Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învăţământ de zi

Proiect
pentru examenul de certificare a
calificării profesionale - învăţământ
postliceal sanitar

Îndrumător, Candidat,
Prof.Crețu Aura Dan ( Avram )
Monica-Gabriela

2017
 Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învăţământ de zi

Îngrijirea pacientului cu epilepsie

Îndrumător, Candidat,
Prof.Crețu Aura Dan ( Avram)
Monica-Gabriela

2017
CUPRINS :
I. ARGUMENT
II. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU EPILEPSIE

Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Obiectiv 2: Prezentarea generală a epilepsiei

a. Definiție
b. Clasificare
c. Etiologie
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluție și prognostic
g. Tratament
h. Complicații

Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului

cu epilepsie

a. Fișa tehnică nr. 1

b. Fișa tehnică nr. 2
c. Fișa tehnică nr. 3
d. Fișa tehnică nr. 4

Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu epilepsie

a. Interviu ( culegerea datelor )

b. Nevoi fundamentale după V. Henderson
c. Plan de îngrijire

Obiectiv 5 : Educația pentru sănătate la un pacient cu epilepsie

III. BIBLIOGRAFIE
IV. ANEXE

3
 I. ARGUMENT

Epilepsia este o manifestare convulsivă paroxistică, cu debut și sfârșit brusc,

caracterizată de convulsii tonico-clonice și pierderea conștienței. Această caracterizare este
valabilă, de regulă, în crizele majore de grand-mal.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un
pacient cu epilepsie.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu epilepsie și de care trebuie să țină
seamă asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: cefalee, nevralgii, parestezii,
stare generală de rău, tulburări de comportament, halucinații vizuale, auditive, olfactive.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a sistemului nervos;
Obiectiv 2 : Prezentarea generală a epilepsiei;
Obiectiv 3 : Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu
epilepsie;
Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu epilepsie;
Obiectiv 5 : Educația pentru sănătate la un pacient cu epilepsie;

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competențe profesionale:

1. Urmărirea și notarea în foaia de observație a funcțiilor vitale și vegetative;
2. Observarea simptomelor și a stării pacientului, înregistrarea lor în fișa de
îngrijiri și informarea medicului;
3. Realizarea educației în scopul prevenirii complicațiilor și menținerea unui grad
ridicat de sănătate;
4. Prelevarea produselor biologice pentru examenele de laborator, conform
prescripției medicului;
5. Administrarea medicației, efectuarea tratamentului, testărilor conform
indicațiilor medicului;
6. Răspunderea față de îngrijirea bolnavilor, crearea condițiilor de satisfacere a
nevoilor fiziologice, schimbarea poziției pacientului;

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienții cu epilepsie s-a finalizat prin analiza unui
caz cu epilepsie, caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au
4
evidențiat problemele de dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale conform
principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu epilepsie respectând obiectivele
generale ale proiectului. Pe un plan au fost evidențiate problemele de dependență, obiectivele de
îngrijire, intervențiile autonome și delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

5
 II. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU EPILEPSIE

Obiectiv 1: Noțiuni generale de anatomie și fiziologie ale sistemului nervos

Sistemul nervos pune în contact organismul cu mediul exterior și coordonează unitar

activitatea celorlalte aparate și sisteme. Stimulii interni și externi acționează asupra organelor
receptoare diferențiate în trei categorii: exteroceptorii (organele de simț) culeg stimulii tactili,
vizuali, auditivi, olfactivi și gustativi din mediul exterior; interoceptorii culeg stimulii de la
nivelul viscerelor; proprioceptorii culeg stimulii de la nivelul sistemului mio-osteo-articular.
Stimulii recepționati sunt transmiși prin fibre senzitive ale nervilor cranieni și rahidieni la
nivelul centrilor nervoși ai sistemului nervos central. Majoritatea stimulilor sunt analizați la
nivelul scoarței cerebrale, de unde pornesc comenzile transmise organelor de execuție prin fibre
motorii sau secretorii ale nervilor periferici.
Sistemul nervos reprezintă un ansamblu funcțional unitar ale cărui segmente, diferit
specializate, alcătuiesc sistemul nervos de relație și sistemul nervos vegetativ.
Sistemul nervos de relatie este format din sistemul nervos central prin mielencefal,
metencefal, mezencefal, diencefal, telencefal și sistemul nervos periferic, reprezentat prin nervii
cranieni si spinali (rahidieni).
Sistemul nervos vegetativ este format din sistemul nervos simpatic și sistemul nervos
parasimpatic. Centrii nervoși vegetativi sunt grupați distinct la nivelul sistemului nervos central
și coordonează activitatea organelor interne prin intermediul unor fibre efectoare proprii,
diferențiate de nervii periferici de relație.

Sistemul nervos se dezvoltă din ectodermul embrionului. Pe fața dorsală a acestuia,

celulele mediane se diferențiază formând placa neurală. Aceasta se prezintă sub forma unui șanț
ale cărui margini se numesc creste neurale. Cu timpul crestele neurale se apropie și se unesc
formând tubul neural, din care se va diferenția encefalul și măduva spinării.
Sistemul nervos central
Encefalul este reprezentat prin mai multe segmente:
- trunchiul cerebral;
- cerebelul;
- diencefalul alcătuit din talamus, hipotalamus, epitalamus, subtalamus, metatalamus;
- emisferele cerebrale.; ( Anexa 1 )

6
 Trunchiul cerebral este cel care face tranziția între creier și măduva spinării alcătuindu-
se din :
- bulb;
- punte;
- mezencefal format din penduculii cerebrali și coliculii cvadrigemeni.

Este compartimentat astfel :

- inferior și se continuă cu măduva spinării la nivelul planului ce trece prin marginea
superioară a arcului posterior al atlasului și mijlocul arcului anterior al atlasului;
- superior se prelungește cu diencefalul;

Acesta constituie patru fețe reprezentate de o față anterioară, o față posterioară, si doua
fețe laterale, iar in componența acestuia se găsește substanța cenușie și substanța albă.
Substanța cenușie este prezentată sub formă de nuclei, ce sunt separați prin intermediul
substanței albe ce este dispusă perinuclear.
Cerebelul sau creierul mic este parte a creierului uman care are un rol important în
controlul motor, proces prin care se organizează și execută diferite acțiuni. Acesta se află în
spațiul din fosa postero-inferioară a cavității craniene, posterior de bulb și punte și inferior de
lobii occipitali, de care este despărțit prin cortul cerebelului.
În alcătuirea cerebelului intră trei părți: cele două emisfere cerebeloase și vermisul. Pe
suprafața cerebelului se pot identifica șanțuri ce poartă denumirea de fisuri, unele ce pătrund
până în profunzime, împărțind cerebelul în lobi și altele fiind mai superficiale, împărțind
cerebelul în lobuli. Lobii cerebelului sunt reprezentați de lobul anterior, cel posterior și cel
floculonodular.

Principalele funcții ale cerebelului sunt evidențiate de:

 Neocerebelul ce realizează coordonarea mișcărilor fine și a îndemânării;
 Paleocerebelul ce realizează reglarea tonusului muscular;
 Arhicerebelul ce realizează reglarea tonusului muscular, a echilibrului și a
posturii.

