Sunteți pe pagina 1din 20

AMPRENTAREA IN PROTETICA FIXA

Amprenta, etapă eminamente clinică deţine un rol important în reuşita


elaborării unei restaurări protetice fixe. De-a lungul anilor, atât tehnicile, cât şi
materialele de amprentă au evoluat mult, astfel încât o serie de procedee utilizate cu
succes multe decenii au devenit azi istorie.
Definitie: Amprenta este o reproducere in negativ a unui relief. De obicei, în
amprentarea clasică un material in stare plastică se aplică, acoperind câmpul protetic
aşteptându-se să se întărească. După întârire, se îndepărtează şi este folosit pentru
confecţionarea replicii pozitive, care devine modelul de lucru, pe care tehnicianul
dentar va macheta viitoarea proteză. Modelele se obţin prin diferite procedee: turnare
de materiale în amprentă (gipsuri, materiale compozite, mase ceramice), îndesare de
cimenturi sau amalgame şi depunere de metale (galvanizare, pulverizare). Executarea
unei amprente ridică de la început câteva condiţii demne de ramarcat:
• câmpul protetic care se amprentează trebuie sa aibă o consistenţă cât mai fermă, pentru
a putea produce modificări materialelor de amprentare;
• pentru ca înregistrarea să aibă loc, obiectul de amprentat nu trebuie să-şi schimbe forma
in cursul amprentarii;
• materialul de amprentă trebuie să fie plastic în cursul operaţiunii, adică să-şi modifîce
forma sub acţiunea obiectului şi să nu mai revină la forma iniţială după îndepărtarea
de pe obiectul de amprentat;
• materialul de amprentă trebuie să-şi păstreze forma înregistrată, faptul realizându-se
prin creşterea consistenţei acestuia, până la valori care să nu mai permitâ modificarea
formei sale sub acţiunea factorilor mecanici externi. Acest proces - de natură exclusiv
chimica - poarta numele de priză - şi are o durată variabilă, de la material la material.
In protetica fixă amprentele sunt utilizate în diferite scopuri pentru:
a) confecţionarea modelelor de lucru, pe care tehnicianul dentar realizează
macheta. Aceste modele permit transferul celor mai fine detalii ale câmpului protetic
in laboratorul de tehnica dentară;
b) obţinerea unor modele de studiu, care uşureaza diagnosticul şi planul de
tratament;
c) obţinerea modelelor document, cu ajutorul cărora se pot demonstra condiţiile
iniţiale ale câmpului protetic sau de-a lungul diferitelor etape de tratament;
d) realizarea modelelor duplicat, foarte utile în cursul tehnologiilor modeme de
laborator.
Amprentarea in protezarea fixă se poate face prin mai multe metode:
- convenţionala prin procedeul direct, când machetarea protezei unidentare
se face direct în cavitatea bucala şi prin metoda indirecta cu diverse materiale de
amprentă în diferite linguri de amprenta (standard sau individuale), cunoscute şi sub
numele de portamprente.
- mecanică sau mecano-electronică, cu ajutorul unor dispozitive speciale
-profilometre care urmaresc în cursul „amprentării" suprafaţa machetei protezei.
Informaţiile culese de câtre acestea sunt transmise fie direct unui dispozitiv de frezare
amprentă mecanică, fie indirect unui computer care le analizează, reproducând
câmpul protetic.
- opto-electronică (amprenta optică) care utilizeazâ proprietăţile ondulatorii şi
fotonice ale luminii.

1
Alegerea materialelor şi metodelor de amprentare in tehnica convenţionala se face
pe baza anumitor criterii. Amintim câteva dintre acestea:
- gradul fidelitaţii materialului de amprentă sau a instalaţiilor moderne de
omogenizare şi dozare a componentelor materialelor de amprentare;
- intervalul de timp care stă la dispoziţia practicianului pentru realizarea
amprentei;
- stabilitatea dimensională a materialului de amprentă;
- particularităţile câmpului protetic in strânsâ interrelaţie cu particularităţile
protezei fixe pe care dorim să o realizam;
- posibilitatea de conservare şi de confecţionare repetata a modelului;
- specificul metodelor şi materialelor de care dispunem pentru realizarea
modelului. In timpul amprentării unui câmp in protetica fixâ se pun mai multe
probleme cu implicaţii practice.
Portamprentele
Portamprentele sau lingurile de amprentă sunt suporturi rigide in care se
aplică materialele de amprenta; doar cu ajutorul lor, materialele se pot insera pe
câmpul protetic al edentaţilor.
Portamprentele sunt confecţionate din diferite materiale, fiind utilizate în
aproape toate procedeele de amprentare, de la cele mai simple la cele mai complexe.
Indiferent de scopul utilizării lor, ele trebuie sa îndeplinească anumite condiţii:
- să cuprinda tot câmpul protetic; dacă este prea scurtă distal sau apical ele pot fi
prelungite cu diferite materiale (de obicei mase termoplastice sau polimeri
autopolimerizabili);
- să fie rigide, adică stabile la deformare; lingurile din materiale fotopolimerizabile se
pot utiliza imediat, cele din materiale plastice autopolimerizabile, este bine să se
foloseascâ doar după 24 de ore;
- să asigure o grosime cât mai uniformă materialelor de amprentă; se apreciază că
spaţiul între lingură şi câmp ar fi bine să fie cuprins între 3-5 mm în toate direcţiile, ca
să permită revenirea elastică a materialului;
- să retenţioneze cât mai bine materialele de amprentă prin diferite sisteme
mecanice; trebuie amintită însă şi posibilitatea utilizarii unor lacuri (pelicule) adezive
care permit o mai bună fixare (aderenţă) a materialelor la portamprente;
- să prezinte un mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrări corecte;
- sa nu limiteze mişcările funcţionale ale pârţilor moi.
In protetica fixâ se utilizează atât portamprente standard (confecţionate pe cale
industrială, din diferite materiale şi la diferite mârimi), cât şi portamprente
individuale (deobicei din materiale plastice care se confecţionează pe modele
obţinute pe baza unor amprente preliminare). Exista portamprente pentru arcadele
maxilare şi pentru cele mandibulare, integre - portamprente totale sau parţial edentate
- segmentare.
Forma portamprentelor determină grosimea materialului de amprentă. Cu cât
materialul este în strat mai gros, cu atât el se va contracta mai mult. De aceea este de
dorit ca materialele să fie aplicate în strat cât mai subţire, condiţie pe care o
realizeazâ doar portamprentele individuale. Prin reducerea grosimii stratului de
material de amprentă apare riscul deformărilor acestuia sub acţiunea forţelor de
tracţiune şi presiune care apar la dezinserarea amprentei de pe câmp. De aceea,
portamprentele sunt prevăzute cu retenţii, iar dacâ acestea nu există, se folosesc o
serie de adezivi sau benzi adezive.
Retenţia materialelor de amprentă creşte cu cât perimetrul orificiilor este mai mare.
Retenţiile se pot prezenta şi sub formă de orificii, nervuri, fante sau şanţuri.

