Sunteți pe pagina 1din 33

CUPRINS

Motivația lucrării.............................................................................................................4

Anatomia și fiziologia aparatului digestiv......................................................................5

Semiologia intestinului....................................................................................................7

Enterocolita acută............................................................................................................9

Etiopatogenie ................................................................................................................10

Semne și simptome........................................................................................................11

Căi de transmitere..........................................................................................................12

Explorări clinice............................................................................................................13

Explorări paraclinice.....................................................................................................14

Diagnostic pozitiv.........................................................................................................15

Diagnostic diferențial....................................................................................................16

Tratament......................................................................................................................17

Evoluție........................................................................................................................20

Prognostic.....................................................................................................................21

Profilaxia.......................................................................................................................22

Rolul asistentei în pregătirea pacienților pentru examene de laborator........................23

Rolul asistentei în pregătirea pacienților pentru radiografie gastro-intestinală și


echografie abdominală..................................................................................................28

Caz
I..............................................................................................................................31

Caz II.............................................................................................................................50

Caz III............................................................................................................................69

Bibliografie....................................................................................................................88

3
Motivația

M-am hotărât să aleg ca temă principală de susținere a lucrării mele de diplomă


enterocolita acută, surprinsă fiind însă într-un mod neplăcut, de statisticile mondiale
prezentate de mass media cu privire la nivelul minim de igienă alimentară și sanitară, care, din
păcate, plasează țara noastră printre locurile fruntașe.
Perioadele de practică m-au ajutat să privesc lucrurile din două perspective: ca simplu
om al societății, dar și ca viitor cadru medical. Surprinzător este faptul că afecțiunile cărora
dăm interes deosebit ca și cadre medicale, sunt privite cu dezinteres de majoritatea populației.
Am aflat , discutând cu diverși pacienți, că, de exemplu, enterocolita acută este privită
în rândul populației ca o simplă tulburare digestivă, asociată cu inflamația mucoaselor
intestinale. Însă, ce m-a marcat foarte mult este faptul că această afecțiune, care pare una
ușoară inițial, poate trece foarte repede de la o extremă la alta dacă nu se intervine terapeutic;
și anume: de la un simplu discomfort digestiv și abdominal până la un nivel de deshidratare
severă și în final, pierderea vieții, caz des întâlnit în rândul sugarilor și copiilor mici, dar și a
vârstnicilor.
Rolul meu ca asistent medical în evoluția acestei boli este unul deosebit de important
și de variat, ce implică atât susținerea fizică și psihică a pacientului, cât și rehidratarea corectă
a organismului, și nu în ultimul rând, conștientizarea pacientului de importanța educației
sanitare pentru a evita complicațiile și pentru o viață sănătoasă.

4
Anatomia și fiziologia aparatului digestiv

Aparatul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează digestia
alimentelor și ulterior, absorbția lor, iar la nivelul ultimului segment, eliminarea resturilor
neabsorbabile, prin actul defecației.
Tubul digestiv este alcătuit din următoarele componente:
 Cavitatea bucală – limba și dinții – au rol în masticație pentru formarea bolului
alimentar, aici începe digestia glucidelor sub acțiunea ptialinei salivare; are funcție receptoare
întrucât este un organ al gustului, are rol în vorbirea articulată, are rol de funcție de apărare și
funcție fizionomică.
 Faringele – este un organ cu dublă apartenență, atât la aparatul digestiv, cât și la cel
respirator. Este un organ format dintr-un conduct musculo-membranos cu trei etaje:
nasofaringe, bucofaringe și laringofaringe. Faringele are funcție de apărare impotriva
infecțiilor ce pot pătrunde atât pe cale digestivă, cât și pe cale respiratorie.
 Esofagul – este un canal musculo-membranos, ce face legătura între faringe și stomac.
Începe la nivelul vertebrei a șaptea cervicală (C7) , în dreptul cartilajului cricoid și se termină
la nivelul vertebrei a unsprezecea toracală (T11), la nivelul orificiului cardia. Are o lungime de
25 – 32 cm și un calibru între 10 și 22 mm. Prezintă trei strâmtori fiziologice: strâmtoarea
cricoidiană, strâmtoarea la nivelul încrucișării cu artera aortă și strâmtoarea de la nivelul
cardiei. Are rolul, ca prin contracțiile musculare ce se produc, să împingă bolul alimentar spre
orificiul cardia, care este plasat între esofag și stomac. Sfincterul cardiei se desface,
împiedicând astfel refluarea conținutului gastric în esofag.
 Stomacul – este un organ cavitar musculo-glandular, este porțiunea mai dilatată a
tubului digestiv, având forma unui cârlig sau a literei J. Stomacul este format din mai multe
segmente: marea tuberozitate, corpul stomacului, ce se continuă cu mica tuberozitate, apoi cu
antrul piloric și cu orificiul pilor. Funcția stomacului este una motorie, și anume de a
amesteca alimentele, una secretorie, prin care stomacul intervine în digerarea țesutul
conjunctiv și a proteinelor cu ajutorul secreției gastrice și a pepsinei.
 Intestinul subțire – începe la nivelul orificiului pilor și se termină la nivelul valvulei
ileo-cecale. Are trei segmente: un segment fix de forma unei potcoave, numit duoden, un lung
de 4-6 m, situat în dreapta coloanei vertebrale cu o porțiune descendentă și una orizontală în
care se varsă secreția biliară și cea pancreatică, și un segment mobil numit jejun. Intestinul

