsurate şi notate periodic pulsul, tensiunea arterială, respiraţia şi temperatura. În cazul apariţiei
vărsăturilor, capul pacientului va fi aşezat pe o parte, iar resturile alimentare vor fi îndepărtate, eventual aspirate. La
pacienţii cu tulburări sfincteriene se poziţionează o sondă urinară permanentă, iar pentru incontinenţa de materii fecale
se pot folosii absorbante sau chiloţi de unică întrebuinţare – de tip pampers. Se recomandă zilnic, la pacienţii cu sondă
urinară, spălătură vezicală. În caz de constipaţie se poate efectua clismă evacuatoare simplă.
o Prevenirea complicaţiilor
Se face masajul extremităţilor şi mişcări pasive pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice. Pentru
combaterea complicaţiilor infecţioase bronhopulmonare se administrează antibiotice cu spectru larg, instituindu-se o
terapie susţinută după ce se constată apariţia primelor semne de infecţie pulmonară. Prevenirea escarelor se face prin
schimbarea poziţiei bolnavului din 2 în 2 ore, masarea uşoară a zonelor care vin mai mult în contact cu planul patului.
Se vor folosi colaci de cauciuc înveliţi. Cearşaful trebuie menţinut în permanenţă curat, neted şi uscat. Se fac pudrări
cu talc la nivelul regiunilor declive. Dacă apar escarele trebuie tratate cu atenţie prin pansamente aseptice.
o Educarea pacientului pentru prevenirea afecţiunilor cardiace
Educația terapeutică a pacientului, proces continuu, integrat în asistenţa medicală şi centrat pe pacient, cuprinde
activităţi organizate de sensibilizare, informare, instrucţie şi acompaniament psiho-social privitor la boală, la
tratamentul prescris, la îngrijiri şi vizează să ajute pacientul şi anturajul: să înţeleagă mai bine boala şi strategia
terapeutică, să crească cooperarea cu toţi factorii implicaţi în asistenţa medicală, să trăiască într-un mod cât mai sănătos
posibil, să-şi menţină/amelioreze calitatea vieţii. Asistentul medical trebuie să-şi desfăşoare activitatea educaţional-
sanitară, în aşa fel încât să constituie un factor de influenţă pozitivă asupra psihicului bolnavului, să constituie la
crearea unor emoţii pozitive, care urmăresc optimismul şi încrederea bolnavului în medic şi asistentul medical şi în
eficacitatea măsurilor terapeutice. Trebuie să dezvoltăm încrederea bolnavului în vindecarea sau ameliorarea stării lui,
dacă va respecta conştiincios şi riguros prescripţiile şi recomandările medicale. Toţi membrii echipei de îngrijire
trebuie să sensibilizeze familia şi anturajul pacientului în legătura cu evoluţie şi cu particularităţile etapei terapeutice
recuperatorii. Readaptarea bolnavului la noul stil de viaţă, depinde în mare parte şi de familia care îl îngrijeşte.
o Reducerea stresului şi anxietăţii
O ambiantã calmã, o atmosferã plinã de optimism poate reduce stresul. Echipa de îngrijire trebuie sã facã
dovada eficacitãtii si competentei profesionale atunci când acordã îngrijiri. Pacientului i se va asigura un mediu care sã
reducã la minim starea de stres si anxietate. În unele cazuri pacientii beneficiazã si de administrarea unui sedativ, la
nevoie.
Interventii delegate
Administrarea tratamentului locale si generale.
- combaterea edemului cerebral( manitol, ser glucozat, diuretice);
- sedarea pacientului;
- tratament anticoagulant, fibrinolitic.
Stimularea metabolismului şi ameliorarea suferinţelor tisulare. Se face prin vitaminoterapie: vitaminele din
grupul B (B1,B6) 2 fiole pe zi, vitamina C 2 fiole pe zi, Fosfobion 2 fiole pe zi.
Combaterea cefaleei se face prin administrare de preparate antalgice: Algocalmin 2 fiole i.v. pe zi. Piafen 2-3
tb sau fiole pe zi.
Combaterea vărsăturilor: se face prin administrarea de Torecan, Plegomazin fiole administrare i.m. ori de câte
ori este nevoie.
Corectarea şi menţinerea echilibrului hidroelectrolitic constă în administrarea de electroliţi în funcţie de:
Ionogramă. Rezervă alcalină.

40
 19.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HEMIPLEGIE
Hemiplegia → paralizia unei jumătăţi de corp, datorată unui accident vascular cerebral care
poate duce la comă de diferite grade.
Caracteristic hemiplegiei → pierderea motilităţii voluntare cu alterarea tonusului motor cauzată
de leziunea unilaterală neurologică a căilor corticospinale la nivelul creierului sau în segmentul superior medular,
leziunea având la bază o etiologie vasculară, una traumatică sau o etiologie tumorală.

Culegere de date :
Circumstante de aparitie :
- Hipertensiune arteriala,diabet zaharat.
- Afectiuni cardio-vasculare.
- Colagenoze
- Boli infectioase (encefalite,meningoencefalite)
- Dupa traumatisma craniene.
Factori favorizanti :
- Fumatul
- Alcoolul
- Stresul
c) Aprecierea stării pacientului:
Se evaluează starea bolnavului prin examinare pe aparate urmărind:
▪ Aspecte patologice ale condiţiei fizice corespunzătoare vârstei.
▪ Afecţiuni asociate ce necesită tratament specializat susţinut.
▪ Boli asociate ce necesită supraveghere şi tratamente în ambulator.
▪ Afectări cardiace sau respiratorii importante ce necesită intervenţii de urgenţă.
Manifestari de dependenta:
In faza de debut (dureaza cateva saptamani).
- Hemiplegie dreapta si pacientul este dreptaci--> Afazie
- Hemiplegie stanga si pacientul este stang-->Tulburari de limbaj
- Tumefierea mainii si a degetelor.
- Durere de intensitate mare cu caracter de arsura exacerbata la frig.
- Imposibilitatea de a efectua miscari.
- Capul si privirea sunt deviate spre partea sanatoasa.
- Daca este afectata fata prezinta asimetrie faciala.
- Tulburari de sensibilitate in membrul afectat.
Semne ale fazei de stare (3-6 luni).
- durere sub forma de arsura la umar si degete.
- blocaj articular la umar si degete.
- tulburari de tonus.
- la nivelul mainii : cianoza sau paliditate.
- cade parul
- unghii friabile.
Semne ale fazei de recuperare
Musculatura afectata ,prezinta contractura permanenta care duce la :
Membrul superior : degete hiperflectate in palma,mana flectata pe antebrat,antebratul flectat pe brat,iar bratul
lipit de torace.
Membrul inferior: este in extensie cu piciorul in abductie (rotatie interna si flexie plantara),”mers cosind”.
Semne cronice (de la 3-6 luni pana la cativa ani,ireversabil)
- Tulburari de tonus.
- Miscari ale mainii limitate.
- Piele atrofica,neteda si uscata.
- Topirea tesutului subcutanat.
- Durerea se extinde proximal.
- Demineralizari.
Probleme de dependenta
- Disconfort;
- Comunicarre ineficienta la nivel senzorial si motor;
- Intoleranta la efort
- Postura inadecvata;
- Necoordonarea miscarilor;
- Deficit de : igiena, alimentare, eliminare;
- Comunicarre ineficienta la nivel intelectual.

41
 Obiective
Sa se diminueze disconfortul( cefaleea) pacientului in ..............
Sa se amelioreze toleranta la efort in...............
Pacientul sa – si mentina coordonare miscarii.............
Pacientul sa comunice eficient......
Pacientul sa si mentina integritatea pielii............
Pacientul sa afie ferit de pericole in perioada spitalizarii.
Mentinerea functiilor vitale in limite normale.
Pacientul sa fie echilibrat psihic.
Interventii
Pacientul este sfatuit :
- sa evite trecerea rapida in ortostatism
- sa evite miscarile bruste si necontrolate ale corpului.
- sa evite transportul pe distante lungi.
A.M. educa pacientul pentru :
-respectarea unei alimentatii fara grasimi animale si dulciuri concentrate,regim hiposodat si hipocaloric.
- combaterea obezitatii, sedentarismului, alcoolului, tabagismului.
- a evita frigul, stresul.
- mentinerea T.A. in limite normale.
Pentru intarirea fortei musculare se vor efectua exercitii sub supravegherea kinetoterapeutului.
A.M.:
- verifica igiena zilnic;
- administarea tratamentul prescris;
- monitorizarea functiilor vitale.
! imobilizarea nocturna a pacientului este interzisa.
Îngrijirea:
1. Se face în spital la început, apoi în regim ambulator → recuperarea medicală.
2. Hemiplegicul este un bolnav vascular care necesită control cardiologic, medicaţie vasculară, profilaxia bolilor
vasculare.
3. Hemiplegia se caracterizează prin instalarea paraliziei de diferite grade – diferită de la un segment la altul.
4. Poziţia în pat → partea paralizată va fi la marginea de acces a patului.
5. Orice ajutor sau intervenţie se va face din partea paralizată.
6. Exerciţiile fizice la pat au ca scop conştientizarea hemiplegiei şi antrenarea mişcărilor.
7. Mobilizarea la pat se face prin schimbarea poziţiei în pat, executarea zilnică a mişcărilor fiziologice la nivelul
tuturor articulaţiilor mari. Este bine să se aplice local căldură înaintea executării mişcărilor.
7. Se fac exerciţii respiratorii profunde, ritmate, cu expir prelungit, cu antrenarea abdomenului, respectiv
diafragmului din poziţii variate.
8. Trecerea pacientului hemiplegic la poziţia verticală şi apoi la mers se face trecând obligatoriu prin poziţia
şezând în pat, la marginea patului, apoi ridicarea în picioare 2-3 minute până la 30 de minute.
9. Reeducarea mersului este considerat principalul obiectiv al recuperării neuromotorii a hemiplegicului.
10. Reeducarea vorbirii trebuie să facă parte din programul de îngrijire şi reabilitare.
11. Sunt frecvente incontinenţa urinară totală sau parţială → se rezolvă prin aplicarea sondei permanente şi
începerea concomitentă a programului de reeducare a vezicii.
12. Tranzitul intestinal este asigurat de peristaltismul care rămâne neafectat în leziunile cerebrale oricât de
severe ar fi. Uneori se manifestă şi incontinenţă de fecale (mai târziu controlul defecaţiei revine).
Observaţii:
Hemiplegicul trebuie să beneficieze de îngrijire şi asistenţă medicală toată viaţa sau până la recuperarea funcţiei
motorii.
Îngrijirile generale în spital sunt comune ca cele pentru bolnavul comatos.

42
 20. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU BOALĂ ULCEROASĂ
Definitie
Boala ulceroasă este o ulceratie cu sediul pe stomac(pe mica, pe marea curbura, antrul piloric),pe partea
inferioara a esofagului sau pe duoden.
Ulceratia e favorizată de secretia gastrică crescută de HCl si de infectia cu Helicobacter pylori. Localizarea
ulcerului pe duoden este mai frecventă decât localizarea gastrică.
Circumstante de aparitie:
-persoane cu orar neregulat de alimentatie,exces de condimente, alcool, tutun;
-persoane cu teren ereditar;
-persoane cu stres fizic si psihic;
-persoane cu tratamente cronice cu aspirină, corticoizi, antiinflamatoare nesteroidiene;
-frecventa mai mare la bărbati;
-incidentă maximă între 55-60 ani, pentru localizarea gastrică.
Manifestări de dependentă(semne si simptome)
- durerea are o localizare epigastrica, apare la 2-3 ore după mese(mica periodicitate) , se calmează după
alimentatie;
- durerea apare în pusee dureroase, toamna si primăvara(marea periodicitate),urmate de perioade de remisiune;
- pirozis;
- vărsături postprandiale;
- scădere ponderală;
- astenie.
Probleme de dependenta:
- disconfort abdominal cauzat de durere,
- anxietate,
- deficit de volum lichidian,
- risc de complicatii ca: hemoragie digestiva superioara ( hematemeza si/ sau melena ), perforatie, stenoza
pilorica, malignizare ( indeosebi pentru ulcerul gastric ).
Obiective de îngrijire:
-pacientul să prezinte stare de confort fizic si psihic;
-prelungirea perioadelor de remisiune;
-pacientul să se alimenteze corespunzător perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative si cantitative;
-pacientul să prevină aparitia complicatiilor.
Interventii
Asistenta medicala:
-asigură repausul fizic si psihic al pacientului(12-14 ore/zi repaus la pat, repaus obligatoriu postprandial în
perioada dureroasă;
-asigură dieta de protectie gastrică individualizată în functie de fazele evolutive ale bolii(5-7 mese pe zi).
În perioada dureroasa –supe de zarzavat strecurate , lapte îndoit cu ceai, supă cremă de zarzavat piure de
zarzavat, sufleuri, soteuri, brânză de vaci, pâine veche, fainoase fierte în lapte si apoi carne fiartă de pasăre sau vită.
In perioada de acalmie sunt permise-laptele dulce, făinoase fierte în lapte, ou fiert moale sau sub formă de ochi
românesc,carne de vită sau pasăre fiartă sau la grătar, pâine veche de o zi, supe de zarzavat, legume sub formă de
piureuri, sufleuri, biscuiti, prăjituri de casă, fructe coapte.
Alimente interzise-laptele bătut, iaurtul,carnea grasă,legume tari(varză,castraveti,fasole), pâinea neagră,
cafeaua, ciocolata, supele de carne, sosuri cu prăjeli, alimente reci sau fierbinti.
- pregăteste pacientul fizic si psihic pentru explorări functionale si îl îngrijeste după examinare(examenul
radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie esogastroduodenală cu biopsie, chimism gastric, proba Adler)
- supraveghează pulsul, TA, respiratia,temperatura,semnele de deshidratare, scaunul, greutatea corporala si le
noteaza in foaia de observatie;
-face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- pregateste pacientul preoperator,cand se impune necesitatea interventiei chirurgicale;
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare : medicatia antisecretoare
inaintea meselor , medicatia antiacida si alcalinizantala 1-2 ore dupa mese; pentru a evita recidivele este necesara
eradicarea germenului Helicobacter pylori prin administrarea antibioticelor prescrise .
-educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor(scaunul melenic, caracterul durerii in caz de
perforatie ,varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza pilorica).
-educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la obiceiurile daunatoare (alcool,tutun).

43
 21.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ESOFAGITA DE REFLUX
Definitie: inflamatie a mucoasei esofagiene determinata de agresiunea continutului acid care reflueaza din
stomac in esofag.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Factorii de risc în esofagita de reflux sunt:
 factori exogeni (din exterior): alimentele, alcoolul, medicamentele;
 factori endogeni (din interior): hernia hiatală, obezitatea, stomacul operat, diabetul zaharat, distrofia
musculară, boli de colagen (sclerodermia, dermatomiozita), sindromul intestinului iritabil.
Manifestari de dependenta
 pirozis -arsura retrosternală - este o senzaţie de arsură de la nivelul pieptului care are o acţiune iritantă. Apare
mai des după mâncare sau în poziţie culcată. Se întâmplă frecevent să fie însoţit de regurgitarea (vomă) conţinutului
din stomac ce ajunge până în gât, bolnavul acuzând faptul că simte gust de amar sau acru în gură.
 durerea toracică- se prezintă ca o presiune ce apasă pieptul, fiind definită greu de către bolnavi. Intensitatea
durerii este variabilă, uneori poate imita angina pectorală, infarctul miocardic şi anevrismul aortic;
 odinofagia- durere la inghitire;
 disfagia (=este dificultate la înghiţire)- mai rar întâlnită şi demonstrează de obicei o stenoză esofagiană sau
tulburări motorii.
 eructatii,
 greţuri , vărsături, balonări- reflectă întârzierea evacuării gastrice,
 flatulenta;
 gust metalic,
 hipersalivatie;
 manifestari extradigestive: tuse nocturna, manifestari respiratorii, disfonie, senzatie de corp strain in gat.
Investigatii paraclinice:
-examenele de laborator;
- examen radiologic;
- examenul endoscopic arată modificarea liniei Z şi prezenţa leziunilor esofagiene;
- pH-metria
Complicaţiile ce pot apare pe parcursul bolii sunt:
 sindromul Barret;
 cancerul esofagian;
 stenoza esofagiană;
 hemoragia;
 ulcerul esofagian.
Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- deficit de volum lichidian,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- intoleranta digestiva,
- fatigabilitate;
- deficit de autoingrijire,
- alterarea functiilor vitale- circulatie inadecvata;
- risc de complicatii(hemoragie digestiva superioara, perforatie malignizare)- vulnerabilitate fata de pericole.
Plan de ingrijire
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,
- pacientul sa se poata autoingriji;
- pacientul sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative si
cantitative;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii:
- asistenta asigura repausul la pat in semisezand;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi in caz
regurgitatie, voma, gust neplacut;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator ;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), greutatea corporala si le noteaza in foaia de
temperatura;
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse, in
functie de stadiul bolii si sa renunte la obiceiurile daunatoare ( alcool, tutun );
- hidrateaza, alimenteaza pe cale parenterala pacientul, respectand indicatia medicului;
44
 - supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale;
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare;
- supravegheaza pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, greutatea corporala si le noteaza in foaia
de observatie;
- face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea operatiei chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul durerii in caz
de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza );
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la obiceiurile daunatoare ( alcool,
tutun ).
- respecta normele de prevenire a infectiilor nosocomiale.
 alimentaţia: regimul alimentar ocupă un loc important, evitându-se grăsimile în exces, alimentele acide (suc
de roşii, pepsi, cola, cafea). Mâncarea trebuie porţionată, nu se mănâncă abundent; masa de seară trebuie se fie cu 2-3
ore înainte de culcare. Alcoolul şi cafeaua sunt contraindicate;
 anumite medicamente trebuie excluse: anticolinergice, inhibitorii canalelor de calciu, xantine.
Medicamentele indicate pentru tratarea esofagitei de reflux sunt:
 Metoclopramid- este cel mai des utilizat, el este absorbit la nivelul intestinului şi atinge nivelul maxim dupa
40-120 min de la administrare. Doza zilnică este de 30-40 mg în 3-4 prize (o tabletă de 10 mg);
 Motilium (Domperidona)- se administreză în 3-4 prize a câte 10-20 mg cu 30 minute înainte de masă;
 Betanecolul- în doză de 100 mg pe zi repartizată în 4 prize;
 se indică şi folosirea de antiacide iar eficacitatea lor creşte dacă sunt asociate cu acidul alginic;
 antisecretoarele: Cimetidina (Tagamet) de 1-2 g/zi timp de 4-12 săptămâni; Ranitidina de 2 ori 150 mg /zi,
Famotidina, Nizatadina- antihistaminice H1;
 inhibitorii pompei de protoni: Omeprazolul 2 ori 20 mg/zi, Lansoprazol 30 mg/zi, Pantoprazol 40mg/zi,
Esomeprazol 2 ori 20 mg/zi.
Indicaţiile pentru a face tratament chirurgical sunt:
 esofagita ulcerativă;
 esofagita hemoragică;
 stenoza esofagiană;
 aspiraţia bronhopulmonară;
 sindromul Barret cu displazie severă.

45
 22.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HERNIA HIATALA
1.Definiţie. Ascensiunea în cavitatea toracică a unei porţiuni din stomac prin hiatusul esofagian.
2. Culegere de date
Circumstante de aparitie
Factorul declansator este reprezentat de cresterea presiunii intrabdominale asa cum se intampla in:
- obezitate;
- tumori abdominale;
- ascita in cantitate mare;
- sarcina.
De asemenea, hernia hiatala se poate instala si dupa un traumatism, insa aceste cazuri sunt rare si dificil de
probat. Diverse interventii chirurgicale pot sta la originea unei hernii hiatale, ca de exemplu o rezectie gastrica
proximala sau o vagotomie (sectionarea nervului vag).
Factorii de risc:
- hiatus esofagian larg;
- esofag scurt (congenital sau dobandit);
- sexul feminin;
- varsta inaintata (peste 50 de ani) - Hernia hiatala se poate intalni la toate varstele, dar a fost observata mai frecvent la
femeile de peste 50 de ani;
- ridicarea de greutati ;
- tusea severa si persistenta.
Manifestari de dependenta
Hernia axiala:
- greata,
- varsaturi,
- disfagie (dificultatea de a inghiti),
- durere toracica,
- scadere ponderala,
- pirozis (arsura in spatele sternului datorata ascensionarii continutului gastric la nivelul esofagului),
- regurgitatii.
Hernia hiatala produsa prin rostogolire prezinta manifestari legate de compresiunea exercitata de hiatusul
esofagian asupra stomacului:
- durerea poate sa apara sau sa se agraveze atunci cand bolnavul se apleaca;
- senzatia de compresiune toracica,
- palpitatii,
- pirozis.
-pot aparea semnele anemiei hipocrome (datorită hemoragiilor mici şi repetate) : tegumente palide, astenie,
vertij, cefalee, palpitatii, tahipnee.
- atunci cand stomacul este prezent in intregime in torace acest lucru poate ameninta viata bolnavului, moartea
se poate instala atunci cand apare volvusul gastric (torsiunea stomacului), obstructia sau perforatia.
Examenele paraclinice
-examenul radiologic, o simpla radiografie toracica putand ajuta la stabilirea diagnosticului;
- examenul radiologic baritat în diferite poziţii (ortostatism, anteflexie şi Trendelenburg) asociat cu creşterea
presiunii intraabdomiuale (metoda Valsalva, inspir profund)
- endoscopia evidentiaza pozitia intratoracica a stomacului, complicatiile ce apar datorita refluxului gastro-
esofagian: esofagite, ulcere la nivelul pungii herniare, stenoze esofagiene;
-manometria este folosita pentru recunoasterea herniei hiatale voluminoase.
Pentru diagnosticul herniilor axiale se mai pot folosi urmatoarele metode: ph-metria, esofagoscopia cu biopsie, testul
Berstein.
Complicatii. HH se complică cu HDS (25%), esofagita, ulcerul peptic esofagian, perforaţia sau strangularea.
3.Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- deficit de volum lichidian,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- intoleranta digestiva;
- deficit de autoingrijire;
- fatigabilitate;
- risc de complicatii(hemoragie digestiva superioara, perforatie malignizare).
4.Plan de ingrijire
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,

46
 - pacientul sa-si exprime acceptul de a urma dieta
- pacientul sa se poata autoingriji;
- pacientul sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative si
cantitative;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii:
- asistenta asigura repausul la pat in semisezand;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi in caz de
gingivoragie si gust neplacut;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), greutatea corporala si le noteaza in foaia de
temperatura;
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse, in
functie de stadiul bolii;
- hidrateaza, alimenteaza pe cale parenterala pacientul, respectand indicatia medicului.
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale;
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare;
- supravegheaza pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, scaunul, greutatea corporala si le noteaza in
foaia de observatie;
- face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea operatiei chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor ( scaunul melenic, caracterul durerii in caz
de perforatie, varsaturile alimentare cu continut vechi in caz de stenoza );
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la obiceiurile daunatoare ( alcool,
tutun).
- respecta normele de prevenire a infectiilor nosocomiale.
Tratamentul herniilor produse prin alunecare poate fi medical sau chirurgical.
Tratamentul medical consta in administrarea de medicamente pentru tratarea refluxului gastro-esofagian, ca de
exemplu omeprazolul sau metoclopramidul.
Tratamentul chirurgical se face prin coborarea stomacului in abdomen si aducerea hiatusului diafragmatic cat
mai aproape de dimensiunile normale. Tot chirurgical se vor trata si unele complicatii ale herniei hiatale, putandu-se
efectua in acest scop esofagoplastia, dilatarea stricturilor esofagiene, antrectomii (in caz de ulcere).

47
 23.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GASTRITA ACUTA SI CRONICA
23.1. GASTRITA ACUTA
Definitie:
Procese inflamatorii de scurta durata care cuprind peretii stomacului - în special mucoasa - de etiologie variata
si care pe lânga manifestarile proprii gastrice, dau suferinte de însotire pe tubul digestiv si întreg organismul.
Gastrita este un proces inflamator al mucoasei gastrice, secundar de obicei unor boli ale tractului digestiv si
anexelor sau unor boli generale.

Circumstante de aparitie
Cauze exogene:
- alcoolul: vodka, gin, wisky;
- toxice: acetona, amoniacul, anilina, seruri de Aur, seruri de Mercur, Zinc, detergenti, terebentina.
- medicamente: antibiotice, antiinflamatoare nonsteroidiene, antiiflamatoare steroidiene, fier, colchicina,
hemostatice.
- alimentari: condimente, cafea, alimente prea reci, alimente prea fierbinti;
- radiatii;
- stress-ul = ischemie mucosală
Cauze endogene:
- ureea
- boli infectioase
- stari alergice
- reflux biliar din duoden in stomac;
- afectiuni vasculare localizate pe stomac- - Ischemie gastrica.
Alte cauze de gastrita acuta includ:
- infectii bacteriene: E. coli, Streptococ, Stafilococ, Proteus, Clostridium, tuberculoza, Treponema pallidum (insa
acestea sunt incriminate mult mai rar in aparitia gastritei acute);
- infectii virale, mai ales cea cu cytomegalovirus;
- infectii fungice: candidoze, histoplasmoze, phycomicoze;
- intoxicatii alimentare;
- boli de colagen, vasculite;
- boala Crohn, cancer gastric;
- limfoame.
Specialsitii considera ca importanti factori de risc urmatoarele situatii:
- consum prelungit de antiinflamatoare nesteroidiene;
- insuficienta organica: hepatica, renala, respiratorie;
- abuz de alcool;
- interventii chirugicale majore in antecedentele recente.

Manifestari de dependenta:
Pacientii cu gastrita acuta pot fi adesea asimpotmatici. Daca insa inflamatia mucoasei este mai importanta, apar:
- HDS – rareori severe 2%;
- fenomene dispeptice: greata, varsaturi, pirozis, durere epigastrica, indigestie;
- scaderea apetitului;
- balonare.
Ocazional pot sa apara dureri abdominale difuze, febra, frisoane, sughit, hematemeza, melena.
Investigarea paraclinica a pacientului supectat de gastrita acuta poate include:
- hemoleucograma: poate surprinde o anemie mai ales in gastritele acute erozive;
- explorarea functiei hepatice, renale si pancreatice;
- detectarea hemoragiilor oculte;
- explorarile imagistice: radioscopie, endoscopie, CT;
- pentru descoperirea etiologiei, daca se suspecteaza implicarea Helicobacter pylori se pot realiza cateva teste- unele
endoscopice, alte nonendoscopice, printre care:
- identificarea antigenelor de Helicobacter pylori in scaun - testul este foarte sensibil si specific si poate fi utilizat
atat pentru diagnosticarea infectiei cat si pentru verificarea eficientei terapei antihelicobacter.
- identificarea anticorpilor antihelicobacter in ser - acest test nu este foarte exact deoarece poate iesi pozitiv si la
3 ani de la eradicarea bacteriei.

48
 23.2. GASTRITA CRONICA
Definitie
Gastrita cronica reprezinta termenul ce descrie inflamatia persistenta a mucoasei gastrice (mucoasa stomacului).
Circumstante de aparitie
Specialistii considera ca cele mai frecvente cauze de aparitie a gastritei cronice sunt reprezentate de
administrarea prelungita a antiinflamatoarelor nonsteroidiene, infectia cu Helicobacter pylori, anemia pernicioasa,
agresarea chimica a mucoasei prin bila refluata in stomac sau degenerarea epiteliului gastric corelata cu inaintarea in
varsta.
Gastrita cronica poate fi asociata si cu refluxul cronic de suc biliar sau secretii pancreatice in stomac sau cu
administrarea pe termen lung, in lipsa unui protector gastric, a medicamentelor de tipul antiinflamatoarelor
nesteroidiene (aspirina), sau/si chemoterapicelor.
Manifestari de dependenta
Manifestarile pacientului cu gastrita cronica pot varia foarte mult, cel mai adesea in functie de cauza exacta,
de exemplu:
- in gastrita cu Helicobacter pylori pacientii prezinta: dureri epigastrice, senzatia de plenitudine gastrica, greata,
varsaturi, flatulenta, stare generala alterata, uneori febra, anorexie si poate scadea in greutate.
- in cazul gastritei autoimune manifestarile clince sunt dominate de deficitul de cobalamina (aceasta nu se
absoarbe corespunzator datorita insuficientei de factor intrinsec). Deficitul de cobalamina are repercursiuni asupra
sistemului hematologic, gastrointestinal si nervos.
- pacientul cu anemie pernicioasa va avea: astenie, vertij, tinitus, palpitatii, angina, greata,varsatura, meteorism,
anorexie cu scaderea ponderala usoara, diaree prin malabsorbtie, tegumente palide sau usor icterice, puls rapid,
ulceratii ale limbii si manifestari neurologice de tipul paresteziilor, ataxiei, incontinenei sfincteriene, tulburarilor
cognitive.
- daca pacientul are gastrita cronica granulomatoasa poate prezenta: varsaturi tardive , hemoragii, indigestie,
melena, hematemeza.
Investigatiile paraclinice sunt ghidate de informatiile obtinute in urma anamnezei si examenului fizic si sunt
reprezentate de:
- endoscopie si biopsie,
- testul ureazei si teste pentru identificarea Helicobacter pylori.
Metoda standard de determinare a implicatiei Helicobacter in aparitia gastritei consta in identificarea histologica a
microorganismului.
- culturi bacteriene- in functie de rezultatul biopsiei;
- determinarea autoanticorpilor;
- masurarea nivelului de vitamina B12;
- hemoleucograma completa care poate sa evidentieze anemie;
- investigarea unor posibile hemoragii oculte.
Problemele pacientului:
- disconfort abdominal cauzat de durere,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- intoleranta digestiva,
- anxietate,
- deficit de volum lichidian,
- risc de complicatii ca: hemoragie digestiva superioara ( hematemeza si/ sau melena), ulceratie.
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic;
- pacientul sa se alimenteze corespunzator perioadei de evolutie a bolii, nevoilor sale calitative si
cantitative;
-pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic ;
- pacientul sa fie constient ca prin modul sau de viata si alimentatie, poate preveni aparitia
complicatiilor.
Interventii:
- asistenta asigura repausul fizic si psihic al pacientului (12-14 ore/ zi repaus la pat, repaus obligatoriu
postprandial ) in perioada dureroasa;
- asigura dieta de protectie gastrica individualizata in functie de fazele evolutive ale bolii, alimentatia
fiind repartizata in 5-7 mese/ zi
- asistenta pregateste pacientul fizic si psihic pentru explorari functionale si il ingrijeste dupa examinare (
examenul radiologic cu sulfat de bariu, fibroscopie esogastroduodenala cu biopsie, chimism gastric, recolteaza
materiile fecale pt. proba Adler );
- administreaza medicatia prescrisa respectand ritmul si modul de administrare: medicatia antisecretoare
inaintea meselor, medicatia antiacida si alcaninizanta la 1-2 ore dupa mese. Pentru a evita recidivele este
necesara eradicarea germenului Helicobacter pylori prin administrarea antibioticelor adecvate;
- supravegheaza pulsul, T.A., apetitul, semnele de deshidratare, scaunul, greutatea corporala si le noteaza in
foaia de observatie;

49
 - face bilantul zilnic intre lichidele ingerate si cele excretate;
- pregateste pacientul preoperator, cand se impune necesitatea interventiei chirurgicale;
- educa pacientul pentru a recunoaste semnele complicatiilor;
- educa pacientul pentru a respecta alimentatia recomandata si renunta la obiceiurile daunatoare
( alcool, tutun ).
Recomandarile cu scop preventiv includ evitarea consumului crescut de alcool, de antiinflamatoare
nesteroidiene, evitarea expunerii la factori chimici cu potential lezional. De asemenea, daca exista boli sistemice,
acestea trebuie tratate corect astfel incat sa se previna instalarea complicatiilor de natura gastrica.

50
 24.ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU LITIAZĂ BILIARĂ
Definiţie:
Litiaza biliară este prezenţa calculilor la nivelul veziculei biliare şi/sau căilor biliare.

Culegerea datelor

Circumstante de aparitie

Boala este întâlnită mai ales la femei cu vârsta mai mare de 40 de ani.
Factori ce favorizează litogeneza: ereditatea, obezitatea şi regimul alimentar hipercaloric; suferinţele tubului
digestiv şi glandelor anexe; infecţii.
Din punct de vedere al compoziţiei calculilor, întâlnim 4 situaţii:
- calculi de colesterină de culoare galbenă şi aspect muriform.
- calculi pigmentari mici, negri, cu numeroase ţepuşe.
- calculi micşti rezultaţi din amestecul colesterin, ei cu bilirubina; au culoare maronie iar forma este variată:
sferici, ovali, piramidali.
- calculi de bilirubinat de calciu de culoare alb-sidefie şi formă rotundă; sunt radioopaci.
Manifestări de dependență (simptomatologie):
~ Simptomele variază în funcţie de localizarea calculilor şi de existenţa concomitentă a unei infecţii.
a) Uneori litiaza este necunoscută şi este descoperită întâmplător la un examen radiologie al abdomenului.
b) Frecvent pacientul prezintă un sindrom dispeptic cu perioade dureroase de durată foarte scurtă.
Concomitent apare intoleranţa la anumite alimente, vărsături, limba devine saburală iar palparea în hipocondrul drept
în inspir profund (manevra Murphy) este dureroasă.
c) Alteori - crize intermitente - colica biliară ce constau într-o durere intensă în hipocondrul drept cu
iradiere interscapulo-humerală dreaptă, în umărul drept sau în loja lombară dreaptă. Ea se însoţeşte de greaţă şi
vărsături şi apare de obicei seara şi noaptea, după un prânz bogat în lipide. Bolnavul prezinta teamă, agitatie, neliniste,
este imobil, nu suportă atingerea în hipocondrul drept. Durata colicii este variabilă: de la 30 minute la câteva zile.
d) Frecvent debuteaza in cursul noptii (de cantus gali – cand canta cocosii), datorita in principal pozitiei
orizontale care favorizeaza deplasarea calculilor catre gura colecistului. Mobilizarea acestora in calea biliara principala
este responsabila de aparitia icterului mecanic (se datorează prezenţei unui calcul în coledoc) , iar inflamatia cailor
biliare este insotita, pe langa durere si icter, de febra.
e) Tot in acest cadru este descrisa cefaleea sau ”migrena biliara”, adesea atenuata dupa varsaturi bilioase.

Explorări funcţionale:

a) Examenele biologice evidenţiază: leucocitoză şi sindrom inflamator biologic în cazul complicaţiilor

infecţioase. În colica biliară poate apărea o creştere pasageră a transaminazelor, amilazelor, alterarea testelor de
colestază.

b) Metode imagistice de evidenţiere a calculilor:

1. Echografia este cea mai folosită explorare. Este bine tolerată, nu există inconvenientul iradierii, se poate face
şi în puseu dureros, repetându-se de câte ori este nevoie. Poate identifica calculi de peste 2-3 mm diametru.
2. Examenul radiologic simplu (pe gol= fără substanță de contrast) al abdomenului permite numai identificarea
calculilor radioopaci (cu conţinut calcar).
3. Colecistografia orală, larg utilizată, foloseşte substanţă de contrast iodată administrată per os = pe cale orală.
Substanţa se elimină în bilă şi se concentrează în colecist. Are eficienţă maximă în litiaza veziculară şi permite
vizualizarea calculilor radiotransparenţi.
4. Colangiocolecistografia i.v. este o metodă invazivă în care substanţa de contrast este administrată în bolus sau
perfuzie i.v. Permite evidenţierea calculilor localizaţi în colecist sau în căile biliare principale.
5. Tomografia computerizată are sensibilitate redusă în decelarea litiazei biliare dar permite vizualizarea
calculilor din căile biliare principale.

Problemele pacientului
a) disconfort,
b) intoleranta digestiva,
c) hipertermie,
d) alterarea tegumentelor si mucoaselor,
e) risc de deshidratare,
f) anxietate,
g) deficit de cunostinte.

51
 Obiective:
-sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
-pacientul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
-pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
-pacientul sa prezinte temperatura in limite normale;
-pacientul sa respecte regimul alimentar;
-pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.

Interventii:
Priorităţi de îngrijire:
- asigura repaus fizic;
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor fecale, al
varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- supravegheaza durerea notand caracteristicile ei;
- asigură administrarea dietei corespunzătoare;
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică. Ulterior se recomandă a nu se
consuma alimente colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se evită fumatul şi
consumul de cafea.
- aplica masuri de profilaxie a infecţiilor si a complicaţiilor.
Intervenţii proprii (autonome):
-comunicare,
-igiena,
-mobilizare/transport,
-cântărire,
-educaţie- instruieste pacientul cu privire la regimul de viata.
Intervenţii delegate:
-pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici,
-recolteaza sange pentru examene de laborator;
-administrează medicaţia prescrisă.
Tratamentul: are ca scop calmarea durerii şi evitarea instalării sau tratarea complicaţiilor.
Tratamentul medicamentos al durerii colicative biliare presupune administrarea parenterală sau în perfuzie litică
i.v. de anticolinergice (Atropină, Scobutil), antispastice (Papaverină, Miofilin), analgezice (Algocalmin, Piafen). Pentru
sedare se administrează Diazepam injectabil i.m. iar greaţa şi vărsăturile se combat cu Metoclopramid, Torecan,
Emetiral injectabile.
Tratamentul chirurgical - tratamentul de elecţie al litiazei biliare este colecistectomia chirurgicală deschisă sau
laparoscopică. Intervenţia chirurgicală este completată obligatoriu de explorarea radiologică a căilor biliare pentru a
preciza neexistenţa calculilor în coledoc. În cazul în care se face această constatare, se intervine pentru extragerea
integrală a acestora.

