GRIGORE SIMONA ( RADOI)

ANUL VI GRUPA IV

PREDARE REFERAT 20.01.2021

MANAGEMENTUL ȘOCULUI ANAFILACTIC ÎN CABINETUL

STOMATOLOGIC

INTRODUCERE

Hipersensibilitatea poate fi definită ca o exagerare a răspunsului fiziologic al organismului,

expus contactului cu unele substanţe “străine”, denumite antigene. Încă din primii ani ai secolului trecut,
Ch. Richet şi P. Portier (1902), căutând să stimuleze apărarea organismului, imunitatea sau filaxia, au fost
surprinşi de un fenomen cu totul neaşteptat, caracterizat printr-o brutalitate particulară şi o evoluţie
inexorabilă, pe care l-au denumit “anafilaxie” (opus apărării, imunităţii).
Statisticile arată că prevalența anafilaxiei este de 4–5 la suta de mii de persoane pe an,[6] cu un
risc de-a lungul vieții de 0,5%–2%.[5] Se pare că aceste rate sunt în creștere. Numărul de oameni cu
anafilaxie în anii '80 era de aproximativ 20 la suta de mii de persoane pe an, în timp ce in anii '90 era de
50 la suta de mii de persoane pe an.[3] Creșterea pare a se datora în principal anafilaxiei produse de
mâncare.[10] Riscul este mai mare la tineri și la femei.[3][6]
Actualmente anafilaxia produce 500–1000 de decese pe an (2,4 la milion) în Statele Unite ale
Americii, 20 de decese pe an în Marea Britanie (0,33 la milion) și 15 decese pe an în Australia (0,64 la
milion).[6] Ratele de deces au scăzut între anii '70 și 2000.[11] În Australia, decesele datorate anafilaxiei
produse de mâncare apar preponderent la femei, în timp ce cele produse de mușcăturile de insecte apar
preponderent la bărbați. Decesele din cauza anafilaxiei sunt cel mai frecvent produse de medicamente.[6]
Termenul „aphylaxis” a fost inventat de Charles Richet în 1902 și a fost mai târziu schimbat în
„anaphylaxis” deoarece suna mai plăcut.[7] El a primit ulterior premiul Nobel pentru medicină și
fiziologie pentru lucrările sale asupra anafilaxiei din 1913.[4] Însă reacția ca atare a fost descrisă începând
cu antichitatea.[9] Termenul provine din cuvintele grecești ἀνά ana, contra și φύλαξις phylaxis, protecție.
[12]

GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 1 of 7

ȘOCUL ANAFILACTICIC

Alergia este un răspuns anormal la un anumit alergen. Hipersensibilitatea poate fi: precoce (anticorpi
circulanți): -anafilaxia, reacția Arthus, boala serului, și tardivă (anticorpi celulari):- infecțioasă,
noninfecțioasă.
Anafilaxia este o reacție alergică severă care poate pune în pericol viața unei persoane. Aceasta poate
să apară în câteva secunde sau minute de la expunerea la un alergen, cum ar fi veninul rezultat în urma
unei înțepături de albine sau consumul unei alune. Cantitatea mare de substanțe chimice eliberate de
sistemul imunitar în timpul șocului anafilactic poate provoca stare de șoc, tensiunea arterială va scădea
brusc, căile respiratorii se vor îngusta, iar respirația se va bloca.
Anafilaxia este o reacție alergică severă care survine brusc și poate cauza decesul.[1] Simptomele
tipice ale anafilaxiei includ prurit, inflamația gâtului și hipotensiune. Se manifestă hipersensibilitatea
imediată, sau de tip I, care survine la câteva minute după contactul cu antigenul. În mod obișnuit, boala
este cauzată de mușcături și înțepături de insecte, de alimente și medicamente.
Anafilaxia este un sindrom clinic reprezentat de o reacție sistemică, alergică, severă de
hipersensibilitate, IgE mediată sau nu, însoțită de hipotensiune și compromiterea căilor aeriene cu risc
vital, declanșată de factori etiologici multipli și apare imediat, în minute după administrarea antigenului
specific. Se manifestă prin o mare varietate de simptome și poate pune în pericol viața persoanei
sensibilizate. În prezent se acceptă faptul că poate exista șoc anafilactic fără reacții de tip Ag-Ac.
Șocul anafilactic este o reacție de hipersensibilitate brutală, cu prăbușirea hemodinamică și
insuficiența respiratorie după intrarea în organism a oricărei substanțe, mai ales de natură proteică, care
provoacă eliberarea de mediatori chimici. Șocul anafilactic este deci o anafilaxie severă cu prăbușire
cardio-circulatorie și respiratorie.
Reacția anafilactoidă (pseudoalergică) este o reacție clinică greu de deosebit de anafilaxie, în care
mecanismul de producere este non-imun (mediatorii chimici sunt eliberați prin acțiunea directă a
substanțelor alergene pe mastocite, fără sensibilizarea prealabilă de către IgE). Este în general o reacție
dependentă de doză și apare la primul contact cu substanța, fără sensibilizare în prealabil.
Susceptibilitatea la această reacție pare a fi determinată de factori genetici și de mediu.
Anafilaxia este indusă de eliberarea de proteine din anumite tipuri de leucocite. Aceste proteine
sunt substanțe care pot declanșa sau agrava o reacție alergică. Eliberarea acestora poate fi indusă fie de o
reacție a sistemului imunitar, fie de o altă cauză fără legătură cu sistemul imunitar. Anafilaxia este
diagnosticată pe baza simptomelor și semnelor prezentate de pacient.

GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 2 of 7

 Ca tratament primar, se prescriu injecții cu epinefrină, uneori în combinație cu alte medicamente.
Starea unei persoane care, fiind sensibilizată în urma introducerii unui alergen în organism, este
susceptibilă să reacționeze violent la introducerea ulterioară a unei noi doze, chiar minime, din acest
alergen.[2]
Aproximativ 0,05–2% din populația mondială suferă de anafilaxie la un moment dat de-a lungul
vieții. Se observă o creștere a incidenței acestei boli. Termenul provine din cuvintele grecești ἀνά ana,
„împotrivă” și φύλαξις phylaxis, „protecție”.
În domeniul cercetării sunt susținute eforturi pentru a dezvolta epinefrina care poate fi aplicată sub
limbă pentru a trata anafilaxia (epinefrină sublinguală).[6] Injectarea subcutanată a anticorpului anti-IgE
numit omalizumab este cercetată dacă ar putea fi o metodă pentru a preveni reapariția șocului, dar nu este
încă o practică recomandabilă.[5][13]
Terapia curentă a şocului anafilactic la om se bazează în special pe administrarea a trei grupe de
medicamente: [8]
a) relaxante ale musculaturii netede vasoconstrictoare – simpaticomimetice: adrenalina 50-100 μg,
repetat în funcţie de valorile TA;
b) antihistamine – inhibitori ai receptorilor H1 (difenilhidramina 0,5-1 mg/kgcorp) şi H2 (4-6
mg/kgcorp cimetidină)
c) antiinflamatorii – corticoizi adrenergici: hemisuccinat de hidrocortizon 500-1000 μg, sau
metilprednisolon 30 μg/kgcorp. Un alt obiectiv principal al tratamentului este evitarea hipoxiei prin
asigurarea unei funcţii optime a căilor respiratorii. Astfel, în cazurile de edem laringian sever, traheotomia
de urgenţă se impune. În aceste cazuri, oxigenul trebuie administrat de urgenţă, iar asistarea mecanică a
ventilaţiei, prin utilizarea unor presiuni pozitive şi negative intermitente, trebuie să se instituie ori de câte
ori este cazul.
La pacienţii cu hipersecreţie bronşică, aspiraţia eficientă şi uneori bronhoscopic, sunt esenţiale,
pentru a se evita moartea prin stop respirator. Tratamentul general, după controlarea reacţiei anafilactice,
constă în terapie iv cu expandare de volum, preferabil coloizi, bicarbonat de sodiu, suportul funcţiilor
vitale, antiinflamatorii şi antihistaminice. [8]

