Ministerul Educaţiei Naționale

Şcoala Postliceală Sanitară ,,Anastasie Fătu” Vaslui

Specializarea Asistent Medical Generalist

Îngrijirea bolnavului cu hepatita virală A

Îndrumător: As.med.Hoștinariu Monica

Absolvent: Corogianu M. Ramona

 2

CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………………………………...pag . 4
ISTORIC…………………………………………………………………………………..pag. 5
CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ…........................................... pag. 7
1.1. Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie a aparatului afectat………………….pag. 7
1.1.1. Anatomia și fiziologia ficatului………………………………………………...pag. 7
1.1.2. Fiziologia ficatului ............................................................................................pag.11
1.2. Prezentarea teoretică a bolii Hepatita virală A………………………………………...pag.14
1.2.1. Definiție………………………………………………………………………...pag.14
1.2.2 Etiologie…………………………………………………………………………pag.14
1.2.3. Patogenie……………………………………………………………………….pag.15
1.2.4. Diagnostic clinic (simptomatologia)…………………………………………...pag.15
1.2.5. Diagnostic paraclinic…………………………………………………………...pag.17
1.2.6. Diagnostic diferențial…………………………………………………………..pag.19
1.2.7. Evoluție. Prognostic…………………………………………………………....pag.19
1.2.8. Tratament……………………………………………………………………....pag.20
a) igieno-dietetic…………………………………………………………….....pag.20
b) medicamentos.................................................................................................pag. 20
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE…………………………………………….pag.22
2.1. Internarea pacientului cu Hepatita virală A în spital………………………………… .pag.22
2.2. Asigurarea condițiilor de spitalizare…………………………………………………..pag.23
2.3. Asigurarea condițiilor igienice pacienților internați cu Hepatita virală A…………….pag.24
2.3.1. Pregătirea patului și accesoriilor lui…………………………………….............pag.24
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat ……………………………………………………. pag.25
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale și vestimentare a pacientului………… pag.26
2.3.4. Efectuarea toaletei generale și pe regiuni a pacientului imobilizat……………..pag.26
2.3.5. Observarea poziției pacientului cu Hepatita virală A………………………….. pag.28
2.3.6. Schimbarea poziției și mobilizarea pacientului………………………………... pag.28
2.3.7. Captarea eliminărilor…………………………………………………………... pag.28
2.4. Supravegerea funcțiilor vitale și vegetative…………………………………………. ..pag.30
2.5. Alimentația bolnavului cu Hepatita virală A ……………………………………….....pag.36
 3

2.6. Administrarea medicamentelor și hidratarea organismului…………………………....pag.38

2.7.Recoltarea produselor biologice si patologice.................................................................pag.39
2.8. Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune ..............................pag.45
2.9. Educația pentru sănătate (profilaxia bolii)……………………………………………..pag.51
2.10. Externarea pacientului……………………………………………………………......pag.53
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE .................................................................... pag.55
3.1. Cazul I ……………………………………………………………....…...................... .pag. 55
3.2. Cazul II ………………………………………………………………... ......................pag.65
3.3. Cazul III …………………………………………………………….…........................pag.76
CAPITOLUL IV. CONCLUZII………………………………………………………….pag.87
Evaluare finală………………………………………………………………………….......pag.87
Concluzii generale………………………………………………………………………... .pag.87
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................. ...pag.88
 4

Motto
―Dacă tratezi bolnavii fără să citești cărţile de specialitate,
este la fel cu a naviga pe ocean fără hartă,
iar dacă studiezi cărţile și nu bolnavii,
ȋnseamnă să nu cunoști oceanul niciodată”

W.Osler

Argument

Lucrarea de faţă ȋṣi propune să trateze particularităţile de ȋngrijire a bolnavilor cu

hepatita virală A (HVA) ṣi a fost concepută având ȋn vedere că această boală a fost una dintre
cauzele ȋnsemnate ale morbidităţii ȋn secolul XX.
Cea mai importantă metodă de apărare pe care o avem la ȋndemână este prevenirea
ȋmbolnăvirii, iar ȋn acest proces rolul educaţiei igienico-sanitare este extrem de important.
Importantă este deci ȋn primul rând cunoașterea căilor și modalităţilor de transmitere a
bolii,știind că și ȋn hepatita virală A (HVA) ca și ȋn celelalte boli,prevenirea este mult mai ușoară
și mai puţin costisitoare decat tratarea ei.
Astăzi nu se mai vorbește de o singură hepatită,ci de un grup de ȋmbolnăviri similare de
etiologii diferite,dar cu un tablou clinic mult asemănător,neputând fi diferenţiate prin mijloace
clinice.
Bolile infecţioase merită un interes permanent deoarece,orice relaxare ȋn acest domeniu
se răzbună cu siguranţă,așa cum s-a putut observa atât ȋn Romania cât și ȋn restul lumii.
 5

Istoric

Hepatita virarală A este o boală infecţioasă provocată de virusul hepatic A care

afectează acut ficatul.
Termenul Hepatita A a fost propus ȋn anul 1947,dar a fost adoptat ȋn anul 1973,până
atunci folosindu-se termenele de: hepatită infecţioasă,icter infecţios,hepatită epidemică (deoarece
apare ȋn focare epidemice sau epidemii mai ales la copii),icter epidemic.
Ȋncă din secolul al-XVIII-lea au fost observate icterele folosite cu caracter epidemic,ȋn
timpul razboaielor ,denumite boală militară sau‖ icter soldăţesc ―,ȋn cursul celui de al-II-lea
război mondial,hepatita epidemică a provocat o adevărată pandemie.
Hepatita virală A (HVA) este o boală provocată de virusul hepatic A , ARN
virus,clasificată prin enteroviruși,familia PICONAVIRIDAE.
Virusul hepatic A este un virus de foarte mici dimensiuni (27-35 nanometri),mai
rezistent ȋn natură decât alţi viruși.Virusul rezistă la soluţii dezinfectante ( alcool,eter,cloroform )
inclusiv clorinarea obișnuită a apei.Acesta este inactivat prin fierbere ȋn 5 minute,prin
autoclavare ȋntr-un minut,iar prin clorinare intensă ȋn 30 de minute.
Hepatita A este cea mai cunoscută formă de hepatită afectând ȋn mod special copii ṣi
adulţi tineri,cu incidenţă scăzută toamna și iarna sau sub formă de epidemii la 10-15 ani.
Hepatita A este prezentă pe toate continentele și ȋn toate ţările, fiind inegal răspândită
chiar și ȋn aceeași ţară.Frecvenţa ȋmbolnăvirii poate fi de 1/100.000 de locuitori /an ȋn ţările cu o
igienă socială ridicată și de 1000/100.000 de locuitori ȋn ţările lumii a III-a ,ȋn Europa, media
este de 250/100.000 locuitori/an.
Răspândirea reală a hepatitei A este totuși greu de apreciat datorită lipsei programelor
globale de inregistrare a ȋmbolnăvirilor.
Din studii epidemiologice rezultă că indivizii peste 60 de ani prezintă anticorpi
specifici, intr-un procent de 60% prezintă semne ca au trecut prin boală aparent sau inaparent.
Cauzele răspândirii hepatitei sunt condiţiile sanitar-igienice din cadrul locuinţelor sau
intreprinderilor,organizaţiilor,dar nu ȋn ultimul rând lipsa igienei personale.Tot printre aceste
cauze putem aminti migrarea necontrolată a populaţiei și nerespectarea păstrării si pregătirii
alimentelor.
Creșterea frecvenţei ȋmbolnăvirilor incepe in iulie-august ,devine maxim ȋn octombrie-
noiembrie și scade primavara.
 6

Copii au o sensibilitate ridicată pentru hepatita A ,aceasta fiind deseori numită si boala
―mâinilor murdare’ .
Hepatita virală A (HVA) duce la deces in 0,05-1% din cazuri ,cauza principala fiind
hepatita A acută ficatului.
 7

CAPITOLUL I
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie a ficatului

1.1.1 Anatomia ficatului
Ficatul este cea mai mare glandă a organismului situat în cavitatea abdominală în
hipocondrul drept şi epigastru, în loja hepatică.

Ficatul are dimensiunile: în sens transversal 28 cm, 18 cm în sensul antero-posterior şi 8

cm grosime. Greutatea este de 1500 g. Culoarea: roşu-cărămiziu. Are 3 feţe:
a) Faţa superioară este rotunjită, fiind divizată într-un lob drept şi unul stâng de către
ligamentul falciform (o cută peritoneală) care leagă ficatul de diafragm. Această faţă corespunde
diafragmului şi prin intermediul acestuia pleurei, plămânului, pericardului şi inimii.
b) Faţa inferioară sau viscerală care priveşte în jos, înapoi şi la stânga. Aceasta se
află în raport cu stomacul, duodenul, colon, rinichi şi glanda suprarenală dreaptă.
Această faţă este parcursă de 3 şanţuri, două longitudinale şi unul transversal care
împreună descriu litera „H‖, şi anume:
 şanţul transversal sau hilul ficatului în care este situat pediculul hepatic în
următoarea ordine:
 8

- posterior – vena portă cu cele 2 ramuri terminale, dreaptă şi stângă, apoi artera
hepatică care se divide şi ea în două ramuri terminale şi
- anterior - canalele biliare care se reunesc formând canalul hepatic
 şanţul longitudinal stâng se întinde de la marginea anterioară a ficatului până la
marginea sa posterioară. El este divizat prin şanţul transversal în 2 segmente, unul anterior şi
unul posterior.

În segmentul anterior se găseşte ligamentul rotund, rămăşita a venei ombilicale, care

merge spre ramura stângă a venei porte.
În segmentul posterior se găseşte canalul Arantius provenit prin obliterarea venei
Arantius de la făt, care se întinde de la ramura stângă a venei porte până la vena suprahepatică
stângă.
 şanţul longitudinal drept este şi el compus din 2 segmente: unul anterior care
corespunde veziculei biliare şi altul posterior care face drum venei cave inferioare.
Aceste trei şanţuri divid faţa inferioară a ficatului în patru lobi:
- lobul pătrat situat înaintea şanţului transvers, între şanţul venei ombilicale şi vezicula
biliară,
- lobul Spiegel se găseşte înapoia sanţului transvers
- lobul stâng şi lobul drept de o parte şi de alta a şanţurilor antero-posterioare.
c) Faţa posterioară care are raporturi cu coloana la T7-T11 şi pe care se văd lobul
stâng, lobul drept şi lobul lui Spiegel.
Mijloace de fixare
 9

1. Ligamentul falciform de legătură cu peretele abdominal şi diafragm pe faţa

superioară.
2. Ligamentul rotund de legătură cu peretele abdominal la partea anterioară a
şanţului antero-posterior stâng.
3. Ligamentul coronar de legătură cu diafragmul pe faţa posterioară.
4. Epiplonul gastro-hepatic sau ligamentul hepato-esofago-gastro-duodenal. Tot
mijloc de fixare amintim vena cavă inferioară, presa abdominală şi pediculul hepatic.
Peritoneul hepatic este reprezentat prin cele 2 foiţe ale micului epiploon, care ajungând
la hilul ficatului se îndepărtează pentru ca să învăluiască faţa interioară şi superioară a organului.
Ele se reunesc apoi din nou pe faţa superioară a ficatului constituind ligamentul falciform.
La marginea posterioară a ficatului, peritoneul de pe faţa superioară a ficatului se
răsfrânge pe diafragm în sus, iar peritoneul de pe faţa inferioară a ficatului se răsfrânge pe
diafragm în jos. Se formează două cute peritoneale care formează ligamentul coronar.
Structura ficatului
Ficatul are două învelişuri: un înveliş seros, pendinte de seroasă peritoneală, care
înveleşte tot ficatul cu excepţia unei benzi transversale la nivelul suprafeţei superioare, unde
ficatul este aderent direct la diafragm; al doilea înveliş este capsula Glisson, care acoperă ficatul
şi intră la nivelul hilului în interiorul organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare.
Lobul hepatic este unitatea morfo-funcţională a ficatului. El are forma piramidală şi este
constituit din: celule hepatice (hepatocite), capilare şi canaliculi biliari. Între hepatocite se găsesc
canaliculele biliare, intralobulare, fără pereţi proprii în care se descarcă bila, produsul de secreţie
al hepatocitelor.
 10

