ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

DE STAT „ GRIGORE GHICA VODĂ” IAȘI

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU STOP

CARDIO-RESPIRATOR

Calificare profesională: asistent medical generalist

Îndrumător : Absolventă :
Prof.Cristea Georgiana Clișcova
Natalia
2020
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU STOP CARDIO-RESPIRATOR
 CUPRINS :
I. Argument
II. Îngrijirea bolnavului cu stop cardio-respirator
Obiectiv 1: Noţiuni generale de anatomie și fiziologie
Obiectiv 2: Prezentarea generală a stopului cardio-respirator
a) Definiţie
b) Clasificare
c) Etiologie
d) Simptomatologie
e) Diagnostic
f) Evoluţie și prognostic
g) Tratament
h) Complicaţii
Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical
în îngrijirea pacientului cu stop cardio-respirator
a) Fișa tehnică nr. 1
b) Fișa tehnică nr. 2
c) Fișa tehnică nr. 3
d) Fişa tehnică nr. 4
Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu stop cardio-
respirator
a. Culegerea datelor – Interviu
b. Identificarea nevoilor fundamentale afectate -
enunțarea problemelor de dependență/diagnostice de
îngrijire la pacientul cu stop cardio-respirator
c. Plan de îngrijire al pacientului cu stop cardio-
respirator
Obiectivul 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu stop
cardio-respirator
III. Bibliografie
IV. Anexe
 I. ARGUMENT
Stopul cardio-respirator este o boală caracterizată prin ”oprirea
respirației(stop respirator) și oprirea inimii(stop cardiac), deci încetarea atât a
funcției respiratorii,cât și a funcției cardiace” ce „ duc la stopul
cardiorespirator( sau sincopa cardiorespiratorie) care corespunde cu moartea
clinică.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu stop cardio-respirator.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu stop cardio-respirator și
care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de
îngrijire sunt: dispnee paroxistică, durere toracică, cianoză
periferică,tahicardie,HTA, hipoxemie,apnee , inconștiență.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Obiectiv 1- Noţiuni generale de anatomie și fiziologie
Obiectiv 2- Prezentarea generală a stopului cardio-respirator
Obiectiv 3 - Rolul autonom și delagat în îngrijirea pacientului cu stop
cardio-respirator
Obiectiv 4 – Procesul de îngrijire al unui pacient cu stop cardio-
respirator
Obiectiv 5- Educația pentru sănătate al unui pacient cu stop cardio-
respirator
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la baza urmatoarele competențe
profesionale:
1. Identifică și localizează principalele părți componente ale corpului uman
2. Identifică problemele de dependență
3. Asigură securirate în muncă
4. Identifică și stabilește diagnosticele de nursing la pacienții cu stop cardio-
respirator
5. Analizează semne și simptome specifice stopului cardio-respirator
6. Elaborează planul de îngrijire al pacientului cu stop cardio-respirator
7. Aplică tehnicile de nursing și investigații
8. Administrează medicamentele prescrise
9. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate
 10.Monitorizeaza evoluția pacientului
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu stop cardio-respirator s-a
finalizat prin analiza unui caz cu stop cardio-respirator – caz pentru care s-a
elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidențiat problemele de
dependență specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform
principiului Virginiei Henderson. În final a fost elaborat planul de îngrijire la un
pacient cu stop cardio-respirator ,respectând obiectivele generale ale proiectului.
Pe plan , au fost evidențiate problemele de dependență, obiectivele de îngrijire,
intervențiile autonome și delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor
aplicate.
 II. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU STOP CARDIO-RESPIRATOR

Obiectiv 1: Noţiuni generale de anatomie și fiziologie

A. SISTEMUL CARDIOVASCULAR
Inima – este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga , în jos și
înainte,baza în sus la dreapta și înapoi. Din punct de vedere anatomic și
fiziologic se deosebește inima dreaptă (atriu și ventricul drept) și inima
stângă( atriu și ventricul stâng).1
Orificiul mitral – ( stâng ) este prevăzut cu două valve care îl închid în timpul
sistolei și îl deschid în timpul diastolei.
Orificiul aortic - este prevăzut cu două valve semilunare ( valva sigmoidă
aortică), face legătura dintre ventriculul stâng și aotră.
Orificiul atrio-ventricular drept – sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei
valve care închid orificiul în sistolă și îl deschid în diastolă.
Inima dreaptă este motorul micii circulații (circulația pulmonară). 2
Circulația pulmonară începe în partea dreaptă a inimii. Sângele colectat de la
organe intră în atriul drept. Acest sânge este sărac în oxigen și bogat în dioxid
de carbon. Sângele trece printr-o valvă din atriul drept în ventriculul drept.
Ventriculul drept pompează apoi sângele în plămâni prin arterele pulmonare .
La nivel pulmonar, dioxidul de carbon părăsește sângele și intră în alveolele
pulmonare, în timp ce oxigenul trece din alveolele pulmonare în sânge. Apoi
sângele bogat în oxigen se întoarce prin venele pulmonare în partea stângă a
inimii, închizând astfel circulația pulmonară.
Marea circulație sau circulația sistemică3 este întreținută de activitatea
ventriculului stâng.
Sângele intră în atriul stâng , apoi trece printr-o valvă în ventriculul stâng.
Ventriculul stâng pompează sângele bogat în oxigen în aortă , cea mai mare
arteră din organism. Din aorta sângele este distribuit către alte artere ale
circulației sistemice. Prin aceste artere, sângele circulă către cap , torace,
regiunea abdominală și alte părți ale organismului.

