Sunteți pe pagina 1din 91

ÎNGRIJIREA VÂRSTNICULUI CU

DEMENȚĂ SENILĂ

1
MOTTO:

„Nu trebuie sa vizitam un spital de nebuni pentru a vedem minti bolnave,


planeta noastra este un spital de nebuni al universului.”

 Johann Wolfgang von Goethe 

CUPRINS
2
ARGUMENT.........................................................................................................................4

CAPITOLUL I NORMAL ŞI PATOLOGIC ÎN ÎMBĂTRÂNIRE.......................................6

CAPITOLUL II NOŢIUNI DE ÎMBĂTRÂNIRE PSIHIATRICĂ.....................................10

2.1 Psihologia senescenţei................................................................................................12


2.1.1 Nivelul psihofiziologic........................................................................................13

2.1.2 Senescenţa senzorială.........................................................................................14

CAPITOLUL III DREPTURILE PERSOANELOR VÂRSTNICE....................................18

CAPITOLUL IV DEMENȚA..............................................................................................21

4.1 Definiție......................................................................................................................21
4.2 Clasificare...................................................................................................................22
4.3 Patogenie....................................................................................................................26
4.4 Factori de risc.............................................................................................................26
4.5. Semne şi simptome....................................................................................................28
4.6. Evoluţie......................................................................................................................29
4.7. Complicaţii................................................................................................................30
4.8. Prognostic..................................................................................................................31
4.9. Metode de investigare................................................................................................31
4.10. Diagnostic pozitiv şi diferenţial...............................................................................37
4.11. Tratament.................................................................................................................38
CAPITOLUL V ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EDUCAREA
APARŢINĂTORILOR BOLNAVILOR CU DEMENȚĂ..................................................44

CAPITOLUL VI INGRIJIRI ACORDATE PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ.................51

ANEXE................................................................................................................................51

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................96

ARGUMENT
3
Dacă aș fi bolnav… mi-aș dori:
 Să mi se pună diagnosticul cât mai devreme pentru a putea începe
tratamentul care să încetinească evoluția bolii mele, să mă pot bucura
cât mai mult de viață, de familia mea
 Să mi se comunice diagnosticul cu empatie și tact
 Să fiu bine înțeles de medicul de familie, care să mă îndrume pentru a
beneficia de cea mai bună asistență de specialitate
 Să fiu consultat periodic de medicul de familie fără a-i cere în mod
expres acest lucru
 Să am în permanentță un loc în care să cer un sfat, o informație sau
ajutor
 Să nu fiu exclus social continuând să fiu invitat la plimbări, excursii,
petreceri de sărbători etc.
 Dacă aș fi bolnav și aș avea nevoie de spitalizare, mi-aș dori ca
personalul din spital să mă întâmpine cu bunăvoință, să aibă cunoștințe
despre boala mea și să mă ajute
 Să pot alege unde și cum să trăiesc
 Să știu că cineva mă va consulta regulat și va lua deciziile cele mai
corecte pentru mine
 Să am la cine să cer ajutor pentru activități pe care, treptat, nu le voi
mai putea face singur (plăți, cumpărături, deplasări…apoi treburile
gospodărești)
 Să știu că persoana care mă va îngriji poate fi ajutată și ea la nevoie, că
va avea unde să se adreseze pentru a primi sfaturi și sprijin când va fi
depășită de situație (oboseală, îmbolnăvire…)

4
 Să sper că voi fi îngrijit de o persoană bine pregătită profesional,
grijulie și blândă, care să mă trateze cu respect, atunci când eu nu voi
mai avea capacitatea de a decide și de a înțelege ce se întâmplă cu mine
 Să știu că voi muri cu demnitate, fără durere și fără teamă

5
CAPITOLUL I

NORMAL ŞI PATOLOGIC ÎN ÎMBĂTRÂNIRE

Una din problemele cele mai dificile ale geriatriei o constituie


delimitarea dintre normal şi patologic.
Dificultatea acestei probleme ţine de intricarea strânsă, în cele mai
multe cazuri, a proceselor fiziologice de îmbătrânire cu cele patologice
supraadăugate, fapt care explică de ce mult timp bătrâneţea a fost considerată
o boală, şi nu o etapă fiziologică a evoluţiei vârstnicului.
Dacă la copil şi la adult normalul este, în prezent, destul de bine
delimitat, ceea ce uşurează evaluarea patologicului, nu acelaşi lucru se poate
spune şi despre vârstnic.
Practica geriatrică impune diferenţierea patologicului normal,
delimitarea stării de boală de cea de sănătate, pentru a putea iniţia demersurile
terapeutice şi corective necesare.
Spre a răspunde acestei necesităţi, în practică, cel mai adesea,
raportarea la normal se face luând ca referinţă normalul adultului ceea ce, pe
lângă faptul că este neştiinţific, necorespunzând realităţii, multiplică artificial
6
morbiditatea vârstnicului şi determină demersuri terapeutice inutile sau chiar
nocive prin efectele secundare ale unor terapii; pentru că este firesc,
bătrâneţea nu se tratează şi nu trebuie privită ca o boală în sensul real al
acestei noţiuni.
Pentru o evaluare cât mai corectă trebuie cunoscute modificările
principalelor funcţii induse de îmbătrânire spre a opera corecţiile necesare şi a
evita raportarea la etalonul clasic al adultului. Astfel: declinul aptitudinilor
psiho-motorii începe de la vârsta de 25-35 de ani, memoria de evocare
imediată poate să regreseze cam de la aceeaşi vârstă, automatismul mişcărilor
regresează după 30 de ani, inima are un randament maxim la 30 de ani
(100%), la 50 de ani 85%, la 65-67 de ani 65-70%, capacitatea pulmonară se
reduce cu 20-30% de la 45-50 de ani, declinul vederii începe la 40 de ani,
capacitatea musculară începe să diminue după 25 de ani, pentru a ajunge la
50% la 60 de ani, responsabilităţile sociale încep să regreseze după 60 de ani,
dar posibilităţile intelectuale se prelungesc uneori mult peste 70 de ani.
Trebuie cunoscut, pe de o parte, că uzura organelor este inegală (ceea
ce complică mai mult disjuncţia normal-patologic), în funcţie de solicitări,
mod de viaţă, îmbolnăviri.
Modificările de îmbătrânire importante, suferă trei sisteme –cardio-
vascular, respirator şi locomotor- ale căror teste funcţionale trebuie evaluate
cu discernământ, în contextul îmbătrânirii şi nu în cel de raportare la valorile
testelor standardizate pe adulţi. Neexistând în prezent o scală a normalităţii a
acestor probe funcţionale, unitară şi unanim admisă, nu vom menţiona valori
fixe pentru vârstnic, fiindcă pe de o parte ele nu există, ci se poate vorbi de
limite între două valori în funcţie de vârstă sau de valori de referinţă, pe de
alta, ele sunt variabile după atorii care le-au cercetat, în funcţie de loturile de
subiecţi alese etc. Ceea ce trebuie reţinut, însă, este corecţia lor în funcţie de
vârstă şi efortul de a le disocia de patologic, de modificări induse de o

7
îmbolnăvire sau alta. Se apreciază că normalul poate fi mai bine definit prin
ceea ce rămâne după ce individualizăm patologicul.
Modificări frecvente, legate de înaintarea în vârstă, sunt considerate,
între anumite limite, ca aparţinând unei îmbătrâniri normale; între acestea,
modificări ale pielii şi fanerelor, scăderea acuităţii vizuale (presbiopia),
scăderea secreţiei lacrimale, scăderea acuităţii auditive (presbiacuzia),
scăderea vocii (fonastenia), scăderea forţei musculare şi a toleranţei la efort,
hiposomnia, hipomnezia, hipoaciditatea gastrică, întârzierea tranzitului
intestinal, edentarea şi altele, stabilite de fiecare disciplină clinică de
specialitate. Dacă sunt argumente care permit situarea lor într-un perimetru
patologic, pot fi aduse şi argumente care să le situeze în perimetrul
senescenţei, al procesului de uzură cronogenă.
Valorile tensiunii arteriale au tendinţa să crească cu înaintarea în vârstă,
uneori mai accentuat pentru presiunea sistolică (hipertensiunea sistolică).
Astfel, valori de 160 mmHg pentru maximă (sistolică) şi 95 mmHg pentru
minimă (diastolică) pot fi considerate normale, patologice fiind la vârstnic
cele ce depăşesc aceste limite. În practică, pentru a se evita riscurile, se
consideră hipertensiune orice depăşire a valorilor de 150/90 mmHg.
Glicemia depăşeşte valorile considerate normale la adult, în aşa fel
încât valori de 130 mg% şi chiar peste, până la 150 mg% în unele cazuri, la
persoane de peste 70 de ani, pot fi considerate în limite fizilogice. Criteriile
lui O’Sullivan prevăd o mărire de circa 2 mg% pentru fiecare deceniu de
vârstă.
La unii subiecţi, la 60 de ani, valorile pot fi staţionate, iar la bărbaţi să
crească în al 8-lea deceniu. În practică, cel mai adesea, o glicemie de 130-150
mg% este etichetată “diabet zaharat” şi se instituie un tratament inutil şi nu
lipsit de riscuri.
Colesterolemia totală poate fi considerată în limite normale la vârstnici
atunci când sunt depăşite de 35 mg% la bărbaţi şi 45 mg% la femei, valorile
8
considerate normale la adult. Atinge valorile maxime între al 5-lea şi al 6-lea
deceniu. La vârstele foarte înaintate revine la valori joase, aşa cum întâlnim în
insuficienţele hepatice.
Viteza de sedimentare a eritrocitelor atinge un maximum între al 5-lea
şi al 6-lea deceniu, mai marcat la femei, atingând de pildă 15 mm la 1 oră la
70 de ani, valoare interpretată cva fiziologică.
Sideremia arată valori sub cele normale ale adultului, scăderile fiind uşor mai
accentuate şi mai precoce la femei.
Ureea, acidul uric şi creatinina au valori superioare celor normale ale
adultului.
Proteinemia are întotdeauna la vârstnic valori scăzute, la limita
inferioară a valorilor normale ale adultului (hipoproteinemia zisă “senilă”);
alfa-1-globulina creşte, alfa-2-globulina scade, beta-globulina şi gama-
globulina cresc.
Trigliceridemia creşte cu înaintarea în vârstă, spre valori maxime.
Constantele hematologice: numărul de hematii diminuă uşor la ambele
sexe; în formula leucocitară se remarcă o scădere a limfocitelor.
Alte modificări, care nu sunt patologice până la un punct, menţin
nuanţarea dintre normal şi patologic, fiind de ordin cantitativ: astfel, există
unele perturbări ale homeostazei apei şi a electroliţilor, ale termoreglării
(tendinţa la hipotermie a vârstnicilor), ale secreţiilor glandelor endocrine, care
nu pot fi etichetate ca patologice numai prin faptul că sunt diferite de media
acceptată ca normală la adult.

9
CAPITOLUL II

NOŢIUNI DE ÎMBĂTRÂNIRE PSIHIATRICĂ

În practica nursingului geriatric cunoaşterea unor noţiuni generale de


psihologie a îmbătrânirii se impune ca un instrument indispensabil, raţiunile
acestei cerinţe fiind cel puţin următoarele: necesitatea abordării accesibile a
pacientului vârstnic, prin facilitarea unui dilog nursă-pacient, care să aibă la
bază o cât mai completă înţelegere;necesitatea angajării anturajului familial în
acţiunile de îngrijire şi terapeutice, familia urmând să fie informată corect şi
ştiinţific asupra modificărilor psihologice ale vârstnicului, care nu sunt de
natură patologică şi nici intenţionate, fiind obiective şi independente de voinţa
subiectului.
De altfel, cunoştinţele de psihologie permit nursei o evaluare mai largă,
mai completă a clientului, a dimensiunilor biologice, psihologice şi
sociologice ale acestuia, în ansamblul lor dinamic, ca un total, ceea ce este
valabil în general, dar cu atât mai mult în cazul vârstnicului.
Îmbătrânirea psihologică este rezultanta modificărilor induse de vârstă
în planul biostructurilor, care constituie suportul material al vieţii psihice şi în
acela al desfăşurării propriu-zise al funcţiilor psihice. La baza acestor
modificări stau factori interni (ereditatea, „uzura” sistemului vieţii psihice) şi
factori externi, ai mediuliu ambiant (ecologici, sociali, culturali).
Evenimentele din mediul social (socio-profesional, socio-cultural, relaţional),
care intervin în mod particular în existenţa vârstnicului, au răsunet în
psihismul acestuia, aflându-se la baza unor modificări psihologice sau
îmbolnăviri psihice caracteristice involuţiei. Între acestea:
-retragerea din activitate;
-renunţarea la unele activităţi;

10
-scăderea potenţialului biologic;
-îmbolnăviri somatice, invalidări;
-scăderea numărului membrilor din familie (plecarea copiilor deveniţi
adulţi, decesul partenerului);
-dispariţia vechilor prieteni.
Regresia senzorială, constând din diminuarea progresivă a auzului, a
văzului, cu efectul scăderii influxului informaţional, a restrângerii relaţionale,
provoacă şi adânceşte modificări psihologice şi suferinţe psihice-senzaţia de
neputinţă, izolare, ideile de prejudiciu etc.
În sfârşit, un alt factor important care participă la determinismul
modificărilor psihologice este conşientizarea îmbătrânirii, cu incertitudinile
pe care le generează privind perspectivele de viitor.
Ca urmare, bătrâneţea integrează, în primul rând ca nivel de conştiinţă,
o criză adaptativă la noile condiţii bio-psiho-sociale pe care le impune
perspectiva îmbătrânirii.
Omul, fiind o fiinţă integrată în mediul social, psihismul său va
exprima interacţiunile sale cu acest mediu, în îmbătrânire survenind dereglări
de integrare din cauze diferite: schimbări de roluri şi statute, lipsa de
înţelegere a anturajului, scăderea capacităţii de adaptare a vârstnicului, toate
acestea având răsunet în psihismul său.
În abordarea unui pacient vârstnic se vor evalua următoarele funcţiuni
psihice:
-nivelul de conştienţă (gradul de vigilenţă);
-capacitatea de orientare;
-starea afectivă;
-memoria;
-gândirea şi ideaţia;
-aspectul global al comportamentului;

11
-modul de integrare în familie şi societate (gradul tulburărilor de
integrare);
-trăsăturile de personalitate;
-limbajul.
Aceste funcţiuni pot fi găsite, fie relativ bine păstrate, toate sau în parte,
fie global alterate, în grade diferite.
În general, psihologia senescenţei este caracterizată prin involuţia
inegală şi neliniară a diferitelor funcţii psihice, cu importante diferenţe
individuale şi o condiţionare polivalentă, ţinând de predispoziţii înnăscute,
gradul de dezvoltare anterioară a psihismului, nivelul performanţelor atinse,
experienţa, nivelul cultural şi gradul de instruire.

