CUPRINS

MOTIVAȚIE........................................................................................................................3
ARGUMENT........................................................................................................................3
CAPITOLUL I - ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS
CENTRAL............................................................................................................................5
CAPITOLUL II – NOȚIUNI GENERALE DESPRE BOALĂ.....................................11
2.1 Definiţie.....................................................................................................................11
2.2 Etiologie.....................................................................................................................12
2.3 Patogenie...................................................................................................................17
2.4 Factori de risc...........................................................................................................18
2.5. Semne şi simptome..................................................................................................19
2.6. Evoluţie.....................................................................................................................20
2.7. Complicaţii...............................................................................................................21
2.8. Prognostic.................................................................................................................21
2.9. Metode de investigare.............................................................................................21
2.10. Diagnostic pozitiv şi diferenţial............................................................................24
2.11. Tratament..............................................................................................................24
CAPOTOLUL III - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PREGATIREA
BOLNAVULUI PENTRU EXPLORĂRILE CLINICE ȘI PARACLINICE...............28
CAPITOLUL IV - ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE...........................................38
BOLNAVULUI CU DEMENȚĂ......................................................................................38
4.1 Internarea şi primirea bolnavului în spital............................................................38
4.2 Supravegherea bolnavului în salon şi monitorizarea funcţiilor vitale (cu
descriere).........................................................................................................................39
4.2.1. Măsurarea şi observarea respiraţiei...............................................................39
4.2.2. Măsurarea tensiunii arteriale..........................................................................40
4.2.3. Măsurarea temperaturii..................................................................................41
4.2.4. Măsurarea diurezei..........................................................................................43
4.3. Asigurarea condiţiilor de microclimat..................................................................44
4.4. Asigurarea condiţiilor igienice...............................................................................45
4.5. Alimentaţia...............................................................................................................46
4.6. Recoltarea probelor de laborator..........................................................................46
4.7. Îngrijiri terapeutice – administrare tratament....................................................47

1
 4.7.1. Administrarea oxigenului................................................................................47
4.7.2. Tehnica administrării medicamentelor pe cale orală...................................49
4.7.3. Tehnica administrării medicamentelor intramuscular................................51
4.7.4. Sondajul vezical................................................................................................54
4.8. Externarea...............................................................................................................57
CAPITOLUL V - STUDIU DE CAZ - PLANURI DE INGRIJIRE.............................59
CAZ I...................................................................................................................................59
CAZ II.................................................................................................................................65
CAZ III................................................................................................................................70
CAPITOLUL VI - EDUCATIE SANITARĂ..................................................................75
CAPITOLUL VII – CONLUZII.......................................................................................77
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................78
ANEXE................................................................................................................................81

2
 MOTTO:
„Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască,
deşi aproape toţi se nasc cu ea”
Hipocrate
MOTIVAȚIE
Sistemul nervos face legătura dintre organism şi mediul înconjurător; controlează
şi reglează activitatea tuturor ţesuturilor şi organelor. Sistemul nervos ne controlează
activitatea de la o mişcare la alta, totul fără excepţie; este cea mai complexă şi cea mai
importantă reţea de control şi distribuţie a informaţiilor. Fără sistemul nervos nu există auz
şi vedere. Nu este durere şi bucurie, dar nu sunt nici mişcări coordonate; ar fi de
neînchipuit reglarea unor funcţii fiziologice ca digestia sau respiraţia fără să mai vorbim
despre importanţa memoriei şi a luării de decizii, despre sentimente, afectivitate, gândire şi
vorbire.
Demenţa este o boală foarte importantă şi serioasă, iar cunoaşterea noţiunilor de
bază legate de patologia acesteia este esenţială atât pentru pacient cat şi pentru familia
acestuia.
Rolul asistentului medical constă în acordarea sprijinului persoanei bolnave prin
sprijinirea acestei şi prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi
avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
Prin realizarea acestei lucrări de diplomă ca viitor asistent medical, sper să fiu
pregătit şi să recunosc simptomele pentru a putea interveni la timp.
Aceasta m-a determinat să aleg tema prezentei lucrări.

ARGUMENT
Evaluarea tulburărilor depresive în cazul bolilor de demenţă, în special în
demenţa vasculară, este foarte importantă mai ales pentru că boala este alarmant de
periculoasă având (se asociază şi cu alte boli, de exemplu cu atacul vascular cerebral) în
vedere faptul că comorbiditatea are un impact negativ atât asupra severităţii depresiei, cât
şi asupra evoluţiei bolilor organice.
Boala demenţa îi provoacă bolnavului diferite suferinţe, de la suferinţă fizică, la
disconfort, la lipsa odihnei pană la imposibilitatea de a se hrăni, de a-şi face toaleta şi de a-
şi ajuta semenii.
În cadrul lucrării de faţă am încercat să prezint aspecte legate de demenţă. Am
ales această patologie - demenţa vasculară deoarece aceasta este una din urgenţele

3
medicale, etiologia sa este completă, iar terapia trebuie aplicată imediat ce diagnosticul
este stabilit pentru că această boală poate duce la agravare şi ulterior deces prin bolile
asociate sau complicaţii.
Scopul acestei lucrări este acela de a arăta importanţa acestei boli şi de a sublinia
importanţa îngrijirii ce trebuie acordate pacientului, indiferent de tipul de demenţă de care
acesta suferă. Mai mult, demenţa este o boală ce afectează psihicul, iar durerea provocată îl
face pe acesta să se gândească doar la durerea sa, acesta negândindu-se la altceva.
Lucrarea este formată din şapte capitole. În cadrul primului capitol intitulat
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL, am prezentat
sistemul nervos, structura acestuia şi rolul acestuia.
Capitolul al doilea - NOȚIUNI GENERALE DESPRE BOALĂ reprezintă o
analiză a bolii demenţă din mai multe unghiuri. Astfel, am început capitolul prin
prezentarea noţiunii de demenţă, am continuat cu etiologia, patogenia, şi factori de risc ai
acesteia. De asemenea am prezentat metodele de investigare şi tratamentul în caz de
demenţă.
În cadrul capitolului al treilea - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN
PREGATIREA BOLNAVULUI PENTRU EXPLORĂRILE CLINICE ȘI
PARACLINICE, am arătat cat de important este rolul asistentei medicale în pregătirea
bolnavului de demenţă.
Capitolul al patrulea - ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE BOLNAVULUI CU
DEMENȚĂ, este un capitol important, deoarece internarea şi primirea bolnavului în spital,
precum şi supravegherea bolnavului în salon şi monitorizarea funcţiilor vitale, dar şi
asigurarea condiţiilor de microclimat sunt elemente foarte importante în asigurarea unei
stări de confort şi de siguranţă pacientului.
În capitolul cinci STUDIU DE CAZ - PLANURI DE INGRIJIRE, am prezentat
prin analiza a trei persoane (trei studii de caz) care este planul de îngrijire în funcţie de
persoană, vârstă, dar şi în funcţie de boală şi evoluţia ei.
În capitolul şase - EDUCATIE SANITARĂ, am prezentat noţiuni despre educaţia
sanitară şi importanţa acesteia atât pentru bolnav cat şi pentru medici şi asistente.
Lucrarea se încheie prin conturarea concluziilor desprinse.

4
CAPITOLUL I - ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Organismul uman funcţionează prin intermediul organelor sale care sunt

controlate şi coordonate de către sistemul nervos.
Sistemul nervos este format din ţesutul nervos care recepţionează, transmite şi
prelucrează toate excitaţiile şi informaţiile pe care le adună atât din mediul intern cat şi din
mediul extern. Acesta are capacitatea de a adapta organismul la mediul extern şi de a-i
orienta funcţiile interne.
Având în vedere permanentele schimbări, modificări ale mediului ambiant şi a
relaţiei acestuia cu organismul, sistemul nervos central s-a perfecţionat pentru a face faţă
necesităţilor impuse de evoluţia naturală. Prin perfecţionare înţelegem construirea de
circuite neuronale noi, de structuri care să ofere cele mai clare şi potrivite răspunsuri.
Din punct de vedere structural, putem structura sistemul nervos central astfel1:
- sistem nervos central (SNC), este format din creier şi măduva spinării
- sistemul nervos periferic, include componenţa somatică (nervii spinali şi
cranieni) şi componenta vegetativă (SNV - simpatic şi parasimpatic).

Figura nr. 1 Sistemul nervos

Sursa: Dăncescu Mihail, Neuropsihologia, Braşov, 2010,

http://www.bueckergmbh.de/Luci/Files/Cursuri/Neuropsihologia.pdf, p.4
Deşi cele două sisteme par separate, acestea funcţionează împreună, intercorelat şi
acţionează unul asupra celuilalt.

1
http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-kineto/pdf/studenti/cursuri
%20master/note_curs_nervos.pdf, p.1, accesat în aprilie 2014

5
 Din punct de vedere funcţional, „sistemul nervos este format din: sistemul nervos
somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic are în vedere
analiza pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul
organelor de simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismul exercită funcţiile de
legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele,
musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului.
Acest sistem contribuie la reglementarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe. În
cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim: partea simpatică, pars sympathica, şi partea
parasimpatică, pars parasympathica. La fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile
centrale şi periferice”2.
Sistemul nervos este format din două feluri de celule: neuronul şi glia (nevroglia).
Acestor celule le revin 75% din masa totală a ţesutului nervos (35% celule neuronale şi
40% celule nevroglice); acestora li se adaugă lichidul extracelular (15%) şi vasele sanguine
(10%). Toate celulele corpului uman sunt formate din: membrană celulară, citoplasma cu
organite celulare şi nucleul, cu materialul genetic.
Neuronul este unitatea anatomico-funcţională a sistemului nervos, formată din
corp celular şi prelungirile sale, care sunt:
- axonul - prelungire unică şi lungă prin care influxul nervos pleacă de la celulă
- dendrite - prelungiri scurte prin care influxul vine la celulă.
Neuronii sunt în număr foarte mare de aproximativ 15 miliarde, din care 14
miliarde se afla la nivelul cortexului cerebral.
Neuronii nu sunt interconectaţi fizic între ei, deoarece în acest caz potenţialul de
acţiune s-ar propaga de la un neuron la altul la întâmplare, de-a lungul căilor nervoase.
Astfel, legăturile dintre neuroni şi dintre elementele receptoare şi executive, se realizează
prin intermediul unor formaţiuni şi mecanisme complexe pe care Foster şi Scherringhton
(1897) le-au denumit sinapse.
Sinapsa este „formată dintr-o membrană presinaptică, spaţiul sinaptic şi
membrana postsinaptică. În spaţiul presinaptic sunt acumulate vezicule cu
neurotransmiţători chimici, specifici fiecărei grupe funcţionale de neuroni”3.

2
Ștefaneţ Mihail, Anatomia omului. Vol. 2, 2009,
http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009/4.Sistemul_nervos_central.pdf,
accesat în aprilie 2014, p.333
3
Dăncescu Mihail, Neuropsihologia, Brașov, 2010, http://www.bueckergmbh.de/Luci/Files/Cursuri/
Neuropsihologia.pdf, p.10

6
 Circulaţia influxului nervos la nivelul sinapsei se face într-o singură direcţie, de la
chidrax la corpul celular. Energia care circulă de-a lungul fibrei nervoase se numeşte
impuls nervos.
Sistemul Nervos Central este „alcătuit din encefal care este format din două
emisfere centrale, alături de formaţiunile de la baza craniului, trunchiul cerebral, cerebel şi
măduva spinării”4.
Encefalul este format din substanţa cenuşie şi substanţa albă. Substanţa cenuşie
este reprezentată de numeroase celule, de diferite forme şi dimensiuni, alcătuind la
suprafaţă, scoarţa cerebrală, iar în profunzime nucleii cenuşii centrali. În scoarţa cerebrală
se găsesc peste 14 miliarde de celule. Substanţa albă este formată din fibre nervoase care
realizează legătura între diferite zone corticale fibra de asociaţie, legătura între cele două
emisfere fibre comisurale-corpul calos şi legătura între diferite etaje ale sistemului nervos
central fibre de protecţie.
Figura nr. 2 - Encefalul

Scoarţa cerebrală prin activitatea de coordonare a funcţionării sistemului nervos

are capacitatea de a controla întreaga activitate a organismului. Aceasta are în primul rând
funcţie de reprezentare şi selecţionare, de elaborare a ideilor - gândirea raţionamentul,
denumită de Pavlov activitate nervoasă superioară.

4
http://www.brainaging.ro/PDFs/11%20februarie%202011/CNS%20forum%20text_RO.pdf, Atlas
cerebral, p. 1

7
 Formaţiunile de la baza craniului sunt diencefalul şi corpii striaţi. Diencefalul sau
creierul intermediar este un segment al encefalului interpus între mezencefal şi trunchiul
cerebral şi sub emisferele cerebrale.
Figura 3. Emisfere
cerebrale, cerebelul şi
diencefalul
1. Emisferă cerebrală
2. Epifiză
3. Talamus
4. Hipotalamus
5. Hipofiză
6. Mezencefal
7. Puntea lui Varolio
8. Bulbul rahidian
9. Măduva spinării
10.Cerebel

Sursa: http://www.medicinasportiva.ro/dr.drosescu/curs/Anatomie%20IFR.pdf

Diencefalul este „alcătuit din mai multe mase de substanţă nervoasă şi anume:
talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus şi hipotalamus. Comunică cu ventriculul al
IV-lea prin apeductul Sylvius şi cu ventriculii laterali, situaţi în emisferele cerebrale, prin
găurile interventriculare sau orificiile Monro”5.
Trunchiul cerebral este prima porţiune cuprinsă în cutia craniană, în prelungirea
măduvei spinării. Are un rol foarte important deoarece se află la răspântia dintre
emisferele cerebrale şi cerebel. Acesta face legătura cu măduva spinării.
„Cerebelul (cerebellum) este o parte componentă a creierului, ataşata pe faţa
dorsală a trunchiului cerebral. Cerebelul este implicat în reglarea tonusului şi contracţiilor
fine ale musculaturii scheletice, în menţinerea echilibrului şi statusului organismului.
Cerebelul este alcătuit dintr-un lob median – vermisul (vermis) - ce reprezintă, împreună
cu lobul flocculus (flocculus), paleocerebelul, şi doi lobi laterali sau emisferele
cerebeloase, ce reprezintă neocerebelul”6.
5
Droescu P., Poeană M., Anatomia, Facultatea de Educaţie fizică și sport, Universitatea Al. I. Cuza, Iași,
http://www.medicinasportiva.ro/dr.drosescu/curs/Anatomie%20IFR.pdf, p. 69, accesat în aprilie 2014
6
http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/Sistemul-nervos-Maduva-spinari74.php

8
 Măduva spinării - ultima porţiune a sistemului nervos, se prezintă „sub forma unui
cilindru de substanţă nervoasă care începe de la bulb şi se termină la nivelul vertebrei L2.
Aceasta este înconjurată de trei membrane conjunctive, numite meninge spinale. De la
exterior către interior distingem: dura mater sau pahimeningele, pachymeninx, arahnoida şi
pia mater. Arahnoida şi pia mater formează leptomeningele, leptomeninx” 7.
Figura nr. 4 – Regiunile creierului uman

Sistemul motor cuprinde trei elemente:

- Sistemul neuronal central şi Sistemul neuronal extrapiramidal sunt două căi
motorii care merg de la encefal al măduva spinării
- Sistemul neuronal periferic – este porţiunea terminală a căii motorii
La periferie există o serie de receptori pentru fiecare tip de sensibilitate prin
intermediul cărora este informat sistemul nervos. Astfel, distingem două modalităţi prin
care se realizează sensibilitatea:
- elementară: sensibilitate superficilă sau cutanată pentru pipăit, sensibilitate
profundă sau proprioceptivă (din muşchi, tendoane, oase, articulaţii), sensibilitatea
viscerală interoceptiv

7
Ștefaneţ Mihail, Anatomia omului. Vol. 2, 2009,
http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009/4.Sistemul_nervos_central.pdf,
accesat în aprilie 2014, p.368

9
 - sistemică, reprezentată de senzaţii complete rezultate din diferenţierea şi
combinarea senzaţiilor elementare.
„Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau
reflexul. Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone
receptoare. Un arc reflex reprezintă un lanţ neuronal interpus între receptor şi efector, care
trece printr-un centru nervos8”.
Există mai multe feluri de reflexe, şi anume:
- reflexele osteotendinoase care sunt reflexe spinale constituite din doi neuroni
- reflexele superficiale cutanate şi mucoase sunt formate din înlănţuirea mai
multor neuroni.
- reflexele de postură au un arc reflex alcătuit din doi neuroni, dar sunt reglate în
special de sistemul extrapiramidal, care exercită asupra lor o influenţă moderatoare.
Pe lângă aceste reflexe, pot exista şi alte reflexe patologice, care apar numai în
leziunile neuronului motor central.

8
Ștefaneţ Mihail, Anatomia omului. Vol. 2, 2009,
http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009/4.Sistemul_nervos_central.pdf,
accesat în aprilie 2014, p.337

10
 CAPITOLUL II – NOȚIUNI GENERALE DESPRE BOALĂ

Sistemul nervos central suferă o serie de tulburări cognitive. Una dintre acestea
este demenţa – care în zilele noastre, ocupă o poziţie din ce în ce mai importantă în
societatea actuală.