5
subțire are două funcții principale: motorie, prin care împinge chimul alimentar din duoden în
jejun în doar câteva secunde și secretorie, secreția duodenală elaborează secretină cu rol în
stimularea pancreasului și intestinului, enterokinază, care transformă tripsinogenul în tripsină
și mucus. La nivelul intestinului subțire se amestecă chimul alimentar cu sucul duodenal, bila
și sucul pancreatic. Jejunoileonul, ultimul segment al intestistinului subțire, umple cea mai
mare parte a cavității peritoneale și are trei funcții importante: motorie, reprezentată de
mișcările pendulare, ce frământă și amestecă conținutul intestinal și mișcări peristaltice, ce
propulsează chimul intestinal; secretorie, prin elaborarea unor fermenți precum erepsina și
nucleo-tidaza, ce digeră proteinele și acizii nucleici, lipaza intestinală, ce digeră grăsimile
neutre, dizaharidele digeră glucidele; absorbția, ce se exercită pe o suprafață foarte mare
datorită cutelor circulare și vilozităților intestinale, formate de mucoasa jejunoileonului. Tot la
nivelul jejunoileonului se mai absorb și apa, vitaminele, sărurile minerale.
 Intestinul gros – este segmentul terminal al tubului digestiv, ce se întinde de la valva
ileo-cecală și se termină cu anusul. Se distinge de instestinul subțire prin volumul mai mare și
prin cele trei benzi longitudinale. Lungimea lui variază între 1,5 și 3 m.
Intestinul gros se împarte în mai multe segmente: cecul, situat în fosa iliacă dreaptă și
este legat de ileon prin sfincterul ileo-cecal; colonul ascendent, situat în flancul drept; colonul
transvers este fixat pe peretele posterior al abdomenului prin peritoneu; colonul descendent,
situat în pelvis, el comunică cu exteriorul prin canalul anal, ce continuă ampula rectală(rect).
Funcțiile intestinului gros sunt trei la număr și anume: motricitate – expulzarea bolului
fecal; secretorie – mucus și de absorbție – este mai redusă și se exercită mai ales la nivelul
cecului și al ascendentului unde se absorb:apa, sărurile minerale, vitamine, glucoza. La
nivelul rectului se absorb unele substanțe medicamentoase care ajung în vena cavă.
Un rol extrem de important în fiziologie și în patologie îl joacă flora intestinală.
 Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:
 Glandele salivare – sunt glande exocrine ale căror canale se deschid în
cavitatea bucală. Produc saliva, cu ajutorul căreia se realizează digestia bucală.
 Ficatul – este cea mai mare glandă din organism. Este situat în cavitatea
abdominală, în partea superioară dreaptă, imediat sub diafragm, iar lobul stâng se întinde până
la epigastru.
 Pancreasul – este așezat transversal în abdomen, are o lungime de aproximativ
28 cm și o greutate de circa 1500 g. Are secreție mixtă: exocrină și endocrină.

6
Semiologia intestinului

Anamneza: patologia intestinului este influențată de mai multe elemente care trebuie
avute în vedere: vârsta, sexul, ocupația și modul de viață precum sedentarismul, schimbarea
modului de viață, profesiile ce implică tensiune nervoasă, responsabilitate mare, noxe toxice
(plumb, mercur), felul alimentației, orarul dezordonat al meselor, abuzul de crudități, abuz de
alcool, abuz de creme, abuz de tutun, starea danturii, abuzuri de medicamente: laxative,
antibiotice pentru că pot orienta direcția investigațiilor spre tulburări intestinale.
Simptomele funcționale sunt reprezentate de dureri, tulburări de tranzit cu modificări
ale scaunului și tulburări în emisia gazelor.
Durerile intestinale sunt frecvente în tulburările intestinale, dar nu obligatorii. Pot avea
caracter de crampe, torsiuni sau sfâșieri numite colici intestinale. Durerile apar spontan și sunt
aproape tot timpul însoțite de fenomene ce indică natura lor: diaree, constipație, meteorism,
ghiorăituri. Durerile pot fi vagi, apărând ca o jenă, dar pot avea și intensitate de colică.
Tenesmele sunt reprezentate de o senzație imperioasă de defecare, arsură și tensiune
dureroasă la nivelul rectului. Ele sunt caracteristice bolilor recto-sigmoidiene sau proceselor
inflamatorii din regiunea perirectală.
Caracterul scaunelor trebuie analizat și observat cu foarte mare atenție cu privire la:
număr, frecvență, orar, volum, consistență, miros. Caracterul gazelor de asemenea este foarte
important: rare, frecvente, inodore, fetide. Se va observa și nota orice dejecție anormală:
scaune însoțite de mucus, sânge, puroi, tenesme sau crampe.
Constipația este un sindrom ce constă în eliminarea întârziată a scaunelor la 2-3 zile
sau mai mult de la ultima masă ingerată. Scaunele sunt dure și în cantitate mică. Constipația
poate fi însoțită de simptome precum: indispoziție, cefalee, astenie, inapetență, sau nu.
Natura constipației poate fi funcțională (habituală), organică în: cancer, stenoză, megacolon,
afecțiuni pelviene, gastro-intestinale, endocrine și provocate de unele medicamente.
Diareea este un sindrom caracterizat printr-un tranzit intestinal accelerat cu eliminarea
într-o zi a mai multor scaune moi sau lichide. Numărul mare de scaune lichide duce la mari
pierderi de apă și electroliți, favorizând deshidratarea. Diareea poate fi însoțită sau nu de
colici intestinale.

7
Tulburările emisiei de gaze – flatulența – eliminarea gazelor este foarte frecventă și –
meteorismul – acumularea de gaze în intestin. Fenomenul de suprimare a gazelor odată cu
suprimarea scaunelor au o semnificație gravă, ce se întâlnește în ocluzia intestinală.

8
Enterocolita acută

Enterocolita acută este o inflamație acută și simultană a mucoasei intestinului subțire


și gros.
Este o boală frecventă, întâlnită la orice vârstă, cu incidență maximă la vârstele mici,
în zonele geografice calde sau cu nivel socio-economic și de sanitație deficitar.