2.1 Psihologia senescenţei


Are trei aspecte generale:
A. Caracterul diferenţial, care priveşte şi senescenţa în general,
îmbătrânirea evidenţiind diferenţe semnificative de la o persoană la alta, şi
pentru aceeaşi persoană de la un sistem la altul, de la o funcţie la alta; ca
urmare, analiza îmbătrânirii diferitelor funcţii psihice înregistrează variaţii,
unele funcţii regresând mai repede, altele menţinându-se mai mult timp.
B. Polideterminarea senescenţei psihologice, acest proces fiind
rezultanta interacţiunilor subiectului cu mediul său de o anumită structură
fizică, biologică şi socială, ceea ce face ca nivelul îmbătrânirii să depindă mai
puţin de vârstă şi mai mult de particularităţile genetice, somatice, morale şi
sociale ale vârstnicului.
C. Caracterul relativ al deficienţelor. Spre deosebire de cea
patologică, senescenţa fiziologică se instalează fără semne prea evidente, dat
fiind faptul că organismul în general şi psihicul în special antrenează rezerve
compensatorii şi echilibrări specifice deosebit de complexe. Aşa, de pildă,
deşi maximul inteligenţei se situează între 16 şi 25 de ani, după această vârstă
12
nu înregistrăm o scădere evidentă, ci dimpotrivă, de multe ori obţinem
performanţe şi mai mari sau cel puţin constant superioare, ceea ce se datoreşte
nu apariţiei unor noi capacităţi, ci îmbunătăţirii organizării activităţii şi a
perfecţionării schemelor de generalizare, sinteză sau abstractizare, vârsta a
treia devenind astfel mai mult o vârstă a înţelepciunii, nu numai o vârstă a
cumulărilor de factori negativi, biologici şi psihologici.
În baza celor subliniate, psihologia senescenţei apare ca fiind marcată
de o involuţie inegală şi neliniară a diverselor funcţii psihice, cu importante
diferenţe individuale şi o condiţionare polivalentă, aceste funcţii reflectând
atât uzura somatică, endocrină şi nervoasă a organismului, cât şi resursele şi
calitatea sistemelor homeostatice ale acestuia de a înfrânge diferitele agresiuni
ale mediului intern şi extern.
Modificările psihostaziei în îmbătrânire includ note ca: depresia,
anxietatea, nozofobia, instabilitatea emoţională, ideile de persecuţie, care se
întâlnesc frecvent, de la forme uşoare, integrabile geropsihologiei, până la
forme accentuate sau severe, aparţinând geropsihiatriei.
2.1.1Nivelul psihofiziologic – latură inseparabilă a activităţii psihice –
pune în evidenţă modificări importante dintre care amintim, cu consecinţele
deosebite asupra psihologiei vârstnice, pe următoarele:
-creşterea timpului de reacţie şi încetinirea, în consecinţă, a tuturor
reacţiilor psihomotorii; aceste modificări favorizează accentuarea la vârstnici
a mai multor trăsături temperamentale flegmatice;
-scăderea proceselor inhibitorii; se favorizează astfel iritabilitatea,
labilitatea emoţională şi logoreea, aspecte frecvent întâlnite la vârstnici;
-o fixare mai greoaie a reflexelor condiţionate, ceea ce are consecinţe în
reducerea capacităţii de învăţare şi deci, de adaptare a persoanei vârstnice;
-fragmentarea, din ce in ce mai mare, a perioadei de somn prin perioade
de veghe; vârstnicul are din ce în ce mai multe perioade de veghe în timpul

13
nopţii, dar şi mereu mai frecvente perioade de somn (moţăieli) în timpul zilei
(somnolenţa intermitentă diurnă a vârstnicului).
2.1.2 Senescenţa senzorială
La acest nivel de activitate psihică se remarcă diferenţe între analizatori
şi între sectorul central şi cel periferic al analizatorului; celulele din receptorii
senzoriali încep să se sclerozeze mai repede, proces ce afectează mai precoce
şi mai profund receptorii văzului şi auzului.
A.Văzul. Vederea se degradează, în primul rând prin scăderea
elasticităţii cristalinului. De asemenea, se reduce semnificativ şi câmpul
vizual, în consecinţă apărând scăderea clarităţii imaginii şi acomodării
vizuale. S-a remarcat o corelaţie puternică între ateroscleroza creierului şi cea
a retinei, examenul oftalmologic devenind, cum se ştie, un mijloc de estimare
morfologică a stadiului aterosclerozei.
B.Auzul. Scăderea sensibilităţii auditive (presbiacuzia) este
semnificativă după vârsta de 45 de ani; sub aspectul potenţialului
psihopatologic această scădere este mai importantă decât a celorlalţi
analizatori. Auzul fonematic devenind mai puţin sensibil face ca prelucrarea
informaţiilor – deci comunicarea- să devină dificilă şi deficitară, ceea ce se va
amplifica, sau va favoriza ( în funcţie de personalitatea la bază) insecuritatea,
susceptibilitatea, interopretativitatea sau chiar idei de persecuţie.
Senescenţei senzoriale îi este caracterizată scăderea sensibilităţii tactile
( mai semnificativ după vârsta de 50-55 de ani), sensibilitatea la cald, la rece
şi la durere.
C.Mirosul şi gustul scad mai puţin; exersarea şi dezvoltarea simţului
gustativ ( sau, mai ales, a unei atenţii mai mari asupra a ceea ce mănâncă)
poate chiar să amplifice sensibilitatea gustativă a vârstnicului.
În general, sensibilitatea „ se conservă” mai bine în domeniile unde s-a
acumulat mare experienţă senzorială.
D.Atenţia. Scăderile privind în special atenţia voluntară şi capacitatea
14
de concentrare sunt caracteristice senescenţei. Ele au ca suport scăderile la
nivelul SNC şi a receptorilor senzorili, iar concesinţele se fac prezente la toate
fenomenele şi procesele psihice, dai mai cu seamă la capacităţile amnezice şi
cognitive.
E.Memoria. Semnificative si caracteristice sunt scăderea memoriei de
scurtă durată ( cu efecte directe asupra dificultăţilor procesului de învăţare şi
adaptare la situaţii noi) şi conservarea memoriei de lungă durată, ceea ce
stimulează frecvente întoarceri în trecut sau detalieri din experienţa de mult
timp dobândită. Deficienţele memoriei de fixare atrag dificultăţi în capacitatea
de evaluare cronologică şi de orientare temporo-spaţială.
F. Gândirea, senescenţa este caracterizată mai ales prin două aspecte:
-scăderea ritmului ideativ, a spontaneităţii şi flexibilităţii gândirii, ceea
ce favorizează rigiditatea şi inerţia, frecvenţa stereotipurilor, dificultăţilor de
adaptare rapidă; scăderile amintite sunt mai mari sau mai mici în funcţie de
gradul mai mare sau mai mic de inteligenţă şi pregătire culturală;
-conservarea sau creşterea chiar, a funcţiilor de sinteză, generalizare şi
schematizare – aplicate din păcate cu predilecţie cunoştinţelor de multă vreme
acumulate – ceea ce favorizează reflexivitatea, circumspecţia, contemplarea
( conduita de spectator, mai frecventă după 70 de ani).
G. Limbajul reflectă dificultăţile gândirii vârstnicului şi evidenţiază, de
asemenea, o scădere a fluxului verbal, o lentoare a ritmului şi frecvent a
vocabularului ( mai puţin sesizabilă la persoanele cultivate şi active).
H. afectivitate, senescenţa poartă amprenta unei linii predominant
negative ( depresie, apatie, scăderea capacităţii de rezonanţă afectivă), ceea ce
reflectă, în fapt, atitudinea dominantă dezvoltată de vârstnic faţă de situaţia sa
existenţială şi a slăbirii frânelor inhibitorii, fapt ce favorizează un
comportament „emoţional”, irascibilitatea, labilitate emoţională.
I.Comportamentul instinctual este dominat de modificările apărute pe
planul sexualităţii, în care reducerea vieţii sexuale şi a suportului endocrin nu
15
sunt însoţite de o diminuare proporţională a erotismului şi a tensiunii
libidinale, care poate persista până la vârste înaintate ( favorizând uneori
exagerări în tandreţe, exprimată mai ales faţă de nepoţi, tineri etc.).
J.Personalitatea, aceasta va reflecta trăsăturile senescenţei la toate
nivelele integrate personalităţii şi amintite sintetic anterior. Distingem două
aspecte principale, generatoare ale majorităţii calorlalte caracteristici:
-atitudinea, sau sistemul de atitudini, ce se elaborează în raport cu
situaţia existenţială complexă a vârstnicului;
-îngroşarea sau accentuarea unor trăsături de personalitate, uneori de o
manieră caricaturală, care până la această vârstă au fost mai mult sau mai
puţin stăpânite sau controlate.
a)În funcţie de primul aspect, vârstnicii se pot grupa mai aproape de
una dintre următoarele variante mai frecvent întâlnite:
- situaţia existenţială este percepută ca dezarmantă sau copleşitoare;
- aceeaşi situaţie este percepută constructiv (sanogen);
- situaţia în discuţie este refuzată, se neagă voit deficitul ei.
Cei ce se apropie sau subscriu primei variante vor dezvolta, de obicei,
modele de îmbătrânire cu risc patogen crescut şi favorizează sau fixează
trăsăturile egocentrice, introversive, depresive şi anxioase, hipobulia,
tendinţele ipohondrice.
Cei ce subscriu variantei a doua dezvoltă modele de îmbătrânire
optime, sanogene ( “ bien vieillir” ). Sunt vârstnicii care demonstrează de
obicei o personalitate de bază structurată echilibrat şi care, depăşind
retragerea profesională fără regrete deosebite, îşi regrupează forţele şi le
reinvestesc într-o activitate pe măsura noilor condiţii personale bio-
psihologice, familiale şi sociale; sunt vârstnicii care menţin active eforturile
de comunicare şi colaborare cu noile generaţii.
Cei din a treia grupă dezvoltă, ca şi cei din prima grupă, modele de risc
patogen crescut, dar utilizând alte mijloace. Dominanţa acestora este
16
suprasolicitarea impusă de un “ hiperego” excesiv: refuză scăderile sau
deficitele vârstei, rămân la nivele de activitate ce le depăşesc posibilităţile,
expunându-se, de fapt, unor „căderi” ( somatice şi/sau psihice), mai greu de
depăşit ulterior.
b) Al doilea aspect dominant al senescenţei personalităţii îşi are
suportul în fragilizările subsistemelor integrate personalităţii şi îi conferă
acesteia o notă negativă generală. Astfel, adultul analitic devine bătrânul
cicălitor, circumspectul devine bănuitor, meticulosul devine stereotip,
strângătorul devine avar etc.

CAPITOLUL III

DREPTURILE PERSOANELOR VÂRSTNICE

17
Orice nursă care se consacră nursingului geriatric se impune să
cunoască şi să respecte drepturile persoanelor vârstnice, ea urmând să devină
şi o apărătoare a respectării acestor drepturi, în afara cărora este greu de
conceput un nursing de calitate care să confere persoanei vârstnice o calitate a
vieţii cât mai înaltă.
În lipsa unor măsuri protective specifice, iniţiate deja de organismele
internaţionale şi recomandate guvernelor, vârstnicii pot deveni o populaţie
exclusă, lipsită de drepturi, având drepturi limitate pe plan social, economic,
al sănătăţii şi îngrijirilor, al protecţiei sociale sau, având drepturi, dar aflându-
se în imposibilitatea de a şi le exercita. Vârstnicii, ca şi alte categorii
defavorizate – copiii, bolnavii etc., nu se pot constitui într-o forţă de presiune
socială capabilă să-şi apere singuri şi eficient drepturile.
Persoanele care, dintr-un motiv sau altul, nu se mai pot apăra, în cazul
vârstnicilor diminuă posibilităţile de apărare socială ( ei ies din circuitul
social) economică (veniturile devin mai mici) biologică ( devin mai
vulnerabili la îmbolnăviri, handicapuri, dependenţă), psihologică (schimbările
psihologice şi pierderea de roluri şi statute îi marginalizează în cadrul
familiei) – trebuie să beneficieze din partea societăţii de un statut aparte,
diferenţiat, în cadrul a ceea ce se delimitează prin „ drepturile omului” în
general.
Mai mult, drepturile persoanelor vârstnice trebuie adaptate, în interiorul
categoriei, potrivit nevoilor şi particularităţilor diferitelor grupuri, inegal
protejate, comparativ cu categoria adulţilor, în general omogenă.
Este vorba, pe de o parte, de vârstnicii sănătoşi, expuşi discriminărilor
pe motiv de vârstă ( discriminarea la angajare după vârsta de 50 de ani, de
exemplu), pe de alta, de vârstnicii bolnavi expuşi nu rareori, sub diferite
forme, discriminării la asistenţa medicală, accesului îngreuiat la ajutor
medical, pe motivul vârstei înaintate, în sfârşit, de grupul cel mai defavorizat
şi mai vulnerabil – „persoanele vârstnice dependente” – grup care în prezent,
18
în ţările dezvoltate, face obiectul unei atenţii speciale, inclusiv în ceea ce
priveşte garantarea „drepturilor”; în prezent multe ţări au elaborat „ Carte ale
drepturilor persoanelor vârstnice dependente”.
Drepturile bătrânului aşa cum sunt concepute astăzi pornind de la
dezavantajele pe care le creează îmbătrânirea, includ principii generale ca :
- nediscriminarea pe criterii de vârstă ( înaintată);
- securitate economică;
- dreptul la respect şi la apărarea demnităţii;
- dreptul la expunerea dorinţei şi alegerea activităţii;
- dreptul la alegerea locului de viaţă;
- dreptul la sănătate şi accesul la instituţiile acesteia;
- dreptul la ajutor.
Aceste principii au fost difuzate printr-un document al O.N.U., conţinut
în rezoluţia 46/1991: „ Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă
destinate a le permite să trăiască mai bine în anii de viaţă câştigaţi”. Statele
membre sunt încurajate să încorporeze aceste principii în programele lor
naţionale.
Naţiunile Unite, prin organismele sale specializate, Comisia Drepturilor
Omului, O.M.S., alte organisme regionale, au elaborat cadrul etic şi legislativ
care să servească guvernelor în a-şi elabora programa în domeniul drepturilor
bătrânilor, adaptată particularităţilor, realităţilor şi resurselor fiecărei ţări.
Aceasta a fost necesar fiindcă persoanele vârstnice dependente devin în
mod special vulnerabile, se constituie într-un grup cu înalt risc, nu numai în
planul sănătăţii ci şi din punct de vedere al drepturilor şi libertăţilor esenţiale.
S-a mers mai departe şi s-a avut în vedere persoana vârstnică
dependentă care impune, cum am arătat, o protecţie specială, având nevoi
speciale, redactându-se „ Carte asupra drepturilor şi libertăţilor persoanelor
vârstnice dependente”.