Emisferele cerebrale
Emisferele cerebrale (sau creierul mare) alcătuiesc cea mai mare formațiune nervoasă a
encefalului, fiind de asemenea, și cel mai nou organ nervos, din punct de vedere evolutiv. La

7
nivelul emisferelor cerebrale, se realizează percepția, imaginația, gândirea și raționamentul,
luarea deciziilor. Localizarea acestora se face în cutia craniană, acoperind etajele inferioare ale
encefalului și în același timp ocupă cea mai mare parte a cavității craniene.
În interiorul emisferelor cerebrale există o aglomerare de substanță cenușie (celule
nervoase) denumiți ganglioni bazali. Aceste celule formează un sistem, complex de control, care
coordonează activitatea musculară, ceea ce permite corpului să îndeplinească diferite tipuri de
mișcări libere și în mod inconștient.

Diencefal
Talamusul nu doar primește informații de la ganglionii bazali, cerebelul,sistemul limbc
și sistemele senzoriale reprezentând o stație de releu subcorticală.Acesta nu funcționează doar în
prelucrarea și adaptarea ulterioară a informațiilor sezoriale și motorii, ci reprezintă și poarta
principală,prin care aceste informații ajung la cortexul cerebral.Prin urmare,talamusul,
controlează fluxul de informații către cortexul cerebral, pentru prelucrarea suplimentară a
acestora, reglând în același timp, activitatea corticală.
Epitalamusul este alcătuit din trei componente: glanda epifiză, trigonul habenular și
comisura albă posterioară.
Hipotalamusul se gasește la baza creierului, sub cele două emisfere cerebrale. El este
situat imediat sub o altă structură importantă din creierul anterior, talamusul, care funcționează
ca un releu telefonic între măduva spinării și emisferele cerebrale. Acesta este o colecție de
centri nervoși specializați, care sunt conectați cu alte zone importante din creier și cu glanda
hipofiză. Este regiunea creierului implicată în controlul unor funcții vitale, cum ar fi mâncatul,
dormitul și termoreglarea. Hipotalamusul are căi nervoase care îl conectează cu sistemul limbic,
care este strâns legat de centrul olfactiv din creier.

Măduva spinării
Măduva spinării este un segment al sistemului nervos central așezată în canalul vertebral.
Ea se întinde de la nivelul primei vertebre cervicale până la nivelul celei de a doua vertebre
lombare, unde se termină printr-o porțiune conică, denumită conul medular. Are o lungime de
circa 40 cm și are formă cilindrică. ( Anexa 2 )
Este compusă din aglomerări de neuroni și fascicule de fibre nervoase. Dacă se realizează
o secțiune la nivelul măduvei spinării, vom observa ca aceasta este alcătuită atât din substanță
albă, cât și din substanță cenușie.

8
Măduva spinării are două funcții principale:
Prima funcție este cea în care aceasta funcționează ca un sistem de conducere în ambele
sensuri între creier și sistemul nervos periferic. Această funcție se realizează prin intermediul
neuronilor senzitivi și motori; fibrele acestora din urmă formează fascicule lungi, ce pleacă din
diferite părți ale creierului. Ele coboară pe distanțe variate prin măduva spinării și la capătul lor,
la mare distanță de creier, vin în contact cu dendritele sau cu corpii celulari ai neuronilor
senzitivi sau motori aparținând sistemului nervos periferic. Mesajele pot fi transmise prin
intermediul sinapselor, între neuronii periferici și cei spinali.
A doua funcție a măduvei spinării este de a controla activitățile reflexe simple. Aceasta
se obține prin neuroni, ale căror prelungiri se extind pe distanțe mici în sus și în jos prin măduva
spinării și prin interneuroni care transmit mesajele direct între neuronii senzitivi și motori.
Atât măduva spinării cât și encefalul sunt învelite de meninge ce este un sistem format
din trei membrane conjunctive de origine mezenchimală, care învelesc sistemul nervos central
(situat în cavități osoase:canalul vertebral și cutia craniană), adică atât măduva spinării cât și
encefalul.
Din afară înăuntru, aceste membrane sunt denumite după cum urmează: dura mater,
arahnoidă si piamater.
Duramater este membrana exterioară de natură fibroasă, aderă la periostul endocranian
și delimitează cu canalul vertebral spațiul epidural.
Arahnoida este membrana mijlocie, prezintă o foiță externă care aderă la duramater și o
foiță internă, care aderă la piamater. Între cele două foițe se formează un spațiu subarahnoidian.
Piamater reprezintă membrana interioară de natură endotelială, este bogat vascularizată
și aderă la suprafața axului cerebrospinal. Între arahnoidă si piamater se formează spațiul
subarahnoidian, care comunică cranial cu spațiile periencefalice și în care se află lichidul
cerebrospinal (cefalorahidian).

Sistemul nervos periferic reprezintă totalitatea nervilor și ganglionilor nervoși care

împreună cu nevraxul (formațiunile sistemului nervos central), alcătuiesc sistemul nervos de
relație. Dupa nivelul la care se formează, nervii se împart în rahidieni (spinali) și cranieni.
( Anexa 3 )
Nervul este un fascicul alcătuit din fibre motorii și senzitive, împreună cu țesutul
conjunctiv și vasele sanguine. În număr de 43 de perechi se află nervii principali care își au
originea în sistemul nervos central: 12 perechi se desprind din porțiunea inferioară a creierului
(nervii cranieni) și 31 perechi din măduva spinării (nervii spinali).

9
 Nervii cranieni inervează în principal organele de simț și mușchii capului, dar avem și
un nerv important, vagul, ce inervează organele digestive, inima și căile respiratorii din plămâni.
Unii nervi cranieni, ca de exemplu nervul optic, conțin doar fibre senzoriale.
Nervii spinali (rahidieni) conțin întotdeauna atât fibre motorii cât și fibre senzitive și se
desprind la intervale regulate din măduva spinării. Aceștia inervează toate regiunile corpului
situate mai jos de gât. Fiecare nerv spinal este atașat de măduva spinării prin intermediul a două
rădăcini una alcătuită din fibre motorii și cealaltă din fibre senzitive. După ce se unesc rădăcinile
cele două tipuri de fibre se alătură pentru a forma nervul, deși fiecare acționează independent de
cealaltă.
Fibrele senzitive și cele motorii sunt doar părți ale neuronilor senzitivi și motorii. Fibrele
motorii și senzitive sunt prelungirile cele mai lungi ale neuronilor.

Obiectiv 2: Prezentarea generală a epilepsiei

Definiție
Epilepsia este o manifestare convulsivă paroxistică, cu debut și sfârșit brusc caracterizată
de convulsii tonico-clonice și pierderea conștienței.

Etiologie
Cauzele epilepsiei nu sunt în totalitate cunoscute. Mai puțin de jumătate din bolnavii cu
această boală au o cauză neidentificabilă. Deseori, epilepsia este rezultatul unor boli cum ar fi :
- traumatismele craniene;
- tumorile cerebrale;
- infecțiile cerebrale;
- accidente vasculare cerebrale; ( Anexa 4 )

Epilepsia poate apărea și la persoanele care nu prezintă factori de risc. Nu întotdeauna se

poate identifica o cauză. Lucrul acesta este valabil în multe forme de epilepsie la copii, în
special. La adulți, această boală nu apare așa frecvent ca în cazul copiilor. Există posibilitatea ca
în familie să mai existe cazuri de epilepsie, dar nu este obligatoriu să existe istorie familială de
epilepsie pentru ca cineva sa manifeste această boală.
Convulsiile epileptice apar atunci când echilibrul impulsurilor nervoase este perturbat de
descărcările electrice anormale ale neuronilor.
10
 Cauzele în epilepsie se grupează în:
- cauze perinatale;
- cauze postnatale;

Cauze perinatale:
 infecții materne;
 iradieri abdominale cu raze Roetngen;
 traumatisme abdominale;
 tentative de avort;
 disgravidii severe;
 icter nucleare prin compatibilitate RH;