9
Etiopatogenie

Enterocolitele acute pot avea cauze: infecțioase, toxice, chimice sau fizice.
În mod frecvent este de cauză infecțioasă, produsă de: bacterii (Salmonella, Shigella,
Escherichia coli, Clostridium perfrigeus), de bacili(Proteus, Piocianic, Vibrio
parahaemolithicus), bacili coli, enterococi, streptococi, stafilococi, fungi (Candida) și cauze
parazitare (Giardia).
Cele de natură toxico-chimică se produc accidental: cu arsen, fosfor, mercur, cu uleiuri
volatile, cu toxine unor ciuperci, abuz de medicamente, salicilați, antibiotice.
Uneori boala este urmarea acțiunii unor factori fizici precum: băuturi fermentate,
alimente excesiv de reci sau excesiv de fierbinți.

10
Semne și simptome

Enterocolita acută debutează brusc la scurt timp după ingerarea alimentelor


contaminate, inhalarea substanțelor toxice, și se manifestă prin: inapetență, greață, cefalee,
anxietate, dureri abdominale progresive, de la o simplă jenă până la colici, meteorism,
vărsături, la început alimentare și apoi biloase, diaree explozivă cu flatulență foarte urât
mirositoare. Scaunele au aspect semiconsistent la început, devenind pe parcursul zilelor de
boală, lichide și murdare, brune sau gălbui, în număr de 5-10-20 pe zi, uneori pot avea
conținut sangvinolent sau mucos. Se mai pot semnala tenesme, febră sau frisoane.
În formele ușoare de enterocolită, mucoasa intestinelor apare hiperemiată, cu pliuri
îngroșate, edeme și secreție bogată în mucus.
În cazurile grave se intalează fenomene de colaps periferic, adinamie, transpirații,
cianoză, extremități reci, hipotensiune arterială, hipotermie, bradicardie. Epiteliul mucoasei
este descuamat și prezintă eroziuni superficiale.
Bolnavul suferind de enterocolită acută este deshidrat, însetat, cu tegumente și
mucoase uscate, prezintă amețeli și oligurie, abdomen balonat sau retractat, hipersensibil la
palpare, tegumente palide, limbă saburală sau roșiatică uscată.

11
Căi de transmitere

Calea de transmitere poate să fie:


 Directă – prin ingerarea unor alimente infectate sau alterate, de exemplu: ouă
de rață infectate cu salmonella; lapte de vacă inefctat cu stafilococi patogeni, în caz de mastită
acută a vacilor; inhalarea unor substanțe toxice, ingerarea unor alimente alterate: carne, ouă,
produse lactate, toate depozitate necorespunzător sau depozitate prea mult timp înainte de
consum; consumarea apei contaminate.
 Indirectă – prin intermediul vectorilor: insecte, rozătoare, ce intră în contact cu
alimentele de consum; prin contact cu suprafețele, obiectele pe care se află bacteriile, de
exemplu: locul unde sursa a vărsat, a defecat; prin manevrarea alimentelor prin mâinile
murdare; prin modul de preparare a alimentelor, fără o preparare termică în prealabil riscul
infecției este sporit.
Sursele de infecție pot fi: omul, cu specii din genul Shigella, Vibrio cholerae,
Salmonella, Escherichia coli, Stafilococcus, Virusuri; animalele: Salmonella, stafilococi;
mediul exterior: Clostridium.

12
Explorări clinice

Examenul obiectiv efectuat de către medic constă într-o evaluare a stării generale a
pacientului.
Se realizează prin:
 Inspecție – se apreciază aspectul general al pacientului, constituția, faciesul, starea de
nutriție, starea de conștiență, nivelul de deshidratare (pliu cutanat), colorația tegumentelor,
stratul țesutului adipos subcutanat, temperatura corpului, tensiunea arterială, pulsul, forma și
volumul abdomenului, mișcările peristaltice ale intestinului, aspectul și colorația limbii.
 Palparea – pune în evidență sediul durerii, accentuarea sau reducerea ei la compresiune
și apărarea musculară.
 Ascultația – evidențiază zgomotele intestinale, prezența clapotajului (zgomot clipocit
ce se aude în cazurile în care într-un organ cavitar lichidul este amestecat cu gaz, de exemplu
clapotaj gastric sau intestinal).

13
Explorări paraclinice

Examene de laborator ale sângelui: hemoleucogramă completă, biochimie, VSH.


Examene de laborator ale materiilor fecale: examen de coprocultură sau bacteriologic
și examen parazitologic și coproparazitologic.
Examenul ecografic al abdomenului este un examen de rutină și se efectuează pentru a
evidenția prezența unor eventuale fisuri intestinale.
Examenul vitezei tranzitului intestinal se efectuează cu ajutorul unui 1g de carmin ce
se administrează pacientului în două prize de 0,5 g fiecare și se urmărește apariția scaunului
colorat în roșu.
Examenul radiologic al intestinului cu administrare de sulfat de bariu. Se
administrează fracționat, iar pacientul este readus în serviciul radiologic în faza de umplere de
semievacuare și evacuare a intestinelor.
Examenul irigoscopic si irigografic al intestinului gros prin clisme baritate.

14
Diagnostic pozitiv

Diagnosticul pozitiv se susține relativ ușor în prezența unui focar cu mai multe cazuri,
suspiciunea clinică susținându-se pe:
 argumente epidemiologice – apariție bruscă, eventual concomitentă la mai
multe persoane, consumul în comun al unui aliment contaminat prin calitățile sale de mediu
de cultură favorabil (ouă, carne, lactate, pește);
 argumente clinice – tablou clinic de enterocolită acută cu prezența scaunelor de
consistența semilichidă, semne de afectare generală a stării pacientului, aspect febril, senzație
de grețuri și vărsături;
 argumente de laborator – modificări hidroelectrolitice: hiponatremie,
hipocloremie, hipopotasemie, acidoză metabolică compensată; hematologic, poate apărea
leucocitoza cu neutrofilie, dar mai ales apare creșterea hematocritului ca semn de deshidratare
și scăderea valorilor hipoglicemiei. Confirmarea bacteriologică se obține prin cercetarea
agentului patogen la bolnav în scaun, lichid de vomă, sânge, alimente date în consum în caz
de focare mari (nunți, restaurante, bufete, în familie).
Se verifică gradul de deshidratare, ce se exprimă clinic prin raportarea procentuală față
de greutatea corporală normală în baza unor semne și simptome clinice: sub 5%, deshidratarea
este apreciată ca fiind ușoară și de cele mai multe ori asimptomatică; pierderi între 5 și 10 %
definesc deshidratarea medie , care este cea mai frecventă și se recunoaște prin tegumente și
mucoase uscate, pliu cutanat leneș, ochi încercănați și hipotoni, obnubilare până la
somnolență, extremități reci, oligurie, hipotensiune arterială; peste 10% este deshidratarea
severă ce evoluează cu colaps circulator, acidoză metabolică, hipovolemie, oligoanurie și
comă.