19
O altă categorie, persoanele muribunde, a determinat formularea de
drepturi specifice în ceea ce s-a numit „Carta persoanelor aflate la sfârşitul
vieţii”.

CAPITOLUL IV

DEMENȚA

4.1 Definiție

Demenţa este o boalǎ care apare ca urmare a afectǎrii creierului. Ea se


caracterizatǎ printr-un declin progresiv al funcţiilor mintale. Sunt afectate

20
memoria, limbajul, intelectul, abilitǎţile sociale, reacţiile emoţionale, modul
de comportare. Pe mǎsura evoluţiei bolii se reduce posibilitatea persoanei de a
realiza activităţile de fiecare zi. Simptomele particulare şi evoluţia ei pot fi
destul de diferite de la o persoană la alta.
Demenţa este o boală destul de frecventă la persoanele în vârstă. Ea
apare la 1 din 15 persoane de peste 65 de ani şi la 1 din 4 persoane de peste 85
de ani.
Prin demenţă se înţelege pierderea funcţiilor creierului, o pierdere care
de obicei are un caracter progresiv şi ireversibil. Are loc practic lezarea şi
moartea neuronilor, care de altfel este normală, însă în cazul acestei boli
procesul este unul rapid şi cu caracter patologic. Creierul nu mai are o
funcţionare normală.
Demenţa este o „tulburare caracterizată prin deficite cognitive
multiple, afectând memoria, inteligenţa, limbajul, rezolvarea problemelor,
învăţarea, orientarea, percepţia, atenţia, judecata, concentrarea şi abilităţile
sociale”.
Această tulburare este atât de puternică încât constituie o modificare
foarte importantă faţă de starea iniţială şi afectează foarte mult funcţionarea
socială a individului respectiv.
Demenţa este considerată a fi „un sindrom cu alterarea achiziţiilor
intelectuale caracterizat de deficite persistente în cel puţin 3 dintre
următoarele arii ale activităţii mentale: memoria, limbajul, emoţional,
vizuospaţial, cogniţie”.
Însă trebuie subliniat faptul că demenţa nu trebuie confundată cu
retardul mental sau cu delirul şi sindromul confuzional acut.
Demenţa reprezintă de regulă boala persoanelor în vârstă, studiile
arată că un procent de 5 % este reprezentat de persoanele cu vârstă între 65-
80 de ani, iar un procent mai mare de 20-25% este a celor de peste 80 de ani.

21
În timp ce demenţa Alzheimer este mai frecventă la femei, demenţa vasculară
este mai frecventă la bărbaţi.
Una dintre cele mai importante dar şi cea mai frecventă formă de
demenţă este boala Alzheimer, cca 60% (Cummings, 1992), însă au apărut o
serie de noi entităţi nosologice, şi anume: demenţa fronto-temporală, demenţa
cu corpusculi Lewy, în timp ce altele, cum ar fi demenţa subcorticală sau
demenţa vasculară, încep să-şi piardă din relevanţă. Persoanele bolnave de
demenţă au probleme cu memoria de scurtă durată, astfel pacientul uită ceea
ce a făcut acum câteva minute sau chiar ceea ce tocmai a spus. De asemenea,
aceştia comportă dificultăţi de vorbire, de orientare în spaţiu sau de orientare
în timp, iar unii dintre ei au nevoie chiar de o îngrijire constantă în activităţile
lor zilnice.

4.2 Clasificare
Există mai mult forme de demenţă:
A. de tip Alzheimer,
B. vasculară, fronto-temporală,
C. cea legată de consumul abuziv de alcool,
D. cea cu corpi Lewy, etc.
In general evoluţia bolii pe întinde pe mai mulţi ani. Diferitele
dificultăţi apar şi se accentuează treptat.
A. Demența vasculară
Demența vasculară reprezintă a doua mare cauza de demență în rândul
populaţiei vârstnice. Ea este mai frecventă la bărbaţi şi debutează de obicei
după vârsta de 70 de ani. Apare cu precădere la persoanele care au factori de
risc vascular (de exemplu hipertensiune, diabet zaharat, hiperlipidemie,
fumat), precum şi la cei cu mai multe accidente vasculare cerebrale în
antecedente. Mulţi pacienţi prezintă concomitent şi demenţă Alzheimer şi
demenţă vasculară.
22
Simptome în demența vasculară
Semnele şi simptomele sunt similare celor din alte tipuri de demențe.
Cu toate acestea, deoarece cauza este reprezentată de infarcte cerebrale,
demența vasculară tinde să evolueze în trepte discrete, fiecare episod fiind
acompaniat de declin intelectual, urmat uneori de o recuperare modestă.
Pe măsură ce boală evoluează, se dezvoltă adesea deficite neurologice
focale, şi anume: exagerarea reflxelor osteotendinoase, reflex Babinski în
extensie, anomalii de mers, slăbiciuni ale unor extremităţi, hemiplegii,
paralizie pseudobulbara cu prezenţa rasului şi plânsului patologic precum şi
alte semne de disfuncţie extrapiramidala. Cu toate astea, în cazul ischemiei
produse de afectarea vaselor mici declinul este gradat. Pacienţii cu afazie
parţială pot fi mai conştienţi de deficitul lor şi, astfel, depresia poate fi mai
frecventă comparativ cu alte tipuri de dementă.
Diagnosticarea dementei vasculare
Diagnosticarea este similară cu cea din alte tipuri de dementă. Dacă
există semne focale sau dovezi de boala cerebrovasculara este necesară
efectuarea unei evaluări amănunţite pentru depistarea accidentului vascular
cerebral.
Investigaţiile RMN şi CT pot arăta infarcte multiple bilaterale în
emisfera dominantă şi la nivelul structurilor limbice, multiple AVC-uri
lacunare sau leziuni de substanţă albă periventricular ce se extind spre
substanţă cenuşie.
Tratamentul demenței vasculare
Tratamentul este acelaşi ca şi în celelalte tipuri de demențe. Cu toate
acestea, demența vasculară poate fi prevenită iar evoluţia ei încetinită prin
controlul tensiunii arteriale, terapia hipocolesterolemica, echilibrarea
glicemiei şi oprirea fumatului.
Eficacitatea medicamentelor de stimulare cognitivă, de tipul
inhibitorilor de colinesterază, este echivoca. Însă, pentru că de multe ori
23
pacienţii prezintă asociat şi boala Alzheimer, tratamentul cu aceste
medicamente poate avea oarece beneficii. Medicaţia adjuvantă pentru
depresie, psihoză sau tulburări de somn este utilă.
B. Demența frontotemporală

Demența frontotemporală (FTD) este o demență care se caracterizează


prin modificări de personalitate drastice şi dificultăţi în vorbire.
Demența frontotemporală cuprinde un grup divers de tulburări mai
puţin frecvente care afectează în primul rând lobii frontali şi temporali ai
creierului – zonele asociate în general cu personalitatea, comportamentul şi
limbajul.
În cazul demenței frontale, porţiuni ale acestor lobi se contractă
(atrofie). Semnele şi simptomele variază în funcţie de porţiunea afectată a
creierului. Unii oameni cu demența frontotemporală suferă schimbări
dramatice în personalitatea lor şi devin inactivi din punct de vedere social,
impulsivi sau indiferenţi emoţional, în timp ce alţii pierd capacitatea de a
vorbi.
Dementa frontotemporala este adesea diagnosticată ca o problemă
psihiatrică sau că boala Alzheimer. Dementa frontotemporala tinde să apară la
o vârstă mai mică decât boala Alzheimer, în general la pacienţi cu vârste
cuprinse între 40 şi 45 de ani.
C. Demența alcoolică
Consumul excesiv de alcool favorizează instalarea demenței alcoolice,
care evoluează în mod progresiv.
Alcoolismul este o boală cu multe efecte negative fizice, dar şi psihice.
Sănătatea persoanelor alcoolice se degradează în mod constant. Întrucât
persoanele alcoolice au, adesea, şi o alimentaţie deficitară, creierul nu poate
funcţiona la potenţialul maxim. Atunci când creierul este deprivat de nutrienţi
importanţi pentru o perioadă îndelungată, funcţiile creierului sunt afectate. În

24
prima fază, apar problemele cu memoria pe scurtă durată, care apoi se
agravează şi afectează considerabil calitatea vieţii pacientului.
Simptome dementa alcoolică:
 Incapacitatea de a lua decizii
 Irascibilitate
 Incapacitatea de a recunoaşte oameni, locuri şi lucruri
 Stare de agitaţie
 Confuzie mentală
 Tulburări de memorie
 False amintiri
D. Demența Alzheimer
Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauza de demență, termen
general folosit pentru pierderea memoriei şi a altor capacităţi cognitive, care
devine suficient de severă pentru a afecta semnificativ activităţile cotidiene şi
scăzând abilitatea persoanei de a funcţiona independent. Boala Alzheimer este
cauza a aproximativ 60-80% dintre cazurile de demență.

4.3 Patogenie

Simptomele comportamentale şi psihologice ale demenţei apar în


diferite arii ale creierului, astfel acestea sunt mai întâi identificate la nivelul
neocortexului, iar atrofia corticală grosieră se însoţeşte de pierderea
neuronilor şi a sinapselor, în paralel cu astroglioza. Examenul
anatomopatologic al bolnavilor cu boală Alzheimer a evidenţiat o
semnificativă micşorare a volumului cerebral (atrofie corticală)şi un număr
mare de plăci extracelulare şi noduri neurofibrilare intracelulare
Primul semn al demenţei, denumit şi „sindrom prodromal” apare
atunci când sunt alterate atenţia şi memoria de lucru.

25
Pierderea neuronală progresivă afectează în mod semnificativ sistemul
colinergic. Reducerea activităţii colinergice din regiunile limbice şi
paralimbice perturbă proiecţii corticale şi stă la baza dezvoltării simptomelor
comportamentale.
Pentru toate sistemele de neurotransmisie, odată cu înaintarea în vârstă
se alterează semnificativ eficacitatea transmisiei sinaptice.
În figura de mai jos se poate observa o atrofie cerebrală, care este
predominantă în emisfera stângă.

PET- atrofie cerebrală – predominantă în emisfera stângă

4.4 Factori de risc

Elementul esenţial al demenţei îl „constituie dezvoltarea unor deficite


cognitive multiple care includ deteriorarea memoriei şi cel puţin una dintre
următoarele perturbări cognitive: afazie, apraxie, agnozie ori o perturbare în
funcţia de execuţie. Pacienţii cu demenţă au deteriorată capacitatea de a învăţa
un material nou, ori uită un material învăţat anterior”.
Cel mai important factor de risc pentru toate tipurile de demenţă este
considerată a fi îmbătrânirea. Însă, boala poate fi şi moştenită cum sunt
anumite cazuri de demenţă: boala Alzheimer cu debut precoce sau unele tipuri
de demenţă frontotemporală.
Există o serie de factori care pot conduce la dezvoltarea acestei boli, o
parte dintre aceştia sunt:
- sexul masculin
- tensiunea arterială crescută (hipertensiune),
26
- un infarct miocardic în trecut,
- ateroscleroză, care constă în depunerea de grăsimi şi de calciu în
pereţii arterelor
- un accident vascular cerebral sau un accident ischemic tranzitor
(AIT) în trecut.
- tensiunea arterială scăzuta pentru o perioadă îndelungată de timp, la
persoanele cu vârsta peste 75 ani (în acest caz apare lipsa oxigenării
creierului)
- nivelul crescut de homocisteină (acest aminoacid se află în sânge în
cantităţi mici, iar în cazurile în care acesta creşte se pot forma placi în pereţii
vaselor de sânge)
- administrarea unei terapii hormonale de către femeile cu vârsta de
peste 65 ani.
Având în vedere multiplele cauze care o pot determina, demenţa
vasculară poate fi privită ca un ansamblu sindromologic. Cel mai important
mecanism patologic implicat în determinismul demenţei vasculare este
considerat a fi procesul ischemic, care poate fi hipoxic, hipoperfuziv şi/sau
prin mecanism ocluziv
În urma demenţei apar o serie de alte complicaţii, cele mai frecvente
sunt considerate a fi infarctele multiple, cortico-subcorticale, infarcte
singulare, cu localizare strategică, boala vaselor mici cu infarcte lacunare şi
afectarea ischemică a substanţei albe.

4.5. Semne şi simptome

Simptomele de dementa variaza în funcție de cauza ei şi de


localizarea zonei cerebrale afectate. Pierderea memoriei este de obicei
simptomul cel mai precoce şi cel mai usor de remarcat. 
Alte simptome cheie ale dementei sunt:
- dificultate în rememorarea evenimentelor recente 
27
- nerecunoaşterea persoanelor şi a locurilor familiare 
- dificultate în găsirea cuvintelor adecvate în exprimarea gândurilor
sau în denumirea obiectelor 
- dificultate în efectuarea calculelor matematice 
- probleme în planificarea şi în îndeplinirea sarcinilor, cum ar fi
efectuarea instrucţiunilor unei reţete, scrierea unei scrisori sau tinerea
evidentei unui carnet de cecuri 
- dificultăţi în gândirea rapidă, cum ar fi reacţionarea adecvată în
cazul unei situaţii de urgenţă 
- dificultăţi în controlul dispoziţiilor sau a comportamentelor proprii;
depresia este frecventa, şi pot apărea agitaţia şi agresivitatea 
- neglijarea auto-îngriirii, cum ar fi toaleta sau duşurile. 
Unele tipuri de dementa au simptome caracteristice: 
- persoanele cu dementa cu corpi Lewy au adeseori halucinaţii vizuale
foarte elaborate, detaliate; ei pot cădea frecvent 
- primele simptome ale dementei fronto-temporale pot fi modificările
de personalitate sau comportamentul neobişnuit. Persoanele cu această
afecţiune pot să nu mai aibă empatie faţă de alţii (capacitatea de a-i înţelege)
sau pot spune lucruri nepoliticoase sau răutăcioase, sa aibă momente de
exhibiţionism sau să facă comentarii sexuale. 
Simptomele de demenţă care debutează brusc sugerează o posibilă
demenţă vasculară sau un posibil delirium - confuzie de scurtă durată,
datorata unei afecţiuni noi sau unei afecţiuni mai vechi care se agravează.

