Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Definiţie: Epilepsia este o tulburare neurologică ce grupează mai multe feluri de manifestări, care
sunt cauzate de un defect primar de excitabilitate a unui grup de celule din sistemul nervos, motiv
pentru care, în acel focar lezional se produc descărcări anormale de impulsuri nervoase care se
propagă pe căile nervoase şi determină manifestări clinice paroxistice, numite descărcări
epileptogene, cunoscute sub numele de crize epileptice.
Mai exact, epilepsia este rezultatul unor boli precum traumatismele craniene, tumorile
cerebrale, infecțiile cerebrale sauaccidentele vasculare cerebrale. Crizele epileptice pot apărea ca
manifestare a epilepsiei, dar există și crize epileptice secundare care nu au o bază genetică, nu
sunt înnăscute și apar la oameni cu un creier normal dezvoltat.
Diverse leziuni dobândite, sechele după un traumatism, un accident vascular cerebral sau boli
inflamatorii ca de exemplu, meningoencefalita generează modificări de excitabilitate localizată la
nivelul cortexului cerebral şi care fac să se modifice excitabilitatea neuronilor. Spontan vor fi
determinate nişte descărcări de impulsuri care se propagă pe căile nervoase.
Semne și simptome
În cazul crizelor focale, uneori, pacientul asistă conștient la ele. Se manifestă ca
mici contracții localizate într-un mic segment corporal sau printr-o serie de percepții nefirești ale
mediului înconjurător, fie vizuale, fie auditive, fie cu un aspect mai complex. În funcție
de focarul epileptogen, manifestările clinice sunt foarte diferite.
Există, totuși situații mai rare, dar care sunt cele mai dramatice și periculoase pentru pacienți,
care apar atunci când intervalul dintre două crize este atât de scurt încât crizele vin unele după
altele. Este ceea ce se numește status epileptic și reprezintă forma cea mai gravă a manifestării
acute a epilepsiei, pentru că mortalitatea într-o astfel de situație este foarte mare. Criza epileptică,
în general, dar mai ales statusul epileptic reprezintă o foarte mare urgență neurologică.
Crizele epileptice majore sunt periculoase. Ele sunt însoțite de pierderea de conștiență, se pot
manifesta cu o serie de tulburări psihiatrice, uneori severe. Convulsiile interferă temporar cu
controlul musculaturii, controlul eliminării de fecale, vorbirea, vederea și conștiența bolnavului.
Apariția convulsiilor este înspăimântătoare.
Pacientul poate să facă o serie de gesturi sau chiar fapte medico-legale, de o mare violență fără ca
el să fie conștient de ceea ce face. Unele crize pot să ridice probleme legate de pericol atât pentru
pacient cât și pentru cei din jur.
Cauze
Crizele care debutează înainte de vârsta de 2 ani sunt cauzate de obicei de febră înaltă sau de boli
metabolice, cum ar fi concentraţii anormale ale glucozei sanguine, calciului, magneziului,
vitaminei B6 sau sodiului. În cazul în care crizele sunt recurente, acestea sunt probabil cauzate de
o boală cerebrală ereditară (cum este cazul în epilepsia nocturnă de lob frontal, care se transmite
autozomal dominant). Multe boli convulsive care debutează între 2 şi 14 ani nu au o cauză
cunoscută. Crizele care debutează după 25 de ani pot fi cauzate de leziuni structurale cerebrale,
cum sunt cele produse de un traumatism cranian, de un accident vascular cerebral sau de o
tumoră. Însă la aproximativ jumătate din persoanele care aparţin acestui grup de vârstă cauza este
necunoscută. Când nu se poate identifica nici o cauză crizele sunt denumite idiopatice.
Persoanele cu boală epileptică au risc crescut de a avea o criză atunci când sunt supuse unui stres
fizic sau emoţional intens, sau când nu dorm suficient. Stimulii puternici care irită creierul – cum
ar fi leziunile, anumite medicamente, deficitul de somn, infecţiile, febra, scăderea concentraţiei
sanguine a oxigenului, sau scăderea concentraţiei sanguine a glucozei – pot declanşa o criză
indiferent dacă persoana respectivă suferă de o boală convulsivă sau nu. Aceste crize sunt
cunoscute sub denumirea de "crize provocate". Evitarea acestor stimuli poate contribui la
prevenirea crizelor.
