Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistență pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învățământ de zi

Proiect
pentru examenul de certificare a calificării
profesionale - învățământ postliceal sanitar

Îndrumător,
Prof. Crețu Aura
Prof. Tanasă Claudia
Candidat,
Bârliga Daniela

2019

1
 Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistență pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învățământ de zi

Îngrijirea pacientului cu extrasistole atriale

Îndrumător,
Prof. Crețu Aura
Prof. Tanasă Claudia
Candidat,
Bârliga Daniela

2019

2
 CUPRINS

I. Argument........................................................................................4

1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie.................................6

2. Extrasistola atrială.....................................................................12

a. Definiţie.................................................................................12
b. Clasificare..............................................................................13
c. Etiologie.................................................................................14
d. Diagnostic clinic (simptomatologie).....................................15
e. Evoluție și prognostic............................................................16
f. Tratament...............................................................................17
3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu extrasistolă atrială..................................................18

Fișa tehnica nr 1.........................................................................19

Fișa tehnica nr 2.........................................................................23
Fișa tehnica nr 3.........................................................................27
Fișa tehnica nr 4.........................................................................31
4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu extrasistole atriale.......33

5. Educaţia pentru sănătate la un pacient cu extrasistole atriale...42

III. Bibliografie................................................................................44

3
 I. Argument

Extrasistola atrială este o boală caracterizată prin apariția prematură a

undei P cu morfologie diferită pe P-ul sinusal normal.
Scopul prezentului proiect este de identifica problemele de îngrijire
specific pentru pacienții cu extrasistola atrială.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu extrasistolă atrială
si de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocnirea planului de
îngrijire sunt: disconfort în piept și palpitații. Când acestea apar in salve sunt
acompaniate de paloare, anxietate, transpirații, leșin și chiar dispnee. Semnele
fizice constau în puls periferic neregulat și succesiune anormală a zgomotelor
cardiace.
Subcapitolele prezentului proiect sunt:
 Noţiuni de anatomie şi fiziologie
 Extrasistolă atrială
 Rolul autonom și delegat al asistentei medicale în îngrijirea pacientei cu
extrasistolă atrială
 Procesul de îngrijire al unui pacient cu extrasistolă atrială
 Educația pentru sănătate al unui pacient cu extrasistolă atrială
Dezvoltarea capitolelor proiectului au la bază următoarele competențe
profesionale:
 Urmărirea și notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale;
 Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor și menţinerea unui
grad ridicat de sănătate;
 Elaborarea planului de îngrijiri;
 Pregătirea pacientului pentru tehnici şi investigaţii;

4
  Aplicarea de intervenţii proprii şi delegate;
 Monitorizarea stării de sănătate;
 Implementarea de programe de educație pentru sănătate.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienții cu extrasistola atrială s-a
finalizat prin analiza unui caz extrasistola atrială – caz în care s-a elaborat un
interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat problemele de dependență
specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului Virginiei
Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngijire la un pacient cu extrasistolă
atrială respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate
problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, intervențiile autonime și
delegate aplicate, precum si evaluarea intervențiilor aplicate.

5
 II. Îngrijirea bolnavului cu extrasistole atriale

1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

1.1 Anatomia inimii

Inima este unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman şi
funcţionează asemenea unei pompe musculare ce distribuie sângele ȋn ȋntreg
organismul. Aceasta se contractă şi se relaxează asemeni oricărui muşchi, ȋnsă
este unică prin faptul că funcţionează pe baza principiului „totul sau nimic”,
fiecare contracţie făcându-se cu toată forţa pe care aceasta o are.
Inima este localizată la nivelul toracelui, ȋn mediastinul mijlociu, o treime
din aceasta fiind localizată la dreapta faţă de linia mediană şi două treimi fiind
localizate la stânga liniei mediene.
Configuraţia externă
Are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat ȋn jos, spre
ȋnainte şi la stânga, dimensiunea ei fiind aproximativ egală cu pumnul
individului.
Prezintă:
- trei feţe: o faţă ȋn raport cu scheletul toracic, o faţă ȋn raport cu
diafragmul şi o faţă ȋn raport cu plămânii;
- trei margini: o margine dreaptă, o margine spre anterior şi o margine
spre posterior;
- o bază;
- un vârf.

6
 Faţa sternocostală intră ȋn raport cu sternul şi coastele, iar la acest nivel se
pot identifica atriile (ȋn porţiunea superioară) şi ventriculii (ȋn porţiunea
inferioară).
Ventriculii stâng şi drept sunt despărţiţi de şanţul interventricular anterior.
La nivelul acestui şanţ se pot identifica marea venă a inimii şi artera descendentă
anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o prelungire ce poartă denumirea
de conul arterei pulmonare. Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul
arterei pulmonare. Ventriculii sunt separaţi de atrii prin intermediul şanţului
coronar. Porţiunea atrială a feţei sternocostale este acoperită ȋn cea mai mare
parte de artera pulmonară şi aortă. Şanţul coronar este străbătut ȋn porţiunea
dreaptă de către artera coronară dreaptă şi mica venă a cordului, iar ȋn porţiunea
stângă de artera circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei cordului
se pot observa, pe această faţa, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi
sau urechiuşe, stâng, respectiv drept.
Faţa diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală şi este
reprezentată preponderent de către ventriculul stâng, ventriculul drept
reprezentând doar o porţiune foarte mică. Cei doi ventriculi sunt despărţiţi prin
intermediul şanţului interventricular posterior la nivelul căruia se identifică
artera interventriculară posterioară, ram din artera coronară dreaptă şi vena
coronară medie. La nivelul feţei diafragmatice se poate identifica crux cordis ce
este reprezentată de intersecţia dintre şanţul coronar şi şanţul interventricular.
Faţa pulmonară este orientată spre posterior şi la stânga şi este
reprezentată preponderent de o porţiune din ventriculul stâng. Prezintă şanţul
coronar stâng la nivelul căruia putem identifica artera atrioventriculară stângă şi
marea venă coronară. Acesta din urmă ȋmparte faţa pulmonară ȋntr-o porţiune
atrială ce corespunde atriului stâng, şi o porţiune ventriculară ce corespunde
ventriculului stâng.