2.1 Definiţie
Prin demenţă se înţelege pierderea funcţiilor creierului, o pierdere care de obicei
are un caracter progresiv şi ireversibil. Are loc practic lezarea şi moartea neuronilor, care
de altfel este normală, însă în cazul acestei boli procesul este unul rapid şi cu caracter
patologic. Creierul nu mai are o funcţionare normală.
Demenţa este o „tulburare caracterizată prin deficite cognitive multiple, afectând
memoria, inteligenţa, limbajul, rezolvarea problemelor, învăţarea, orientarea, percepţia,
atenţia, judecata, concentrarea şi abilităţile sociale”9.
Această tulburare este atât de puternică încât constituie o modificare foarte
importantă faţă de starea iniţială şi afectează foarte mult funcţionarea socială a individului
respectiv.
Demenţa este considerată a fi „un sindrom cu alterarea achiziţiilor intelectuale
caracterizat de deficite persistente în cel puţin 3 dintre următoarele arii ale activităţii
mentale: memoria, limbajul, emoţional, vizuospaţial, cogniţie”10.
Însă trebuie subliniat faptul că demenţa nu trebuie confundată cu retardul mental
sau cu delirul şi sindromul confuzional acut.
Demenţa reprezintă de regulă boala persoanelor în vârstă, studiile arată că un
procent de 5 % este reprezentat de persoanele cu vârstă între 65-80 de ani, iar un procent
mai mare de 20-25% este a celor de peste 80 de ani. În timp ce demenţa Alzheimer este
mai frecventă la femei, demenţa vasculară este mai frecventă la bărbaţi11.
Una dintre cele mai importante dar şi cea mai frecventă formă de demenţă este
boala Alzheimer, cca 60% (Cummings, 1992), însă au apărut o serie de noi entităţi
nosologice, şi anume: demenţa fronto-temporală, demenţa cu corpusculi Lewy, în timp ce

9
Boișteanu P., Direcţii de cercetare în Boala Alzheimer. Buletin de Psihiatrie Integrativă, an XI, vol. X, nr.1
(24), 2005
10
http://medicina.san.ro/cursuri/Carte_Practic.pdf, p. 29, accesat în aprilie 2014
11
Lobo A, Lanner LJ, Fratigtiom L. Prevalence of dementia and major subtypes în Europe a collaborative
study of population based cohorts - neurologic disease în the elderly research group, Neurology 2000; 54: S4-
S9

11
altele, cum ar fi demenţa subcorticală sau demenţa vasculară, încep să-şi piardă din
relevanţă12.
Persoanele bolnave de demenţă au probleme cu memoria de scurtă durată, astfel
pacientul uită ceea ce a făcut acum câteva minute sau chiar ceea ce tocmai a spus. De
asemenea, aceştia comportă dificultăţi de vorbire, de orientare în spaţiu sau de orientare în
timp, iar unii dintre ei au nevoie chiar de o îngrijire constantă în activităţile lor zilnice.

2.2 Etiologie
Din punct de vedere al etiologiei, demenţele reprezintă un grup heterogen de
afecţiuni neurologice sau sistemice cu afectare a sistemului nervos central, însă trebuie
precizat că formele de departe cele mai întâlnite sunt13:
- demenţa de tip Alzheimer,
- demenţa vasculară,
- demenţa din a-sinucleinopatii (demenţele cu corpi Lewy şi demenţa asociată
bolii Parkinson)
- formele mixte (de exemplu boala Alzheimer asociată cu boală cerebro-vasculară
sau boală Alzheimer asociată cu demenţă cu corpi Lewy).
- celelalte forme de demenţă (alte boli neurodegenerative care asociază demenţă,
boli inflamatorii/infecţioase, boli metabolice, boli neoplazice)
Foarte importante în tratarea demenţei sunt atât respectarea protocolului de
diagnostic cat şi identificarea etiologiei, deoarece numai în urma corectei diagnosticări se
pot prescrie tratamentele adecvate.
În tabelul de mai jos, am încercat să identific care sunt cele mai importante
afecţiuni şi cum se manifestă ele.
Tabelul nr. 1 - Tipuri de demenţă (clasificare etiologică şi evolutivă)
Demenţe permanente Demenţe permanente Demenţe parţial sau complet
şi progresive de obicei neprogresive reversibile
Boala Alzheimer Demenţa post-traumatică Demenţele toxice şi medicamentoase
(alcoolul, monoxid de carbon,
plumb, mercur, mangan, pesticide,
trihexifenidil, barbiturice,
antidepresive triciclice, litiu, digitala,
12
Cummings JL, Cole G. (2002/287/18), Alzheimer Disease, JAMA , 2335-2338
13
Ghid de diagnostic şi tratament în demenţe, Ministerul Sănătăţi, 2013, http://www.emedic.ro/Ghiduri-
de-practica-medicala/Ghid-de-diagnostic-si-tratament-in-demente.htm, accesat în aprilie 2014

12
 , cocaina, etc.)
Demenţa vasculară Demenţa post-anoxică Demenţele cauzate de infecţii
(multiinfarct, infarct (meningite, encefalite, tuberculoză,
strategic, boala parazitoze, neuroborelioza)
Binswanger,
CADASIL, etc.)
Demenţa asociată bolii   Hidrocefalia internă normotensivă
Parkinson
Demenţa cu corpi   Hematomul subdural
Lewy
Forme mixte*   Tumorile cerebrale
Boala Huntington   Boala Wilson
Demenţa fronto-   Afecţiunile metabolice (insuficienţă
temporală renală cronică, demenţa de dializă,
insuficienţă hepatică, hipoglicemia
cronică)
Boala Hallervorden-   Afecţiunile endocrine (hipotiroidia,
Spatz sindromul Cushing)
Paralizia supranucleară   Afecţiunile autoimune (LES cu
progresivă vasculită asociată)
Scleroza multiplă   Afecţiuni carenţiale (sindromul
Wernicke-Korsakov, pelagra, carenţa
de viatmină B12 şi folat)
Complexul SIDA-   Sindroame paraneoplazice
demenţă (encefalita limbică)
Neurosifilisul (Paralizia    
generalizată
progresivă)
Boala Creutzfeldt -    
Jakob
Sursa: http://www.emedic.ro/Ghiduri-de-practica-medicala/Ghid-de-
diagnostic-si-tratament-in-demente.htm
Figura nr. 5 – Tipuri de demenţă

13
 Sursa: http://www.romedic.ro
Astfel, după cum putem observa şi în tabelul şi graficul de mai sus, demenţa se
poate clasifica în mai multe categorii, însă demenţa vasculară se împarte în patru tipuri:
1. Demenţa multiinfart
2. Boala Binswanger
3. HC
4. Sindromul CADASIL
Voi încerca să le prezint pe scurt pe rând, pentru a putea înţelege mai bine
care sunt motivele apariţiei lor, dar şi a posibilităţii remedierii tulburărilor apărute.
1. Demenţa multiinfart
Termenul de demenţă multiinfarct a fost folosit pentru prima dată de către
Hachinski, în anul 1974, şi a fost utilizat pentru a desemna demenţa cauzată de
infarctele mari, provocate în special de tromboembolismul apărut ca urmare a
leziunilor aterosclerotice din vasele mari. Ocluzarea marilor vase poate apărea în
infarctele mari, care implică substanţa
albă şi cortexul cerebral14.
Figura nr. 6 – Demenţa
multiinfart

14
Hackinski VC, Illiff L., Zilka E., Cerebral blood flow în Dementia. Arch. of Neurology, 2004, p.634

14
 Sursa: http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de
%20Medicina/Neurologie%20-%20Prof.%20Dr.%20C.D.%20Popescu/demente
%20dg.pdf

În zona care a făcut infarct se instalează o zonă de penumbră, care de cele

mai multe ori nu poate fi observată prin analiza cu ajutorul tomografului. În cadrul
acestei zone, ţesuturile afectate scad dintre centru spre periferie.
Rolul substanţei albe în etiologia disfuncţiilor cognitive nu este foarte clar
stabilit.
Numeroase studii arată asocierea dintre severitatea modificărilor substanţei
albe subcorticale şi periventriculare, şi funcţiile cognitive, în special testele de
determinare a vitezei psihomotorii. Studiile recente longitudinale arată că pacienţii
care au modificări ale substanţei albe, vizualizate pe RMN, au şi un risc mai mare
pentru demenţă15.
La începutul acestei boli apar mai întâi tulburări de memorie, mai apoi
memoria imediată şi cea pe termen mediu sunt afectate, pe când memoria pe termen
foarte lung, este relativ conservata.
2. Boala Binswanger
Boala Binswanger a fost pentru prima dată descrisă de către Alois Alzheimer
şi este considerată a fi o boală rară ce afectează substanţa albă subcorticală. Aceasta
se caracterizează prin infarcte lacunare, de 5-10 mm diametru, poziţionate mai ales în
substanţa albă frontală.

15
Gautier S.. Long-term benefits of cholinergic enhancement în Alzheimer”s disease. Neurosciense în action,
Hamburg, 2002, pg. 72-73

15
 Boala lui Binswanger se manifestă clinic prin disfuncţii ale formaţiunilor
frontale subcorticale, mişcări de tip parkinsonian, incontinenţă urinară şi paralizie de
tip pseudobulbar16.
Figura nr. 7 - Boala Binswanger

Sursa: http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de
%20Medicina/Neurologie%20-%20Prof.%20Dr.%20C.D.%20Popescu/demente
%20dg.pdf

Nu toate aceste disfuncţii apar la toţi pacienţii, ele apar separat, diferit sau
împreună, în funcţie de situaţie. Astfel, de regulă, pacientul merge la medic acuzând
pierderi de memorie, modificări ale dispoziţiei, dificultăţi cognitive şi /sau modificări
funcţionale. În alte cazuri, sunt pacienţi care merg la medic pentru alte cauze, iar
prezenţa demenţei apare în analizele efectuate.

16
Miller T.W., Messer. A., Intrabody applications în neurological disorders: progress and future prospects,
Arch, Neurol, 2005, p.394-401

16
 De asemenea, prin examenul psihologic se descoperă tulburări amnezice, de
limbă, un deficit cognitive şi o diminuare a atenţiei, a coeficientului de inteligenţa şi a
capacităţii de rezolvare a problemelor de zi cu zi.
3.Demenţa din HC
Această boală are loc în hematomul subdural cronic. Manifestarea acesteia
constă într-un proces expansiv cerebral cu sindrom de HIC (cefalee, vărsături, edem
papilar), plus semne neurologice şi astenie, semene din seria afazo-apraxo-agnozică,
dezorientare temporo-spaţială, etc.
4.Sindromul CADASIL
Aceasta este o boală cerebrală a arterelor mici, care îşi găseşte cauza în
lipohialinoza determinată de HTA, care la rândul ei produce infarcte lunare.
Figura nr.8 - Sindromul CADASIL

Boala CADASIL se manifestă prin

troke ischemic, demenţă, migrena cu aură
şi modificări ale stării sufleteşti.

Sursa:http://www.umfiasi.ro, p.22

Dintre cele mai frecvente în cadrul acestei boli sunt evenimentele ischemice
tranzitorii sau complete.
a nervilor periferici, muşchilor sau altor organe.

2.3 Patogenie
Simptomele comportamentale şi psihologice ale demenţei apar în diferite arii ale
creierului, astfel acestea sunt mai întâi identificate la nivelul neocortexului, iar atrofia
corticală grosieră se însoţeşte de pierderea neuronilor şi a sinapselor, în paralel cu
astroglioza. Examenul anatomopatologic al bolnavilor cu boală Alzheimer a evidenţiat o

17
semnificativă micşorare a volumului cerebral (atrofie corticală)şi un număr mare de plăci
extracelulare şi noduri neurofibrilare intracelulare17.
Primul semn al demenţei, denumit şi „sindrom prodromal” apare atunci când sunt
alterate atenţia şi memoria de lucru.
Pierderea neuronală progresivă afectează în mod semnificativ sistemul colinergic.
Reducerea activităţii colinergice din regiunile limbice şi paralimbice perturbă proiecţii
corticale şi stă la baza dezvoltării simptomelor comportamentale18.
Pentru toate sistemele de neurotransmisie, odată cu înaintarea în vârstă se
alterează semnificativ eficacitatea transmisiei sinaptice19.
În figura de mai jos se poate observa o atrofie cerebrală, care este predominantă în
emisfera stângă.
Figura 9 –PET- atrofie cerebrală – predominantă în emisfera stângă

2.4 Factori de risc

Elementul esenţial al demenţei îl „constituie dezvoltarea unor deficite cognitive
multiple care includ deteriorarea memoriei şi cel puţin una dintre următoarele perturbări
cognitive: afazie, apraxie, agnozie ori o perturbare în funcţia de execuţie. Pacienţii cu
demenţă au deteriorată capacitatea de a învăţa un material nou, ori uită un material învăţat
anterior”20.
17
Boișteanu P., Direcţii de cercetare în Boala Alzheimer. Buletin de Psihiatrie Integrativă, an XI, vol. X, nr.1
(24), 2005
18
Cummings JL, Benson D.F., The perspective of the patient with Alzheimer disease. Dementia-a clinical
approach. The gerontologist, 33 , 205-211, 1992
19
Farrer L, Adrienne Cupples, Haines J. (2007), Effects of Age, Sex, and Etnicity on the Assocition between
apoprotein E genotype and Alzheimer"s disease., JAMA , 278, 2007, 1348-1356
20
Brun A, Levy R., Vascular Dementia: pathological findings, în B. A, în Dementia, London, 2003, pg. 653-
667

18
 Cel mai important factor de risc pentru toate tipurile de demenţă este considerată a
fi îmbătrânirea. Însă, boala poate fi şi moştenită cum sunt anumite cazuri de demenţă:
boala Alzheimer cu debut precoce sau unele tipuri de demenţă frontotemporală.
Există o serie de factori care pot conduce la dezvoltarea acestei boli, o parte dintre
aceştia sunt:
- sexul masculin
- tensiunea arterială crescută (hipertensiune),
- un infarct miocardic în trecut,
- ateroscleroză, care constă în depunerea de grăsimi şi de calciu în pereţii arterelor
- un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor (AIT) în trecut.
- tensiunea arterială scăzuta pentru o perioadă îndelungată de timp, la persoanele
cu vârsta peste 75 ani (în acest caz apare lipsa oxigenării creierului)
- nivelul crescut de homocisteină (acest aminoacid se află în sânge în cantităţi
mici, iar în cazurile în care acesta creşte se pot forma placi în pereţii vaselor de sânge)
- administrarea unei terapii hormonale de către femeile cu vârsta de peste 65 ani.
Având în vedere multiplele cauze care o pot determina, demenţa vasculară poate fi
privită ca un ansamblu sindromologic. Cel mai important mecanism patologic implicat în
determinismul demenţei vasculare este considerat a fi procesul ischemic, care poate fi
hipoxic, hipoperfuziv şi/sau prin mecanism ocluziv21.
În urma demenţei apar o serie de alte complicaţii, cele mai frecvente sunt
considerate a fi infarctele multiple, cortico-subcorticale, infarcte singulare, cu localizare
strategică, boala vaselor mici cu infarcte lacunare şi afectarea ischemică a substanţei albe.

2.5. Semne şi simptome

Simptomele de dementa variaza în functie de cauza ei şi de localizarea zonei
cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei simptomul cel mai precoce şi cel mai
usor de remarcat. 
Alte simptome cheie ale dementei sunt:
- dificultate în rememorarea evenimentelor recente 
- nerecunoaşterea persoanelor şi a locurilor familiare 
- dificultate în găsirea cuvintelor adecvate în exprimarea gândurilor sau în
denumirea obiectelor 
- dificultate în efectuarea calculelor matematice 
21
Brown J, Hillam J., Your questions ansered, Editura Churchill, Livingstone, 2004

19
 - probleme în planificarea şi în îndeplinirea sarcinilor, cum ar fi efectuarea
instrucţiunilor unei reţete, scrierea unei scrisori sau tinerea evidentei unui carnet de cecuri 
- dificultăţi în gândirea rapidă, cum ar fi reacţionarea adecvată în cazul unei
situaţii de urgenţă 
- dificultăţi în controlul dispoziţiilor sau a comportamentelor proprii; depresia
este frecventa, şi pot apărea agitaţia şi agresivitatea 
- neglijarea auto-îngriirii, cum ar fi toaleta sau duşurile. 
Unele tipuri de dementa au simptome caracteristice: 
- persoanele cu dementa cu corpi Lewy au adeseori halucinaţii vizuale foarte
elaborate, detaliate; ei pot cădea frecvent 
- primele simptome ale dementei fronto-temporale pot fi modificările de
personalitate sau comportamentul neobişnuit. Persoanele cu această afecţiune pot să nu mai
aibă empatie faţă de alţii (capacitatea de a-i înţelege) sau pot spune lucruri nepoliticoase
sau răutăcioase, sa aibă momente de exhibiţionism sau să facă comentarii sexuale. 
Simptomele de demenţă care debutează brusc sugerează o posibilă demenţă
vasculară sau un posibil delirium - confuzie de scurtă durată, datorata unei afecţiuni noi
sau unei afecţiuni mai vechi care se agravează.