CONDUITA DE URGENŢĂ A ŞOCUL ANAFILACTIC IN CABINETUL STOMATOLOGIC [14]

Asistentul medical sau medicul este important să ia următoarele măsuri de urgență:

- Dacă pacientul dispune de un EpiPen, injectați imediat epinefrina. Aceasta poate fi injectată în
exteriorul coapsei și poate fi administrată printr-o țesătură ușoară. Frecați locul pentru a îmbunătăți
absorbția medicamentelor.
- Încercați să intindeți persoana și să-i ridicați picioarele dacă este posibil.
- Stați cu bolnavul până când sosește ajutorul.

GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 3 of 7

 - Dacă sunteți instruiți, inițiați măsurile de prim ajutor specifice (tehnicile de resuscitare) în cazul
în care persoana nu mai respiră sau nu are puls.
Injecția cu epinefrină poate fi administrată printr-o îmbrăcăminte subțire, cum ar fi pantaloni,
fustă, ciorapi. Articolele groase de îmbrăcăminte vor fi eliminate înainte de injectare. Se va injecta
epinefrina doar dacă pacientul are un istoric de reacții anafilactice sau sub îndrumarea unui furnizor de
asistență medicală. După 10-15 minute, în cazul în care simptomele sunt semnificative, puteți administra
o alta doză de epinefrină. Chiar dacă reacția dispare, bolnavul trebuie să meargă de urgență la o cameră de
gardă.
Alte tratamente care ar putea fi instituite sunt: administrarea de oxigen, de fluide, medicamente
pentru ușurarea respirației și chiar epinefrină. Steroizii antihistaminici pot fi recomandați dar aceștia sunt
utili în prima fază a anafilaxiei și nu vor putea înlocui epinefrina. Cu toate acestea, aceștia pot fi mult mai
utili în prevenirea unei reacții recurente întârziate. Nu fiți suprinși dacă adrenalina vă oferă o stare de
nesiguranță și accelerează pulsul. Aceste efecte secundare sunt normale și nu sunt periculoase cu excepția
persoanelor care au probleme cardiace grave.

1. ATITUDINEA ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ȘOCUL ANAFILACTIC LA ADULȚI [14]

 aplică garoul: în cazul în care șocul a fost declanșat de o injecție intradermică,subcutanată sau
intramusculară sau printr-o înțepătură de insectă într-o extremitate, trebuie stopată reacția generală
prin ligaturarea acelei extremități deasupra locului inoculării,
 în jurul locului inoculat se injectează 1 ml adrenalină 1‰ diluat în 10 ml ser fiziologic,
 se realizează astfel un efect antihistaminic local, precum și o vasocontricție locală cu prelungirea
timpului de pătrundere a antigenului în circulație,
 Atenție !! : garoul trebuie să fie strâns, pentru a bloca întoarcerea venoasă și trebuie desfăcut 2 - 3
minute la interval de 10 - 15 minute pentru evitarea efectelor nedorite ale stazei venoase,
 Așezarea bolnavului în poziție trendelemburg trebuie executată rapid, pentru a impiedica ischemia
și leziunile cerebrale ireversibile,
 adrenalina este medicament de elecție în șocul anafilactic,
 se administrează 0.5 - 1 mg subcutanat (0.5 - 1 ml soluție 1:1000); se poate administra și
intramuscular,
 în cazuri grave se injectează intravenos foarte lent 0.25 - 0.50 mg;2.5 - 5 ml dintr-o fiolă 1:1000
diluată de 10 ori (in 10 ml ser fiziologic), se injectează într-un ritm lent de 1 ml/minut,
 corticoizii se administrează numai după administrare de adrenalina:HHC 250 mg ca doză de atac
intravenos lent, se continuă apoi până la doza de 500 - 1000 mg în 24 de ore, administrat
intravenos, fracționat sau în perfuzie continuă,

GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 4 of 7

  lichide volemice în caz de hipovolemie se administrează substituienți coloidali de plasmă pentru
creșterea volemiei: dextran 70 în cantitate de 500 - 1000 ml la care se adaugă o cantitate dublă sau
triplă de ser glucozat 5 %,
 oxigenoterapie 6 - 8 l/minut prin sonda nazofaringiană,
 miofilin 240 mg (1 fiola) se administrează în cazuri de bronhoconstricție severă, lent intravenos,
 se poate administra și izoprenalina în aerosoli, asmopent sau alte bronhodilatatoare sub forma de
spray aerosol,
 intubația orotraheală se practică preferabil de către medicul anestezist prin ventilație artificială cu
presiune pozitivă intermitentă în caz de spasm laringian sau bronhospasm prelungit, pentru
combaterea hipoxiei, însoțită de cianoză generalizată,
 traheostomie, în caz de asfixie se face traheostomia de necesitate, dacă nu se poate aplica manevra
de intubație orotraheală,
 antihistaminicele au o importanță secundară în tratamentul șocului, efectul lor este preventiv și nu
curativ: Romergan 50 mg(1 fiola) intramuscular; Feniramin 50 mg (1 fiola) intrvenos, Tavegyl 2
mg (1 fiola) intravenos,
 bolnavul va rămâne sub supraveghere clinică timp de 24 ore, șocul putând recidiva.

2. ATITUDINEA ÎN CAZ DE ȘOC ANAFILACTIC LA COPII [14]

 Diagnosticul trebuie pus în maximum 20 de secunde pentru copiii din grupa de vârsta 7 – 18
ani
1. Evaluează semnele vitale ale pacientului dacă:
- căile respiratorii sunt libere ?
- pacientul respiră ?
- inima pulsează ?

2. Realizează Evaluarea cardio-circulatorie prin:

- volumul pulsului (palpare)
- presiunea venoasă jugulară (palpare)
- temperatura și culoarea pielii
- reumplerea capilară
3. Evaluează dacă bolnavul este conștient ?
 Șocul este un diagnostic clinic:
- tensiunea arterială sistolică 90 mmHg însoțită de o evidentă perfuzie tisulară insuficientă a pielii
(rece, cianotică, lipicioasă) și a creierului (agitație, confuzie, comă) și a rinichiului (debit urinar 20 ml/h).
 Terapia de urgență – la nivelul cabinetului medical
GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 5 of 7
1. Se așează copilul în clinostatism cu membrele inferioare ridicate mai sus decât planul orizontal.
2. De preferat este prinderea de urgență a unei vene. Dacă nu, se folosește cale de administrare
subcutanată.
3. Primul medicament adrenalină fiole a 1 ml soluție apoasă injectabilă
1 ml = 1 mg
Doza: 0,5 – 1 ml s.c.
sau 1 fiolă + 10 ml ser fiziologic
se administrează 2,5 ml i.v.
4. Al doilea medicament hemisuccinat de hidrocortizon fiole a 25 mg :
8 mg/kg corp i.v
sau Metilprednisolon fiole a 50 mg – 2 mg/kg corp i.v. sau i.m.
5. Pentru bronhospasm
 Miofilin – Teofilina
5 mg/kg corp i.v.
5 ml din fiolă (fiola are 10 ml/240 mg) administrate i.v. în diluție obigatorie
5 ml Miofilin + 25 ml ser fiziologic
sau: Salbutamol spray – 2 pufuri
6. Antihistaminic – Romergan – fiole a 2 ml câte 30 mg
Doza: 1 mg/kg corp i.m.
7. Ideal: - Oxigen
- Perfuzie venoasă cu Dextran sau ser fiziologic
- Aspirație + pipa Guedel