7
 Marginea dreaptă este ȋn raport direct cu pleura şi cu faţa medială a
plămânului drept.
Marginile anterioară şi posterioară nu sunt bine evidenţiate.
Vârful inimii este reprezentat de vârful ventriculului stâng şi este orientat
ȋn jos, ȋnainte şi la stânga şi poate fi identificat la nivelul spaţiului V intercostal
stâng, pe linia medioclaviculară.
Baza are o poziţie ȋn sus, ȋnapoi şi spre dreapta, iar la nivelul ei se poate
identifica şanţul interatrial ce o ȋmparte ȋn două porţiuni şi anume:
• O porţiune stângă reprezentată de atriul stâng, ȋmpreună cu orificiile
celor 4 vene pulmonare;
• O porţiune dreaptă reprezentată de atriul drept, ȋmpreună cu cele două
orificii ale venelor cave superioară, respectiv inferioară.

Fig. 1 – Structura inimii

8
 Configuraţia internă
Inima este alcătuită din patru cavităţi şi anume: 2 atrii şi 2 ventriculi.
Structura atriilor este uşor diferită de cea a ventriculilor, prezentând
anumite caracteristici generale:
• sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subţire şi mai neted decât al
ventriculilor;
• dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
• la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
• fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
• comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Structura ventriculilor prezintă de asemenea câteva caracteristici generale
proprii şi anume:
• dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile
atriilor;
• pereţii sunt groşi, neregulaţi, prezintă trabecule şi cordaje
tendinoase. (fig. 1)

1.2 Fiziologia inimii

Funcţia principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul şi
substanţele nutritive necesare ţesuturilor şi totodată de a ȋndepărta dioxidul de
carbon şi metaboliţii. Acest lucru se realizează prin intermediul a două circulaţii:
cea dreaptă, pulmonară şi cea stângă, sistemică.
Pentru ȋnceput, de reţinut este faptul că inima stângă reprezentată de atriul
şi ventriculul stâng conţin numai sânge oxigenat, iar atriul drept şi ventriculul
drept conţin numai sânge amestecat cu dioxid de carbon.
Astfel, sângele oxigenat de la nivelul atriului stâng trece la nivelul
ventriculului stâng prin intermediul orificiului atrioventricular, prin deschiderea
valvei mitrale. De la nivelul ventriculului stâng este ejectat prin valva aortică la
9
nivelul aortei, aceasta furnizând sânge oxigenat şi nutrienţi tuturor ţesuturilor.
La nivel tisular, mai exact la nivelul circulaţiei capilare, se realizează schimbul
de gaze, oxigenul arterial fiind eliberat şi preluat de ţesuturi, ȋn timp ce dioxidul
de carbon, rezultat ȋn urma metabolismului tisular, ȋi ia locul. Sângele ȋncărcat
cu dioxid de carbon ajunge la nivelul sistemului venos ce se varsă prin
intermediul celor două vene cave superioară, respectiv, inferioară, la nivelul
atriului drept. De aici, sângele neoxigenat ajunge ȋn ventricului drept prin
intermediul orificiului atrioventricular drept prin deschiderea valvei tricuspide.
De la nivelul ventricului drept, acesta este ejectat ȋn trunchiul pulmonar. Cele
două artere pulmonare transportă sângele ȋncărcat cu dioxid de carbon la nivel
pulmonar unde are loc hematoza ce se defineşte prin procesul de eliberare a
dioxidului de carbon ȋn alveole şi reȋncărcarea cu oxigen a acestuia. Sângele
oxigenat se reȋntoarce la nivelul atriului stâng prin intermediul celor patru vene
pulmonare: două drepte și două stângi.

Ciclul cardiac
Ciclul cardiac mai poartă denumirea şi de revoluţia cardiacă, şi este
asemănător atât pentru cordul drept (reprezentat de atriu şi ventriculul drept), cât
şi pentru cordul stâng (reprezentat de atriu şi ventriculul stâng).
Pentru o frecvenţă cardiacă de 70 de bătăi/ minut, ciclul cardiac are o
durată de 0,82 de secunde.
Ciclul cardiac pentru inima stângă
Ciclul cardiac ȋncepe cu sistola atrială ce durează 0,08 - 0,12 secunde, ȋn
timpul acesteia având loc faza de umplerea atrială a ventriculului. După
terminarea sistolei atriale, se egalizează presiunile atrioventriculare, lucru ce
duce la ȋnchiderea valvei mitrale. Prin ȋnchiderea atât a valvei mitrale, cât şi a
valvei aortice, presiunea de la nivelul ventriculului stâng creşte considerabil.
După această creştere presională, are loc deschiderea valvelor aortice şi ejecţia

10
sângelui de la nivelul cavităţii ventriculului stâng prin contracţia acestuia.
Contracţia este urmată de relaxare, şi ulterior de umplere ventriculară.

Contracţia ventriculului stâng are două etape:

 ȋntr-o primă etapă se realizează contracţia izovolumetrică (ventriculul ȋşi
menţine acelaşi volum de sânge, nici nu primeşte de la nivelul atriilor,
nici nu pompează sânge ȋn aortă) cu durată de 0,04 - 0,06 secunde; ȋn
această etapă ventriculul stâng este ȋn continuare o cavitate ȋnchisă,
valvele aortice menţinându-se ȋnchise;
 etapa de ejecţie ventriculară maximă, ce ȋncepe odată cu depăsirea
presiunii diastolice din aortă de către presiunea din ventriculul stâng,
moment ȋn care valva aortică se deschide.

Relaxarea ventriculului stâng se realizează tot ȋn două etape:

 ȋntr-o primă etapă are loc faza de ejecţie lentă ce durează 0,10 - 0,20
secunde;
 ulterior apare relaxarea izovolumetrică - scăderea presiunii
intraventriculare sub presiunea diastolică din aortă determină ȋnchiderea
valvei aortice. Ventriculul stâng revine o cavitate ȋnchisă cu o presiune
scăzută la un volum ventricular constant.

Umplerea ventriculară se realizează de această dată ȋn trei etape:

 iniţial are loc umplerea rapidă, ce se realizează datorită deschiderii valvei
mitrale şi scăderii presiunii intraventriculare stângi sub cea intraatriale
stângi;
 este urmată de umplerea lentă sau diastazis şi este reprezentată de
perioada ȋn care presiunea din cele două cavităţi se egalizează;
 umplerea atrială ce se realizează prin sistola atrială.

11
12
 2. Extrasistola atrială

a. Definiţie
Extrasistolele atriale sau bătăile atriale premature sunt cauzate de
depolarizarea prematură și anormală a atriilor, responsabilă de un complex QRS
anticipat (fig. 2). De obicei, forma acestui complex este identică cu cea a
bătăilor sinusale. Diagnosticul se pune pe electrocardiografie.

