PLANUL LUCRĂRII

MOTIVAŢIE

CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
CAPITOLUL II

ASPECTE PRIVIND HEPATITA VIRALĂ TIP C

CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN PREGATIREA BOLNAVULUI
PENTRU EXPLORARI CLINICE SI PARACLINICE

CAPITOLUL IV
ÎNGRIJIRI SPECIFICE BOLII
CAPITOLUL V

PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE

BIBLIOGRAFIE
 MOTIVAŢIE

Infecţia cu Virusul Hepatitic C este în prezent una dintre cele mai severe şi mai
frecvente infecţii virale, cu morbiditate şi mortalitate crescute, în întreaga lume. În SUA
aproximativ 800.000 – 900.000 de indivizi sunt infectaţi cu VHC.În ţara noastră numărul
acestor cazuri nu este pe deplin cunoscut. Deoarece virusul se transmit parenteral, procentul
infecţiei este mai mare pentru persoanele ce folosesc droguri injectabile intravenos.
Infecţia VHC a devenit o problemă semnificativă de sănătate publică. Deşi utilizarea
terapiei antiretrovirale a redus mult morbiditatea şi mortalitatea, noi comorbidităţi precum
infecţia cronică cu virusul hepatitic C, au un impact major asupra evoluţiei clinice şi ratei de
supravieţuire a pacienţilor cu infecţie VHC, În cazul prezenţei simultane virusului, evoluţia
clinică este complexă fiind legată atât de factori ce ţin de organismul infectat (vârsta, sexul,
răspunsul imun al gazdei), cât şi de factori virali. Prognosticul de lungă durată este greu de
stabilit şi este influenţat de posibilitatea terapiei cu antiretrovirale şi interferon şi de răspunsul
la tratament.
Cantitatea mare de informaţii acumulate în ultimii ani despre aceste virus cu privire la
caracteristicile lui biologice, comportamentul epidemiologic şi clinic, ca şi realizarea unor
teste eficiente de diagnostic sunt de un real folos dar nu au uşurat definitiv misiunea medicilor
confruntaţi cu o largă răspândire a acestor infecţii şi o morbiditate relevantă.
În prezent, în întreaga lume sunt depuse eforturi mari privind reducerea incidenţei
acestei infecţii atât prin trierea donatorilor de sânge cât şi prin o mai bună informare şi
educare a populaţiei. Dar cele mai multe speranţe sunt puse în realizarea unor vaccinuri
eficiente care să devină reale mijloace profilactice.
Interesată de a cunoaste cit mai multe lucruri despre aceasta infectie virulenta am
decis sa expun in cadrul proiectului de absolvire , ingrijirile necesare unui pacient infectat cu
VHC. Sper ca toate tehnicile de ingrijire expuse sa fie de un real folos colegelor mele in
diminuarea suferintei umane.
 CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE FICATULUI

ANATOMIA FICATULUI
Ficatul este cea mai mare glandă a organismului situat în cavitatea abdominală în
hipocondrul drept şi epigastru, în loja hepatică.

Fig. 1a. Topografia ficatului

CONFIGURAŢIE EXTERNĂ

Ficatul are dimensiunile: în sens transversal 28 cm, 18 cm în sensul antero-posterior şi

8 cm grosime. Greutatea este de 1500 g. Culoarea: roşu-cărămiziu. Are 3 feţe:
a) Faţa superioară este rotunjită, fiind divizată într-un lob drept şi unul stâng de
către ligamentul falciform (o cută peritoneală) care leagă ficatul de diafragm. Această faţă
corespunde diafragmului şi prin intermediul acestuia pleurei, plămânului, pericardului şi
inimii.
 Fig.1b. Faţa superioară a ficatului

b) Faţa inferioară sau viscerală care priveşte în jos, înapoi şi la stânga. Aceasta se
află în raport cu stomacul, duodenul, colon, rinichi şi glanda suprarenală dreaptă.
Această faţă este parcursă de 3 şanţuri, două longitudinale şi unul transversal care
împreună descriu litera „H”, şi anume:
 şanţul transversal sau hilul ficatului în care este situat pediculul hepatic în următoarea
ordine:
- posterior – vena portă cu cele 2 ramuri terminale, dreaptă şi stângă, apoi artera
hepatică care se divide şi ea în două ramuri terminale şi
- anterior - canalele biliare care se reunesc formând canalul hepatic
 şanţul longitudinal stâng se întinde de la marginea anterioară a ficatului până la marginea
sa posterioară. El este divizat prin şanţul transversal în 2 segmente, unul anterior şi unul
posterior.
În segmentul anterior se găseşte ligamentul rotund, rămăşita a venei ombilicale, care
merge spre ramura stângă a venei porte.
În segmentul posterior se găseşte canalul Arantius provenit prin obliterarea venei
Arantius de la făt, care se întinde de la ramura stângă a venei porte până la vena suprahepatică
stângă.
 şanţul longitudinal drept este şi el compus din 2 segmente: unul anterior care corespunde
veziculei biliare şi altul posterior care face drum venei cave inferioare.
 Aceste trei şanţuri divid faţa inferioară a ficatului în patru lobi:
- lobul pătrat situat înaintea şanţului transvers, între şanţul venei ombilicale şi
vezicula biliară,
- lobul Spiegel se găseşte înapoia sanţului transvers
- lobul stâng şi lobul drept de o parte şi de alta a şanţurilor antero-posterioare.
c) Faţa posterioară care are raporturi cu coloana la T 7-T11 şi pe care se văd lobul
stâng, lobul drept şi lobul lui Spiegel.

Fig.2. Faţa inferioară (viscerală) a ficatului

MIJLOACE DE FIXARE

1. Ligamentul falciform de legătură cu peretele abdominal şi diafragm pe faţa superioară.

2. Ligamentul rotund de legătură cu peretele abdominal la partea anterioară a şanţului
antero-posterior stâng.
3. Ligamentul coronar de legătură cu diafragmul pe faţa posterioară.
4. Epiplonul gastro-hepatic sau ligamentul hepato-esofago-gastro-duodenal. Tot mijloc de
fixare amintim vena cavă inferioară, presa abdominală şi pediculul hepatic.
Peritoneul hepatic este reprezentat prin cele 2 foiţe ale micului epiploon, care
ajungând la hilul ficatului se îndepărtează pentru ca să învăluiască faţa interioară şi superioară
a organului. Ele se reunesc apoi din nou pe faţa superioară a ficatului constituind ligamentul
falciform.
La marginea posterioară a ficatului, peritoneul de pe faţa superioară a ficatului se
răsfrânge pe diafragm în sus, iar peritoneul de pe faţa inferioară a ficatului se răsfrânge pe
diafragm în jos. Se formează două cute peritoneale care formează ligamentul coronar.

Fig. 3. Ligamentele ficatului

STRUCTURA FICATULUI

Ficatul are două învelişuri: un înveliş seros, pendinte de seroasă peritoneală, care
înveleşte tot ficatul cu excepţia unei benzi transversale la nivelul suprafeţei superioare, unde
ficatul este aderent direct la diafragm; al doilea înveliş este capsula Glisson, care acoperă
ficatul şi intră la nivelul hilului în interiorul organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare.
Lobul hepatic este unitatea morfo-funcţională a ficatului. El are forma piramidală şi
este constituit din: celule hepatice (hepatocite), capilare şi canaliculi biliari. Între hepatocite
se găsesc canaliculele biliare, intralobulare, fără pereţi proprii în care se descarcă bila,
produsul de secreţie al hepatocitelor.
 Fig.4. Structura ficatului

Spre periferia lobului, canaliculii biliari încep să aibă perete propriu şi ieşind din
lobul, se continuă cu canale biliare interlobulare. Acestea se colectează în final în cele două
canale hepatice, drept şi stâng, prezente în hilul ficatului.
Căile biliare extrahepatice sunt reprezentate de canalul hepatic comun, care rezultă
din unirea canalelor hepatice şi se continuă cu canalul coledoc care se deschide în duoden.
Din calea biliară principală se deschide canalul cistic prin care bila ajunge în perioadele
interdigestive în vezicula biliară.
Vasele principale ale ficatului sunt reprezentate printr-un vas nutritiv, artera hepatică
şi unul funcţional, vena portă care conduce în ficat materialele ce vor fi metabolizate de
celula hepatică (vascularizaţia este mixtă). Sângele iese din ficat prin venele suprahepatice şi
se varsă în vena cavă inferioară.
Artera hepatică se divide la nivelul hilului într-o ramură stângă care se subdivide în
trei ramuri destinate lobului stâng, lobului Spiegel şi celui pătrat şi o ramură dreaptă care dă
artera cistică.

Vena portă se divide la nivelul hilului în două ramuri, una pentru lobul drept şi alta
pentru cel stâng.
Venele suprahepatice conduc în vena cavă inferioară sângele adus de artera hepatică
şi de vena portă. Prin alăturarea a trei lobuli hepatici se formează un spaţiu portal
(triunghiular) numit spaţiu Kiernan. In acesta există: o ramură a venei porte, o ramură a
arterei hepatice, 1-2 canale biliare, limfatice şi nervi.
 Din spaţiul Kiernan ramificaţiile venei porte înconjoară de la bază către vârf lobul
formând o reţea venoasă perilobulară.
În vârf se unesc şi coboară către bază prin axa centrală formând vena centrolobulară.
Aceste vene centrolobulare se unesc în vene sublobulare, apoi în vene suprahepatice care se
varsă în vena cavă inferioară.
Tot din spaţiul Kiernan pleacă radial spre vena centrolobulară capilare intralobulare,
în pereţii cărora există celule Kupffer (macrofagul hepatic). Ramificaţiile arterei hepatice din
spaţiul Kiernan se anastomozează cu reţeaua venoasă perilobulară realizând amestecul
sângelui nutritiv şi funcţional ce va iriga celula hepatică.
Vezicula biliară se găseşte pe faţa inferioară a ficatului, la partea anterioară a şanţului
antero-posterior drept, în foseta biliară. Se proiectează pe peretele abdominal la nivelul
coastei 9 în dreapta.