Tratament
”Secretul în această boală este o evaluare corectă a cauzelor, factorilor favorizanți, a tipului
de criză. Evaluarea trebuie făcută de un medic cu expertiză în domeniul epilepsiei pentru că
investigațiile pot să fie extrem de complexe. În funcție de rezultatele evaluării, se optează pentru
un tip de tratament sau altul, pentru că nu toate medicamentele antiepileptice sunt potrivite pentru
toate tipurile decrize”, a declarat, președintele Societății Române de Neurologie.
Tratamentul medicamentos administrat pacienților cu epilepsie are rolul de a reduce frecvența
apariției crizelor epileptice, dar poate să ducă și la dispariția acestora. Terapia pentru crizele
epileptice este specifică . În condițiile unui tratament corect ales în funcție de particularitățile
bolii fiecărui pacient, aproximativ o treime dintre aceștia pot să nu mai facă crize sau să le facă
foarte rar. Astfel au posibilitatea să-și desfășoare o viață normală, dar trebuie să țină seama de
anumiți factori comportamentali și igieno-dietetici.
”Nu este suficient ca pacientul cu epilepsie sa facă tratamentul medicamentos, el trebuie să
respecte și un anumit regim de viață, ca de exemplu: nu are voie să piardă nopțile, somnul de
noapte este obligatoriu. O noapte nedormită poate fi factor declanșator pentru o criză epileptică.
Nu are voie să consume băuturi alcoolice, alcoolul scade pragul convulsival și chiar dacă este
bine tratat aceasta poate să precipite. Nu are voie să sară peste mese. Hipoglicemia poate
precipita crizele la un pacient cu epilepsie chiar dacă este corect tratat”, atrage atenția
președintele Societății Române de Neurologie.
O altă posibilitate de tratament pentru epilepsie și crizele epileptice este intervenția
neurochirurgicală, prin care focarul epileptogen trebuie să fie excizat. Din păcate, în România se
intervine neurochirurgical doar parțial, impedimentul fiind dotarea tehnică necesară dintr-o
clinică de specialitate, care este extrem de costisitoare.
Planul de îngrijire
Culegerea datelor:
Date fixe:
Nume: V.
Prenume: B.
Vârstă: 73 ani;
Sex: bărbătesc;
Cetăţenie: română;
Stare civilă: căsătorit;
Religia: catolică;
Profesia: pensionar;
Domiciliu: loc.Racu, jud.Harghita.
Aparat respirator:
-torace normal conformat, mişcări respiratorii ample;
Aparat cardio-vascular:
-zgomote cardiace ritmice, bine bătute;
Aparat digestiv:
-abdomen suplu, nedureros la palpare;
Aparat uro-genital:
-loje renale libere, micţiuni fiziologice spontane;
Ph urinar 6 ------------------------------------
Alimentaţia trebuie să fie una normală, dar cu evitarea pe cât posibil a excitantelor cum ar fi
cafeaua, ciocolata neagră. Contraindicate categoric sunt alcoolul şi drogurile.
Valori normale: T.A.110/80 mmHg; puls 60-80 bpm; respiraţia 14-18 rpm; TºC 36-36,8ºC;
diureza 1500-2000 ml/zi; scaun 1/zi;
1. a mânca / a bea;
2. a-şi menţine tegumentele şi mucoasele curate şi integre;
3. a evita pericolele;
4. a comunica;
5. a se realiza,
6. a învăţa;
Cauze
Una din cele mai frecvente cauze ale pielonefritei este pătrunderea organismelor din colon în
căile urinare. Majoritatea cazurilor de pielonefrita debuteazǎ cu o infecție a cǎilor urinare
inferioare (cistită, prostatită), bacteriile din vezica urinară fiind aduse în pelvisul renal prin reflux
vezico-ureteral. Alți factori de risc sunt anomalii structurale ale cailor urinare, litiaza renală,
cateterizarea tractului urinar, sarcina, diabet zaharat, stări imunodeficiente, etc.
Simptomatologie
Dureri la percutia lojei renale (semnul lui Giordano);
disurie (durere în timpul urinării), polakiuria (urinări frecvente);
febra (>38 grade Celsius);
tahicardie, cefalee;
slăbiciune, lipsa poftei de mâncare.
Pentru pielonefrita acută este caracteristică: febră, durere în regiunea lombară şi schimbări în
analiza de urină. În tabloul clinic al pielonefritei deosebim simptome generale şi locale.
