SCOALA POSTLICEALA FEG

„FUNDATIA ECOLOGICA GREEN”

LUCRARE DE PRACTICA

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN

INGRIJIREA BOLNAVULUI CU EPILEPSIE

Chirila (Cengiz)Elena Antoaneta

AMG III E

2022

1
 CUPRINS

CAP.I.
Îngrijirea pacientului cu epilepsie ............................................................................pag. 6
1.1. Anatomia şi fiziologia SNC .....................................................................................pag. 7
1.2. Epilepsia .................................................................................................................pag. 15
1. Definiţie ..............................................................................................................pag. 15
2. Etiologie şi epidemiologie ..................................................................................pag. 15
3. Etiopatologie ......................................................................................................pag. 15
4. Clasificare ..........................................................................................................pag. 16
5. Diagnostic clinic ................................................................................................pag. 18
6. Diagnostic paraclinic .........................................................................................pag. 20
7. Diagnostic diferenţial ........................................................................................pag. 20
8. Evoluţie şi prognostic ........................................................................................pag. 21
9. Tratament ...........................................................................................................pag. 21
CAP.II. Îngrijiri generale și speciale ..................................................................................pag. 23
2.1. Internarea pacientului în spital .............................................................................pag. 23
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului ..............................................pag. 23
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului .......................................................pag. 24
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului ...............................pag. 25
2.5. Alimentaţia pacientului .........................................................................................pag. 26
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului ...................................pag. 28
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice ......................................................pag. 28
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz ............................pag. 29
2.9. Educaţia pentru sănătate .......................................................................................pag. 33
2.10. Externarea pacientului ........................................................................................pag. 34
CAP.III. Studii de caz ..........................................................................................................pag. 37
Cazul 1. Plan de îngrijire ..............................................................................................pag. 37
Cazul 2. Plan de îngrijire ..............................................................................................pag. 45
CAP.IV. Concluzii ................................................................................................................pag. 62
Bibliografie ...........................................................................................................................pag. 63

2
 CAPITOLUL I
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU EPILEPSIE

1.1. Anatomia şi fiziologia SNC

Sistemul nervos central (SNC) (sau sistemul nervos al vieții de relație sau sistemul
nervos cerebrospinal) este reprezentat de organele nervoase care constituie encefalul,
adăpostit de cutia craniană și măduva spinării, în canalul medular al coloanei vertebrale.
Dezvoltările din anii '50 din domeniul ciberneticii, au fost adoptate și de neuroștiință,
astfel încât SNC este văzut ca un sistem cu rol de a procesa informațiile din mediul extern, a
coordona viața de relație și de a genera un anumit comportament.1

Fig 1.Sistemul nervos central

Din perspectiva filogenetică, SNC apare ca forma superioară conducerii neuroide
existentă la bureți și sistemului nervos simpatic existent la viermi și artropode. Gradul de
complexitate și organizare structurală crește filogenetic, astfel că la vertebrate avem sistem
nervos de tip tubular. În timp ce în creierul reptilian telencefalul este doar o zonă apendiculară
al bulbului olfactiv, ea reprezintă majoritatea volumului creierului mamiferelor. Sistemul
nervos la vertebrate este situat dorsal tubului digestiv și prezintă o diferențiere importantă în

1
Beldean Lumіnіţa, Gal Gherghіnіca, Seuchea Mοnіca,Prοcesul de nursіng – aspecte teοretіce şі practіce,
Edіtura Unіversіtăţіі „Lucіan Blaga”, Sіbіu, 1999;(p.56)

3
două porțiuni - una intracraniană (encefal) și o porțiune extracraniană medulară (măduva
spinării) situată în canalul vertebral din interiorul coloanei vertebrale.
La om, sistemul nervos apare în urma dezvoltării intrauterine a ectoblastului regiunii
postero-mediale embrionare, situată anterior nodului lui Hensen și posterior de mugurele
cordal. La acest nivel, ectodermul se îngroașă formând placa neurală, ulterior şanţul neural,
care în dezvoltarea acestuia marginile se îngroașă devenind creste neurale. Dezvoltarea
ulterioară facilitează transformarea șanțului neural, care se închide și devine tub neural.
Închiderea începe medial către extremități, comunicarea cu exteriorul realizându-se prin
intermediul neuroporului anterior și neuroporului posterior, care se vor închide ulterior.
Dezvoltarea ulterioară duce la formarea a trei vezicule: prozencefal, mezencefal și
rombencefal. În săptămâna a 6-a, prozencefalul se împarte în telencefal și diencefal, iar
rombencefalul în metencefal și mielencefal.

Organizarea sistemului nervos central

 Fig 2. Encefalul

Encefalul este partea sistemului nervos central situată în cutia craniană. Este alcătuit
din:
- trunchiul cerebral
- cerebel
- diencefal

4
 - telencefal (creierul mare)
Trunchiul cerebral
Este format din următoarele componente:
1. bulbul rahidian - este segmentul inferior a trunchiului. Între bulb şi măduvă nu există
o demarcaţie clară, bulbul numindu-se şi măduva prelungită. Are formă de trunchi de con, cu
baza mare orientată în sus şi baza mică orientată în jos, spre măduvă. Limita superioară a
bulbului este reprezentat de şanţul bulbo-pontin (şanţul dintre bulb şi punte). Configuraţia
externă: Bulbul prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară.2
Faţa antero-laterală. Prezintă elementele de configuraţie externă a măduvei astfel:
fisura mediană anterioară se întinde până la şanţul bulbo-pontin. Coarnele anterioare ale
măduvei sunt mai voluminoase, dezvoltate, numite piramide bulbare. Cordoanele laterale
prezintă o ridicătură ovoidă numită olivă bulbară.
Faţa posterioară. Canalul ependimar al măduvei rămâne nemodificat în partea
inferioară a bulbului. În partea superioară a bulbului devine superficial şi se lărgeşte, se dilată,
formând ventriculul 4 care se conturează şi pe faţa posterioară a punţii. Prezintă pedunculii
cerebeloşi inferiori, cu ajutorul cărora se leagă de cerebel.

Fig 3.Structura internă

Structura internă: Bulbul este alcătuit din substanţă cenuşie şi substanţă albă. Substanţa
cenuşie este situată la interior. În jumătatea inferioară a bulbului dispoziţia este ca în măduvă,
dar în jumătatea superioară nu mai este dispusă sub formă de coloane, ci se fragmentează în
grămezi de celule nervoase care alcătuiesc nucleii bulbului. Această fragmentare are loc
2
Tіtіrcă Lucreţіa – Tehnіcі de evaluare şі îngrіjіrі acοrdate de asіstenţіі medіcalі, Edіtura
„Vіaţa Rοmânească”, Bucureştі, 1996;(p78)

5
datorită încrucişării fasciculelor substanţei albe. Nucleii sunt motori, senzitivi, vegetativi şi
proprii. Nucleii motori corespund coanelor anterioare ale măduvei. Reprezintă originea
fibrelor motorii care alcătuiesc anumiţi nervi cranieni. Nucleii senzitivi corespund coanelor
posterioare a măduvei. Nucleii vegetativi corespund coanelor laterale ale măduvei. Sunt centri
ai unor reflexe vegetative. Nucleii proprii nu au echivalent la nivelul măduvei. Substanţa albă
este alcătuită din fibre ascendente, descendente şi proprii sau de asociere, care fac legătura
între diferiţi nuclei ai bulbului.
2. puntea lui Varolio - reprezintă segmentul mijlociu al trunchiului cerebral, fiind
situată între bulb şi pedunculii cerebrali. Are forma unei benzi de substanţă nervoasă, lată de 3
cm, dispusă transversal între emisferele cerebeloase. Este delimitată inferior de şanţul bulbo-
pontin, iar superior de şanţul ponto-peduncular (care o separă de pedunculii cerebrali ai
mezencefalului).
3. Mezencefalul - este situat între punte şi diencefal, fiind străbătut de apeductul
cerebral sau al lui Sylvius, care reprezintă un canal strâmt care leagă ventriculul 4 de
ventriculul 3.
Configuraţia externă. Mezencefalul prezintă două feţe: antero-laterală şi posterioară.
Faţa antero-laterală reprezentată în cea mai mare parte de pedunculii cerebrali. Acestea sunt
două cordoane de substanţă nervoasă, situate între puntea lui Varolio şi diencefal,
continuându-se spre creierul mare. Faţa posterioară prezintă corpii sau coliculii cvadrigemeni
(2 superiori şi 2 inferiori).
Structura internă a mezencefalului. Mezencefalul este format din substanţă albă şi
substanţă cenuşie, aflată la interior sub formă de grămezi care formează nucleii
mezencefalului (motori, senzitivi, vegetativi şi proprii). Substanţa albă este formată din
fascicule ascendente şi descendente, precum şi din fibre nervoase care leagă diferiţi nuclei ai
mezencefalului între ei.
Nervii cerebrali (cranieni) sunt nervi perechi şi simetrici inervând extremitatea cefalică.
Sunt analogii nervilor spinali, alcătuind împreună cu aceştia sistemul nervos periferic. La om
sunt 12 perechi de nervi cranieni, notate cu cifre romane. După funcţie se împart în trei grupe:
senzitivi, motori şi micşti.

 Fig 4. Cerebelul (creierul mic)

6
 Este aşezat în loja posterioară a cutiei craniene, deasupra trunchiului cerebral sub lobii
occipitali ai creierului mare.
Configuraţia externă. Cerebelul are formă ovoidă, cu diametrul mare dispus
transversal. Prezintă o porţiune mediană numită vermis şi două porţiuni laterale numite
emisfere cerebeloase. Cerebelul are trei feţe: superioară în raport cu cortul cerebelului;
inferioară în raport cu fosele cerebeloase ale occipitalului; anterioară în raport cu trunchiul
cerebral. Feţele cerebelului sunt brăzdate de 2 feluri de şanţuri: profunde care despart lobii şi
lobulii; superficiale care separă lamelele sau foliile. Cerebelul este împărţit de un şanţ
orizontal în 2 porţiuni: superioară sau corp al cerebelului şi inferioară sau lobul floculondular
sau arhicerebral.3 Corpul cerebelului are un lob anterior şi unul posterior. Cerebelul este legat
de trunchiul cerebral prin pedunculii cerebeloşi. Pedunculii inferiori leagă cerebelul cu bulbul,
cei mijlocii leagă cerebelul cu puntea, iar cei superiori realizează legătura cu mezencefalul.
Împreună cu trunchiul cerebral, cerebelul delimitează ventriculul 4.
Structura internă: Substanţa cenuşie este dispusă la periferie, formând cortexul sau
scoarţa cerebeloasă. Există substanţă cenuşie şi în interiorul celei albe formează nucleii
cerebeloşi. Cortexul cerebelos este format din 3 straturi de celule dispuse uniform pe toată
suprafaţa cerebelului. Nucleii cerebelului sunt perechi situaţi atât în vermis cât şi în emisferele
cerebeloase. Substanţa albă este formată din 3 feluri de fibre: de asociere care leagă diferitele
zone ale substanţei cenuşii din cadrul aceleiaşi emisfere, comisurale care leagă cele două
emisfere cerebeloase între ele şi fibre de proiecţie, leagă cerebelul de alte etaje ale sistemului
nervos. Fibrele de proiecţie pot fi aferente care vin la cerebel şi eferente care pleacă de la
cerebel.
Diencefalul (creierul intermediar)

3
Clοcοtіcі Lucreţіa, Prοfesіa de asіstentă medіcală, Edіtura Іnfο-Team, 1995;(p.45)

7
 Este interpus între mezencefal şi creierul mare. Se află în prelungirea trunchiului
cerebral, sub emisferele creierului mare. Este alcătuit din mai multe mase de substanţă
nervoasă: talamusul, metatalamusul, epitalamusul, hipotalamusul şi subtalamusul. În interiorul
diencefalului se află ventriculul 3.
Configuraţia externă. Are două feţe: bazală vizibilă la exterior şi posterioară acoperită
de emisferele cerebrale. Faţa bazală prezintă chiasma optică care este un cordon de substanţă
albă format din fibrele nervoase ale nervilor optici. Tot pe faţa bazală se află şi glanda
hipofiză. Faţa posterioară prezintă epifiza sau glanda pineală sub forma unui corpuscul culcat
pe coliculii cvadrigemeni superiori.
Structura internă. Substanţa cenuşie este dispusă la interior sub formă de nuclei, iar
substanţa albă la exterior.

