3

CUPRINS

ARGUMENT.........................................................................................................pag. 5
ISTORIC................................................................................................................ pag. 6
CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ.....................................pag. 7
1.1.Anatomia şi fiziologia a aparatelor cardiovascular și respirator.................pag. 7
1.1.1. Anatomia inimii...........................................................................................pag. 7
1.1.2. Fiziologia inimii ............................................................................................pag.14
1.1.3.Aparatulcirculator.........................................................................................pag. 18
1.1.4.Aparatul respirator.......................................................................................pag. 21
1.2. Prezentarea teoretică a bolii..........................................................................pag. 32
1.2.1. Definiţie......................................................................................................pag. 32
1.2.2.Etiologie.........................................................................................................pag. 33
1.2.3.Patogenie..................................................................................................... pag. 34
1.2.4. Diagnostic clinic..........................................................................................pag. 34
1.2.5. Diagnostic paraclinic..................................................................................pag. 35
1.2.6.Diagnosticdiferential......................................................................................pag.36
1.2.7. Evoluţie. Prognostic................................................................................... .pag. 36
1.2.8.. Tratament……………………………………………………………….….pag.37
a) suportul vital de bază.......................................................................................pag. 37
b)medicamentos...................................................................................................pag. 42
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE........................................................pag. 46
2.1. Internarea pacientului cu stop cardio-respirator în spital..........................pag. 46
2.2. Asigurarea condiţiilor de mediu pacientului cu stop cardio-respirator......pag.46
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor cu SCR internaţi .....................pag.47
2.3.1. Pregătirea patului şi accesoriilor lui..........................................................pag.47
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat………………………………………………..pag.48
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale a pacientului cu SCR................pag.49
2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat..........pag.51
2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu stop cardio-respirator.......................pag. 53
2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului cu SCR............................pag.53
2.3.7. Captarea eliminărilor...................................................................................pag.54
2.4. Supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative...................................................pag.56
 4

2.4.1 Măsurarea şi notarea temperaturii..............................................................pag. 57

2.4.2 Observarea şi notarea respiraţiei...............................................................pag. 58
2.4.3 Măsurarea şi notarea pulsului arterial.......................................................pag. 59
2.4.4 Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale.....................................................pag.60
2.4.5 Monitorizarea diurezei..................................................................................pag. 62
2.5. Alimentaţia bolnavului cu stop cardio-respirator........................................pag.64
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului........................pag.67
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologie................................................pag.68
2.8.Pregătirea pacientului cu SCR şi efectuarea tehnicilor impuse de
afecţiune...............................................................................................................pag.71
2.9. Educaţia pentru sănătate.............................................................................pag. 76
2.10. Externarea pacientului cu stop cardio-respirator………………………...pag.77
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE.......................................................pag.78
3.1. Cazul I..........................................................................................................pag.78
3.2. Cazul II........................................................................................................pag. 87
3.3. Cazul III......................................................................................................pag.97
CAPITOLUL IV. CONCLUZII...........................................................................pag.102
4.1. Evaluare finală...............................................................................................pag.102
4.2. Concluzii generale..........................................................................................pag.102.
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................pag.104
 5

ARGUMENT

Resuscitarea cardio-pulmonară a fost mult timp asociată specialităţii de

anestezie-terapie intensivă, în ultimele două decenii aceasta fiind apanajul din ce în ce
mai frecvent al specialităţii de medicină de urgenţă. Medicina de urgenţă este o
specialitate relativ nouă, atât la noi în ţară (1991) cât şi pe plan mondial. Aceasta s-a
dezvoltat simultan cu progresul metodelor de intervenţie şi tratament şi al aparaturii
medicale, precum şi cu accesul prompt şi optim al echipelor de intervenţie în prespital,
prin dezvoltarea transportului medicalizat terestru şi aerian, dar şi a căilor de acces
(autostrăzi, drumuri performante, extinderea urbanismului).
Dată fiind extrema variabilitate şi complexitate de situaţii precum şi implicaţiile
deosebite ale fiecărui detaliu de management, asistarea pacientului în stop trebuie
asigurată de către echipe permanent instruite şi specializate la maxim în acest tip de
activitate, echipate nu doar cu mijloacele tehnice medicale specifice ci şi cu centre de
simulare performante în care să poată fi reproduse şi simulate situaţii practice concrete
întâlnite cât şi scenarii posibile, în diferite circumstanţe şi în diferite asocieri lezionale.
Lucrarea de fata are ca tema “Îngrijirea bolnavului cu stop cardio-respirator”.
M-am străduit să pătrund în cele trei dimensiuni: biologică, psihologică şi socio-
culturală, raportate la cele paisprezece nevoi fundamentale ale individului şi am dedus
din cele trei cazuri clinice cărora le-am întocmit planul de îngrijire că pacienţii necesită
mai multe îngrijiri individuale.
Această lucrare reuneşte noţiunile teoretice de anatomie şi fiziologie a omului,
deprinderile practice, noţiunile de farmacologie, de medicină internă pe care le-am
înglobat în tehnicile de îngrijire a nursingului, după modelul conceput de Virginia
Henderson pentru îngrijirea pacientului cu stop cardio – respirator.
Scopul demersului meu este de a aplica cunoştinţele acumulate în cei trei ani în
practica medicală, la patul bolnavului, în cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea.
Pentru a sintetiza lucrarea de faţă, dar şi orele de nursing în cei trei ani de
şcoală, am învăţat că este necesar ca asistenta să îndeplinească la pacient ceea ce acestuia
îi lipseşte pentru a fi “complet”, un “întreg”, calităţile ce-i lipsesc acestuia, fie din cauza
pierderii forţei fizice, în cazul lipsei de voinţă în cazul bolilor psihice, fie de lipsa de
cunoştinţe de specialitate necesare îngrijirii lui.
 6

Altfel spus, asistenta trebuie să empatizeze cu pacientul şi să transmită dorinţa

de a trăi pentru cel ce şi-a pierdut speranţa de viaţă, să fie glasul pentru cel ce nu poate
vorbi, să fie sursa de hrană spirituală pentru cel ce nu mai are posibilitatea să se
deconecteze.

ISTORIC

Manevrele de resuscitare s-au efectuat din cele mai vechi timpuri, începând din
vremea profetului Elie, acestuia atribuindu-se prima resuscitare respiratorie prin
respiraţie gură la gură la un copil.
Ulterior au fost menţionaţi:
 Vesale (1543) cu ventilaţia artificială cu presiune intermitent pozitivă
 Tossach (1771) prima ventilaţie gură la gură la un adult, iar în secolul al XIX-lea
 Boehm (1878) şi Schiff (1882) cu masajul cardiac pe animale prin toracotomie,
 Maass (1892), masajul cardiac extern eficace,
 în 1900 Ogelsurd, Keen şi Zesas, care au efectuat primul masaj cardiac intern la
om. Amintim că prima intubaţie translaringiană a fost făcută în 1880 de Macewn,
 prima defibrilare externă la om, îi aparţine lui Gurvich (1946)
 Cu toate acestea, Peter Safar este unanim acceptat ca fiind părintele abecedarului
resuscitării, cel care a integrat toate manevrele de resuscitare, creând astfel primul
algoritm de resuscitare.
În ultimele decenii s-au efectuat o multitudine de studii privind eficienţa
metodelor de intervenţie, cât şi modul de producere a stopurilor cardio-respiratorii. La
mai mult de 300000 de stopuri cardiace care se produc anual în SUA, rata de
supravieţuire este estimata la mai puţin de 10% pentru stopurile survenite în prespital şi
la mai puţin de 20% pentru stopurile din spital. Studii suplimentare remarcă faptul că
rata de supravieţuire coboară cu 10-15% pentru fiecare minut trecut de la producerea
stopului cardiac fără a se iniţia manevre de resuscitare.
 7

CAPITOLUL I.
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a aparatului cardiovascular

Sistemul circulator este format din inimă, vase sanguine şi vase limfatice.
1.1.1. Anatomia inimii
Inima – este un organ musculo-cavitar localizat în cavitatea toracică, în etajul inferior
sau cardiac al mediastinului anterior:

Configuratia externa
 Inima are forma unui con turtit, culcat pe diafragmă, cu axul longitudinal dispus oblic
în torace şi are o greutate de 250-300g, iar volumul asemănător pumnului drept;
 Pe lângă bază şi vârf, inima prezintă feţe şi margini:
 Faţa sternocostală este orientată anterior şi prezintă în părţile laterale şanţul
coronar, care desparte atriile de ventricule şi este perpendicular pe axul
longitudinal
 Faţa plană (diafragmatică) priveşte inferior spre muşchiul diafragm. La nivelul său
se găsesc şanţul interventricular posterior şi şanţul coronar, care-l continuă pe cel
de pe faţa sternocostală.
 Baza inimii aparţine atriilor şi în special atriului stâng. Ea priveşte înapoi (spre
esofag şi coloana vertebrală) şi la dreapta; de la nivelul ei pleacă arterele mari ale
inimii (aorta şi trunchiul pulmonar) şi sosesc venele mari (cele două vene cave şi
cele patru vene pulmonare)
 8

 Varful inimii este situat pe stanga.

Configuratia interna este reprezentata din patru camere:

 atriul (AS)
 atriul (AD)
 ventriculul stâng (VS)
 ventriculul drept (VD)
Atriul drept :
 Este separat de atriul stang prin septul interatrial și de ventriculul drept prin
șantul coronar
 Este tapetat pe aproape jumatate din suprafață cu muschi pectinati (fascicule de
fibre musculare, dispuse ca dinții unui pieptene).
 are cinci orificii:
 orificiul venei cave inferioare prevăzut cu valvula Eustachio
 orificiul venei cave superioare
 orificiul sinusului coronar, prevăzut cu valvula Thebesius
 orificiul auriculului drept
 orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valvula tricuspidă
 9

Atriul stang
 are șase orificii :
 patru vene pulmonare – două vene pulmonare drepte şi două stângi – care aduc
de la plămâni sânge încărcat cu O2
 orificiul atrioventricular stâng prevazut cu valvula bicuspidă
 orificiul de deschidere a auriculului stâng
 La interiorul ambelor cavități atriale se vad mici orificii prin care se deschid venele
mici ale inimii.
Ventriculul stâng:
 comunica cu atriul stang prin valva mitrala exista doi mușchi papilari legați prin
corzi tendinoase de cuspidele corespunzătoare
 și aici există trabecule musculare dispuse în rețea;
 Din partea superioară a ventricului pleacă aorta ascendentă,care începe la nivelul
orificiului aortic prevăzut cu trei valvule
 10

Ventriculul drept:
 comunică cu atriul drept prin orificiul tricuspid;Pentru fiecare valvulă a acestui
orificiu exista în ventriculul drept câte un mușchi alungit proeminent în
cavitate,numit mușchi papilar;De pe vârful acestor mușchi se întind până la marginea
liberă a cuspidei corespunzatoare așa – numitele corzi tendinoase;Acestea nu permit
valvulelor să se răsfrânga în atrii în timpul contracției ventriculare;
 Restul peretelui ventricular este tapetat de fascicule musculare dispuse
nesistematizat, numite trabecul cu rol de a mari suprafata de contact cu sangele.
 Din ventriculul drept pleacă trunchiul superior pulmonar. El începe la nivelul
orificiului trunchiului pulmonar,prevăzut cu trei valvule în formă de cuib de
rândunică
numite valvule semilunare.
Structura inimii:
 Miocardul
 Reprezintă totalitatea masei musculare a inimii acoperit la exterior de epicard
(lama viscerala a pericardului seros) și la interior, de endocard;
 este repartizat neuniform de-a lungul peretelui cardiac:pereții atriilor sunt mai
subțiri decât cei ai ventriculilor, iar ventriculului drept este mai subțire decat cel
stâng.
 11

 este format din țesut muscular de tip adult și din tesutul nodal (excito-conductor);
 miocardul de tip adult, reprezinta cea mai mare parte, are fibrele dispuse in trei
straturi si orientate longitudinal si circular; are rol in excitarea contractiei, iar
celulele sale se numesc miocite de lucru;
 Tesutul nodal este format din miocite de tip embrionar care pot genera si conduce
impulsul nervos, formand sistemul excito-conductor;
Sistemul excito-conductor este organizat astfel:

• Nodulul sinoatrial Keith-Flack se gaseste in atriul drept sub epicard, lângă orificiul
venei cave superioare;El genereaza stimuli electrici cu frecventa de 72/min si
conduce intreaga activitate cardiac;
• Nodulul atrio-ventricular Aschoff-Tawara este situat la baza septului interatrial pe
partea dreapta;Intre cei trei nodului nu exista o legatura directa cu structura excito-
conductoare.;Stimulul electric emis din nodulul sinoatrial ajunge la nodulul atrio-
ventricular din aproape in aproape prin intermediul miocitelor de lucru;
• Fasciculul atrio-ventricular His este singura cale de comunicare electrica intre atrii si
ventriculare.;Pleaca de la nodulul atrio-ventricular si coboara pe partea dreapta a
septului interventricular. El se imparte intr-o ramura dreapta pentru ventriculul drept
si o ramura stângă, care strabate septul interventricular, ajunge în ventriculul stâng și
se bifurca într-o ramură anterioară și una posterioarîă, subendocardic;
 12

• Reteaua Purkinje este reprezentată de totalitatea terminațiilor nervoase în care se

împart ramurile fasciculul His.Fibrele acestei rețele sunt în contact cu miocitele de
lucru.

