PROIECT DE ABSOLVIRE

Profesor coordonator:

Absolventă:

2023
 ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU
OCLUZIE INTESTINALĂ
Profesor coordonator:

Absolventă:

2023
Cuprins

Introducere...........................................................................................................................................4

86
CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A TUBULUI DIGESTIV..............6

1.1 Anatomia intestinului subțire..........................................................................................................6

1.1.1 Structura intestinului subțire...................................................................................................10
1.2 Intestinul gros................................................................................................................................11
1.2.1 Anatomia intestinului gros......................................................................................................11
1.2.2 Structura intestinului gros......................................................................................................18

CAPITOLUL II
ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND OCLUZIA INTESTINALĂ.....................................

2.1 Definiție, etiopatogenie și clasificare............................................................................................

2.2 Fiziopatologia ocluziilor intestinale..............................................................................................
2.3 Anatomia patologică a ocluziilor intestinale.................................................................................
2.4 Diagnosticul ocluziei intestinale...................................................................................................
2.5 Forme anatomo-patologice de ocluzie intestinală.........................................................................
2.6 Tratamentul ocluziilor...................................................................................................................

CAPITOLUL III
CAZURI CLINICE...........................................................................................................................

3.1 Planul de îngrijire nr. 1..................................................................................................................

3.2 Planul de îngrijire nr.2...................................................................................................................
3.3 Planul de îngrijire nr. 3.................................................................................................................

Concluzii.............................................................................................................................................
Bibliografie.........................................................................................................................................
Anexe
Introducere

87
 Ocluzia intestinală reprezintă un sindrom definit prin oprirea persistentă şi patologică a
tranzitului intestinal, ce poate avea multiple etiologii şi ale cărui consecinţe se răsfrâng atât asupra
tubului digestiv, cât şi la nivel sistemic, printr-o implicare multiorganică.   Incidenţa ocluziei creşte
în raport cu vârsta.
Ocluzia intestinală este una din marile urgenţe chirurgicale, care dacă nu este diagnosticată la
timp, poate avea consecinţe nefaste. În stadiul incipient, de multe ori, diagnosticul este incorect pus,
ceea ce duce la complicaţii severe.
Tratamentul pentru obstrucția parțială de la nivelul intestinului subțire sau gros are loc, de obicei, în
spital.
El implică monitorizarea atentă în așteptarea posibilității rezolvării obstrucției de la sine.
Procedura chirurgicală în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală trebuie să ţină cont de
statusul biologic al bolnavului şi comorbidităţile acestuia, scopul principal fiind acela de a restabili
tranzitul intestinal.
Intervenţia chirurgicală are drept obiective principale rezolvarea patologiei ocluzive şi
restabilirea tranzitului intestinal. Postoperator, se recomandă tratament medicamentos antialgic,
antibiotic, antisecretor gastric, antiemetic. Se vor monitoriza diureza, tranzitul intestinal şi se va
relua treptat alimentaţia orală
Asistenta medicală este acea persoana care ajuta oamenii în situații complicate prin
atributiile sale individuale şi de colaborare cu întregul colectiv medical.
Sentimentul de afectivitate trebuie să fie primordial iar speranţa şi increderea trebuie atat
arătate cat și transmise pacientului.
Pentru pacientul cu ocluzie intestinală, rolul asistentei medicale este important şi de lungă
durată atât în pregătirea preoperatorie cât şi după intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie să dea
dovadă de spirit de observatie, de discernământ, de simţul datoriei şi al responsabilităţii.
Am ales această temă tocmai din dorinţa de a afla cât mai multe despre diagnosticarea
corectă şi tratamentul precoce al acestei urgenţe chirurgicale.
Asistenta medicală ,prin dăruirea şi priceperea,creeaza cu pacienţii o legătură aparte.

88
 CAPITOLUL I
NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A TUBULUI
DIGESTIV
1.1 Anatomia intestinului subțire

1
.Tubul digestiv asigura aportul continuu de apa electroliti si substante nutritive necesare
organismului, prin: 1. deplasarea alimentelor; 2. secretia sucurilor digestive si digestia alimentelor;
3. absorbtia produsilor de digestie, a apei si a electrolitilor.
Intestinul subţire face parte din tubul digestiv şi este porţiunea cuprinsă între stomac şi
intestinul gros. Aici se definitivează digestia alimentelor prin acţiunea a trei substanţe principale ce
acţionează asupra chimului gastric: sucul intestinal, sucul pancreatic şi bila.