2.6. Evoluţie
Demenţa progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană
la alta. Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele tardive ale bolii, alte
persoane pierd capacitatea de a efectua activităţi zilnice deja într-o fază precoce a bolii. Nu
există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer
trăieşte în medie 8 - 10 ani de la apariţia primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze
intercurente de moarte.
Evoluţia bolii este împărţită în mod convenţional în trei faze:
Faza iniţială:
- pierdere a orientării
- pierderea capacităţii de a iniţia anumite activităţi
- neadaptare la situaţii noi şi nefamiliale
- reacţii întârziate şi capacitate de memorare încetinită
- tulburări de judecată, decizii greşite
- dificultăţi în utilizarea banilor
- tulburări de dispoziţie afectivă, iritabilitate, nelinişte

20
 Faza intermediară:
- probleme în recunoaşterea persoanelor familiare
- dificultăţi la citit, scriere şi calcul
- greutăţi în a se îmbrăca singur
- probleme de gândire logică
- tulburări de dispoziţie accentuate, ostilitate faţă de persoane apropiate
- pierderea orientării temporale
- suspiciuni nejustificate, idei de persecuţie, gelozie, urmărire
- necesitatea unei supravegheri şi îngrijiri permanente
Faza avansată (tardivă):
- pacienţii nu-şi mai amintesc că trebuie să se spele, să se îmbrace, să meargă la toaletă
- pierd abilitatea de a mesteca alimentele, de a înghiţi, uită că au mâncat deja şi pretind să li
- se servească din nou masa
- dificultăţi în păstrarea echilibrului, dificultăţi de mers
- stări confuzive, uneori cu agitaţie, în special noaptea
- pierderea capacităţii de a comunica prin cuvinte
- pierderea controlului vezicii urinare sau intestinal (incontinenţă pentru urină şi fecale

2.7. Complicaţii
În cazul acestor boli, pot să apară diferite complicaţii. Dintre cele mai frecvente şi
grave sunt infecţiile pulmonare sau renale. Acestea au drept cauză sedarea pe timp foarte
îndelungat în poziţie orizontală (la pat) şi care determină în cele din urmă decesul
persoanei bolnave.
În cazul unor leziuni cerebrale preexistente, demenţa vasculară este permanentă,
însă dacă pacientul are simptome în urma unui traumatism, atunci acesta se poate recupera
aproape în totalitate, în funcţie de traumatism.
Astfel, debutul demenţei poate fi brusc sau gradual. Pronosticul este mai bun în
cazul apariţiei bruşte a simptomelor. Prognosticul este unul destul de ridicat având în
vedere numărul mare de persoane care se confruntă cu această boală22.

2.8. Prognostic

22
Romedic, Demenţa vasculară, 2013, http://www.romedic.ro/dementa-vasculara, accesat în aprilie 2014

21
 În cazul unor leziuni cerebrale preexistente, demenţa este permanentă. Dacă
simptomele au survenit în urma unui traumatism, pacientul poate recupera total, în funcţie
de traumatism. Debutul demenţei poate fi brusc sau gradual.
Prognosticul este mai bun în cazul apariţiei bruşte a simptomelor.

2.9. Metode de investigare

Pentru a putea diagnostica demenţa avem nevoie atât de diagnosticarea proreiu-
zisă a acesteia cat şi de stabilirea etiologiei ei vasculare.
Pacientului trebuie să i se facă un examen clinic general în urma căruia să se
stabilească cu exactitate afecţiunile existente. De asemenea, medicul trebuie să solicite
pacientului şi o serie de examene de laborator pentru a vedea daca acea afecţiune poate fi
tratată.
Testele de laborator de rutină în cazul demenţei sunt23:
- dozarea hormonilor tiroidieni pentru identificarea unei hipoactivitati tiroidiene
- dozarea vitaminei B12 pentru identificarea unui deficit vitaminic
- dozarea acidului folic pentru identificarea unui deficit al acestei vitamine, care
face parte din grupul vitaminelor B
- hemoleucograma completă (HLG) pentru găsirea vreunei infecţii, transaminaze,
adică ALT sau AST, teste sanguine care arată funcţionarea ficatului, testele pentru sifilis,
dozarea nivelelor sanguine ale electroliţilor şi alte teste care pot furniza date despre funcţia
rinichilor
- testele pentru infecţia HIV/SIDA
- viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
- un test de sange care identifică prezenţa unei inflamaţii în organism, screening
toxicologic, care cuprinde teste ale mostrelor prelevate din urină, sânge sau firul de păr, în
scopul cautării unor droguri care ar fi putea cauza problemelor, anticorpii antinucleari, un
test de sânge folosit pentru diagnosticul bolilor autoimune.
- examenul neurologic care este obligatoriu şi poate descoperi tulburări non-
cognitive, tulburări de comportament,  depresie, episoade psihotice sau obsesive, stări
confuzionale, iritabilitate sau stări de dezinhibiţie.
- Mini Mental State Examination ( Scala de evaluare a starii mentale) – reprezintă
un instrument de screening al demenţei. Astfel, acesta evaluează o serie de funcţii

23
http://www.sfatulmedicului.ro/simptome/dementa-scaderea-capacitatilor-intelectuale_103, accesat în
aprilie 2014

22
cognitive, de exemplu: orientarea, înregistrarea informaţiilor, atenţia şi calcul,
reproducerea informaţiilor şi a limbajului. Rezultatul obţinut de către pacient este apoi
raportat la vârsta şi pregătirea acestuia.
- Testul Ceasului Desenat, care prezintă o serie informaţii despre funcţionarea
cognitivă şi adaptativă generală
- Examenele imagistice, în special IRM (imagistică prin rezonanţa magnetică),
evidenţiază arii multiple de infarct la nivel cortical.
În cazuri rare, se poate face o biopsie cerebralăa atunci cand se suspectează o
cauză de demenţă care poate fi tratată.
Dacă totuşi nu se poate trata, dupa deces, se poate efectua o autopsie pentru a se
identifica cu certitudine cauza demenţei. Această informaţie poate fi utilă pentru membrii
familiei care pot fi îngrijoraţi în legătură cu cauzele genetice.
Diagnosticul clinic de demenţă vasculară trebuie să parcurgă un număr de cinci
trepte24:
1. Evaluarea deficitelor cognitive, utilizând teste neuro-psihologice standard
pentru stabilirea şi cuantificarea sindroamelor demenţiale.
2. Stabilirea prezenţei factorilor de risc pentru accidentele vasculare cerebrale
(HTA, diabet zaharat, displipidemii, afecţiuni cardiace emboligene, fumat, ereditate, etc.).
3. Identificarea leziunilor cerebrale de tip vascular prin metode de
neuroimagistică:
- CT cranian evidenţiază leziuni hipodense multiple localizate în special în
substanţa albă periventriculara;
- RM evidenţiază în plus anomalii ale substanţei albe evidenţiate ca zone
hiperintense de hipersemnal pe secvenţele ponderate în T2 ce intersectează zona
periventriculară (leucoaraioza).
4. Diagnosticul diferenţial al demenţei vasculare faţa de demenţa de tip Alzheimer
şi stabilirea cazurilor când aceste doua tipuri de demenţă coexistă (demenţă mixtă). La
bolnavii autopsiaţi diagnosticul de demenţă vasculară şi de boală Alzheimer a fost pus
simultan la 10-23% dintre subiecţi.
5. Identificarea temporală a cauzalităţii.
Dacă brusc apar semene ale unui accident vascular cerebral sau al unui accident
ischemic tranzitor trebuie chemată de urgenţă o ambulanţă. Astfel, este foarte important

24
Băcilă C., Pereanu M., Particularităţi ale tulburărilor psihice întâlnite în boala celebro-vasculară, AMT, vol
II, nr. 3, 2011, p. 227, http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/Nr%203%20integral.pdf

23
ajutorul unui medic în cazul în care o persoană devine confuză, tulburată emoţional sau nu
ştie cine este sau unde se află. Toate acestea sunt semen de delirium şi pot fi semne
precoce de demenţă.
Pentru a evalua simptomele pierderii de memorie sau ale confuziei se apelează la
medicul de familie, medicul internist (specializat în medicina internă), mai apoi la un
medic geriatrician, neurolog şi la un medic psihiatru.
2.10. Diagnostic pozitiv şi diferenţial
Anamneza trebuie să pună accent în primul rând pe simptomele de debut,
modificările cognitive şi evidenţierea factorilor de risc. În mod obligatoriu trebuie să se
discute şi cu familia sau anturajul pentru a obţine informaţii comparative.
Examenul clinic general trebuie să evidenţieze afecţiuni generale de însoţire sau
să facă diferenţa cu alte afecţiuni care pot prezenta semne asemănătoare, ca de exemplu o
tumoare cerebrală sau un chist hidatic.
Examenul neurologic este obligatoriu, putând decela semne neurologice care să
orienteze diagnosticul către boli neurologice primare care în unele cazuri se asociază cu
demenţa (boala Wilson, boala Creutzfeld-Jakob). Examenul fizic evidenţiază deficite
neurologice focale, precum semnul Babinski unilateral, hemipareza, deficit de câmp vizual
periferic sau pareza pseudobulbară. Importanţa examenului neurologic rezidă şi din faptul
că poate face diferenţierea între o demenţă vasculară şi o demenţă de tip Alzheimer.
Examenul psihiatric poate depista tulburări non-cognitive ca tulburări de
comportament, depresie, episoade psihotice sau obsesive, stări confuzionale, iritabilitate
sau stări de dezinhibitie. În cadrul examenului neuropsihic obligatoriu trebuie să se facă
evaluarea funcţiilor cognitive prin teste neuropsihologice, precum şi evaluarea activităţii
zilnice prin chestionare specifice.
Examenele imagistice, în special IRM (imagistica prin rezonanţă magnetică),
evidenţiază arii multiple de infarct la nivel cortical. La unele persoane s-au descoperit
anomalii ale substanţei albe subcorticale în ambele emisfere cerebrale, aspect cunoscut şi
sub denumirea de boala difuză a substanţei albe, sau leukoaraioza. Investigaţiile imagistice
sunt utile şi pentru a exclude alte patologii cerebrale.
Examenul electroencefalografic (EEG) poate fi necesar la cazuri selecţionate
pentru a se dovedi cauza suspicionată a demenţei, ca de exemplu boala Creutzfeld-Jakob
sau encefalita.
Diagnosticul diferenţiat se face cu schizofrenia, delirium, sindromul depresiv
major, tulburările amnestice, deficitele specifice vârstei înaintate.

24
 2.11. Tratament
Unele cazuri de demenţă sunt cauzate de afecţiuni medicale care pot fi tratate,
obţinându-se o restabilire parţială sau totală a funcţiei mentale. În cazul în care demenţa nu
poate fi recuperată, obiectivul tratamentului este obţinerea unei cât mai bune calităţi a
vieţii, atât pentru persoana afectată cât şi pentru persoanele de îngrijire.
Prin tratamentul cu antibiotice se pot trata în mod eficient sifilisul în orice stadiu,
însă dacă vătămarea cerebrală s-a produs aceasta nu mai poate fi recuperată.
Medicii specialişti pot trata anumite cauze de demenţă, restabilind:
- funcţia mentală;
- funcţia glandei tiroide (hipotiroidism);
- deficitul de vitamina B12 sau de acid folic;
- intoxicaţia cu metale grele, cum ar fi cea cu plumb;
- efecte adverse ale unor medicamente sau interacţiuni medicamentoase;
- unele tumori cerebrale;
- hidrocefalia cu presiune normala, care apare atunci când lichidul din creier se
formează în cantitate prea mare, creând o presiune asupra ţesuturilor cerebrale;
- unele cazuri de alcoolism cronic;
- unele cazuri de encefalită, o infecţie a creierului;
- infecţia HIV/SIDA.
Deci, în funcţie de cauza şi gravitatea bolii, medicii pot să prescrie diverse
tratamente medicamentoase dar şi de recuperare.
Dacă demenţa poate fi tratată, atunci medicul va încerca să prescrie o serie de
metode de tratament. De exemplu, un posibil tratament ar putea fi:
- vitamina B12 sau tiamina
- hormoni tiroidieni în caz de hipotiroidism
- tratament chirurgical pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale sau pentru
reducerea presiunii intracraniene
- oprirea sau schimbarea medicaţiei care a provocat pierderea memoriei sau
confuzia
- medicamente pentru tratarea unei infecţii, cum ar fi encefalita, care a provocat
modificările statusului mental
- medicamente pentru tratarea depresiei
Persoana bolnavă, după ce a terminat tratamentul indicat, trebuie să revină la
medic pentru un nou consult şi pentru asigurarea dispariţiei simptomelor.

25
 În cazul persoanelor cu demenţă vasculară, medicii pot prescrie medicamente
pentru scăderea tensiunii arteriale crescute şi medicamente care scad nivelul colesterolului.
Prin acest medicamente nu se poate vindeca demenţa deja existentă ci se previn eventuale
atacuri cerebrale sau posibile boli de inimă.
Dacă în urma tratamentelor aplicate, demenţa nu poate fi tratată, atunci medicul
împreună cu pacientul şi cu persoanele de îngrijire trebuie să colaboreze şi să formeze un
plan pentru a-i oferi pacientului o viaţă mai uşoară.
Membrii de familie trebuie să fie învăţaţi cu privire la modalitatea de îngrijire a
persoanei cu demenţă.
Alături de vitamine, medicul prescrie o serie de medicamente menite să ajute
pacientul la îmbunătăţirea funcţiei mentale, dispoziţiei sau comportamentului, o parte
dintre acestea sunt25:
- inhibitorii de colinesterază, precum donepezil (Aricept), galantamin (Reminyl),
sau rivastigmina (Exelon), care pot ameliora sau pot menţine funcţia mentală. Aceste
medicamente au fost concepute pentru tratamentul bolii Alzheimer, dar ele pot fi încercate
şi în alte forme de demenţă cu scopul menţinerii sau îmbunătăţirii funcţiei mentale
- memantine (Ebixa). Acest medicament, nou apărut, poate încetini evoluţia în
stadiile avansate ale bolii Alzheimer. De asemenea este eficient în demenţa vasculară
uşoară până la moderată
- antidepresive pentru tratarea depresiei. Acestea trebuie administrate cu grijă
întrucât pot provoca delirium la persoanele cu demenţă. Antidepresivele care au cele mai
puţine efecte adverse la persoanele cu demenţă sunt SSRI-urile (inhibitori selectivi ai
recaptării serotoninei), precum fluoxetina (Prozac, de exemplu), paroxetina (Seroxat),
sertralina (Zoloft) şi citalopram (Celexa) ;
- medicamente tranchilizate pentru tratarea anxietăţii, stării de agitaţie,
agresivităţii şi halucinaţiilor. Aceste simptome se pot agrava pe măsură ce demenţa
progresează
Obiectivele tratamentului de întreţinere al demenţei sunt:
- menţinerea în siguranţă a persoanei afectate la domiciliu
- asigurarea unui suport şi a unei îndrumări a persoanelor de îngrijire. Medicii şi
alte persoane din domeniul medical trebuie să colaboreze cu persoana respectivă şi cu

25
http://www.sfatulmedicului.ro/Boala-Alzheimer-si-alte-boli-degenerative/dementa_319, accesat în mai
2014

26
membrii familiei sau cu persoanele de îngrijire pentru a se îmbunătăţi funcţia mentală cât
mai mult posibil.
Este foarte important ajutorul venit din parte familiei, a medicilor şi a persoanelor
de îngrijire. Astfel, este indicat apelarea la diverse metode de creştere a siguranţei
pacientului, de exemplu: se pot afişa liste ce pot ajuta memoria, hârtii cu lipici prin casă
pentru a ajuta persoana bolnavă să îşi amintească diverse lucruri etc.
Persoana bolnavă trebuie să meargă la consultaţii în mod regulat pentru a se putea
ţine sub control tratamentul şi felul în care răspunde pacientul la acest tratament.
Supravegherea şi îngrijirea unei persoane cu demenţă este deosebit de stresantă.
Astfel, persoanele care au grijă de bolnavi trebuie să fie alături de familie, să se susţină
reciproc şi să se ajute în oferirea de sprijin pacientului.
Pe măsura ce demenţa avansează, apare declinul memoriei, gândirii,
raţionamentului şi a capacităţii de a face şi de a duce la îndeplinirea planurilor (funcţia
executivă). În funcţie de tipul de demenţă, comportamentul persoanei poate scăpa de sub
control; persoana respectivă poate deveni maniacă, agitată sau combativă.
Anumiţi pacienţi necesită o îngrijire specială la domiciliu, astfel pentru ca
tratamentul la domiciliu să dea rezultate este nevoie de o colaborare permanentă între
medic, persoana de îngrijire şi familia pacientului.
Persoana diagnosticată cu demenţă trebuie să fie tratată cu prudenţă deoarece
vestea aflării unei astfel de boli poate conduce la stări diferite de manie, de teamă sau de
anxietate. Astfel, această persoană are o foarte mare nevoie de persoane cu experienţă dar
şi de membrii familiei şi prieteni.
În cazul în care afecţiunea este diagnosticată devreme, persoanele cu o formă
uşoară de demenţă pot fi implicate, alături de doctorul curant şi de persoanele de îngrijire,
la elaborarea unor planuri de viitor şi în organizarea activităţilor domestice şi a celor din
viaţa de zi cu zi. Demenţa are un ritm de progresie care diferă de la o persoană la alta,
astfel că funcţionarea persoanei în cauză poate fi stabilă mai multe luni şi chiar mai mulţi
ani. Persoanele cu demenţă pot fi capabile să rămână active din punct de vedere mental şi
fizic o perioadă de mai mulţi ani.