Factori natali:
 traumatisme obstetricale;
 aplicări de forceps cu vacum extractor cu determinarea de contuzii cerebrale
sau hematoame;
 expulzii brutale;
 anoxii cerebrale fetale;

Cauze postnatale:
 factori postnatali imediați malformații cerebrale, hemoragii subarahnoidiene
neonatale primare, infecții neonatale meningo-encefalice;
 traumatisme cranio-cerebrale;
 tumorile cerebrale;
 bolile cerebro-vasculare;
 disembrioziile (facomatoză) boli genetice cu caracter ușor evolutiv;
 bolile infecțioase (infecții virale lente, parazitoze cerebrale,meningite,
encefalite primitive virale sau în encefalite secundare);

11
 Clasificare

Epilepsia se clasifică astfel:

Crize epileptice parțiale: ( Anexa 5 )

 crize parțiale simple;

 crize parțiale complexe;
 crize parțiale cu generalizare secundară;

Crize epileptice generalizate: (Anexa 5 )

 absențele sau crizele de petit mall;
 absențele atipice;
 crizele comițiale tonico-clonice generalizate (grand mall);
 crizele atone;
 crizele mioclonice;

Crizele epileptice neclasificate:

 crizele neonatale;
 spasmele infantile;

Crizele parțiale apar în zone mici ale creierului și reprezintă atacuri în care manifestările
sunt considerate simple și starea de conștiență se păstrează.
Crizele epileptice parțiale simple pot determina simptome motorii, senzoriale vegetative
sau psihice fără a afecta conștiența. Unii pacienți pot prezenta mișcări anormale începând cu
degetele și pot avansa gradat incluzând porțiuni mai mari ale extremităților, fenomen cunoscut ca
marșul Jacksonian. După, în regiunile implicate poate apărea o pareză (paralizia lui Todd) cu o
durată de ore sau minute. Rareori atacul persistă ore sau zile. Alte manifestări care pot sa apară
în timpul crizei sunt parestezii în alte zone decât cea afectată, senzații vizuale precum fulgerele
luminoase sau halucinații, senzație de cădere sau vertij, alterări ale auzului, mirosului,
transpirații.

Crizele epileptice parțiale complexe

În timpul acestei crize pacientul nu poate menține contactul cu mediul înconjurător. Criza
începe ca una parțial simplă dar se continuă cu oprirea bruscă a activității și privire fixă, moment

12
în care se declanșează și amnezia. Răspunsul pacientului la stimulii vizuali sau verbali nu mai
este posibil. Din momentul opririi activității urmează mișcări involuntare precum mestecat,
plescăit din buze, înghițit sau mișcări ale mâinii de “culegere”. Dupa atac recuperarea conștienței
poate dura până la o oră iar pacientul prezintă deseori amnezie anterogradată sau afazie post-
ictală.
Crizele epileptice parțiale cu generalizare secundară pot prezenta ambele emisfere
cerebrale producând o criză generalizată de tip tonico-clonic, cuprinzând contracția musculaturii
întregului corp, cu respirații sacadate și contracția mușchilor masticatori. Generalizarea
secundară apare deseori după crizele parțiale simple cu focarul în lobul frontal.
Crizele epileptice generalizate încep în ambele emisfere simultan.
Absențele sau crizele de petit mall se manifestă prin pierderi de cunoștiință cu un debut
brusc, cu o durată de câteva secunde, după care pacientul își revine rapid. Chiar dacă atacurile,
deși sunt scurte, sunt însoțite de fenomene motorii precum clipitul rapid, mișcări de mestecare
sau mișcări clonice ale mâinilor. Manifestarea, acestor crize de petit mall , începe în copilărie la
vârsta de 4-8 ani sau în adolescență, pot avea o frecvență de câteva sute de ori pe zi și nu pot fi
sesizate de copil. Un factor precipitant al crizelor ar fi hiperventilația.
Absențele atipice se caracterizează prin pierderi de cunoștiință de durată, debutul și
remisiunea fiind mai lente decât în cazul absențelor tipice. Momentele de criză sunt însoțite de
fenomene motorii mai evidențiate și de anomalii structurale difuze sau multifocale ale creierului
și răspund mai greu la anticonvulsive.
Crizele comițiale tonico-clonice generalizate (grand-mall)
Din persoanele cu epilepsie 10% au acest tip de criză dar totodată este și cel mai frecvent tip de
atac în cazul dereglărilor metabolice. Debutul crizei este brusc, cu un strigăt puternic determinat
de contracția spastică a mușchilor respiratori și laringieni, contracția tonică a musculaturii
întregului corp. Apare cianoza iar respirațiile sunt sacadate. Aceste contracții ai mușchilor
masticatori pot genera leziuni linguale. Cele mai dese fenomene ce însoțesc criza sunt creșterea
tensiunii arteriale, a frecvenței cardiace și modificarea dimensiunilor pupilei. După aproximativ
20 de minute se trece în faza clonică (perioade de contracții și relaxare musculară). Faza clonică
durează cam 1 minut, apoi pacienții intră în faza postcritică în care se observă hipotonie,
hipersalivație, incontinență urinară sau fecală. Revenirea pacienților se face progresiv în câteva
ore și pot acuza cefalee, slabiciune sau dureri musculare.
Crizele atone se manifestă prin alterarea stării de conștiență un timp foarte scurt, dar
tonusul muscular postural se pierde brusc preț de câteva secunde. În atacurile scurte se poate
observa doar o cădere usoară a capului.

13
 Crizele mioclonice sunt caracterizate prin contracții musculare scurte și pot implica
numai o parte a corpului sau chiar întreg corpul. Mișcările bruște din timpul somnului sunt o
formă fiziologică, dar mioclonia patologică apare în asociere cu boli degenerative ale sistemului
nervos central.
Crizele neonatale constau din perioade scurte de apnee, devieri oculare, clipit sau mișcări
repetative ale membrelor inferioare sau superioare. EEG este esențială pentru diagnostic.
Spasmele infantile apar de obicei la sugari și se manifestă prin mișcări bruște ale capului
trunchiului sau a membrelor care apar episodic. „Criza de briceag” este tipic pentru spasmul
infantil definită prin flexia bruscă a gâtului și abdomenului și extensia membrelor. Spasmele
infantile se mai asociază și cu dezvoltarea fizică întârziată sau retard mintal.