1
Vezi în capitolul anexe Figura 1.
2
Vezi în capitolul anexe Fifura 2 .
3
Vezi în capitolul anexe Figura 3.
La nivel celular , sângele eliberează oxigenul și preia dioxidul de carbon.
Sângele bogat în CO2 (și sărac în oxigen) se întoarce la inimă prin venele
sistemului cardiovascular și venele cave. Când ajung la inimă, sângele intră în
atriul drept, completând în acest fel circulația sistemică.
Inima inițiază și distribuie impulsuri nervoase pentru a determina contracția
celulelor miocardice printr-un țesut specializat, denumit țesut excitoconductor.
Fibrele musculare cardiace ale sistemului excitoconductor se contractă și se
relaxează pe tot parcursul vieții unei personae fără intervenția sistemului nervos.
Prima componentă a sistemului excitoconductor constă din celulele nodului
sinoatrial(SA). Acesta determină ritmul contracțiilor cardiace.
Al doilea nodul principal al inimii este nodulul atrioventricular(AV). Nodul
atrioventricular este situat în septul interatrial(între cele două atrii). Impulsurile
care ajung la nodul AV se transmit unui grup mai voluminos de fibre , cunoscut
sub numele de fasciculul His, situat în septul interventricular. Acesta este
format din două ramuri, dreaptă și stângă, ce se continuă cu fibrele Purkinje ,
care se distribuie în miocardul ventricular, asigurând transmiterea impulsurilor
necesare contracției acestuia.
B. SISTEMUL RESPIRATOR
Aparatul respirator este alcătuit din căile respiratorii ( superioare și inferioare) și
cei doi plămâni ,drept și stâng.
Căile respiratorii sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care aerul
pătrunde în plămâni diferențiindu-se:
 căile respiratorii superioare – cavitatea nazală
 căile respiratorii inferioare – faringe , laringe, trahee , bronhii
Plămânii alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise în care au loc schimburile
de gaze dintre organism și mediul ambient. Ei sunt așezați în cavitatea toracică
de o parte și de alta a mediastinului.
Structura plămânilor
Plămânii sunt constituiţi din ramificaţiile bronhiilor şi bronhiolelor în jurul
cărora se dispune componenta parenchimatoasă ce cuprinde un schelet
fibroelastic şi stroma vasculară împreună cu ramificaţiile nervoase.
Un segment pulmonar este format din mai multe subdiviziuni - lobulii
pulmonari , care reprezintă unitatea morfofuncţională a plămânului, aerată de o
bronhiolă lobulară. Lobulul are formă piramidală cu vârful spre hil, înconjurat
la periferie de ţesut conjunctiv fibroelastic care conţine vase sanguine, limfatice
şi fibre nervoase pulmonare.
Bronhiile segmentare se divid în ramuri bronhiale intrasegmentale, bronhii
subsegmentare ce ventilează fiecare un subsegment. După diviziuni succesive
vor lua naştere bronhiolele (supralobulare) care ventilează fiecare lobul,
pătrunzând prin vârful lobulului şi devenind bronhiole intralobulare.
La nivelul lobulului, bronhiolele intralobulare continuă ramificarea şi duc la
formarea bronhiolelor terminale sau lobulare. Acestea se continuă cu ramuri
microscopice numite bronhiole respiratorii care au mici alveole respiratorii
prezente pe perete lor.
Fiecare bronhiolă respiratorie se continuă prin mai multe pasaje cu pereţii
subţiri, ductele alveolare .Pereții ductelor sunt formați din membrană
fibroelastică căptușită cu epiteliu scuamos simplu nonciliar. Ductele alveolare
se deschid printr-un atriu în sacii alveolari .Sacii alveolari se compartimentează
în mai multe formaţiuni veziculare numite alveole.
Unitatea morfo-funcțională a plămânului este formată din bronhiolele
respiratorii, ductele alveolare, sacii alveolari, alveolele pulmonare și se numește
acin pulmonar.
Alveola este o cavitate în formă de cupă care prezintă un mic orificiu (por
alveolar) ce se deschide în ductul alveolar. Pereții sunt alcătuiți din epiteliu
alveolar susținut de o membrană bazală subțire și stromă cu țesut conjunctiv
reticulino-elastic, la exterior. Țesutul conjunctiv formează septele interalveolare
și cuprinde și rețeaua de capilare perialveolare.
Alveolele asigură o suprafață respiratorie pentru schimbul de gaze . Schimbul
de oxigen și CO2 are loc prin difuziune între peretele alveolar și peretele
capilarelor, care împreună formează complexul alveolo-capilar sau membrana
respiratorie, cu o grosime între 0,5-1 micrometri.
Vascularizația plămânilor este asigurată de două circulații distincte:
 funcţională, asigurată de vasele pulmonare. Arterele pulmonare,
care aduc sânge cu CO2 către alveole şi venele pulmonare care
duc sângele oxigenat la inimă.
 nutritivă, asigurată de vasele bronhice şi limfatice. Arterele şi
venele bronhice, de calibru mai mic, aparțin circulației sistemice,
furnizează sânge oxigenat țesuturilor pulmonare și bronhiilor.4

4
Vezi în capitolul anexe Figura 4.
Obiectiv 2: Prezentarea generală a stopului cardio-respirator
a) Definiție
Stopul cardio-respirator se defineşte ca fiind abolirea completă a funcţiei
respiratorii şi circulatorii.
b) Clasificare
1. Stopul cardiac este definit prin absenţa activităţii mecanice de
pompă, ale cărei caracteristici clinice sunt absenţa pulsului central şi
pierderea stării de conştienţă.
Respiraţia agonică (gasp-urile) pot fi prezente pentru circa 5 min după
oprirea cordului.
Prin stopul cardiac se înțelege încetarea bruscă și neașteptată a circulației
la un pacient care nu era previzibil că ar putea să moară în acel moment.
Oprirea primară cardiacă este urmată automat de oprirea respiratorie, care
însă de obicei nu este precizată, deoarece este subînțeleasă.
Fiziopatologic, când cordul se oprește, dispare imediat și circulația
sângelui, astfel încât țesuturile nu mai primesc oxigen. Cum singurele
rezerve de oxigen sunt cele care se găsesc în sângele arterial ce irigă acel
țesut, hipoxia tisulară apare rapid și se manifestă mai întâi la nivel
cerebral. Starea de conștiență este pierdută brusc. Se instalează apneea,
adică după câteva respirații agonice victima nu va mai respira, ca rezultat
a lipsei de oxigen a centrului respirator. Deci oprirea primară cardiacă
înseamnă de fapt întotdeauna oprirea cardio-respiratorie de la  început,
pentru că în acest caz nu există un “interval de grație”, cu păstrarea
respirației.
Stopul cardiac și respirator se intercondiționează: stopul cardiac induce
stopul respirator în 20-30 secunde, iar stopul respirator pe cel cardiac într-
un interval de 3-10 minute.
2. Stopul respirator (apneea) reprezintă absenţa mişcărilor
respiratorii.Iniţial, pentru 5-10 min, pulsul (bătăile cordului) sunt
prezente.
În cazul stopului respirator primar, inima va continua să bată un interval
variabil de timp. Schimbul gazos la nivel pulmonar continuă până se
epuizează “rezerva” de aer din plămâni. În perioada cât inima bate, pulsul
arterial este prezent. Apoi lipsa oxigenului la nivelul mușchiului inimii va
conduce la oprire cardiacă. Timpul în care survine oprirea cordului,
secundară opririi respirației, este variabil și depinde de mai mulți factori
ca rezistența cordului la hipoxie, cantitatea de oxigen în sânge etc. În
oprirea primar respiratorie există un interval “de grație” scurt, în care
 activitatea cardio-circulatorie este înca prezentă. Fără intervenție
terapeutică imediată, ce constă în ventilație artificială, cordul se oprește.

