Agavriloaei Diana Amg II A

. Insuficenta renala

Insuficiența renală este o afecțiune a rinichilor și înseamnă că aceștia nu mai

funcționează în totalitate în parametri normali. În aceste condiții, rinichii nu își mai
îndeplinesc funcția principală - de a elimina din organism substanțele toxice, apa și
alți compuși nocivi, astfel că, ulterior, reziduurile sunt reținute în organism.
Insuficiența renală este cunoscută și sub denumirea de boală cronică de rinichi (BCR)
și poate duce la diverse complicații. De aceea, este important să cunoști cauzele
acesteia, simptomele, dar și cum are loc diagnosticarea afecțiunii și care este
tratamentul pe care medicii îl recomandă, de obicei, pacienților care suferă de această
boală.

Rinichii sunt organe-pereche și au forma boabelor de fasole. Sunt situați

retroperitoneal, de o parte și de alta a coloanei vertebrale. În cazul adulților, un rinichi
are o greutate de aproximativ 150 de grame, o lungime de 12 centimetri, o lățime de
6-7 centimetri și o grosime de 3 centimetri.

Principalele roluri ale rinichilor includ:

 eliminarea produșilor catabolismului - procesul metabolic prin care moleculele

complexe ale anumitor substanțe energetice, precum lipidele, proteinele și
glucidele, sunt transformate în unele mai simple, și, ulterior, eliminate, cu
scopul producerii de energie;
 eliminarea excesului de apă din sânge;
 reglarea nivelurilor de minerale - calciu, sodiu, potasiu - din sânge;
 producerea de hormoni importanți pentru funcționarea organismului -
eritropoetina (susține producerea de celule sangvine roșii), renina (reglează
volumul de sânge și tensiunea arterială).

Zilnic, rinichii filtrează în jur de 200 de litri de sânge și produc aproximativ 2 litri de
urină.

Insuficiența renală se poate declanșa din mai multe cauze, printre care se numără:

 glomerulonefrita - afectează sistemul de filtrare al rinichilor;

 diabetul zaharat de tip I si II - acestea pot duce la nefropatie diabetică, una
dintre cauzele insuficienței renale cronice;
Agavriloaei Diana Amg II A

 hipertensiunea arterială necontrolată;

 boala polichistică ereditară;
 administrarea regulată de analgezice precum acetaminofen sau ibuprofen
pentru o perioadă îndelungată; acestea pot cauza nefropatie analgezică, una
dintre cauzele insuficienței renale;
 ateroscleroza, care poate provoca nefropatie ischemică, o altă cauză a
afecțiunilor renale;
 prezența calculilor vezicali, stricturi, tumori sau adenoame de prostată care să
obstrucționeze căile urinare;
 patologii vasculare, precum arterita, vasculita sau displazia fibro-musculară;
 afecțiuni ale articulațiilor și mușchilor care impun utilizarea regulată a unor
soluții antiinflamatorii;
 moștenirea genetică

Riscul de insuficiență renală există și în cazul persoanelor care:

 sunt infectate cu HIV;

 consumă droguri;
 suferă de amiloidoză - presupune acumularea anormală de amiloid (o
proteină) în diverse țesuturi sau organe;
 suferă de eritematos sistemic - boală autoimună cronică;
 au calculi renali;
 suferă de infecții cronice renale
Agavriloaei Diana Amg II A

Evoluția insuficienței renale este lentă și, din acest motiv, simptomele afecțiunii
sunt puțin evidente. Acestea sunt: culoare închisă sau tulbure a urinei; urinări
frecvente; cantitate redusă de urină; dureri în timpul urinării; edeme la nivelul
pleoapelor, al membrelor superioare și al celor inferioare; hipertensiune arterială;
dureri de cap; crampe musculare.

Diagnosticarea insuficienței renale are loc cu ajutorul analizelor de sânge și de urină,

pe care medicul le poate recomanda în cazul în care există suspiciunea prezenței
acestei afecțiuni. Acestea pot include: creatinina serică - creșterea nivelului acesteia
poate fi un prim semn al insuficienței renale acute; BUN-ul - reprezintă conținutul de
azot din uree. Un nivel ridicat de BUN (blood urea nitrogen) înseamnă prezența
insuficienței renale; hemoleucograma - este de folos pentru a depista boli sau
infecții care pot duce la declanșarea insuficienței renale, deoarece oferă detalii
semnificative despre celulele roșii, celulele albe și despre plachetele sanguine.

În ceea ce privește analizele de urină care pot fi efectuate pentru diagnosticare,

ele ajută la obținerea de informații despre sedimentul urinar sau despre eozinofilele
urinare - acestea din urmă, prezente în urină, pot indica o reacție alergică nocivă
pentru rinichi.
Agavriloaei Diana Amg II A

Regimul alimentar este o parte esentiala in tratamentului,

deoarece :