 Scheletul fibros al inimii

 Constituie suportul conjunctiv fibros pe care se inseră fibrele miocardului;
Este format de partea superioară, membranoasă, a septului interventricular și de
inelele fibroase, care limiteaza orificiile atrio-ventriculare și ale arterelor pulmonare
și aorta.
 Pericardul este un sac fibro-seros, care înveleste inima, cu două componente:
 Pericardul fibros:
- asezat la exterior,cu consistență fibroasă, este rezistent și inextensibil;
- este legat de formațiunile vecine prin ligamente: sternopericardice,
frenopericardice (care il leaga de diafragma) și vertebro-pericardice;
 Pericardul seros:
 13

- este organizat topografic în două foițe, care se continua una cu cealalta: foița
viscerala (epicard) și foița parietală (care captuseste pericardul fibros);
- Intre foițe există o lamă fina de lichid care faciliteaza mișcarile cordului;
- Cele două foițe delimitează cavitatea pericardului;
 Endocardul
 este un epiteliu unistratificat, care se continuă la nivelul orificiilor arteriale și
venoase cu tunica intimă a vaselor care vin sau pleacă din inimă;
 Este șpe un strat de țesut conjunctiv subendocardic care conține numeroase
terminații nervoase;
Vascularizația Inimii

 Vascularizatia arteriala este asigurata de doua artere coronare, care pleaca din
prima parte a aortei ascendente numita bulbul aortic:
 Artera coronară stangă, dupa un traiect de 1 cm,se împarte în două ramuri:
- artera interventriculară anterioară, care coboară în șanțul interventricular anterior;
- artera circumflexă coronară, care merge în partea stângă a șanțului coronar.
 Artera coronară dreaptă, intră în partea dreapta a șanțului coronar.
Toate arterele se termina pe fața diafragmatica a inimii. Ultimele ramificații ale vaselor
coronare sunt de tip terminal, adică reprezintă unica sursă de vascularizație a unui
teritoriu de miocard.
 Vascularizatia venoasă este asigurată de sinusul coronar care aflat în partea
diafragmatica a șanțului coronar,care se deschide în atriul drept.
Preia prin afluentii sai 60% din sangele venos al inimii, respectiv venele:
 14

- vena mare a inimii, care vine din santul interventricular anterior, trece prin partea
stanga a santului coronar si se deschide in partea stanga a sinusului;
- vena medie a inimii, care vine din santul interventricular posterior;
- vena mica a inimii, care vine din partea dreapta a santului coronar si se varsa in
partea dreapta a sinusului venos.
Aproximativ 40% din sangele venos al cordului este preluat de venele anterioare si
venele mici ale cordului. Acestea se deschid prin mici orificii in toate cavitatile inimii.
Inervatia extrinsecă a inimii
 Inervatia simpatica se face prin :
- nervi cardiaci cervicali (superiori, mijlocii si inferiori) care pleaca din lantul
simpatic cervical
- nervii cardiaci toracici care au originea in maduva toracica la T4 T5 si fac
sinapsa in lantul simpatico paravertebral.
- are efect cardioaccelerator;
 Inervatia parasimpatică
- se face prin ramuri cardiace superioare si inferioare din nervul vag.
- are efect cardio-moderator.
Toate aceste ramuri formeaza o retea numita plexul cardiac situate la baza inimii. Din
plex ramurile nervoase ajung la inima impreuna cu arterele coronare. Inervatia extrinseca
are rolul de a adapta functia cordului la nevoile organismului.
1.1.2.Fiziologia inimii
Revoluția cardiacă fiziologică
 Reprezinta trecerea sangelui din atrii in ventriculi si apoi in arborele vascular;
 Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde si cuprinde:
- contractia atriilor sau sistola atriala, care dureaza 0,1 secunde ;
- contractia ventriculilor sau sistola ventriculara, care dureaza 0,3 secunde ;
- relaxarea intregii inimi, sau diastola generala, care dureaza 0,4 secunde;
 Inima este o pompa aspiratoare–respingatoare, circulatia sangelui fiind posibila
datorita contractiilor ei ritmice
 La individul normal au loc 70-80 de revolutii cardiace/min, care reprezinta de fapt
bataile inimii.
 15

Proprietatile fiziologice ale miocardului:

- automatismul, adica posibilitatea de a-si crea singur stimuli excitatori ;
- exitabilitatea, care este o proprietate generala a materiei vii ;
- conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;
- contractilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie
 16

Contractilitatea (functia inotropa):

 reprezinta proprietatea miocardului de a se contracta atunci când este stimulat
adecvat;
 contractiile miocardului se numesc sistole iar relaxarile diastole;
 in cavitatile inimii se genereaza presiune, iar ca urmare a scurtarii fibrelor
miocardice, are loc expulzia sangelui;
 Forta de contractie este proportional cu grosimea peretilor inimii: mai redusa la atrii
si mai puternica la ventricule, mai mare la ventriculul stang fata de ventriculul drept.
 ritmul functional al centrului de comanda poate fi modificat sub actiunea unor factori
externi:caldura sau stimularea sistemului nervos vegetativ simpatic accelereaza
ritmul inimii-tahicardie, in timp ce racirea nodulului sinusal sau stimularea
sistemului nervos vegetativ parasimpatic au efect contrar-brahicardie..
 Activitatea contractila a inimii determină deplasarea sangelui prin sisteme de vase
inchise, asigurand diferentele de presiune necesare circulatiei mari (atriul stang –
ventricul stang – artere – capilare – vene – atriul drept) si circulatiei pulmonare
(atriul drept – ventricul drept – artere pulmonare – vene pulmonare – atriul stang).
 Contractiile cardiace sunt sub dependenta a doua mecanisme reglatoare: unul
intracardiac (datorat tesutului specific.)si altul extracardiac( datorat sistemului nervos
simpatic si parasimpatic)

Excitabilitatea(Functie Batmotropa):
 17

 reprezinta proprietatea celulei musculare cardiace de a raspunde la un stimul printr-

un potential de actiune propagate;
 Unele manifestari ale excitabilitatii (pragul de excitabilitate, legea ,,tot sau nimic’’)
sunt comune cu ale altor celule excitabile;
 Inima prezinta particularitatea de a fi excitabila numai in faza de relaxare (diastola) si
inexcitabila in faza de contractie (sistola);
 Aceasta reprezinta legea inexcitabilitatii periodice a inimii.;
 In timpul sistolei, inima se afla in perioada refractara absoluta: oricat de puternic ar fi
stimulul, el ramane fara efect. Aceasta particularitate a excitabilitatii miocardice
prezinta o mare importanta pentru conservarea functiei de pompa ritmica. Stimulii cu
frecventa mare nu pot tetaniza inima prin sumarea contractiilor.
Conductibilitatea(Functia Dromotropa):
 reprezinta proprietatea miocardului de a propaga excitatia la toate fibrele sale;
 viteza de conducere difera: este de 10 ori mai mare prin fasciculul His(aproximativ
2m/s) si reteaua Purkinje(de 3 m/s.) decat prin miocardul contractil atrial si
ventricular ( de 50cm/s);
 Afectarea transmiterii impulsului prin tesutul nodal este cunoscuta sub numele de
bloc, ce poate fi de diferite tipuri: I, II, III, ca si bloc de ramura sau bloc atrio –
ventricular.
Manifestari care insotesc ciclul cardiac:
a) Manifestari acustice. Semnele exterioare ale activitatii inimii sunt zgomotele cardiace
care pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau inregistrate grafic pe fonocardiograma.
Zgomotele inimii sunt produse de modificarea vitezei de curgere a sangelui, vibratiile
consecutive ale valvelor atrioventriculare si sigmoide.In mod obisnuit se disting doua
zgomote cardiace principale:
- zgomotul I (zgomot sistolic) produs de inchiderea valvelor atrio-ventriculare.
- zgomotul II (zgomot diastolic) produs de inchiderea valvelor sigmoide aortice si
pulmonare.
b) Manifestari mecanice. Cele mai evidente manifestari ale activitatii cardiace in timpul
unei revolutii cardiace sunt cele mecanice care se exteriorizeaza prin socul apexian ce se
palpeaza in spatiul V intercostal stang. Este datorat contactului mai intim pe care varful
inimii il stabileste in timpul sistolei cu peretele toracic.
c) Manifestari electrice. In timpul contractiei se produc biocurenti care pot fi inregistrati
cu aparate speciale. Inregistrarea modificarilor de potential electric care insotesc
 18

activitatea miocardului se numeste electrocardiograma. Graficul obtinut ne da informatii

valoroase de felul in care se desfasoara revolutia cardiaca.

1.1.3.Sistemul circulator
Este format din:
 artere – vase care transportă sângele de la inimă spre ţesuturi ;
 vene – vasele care transportă sângele de la ţesuturi spre inimă ;
 capilare – la nivelul cărora se realizează schimburile dintre sânge şi ţesuturi;
 19

Arterele:
 reprezintă cele mai mari vase de sânge;
 au rolul de a transporta sânge oxigenat de la inimă înspre țesuturi și organe;
 Pe desene sunt reprezentate cu culoarea roșie;
 sunt compuse din trei straturi:
- tunica externă, alcătuită din țesut conjunctiv cu fibre de colagen ,elastină, fibre
nervoase vegetative și vase de sânge ce asigură oxigen pentru peretele vascular.
- tunica musculară (tunica mijlocie) , constituită din celule musculare netede și
fibre conjunctive elastice
- tunica internă (numită și endoteliul vascular) e un epiteliu pavimentos simplu,
aflat pe o membrană bazală și un strat subendotelial elastic;
 au cea mai ridicată presiune, datorită fluxului constant de sânge ce este pompat de
inimă ;
Venele
 sunt responsabile cu transportarea sângelui dezoxigenat din țesuturi organe înapoi
la inimă;
 Spre deosebire de artere, delimitarea între tunici nu e uniform:
- Tunica internă de sub nivelul inimii prezintă valve în formă de cuib de rândunică,
numite semilunare, care ghidează fluxul sanguin;Când sângele pornește în direcția
bună, valvele rămân deschise datorită poziționării în formă de con;dacă sângele
vrea să o ia invers, ele se închid datorită presiunii. Acestea sunt prezente deoarece
nu există nimic ce pompează sângele înapoi, deci el o poate lua în orice direcție
- Tunica medie e mai subțire, pe când cea externă e mai groasă;
Capilarele
 Capilarele sunt cele mai mici vase de sânge, ajungând chiar și la un diametru de două
sau trei celule (15-20 μm);
 Din cauza mărimii lor ele pot ajunge oriunde în corp;
 Cea mai deasă rețea de capilare se găsește pe alveolele pulmonare;
 Capilarele rezultă din ramificarea metaarterelor, continuându-se cu venele capilare;
au 0,5 mm lungime;
 Cu cât activitatea metabolică a țesutului e mai intensă, cu atât sunt prezente mai
multe capilare;
 Schimburile de gaze și alte substanțe se efectuează prin difuziune și filtrare;
 20

Mica și marea circulație

Circulația este reprezentată de două etape care modifica presiunea arterială și zgomotele
inimii: diastola și sistola;

Diastola
 Este numită și mica circulație,
 este reprezentată de trecerea sângelui în atrii din venele cave superioară și
inferioară (atriul drept) și din venele pulmonare (atriul stâng) iar apoi în
ventriculele respective;
 În această etapă presiunea arterială este cea mai scăzută.
Sistola
 Este numită și marea circulație;
 reprezintă trecerea din ventricule a sângelui în arterele pulmonare (ventriculul
drept) și în aortă (ventriculul stâng), prin contracția mușchiului inimii;
 În această etapă presiunea arterială este cea mai mare;
 Tot aici se aude bătaia specifică a inimii.
 21

1.1.4. Anatomia şi fiziologia aparatului respirator

Aparatul respirator are 3 componente:

 căile respiratorii - sistem de conducte aerifere;

 ţesutul pulmonar - sistem de transfer al gazelor respiratorii;

 sistemul toraco-pulmonar - sistem mecanic de pompă.

În funcţie de dimensiuni şi caracteristicile funcţionale - 3 zone:

 căile aerifere superioare

 căile aerifere inferioare:

- centrale

- periferice

a.Caile respiratorii superioare

 Fosele nazale
- etaj respirator  cornet inferior şi mijlociu
- etaj olfactiv  cornet superior şi parte sup. septului nazal
 22

Roluri:
- curăţirea aerului de particule cu d > 6m
- încălzirea şi umectarea aerului (mucoasa nazala este bine vascularizata)
- zona reflexogenă a strănutului
- in olfactie

 Faringele - diametru 12 mm

 zona reflexogena asigura trecerea alimentelor spre esofag si trecerea aerului spre
trahee ;

 mucoasa prezintă un bogat inel limfatic, inclusiv amigdalele palative cu rol în

apărarea antibacteriană (BAL) ;

b.Caile respiratorii inferioare centrale

 Laringele = conductul prin care aerul trece din faringe în trahee;

 Glota,situate între corzile vocale inferioare şi faţa internă cartilajelor aritenoide

- În repaus respirator şi în expir normal glota este deschisă.

- În inspir forţat: glota este larg deschisă
- In vorbire: glota se micşorează
- In expir forţat se poate inchide
 23

 Traheea are diametrul de aproximativ 20 mm,cuprinde in structura peretelui:

- cartilaj în formă de “U”(care continua până la bronşiola de 2 mm) ce nu permite

închiderea cailor respiratorii;

- fibre musculare netede (în completarea cartilajului), mai numeroase în căile mici
creste riscul de bronhospasm

- mucoasa: - grosime = 70 m, cuprinde celule epiteliale caliciforme ce asigură

secreţia de mucus; numarul acestora creste în iritaţii cronice si celule cilindrice
ciliate – cu aprox. 200 cili/celula; prin mişcări ciliare mucusul este transportat pe
suprafata epiteliului laringe;

 Bronhiile :
 Bronhia principala, patrunde in plaman prin hil, se imparte intrapulmonar:
- la dreapta in trei bronhii lobare ( superioara,mijlocie si inferioara ),
- la stanga in doua bronhii ( superioara si inferioara ).
 24

Bronhiile lobare:

- au structura asemanatoare bronhiilor principale, se divid in bronhii segmentare

- Plamanul drept are 10 segmente, iar cel stang are 9, lipsind segmentul
mediobazal

- au limite, aeratie, vascularizatie si patologie proprie.

 Bronhiile segmentare
- se divid in bronhiole lobulare care deservesc lobulii pulmonari,
- au schelet cartilaginos, insa cartilajul e fragmentat ( insule de cartilaj ),
 Bronhiolele lobulare
- se ramifica in bronhiole respiratorii de la care pleaca ductele alveolare terminate
prin saculeti alveolari.
- bronhiile lobulare si respiratorii pierd complet scheletul cartilaginos
 25

 Bronhiolele respiratorii,
- impreuna cu formatiunile derivate din ele ( ducte alveolare, saculeti alveolari si
alveole pulmonare ) formeaza acinii pulmonari.
- au un perete fibroelastic, peste care sunt dispuse fibre musculare netede, cu
dispozitie circulara.

Arborele bronşic este divizat în “generaţii”:

 generatiile 1-18  zona de conducere a aerului
 generatiile 19-24  teritoriu de schimb gazos

Plămânii

 reprezinta organele in care se realizeaza schimbul de gaze : O2 si CO2.

 26

 sunt in numar de doi, drept si stang, fiind asezati in cavitatea toracica , de o parte si
de alta a mediastinului in cele doua cavitati pleurale.
 Greutatea plamanilor reprezinta a 50-a parte din greutatea corpului, plamanul
drept fiind mai greu decat cel stang.
 Capacitatea plamanului , adica volumul de aer pe care il contine, este de
aproximativ 4500-5000 cmc.
 Culoarea plamanilor variaza cu varsta si cu substantele care sunt inhalate ,( la
fumatori si la cei care lucreaza in medii cu pulberi, au o culoare cenusiu-
negricioasa; in timp ce la copii este roz).
 Forma plamanilor este asemanatoare unui trunchi de con cu baza spre diaphragm;

Configuratie externa

Unui plaman i se descriu :

• un varf;
• o baza;
• trei fete: - costala
- mediastinala
- diafragmatica.
• trei muchii : - anterioara
- posterioara
- inferioara
Structura plămânului
• căi aeriene intrapulmonare (arbore bronşic)
• parenchim pulmonar
• reţea sanguină şi limfatică
• reţea nervoasă
 27

Organizarea funcţională pulmonară cuprinde:

 lobi : - sunt unitati morfologice mari :
- plămânul drept cu 3 lobi : superior,mijlociu,inferior
- plămânul cu 2 lobi:superior,inferior
- sunt delimitati prin scizuri ;
- sunt organizati in segmente.
 Segmente - sunt alcatuite din lobuli.
Lobulul pulmonar :
- reprezinta unitatea anatomica si fiziologica a segmentului
pulmonar;
- sunt in numar foarte mare si fiecare este alcatuit din mai multi
acini Acinul pulmonar
 28

 unitatea morfofuncţională a plămânului

 format din structurile ce încep la nivelul bronhiolei respiratorii

 se ramifică dihotomic 3 generaţii şi dă naştere canalelor alveolare.

 se ramifică neregulat, cu  treptată a dimensiunilor  sacii alveolari şi alveolele

pulmonare.

 un sac alveolar se continuă cu minimum 3-4 alveole

 la nivelul acinului este favorizată difuzia moleculelor de gaz: aerul respirat
vine în contact cu o suprafaţă respiratorie extinsă;viteza aerului  1% din cea de
la nivelul traheei
 alveole pulmonare:- in numar de peste 300 milioane
peretele alveolar prezintă trei tipuri celulare:
- celule epiteliale alveolare (alveolocite de tip I)

- pneumocitele granuloase (alveolocite de tip II) - asigură secreţia

surfactantului alveolar

- macrofagele alveolare - aşezate la suprafaţa epiteliului, asigură curăţirea

alveolelor.