Fig. 5. Vezicula biliara

Vezicula biliară are un corp, un fund şi un gât, lungime - 10 cm, grosime - 3-4 cm şi
capacitatea - 60 ml. Ea este învelită în peritoneul visceral sub care se află o tunică musculară,
iar la interior o tunică mucoasă formată din epiteliul cilindric şi corion în care există glande
mucoase. Ea se continuă cu canalul cistic.
Vezicula biliară are rol de depozit şi concentrare a bilei între perioadele de digestie.
VASCULARIZAŢIA ŞI INERVAŢIA

Este asigurată de artera hepatică, care aduce sângele arterial, si de vena portă care
aduce sânge venos funcţional.
Sângele pleacă de la ficat prin venele suprahepatice, care colectează tot sângele din
acest organ şi îl varsă în vena cavă inferioară. Vasele limfatice se adună într-o reţea
subseroasă care ajunge la ganglionii sternali, mediastinali anteriori, pancreatico-lienali, cu
limfa colectată de pe faţa inferioară şi din limfaticele septurilor intrahepatice.

Fig. 6. Vascularizatia ficatului

Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din simpatice care ies din
ganglionul celiac şi din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

FIZIOLOGIA FICATULUI

Ficatul este considerat laboratorul organismului. El ia parte la digestia intestinală,

depozitează o serie de substanţe, degradează şi sintetizează diferite substanţe, menţine
compoziţia plasmei, echilibrul glucidic, lipidic şi hidric, sintetizează fermenţi necesari
funcţiilor proprii sau pentru alte organe, controlează debitul sanguin, are rol antitoxic,
hematopoietic, termoreglator.
 Funcţia biliară

Constă în formarea şi eliminarea bilei din ficat, fiind o funcţie secreto-excretoare.

Bila este formată în celulele hepatice şi celulele Kupffer. Ea conţine apă 95-97% şi
săruri biliare - 1 %, fiind reprezentate de glicocolat şi taurocolat de Na (component principal).
Procentul variază cu alimentaţia. Sărurile biliare ajunse în intestin, sunt resorbite prin
circulaţia portă şi reajung în ficat unde-şi favorizează secreţia.
Acesta se numeşte circuit entero-hepatic al sărurilor biliare.
Sărurile biliare îndeplinesc mai multe roluri: emulsionează grăsimile şi potenţează
lipaza pancreatică, formează cu grăsimile şi vitaminele liposolubile A, D, E, K, F complecşi
solubili uşurând absorbţia, stimulează peristaltismul intestinal (rol laxativ) menţinând
echilibrul florei microbiene intestinale (rol antiputrid), îşi stimulează propria secreţie (rol
coleretic).
Bila mai conţine şi pigmenţi biliari - 0.5%, reprezentaţi de biliverdină şi bilirubină,
rezultaţi din degradarea hemoglobinei, ei reprezentând produse de excreţie.
Colesterolul - l-2%este un produs de oxidare rezultând din alimente sau din sinteza
hepatică de la acid acetic şi grăsimi degradate. Variază cu alimentaţia şi starea ficatului. Se
găseşte în raport de 1/20 - 1/30 cu sărurile biliare. Un raport mai mic de 1/13 favorizează
formarea calculilor biliari.
Mucina - este produsă de pereţii căilor excretoare şi ai veziculei biliare, dând bilei un
caracter filant (apos) şi împiedicând precipitarea.
Substanţe minerale - cloruri, fosfaţi, carbonaţi de sodiu ce dau reacţii alcaline. În
componenţa bilei mai intră şi acizi graşi, acid glicuronic, acid uric, uree. Bila hepatică se
formează continuu şi în perioadele interdigestive se acumulează şi se concentrează în vezicula
biliară. Eliminarea în duoden se face pe cale umorală prin colecistochinina eliberată de
duoden şi pe cale reflexă declanşată de ajungerea alimentelor în duoden.
Nervii vagi relaxează sfincterele şi contractă vezicula (nervii simpatici relaxează
vezicula). Durata eliminării bilei depinde de natura alimentelor.

Funcţiile metabolice

A. Metabolismul glucidic
Glucoza se formează din glicogen sub influenţa unui ferment hepatic. În ficat
glucidele se transformă în glicogen. Glucidele sunt absorbite prin intestin sub formă de
glucoză care ajunge la ficat prin sângele portal funcţional. Majoritatea glucozei este
transformată hepatic în glicogen prin glicogeno-geneza (glucidele de rezervă). Procesul are
loc sub influenţa insulinei. O mică parte ajunge în sânge determinând glicemia.
Valori normale ale glicemiei 0,9-1,2 g‰.
Sub acţiunea adrenalinei şi tiroxinei (hormon tiroidian), glicogenul este scindat în
glucoză prin glicogenoliză, când creşte necesarul de glucoză al organismului.
Glicogenul se poate sintetiza şi din grăsimi sau proteine, proces numit
gliconeogeneză. Această funcţie este reglată umoral (prin insulină, adrenalină şi tiroxină) şi
reflex, prin existenţa unui centru glicozuric în bulb.
B. Metabolismul lipidic
Ficatul poate înmagazina o parte a grăsimilor cu rol de rezervă la nivelul
hipodermului, dar în anumite condiţii poate antrena această rezervă pentru nevoile
organismului.
Acizii graşi şi grăsimile neutre sunt transformate în fosfolipide, de tipul lecitinei, mai
uşor utilizabile de către celule.
Supraîncărcarea grasă a ficatului conduce la ciroză. Tot în ficat are loc transformarea
glucidelor în exces în grăsimi şi invers.

C. Metabolismul proteinelor
Aminoacizii absorbiţi intestinal sunt folosiţi pentru sinteza proteinelor specifice
diferitelor celule. Astfel, se formează protrombina în prezenţa vitaminei K si fibrinogenul
(300-500 mg%).Scăderea fibrinogenului sub 300 mg% semnifică insuficienţa hepatică gravă.
Excesul proteic neputând fi depozitat ca atare este transformat în grăsimi. Aminoacizii
în exces sunt degradaţi, cu formare de amoniac, produs toxic pe care ficatul prin funcţia
urogenă îl transformă în uree. Nucleoproteinele sunt transformate în acid uric, eliminat urinar,
ca şi ureea.

D. Metabolismul substanţelor minerale

Ficatul reprezintă un depozit de Fe 3-4 g, Cu, ioni de Na, K şi Cl ce pot fi utilizaţi
când nevoile organismului o cer.

E. Metabolismul apei
Prin procesele metabolice ficatul reprezintă un depozit de apă şi datorită neutralizării
hormonului antidiuretic este un reglator al apei în organism. Ficatul este şi un depozit de
sânge, reţinând în mod normal între 0,8 şi 1,2 l uneori până la 2 1. De asemenea fiind staţie
intermediară în circulaţia portală, constituie un sistem de baraj pentru supraîncărcarea
ventriculară dreaptă.
F. METABOLISMUL VITAMINELOR
În ficat se găsesc majoritatea vitaminei, A, B 1, B2, B12, D, K, PP; este organul ce1 mai
bogat în vitamina A (conţine până la 95% din cantitatea de vitamina A a organismului)

G. FUNCŢIA HEMATOPOIETICĂ
Funcţia de formare a globulelor roşii în viaţa fetală sau de distrugere a acestora (lezate
sau îmbătrânite) cu economisirea fierului.

H. FUNCŢIA ANTITOXICĂ
Are rolul de a neutraliza, inactiva şi elimina substanţele străine organismului sau
proprii dar în exces, ce pot avea efecte toxice. De asemenea are funcţie imunogenică datorită
eliminării germenilor prin bilă.

I. SINTEZA FERMENŢILOR
Fermenţii sunt arginaza şi ureeaza pentru funcţia urogenă; fosfataza şi fosforilaza
pentru metabolismul glucidic şi lipidic; colinesteraza pentru degradarea acetilcolinei,
transaminaze pentru metabolismul proteinelor.

J. MENŢINEREA ECHILIBRULUI ACIDO-BAZIC

În condiţii de alcaloză, ficatul elimină prin bilă valenţe alcaline. În condiţii de acidoză,
ficatul transformă acidul lactic în glucoză şi apoi în glicogen sau prin formarea amoniacului şi
eliberarea de K măreşte numărul de valenţe alcaline în plasmă.

K. FUNCŢIA TERMOREGLATOARE
Pentru organismul în repaus este cel mai important generator de căldură.
 CAPITOLUL II
ASPECTE PRIVIND HEPATITA VIRALĂ TIP C

Generalitati
Virusul hepatitic C (HCV) este una dintre cele mai importante cauze de boli hepatice
cronice pe intreg mapamondul. HVC este raspunzator de aproximativ 20%
din hepatitele acute, 60-70% din hepatitele cronice si aproape 30% dinciroze sau fazele finale
ale bolilor hepatice si din cancerele hepatice. O caracteristica majora a hepatitei acute C este
tendinta de a se transforma in boala hepatica cronica. Cel putin 75% dintre bolnavii de
hepatita acuta C dezvolta intr-un final infectia cronica.

Evolutie
Hepatita cronica C variaza mult din punct de vedere al evolutiei. Pe de o parte sunt
pacienti care nu au nici un semn sau simptom al bolii hepatice si au valori normale
ale enzimelor hepatice serice (in sange). In aceste cazuri, biopsia releva, de obicei, un anumit
grad de hepatita cronica, dar gradul afectarii este redus, iar prognosticul pe termen lung este
favorabil.
Pe de alta parte, sunt pacienti cu hepatita C severa, care sunt simptomatici, la care
ARN-ul virusului hepatitic C (ARN HCV) este prezent in sange, nivelurile enzimelor hepatice
in sange sunt crescute, acesti bolnavi dezvoltand intr-un final ciroza hepatica si stadiul final al
bolii hepatice.
Intre aceste 2 categorii de pacienti se afla cei mai multi dintre pacienti, care au
simptome putine sau deloc, enzime hepatice usor sau moderat crescute si un prognostic incert.
Cercetatorii estimeaza ca cel putin 20% din pacientii cu hepatita cronica C dezvolta ciroza
hepatica, acest proces necesitand intre 10 si 20 de ani. Dupa 20-40 de ani, un procent mai mic
dintre pacientii cu boala cronica dezvolta cancer hepatic.
Hepatita cronica C poate evalua spre ciroza hepatica, insuficienta hepatica si cancer
hepatic. Aproximativ 20% dintre pacienti dezvolta ciroza hepatica dupa 10-20 de ani de la
debutul infectiei. Insuficienta hepatica datorata cirozei hepatice este cea mai frecventa
indicatie pentru transplantul hepatic. Hepatita C este posibil sa fie una dintre cele mai comune
cauze de cancer hepatic in intreaga lume. In Italia, Spania si Japonia, cel putin jumatate din
cancerele hepatice sunt in legatura directa cu HCV.
 Persoanele care fac cel mai frecvent cancer hepatic datorita HCV sunt:
- barbatii;
- persoanele peste varsta de 40 de ani;
- consumatorii de bauturi alcoolice;
- pacientii cu ciroza hepatica;
- pacientii infectati cu HCV de aproximativ 20-40 de ani.