Simptomele generale apar în stadiu iniţial al patologiei respective şi se manifestă prin frisoane,
febră înaltă (în cazul inflamației rinichilor febra înaltă 39-40°C apare preponderent seara, fiind pe
parcursul zilei în limitele 37,5-38,0° C), transpiraţii abundente, cefalee, dureri musculare şi
articulare, greţuri, vomă, indispoziţie.
Simptomele locale sunt caracterizate de apariţia durerii în regiunea lombară, care în dependenţă
de localizarea procesului se poate depista pe dreapta sau stânga, sau bilateral şi poartă un caracter
intens, persistent şi au o intensitate surdă.
Actul de micţiune, de regulă nu este dereglat, cu excepţia cazurilor când pielonefrita se dezvoltă
secundar, ca consecinţă a răspândirii procesului inflamator localizat primar în vezica urinară sau
uretră, patologii în tabloul clinic al cărora domină disuria (act de micţiune frecvent, urgent, dolor
la finele actului, în cazul cistitei, sau pe tot parcursul, predominant la începutul actului în cazul
uretritei acute).
Diagnostic
Examenul urinii: leucociturie, proteinurie, urocultura pozitivă. Cilindri leucocitari (examen
sumar).
Examenul de sânge: leucocitoza, neutrofilie.
Tratament
Tratament cu antibiotice: cefalosporine de generația a treia, gentamicină, fluorochinolonă.
Este indicat de medicul urolog şi constă în terapia antibacteriană, antiinflamatorie, infuzională şi
simptomatică.
Prognosticul în cazul pielonefritei acute tratate corect, este favorabil, excepţie fac cazurile de
evoluţie în forma cronică a acestei patologii, ce se pot agrava cu aşa complicaţii ca insuficienţa
renală cronică, hipertensiunea arterială nefrogenă, urolitiază, pionefroză.
Planul de îngrijire
Culegerea datelor:
Date fixe:
Nume: D.
Prenume: V.
Vârstă: 53 ani;
Sex: bărbătesc;
Cetăţenie: română;
Stare civilă: căsătorit;
Religia: catolică;
Profesia: zidar;
Domiciliu: loc.Gheorgheni, jud.Harghita.
Aparat respirator:
-torace normal conformat, mişcări respiratorii ample;
Aparat cardio-vascular:
-zgomote cardiace ritmice, bine bătute;
Aparat digestiv:
-abdomen suplu, nedureros la palpare;
Aparat uro-genital:
- colici renale, durere la micţiune;
Investigaţii paraclinice
Valori normale:
T.A.110/80 mmHg;
puls 60-80 bpm;
respiraţia 14-18 rpm;
temperatura 36-36,8ºC;
diureza 1500-2000 ml/zi;
scaun 1/zi;
Data T.A.mm/hg Puls b/min Resp/min Temp/ºC Diureza ml/24 h Scaun /zi
1. a elimina,
2. a mânca/a bea,
3. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale,
4. a dormi/a se odihni,
5. a evita pericolele,
6. a comunica.
Evoluţia stării generale a pacientului a fost favorabilă vindecării, pacientul fiind afebril, acuzele
subiective s-au remis, pacientul fiind externat cu stare generală ameliorată în data de 25.03.2015.
Recomandări la externare:
Definiţie: Insuficienţa renală cronică este provocată de o pierdere lentă şi progresivă a funcţiei
renale, a cărei principală consecinţă este creşterea cantităţii de lichide şi deşeuri în sânge.
Insuficienţa renală cronică apare după un interval destul de lung de timp (câţiva ani), pe măsură
ce unităţile de filtrare renală (nefronii) sunt progresiv distruse. Deseori, insuficienţa renală
cronică nu prezintă semne şi simptome în stadiile timpurii. În multe cazuri nu apar simptome
decât atunci când funcţia renală scade sub 25 la sută din capacitatea normală de funcţionare.
Cauzele
Insuficienţa renală cronică poate fi determinată de una dintre următoarele afecţiuni: diabet
zaharat, hipertensiune arterială, boli renale, stenoză sau arteră renală.
