Argument

Mi-am ales pentru susținerea proiectului de competențe la specializarea asistent

medical generalist , tema „Îngrijirea pacientului cu cancer de colon” , deoarece am
vrut să înțeleg mai bine tot procesul pe care îl suferă organismul în cazul acestei
afecțiuni și pentru a fi liniștită că personalul medical a făcut tot ce a fost posibil în
cazul bunicului meu care , din păcate nu mai este printre noi , fiind unul dintre
bolnavii afectați de această boală nemiloasă.
În general , celulele unui organism multicelular sunt programate pentru a colabora
între ele. Multe boli se produc deoarece celulele specializate nu îndeplinesc sarcinile
care le-au fost atribuite.
Cancerul duce această proastă funcţionare cu un pas mai departe. Nu numai că
respectiva celulă canceroasă nu păstrează funcţia specializată din ţesutul de origine ,
dar procesul neoplazic atacă pe cont propriu. Celula canceroasă intra în competiţie
pentru supravieţuire , folosind modalitatea şi selecţia naturală pentru a dobândi un
avantaj asupra celulelor normale într-o recapitulare a evoluţiei. Una din consecinţele
acestui comportament , trădător al celulelor canceroase este aceea că pacientul se
simte trădat de propriul trup.
Pacientul care suferă de cancer simte că el , ca persoană , şi nu o parte a
organismului său este bolnav.
Prevenirea şi controlul cancerului este un domeniu în dezvoltare , ca urmare a
progreselor înregistrate în înţelegerea procesului de carcinogeneză.
Prevenţia primară constă în identificarea şi manipularea factorilor genetici ,
biologici şi de mediu ce intervin în calea evenimentelor cauzale.
Încetarea fumatului , modificarea alimentaţiei şi prevenţia chimică sunt activităţi
preventive primare.
Prevenţia secundară constă în identificarea leziunilor neoplazice asimptomatice ,
combinate cu tratament eficace. Screening - ul este o formă de prevenţie secundară.
Cancerul este definit prin două trăsături caracteristice :
- creşterea celulară care nu este reglată de semnale externe ( este autonomă )
- capacitatea de a invada ţesuturi şi de a metastaza colonizând regiuni aflate la
distant.
Prima dintre aceste trăsături , creşterea necontrolată a celulelor anormale , este o
proprietate a tututor neoplasmelor. Un neoplasm poate fi benign sau malign.

1
 Dacă cea de-a doua trăsătura principală a cancerului , capacitatea de invazie , este
prezentă , atunci neoplasmul este malign.

Capitolul. I
Noţiuni generale de anatomia şi fiziologia colonului

Colonul este segmentul tubului digestiv cu rol important în digestia chimului

intestinal şi formarea materiilor fecale.
Colonul este alcătuit din: cec cu apendice, colon ascendent, transvers, descendent,
şi sigmoid.
Cecul este prima porțiune a intestinului gros, cu o lungime medie de 6 cm, lăţime 7
cm, volumul de 200 – 400 ml. Peretele anterior al cecului vine în raport cu peretele
anterior al abdomenului, iar peretele posterior cu muşchiul iliac şi muşchiul psoas
prin intermediul peritoneului posterior. Inferior are raporturi cu unghiul format de
peretele abdominal anterior şi fosa iliacă dreapta. Pe fața postero – mediană în cec,
la o distanţă de 2 – 3 cm de valva ileocecală se deschide apendicele vermiform, un
organ rudimentar, de formă cilindrică şi o lungime ce variază între 2 – 20 cm.
Vascularizaţia cecului şi apendicelui este dată de artere ce sunt ramuri ale arterei
ileocolice, ramura dreaptă a arterei mezenterice superioare.
Venele sunt afluenţi ai venei ileocolice şi prin aceasta a venei mezenterice
superioare.
Limfaticele drenează limfa în ganglionii mezenterici superiori duodeno-pancreatici,
trunchiul celiac.
Inervaţia se realizează prin fibre efectoare care provin din nervul vag şi simpatic şi
fibre receptoare care pătrund în măduva prin rădăcinile posterioare L 1 – T 10.
Colonul este partea intestinului gros cuprinsă între cec şi rect. Se întinde de la
valva ileocecală până în dreptul celei de-a treia vertebră sacrală unde se continuă cu
rectul. În traiectul său formează cadrul colic căruia i se disting patru părţi: colonul
ascendent, transvers, descendent şi sigmoid.
Colonul ascendent are o lungime medie de 13 – 15 cm. Proiectat pe peretele
anterior al abdomenului, acesta corespunde flancului drept al peretelui abdominal.
Raporturi: iniţial este intraperitoneal, apoi se culcă pe peretele posterior al
abdomenului devenind retroperitoneal..