Spre periferia lobului, canaliculii biliari încep să aibă perete propriu şi ieşind din lobul,
se continuă cu canale biliare interlobulare. Acestea se colectează în final în cele două canale
hepatice, drept şi stâng, prezente în hilul ficatului.
Căile biliare extrahepatice sunt reprezentate de canalul hepatic comun, care rezultă din
unirea canalelor hepatice şi se continuă cu canalul coledoc care se deschide în duoden. Din calea
biliară principală se deschide canalul cistic prin care bila ajunge în perioadele interdigestive în
vezicula biliară.
Vasele principale ale ficatului sunt reprezentate printr-un vas nutritiv, artera hepatică şi
unul funcţional, vena portă care conduce în ficat materialele ce vor fi metabolizate de celula
hepatică (vascularizaţia este mixtă). Sângele iese din ficat prin venele suprahepatice şi se varsă în
vena cavă inferioară.
Artera hepatică se divide la nivelul hilului într-o ramură stângă care se subdivide în trei
ramuri destinate lobului stâng, lobului Spiegel şi celui pătrat şi o ramură dreaptă care dă artera
cistică.
Vena portă se divide la nivelul hilului în două ramuri, una pentru lobul drept şi alta
pentru cel stâng.
Venele suprahepatice conduc în vena cavă inferioară sângele adus de artera hepatică şi
de vena portă. Prin alăturarea a trei lobuli hepatici se formează un spaţiu portal (triunghiular)
numit spaţiu Kiernan. In acesta există: o ramură a venei porte, o ramură a arterei hepatice, 1-2
canale biliare, limfatice şi nervi.
Din spaţiul Kiernan ramificaţiile venei porte înconjoară de la bază către vârf lobul
formând o reţea venoasă perilobulară.
În vârf se unesc şi coboară către bază prin axa centrală formând vena centrolobulară.
Aceste vene centrolobulare se unesc în vene sublobulare, apoi în vene suprahepatice care se
varsă în vena cavă inferioară.
Tot din spaţiul Kiernan pleacă radial spre vena centrolobulară capilare intralobulare, în
pereţii cărora există celule Kupffer (macrofagul hepatic). Ramificaţiile arterei hepatice din
spaţiul Kiernan se anastomozează cu reţeaua venoasă perilobulară realizând amestecul sângelui
nutritiv şi funcţional ce va iriga celula hepatică.
Vezicula biliară se găseşte pe faţa inferioară a ficatului, la partea anterioară a şanţului
antero-posterior drept, în foseta biliară. Se proiectează pe peretele abdominal la nivelul coastei 9
în dreapta.
Vezicula biliară are un corp, un fund şi un gât, lungime - 10 cm, grosime - 3-4 cm şi
capacitatea - 60 ml. Ea este învelită în peritoneul visceral sub care se află o tunică musculară, iar
 11

la interior o tunică mucoasă formată din epiteliul cilindric şi corion în care există glande
mucoase. Ea se continuă cu canalul cistic.
Vezicula biliară are rol de depozit şi concentrare a bilei între perioadele de digestie.

Vascularizaţia si inervaţia ficatului

Este asigurată de artera hepatică, care aduce sângele arterial, si de vena portă care aduce
sânge venos funcţional.
Sângele pleacă de la ficat prin venele suprahepatice, care colectează tot sângele din
acest organ şi îl varsă în vena cavă inferioară. Vasele limfatice se adună într-o reţea subseroasă
care ajunge la ganglionii sternali, mediastinali anteriori, pancreatico-lienali, cu limfa colectată de
pe faţa inferioară şi din limfaticele septurilor intrahepatice.
Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din simpatice care ies din ganglionul
celiac şi din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.
1.1.2 Noţiuni de fiziologie a ficatului
Ficatul este considerat laboratorul organismului. El ia parte la digestia intestinală,
depozitează o serie de substanţe, degradează şi sintetizează diferite substanţe, menţine
compoziţia plasmei, echilibrul glucidic, lipidic şi hidric, sintetizează fermenţi necesari funcţiilor
proprii sau pentru alte organe, controlează debitul sanguin, are rol antitoxic, hematopoietic,
termoreglator.
Funcţia biliară
Constă în formarea şi eliminarea bilei din ficat, fiind o funcţie secreto-excretoare.
Bila este formată în celulele hepatice şi celulele Kupffer. Ea conţine apă 95-97% şi
săruri biliare - 1 %, fiind reprezentate de glicocolat şi taurocolat de Na (component principal).
Procentul variază cu alimentaţia. Sărurile biliare ajunse în intestin, sunt resorbite prin circulaţia
portă şi reajung în ficat unde-şi favorizează secreţia.
Acesta se numeşte circuit entero-hepatic al sărurilor biliare.
Sărurile biliare îndeplinesc mai multe roluri: emulsionează grăsimile şi potenţează
lipaza pancreatică, formează cu grăsimile şi vitaminele liposolubile A, D, E, K, F complecşi
solubili uşurând absorbţia, stimulează peristaltismul intestinal (rol laxativ) menţinând echilibrul
florei microbiene intestinale (rol antiputrid), îşi stimulează propria secreţie (rol coleretic).
Bila mai conţine şi pigmenţi biliari - 0.5%, reprezentaţi de biliverdină şi bilirubină,
rezultaţi din degradarea hemoglobinei, ei reprezentând produse de excreţie.
Colesterolul - l-2%este un produs de oxidare rezultând din alimente sau din sinteza
hepatică de la acid acetic şi grăsimi degradate. Variază cu alimentaţia şi starea ficatului. Se
 12

găseşte în raport de 1/20 - 1/30 cu sărurile biliare. Un raport mai mic de 1/13 favorizează
formarea calculilor biliari.
Mucina - este produsă de pereţii căilor excretoare şi ai veziculei biliare, dând bilei un
caracter filant (apos) şi împiedicând precipitarea.
Substanţe minerale - cloruri, fosfaţi, carbonaţi de sodiu ce dau reacţii alcaline. În
componenţa bilei mai intră şi acizi graşi, acid glicuronic, acid uric, uree. Bila hepatică se
formează continuu şi în perioadele interdigestive se acumulează şi se concentrează în vezicula
biliară. Eliminarea în duoden se face pe cale umorală prin colecistochinina eliberată de duoden şi
pe cale reflexă declanşată de ajungerea alimentelor în duoden.
Nervii vagi relaxează sfincterele şi contractă vezicula (nervii simpatici relaxează
vezicula). Durata eliminării bilei depinde de natura alimentelor.
Funcţiile metabolice
A. Metabolismul glucidic
Glucoza se formează din glicogen sub influenţa unui ferment hepatic. În ficat glucidele
se transformă în glicogen. Glucidele sunt absorbite prin intestin sub formă de glucoză care
ajunge la ficat prin sângele portal funcţional. Majoritatea glucozei este transformată hepatic în
glicogen prin glicogeno-geneza (glucidele de rezervă). Procesul are loc sub influenţa insulinei. O
mică parte ajunge în sânge determinând glicemia.
Valori normale ale glicemiei 0,9-1,2 g‰.
Sub acţiunea adrenalinei şi tiroxinei (hormon tiroidian), glicogenul este scindat în
glucoză prin glicogenoliză, când creşte necesarul de glucoză al organismului.
Glicogenul se poate sintetiza şi din grăsimi sau proteine, proces numit gliconeogeneză.
Această funcţie este reglată umoral (prin insulină, adrenalină şi tiroxină) şi reflex, prin existenţa
unui centru glicozuric în bulb.
B. Metabolismul lipidic
Ficatul poate înmagazina o parte a grăsimilor cu rol de rezervă la nivelul hipodermului,
dar în anumite condiţii poate antrena această rezervă pentru nevoile organismului.
Acizii graşi şi grăsimile neutre sunt transformate în fosfolipide, de tipul lecitinei, mai
uşor utilizabile de către celule.
Supraîncărcarea grasă a ficatului conduce la ciroză. Tot în ficat are loc transformarea
glucidelor în exces în grăsimi şi invers.
C.Metabolismul proteinelor
 13

Aminoacizii absorbiţi intestinal sunt folosiţi pentru sinteza proteinelor specifice

diferitelor celule. Astfel, se formează protrombina în prezenţa vitaminei K si fibrinogenul (300-
500 mg%).Scăderea fibrinogenului sub 300 mg% semnifică insuficienţa hepatică gravă.
Excesul proteic neputând fi depozitat ca atare este transformat în grăsimi. Aminoacizii
în exces sunt degradaţi, cu formare de amoniac, produs toxic pe care ficatul prin funcţia urogenă
îl transformă în uree. Nucleoproteinele sunt transformate în acid uric, eliminat urinar, ca şi ureea.
D. Metabolismul substanţelor minerale
Ficatul reprezintă un depozit de Fe 3-4 g, Cu, ioni de Na, K şi Cl ce pot fi utilizaţi când
nevoile organismului o cer.
E. Metabolismul apei
Prin procesele metabolice ficatul reprezintă un depozit de apă şi datorită neutralizării
hormonului antidiuretic este un reglator al apei în organism. Ficatul este şi un depozit de sânge,
reţinând în mod normal între 0,8 şi 1,2 l uneori până la 2 1. De asemenea fiind staţie intermediară
în circulaţia portală, constituie un sistem de baraj pentru supraîncărcarea ventriculară dreaptă.
F. Metabolismul vitaminelor
În ficat se găsesc majoritatea vitaminei, A, B1, B2, B12, D, K, PP; este organul ce1 mai
bogat în vitamina A (conţine până la 95% din cantitatea de vitamina A a organismului)
G. Funcţia hematopoietică
Funcţia de formare a globulelor roşii în viaţa fetală sau de distrugere a acestora (lezate
sau îmbătrânite) cu economisirea fierului.
H. Funcţia antitoxică
Are rolul de a neutraliza, inactiva şi elimina substanţele străine organismului sau proprii dar în
exces, ce pot avea efecte toxice. De asemenea are funcţie imunogenică datorită eliminării
germenilor prin bilă.
I. Sinteza fermenţilor
Fermenţii sunt arginaza şi ureeaza pentru funcţia urogenă; fosfataza şi fosforilaza pentru
metabolismul glucidic şi lipidic; colinesteraza pentru degradarea acetilcolinei, transaminaze
pentru metabolismul proteinelor.
J. Menţinerea echilibrului acido-bazic
În condiţii de alcaloză, ficatul elimină prin bilă valenţe alcaline. În condiţii de acidoză,
ficatul transformă acidul lactic în glucoză şi apoi în glicogen sau prin formarea amoniacului şi
eliberarea de K măreşte numărul de valenţe alcaline în plasmă.
K. Funcţia de termoreglare
Pentru organismul în repaus este cel mai important generator de căldură.
 14