2
In timpul amprentârii, precum şi al îndepărtării portamprentei şi amprentei de
pe câmpul protetic pot apărea deformări ale acesteia. Ele sunt proporţionale cu
mărimea portamprentei şi depind de rezistenţa şi elasticitatea materialului din care
acestea sunt confecţionate.
Mărimea forţelor care acţionează asupra portamprentei depinde de vîscozitatea
şi de posibilitatea de refluare a materialelor de amprentă utilizate.
Lingurile metalice universale se confecţionează din oţel inoxidabil, din alamă cromată
sau din aluminiu placat cu răşini epoxidice.
Lingurile din mase plastice (raşini acrilice, materiale compozite,
polistiren, răşini policarbonate etc.) prezintă un modul de elasticitate scăzut.
In protezarea fixă se utilizează un număr mare de seturi de linguri standard,
ele fiind elaborate pe trei mărimi, atât pentru maxilar, cât şi pentru mandibulă.
Portamprentele standard din metal suportă temperaturi de sterilizare până la 200°C.
Exista seturi prevăzute cu multe orificii (perforaţii) cum sunt portamprentele „Unis"
(oţel inoxidabil 18/8) sau „Premier", spre deosebire de altele cu număr redus de
orificii (Ehricke) care necesitâ utilizarea unor adezivi. In sfârşit sunt portamprentele
fară perforaţii (RimLock), aşa zisele linguri autoretentive prin construcţie (Caulk).
Portamprentele standard
Acest gen de portamprente se confecţionează industrial în trei mărimi pentru fiecare
arcadă. Aşa după cum am amintit anterior, ele se confecţionează fie din metale, fie din
mase plastice. Există însă şi o categorie de linguri metalice care sunt placate cu lacuri
de raşini epoxidice care se colorează diferit pentru delimitarea mărimilor. Culorile
corespund normelor ISO (întocmai ca şi pentru instmmentaml de canal), putându-se
steriliza la temperaturi ce nu depăşesc 160°C. Portamprentele standard, in protetica
fixă se pot utiliza pentru amprentele cu alginate (de situatie, studiu) sau pentru
amprente cu siliconi convenţionali, la tehnicile in doi timpi. Eventuale nepotriviri ale
portamprentelor standard la câmpul protetic se pot corecta fie cu materiale
termoplastice, fie cu materiale de consistenţă chitoasă.
Portamprentele standard, din punct de vedere al utilizarii lor în practica, se împart în
două categorii:
a) unele care pot fi utilizate de mai multe ori, aşadar trebuiesc sterilizate;
b) altele de unică folosinţă, care se livrează în ambalaje de 50 sau 100 de
piese, la care se adauga 1-2 mânere metalice care se adapteazâ la linguri.
Portamprentele sterilizate se pastrează în cutii metalice care se pot închide etanş,
cele de unica folosinţă se scot din ambalajul lor, iar dupa confecţionarea modelului,
tehnicienii dentari le îndepărtează la deşeuri. Portamprentele standard prezintă de cele
mai multe ori sisteme de retenţie şi pot fi totale pentru amprentarea arcadelor integre,
sau parţiale (pentru amprente segmentare).
Portamprente individuale. Aşa dupa cum le spune numele, ele se fac pentru fiecare
caz în parte, fiind confecţionate pe baza unei amprente şi a unui model preliminar.
Utilizarea lor meritâ efortul confecţionării portamprentelor individuale, deoarece ele
rezolvă foarte multe din imperfecţiunile amprentelor standard. Când amprenta se ia
cu o lingură universală, materialul de amprenta nu are o grosime uniformă, se va
contracta diferit, cu apariţia unor deformări consecutive a elementelor câmpului
protetic.
Portamprentele individuale se confecţionează în laboratorul de tehnică dentară din
diferite materiale, prin tehnologii variate. In general ele se confecţionează din
materiale plastice şi/sau compozite.
Materialul din care se confecţionează lingura individuală, trebuie să-i confere acesteia
stabilitatea formei, modificări volumetrice reduse, rigiditate şi rezistenţă la coroziune.

3
Portamprenta individuală trebuie să asigure o grosime cât mai uniformă a materialului
de amprenta, precum şi o adeziune chimică de durată şi calitate a acestuia.
Dintre toate materialele utilizate la confecţionarea portamprentelor individuale
(mase termoplastice, mase termoformabile, răşini acrilice, materiale compozite etc.),
doar raşinile diacrilice eompozite fotopolimerizabile întrunesc aceste condiţii.
Unele din materialele des folosite sunt masele termoplastice, de tipul polistirenului
şi plăcile de bază, fabricate dintr-un amestec de shellack cu alte răşini, ceruri naturale
şi sintetice. Sunt însă linguri puţin rezistente, de aceea necesită armare cu diferite
nervuri metalice sau îngroşări ale zonelor de maximă solicitare.
Alt material folosit frecvent este PMMA (auto- şi foarte rar termopolimerizabil).
Acrilaţii autopolimerizabili sunt preferaţi datorita tehnologiei mai simple de realizare
a lingurilor.

Alte materiale utilizate in elaborarea portamprentelor individuale sunt poliesterii şi


copoliesterii. In protetica fîxă portamprentele in general (deci şi cele confecţionate
din acrilate, de obicei autopolimerizabile), trebuie să fie prevăzute cu trei stopuri
poziţionate pe suprafeţele ocluzale ale dinţilor. Pentru a fi manevrată cu uşurinţâ
portamprenta va avea un mâner central şi două aripioare sau butoni laterali. Faţa
intemă a portamprentei individuale se pensulează cu un adeziv inainte cu cel puţm l0-
l5 minute de amprentare (în funcţie de recomandările producătorului).
In sfârşit, de data mai recentă sunt diferite materiale compozite fotopolimerizabile a
căror tehnologie permite tehnicianului o modelare corectă, fară sâ fie presat de timp
ca şi în cazul materialelor a câror polimerizare se realizează prin iniţiatori chimici.
In ultimele două decenii s-a răspândit procedeul de termoformare. Rapid şi
eficient, poate fi utilizat in cabinetul stomatologic, scurtcircuitând laboratorul de
tehnică dentara. Necesitâ o aparatură specifică de tipul ERKOFORM-D sau
ERKOPRESS ca şi o serie de plăci (de diferite grosimi) cu o morfologie adecvată
situaţiei clinice, produse in Europa atât de firma ERKODENT, cât şi de alte firme
specializate.
O alta noutate în domeniu sunt granulele „Hyohoplastic" (Odontos), care
introduse in apă caldă se plastifiază, pasta se modelează pe modelul preliminar şi se
întăreşte la temperatura camerei.
Portamprentele speciale
Clinica protezelor fixe necesită adeseori realizarea unor amprente care se iau în
situaţii sau condiţii deosebite sau cu materiale care necesită condiţii speciale. Se
descriu câteva din aceste portamprente, cum ar fi: lingurile pentru amprente
segmentare în ocluzie, cele prevăzute cu sisteme de răcire destinate utilizării
hidrocoloizilor reversibili etc.