15
Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial se pune în anumite cazuri particulare, cel mai adesea în


cazurile sporadice, individuale (când nu există alți comeseni) sau în formele severe, înainte de
cunoașterea datelor anamnetice.
La copii trebuie infirmate: defectele anatomice digestive precum: stenozele, duplicații
de intestin, malrotație de intestin, boala Hirshprung, care dau distensii abdominale,
vomismente, scaune lichide sau chiar sangvinolente; alergia sau chiar intoleranța la laptele de
vacă; sindromul de malabsorbție precum intoleranța la gluten sau monozaharide; esofagită
prin reflux gastro-esofagian; diaree secundară altor infecții precum pneumonii, otite,
meningite, dispepsii acute produse prin greșeli de alimentație; apendicite acute; diverticulite
acute; polipază intestinală juvenilă, invaginație intestinală, dizenterie acută bacterială.
La adulți cele mai multe confuzii se fac cu: apendicita acută; enterite regionale (boala
Chron); diaree turistă; dischinezie biliară; ulcer gastroduodenal; intoxicații după consum de
conserve bogate în histamine; după consumul unor fructe, legume necontaminate interior, dar
stropite cu substanțe toxice împotriva dăunătorilor.

16
Tratament

Principalul obiectiv al tratamentului în enterocolită acută este rehidratarea


organismului pacientului, atât printr-o dietă hidrică, cât și prin soluții medicamentoase și
colateral printr-o terapie simptomatică și la nevoie antibioterapie.

Dieta
Dieta este obligatorie și individualizată în funcție de vârstă.
În primele 12 -24 de ore se recomandă numai lichide îmbogățite cu electroliți, în scop
substitutiv (apă minerală, ceai de mentă, zeamă de orez, suc de morcovi, supă de zarzavat
sărată și strecurată, servită la temperatura camerei). Această dietă pune în repaus intestinul și
astfel se combate și deshidratarea. Se vor administra lichide în cantități mici și dese în limita
toleranței digestive. Indiferent de aspectul scaunelor, se vor adăuga nutrienții indispensabili
după 24 de ore: hidrocarbonatele, ca sursă energetică, sub formă de amidon administrate după
prelucrarea termică la stadii de maltoză sau dextrină; ca atare pacientul va primi: pesmet,
grisine, biscuiți simpli, griș și orez adăugate în supă, legume pasate adăugate în supă;
proteinele: brânză proaspătă de vaci degresată, se va încerca administrarea iaurtului după
testarea toleranței cu administrare de cantități mici, progresive, 1-2 lingurițe la 3-4 ore.
Imediat după ameliorarea aspectului scaunului se va îmbogăți dieta pas cu pas prin
introducerea proteinelor din carne, la început tocată și fiartă, apoi macră slabă fiartă sau la
grătar; din lapte: urdă, telemea, lapte bătut; din ou: zdrențe adăugate la supă sau în conținutul
găluștelor; și de grăsimi vegetale: untdelemn, adăugat crud la supele gata preparate.
La sugarii sub 6 luni nu se va sista alimentația în scopul punerii intestinului în repaus
datorită intoleranței la deshidratare proprii acestei vârste. Se va începe realimentarea cât mai
devreme posibil, de obicei după aproximativ 6 ore, cu ceai de mentă 150 -200 ml, zeamă de
orez, suc de morcovi, după care se va trece la laptele de mamă în caz de alimentație naturală
sau la formule speciale cu conținut mic de lactoză, în caz de alimentație artificială.
Copiii peste 6 luni vor primi în perioada introducerii nutrienților: brânză de vaci,
mucilagiu de orez, pireuri de mere, pere; mere coapte, banane, supă cu legume pasate, care
aduc aport de pectine.

17
Se vor evita în zilele de boală: legumele și fructele crude pentru că au depozit
celulozic abundent; varză, fasole uscată, salată de vinete pentru că au efect laxativ; afumături,
dulciuri concentrate pentru că accelerează tranzitul intestinal și produc inapetență; condimente
iuți pentru că au efect iritant asupra mucoasei; alimente cu risc mare de fermentație precum
cartoful și sucul de fructe.

Terapie simptomatică:
o Antiemetice
- Metoclopramid, comprimate 10 mg, 20 mg; fiole 2 ml.
o Anticolinergice ușoare
- No spa 2 mg, tablete sau fiole 2 ml,
- Algocalmin 2 mg, tablete sau fiole 2 ml,
- comprese calde, ușor alcoolizate pe abdomen pentru a liza spasmele abdominale.
Terapie medicamentoasă
Terapie medicamentoasă – pe primul plan fiind rehidratarea și refacerea fondului de
electroliți.
Se vor administra soluții izotone per oral ori de câte ori este posibil. Se administrează
în formele ușoare atunci când există toleranță digestivă: 2 x 1 pe zi Gesol sau Oresol –
plicurile de săruri se dizolvă într-un 1 l apă, la sugari se diluează mai mult.
Se mai pot prepara pentru adulți, soluții alcătuite din: o linguriță sare + 8 lingurițe
zahăr (80 g orez fiert) + un pahar suc portocale + 1 l apă.
În cazurile de deshidratare mai mare, cât și in cele de intoleranță digestivă se va
recurge la hidratarea parenterală, fie în completare, fie exclusivă: perfuzii cu soluții de NaCl
9%, glucoză 5%, Ringer, ce conține 3 tipuri de cloruri de: natriu, potasiu și calciu și electroliți
de : natriu, potasiu și calciu.
Cantitatea soluțiilor trebuie apreciate după volumul pierderilor, astfel că în
deshidratările severe se va reface rapid volemia cu soluții macromoleculare – Dextran
40(Reumacrodex) 10 -20 ml/kg corp și se va combate acidoza metabolică cu bicarbonat de
natriu în amestec cu glucoză 5%.
Se vor administra:
o Antiseptice intestinale active pe germenii implicați în infecțiile intestinale:
Nifuroxazid - activ față de Salmonella, Shigella, Proteus
- Antinal tablete 200 mg;
- Ercefurly tablete 200 mg, flacoane de 90 ml.