4.6. Evoluţie

Demenţa progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o


persoană la alta. Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele
tardive ale bolii, alte persoane pierd capacitatea de a efectua activităţi zilnice
deja într-o fază precoce a bolii. Nu există până în prezent posibilitatea unei
28
vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer trăieşte în medie 8 - 10 ani
de la apariţia primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze intercurente de
moarte.
Evoluţia bolii este împărţită în mod convenţional în trei faze:
Faza iniţială:
- pierdere a orientării
- pierderea capacităţii de a iniţia anumite activităţi
- neadaptare la situaţii noi şi nefamiliale
- reacţii întârziate şi capacitate de memorare încetinită
- tulburări de judecată, decizii greşite
- dificultăţi în utilizarea banilor
- tulburări de dispoziţie afectivă, iritabilitate, nelinişte
Faza intermediară:
- probleme în recunoaşterea persoanelor familiare
- dificultăţi la citit, scriere şi calcul
- greutăţi în a se îmbrăca singur
- probleme de gândire logică
- tulburări de dispoziţie accentuate, ostilitate faţă de persoane apropiate
- pierderea orientării temporale
- suspiciuni nejustificate, idei de persecuţie, gelozie, urmărire
- necesitatea unei supravegheri şi îngrijiri permanente
Faza avansată (tardivă):
- pacienţii nu-şi mai amintesc că trebuie să se spele, să se îmbrace, să
meargă la toaletă
- pierd abilitatea de a mesteca alimentele, de a înghiţi, uită că au mâncat
deja şi pretind să li - se servească din nou masa
- dificultăţi în păstrarea echilibrului, dificultăţi de mers
- stări confuzive, uneori cu agitaţie, în special noaptea
- pierderea capacităţii de a comunica prin cuvinte
29
- pierderea controlului vezicii urinare sau intestinal (incontinenţă pentru
urină şi fecale

4.7. Complicaţii
În cazul acestor boli, pot să apară diferite complicaţii. Dintre cele mai
frecvente şi grave sunt infecţiile pulmonare sau renale. Acestea au drept cauză
sedarea pe timp foarte îndelungat în poziţie orizontală (la pat) şi care
determină în cele din urmă decesul persoanei bolnave.

În cazul unor leziuni cerebrale preexistente, demenţa vasculară este


permanentă, însă dacă pacientul are simptome în urma unui traumatism,
atunci acesta se poate recupera aproape în totalitate, în funcţie de traumatism.
Astfel, debutul demenţei poate fi brusc sau gradual. Pronosticul este
mai bun în cazul apariţiei bruşte a simptomelor. Prognosticul este unul destul
de ridicat având în vedere numărul mare de persoane care se confruntă cu
această boală .

4.8. Prognostic

În cazul unor leziuni cerebrale preexistente, demenţa este permanentă.


Dacă simptomele au survenit în urma unui traumatism, pacientul poate
recupera total, în funcţie de traumatism. Debutul demenţei poate fi brusc sau
gradual.
Prognosticul este mai bun în cazul apariţiei bruşte a simptomelor.

4.9. Metode de investigare

Pentru a putea diagnostica demenţa avem nevoie atât de


diagnosticarea proreiu-zisă a acesteia cat şi de stabilirea etiologiei ei
vasculare.
Pacientului trebuie să i se facă un examen clinic general în urma
căruia să se stabilească cu exactitate afecţiunile existente. De asemenea,
30
medicul trebuie să solicite pacientului şi o serie de examene de laborator
pentru a vedea daca acea afecţiune poate fi tratată.
Testele de laborator de rutină în cazul demenţei sunt:
- dozarea hormonilor tiroidieni pentru identificarea unei hipoactivitati
tiroidiene
- dozarea vitaminei B12 pentru identificarea unui deficit vitaminic
- dozarea acidului folic pentru identificarea unui deficit al acestei
vitamine, care face parte din grupul vitaminelor B
- hemoleucograma completă (HLG) pentru găsirea vreunei infecţii,
transaminaze, adică ALT sau AST, teste sanguine care arată funcţionarea
ficatului, testele pentru sifilis, dozarea nivelelor sanguine ale electroliţilor şi
alte teste care pot furniza date despre funcţia rinichilor
- testele pentru infecţia HIV/SIDA
- viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
- un test de sange care identifică prezenţa unei inflamaţii în organism,
screening toxicologic, care cuprinde teste ale mostrelor prelevate din urină,
sânge sau firul de păr, în scopul cautării unor droguri care ar fi putea cauza
problemelor, anticorpii antinucleari, un test de sânge folosit pentru
diagnosticul bolilor autoimune.
- examenul neurologic care este obligatoriu şi poate descoperi
tulburări non-cognitive, tulburări de comportament,  depresie, episoade
psihotice sau obsesive, stări confuzionale, iritabilitate sau stări de
dezinhibiţie.
- Mini Mental State Examination ( Scala de evaluare a starii mentale)
– reprezintă un instrument de screening al demenţei. Astfel, acesta evaluează
o serie de funcţii cognitive, de exemplu: orientarea, înregistrarea
informaţiilor, atenţia şi calcul, reproducerea informaţiilor şi a limbajului.
Rezultatul obţinut de către pacient este apoi raportat la vârsta şi pregătirea
acestuia.
31
Durata testului: 10 minute
Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi stabiliţi o bună comunicare.
Puneţi întrebările în ordinea prezentată. Acordaţi câte 1 punct pentru fiecare
răspuns corect. Scorul maxim este de 30 puncte.
Orietare temporală: 1. În ce an suntem?
2. În ce anotimp suntem?
3. În ce luna suntem?
4. În ce dată suntem azi?
5. În ce zi a săptămânii suntem?
Orientare spaţială 6. Unde ne aflăm acum?
7. La ce etaj ne aflăm?
8. În ce oraş ne aflăm?
9. Care este numele judeţului în
care este acest oraş?
10. În ce ţară ne aflăm?
Memoria imediată -Se numesc 11. lămâie
3 obiecte fără legătură între ele, cu 12. carte
pauză de o secundă între ele. Cereţi 13. balon
pacientului să le repete pe toate trei.
Notaţi cu 1 punct fiecare cuvânt
repetat. Reluaţi testul până când
pacientul reuşeşte să repete toate
cuvintele (încercaţi de maxim 5 ori)
Atenţie şi calcul mental- 14. 100-7
Pacientul trebuie să scadă în mod 15. 93-7
repetat din cifra 100, cifra 7 (5 16. 86-7
scăderi succesive). Notaţi cu 1 punct 17. 79-7
fiecare scădere corectă. 18. 72-7
Memorie pe termen scurt- Vă 19. lămâie
amintiţi cele trei cuvinte repetate mai 20. carte
32
devreme? Notaţi câte 1 punct pentru 21. balon
fiecare cuvânt repetat:
Limbaj 22. Arătaţi pacientului un creion.
Ce reprezintă acest obiect?
23. Arătaţi pacientului un ceas. Ce
repezinta acest obiect?
Repetare - Cereţi pacientului să 24. Nu există dacă, nu există dar.
repete o propoziţie:
Înţelegerea unei comenzi- 25. luaţi această foaie de hârtie în
Cereţi pacientului executarea unei mâna dreaptă
comenzi triple. Notaţi cu un punct 26. îndoiţi-o în două şi
executarea corectă a fiecărei comenzi 27. daţi-mi-o înapoi cu mâna
în parte. dreaptă
Citire- Arătaţi pacientului o 28. Executaţi ceea ce este scris pe
foaie de hârtie pe care scrieţi cu litere această foaie
mari “Închideţi ochii”. Cereţi să
citească în gând şi să facă ce scrie pe
foaie.
Scriere- Cereţi pacientului să 29. Scrieţi o propoziţie, ce vreţi,
scrie o propoziţie. Nu i-o dictaţi, dar să fie o propoziţie întreagă.
pacientul trebuie să o scrie spontan.
Notaţi cu un punct propoziţia care
conţine un predicat şi un subiect,
corectă din punct de vedere semantic,
indiferent de gramatică sau ortografie.
Copiere- Arătaţi pacientului o 30. Copiaţi  acest desen pe foaie (2
foaie de hârtie pe care sunt desenate dreptunghiuri care
două pentagoane care se intersectează).
intersectează, fiecare având laturile de
2,5 cm şi întrebaţi-l “Puteţi reproduce
acest desen?” Notaţi cu 1 punct dacă
33
toate cele 10 unghiuri sunt
reprezentate şi cele două figuri se
intersectează corect.

 Interpretare:
Scor Stadiul Caracteristici
MMSE
30 Normal Fără simptome
24-27 Tulburari Simptome mnezice
cognitive inițiale
21-23 Faza ușoară Deficite mnezice și de
gândire conturate
18-20 Faza moderată Deficite cognitive clare
15-17 Faza marcată Simptome cognitive și
psihiatrice
Necesită un grad de
asistență
12-16 Faza severa Necesită asistență pentru
activitati obisnuite zilnice
 
0-11 Faza grava Necesită asistare
instituționalizată

- Testul Ceasului Desenat, care prezintă o serie informaţii despre


funcţionarea cognitivă şi adaptativă generală.
Pasul 1:  Ai aici o foaie de hârtie și un creion (pe hârtie este desenat în
prealabil un cerc). Te rugăm să desenezi orele și limbile ceasului. Se
urmărește dacă persoana testată înțelege instructajul, de câte ori i se repetă
instructajul, iritarea la repetarea instructajului, capacitatea de întelegere,

34
memorie, reacții emoționale, motivare, limbaj și alte aspecte psihologice care
pot fi relevante pentru diagnostic. Pasul 2: Te rugăm să plasezi limbile
ceasului să arate ora 12:10.

- Examenele imagistice, în special IRM (imagistică prin rezonanţa


magnetică), evidenţiază arii multiple de infarct la nivel cortical.
În cazuri rare, se poate face o biopsie cerebralăa atunci cand se
suspectează o cauză de demenţă care poate fi tratată.
Dacă totuşi nu se poate trata, dupa deces, se poate efectua o autopsie
pentru a se identifica cu certitudine cauza demenţei. Această informaţie poate
fi utilă pentru membrii familiei care pot fi îngrijoraţi în legătură cu cauzele
genetice.
Diagnosticul clinic de demenţă vasculară trebuie să parcurgă un
număr de cinci trepte
1. Evaluarea deficitelor cognitive, utilizând teste neuro-psihologice
standard pentru stabilirea şi cuantificarea sindroamelor demenţiale.

2. Stabilirea prezenţei factorilor de risc pentru accidentele vasculare


cerebrale (HTA, diabet zaharat, displipidemii, afecţiuni cardiace emboligene,
fumat, ereditate, etc.).
3. Identificarea leziunilor cerebrale de tip vascular prin metode de
neuroimagistică:
- CT cranian evidenţiază leziuni hipodense multiple localizate în
special în substanţa albă periventriculara;
- RM evidenţiază în plus anomalii ale substanţei albe evidenţiate ca
zone hiperintense de hipersemnal pe secvenţele ponderate în T2 ce
intersectează zona periventriculară (leucoaraioza).
4. Diagnosticul diferenţial al demenţei vasculare faţa de demenţa de
tip Alzheimer şi stabilirea cazurilor când aceste doua tipuri de demenţă

35
coexistă (demenţă mixtă). La bolnavii autopsiaţi diagnosticul de demenţă
vasculară şi de boală Alzheimer a fost pus simultan la 10-23% dintre subiecţi.
5. Identificarea temporală a cauzalităţii.
Dacă brusc apar semene ale unui accident vascular cerebral sau al
unui accident ischemic tranzitor trebuie chemată de urgenţă o ambulanţă.
Astfel, este foarte important ajutorul unui medic în cazul în care o persoană
devine confuză, tulburată emoţional sau nu ştie cine este sau unde se află.
Toate acestea sunt semen de delirium şi pot fi semne precoce de demenţă.
Pentru a evalua simptomele pierderii de memorie sau ale confuziei se
apelează la medicul de familie, medicul internist (specializat în medicina
internă), mai apoi la un medic geriatrician, neurolog şi la un medic psihiatru.

4.10. Diagnostic pozitiv şi diferenţial

Anamneza trebuie să pună accent în primul rând pe simptomele de


debut, modificările cognitive şi evidenţierea factorilor de risc. În mod
obligatoriu trebuie să se discute şi cu familia sau anturajul pentru a obţine
informaţii comparative.
Examenul clinic general trebuie să evidenţieze afecţiuni generale de
însoţire sau să facă diferenţa cu alte afecţiuni care pot prezenta semne
asemănătoare, ca de exemplu o tumoare cerebrală sau un chist hidatic.
Examenul neurologic este obligatoriu, putând decela semne
neurologice care să orienteze diagnosticul către boli neurologice primare care
în unele cazuri se asociază cu demenţa (boala Wilson, boala Creutzfeld-
Jakob). Examenul fizic evidenţiază deficite neurologice focale, precum
semnul Babinski unilateral, hemipareza, deficit de câmp vizual periferic sau
pareza pseudobulbară. Importanţa examenului neurologic rezidă şi din faptul
că poate face diferenţierea între o demenţă vasculară şi o demenţă de tip
Alzheimer.

36
Examenul psihiatric poate depista tulburări non-cognitive ca tulburări
de comportament, depresie, episoade psihotice sau obsesive, stări
confuzionale, iritabilitate sau stări de dezinhibitie. În cadrul examenului
neuropsihic obligatoriu trebuie să se facă evaluarea funcţiilor cognitive prin
teste neuropsihologice, precum şi evaluarea activităţii zilnice prin chestionare
specifice.
Examenele imagistice, în special IRM (imagistica prin rezonanţă
magnetică), evidenţiază arii multiple de infarct la nivel cortical. La unele
persoane s-au descoperit anomalii ale substanţei albe subcorticale în ambele
emisfere cerebrale, aspect cunoscut şi sub denumirea de boala difuză a
substanţei albe, sau leukoaraioza. Investigaţiile imagistice sunt utile şi pentru
a exclude alte patologii cerebrale.
Examenul electroencefalografic (EEG) poate fi necesar la cazuri
selecţionate pentru a se dovedi cauza suspicionată a demenţei, ca de exemplu
boala Creutzfeld-Jakob sau encefalita.
Diagnosticul diferenţiat se face cu schizofrenia, delirium, sindromul
depresiv major, tulburările amnestice, deficitele specifice vârstei înaintate.

4.11. Tratament

Unele cazuri de demenţă sunt cauzate de afecţiuni medicale care pot fi


tratate, obţinându-se o restabilire parţială sau totală a funcţiei mentale. În
cazul în care demenţa nu poate fi recuperată, obiectivul tratamentului este
obţinerea unei cât mai bune calităţi a vieţii, atât pentru persoana afectată cât şi
pentru persoanele de îngrijire.
Prin tratamentul cu antibiotice se pot trata în mod eficient sifilisul în
orice stadiu, însă dacă vătămarea cerebrală s-a produs aceasta nu mai poate fi
recuperată.
Medicii specialişti pot trata anumite cauze de demenţă, restabilind:
- funcţia mentală;
37
- funcţia glandei tiroide (hipotiroidism);
- deficitul de vitamina B12 sau de acid folic;
- intoxicaţia cu metale grele, cum ar fi cea cu plumb;
- efecte adverse ale unor medicamente sau interacţiuni
medicamentoase;
- unele tumori cerebrale;
- hidrocefalia cu presiune normala, care apare atunci când lichidul din
creier se formează în cantitate prea mare, creând o presiune asupra ţesuturilor
cerebrale;
- unele cazuri de alcoolism cronic;
- unele cazuri de encefalită, o infecţie a creierului;
- infecţia HIV/SIDA.
Deci, în funcţie de cauza şi gravitatea bolii, medicii pot să prescrie
diverse tratamente medicamentoase dar şi de recuperare.
Dacă demenţa poate fi tratată, atunci medicul va încerca să prescrie o
serie de metode de tratament. De exemplu, un posibil tratament ar putea fi:
- vitamina B12 sau tiamina
- hormoni tiroidieni în caz de hipotiroidism
- tratament chirurgical pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale sau
pentru reducerea presiunii intracraniene
- oprirea sau schimbarea medicaţiei care a provocat pierderea
memoriei sau confuzia
- medicamente pentru tratarea unei infecţii, cum ar fi encefalita, care a
provocat modificările statusului mental
- medicamente pentru tratarea depresiei
Persoana bolnavă, după ce a terminat tratamentul indicat, trebuie să
revină la medic pentru un nou consult şi pentru asigurarea dispariţiei
simptomelor.