1.2. Prezentarea teoretică a bolii: Hepatita virală cu virus A

1.2.1 Definiţie

Hepatita virală cu virus A este o boală infecţioasă transmisibilă, apărand sub formă
de epidemii sau chiar pandemii. Este provocată de un enterovirus(HVA) cu transmitere fecal-
orală;evoluează de regula favorabil cu vindecare și imunitate durabilă.
1.2.2 Etiologie
Hepatita virală A este provocată de un enterovirus (HVA) cu transmitere fecal-
orală,sau pe cale digestivă.S-au descris epidemii hidrice și mici focare epidemice dupa consum
de stridii și moluște.
De regulă contagiunea se face prin contact direct dar se poate face și indirect,ȋn
condiţiile unor deficienţe de igienă personală,comunală și alimentară.
Rezistenţa virusului fiind mare ȋn mediul extern,se explică intensa circulaţie a virusului
hepatitei A mai ales in colectivităţile școlare.Se realizeaza astfel o imunizare naturala,de cele mai
multe ori ocultă,care crește cu vârsta.
Eliminarea fecală a virusului durează de obicei o săptamână ȋnainte de debutul icterului
și o săptămână după.Infecţia cu virus A conferă imunitate ,neexistand purtători cronici de virus
hepatic A.
 15

1.2.3 Patogenie
Leziunile anatomopatologice din hepatita virală acută au fost cunoscute mai bine după
practicarea pe scară largă a noilor metode de cercetare: laparoscopie, puncţie-biopsie hepatică şi
microscopie electronică.
La examenul macroscopic al formelor obişnuite, ficatul este puţin modificat, uneori de
culoare ceva mai închisă. În formele severe, ficatul este micşorat, cu capsula zbarcită, de culoare
deschisă, cenuşie-roşiatică sau gălbuie (distrofie hepatică acută); în alte situaţii suprafaţa
ficatului prezintă infundări, alternând cu ridicături mai deschise la culoare (distrofie hepatică
subacută).
La examenul microscopic apar modificări atât iîn parenchim cât şi în mezenchim.
Celulele hepatice (hepatocitele) pot prezenta tumefieri şi leziuni de tip degenerativ ori de tip
necrotic; apar infiltraţii celulare în spaţiile porte şi perilobulare, leziuni de vascuarită, trombi
biliari, proliferare kapfferiană. Reticulul de susţinere este păstrat. Concomitent cu aceste aspecte
pot fi observate şi semne de regenerare hepatocelulară. Arhiectonica hepatică este păstrată. În
formele severe (distrofie hepatică acută), leziunile de necroză sunt foarte extinse; apar zone de
regenerare nodulară cu ţesut conjunctiv, multe celule prezintă leziuni de degenerescentă grasă,
reticulul de susţinere este pe alocuri distrus, arhitectonica nu mai este păstrată în întregime.
Examenul morfologic al celorlalte organe arată procese inflamatorii moderate de tip edematos şi
cu character reversibil. Sunt interesate în mod deosebit căile biliare, duodenul şi pancreasul, dar
şi stomacul şi restul tubului digestiv pot fi cuprinse de procesul inflamator.
1.2.4 Diagnostic clinic
Virusul hepatic A (HVA) are o perioadă de incubaţie ȋntre 15 și 45 de zile(ȋn medie 25
de zile),este caracterizată de simptome nespecifice precum oboseala,stare de
slăbiciune,anorexie,greaţă,vărsături,durere abdominală si,mai rar,febră urmată de dureri de
cap,erupţii cutanate si diaree.
Perioada preicterică( prodromală)poate fi dominată și de alte manifestări: febră ȋn 2-4%
din cazuri, cu intensitate și durată variabile ( 37,2*-37,5*C) si durând câteva zile, cefalee, dureri
musculare generalizate (curbatura musculară), catar respirator (ȋntâlnit mai ales la copii),
ȋmbrăcând un aspect pseudogripal.
Ȋn alte cazuri, simptomele dau un aspect pseudoreumatismal (ȋn 6% din cazuri) cu febră și
artralgii care mimează un reumatism articular acut(RAA) care nu cedează la antiinflamatoare.
Debutul mai poate fi de tip nervos cu simptome neuropsihice ca : astenie, ameţeli,
cefalee, insomnie, irascibilitate, somnolenţă.
 16

Mai rar apar modificări cutanate ca erupţiile cutanate de tip urticarian ( ȋn 2-5% din
cazuri).
La examenul obiectiv se constată o hepatomegalie moderată, cu ficatul ușor sensibil si
eventual o splenomegalie discretă.
Examenele de laborator evidenţiază : urobilinogenurie, creșterea transaminazelor, VSH
normal sau scăzut.

Perioada icterică ( de stare ) – este dominată de apariţia unui sindrom icteric. El se

instalează de obicei ȋn câteva zile, ȋncepând cu faţa și mucoasa conjunctivală (unde fondul alb al
sclerei permite observarea precoce a coloraţiei galbene), apoi se generalizează pe trunchi si
membre.
Ȋn aceasta fază, simptomele obiective din faza preicterică se atenuează sau dispar ,
apetitul revine, starea subfebrilă dispare.
Ȋn perioada de stare icterul se menţine la nivelul maxim de intensitate atins. El poate fi
discret, moderat, intens sau foarte intens, iar nuanţa lui este de obicei galbenă (icter flavinic), sau
poate fi franc (portocaliu sau rubiniu).
Durata icterului este ȋn medie 2-4 săptămâni, ȋnsă poate fi prelungită ȋn formele
colestatice, ȋn care nuanţa lui devine galben-verzuie sau galben-teroasa, amintind icterul
obstructiv („verdiu‖, „melas‖) și se insoţeste de prurit.
Urina este hipercromă (colurică), iar scaunele ușor decolorate (hipocolice). Diureza scade
sub 1.000ml, putând ajunge la 500ml (oligurie).
Pe lângă sindromul icteric, se evidenţiază mărirea ficatului care depașește rebordul costal
cu câţiva cm, fiind de consistenţă moale și dureros la palpare, cu marginea ascuţită, bine
delimitată.
Căile biliare, stomacul, duodenul și pancreasul sunt implicate ȋn procesul infecţios,
afectarea lor manifestându-se prin diverse tulburări: constipaţie, dureri, flatulenţa, balonări,
pirozis. Splina este moderat marită, ȋn special la tineri și copii.
Tensiunea arterială scade ȋn cursul hepatitei, ritmul cardiac este bradicardic ȋn timpul
perioadei icterice. Examenele de laborator evidenţiază :
- bilirubina crescută la 10-30mg%;
- ȋn urină există bilirubină și săruri biliare;
- imunoglobinele cresc;
- transaminazele sunt crescute.
 17

Perioada de declin – se caracterizează printr-o regresiune treptată, alteori mai rapidă a

simptomelor din perioada de stare. Ȋn această perioadă dispar tulburările digestive majore,
reapare apetitul, scaunul se recolorează, dispare astenia, apare poliurie cu decolorarea urinii.
Modificarile umorale din perioada de stare dispar : apare o hemodiluţie, cu creșterea
diurezei, bilirubinemia scade către cifra normală, VSH-ul crește ușor.

Perioada de convalescenţă a hepatitei virale acute este lungă (2-4 luni); se manifestă
prin dispariţia sindromului icteric, bilirubinemia scade sub 10mg%, ficatul se normalizează,
apetitul este prezent, scaunul are aspect normal.

1.2.5 Diagnosticul paraclinic se bazează pe tabloul clinic şi pe datele de laborator,

este important ca diagnosticul să fie pus încă din stadiul preicteric.
Examenul de laborator al sângelui pentru explorare:
- Sindromul de hepatocitolize;
- Sindromul de deficit funcţional;
- Sindromul colestatic
Recoltarea sângelui: sângele se recoltează de obicei pentru examinări
hematologice,parazitologice,biochimice,serologice,microbiologice si virusologice.Se poate
recolta sânge capilar,venos,arterial.
Hemoleucograma constă ȋn determinarea numărului de elemente
figurate:eritrocite(4,5-5mil/mm3 femei);reticulocite 10-15%; hemoglobina 15-2g/100ml
bărbaţi;13-2g/100ml femei; leucocite 4200-8000/mm3; limfocite( 20-40%), monocite( 4-8%
);trombocite 150-400.000/mm3.
Viteza de sedimentare a hematiilor ( VSH ) :Rapiditatea cu care se produce
depunerea hematiilor (1-10mm/1h, 7-15mm/2h bărbaţi; 2-13mm/1h, 12-17mm/2h femei).
Examene biochimice:
Se efectuează prin puncţie venoasă,dimineaţa,bolnavul fiind ―a jeune‖
Sideremia-constă ȋn determinarea cantităţii de fier ȋn sânge,ȋn hepatita virala se observă
o creștere.
Se recoltează 10 ml de sânge ȋntr-o eprubetă cu ac de platin fără seringă;valoarea
normală este de 100-160 ml.
Transaminaza,fosfataza alcalina-constă ȋn dozarea enzimelor celulare.
Se recoltează 5-10 ml sânge venos ,dimineaţa pe nemâncate,fără substanţă
anticoagulantă;valorile normale sunt:
 18

-TGO=2-20u.i;
-bilirubina totală=0,6-1 mg;
-bilirubina directă=0,1-0,4 mg%;
-fosfataza alcalină=2-4 u.i.
Electroforeza - servește pentru determinarea cantitativă a fracţiunilor proteice din
sânge.Ȋn hepatita virală se constată o creștere.
Indicele de protombina- tip Quick-protombina este sintetizată de ficat, de aceea
ȋmbolnăvirile parenchimatoase se arată deficit de protombină.
Ureea si creatinina- ȋn hepatita virală A se observă o creștere.
Valorile normale :-uree=0,20-0,40g/1000ml
-creatinină=0,6-1,20mg%
Glicemia- reprezintă cantitatea de glucoză din sânge,ȋn hepatita virală acută este
normală.Valoarea normală=0,80-1,20gr%
Examenele serologice-cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor ȋn serul
bolnavului.Ȋn hepatita virală A (HVA)se caută AgHBs.
Examenul urinii-examenul urinii informează asupra stării funcţionale a rinichilor sau a
altor organe,ȋn acest caz ficatul.
Examenul materiilor fecale-se efectuează fie după o defecare spontană,fie după
administrarea unor substanţe purgative sau clismă.Este foarte important ca fecalele trimise
pentru analiza de laborator sa nu fie amestecate cu urina,bariu(după examene
radiologice)grăsime si apă (după clisme).

Examenul endoscopic
Laparoscopia-este o metodă de examinare a suprafeţei ficatului cu ajutorul
laparoscopului.Pot fi exploatate faţa inferioară și marginea anterioară.Este utilă mai ales ȋn
neoplasme și hemoragiile cu icter,ȋn plus sunt cercetate vezica biliară și o parte din căile
biliare.Ȋn leziunile circumscrise ,laparoscopia permite efectuarea unei biopsii dirijate.

Examenul morfologic
Puncţia –biopsia hepatică esteunul dintre cele mai utile mijloace de diagnostic,cu
conditia ca leziunile sa fie difuze.Ȋn unele situatii,cum este cazul suspiciunii de cancer,punctia-
biopsie se executa sub controlul laparoscopului.
 19

1.2.6 Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul diferenţial va fi făcut atât în perioada preicterică, icterică,cât şi în perioada
de declin.
In faza preicterică deosebim hepatita epidemică de:
-dispepsiile febrile;
-gripă;
-reumatism articular acut (RAA);
-gastrită;
-toxiinfecţii alimentare;
-debutul altor boli infecţioase.
Ȋn perioada icterică diagnosticul va fi făcut cu celelalte afecţiuni ȋnsoţite de icter:
-mononucleoza infecţioasă;
-hepatita toxică;
-icterul produs de colica biliară;
-icterele hemolitice.
Mai anevoios este diagnosticul cu icterele episodice din procesele evolutive ale
hepatitelor cronice şi ale cirozelor; numai o anamneză atentă şi un examen obiectiv complet pot
stabili diagnosticul.