Lungimea sa diferă de la un autor la altul – de la 2,5 m până la 10 m, dar lungimea medie este situată
în jurul cifrei de 4 – 6 m. Diametrul intestinului subţire variază între 2 şi 4 cm, în funcţie de regiunea
studiată. Intestinul subţire este împărţit în trei segmente: duoden, jejun şi ileon. Acestea au funcţii
comune, dar şi specifice. Duodenul este porţiunea fixă a intestinului subţire, iar jejunul şi ileonul
sunt segmente mobile, vag delimitate.

1
“Manual biologie clasa XI”
89
 Duodenul. Duodenul, duodenum, este prima porţiune a intestinului subţire şi reprezintă ansa
fixă a acestuia situată pe peretele posterior al cavităţii abdominale.
Traiectul descris de duoden are forma unei potcoave şi prezintă patru porţiuni: superioară,
descendentă, orizontală şi ascendentă2.
Partea superioară, , începe de la pilorul stomacului, ce corespunde vertebrelor L1, este
orientată spre dreapta, în sus şi înapoi, formând flexura duodenală superioară, flexura duodeni
superior, continuă cu partea descendentă, 3.
Are o forma de C, fiind situat ca o potcoavă cu concavitatea în sus în care se află capul
pancreasului. Lungimea sa la adult este de 30 cm, şi este impărţit în patru părţi4:
 porţiunea superioară, între pilor şi vezică biliară;
 porţiunea descendentă, între vezica biliară şi polul superior al
rinichiului drept;
 porţiunea transversă ţine de polul inferior al rinichiului drept
până la flancul stâng al coloanei vertebrale;
 porţiunea ascendentă continuă porţiunea precedentă şi sfârşeşte
la flexura duodeno-jejunală.
Duodenul I are o lungime de 5 cm, este situat imediat in continuarea pilorului, iar partea sa
iniţială se mai numeşte şi bulb duodenal.
Duodenul II măsoară 7- 10 cm şi este in imediata vecinătate a capului de pancreas. La acest
nivel se găseşte papila Vater, unde se intâlnesc canalul pancreatic, ce aduce sucul pancreatic în
duoden, şi canalul biliar, care aduce bila (fierea) secretată de celulele hepatice.

2
” Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2008,-MIHAIL STEFANET,p.63”
3
” Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2008,-MIHAIL STEFANET,p.64;”
4
Op. Cit., p. 72;
90
 Duodenul III, de 10 cm., se situează chiar în faţa coloanei vertebrale, având de asemenea
vecinătate cu cele mai importante vase din abdomen: vena cavă inferioară şi artera aortă.
Duodenul IV, cu o lungime de 5 cm se va situa din nou în vecinătatea pancreasului şi se
continuă cu jejunul.
Duodenul, prima parte a intestinului subţire, este extrem de important in desfăşurarea
procesului de digestie, pentru că aici este neutralizată aciditatea gastrică, cu ajutorul bicarbonatului
secretat de glandele intestinale şi de pancreas. Enzimele digestive nu işi pot desfăşura activitatea
decât in mediu alcalin5.
Duodenul joaca un rol crucial în cadrul procesului de digestie si reprezinta locul unde se
întâlnesc trei sucuri digestive (bila , sucul pancreatic si sucul duodenal) .
Jujenul este cel specializat pentru absorbţia celei mai mari părţi din substanţele rezultate
din procesul de digestie.