c) Etiologie
Etiologia stopului cardio-respirator include mai multe cauze comune:
1. Hipoxemie
2. Tulburări de echilibru acido-bazic
3. Dezechilibre ionice (K, Mg, Ca )
4. Hipovolemie
5. Efecte adverse ale unor droguri
6. Tamponada pericardică
7. Pneumotorax cu supapă
8. Embolie pumonară
9. Hipotermie
10.Infarct miocardic
CAUZELE DE STOP CARDIORESPIRATOR
Cauzele directe de stop cardio-respirator sunt reprezentate de afectarea
primară a căilor aeriene, a funcției respiratorii şi a activității cardiace.De
multe ori deteriorarea cardiacă sau respiratorie (prin care se instalează stopul
cardio-respirator) poate fi secundară unor boli grave care afectează alte organe
sau sisteme.
Sistemul cardiovascular şi respirator interacționează frecvent. Interdependența
cardio-respiratorie face ca majoritatea cauzelor de stop cardio-respirator să fie
rezultatul afectării primare sau secundare a acestor sisteme.
CAUZE RESPIRATORII DE STOP CARDIORESPIRATOR
Fără restabilire promptă a oxigenării tisulare, leziunile celulare devin
ireversibile; prin urmare, recunoaşterea unei căi aeriene compromise şi
aplicarea tehnicilor de asigurare şi mentinere a acesteia reprezintă una
din etapele fundamentale ale procesului de resuscitare; fără o cale aeriană
patentă orice efort de resuscitare ulterior este, de obicei, lipsit de succes.
Obstrucția căilor aeriene
Obstrucția căilor aeriene poate fi completă sau parțială. Obstrucția completă a
căilor aeriene determină instalarea rapidă a stopului cardio-respirator
(SCR) , în timp ce obstrucția parțială precede de cele mai multe ori obstrucția
totală.
 Obstrucția parțială poate determina apariția edemului cerebral sau edemului
pulmonar, epuizare respiratorie până la instalarea apneei, leziuni hipoxice
cerebrale, precum şi stopul cardiac.
Obstrucția căilor aeriene se poate produce prin:
– sânge
– vărsătură
– corpi străini (dinți,resturi alimentare)
– traumatisme directe la nivelul feței și gâtului
– tulburări ale SNC
– epiglotite
– tumefacții la nivelul faringelui(infecții ale faringelui, abces
peritonsilar ,difterie ,tetanos , angina Ludwig , edemul angioneurotic)
– laringospasm
– bronhospasm
– secreții bronșice
– edem al mucoasei căilor aeriene inferioare
– aspirația de conținut gastric sau alte substanțe

CAUZE CARDIACE DE STOP CARDIORESPIRATOR

Pot fi primare şi secundare. Stopul cardiac se poate instala brusc sau poate
fi precedat de scăderea progresivă a debitului cardiac.
Cauzele cardiace primare de SCR sunt cele care afecteaze direct cordul:
– Boala cardiacă ischemică
– Cardiomiopatii
– Valvulopatii
– Sindrom QT prelungit
– Cardiopatii congenitale
Cea mai comună formă de oprire cardiacă, determinată de aceste afecțiuni
este fibrilația ventriculară (FV).
Cauze cardiace secundare de SCR sunt cele în care inima este afectată
indirect, originea patologiei fiind la nivelul altor organe şi sisteme. Aceasta
patologie poate avea un efect acut sau cronic asupra cordului.
d) Simptomatologie
De obicei, fiind un eveniment brusc, primul semn al stopului cardio-respirator
este pierderea stării de conștiență. Uneori, există semne și simptome
premergătoare:
 agitație;
 confuzie;
 dispnee (respirație dificilă);
 respirație rară, neregulată;
 tahicardie;
 dureri la nivelul toracelui;
 retracții intercostale sau sternoclaviculare, mișcări respiratorii paradoxale
(pot fi menționate și ca balans toraco-abdominal, apar în oboseala extremă a
mușchilor respiratorii și în special a mușchiului diafragm);
 pacienții care au un corp străin la nivelul căilor aeriene se pot îneca, pot avea
stridor expirator sau pot arăta cu mâinile către gât;
 la pacienții în stare critică sau cu boli în stadiu terminal, stopul cardio-
respirator se instalează de obicei după o perioadă de deteriorare clinică;
 diaforeză (transpirație intensă);
 greață, vărsături.

e) Diagnostic
Diagnosticul mecanismului care stă la baza stopului cardio-respirator se face pe
baza monitorizarii EKG continue. Trebuie suspectată o deteriorare a activității
cardiace dacă pacientul este rece și umed sau cianotic, dacă pulsul este slab sau
nepalpabil și dacă diureza scade sub 30 ml/h (oligurie). Alterarea stării de
conștiență este adesea asociată cu deteriorarea activității cardiace.
Stopul cardio- respirator are cinci semen definitorii:
1. Absența pulsului central
 Puls central definit ca pulsul la arterele mari ( artera carotidă și artera
femurală)
 Pulsul central traduce oprirea cordului ( dispare sincron cu oprirea
inimii)
2. Absența stării de conștiență
 Starea de inconștiență apare după circa 15 secunde de la oprirea inimii
3. Absența respirațiilor
 Respirațiile dispar la circa 30 secunde după oprirea cardiac (în aceste 30
de secunde victima mai poate avea câteva respirații agonice)
4. Paloarea sau cianoza cutanată
5. Midriază paralitică
 Ultimele două semene se instalează la circa 60 de secunde de la oprirea
cordului.
f) Evoluție și prognostic
Oprirea cardio-respiratorie este fără îndoială cea mai gravă, mai urgentă și mai
normată prin protocoale dintre situațiile critice, iar șansa de supraviețuire a
pacientului care suferă un asemenea eveniment este condiționată de factori
binecunoscuți. În afara spitalului, stopul cardio-respirator este de cele mai
multe ori un eveniment subit, neașteptat și deci greu de prevenit.
Intraspitalicesc, pacienții cu risc pot fi stratificați în vederea definirii nivelului
de monitorizare necesare pentru a se surprinde orice deteriorare semnificativă
a funcțiilor vitale susceptibilă de a conduce la oprire cardiorespiratorie. De
asemenea, odată surprinse anumite elemente de alterare a condiției pacientului,
alertarea unei echipe de resuscitare este obligatorie.
g) Tratament
În îngijirea stopului cardio-respirator nu trebuie uitat ABC-ul resuscitării
și anume:
A – asigurarea libertății căilor aeriene;
B – ventilația pacientului;
C – asigurarea circulației sângelui.
În funcție de locul unde are loc intervenția salvatoare, nivelul pregătirii și
dotarea tehnică a salvatorilor există mai multe tipuri de asigurare a vieții:
1. BLS – basic life support;5
2. ILS – intermediate life support;
3. ALS – advenced life support.
1. BLS – reprezintă îngijirea inițială al pacientului inconștient.
Salvatorul folosește respirația “gură la gură” și compresiunile cardiace
externe în tratamentul stopului cardiac. Aceste metode trebuie cunoscute
de toata lumea, de la școlari, pompieri, ofițeri, la personalul mediului
sanitar și medici.
2. ILS – adaugă niște metode ale ALS la BLS și este folosit de
personalul medical de urgență care poate fi antrenat pentru a ventila
pacientul cu un balon cu valvă și mască.
De asemenea în acest mod de operare personalul poate folosi un
defibrilator extern automat.
3. ALS – cuprinde toate metodele adiționale pentru asigurarea
libertății căilor aeriene superiore. Principalele obligații ale acestei terapii
5
Vezi în capitolul anexe Figura.5
 sunt tratarea aritmiilor maligne. Tratamentul acestora poate necesita
defibrillare electrică/cardioversie electrică, pacing extern și/sau terapie
farmacologică.
Supraviețuirea după un stop cardiac este semnificativ mai mare daca:
a. evenimentul survine în prezența martorilor;
b. resuscitarea este începută rapid după eveniment;
c. cordul se oprește datorită fibrilației ventriculare;
d. defibrilarea este executată precoce după oprirea cardiacă.
Terapia farmacologica.
Dacă după aplicare primelor 3 șocuri electrice nu se obține nici un rezultat se
poate trece la terapia farmacologică.
Drogul de elecție în acest moment este adrenalina. Dacă până în acest moment
pacientul nu a fost intubat se procedează la intubarea acestuia și la cateterizarea
venoasă periferică. Se va administra adrenalina i.v. în bolus în diluție de 1/10 cu
ser fiziologic.
h) Complicaţii
Complicațiile ce însoțesc resuscitarea cardio-respiratorie:
 fractura apendicelui xifoid și a sternului;
 disjuncție condrocostală;
 hemotorax;
 contuzia pulmonară;
 dilacerarea ficatului, stomacului, inimii sau plămânilor;
 embolia grăsoasă;
 contuzia cardiacă.

Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în

îngrijirea pacientului cu stop cardio-respirator
 Generalități
După Virginia Henderson, asistentul medical are rol de a ajuta persoana
bolnavă sau sănătoasă, să-şi menţină sau recâştige sănătatea şi independenţa
cât mai repede posibil.
După O.M.S. rolul asistentului mediacal în societate este să asiste indivizi,
familii şi grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice şi
sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate".
Rolul asistentei medicale sunt de natură:
– independentă;
– dependentă;
– interdependentă.
a. Rolul de natură independentă
Asistenta asigură pacienţilor:
 îngrijiri de confort, atunci când aceştia nu-şi pot îndeplini independent
anumite funcţii.
 stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită şi cu aparţinătorii;
 le transmite informaţii, învăţăminte, “ascultă” pacientul şi îl susţine;
 este alături de indivizi şi colectivitate în vederea promovării unor condiţii
mai bune de viaţă şi sănătate.
3. Rolul de natură dependentă
La indicaţia medicului, aplică metodele de observaţie, tratament sau de
readaptare, observă la pacient modificări provocate de boală sau tratament şi le
transmite medicului.
3. Rolul de natură interdependentă
În cadrul funcţiei de natură interdependentă, asistenta (lucrează) colaborează cu
personal din alte compartimente (administrativ, economic, serviciul plan-
profesional), cu alţi profesionişti (educatori, psihologi, logopezi, profesori), fapt
care-i permite să desfăşoare şi activităţi de cercetare.
Rolul autonom în îngrijirea pacientului cu stop cardio-respirator
Reușita resuscitării cardiopulmonare este marcată de reîntoarcerea la circulația
spontană, adică de apariția pulsului la arterele mari, dar revenirea neurologică
completă depinde de terapia postresuscitare.
Intervenţii
  asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii, asigurarea poziţiei de
siguranţă a pacientului
 montarea de linii venoase pentru susţinerea tensiunii arteriale şi a
frecvenţei cardiace
 asigurarea oxigenoterapiei( respirație ”gură la gură„)
 realizarea masajului cardiac extern
 realizarea resuscitării cardio-respiratorii
În varianta răspunsului optim la resuscitare, pacientul este conştient,
reacţionează la stimuli din mediul extern şi ventilează spontan; atitudinea
asistentei medicale este următoarea :
● monitorizarea EKG-ului;
● oxigenoterapie;
● dacă nu a fost încă instituită, se stabileşte abord venos ,se înlocuiesc
cateterele venoase periferice sau central care nu au fost instalate în
condiţii sterile sau care nu funcţionează la parametrii ceruţi de îngrijirea
postresuscitare;
● evaluarea statusului neurologic; coma nu reprezintă contraindicaţie
pentru nici un gest terapeutic în postresuscitare;
● evaluare a statusului hemodinamic, semne vitale, debit urinar.
Rolul delegat în îngrijirea pacientului cu stop cardio-respirator
Una din sarcinile principale ale asistentei medicale este colaborarea și
examinarea clinică a pacientului. Participarea acesteia este o datorie sau
obligație profesională.
Pentru aceasta , asistenta trebuie să țină cont de următoarele sarcini:
 să asiste medicul la realizarea investigațiilor invazive( precum puncții
cardiace, cateterism cardiac,angiograma)
 efectuarea terapiei farmacologice( administrarea de medicamente)
 efectuarea investigațiilor indicate de medic (EKG,Echografia cardiacă ,
E.K.G-ul dinamic, radiografie
 recoltarea de produse biologice
 susţinerea funcţiilor vitale prin administrare de medicamente în funcţie de
manifestările şi cauzele ce au determinat instalarea şocului
 managementul şocului post resuscitare

a. Fișa tehnică nr. 1 Măsurarea, notarea și

interpretarea pulsului
Definiție
 Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor , care se comprimă pe un
plan osos și este sincronă cu sistola ventriculară.
 Pulsul ia nastere din conflictul dintre sangele existent în sistemul arterial și
cel împins în timpul sistolei.Acest conflict se exteriorizează prin destinderea
ritmică a arterei.
Scop
 Evaluarea funcţiei cardiovasculare – informații despre activitatea inimii și
starea arterelor
 Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stres,
 Recunoașterea complicaţiilor.
Locul determinării
Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos sau
vârful inimii: artera radială, artera carotidă, artera femurală etc.
Materiale și instrumente necesare
 Ceas cu secundar sau cronometru.
 Creion sau pix de culoare roșie.
 Foaie de temperatură.
Respectarea normelor de protecție a muncii
 Asistenta își spală mâinile cu apă și săpun înainte de a intra în contact cu
pacientul
Pregătirea pacientului
Psihic.
 Se anunță pacientul și se explică tehnica pentru a obține colaborarea. O
stare emotivă poate modifica valoarea.
Fizic.
 Repaus fizic și psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare
 Așezați pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
• decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulația
mâinii în extensie, mâna în supinație (palma orientată în sus);
• poziție semișezândă (în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept
sprijinit pe suprafața patului, mâna în supinaţie și extensie.
Execuție
– măsurarea la nivelul arterei radiale
 Se spală mâinile,
 Se reperează artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe
fața anterioară (internă), în șanțul radial (în continuarea policelui);
 Se plasează vârful degetele index, medius pe traiectul arterei
radiale îmbrățișând antebrațul cu policele;
 Se exercită o ușoară presiune asupra arterei pe osul radius și se
percep timp de 1 minut (se poate măsura și timp de 15 secunde sau
30 secunde – pulsul regulat – iar valoarea obținută se înmulțește cu
4 sau cu 2);
 Se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial.
Măsurarea – după aceiași tehnică – se poate face și pe alte artere.
Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
Notare
 Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie
orizontală se socotesc 4 pulsații – adică 4 valori / pătrat.
 Notați grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie, așezat
direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D
(dimineața) sau S (seara); pentru valorile care cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68,
76, 80);
 Notați grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie așezat
în mijlocul pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru
valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
 Uniți primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în
partea dreaptă a sistemului de coordonate din F.T.;
 Obțineți curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei
cardiace măsurate bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere și
îngrijire.