1.2.7 Evoluţie. Prognostic

Evoluţia hepatitei epidemice prezintă ȋn majoritatea cazurilor un caracter ciclic,
dezvoltându-se pe anumite perioade : incubaţie, perioada preicterică, perioada de stare, declinul
si convalescenţa.
Hepatita virală evoluează spre vindecare completă ȋntr-un interval de 3-4 săptămâni.
Formele care trec de 3-4 luni au tendinţa la permanentizare.
O parte din bolnavi rămân cu suferinţe extrahepatice, iar alţii trec spre hepatita cronică,
ca urmare a hepatitei acute.
Unii bolnavi de hepatita epidemică rămân ȋn stadiul preicteric, ulterior aceștia suferind
aceleași consecinţe, ca și cei care au prezentat o formă comună.
Ȋn situaţiile ȋn care faza icterică durează până la 6 săptămâni, pot surveni și recăderi
preicterice la intervale de câteva zile sau săptămâni.
Dacă icterul revine după 3 luni de la dispariţie, se consideră că este vorba de o nouă
ȋmbolnăvire ( reinfecţie ). Recăderile si reinfecţiile au ȋn general o evoluţie mai severă.
 20

1.2.8 Tratament
a. Tratament igieno-dietetic
Repausul fizic şi intelectual este obligatoriu. De la debutul bolii şi până la dispariţia
icterului, repausul va fi la pat, apoi, în perioada de convalescenţă, va fi relativ (10 - 12 ore
culcat), timp de 2 - 3 luni. Bolnavul de hepatită, odată considerat vindecat, va putea să-şi reia
activitatea abia după 2-3 luni, cu program de muncă redus..
Dieta va ţine seama de faptul că la hepatita virală acută există o hipofermenţie gastrică,
biliară şi pancreatică şi deci să nu ceară un efort digestiv prea mare. Alimentaţia trebuie să fie
suficientă caloric, să conţină material plastic şi, pe cat posibil, să fie variată şi adaptată gustului
bolnavului. in regimul alimentar, baza va fi constituită de glucide uşor digerabile, cu proteine şi
vitamine suficiente şi cu o cantitate moderată de grăsimi,acestea mai mult de origine vegetală.
Regimul va fi alcătuit şi in raport cu perioada evolutivă a bolii. În prima săptămană se vor da:
compot, sucuri de fructe, lichide zaharate, supe de legume cu făinoase, miere, dulceaţă,
marmeladă, biscuiţi, lapte, iaurt, branză de vaci proaspătă, paine prăjită. Din a doua săpămană se
vor adăuga: ouă moi sa ochiuri in apă, unt proaspăt, carne slabă (pui, viţel, vacă) sau peşte slab
(ştiucă, şalău), pregătite rasol, cu adaos de ulei şi lămaie (la masă), soteuri de legume, morcov
ras. În săptămana a treia se trece către un regim alimentar complet, rămanand excluse:
conservele, mezelurile, sosurile cu rantaş, grăsimile prăjite, condimentele nocive, aicoolul,
legumele bogate in celuloză.
b. Tratamentul medicamentos
Greţurile şi vărsăturile se tratează cu Metoclopramid (Reglan), iar la nevoie cu Emetiral
sau Torecan.
Ȋnapetenţa se combate prin vitaminoterapie.Persoanelor subnutrite li se va da un regim
mai bogat in hidrocarbonate și proteine,un supliment de vitamine(vitamina B1, B6 și complexul
vitaminic B,vitamina C).
Corticoterapia este indicată doar în formele severe, prelungite. Se administrează
Prednison 1 mg/kg corp, în doză unică la ora 9 sau 10 dimineaţa, o dată la două zile, 7-10 zile
cu intrerupere bruscă. Glucoza, Vitaminele, Aminoacizii, Medicaţia hepatotropă Cianidanolul
(Catergen) nu influenţează evoluţia, dar este util mai ales in formele grave. Se indică o dietă
hidro-glucido-lipidică, prin sondă nazogastrică, picătură cu picătură, cu suficiente calorii,
vitamine şi săruri minerale (in formele grave). Ȋn caz de vărsături, se fac perfuzii intravenoase cu
soluţii glucozate sau saline, nu cu acizi aminaţi. Se combate hiperamoniemia prin clisme
 21

evacuatorii, Neomicina per os, 4 - 6 g in 24 ore, perfuzii cu multiglutin, Arginină-Sorbitol, sau

Aspatofort.
Se corectează acidoza şi se administrează oxigen cu sonda, intermitent. Se combate
anemia şi se controlează, repetat, analizele. În caz de semne de coagulare intravasculară
diseminată, se administrează heparină, iar în complicaţii infecţioase antibiotice (Peniciline,
Cefalosporine, Gentamicină).
Formele colestatice ,cu icter prelungit ,se tratează cu
coleretice:Anghirol,Colebil,Carbicol,Fiobilin,Bilicol.
Medicamentele lipotrope si hepatotrope sunt foarte utile mai ales in formele cu evoluţie
prelungită. Dintre acestea avem: Mecopar, Metaspar, Aspatofort, Silimarina, Trofopar.

Constipaţia se tratează cu laxative, clisme ȋnalte și reci. Pentru ameliorarea funcţiilor

hepatice și retragerea tumefacţiei hepatice se recomandă aplicarea de căldură pe regiunea
hepatică.
 22

CAPITOLUL II.
ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu hepatita virală cu virus A în spital

Internarea în spital se face pe baza documentelor de identitate ale bolnavului.
- dovada calitǎţii de asigurat / neasigurat pe baza cǎrora se întocmeşte foaia de
observaţie.
- bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de internări,
unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate ale bolnavului.
Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de gardă, care va culege datele
anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul
prezumtiv, necesar şi din punctul de vedere al dirijării bonavului în secţiile de spital. În vederea
examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta medicală ajută bolnavul să se
dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în secţie, asistenta
medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi fanerele (la
nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie (dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în
camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci,
halat).
Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie şi hainele
vor fi supuse deparazitării).
Astfel pregătit, asistenta conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalţi pacienţi, îl
informează asupra regulamentului de ordine interioară a spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul
pregătit cu lenjerie curată.
După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de
temperatură, determină greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar datele obţinute le
notează în foaie de observaţie.
Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra
îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul salonului în
care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.
Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă un moment
hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-sanitar.
 23

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Izolarea
Hepatita virală reprezintă o afecţiune contagioasă ce necesită măsuri speciale. Bolnavii
vor fi internaţi în cadrul secţiei de boli infecţioase, izolată de celelalte secţii ale spitalului. Pentru
a preveni infectarea se vor lua măsuri de dezinfecţie a taviţelor renale, ploştilor, purtarea
echipamentelor de protecţie (halat, mănuşi) şi manipularea cu o deosebită atenţie a fluidelor
sangvine.
Confortul
Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare care să le
asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică. Secţiile cu paturi, cu ceea
ce intra în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să aibă un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va
îndeplini pe lângă cerinţele de igienă cerinţele estetice şi de confort.
Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest.
Paturile distanţate, astfel ca bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii, dau posibilitatea respectării
cubajului indicat de normele de igienă (3-4 metri pătraţi pentru un bolnav).
Aerisirea
Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului, după tratamente,
vizita medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul. Pentru confortul olfactiv se
vor pulveriza substanţe odorizante.
Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut obligatoriu
să se facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile respiratorii superioare.
Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puţin ¼ din
suprafaţa salonului. Lumina solară are şi rol de a distruge agenţii patogeni, dar uneori trebuie
redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul bolnavului. Lumina artificială indirectă,
difuză contribuie la starea de confort a bolnavilor.
Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează continuu cu
termometre de cameră, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o temperatură de 18-19 ºC şi în
saloanele de copii 20-23 ºC.
Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi, pentru că
pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor terapeutic foarte important,
trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel obişnuit.
 24

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor

Paturile pacienţilor vor fi cât mai comode pentru a evita poziţiile forţate şi pentru a
asigura confortul necesar pe o durată mai lungă de spitalizare.
Este important ca paturile să fie cu somieră mobilă, transformabile în fotolii şi
prevăzute cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii corespunzătoare
necesităţilor lor de respiraţie în cursul dispneei.
În acelaşi scop saloanele trebuie să fie prevăzute şi cu mese adaptabile de pat.
Patul pacientului trebuie să aibă o saltea confecţionată dintr-o singură,din două sau trei
bucăţi,din burete sau material plastic care se curăţă şi se dezinfectează mai uşor.
Pernele trebuie să fie în număr de două, una umplută cu păr de cal sau iarbă de mare,
alta cu burete sau puf, iar pătura să fie confecţionată din lînă moale.
Lenjeria patului trebuie să conţină două cearceafuri, unul simplu şi celălalt plic, două
feţe de pernă, o aleză sau traversă, muşama
 25

2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat

Schimbarea lenjeriei de pat se va efectua la 3-4 zile sau ori de cîte ori este nevoie. Avem nevoie
de lenjerie curată completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării pacientului.
Dacă pacientul nu este dependent de aparate şi se poate mobiliza, shimbarea lenjeriei se
va face fără pacient în pat. Dacă starea pacientului nu permite mobilizarea lui atunci schimbarea
lenjeriei se va face cu pacientul în pat. În acest caz, schimbarea lenjeriei se face în lungimea
patului şi necesită totdeauna două asistente: cele două asistente medicale se aşează de o parte şi
de alta a patului; pacientul rămâne acoperit până la schimbarea cearşafului de sub pătură;
marginile cearşafului se desfac de sub saltea de jur împrejur.
Se aşează pacientul în decubit lateral spre marginea patului; asistenta din partea dreaptă
prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub
umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraţ, apoi cu mâna dreapta trage uşor perna spre marginea
patului; pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în aceeaşi direcţie; se aşează apoi în dreptul
genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectându-i puţin, iar cu
mâna dreaptă îi flectează uşor gambele pe coapse. Din aceasta poziţie, se întorce pacientul în
decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor.
Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu muşamaua şi aleza murdară
până la spatele pacientului; sulul de lenjerie murdară se afla în acel moment alături de sulul
lenjeriei curate pe jumătatea liberă a patului, se derulează cearşaful curat, muşamaua şi aleza
pregatite mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumatatea liberă a patului şi se aşează o
 26

pernă îmbracată în faţa de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit dorsal cu multă
blandeţe, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi.
Pentru a aduce pacientul în decubit lateral stîng, asistenta medicală din partea stîngă
procedează la fel ca şi în cazul întoarcerii în decubit lateral drept.
2.3.3. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului
Pacienţii care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi să se spele pe mîini
după fiecare folosire a toaletei.
Dacă medicul permite îmbăierea pacientului, atunci acesta se va face la o temperatură
indiferentă, plăcută pentru pacient care se situează de obicei între 34-36C.
Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămînă
liber, deasupra nivelului apei. Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare
perfectă de curăţenie în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor
pielii care au un rol important în apărarea organismului şi pentru a asigura starea de confort
necesară pacientului.
Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este
cazul ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce constă în
spălarea feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii
bucale şi îngrijirea părului.
2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului
Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din
partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială. Se va
face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă călduţă. Trebuie
să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru extremităţi.
Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit. Toaleta cavităţii bucale este
obligatorie. La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei iar la pacienţii inconştienţi efectuată de
asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină, suprafaţa
internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară. Se şterg dinţii cu un alt
tampon, iar la sfîrşit se ung buzele. Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică
din îngrijirile acordate de asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena
bolnavului.
Constă în menţinerea pielii în stare de curaţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei
leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.
Toaleta pacientului poate fi :
- zilnică pe regiuni ;
 27