5
Idem, p. 73;
91
 Jejuno-ileonul. Porţiunea mezenterică a intestinului subţire, constituită din jejun şi ileon,
este cuprinsă între flexura duodenojejunală şi unghiul ileocecal, ce corespunde valvulei ileocecale.
Este fixată de peretele abdominal posterior prin mezenter. 6.
Jejunul împreună cu ileonul are lungimea de aproximativ 6 m şi un calibru mai mare în
porţiunea iniţială (aproximativ 4 cm) şi mai mic în porţiunea terminală (aproximativ 2 cm). Este
format din 14-16 anse intestinale, dintre care primele 7-8 anse sunt dispuse orizontal, iar ultimele au
dispoziţie verticală (cu excepția ultimei anse care are dispoziție orizontală) 7.
Proiecţia intestinului mezenterial corespunde regiunilor ombilicală, hipogastrului şi foselor
iliace; 40% a anselor sale se găsesc laterovertebral în stânga; 40% în pelvis şi numai 20% au o
situaţie laterovertebrală dreaptă.
Deci jejunul şi ileonul ocupă cea mai mare parte a abdomenului.
Leziunile sale constituie cea mai mare parte a plăgilor abdominale. În porţiunea terminală a
ileonului (80 - 100 cm de valva ileocecală), în 1 - 2% cazuri se determină un apendice, o prelungire,
numită diverticulul Meckel, diverticulum Meckelii, una din cele mai obişnuite malformaţii ale
tractului digestiv. Are forma unui deget de mănuşă, cu lungimea de 5 - 7 cm şi o grosime de 2 cm, şi
reprezintă rudimentul ductului vitelin embrionar care proemină de pe marginea liberă a ileonului. De
obicei vârful este mobil, liber, dar poate fi şi legat de intestin printr-o punte fibroasă.
Este important din punct de vedere clinic deoarece se poate inflama, simulând apendicita.
Jejunul şi ileonul anterior se află în raport cu peretele abdominal anterior, de care sunt separate prin
omentul mare; posterior cu peretele abdominal posterior (coloana vertebrală lombară, muşchiul
pătrat al lombelor şi iliopsoas) şi cu organele ce aderă la acest perete - duodenul, rinichii, ureterele,
vasele mari - aorta, vena cavă inferioară; superior - colonul şi mezocolonul transvers; lateral - în
dreapta şi în stânga cu porţiunile ascendentă şi descendentă ale colonului; inferior - coboară până în
fosele iliace şi în bazin, unde vin în contact cu vezica urinară, rectul, uterul. Prezenţa anselor
intestinale în fosele iliace explică posibilitatea forţării peretelui posterior al canalului inghinal
soldate cu o hernie inghinală, sau a inelului femural cu inducerea unei hernii femurale. 8. Mezenterul
este rezultatul reflexiei peritoneale de pe peretele abdominal pe intestin pentru a reveni pe peretele
abdominal posterior. Se constituie astfel o dublă lamă peritoneală care prezintă două feţe şi două
margini. Feţele sunt anterioară şi posterioară. Marginile sunt fixă şi liberă.

6
”IDEM p. 69;
7
ANATOMIA OMULUI Volumul III: CAVITATEA ABDOMINO-PELVINĂ” p. 19;
8
” Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2008,-MIHAIL STEFANET”, p.69-70. ;

92
 Rădăcina mezenterului prezintă o bază mai largă de inserţie. Astfel intestinul este silizat şi se
previne torsionarea sa in jurul pediculului vascular .
Marginea fixa (radacina) are intre 15-l8 cm lungime incepe din stanga corpului vertebral L2
şi se intinde până la valvula ileo-cecală.
Mezenterul este mai lung în porţiunile centrale şi are tendinţa de creştere în lungime în
raport cu vârsta.
Marginea liberă se desface ca un evantai, este lungă şi conţine jejun-ileonul. Intre cele două
foiţe peritoneale ale mezenterului se găseşte: ţesut grăsos, arterele si venele mezenterice superioare,
nervii intestinului subţire, nodurile şi vasele limfatice.

1.1.1 Structura intestinului subțire

Peretele duodenal cuprinde patru tunici : seroasa , musculara , submucoasa si mucoasa .

• Seroasa duodenala este reprezentata de peritoneu care înveleste complet doar în prima portiune ,
restul duodenului fiind acoperit doar de fata anterioara .
• Musculara este formata din doua straturi de fibre netede : longitudinal (extern) , circular (intern) .
Între aceste doua straturi se gaseste plexul nervos mezenteric Auerbach .
• Submucoasa contine partea inferioara a glandelor Brunner si plexul submucos nervos Messner
structurat în doua planuri : intern si extern .
• Mucoasa prezinta macroscopic cu exceptia bulbului si mai pronuntat la nivelului duodenului
descendent plicii circulare (valvule conivente Kerkring) .
În traiectul sau intramural coledocul ridica în portiunea posteromediana a duodenului descendent , o
plica longitudinala care se termina la nivelul unei formatiuni proeminente denumita papila
duodenala mare .
Aceasta contine ampula hepaticopancreatica Vater , locul de confluenta al coledocului si a canalului
pancreatic principal Wirsung . Ampula Vater este înconjurata de fibre musculare netede cu rol de
sfincter (sfincterul Oddi) si se deschide în duoden la nivelul unui orificiu care centreaza papila
duodenala mare .
Superior de aceasta se gaseste papila duodenala mica centrata de un orificiu prin care se varsa în
duoden ductul pancreatic accesor (Santorini) .
Suprafata mucoasei este formata din numeroase ridicaturi denumite vilozitati intestinale . Acestea
masoara aproximativ 1 mm si sunt prezente si la restul intestinului subtire .