Factori de risc
Grupurile cu cel mai mare risc de dobandire a hepatitei C sunt:
- persoanele care au facut o transfuzie inaintea anului 1992, cand au fost introduse testele de
screening foarte sensibile;
- persoanele expuse frecvent la produse de sange;
- personalul medical care se poate intepa cu ace infectate;
- consumatorii de droguri intravenoase, incluzandu-i pe cei care au consumat droguri cu multi
ani in urma;
- sugarii nascuti din mame infectate cu HCV.

Persoanele expuse frecvent la produse de sange includ:

- pacientii cu hemofilie (o boala de sange care necesita transfuzii repetate);
- pacientii cu transplante de organe;
- pacientii cu insuficienta renala cronica (dializati);
- pacientii cu cancer, care necesita chimioterapie.

Alte grupuri care par sa aiba un risc relativ crescut pentru hepatita C sunt:
- persoanele cu comportamente sexuale cu risc crescut, parteneri multiplii si boli transmisibile
sexual;
- persoanele care abuzeaza de cocaina, in particular prin administrare intranazala, folosind
instrumente deja folosite de altii.

Mod de transmitere
HCV este transmis in primul rand prin contactul cu sange sau produse de sange
infectat. Transfuziile sangvine si folosirea acelor si seringilor de la o persoana la alta, fara a fi
sterilizate sau sterilizate insuficient au fost cele mai frecvente metode de trasmitere a infectiei
cu HCV. Din 1991, odata cu introducerea screening-ului pentru anticorpii HCV (analiza atenta
a sangelui si produselor de sange pentru depistarea HCV) si cu imbunatatirea testelor la
mijocul anului 1992, transmiterea hepatitei C prin transfuzii a fost stopata. In prezent,
consumul de droguri intravenoase este cel mai comun factor de risc pentru contactarea
infectiei. Cu toate acestea, multi pacienti dobandesc hepatita C fara o expunere la sange
infectat cunoscuta sau fara a consuma droguri intravenoase.

Transmiterea de la mama la fat

Transmiterea de la o femeie insarcinata la fat este neobisnuita. In cele mai multe
studii, doar 5% dintre nou nascutii cu o mama infectata, devin infectati. Boala la nou nascuti
este, de obicei, usoara si asimptomatica. Riscul acestei modalitati de trasmitere este ceva mai
mare la femeile insarcinate care sunt infectate concomitent si cu HIV. Riscul pentru
transmiterea infectiei de la mama la fat creste odata cu cantitatea de virusi din sangele mamei
(mai exact numarul de copii ale virusul hepatic C in sange). Infectia nu poate fi transmisa
prin alaptare.

Transmiterea sexuala
Transmiterea sexuala a hepatitei C intre partenerii monogami (cu un singur partener
sexual) este neobisnuita. Din punct de vedere al transmiterii sexuale a HCV exista studii
contradictorii si nu s-au tras inca concluziile. Cercetarea sotilor sau partenerilor monogami ai
pacientilor cu hepatita C a relevat ca mai putin de 5% erau infectati, si multi dintre acestia
aveau alti factori de risc pentru infectie. Din acest motiv, modificarile comportamentului
sexual nu sunt considerate obligatorii in cuplurile monogame, insa utilizarea unui mijloc de
protectie este o atitudine mai prudenta. Testarea partenerului pentru anticorpii HCV (anti-
HCV) este de ajutor in consilierea pacientilor. Persoanele cu mai multi parteneri sexuali
trebuie avertizati sa foloseasca prezervativul ca metoda de protectie, acesta protejandu-i in
acelasi timp si de contactarea hepatitei B si HIV.

Transmiterea sporadica
Transmiterea sporadica, atunci cand sursa infectiei este necunoscuta, este inregistrata
in aproximativ 10% din pacientii cu hepatita acuta C si in 30% din cei cu hepatita cronica C.
Aceste cazuri se refera, de asemenea, la infectiile contactate in comunitate. Virusul poate fi
contactat prin cutite, rani superficiale, injectii, extractii dentare sau alte proceduri medicale.

Virusul hepatitic C
HCV este un virus de dimensiuni mici (40-60 de mm), incapsulat, din familia
Flaviviridae. Datorita faptului ca virusul sufera mutatii rapid, modificarile capsulei (invelis
exterior) proteice il ajuta sa scape de "atacul" sistemului imun. Exista cel putin 6 genotipuri
majore si aproape 50 de subtipuri de HCV. Diferitele genotipuri au distributie geografica
diferita. Exista foarte putine diferente in severitatea bolii sau a evolutiei la pacientii infectati
cu genotipuri diferite. Cu toate acestea, pacientii infectati cu genotipurile 2 si 3 raspund mai
frecvent la tratamentul cu alfa

interferon.

Genotipurile si serotipurile de HCV

Momentan se cunosc 6 genotipuri si mai mult de 50 de subtipuri de hepatita C.
Cunoasterea genotipului este folositoare in precizarea epidemiologiei hepatitei C. Cunoasterea
genotipului sau serotipului (anticorpii specifici genotipului) de HCV este utila in
recomandarea si conducerea tratamentului. Pacientii cu genotipul 2 sau 3 raspund de 3 ori mai
eficient la terapia cu interferon sau terapia care combina interferonul alfa cu ribavirina.
Mai mult decat atat, cand se foloseste terapia combinata, durata recomandata a
tratamentului depinde de genotip. Pentru cei infectati cu genotipul 2 sau 3, terapia este
recomandata pentru 24 de saptamani, in timp ce, aceia cu genotipul 1 necesita 48 de
saptamani. Din aceste motive, depistarea genotipului este de ajutor. Odata genotipul
identificat, nu este necesara o noua retestare. Genotipurile nu se pot schimba in evolutia
infectiei.

Diagnostic
Studii de laborator
-teste ale inflamatiei: VSH si protein C reactiva crescute
-detectarea Ac anti-HCV, prin EIA, cu specicificitate de 95%, dar nefacind diferenta intre
forma acuta si cronica, teste fals-negative apar la persoane cu imunosupresie, cum ar fi cei
cu HIV,insuficienta renala sau crioglobulinemie mixta asociata
-teste imunoblot recombinate-prin detectarea Ac fata de 2 sau mai multe Ag
-teste cantitative si calitative de detectare a ARN viral
-genotiparea virala-necesare pentru a determina raspunsul la tratament
-teste hepatice enzimatice-monitorizarea nivelului de ALT pentru eficacitatea tratamentului
-teste de singe-hemoleucograma, testarea pentru hepatita B
-teste de determinare a abuzului alcoolic.

Studii imagistice
Ultrasonografia poate identifica adenopatie perihepatica, micsorarea dimensiunilor
adenopatiilor dupa tratament se coreleaza cu raspuns virusologic fevorabil.

Proceduri medicale
Biopsia hepatica nu este considerata absolut necesara inaintea initierii tratamentului, dar poate
fi folositoare pentru evidentierea severitatii co-morbiditatilor hepatice.
Se recomanda in urmatoarele situatii:
-incertitudinea diagnosticului
-prezenta altor afectiuni
-pacientul prezinta nivele normale de transaminaze si fara manifestari extra-hepatice
-pacientul este imunocompromis.

Examenul histologic arata infiltratie limfocitara, grade moderate de necroza si inflamatie si

fibroza portala sau in punte. Noduli de regenerare sunt observati la pacientii cu ciroza.
Diagnosticul diferential include afectiuni precum: hepatita autoimuna, colangita, alte hepatite
virale.

Semne si simptome
Multi pacienti cu hepatita cronica C sunt complet asimptomatici. Atunci cand simptomele sunt
prezente, sunt de obicei usoare, nespecifice si intermitente.
Simptomele includ:
- oboseala;
- sensibilitate sau disconfort la nivelul hipocondrului drept (sub coastele din partea dreapta);
- greata;
- inapetenta (scaderea apetitului alimentar);
- dureri musculare;
- dureri articulare.
Similar, examenul fizic poate fi normal sau poate releva sensibilitate la
palparea ficatului sau hepatomegalie usoara (cresterea ficatului in dimensiuni). Unii pacienti
au stelute vasculare (niste pete rosii sub forma de stea) sau eritem palmar (palma rosie patata).

Ciroza hepatica virala

Odata ce un pacient dezvolta ciroza hepatica sau are o suferinta hepatica severa,
semnele si simptomele sunt mult mai evidente.
Pacientul mai poate prezenta:
- slabiciune musculara;
- greata;
- scadere in greutate;
- prurit (mancarimi);
- retentie lichidiana;
- marirea in dimensiuni a abdomenului.

Examenul fizic al pacientilor cirotici poate include:

- hepatomegalie (ficat marit in dimensiuni);
- splenomegalie (splina marita in dimensiuni);
- icter (ingalbenirea pielii si a scleroticelor, portiunea alba a globilor oculari);
- scaderea tonusului muscular;
- excoriatii (zgarieturi datorita pruritului determinat de icter);
- ascita (colectie lichidiana in cavitatea abdominala);
- diverse manifestari extrahepatice.

Complicatii
Complicatiile extrahepatice apar in 1-2 % din cazurile de pacienti cu hepatita C. Cea
mai frecventa complicatie extrahepatica estecrioglobulinemia care este marcata de:
- rash la nivelul pielii, cum ar fi purpura, vasculita sau urticaria;
- dureri musculare;
- dureri articulare;
- neuropatie;
- pozitivarea in sange a crioglobulinelor;
- pozitivarea in sange a factorului reumatoid;
- scaderea nivelului de complement in sange.
Alte complicatii ale hepatitei cronice C sunt:
- glomerulonefrita crioglobulinemica
- porfiria cutanea tarda.