VALORILE  NORMALE  ALE

FRECVENTEI  CARDIACE
CATEGORIA FRECVENTA
ADULT 60 – 80 / minut
 COPIL 90 – 100 / minut
NOU – NASCUT 130 – 140 / minut

Observații
 se evită măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani întrucât rata crescută
și aria mică de palpare pot determina valori eronate/inexacte;
 se obține rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci când sunt liniștiți
sau dorm, întrucât este dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne
cu mâna nemișcată;
 se numără rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acuratețe
maximă.
b. Fișa tehnică nr. 2 .Măsurarea, notarea
și interpretarea respirației

Definiție: Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din

mediul înconjurător, necesar procesului de oxidare din organism și de a elimina
dioxidul de carbon rezultat din arderile celulare.
Scop - evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției
bolii, al apariției unor complicaţii și al prognosticului.
Materiale necesare:
 cronometru (ceas cu secundar)
 creion verde
 foaie de temperatură.
Pregătirea pacientului
 Nu se anunță pacientul și nu se explică tehnica → pacientul își
poate modifica voluntar caracterele respirației (frecvența)
rezultând valori eronate în urma măsurării.
 Se așază pacientul în decubit dorsal.
Efectuarea procedurii și notarea
 Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare
inspirație și expirație prin aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața
toracelui pacientului.
  Se numără inspirațiile timp de 1 minut.
Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
 Consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură
așezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru
dimineața (D) sau seara (S)
 Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obținerea
curbei
 Se poate nota și cifric valoarea obținută cât și caracteristicile respiraţiilor:
Ex. RS = 20 resp../min., RD = 18 resp./min de amplitudine medie,
corespunzătoare, ritm regulat. Prin unirea valorilor succesive rezultă →
CURBA RESPIRAŢIEI.
 Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului 
dată, numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.
VALORILE FRECVENTEI
RESPIRATORII
 
CATEGORIA FRECVENTA / MIN
ADULT 14 – 18 / min
COPIL 20 – 30 / min
NOU – NASCUT 40 / min
TAHIPNEE 18 – 25 / min
POLIPNEE peste 25 / min
BRADIPNEE sub 14 / min

c. Fișa tehnică nr.3. Puncția venoasă

Definiție -Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în
lumenul unei vene (de regulă periferică, superficială) în vederea
obținerii/recoltării unui eșantion de sânge sau administrării unor
medicamente(primul timp al injecției intravenoase),
Scop:
 Obținerea unor informații despre statusul biochimic și biofizic a
organismului uman
 injectarea medicamentelor
  asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată
(reechilibrare hidroelectrolitic și acido-bazică, administrarea preparatelor
de lipide injectabile, aminoacizilor și a soluțiilor glucozate izotone)
Locul puncției este reprezentat în principiu de orice venă superficială
(periferică) de orice calibru, cu condiția ca acul să fie strict în lumenul venei. în
mod obișnuit, puncția venoasă se realizează la nivelul:
 venelor superficiale de la plica cotului (vena cefalică, vena basilică, vena
mediana),
 venele de pe fata dorsala a mâinii - arcada palmară superficială, vene
metacarpiene.
 în ultima instanță venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femurala
 la sugari se utilizează venele membrului inferior – (arcada venoasa
dorsala a piciorului, venele gambei) și venele epicraniene
Materiale necesare:
 recomandarea medicului pentru recoltarea sângelui
 garou
 mănuşi de unică folosinţă
 holder
 ac dublu/ canulă buterfly (fluturaş);
 tampoane cu dezinfectant (alcool, povidone etc.)
 eprubete - system vacuum (vacutainere) cu aditivi specifici în funcție
de analiza cerută
 etichete/cod de bare
 bandă adezivă non alergică
 formulare pentru laborator
 alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăvița renală
 recipient pentru colectarea materialelor
Respectarea normelor de protecția muncii
 se spală mâinile și se pun mănușile înainte de a intra în contact cu
pacientul
 Recipientele de puncție ce necesita desigilare (ace, ser fiziologic etc)
se arată pacientului înainte de desigilare pentru a se confirma sigiliul
de sterilitate
 După puncție acul se aruncă direct în recipientul de deșeuri
întepatoare
  se colectează selectiv deşeurile în recipiente speciale se îndepărtează
mănușile și se spală mâinile
Pregătirea pacientului
 verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncției venoase
 verificați identitatea pacientului
a) psihică:
 se informează și se explică pacientului necesitatea procedurii
 se explică pacientului procedură, se încurajează pentru a reduce
anxietatea
 pacientul este întrebat dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a
simţit leşin, transpirație, stare de greață, vărsătură
 se obține consimțământul informat
b) fizică:
 se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea
pacientului, cu scopul și locul puncției
▪ decubit dorsal cu membrul superior în aducție pentru recoltarea în spital
▪ şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit în extensie și supinație –
recomandat pentru recoltarea în ambulator
 se examinează calitatea și starea venelor și se alege locul puncției
Execuție :
 se identifică pacientul
 se pregătesc materialele
 se spală mâinile și se pun mănușile
 se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de
la plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii
 se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele
garoului fiind direcţionate departe de zona de puncţie
 se palpează vena
 se atașează acul dublu la holder
 se recomandă pacientului să strângă pumnul
 se dezinfectează tegumentul
 se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie și
cu policele se întinde pielea dreaptă pe venă
 se ține acul cu bizoul în sus în mâna dominantă și se introduce în
venă sub un unghi de 15° - 300, de deasupra venei, pătrunderea în
venă se constată prin scăderea rezistenței la înaintare, se urmărește
cursul venei 1-2 cm
  în cazul recoltării se continuă puncția conform obiectivului: se
introduce în holder, respectând ordinea de recoltare, întâi
vacutainerele fără aditivi și apoi cele cu anticoagulant, ultimul fiind
vacutainerul pentru VSH (se desface garoul la recoltare). Garoul nu
va fi menținut mai mult de 1 minut.
 după oprirea sângerării aplicați o bandă adezivă peste tampon
 vacutainerele se răstoarnă cu mișcări lente pentru a realiza un
amestec omogen
 se aplică etichetele cu codul de bare pe eprubete, și se trimite proba
de sânge la laborator
Incidentele, accidentele și complicaţiile puncției venoase sunt repezentate de:
 imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită
la obezi, persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor
injecții intravenoase făcute anterior, precum și la persoane aflate în șoc
(colaps); impune puncționarea unei vene profunde sau descoperire de
venă
 neexteriorizarea de sânge la aspirație – în situaţia în care bizoul acului
nu a pătruns complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii
pereţi ai venei și a ajuns înapoia acesteia; puncția va trebui repetată în alt
loc
 puncționarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoaște după
aspectul arterial al sângelui exteriorizat
 lezarea nervului median în foseta antecubitală
 hematomul la locul puncției – prin nerespectarea indicației de
comprimare a venei puncţionate
 reacţia inflamatorie la locul puncției – prin nerespectarea măsurilor de
asepsie și antisepsie
 tromboflebita superficială
Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
- dacă s-a efectuat recoltarea conform recomandărilor, se extrage acul sub
un tampon cu dezinfectant și se roagă pacientul să exercite o compresie
de max. 5 minute, fără a flecta brațul sau masa locul puncției, până se
oprește sângerarea
- se așază pacientul în poziție comodă în pat și se supraveghează
- se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului 
dată, numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.
-
Reorganizarea locului
 se colectează selectiv deşeurile în recipiente speciale se îndepărtează
mănușile și se spală mâinile
Observații
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de
hemodiluţie
 Nu efectuați puncția venoasă pe un loc deja infectat
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuați puncția venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă,
shunt arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie
anticoagulantă, se menţine o presiune fermă pe locul puncției venoase,
minim 5' după retragerea acului din venă pentru a preveni formarea unui
hematom
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncția venoasă, deoarece
aceasta creşte riscul de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil evitați venele dorsale ale mâinii la braţul
dominant pentru puncția venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu
independenţa vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncția venoasă sunt scalpul sau piciorul