Fig 5. Creierul mare (Telencefalul sau Emisferele cerebrale)

Reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central, motiv pentru care
este numit creierul mare. Este împărţit în 2 emisfere cerebrale, una dreaptă şi una stângă
separate printr-un şanţ adânc numit fisură interemisferică sau longitudinală. În partea bazală a
acestei fisuri, emisferele sunt unite printr-o lamă de substanţă albă numită corpul calos.
Configuraţie externă. Creierul mare are formă ovoidă, cu axul mare orientat antero-
posterior. Fiecare emisferă prezintă 3 extremităţi sau poli, 3 feţe şi 3 margini. Extremităţile
sunt: anterioară (pol frontal); posterioară (pol occipital) şi latero-inferioară (pol temporal).
Feţele sunt: dorso-laterală aflată în raport cu bolta craniană; medială orientată spre fisura
interemisferică şi bazală în raport cu baza craniului. Marginile sunt: laterală, supero-medială şi
infero-medială. Feţele emisferelor cerebrale prezintă numeroase şanţuri numite scizuri sau

8
fisuri. Şanţurile adânci delimitează între ele lobi cerebrali, iar cele superficiale delimitează
circumvoluţiile sau girusurile. Astfel, având suprafaţa cutată, creierul mare al omului este un
girencefal (encefal cu girusuri), în opoziţie cu creierul animalelor inferioare care are suprafaţa
netedă, numindu-se lisencefal.
Cele mai importante şanţuri sunt:
• şanţul lateral sau scizura lui Sylvius situată pe faţa dorso-laterală şi inferioară
• șanţul central sau scizura lui Rolando situată pe faţa dorso-laterală şi medială
• șanţul calcarin pe faţa medială a părţii posterioare
• șanţul parieto-occipital sau scizura perpendiculară pe faţa medială şi dorso-laterală
• șanţul cingulum pe faţa medială paralel cu corpul calos
Lobii emisferelor cerebrale sunt numiţi după oasele cutiei craniene cu care se află în
raport. Fiecare emisferă este împărţită prin şanţurile mai adânci în patru lobi: frontal în raport
cu osul frontal situat înaintea şanţului central; parietal în raport cu osul parietal; temporal în
raport cu osul temporal situat sub şanţul lateral; occipital în raport cu osul occipital. Fiecare
lob prezintă mai multe circumvoluţiuni delimitate de şanţurile cele mai superficiale. 4 Pe faţa
bazală a emisferelor cerebrale se află bulbul şi tractul olfactiv. Pe faţa inferioară a lobului
frontal se află cel mai vechi segment al creierului mare, anume creierului olfactiv care
prelucrează informaţiile legate de miros. Creierul olfactic are suprafaţa netedă fără
circumvoluţii, alcătuind paleocortexul.
Structura internă. Creierul mare este alcătuit din substanţă cenuşie şi albă. Substanţa
cenuşie este dispusă la suprafaţă formând scoarţa cerebrală sau cortexul cerebral, dar este
prezentă şi la baza emisferelor, unde alcătuieşte nucleii bazali sau corpul striat. Scoarţa
cerebrală este alcătuită din neuroni de tip, formă şi mărimi diferite, dispuşi pe mai multe
straturi repartizate neuniform. În afară de celulele nervoase, scoarţa mai conţine nevroglii,
fibre nervoase şi vase sangvine.

 Măduva spinării (Medulla spinalis) face parte din sistemul nervos central al
vertebratelor, fiind protejată de canalul vertebral, legat de gât, trunchi și extremitățile corpului
prin intermediul nervilor spinali, fiind învelit la fel ca și creierul într-o membrană conjunctivă
(meninge).
4
Cοldea Lіlіana, Beldean Lumіnіţa, Aspecte nursіng în afecţіunі ale aparatuluі lοcοmοtοr, Edіtura Unіversіtăţіі
„Lucіan Blaga”, Sіbіu, 2001;(p.98)

9
 Fig 6.Structura măduvei
Măduva prezintă mai multe învelişuri.
Meningele măduvei spinării (Meninges medullae spinalis) are în principiu același rol
ca meningele cerebral, și aici se poate distinge stratul exterior dura mater, stratul mijlociu
arahnoida și stratul alipit de măduvă pia mater.
În comparație cu meningele cerebral sunt anumite diferențe ca: dura mater nu este
strâns lipit de țesutul osos al vertebrelor ci între ele se află un spațiu (important pentru injecții
epidurale) epidural sau peridural căptușit cu un strat conjunctiv și adipos. Altă diferență este
existența ligamentelor din pia și dura mater, Ligamentum denticulatum, aceste spații fiind
umplute cu lichid cerebrospinal (Liquor cerebrospinalis).
Forma măduvei se prezintă sub forma unui cordon îngroşat la capete, Intumescentia
cervicalis și Intumescentia lumbosacralis, de aici pornesc nervii spinali ce inervează membrele
inferioare și superioare.
În partea inferioară (caudală) măduva se termină cu o porțiune ascuțită Conus
medullaris. Ventral (dedesubt la animale) și în față la om, măduva prezintă un șanț Fissura
mediana anterior (la om) și (la animale: Fissura mediana ventralis) pe partea opusă Sulcus
medianus posterior. Aceste adâncituri (șanțuri) împart măduva în cordoane (Funiculus
anterior), (Funiculus posterior) și între ele (Funiculus lateralis). Rădăcinile (originea) nervilor
spinali sunt între cordonul lateral și cel dorsal sau ventral.
Măduva spinării este împărțită în 5 zone, după originea nervilor spinali:
- primul orificiu intravertebral fiind între vertebrele atlas și axis.
· măduva cervicală (sau a gâtului) (8 segmente, vertebre la mamifere)

10
 · măduva toracică (12 vertebre)
· măduva lombară (5 vertebre)
· măduva sacrală (5 vertebre)
· măduva codală (coccigiană, la om rudimentar).

Fig 7. Structura măduvei

Măduva spinării este formată din substanță cenușie unde predomină celulele nervoase
și substanță albă, aici predomină prelungirile nervoase (axonii) celulelor nervoase.
Într-o secțiune transversală, măduva apare ca un fluture, cu două coarne anterioare şi
două coarne posterioare, unite prin comisura cenuşie, străbătută de canalul ependimar. Între
coarnele anterioare şi posterioare se află coarnele laterale, mai pronunţate în regiunea toracică
şi lombară.5 În secţiune longitudinală, substanţa cenuşie medulară apare sub formă de coloane.
Înconjurând substanţa cenuşie, la exterior se află substanţa albă, organizată, de fiecare parte, în
trei cordoane: anterior, lateral şi posterior.

5
Beldean Lumіnіţa, Cοldea Lіlіana, Helju Alіna, Aspecte nursіng în afecţіunі ale aparatuluі dіgestіv şі renal,
Edіtura Unіversіtăţіі „Lucіan Blaga”, Sіbіu, 2000;(p.56)

11
 Fig 8. Măduva spinării

1.2. Epilepsia

1. Definiţie
Epilepsia este o dereglare a sistemului nervos central care produce descărcări bruşte şi
intense de activitate electrică în creier. Această activitate electrică anormală de la acest nivel
se manifestă clinic prin convulsii care afectează controlul mişcării, al vorbirii, al vederii sau
chiar al stării de conştiență.

2. Etiologie şi epidemiologie
Sunt cunoscute multe cazuri de epilepsie şi frecvenţa lor variază cu vârsta. La nou-
născut cauzele cele mai frecvente sunt traumatismele obstetricale, malformaţiile congenitale,
tulburări metabolice şi injecţiile.
La adulţi şi vârstnici cauzele cele mai frecvente sunt boala aminomusculară, Tcc, şi

tulburarea aminală degenerativă, tumori cerebrale, droguri şi intoxicaţii.

La cel puţin jumătate dintre pacienţi nu se găseşte vreo cauză după investigaţii
detaliate; în asemenea cazuri factorii genetici par a avea o semnificaţie mai mare decât cei cu
patologie demonstrabilă.

12
 Fig 9.cazuri de epilepsie
Prevalența epilepsiei este de cel puţin 4-6 ‰. Rata de debut, mai mare în prima
copilărie şi există vârfuri ulterioare la adolescenţă şi peste vârsta de 65 de ani. În puţine cazuri
din cele cu debut în copilărie, epilepsia este asociată cu handicapul mintal.

3. Etiopatologie
I. Epilepsia idiopatică - nu se cunoaşte cauza.
II. Epilepsia simptomatică - se crede că ar fi cauzată de un factor ereditar indispozant.
Factori:
- prenatali
- natali
- postnatali
Factori prenatali - factori exogeni ce acţionează asupra mamei în timpul sarcinii:
- traumatisme abdominale
- infecţii ale mamei
- factori toxici (alcool, noxe profesionale)
Factori natali:
- distocii de naştere
- traumatismele fătului în timpul naşterii
- incompatibilitate Rh
Factori postnatali:
- traumatisme cranio-cerebrale
- infecţii la cap
- factori alergici
- tulburări în metabolismul calciului, glucozei, glucidelor

13
 4. Clasificare
Liga Internaţională Împotriva Epilepsiei a redactat versiunea clasificării crizelor
convulsive (Gastaut 1969), care este acum în utilizare generală într-o versiune uşor revizuită
(Dreifuss 1981).

Clasificarea crizelor convulsive

Fig 10. crize convulsive

I. Crize parţiale sau cu debut focal

1. cu simptomatologie elementară (fără tulburări de conştiinţă)
- motorii
- vegetative
2. cu simptomatologie complexă - secundar generalizate - cu tulburări de conştiinţă
- psihomotorii
- intelectuale
- ideaţionale
- afective
- exclusiv alterarea conştiinţei
3. cu simptomatologie compusă (simptome elementare şi complexe)
II. Crize generalizate - fără debut focal
1. Neconvulsive (PM)
- crize astatice
- absenţe tipice sau atipice
- crize epileptice comatoase, fără convulsii
2. Convulsive

14
 - mioclonice
- clonice
- tonice
- tonico-clonice (convulsii majore)
- absente
III. Crize unilaterale sau predominant unilaterale
- clonice
- tonice
- tonico-clonice
IV. Crize eratice ale nou-născutului (convulsii variabile tonice, clonice sau tonico-
clonice, unilaterale, alternante sau generalizate)
V. Stările de rău epileptic
Criza parţial simplă - include criza motorie jacksoniană şi o varietate de crize
senzoriale în care fenomenele sunt limitate, conştiinţa nu este afectată.
Criza parţial complexă - sau “epilepsie de lob temporal”. Este adesea precedată de o
criză parţială simplă ce durează câteva secunde şi care poate lua forma unor halucinaţii
olfactive, gustative, vizuale, auditive sau a unor senzaţii corporale. Pacientul poate prezenta
modificări de gândire, percepţie sau emoţie, conştiinţă, tulburări.
Criza tonico-clonică generalizată - este criza epileptică obişnuită, cu instalare bruscă,
fazele tonică şi clonică şi o perioadă privată de mai multe minute, în timpul cărora pacientul
nu poate fi trezit.
Criza mioclonică, atonică - este criza cu contracţii mioclonice extinse sau atacuri de
cădere şi care nu pune probleme psihiatrului.
Absentă - este tipul clinic ce cere ca trăsătură cardinală tulburarea de conştiinţă.
Atacurile încep brusc, fără aură, au o durată de ordinul secundelor şi se termină brusc.