Printre bolile relatate ca avand legatura cu hepatita C se numara:

- artritele seronegative;
- sindromul Sjogren;
- limfoame non Hodgkin cu celule B;
- fibromialgia;
- lichenul plan.
-Sindrom Gianotti-Crosti

Fig. 7. Sindrom Gianotti-Crosti

Tratament
Algoritmul tratamentului la pacientii cu hepatita cronica C
1. Stabilirea diagnosticului pe baza nivelurilor crescute ale aminotransferazelor (enzime
hepatice), prezenta anticorpilor si ARN-ului virusului hepatitic C in sange si confirmarea
diagnosticului prin biopsia hepatica.
2. Evaluarea posibilitatii terapiei si contraindicatiilor.
3. Testarea genotipului virusului hepatic C.
4. Discutarea efectelor adverse si evolutiei in urma tratamentului.
5. Inceperea terapiei cu Peginterferon injectat subcutan 1 data pe saptamana si cu ribavirina
1000-1200 mg zilnic in administrare orala.
6. Evaluarea efectelor adverse, simptomelor, hemoleucogramei si aminotransferazelor la 1,2 si
4 saptamani de la initierea terapiei si apoi la fiecare 4-8 saptamani.
7. In saptamana a 24-a de terapie, trebuie evaluate nivelurile aminotransferazelor si ale ARN
HCV. La pacientii cu infectie cu genotipurile 2 sau 3, se opreste terapia. La pacientii cu
genotipul 1 se opreste terapia daca ARN HCV este in continuare pozitiv, dar se continua pana
la 48 de saptamani daca ARN HCV este negativ in saptamana 24, facandu-se retestarea la
incheierea terapiei.
8. Dupa incetarea terapiei, nivelurile de aminotransferaze trebuie evaluate la intervale de 2-6
luni.
9. In cazul pacientilor care au raspuns la terapie, reevaluarea se face la 6 luni dupa intrerupere.

Algoritmul evaluarilor in timpul terapiei cu alfa interferon si ribavirina

1. Evaluarea hemoleucogramei si aminotransferazelor la 1, 2 si la saptamani de la initierea

terapiei si apoi la intervale de 4-8 saptamani.
2. Ajustarea dozelor de ribavirina prin scaderea cu cate 200 mg odata in cazul in care a
aparut anemie semnificativa (hemoglobina mai mica de 10mg/dl sau hematocritul mai mic de
30%).
3. Intreruperea terapiei cu ribavirina daca hemoglobina este mai mica de 8.5 mg/dl sau
hematocritul mai mic de 26%.
4. Masurarea prin reactia de polimerizare in lant a nivelurilor de ARN HCV la 24 de
saptamani de la initierea tratamentului. In cazul in care ARN HCV este negativ iar pacientul
este infectat cu genotipul 1 (1a sau 1b) terapia trebuie continuata inca 24 de saptamani.
5. Folosirea metodelor contraceptive pe perioada terapiei si 6 luni dupa intreruperea acesteia.
6. Testarea prin reactia de polimerizare in lant a ARN HCV la sfarsitul tratamentului pentru a
se verifica raspunsul la terapie sau nu.

Algoritmul evaluarilor dupa incetarea terapiei

1. Evaluarea aminotransferazelor la fiecare 2-6 luni de la incetarea terapiei.

2. Dupa 6 luni trebuie testat ARN HCV prin PCR (reactie de polimerizare in lant). Daca este
in continuare negativ, evolutia pe termen lung este excelenta. Recaderile au fost raportate rar
in aceste situatii.
 CAPITOLUL III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN PREGATIREA
BOLNAVULUI PENTRU EXPLORARI CLINICE SI
PARACLINICE

Din cauza afecţiunilor, pacientul devine străin de fiinţa sa, în sinele său aflându-se ceva
potrivnic lui, care il face să sufere. Se află in faţa asistentului medical ca fiinţă precară, tarată,
care nu se mai regăseşte in lume ca om întreg având constiinţa infirmităţilor sale, de aceea
asistentul medical are obligaţia de a elimina orice sentiment de înstrainare, de a reda
încrederea in forţele proprii, înainte de a iniţia orice investigaţie.
În cadrul clinicii bolnavul este supus unor investigaţii clinice si paraclinice pentru
stabilirea diagnosticului si a tratamentului. Asistentul medical participa la efectuarea acestor
investigatii ca persoana delegată de medic şi ca persoana autonomă.
Din punct de vedere autonom asistentul medical are obligatia de a reda increderea pacientului
şi de explicarea a tehnicilor de investigare la care va fi supus pentru stabilirea diagnosticul.

PREGATIREA PSIHICA A PACIENTULUI

O buna înţelegere şi informare despre testul pe care pacientul trebuie să îl efectueze în
scop diagnostic ne va ajuta să pregătim pacientul adecvat pentru respectiva manevră.
Explicandu-i pacientului procedura medicală cu claritate vom caştiga încrederea şi cooperarea
sa. De exemplu, înaintea unei recoltari dificile şi dureroase trebuie să informam pacientul
asupra tipului şi gradului de disconfort pe care probabil îl va simţi. De asemenea trebuie
informat cât timp va dura procedura, la ce efecte să se aştepte după şi în cât timp vor fi gata
rezultatele. Ştiind exact la ce să se aştepte, pacientului îi va fii mult mai uşor să coopereze şi
să suporte manevra în sine.Daca trebuie doar să asistăm medicul în timpul unei recoltări,
trebuie vorbit cu pacientul pe parcursul acesteia, sa îl încurajăm, şi apoi să-l supraveghem
pentru eventualele efecte adverse sau complicaţii, pregatite pentru a acorda îngrijirile
specifice în orice situaţie.
Unele teste necesita instrucţiuni detaliate pentru a ne asigura de cooperarea totală a
pacientului şi de corecta recoltarea probelor, cu atat mai mult cu cât unele necesită anumite
condiţii de recoltare şi schimbarea regimului de viaţă înaintea recoltării
CONSIMTĂMÂNTUL PACIENTULUI
Este un drept al pacientului sĂ i se ofere toate informaţiile pentru a înţelege exact ce i
se va face, procedura medicala în sine, riscurile şi implicaţiile manevrei înainte de a consimţi
şi a semna că este de accord cu efectuarea procedurii.
A explica procedura, cum va fi efectuată şi potenţialele riscuri este în primul rând
responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicaţiile medicului, se va asigura ca
pacientul le-a înţeles bine şi va verifica dacă pacientul a semnat consimtământul atunci când
este necesar.

Asistentul medical prin delegarea de către medic va efectua următoarele investigaţii:

Va ajuta medicul în cadrul examinării generale
Va recolta produse biologice pentru examene de laborator
Va însoţi şi supraveghea pacientul pentru efectuarea examenului C.T.
Va efectua spalatura oculară

Va administra medicaţia prescrisă

EXAMANE CLINICE SI PARACLINICE

Anamneza -este metoda prin care asistentul va obţine date de la pacient(anturaj sau
aparţinători) cu privire la starea de sănătate şi de boală, precum şi mediul ambiental în care
evoluează acesta.

Asistenta va permite pacintului să-şi exprime suferinţele şi îl va asculta fără să îl întrerupă,

apoi va pune întrebări(închise şi deschise) şi în tot acest timp va observa pacientul, va afla
datele biografice a pacientului( varsta, sexul, locul naşterii, condiţii de viaţă şi muncă),
motivele inernării( 2-3 simptome de ordin general sau local), APF(antecedente personale
fiziologice) se face la femei si se va urmari: menarha, succesiune şi durata ciclului menstrual,
durata fluxului, nr. de naşteri şi de avorturi, tulburări ale ciclului menstrual si menopauza.

APP(antecedente personale patologice) va urmari: boli infectioase, BTS si boli organice.

AHD(antecedente heredo-colaterale): boli de care au suferit rude de gr. I, decesul rudelor la

varste tinere, boli ereditatre, boli determinate de coabitare si ahd semnificative. Iar la final se
va incheia cu interbari legate de conditiile de viata si munca.
Examenul clinic general

Se realizeaza de către medic, asistentul medical având rolul să asigure foaia de observaţie,
instrumentarul necesar, rezultatele de la investigaţii şi ajuta pacientul să se dezbrace şi
aşezarea acestuia în poziţiile cerute de căătre medic. Acesta va cuprinde:

- inspecţia regiunilor corpului şi se termină cu observarea unor mişcări cum ar fi ridicatul din
pat şi mersul

- palparea oferă informaţii despre volumul, suprafaţa, consistenţa, sensibilitatea şi mobilitatea

unor organe( piele, strat adipos, muschi, ggl.limfatici, sistem osteo-articular si organe
abdominale) observandu-se mimica pacientului

- percuţia anumitor zone obţinându-se diferite sunete în funcţie de intensitate, tonalitate si

timbru

- ascultatia inimii si plamanilor

Recoltarea sângelui: sângele se recolteaza de obicei pentru examinari hematologice,

parazitologice, biochimice, serologice, microbiologice si virusologice. Se poate recolta sange
capilar, venos, prin punctia venoasa
 Hemoleucograma consta in determinarea numarului de elemente figurate: eritrocite
(4,5-5mil/mm3 femei) ; reticulocite 10-15%; hemoglobina 15-2g/100mlbarbati; 13-2g/100ml
femei ) leucocite 4200-8000/mm3 ; limfocite (20-40% ) monocite (4-8% ) ; trombocite 150-
400.000/mm3.
Viteza de sedimentare a hematiilor ( VSH ) : Rapiditatea cu care se produce
depunerea hematiilor (1-10mm/1h,7-15mm/2h ; 2-13mm/1h ; 12-17mm/2h femei ).

Examene biochimice:
Se efectueaza prin punctie venoasa, dimineata, bolnavul fiind „a jeune”.
Sideremia – consta in determinarea cantitatii de fier in singe, in hepatita virala se
observa o crestere.
Se recolteaza 10ml de sange intr-o eprubeta cu ac de platin fara seringa; valoarea
normala este de 100 – 160ml.
Transaminaza, fosfataza alcalina – consta in dozarea enzimelor celulare, se recolteaza
5 – 10ml sange venos, dimineata pe nemancate, fara substanta anticoagulanta; valorile
normale sunt:
- TGO = 2 – 20u.i;
- bilirubina totala = 0,6 – 1 mg;
- bilirubina directa = 0,1 – 0,4mg%
- fosfataza alcalina = 2 – 4u.i.
Electoforeza – serveste pentru determinarea cantitativa a fractiunilor proteice din
sange. In hepatita virala se constata o crestere.
Indicele de protombina – tip Quick – protombina este sintetizata in ficat, de aceea
imbolnavirile parenchimatoase se arata deficit de protombina.
Ureea si creatinina – in hepatita virala se observa o crestere. Val. normale:
- uree = 0,20 – 0,40g/ 1000ml
- creatinina = 0,6 – 1,20mg%
Glicemia – reprezinta cantitatea de glucoza din sange, in hepatita virala acuta este
normala. Val. normla = 0,80 – 1,20gr%
Examenele serologice – cerceteaza prezenta sau absenta anticorpilor in serul
bolnavului. In hepatita se cauta AgHBs .