d. Fișa tehnică nr.4. Administrarea oxigenului

Definiție - Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale
inhalatorie, în scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații
diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop:
Terapeutic - Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la țesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de:
- scăderea oxigenului alveolar;
- diminuarea hemoglobinei;
- tulburări în sistemul circulator.
Materiale necesare:
 - sursă de oxigen (stație centrală de oxigen sau microstație, butelie de
oxigen (de 30010.000 l oxigen comprimat la 150 atm,
concentratoare/extractoare de oxigen);
- sistem de livrare a oxigenului - reductor, umidificator, debitmetru;
- dispozitiv adaptat de administrare a oxigenului funcție de starea
pacientului: sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen.
Pregătirea pacientului:
a) psihică: dacă este conștient informați pacientul explicând procedura și
necesitatea ei pentru a obține colaborarea;
b) fizică: asigurați pacientului o poziţie comodă și verificați libertatea căilor
respiratorii
Execuție :
Mască facială simplă:
 se verifică scurgerea oxigenului din sursă;
 se pune masca în mâna pacientului pentru a-i ușura controlul măști și i se
susține mâna. Debitul oxigenului este de 10-12 l/minut.
 se așază masca pe piramida nazală și apoi pe gură;
 când pacientul s-a obișnuit cu masca, se așază cureaua de fixare în jurul
capului ( în general este greu suportată de pacient datorită hamului de
etanșeizare).
Canulele nazale/ochelarii nazali - concentrația oxigenului este de 25-45%
 se așază pacientul în poziție semișezândă care favorizează expansiunea
pulmonară;
 se dezobstruează căile aeriene. Ochelarii pentru oxigen se fixează după
urechi și apoi sub bărbie (prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în
nări).
Se recomandă la copii și bolnavi agitați.
o este metoda cea mai frecvent utilizată;
o pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung;
o nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale;
o permit alimentarea și comunicarea. La flux mai mare de 4 l/min
apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul (este necesară
umidificarea).
 Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin
faringe, schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce și în laringe.
 se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus;
 se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos și
perpendicular pe buza superioară;
 se fixează sonda cu leucoplast;
 se fixează debitul la 4-6 l/minut;
 se va observă pacientul în continuare pentru prevenirea accidentelor.
Incidente și accidente
 dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate
fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l;
 în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la
presiuni ridicate, pot apărea:
o iritare locală a mucoasei;
o congestie și edem alveolar;
o hemoragie intra alveolară;
o atelectazie;
o pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală.
Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
 Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze
respirația
 Se monitorizează respiraţia
 Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge
prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după administrare
 Se administrează medicaţia indicată de medic

Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului  dată,
numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Intervenții după procedură:

  se supraveghează pacientul și se controlează frecvent permeabilitatea
sondei, se observă faciesul, semnele vitale (respirația în special), culoarea
tegumentelor, starea de conştienţă;
 se asigură îngrijirea nasului și cavităţii bucale deoarece O2 usucă
mucoasa oro-faringiană;
 se monitorizează saturația pacientului utilizând fie puloximetria, fie
gazometria arterială funcție de starea pacientului;
 se notează data și durata oxigenoterapie și debitul /min.
Monitorizarea oxigenoterapiei
Se poate realiza prin:
- tehnici invazive: gazometria arterială;
- tehnici non-invazive: pulsoximetria, monitorizarea aerului inspirat sau
expirat.
Reorganizarea locului
 se colectează selectiv deşeurile în recipiente speciale se îndepărtează
mănușile și se spală mâinile
Observații
Deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată;
 pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al
unei flăcări în preajma sursei de oxigen;
 se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă;
 se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate
statică(materiale sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool);
 aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă
sursei de oxigen;
 transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se
lovirea lor în timpul transportului;
 buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și
fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau sobă;
 cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de
amplasare a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient

 cu stop cadrio- respirator
A. CULEGEREA DATELOR – INTERVIU
1. Informaţii generale:
a. Numele și prenumele: B.R
b. Vârsta : 61
c. Starea civilă : CĂSATORIT
d. Copii : 2
e. Profesia :pensionar
f. Localitatea de domiciliu: IAȘI
g. Diagnosticul la internare: INFARCT MIOCARDIC ANTERIOR
h. Data internării: 01.02.2016
2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumatoare de:
 Alcool-ocazional
 Cafea-zilnic
 Tutun -20 tigări/zi
b. Dietă / regim alimentar – NU
c. Alergii cunoscute – NU A DECLARAT
3. Probleme de sănătate:
a. Antecedente medicale personale: IMA POSTERIOR VECHI,
ENDOCARDITĂ INFECŢIOASĂ
b. Antecedente heredocolaterale:
MAMA: STENOZĂ MITRALĂ
TATĂL: CLINIC SĂNĂTOS
c. Motivele internării actuale: DURERE TORACICĂ ANTERIOARĂ
OPRESIVĂ CU DEBUT LENT ACUTIZAT ANTERIOR
PREZENTĂRII, DISPNEE PAROXISTICĂ
d. Istoricul stării actuale:
Pacient în vârstă de 61 de ani, cu antecedente patologice cardiace se prezintă în
cadrul unității primiri urgențe cu durere toracică anterioară opresivă și dispnee
paroxistică ,simptome cu debut lent/apărute de aprox 3 zile şi agravate în cursul
zilei de azi (ora14:30). Pacientul rămâne internat pentru diagnostic şi tratament
de specilitate. În seara zilei de la internare se produce un stop cardio-respirator.
Se asigură primul ajutor de urgenţă cu resuscitare manuală combinată cu şoc
electric şi terapie medicamentoasă. (Adrenalină+Atropină+Amlodipină,).
După 40 minute de resuscitare pacientul îşi revine, stare generală este
influenţată.
4.Examenul clinic general:
a. Tegumente și mucoase :TEGUMENTE CIANOTICE
b. Greutate : 93 KG
c. Înălţime : 176 CM
d. Ţesut celular subcutanat : NORMAL
e. Sistem ganglionar și limfatic:SUPERFICIAL NEPALPABIL
f. Aparat loco-motor :APARENT INTEGRU
g. Aparat respirator : TORACE NORMAL, EXCURSII COSTALE
SIMETRICE
h. Aparat cardio-vascular : ȘOC APEXIAN PALPABIL ÎN SPAȚIUL V
INTERCOSTAL CU ZGOMOTE CARDIACE RITMICE,FC 93B/MIN,TA
146/94 mmHG
i. Aparat digestiv : ABDOMEN SUPLU, MOBIL CU RESPIRAŢIA,
NEDUREROS SPONTAN ŞI LA PALPARE SUPERFICIALĂ ȘI
PROFUNDĂ ,INAPETENȚĂ
j. Aparat uro-genital :NORMAL
k. Sistem nervos și organe de simţ : STARE DE NELINIȘTE, ANXIETATE,
FATIGABILITATE
5.Investigaţii:
a. Examenul sangelui :
 Grup sanguin,Rh,HLG,TQ,INR,trombocite,VSH,
fibrinogen,glicemie,creatinină,Na,K,TGO,LDH,HDL,LDL
b. Examenul urinei: sumar de urina, urocultura
c. Alte examene de specialitate:EKG, ecografie cardiacă,radiografie
toracică