Modalităţi de prezentare şi depunere a materialelor de amprentă pe câmpul


protetic şi/sau în portamprente
Odată cu diversificarea materialelor elastice de amprentare, au apărut sisteme noi de
prezentare, omogenizare şi depunere a acestora pe câmpul protetic şi/sau în linguri,
cu intenţia producătorilor de a creşte exactitatea dozării componentelor (bază şi
acceleratori) şi de a uşura munca echipei. Dacă până nu demult practicienii obţineau
materialul de amprentă amestecând pe un bloc de hârtie sau placă, douâ paste (bază
şi accelerator) sau o pastă şi un lichid, la ora actuală există şi se extind numeroase
alte variante de dozare, omogenizare şi depunere:
1. Dozarea şi omogenizarea componentelor in boluri de cauciuc şi/sau pe
blocuri de hârtie, depunerea materialului de amprentă rezultat putându-se efectua:

4
a) direct, într-o portamprentă, de exemplu alginatele (utilizate pentru
amprentări preliminare sau a arcadelor antagoniste) şi
b) prin intermediul unei seringi (de obicei materialele cu vâscozitate
redusâ -Light bodied), a căror conţinut se exprimă in şanţurile gingivale şi pe
preparaţii. Seringile de injectare a materialelor de amprentă prezintă (în loc de ace)
conuri (canule) din mase plastice, detaşabile, de obicei de unica folosinţă. Acestea se
pot încărca cu materialul de amprentâ fîe prin aspirarea lui, fie prin depunerea
materialului cu ajutorul spatulei sau a unui con de hârtie.
In ultimii ani, dupâ lansarea pistoalelor, seringile mai pot fi umplute şi cu
ajutorul acestora, anterograd, înainte de adaptarea conului (vârfului).
2. Dozarea componentelor in cartuşe unite şi omogenizarea lor în pistoale
pentru amprentare. Pistoalele de amprentare sunt dispozitive mecanice complexe
care se livrează de către firme specializate.
3. Predozarea industrială şi omogenizarea mecanică. De mai mulţi ani o serie de
materiale de amprentâ (cu precădere hidrocoloizii şi polieterii) se pot omogeniza şi în
capsule fixate în suporturi adecvate ale unor vibromalaxoare (alginatele) sau se pot
prepara in vacuum malaxoare. Această ultimă variantă permite obţinerea unui material
omogen şi fară incluziuni de aer. Mai recent şi polieterii (Impregum, Permadyne,
Penta H, Penta L etc.) beneficiază de o malaxare (mixare) automată (Pentamix
Mixing, Unit - ESPE America). Acest dispozitiv permite obţinerea unui material de
amprentâ omogen în câteva secunde, material care poate fi încărcat ulterior fîe în
seringă, fie în lingură.
Unul din ţelurile cele mai importante ale tehnicilor actuale de amprentare este
prevenirea apariţiei incluziunilor de aer, care se poate combate efîcient la unele
materiale de amprentă prin vibro-spatulare în vid.
In general, luarea unei amprente presupune pe lângă o dotare minimă pentru fiecare
procedeu şi existenţa unui ajutor care să cunoască produsele şi ale cărui gesturi să fie
sincronizate cu cele ale medicului.

Fidelitatea şi evidenţierea zonei terminale


Prin fidelitatea amprentei se înţelege exactitatea reproducerii in detaliu şi
dimensiune a ţesuturilor dure şi moi ale câmpului protetic.
In protetica fixâ se impune ca detaliile de suprafaţă a preparaţiilor dentare
sâ fie redate cu o precizie de cel puţin 25 µm iar detaliile ţesuturilor moi
peridentare cu o exactitate de minimum 50 µm.
O exactitate mai mare (sub 20 µm) nu este oportună, datorită diametrului
granulelor din pulberile cimenturilor de fixare.
Relaţiile dinţilor preparati in cadrul arcadei trebuiesc de asemenea reproduse cu
exactitate ţinând cont de mobilitatea fîziologica a dinţilor vecini care in mod normal
au o rezilienţă parodontalâ de ~100µm. Aşadar in fmal piesa protetică prin ariile ei
de contact trebuie să se încadreze într-un echilibru funcţional al arcadei cu o precizie
de maximum 10 µm.
Fidelitatea unei amprente poate fi influenţată de mai mulţi factori dintre
care amintim: factori clinici, modalitatea de prezentare a limitelor preparaţiei (se
utilizeazâ inele sau fire de retracţie),
Factorii clinici
Una dintre condiţiile de bază ale amprentării în protezarea fixă este ca suprafeţele de
amprentat trebuie sa fie uscate, fără urme de secreţii, salivă şi/sau sânge. Esenţială
este înregistrarea exactă a limitelor preparaţiei, de aceea amprenta trebuie sâ
depăşească constant limitele acesteia. In cazul preparaţiilor subgingivale, materialul

5
de amprentă trebuie sâ depâşească limita preparaţiei, pătrunzand în şanţul gingival.
Sângerările de la nivelul parodonţiului marginal trebuiesc oprite înainte de
amprentare. In cazul preparaţiilor subgingivale este contraindicată amprentarea în
aceeaşi şedinţa cu prepararea bonturilor. Ea se poate face la câteva zile de la aceasta,
ideal la 2-3 săptămâni. In acest interval procesele de reparaţie tisulară se finalizeazâ şi
riscul sângerărilor este minim; eventualele retracţii gingivale secundare actului de
şlefuire se stabilizează.
Este de dorit ca înainte de amprentare sâ se efectueze o asanare parodontală corectă pe
cadrane, pentru ca reproducerea fîdelă a preparaţiilor să aibă loc fâră placâ şi/sau
secreţii subgingivale iar pe dinţii vecini să nu existe depozite de tartru.
- Prepararea şanţului gingival în vederea amprentării
Materialele elastice de amprentare se introduc in cavitatea bucală in stare semifluidă.
Ele fiind puţin compresibile nu reuşesc să îndepărteze gingia liberă şi papila
interdentară. Insăşi elasticitatea ţesuturilor moi contribuie la transformarea şanţului
gingival într-un spaţiu virtual. Dacâ totuşi materialul de amprentă reuşeşte să pătrunda
puţin în sulcus, marginile vor fi inevitabil subţiri, friabile şi cu tendinţă la deformare.
Pentru reproducerea fidelă a zonei terminale a bontului se impune pregătirea
şanţului gingival, urmărind următoarele obiective:
- îndepărtarea temporarâ a ţesuturilor gingivale de suprafeţele dentare pentru
a evidenţia zona cervicală şi o parte din suprafaţa subiacentâ. Se asigurâ astfel acces
în plan vertical, pentru elastomerul fluid;
- crearea unui spaţiu, in plan orizontal, care să asigure grosime suficientă
marginii amprentei evitându-se astfel distorsionările, condiţie prealabilă a acurateţei.
Distanţarea gingiei trebuie menţinutâ pe toată durata întăririi amprentei;
- spaţiul creat pentm materialul de amprentare trebuie sâ fie uscat, fără salivă,
secreţii sulculare sau sânge şi trebuie să se menţină uscat pe perioada întăririi
intrabucale a materialului, pentru a nu influenţa negativ calităţile mecanice ale
acestuia.
Posibilităţile de etalare a şanţului gingival:

Lărgirea temporară a şanţului gingival prin metoda mecanică


Una din primele metode de înregistrare in amprenta a zonei terminale a fost cea cu
ajutorul inelelor de cupru. In principial, metoda se bazează pe ghidarea mecanică a
masei termolastice ramolite de către inelul de cupru. Prin insinuarea marginilor sale
între gingia liberă şi dinte se pot amprenta suprafeţele subiacente zonei cervicale.
Odată cu introducerea materialelor de amprentâ elastice, s-a trecut la utilizarea altor
mijloace pentru lărgirea temporară a şanţului gingival, cele mai uzuale fiind şnururile
de bumbac. Prin inserarea unui şnur neimpregnat in şanţul gingival şi lăsarea lui
timp suficient de lung se poate obţine o lărgire temporară prin simpla acţiune
mecanică. După scoaterea şnurului din şanţ, se va putea introduce materialul de
amprentă, înregistrându-se cu fidelitate zona terminală a preparaţiei. De multe ori
utilizarea acestor şnururi sau fire de bumbac neimpregnate este însă ineficientă,
neputând realiza controlul hemoragiei sulculare.
Din datele din literatură rezultă că jumătate din amprentele luate după ce lârgirea
şanţului s-a facut doar cu fire de bumbac neimpregnate nu au fost precise şi a fost
necesară refacerea lor.
Probabilitatea înregistrării cât mai fidele a zonei terminale scade cu cât numărul
dinţilor stâlpi creşte.
In situaţiile in care se amprentează un număr limitat de dinţi stâlpi de la nivelul unei
hemiarcade, iar preparările nu se extind prea mult subgingival poate fi utilizată diga,

6
dar trebuie evitată folosirea ei, dacă se amprenteazâ cu polivinil siloxan, deoarece
aceasta inhibă polimerizarea materialului de amprentă.
Lărgirea temporară a şanţului gingival prin metoda chemomecanică
Prin combinarea acţiunii chimice cu presiunea mecanicâ, se realizează concomitent
atât lărgirea şanţului gingival cât şi controlul fluidelor sulculare.
Un material pentru lărgirea şanţului gingival trebuie să îndeplinească cel puţin trei
condiţii:
• efîcienţa in obţinerea deplasării gingivale şi a hemostazei;
• absenţa unei afectări ireversibile a ţesuturilor gingivale;
• absenţa unor efecte sistemice nedorite .
Substanţe astringente utilizate pentru retracţia gingivală
Agenţii caustici, aşa cum sunt acidul sulfuric, acidul tricloracetic, negatolul (acid
metacrezol sulfonic şi formaldehidă) şi clorura de zinc, utilizaţi in trecut pentru
retracţia gingivală au fost abandonaţi datorită efectelor nedorite.
De-a lungul mai multor ani, epinefrina racemica 8% a fost considerată cel mai
popular agent chimic pentru retracţie gingivală.
Epinefrina produce hemostază şi determină vasoconstricţie locală şi în felul acesta
determinâ retracţie gingivală tranzitorie. Existâ diverse controverse cu privire la
utilizarea epinefrinei, la ora actuală scăzând semnificativ utilizarea sa, mai ales in
rândul stomatologilor care au terminat studiile după 1980. Epinefrina cauzeazâ o
creştere a presiunii sanguine şi creşte ritmul cardiac. Chiar şi pacienţii care nu
prezintă contraindicaţiile mai sus menţionate pot dezvolta aşa-numitul sindrom la
epinefrină (tahicardie, tahipnee, creşterea presiunii sanguine, anxietate, depresie
postoperativă).
Actualmente, cele mai uzuale substanţe utilizate pentru retracţia gingivală sunt:
• clorura de aluminiu;
• sulfatul dublu de potasiu şi alumimum-alaunun (termenul este utilizat impropriu
pentru sulfatul de aluminiu);
• sulfatul de aluminiu;
• sulfatul feric.
Aceste soluţii astrmgente sunt livrate fie în flacoane, fie sub formâ de fire sau
inele de bumbac preimpregnate.

Tehnica de inserare a şnurului impregnat în şanţul gingivaL

Timpii operatori sunt următorii:


1. anestezia locală este necesarâ doar în anumite situaţii;
2. izolarea câmpului protetic;
3. se secţionează o lungime suficientă de şnur pentru a putea încercui dintele;
4. se îmbibă snurul in soluţie astringentă;
5. se aplică şnurul de-alungul dintelui şi se împinge uşor la nivelul şanţului cu un
instrument adecvat.
Pentru a putea începe operaţiunea de lărgire temporară a şanţului gingival în vederea
amprentării avem nevoie de un câmp operator uscat. Se va utiliza un aspirator de
salivă, iar cadranul în care urmeazâ sâ se aplice şnurul se va izola cu rulouri de vata
de vată.
Capetele firului se prind între police şi arătător şi se conformează un inel care se
aplicâ în jurul dintelui.
Şnurul de retracţie se va îmbiba cu soluţie de clorurâ de aluminiu (Hemodent). S-a

7
demonstrat că şnururile impregnate cu epinefrinâ sau alaun sunt de două ori mai
efîciente dacâ înainte de inserarea în şanţ sunt saturate cu soluţie de clorură de
aluminiu.
Şnurul conformat în formâ de U se va aplica în jurul dintelui preparat. Capetele se ţin
între police şi arătător şi se aplică presiuni uşoare în direcţie apicală. Cu ajutorul unui
instrument Fisher sau a unui instrument de plastic IPPA se inseră şnurul de jur
împrejurul dintelui, cu blândeţe în şanţul gingival, începând din zona proximală.
Această manoperă este de fmeţe şi nu o demonstraţie de forţă. După ce s-a inserat
mezial, cu aceeaşi mişcare fină se va insera şi distal.
Dupa ce s-a finalizat inserarea in zonele meziala, distala şi orala, se va secţiona şnurul
care este in exces, la nivelul zonei meziale, cât mai aproape de papila interdentară.
Urmează inserarea in zona vestibulară. Cele douâ capete ale şnurului se întâlnesc în
zona mezială, unde ţesutul va putea tolera un exces de şnur. Dacă cele două capete ale
şnurului se întâlnesc vestibular sau oral, unde gingia este mai subţire, va apare o
dehiscenţâ la acest nivel, iar înregistrarea liniei terminale în această zonă nu va fi
corectă.
Inserarea şnurului trebuie facută in acelaşi timp cu fermitate şi cu blândeţe,
astfel încât acesta sâ rămână la nivelul zonei terminale. Medicii neîndemânatici („cu
mână grea") pot traumatiza epiteliul gingival. Trebuie evitată presiunea şi inserarea
exgerată a şnurului in şanţul gingivaî.
Este bine să se plaseze mai multe comprese în cavitatea bucală, atât pentm menţinerea
unui câmp operator uscat cât şi pentru a-i crea pacientului o senzaţie de confort.
Dupâ 10 minute se îndepărteazâ uşor şnurul, evitând să se producâ sângerarea. Inainte
de a scoate şnurul din şanţ se va umecta cu spray-ul de apă, pentru a nu apărea leziuni
la nivelul mucoasei decăptuşire (asemănătoare arsurilor ce apar în momentul când
rulourile de vată aderâ la nivelul mucoasei bucale desicate).
Materialul de amprentă se va injecta cu siringa direct în şanţ, după ce acesta a fost
spălat cu jet de apă şi uscat. Dacă persistă sângerarea, se va temporiza amprentarea.
Soluţia de sulfat feric, în contact cu sângele determină precipitarea instantanee a
proteinelor formând un coagul. Prin îndepărtarea coagulului cu un jet de apă,
suprafaţa subiacentă prezintă sângerare, care nu va permite amprentarea.
Avantajele tehnicii de lărgire temporarâ a şanţului gingival cu douâ şnururi
sunt:
- metoda se practică în aproape toate situaţiile clinice (este contraindicată în cazul
unui şanţ foarte puţin adânc, după tratament chirurgical parodontal, sau a unei
preparaţii sub formă de chanfrein lung, care nu poate reţine primul şnur);
- dacă este corect executată, aceastâ metodă este mai puţin agresivă;
- în general, nu provoacă sângerare şi rareori necesită anestezie.
Tehnica este însă destul de laborioasâ, mai ales când există un număr mai mare de
bonturi.
Pe lângă metoda cu şnur impregnat devenită convenţională, se preconizează tehnici
altemative. Pentm lărgirea temporară a şanţului gingival a fost propus un nou tip de
material, care sâ lezeze cât mai puţin ţesuturile gingivale. Benzile de retracţie
Merocel (Merocel, Mystic, Conn.) sunt confecţionate dintr-un material sintetic, extras
chimic dintr-un polimer biocompatibil (hidroxilat polivinil acetat). Acest material este
uşor de conformat, foarte eficient pentru absorbţia fluidelor gingivale (sânge, salivă,
fluid sulcular), neabraziv şi uşor de adaptat la ţesuturile înconjurătoare. Merocel este
un material absorbant hemostatic utilizat in ORL, in chirurgia gastrică, toracică şi
otoneurologică.

