Curs 1

https://e-psihiatrie.ro/resurse-pentru-public/tulburarile-de-sanatate-
mintala/
NURSING IN PSIHIATRIE

Sănătatea mintală reprezintă un deziderat general, însă în dobândirea şi

menţinerea acesteia survin variate chestiuni ce necesită o analiză atentă: ce
înseamnă, în viaţă de zi cu zi, acest concept? Cum poate fi definit cât mai
concret? Unde este limita între sănătatea mintală şi tulburarea psihică?
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care psihiatria prezentului
oferă controverse.
În diferite situaţii de viaţă, punem eticheta „nu eşti normal”,
normalitatea fiind, de asemenea, o noţiune ambiguă şi, deseori, legată de
judecăţi de valoare, în mod special, de valori culturale şi de valori ale
societăţii. Chiar şi în cadrul aceleaşi culturi, conceptele de sănătate mintală
pot evolua în timp, pe măsură ce valorile societăţii se schimbă.
Ce este normalitatea?
Se spune adesea că toţi suntem „un pic anormali”; este oare această
afirmaţie adevărată sau nu? Această întrebare poate fi mai uşor de explicat,
dacă înlocuim cuvântul „normal” cu cuvântul „sănătos”, şi atunci apare
întrebarea dacă „este normal ca o persoană să fie puţin nesănătoasă?”
Dificultatea ce apare în încercarea de a răspunde la această întrebare
este reprezentată de faptul că noţiunea de „normalitate” este folosită în mai
multe sensuri. Ea este folosită în medicină pentru a încadra o persoană, de
exemplu, atunci când se discută despre înălţimea normală, greutatea normală
ş.a.m.d. În acest sens, în ceea ce priveşte sănătatea mintală, normalitatea poate
fi definită de următoarele atribute:
 Sentiment de bine;
 Utilizarea sublimării ca principal mecanism de apărare;
 Capacitatea de a amâna plăcerile prezente pentru altele din
viitor;
 Păstrarea unui sens intact al realităţii;
 Relaţii interpersonale armonioase.
 Aceste atribute sunt prezente când vorbim despre sănătatea mintală a
unei persoane, dar mai sunt şi alte aspecte, care aparţin socialului ce ne
înconjoară. Astfel, viaţa normală implică mai multe activităţi, precum:
 Adaptarea la situaţia de muncă;
 Activităţile de timp liber;
 Managementul contactelor sociale;
 Adaptarea la sexul opus.
Diferenţierea dintre o tulburare psihică şi sănătatea mintală este dificil
de făcut, având în vedere faptul că nu există un test specific care să arate că
ceva este în neregulă. Nu există probe biologice pentru tulburarea de anxietate
sau pentru depresie, ori explorări imagistice pentru schizofrenie sau pentru
tulburarea bipolară. Există multe ipoteze care încearcă să explice modul
de apariţie a tulburărilor psihice, însă anumiţi experţi din domeniul sănătăţii
mintale consideră că tulburările psihice sunt legate de alterări ale cantităţii de
neurotransmiţători, de modificări neurodevelopmentale sau de mutaţii la nivel
genetic. În prezent, nicio ipoteză nu explică, în totalitate, apariţia tulburărilor
psihice.
Luând în considerare cele descrise mai sus, putem concluziona că
sănătatea mintală reprezintă, mai degrabă, un concept general, reprezentat de
starea de bine personală, de o conştientizare a propriilor calităţi, alături de
capacitatea de a face faţă, în viaţa de zi cu zi, armonios, totodată, ţinând cont
de dorinţele proprii, dar şi de cele ale comunităţii extinse.
Ce este o tulburare psihică?
În medicină se discută despre boli, iar în psihiatrie vorbim de tulburări.
Tulbuirarea mintală, privită ca o disfuncţie semnificativă la nivelul gândirii, al
afectivităţii şi comportamentului unei persoane, această stare patologică 6
afectând considerabil capacitatea persoanei de a relaţiona cu alţii şi de a
funcţiona în viaţa de zi cu zi. Simptomele care apar pot varia, ca durată şi
intensitate, de la o persoană la alta, în funcţie de tipul de tulburare şi de
trăsăturile de personalitate ale fiecăruia, precum şi de momentul de viaţă în
care se află această persoană. Aceste tulburări pot apărea la oricine, indiferent
de sex, vârstă, cultură, naţionalitate, religie, nivel de educaţie sau viaţă.
Tulburările psihice trebuie privite şi din perspectivă longitudinală,
perspectivă din care putem să avem un episod de boală sau mai multe. Pe
lângă simptomatologia clinică, caracteristică episodului, trebuie să ţinem cont
şi de structura de personalitate prezentă, dar şi de contextul de viaţa în care se
află persoana respectivă.
 Atât caracteristicile biologice, cât şi cele psihosociale au un rol
important în dezvoltarea unei tulburări psihice sau a unei tulburări de
personalitate.
 Acestea sunt reprezentate de:
 Gen;
 Vârstă;
 Încărcătură genetică;
 Evenimente stresante de viaţă şi boli somatice, mai ales
cerebrale;
 Abilităţile persoanei de a face faţă la stresori, de a rezolva
probleme, de a-şi construi relaţii sociale, de a se relaxa, de a avea
satisfacţii şi sens;
 Reţeaua de suport social.
Criterii majore pentru diagnosticul bolii mintale (psihoză)
Criteriile de psihoză include:
1. Comportament bizar;
2. Experienţă anormală;
3. Pierderea contactului cu realitatea;
4. Lipsa de perspectivă.
Compararea caracteristicilor unei persoane care are o problemă de sănătate mintală, cu o
persoană fără probleme, este redată în tabelul de mai jos.
Sănătate mintală Tulburare psihică
Se acceptă pe sine şi pe alții. 1. Se acceptă pe sine şi pe alții. 1.
Sentimente de neadecvare. Stimă de Sentimente de neadecvare. Stimă de
sine scăzută sine scăzută
Capacitatea de a face față şi de a 2. Incapacitatea de a face față la
tolera stresul. Poate reveni la stres. Comportament inadecvat după
normală după un eveniment de viaţă un eveniment de viata
eveniment de viaţă.
Capacitatea de a stabili relații strânse 3. Incapacitatea de a stabili şi a
și de durată cu alte menţine relații cu alte persoane
persoane
Capacitatea de a lua decizii 4. Capacitate scăzută de a lua decizii
Asumarea responsabilității pentru 5. Incapacitatea de a accepta
acţiunile sale responsabilitatea pentru acţiuni
Optimist 6. Pesimist
Îşi cunoaşte bine limitele . 7. Nu își cunoaşte bine limitele
proprii.
Funcţionează independent. 8. Funcţionează ajutat de alţii.
Incearcă să se dezvolte în plan 9. Nu încearcă să se dezvolte în plan
personal. personal.
Capacitate de rezolvare a problemelor 10. Are nevoie de alte persoane ca să
rezolve problemele

Glosar de termeni- A
ABREACTIE
Descarcare emotionala prin care subiectul se elibereaza de afectul legat de amintirea unui
eveniment traumatic, permitandu-i astfel sa nu devina sau sa ramana patogen. Abreactia, ce
poate fi provocata in cursul psihoterapiei, mai ales sub hipnoza, producand astfel un efect
de catharsis, poate avea loc si in mod spontan, separata printr-un interval mai scurt sau mai
lung de traumatismul initial.

ABSTINENTA (REGULA DE ABSTINENTA)

Regula a practicii psihanalitice conform careia cura trebuie condusa astfel incat pacientul
sa gaseasca cat mai putine satisfactii substitutive pentru simptomele sale. Ea implica pentru
analist principiul de a nu accepta satisfacerea cererilor pacientului si indeplinirea efectiva a
rolurilor pe care acestea tinde sa i le impuna. In anumite cazuri si in anumite momente ale
curei, regula de abstinenta poate fi precizata in consemne referitoare la comportamente
repetitive ale subiectului care impiedica travaliul de rememorare si elaborare.

ACTING OUT
Termen folosit in psihanaliza pentru a desemna actiunea care prezinta cel mai adesea un
caracter impulsiv relativ discontinuu fata de sistemele de motivatie obisnuite ale
subiectului, relativ distinct in cadrul activitatilor sale si luand deseori o forma auto- sau
hetero-agresiva. In aparitia acting out-ului, psihanalistul identifica semnul emergentei
continutului refulat. Cand se petrece in cursul unei analize (fie in cadrul sedinte, fie in
afara acesteia), acting out-ul trebuie inteles in conexiunea sa cu transferul si deseori ca o
tentativa de a-l contesta in mod radical pe acesta.

ACTIVITATE-PASIVITATE
Una dintre perechile de contrarii fundamentale din viata psihica. Ea exprima tipuri
determinate de scopuri pulsionale. Considerata dintr-un punct de vedere genetic, opozitia
activ-pasiv este primordiala in raport cu opozitiile ulterioare in care ea se integreaza: falic-
castrat si masculin-feminin.