52
 25.ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLICĂ BILIARĂ
Definiţie:
Prin colică biliară se înţelege o durere acută, violentă, localizată în hipocondrul drept, survenită în cursul
colecistopatiilor litiazice şi nelitiazice (colecistite acute si subacute, dischinezii veziculare, cistice sau oddiene,
colecistoze, tumori biliare).
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
Litiaza biliară → prezenţa de calculi în vezica biliară sau în căile biliare intra sau extrahepatice.
Colecistita acută → inflamaţie cu caracter acut a peretelui colecistic, obstrucţia canalului cistic, infecţia pereţilor
biliari. Colecistita cronică.
Angiocolite (colangite) → afecţiuni inflamatorii ale căilor biliare extra sau intrahepatice – când este interesat şi
colecistul = angiocolecistită.
Diskinezii biliare → tulburări de motricitate a veziculei biliare.
Parazitoze intraveziculare → giardia.
Manifestari de dependenta:
~ Durere → datorită contracţiilor spastice ale vezicii sau căilor biliare. Debutează în hipocondrul drept sau
epigastru şi se accentuează progresiv, atingând intensitatea maximă în câteva ore. Cedează brusc sau lent. Iradiază sub
rebordul costal drept în regiunea dorso-lombară, scapulară, în umărul drept.
~ Greţuri şi vărsături → cu conţinut alimentar sau biliar.
~ Icter → datorită unui edem, spasm reflex al sfincterului Oddi. Se poate instala fără să existe un obstacol prin
calcul pe coledoc.
~ Frison → apare când predomină infecţia biliară. Este urmat de transpiraţii abundente şi stare generală alterată.
~ Febra → apare mai ales în colecistite acute şi angiocolite secundare infecţiei cu germeni microbieni.
~ Semne locale:
▪ Veziculă palpabilă şi foarte sensibilă.
▪ Semnul Murphy pozitiv → bolnavul simte durere la palpare în inspir profund – în veziculă inflamată.
Explorări:
~ Examene de laborator – leucocitoză cu neutrofilie.
~ Bila → cu multe leucocite, epitelii, puroi, bilicultură pozitivă, parezenta parazitilor.
~ Radiografia abdominală → calculi radioopaci.
~ Echografia abdominală → colecist mărit în dimensiuni.
Problemele pacientului
- disconfort,
- intoleranta digestiva,
- hipertermie,
- alterarea tegumentelor si mucoaselor,
- risc de deshidratare,
- anxietate
Obiective:
-sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
-pacientul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
-pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- pacientul sa prezinte temperatura in limite normale;
-pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Conduita de urgenţă:
La domiciliu:
~ Sunt tratate colicile biliare de intensitate şi durată mică, fără complicaţii prin:
▪ Repaus la pat.
▪ Regim alimentar.
▪ Analgetice, antispastice → Lizadon, Scobutil, Foladon.
~ În caz de vărsături + tulburări electrolitice cu evoluţie nefavorabilă → necesită internarea imediată în spital.
În spital:
~ Se recoltează sânge pentru determinări în urgenţă → leucocite, bilirubină, transaminaze, ionogramă, rezervă
alcalină, glicemie, uree, amilazemie. Se determină din urină → urobilinogen, pigmenţi biliari.
~ Nu se face în criză tubaj duodenal. Nu se fac examinări cu substanţă de contrast.
~ Se asigură repaus la pat.
~ Alimentaţie → supe, branza de vaci , carne fiarta de pui sau vita ; mese fractionate in doze mici si dese;
~ Calmarea durerii:

53
▪ Antispastice oral → Lizadon, Foladon, Scobutil, Nospa.
▪ Parenteral → Scobutil 2-3 f, Papaverină 2-4 f, Atropină 2-3 f,
▪ Nitroglicerină sublingual.
▪ Antalgice → Algocalmin, Antidoren, Fortral.
▪ Dacă durerea nu cedează se dă Mialgin la interval de 6-8 ore.
▪ Nu se administrează Morfină → accentuează spasmul biliar.
~ Calmarea vărsăturilor:
▪ Emetiral → supozitoare. Torecan → fiole.
▪ Clordelazin → fiole; Plegomazin → fiole.
~ Combaterea infecţiei:
▪ Antibiotice → Penicilină 6-10 milioane, Ampicilină 2-3 g pe zi, Tetraciclină 2-3 g pe zi.
~ Corectarea tulburărilor hidroelectrolitice şi acido-bazice → se face în funcţie de rezultatele de laborator.
~ În agitaţie se dau sedative → Hidroxizin, Diazepam, Bromuri.
~ Pungă cu gheaţă pe abdomen → reduce inflamaţia.
~ Tratament chirurgical → în caz de evoluţie nefavorabilă, după 24-36 ore.
Intervenţia chirurgicală de urgenţă → numai în caz de perforaţia – peritonită biliară.

54
 26.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HEPATITA CRONICA
Sunt afecţiuni inflamatorii hepatice caracterizate prin:
-simptomatologie clinică de afectare hepatică->icter, astenie, anorexie, hepatosplenomegalie.
-anomaliile testelor ce explorează funcţia ficatului
-necroză hepatocitară + inflamaţie cu diferite grade de severitate
-criteriul timp->persistenţă peste 6 luni
Virusurile hepatitice B si C sunt principalele cauze de hepatita cronica; 10% din cauzele de hepatita B si
aproximativ 80% din cazurile de hepatita C se cronicizeaza.
Infectia cu virusurile hepatitice A si E nu conduce la hepatita cronica.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Factori de risc
Grupurile cu cel mai mare risc de dobandire a hepatitei C sunt:
- persoanele expuse frecvent la produse de sange;
- personalul medical care se poate intepa cu ace infectate;
- consumatorii de droguri intravenoase, incluzandu-i pe cei care au consumat droguri cu multi ani in urma;
- sugarii nascuti din mame infectate cu HCV.
Etiologie:
1. virusuri
-virusuri.cu hepatotropism obligatoriu->HBV, HCV, HDV
-virusuri.facultativ hepatotrope->EBV( Ebstein Barr) virus),Citomegalovirus(CMV),herpes simplex, virusul
varicelei,virusul rubeolei.
2. bacterii->Treponaema pallidum,leptospiroză, salmonella, coxiella
3. toxice
-izoniazide, CCl4, contraceptive orale
-salicilaţi,hidralazina
-halotan,Fe,Amanita phalloides
4. paraziţi->Schystosoma,Entamoeba histolitica
5. cauze metabolice ereditare
-deficit de α1-antitripsină, boala Wilson
-galactozemia congenitală,intoleranţa ereditară la fructoză
6. hepatita autoimună
7. alte cauze
-ileita terminală
-colita ulceroasă
-obstrucţii biliare prelungite->mucoviscidoză,chist de coledoc
Manifestari de dependenta
Multi pacienti sunt asimptomatici, in special cei cu hepatita cronica C.
Se intalnesc:
- stare nespecifica de rau,
- anorexia, greţuri,vărsături,balonări postprandiale
- subfebrilităţi,
- astenie, oboseala,
- somnolenţă postprandială,
- scadere în greutate,
- dureri abdominale->în hipocondrul drept sau difuze,accentuate de efort/postprandial
- subicter sau icter persistent sau recidivant,
- urini hipercrome şi scaune decolorate,
- ascită tranzitorie,edeme,
- icterul -este variabil ca intensitate si deseori lipseste,
- stelute vasculare,
- edem( retentia fluidelor),
- in formele autoimune, apar manifestari imune sau multisistemice, in special, la femeile tinere: acnee,
amenoree, artralgii, manifestari ale colitei ulcerative, fibrozei pulmonare, anemiei hemolitice.
- manifestari ale colestazei: urina inchisa la culoare , scaune deschise la culoare, deseori diaree cu consistenta
grasoasa, piele icterica (galbena) si pruriginoasa (cu senzatia de mancarime) .
In hepatita cronica cu virus B se intalnesc:
- astenie (oboseala) nejustificata
- echimoze,
- epistaxis,
- daca se asociaza si poliarterita nodoasa, pacientul are oboseala musculara, dureri musculare, ulcere ale pielii,
oligurie, si uneori insuficienta renala, hipertensiune arteriala;
- daca se asociaza glomerulonefrita, pot sa apara edeme, si modificari ale compozitiei urinii(hematii, proteine,

55
cilindri).
In hepatita cronica cu virus C se intalnesc:
- oboseala;
- durere ,sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept;
- greata;
- inapetenta ;
- dureri musculare;
- dureri articulare.
- stelute vasculare;
- eritem palmar (palma rosie patata).
Examene de laborator
- punctia biopsie hepatica evidentiaza leziunile de hepatita cronica si este obligatorie pentru acest diagnostic.
- markerii serologici imuni sunt comuni in formele de hepatita autoimuna si cuprind cresteri importante ale
IgG, anticorpi antinucleari, anticorpi antimuschi neted (antiactina), celule LE, factor reumatoid si anticorpi
antimircrozomi hepatici si renali.
- prezenta Ag HBs sau a anticorpilor HCV arata originea virala a hepatitei cronice.
- biochimice:
 teste de inflamaţie mezenchimală
-↑ γ-globuline
-alterarea testelor de floculare
-activarea mezenchimului hepatic->↑ Ig serice (IgM în hepatita acută, IgG în hepatita cronică, IgA în ciroza
biliară)
 teste de citoliză
-ALAT (TGP);ASAT (TGO)
-la copil V.N. = 5-40 U/l;valorile ↑ în hepatitele cronice
 teste de explorare a funcţiei excreto-biliare
-bilirubinemia totală ↑ pe seama bilirubinei conjugate
-↑ FA->V.N. = 50-100 UI/l la nou-născut;60-200 UI/l după 1 an şi < 240 UI/l la pubertate
-γ-glutamiltransferază (γ-GT)->localizată în membrana hepatocitară şi în microzomi
-V.N.= 0-45 UI/l
-colesterol seric->valori ↑ în colestaza intrahepatică
-lipide serice,fosfolipide,LDL ↑
 sindrom hepatopriv->teste ce explorează capacitatea de sinteză proteică:
-↓ albuminei serice
-↓ sintezei factorilor de coagulare (fibrinogen,factorii II,VII,IX,X,XI)->sdr.hemoragipar
-timp Quick->V.N. = 12-15 secunde
-indice de protrombină->V.N. = 85-100%
-↓ colesterolului esterificat
-↓ pseudocolinesterazei
-↓ ceruloplasminei serice
-↓ lipoproteinelor serice
Analizele prin care se pune diagnosticul de hepatita cronica cu virus B sunt:
- Cresterea transaminazelor care poate fi de 2-9 ori fata de normal, timp de cel putin 6 luni;
- Prezenta unor markeri care arata existenta virusului B (Markeri virali);
- Ag HBs, este o substanta (antigen) de la suprafata virusului B al hepatitei, care apare la 4 saptamani de la
contactul cu virusul B, iar in hepatita cronica persista mai mult de 6 luni; daca pacientul se vindeca acest antigen
dispare de obicei, dar uneori persista in organism chiar dupa vindecare, situatie numita de “purtator sanatos (inactiv) de
virus B hepatitic”;
- Ac HBs, sunt anticorpii impotriva proteinei si a virusului, care apar atunci cand se elimina virusul din corp, dar
si in cazul vaccinarii; deci prezenta lor in organism, NU inseamna ca ai virusul, ci ca ai anticorpi impotriva virusului,
obtinuti prin vindecarea unei hepatite, sau in urma vaccinarii impotriva virusului B; cine are acesti anticorpi, este imun
la virusul hepatitei B.
- Ag HBc, este o substanta care se gaseste in interiorul virusului, iar prezenta sa arata ca virusul este prezent in
interiorul organismului uman, in sange si ficat;
Anti-HBc, sunt anticorpii impotriva proteinei C, prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat daca se
asociaza si cu prezenta AcHBs. Sunt doua tipuri de anticorpi anti HBC;
- + Anti HBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni;
- + Anti HBc IgG, care arata o infectie veche (cronica ) cu virusul hepatitei B , si , fata de cel anterior, persista
toata viata (nu numai 6 luni);
- Ag HBe este o proteina a virusului hepatitei B, care se gaseste in sange doar daca este prezent si virusul, si de
obicei dispare la vindecarea bolii; prezenta sa in sange, inseamna ca persoana poate transmite virusul B pe cale sexuala
sau prin sange (este infectiva);
- exista si variante de virus hepatitic B fara acest antigen (mutanti), destul de frecvente si in Romania, mai ales
daca ai facut tratament cu lamivudina.

56
 Anti HBe sunt anticorpii impotriva proteinei e a virusului B; aparitia lor intr-o hepatita acuta inseamna
vindecarea bolii, si persista o perioada indelungata in sange, iar aparitia lor intr-o hepatita cronica poate inseamna
vindecarea sau ca virusul este inactiv (nu se inmulteste)
AND-VHB este acidul nucleic al virusului B, este cel mai specific marker al existentei virusului hepatitic B,
detectia sa in sange insemnand prezenta virusului; in functie de concentratia sa, se poate spune ca persoana are:
- Hepatita cronica cu virus B, daca concentratia >2.000ui/ml
- Purtator inactiv de virus B, daca concentratia<2.000ui/ml
- Hepatita B oculta, daca concentratia este <200ui/ml
Problemele de dependenta:
- fatigabilitate;
- toleranţă scăzută la activitate;
- alimentatie inadecvata prin deficit;
- intoleranta digestiva;
- alterarea tegumentelor si mucoaselor;
- disconfort;
- eliminare intestinala inadecvata;
- eliminare urinara inadecvata;
- exces de volum lichidian;
- deficit de autoingrijire.
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa se poata alimenta si sa-si mentina starea de nutritie si echilibru hidroelectrolitic,
- tegumentele sa fie curate, integre, fara leziuni de grataj,
- pacientul sa prezinte eliminari normale,
- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,
- pacientul sa se poata autoingriji
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
4.Interventii:
Asistenta medicala:
- asigura repaus fizic şi psihic->ameliorează circulaţia hepatică şi ↓ încărcarea funcţională hepatică;
( depinde de forma clinică şi momentul evolutiv(;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi in caz de
gingivoragie si gust amar;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), icterul tegumentar, greutatea corporala si le
noteaza in foaia de temperatura;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte situatii, cu solutii
de glucoza tamponata cu insulina;
- alimenteaza pacientul si urmareste respectarea dietei (depinde de stadiul evolutiv
si complicaţii: gastrite,insuficienţă pancreatică exocrină, colite, diskinezii biliare, -unele terapii asociate-
cortizon)
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse, in
functie de stadiul bolii;
- respecta normele de prevenire a infectiilor nosocomiale, avand in vedere receptivitatea crescuta a
pacientului la infectii;
- pregateste pacientul si materialele necesare pentru punctia abdominala exploratoare sau evacuatoare si
ingrijeste pacientul dupa punctii;
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale, sesizeaza
aparitia semnelor de insuficienta hepatica, administreaza medicamentatia hepatoprotectoare,
corticoterapia,medicatia calmanta a pruritului si etioologica( interferon, lamivudina);
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicale pentru transplant hepatic la indicatia medicului.

57
 27.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU CIROZA HEPATICĂ
Ciroza hepatică se defineşte prin existenţa unor leziuni difuze ce asociază fibroza extensivă cu nodulii de
regenerare, anomalii structurale ce dezorganizează arhitectonica normală a ficatului.
Leziunile sunt rezultatul necrozei hepatocitare, ciroza constituind etapa finală, ireversibilă în evoluţia unui
număr mare de afecţiuni hepatice însoţite de inflamaţie cronică.
1. Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
In apariţia cirozei hepatice au fost implicate mai multe cauze:
- alcool
- hepatitele virale tip B, C, D
- boli metabolice: hemocromatoza, mucoviscidoza
- boli biliare: obstrucţii biliare intra sau extra hepatice
- obstrucţia venelor hepatice
- medicamente şi alte substanţe toxice.
Cirozele hepatice se produc prin persistenţa acţiunii factorilor etiologici şi prin activarea sistemului imun, ceea
ce are ca rezultat necroza hepatocitară, distrugerea parenchimului hepatic, reacţia mezenchimală inflamatorie şi
sclerozantă, procesele regenerative nodulare.
Manifestări de dependenta
A. etapa asimptomatică
- ciroza hepatică este descoperită întâmplător cu ocazia unui examen clinic, echografic sau de laborator ce
evidenţiază o hepatomegalie fermă, nedureroasă.
B. etapa simptomatică
- se manifestă prin semnele insuficienţei hepatocelulare şi cele ale hipertensiunii portale.
I. Manifestări ale insuficienţei hepatocelulare
1. manifestări cutanate
- icter (însoţit de urini hipercrome şi uneori prurit)
- steluţe vasculare localizate la nivelul feţei, membrelor superioare şi toracelui
- eritroza palmară sau plantară
2. modificări ale fanerelor
- hipocratism digital,
- unghiile albe;
3. manifestări endocrine
- amenoree;
- sterilitate la femei;
- hipogonadism la bărbaţi;
- ginecomastie;
- reducerea pilozităţii;
4. manifestări cardiovasculare
- tahicardie;
- scăderea tensiunii arteriale;
- creşterea debitului cardiac;
5. encefalopatia hepatică
- stadiul I – flapping tremor, întrerupere bruscă şi scurtă a tonusului muscular;
- stadiul II – confuzie, activitatea psihică încetinită;
- stadiul III – comă mai mult sau mai puţin profundă, fără semne de focalizare, cu crize convulsive;
II. Manifestările hipertensiunii portale
Hipertensiunea portală se defineşte prin creşterea presiunii în vena portă peste 15 mm Hg, sau prin creşterea
gradientului presional porto-cav peste 5 mm Hg.
Hipertensiunea portală se manifestă prin:
- manifestari ale fenomenelor hemoragipare ( epistaxis, gingivoragii, echimoze), ale anemiei ( tegumente palide,
oboseala, tahicardie, hipotensiune arteriala, cefalee, vertij) şi susceptibilitate la infecţii;
b) circulaţia venoasă colaterală cu apariţia clinică a unei circulaţii venoase periombilicale în ,,cap de meduză’’.
Examenul fizic
Volumul ficatului poate fi normal, scăzut sau crescut, uneori ficatul poate fi nepalpabil din cauza:
a) grosimii peretelui abdominal,
b) unei ascite abundente,
c) sau a atrofiei organului.
Explorări biologice
1. sindrom bilioexcretor – creşte fosfataza alcalină
2.sindrom hepato – citolitic – creştere uşoară a transaminazelor TGP, TGO
3. sindrom inflamator - cresc gamaglobuline
- creşte Ig A în cirozele alcoolice

58
 - creşte Ig M în cirozele biliare primitive
- creşte Ig G în cirozele virale
4. sindrom hepatopriv – scade fibrinogenul
- timpul de protrombină este prelungit
- scăderea albuminemiei
- anemie prin carenţă de acid folic,
- hipersplenism,
- hemoragii oculte digestive
- trombocitopenie
Examene imagistice
1. examen endoscopic
- este indispensabil în cazul suspiciunii de ciroză hepatică
- permite aprecierea consecinţelor hipertensiunii portale asupra circulaţiei venoase şi mucoasei tractului digestiv
superior
- poate evidenţia:
- varice esofagiene
- leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, gastropatia congestivă, ectaziile vasculare).
2. echografia
- permite aprecierea modificărilor parenchimului hepatic şi a semnelor de hipertensiune portală
(splenomegalie, ascita, îngroşarea peretelui vezicular ce capătă aspect de dublu contur).
3. rezonanţa magnetică nucleară
- permite o bună vizualizare a vaselor hepatice dar nu este necesară în mod obligatoriu în practică.
4. puncţia biopsică hepatică
- este indispensabilă deoarece diagnosticul de ciroză hepatică este un diagnostic histologic.
2.Problemele pacientului:
- disconfort abdominal,
- deficit de volum lichidian,
- fatigabilitate,
- deficit de autoingrijire,
- risc de alterare a integritatii tegumentelor,
- risc de complicatii ( ascita ), hemoragii, epistaxis, hemoragie digestiva superioara, coma hepatica.
3.Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa se poata alimenta si sa-si mentina starea de nutritie si echilibru hidroelectrolitic,
- tegumentele sa fie curate, integre, fara leziuni de grataj,
- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,
- pacientul sa se poata autoingriji
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
4.Interventii:
- asistenta asigura repausul la pat 16-18 ore/ zi in decubit dorsal sau in pozitia adoptata de pacientul cu
ascita masiva, care sa-i faciliteze respiratia;
- reduce la maxim efortul fizic al pacientului prin deservirea acestuia la pat, pt. a-i conserva energia;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi in caz de
gingivoragie si gust amar;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), icterul tegumentar, greutatea corporala si le
noteaza in foaia de temperatura;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte situatii, cu solutii
de glucoza tamponata cu insulina;
- alimenteaza pacientul cu produse lactate, zarzavaturi, fructe fierte, coapte, supe, piureuri de zarzavat (
alimentele sunt desodate ).
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse, in
functie de stadiul bolii;
- respecta normele de prevenire a infectiilor nasocomiale, avand in vedere receptivitatea crescuta a
pacientului la infectii;
- pregateste pacientul si materialele necesare pentru punctia abdominala exploratoare sau evacuatoare si
ingrijeste pacientul dupa punctii;
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale, sesizeaza
aparitia semnelor de insuficienta hepatica, administreaza medicamentatia hepatoprotectoare, corticoterapia si
medicatia calmanta a pruritului;
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicale pentru transplant hepatic la indicatia medicului.
Tratament
Are următoarele obiective:
1. sevrajul alcoolic în cirozele alcoolice;

59
 2. evitarea medicamentelor hepatotoxice;
3. tratamentul ascitei:
- repaus la pat
- puncţie evacuatorie a ascitei
- regimul desodat
- administrarea de diuretice (spironolactonă, furosemid)
4. tratamentul inflamaţiei lichidului de ascită se face conform examenului bacteriologic şi antibiogramei,
empiric se poate administra Augumetin, Ciprofloxacin.

60
 28.INGRIJIREA PACIENTULUI CU OCLUZIA INTESTINALA
Definiţie
OCLUZIA INTESTINALA este un sindrom clinic caracterizat prin oprirea completă şi persistentă a tranzitului
intestinal, deci imposibilitatea evacuării de materii fecale şi gaze , cu consecintele sale, indiferent de cauza si
mecanism .
Culegere de date
Circumstante de aparitie
1. Ocluzii mecanică: determinată de:
- un obstacol intrisec: tumori, corp străin, proces tuberculos, invaginarea unei anse intestinale, fecaloame;
- extrinsec: bridă ce apare în urma unui proces inflamator, inel de eventraţie, hernie, răsucirea anselor,etc.)
2. Ocluzii funcţionale: au ca substrat stimuli nervoşi determinaţi de cauze variate:
- excitaţii care pornesc de la intestin (spasme ale musculaturii declanşate de inflamaţii ale mucoasei, diverse
revărsate în cavitatea peritoneală);
- excitaţii care pornesc de la nivelul vaselor mezenterice (embolia, infarctul mezenteric);
- excitaţii care se transmit de la distanţă pe cale nervoasă ca urmare a unor colici renale, biliare, apendiculare,
ovariene;
- excitaţii determinate determinate de intoxicaţii;
- excitaţii provenite de la sistemul nervos determinate de leziuni neurologice, tulburări psihice.
Manifestari de dependenta:
- depind de localizarea acesteia- la nivelul intestinului subtire sau a celui gros;
a) durere:
- se instalează brusc în caz de volvus, ştrangulare prin bridă;
- se instalează lent în caz de neoplasm, în acest caz vorbim de sindrom subocluziv;
- în toate tipurile de ocluzii mecanice, durerea are caracter colicativ, spasmidic, intermitent.
b) oprirea de materii fecale şi gaze- ileus;
Totusi, in obstructia partiala, pot fi prezente diareea si tranzitul unor mici cantitati de gaze. In cazul ocluziei
complete, tranzitul intestinal poate fi prezent daca exista materii fecale in aval de obstructie.
c) meteorism abdominal, distensie abdominala din cauza incetarii peristalticii si acumularii de lichide si gaze in
intestin;
d) clapotaj intestinal;
e) voma; nu se intalneste in mod obisnuit in ocluzia intestinului gros (colonul);
f) alte semne: scaune sanghinolente, constipaţie alternată cu diaree, ondulaţii peristaltice ale peretelui
abdominal, prezenţa unei formaţiuni tumorale;
g) febra, frisoane in infectii peritoneale;
h) teama, neliniste;
i) manifestari generale: la început starea generală nu este modificată, apoi după 2-5 zile apar modificări
accentuate , într-un stadiu avansat pacientul este dispneic, oliguric, puls slab sau rapid, tensiunea scade.
Examinări paraclinice:
1. Hemograma modificată: Hct, Hb crescute datorită hemoconcentraţiei; leucocitoză, creşte potasiul şi azotul.
2. Radiografii abdominale efectuate în clinostatism şi ortostatism;
3. Ecografia abdominla.
4. Examen computer tomografic al abdomenului. CT poate ajuta medicul sa diferentieze intre o obstructie
partiala si una completa si poate ajuta la diagnosticul majoritatii cancerelor. Pe CT se pot vedea semne care sa arate
prezenta strangulatiei in portiunea afectata a intestinului
5. Tranzit baritat. Desi nu este folosit la fel de des ca si radiografia abdominala simpla si CT in diagnosticul
obstructiilor, acesta poate diferentia ocluziile partiale de cele complete. Cand se suspicioneaza prezenta unei perforatii
intestinale, va fi folosita o substanta de contrast numita gastrografin in loc de bariu.
Problemele si sursele de dificultate ale pacientului:
- disconfort abdominal legat de durere
- constipatia sau diareea legata inflamatia apendicelui si cecului;
- intoleranta digestiva legata de disconfortul digestiv;
- hipertermie legata de procesul infectios;
- anxietate legata de actul chirurgical.
Obiective:
Pacientul :
- sa-si exprime diminuarea durerii;
- sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido- bazic;
- sa prezinte temperatura in limite normale;
- sa prezinte tranzit intestinal normal pentru materii fecale si gaze;
- sa fie echilibrat psihic;
- sa inteleaga necesitatea interventiei chirurgicale.
Interventii:
Asistenta medicla:
61
 - asigura repausul fizic si psihic al pacientului;
- monteaza perfuzia, supravegheaza perfuzia, permabilitatea cateterului,reactia la cateter;
- introduce sonda de aspiratie intestinala si aspira lichidul intestinal;
- suprima alimentatia peroral;
- in funcţie de cantitatea aspirată , de pierderile de electroliţi, proteine, lichide se face reechilibrare pacintului cu
lichide şi elemente de substituţie până la îmbunătăţirea parţială a stării generale şi normalizarea aproape de normal a
constantelor umorale.
- efectuaza recoltarile de probe biologice: Hl, glicemie, uree, probe hepatice, examen sumar urina, TC,TS, grup
sanguin, Rh;
- pregateste pacientul pentru investigatii;
- masoara si noteaza functiile vitale si vegetative;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si va urmari efectul acesteia;
- ajuta pacientul să-şi exprime îngrijorarea şi teama faţă de suferinţa actuală;
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala cand se impune necesitatea acesteia;
- ingrijeste pacientul postoperator;
- psihoterapia este foarte utila pentru a diminua anxietatea pacientului.
- in ocluziile funcţionale a caror cauza declanşatoare este cunoscută, se aplică tratamentul medical adecvat;
- suport psihologic al pacientului si familiei si reinsertie sociala a pacientului cu colostoma (deschiderea
alternativa a intestinului gros la nivelul peretelui abdominal creata pentru evacuarea materiilor fecale) temporara sau
definitiva.

62
 29.INGRIJIREA PACIENTULUI cu COLECISTITA
29.1. Colecistita acuta alitiazica
Colecistita acuta este entitatea patologica determinata de inflamatia acuta a veziculei biliare, caracterizata prin
dureri abdominale, fenomene de iritatie peritoneala la nivelul hipocondrului drept, febra, leucocitoza. In peste 90% din
cazuri elementul etiologic major il reprezinta litiaza.
Cauze: staza, infectia bacteriana( salmoneloze, holera), ischemia peretelui vezicular, restrictie alimentara
prelungita, carcinomul obstructiv al colecistului.
Colecistita acuta alitiazica (CAA) este o afectiune rara, statisticile stabilindu-i o frecventa situata intre 5-10%
(7).
Afecteaza de 2 ori mai frecvent barbatii, comparativ cu femeile, fiind caracterizata prin conditiile etiologice de
aparitie si tendinta rapida spre forme grave.
Forme de colecistita acuta
În primele faze ale bolii, peretele colecistului se îngroaşă, dar este viabil. Vorbim de colecistita acută catarală.
Ulterior, colecistul este acoperit de organism cu o substanţă izolatoare numită fibrină, menită să împiedice răspândirea
infecţiei. Colecistul este gros, tensionat, înconjurat de fibrină şi lichid – colecistita acută flegmonoasă. Dacă inflamaţia
se amplifică, peretele vezicular moare, se sparge şi puroiul este eliminat în abdomen – colecistita acută gangrenoasă.
Plastronul vezicular (plastronul subhepatic)
Dacă organismul reuşeşte să depună suficientă fibrină în jurul colecistului bolnav şi infecţia nu evoluează prea
rapid, sub ficat se formează un bloc inflamator în jurul veziculei biliare. Organele (marele epiploon, colonul, intestinul
subţire, ficatul) se lipesc între ele prin punţi de fibrină, formând un plastron, centrat de colecistul inflamat. În cazul în
care se ajunge la colecistită acută gangrenoasă, plastronul împiedică răspândirea infecţiei în restul abdomenului.

29.2. Colecistita cronica nelitiazica

Definitie
Colecistita cronica nelitiazica grupeaza afectiuni ale veziculei biliare sau cisticului care histopatologic prezinta
inflamatie cronica, fara prezenta de calculi sau de incrustatii calcare.
1. Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Colecistita cronica nelitiazica poate avea diverse cauze:
• modificari de echilibru intre diferite componente ale bilei cu formare de colesterol pe mucoasa, care are efect iritativ;
• refluxul pancreatic sau duodenopancreatic in caile biliare;
• mici pusee inflamatorii repetate, care sunt asimptomatice si care au drept consecinta modificari morfologice parietale;
• cauze indirecte: hepatita cronica evolutiva, apendicita cronica, afectiuni genitale cronice, ulcer gastric sau duodenal;
• infectii repetate - din cauza prezentei bacteriilor in vezicula biliara, care au ajuns aici pe diverse cai, favorizate de
diferiti factori: obstacole, sarcina, reflux pancreatic, stress, alergie.
Manifestari de dependenta:
- simpla jena in hipocondrul drept, pana la colica biliara, asociata cu alte manifestari. Durerile pot fi insotite de
migrene, greata, balonare, gust amar, uneori constipatie. Durerea poate iradia in epigastru sau posterior in umarul drept
si uneori chiar in bara. Durerea poate fi insotita de varsaturi care se repeta la anumite intervale de timp, mai ales dupa
alimentatie copioasa sau stres;
- scadere in greutate, din cauza faptului ca evita sa se alimenteze, pentru a evita declansarea colicilor si
varsaturilor;
- alternanta de diaree – constipatie;
- puseuri febrile de scurta durata, insotite de dureri in hipocondrul drept si de sensibilitate la palpare.
Investigatii:
- ecografia abdominala precizeaza absenta calculilor si poate evidentia eventuale modificari anatomice: polipi, staza,
hipertonie.
Nevoi afectate
1. Nevoia de a evita pericolele
2. Nevoia de a comunica
3. Nevoia de a manca, a bea
4. Nevoia de a elimina
5. Nevoia de se misca, de a-si păstra o bună postură
6. Nevoia de a dormi, a se odihni
7. Nevoia de a-si menţine temperature in limite normale
9. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
10. Nevoia de a învăţa
Problemele pacientului
- disconfort;

63
 - durere;
- intoleranta digestiva,
- hipertermie;
- alimentatie inadecvata prin deficit;
- fatigabilitate;
- postura inadecvata;
- risc de dezechilibru hidroelectrolitic;
- anxietate,
- deficit de cunostinte.
Obiective:
- sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- pacientul sa prezinte temperatura in limite normale;
- pacientul sa respecte regimul alimentar;
- pacientul sa prezinte o buna postura;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzatoare;
- pacientul sa fie echilibrat nutritional cantitativ si calitativ.
- pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Interventii:
Priorităţi de îngrijire
Asistenta medicala:
- asigura repaus fizic;
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor fecale, al
varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- supravegheaza durerea notand caracteristicile ei;
- reechilibreaza hidroelectrolitic pacientul cu perfuzii intravenoese tinand cont de ionograma;
- aplica masuri de profilaxie a infecţiilor si a complicaţiilor.
Intervenţii proprii (autonome):
- comunica cu pacientul,
- asigura igiena,
- mobilizeaza pacientul
- asigura transportul la investigatii in functie de starea pacientului,
- cântăreste zilnic pacientul,
- asigură dieta corespunzătoare; recomanda servirea de mese in cantitate mica - 4 - 5 mese / zi pentru a asigura o
buna golire a veziculei;
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică imbogatita cu fainoase, supe de
zarzavat, apoi branza de vaci, carne fiarta de pui sau de vita. In perioadele de liniste se recomandă a nu se consuma
colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se evită fumatul şi consumul de cafea.
- educaţie- instruirea pacientului cu privire la regimul de viata.
Intervenţii delegate:
- pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici,
- recolteaza sange pentru examene de laborator;
- alimenteaza si hidrateaza parenteral pacientul daca este cazul;
- administrează medicaţia prescrisă:
• analgezice
• antispastice
• administra de colecistokinetice pentru a combate staza veziculara
• antiemetice pentru varsaturi.
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala atunci cand medicul hotaraste aceasta conduita
terapeutica.
Colecistectomia laparoscopica este indicatia de electie.

29.3. Colecistita acută

Colecistita acuta este entitatea patologica determinata de inflamatia acuta a veziculei biliare, caracterizata prin
dureri abdominale, fenomene de iritatie peritoneala la nivelul hipocondrului drept, febra, leucocitoza. In peste 90% din
cazuri elementul etiologic major il reprezinta litiaza.
Culegerea datelor
Circunstante de aparitie
Cauze:
1. litiaza veziculară şi cistică;
2. torsiunea, angulaţia şi cudarea canalului cistic;
3. malformaţia canalului cistic;
4. prezenţa anomaliilor vasculare;
5. fibroza secundară inflamaţiei canalului cistic;

64
 6. compresiunea cisticului prin aderenţă;
7. periduodenita;
8. inflamaţia şi edemul zonei infundibulo-cistice, prin contiguitate de la un ulcer peptic;
9. blocarea prin paraziţi (ascarizi);
10. compresia de către ganglionii limfatici hipertrofici;
11. infiltraţia neoplazică;
12. colmatarea prin noroi biliar, exudat inflamator, detritus.
Adesea factori predispozanti cresc riscul pacientilor de a dezvolta staza biliara:
-dietele de infometare,
-nutritia parenterala,
-analgezicele narcotice,
-lipsa mobilizarii dupa interventii chirurgicale.
Hipovolemia si socul predispun la ischemie. Ischemia poate sa apara si in vasculitele vaselor mici si medii, complicatie
a chimioembolizarii hepatice.
Manifestari de dependenta:
- durerea abdominală este declanşată de obicei de ingerarea unor alimente colecistokinetice: grăsimi, tocături,
prăjeli, mezeluri, maioneză sau de produse celulozice: mazăre, fasole, varză. Sediul reprezentativ al durerii corespunde
zonelor veziculare şi subxifoidiană. De multe ori începe în epigastru, unde poate fi discretă, dar se continuă cu violenţă
spre dreapta.
Iradierea este neuniformă. În colica biliară tipică durerea iradiară dorsală în dreapta, urcând uneori spre vârful
omoplatului, mai rar coborând în zona laterală. Tot atât de caracteristică este şi iradierea în umărul drept. Rar se
propagă descendent spre flancul şi fosa iliacă dreaptă, situaţie extrem de periculoasă, deoarece duce la confuzii de
diagnostic. La coronarieni se întâlneşte iradiere precordiala. Dacă boala se asociază cu pancreatita, durerea va
iradia “în bară”sau în regiunea lombară superioară predominant stânga. Dacă procesul inflamator determină perforaţia
veziculei, intensitatea durerii scade în hipocondrul drept (prin dispariţia distensiei veziculare), în schimb durerea se
generalizează în tot abdomenul (peritonita biliară).
Intensitatea durerii este inegală de la cea frustă la cea foarte violentă. Uneori este atât de intensă, încât bolnavul
evită să inspire profund. Modul de instalare al durerii este frecvent brusc, dar poate fi şi progresiv. Durata este
variabilă, pe măsură ce procesul inflamator avansează, durerea devine severă şi persistentă. În general durerea
abdominală din colecistita acută nu cedează decât parţial şi temporar la analgezice şi antispastice.
- greaţa însoţită de vărsături. Iniţial se elimină alimentele consumate, stagnate obişnuit intragastric, după care
apare conţinutul bilios, uneori în cantitatea mare. Eforturile mari de vomă cu evacuări explozive pot duce la ruptura
mucoasei esogastrice.
- anorexie - aversiunea faţă de alimente este totală;
- balonare epigastrică sau difuză datorită parezei intestinale;
- flatulenta-eliminarea de gaze poate fi suprimată şi constipaţia frecventă;
- manifestari generale sunt nelipsite: cefalee, agitaţie, uneori frison şi febră(dacă predomină infecţia căilor
biliare),
- icterul este rar întâlnit şi este provocat de extinderea inflamaţiei la canalul coledoc, de prezenţa unui calcul
coledocian sau de extinderea inflamaţiei la căile biliare intrahepatice. El nu este foarte intens şi nu este însoţit de prurit.
- frecvenţa pulsului este paralelă cu creşterea temperaturii, rar pulsul este aritmic.
- hipertensivii fac ascensiuni ale valorilor tensionale,
- coronarienii pot face crize anginoase veritabile.
Examene complementare colecistită
Examenele complementare contribuie alături de examenul clinic la punerea diagnosticului, la instituirea
tratamentului adecvat formei clinice evolutive şi la confirmarea vindecării.
Ele cuprind:
a. analize biologice;
b. analize radiologice;
c. alte examene.

Tubajul duodenal
În practică se efectuează tubajul Meltzer-Lyon şi mai rar tubajul minutat. Prin introducerea în duoden a unei
sonde Einhorn se va extrage cu scop explorator:
- bila A (coledociană), galben-aurie. Se instilează sulfat de magneziu.
- bila B (veziculară), vâscoasă, castaniu închisă.
- bila C (hepatică), galben clară.
Probele A, B şi C se recoltează în eprubete sterile care se vor examina din punct de vedere:
- Microscopic: se pot evidenţia celule epiteliale sau neoplazice, leucocite în număr mare (proces inflamator).
- Citologic: se evidenţiază eventualii paraziţi (lamblii).
- Bacteriologic: din bila B se realizează bilicultură şi antibiogramă.
- Biochimic: se determină cantitatea de săruri biliare, vâscozitatea şi pH-ul.
La extragerea bilei pot apărea următoarele situaţii patologice:

65
 1. Lipsa bilei A arată existenţa unui obstacol coledocian (calcul sau tumoare), o hepatită toxică sau o
intoxicaţie cu ciuperci.
2. Bila A iese amestecată cu sânge fapt ce arată existenţa unui cancer duodenal sau al capului de pancreas.
3. Dacă bila A iese tulbure există o angiocolită.
4. Lipsa bilei B reprezintă existenţa unui obstacol (calcul sau tumoare) la nivelul colului vezical sau canalului
cistic.
5. Evacuarea bilei B în cantitate foarte mare, urmată de ameliorarea evidentă a stării bolnavului, relevă o
hipotonie biliară.
6. Lipsa bilei C relevă obstrucţia canalului hepatic comun.
7. Apariţia tardivă a bilei C în cantitate mică şi însoţită de durere în hipocondrul drept, relevă hipertonie
biliară.
b. Examene radiologice
- Radiografia abdominală pe gol: poate evidenţia calculi radioopaci, veziculă “de porţelan”, bilă calcică,
calculi în ileon, aer în arborele biliar (în cazul fistulelor biliodigestive) sau imagine gazoasă în lumen şi în peretele
vezicular (în colecistita emfizematoasă).
- Colecistografia: este o radiografie cu substanţă de contrast: Razebil- tablete administrate oral. Se fac 5
filme radiologice, la intervale de timp bine stabilite, care dau informaţii asupra prezenţei calculilor şi asupra funcţiei
colecistului.
- Colangiografia (colecistocolangiografia): este o radiografie cu substanţă de contrast:
Pobilan 40% administrat intravenos. Este un examen morfologic (dă aspecte despre forma, sediul, dimensiunile
colecistului) şi funcţional (arată puterea de concentrare, contractilitatea şi evacuarea colecistului după prânzul Boyden).
Se face cu prudenţă, doar atunci când bilirubinemia scade sub 3 mg%. Are indicaţie majoră în suspiciunea clinică de
litiază coledociană;
- Colangiopancreatografia retrograda endoscopica (ERCP) ;
- Scintigrama hepato-biliară de eliminare: este o metodă de explorare radioizotopică.
Foloseşte ca trasor izotopul 99-Techneţiu, asociat cu o substanţă care se elimină din hepatocit în căile biliare.
c. Alte examene
- Ecografia: este foarte valoroasă în stabilirea diagnosticului de litiază biliară. Ea oferă informaţii despre
colecist, starea hepatocoledocului şi modificările pancreatice satelite.
- Tomografia computerizată: poate preciza grosimea pereţilor veziculari, calculii (număr, dimensiune,
aspect), densitatea conţinutului biliar. Se poate face concomitent cu colangiografia.
- Electrocardiograma: în caz de suferinţă coronariană preexstentă, colecistita acută accentuează fenomenul
de ischemie coronară şi agravează episoadele de angină la vechii anginoşi, atât clinic cât şi electrocardiografic.