8
Metoda de poziţionare a acestor benzi din Merocel este facilâ şi permite deplasarea
atraumatică a ţesuturilor gingivale. Benzile impregnate se inserâ la nivelul şanţului
gingival, iar apoi cu ajutorul coroanelor provizorii se menţin timp de 10—15 minute
in situ sub presiune ocluzală. Structura poroasă şi spongioasă a benzilor de Merocel,
asigură un mediu uscat ce permite materialului de amprentă sâ înregistreze precis
zona sulculară.
Chiuretajul gingival rotativ - gingivorotajul
Principiul metodei constâ in lărgirea şanţului gingival prin eliminarea unei grosimi
;
reduse de ţesut din versantul intem al gingiei libere.
Lărgirea şanţului gingival prin metoda electrochirurgicală
Procedeul este folosit pe scarâ largă; se poate obţine o largire a şanţului cu bisturiul
electric. Concomitent se poate realiza şi o hemostază.

Electrotomul
Un bisturiu electric este un oscilator de înaltă frecvenţă sau un radio-transmiţător ce
utilizează un tub de vacuum sau un tranzistor pentru a crea un curent de înaltă
frecvenţă de aproximativ 1 MHz (un milion de cicli pe secundă). Acest aparat
generează câldură de aceeaşi manieră ca şi un cuptor cu microunde, sau cu un aparat
de diatermie din fizioterapie.

Utilizarea metodei electrochirurgicale pentru lărgirea temporară a


şanţului gingival
Dupâ terminarea preparării dintelui, şanţul gingival este îngust şi are o adâncime sub
2 mm. Cu ajutorul bisturiului electric se poate obţine lărgirea dorită, mai ales în
porţiunea coronară a sulcusului şi totodată se obţine hemostază.
Medicul stomatolog trebuie sâ cunoascâ şi să ţină cont de anumite precauţii înainte de
a indica lărgirea şanţului gingival cu ajutorul bisturiului electric :
 Purtătorii de pacemaker prezintă contraindicaţie absolută, la fel
cei ce fac terapie radiantă sau prezintâ alte boli consumptive.
 Aceasta tehnică nu se recomandă in cazul gingiilor subţiri, aderente
(caninii maxilari).
 Trebuie evitat contactul cu instrumente metalice, deoarece poate
apare şocul electric.
 Se vor utiliza oglinzi de plastic şi aspiratoare de plastic.
 Este necesară o anestezie profundâ a ţesuturilor înconjurătoare.
 Electrodul se va trece rapid prin ţesut şi se va deplasa continuu.
 Dacă vârful se blochează, înseamnâ că intensitatea curentului este
prea mică şi este necesar să se mărească.
 Dacă se observă pigmentări la nivelul ţesuturilor, înseamnă că
intensitatea curentului este prea mare, deci trebuie diminuată.
 O nouă secţionare nu trebuie repetatâ la un interval mai
mic de 5 secunde.
 Electrodul trebuie să rămână curat, fără fragmente
tisulare.

 Electrodul nu trebuie să atingă nici o restaurare metalică.


 Un contact între electrod şi dinte de peste 0,4 secunde poate conduce la leziuni
pulpare ireversibile (evidenţiate prin studii pe animale).

9
 După fînalizarea operaţiunii şanţul trebuie spălat cu apă oxigenatâ, înainte de a
scoate şnurul.
 Nu se va utiliza în prezenţa agenţilor inflamabili (agenţii anestezici topici pe
bază de etilclorid trebuie evitaţi când se utilizează electrotomul).
 Trebuie evitată utilizarea electrotomului in caz de analgezie cu protoxid de
azot si oxigen (în prezenţa unei comprese uscate, neumezite pot lua foc).
Arsurile accidentale apărute la anumiţi pacienţi au fost atribuite unei incorecte
pământări, deci singurul si cel mai important factor al siguranţei utilizării
electrotomului este corecta pâmântare.
 Contactul cu o mică protuberanţâ osoasă, cum ar fi o exostoză, poate produce
o densitate sufîcient de mare de curent pentru a produce arsura. Este bine ca
pacientul să nu aibă asupra sa obiecte metalice (de ex. chei metalice în
buzunarul pantalonilor).

Evaluarea mijloacelor şi metodelor de lărgire temporară a şanţului gingival


Toate tehnicile utilizate pentru lărgirea temporară a şanţului gingival sunt
agresive pentru parodonţiul superficial, mai ales la nivelul epiteliului intrasulcular.
Gradul de agresiune asupra ţesuturilor epiteliale, în ordine crescătoare, este următorul:
- şnur dublu, neimpregnat
- chiuretaj rotativ
- şnur simplu impregnat
- bisturiu electric.
Dacâ acţiunea este intempestivă se poate leza ataşamentului conjunctiv, cu consecinţe
mai grave.
Dupâ cicatrizare, dacă manoperele sunt conduse corect, apare o recesiune gingivalâ
de 1-3/10 mm.
Pentru a limita riscul lezării parodontale, practicianul trebuie să cunoască natura
parodonţiului, specificâ fiecărui pacient şi in funcţie de acesta să aleagă cea mai
indicată tehnică de lărgire a şanţului gingival.
In multe ocazii este mai bine să se întârzie momentul amprentării şi să se acorde o
atenţie mai mare vindecării ţesuturilor traumatizate prin înbunătăţirea calitătii
restaurărilor provizorii şi menţinerea unei igiene corespunzâtoare.