93
Glandele Brunner specifice duodenului sunt mai frecvente la nivelul primei portiuni disparând
aproape de ultima portiune si reprezinta structuri glandulare arborescente localizate în submucoasa
formate dintr-un singur strat de celule mucosecretante ce contin pepsinogen . Secretia acestor glande
este clara , vâscoasa , alcalina (ph între 8,2 si 9,3) . Tot la nivelul suprafetei mucoasei se afla si
orificiile glandelor intestinale Lieberkuhn.
Intre mucoasa si submucoasa se afla un strat de fibre musculare netede formând muscularis mucosae
. 
Jejunul-ileonul. Peritoneul: la nivelul jejuno-ileonului, peritoneul îl înveleşte complet şi se
continuă cu mezenterul. Mezenterul se fixează prin rădăcina sa la peretele posterior al abdomenului
de-a lungul unei linii oblice care pleacă de la flancul stâng al vertebrei L2 şi ajunge în fosa iliacă
dreaptă.
Submucoasa este formată din ţesutul conjunctiv lax şi conţine vase sangvinice, limfatice,
nervi, plexul submucos Meissner şi foliculi limfoizi.
Musculatura jejuno-ileală se aseamănă cu musculatura de la nivelul duodenului.
Mucoasa jejuno- ileonului are o structură asemănătoare cu cea a duodenului.

94
 1.2 Intestinul gros
1.2.1 Anatomia intestinului gros

Intestinul gros este ultimul segment al tubului digestiv, caracterizat prin funcţia motorie
accentuată, funcţia digestivă secundară şi de reabsorbţie a apei şi sărurilor minerale.
Se întinde de la nivelul valvei ileocecale până la nivelul anusului, fiind situat în cavitatea
abdominală şi în cavitatea micului bazin.
Are o lungime cuprinsă între 1,20 - 1,80 m, în funcţie de talia individului; diametrul lui este
de 7 cm la origine şi descreşte spre porţiunea terminală până la 3 - 3,5 cm. Variaţiile sunt foarte mari
în funcţie de alimentaţie, vârstă, sex etc.

Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă incepând de la cec spre sigmoid cu
aproximativ 5 cm la cec si 2,5 cm la sigmoid dar in mod normal sau condiţii patologice, există
modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăţi in investigarea colonului si
mai ales in punerea diagnosticului9.

9
” Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2008,-MIHAIL STEFANET” p. 73;
95
 Principala diferență între intestinul subțire și gros este că intestinul subțire absoarbe
nutrienții digerați, în timp ce intestinul gros absoarbe apa din reziduurile indigestibile .

Intestinul gros este subîmpărţit în cec, colon şi rect. La rândul său colonul în segmente: colonul
ascendent, transversal, descendent şi sigmoid.

Cecul. Are formă de sac inchis in interior, iar superior se continuă cu colonul ascendent, pe
peretele postero-intern la unirea dintre cec si ascendent se află joncţiunea ileocecală prevazută cu un
sfincter, numită valvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub aceasta se află inserţia apendicelui
vermicular.
Cecul poate fi invelit în intregime de către peritoneu, situaţie intraperitoneală sau poate fi
acoperit numai pe faţa anterioară, situaţie când cecul este situat retroperitoneal, cu toate acestea
cecul este considerat una dintre cele mai mobile părţi ale colonului alaturi de transvers şi sigmoid10.
El este situat de obicei in fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat şi inalt lombar, prerenal sau
jos in micul bazin.
Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare inguste care işi au punctul de plecare la
nivelul inserţiei apendicelui şi insoţesc colonul pe toată intinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern şi extern.Aceste benzi
determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.