ACT RATAT
Act in care rezultatul urmarit explicit nu este atins, ci inlocuit printr-un altul. Se va vorbi
de acte ratate nu pentru a desemna ansamblul rateurilor de vorbire, memorie sau actiune, ci
avand in vedere actele pe care subiectul este in mod obisnuit capabil sa le duca la bun
sfarsit si al caror esec este tentat sa-l atribuie doar neatentiei sale sau intamplarii. Freud a
aratat ca actele ratate sunt, ca si simptomele, formatiuni de compromis intre intentia
constienta a subiectului si refulat.

ACTIUNE SPECIFICA
Termen utilizat de Freud in unele dintre primele sale scrieri pentru a desemna ansamblul
procesului necesar rezolvarii tensiunii interne create de trebuinta: interventie externa
adecvata si ansamblul de reactii performante ale organismului care permit implinirea
actului.

ADICTIE

Obisnuinta de a utiliza un drog, la intreruperea caruia apar simptome deranjante şi un

impuls irezistibil de a lua din nou de drogul.

AFAZIA
Tulburări ale vorbirii datorata unei tulburări organice a creierului. Este caracterizată de o
incapacitate de a-şi exprima gândurile verbal. Există mai multe tipuri de afazie: (1) afazie
motorie: incapacitatea de a vorbi, deşi exista înţelegere, (2) afazie senzorială : incapacitatea
de a înţelege sensul cuvintelor si modul de utilizare a obiectelor; (3) afazie nominală :
dificultăţi în găsirea denumirii unui obiect; (4) afazie sintactica: incapacitatea de a aranja
cuvintele în secvenţa corectă.

AFECT
Terment preluat in psihanaliza din terminologia psihologica germana si care conoteaza
orice stare afectiva, neplacuta sau placuta, difuza sau precizata, care apare fie ca o
descarcare masiva sau ca tonalitate generala. Dupa Freud, orice pulsiune se exprima in cele
doua registre, al afectului si al reprezentarii. Afectul este expresia calitativa a cantitatii de
energie pulsionala si a variatiilor acesteia.

AFECT TOCIT

O perturbare a afectivitatii manifestata prin aplatizarea tonalitatii sentimentelor

externalizate. Observata în schizofrenie, este unul dintre simptomele fundamentale ale
acestei afectiuni, dupa Eugen Bleuler.

AGITATIE
Stare de anxietate asociată cu neliniste motorie severa.

AGNOZIA
Tulburare de percepţie, caracterizata prin incapacitatea de a recunoaşte un stimul şi de a
interpreta semnificaţia impresiilor sale memorate. Este observata la pacienţii cu boli
organice ale creierului şi, la unii pacienti schizofreni, isterici si depresivi.

AGORAFOBIA
Teama de locuri deschise.

AGRESIVITATE
Tendinta sau ansamblu de tendinte care se actualizeaza in conduite reale sau fantasmatice
ce tintesc sa faca rau altuia, sa-l distruga, sa-l constranga, sa-l umileasca, etc. Agresiunea
dispune si de alte modalitati decat actiunea motorie violenta si distructiva; nu exista
conduita, fie ea negativa (refuzul ajutorului, de pilda) sau pozitiva, simbolica (de exemplu,
ironia) sau efectiv realizata, care sa nu poata functiona ca agresiune. Psihanaliza a dat o
importanta crescanda agresivitatii, demonstrand prezenta ei foarte timpurie in dezvoltarea
subiectului si subliniind jocul complex al unuinii si separarii sale sexuale. Aceasta evolutie
a ideilor culmineaza cu incercarea de a cauta in notiunea de pulsiune de moarte un substrat
pulsional unic si fundamental al agresivitatii.

AKATISIA
Tulburare caracterizata prin incapacitatea de a rămâne într-o pozitie sezanda, neliniste
motorie şi o senzatie de tremor muscular, care poate fi un efect secundar al medicatiei cu
fenotiazine.

AKINEZIA
Lipsa activitatii fizice. În psihiatrie, akinesia este des corelata cu lipsa de activitate
mentala, asa cum apare in imobilitatea extrema din schizofrenia catatonica.

ALCOOLICII ANONIMI
O organizaţie a persoanelor cu probleme de consum abuziv de alcool. Acesta utilizează
anumite metode de grup, cum ar fi tehnici suportive inspirationale pentru a ajuta
reabilitarea alcoolicilor cronici.

ALEGERE A NEVROZEI
Ansamblu de procese prin care subiectul se angajeaza in formarea unui anumit tip de
psihonevroza, mai curand decat a altuia.

ALEGERE DE OBIECT (sau ALEGERE OBIECTALA)

Act prin care o persoana sau un tip de persoana este aleasa ca obiect al iubirii. Deosebim o
alegere de obiect infantila si o alegere de obiect pubertala, prima pregatind calea celei de a
doua. Freud imparte alegerea de obiect in doua categorii principale: tipul de alegere de
obiect prin anaclisis si tipul de alegere de obiect narcisica.

ALEGERE DE OBIECT NARCISICA

Tip de alegere de obiect care se realizeaza dupa modelul relatiei subiectului cu propria
persoana si in care obiectul reprezinta propria persoana sub un aspect sau altul.

ALEGERE DE OBIECT PRIN ANACLISIS

Tip de alegere de obiect in care obiectul iubirii este ales dupa modelul figurilor parentale in
masura in care acestea ii asigura copilului hrana, ingrijirea si protectia. Se intemeiaza pe
faptul ca pulsiunile sexuale se sprijina la inceput pe pulsiunile de autoconservare.

ALEGERE DE OBIECT (sau ALEGERE OBIECTALA)

Act prin care o persoana sau un tip de persoana este aleasa ca obiect al iubirii. Deosebim o
alegere de obiect infantila si o alegere de obiect pubertala, prima pregatind calea celei de a
doua. Freud imparte alegerea de obiect in doua categorii principale: tipul de alegere de
obiect prin anaclisis si tipul de alegere de obiect narcisica.

ALO-EROTISM
Termen utilizat uneori in opozitie cu cel de autoerotism: activitate sexuala care isi gaseste
satisfacerea multumita unui obiect exterior.
ALTERARE A EULUI
Ansamblu de limitari si de atitudini anacronice dobandite de eu in cursul etapelor
conflictului defensiv si care au consecinte defavorabile asupra posibilitatilor sale de
adaptare.

AMBIVALENTA
Prezenţa simultana a unor atitudini, idei, sentimente şi pulsuni contrastante, puternice si
deseori coplesitoare catre un obiect, persoana sau scop. Termenul a fost sustinut de către
Eugen Bleuler, care a diferenţiat trei tipuri: ambivalenţa afectiva; ambivalenţa intelectuală
şi ambivalenţa vointei.

AMBIVALENT, PREAMBIVALENT, POSTAMBIVALENT

Termeni introdusi de K. Abraham si care califica, din punct de vedere al relatie cu obiectul,
evolutia stadiilor libidinale. Stadiul oral, in prima sa faza (supt), e preambivalent;
ambivalenta apare in cea de-a doua faza (muscatura), pentru a culmina in stadiul anal, a
continua in stadiul falic si a disparea de-abia dupa faza de latenta, o data cu instaurarea
iubirii de obiect genitale.

AMINTIRE ECRAN
Amintire din copilarie care se caracterizeaza in acelasi timp printr-o deosebita pregnanta si
prin aparenta lipsa de importanta a continutului sau. Analiza sa conduce la experiente
infantile marcante si la fantasme inconstiente. Asemeni simptomului, amintirea-ecran este
o formatiune de compromis intre elementele refulate si aparare.

AMNEZIE INFANTILA
Amnezie ce acopera, in general, evenimentele din primii ani de viata. Freud vede in ea
altceva decat efectul unei incapacitati functionale a copilului de a-si inregistra impresiile;
ea rezulta din refularea ce are ca obiect sexualitatea infantila si cuprinde aproape totalitatea
evenimentelor copilariei. Aria amneziei infantile si-ar avea limita temporala in momentul
declinului complexului Oedip si intrarii in perioada de latenta.

ANACLISIS
Termen introdus de Freud pentru a desemna relatia primitiva dintre pulsiunile sexuale si
pulsiunile de autoconservare: pulsiunile sexuale, care nu devin independente decat
secundar, se sprijina pe functiile vitale care le furnizeaza o sursa organica, o directie si un
obiect. In consecinta, se va vorbi de anaclisis si pentru a desemna faptul ca subiectul se
sprijina pe obiectul pulsiunilor de autoconservare in alegerea unui obiect al iubirii; este
ceea ce Freud a numit tipul de alegere anaclitica.

ANAGOGICA(INTERPRETARE ANAGOGICA)
Termen utilizat de Silberer: mod de interpretare a formatiunilor simbolice (mituri, vise,
etc.) care ar explicita semnificatia lor morala universala. Ea se opune deci, orientand
simbolul catre „idealuri inalte”, interpretarii analitice care reduce simbolurile la continutul
lor particular si sexual.