66
 30.INGRIJIREA PACIENTULUI CU COLECISTITA CRONICA
Colecistitele cronice sunt afectiuni inflamatorii cronice ale veziculei biliare, de obicei secundare unor focare
cronice aflate la distanta.
Culegerea datelor
Circunstante de aparitie
Cauze: infectioase, chimice, alergice, neuro-hormonale, distrofice.
Infectiile sunt adesea factori determinanti.
Existenta litiazei biliare este un factor important in aparitia colecistitei cronice.
Afectiunile digestive (colita, apendicita, boala ulceroasa) pot provoca colecistite secundare.
Printre factorii chimici incriminati mentionam refluarile de suc pancreatic in colecist, sarurile de aur, dozele
mari si repetate de barbiturice, abuzul de antibiotice cu eliminare biliara etc.
Manifestari de dependenta:
- simpla jena in hipocondrul drept, pana la colica biliara, asociata cu alte manifestari. Durerile pot fi insotite de
migrene, greata, balonare, gust amar, uneori constipatie. Durerea poate iradia in epigastru sau posterior in umarul drept
si uneori chiar in bara. Durerea poate fi insotita de varsaturi care se repeta la anumite intervale de timp, mai ales dupa
alimentatie copioasa sau stres.
- senzatie de plenitudine postprandiala, balonari abdominale, uneori arsuri epigastrice;
- scadere in greutate, din cauza faptului ca evita sa se alimenteze, pentru a evita declansarea colicilor si
varsaturilor;
- alternanta de diaree – constipatie;
- puseuri febrile de scurta durata, insotite de dureri in hipocondrul drept si de sensibilitate la palpare
- oboseala cu capacitatea de munca scazuta;
- somn agitat cu cosmaruri.
Investigatii:
- ecografia abdominala precizeaza absenta/prezenta calculilor si poate evidentia eventuale modificari
anatomice: polipi, staza, hipertonie, etc.
- investigarea veziculei cu substanta de contrast prin care se verifica modul de functionare a acesteia.
- examenul tubului digestiv cu suspensie de Bariu, asa cum se face in mod obisnuit, poate surprinde eventualele
modificari ale stomacului, duodenului in special, sau restul intestinului, care sunt corelate cu bolile biliare.
- pentru demonstarea infectiei si cautarea microbilor implicati se mai efectueaza: hemoleucograma, V.S.H.-ul,
hemoculturi (in infectii grave).
Problemele pacientului
-disconfort,
-intoleranta digestiva,
-hipertermie;
-alimentatie inadecvata prin deficit;
-risc de deshidratare,
-anxietate,
-deficit de cunostinte.
Obiective:
-sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
-pacietul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
-pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- pacientul sa prezinte temperatura in limite normale;
-pacientul sa respecte regimul alimentar;
-pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Interventii:
Priorităţi de îngrijire
Asistenta medicala:
- asigura repaus fizic in perioadele dureroase;
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative: puls, TA, respiraţie, aspectul urinei şi al materiilor fecale, al
varsaturilor,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- supravegheaza durerea notand caracteristicile ei;
- asigură dieta corespunzătoare; recomanda servirea de mese in cantitate mica - 4 - 5 mese / zi pentru a asigura o
buna golire a veziculei;
Regim igieno-dietetic: în colică şi câteva zile după aceea dieta este hidrică. Ulterior se recomandă a nu se
consuma colecistokinetice: ouă, smântână, frişca, maioneză, ciocolată, rântaşuri, grăsimi. Se evită fumatul şi consumul
de cafea.
- aplica masuri de profilaxie a infecţiilor si a complicaţiilor.
Intervenţii proprii (autonome):
-comunicare,

67
 -igiena,
-mobilizare/transport,
-cântărire,
-educaţie- instruirea pacientului cu privire la regimul de viata.
Intervenţii delegate:
-pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici,
-recolteaza sange pentru examene de laborator;
- alimenteaza si hidrateaza parenteral pacientul daca este cazul;
-administrează medicaţia prescrisă:
• analgezice
• antispastice
• administra de colecistokinetice pentru a combate staza veziculara
• antiemetice pentru varsaturi.
- pregateste pacientul pentru interventia chirurgicala.Colecistectomia laparoscopica este indicatia de electie.

68
 31.INGRIJIREA PACIENTULUI CU PANCREATITA
31.1. PANCREATITA ACUTĂ
- este un proces inflamator acut al pancreasului, caracterizat prin durere abdominală insotita de creşterea
enzimelor pancreatice în sânge si urină, datorat autodigestiei glandei prin activarea intracanaliculara a enzimelor
proprii. In cazuri rare enzimele pancreatice au valori normale sau sunt crescute numai in urina sau numai in sange.
Culegerea datelor
Circunstante de aparitie
Cauzele principale ale pancreatitei acute sunt:
 Alcoolismul (peste 50% din cazuri)
 Litiaza biliara
 Obezitatea
 Traumatisme abdominale in zona pancreasului, accidentale sau chirurgicale
 Ulcerul gastric perforat in pancreas
 Unele infectii bacteriene (tuberculoza, infectii pulmonare), parazitoze digestive, mycoplasma pneumoniae,
campilobacter sau infectii virale (hepatita, oreillon, virusul HIV).
 Medicamente – anticonceptionale, diuretice, metronidazol, azatioprina, cortizon, aspirina (la copil)
 Boli autoimune
 Cresterea trigliceridelor din sange
 Alte cauze
Fibroza chistica
Sindromul hemolitic uremic
Boala Kawasaki
Hiperparatiroidismul
Hipercalcemie
Sindromul Reye
ERCP
Pancreatita cronica are ca factori de risc urmatoarele situatii:
 Episoade repetate de pancreatita acuta
 Alcolismul (peste 70% din cazuri)
 Trigliceride crescute
 Hiperparatoroidismul
 Unele medicamente – enumerate anterior
 Litiaza biliara
 Litiaza pancreatica
 Obezitatea
 Malformatii pancreatice (pancreasum divisum)
 Tulburari autoimune
 Interventii chirurgicale pe tubul digestiv
Manifestari de dependenta :
Pancreatita acuta
1. Durerea abdominala epigastrica, cu debut in general brusc, este constanta si severa, exacerbata adesea de mers
si pozitia decliva si ameliorata in pozitie sezanda sau flectata inainte. In general durerea iradiaza posterior insa poate
iradia si in dreapta sau la stanga (durere in “bara”).
2. Greaţă şi vomă
Varsaturile sunt un semn constant (80% din cazuri) si precoce. Sunt persistente (dureaza cel putin 24 de
ore), nu sunt niciodata fecaloide, nu calmeaza durerea si nu pot fi abolite decat prin instalarea sondei nazo-gastrice.
Opiaceele folosite ca analgezice agraveaza si intretin varsaturile.
3. Ileusul localizat sau generalizat.
4.Odată cu extinderea inflamaţiei şi apariţia necrozei pancreatice apar alte manifestari:
- generale: teama, neliniste, febra;
- abdominale:durere abdominală severa;
- tulburări respiratorii; tahipnee;
- cardiovasculare: tahicardie, hipotensiune sau hipertensiune arterială, tablou clinic de şoc hipovolemic sau şoc
hemoragic în formele complicate.
- renale: oliguire, anurie.
5. Mai rar pot sa apara:
- subicter scleral;
- diaree, melenă, hematemeză – pot crea confuzie.

69
 - echimoze în flancuri (semnul Grey Turner) sau periombilical (semnul Cullen); sunt nespecifice şi tardive:
apar la 2-3 zile de la debutul atacului de PA.
- semne de hipocalcemie şi/sau hipomagneziemie (tetanie, semnul Chwosteck, Trousseau, spasm carpopedal)
- semne cutanate: leziuni morbiliforme, livedo reticularis, noduli eritematoşi sensibili subcutanaţi, necroză
grasă subcutană.
- prezenţa xantoamelor sugerează hiperlipoproteinemia ca etiologie a PA.

31.2. Pancreatita cronica:

- durere abdominale accentuate de alcool;
- scaune diareice frecvente, timp indelungat;
- scaune grasoase (materiile fecale plutest in apa de la wc), uneori decolorate;
- scadere importanta in greutate;
- greata;
- uneori asocierea cu manifestari ale diabetului zaharat.
Investigatiile de laborator pot evidentia urmatoarele modificari:
- hiperamilazemie (cresterea amilazei plasmatice)
- hiperlipazemie (cresterea lipazei serice)
- cresterea numarului de leucocite (10000-30000/mm3),
- hiperglicemie (cresterea valorii glicemiei),
- hiperbilirubinemie (cresterea bilirubinei totale),
- cresterea ureei sangvine,
- cresterea valorii fosfatazei alcaline,
- modificarea testelor de coagulare,
- cresterea transaminazelor hepatice (GPT>80ui/l - posibila cauza biliara).
- ionograma sanguina: scade calciu si magneziu;
- proteinurie (proteine in urina),
- glicozurie (glucoza in urina),
- cilindrii granulosi in urina,

Investigatiile imagistice recomandate in pancreatita acuta sunt:

- radiografia abdominala simpla
- ecografia abdominala
- tomografia computerizata a abdomenului.
- ERCP.
Problemele pacientului
- disconfort,
- intoleranta digestiva,
- deficit de volum de fluide,
- alimentatie inadecvata prin deficit,
- anxietate,
- alterarea eliminarilor intestinale,
- deficit de cunostinte.
Obiective:
- sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
- pacietul sa nu mai prezinte greturi/varsaturi;
- pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- sa fie restabilit rapid si mentinut volumul intravascular;
- pacientul sa respecte regimul alimentar;
- pacientul sa prezinte eliminari intestinale normale;
- pacientul sa si exprime acceptul de a primi informatii.
Interventiile asistentei medicale:
- asigura repaus fizic si psihic;
- supravegheaza funcţiilor vitale si vegetative( puls, TA, respiraţie, temperatura), presiunea venoasa centrala,
aspectul urinei şi al materiilor fecale, al varsaturilor ,cu notarea modificărilor in foaia de temperatura;
- supravegheaza durerea notand caracteristicile ei;
- introduce sonda gastrica pentru aspiratie continua;
- suprima alimentatia peros si instituie hidratare si alimentare parenterala in faza acuta; aminoacizi şi glucoză
(30 calorii kg/corp);
- aplica la indicatia medicului, substitutia volemica parenterala (glucoza 5%, solutie Ringer)
- corecteaza tulburarile hidroelectrolitice;
- urmareste bilantul ingesta – excreta;
- reia alimentarea pe cale naturala dupa 3-10 zilede la incetarea durerilor, cu 400-500ml ceai/24h, supa de
zarzavat strecurata, biscuiti, apoi regimul se imbogateste treptat, cafeaua, alcool, grasimile fiind interzise;
- interzice fumatul si consumul de cafea;

70
 - asigură administrarea dietei corespunzătoare in pancreatita cronica;
- aplica masuri de profilaxie a infecţiilor si a complicaţiilor.
- ia masuri pentru o comunicare eficienta;
- asigura igiena tegumentelor si mucoaselor;
- cântăreste zilnic pacientul,
- educaţie- instruieste pacientul cu privire la regimul de viata; respectarea dietei corespunzătoare in pancreatita
cronica, interzicerea consumului de alcool, eliminarea alimentelor grase;
- pregăteste pacientul pentru investigaţii si tehnici;
- oxigenoterapia poate fi necesara la 30% dintre pacienti. Sindromul de detresa respiratorie nu este bine explicat
dar se pare ca unele eliminari pancreatice duc la aparitia radicalilor liberi de oxigen care distrug membrana alveolo-
capilara.
Diureticele pot scadea incarcarea lichidiana pulmonara si imbunatatesc astfel hematoza.
recolteaza sange si urina pentru examene de laborator;
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicale, daca aceasta se impune.
- administrează medicaţia prescrisă de medic:
1. Calmarea durerii cu:
o antalgice
- mialgin 100 mg la 6 ore
- fortral 50-100mg la 6 ore
o anticolinergice
- atropina 1 mg la 6 ore, s.c sau i.v.
- scobutil 10 mg la 4 ore
o procaina în perfuzie 20-40 ctg, prin infiltraţie lombară sau peridural.
2. Inhibarea secreţiei pancreatice
o pauză alimentară
o sondă de aspiraţie naso-gastrică
o spălături gastrice, cu soluţii alcaline
o oxid de Mg, carbonat de calciu
o atropină
o blocanţii H2 (cimetidină 1 g/zi)
3. Terapie antienzimatică
- gordox 500.000 uk/24 ore
4. Inhibatori ai senzaţiei pancreatice
- sandostatin 0,100-0,200 mg, de 3 ori/zi
5. Terapia cu antibiotice
o antibiotice cu spectru larg
- cefalosporine asociate cu aminoglicozide
6. Combatera şocului
o cateter în venă centrală şi măsurarea PVC
o sondă urinară, pentru monitorizarea diurezei
o transfuzie sanguină şi soluţii macromoleculare
o reechilibrare hidroelectrolitica, conform ionogramei sanguine
o droguri vasopresoare şi tonicardiace pentru susţinerea cordului şi circulaţiei
o anticoagulante fracţionate şi nefracţionate
o HHC – 500-1000 mg
7. Tratamentul complicaţiilor, în funcţie de complicaţia care a apărut, insuficienţa respiratorie prelungită
necesitând intubaţie.

71
 32.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HEPATITA CRONICA
Sunt afecţiuni inflamatorii hepatice caracterizate prin:
-simptomatologie clinică de afectare hepatică->icter, astenie, anorexie, hepatosplenomegalie.
-anomaliile testelor ce explorează funcţia ficatului
-necroză hepatocitară + inflamaţie cu diferite grade de severitate
-criteriul timp->persistenţă peste 6 luni
Virusurile hepatitice B si C sunt principalele cauze de hepatita cronica; 10% din cauzele de hepatita B si
aproximativ 80% din cazurile de hepatita C se cronicizeaza.
Infectia cu virusurile hepatitice A si E nu conduce la hepatita cronica.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Factori de risc
Grupurile cu cel mai mare risc de dobandire a hepatitei C sunt:
- persoanele expuse frecvent la produse de sange;
- personalul medical care se poate intepa cu ace infectate;
- consumatorii de droguri intravenoase, incluzandu-i pe cei care au consumat droguri cu multi ani in urma;
- sugarii nascuti din mame infectate cu HCV.
Etiologie:
1. virusuri.cu hepatotropism obligatoriu->HBV, HCV, HDV
2. virusuri.facultativ hepatotrope->EBV( Ebstein Barr) virus),Citomegalovirus(CMV),herpes simplex, virusul
varicelei,virusul rubeolei.
3. bacterii->Treponaema pallidum,leptospiroză, salmonella, coxiella
4.toxice
-izoniazide, CCl4, contraceptive orale
-salicilaţi,hidralazina
-halotan,Fe,Amanita phalloides
5.paraziţi->Schystosoma,Entamoeba histolitica
6.cauze metabolice ereditare
-deficit de α1-antitripsină, boala Wilson
-galactozemia congenitală,intoleranţa ereditară la fructoză
7.hepatita autoimună
8.alte cauze
-ileita terminală
-colita ulceroasă
-obstrucţii biliare prelungite->mucoviscidoză,chist de coledoc
Manifestari de dependenta
Multi pacienti sunt asimptomatici, in special cei cu hepatita cronica C.
Se intalnesc:
- stare nespecifica de rau,
- anorexia, greţuri,vărsături,balonări postprandiale
- subfebrilităţi,
- astenie, oboseala,
- somnolenţă postprandială,
- scadere în greutate,
- dureri abdominale->în hipocondrul drept sau difuze,accentuate de efort/postprandial
- subicter sau icter persistent sau recidivant,
- urini hipercrome şi scaune decolorate,
- ascită tranzitorie,edeme,
- icterul -este variabil ca intensitate si deseori lipseste,
- stelute vasculare,
- edem( retentia fluidelor),
- in formele autoimune, apar manifestari imune sau multisistemice, in special, la femeile tinere: acnee,
amenoree, artralgii, manifestari ale colitei ulcerative, fibrozei pulmonare, anemiei hemolitice.
- manifestari ale colestazei: urina inchisa la culoare , scaune deschise la culoare, deseori diaree cu consistenta
grasoasa, piele icterica (galbena) si pruriginoasa (cu senzatia de mancarime) .
In hepatita cronica cu virus B se intalnesc:
- astenie (oboseala) nejustificata
- echimoze,
- epistaxis,
- daca se asociaza si poliarterita nodoasa, pacientul are oboseala musculara, dureri musculare, ulcere ale pielii,
oligurie, si uneori insuficienta renala, hipertensiune arteriala;
- daca se asociaza glomerulonefrita, pot sa apara edeme, si modificari ale compozitiei urinii(hematii, proteine,

72
cilindri).
In hepatita cronica cu virus C se intalnesc:
- oboseala;
- durere ,sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept;
- greata;
- inapetenta ;
- dureri musculare;
- dureri articulare.
- stelute vasculare;
- eritem palmar (palma rosie patata).
Examene de laborator
- punctia biopsie hepatica evidentiaza leziunile de hepatita cronica si este obligatorie pentru acest diagnostic.
- markerii serologici imuni sunt comuni in formele de hepatita autoimuna si cuprind cresteri importante ale
IgG, anticorpi antinucleari, anticorpi antimuschi neted (antiactina), celule LE, factor reumatoid si anticorpi
antimircrozomi hepatici si renali.
- prezenta Ag HBs sau a anticorpilor HCV arata originea virala a hepatitei cronice.
- biochimice:
 teste de inflamaţie mezenchimală
-↑ γ-globuline
-alterarea testelor de floculare
-activarea mezenchimului hepatic->↑ Ig serice (IgM în hepatita acută, IgG în hepatita cronică, IgA în ciroza
biliară)
 teste de citoliză
-ALAT (TGP);ASAT (TGO)
-la copil V.N. = 5-40 U/l;valorile ↑ în hepatitele cronice
 teste de explorare a funcţiei excreto-biliare
-bilirubinemia totală ↑ pe seama bilirubinei conjugate
-↑ FA->V.N. = 50-100 UI/l la nou-născut;60-200 UI/l după 1 an şi < 240 UI/l la pubertate
-γ-glutamiltransferază (γ-GT)->localizată în membrana hepatocitară şi în microzomi
-V.N.= 0-45 UI/l
-colesterol seric->valori ↑ în colestaza intrahepatică
-lipide serice,fosfolipide,LDL ↑
 sdr.hepatopriv->teste ce explorează capacitatea de sinteză proteică:
-↓ albuminei serice
-↓ sintezei factorilor de coagulare (fibrinogen,factorii II,VII,IX,X,XI)->sdr.hemoragipar
-timp Quick->V.N. = 12-15 secunde
-indice de protrombină->V.N. = 85-100%
-↓ colesterolului esterificat
-↓ pseudocolinesterazei
-↓ ceruloplasminei serice
-↓ lipoproteinelor serice
Analizele prin care se pune diagnosticul de hepatita cronica cu virus B sunt:
- Cresterea transaminazelor care poate fi de 2-9 ori fata de normal, timp de cel putin 6 luni;
- Prezenta unor markeri care arata existenta virusului B (Markeri virali);
- Ag HBs, este o substanta (antigen) de la suprafata virusului B al hepatitei, care apare la 4 saptamani de la
contactul cu virusul B, iar in hepatita cronica persista mai mult de 6 luni; daca pacientul se vindeca acest antigen
dispare de obicei, dar uneori persista in organism chiar dupa vindecare, situatie numita de “purtator sanatos (inactiv) de
virus B hepatitic”;
- Ac HBs, sunt anticorpii impotriva proteinei si a virusului, care apar atunci cand se elimina virusul din corp, dar
si in cazul vaccinarii; deci prezenta lor in organism, NU inseamna ca ai virusul, ci ca ai anticorpi impotriva virusului,
obtinuti prin vindecarea unei hepatite, sau in urma vaccinarii impotriva virusului B; cine are acesti anticorpi, este imun
la virusul hepatitei B.
- Ag HBc, este o substanta care se gaseste in interiorul virusului, iar prezenta sa arata ca virusul este prezent in
interiorul organismului uman, in sange si ficat;
Anti-HBc, sunt anticorpii impotriva proteinei C, prezenta lor nu inseamna vindecarea hepatitei, decat daca se
asociaza si cu prezenta AcHBs. Sunt doua tipuri de anticorpi anti HBC;
- + Anti HBc IgM, care arata un contact recent cu virusul hepatitei B (infectie acuta) de cel mult 6 luni;
- + Anti HBc IgG, care arata o infectie veche (cronica ) cu virusul hepatitei B , si , fata de cel anterior, persista
toata viata (nu numai 6 luni);
- Ag HBe este o proteina a virusului hepatitei B, care se gaseste in sange doar daca este prezent si virusul, si de
obicei dispare la vindecarea bolii; prezenta sa in sange, inseamna ca persoana poate transmite virusul B pe cale sexuala
sau prin sange (este infectiva);
- exista si variante de virus hepatitic B fara acest antigen (mutanti), destul de frecvente si in Romania, mai ales
daca ai facut tratament cu lamivudina.

73
 Anti HBe sunt anticorpii impotriva proteinei e a virusului B; aparitia lor intr-o hepatita acuta inseamna
vindecarea bolii, si persista o perioada indelungata in sange, iar aparitia lor intr-o hepatita cronica poate inseamna
vindecarea sau ca virusul este inactiv (nu se inmulteste)
AND-VHB este acidul nucleic al virusului B, este cel mai specific marker al existentei virusului hepatitic B,
detectia sa in sange insemnand prezenta virusului; in functie de concentratia sa, se poate spune ca persoana are:
- Hepatita cronica cu virus B, daca concentratia >2.000ui/ml
- Purtator inactiv de virus B, daca concentratia<2.000ui/ml
- Hepatita B oculta, daca concentratia este <200ui/ml
In tabelul de mai jos este sintetizata asocierea markerilor virali descrisi anterior:
Marker Viral Hepatita Vindecarea Hepatita Purtator inactiv Hepatita B
acuta B cronica B de virus B oculta

AgHBs + - + + -
Anti-HBs - + - - -/+
Anti-HBc + + + + -/+
AgHBe + - +/- - -/+
Anti-Hbe - + - + -/+
DNA VHB + - >2000 Ul/ml <2000 Ul/ml <200 Ul/ml

Problemele de dependenta:
- fatigabilitate;
- toleranţă scăzută la activitate;
- alimentatie inadecvata prin deficit;
- intoleranta digestiva;
- alterarea tegumentelor si mucoaselor;
- disconfort;
- eliminare intestinala inadecvata;
- eliminare urinara inadecvata;
- exces de volum lichidian;
- deficit de autoingrijire.
Obiective:
- pacientul sa prezinte stare de confort fizic si psihic,
- pacientul sa se poata alimenta si sa-si mentina starea de nutritie si echilibru hidroelectrolitic,
- tegumentele sa fie curate, integre, fara leziuni de grataj,
- pacientul sa prezinte eliminari normale,
- pacientul sa cunoasca modul de viata, de alimentatie,
- pacientul sa se poata autoingriji
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
4.Interventii:
Asistenta medicala:
- asigura repaus fizic şi psihic->ameliorează circulaţia hepatică şi ↓ încărcarea funcţională hepatică;
( depinde de forma clinică şi momentul evolutiv(;
- mentine igiena tegumentara, a lenjeriei si a mucoaselor, ingrijeste cavitatea bucala, indeosebi in caz de
gingivoragie si gust amar;
- recolteaza sange, urina pentru examenul de laborator in vederea evaluarii functiei hepatice;
- supravegheaza scaunul, urina ( cantitatea si culoarea ), icterul tegumentar, greutatea corporala si le
noteaza in foaia de temperatura;
- hidrateaza pe cale orala pacientul cand este permis si pe cale parenterala in celelalte situatii, cu solutii
de glucoza tamponata cu insulina;
- alimenteaza pacientul si urmareste respectarea dietei (depinde de stadiul evolutiv
si complicaţii: gastrite,insuficienţă pancreatică exocrină, colite, diskinezii biliare, -unele terapii asociate-
cortizon)
- educa pacientul si antreneaza familia pentru a respecta alimentatia si normele de viata impuse, in
functie de stadiul bolii;
- respecta normele de prevenire a infectiilor nosocomiale, avand in vedere receptivitatea crescuta a
pacientului la infectii;
- pregateste pacientul si materialele necesare pentru punctia abdominala exploratoare sau evacuatoare si
ingrijeste pacientul dupa punctii;
- supravegheaza comportamentul pacientului si sesizeaza semnele de agravare a starii sale, sesizeaza
aparitia semnelor de insuficienta hepatica, administreaza medicamentatia hepatoprotectoare,
corticoterapia,medicatia calmanta a pruritului si etioologica( interferon, lamivudina);
- pregateste pacientul in vederea interventiei chirurgicale pentru transplant hepatic la indicatia medicului.

74
 33.INGRIJIREA PACIENTULUI CU PERITONITA
Definitie
Peritonita este definită ca o reacţie inflamatorie a seroasei peritoneale, ca urmare a
agresiunii septice, aseptice (chimice)
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Cauze de natură:
- bacteriană: aerobi gram pozitivi (E. coli, Enterobacter, Klebsiela), aerobi gram negativi (Enterococi),
anaerobi (Bacteroides, Clostridium), fungi (Candida)
- chimică, iritativă (HCl, săruri biliare, fermenţi pancreatici)
O peritonita acuta poate fi generalizata sau localizata.
Peritonita acuta generalizata
Manifestari de dependenta:
- durere abdominala intensa si generalizata,
- manifestari de paralizie intestinala: varsaturi, oprire a evacuarii materiilor fecale si a gazelor, sughit;
- printr-o alterare a starii generale;
- depresie;
- manifestari ale micsorarii volumului sangvin:(paloare, neliniste, teama, puls rapid);
- c
ontractura musculara a peretelui abdominal; peretele abdominal devine tare, tensionat, dureros (abdomen de lemn).
- febra - in general mare (38-39 °), are o evoluţie in platou, sau prezintă o creştere;
- frisoanele mici şi repetate, in general frison solemn;
- tensiunea arterială scade atunci cand se instalează starea de şoc;
- respiraţia superficială, scurtă şi rapidă iar ochii bolnavului sunt strălucitori;
- faciesul peritoneal - faţă palidă-pămantie acoperită de sudori reci, nas ascuţit, ochi infundaţi in orbite,
cearcăne albastre, bărbie proeminentă, bătăi ale aripilor nazale.
Examinări paraclinice
• Laborator
- hiperleucocitoza (peste 12.000/mm3); există insă peritonite cu leucogramă normală sau cu leucopenie
(varstnici, taraţi);
- hematocrit crescut (cu hemoconcentraţie);
- ureea crescută (secundar suferinţei renale);
- acidoză mixtă;
- ionograma (tulburări ale Na, K, Cl).
• Examen radiologic
• Ecografie
• Computer tomografie - decelează lichidul din cavitatea peritoneală
• Laparoscopia - oferă posibilitatea inspectării cavităţii peritoneale.

Peritonita acuta localizata:

Abcesele supramezocolice:
- durere la baza hemitoracelui şi hipocondrului drept/ drept, sau abdominala difuza in functie de sediul
abcesului ;
- tahipnee cu polipnee
- sughiţ, dureri pe traiectul nervului frenic.
- apărare musculară dureroasă, fără contractură adevărată
Abcesele submezocolice:
- dureri locale
- apărare musculară
- tulburări de tranzit intestinal (mai ales constipaţie)
- in general, imbracă tabloul clinic al unor ocluzii intestinale febrile.
Abcesele pelvine:
- tenesme rectale, vezicale, polakiurie, disurie, diaree)
• investigaţii paraclinice
- examenul radiologic standard
- ecografia
- puncţia sacului Douglas
Problemele pacientului cu peritonita:
- disconfort,
- dispnee,
- hipertermie,
- circulatie inadecvata;

75
 - intoleranta digestiva,
- deficit de volum de fluide,
- fatigabilitate,
- anxietate,
- alterarea eliminarilor intestinale,
- risc de complicatii.
Obiective:
- sa fie ameliorate confortul fizic si psihic al pacientului;
- pacietul sa prezinte functii vitale si vegetative in limite normale;
- pacietul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si nutritional;
- sa fie restabilit rapid si mentinut volumul intravascular;
- pacientul sa respecte regimul alimentar;
- pacientul sa prezinte eliminari intestinale normale;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Interventii
Asistenta medicala:
- asigură repausul la pat al pacientului în saloane liniștite, luminoase, călduroase:
- asigură igiena tegumentelor și mucoaselor;
- asigură prevenirea complicatiilor imobilizarii( escarelor de decubit, pneumoniei hipostatice, trombozelor);
- asigură alimentația (parenterala) pacientului în funcție de nevoile sale cantitative și calitative, modificate de
boală;
- urmareste perfuzia;
- monitorizează temperatura, pulsul, tensiunea arterială, respirația, la intervale de timp, în funcție de gravitatea
cazului, consemnând datele în foaia de temperatură;
- sesizează apariția complicatiilor și informează medicul;
- face bilanțul ingesta/excreta în cazul pacienților;
- recoltează produsele pentru examene de laborator (sânge, urină, suc gastric, materii fecale);
- pregătește pacientul și instrumentarul pentru investigatii specifice;
- administrează tratamentul prescris si urmareste efectul acestuia;
- acorda importanta cuvenita phihoterapiei;
- pregătește preoperator și îngrijește postoperator pacientul căruia i se aplică tratament
chirurgical .

76
 34.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU GLOMERULONEFRITA ACUTA
SI CRONICA
Definiţii
Glomerulonefrita acută difuză este un proces inflamator renal caracterizat clinic prin prezenţa sindroamelor:
renal, cardiovascular, de retenţie hidrosalină şi uneori azotemie.
Glomerulonefrita cronica difuza este o afectiune renala bilaterala, consecinta a unei glomerulonefrite care
nu s-a vindecat dupa stadiul acut. Se caracterizeaza prin leziuni glomerulare, tubulare si vasculare si se manifesta clinic
printr-o insuficienta renala progresiva si ireversibila.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie
Cauze aparitiei glomerulonefritei acute difuze:
- postinfectioase: cel mai adesea este vorba de infectii cu specii de Streptococ (de exemplu Streptococ de grup
A, beta-hemolitic), dar si alte bacterii au fost implicate (Stafilococi, Mycobacterii, Salmonella, Treponema pallidum,
actinobacili). Pot sa apara si dupa infectii virale (cu Cytomegalovirus, virusuri Coxsakie, virus Epstein Barr, virus
hepatitic B) sau parazitice (cel mai adesea cu Plasmodium malariae, Plasmodium falciparum, Schistosoma,
Toxoplasma), dupa abcese viscerale, endocardite, pneumonie;
- sistemice: in principal vasculite, boli de colagen (lupus eritematos sistemic), vasculita de hipersensibiltate,
crioglobulinemia, poliarterita nodoasa, etc.. Glomerulonefrita poate sa apara si ca urmare a unor tratamente sistemice
cu peniciline, sau compusi cu aur;
- afectiuni renale: \boli glomerulare primare (glomerulonefrita membranoproliferativa, glomerulonefrita
mezangiala proliferativa pura).
Factori favorizanţi: - umezeala.
- frigul.
- surmenajul (oboseala).
Cauze aparitiei glomerulonefritei cronice difuze:
In mod obisnuit, boala este urmarea unei glomerulonefrite acute care nu s-a vindecat. Se considera ca
glomerulonefrita devine cronica dupa 6 - 8 saptamani de evolutie a formei acute. In evolutia spre cronicizare joaca un
rol persistenta infectiei de focar, autoagresiunea (anticorpi antirinichi), repetarea puseurilor acute. Exista si cazuri cu
etiologie necunoscuta, in care lipseste, in antecedente, episodul de nefrita acuta.
Manifestări de dependenta:
Glomerulonefrita acuta difuza
Debut → lombalgii, cefalee, adinamie, subfebrilitate.
Perioada de stare:
- edem renal, moale, alb, pufos, la nivelul pleoapelor (palpebral), lasă godeu;
- oligurie, anurie; - anxietate;
- hipertensiune arteriala; - hematurie;
- cefalee, care poate sa apara secundar hipertensiunii;
-confuzie, dezorientarea temporo-spatiala: apar ca urmare a hipertensiunii cu valori maligne;
- tahipnee, modificarea ritmului respirator si a amplitudinii miscarilor cutiei toracice;
- durere in flanc secundara punerii in tensiune a capsulei renale (prin renomegalie);
In unele situatii: greturi, varsaturi, durere abdominala, purpura, artralgii, hemoptizie .
Glomerulonefrita cronica difuza
• Stadiul latent sau compensat, survine dupa episodul de glomerulonefrita acuta si poate dura 10 - 20 de ani ;in
aceasta perioada, simptomele sunt discrete: hematurie microscopica, proteinurie usoara, alterare a probelor functionale,
eventual reducerea capacitatii de concentratie. Uneori, apar puseuri acute, precedate de infectii streptococice. Fiecare
acutizare altereaza functiile renale si grabeste trecerea spre faza decompensata.
• Stadiul manifest decompensat apare dupa o evolutie indelungata si se caracterizeaza prin aparitia semnelor
de insuficienta renala, in decurs de ani sau decenii.
Investigatii:
1. Hemoleucograma completa: poate evidentia o reducere a hematocritului;
2. Electroliti, uree, creatinina: apar modificate ca urmare a compromiterii functiei renale;
3. Analiza urinii: aspectul urinii este modificat, osmolaritatea este mai crescuta (exista mai multe elemente
figurate si proteine), sunt prezente proteine, eritrocite si un sediment urinar alcatuit din fragmente celulare;
4. Testul la antistreptolizina O: titrul este crescut la aproximativ 80% dintre pacienti;
5. Determinarea markerilor inflamatiei: adesea acestia sunt crescuti, in special viteza de sedimentare a hematiilor;
6. Hemoculturi: sunt indicate a fi realizate in cazul pacientilor cu febra, stare imunodeprimata, istoric de abuz de
droguri intravenoase.
Investigatiile imagistice presupun realizarea:
7. Radiografiile: sunt necesare in cazul pacientilor cu tuse cronica, cu sau fara hemoptizie ;
8. Ecocardiografiile: pot fi realizate pacientilor cu murmur cardiac anormal sau cu hemoculturi pozitive,
deoarece pot folosi la excluderea unor valvulopatii, endocardite sau revarsat pericardic;
9. Ecografiile renale: pot evalua marimea rinichilor si pot evalua gradul fibrozei. 10. Tomografiile

77
computerizate: sunt recomandate pacientilor cu status mental alterat, sau celor cu hipertensiune cu valori foarte mari
(maligne).
11.Una din cele mai utile proceduri in vederea stabilirii diagnosticului de certitudine este biopsia renala.
2. Problemele pacientului:
- alterarea perfuziei tisulare la nivel renal legata de atingerea glomerulilor;
- eliminare urinara inadecvata cantitativ si calitativ;
- disconfort legat de lombalgii;
- dispnee din cauza circulatiei pulmonare inadecvate;
- circulatie inadecvata legata de HTA;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- comunicare ineficace la nivel senzorio-motor legata de hipertensiunea cu valori maligne;
- potential de exces de volum lichidian legat de aportul inadecvat de lichide si sodiu;
- deficit de autoingrijire legat de imobilizarea la pat;
- potential de complicatii legat de:
- scaderea capacitatii functionale a rinichiului;
- cresterea tensiunii arteriale.
Obiective:
- sa fie ameliorata perfuzia tisulara;
- sa fie reglata eliminarea urinara;
- pacientul sa afirme diminuarea disconfortului;
- sa fie controlata durerea;
- sa fie alimentat corespunzator statusului;
- pacientul sa comunice eficient;
- pacientul sa fie suplinit in satisfacerea nevoilor;
- pacientul sa fie ferit de complicatii.
Îngrijiri:
Se indică repaus absolut la pat şi spitalizare.
Repausul la pat este absolut necesar pentru vindecarea şi prevenirea complicaţiilor.
Se vor evita eforturile fizice, se aplică căldură uscată sau pernă electrică în regiunea lombară.
Personalul de îngrijire asigură liniştea, repausul la pat, dieta şi aplicarea tratamentului. Se îngrijeşte de
supravegherea permanentă a bolnavilor, de pregătirea şi recoltarea probelor biologice pentru explorări complementare,
pentru diagnostic şi pentru urmărirea evoluţiei.
Regimul absolut în primele 2-5 zile – regim de foame şi sete care obţine rezultate bune privind sindromul
cardiovascular şi cel al retenţiei hidrosaline.
Se poate începe cu un regim sec 3-7 zile. Se pot administra 100-300 ml de ceai sau zeamă de fructe.
Trecerea la un regim normal se va face treptat, lichidele vor fi administrate în cantităţi treptat crescute funcţie de
diureză.
Dieta se adaptează individualizat. Dieta va fi normocalorică, hiperglucidică,hipoproteic, normolipidică cu 20-
30 g pe zi, desodată şi normovitaminică.
Se combate infecţia streptococică - tratamentul de elecţie constă din administrarea de Penicilină G cristalină,
cefalosporine, Quinolone sau de depozit care trebuie administrată intensiv timp de 10-14 zile. Se combate infecţia cu 1-
3 milioane, minimum 10 zile, apoi în cură cronică. Astfel se vor evita complicaţiile şi se va preveni înrăutăţirea stării
generale şi a evoluţiei bolii.
Identificarea agentului infecţios şi testarea sensibilităţii lui la antibiotice şi chimioterapice.
Înlăturarea factorilor care favorizează infecţia: prezenţa la un mare număr de bolnavi (80% din cazuri) a
refluxului vezico-ureteral, hipotonia căilor urinare, ptoza renală, cuduri bazinetale, litiaza urinară, malformaţiile
congenitale, constipaţia, colitele, infecţiile de vecinătate, guta, hipercalcemia.
Corectitudinea în stabilirea şi aplicarea tratamentului.
Totodată se pot administra vitaminele E, C, P.
Observaţii:
Tratamentul poate împărţit la fel ca în orice afecţiune:
o Tratament preventiv.
o Tratament curativ.
o Tratament medicamentos.
Tratamentul profilactic constă în tratarea corectă a infecţiilor urinare; tratarea corectă a amigdalitelor şi
faringitelor acute şi controlul săptămânal timp de 3 săptămâni după trecerea puseului acut, prin examenul clinic al
bolnavului. Se recomandă tratarea riguroasă a oricăror infecţii cu streptococ  hemolitic care se pot complica cu
glomerulonefrită acută difuză. Tratamentul profilactic se face cu Penicilină G cristalină şi de depozit faţă de care
microbul este foarte sensibil.
Vor fi îndepărtaţi factorii care favorizează staza, se va evita frigul şi umezeala, se va face o igienă locală
riguroasă.
Se va urmări temperatura şi aspectul amigdalelor. Se va măsura periodic tensiunea arterială. Periodic se va face
examenul urinei prin controale frecvente şi prelungite.