Fig. 2 – Complex QRS

Extrasistolele atriale, izolate în cele mai multe cazuri, pot declanșa un

episod de tahicardie supraventriculară de durată variabilă. Expresia clinică a
extrasistolelor atriale variază de la palpitații perceptibile până la latență
completă. (fig. 3)

13
 Fig. 3 – Extrasistola atrială

b. Clasificare

Extrasistole atriale pot fi clasificate în funcție de localizare:

 Unifocale - rezultă dintr-o singură focalizare ectopic; fiecare extrasistolă
atrială este identică
 Multifocale - reieșind din două sau mai multe focare ectopice; mai multe
morfologii de undă P

Extrasistolele atriale se clasifică în funcție de tipul lor în:

Bigeminism - orice altă bătaie este o extrasistolă atrială
Trigeminism - fiecare a treia bătaie este o extrasistolă atrială
Cvadrigeminism - fiecare a patra bătaie este o extrasistolă atrială
Cuplet - două extrasistole atriale consecutive
Triplet - trei extrasistole atriale consecutive

14
 c. Etiologie
Extrasistolele atriale sunt contracții premature ale inimii și sunt produse
de impulsuri cu originea ectopică în pereții atriali. Impulsurile ectopice
activează atriile în diferite moduri fața de normalul impuls sinusal, care reflectă
unde P diferite pe electrocardiogramă.
Extrasistolele atriale pot apare la persoanele cu inima sănătoasă, la
pacienții cu boală cardiacă (cardiopatie ischemică, insuficiența cardiacă), in
hipoxemie (datorită hipertensiunii) și la pacienții cu hipertiroidism.
Extrasistolele atriale pot precede instalarea tahicardiilor supraventriculare
(atriale), flutterul și fibrilatia atrială, mai ales in formele cronice.
Intoxicația digitalică poate fi de asemenea cauza și poate anunța instalarea
unei tahicardii atriale cu bloc. În infarctul miocardic, extrasistolele atriale pot fi
un semn de infarct atrial. Emoțiile, oboseala, cafeaua, fumatul sunt factori care
precipită extrasistolele atriale, mai ales la indivizii sănătoi.
Cauzele extrasistolelor atriale:
 extrasistolele atriale pot apare la oamenii sănătoși fără nici o semnificație
patologică; riscul de a avea extrasistole cardiace crește odată cu vârsta
 bolile cardiace precum ischemia miocardului (angina pectorală),
miocardita (inflamația mușchiului cardiac), cardiomiopatia dilatativă sau
hipertrofică, prolapsul valvei mitrale
 condiții metabolice precum hipopotasemia, hipoxia, hipomagneziemia,
hipercalcemia
 endocrine: hipertiroidismul
 medicamente: digoxina, teofilina, antidepresivele triciclice
 diferite substanțe excitante precum cafeaua, alcoolul, cocaina,
amfetaminele, ceaiul negru sau verde, ciocolata, nicotina
 stresul fizic și psihic post-chirurgical

15
  emoțiile pozitive sau negative puternice.

d. Diagnostic clinic (simptomatologie)

Extrasistolele atriale sunt in general asimptomatice, simptomele se
rezumă de obicei la senzația de disconfort în piept și palpitații. Când acestea
apar in salve sunt acompaniate de paloare, anxietate, transpirații, leșin și chiar
dispnee. Semnele fizice constau în puls periferic neregulat și succesiune
anormalș a zgomotelor cardiace.
Extrasistolele atriale sunt una dintre cele mai frecvente anomalii de ritm
cardiac observate, alături de extrasistolele ventriculare. Acestea pot apare izolate
sau în perechi (bigeminism, trigeminism), putând fi aberante sau non-conduse
ventricular. Pacienții care au aceste tipuri de anomalii de ritm le descriu ca
palpitații, bătăi scăpate, bătăi grele, bătăi neregulate, bătăi lipsă sau bătăi în plus.
Aceștia mai pot acuza amețeală, cefalee ușoară sau durere pectorală. Unii
pacienți pot fi asimptomatici.
Marea majoritate a extrasistolelor atriale sunt complet benigne și nu
necesită tratament de obicei. În cazuri rare, extrasitolele atriale pot fi singurul
semn al unor afecțiuni cardiace care trebuie excluse printr-o evaluare adecvată.
Totuși, extrasistolele atriale se pot transforma in flutter atrial, fibrilație atrială
sau tahicardie supraventriculară.

Diagnostic
Electrocardiograma
Pe electrocardiograma extrasistolele cardiace sunt caracterizate de o unda
P de forma anormală. Deoarece bătaia cardiacă prematură este inițiată în afara
nodulului sinoatrial, unda P asociată apare diferită de cele observate in ritmul
sinusal normal. Tipic, impulsul atrial se propagă normal prin nodulul
atrioventricular și apoi in ventriculii cardiaci, rezultând un complex QRS
16
normal, îngust. Totuși, dacă bătaia cardiacă este îndeajuns de prematură, poate
ajunge la nodulul atrioventricular în perioada sa refractară, caz în care nu va fi
condusă la ventriculi iar unda P nu va fi urmată de un complex QRS.
Alte studii diagnostice
 monitorizarea Holter printr-un electrocardiograf portabil, cu baterii, care
este purtat de către pacient pentru 24 de ore și aduce medicului date
continue asupra activității electrice a inimii
 test de stres fizic efectuat pe o bicicletă staționară pentru a măsura funcția
cordului, a mușchilor și a plămânilor în timpul activității fizice; pacientul
este atașat la un electrocardiograf pentru a întregistra activitatea electrică
a inimii
 studiile electrofiziologice sunt teste invazive în care medicul inseră fire
metalice printr-un vas de sânge până la cord pentru a evalua extrasistolele
 ecocardiograma este un test care folosește undele sonore pentru a evalua
funcția și structura mușchiului cardiac și a valvelor.

e. Evoluție și prognostic
Extrasistolele atriale reprezintă o disritmie cardiacă comună caracterizată
de bătăi cardiace premature originând în atrii. În timp ce nodulul sinoatrial
reglează de obicei bătăile cardiace în timpul ritmului sinusal normal,
extrasistolele apar când o alta regiune a atriilor se depolarizează înaintea
nodulului sinoatrial și astfel declanșează o bătaie prematură. Cauza exacta a
extrasistolelor atriale este neclara, deși există câteva condiții predispozante.
De fiecare dată când inima se contractă aceasta necesită un impuls
electric. În conducerea electrică normală, impulsurile își au originea într-o zonă
situată în urechiușa dreaptă a inimii denumită nodulul sinusal. De aici impulsul
electric generat este transmis în cele două atrii și mai departe în ventriculi printr-
o cale de conducere specializată denumită nodului atrioventricular. Fiecare parte