5. Diagnostic clinic
Se pune pe baza anamnezei, a examenului fizic şi al simptomelor.
Forme clinice:
 epilepsia generalizată:
o criză majoră (Grand-mal)

15
 o criză minoră (Petit-mal)
 epilepsie localizată:
o motorie
o senzitivă
o vegetativă
forme particulare
Criza paroxistică majoră are mai multe faze:
o prodromul
o aura epileptică
o accesul convulsivant
o faza stertoasă
Prodromul - de obicei precede cu câteva ore sau zile instalarea crizei. Apar manifestări
de tip motor, senzitiv, vegetativ, tulburări psihice. Bolnavii sunt conştienţi de aceste
simptome. Simptomele care apar în prodrom, de tip motor - mioclonii localizate într-un
anumit segment, de tip vegetativ (căscat, strănut, mestecat involuntar), de tip senzitiv
(amorţeli), tulburări de auz (acufene), tulburări de vedere (puncte strălucitoare), gust, miros
neplăcut, tulburări psihice, depresie, indispoziţie, anxietate, euforie, nelinişte.
Aura epileptică - are o durată foarte scurtă şi prezintă particularităţi individuale.
Bolnavul poate să-şi ia primele măsuri de precauţie. Manifestări: tulburări ale analizatorului
olfactiv, gustativ, senzitiv, motor. Aura nu apare întotdeauna. Debutul este în general brutal,
cu paloare bruscă, strigăt şi pierderea cunoştinţei precum şi prăbuşirea bolnavului.6
Accesul convulsivant - are două faze: una tonică, scurtă, care durează 20-30 de secunde
cu contractura generalizată, ochii imobili, pupile midriatice, abolirea reflexului fotomotor şi a
reflexului cornean, cianoză, apnee – prin contractura diafragmului, emisiuni involuntare de
urină şi materii fecale, şi o fază clonică.
Faza clonică - bolnavul prezintă contracturi succesive şi ritmice de scurtă durată,
generalizate, urmate de muşcarea limbii şi apariţia la nivelul gurii a unei spume abundente şi
uneori sangvinolente. Faza clonică durează 1-2 minute.

6
Dan Prelіpceanu, Psіhіatrіe clіnіcă, Edіtura Medіcală, 2013;(p.26)

16
 Faza stertoasă - durează de la câteva minute până la câteva ore. Bolnavul se află într-un
somn profund (comatos), musculatura este relaxată, reflexele fotomotor cornean şi reflexele
osteotendinoase sunt abolite. Poate exista reflexul Babinski lateral.7
Uneori crizele se repetă la nesfârşit – crize “subinrante”, instalându-se starea de rău
comiţial, care constituie o urgenţă medicală – exitusul putându-se produce prin edem
pulmonar acut, edem cerebral sau hemoragii cerebrale.
Criza paroxistică minoră (petit mal, absente)
Accesul este de scurtă durată (câteva secunde), suprimarea conştiinţei nu este urmată
de cădere şi convulsii. Bolnavul îşi întrerupe brusc activitatea, devine palid, scapă obiectele
din mâini, stă împietrit, apoi îşi reia activitatea fără a avea cunoştinţa crizei.
La copil se pot întâlni frecvente crize de genul absenţelor, chiar până la 50-100/zi –
pienolopsia.
Epilepsia motorie – paroxisme convulsive localizate la nivelul unui segment al
corpului (faţă, membre). Bolnavul este conştient de aceste crize (secuse motorii de contractură
– crize Jacksoniene, urmate sau nu de o criză majoră).
Epilepsia senzitivă – crize Jacksoniene senzitive: amorţeală, răceală, fierbinţeală, cu
posibilitate de extindere. Criza durează puţin (până la un minut), bolnavul este conştient.
Epilepsia vegetativă – localizată la nivelul hipotalamusului, este manifestată prin
tulburări sub formă de accese vasomotorii: căldură, răceală, tulburări de culoare: paloare,
roşeaţă, cianoză, crize de salivaţie, epigastralgii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe, cu
deplasarea bolnavului.
Echivalenţa comiţială – localizată la nivelul unui lob temporal. Bolnavul prezintă stări
de vis, halucinaţii, crize ambulatorii motorii, chiar complexe cu deplasarea bolnavului.
Sunt şi forme particulare cum ar fi:
a) Mioclonii – crize de tip motor (focale) Jacksoniene. Sunt crize localizate la un
anumit segment. Generalizarea este foarte rară, deschisă mai ales la copil.
b) Epilepsia reflexă – criza este declanşată de anumiţi factori: auditivi (zgomote,
muzică), vizuali (lumina prea puternică, vizionarea TV).
Epilepsia catamenială – la femei, în perioada premenstruală.

7
Dan Prelіpceanu, Radu Mіhăіlescu, Lіdіa Nіca - Udangіu, Ghіd de urgenţe în psіhіatrіe, Edіtura Scrіpta, 2003;

17
 Fig 11.Investigații paraclinice
6. Diagnostic paraclinic
Investigaţii paraclinice.
- EEG normală în stare de veghe este compusă din unde alfa (frecvenţa de 8-12Hz) şi
beta (13-30Hz), activitatea electrică a celor două emisfere fiind simetrică.
- EEG patologic înregistrată în stare de veghe, poate prezenta asimetrie emisferică,
grafoelemente patologice persistente sub formă de focar precum undele teta (4-7Hz) şi delta
(1-3Hz), descărcări de vârfuri şi vârf-undă.
- CT şi RMN, pot evidenţia patologia organică sau malformativă.
7. Diagnostic diferenţial
Se face cu:
- sincopa
- AIT-ul
- mişcările involuntare (spasm hemifacial)
- narcolepsia,
- cataplexia,
- migrena,
- crizele psihogene.

8. Evoluţie şi prognostic
Evoluţia şi prognosticul epilepsiei depinde de cauzele care au produs-o, de contextul
social în care se află pacientul, de felul în care se instituie şi este urmat tratamentul.

18
 Evoluţia bolii este cronică şi, aşa cum am văzut, pe lângă crizele paroxistice apar şi alte
numeroase tulburări psihice, inclusiv modificări permanente de personalitate.
Dacă tratamentul de întreţinere este corect administrat, individul poate duce o viaţă
normală. O mare importanţă o are statusul epileptic, care pune probleme vitale de mare
urgenţă.
În 10-20% din cazuri ar putea exista în epilepsie şi vindecări spontane.
Evoluţia epilepsiei şi prognosticul ei depind în mare măsură şi de numeroşi factori
externi (consum de alcool, droguri, mediul ambiant).

9. Tratament
a) igieno-dietetic
Regimul alimentar ar fi de preferinţă lactovegetarian, sărac în lichide şi sare, dar se va
evita foamea din cauza hipoglicemiei care poate favoriza crizele.
Tratamentul igieno-dietetic trebuie să asigure individului o viaţă cât mai apropiată de
normal. La regimul alimentar descris mai sus mai trebuie adăugată evitarea alcoolului. Se vor
evita şi stresurile iar vizionarea de filme sau de emisiuni TV se va limita. Sporturile permise
vor ţine cont de posibilităţile de accidentare în perioada unei eventuale crize neprevăzute, la
fel ca şi încadrarea pacientului într-o profesie, unde trebuiesc evitate locurile periculoase (apă,
foc, înălţime, mecanisme în mişcare).8
Familia trebuie conştientizată de toate problematicile epilepticului şi ea trebuie să
colaboreze atât în administrarea tratamentului, în evitarea supraprotecţiei dar şi a protejării
pacientului.
O importanţă mare o au prejudecăţile sociale privind criza epileptică, adeseori medicul
trebuie să se lupte cu autorităţile şcolare pentru menţinerea pacientului în sistemul normal de
şcolarizare. În acest sens educaţia sanitară în şcoli şi chiar în societate este foarte importantă.
b) Tratamentul curativ poate fi etiologic sau simptomatic.
Tratamentul etiologic devine radical acolo unde este posibil (extirparea unor
malformaţii, cicatrici cerebrale, parazitoze, etc.). Acest tip de tratament este însă foarte limitat
în stadiul actual şi rolul principal îl are tratamentul simptomatic, reprezentat prin măsuri
igieno-dietetice şi prin tratamentul medicamentos.

8
Tіtіrcă Lucreţіa – Ghіd de nursіng, Edіtura „Vіaţa Rοmânească”, Bucureştі, 1996;(p.128)

19
 c) Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos este esenţial şi el vizează scăderea sau evitarea
descărcărilor patologice la nivelul focarului epileptogen, blocarea circuitelor neuronale.
Au existat foarte multe droguri propuse, dar foarte puţine au trecut proba timpului.
Tratamentul anticonvulsivant se dă în funcţie de tipul crizei, se pot administra singure sau în
combinaţii, ţelul final al tratamentului fiind sistarea completă a crizelor.
Există anticonvulsivante de ordinul I (Fenobarbital, Fenitoin, Trepal, Zarozin) care au
o mare eficienţă şi o bună toleranţă, în timp ce restul se vor utiliza în funcţie de toleranţă şi
efect.
În cele ce urmează vom expune sumar maniera de tratament, aşa cum se face el în
activitatea clinică.
În petit mal, succinimidele (Zarozin) sunt preferate în crizele mici (250 mgr de 3-6 ori
pe zi la adult). Se pot combina cu Fenobarbitalul. Tridionele (Trepalul) s-au utilizat mult în
petit mal, dar azi se utilizează mai puţin (150-300 mgr de 2 ori pe zi), şi uneori pot agrava
crizele.
În crizele mioclonice, Diazepamul şi Nitrazepamul sunt deosebit de eficiente. Tot în
acest cadru se pot utiliza şi derivaţi primidindionici (Mysolin).
Supradozarea duce la hipersedare, bradikinezie, impotenţă, cefalee, depresie.
Fenitoinele sunt de ales dacă fenobarbitalul eşuează (unii le preferă barbituricilor). Se
utilizează în toate formele de epilepsie cu excepţia crizelor de petit mal. Dozele sunt de 100
mgr de două ori pe zi, până la maxim 400 mgr la adult. Se pot combina cu fenobarbitalul.
Carbamazepina (Tegretolul) este foarte utilă în grand mal şi în epilepsia temporală
(doze de 200 mgr de 3 ori pe zi, până la 1200 mgr).
Diazepamul este un anticonvulsivant potenţator, puţin toxic, foarte bun în statusul
epileptic dar şi în tratamentul cronic al epilepsiei. Se utilizează totuşi ca adjuvant pe lângă alte
anticonvulsivante.
Valproatul de sodiu este un anticonvulsivant recent cu efect atât în grand mal, epilepsie
focală sau petit mal. Dozele sunt de 200 mgr de 3 ori pe zi, până la 1400 de mgr.
Statusul epileptic se tratează cu Diazepam intravenos (cu injectare lentă de 5
mgr/minut) urmat imediat de 250 mgr Fenobarbital (tot intravenos, cu viteză de 50 mgr/minut)

20
şi 10 ml de paraldehidă intramuscular. Dacă nu se poate folosi calea intravenoasă, se pot face
200-300 mgr Fenobarbital intramuscular. Perfuziile cu manitol (sol. 40%), Sulfat de Mg (sol.
25%), Ser glucozat hiperton care prin efectele deshidratante ajută la ameliorarea crizelor.
Uneori puncţia lombară sau insuflaţia de aer poate avea efect de sistare a crizelor de status
epileptic.
d) Tratamentul chirurgical
Are un rol restrâns, dar el rămâne totuşi valabil. Se procedează la excizia cortexului
lezat sau întreruperea căilor responsabile de criză. Numărul pacienţilor care beneficiază de
aceste tratamente este însă foarte mic.
CAPITOLUL II
ÎNGRIJIRI GENERALE ȘI SPECIALE

2.1. Internarea pacientului în spital

Internarea bolnavului epilepsie se face în clinica de psihiatrie când acesta ia primul

contact cu spitalul. Acest prim contact constituie un eveniment important în viaţa bolnavului,
deoarece el se desparte de mediul său obişnuit şi este nevoit să decurgă la ajutorul oamenilor
străini.
Internarea în spital a bolnavului se face pe baza buletinului de identitate, a biletului de
trimitere eliberat de: cabinet medical individual care recomandă internarea sau de la medicul
din ambulatoriul sau pe baza biletului de transfer eliberat de altă speţă. La internarea unor
persoane găsite pe stradă neidentificată, asistenta de serviciu va anunţa imediat organele de
poliţie.
Cazurile grave vor fi primite fără bilet de transfer sau trimitere, bolnavii internaţi fiind
înscrişi în registrul de urgenţă. Acolo se completează foaia de observaţie cu datele de
identitate ale bolnavului şi datele anamnestice culese de la bolnav sau însoţitori.
În vederea examinării bolnavului de către medic, asistenta va ajuta bolnavul să se
dezbrace şi va asigura condiţii necesare unei bune derulări a examinării.
Examinarea clinică poate fi completată de prelevări de produse biologice şi patologice
şi de un examen psihologic.