6.Tratamente:
a. Tratament medicamentos :
ANTICOAGULANTE,ANTIARITMICE,DIURETICE,ANXIOLITICE
7.Epicriza și recomandări la externare:
Pacient în vârstă de 61 ani cunoscut cu IMA anterior, endocardită infecțioasă, se
prezintă în serviciul UPU cu durere toracică anterioară opresivă,dispnee
paroxistică,cianoză periferică, simptome apărute şi agravate în cursul zilei de
01.02.2016. În seara zilei de la internare se produce stop cardio-respirator. Se
asigura primul ajutor de urgenţă cu resuscitare manuală combinată cu şoc
electric şi terapie medicamentasă. (Adrenalină+Atropină+Amlodipină)
După 40 minute de resuscitare pacientul îşi revine, stare generală influenţată.
 Ex obiectiv: cianoză generalizată, durere, anxietate
 Imagistic:
- EKG,
- ecografie cardiacă,
- radiografie toracică.

Sub tratament cu trombolitice clasa I, anticoagulante-heparina:bolus 60 U/kg,

evoluţia este favorabilă/ staţionar clinic.
Recomandări la externare:
1. Dietă hipoglucidică, hipolipidică, hiposodată
2. Evitarea efortului fizic mare , stresului, frigului
3. Control periodic la medicul de famile, de specialitate
4. Rețetă : anticoagulante orale: Pradaxa-150mgx2/zi,Rovustatina-40 mg 1 cp/zi

C. NEVOILE FUNDAMENTALE AFECTATE

ÎN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
1. Nevoia de a respira și avea o bună circulație
Probleme de dependență
 Dispnee paroxistică
 Durere toracică
 Cianoză periferică
Diagnostice de îngrijire
 Alterarea funcției respiratorii determinată de :
 Dispnee
 Anxietate
 Alterarea schimburilor gazoase manifestate prin cianoză
 2. Nevoia de a avea o bună circulație
Probleme de dependență
 Tahicardie
 Hipertensiune arterială
 Hipoxemie
Diagnostice de îngrijire
 Scăderea debitului cardiac manifestat prin tahicardie
 Alterarea perfuziei tisulare manifestată prin hipoxemie
 Circulaţie deficitară datorită HTA
3. Nevoia de a bea și a mânca
Probleme de dependență
 inapetență
Diagnostice de îngrijire
 Alimentație inadecvată determinată de inapeteță

4. Nevoia de a dormi și se odini

Probleme de dependență
 Fatigabilitate
Diagnostice de îngrijire
 Deficultatea de a se odihni determinată de durere manifestată prin
fatigabilitate
5. Nevoia de a comunica
Probleme de dependență
 Anxietate
Diagnostice de îngrijire
 Deficultatea de a vorbi determinată de anxietate
 D. PLAN DE ÎNGRIJIRE
Data Problema de îngrijire Obiectivele de îngrijire Intervenţiile aplicate Evaluarea îngrijiri

1. Alterarea funcției  Pacientul să prezinte o Autonome – pacientul pre

01.02. respiratorii respirație - -calmarea pacientului continuare st
2016 manifestată prin normală(liberă) și să se - educarea pacientului să facă anxietate și d
dispnee, cianoză și liniștească exerciții repiratorii – pacientul nu
anxietate  Pacientul să prezinte - măsurarea și notarea funcțiilor prezintă cian
2. Scăderea debitului mucoase respiratorii vitale în F.O (R,TA, P, T, D) are tegument
cardiac manifestat umede și integre, cu - menținerea pacientului în poziția mucoase de
prin tahicardie colorație normală care să favorizeze respirația colorație norm
3. Alterarea perfuziei  Pacientul să prezinte - supraveghearea culorii tegumentelor – pacientul ma
tisulare manifestată ritm cardiac in limite mucoaselor în continuare
prin hipoxemie normale - stabilirea unui regim tahicardie
4. Circulaţie deficitară  Pacientul să prezinte o hidroelectrolitic – Pacientul pre
datorită HTA circulație bună și - pregătirea fizică și psihică a continuare H
5. Dificultate în a colorație tegumentară pacientului pentru investigațiile ce – Pacientul a fo
respira determinată normală urmează a fi efectuate resuscitat car
de oprirea inimii  Pacientul să prezinte - comunicarea medicului modificările pulmonar poz
manifestată prin stop valori normale ale semnificative ale funcțiilor vitale
respirator tensiunii arteriale - pregatirea pacientului pentru
6. Circulaţie deficitară  Pacientul să prezinte resuscitare( dezgolirea parțială a
datorită alterarii puls și respitație în urma toracelui, prinderea unei linii
funcţiei de pompă a resuscitării venoase,fixarea aparatului de EKG,)
inimii manifestat cardiopulmonare - pregătirea trusei de
prin stop cardiac resuscitare(medicamente,
 defibrilator)
- începerea resuscitării și anunțarea
medicului de urgență
Delegate
- Oxigenoterapie
- Administratea medicației prescrise
de medic( trombolitice clasa I,
anticoagulante-heparina,
adrenalină,atropină,amlodipină,anti
hipertensive,diuretice,antalgice,
anxiolitice/antideptresive)
- Realizarea investigațiilor
recomandate de medic(EKG,RX
toracică,ecografie cardiacă)
- Recoltarea de probe biologice
pentru laborator (formula
leucocitara, VSH, teste cutanate,
VEMS, uree, volumul residual,
capacitate pulmonara)