PUNCTIA VENOASA:
Punctia venoasa se realizeaza de obicei in fosa antecubitala. Se poate recolta din
venele de pe antebratul dorsal, mana dorsala sau picior , sau orice alta locatie accesibila in
functie de situatie. Incheietura interioara a mainii nu se foloseste decat foarte rar ca zona de
recoltat datorita riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente in zona
respective.Cele mai commune locuri de punctie venoasa sunt cele de pe antebrat (vena
mediana, basilica si cefalica) urmate de cele de pe mana( plexul venos metacarpian, venele
dorsale).

Materiale necesare:
garou
manusi
seringa sau eprubete speciale cu aditivii specifici in functie de analiza ceruta
holder cu acul atasat sau ac pentru holder si holder
paduri cu alcool
etichete
formular de cerere analize pentru laborator
recipient special de colectare si transportare a probelor de laborator
bandaj adeziv pentru locul punctiei
Pregatire materialelor:
formularul de cerere analize trebuie completat corect si clar cu datele pacientului,
analizele cerute, data si ora recoltarii, numele medicului care indica analizele.
eprubetele trebuie alese cu grija in functie de analizele care se cer si de aditivii pe care
ii contin
fiecare eprubeta trebuie completata corect si clar cu datele pacientului
Recoltarea:
se spala mainile bine si se pun manusi
confirmarea identitatii pacientului ( pentru a se evita confuzia si a nu se lua analize la
un alt pacient)
se comunica pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce
anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
se face o scurta anamneza referitor la ce a simtit pacientul si la eventulele incidente in
cazul unor recoltari anterioare ( lipotimii, ameteli)
recoltarea se face cu pacientul intins in pat sau stand in scaun, cu mana sprijinita pe
suportul special al scaunului sau de o masa
evaluarea celui mai bun loc de punctie venoasa
se observa si se palpeaza vena pentru o mai precisa localizare
se monteaza garoul proximal fata de zona aleasa pentru punctie. Daca venele nu s-au
dilatat corespunzator se cere pacientului sa inchida si sa deschida pumnul de cateva
ori. (pacientul trebuie sa tina pumnul strans in timp ce se punctioneaza vena si sa-l
deschida dupa ce se introduce acul in vena).
se dezinfecteaza zona aleasa pentru punctie cu paduri cu alcool pana acesta ramane
curat. Curatarea zonei se face dinauntru spre in afara pentru a se preveni contaminarea
zonei punctionate cu flora existenta pe pielea din jur.
nu se combina folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod, deoarece alcoolul
neutralizeaza efectul dezinfectantelor pe baza de iod.
dupa dezinfectarea zonei se asteapta sa se usuce inainte de punctionare
se imobilizeaza vena presand cu policele exact sub locul ales pentru punctie si se
intinde de piele
se punctioneaza vena sub un unghi de 30 grade .Daca se foloseste eprubeta, ea se va
umple automat pana la nivelul la care este marcata.Daca se foloseste seringa, se va
evita aspirarea brusca si rapida, deoarece se va colaba vena.
holderul trebuie mentinut intr-o pozitie sigura pentru a evita iesirea lui din vena
se va indeparta garoul imediat ce sangele incepe sa curga adecvat, pentru a preveni
staza si hemoconcentratia sangelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate
se va evita sa se tina garoul mai mult de 3 minute
se schimba cu atentie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate accidental
acul din vena sau a se perfora vena
dupa umplere, fiecare eprubeta se va agita cu blandete pentru amestecarea aditivilor cu
sangele
se desface garoul intotdeauna inainte de scoaterea acului
 se pune o compresa sterile deasupra acului la nivelul locului de punctie si se scoate cu
blandete acul din vena. Intotdeauna se scoate intai eprubeta din holder si apoi se scoate
acul
se preseaza locul punctiei pentru 2-3 minute sau pana cand se opreste sangerarea daca
aceasta dureaza mai mult de atat. Aceasta previne extravazarea sangelui in tesutul din
jur si formarea hematomului.
dupa oprirea sangerarii se aplica un bandaj adeziv
a se evita agitarea puternica si brusca a eprubetelor deoarece se poate produce
hemoliza.
se reverifica locul punctiei pentru a se vedea daca s-a produs hematom. In cazul in
care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, dupa care se
aplica comprese calde.
se descarca materialele folosite in containerele speciale, separate.
Consideratii speciale:
nu se va recolta niciodata de pe bratul sau piciorul care au fost folosite deja pentru
diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deaorece rezultatul analizelor poate fi
afectat.
de asemenea, se va evita recoltarea de sange din zone edematiate, sunturi arterio-
venoase, zone cu hematoame sau rani vasculare
daca pacientul are vene vizbile, pronuntate, se va recolta evitand folosirea garoului ,
prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
daca pacientul are tulburari de coagulare sau este sub tratament cu anticoagulante, se
va presa ferm locul punctiei cel putin 5 minute pentru prevenirea formarii
hematomului si se va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize ce se
trimite la laborator
se va evita punctia venoasa din picior deoarece poate creste riscul aparitiei
tromboflebite

Punctia biopsica

Definitie:
Reprezinta introducerea unu ac de punctie intr-un organ parenchimatos pentru recoltarea
unui fragment de tesut. Punctia se practica pentru ficat, splina, rinichi, ganglionii limfatici,
plamani, tumori solide.
Scop:
*explorator:
- examenul histopatologic al tesutului extras pentru stabilirea diagnosticului.
Indicatii: imbolnaviri ale organelor mai sus mentionate pentru confirmarea diagnosticului
clinic sau precizarea stadiului imbolnavirilor.
Contraindicatii:
- diateze hemoragice;
- rinichi unic (anatomic, functional) pentru punctia renala.
Locul punctiei:
*punctia hepatica:
- fata anterioara sau laterala a ficatului pe linia mediana, imediat sub rebordul costal sau in
plina matitate (daca ficatul este marit);
- de-a lungul liniei axilare posterioare in spatiul IX sau X intercostal drept (daca ficatul se
mentine in limite normale, sau sub aceste limite);
Pregatirea punctiei:
- materiale de protectie a mesei de operatie;
- materiale pentru dezinfectia tip 3;
- instrumente si materiale sterile: ace pentru punctia hepatica (Vim-Silverman, Menghini);
- ace lungi de 10cm cu bizoul alungit pentru punctia splenica;
- ace cu diametrul de 1-2mm si lungimi diferite pentru punctia ganglionara, seringi de 5-20ml,
ace pentru anestezie, campuri chirurgicale, manusi, comprese, tampoane, trusa de perfuzie,
pense hemostatice, lame de microscop, vas cu 50ml ser fiziologic, tavita renala, hartie de
filtru;
- medicamente: tonice-cardiace, hemostatice, sange izogrup, izoRh.
Pregatirea pacientului:
*psihic.
*fizic:
- se controleaza cu cateva zile inainte timpul de sangerare, timpul de coagulare, timpul de
protrombina, trombocitemia;
- se administreaza cu 2 zile inainte, medicatie coagulanta, tonicocapilara (vit C, K,
preparate de calciu) care se continua si dupa punctie 1-2 zile (aceasta pregatire se face
indeosebi dupa punctia hepatica, splenica, renala)
- se asigura pozitia:
*pentru punctua hepatica- decubit dorsal cu trunchiul usor ridicat sau decubit lateral
stang cu mana dreapta sub cap.
 Efectuarea punctiei:
- se executa de catre medic si 2 asistente;
- se desfasoara in sala de tratament;
- se efectueaza dezinfectia mainilor;
- medicul alege locul punctiei, pozitia corespunzatoare pentru locul punctiei;
- se face dezinfectia tip 3;
- medicul face anestezia, asistenta mentine pozitia pacientului;
- medicul protejeaza locul punctiei cu camp steril; asistenta serveste campul chirurgical,
serveste manusile sterile;
- medicul executa punctia; asistenta serveste acul de punctie;
- medicul aspira tesutul (cu exceptia punctiei efectuate cu acul Vim-Silverman care este
prevazut cu obturator despicat); asistenta supravegheaza pacientul pentru a sta in inspiratie
profunda, supravegheaza pulsul, respiratia, culoarea fetei;
- medicul indeparteaza acul; asistenta badijoneaza locul punctiei cu tinctura de iod, aplica
pansament compresiv uscat fixat cu benzi de romplast.
Ingrijirea ulterioara:
- pacientul ramane la pat 24-48ore in decubit lateral drept pentru punctia hepatica si decubit
dorsal dupa punctia splenica si renala;
- se supravegheaza functiile vitale timp de 24ore;
- la locul punctiei se aplica pungi cu gheata;
- de administreaza calmante ale tusei daca este cazul;
- se controleaza urina 3-4zile dupa punctia urinara pentru a sesiza aparitia hematuriei.
Pregatirea materialelor obtinute prin punctie, pentru laborator:
- fragmentele mici de tesuturi se indeparteaza din ace prin insuflare de aer cu seringa; sunt
pregatite de catre medic sub forma de amprente pe lama de sticla sub forma de frotiuri.;
- se intocmeste buletinul de trimitere la laboratorul de anatomie patologica.
Reorganizarea locului de munca.
Notarea in foaia de observatie.
Accidente:
- tuse instantanee, hemotorax prin atingerea pleurala;
- hemoragie care se combate prin hemostatice;
- soc pleural.
De retinut:
- acele de punctie se sterilizeaza numai prin caldura uscata, umezeala altereaza tesuturile.
De evitat:
- miscarea pacientului in timpul punctiei poate duce la ruperea acelor si lezarea
organelor punctionate.
 CAPITOLUL IV
ÎNGRIJIRI SPECIFICE BOLII

Inter-relaţiile funcţionale ale ficatului cu căile biliare, etiopatogenia adesea comună

a celor două grupe de afecţiuni, fac ca îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni hepatice sau biliare
să se facă împreună, având multe elemente comune de explorare şi de tehnică terapeutică
care interesează direct munca A.M. (asistentei medicale).
La îngrijirea acestor bolnavi trebuie avut în vedere faptul că simptomatologia
hepato-biliară poate să ascundă o boală infecţioasă, care păstrează un oarecare grad de
contagiozitate şi după vindecarea aparentă sau reală a bolii.
Majoritatea îmbolnăvirilor ficatului (hepatite acute, cronică, ciroze hepatice),
neîngrijite în mod corespunzător evoluează spre insuficienţa hepatică. Tulburările de
metabolism din cursul stărilor de insuficienţă hepatică favorizează invadarea organismului
de substanţe toxice care acţionează asupra sistemului nervos central. De aceea, afecţiunile
hepatice sunt însoţite de modificări psihice importante ca: tulburări de somn, scăderea
afectivităţii, bradipsihie, care pe măsura agravării insuficienţei hepatice duce la somnolenţă,
obnubilare şi comă.