18
Furazolidon – comprimate 0, 10 g pentru adulți, 0,025 g pentru copii;
Clorchinadol – de 10 mg, 100 mg, activ față de Enterococ.
Saprosan – drajeuri, de 10 mg, 100 mg;

o Absorbante intestinale – absorb toxinele microbiene și microorganismele, se etalează


pe mucoasa intestinală, formând un strat protector.
- Preparate pe bază de bismut 500 mg – 4 g;
- Preparate pe bază de cărbune – cărbune medicinal 1-2 comprimate pe zi;
- Smecta 1-3 plicuri pe zi + un pahar apă – crește vâscozitatea și cantitatea gelului
mucos la suprafața mucoaselor, având rol protector;
o Antiinflamatoare intestinale – corticosteroizi locali
- Entocort 3 mg;
- Mesalazină 250 mg, 500 mg;
o Microorganisme antidiareice – organisme sintetizatoare de acid lactic, acidifiază
conținutul intestinal, împiedicând astfel multiplicarea organismelor putrefactive
- Enterolactil comprimate 0,25 g, 0,40 g;
- Enterol comprimate de 250 mg, plicuri de 250 mg – inhibă creșterea speciilor
bacteriene și sintetizează vitaminele din grupa B, reface flora intestinală post antibioterapie la
fel ca si Biotics.
o Antiflatulente – absorb gazele intestinale și toxinele,
- Cărbune vegetal 400 mg,
- Ceolat 80 mg;
o Antidiareice
- Tannacomp 500 mg;
o Antibiotice – se vor prefera cele orale, resorbabile, cu doze la nivelul minim
recomandat pentru categoria de vârstă și greutate corporală, se administrează terapie
de scurtă durată 3-5 zile.
- Betalactamine cu spectru larg: Ampicilină, Amoxicilină, Augmentin, Cefalexină,
Biseptol sau Ciprinol atunci când scaunele sunt sangvinolente.
o Antimicotice – previn formarea micozelor post antibioterapie
- Nistatin – 500.000 – 10000000 u.i.
- Omez – 20mg, 40 mg.

19
Evoluție

Evoluția bolii este influențată de mai mulți factori:


- Mărimea inoculului direct proporționată cu timpul de stagnare a alimentelor
până la consum, temperatura de păstrare, dar și mărimea porției ingerate;
- Vârsta pacientului și fondul biologic – rezistența la boală fiind influențată de
diverse alte boli asociate.
- Calitatea măsurilor terapeutice;
- Perioada de eliminare a agentului patogen din organsism.
În mod obișnuit tabloul clinic al enterocolitei acute regresează în 5-7 zile dacă se
intervine prin tratament igieno-dietetic și medicamentos.
Neglijată, enterocolita acută se poate croniciza, manifestându-se prin hipertermie,
colaps periferic, hipotensiune arterială, bradicardie, deshidratare severă datorată diareei și
vărsăturilor incoercibile, ce poate duce pănă la pierderea vieții, mai ales în cazul sugarilor și
copiilor mici datorită sistemului lor imunitar insuficient dezvoltat, dar și în cazul vârstnicilor
din cauza sistemului imunitar slăbit și uneori, asocierea enterocolitei acute cu alte afecțiuni
deja existente.

20
Prognostic

Prognosticul este în general satisfăcător, odată cu trecerea perioadelor de exacerbare


diareică și dobândirea toleranței alimentare, însă marea majoritate a bolnavilor cu enterocolită
acută sunt obligați să respecte cu strictețe unele norme igieno-dietetice și să utilizeze
medicația necesară indicată de către medic.
Respectând toate aceste condiții și cu accent în viitor pe un regim alimentar și de viață
sănătos, bolnavul devine în scurt timp capabil de a-și relua activitatea fizică, socială și
profesională.

21
Profilaxia

Profilaxia eneterocolitei acute și în general a afecțiunilor digestive ține în principal de


alimentație și igienă.
Prevenirea enterocolitei este posibilă prin respectarea regulilor de igienă sanitară și
alimentară:
- Spălatul mâinilor cu apă și săpun înaintea oricărei mese și ori de câte ori ieșim
de la toaletă;
- Spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrat termic precum
fructele și legumele verzi, care pot fi foarte ușor purtătoare de paraziți;
- Spălarea și dezinfectarea corectă a tacâmurilor și veselei;
- Consumarea alimentelor și a apei din locuri și surse sigure sau îmbuteliate și
ambalate corespunzător;
- Curățarea animalelor de companie, care după plimbări sau întâlniri cu alte
animale pot deveni purtători de ouă de paraziți și la întoarcerea acasă intră în contact cu copiii
și familia;
- Păstrarea la temperatură optimă a alimentelor în timpul anotimpului călduros;
- Ferirea alimentelor de vectori precum rozătoarele și insectele.