- săptămanală sau baia generală;

În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
- necesită ajutor complet .
Obiective :
- îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu
secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de dejecţie şi alte
substanţe straine, care aderă la piele ;
- deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;
- înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism;
- producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor;
- liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;
Tehnică:
- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evită răcirea bolnavului ;
- se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor;
- se izolează bolnavul de anturajul său;
- se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului şi
a bolnavului pentru a preveni escarele;
- bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
- se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
- se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe
bolnav;
- se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulaţia
sanguină;
- apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se
lăsa sapunul în apă;
- se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
- se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor;
- ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;
- se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.
 28

2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu hepatita virală A

Scopul cunoaşterii poziţiilor pe care le iau bolnavii în pat este de a informa medicul şi
de a descoperi sursa de dificultate care determină luarea de către bolnav a diferitelor poziţii.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de boală şi de starea generală.
În cazul hepatitei virale pacientul adoptă o pozitie de amelioarare a durerilor hepatice,
deseori îl găsim în decubit lateral, ghemuit cu genuchii flectati pe abdomen, prezentândtulburari
dispeptice. Este necesar de a urmări poziţia bolnavului pentru a sesiza eventualele modificări
survenite în timpul tratamentului, sau de a acorda sprijin în timpul vărsăturilor. Pe timpul nopţii
este important să urmărim poziţia bolnavului, recomandându-i să adopte o poziţie de siguranţă
(decubit lateral) pentru a nu aspira în timpul somnului conţinutul gastric din timpul vărsăturilor,
dacă acestea au loc.
2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului cu hepatita virală A
În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după indicaţiile
medicului,dar fără indicaţie, poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui.
Numeroşi pacienţi respiră mai uşor în poziţie semişezândă sau şezândă, alţii cu aceeaşi
afecţiune preferă poziţia orizontală. Unii pacienţi în cursul acceselor de dispnee se aşează pe
marginea patului,cu picioarele atîrnate, alţii se apleacă.
Asistenta medicală nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie
standard. Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă pe pacient să adopte aceste
poziţii neobişnuite. Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a
medicului. O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,
flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit mişcări
dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor.
2.3.7. Captarea eliminărilor
Scopul captării este observarea caracterelor fizice ale dejecţiilor fiziologice şi patologice
pentru descoperirea modificarilor lor patologice, în vederea stabilirii diagnosticului. Pacientul cu
toxiinfecţie alimentară nu este o persoană imobilizată însă datorită manifestărilor bolii (diarea
acut, vărsături) are nevoie de ajutorul asistentei medicale.
a. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare:
- muşama;
- aleză;
- prosop;
- doua taviţe renale curate, uscate;
 29

- pahar cu soluţie aromată.

Etape de execuţie:
1. Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
2. Pregătirea bolnavului:
- În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşează în poziţia sezandă, iar dacă starea lui nu
permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un prosop.
- Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa bolnavului
se aşează un prosop.
3. Efectuarea tehnicii:
- Spălarea mâinilor.
- Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.
- Se da bolnavului tavita renala sau se tine (în cazul în care acesta nu poate) şi cu
mâna dreaptă se susţine fruntea bolnavului.
- Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
- Se clateste gura cu solutie aromata folosind o altă tăviţă renală.
- Se îndepărtează imediat din salon taviţă renală cu vărsături.
- Spălarea mâinilor.
- Vărsătura captată în taviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un
dulap special.
- Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere
sau vapori supraîncălziţi sub presiune.
b. Captarea materiilor fecale
Măsuri de realizare:
- bolnavul va fi plasat într-o rezervă sau izolat de restul salonului cu un paravan;
- patul se acoperă cu muşama şi traversă;
- în caz de incontinenţă de materii fecale, se va aşeza sub bolnav o ploscă pneumatică de
cauciuc, care se va schimba periodic;
- asistenta pregăteşte un număr suficient de aleze şi comprese pentru a le avea la
dispoziţie;
- supravegherea tranzitului intestinal şi a igienei locale.
Măsuri de realizare:
- dacă numărul scaunelor este mic şi starea bolnavului este bună, acesta va fi însoţit de
infirmieră la toaletă.
 30

- numărul scaunelor poate ajunge la 10-20 pe zi, însoţite şi de dureri, epuizând rapid
forţele bolnavului. De aceea bolnavul trebuie servit cu plosca la pat. (Este bine să se lucreze cu
două ploşti pentru a se putea rezerva timp suficient pentru curăţirea ploştii).
- asistenta notează numărul şi caracterul scaunelor în foaia de temperatură.
- pentru analiza de fecale, unele emisii vor fi captate în bazinet.
- se recomandă ca bolnavilor cu incontinenţă de fecale sau diaree intensă, să li se aşeze
între picioare comprese uscate care să acopere regiunea anală, pentru ca materiile fecale să nu se
împrăştie pe suprafaţa patului. Schimbarea acestora ca şi a alezelor se face ori de câte ori este
nevoie.
Asistenta va efectua îngrijirile acestor bolnavi cu multă înţelegere, bunăvoinţă şi
răbdare, având în permanenţă grijă de a le menaja pudoarea şi îi va linişti din punct de vedere
psihic.
Toaleta anusului se face de mai multe ori pe zi şi se dezinfectează cu acid boric 2-3%.
- corectarea tulburărilor hidroelectrolitice, recoltarea de produse biologice şi urmărirea
funcţiilor vitale şi vegetative.
c. Captarea urinei
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente confecţionate
din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi in forma de
tub, pentru femei mai scurta şi lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
Funcţiile vitale includ: respiraţia, pulsul, temperatura, tensiunea arterială, diureză. Ele
sunt frecvent utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.
Rolul asistentei medicale în măsurarea funcţiilor vitale:
- Să pregătească material şi instrumentar corespunzător şi în stare de funcţionare;
- Să pregătească pacientul din punct de vedere fizic (poziţie corespunzătoare şi în
acelaşi timp comodă);
- Să pregătească psihic pacientul, explicându-i tehnica;
- Să asigure condiţii de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale (linişte,
temperatură, umiditate corespunzătoare);
- Să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale în funcţie de vârstă;
- Să cunoască antecedentele medicale ale pacientului şi tratamentele prescrise;
 31

- Să respecte frecvenţa de evaluare a funcţiilor vitale în raport cu starea pacientului;

- Să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale.
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurat:
-cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de caldura prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.
Materiale necesare:
- termometru digital;
- casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
- recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
- tăviţă renală;
- ceas;
- foaie de observaţie;
- pix de culoare albastră;
- carneţel individual.
Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea materialelor lângă bolnav;
- pregătirea psihică a bolnavului;
- spălarea pe mâini;
 32

- se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,

- se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
A). Pentru măsurarea în axilă:
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
- se ridică braţul bolnavului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu
toracele;
- se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
- la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de
către asistenta medicală;
- termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
Recomandări:
- măsurarea temperaturii dimineaţa între orele7-8 şi seara între orele 18-19
- susţinerea termometrului la copii, bătrâni, inconştienţi, agitaţi şi măsurarea în
cavităţile semiînchise;
- în situaţia unor valori prea ridicate sau scăzute, neprăvăzute, repetaţi măsurarea
temperaturii sub supraveghere.
2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
- tipul respiraţiei;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- ritmul;
- frecvenţa.
Materiale necesare:
 33

- ceas cu secundar;
- pix cu pastă verde;
- foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp deun minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi
caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla
observare a mişcărilor respiratorii.
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
- nou-născut : 30-50 R/min;
- 2 ani: 25-35 R/min;
- 12 ani: 15-25 R/min;
- adult: 16-18 R/min;
- vârstnic: 15-25 R/min.
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la
fiecare respiraţie. Poate fi:
- profundă;
- superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în
timpul inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea pulsului
Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea;
- frecvenţa;
- amplitudine.
 34

Locuri de măsurat:
- orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
- artera radială,
- artera carotidă,
- artera temporală,
- artera humerală,
- artera femurală,
- artera poplitee.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar;
- pix cu pastă roşie;
- foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
- spălarea pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;

- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând cont

că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor
pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);
 35

2.4.4. Măsurarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială sistolică ( maximă);
- tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată cu alcool;
- pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- ascultătorie.
Intervenţiile asistententei medicale:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei;

- se introduc olivele stetoscopului în urechi (care în prealabil au fost dezinfectate);

- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la
dispariţia zgomotelor palsatile;
 36

- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când
se percepe primul zgomot arterial (care prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a
fi consemnată;
- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în
momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de
culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
- se dezinfectează olivele.
Valori normale:
Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale

Vârsta Tensiunea maximă (mm Hg) Tensiunea minimă (mm Hg)

1-3 ani 75-90 50-60
4-11 ani 90-110 60-65
12-15 ani 100-120 60-75
adult 115-140 75-90
vârstnic >150 >90

2.5. Alimentaţia pacientului cu hepatita virală cu virus A

Trebuie fracţionată în doze mici şi dese. Bolnavii vor primi un regim de cruţare a
ficatului prin evitarea grăsimilor şi a alimentelor meteorizante asigurându-se un aport bogat în
hidranţi de carbon şi vitamine. Proteinele se vor da în cantităţi progresive. Se vor interzice
băuturile alcoolice, condimentele şi alimentele prăjite. În cursul cirozelor hepatice regimul va fi
hiposodat. Dieta monotonă a bolnavilor trebuie făcută mai acceptabilă prin procedee culinare.
În prima zi se administrează regim hidro zaharat: ceai slab de muşeţel sau sunătoare. A
doua şi a treia zi, dacă fenomenele dureroase cedează, se adaugă pâine prăjită şi supă
mucilaginoasă de orez. Din a patra zi se introduc alimente uşor digestibile, neiritabile, cu valoare
calorică ridicată: supă de zarzavat cu fidea, cremă de legume, cartofi copţi, carne de vită
preparată rasol sau perişoare, unt, compot, peltea sau mere.
Un regim de cruţare hepatică cu: legume cu celuloză fină, fructe coapte (exclus cele cu
coaja groasă), iaurt, brânză de vaci, cartofi, cereale fierte, ulei vegetal (de măsline) 30-40 g/zi,
pui, peşte rasol, borş.
 37