Amplasarea bolnavilor hepato-biliari

Se va face în saloane mai mici, liniştite, unde pericolul difuzării unor infecţii este
mai mic şi odihna psihică a bolnavilor să fie asigurată.
În special bolnavii cu ciroză hepatică care sunt foarte sensibili faţă de infecţii, nu vor
fi aşezaţi în saloane unde se îngrijesc îi bolnavii cu angine, stafilococii cutanate sau infecţii
pulmonare.

Asigurarea repausului fizic şi psihic

În perioada acută a bolilor hepatice, bolnavii trebuie convinşi de asistentă să respecte
repausul fizic şi psihic. Trebuie convinşi ca pe timpul spitalizării să nu studieze lecturi grele;
activitatea psihica ca şi cea fizica poate provoca recidive sau agravări nerecuperabile.
Scularea din pat a bolnavului o hotărăşte medicul iar asistenta va respecta cuantumul
mişcărilor şi durata zilnica de părăsire a patului.
 Poziţia cea mai bună pentru bolnavi în pat în cursul bolilor hepatice este decubit
dorsal, poziţie care asigură o bună irigare a ficatului. În cursul cirozelor ascitogene, bolnavul
trebuie lăsat să-şi aleagă el poziţia cea mai comodă care este dictată de volumul ascitei.
În igiena personală a bolnavilor hepatici, se va ţine cont că pielea acestora este
edemaţiată şi deci mai sensibila, ceea ce impune o atenţie mărită.
Asistenta medicală va avea grijă ca unghiile acestor bolnavi să fie tăiate scurt,
rotund, pilite şi întreţinute cu atenţie pentru că aceştia au tendinţa la grataj în cursul acceselor
de prurit, existând astfel pericolul infectării tegumentelor.

Alimentaţia bolnavilor hepatici

Trebuie fracţionată în doze mici şi dese. Bolnavii vor primi un regim de cruţare a
ficatului prin evitarea grăsimilor şi a alimentelor meteorizante asigurându-se un aport bogat
în hidranţi de carbon şi vitamine. Proteinele se vor da în cantităţi progresive. Se vor interzice
băuturile alcoolice, condimentele şi alimentele prăjite. În cursul cirozelor hepatice regimul
va fi hiposodat.
Dieta monotonă a bolnavilor trebuie făcută mai acceptabilă prin procedee culinare.
În prima zi se administrează regim hidro zaharat: ceai slab de muşeţel sau sunătoare. A
doua şi a treia zi, dacă fenomenele dureroase cedează, se adaugă pâine prăjită şi supă
mucilaginoasă de orez. Din a patra zi se introduc alimente uşor digestibile, neiritabile, cu
valoare calorică ridicată: supă de zarzavat cu fidea, cremă de legume, cartofi copţi, carne de
vită preparată rasol sau perişoare, unt, compot, peltea sau mere.
Un regim de cruţare hepatică cu: legume cu celuloză fină, fructe coapte (exclus cele
cu coaja groasă), iaurt, brânză de vaci, cartofi, cereale fierte, ulei vegetal (de măsline) 30-40
g/zi, pui, peşte rasol, borş.
Sunt interzise carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza grasă şi fermentată, ouăle
prăjite, varza, guliile, ceapa, nucile, condimentele iuţi, rântaşurile, făina prăjită şi uleiul
preparat termic.
Sunt recomandate sucuri de drenaj biliar, administrate fracţionat şi în doze crescute
progresiv (de exemplu: 300 ml morcov + 30 ml sfeclă + 90 ml castravete).

Alimente recomandabile:

a) Carnea şi mâncărurile de carne – se permite carnea de pasăre, viţel sau vacă fiartă,
la grătar sau perişoare. Se permit sărmăluţele în foi de viţă, de asemenea se poate consuma şi
peştele slab
 b) Laptele şi derivatele sale – laptele dulce şi bătut, iaurtul, brânza de vaci, urda
dulce, caşul, telemeaua; se recomandă o cantitate de 300-400 g/zi

c) Produsele făinoase – cum sunt macaroanele, tăiţeii, orezul sau grişul fierte bine în
lapte sau chiar cu unt; se mai pot prepara sub formă de papanaşi cu brânză de vaci, budinci de
macaroane, de griş sau orez

d) Ouăle fierte moi sau ochiuri româneşti (fierte în apă şi servite cu unt proaspăt) dar
nu mai des de două ori pe săptămână; se vor evita numai de către bolnavii care suferă de
colecistopatii

e) Grăsimile – se indică numai untul proaspăt, frişca şi grăsimile vegetale

(untdelemnul); acestea nu vor depăşi însă 50 g/zi

f) Vegetale – sunt permise o serie de zarzavaturi şi legume crude, cum ar fi salatele

crude, legume verzi, sfeclă roşie fiartă, morcovi, pătlăgele roşii preparate toate sub formă de
salate, steuri de legume, piureuri, supe de zarzavat îngroşate cu făinoase şi supe-cremă de
legume

g) Supe şi ciorbe – se admit, pe lângă supele de zarzavat cu paste făinoase, şi supele

de pasăre şi vacă, precum şi ciobele cu borş, de vacă, pasăre, perişoare, de oase, toate fără a fi
condimentate

h) Fructele – sunt permise proaspete toate cu excepţia nucilor, alunelor şi migdalelor

i) Sosurile – sunt permise numai cele dietetice, preparate numai cu unt proaspăt sau
cu untdelemn, fără rântaş, prăjeli şi condimente

j) Dulciurile – sunt indicate mai ales cele naturale sau preparate din fructe; astfel
amintim – mierea de albine, marmelada, gemurile, dulceaţa, şerbetul, spuma de fructe cu
albuş, crème de lapte, de zahăr ars, prăjituri cu fructe, cu brânză de vaci

k) Bâuturi – sunt permise toate sucurile, orajadele şi siropurile de fructe, compoturile,

ceaiurile de plante

Alimente interzise

În general sunt interzise: alcoolul, condimentele,

mâncărurile prăjite, gătite cu sosuri, rântaşuri, grăsimea de porc (untura), precum şi

conservele de carne şi peşte.

Să dăm câteva exemple:

- grăsimi: grăsimea de porc, slănina, grăsimi prăjite

 - carne grasă: de porc, berbec, gâscă, vânat, etc.; carnea afumată, conservată,
mezeluri; apoi carnea tocată condimentată şi prăjită, peşte gras

- ouăle prăjite

- legumele uscate: fasolea, mazărea

- unele zarzavaturi: castraveţi, conopidă, ceapă, usturoi

- sosurile de rântaş şi grăsimile încinse

- fructele: nucile, alunele, migdalele

- dulciuri: prăjiturile cu multă cremă cu unt şi gălbenuşuri multe

Vreau să atrag atenţia încă o dată, asupra interzicerii absolute a băuturilor alcoolice
timp de cel puţin un an de la trecerea bolii, deoarece poate produce complicaţii de tipul
hepatitei cronice şi cirozei, cu urmări serioase pentru tot restul vieţii.

Supravegherea bolnavilor hepatici

Se urmăreşte temperatura, culoarea sclerelor şi a tegumentelor (icterizarea sau
dezicterizarea), pruritul, culoarea scaunelor, culoarea şi cantitatea urinei, aportul de lichide,
edemele, greutatea corporală, dispariţia edemelor, modificări de comportament.

Explorări efectuate de asistenta medicală (A.M.)

Asistenta medicală efectuează recoltările de sânge, urină, materii fecale, sucuri
digestive şi le trimite conform planului de explorare la laborator pentru efectuarea probelor
funcţionale ale ficatului.
AM efectuează sondajele exploratoare şi terapeutice. A.M. pregăteşte bolnavul şi
materialele necesare pentru examenul radiologic al căilor biliare, puncţie biopsică a
ficatului, laparoscopie.
În timpul îngrijirilor acordate bolnavilor hepatici A.M. trebuie să urmărească şi să
recunoască eventualele complicaţii. Cele mai importante de recunoscut sunt semnele
prevestitoare ale comei hepatice şi hemoragia. Asistenta va avea obligaţia să anunţe medicul
la cea mai mica suspiciune.

Administrarea medicaţiei bolnavilor hepatici se va face după indicaţia medicului

Astfel se administrează:
- antispastice - Scobutil, Papaverină, I.izadon, Beladonă. antiemetice - Emetiral,
Clordelazin
- coleretice - Colebil, Anghirol
 - enzime de substituţie – Triferment
- cortizonice
- diuretice
- factori lipotropi – Mecopar
- hepatoprotectoare - Silimarina
- antisclerogene – Colchicina
Pentru corectarea deficitului proteic se fac perfuzii cu plasmă.

Educaţie pentru sănătate

A.M. va ţine cont de normele de prevenire a infecţiilor intraspitaliceşti şi în acest
sens va respecta cu stricteţe măsurile de asepsie şi antisepsie în efectuarea manoperelor
terapeutice În acelaşi timp va învăţa bolnavul în tot timpul spitalizării şi la externare să
respecte şi el anumite reguli de viaţă pentru a preveni recăderile şi complicaţiile
1. Respectarea odihnei
2. Respectarea regimului dietetic
3. Interzicerea consumului de alcool şi tutun.

Profilaxia hepatitei virale

Măsurile de profilaxie sunt multiple şi se adresează sursei de infecţie, căilor de

transmitere şi persoanelor receptive.

Identificarea tuturor surselor de virus este doar parţial realizabilă, deşi rezervorul de
virus este reprezentat numai de om: bolnavi cu forme de hepatită aparentă, inaparentă sau
purtători sănătoşi.