22
Rolul asistentei în pregătirea pacienților
pentru examene de laborator

Rezultatele obiective ale examenelor de laborator constituie un ajutor deosebit de


important și necesar atât pentru stabilirea diagnosticului clinic, a instituirii tratamentului
corect, cât și a urmăririi evoluției bolii.
Asistenta medicală are datoria profesională și morală de a respecta întru totul indicația
medicului și normele generale în ceea ce privește recoltarea produselor de laborator care îi
revin în sarcină.
Pentru obținerea unui rezultat corect și obiectiv, asistenta medicală trebuie să respecte
următoarele reguli generale cu privire la recoltarea produselor de laborator:
- Respectarea orarului recoltărilor;
- Efectuarea pregătirii psihice și fizice a pacientului:
- Pregătirea și verificarea materialelor necesare recoltării;
- Respectarea normelor de asepsie;
- Efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism;
- Consultarea buletinelor de laborator și etichetarea produsului recoltat;
- Păstrarea și transportul în condiții optime a produsului recoltat.

Recoltarea de sânge pentru examenele de laborator

Asistenta medicală își pregătește materialele necesare recoltării:


- De protecție: mănuși de unică folosință, mușama, aleză;
- Sterile: ac dublu de recoltare sau ace, și seringi de diferite mărimi;
- Alte materiale: tavă medicală, tampoane îmbibate în soluție dezinfectantă, garou,
eprubete etichetate, de diferite culori, holder standard refolosibil, tăviță renală, stativ pentru
eprubete, recipiente pentru colectarea deșeurilor.
Asistenta medicală pregătește psihic pacientul astfel:
- Identifică pacientul verificând: nume, prenume, vârstă, număr salon, număr pat.

23
- Informează pacientul și îi explică procedura, aducându-i la cunoștiință rezultatele
dorite, dar și cele nedorite ce pot apărea.
- Anunță pacientul asupra postului alimentar și a orarului de recoltare, dimineața pe
nemâncate;
- Discută cu pacientul, îl încurajează, îl roagă să colaboreze atât cât starea de sănătate îi
permite și obține consimțământul informant.
Din punct de vedere al pregătirii fizice asistenta medicală va proceda astfel:
- Pune pacientul într-o poziție comfortabilă de decubit dorsal pentru venele de plica
cotului;
- Va examina locul de elecție și calitatea venelor, având grijă ca hainele pacientului să
nu împiedice circulația de întoarcere la nivelul brațului. Va evita zonele lezate, infectate sau
cu pilozitate abundentă.
Efectuarea puncției venoase cu vacutainer:
- Asistenta medicală aduce tava medicală cu materialele necesare lângă patul
bolnavului, verifică foaia de observație pentru a vedea recoltările indicate de medic;
- Se spală pe mâini cu apă și săpun și se dezinfectează;
- Îmbracă mănușile de unică folosință;
- Așează sub brațul pacientului mușamaua și aleza pentru a proteja patul. Poziționează
garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției;
- Montează acul dublu la holder prin înșurubare;
- Roagă pacientul să strângă pumnul ca vena să devină proeminentă;
- Palpează vena și o fixează în mâna nedominantă prin tracțiune în jos 4-5 cm
dedesubtul puncției;
- După o ultimă dezinfecție cu tamponul îmbibat în alcool, introduce acul cu bizoul în
sus în unghi de 10-30̊ paralel sau oblic pe venă.
- Când sângele se întoarce pe lumenul acului, asistenta înaintează 1-2 cm de-a lungul
traiectului venei;
- Cu mâna stângă fixează amboul acului, iar cu cealaltă mână atașează eprubetele ce
corespund investigațiilor necesare, indicate de către medic;
- Înainte de a recoltaVSH-ul desface garoul;
- După terminarea recoltării, scoate acul sub tampon, efectuând hemostaza timp de 2-3
minute;
- Își reorganizează locul de muncă, colectând materialele folosite în recipiente speciale,
iar cele refolosibile le curăță și le dezinfectează.

24
În cazul bolnavilor cu enterocolită acută în vederea diagnosticului clinic, asistenta
recoltează sânge pentru determinarea:
- Hemoleucogramei – astfel va atașa la holder o eprubetă cu dop mov ce conține
anticoagulant EDTA 0,5 ml soluție uscată și va recolta 1,5 ml sânge sau cantitatea necesară
până la semnul inscripționat pe eprubetă. Se urmărește dozarea hematocritului(HT, Valori
Normale 42% la femei și 46% la bărbați) și a numărului de leucocite(Valori Normale între
5000 – 8000/mm3). Valori crescute ale hematocritului indică semne de deshidratare, iar valori
crescute ale numărului de leucocite semnalează prezența unei infecții în organism.
- Biochimiei – se va atașa la holder eprubetă cu dop roșu, care nu conține anticoagulant
și se va recolta 7 ml de sânge. Se urmărește dozarea glicemiei(Valori Normale: 80-120 mg%),
a ionogramei(Valori normale: Na - 135-150 mEq/l; K – 3,5 -5 mEq/l; Ca 4,5 – 5 mEq/l; Cl
95-110 mEq/l, Mg 1,5 -3 mEq/l) și ureei sanguine(Valori Normale 20-40 mg%). Valori
scăzute ale glicemiei, valori crescute ale ureei și modificări hidroelectrolitice precum
hipopotasemie, hiponatremie, hipocloremie sunt de asemenea semne concludente ale stării de
deshidratare.
- VSH-ului – se atașează la holder eprubeta cu dop negru, ce conține 0,4 ml citrat de
natriu 3,8 % și se va recolta 1,6 ml sânge. Valorile normale sunt 5-10/h, 10-20/2h. Valorile
crescute ale VSH-ului constituie semn biologic de inflamație.
La finalizarea recoltării, asistenta medicală va eticheta eprubetele completând data,
ora, tipul recoltării și va trimite la laborator produsele recoltate împreună cu fișa de laborator
completată.