78
 35.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INSUFICIENTA RENALA ACUTA
SI CRONICA
35.1. INSUFICIENTA RENALA ACUTA
I.R.A. consta in suprimarea brusca a functiei renale care determina acumularea de produsi metabolici in
sange. Suprimarea functiei renale survine ca urmare a: reducerii filtratului glomerular, reducerii permeabilitatii
glomerulare, obstructiei lumenului tubular, cresterii reabsorbtiei tubulare si are consecinta finala oligo-anuria,
alterarea echilibrului hidro-electrolitic si acido-bazic.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
-reducerea aportului sanguin la rinichi ( deshidratari, hemoragii, arsuri );
- diminuarea filtratului glomerular si a capacitatii functionale (glomerulonefrita acuta, leziuni ale vaselor
rinichilor ),
- necroza tubulara (intoxicatii, soc toxico-septic, nefropatii interstitiale ), obstructia cailor excretoare ( litiaza
uretrala, tumori ).
Semne si simptome( manifestari de dependenta):
- tulburari cardiovasculare: tahicardie, aritmii, edeme, cresterea T.A. ( prin supraincarcare hidrica pt. fortarea
diurezei ;
- tulburari respiratorii: polipnee ( prin acidoza );
- tulburari gastro-intestinale: varsaturi, greata, anorexie;
- tulburari neuropsihice: astenie, somnolenta, stari de confuzie, coma;
- tulburari hematologice: mici hemoragii cutanate si la nivelul mucoaselor;
- tulburari renale: oligo-anurie;
- tulburari electrolitice:
- ureea sanguina, acid uric- cresc proportional cu agravarea functiei renale;
- creatinina sanguina- cresterea este paralela cu cea a ureei aratand scaderea capacitatii de filtrare
a nefronilor;
- hiperkaliemia- cu efecte asupra miocardului;
- hiponatriemia- este in functie de gradul de deshidratare a pacientului si are efecte neurologice:
convulsii, stari de confuzie;
- hipocalcemie;
- hiperfosfatemie- din cauza diminuarii filtratului glomerular;
- tulburari acido-bazice: acidoza metabolica;
- dezechilibre hidrice: hiperhidratare intracelulara determinata de varsaturi, tulburari de constienta,
hiperhidratare extracelulara cu risc de crestere a T.A., aparitia edemului cerebral.
2.Problemele pacientului:
-alterarea volumului lichidian:
- in exces ( actuala )
- din cauza cresterii volumului extracelular sau a ingerarii excesive de lichid si
- in deficit ( potentiala )
- legata de cresterea diurezei, varsaturi;
- comunicare ineficace la nivel senzo-motor legata de tulburarile hidro-electrolitice (hiponatriemia determina
stare de confuzie, convulsii iar hiperhidratarea intracelulara determina tulburari de constienta );
- potential de complicatii: imobilizarea la pat poate duce la aparitia escarelor, tromboflebitelor,
hiperhidratarea extracelulara prin fortarea diurezei sau aport excesiv de sare poate duce la HTA, edem
cerebral, edem pulmonar acut iar acidoza determina tulburari respiratorii;
- alimentatie inadecvata prin deficit- este legata de prezenta varsaturilor sau a cresterii diurezei iar
denutritia rapida prin hipercatabolism;
- alterarea perfuziei tisulare: legata de scaderea volemiei;
- alterarea integritatii pielii si a mucoaselor: tulburarile hemostazei duc la aparitia unor hemoragii la
nivelul tegumentelor si mucoaselor;
- deficit de autoingrijire: legat de starea de slabiciune, oboseala;
- deficit de cunostinte.
3.Obiective:
- sa fie evaluata functia renala actuala,
- sa fie inlaturate cauzele declansatoare,
- sa fie corectat dezechilibrul hidro-electrolitic,
- sa fie restabilite functiilor vitale si vegetative,
- sa fie prevenite complicatiile,
- sa fie asigurata nutritia adecvata,
- sa se asigure suport emotional al pacientului si familiei,
- Pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi.

79
 4.Interventii:
- aplicarea masurilor de urgenta, asigurarea repausului la pat,
- recoltarea sangelui pentru examinari de laborator ( pH, uree, rezerva alcalina, ionograma, creatinina),
- recoltarea urinei pentru examinari fizico-chimice,
- supravegherea bolnavului:
- urmarirea respiratiei ( respiratie Kussmaul in acidoza )
- masurarea T.A., puls, temperatura, respiratie ( febra si polipneea pot creste pierderile de apa ),
- efectuarea E.K.G. pt. a observa aparitia schimbarilor tipice de hiperkaliemie,
- observarea semnelor de hipokaliemie ( semnul Chvostek ),
- masurarea greutatii corporale, efectuarea bilantului hidric ( intrari-iesiri ),
- orice manifestări patologice – vărsături, diaree, hemoragii, modificări de comportament, contracţii sau
convulsii – vor fi raportate imediat medicului.
- eliminările de lichide – urină, scaun, vărsături – se notează volumetric. Evidenţa exactă a diurezei şi a
eliminărilor pe alte căi este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a medicului.
- asistenta medicala va determina zilnic densitatea urinară, va recolta sânge pentru determinarea ureei,
creatininei, rezervei alcaline, Cl, K, pH sanguin, hematocrit, numărul globulelor sanguine şi urină – dozare a ureei
urinare şi va ţine în evidenţă rezultatele pe foaia de terapie intensivă a bolnavului.
- dacă bolnavul este conştient i se va face o clismă evacuatoare.
- bolnavul trebuie cântărit în fiecare zi, la nevoie împreună cu patul, pentru a urmări şi pe această cale echilibrul
consumului şi pierderilor;
- efectuarea bilanţului hidric – intrări-ieşiri.
- observarea aparitiei diareei ( se pierd ioni de K+ ),
- observarea turgorului pielii, observarea semnelor si simptomelor de infectie,
- asigurarea unui mediu securitar,
- prevenirea complicatiilor,
- asigurarea igienei corporale:
~ Bolnavul va fi izolat de preferinţă într-o rezervă, deoarece, datorită stării de autointoxicaţie, el este mai
neliniştit, putând deveni mai târziu, inconştient. Camera să fie bine aerisită şi uşor încălzită (20-220C).
~ Patul trebuie prevăzut cu accesoriile necesare pentru prevenirea escarelor: pernă de apă, colac de cauciuc
îmbrăcat sau saltea pneumatică.
~ Poziţia lui este în funcţie de starea lui de conştienţă, precum şi de existenţa edemelor. Bolnavul este învelit cu
2 pături şi este bine ca patul să fie încălzit în prealabil cu termofoare.
- aprecierea nivelului de constienta: orientarea in timp si spatiu a pacientului,
- combaterea convulsiilor,
- suport psihic al pacientului,
- corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice,
- restabilirea diurezei,
- asigurarea regimului dietetic,
~ Regimul dietetic poate contribui în mare măsură la împiedicarea acumulării produselor azotate rezultate din
procesele de metabolism în organism. Din acest motiv, se vor exclude substanţele proteice şi sarea din regim. Se va
asigura un regim alimentar bogat în glucide (230-300 g) şi lipide (100-150 g) care să asigure un aport caloric de 2000
cal pe zi.
~ Regimul va cuprinde: orez fiert sub formă de piure, paste făinoase, unt, untdelemn, biscuiţi, zahăr.
~ Se exclud: pâinea, lactatele, ouăle, carnea, peştele, alimentele cu conţinut mare de K – fructe uscate, sucuri de
fructe. Dacă bolnavul nu poate înghiţi sau varsă, de cele mai multe ori uremia producând intoleranţă digestivă, nutriţia
se va asigura pe cale parenterală. Necesarul de calorii se va acoperi prin perfuzii de soluţii concentrate de glucoză 20-
40% - 500-700 ml pe zi, având în vedere restricţia de lichide la anurici, pe cateter central şi foarte lent pentru a evita
hiperglicemia, asociată cu insulină 20-40 UI pentru un flacon de glucoză administrat subcutanat, fracţionat la 6 ore.
~ În formele hipercatabolice mai ales, bilanţul azotat echilibrat se poate obţine numai cu perfuzii de aminoacizi
esenţiali şi glucoză hipertonă 30-50% pe cateter venos. În aceste forme cantitatea de azot necesară este de 0,4g/Kg/zi. 1
g azot = 6,25 g proteine, iar raţia calorică de 40-50 calorii pe zi.
~ Catabolismul proteic poate fi redus şi prin administrarea de testosteron în doză de 25-50 mg pe zi în tot timpul
stadiului oligo-anuric.
→ Hidratarea.
~ Completarea pierderilor de lichide este elementul esenţial al tratamentului şi îngrijirii bolnavului, căci
deshidratarea însăşi poate duce la IR. Pe de altă parte şi hiperhidratarea poate înrăutăţi starea bolnavului, deoarece este
redusă capacitatea de eliminare a organismului prin insuficienţa organului excretor principal. La aportul de lichide se
vor lua în considerare lichidele din băuturi, alimente, perfuzie, precum şi apa formată în organism din ţesuturile proprii,
numită apă endogenă care se evaluează la aproximativ 200-400 ml pe 24 ore.
~ Aportul de lichide se stabileşte de la o zi la alta în aşa fel încât bolnavul să scadă în greutate cu o rată de 300-
700 g pe zi. Orice creştere în greutate trebuie considerată ca o retenţie hidrică. De asemenea orice scădere a Na
plasmatic, în absenţa vărsăturilor şi a diareei trebuie considerată ca hiponatremie de diluţie deci ca o hiperhidratare.

80
 ~ Calea de administrare şi compoziţia lichidelor vor fi stabilite totdeauna de medic. Dacă bolnavul este conştient
şi nu are vărsături, hidratarea se face pe cale orală cu lichide zaharate. Dacă bolnavul are vărsături, după aspirarea
conţinutului stomacal se va introduce sonda Einhorn în duoden şi se va încerca hidratarea picătură cu picătură pe
această cale. Aceeaşi cale se va utiliza şi în caz de comă. Administrarea de clorură de sodiu trebuie să acopere numai
pierderile zilnice datorate transpiraţiilor şi vărsăturilor. Această cantitate nu poate fi mai mare de 1-3 g pe zi.
~ Pentru eventualitatea cumulării K în sânge, asistenţa va avea pregătită soluţia de gluconat de Ca 10%, soluţia
hipertonică de glucoză şi insulină.
- administrarea medicatiei prescrise si urmarirea efectului acesteia;
- diminuarea catabolismului proteic prin epurare extrarenala hemodializata si dializa peritoneala;
- educatia pacientului: explicarea cauzelor care au declansat I.R.A., explicarea dietei si necesitatii
restrictiei de lichide si sare, necesitatea ingrijirilor igienice riguroase, modul de prevenire a complicatiilor,
modul de administrare a medicamentelor ( doza, orar, efecte secundare, reactii adverse), necesitatea controalelor
medicale ulterioare; educarea familiei referitor la sprijinul ce trebuie oferit pacientului.

Îngrijirea bolnavilor în perioada de recuperare a funcţiilor renale

IRA reversibilă de obicei, se ameliorează după 12-14 zile. restabilirea funcţiei renale este semnalată prin
reapariţia progresivă a diurezei.
În funcţie de cantitatea şi densitatea urinei eliminate precum şi a valorilor ionogramei sanguine şi urinare se
îmbogăţeşte dieta bolnavului cu un aport mai mare de apă, fructe şi zarzavaturi, care asigură necesitatea de vitamine şi
săruri minerale pentru recuperarea pierderilor în condiţii menajării rinichiului încă bolnav, regimul trebuie să fie
hipercaloric, hiperglucidic, normolipidic şi hipoproteic.
Aportul de proteine se va începe cu proteine vegetale, urmate de lactate şi pe urmă carne. Aportul alimentar şi
medicamentos şi Na şi K se va face numai pe baza ionogramei.
Pe măsura ameliorării diurezei se ridică în mod corespunzător şi aportul de apă, lăsând bolnavul să bea la
discreţie, dacă diureza a atins 1500 ml /24 ore.
Dializa peritoneală.
Utilizează ca membrană dializantă pentru epurarea sângelui endoteliu seroasei peritoneale, care are o
suprafaţă de 20.000 cm2. Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneală lichidul de dializă care, după ce
traversează suprafaţa endoteliului peritoneal este îndepărtat prin alt tub.
Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:
~ Toate materialele sunt pregătite steril. Trusă de paracenteză cu 1-2 trocare, ambele prevăzute cu stilet ascuţit şi
mandren bont.
~ 20 flacoane de lichid de dializă de câte 2 l, soluţie utilizată la hemodializă la care se mai adaugă heparină
pentru evitarea obstrucţiei cateterului şi antibiotice pentru a preveni infecţia.
▪ Materiale necesare pentru anestezie, dezinfecţie locală, pansament.
▪ 2 sonde din material plastic lungi de 20 cm, care să poată fi introduse prin canula trocarului în cavitatea
peritoneală, prevăzută cu orificii laterale, la extremitatea care se introduce în abdomen. Aparat de perfuzat soluţii.
▪ Tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat, vas colector de 10-20 l gradat. Aparat pentru
încălzirea sau menţinerea constantă a lichidului de dializă la temperatura corporală (baie termostat) sau un vas cu apă
fierbinte prin care trece tubul de la aparatul de perfuzie.
▪ Seringă şi medicamente pentru prima urgenţă în caz de accidente.
Pregătirea bolnavului:
▪ Pentru pregătirea psihică a bolnavului se administrează un calmant.
▪ Bolnavul îşi goleşte vezica urinară. I se face o clismă evacuatoare.
▪ Bolnavul va fi aşezat comod în pat, deoarece dializa durează 16-20 ore.
Tehnica:
▪ Medicul execută paracenteza abdominală în fosa iliacă stângă.
▪ Se adaptează aparatul de perfuzie la un flacon înfăşurat în pernă electrică sau se trece tubul de perfuzie
prelungit în formă de serpentină prin apă fierbinte. Flaconul se fixează la o înălţime de 2 m,
▪ Prin canula trocarului se introduce sonda din material plastic la care se racordează amboul aparatului de
perfuzie şi se dă drumul lichidului.
▪ Sonda şi cu amboul tubului de perfuzie se fixează de peretele abdomenului cu leucoplast, iar împrejurul
locului de pătrundere a tubului în cavitatea peritoneală se aşează o compresă sterilă îmbibată într-o soluţie
dezinfectantă.
▪ Se fixează debitul de 2-3 litri în prima oră.
▪ După ce s-a adunat în cavitatea peritoneală o cantitate de cca. 2 litri lichid, se introduce în partea dreaptă
celălalt tub şi se fixează în peretele abdominal. La această sondă se racordează tub de scurgere, ce se introduce în vasul
colector.
▪ După ce a început să se scurgă lichid în vasul colector – se reglează ritmul în aşa fel încât în cavitatea
peritoneală să se menţină 2 l de lichid.

81
 ▪ Asistenta va supraveghea circulaţia lichidelor de dializă. În caz de dureri abdominale va micşora viteza de
administrare.
▪ Controlează pulsul, temperatura, TA, respiraţia.
▪ Cu acest procedee se pot elimina 40-60 g uree şi alte produse de dezasimilaţie. Dializa poate fi repetată
după 48 ore. Starea generală a bolnavului se îmbunătăţeşte considerabil şi se câştigă 4-6 zile pentru recuperarea
funcţiilor rinichiului.
Dializa peritoneală se poate executa şi printr-un alt procedeu: se face o singură paracenteză abdominală la 2
laturi de deget sub ombilic, pe linia mediană. În acest caz se introduce soluţie încălzită la 37 0 într-un ritm de 2 l în 30
de minute. Lichidul se lasă în peritoneu o oră după care se elimină lent în 30 minute şi se introduc apoi 2 l. La copil,
cantitatea de lichid de dializă care se introduce este în funcţie de greutate.
Trecerea progresivă la un regim dietetic:
▪ Regimul se îmbogăţeşte treptat prin introducerea proteinelor – ouă, lapte, brânză, carne.
▪ Se introduc alimente bogate în potasiu, sucuri de fructe, suc de legume.
▪ Când diureza atinge 1-1,5 l, bolnavul va putea primi regim normal sărat.
▪ Bolnavul poate să bea 500-800 ml lichide peste pierderile zilnice.
▪ Incapacitatea de muncă durează 2-3 luni.

Hemodializa (rinichiul artificial):

Este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală – epurarea sângelui în afara organismului.
Pregătirea aparaturii şi materialelor:
▪ Asistenta pregăteşte aparatul pentru executarea hemodializei şi soluţia dializantă formată din clorură de
Na, clorură de potasiu, clorură de Mg, clorură de Ca, bicarbonat de Na şi glucoză, realizând un mediu uşor hipertonic,
cantitatea care se foloseşte o dată este în funcţie de tipul de aparat (poate fi chiar 100 l).
▪ Se pregăteşte 500 ml sânge izo-grup, proaspăt, instrumentar şi materiale pentru anestezie locală şi
descoperirea chirurgicală a vaselor – de obicei se foloseşte artera radială şi vena de la acelaşi braţ.
Pregătirea bolnavului:
▪ Înainte de începerea intervenţiei asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei, creatininei, Cl, Na,
K, rezervei alcaline, hemogramei, hematocritului.
▪ Bolnavul este aşezat într-un pat comod, deoarece şedinţa durează 6-8 ore. Capul şi toracele vor fi uşor
ridicate, iar membrele superioare fixate în poziţie accesibilă denudării vaselor.
Aplicarea tehnicii:
▪ Se introduce în linia arterială a aparatului 1000 ml ser fiziologic heparinat, steril, pentru umplerea
compartimentului de sânge. Aparatul porneşte circulaţia lichidului de dializă care se încălzeşte pe parcurs. Se
conectează bolnavul la aparat pe linia arterială şi se înlocuieşte pompa arterială cu un debit de 100-150 ml / minut.
Sângele înlocuieşte serul fiziologic din linia arterială din dializor, care este captat pe linia venoasă într-un recipient.
▪ Asistenta controlează din 15 în 15 minute pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, iar din oră în oră se
determină hematocritul pentru depistarea sărilor de hiperhidratare sau hemoliză.
▪ Durata hemolizei pe o şedinţă în medie este de 4-6 ore.
▪ Se urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru că pot surveni unele incidente – ruperea membranei,
scăderea debitului de sânge, coagularea sângelui în aparat.
▪ Într-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din organism 60-110g uree şi mari cantităţi de azot rezidual,
acid uric, creatinină, azotemie, coborând cu 0,5%.
▪ Rinichiul artificial poate fi utilizat şi pentru eliminarea din organism a substanţelor barbiturice, aspirinei
în caz de intoxicaţii. Hemodializa se poate face zilnic sau la 2 zile. câteva şedinţe de hemodializă pot reface funcţia
renală.

82
35.2. . INGRIJIREA PACIENTULUI CU INSUFICIENTA RENALA CRONICA
Insuficienta renala cronica ( I.R.C. ) survine ca urmare a alterarii ireversibile a functiei renale. In urma
distrugerii unui numar mare de nefroni ( prin ischemie, necroza, inflamatii in cursul unor afectiuni renale )
rinichiul nu mai poate raspunde necesitatilor functionale. Astfel, apare incapacitatea de a excreta produsi de
metabolism si de a reactiona la excesul sau deficitul de lichide si saruri.
1.Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
- afectiuni care distrug parenchimul renal, scad capacitatea functionala a rinichiului: glomerulonefrita
cronica, pielonefrita cronica, nefropatie diabetica, rinichi polichistic.
Factori de acutizare a manifestarilor clinice: efort fizic intens, dieta inadecvata a restrictiei nejustificate
de apa si sodiu, aport de proteine necorespunzator valorilor creatininei si ureei, medicatie nefrotoxica, reducerea
volemiei ( varsaturi, diaree, diuretice in exces ), accidente cardiovasculare, H.T.A., insuficienta cardiaca.
Semne si simptome:
- tulburari neurologice de tip central si periferic: schimbari de comportament, alterarea nivelului de
constienta, astenie, cefalee, crampe si contracturi musculare, parestezii, convulsii, coma;
- tulburari cardiovasculare: H.T.A., insuficienta cardiaca, pericardite, aritmii, edeme; tulburari osoase: dureri
osoase si articulare, calcifieri osoase, deformari, fracturi;
- tulburari digestive: anorexie, greata, varsaturi, H.D.S., gastrite, stomatite, diaree sau constipatie;
- tulburari respiratorii: respiratie Cheyne-Stockes sau Kussmaul;
- tulburari metabolice: hiperlipidemie, hiperlipoproteinemie, scaderea tolerantei la glucide;
- tulburari cutanate: prurit in special noaptea, leziuni de grataj, descuamari, zone de hiperpigmentare;
- tulburari hematologice: anemie; tulburari generale: scaderea ponderala, slabiciune, oboseala;
- tulburari hidro-electrolitice: hiperhidratare celulara consecutiva hiponatriemiei; tulburari acido-bazice:
acidoza metabolica;
- examene de laborator: creatinina plasmatica crescuta, ureea plasmatica crescuta, rezerva alcalina si pH-ul
scazute in acidoza metabolica, hiponatriemie, hipopotasemie.
2.Problemele pacientului:
- alterarea echilibrului hidro-electrolitic: varsaturi, diaree, exces de diuretice, restrictii dietetice;
- alterarea echilibrului acido-bazic: degradarea functiei tubulare;
- alterare senzoriala: tulburari hidro-electrolitice;
- alterarea integritatii pielii: leziuni de grataj; alterarea proceselor cognitive (potential ): tulburari hidro-
electrolitice si acido-bazice;
- reducerea mobilitatii fizice: imobilizare la pat;
- anxietate: evolutia nefavorabila a bolii, iminenta unei interventii chirurgicale ( transplant renal );
- perturbarea conceptului de sine: necesitatea efectuarii dializei.
3.Obiective:
- sa fie combatute sau diminuate cauzele,
- sa se minimalizeze deteriorarea functiei renale,
- sa fie corectate manifestarile prezente,
- sa fie prevenite complicatiilor,
- sa fie suplinila functia renala.
4.Interventii:
- tratament etiologic: antiinfectios ( pielonefrita ), chirurgical ( litiaza urinara), de echilibrare a diabetului
zaharat;
- asigurarea repausului la pat marind numarul orelor in I.R.C. avansata;
- asigurarea unei alimentatii corespunzatoare;
- observarea semnelor de deshidratare extracelulara;
- cantarirea zilnica a pacientului; masurarea diurezei;
- masurarea si notarea functiilor vitale si vegetative;
- administrarea tratamentului medicamentos pt. corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice si acido-bazice,
cel pt. corectarea tulburarilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-intestinale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- pregatirea, supravegherea si ingrijirea pacientului care necesita hemodializa sau dializa peritoneala;
- pregatire preoperatorie si ingrijiri postoperatorii pentru pacientul cu interventie chirurgicala pentru
transplant renal;
- educatia pacientului in vederea repausului la pat,
- necesitatea restrictiilor alimentare, evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens,
- igiena riguroasa a tegumentelor.

83
 36.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INFECTIA URINARA
Definiţie. Infectiile tractului urinar (ITU) sunt cauzate de proliferarea anormală a agenţilor patogeni în aparatul
urinar(căi urinare, ţesut interstiţial, parenchim renal).
Clasificare. IU se pot localiza la nivelul:
— căilor urinare inferioare (vezica şi uretere) : cistita, pielita şi pielocistita;
— căilor urinare superioare (bazinet şi calice), ţesutului interstiţial şi parenchimului renal: pielonefrite (acute şi
cronice).
Culegerea datelor
Circumstate deaparitie
IU din serviciile cu profil medical sunt determinate în 80% din caruri de E. Coli, iar în cele cu profil chirurgical
procentajul dintre Colibacil şi ceilalţi germeni (Proteus, Piocianic, Enterococ, Stafilococ, Klebsiella ş.a.) se egalează
datorită infecţiilor iaterogene (cateterism).
Factorii favorizanţi
- staza urinară
- tulburările dinamice (hipotonie, reflux vezico-ureteral), vezica neurologică (neuropatia diabetica, polinevrita,
tabes, accident vascular cerebral);
- litiaza renala ( calculii);
- manevrele urologice instrumentale (cateterism explorator sau terapeutic) intervin prin traumatismul local, şi
vehicularea germenilor.
- tulburări metabolice: diabetul zaharat (IU este favorizată de glicozurie), acidoza metabolică şi neuropatía
diabetică, hjperuricemia hipekaliemia, hipocaliemia ş.a.
- abuzul de medicamente: fenacetină, corticosteroizi şi imimodepresive (scad puterea de apărare locală),
opiaccele (produc pareza căilor urinare) etc.
- alte afecţiuni: afectiunile biliare, constipatia, colita, hemoroizii, tulburarile in evacuarea urinei, refluxurile
uretro-vezical, vezico-uretral, consumul redus de lichide, urinatul rar, metroanexita, menopauza, infectiile genitale,
sarcina, igiena intima incorecta.
Este important de precizat ca infectiile urinare in adolescenta si la varsta adulta apar mai frecvent la femei.
Barbatii pot fi si ei expusi la asemenea infectii, mai frecvent in copilarie (nou-nascuti, copii mici) sau varstnici, de
obicei daca se asociaza cu malformatii renale, cu modificari anatomice la nivelul aparatului urinar sau cu manevre
medico-chirurgicale care pot determina infectarea prin instrumentar (de genul cateterismului vezical).
Femeile pot face in mod frecvent infectii urinare si fara a avea malformatii sau alte probleme renale. Si asta
pentru ca uretra la femei este foarte scurta fata de cea a barbatilor. De asemenea, la femei orificiul uretral se afla in
vecinatatea orificiului vaginal si a celui anal, asa ca prezenta bacteriilor si a fungilor in aceste zone face posibila
trecerea microorganismelor in uretra. Uneori aceste treceri se pot realiza chiar foarte usor, mai ales ca unele bacterii
poseda mobilitate (se pot deplasa, cum este Proteus.
Agentii patogeni (de exemplu: bacterii, fungi) pot patrunde in tractul urinar :
- pe cale ascendenta: din uretra in vezica urinara (prin existenta unui reflux uretro-vezical chiar in conditii
fiziologice sau in timpul actului sexual); din vezica urinara, prin ureter pe cale ascendenta pana in rinichi;
- pe cale sangvina: germenii patogeni pot patrunde in sange de la un alt focar de infectie din organism si ajung in
rinichi, unde pot determina o infectie (prin rinichi trec in fiecare minut aproximativ 1,2 litri de sange la un debit cardiac
normal / pe minut / de 5 litri. Rezulta ca aproximativ 24% din debitul cardiac ajunge in rinichi, organe cu o irigatie
sangvina foarte abundenta).
- pe cale directa: prin instrumentar urologic, prin cateterism uretro-vezical, chiar si in conditiile sterilizarii
riguroase ale materialelor folosite.
Manifestari de dependenta:
- polakiuria (urini mici şi dese) ,
- disurie,
- piuria (puroi) ,
- durerea (alguria). Durerea în cazul cistitei acute apare de obicei ca o durere terminală la care se adaugă de obicei tenesme
vezicale dureroase. Localizarea durerii este hipogastrică, iradiată pe uretră sau în gland, are localizare vezicală.
Durerea este de intensitate variabilă în general destul de vie şi este prezentă pe tot parcursul micţiunii, exagerându-se spre
sfârşitul acesteia. O cistită febrilă reprezintă de fapt o pielocistită, febra fiind datorită infecţiei căilor urinare superioare sau a
parenchimului renal. În funcţie de etiologia cistitei, la triada simptomatică enunţată se mai poate adăuga hematuria, disuria şi durerea
lombară.
- nicturia
- hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei pahare.
- febra, frisoane,
- dureri lombare,
- stare generala alterata.
- se pot asocia greturi, varsaturi.
Investigaţii paraclinice:
84
 Urocultura
Radiografia renovezicală
Ecografie abdominala
Cistoscopia- poate arăta unele cauze ale cistitei care nu au putut fi evidenţiate prin celelalte examene şi de asemenea, aspectul
leziunilor mucoase şi localizare.
Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii, disuriei;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- incomoditate din cauza disuriei;
- alterarea perfuziei tisulare din cauza atingerii interstitiului renal( in pielocistite).
Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.
Interventii:
- asigurarea repausului la pat ;
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare;
- masurarea functiilor vitale si vegetative;
- administrarea tratamentului medicamentos pentru corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice si acido-
bazice, cel pentru corectarea tulburarilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-intestinale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- educarea pacientului pentru evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens, evitarea distensiei vezicii
urinare prin golire completa;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor.
Pentru prevenirea infecţiei urinare se impun următoarele măsuri:
- evitarea frigului umed (baie rece, ploaie, loc de muncă );
- igienă genitală (risc de infecţie urinară ascendentă) şi golirea vezicii urinare după raport sexual, mai ales la
femei;
- limitarea manevrelor urologice (cateterismul) ;
- tratamentul cauzal al nefropatiei obstructive ;
- combaterea constipaţici cronice ;
- tratamentul bacteriuriei asimptomatice la femeile gravide;
- tratamentul bolilor favorizante (diabet zaharat, hiperuricemie, nefro-caîciuoză, hipokaliemie, HTA) ;

85
 37.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU PIELONEFRITA ACUTA
Definiţie. Infecţie bacteriana nespecifică acuta a sistemului pielo-caliceal şi a ţesutului interstiţial.

Culegerea datelor
Circumstate de aparitie
Cauzele cele mai frecvente ale pielonefritelor sunt reprezentate de bacterii aerobe gram-negative, dintre care cel
mai frecvent Escherichia coli. Toate organismele care cauzeaza cistita acuta pot cauza, de asemenea si pielonefrita
acuta. Speciile de Proteus sunt in mod particular importante deoarece produc o enzima numita ureaza, care determina
alcalinizarea urinii si favorizeaza formarea litiazei renale (pietre). Stafilococii pot infecta rinichiul pe cala hematogena
(prin diseminare dintr-un alt focar pe calea sangelui) si pot cauza abcese renale.
Factorii favorizanţi: la femei sarcina ; la bărbaţi afecţiunile urologice.
Manifestari de dependenta:
- frison, febră (până la 40°C), transpiraţii, sindrom dispeptic necaracteristic- greata, varsatura, meteorism,
flatulenta ;
- dureri lombare uni- sau bilaterale, uneori, cu caracter colicativ (manevra Giordano pozitivă) ;
- disurie, polakiurie;
Investigaţii paraclinice: Hemoleucograma, VSH, urocultura, proba de concentraţie, radiografia renovezicală, Eco abdominal
Investigaţii paraclinice evidentiaza leucociturie şi bacteriurie semnificative, cilindrii leucocitari (semn caracteristic)
şi granuloşi, proteinurie redusă (sub 1 g/24 ore) ; VSH accelerată şi leucocitoză, azotemie în PNA cu IRA sau necroza
papilară ; proba de concentraţie moderat alterată şi nefromegalie tranzitorie (clinic
şi radiologic).
Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii, disuriei;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- incomoditate din cauza disuriei;
- intoleranta digestiva.
Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.
Interventii:
- asigurarea repausului la pat ;
- aplicarea caldurii in zona lombara;
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare;
- masurarea functiilor vitale si vegetative;
- administrarea tratamentului medicamentos pt. corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice si acido-bazice,
cel pentru corectarea tulburarilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-intestinale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- educarea pacientului pentru evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens, evitarea distensiei vezicii
urinare prin golire completa, pentru hidratarea crescuta;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor.

NURSING IN PIELONEFRITA CRONICĂ

Definiţie. Infecţie bacteriană nespecifică cronică a sistemului pielo-caliceal şi ţesutului interstiţial.

Culegerea datelor
Circumstate de aparitie- aceleasi cala pielonefrita acuta.
Manifestari de dependenta:
- febra absentă sau stare subfebrilă (25%), cefalee, astenie, scădere ponderală,
- greata, varsatura, meteorism, flatulenta;
- tegumente palide;
- dureri lombare, disurie, polakiurie, hematurie;
- Hipertensiunea arteriala .
Explorări paraclinice:
- leucociturie şi bacteriurie semnificative, cilindrii leucocitari (semn caracteristic), hematurie discretă sau
absentă, proteinurie redusă (sub 1 g/24 ore).
- Probe funcţionale renale: alterarea progresivă a probei de concentraţie (semn precoce) ; scăderea fluxului
plasmatic renal — FPR, cu menţinerea normală a filtraţiei glomerulare — FG(Clearence-ul creatininei endogene) şi
creşterea fracţiunii filtrate (FF).

86
 - Examenul radiologie. Urografia i.v.(UIV) evidenţiază modificări funcţionale şi morfologice. Modificări
funcţionale: întârzierea eliminării substanţei de contrast (hiposecreţie) şi hipotonie pielo-caliceală.
- Pielografia ascendentă, pentru evidenţierea modificărilor pielo-calioeale şi ureterale, se practică rar şi numai
în serviciile de specialitate urologice şi chirurgicale, datorită riscului de suprainfecţie.
- Cisto-ureterografia, pentru obiectivizarea reflexului vezico-ureteral, prezintă acelaşi risc.
- Ecografia şi tomografia renală, pentru aprecierea dimensiunilor şi conturului rinichilor, se recomandă când
urografia i.v. este contraindicată (intoleranţă la substanţele iodate de contrast şi PNC azotemice, cu clearence-ul\
creatininei sub 30 ml/minut).
-Puncţia biopsie renală (PER; pentru evaluarea leziunilor histologice în pielonefritele cronice atipice.
Problemele pacientului:
- diconfort din cauza durerii;
- hipertermie din cauza procesului infectios;
- eliminare urinara inadecvata calitativ si cantitativ din cauza inflamatiei vezicii urinare ;
- incomoditate din cauza disuriei;
- circulatie inadecvata;
- intoleranta digestiva.
Obiective:
- pacientul sa afirme stare de confort fizic si psihic;
- sa fie reglata temperatura;
- pacientul să aibă eliminare urinara normala;
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie reglata perfuzia tisulara.
Interventii:
- asigurarea repausului la pat (7 — 10 zile) este indicat numai în PNA şi perioadele de acutizare ale PNC;
- aplicarea caldurii in zona lombara;
- asigurarea unei alimentatii si hidratari corespunzatoare; dietă hipoproteică, normoglucidică, normolipidică,
normocalorică.
- masurarea si notarea functiilor vitale si vegetative;
- urmarirea bilantului intrari iesiri
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator;
- pregatirea pacientului pentru investigatii;
- asigurarea igienei riguroase a tegumentelor si mucoaselor;
- administrarea tratamentului medicamentos antiinfectios dupa antibiograma, simptomatic, adjuvant;
- schimbarea reacţiei urinei; alcalinizarea urinii (pH peste 7), potenţează acţiunea sulfamidelor, Ampicilinci,
Gentamicinei şi Kanamicinei; acidifierea urinii (pH sub 7), creşte efectul Tetraciclinei şi Cicloserinei.
- educarea pacientului:
-cura de diureză. Constă in administrarea zilnică de lichide in cantităţi mari (in medie 2—3 1/24 ore), sub formă
de apă potabilă, ceaiuri diuretice sau ape minerale, pentru a obţine o diureză de minimum 2 l/24 ore. Cura de diureză
este contraindicată în PNC acutizată, cu HTA sau IRC.
- educarea pacientului in privinta masurilor de profilaxie.
Pentru prevenirea infecţiei urinare se impun următoarele măsuri:
- evitarea frigului umed (baie rece, ploaie, loc de muncă care favorizează PNA si acutizează PNC ;
- igienă genitală (risc de infecţie urinară ascendentă) şi golirea vezicii urinare după raport sexual, mai ales la
femei;
- limitarea manevrelor urologice (cateterismul) ;
- tratamentul cauzal al nefropatiei obstructive ;
- combaterea constipaţici cronice ;
- tratamentul bacteriuriei asimptomatice la femeile gravide;
- tratamentul bolilor favorizante (diabet zaharat, hiperuricemie, nefro-calciuroză, hipokaliemie, HTA) ;
- administrarea zilnică, seara, a unei tablete de Cotrimoxazol (Biseptol) sau Nitrofurantoin, luni de zile.

87
 38. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZĂ RENALĂ
Litiaza renală este un sindrom clinic caracterizat prin prezenţa calculilor în bazinet şi căile urinare( de la cel al
tubilor renali pana la meatul urinar).
Poate evolua sub formă latentă( calcul mic, imobil sau foarte mare muland cavitatile) sau colicativă.
CULEGEREA DATELOR
• circumstanţe de apariţie
Principalii factori de litogeneza:
- stază urinară (prin diferite obstrucţii);
- factori bacteriologici: infecţii urinare repetate( exista
-unii germeni care secreta ureaza generatoare de amoniac, favorizand aparitia calculilor amoniaco- magnezieni; pe de alta parte
in urma procesului infectios rezulta material organic folosit ca prim nucleu de precipitare cristalina;
- deshidratări ( traspiratii abundente, poliurie, diaree cronica) care duc la creşterea concentraţiei urinare,
- afecţiuni în cursul cărora creşte eliminarea urinară a substanţelor ce formează calculi; rinichi polichistic (se elimină acid
uric);
- factori metabolici: hjperparatiroidie, guta, osteoporoza (se elimina fosfat şi oxalat de calciu);
- modificarea pH-ului urinar:
- scăderea acidităţii duce la precipitarea acidului oxalic;
- creşterea acidităţii accelerează precipitarea acidului uric;
- în mediul alcalin se precipită fosfaţii.
- factori anatomici, congenitali sau castigati;
- solubilitatea scazuta a unor constituenti urinari (oxalat, acid uric).
Factori favorizanţi:
- imobilizare prelungită la pat,
- obiceiuri alimentare:
- alimente bogate in proteine: carne, viscere;
- alimente bogate in oxalati: rubarba, spanac ,capsuni, ciocolata, tarate de grau, alune, sfecla si ceaiul;
- abuz de produse lactate;
- aport lichidian scazut;
- mediul de viata al pacientului: cald, frig;
- aport excesiv de săruri minerale - apă bogată în săruri de calciu;
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)
- durere lombară permanentă , sub forma de nevralgie ( durere surda , uneori doar o jena la nivelul regiunii
lombare)
- durere colicativă , violenta, paroxistica, cu debut brutal, precipitata de un efort fizic important, trepidatii; sediu-
in zona lombara de obicei unilateral cu iradiere in hipocondru si fosa iliaca de aceasi parte spre organele genitale
externe si fata interna a coapsei. Se intensifică la atingerea regiunii lombare;
- poziţie antalgică;
- anxietate, nelinişte, agitaţie;
- tenesme vezicale, disurie, polakiurie, hematurie;
- greţuri, vărsături, pareza intestinala, meteorism;
- paloare, transpiraţii, extremităţi reci, tahicardie.
- afebril deobicei ; aparitia febrei denota supraadaugarea infectiei;
- anurie (insuficienta renala) in litiaza bilaterala sau rinichi unic, cu evolutie lenta(ani de zile, degradarea treptata a functiei
renale, evolutie in puseuri si urme mici ale retentiei azotate, cu conservarea diurezei.
• examinări paraclinice
- evidenţierea calculului (cistoscopie, urografie, radiografie simpla, echografie)
- examenul urinei: hématurie (macro sau microscopică), în sediment: cristale de acid uric, uraţi, fosfaţi sau oxalaţi, hématurie
(macro sau microscopică)
Proba celor trei pahare:
o hematurie iniţială: origine subvezicală: prostată, uretră;
o terminală: vezicală, cistite hemoragice, tumori;
o totală: în toate paharele: renală dacă se asociază cu cilindrii sau căi urinare dacă cilindrii (mulajele
tubulare) nu sunt prezenti.
NEVOI PRIORITAR AFECTATE:
1. Nevoia de a evita pericolele.
2. Nevoia de a elimina.
3. Nevoia de a manca si a bea.
4. Nevoia de a comunica..
5. Nevoia de a fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele.
6.Nevoia a se îmbrăca si a se dezbraca.
7.. Nevoia a se mişca si a-si menţine o buna postura.
8. Nevoia de a menţine temperatura in limite normale.