Depistarea este mai uşoară la bolnavii cu forme acute, la care izolarea este obligatorie
pentru 21 de zile sau mai mult. Măsurile de igienă pentru suprimarea căii fecal-orale au
eficienţă în măsura în care sunt riguros şi permanent aplicate, condiţii greu de realizat, mai
ales la copii.

Dezinfecţia cuprinde măsuri de sterilizare a tuturor obiectelor şi instrumentelor

utilizate de bolnavi, folosindu-se: apa şi săpunul, alcoolul iodat 0,5 %, cloramina sol. 2 %
pentru obiecte, clorura de var 20% pentru urină, fecale, sânge, formolizarea pentru camere,
fierberea pentru vase şi instrumente, autoclavarea pentru seringi şi instrumente.
 Depistarea este mai grea pentru bolnavii cu forme cronice, cu antigen HVCs prezent şi
pentru purtătorii cronici. Această grupă poate fi instruită asupra modului de comportare:
conduită igienică, combaterea promiscuităţii, interdicţia de a dona sânge.

Pentru întreruperea căilor de transmitere este foarte importantă sterilizarea corectă a

instrumentelor medicale, folosirea seringilor de unică utilizare.

Sângele va fi manipulat fără să se vină în contact cu tegumentele, în toate unităţile

sanitare şi îndeosebi în serviciile de hemodializă şi boli infecţioase.

Hepatitele posttransfuzionale se previn prin înlăturarea abuzurilor de folosire a

sângelui şi produselor sale, prin trierea donatorilor cu ajutorul testelor şi prin folosirea cu
precădere a donatorilor voluntari decât a celor plătiţi.

Măsurile de profilaxie se realizează prin înregistrarea, controlul periodic şi

dispensarizarea bolnavilor şi prin respectarea, de către pacienţi, a indicaţiilor medicale.
 CAPITOLUL V
PREZENTAREA PLANURILOR DE ÎNGRIJIRE

CAZUL I

Pacienta R. M., în vârstă de 57 ani, consumatoare cronică de alcool, se internează

pentru dureri abdominale, mărire în volum a abdomenului şi icter intens. Simptomatologia a
apărut în urma cu o lună când a avut şi hemoragii nazale (epistaxis), simptome ce s-au agravat
acum două săptămâni.
În urma anamnezei şi examenului clinic efectuat de medic s-a observat: inapetenţă,
oboseală, dispnee, stare de nutriţie precară, absenţa ţesutului adipos, atrofie musculară,
tegumente deshidratate, intens icterice, steluţe vasculare, ficat la 4 cm sub rebord, de
consistenţă dură şi neregulată, dureros la palpare, splina palpabilă la 3 cm sub rebord,
abdomenul destins în volum cu circulaţie colaterală vizibilă şi cu matitate deplasabilă prin
lichid de ascită în cantitate moderată.

Se recoltează sânge pentru următoarele analize: hemoleucogramă completă, teste

biochimice, AFP, markeri virali şi se efectuează o ecografie abdominală. Se constată un
sindrom biologic de insuficienţă hepatică iar ecografic, ficat mărit de volum, prezenţa unei
formaţiuni la nivelul lobului drept hepatic şi lichid de ascită în cantitate moderată.
 Analiza şi sinteza datelor
Nevoia alterata Manifestari de Sursa de dificultate
dependenta
circulaţie colaterală,
Nevoia de a respira si a avea o buna oboseală, dispnee
circulatie
Nevoia de a bea si minca inapetenţă, caşexie
Nevoia de a elimina urini hipercrome
Nevoia de a se misca si a avea o durere în hipocondrul
buna postura drept, oboseală,
slăbiciune musculară

Nevoia de a dormi si odihni

Nevoia de a se imbraca si desbraca
Nevoia de a avea temperatura
corpului in limite normale
Nevoia de a fi curat, ingrijit, de a deshidratare, icter,
proteja tegumentele si mucoasele steluţe vasculare, prurit

Nevoia de a evita pericolele

Nevoia de a comunica
Nevoia de a actiona conform
propiilor convingeri si valori de a
practica religia
Nevoia de a fi preocupat in vederea
realizarii
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a invata cum sa isi absenţa unor
pastreze sanatatea cunoştinţe despre
boală
 Problema de dependenţă
Dificultăţi respiratorii datorită
ascitei şi anemiei.
Alterarea stării de nutriţie datorată
inapetenţei şi cancerului
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
Ameliorarea dispneei Autonome: Dispneea se ameliorează
Evacuarea lichidului de ascită - asigurarea unui microclimat favorabil după paracenteză.
- ajută bolnava să adopte o poziţie (cu trunchiul mai
ridicat) care sa-i amelioreze dispneea
- încurajează bolnava să se alimenteze
- regim de cruţare hepatică
Delegate:
- reechilibrare hidroelectrolitică şi acido-bazică
- pregătire fizică şi psihică şi participarea la puncţia
abdominală
- administrarea tratamentului recomandat de către
medic
Ameliorarea stării de nutriţie Autonome: Curba ponderală
- regim de cruţare hepatică staţionară
- încurajează pacienta să se alimenteze şi o
informează asupra regimului alimentar pe care trebuie
să-l adopte
- cântăreşte zilnic bolnava
Delegate:
- alimentează pacienta parenteral instituind perfuzii
cu glucoză 5%,vitamine şi electroliţi după indicaţiile
medicului
- hidratează pacienta parenteral conform indicaţiilor
 Problema de dependenţă
Modificarea aspectului scaunelor
şi urinii datorită icterului.
Diminuarea capacităţii de a se
mişca datorită durerilor şi
epuizării
Alterarea integrităţii tegumentelor
şi a senzaţiei de a se simţi curată,
datorată pruritului care însoţeşte
icterul ş deshidratării
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
medicului
- administrarea tratamentului recomandat de către
medic.
Diminuarea icterului Autonome: Persistă icterul.
- măsurarea zilnică a diurezei şi urmărirea aspectului
urinii şi scaunelor şi notarea in foaia de observaţie
Delegate:
- recoltarea de sânge pentru analiza bilirubinei
- administrarea medicaţiei prescrise de către medic
Ameliorarea durerilor Autonome: Durerile s-au ameliorat
Diminuarea oboselii - ajutarea pacientei să aibă o bună postură în pat şi să şi capacitatea de efort s-
efectueze mişcările care-i sunt necesare a ameliorat uşor
Delegate:
- administrarea şi supravegherea medicaţiei
prescrise de medic
- echilibrare hidrică, nutritivă şi acido-bazică pe
cale parenterală
- administrarea de analgezice
Hidratare. Autonome: Pacienta este hidratată.
Ameliorarea intensităţii - i se va explica pacientei să evite gratajul Pruritul a fost diminuat.
icterului şi combaterea (scărpinatul) pentru a evita suprainfecţia
pruritului - i se va explica necesitatea unei bune hidratări
Delegate:
- recoltarea de sânge pentru determinarea nivelului de
bilirubină
- administrarea medicaţiei recomandate de către
medic, inclusiv antipruriginoase
 Problema de dependenţă
Absenţa unor cunoştinţe despre
cum să-şi păstreze sănătatea.
Obiective
Conştientizarea cu privire la
gravitatea bolii.
Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
- hidratare parenterală
Autonome: Pacienta şi-a însuşit
- informarea cu privire la nocivitatea consumului de cunoştinţele necesare.
alcool asupra ficatului
- informarea cu privire la diagnostic şi gravitatea sa
Delegate:
- informarea cu privire la investigaţiile şi tratamentele
necesare.
 FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULTI
Nume: R. Prenume M.

Ziua
Zile de 1 2 3 4 5
boalå
Temp
Resp.
T.A.
Puls

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
S D

1 4
3 3
6 1
5 0 O
0

1 4
3 2
4 0
0 5 O
0

1 3
2 2
2 9
5 0 O
0

1 3
2 1
0 8
0 5 O
0

3
1 1 8
7
5 0 0 O

1 5 6 3
0 0 6
O
Lichide
ingerate
Diureză
Scaune
Dietă
CAZUL II

Pacient Marin Gheorghe, în vârstă de 62 ani, cunoscut cu VHC, complicată cu varice

esofagiene şi ascită de aproximativ 4 ani, se internează agravarea bolii manifestata prin: febra
inexplicabilă, , icter de cauză necunoscută.
Simptomatologia a apărut în urma cu o lună când a avut şi hemoragii nazale
(epistaxis), simptome ce s-au agravat treptat.
În urma anamnezei şi examenului clinic efectuat de medic s-a observat: pacient febril,
icteric, cu scădere ponderală accentuată, oboseală, dispnee, stare de nutriţie precară, absenţa
ţesutului adipos, atrofie musculară, tegumente deshidratate, intens icterice, steluţe vasculare,
ficat la 3 cm sub rebord, de consistenţă dură şi neregulată, dureros la palpare, abdomenul
destins în volum cu circulaţie colaterală vizibilă şi cu matitate deplasabilă prin lichid de ascită
în cantitate mare.
Se internează pacientul pentru investigaţii în vederea confirmării diagnosticului si se
recomandă efectuarea următoarelor investigaţii:
- hemoleucogramă completă, biochimie sangvină, markerii virali, AFP
- puncţie biopsie hepatică
 Analiza şi sinteza datelor
Nevoia alterata Manifestari de Sursa de dificultate
dependenta
circulaţie colaterală,
Nevoia de a respira si a avea o buna oboseală, dispnee
circulatie
Nevoia de a bea si minca : inapetenţă, scădere
ponderală
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se misca si a avea o durere în hipocondrul
buna postura drept, oboseală,
slăbiciune musculară

Nevoia de a dormi si odihni

Nevoia de a se imbraca si desbraca
Nevoia de a avea temperatura febră
corpului in limite normale
Nevoia de a fi curat, ingrijit, de a deshidratare, icter,
proteja tegumentele si mucoasele steluţe vasculare,
prurit.