Recoltarea de materii fecale pentru examene de laborator

Examenul de coprocultură
Examenul de coprocultură se efectuează pentru punerea în evidență a germenilor
eliminați pe cale digestivă de bolnavi și de purtători sănătoși și pentru stabilirea
antibiogramei.
Probele pentru coprocultură trebuie recoltate înainte de a începe administrarea
antibioterapiei și a ionogramei plasmatice necesară pentru a decela eventualele tulburări
electrolitice produse de pierderile prin diaree și vărsături.
Asistenta medicală va pregăti materialele necesare toaletei perianale: apă, săpun,
mușama, aleză, prosop, bazinet, mănuși de cauciuc și materiale necesare captării materiilor
fecale: tavă medicală, coprocultură, tampoane sterile montate pe porttampon, sondă Nélaton

25
sterilă, seringă de unică folosință de 10 ml, bazinet, câmpuri sterile, mușama, aleză, mănuși de
unică folosință, prosop de hârtie, pungă de hârtie.
Asistenta medicală va monta un paravan pentru a asigura intimitatea pacientului și
folosind materialele necesare, va efectua toaleta riguroasă a regiunii perianale.
Recoltarea se poate efectua:
- Din scaunul spontan sau provocat, după ce în prealabil asistenta medicală a montat un
câmp steril pe fundul bazinetului sau pe scutec. Aceasta va preleva aproximativ 50 g de
conținut fecal din trei zone diferite cu ajutorul unei baghete sterile, pe care o va introduce în
coprocultorul steril.
- Direct din rect, cu ajutorul unui tampon steril montat pe un porttampon, care va fi
introdus prin anus în rect prin mișcări ușoare de rotație și înaintare. Asistenta medicală va
extrage tamponul îmbibat cu materii fecale și-l va introduce într-o eprubetă sterilă.
- Cu sonda Nélaton sterilă, la capătul căreia se va atașa o seringă de unică folosință.
Asistenta medicală va introduce sonda prin anus aproximativ 10 cm, după care va aspira
conținut colonic; va extrage sonda și va transfera conținutul seringii într-o eprubetă sterilă ce
conține circa 2-3 ml de ser fiziologic steril. Metoda este des folosită în cazul copiilor.
La finalul recoltării asistenta medicală va efectua din nou toaleta regiunii perianale
dacă este nevoie sau va oferi pacientului prosopul din hârtie pentru a se curăța, va îndepărta
materialele folosite, colectându-le pe cele de unică folosință în containere speciale, iar pe cele
refolosibile le va spăla și dezinfecta, apoi va îndepărta paravanul și va aerisi salonul.
Indiferent care este metoda de recoltare aleasă, important este menținerea asepsiei în
timpul efectuării tehnicii, evitarea amestecării materiilor fecale cu urina, etichetarea și
trimiterea produsului la laborator imediat sau nu mai târziu de 12 ore de păstrare a produsului
la frigider sau nu mai mult de o oră a păstrării produsului în salon.
Pentru un rezultat concludent se indică efectuarea coproculturii timp de trei zile
consecutiv, iar dacă scaunul pacientului este lichid se va recolta între 1-5 ml.

Examenul coproparazitologic

Examenul coproparazitologic are drept scop descoperirea parazitozelor intestinale prin


evidențierea ouălor de paraziți.
Recoltarea se va efectua seara la 2-3 ore după culcare sau dimineața devreme fără a
efectua în prealabil toaleta perianală.

26
Metoda constă în raclarea pielii din vecinătatea orificiului anal cu o spatulă de os sau o
baghetă de lemn plată bine instruită înmuiată în glicerină cu apă în părți egale. Bagheta se
introduce apoi într-o eprubetă curată și se trimite la laborator. Metoda este folosită în cazul
copiilor mici.

27
Rolul asistentei în pregătirea pacientului pentru examenul radiografic
gastro-intestinal și echografie abdominală

Rolul asistentei în pregătirea pacientului pentru examenul radiografic gastro-


intestinal
Radiografia gastro-intestinală constă în examinarea segmentului gastro-intestinal după
administrarea în prealabil a unei substanțe de contrast, cu scopul de a obține detalii
morfologice ale mucoasei în primă etapă, iar ulterior studierea intestinului subțire și gros în
stare de plenitudine pentru studierea umplerii, tonicității, formei, poziției și evacuării
substanței ingerate.
Această examinare ne dă detalii cu privire la prezența unor obstacole intestinale, dar și
cu privire la gradul de iritabilitate al mucoasei intestinale în funcție de rapiditatea cu care este
evacuată substanța de contrast din organism.
Asistenta medicală are rolul de a prepara substanța de contrast(150 g de sulfat de bariu
se omogenizează cu 200- 300 apă) și de a pregăti materialele necesare administrării substanței
de contrast în funcție de calea de administrare aleasă: orală – pahar, cană, lingură, biberon;
rectală – sondă Einhorn.
Pregătirea psihică a pacientului constă în:
- identificarea pacientului și în anunțarea acestuia cu 2-3 zile înainte, explicându-i-se
necesitatea examinării pentru punerea unui diagnostic clinic corect.
- se informează pacientul asupra beneficiilor, dar și a riscurilor pe care le implică
examinarea radiografică;
- i se explică pacientului că va fi condus în serviciul radiologic;
- se chestionează femeile tinere cu privire la ultima dată a menstruației;
- se atenționează pacientul să nu fumeze pentru că astfel crește secreția gastrică;
- se înștiințează pacientul că după administrarea sulfatului de bariu va avea scaunul
colorat în alb;
- obține consimțământul informat al pacientului.
Pregătirea fizică a pacientului:

28
- cu două zile înaintea examinării se sistează medicația pe bază de bismut, iod, fier,
calciu, bariu, administrate oral pentru că împiedică vizibilitatea organelor în timpul
examinării.
- cu două zile înaintea examinării administrăm pacientului alimentație neflatulentă și
ușor digerabilă, iar în dimineața examinării pacientul nu va mânca nimic;
- apreciem starea pacientului pentru a stabili metoda de transport a acestuia în serviciul
radiologic (îl însoțim, îl transportăm cu căruciorul sau cu brancarda);
- seara dinaintea examinării efectuăm clismă evacuatoare dacă medicul ne indică.