27
 CAPOTOLUL III - ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PREGATIREA
BOLNAVULUI PENTRU EXPLORĂRILE CLINICE ȘI PARACLINICE

Pentru persoana bolnavă foarte importantă este explorarea clinică, însă pe lângă
aceasta explorarea paraclinică a devenit din ce în ce mai folosită şi apreciată. Prin
intermediul activităţii paraclinice bolnavul este examinat şi trebuie să fie cunoscută atât de
către medic cât şi de către asistentul medical.
Asistentul medical participă la aplicarea metodelor moderne de investigaţie şi
tratament ale bolnavilor. Acesta trebuie să aibă cunoştinţe de specialitate, o serie de calităţi
(punctualitate, devotament, datoria păstrării secretului medical, afecţiune şi devotament
faţă de pacienţii internaţi, atitudine corespunzătoare cu gravitatea bolii pacienţilor), dar şi
imunizări (vaccinări) pentru asigurarea stării de sănătate26.
Voi prezenta în cele ce urmează activitatea asistentului medical în recoltarea
analizelor şi în tratamentul bolnavilor de demenţă.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H.
Asistentul medical în cadrul acestei operaţiuni pregăteşte materialele necesare:
- seringă de 2ml de unică folosinţă;
- ace sterile de unică folosinţă;
- soluţie de Citrat de Na 3,8%;
- muşama, eprubete, tăviţe renale, garou, vată, alcool 70o.
Cu 24 de ore înainte asistentul pregăteşte psihic pacientul cu privire la examinarea
ce va avea loc. De asemenea, acestea este pregătit şi fizic, fiind anunţat să nu mănânce şi să
se odihnească.
Tehnica recoltării sângelui necesită parcurgerea unor paşi, astfel: asistentul
medical se spală pe mâini cu apa şi săpun, îmbracă mănuşile sterile, aspiră în seringă 0,4ml
Citrat de Na 3,8%, aplică garoul pacientului pentru a pune în evidenţă vena, puncţioneazǎ
vena şi desface garoul, aspiră sânge pana la 2ml (1,6ml), retrage acul şi aplică un tampon
cu alcool, scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent, aşează eprubeta
în stativ, îngrijeşte pacientul după puncţie. La finalul intervenţiei asistentul pregăteşte
produsul pentru laborator, completând buletinul şi etichetează produsul pe care îl trimite la
laborator.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOLEUCOGRAMĂ

26
Văcariu Violetta, Ghid de nursing, Editura Victor Babeș, Timișoara, 2012, p.7

28
 Hemoleucograma se recoltează dimineaţa pe nemâncate, prin puncţie venoasă,
prin stază pe anticoagulant EDTA în tuburi vacutainer.
Asistentul medical pregăteşte materialele necesare:
- seringă de 2ml de unică folosinţă;
- ace sterile de unică folosinţă;
- soluţie de Citrat de Na 3,8%;
- muşama, eprubete, tăviţe renale, garou, vată, alcool 70o.
Se pregăteşte pacientul psihic, explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuării
examinării. Se pregăteşte pacientul fizic. Se anunţă să nu mănânce şi să păstreze repaos
fizic.
Efectuarea tehnicii
- asistentul medical se spală pe mâini cu apa şi săpun;
- îmbracă mănuşile sterile;
- aspiră în seringă 0,4ml Citrat de Na 3,8%;
- aplică garoul pacientului pentru a pune în evidenţă vena;
- puncţioneazǎ vena şi desface garoul;
- aspiră sânge pana la 2ml (1,6ml);
- retrage acul şi aplică un tampon cu alcool;
- scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent;
- aşează eprubeta în stativ;
- îngrijeşte pacientul după puncţie;
- pregăteşte produsul pentru laborator, completând buletinul;
- etichetează produsul şi-l trimite la laborator;
- reorganizează locul de muncă.
RECOLTAREA IONOGRAMEI SANGUINE
Ionograma sanguină se va recolta dimineaţa pe nemâncate prin puncţie venoasă cu
stază, pe anticoagulant – heparina, prin metoda vacutainer. Se vor extrage cca 3-4 cm
sânge simplu, amestecându-se cu heparină până la omogenizare într-o sticluţă(metoda
clasica)
RECOLTAREA GLICEMIEI
Glicemia se va recolta dimineaţa, pe nemâncate, prin puncţie venoasă, cu stază,
sânge simplu.
TIMPUL DE COAGULARE (TC)
- valori normale: 8 – 10 minute

29
 - valori crescute: deficit de factori ai coagulării, insuficienţă hepatică,
coagulopatie de consum, medicamente anticoagulante (de tip heparinic, cuamarinic sau
warfarinic) şi fibrinolitice (urokinaza, streptokinaza)
TIMPUL HOWELL. Reprezintă principalul test pentru monitorizarea
tratamentului cu heparină
- valori normale: 2 minute
- valori crescute: deficit de factori ai coagulării, insuficienţă hepatică,
coagulopatie de consum, medicamente anticoagulante (de tip heparinic, cuamarinic sau
warfarinic) şi fibrinolitice (urokinaza, streptokinaza)
TIMPUL QUICK
- valori normale: 13 – 15 secunde
- valori crescute: deficit congenitali de factori ai coagulării, deficit de vitamina K,
hepatită, ciroză, administrare de cumarinice, intoxicaţie cu salicilaţi, coagulare
intravasculară diseminată
RECOLTAREA COLESTEROLULUI
Se va face recoltarea dimineaţa, pe nemâncate, prin puncţie venoasă, fără
anticoagulant.
Pregătirea pacientului
1. Este foarte important ca pacientul să ştie procedură, pentru a fii liniştit şi pentru
a colabora
2. Recoltarea probelor se face cu pacientul în condiţii bazale, înaintea oricărei
proceduri diagnostice sau terapeutice; pentru evaluarea metabolismului lipidic se
recomanda ca recoltarea sa se efectueze după 12 ore de la ultima masa.
3. Recoltarea probelor biologice se poate face sub forma unei probe unice (de
exemplu, pentru determinarea glicemiei bazale) sau sub forma probelor multiple (de
exemplu, testul de toleranta la glucoza sau recoltarea urinei din 24 ore).
4. Pacientul să stea intr-o poziţie comoda (in poziţie şezânda sau în decubit
dorsal).
Recoltare:
- înainte de puncţionarea venei, acul se introduce în tubul de recoltare, şi se
fixează prin rotire uşoara în sensul acelor de ceasornic.
- vena se puncţionează, garoul se slăbeşte şi se strânge pistonul, pană la oprirea
fluxului sanguin.

30
 - se scoate tubul din ac, rotindu-l în sens invers acelor de ceas; acul rămâne în
vena
Indiferent de sistemul de recoltare folosit, trebuie respectate următoarele manevre:
- utilizarea de mânuşi sterile, de unică folosinţa pentru fiecare pacient căruia i se
recoltează probe;
- se evită puncţionarea în zonele în care exista leziuni cutanate;
- se dezinfectează zona aleasa pentru puncţionare cu ajutorul unui tampon steril
îmbibat în soluţie apoasa de izopropanol 70%, prin muscari circulare, din interior spre
exterior, pentru a îndepărta contaminanţii;
- după tamponare, se lasă sa se usuce zona înainte de a trece la puncţionare (daca
zona este umeda, poate fi indusa hemoliza probei);
- la sfârşitul puncţionării, se aplică imediat un tampon compresiv pentru a asigura
hemostaza şi a evita formarea hematomului (durata recomandata a compresiei 5 minute);
la sfârşit acoperiţi zona cu un pansament steril.
RECOLTAREA URINII
Examen sumar de urină
Materiale necesare recoltării de urină sunt: urinar, ploscă, muşama, aleză,
materiale pentru igiena organelor externe.
Înaintea recoltării, asistentul pregăteşte psihic şi fizic pacientul. Asistentul
instruieşte pacientul cu privire la folosirea bazinetului şi a procesului de recoltare. După
recoltare urina se etichetează şi se trimite la laborator un eşantion de 100-150 ml.
EFECTUAREA ELECTROENCEFALOGRAMEI
Electroencefalografia (EEG) reprezintă o tehnică de înregistrare şi interpretare a
activităţii electrice a creierului. EEG reprezintă înregistrarea, în timp, a activităţii electrice
cerebrale27.
EEG este o metodă de explorare a activităţii bioelectrice a creierului.
Asistentul medical pregăteşte pacientul atât fizic cat şi psihic. Astfel, pregătirea
psihică constă în eliminarea factorilor emoţionali, convingerea pacientului asupra
inofensivităţii tehnicii (nu e dureros,durează aproximativ o ora) şi asigurarea odihnei
necesare şi a liniştii corespunzătoare atât înainte cat şi în timpul examinării.
Pregătirea fizică a pacientului constă în întreruperea înainte cu 3 a
medicamentaţiei, parul să fie spălat proaspăt sau se degresează cu un amestec de alcool-
27

Borindel Ruxandra, Electroencefalograma, http://www.cdt-babes.ro/articole/electroencefalograma-

eeg.php, accesat în mai 2014

31
eter-acetona, iar în timpul tehnicii pacientul va sta cu ochii închişi, nemişcat, pentru
evitarea înregistrării biocurenţilor din timpul contracţiilor musculare şi al interpretării
eronate a E.E.G.
Efectuarea tehnicii:
- se efectuează cu ajutorul electroencefalografului, care culege, filtrează,
amplifică şi înregistrează biocurenţii rezultaţi în urma proceselor metabolice cerebrale, se
aplică pasta de contact, se repartizează electrozii pe toata suprafaţa craniului şi se fixează
cu o bandă de cauciuc, se evită orice mişcare în timpul înregistrării biocurenţilor.
Înregistrarea se face cu o viteza de 15cm./min.
- se pot înregistra în paralel şi T.A., pulsul, respiraţia şi fonocardiografia,
- se pot face înregistrări şi în hiperpnee voluntara2O-25 respiraţii/minut -3 min.,în
timpul somnului,cu ajutorul stimulării luminoase stroboscop-2O-3O stimuli/min sau după
activare medicamentoasă.
După realizarea tehnicii pacientului i se îndepărtează electrozii şi i se şterge părul
cu un prosop curat, după care acesta este aşezat într-o poziţie corespunzătoare.
TOMOGRAFIA COPUTERIZATĂ
Tomografia computerizata (CT) foloseşte razele X pentru a crea imagini detaliate
a structurilor din interiorul corpului. în timpul testului pacientul va sta întins pe o suprafaţa
plană (masă) ce este legată la scaner; acesta are forma cilindrică. Scanerul trimite pulsuri
de raze X spre acea parte a corpului ce se doreşte investigată. O parte a aparatului este
mobilă, astfel încât poate efectua imagini din mai multe poziţii. Imaginile sunt memorate
în computer28.
Tomografia este selectivă şi super localizată. Sistemul tomografic se deplasează
din dreapta de cât un grad, efectuează o rotaţie de 180grade obţinând măsurători
densiometrice. Durata unei examinări este de cca.30 minute. Iradierea pacientului este
minima. Se poate efectua cu sau fără substanţă de contrast.
Asistentul medical pregăteşte pacientul pentru realizarea tomografiei astfel, mai
întâi acesta pregăteşte camera de examinat care trebuie să aibă temperatura de minim
20gradeC, pentru că pacientul va fi dezbrăcat, apoi transportă pacientul în camera de
analiză. Pacientul nu trebuie să aibă bijuterii sau obiecte de metal şi îl va sfătui să stea într-
o anume poziţie şi se va îndepărta de acesta în momentul analizei, deoarece emană radiaţii.
ADMINISTRAREA PERFUZIEI

28
Tomografia computerizata, 2006, http://www.sfatulmedicului.ro/Imagistica-si-endoscopia/tomografia-
computerizata_1311, accesat în mai 2014

32
 Perfuzia - introducere pe cale parenterală, picătură cu picătură, a soluţiilor
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct în venă, prin
canule de material plastic ce se introduc transcutanat prin lumenul acelor sau chirurgical,
prin evidenţierea venei în care se fixează o canulă de plastic ce se menţine chiar câteva
săptămâni.
Scop: hidratarea şi mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la
care se urmăreşte un efect prelungit; depurativ - diluând şi favorizând excreţia din
organism a produşilor toxici: completarea proteinelor sau altor componente sangvine,
alimentaţie pe cale parenterală.
Pregătirea materialelor necesare:
- tavă medicală acoperit cu un câmp steril;
- trusă pentru perfuzat soluţii ambalată steril;
- soluţii hidrante în sticle R.C.T. închise cu dop de cauciuc şi armătură metalică
sau în pungi originale de material plastic, riguros sterilizate şi încalzite la temperatura
corpului;
- garou de cauciuc;
- tăviţa renală;
- stativ prevăzut cu brăţări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi Luer de 5 - 10 cm cu ace pentru injecţii intravenoase şi
intramusculare sterilizate;
- o perna muşama;
- 1- 2 pense sterile;
- o pensă hemostatică;
- casoleta cu câmpuri sterile;
- casolete cu comprese sterile;
- substanţe dezinfectante;
- alcool;
- tinctura de iod;
- romplast;
- foarfece;
- vată.
Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare.

33
 Se scoate tifonul sau celofanul steril de pe flacon, se desprinde sau se topeşte la
flacără parafina de pe suprafaţa dopului, care se dezinfectează cu alcool.
Se desface aparatul de perfuzie şi se închide prestubul.
Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar şi se pătrunde cu el prin dopul
flaconului.
Se închide cu pensa hemostatic, imediat sub ac tubul de aer, se îndepărtează teaca
protectoare de pe ac şi se pătrunde cu acesta în flacon, prin dopul de cauciuc, fără să se
atingă trocarul.
Se suspendă flaconul pe suport.
Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o banda de romplast, având grijă să
depăşească nivelul soluţiei sau al substanţei medicamentoase.
Se îndepărtează pensa hemostatică, deschizând drumul aerului în flacon.
Se îndepărtează teaca protectoare de pe capătul portac al tubului, se ridică
deasupra nivelului substanţei medicamentoase din flacon şi se deschide uşor prestubul,
lăsând să curgă lichidul în dispozitivul de perfuzie, fără ca picurătorul să se umple cu
lichid.
Se coboară progresiv portacul, până când tubul se umple cu lichid, fiind eliminate
complet bulele de aer.
Se ridică picurătorul în poziţie verticală şi se închide prestubul, aparatul rămânând
atârnat pe stativ.
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului.
I se explică bolnavului necesitatea tehnicii.
Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebraţul în
extensie şi pronaţie.
Se aşează sub braţul ales o pernă tare, acoperită cu muşama şi câmp steril.
Efectuarea perfuziei
Spălarea pe mâini cu apa şi săpun. Se examinează calitatea şi starea venelor.
Se aplică garoul de cauciuc la nivelul braţului.
Se dezinfectează plica cotului cu alcool.
Se cere bolnavului să închidă pumnul şi se efectuează puncţia venei alese.
Se verifică poziţia acului în venă, se îndepărtează garoul şi se adaptează amboul
aparatului de perfuzie la ac.
Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează
viteza de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.

34
 Se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de
piele bolnavului
Se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.
Dacă este necesar se pregăteşte cel de-al II-lea flacon cu substanţă
medicamentoasă, încălzindu-l la temperatura corpului.
Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare
trebuia să se petreacă cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se
reglează din nou viteză de perfuzat a lichidului de perfuzat.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o presiune asupra
venei puncţionate cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă,
în direcţia axului vasului, se extrage axul din venă.
Se dezinfectează locul puncţiei cu tinctură de iod, se aplică un pansament steril şi
se fixează cu romplast.
PUNCŢIA VENOASĂ
Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul
unui ac de puncţie.
Scop:
- explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator – biochimice,
hematologice, serologice şi bacteriologice
- terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei
intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale; executarea transfuziei de
sânge sau derivate ale sângelui, sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut,
hipertensiune arterială.
Locul puncţiei:
- venele de la plica colţului (bazilică şi cefalică) unde se formează un „M” venos
prin anastomozarea lor
- venele antebraţului 
- venele de pe faţa dorsală a mâinii 
- venele subclaviculare 
- venele femurale 
- venele maleolare interne 
- venele jugulare şi epicraniene – mai ales la sugar şi copil mic

35
 Pregătirea puncţiei:
Materiale:
- de protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză pentru
dezinfecţia tegumentului tip I (vezi generalităţi)
- instrumentar şi materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10
mm – în funcţie de scop, seringi de capacitate – în funcţie de scop, pense, mănuşi
chirurgicale, tampoane
- alte materiale – garou sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi etichetate, cilindru
gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală (materialele se vor
pregătii în funcţie de scopul puncţiei)
Pacientul:
Pregătirea psihică – se informează asupra scopului puncţiei 
Pregătirea fizică – pentru puncţia la venele braţului, antebraţului: 
se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută
puncţia (decubit dorsal) 
- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice
circulaţia de întoarcere la nivelul braţului 
- se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă 
- se dezinfectează tegumentele 
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l
astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera 
- se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente
Execuţia puncţiei:
- asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşeză vis-a-vis de bolnav. Se fixează
vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o uşoară
compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
- se fixează seringa, gradaţiile fiind în sus, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă, între police şi restul degetelor;
- se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul – în direcţie oblică (unghi
de 30 grade), apoi peretele venos – învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol; 
- se schimbă direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei; 
- se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa;

36
 - se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei venoase: injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui, perfuzie, în caz de sângerare, se prelungeşte acul de
puncţie cu un tub din polietilenă care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat
de braţ;
- se îndepărtează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului;
- se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului şi se retrage brusc acul;
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală.
GLICEMIA DIN DEGET. 
Trebuie să precizăm că testele care determină glicemia recoltând sânge din deget,
deşi sunt foarte folositoare şi practice, nu au o suficientă acurateţe pentru a diagnostica un
caz nou.
Glicemia măsoară nivelul de zahar din sânge. Un nivel crescut al glicemiei se
poate corela fie cu nerespectarea postului de 8 ore înainte de recoltare fie cu diabetul
zaharat.
Nivelul glicemiei poate varia în decursul a 24 de ore în funcţie de aportul de
alimente sau de alte variabile.
Parametrii Limitele normale Nivel neadecvat
Glicemie capilară (pe test, din deget)
Pe nemâncate 91-120 mg/dl (5,1-6,5 >120 mg/dl (>6,5 mmol/l)
mmol/l)
La 2 ore după masă 136-160 mg/dl (7,6-9 >160 mg/dl (>9 mmol/l)
mmol/l)
În cazul în care valorile glicemiei sunt modificate este necesară efectuarea testului
de toleranţă la glucoza pentru a se pune diagnosticul de diabet zaharat.