17
din țesutul cardiac este activ electric și poate conduce electricitate, totuși rolul
acestuia este doar de a conduce impulsul electric generat de nodulul sinoatrial și
nu de a genera impulsuri. Ocazional, diferite grupuri celulare miocardice atriale
denumite focare ectopice generează aceste impulsuri, rezultatul fiind
extrasistolele atriale.

f. Tratament
Extrasistolele atriale sunt in majoritate benigne, astfel încat tratamentul
este opțional și simptomatic. Medicamente precum betablocantele sau blocantele
canalelor de calciu sunt adesea folosite, dar cu rezultate neclare. Cel mai
important tratament după excluderea unor condiții cardiace severe este sfătuirea
pacientului asupra diferitelor mecanisme de adaptare. In cazurile benigne
condiția poate fi controlată prin reducerea stresului și dietă. Eliminarea cafeinei
reduce incidența extrasistolelor.
Ablația pe cateter prin radiofrecvență
Este o tehnică care eliberează energie prin radiofrecvență prin vârful unui
cateter care este plasat în apropierea celulelor atriale ectopice care inițiază
extrasistolele atriale. Radiofrecvența distruge ireversibil aceste focare atriale
ectopice pentru a elimina permanent aritmia.

18
3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în
îngrijirea pacientului cu extrasistolă atrială

Asistenta medicală deţine o poziţie foarte importantă în îngrijirea

bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare. Justificarea rolului ei rezidă din
caracterul unor boli cardiovasculare care reclamă o spitalizare îndelungată.
Majoritatea bolilor cardiovasculare reprezintă urgenţe medicale, astfel
încât asistenta nu trebuie să se mulţumească să cunoască şi să aplice anumite
tehnici de îngrijire a bolnavului ci trebuie să cunoască noţiuni teoretice care să îi
permită depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia şi dacă este nevoie,
chiar intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele
sale.
Asistenta medicală este obligată să noteze toate datele referitoare la
evoluţia clinică a bolnavului. Trebuie să asigure repausul fizic al bolnavului
asigurând poziţia corectă în pat (cea semişezândă), efectuarea zilnică a
masajului gambelor şi picioarelor pentru prevenirea trombozelor. Deasemeni
trebuie să fie preocupată de confortul psihic al bolnavului protejându-l de
vizitatorii numeroşi, gălăgioşi, neînţelegerile familiale sau profesionale ce pot
frâna evoluţia favorabilă. În bolile cardiovasculare dieta reprezintă un factor
esenţial.
Regimul hiposodat, hidratarea corectă sunt extrem de utile în evoluţia
bolnavului.
Asigurarea tranzitului intestinal este capitală pentru aceşti bolnavi având
19
în vedere că eforturile mari de defecaţie pot fi fatale uneori.

Fișa tehnica nr 1.

Tehnica recoltării sângelui pentru examinări de laborator

Definiţie
Prin puncţie venoasă se înţelege crearea unei căi de acces şi recoltarea de
sânge din lumenul unei vene cu ajutorul unui ac.
Scop
Puncţia are scop explorator, pentru examene de laborator biochimice,
hematologice, serologice, bacteriologice şi terapeutic pentru administrarea unor
medicamente sau recoltarea sângelui în vederea transfuzării.
Locul puncţiei
Locul de elecţie a puncţiei venoase îl reprezintă venele de la plica cotului
(bazilică şi cefalică), unde se formează un „M” venos prin anastomozarea lor,
venele antebraţului, venele de pe faţa dorsală a mâinii, venele subclaviculare,
venele femurale, jugulare şi epicraniene.
Pregătirea puncţiei
Pregătirea implică pregătirea materialelor necesare şi pregătirea
pacientului.
Pentru efectuarea puncţiei venoase se vor pregăti, pe o tavă acoperită cu
un câmp steril următoarele materiale:
 De protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză
 Pentru dezinfecţia tegumentului: substanţe dezinfectante şi degresante
(alcool, alcool iodat), tampoane fixate pe porttampon, vată şi tampoane de
tifon sterile, leucoplast.

20
  Instrumentar şi materiale sterile: ace de 25-30mm, cu diametrul de 6/10,
7/10, 10/10 în funcţie de scop, pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
 Alte materiale: garou de cauciuc sau bandă Esmarch, eprubete uscate şi
etichetate, cilindru gradat, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, taviţă renală (materialele se vor pregăti în funcţie de scopul
puncţiei)
Pregătirea pacientului
Constă în pregătirea psihică prin informarea acestuia asupra scopului
intervenţiei şi fizică pentru puncţia la venele braţului, antebraţului.
Bolnavul este culcat pe spate cât mai comod, atât pentru pacient cât şi
pentru persoana care execută puncţia (decibit dorsal).
Se descoperă braţul ales, având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia
de reîntoarcere; se aşează sub braţ o muşama şi la nevoie perna elastică
pregătiră, ţinând braţul în abducţie şi extensie maximă. Plica cotului va fi
dezinfectată şi degresată cu alcool sau alcool iodat. Se aplică garoul la o distanţă
de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, strângându-l în aşa fel încât să se opreazcă
complet circulaţia venoasă, fără însă să se comprime artera, ceea ce se
controlează prin palparea pulsului radial, apoi se cere bolnavului să-şi strângă
bine pumnul venele devenind turgescente şi se evidenţiază mai bine la suprafaţă.
Turgescenţa venei se poate provoca şi prin loviri uşoare şi repetate asupra ei cu
tamponul umed, precum şi prin netezirea de la periferie spre centru a feţei
anterioare a antebraţului respectiv, îndreptând astfel sângele spre porţiunea de
venă unde se face puncţia.
Tehnica
Asistenta se aşează faţă în faţă cu bolnavul şi cu mâna stângă fixează
vena, care din cauza legăturilor sale laxe în ţesutul celular subcutanat şi a formei
sale cilindrice alunecă uşor de sub vârful acului. La membre, fixarea venei se
face prin cuprinderea extremităţii, în aşa fel ca policele să fie situat la 4-5 cm