Pleura
La exterior, plamanii sunt inveliti de o membrana seroasa numita pleura. Acesta este
formata din doua foite :
 pleura viscerala - este in contact intim cu plamanul;
- la nivelul hilului pulmonar se rasfrange si merg in continuare cu
pleura parietala ;
 pleura parietala - continua pleura viscerala incepand de la nivelul hilului
- este in contact direct cu peretii cavitatii toracice.
 Spaţiul dintre aceste membrane este un spatiu virtual in care se gaseste o presiune
 29

negativa ,numita cavitatea pleurală ce conţine o cantitate mică de lichid- lichid

intrapleural care favorizeaza aderenta si alunecarea foitelor - una pe cealalta -
cand au loc miscarile respiratorii;

Vascularizatia plamanului

 Reteaua sangvina este reprezentata printr-un sistem al circulatiei sangvine

functionale si un sistem al circulatiei sangvine nutritive.
 Sistemul circulatiei sangvine functionale reprezinta mica circulatie a sistemului
circulator si este alcatuit din:
 ramuri ale arterei pulmonare - care aduc sangele neoxigenat
ventriculului drept;
 ramuri ale venelor pulmonare - care aduc sangele oxigenat in atriul
stang.
 Sistemul circulatiei sangvine nutritive reprezinta marea circulatie si este reprezentat
de :
 ramuri ale arterelor bronsice (doua pentru plamanul stang si una
pentru plamanul drept) duc sange incarcat cu oxigen si
nutrimente in peretii bronhiilor, ganglionii limfatici, arterele si
venele pulmonare si in pleura.
 ramuri care iau nastere din artera aorta toracica
Inervatia plamanului
 Plamanul este inervat de o retea nervoasa vegetativa : simpatica si parasimpatica
provenita de la doua plexuri mixte :
- plexul pulmonar anterior ;
- plexul pulmonar posterior.
 Aceste plexuri sunt formate din fibre provenite de la nervul vag (X), de la gangloinii
simpatici toracali si de la nervii cardiaci. Toate aceste fibre inerveaza si pleura.

Inervatia este :

- motorie, asigurata de simpatic (fibre postganglionare) si

parasimpatic(nervul vag)
- senzitiva; anexata simpaticului si parasimpaticului.
 30

Simpaticul are actiune : bronhodilatatoare si vasodilatatoare,relaxeaza musculature

bronsica;Parasimpaticul are actiune bronhoconstrictorie si hipersecretie de mucus

Functia respiratorie

Respiratia este un fenomen vital. Daca organismul poate rezista mai mult de 30 de zile
fara hrane, 3-4 zile fara apa, nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de cateva minute (3
min.).
Respiraţia este funcţia prin care se realizează schimbul de O2 şi CO2 al organismului
cu mediul înconjurător şi se asigură homeostazia gazoasă la nivel tisular.
Plămânii = pompă ce vehiculează aerul datorită alternanţei ritmice a volumului cutiei
toracice, de care sunt solidarizaţi prin intermediul pleurelor. Buna funcţionalitate a
pompei ventilatorii implică:
 Relaţiile funcţionale ale sistemului mecanic toraco-pleuro-pulmonar;
 Dinamica pompei pulmonare;
 Volumele pulmonare, capacităţile pulmonare statice şi poziţiile ventilatorii;
Etape necesare respiraţiei:
 etapa pulmonară (ventilaţia)
 etapa sanguină
 etapa circulatorie (transport prin vasele sanguine)
 etapa respiraţiei celulare

Reglarea respiratiei
 31

 Reglarea nervoasă - asigură:

- activitatea ventilatorie ritmică, automată

- ajustarea ventilatiei pe cale reflexă, prin multiple circuite de

retroacţiune cu punct de plecare receptorii periferici.

- structurile subcorticale participă la adaptarea respiraţiei în diverse

situaţii

- scoarţa cerebrală asigură controlul voluntar al acesteia

 Reglarea umorală

- adaptează respiraţia la compoziţia chimică a sângelui

- modifică excitabilitatea centrilor nervoşi şi a altor structuri nervoase

implicate în controlul respiraţiei.
 32

1.2. Stopul cardiorespirator

1.2.1. Definiţie
Prin „stop cardiac şi respirator” se înţelege încetarea funcţiei cardiace şi
respiratorii. Dacă disfuncţia, fie cardiacă, fie respiratorie nu este remediată rapid, se
ajunge la decesul pacientului:
 Stopul cardiac reprezintă oprirea brutală a funcţiei de pompă a inimii, reversibila
uneori prin intervenţie promptă;
 Stopul respirator reprezintă încetarea respiraţiei cu întreruperea schimburilor
gazoase pulmonare, fapt ce poate duce la leziuni ireversibile la nivelul organelor
vitale dacă se prelungeşte mai mult de 5 minute;
 Stopul respirator şi cardiac sunt două evenimente distincte, dar inevitabil unul
conduce la apariţia celuilalt dacă nu se intervine rapid.
 33

1.2.2. Etiologie
Cauze cardiace
 Structurale
 Boli cardiace de origine coronariană (anomalii aterosclerotice, plăci fisurate,
tromboză acută, anomalii anatomice, infarct miocardic)
 Hipertrofie miocardică (cardiomiopatie obstructivă sau neobstructivă)
 Cardiomiopatie dilatativă
 Boli inflamatorii sau infiltrative
 Boli valvulare
 Anomalii electrofiziolagice (fascicule anormale, afectarea sistemului de
conducere, canale membranare)
 Funcţionale
 Modificări ale fluxului coronarian
 Debit cardiac scăzut (insuficienţa cardiacă, stare de şoc)
 Anomalii metabolice sistemice (hipoxie, acidoză, tulburări electrolitice)
 Efecte toxice (medicaţie proaritmică, toxice cardiace, interacţiuni
medicamentoase)
 Fluctuaţii autonome (efect central, periferic sau umoral) sau modificări ale
funcţiei normale a receptorilor.
Respiratorii
 Insuficienţa respiratorie :
 afectarea centrului respirator,
 oboseala musculară,
 leziuni ale cutiei toracice,
 afecţiuni pulmonare
 Obstrucţia de cai aeriene :
 Cu sânge, vărsătură,
 corpi străini,
 traumatism direct al feţei şi gâtului,
 epiglotite,
 faringite obstructive,
 criza de “grand mal”,
 laringospasm,
 bronhospasm,
 34

 secreţii bronşice,
 edem al mucoasei,
 aspiraţia de conţinut gastric
1.2.3. Patogenie
 Oprirea cardio- respiratorie suprimă aportul de O2 şi glucoză la nivel celular cu
consecinţe directe asupra sintezei de compuşi fosfat-macroergici (creatin-fosfat,
ATP, AMP).;
 Timpul de supravieţuire al celulelor organismului la hipoxie şi a energiei necesare
substratului enzimatic este condiţionat de relaţia dintre intensitatea proceselor
metabolice şi mărimea depozitelor de O2 locale. Majoritatea organelor funcţionează
până la PaO2 = 27mmHg, iar creierul până la PaO2 = 15-20mmHg;
 Prin lipsa substratului energetic au loc profunde perturbări funcţionale iniţial şi apoi
de structură la nivel celular, în special la nivelul creierului şi cordului. Schimburile
ionilor la nivelul membranelor celulare încetează şi dispare potenţialul de membrană;
 Ca o consecinţă a perturbării activităţii membranelor celulare şi a blocării
substratului energetic, Na şi H2O sunt reţinute în celule, ducând la balonizare şi liza
celulară;
 Limita de siguranţă a ATP-ului la nivelul miocardului se consideră a fi de 4mmol/g.
Scăderea cantităţii de ATP sub 2mmol/g este considerată limita teoretică de
ireversibilitate a leziunilor;
 Ca o consecinţă a metabolismului în condiţii de anaerobioză creşte cantitatea de
lactat şi echilibrul acido-bazic deviază spre acidoză.
1.2.4. Diagnostic clinic
Stopul cardio-respirator se poate produce atât în spital cât şi în afara lui. În afara
spitalului se poate produce atât în prezenţa personalului medical cât şi în lipsa acestuia.
 stopul cardiac la pacienţii cu afecţiuni clinice sau în stadii terminale de boală, este
frecvent precedat de:
- o perioada de deteriorare clinica cu respiraţii superficiale, rapide,
- hipotensiune arteriala şi alterare progresiva a statusului mental.
 În alte situaţii de stop cardiac, colapsul se poate produce brusc, fără semne
premergătoare;
 În cazul stopului respirator, pacientul este inconştient sau cu status mental alterat şi
cianotic;
 35

 Înainte de instalarea stopului respirator, pacienţii cu status neurologic intact pot fi

- agitaţi, confuzi,
- cu efort intens respirator,
- cu semne de retracţie intercostală sau sterno-claviculară,
- tahicardici ,cu transpiraţie difuză;
 Pacienţii care prezintă afectare a sistemului nervos central sau afectare a
musculaturii respiratorii au:
- respiraţii superficiale,
- gaspuri sau respiraţie neregulată cu mişcări respiratorii paradoxale.
Semne cardiovasculare:

 puls filiform, pAS<80mmHg cu micsorarea diferentialei;

 extremitati reci, cianoza;
 paloare, transpiratii, oligurie, tegumente marmorate;
 semne de insuficienta cardiaca dreapta: jugulare turgescente, reflux hepato-jugular
+/- insuficienta cardiaca stanga;

Semne respiratorii:

 cianoza, polipnee;
 raluri crepitante >> edem pulmonar;

Semne neurologice:

 tulburari ale constientei: obnubilare pana la coma;

 tulburari de comportament: agitatie, prostratie, somnolenta;

1.2.5. Diagnostic paraclinic

 Efectuarea EKG- relevă linie izoelectrică continuă. După un ritm idioventricular
foarte lent apare lipsa activitatii electrice ventriculare pentru o perioada mai mare de
câteva secunde = linie izoelectrica pe ECG.
 36

 Examenele de sânge nu reprezintă un factor relevant in diagnosticarea stopului

cardiorespirator dar vor putea stabili etiologia bolii. Exemanele uzuale efectuate
sunt: examene biochimice, hemoleucogramă, hematocrit, glicemie, timp de
protrombină, VSH;
1.2.6. Diagnosticul diferential
 Pentru stopul cardiac se face cu: lipotimia, sincopa (MAS);

 Pentru stopul respirator se face cu: Soc hipovolemic;

- Soc septic;
- Soc anafilactic;
- Sindrom vagal;
- Colaps;

1.2.7.Evoluţie. Prognostic
 Două treimi din cei care decedează după internarea într-o secție ATI în urma
stopului cardiac din prespital, decedează din cauza leziunilor neurologice. Este necesar
un mijloc de a prevedea evoluţia neurologică şi care să poată fi aplicat fiecărui pacient
în parte imediat după ROSC. În timpul stopului cardio-respirator nu există criterii de
apreciere a statusului neurologic ulterior.
 Actual, manevrele se întrerup dacă nu există semne de restabilire a circulaţiei
sangvine spontane după 30 minute de aplicare a acestora. Lipsa de răspuns la peste 10
minute de resuscitare se asociază cu un pronostic sever asupra supravieţuirii şi a
statusului neurologic.
 Complicaţia majoră posresuscitare o reprezintă sindromul postresuscitare. Factorii
care contribuie la constituirea sindromului postresuscitare sunt:
 perfuzie insuficientă (insuficienţă de reperfuzie);
 leziuni de reperfuzie;
 leziuni citotoxice cerebrale – “intoxicaţie” cu metaboliţi ischemici;
 tulburări de coagulare.
 37

Sindromul postresuscitare are 4 faze evolutive:

 în primele ore de la restabilirea circulaţiei spontane → instabilitate hemo-dinamică;
în 12-24 de ore → disfuncţia etajului microvascular (prin ischemia polifocală)
→“vărsarea” de enzime toxice şi radicali liberi în sange si lcr;
 în 1-3 zile → sindrom toxico-septic → insuficienta hepatică, pancreatică şi renală →
MSOF (disfuncţie multiplă de organ);
 câteva zile → infecţii severe;
 moarte.
1.2.8. Tratament
1.Suportul vital de bază (BLS – “Basic Life Support”)
Se poate vorbi de un „lanţ al supravieţuirii” în care se definesc etapele care trebuie
parcurse în cazul unei urgenţe, când trebuie acordat primul ajutor. Cu cât aceste etape
sunt realizate mai repede, cu atât şansele de supravieţuire ale victimei sunt mai mari.
Lanţul supravieţuii cuprinde:
recunoaşterea imediată a urgenţei şi apel pentru ajutor calificat (112);
suportul vital de bază (BLS) – resuscitarea cardio-respiratorie precoce;
defibrilare precoce;
suport vital avansat precoce (ALS – Advanced Life Support) – ajutor medical
calificat precoce.
Resuscitarea cardio-pulmonară presupune riscuri legate de locul intervenţiei şi de
asemenea riscuri legate de victimă:
 Primul pas ce trebuie efectuat după sosirea la faţa locului este acela de a se lua masuri
pentru securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din jur;
 Salvatorul nu se va expune niciodata la un risc mai mare decât victima.
Riscurile salvatorului:
 riscuri legate de mediu (trafic, construcţii instabile, gaze şi substanţe toxice,
cabluri electrice)[
 riscuri legate de victimă (infectii hepatita B, HIV, cianuri, hidrogen sulfurat,
substanţe corozive, compuşi organo-fosforici)[
 riscuri legate de tehnica din dotare (defibrilator, instrumentar ascuţit).
 Se recomandă evitarea contactului cu produsele biologice ale pacientului şi folosirea
în permanenţă a materialelor de protecţie: mască facială, mănuşi, ochelari. Salvatorii
trebui să se apropie cu grijă de victimă şi să colaboreze cu serviciile speciale de
 38

intervenţie (descarcerare, poliţie, pompieri) pentru a-şi asigura accesul în siguranţă la

victime.
Algoritm BLS
 Suportul vital de bază (BLS) constă în menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul
ventilaţiei şi circulaţiei fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia dispozitivelor de
protecţie. Aceste acţiuni au scopul de a furniza organelor vitale (creier, cord) un flux
minim de sânge care să permită supravieţuirea până la restabilirea circulaţiei spontane.
 După ce salvatorul se asigură că nu exista riscuri pentru salvator sau victimă, se
începe cu evaluarea stării de conştientă a victimei. Dacă pacientul reacţionează se
procedează la căutarea leziunilor cu stabilirea diagnosticului prezumptiv şi acordarea
primului ajutor.
 Se va solicita ajutor dacă este nevoie şi se va reevalua periodic victima.