21
 O primire adecvată în secţie diminuează stresul suferit de bolnav la internare şi
uşurează adaptarea lui la mediul spitalicesc. Asistenta de salon introduce bolnavul în salonul
indicat, îi face cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi, îl ajută să-şi aranjeze obiectele în noptieră, îl
conduce pentru a cunoaşte secţia, prezentându-i cabinetul asistentelor, sala de mese, grupul
sanitar, îi aduce la cunoștință regulamentul de ordine interioară.9

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare a pacientului

În spitale de psihiatrie, asigurarea condiţiilor de specialitate a bolnavilor are un rol

foarte important.
Bolnavii internaţi aici să se simtă cât mai confortabil, de aceea se vor asigura saloane
de zi cât şi saloane de noapte. Saloanele trebuie să fie de dimensiuni mici (2-3), să fie bine
aerisite, liniştite. Se va avea însă grijă ca prizele să fie bine izolate. De asemenea, ferestrele
prevăzute cu gratii, iar rezervele rezervate bolnavilor agitaţi sunt capitonate cu cauciuc moale
şi sunt prevăzute cu vizoare. De asemenea, secţia de psihiatrie trebuie să asigure bolnavilor şi
ateliere pentru ergoterapie.
Pentru că bolnavii stau majoritatea timpului spitalizării, în pat, acesta trebuie să aibă
anumite calităţi: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele
de confort ale bolnavului cât şi ale personalului de îngrijire, să-i permită bolnavului să se poată
mişca în voie, să nu limiteze mişcările. De asemenea, se va asigura schimbarea lenjeriei de pat
de câte ori este nevoie.
În sala de mese trebuie să se asigure condiţii igienice de mediu, se aeriseşte, se vor
aranja estetic mesele, toate pentru a-i creşte apetitul.

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice a pacientului

Asigurarea igienei generale şi corporale este importantă în evoluţia unei boli, de aceea
asistenta medicală trebuie să fie foarte atentă cu respectarea regulilor de igienă.

9
Beldean Lumіnіţa, Cοldea Lіlіana, Helju Alіna, Aspecte nursіng în afecţіunі ale aparatuluі dіgestіv şі renal,
Edіtura Unіversіtăţіі „Lucіan Blaga”, Sіbіu, 2000;(p.159)

22
 În cazul pacienţilor cu epilepsie asigurarea igienei generale şi corporale este în
majoritatea cazurilor precară pentru că pacientul prezintă dezinteres pentru propria-i persoană
şi pentru cei din jur.
De aceea, asistenta medicală are misiunea delicată de a controla în mod discret, de a
îndruma şi la nevoie, de a efectua, atunci când este cazul toaleta de dimineaţă şi seară. Astfel
ea va îndemna bolnavul să-şi spele faţa, gâtul, membrele superioare, regiunea axilară. De
asemenea să efectueze toaleta cavităţii bucale şi să-şi îngrijească părul. Dacă este cazul va
atrage atenţia şi asupra lenjeriei de corp să fie tot timpul curată şi îngrijită.
Observarea poziţiei pacientului în pat
Asistenta medicală trebuie să urmărească, să supravegheze poziţia bolnavului în pat
pentru că în foarte multe boli pacienţii adoptă poziţii care să le diminueze durerea. În cazul
neurasteniei, care este o boală a creierului, bolnavii nu au o anume poziţie în pat sau în timpul
somnului care să atragă atenţia, dar foarte frecvent lenevesc în pat şi este necesară
supravegherea poziţiei pentru a preveni escarele.
De asemenea este foarte important de urmărit şi faciesul bolnavului. De cele mai multe
ori, la pacienţii cu Parkinson se poate observa foarte uşor un facies care trădează oboseala,
astenia de care el se plânge. Este un facies puţin mobil, cu trăsăturile trase.
Pregătirea patului şi accesoriile lui
Patul este mobilierul cel mai important din salon, aici petrecându-şi bolnavul
majoritatea timpului de boală şi convalescenţă. Patul trebuie să fie comod, de dimensiuni
potrivite, uşor de manipulat şi uşor de curăţat, pentru ca îngrijirile, investigaţiile şi
tratamentele aplicate bolnavului să fie uşor de efectuat.
Accesoriile patului sunt: salteaua, perna, pătura, lenjeria, cearşaful, cearșaful plic, faţa
de pernă.
Schimbarea lenjeriei de pat
Este o problemă în asigurarea condiţiilor de confort pentru odihna şi îngrijirea
bolnavilor.
La intrarea în salon bolnavul găseşte patul pregătit cu lenjerie curată, salonul bine
aerisit. Schimbarea lenjeriei se face de câte ori este nevoie pe parcursul internării.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale pacientului

23
 Urmărirea funcţiilor vitale este o sarcină foarte importantă pentru asistenta medicală,
atât pentru a urmări evoluţia boli, cât şi pentru a urmări evoluţia tratamentului deoarece unele
medicamente pot influenţa aceste funcţii. Ele vor fi măsurate de două ori pe zi (dimineaţa şi
seara) şi vor fi notate în foaia de observaţie.
Respiraţia – nevoia omului de a căpăta oxigenul din mediu şi a elimina dioxid de
carbon, poate prezenta unele modificări în neurastenie.
Ritmul respiraţiei (în mod normal este de 16-18 pe minut) este ceva mai des, iar uneori
poate exista o adevărată aritmie.
Temperatura corpului (valori normale 36-37°C) nu prezintă modificări importante în
cazul unui bolnav neurastenic.
Pulsul este expansiunea ritmică a arterelor, cu valori normale cuprinse între 60-80
bătăi/minut la un adult sănătos.
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor
arteriali, prezintă şi ea unele modificări. Valorile normale la un adult sănătos sunt cuprinse
între 115-140/70-90 mmHg.
În ceea ce priveşte funcţiile vegetative, aici se constată câteva modificări:
- diureza nu prezintă modificări;
- scaunul prezintă unele modificări, bolnavii pot avea fie constipaţie, fie diaree;
- transpiraţia - mulţi bolnavi pot prezenta o uşoară diaforeză, care însă creează doar un
uşor disconfort;
- convulsii şi autorănire
Unii bolnavi pot prezenta şi o aparentă hipotiroidie.

2.5. Alimentaţia pacientului

Alimentaţia trebuie să aibă în vedere hrănirea substanţială a bolnavului cu atât mai

mult cât aceştia suferă de foarte multe ori de o lipsă a poftei de mâncare.
Bolnavii epileptici au un regim alimentar dietetic. Se vor suprima, însă, alcoolul,
condimentele şi excesul de carne sau de conserve. Bolnavul va avea mai multe mese pe zi,

24
uşoare şi dese, mai ales după stările convulsive. Alimentaţia va fi bogată în legume şi fructe,
care să-i asigure un aport mărit de vitamine, în special vitamina A, B1, B6, C.10
În funcţie de starea pacientului, alimentaţia este: activă sau pasivă. Dar de cele mai
multe ori este pasivă.
 Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic
sunt aşezate pe mese mici (4 persoane). Se invită pacienţii la masă, se invită să se spele pe
mâini. Felurile de mâncare se servesc pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se ating
alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se
iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului
(tăviţă, scuipători, ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la
masă; servirea mesei se face ca în sala de mese.
În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează
pacientul în poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistenta servindu-i
materialele necesare şi protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială la pat
şi se serveşte masa la fel ca în salon la masă.
 Alimentarea pasivă
Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri, trebuie să fie
ajutaţi.
Scop - vor fi hrăniţi bolnavii:
- imobilizaţi
- paralizaţi
- epuizaţi, adinamici
- în stare gravă
- cu uşoare tulburări de deglutiţie
Pregătiri materiale
- tavă
- farfurii
10
Salvage Jane, Nursіngul în acţіune, prіn Bіrοul Reg. Ο.M.S, 1993;(p.55)

25
 - pahar cu apă sau cană cu cioc
- şervet de pânză
- cană de supă
- tacâmuri
Asistenta
• îmbracă halatul de protecţie
• aşează părul sub bonetă
• se spală pe mâini
Pacientul
 se aşează în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit
dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia
 i se protejează lenjeria cu un prosop curat
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului
 se adaptează măsuţa la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i se
introduce în gură
Servirea mesei
 asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
 verifică temperatura alimentelor (pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici
gustul alimentelor), gustând cu o altă lingură
 îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
 supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de
deglutiţie ale pacientului
 este şters la gură, i se aranjează patul
 se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot
contribui la formarea escarelor
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
 acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
 strânge vesela şi o transportă la oficiu
Asistenta:
• încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia
alimentelor în procesul vindecării

26
 • stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
• oferă pacientului cantităţi nu prea mari - deoarece, neputând să le înghită, ar putea
să le aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

În spital medicamentele sunt prescrise de medicul curant, fiind consemnate în rubrica

„tratament” din foaia de observaţie, cu data calendaristică, forma de prezentare (fiolă, tablete),
doza pe 24h, calea de administrare, doza unică și orarul.
Medicamentele sunt substanţe de origine minerală, animală, vegetală sau chimică de
sinteză, transformate prin operaţii farmaceutice într-o formă de administrare (comprimat,
fiolă) folosită pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor.11
La indicaţia medicului asistenta medicală administrează medicamentele prescrise
ţinând cont de regulile de administrare a medicamentelor.
Administrarea se face progresiv urmărindu-se eventuala apariţie a semnelor de
intoleranţă (uscăciunea gurii, tulburări de acomodare vizuală, greţuri, acufene, stări
convulsive).
Eficacitatea lor este limitată, ameliorând tremurătura şi rigiditatea, fără a influenţa
hipochinezia.

2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Regulile de bază în aplicarea precauţiilor universale:

· considerarea că toţi pacienţii sunt potenţiali infectaţi;
· considerarea că sângele, alte fluide biologice şi ţesuturile sunt contaminate cu HIV
şi HBV;

11
Revіsta A.A.M.R. nr. 1/03.1998 Nursіng;(p.88)

27
 · considerarea că acele şi alte obiecte folosite în practica medicală sunt contaminate
după utilizare.
Unul din rolurile cele mai importante pe care asistenta medicală le are în îngrijirea
bolnavilor îl reprezintă şi efectuarea recoltărilor de produse biologice şi patologice.
Examenele de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează
simptomatologia bolii cu elemente obiective ce exprimă modificările apărute. Ele confirmă
sau infirmă diagnosticul clinic.
Asistenta medicală se spală pe mâini, îmbracă mănuşile de cauciuc sterile, aspiră în
seringă 0,4 ml citrat de sodiu, sol. 3,8 %. Se puncţionează vena şi se aspiră 1,6 ml sânge. Se
scurge seringa în eprubetă şi se agită. Se etichetează şi se trimite la laborator.
Recoltarea sângelui pentru examene serologice – cercetează prezenţa sau absenţa
anticorpilor în serul bolnavului. Sângele se recoltează prin puncţie venoasă direct în eprubetă
într-o cantitate de 5-10 ml.
După coagulare se desprinde cheagul de sânge de pe peretele eprubetei şi după 30 de
minute se decantează serul într-o eprubetă sterilă. Din el se fac mai multe reacţii, în funcţie de
boala suspicionată (tifos, sifilis, scarlatină, viroze).
Examen de urină
După toaleta organelor genitale externe se recoltează 150 ml de urină.
Examenul de laborator furnizează:
- date macroscopice (culoare, luciu, miros, densitate);
- date microscopice (sediment în care se găsesc elemente figurate, cilindri, celule
epiteliale);
- date fizico-chimice (pH, ionogramă, proteinurie, creatinină).