Simptomatologie
Criza epileptică este caracteristică acestei boli și poate prezenta următoarele simptome:
- epilepticul poate avea o serie de senzații gustative, auditive și psihice specifice
(„senzația de vis”);
- bolanvul poate prezenta furnicături, senzația de șoc electric și viziuni colorate, jenă
epigatrică și dispnee;
- apoi la câteva minute sau secunde apare criza ce constă în pierderea cunoștiinței, cădere
și eventual precedate de un țipăt;
- specific crizei epileptice este fața violacee și musculatura contractată;
- epilepticul va avea o poziție cu membrele superioare în flexie și cele inferioare în
extensie iar capul și-l va da pe spate;
- pupilele sunt mărite iar globii oculari sunt deplasați în sus;
- în această criză bolnavul își poate mușca limba și saliva i se prelinge din gură;
- spre finalul crizei pacientul poate prezenta pierderi de urină;
- după câteva minute musculatura se relaxează, atât respirația cât și culoarea
tegumentelor sunt normale iar persoana în cauză adoarme profund;
- la revenire, epilepticul este obosit, îl doare capul, dar nu își amintește nimic din timpul
crizei;

Diagnostic
Pentru a stabili un diagnostic al epilepsiei se folosesc anamneza și examenul fizic. În caz
că, pacientul este adus la spital în criză, personalul medical va interoga martorii iar întrebările

14
trebuie să se axeze pe simptomele dinaintea, din timpul și de după criză. De asemenea trebuie
depistați și factorii de risc dar și evenimentele predispozante.
Examenul fizic trebuie sa vizeze posibile semne de infecție sau boală sistemică, semne de
traumatism cranian sau consum de droguri, alcool. O anomalie cerebro-vasculară poate fi
relevată de ascultația cordului și a arterelor carotide. Se va face un examen neurologic complet,
cu evaluarea minuțioasă a stării mentale.
Manifestările clinice specifice ridică suspiciunea de criză de epilepsie, iar medicul o va
completa cu o serie de explorări care să confirme diagnosticul :
- examene de laborator : hemoleucograma, electroliții, glicemia, teste de funcție renală și
hepatică, examenul urinei, screening toxicologic;
- electroencefalograma;
- tomografie computerizată;
- rezonanță magnetică nucleară;
- explorări care să vizeze depistarea cauzei de epilepsie;

Evoluție și prognostic
Simptomatologia nu se desfășoară într-o anumită ordine în sensul că manifestările de tip
petit mal cu timpul se transformă în grand mal.
Frecvența crizelor variază dar trebuie precizat că o epilepsie insuficiență sau incorect
tratată, în majoritatea cazurilor, duce la îndesirea lor. Succesiunea frecventă a crizelor poate
influența în mod nefavorabil metabolismul neuronal.
Mortalitatea este redusă. Cazurile rare de deces, survin fie în stările de rău epileptic, fie
din cauza accidentelor care au avut loc în timpul crizei când pacientul este inconștient.
Prognosticul unei epilepsii corect tratate depinde de mai mulți factori, dintre care o pondere
deosebitǎ o au: etiologia ei, forma clinicǎ, frecvența și severitatea crizelor asociate tulburǎrilor
psihice, o justǎ alegere a încadrǎrii sociale a bolnavului care suferǎ de aceastǎ boalǎ.
Un tratament anticonvulsivant bine administrat produce într-un număr mare de cazuri
controlul sau rărirea crizelor epileptice.
De un prognostic mai sever au parte formele de epilepsie ale lobului temporal și în
special acelea asociate cu tulburări psihice.

15
Tratament

Tratamentul, în ceea ce privește epilepsia, se axează pe diminuarea crizelor, iar acesta

trebuie să cuprindă întreaga gamă de mijloace terapeutice : medicație, regim de viață și de
muncă, regim alimentar, psihi- și climato-terapia, fizioterapia, igiena mediului ambiant.

Odatǎ pus dignosticul de “epilepsie” si unde nu este posibilǎ o terapie cauzalǎ, se începe
imediat tratamentul cunoscut. Fiecare atac convulsiv, fiecare grupǎ de atacuri, fiecare status, mai
des la vârsta copilǎriei duc la leziuni grave și ireversibile ale creierului.

Medicamentele trebuie luate zilnic,regulat, fără întrerupere explicandui-se pacientului și

aparținătorilor importanța și necesitatea continuității tratamentului,zilnic. Chiar dacă se ajunge
în starea de liniște electrolitică medicația trebuie menținută și neschimbată.
Sunt necesare o serie de investigații pentru a testa toleranța individuală la medicamente. În
funcție de rezultatul acestor investigații se continuă măsurile teapeutice necesare.

Anticonvulsivantele si antiepilepticele:
-fenobarbitalul;
-fenitoinul;
-mesantionul;
-primidonul;
Tratamentul chirurgical este indicat doar dacă epilepsia este cauzată de o tumoră cerebrală,
de un hematom sau orice altă afecțiune ce necesită intervenția chirurgicală și care poate trata
boala.
Se recomandă și un regim dietetic bogat în grăsimi, sărac în hidrocarbonați, declorurat. Se
va evita alcoolul, tutunul și condimentele.

Complicații

Complicațiile epilepsiei pot fi :

- sechele neuropsihice
- afectare psihomotorie gravă
- retard mintal
- recurență
- deces

16
Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu epilepsie

Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajată total.Numeroși pacienți suferă mai mult
datorită concepțiilor greșite și prejudecăților altor persone în legătură cu epilepsia, decât
afecțiunii ca atare.Problemele apar la școală, la locul de muncă și în viața de familie.Pot fi
afectate perspetivele de căsătorie. În cadrul îngrijirii persoanelor cu epilepsie este important a se
încerca reducerea acestor neîntelegeri și a susține pacientul și familia sa.
În îngirjirea pacientului cu epilepsie se va ține seamă de faptul că acesta este adesea pus
în situații dificile cauzate de declanșarea crizelor în cele mai diferite locuri.Vom discuta cu
pacientul pentu a-l face să înteleagă reacția celor din jur, și să o accepte pe cât posibil.
Intervențiile autonome și delegate ale asistentului medical în îngrijirea pacientului cu
epilepsie sunt următoarele :
- instalează pacientul în salon în funcție de starea sa
- asigură condiții de mediu adecvate
- măsoară funcțiile vitale și vegetative ale pacientului ( puls, respirație, temperatură,
tensiune ), diureza, scaun, greutate corporală
- schimbă lenjeria de pat și de corp
- asigură repaus fizic și psihic
- hidreatează pacientul
- asigură igiena și încurajează pacientul să se spele de câte ori este nevoie
- încurajează pacientul să comunice cu personalu medical și cu cei din jur
- pregătește pacientul pentru recoltarea de sânge, urina și îl pregătește pentru investigații
imagistice explicându-i acestuia necesitatea analizelor si obține consimțământul
informat
- transportă probele la laborator
- administrează medicamentele la indicația medicului

Va primi explicaţii referitoare la tratament, la boală, la necesitatea de a se prezenta

periodic la medic. Importante sunt discuţiile cu familia, care va fi învăţată cum să se poarte cu ei
în cazurile de declanşare a crizelor şi după. Pacienţii cu epilepsie au mare nevoie de suportul
familiei. Împreună, familia şi pacientul, vor trebui să depăşească această situaţie, să o accepte, să
nu se culpabilizeze. Faptul că se culpabilizezază îi face să aibă un comprtament foarte grijuliu şi
supraprotectiv.
17
 În îngrijirea bolnavului epileptic se ţine seama de faptul că această boală creează
anxietate, temă de a nu face crize. Din această cauză există tendinţa de izolare, modificându-şi
comportamentul, devenind răutăcioşi.
Pacientul cu epilepsie va fi susţinut şi integrat în grupuri, unde este acceptat, ţinându-se
seama şi de indicaţiile medicale, forma de epilepsie, vârstă.
Se urmăreşte diminuarea reactivităţii convulsivante a creierului şi o încadrare socială
corespunzătoare. Tratamentul medicamentos trebuie să fie accesibil şi eficient, inofensiv pentru
organism.

Fișa tehnică nr. 1

Injecția intravenoasă

- Constă în introducerea substanțelor medicamentoase direct în venă.