Sunt interzise carnea grasă de orice fel, afumăturile, brânza grasă şi fermentată, ouăle
prăjite, varza, guliile, ceapa, nucile, condimentele iuţi, rântaşurile, făina prăjită şi uleiul preparat
termic.
Sunt recomandate sucuri de drenaj biliar, administrate fracţionat şi în doze crescute
progresiv (de exemplu: 300 ml morcov + 30 ml sfeclă + 90 ml castravete).
Alimente recomandabile:
a) Carnea şi mâncărurile de carne – se permite carnea de pasăre, viţel sau vacă fiartă, la
grătar sau perişoare. Se permit sărmăluţele în foi de viţă, de asemenea se poate consuma şi
peştele slab
b) Laptele şi derivatele sale – laptele dulce şi bătut, iaurtul, brânza de vaci, urda dulce,
caşul, telemeaua; se recomandă o cantitate de 300-400 g/zi
c) Produsele făinoase – cum sunt macaroanele, tăiţeii, orezul sau grişul fierte bine în
lapte sau chiar cu unt; se mai pot prepara sub formă de papanaşi cu brânză de vaci, budinci de
macaroane, de griş sau orez
d) Ouăle fierte moi sau ochiuri româneşti (fierte în apă şi servite cu unt proaspăt) dar nu
mai des de două ori pe săptămână; se vor evita numai de către bolnavii care suferă de
colecistopatii
e) Grăsimile – se indică numai untul proaspăt, frişca şi grăsimile vegetale
(untdelemnul); acestea nu vor depăşi însă 50 g/zi
f) Vegetale – sunt permise o serie de zarzavaturi şi legume crude, cum ar fi salatele
crude, legume verzi, sfeclă roşie fiartă, morcovi, pătlăgele roşii preparate toate sub formă de
salate, steuri de legume, piureuri, supe de zarzavat îngroşate cu făinoase şi supe-cremă de
legume
g) Supe şi ciorbe – se admit, pe lângă supele de zarzavat cu paste făinoase, şi supele de
pasăre şi vacă, precum şi ciobele cu borş, de vacă, pasăre, perişoare, de oase, toate fără a fi
condimentate
h) Fructele – sunt permise proaspete toate cu excepţia nucilor, alunelor şi migdalelor
i) Sosurile – sunt permise numai cele dietetice, preparate numai cu unt proaspăt sau cu
untdelemn, fără rântaş, prăjeli şi condimente
j) Dulciurile – sunt indicate mai ales cele naturale sau preparate din fructe; astfel
amintim – mierea de albine, marmelada, gemurile, dulceaţa, şerbetul, spuma de fructe cu albuş,
crème de lapte, de zahăr ars, prăjituri cu fructe, cu brânză de vaci
k) Bâuturi – sunt permise toate sucurile, orajadele şi siropurile de fructe, compoturile,
ceaiurile de plante
 38

Alimente interzise
În general sunt interzise: alcoolul, condimentele,
mâncărurile prăjite, gătite cu sosuri, rântaşuri, grăsimea de porc (untura), precum şi
conservele de carne şi peşte.
Să dăm câteva exemple:
- grăsimi: grăsimea de porc, slănina, grăsimi prăjite
- carne grasă: de porc, berbec, gâscă, vânat, etc.; carnea afumată, conservată, mezeluri;
apoi carnea tocată condimentată şi prăjită, peşte gras
- ouăle prăjite
- legumele uscate: fasolea, mazărea
- unele zarzavaturi: castraveţi, conopidă, ceapă, usturoi
- sosurile de rântaş şi grăsimile încinse
- fructele: nucile, alunele, migdalele
- dulciuri: prăjiturile cu multă cremă cu unt şi gălbenuşuri multe
În funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:
- activ - pacientul mănâncă singur la sala de mese sau în salon;
- pasiv - pacientul i se introduc alimente în gura.
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Administrarea medicamentelor reprezintă o sarcină importantă a asistentei medicale.
Prin respectarea unor reguli, se evită greşelile care pot avea efecte nedorite asupra pacientului
uneori efecte mortale:
- Respectă medicamentul prescris de medic;
- Identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de prezentare, culoare, miros,
consistenţă;
- Verifică calitatea medicamentelor, observand integritatea, culoarea medicamentelor
solide; sedimentarea , tulburarea, opalescenţa medicamentelor sub formă de soluţie:
- Respectă căile de administrare prescrise de medic;
- Respectă orarul şi ritmul de administrare pentru a se menţine concentraţia constantă
în sânge, având în vedere timpul şi căile de eliminare a medicamentelor;
- Respectă doza de medicament;
- Respectă somnul fiziologic al pacientului: organizează administrarea în afara orelor
de somn;
- Evită compatibilităţile medicamentoase datorate asocierilor unor soluţii
medicamentoase în aceeaşi seringă.
 39

Asistenta medicală pregăteşte medicamentele pe care, la indicaţia medicului, le

administrează. Pentru tratamentul simptomatic acestea pot fi:
- antispastice - Scobutil, Papaverină, Beladonă.
- antiemetice - Emetiral, Clordelazin
- coleretice - Colebil, Anghirol
- enzime de substituţie – Triferment
- cortizonice
- diuretice
- factori lipotropi – Mecopar
- hepatoprotectoare - Silimarina
- antisclerogene – Colchicina
Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale
subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică
bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică 4,7%,
soluţie hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke. Soluţiile se
administrează prin perfuzie picătură cu picătură după un ritm stabilit de medic.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
În stabilirea diagnosticului precis într-un timp cît mai scurt posibil, ne vin în ajutor
probele de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenita în
morfologia,funcţiunea şi biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi, factori etiologici
ai îmbolnăvirilor.
Recoltările trebuie să fie corect executate, examinările de laborator stabilesc factorul
etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, informează
asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului, prevesteşte
complicaţiile, confirmă vindecarea.
Pentru recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi materialele
necesare trebuie pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte de începerea
recoltării.
Recoltarea sângelui pentru examene de laborator se efectuiază prin puncţie venoasă sau
prin puncţie capilară (înţeparea pulpei degetului).

Recoltarea de produse biologice prin puncţie venoase

Obiectivele procedurii
 recoltare de sânge pentru examene de laborator
 40

Pregătirea materialelor
- Garou;
- Mănuşi de unică folosinţă;
- Seringi, ace, sistem vacutainer (după scop);
- Tampon;
- Alcool;
- Muşama, aleză;
- Etichetă;
- Eprubete;
- Bandă adezivă non alergică;
- Formulare pentru laborator;
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală;
- Recipient pentru colectarea materialelor;
Pregătirea pacientului
Se verifică indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase.
a) Psihică:
- Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii;
- Se explică pacientului cum poate participa la procedură, anunţându-l că e puţin
dureroasă, în funcţie de starea pacientului (conştient, inconştient);
- Se încurajează pacientul pentru a reduce anxietatea;
- Se întreabă dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie,
stare de greaţă, vărsătură;
- Se obţine consimţământul informat;
b) Fizică:
- Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi
locul puncţiei (decubit dorsal);
- Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul;
Efectuarea tehnicii:
- Se identifică pacientul;
- Se spală mâinile şi îmbrăcăm mănuşile pentru a preveni contaminarea;
- Se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica
cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii;
- Se pune muşamaua sub braţul pacientului;
 41

- Se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind

direcţionate departe de zona de puncţie;
- Se palpează vena;
- Se verifică prezenţa pulsului distal, radial;
- Se montează seringa şi se ataşează acul;
- Se recomandă pacientului să strângă pumnul;
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare se încearcă următoarea
tehnică:
a) Pacientul să închidă şi să deschidă pumnul;
b) Se dă drumul la garou şi se roagă pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii
pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai
vizibilă;
c) Se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15
minute;
- Se dezinfectează tegumentul (cu un tampon cu alcool), folosind mişcări circulare
de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în
interiorul vaselor pe perioada efectuării procedurii;
- Se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele
se întinde pielea dreaptă pe venă;
- Se ţine acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce la un unghi de10-
30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică;
- Se urmăreşte cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi
cu acul în venă 1-2 cm;
- În cazul recoltării se continuă puncţia conform obiectivului;
- Se aspiră sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor
indicate de medic);
 42

- Dacă curgerea sângelui este rapidă se dezleagă garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator;
- Dacă curgerea sângelui este lentă, nu se dezleagă garoul decât înainte de a retrage
acul cu seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel);
- Se plasează un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor se retrage acul
cu seringa;
- Se aplică o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3 minute
sau până se opreşte sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea
hematomului;
- După oprirea sângerării se aplică o bandă adezivă peste tampon;
- Se transferă sângele din seringă în eprubete, după ce s-a detaşat acul de la seringă;
- Se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba
recoltată, secţia care trimite proba de sânge la laborator;
Îngrijirea pacientului
- Se aşează pacientul în poziţie comodă;
- Se observă faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi se măsoară pulsul;
- Se întreabă pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă;
- Se verifică şi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un
hematom;
- Pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ;
Reorganizarea locului de muncă
- Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale;
- Se îndepărtează mănuşile;
 43

- Se spală mâinile;
Notarea procedurii
Notarea procedurii în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la
laborator;
- Orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului;
- Se specifică ce probe s-au recoltat, când au fost trimise la laborator;
Rezultate nedorite
- Leşinul, starea de greaţă sau voma: se anunţă medicul;
- Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur;
- Hematomul:
- Hemoliza sângelui recoltat: se repetă recoltarea cu acordul pacientului.
Tipuri de analize de laborator specifice:

Tip Valori normale

V.S.H.  barbati:1-10mm/h;7-15mm/2h; femei:2-13mm/h;12-17/2h.
Hemoleucograma  eritrocite 4,5-5,5 milioane/mm3 la barbati; 4,5-4,8 milioane/mm3 la
femei;
 reticulocite 10-15%o;
 leucocite 4200-8000/mm3
 enzinofile 1-3%
 bazofile 0-1%
 limfocite 20-40%
 monicite 4-8%
 trombocite 150-400mii/mm3
Hemoglobina barbati: 15+2g/100ml; femei: 13+2g/100ml;
Creatinina 0,6-1,20mg%
Ureea sanguină 20-40mg%
Fibrinogen 200-400mg%
Hematocrit barbati: 46+6% femei: 41+5%
Proteinemia =7,8g%
Ionogramă calcemia: 9-11mg%, fosfatemia: 3,5-4,5mg%, natremie: 134-147mEq/l
Bilirubina T=0,6-1 mg%
D=0.1-0,4 mg %
 44

TGP, TGO TGO=2-20 ui

TGP=2-16 ui
Ag HCs Absent

Recoltarea urinei:
- examenul sumar urină
Scop: explorator : informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cat şi a intregului
organism
Materiale necesare:
- urinar sau ploscă
- muşama, aleză
- materiale pentru toaleta organelor genitale externe
- eprubete sterile sau alte recipiente in funcţie de examenul cerut
- lampă de spirt şi chibrituri
Pregătirea pacientului:
- psihică:
- se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului
- să ştie să utilizeze numai recipientul gol şi curat
- să urineze fără defecaţie
- să verse imediat urina în vasul colector
- să nu urineze în timpul toaletei
- fizică:
- se protejează patul cu muşama şi aleză
- se aşează plosca sub pacient
- se face toaleta organelor genitale externe
- se îndepărtează bazinetul şi se înlocuieşte cu altul curat recoltarea urinei pentru
examen sumar:
- din urina obţinută se trimite un eşantion de 100-150 ml
 45

2.8. Pregătirea pacientului cu hepatita A şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de

afecţiune
2.8.1 Efectuarea examenelor cu ultrasunete (echografia)
Obiective
- Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (artera aortă abdominală, ficat,
vezică şi canalele biliare, pancreasul, rinichii, ureterele, vezica urinară);
- Evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, structurii, poziţiei;
- Evaluarea structurilor inaccesibile sau slab vizualizate prin alte tipuri de examene
(examene radiologice);
- Evidenţierea prezenţei, vârstei şi ritmului de creştere a sarcinii, sarcini multiple,
malformaţii fetale sau alte anomalii;
- Monitorizarea terapeutică.