ANALIZA DIDACTICA
Psihanaliza pe care o urmeaza cel care se dedica exercitarii profesiei de psihanalist si care
constituie elementul principal al formarii sale.

ANALIZA DIRECTA
Metoda de psihoterapie analitica a psihozelor preconizata de J.N. Rosen. Isi datoreaza
numele folosirii „interpretarilor directe” furnizate pacientilor si care se caracterizeaza prin
aceea ca: a) Au ca obiect continuturile inconstiente pe care subiectul le exprima verbal sau
nonverbal (mimica, postura, gesturi, condiuta); b) Nu impun analiza rezistentelor; c) Nu
recurg cu necesitate la mijlocirea unor lanturi asociative. Aceasta metoda mai comporta si
o serie de procedee tehnice destinate stabilirii unei relatii afective stranse, „de la
inconstient la inconstient”, in care terapeutul „trebuie sa devina pentru pacient figura
materna care nu inceteaza sa ofere si sa apere”.

ANGOASA AUTOMATA
Reactie a subiectului de fiecare data cand se afla intr-o situatie traumatica, adica supus
unui aflux de excitatii, de origine externa sau interna, pe care este imposibil sa il
stapaneasca. Angoasa automata se opune, pentru Freud, angoasei-semnal.

ANGOASA IN FATA UNUI PERICOL REAL

Termen utilizat de Freud in cadrul celei de a doua teorii despre angoasa: angoasa fata de un
pericol extern ce constituie pentru subiect o amenintare reala.

ANGOASA-SEMNAL
Termen introdus de Freud o data cu restructurarea teoriei sale asupra angoasei (1926)
pentru a desemna un dispozitiv pus in actiune de eu, intr-o situatie de pericol, cu scopul de
a evita sa fie coplesit de afluxul de excitatii. Angoasa semnal reproduce sub o forma
atenuata reactia de angoasa traita in mod originar intr-o situatie traumatica, ceea ce permite
declansarea operatiilor de aparare.

ANHEDONIA
Stare caracterizata prin imposibilitatea de a experimenta placerea.

ANULAREA
Un mecanism inconştient de apărare prin care o persoană acţionează simbolic invers fata
de ceva inacceptabil ce fost deja facut. Un mecanism de aparare primitivă, anularea este o
forma de actiune ispasitoare magica. Repetitiva în natură, este frecvent observata în
nevroza obsesiv-compulsiva.

ANULARE RETROACTIVA
Mecanism psihologic prin care subiectul face eforturi sa anuleze retroactiv ganduri,
cuvinte, gesturi, acte infaptuite; el foloseste in acest scop un gand sau un comportament cu
semnificatie opusa. Este vorba aici de o compulsie cu aspect „magic”, caracteristica mai
ales nevrozei obsesionale.

APARARE
Ansamblu de operatii a caror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare
susceptibila sa puna in pericol integritatea si constanta individului biopsihologic. In masura
in care eul se constituie ca instanta care intrupeaza aceasta constanta si cauta sa o mentina,
el poate fi descris ca miza si agent al acestor operatii. In general, apararea vizeaza excitatia
interna (pulsiunea) si, electiv, aceea dintre reprezentari (amintiri, fantasme) de care
pulsiunea este legata, acea situatie capabila sa declanseze aceasta excitatie in masura in
care ea este incompatibila cu echilibrul eului si, din acest motiv, neplacuta pentru acesta.
Afectele neplacute, motive sau semnale ale apararii, pot fi, de asemenea, obiecte ale
acesteia. Procesul defensiv se specifica in mecanisme de aparare mai mult sau mai putin
integrate eului. Marcata si infiltrata de ceea ce ea are ca obiect in ultima instanta –
pulsiunea -, apararea imbraca adesea o forma compulsiva si opereaza, cel putin partial, in
mod inconstient.
APARAT PSIHIC
Termen ce subliniaza anumite caracteristici pe care teoria freudiana le atribuie psihismului:
capacitatea acestuia de a transmite si transforma o energie determinata si diferentierea sa in
sisteme sau instante.

APHANISIS
Termen introdus de E. Jones: disparitie a dorintei sexuale. Dupa acest autor, aphanisis ar fi,
in cazul ambelor sexe, obiectul unei temeri mai profunde decat teama de castrare.

APRAXIA
Pierderea capacitatatii de a face miscari voluntare directionate catre un scop.

ASOCIATIE
Termen preluat din asociationism si desemnand orice legatura intre doua sau mai multe
elemente psihice a caror serie constituie un lant asociativ. Uneori, termenul este folosit
pentru a desemna elementele astfel asociate. Referitor la cura, se are in vedere aceasta
ultima acceptie cand se vorbeste, de exemplu, de „asociatiile unui anumit vis” pentru a
desemna ceea ce, in discursul subiectului, se afla in conexiune asociativa cu acel vis. La
limita, termenul „asociatii” desemneaza ansamblul materialului verbalizat in cursul
sedintei analitice.

ASOCIERE LIBERA (METODA SAU REGULA DE ASOCIERE LIBERA)

Metoda care consta in a exprima fara discriminare toate gandurile care vin in minte, fie
plecand de la un element dat (cuvant, numar, imaginea unui vis, o reprezentare oarecare),
fie in mod spontan.

ATAXIA
Lipsa de coordonare, fizica sau psihica. În neurologie, se referă la pierderea coordonării
musculare. În psihiatrie, termenul de ataxie intrapsihica se referă la lipsa de coordonare
între sentimente şi gânduri; perturbarea este intalnita în schizofrenie.

ATENTIE (EGAL) FLOTANTA

Mod in care, dupa Freud, analistul trebuie sa-l asculte pe analitaz: el nu trebuie sa
privilegieze a priori nici un element din discursul acestuia, ceea ce presupune ca el sa-si
lase propria activitate inconstienta sa functioneze in modul cel mai liber posibil si sa
suspende motivatiile ce orienteaza in mod obisnuit atentia. Aceasta recomandare tehnica
reprezinta corespondentul regulii de asociere libera propuse analizatului.

AUTOANALIZA
Investigarea de sine facuta de propria persoana intr-un mod mai mult sau mai putin
sistematic si care recurge la anumite procedee ale metodei psihanalitice – asociere libera,
analiza a viselor, interpretare de conduita, etc.

AUTOEROTISM (MASTURBARE)
Trezirea apetitului sexual, fără participarea unei alte persoane. Termenul, introdus de
Havelock Ellis, este în prezent utilizat interschimbabil cu masturbarea. În psihoanaliza,
autoerotismul este considerat o fază primitivă a dezvoltarii relatiei legata de obiect care
precede etapa narcisistica. În narcisism, există un obiect al iubirii, dar nu există nici un
obiect al iubirii in autoerotism.
AUTOPLASTIC – ALOPLASTIC
Termen calificand doua tipuri de reactie sau de adaptare, primul constand intr-o modificare
doar a organismului, cel de-al doilea intr-o modificare a mediului inconjurator.