Scop :
- Explorator- se administrează substanțe de contrast pentru examene radiologice;
- Terapeutic- în vederea introducerii de substanțe medicamentoase pentru tratament;

Locul de elecție :
- Venele de la plica cotului;
- Venele antebrațului;
- Venele de pe fața dorsală a mâinii;
- Venele maleolare interioare;
- Venele epicraniene;

Soluții administrate :
- Soluții izotone;
- Soluții hipertone;
- Substanțe de contrast;

Resorbția :
- Instantanee;

18
Avantaje :
- Dozarea precisă a substanțelor;
- Permite o acțiune terapeutică difuzată în tot organismul mai intensă și mai rapidă decât
pe alte căi;
- Absorbția completă;
- Administrarea de substanțe care sunt distruse de sucurile digestive;
- Se poate folosi atunci când calea orală este inutilizabilă;
- Siguranța adiminstrării medicamentului la pacienții recalcitranți sau inconștienți;
- Se pot introduce și substanțe în scop explorator sau diagnostic;
- Permite utilizarea unor produse iritante și mai puțin adecvate injecției;

1. Pregatirea materialelor :

- Tăvița renală;
- Ace sterile + seringi intacte și valide;
- Fiolele cu medicamente – în termen de garanție și nedeteriorate;
- Garoul – pentru a face stază venoasă;
- Pernuța pentru poziția comodă a cotului;
- Tampoane cu substanțe dezinfectante;
- Substanțe medicamentoase de urgență;

2. Pregătirea pacientului :

a. Pregătire psihică – explicăm bolnavului în ce constă tehnica și îl liniștim asigurându-l că

medicamentul îi face bine;
b. Pregătire fizică – poziție șezândă sau decubit dorsal, în funcție de starea pacientului;

3. Se verifică :
- Integritatea și valabilitatea seringilor și a medicamentelor;
- Concentrația și eticheta medicamentelor;

Încărcarea seringii:
- Tăiem fiola cu ajutorul unei comprese sterile;
- Aspirăm conținutul fiolei respective respectând regulile de asepsie;

19
 - Dupa aspirare schimbăm acul, ținem seringa în poziție verticală și eliminăm aerul din
seringă și de pe lumenul acului;
- Fiolele deschise se administrează imediat;
- Dacă la deschiderea fiolei cad cioburi, aruncăm fiola;

4. Injecția propriu-zisă :

- Ne spălăm pe mâini cu apă și săpun și îmbrac mănușile sterile;

- Cercetăm vena cea mai bună, mai vizibilă;
- Aplicăm garoul cu 7-8 cm mai sus de locul puncției;
- Rugăm pacientul să strângă pumnul;
- Facem neteziri de la partea distală la partea proximală, pentru ca vena să devină
vizibilă;
- În mâna stângă iau tamponul, cu dreapta seringa cu acul;
- Cu policele mâinii stângi se exercită o mică presiune de fixare aproape de locul de
elecție, pentru că vena e rotundă și poate să fugă;
- Cu bizoul în sus perforăm tegumentul oblic și când simțim o ușoară rezistență elastică
introducem paralel cu vena doi centimetri de-a lungul ei;
- Aspirăm pentru a verifica dacă suntem în venă;
- Desfacem cu grijă garoul și verific iarăși dacă nu a ieșit acul din venă;
- Introducem substanța medicamentoasă usor;
- Susținem amboul cu mâna stângă;
- Supraveghem permanent bolnavul pe timpul introducerii substanței medicamentoase și
comunicăm cu el;
- Punem tamponul pe vârful acului și scoatem acul cu o mișcare sigură;
- Tinem tamponul între 3-5 minute, până la formarea hemostazei;
- NU se flectează antebrațul pe braț;

5. Se acordă îngrijiri pacientului post-injecție :

- Așezăm pacientul într-o poziție comodă;
- Îl învelim;
- Îi supraveghem faciesul și comportamentul;

20
6. Reorganizarea locului de lucru :
- Acele se aruncă la înțepătoare ;
- Seringile și tampoanele în cutia galbenă ;
- Ambalajul la gunoi;

7. Incidente și accidente :
- Injectarea soluției în țesut perivenos ducela tumefacția locului cu edem, eritem și
durere;
- Dacă se produce tumefacție la introducerea perivenoasă a substanței medicamentoase-
se anunță medicul imediat pentru a lua măsurile necesare împiedicării necrozei
țesuturilor;
- Se aplică o compresă cu apă rece sau cu gheață;
- Flebalgia – apare prin introducerea rapidă a substanței medicamentoase sau a unei
substanțe iritante;
- Amețeli, valuri de căldură, uscăciune în faringe – e nevoie de mare atenție la
introducerea unei substanțe ca Miofilinul, calciul, vasodilatatoare; se introduc foarte
lent;
- Hematomul – se produce când e perforată vena;
- Embolia gazoasă – prin introducerea unei cantități mai mari de aer poate surveni
decesul;
- Hipotensiune arterială pe cale reflexă prin injectarea rapidă a medicamentului;
- Embolie grăsoasă – prin injectarea unei substanțe uleioase, survine decesul;
- Paralizia nervului median – este consecința injectării paravenoase a unor substanțe
medicamentoase cu acțiune neurolitică, trebuie anunțat medicul și la indicația lui se vor
introduce soluții neutralizante;
- Puncționarea și injectarea unei artere – duce la necroza totală a extremităților cu durere
exacerbată, albirea mâinilor și degete cianotice;

 În injecția intravenoasă se poate aborda orice zonă vizibilă, dar se recomandă o

puncționare cât mai aproape de inima.
 Este recomandat să se alterneze locurile de elecție. O venă are nevoie de 24 de ore ca să
se refacă cât de cât, după puncționare.

21
Fișa tehnică nr. 2

Puncția rahidiană – reprezintă pătrunderea cu un ac în spațiul subarahnoidian, printre

vertebre.

Scop :
Explorator :
- Măsurarea presiunii L.C.R;
- Recoltarea lichidului în vederea examenului macroscopic și de laborator;
- Injectarea de substanțe radio-opace pentru examen radiologic- aer sau substanță pe bază
de iod;
Terapeutic:
- Decomprimarea în cazul sindromului de H.T.I.C;
- Introducerea medicamentelor;
Anestezic:
- Introducerea substanțelor anestezice = rahianestezie;

Indicații :
- Boli inflamatorii ale SNC – meningite, encefalite;
- Scleroză multiplă;
- Hemoragie subarahnoidiană;
- Tumori cerebrale;
- Intervenții chirurgicale în anestezii;

LCR-ul este secretat de către plexurile coroide și pătrunde în spațiile subarahnoidiene.

Rolul LCR-ului :
- Asigură protecția și susținerea creierului împotriva șocurilor traumatice;
- Păstrează constantă presiunea intracraniană;
- Elimină produșii de metabolism ai țesutului nervos;
- Joacă rolul unui mediu de transfer al anumitor substanțe din țesutul nervos către sânge
și invers;
- LCR-ul este în continuă circulație, resorbție și formare;
- Cantitatea fiziologică = 140-150 ml;
- Cantitatea recoltată -= 2-3 ml;

22
 - Recoltarea se efectuează prin puncție lombară și suboccipitală;
- Viteza normală este de 60 de picături pe minut;
Aspectul LCR – este clar, limpede ca ,,apa de stâncă”, curge picătură cu picătură.