37
 CAPITOLUL IV - ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE
BOLNAVULUI CU DEMENȚĂ

Rolul asistentului este unul foarte complex, astfel acesta29:

- trebuie să manifeste o atitudine de bunăvoinţă şi înţelegere faţă de pacient.
- trebuie să respecte demnitatea umană a bolnavului psihic pentru a-i putea
câştiga încrederea.
- trebuie să manifeste mult tact, răbdare, observaţie foarte atentă pentru a preveni
eventualele crize periculoase ale bolnavului.
- încă de la prima internare va lua măsuri de preluare a obiectelor tăioase, briceag,
brici, lamă de ras, chibrituri, brichete etc.
- cu ocazia dezbrăcării, îmbăierii bolnavului, asistenta trebuie să fie atentă la
eventualele subfuziuni sanguine, hematoame sau leziuni mai profunde de pe suprafaţa
tegumentelor, care puteau fi provocate de însuşi bolnavul sau să îl fi lezat în momente de
inconştienţă sau stare convulsivă.
- în afară de supravegherea obişnuită a funcţiilor somatice, obişnuite la toate
secţiile de spital, la secţiile de psihiatrie trebuie urmărit cu atenţie consumul cantităţilor de
lichide, modul de alimentaţie, ca şi funcţiile de evacuare, întrucât bolnavii, de multe ori,
dau informaţii eronate sau deloc.

4.1 Internarea şi primirea bolnavului în spital

Internarea în spital a bolnavilor constituie puntea dintre viaţa normală pe care
acesta a avut-o pană atunci şi starea de infirmitate. Astfel, personalul medical trebuie să
depună tot efortul necesar să îi asigure pacientului condiţiile necesare şi să îl menajeze cat
mai mult posibil.
Internarea constituie primul contact al pacientului cu spitalul, astfel este foarte
importantă câştigarea încrederii bolnavului pentru o bună colaborare în viitor.
Dacă colaborarea porneşte greşit cu greu bolnavul îşi recâştigă încrederea în
personalul spitalului, iar acest incident va dăuna procesului de vindecare.
Înaintea internării bolnavul este examinat de către medicul de gardă şi i se va
întocmi fişa de observaţie a acestuia. Apoi, bolnavul va fi condus spre salon, unde va

29
Văcariu Violetta, Ghid de nursing, Editura Victor Babeș, Timișoara, 2012, p.125

38
primi un pat în care acesta îşi va petrece cea mai mare parte a timpului şi locul unde i se va
asigura îngrijirea.
Asistentul medical este cel care va pregăti patul pacientului cu una-două perne,
pătură, lenjerie de pat, muşama sau aleză sac de rufe murdare etc.

4.2 Supravegherea bolnavului în salon şi monitorizarea funcţiilor vitale (cu

descriere)
După terminarea examenului clinic efectuat de către medicul de gardă, pacientul
se află permanent sub supravegherea medicală.
Asistentul medical monitorizează permanent starea bolnavului, evoluţia acestuia
precum şi modificările care pot apărea în evoluţia bolnavului.
Pe parcursul şederii pacientului în spital, acesta este permanent supravegheat iar
funcţiile vitale îi sunt monitorizate.
Astfel, voi încerca să prezint pe scurt modalitatea de monitorizare a funcţiilor
vitale ale bolnavului în spital.

4.2.1. Măsurarea şi observarea respiraţiei

Prin supravegherea permanentă a respiraţiei se oferă un indiciu al evoluţiei bolii
dar şi se observă dacă apar modificări în evoluţia bolii. Astfel, se monitorizează tipul
respiraţiei, amplitudinea mişcărilor respiratorii, ritmul şi frecvenţa.
Pentru măsurarea respiraţiei este nevoie de un ceas cu secundar, foaie de
observaţie, creion sau pix de culoare verde.
Asistentul realizează următoarele activităţi:
- aşează pacientul în decubit dorsal şi nu-i explică tehnica ce urmează a fi
efectuată
- plasează mâna cu faţa palmară pe torace şi numără inspiraţiile timp de un minut:
ritmul, amplitudinea. Se notează cu pix verde pe foaia de temperatură: valoarea este
înscrisă pe fiecare linie orizontală.
Pulsul se măsoară la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe
un plan osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.
În activitatea de măsurare a pulsului asistentul, mai întâi se spală pe mâini, caută
şi găseşte artera, fixează degetele palpatoare pe traiectul arterei şi exercită o presiune a
unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.

39
 Apoi, acesta numără pulsaţiile timp de 1 minut şi consemnează valorile obţinute
printr-un punct pe foaia de temperatură ţinând cont că fiecare linie orizontală a foii de
temperatură reprezintă 4 pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie pentru
obţinerea curbei.
După realizarea consultaţiei, asistentul notează valorile obţinute şi caracteristicile
pulsului.

4.2.2. Măsurarea tensiunii arteriale

Evaluarea funcţiei cardio-vasculare ne dă informaţii asupra forţei de contracţie
asupra inimii şi rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor.
Măsurarea tensiunii arteriale are drept scop „determinarea presiunii sistolice şi
diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu valorile normale, evaluarea stării
pacientului în ce priveşte volumul de sânge, randamentul inimii şi sistemul vascular, dar şi
aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/şi medicamente”30.
Tensiunea arteriala (TA) reprezintă „presiunea exercitată de coloana de sânge
asupra peretelui vascular, în timpul contracţiei şi relaxării ritmice a inimii. Măsurarea
corectă a tensiunii arteriale prin metoda clasică - aparate cu mercur - sau aparate
electronice trebuie să respecte câteva reguli31:
- măsurarea tensiunii arteriale (TA) să se facă după 5 minute de repaus, şezând
- braţul să fie la nivelul inimii
- să nu se fumeze cu minim 15 minute înaintea măsurătorii
- să nu se consume cafea în ora precedentă examinării
- să nu se administreze stimulente adrenergice (ex. Epinefirna din
descongestionantele nazale)
- la pacienţii peste 65 de ani, diabetici sau sub tratament antihipertensiv tensiunea
arterială (TA) se va măsura şi în picioare (ortostatism), imediat şi la câteva minute după
schimbarea poziţiei”.
Asistentul medical este foarte important în această activitate, astfel acesta
pregăteşte pacientul psihic prin:
- asigură repaosul psihic şi fizic timp de 15 minute
- se spală pe mâini

30
Proceduri de practică pentru asistenţii medicali generaliști, http://www.ms.ro/documente/Proceduri
%20de%20practica%20pentru%20Asistentii%20Medicali%20Generalisti_788_1560.pdf, p. 40
31
Nour Angelica, Tensiunea arterială, http://www.cdt-babes.ro/articole/tensiune_arteriala.php, accesat în
mai 2014

40
 - aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului. Braţul trebuie să fie fixat şi
întins
- fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei.
- introduce olivele stetoscopului în urechi.
- pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc până la
dispariţia zgomotelor pulsative.
- decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial, aceasta reprezentând valoarea tensiunii arteriale maxime.
- reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau a manometrului pentru a fi
consemnată.
- continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
- reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului. În
momentul în care zgomotele dispar, această valoare reprezentând tensiunea arterială
minimă.
- notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie.
- dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana de alcool.

4.2.3. Măsurarea temperaturii

Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare
de căldura prin dezintegrarea alimentelor energetice şi are ca scop evaluarea funcţiei de
termoreglare şi termogeneză.
„Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul
electronic. Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă), rectale şi
timpanice. Această măsurare a temperaturii este rapidă şi fiabilă32.
Locul de măsurat:
- cavităţi semiînchise:
- axila,
- plica inghinală,
- cavitatea bucală;
- cavităţi închise”

32
Proceduri de practică pentru asistenţii medicali generaliști, http://www.ms.ro/documente/Proceduri
%20de%20practica%20pentru%20Asistentii%20Medicali%20Generalisti_788_1560.pdf, p. 36

41
 Pregătirea Materialelor33
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
- termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
- comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
- lubrifiant pentru termometrul rectal.
Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice.
Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient.
Pregătirea Pacientului34
- se explică pacientului procedura;
- se cere pacientului să rămână culcat în pat;
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că
temperatura este mai mică dimineaţa înainte ca pacientul să se ridice din pat.
În cadrul acestei activităţi asistentul pregăteşte materialele necesare, se spală pe
mâini, şi scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o
compresă prin tamponare, şi verifică dacă este în rezervor mercur.
Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie şezândă.
- se ridică braţul bolnavului.
- se descoperă axila pacientului;
- se tamponează pentru a îndepărta transpiraţia;
- se introduce sonda /captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie
braţul de torace;
- se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
- se ajustează temperatura afişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală;
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această
poziţie de către asistentă.
- termometrul se menţine timp de 10 min.
Pentru măsurarea în cavitatea bucală
- se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a
arcadei dentare.
- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.
- se menţine termometrul timp de 5 min.

33
Idem, p. 37
34
Idem, p. 37

42
 Pentru măsurarea rectală:
- se lubrifiază termometrul.
- se aşează pacientul în decubit lateral,cu membrele inferioare în semiflexie,
asigurându-i intimitatea.
- se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înainte.
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării
- se menţine termometrul timp de trei minute.
- după terminarea timpului de menţinere, se scoate şi se şterge cu o compresă.
- se spală termometrul, se scutură.
- se introduce în recipientul cu soluţia dezinfectantă.
- se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură.
- notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, scoţând
pentru fiecare linie orizontală, două diviziuni de grad.
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice.
- în alte documente medicale se notează cifric.

4.2.4. Măsurarea diurezei

Diureza reprezintă procesul de formare şi eliminare a urinei din organism timp de
24 ore. Micţiune = actul fiziologic, conştient de eliminare a urinei.
Măsurarea diurezei se realizează cu scopul obţinerii de date privind starea
morfofuncţională a aparatului renal, cunoaşterii volumului diurezei şi a urmăririi
bilanţului circulaţiei lichidelor în organism.
Colectarea urinei pe 24 ore:
- se pregătesc recipiente - vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu
apă distilată şi acoperite;
- colectarea începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină în ziua următoare la
aceeaşi oră;
- se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului;
- pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă, această cantitate de urină, de la prima
emisie se aruncă;
- se colectează, apoi, toate urinele emise în 24 ore se vor păstra până a doua zi la
aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie;

43
 - recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr de salon, se ţine
la răcoare, pentru a preveni descompunerea urinei.

4.3. Asigurarea condiţiilor de microclimat

Scopul spitalizării bolnavului este vindecarea. Se creează condiţii pentru creşterea
forţei de apărare şi regenerare a organismului. Funcţiile organismului sunt controlate şi
dirijate de scoarţa cerebrală. Pacientul este scos din mediul său şi cu ocazia internării pot
apărea efecte negative asupra sistemului nervos legate de spitalizare, de preocuparea pentru
boală şi investigaţii35.
Cum spunea şi Văcariu Violetta în lucrarea Ghid de nursing protejarea bolnavului
se va face prin36:
1. ambient:
- cu saloane luminoase albe;
- spaţii verzi exterioare;
- coridoare luminoase, curate;
- mobilier adecvat.
2. foile de observaţie şi temperatură nu vor fi ţinute în saloane.
3. se va încerca izolarea fonică a saloanelor.
4. control de securitate şi linişte
5. pansarea rănilor şi acoperirea ulceraţiilor e obligatorie.
6. se vor folosi dezinfectante fără miros greu, înţepător.
7. îndepărtarea imediată a ploştilor, puroiului, pansamentelor din salon.
8. aerisirea salonului.
9. utilizarea anesteziei locale
10. odihna pacienţilor: program de odihnă, utilizarea unui fotoliu pentru cazuri
grave.
11. săli de lectură, bibliotecă.
Igiena este un punct foarte important în oferirea condiţiilor necesare pacientului
internat în spital. Astfel, asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a
bolnavului este foarte importantă.
Îngrijirea cavităţii bucale se realizează în funcţie de starea bolnavului: în picioare
sau în poziţie şezândă.

35
Văcariu Violetta, Ghid de nursing, Editura Victor Babeș, Timișoara, 2012, p.9
36
Văcariu Violetta, Ghid de nursing, Editura Victor Babeș, Timișoara, 2012, p.9

44
 Materiale necesare sunt periuţa şi pasta de dinţi, două pahare sau ceşti cu cioc
pentru apă şi soluţie de gargară, o tăviţă renală de preferinţă din porţelan deosebită de
restul tăviţelor de pe secţie, un prosop şi o muşama.
Baia generală este o procedură extrem de apreciată de către bolnavi. Astfel,
bolnavii internaţi în spital sunt îmbăiaţi de obicei de două ori săptămânal, dar şi de cate ori
au loc intervenţii chirurgicale. Baia generală se efectuează dimineaţa sau seara, cât mai
departe de orele digestiei.
Materiale necesare efectuării băii sunt un paravan, un termometru de baie, săpun
neutru în săpunieră, două mănuşi de baie, perie pentru unghii, cearşaf de baie, prosoape
curate, lenjerie curată, un halat de molton şi papuci.
Îngrijirea unghiilor este de asemenea, extrem de importantă. Astfel, tăierea
unghiilor se va face întotdeauna după baia generală, căci în apă caldă ele se înmoaie şi se
taie mai uşor.
Instrumentele necesare sunt o foarfecă sau ghilotină pentru unghii, o pilă de
unghii, un prosop, iar instrumentul de tăiat va fi sterilizat.
Îngrijirea ochilor pentru prevenirea infecţiilor oculare şi pentru îndepărtarea
secreţiilor.
Această activitate se realizează cu apă, prosop, tampoane de tifon, comprese,
mănuşi de baie. Îngrijirea se face în cadrul toaletei zilnice.
Îngrijirea urechilor se realizează prin îndepărtare a depozitelor naturale cerumen
sau a celor patologice, astfel se menţinea starea de curăţenie a pavilionului urechii şi a
conductului auditiv extern.
Pentru acest procedeu este nevoie de tampoane sterile, montate pe beţişoare, tăviţă
renală, apă, săpun, mănuşi de baie, prosop.

4.4. Asigurarea condiţiilor igienice

Igiena corporala zilnica ar trebui efectuata o perioada cât mai îndelungată de către
persoana afectată. Asistenta parţială, respectiv sprijinul substanţial, devin necesare în
momentul în care bolnavul nu mai poate urma succesiunea activităţilor de igienă personală.
Îngrijitorul trebuie să se asigure că apa folosita la baie are temperatura potrivită,
ca în cadă nu există pericolul de accidentare, prin utilizarea covoraşelor speciale, să
folosească scaune speciale de baie pentru bolnavii care nu mai colaborează deloc.
În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, respectiv acţiunea de îmbrăcare, pot apărea
dificultăţi într-un stadiu relativ timpuriu al bolii. De aceea, este nevoie să i se asigure

45
bolnavului haine cât mai uşor de îmbrăcat / dezbrăcat, care să îi fie aşezate la îndemână în
ordinea în care le va îmbrăca, astfel încât îmbrăcarea să nu îi creeze o stare de disconfort
sau agitaţie.

4.5. Alimentaţia
Deoarece persoanele confuze uită să mănânce, mănâncă prea mult sau nu mai pot
conştientiza dacă se alimentează corect sau nu, persoanele ce îngrijesc bolnavii cu demenţă
trebuie să acorde o atenţie specială acestor aspecte.
O altă problemă o constituie lipsa poftei de mâncare. Aceasta poate avea multe
cauze: pacientul crede ca a mâncat deja, nu are poftă de mâncare din cauza lipsei de
mişcare, există probleme de masticaţie şi deglutiţie sau pacientul nu mai este în măsură să
utilizeze tacâmurile.
Ca şi în cazul mâncării, pacientul uită deseori să bea lichide, ceea ce agravează
situaţia în cazul vârstnicilor cu o senzaţie de sete oricum redusă. În consecinţă, controlul şi
supravegherea aportului de lichide sunt esenţiale, necesarul zilnic fiind de cel puţin 1,5
litri.