Curs 2
NURSING IN PSIHIATRIE

Rolul asistentului medical

Asistentul medical în sănătate mintală trebuie să îndeplinească anumite
roluri, pe care le vom descrie în continuare.
1. Oferă îngrijire profesională competentă
Rolul de asistent medical este fundamental în toată practica medicală.
Asistenţii medicali în psihiatrie şi domeniul sănătăţii mintale „intră într-un
parteneriat cu pacienţii şi, prin utilizarea ştiinţelor umane şi a artei de a îngriji
pacienţii, dezvoltă cu aceştia o relaţie de ajutor”
Asistentul medical:
 Evaluează valorile şi experienţele de viaţă personală ale
pacientului.
 Stabileşte şi menţine un mediu de îngrijire corespunzător;
 Foloseşte o serie de abilităţi de comunicare, atât verbale cât şi
nonverbale (ce includ empatie, ascultare, observare, etc.);
 Face diferenţa între relaţiile sociale şi profesionale;
 Recunoaşte influenţa culturii şi a etniei asupra procesului
terapeutic şi acordă îngrijire conform nivelului de cultură şi a
etniei a persoanei respective;
 Mobilizează toate resursele necesare creşterii accesului
pacientului la serviciile de sănătate mintală;
 Înţelege şi răşpunde la reacţiile pacienţilor, cum ar fi: furie,
anxietate, frică, durere, neputinţă, disperare;
 Oferă susţinere aparţinătorilor pacienţilor.
2. Administrarea şi monitorizarea îngrijirilor medicale
Datorită naturii problemelor de sănătate mintală există consecinţe
unice de practică în administrarea şi monitorizarea îngrijirilor medicale.
Siguranţa în asistenţa medicală în sănătate mintală are un înţeles unic,
deoarece mulţi dintre pacienţi prezintă un risc de autovătămare sau de
autoneglijare. Pacienţilor le poate lipsi capacitatea, din punct de vedere al
sănătăţii mintale, să participe la luarea deciziilor. Asistentul medical trebuie
să fie atent la reacţiile adverse, deoarece capacitatea pacientului de a se
autosemnala poate fi afectată.
Asistentul medical în sănătate mintală:
 Asistă şi învaţă pacienţii să facă alegeri care să susţină
schimbările pozitive, în ceea ce priveşte comportamentul şi/sau
relaţiile lor;
 Încurajează pacienţii în îndeplinirea sarcinilor şi în a avea grijă
de ei înşişi;
 Utilizează cea mai potrivită tehnică pentru acordarea unor
îngrijiri medicale sigure, folositoare şi eficiente; Administrează
medicamentele adecvate, în condiţii de siguranţă, monitorizând
răspunsul terapeutic, reacţiile adverse, precum şi
incompatibilitatea cu alte medicamente sau substanţe;
 Evaluează reacţiile pacienţilor în activităţile de zi cu zi.
3. Rezolvarea cu uşurinţă a situaţiilor neprevăzute
Rezolvarea cu uşurinţă a situaţiilor neprevăzute este esenţială în
circumstanţe critice, adică în situaţii de urgenţe psihiatrice sau, chiar
medicale. Acestea includ: autoagresiunea şi heteroagresiunea, precum şi
schimbări bruşte ale stării psihice.
Asistentul medical:
 Evaluează pacienţii pentru riscul consumului/abuzului de
substanţe psihoactive;
 Cunoaşte resursele necesare gestionării unei situaţii de urgenţă
psihiatrică sau medicală;
 Monitorizează siguranţa pacienţilor pentru a depista din timp
schimbări în starea pacientului şi intervine în situaţiile de
urgenţă;
 Ia în considerare consecinţele legale şi etice în situaţii
imprevizibile;
 Participă la procesul de „interviu clinic” împreună cu medicul
psihiatru;
 Încurajează şi ajută pacienţii să caute grupuri de suport pentru
ajutor reciproc şi sprijin;
 Evaluează răspunsul şi percepţia pacientului la asistenţa medicală
şi la alte îngriiri medicale.
 Principiile care coordonează comportamentul asistentului medical
în psihiatrie
1. Bolnavul psihic este cu adevărat bolnav
În psihiatrie, datorită particularităţilor simptomatologiei clinice, există
frecvent, următoarele tendinţe de abordare a bolnavului psihic:
 Tendinţa de a nu-l lua în serios, de a considera comportamentul
acestuia o „comedie”. Trebuie să ne ferim de atitudini care
ignoră prezenţa bolii, cum sunt: ironia, comportamentele
represive, discursurile moralizatoare;
 Tendinţa de a-i „raţionaliza” simptomele (de ex. a-i spune unui
psihotic că este imposibil să comunice la distanţă fără aparatură
sau a-i spune unui anxios că nu are nicio raţiune teama lui etc.
 Tendinţa de a considera, uneori, bolnavul psihic ca pe o persoană
cu inteligenţă diminuată (de ex. tendinţa de a ne adresa unor
pacienţi cu schizofrenie ca şi cum aceştia nu ar înţelege sau ar fi
surzi);
 Tendinţa de a nu ţine cont de suferinţa morală a pacientului.
Astfel, nu trebuie să considerăm pacienţii cu schizofrenie ca fiind
fără afect.
2.Bolnavul psihic trebuie respectat ca personalitate umană:
 Este adevărat că frecvent, comportamentul pacientului psihic îi
conferă acestuia un aspect ridicol, umilitor. Acest aspect riscă să
creze între el şi noi o situaţie de tipul „dominare-sumisiune”; din
partea noastră, o atitudine autoritară, agresivă, brutală, arbitrară;
iar din partea pacientului, o atitudine de supunere sau de revoltă;
 Nu trebuie să uităm că pacientul este un om care trebuie
respectat;
 A avea faţă de el o atitudine de „distanţă autoritară”, adică a avea
un raport strict „administrativ”, fără implicaţii umane afective,
este o atitudine neadecvată;
 A avea cu el rtaporturi false, adică a-l considera inferior, dându-i
pedepse (pentru că este „rău”) sau recompense (pentru că este
„cuminte”) este de asemenea, o atitudine greşită
3. Bolnavul psihic cere un efort pentru a fi înţeles
Bolnavul psihic este departe de a fi mereu uşor de înţeles. Astfel, el
poate apărea ca ferm, impermeabil, dar sub această aparenţă poate exista
multă suferinţă. Asistentul medical trebuie să înţeleagă că toate
comportamentele bolnavului au un sens.
4. Între asistentul medical şi pacient trebuie să se stabilească o relaţie
empatică
Între două fiinţe umane care vin în contact, se stabileşte întotdeauna un
raport afectiv, care poate fi pozitiv (respect) sau negativ(repulsie,
desconsiderare). Este util, de asemenea, ca profesionistul în sănătate mintală
să aibă o relaţie de susţinere şi încurajare cu/faţă de membrii familiei
pacientului.
Glosar de termeni- B
BENEFICIUL PRIMAR SI SECUNDAR AL BOLII
Prin beneficiul bolii se desemneaza in general orice satisfactie directa sau
indirecta pe care un subiect o obtine de pe urma bolii sale. Beneficiul primar este
cel care participa la insasi motivarea unei nevroze: satisfactie aflata in simptom,
fuga in boala, modificare avantajoasa a relatiilor cu cei din jur.

BISEXUALITATE
Notiune introdusa in psihanaliza de Freud sub influenta lui Wilhelm Fliess: orice
fiinta umana are, din punct de vedere constitutional, dispozitii sexuale totodata
masculine si feminine, ce se regasesc in conflictele pe care subiectul le traieste
pentru a-si asuma propriul sex. Beneficiul secundar se distinge de precedentul
prin:

– aparitia sa ulterioara, ca un castig suplimentar sau o folosire de catre subiect a

unei boli deja constituite;

– caracterul sau extrinsec in raport cu determinismul initial al bolii si cu sensul

simptomelor;

– faptul ca este vorba de satisfactii narcisice sau legate de autoconservare mai

degraba decat de satisfactii direct libidinale.

BULIMIA
Foame, caracterizata printr-un apetit vorace. Un episod bulimic poate fi urmat de
vărsături intentionale la unele persoane.

Glosar de termeni- C
CANIBALIC
Termen utilizat pentru a desemna relatiile de obiect si fantasmele corelative
activitatii orale, prin asemanarea cu canibalismul practicat de anumite populatii.
Termenul exprima metaforic diferitele dimensiuni ale incorporarii orale: dragoste,
distrugere, conservare interioara si insusirea calitatilor obiectului. Uneori se
vorbeste de stadiul canibalic ca echivalent al stadiului oral sau, mai exact, ca
echivalent al celui de al doilea stadiu oral descris de Abraham (stadiul sadic-oral).

CATARSIS
Eliberarea ideilor, gândurilor şi a materialelor represate din inconştient, însoţită de
un raspuns emoţional şi de o eliberare a tensiunii. Frecvent observata în timpul
tratamentului, atât individual, cât şi de grup, poate apărea de asemenea în afara
terapiei.

CATHARTICA (METODA CATHARTICA)

Metoda de psihoterapie care are drept efect terapeutic o „curatare” (catharsis), o
descarcare adecvata a efectelor patogene. Cura permite subiectului sa evoce si
chiar sa retraiasca evenimentele traumatice de care sunt legate aceste afecte,
ceea ce le asigura abreactia. Din punct de vedere istoric, „metoda cathartica” tine
de perioada (1880-1895) cand terapia psihanalitica se defineste progresiv pornind
de la tratamentele realizate sub hipnoza.

CAZ-LIMITA
Termen utilizat cel mai adesea pentru a desemna afectiuni psihopatologice situate
la limita dintre nevroza si psihoza, in special schizofreniile latente care prezinta
simptomatologie cu aspect nevrotic.

CENZURA
Functie care tinde sa interzica dorintelor inconstiente si formatiunilor care deriva
din acestea accesul la sistemul preconstient-constient.

CLIVAJ AL EULUI
Termen folosit de Freud pentru a desemna un fenomen cu totul deosebit pe care l-
a constatat mai ales in fetisism si psihoze: coexistenta, in cadrul eului, a doua
atitudini psihice fata de realitatea exterioara in masura in care aceasta rezista unei
exigente pulsionale; una tine cont de realitate, cealalta refuza realitatea respectiva
si o inlocuieste cu un produs al dorintei. Aceste atitudini coexista fara a se
influenta reciproc.

CLIVAJ AL OBIECTULUI
Mecanism descris de Melanie Klein si considerat de ea ca apararea cea mai
primitiva impotriva angoasei: obiectul, vizat de pulsiunile erotice si distructive, este
scindat intr-un obiect „bun” si un obiect „rau”, care vor avea destine relativ
independente in jocul introiectiilor si al proiectiilor. Clivajul obiectului este activ in
special in pozitia paranoid-schizoida, in care se refera la obiecte partiale. El se
regaseste in pozitia depresiva, unde se refera la obiectul total. Clivajul obiectelor
este insotit de un clivaj corelativ al eului in eu „bun” si eu „rau”, eul fiind constituit
pentru scoala kleiniana in primul rand din introiectii ale obiectelor.