CONTROLUL FLUIDELOR BUCALE SI PREGATIREASANTULUI


GINGIVAL IN VEDEREA AMPRENTARII

Reusita unei PPF depinde de izolarea corecta si de reproducerea fidela a zonei


terminale a bontului
Procedee de preamprentare:
 controlul fluidelor bucale
 pregatirea santului gingival

CONTROLUL FLUIDELOR BUCALE


 reprezentate de: sange, saliva. fluid gingival, apa
 confortul si siguranta pacientului
 accesul si vizibilitatea optima pentru operator
 camp operator uscat
 utilizam metode singulare sau in combinatie

10
Foarte eficienta este diga
In protetica diga utilizata limitat pentru ca:
 la slefuire folosim cantitati mari de apa
 evitata lezarea partilor moi
 cand se amprenteaza sau se cimenteaza o lucrare nu este asa o cantitate
mare de saliva care nu poate fi stapanita
 indicata diga doar in timpul fixarii lucrarilor protetice
 daca folosim elastomeri se izoleaza diga cu vaselina pentru ca materialul
din diga inhiba polimerizarea polivinil siloxanului; nu se folosesc clamele
 este laborioasa, respectati timpii operatori, asigura o izolare perfecta si un
grad de securitate.

Folosirea rulourilor de vata si a compreselor

 sau folosirea unor triunghiuri absorbante care indeparteaza buzele, obrajii


sau chiar pot obstrua orificiul canalului glandei parodite.

Aspiratorul de saliva
 aspiratorul de saliva
 Automatomul si Svedopterul (la arcada mandibulara; are o oglinda si un
sistem de aspirare; eficienta sporita daca se utilizeraza impreuna cu rulouri
de vata cu dublu rol aspira fluidele si mentine si limba pacientului.; capul
pacientului in pozitie verticala)
 aspiratorul chirurgical creaza vacuum, necesara prezenta asistentei
Medicatia antisialogoga
 folosita cand secretia salivara nu poate fi stapanita
 bromura de metantelina (banthine)
 bromura de propantelina (pro-banthine)
 1 tableta de 50 mg Banthine sau 15 mg ProBanthine cu 1 ora inainte
 Clonidina (antihipertensiv, 0,2 mg cu 1 ora inainte )
 contraindicate total la orice pacient cu hipersensibilitate, cu glaucom, astm,
sindrom obstructiv gastrointestinal sau urinar
 ele sunt potentate de antihistaminice, tranchilizante, analgezice narcotice
sau corticosteroizi.

Pregatirea santului gingival in vederea amprentarii


Obiective:
 indepartarea temporara a tesuturilor gingivale de pe suprafetele dentare
pentru a evidentia zona cervicala
 crearea unui spatiu in plan orizontal care asigura o grosime suficienta
marginilor amprentei
 spatiul creat sa fie uscat

Materialele

11
ELASTOMERII POLISULFIDICI

Caracteristici:
 numite si thiocauciucuri. polisulfurile
 primii elastomeri de sinteza
 produsul initial numit Thiokol 1953
 denumirea s-a modificat in mercaptan datorita gruparii SH
 se prezinta in sistemul pasta-pasta in trei consistente (baza si
acceleratorul)
 sunt geluri coloidale hidrofobe, insolubile in apa
 nu prezinta deformari prin imbibitie sau sinereza
 vulcanizarea este insotita de contractii
 stabilitatea dimensionala mai buna ca HC
 modelul trebuie realizat in prima ora de la amprentare
 sufera o deformare permanenta in cursul indepartarii amprentei (cand
depaseste zonele retentive ale c.p)
 miros dezagreabil de sulf
 tuburile trebuie pastrate bine in inchise deoarece mercaptanul din lichid
tinde sa se separe de oxidul de zinc si sulfatul de calciu.
Indicatii si contraindicatii:
 amprentarea campului protetic (CP) pentru realizarea PPF uni sau
pluridentare
 amprente globale
 turnarea mai multor modele de lucru pe acceasi amprenta
 nu au contraindicatrii in ceea ce priveste CP
 contraindicatie la persoanele cu intoleranta
Dezavantaje:
 spatulare dificila
 miros neplacut
 timp lung de priza
 colorarea materialelor de protectie
 deformarea remanenta mare
Produse comerciabile:
 Permlastic(Kerr)
 Coeflex (Coe)
 SuperRubber (Bosworth)

ELASTOMERII SILICONICI
(organo-siloxani)
 contin grupari organice legate covalent de un atom de siliciu
 obtinuti prin reactii de policondensare fie prin reactii de poliaditie
 se comercializeaza sub forma de sistemul baza si catalizator

Elastomerii siliconici cu reactie de condensare (conventionali)

 contractia amprentei si stabilitate tridimensionala redusa


 turnarea modelului in prima ora

12
 contractia este mare decat la polisulfuri si polieteri

Siliconii cu reactie de aditie (polivinil siloxanii)


 sunt geluri hidrofobe
 exista pe piata si siliconi hidrofili (Oranwash)
 nu prezinta nici o modificare dimensionala pri imbibitie sau sinereza
 in toate tipurile de amprentari ale campurilor protetice pentru proteze fixe
 obtinerea modelelor deosebit de precise (inlay, restaurari adezive)

Contraindicatii
 persoanele alergice
 confectionarea de mai multe modele pe baza aceleiasi amprente
 cand se cer modele foarte fidele

POLIETERII

 sunt ultimii sositi in seria elastomerilor de sinteza


 se mai numesc si gume sau cauciucurile polieterice
 timp de lucru redus
 rigiditate mare
 sunt in sistem bicomponent (pasta/pasta)

Denumiri comerciale:
 Impregum
 Permadyne –ESPE
 Permadyne Penta H,
 Dimension

Indicatii:
 amprente pentru incrustatii si coroane partiale
 coroane de invelis
 amprente pentru punti
 supraamprente pentru proteze fixe din mai multe bucati
 restaurari pe implante
 polieterii noi preiau indicatiile alginatelor
 sunt si polieteri pentru inregistrarea ocluziei (Ramitec Penta)

Produse comerciale:
 Impregum
 Impregum F,
 Permadyne

MATERIALE DE AMPRENTA FOTOPOLIMERIZABILE

 1988 au aparut pe piata de catre firma Genesis/LDCaulk

13
 este o rasina de poliuretan dimetacrilat fotopolimerizabila sub actiunea
luminii vizibile
 initiatorul fotosensibil (probabil camforchinona) este activat de o lumina
vizibila cu lungimea de unda in jur de 480 nm
 materialul de amprenta se incarca in portamprente transparente

Avantaje:
 control asupra timpului de lucru
 intervalul de priza este scurt 3 minute

Dezavantaje:
 linguri speciale transparente
 depozitarea materialului prelevat din tub/ seringa intr-un loc intunecos
daca cumva se intarzie inserarea lingurii pe campul protetic
 dificultatea polimerizarii in zonele greu accesibile spotului luminos