21
sub locul injecţiei, exercitând cu acesta o compresiune şi tracţiune în jos asupra
ţesuturilor vecine, fără să se influenţeze circulaţia în vas.
Puncţia venoasă se poate efectua cu sau fără aspiraţie. Seringa sau acul se
ţine în mâna dreaptă, bine fixate între police şi restul degetelor. Acul se
introduce întotdeauna în direcţia curentului sanguin, perforarea tegumentului se
va face în direcţie oblică, după care se va repera cu vârful rezistenţa peretelui
venos în direcţia axului longitudinal al venei. Traversarea peretelui venos dă
senzaţia învingerii unei rezistenţe elastice şi acul înaintează în gol. în acest
moment direcţia acului se schimbă în direcţia axului venei, înaintând în
interiorul ei încă 1-2 cm. În momentul pătrunderii acului în venă, apare, la
extremitatea lui liberă, sângele. În caz că puncţia se execută cu seringa, apariţia
sângelui trebuie provocată prin aspiraţia pistonului.
După terminarea emisiei de sânge, se eliberează vena de sub presiunea
garoului, apoi se exercită o presiune asupra venei puncţionate cu tamponul
îmbibat în soluţia dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă se îndepărtează canula
din venă. Compresiunea asupra venei se menţine timp de 1-3 minute, ţănând
braţul în poziţie verticală, pentru a scădea cât mai mult presiunea din vas.
Compresiunea poate să o facă şi bolnavul cu cealaltă mână. Flexia antebraţului
pe braţ cu tamponul memţinut în plica cotului nu se recomandă, mai ales dacă s-
a utilizat o canulă mai groasă, deoarece împiedică închiderea plăgii venoase şi
favorizează revârsarea sângelui în ţesuturile perivenoase. După îndepărtarea
tamponului se dezinfectează locul puncţiei cu alcool iodat, iar dacă plaga este
mai mare se va acoperi cu un tampon steril cu ajutorul unui leucoplast.
Îngrijirile date după puncţie
După terminarea intervenţiei se face toaleta regiunii, se schimbă lenjeria
stropită cu sânge şi se supraveghează bolnavul. Asistenta adună instrumentele,
aruncând seringele de unică folosinţă şi acele în containerele galbene special
destinate materialelor înţepătoare contaminate cu produse biologice.

22
 Accidente
Sângele poate să infiltreze ţesutul perivenos, dând naştere la hematoame.
Hematomul poate deplasa vena din locul ei. În aceste cazuri se retrage acul şi se
comprimă regiunea interesată cu un tampon steril, timp de 1-3 minute, fără să se
flecteze antebraţul pe braţ. Acul poate trece dincolo de venă, perforând şi
peretele ei opus. În acest caz acul trebuie uşor retras şi dacă nu se produce
extravazare de sânge se poate continua recoltarea. Dacă bolnavul se plânge de
ameţeli, prezintă o stare de paloare accentuată sau alte semne premonitoare ale
lipotimiei sau colapsului, puncţia venoasă trebuie imediat terminată şi se
înştiinţează medicul.
Pregătirea sângelui recoltat pentru trimiterea la laborator.
În funcţie de scopul urmărit sângele va fi amestecat cu substanţe chimice,
însămânţat pe medii de cultură sau lăsat ca atare, executând analizele cerute pe
loc (VSH) sau trimiţându-l cu buletinul de analiză la laborator. Sângele recoltat
pentru transfuzie se păstrează în condiţii speciale şi se supune procedeelor de
conservare, iar cel recoltat numai cu scop terapeutic se aruncă.
Etichetele pentru fiecare recipient vor conţine numele bolnavului,
numărul salonului, examenul cerut şi alte date funcţie de necesităţi.

23
 Fișa tehnica nr 2

Pregătirea bolnavului pentru examenul EKG

Electrocardiograma (EKG) reprezintă înreginstrarea grafică a rezultanței
manifestarilor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac, cu ajutorul unor aparate
foarte sensibile numite electrocardiografe. Acestea au rolul de a amplifica
manifestările electrice de un potențial redus ale miocardului şi de a le înregistra.
De fapt electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a diferenţelor de
potential electric care se stabilesc între două regiuni unde s-au aplicat electrozii.
24
Electrocardiografele au rolul de a capta biocurenţii cu doi electrozi plasaţi în
două puncte diferite şi ai amplifica. Ele pot funcţiona cu 1-2-3-6-8 şi 12 canale
ceea ce permite înregistrarea a tot atâtea conduceri în acelaşi timp. Aparatele
moderne permit înregistrarea şi a altor curbe: pulsul arterial venos şi
fonocardiograma.
Legătura dintre aparat şi pacient se face cu ajutorul unui cablu de pacient
şi a electrozilor care se fixează pe suprafaţa corpului la oarecare distanţă de
miocard.

Tehnica înregistrării E.K.G.

Înregistrarea EKG se face în laboratorul de electrocardiografie:
 bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic absolut; pentru EKG
trebuie să se odihnească 10-15 minute înainte, temperatura optimă a
camerei 20-21ºC.
 poziţia în decubit dorsal comod pe canapeaua de examinare;
bolnavul trebuie să fie relaxat fără să-şi încordeze musculatura;
Cablul de pacient are conducte prevăzute special pentru fiecare membru
marcate în culori diferite. Astfel pentru:
 braţul drept – cablul de culoare roşie
 braţul stâng – cablul de culoare galbenă
 gamba stângă – cablul de culoare verde
 gamba dreaptă – cablul de culoare albastră sau neagră
 pentru torace cablul de culoare albă marcat la extremităţi în culori
diferite (roşu – V1, galben – V2, verde – V3, maro – V4, negru – V5,
violet – V6) pentru derivaţiile precordiale.
Electrozii sunt nişte plăcuţe metalice inoxidabile de formă rotundă sau
dreptunghiulară care se fixează pe extremităţile pacientului în regiuni fără