4.6. Recoltarea probelor de laborator

Analizele medicale pot fi solicitate de medicul curant sau pentru a primi
informaţii importante despre starea de sănătate. Rezultatele analizelor medicale
completează informaţiile furnizate de consultul medical şi de investigaţiile imagistice
precum ecografie, endoscopie superioara sau colonoscopie, toate aceste date clinice luate
împreună fiind utile în stabilirea unui diagnostic corect. 
Recoltarea probelor de laborator trebuie făcută dimineaţa, intervalul orar optim
pentru prelevarea probelor biologice fiind 07.00 – 09.00. Acest criteriu împreună cu
celelalte aspecte privitoare la pregătirea pentru recoltarea analizelor sunt importante pentru
ca rezultatele primite de la laborator să fie clinic semnificative şi să reflecte starea reală de
sănătate a organismului.
 Recoltarea analizelor de sânge. Recoltarea sângelui se face dimineaţa înainte de
consumul de alimente sau lichide pentru a nu denatura rezultatul unor valori precum
glicemia, colesterolul sau trigliceridele. Se evita inclusiv consumul de apă în cantităţi mari
înainte de recoltare.
Recoltarea exudatului faringian. Alimentele şi lichidele consumate în timpul zilei
îndepărtează o bună parte din agenţii patogeni din cavitatea bucală, de pe amigdale sau de

46
pe mucoasa faringiană. Pasta de dinţi folosită în timpul periajului dentar conţine de regulă
substanţe care distrug flora bacteriană. Din aceste motive, exudatul faringian se recoltează
dimineaţa, iar înainte de recoltare, pacientul nu mănâncă, nu bea, nu se spală pe dinţi, nu
aplica ruj sau gloss pe buze şi nu consumă gumă de mestecat. 
Proba nu se recoltează în timpul tratamentului cu antibiotice. În cazul în care se
administrează medicaţie cu antibiotice, se recoltează proba la 3 zile după terminarea
tratamentului.
Recoltarea probelor de urină. Pentru a evita prelevarea unor probe diluate de
urină de peste zi, se recoltează totdeauna prima urină de dimineaţă.
Sumarul de urină. După o toaletă prealabilă cu apă şi săpun în zona urogenitală,
se colectează prima urină de dimineaţă în recipient. Se fixează bine capacul recipientului
pentru a preveni vărsarea, contaminarea sau evaporarea conţinutului. Proba nu se
recoltează în timpul fluxului menstrual. 
Urocultura. Proba se recoltează în recipient steril din prima urină de dimineaţă.
Se efectuează o toaletă riguroasă cu apă şi săpun a mâinilor şi a zonei urogenitale. Se
usucă zona spălată anterior cu ajutorul unei comprese sterile. Se scoate dopul recipientului
steril având grijă ca acesta să nu atingă zona urogenitală sau vreun obiect din jur. Se
urinează o mică cantitate în toaleta apoi, fără a opri urinatul, se colectează în recipientul
steril restul de urină. După colectarea probei de urina dopul se fixează astfel încât
conţinutul recipientului să nu se verse.
Urocultura nu se recoltează în timpul tratamentului cu antibiotice. În cazul în care
se administrează medicaţie cu antibiotice, se recoltează proba la 3 zile după terminarea
tratamentului.
 Recoltarea materiilor fecale. Pentru examenul coproparazitologic şi / sau
coprocultura proba se recoltează cu ajutorul spatulei din plastic aflatş în interiorul
recipientului. Se colectează atât cât intra în spatulă, după care spatula cu proba se introduce
în recipient şi se închide bine capacul.
4.7. Îngrijiri terapeutice – administrare tratament
4.7.1. Administrarea oxigenului
Oxigenoterapia
Scop-asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de:
- scăderea oxigenului alveolar
- diminuarea hemoglobinei

47
 - tulburări în sistemul circulator
- probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
Surse de oxigen
- staţie centrală de oxigen
- microstaţie
- butelie cu oxigen
Metode de administrare a oxigenului
Prin sonda nazală:
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale
Prin mască:
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei
Masca pentru oxigen se fixează acoperind gura şi nasul. În general este greu
suportată de bolnav datorita hamului de etanşeizare
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen:
- deoarece oxigenul favorizează combustia, prezenţa sa trebuie atenţionată
- pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului fumatului sau al unei
flăcări în preajma sursei de oxigen
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statica materiale
sintetice şi a materialelor inflamabile uleiuri, alcool
- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusa sursei de
oxigen
- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor
în timpul transportului
- buteliile cu oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală, pe un suport şi fixate de
perete cu inele metalice, departe de calorifer sau soba.
Tehnica:

48
 - se verifică scurgerea oxigenului din sursă
- se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i uşura controlul măştii şi i se susţine
mâna. Debitul de 10-12 l/minut.
- se aşează masca pe piramida nazală şi apoi pe gura
- când bolnavul s-a obişnuit cu masca, se aşează cureaua de fixare în jurul capului
Incidente şi accidente:
- dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi
împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
- în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentraţii mari sau la presiuni
ridicate, pot apărea:
- iritare locala a mucoasei
- congestie şi edem alveolar
- hemoragie intraalveolara
- atelectazie

4.7.2. Tehnica administrării medicamentelor pe cale orală

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea
putându-se resorbi la nivelul mucoasei digestive
Scop: obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
Efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulceraţiilor digestive
- protejează mucoasa gastrointestinală
- înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică, în cazul lipsei acestora
- dezinfectează tubul digestiv
Efecte generale: medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul
mucoasei digestive, pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme,
aparate (antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).
Contraindicaţii:
- medicamentul este inactivat de secreţiile digestive
- irită mucoasa gastrică
- pacientul refuză medicamentele
- se impune o acţiune promptă a medicamentelor
- medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă
- se impune evitarea circulaţiei portale

49
 Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacienţilor inconştienţi, celor care
prezintă vărsături, cât şi celor care din diverse motive nu pot înghiţi.
Forme de prezentare:
- lichidele: siropuri, uleiuri, emulsii, soluţii, mixturi, decocturi, mixturi, extracte;
- solide: tablete, drajeuri, capsule, granule, pulberi
Materiale necesare:                
- medicaţia prescrisă
- recipient pentru medicamente, linguriţa, pipeta, sticlă picurătoare, pahar gradat,
ceaşcă, apă, ceai, lapte
- pahar apă sau suc pentru copii
Administrare: 
- se verifică cu atenţie medicaţia prescrisă de medic şi se compară cu cea primită
de la farmacie
- se spală mâinile
- se verifica data expirării medicamentelor
- se confirma identitatea pacientului
- se verifica starea pacientului (conştienţa) şi semnele vitale. O schimbare în
starea acestuia poate justifica schimbarea sau anularea medicaţiei (de exemplu, nu se vor
mai administra antihipertensive la un pacient care prezintă hipotensiune)
- se administrează medicaţia împreună cu apa sau alt lichid adecvat
- siropul nu se administrează cu apa pentru a nu-i diminua efectul daca este
necesar
- tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare
- pulberile divizate în casete amilacee, sau capsule cerate-se înmoaie înainte
caseta în apa şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită;
- pulberile nedivizate – se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit
- granulele se măsoară cu linguriţa ;
- unele pulberi se dizolva în apa,ceai şi apoi se administrează sub forma de soluţii
(ex. purgativele saline)
- se vor administra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu, cu ajutorul
unui pai, pentru a preveni afectarea dentară
- tot cu un pai se pot administra şi lichidele cu gust neplăcut
- se va sta lângă pacient până când acesta va înghiţi medicamentul şi dacă este
nevoie, se va verifica deschizându-i gura;

50
 - se va reveni pentru verificarea stării pacientului.
Observaţii:
- asistenta se va asigura ca are medicaţia scrisă de medic, cerând indicaţii
necesare timpului şi modului de administrare dacă este necesar
- nu se va administra niciodată medicaţie prin indicaţie verbală
- se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive
sau efecte adverse
- medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare
- nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat
- medicaţia nu se va lăsa niciodată la îndemâna pacientului.
- daca pacientul cere detalii despre medicaţia sa, se va verifica din nou prescripţia
medicului şi i se vor oferi detaliile cerute; pacientul va trebui sa fie informat despre orice
schimbare survenită în schema sa de tratament
- pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse şi i se va cere sa
anunţe echipa de îngrijire despre orice schimbare în starea sa

4.7.3. Tehnica administrării medicamentelor intramuscular

Injecţia musculară introduce substanţa medicamentoasă adânc în ţesutul
muscular. Aceasta cale de administrare permite o acţiune rapidă prin absorbţia în circulaţia
sistemică. Administrarea intramusculară este aleasă atunci când pacientul nu poate înghiţi
medicaţie orală, când este prea iritantă gastric.
Deoarece ţesutul muscular are mai putini senzori nervoşi permite administrarea
de substanţe iritante.
Locul de injectare trebuie ales cu multă grijă, se va face şi în funcţie de
constituţia fizică a pacientului. Se evită  zonele cu edeme, iritaţii, semne din naştere,
echimoze. Injecţiile intramusculare sunt contraindicate pacienţilor care prezintă tulburări
ale mecanismelor de coagulare, după terapii antitrombotice, în timpul unui infarct
miocardic.
Injecţia intramusculară se efectuează prin tehnica sterilă.
Materiale necesare:
- medicaţia prescrisă de medic comparată cu cea ridicată de la farmacie
- seruri pentru dizolvat
- seringă şi ac
- mănuşi

51
 - comprese
- paduri alcoolizate
Medicaţia prescrisa trebuie să fie sterilă. Seringa şi acul trebuie alese adecvat
(pentru injecţia  intramusculară acul trebuie să fie mai lung, în funcţie de ţesutul adipos al
pacientului, de locul ales pentru injecţie, şi cu un calibru potrivit pentru vâscozitatea
substanţei de injectat).
Pregătirea echipamentului:
- se verifică medicaţia prescrisă ca dată de expirare, coloraţie, aspect
- se testează pacientul să nu fie alergic, în special înaintea administrării primei
doze
- daca medicaţia este în fiolă, aceasta se dezinfectează, se sparge şi se trage doza
indicată, scoţând aerul din seringa. Apoi se schimbă acul cu unul potrivit pentru injectare
intramusculară
- dacă medicamentul este în flacon sub formă de pudră, se dezinfectează capacul
de cauciuc, se reconstituie lichidul, se trage doza indicată, se scoate aerul şi se schimba 
acul cu cel pentru injecţia intramusculară
- tehnica de extragere a substanţei dintr-un flacon este următoarea: se
dezinfectează capacul flaconului se introduce acul, seringa se umple cu aer, trăgând de
piston, aceea cantitate echivalentă cu doza care trebuie extrasă din flacon, se ataşează apoi
la acul din flacon şi se introduce aerul, se întoarce flaconul şi seringa se va umple singură
cu cantitatea necesară
- alegerea locului de injectare în injecţia intramusculara trebuie făcuta cu grija.
Acest loc poate fi muşchiul deltoid, muşchiul dorsogluteal, muşchiul ventrogluteal şi
muşchiul de pe faţa antero-externă a coapsei.
Administrarea:
- se confirmă identitatea pacientului
- se explică procedura pacientului
- se asigură intimitate
- se spală mâinile, se pun mănuşile
- se va avea în vedere sa se rotească locul de injectare daca pacientul a mai făcut
recent injecţii intramusculare
- la adulţi deltoidul se foloseşte pentru injectare de cantităţi mici, locul de
administrare uzuală fiind faţa supero-externă a fesei, iar la copil faţa antero-laterala a
coapsei

52
 - se poziţionează pacientul şi se descoperă zona aleasă pentru injectare
- se stimulează zona de injectare prin tapotări uşoare
- se şterge cu un pad alcoolizat prin mişcări circulare
- se lasă pielea să se usuce
- se fixează şi se întinde pielea cu ajutorul mâinii nedominante
- se poziţionează seringa cu acul la 90 de grade, se atenţionează pacientul că
urmează sa simtă o înţepătura, se recomandă să nu îşi încordeze muşchiul
- se introduce printr-o singură mişcare, repede, acul prin piele, ţesut subcutanat,
pana în muşchi
- se susţine seringa cu cealaltă mână, se aspiră pentru a verifica dacă nu vine
sânge. Dacă apare sânge, se va retrage acul şi se va relua tehnica
- dacă la aspirare nu apare sânge, se va injecta substanţa lent pentru a permite
muşchiului să se destindă şi să absoarbă gradat medicaţia
- după injectare se retrage acul printr-o singură mişcare, bruscă, sub acelaşi unghi
sub care a fost introdus
- se acoperă locul puncţionării cu un pad alcoolizat şi se masează uşor pentru a
ajuta distribuirea medicamentului
- se îndepărtează padul cu alcool şi se inspectează locul puncţionării pentru a
observa eventualele sângerări sau reacţii locale
- dacă sângerarea continuă se va aplica compresie locala sau gheata în caz de
echimoze
- se va reveni şi inspecta locul injecţiei la 10 minute şi la 30 de minute de ora
administrării
- nu se va recapa acul
- se vor arunca materialele folosite în recipientele specifice de colectare
Consideraţii speciale:
- la pacienţii care au tratament îndelungat intramuscular se va ţine o evidenţă
clară a zonelor de injectare pentru a le roti
- la pacienţii anxioşi se poate ţine gheaţă câteva secunde pe zona de injectare
înainte de adminstrare, pentru a anestezia întrucâtva locul
- se încurajează pacientul întotdeauna să relaxeze muşchiul pentru că injectarea
intr-un muşchi încordat este dureroasă
- injecţia intramusculară poate distruge celule musculare determinând astfel
creşteri ale nivelului CK (creatinkinaza) care pot duce la o confuzie, deoarece aceeaşi

53
creştere  poate indica un infarct miocardic. Pentru a diferenţia cauzele, trebuie cerută
analiza celulelor musculare specifice inimii (CK-MB) şi a lactodehidrogenazei. La
pacienţii care necesită o monitorizare atenta a CK şi CK-MB se va schimba modul de
adminstrare medicamentoasă din intramuscular în intravenos, tocmai pentru a evita
confuziile precizate mai sus
- din cauza unui ţesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie avut în vedere că
la pacienţii vârstnici absorbţia medicamentului are loc mult mai rapid
Complicaţii:
- injectarea accidentală de substanţe iritative în ţesutul subcutanat datorită alegerii
unui ac inadecvat  sau unei tehnici greşite de administrare. Aceasta poate determina
apariţia unui abces
- dacă locul de injectare nu se roteşte ci se fac injecţii repetate în acelaşi loc,
aceasta poate conduce la o slabă absorbţie a medicamentului şi, implicit, la scăderea
eficientei acestuia

4.7.4. Sondajul vezical

Sondajul vezical reprezintă introducerea unei sonde sau cateter prin uretră în
vezica urinara realizând astfel o comunicaţie intre interiorul vezicii şi mediul extern.
Scopul:
- explorator, când se efectuează pentru recoltarea unei cantităţi de urină în
vederea examenelor de laborator sau când se efectuează pentru depistarea unor modificări
patologice ale uretrei şi vezicii urinare;
- terapeutic, când se efectuează pentru evacuarea conţinutului vezicii în situaţia
când aceasta nu se face spontan sau pentru executarea unor procedee terapeutice prin
sonda;
Pregătirea materialelor:
- muşama şi aleza, mănuşi de cauciuc sterile, 2 sonde Foley lungi de aproximativ
15 cm, cu vârful uşor îndoit complet rotunjit având 1-2 orificii laterale aproape de vârf; 1-2
eprubete pentru urocultura, medii de cultura în funcţie de germenii căutaţi, ser fiziologic,
casoleta cu tampoane de vata sterile, 2 pense hemostatice sterile, materiale pentru toaleta
organelor genitale, tăviţă renală, bazinet, recipient pentru recoltarea urinei;
Medicamente: ulei de parafina steril, oxiceanură de mercur 1 la 5000;
Tehnica efectuării sondajului la femei:

54
 - sondajul se efectuează în condiţii de asepsie perfecta atât pentru pacienta cât şi
pentru mâinile celui ce-l efectuează şi pentru instrumentar
- asistenta îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;
- evidenţiază meatul urinar (locul pe unde iese urina);
- dezinfectează cu oxiceanură de mercur orificiul uretral, de sus în jos în direcţia
anusului;
- operaţia se face de 2-3 ori;
- scoate sonda cu o pensa anatomica sterila şi o prinde intre degetul mediu şi
inelar ale mâinii drepte;
- lubrifiază sonda cu ulei steril;
- sonda va fi orientata cu vârful în sus şi se introduce în uretra 4-5 cm;
- paralel cu înaintare sondei, extremitatea libera a acesteia va fi coborâtă printr-o
mişcare în forma de arc pentru a-i uşura trecerea/înaintarea ei prin vezică;
- primele picături de urină se lasă să se scurgă în tăviţa renală apoi urina se
colectează în recipientele pregătite în funcţie de scop sau într-un recipient de colectare;
- după ce urina a fost recoltată, extragerea sondei se va face cu aceleaşi mişcări în
sens invers;
Îngrijirea ulterioară a pacientei:
- se efectuează toaleta regiunii vulvare
- pacienta este ajutata sa se îmbrace şi să se instaleze comod în pat
- va fi supravegheata în continuare
- tehnica se notează în F.O. a bolnavului precizând: numele celui care a efectuat-
o, cantitatea de urina recoltată şi aspectul macroscopic al urinei;
Tehnica efectuării sondajului la bărbat:
- pregătirea instrumentelor şi a materialelor sunt aceleaşi ca şi pentru sondajul
vezical al femei
Pregătirea psihică a pacientului:
- pacientul este anunţat explicându-i-se inofensivitatea tehnicii
- bolnavul este aşezat în decubit dorsal cu picioarele întinse şi uşor depărtate
- se izolează patul cu un paravan;
- se acoperă bolnavul lăsând liberă numai regiunea genitala;
- se face toaleta organelor genitale externe;
- sub bazinul bolnavului se aşează o pernă tare, muşama şi aleza;
- se aşează tăviţa renală intre coapsele bolnavului;

55
 Efectuarea tehnicii:
- asistenta îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;
- alege sonda cu care efectuează sondajul folosind o pensă anatomică sterilă;
- sonda este lubrifiată;
- asistenta dezinfectează meatul  urinar cu ser fiziologic steril şi oxiceanură de
mercur;
- între degetele inelar şi mic ale mâinii drepte se prinde extremitatea liberă a
sondei şi cu ajutorul unei pense sterile ţinută în aceiaşi mână apucă sonda în imediata
vecinătate a vârfului;
- introduce vârful sondei în meatul urinar şi împinge uşor cu pensa în timp ce cu
mâna stângă întinde penisul cât mai bine pentru ca sa dispară cutele transversale ale
mucoasei uretrale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezica;
- dacă pe parcursul înaintării sondei aceasta întâlneşte obstacole anatomice sau
funcţionale sau dacă se produc spasme, asistenta retrage sonda şi pregăteşte o alta de
calibru mai mic (sonda Thieman);
- pătrunderea sondei în vezica se semnalează prin scurgerea urinei prin sonda;
- sonda se fixează cu leucoplast pana se evacuează urina;
- urina se recoltează în eprubetele sau recipientele pregătite în funcţie de
examenele de laborator  ce se vor efectua;
- restul urinei se captează în tăviţa renală sau într-un alt recipient;
- îndepărtarea sondei se va face cu ajutorul unei pense anatomice după ce
extremitatea liberă a fost închisa prin comprimare;
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- după îndepărtarea sondei se efectuează toaleta organelor genitale externe;
- pacientul este ajutat sa se îmbrace şi se schimba lenjeria de pat dacă este nevoie;
- tehnica se notează în F.O. a bolnavului menţionând cantitatea de urină recoltată,
aspectul macroscopic, numele persoanei care a efectuat-o şi eventualele accidente sau
incidente;
Complicaţii: după sondaj pot apărea 2 categorii de complicaţii: imediate şi
tardive;
Complicaţii imediate:
- lezarea traumatică a mucoasei uretrale. Aceasta se obţine prin hemoragie de
diferite grade. În aceasta situaţie se impune întreruperea imediată a tehnicii.