2
 Anterior, medial şi lateral este acoperit de peritoneul parietal prin intermediul căruia
vin în raport cu ansele intestinului subţire, amentul mare şi prin acesta cu peretele
anterioare al abdomenului..
Medial şi posterior vine în raport cu muşchiul psoas şi partea descendentă a
duodenului lateral se afla în şanţul paracolic drept care se întinde din fosa iliacă
dreapta până la ligamentul freno-colic drept.La suprafaţa colonului ascendent se
observa: hausterele şi teniile (tenia liberă fiind anterior, tenia mezocolica
posteromedial şi tenie omentala posterolateral) şi apendicele epiploice.
Colonul transvers se întinde între flexura colică dreaptă şi flexura colică stânga,
având o lungime de circa 40 – 50 cm, o direcţie oblică şi puţin ascendenta, formând
între cele două flexuri o ansă cu concavitatea superioară.
Raporturi: flexura colică dreaptă, retroperitoneană, vine în raport cu fața
posterioară a rinichiului drept, partea descendentă a duodenului şi parţial cu capul
pancreasului. Flexura colică stânga, retroperitoneană încrucişează fața anterioară a
rinichiului stâng, în partea ei superioară.
Între cele două flexuri, colonul transvers este mobil, fiind legat de peretele posterior
prin mezocolonul transvers care este legat de curbură mare a stomacului prin
ligamentul gastrocoloic. Lateral flexurile colice se leagă de peretele lateral, respectiv
de diafragmă prin ligamentul frenocolic drept (susţine marginea lobului drept hepatic
şi stâng) şi stâng (susţine splina).
Colonul descendent are o lungime de 25 cm şi se întinde între flexura colică stângă
şi până în fosa iliacă stângă, fiind un organ retroperitoneal.
Raporturi: anterior cu ansele intestinului şi omentul mare; posterior cu diafragmul,
marginea laterală a rinichiului stâng; medial cu colonul inferior al rinichiului stâng,
ansele jejunale şi ileale; lateral în şanţul paracolic stâng în partea superioară a
acestuia se găseşte ligamentul frenocolic stâng; inferior ajunge în unghiul dintre fosa
iliacă stânga şi peretele anterior al abdomenului.
Colonul sigmoid măsoară circa 40 cm şi se întinde de la strâmtoarea superioară a
pelvisului şi articulaţia iliacă stânga până la nivelul celei de-a treia vertebre sacrate
unde se continuă cu rectul. Este intraperitoneal, mobil prin mezocolonul sigmoid.
Raporturi: prima parte vine în raport cu peretele lateral stâng al pelvisului şi
formaţiunile de la acest nivel; a doua porţiune este situată la bărbat în escavatia
recto – vezicala, iar la femeie în escavația recto – uterină, având o direcţie
transversală spre dreapta a treia parte are un traiect posterior şi către linia mediană
continuându-se cu rectul. Se deosebeşte de restul colonului prin aceea că cele trei
3
tenii se reduc la nivelul său la două benzi late (una anterioară şi una posterioară),
prin prezenta mai multor apendii epiploici, iar haustrele sunt mai şterse comparativ
cu restul colonului.
Vascularizaţie şi inervaţie: arterele sunt ramuri din artera mezenterică superioară şi
inferioară. Artera mezenterică superioară participă la irigaţia colonului drept: artera
ascendentă, ramura ileocolică, artera colică dreaptă şi artera colică medie inferioară.
Venele: însoţesc arterele amonime şi sunt afluenţii venelor mezenterica inferioară
şi mezenterica superioară, care împreună cu vena splenică participa la formarea
venei porte.
Limfaticele: drenează limfa ganglionii epiploici, paracolici, intermediari şi în final
ganglionii mezenterici superiori şi inferiori.
Nervii: inervația autonomă a colonului este asigurată de fibre aferente simpatice şi
parasimpatice. Fibrele autonome preganglionare ajuta în plexul celiac, mezenteric
inferior şi mezenteric superior, iar cele cele post ganglionare simpatice ajung la colon
prin plexurile periarteriale.
Motricitatea colonului contribuie la formarea materiilor fecale prin modificarea
presiunii ce determină absorbţia apei şi deplasarea conţinutului spre rect. Este
asigurată de: musculatura circulară (haustrele) şi longitudinală (trei fâşii de tenia coli)
şi influenţată de: inervaţia intrinsecă şi extrinseca (simpatică şi parasimpatica) şi
hormonii digestivi. Conţinutul cecului se deplasează spre colonul proximal pasiv
datorită umplerii cu chim venit din ileon. În absortia componentei lichide a chimului
intervin mişcările antiperistaltice; la absorbţia apei şi electroliţilor intervin contracţiile
haustrale.
Mişcările de propulsie încep la flexura hepatică, cuprind segmente largi de intestin,
deplasând conţinutul uneori de la un capăt la altul prin contracţii în masă. Acestea se
produc de două, trei ori pe zi şi sunt influenţate de reflexul gastrocolic şi
duodenocolic şi de emoţii puternice.
Intestinul gros conţine reziduri alimentare de celuloză eliminate prin scaun;
compuşi fosfocalcici; lipide care sunt de natură endogenă; colesterol, lecitină şi
sterobilină care rezultă din bila; calciu, fosfor, magneziu, care provin din alimente şi
epiteliu exfoliat; fier care este îndeosebi exogen.
Culoarea materiilor fecale este determinată de prezenţa stercobilinei.
La resturile alimentare se adaugă : produse de secreţie, leucocite, celule epiteliale
descuamate şi o mare cantitate de bacterii care se dezvolta în intestin şi intervin în
procesul de fermentaţie şi putrefacţie, în sinteza vitaminelor din grupul B, acid folic.
4
Prin procesul de descompunere bacteriană rezultă scatol şi indol care contribuie la
mirosul materiilor fecale.