CLOACALA (TEORIE CLOACALA)

Teorie a copilului care nu cunoaste distinctia dintre vagin si anus: femeia nu
poseda decat o cavitate si un orificiu, confundat cu anusul, prin care se nasc copiii
si se realizeaza coitul.

CLORPROMAZINA
Un derivat de fenotiazina utilizat în primul rând ca un agent antipsihotic şi în
tratarea simptomelor de greaţă şi vărsături. Medicamentul a fost sintetizat în 1950
şi a fost folosit în psihiatrie pentru prima dată în 1952. În prezent, clorpromazina
este unul dintre cele mai utilizate medicamente in practica medicală.

COGNITIE
Proces mental de cunoaştere şi de a deveni conştient. Una dintre funcţiile ego-
ului, este strâns asociată cu judecata. Grupurile care studiaza propriile procese si
dinamica folosesc mai mult cogniţia decat grupurile care subliniaza emotiile.

COMPENSARE
Mecanism de aparare conştient sau de obicei inconştient prin care o persoană
încearcă să contrabalanseze o deficienta imaginara sau reala, fizica, psihologica
sau ambele.

COMPLEX
Ansamblu organizat de reprezentari si amintiri cu mare intnsitate afectiva, partial
sau total inconstiente. Un complex se formeaza pe baza relatiilor interpersonale
din istoria infantila; el poate structura toate nivelurile psihologice: emotii, atitudini,
comportamnte adaptate.

COMPLEX DE CASTRARE
Complex centrat pe fantasma castrarii, care ofera un raspuns problemei puse
copilului de diferenta anatomica dintre sexe (prezenta sau absenta a penisului):
aceasta diferenta este atribuita taierii penisului la fetita. Structura si efectele
complexului catrarii sunt diferite la baiat si la fata. Baiatul se teme de castrare ca
de realizarea unei amenintari paterne ca raspuns la activitatile sale sexuale; de
aici rezulta pentru baiat o intensa teama de castrare. La fata, absenta penisului
este resimtita ca un prejudiciu pe care ea incearca sa-l nege, compenseze sau
repare. Complexul castrarii se afla in stransa relatie cu complexul Oedip si in
special cu functia interdictiva si normativa a acestuia.

COMPLEX DE INFERIORITATE
Termen care isi are originea in psihologia adleriana; el desemneaza, intr-un mod
foarte general, ansamblul de atitudini, reprezentari si comportamente care sunt
expresii mai mult sau mai putin deghizate ale sentimentului de inferioritate sau ale
reactiilor acestiua.

COMPLEXUL ELECTRA
Termen utilizat de Jung pentru a desemna varianta feminina a complexului Oedip,
pentru a marca existenta unei simetrii la cele doua sexe, mutatis mutandis, a
atitudinii fata de parinti.

COMPLEXUL OEDIP
Ansamblu organizat de dorinte amoroase si ostile pe care copilul le resimte fata de
parintii sai. In forma numita pozitiva, complexul se prezinta ca in legenda despre
Oedip rege: dorinta ca rivalul care este personajul de acelasi sex sa moara si
dorinta sexuala fata de personajul de sex opus. In forma sa negativa, situatia
apare inversata: iubire pentru parintele de acelasi sex si ura geloasa fata de
parintele de sex opus. De fapt, aceste doua forme se regasesc in grade diferite in
forma numita completa a complexului Oedip. Dupa Freud, complexul Oedip atinge
intensitate maxima intre 3 si 5 ani, in timpul fazei falice; declinul sau marcheaza
intrarea in perioada de latenta. La pubertate cunoaste o reactivare si este depasit
cu mai mult sau mai putin succes printr-un tip particular de alegere de obiect.
Complexul Oedip joaca un rol fundamental in structurarea personalitatii si in
orientarea dorintei umane. Psihanalistii il considera axa de referinta majora a
psihopatologiei, incercand sa determine pentru fiecare tip patologic modalitatile
sale de manifestare si de rezolvare. Antropologia psihanalitica incearca sa
regaseasca structura triunghiulara a complexului Oedip, a carei universalitate o
afirma, in culturile cele mai diverse si nu doar in cele in care predomina familia de
tip european.

COMPLEX PATERN
Termen folosit de Freud pentru a desemna una dintre dimensiunile majore ale
complexului Oedip: relatia ambivalenta fata de tata.

COMPULSIE LA REPETITIE
A. La nivelul psihopatologiei concrete, proces incoercibil si de origine inconstienta,
prin care subiectul se plaseaza activ in situatii neplacute, repetand astfel
experiente vechi, fara a-si aminti de prototipul lor; dimpotriva, subiectul are
impresia foarte puternica ca este vorba de ceva pe deplin motivat in actualitate.
B. La nivelul elaborarii teoretice pe care i-o da Freud, compulsia la repetitie este
considerata un factor autonom, ireductibil in ultima analiza la o dinamica
conflictuala axata doar pe jocul principiului placerii si al principiului realitatii. Ea
este pusa esential in legatura cu caracterul cel mai general al pulsiunilor, si
anume, caracterul lor conservator.

CONDENSARE
Una dintre principalele modalitati de functionare a proceselor inconstiente: o
reprezentare unica exprima ea singura mai multe lanturi asociative la a caror
intersectie se situeaza. Din punct de vedere economic, ea este in acest caz
investita cu energii care, legate de aceste diferite lanturi, vin sa i se adauge.
Condensarea e activa la nivelul simptomului si, in general, in diferite formatiuni ale
inconstientului. Cel mai clar se evidentiaza in vis.
Ea se traduce prin faptul ca, in comparatie cu continutul sau latent, continutul
manifest al visului este laconic: el constituie o traducere abreviata a continutului
latent. Condensarea nu trebuie totusi asimilata unui rezumat: desi fiecare element
manifest este determinat de mai multe semnificatii latente, invers, fiecare din
acestea poate fi prezenta in mai multe elemente; pe de alta parte, elementul
manifest nu reprezinta sub acelasi raport fiecare din semnificatiile din care deriva,
astfel incat, el nu le subsumeaza unui concept.

CONDITIONARE
Procedură conceputa pentru a modifica comportamentul potenţial. Există două
tipuri principale de conditionare: clasica si operanta. Conditionarea classica sau
Pavloviana presupune perechi de stimuli, unul adecvat, cum ar fi oferirea de
alimente unui câine pentru a produce salivaţie, si celalalt inadecvat, cum ar fi un
sunet de clopot, care în sine nu are un efect asupra salivaţiei. După ce stimulii au
fost împerecheati de mai multe ori, câinele răspunde la stimulul inadecvat (de
clopot) de la sine. În conditionarea operanta, o activitate dorita este întărită printr-o
recompensa data subiectului de fiecare data cand efectueaza actul. Ca rezultat,
activitatea devine automata, fără a fi nevoie de o intarire ulterioara.
CONFABULATIE
Umplere inconstienta a lacunelor de memorie imaginind experienţe care nu au nici
o baza reala. Este comună în sindroame organice ale creierului.

CONFLICT PSIHIC
In psihanaliza, se vorbeste de conflict atunci cand, in subiect, se confrunta
exigente interne contrare. Conflictul poate fi manifest (intre o dorinta si o cerinta
morala, de exemplu, sau intre doua sentimente opuse) sau latent, acestea din
urma putand sa se exprime intr-un mod deformat in conflictul manifest si sa se
traduca mai ales prin formarea de simptome, prin tulburari de comportament sau
de caracter, etc. Psihanaliza considera conflictul ca fiind constitutiv pentru fiinta
umana, si aceasta in diferite perspective: conflict intre dorinta si aparare, conflict
intre diferitele sisteme sau instante, conflict intre pulsiuni, in sfarsit conflict
oedipian, in care nunumai ca se confrunta dorinte contrarii, dar in care acestea se
lovesc de interdictie.

CONFRUNTAREA
Actiune de anunţare a unei persoane cum sta în legătură cu el, ceea ce
experimenteaza şi cum este perceput. Folosit în spirit de implicare profunda,
aceasta tehnica este un instrument puternic pentru a schimba relatii; folosit ca o
încercare de a distruge o alta persoană, poate fi dăunătoare. În terapia de grup şi
individuala, valoarea confruntarii este probabil stabilită de terapeut.

CONSTRUCTIE
Termen propus de Freud pentru a desemna o elaborare a analistului mai larga si
mai departata de material decat interpretarea si destinata in primul rand
reconstituirii unei parti din istoria infantila a subiectului atat sub raportul faptelor
reale, cat si sub raportul fantasmelor.