56
 - crearea unei căi false prin forţarea sondei – se previne prin efectuarea sondajului
cu blândeţe, cu răbdare, fără să se forţeze înaintarea sondei.
- astuparea sondei în cursul evacuării vezicii – ne dăm seama după întreruperea
curentului de urină. Sonda se destupă prin insuflare de aer sau injectarea a câţiva ml de
soluţie dezinfectantă.
Complicaţii tardive:
- infecţii – prin introducerea germenilor patogeni prin intermediul manevrelor şi
instrumentelor nesterile.
Precizări:
- nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a accelera
evacuarea urinei. Conţinutul vezical trebuie să se evacueze singur datorita elasticităţii
vezicii urinare.
- golirea bruscă a vezicii destinse în special la persoanele în vârstă poate provoca
hemoragie. De aceea evacuarea se va face încet iar dacă vezica nu a fost prea destinsă, se
va face parţial, urmând ca restul de urină să se elimine printr-un nou sondaj dar după
câteva ore.

4.8. Externarea
În funcţie de evoluţia bolii pacientului, medicul curant va stabili data externării,
care va fi comunicată pacientului cu o zi înainte sau în dimineaţa zilei externării. Medicul
curant completează Biletul de externare şi Scrisoarea medicală care vor ajunge la medicul
de familie.
Biletul de externare şi Scrisoarea medicală vor fi completate în două exemplare,
un exemplar se ataşează la Foaia de observaţie iar celalalt se înmânează pacientului.
Medicul curant va stabili şi consemna în Biletul de externare şi Scrisoarea
medicala următoarele:
- diagnosticul de externare
- starea pacientului la externare
- tratamentul medical pe care să-l urmeze
- indicaţii privind regimul alimentar şi de viaţă
- data controlului medical
- numărul de zile de concediu medical
În cazul externării pacientului, sau a familiei pentru pacientul cu demenţă, la
cerere, i se explică riscurile la care se poate expune. Medicul curant consemnează în Foaia

57
de observaţie solicitarea de externare a pacientului iar acesta este pus să semneze ca a
solicitat externarea.
Documentele care se eliberează pacientului la externare sunt: bilet de externare,
scrisoare medicală, certificat de concediu medical (după caz), adeverinţă medicală (după
caz), reţetă medicală, decont de cheltuieli pentru serviciile medicale primite
Medicul curant completează toate documentele privind externarea pacientului, le
semnează şi parafează iar medicul şef de Compartiment verifică completarea integrală şi
corectă după care contrasemnează şi parafează documentele de externare.

58
 CAPITOLUL V - STUDIU DE CAZ - PLANURI DE INGRIJIRE

CAZ I
DATE RELATIV STABILE
Nume: I
Prenume: C
Vârsta : 80 ani
Sex : Feminin
Religie : Ortodoxă
Naţionalitatea: Română
Starea civila: Văduvă
Ocupaţia: Pensionară
DATE VARIABILE
Domiciliul: Urban
Condiţii de viaţă şi muncă: Locuieşte singură într-o garsonieră, condiţii relativ
igienice.
Mod de petrecere a timpului liber: Tricotaj, emisiuni Tv.
DATE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
Date antropometrice
Greutatea: 60 kg
Înălţimea: 1,55 m
Grup sanguin: B IIIRH+
Limite senzoriale
Alergii: nu prezintă
Proteze: nu prezintă
Acuitatea vizuală şi auditivă: relativ diminuată
Somn: perturbat
Mobilitate: diminuarea forţei musculare
Alimentaţie: necorespunzătoare
Eliminări: inadecvate
Antecedente heredo-colaterale
Neagă luesul, TBC-ul în familie, infecţia HIV.
Antecedente personale
Fiziologice:

59
 - Menarhă la 15 ani;
- Menopauză la 51 ani;
- Sarcini 2: naşteri 1; avort spontan 1;
Patologice:
- bolile copilăriei fără a preciza care anume.
Examenul stării psihice
Expresivitate mimico-gestuală: Faciesul este hipomimic, privirea fixă. Gestica se
înscrie în limitele normalului;
Atenţia: Hipoprosexie de concentrare şi persistenţă;
Memoria: Hipomnezie de fixare şi de evocare (pacienta nu îşi aminteşte date noi
învăţate, uită unde îşi pune lucrurile, uneori prezintă disnomie);
Percepţie: În momentul examinării pacienta nu prezintă tulburări de percepţie de
tipul halucinaţiilor şi iluziilor;
Vorbire: Pacienta prezintă bradilalie, voce cu tonalitate joasă; uneori prezintă
balbism.
Gândire: Gândirea este bradipsihică, vâscoasă, circumstanţială; capacitatea de
abstractizare, de organizare şi de planificare a propriilor activităţi este mult diminuată; ca
tulburări de fond sunt sesizate prezenţa unor idei delirante de prejudiciu
Dispoziţia: Dispoziţia este labilă, pacienta oscilând între iritabilitate, irascibilitate
şi dispoziţie depresivă.
Comportament: Pacienta prezintă episoade de agitaţie psiho-motorie cu auto şi
heteroagresivitate fizică şi verbală (heteroanamnestic).
INFORMAŢII LEGATE DE BOALA
Motivele internării
- deficit motor al membrelor de parte dreaptă.
Diagnostic la internare
Demenţă Alzheimer şi vasculară
Data internării
10.02.2014, ora 11:00
Examen clinic pe aparate
Mini Mental State Examination (MMSE) – scor final 14 puncte (din punctajul
maxim de 30). Sunt afectate în special orientarea temporo-spaţială, înregistrarea
informaţiilor, atenţia şi calculul, reproducerea informaţiilor, înţelegerea şi executarea unei
comenzi.

60
 Concluzii: disfuncţie cognitivă moderată.
Tomografie computerizată craniană – Atrofie corticală localizată mai ales
hipocampal. Leziune ischemică frontală stângă.
Examen neurologic – absenţa semnelor neurologice de focar.
Analize medicale de laborator – valori normale.
Nr Manifestări de
Nevoia fundamentală Sursa de dificultate
Crt. dependenţă
1 - nevoia de a respira şi - respiraţi deficitară HTA
de a avea o bună
circulaţie
2 - nevoia de a bea şi de a - lipsa poftei de - dificultate în a se
mânca mâncare, dificultate la alimenta din cauza
înghiţire afecţiunii neurologige
3 - nevoia de a elimina - incontinenţă urinară - perturbare sfincteriană
4 - nevoia de a mişca şi de lipsa coordonării şi - - hemiplegie pe partea
a avea o bună postură alterarea mobilităţii, prin dreaptă
diminuarea forţei
musculare
5 - nevoia de a dormi şi a - nelinişte - anxietate
se odihni
6 - nevoia de a se îmbrăca - dificultate de a se - hemiplegie
îmbrăca şi dezbrăca
7 - nevoia de a menţine - -
temperatura corpului în
limite normale
8 - nevoia de a fi curat, - incapacitatea de a se - perturbarea imaginii de
îngrijit, de a proteja spăla sine
tegumentele şi
mucoasele
9 - nevoia de a evita - creşterea sau - dificultatea de a se
pericolele micşorarea ritmului adapta la o boală
respirator
10 - nevoia de a comunica - dificultate de a-şi - Hipoprosexie de
exprima părerile concentrare şi persistenţă
11 - nevoia de a acţiona - imposibilitatea de a-şi - neacceptarea bolii
conform propriilor practica religia datorită
convingeri şi valori de a condiţiilor de spital

61
 practica religia manifestată prin
închiderea în sine
12 - nevoia de a fi - sentiment de eşec - stare depresivă
preocupat în vederea
realizării
13 - nevoia de a se recrea - dimensiunea - afazie şi hemiplegie
mijloacelor de interes
14 - nevoia de a învăţa cum - cunoştinţe insuficiente credinţe culturale diferite
să-ţi păstrezi sănătatea asupra bolii referitoare la sănătate

Probleme de
Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare
dependenţă
HTA - păstrarea unei - urmăresc funcţiile vitale şi - pacientul
bune respiraţii şi vegetative respiră bine
circulaţii - asigur o poziţie corespunzătoare
care să permită o respiraţie cât mai
uşoară
- alimentaţie - să se asigure - asigur aportul de lichide prin - bolnavul
şi hidratare calorii, minerale, fructe, lapte, ceaiuri, compoturi şi reuşeşte să se
inadecvată vitamine de care sucuri alimenteze şi să
prin deficit şi pacientul are - administrez vitamine, acid folic, se hidrateze
surplus nevoie prin minerale şi calciu: acid folic 0,8
alimentele mg – 3 tb/zi după masă, B12 0,5
adecvate mg şi B6 20 mg – 2 tb/zi dimineaţa
şi seara după masă

- emisie - pacientul să-şi - îi explic pacientului necesitatea - după scoaterea

involuntară redobândească sondajului vezical sondei episoadele
de urină parţial continenţa - urmăresc diureza de incontinenţă
urinară sunt mai
rare
- imobilitate - diminuarea - administra antialgice: - durerea se
durerii - algocalmin 1f/12h diminuează
- ser glucozat 5%1fl/zi - pacientul se
ridică la
marginea patului

62
 - se deplasează
singur la toaletă
- dificultate - pacientul să - am întocmit cu pacientul un - pacientul a avut
de a se beneficieze de un program corespunzător de un somn liniştit şi
odihnii somn odihnă, două ore după masa de se simte odihnit
corespunzător prânz, între orele 14-16 şi 8 ore
cantitativ şi pe noapte între orele 23-7
calitativ - diazepam 1tb/seara înainte de
culcare

- incapacitate - pacientul să se - după efectuarea toaletei îi ofer - pacientul se

în a se îmbrace şi să se sprijinul pentru a se îmbrăca îmbracă conform
îmbrăca şi dezbrace singur - îi asigur intimitatea în timpul vârstei,
dezbrăca îmbrăcări şi dezbrăcări prin anotimpului şi
aşezarea unui paravan activităţii
- verific zilnic dacă ţinuta este şi efectuate
curata
- hipertermie - pacientul să-şi - menţin temperatura camerei între - pacientului îi
menţină 20-21oC este menţinută
temperatura temperatura
corpului în limite corpului în limite
fiziologice normale
- dezinteres pacientul să - asigur igiena şi lenjeria - pacientul este
faţă de prezinte corespunzătoare curat şi îngrijit
măsurile de tegumente şi - explic pacientului necesitatea
igienă mucoase curate îngrijirilor de igienă
- anxietate, - să se asigure - explic pacientului că nu este în - pacientul este
durere liniştea pericol, mai liniştit, mai
pacientului - administrez medicamente: puţin anxios şi
- calmarea - inhibitori de acetil-colin- durerile s-au
durerilor esteraza, diminuat
- memantine,
- O2 6l/min pe mască
- algocalmin 1f/12h
- ampicilină din 6 în 6 ore

63
- comunicare - stau de vorbă cu pacientul, - pacientul se
ineficace la psihoterapie simte bine din
nivel punct de vedere
intelectual psihic
- sentiment - pacientul să-şi - ascult activ pacientul pentru a-i - pacientul
de neputinţă recapete permite să-şi exprime sentimentele întreabă despre
încrederea şi tratament,
stima de sine modalităţi de
recuperare a
sănătăţii
- dificultate, - pacientul să - învăţ pacientul tehnici de - stare de
incapacitate prezinte stare de relaxare, planific activităţi relaxare,
în a îndeplini bună dispoziţie recreative împreună cu pacientul sentiment de
activităţi mulţumire
recreative
- dificultate - pacientul să - stimulez dorinţa de cunoaştere, - pacientul
de a învăţa acumuleze noi corectez deprinderile dăunătoare respectă
cunoştinţe sănătăţii principiile
educative

EPICRIZĂ
Data externării: 04.02.2014
Diagnostic la externare: Demenţă mixtă (Alzheimer şi vasculară).
Starea la externare: ameliorată
- Pacienta a fost internată cu manifestări de deficit motor al membrelor şi al
picioarelor, cu o stare anxioasă foarte puternică, dispoziţia era labilă, pacienta oscilând
iritabilitate, irascibilitate şi dispoziţie depresivă şi prezentând episoade de agitaţie psiho-
motorie cu auto şi heteroagresivitate fizică şi verbală (heteroanamnestic).
Starea generală a pacientei s-a îmbunătăţit răspunzând pozitiv la tratamentul
administrat. Este externată în stare ameliorată , urmând tratament în ambulatoriu.
Bilanţul autonomiei
Evaluarea funcţiilor vitale:
Respiraţie liberă cu frecvenţă în limite fiziologice r=18r/min
TA în limite fiziologice TA=120/70mmhg
Puls în limite fiziologice p=80/min

64
 Recomandări la externare:
- regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi animale
- control medical după o lună de la externare;
- evitarea situaţiilor ca risc
- renunţarea la cafea, alcool, cola
- intervenţia psihoterapeutica, intervenţia cognitiv-comportamentala pentru
stimularea memoriei.
- suportul din partea familiei

CAZ II
CULEGEREA DATELOR
DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI
Date relative stabile
Nume: R
Prenume: C
Vârsta: 69 ani
Sex: masculin
Religie ortodoxă
Naţionalitate: română
Stare civilă: căsătorit
Ocupaţie: pensionar
Date variabile
Domiciliul: mediul rural
Condiţii de viaţă şi muncă: locuieşte împreună cu soţia şi cei doi copii; şi dispun
de doua camere, dotate confortabil, încălzire cu lemne, condiţii relative igienice. Munceşte
în gospodărie şi agricultură.
Mod de petrecere a timpului liber: emisiuni TV, grădinărit
DATE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
Date antropometrice
Greutate: 80 kg
Talie:1,80m
Grup sanguin: A IIRh:+
Limite senzoriale
Alergii: nu prezintă

65
 Proteze: nu prezintă
Acuitate vizuală şi auditivă: relativ normale
Somn: agitat
Mobilitate: diminuată
Alimentaţie: fără grăsimi
Eliminări: în limite fiziologice
Antecedente personale
PATOLOGICE: - bolile copilăriei fără să poată preciza care anume;
INFORMAŢII LEGATE DE BOALĂ
Motivele internării
- pierderea memoriei, deteriorare intelectuală şi semne neurologice de focat
- labilitatea emoţionala cu dispoziţie depresiva tranzitorie
- pierderea stării de conştientă
Istoricul bolii
Pacientul RC, în vârstă de 69 ani care prezintă în ziua precedentă vertij, cădere
spre stânga urmata de pierderea conştiinţei.
Diagnostic la internare – început de demenţă şi un posibil atac cerebral

Nr Manifestări de
Nevoi fundamentale Sursa de dificultate
Crt. dependenţă
1 Nevoia de a respira şi a - respiraţie dificilă Uneori senzaţie de sufocare
avea o bună circulaţie
2 Nevoia de a bea şi a mânca - deshidratare - deshidratare prin aport
hidric insuficient dar şi din
cauza agitaţiei continue
3 Nevoia de a elimina - eliminare oligurie
inadecvată
4 Nevoia de a dormi şi odihni - insomnie şi Dispnee
continuă agitaţie
5 Nevoia de a se mişca şi a-şi - deficit total al - hemiplegie
menţine o bună postură mobilităţii
6 Nevoia de a comunica - afazie - depresie
- neadaptarea la situaţie
7 Nevoia de a-şi menţine - incapacitate în a se - pacientul nu este capabilă
tegumentele integre şi spăla să-si efectueze igiena
curate

66
 8 Nevoia de a-şi menţine
temperatura în limite
normale
9 Nevoia de a evita pericolele
10 Nevoia de a-şi respecta
religia
11 Nevoia de a fi util a se
realiza
12 Nevoia dea se recrea
13 Nevoia de a învăţa cum să-
şi păstreze sănătatea
- la momentul -
internării nevoia nu
este afectată
- depresie - dificultatea de a se adapta la
o boală
- frustrare din cauza - lipsa de cunoaştere a
hemiplegiei atitudinii celorlalţi
- sentiment de - alterarea imaginii de sine
neputinţă din cauza afaziei şi
hemiplegiei
- tristeţe, anxietate - din cauza bolii
- cunoştinţe - credinţe culturale diferite
insuficiente asupra referitoare la sănătate
bolii

Probleme de Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare

dependenţă
Alterarea Pacientul să - măsor funcţiile vitale şi le notez în 28.10.2013
circulaţiei prezinte în foaia de temperatură TA=200/80mmH
limite normale - recoltez sânge pentru hematocrit, g
hemoglobină, glicemie, timp de AV=88/min
protrombină 30.10.2013
TA=170/90mmH
g
31.10.2013
TA=160/70mmH
g
Deficit Pacientul să fie - calculez zilnic raţia alimentara - pacientul se
alimentar alimentat ţinând cont de starea în repaus a conformează şi
conform pacientului şi la necesarul de bază respectă regimul
nevoilor de 1375 de cal/zi alimentar..
organismului - după prânz îi recomand ore de
odihnă deoarece în această perioadă
procesul de digestie blochează
energia organismului prin angajarea

67
 unei mari cantităţi de sânge la nivelul
organelor
Deshidratare Pacientul să fie - măsor funcţiile vitale - pacientul are un
echilibrată - ofer pacientului cantitatea de aport hidric
hidroelectrolitic lichide necesară satisfăcător
Insomnie Pacientul să - asigur un microclimat liniştit - pacientul a avut
aibă un somn un somn liniştit
liniştit