Pregătirea materialelor
- Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
- Prosop textil sau din hârtie;
- Foaia de observaţie a pacientului sau biletul de trimitere (când examenul se face
ambulator).
Pregătirea pacientului
a) Psihică:
 46

- Se informează asupra necesităţii şi inofensivităţii examenului;

- Se prezintă avantajele şi dezavantajele.
Avantaje:
- Nu prezintă risc de radiaţii;
- Pregătirea pentru examen este minimă;
- Nu are influenţă nocivă asupra fătului în caz de sarcină;
- Nu este necesară spitalizarea;
- Nu necesită substanţe de contrast cu iod;
- Se poate repeta fără riscuri.
Dezavantaje:
- Nu pot fi evaluate structurile pline cu aer (plămân, intestin);
- La pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate, s-ar putea să fie necesară
repetarea examenului;
- Se comunică durata examinării;
- Se explică tehnica procedurii şi modul de colaborare, folosirea gelului, păstrarea
poziţiei;
- Se obţin informaţii despre eventuale alergii la latex;
- Se obţine consimţământul informat.
b) Fizică:
- Se iau măsuri de îndepărtare a gazelor în cazul în care acestea se interpun în faţa
fluxului undelor ultrasonice;
- Se inspectează zona pentru a nu exista răni sau bandaje; (Examenul nu se poate
face, fiind necesară aplicarea gelului pe pielea integră);
- Dacă se impune examinarea la un pacient operat se examinează plaga;
- Se iau măsuri în cazul examinării copiilor pentru a sta liniştiţi, la nevoie se
sedează;
- Unele examene necesită post alimentar (echografia vezicii biliare, echografia
transesofagiană);
- Examenele radiologice cu bariu se fac după efectuarea echografiei pentru a nu
influenţa imaginea;
- Pentru echografia pelvină, vezica urinară trebuie să fie plină;
- În cazul echogafiei Doppler nu se fumează;
- Este necesară sedarea preprocedurală în echocardiografia transesofagiană în care
se efectuează şi teste de coagulare.
 47

Participarea la efectuarea procedurii

- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- Se aşează pacientul în poziţie adecvată, solicitată de medic în funcţie de organul
examinat;
- Se supraveghează copiii să stea nemişcaţi în timpul examenului;
- Examinatorul are grijă să asigure contactul permanent între transductor şi
tegument, la nevoie se mai aplică gel;
- Se înregistrează imaginile pe film, pe CD sau se fac înregistrări digitale;
- Se îndepărtează gelul la sfârşitul examinării;
- Se transportă la salon.
Îngrijirea pacientului
- Nu este necesară, examenul fiind netraumatizant, se poate face şi ambulator;
- Se acordă îngrijirile impuse de starea generală a pacientului şi de afecţiunea
pentru care este spitalizat;
- Se urmăreşte dacă nu apar cumva fenomene alergice la latex în ecografia
transvaginală şi în echografia de prostată şi rect.
Reorganizarea locului de muncă
- Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar.
Notarea procedurii
- Se notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau se completează în
buletinul de examen;
- Se notează examenul în planul de îngrijire şi dacă este necesară repetarea acestuia
(la cât timp).
Rezultate nedorite:
- Imagini neconcludente în echografia abdominală dacă s-au făcut examinări cu
bariu sau există gaze, zone hipo sau hiperecogene, modificări de formă, volum, poziţie.
2.8.2 Explorări funcţionale – laparoscopia
 48

Laparoscopia da indicatii pretioase cu privire la aspectul macroscopic al ficatului si

veziculei biliare in afectiunea hepato-biliara.
Tehnică: sub anestezie locala in regiunea hipocondrului drept se practica un
pneumoperitoneu si se incizeaza apoi peretele abdominal anterior cu un trocar.
Prin acesta se introduce instrumentul optic (laparoscopul) cu care se poate examina
ficatul si vezicula biliara.
Aspectul ficatului apare deosebit in diverse afectiuni :
- brun-verde in icterul prin obstructie ;
- brun-deschis in icterul prin hepatite ;
- normal in icterul hemolitic.
Laparoscopia poate pune in evidenta aspectul caracteristic al ficatului cirotic si
metastazele hepatice de la suprafata.

2.8.3 Administrarea perfuziei

 49

Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală (intravenoasă), picatură cu

picatură, a soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a
organismului.
Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct în venă, prin canule
de material plastic ce se introduc transcutanat prin lumenul acelor (acestea apoi se retrag) sau
chirurgical, prin evidenţierea venei în care se fixează o canulă de plastic ce se menţine chiar
câteva săptămâni (denudare venoasă).
Scop : hidratarea şi mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la care
se urmareşte un efect prelungit; depurativ - diluând şi favorizând excreţia din organism a
produşilor toxici; completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentaţie pe cale
parenterală.
Pregătirea materialelor necesare:
- tavă medicală acoperită cu un câmp steril;
- trusa pentru perfuzat soluţii ambalată steril;
- soluţii hidrante în sticle R.C.T. închise cu dop de cauciuc şi armătură metalică sau în
pungi originale de material plastic, riguros sterilizate şi incalzite la temperatura corpului;
- garou de cauciuc;
- taviţă renală;
- stativ prevăzut cu braţe, cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi cu ace pentru injectii intravenoase şi intramusculare;
- o pernă
- muşama;
- 1- 2 pense sterile;
 50

- o pensă hemostatică;
- casolete cu comprese sterile;
- substanţe dezinfectante;
- romplast;
- foarfece;
- vată.
Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare.
Se scoate tifonul sau celofanul steril de pe flacon.
Se desface aparatul de perfuzie şi se închide prestubul.
Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar şi se patrunde cu el prin dopul flaconului.
Se închide cu pensa hemostatic, imediat sub ac tubul de aer, se îndepărtează teaca
protectoare de pe ac şi se patrunde cu acesta în flacon, prin dopul de cauciuc, făra să se atinga
trocarul.
Se suspendă flaconul pe suport. Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o bandă de
romplast, având grijă să depaşească nivelul soluţiei sau al substanţei medicamentoase.
Se îndepărtează pensa hemostatică, deschizând drumul aerului în flacon.
Se îndeparteaza teacă protectoare de pe capacul portac al tubului, se ridică deasupra
nivelului substanţei medicamentoase din flacon şi se deschide usor prestubul, lăsând să curgă
lichidul în dispozitivul de perfuzie, fără ca picuratorul să se umple complet cu lichid.
Se coboară progresiv portacul, până când tubul se umple cu lichid, fiind eliminate
complet bulele de aer.
Se ridică picurătorul în poziţie verticala şi se închide prestubul, aparatul ramânând
atârnat pe stativ.
Pregatirea psihică şi fizică a bolnavului.
I se explică bolnavului necesitatea tehnicii. Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal,
cât mai comod, cu antebraţul în extensie şi pronaţie. Se aşează sub braţul ales o pernă tare,
acoperită cu muşama şi câmp steril.
Efectuarea perfuziei
Spălarea pe mâini cu apa şi săpun. Se examinează calitatea şi starea venelor. Se aplică
garoul de cauciuc la nivelul braţului. Se dezinfectează plica cotului cu alcool. Se cere bolnavului
să închidă pumnul şi se efectuează puncţia venei alese. Se verifică poziţia acului în venă, se
îndepartează garoul si se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteza
de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.
 51

Se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de piele

bolnavului.
Se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.
Dacă este necesar se pregăteşte cel de-al II-lea flacon cu substanţa medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.
Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordeaza aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare
trebuie să se petreaca cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se reglează
din nou viteza de perfuzat a soluţiei.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o presiune asupra venei
puncţionate cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă, în direcţia
axului vasului, şi se retrage brusc acul;
Se dezinfectează locul puncţiei cu tinctura de iod, se aplică un pansament steril şi se
fixează cu romplast.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
Se aşează bolnavul confortabil în patul sau.
Se administrează bolnavului lichide calduţe ( dacă este permis).
Se supraveghează bolnavul.
Reorganizarea locului de muncă
Se noteaza în foaia de temperatura data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat
perfuzia.
Accidente şi incidente
- Hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar
acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe
complet, se injecteaza cardiotonice.
- Embolie pulmonară prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea
completă a flaconului şi prin neutilizarea perfuziilor cu presiune şi reţinerea 2 - 3 cm de soluţie
pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).

2.9. Educaţia pentru sănătate

Măsuri faţă de sursele de infecţie:
 52

Bolnavii cu hepatita virală acută ca și suspecţii depistaţi se declară obligatoriu și

nominal.
Izolarea bolnavilor (iar a suspecţilor până la precizarea diagnosticului) este obligatoriu ȋn
spital pentru o durată variabilă de la debutul bolii (2 săptămâni pentru hepatită A până nu se mai
elimină HVA prin scaun; 30 zile pentru hepatită de tip B până la negativare AgHBs). Izolarea se
face separat pentru fiecare tip de hepatită.
Contacţii (receptivi) se ȋnregistrează și se controlează periodic clinic prin testele de
laborator. Măsurile de dezinfecţie curente trebuiesc aplicate riguros. Pentru mâini, termometre
instrumentar (autoclavare 12.08%) timp de 30 secunde, formalizare 12h dezinfecţie terminală.
Măsuri faţă de căile de transmitere :
-protecţia apei potabile si alimentelor (de la producător până la consumator) precum și
controlul persoanelor respective (igiena , educatie sanitara);
-controlul igienic al colectivităţilor de copii ;
-distrugerea muştelor si gândacilor ;
-sterilizarea corecta a instrumentelor si a diferitelor materiale utilizate in practica
medico-chirurgicala.

2.9.1 Profilaxia Hepatitei post – transfuzională

Include următoarele măsuri :
- depistarea și excluderea dintre donatori purtătorilor de AgHBs ;
- utilizarea raţională a transfuziilor de sânge și a derivatelor; folosirea inlocuitorilor de
plasmă;
- protecţia cu imunoglobuline umane ( HBIG ) a celor transfuzaţi.

2.9. 2. Profilaxia Hepatitei Pofesionale

Se realizează prin :
- informarea personalului asupra riscului și asupra măsurilor de protecţie (tehnica
aseptică, dezinfecţie, spălare, purtarea de mănuși);
- controlul prezenţei de AgHBs și a anticorpilor specifici (anti – AgHBs) la
personalul medico - sanitar cu risc crescut la infecţie;
- imunizare pasivă cu imunoglobuline umane specifice anti - AgHBs a personalului
respectiv ȋn caz de inoculare accidentală;
- imunizare activă cu vaccin hepatic B ȋncepând cu grupele de risc.
 53

2.9.3 Profilaxia specifică

Imunizarea specifică :
Se face in hepatita A, prin imunizare pasivă cu imunoglobuline standard
(Gammaglobuline) in doze de 0,1-0,3 ml/ kilocorl imediat la: contacte cu bolnavi ȋn familie, ȋn
colectivitaţi de copii , inloculări accidentale. Aplicarea nu se face imediat după contactul
infectat. Ȋn hepatita de tip B, imunizarea pasivă cu imunoglobuline standard (Gammaglobulina)
ȋn lipsa celor specifice (greu de obţinut) este ineficace ȋn prevenirea post- transfuzionale ȋnsă
poate fi utile ȋn prevenirea ȋmbolnăvirii prin contact sau accidente profesionale ȋn cazul ȋn care
infecţia se face cu o cantitate mult mai mică de virus hepatic B, decât ȋn cazul transfuziei.