88
 PROBLEMELE PACIENTULUI CU LITIAZA RENALA:
- alterarea confortului( disconfort)
- legata de prezenta calculilor
- legata de tulburarile de mictiune: polakiurie, disurie,
- potential de deficit de volum lichidian
- legata de varsaturi transpiratii abundente,
- potential de complicatii
- legat de cura de diureza la pacienti cu HTA, insuficienta cardiaca,
- legat de dilatarea pielo-caliceala;
- legat de suprarinfectia bacteriana;
- legat de litiaza bilaterala sau rinichiul unic.
- alterarea eliminării urinare
- legata de obstructia la nivelul cailor urinare
- potential de alterare a nutritiei prin deficit
- legat de fenomenele reflexe digestive;
- comunicare ineficace - la nivel afectiv
- legata de starea generala alterata;
- anxietate,
- legata de evolutia bolii;
- iminenta unei interventii chirurgicale;
- deficit de autoingrijire,
- legata de intoleranta la efort.
OBIECTIVE:
- sa fie calmata durerea;
- pacientul sa-si exprime calmarea durerii;
- sa fie asigurat confortul fizic si psihic al pacientului;
- sa fie prevenite complicatiile;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;
- sa fie asigurata dieta corespunzatoare.
INTERVENTII:
- masuri de urgenta:
- repaus la pat
- calmarea durerii prin diverse mijloace: aplicatii de caldura in regiunea lombara (perna electrica, comprese calde), bai
fierbinti; analgetice: algocalmin, novalgin, i.m., i.v., intra-rectal sau tablete in formele mai usoare; fortral; antispastice: papaverina, i.m.
sau i.v. lent, in asociatie cu scobutil i.v. sau agocalmin, piafen i.v. sau in perfuzii „litice”
- combaterea starii de soc in colicile febrile prelungite sau complicate.
- recoltarea de sange si urina pentru examinari de laborator
- suport psihic al pacientului;
- asigurarea conditiilor de confort si siguranta;
- supravegherea functiilor vitale;
- efectuarea tehnicilor de nursing si a investigatiilor comform procedurilor standardizate;
- pregatirea pre-operatorie a pacientului (cand este cazul);
- administrarea tratamentului medicamentos si urmarirea efectului acestuia- reechilibrare hidroelectrolitica
- asigurarea alimentatiei specifice:
- in litiaza calcica: reducerea moderata a aprtului de hidrocarbonate, lapte, branzeturi, tomate, ţelină,
sfeclă, citrice, ciocolată
- in litiaza urica restructia alimentelor bogate in purine: viscere animale, carne, spanac, suprimarea alcoolului, ridichi,
fasole, mazăre, ciuperci, conopidă, suprimarea alcoolului.
- in litiaza cistinica: reducerea consumului de proteine, mentinerea unei diureze importante cu densitate sub 1010 si
alcalinizarea la pH 7,5-8
- in litiaza oxalica se evita alimentele cu continut crescut in oxalat: telina, spanac, morcov, bere, ceapa, ciocolata,
cafea,cacao, portocale (si tratament cu fosfati la indicatia medicului), fasole, varza, spanac, cartofi.
- calculuii fosfatici amoniaco-magnezieni impun combaterea infectiei urinare, acidifierea urinei (cu clorura de
amoniu), cura intensiva si prelungita de diureza ; dieta hiposodată, bogată în proteine şi lipide; se
evită: laptele, brânza, ouă, legume uscate, fructe;
- urmarirea bilantului intrari/iesiri;
- suplinirea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- administrarea tratamentului medicamentos în funcţie de tipul litiazei:
-inhibitori ai formării substanţelor care precipită
-substanţe care scad absorbţia calciului
-substanţe care scad absorbţia intestinală de fosfaţi
- educatia pacientului privind necesitatea respectarii regimului igieno-dietetic, evitarea efortului fizic intens,
necesitatea controalelor periodice;
- pregătirea pentru investigaţii si analize,

89
 - administrarea tratamentului general si local,
- pregătirea preoperatorie, ingrijiri postoperatorii.
Atunci cand durerea este prea mare pentru a fi suportata, de regula calculul blocheaza tractul urinar sau exista o
infectie concomitenta, ceea ce-l va determina pe medic sa indice unul din urmatoarele tratamente:
-litotripsia cu unde de soc extracorporeala (ESWL): aceasta metoda foloseste ultrasunete care traverseaza cu usurinta
corpul, dar care sunt suficient de puternice incat sa sparga calculul renal; este metoda cea mai folosita ca tratament
medical al litiazei renale;
-nefro-litotripsia sau nefro-litotomia percutana: chirurgul plaseaza un tub telescopic in rinichi, prin intermediul
unei incizii mici la nivelul lojei renale si prin intermediul acestuia extrage calculul (litotomie) sau il sparge si apoi
extrage fragmentele (litotripsie sau litotritie);
-ureteroscopia: chirurgul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subtire (ureteroscop)
pana la nivelul calculului, pe care il va extrage sau il va sparge, si apoi il va extrage cu ajutorul unor instrumente
speciale; uneori este necesar un tub mic, gol pe dinauntru (stent ureteral) care se plaseaza in ureter pentru a-l tine
deschis si a facilita curgerea urinei impreuna cu eventualele fragmente de calcul; aceasta metoda se foloseste mai ales
in cazul calculilor care au alunecat din rinichi in ureter.
-operatia chirurgicala clasica in care chirurgul face o incizie lateral de stomac, pentru a ajunge la rinichi si a
extrage calculul; metoda este rar folosita in acest moment.

90
 39.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COLICA RENALĂ (nefretică)
Este un sindrom dureros acut, paroxistic, de obicei apiretic, însoţit de agitaţie şi iradieri uretero-vezico-genitale,
provocat de un spasm al căilor urinare excretoare superioare.

Cauze :
• Litiază reno-ureterală: prezenţa de calculi în cavităţile renale, de unde pot migra în ureter şi în celelalte segmente
ale căii excretoare (vezi fig. 4.5 înfăţişând rinichiul şi căile excretoare) constituie afecţiunea care este cauza colicii.
• lnflamaţiile urogenitale:
- pielonefrită (infecţia interesează căile urinare, bazinetul şi parenchimul renal),
- pionefroză (formarea unei pungi cu conţinut purulent, prin distensie şi distrugerea parenchimului renal),
- tuberculoza renală.
lnflamaţiile urogenitale determină (însă rar) colici renale prin inflamaţie ureterală; obliterări ureterale prin
mucus şi puroi; iritaţia plexului renal
• Tumorile renale şi ale organelor de vecinătate (uter, colon, rect) provoacă foarte rar colici prin compresiune
ureterală extrinsecă şi spasm asociat.
Manifestari de dependenta :
- durerea, determinată de faptul că musculatura caliceală, bazinetală şi ureterală se contractă pentru a evacua calculul, astfel ia
naştere colica nefretică (renală). De cele mai multe ori colicile apar după un efort fizic mai deosebit, după o călătorie cu automobilul, pe
motocicletă (trepidaţii), băi reci, alteori în cursul nopţii.
Sediul durerii: apare în regiunea lombară, unilateral, cu iradiere caracteristică, de-a lungul urete-rului spre organele genitale
externe, rădăcina coapsei.
Durerea este intensă şi profundă, are caracter de ruptură, torsiune sau arsură. Poate să fie continuă, vie sau să apară la anumite
intervale, sub formă de crize. Se accentuează pe măsură ce în calice şi în bazinet se adună urina care nu se mai poate evacua, provocând
hiperpresiune. Se intensifică la atingerea regiunii lombare, tuse, strănut, mişcări.
- poziţie antalgică (culcat în decubit lateral cu membrul inferior flectat).
- tenesme vezicale (nevoie imperioasă de micţiune).
- disurie, polakiurie (uneori retenţie de urină, alteori anurie),
- hematurie (adesea macroscopică).
- greţuri, vărsături, meteorism, oprirea tranzitului intestinal (scaunul şi gazele) .
- bolnavul este agitat, neliniştit, fricos, palid, transpirat, cu extremităţi reci, pulsul mai des tahicardic, rareori
bradicardic,
- în formele prelungite grave pot să apară hipotensiune, lesin,convulsii (la copii), delir (la adulţi),
- febră moderată.
Durata colicii: de la câteva minute la mai multe ore (2-6 ore).
Problemele pacientului :
- alterarea confortului( disconfort)
- legata de prezenta calculilor
- legata de tulburarile de mictiune: polakiurie, disurie,
- potential de deficit de volum lichidian
- legata de varsaturi transpiratii abundente,
- potential de complicatii
- legat de dilatarea pielo-caliceala;
- legat de suprarinfectia bacteriana;
- legat de litiaza bilaterala sau rinichiul unic.
- alterarea eliminării urinare
- legata de obstructia la nivelul cailor urinare
- potential de alterare a nutritiei prin deficit
- legat de fenomenele reflexe digestive;
- comunicare ineficace - la nivel afectiv
- legata de starea generala alterata;
- anxietate,
- legata de evolutia bolii;
- iminenta unei interventii chirurgicale;
- deficit de autoingrijire,
- legata de intoleranta la efort.
OBIECTIVE:
Vizeaza :
- sa fie calmata durerea;
- pacientul sa exprime stare de confort;
- pacientul sa fie echilibrat psihic;
- sa fie prevenite complicatiile;
- pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic si acido bazic;

91
 - sa fie asigurata dieta corespunzatoare,;
- pacientul sa comunice eficint;
- sa fie satisfacute nevoile fundamentale.
Conduita de urgenţă:
- Repaus la pat.
- Calmarea durerii.
Dacă s-a exclus eventualitatea abdomenului acut, se fac:
- aplicaţii locale de căldură (sticle cu apă caldă, termofor, comprese umede etc.) pe zona de maximă durere (loja
lombară, hipogastru),
- analgezice-antispastice (la indicaţia medicului), scobutil compus - 1 fiolă a 5 ml injectată foarte lent i.v.
Pentru întreţinere: scobutil compus-supozitoare (sau scobutil sau lizadon - supozitoare), papaverină fiole a 0,04
g i.v. sau i.m., atropină fiole a 1 mg i.v.; s.c; i.m., procaină (novocaină) 1% 10-20 ml i.v. foarte lent, algocalmin fiole
a 2 ml i.m. sau fortral fiolă 1 ml i.m.
Bolnavii cu colici rebele la tratament se internează în spital. De asemenea se internează şi cazurile suspectate de
asociere cu ocluzie dinamică.
Conduita în spital :
• Examinări de urgenţă:
- examen complet de urină: volum, densitate, culoare; albumină, puroi, pigmenţi biliari, sediment, testul Addis-
Hamburger, urocultură,
- radiografie renală pe gol,
- recoltare de sânge (pentru cazuri grave): uree, ionogramă, rezervă alcalină şi alte examinări pentru diagnostic
diferenţial: leucogramă, ami-lazemie, transaminaze, glicemie, bilirubinemie.
• Administrare de ceaiuri diuretice şi ape minerale în cantităţi de 2 000-3 000 ml/24 ore, favorizează diureza şi
eliminarea consecutivă a calculului.
• După calmarea durerii se fac explorări pentru diagnosticul etiologic:
- urografie
- pielografie
- cistoscopie
• Tratament antalgic şi spasmolitic; (indicat de medic, este descris la conduita de urgenţă). Se mai asociază
fenobarbital, romergan, care potenţează efectele procainei şi atropinei.
- în colicile violente prelungite, care nu cedează la medicaţia amintită se utilizează: baralgin i.m.; mialgin şi
atropină subcutanat,
- în cazuri cu dureri şocogene: perfuzie intravenoasă lentă cu procaină 1%, atropină, papaveri-nă şi mialgin (sub
controlul ritmului cardiac şi respirator).
• Antibiotice în caz de infecţie.
• Combaterea stării de şoc.
• Reechilibrarea hidroelectrolitică şi acido-bazică (la nevoie).
• In cazurile în care traamentul medical nu a dat rezultate sau în cazurile complicate cu suferinţă renală se
aplică tratament urologic şi, la nevoie, chirurgical.

92
 40. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HIPERPLAZIA BENIGNA A
PROSTATEI (ADENOM DE PROSTATA)
Adenomul de prostata este cea mai importanta afectiune a prostatei, fiind o tumora benigna frecvent intalnita la barbatii
peste 60 de ani.
Culegere de date
Circumstante de aparitie
Cauzele sunt pentru ambele boli neelucidate, insa la cancerul de prostata s-au identificat mai multi factori
incriminatori: genetici, alimentari (vitaminele C si A au un caracter protector), hormonali (dezechilibrele hormonale, in
special la perioada pubertatii par a avea un rol carcinogen), virusurile etc.
Dezvoltarea adenomului de prostata este influentata de alterarea echilibrului estrogen-testosteron. Dezechilibrul acesta
explica dezvoltarea bolii dar nu poate explica declansarea ei.
Manifestari de dependenta - in functie de fazele bolii apar:
- polakiurie si nicturie;
- mictiunea imperioasa; debutul tardiv sau initierea dificila a mictiunii;
- jet urinar subtire, slab proiectat;
- mictiunea intrerupta;
- mictiunea prelungita;
- pseudoincontinenta terminala,senzatia de golire incompleta a vezicii urinare;
- erectii nocturne intense si dureroase;
- senzatia de apasare dureroasa pelviana;
- senzatia de corp strain in rect;
- ejaculare dureroasa;
- globul vezical;
- semnele clinice ale intoxicatiei uremice: astenie, inapetenta, cefalee, vertij.
Problemele de ingrijire ale pacientului:
- alterarea eliminarii urinare/eliminare urinara inadecvata cantitativ si calitativ;
- alterarea confortului general;
- comunicare ineficace la nivel senzorial si afectiv;
- anxietatea;
- alimentatie inadecvata cantitativ, calitativ;
- rise potential de compficatii (retentia acuta completa de urina, retentia cronica completa de urina, litiaza
vezicala, diverculii vezicali, complicatiile infectioase pot avea evolutie acuta sau cronica si pot fi cistite, pielonefrite,
orhiepididimite si adenomite, hemoragii postoperatorii, tulburari cerebrate, accidente embolice);
- deficit de autoingrijire;
- durere.
Obiective de ingrijire
Pacientul sa:
- fie echilibrat hidroelectrolitic si acidobazic;
- aiba mictiuni spontane;
- fie echilibrat psihic;
- nu prezinte complicatii postoperatorii.
Obiectiveie mai urmaresc si:
- mentinerea functiilor vitale;
- combaterea durerii;
- asigurarea confortului;
- diminuarea anxietatii;
- asigurarea dietei corespunzatoare;
- evaluarea functiei renale in dinamica/supravegherea eliminarilor.
Interventiile autonome si delegate ale asistentei medicale:
- asigura conditiile de mediu:saloane calduroase, fara curenti de aer, feriti de infectii;
- repaus la pat, pe perioada indicata de medic in functie de faza bolii si eventuala interventie chirurgicale;
- masurarea, notarea functiilor vitale;
- recoltarea produselor biologice pentru examinari de laborator: sange (uree, creatinine, ionograma la care se
adauga probele uzuale ca hemograma, glicemia, teste de coagulare, probe hepatice etc.), urina (sumar de urina si
urocultura; in cazul prezentei hematuriei microscopice se impune si citologie urinara, se va evita sondajul vezical care
poate declansa si dupa un timp mai indelungat procese pielore-nale);
- pregatirea bolnavului pentru explorari imagistice (ecografie abdominala si trans-rectala, cistoscopia,
ourografia folosite pentru determinarea indirecta a volumului hiperplaziei);
- cantareste zilnic bolnavul;
- asigura igiena tegumentelor si a mucoaselor;

93
 - efectueaza zilnic bilantul hidric;
- corecteaza dezechilibrul hidric (prin hidratare sau reducerea aportului de lichide si electroliti in functie de
ionograma serica si urinara);
- corecteaza dezechilibrul acido bazic in functie de rezerva alcalina;
- observa starea generala a pacientului si este pregatita permanent sa intervina pentru acordarea ingrijirilor
speciale care se aplica in caz de ablatie chirurgicala sau endoscopiesca;
- informeaza pacientul cu privire la insusirea regimului dietetic (hidratii de carbon, legume, fructe - alimentatie
lipsita de sare si proteine animate) pentru a putea preveni eventualele complicatii;
- administrarea medicatiei la indicatiile medicului (antibiotice, antispastice, opiacee);
- pregatire preoperatorie si ingrijiri postoperatorii;
- anuntarea imediata a eventualelor complicatii.

94
 41.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INSUFICIENTA RESPIRATORIE
ACUTA
1. Definiţie:
Insuficienţa respiratorie acută (detresa respiratorie acută) = alterarea acută a hematozei (schimburilor
gazoase alveolocapilare), soldată cu hipoxemie  hipercapnie.
Hipoxemie = scăderea presiunii arteriale a O2 (PAO2) < 60 mm Hg
Hipercapnie = creşterea presiunii arteriale a CO2 (PACO2) > 45 mm Hg
Tipuri de insuficienţă respiratorie acută:
Tip I =  PAO2 cu PACO2 normală sau 
Tip II =  PAO2 cu  PACO2
2.Culegere de date
Circumstante de aparitie
Cele mai importante cauze de insuficienţă respiratorie acută sunt :
o obstrucţiile acute laringo-traheo-bronşice şi ale căilor respiratorii superioare (corpi străini intrabronşici, edem
şi spasm glotic, invazie de sânge prin hemoptizie masivă, vomică, apă şa) ;
o afecţiuni pulmonare (stare de rău astmatic, edem pulmonar acut, embolii pulmonare grave, pneumonii întinse,
bronşiolite acute toxice, septice);
o afecţinu pleurale (pneumotorax cu supapă, pleurezii masive bilaterale);
o scăderea O2 (altitudine) sau excesul de CO2 (mină, sobe incorect montate şa) ;
o intoxicaţii cu sedative: barbiturice, opiacee, tranchilizante; traumatisme toracice severe;
o evacuarea intempestivă a unei pleurezii masive şa.
Insuficienţa respitratorie acută apare deseori la bolnavi cu afecţiuni bronhopulmonare cronice obstructive,
aflaţi în insuficienţă respiratorie cronică:
o supraadăugarea unei infecţii respiratorii,
o administrarea unor droguri depresive ale SNC (Morfina şi opiaceele, barbituricele, Meprobamatul, etc.),
o intervenţiile chirurgicale pe torace sau abdomen,
o eforturile fizice
o fumatul în exces pot decompensa brutal funcţia pulmonară, cu apatiţia insuficienţei respiratorii acute.
Manifestari de dependenta (pulmonare/extrapulmonare)
Dacă scade PaO2, cel mai fecvent, în sângele arterial, apare acidoza respiratorie, cu următoarele semne:
 dispnee polipneică (în afecţiunile pulmonare şi pleurale) până la apnee (oprirea respiraţiei) cu asfixie.
 cianoză, agitaţie, anxietate, tahicardie, hipotensiune arterială, colaps, nelinişte, agitaţie, confuzie, delir, comă.
Dacă creşte PaCO2 apar:
 dispneea (sub formă de hiperpnee şi mai rar bradipnee, de tip Kussmaul sau Cheyne-Stockes) este constantă)
 ameţeli, tulburări de conştienţă, bolnavul putând intra brusc în sincopă sau colaps.
 encefalopatia respiratorie (agitaţie, urmată de stare subcomatoasă) se instalează când hipercapnia este
pronunţată.
3.Probleme de dependenta:
►Perturbarea schimburilor de gaze respiratorii urmare a alterării raportului ventilaţie perfuzie
►Ineficienţă în menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii legată de bronhoconstricţie, creşterea producţiei de
mucus, tusea ineficientă şi infecţiile bronhopulmonare
►Disfuncţia capacităţii de autoîngrijire legată de scăderea toleranţei la efort secundară ventilaţiei ineficiente şi
tulburărilor de oxigenare
►Risc ↑ de alter a perfuziei tisulare
►Deficite de autoîngrijire favorizate de imobilizarea la pat şi/sau tratamentele medicale aplicate:
►Deficit de:
- igienă/spălare;
- îmbrăcare/ pieptănare;
- hrănire;
- autoîngrijire a eliminărilor;
- utilizare a obiectelor.
►Alterarea confort fizic favoriz de imobiliz la pat şi/sau tratamentele medicale aplicate.
► Alterări ale percepţiei sinelui favorizate de boală/ spitalizare.
4.Obiective:
- sa fie identificata rapid sursa de dificultate
- sa fie aplicate măsurile de tratament specifice afecţiunii de bază
- sa se îmbunătăţeasca schimburile de gaze respiratorii
- sa se imbunatateasca permeabilitatea căilor respiratorii
- sa fie asigurata o circulatie optima
- sa fie conservate resursele energetice
95
 - sa creasca gradul de independenţă în efectuarea activităţilor de autoîngrijire
- sa fie informat pacientul cu privire la profilaxia şi protocolul terapeutic al bolii
5.Interventii:
- companie calificată şi avizată.
Conduita practică în urgenţă:
- Culegere de date: identificarea rapidă a unui context clinic sugestiv
- Examen fizic complet (aparat respirator, cardiovascular, renal)
- Aprecierea severităţii insuficienţei respiratorii acute:
 Semne clinice de severitate: cianoza caldă a extremităţilor, transpiraţii profuze; tulburare rapid
progresivă a stării de conştienţă (somnolenţă – confuzie – comă)  tulburări psihice (agitaţie, agresivitate verbală şi
motorie, tulburări de comportament); tiraj generalizat; respiraţie de tip abdominal; dispnee cu polipnee/bradipnee;
decompensare cardiacă dreaptă acut instalată şi rapid progresivă (cord pulmonar acut), “flapping tremor”.
 Parametrii ASTRUP - semne de gravitate:
o Acidoză cu hipocapnie = hipoxie tisulară majoră;
o Hipercapnie = epuizarea mecanismelor compensatorii
Examene complementare în urgenţă:
- Determinarea parametrilor ASTRUP în urgenţă, înainte de iniţierea oxigenoterapiei!
- Radiografie toracică în urgenţă (fără deplasarea pacientului!)
- Bilanţ biochimic sumar: glicemie, uree, creatinină, RA, Na+, K+
- Bilanţ hematologic sumar: hemoleucogramă (Ht)
- Electrocardiogramă/monitorizare ECG
- Monitorizarea saturaţiei arteriale O2
- Monitorizarea TA
- ±Teste respiratorii funcţionale simple (VEMS)
Măsuri terapeutice imediate în urgenţă:
Evaluare:
- permebilitatea cailor aeriene,
- nivelul starii de constienta,
- functii vitale.
 Asigurarea unei linii venoase cu instalarea unei perfuzii cu soluţie izotonă; va fi abordata o vena centrala
(jugulara internă, subclavie);
 Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare (îndepărtarea protezelor dentare, aspirarea secreţiilor
nazofaringiene, prevenirea căderii bazei limbii cu ajutorul pipei Guedel, IOT cu aspiraţie endotraheală);
 Adrenalina va fi administrată aproape simultan cu toate masurile menţionate mai sus.
 Oxigen(4-6l./min.)
Va fi iniţiată oxigenoterapia pe sondă endonazală sau pe mască, cu un debit constant de 4-6 L/minut; obstrucţia
căilor respiratorii superioare prin edem laringian masiv, rapid instalat, obligă la traheostomie şi respiraţie pe sondă
transtraheală.
 Asigurarea ventilaţiei mecanice asistate (comă hipercapnică, bradipnee, colaps).
Intubaţia traheală şi ventilaţia mecanică sunt necesare în caz de insuficienţă respiratorie acută
(PaCO2>50mmHg, PaO2<50-60mmHg, pH sanguin<7,3).
Măsuri imediate în absenţa semnelor clinice de gravitate:
 Asigurarea unei linii venoase;
 Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;
 Oxigenoterpie
 Supravegherea parametrilor clinic vitali: stare de conştienţă, culoarea şi temperatura extremităţilor, frecvenţa
respiratorie, pulsul, TA, diureza orară;
 Măsuri terapeutice specifice (simptomatice, patogenice şi etiologice) adresate afecţiunii cauzale a insuficienţei
respiratorii acute.
Măsuri dupa evaluarea iniţială:
- Corticosteroizi (bronhospasm)
- Aminofilina (bronhospasm)
- Adrenalina (reacţie anafilactică)
- Lichide i.v.
- Antagonisti H1 si H2 (reacţie anafilactică)
- Vasopresoare (prăbuşire TA)
- Monitorizare ECG
- Internare
Respiraţia asistată care utilizează aparate cu presiune pozitivă intermitentă. Oxigenul se administrază în
funcţie de oximetrie. În caz de exces de CO2 administrarea O2 este periculoasă, deoarece poate să apară stopul
respirator.
Parametrii Astrup:
1. pH-ul actual = pH-ul determinat al sangelui de cercetat; valori normale: 7,38-7,42.
2. pH-ul standard = 7,38-7,42-indica marimea acestui parametru in conditii standard: pCO 2 = 40mmHg,

96
temperatură de 37 grade C, saturaţie in O2 a Hb = 100%
3. Bicarbonatul standard = 24-28mEg/l; se măsoară în aceleaşi condiţii standard.
4. pCO2 = 40mmHg sau 1,25mEq/l;
5. Baze tampon = concentratia tuturor bazelor care intervin in captarea H +, (hemoglobina, proteine, fosfati etc.).
Valoarea normala=46-52mEq/l. Bazele tampon scad în acidoze şi cresc în alcaloze.
6. Baze exces indica deficitul de baze cand valoarea este negativa sau excesul de baze cand valoarea este
pozitiva; valoarea normala = -2 la +2. Au valori pozitive în alcaloze şi negative în acidoze.
7. Bicarbonatul actual = valoarea HCO3- in sangele de cercetat. Valoarea normala = 24-28mEq/l.

97
 42.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU EDEM PULMONAR ACUT
EDEMUL PULMONAR acut survine prin inundarea brutală a alveolelor pulmonare de către un transudat
sanguinolent necoagulabil din capilarele pulmonare, inundare care survine datorită creşterii presiunii sângelui în
capilarele venoase.
TIPURI: hemodinamic (cardiogen) şi lezionar (necardiogen)
CAUZE:
 EP cardiogen - f. favorizanţi  insuficienţă ventriculară stângă, infarct miocardic acut, cardiopatie ischemică,
HTA, cardiopatie paroxistică
 EP necardiogen  toxice, infecţioase, neurologice, iatrogene, la innecaţi, bronhoalveolite de deglutiţie
MANIFESTĂRI CLINICE: se instalează de obicei noaptea (cardiogen) cu dispnee severă, intensă, survenită
brusc
 respiraţie polipneică zgomotoasă, însoţită de sete de aer
 ortopnee
 anxietate extremă
 tuse uscată în prima fază, apoi cu spută spumoasă, rozată, aerată, caracteristică
 transpiraţii
 cianoză
 turgescenţă jugulară
 tahicardie
 TA poate fii normală, crescută sau scăzută
În EP necardiogen mai apar în plus febră, tuse, expectoraţie muco-purulentă şi dureri toracice
CONDUITA DE URGENŢĂ: măsuri de urgenţă extremă de la domiciliul bol. la spital
 poziţionarea semişezândă
 se aspiră expectoarţia
 se curăţă gura bolnavului
 se aplică garoul la rădăcina a 3 membre, fără comprimarea arterelor
 la fiecare 10 min. se mută succesiv garoul la al 4-lea membru, desfacerea facându-se progresiv
 se admin. O2 umidificat, aerosoli antispumă
 la nevoie intubaţie cu aspiraţie şi respiraţie artificială
TRATAMENT:
 morfină 0,01-0,02g IV şi IM iar în caz de reacţie vagală se asociază cu atropină
 digitalice (deslanatozid 2mgIV), diuretice (furosemid 2 fiole lent IV timp de 1-2min)
 se face venesecţie cu emisiune rapidă de sânge 300-500ml (contraindicată în infarct miocardic acut, vârstnici
cu ateroscleroză celebrală)
 intubaţie orotraheală şi respiraţie artificială
 nitroglicerină 1-4 tablete sublingual şi antihipertensive
În EPA cu tensiune scăzută se contraindică emisia de sânge, morfina şi hipotensoare
EDEM PULMONAR LEZIONAR:
 La intoxicaţi:  scoaterea din mediul toxic
 de antidot şi ventilaţie artificială
 Origine infecţioasă:
corticoterapie HHC perfuzabil în doză de până la 1g/zi
 tetraciclină 2g/zi
 tonicardiace (atropină)  se practică venosecţie de necesitate  nu se face morfină
 Cauze neurologice:
 tratament simptomatic  nu morfină
 sângerarea abundentă
 manitol şi furosemid
 Iatrogen: emisie de sânge şi furosemid 3-5 fiole IV
 La înecaţi: intubaţie orotraheală
 aspiraţie bronşică IV 2 fiole
 ventilaţie mecanică  cu apă sărată: dextran 40% ; contraindicată
 oxigenoterapie masivă 10-12 l/min sângerarea şi diureticele.
 cu apă dulce: sângerarea; furosemid IM sau
 La uremici:
 O2, aerosoli antispumă, tonicardice
 aplicarea de garouri pe membre
 epuraţie extrarenală
 contraindicată sângerarea şi morfina
 În bronhoalveolite de deglutiţie: respiraţie asistată.
98
 43. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU EDEMUL PULMONAR ACUT
CARDIOGEN
Definiţii:
Edemul pulmonar acut cardiogen = insuficienţă ventriculară stângă acută, cauzată de o suferinţă primară
cardiacă, determinând creşterea presiunii hidrostatice din capilarele pulmonare (> 25-30 mmHg), urmată de
transsudarea masivă a plasmei în interstiţiul şi alveolele pulmonare.

Clasificare patogenică a edemului pulmonar acut:

 Edem pulmonar acut prin creşterea presiunii hidrostatice în capilarele pulmonare:
 Hipertensiune venoasă pulmonară de cauză cardiogenă (insuficienţă ventriculară stângă, stenoză sau
regurgitare mitrală, tromboză atrială stângă, mixom atrial stâng, cord triatriat; şunturi intracardiace stânga-dreapta,
pericardită fibroasă sau calcară);
 Hipertensiune venoasă pulmonară de cauză noncardiogenă (boală veno-ocluzivă pulmonară, sindroame
mediastinale, cauze neurogene);
 Hipertensiune arterială pulmonară secundară (sindroame hiperkinetice, anemii, tireotoxicoză,
tromboembolism pulmonar, altitudine înaltă)
 Hiperhidratări iatrogene
 Edem pulmonar prin creşterea permeabilităţii membranei alveolo-capilare pulmonare:
 Cauze medicamentoase şi toxice sistemice (hidroclorotiazidă, fenilbutazonă, aspirină, diltiazem,
nitrofurantoin, hidralazină, substanţe iodate de contrast, interleukina-2, heroină, morfină, metadonă, clorură şi sulfat de
amoniu, veninuri de şerpi etc);
 Embolii grăsoase;
 Cauze imunologice (sindrom Goodpasture, sindrom Steven-Johnson);
 Iradiere;
 Infecţii virale;
 Aspirare de substanţe toxice (înnec în apă dulce şi sărată, conţinut gastric);
 Inhalare de substanţe toxice (fum, oxizi de azot, ozon, oxid de cadmiu, fosgen, oxigen pur etc);
 Cauze metabolice (insuficienţă hepatică, insuficienţă renală);
 Alterarea integrităţii endoteliale (traumatisme cranio-cerebrale);
 Leziuni mecanice epiteliale (hiperinflaţie pulmonară, inclusiv iatrogenă);
 Alte cauze (sindromul de detresă respiratorie acută, pulmonul de şoc, septicemii, pancreatite, arsuri,
bypass cardiopulmonar, embolii cu lichid amniotic).
 Edem pulmonar prin reducerea presiunii interstiţiale pulmonare:
 Obstrucţii acute ale căilor respiratorii superioare (laringospasm, epiglotite, laringotraheobronşite, crup
laringian spasmodic, corpi străini, tumori, traumatisme ale căilor aeriene superioare, asfixie prin ştrangulare, abces
periamigdalian, angină Ludwig, angioedem, iminenţă de înnec);
 Obstrucţii cronice ale căilor respiratorii superioare (sindromul apneii obstructive de somn, vegetaţii
adenoidiene, tumori amigdaliene sau nasofaringiene, guşă intratoracică compresivă, acromegalie).
 Edem pulmonar prin reducerea presiunii coloidosmotice plasmatice:
 Rar drept cauză unică, de regulă în asociere cu alte mecanisme (sindrom de detresă respiratorie acută,
insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, stări de hiperhidratare etc).
 Edem pulmonar prin reducerea drenajului limfatic pulmonar:
 Limfangita carcinomatoasă;
 Sindroame mediastinale;
 Transplant pulmonar;
 Cauză asociată altor mecanisme (sindrom de detresă respiratorie acută, malarie, silicoză).
Contextul clinic al edemului pulmonar acut cardiogen:
 Anamneza (rapidă a pacientului sau anturajului) oferă date asupra:
 Bolilor cardiace preexistente (cunoscute);
 Simptomatologiei sugestive pentru:
 Boala de bază (mare criză anginoasă, HTA, valvulopatie etc)
 Cauza favorizantă/precipitantă (factori de risc cardiovascular personali, familiali, comorbidităţi,
tulburare de ritm, sincopă);
 Edem pulmonar acut (dispnee paroxistică nocturnă, anxietate extremă)
 Examen fizic:
 Stare generală sever alterată;
 Cianoza buzelor şi a extremităţilor (reci);
 Transpiraţii;
 Dispnee de repaus cu ortopnee şi tahipnee;
 Tuse productivă, cu expectoraţie spumoasă, abundentă, rozată;

99
  Raluri subcrepitante la ambele baze pulmonare, cu extindere ascendentă rapidă; posibil raluri bronşice
asociate (în special la vârstnic);
 Tahicardie/aritmii;
 Galop ventricular stâng;
Semne clinice de gravitate în edemul pulmonar acut cardiogen:
 Alterarea stării de conştienţă şi a senzoriului (traduce hipoxie severă cu hipercapnie);
 Marmorarea tegumentelor, cu transpiraţii profuze reci;
 Bradipnee;
 Exteriorizarea orală a expectoraţiei aerate, roşietice;
 Bradicardie/bradiaritmii;
 Hipotensiune arterială sistemică/şoc cardiogen
Explorări complementare în urgenţă
 Electrocardiograma
 Obligatorie în urgenţă!
 Permite de obicei diagnosticul etiologic al edemului pulmonar acut:
 Sindrom coronarian acut;
 Tahiaritmii;
 Bradiaritmii.
 Va fi urmată de monitorizarea elecvtrocardiografică.
Nota bene: Restul explorărilor de laborator vor fi efectuate după iniţierea urgentă a tratamentului!
 Radiografia toracică:
 Cardiomegalie
 Aspect de stază pulmonară (edem pulmonar interstiţial ”în aripi de fluture”, linii Kerley A, B, C,
revărsat lichidian în sinusul costodiafragmatic drept sau bilateral)
 Gazometria sangvină: metoda ASTRUP
 Documentarea severităţii, cu evidenţierea insuficienţei respiratorii acute
 Hipoxemie  hipercapnie
 Examen ecocardiografic
 Informaţii suplimentare pentru diagnosticul etiologic
 Util când există suspiciunea de embolie pulmonară masivă sau probleme de diagnostic diferenţial
 Alte examene de laborator (biochimice, hematologice):
 Documentarea cauzei (enzime de necroză miocardică etc)
 Documentarea răsunetului hemodinamic (organe de şoc)
 Factori de risc şi comorbidităţi
Probleme de diagnostic diferenţial:
 Astmul bronşic şi starea de rău astmatic
 Sindrom de detresă respiratorie acută
Conduita de urgenţă
Edemul pulmonar acut este o urgențã majorã, dinamicã, și de aceea tratamentul trebuie inițiat cât mai rapid iar
pacientul trebuie monitorizat.
1. Plasarea bolnavului în poziţie şezândă şi sprijinită
2. Oxigenoterapie (Oxigen 100 % dacă nu există o boală pulmonară cronică)
3. Linie venoasă sigură
4. Electrocardiogramă completă şi monitorizare ECG
5. Tratamentul în urgenţă al aritmiilor cu risc vital
6. Începerea tratamentului, înaintea extinderii explorărilor!
7. Opiaceu (morfină 2-5 mg i.v. lent, diluată) – dacă nu există boală pulmonară cronică sau insuficienţă hepatică
asociată
8. Furosemid 20 – 80 mg i.v. (funcţie de valoarea TA) – posibil doze mai mari în caz de insuficienţă renală
cronică asociată
9. Nitroglicerină s.l., 2-3 puffuri sau
10. Nitroglicerină perfuzie i.v. , 5 –1-γ/min (Contraindicată dacă TA sist < 100 mmHg)
11. Continuarea anamnezei, examenului fizic, explorărilor
12. Agravare: Furosemid 40 –80 mg i.v. (dacă TA permite), creşterea debitului perfuziei cu nitroglicerină şi/sau
IOT cu ventilaţie asistată mecanic
a. TA sist < 100 mmHg = şoc cardiogen. Suport inotrop pozitiv , cateter Swann-Ganz
b. TA sist > 160 mmHg suplimentare vasodilatator.