Diminuarea Pacientul să - asigur o poziţie fiziologică bună - pacientul se

forţei efectueze - mobilizez pasiv pacientul la pat ridică în poziţie
musculare mişcări active semişezândă
Incapacitate de Pacientul să-şi - discut cu pacientul despre - pacientul
a comunica poată folosi semnele bolii sale, despre rolul utilizează
mâinile investigaţiilor, despre eficienta comunicarea non-
utilizând echipei medicale. verbală
comunicare
non-verbală
Deficit motor Pacientul să se - redau încrederea pacientului că - pacientul se
poată deplasa starea de pierdere a echilibrului s-a descurcă singur
singur diminuat.
EPICRIZĂ
Data externării: 10.11.2013
Starea la externare: sub tratament evoluţia a fost favorabilă
- Pacientul cu antecedente de HTA, prezintă în ziua precedentă cefalee ameţeli,
devieri spre stânga urmată de pierderea cunoştinţei. Este dus la spital secţia neurologie. La
prezentare probe de pareză membre, ROT de flexie bilateral coordonare normală, Romberg
pozitiv,cu deviere spre stânga, plajă linguală.
Examenul CT reactive a fost normal. Sub tratament evoluţia a fost favorabila
Bilanţul autonomiei:
Evaluarea funcţiilor vitale:
Respiraţie liberă cu frecvenţă în limite fiziologice r=18r/minTa în limite
fiziologice TA=140/80mmhg
Puls în limite fiziologice p=80/min
Diagnostic final: Atac cerebral de dimensiuni mici + Început de demenţă
vasculară

68
 Recomandări la externare:
- regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi animale;
- control medical după o lună de la externare
- control transaminaze;
- evitarea situaţiilor ca risc
- să ia vitamine
- să ia medicamente pentru tratarea depresiei
- medicamente pentru tratarea anxietăţii, stării de agitaţie, agresivităţii şi
halucinaţiilor

CAZ III
DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTEI
Date relative stabile
Nume: R
Prenume: N
Vârsta: 74 ani
Sex: masculin
Religie ortodoxă
Naţionalitate: română
Stare civilă: văduv
Ocupaţie: pensionar
Date variabile
Domiciliul: mediul urban
Condiţii de viaţă şi muncă: locuieşte împreună cu fiul; într-o casă cu patru camere
şi dependinţe, condiţii relative igienice.
Mod de petrecere a timpului liber: lecturarea unei cărţi, emisiuni TV
DATE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
Date antropometrice
Greutate:70kg
Talie:1,70m
Grup sanguine: A IIRh:+
Limite senzoriale
Alergii: nu prezintă

69
 Proteze: nu prezintă
Acuitate vizuală şi auditivă: relativ diminuate
Somn: neliniştit
Mobilitate: diminuată
Alimentaţie: în deficit
Eliminări: incontinenţă urinară
Antecedente heredo-colaterale-neaga luesul, TBC-ul, infecţia HIV în familie
Antecedente personale
PATOLOGICE:
- bolile copilăriei –rubeolă,oreion şi rujeolă

INFORMATII LEGATE DE BOALĂ

Motivele internării
- deficit motor hemicorp stâng şi episoade confuzie nocturne, plâns facil, precum
şi incontinenţă urinară
Diagnostic la internare accident vascular ischemic şi demenţă vasculară
Data internării
26.02.2014 ora 14:15
Nr
Nevoi fundamentale Manifestări de dependenţă Sursa de dificultate
Crt.
1 - nevoia de a respira şi - dificultate în a respira - diminuarea
de a avea o bună mobilităţii
circulaţie
2 - nevoia de a bea şi de a - refuz de a se alimenta şi - stare depresivă
mânca hidrata
3 - nevoia de a elimina - incontinenţă urinară - lipsa controlului
sfincterian
4 - nevoia de a mişca şi de - incapacitate în a se mişca - hemiplegie stângă
a avea o bună postură
5 - nevoia de a dormi şi a - insomnie - stare depresivă
se odihni
6 - nevoia de a se îmbrăca - incapacitate în a se îmbrăca şi - diminuarea
a se dezbrăca mobilităţii
7 - nevoia de a menţine - -
temperatura corpului în
limite normale

70
8 - nevoia de a fi curat, - dezinteres faţă de măsurile de - stare depresivă
îngrijit, de a proteja igienă
tegumentele şi
mucoasele
9 - nevoia de a evita - stare depresivă - pierderea imaginii
pericolele de sine
10 - nevoia de a comunica - agresivitate - diminuarea stimei
de sine

11 - nevoia de a acţiona - nelinişte - neacceptarea bolii

conform propriilor
convingeri şi valori de a
practica religia
12 - nevoia de a fi - sentiment de neputinţă - incapacitatea de a
preocupat în vederea se adapta la boală
realizării
13 - nevoia de a se recrea - dezinteres în a îndeplini - stare depresivă
activităţi recreative

Probleme de Obiective Intervenţii autonome şi delegate Evaluare

dependenţă
- alterarea - pacientul să - măsor funcţiile vitale TA în limite
circulaţiei prezinte TA în - administrez medicaţia: captopril normale
limite normale 2cp/zi şi B12 + B6 3tb/zi
- incontinenţă - pacientul să - recoltez urina pentru examene - pacientul se
urinară nu prezinte chimice deplasează
complicaţii - ajut pacientul să urineze în urinar însoţit la baie
- alterarea - pacientul să - planific un program de exerciţii - pacientul
centrilor recapete - masez regiunile predispuse la cooperează
nervoşi tonusul escare
muscular şi
forţa musculară
- nelinişte - pacientul să - identific nivelul şi cauza neliniştii - pacientul a avut
beneficieze de - administrez un somn
somn - diazepam 1tb/seara odihnitor
corespunzător - observ efectul acesteia asupra
organismului

71
- diminuarea - pacientul să - ajut pacientul în alegerea - pacientul se
motricităţii se poată vestimentaţiei mobilizează
membrelor îmbrăca şi - încurajez pacientul încet spre ase
dezbrăca îmbrăca
- stare - pacientul să- - ajut pacientul să-şi schimbe - pacientul este
depresivă şi atitudinea faţă de aspectul său curat şi îngrijit
redobândească
stima de sine
- stare - pacientul să - asigur condiţii de mediu adecvate - pacientul este
depresivă beneficieze de - amplasez pacientul în salon în mai liniştit
un mediu de funcţie de starea sa
siguranţă
- agresivitate - pacientul să - învăţ pacientul tehnici de - pacientul
se poată afirmare,comunicare şi relaxare stabileşte
afirma,să aibă legături cu
percepţie semenii
pozitivă de sine
- frica de - pacientul să- - facilitez accesul preotului la patul - pacientul îşi
moarte şi recapete bolnavului pentru împăcarea cu practică religia
încrederea în sine, i se acordă împărtăşanie
sine
- sentiment de - pacientul să- - ascult activ pacientul pentru a-i - pacientul este
neputinţă şi recapete permite să-şi exprime sentimentele informat despre
încrederea şi privind dificultatea de a se realiza tratament,
stima de sine modalităţi de
recuperare a
sănătăţii
- dificultate, pacientul să - învăţ pacientul tehnici de relaxare, stare de relaxare,
incapacitate în prezinte stare planifică activităţi recreative sentiment de
a îndeplini de bună împreună cu pacientul mulţumire
activităţi dispoziţie
recreative
- dificultate de - pacientul să - stimulez dorinţa de cunoaştere, - pacientul
a învăţa acumuleze noi corectează deprinderile dăunătoare respect
cunoştinţe sănătăţii principiile
educative

72
 EPICRIZĂ
Data externării: 06.03.2014
Starea la externare: ameliorată
Pacientul a fost internat cu manifestări de deficit motor al membrelor de partea
stânga, pareză facială stângă, semnul Babinski prezent, fără tulburări de limbaj, cu
tulburări de deglutiţie. Pe parcursul internării s-au făcut investigaţii confirmându-se
diagnosticul de AVC ischemic, în urma tomografiei. Starea generala s-a îmbunătăţit
răspunzând pozitiv la tratamentul administrat.
Este externată în stare ameliorată urmând tratament în ambulatoriu.
BILANTUL AUTONOMIEI:
Evaluarea funcţiilor vitale: Respiraţie libera cu frecventa în limite fiziologice
r=18r/minTa în limite fiziologice ta=120/60mmhgPuls în limite fiziologice AV=80/min
Se poate deplasa susţinută.
Se alimentează singură.
Prezintă cunoştinţe suficiente despre boală şi tratament.
Recomandări la externare:
- regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi animale;
- control medical după o luna de la externare;
- evitarea situaţiilor ca risc
- renunţarea la cafea, alcool, cola
Tratament :
- tratament medicamentos - vitamine;
- tratament kinetic constând în: reeducarea mersului, recuperarea echilibrului,
recuperarea coordonării, mers terapeutic;
- ergoterapie.

73
 CAPITOLUL VI - EDUCATIE SANITARĂ

Adevărata preocupare pentru stilul de viaţa ar trebui să includă preocuparea

pentru sănătatea fizică, dar şi preocuparea pentru activităţi ale mintii şi sufletului. Corpul
fizic nu este altceva decât un vehicul pentru suflet şi pentru spirit37.
Educaţia pentru sănătate constituie una dintre principalele căi de promovare a
cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de formare a
atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos38.
Educaţia sanitară reprezintă o parte integrantă a complexului de masuri de ordin
curativ şi profilactic fiind menită să contribuie la creşterea eficienţei tratamentului, la
scurtarea duratei acestuia, la prevenirea complicaţiilor şi recidivelor, astfel este necesar
respectarea următoarelor reguli:
- controale medicale regulate
- ţinerea sub control a tensiunii arteriale crescute, acest lucru este important mai
ales la persoanele care au diabet zaharat
- viaţă mai activă, noile studii, ample, arată că activitatea fizică scade semnificativ
riscul de AVC, în parte datorită reducerii a doi dintre cei mai mari factori de risc pentru
AVC: tensiunea arterială crescută şi afecţiunile cardiace.
Asistentul are sarcina ca prin activitatea de educaţie sanitară să contribuie la
mărirea eficienţei măsurilor terapeutice şi la vindecarea bolnavilor. Utilizând corect
mijloacele de educaţie sanitară el trebuie să îndrume organizarea regimului igieno-dietetic,
să-l ajute pe bolnav pentru a deveni un factor activ în propria vindecare prin îndeplinirea
conştientă şi corectă a recomandărilor.
Totodată bolnavului i se aduce la cunoştinţă tratamentul recomandat de medic şi i
se explică efectele fiecărui medicament, modul de administrare cu scopul convingerii
bolnavului asupra necesităţii respectării orarului de administrare şi a dozelor prescrise de
medic.
Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta persoana bolnavă să-şi
menţină sau să-şi recâştige sănătatea sau să-l asiste în ultimele clipe ale vieţii prin
îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur dacă ar fi avut voinţa sau
cunoştinţele necesare şi să îndeplinească aceste funcţii pentru a-şi recăpăta independenţa
cât mai repede posibil.
37
Popescu Loti, Stil de viaţa sănătos: Un Ghid de Educaţie pentru Sănătate, Editura
Muntenia, Constanta, 2010, p. 5
38
http://gov.ro/fisiere/programe_fisiere/program-educatie-sanatate.pdf, accesat în mai 2014

74
 Bolnavii de demenţă de cele mai multe ori nu sunt imobilizaţi la pat, însă dacă
boala evoluează pot fi şi mobilizaţi la pat.
Astfel, ei îşi pun întreaga lor nădejde în asistentul medical care are sarcina de a-i
îngriji.
În aceste cazuri asistentul creează condiţii optime de confort, efectuează igiena
generală şi corporală, asigură alimentarea la pat activ sau pasiv, supraveghează starea
generală, mijloacele de prevenire a escarelor, previne complicaţiile, desfăşoară activitatea
de educaţie pentru sănătate.

75
 CAPITOLUL VII – CONLUZII

Demenţa vasculară este o boală care are o paletă largă de manifestări, astfel
predominante sunt accidentele vasculare cerebrale care dacă sunt în număr mare, dar de
mici dimensiuni, atunci acestea conduc la pierderea bruscă a abilitaţilor mentale brusc;
HTA la care se adaugă bolile metabolice ca: obezitatea, dislipidemii.
Foarte importante sunt identificarea semnelor şi a simptomelor demenţei, pentru a
se putea începe terapia corectă, deoarece chiar dacă nu este o afecţiune care se vindecă în
urma tratamentului se pot totuşi obţine ameliorări ale stării de sănătate.
De asemenea, diferenţierea corectă a bolii: demenţa vasculară sau boala
Alzheimer este esenţială în oferirea unui tratament corect, deoarece cele două boli au
manifestări asemănătoare.
Deşi nu este neapărat o urgenţă medicală demenţa vasculară este o patologie care
poate fi amelioră atâta timp cât pacientul cu antecedente de AVC, HTA sau alte boli
metabolice asociate celor cerebro-vasculare sau cardiace se prezintă la medic, pentru
controale iar în cazul suspicionării demenţei vasculare medicul realizează examinările
corespunzătoare şi face o diagnosticare corectă, prescrie o terapie farmacologică adecvată
şi urmăreşte în timp răspunsul la tratament şi evoluţia bolii.

76
 BIBLIOGRAFIE

1. Băcilă C., Pereanu M., Particularităţi ale tulburărilor psihice întâlnite în boala
celebro-vasculară, AMT, vol II, nr. 3, 2011, http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/Nr
%203%20integral.pdf
2. Brun A, Levy R., Vascular Dementia: pathological findings, în B. A, în
Dementia, London, 2003
3. Brown J, Hillam J., Your questions ansered, Editura Churchill, Livingstone,
2004
4. Boişteanu P., Direcţii de cercetare în Boala Alzheimer. Buletin de Psihiatrie
Integrativă, an XI, vol. X, nr.1 (24), 2005
5. Borindel Ruxandra, Electroencefalograma, http://www.cdt-
babes.ro/articole/electroencefalograma-eeg.php
6. Cummings JL, Benson D.F., The perspective of the patient with Alzheimer
disease. Dementia-a clinical approach. The gerontologist, 33 , 205-211, 1992
7. Dăncescu Mihail, Neuropsihologia, Braşov, 2010,
http://www.bueckergmbh.de/Luci/Files/Cursuri/ Neuropsihologia.pdf
8. Droescu P., Poeană M., Anatomia, Facultatea de Educaţie fizică şi sport,
Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, http://www.medicinasportiva.ro/dr.drosescu/curs/Anatomie
%20IFR.pdf
9. Farrer L, Adrienne Cupples, Haines J. (2007), Effects of Age, Sex, and Etnicity
on the Assocition between apoprotein E genotype and Alzheimer"s disease., JAMA , 278,
2007, 1348-1356
10. Ghid de diagnostic şi tratament în demenţe, Ministerul Sănătăţi, 2013,
http://www.emedic.ro/Ghiduri-de-practica-medicala/Ghid-de-diagnostic-si-
tratament-in-demente.htm
11. Hackinski VC, Illiff L., Zilka E., Cerebral blood flow în Dementia. Arch. of
Neurology, 2004
12. Gautier S.. Long-term benefits of cholinergic enhancement în Alzheimer”s
disease. Neurosciense în action, Hamburg, 2002
13. Lobo A, Lanner LJ, Fratigtiom L. Prevalence of dementia and major subtypes
în Europe a collaborative study of population based cohorts - neurologic disease în the
elderly research group, Neurology 2000; 54: S4-S9

77
 14. Miller T.W., Messer. A., Intrabody applications în neurological disorders:
progress and future prospects, Arch, Neurol, 2005, p.394-401
15. Marcu-Lapadat M, Anatomia omului, Editura Universităţii, Bucureşti, 2005
16. Mişcalencu D, Mailat F, Marcu E, Maxim Gh, Drăghici O, Sorescu C, Gabos
M, Anatomia omului, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983
17. Moraru I, Anatomie patologică, Volumul III, Editura Medicală, 1980
18. Niculescu Th N,Voiculescu B, Niţă C, Cârmaciu R, Sălăvăstru C, Ciornei C,
Anatomia şi fiziologia omului - Compendiu , Editura Corint, 2003
19.Nour Angelica, Tensiunea arterială, http://www.cdt-
babes.ro/articole/tensiune_arteriala.php
20. Popescu Loti, Stil de viaţa sănătos: Un Ghid de Educaţie pentru Sănătate,
Editura Muntenia, Constanta, 2010
21. Proceduri de practică pentru asistenţii medicali generalişti,
http://www.ms.ro/documente/Proceduri%20de%20practica%20pentru%20Asistentii
%20Medicali%20Generalisti_788_1560.pdf
22. Ștefaneţ Mihail, Anatomia omului. Vol. 2, 2009,
http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Anatomia.Stefanet.Vol_2.2009/4.Sistemul_n
ervos_central.pdf
23. Titirca Lucreţia, Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali.
Ghid de nursing, Editura Viaţa medicală românească, 2005
24. Văcariu Violetta, Ghid de nursing, Editura Victor Babeş, Timişoara, 2012

****http://cis01.central.ucv.ro/educatie_fizica-kineto/pdf/studenti/cursuri
%20master/note_curs_nervos.pdf
****http://www.umfiasi.ro/Rezidenti/suporturidecurs/Facultatea%20de
%20Medicina/Neurologie%20-%20Prof.%20Dr.%20C.D.%20Popescu/demente
%20dg.pdf
****http://www.descopera.ro/eticheta/dementa
****http://www.brainaging.ro/PDFs/11%20februarie%202011/CNS%20forum
%20text_RO.pdf Atlas cerebral
**** http://www.rasfoiesc.com/sanatate/medicina/Sistemul-nervos-Maduva-
spinari74.php
****http://gov.ro/fisiere/programe_fisiere/program-educatie-sanatate.pdf

78
 **** Tomografia computerizata, 2006,
http://www.sfatulmedicului.ro/Imagistica-si-endoscopia/tomografia-
computerizata_1311
****http://www.sfatulmedicului.ro/simptome/dementa-scaderea-capacitatilor-
intelectuale_103
****http://www.sfatulmedicului.ro/Boala-Alzheimer-si-alte-boli-
degenerative/dementa_319
****Romedic, Demenţa vasculară, 2013, http://www.romedic.ro/dementa-
vasculara
****http://medicina.san.ro/cursuri/Carte_Practic.pdf

79
 ANEXE
Anexa nr. 1 – Imagine SPECT cu un creier normal

Anexa nr. 2 – Imagine cu boala Alzheimer

80
Anexa nr. 3 – Accident vascular cerebral

81