Fig. nr. 1. Evaluarea stării de conştienţă şi solicitarea ajutorului

 În managementul pacientului critic reevaluarea periodica este un proces foarte
important.
 Dacă victima nu reacţionează se strigă după ajutor şi se aşeza victima în decubit
dorsal.
 Se eliberează căile aeriene prin hiperextensia capului (dacă nu se suspicionează o
traumă la nivelul coloanei vertebrale cervicale) şi ridicarea mandibulei şi se verifică
respiraţia privind mişcările peretelui toracic, ascultând zgomotele respiratorii şi
simţind fluxul de aer pe obraz. Toate acestea se evaluează în maxim 10 secunde.
 39

Fig. nr. 2. Eliberarea cailor aeriene superioare şi verificarea respiraţiei

 Respiraţiile preterminale superficiale sau gaspurile zgomotoase nu trebuie
confundate cu respiraţia normală. Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal
va continua protocolul ca şi cum nu ar respira normal.
 Daca victima respiră se aşează victima într-o poziţie laterală de siguranţă şi se
cheamă ajutor, reevaluând periodic starea pacientului. Poziţia laterală de siguranţă se
foloseşte la victimele inconştiente care respiră spontan, eficient, care prezintă semne de
circulaţie sanguină şi care nu au leziuni la nivelul coloanei vertebrale.
 40

Fig. nr. 4. Poziţia laterală de siguranţă

 victima inconştientă aşezată în decubit dorsal prezintă risc de obstrucţie a cailor
aeriene prin căderea limbii şi de aspiraţie a propriilor secreţii sau a conţinutului gastric.
Poziţionarea victimei în poziţie laterală de siguranţă previne aceste riscuri. Se
urmăreşte circulaţia periferica a braţului aflat sub cap şi dacă poziţia trebuie menţinută
pentru mai mult de 30 minute se întoarce victima pe cealaltă parte. Se urmăreşte ca
poziţia sa fie cât mai stabilă, cu capul decliv pentru a favoriza scurgerea secreţiilor şi
ca presiunea asupra toracelui sa nu împiedice o ventilaţie adecvată.
 Dacă victima nu respiră se solicită ajutor calificat şi se continuă protocolul de
resuscitare cu compresii toracice. Locul masajului cardiac extern (MCE) este în
jumătatea inferioară a sternului, pe linia mediană, în punctul de maximă presiune. Se
folosesc ambele mâini ale salvatorului, cu degetele întrepătrunse şi ridicate de pe
torace şi coatele întinse, fără a se ridica palmele de pe torace. Frecventa MCE este de
100/minut, iar comprimarea sternului trebuie sa fie de 4-5 cm, timpii de
compresie/decompresie fiind egali.

Fig. nr. 5. Masajul cardiac extern

 41

 După efectuarea a 30 de compresii se administrează 2 ventilaţii. Se pensează nasul

victimei ţinând bărbia ridicată, se inspiră adânc şi după aplicarea cât mai etanşă a
buzelor pe cele ale victimei se va expira continuu timp de o secundă în gura victimei.
Se verifică mişcările toracelui păstrând bărbia ridicată.

Fig. nr. 6. Ventilaţia gură-la-gură

 Dacă ventilaţia nu a reuşit să ridice peretele toracic se verifica gura victimei şi se
îndepărtează orice corp străin aflat la vedere, se face din nou hiperextensia capului şi
ridicarea mandibulei şi se încearcă o nouă ventilaţie. Nu se fac mai mult de două
tentative. Dacă nu se reuşeşte efectuarea unei ventilaţii corecte se reiau compresiile
toracice.

Fig. nr. 8. Respiraţia gură la gură şi nas şi masajul cardiac extern la copil
 42

 La copil resuscitarea începe cu 5 ventilaţii, din care cel puţin 2 eficiente. Ventilaţia se
poate face gură la gură şi nas la nou-născut şi sugar. Compresiile toracice se fac cu
două degete la nou-născut şi sugar şi cu o singură mână la copilul mai mare;
 La adult se repeta secvenţa cu 30 MCE la 2 respiraţii, indiferent de numărul de
resuscitatori. Dacă la resuscitare participa mai mulţi salvatori, se vor schimba rolurile
la fiecare 1-2 minute pentru a evita epuizarea fizică. Schimbul se va face cât mai rapid.
La copil se fac 15 compresii la 2 ventilaţii când sunt doi salvatori şi 30 compresii la 2
ventilaţii în cazul unui singur resuscitator.
Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluarea victimei numai dacă aceasta va
prezenta respiraţii normale.
Se poate efectua resuscitarea numai prin compresii toracice dacă salvatorul nu doreşte
sau este în imposibilitatea de a administra ventilaţii gură la gură. În acest caz
compresiile toracice vor fi aplicate fără întrerupere cu o frecvenţă de 100/minut.

Fig. nr. 9. Subluxaţia mandibulei

 Dacă se suspicionează o leziune de coloană vertebrală cervicală se încearcă
păstrarea capului, gâtului şi pieptului în acelaşi ax. Se prefera subluxaţia
mandibulei pentru a menţine căile aeriene deschise;
 Se continuă resuscitarea până la sosirea ajutorului calificat, până când victima îşi
recapătă semnele vitale sau până la epuizarea salvatorului;
 Dacă victima este copil sau dacă prezintă politraumatism, este intoxicată sau este
înecată, obligatoriu se face un minut de BLS înainte de a pleca după ajutor.
b. Tratament medicamentos
Substanţe utilizate în resuscitare:
Adrenalina:
Mod de acţiune:
 43

 amină simpatomimetică cu acţiune directă pe alfa şi betareceptori; stimulează

receptorii alfa1 şi alfa2 →vasoconstricţie → ↑ rezistenţa vasculară sistemică → ↑
relativă a perfuziei cerebrale şi coronariene;
 efecte inotrop şi cronotrop pozitive ;
 În postresuscitare adrenalina este un drog proaritmogen → recurenţa FV.
Indicaţii: este drogul de primă intenţie folosit în SCR de orice etiologie;
Dozare:iv.1 mg sol.1:1000 la interval de 3 min. sau pe sonda endotraheală 3 mg sol.
1:10000;
Supradozajul determina: tahicardie, ischemie miocardică, TV, FV.
Atropina:
Mod de acţiune:
 antagonizează acţiunea acetilcolinei la nivelul receptorilor muscarinici, →
blocheaza efectele vagale asupra nodului sinoatrial şi atrioventricular, → creşte
automatismul sinusal şi conducerea atrioventriculară.
Indicaţii: asistolă,bradicardie sinusal,DEM cu o frecvenţă mai mică de 60/minut.
Dozare: 3 mg.iv. dupa prima administrare de adrenalina sau doza tripla pe sonda de
intubatie.
Amiodarona:
Mod de acţiune:
- scade automatismul nodului sinusal, alungeşte timpul de conducere şi
perioada refractară a nodului AV;
- creşte perioada refractară pe miocardul ventricular;
- efect antiaritmic;
- efect inotrop negativ si cronotrop negativ;
- ameliorează perfuzia coronariană.
Indicaţii:
- FV/TV fără puls refractară la defibrilare;
- TV stabilă hemodinamic; tahiaritmii refractare.
Dozare:TV/FV fără puls, refractara la defibrilare(3 SEE): 300mg diluata in 20 ml
glucoza 5% bolus iv., urmata de piv 1mg/min 6 ore, apoi 0,5 mg/min.(maxim 2g /24h).
Supradozaj: bradicardie, blocuri atrio-ventriculare.
Xilina:
Mod de acţiune:
 44

- antiaritmic de clasă Ib alături de fenitoină, nu influenţează miocardul sănătos şi nici

automatismul nodului sinusal, încetineşte conducerea în sistemul His–Purkinje,
suprimă activitatea ectopică ventriculară fiind indicat în aritmiile ventriculare.
- xilina este mai puţin eficientă în prezenţa hipokalemiei şi hipomagnezemie;
Indicaţii:
- FV/TV fără puls refractară la defibrilare când amiodarona nu este disponibilă;
- TV stabilă hemodinamic (ca o alternativă la amiodaronă);
Dozare: 50-100 mg bolus urmata de piv 2-4 mg/min.(maxim 3mg/kg/in prima ora).
Bicarbonatul de Na:
Mod de actiune:
- corectia acidozei metabolice severe (pH < 7,1);
- se administreaza după 20-25 min de la oprirea cordului;
- produce CO2 care difuzează rapid în celulă → exacerbarea acidozei intracelulare,
→ efect inotrop negativ pe miocardul ischemic, deplasare la stânga a curbei de
disociere a oxihemoglobinei;
Indicaţii:
- Acidoză metabolică severă;
- Hiperkalemie. Dozare:1mEq/kgc.
Sulfatul de magneziu;
Mod de acţiune:
- component important a multor sisteme enzimatice, în producerea de ATP la nivel
muscular;
- scade eliberarea de acetilcolină şi reduce sensibilitatea plăcii neuromotorii;
- creşte răspunsul contractil al miocardului siderat;
- limitează dimensiunile infarcutui;
Indicaţii:
- FV refractară la şoc electric si hipomagneziemie asociate;
- tahiaritmii ventriculare si hipomagneziemie asociate;
- torsada de vârfuri;
- toxicitatea digitalică.
Dozare:În FV refractară la şoc electric: 2g sulfat de magneziu 50% iv in 1-2min, ce
poate fi repetata l a 10-15 min.
Medicaţia postresuscitare
Dopamina:
 45

Mod de acţiune:
- catecolamină endogenă cu efecte cardiovasculare variate în funcţie de doză.
- in doze mici de 1-2μg/kgc/minut stimuleaza receptorii dopaminergici, producând
vasodilataţie renală, mezenterică, coronară şi cerebrală.
- dozele între 2-10μg/kgc/min au efecte inotrop, cronotrop şi dromotrop pozitive, cu
creşterea debitului cardiac, şi creşterea consumului de oxigen la nivel miocardic.
- dozele peste 10μg/kgc/min au efect inotrop pozitiv şi efect vasoconstrictor
systemic;
- Dopamina este inactivată de soluţiile alcaline.
Indicaţii:Hipotensiune care nu se datorează hipovolemiei;
Dozare: 5-10 µg/kgc/min.
Dobutamina:
Mod de acţiune:
- efecte directe numai pe receptorii alfa şi betaadrenergici;
- efectul inotrop pozitiv este mai intens decât cel cronotrop, deci creşterea
contractilităţii este mai importantă decât creşterea automatismului şi capacitatea de
induce aritmii;
- scade rezistenţa vasculară periferică şi de la nivelul circulaţiei pulmonare.
Indicaţii:
- Insuficienţă cardiacă acută secundară IMA;
- Şoc cardiogen;
- Hipotensiune care nu se datorează hipovolemiei;
Dozare: piv. 5-20 μg/kgc/min, sub controlul TA şi Fc
Noradrenalina:
Mod de acţiune:
- catecolamină endogenă cu efecte agoniste pe receptorii alfa si beta;
- vasoconstricţie sistemică şi acţiune inotrop pozitivă asupra miocardului.
Indicaţii:- hipotensiunea severă, asociată cu rezistenţa periferică scăzută, în absenţa
hipovolemiei sau ca alternativă la adrenalină, în şocul cardiogen.
Dozare: piv. 0,1 μg/kgc/min crescand doza in functie de TA.
Căi de administrare:
- Intravenoasă periferică;
- Intravenoasă centrală;
- Intratraheală;
 46

CAPITOLUL II.
ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu stop cardio-respirator în spital

 Internarea se face de urgenţă în cadrul secţiei UPU;
 Stopul cardio–respirator reprezintă o urgenţă medicală în care nu sunt necesare
documentele de asigurare, asistenţa medicală de urgenţă se aplică tuturor cetăţenilor
români sau străini;
 dupa asigurarea masurilor de urgenta, resuscitarea si stabilizarea pacientului
urmeaza celelalte etape,comune internarii tuturor pacientilor;
 Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de
internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate
ale bolnavului;
 La internare bolnavul va avea asupra sa cartea de identitate şi alte documente
medicale în cazul în care este un bolnav cronic sau a avut internări recente ;
 Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la
nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării);
 După ce pacientul ajunge în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de
temperatură, măsoară T0, pulsul, T.A., iar datele obţinute le notează în foaie de
observaţie.;
 Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra
îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul
salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.
2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu pacientului cu stop cardio-respirator
 Unitatea de terapie intensiva este formata din saloane mari, de 6 paturi, divizate in
incaperi mai mici, respectiv de 1-2 paturi.
 Saloanele sunt grupate pe zone distincte, septici fi aseptici, sunt prevazute cu
camere, filtre, unde se schimba halatele si incaltamintea de protectie;
 Saloanele trebuie sa prezinte un microclimat optim, aer conditionat si sterilizat;
temperatura trebuie sa fie de 20° -22°;
 47

 paturile trebuie sa fie prevazute cu instalatii pentru administrarea oxigenului,

instalatii pentru aspiratie, tensiometre fixe la perete, instalatii de lumina,
precum fi cu monitoare de supraveghere a functiilor vitale;
 Semnalizarea modificarilor in starea pacientului este realizata de monitoare,
acustic si optic (Danger = pericol);
 Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest
 Paturile distanţate, astfel ca bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii, dau
posibilitatea respectării cubajului indicat de normele de igienă (3-4 metri pătraţi
pentru un bolnav).
Aerisirea
 Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului, după
tratamente, vizita medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul.
 Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut obligatoriu să
se facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile respiratorii superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puţin ¼ din
suprafaţa salonului. Lumina solară are şi rol de a distruge agenţii patogeni, dar uneori
trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul bolnavului. Lumina
artificială indirectă, difuză contribuie la starea de confort a bolnavilor.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează continuu cu
termometre de cameră, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o temperatură de 18-19
ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.
Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi, pentru că
pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor terapeutic foarte
important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel obişnuit.
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor cu stop cardio-respirator internaţi
2.3.1.Pregătirea patului şi a accesoriilor lui
 Paturile pacienţilor vor fi cât mai comode pentru a evita poziţiile forţate şi pentru a
asigura confortul necesar pe o durată mai lungă de spitalizare.
 Este important ca paturile să fie cu somieră mobilă,transformabile în fotolii şi
prevăzute cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii
corespunzătoare necesităţilor lor de respiraţie în cursul dispneei.
 În acelaşi scop saloanele trebuie să fie prevăzute şi cu mese adaptabile de pat.
 48

 Patul pacientului trebuie să aibă o saltea confecţionată dintr-o singură,din două sau
trei bucăţi,din burete sau material plastic care se curăţă şi se dezinfectează mai uşor.
 Pernele trebuie să fie în număr de două,una umplută cu păr de cal sau iarbă de
mare,alta cu burete sau puf, iar pătura să fie confecţionată din lînă moale.
 Lenjeria patului trebuie să conţină două cearceafuri, unul simplu şi celălalt plic, două
feţe de pernă, o aleză sau traversă, muşama.
2.3.2.Schimbarea lenjeriei de pat
 În cadrul secţiei UPU, unde pacienţii cu stop cardio-respirator sunt în
imposibilitatea de a se ridica din pat, asistenta medicală este nevoită de cele mai
multe ori să schimbe lenjeria de pat, cu bolnavul în pat;
 În acest scop asistenta medicală urmăreşte ca bolnavul să prezinte o stare de bine,
confort fizic şi psihic, şi o stare de igienă permanentă. Aceasta este o ocazie ca
asistenta să comunice cu bolnavul pentru a-i da acestuia posibilitatea să-şi
exprime sentimentele, să-şi uşureze starea sufletească, să câştige încrederea
acesteia;
 Este de asemenea o posibilitate de a-l observa, de a-l mobiliza, pentru a preveni
complicaţiile, de a-i asigura condiţii corespunzătoare de igienă, de relaxare, de
odihnă
 Schimbarea lenjeriei patului se face de câte ori este nevoie, de mai multe ori pe zi,
dacă este nevoie, dar în general, aceasta se executa dimineaţa, înainte de
curăţenie, după măsurarea temperaturii, luarea tensiunii, măsurarea pulsului şi
toaleta bolnavului;
 Bolnavii din cauza stării generale impuse de boală, nu au puterea necesară de a sta
în poziţie şezândă, de aceea tehnica de schimbare a patului cu pacientul în pat, se
face întorcându-l în decubit lateral;
Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul imobilizat
 se va efectua întotdeauna după toaleta pacientului;
 trebuie să participe două persoane iar alegerea metodei de schimbare a lenjeriei de
pat, se face în funcţie de poziţia în care poate fi aşezat pacientul (limitele sale de
mobilizare).
Scop - asigurarea igienei şi confortului pacientului;
- evitarea complicaţiilor la pacientul imobilizat.
Material necesar
- lenjerie curată;
 49