100
 47. INGRIJIREA PACIENTULUI CU POLIARTRITA REUMATOIDA
PR este o afectiune autoimuna, caracterizata prin inflamatia cronica a articulatiilor mici ale mainilor si
picioarelor in mod simetric si a tesuturilor adiacente acestora. Boala este progresiva, in ultimele stadii aparand
deformarea articulatiilor si anchiloza.
Culegerea datelor
Circumstance de aparitie
Desi se fac cercetari ample in acest domeniu, nu s-au descoperit cauzele exacte care pot duce la instalarea
artritei. Pot fi amintiti insa factori asociati afectiunii, si anume:
 infectii frecvente (streptococ, stafilococ, bacilul Koch);
 factori de mediu (expuneri indelungate la frig, umezeala, alimentatie irationala);
 predispozitie genetica;
 stres, fumat, disfunctii hormonale;
 aparitia unui raspuns autoimun;
 persoanele de sex feminin in perioada de menopauza;
 factori favorizanti: climatul rece si umed
Astazi poliartrita reumatoida este privita ca o boala imunologica. La aceasta a contribuit descoperirea factorului
reumatoid, care este un anticorp anti-gammaglobulinic. Stimulul antigenic este inca necunoscut. Se discuta despre
rolul unui streptobacil hemofil, al unei micoplasme, despre virusurile persistente, latente.
Manifestari de dependenta (semne si simptome posibile):
-tumefactie articulara - limitarea progresiva la inceput, metacarpofalangiana, interfalangiana,
metatarsofalangiana si apoi la nivelul genunchilor, umerilor, coatelor si articulatiilor coxofemurale)
- slabiciuna si atrofie musculara
- astenie generalizata
- scadere ponderala
- capacitate functionala redusa si infirmitate importanta (stadiul 4)
( manifestarile articulare: dureri, tumefactii, devieri, deformari si anchiloze).
- limitarea miscarilor este accentuata datorita atat durerilor, cat si contracturilor musculare, care contribuie in
mare masura si la aparitia devierilor si deformarilor. In primul rand sunt interesate articulatiile metacarpo-falangiene si
mai tarziu celelalte.
- atrofii musculare dureroase,
- modificari ale tegumentelor (subtiate, netede, pigmentate, cu unghii uscate si friabile),
- nodozitati subcutanate,
- manifestari oculare (irite, iridociclite);
- in perioadele evolutive starea generala este alterata; se consemneaza subfebrilitatea;
- semnelor biologice in faza acuta: V.S.H. depaseste la ora 30 - 80 mm; leucocitoza discreta; ragocite in lichidul
sinovial; factori antinucleari in ser, dar mai ales pozitivitatea probelor Waaler-Rose si Latex, care evidentiaza prezenta
factorului reumatoid.
-ex. radiologic pune in evidenta osteoporoza, la inceput limitata, la nivelul oaselor carpului, mai tarziu difuza si
insotita de microgeode, iar in formele avansate - disparitia spatiilor articulare, subluxatii, anchiloze osoase.
- in faza terminala, bolnavul a devenit un invalid total, casectic, cu infirmitati grave.In acest stadiu procesul
inflamator de obicei se stinge, desi pot aparea noi puseuri. robleme de dependenta:
- diconfort- durere articulara
- imobilitate (limitare progresiva a mobilitatii)
- fatigabilitate- intoleranta la efort fizic
- alimentatie inadecvata prin deficit
- alterarea tegumentelor si fanerelor
- risc de pierdere treptata a capacitatii de munca, de autoservire si autoingrijire
- devalorizare- risc de pierdere a stimei de sine
alterarea dinamicii familiale.
Obiective:
- sa fie diminuate durerilor articulare;
- sa se previna deformariler articulare si osoase
- sa fie ehilibrat nutritional
- sa fie mentinut un maxim de independenta in autoservirea pacientului
- sa fie echilibrat psihic pentru a se adapta la reducerea capacitatii sale functionale
- sa fie reintegrat socio-profesional.
Interventii:
În faza acuta:
- asigură repausul total sau relativ la pat, în functie de afectarea articulaţiilor importante; pentru aceasta:
- patul trebuie să fie dotat cu materiale auxiliare necesare confortului fizic (asternuturi usoare, cort pentru
asezarea cearceafului si a păturii);

101
 - poziţia pacientului (în stadiul 4 al bolii, se schimbă de către două-trei persoane, pentru a preveni escarele de
decubit, la 2 ore);
- ajută pacientul dependent pentru satisfacerea nevoii de a elimina, a fi curat, a se îmbrăca si dezbrăca
- asigură alimentaţia, adaptând-o problemelor pe care le prezintă pacientul:
- regim hipercaloric, dacă a scăzut în greutate;
- regim hipocaloric, dacă pacientul este obez;
- regim hiposodat în perioada tratamentului cu antiinflamatoare si desodat- cortizon;
- pacientul este ajutat să mănânce la pat, pe masuţă specială si cu veselă adaptată, dacă este imobilizat la pat;
- susţine pacientul din punct de vedere psihic, pentru a preveni stările depresive si anxietatea, cauzate de
constientizarea invalidităţii sale;
- recolteaza sânge pentru determinarea VSH-ului, proteinei C reactive, reacţiei Waller-Rose;
- administreaza tratamentul prescris:
- antialgic - monitorizând efectul analgeticelor;
- antiinflamator - AINS (indometacin, fenilbutazona), luând măsuri de protecţie gastrică;
- corticoterapie;
- tratament cu săruri de aur, sesizând efectele secundare (alergii, tulburări gastrointestinale)
- supraveghează, zilnic, temperatura, pulsul, tensiunea arterială
În faza de mobilizare
- kinetoterapeutul stabileste programul de recuperare:
- la început, exerciţii generale pentru restabilirea tonusului muscular general;
- treptat, se introduc exerciţii specifice pentru anumite grupe musculare si pentru recuperarea mobilităţii
articulare;
În faza de reabilitare
- încurajează pacientul să facă miscări care să-i asigure independenţa:
- să se îmbrace, să manance singur, să se deplaseze la sala de mese;
- îi recomanda activitati precum cusutul, împletitul, care antreneaza articulaţiile mici ale mâinii;
- recomandă noi profesii, cum ar fi cartonar, legător de cărţi;
- ţi ne legatura cu familia, pentru a fi suportul psihic al pacientului si a-l ajuta în cazul apariţiei infirmităţii;
- în legătură cu serviciile de asistenţă socială, atunci cand evoluţia bolii determină stare de dependenţă totală, în
vederea internării pacientului într-o instituţie de ocrotire socială, pregăteste psihic si fizic pacientul pentru intervenţia
chirurgicală ortopedică recomandată pentru corectarea deformărilor si a contracturilor în cazul poziţiilor vicioase, sau
înlocuirea elementelor articulare distruse (proteze articulare).
- mediul ambiant trebuie sa fie cald si uscat;
- tratament BFT si terapie ocupationala.

102
 44. INGRIJIREA PACIENTULUI CU REUMATISME DEGENERATIVE
(ARTROZE)
Artroza este o artropatie degenerativă, multifactorială şi heretogenă, caracterizată prin degradarea progresivă a
cartilajului articular, însoţită de o reacţie hipertrofică a osului subcondral (ce are drept consecinţă neoformare de os şi
cartilaj) şi variate reacţii ale celorlalte structuri articulare (sinovială, capsulă, menisc) exprimate prin modificări clinice
şi radiologice caracteristice.
Prin prisma acestei definiţii se înţelege de ce localizarea predilectă a procesului artrozic este la nivelul
articulaţiilor diartrodiale, articulaţii cu o mare mobilitate, în funcţionarea cărora cartilajul joacă un rol important, aşa
cum sunt: genunchiul, şoldul, mâna, articulaţiile coloanei vertebrale.
Culegerea datelor
Circumstance de aparitie
Factori favorizanţi:
A. Factori care determină o predispoziţie generală pentru boală
1. Ereditatea- există o agregare familială a bolii, dovedită de studii familiale şi pe gemeni monozigoţi.
2. Vârsta- incidenţa bolii creşte cu vârsta. Unii consideră acest lucru un proces fiziologic de îmbătrânire al
cartilajului, aşa cum se întâmplă cu orice ţesut al organismului, lansând chiar termenul de "insuficienţă cartilaginoasă".
Totuşi, artroza este mai mult decât atât, lucru susţinut şi de observaţia că modificările articulare datorate exclusiv
vârstei diferă de cele din artroză.
3. Sexul- după menopauză, femeile fac de 2 ori mai frecvent boala; prevalenţa fiind mai mare la femeile
histerectomizate.
4. Obezitatea- s-a pus problema dacă artroza, prin hipomobilitatea şi sedentarismul pe care le induce,
favorizează obezitatea, sau dacă lucrurile stau invers: obezitatea favorizează apariţia artrozei. Studiile par a înclina
balanţa în favoarea celei din urmă ipoteze, arătând că reducerea greutăţii corporale încetineşte procesul artrozic.. Prima
explicaţie şi cea mai facilă ar fi cea a suprasolicitării mecanice, dar numai aceasta nu explică diferenţele dintre
gonartroză (asociată strâns cu obezitatea) şi coxartroză (pt. care nu există o asociere evidentă). În ultima vreme, se
discută tot mai mult de implicarea preponderentă a unor factori metabolici şi nu a unora mecanici.
5. Densitatea osoasă- există o asociere negativă între osteoporoză şi artroză.
S-a emis ipoteza că o densitate osoasă scăzută la nivelul osului subcondral suportă mai bine suprasolicitările
decât osul normal. De asemenea, boli asociate cu o densitate osoasă crescută, ca boala Paget sau osteopetroza, sunt
asociate cu o frecvenţă sporită a artrozei, cu afectare poliarticulară şi precoce.
6. Hipermobilitatea- articulaţiile foarte mobile sunt cele mai afectate de procesul artrozic.
7. Alte boli- asociate cu o frecvenţă crescută a artrozei sunt: DZ, hiperuricemia, HTA.
B. Factori care determină anomalii biomecanice locale
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de factori favorizanţi, cei locali, există două situaţii care predispun la
artroză: solicitatea anormală a unor ţesuturi normale şi solicitarea normală a unor ţesuturi anormale.
a) solicitarea anormală a unor ţesuturi normale e produsă de:
1. Stressul mecanic repetat, anormal exercitat pe unitatea de suprafaţă articulară, datorat unor forţe mecanice
excesive: eforturi fizice repetate, mişcări legate de activitatea profesională (artropatia ocupaţională), activitatea
sportivă, obezitatea, anomaliile de statică.
2. Traumatisme. Cele de la nivelul genunchilor pot duce la ruptura ligamentelor încrucişate, meniscului,
alterează cartilajul şi predispun la artroză chiar la vârste tinere. Fracturile, subluxaţiile, luxaţiile, sau chiar
meniscectomia, prin schimbarea raporturilor normale din articulaţii, afectează de asemenea funcţia mecanică şi
favorizează artroză.
b) solicitarea normală a unor ţesuturi anormale e produsă de:
1. Alterări primitive ale cartilajului şi articulaţiilor: displazii de şold, b. osteocondrita epifixei capului femural,
luxaţia congenitală de şold, displazia de acetabul, displazia de condili femurali, b. Blount (necroza aseptică a condilului
tibial medial sau hemiatrofia congenitală a epifizei tibiale superioare), etc.
2. Alterări secundare ale cartilajului articular, după boli infecţioase, inflamatorii, metabolice, endocrine,
neurologice.
Manifestari de dependenta (Semne si simptome posibile)
- durere articulara
- caracteristici - se accentueaza dimineata, la sculare, articulatia nu anchilozeaza
- localizare
- articulafia cotului
- articulara umarului
- articulafia genunchiului, accentuata la urcarea scarilor
- articulafia coxofemurala, accentuata la mers
- articulatiile coloanei vertebrale la diferite niveluri:

103
 - in regiunea cervicala, durerea iradiaza la nivelul gatului; in regiunea occipitala,
vertex sau in membrul superior uni- sau bilateral
- in regiunea dorsala, durerea iradiaza anterior, imitand suferinte cardiace
- in regiunea lombara, durerea iradiaza in membrul inferior
- limitarea mişcărilor active şi pasive,
- deformări articulare (luxaţii, subluxaţii),
- anchiloze.
-crepitaţii articulare determinate de frecarea unor suprafeţe rugoase
- marirea volumului articulatiei prin modificări proliferative ale osului subcondral
- cefalee, amefeli, tulburari de vedere si auz (in spondiloza cervicala)
- durere cauzata de solicitarea articulara, care dispare in repaus
- tumefacţia discretă a părţilor moi.
- redoarea articulară.
Investigatii:
Teste pentru evidenţierea etiologiei artrozelor secundare urmăresc stabilirea unui diagnostic precoce în aceste
cazuri şi constau în dozări hormonale, antigene neoplazice, explorări metabolice, etc.
În ultimii ani s-au făcut numeroase încercări de a găsi markeri biologici pentru artroze, Astfel de markeri
există, concentraţia lor creşte în lichidul sinovial de unde prin circulaţia limfatică ajung în ser şi pot fi identificaţi. Cei
mai importanţi sunt: -pentru colagen - piridinolina, peptide de colagen II, pentru proteoglicani - keratan-sulfatul, pentru
proteaze – stromelizina. Lor li se adaugă creşterea concentraţia unor citokine ca: IL-1, TNF-. Există de asemenea şi
unii indicatori ai activităţii anabolice a osului subcondral: osteocalcina, fosfataza alcalină. Din păcate, nici unul
dintre aceşti markeri nu este specific pentru artroză, concentraţia lor putând creşte în numeroase alte boli.
Examenul lichidului sinovial în artroză arată un lichid clar sau uşor opalescent, neinflamator, cu un număr de
celule ce nu depăşeşte 2000 de elemente/mm3 şi în care domină mononuclearele, PMN fiind <25%, cu vâscozitate
crescută şi cheag de mucină ferm, glucoză normală şi culturi sterile. În acest lichid mai pot fi identificaţi: fragmente de
cartilaj, cristale de hidroxiapatită şi pirofosfat de calciu şi o concentraţie crescută a markerilor amintiţi mai sus. Analiza
lichidului articular ajută la diagnosticul diferenţial cu alte suferinţe ca: PR, artritele septice, guta, pseudoguta, sinovita
pigmentară vilonodulară.
Examenul radiologic este de departe cea mai importantă explorare imagistică. Modificările radiologice sunt
mai frecvente decât manifestările clinice, 40% dintre cei care prezintă astfel de modificări neavând simptome clinice.
Scintigrafia efectuată cu Technetiu 99-pirofosfat poate arătă la început o captare crescută, "hot spots", ca
urmare a vascularizaţiei bogate a osului şi ţesuturilor moi. În momentul în care se formează osteofitele astfel de
modificări nu mai apar.
Alte explorări imagistice (ultrasonografia, TC, RMN) ajută la elucidarea diagnosticului diferenţial sau a unor
modificări ce pot complica artroza. Astfel, TC detectează precoce suferinţa de menisc, prezenţa corpilor intraarticulari,
a chistelor osoase sau sinoviale, osteonecroza aseptică, incongruenţa suprafeţelor articulare, afectarea precoce a osului
subcondral. RMN aduce în plus date despre părţile moi.
Alte explorări: artroscopia, biopsia, mielografia, termografia servesc exclusiv pentru diagnosticul
diferenţial.
Problemele pacientului:
- disconfrort
- imobilitate
- deficit de autoingrijire
- impotenţa funcţională de diferite grade
- postura inadecvata
- inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.
- atingerea integrităţii fizice
- neputinta
- nemultumire
- devalorizare
- risc de limitare a capacităţii de muncă si chiar de autoservire (în coxartroză)
- risc de pareze, paralizii în artrozele cotului, umărului
Obiective
Vizează:
- sa se diminueze durerile articulare;
- sa se păstreze mobilitatea articulaţiilor, pacientul putându-si satisface autonom nevoile de deplasare, de
igienă, de îmbrăcare;
- să se pastreze greutatea corporală în limitele normalului, în funcţie de vârstă;
- pacientul să poată exprima o stare de contort fizic si psihic;
- să se prevină apariţia complicaţiilor invalidante;
- pacientukui sa-i fie satisfacute nevoile fundamentale.
Intervenţii
Asistenta aplică intervenţiile specifice în funcţie de localizarea procesului de artroză:

104
 - asigură repausul la pat cel puţin câte o jumătate de ora în timpul zilei pentru pacientul cu suferinţe ale
coloanei vertebrale si membrelor inferioare
- învaţă pacientul ca, în timpul repausului, să evite poziţia de flexie a articulaţiei (aceasta favorizează redoarea
articulară)
- ajută pacientul imobilizat la pat pentru a-si satisface nevoia de a se alimenta, de igienă corporală
- asigură alimentaţia în funcţie de restricţiile impuse (desodată în tratamentul cu antiinflamatoare) si de bolile
asociate (hipocalorică, când pacientul prezintă obezitate; hipoproteică, la pacienţii cu gută; hipoglucidică, pentru
pacienţii cu diabet zaharat)
- recoltează produsele pentru examene de laborator
- pregateste pacientul pentru examene radiologice
- administrează tratamentul medicamentos antialgic, prescris de medic
- participă la efectuarea injecţiei intra- si periarticulară
- educă pacientul privind modul de viaţă, pentru a limita apariţia dependenţelor:
- evitarea mersului si ortostatismului prelungit, a poziţiilor profesionale vicioase, ridicarea de greutăţi mari
- alternarea ortostatismului cu clinostatismul (clinostatismul prelungit accentuează osteoporoza si redoarea
articulară)
- învaţă pacientul cu coxartroză să folosească bastonul în mers (bastonul se ţ i n e în mâna opusă, pentru a
reduce greutatea corporală pe membrul inferior afectat)
- de asemenea, îl învaţ ă să continue si la domiciliu programul de gimnastic ă
medicală recomandat de kinetote rapeut
- să urmeze curele de t r a t a m e n t balneofizical recomandat (termoterapie,
e l e c t r o t e r a p i e , b ăi c l o r u r o s o d i c e )
- p r e g ăt e s t e p r e o p e r a t o r p a c i e n t u l p e n t r u i n t e r v e n ţ i e o r t o p e d i c ă c o r e c t i v ă
( a r t r o d e z e , a r t r o p l a s t i i , p r o t e z ă t o t a l ă d e s o l d sau genunchi.

105
 45. INGRIJIREA PACIENTULUI CU SPONDILITA ANCHILOZANTA
(ANCHILOPOIETICA, SA)
Spondilita anchilozantă este o boală cronică progresivă care afectează în principal articulaţiile sacroiliace şi
articulaţiile coloanei vertebrale, cu evoluţie spre anchiloză vertebrală. Face parte din categoria bolilor reumatice
autoimmune. Afectează bărbaţii tineri (20 - 40 de ani)..
Culegerea datelor
Cicumstante de aparitie:
- s-au incriminat infectiile streptococice, tuberculoase, gonococice, enterice;unii cercetători cred că
microorganisme în mod normal inofensive, care se regăsesc în intestinele tuturor persoanelor, provoacă această reacţie
autoimună a sistemului imunitar.
- este posibila si predispozitia genetica; se presupune implicarea mai multor gene, dintre care cea mai
cunoscută este HLA-B27 (Human Leucocyte Antigen B27). 90% dintre bolnavii de spondilită anchilozantă au gena
HLA-B27, dar nu toţi care au această genă se şi îmbolnăvesc. La sfârşitul anului 2007, cercetătorii britanici de la
Wellcome Trust au reuşit să identifice două gene noi, care au un rol semnificativ în apariţia bolii. Aceste gene sunt:
ARTS1 şi IL23R.
- recent se discuta rolul fosfatazelor acide prostatice cu rol in mobilizarea calciului osos;
- exista relatii cu traumatismele, psoriazisul, enterita regionala.
Se fac urmatoarele investigatii pentru spondilita anchilozanta:
-radiografia coloanei vertebrale si a pelvisului, pentru a se observa modificarile osoase care apar (eroziuni
osoase, fuziuni ale vertebrelor, calcificari ale coloanei vertebrale si ale articulatiilor sacroiliace. Radiografia coloanei
lombo-dorsale releva prezenta sindesmofitelor -punti osoase longitudinale care contureaza discurile intervertebrale,
realizand in stadiile avansate aspectul de „coloana de bambus". Osificarea ligamentelor inter-vertebrale face sa apara
radiologie o linie mediana si doua laterale, constituind „semnul troleibuzului". Cand sunt prezente numai osificarile
laterale, imaginea sugereaza „liniile de tramvai".
- ecografia si RMN-ul sunt luate in considerare ca mijloace de diagnostic in stadii initiale ale bolii
-teste genetice (prin recoltare de sange) se pot face pentru a determina daca este prezenta o gene specifica HLA-B27,
asociata de cele mai multe ori cu spondilita anchilozanta;.
Manifestări de dependenţă (semne si simptome posibile):
- durere lombară inferioară si redoare, datând de peste luni, necalmată de repaus
- dureri coxofemurale sau scapulohumerale (în 20-40% din cazuri)
- postură caracteristică „de schior" (bolnavul flectează genunchii, pentru a-si mentine ortostatismul)
- pozitie în scandură (coloană vertebrală rectilinie) daca boala a fost corect tratata;
- reducerea capacitătii functionale prin anchiloză
- durere şi redoare toracică
- limitarea mişcărilor coloanei vertebrale
- limitarea expansiunii toracice
- irită
- rigiditate
- subfebrilitatea, astenia, cresterea V.S.H., usoara anemie normocroma, leucocitoza moderata pot aparea in puseurile
evolutive
- in stadiul avansat, durerea scade in intensitate. Daca boala nu a fost corect tratata, deformarile sunt mari, realizand
aspectul „in Z" sau „in pozitia de bun schior" (cifoza, capul proiectat anterior, stergerea lordozei lombare, flexiunea in
solduri si genunchi).
- in toate stadiile descrise pot aparea manifestari oculare (irita, iridociclita), cardiace (insuficienta aortica, insuficienta
cardiaca), neurologice (prin compresiune), amiloidoza, colita ulceroasa.
Probleme de dependenta:
- dureri:
- lombare, care se accentuează nocturn
- coxofemurale sau scapulohumerale
- mobilitate redusă, mergand pană la posturi caracteristice
- reducerea capacităţii ventilatorii pulmonare, cauzată de anchiloza articulatiilor costo-vertebrale
- risc de pierdere treptată a capacitaţii functionale
- risc de complicaţii: oculare, cardiace, neurologice si infecţii intercurente
- incapacitate de autoîngrijire (în stadiile avansate).
Obiective :
- sa fie diminuatea durerile lombare si articulare
- sa se mentina mobilitatea coloanei vertebrale
- sa fie prevenite deformările si anchilozele coloanei vertebrale
- sa fie menţinut unui maxim de independentă în capacitatea funcţională a pacientului
- pacientul sa se reintegreze intr-o activitate utila
- pacientul sa-si recapete increderea in sine.
106
 Intervenţii
Asistenta asigură îngrijirea pacientului în spital si prin activitatea de cabinet medicina de familie, la domiciliu.
- asigură repausul pacientului pe un pat tare si neted (scândură sub saltea) in poziţie decubit dorsal sau ventral,
fără pernă sub cap; repausul este necesar în perioadele acute, dureroase, fără exagerare; repausul la pat se alternează cu
repaus în poziţie sezând pe un scaun dur cu spatarul înalt;
- recamanda mentinerea unei posturi cat mai bune a corpului si o cat mai buna expansiune a cutiei toracice;
- supraveghează pulsul, tensiunea arterială, temperatura, sesizând apariţia unor modificări ale acestora,
determinate de complicaţii cardiace sau infecţii intercurente
- administrează tratamentul antialgic si antiinflamator (AINS) prescris sau corticoizi,
- asigură alimentaţia pacientului în funcţie de nevoile cantitative si calitative ale organismului
- învaţă pacientul să execute exerciţii posturale si respiratorii:
- 3-4 cure pe zi de repaus de 5-10 minute, în decubit dorsal
- de câteva ori pe zi, ortostatism cu spatele la perete (ceafa, umerii si călcâiele în contact cu peretele)
- mers cu capul ridicat si retropulsia umerilor
- exerciţii respiratorii, dimineaţa si seara
- kinetoterapeutul învaţă pacientul să efectueze exerciţii de gimnastică pentru întărirea centurilor si cresterea
amplitudinii articulare
- asistenta educă pacientul să continue singur la domiciliu aceste exerciţii
- recomandă pacientului să practice sporturi ca: înot, baschet, volei, tenis, sporturi care presupun miscări si
poziţii convenabile coloanei vertebrale
- recomandă reîncadrarea pacientului care depune eforturi fizice mari în activităţi cu efort redus
pregăteste preoperator si îngrijeste postoperator pacientul care necesită intervenţie chirurgicală pentru corectarea
poziţiei vicioase a coloanei vertebrale si corectarea anchilozei coxofemurale (corset gipsat, ortoplastie totală de sold).
- educa pacientul
- pentru a cunoaste care sunt manifestarile bolii sau complicatiile care pot sa apara; acest lucru poate ajuta la
controlarea simptomelor si mentinerea unei activitati fizice cat mai bune ;
- pentru a-si schimba stilul de viata,
- a efectua control medical periodic,
- a respecta indicatiile terapeutice:
- tratament medicamentos;
- fizioterapie pentru mentinerea unei posturi cat mai corecte a corpului si exercitii de respiratie profunda,
pentru a se mentine la normal capacitatea pulmonara; un fizioterapeut poate sa informeze pacientul cum sa foloseasca
caldura si frigul pentru un control al durerii si rigiditatii; caldura poate sa ajute la relaxare si indepartarea durerii si
frigul poate sa scada inflamatia,
- folosirea dispozitivelor adjuvante: folosirea de tije speciale in timpul mersului, care pot mentine o activitate
fizica, reducand stresul in articulatie,
- terapii alternative , care ajuta la reducerea durerii si imbunatatirea stilului de viata.
Roentgenterapia este folosita pentru efectul sau antiinflamator. Este utila chiar in formele incipiente de
boala (suspecte), in doze antiinflamatorii de 450 - 600 r, doza totala, in sedinte la 2 zile interval, reluate dupa 3-6 luni.
Se va tine seama de varsta bolnavului si se vor lua precautiile necesare.
Tratamentul de reeducare si recuperare (kineziterapia) vizeaza corijarea cifozei, diminuarea redoarei,
ameliorarea functiei respiratorii, prevenirea si corectarea deformarilor articulare.
Exercitiile de postura sunt obligatorii, inca din faza de debut. Somnul de noapte trebuie sa fie de minimum 10 ore,
in decubit dorsal strict, fara perna, pe pat tare. Ziua se fac 3 - 4 cure de repaus de 5 -10 minute de decubit dorsal.
Dimineata si seara, cateva minute de exercitii de respiratie, de gimnastica medicala si exercitii de postura cu capul
perfect drept, calcaiele, sacrul si occiputul in contact cu peretele.
Exercitiile de gimnastica medicala se fac in pozitiile de ortostatism, decubit dorsal si ventral, de cel putin
doua ori pe zi la domiciliu (dupa insusirea acestora intr-un serviciu de specialitate) pentru intarirea musculaturii
paravertebrale, a centurilor si cresterea amplitudinii articulare. Se utilizeaza extensia dorsala in procubit sau in pozitie
sezanda, gimnastica la spalier, mobilizarea dorso-lombara dupa metoda cvadrupedica Klapp, cea mai relaxanta pentru
coloana, cu mers incrucisat sau liniar („in buiestru"), asa cum merg camila, ursul, si uneori, calul.
Ca gimnastica respiratorie, se recomanda exercitii in semilordoza, pentru tonifierea peretelui abdominal,
exercitii de mobilizare a partii superioare a custii toracice si exercitii de ridicare fortata a bratului in decubit lateral, in
inspiratie fortata, bine ritmata, asociate de compresiunea custii toracice in expiratie. Reeducarea functionala a
articulatiilor periferice se face prin exercitii de mobilizare activa si pasiva, pana la exercitii de postura cu greutati si
scripeti sau scoici de gips amovibile (sub controlul evolutiei clinice si biologice a procesului inflamator).
In unele cazuri se recomanda hidro-kineziterapia (miscari in apa), practicarea inotului (pe o parte, apoi pe spate
si la urma bras) masajul cu toate tehnicile sale (efleuraj, framantare, vibratii), electroterapie, hidroterapie, termoterapie,
balneoterapie.
In periaodele de acalmie indicatia este de cura de mare (Eforie, Mangalia) sau la Felix, Govora, Herculane.
Ultima etapa a tratamentului de recuperare este recomandarea unei munci usoare, adaptata posibilitatilor bolnavului
(cartonaj, impletit, artizanat etc), sub control medical.
Tratamentul ortopedic-chirugical (osteotomie, artroplastii etc.) este rezervat formelor severe.

107
 46. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU OTITĂ ŞI OTOMASTOIDITĂ
Otita reprezinta o inflamatie sau infectie a urechii. Cel mai des intalnit tip este otita medie ce presupune
infectarea urechii medii.
In momentul in apar infectii trompa lui Eustachio (tubul de legatura dintre urechea medie si si gat) se
inflameaza si se blocheaza fapt ce duce la acumularea de lichid in urechea medie. Acest lichid favorizeaza dezvoltarea
bacteriilor si virusilor provocand infectii ale urechii.
Netratată în faţa congestivă, duce la supuraţie.
OTOMASTOIDITA = complicaţie a otitei medii supurate, netratată la timp. Se instalează la 2–3 săptămâni de la
debutul otitei.
Culegerea datelor
Circumstanţele de apariţie
– la orice vârstă, mai des la copii şi sugari
– ca urmare a unei rinofaringite
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome posibile)
In otita acută supurată
- durere care treptat devine vie, insuportabilă, cu iradiere spre maxilar
- senzaţie de tensiune în ureche
- hipoacuzie
- febră 39–40°C
- frisoane
- congestie nazala
- lipsa apetitului, greata, varsaturi
- vertij
- diaree, irascibilitate, agitatie (la copii)
- dificultate de a se odihni
- tulburari de echilibru
- in unele cazuri se poate ajunge la pierderea auzului- surditate
In otomastoidita acută supurantă:
– durere vie în regiunea otomastoidiană
– resirarti dificila( dispnee)
– tahicardie
– febră
Investigatiile presupun:
- realizarea istoricului medical,
- examinarea urechii
- timpanometria (introducerea in ureche a unui instrument ce masoara miscarile timpanului)
- teste auditive
- timpanocenteza (perferoarea timpanului cu un ac pentru a recolta si analiza in laborator secretia urechii)
- reflectometrie (masoara modul in care timpanul raspunde la sunete)
- analize de sange pentru a repera o posibila imunodeficienta
Problemele pacientului
– durere
– anxietate
– insomnie
– hipertermie
– comunicare ineficientă la nivel senzorial auditiv
– risc de complicaţii: – deshidratare
– paralizia nervului facial
– alterarea respiraţiei şi circulaţiei
DIAGNOSTIC DE NURSING: exemple:
- Insomnie din cauza durerii in conductul auricular manifestata prin ore insuficiente de
somn.
- Deficit de volum de fluide (Deshidratare) din cauza febrei manifestata prin tegumente uscate.
- Hipertermie din cauza procesului inflamator otic, manifestat prin febra 39-40*C.
Obiective de îngrijire
– sa se menţina temperaturii corpului în limite fiziologice
– pacientul să afirme stare de bine
– pacientul să vindece să se facă fără complicaţii
Intervenţiile A.M. autonome
– repaus la pat în perioada febrilă
– salon curat, liniştit cu temperatura 20–22°C
– măsurarea şi notarea temperaturii şi pulsului
– educaţie sanitară în vederea prevenirii îmbolnăvirilor
108
 Intervenţiile A.M. delegate
– administrarea tratamentului prescris de medic
– antibiotice
– antitermice
– antialgice
– instilaţii auriculare (soluţie călduţa decongestivă antialgice)
– instilaţii nazale (cu soluţie dezinfectantă)
– comprese călduţe pe regiunea mastoidiană
– alimentaţie hidrozaharata în perioadele febrile, redându-se treptat alimentaţia obişnuită a pacientului. La
nevoie se vor administra vitamine. Se urmăreşte o bună hidratare a pacientului.
– pregăteşte pacientul şi ajută medicul la puncţia otică (parecenteză otică)
Puncţia otică(timpanocenteza) se face în scop:
a) explorator – recoltarea secreţiei
b) terapeutic – evacuarea secreţiei urmate de spălătură
– acordă îngrijirile ulterioare – pacientul să se prezinte la control
Va fi asigurat că orificiul creat pentru drenarea secreţiilor se va vindeca fără să afecteze auzul.
– când situaţia o impune pregăteşte pacientul pentru intervenţia chirurgicală şi îl îngrijeşte postoperator.

109
 47.ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU RINITĂ , SINUZITĂ, LARINGITĂ
47.1. RINITA
RINITA = inflamaţia mucoasei nazale de natură virală sau alergică
RINITA ACUTĂ BANALĂ SAU CORIZA ACUTĂ (guturai) are origine virală, fiind urmată la 2-3
zile de infecţie bacteriană (prin excerbarea florei saprofite locale din fosele nazale).. Afecţiunea poate apare endemic
în perioadele reci, chiar de mai multe ori pe an.
În mod normal, rinofaringele constituie poarta de intrare a germenilor în cursul bolilor infecto-contagioase, în
consecinţă, suferinţa nazală însoţeşte aceste afecţiuni.
RINITE SPECIFICE
Rinita gripală apare în epidemiile de gripă.
Rinita rujeolică, scarlatinoasă, varicelică există în cursul bolilor infecţioase, unde reprezintă manifestarea lor
de debut.

Culegerea datelor
– circumstanţe de apariţie
– inhalarea de pulberi iritante
– rinitele alergice se exacerbează primăvara
– sezonul rece
– efort vocal mare (laringite)
– sinuzitele şi laringitele pot să apară ca urmare a unei rinite acute sau cronice
- germenii microbieni cel mai frecvent incriminaţi sunt Streptococcus pneumoniae, Staphilococcus aureus,
Streptococcus pyogenes, Klebsiella pneumoniae, Haemophilus influenzae.
- este favorizată de frig, umezeală, schimbări bruşte de temperatură şi de factori locali nazali (deviaţii de
sept, hipertrofii de cornete, vegetaţii adenoide).
- factorii generali ca alergia, tulburări endocrine, denutriţia, surmenajul joacă un rol favorizant

Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)

Rinita acută banală sau coriza acută
Boala debutează prin semne generale - indispoziţie, curbatură, febră, usturimi în gât, mialgii, artralgii, frisoane
şi semne locale - prurit nazal, obstrucţie nazală, strănuturi, după 1-2 zile apare rinoreea apoasă, cefalee frontală prin
obstrucţia canalului fronto-nazal, hiposmie, anosmie, hipoacuzie, acufene. După 24 ore secreţia seromucosă devine
mucopurulentă, prin infecţie bacteriană. La rinoscopie se constată pituitara congestionată, turgescentă, scăldată în
secreţii mucopurulente. Treptat secreţia diminuă şi în 6-8 zile dispar toate semnele morbide şi apare vindecarea.
Uneori, guturaiul se poate complica cu sinuzite, otite, laringotraheite, bronşite, amigdalite acute.
Rinita gripală: febră ridicată (39 - 400C), curbatură, cefalee, meningism, are debut brutal şi se complică cu
otite, sinuzite, laringite. Epistaxisul este frecvent. După vindecare rămân cefalee rebelă, tuse spasmodica, anosmie.

47.2. SINUZITĂ
Inflamatia mucoasei sinuzale poartă denumirea de sinuzită.
Clasificarea sinuzitelor se face după mai multe criterii:
- dupa etiologie - sinuzite rinopatice, odontopatice, traumatice, hematogene;
- topografic - sinuzite anterioare : maxilare, etmoidale anterioare, frontale;
- sinuzitele posterioare, etmoidale posterioare, sfenoidale;
- dupa leziunile anatomo-patologice - sinuzitele catarale, supurate, polipoase, osteitice;
- dupa evoluţia clinică - acute şi cronice.
Circumstante de aparitie
Cauzele generale constau din fragilitatea imunobiologică a terenului - alergie, diabet, avitaminoze, anumite
afecţiuni ca gripa, bolile infecţioase, afecţiuni ale dinţilor. Macro- şi microclimatul reprezintă alte cauze generale
favorizante ale infecţiilor sinuzale.
BACTERIOLOGIA întâlnită în sinuzitele acute este dominată de Streptococcus pneumoniae, Haemophilus
influenzae în 70% din sursele izolate.
Manifestari de dependenta-semne, simptome:
- dureri locale şi senzaţie de tensiune
- febră, cefalee, ameţeli , inapetenţă
- tulburări dispeptice
- rinoree, edem palpebral.
Examene paraclinice:
1. Examenul radiologic al sinusurilor paranazale arată o creştere a densităţii sinuzale, nivel de lichid la

110
nivelul sinusurilor.
2. Puncţia sinusului confirmă diagnosticul de sinuzită.

47.3. .LARINGITA

Definitie:
Laringita este o inflamate a mucoasei laringiene, superficiala la adult si mai grava la copil, avind in vedere
particularitatile anatomice ale laringelui copilului, ca si aptitudinea mai redusa a acestuia de a expulza secretiile prin
tuse.
Culegere de date

Circustante de aparitie:
- variatiilor bruste de temperatura, a prezentei focarelor infectioase de vecinatate (amigdalite, rinosinuzite).
- uzul si abuzul de alcool si tutun;
- mai rar apare prin inhalarea unei atmosfere poluate cu gaze iritante, fum etc.
- la copii apare ca urmare a infectiilor acute respiratorii virale sau bacteriene.

Manifestari de dependenta - simptome:

- disfonie,afonie,
- jena in git, dureri locale usoare.
- se asociaza tusea, oboseala, semne generale de tipul febrei moderate.
- leziunile sint simetrice, afectind ambele corzi vocale, cu prezenta secretiilor.

Problemele pacientului
- disconfort
- alterarea respiraţiei
- alimentatie inadecvata prin deficit
- anxietate
- insomnie
- comunicare ineficientă la nivel senzorial
- risc de complicaţii (cronicizare, infecţii)
Obiective de îngrijire
– pacientul să respire pe nas
– pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic
– pacientul să comunice verbal
– să se elimine riscul de complicaţii
Intervenţii autonome:
Asistenta medicala:
- recomanda repaus la pat, în cameră aerisită;
- poziţie decubit ventral (în sinuzite - favorizează scurgerea secreţiei;
- indica repaus vocal (în laringită) - se învaţă pacientul să comunice în scris, reluarea vocii se face treptat de la
şoptit la voce normală;
- asigura de lichide calde;
- observa, masoara noteaza functiile vitale;
- alimenteaza pacientul corespunzator calitativ si cantitativ;
- învaţă pacientul să-şi exprime pe rând fiecare necesitate;
- la sugar se aspiră secreţiile cu o pară de cauciuc;
- educa pacientul să evite: băuturile reci, vaporii iritanţi, alcoolul, fumatul, condimentele.
Intervenţii delegate:
– participă la puncţia sinusală
– administrează medicaţia presrisă de medic:
– instilaţii cu antihistaminice (în rinitele alergice)
– instilaţii cu soluţii dezinfectante astringente (în rinitele infecţioase)
– inhalaţii
– aerosoli
– antibiotice
– pregătirea psihică şi fizică pentru intervenţii chirurgicale de deviaţie de sept nazal, vegetatii adenoide.