Capitolul. II
Îngrijirea pacientului cu cancer de colon

2.1 Definiție
Cancerul de colon este o afecțiune tumorală a colonului (intestinului gros).
   Cancerul rectal afectează ultimii centimetri ai colonului, astfel încât împreună cele
două afecțiuni poartă denumirea de cancere colorectale.
   Majoritatea cancerelor de colon debutează ca și proliferări benigne de celule, sub
formă polipilor colonici. În timp, unii dintre acești polipi se pot transformă malign în
cancer de colon.
  Cancerul colorectal apare prin transformarea malignă, necontrolată, cancerigenă a
celulelor epiteliului mucoasei care tapetează mucoasa ce căptușește față internă a
rectului și colonului.
   Constituie a două cauză de deces prin cancere din lumea occidentală. Dar dacă
este depistat precoce, cancerul colorectal poate fi tratat și vindecat.
  
2.2 Clasificare
   Adenocarcinoamele reprezintă mai mult de 95% din cazurile de cancer colorectal. 
   Aceste tipuri de cancer încep în celulele din glandele care produc mucus pentru a
lubrifia interiorul colonului și rectului.
   Alte tipuri, mai puțin frecvente, de tumori sunt:
•      Tumorile carcinoide încep în celulele speciale care produc hormoni din intestin
•    Tumorile stromale gastrointestinale (GIST) pornesc de la celule speciale din
peretele colonului numite celulele interstițiale ale lui Cajal. Unele dintre acestea sunt
non-canceroase (benigne). În mod obișnuit se găsesc oriunde în tractul digestiv, mai
puțin în colon.
•    Limfoamele sunt cancere care apar în celulele sistemului imunitar și care de
obicei încep în ganglionii limfatici, dar care pot apărea și în colon, rect sau alte
organe.

5
•    Sarcoamele pot apărea în vase de sânge, stratul muscular sau alte țesuturi
conjunctive din peretele colonului și rectului. Sarcoamele de colon sau rect sunt,
însă, rare.

2.3 Etiologia
   Polipii colorectali. Cancerul colorectal apare, în 9 cazuri din 10, la nivelul unor
formațiuni pre-canceroase colorectale, denumite polipi adenomatoși .Majoritatea
polipilor apar după vârstă de 50 de ani, pentru personale care prezintă risc mediu de
cancer colorectal. Unii polipi devin canceroși, alții nu.
   Prin aplicarea consecventă și regulată a metodelor de screening, se pot evita peste
o treime din cazurile de deces datorate cancerului colorectal. 
   Riscul de cancer colorectal poate fi mediu sau crescut, în funcție de vârstă și de
istoricul medical personal și familial al persoanei respective. Risc mediu de cancer
colorectal au persoanele cu vârstă de la 50 de ani în sus și care nu prezintă niciunul
dintre factorii de risc care urmează.
   Factorii de risc crescut pentru cancerul colorectal. Se încadrează în grupa de risc
crescut pentru cancerul colorectal persoanele care prezintă:
-istoric personal de cancer colorectal sau de polipi adenomatoși;
-istoric familial cu unul sau mai mulți dintre părinți, frați, sau copii cu cancer colorectal
sau polipi adenomatoși;
-istoric familial de cancere multiple, de san, ovăr, uter sau cu alte localizări;
-istoric personal de boală inflamatorie intestinală de tipul rectocolitei ulcerative sau
bolii Crohn;
-sindromul Lynch (cancerul colonic non-polipozic ereditar) care nu prezintă ca semne
de alarmă polipi rectocolonici
-deși se crede, în mod nejustificat, femeile nu sunt mai puțin expuse riscului de
cancer colorectal comparativ cu bărbații. Dimpotrivă, femeile și bărbații au un risc
egal de apariție a cancerului colorectal. De fapt, cancerul colorectal constituie a treia
cauză de deces prin cancer la femei, după cancerul de sân și cancerul pulmonar.
-dieta săracă în fibre și bogată în grăsimi. Consumul de carne roșie predispune la
apariția cancerului colonic;
-sedentarismul, obezitatea, fumatul și consumul de alcool.
 