CONSTIENTA/CONSTIINTA
A. In sens descriptiv: calitatea momentana ce caracterizeaza perceptiile externe si
interne in cadrul ansamblului fenomenelor psihice.
B. Conform teoriei metapsihologice a lui Freud, constiinta este functia unui sistem,
sistem perceptie-constiinta (Pc-Cs). Din punct de vedere topic, sistemul perceptie-
constiinta este situat la periferia aparatului psihic, primind informatii atat din lumea
exterioara, cat si din lumea interioara, adica senzatii care se inscriu in seria
neplacere-placere si reviviscentele mnezice. Adesea, Freud leaga functia
perceptie-constiinta de sistemul preconstient, desemnat atunci ca sistem
preconstient-constient (Pcs-Cs). Din punct de vedere functional, sistemul
perceptie-constiinta se opune sistemelor de urme mnezice care constituie
inconstientul si preconstientul: la nivelul sau, nici o excitatie nu lasa urme durabile.
Din punct de vedere economic, el se caracterizeaza prin faptul ca dispune de o
energie care se misca liber, apta de a suprainvesti un anumit element(mecanismul
atentiei). Constiinta joaca un ol important in dinamica conflictului (evitare
constienta a dezagreabilului, reglare mai discriminatorie a principiului placerii) si in
cadrul curei (functia si limita constientizarii), dar ea nu poate fi definita ca unul din
polii conflictului defensiv.

CONSTIENTUL
O diviziune a teoriei topografice a mintii a lui Freud. Conţinutul conştientului este
în domeniul constiintei din totdeauna. Termenul este de asemenea folosit pentru a
descrie o funcţie a constientei organice.

CONSTIINTA
Parte a sinelui care judeca propriile valori şi performanţe. Este adesea folosit ca
sinonim cu superego.

CONTRAINVESTIRE
Proces economic postulat de Freud ca suport pentru numeroase activitati
defensive ale eului. El consta in investirea de catre eu a reprezentarilor, sistemelor
de reprezentari, atitudinilor, etc., susceptibile sa se opuna accederii la constiinta si
motilitate a reprezentarilor si dorintelor inconstiente.

CONTRATRANSFER
Ansamblu de reactii inconstiente ale analistului fata de persoana analizata si in
special fata de transferul acesteia. Termnul poate desemna de asemenea
rezultatul mai mult sau mai putin durabil al unui asemenea proces.

CONTINUT LATENT
Ansamblu de semnificatii la care ajunge analiza unui produs al inconstientului, in
special a visului. O data descifrat, visul nu mai apare ca o relatare in imagini, ci ca
o organizare de idei, un discurs, exprimand una sau mai multe dorinte.

CONTINUT MANIFEST
Desemneaza visul inainte de a fi supus investigarii analitice, asa cum ii apare celui
care il viseaza si il povesteste. Prin extensie, se poate vorbi de continut manifest
al oricarui produs verbalizat – de la fantasma la opera literara – care devine
obiectul unei interpretari din perspectiva metodei analitice.

CONVERSIE
Mecanism de formare a simptomelor activ in isterie si in special in isteria de
conversie (vezi acest termen). El consta in transpunerea unui conflict psihic in
simptome somatice, motorii (de exemplu, paraliziile) sau senzitive (amnezii sau
dureri localizate) si in incercarea de a-l rezolva pe aceasta cale. Termenul
conversie este pentru Freud corelativ unei conceptii economice: libidoul detasat de
reprezentarea refulata este transformat in energie de inervatie. Specifica pentru
simptomele de conversie e insa semnificatia lor simbolica: ele exprima prin
intermediul corpului reprezentari refulate.

CUANTUM DE AFECT
Factor cantitativ postulat ca substrat al afectului trait subiectiv, in scopul
desemnarii elementului invariant in diversele modificari ale acestuia: deplasare,
detasare de reprezentare, transformari calitative.
 Curs 3
NURSING IN PSIHIATRIE

Definiţia tulburării mentale:

Un individ devine bolnav psihic atunci când nu se mai accepta pe sine
însuşi sau pe alţii, când are o preocupare excesivă pentru propriul corp şi
propria persoană, când pierde contactul cu realitatea retrăgându-se în propria
lume şi nu se mai poate adapta normelor sociale, ocupaţionale şi culturale.
Destigmatizarea bolnavului psihic:
Boala psihică este privită încă de către societate ca o afecţiune
ruşinoasă, chiae reprobabila. Acest fapt explica reticenta multor persoane
aflate în impas sufletesc de a apela la psihiatru. De aceea, trebuie să subliniem
că ştiinţa modernă a demonstrat că maladia psihică este o boală ca oricare
alta, provocată în principal de dereglări organice intime în creer, iar cel afectat
trebuie îngrijit, tratat şi privit ca un individ cu drepturi egale cu ceilalţi
membrii ai societăţii.
În acest sens, menţionăm că responsabilizarea privind activitatea
cotidiană nu-l împovărează pe bolnav ci, dimpotrivă, îi stimulează
capacitattile psihice restante. Percepţia acestuia că este acceptat şi nu exclus
de către societate, îl determină la efortul de a-şi armoniza comportamentul cu
al celorlalţi.
Psihiatria modernă este o ştiinţă a dezalienării persoanei cu tulburări
psihice, a implicării comunităţii în care trăieşte aceasta atât în sprijinirea
tratamentelor pe termen lung , cât şi a reabilitării profesionale şi reintegrării în
comunitate.
Toleranţa faţă de suferinţa psihică este un semn de civilizaţie a unei
comunităţi / societăţi.
Principalele afecţiuni psihiatrice:
I. TULBURĂRILE DE DISPOZIŢIE
Dispoziţia = stare emoţională relativ persistenta ce poate avea fluctuaţii ale
profunzimii, intensităţii şi duratei.
Tulburările de dispoziţie se deosebesc de variaţiile normale de
dispoziţie prin:
– persistenta;
– durată;
 – severitatea;
– prezenţa altor simptome şi tulburări funcţionale.

TULBURAREA AFECTIVĂ BIPOLARA (BOALA MANIACO-

DEPRESIVA)
Este o boală recurenta caracterizată prin episoade de mânie şi depresie
cu perioade normale între episoadele de boală.
a) Mânia – caracterizată prin:
– modificări de dispoziţie (excitaţie)
– modificări de formă a gândirii (grandoare)
– tulburări de comportament: energie crescută şi dezinhibiţie (ex. cheltuieli
exagerate,
indiscreţii sexuale, familiaritate exagerată)
– logoree (vorbire exagerată cantitativ, accelerată şi dificil sau imposibil de
întrerupt)
– scăderea capacităţii de concentrare
– scăderea nevoii de somn
b) Depresia – caracterizată prin:
-scaderea bunei dispoziţii sau lipsa plăcerii şi a interesului pentru orice
activitate
– tulburări de somn (insomnie sau hipersomnie)
– modificări de apetit şi greutate
– fatigabilitate (lipsa de energie, oboseala)
– scăderea stimei de sine
– anxietate (frică fără obiect)
– tristeţe
– iritabilitate
– culpabilitate
– lentoare sau agitaţie psiho-motorie
– idei de suicid
 
 CUrs 4
NURSING IN PSIHIATRIE

II. TULBURĂRI DE ANXIETATE

Persoana resimte în mod excesiv anxietatea care poate fi:
-somatica: palpitaţii, respiraţie dificilă, gura uscată, greaţă, micţiuni
frecvente, ameţeală, tensiune musculară, transpiraţii, tremor, tegumente reci;
-psihica: sentimente de spaimă şi ameninţare, iritabilitate, panică,
anticiparea anxietăţii, tensiune interioară, îngrijorare pentru lucruri minore,
dificultăţi de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare
Tipuri de tulburări de anxietate:
a) Tulburarea de anxietate generalizată – tendinţa la îngrijorare
excesivă pentru lucruri cotidiene, tensiune fizică, nervozitate, slabă
concentrare
b) Tulburarea de panică – palpitaţii, senzaţie de nod în gât, ameţeli,
dureri toracice, frică de a nu înnebuni sau frică de moarte subită – ce apar
spontan în situaţii în care cei mai mulţi oameni nu s-ar teme
c) Agorafobia – tulburare în care un individ se fereşte să meargă în
locuri publice, temându-se că ar putea avea un atac de panică şi nu ar putea
fugi
d) Tulburarea obsesiv-compulsiva:
– compulsie = nevoia patologică de a acţiona conform unui
impuls care, dacă i se rezista produce anxietate (comportament repetitiv
executat în conformitate cu anumite reguli)
– obsesie = idee, gând sau impuls persistent care nu poate fi
eliminat prin logică sau raţionamente
e) Tulburări severe de stres – apar la scurt timp după un evenimet
traumatizant şi se manifesta prin: anxietate; depresie; tulburări de somn;
imagini, vise sau amintiri legate de evenimentul traumatizant
f) Tulburarea post-traumatica de stres – apare după 6 luni, pacientul
retrăind evenimentul respectiv într-un mod repetitiv şi obsedant, prin imagini,
vise sau amintiri.
 