111
 48.INGRIJIREA PACIENTILOR CU AMIGDALITA
Amigdalita este o infectie sau inflamatie a amigdalelor palatine. Amigdalele sunt mase de tesut limfatic
situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din sistemul imun al organismului.
Poate fi acuta sau cronica, fiind determinate in mod deosebit de streptococ hemolitic.
Culegerea datelor
 circumstante de aparitie:
- anotimpul rece
-schimbari bruste de temperatura
-frecventa crescuta la copii
-persoane astenice, convalescente cu rezistenta scazuta
 Manifestari de dependenta: {semne si simptome posibile)
- febra, 38,3 C sau mai inalta
- respiratie urat mirositoare,
- noduli limfatici cervicali (noduli prezenti in zona gatului) inflamati;
- amigdale rosii, amigdale sensibile si inflamate , acoperite total sau partial cu puroi, suprafete sangerande pe
suprafata amigdalelor, prezenta culturilor bacteriene pe suprafata amigdalelor;
- dificultati la inghitire,
- cefalee (dureri de cap),
- dureri abdominale,
- persistenta respiratiei orale, a sforaitului sau a unei voci nazale, groase, ragusite
- semne de deshidratare precum uscarea gurii si a limbii si oligurie (prezenta unui volum urinar scazut).
Complicatii importante: reumatismul articular acut (boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor
streptococului beta hemolitic grup A, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii).
Inflamatia faringelui poate fi insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (aflux excesiv de
sange la nivelul nasului), catar (secretii apoase nazale) nazal, stranut si tuse( etiologia este cel mai probabil virala).
Investigatii
- test rapid streptococic si/sau efectuarea unei culturi bacteriene, teste inflamatorii: ASLO, PCR, Fibrinogen,
VSH, hemoleucograma.
Probleme;
- disconfort
- alterarea respiratiei si circulatiei,
- hipertermie,
- fatigabilitate,
- incapacitatea de a se alimenta,
- risc de complicatii - flegmon amigdalian.
Obiective:
- pacientul sa afirme stare de bine fizic si psihic;
- sa aiba respiratie libera, usoara, eficienta;
- pacientul sa se poata alimenta pe cale naturala;
- pacientul sa-si menjina temperatura corpului in limite ftziologice ;
- sa nu intervina complicatii.
Interventii:
Asistenta medicala:
- asigura repausul la pat in camera calda, cu umiditate corespunzatoare, pe fata anterioara a gatului aplica
comprese alcoolizate;
- asigura alimentatie lichida (ceai, zeama de compot, lapte, supe , caldute)
- in perioada febrila; alimentatia se imbogateste cu alimente semiconsistente in functie de reducerea durerilor la
deglutitie;
- masoara temperatura, pulsul, respiratia;
- administreaza tratamentul:antibioticoterapie, antitermice;
- recolteaza exsudatul faringian, sange pentru cercetarea" VSH-ului, ASLO, leucogramei;
- administreaza medicatia recomandata de medic: antibioticoterapie, antitermice , antialgice .
- pregateste pacientul care prezinta flegmon amigdalian de urgenta pentru incizia si evacuarea puroiului;
- invata pacientul caruia i s-a facut incizie sa stea cu capul aplecat in fata pentru a se scurge puroiul in tavita
renala si periodic sa faca gargara cu H2O2;
- educa pacientul care prezinta amigdalite repetate sa se supuna interventiei chirurgicale pentru a preveni
reumatismul articular acut, glomerulonefrita.
- pregateste pacientul pentru amigdalectomie:
- masoara pulsul, tenstunea arteriala, respiratia, temperatura;
- recolteaza sange pentru determinarea hemoleucogramel, TS, TC
- recolteaza urina pentru examen de laborator
- ingrijeste postoperator dupa amigdalectomie:
- supraveghere permanent sase-opt ore; internare 24 ore.
112
 - asigura repausul complet la pat in decubit ventral cu capul sprijinit pe antebrat sau sezand cu capul aplecat in
fata cu tavita renala pe coapsa

Fig. 47 - Pozifia pacientului dupa amigdalectomie

- educa pacientul sa nu inghita saliva, sa nu faca miscari de deglutitie, copiii sa nu planga pentru a nu se
accentua sangerarea;
- examtneaza secretia care se scurge in tavita renala si informeaza medicul in cazul hemoragiilor mari pentru a
se relnterveni chirurgical;
- alimenteaza pacientul dupa atenuarea durerii si opririi hemoragiei cu lichide reci in inghitituri mici;
- timp de 7 zile de la intervenţie pacientul să stea în casă
- va fi avizat că în ziua a 6-a – a 8-a ar putea apărea o mică hemoragie datorită desprinderii membranelor
albicioase formate în logile amigdaliene.

113
 49.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU VEGETAŢII ADENOIDE
Se întâlnesc mai des între 3 şi 10 ani.
Vegetatiile adenoide reprezinta hipertrofia inflamatorie a amigdalei faringiene. Aceasta are un rol important
imunologic la varsta copilariei. Poate exista o predispozitie ereditara, dar si alimentatia bogata in glucide si anumiti
factori constitutionali joaca un rol important.
Culegerea datelor
Circumstanţe de apariţie
– anotimpul rece
– alimentaţie deficitară
– copii cu infecţii repetate – rinite

Manifestări de dependenţă (semne şi simptome)

– obstrucţia nazală care se accentuează cu perioadele acute ale bolii
– respiratie zgomotoasa in timpul somnului pana la sforait
– „faciesul adenoidian”: aspect de copil cu retard, respiratie orala, nas ingust, narile aspirate, respiraţie pe gură
– secreţie nazală abundentă
– astenie
– somnolenta,
– apatie,
– inapetenta
– intelect redus, scaderea performantelor scolare
– tulburări în dezvoltarea scheletică (pragnatism)
– somn agitat
– deficit ponderal
– cutia toracică deformată (torace globulos)
– scolioză
– coaste înfundate
– dezvoltarea anormala a maxilarului, avand aspectul de bolta palatina ogivala (din cauza presiunii exercitate
constant de limba asupra palatului dur),
– carii dentare, dintii vicios implantati, malocluzie dentara.
Problemele pacientului
– intoleranţă la activitate fizică
– dispnee
– insomnie
– alterarea imaginii de sine
– comunicare ineficientă la nivel afectiv şi intelectual
Obiective de îngrijire
– copilul să prezinte respiraţie pe nas
– să se alimenteze corect, să aibă somn odihnitor
– să aibă greutatea corespunzătoare vârstei
– să fie comunicativ, să se joace, să înveţe
Intervenţiile AM
– AM din ambulatoriu (creşă, grădiniţă, şcoală) va informa familia şi educatorii asupra consecinţelor negative
ale vegetaţiilor adenoide, şi va îndruma familia către medicul specialist.
– AM din serviciul ORL, ambulatoriu sau spitalicesc pregăteşte copilul pentru intervenţia chirurgicală (vezi
amigdalectomia)
– Supraveghează copilul pentru combaterea sechelelor:
– reeducarea respiraţiei
– rahitismului
– anemiei

Complicaţiile adenoiditei cronice

– oculare
– auriculare
– traheo-bronşice
– dentare şi bucale
– renale
– facies adenoidian

114
 50.ÎNGRIJIREA PACIENTEI CU VULVOVAGINITA
Vulvovaginitele sunt inflamaţii ale mucoasei vulvare, dar, mai ales, vaginale, produse de agenţi infecţioşi,
chimici, mecanici, alergici.
Sunt favorizate de lipsa de igienă, de carenţa de estrogeni. Agenţii patogeni fac parte din cei transmişi pe cale
sexuală.
Culegerea datelor
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- leucoreea (poate avea aspecte caracteristice în funcţie de cauză)
- pruritul vulvovaginal, arsuri
- vaginism, dispareunie
- modificări ale mucoasei vaginale şi vulvare
- se asociază tulburări urinare.
ProblemE
- disconfort
- alterarea imaginii de sine în legătură cu bolile transmise sexual, cu posibilitatea de a se croniciza
- deficit de cunoştinţe în legătură cu evoluţia bolii şi eventuale complicaţii
- alterare a integrităţii tegumentelor şl mucoaselor în legătură cu leziunile determinate de scurgeri, prurit
- comunicare ineficienta la nivel afectiv(alterarea vieţii sexuale în legătură cu posibilitatea transmiterii bolilor în
timpul actului sexual)
- eliminare inadecvata.
Obiective
- să nu prezinte semne de infecţie, eliminari inadecvate
- să exprime creşterea stimei de sine
- să verbalizeze cauzele bolilor
- să-şi menţină o bună igienă locală
- să exprime grija faţă de partener ca posibilă sursă de infecţie.
Intervenţii
Asistenta medicala:
- încurajează creşterea ingestiei de lichide
- asigură o dietă echilibrată, cu alimente prezentate atractiv
- asigură odihna
- instruieşte pacienta
- să se aşeze într-o poziţie care să favorizeze drenarea secreţiilor
- să nu folosească tampoane intravaginale, să nu facă irigaţii fără indicaţie medicală
- să păstreze o igienă locală corespunzătoare, să poarte lenjerie de bumbac
- să evite traumatizarea regiunii, săpunurile tari, spray-ul, sărurile de baie, pudrele deodorante cu efect iritant
- să raporteze medicului orice semne care anunţă recidiva
- să se prezinte la control medical periodic
- informează pacienta cu privire la:
- posibilitatea de reinfecţie şi de transmitere a bolii
- tratament şi modul de aplicare
- necesitatea repausului sexual pe durata tratamentului (aproximativ 10 zile)
- importanţa folosirii prezervativului
- Apreciază nivelul de suferinţă (mâhnire) a persoanei diagnosticată cu boală transmisă sexual; îşi rezervă mai
mult timp pentru a discuta cu pacienta, pentru a o asculta şi sfătui, ajutând-o să depăşească perioada de boală.

115
 51.INGRIJIREA PACIENTEI CU BOALĂ INFLAMATORIE PELVINĂ
Boala inflamatorie pelvină cuprinde infecţii ale uterului, anexelor şi peritoneulul pelvin.
Culegerea datelor
- cauze determinante: agenţi patogeni transmişi în timpul actului sexual sau a unor investigaţii, după manevre
abortive, după intervenţii chirurgicale
- cauze favorizante: nerespectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie, lipsa de igienă, tampoane vaginale
neschimbate mai mult de patru ore, leziuni de grataj, debilitate fizică generală, diabet.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- durere în hipogastru sau în fosa iliacă, în - tulburări urinare;
funcţie de localizare; jenă, senzaţie de greutate; - balonare, greţuri, uneori vărsături, influenţarea
- dureri la contactul sexual (dispareunia); tranzitului intestinal când este interesat peritoneul
- leucoree prezentă sau absentă, alteori în pelvin;
cantitate redusă; - tulburări menstruale;
- febră în formele acute; - oboseală, indispoziţie, cefalee.
Investigatii:
- examen pelvin,
- examenul secretiei vaginale si a culturilor prelevate de la nivelul colului uterin,
- ecografie.
Probleme
- alterarea confortului din cauza durerii
- deficit de cunoştinţe în legătură cu evoluţia, complicaţiile şi îngrijirile ulterioare
- hipertermie
- alterarea vieţii sexuale în legătură cu bolile transmise sexual şi cu durerea
- potenţial deficit de volum lichidian în legătură cu greţurile şi vărsăturile
- alterarea eliminarilor urinare in legatura cu inflamatia pelvina
- intoleranta digestiva in legatura cu inflamatia peritoneului pelvin.
Obiective
Pacienta
- să exprime diminuarea sau dispariţia durerii;
- să demonstreze cunoştinţe despre cauzele, evoluţia şi complicaţiile bolii;
- să-şi menţină volumul de lichide în limite normale;
- să explice necesitatea întreruperii relaţiilor sexuale pe perioada tratamentului;
- sa fie echilibrata hidroelectrolitic;
- să -si regleze eliminarea urinara;
- sa prezinte o stare de bine fara greturi si varsaturi.
Intervenţii
Asistenta medicala:
- se preocupă de asigurarea condiţiilor de odihnă şi relaxare, creşterea confortului:
- repaus fizic, poziţie relaxantă - igienă locală
- ajutor din partea familiei - apreciază nivelul de cunoştinţe al pacientei
- calmarea durerii cu antialgice şi gradul de anxietate
- discută cu pacienta:
- posibilitatea apariţiei unor complicaţii: (durerea cronică, sterilitatea şi/sau sarcina ectopică)
- riscul alterării sănătăţii prin parteneri sexuali multipli.
- informează pacienta cu privire la:
- bolile transmisibile sexual şi prevenirea acestora
- importanţa tratamentului şi controlului medical
- importanţa creşterii aportului de lichide în caz de febră, vărsături
- administrează tratamentul cu antibiotice şi antiinflamatorii conform prescripţiei medicale; montează la nevoie
perfuziei endovenoasă
- instruieşte pacienta:
- să evite ortostatismul prelungit, frigul, umezeala;
- să combată constipaţia deoarece favorizează congestia pelvină;
- să poarte lenjerie de bumbac, să nu introducă tampoane intravaginale;
- măsoară temperatura, pulsul, tensiunea arterială, înregistrează valorile in foaia de temperatura.
- educa pacienta pentru:
- convingerea partenerului de a urma tratamentul pentru bolile cu transmitere sexuala (BTS)
- evitarea raporturilor sexuale pana la terminarea tratamentului si disparitia infectiei.
- - folosirea unui alte metode de contracepție în afara dispozitivelor intrauterine.
- respectarea masurilor de prevenire: raporturi sexuale protejate. utilizarea prezervativului( reduce, desi nu
elimina complet riscul de a contracta o boala cu transmitere sexuala); persoanele cu risc crescut trebuie sa efectueze
periodic teste de depistare a BTS.

116
 52. INGRIJIREA PACIENTEI CU FIBROM UTERIN
Tumorile genitale reprezintă formaţiuni chistice sau solide, benigne sau maligne, localizate la nivelul aparatului
genital feminin.
Se dezvoltă lent la început, fără simptome, apoi, pe măsură ce cresc, apar tulburări menstruale, leucoree, durere.
Cele mai frecvente sunt: fibromul uterin, chistul ovarian, cancerul ovarian, leziunile precanceroase, cancerul de
col.
Fibromul uterin este o tumoare benigna constituita din tesuturi analoage celor care alcatuiesc miometrul- fibre
musculare netede, tesut conjunctiv, si vase sanguine -care se dezvolta in tesutul muscular uterin. Fibromul se poate
dezvolta in interiorul cavitatii uterine, la exteriorul uterului sau in grosimea peretelui acestuia.
Fibromul mai este numit si tumora fibroasa, fibromiom, leiomiom sau miom, dar acesta nu este o tumora
maligna ci o leziune distrofică.
Culegerea datelor
- apare de obicei dupa varsta de 35 ani; 20% dintre femei sunt purtatoare de fibrom uterin.
- cauzele care determină fibromul nu sunt cunoscute, dar sunt incriminați o serie de factori favorizanți:
-factorul hormonal - este principalul factor etiologic, hiperestrogenemia favorizeaza aparitia fibromului uterin.
-paritatea - este mai frecvent la nulipare
-factorul rasial - mai frecvent la negrii
-obezitatea, hipertensiunea arteriala, distrofia mamara se asociaza cu fibromul uterin;
- exista predispozitie familiala.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- Hemoragiile(sângerarea) : menoragie prelungita, cu cheaguri în formele submucoase, tulburări menstruale
(metroragii) care să determine anemie; deci menometroragii; sunt explicate prin leziuni distrofice ale endometrului;
- durerea sub forma de apasare pelvina in fibroamele mari sau durere propriu-zisa in fibroamele complicate;
- leucoreea datorata vaginitei asociate; se mai descrie “hidroree intermitenta”in fibroamele submucoase, pioree
daca se sfaceleaza polipi fibrosi;
- alte manifestari : varice, edeme ale membrelor inferioare, tulburari urinare (polakiurie, tulburari de evacuare
vezicala, retentie acuta de urina, incontinenta urinara) datorata compresiei exercitata de fibrom sau suprainfectiilor
adaugate si tulburari digestive (constipatie, tenesme rectale);
- marirea in volum a abdomenului;
- manifestari în timpul sarcinii cu care se asociază: avort spontan, nastere prematura, distocii, placenta praevia.
Fibromul poate masca prolapsul genital.
Surse de dificultate
Factori etiologi şi de risc:
-factori de mediu: poluare, radiaţii, noxe profesionale
-psihici: stres
-bio-fiziologici: tulburări hormonale
-sociali: locul de muncă şi relaţiile interumane de la locul de muncă, relaţiile familiale
-spirituali: obiceiuri şi ritualuri religioase
-culturali: influenţa mediului cultural
Investigatii paraclinice:
- Histerometria - masurarea cavitatii uterine;
- Ecografia-transvaginala sau transabdominala;
- Urografia UIV poate evidenția deviația uterului, UHN (ureterohidronefroza) prin compresia ureter, rinichi
mut;
- Chiuretajul uterin biopsic – evidențiază modificările endometrului;
- Laparoscopia – stabilește localizarea fibromului;
- Radiografia abdominala simpla;
- Colposcopia si examenul citologic Babes-Papanicolau – obligatorii;
- histerosonograma se realizează prin umplerea uterului cu o solutie sterilă salină în timpul unei ecografii
transvaginale şi poate evidenţia cavitatea uterină deformată, un nodul care proemină în cavitate sau un nodul
intracavitar pediculat.
Probleme
- disconfort din cauza durerii;
- eliminare vaginala inadecvata din cauza distrofiei mucoasei uterine;
- alterarea eliminarilor urinare legata de prezenta tumorii benigne de dimensiuni mari;
- alterarea eliminarilor digestive legata de prezenta tumorii benigne;
- cunoştinţe insuficiente despre boală legata de teama, neliniste;
- alterarea confortului psihic (anxietate) în legătură cu investigaţiile şi cu diagnosticul;
- teama în legătură cu intervenţia chirurgicala;
- posibilă alterare a relaţiilor sexuale din cauza tratamentului, scăderii libidoului după operaţie, dispareuniei
determinată de scăderea estrogenilor;
- posibilă alterare a imaginii de sine din cauza operaţiilor mutilante (histerectomie, anexectomie);

117
 - vulnerabilitate;
- risc de complicaţii acute
- risc de complicaţii cronice
- refuzul de a accepta schimbarea stilului de viaţă.
Obiective
Pacienta:
- să prezinte stare de confort fizic si psihic;
- să elimine normal;
- să cunoască şi să înţeleagă importanţa controlului medical periodic;
- să cunoască tehnica investigaţiilor;
- să accepte diagnosticul;
- să participe la pregătirea preoperatorie, la îngrijirea postoperatorie;
- să poată reveni la o viaţă a cuplului normală;
- să accepte limitările;
- să accepte noua imagine corporală;
- să-şi poată îndeplini rolul obişnuit;
- să se simtă în siguranţă;
- să accepte schimbarea stilului de viaţă;
- să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală.
Intervenţii
- comunica cu pacienta: informare, explicaţii oferite în legătură simptomatologia, evoluţia şi complicaţiile bolii,
importanţa tratamentului
- pentru depistarea precoce a afecţiunilor tumorale, asistenta medicala sfătuieşte femeia să se prezinte periodic la
control ginecologic şi la primele semne de boală;
- asigura condiţii de mediu si siguranta;
- recomanda pacientei repausul la pat, pozitie confortabila;
- pregateste pacienta pentru tamponament vaginal, chiuretaj hemostatic, investigatii specifice;
- supravegheza functiile vitale;
- urmareste caracteristicile eliminarilor si informeaza medicul atunci cand sunt modificari;
- constientizeaza pacienta in legatura cu importanta mentinerii curate a tegumentelor si mucoaselor, pentru
prevenirea complicatiilor;
- asigura alimentatia adecvata;
- pentru scăderea anxietăţii şi a fricii legate de operaţie:
• câştigă încrederea pacientei;
• o încurajează, îi explică desfăşurarea unor investigaţii, o însoţeşte în timpul efectuării acestora;
• ajută pacienta să accepte operaţia;
• facilitează prezenţa familiei, a persoanelor semnificative pentru pacientă;
• ajută membrii familiei să înţeleagă starea psihologică a pacientei şi nevoia de ajutor;
• îşi rezervă mai mult timp pentru a sta cu pacienta, a-i observa comportamentul, reacţiile;
- realizeaza o cale de acces endovenos(cateter), instaleaza si urmareste perfuzia;
- administreaza medicatia prescrisa de medic si urmereste efectul acesteia;
- asigură supravegherea postoperatorie pentru prevenirea complicaţiilor;
- explică recomandările medicale efectuate la externare cu privire la:
• evitarea efortului fizic( ridicarea greutăţilor, condusului) autoturismului şi şederea prelungită în maşină
• evitarea relaţiilor sexuale 4-8 săptămâni
• igiena locală şi controlul medical.
• continuarea tratamentului în funcţie de terapia stabilita.

118
 53.INGRIJIREA PACIENTELOR CU TUMORA OVARIANĂ
BENIGNĂ
I. Clasificare:
- chistice: seroase, mucinoase si dermoide;
- solide: active sau inactive endocrinologic.
Culegerea datelor
Chistul ovarian este frecvent întâlnit în perioada cuprinsă între pubertate şi menopauză. Dacă chistul persistă
mai mult de 60 de zile (în condiţiile unui ciclu menstrual normal), atunci acesta este considerat un chist organic. Dacă
tumora chistică dispare în această perioadă, cu sau fără tratament medical, atunci este un chist funcţional.
Chisturile funcţionale sunt chisturi foliculare şi chisturi luteinice. Ele sunt structuri tranzitorii, expresia unor
anomalii de ovulaţie.
Manifestări de dependenţă (semne şi simptome):
- durerea pelvină;
- tulburări de menstruaţie: amenoree, menometroragii;
- tulburări urinare: polakiurie, disurie;
- - dispareunie;
- tulburări digestive: constipaţie, balonări postprandiale, senzaţie de plenitudine.
Sindromul ovarelor polichistice (Stein-Leventhal):
Sindromul ovarelor polichistice se caracterizează prin prezenţa următoarelor elemente:
- amenoree sau oligomenoree;
- infertilitate;
- ovare polichistice bilaterale.
- hirsutismul şi obezitatea sunt prezente la peste 50% dintre femei. Apariţia acestei afecţiuni se datorează unei
disfuncţii hipotalamo-hipofizare care este urmată de anovulaţie.
Investigaţii paraclinice:
- radiografia abdominală pe gol pune în evidenţă în interiorul chisturilor dermoide prezenţa de ţesuturi
radioopace (oase, dinţi);
- sunt de o reală utilitate pentru diagnostic investigaţiile imagistice: ecografia, tomografia computerizată şi
rezonanţa magnetică. Alte investigaţii sunt necesare pentru depistarea unor eventuale complicaţii: urografia,
cistoscopia şi rectoscopia.
-diagnosticul de certitudine şi excluderea unui eventual cancer presupune efectuarea celioscopiei şi a
laparoscopiei.
Complicatii ale tumorilor ovariene benigne:
-torsiunea completa
-torsiunea incompleta
- ruptura
- hemoragie / menoragie / metroragie
- stare de soc
- malignizarea.
Probleme
- disconfort din cauza durerii;
- alterarea eliminarii urinare din cauza compresiunii;
- anxietate în legătură cu investigaţiile şi cu diagnosticul - teama în legătură cu intervenţia;
- alterarea functiei si rolului sexual din cauza tratamentului, scăderii libidoului după operaţie, dispareuniei
determinată de scăderea estrogenilor;
- posibilă alterare a imaginii de sine din cauza operaţiilor mutilante ( anexectomie).
Obiective
Pacienta să:
 exprime creşterea stimei de sine
 prezinte o stare de confort
 prezinte tegumente şi mucoase integre
 prezinte eliminări urinare normale
 să nu prezinte complicaţii acute
 să nu prezinte complicaţii cronice
 se simtă în siguranţă
 accepte şi să urmeze tratamentul
 prezinte interes faţă de schimbarea stilului de viaţă
 prezinte cunoştinţe suficiente despre boală
Intervenţii
Intervenţii autonome
 comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie, importanţa
tratamentului atât pentru ea cât şi pentru partener, administrarea medicamentelor, restricţii impuse de boală;
119
  monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză, scaun;
 asigurarea condiţiilor de mediu;
 asigurarea igienei;
 alimentarea;
 hidratarea;
 asigurarea poziţiilor;
 mobilizarea;
 prevenirea complicaţiilor;
 educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie,
importanţa tratamentului, administrarea tratamentului, importanţa igienei genitale, respectarea recomandărilor
medicale;
 pregatirea pentru investigatii;
 pregatire preoperatorie;
 ingrijiri postoperatorii.
Intervenţii delegate.
• Recoltări produse biologice ;
• Administrarea medicaţiei prescrise.

120
 54.INGRIJIREA BOLNAVULUI CU ENTEROCOLITA
Enterocolita este o afectiune a tractului digestiv determinata de infectii diverse, cu bacterii, virusuri, ciuperci,
paraziti.
Printre agentii etiologici ai enterocolitelor acute sunt de amintit :
 bacterii - Salmonella, Shigella, Escherichia coli, Campylobacter etc.
 virusuri - enterovirusuri, rotavirusuri, virusul Norwalk, adenovirusuri
 ciuperci - candida, in special la pacientii imunodeprimati sau care au primit anterior tratamente prelungite cu
antibiotice
 paraziti - Giardia lamblia (cu frecventa mare a infestarii in randul populatiei, dar nu intotdeauna cu
manifestari clinice), Balantidium coli, Blastocystis homnis, Cryptosporidium (diaree aparuta la persoanele cu
imunodepresie), Entamoeba histolytica (produce dizenteria amibiana, intalnita in zonele tropicale)
Patrunderea in organism a agentilor infectiosi se face pe cale orala, prin intermediul apei, alimentelor sau
mainilor murdare, contaminate. Unii vectori (muste, gandaci, rozatoare, etc.) pot vehicula si imprastia
microorganismele pe o distanta mare. Prin urmare se pot imbolnavi intr-un anume moment toti cei care au consumat un
anume aliment contaminat sau apa dintr-o sursa contaminata, precum si cei care au venit in contact direct cu acestia
nerespectand regulile de igiena elementare.
Culegerea datelor:
- cei mai predispusi sunt copiii.
Se cer informatii pentru a depista izvorul de infectie:
- ce alimente s-au consumat?
- Unde este sursa de apa potabila?
- Cine din anturaj, familie, prieteni a mai avut boala?
- Daca exista si daca au fost respectate conditiile de igiena corespunzatoare?
Manifestarile obisnuite ale enterocolitei sunt emisia de scaune numeroase, moi, insotite sau nu de greata, varsaturi,
dureri abdominale, febra, frisoane, alterarea starii generale.
Manifestarile generale sunt date fie de diseminarea agentului infectios ori a toxinelor acestuia in tot organismul,
fie - cel mai frecvent - de pierderile importante de apa si minerale, consecinta diareei si a varsaturilor.
Probe de laborator:
-Coprocultura: pentru identificarea germenului bacterian causal si sensibilitatea la antibiotice a cestuia prin
efectuarea antibiogramei
-Hemoleucograma: evidentiaza leucocitoza cu neutrofilie in infectiile bacteriene
-Ionograma serica: in formele grave,urmarind stabilirea pierderilor hidroelectrolitice si echilibrul acido-bazic.
Probleme:
- discomfort abdominal din cauza durerilor, greturilor, varsaturilor.
- Hipertermia produsa de agentii infectiosi.
- Intoleranta digestiva.
- Deficit de volum de fluide dia cauza febrei, varsaturilot, diareii.
- alterarea nutritiei prin deficit de lichide in raport cu nevoile organismului.
- Deficit de autoingrijire datorita slabiciunii.
- Risc de complicatii.
Obiective de ingrijire:
- izolarea pacientului.
- identificarea agentului patogen( din materii fecale, sila).
- limitarea propagarii infectiei.
- asigurarea confortului pacientului.
- mentinerea starii de nutritie.
- mentinerea unor eliminari normale.
- mentinerea temperaturii normale a corpului.
- asigurarea ingrijirilor igienice.
- instruirea pacientului sa respecte regimul dietetic.
Masurile care trebuie luate pentru limitarea propagarii bolilor infectioase digestive :
- depistarea precoce a surselor de infectie pentru limitarea propagarii infectiilor.
- izolarea pacientului pentru indepartarea apei, desfintarea izvorului de infectie.
- distrugerea agentilor vectori elimina bolile transmise de ei.
- aplicarea masurilor de profilaxie pentru igiena apei si a alimentelor.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE
1. Urmarirea evolutiei manifestarilor digestive:
-numarul si aspectul scaunelor
-numarul si aspectul varsaturilor

121
 -durerile abdominal
-modificarile aparute in starea generala a copilului
-aparitia sau scaderea febrei
-cantarirea la interval scurte a copilului
2. Stabilirea planului de realimentare progresiva cu alimente premise si controlarea respectarii lui de catre
bolnav si de catre familia acestuia.
3. Recoltarea probelor de laborator mentionate si inregistrarea rezultatelor.
4. Montarea unei perfuzii endovenoase de rehidratare,la indicatia medicului.Urmarirea ritmului in care aceasta
se desfasoara si cum este tolerate.
5. Efectuarea tratamentului si urmarirea modului cum acesta este tolerat
-eventualele reactii secundare de semnalat.
6. Pentru o periada de timp variabila,va recomanda abtinerea de la alimentele’’cu risc’’
-prune,porumb,pepene,pere
-caise verzi,ceapa,usturoi,seminte,varza
-fasole uscata,salata de vinete,conopida,
-sucuri,sosuri grase,lapte batut
-inghetata,crème de cofetarie,torturi.

122
 55.ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU BOALA ADDISON
Boala Addison sau insuficienta suprarenala cronica este determinate de incapacitatea glandelor de a produce si
secreta glucocorticoizi, hormoni ce afectează funcţionarea tuturor organelor din corpul uman.
1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea documentelor
medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete,
discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si masu
rato rile a ntropometrice).
Afecţiunea este determinate de o tumora a glandei suprarenale, de obicei benigna, ce sectei a aldosteron si alti
corticoizi.
Boala apare mai frecvent intre 30-50 ani.
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata,
tegumentele nemodificate, semnele' vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna normale,
comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
- oboseala uşoara la început, care apoi se cronicizeaza;
- slăbirea musculaturii;
- lipsa poftei de mancare;
- varsaturi si dureri abdominale;
- pierdere in greutate de 10-15 kg.;
- diaree rezistenta la dieta si medicatie;
- pierdere mare de apa si electroliti: TA scade sub 100 mm Hg si scade pana la lesin;
- ameţeli si acufene; fulburari de echilibru si vedere;
- manifestări nervoase: iritabilitate, apatie, negativism;
- hiperpigmentarea tegumentelor si mucoaselor;
- modificări sexuale: la bărbaţi scad potenta si fertilitatea, iar la femei scade libidoul si se instalează amenoreea;
- stare severa de greaţa, voma si diaree urmata de deshidratare.
2. Surse de dificultate.
Surse fizice:
• pierdera de apa si sodiu, creşterea potasiului;
• pierdere de lichide;
• oboseala musculara;
• slăbiciune;
• scăderea zahărului in sânge;
• scădere in greutate.
Surse psihologice:
• emoţii;
• iritabilitate;
• fatigabilitate;
• neadaptarea la rolul de bolnav.
Surse sociologice:
• pierderea imaginii si a stimei de sine (hiperpigmentare);
• retragere din viata sociala;
• pierderea locului de munca;
• evitarea deplasării.
Surse legate de lipsa cunoaşterii:
- neadaptarea pe termen lung la restricţiile impuse de boala;
- lipsa cunoaşterii in legătura cu evoluţia cronica a bolii si a tratamentului prelungit;
- lipsa cunoaşterii in legătura cu operaţia.
3. Problemele pacientului.
• Deficit de volum de fluide;
• Comunicare ineficienta la nivel motor;
• Circulatie inadecvata;
• Comunire ineficienta;
• Alimentatie inadecvata prin deficit;
• Alterarea eliminarilor intestinale;
• Fatigabilitate
• Vulnerabilitate fata de pericole(posibila rănire, prin cădere).
4. Obiective pe termen scurt, mediu si lung.
Pacientul sa nu prezinte modificări ale TA;
Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic;

123
 Pacientul sa poată comunica eficient;
Pacientul sa-si crească treptat capacitatea de adaptare la efort;
Pacientul sa fie ehilibrat nutritional;
Pacientul sa fie optimist si sa-si asume responsabilităţi;
Pacientul sa fie ferit de pericole;
Pacientul sa inteleaga necesitatea tratamentului;
Pacientul sa meargă regulat la control medical.
5. Intervenţii
Intervenţii proprii (autonome):
• asigurarea cantităţii de lichide pana la 3000 ml./24 ore;
• cântărirea zilnica;
• observarea semnelor deshidratării;
• observarea semnelor de hiperpotasemie;
• îndepărtarea factorilor de stres;
• asigurarea mediului de confort si siguranta;
• explicarea tehnicilor si investigaţiilor;
• încurajarea familiei pentru susţinerea pacientului;
• alternarea perioadelor de activitate cu perioade mari de odihna;
• evitarea factorilor ce pot declanşa o criza (efort fizic, frig, căldura in exces emulii).
Intervenţii delegate:
• recoltarea de sânge si urina pentru determinarea potasiului, a glicemiei, a hemogramei;
• administrarea tratamentului prescris: 2/3 din doza de hormoni se iau dimineaţa, dupa ce pacientul mananca, iar
1/3 la ora 16;
• pacientul trebuie sa aiba asupra lui, permanent, tablete de prednison sau fiole cu cortizon injectabil;
• pacientul trebuie sa aiba permanent asupra lui carnetul de sănătate in care este consemnata boala sa si doza de
medicamente ce trebuie administrata in criza;
• creşterea dozei conform prescripţiei medicului in febra, infecţii, lucrări dentare;
• recunoaşterea manifestărilor produse de dozele necorespunzatoare: greaţa, anorexie, voma, slăbiciune,
depresie, ameţeala, poliurie, scădere in greutate;
• se va adresa medicului pentru creşterea dozei;
• educarea pacientului privind regimul igieno-dietetic: dieta hiperproteica,hiperglucidica, hipersodata, evita
conservele, alcoolul, excitantele;
• repaus fizic/psihic, eliminarea tensiunilor din familie;
• educarea pacientului privind controlul medical periodic.

124
 56.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HIPOTIROIDISMUL
1. Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea documentelor
medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete,
discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si
măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata, tegumentele
nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare
eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta se manifesta prin:
• lentoare, somnolenta, indiferenta, greutate in vorbire;
• vestimentaţia este in dezacord cu anotimpul si temperatura mediului;
• facies hipotiroidian sau mixedematos cu aspect pufos, buhăit;
• gat scurt, torace globulos;
• tegumente groase, infiltrate, uscate, palid-galbui, extremităţi reci;
• unghii groase, casante, cu striatiuni;
• par subţire, uscat si rar; cade;
• forta musculara scăzuta si reflexe incetinite;
• creştere in greutate;
• alterarea dentitiei, a masticaţiei si deglutitiei, secretie salivara redusa;
• inapetenta, constipatie, meteorism;
• bradicardie si creşterea TA minime;
• intoleranta la frig; imbracat in dezacord cu anotimpul si temperatura mediului;
• infantilism genital, sterilitate, tulburări menstruale;
• tulburări de memorie, scăderea atenţiei si depresie.
2. Surse de dificultateSurse fizice:
• hipotemie;
• discomfort;
• edeme si uscăciune excesiva a pielii;
• constipatie si meteorism abdominal;
• scăderea mobilităţii.
Surse psihologice:
• letargie;
• depresie;
• scaderea intelectului;
• tulburari psihice: teama de criza, boala, operaţie.
Surse sociologice:
• dezinteres fata de propria persoana;
• deficit de comunicare.
Surse legate de lipsa cunoaşterii :
• lipsa cunoaşterii despre boala, tratament si operaţie;
• insuficienta cunoaştere de sine si a celorlalţi.
3. Problemele pacientului.
• Alimentatie inadecvata prin surplus;
• Comunicare ineficace la nivel intelectual ;
• Alterarea integrităţii tegumentelor;
• Constipatia;
• Deficit de autoingrijire;
• Circulatie inadecvata;
• Devalorizare.
4.Obiective:
• Pacientul sa demonstreze orientarea temporo-spatiala;
• Pacientul sa-si crească motivaţia pentru unele activităţi;
• Pacientul sa nu prezinte modificări ale temperaturii corpului;
• Pacientul sa participe la acţiuni de protejarea pielii;
• Pacientul sa-si reia eliminarea normala;
• Pacientul sa fie capabil sa se autoingrijeasca;
• Pacientul sa identifice factorii ce pot deregla ritmul cardiac;
• Pacientul sa identifice semnele de intoleranta la diferite activităţi;
• Pacientul sa menţină relaţii interpersonale;
• Pacientul sa cunoască regimul de viata si tratamentul necesar afecţiunii.
5.Intervenţii.

125
 - evaluarea nivelului de conştienta al pacientului prin orientare in timp si spaţiu;
- menţinerea unui mediu sigur, nestresant;
- asigurarea confortului prin: o camera calda, haine mai groase;
- măsurarea si notarea temperaturii corporale;
- ajutarea pacientului in ingrijirea tegumentelor si creşterea mobilităţii;
- asigurarea eliminărilor intestinale prin creşterea cantităţii de lichide si a fibrelor alimentare;
- respectarea intimităţii pacientului si stimularea autoingrijirii;
- măsurarea TA, pulsului, observarea edemelor.
Îngrijiri postoperatorii specifice în intervenţia pe tiroidă
Abordul chirurgical al glandei tiroide este indicat în distrofia endemică tireopată, adenomul tiroidian,
hipertiroidismul şi neoplasmul tiroidian.
Dacă intervenţia s-a făcut sub anestezie generală este de dorit ca la sfârşitul operaţiei bolnavul să fie detubat.
Pacientul va fi transportat în secţia de terapie intensivă şi aşezat în poziţie semişezândă cu capul uşor flectat.
Până la trezirea completă din anestezie se va administra 0 2 pe sonda nazală şi calmante ale durerii, monitorizarea
pulsului, TA, ECG; menţinerea perfuziei cel puţin 24 de ore, cu asigurarea aportului hidric, supravegherea
pansamentului şi a aspectului drenajului din loja tiroidiană, sunt câteva elemente de terapie indispensabile în chirurgia
glandei tiroide. Cu toată pregătirea preoperatorie, la bolnavul operat pentru hipertiroidie, în primele 24 de ore post-
operator se poate declanşa criza tireo-toxică. Se impune deci, ca la aceşti bolnavi, să fie monitorizate pulsul, TA, ECG,
presiunea gazelor sangvine, respiraţie (amplitudine, frecvenţă), temperatură. Abaterea de la normal a oricăreia din
aceste constante (agitaţie, febră, tahicardie, extrasistole, HTA) poate fi un semn de declanşare a crizei.
Dacă este cazul, protezarea ventilatorie.
În intervenţiile pe tiroidă cu evoluţie favorabilă, după 24 de ore poate fi reluată alimentaţia per os, iar dacă tubul
de dren este neproductiv, se poate suprima după 24-48 de ore, iar firele după 5-6 zile.
Uneori, la 2-3 zile după intervenţie poate apărea o hiperexcitabilitate neuromusculară care trebuie să sugereze o
interesare paratiroidiană (traumatizare). Efectul favorabil al administrării de calciu este proba farmacologică clară a
suferinţei paratiroidiene.

126
 57.ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU FRACTURI, LUXATII, ENTORSE
PRIM AJUTOR
LEZIUNI OSTO-ARTICULARE
Sunt leziunile cele mai frecvente in accidente rutiere, casnice sau indiferente, de mare diversitate si cu grade
diferite de gravitate.
Primul ajutor este posibil, obligatoriu si – cu toata diferenta dintre leziuni – mult asemanator.
Acest ajutor este unitar: reducere, imobilizare, transport. Deci se vor deosebi fracturile de entorse si luxatii, fara
radiografie.

ENTORSELE-sunt leziuni periarticulare (in jurul unei articulatii) produse prin miscari brutale, neobisnuite,
fortate ale capsule articulare si ale ligamentelor, printr-o mobilizare dincolo de miscarea normal a articulatiei.
In functie de violenta impactului, entorsele pot fi:
- usoare ( gr. I ) – fara leziuni vizibile dar cu durere persistenta. Pot aparea semnele inflamatiei locale: rubor
(roseata), dolor (durere) si tumor (edem sau umflatura)
- medii si grave (gr. II si III) – semnele de gradul I se amplifica cu miscari anormale in articulatii datorate
rupturilor ligamentare si capsulare; apare un element in plus: umflatura este exagerata datorita hematomului produs
(hemoragie locala).
Caracteristic pentru entorse, indiferent de gravitatea lor, este INTEGRITATEA ARTICULATIEI SI A
OASELOR.
Primul ajutor consta in imobilizarea articulatiei respective cu ajutorul unei fese si un presnit alcoolizat. Ulterior
este important repausul articulatiei cateva zile.