2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

Electrocardiograma (EKG) - înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor

bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.
Pregătirea pacientului pentru EKG:
- se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoţionali;

28
 - se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul cu 10-15
min. înainte de înregistrare;
- aclimatizarea bolnavului cu sala de aclimatizare;
- bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţie şi va fi rugat să-şi relaxeze
musculatura.
Montarea electrozilor:
- Montarea electrozilor pe membre
roşu – mâna dreaptă;
galben – mâna stângă;
verde – picior stâng;
negru – picior drept.
- Montarea electrozilor precordiali
V1 - spaţiul VI intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
V2 - spaţiul VI intercostal, pe marginea stângă a sternului;
V3 - între V2 şi V3;
V4 - spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară;
V5 - la intersecţia de la orizontală dusă din V4 şi linia axilara anterioară stânga;
V6 - la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Îngrijirea pacientului după EKG: ajută bolnavul să se îmbrace.

Tomografia computerizată:
- această tehnică realizează imagini detaliate (este mai eficientă şi pentru detecţia
neoplaziei creierului)
Pregătirea pacientului:
- camera de examinat trebuie să aibă temperatura de minim 20 oC, pentru că pacientul
va fi dezbrăcat
- pacientul va fi însoţit de asistentă
- i se vor înlătura bijuteriile şi obiectele de metal
- pacientului i se va explica în ce constă tehnica şi de ce este necesară
- asistenta nu va sta în vecinătatea aparatului care emană radiaţii
- medicul va purta şorţ şi echipament de protecţie

29
 Sunt câteva situaţii în care pacientul necesită o pregătire prealabilă:
• În cazul în care examinarea CT necesită administrarea substanţei de contrast
injectată intravenos este necesar să fie ţinut post cu 4-6 ore înainte de examinare (astfel se
evită senzaţia de vomă după injectarea substanţei de contrast intravenos).
• Pentru examinarea abdomenului şi pelvisului, pacienţii vor fi rugaţi să bea
substanţă de contrast sau apă înainte de examinare, la sosirea lor în departament, conform cu
diagnosticul suspectat.
• Pacientul îşi va goli vezica urinară cu 30-40 de minute înaintea examinării, pentru
evitarea distensiei vezicale importante.
• În situaţia în care examinarea CT presupune şi administrarea de contrast rectal
(clismă), sau se efectuează în scopul diagnosticării unor afecţiuni enterice, pacientul va primi
recomandări de a urma un anumit tratament cu 24 de ore înaintea examinării pentru evacuarea
completă a tubului digestiv.

Administrarea substanţei de contrast.

Cele mai multe dintre examinările CT pot solicita administrarea pe cale orală şi/sau
intravenoasă a unei substanţe de contrast. Aceasta este o substanţă pe bază de iod, şi se
foloseşte pentru a evidenţia diferenţa dintre diversele ţesuturi ale corpului.
Atunci când substanţa de contrast este administrată intravenos, de obicei pacienţii ar
putea simţi o senzaţie tranzitorie de căldură la nivelul întregului organism şi un gust metalic.
Aceste simptome dispar foarte repede, fără nici un tratament. Pacientul va fi informat înainte
de examinare cu privire la aceste efecte secundare minore. Orice alte senzaţii percepute de
către pacient trebuie să fie comunicate imediat tehnicienilor/asistenţilor radiologi.
La 1% dintre cazuri pot să apară reacţii alergice minore la substanţe de contrast
administrate intravenos, simptomele incluzând dureri de cap, greaţă, vărsături, strănut,
umflături şi erupţii cutanate. Aceste simptome se vor rezolva rapid, în general, în termen de 30
de minute după administrarea agentului de contrast. Ocazional, pot persista şi în acest caz ar
putea fi nevoie de medicaţie.12
Reacţii alergice severe sunt întâlnite foarte rar, la aproximativ 1 din 10.000 de cazuri şi
necesită tratament medical de urgenţă. Riscul unei reacţii alergice majore este crescut la

12
Paul Pοpescu Neveanu, Tratat de psіhοlοgіe generală, Edіtura Treі, 2013;(p.70-98)

30
pacienţii astmatici. Departamentele noastre de computer tomografie sunt localizate în incinta
unităţilor spitaliceşti, astfel încât putem asigura îngrijiri medicale specializate de urgenţă şi
intervenţie promptă în astfel de cazuri.
Pacienţii care prezintă risc de a dezvolta o reacţie alergică la injectarea intravenoasă a
substanţei de contrast sunt cele cu antecedente de alergie la administrare de iod, antecedente
de diabet, astm bronşic, insuficienţă renală şi alte alergii.
Dacă în primele 24 de ore după administrarea intravenoasă a substanţei de contrast
apar semne şi simptome care pot fi acuzate de iod (de exemplu: respiraţie dificilă, umflarea
tegumentelor, limbii, gâtului, roşeaţa tegumentelor), trebuie informat medicul curant.

Administrarea medicamentelor pe cale orală.

 medicamente solide
Asistenta se spală pe mâini; foloseşte mănuşi de protecţie; înainte de administrare se
verifică medicamentul.
Ø Tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare; tabletele
care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub limbă;
Ø Tabletele se administrează întregi sau porţionate, în stare fărâmiţată sau înmuiate
în apă;
Ø Pilulele pot fi înghiţite cu lichide sau pot fi înglobate în anumite alimente solide;
sunt învelite de obicei cu un strat de zahăr sau altă substanţă solidă cu gust plăcut;
Ø Pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate: se înmoaie înainte caşeta
în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită
Ø Pulberile nedivizate: se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit; se pun pe limba
bolnavului, cât mai aproape de rădăcina acesteia, apoi bolnavul bea puţină apă. Dacă praful
are un gust amar, dezagreabil, înghiţirea se va face cu ceai dulce, limonadă, cafea neagră, lapte
sau alt lichid preferat de bolnav şi permis de boala lui de bază;
Ø Din cauza gustului neplăcut prafurile mai pot fi înlocuite cu plăci amilacee
(oblate) în care se împachetează praful, după ce au fost umezite în apă, fiind apoi întinse pe o
lingură; pacheţelul format se pune pe faţa dorsală a limbii, cât mai aproape de rădăcină, şi este
înghiţit cu puţină apă;

31
 Ø Caşetele şi capsulele se dizolvă în stomac, medicamentul acţionând în continuare
ca şi cum ar fi fost administrat sub formă de praf;
Ø Numeroase medicamente sunt cuprinse în capsule operculate a căror formă
permite înghiţirea lor uşoară;
Ø Diferitele prafuri pot fi amestecate între ele, pentru a putea fi luate într-o singură
priză; nu se va amesteca însă nici un praf sau altă formă medicamentoasă cu cărbune animal
care absoarbe şi medicamentele, reducând sau suprimând acţiunea lor;
Ø Dacă în cursul unui tratament trebuie totuşi administrat şi cărbune animal alături
de alte medicamente, acesta se va administra la cel puţin 3 ore după celelalte medicamente,
când ele s-au resorbit în mare parte;
Ø Granulele se măsoară cu linguriţa;
Ø Unele pulberi se dizolvă în apă, ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii
(ex. Purgativele saline);
Ø Medicamentele care se resorb în cavitatea bucală se administrează sub formă de
tablete zaharate sau pastile, pe care bolnavul le ţine în gură ca pe o bomboană, până la topirea
lor completă, sau se aşează sub limbă, de unde se resorb integral, fără să mai treacă prin ficat,
ca în cazul resorbţiei intestinale;
Ø Medicamentele care sunt descompuse de sucul gastric sau cu acţiune iritantă
asupra mucoasei stomacale sunt învelite cu un strat de keratină, rezistentă faţă de HCl şi
fermenţii stomacali; tabletele şi capsulele ajung astfel intacte în intestin, unde fermenţii
intestinali dizolvă învelişul lor protector, punând în libertate medicamentul (s.n. medicamente
enterosolvente);
Ø Unele medicamente conţin o matriţă de material plastic cu bază de polietilen care
prelungeşte timpul de resorbţie şi deci efectul medicamentului (exp. nitroglicerina retard).
De ştiut
1 linguriţă rasă cu pulbere = 1,5-2,5 g
1 linguriţă cu vârf cu pulbere = 2,5-5 g
1 vârf de cuţit = 0,5-1 g
§ Gustul neplăcut al medicamentului se poate disimula prin diluare cu apă, ceai,
sirop.

32
 § La pacienţii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie se introduc medicamentele prin
sondă Einhorn, în stomac sau duoden, împreună cu alimentele.
§ Administrarea medicamentelor direct în duoden prin sondă se mai utilizează şi
pentru introducerea în tubul digestiv a substanţelor iritante pentru mucoasa stomacală evitând
astfel contactul medicamentului cu peretele stomacal, cum sunt medicamentele vermifuge
pentru parazitozele tubului digestiv cu localizare duodenală precum şi substanţele pentru
tratamentul intraduodenal a căilor biliare extrahepatice, profitând de posibilităţile circulaţiei
enterohepatice.
§ Astfel, se pot introduce antibiotice care, resorbindu-se, ajung prin vena portă la
ficat, care le excretă apoi prin căile biliare împreună cu bila.
Trebuie evitat
§ Manipularea comprimatelor direct cu mâna, după scoaterea din ambalajul lor.
§ Amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri cu cărbune medicinal care
absoarbe medicamentele reducând din acţiunea lor.
§ Administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii < 2ani.
§ Ţinerea în gură a tabletelor cu un gust neplăcut acoperite cu un strat exterior de
zahăr deoarece prin dizolvarea peliculei apare gustul real al medicamentului
§ Folosirea aceloraşi linguri, linguriţe la mai mulţi pacienţi.

2.9. Educaţia pentru sănătate

Boala este o reacţie a organismului faţă de factori nocivi de materii. Restabilirea

completă a bolnavului nu poate fi concepută, decât prin îndepărtarea cauzelor care au
determinat-o, adică acelor cauze care se datorează mediului înconjurător.
Asistenta trebuie să-şi desfăşoare în aşa fel activitatea educaţional sanitară, încât
aceasta să constituie un factor de influenţă pozitivă asupra psihicului bolnavului, să constituie
la crearea unor emoţii pozitive, care urmăresc optimismul şi încrederea bolnavului în medic şi
asistenta medicală şi în eficacitatea măsurilor terapeutice. Trebuie să dezvoltăm încrederea
bolnavului în vindecarea sau ameliorarea stării lui, dacă va respecta conştiincios şi riguros
prescripțiile şi recomandările medicale.

33
 Cuvântul medicului şi al asistentei, joacă un rol important în întărirea neuropsihică a
bolnavului. Un cuvânt cald de lămuriri şi îmbărbătarea totodată dau forţe noi organismului în
lupta sa cu boala, după cum un cuvânt nechibzuit, care ar îngrijora pacientul sau i-ar distruge
speranţa în vindecare, poate scădea puterea organismului şi înrăutăţi cursul bolii.13
Măsurile de educaţie sanitară se încadrează tendinţelor mereu actuale ale asistenței
psihiatrice de tip comunitar. În acest scop toţi membrii unei echipe terapeutice trebuie să
sensibilizeze anturajul familial şi profesional în legătură cu modalităţile de debut, evoluţie şi
cu particularităţile etapei terapeutice reabilitative.
Profilaxia bolii, "duşmanul cunoscut este pe jumătate învins". Acelaşi lucru şi pentru
epilepsie. Pentru a o depista din vreme, pentru a o preveni, este bine ca fiecare să-i cunoască
bine manifestările pentru a lua din vreme măsurile energice care se impun. Elementul principal
cade pe trei elemente principale asupra cărora trebuie să luăm aminte: întărirea sănătăţii,
psihoprofilaxia şi organizarea activităţii atât în ce priveşte regimul de muncă cât şi regimul de
odihnă.