38
În cazul persoanelor cu demenţă vasculară, medicii pot prescrie
medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale crescute şi medicamente care
scad nivelul colesterolului. Prin acest medicamente nu se poate vindeca
demenţa deja existentă ci se previn eventuale atacuri cerebrale sau posibile
boli de inimă.
Dacă în urma tratamentelor aplicate, demenţa nu poate fi tratată,
atunci medicul împreună cu pacientul şi cu persoanele de îngrijire trebuie să
colaboreze şi să formeze un plan pentru a-i oferi pacientului o viaţă mai
uşoară.
Membrii de familie trebuie să fie învăţaţi cu privire la modalitatea de
îngrijire a persoanei cu demenţă.
Alături de vitamine, medicul prescrie o serie de medicamente menite
să ajute pacientul la îmbunătăţirea funcţiei mentale, dispoziţiei sau
comportamentului, o parte dintre acestea sunt:
- inhibitorii de colinesterază, precum donepezil (Aricept), galantamin
(Reminyl), sau rivastigmina (Exelon), care pot ameliora sau pot menţine
funcţia mentală. Aceste medicamente au fost concepute pentru tratamentul
bolii Alzheimer, dar ele pot fi încercate şi în alte forme de demenţă cu scopul
menţinerii sau îmbunătăţirii funcţiei mentale
- memantine (Ebixa). Acest medicament, nou apărut, poate încetini
evoluţia în stadiile avansate ale bolii Alzheimer. De asemenea este eficient în
demenţa vasculară uşoară până la moderată
- antidepresive pentru tratarea depresiei. Acestea trebuie administrate
cu grijă întrucât pot provoca delirium la persoanele cu demenţă.
Antidepresivele care au cele mai puţine efecte adverse la persoanele cu
demenţă sunt SSRI-urile (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), precum
fluoxetina (Prozac, de exemplu), paroxetina (Seroxat), sertralina (Zoloft) şi
citalopram (Celexa) ;

39
- medicamente tranchilizate pentru tratarea anxietăţii, stării de agitaţie,
agresivităţii şi halucinaţiilor. Aceste simptome se pot agrava pe măsură ce
demenţa progresează
Obiectivele tratamentului de întreţinere al demenţei sunt:
- menţinerea în siguranţă a persoanei afectate la domiciliu
- asigurarea unui suport şi a unei îndrumări a persoanelor de îngrijire.
Medicii şi alte persoane din domeniul medical trebuie să colaboreze cu
persoana respectivă şi cu membrii familiei sau cu persoanele de îngrijire
pentru a se îmbunătăţi funcţia mentală cât mai mult posibil.
Este foarte important ajutorul venit din parte familiei, a medicilor şi a
persoanelor de îngrijire. Astfel, este indicat apelarea la diverse metode de
creştere a siguranţei pacientului, de exemplu: se pot afişa liste ce pot ajuta
memoria, hârtii cu lipici prin casă pentru a ajuta persoana bolnavă să îşi
amintească diverse lucruri etc.
Persoana bolnavă trebuie să meargă la consultaţii în mod regulat
pentru a se putea ţine sub control tratamentul şi felul în care răspunde
pacientul la acest tratament.
Supravegherea şi îngrijirea unei persoane cu demenţă este deosebit de
stresantă. Astfel, persoanele care au grijă de bolnavi trebuie să fie alături de
familie, să se susţină reciproc şi să se ajute în oferirea de sprijin pacientului.
Pe măsura ce demenţa avansează, apare declinul memoriei, gândirii,
raţionamentului şi a capacităţii de a face şi de a duce la îndeplinirea planurilor
(funcţia executivă). În funcţie de tipul de demenţă, comportamentul persoanei
poate scăpa de sub control; persoana respectivă poate deveni maniacă, agitată
sau combativă.
Anumiţi pacienţi necesită o îngrijire specială la domiciliu, astfel
pentru ca tratamentul la domiciliu să dea rezultate este nevoie de o colaborare
permanentă între medic, persoana de îngrijire şi familia pacientului.

40
Persoana diagnosticată cu demenţă trebuie să fie tratată cu prudenţă
deoarece vestea aflării unei astfel de boli poate conduce la stări diferite de
manie, de teamă sau de anxietate. Astfel, această persoană are o foarte mare
nevoie de persoane cu experienţă dar şi de membrii familiei şi prieteni.
În cazul în care afecţiunea este diagnosticată devreme, persoanele cu o
formă uşoară de demenţă pot fi implicate, alături de doctorul curant şi de
persoanele de îngrijire, la elaborarea unor planuri de viitor şi în organizarea
activităţilor domestice şi a celor din viaţa de zi cu zi. Demenţa are un ritm de
progresie care diferă de la o persoană la alta, astfel că funcţionarea persoanei
în cauză poate fi stabilă mai multe luni şi chiar mai mulţi ani. Persoanele cu
demenţă pot fi capabile să rămână active din punct de vedere mental şi fizic o
perioadă de mai mulţi ani.
Tratament de întreţinere
Terapia cu inhibitorii de colinesterază se continua până când nu mai
este eficientă. Aceste medicamente sunt eficiente timp mai îndelungat la
unele persoane decât la altele. Inhibitorii de colinesterază sunt întrerupţi în
momentul în care pacientul nu tolerează efectele adverse ale acestor
medicamente. 
Examinarea fizică periodică de către un medic specialist evaluează
răspunsul pacientului la terapie, detectează problemele nou apărute,
monitorizează simptomele şi oferă educaţie continua familiei sau
persoanelor care se ocupa de îngrijirea bolnavului. Pe măsură ce boală
progresează se revizuieşte tratamentul şi se analizează tulburările de
comportament sau alte probleme apărute. Ghidurile medicale indica
consultul la 6 luni sau mai puţin în cazul în care apar probleme. 
Este importantă examinarea pentru detectarea altor boli. 
Tulburările de vedere şi de auz, artrita, afecţiuni ale glandei tiroide, bolile
renale sunt probleme frecvent apărute la persoanele în vârstă şi pot agrava
simptomele date de boala Alzheimer. 
41
Tratament în stadiile avansate
Pe măsură ce boală avansează, asigurarea îngrijirii devine din ce în ce
mai dificilă. Asigurarea îngrijirii unei persoane cu demență este un lucru
dificil, indiferent de pregătire sau de devotament faţă de persoană bolnavă.
Internarea bolnavului într-o instituţie poate fi o decizie foarte dificil de luat,
dar în unele cazuri instituţiile specializate în tratarea acestor bolnavi pot fi cea
mai bună soluţie.
Tratament în stadiile terminale
Deoarece boala demență evoluează şi simptomele se înrăutăţesc în timp
unele persoane aleg să discute anumite probleme legate de îngrijirea pe care o
vor şi de problemele legale ce o să apară. Aceste persoane aleg să-şi scrie sau
să spună dorinţele atâta timp cât încă sunt în deplinătatea facultăţilor mintale.
Unii bolnavi doresc să încerce toate terapiile ce prelungesc viaţa, pe când alţii
prefera măsurile care menţin confortul fără a prelungi viaţa. 

42
CAPITOLUL V

ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE ÎN EDUCAREA


APARŢINĂTORILOR BOLNAVILOR CU DEMENȚĂ

Îngrijirea persoanelor cu demență este o sarcină dificilă, poate chiar


copleşitoare uneori, deoarece fiecare zi aduce noi provocări, aparţinătorii
trebuind să se adapteze la modificările de comportament ale bolnavilor în
funcţie de stadiul afecţiunii, ei înşişi având un risc crescut de morbiditate şi
depresie, mai ales dacă nu au un suport adecvat din partea familiei,
prietenilor, medicilor şi comunităţii. În îngrijirea persoaneler care suferă de
demență trebuie respectate demnitatea, independenta, automulţumirea şi
participarea acestora. 
Confruntarea cu diagnosticul de demență poate fi stresanta,
înfricoşătoare şi copleşitoare pentru aparţinători, care trebuie să facă un bilanţ
al situaţiei, să se informeze cât mai mult despre această boală (pliante,
broşuri, internet, casete video), să discute cu medicul orice nelămuriri său
întrebări pe care le are în legătură cu boala, opţiunile de tratament şi de
îngrijire, să discute cu alte persoane care trec prin aceeaşi situaţie, deoarece
este utilă împărtăşirea experienţelor proprii, să observe starea pacientului de-a
lungul zilei pentru a putea identifica perioadele în care pacientul este mai
puţin confuz sau mai cooperant, pentru a putea stabili o rutină zilnică ( orarul
meselor, îmbăierea, activităţi şi exerciţiu fizic etc).
Comunicarea poate fi o provocare deoarece uneori pot apărea dificultăţi
în a înţelege şi în a vă face înţeleşi. Aparţinătorii trebuie să fie atenţi la
nevoile pacientului, să încerce să minimalizeze zgomotele din mediu (radioul,
televizorul), astfel încât pacientul să se poată concentra mai uşor. Se va
realiza contactul vizual, adresându-i-se pe nume, cu o tonalitate calmă,
blândă, folosind cuvinte simple şi propoziţii scurte. Se va acorda sufient timp
43
pentru răspuns, fără a întrerupe pacientul, iar în cazul în care are dificultăţi în
găsirea cuvintelor, acestea pot fi sugerate cu blândeţe. Uneori este frustrant ca
cineva drag nu va mai recunoaşte, dar trebuie să-i reamintiţi permanent cine
sunteţi.
Persoanele cu demenţă trebuie încurajate să comunica cu cei din jur
prin orice mijloace vă stau la îndemână. Menţinerea comunicării le va ajuta să
îşi păstreze sentimentul propriei identităţi şi să îşi petreacă timpul într-un mod
mai plăcut.
Comunicarea înseamnă mult mai mult decât limbajul verbal.
Comunicarea nonverbală are o semnificaţie deosebită în cazul persoanelor cu
demenţă şi este bine să îi acordăm atenţie. Ne este tuturor cunoscută expresia
„gesturile spun mai mult decât cuvintele”. Semnificaţia ei este cu atât mai
importantă pentru acei bolnavi care încep să aibă dificultăţi în a-şi găsi
cuvintele.
Multe din comportamentele care creează probleme familiei reprezintă
de fapt încercări ale persoanei cu demenţă de a comunica.
Limbajul
Un semn precoce al tulburărilor de limbaj este dificultatea bolnavului
de a găsi cuvintele potrivite – mai ales denumirile obiectelor. Persoana cu
demenţă poate să înlocuiască un cuvânt cu altul incorect sau poate să nu mai
ştie deloc ce cuvânt să folosească.
Pe măsură ce boală progreseză, persoanei cu demenţă îi va fi din ce în
ce mai greu să începă o conversaţie, astfel încât este bine să vă obişnuiţi să
luaţi dumneavoastră iniţiativa în acest sens.
Încercaţi să evitaţi întrebările prea directe – bolnavul se poate simţi
frustrat dacă nu reuşeşte să găsească răspunsul. În stadiul incipient de
demenţă, el va fi capabil să exprime aceste sentimente, însă ulterior este
posibil să reacţioneze prin iritabilitate sau chiar agresivitate.
Cum să comunicaţi cu persoana cu demenţă:
44
Ascultaţi-o
· Încercaţi întotdeauna să ascultaţi cu atenţie ceea ce spune
bolnavul şi să îl încurajaţi să se exprime. Aveţi însă grijă ce ton folosiţi,
pentru că este posibil ca persoana cu demenţă să se simtă jignită şi să
reacţioneze neplăcut dacă o trataţi în mod evident că pe un copil.
· Dacă bolnavul are dificultăţi în a găsi cuvintele potrivite sau în a
termina propoziţiile, sugeraţi-i să se exprime în alt mod. Încercaţi să intuiţi,
atunci când este posibil, ceea ce vrea să spună.
· Dacă vorbirea persoanei cu demenţă a devenit greu de înţeles,
încercaţi să comunicaţi prin gesturi. Completaţi dumneavoastră propoziţiile
neterminate, însă asiguraţi-vă că într-adevăr aţi înţeles despre ce este vorba.
Este extrem de iritant pentru oricine atunci când propoziţiile ai sunt
completate incorect de cei din jur.
Atrageţi-i atenţia
· Încercaţi să atrageţi şi să păstraţi atenţia persoanei cu demenţă
înainte să comunicaţi.
· Aşezaţi-vă în aşa fel încât bolnavul să vă poată vedea cât mai
bine.
· Priviţi-l în ochi; în acest fel îi va fi mai uşor să se concentreze
asupra a ceea ce spuneţi.
· Reduceţi pe cât posibil zgomotele de fond (radio, televizor,
vocile altor persoane) pentru a nu distrage atenţia persoanei cu demenţă.
În afară de comunicare, mai sunt şi alte elemente implicate în
îngrijirea pacientului cu demență:
1. Alimentaţia. Mesele trebuie văzute ca oportunităţi de interacţiune
socială, pacienţii trebuie încurajaţi să mănânce singuri sau cu ajutor minim,
cât mai mult timp. Trebuie respectat orarul meselor cu care sunt obişnuiţi,
într-o ambiantă liniştită (aparţinătorii trebuie să fie pregătiţi să se adapteze la