Locul de elecție al puncției rahidiene :

- Puncția lombară: D12-L1 sau L4-L5;
- Puncția dorsală: D6-D7;
- Puncția suboccipitală: între protuberanța externă și apofiza axisului, pe linia mediană;

1. Pregătirea materialelor necesare

- Materiale de protecție: mușama și aleză;
- Materiale pentru dezinfecția pielii;
- Ace spinale de unică folosință, apirogene, cu mandrin, lungimea între 6 și 10 cm,
diametrul între 1 și 2 mm;
- Seringi de 10, 20 ml;
- Seingă de 5 ml pentru anestezie;
- Câmpuri sterile, mănuși sterile;
- Manometru Claude pentru măsurarea tensiunnii LCR;
- Soluții dezinfectante: alcool iodat, betadină;
- Tăviță renală;
- Eprubete și stativ pentru eprubete, recipiente sterile, eventual gradate;
- Medicamente: anestezice, antibiotice, citostatice;
- Medicație de urgență pentru eventuale accidente puncționale;

2. Organizarea mediului
- Puncția se execută în cabinetul de tratamente sau în salon, la patul pacientului;
- Luminozitate adecvată;
- Temperatură – aproximativ 20 de grade Celsius;
- Sunt interzise servitul mesei, activitățile zgomotoase a altor pacienți sau prezența
vizitatorilor;

23
3. Pregatirea pacientului

Pregătirea psihică:
- Informăm pacientul asupra necesității efectuării puncției, despre riscuri și obținem
consimțământul informat;
- Combatem neliniștea și frica pacientului și-l rugăm să fie coperant;
- În caz de refuz al pacientului și al familiei se va consemna în foaia de observație;

Pregătirea fizică:
- Pacientul este „a jeun”;
- Locul puncției este pregătit din timp prin spălare, degresare, eventual radere și
dezinfectare;
 În puncția dorsală și lombară
- Pacientul este așezat în poziție șezândă, pe pat sau pe scaun cu mainile pe spătar sau
încrucișate pe piept. Capul e aplecat înainte, spatele încovoiat- „spate de pisică”;
- Asistenta medical stă în fața pacientului și apasă moderat pe capul acestuia în regiunea
occipital iar cu cealaltă mână îi impinge epigastrul accentuând poziția dorită;
- Pacientul este așezat în decubit lateral, cu coapsele flectate pe abdomen, bărbia atinge
pieptul – “ spate de pisică”;
- Pacientul este poziționat la marginea patului ghemuit, cu genunchii cât mai ridicați la
gură și coapsele pe trunchi, spatele încovoiat în formă de arc – “poziție embrionară”;
- Dacă pacientul este agitat, vor participa la menținerea poziției doi asistenți medicali;
- Poziția diferă în funcție de locul puncției dar și de starea pacientului;

4. Tehnica propriu-zisă
- Ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, mă dezinfectez și îmbrac manuși sterile;
- Fixăm pacientul în poziția dorită;
- Dezinfectăm locul puncției pe o suprafață de 10 cm pătrați;
- Servim medicului mănușile și câmpul steril;
- Servim seringa pentru anestezie locală;
- Servim medicului acul spinal, medicul execută puncția;
- Medicul scoate mandrinul- îl preluăm și îl menținem steril;
- Servim eprubetele și recipientele sterile pentru recoltare;
- Servim medicului manometrul Claude și măsoară tensiunea LCR;

24
 - Medicul retrage acul puncției;
- Dezinfectăm locului puncției și comprim cu o compresă sterilă, fixez pansamentul cu
leucoplast;

5. Îngrijirea ulterioară a pacientului

- Pacientul este transportat în salon numai în decubit dorsal pe targă;
- Poziția pacientului în pat este de decubit ventral sau dorsal fără pernă;
- Pacientul poate fi hidratat și alimentat la pat după 2 ore de la puncție;
- După 6 ore poate folosi perna;
- După 24 de ore se poate mobiliza activ;
- Supraveghem TA, P, R, temperatura, faciesul, și comportamentul pacientului;
- Informăm doctorul în caz de greață, vărsături, rahialgii sau cefalee;

6. Pregătire recoltării pentru laborator

- Mai întâi se face o examinare macroscopică a LCR : culoare, aspect, consistență;
- Patologic, LCR-ul poate fi : hemoragic, purulent, xantocrom;
- Viteza LCR crește în stări patologice;
- Sunt pregătite recipientele pentru examene : citologic, biochimic, bacteriologic;

7. Reorganizarea locului de muncă

8. Notarea puncției în foaia de observație

- Se notează data, ora și numele celui care a efectuat puncția;
- Aspectul macroscopic și presiunea LCR;

9. Acidente și incidente
 Sindrom post-puncțional- tulburări vizuale, ameteli, cefalee, greață, vărsături, rahialgii-
datorat hipotensiunii LCR provocată de puncționare;
 Hemorgii ce apar prin ac în timpul puncției;
 Dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificațiilor cozii de
cal sau ale măduvii spinării cu vârful acului;
 Contractura feței, gâtului sau unui membru prin atingerea măduvei cervicale, la puncția
suboccipitală;
 Ruperea acului în timpul puncției;

25
  Şocul reflex- poate duce la sincope mortale, accidentul foarte rar;
Mandrinul se păstrează steril pentru a putea fi refolosit dacă se întrerupe scurgerea LCR
– lichid purulent, vâscos, cu sfacele de fibrină.
La evacuarea unei cantităti mai mari de lichid, după puncționare, pacientul va fi așezat în
poziția Trendelenburg.
Dacă după câteva picături de sânge apare LCR clar, se schimbă eprubeta și se trimite la
laborator lichidul limpede.

Se va evita :
- evacuarea unei cantități mari de LCR;
- modificarea poziției pacientului în timpul puncției- poate determina ruperea acului si
traumatizarea substanței nervoase;
- suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pentru trimitere la laborator;

Fișa tehnică nr. 3

Oxigenoterapia- este o intervenție terapeutică pentru administrarea unei cantități mai mari de
oxigen decât cea din atmosferă.

Indicații:
- hipoxemie;
- hipoxii respiratorii și circulatorii;
- anemii;
- complicații postoperatorii;
- infecții severe;

Manifesări de dependență legate de oxigenarea insuficientă:

- fatigabilitate, agitație;
- respirație superficială ( frecvență crescută );
- ortopnee;
- mișcări ale aripilor nasului;
- cianoza pielii, buzelor și unghiilor;
- cefalee, amețeli, somnolență;
- confuzie, agresivitate;

26
1. Materiale necesare
- sursa de oxigen: priza de perete, dispozitivul portabil, butelia de oxigen concentrat sau
unitatea cu oxigen lichid;
- barbotorul sau umidificatorul- pentru umidificarea O2;
- debitmetru- un indicator folosit pentru a regla cantitatea de oxigen furnizată pacientului
și care este atașată sursei de oxigen;
- canula nazală- care se introduce în nările pacientului;
- sonda endo-nazală – care se introduce pe una din fosele nazale pe o distanță egală cu
distanța de la aripa nasului până la tragus;
- ochelari de oxigen, cort de oxigen ( mai rar );
- masca buzo-nazală cu sau fără reinhalarea aerului expirat, utilizată pentru pacienții care
au nevoie de terapie cu oxigen pe termen mai lung;

2. Preătirea pacientului
Psihică- se face la cei conștienți și constă în informare, explicare, obținerea consimțământului
Fizică:
- se face dezobstrucția cailor respiratorii superioare;
- se instruiește pacientul să rămână la pat în timpul administrării și să evite manipularea
unor obiecte gen brichetă, pentru că oxigenul este un gaz combustibil care întreține
arderea;
- se măsoară pe obraz distanța de la nară șa tragus;
- se introduce sonda nazală sterilă pe distanța măsurată și se fixează cu romplast pe
obraz;
- se aplică masca pe gură și pe nas și se fixează cu banda elastică reglabilă;
- se reglează presiunea și debitul de administrare la 4-6l/min. sau în funcție de
recomandarea medicului;
- se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei;
- se monitorizează funcțiile vitale : R, P, TA, saturația în oxigen sângelui arterial cu
ajutorul pulsoximetrului;

3. Îngirjirea pacientului după procedură:

- se asigură igiena bucală și nazală;
- se observă punctele de presiune exercitate de sondă, canulă sau mască ( să nu existe
leziuni );

27
4. Evaluarea rezultatelor
Se face în raport cu următorii parametri:
- colorația pielii și a mucoaselor;
- caracteristicile respirației analiza gazelor și a sângelui arterial;
- nivelul de energie a pacientului și toleranța la efort;
- starea de cunoștință și comportamentul;

Fișa tehnică nr. 4

Electroencefalografia E.E.G – este o metodă de explorare funcțională bazată pe
detectarea , amplificarea și înscrierea grafică a activității bioelectrice cerebrale cu ajutorul unor
electrozi amplasați pe scalp și conectați la aparate electronice speciale, numite
electroencefalografe.