2.10. Externarea pacientului

Momentul plecării bolnavului din spital este stabilit de medicul curant şi şeful de
secţie. Asistenta aduce toate documentele referitoare la bolnav pe care le va pune la dispoziţia
medicului de salon.
Asistenta va fixa cu bolnavul ora plecării, pentru a-i putea asigura alimentaţia până în
ultimul moment. Asistenta, cu 2-3 zile înaintea ieşirii din spital va anunţa familia bolnavului şi
va da explicaţiile primite de la medic, cuprinse în biletul de ieşire. Va lămurii în special
prescripţiile referitoare la tratamentul medicamentos, dacă bolnavul şi-a însuşit în mod
corespunzător.

Îngrijiri speciale

Dispensarizarea bolnavilor epileptici

13
Dan Prelіpceanu, Psіhіatrіe clіnіcă, Edіtura Medіcală, 2013;

34
 Dispensarizarea teritorială a epilepticilor la nivelul unor servicii de specialitate este cea
mai eficientă metodă de asistenţă ambulatorie a bolnavilor. Dispensarizarea trebuie să înceapă
cu întocmirea unei evidenţe teritoriale exhaustive a bolnavilor.
Bolnavii ajunşi la tratament conservator vor fi dirijaţi terapeutic de un medic specialist
neurolog şi psihiatru. Asistenta medicală aduce indicaţii şi sfaturi la cunoştinţa bolnavului şi a
persoanelor care ajung în contact zi de zi cu bolnavul, sfaturi în ceea ce priveşte modul de
viaţă al acestuia.
Atât bolnavul cât şi aparţinătorii trebuie să cunoască şi să respecte disciplina
tratamentului, modul de viaţă ce se cere realizat precum şi locurile periculoase care trebuiesc
evitate: foc, ape, înălţime. Se insistă asupra pericolului de consumare a băuturilor alcoolice şi
asupra evitării stresurilor şi a suprasolicitărilor.
Dispensarizarea se face conform unui program periodic, şi anume: în cazul unei
evoluţii favorabile a bolii, aceştia vor fi chemaţi la serviciul de specialitate cam la 6 luni
interval, şi mai frecvent în cazul unor evoluţii nefavorabile.
Epilepsia şi căsătoria
Căsătoria pentru mulţi epileptici este o adevărată dilemă, frământările îndelungate, care
se finalizează până la urmă în situaţii nerezolvate, tentative falimentare şi frustraţii. Complexul
de inferioritate în care trăiesc majoritatea epilepticilor, neîncrederea şi inhibiţia lor, precum şi
încadrarea într-o anumită categorie de handicapaţi ai societăţii îngreunează întemeierea unei
căsătorii.
De aceea se impune imperativul social-moral, că epilepsia nu poate fi tăinuită între
partenerii care vor să se căsătorească.
Descoperirea ulterioară a bolii de către partenerul celălalt, poate duce la o scindare
ireparabilă între parteneri.
Epilepsia şi sarcina
Epilepsia nu este o boală ereditară, dar ţine cont de o predispoziţie convulsivantă
crescută. Actualmente se estimează transmiterea genetică la o frecvenţă de 2-3%. Viaţa
sexuală echilibrată nu dăunează epilepticului. Statisticile arată că dintre femeile epileptice, în
perioada de gestaţie au născut feţi vii, în vreme ce 100% dintre bărbaţii epileptici au avut
descendenţi vii.

35
 Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu epilepsie

Fig 12. primul ajutor

Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total. Unele studii pe pacienţii
epileptici arată că aceştia au dificultăţi serioase cu serviciul. Numeroşi pacienţi suferă mai
mult datorită concepţiilor greşite şi prejudecăţilor altor persoane în legătură cu epilepsia, decât
afecţiunii ca atare. Problemele apar la şcoală, la locul de muncă şi în viaţa de familie. Pot fi
afectate perspectivele de căsătorie. În cadrul îngrijirii persoanelor cu epilepsie este important a
se încerca reducerea acestor neînţelegeri şi a susţine pacientul şi familia sa.14
În îngrijirea pacientului cu epilepsie se va ţine seama de faptul că acesta este adesea
pus în situaţii dificile cauzate de declanşarea crizelor în cele mai diferite locuri. Vom discuta
cu pacientul pentru a-l face să înţeleagă reacţia celor din jur, şi să o accepte pe cât posibil.
Importante sunt discuţiile cu familia, care va fi învăţată cum să se poarte cu ei în
cazurile de declanşare a crizelor şi după. Pacienţii cu epilepsie au mare nevoie de suportul
familiei. Împreună, familia şi pacientul, vor trebui să depăşească această situaţie, să o accepte,
să nu se culpabilizeze. Faptul că se culpabilizează îi face să aibă un comportament foarte
grijuliu şi supraprotectiv.

14
Mіrcea Mіclea, Psіhοlοgіe cοgnіtіvă, Edіtura Pοlіrοm, 1999;(p.147)

36
 În îngrijirea bolnavului epileptic se ţine seama de faptul că această boală creează
anxietate, teamă de a nu face crize. Din această cauză există tendinţa de izolare, modificându-
şi comportamentul, devenind răutăcioşi. Pacientul cu epilepsie va fi susţinut şi integrat în
grupuri, unde este acceptat, ţinându-se seama şi de indicaţiile medicale, forma de epilepsie,
vârstă.
Se urmăreşte diminuarea reactivităţii convulsivante a creierului şi o încadrare socială
corespunzătoare. Tratamentul medicamentos trebuie să fie accesibil şi eficient, inofensiv
pentru organism.

CAPITOLUL III STUDII DE CAZ

Cazul 1. Plan de îngrijire

Culegerea datelor

37
 Numele: R.
Prenumele: N.
Sex: masculin
Vârsta: 36 ani
Domiciliu: Rural
Starea civilă: Căsătorit
Cultură: profesionala
Nu prezintă proteze fixe sau mobile, instrumente ajutătoare, alergii.
Elemente fizice: I=1,75 m; G=69 kg;
Relaţii familiale armonioase
Antecedente personale: căsătorit, un copil sănătos, soţia aparent sănătoasă. Neagă TBC
şi afecţiuni infecto-contagioase. Stagiul militar satisfăcut.
Lucrează ca muncitor necalificat.
Antecedente heredo-colaterale: tatăl decedat în urma unui accident. Mama aparent
sănătoasă.Istoricul bolii: bolnavul vine la internare pentru creşterea frecvenţei crizelor
caracterizate prin cădere cu pierderea cunoştinţei, contracturi tonico-clonice, spumă roză la
gură (îşi muşcă limba).
Acuză: cefalee, insomnie, irascibilitate. Recunoaşte consumul de băuturi alcoolice. Nu
prezintă diaree, vărsături sau pierderi sangvinolente.
Examen psihiatric
Pacient cunoscut spitalului de psihiatrie prin internări anterioare, revine la internare cu
trimitere de triaj pentru creşterea frecvenţei crizelor şi a intensităţii acestora. La internare este
agitat psihomotor, prezintă tremurături ale extremităţilor şi semne de impregnare etanolică.
Este orientat temporo-spaţial. Acuză cefalee, amorţeli, hipopraxie voluntară. Prezintă tulburări
de percepţie. Conţinutul gândirii este redus (bradilalie, bradipsihie).
Imaginaţie săracă.
Diagnostic de internare: Epilepsie
Data internării: 12.02.2021 ora 1130

APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

38
 Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale:
Nevoia Manifestări de
Problema Sursa de dificultate
fundamentală dependenţă
1. Nevoia de a - - -
respira şi a avea o
bună circulaţie
2. Nevoia de a se - dificultate de a se - alimentaţie în - alcoolism
hidrata şi a se alimenta surplus - bulimie
alimenta
3. Nevoia de a - - -
elimina
4. Nevoia de a se - hiperactivitate - necoordonarea - convulsii
mişca şi a avea o mişcărilor
bună postură
5. Nevoia de a se - insomnia - oboseală - criza epileptică
odihni şi a dormi predormiţială - consumul de alcool
6. Nevoia de a se - - -
îmbrăca şi a se
dezbrăca
7. Nevoia de a fi - - -
curat, îngrijit, de a
proteja tegumentele
şi mucoasele
8. Nevoia de a - - -
menţine
temperatura
corpului în limite
normale

9. Nevoia de a evita - vulnerabilitate faţă - probabilitate de - necoordonare a

39
 pericolele de pericole atingere a integrităţii mişcărilor
fizice
10. Nevoia de a - ineficace la nivel - conversaţii minime - spitalizarea şi
comunica intelectual şi afectiv şi tendinţa la izolare despărţirea de
familie
11. Nevoia de a - - -
acţiona conform
propriilor
convingeri şi valori,
de a practica religia
12. Nevoia de a fi - dificultate de a-şi - devalorizare - eşec profesional
preocupat în asuma rosturile
vederea realizării sociale
13. Nevoia de a se - dezinteres în a - izolare - spitalizarea
recrea participa la activităţi - stresul
14. Nevoia de a - cunoştinţe - lipsa cunoştinţelor - lezarea integrităţii
învăţa cum să-ţi insuficiente despre afecţiune fizice şi psihice
păstrezi sănătatea

ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI IMPLEMENTAREA DATELOR

Ziua I

Nevoia Diagnostic de
Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
deficitară îngrijire

1. Nevoia de - alimentaţie - pacientul să - creez condiţii de microclimat - pacientul e

a se exagerată se alimenteze - liniştesc pacientul nemulţumit şi
alimenta datorită conform - porţionez cantitatea de alimente irascibil dar
consumului de vârstei - calculez cantitatea de calorii acceptă regimul
alcool necesară pacientului pe 24 de ore alimentar impus
- îi ofer 6 mese pe zi în porţii

40
 mici
- aşez alimentele pe tavă şi i le
ofer pacientului urmărindu-l dacă
înghite
- îi interzic consumul de alcool
- hidratez pacientul cu apă plată,
sucuri de fructe, supe
2. Nevoia de - dificultate de - scoaterea - asigurarea repausului fizic - pacientul se
a avea o a-şi coordona pacientului - aşezarea bolnavului în decubit mobilizează
bună mişcările dată din criza dorsal normal
postură de criza epileptică - introducerea între dinţi în partea - nu prezintă
epileptică - prevenirea laterală a unui obiect moale traumatisme
crizei - desfacerea gulerului pentru a nu - valorile F.V.:
epileptice fi împiedicată respiraţia R=17 p/min,
- întoarcerea capului într-o parte T=36,2oC,
pentru a favoriza respiraţia TA=120/70
- verificarea permeabilităţii căilor mmHg,
respiratorii P=63 p/min,
- imobilizarea pacientului pentru rezultatele
a evita lovirea şi autorănirea analizelor de
- măsurarea şi notarea F.V. laborator:
- pregătirea pacientului pentru uree=18 mg%,
investigații clinice şi paraclinice glicemie=99
- la indicaţia medicului mg%,
administrez: Carbamazepina Hb=12,26 g%,
200mg.1cpx3/zi, Haloperitol 50 VSH=31/42
pic.x2/zi. Vit. B1, B6 1fi/zi i.m. mm,
calcemie=8,6
mg%,
AST=22 U/L,
AST=32U/L,