2.4 Simptome
6
   Inițial, cancerul colorectal este de obicei asimptomatic. Cu timpul însă apar semne
de alarmă care sunt următoarele:
-sângerare la nivelul rectului;
-sânge în scaun (roșu deschis sau negru);
-modificări de formă și/sau consistentă a scaunului (frecvent scaune creionate);
-disconfort în momentul actului defecației sau necesitatea urgență de a merge la
toaletă fără eliminarea scaunului;
- dureri sub formă de crampe la nivelul abdomenului inferior;
- balonări abdominale, cu durere și flatulență;
- scădere ponderală fără dietă de slăbire;
- astenie și fatigabilitate persistente.
 
2.5 Diagnostic pozitiv și diferențial
Diagnosticul neoplasmului colorectal se face prin următoarele mijloace diagnostice:
-rectoscopia rigidă (neoplasmul rectal);
-rectosigmoidoscopia flexibilă (neoplasmul rectosigmoidian);
-colonoscopia;
-colonografia - CT (colonoscopia virtuală);
-irigografia;
-testul Hemocult, ca test screening (sau testul imunologic de hemoragii oculte în
scaun- FIT).
   Colonoscopia : este o procedură de examinare a colonului care folosește un tub
lung, flexibil denumit colonoscop, cu ajutorul căruia medicul endoscopist poate
vizualiza rectul, colonul în întregime și chiar ultimii câțiva centimetri din poțiunea
terminală a intestinului subțire, respectiv din ileonul terminal.Astfel se pot depista
polipii sau cancerul iar în decursul aceleași examinări se pot extirpa polipii pre-
canceroși.
Este testul diagnostic cel mai des recomandat de către gastroenterolog ca fiind cel
mai bun examen de screening pentru depistarea cancerului de colon, deoarece este
singură metodă care combină screeningul (depistarea) cu prevenirea (prin
îndepărtarea polipilor pre-canceroși) cancerului rectocolonic.
   Colonoscopul este prevăzut cu o camera video care permite proiecția imaginilor
endoscopice pe un ecran dar și fotografierea sau înregistrarea întregii examinări a
rectului și colonului pe suport digital (CD, DVD).

7
   Dacă se depistează un polip (sau mai mulți), acesta poate fi îndepărtat cu ajutorul
unei anse metalice introdusă pe canalul endoscopului și care se atașează de baza
polipului. Ulterior este trimis un curent electric prin acest fir metalic și astfel se taie
baza polipului care apoi este extras din colon.Polipul este apoi trimis la laboratorul de
anatomopatologie pentru a fi analizat histologic, stabilindu-se în final natura benignă
sau malignă a acestuia. 
   Colonoscopia necesită de obicei sedare parenterală (intravenoasă) și durează cu
aproximație, 30 de minute. Procedura poate fi efectuată într-un centru de chirurgie
ambulatorie, într-un cabinet medical ambulatoriu sau într-un spital. Nu este necesară
decât în situații deosebite (pacienți vârstnici, afecțiuni asociate severe, etc.)
spitalizarea de o zi a pacientului.
Pe durata colonoscopiei se poate resimți o anumită presiune la nivelul
abdomenului datorată mișcărilor colonoscopului, iar după examinare pot apare
crampe abdominale.
Ocazional pot apare urme de sânge în scaun, dacă au fost efectuate biopsii sau
polipectomii.  
   Testul imunohistochimic fecal (TIF): acest test detectează existența sângelui la
nivelul materiilor fecale, aflat în cantități prea mici pentru a putea fi depistat cu ochiul
liber. Sensibilitatea testului respectiv probabilitatea de a depista existența sângelui în
scaun este foarte mare.
   Un test pozitiv însă, deși semnalează existența sângelui provenit din colon, nu
poate preciza locul unde s-a produs sângerarea și nici natura leziunii care a provocat
sângerarea.
   Testul este simplu de efectuat, respectiv se prelevează probe din scaunul recoltat
spontan acasă și care se trimit la laborator într-un recipient special. Nu necesită
pregătire cu dietă specială. Dacă testul este pozitiv, adică depistează prezența
sângelui în probele trimise la laborator, atunci urmează să se efectueze colonoscopia
totală pentru depistarea sediului precis al sângerării și natură leziunii (polip sau
cancer) care a sângerat.
   Testul TIF este recomandat anual persoanelor care au împlinit vârstă de 50 de ani.
În cazul că testul este pozitiv, va fi urmat de efectuarea colonoscopiei de screening
pentru cancerul colorectal. Pregătirea testului TIF nu necesită restricții de dietă.
    Testul fecal pentru hemoragii oculte: acest test detectează existența sângelui la
nivelul materiilor fecale, aflat în cantități prea mici pentru a putea fi depistat cu ochiul