25
pilozitate desupra musculaturii, iar locul se va degresa cu alcool. Electrozii se
vor înveli într-un strat de tifon îmbibat într-o soluţie electrolitică (o lingură de
sare la un pahar de apă sau ser fiziologic).
Derivaţiile standard sunt:
 derivaţia I (DI) – conducerea în braţul drept la polul negativ al
galvanometrului şi în cel stâng la polul pozitiv;
 derivaţia II (D II) – conducerea în braţul drept (pol negativ) şi
piciorul stâng (pol pozitiv);
 derivaţia III (D III)- conducerea în braţul stâng (pol negativ) şi
piciorul stâng (pol pozitiv);
Derivaţiile unipolare ale membrelor se conectează la polul pozitiv al
galvanometrului din aparat pe rând.
Se deosebesc trei derivaţii unipolare:
 conducerea unipolară a braţului drept – aVR (R - right)
 conducerea unipolară a braţului stâng – aVL (L - left)
 conducerea unipolară a piciorului stâng – aVF (F - foot)
Înregistrările electrozilor precordiali sunt derivaţii unipolare având
electrozi aşezaţi în apropierea cordului. Convenţional fiind notate V1-V6 sau
marcate în culorile spectrului.
Montarea se face astfel:
 V1 în spaţiul 4 intercostal la marginea dreaptă a sternului
 V2 în spaţiul 4 intercostal la marginea stângă a sternului
 V3 la mijlocul distanţei V2-V4
 V4 în spaţiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară
 V5 în spațiul 5 intercostal pe linia axilară anterioară
 V6 în spațiul 5 intercostal pe linia axilară medie. (fig. 4)

26
 Fig. 4 – Poziționarea electrozilor

Se mai pot înregistra derivaţiile V7 în spaţiul 5 intercostal pe linia axilară

posteroară și V8 în spaţiul 5 intercostal în dreptul vârfului scapulei stângi.
Conducerile:
 V1-V2 explorează ventriculul drept
 V3-V4 septul interventricular
 V5-V6 ventriculul stâng.
Electrocardiograma se înscrie grafic pe o bandă de hârtie sub forma unor
succesiuni de unde care corespund fazelor unui ciclu cardiac. Undele sunt notate
convenţional cu litere: P, Q, R, S, T. Între două cicluri cardiace se înscrie linia
de zero potenţial. Undele de deasupra acestei linii sunt pozitive iar cel dedesubt
sunt negative.
Unda P şi segmentul PQ reprezintă activitatea electrică atrială. Undele Q,
R, S (complexul QRS), segmentul ST şi unda T reprezintă rezultanța electrică a
activităţii ventriculare. Unda R reprezintă sistola ventriculară, corespunde

27
zgomotului I sistolic, iar unda T diastola şi zgomotul II.
Analiza sensului, amplitudinii, formei, duratei precum şi a intervalelor
dintre ele furnizează date importante pentru diagnostic şi pentru stabilirea
tratamentului.

28
 Fișa tehnica nr 3

Măsurarea pulsului, temperaturii si tensiunii arteriale

Măsurarea pulsului
Scopul măsurării pulsului îl reprezintă evaluarea funcţiei cardiovasculare.
Elementele de apreciat sunt: ritmicitatea, frecvenţa, celeritatea şi amplitudinea.
Pulsul poate fi măsurat la nivelul oricărei artere accesibile palpării şi care poate
fi comprimată pe un plan osos: artera radial, femurală, humerală, carotidă,
temporală, superficială, pedioasă. Pentru aceasta este nevoie de un ceas cu
secundar şi un creion roşu.
Se va asigura pacientului un repaus fizic şi psihic de 10-15 minute, după
care se va repera artera şi se vor fixa degetele palpatoare pe traiectul arterei,
exercitând o presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor. Se vor număra
pulsaţiile timp de 1 minut.
Se va consemna valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură,
ţinând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii. Unirea
valorii prezente cu cea anterioară cu o linie va genera curba pulsului.

Măsurarea temperaturii
Scopul măsurării temperaturii este de evaluare a funcţiei de termoreglare
şi termogeneză. Măsurarea se poate face la nivelul axilei, plicii inghinale,
cavităţii bucale, rectului, vaginului, folosind un termometru maximal.
Deasemenea mai sunt necesare următoarele materiale: casoletă cu tampoane de
vată şi comprese sterile, recipient cu soluţie dezinfectantă, tavă medicală,
lubrifiant, alcool medicinal, ceas.
Asistenta va pregăti psihic pacientul, se va spăla pe mâini, va scoate
termometrul din soluţia dezinfectantă, îl va clăti şi şterge cu o compresă.
29
Termometrul se scutură, verificând dacă este în rezervor mercurul.
Pentru măsurarea în axilă:
 se aşează pacientul în decubit dorsal sau în poziţia şezând
 se ridică braţul pacientului
 se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
 se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centru axilei, paralel cu
toracele
 se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a
toracelui
 dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut
în acestă poziţie de către asistentă
 termometrul se menţine timp de 10 minute
Pentru măsurarea în cavitatea bucală:
 se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura
externă a arcadei dentare
 pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas
 se menţine termometrul timp de 5 minute
După terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate,
se șterge cu o compresă, se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul, se spală, se
scutură şi se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (soluţie cloramină
1%). Se notează valoare obţinută pe foaia de temperatură printr-un punct pe
verticală, corespunzător datei şi timpului zilei, socotind, pentru fiecare linir
orizontală a foii două diviziuni de grad. Se uneşte valoarea prezentă cu cea
anterioară, pentru obţinerea curbei termice.

Măsurarea tensiunii arteriale

Are drept scop evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a

30
inimii, rezistenţa determinată de elesticitatea şi calibrul vaselor). Elementele de
evaluat sunt: tensiune arterială sistolică (maxima) şi tensiune arterială diastolică
(minima).
Materiale necesare: aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur
Riva-Rocci, cu manometru), stetoscop biauricular, tampon de vată, alcool,
creion roşu.
Metoda de determinare poate fi ascultatorie sau palpatorie.
Intervenţiile asistentei pentru metoda ascultatorie sunt:
 pregătirea psihică a pacientului
 asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute
 spălarea pe mâini
 se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie
 se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manşetei
 se introduc olivele stetoscopului în urechi
 se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul perei de cauciuc,
până la dispariţia zgomotelor pulsatile
 se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei,
până când se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea
tensiunii arteriale maxime)
 se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului,
pentru a fi consemnată
 se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai
puternice
 se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul
manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta
reprezentând tensiune arteriala minimă

31
  se notează în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală
de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană
de mercur
 se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
în alte documente medicale se înregistrează cifric
 se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool.
La indicaţia medicului, se pot face măsurători comparative la ambele
braţe.