41
 VDRL=negativ,
Sumar urină
=albumină,
glucoză, nitraţi
– absenţi;
rare leucocite
3. Nevoia de - dificultate de a - pacientul să - asigur condiţii de microclimat - pacientul
a dormi dormi dată de se poată - verific patul (să nu aibă resturi doarme datorită
agitaţia odihni şi alimentare, să nu prezinte cute) somnului indus
psihomotorie dormi - sfătui pacientul să-şi aleagă o medicamentos
conform poziţie comodă
vârstei - la indicaţia medicului
administrez pacientului: Napoton
1cpx2/zi, Rivotril 1cp/zi
4. Nevoia de - deficit de - pacientul să - identific factorii care au - pacientul are
a comunica comunicare la exprime declanşat anxietatea împreună cu capacitatea de
nivel intelectual diminuarea persoanele cheie control a
şi afectiv agresivităţii - evaluez nivelul de anxietate agresivităţii
- lipsă de - pacientul să - evaluez funcţia cognitivă sale
cunoaştere a exprime - facilitez exprimarea - s-a adaptat la
mijloacelor sentimente de sentimentelor şi modul în care noua situaţie
eficace de calm şi linişte percepe această atitudine
comunicare - comunicarea - sesizez percepţia irealistă a
cu alţii să se pacientului
facă de o - favorizez exprimarea
manieră sentimentelor şi a lucrurilor care-
pozitivă l preocupă
- pacientul este ajutat să-şi
cunoască punctele forte şi
valoarea sa
- pacientul este ajutat să-şi

42
 exprime preferinţele şi să ia
decizii
- planific intervenţii în aşa fel
încât să nu cuprindă elemente
anxiogene: frustrare, surprindere
- pacientul nu va fi contrazis
5. Nevoia de - vulnerabilitate - pacientul să - asigur condiţii de mediu - pacientul se
a evita faţă de pericole beneficieze de adecvate pentru a evita pericolele simte în
pericolele - lezare datorită un mediu de prin accidentare siguranţă şi este
crizei epileptice siguranţă fără - amplasez pacientul în salon în liniştit
accidente funcţie de starea sa, afecţiunea şi
receptivitatea sa
- informez şi stabilesc împreună
cu pacientul planul de recuperare
a stării de sănătate şi creştere a
rezistenţei organismului
- ajut şi suplinesc pacientul în
satisfacerea nevoilor
organismului
- determin pacientul să participe
la luarea deciziilor privind
îngrijirile
- administrez tratament
medicamentos prescris de medic

Zilele II-III

Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome şi

Obiective Evaluare
deficitară îngrijire delegate

1. Nevoia de - dificultate de - pacientul să - determin pacientul să-şi - pacientul

43
a se recrea a se recrea participe la exprime emoţiile şi prezintă stare
manifestată activităţi sentimentele de bine fizic şi
prin refuz, recreative şi să - câştig încrederea bolnavului psihic
izolare şi prezinte stare şi-l ajut să depăşească
neadaptarea la de bine fizic şi momentele dificile
rolul de bolnav psihic - învăţ pacientul tehnici de
relaxare, îl ajut să le execute şi
observ modul cum le realizează
- organizez activităţi recreative
cu pacientul dar care să nu îl
solicite prea mult
- facilitez consultul de
specialitate (psiholog, psihiatru)
2. Nevoia de - somnolenţă - combaterea - asigur condiţii de microclimat - în urma
a dormi datorită stării de (cameră aerisită, temperatura de îngrijirilor
reacţiilor somnolenţă a 20oC, luminat natural) acordate,
adverse a pacientului - execut cu pacientul exerciţii somnolenţa
medicaţiei de înviorare dispare
- sfătui pacientul să facă
plimbări în parcul din curtea
spitalului
3. Nevoia de - alimentaţie - pacientul să - explic cu calm pacientului - pacientul
a se deficitară prin fie alimentat necesitatea respectării regimului respectă
alimenta şi refuz de a corespunzător pentru evoluţia bolii regimul
hidrata respecta - întocmesc regimul alimentar alimentar
regimul împreună cu el ţinând cont de
alimentar ceea ce-i place
- fac bilanţul ingesta-excreta

Zilele IV-V

44
 Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome şi
Obiective Evaluare
deficitară îngrijire delegate

1. Nevoia de - dificultate în - combaterea - incit pacientul să-şi - pacientul începe

a se realiza a-şi asuma izolării exprime temerile şi emoţiile să-şi asume rolul
rolurile sociale pacientului - ajut pacientul în social iar starea
dată de satisfacerea celorlalte nevoi sa este ameliorată
neputinţă şi dependente
izolare - răspund cu calm la
întrebările pacientului
- încurajez pacientul
- planific ore de psihoterapie
pentru pacient
2. Nevoia de - insuficiente - pacientul să - explorez nivelul de - pacientul
a învăţa cunoştinţe acumuleze noi cunoştinţe al pacientului înţelege
cunoştinţe pe tot privind boala, modul de informaţiile
parcursul manifestare, măsurile primite, şi-a
spitalizării preventive şi curative, modul îmbogăţit
- pacientul să de participare la intervenţii şi cunoştinţele
dobândească procesul de recuperare despre boala sa
atitudini, - verific dacă a înţeles pe perioada
obiceiuri şi mesajul corect şi dacă şi-a spitalizării
deprinderi noi însuşit noile cunoştinţe
- să aibă un mod de viaţă
raţional
- sănătatea o fac prin
conversaţie, ocazie cu care şi
verific dacă înţelege ceea ce
îi explic

Medicaţia prescrisă de medic

45
 Modul de
Medicamentul Acţiune Efecte adverse
prezentare
Rivotril Comprimate 0,5 mg, Convulsii clonice şi Oboseală,
2 mg mioclonice somnolenţă, letargie
Haloperidol Sol. uz intern 2 Neuroleptic Insomnie, stare
mg/ml flacon de 10 Antipsihotic depresivă, sdr.
ml Sedativ Parkinsonian
Napoton Drajeuri 10 mg Tranchilizant Somnolenţă,
oboseală, cefalee,
apatie
Diazepam Comprimate Tranchilizant, Somnolenţă,
- 2 mg miorelaxant, oboseală, ameţeli,
- 10 mg anticonvulsivant uscăciunea gurii
Fiole
- 10 mg
Carbomazepină Comprimate 200 mg Antiepileptic, hipnotic Somnolenţă, greaţă,
vomă, tremurături
ale mâinilor, astenie
Vitamina B1 Comprimate Substitutiv în stările de
- 2 mg deficit de tiamină
- 10 mg -
Fiole
- 10 mg
Vitamina B6 Comprimate 250 mg Substitutiv în stările de
-
deficit de piridoxină
Se externează cu recomandările:
- continuarea tratamentului conform Rp. cu: Clorpromazină
Fenobarbital
Diazepam
- evitarea locurilor cu risc pentru viaţa bolnavului (sursă de foc, apă, locurile prea
aglomerate, înălţimile mari)

46
 Cazul 2. Plan de îngrijire

Culegerea datelor
Numele: B.
Prenumele: P.
Sex: masculin
Vârsta: 36 ani
Domiciliu: Urban
Starea civilă: căsătorit
Cultură: 8 clase
Nu prezintă proteze, alergii.
Elemente fizice: I=1,65 m; G=60 kg;
Relaţii familiale armonioase.
Locul de muncă: nu are
Antecedente personale: apendicectomie la 12 ani, neagă afecţiuni infecto-contagioase,
poliomielită la vârsta de 4 luni.
Antecedente heredo-colaterale: Bolnavul vine la internare cu bilet de trimitere de la
medicul de familie pentru o nouă decompensare caracterizată clinic prin: cefalee, insomnii,
tulburări de comportament, creşterea frecvenţei crizelor comiţiale. Nu prezintă diaree,
vărsături sau pierderi sangvinolente.
Examen psihiatric
La vârsta de 4 luni bolnavul a suferit de poliomielită. A fost spitalizat la spitalul de
copii. Chiar în timpul spitalizării a prezentat crize comiţiale. Frecvenţa actuală a crizelor
afirmată de mamă: “face 2 zile la rând crize multe apoi se mai opreşte; are momente când
vorbeşte şi momente când nu vorbeşte. Nu poate desfăşura activităţi uşoare zilnic. Prezintă
momente de irascibilitate când strică, sparge, sare la noi”.
Se constată un deficit psihic global la nivel de oligofrenie gradul I. Relativ orientat
global. Discernământ critic diminuat.

47
 APLICAREA PROCESULUI DE NURSING

Culegerea datelor privind satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale:

Nevoia Manifestări de
Problema Sursa de dificultate
fundamentală dependenţă
1. Nevoia de a - - -
respira şi a avea o
bună circulaţie
2. Nevoia de a se - dificultate de a se - alimentaţie şi - inapetentă
hidrata şi a se alimenta şi hidrata, hidratare inadecvată - afecţiunea psihică
alimenta dificultate de a urma prin deficit
dieta
3. Nevoia de a - - -
elimina
4. Nevoia de a se - hiperactivitate - necoordonarea - convulsii
mişca şi a avea o mişcărilor
bună postură
5. Nevoia de a se - insomnia - oboseală - criza epileptică
odihni şi a dormi predormiţială - consumul de alcool
6. Nevoia de a se - dificultate de a se - neputință de a se - tulburări de
îmbrăca şi a se îmbrăca şi dezbrăca îmbrăca și dezbrăca comportament
dezbrăca datorată întârzierii
mentale
7. Nevoia de a fi - dificultate în - crize convulsive - imposibilitatea unei
curat, îngrijit, de a autoîngrijire - întârziere mentală bune igiene corporale
proteja tegumentele
şi mucoasele
8. Nevoia de a - - -

48
 menţine
temperatura
corpului în limite
normale
9. Nevoia de a evita - vulnerabilitate faţă - probabilitate de - necoordonare a
pericolele de pericole atingere a integrităţii mişcărilor
fizice
10. Nevoia de a - ineficace la nivel - conversaţii minime - spitalizarea şi
comunica intelectual şi afectiv şi tendinţa la izolare despărţirea de familie
11. Nevoia de a - - -
acţiona conform
propriilor
convingeri şi valori,
de a practica religia
12. Nevoia de a fi - dificultate de a-şi - devalorizare - eşec profesional
preocupat în asuma rosturile
vederea realizării sociale
13. Nevoia de a se - dezinteres în a - izolare - spitalizarea
recrea participa la activităţi - stresul
14. Nevoia de a - cunoştinţe - lipsa cunoştinţelor - lezarea integrităţii
învăţa cum să-ţi insuficiente despre afecţiune fizice şi psihice
păstrezi sănătatea

ANALIZA, INTERPRETAREA ŞI IMPLEMENTAREA DATELOR

Zilele I-II

Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome şi

Obiective Evaluare
deficitară îngrijire delegate

1. Nevoia de - dificultate de a - pacientul să fie - monitorizez ingestia de - pacientul este

49
a se se alimenta alimentat şi alimente şi lichide, greutatea, hrănit şi hidratat
alimenta şi manifestată prin echilibrat pliul cutanat corespunzător
hidrata inapetenţă hidroelectrolitic - stimulez apetitul bolnavului
- pacientul să prin asigurarea alimentaţiei
aibă greutatea în în funcţie de preferințele lui
limite normale - ajut pacientul să se
hrănească sau în
imposibilitate, îl hrănesc cu
alimente uşor digerabile cu
un grad crescut de vitamine
şi minerale
- efectuez toaleta bucală a
pacientului după alimentare
şi îl așez într-o poziţie
comodă
- fac bilanţul ingesta-excreta
- explic pacientului pe
înţelesul său orice
investigaţie pe care o
întreprind
- pregătesc şi însoţesc
pacientul la investigaţiile
clinice şi paraclinice
- observ în permanenţă starea
pacientului şi raportez
medicului orice schimbare
apărută
2. Nevoia de - dificultate de - reducerea - asigur repausul fizic - pacientul se
a se mişca a-şi coordona crizelor ca - mişcări violente ale mobilizează
mişcările dată frecvenţă şi membrelor normal după
de criza intensitate - tegumente palide şi administrarea