MATERIALE DE AMPRENTA -SINTEZE

Date utile pentru alegerea unui material:


 capacitatea de umectare
 vascozitatea si compresiunea in cursul insertiei
 plasticitatea si timpul de priza
 prezenta cavitatilor si a retentivitatilor
 prezenta limitelor

Capacitatea de umectare a materialelor

Definitie: proprietatea de a se intinde pe o suprafata data si este legata de


compozitia materialului; intervin si variabile date de :
 starea suprafetei (cea neteda mai favorabila decat aspra)
 umiditatea suprafetelor: unele materiale accepta un grad de umiditate
(hidrocoloizii) in contrast cu altele (elastomerii)
 Tensiunea superficiala: se pot folosi produse care scad tensiunea
superficiala si favorizeaza etalarea elastomerilor

Vascozitatea materialului si compresiunea din cursul inserarii:


 alegerea de PA compatibile cu forma suprafetelor ce urmeaza a fi
amprentate si cu materialul ce va fi folosit
 amprentele realizate cu un singur produs cu o singura vascozitate (alginat
clasa A, polieter, vinil-polisiloxan necesita PA individuala; rezervate
situatiilor clinice simple cu retentivitati reduse
 asocierea a doua vascozitati ale aceluiasi produs compenseaza
inconvenientele fiecaruia in parte, folosite separat.
Asocieri posibile:
-vascozitate mare in asociere cu vascozitate mica (putty+ light) folosind
lingura standard
-vascozitate medie in asociere cu vascozitate mica (regular+light) folosind o
portamprenta individuala confectionata cu distantare de cativa milimetri.

14
Plasticitatea si timpul de priza
 au o curba specifica de priza fixata de fabricant
 variaza sub influenta a unor factori:
-Temperatura:
 temperatura la care se pastreaza produsul si temperatura mediului
ambiant
 temperatura apei la alginate
 temperatura cavitatii bucale

-Dozajul catalizatorilor
-Malaxarea
 malaxare manuala (prea rapida rezulta amestec heterogen si includerea
bulelor de aer
 malaxarea prelungita diminua timpul de lucru in cavitatea bucala
 amestecul in parti egale a doua paste ( doua cartuse din care continutul este
exprimat cu ajutorul unui pistolet iar amestecul se realizeaza intr-un sistem
de serpentine)

Avantaje:
- timp de malaxare scurt
- amestec lipsit de bule de aer
- injectarea direct pe suprafata ce urmeaza a fi amprentata

AMPRENTA CONVENTIONALA
 numite si chimico-manuale
 tehnica de amprentare este individualizata fiecarui caz in parte
 elementele campului protetic sa fie curate
 amprentarea cu materiale elastice cere o portamprenta care poate fi:
standard, individuala sau speciala
 amprenta segmentara a pierdut teren in favoarea celei globale
Clasificarea procedeelor de amprentare in protetica fixa:
 in functie de timpii de lucru
-intr-un singur timp (monofazica)
-in doi timpi (bifazica)
 in functie de numarul componentelor folosite
-amprenta cu o componenta (vascozitate)
-amprenta cu doua componente ( ale aceluiasi material)

Amprente intr-un singur timp

Utilizari:
 amprentarea arcadelor antagoniste
 amprente preliminare in vederea realizarii modelelor pe care se
confectioneaza portamprentele individuale
 amprentele finale cu elastomeri de sinteza in linguri individuale
 se poate folosi o gama variata de materiale, in portamprente standard, in
portamprente individuale, sau in portamprente speciale

15
Amprente intr-un singur timp (monofazice) cu unul sau doua componente
Tipul de amprenta Materiale utilizate Indicatii, observatii
Cu hidrocoloizi ireversibili -arcade antagoniste
(alginate) cu linguri standard -modele de studiu si documentare
-modele pentru realizarea PA
coroane si punti (doar alginat clasa A)

Amprente -modele de lucru pentru incrustatii,


monofazice globale Cu hidrocoloizi reversibili in una coroane si protezele partiale
(intr-un singur timp) sau doua consistente fixe(exceptand preparatiile in muchie
de cutit)

-modelele de lucru pentru preparatii


Hidroalginica ( cu alginate cavitare, coroane si proteze partiale
alginate si hidrocoloizi reversibili) fixe
-in duplicarea modelelor

cu elastomeri de sinteza cele mai frecvent utilizate


( in una sau doua indicatii (aproape) universale in
consistente) in lingura protetica fixa
individuala ( modele de lucru pentru preparatii
unice sau multiple proteze partiale
fixe)

Amprenta cu hidrocoloizi ireversibili (alginate)


 amprenta globala de tip monofazic cu un singur material cu lingura
standard
 pentru model de studiu la inceput, pe parcurs sau la sfarsitul tratamentului
 serveste la realizarea lingurii individuale sau in amprentarea antagonistilor

Materiale necesare:
 un compas pentru alegerea PA
 PA standard
 material de amprenta (alginat)
 leucoplast
 anestezie de contact

Descrierea tehnicii:
 se masoara cu compasul distanta dintre cele doua puncte ekm (ectomolare
superior sau inferior dupa caz) care precizeaza latimea maxima a celor
doua arcade.
 se alege PA cu un gabarit transversal mai mare cu 3 mm spatiu necesar
materialului de amprenta
 LS prevazuta cu retentii sau realizam noi din benzi de leucoplast, sau
picaturi de stents topit in interiorul lingurii din loc in loc
 Preparam alginatul:
1. dozam pulberea si apa cu dozatoare anexate
2. inainte de prelevarea pulberii agitam cutia.

16
3. incarcam mensura in exces apoi il indepartam cu spatula fara presiune
pentru a nu ingloba aer
4. cu mensura de apa adaugam apa in bol la temperatura de 20-22 grade peste
care adaugam pulberea
5. urmeaza inglobarea pulberii in apa, spatularea energica, frecand amestecul
de peretii bolului timp de 1 minut (priza normala si 35-45 secunde (priza
rapida)
6. aspectul final cremos, neted sa nu se desprinda de pe spatula incarcata.

Incarcarea lingurii standard se face rapid; materialul se depune in zonele


posterioare ale lingurii pasta fiind impinsa in partile anterioare; se netezeste suprafata
alginatului cu degetele inmuiate in apa.

Inserarea PA cu material alginic pe arcada: se mentine ferm pe pozitie, fara


compresiune, pana la priza finala adica 2 minute dupa priza

Indepartarea amprentei:
-printr-o tehnica precisa; se intrerupe inchiderea marginala prin indepartarea buzei si a
obrajilor cu degetele pentru a intra aer; se indeparteaza lingura printr-o singura
miscare ferma

Spalarea amprentei
- cu apa de la robinet pentru indepartarea resturilor de saliva si sange, se
dezinfecteaza cu preparate specifice, se usuca se toarna modelul
- daca nu se poate turna imediat se mentine in mediu umed (intr-o cutie cu
capac amprenta este invelita in servetele umede), amprenta nu se pune cu fata
in jos, se poate deforma; excesul de alginat de pe lingura se taie.
- inainte de turnarea modelului amprenta se pudreaza cu praf de gips care se
indeparteaza repede sub jet de apa si cu pensule moi, pentru indepartarea
eventualelor impuritati precum si o neutralizare a suprafetei amprentei; ionii
de calciu din gips leaga portiunile de alginat care eventual nu au facut priza
acesta transformandu-se in alginat de calciu (altfel modelul apare rugos).