45
nevoile schimbătoare ale bolnavilor); se vor utiliza: veselă şi tacâmuri, care
promovează independenta, iar dacă au dificultăţi în utilizarea lor, pot fi
înlocuite (de exemplu, utilizarea unui bol în locul unei farfurii, a unor
tacâmuri cu mânere mai mari, căni cu capac sau paie pentru a bea mai uşor
etc.). Mâncarea trebuie să fie gustoasă, să aibă gust familiar, să aibă textura şi
culoare diferite, împărţită în mese principale şi gustări. Pacientul poate să
aleagă dintr-un număr limitat de feluri de mâncare, trebuie încurajat să
consume cât mai multe lichide, pentru a evita deshidratarea. Odată cu
progresia bolii, pot apărea dificultăţi la mestecarea şi înghiţirea
alimentelor( se vor alege alimente de consistenta moale, eventual se pot pasă).
Se va menţine o bună igiena orală şi vizite periodice la medicul stomatolog.
2. Baia . Pentru unii bolnavi, baia poate fi o experienţă înfricoşătoare sau
generatoare de confuzie. Din aceste motive, în cadrul rutinei zilnice, trebuie
aleasă perioada în care bolnavul este mai lucid, mai cooperant. Trebuie
acordată atenţie temperaturii apei cât şi obiectelor necesare, care trebuie să fie
la îndemână. Bolnavul trebuie asistat pas cu pas şi încurajat să se îmbăieze
singur, pe cât posibil. Pentru a preîntâmpina accidentările, pot fi utilizate
băncute de dus, covoraşe antiderapnate etc.
3.Hainele şi îmbrăcatul pot crea dificultăţi persoanelor cu
dementa. Aparţinătorii trebuie să aleagă haine confortabile, ușor de întreţinut,
de îmbrăcat sau dezbrăcat (se vor evita hainele cu mulţi nasturi sau fermoare),
să-i încurajeze să se îmbrace singuri, fără grabă. Hainele pot fi aranjate în
ordinea îmbrăcării, iar în cazul în care prezintă dificultăţi, pacienţii pot fi
îndrumaţi prin instrucţiuni formulate clar, uşor de înţeles. 
Activităţile pe care le pot desfăşura trebuie să utilizeze şi să
consolideze cunoştinţele şi abilităţile deja deprinse şi să fie prezente pe cât
posibil în rutină zilnică. De exemplu, pot fi încurajaţi să participe la
prepararea mâncării, la aranjarea mesei etc, iar dacă prezintă semne de
frustrare sau agitaţie, atunci pot fi asistaţi pas cu pas până la sfârşitul
46
activităţii, favorizând astfel consolidarea funcţiilor executive şi menţinerea
sentimentului de autocontrol. 
4.Incorporarea exerciţiilor fizice în rutină zilnică este benefică
pentru pacient, îmbunătăţind somnul. Trebuie alese activităţi plăcute cum ar
fi: plimbările, înotul, dansul, grădinăritul. De exemplu, se poate începe cu o
plimbare scurtă şi progresiv să se mărească distanţa, cu atenţie asupra
semnelor de oboseală sau disconfort. Aşteptările trebuie să fie întotdeauna
realiste, acordându-se cât mai multă independenta.
La apariţia incontinentei sfincteriene, a tulburărilor de somn, stărilor de
agitaţie, halucinaţiilor, ideaţiei delirante, deambulării (pleacă de acasă,
vagabondează pe străzi), trebuie contactat medicul curant.
5. Incontinenta sfincteriana. Odată cu progresia bolii, mulţi pacienţi
pot avea tulburări de control sfincterian sau chiar incontinenta, fapt supărător
atât pentru aceştia, cât şi pentru aparţinători, deoarece reprezintă o dificultate
în plus. Indicat ar fi stabilirea unui orar pentru a merge la toaletă, în timpul
zilei (de exemplu din 3 în 3 ore), fără a aştepta ca pacientul să solicite.
Trebuie observate semnele care pot sugera existenta necesitaţilor fiziologice
(neliniştea, începe să întindă sau să tragă de haine) şi să se acţioneze rapid.
Toaleta trebuie să fie cât mai aproape de pacient. Aparţinătorii trebuie să fie
înţelegători atunci când apar accidente, să păstreze calmul şi să liniştească
bolnavul, dacă este supărat sau jenat. Se va evita administrarea excesivă de
lichide în cursul serii. Noaptea se pot folosi eventual absorbante specifice.
6. Tulburările de somn. Mulţi pacienţi prezintă tulburări de somn, de
la insomnie, până la inversarea rimului somn-veghe. Se va încerca stabilirea
unui orar de somn, într-o ambiantă liniştită, se pot lăsa aprinse dispozitive de
iluminat în dormitor, pe hol şi în baie, pentru că bolnavul să nu fie speriat,
confuz, în cazul în care se trezeşte. Activităţile mai solicitante pot fi
programate mai devreme, în cursul zilei, eventual, dimineaţa şi se va limita

47
somnul în timpul zilei. Se vor evita alimentele şi băuturile care conţin cafeină
(cafea, cola, ciocolată, băuturi energizante).
7. Halucinaţiile şi ideaţia delirantă pot apărea odată cu progresia
bolii. În acest sens se va evita contrazicerea pacientului, se va încerca
liniştirea acestuia şi distragerea atenţiei către alt subiect sau activitate.
Aparţinătorii trebuie să se asigure că bolnavul nu are la îndemâna obiecte cu
care se poate răni.
8. Deambularea. Un aspect important al îngrijirii este menţinerea
bolnavului în siguranţă; unii pacienţi au tendinţa de a pleca de acasă şi de a
umbla pe străzi fără scop, fără a putea să-şi regăsească drumul înapoi. Pentru
a putea controla acest aspect, aparţinătorii trebuie să ţină uşile încuiate
(eventual instalarea unei a două încuietori, mai sus sau mai jos faţă de cea cu
care bolnavul este familiarizat), pot ataşa mijloace de identificare (de
exemplu, brăţări medicale), pot anunţa vecinii şi autorităţile că bolnavul are
această tendinţă, pot păstra poze sau înregistrări video recente (pentru o
identificare mai uşoară, în cazul în care persoana se pierde).
Pentru a preveni accidentările sau deambularea, apatinatorii trebuie să
identifice şi să corecteze riscurile legate de siguranţa casei. Trebuie instalate
încuietori sigure la uşi şi ferestre (în special, dacă pacientul are tendinţa la
deambulare), la debara sau dulapurile unde sunt ţinute substanţe toxice
(detergenţi, produse de curăţat) sau medicaţia, pentru a se preveni ingestia
accidentală, dar se va renunţa la încuietorile de la baie (deoarece bolnavul se
poate încuia accidental); se vor îndepărta obiectele ascuţite, brichete,
chibituri; casa trebuie să fie ordonată şi bine iluminată, eventual se pot
îndepărta covoraşele sau alte obiecte care pot favoriza căderile. 
Pentru mulţi aparţinători, odată cu progresia bolii, vine un moment în
care se simt depăşiţi de situaţie, fiind necesară internarea într-o instituţie de
tip camin-spital, dar indiferent de stadiul bolii, cel mai important este să nu-i
uitaţi pe cei ce uită.
48
49
CAPITOLUL VI

ÎNGRIJIRI ACORDATE PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ

Spitalul : JUDEŢEAN DE URGENŢĂ


Secţia : NEUROLOGIE
DOSAR DE ÎNGRIJIRE nr. I
CULEGEREA DATELOR

DATE DE IDENTITATE

50
Nume: S. Prenume: I. Sex: M Vârsta: 80 ani
Domiciliul: Târgoviște Judeţul: Dâmbovița
Data naşterii: anul 1955 luna 07 ziua 29
Data internării: anul 2020 luna 02 ziua 05 ora 850
Data externării: anul 2020 luna 02 ziua 19 ora 1345

SURSA DE INFORMAŢII ŞI INFORMAŢIILE CULESE


Pacientul: nu
Aparţinătorii: fiica
Membrii echipei de îngrijire: asistente medicale, medic curant
Documente medicale (enumerare): foaie de observație, foaie de temperatură

DIAGNOSTICE MEDICALE
Diagnosticul medical la internare: Demența Alzheimer. HTA. Hemiplegie
dreaptă.
Diagnosticul medical la externare: Demență Alzheimer. HTA. Hemiplegie
dreaptă.
Motivele internării: dezorientare temporo-spațială, pierderea memoriei de
scurtă durată, tulburări ale funcției de execuție
Istoric: familia afirmă că pacientul prezintă episodice stări de nelinişte
psihomotorie care se transformă uneori în hetero- şi autoagresivitate fizică şi
verbală, dezorientare temporo-spaţială, sever deficit de memorie, tulburări ale
funcţiei de execuţie, scăderea capacităţii de abstractizare în special în sfera
planificării propriilor activităţi.
Antecedente :
- Heredo colaterale: tatăl cu tulburare bipolară, decedat
- Fiziologice personale: fără importanță
- Personale patologice: traumatism cranio-cerebral, cu pierderea cunostinţei în
2015; HTA de 8 ani

51
Condiţii de viaţă şi muncă- pensionar
Socializare: pacient constient, dezorientat temporo-spațial,

EXAMENUL CLINIC PE APARATE

Starea generală :bună
Facies : normal colorat.
Tesut celular subcutanat : slab reprezentat.
Sistem ganglionar : nepalpabil
Sistem osteoarticular : integru, cu articulaţii libere, dureroase la mobilizare.
Aparat respirator : torace normal comformat. Murmur vezicular prezent.
Frecvenţa respiratorie 20 R/ min.
Aparat cardio vascular :şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng pe linia medio
claviculară, median, bătăi cardiace ritmice, bine bătute, TA=150/80mmHg, AV
68/ min.
Aparat digestiv :abdomen suplu, nedureros la palpare, tranzit intestinal prezent 
Aparat uro-genital : loji renale libere, micţiune fiziologică 
Examen psihiatric: Expresivitate mimico-gestuală: Faciesul este hipomimic,
privirea fixă. Gestica se înscrie în limitele normalului;
- Atenţia: Hipoprosexie de concentrare şi persistenţă;
- Memoria: Hipomnezie de fixare şi de evocare (pacienta nu îşi
aminteşte date noi învăţate, uită unde îşi pune lucrurile, uneori prezintă
disnomie);
- Percepţie: În momentul examinării pacienta nu prezintă tulburări de
percepţie de tipul halucinaţiilor şi iluziilor;
- Vorbire: Pacienta prezintă bradilalie, voce cu tonalitate joasă; uneori
prezintă balbism.
- Gândire: Gândirea este bradipsihică, vâscoasă, circumstanţială;
capacitatea de abstractizare, de organizare şi de planificare a propriilor activităţi
52
este mult diminuată; ca tulburări de fond sunt sesizate prezenţa unor idei
delirante de prejudiciu
- Dispoziţia: Dispoziţia este labilă, pacienta oscilând între iritabilitate,
irascibilitate şi dispoziţie depresivă.
- Comportament: Pacienta prezintă episoade de agitaţie psiho-motorie cu
auto şi heteroagresivitate fizică şi verbală .

EVALUARE INIŢIALĂ

Nevoia fundamentală Manifestarea de Sursa de dificultate


dependenţă
Nevoi fiziologice
1. A respira, a avea o Valori crescute ale Hipertensiv de 8 ani.
bună circulaţie tensiunii arteriale
2. A se alimenta - lipsa poftei de Afectare neurologică
mâncare, dificultate la
înghiţire
3. A elimina Incontinență urinară Afectare sfincteriană
4. A se mişca, a avea o lipsa coordonării şi Inapetență
bună postură alterarea mobilităţii,
prin diminuarea forţei
musculare
5. De a dormi şi a se Agitație nocturnă Momente de euforie
odihni exagerată
6. A se îmbrăca, dezbrăca - dificultate de a se Afectarea membrelor
îmbrăca şi dezbrăca pe partea dreaptă
7. A menţine temperatura Independent Afebril.
în limite fiziologice
8. A fi curat Lipsă de interes Apatie
9. A evita pericolele Predispoziție la Lipsă de atenţie
accidente
10.A comunica cu semenii Dificultate de Tulburări de gândire

53
concentrare
11.A învăţasă-şi păstreze Incapacitate de a-și Anxietate
sănătatea aminti informațiile
Nevoi spirituale
12.De a păstra religia şi - imposibilitatea de a Anxietate
valori personale practica religia datorită
condiţiilor de spital
manifestată prin
închiderea în sine
Nevoi sociale
13.De a fi util Sentiment de Stare depresivă
incompetență
Nevoi psihologice
14.De a se recreea Dificultate de Lipsă de interes
concentrare

DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE

1.pierderea memoriei de scurtă durată


2.alterarea comunicării ( stare depresivă) ;
3.incapacitatea de a efectua activități impuse de rutina zilnică
4. impotență funcțională hemicorp drept
5. incontinență urinară
6. dificultate de a se odihni
7. anxietate
8. inapetență
9. lipsa coordonării şi alterarea mobilităţii, prin diminuarea forţei musculare

OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR

Pe termen scurt:
1. bolnavul să se acomodeze cu personalul şi locaţia;
2. bolnavul să coopereze cu personalul;
54
3. redobândirea interesului pentru desfăşurarea activităţilor de rutină.
Pe termen lung:
1. pacientul să-şi recapete stima de sine, să aibă încredere în forţele proprii, să
poată desfăşura activităţi de rutină fără ajutorul familiei.
2. pacientul să se poată alimenta singur
3. pacientul să poată realiza activități de rutină

ASPECTE PSIHOLOGICE

Starea de conştienţă: pacient constient, dezorientat temporo-spațial


Comportament: stare de neliniște psiho- motorie
Mod de internare: cu familila
Particularitati: nu există

ASPECTE SOCIOLOGICE

Mod de viaţă: de familie


Mediul: urban
Ocupatie: pensionar
Probleme sociale: neagă

55
PLAN DE ÎNGRIJIRE
DATA PROBLEMA OBIECTIVELE INTERVENŢII EVALUAREA
PACIENTULUI DE ÎNGRIJIRE AUTONOME DELEGATE ACŢUNILOR
5.02- HTA - păstrarea unei bune - masor - R 16r/min
18.02. respiraţii şi circulaţii funcţiile vitale şi
-TA 120/ 75 mm
2020 le notez în foaia
Hg
de temperatură
AV 60 b/ min
- asigur o
poziţie T0 36,40 C

corespunzătoare
care să permită
o respiraţie cât
mai uşoară
- alimentaţie şi - să se asigure - asigur aportul - administrez - bolnavul
hidratare calorii, minerale, de lichide prin tratamentul reuşeşte să se
inadecvată prin vitamine de care fructe, lapte, conform FO, alimenteze şi să
deficit şi surplus pacientul are nevoie ceaiuri, respectând doza, se hidrateze
prin alimentele compoturi şi orarul, calea de
56
adecvate sucuri administrare vit.
B12 50 µg şi B6
20 mg – 2 tb/zi
dimineaţa şi seara
după masă
- emisie - pacientul să-şi - îi explic - administrez Pacientul a
involuntară de redobândească pacientului tratamentul colaaborat la
urină parţial continenţa necesitatea conform FO, montarea sondei.
sondajului respectând doza, Este ușor
vezical și mă orarul, calea de indispus de
asigur că a administrare: această situație
înțeles ampicilina 1 gr/12
ore, gentamicină
- efectuez
80 mg/12 ore
sondajul vezical
- urmăresc
diureza
- imobilitate - diminuarea durerii - mobilizez - administrez - durerea se
pacientul tratamentul diminuează