- sac pentru colectarea lenjeriei murdare;

- mănuşi de unică folosinţă.
Efectuarea procedurii:
 Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mare;
 se spală mâinile, se îmbracă mănuşi;
 cearceaful plic se schimbă şi împreună cu pledul se împachetează în armonică;
 se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
 se întoarce pacientul în decubit lateral şi se trage perna spre marginea patului;
 cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;
 cearceaful curat aşezat de-a lungul patului se derulează până aproape de cel
murdar;
 pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;
 se continuaă derularea cearceafului murdar şi derularea celui curat;
 cearceaful murdar se pune în sacul colector;
 pacientul este readus în decubit dorsal;
 cearceaful curat se întinde şi se fixează.
Schimbarea cearceafului plic (cu pătura în interior) - este nevoie de participarea a
două personae:
 se aşează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel
încât marginea liberă de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de
deasupra spre picioarele pacientului;
 cele două persoane se poziţionează de o parte şi de alta a patului, prind colţul
cearceafului curat cu mâna dinspre capul pacientului, şi cu cealaltă mână colţul
cearceafului murdar;
 cu o mişcare rapidă se întinde cearceaful curat şi se îndepărtează cel murdar.
Încheierea procedurii :
 lenjeria murdară se colecteaza în saci;
 se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile.
2.3.3.Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu stop
cardio-respirator
Schimbarea lenjeriei de corp a pacientului imobilizat la pat
Scop:
 menţinerea stării de igienă şi confort;
 50

 menţinerea/creşterea demnităţii pacientului;

 prevenirea escarelor de decubit.
Procedura ţine seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămaşă de noapte) şi de
starea pacientului:
Schimbarea pijamalei :
 se explică pacientului cum poate colabora şi se apreciază în acelaşi timp resursele
acestuia;
 se spală mâinile, se îmbracă mănuşi.
Dezbrăcarea bluzei murdare şi îmbracarea celei curate:
 se descheie nasturii;
 se ridică pacientul în poziţia şezând şi se îndepărtează bluza murdară;
 se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate şi se îmbracă fiecare membru
superior;
 pacientul este aşezat în decubit, se întinde bluza şi se încheie nasturii;
 dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă şi se
îmbracă partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte şi se
procedează la fel rulând pe rând mânecile bluzei;
 la sfârşit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza şi se încheie
nasturii.
Îmbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor :
 se menajează pudoarea pacientului;
 se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;
 se ridică membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea;
 se rulează pantalonii curaţi şi se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după
care se ridică regiunea fesieră şi se trag în sus spre mijloc.
Observaţii -in toate cazurile descrise :
 se verifică punctele de sprijin şi se anuntă orice modificare premergătoare
escarelor;
 se pudrează cu talc punctele de sprijin;
 se verifică dacă la terminarea procedurii, lenjeria este bine întinsă şi dacă pacientul
exprimă stare de confort.
Schimbarea cămăşii de noapte
Se apreciază capacitatea pacientei de a participa la efectuarea procedurii:
 51

Daca pacienta se poate ridica:

 se ridică întâi regiunea fesieră şi se trage uşor cămaşa murdară;
 se strânge (rulează) cămaşa murdară de la spate şi se trece peste cap
dezbrăcând membrele superioare;
 se rulează fiecare mânecă a cămaşii curate şi se îmbracă fiecare membru
superior după care cămaşa este trecută peste cap şi întinsă până aproape de
şezutul pacientei;
 se aşează în decubit, se ridică regiunea fesieră şi se întinde bine cămaşa.
Dacă pacienta nu se poate ridica:
Pentru dezbrăcare
 se întoarce pacienta pe o parte şi pe alta, strângând de fiecare dată cămaşa până
aproape de axilă;
 pacienta în decubit dorsal se ridică uşor şi se trage cămaşa peste cap; Pentru
îmbrăcare
 se rulează cămaşa de la poale, se ridică uşor capul se şi trece cămaşa peste cap;
 se rulează fiecare mânecă şi se îmbracă pe rănd membrele superioare;
 se întoarce apoi pacienta pe o parte şi pe alta întinzând cu grijă cămaşa;
 se întinde bine cămaşa;
 se întinde şi se fixează cearceaful.
Observaţii :La pacientul inconştient este de preferat ca partea inferioară a corpului să
nu fie îmbrăcată. Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proceduri se
poate administra calmant;
2.3.4.Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului cu stop cardio-
respirator
 Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din
partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui
parţială;
 Se va face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă
călduţă;
 Trebuie să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru
extremităţi;
 Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit;
 Toaleta cavităţii bucale este obligatorie.;
 52

 La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei iar la pacienţii inconştienţi efectuată de

asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină,
suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară. Se şterg
dinţii cu un alt tampon, iar la sfîrşit se ung buzele.
 Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului.
 Consta în menţinerea pielii în stare de curaţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei
leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.
Toaleta pacientului poate fi :
- zilnică pe regiuni ;
- săptămanală sau baia generală;
În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
- necesită ajutor complet .
Obiective :
● îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu
secreţiile glandelor sebacee si sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de
dejecţie şi alte substanţe straine, care adera la piele ;
● deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;
● înviorarea circulaţiei cutanate şi a intregului organism;
● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea anticorpilor ;
● liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;
Tehnică:
● se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;
● se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a usilor;
● se izolează bolnavul de anturajul său;
● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului
şi a bolnavului pentru a preveni escarele;
● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
● se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
 53

● se stoarce corect buretele sau manuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe
bolnav;
● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza
circulatia sanguina;
● apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se
lăsa sapunul în apă;
● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor;
● ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;
● se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.
Etapele toaletei :
Se va respecta următoarea succesiune:
 se începe cu faţa, gâtul şi urechile;
 apoi braţele şi mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioara a
coapselor;
 se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară
a coapselor,
 se întoarce bolnavul din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele,
organele genitale externe, toaleta cavităţii bucale.
2.3.5.Observarea poziţiei pacientului cu stop cardio-respirator în pat
 Asistenta trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel
poate sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în
ceea ce priveşte evoluţia bolii.
 Repausul fizic îndelungat, prin reducerea vitezei de circulaţie, favorizează
formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare, de unde pot porni
embolii pulmonare. Este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi
picioarelor.
 Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile
declive ale corpului şi se va căuta,în măsura în care starea pacientului o permite,
să se ţină ridicate părţile edemaţiate.
2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului cu stop cardio-respirator
 54

 În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după

indicaţiile medicului,dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la
latitudinea lui.
 Numeroşi pacienţi respiră mai uşor în poziţie semişezîndă sau şezîndă, alţii cu
aceeaşi afecţiune preferă poziţia orizontală.
 Unii pacienţi în cursul acceselor de dispnee se aşează pe marginea patului,cu
picioarele atîrnate,alţii se apleacă pe genunchii ridicaţi sau pe marginea mesei.
 Asistenta nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie standard;
 Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă pe pacient să adopte aceste
poziţii neobişnuite.;
 Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a
medicului.O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii
vasculare, flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest
motiv se permit mişcări dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor.
 Asistenta medicală se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea
moderată a circulaţiei.
2.3.7.Captarea eliminărilor
Scop: observarea caracterelor fizice ale dejecţiilor fiziologice şi patologice pentru
descoperirea modificarilor lor patologice, în vederea stabilirii diagnosticului.
A. Captarea materiilor fecale
Materialele necesare:
- paravan;
- ploscă (bazinet);
- o plosca şi materiale pentru toaletă;
- acoperitoare pentru ploscă;
- hartie igienică;
- materiale pentru spălarea mâinilor;
- muşama şi aleză (pentru protejat patul).
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare.
2.. Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
 55

- Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la

picioarele bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavului camaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul
şi, în acelasi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in
prealabil a fost incalzita cu apa fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe
plosca special pregatită.
- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul
bolnavului.
- Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Spălarea mâinilor.
- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului,
numărul salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp
de două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente confecţionate
din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi in
forma de tub, pentru femei mai scurta şi lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.
C. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare:
- muşama;
- aleză;
 56

- prosop;
- doua taviţe renale curate, uscate;
- pahar cu soluţie aromată.
Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
2. Pregătirea bolnavului:
- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşează în poziţia sezandă, iar dacă starea lui nu
permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un
prosop.
- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa bolnavului
se aşează un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.
- Se da bolnavului tavita renala sau se tine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu
mâna dreaptă se susţine fruntea bolnavului.
- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
- Se clateste gura cu solutie aromata folosind o altă tăviţă renală.
- Se îndepărtează imediat din salon taviţă renală cu vărsături.
- Spălarea mâinilor.
- Vărsătura captată în taviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un dulap
special.
- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere
sau vapori supraîncălziţi sub presiune.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurat:
- cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
- cavităţi închise: rect, vagin.
Materiale necesare:
 termometru digital;
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
 recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
 57

 tăviţă renală;
 ceas;
 foaie de observaţie;
 pix de culoare albastră;
 carneţel individual.

Intervenţiile asistentei medicale:

- pregătirea materialelor lângă bolnav;
- pregătirea psihică a bolnavului;
- spălarea pe mâini;
- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
A). Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
- se ridică braţul bolnavului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel
cu toracele;
- se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a
toracelui;
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această
poziţie de către asistenta medicală;
- termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
B). Pentru măsurarea în cavitatea bucală
- se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a
arcadei dentare;
- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas;
- se menţine termometrul timp de 5 min.
 58

C). Pentru măsurarea rectală:

- se lubrefiază termometrul;
- se aşează pacientul în decubit lateral,cu membrele inferioare însemi
flexie,asigurandu-i intimitatea;
- se introduce tubul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înainte;
- termometrul va fi ţinut cu mâna tot timpul măsurării;
- se menţine termometrul timp de trei minute;
- după terminarea timpului de menţinere,se scoate şi se şterge cu o compresă;;
- se dezinfetează partea de plastic cu soluţia dezinfectantă;
- se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură;
- notarea unui punct pe verticală,corespunzătoare datei şi timpului zilei, scoţând
pentru fiecare linie orizontală, două diviziuni de grad;
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice;
- în alte documente medicale se notează cifric.
Interpretarea rezultatelor:
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Recomandări:
- măsurarea temperaturii dimineaţa între orele7-8 şi seara între orele 18-19
- susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în
cavităţile semi închise;
2.4.1.Observarea şi măsurarea respiraţiei
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
 59

- frecvenţa.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp deun minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi
caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare
a mişcărilor respiratorii.
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
- nou-născut : 30-50 R/min;
- 2 ani: 25-35 R/min;
- 12 ani: 15-25 R/min;
- adult: 16-18 R/min;
- vârstnic: 15-25 R/min.
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la
fiecare respiraţie. Poate fi:
- profundă;
- superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în
timpul inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului
Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea;
 60

- frecvenţa;
- amplitudine.
Locuri de măsurat: orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan
osos:
- artera radială,
- artera carotidă,
- artera temporală,
- artera humerală,
- artera femurală,
- artera poplitee.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă roşie;
- foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
- spălarea pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
-unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);
Valori fiziologice:
 la nou-născut 130-140 p/min
 la copilul mic 100-120p/min
 la 10 ani 90-100 p/min
 adult 60-80p/min
 vârstnic 80-90 p/min
2.4.4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
 61

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.

Intervenţiile asistententei medicale:

- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la
dispariţia zgomotelor palsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se
percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
 62

- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi

consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în
momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială
minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare
roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.
Valori normale:
Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale

Vârsta Tensiunea maximă (mm Tensiunea minimă (mm

Hg) Hg)
1-3 ani 75-90 50-60
4-11 ani 90-110 60-65
12-15 ani 100-120 60-75
adult 115-140 75-90
vârstnic >150 >90

2.4.5. Monitorizarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
 Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri;
 Cunoaşterea volumului diurezei;
 Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de
urină emisă;
 Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări –
ieşire).
Materiale necesare:
 Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu
apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza
 63

orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe
benzi de leucoplast;
 Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului;
 Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota şi cantitatea de lichide ingerate;
 Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă bilanţul
circulaţiei apei în organism;
 Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate, primite prin perfuzii şi cantitatea de
urină emisă, făcîndu-se bilanţul pe fiecare 24 de ore;
 Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore, la bărbaţi este ceva mai mare
1200-1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
2.5. Alimentaţia pacientului cu stop cardio-respirator
În ceea ce priveşte dieta, obiectivul principal al acesteia este de a asigura odihna
cordului, ajutând astfel la refacerea rezervelor funcţionale miocardice. Sunt necesare
deci următoarele modificări în regimul alimentar:
 hipocaloric, cel puţin în primele săptămâni, chiar şi la pacienţii fără obezitate pentru
evitarea travaliului cardiac inutil;
 alimentele vor fi împărţite în 4–5 mese mici din aceleaşi considerente;
 hipolipidic;
 hipoproteic;
 hipoglucidic;
 hiposodat.
În primele 24–48 ore:
 regimul alimentar va fi hidric, alcătuit din apă, sucuri de fructe, ceaiuri, în cantitate
de 1 000–1 500 ml în 24 de ore, administrate cu linguriţa;
 Cantitatea de lichide va fi adaptată în funcţie de pierderi;
 Pacientul nu se va alimenta singur pentru a evita eforturile suplimentare care pot
influenţa negativ boala.
În următoarele 7–8 zile:
 regim hipocaloric, hipolipidic, hiposodat;
 Alimentele vor fi lichide sau semisolide şi se vor administra cu linguriţa.
 Se vor asigura 4–5 mese pe zi, cu 800–1 000 kcal, obţinute din 120–150 g glucide,
50–60 g proteine, 20–30 g lipide;
 64

 Regimul va conţine lapte, biscuiţi, cereale fierte, legume fierte sau coapte (sub
formă de supe-creme, budinci, piureuri preparate cu lapte, soteuri), ceaiuri,
fructe sub orice formă, crude sau preparate (sucuri, compoturi, budinci,
gelatine);
 Carnea va fi introdusă treptat, fiartă sau friptă;
 Se pot consuma salate de crudităţi rase fin, asezonate cu zeamă de lămâie şi ulei.
Din săptămâna a treia, în cazul evoluţiei favorabile,
 se poate trece la un regim alimentar care va dura practic toată viaţa.
 Acesta va fi normocaloric (adaptat cu vârsta, sexul şi gradul de activitate fizică pe
care pacientul o va mai putea presta), sau hipocaloric, dacă există suprapondere.
 Glucidele vor reprezenta 50–55%, proteinele 15–20%, iar lipidele 30% din raţia
calorică. Se va ţine cont de coexistenţa altor afecţiuni (boli renale, diabet).
 Glucidele se vor da preferenţial din produse cerealiere (pâine intermediară sau
integrală, cereale integrale, orez, paste făinoase, cartofi)
 Aluaturile dospite, prăjiturile, torturile cu creme vor fi evitate. Vor fi evitate
modurile de preparare care presupun o cantitate mare de grăsime (de exemplu,
cartofii prăjiţi)
 Legumele vor fi consumate din abundenţă, preferabil crude, sub formă de salate,
având avantajul fibrelor alimentare (vezi dieta în ateroscleroză)
 Vor fi evitate legumele bogate în celuloză (varza, gulia) sau cele care produc
meteorism accentuat (fasole uscată, mazăre, bob)
 Fructele vor fi consumate la discreţie, proaspete sau preparate, sub formă de
compoturi, budinci, sucuri
 Nucile, alunele, arahidele vor fi evitate.
 Proteinele vor fi 40–50% de origine animală şi restul de origine vegetală. Se
recomandă consumul de carne de pasăre, vită, peşte
 Vor fi evitate mezelurile, viscerele
 Ca mijloace de preparare se preferă fierberea, coacerea, înăbuşirea. La preparare se
va îndepărta grăsimea vizibilă.
 Ouăle se vor consuma maxim 2–3 pe săptămână, preferabil fierte sau ochi
românesc.
 Dintre lactate, recomandăm laptele degresat, laptele bătut, iaurtul dietetic, brânza
de vaci, telemeaua desărată. Se interzic frişca şi smântâna.
 65