10
”Manual de Medicina Interna pentru cadre medii”-C.Borundel, Bucuresti, 1986, p. 90;
96
 In alcătuirea cecului se distinge 11:
-fundul cecal - situat în partea cea mai coborâtă;
-corpul ceculu i- care prezintă şanţuri transversal;

- teniile ce determină formarea haustrelor

Anterior cecul este în raport direct cu peretele anterior al abdomenului; posterior cu muşchiul
iliopsoas; lateral cu muşchiul iliac, creasta iliacă şi parţial cu ligamentul inghinal; medial -cu ansele
terminale ale ileonului.
Cecul este un organ mobil acoperit de peritoneu pe toată întinderea sa.
Colonul este porţiunea intestinului gros cuprinsă între cec şi rect, are lungimea cuprinsă între
1,25 m şi 1,5 m şi un calibru care descreşte de la 5 cm în porţiunea iniţială la 2,5-3 cm în porţiunea
terminală şi este împărţit în patru segmente: colonul ascendent, colonul transvers, colonul
descendent şi colonul sigmoidian.12.
Colonul sigmoidian numit şi colonul iliopelvin începe la nivelul crestei iliace,străbate fosa
iliacă stângă şi pelvisul şi se termină la nivelul marginii superioare a vertebrei S3, nivel de la care se
continuă cu rectul.
Colonul ascendent continuă cecul corespunzător nivelului planului transversal care trece
prin valva ileocecală şi se întinde până la nivelul feţei 27 inferioare a ficatului unde coteşte spre
stânga formând flexura colică dreaptă. Are lungimea de aproximativ 15 cm, un calibru de 5-6 cm,
răspunde fosei iliace drepte şi regiunii lombare drepte şi prezintă următoarele raporturi:
 anterior cu ansele intestinului subţire, omentul mare şi peretele abdominal anterior;
 posterior vine în raport, prin intermediul fasciei de coalescenţă retrocolice

11
” Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2008,-MIHAIL STEFANET” p. 77;;
12
” ANATOMIA OMULUI Volumul III: CAVITATEA ABDOMINO-PELVINĂ” p. 26
97
 Colonul transvers Colonul transvers se întinde între flexura colică dreaptă şi flexura colică
stângă, este dispus oblic și uşor ascendent, de la dreapta spre stânga fiind situat corespunzător
hipocondrului drept, epigastrului şi hipocondrului stâng. Are lungimea de aproximativ 50-60 cm şi
prezintă următoarele raporturi:
 anterior cu omentul mare, care se inseră la nivelul feţei sale anterioare şi cu peretele
abdominal anterior;
 posterior, prin intermediul mezocolonului transvers care se inseră la acest nivel, vine în
raport cu porţiunea descendentă a duodenului, capul şi corpul pancreasului, extremitatea superioară
a mezenterului, flexura duodenojejunală şi ansele intestinului subţire;
 superior cu ficatul, vezica biliară, marea curbură a stomacului şi splina;
 inferior cu ansele intestinului subţire.

Colonul descendent. Este situat profund retroperitoneal alipit de ansele intestinului subţire,
se intinde de la unghiul splenic până la o limită de demarcaţie convenţională corespunzătoare crestei
iliace stângi. Este segmentul cel mai strâmb al colonului şi dispune de o musculatură puternică.13.
13
”-Poligrafic Medicina 2008,-MIHAIL STEFANET” p. 82;
98
 Rectul. Reprezintă ultima porțiune a intestinului gros. Limita superioară o reprezintă locul
unde se termină mezocolonul sigmoidian, corespunzător vertebrei S3, fiind ușor strangulată
(joncțiunea recto-sigmoidiană). Limita inferioară este reprezentată de orificiul anal prin intermediul
căruia se deschide la exterior.
Prezintă două porțiuni cu structură diferită: o porțiune pelvină, largă și lungă, numită ampula
rectului (Ampulla recti) și o porțiune perineală, mai îngustă și mai scurtă numită canalul anal
(Canalis analis).14.