1. Pregătirea pacientului
- se explică procedura, importanța acesteia pentru diagnostic;
- se obține consimțământul informat;
- se întrerupe cu 24 de ore înainte medicația care influențează activitatea cerebrală;
- se solicită pacientului să-și spele parul capului pentru a înlătura excesul de sebum ce
poate parazita aparatul;
- se instruiește pacientul să rămână relaxat în timpul înregistrării și să învețe pe cât
posibil mișcările corpului și ale ochilor;

2. Efectuarea procedurii
- se fixează electrozii matalici pe pielea capului cu ajutorul unor benzi elastice, după o
degresare prealabilă a acesteia ( dacă este cazul );
- se așează la distanță egală ( 3-5 cm ) simetric în regiunile frontale, parietale, occipitale,
temporale, precum și pe ureche pentru derivațiile refernțiale;
- biocurenții captați și amplificați de dispozitivul electronic de amplificare sunt înregitrați
pe o hârtie specială, cu un oscilograf magnetic prevăzut cu o peniță inscriptoare;

3. Rezultate
- pe o EEG pot fi înregistrate 3 unde normale ( alfa, beta și theta ) și o undă patologică în
stare de veghe, dar normală pentru anumite faze de somn- unda delta;
- undele alfa au o frecvență de 8-12 Hz și se înscriu la subiectul u ochii închiși;

28
 - undele beta se caracterizează printr-o frecvență de 14-30 Hz; se înscriu când subiectul
este treaz și atent;
- undele theta au o frecvență de 4-7 Hz.Incidența undelor theta crește progresiv pe
măsura instalării fazelor de somn profund;
- în caz de tulburări circulatorii majore, EEG arată o scădere globală a activității
corticale.Se produce o scădere a fecvenței si a amplitudinii undelor alfa în principal;
- EEG poate să prezinte artefacte care sunt fenomene parazite de natură
extracerebrală.Ele își au originea fie la pacient, fie în mediul înconjurător sau în
aparatura utilizată.Cele mai frecvente artefacte sunt: mișcările oculare, tremurăturile,
hiperventilația, fotostimularea, instabilitatea electrozilor dată de o fixare insuficientă.

Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu epilepsie

A. Interviu
1. Informații generale
Nume: O
Prenume: L
Vârsta: 45
Stare civilă: căsătorit
Copii: 2
Profesia: lucrător comercial
Localitatea de domiciliu : Focșani
Diagnosticul la internare:
Data internării: 11.04.2017

2. Obișnuințe de viață
a. Consumator de: alcool _x_ cafea _x_ tutun _x_ drog __
b. Dietă/regim alimentar: hiposodat
c. Alergii cunoscute: -

3. Probleme de sănătate
a. Antecedente medicale personale: AVC ischemic

29
b. Antecedente heredocolaterale: tatăl decedat în urma unui accident. Mama aparent
sănătoasă
c. Motivele internării actuale: cefalee, insomnii, irascibilitate, pierderea cunoștiinței
d. Istoricul stării actuale : bolnavul vine la internare pentru creșterea frecvenței crizelor
caracterizate prin cădere cu pierderea cunoștiinței, contracturii tonico-clonice, pierdere
involuntară de urină

4. Examenul clinic general

e. Tegumente și mucoase: palide
f. Greutate: 78 kg
g. Înălțime: 1.70 m
h. Țesut celular subcutanat: bine reprezentat
i. Sistem ganfglionar limfatic:- sistem ganglionar nepalpabil
j. Aparat loco-motor: aparent integru
k. Aparat respirator: respirație superficială
l. Aparat cardio-vascular: tensiune arterială 150/90 mmHg
m. Aparat digestiv: tranzit intestinal normal
n. Aparat uro-genital: normal
o. Sistem nervos și organe de simț: insomnie, cefalee, agitație, tulburări de sensibilitate și
motilitate

5. Investigații
a. Examenul sângelui: uree= 18 mg%, glicemie= 137 mg%, VSH= 31/46 mm, calcemie=
8,6%, VDRL= negativ
b. Examenul urinei: albumină= absent, glucoză= absent, sediment= rare epitelii plate
c. Alte examinări: computer tomograf

6. Tratament
a. Tratament medicamentos administrat per os: Carbamazepină, Haloperidor, Romparkin
b. Tratament medicamentos administrat i.v. : Fenobarbital, Diazepam, Vitamina B1 și B6

30
7. Epicriza și recomandări la externar

Bolnavul este în stare generală bună.Se externează cu recomadările de verificare

periodică, regim hiposodat, normocaloric, evitarea efortului fizic și a stresului,evitarea
consumului de alcool și tutun.

B. Nevoi fundamentale ( după Virginia Henderson )

Nevoile Manifestări de Manifestări de
Sursa de dificultate
fundamentale independența dependență
Deficit în respirație,
1. A respira și a avea Inflamația mucoasei,
respiră pe nas cu
o bună circulație anxietate
zgomot, HTA
Dificultate in Lipsa de cunoștiințe,
masticație și anxietate, durere
deglutiție, ingestie, de
2. A bea și a mânca
alimente și lichide în
cantități,
necorespunzătoare
Dificultate în
3. A eliminia Incontineță urinară
eliminare
Dificultate în a se Alterarea centrilor
mișca, rigiditate nervoși și a sistemului
4. A se mișca și a
musculară, dificultate locomotor, pierderea
păstra o bună postură
de a rămâne în poziție cunoștiinței
adecvată
5. A dormi, a se Tulburări de gândire,
Insomnie, discomfort
odihni sres
6. A se îmbrăca și a Deficit în a se îmbrăca Necoordonarea
se dezbrăca și dezbrăca mișcărilor
7. A menține Dificultate de a-și
Durere, fatgabilitate,
tegumentele uscate și menține tegumentele
dezinters
îngrijite curate și îngrijite
8. A păstra
temperatura corpului Subfebrilitate, paloare Anxietate, HTA
în limite normale

31
 Predispoziție la Anxietate, tulburări de
9. A evita pericolele
accidente concentrare
Tulburări de vorbire, Afazie, dislalie, lipsa
dificultăți de de cunoștiințe, deficit
10. A comunica înțelegere, de senzorial
exprimare, de
pronunție
Miscări lente,
11. A se realiza sentiment de Stresul
inutilitate, descurajare
Tristețe, diminuarea Neadaptare la boală,
12. A se recrea
interesului fatigabilitate
Tulburări de învățare
13. A învăța și întelegere a Tulburări de gândire
informațiilor
Nu participă la
14. A-și practica
activități cu specific
religia
religios