 Lipidele vor fi consumate în cantitate de maxim 70–80 g în 24 de ore, preferabil

lipide de origine vegetală. La calculul cantităţii de lipide se va ţine cont şi de
grăsimea din carne, lapte, brânză, ouă, asfel încât grăsimea consumată ca atare nu
va depăşi 40–50 g pe zi.
 Uleiurile vegetale, care au şi proprietăţi antiaterogene, se vor consuma crude, la
salate sau adăugate la sfârşitul preparării alimentelor. Se recomandă consumul de
unt în defavoarea margarinelor, dar fără a se face abuz (maxim 15–20 g/zi).
 Pentru a evita monotonia unui regim hiposodat se vor folosi plantele aromate
(tarhon, pătrunjel, mărar, cimbru), iar pentru acrire se utilizează lămâia sau
oţetul.
Alimentaţia pasivă
Scop :
• Asigurarea necesităţilor calorice şi calitative în funcţie de vârsta şi starea organismului;
• Favorizarea procesului de vindecare, consolidarea rezultatelor terapeutice şi prevenirea
cronicizarii unor îmbolnăviri;
Pregatirea materialelor:
- Vesela şi tacâmuri
- Cană simplă
- Cană specială cu cioc sau în funcţie de starea pacientului, tub pentru administrarea
lichidelor
- Tavă, cărucior pentru alimente;
- Alimente conform regimului recomandat;
- Serveţele de masă;
- 2 prosoape (servete) pentru protecţia lenjeriei de corp şi pat;
Pregătirea pacientului:
a) Pregătirea psihică:
- Se stimulează autonomia
- Se explică pacientului importanţa alimentaţiei şi a respectării regimului pentru
evoluţia favorabilă a bolii.
b) Pregătirea fizică:
- Se respectă recomandările cu privire la mobilizare şi se asigură pacientul de
ajutorul dat.
- Se ajută pacientul să se spele pe mâini;
 66

- Se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă în raport cu starea sa generală:

• Şezând la masa în salon sau în pat;
• Semişezând pentru pacientul care se poate ridica puţin;
• În decubit lateral stâng dacă pacientul este dreptaci, cu capul uşor ridicat;
Efectuarea :
- Se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru servirea mesei: salonul este aerisit,
au fost îndepartate ploştile şi urinarele, nu se fac tratamente, nu se face curat în
salon;
- Se identifică pacientul şi regimul alimentar recomandat;
- Alimentele se pun pe o tavă acordând atenţie aspectului estetic
- Îmbracăm un halat curat şi mănuşi;
Alimentaţia pasivă constă în:
- Se protejează lenjeria de pat si de corp folosind prosoape curate
- Plasam tava cu alimente pe noptiera, pe un taburet sau pe o masuţă adaptabilă la pat
- Ne aşezăm în partea dreaptă a pacientului (de regulă) pe un scaun, verificăm
temperatura alimentelor
- Ridicăm cu o mână (stânga) capul bolnavului cu perna şi administrăm supa cu
lingura pe jumatate plină;
- Ne asigurăm că pacientul a înghiţit înainte de a administra o nouă cantitate
- Ne rezervăm suficient timp pentru a putea face mici pauze daca este nevoie
- Tăiem alimentele în bucaţi mici fără să le atingem cu mâna
- Încurajăm pacientul să consume alimentele purtând o discutţie agreabilă
- Folosim linguriţa sau o pipetă dacă pacientul este în stare foarte gravă sau are
tulburari de deglutiţ;ie
- Observam permanent faciesul pacientului;
Îngrijirea pacientului
- Aşezăm pacientul în poziţie comodă dacă nu poate singur
- Refacem patul, îndepartăm eventualele firmituri sau schimbati lenjeria daca este
necesar
- Verificam daca prezinta cumva senzatie de greata
- Ajutam pacientul sa-si faca toaleta cavitatii bucale
Reorganizare
- Îndepartăm vasele murdare şi resturile alimentare
- Aerisim încăperea
 67

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

 Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice
întîrziere cît de mică provoacă emoţii inutile acestor pacienţi;
 Cu toate că medicamentele se administrează la indicaţia medicului asistenta va trebui
să intervină de urgenţă în unele cazuri extreme pînă la sosirea medicului;
 Asistenta trebuie să sesizeze cît mai repede supradozarea sau efectul nefavorabil ca
inapetenţa, greţurile, bradicardia, tahicardia, lipotimia, şoc anafilactic ce pot
interveni ca o supradozare;

Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor:

Asistenta medicală verifică şi identifică:
- calitatea medicamentelor;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea medicamentelor;
- decolorarea sau supracolorarea;
- sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţie;
- lichefierea medicamentelor solide;
- opalescenţa soluţiilor.
Asistenta medicală respectă :
- calea de administrat prescrisă de medic;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;
- incompatibilitatea de medicament;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;
- ordinea de administrare a medicamentelor
- servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.
Asistenta medicală informează şi anunţă :
- pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce priveşte modul de
administrare, cantitatea, efectul scontat şi eventualele reacţii secundare;
- medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a
medicamentelor;
Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi
eliminarea lichidelor.
 68

Eliminarea apei din organism se face prin mai multa căi:1000-1500 ml se elimină prin
urină,500-1000 ml prin transpiraţie,350-500 ml sub formă de vapori prin plămîni şi 100-
200 ml prin scaun,nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.
Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale
subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică
bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie
izotonică 4,7%, soluţie hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia
Locke.
Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic este o urgenţă majoră de
îngrijire a pacientului cu stop cardio-respirator.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
Puncţia venoasă
Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de
laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în
circulaţia venoasă. este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene
putându-se recolta o cantitate suficientă de sânge;
Scop - prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu
ajutorul unui ac steril în vederea examinării în laborator;
Materiale necesare
- garou;
- mănuşi de unică folosinţă;
- seringi; - vacuumuri;
- ace pentru seringi;
- o canulă Butterfly;
- tampoane, comprese de bumbac;
- soluţii dezinfectante: betadină sau alcool 70% (alcoolul nu este folosit pentru recoltarea
alcoolemiei);
- etichete/cod de bare;
- muşama, aleză;
- pansament adeziv;
- recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.
Pregătirea pacientului
- se identifică pacientul;
- se informează pacientul asupra necesităţii procedurii;
 69

- se atenţionează pacientul că înţepătura este dureroasă şi este necesar să colaboreze;

- persoana trebuie informată cât mai curând (la trezire dacă e posibil) pentru a
evita/combate anxietatea;
- se întreabă pacientul dacă i s-a mai recoltat sânge, dacă a simţit leşin, transpiraţie,
greaţă, vărsături;
- se verifică dacă a respectat condiţiile impuse de recoltare: persoana nu a mâncat şi n-a
băut cel puţin 8 ore dacă examenul le necesită sau a întrerupt administrarea
medicamentelor la recomandarea medicului;
- se obţine consimţământul informat;
- se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi locul
puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit;
- se examinează calitatea venelor şi se alege locul.
Efectuarea puncţiei
- se spală mâinile şi se pun mânuşile;
- se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
- se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi
bazilică); venele antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;
- se selectează venele uzuale;
- dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
- se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
- se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
- se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
- se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge
sau dezinfectant;
- se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);
- se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care
acoperă partea de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară;
- se înşurubează bine în holder; - se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat
în jos;
- se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;
- se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând
transportul germenilor spre locul înţepăturii);
- se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;
- se îndepărtează capacul colorat al acului dublu
 70

- se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a
evita accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
- se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în
funcţie de calibrul şi profunzimea venei;
- după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în
lumenul vasului 1-2 cm.;
- se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe
marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de
cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);
- vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
- se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
- când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac
(apăsând cu degetul mare bordura holderului);
- se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de
recoltare;
- tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec
omogen.
Observații:
 În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus
 Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-
puncţiei
 Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos
 După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă
Recoltarea sîngelui pentru:
- hematocrit:prin puncţie venoasă,se recoltează 2 ml de sînge pe cristale E.D.T.A. 0,5
ml soluţie uscată prin evaporare.Valorile normale sunt: la bărbaţi 46±6%, la femei
41±5%.
- examen biochimic - puncţie venoasă pe nemîncate, 5-10 ml sînge în seringă
heparinizată.
• ureea sangvina : valorea normala 20-40 mg%;
• acidul uric: V.N.3-5 mg%;
• creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%
• Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 71

• K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;

- glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sînge pe 4 mg florură de natriu.
Valorile normale sunt: 80-120 mg/l.
- rezerva alcalină: se recoltează l0 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, eprubeta va
fi foarte bine închisă pentru a evita degajarea bioxidului de carbon dizolvat
în plasma. Valorile normale sunt: 53-75 vol. CO2/100 ml sânge sau 27 mEq/1.
- V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm,2 ore 7-15 mm.
- hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sînge pe
E.D.T.A.Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-
4,8 mil/mm³, hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml,
leucocite 4000-8000/mm³
Este important îngrijirea pacientului după tehnică, i se asigură repaus la pat pe o
perioadă prescrisă de medic, se supraveghează funcţiile vitale, culoarea tegumentelor, se
informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, se controlează locul
puncţiei şi aspectul pansamentului la nevoie (hemoragie, hematom, roşeaţă).
2.8.Pregătirea pacientului cu stop cardio-respirator şi efectuarea tehnicilor speciale
impuse de afecţiune
2.8.1. Efectuarea electrocardiogramei ( EKG)
 E.K.G.-ul este înregistrarea grafică a rezultanţei fenomenelor bioelectrice din cursul
unui ciclu cardiac;
 Înregistrarea electrocardiogramei necesită repaus fizic şi psihic absolut al
pacientului;
 Legătura dintre pacient şi aparat se face printr-un cablu care are la partea distală
plăcuţe metalice numite electrozi în număr de zece. Tensiunile bioelectrice produse
de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor şi transmise la aparat prin
cablu,amplificate şi înregistrate sub forma unei diagrame numită electrocardiogramă;
 Inscrierea curbelor se face pe hîrtie specială care are imprimat un sistem de
coordonate. Pe orizontală este reprezentat timpul, pe verticală amplitudinea
semnalelor bioelectrice;
 Pacientul va fi culcat pe pat şi invitat să se relaxeze. Montarea electrozilor se face
astfel: sub placa de metal al electrozilor se aşează o pînză înmuiată într-o soluţie de
electrolit (o lingură de sare într-un pahar de apă) sau se aplică un strat subţire de gel
special,cei zece electrozi, patru pe membre şi şase precordial se fixează astfel:
 72

- pe membre:
 electrodul roşu-mîna dreaptă
 electrodul galben-mîna stîngă electrodul negru-piciorul drept electrodul
verde-piciorul sting
- precordial:
 electrodul V1-pe spaţiul patru intercostal pe marginea dreaptă a sternului
 electrodul V2-pe spaţiul patru intercostal pe marginea stîngă a sternului
 electrodul V3-între V2 şi V4
 electrodul V4-spaţiul cinci intercostal sting pe linia medio-claviculară
 electrodul V5-la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară
anterioară stîngă;
 electrodul V6-la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară
mijlocie stîngă;
 După înregistrarea grafică a rezultatelor, electrozii se decupleayă de pe pacient, se
asează ordonat pe suportul aparatului, iar pacientul este şters de excesul de gel rămas
pe piele şi învelit;
 Pe foia grafică se va nota numele pacientului şi data când a fost efectuată
electrocardiograma, după care se ataşează la foia de observaţie a pacientului;
2.8.2.Introducerea canulei oro-faringiene

Tehnica de inserţie:
- se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi
împinşi în laringe.
 73

- se introduce canula în cavitatea orală orientată cu concavitatea spre palatul dur,

urmând ca la capătul cursei să fie rotită cu 180°; această rotaţie minimalizează riscul
împingerii limbii spre posterior;
2.8.3. Aspiraţia secreţiilor
- pentru îndepărtarea secreţiilor din căile aeriene superioare (sânge, salivă şi lichid
gastric) se utilizează o sondă de aspiraţie rigidă cu orificii largi (sonda Yankauer);
- aspiraţia se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu reflex de fund de gât prezent din
cauza riscului de vărsătură.
2.8.4. Efectuarea intubaţiei oro-traheale
Echipament necesar pentru intubaţia oro-traheală (IOT):
 laringoscop;
 sonde traheale;
 seringi pentru umflarea balonaşului (volumul de aer necesar este inscripţionat pe
balonaş);
 piesă în „L” şi racord extensibil pentru balonul Ambu;
 mandren;
 pensă Magill pentru corpi străini;
 aspirator, sonde de aspiraţie;
 stetoscop.
Tehnica intubaţiei :
 Se poziţionează vârful lamei laringoscopului în şanţul gloso-epiglotic şi se
efectuează o mişcare rectilinie oblic ascendentă în lungul mânerului laringoscopului
ca şi cum aţi dori să duceţi mânerul laringoscopului la unirea tavanului cu peretele
din faţă. Această mişcare ridică epiglota şi evidenţiază corzile vocale.
 Se vizualizează glota.
 Se aspiră secreţiile, vomismente şi eventualii corpi străini lichizi sau semilichizi.
 74

 Se introduce sonda oro-traheală sub control vizual, cu vârful îndreptat în sus şi spre
dreapta în direcţia orificiului glotic. Sonda este lăsată să alunece pe partea dreaptă a
cavităţii bucofaringiene, astfel încât introducerea acesteia prin orificiul glotic să se
facă „la vedere” şi va progresa până când balonaşul depăşeşte corzile vocale (şi nu
mai mult). Orice dubiu privind plasarea corectă a sondei trebuie să conducă la
retragerea acesteia şi repetarea întregii secvenţe.
 Se umflă balonaşul în scopul fixării sondei în trahee şi limitării pierderilor aeriene.
 Presiunea parietală pe trahee la nivelul punctului de ocluzionare trebuie să fie sub
valoarea presiunii hidrostatice capilare (30mmHg).
 Se ataşează balonul Ambu sau aparatul de ventilaţie mecanică.
 Se verifică acurateţea intubaţiei, vizual şi prin auscultaţia toracelui în cele patru
puncte toracice (subclavicular drept, subclavicular stâng, axilar drept, axilar stâng) şi
în epigastru. Ascultaţia se va face totdeauna în toate cele cinci puncte şi totdeauna în
aceeaşi secvenţă.
 Se fixează sonda orotraheală la nivelul comisurii.
 Se plasează canula orofaringiană, pentru a preveni obstruarea sondei.
 Confirmarea poziţiei corecte a sondei
 75