8
liber. Testul este ieftin și simplu de efectuat, respectiv se prelevează probe din
scaunul recoltat spontan acasă și care se trimit la laborator într-un recipient special.
   Necesită însă o pregătire cu dietă specială. Testul este pozitiv dacă sângerarea se
produce la nivelul cancerului sau mult mai rar al polipilor pre-canceroși în timpul
efectuării testului. Testul va fi fals negativ, adică nu va depista cancerul, dacă acesta
nu sângerează pe durata de efectuare a testării. În cazul când testul este pozitiv, va
fi urmat de efectuarea colonoscopiei de screening pentru depistarea cancerului colo-
rectal. Acest test, de altfel ca și precedentul, este recomandat anual, tuturor
persoanelor care au împlinit vârstă de 50 de ani.
În cazul în care testul este pozitiv, adică detectează prezența de sânge în scaun,
atunci va fi necesară efectuarea colonoscopiei totale pentru screeningul cancerului
rectocolonic.
Sigmoidoscopia : este o metodă de diagnostic endoscopic prin care medicul
endoscopist utilizează un tub scurt, flexibil dotat cu videocamera în vârf, cu ajutorul
căruia sunt explorate rectul și colonul distal pe ultimii 40-50 cm, în vederea depistării
polipilor sau cancerului rectocolonic din segmentele respective. Metoda permite
proiectarea imaginilor pe un ecran și înregistrarea pe hârtie foto sau pe substrat
digital (CD, DVD, Memostick).
   Dacă se depistează prezența unor leziuni patologice, sigmoidoscopia va fi urmată
de colonoscopia totală pentru depistarea altor leziuni similare sincrone
(concomitente).
   Sigmoidoscopia este recomandată la fiecare cinci ani după vârstă de 50 de ani,
asociată cu testul pentru hemoragii fecale (care va fi efectuat anual) dacă nu se
efectuează colonoscopia totală.
    Colonografia-CT: acest tip de examinare radiologică presupune explorarea rectului
și colonului în întregime cu ajutorul unui computer tomograf care preia imagini din
interiorul colonului (bi- și trei-dimensionale). Se pot astfel depista polipii și cancerul
rectocolonic, de peste 0,5-1 cm. Durata procedurii este de aproximativ 10 minute și
nu necesită sedare.
   Este necesară însă curățarea colonului în aceeași manieră ca la pregătirea pentru
colonoscopia totală. La începutul testului se introduce un tub mic flexibil intrarectal
pentru insuflarea de aer, care va servi drept contrast radiologic.
Colonografia CT poate fi efectuată în centrele medicale ambulatorii sau în spitale.
Dacă în timpul examinării se descoperă polipi sau alte tipuri de anomalii atunci se va

9
efectua colonoscopia totală pentru  confirmarea diagnosticului, inclusiv histologic,
urmată de extirparea acestora.
   Pentru persoanele cu risc mediu de cancer colorectal, colonografia CT se
efectuează la fiecare 5 ani după vârstă de 50 de ani. Pentru pacienții cu risc mare de
cancer colo-rectal, incluzând și pe cei cu istoric familial, cu polipi sau alte afecțiuni de
risc, se recomandă consultul gastroenterologic de specialitate pentru a se aprecia
dacă nu cumva efectuarea screeningului cu ajutorul colonoscopiei totale, ar fi metodă
de ales.