LUXATIILE au acelasi mecanism de producere ca entorsele, cu ruptura capsulei si a ligamentelor articulare,

capetele osoase iesind in afara articulatiei. Miscarea in articulatie este imposibila si nu trebuie fortat acest lucru. Este
posibila asocierea luxatiei cu fracturi sau fisuri ale vaselor articulatiei. De aceea, orice luxatie de orice fel, trebuie
imobilizata fara interventii – uneori periculoase.
In functie de gradul lor, luxatiile sunt:
- subluxatii – usor de redus
- luxatii adevarate – cu deformari locale vizibile si greu de redus
Cele mai frecvente luxatii intalnite in practica curenta:
- luxatia temporo-mandibulara
- luxatia umarului (scapula-humerala): este cea mai des intalnita, cel mai des recidivanta, foarte dureroasa; daca
nu se reduce, se imobilizeaza in pozitia in care se luxeaza
- luxatia soldului (coxo-femurala): trebuie redusa la spital, imobilizare provizorie
Ele pot aparea si la alte articulatii: mana, degete, cot, genunchi…
Primul ajutor consta in:
- calmarea durerilor (numai injectabil) deoarece luxatiile de care am amintit se reduc sub anestezie generala
pentru a se realiza relaxarea musculara
- imobilizare provizorie in functie de articulatia afectata (asemanator fracturilor)
Se pot complica de la inceput cu fracturi, leziuni vasculare sau nervoase, leziuni capsulare si ligamentare ce se
interpun in articulatie, ceea ce face ca reducerea sa nu se obtina si sa necesite interventie chirurgicala.

FRACTURILE=intreruperea partial (fisura) sau totala a continuitatii unui os din cauza unui traumatism.
Alaturi de plagi si contuzii, fracturile sunt leziuni mai frecvente, mai grave, cu evolutie mai indelungata, cu
terapie cel mai adesea chirusrgicala, cu posibilitati de complicatie, chiar pe viata.
orice fractura trebuie considerate si tratata cu seriozitate, nu superficial.
Indifferent de mecanismul de producer, fracturile pot fi:
a. fracturi inchise – fara rana a tegumentelor
b. fracturi deschise – cu leziuni ale pielii, cu sangerari si uneori cu strapungeri de catre fragmentele osoase
II. a. fracturi simple – cu o singura linie de fractura
b. fracturi duble – cu mai multe fragmente
Semnele fracturilor sunt:
-mobilitate anormala intr-un segment osos, pana acum rigid.
-crepitatii osoase la nivelul oaselor fracturate
-lipsa transmiterii miscarilor pe intregul traect al osului fracturat (segmentul inferior nu mai raspunde miscarii)
-denivelare la palpare la nivelul fracturii
-durere puternica ce poate fi in punct fix sau la nivelul intregului membru
-impotenta functionala a membrului fracturat
-daca este fractura deschisa – leziuni ale tesuturilor moi, tegumentelor, plagi - sangerari
In primul ajutor al fracturilor tinem seama de:

127
 -atentie prioritara leziunilor asociate fracturii (daca exista) care ameninta viata (starea functiilor vitale)
-se efectueaza hemostazia (oprirea hemoragiei in leziunile sangerande, mari, vizibile) – la fracturile deschise
-daca pacientul este socat prestam manevrele de desocare
Incepand cu aceste principii ce trebuiesc respectate, inlaturam dictonul: “sa nu ridicam un accidentat neglijat, sa
nu transportam un muribund si sa nu ajungem la spital cu un mort”.
Daca starea generala a accidentatului permite primul ajutor al fracturii, acesta va cuprinde:
reducerea fracturii (in ax) – daca se poate imobilizare provizorie,transport imediat la un serviciu de specialitate.
Nici un fracturat nu este mobilizat, transportat, fara imobilizare provizorie care impiedica miscarile in focarul de
fractura, reducand durerea, deci combatem socul.
Imobilizarea provizorie, ca si cea definitive, respectiv imobilizarea articulatiilor supra si subadiacente focarului
de fractura.
Fractura de antebrat - necesita imobilizarea pumnului si a cotului.
Fractura de humerus – necesita imobilizarea umarului si a cotului.
Fractura de gamba (tibia si peroneul) – imobilizarea articulatiei genunchiului si a gleznei.
Fractura de femur – va imobiliza articulatia soldului si articulatia genunchiului.
Imobilizarile provizorii se executa cu atele speciale: atele Kramer (confectionate din sârma), atele pneumatice
(gonflabile) , atele vacuum. In cazuri deosebite cand aceste mijloace lipsesc, se pot folosi atele improvizate (bucati de
scandura, bastoane, bete, cartoane) ce vor fi aplicate peste haine (ca sa nu jeneze) sau infasurate in vata si tifon, panza
sau tot ce este la indemana; se fixeaza pe membrul fracturat cu ajutorul unor fese sau cordoane.
Membrele fracturate vor fi intinse in axul lor astfel:
membrul superior indoit in unghi drept din cot – imobilizat in intregime (de la umar pana la palma) sau in lipsa
unei atele, cu o esarfa legata de dupa ceafa sau intr-un bandaj ce il fixeaza de torace – tip Dessault.
pentru fracturile superioare ale humerusului – membrul superior tot asa indoit din cot in unghi drept – Dessault
– sau se poate imobiliza tip veston (se incheie nasturii la haina si se introduce mana intre nasturii vestonului) toracele
fiind folosit drept atela de baza.
membrul inferior se imobilizeaza intins – cu atele – sau se foloseste membrul inferior sanatos drept atela de
sprijin, legandu-se cele doua picioare alaturate cu fese.
fractura de clavicula – trebuie imobilizata pentru ca cele doua capete osoase sa nu traumatizeze vasele sanguine
subclaviculare; membrele superioare in unghi drept la cot si se pune o esarfa fixate cu ac de siguranta in jurul umarului
opus (in axila un rulou de vata cu talc) –
fracturile coloanei cervicale – sunt periculoase, provocand prin mobilizarea in focar paralizii definitive sau
moarte subita. Se imobilizeaza cu “guler cervical” special – coleret cuvical – sau improvizat cu doua paturi groase
rulate in dreapta si in stanga gatului si capului.
fracturile de coloana dorso-lombara – sunt foarte dureroase in punct fix. Sunt periculoase pentru ca pot leza
maduva si produce paralizii grave. Imobilizarea se face prin introducerea unei scanduri sub accidentat si apoi asezarea
acestuia pe un plan dur (daca se poate un sul sub coloana in punctual dureros). Nu se face flexie anterioara pentru a nu
se leza maduva – paralizie definitorie.
fracturile de bazin – sunt periculoase prin phematroamele ce pot aparea. In special aceasta fractura nu se
imobilizeaza; se calmeaza durerea (cum??? Cu ce???) si se fixeaza accidentatul intre doua paturi rulate sul, de la torace
la coapse in partile laterale.
Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este minimum dubla
fractura la doua coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel miscarile
segmentelor la acest nivel. Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a
segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfunda; la expir când toracele se micsoreaza fragmentul
se deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.

Imobilizarile provizorii in tipurile de entorse, luxatii sau fracturi enuntate mai sus, sunt obligatorii in acordarea
primului ajutor, insotite de un transport rapid cu confort si supraveghere la un serviciu de specialitate.
Principiul esential: “in primul rand sa nu faci mai rau si abia apoi sa salvezi”. Pacientul cu o fractura sa nu

128
ajunga la spital cu doua fracturi; cel cu fractura inchisa sa nu ajunga cu fractura deschisa sau cel cu fractura de coloana
sa nu ajunga paralizat.
De ce imobilizarea provizorie este obligatorie in acordarea primului ajutor:
- pentru a mentine axarea membrului fracturat cat mai corecta;
- pentru a reduce durerea;
- pentru a evita miscari ce pot produce lezarea vaselor (hemoragii), lezarea nervilor (paralizii), perforarea
tegumentelor si transfoarmarea in fracturi deschise.

Profilaxaia antitetanica
Este o măsură de urgență dar se poate face și la eșsntionul următor(spital)
Se face profilaxia antitetanică la orice plagă care s-a produs în urmă cu 6-9 ore.
Se aplică diferențiat:
- la persoanele sigur vaccinate sau revaccinate se administrează: ATPA=anatoxină tetanică, intramuscular 0,5
ml.o singură doză, la aceste persoane nu se administrează ser antitetanic, excepție fac politraumatizații gravi cu stare de
șoc și hemoragie, la care se administrează o doză unică ser antitetanic 3000-15.000UAI.
-la persoanele nevaccinate sau cu vaccinări incomplete :-ser antitetanic 3000-15000UAI intramuscular în doză
unică după desensibilizare
-ATPA intramuscular în altă zonă decât serul antitetanic in doză de o,5 ml.
Schema de desensibilizare:
-se injectează subcutanat 0,1ml. Sol 1/10 Ser antitetanic+ ser fiziologic.Se așteaptă 30min.
Dacă nu apar reacții locale și generale se injecteză subcutanat încă 1 ml ser antitetanic.Se așteaptă 30min.
Dacă nu apar reacții locale și generale se administrează restul cantității de ser antitetanic
Asistenta medicală va avea pregătită trusa de urgență pentru tratarea eventualelor accidente serice( șoc
anafilactic)

Imobilizarea definitiva a fracturilor

Tipuri de imobilizare definitiva :
I. Metoda ortopedica se indica în fracturile simple cu sau fara deplasare și se efectueaza prin:
• reducerea fracturii sub anestezie locala sau generala medicul stabileste; reducerea se face prin extensie - tractjune si
contraextensie;
• imobilizare in aparat gipsat, care trebuie sa întruneasca urmatoarele calitati:
• sa fie bine mulat;
• sa cuprinda articulatja de deasupra si dedesubtul focarului de fractura;
• sa lase extremitafile membrelor libere pentru a se asigura circulatia; sa nu fie prea strans; sa fie aplicat Tn pozifie
functionala.
• dupa scoaterea aparatului gipsat recuperearea functionala.
II. Metoda extensiei continue se foloseste în cazul fracturilor complicate cominutive cu traiect oblic sau spiroid si cu
deplasare.
• Mijloace de extensie: sistem compus din broșa, potcoava, cablu, scripeti, greutati.
• Contraextensia se realizeaza prin înclinarea patului și greutati.
• Extensia continua poate dura 2-3 saptamani reducerea facandu-se treptat.
• Atele speciale: tip Braun- Bohler, tip Rieunau, cu tractjune bipolara.
III. Metoda functionala de tratament urmareste salvarea vietji bolnavului fara a trata fractura.
IV. lntervenția chirurgicala este o metoda de tratament indicata în :
• fracturi care nu se pot reduce, fracturi asociate cu leziuni ale vaselor si nervilor, fracturi cu multiple focare.

129
 58.ANGIOCARDIOGRAFIA
Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavităţilor inimii cu substanţă de contrast
Scop/indicaţii
- evaluarea unor defecte valvulare;
- monitorizarea presiunilor pulmonare şi a debitului cardiac intra şi post operator;
- administrarea unor medicamente trombolitice în artera obstrucţionată;
- angioplastie cu aterectomie sau montare de stent.
Materiale necesare
Sunt în funcţie de scop şi indicaţii:
- substanţe de contrast pentru examinare radiologică;
- medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor;
- cateter în funcţia de vena cateterozată;
- materiale de dezinfecţie.
Pregătirea pacientului:
- medicul explică necesitatea procedurii şi modul de derulare;
- obţine consimţământul scris;
- pacientul nu mănâncă înaintea examenului;
- pacientul îşi goleşte vezica;
- pacientul este avertizat că în timpul injectării substanţei de contrast va simţi arsură şi durere de-a lungul venei
(15-20 secunde) din cauza concentraţiei soluţiei;
- pacientul este informat că procedura durează aproximativ o oră;
- rezultatele se primesc în 1-2 zile.
Participarea asistentului medical la procedură:
- în funcţie de scopul urmărit, se pot puncţiona vena subclaviculară, brahială sau femurală pentru cordul drept,
femurală sau brahială pentru cateterizarea cordului stâng;
- dacă este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este întâi rasă şi după aceea dezinfectată şi
puncţionată;
- în timpul procedurii, pacientul este monitorizat;
- asistentul medical serveşte materialele necesare şi observă pacientul;
- după puncţionare se introduce cateterul şi se avansează până în cavitatea cardiacă sau până în arterele
coronare;
- după injectarea substanţei de contrast, se fac radiografii care pot evidenţia: modificări anatomice ale marilor
vase sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul ventricular, defecte septale, valvulare congenitale sau
dobândite, embolii pulmonare, hipertensiunea pulmonară.
Îngrijirea după procedură
- pacientul este supravegheat atent 4-8 ore, se observă locul puncţiei (pot apărea sângerări, hematoane), pulsul,
tensiunea arterială;
- pot apărea aritmii sau alte complicaţii mai grave (AVC, IMA, infecţia locului de inserţie a cateterului);
- pacientul stă în repaus, cu membrul puncţionat întins;
- dacă pacientul nu îşi poate mişca mâna sau piciorul, acuză furnicături şi dureri, se anunţă medicul;
- se recomandă consumul crescut de lichide, pentru a favoriza eliminarea substanţei de contrast.
Alte examene radiologice
- Aortografia – introducerea prin puncţie sau cateter a unei substanţe de contrast în aortă, pentru studierea
acesteia.
- Arteriografia periferică – introducerea prin injecţie intraarterială a substanţei de contrast pe baza de iod într-o
arteră periferică.
- Flebografia – introducerea pe cale i.v. a unei substanţe de contrast diluate pentru a studia permeabilitatea venei
şi modificările peretelui.
Sunt examene de compentenţa medicului, în cadrul cărora asistentul pregăteşte materialele, însoţeşte pacientul şi
îl observă după procedură.
13.2 Tomografia computerizată toracică
Este un examen radiologic cu sau fără substanţa de contrast, care oferă secţiuni transversale ale peretelui şi
organelor intratoracice pe baza cărora se pot diagnostica o serie de afecţiuni nedectabile pe radiografia toracică
standard.
Pot fi evidenţiate:
- calcificări mici de artere coronare;
- anevrismul de aortă;
- tromboembolismul;
- limfa denopatii hilare sau mediastinale.
Pregătirea pacientului
- pacientul nu mănâncă înainte de examen;
- pacientul stă nemişcat în timpul examenului;

130
- procedura durează 60-90 minute;
- poate apărea senzaţia de claustrofobie la intrarea în aparat;
- dacă se administrează substanţa de contrast, se montează o linie venoasa, pacientul este
avertizat asupra senzaţiei de căldură;
- în timpul examenului, ascultă indicaţiile celui care face înregistrarea.
Îngrijirea pacientului după procedură
- nu sunt necesare îngrijiri speciale;
- dacă s-a folosit substanţa de contrast, este sfătuit să bea multe lichide.

131
 59. ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI ÎN REPAUS ŞI ÎN
EFORT
Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului cu ajutorul unor electrozi care
captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi ventriculelor.
Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către medic.
Tipuri de electrocardiogramă
- electrocardiograma simplă;
- electrocardiograma de efort;
- monitorizarea Holter.
a) Electrocardiograma simplă
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu e dureroasă;
- este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările asistentului medical;
- este așezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;
- membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei;
- legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.
Înregistrarea electrocardiogramei
- se fizează electrozii pentru înregistrare;
- pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel bun
conducător de electricitate;
- montarea electrozilor se face astfel:
- la nivelul membrelor:
- roşu – mâna dreaptă
- galben – mâna stângă
- verde – picior stâng
- negru – picior drept
- în zona precordiala, fixarea se face astfel:
- V1 – numit punct parasternal drept situat în spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a
- sternului;
- V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a
- sternului;
- V3 – situat între punctele V2 şi V4;
- V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă;
- V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
- V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Se înregistrează :
- 3 derivaţii bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3;
- 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF;
- 6 derivaţii procordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6;
- după ce pacientul se linisteşte , se face întâi testarea aparatului şi apoi înregistrarea propriu- zisă
- dacă aparatul înregistrează corerct, se trece la efectuarea examenului propriu-zis;
- pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;
- electrocardiograma este o succesiune de
- unde notate convenţional cu litere : P , Q , R , S , T , U
- segmente – distanţa dintre 2 unde : PQ , ST
- intervale – (unda + segment) notate QRS, PQ , QT , TP
Pe electrocardiogramă se notează:
- numele şi prenumele pacientului;183
- vârsta, înălţimea, greutatea;
- medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);
- data şi ora înregistrării;
- semnătura celui care e înregistrat;
Înterpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.
Indicaţii :
- angină pectorală;
- suspiciune de infarct sau pericardită;
- aritmii;
- evaluare în cadrul testului de efort;
- monitorizarea evoluției și a unor tratamente.
b) Electrocardiograma de efort
Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o asistentă, şi are rolul de a

132
identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la efort.
Pacientul este informat cu privire la modul de desfăşurare a testului.
Efectuarea procedurii
- se montează electrozii;
- se face mai întâi o electrocardiogramă simplă;
- este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant;
- programul durează în mod normal 20-30 minute;
- în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială;
- pacientul să aibe îmbrăcăminte lejeră;
- nu fumează înainte de test;
- mănâcă cu 2 ore înainte de de test;
- comunică medicului tratamentul care l-a luat în ziua respectivă;
- pacientul este sfătuit să anunţe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitaţii, jenă respiratorie.
Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)
Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24h prin intermediul unor electrolizi montaţi pe
toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o poartă tot timpul cât durează înregistrarea.
Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau dispar brutal: aritmii,
modificări ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.
Montarea electrozilor
- se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;
- se pun electrozi având grijă să fie bine montaţi, pentru a limita cât mai mult parazitarea înregistrării;
- se verifică dispozitivul de înregistrare;
- se declanşează înregistrarea.
Instruirea pacientului în timpul înregistrării
- pacientul are obligaţia să supravegheze cutia apratului în timpul celor 24ore;184
- nu face duş;
- duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;
- pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare: palpitaţii, oboseală mare,
efort mare;
- pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în 24ore;
- nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece modifică traseul ECG.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupa 24 ore)

133
 60.. CORONAROGRAFIA
Definitie:
Coronarografia este o tehnica de diagnosticare folosita in cardiologie pentru vizualizarea, de o maniera extrem
de precisa, a arterelor coronare care iriga inima
Scop:
 Depistarea eventualelor anomalii de circulatie sanguina la acest nivel datorate unor stenoze (ingustari) la
nivelul arterelor corornare
Dilatarea arterei coronare afectata daca exista o stenoza sau obstructive
Indicatii:
 Suspiciunea unor boli a arterelor coronare: angina pectorala, infarct de miocard sau ischemie miocardica.
 Corectarea simultana a leziunilor aflate pe arterele coronare.
Inaintea interventiilor chirurgicale pe cord deschis
Pregatirea materialelor necesare:
 Sonde de explorare – catetere lungi si suple
 Solutie injectabila de constrast pe baza de iod
 Comprese sterile
 Ace sterile
 Seringi sterile
 Cateter steril
 CD. pentru inregistrarea procedurii
Pregatirea mediului
 Examenul se realizeaza intr-o sala de radiologie adaptata cu:
 Un aparat de radioscopie ce emite raze X cu un sistem de vizualizare in timp real, fixat pe o curba mobila
 Masa mobila pe care se intinde pacientul si care se poate glisa sub aparat
 Sistem de vizualizare si de inregistrare a examenului
 Dezinfectia aerului cu ajutorul radiatiei ultraviolete
Utilizarea unor substante cu actiune antibactericida
Pregatirea pacientului:
 Pregatirea psihica:
 Pacientul va fi informat despre necesitatea procedurii
 Se vor relata beneficiile si riscurile acestei proceduri
 Se obtine consimtamantul informat
 Pregatirea fizica:
 Pacientul va fi epilat in zona inghinala si femurala
 Se va monta o perfuzie
 Pacientul nu are voie sa manance in dimineata examinarii
 Pacientul este condus in sala de radiologie unde se efectueaza procedura
 Se aseaza pacientul dezbracat pe masa de examinare
 Este pusa in functiune o electrocardiograma de supraveghere continua a EKG
 Se badijoneaza abdomenul si regiunea inghinala cu lichid antiseptic
Se acopera pacientul cu un camp steril
Pregatirea asistentei medicale:
 Va purta boneta, masca, se va spala pe maini, apoi le va dezinfecta, isi va lua halat si manusi sterile
 Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise
 Sa cunoasca eventualele alergii ale pacientului
 Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
Sa pregateasca materialele necesare tehnicii
Executia tehnicii propriu-zise - etapele de executie:
 Se efectueaza de catre medic
 Se efectueaza o anestezie locala in regiunea inghinala dreapta
- mai rar in cea stanga sau in brat
- pentru a introduce fara durere sonda utilizata la coronarografie (o sonda de 2 mm in diametru)
 Medicul va perfora artera din zona inghinala si va introduce un mic tub prevazut cu un suport de fixare.
 Prin acest tub va fi introdusa sonda ce va urca prin aorta pana la inima, fara ca pacientul sa simta ceva
 Medicul va injecta un produs de contrast (care face vasele vizibile la radiografie) in arterele coronare stanga si
dreapta
 Pacientului i se va cere sa inspire, sa tina aerul in piept si sa tuseasca
 Dupa ce examinarea arterelor coronariene s-a incheiat, sonda va fi introdusa in ventricolul stang pentru a fi
analizate miscarile miocardului
 Va trebui introdusa din nou substanta de contrast, care poate determina o senzatie de caldura in corp.
Ingrijirea pacientului dupa tehnica:
 Pacientul va fi condus in sala de pregatire, unde va trebui sa mentina piciorul intins in asteptarea medicului
care va scoate tubul din artera
 Trebuie sa apese puternic cu mana la locul interventiei pentru a preveni formarea unui hematom
134
  Asteptarea dureaza 5-15 minute sau mai mult daca s-a administrat un medicament care sa fluidifice sangele.
 Se va aplica un pansament, o compresa, eventual un saculet cu nisip
 Pacientul trebuie sa ramana culcat in urmatoarele cateva ore fara sa plieze piciorul si fara sa faca efort
 Daca tuseste sau stranuta trebuie sa apese cu mana pansamentul din zona inghinala
 Asistenta va verifica regulat T.A .si P. si locul in care s-a efectuat punctia. Aceste controale se vor efectua la
intervale din ce in ce mai mari de timp
 Piciorul cu pansamentul trebuie sa stea nemiscat pana a doua zi dimineata.
Daca la locul punctiei totul este in regula si pansamentul este scos, pacientul se poate ridica si poate fi externat
Notarea tehnicii in foaia de observatii:
 se noteaza procedura in registrul salii de angiografie si F.O a bolnavului
 se noteaza data, ora, locul procedurii, timpul cand s-a efectuat
 se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului
toata procedura va fi inregistrata pe un CD/DVD care va ramane la pacient
Accidente / Incidente:
Acestea sunt rare si deseori usoare si se datoreaza:
 Punctiei arterei – infectii, hemoragii rare, formarea unui hematom, formarea unui anevrism arterial, chiar o
fistula arterio-venoasa, ce necesita o reparatie chirurgicala
 Injectiei cu produse iodate care sunt foarte variate,de la eritem cutanat la anafilaxie, insuficienta renala.
 Extrem de rar coronarografia poate sa provoace o insuficienta cardiaca ,stop cardiac sau un accident vascular
cerebral.
 Uneori injectarea in ventricul, provoaca extrasistole, cateva palpitatii, acestea ducand la trahicardie sau la o
fibrilatie ventriculara.
Complicatii usoare:greata,voma,tuse
Reorganizarea locului de munca:
 Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
 Se pregatesc materialele folosite pentru sterilizare
Se face dezinfectia salii de interventii angiografice

135
 61.PULSOXIMETRIA

Poate fi continuă sau intermitentă şi este o procedură simplă şi noninvazivă de monitorizarea a saturaţiei în
oxigen a sângelui arterial. Măsurarea neinvazivă se va nota cu SpO2 iar cea invazivă cu SaO2.
Pulsoximetrul se poate pune pe deget sau pe lobul urechii. Rezultatele pot fi afectate dacă există o slabă
perfuzare vasculară a regiunii pe care se aşează pulsoximetrul, cum este la pacienţii care prezintă modificări ale
debitului cardiac.
Mecanismul de măsurare se bazează pe lumina infraroşie transmisă prin patul vascular şi care va fi măsurată de
fotodetectorul instalat pe deget sau lobul urechii.
Materiale necesare:
- pulsoximetru
- paduri alcoolizate, acetonă, dacă este nevoie
Implementare:
-se explică procedura pacientului
-asistenta se va asigura că pacienta nu are unghii false sau ojă (se va şterge oja)
-pulsoximetrul se poate aşeza şi perpendicular pe unghie dacă aceasta este prea mare
-se poziţionează mâna pacientului la nivelul inimii pentru a elimina pulsaţiile venoase care pot altera
rezultatul
-la copii se poate fixa pulsoximetrul pe deget, la mână sau la picior, cu un leucoplast
-se porneşte pulsoximetrul, se aşteaptă puţin şi se va urmări măsurătoarea
-pulsoximetrul va afişa saturaţia în oxigen cât şi pulsul
-dacă se va măsura saturaţia montând pulsoximetrul pe lobul urechii, se va masa întâi zona timp de 10-20
secunde cu un pad alcoolizat pentru a îmbunătăţii circulaţia. Se va lăsa să măsoare timp de 3 minute până se va
stabiliza, sau se va măsura de mai multe ori, masând de fiecare dată zona înainte de a aşeza pulsoximetrul
-după măsurătoare, se îndepărtează pulsoximetrul şi se va şterge cu grijă cu un pad alcoolizat
Consideraţii speciale:
*dacă rata pulsului arătat de pulsoximetru nu corespunde cu cea a pacientului, se poate considera incorectă şi
valoarea saturaţiei şi se va repeta măsurătoarea
*hipotermia, hipotensiunea, vasoconstricţia, mişcarea excesivă a pacientului în timpul măsurătorii, lumina
excesivă, pot afecta corectitudinea măsurării saturaţiei. De asemenea mai pot afecta acuratetea rezultatului: nivelul
crescut de bilirubină care poate da rezultate fals scăzute, statutul de fumător
*dacă circulaţia la nivelul extremităţilor nu permite folosirea pulsoximetrului, acesta poate fi pus la rădăcina
nasului
*pulsoximetrul nu se va pune pe aceeaşi mână pe care este instalată manşeta de tensiune a unui pacient
monitorizat deoarece poate afecta rezultatele
*nivelul normal al saturaţiei pe care trebuie să-l afişeze pulsoximetrul este între 95%-100% pentru un adult şi
93%-100% pentru un nou- născut la termen sănătos.

136
 62. PREGĂTIREA PREOPERATORIE
→ Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:
~ Asistenta medicală are obligaţia să-l ajute pe bolnav să-şi exprime gândurile, grijile, teama.
~ Îl ajută să-i insufle încredere în echipa operatorie.
~ Asistenta îi explică ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de preanestezie, cum va fi aşezat
pe masa de operaţie, când va părăsi patul, când va primi vizite.
~ Îl asigură ca va fi însoţit.
~ Va răspunde cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine pacientului.
→ Pregătirea generală:
~ Se observă şi se consemnează aspectul general al pacientului: înălţime, greutate, vârsta aparentă şi reală,
aspectul pielii, faciesul, starea psihică;
~ Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii se notează permanent în foaia de observaţie
şi în planul de îngrijire pentru a obţine un tablou clinic exact.
~ Culegerea de date privind antecedentele pacientului:
~ Familiale: dacă în familie au fost bolnavi cu neoplasme, diabet, HTA, cardiopatii, tuberculoză.
~ Chirurgicale: dacă a mai suferit intervenţii, dacă a avut evoluţia bună, dacă au fost complicaţii.
~ Patologice:
▪ Se vor nota bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei;
▪ Dacă a avut afecţiuni pulmonare,
▪ Dacă este fumător,
▪ Dacă a avut afecţiuni cardiace,
▪ Dacă suferă de epilepsie.
~ Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative,
~ Examenul clinic pe aparate,
~ Bilanţ paraclinic,
~ Examene de laborator de rutină şi examene complete: coagulograma completă hemoleucogramă completă,
VSH, ionogramă, , probe de disproteinemie, proteinemie, transaminaze, examen de urină, electrocardiograma,
radiografie sau radioscopie pulmonară.
→ În ziua precedentă:
~ Repaus, regim alimentar uşor digerabil, consum de lichide pentru: menţinerea TA, dezintoxicarea şi mărirea
diurezei, diminuarea setei postoperatorii şi diminuarea acidozei postoperatorii.
→ În seara zilei precedente:
~ Pregătirea pielii se face prin baie generală.
~ Pregătirea tubului digestiv prin clismă evacuatoare şi alimentaţie lejeră: supe de legume, băuturi dulci sau
alcaline.
~ Pregătirea preoperatorie locală:
▪ Regiunea aleasă se spală, se degresează cu eter.
▪ Se dezinfectează cu tinctură de iod.
▪ Se aşează câmpuri sterile.
→ În ziua intervenţiei:
~ Se face clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei,
~ Se îndepărtează bijuteriile,
~ Se îndepărtează proteza dentară,
~ Se badijonează cu un antiseptic regiunea rasă.
~ Se îmbracă pacientul cu lenjerie curată,
~ Se pregătesc documentele medicale: foaia de observaţie, rezultatele analizelor, radiografiile, care vor însoţi
pacientul.
→ Transportul:
~ Pacientului în sala de operaţie se face însoţit de asistenta medicală care are obligaţia să predea pacientul
anestezistului, împreună cu toată documentaţia;
→ Îngrijiri în sala de operaţie:
~ Se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie,
~ Monitorizarea funcţiilor vitale,
~ Obţinerea unui abord venos central si periferic,
~ Pregătirea câmpului operator,
137
 ~ Badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţirea pielii,
~ Badijonarea cu tinctură de iod se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie şi se termină cu
zonele periferice.
~ Se ajută la instalarea câmpului steril protector.

138
 63.ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII
Îngrijiri imediate:
→ Îngrijirile postoperatorii încep imediat după terminarea intervenţiei chirurgicale şi durează până la
vindecarea completă.
→ Scopul îngrijirilor pentru restabilirea funcţiilor organismului este asigurarea cicatrizării normale a
plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal cu capul într-o parte.
~ La supravegherea faciesului, apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţilor indică stare de
şoc: apariţia cianozei, chiar reduse, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie – se administrează oxigen.
~ Supravegherea comportamentului deoarece poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie, atenţie ca pacienta să
nu-şi scoată perfuzia.
~ Să nu-şi îndepărteze pansamentul, iar dacă va fi nevoie va fi imobilizată.
~ Supravegherea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, respiraţie.
~ Supravegherea perfuziei.
~ Schimbarea poziţiei.
~ Îngrijirea mucoasei bucale – se şterge mucoasa bucală cu tampoane umezite în soluţii diluate de bicarbonat de
sodiu, acid boric, glicerină (1 linguriţă la un pahar de apă); se ung buzele cu vaselină, iar dacă starea pacientei o
permite îşi va face toaleta cavităţii bucale singură.
~ Evacuarea vezicii urinare – dacă evacuarea nu se produce se va stimula micţiunea spontană prin aplicarea în
regiunea pubiană a unei buiote, se va introduce un bazinet cald sub pacientă, se va lăsa apa de la robinet să curgă sau se
va efectua sondaj vezical.
~ Asigurarea somnului prin administrarea unui hipnotic slab, seara la culcare.
Îngrijiri acordate până la instalarea pacientei în pat:
→ Pregătirea patului şi a camerei.
→ Pregătirea materialului în vederea reanimării postoperatorii.
→ Pregătirea materialului pentru perfuzie: Ace sterile. Seringi sterile. Garou. Perfuzoare. Soluţii
perfuzabile.
→ Se verifică sursa de oxigen, aspiratorul, sondele, tensiometrul.
→ Transportul pacientului operat:
~ Transportul pacientului operat se face cu patul rulant, cu capul într-o parte, se efectuează silenţios, cu blândeţe,
fără zdruncinături.
~ Pacientul va fi acoperit, ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură,
~ În timpul transportului asistenta medicală va urmării aspectul feţei, respiraţia, pulsul, perfuzia.
→ Instalarea operatului se va face într-o cameră cu mobilier redus, care să fie curată, bine aerisită,
liniştită, cu temperatura ambiantă de 18-200C, prevăzută cu instalaţii de oxigen montate la perete, cu prize în stare de
funcţionare şi cu aparatură pentru aspiraţia secreţiilor.

→ Patul va fi accesibil din toate părţile şi va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă şi
dacă este cazul, salteaua va fi antidecubit.
→ Poziţia pacientului în pat este variabilă.

Îngrijirea bolnavului după anestezie generală:

→ Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat de medic şi asistentă cu foarte mare
atenţie până la apariţia reflexelor:
 de deglutiţie şi tuse;
 faringian;
 cornean;
 până la revenirea completă a stării de conştienţă.
→ Nu se transportă în salon înaintea revenirii acestor reflexe.

→ Supravegherea pacientului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor complementare.

~ Se supraveghează aspectul general al operatului.
~ Se urmăresc parametrii fiziologici.
~ Se urmăresc pierderile de lichide sau sânge.
~ Se fac examene complementare:
~ Teste de coagulare, timp de protrombină, teste de toleranţă la heparină.
~ Hemogramă, hematocrit.
~ Examen sumar de urină etc.

139
 ~ Se completează foaia de temperatură şi foaie de terapie intensivă – foi speciale de reanimare şi supraveghere.
→ După trezire i se va asigura pacientului tot confortul, toaleta zilnică, schimbarea lenjeriei de corp.
→ Se va lupta împotriva:
~ Durerii.
~ Insomniei.
~ Anxietăţii.
~ Distensiei abdominale.
~ Ridicarea din pat se va face treptat.
~ Complicaţiilor de decubit.
Supravegherea imediată în salon:

Supravegherea comportamentului bolnavului:

~ Se supraveghează bolnavul deoarece operatul poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie şi de aceea trebuie
supravegheat pentru că îşi poate smulge pansamentul sau tubul de dren.
~ Se poate ridica din pat, poate cădea, poate fugi.
~ În acest caz este imobilizat şi sunt indicate paturi speciale specifice serviciilor de terapie intensivă.
Supravegherea respiraţiei:
~ Se supraveghează respiraţia care trebuie să fie ritmică de amplitudine normală.
~ Dacă apare jena respiratorie ea poate trăda încărcarea bronşică cu mucozităţi fiind necesară o aspiraţie
faringiană.
~ Căderea limbii este prevenită prin menţinerea pipei faringiene Guedel, până la trezirea completă a bolnavului.
~ Inundarea căilor respiratorii cu vomismente se previne prin poziţia bolnavului, prin aspiraţia secreţiilor
gastrice.
Monitorizarea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, temperatură, saturatia de oxigen.
~ Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara în prima zi se poate produce o uşoară hipertermie (febră de
resorbţie).
~ Se va stabili bilanţul hidric.
~ Însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţii indică intrarea bolnavului în stare de şoc.
~ Apariţia cianozei, chiar redusă, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie.
Diureza- urineaza dupa2-4 ore
Supravegherea pansamentului:
~ Pansamentul este actul chirurgical prin care plaga operatorie se aseptizează, se tratează şi se protejează pentru
a-i uşura cicatrizarea. Efectuarea corectă a unui pansament va respecta următoarele principii fundamentale:
~ Se va lucra într-o asepsie perfectă – instrumentarul şi materialele folosite să fie sterile, iar mâinile celui care
execută şi tegumentele din jurul plăgii să fie dezinfectate.
~ Să se asigure absorbţia secreţiilor.
~ Să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunzătoare stadiului de evoluţie.
~ Să se protejeze plaga faţă de agenţii termici, mecanici, dinamici ai mediului înconjurător.
~ Asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea.
~ Pansarea zonei operate se va face cu multă blândeţe şi atenţie.
~ Peste un strat de comprese şi vată sterilă se va face un bandaj compresiv, folosind o faţă şi leucoplast (se va
conduce faşa circular în jurul abdomenului).
~ Pansamentul se va face o dată pe zi sau de câte ori este nevoie.
~ Plaga operatorie va fi văzută de medic în fiecare zi, iar orice complicaţie aparentă va fi anunţată medicului.
~ Firele se scot după circa 7 zile de la operaţie şi se va face în condiţii de asepsie perfectă.
Schimbarea poziţiei bolnavului – se ridică în poziţia semişezând. Mobilizarea cât mai precoce – pasivă, apoi
activă.
Îngrijirea mucoasei bucale – pentru a umezi buzele se folosesc tampoanele îmbibate în soluţii diluate de
bicarbonat de sodiu, acid boric, permanganat de K.
~ Se curăţă stratul existent pe limbă cu tampoane umezite cu o soluţie preparată dintr-o lingură de bicarbonat de
sodiu, o linguriţă glicerină/ pahar cu apă.
~ Dacă starea bolnavului este bună se solicită să-şi clătească gura, să-şi spele dinţii, se ung buzele cu vaselină.
Prevenirea escarelor:
~ Schimbarea poziţiei bolnavului se face la intervale de 30 minute, 1 oră.
~ O compresiune în acelaşi punct de peste 2 ore la un bolnav imobilizat provoacă apariţia escarelor.
~ Se face masajul regiunilor predispuse escarelor cu alcool şi se fricţionează.

140
 ~ Pudrarea cu pudră de talc.
~ Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat să fie uscată şi bine întinsă.
~ Sub regiunea sacrală, calcanee se aşează colaci, inele de vată pudrate cu talc.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului nu se face decât atunci când afecţiunile bolnavului permit acest lucru.
→ Alimentaţia:
~ Până la reluarea alimentaţiei este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi calorică suficientă
acoperirii necesităţilor cotidiene.
~ Băuturi cât mai rapid posibil, în cantitate moderată la început:
-300 ml ceai sau apă, în prima zi administrată cu linguriţa,
-500 ml în a doua zi,
-1000 ml în a treia zi;
~ Perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesarul zilnic de lichide.
~ Bolnavul va bea atunci când nu vomită.
~ Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze.
~ Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces.
~ În ziua operaţiei pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată cu perfuzii.
~ După 24 de ore – ceai, citronadă, supe de zarzavat strecurate,
~ A doua zi – ceai, citronadă îndulcită, supe de zarzavat strecurate, lapte cu ceai,
~ A treia zi – iaurt, fidea, tăiţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi,
~ După reluarea tranzitului: carne de pui, peşte alb şi se revine treptat la alimentaţia obişnuită,
~ Alimentele trebuie să fie calde, bine preparate, prezentate estetic.
~ Mesele vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în 6-7 reprize şi se vor alege alimente cu valoare calorică
mare.

→ Îngrijiri igienice:
~ Toaleta pacientului.
~ Schimbarea lenjeriei de câte ori este nevoie.
~ Asigurarea urinarelor şi bazinetelor la îndemâna pacientului.
→ Prevenirea escarelor de decubit.
→ Exerciţii respiratorii.
→ Prevenirea şi combaterea complicaţiilor inflamatorii:
~ Complicaţii pulmonare – ce se previn prin aspirarea secreţiilor mucolitice, gimnastică, tuse asistată,
antibiotice.
~ Complicaţii tromboembolice – ce se previn prin mobilizare precoce supravegheată, anticoagulante.
~ Complicaţii urinare – ce se previn prin evitarea sondajului vezical, medicaţie de stimulare a micţiunii.

141