 Evaluarea primară: observarea expansiunii ambelor hemitorace, auscultaţia

câmpurilor pulmonare bilateral (murmur vezicular simetric) şi în epigastru (absenta
zgomotelor).
 Semne clinice de confirmare a poziţiei corecte a sondei de intubaţie (condens pe tub,
ridicarea peretelui toracic, murmur vezicular prezent la auscultaţia câmpurilor
pulmonare, lipsa zgomotelor de intrare a aerului în stomac).
 Metodele secundare de confirmare a poziţiei sondei (concentraţia CO2 expirat sau
dispozitiv de detecţie esofagiană) reduc riscul de nerecunoaştere a intubării esofag.
Probleme, accidente, incidente ale IOT
 particularităţii anatomice: gât scurt, dentiţie proeminentă, mobilitate redusă a
coloanei cervicale;
 fracturi dentare sau ale protezelor fixe;
 vărsătură şi regurgitare;
 trismus;
 traumă facială, arsuri ale feţei;
 intubaţia esofagiană;
 leziuni ale coloanei vertebrale cervicale.
2.8.5. Defibrilarea
Definiţie:
- străbaterea miocardului de către un curent electric cu o intensitate suficientă pentru a
depolariza o masă critică de miocard, capabilă să restabilească o activitate electrică
coordonată.
- este definită ca o încetare a FV sau, absenţa FV/TV la 5 secunde după livrarea
şocului;
- scopul defibrilării este de a restabili circulaţia spontană.
Termenul de defibrilare electrică va fi folosit, numai în cazul tratării FV şi al TV fără
puls. În cazul folosirii ŞEE pentru tratamentul altor tulburări de ritm se va folosi
termenul de conversie electrică. Factori ce influenţează succesul defibrilării:
 Impedanţa transtoracică
 Pilozitatea toracică
 Faza respiratorie
 Forta aplicata pe padele
 Pozitia padelelor
 Dimensiunea padelelor
 76

 Agentii de interfata
 Tipul de padele
 Tipuri de unde si nivelul de energie

Incidente: Electrocutare
 în cazul contactului cu pacientul;
 la contactul cu targa pe care se află acesta;
 la contactul cu hainele şi tegumentele ude ale pacientului sau dacă resuscitarea se
desfăşoară în mediu umed.; este interzisă aplicarea şocului în ploaie, în apă;
 în cazul contactului cu perfuzorul ud;
 dacă gelul de defibrilare este împrăştiat neglijent pe padele şi mâinile
resuscitatorului;
 la administrarea şocului electric în mediul potenţial exploziv( medii industriale,
atmosfera îmbogăţită în oxigen – distanta min.1 m de sursa).
2.9. Educaţia pentru sănătate cuprinde:
 educarea comunităţii pentru sanatate,deoarece bolile cardiovasculare apar la vârste
din ce în ce mai tinere, iar mortalitatea datorată acestora este în continuă creştere;
 Educarea populaţiei cu privire la acordarea primului ajutor în caz de stop cardio-
respirator:
 Recunoaşterea rapidă a unei urgenţe şi alarmarea precoce a unui sistem medical de
urgenţă;
 77

 o educaţie minimă din partea persoanelor nemedicale care trebuie să recunoasca un

pacient aflat în pericol de a face un SCR (de exemplu subiecţii cu dureri toracice
anterioare, dispnee, obstrucţie de CAS etc.) sau chiar in SCR.
 o reţea evoluată de comunicaţii, în comunitatea în care se înregistrează urgenta. S-a
constatat ca cel mai eficient mod de a prelua o urgenta este apelarea dispeceratului cu
numar unic, prin conventie internationala (ex. 112 pentru Uniunea Europeana, 911
pentru SUA). Un dispecerat unic preia toate apelurile, legate de orice fel de urgenţă, nu
numai medicală, urmând ca apoi să distribuie echipajul cel mai potrivit pentru urgenţa
respectivă.
2.10. Externarea pacientului cu stop cardio-respirator
 Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul primar, şef de secţie;
 Asistenta va aduna toată documentaţia relativă la pacient pe care o va pune la
dispoziţia medicului de salon în vederea formulării epicrizei;
 Asistenta va fixa împreună cu pacientul ora plecării, familia fiind anunţată cu 2-3 zile
înainte de externare;
 Asistenta medicală va înmâna pacientului biletul de ieşire din spital, reţeta cu
medicaţia necesară şi scrisoarea medicală către medicul de familie în care se va
insera diagnosticul, medicaţia si indicaţiile ce trebuie respectat;
 Pacientul va semna că a primit documentele în rubrica specifică din foia de
observaţie;
 asistenta medicală va comunica pacientului să efectueze controale regulate la
medicul de familie sau dispensar pentru monitorizarea activităţii cardiace;
 Asistenta aprofundează cu pacientul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în
biletul de ieşire. Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic,
insistând asupra variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi
asupra modului deadministrare a medicaţiei prescrise.
 78

CAPITOLUL III.
ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. CAZUL NR.1

Date fixe:
Nume: B.
Prenume: V
Naţionalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: ortodox
Vârsta: 61 ani
Greutate: 83 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: O I;Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Bogdana
Data internării: 01.02.2015
Data externării: 06.02.2015
Diagnostic medical la internare:
Stop cardio-respirator, Imfarct miocardic anterior
Antecedente heredocolaterale:
-mama: stenoză mitrală
-tatăl: clinic sănătos
Antecedente personale:
IMA posterior vechi, Endocardită infecţioasă
Istoricul bolii:
 Pacient în vârstă de 51 de ani, cu antecedente patologice cardiace se internează in
cadrul clinii de cardiologie pentru control medical.
 În seara zilei de la internare se produce stop cardio-respirator. Se asigura primul
ajutor de urgenţă cu resuscitare manuală combinată cu şoc electric şi terapie
medicamentoasă.
 După 5 minute de resuscitare pacientul îşi revine, stare generală influenţată.
 79

Manifestări de dependenţă:
- hipoxie,
- oprirea activitaţii de pompa a inimii,
- stare de inconştienţă
Problemele pacientului:

- dificultate în a respira;

- circulatie deficitară;

- deficit de volum lichidian;

- alterarea integrităţii fizice şi psihice;

Nevoi afectate:
- Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
- Nevoia de a dormi şi odihni
- Nevoia de a evita pericolele
 82

Plan de îngrijire cazul 1.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE

FUNDAMENTALĂ ÎNGRIJIRE
DEFICITARĂ
Nevoia de a respira Dificultate în a respira Pacientul să prezinte o -eliberez căile aeriene prin hiperextensia capului In urma interventiilor
şi a avea o bună din cauza opririi respiraţie cu frecvenţa (dacă nu se suspicionează o traumă la nivelul coloanei pacientul prezintă
circulaţie activităţii de pompă a normală vertebrale cervicale) şi ridicarea mandibulei. ritm sinusal ,
inimii manifestată -verific daca pacientul respiră alipind urechea de gura respiratie fiziologică,
prin stop cardio- pacientului. saturaţie 85%
respirator -iniţiez măsurile de resuscitare şi strig după ajutor.
- dezgolesc toracele victimei
-aplic masaj cardiac în jumătatea inferioară a
sternului, pe linia mediană, în punctul de maximă
presiune.
-folosesc ambele mâini, cu degetele întrepătrunse şi
ridicate de pe torace şi coatele întinse, fără să ridic
palmele de pe torace cu frecvenţa de 100/minut, iar
comprimarea sternului de 4-5 cm, timpii de
compresie/decompresie fiind egali.
-Aplic balonul Rubben si după efectuarea a 30 de
compresii administrez 2 ventilaţii.
 82

La indicaţia medicului administrez:

 Adrenalina 2 f iv
 Atropină 1f iv
Nevoia de a respira Circulaţie deficitară Pacientul să prezinte un Măsor şi notez zilnic în foaia de temperatura T.A., În urma intervenţiilor
şi a avea o bună datorită alterarii ritm cardiac în limite pulsul,respiraţia, temperatura, diureza, scaunul. pacientul prezinta
circulaţie funcţiei de pompă a normale. Efectuez masaj si miscari pasive si active ale ritm cardiac normal
inimii manifestat prin membrelor. Administrez medicatia indicata de medic şi tegumente normal
bradicardie şi şi urmăresc efectul acesteia. colorate.
tegumente cianotice.
Nevoia de a respira Deficit de volum Pacientul sa fie Supraveghez pulsul, T.A., apetitul, semnele de Pacintul este
şi a avea o bună lichidian datorita echilibrat volemic in deshidratare, scaunul, greutatatea corporala. Efectuiez echilibrat volemic,
circulaţie alterării funcţiei de decurs de 2-3 zile. bilantul zilnic între lichidele ingerate şi cele eliminate. nu prezintă semne de
pompă a inimii Administrez pe cale parenterala soluţii perfuzabile deshidratare.
manifestat prin prescrise de medic.
adinamie, nelinişte.
Nevoia de a dormi şi Dificultate în a se Pacientul sa aiba un Respect orele de somn ale bolnavului,aerisesc Pacientul prezinta un
odihni odihni datorită somn odihnitor din salonul,asigur o temperatura adecvata,admi- somn odihnitor.
anxietăţii, durerii şi punct de vedere nistrez la indicatia medicului somnifere.
dispneei manifestată calitativ si cantitativ.
prin insomnie.
Nevoia de a evita Alterarea integritatii Pacientul să-şi recapete Voi schimba poziţia bolnavului în pat la fiecare 2 ore. Pacientul prezintă o
pericolele fizice si psihice independenţa de Efectuez masaj pe regiunile predispuse la escare. stare bună şi
 82

datorită efectului bolii mişcare, increderea in Liniştesc bonavul cu privire la starea sa. colaboreaza activ. Nu
manifestata prin personalul medical. Să prezinta escare de
durere, limitarea nu prezinte decubit, se
mişcărilor, frica. escare de decubit. deplaseaza fără
ajutor.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

01.02.2015 0 mmhg 0 b/min 0 /min 36,9 C - -

02.02.2015 135/80 mmhg 72 b/min 16/min 36,7 C 1800 ml/24h -

03.02.2015 135/75 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
04.02.2015 135/80 mmhg 74 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
05.02.2015 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
06.02.2015 135/80 mmhg 73 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

1.02. 2015 In primele 24-48h regimul este strict:sucuri de fructe,ceaiuri 1000- Alimente hipercalorice,alimente care contin NaCl
1500ml
 82

02.02.2015 Ceaiuri,compoturi,supe,lapte, Grasimi,prajeli,varza,fainoase in cantitate mare

Sucuri de fructe,oua moi,pireuri.
03.02.2015 In plus paine cu unt Alimente care contin NaCl
04-06.02.2015 Lactate Alimente hipercalorice.

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de 77mg%. 80-110mg%.
sodiu.
Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,51mg%. 2-6mg%.

Uree 5-10 ml sînge venos 52,72mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,14mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 135mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,5mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat 13 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
de sodiu 3,8%.
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml 44%. B:46±6%,F:41±5%.
soluţie prin evaporare.
Hgb puncţie capilară sau puncţie 15;7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A.
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
sînge pe E.D.T.A.
 82

Rezerva alcalină l0 ml sânge pe 50 mg oxalat de 26 mEq/l 27 mEq/l

potasiu,

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.02.2015 EKG Bolnavul va fi asezat in decubit dorsal,isi va relaxa musculatura. Nu necesita ingrijiri speciale.
2.02.2015
Montarea electrozilor:
6.02.2015
-pe membre:rosu-mana dreapta

galben-mana stanga

negru-picior drept,verde-picir stang.

-precordial

VI-sp 4 intercostal drept

V2-sp 4 intercostal stang

V3-intre V2 siV4

V4-sp 5 intercostal,pe linia medioclaviculara stg

V5-sp 5 intercostal stg pe linia axilara anterioara

V6-sp 5 intercostal stg pe linia axilara mijlocie.

 82

TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
1.02.2015 Adrenalină 2 f iv
Atropină 1 f iv
Sulfat de Mg 2g 50% iv
Mialgin 2ml iv
Heparina 1300 UI/H
2-6.02.2015 Aspirina ½ oral
Betaloc 100mg
Trombostop 0-0-2 oral
 87

3.2. CAZUL NR.2

Date fixe:
Nume: T.
Prenume: G.
Naţionalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: Creştin-ortodox
Vârsta: 68 ani
Greutate: 87 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: AII. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc.valeni
Data internării: 31.01.2015
Data externării: 05.02.2015
Diagnostic medical la internare:
Stop cardio-respirator acut, Cardiopatie ischemică
Antecedente heredocolaterale:
-mama: necunoscute
-tatăl: ciroză hepatică
Antecedente personale:
- cardiopatie ischemică
Istoricul bolii:
Pacienta T.G. in varsta de 68 de ani cu IMA anterior internată de 3 zile in cadrul
sectie de cardiologie intră in stop cardio respirator in urma efortului intens de a defeca la
baie.
Se aplică masurile de resuscitare avansate si pacienta isi revine dupa 10 minute
de stop cardiorespirator, ulterior este transferată în secţia ATI pentru monitorizare.
Manifestări de dependenţă:
- opririi cordului
- apnee
- dureri toracice post resuscitare
- anxietaţe
 88

- ameţeli
- insuficientei cunoaşteri despre boală
Problemele pacientului:
- Imposibilitatea de a se deplasa
- Alterarea circulaţiei si respiraţiei
- Dificultate în a bea şi a mânca
- Imposibilitatea de a evita pericolele
- Dificultate în a urina
- Dificultate în a se păstra curat
- Imposibilitatea de a se odihni
- Dificultatea în a se îmbrăca şi dezbrăca
- Necesitatea cunoaşterii bolii, a convalescenţei şi a modului în care se
păstrează o stare de sănătate relativă
Nevoi afectate:
- Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
- Nevoia de a dormi şi odihni
- Nevoia de a evita pericolele
56
 89

Plan de îngrijire cazul 2.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE EVALUARE

FUNDAMENT ÎNGRIJIRE
ALĂ
DEFICITARĂ
Nevoia de a Alterarea circulaţiei si Ca pacientul să - verific starea de conştienţă, pulsul Măsurile de resuscitare
respira şi a avea respiraţiei din cauza respire normalşi sa - eliberez căile aeriene prin hiperextensia capului aplicate pacientului au
o bună circulaţie opririi cordului. prezinte puls în 30 (dacă nu se suspicionează o traumă la nivelul coloanei dus la reluarea funcţiilor
minute vertebrale cervicale) şi ridicarea mandibulei vitale, puls tahicardic,
-verific dacă pacientul respiră alipind urechea de gura bradipnee, saturaţie 90%.
pacientului. -monitorizarea decurge
-iniţiez masurile de resuscitare şi strig după ajutor normal;
- dezgolesc toracele victimei -nu au apărut complicaţii
-aplic masaj cardiac în jumătatea inferioară a neurologice
sternului, pe linia mediană, în punctul de maximă
presiune.
-folosesc ambele mâini, cu degetele întrepătrunse şi
ridicate de pe torace şi coatele întinse, fără să ridic
palmele de pe torace cu frecvenţa de 100 compresiuni
/minut,
-Aplic oxigen 8 l/min prin mască şi după efectuarea a
 90

30 de compresii administrez 2 ventilaţii.