Diagnosticul diferenţial al cancerului de colon

Problemele de diagnostic diferenţial ale acestei afecţiuni sunt date în special de
diferenţierea rectoragiei. Principalele cauze sunt:
 boala hemoroidală şi fisura anală;
 boala Crohn;
 rectocolita ulcerohemoragică;
 diverticuloza colonică;
 colita ischemică şi colita radică (postradioterapie);
 angiodisplazia colonică (sângerare predominant în colonul drept, la vârstnici,
prin leziuni de tip angiomatos).
În faţa unui sindrom anemic, se va căuta dacă anemia este de tip feripriv, iar în
această situaţie, cauza cea mai probabilă şi mai puţin evidenţiabilă ţine de tubul
digestiv (esogastric, intestin sau colon).

  2.6 Evoluție și prognostic

   După formularea diagnosticului de cancer colorectal, medicul poate recomanda o
serie de teste care să stabilească stadiu în care se află afecțiunea.
Stadializarea ajută în alegerea celor mai potrivite metode terapeutice și poate
include manevre imagistice neinvazive (cum ar fi computer tomografia, CT), dar
uneori poate însemna și apelarea la metode diagnostice invazive.
Stadiile cancerului de colon:
- Stadiul 0. Cancerul este în cel mai precoce stadiu de dezvoltare, nu a depășit
mucoasa colonului sau a rectului. Acest stadiu se mai numește și stadiul de carcinom
în situ.

10
- Stadiul I. Cancerul a depășit mucoasa dar nu a penetrat peretele colonului sau al
rectului.
- Stadiu II. Cancerul a penetrat peretele intestinal dar nu a atins ganglionii limfatici de
vecinătate.
- Stadiul III. Tumora a invadat ganglionii limfatici din, vecinătate dar nu a afectat alte
organe sau sisteme.
- Stadiul IV. Tumora a atins alte organe sau sisteme, cum ar fi plămânii sau ficatul.
- Cancerul recurent. Acest stadiu denumește reapariția tumorii după efectuarea
tratamentului. Poate apărea la nivelul colonului, al rectului sau al altui organ.
   Atât în cazul colostomiei cât și în cazul ileostomiei, este necesară o perioada de
adaptare. În această perioada poate fi de ajutor un terapeut specializat în lucrul cu
bolnavii cu stomă.
– În timpul primelor 6-8 săptămâni după operație, nu ridicați, împingeți sau trageți
mai mult de 2-5 kg. În general, exercițiile simple, cum sunt plimbarea și înotul sunt
activități bune pentru a va tonifia mușchii și pentru a va menține tractul digestiv în
condiții de funcționare corespunzătoare.
– Majoritatea doctorilor recomandă abstinență sexuală un timp după operație.
Disfuncția sexuală poate să apară imediat după operație. Dacă apar dureri la nivelul
vaginal sau incapacitatea de a avea erecție, acestea pot fi temporare.
Nu s-au descoperit tratamente alternative sau complementare capabile să vindece
cancerul de colon. Tratamentele alternative pot ajută în lupta psihologică împotriva
bolii; toate persoanele care suferă de cancer trec prin momente grele.
   Simptomele suferinței sunt tristețea, furia, dificultățile de concentrare, insomnia și
scăderea poftei de mâncare. Terapiile alternative ajută la redirecționarea gândurilor,
ceea ce poate aduce, cel puțin temporar, o oarecare alinare a suferinței.
   Terapiile alternative care pot fi de ajutor în acest sens sunt: terapia prin artă
,terapia prin dans și mișcare ,meditația, meloterapia (terapia prin muzică).
   Screeningul ar trebui efectuat la toate persoanele de peste 50 de ani care au risc
crescut de a face cancer de colon. Există mai multe metode actualmente, fiecare
având propriile ei avantaje și neajunsuri în același timp.
   Metodele recomandate de majoritatea ghidurilor în acest moment sunt:
1. Testarea anuală a prezenței de sânge în scaun
2. Sigmoidoscopie la fiecare cinci ani;
3. Radiografie cu bariu la fiecare cinci ani;
4. Colonoscopie la fiecare zece ani;
11
5. Testarea ADN-ului din materiile fecale - un nou test screening care nu este însă
aprobat pentru utilizare; cercetările pentru stabilirea utilității și acurateții testului sunt
în curs.
   Efectuarea testelor de tip screening cu o frecvența mai ridicată poate fi necesară în
cazul persoanelor cu risc pentru cancerul de colon.În țările cu un puternic sistem al
asigurărilor de sănătate valoarea poliței de asigurare permite un anumit număr și o
anumită frecvența maximă a testelor de tip screening.
   Schimbați-vă modul de viață pentru a reduce riscul de cancer de colon. Puteți
reduce considerabil riscul de apariție a cancerului de colon făcând mici schimbări în
stilul de viață. Iată care sunt aceste schimbări:
- Consumați din abundență fructe, legume și cereale. Acestea conțin fibre, minerale,
vitamine și antioxidanți care pot juca un rol important în prevenirea cancerului.
Alegeți-va o gama cât mai largă de fructe și legume pe care să le aveți la dispoziție
astfel încât să acoperiți necesarul pentru cât mai multe vitamine și minerale;
- Consumați alcool doar în cantități mici sau chiar deloc. Dacă totuși alegeți să
consumați băuturi alcoolice, limitați consumul la o singură băutură pentru femei sau
maximum două în cazul bărbaților;
- Renunțați la fumat. Cereți sfatul medicului privitor la variatele metode de a va lasă
de fumat;
- Efectuați exerciții fizice în mod regulat. Încercați să faceți cel puțin 30 de minute de
sport în fiecare zi. Puteți cere sfatul medicului referitor la un anumit program de
exerciții fizice moderate;
- Încercați să mențineți greutatea corporală. Dacă aveți o greutate normală puteți
combină exercițiile fizice cu o dietă echilibrată. Dacă este necesar să scădeți în
greutate, cereți sfatul medicului privitor la cele mai eficiente metode prin care va
puteți atinge scopul. Încercați să slăbiți încet, crescând lent cantitatea de efort fizic
depus și reducând tot lent și numărul de calorii ingerate zilnic.
           
