EMIL RACOVIȚĂ

EMIL RACOVIŢĂ, primul român care a ajuns în Antarctica, a pus piatra de temelie a
biospeologiei, ştiinţa care studiază fauna şi flora peşterilor. În 1920, când această ştiinţă
se cristalizase pe deplin, tot Emil Racoviţă a întemeiat, la Cluj, cel dintâi Institut de
Speologie din lume, adevărat centru al cercetărilor biospeologice mondiale.
S-a născut în Iaşi, în anul 1868, adică la nouă ani după Unirea Principatelor Române.
Emil Racoviţă şi-a petrecut copilăria la moşia străbunilor săi, din Şurăneşti, judeţul
Vaslui. 
După ce şi-a luat licenţa în Drept, Emil Racoviţă s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe a
Universităţii din Sorbona, apoi, după finalizarea studiilor, prinţul român a început să
lucreze în domeniul oceanografiei, în laboratoarele Arago din Banyuls sur Mer. Pentru a
studia mai bine viaţa subacvatică, Emil Racoviţă s-a specializat şi a devenit scafandru.
Emil Racoviţă a decis însă să părăsească viaţa confortabilă din laboratorul francez
pentru a se alătura expediţiei ştiinţifice belgiene în Antarctica, în anul 1897, în calitate
de naturalist.
 În anul 1900, savantul român a devenit director-adjunct al Laboratorului Oceanografic
Arago. Însă, treptat, Emil Racoviţă avea să renunţe la studiul oceanografiei şi să se
dedice noii ştiinţe, biospeologia, pe care a fondat-o oficial în anul 1907.
Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi
altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.

Deşi, în Franţa, savantul român Emil Racoviţă ajunsese sa fie unul dintre cei mai
apreciați savanți, acesat a decis să se întoarca in România în anul 1918.
Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene
(1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. 

Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile strâmtorii Magellan, efectuează

cercetări complexe şi asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctica,
expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” şi câteva
insule.  Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi
Ţara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediţiei care au pierit în această
călătorie.

În perioada când „Belgica” a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899)
naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au înteprins numeroase
observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60
volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor
expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc.

Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi

altor păsări antarctice, care i-a adus o reputaţie bine meritată.

Cueva del Drach era deja o vedeta turistica a insulei spaniole Mallorca atunci cand Emil
Racovita a venit s-o viziteze. Dar cum un adevarat cercetator nu e niciodata in vacanta,
in timp ce plutea cu lotca pe Lacul Martel, Racovita, in loc sa admire mirificele bolti,
iscodea adancul apei.
Deodata a zarit un crustaceu, un fel de garid alb, depigmentat si orb. Pentru crustaceu,
aceasta intalnire s-a sfarsit prost, intr-una din sticlutele cu formol ale maestrului. Dar
pentru lumea stiintifica ea a fost bogata in consecinte. Ajuns acasa, la Laboratorul
Arago, de la Banyuls-sur-Mer, pe malul Mediteranei, unde era subdirector,Racovita si-a
dat seama ca micul crustaceu era o specie noua pe care a botezat-o Typhlocirolana
moraguesi.