50
 convulsivă cianotice medicaţiei
- aşez bolnavul în decubit - nu prezintă
dorsal traumatisme
- introduc între dinţi în - valorile F.V.:
partea laterală un obiect R=18 p/min,
moale T=36,7oC,
- desfac gulerul pentru a nu TA=125/70
fi împiedicată respiraţia mmHg,
- întorc capul într-o parte P=66 p/min,
pentru a favoriza respiraţia rezultatele
- verific permeabilitatea analizelor de
căilor respiratorii laborator:
- imobilizez pacientul pentru uree=18 mg%,
a evita lovirea şi autorănirea glicemie =99 mg
- măsor şi notez F.V. %,
- la indicaţia medicului Hb=12,26 g%,
administrez: Fenobarbital VSH=8/11 mm,
1cpx2/zi, calcemie=9,6 mg
Haloperidol 60 pic/zi, %,
Romparkin 3 cp/zi AST= 21 U/L,
AST=28 U/L,
VDRL= negativ,
Sumar urină
=albumină,
glucoză, nitraţi –
absenţi;
rare leucocite
3. Nevoia de - dificultate de - pacientul să fie - favorizez adaptarea - pacientul îşi
a se îmbrăca autoîngrijire, ajutat în pacientului la noul mediu satisface singur
şi dezbrăca manifestată prin satisfacerea asigurând un climat calm şi nevoia şi este
nepăsare nevoii deficitare de securitate liniştit

51
 - pacientul să nu - plasez pacientul într-un
prezinte salon luminos, liniştit, fără
disconfort factori perturbatori, prevăzut
- pacientul să cu pat confortabil şi lenjerie
aibă o stare de curată
bine fizic și - liniştesc pacientul
psihic comunicând permanent cu el
- încurajez pacientul să-şi
aleagă singur hainele
- aşez îmbrăcămintea
pacientului în ordinea
îmbrăcării şi îl ajut
- încurajez pacientul în
progresele făcute
- îi explic necesitatea unei
lenjerii curate şi comode
pentru confortul propriu
4. Nevoia de - deficit de - pacientul să se - previn infecţiile - pacientul a
a fi curat autoîngrijire preocupe, să se nosocomiale prin respectarea învăţat că
datorată îngrijească şi de măsurilor de asepsie şi îngrijirea sa îl
problemelor cu aspectul lui antisepsie face să se simtă
care se exterior - pacientul va fi educat să mai bine
confruntă - pacientul să consume legume şi fructe - pacientul are
manifestat aibă o stare de - stimulez pacientul să se tegumente intacte
printr-un aspect bine fizic și spele, să se îmbrace, să-şi și normal
exterior psihic aranjeze părul colorate
neîngrijit - ajut pacientul în efectuarea
toaletei şi se încurajează în
progresele făcute
- schimb lenjeria de corp şi
de pat de câte ori este nevoie

52
 - masez zonele predispuse
escarei
5. Nevoia de - alterarea - asigurarea unui - asigur repausul fizic şi - somn indus
a se odihni somnului somn psihic al pacientului medicamentos
şi a dormi datorită corespunzător - asigur condiţii de - pacientul
insomniei din punct de favorizare a somnului, doarme 7 ore pe
manifestată prin vedere calitativ semiobscuritate, linişte şi rog noapte
nelinişte, şi cantitativ şi ceilalţi membri ai echipei
irascibilitate de îngrijire să procedeze la
fel
- respect tăcerile şi plângerile
pacientului pentru a-i
permite să-şi controleze
emoţiile
- învăţ pacientul tehnici de
relaxare, modalități care
favorizează somnul prin
discuţii, demonstraţii
- ca intervenţie delegată se
administrează un sedativ
Clordelazin 3 cp/zi

Zilele III-IV

Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome şi

Obiective Evaluare
deficitară îngrijire delegate

1. Nevoia de - dificultate de - combaterea - asigur condiţii de - pacientul nu

a comunica comunicare la mutismului şi microclimat comunică şi se

53
 nivel afectiv, încurajarea - creez un climat de izolează
manifestată prin pacientului în a înţelegere empatică
mutism comunica - port conversaţii cu ceilalţi
pacienţi din salon pentru a-i
stârni interesul
- facilitez ore de
psihoterapie
2. Nevoia de - vulnerabilitate - prevenirea - respect regulile de asepsie - sub tratament
a evita faţă de pericole, crizelor - favorizez adaptarea antiepileptic
pericolele manifestată prin comiţiale persoanelor la noul mediu criza dispare şi
risc de autolezare - furnizez informaţiile de pacientul este
care are nevoie mai calm
- ajut pacientul să-şi
recunoască anxietatea
- învăţ tehnici de relaxare
- asigur siguranţa şi însoţirea
pacientului
- menţin permanent legătura
cu aparţinătorii pacientului
şi îi informez despre starea
sa
3. Nevoia de - dificultate de a - pacientul să fie - ascult activ pacientul - pacientul
a se realiza se implica într-un conştient de pentru a-i permite să-şi efectuează
rol social propria sa exprime sentimentele anumite
valoare şi privind dificultatea de a se activităţi (îşi
competenţă realiza împătureşte
- ajut pacientul să identifice hainele, face
motivele comportamentului curat în
său, apreciez posibilităţile noptieră)
fizice şi intelectuale
- sesizez orice formă de

54
 interes pentru o anumită
activitate şi-l antrenez în
desfăşurarea ei
- îndrum spre acele activităţi
care sunt atractive pentru
pacient şi totodată utile
- observ şi notez orice
schimbare în
comportamentul pacientului
(depresie, satisfacţie)
- psihoterapie

Ziua a V-a

Nevoia Diagnostic de Intervenţii autonome şi

Obiective Evaluare
deficitară îngrijire delegate

1. Nevoia de - incapacitatea - stimularea - creez condiţii de - starea

a se recrea de a desfăşura pacientului, microclimat pacientului s-a
activităţi convingerea să - fac împreună cu pacientul ameliorat
recreative participe la plimbări
activităţi - port conversaţii care îi fac
recreative plăcere şi îl recreează
- limitez atenţia acordată
gândurilor triste (readuc
persoana la timpul prezent)
2. Nevoia de - dificultate de - combaterea - explorez nivelul pacientului - pacientul este
a învăţa a învăţa bolii psihice de a acumula noi cunoștințe receptiv pe
- greutate în - integrez educaţia în cadrul moment
achiziţionarea îngrijirilor (de ex. toaleta pe
de noi regiuni, baie, spălatul pe

55
 comportări mâini, pieptănatul, etc.)

Medicaţia prescrisă de medic

Modul de
Medicamentul Acţiune Efecte adverse
prezentare
Fenobarbital Comprimate Anticonvulsivant, Oboseală,
- 15 mg antiepileptic, hipnotic somnolenţă, agitaţie,
- 100 mg de lungă durată confuzie, erupţii
cutanate alergice
Haloperidol Sol. uz intern 2 Neuroleptic Insomnie, stare
mg/ml, flacon de 10 Antipsihotic depresivă, sdr.
ml Sedativ Parkinsonian,
Fiole de 5 mg/ml tulburări
extrapiramidale
Romparkin Comprimate 2 mg Antiparkinsonian Uscăciunea gurii,
tulburări de vedere,
constipaţie, greaţă,
vomă, greutăţi de
micţiune
Clordelazin Drajeuri 25 mg Neuroleptic, Sedare, somnolenţă,
antipsihotic, sedativ tulburări de vedere,
uscăciunea gurii

Se externează în prezenţa familiei, cu următoarele recomandări:

- Tratament cu: Carbomazepină 2 cp/zi
Fenobarbital 20 cp/zi

56
 Diazepam 2 cp/zi
- supraveghere din partea familiei
- va evită locuinţe cu risc pentru vârsta bolnavului, va evita sursele de foc, apa
- să fie dus la control la cabinetul de psihiatrie

CAPITOLUL IV
Concluzii

57
 Pacientul de epilepsie e un bolnav cu risc, de aceea el va fi îngrijit şi observat nu
numai în timpul crizelor, cât şi în afara acestora.
Asistenta medicală va urmări ca pacientul să păstreze regimul igieno-dietetic impus pe
tot cursul spitalizării. Fără consum de cafea, alcool, sare, lichide în exces, deoarece consumul
acestora poate precipita apariţia crizelor. Asistenta medicală va comunica zilnic la vizita
medicului, eventualele modificări survenite în evoluţia şi prognosticul bolii. Urmăreşte
evoluţia bolii sub tratamentul anticonvulsivant şi sedativ. Asistenta medicală discută
permanent cu pacientul, pentru a nu-i confirma sentimentele de respingere, dă relaţii despre
tratament, modul de administrare, îl ajută în găsirea unor activităţi prin care să se simtă
valoros, îl ajută şi îl sprijină în comunicarea cu familia. Răspunde la întrebările familiei,
stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l respingă, să-l accepte aşa cum este, să-i
dea acestuia sentimentul de securitate şi de apreciere.
La externare, bolnavului i se explică necesitatea de a urma tratamentul anticonvulsivant
permanent şi să meargă la control periodic. El va cunoaşte împrejurările periculoase ce trebuie
evitate la locul de muncă, cât şi în viaţa particulară, cum ar fi primejdia focului, a apelor
libere, a înălţimii, conducerii autovehiculelor. Se va insista asupra pericolului de a consuma
băuturi alcoolice, cafea şi asupra importanţei evitării stresurilor şi suprasolicitărilor.
Datoria asistentei medicale este să-l convingă pe pacient că poate să ducă o viaţă
normală sau cel puţin apropiată de normal.
Nu trebuie să uităm că 30% din oameni au un acces de epilepsie o dată în viaţă.
Maladia nu stă în calea unei vieţi normale, spun experţii. Mai mult decât atât, unii dintre
bolnavii de epilepsie au intrat în istorie prin geniul lor.
Printre aceştia se numără Iulius Cezar, Alexandru cel Bun, Ion Creangă, Feodor
Dostoievski, Vincent van Gogh, Petru cel Mare, Charles Dickens.

58
 Bibliografie

1. Beldean Luminiţa, Gal Gherghinica, Seuchea Monica, Procesul de nursing – aspecte

teoretice şi practice, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 1999;
2. Beldean Luminiţa, Coldea Liliana, Helju Alina, Aspecte nursing în afecţiuni ale aparatului
digestiv şi renal, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2000;
3. Beverly Witter du Gas, Introduction aux soins infirmiers – Les Editions HRW Ltée,
Montréal, 1980;
4. Clocotici Lucreţia, Profesia de asistentă medicală, Editura Info-Team, 1995;
5. Coldea Liliana, Beldean Luminiţa, Aspecte nursing în afecţiuni ale aparatului locomotor,
Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2001;
6. Dan Prelipceanu, Psihiatrie clinică, Editura Medicală, 2013;
7. Dan Prelipceanu, Radu Mihăilescu, Lidia Nica - Udangiu, Ghid de urgenţe în psihiatrie,
Editura Scripta, 2003;
8. Mircea Miclea, Psihologie cognitivă, Editura Polirom, 1999;
9. Paul Popescu Neveanu, Tratat de psihologie generală, Editura Trei, 2013;
10. Revista A.A.M.R. nr. 1/03.1998 Nursing;
11. Salvage Jane, Nursingul în acţiune, prin Biroul Reg. O.M.S, 1993;
12. Thompson M. June, Clinical Nursing, Mosby Company, 1986;
13. Titircă Lucreţia – Ghid de nursing, Editura „Viaţa Românească”, Bucureşti, 1996;
14. Titircă Lucreţia – Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura
„Viaţa Românească”, Bucureşti, 1996;
15. https://www.google.ro/search?q=sistemul+nervos+poze&newwindow=1&tbm;
16. https://www.google.ro/search?newwindow=1&biw=1266&bih=838&q=epilepsia+simpto-
me

59