Nevoia de a evita pericolele

Nevoia de a comunica
Nevoia de a actiona conform
propiilor convingeri si valori de a
practica religia
Nevoia de a fi preocupat in vederea
realizarii
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a invata cum sa isi
pastreze sanatatea
 Problema de dependenţă
Dificultăţi respiratorii
datorită ascitei şi anemiei.
Modificări circulatorii
datorate hipertensiu-
nii portale.
Alterarea capacităţii de a-şi
menţine temperatura
corpului în limite normale
Alterarea stării de nutriţie
datorată inapetenţei şi
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
Ameliorarea dispneei Autonome: Dispneea se ameliorează după
Evacuarea lichidului de - asigurarea unui microclimat favorabil paracenteză.
ascită - ajută bolnavul să adopte o poziţie (cu trunchiul mai
ridicat) care sa-i amelioreze dispneea
- încurajează bolnavul să se alimenteze
- regim de cruţare hepatică
Delegate:
- reechilibrare hidroelectrolitică şi acido-bazică
- pregătire fizică şi psihică şi participarea la puncţia
abdominală
- administrarea tratamentului recomandat de către
medic
Reducerea febrei şi Autonome S-a asigurat hidratarea.
hidratare. - încurajarea să consume lichide suficiente
- monitorizarea zilnică a temperaturii
Delegate
- hidratare parenterală
- administrarea medicaţiei recomandate de către
medic
Ameliorarea stării de Autonome: Curba ponderală staţionară
nutriţie - regim de cruţare hepatică
 Problema de dependenţă
cancerului
Diminuarea capacităţii de a
se mişca datorită durerilor şi Diminuarea oboselii
epuizării
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
- încurajează pacientul să se alimenteze şi îl
informează asupra regimului alimentar pe care
trebuie să-l adopte
- cântăreşte zilnic bolnavul
Delegate:
- alimentează pacientul parenteral instituind
perfuzii cu glucoză 5%,vitamine şi electroliţi după
indicaţiile medicului
- hidratează pacientul parenteral conform
indicaţiilor medicului
- administrarea tratamentului recomandat de către
medic.
Ameliorarea durerilor Autonome: Durerile s-au ameliorat şi
- ajutarea pacientului să aibă o bună postură în pat şi capacitatea de efort s-a ameliorat
să efectueze mişcările care-i sunt necesare uşor
Delegate:
- administrarea şi supravegherea medicaţiei
prescrise de medic
- echilibrare hidrică, nutritivă şi acido-bazică pe
cale parenterală
 Problema de dependenţă
Alterarea integrităţii
tegumentelor şi a senzaţiei
de a se simţi curat, datorată
pruritului care însoţeşte
icterul ş deshidratării
Absenţa unor cunoştinţe
despre cum să-şi păstreze
sănătatea.
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
- administrarea de analgezice
Hidratare. Autonome: Pacientul este hidratat.
Ameliorarea intensităţii - i se va explica pacientului să evite gratajul Pruritul a fost diminuat.
icterului şi combaterea (scărpinatul) pentru a evita suprainfecţia
pruritului - i se va explica necesitatea unei bune hidratări
Delegate:
- recoltarea de sânge pentru determinarea nivelului de
bilirubină
- administrarea medicaţiei recomandate de către
medic, inclusiv antipruriginoase
- hidratare parenterală
Conştientizarea cu privire Autonome: Pacientul şi-a însuşit cunoştinţele
la gravitatea bolii. - informarea cu privire la nocivitatea consumului necesare.
de alcool asupra ficatului
- informarea cu privire la diagnostic şi gravitatea sa
Delegate:
- informarea cu privire la investigaţiile şi tratamentele
necesare.
 FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULTI
Nume: R. Prenume M.
Ziua
Zile de boalå 1 2 3 4 5
Resp.

Temp
T.A.
Puls

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
S D

1 4
35 30 6 1
O
0

1 4
30 25 4 0
O
0

1 3
25 20 2 9
O
0

1 3
20 15 0 8
O
0

3
8
15 10 7
0 O

3
6
10 5 6
0 O

Lichide
ingerate
Diureză
Scaune
Dietă
CAZUL III

Pacienta Voiculescu Rodica, în vârstă de 48 ani, cunoscută cu infecţie cu virus hepatic

C de 5 ani, se internează pentru dureri abdominale în hipocondrul drept, oboseală, scădere
ponderală, inapetenţă. Simptomatologia a debutat treptat în urma cu 6 luni şi s-a agravat în
ultima lună.
În urma anamnezei şi examenului clinic efectuat de medic s-a observat: inapetenţă,
fatigabilitate, dispnee, stare de nutriţie precară, absenţa ţesutului adipos, atrofie musculară,
tegumente deshidratate, palide, ficat la 2 cm sub rebord, de consistenţă dură şi neregulată,
dureros la palpare.
Se recoltează sânge pentru următoarele analize:
- hemoleucogramă completă, teste biochimice, AFP
- se efectuează o ecografie abdominală.
Se constată un sindrom biologic de insuficienţă hepatică, cu anemie severă, iar
ecografic, ficat mărit de volum, prezenţa unei formaţiuni la nivelul lobului drept hepatic.
Pe baza datelor culese, se identifică nevoile fundamentale afectate, manifestările şi
sursele de dependenţă şi se întocmeşte planul de îngrijire.

Nevoi fundamentale afectate:

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie: 2. Nevoia de a bea şi a mânca:

3. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură: 4. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi
integre: deshidratare, palide
5. Nevoia de a evita pericolele: anxietate, suspiciune de cancer.
 Analiza şi sinteza datelor
Nevoia alterata Manifestari de Sursa de dificultate
dependenta
oboseală, dispnee
Nevoia de a respira si a avea o buna
circulatie
Nevoia de a bea si minca inapetenţă, scădere
ponderală
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se misca si a avea o durere în hipocondrul
buna postura drept, oboseală,
slăbiciune musculară

Nevoia de a dormi si odihni

Nevoia de a se imbraca si desbraca
Nevoia de a avea temperatura Febra moderata
corpului in limite normale
Nevoia de a fi curat, ingrijit, de a deshidratare,
proteja tegumentele si mucoasele tegumente palide
Nevoia de a evita pericolele anxietate,
Nevoia de a comunica
Nevoia de a actiona conform
propiilor convingeri si valori de a
practica religia
Nevoia de a fi preocupat in vederea
realizarii
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a invata cum sa isi
pastreze sanatatea
 Problema de
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
dependenţă

Dificultăţi respiratorii Ameliorarea dispneei şi Autonome: Dispneea se

datorită anemiei. a anemiei. - asigurarea unui microclimat favorabil ameliorează uşor.
- ajută bolnava să adopte o poziţie (cu trunchiul mai
ridicat) care sa-i amelioreze dispneea
- încurajează bolnava să se alimenteze
- regim de cruţare hepatică
Delegate:
- reechilibrare hidroelectrolitică, nutritivă şi acido-
bazică
- pregătire fizică şi psihică pentru investigaţii
- administrarea tratamentului recomandat de către medic
 Problema de
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
dependenţă

Alterarea stării de Ameliorarea stării de Autonome: Curba ponderală

nutriţie datorată nutriţie - regim de cruţare hepatică staţionară
inapetenţei şi cancerului - încurajează pacienta să se alimenteze şi o informează
asupra regimului alimentar pe care trebuie să-l adopte
- cântăreşte zilnic bolnava
Delegate:
- alimentează pacienta parenteral instituind perfuzii cu
glucoză 5%,vitamine şi electroliţi după indicaţiile
medicului
- hidratează pacienta parenteral conform indicaţiilor
medicului
- administrarea tratamentului recomandat de către
medic.

Diminuarea capacităţii Ameliorarea durerilor Autonome: Durerile s-au ameliorat

de a se mişca datorită Diminuarea oboselii - ajutarea pacientei să aibă o bună postură în pat şi să şi capacitatea de efort
 Problema de
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
dependenţă

durerilor şi epuizării efectueze mişcările care-i sunt necesare s-a ameliorat uşor
Delegate:
- administrarea şi supravegherea medicaţiei prescrise de
medic
- echilibrare hidrică, nutritivă şi acido-bazică pe cale
parenterală
- administrarea de analgezice
Alterarea integrităţii Hidratare. Autonome: Pacienta este hidratată.
tegumentelor şi a Combaterea anemiei - i se va explica necesitatea unei bune hidratări şi nutriţii
senzaţiei de a se simţi - regim de cruţare hepatică
curată, Delegate:
datorată deshidratării şi - recoltarea de sânge pentru analize
anemiei - administrarea medicaţiei recomandate de către medic,
inclusiv suplimente de fier
- hidratare parenterală
 Problema de
Obiective Intervenţiile asistentei autonome şi delegate Evaluare
dependenţă

Pericolul unei evoluţii Diminuarea anxietăţii Autonome: Pacienta este mai puţin
nefavorabile datorită pacientei şi consilierea - încurajează pacienta să-şi exprime sentimentele, anxioasă şi acceptă
gravităţii diagnosticului pentru acceptarea temerile sau furia faţă de diagnostic investigaţiile
diagnosticului - informează pacienta asupra opţiunilor terapeutice recomandate.
existente şi asupra posibilităţilor evolutive
Delegate:
- pregăteşte psihic şi fizic pacienta pentru investigaţiile
recomandate
- încurajează pacienta să apeleze la psihoterapie.
 FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULTI

Ziua
Zile de 1 2 3 4 5
boalå
Temp
Resp.
T.A.
Puls

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S
S D

1 4
3 3
6 1
5 0 O
0

1 4
3 2
4 0
0 5 O
0

1 3
2 2
2 9
5 0 O
0

1 3
2 1
0 8
0 5 O
0

3
1 1 8
7
5 0 0 O

1 5 6 3
0 0 6
O
Lichide
ingerate
Diureză
Scaune
Dietă
Nume: V. Prenume R.
 BIBLIOGRAFIE

1.Voiculescu Marin Gheorghe, ,,Boli infectioase II ’’ ,Ed. Medicalǎ,Bucuresti, 1990

2.Bocarnea Constantin, ,,Boli infectioase si epidemiologie’’, Ed.Medicalǎ, Bucuresti,

1999

3.Borundel Corneliu, ,,Manual de medicinǎ internǎ pentru cadre medii”, Ed. All,
Bucuresti, 1998

4.Angelescu Mircea, ,,Boli infectioase” ,EDP, Bucuresti, 1980

5.Gorgan Ioan ,,Cursuri de boli infectioase”

6.Titiricǎ Lucretia, ,,Tehnici de evaluare si îngrijiri acordate de adinstentii medicali’’ ,

Ed. Viata medicalǎ româneascǎ, Bucuresti, 1997

7. Titirca Lucretia, ,,Tehnica ingrijirii bolnavului’’ , Ed. Didactica si Pedagogica,

Bucuresti, 1990

8. Titirca Lucretia, ,,Manual de ingrijiri speciale acordate de asistentii medicali’’ , Ed.

Viata Medicala Romaneasca, Bucuresti, 2006