32
 B. Planul de îngirjire al pacientului cu epilepsie

Problema de Obiective de
Data Intervenții aplicate Evaluarea îngrijirilor
îngrijire îngrijire
11.04- Alterarea nevoii de a - Asigurarea - asigur o poziție de - pacientul își revine din
12.04.2017 avea o bună permeabilității cailor siguranță bolanvului criză, are o respirație
respirație și respiratorii - îndepărtez obiectele bună, iar cefaleea s-a
circulație manifestă - Ameliorarea ce obstruează căile ameliorat
prin convulsii durerii respiratorii - funcțiile vitale au fost
tonico-clonice din - Monitorizarea - mențin limba în afara stabilizate
cauza bolii funcțiilor vitale cavității bucale pentru a
(Tensiune arterială, evita înghițirea acesteia
Puls, Temperatură ) - la indicația medicului
administrez Diazepam
și antialgice
- măsor T.A., Puls,
Temperatură
Alterarea nevoii de a - menținerea unei - așez pacientul într-o - pacientul a fost așezat
se mișca și a-și poziții de siguranță poziție cât mai sigură și în pat
menține o bună - prevenirea crizelor benefică pentru acesta - starea sa este una
postură manifestată epileptice - după criză întind favorabilă
prin mișcări pacientul în pat pentru
necontrolate din a se liniști
cauza crizelor - la indicația medicului
epileptice administrez i.v.
Fenobarbital, Vitamina
B1 și B2
Alterarea nevoii de a - bolanvul să - ajut pacientul de câte - pacientul nu mai
elimina manifestată prezinte o bună ori este nevoie pentru a prezintă pierderi de
prin incontinență eliminare, atât se deplasa la toaletă urină, iar diureza este
urinară din cauza cantitativ cât și - dacă este nevoie, la normală
crizei calitativ indicația medicului
sondez pacientul
- la indicația medicului

33
 administrez
medicamente
12.04- Alterarea nevoii de a - calmarea durerii - aerisesc camera - noaptea pacientul s-a
14.04.2017 se odihni - bolnavul să aibă un - liniștesc pacientul odihit iar starea de spirit
manifestată prin somn odihnitor - la indicația medicului al acestuia s-a
insomnie din cauza administrez sedative îmbunătățit
cefaleei și a agitației pentru un somn
satisfăcător
Alterarea nevoii de a - bolnavul trebuie să - schimb lenjeria de pat - pacientul a înțeles
se îmbrăca și prezinte o ținută - ajut pacientul să își importanța ținutei
dezbrăca îngrijită schimbe lenjeria de îngrijite și acesta se
manifestată prin corp schimbă de câte ori este
dezinteres față de - aerisesc camera nevoie
ținuta vestimentară - încerc sa îi explic
din cauza anxietății pacientului cât de
important este să aibă o
ținută curată și să fie
îngrijit
Alterarea nevoii de a - pacientul să - ajut pacientul să - încet bolnavul începe
comunica înțeleagă ce îi treacă mai ușor peste să înțeleagă ce i se
manifestată prin comunică personalul problemele pe care le comunică și acesta
anxietate din cauza medical are și încerc să îl fac să colaborează cu
bolii înțeleagă cât de personalul medical
important este să
comunice cu oamenii
din jurul lui

34
15.04.2017 Pregătirea - pacientul să fie - întocmesc scrisoare - familia a înțeles
pacientului pentru pregătit pentru medicală indicațiile date în
externare externare - pregătesc hainele și legătură cu îngrijirea
obiectele personale pe pacientului după
baza bonurilor de la externare
magazie sau vestiar - am înmânat pacientului
- pregătesc familia cu toate obiectele personale
sfaturi și informații în și actele medicale care îi
ceea ce privește aparțin
îngrijirea la domiciliu
- informez pacientul că
trebuie să respecte
tratamentul prescris,
regimul alimentar
impus și să revină
următoarele controale
atunci când este chemat

Obiectiv 5: Educația pentru sănătate la un pacient cu epilepsie

Un loc aparte în tratarea pacientului cu epilepsie îl ocupă psihoterapia. De puterea de

convingere a asistentului/asistentei medicale depinde ca pacientul să accepte necesitatea
tratamentului şi să-l urmeze cu permanenţă. Atmosfera de calm şi simpatie pe care va şti să o
creeze în jurul pacientului, îl vor face pe acesta să-şi recapete optimismul şi încrederea în viaţă.
Astfel asistentul medical discută permanent cu pacientul, pentru a nu-i confirma sentimentele de
respingere, dă relaţii despre tratament, modul de administrare, îl ajută în găsirea unor activităţi
prin care să se simtă valoros, în comunicarea cu familia. Răspunde la întrebările familiei,
stimulând-o să rămână în contact cu bolnavul, să nu-l respingă, să-l accepte aşa cum este.
Totodată asistentul medical va informa medicul despre starea pacientului, dacă este agitat
sau liniştit, dacă se alimentează suficient, dacă întreţine relaţii şi contacte cu cei din jurul lui,
dacă doarme noaptea. De asemenea va avea grijă ca pacientul să fie supravegheat permanent,
deoarece crizele epileptice se pot declanşa oricând. Bolnavul de epilepsie e un bolnav cu risc, de
aceea el va fi îngrijit şi observat nu numai în timpul crizelor, cât şi în afara acestora.

35
 Asistentul medical va urmări ca bolnavul să păstreze regimul igieno-dietetic impus pe tot
cursul spitalizării. Fără consum de cafea, alcool, sare, lichide în exces, deoarece consumul
acestora poate precipita apariţia crizelor. Asistentul medical va comunica zilnic la vizită
medicului, eventualele modificări survenite în evoluţia şi prognosticul bolii. Urmăreşte evoluţia
bolii sub tratamentul anticonvulsivant şi sedativ. La externare, bolnavului I se explică necesitatea
de a urma tratamentul anticonvulsivant permanent, să meargă la control periodic. El va cunoaşte
împrejurările periculoase ce trebuie evitate la locul de muncă, cât şi în viaţa particulară, cum ar fi
primejdia focului, a apelor libere, a înălţimii, conducerii autovehiculelor. Se va insista asupra
pericolului de a consuma băuturi alcoolice, cafea şi asupra importanţei evitării stresurilor
şi suprasolicitărilor. Datoria asistentului medical este să-l convingă pe pacient că poate
să ducă o viaţă normală sau cel puţin apropiată de normal.

36
 III. Bibliografie

1. Al.Nedelcu, I. San. Marina, I. Danciu- Anatomia și fiziologia omului, Editura Didactică

și Pedagogică, București 1977
2. Ghe. Mogoș, Al. Ianculescu- Compediu de anatomie și fiziologie, Editura Stiințifică, Iași
1976
3. A. Andronescu- Anatomia funcțională a SNC, Editura Didactică și Pedagogică, București
1979
4. C. Niculescu- Sistemul nervos central, vol. I, Editura Tehnoplast 2000
5. C.Popa- Neurologie, Editura Național, București 1999
6. E. Câmpeanu, M. Șerban, E. Dumitru- Neurologie clinică, Editura Dacia, Cluj-Napoca
1980
7. Lucreția Titircă- Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali, Editura
Viața Românească, București 1997
8. Lucreția Titircă- Ghid de nursing, Editura Viața Românească, București 2001
9. Aurelian Anghelescu, Gheorghe Vuzitas- Neurologie și psihiatrie, Editura Carol Davila
2012
10. Lucreția Titircă- Urgențe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucurști 2003

37
 IV. Anexe

Anexa 1:

38
Anexa 2:

39
Anexa 3:

40
Anexa 4:

41
Anexa 5:

42