La indicaţia medicului administrez:
Adrenalina 2 f iv
Atropină 1f iv
Nevoia de a evita Imposibilitatea de a Ca pacientul să fie -poziţionez bolnavul în decubit dorsal, cu torace -pacientul nu mai este
pericolele evita pericolele din capabil ca în decurs ridicat; agitat;
cauza durerii, anxietăţii de 2 zile să evite -notez funcţiile vitale; -nu mai acuză dureri
şi ameţelii singur pericolele -îi asigur urinar; retrosternale;
-îl conving să nu facă nici un fel de efort; -după perfuzia cu xilină
-pregătesc instrumen-tele şi materialele pentru şi nitroglicerină evoluţia
administrarea medicamentelor; a fost favorabilă cu
-pregătesc pacientul pentru EKG. dispariţia treptată a
-administrez antialgice, anxiolitice, cardiovasculare, durerii.
tranchilizante.
Nevoia de a se Imposibilitatea de a se După 1-2 săptămâni -repaus absolut la pat în primele zile; ora 22.00
mişca şi a avea o deplasa datorită pacientul să se -supravegherea funcţiilor vitale. -pacientul este capabil să
bună postură regimului impus de deplaseze singur în -la indicaţia medicului facem exerciţii pasive, apoi se deplaseze singur de la
boală jurul patului active pacientului pat la baie fără nici un
-mişcarea articulaţiilor de la mâini şi picioare; sprijin
-după 3-4 zile aşezăm pacientul în şezut la marginea
patului sub controlul tensiunii arteriale;
-în 2 săptămâni pacientul merge de la pat la fotoliu

Nevoia de a Imposibilitatea de a se
dormi şi odihni odihni din cauza durerii capabil ca în decurs
specifice şi anxietăţii
Nevoia de a bea Dificultate în a bea şi a
şi mânca mânca din cauza regi-
mului impus de boală
Nevoia de a Dificultate în a urina
elimina din cauza imobilizării
la pat, a transpiraiilor şi
a jenei de a cere
urinarul
91
singur, fără susţinere.
Ca pacientul să fie - îi asigur condiţii de mediu ambiant propice somnului -pacientul este capabil să
(aerisire, căldură, linişte, umiditate); se odihnească după
de 2 ore să se - îi asigur o poziţie comodă în pat pentru dormit; administrarea
odihnească liniştit -discut cu bolnavul explicând starea actuală, îl tranchilizantului.
încurajez, îl liniştesc că totul va fi bine;
-administrez tranchilizante.
Ca pacientul să fie Intervenţii autonome -pacientul nu a mâncat în
capabil ca în 2 zile să - îi dau pacientului ceai sau zeamă de compot cu paiul prima zi;
se alimenteze fără ca pacientul să depună efort; -a băut 2-3 linguriţe de
conform regimului -explic importanţa şi respectarea regimului dietetic. ceai;
impus de boală -îi pun o perfuzie cu substituenţi intravenos; -perfuzia a decurs
-regim igienico-dietetic impus. normal;
-pacientul a urinat, nu a
avut scaun.
Ca pacientul să Intervenţii autonome -pacientul a urinat
urine-ze în decurs de -încurajez pacientul să urineze şi să nu aibă jenă de a normal în prima zi şi nu
3 ore şi să capate cere urinarul; a fost nevoie de sondaj
încredere în personal -instalez sonda vezicală dacă pacientul nu urinează vezical;
fiziologic; -pacientul este liniştit;
-îi îngrijesc tegumentele şi mucoasele; -i-am efectuat clismă
-determin cantitatea de urină pe 24 ore; evacuatoare.
 92

-administrez antivo-mitive.
Nevoia de a fi Dificultate în a se Pacientului să i se -asigur toaleta tegumentelor zilnic; -pacientului i se asigură
curat, îngrijit, de păstra curat din cauza asi-gure igiena -toaleta organelor genitale după micţiuni şi scaune; toaleta zilnic;
a proteja tulburărilor de ritm tegumente-lor până -îngrijesc cavitatea bucală; -pacientul este mulţumit
tegumentele şi cardiac acesta este capabil să de personalul sanitar.
mucoasele o facă singur
Nevoia de a se Dificultatea în a se Să ajut bolnavul să -după efectuarea toaletei zilnice îmbrac şi dezbrac -pacientul este liniştit;
îmbrăca şi îmbrăca şi dezbrăca din se îmbrace şi pacientul fără să depună efort, cu pijama curată şi -îi este asigurată
desbrăca cauza tulbură-rilor de dezbrace comodă. schimba-rea lenjeriei de
ritm şi a regimului corp şi pat zilnic
impus de boală

Nevoia de a Necesitatea cunoaşterii Acumularea de -fac psihoterapie cu bolnavul; -pacientul a înţeles că are
învata cum să işi bolii, a convalescenţei cunoştin-ţe necesare -discut cu el despre starea actuală, despre modul de nevoie de repaus absolut
păstreze şi a modului în care se şi înlătura-rea administrare a medicamentelor şi efectul lor asupra în primele zile;
sănătatea păstrează o stare de anxietăţii organismului; -stare generală bună.
sănătate relativă -educ pacientul ca să evite stresul;
datorită insuficientei -expun factorii de risc, să respecte regimul hipo-
cunoaşteri despre boală caloric;
şi îngrijirile ei
 93

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

31.03.2015 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal

01.04.2015 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal

02.04.2015 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
03.04.2015 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
04.04.2015 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
05.04.2015 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

31.03.2015 In primele 24-48h regimul este strict:sucuri de Alimente hipercalorice,alimente care contin NaCl
fructe,ceaiuri 1000-1500ml
01-05.04.2015 Ceaiuri,compoturi,supe,lapte, Grasimi,prajeli,varza,fainoase in cantitate mare
Sucuri de fructe,oua moi,pireuri. Alimente care contin NaCl
 94

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 75 mg%. 80-110mg%.
Acid uric 5-10 ml sînge venos 6,51mg%. 2-6mg%.

Uree 5-10 ml sînge venos 32,72mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,1 mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 137 mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4, 5mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%. 13 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge 13 g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
pe E.D.T.A.
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
E.D.T.A.
Rezerva alcalină l0 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, 26.5 mEq/l 27 mEq/l

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.04.2015 EKG Bolnavul va fi asezat in decubit dorsal,isi va relaxa musculatura. Nu necesita ingrijiri speciale.
05.04.2015
 95

Montarea electrozilor:

-pe membre:rosu-mana dreapta

galben-mana stanga

negru-picior drept,verde-picir stang.

-precordial

VI-sp 4 intercostal drept

V2-sp 4 intercostal stang

V3-intre V2 siV4

V4-sp 5 intercostal,pe linia medioclaviculara stg

V5-sp 5 intercostal stg pe linia axilara anterioara

V6-sp 5 intercostal stg pe linia axilara mijlocie.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

1.04.2015 Adrenalină 2 f iv
Atropină 1 f iv
Sulfat de Mg 2g 50% iv
 96

Mialgin 2ml iv
Heparina 1300 UI/H
2-6.04.2015 Aspirina ½ oral
Betaloc 100mg
Trombostop 0-0-2 oral
 97

3.3. CAZUL NR.3

Date fixe:
Nume: p.
Prenume: L.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Creştin-ortodox
Vârsta: 43 ani
Greutate: 90 kg
Înălţime: 176 cm
Grupa sanguină: ABIV. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc.Deleni
Data internării: 01.03.2015
Data externării: 01.03.2015
Diagnostic medical la internare:
Stop cardio-respirator, Obs. Hemiplegie dreaptă
Antecedente heredocolaterale:
-mama: necunoscute
-tatăl: ciroză hepatică
Antecedente personale:
- cardiopatie ischemică, accident vascular cerebral 2005
Istoricul bolii: Pacientul H. A. în vârstă de 68 de ani este internat în cadrul UPU a spitalului
judetean pentru investigaţii şi tratament. La internare prezintă lipsa pulsului periferic si central,
se instituie masuri de resuscitare.
Manifestări de dependenţă:lipsa pulsului periferic şi central,
Problemele pacientului:
- diminuarea circulaţiei si respiraţiei din cauza alterării funcţiei de pompă a inimii,
- alterarea procesului vieţii din cauza stopului cardio-respirator
 98

Plan de îngrijire cazul 3.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE

FUNDAMENTALĂ ÎNGRIJIRE MEDICALE
DEFICITARĂ
Nevoia de a respira şi a Diminuarea circulaţiei si Ca pacientul să respire - verific starea de conştienţă, pulsul Măsurile de resuscitare
avea o bună circulaţie respiraţiei din cauza alterării normalşi sa prezinte puls - eliberez căile aeriene prin aplicate pacientului au
funcţiei de pompă a inimii în 30 minute hiperextensia capului (dacă nu se dus la reluarea
suspicionează o traumă la nivelul funcţiilor vitale, puls
coloanei vertebrale cervicale) şi tahicardic, bradipnee,
ridicarea mandibulei saturaţie 90%.
-verific daca pacientul respiră alipind
urechea de gura pacientului.
-iniţiez măsurile de resuscitare şi strig
după ajutor
-aplic masaj cardiac în jumătatea
inferioară a sternului, pe linia mediană,
în punctul de maximă presiune.
-folosesc ambele mâini, cu degetele
întrepătrunse şi ridicate de pe torace şi
coatele întinse, fără să ridic palmele de
pe torace, cu frecvenţa de 100 c/minut,
 99

iar comprimarea sternului

Nevoia de a respira şi a Alterarea procesului vieţii din
avea o bună circulaţie cauza stopului cardio-
respirator
de 4-5 cm,
-după efectuarea a 30 de compresii
administrez 2 ventilaţii cu balonul
Rubben
-asigur o linie venoasă pri instalarea
unui cateter venos
-la indicaţia medicului administrez:
Adrenalina 2 f iv
Atropină 1f iv
Apartinatorii pacientului -anunţ familia pacientului despre - Pacientul este traferat
să fie anunţaţi de deces. decesul acestuia la morga spitalului
Pacientul să fie pregătit -asigur igiena tegumentelor
pentru a fi dus la morgă pacientului,
-îmbrac pacientul cu lenjerie curată
-pieptăn si aranjez pacientul
-elaborez actele necesare transferului

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

1.03.2015 0 mmhg 0 b/min 0/min - - -
 100

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 77mg%. 80-110mg%.
Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,51mg%. 2-6mg%.

uree 5-10 ml sînge venos 52,72mg%. 20-40mg%.

Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,14mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 135mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,5mEq/l 3,8-5,4mEq/l
V.S.H.: 1,6 ml sînge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 13 mm. 1h:4-6 mm,2h:7-15 mm.
3,8%.
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin 44%. B:46±6%,F:41±5%.
evaporare.
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml 15;7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
sînge pe E.D.T.A.
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe 6500/mm³. 4000-8000/mm³.
E.D.T.A.
Rezerva alcalină l0 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, 30 mEq/l 27 mEq/l
INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.03.2015 Bolnavul va fi asezat in decubit dorsal,isi va relaxa musculatura. Nu necesita ingrijiri speciale.
 101

Montarea electrozilor:
-pe membre: rosu-mana dreapta
galben-mana stanga
negru-picior drept,verde-picir stang.
-precordial
VI-sp 4 intercostal drept
V2-sp 4 intercostal stang
V3-intre V2 siV4
V4-sp 5 intercostal,pe linia medioclaviculara stg
V5-sp 5 intercostal stg pe linia axilara anterioara
V6-sp 5 intercostal stg pe linia axilara mijlocie.

TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
1.03.2015 Adrenalină 2 f iv
Atropină 1 f iv
Sulfat de Mg 2g 50% iv
Ser fiziologic 250 ml iv
 102

CAPITOLUL IV
CONCLUZII

4.1 Evaluare finală

 În urma cazurilor studiate, apreciez că: stopul cardio-respirator reprezinta un capitol
important şi permanent în pregătirea asistentei medicale, iar prin implicaţiile şi
dificultatile diagnosticului şi tratamentului o gravă problemă de sănătate
 Dupa ce pacientul a fost resuscitat, problemele care se pun sunt legate de efectele hipoxiei
asupra organismului (in mob special asupra sistemului nervos central). Creierul are o rata
metabolica crescuta raportata la fluxul sanguin cerebral si substratul livrat, nu stocheaza
glucoza si oxigenul si extrage chiar si in conditii normale o fractie mare de elemente
ntritive, oxigen in raport cu alte organe
 In timpul ischemiei, creierul nu-si poate asigura nevoile metabolice sitransforma glucoza
prin procesul de glicoliza anaeroba in acid lactic. Aceasta se acumuleaza si produce
leziuni tisulare directe mai ales in prezenta ischemiei si hiperglicemiei (administrarea de
solutii glucozate in perioada de ischemie)
 In timpul ischemiei apare pierderea celulara de K⁺ si influxul de Na⁺,Cl⁻si Ca⁺ in
structurile neuronale si vasculare. Masurile terapeutice post-resuscitare se refera la
controlul libertatii CAS si laterapiafarmacologica.
4.2. Concluzii generale
În urma îngrijirilor acordate celor trei pacienți putem trage cîteva concluzii importante:
 Această afecțiune este mortală in peste jumatate din cazuri,
 Un obiectiv principal ce trebuie urmărit în evoluția acestor bolnavi este semnalarea unor
manifestări subiective ce anunță eventualele complicații neurologice, în urma privarii de
oxigen a encefalului,
 După ce am urmărit cei trei pacienți putem spune că debutul bolii se instalează brusc cu
suprimarea respiraţiei şi a functiei de pompă a inimii, funcţii vitale fiind căzute, conştiinţa
suprimată;
 În spital s-au efectuat examene clinice și paraclinice pentru stabilirea diagnosticului, dintre
care amintim: EKG cel mai precis examen ce ne dă informaţii despre cord;
 Evoluția bolii este favorabilă în cele mai multe cazuri, dacă se aplică măsurile de resuscitare
corect şi la timp şi necesită cunoştinţe medicale aprofundate;
 La externare pacienții au primit recomandări pe care să le urmeze la domiciliu;
 103

 Este recomdat repaus fizic, psihic și control periodic de 6 luni.

BIBLIOGRAFIE

1.Albu R.M.,” Anatomia şi fiziologia omului”, Editura Medicală, 1987

2.Belaşcu M., “Tratamentul bolilor cronice în medicină internă”, vol. I, Editura Dacia, Cluj-
Napoca, 1985
3.Bruckner I., “Medicină internă” Editura Medicală,1980
4.Corneliu Borundel - Manual de Medicină Internă Pentru Cadrele Medii, Editura ALL,
Bucuresti, 2008
5.Carol Mozes - Manual de Medicina Interna Specialitati înrudite şi îngrijiri paliative,
Editura Bucuresti,1998.
6.Fodor O.,” Medicină internă” , vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1974
7.Gherasim Leonida,’’ Cardiomiopatii. Miocardite. Insuficienta cardiaca’’, Editura Medicala,
2009, Bucuresti
8.Habert Ralph,’’Esenţialul în cardiologie’’, Editura Farma Media, 2010
9.I.Ichim şi colaboratori - Îngrijirea omului sănătos şi a omului bolnav Editura CISON,
Bucuresti, 2001
10. L. Morariu si colaboratorii - Bazele teoretice şi practice ale îngrijirii omului sanatos şi
bolnav - nursing , Editura universal, Bucureşti
11. P. P. Groza -Fiziologie, Editura medicala, Bucuresti, 1991
 104

12. Titircă L.,Gal G.,Seuchea M.,Ddorobanţu E.,Baltă G.,Zamfir M.,Ivan M.,Ardeleanu

M.,Pesek M., “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Editura
Viaţa Românească, Bucureşti, 2001
13. Titirca L., Dorobantu E., Gal G., Seuchea M., Udma F., “ Ingrijiri speciale acordate
pacientilor de catre asistentii medicali”, Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2008
14. Voiculescu M., “Medicină generala”, Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2004