02.02  Pacientul să prezinte o Autonome 1. Pacientul pre

2016 1. Alterarea funcției respirație - calmarea pacientului respirație
respiratorii normală(liberă) și să se - aerisirea încăperii normală(liber
manifestată prin liniștească - educarea pacientului să facă este liniștit
dispnee și anxietate  Pacientul să prezinte exerciții repiratorii 2. Pacientul pre
2. Scăderea debitului ritm cardiac in limite - măsurarea și notarea funcțiilor ritm cardiac
cardiac manifestat normale vitale în F.O(R,TA, P, T, D) apropiat limi
 prin tahicardie - reechilibrarea hidroelectrolitică a normale
3. Circulaţie deficitară  Pacientul să prezinte pacientului 3. Pacientul pre
datorită HTA valori normale ale - pregătirea fizică și psihică a continuare H
4. Alimentație tensiunii arteriale pacientului pentru investigațiile ce circulația a fo
inadecvată  Pacientul să se urmează a fi efectuate restabilită
determinată de alimenteze normal și să - comunicarea medicului modificările 4. Pacientul pre
inapeteță prezinte apetit semnificative ale funcțiilor vitale apetit adecva
5. Dificultatea de a se  Combaterea durerii și - elaborarea unui regim alimentar 5. Pacientul pre
odihni determinată prevenirea hiposodat durere la nive
de durere insomniei,pacientul să se - elaborarea unui regim de somn toracelui în u
manifestată prin odihnească și să doarmă Delegate resuscitării, d
fatigabilitate - Oxigenoterapie poate odihni
- Administratea medicației prescrise dormi
de medic( trombolitice clasa I,
anticoagulante-
heparina, ,antihipertensive,diuretice,
antalgice, anxiolitice/antideptresive)
- Recoltarea de probe biologice
pentru laborator
1. Scăderea debitului  Pacientul să prezinte Autonome  Pacientul pre
cardiac manifestat ritm cardiac în limite - Masurarea și notarea funcțiilor ritm cardiac î
prin tahicardie normale vitale in F.O(R,TA, P, T, D) limite norma
2. Circulaţie deficitară - asigurarea regimului
datorită HTA  Pacientul să prezinte dietetic(hiposodat)  Pacientul pre
valori normale ale - educarea pacientului să renunțe la valori norma
tensiunii arteriale consumul de tutun,alcool,cafea tensiunii arte
- urmărirea efectelor medicamentelor
 - elaborarea unui regim alimentar
hiposodat
Delegate
- Administratea medicației prescrise
de medic( trombolitice clasa I,
anticoagulante-
heparina, ,antihipertensive,diuretice,
antalgice)
- Recoltarea de probe biologice
pentru laborator la indicația
medicului
Obiectivul 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu stop cadio-respirator

Educaţia pentru sănătate reprezintă cel mai important instrument al promovării

sănătăţii şi este definită ca fiind activitatea de comunicare care are ca scop
creşterea stării de bine şi prevenirea sau diminuarea bolii la indivizi şi grupuri
populaţionale, prin influenţarea în mod favorabil a atitudinilor, credinţelor,
cunoştinţelor şi comportamentelor, atât a celor care deţin puterea cât şi a
comunităţii în general.
Factorii determinanţi ai sănătăţii includ în acelaşi timp şi probleme legate de
calitatea vieţii care sunt componente ale „stării de bine”, oferind protecţie
împotriva unui comportament nesănătos. Aceste atribute pozitive ale sănătăţii
(stiluri de viaţă favorabile sănătăţii şi un înalt nivel al stimei de sine) contribuie
la „împuternicirea” indivizilor şi comunităţii de a realiza un mai bun control
asupra propriei sănătăţi.
Conform datelor statistice ale OMS, bolile cardiovasculare și cardio-pulmonare
reprezintă cauza cea mai importantă de mortalitate în lume.
În vederea prevenției bolilor cardio-pulmonare ,trebuiesc urmărite mai multe
aspecte, dar cele mai importante sunt:
Tutunul este în mod cert un factor de risc major al infarctului miocardic şi al
morţii subite. Asocierea dintre tabagism şi creşterea prevalenţei bolilor cardio-
pulmonare devine evidentă mai ales dacă fumatul este început la vârste tinere
iar incidenţa stopului cardio-respirator se multiplică la fumători.
Alimentaţia nesănătoasă. Cu cât rata colesterolul seric este mai ridicată, cu atât
şi riscul de stop cardio-respirator creşte. Numărul crescut de calorii, peste
necesarul faţă de efortul fizic depus constituie factor de risc în apariţia bolilor
cardio-pulmonare. Obezitatea, cu un plus de peste 20% faţă de greutatea ideală,
dublează riscul pentru infarctul miocardic acut.
Alţi factori de risc asociaţi bolilor cardio-pulmonare sunt reprezentati de:
- sedentarism – astfel, activitatea fizică prelungită are efect benefic în bolile
cardio-pulmonare, creşterea capacităţii miocardului cu diminuarea consumului
de oxigen la efort şi ameliorarea stabilităţii electrice a miocardului.
- tipul de personalitate: subiecţii impulsivi, extrovertiti, grăbiţi, ambiţioşi şi
agresivi.
- stresul psiho-emoțional apărut în codiţiile unui stil de viaţă neechilibrat,
surmenajul, viaţa în centre supraaglomerate, insatisfacţiile profesionale şi
familiale precum şi deprinderile dăunătoare sănătăţii însoţite de consumul
exagerat de alcool, cafea şi/sau tutun, se constituie în factori de risc puternic
asociaţi cu creşterea incidenţei prin boli cardio-pulmonare.
În concluzie, prevenţia bolilor cardio-pulmonare este de o importanţă
primordială în viaţa medicală şi socială, fiind astfel recunoscută ca o
componentă esenţială în managementul pacienţilor cu risc sau cu diverse forme
de boli cardiace si respiratorii. Iar pentru a le preveni este necesar să se mențină
o dietă sănătoasă,să se renunțe la tabagism și alcool,să se efectueze cât mai
multă activitate fizică,și nu în ultimul rând să se efectueze controale medicale
periodice și să se respecte indicațiile și recomandările medicale .

III. BIBLIOGRAFIE

1. Lucreția Titircă,Urgențe Medico-Chirurgicale sinteze, Editura Medicală

2. Lucreția Titircă,Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijiri corespunzătoare
nevoilor fundamentale, Editura Viața Medicală Românească
3. George Mogoș , Urgențe În Medicina Internă, Editura Fidactică Și Pedagogică
București
4. MANUAL DE PRACTICĂ STANDARTIZAT CONȚINÂND TEHNICI PENTRU
STAGIUL DE PRACTICĂ A ELEVILOR DIN ȘCOLILE
SANITARE,SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST, EDITURA
CONPHYS
5. Manual de nursing vol. III
6. Dr. Zorel Filipescu,PRIMUL AJUTOR ÎN STOPUL RESPIRATOR ȘI STOPUL
CARDIAC, Editura Medicală
7. Mihaela Bucătaru,TEHNICI DE ÎNGRIJIRE MEDICAL ATAȘATE NEVOILOR
FUNDAMENTALE UMANE, Editura StudIS, Iași
8. Diana Carmen Preotu – Cimpoieșu, PROTOCOALE ȘI GHIDURI ÎN MEDICINA DE
URGENȚĂ, Editura Pim
9. Dorel Săndesc, Silviu Opriş, NOILE GHIDURI DE RESUSCITARE
CARDIORESPIRATORIE (RCR)
10. Petru Deutsch, RESUSCITAREA CARDIORESPIRATORIE. PROTOCOALE
11. URGENȚELE MEDICO-CHIRURGICALE, Titircă, L., Editura Medicală, București
12. ANATOMIA OMULUI, Papilian, V., Editura. All, București
13. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI, Niculescu, C. Th., Carmaciu, R., Voiculescu,
B., Salavastru, C., Niță, C., Ciornei, C., Editura. Corint, București, 2009
14. DICȚIONAR DE TERMENI PENTRU ASISTENȚI MEDICALI, Titircă, L., Editura.
Viața medicală românească, București,
IV.ANEXE

Figura 1.ANATOMIA INIMII

Figura 2 . CIRCULAȚIA PULMONARĂ

Figura 3.MAREA CIRCULAȚIE

Figura 4. STRUCTURA PLĂMÂNILOR

Figura 5. BASIC LIFE SUPORT