57
- masez zonele conform FO, - pacientul se
expuse escarelor respectând doza, ridică la
orarul, calea de marginea patului
administrare: - se deplasează
paracetamol 3 singur la toaletă
cp/zi
- dificultate de a se - pacientul să - aerisesc - administrez - pacientul a avut
odihnii beneficieze de un salonul seara tratamentul un somn liniştit
somn corespunzător înainte de conform FO, şi se simte
cantitativ şi calitativ culcare respectând doza, odihnit
orarul, calea de
- însoțesc
administrare:
pacientul la
anxiar 1 mg 1 cp/
plimbare
seara
- incapacitate în a - pacientul să se - după - pacientul a
se îmbrăca şi îmbrace şi să se efectuarea dobândit
dezbrăca dezbrace singur toaletei îi ofer încredere în
sprijinul pentru forțele proprii
a se îmbrăca
58
- îi asigur
intimitatea în
timpul
îmbrăcării şi
dezbrăcării prin
aşezarea unui
paravan
- verific zilnic
dacă ţinuta este
şi curata
- efectuez zilnic
exerciții pentru
redobândirea
mobilitații și
prevenirea
anchilozelor
- anxietate, durere, - calmarea - explic - administrez - pacientul este
dezorientare, pacientului pacientului că tratamentul mai puțin anxios,
dificultate de nu este în conform FO, a început să
59
comunicare - pacientul să poată pericol, stau de respectând doza, comunice cu
comunica eficient cu vorbă cu el și îl orarul, calea de personalul
personalul și familia înculajez să își administrare:
- acceptă
exprime
Aricept 10 mg, 1 medicamentele
temerile
cp seara, anxiar 1
- stare de
- încurajez mg 1 cp seara
relaxare,
pacientul să
Memeantină 10 sentiment de
efectueze
mg 1/2 cp/zi- 7 mulţumire
activități
zile
recreative și îl
ajut să comunice
cu ceilalți
pacienți

- învăţ pacientul
tehnici de
relaxare, planific
activităţi
recreative
60
împreună cu
pacientul

19.02. Pacientul se externează ameliorat


2020

61
EXAMENE DE LABORATOR

DATA EXAMENE DE VALORI VALORI


LABORATOR ŞI GĂSITE NORMALE
PARACLINICE
5.02.2020 Hemoleucogramă
Leucocite= 8000 4 - 11/*103/μL
Hgb = 14,8 gr/dL 12-14g/dL
Htc = 42,5% 40-75%
Trombocite 268.000 150.000-300.000

VSH= 15mm/h 1-3 mm/h


Glicemie= 85mg/dL 75-110mg/dL
Creatinina 0,98mg/dL 0,8-1,02mg/dL
Fosfataza alcalină 95 U/L < 129U/L
TGP 60U/L 7/56 U/L
Examen sumar urină Limite normale
CT craniu nativ Atrofie corticală localizată mai
ales hipocampal. Leziune ischemică
frontală stângă.

TRATAMENT
DATA MEDICAŢIA DOZA DOZA CALEA
62
UNICĂ TOTALĂ DE
ADMINIS-
TRARE
Ampicilina 1 gr 1 gr 2 gr PEV
Gentamicină 80 mg 80 mg 160 mg PEV
Paracetamol cp 1 cp 3 cp Per os
Anxiar 1 mg 1 cp seara Per os
5.02.-11.02. Cerebrolysin 10 ml 1f 1f PEV
2020
Aricept 10 mg 1 cp seara Per os
Memantină 10 mg 1/2 cp 1/2 cp Per os
Glucoză 5 % 500 mL 500 mL PEV
12.02-19.02. Paracetamol cp 1 cp 3 cp Per os
2020
Anxiar 1 mg 1 cp seara Per os
Aricept 10 mg 1 cp seara Per os
Memantină 10 mg 1 cp 1 cp Per os

EVALUARE LA EXTERNARE

Nevoia fundamentală Manifestarea de Sursa de dificultate


dependenţă
Nevoi fiziologice
1. A respira, a avea o Dependent Hipertensiv de 8 ani.
bună circulaţie
2. A se alimenta Necesită ajutor Impotență funcțională
membre pe dreapta
3. A elimina Sondă urinară Incontinență urinară
permanentă
4. A se mişca, a avea o Necesită ajutor pentru a Impotență funcțională
bună postură se mobiliza membre pe dreapta
5. De a dormi şi a se Somn suficient calitativ
odihni și cantitativ
6. A se îmbrăca, dezbrăca Necesită ajutor pentru a Impotență funcțională
se îmbrăca/ dezbraca membre pe dreapta
63
7. A menţine temperatura Independent Afebril.
în limite fiziologice
8. A fi curat Necesită ajutor pentru Impotență funcțională
igiena zilnică membre pe dreapta
9. A evita pericolele Predispoziție la Lipsă de atenţie
accidente
10.A comunica cu semenii Dificultate de Tulburări de gândire
concentrare
11.A învăţasă-şi păstreze Incapacitate de a-și anxietate
sănătatea aminti informațiile
Nevoi spirituale
12.De a păstra religia şi Independent -
valori personale
Nevoi sociale
13.De a fi util Sentiment de Stare depresivă
incompetență
Nevoi psihologice
14.De a se recreea Dificultate de Lipsă de interes
concentrare

EPICRIZA
Pacient în vârstă de 80 ani, a fost internată cu manifestări de deficit
motor al membrelor pe dreapta, cu o stare anxioasă foarte puternică,
dispoziţia labilă, pacientul prezentând iritabilitate, irascibilitate şi dispoziţie
depresivă; prezentă episoade de agitaţie psiho-motorie cu auto şi
heteroagresivitate fizică şi verbală .
Examen clinic pe aparate:
Mini Mental State Examination (MMSE) – scor final 14 puncte (din
punctajul maxim de 30). Sunt afectate în special orientarea temporo-spaţială,
înregistrarea informaţiilor, atenţia şi calculul, reproducerea informaţiilor,
înţelegerea şi executarea unei comenzi.

64
Concluzii: disfuncţie cognitivă moderată.
Tomografie computerizată craniană – Atrofie corticală localizată mai
ales hipocampal. Leziune ischemică frontală stângă.
Examen neurologic – absenţa semnelor neurologice de focar.
Analize medicale de laborator – valori normale.
Sub tratametn medicamentos- vitamine, memantină , aricept,
cerebrolysin, antibiotice- simptomatologia clinică se ameliorează.
Recomandări la externare:
- tratament medicamentos conform schemei: anxiar 10 mg 1 cp
( 0+0+1), aricept 10 mg 1 cp (0+0+1 ), memantină 10 mg- 1 1/2 cp doză unică
la aceeași oră- 7 zile, apoi 2 cp/zi, doză unică la aceeași oră; cerebrolysin 10
mL 1f/zi 10 zile/ lună.
- revine la control peste 30 zile în ambulatoriu de specialitate
- regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi animale
- control medical după o lună de la externare;
- evitarea situaţiilor ca risc
- renunţarea la cafea, alcool, cola
- intervenţia psihoterapeutica, intervenţia cognitiv-comportamentala
pentru stimularea memoriei.
- suportul din partea familiei

65
TEHNICĂ APLICATĂ PACIENTULUI

SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

Definiţie introducerea unei sonde sau cateter, prin uretra, în vezica


urinară.
Scop - explorator
 recoltarea unei cantităţi de urină pentru examene de
laborator;
- terapeutic
 golirea conţinutului (dacă acesta nu se produce
spontan);
 depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi
vezicii urinare;

66
 executarea unor procedee de tratament prin sondă.
Materiale  recipient (pentru urocultura);
necesare:  două sonde sterile
 seringi sterile(pentru umplerea balonaşului )
 gel lubrefiant
 ser fiziologic
 tampoane de vată sterile
 antiseptic
 mănuşi sterile
 comprese sterile
 câmp steril decupat ptr. regiunea organelor genitale
 pungă colectoare de urină
 tăviţa renală pentru colectarea urinei
 muşama şi aleza
 pense hemostatice sterile
 tăviţa renală pentru colectarea urinei
 materiale pentru toaleta organului genital externe
(săpun, lubrefiant
 bazinet
Sondajul Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
vezical la  Se anunţa bolnavul şi i se explica necesitatea tehnicii..
bărbat  Când se efectuează în salon, se izolează patul
bolnavului cu un paravan.
 Se aşază muşamaua şi aleza.
 Se aşează bolnavul în decubit dorsal, cu picioarele
întinse şi uşor îndepărtate
 Se îndepărtează pernă de sub capul bolnavului, iar
pătura se rulează la picioare.
67
 Se acoperă bolnavul lăsând accesibilă numai regiunea
genitală
 Se aşază tăviţa renală între coapsele bolnavului.
 Se efectuează toaleta regiunii genitale cu apă şi săpun.
Efectuare :
 spălare pe mâini cu apă şi săpun
 se îmbraca mănuşi sterile
 se spala bine glandul cu apă şi săpun şi se dezinfectează
meatul urinar cu ser fiziologic şi tampoane cu antiseptic
 cu mâna dreaptă se prinde sonda şi se lubrifiază
 cu mâna stângă se întinde bine penisul la verticală şi se
introduce în meat sonda, cu curbura spre simfiza
pubiană, circa 12 cm.
 când sonda a ajuns în vezica, începe să curgă urina care
se captează în tăviţa renală, recipient sau eprubete..
 când vezica s-a golit, sonda se îndepărtează,
extremitatea externă comprimându-se..
 spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!.
 se notează în foaia de observaţie sondajul, dată, oră,
cantitatea de urină recoltata şi numele celui care l-a
efectuat.
Îngrijiri după tehnica:
 Se efectuează toaleta regiunii
 Bolnavă va fi supravegheată în repaus la pat
Evaluarea procedurii:
 pacientul exprimă stare de confort, nu acuză dureri
 nu sunt semne de infecţie urinară, urina este limpede;
 observaţi aspectul meatului urinar şi aspectul urinii
68
 măsuraţi temperatura corpului
 anunţaţi medicul dacă constataţi vreun semn de infecţie
 recoltaţi o probă de urină pentru a fi examinată la
laborator
Incidente,accidente:
 infecţii urinare joase (cistite)şi ascendente (nefrite,
pielonefrite): se produc mai ales prin nerespectarea
regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite;

Spitalul : JUDEŢEAN DE URGENŢĂ


Secţia : NEIROLOGIE

DOSAR DE ÎNGRIJIRE nr. II


CULEGEREA DATELOR
DATE DE IDENTITATE
Nume: M Prenume: M Sex: M Vârsta: 71 ani
Domiciliul: Văcărești Judeţul: Dâmbovița
Data naşterii: anul 1949 luna 10 ziua 23
Data internării: anul 2020 luna 06 ziua 02 ora 1120
Data externării: anul 2020 luna 06 ziua 19 ora 1510

SURSA DE INFORMAŢII ŞI INFORMAŢIILE CULESE


Pacientul: nu
Aparţinătorii: fiul
Membrii echipei de îngrijire: asistente medicale, medic curant
Documente medicale (enumerare): foaie de observație, foaie de temperatură

69
DIAGNOSTICE MEDICALE
Diagnosticul medical la internare: Demență la debut. Sechele AVC ischemic. DZ
tip II
Diagnosticul medical la externare: Demență la debut. Sechele AVC ischemic. DZ
tip II.
Motivele internării: pierderea memoriei, deteriorare intelectuală şi semne
neurologice de focar; labilitatea emoţionala cu dispoziţie depresivă tranzitorie
Istoric: de aproximativ 2 ani pacientul prezintă stări de nervozitate, neliniște,
pierderi de memorie din ce în ce mai frecvente, perioade de agitație și insomnia în
timpul nopții. În ziua precedentă prezintă vertij, agitație psiho- motorie.
Antecedente :
- Heredo colaterale: mama şi o soră diagnosticate cu demență Alzheimer.
- Fiziologice personale : fără importanță
- Personale patologice: AVC ischemic în urmă cu 2 ani; DZ tip II de ani
Condiţii de viaţă şi muncă: locuieşte împreună cu soţia ; dispun de doua camere,
dotate confortabil, încălzire cu lemne, condiţii relative igienice.
Socializare: dezorientare temporo-spațială

EXAMENUL CLINIC PE APARATE

Starea generală :bună
Facies : normal colorat.
Tesut celular subcutanat : normal reprezentat.
Sistem ganglionar : nepalpabil
Sistem osteoarticular : integru, deficit motor al membrelor pe stânga.
Aparat respirator : torace normal comformat. Murmur vezicular prezent.
Frecvenţa respiratorie 15 R/ min.
Aparat cardio vascular :şoc apexia în spaţiul V intercostal stâng pe linia medio
claviculară, median, bătăi cardiace ritmice, bine bătute, TA=130/80mmHg, AV
70
68/ min.
Aparat digestiv :abdomen supu, nedureros la palpare, tranzit intestinal prezent 
Aparat uro-genital : loji renale libere, micţiuni fiziologice. 
S.N.C.  dezorientată temporo-spaţial; privire fixă.

EVALUARE INIŢIALĂ

NEVOIA MANIFESTAREA DE SURSA DE


FUNDAMENTALA DEPENDENŢĂ DIFICULTATE
Nevoi fiziologice
1. A respira, a avea o - respiraţie dificilă Pacient imobilizat la pat
bună circulaţie
2. A se alimenta - deshidratare - deshidratare prin aport
hidric insuficient dar şi
din cauza agitaţiei
continue
3. A elimina - eliminare inadecvată oligurie
4. A se mişca, a avea o - deficit al mobilităţii - hemiplegie
bună postură
5. De a dormi şi a se Insomnii Agitație psiho-motorie
odihni
6. A se îmbrăca, dezbrăca Necesită ajutor Hemiplegie, agitație
psiho- motorie
7. A menţine temperatura Afebril
în limite fiziologice
8. A fi curat Incapacitate în a se Hemiplegie, agitație
spăla psiho- motorie
9. A evita pericolele Lipsă de atenţie Stare depresivă
71
10.A comunica cu semenii Bâlbâism Afectare neurologică
11.A învăţasă-şi păstreze Ținută neglijentă Stare depresivă
sănătatea
Nevoi spirituale
12.De a păstra religia şi Memorie de scurtă Anxietate
valori personale durată alterată
Nevoi sociale
13.De a fi util Memorie de scurtă Anxietate
durată alterată
Nevoi psihologice
14.De a se recreea Tendință de izolare Anxietate
socială

DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE

1.pierderea memoriei de scurtă durată


2.alterarea comunicării ( stare depresivă) ;
3.incapacitatea de a efectua activități impuse de rutina zilnică
4. impotență funcțională hemicorp stâng
5. dificultate de a se odihni
6. anxietate
7. inapetență
8. lipsa coordonării şi alterarea mobilităţii, prin diminuarea forţei musculare

OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR

Pe termen scurt:
1. bolnavul să se acomodeze cu personalul şi locaţia;
2. bolnavul să coopereze cu personalul;
3. să prezinte un somn odihnitor;
4. să aibă un comportament echilibrat.
Pe termen lung:
72
1. pacientul să-şi recapete stima de sine,
2. să aibă încredere în forţele proprii,
3. să poată desfăşura activităţi de rutină fără ajutorul familiei.