Principala cauză care determină insuficiența renală cronică este diabetul zaharat și asta din cauză
că afectează vasele sangvine mici, inclusiv cele ale rinichilor. Pe lângă aceasta, mai există și alte
cauze care pot determina cedarea rinichilor și anume:
- hipertensiunea arterială
- astuparea căilor urinare – cauzată de o hipertrofie a prostatei, calculi renali sau tumori;
- boli renale – boala polichistică a rinichilor (caracterizată prin prezența a numeroase
chisturi la nivelul rinichilor), glomerulonefrita (inflamația glomerulilor) și pielonefrita
(infecția rinichiului);
- Stenoza de arteră renală – îngustarea sau obstruarea arterei renale;
- Bolile autoimune, precum lupus eritematos diseminat;
- Utilizarea excesivă de medicamente metabolizate prin rinichi;
- Toxinele – expunerea continuă la substanțe chimice, precum tetraclorura de carbon și
plumbul;
Diagnostic
În cazul în care medicul suspectează existenţa insuficienţei renale cronice, acesta va recomanda
efectuarea unor teste de sânge şi urină care să ofere informaţii privind nivelurile de reziduuri din
sânge, precum şi cele ale ureei şi creatininei. Diagnosticul de certitudine poate fi stabilit prin
efectuarea unor examene complementare precum ecografia, tomografia computerizată (CT),
rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sau biopsia renală.
Culegerea datelor:
Date fixe:
• Nume: K.
• Prenume: A.
• Vârstă: 60 ani;
• Sex: bărbătesc;
• Cetăţenie: română;
• Stare civilă: căsătorit;
• Religia: catolic;
• Profesia: funcţionar public;
• Domiciliu: loc.Miercurea Ciuc, jud.Harghita.
Anamneza medicală:
• Grup sangvin: 0 I , Rh -;
• Antecedente heredo-colaterale: fără relevanţă;
• Antecedente personale: I.R.C. cu hemodializă, rinichi polichistic;
Istoricul bolii: bolnavul în vârstă de 63 ani, cunoscut cu I.R.C. II, rinichi polichistic se
internează pentru investigaţii şi tratament..
Aparat respirator:
-torace normal conformat, mişcări respiratorii ample;
Aparat cardio-vascular:
-zgomote cardiace ritmice, bine bătute; pulsaţii arteriale periferice reprezentate normal.
Aparat digestiv:
-abdomen suplu, nedureros la palpare;
Aparat uro-genital:
-Dureri lombare în loja renală dreapta;
-Polakiurie, nicturie;
Alimentaţia pacientului
Investigaţii paraclinice
Valori normale:
T.A.110/80 mmHg;
puls 60-80 bpm;
respiraţia 14-18 rpm;
temperatura 36-36,8ºC;
diureza 1500-2000 ml/zi;
scaun 1/zi;
Data T.A.mm/hg Puls b/min Resp/min Temp/ºC Diureza ml/24 h Scaun /zi
1. a mânca/a bea,
2. a se mişca/a avea o bună postură;
3. a-şi menţine temperatura corpului în limite normale,
4. a elimina
5. a evita pericolele,
6. a comunica.
Bolnavul K.A. în vârstă de 60 ani cunoscut cu rinichi polichistic şi hemodializă pentri I.R.C., s-a
internat cu stare febrilă şi dureri lomboabdominale în data de 19.03.2015 cu diagnosticul la
internare I.R.C. st II.
Recomandări la externare:
continuarea hemodializei,
continuarea tratamentului medicamentos prescris,
control urologic la nevoie,
vizita regulată la medicul de familie,
respectarea dietei alimentare.
Cazul IV
Definiţia: Pneumonia este o afecțiune inflamatorie a plămânilor care afectează în primul rând
micile cavități cu aer cunoscute sub denumirea de alveole. De obicei, este provocată de o infecție
cu virusuri sau cu bacterii și mai rar, de alte microorganisme, de anumite medicamente și de alte
afecțiuni, cum ar fi bolile autoimune.
Tipuri de pneumonie:
Locul în care apare pneumonia este una dintre cele mai importante caracteristici pe care medicii
le iau în considerare. Pneumonia poate să apară la persoane care trăiesc în comunitate, la pacienţii
internaţi în spital sau la persoanele internate în alte instituţii (aziluri de bătrâni).
Persoanele foarte tinere sau foarte în vârstă prezintă un risc peste medie de a face această boală.
La risc crescut sunt şi persoanele debilitate, cele ţintuite la pat, persoanele paralizate sau
persoanele inconştiente.