32
 Fișa tehnica nr 4.
Pregătirea bolnavului pentru angiografie

Angiocardiografia reprezintă introducerea unei substanţe de contrast, pe

cale intravenoasă, substanţă care se urmăreşte în interiorul vaselor şi al
cavităţilor inimii. (fig.5)

Fig. 5 – Coronarografie

Materiale necesare: soluţie concentrată de iod; sedative (fenobarbital),

romergan sau altă substanţă antialergică. (fig. 6)

33
 Fig. 6 - Coronarografie

Pregătirea pacientului:

 în ziua precedentă examenului, se administrează sedative, care se repetă în

dimineaţa examenului împreună cu un medicament antialergic
 se efectuează testarea sensibilităţii faţă de iod
 dacă nu apar simptome de intoleranţă la iod, se injectează intravenos
substanţa de contrast, rapid, în decurs de câteva secunde (cantitatea de
substanţă de injectat este calculată de medic, în funcţie de greutatea
corporală a bolnavului).
Injectarea rapidă poate provoca valuri de căldură, cefalee, congestia feţei,
tuse, dispnee, caz în care se injectează adrenalină

34
4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu extrasistole
atriale
a. Culegerea datelor
Nume: Miron
Prenume: Marius
Vârsta: 22 ani
Sex: M
Religie: ortodox
Rasă: albă
Limba vorbită: română
Domiciliu: jud. Bacău
Grup sanguin: A2
Deficiențe senzoriale: nu prezintă
35
Alergii: nu are
Înaltime: 1,82m.
Greutate: 75 kg.
T.A. : 90/40 mmHg
Puls: 128 b/min.
Temperatura: 36,70 C
Respirație: 13 r/min, respirații fiziologice
Ocupatie: student, atlet
Diagnostic de internare: Extrasistolă atrială
Antecedente:
 Personale: RAA, hipoglicemic
 Heredocolaterale: mama - DZ; tata – IMA
Manifestări de dependență: sincopă, amețeli, anxietate, senzație de stare
de confuzie, slăbiciune, oboseală ușoară, palpitații, dispnee, diaforeza,
durere toracică, tensiune arterială scăzută

b. Nevoi fundamentale după modelul conceptual al Virginiei Henderson

Nevoia Manifestari de Surse de dificultate
Fundamentală dependență
1. A respira și a avea o Palpitaţii, dispnee, Dificulatea în respiraţie,
bună circulație hipoTA,durere circulaţie inadecvată,
toracica disconfort
2.A mânca și a bea
3.A elimina Diaforeza Starea patologică a
organismului
4.A se mișca și a avea Ameţeli, Dezechilibru corporal

36
 o bună postură Slabiciune,
sincopa
5.Adormi și a se Anxietate, oboseală Disconfort (neliniste)
odihni usoara
6.A se imbraca și Durere toracica
dezbrăca
7.A menține T=36.7˚C
temperatura corpului
în limite normale
8.A fi curat, ingrijit și Carenta de igiena Transpirati
a proteja tegumentele
și mucoasele
9.A evita pericolele
10.A comunica
11A acționa conform
propriilor convingeri
12.A fi preocupat în
vederea realizarii
13.A se recreea Anxietate Stare patologică
14.A învata cum să
își păstreze sănătatea

Examinări paraclinice:
Examen laborator Valori normale Valori reale
HLG
Uree 20-40 mg/dl
Creatinină 0,6-1,2 mg/dl
TSH
EXAMINARI
EKG
Monitorizarea Holter

37
 C. Plan de îngrijire
25.04.2019

Obiective Intervenţii Evaluare

Diagnostic de nursing
Autonome Delegate
Alterarea stării generale Realizarea unei bune Monitorizarea F.V. şi Evaluarea stări Pacientul repezintă
datorită dificultatii de a circulaţii si respiraţii. notarea lor în F.O. generale stare generală
respira, circulaţiei Combaterea Asigurarea pacientului o Administrarea alterată,
inadecvate, discomfort, disconfortului poziţie favorizantă pentru tratamentului R.=13res/min,
manifestate prin: dispnee, o bună respiraţie. medicamentos P=128bat/min,
palpitaţii, dureri toracice, Recoltatrea analizelor conform T.A=90/40 mmHg,
hipoTA pentru laborator. Ajutarea prescripţiilor T=36.7˚C
pacientului pentru medicului.
Dificultatea în menţinerea Menţinerea Monitorizarea
participarea la F.V.
diferite Administrarea Pacientul nu mai
echilibrului datorită echilibrului notarea lor în F.O. medicaţiei prezintă ameţeli
slăbiciunii manifestate prin: Calmarea pacientului. conform
ameţeli, sincopă, slabiciune Asigurarea paciuntului un prescripţiilor
loc liniştit ,bine aerisit şi medicului.
confortabil
Alterarea calitaţii somnului Restabilirea Asigurarea unui climat Administrarea Pacientul prezintă

38
 Obiective Intervenţii Evaluare
Diagnostic de nursing
Autonome Delegate
datorită disconfortului, echilibrului fizic şi optim cu temperatura, de Diazepam oboseală, agitație și
neliniştii, agitaţiei, psihic ambiantă si linişte. ( 5 mg.i.v.) anxietate
manifestate prin: anxietate, Liniştirea pacientului prin la indicaţia
oboseală uşoară comunicare medicului
Eliminarea produșilor de Pacientul să prezinte Asigurarea unui Administrarea stare alterată a
metabolism în exces datorită o stare de confort microclimat corespunzator de nurofen pacientului,
stării patologice a fizic aerisesc camera de 3-4 ori forte 400 transpirații
organismului manifestată pe zi. mg/6h. profunde.
prin transpirații -asigur îmbrăcăminte de -rehidratare
bumbac și o schimb ori de orală treptată,
câte ori este nevoie. la indicația
-mențin igiena medicului
tegumentelor curate și
uscate
-spăl tegumentele ori de
câte ori este necesar dacă
pacientul nu se poate

39
 Obiective Intervenţii Evaluare
Diagnostic de nursing
Autonome Delegate
ridica
-educ pacientul cu tact și
blândețe să-și efectueze
igiena corporală cu apă și
săpun
-ofer pacientului confort
hidric parenteral
corespunzator în 24 de ore.
-monitorizez temperatura
pacientului și o notez în
F.O.
-administrez antitermice la
nevoie