III. SCHIZOFRENIA
Simptome de alarmă care necesită consult psihiatric:
– auzul unor voci când nu este nimeni în jur
– auzul gadurilor în cap cu voce tare
– a avut gânduri sau păreri care au părut neobişnuite sau stranii altora
– a simţit că oamenii ar fi împotriva să
– a simţit că primeşte mesaje prin radio sau TV
– a simţit că cineva îl spionează sau complotează împotriva sa cu scopul de a-
i face rău
– tendinţa la izolare socială
– comportament bizar
 
IV. TULBURĂRI ORGANICE CEREBRALE
Sunt tulburări în care există disfuncţii cerebrale ce se manifesta prin
pierderea memoriei, dezorientare, tulburări de comportament.
a) Delirium (sindrom cerebral acut) – se caracterizează prin:
tulburarea conştiinţei, dezorientare, lipsa de atenţie, agitaţie, halucinaţii
vizuale, tulburări de somn (inversarea ritmului nictemeral).
b) Dementa (sindromul cerebral cronic) – este o afecţiune
generalizată a intelectului, memoriei şi a personalităţii, fără afectarea
conştiinţei
 
V. TULBURĂRI ALE APETITULUI
a) Bulimia nervoasă – ingestia cu poftă a alimentelor urmată de
provocarea vomei sau utilizarea de purgative.
b) Anorexia nervoasă – se caracterizează printr-un regim alimentar
excesiv, existând şi episoade de ingestie de alimente urmate de provocarea
vomei; pacienţii anorexici au mult sub greutatea normală şi pot prezenta
semne de malnutriţie
 
VI. TULBURĂRI DE SOMATIZARE
Somatizare = manifestare a unui stres psihologic prin simptome fizice
care aparţin mai multor sisteme ale organismului: digestiv, cardiac, respirator,
musculo-scheletic, genital şi nu pot fi explicate pe deplin printr-o boală
organică
 
 Curs 5
NURSING IN PSIHIATRIE

VII. TULBURĂRI DE PERSONALITAE

1. Personalitatea paranoida
– persoane reci şi distanţe în relaţiile interpersonale sau sunt geloase şi
autoritare dacă devin ataşate
– reacţionează cu suspiciune la schimbările de situaţie şi găsesc motive
ostile şi rau-voitoare în spatele actelor inocente sau chiar pozitive ale altor
persoane
– atunci când ei cred că şi-au confirmat suspiciunile reacţionează cu
furie
– persoanele paranoide au tendinţa de a lua atitudine legală împotriva
altora în special când au senzaţia unei indignări îndreptăţite, dar ei nu-şi pot
vedea propriul lor rol într-un conflict
– motivele ostile reprezintă proiecţii ale propriilor ostilităţi faţă de alţii
– din punct de vedere ocupaţional, aceste persoane pot fi eficiente şi
conştiincioase, dar au nevoie să lucreze într-o relativă izolare
2. Personalitatea schizoidă
– persoanele sunt introvertite, retrase, solitare, reci din punct de vedere
emoţional
– sunt adesea absorbite în propriile gânduri şi sentimente
– se tem de apropierea şi intimitatea cu alţii
– sunt reticenţe, visează cu ochii deschişi şi prefera speculaţiile
teoretice în locul acţiunii practice
3. Personalitatea schizotipala
– persoanele sunt izolate social şi detaşate emoţional, la fel ca
persoanele schizoide dar, în plus, prezintă ciudăţenii în gândire, percepţie şi
comunicare, cum ar fi: gândirea magică, clarviziunea, ideile de relaţie sau
ideaţie paranoida
– aceste ciudăţenii sugerează schizofrenia, dar nu sunt suficient de
severe niciodată
4. Personalitatea borderline
– persoanele sunt instabile din punct de vedere al dispoziţiei,al imaginii
proprii, al comportamentului şi al relaţiilor interpersonale
 – aceasta tulburare de personalitate este mai evidentă în primii ani de
viaţa adultă, dar tinde să devină mai uşoară şi să se stabilizeze cu vârsta
– aceste persoane cred că au fost deprivate de îngrijirea adecvată în
copilărie şi, în consecinţă, se simt părăsite, necăjite şi îndreptăţite să solicite
atenţie şi protecţie
– persoanele sunt permanent în căutarea cuiva care să le poarte de grijă
– când se simt abandonate, ele se izolează sau devin foarte impulsive
– trec foarte repede de la o stare de dispoziţie la alta, de la ură la
dragoste sau invers, modificându-şi extrem şi părerile despre lume, ei înşişi
sau despre alţii
– câteodată, concepţia lor despre realitate este atât de deformată, încât
au scurte episoade de gândire psihotică, cum ar fi ideile paranoide şi
halucinaţiile
– agresivitatea este mai mult îndreptată asupra propriei persoane
(tendinţa la automutilare)
5. Personalitatea antisocială (psihopatica sau sociopatica)
– aceste persoane ignora fără milă drepturile şi sentimentele celorlalţi
– îi exploatează pe ceilalţi în scopul unor câştiguri materiale sau
satisfacţii profesionale (spre deosebire de persoanele narcisice care îi
exploatează pe ceilalţi deoarece cred că superioritatea lor îi îndreptăţeşte să
facă acest lucru)
– au toleranţă scăzută la frustrare
– nu anticipează consecinţele negative ale comportamentului lor
antisocial şi nu simt remuşcări sau vinovăţie după aceea
– aceste persoane pot explica logic şi veridic comportamentul lor sau
dau vina pe alţii
– aceasta tulburare de personalitate este adesea asociată cu alcoolismul,
dependenta de droguri, infidelitatea, promiscuitatea, eşecul profesional,
schimbările frecvente de domiciliu şi condamnarea la închisoare
– tulburarea tinde să se diminueze sau să se stabilizeze cu vârsta
6. Personalitatea narcisică
– persoanele se cred grandioase, au o senzaţie exagerată de superioritate
– relaţiile cu ceilalţi sunt caracterizate prin nevoia lor de a fi admirate
– aceste persoane sunt extrem de sensibile la critica, nereuşită sau
înfrângere
– când se confruntă cu imposibilitatea de a-şi satisface opiniile despre
sine, ele se înfurie sau devin depresive
 – pentru că se consideră superioare, cred că ceilalţi le invidiază şi se
simt îndreptăţite să-i exploateze pe alţii, ale căror nevoi sau păreri le
consideră mai puţin importante
7. Personalitatea histrionică (isterică)
– persoana cauta să atragă atenţia, sunt conştiente de înfăţişare şi sunt
teatrale
– exprimarea emoţiilor pare adesea exagerată, copilăroasă şi
superficială şi, ca şi alte comportamente teatrale stârneşte atenţia înţelegătoare
sau critică a altora
– relaţiile se stabilesc frecvent cu uşurinţă, dar tind să fie superficiale şi
trecătoare
– în realitate, au nevoie de dependenţa şi protecţie
8. Personalitatea dependentă
– le lipseşte încrederea în sine şi se simt deosebit de nesigure în ceea ce
priveşte capacitatea lor de a avea grijă de propria persoană,
responsabilizandu-i pe cei din jur
– ei declară că nu pot lua decizii şi că nu ştiu cum sau ce să facă
– acest comportament se datorează parţial părerii ca alţii sunt mai
capabili şi parţial unei reţineri de a-şi exprima propriile păreri, de teamă de a
ofensa persoanele de care au nevoie prin agresivitatea lor ( de fapt acest
comportament este o formă de agresiune faţă de sine ).
9. Personalitatea evitanta
– aceste persoane sunt hipersensibile la respingere şi se tem să înceapă
o relaţie sau orice activitate nouă pentru că ar putea eşua sau ar putea fi
dezamăgite
– au o dorinţă puternică de afecţiune şi acceptare
– aceste persoane răspund la respingere cu retragere şi prin accese de
furie
– au un răspuns terapeutic slab la medicaţia anxiolitica
10. Personalitatea obsesiv-compulsiva
– persoanele sunt conştiincioase, ordonate, perseverente, de încredere,
perfecţioniste
– sunt inflexibile şi nu se pot adapta la schimbare
– sunt prevăzătoare şi cântăresc toate aspectele unei probleme având
greutăţi în luarea deciziilor
 – îşi iau responsabilităţile în serios, dar pentru că urăsc greşelile şi
imperfecţiunea se pot pierde în detalii şi pot avea dificultăţi în a-şi duce la
bun sfârşit sarcinile
– responsabilităţile le produc anxietate şi, rareori, realizările le produc
satisfacţie
– suferă datorită sentimentelor, relaţiilor interpersonale şi a situaţiilor în
care nu au controlul sau în care trebuie să se bazeze pe alţii sau în situaţiile în
care evenimentele sunt imprevizibile
11. Personalitatea pasiv-agresiva (negativistă)
– sunt persoane care apar pasive, dar acest comportament este destinat
pentru a evita responsabilitatea sau pentru a controla sau pedepsi pe alţii
– comportamentul pasiv-agresiv se manifesta prin tergiversare şi
ineficienta
– aceste persoane sunt de acord să efectueze sarcini pe care nu doresc
să le efectueze şi apoi subminează subtil ducerea sarcinii la bun sfârşit
– acest comportament ascunde ostilitate sau dezaprobare
12. Personalitatea ciclotimică
– acest tip de personalitate este considerat un temperament prezent la
oamenii dotaţi şi creativi
– la aceste persoane alternează starea de vioiciune, energie şi optimism
cu tristeţea şi pesimismul
– schimbările ritmice ale dispoziţiei sunt regulate şi nu sunt declanşate
de factori externi
13. Personalitatea depresivă (masochistă)
– persoanele sunt posomorâte, îngrijorate, au o viziune pesimistă şi
descurajează şi deprima persoanele care petrec mai mult timp în compania lor
– ei cred inconştient că suferinţa lor este un simbol, un semn de merit
necesar pentru a câştiga dragostea sau admiraţia celorlalţi
– pentru ele satisfacţia personală este nemeritata şi plină de păcat
 