Participarea asistentei la examinare:


- însoțește pacientul în serviciul radiologic și predă fișa medicală a pacientului
medicului pentru a verifica regiunea ce urmează a fi investigată;
- ajută pacientul să se dezbrace și-l predă asistentei din serviciul radiologic;
- asistenta va conduce pacientul sub ecran, iar la indicația medicului îi va oferi acestuia
paharul cu sulfatul de bariu;
- pacientul va urma indicațiile medicului privind pozițiile ce trebuie să le adopte sub
ecran pentru o bună vizibilitate a organelor;
Îngrijirea pacientului:
- ajută pacientul să se îmbrace și-l conduce în secția de apartenență;
- asistenta va reveni cu pacientul în serviciul radiologic conform indicației medicale la
2, 8,24 de ore pentru a se urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea și evacuarea
intestinului subțire și gros;
- asistenta medicală va administra pacientului multe lichide pentru a elimina mai repede
substanța de contrast;
- asistenta va supraveghea în continuare pacientul și va monitoriza funcțiile vitale ale
acestuia.

Rolul asistentei în pregătirea pacientului pentru efectuarea echografiei abdominale

Echografia abdominală este un examen de rutină ce se efectuează cu scopul de a


evidenția prezența unor fisuri intestinale.
Avantajul acestei examinări îl constituie faptul că este una neinvazivă, nu necesită
internare în spital, iar pregătirea pacientului este minimă.

29
Materialele necesare efectuării examinării sunt: gel pentru realizarea contactului cu
tegumentul, prosop textil sau din hârtie, foaie de observație sau biletul de trimitere cu
indicația pentru echografie.
Asistenta medicală va pregăti psihic pacientul: îl va identifica și informa de necesitatea
și inofensivitatea examenului echografic și îl informează că examenul se poate repeta fără
niciun risc ori de câte ori este nevoie. Se obțin informații despre eventualele alergii la latex și
se obține consimțământul informat al pacientului.
Pregătirea fizică constă în luarea măsurilor de îndepărtare a gazelor ce se interpun în
fața fluxului de unde ultrasonice și de inspectare a zonei abdominale pentru a nu exista
leziuni, răni sau bandaje deoarece aplicarea gelului este necesară pe tegumentul integru.

Participarea asistentei medicale la efectuarea examenului echografic abdominal:


- însoțește pacientul la serviciul echografic;
- înmână medicului foaia de observație cu indicația de examinare;
- predă pacientul asistentei de la echografie, care-l va poziția în funcție de indicația
medicului;
- medicul examinator va aplica gelul pe suprafața abdomenului și cu ajutorul
transductorului va vizualiza eventualele fisuri prezente în anatomia intestinului;
- se îndepărtează gelul de pe abdomenul pacientului cu ajutorul unui prosop.
Îngrijirea pacientului:
- asistenta medicală ajută pacientul să se îmbrace și-l însoțește înapoi în salon;
- îl supraveghează în continuare și-i monitorizează funcțiile vitale.

30
CAZ I

31
CAZ I
Nume: M;
Prenume: D;
Sex: M;
Data nașterii: 28.01.1984;
Vârsta: 27 ani;
Naționalitate: română;
Limba vorbită: română;
Starea civilă: căsătorit;
Religie: ortodox;
Grupă sanguină: B III; RH (+);
Internări în antecedente: chirurgie;
Internat în: secția de boli infecțioase 20.10 2010;
În urma consultului de specialitate și a anamnezei se internează cu diagnosticul de
enterocolită acută.
Preluat în îngrijire de echipa medicală: Medic Mihalca Ileana, Asistent șef Pop Maria,
Asistent medical Marina Maria, Asistent stagiar Mihaiu Anca;
Motivele internării: greață, vărsături, diaree, oboseală, stare generală alterată;
Antecedente personale și fiziologice: pacientul are un copil de 5 ani, iar la vârsta de 16
ani a suferit o intervenție chirurgicală de apendicectomie.
Antecedente heterocolaterale: fără importanță;
Condiții de viață: pacientul locuiește împreună cu soția și fiul său într-un apartament
cu 3 camere. Fumează și consumă alcool doar ocazional și dispune de venituri materiale
decente întrucât lucrează ca agent de vânzări la o firmă imobiliară. Muncește multe ore pe zi
și se consideră un gurmand, preferând mâncărurile cu grăsimi, picante și cele de tip fast –
food. Lucrează până seara târziu și consumă frecvent alimentele foarte reci direct de la
frigider.
Problemele pacientului:
 deshidratare datorată dezechilibrului hidroelectrolitic;
 vărsături;
 greață;

32
 diaree;
 hipotensiune arterială;
 discomfort cauzat de durerile abdominale colicative.

La internare prezintă:
Respirație: 18 r/min;
Puls: 75 b/min;
Tensiune arterială: 100/ 75 mm Hg;
Temperatura: 37̊C;
Scaune lichide: 10/zi;
Greutate corporală: 87 kg;
Înălțime: 1, 90.

33
Analize de laborator:

Analiză Valori analiză Valori de referință


HEMATOCRIT 50 % ↑ 46 %
NR. LEUCOCITE 6800/ mm3 5000-8000/ mm3

GLICEMIE 70 mg %↓ 80 – 120 mg %
IONOGRAMĂ Na – 110 mEq/ l ↓ Na - 135-150 mEq/l
SERICĂ K – 2,5 mEq/l↓ K – 3,5 -5 mEq/l
Ca – 4 mEq/l ↓ Ca 4,5 – 5 mEq/l
Cl – 90 mEq/l↓ Cl 95-110 mEq/l
Mg – 1,2 mEq/l ↓ Mg 1,5 -3 mEq/l
VSH 35/ h↑ 5- 10/ h
COPROCULTURA Negativ Negativ

Examinări medicale:
Radiografie gastro-intestinală – traiect intestinal liber;
Recomadări – Tratament - igieno-dietetic:
- medicamentos;
Am luat pacientul în îngrijire în 20.10.2010

34
35