2.7 Tratament
   Există mai multe metode de tratament care se completează reciproc (chirurgia,
tratamentul chimioterapic, radioterapia).
   Chirurgia are rolul cel mai important, restul fiind tratamente complementare,
ajutătoare care pot converti un pacient inițial inoperabil în unul operabil. Chirurgia
rezolvă și unele complicații majore ale cancerului colorectal (ca ocluzia intestinală
sau perforația).
12
   Există însă din păcate, cazuri în stadii foarte avansate în care tratamentul
oncologic are un rol primordial, chirurgia trecând în planul doi și fiind aplicată doar  în
cazul apariției complicațiilor.
Tratamentul chirurgical 
   Bolnavul va fi pregătit înaintea intervenției, se va asigura vacuitatea colonului,
reechilibrarea bolnavului și diverse consulturi în funcție de patologia asociată.
   Intervenția ca atare presupune îndepărtarea segmentului de colon purtător al
tumorii, și a teritoriului limfatic (ganglionilor) aferenți cu restabilirea continuității
digestive prin anastomoză manuală sau sutură mecanică (stapler).
Se pot realiza în funcție de localizarea tumorii diverse tipuri de colectomii
(hemicolectomie dreapta sau stânga, transversectomie, colectomii segmentare,etc.)
pe cale deschisă, clasică  sau laparoscopică.
Există situații în care este necesară realizarea unui anus contra naturii (colostomie-
scoaterea unui segment de colon la piele) : în cazurile prezentate cu ocluzie,
perforație, pentru protejarea unei suturi.
   După operație un tratament oncologic (chimioterapie) poate fi necesar.
   Inițial, imediat după externare bolnavul va trebui să urmeze un regim alimentar
pentru o perioadă.
Controlul  prin colonoscopie a cadrului colonic la intervale de timp bine stabilite, cât
și dozarea antigenului carcinoembrionar (CEA) și realizarea unui examen computer
tomograf de control ar trebui realizate pentru fiecare pacient operat.
   Ileostomia – această procedură de obicei este utilizată după îndepărtarea în
totalitate a colonului și a rectului.
   În timpul unei ileostomii convenționale, o porțiune a intestinului subțire este scoasă
afară prin stomă creată la nivelul peretului abdominal. La fel ca în cazul colostomiei,
și ileostomia presupune ca un săculeț să fie purtat peste stomă pentru a colecta
deșeurile, care în acest caz au consistentă lichidă deoarece colonul a fost îndepărtat
și la acest nivel s-ar fi absorbit în mod normal majoritatea lichidului. Uneori, o
colostomie poate fi o procedură temporară pentru a oferi suficient timp de vindecare
a intestinului.
   O variantă a ileostomiei standard este denumită ileostomie continență (săculețul
KOCK ), în care este utilizată o porțiune din intestinul subțire pentru a construi un
săculeț intern și o vâlvă pentru deșeuri .Acest săculeț poate să stocheze intern timp
de câteva ore deșeurile pe care le produceți, eliminând nevoia unui sac extern.
Ulterior, se poate goli săculețul utilizând un tub subțire (cateter) introdus prin stomă.
13
 Ileostomia și metodă săculetului Kock sunt proceduri utilizate mai rar, fiind înlocuite
în mare parte de anastomoza ileoanală.
Tipuri de ileostomie
   Pot fi făcute 3 tipuri de ileostomii atunci când tot colonul trebuie să fie eliminat.
– Ileostomie standard – această procedură se face cel mai adesea. Capătul ileonului
este tras prin peretele abdominal și este întors și suturat la piele.
   Stoma este de obicei plasată în partea din dreapta jos a abdomenului , pe o
suprafață plană a pielii normale. Ieșirile fecale nu sunt controlate, iar acest lucru
înseamnă că va trebui să poarte o pungă de colectare tot timpul şi trebuie golită în
mod regulat.
– Ileostomie Continent (punga abdominală) – este un al tip de ileostomie standard.