Anusul. Reprezintă orificiul prin care deşeurilesolide din organism- denumite fecale- sunt
excretate.
Canalul anal are o lungime de aproximativ 3 cm, este delimitat superior de linia anorectala si
inferior de linia anoperineala.
Diferenţa dintre rect şi anus: anusul reprezintă doar un canal îngust şi scurt, înconjurat de un
inel muscular care face joncţiunea cu rectul, porţiune inferioară a intestinului gros, pe partea externă.
Principala funcţiune a anusului este menţinerea continenţei fecale în timp ce rectul
funcţioneză ca un rezervor pentru acesta.
Fecalele conţin în mod obişnuit aproximativ 75% apă şi 25% materii solide. O parte din apă
provine din mucusul ce lubrifiază canalul alimentar şi uşurează eliminarea materiilor fecale din
organism.
Dintre materiile solide, aproximativ o treime sunt bacterii, a treime grăsimi şi proteine
nedigerate şi o treime celuloză- componenta vegetală nedigerată.
Culoarea fecalelor se datorează pigmenţilor biliari denumiţi stercobilină şi bilirubină.
Aceşti pigmenţi biliari ajută de asemenea la sterilizarea şi deodorizarea fecalelor.

14
” ANATOMIA OMULUI Volumul III: CAVITATEA ABDOMINO-PELVINĂ” p. 30
99
 Mirosul fecalelor se datorează, în primul rând, acţiunii bacteriilor intestinale care produc o
varietate de compuşi azotaţi şi hidrogen sulfurat cu miros de ouă stricate.
La extremitatea canalului anal se găsesc 2 inele musculare15- sfincterele intern şi extern.
1.2.2 Structura intestinului gros

Peretele intestinului gros este format din patru straturi caracteristice, în general, întreg

tubului digestiv. De la exterior spre interior – tunică seroasă, musculară, submucoasă şi mucoasă.
Mucoasa
Este mai groasă, lipită de valvule conivente vilozităti şi plăci Pyer. Epiteliul este format din
celulele cilindrice, celulele calciforme , corionul este ţesut conjunctiv dens, conţine elemente
limfoide şi glande Lieberkuhn16.
Submucoasa
În submucoasă se găseşte o reţea nervoasă cu rol senzitiv şi motor – plexurile Meissner.
Musculoasa Stratul muscular are rolul de a amesteca şi de a propulsa chimul intestinal spre
anus. În stratul muscular se găsesc plexurile nervoase Auerbach – împreună cu plexurile Meissner,
formează sistemul nervos enteric, cu rolul de a coordona activităţile secretorii şi motorii ale porţiunii
gastro-intestinale.
Colonul
Peritoneul. În 80% din cazuri peritoneul înveleşte cecul17. Uneori, peritoneul formează un
mezou (mezocec). Mai rar, cecul este acoperit numai anterior de peritoneu ( cec retroperitoneal). La
nivelul apendicelui, peritoneul îl înveleşte complet şi apoi bombează un mezoapendice care se
fixează pe cec şi ileon. La nivelul colonului ascendent şi descendent, peritoneul înveleşte colonul
numai anterior, posterior existând o foscie de coalescenţă, numită Toldt.
Stratul muscular este constituit din fibre musculare netede, longitudinale în stratul extern şi
circulare în stratul intern. Fibrele longitudinale sunt dispuse sub forma celor trei tenii la colonul
ascendent, transvers şi descendent şi numai sub forma a două tenii la nivelul colonului sigmoid. În
stratul muscular există plexul mienteric Auerbach.
Stratul submucos este format din ţesutul conjunctiv lax şi conţine vase de sânge limfatice,
plexul submucos Meissner şi foliculi limfoizi.

15
’’Fiziologia tractului digestiv”-Groza.P, editura Medicala Bucuresti, 1999, p. 32;
16
”Anatomia si fiziologia omului”-Carmancu P.,Niculescu C, Corint 2007, p. 95;
17
’’Fiziologia tractului digestiv”-Groza.P, editura Medicala Bucuresti, 1999, p. 38;
100
 Tunica mucoasă este formată dintr-un epiteliu de suprafaţă unistratificat, din aparat glandular
şi din corion. Nu are plici circulare şi nici vilozităţi.
Rectul
Peretele rectului prezintă patru tunici și un strat:
 tunica seroasă este reprezentată de peritoneu care înveleşte porțiunea superioară și
anterioară a rectului pelvin;
 stratul subseros tapetează fața profundă a stratului seros;
 tunica musculară (Tunica muscularis) este formată din două straturi musculare, un strat
extern cu fibrele dispuse longitudinal (Stratum longitudinale) şi un strat intern cu fibrele dispuse
circular (Stratum circulare);
 tunica submucoasă care conţine vase și nervi;
 tunica mucoasă este formată din epiteliu şi corion18.

18
” ANATOMIA OMULUI Volumul III: CAVITATEA ABDOMINO-PELVINĂ” p. 30
101
102