Amprente cu hidrocoloizi reversibili

-necesita linguri speciale cu sisteme de racire


-materiale ieftine, tehnologie deosebita
-ambalati sub forma de gel semisolid in tuburi de polietilena
-gelul se transforma in lichid intr-o instalatie de conditionarte

Amprente cu Elastomeri de sinteza in portamprente individuale

-necesita portamprente standard sau individuale


-sunt cele mai fidele stratul de material uniform (2-3 mm)
- nu conteaza spatiul dintre lingura si elementele campului protetic cat mai ales
distanta dintre bonturi.
-nu se recomanda individualizarea lingurilor standard cu stents deoarece plastifiantii
din elastomeri ataca si inmoaie suprafata compoundurilor, aparand distorsiuni la
interfata elastomer compound cu posibilitati de desprindere a materialului la
dezinsertie;

17
- prin urmare se contraindica amprentele rigid elastice (adica cu stents si silicon; in
tara noastra inca se mai lucreaza si este gresit)
- amprentele individuale sa prezinte minim 3 stopuri cu scop de centrare si de
asigurare a unei grosimi egale a materialului de amprenta

Portamprentele individuale:
-acrilate autopolimerizabile, mase termoplastice, polistiren si folii din mase plastice
pentru aparate de termofotrmare: Erkoform)

-suprafata interna se pensuleaza cu un adeziv, crearea de perforatii sau tratarea cu


hartie abraziva de granulatie 80.

Fazele tehnologiei de amprentare


-pregatirea santului gingival
-amprentarea preparatiilor plus intreaga amprenta
-amprentarea arcadei antagoniste cu alginat
- inregistrarea relatiilor ocluzale

AMPRENTAREA PRIN TEHNICA DUBLULUI AMESTEC

-amprenta globala intr-un singur timp utilizand un singur material in consistente


diferite
-vizeaza amprentarea unei arcade intregi
- tehnica: dupa indepartarea firelor de retractie intr-o portamprenta standard se insera
un elastomer chitos peste care se depune acelasi elastomer de consistenta medie sau
fluida (varianta sandwich)
- in acelasi timp se depune cu ajutorul unei seringi speciale pentru amprente material
fluid sau de consistenta medie in santul gingival. se aplica portamprenta pe campul
protetic; materialele chiar de consistente diferite dar din aceiasi familie se leaga
chimic intre ele
-indicata pentru siliconi, tiocoli, polieteri cat si pentru hidrocoloizii reversibili

Instrumente si materiale:
-portamprenta standard
-adeziv pentru portamprenta
-elastomer chitos
-elastomer de consistenta medie sau fluida
-bloc de hartie, spatula seringa cu canula demontabila

Tehnica pentru Optosil si Xantopren Comfort

-pensularea portamprentei cu adezivi 2 min sa se usuce


-indepartarea firelor de retractie, usoare spalaturi cu jet uscarea ulterioara
-prepararea siliconului chitos ( manile protejate cu manusi)
-exprimarea unei cantitati de xantopren fluid din cartusele montate in pistol in santul
gingival si pe preparatie precum si pe materialul chitos din portamprenta
-aplicarea portamprentei incarcate pe campul protetic 5 minute
-indepartarea portamprentei si examinarea acesteia

18
-spalarea amprentei si dezinfectia ei cu o solutie de hipoclorit de sodiu (NaOCL
10000 ppm clor active (dilutie 1:5/1:10 corespunzatoare unei solutii de 5-10 %
inalbitori casnici.
-amprentarea cu alginat a arcadei antagoniste
-inregistrarea raporturilor ocluzale cu Ramitec (ESPE) sau Kristall (Omicron-Dental
GmbH)

Avantaje:
-prizele concomitente a celor doua componente care impiedica deformarea elastica a
elastomerului chitos de catre cel fluid.

Amprentarea canalelor radiculare

A. Tehnica directa sau amprenta –macheta


1. machetarea cu rasuini autopolimerizabile
2. machetarea cu material termoplastic
3. machetarea cu ceara

B. Tehnica indirecta sau amprenta cu elastomer de sinteza si tija metalica

AMPRENTE IN DOI TIMPI


-amprente bifazice; procedeul presupune doua amprente separate
descriem tehnica de corectare (spalare) si amprenta rigid-elastica si amprentarea cu
masa termoplastica si inel de cupru.

AMPRENTA DE CORECTARE, SPALARE

-apeleaza la consistente diferite, dar sa apartina aceleasi specii chimice.


-se incepe amprentarea folosind un material chitos (pentru siliconi) si unul cu
vascozitate crescuta pentru polieteri.
-dupa priza si dezinsertia amprentei indepartam regiunile retentive taiam si canale
pentru evacuarea surplusului de material fluid pentru a preveni instalarea deformarilor
de tip plastic in masa siliconului chitos.
- in a 2-a faza pe materialul chitos se aplica materialul fluid amprenta reintroducandu-
se pe campul protetic
-etalarea santului gingival are loc intre cei doi timpi (materialul fluid sustinut de cel
chitos patrunde in santul gingival)
-ideea de la care s-a pornit este cea a complementaritatii celor doua tipuri de materiale
siliconice, chitos si fluid. In timp ce siliconul chitos prezinta ca avantaj o contractie
volumetrica redusa iar ca dezavantaj fidelitate scazuta si faptul ca nu patrunde in
santul gingival, siliconul fluid prezinta avantajul patrunderii eficiente in santul
gingival dar si dezavantajul unei mari contractii volumetrice in functie de tipul de
reactie de priza. Prin urmare elastomerul fluid corecteaza elastomerul chitos.
-o varianta este aceea in care se aplica material fluid cu ajutorul unei seringi speciale
in santul gingival, pe preparatie si pe portamprenta cu material chitos care se aplica
peste campul protetic.

Instrumentar si materiale

19
 adeziv pentru portamprenta
 elastomer chitos
 elastomer fluid
 bloc de hartie
 spatula
 manusi latex

Tehnica de lucru:
se alege portamprenta dupa distanta ekm- ekm cu un compas ( nu prin verificari
succesive in cavitatea bucala)
-verificarea portamprentei
-pensularea portamprentei
-inserararea snururilor de retractie in jurul preparatiilor
-prepararea materialului chitos
-inserarea in portamprenta
-aplicarea pe campul protetic ce are aplicata o folie de tifon pentru distantare
-se indeparteaza dupa priza de pe campul protetic se indeparteaza surplusul
- se indeparteaza firele de retractie
-se prepara materialul fluid se aplica peste cel chitos, spalat si uscat.
-dupa priza se indeparteaza de pe campul protetic, se spala, se verifica, se
dezinfecteaza si se trimite laboratorului.

20