Cauze
Pneumonia nu reprezintă o boală unică, ci mai degrabă un conglomerat de boli, fiecare boală
fiind cauzată de un anumit organism microscopic – fie acesta o bacterie, un virus sau o ciupercă.
De obicei, pneumonia apare după ce microorganismele sunt inhalate în plămâni, însă
uneori infecţia ajunge la nivelul plămânilor prin circulaţia sanguină sau migrează la plămâni
direct de la nivelul unui focar infecţios de vecinătate.
Pneumonia poate să apară după o intervenţie chirurgicală, în special la nivelul cavităţii
abdominale, deoarece un astfel de traumatism conduce la respiraţie superficială, la afectarea
capacităţii de a tuşi şi la retenţie de mucus.
Pneumonia se produce uneori atunci când particule din cavitatea bucală sunt inhalateşi nu sunt
apoi eliminate din căile respiratorii sau atunci când o obstrucţie (de exemplu o tumoră) reţine
bacteriile în porţiunile distale ale plămânilor.
Simptome :
Medicul sau asistenta încearcă să depisteze pneumonia prin auscultaţia plămânilor cu ajutorul u-
nui stetoscop. Pneumonia se asociază de obicei cu apariţia unor zgomote specifice. Aceste zgo-
mote sunt cauzate de îngustarea căilor respiratorii sau de prezenţa în segmentele pulmonare pline
în mod normal cu aer a celulelor inflamatorii şi a lichidului, procesul fiind numit condensare.
În majoritatea cazurilor, diagnosticul de pneumonie este confirmat în urma efectuării unei
radiografii toracice. În cazul majorităţii pneumoniilor bacteriene, ţesutul pulmonar afectat apare
pe radiografie ca o regiune densă de culoare albă (deoarece razele X nu traversează zona
respectivă la fel de uşor ca zonele adiacente), în comparaţie cu care ţesutul pulmonar din
apropiere apare de culoare neagră.
În cazul pneumoniilor virale, se constată prezenţa unor striaţii sau pete albe difuze, intensitatea
culorii fiind mai redusă decât cea constatată în pneumoniile bacteriene.
Unele pneumonii pot evolua către formarea unui abces pulmonar, care apare pe radiografie ca un
spaţiu plin cu lichid (puroi).
Aşadar, radiografia îl ajută pe medic (însă nu totdeauna) să stabilească ce microorganism
cauzează boala.
Medicii realizează culturi de spută şi hemoculturi în încercarea de a identifica microorganismul
care cauzează pneumonia.
Însă, în pofida acestor teste, în până la jumătate din cazurile de pneumoie agentul cauzal nu poate
fi identificat.
Atunci când identificarea acestuia este necesară, aşa cum este cazul când pacientul este foarte
bolnav şi nu răspune bine la tratament, medicii pot încerca să obţină mostre mai bune prin
introducerea în căile aeriene a bronhoscopului, procedură numită bronhoscopie.
Tratament
Culegerea datelor:
Date fixe:
• Nume: A.
• Prenume: I.
• Vârstă: 71 ani;
• Sex: bărbătesc;
• Cetăţenie: română;
• Stare civilă: căsătorit;
• Religia: catolic;
• Profesia: pensionar;
• Domiciliu: loc.Lunca de Jos, jud.Harghita.
Anamneza medicală:
• Grup sangvin: A II , Rh +;
• Antecedente heredo-colaterale: fără relevanţă;
• Antecedente personale: ulcer duodenal hemoragic; HTA; hernie inghinală operată.
Istoricul bolii: pacientul cunoscut cu ulcer duodenal hemoragic se internează acuzând durere în
hemitoracele stâng cu iradiere în fosa supraclaviculară stângă cu intensificare la mişcările
respiratorii;
Manifestări de dependenţă: durere în hemitoracele stâng cu iradiere în fosa supraclaviculară
stângă.
Perioada internării: 12.04.2015-21.04.2015.
Examen clinic general
Aparat respirator:
-torace normal conformat, frecătură pleurală lobul stâng;
Aparat cardio-vascular:
-zgomote cardiace ritmice, bine bătute; pulsaţii arteriale periferice normale; HTA 140/90.
Aparat digestiv:
-abdomen suplu, nedureros la palpare;
Aparat uro-genital:
-Dureri lombare în loja renală dreapta;
-Polakiurie, nicturie;