aportul de proteine este limitat pentru a intarzia progresia deteriorarii

renale. Dietele hipoproteice pot preveni sau pot incetini progresia unor
afectiuni renale. Cantitatea de proteine consumate este bazata pe gradul
de afectare a rinichilor. Aportul proteic se calculeaza prin masurarea
cantitatii de proteine (si a produselor rezultate in urma catabolizarii lor)
din sange, precum si prin alte teste de laborator. Aportul recomandat de
proteine intr-un regim hipoproteic este de 0,6g/kg/zi, minimul de proteine
– 25-30 g/zi.
aportul de sodiu poate fi redus pentru a optimiza controlul presiunii
sangvine si pentru a evita retentia de apa. Limitarea aportului de sodiu
contribuie la controlarea hipertensiunii arteriale si la evitarea insuficientei
cardiace congestive. In general, aportul de sodiu nu trebuie sa scada sub
2 g pentru fiecare 100 ml de diureza. Restrictia totala si brusca de sodiu
poate duce la deshidratare extracelulara.
aportul de potasiu poate fi redus in cazul in care nu este excretat in mod
eficient si se gaseste in cantitati mari in sange (hiperkaliemie). Aporturile
de kaliu vor fi normale atat timp cat diureza este peste 1000 ml/24h.
Tendinta de hiperkaliemie (cresterea anormala a nivelului de kaliu) apare
in stadiile avansate ale bolii cronice de rinichi.
aportul de fosfor poate fi limitat prin reducerea consumului de lactate. Dar,
pentru a preveni bolile osoase, trebuie administrate suplimente de calciu
si vitamina D, in scop de a controla echilibrul calciu si fosfor din
organism.
aporturile de calciu: Necesarul zilnic al unui adult este estimat la 1 g/zi.
Ţinand cont de regimul urmat de pacientii cu boala cronica de rinichi,
este necesara suplimentarea cu 1 g de calciu, alaturi de vitamina D.
suplimentele de magneziu nu sunt recomandabile, deoarece pot creste
nivelul seric al acestui mineral la pacientii cu afectiuni renale. In schimb,
suplimentele de fier sunt importante, deoarece majoritatea pacientilor cu
afectiuni renale in stadiu avansat sufera si de anemie severa.
Suplimentarea cu vitamine depinde de restrictiile alimentare, precum si
de afectarea rinichilor. Necesarul de vitaminele A, E si K sunt acoperite
de obicei, prin alimentatie.
Agavriloaei Diana Amg II A

aportul hidric este limitat doar in conditiile unei retentii de apa. Restrictia
lichidelor depinde de retentia de apa, de nivelul sodiului din dieta, de
utilizarea diureticelor si de prezenta insuficientei cardiace congestive.
Aporturile hidrice trebuie sa fie adaptate la volumul diurezei (cantitatea
de urina emisa de bolnav), la care se adauga cantitatea de apa pierduta
(prin diaree, varsaturi, transpiratie etc.). Astfel, calculul se face adaugand
500 ml la volumul diurezei. Adaptarea volumului de lichide se face prin
cantarirea zilnica, masurarea diurezei si prin controlul edemelor.
aportul caloric : in general, se recomanda un aport de cca 35 kcalorii la kg
corp pe zi, adica de aproximativ 1500 kcalorii, la femei, si 2200 - 3000
kcalorii pe zi, la barbati.

Tratamentul medical al insuficientei renale are cateva obiective :

incetinirea progresiei bolii

tratamentul factorilor cauzali si declansatori
tratamentul complicatiilor bolii
substituirea functiei renale pierdute

Daca deteriorarea functiei renale continua in pofida tratamentului administrat, se

recurge la dializa sau la transplant renal.

Dializa suplineste functia renala diminuata, cu ajutorul unei membrane, cu rol de

filtru, pentru a elimina reziduurile si excesul de lichide din organism. Alegerea
unei metode de dializa - peritoneala sau hemodializa - depinde de gradul de
severitate a insuficientei renale.

Dializa peritoneala : membrana naturala a cavitatii abdominale, numita

peritoneu, detine rolul de filtru. Cu ajutorul unui cateter (tub flexibil de mici
dimensiuni), plasat permanent in abdomen, se introduce in cavitatea abdominala
o solutie numita dializat. Dupa un anumit timp, dializatul incarcat cu reziduurile si
lichidele in exces, care traverseaza membrana peritoneului este inlocuit cu un
dializat proaspat. Dializa peritoneala poate fi efectuata continuu, in cicluri. In
majoritatea cazurilor, este efectuata la domiciliu de catre pacientul insusi sau de
un membru al familiei. Dializa peritoneala este efectuata zilnic, fie repetand ciclul
la fiecare 6 ore sau doar o data pe zi, introducand dializatul seara si retragandu-l
dimineata.

Hemodializa este o interventie, practicata in spital. Metoda utilizeaza

un dializor (o membrana semipermeabila) pentru a filtra sangele si a elimina
reziduurile si excesul de lichide. Sangele pacientului este pompat in dializor, care
serveste drept filtru. Ca si in cazul dializei peritoneale, reziduurile si excesul de
lichide traverseaza membrana si raman in dializat. Sangele astfel epurat se
intoarce in organism. Hemodializa este mai rapida decat dializa peritoneala si, in
Agavriloaei Diana Amg II A

general, ciclul se termina in 4 ore. Ea este repetata de aproximativ 3 ori pe

saptamana.

Masuri de prevenire a insuficientei renale (bolii cronice de rinichi)

Persoanele cu risc crescut de insuficienta renala trebuie sensibilizate asupra

potentialelor riscuri. In plus, ele trebuie informate in legatura cu semnele de
alarma - atitudinea preventiva trebuie adoptata cat mai curand posibil, inainte de
aparitia semnelor de insuficienta renala.

Insuficienta renala nu poate fi vindecata, dar complicatiile sale pot fi reduse in

conditiile aplicarii unor masuri preventive :

masurarea regulata a tensiunii arteriale

respectarea cu strictete a tratamentelor recomandate pentru bolile cronice -
diabet zaharat, lupus, hipertensiune arteriala
renuntarea la fumat - la diabetici, tabagismul poate accelera afectarea
vaselor sanguine mici
evitarea folosirii excesive a medicamentelor eliberate fara reteta
tratarea prompta a infectiilor urinare sau a oricarei alte afectiuni a cailor
urinare