Data 26.04.2019- 28.04.2019

Diagnosting de nursing Obiective Intervenții Evaluare
Autonome Delegate

40
Alterarea starii generale Realizarea unei bune Monitorizarea F.V. si Administrez Pacientul prezintă
datorita circulației inadecvate, circulații si respirații. notarea in F.O. Asigurarea medicamente stare generală alterată
discomfort manifestate prin Combaterea pacientului o poziție conform R.=13/min
dispnee, palpitații, hTA disconfortului și favorabilă pentru o prescripției P=120 b/min
durerii toracice respirație mai buna medicale TA=105/50mmHg
(oxigenoterapie) T=36.8o C
Starea pacientului
este ameliorată.
R=16/min
P=93b/min
TA=120/70mmHg
Alterarea calitații somnului Asigurarea condițiilor Asigurarea unui climat Administrarea Pacientul își recapătă
datorita disconfortului, necesare odihnei optim cu temperatură, de Diazepam liniștea, este
agitație manifestată prin Echilibrarea fizică și ambianță și liniște. (5mg i.v.) la echilibrat fizic și
anxietate si oboseală ușoară psihică a pacientului Liniștim pacientul prin indicația psihic, se odihnește
comunicare medicului. bine
Eliminarea produșilor de Asigurarea confortului Schimbare lenjeriei de pat Administrez Starea pacientului
metabolism în exces datorită Evitarea modificării și de corp ori de câte ori nurofen forte alterată, transpirații.
stării patologice a integrității este nevoie, îi șterg 400mg/6h la

41
organismului manifestate prin tegumentelor suprafața tegumentelor cu indicația Starea pacientului se
transăirații un prosop moale și uscat și medicului ameliorează,
îl frecționez ușor cu alcool Rehidratare transpirație puține,
mentolat orala treptată, la tegumente integre.
indicația
medicului

42
 Evaluare finală

Pacientul M.M. în vârstă de 22 de ani se interneză în spitalul județean la

secția de cardiologie în dimineața zilei de 25.04.2019 cu următoarele manifestări
de dependență: sincopă, amețeli, anxietate, confuzie, slăbiciune, oboseală ușoară,
palpitații, dispnee, diaforeză, durere toracică, tensiune arterială scăzută.
În urma datelor anamnezice și a investigatiilor clinice și paraclinice s-a
stabilit diagnosticul de Extrasistolă atrială.
În urma analizelor, diagnosticul de îngrijire, obiectivelor și interventiilor
proprii și delegate, manifestările s-au ameliorat, iar obiectivele propuse au fost
ameliorate.
În data de 29.04.2019 pacientul prezintă stare generala bună, postura
ameliorate, recuperarea odihnei, funcțiile vitale au revenit la normal.
Astfel pacientului i se recomandă externarea.
Se recomandă evitarea factorilor de risc care ar putea da boli cardiace sau
dezvoltarea unei boli cronice. Factori de risc care trebuiesc evitați:
- fumatul
- colesterolul crescut
- obezitatea
- stresul
- sedentarismul.

43
 5. Educaţia pentru sănătate la un pacient cu
extrasistole atriale
 

Sănătatea este definită de O.M.S. ca o completă bunăstare fizică, mentală şi

socială, care nu constă în absenţa bolii sau a infirmităţii” şi presupune o
interacţiune dinamică şi o interdependenţă între condiţia fizică a individului,
manifestările sale mintale, reacţiile emoţionale şi ambianţa socială în care trăieşte.
În timpul crizelor cardiace, bolnavul va sta în repaus la pat şi va primi un
pahar cu apă îndulcită, luată prin înghiţituri rare. Se va face un masaj uşor pe globii
ochilor, cu pleoapele închise, în timp ce bolnavul va respira profund. Între crize se
combate constipaţia şi se vor evita eforturile fizice şi intelectuale, stresul, emoţiile
şi abuzurile alimentare.
Ca regim alimtar se recomandă fulgi de ovăz sau de orz, macerat din coji de
ouă cu drojdie de bere (consumat timp de 1-2 săptămâni), ulei vegetal, cărbune de
lemn sau cenușă vegetală. În evitarea aritmiilor cardice un rol important îl au ionii
de potasiu (cu rol antagonist față de ionii de sodium). Alături de magneziu, cationii
de potasiu asigură o bună funcționare a mușchilor inimii, a sistemului nervos și o
atenuare a hipertensiunii, contribuind la reglarea excitabilității neuromusculare și
contracțiilor muscular la nivelul inimii, prin menținerea potențialului electric al
sistemului nervos și al transmisiei impulsurilor nervoase în tot corpul. Surse bogate
în potasiu sunt în unele legume (usturoi, spanac, păstârnac, cartofi noi, dovlecei) și
fructe proaspete (coacăze negre, prune, banane, smochine).
O mare atenţie se impune la consumul de alcool. Un studiu efectuat în

44
Danemarca pe un grup de 48.000 bărbaţi şi femei a ajuns la concluzia că bărbaţii
care consumă zilnic alcool în cantitate echivalentă cu 330 ml bere, 120 ml vin sau
40 ml spirtoase prezintă un risc mărit cu 40 % de a suferi de aritmie cardiacă,
uneori cu evoluţie spre embolie. Suprimarea fumatului şi a hipertrigliceridemiei
reprezintă o altă măsură de profilaxie, confirmată şi prin studii de angiografie. Ea
se realizează prin normalizarea ponderală şi regim alimentar sărac în grăsimi
saturate şi dulciuri. În cazurile în care nivelul colesterolului nu scade după aceste
măsuri, se asociază şi medicamente hipocolesterolemiante.
Bolnavul va fi informat în legatură cu boala sa, complicaţiile şi tratamentul
acesteia. La externare i se va exlica clar modul de administrare a medicamentelor
cât şi regimul de viaţă şi alimentaţia care trebuie repetate. Pacientul va intra într-un
program de supaveghere medicală care constă în efectuarea unor examene clinice
şi paraclinice la diferite intervale.

45
 III. Bibliografie

1. Borundel Corneliu – Manual de medicină internă pentru cadre

medii, Editura All, Bucureşti, 1995
2. Georgescu I.M. Georgescu, Arsenescu Cătălina – Tratamentul
raţional al bolilor cardiovasculare majore – Editura Polirom, Iaşi, 2001
3. Ionescu D.D., Macarie Cezar – Urgenţe cardiace – diagnostic şi
tratament. Editura Militară, Bucureşti, 1989
4. Mogoş Gheorghe – Mică enciclopedie de boli interne, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
5. Mogoş Gheorghe – Urgenţe în medicină internă, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1983
6. Mozeş Carol – Tehnica îngijirii bolnavului – Editura Medicală,
Bucureşti, 1997
7. Păun Radu – Tratat de medicină internă – bolile
cardiovasculare, partea I, Editura Medicală, Bucureşti, 1988
8. Păun Radu – Tratat de medicină internă – bolile
cardiovasculare, partea III, Editura Medicală, Bucureşti, 1992
9. Şuţeanu Ştefan – Diagnosticul şi tratamentul bolilor interne,
volum I, Editura Medicală, Bucureşti, 1982

46