73
PLAN DE ÎNGRIJIRE

Data Problema Obiectivele de Intervenţii Evaluarea


pacientului îngrijire Autonome Delegate acţunilor
2.06-18.06 Alterarea circulaţiei Pacientul să Instalez pacientul Recoltez sânge TA 145/75 mm
2020 prezinte funcțiile în salon aerisit, pentru examene de Hg
vitale în limite liniștit laborator AV 76 p/min
normale Măsor funcțiile T0 36,70 C
vitale și le notez R 16 r/min
în foaia de
temperatură
Deficit alimentar Pacientul să fie Stabilesc regimul Pacientul a
alimentat alimentar acceptat regimul
conform împreună cu alimentar impus
nevoilor familia de afecțiuni -
organismului Ajut pacientul să regim alimentar
se alimenteze hipoglucidic,
fracționat in 3
mese principale
74
și 2 gustări
Oligurie Pacientul să Ajut pacientul să Recoltez urină Pacientul
prezinte micțiuni se hidrateze pentru examene de prezintă micțiuni
fiziologice corespunzător- 2 laborator fiziologice;
L lichid/zi Administrez diureza 1000mL/
Monitorizez tratament 24 ore
eliminările medicamentos
zilnice conform FO,
respectând doza,
orarul, calea de
administrare
- imobilitate - diminuarea - mobilizez - administrez - durerea se
durerii pacientul tratamentul diminuează
- masez zonele conform FO, - pacientul se
expuse escarelor respectând doza, ridică la
orarul, calea de marginea patului
administrare: - se deplasează
paracetamol 3 cp/zi singur la toaletă
- dificultate de a se - pacientul să - aerisesc salonul - administrez - pacientul a avut

75
odihnii beneficieze de seara înainte de tratamentul un somn liniştit
un somn culcare conform FO, şi se simte
corespunzător respectând doza, odihnit
- însoțesc
cantitativ şi orarul, calea de
pacientul la
calitativ administrare:
plimbare
anxiar 1 mg 1 cp/
seara
- incapacitate în a se - pacientul să se - după efectuarea - pacientul a
îmbrăca şi dezbrăca îmbrace şi să se toaletei îi ofer dobândit
dezbrace singur sprijinul pentru a încredere în
se îmbrăca forțele proprii
- îi asigur
intimitatea în
timpul îmbrăcării
şi dezbrăcării prin
aşezarea unui
paravan
- verific zilnic
dacă ţinuta este şi
76
curata
- efectuez zilnic
exerciții pentru
redobândirea
mobilitații și
prevenirea
anchilozelor
- anxietate, durere, - calmarea - explic - administrez - pacientul este
dezorientare, pacientului pacientului că nu tratamentul mai puțin anxios,
dificultate de - pacientul să este în pericol, conform FO, a început să
comunicare poată comunica stau de vorbă cu respectând doza, comunice cu
eficient cu el și îl înculajez să orarul, calea de personalul
personalul și își exprime administrare:
- acceptă
familia temerile
Aricept 10 mg, 1 cp medicamentele
- încurajez seara, anxiar 1 mg
- stare de
pacientul să 1 cp seara
relaxare,
efectueze
Memeantină 10 mg sentiment de
activități

77
recreative și îl ajut 1/2 cp/zi- 7 zile mulţumire
să comunice cu
ceilalți pacienți

- învăţ pacientul
tehnici de
relaxare, planific
activităţi
recreative
împreună cu
pacientul

19.06.2020 Pacientul se externează ameliorat

78
EXAMENE DE LABORATOR
DATA EXAMENE DE VALORI VALORI
LABORATOR ŞI GĂSITE NORMALE
PARACLINICE
2.06.2020 Hemoleucogramă
Leucocite= 9500 4 - 11/*103/μL
Hgb = 12,8 gr/dL 12-14g/dL
Htc = 42,5% 40-75%
Trombocite 230.000 150.000-300.000

VSH= 21mm/h 1-3 mm/h


Glicemie= 91mg/dL 75/115mg/dL
Creatinina 0,98mg/dL 0,8-1,02mg/dL
Fosfataza alcalină 95 U/L < 129U/L
TGP 60U/L 7/56 U/L
Examen sumar urină Limite normale
CT craiu Semne de atrofie cerebrală.

TRATAMENT

DATA MEDICAŢIA DOZA DOZA CALEA DE


UNICĂ TOTALĂ ADMINIS-
TRARE
2.06.-9.06. Ampicilina 1 gr 1 gr 2 gr PEV
Gentamicină 80 mg 80 mg 160 mg PEV
2020
Paracetamol cp 1 cp 3 cp Per os
Anxiar 1 mg 1 cp Per os
seara
Cerebrolysin 10 ml 1f 1f PEV
Aricept 10 mg 1 cp Per os
seara
79
Memantină 10 mg 1/2 cp 1/2 cp Per os
Glucoză 5 % 500 mL 500 mL PEV
10.06-16.06. Paracetamol cp 1 cp 3 cp Per os
Anxiar 1 mg 1 cp Per os
2020
seara
Aricept 10 mg 1 cp Per os
seara
Memantină 10 mg 1 cp 1 cp Per os
17.06-18.06. Paracetamol cp 1 cp 3 cp Per os
2020
Anxiar 1 mg 1 cp Per os
seara
Aricept 10 mg 1 cp Per os
seara
Memantină 10 mg 11/2 cp 11/2 cp Per os

EVALUARE LA EXTERNARE

NEVOIA MANIFESTAREA DE SURSA DE


FUNDAMENTALA DEPENDENŢĂ DIFICULTATE
Nevoi fiziologice
1. A respira, a avea o Dependent Hipertensiv de 8 ani.
bună circulaţie
2. A se alimenta Necesită ajutor Impotență funcțională
membre pe dreapta
3. A elimina Sondă urinară Incontinență urinară
permanentă
4. A se mişca, a avea o Necesită ajutor pentru a Impotență funcțională
bună postură se mobiliza membre pe dreapta
5. De a dormi şi a se Somn suficient calitativ
odihni și cantitativ
6. A se îmbrăca, dezbrăca Necesită ajutor pentru a Impotență funcțională
se îmbrăca/ dezbraca membre pe dreapta
7. A menţine temperatura Independent Afebril.
în limite fiziologice
80
8. A fi curat Necesită ajutor pentru Impotență funcțională
igiena zilnică membre pe dreapta
9. A evita pericolele Predispoziție la Lipsă de atenţie
accidente
10.A comunica cu semenii Dificultate de Tulburări de gândire
concentrare
11.A învăţasă-şi păstreze Incapacitate de a-și anxietate
sănătatea aminti informațiile
Nevoi spirituale
12.De a păstra religia şi Independent -
valori personale
Nevoi sociale
13.De a fi util Sentiment de Stare depresivă
incompetență
Nevoi psihologice
14.De a se recreea Dificultate de Lipsă de interes
concentrare

EPICRIZA
Pacient în vârstă de 71 de ani este adusă de familie cu : stări de
nelinişte psihomotorie care se transformă uneori în hetero- şi autoagresivitate
fizică şi verbală, dezorientare temporo-spaţială, tulburări ale funcţiei de
execuţie, scăderea capacităţii de abstractizare în special în sfera planificării
propriilor activităţi, restrângerea marcată a sferei de interes cu dezinteres
pentru preajmă.
Pe baza examenului psihologic și a antecedentelor ( mama si sora
diagnosticate cu Alzheimer), se stabilește diagnosticul de demență. Mini
Mental State Examination (MMSE) – scor final 10 puncte (din punctajul
maxim de 30). Sunt afectate în special orientarea temporo-spaţială,
înregistrarea informaţiilor, atenţia şi calculul, reproducerea informaţiilor,
înţelegerea  şi executarea unei comenzi. Concluzii: disfuncţie cognitivă
81
moderată.Examenul neurologic nu decelează semne de focar. EEG-ul arată
unde ascuțite în ariile temporo-parietale bilateral.
Se externează cu recomandările:
1. - tratament medicamentos conform schemei: anxiar 10 mg 1 cp ( 0+0+1),
aricept 10 mg 1 cp (0+0+1 ), memantină 10 mg- 1 1/2 cp doză unică la
aceeași oră- 7 zile, apoi 2 cp/zi, doză unică la aceeași oră; cerebrolysin 10
mL 1f/zi 10 zile/ lună.
2. - revine la control peste 30 zile în ambulatoriu de specialitate
3. - regim alimentar hiposodat, sărac în grăsimi animale
4. - control medical după o lună de la externare;
5. - evitarea situaţiilor ca risc
6. - renunţarea la cafea, alcool, cola
7. - intervenţia psihoterapeutica, intervenţia cognitiv-comportamentala
pentru stimularea memoriei.
8. - suportul din partea familiei

82
TEHNICĂ APLICATĂ PACIENTULUI

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Definiţie Calea orală este calea naturală de administrare a


medicamentelor, acestea putându-se resorbi la nivelul
mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
Scop Efect locale :
- Favorizează cicatrizarea leziunilor mucoasei digestive;
- Protejează mucoasa gastro-intestinală
- Înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică în
cazul lipsei acestora.
- Dezinfectează tubul digestiv
Efect general:
- Medicamentele absorbite la nivelul mucoasei digestive
pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe,
sisteme şi aparate.

83
Contraindicaţii - Medicamentul este inactivat de secreţiile digestive
- Medicamentul prezintă proprietăţi iritative asupra
mucoasei gastrice
- Pacientul refuză medicamentul
- Se impune o acţiune promptă a medicamentelor
- Medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă
Forme de 1. Lichide:
prezentare a. Sirop
b. Soluţii
c. Uleiuri
d. Mixturi
e. Tincturi
f. Infuzii
2. Solide:
a. Drajeuri
b. Comprimate(tablete)
c. Capsule
d. Pulberi
e. Granule
f. Mucilagii
Pregătirea Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin
administrării administrarea medicamentului respectiv şi a eventualelor
medicamentelor efecte secundare. Medicamentele pe cale orală i se dau
pacientului în poziţie şezând dacă starea lui permite.
Materialele necesare sunt:
- Lingură
- Pipetă
- Sticlă picurătoare (undină)
- Pahar gradat
84
- Ceai, apă sau lapte
Administrarea Lichidele. Se măsoară doza unică cu paharul, în cazul
medicamentelor siropurilor, uleiurilor, apelor minerale şi emulsiilor.
Mixturile, soluţiile şi emulsiile se pot măsura şi cu linguriţa.
Tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla
picurătoare. Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă
sau se administrează ca atare, apoi pacientul bea ceaiul sau
apa.
Medicamentele solide, în special tabletele şi drajeurile, se
aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare.
Tabletele care se resorb (topesc) la nivelul mucoasei
sublinguale se aşează sub limbă.
Pulberile divizate în caşete sau capsule cerate (tetraciclina):
se înmoaie întâi caşeta în apă şi se aşează pe limbă pentru a
putea fi înghiţită. Granulele se măsoară cu linguriţa.
Unele pulberi se dizolvă în apă, ceai şi apoi se administrează
sub formă de soluţii (ex. smecta).
Înaintea administrării se verifică medicamentele.
Ceaiurile medicinale se prepară înainte de administrare,
pentru a nu se degrada substanţele active.
Mixturile se agită înainte de a le administra.
Gustul neplăcut al medicamentului se poate disimula prin
diluare cu apă, ceaiuri sau sirop.
Reorganizarea Se dezinfectează şi se spala instrumentele folosite.
De evitat - Manipularea comprimatelor direct cu mâna, după
scoatrea din ambalaj;
- Amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri
sau sub altă formă cu cărbune medicinal, care absoarbe
medicamentele , reducând acţiunea lor;

85
- Administrarea tabletelor ca atare la copii mai mici de
doi ani;
- Atingerea dinţilor de către soluţii acide şi
feruginoasepentru că ataca smaltul dentar ( ele vor vor
fi administrate prin aspiraţie cu ajutorul unui tub de
sticlă, pacientul îşi va spăla dinţii după fiecare
administrare;
- Folosirea aceloraşi pahare, linguriţe la mai mulţi
pacienţi.

86
ANEXE

87
Tipuri de demență

Demenţe permanente Demenţe permanente Demenţe parţial sau complet


şi progresive de obicei neprogresive reversibile
Boala Alzheimer Demenţa post-traumatică Demenţele toxice şi medicamentoase
(alcoolul, monoxid de carbon,
plumb, mercur, mangan, pesticide,
trihexifenidil, barbiturice,
antidepresive triciclice, litiu, digitala,
, cocaina, etc.)
Demenţa vasculară Demenţa post-anoxică Demenţele cauzate de infecţii
(multiinfarct, infarct (meningite, encefalite, tuberculoză,
strategic, boala parazitoze, neuroborelioza)
Binswanger,
CADASIL, etc.)
Demenţa asociată bolii   Hidrocefalia internă normotensivă
Parkinson
Demenţa cu corpi   Hematomul subdural
Lewy
Forme mixte*   Tumorile cerebrale
Boala Huntington   Boala Wilson
Demenţa fronto-   Afecţiunile metabolice (insuficienţă
temporală renală cronică, demenţa de dializă,
insuficienţă hepatică, hipoglicemia
cronică)
Boala Hallervorden-   Afecţiunile endocrine (hipotiroidia,
Spatz sindromul Cushing)
Paralizia supranucleară   Afecţiunile autoimune (LES cu
progresivă vasculită asociată)
88
Scleroza multiplă   Afecţiuni carenţiale (sindromul
Wernicke-Korsakov, pelagra, carenţa
de viatmină B12 şi folat)
Complexul SIDA-   Sindroame paraneoplazice
demenţă (encefalita limbică)
Neurosifilisul (Paralizia    
generalizată
progresivă)
Boala Creutzfeldt -    
Jakob

TESTUL MOCA
89
TEST MMSE

90
BIBLIOGRAFIE

Borundel, C, Manual de medicină internă pentru cadre medii, Editura


Medicală, Bucureşti, 1996.

Gherasim, Medicină internă, Editura Medicală, Bucureşti 2011.

Mozes, C, Tehnica Îngrijirii Bolnavilor, Editura Medicală, Bucureşti, 2002

Titircă, L, Ghid de nursing, Editura Medicală, Bucureşti, 2002.

Titircă, L., Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali,


Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2002

Titircă, L., Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoarte


nevoilor fundamnetale, EdituraViaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2006
https://www.alz.ro/
https://www.alz.ro/traind-cu-dementa/cum-ingrijim-un-pacient/
https://www.alz.ro/traind-cu-dementa/ce-urmeaza-dupa-diagnostic/

91