Cu acest tip de ileostomie nu aveți voie să purtați o pungă externă. Aceasta se face
prin partea din spate a ileonului astfel încât un rezervor sau un buzunar se formează
în interiorul abdomenului.
– Rezervor ileoanal (husă pelviană)- este o husă făcută din ileon și rect plasată în
interiorul corpului în pelvis. Alte nume pentru această ar putea include : Pungă J ,
Pungă W, Pungă S în funcție de procedura chirurgicală.
   În cele mai multe cazuri este nevoie de cel puțin 2 intervenţii chirurgicale pentru a
face acest tip de ileostomie.
     O anastomoză ileoanală este cea mai comună procedura chirurgicală
pentru colita ulcerativă. Ea constă în îndepărtarea colonului și a rectului printr-o
incizie la nivelul abdomenului.
Chirurgul îndepărtează învelișul intern de la nivelul anusului, dar păstrează cu grijă
mușchii sfincterieni. Un săculeț de formă literei J este confecționat din porțiunea
terminală a ileonului pentru a depozita materiile fecale, scăzând astfel numărul
scaunelor pe care le aveți.
O ileostomie temporară este necesară pentru că materiile fecale să ocolească
săculețul ileal, până când noua zona a intestinului se vindecă (în jur de 2-3 luni).
   Dacă există metastaze doar la nivelul ficatului, în număr redus, chirurgul poate
efectua și intervenția necesară eliminării acestora din ficat. Ulterior se intervine și prin
chimioterapie; în multe cazuri această poate fi utilizată și înaintea intervenției.
Această asociere de mijloace terapeutice are drept scop creșterea șanselor de
supraviețuire.
Chimioterapia utilizează anumite medicamente pentru a distruge celulele
canceroase; poate fi administrată pentru a distruge celulele rămase în urmă
14
intervenției chirurgicale, pentru a controla creșterea tumorală sau pentru a minimiza
simptomele cancerului. Medicul mai poate recomanda chimioterapia în cazul în care
cancerul s-a răspândit în afară peretelui intestinului gros sau la ganglionii limfatici. La
persoanele cu cancer rectal chimioterapia se asociază cu radioterapia.
   Radioterapia utilizează energie din surse de raze X pentru a distruge celulele
canceroase care rămân în urma chirurgiei sau pentru a ameliora manifestările
cancerului colorectal.
   Radioterapia este rareori utilizată în stadiile inițiale; ea se folosește în stadiile în
care cancerul colorectal a străpuns tubul digestiv și a atins ganglionii limfatici.
Radioterapia poate fi folosită după intervenția chirurgicală și pentru a reduce riscul de
reapariție a cancerului în aria care a fost interesată inițial.
Terapia biologică țintită
   Există medicamente care acționează pe anumite defecte ale celulelor canceroase
distrugându-le; se adresează celor cu boala avansată, și pot fi administrate împreună
cu chimioterapia sau singure. Astfel de medicamente sunt: bevacizumab (Avastin),
cetuximab (Erbitux) și panitumumab (Vectibix).
   Există persoane care sunt ajutate de aceste medicamente noi, în timp ce în alte
cazuri nu se obțin rezultatele scontate. Se încearcă acum să se stabilească profilul
bolnavului, la care unul sau altul dintre aceste medicamente ar putea avea cele mai
bune rezultate. Până atunci medicii cântăresc cu atenție raportul risc/beneficiu și nu
în ultimul rând și pe cel cost/beneficiu, întrucât terapia biologică este extrem de
costisitoare.
 
2.8 Complicații
   Complicațiile cele mai frecvente ale cancerului de colon rect sunt :
-metastazele locale (în abdomen) sau la distanță ( oase , ficat , plămâni ,
suprarenale)
-icter prin metastaze în ficat
-ascită prin metastaze în abdomen
-anemie
-ocluzie intestinală
-fistule abdominale
-invazie în vezica urinară cu hematurie sau metroragii
-denutriție.

15
 

16