 Curs 6
NURSING IN PSIHIATRIE

VIII. TULBURĂRI LEGATE DE CONSUMUL DE SUBSTANŢE

PSIHOACTIVE
Abuzul se defineşte prin:
Consumul oricărei substanţe psihoactive ilicite indiferent de cantitate şi
frecvenţa;
Dacă substanţa este legală sau medicamentoasa atunci abuzul este
utilizarea excesivă în scopul obţinerii plăcerii;
Absenţa toleranţei şi sevrajului;
Utilizarea recurenta a substanţei având ca rezultat neîndeplinirea
obligaţiilor majore (la şcoală, locul de muncă, familie);
Utilizarea recurenta a substanţei în situaţii cu potenţial de periculozitate
(ex. şofatul);
Continuarea utilizării substanţei în pofida problemelor de natură
personală şi socială.
Dependenţa se manifesta prin:
Simptomele toleranţei (nevoia acută de a creşte dozele pentru a atinge
efectul subiectiv al intoxicaţiei şi/sau efect diminuat la administrarea aceleiaşi
cantităţi de substanţă);
Simptomele sevrajului (apare la oprirea sau diminuarea consumului şi
dispare când substanţa este readministrata);
Dorinţa compulsiva de a utiliza substanţe;
Dificultatea de a controla consumul;
Comportament de căutare a substanţei;
Dorinţa permanentă şi încercări nereuşite de a abandona consumul;
Abandonarea sau reducerea semnificativă a activităţilor ocupaţionale,
sociale şi recreaţionale;
Continuarea utilizării substanţei în pofida recunoaşterii de către individ
a problemelor somatice şi psihice pe care această i le provoacă sau i le
exacerbează.
Dependenţa:
- fizică – caracterizată prin simptome ale toleranţei şi sevrajului
- psihică – este nevoia de a menţine sau de a regăsi senzaţia de
plăcere, de bine prin consumul substanţei sau de a evita senzaţia de rău psihic
atunci când nu mai consuma substanţa respectivă
Intoxicaţia acută este un sindrom reversibil specific caracterizat de
ingestia recentă a unei cantităţi de substanţă suficiente pentru a produce
modificări comportamentale maladaptative acute. Efectele somatice şi psihice
dispar odată cu eliminarea substanţei, recuperarea fiind completă, exceptând
situaţiile în care au apărut leziuni ale ţesuturilor sau alte complicaţii.
Consultul psihiatric este recomandat în următoarele situaţii:
– dependenţa este severă sau există probleme multiple legate de
consumul de substanţă
– există comorbiditati (alte afecţiuni asociate)
– medicul generalist considera că este necesară detoxifierea
– persoana a avut numeroase încercări nereuşite de a abandona
consumul sau a avut experienţe anterioare pozitive în tratamentul efectuat
într-un serviciu specializat
– pacienta este gravidă sau alăptează
Alcoolismul
Alcoolul este substanţa se abuz cea mai larg disponibilă şi cea mai
acceptată cultural. Există mai multe moduri de a consuma alcool:
Consumul social (moderat) = consumul de alcool care nu pune
probleme şi care poate fi ţinut sub control:
– cel mult 2 unităţi/zi la bărbaţi sau 4 unităţi la o ocazie
– cel mult 1 unitate/zi la femei sau sub 3 unităţi la o ocazie
– cel mult 1 unitate/zi indiferent de sex, după vârsta de 60 ani
Consumul de risc (periculos):
– bărbaţi peste 14 unităţi/săptămână sau peste 4 unităţi la o ocazie
– femei peste 7 unităţi/săptămână sau peste 3 unităţi la o ocazie
1 unitate alcool (1 U) = 20 grame alcool pur
Aceasta se regăseşte cu aproximaţie în: 1U = 1 sticlă bere (500 ml) = 1
pahar de vin (200 ml) = 40 ml spirtoase
Efectele alcoolului
Pe termen scurt:
somatice:
– după 1-2 ore: senzaţie de bine, relaxare musculară, înroşirea fetei,
scăderea senzaţiei de durere, modificarea apetitului
– după 4-5 ore: greaţă, vărsături, probleme de mers, accidente, vătămări
corporale
psihice:
– după 1-2 ore: stare de bună dispoziţie, scăderea inhibiţiilor, creşterea
încrederii în sine, creşterea dorinţei sexuale
– după 4-5 ore: deprimare, vorbire şi exprimare dificile, probleme de
memorie şi atenţie, confuzie, somnolenţa, comă
sociale:
– după 1-2 ore: cei din jur par mai prietenoşi şi intri mai uşor în relaţie
cu ei
– după 4-5 ore: te cerţi mai uşor, probleme în familie, faci lucruri pe
care apoi le regreţi (acte violente, condus periculos etc.)
Pe termen lung:
somatice: tremurături, transpiraţii, frisoane mai ales dimineaţa, boli de
stomac (ulcer, gastrita), boli de ficat (steatoza hepatică, ciroza, cancer), boli
de inimă, neuropatie (dureri la nivelul membrelor inferioare, amorţeli, mers
dificil), scade potenta sexuală
psihice: stare de frică, nervozitate, nelinişte, agitaţie mai ales
dimineaţa, insomnie, coşmaruri, iritabilitate, plâns uşor, accese de furie sau de
tristeţe, depresie, tentative de suicid, halucinaţii (frecvent cu animale –
insecte), dementa (atrofie corticala)
sociale: probleme la locul de muncă, în familie, pierderi financiare,
izolare în societate
Opiacee (morfină, heroină):
Intoxicaţia acută: euforie, înroşirea pielii, prurit tegumentar, mioza,
somnolenţa, hipotensiune arterială, bradicardie, bradipnee, scăderea
temperaturii corpului
Sevrajul: anxietate, creşterea ritmului respirator (tahipnee), transpiraţii,
lăcrimare, rinoree, midriaza, piloerectie (pilea de găină), crampe musculare,
tremor
Anxiolitice şi hipnotice:
Intoxicaţia cu sedative: nistagmus, somnolenţa, confuzie, atonie
marcată cu cădere, mioza, bradipsihie, în final deces
Sevrajul – în special barbituricele: nelinişte, tremor, slăbiciune, reflexe
osteotendinoase exagerate, delir, confuzie, halucinaţii (terifiante, vizuale şi
auditive)
Sevrajul la benzodiazepine produce un sindrom asemănător dar mai puţin
sever.
Cannabis (marijuana):
 Fumatul produce o stare de conştiinţă asemănătoare visului, în care
toate par detaşate, suspendate, se modifica percepţia timpului, culorilor şi
spaţiului, stare de bine, de exaltare, tahicardie, injectare conjunctivală,
uscăciunea gurii, bradipsihie. Simptomele schizofrenice sunt accentuate de
marijuana chiar şi la cei care fac tratament cu antipsihotice.
Cocaină:
Injectarea intravenoasă sau fumatul determina: hiperstimulare,vigilenţa,
euforie, senzaţie de putere şi competenţă, tahicardie, hipertensiune
arterială,midriaza, insomnie, nervozitate, halucinaţii, idei paranoide,
comportament agresiv. Supradoză determina: tremor, convulsii, delir, chiar
deces prin tulburări de ritm cardiac şi insuficientă cardiacă.
Prizarea repetată poate determina perforarea septului nazal.
Amfetaminele:
Abuzul determina: excitaţie, grandomanie, urmate de oboseală excesivă
şi somnolenţa, psihoza paranoida.
Halucinogene (LSD, psilocibina, mescalină):
Consumul determina: stare de excitaţie a sistemului nervos central,
modificări de percepţie, modificări de dispoziţie (euforie, rar depresie), iluzii
vizuale, anxietate.
Solvenţi volatili (hidrocarburi aromatice, cetone, eter, cloroform
etc.):
Provoacă: ameţeală, somnolenţa, vorbire ininteligibilă, mers nesigur,
impulsivitate, iritabilitate, iluzii, halucinaţii, idei delirante, labilitate
emoţională.
30