CONCLUZII
Șocul anafilactic este o urgență medicală. Adrenalina trebuie administrată intramuscular, cat mai curând de
la apariția primelor semne de reacție alergică gravă.
Printre cele mai comune cauze de reacții anafilactice întâlnite în asistența primară se numără
medicamentele, produsele biologice umane, înțepăturile de insecte, unele alimente și latexul.
În caz de manifestări mai puțin severe se poate administra un antihistaminic, iar pacientul va fi
supravegheat îndeaproape. Pacienții care au astm trebuie să primească, de asemenea, un beta–2 agonist pe cale
inhalatorie.
Pacienților cu teren anafilactic dovedit li se prescrie adrenalina auto–injectabilă. Stiloul auto–injector
trebuie să le fie în permanență la îndemână.
Îngrijirea pacientului cu șoc anafilactic se realizează în cadrul unei echipe medicale în care asistentul
medical este un practician autonom, responsabil pentru activităţile sale. Este importantă îngrijirea pacientului în

GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 6 of 7

timpul manifestărilor acute, dar şi educaţia pacientului privind tratamentul medicamentos, în viitor, pentru
prevenirea unui nou episod.

BIBLIOGRAFIE
1. Bilò, BM „Epidemiology of insect-venom anaphylaxis”. Current opinion in allergy and clinical
immunology 8 (4): 330–7. (1 august 2008).
2. Bilò, MB. „Anaphylaxis caused by Hymenoptera stings: from epidemiology to treatment”. Allergy
66 Suppl 95: 35–7(1 iulie 2011)

3. Brown, SG. „Anaphylaxis: diagnosis and management”. The Medical journal of Australia 185 (5),
(2006 Sep 4)
4. Castells Mariana C., Anaphylaxis and hypersensitivity reactions. New York: Humana Press.
(2010). pp. 223.
5. Cox, L „Speaking the same language: The World Allergy Organization Subcutaneous
Immunotherapy Systemic Reaction Grading System”. The Journal of allergy and clinical
immunology 125 (3): (1 martie 2010).
6. Harris, edited by Jeffrey; Weisman, Micheal S. (2007). Head and neck manifestations of systemic
disease. London: Informa Healthcare. pp. 325.
7. Henderson V., Nursing nevoile fundamentale
8. Mueller, UR (1 august 2007). „Cardiovascular disease and anaphylaxis”. Current opinion in
allergy and clinical immunology 7 (4): 337–41.
9. Oswalt ML, Kemp SF „Anaphylaxis: office management and prevention”. Immunol Allergy Clin
North Am 27 (2): 177–91, „Clinically, anaphylaxis is considered likely to be present if any one of
three criteria is satisfied within minutes to hours”. (1 mai 2007).
10. Triggiani, M. „Allergy and the cardiovascular system”. Clinical and experimental immunology 153
Suppl 1 (1 septembrie 2008)
11. Vichyanond, P (1 septembrie 2011). „Omalizumab in allergic diseases, a recent review”. Asian
Pacific journal of allergy and immunology / launched by the Allergy and Immunology Society of
Thailand 29 (3)
12. Volcheck, Gerald W. Clinical allergy  : diagnosis and management. Totowa, N.J. Humana Press.
2009, pp. 442.
13. Worm, M. „Epidemiology of anaphylaxis”. Chemical immunology and allergy. Chemical
Immunology and Allergy 95: (2010)
14. Working Group of the Resuscitation Council (UK) Soar J., Pumphrey R., Cant A., et al Emergency
treatment of anaphy- lactic reactions — Guidelines for healthcare providers. Pesusci- tation
Official Journal of the European Resuscitation Council, 2008, Vol.77, No2, pp. 157-1689
GRIGORE SIMONA ( RADOI )Page 7 of 7