Imunizarea activă :
- pentru hepatita de tip A recent introdusă ȋn Romania ;
- pentru hepatita de tip B există mai multe tipuri de vaccin.
1. vaccinuri preparate AgHBs obţinute din plasma purtătorilor de AgHBs
(purificate, inactivate și controlate pentru absenţa altor virusuri).
2. vaccin hepatic ADN recombinat preparat prin ―ingenire genetică―.Durata protecţiei cu
vaccinurile AgHBs este de 5 ani (sau mai mult). Revaccinarea se face la 5 ani.

Indicaţii :
- Personal medico-sanitar (inclusiv ȋn centrele de sânge);
- Pacienţi supuși hemodializei;
- Nou-născuţii din mame AgHBs pozitive;
- Cadre medico-sanitare care s-au inoculat accidental cu sânge de la pacienţi.

2.9.4. Profilaxia transmiterii perinatală

Toate gravidele testate pentru prezenţa de AgHBs (repetat la fiecare sarcină) și cu ocazia
orcărui contact infectat.
Nou-născuţii din gravidele AgHBs (+) vor primi imediat (sau in primele 12 h)
imunoglobuline umane specifice anti-AgHBs 0,5ml (100u.i) i.m și ȋn altă parte a corpului prima
doza de vaccin cu AgHBs (10 micrograme pe doză de vaccine plasmatic sau 5 micrograme de
vaccine recombinant). Următoarele 2 doze urmează la câte o lună interval.

2.10. Externarea pacientului

 54

Momentul plecării bolnavului este stabilit de medicul curant. Asistenta medicală are o
serie de sarcini importante.Va verifica dacă hainele cu care a sosit bolnavul sunt corespunzătoare
anotimpului. Dacă acestea nu sunt corespunzătoare, va lua legăturii cu familia bolnavului, cerând
să fie aduse hainele potrivite.
Asistenta va anunţa cu 2—3 zile înainte familiei bolnavului data ieşirii din spital. Dacă
bolnavul pleacă singur, dar forţele lui fizice nu permit un efort prea mare, asistenta medicală se
va îngriji prin biroul administrativ de a asigura biletul de călătorie la trenul indicat de bolnav.
Asistenta medicală va înmâna pacientului biletul de ieşire, în care sunt cuprinse
indicaţiile medicului cu privire la tratament, pentru care pacientul va semna pentru primire.

Asistenta aprofundează cu bolnavul indicaţiile primite de medic şi cuprinse în biletul de

ieşire. Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic, insistind asupra variabilităţii
posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi asupra modului strict de preparare a
alimentelor prescrise. Va verifica mai departe dacă bolnavul şi-a însuşit în mod corespunzător
tehnicile necesare pentru continuarea tratamentului prescris la domiciliu şi va insista ca la data
indicată să se prezinte neapărat la control. Asistenta va însoţi bolnavul până la magazia de efecte,
unde îl va ajuta să-şi primească hainele, care, dacă era cazul, au fost dezinfectate şi spălate. Ea va
prelua apoi de la bolnav efectele spitalului. Înainte de a-şi lua rămas bun, asistenta medicală va
verifica dacă bolnavul are biletul de ieşire şi reţeta prescrisă pentru tratamentul postspitalicesc.
 55

CAPITOLUL III.
ÎNGRIJIRI SPECIFICE

3.1. CAZUL NR.1

Date fixe:
Nume: M.
Prenume: T.
Naţionalitatea: Română
Sex: Masculin
Religia: Creştin
Vârsta: 65 ani
Greutate: 83 kg
Înălţime: 176 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Vaslui
Data internării: 1.02.2015
 56

Data externării: 5.02.2015

Diagnostic medical la internare:
Infecţie cu HVA,
Antecedente heredocolaterale:
-mama: Hta
-tatăl: cardiopatie ischemică
Antecedente personale:
Pacient fără antecedente personale patologice cunoscute
Istoricul bolii:
Pacientul M. T., în vârstă de 65 ani, cu domiciliul în Vaslui se internează pentru dureri
abdominale şi icter intens,vărsături. În urma anamnezei şi examenului clinic efectuat de medic s-
a observat: inapetenţă, oboseală, dispnee, tegumente deshidratate, intens icterice,
Se recoltează sânge pentru următoarele analize: hemoleucogramă completă, teste
biochimice, markeri virali şi se efectuează o ecografie abdominală. Se constată hepatită virale tip
A iar ecografic, ficat mărit de volum şi lichid de ascită în cantitate moderată.

Manifestări de dependenţă:
 inapetenţă,
 oboseală,
 dispnee,
 dureri abdominale
 tegumente deshidratate, intens icterice
 lipsa de cunoştinţe.
Problemele pacientului:
 Dificultăţi respiratorii
 Alterarea stării de nutriţie datorată inapetenţei;
 Modificarea aspectului scaunelor şi urinii datorită icterului;
 Diminuarea capacităţii de a se mişca datorită durerilor şi epuizării;
 Alterarea integrităţii tegumentelor şi a senzaţiei de a se simţi curată, datorată
pruritului care însoţeşte icterul şi deshidratarea;
 Absenţa unor cunoştinţe despre cum să-şi păstreze sănătatea.
 57

Plan de îngrijire cazul 1.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE
Nevoia de a respira şi a Dificultăţi respiratorii Ameliorarea dispneei - am asigurat un microclimat Dispneea se
avea o bună circulaţie manifestata prin dispnee favorabil ameliorează
- am ajutat bolnavul să adopte o
poziţie (cu trunchiul mai ridicat) care
sa-i amelioreze dispneea
- am încurajat bolnavul să se
alimenteze
- am asigurat regim de cruţare
hepatică
- am administrat perfuzii cu ser
fiziologic pentru reechilibrare
hidroelectrolitică şi acido-bază
administrarea tratamentului
recomandat de către medic

Nevoia de a bea şi Alterarea stării de nutriţie Ameliorarea stării de - am asigurat un regim de cruţare Curba ponderală
mânca datorată inapetenţei nutriţie hepatică staţionară

Nevoia de a elimina Modificarea aspectului
scaunelor şi urinii datorită
icterului.
58
- am încurajat pacientul să se
alimenteze şi ȋl informăm asupra
regimului alimentar pe care trebuie
să-l adopte
- cântăreşte zilnic bolnavul
- alimentează pacientul parenteral
instituind perfuzii cu glucoză
5%,vitamine şi electroliţi după
indicaţiile medicului
- hidratează pacientul parenteral
conform indicaţiilor medicului
- administrarea tratamentului
recomandat de către medic.
Diminuarea icterului - măsurarea zilnică a diurezei şi Persistă icterul.
urmărirea aspectului urinii şi
scaunelor şi notarea in foaia de
observaţie
- recoltarea de sânge pentru
analiza bilirubinei
- administrarea medicaţiei
prescrise de către medic

Nevoia de a se mişca şi Diminuarea capacităţii de a
a avea o bună postură se mişca datorită durerilor şi
epuizării
Nevoia de a fi curat, Alterarea integrităţii
îngrijit, de a proteja tegumentelor şi a senzaţiei de
tegumentele şi a se simţi curată, datorată
mucoasele pruritului care însoţeşte
icterul ş deshidratării
Nevoia de a învăţa cum Absenţa unor cunoştinţe
59
Ameliorarea durerilor - ajutarea pacientului să aibă o bună Durerile s-au ameliorat
Diminuarea oboselii postură în pat şi să efectueze şi capacitatea de efort s-
mişcările care-i sunt necesare a ameliorat uşor
- administrarea şi supravegherea
medicaţiei prescrise de medic
- echilibrare hidrică, nutritivă şi
acido-bazică pe cale parenterală
- administrarea de analgezice
Hidratare. - i se va explica pacientului să Pacientul este hidratat.
Ameliorarea intensităţii evite gratajul (scărpinatul) pentru a Pruritul a fost diminuat.
icterului şi combaterea evita suprainfecţia
pruritului - i se va explica necesitatea unei
bune hidratări
- recoltarea de sânge pentru
determinarea nivelului de bilirubină
- administrarea medicaţiei
recomandate de către medic, inclusiv
antipruriginoase
- hidratare parenterală
Conştientizarea cu privire - informarea cu privire la Pacientul şi-a însuşit
 60

să îşi păstreze sănătatea despre cum să-şi păstreze la gravitatea bolii. nocivitatea consumului de alcool cunoştinţele necesare.
sănătatea. asupra ficatului
- informarea cu privire la
diagnostic şi gravitatea sa
- informarea cu privire la
investigaţiile şi tratamentele
necesare.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

01.02.2015 130/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1400 ml/24h diaree

02.02.2015 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1400 ml/24h diaree

03.02.2015 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1400 ml/24h normal
04.02.2015 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1500 ml/24h normal
05.02.2015 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
 61

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

01-05.02.2015 carnea de pasăre, viţel sau vacă fiartă, la grătar sau perişoare şi - grăsimi: grăsimea de porc,
peştele slab, slănina, grăsimi prăjite

laptele şi derivatele sale – laptele dulce şi bătut, iaurtul, brânza de - carne grasă: de porc, berbec,
vaci, urda dulce, caşul, telemeaua; se recomandă o cantitate de 300- gâscă, vânat, etc.; carnea afumată,
400 g/zi conservată, mezeluri; apoi carnea tocată

Vegetale – sunt permise o serie de zarzavaturi şi legume crude, cum condimentată şi prăjită, peşte gras, ouăle
ar fi salatele crude, legume verzi, sfeclă roşie fiartă, morcovi, prăjite, legumele uscate: fasolea, mazărea,
pătlăgele roşii sosurile de rântaş şi grăsimile încinse,
prăjiturile cu multă cremă cu unt şi
gălbenuşuri multe
 62

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Acid uric 5-10 ml sânge venos 7,59mg%. 2-6mg%.
uree 5-10 ml sânge venos 50,3mg%. 20-40mg%.
Creatinină: 5-10 ml sânge venos. 1,12mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sânge venos. 138mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sânge venos. 4,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
Htc sânge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 45%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15.7g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 5300/mm³. 4000-8000/mm³.
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed - Albumine - abs; sedimente - rare ,
rare , leucocite şi leucocite şi epitelii rare
epitelii rare
TGP 5-10 ml sânge venos 660 U.I 2-16 U.I
 63

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

2.02.2015 Echografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică Se acordă îngrijirile impuse de starea
pacientului în ce constă tehnica generală a pacientului şi de
afecţiunea pentru care este spitalizat

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

01.02.2015 Metoclopramid 1 f. i.v./zi
Algocalmin 1 supozitor/zi
Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
K+, 250 ml i.v. 30 pic/m
Vit. B6 1 f. i.v. /zi
Vit. B12 1 f. i.v./zi
 64

02.02.2015 Metoclopramid 1 f.i.v./zi

Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Vit. B6 1 f. i.v. /zi
Vit. B12 1 f. i.v./zi
03.-05.02.2015 Glucoza 5% 500 ml.i.v.30 pic/min
Vit. B6 1f.i.v./zi
Vit.12 1f.i.v/zi
 65

3.2. CAZUL NR.2

Date fixe:
Nume: H.
Prenume: A.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolică
Vârsta: 14 ani
Greutate: 45 kg
Înălţime: 160 cm
Grupa sanguină: AII. Rh. negativ
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Vaslui
Data internării: 1.01.2015
Data externării: 5.01.2015
Diagnostic medical la internare:
Hepatită virală cu virus A
Antecedente heredocolaterale:
-mama: nesimnificative
-tatăl: Intoxicaţie alimentară
Antecedente personale:
Pacient fără antecedente personale patologice cunoscute

Istoricul bolii:
Pacienta H. A., în vârstă de 14 ani, se internează pentru: febră inexplicabilă,durere
abdominale, icter de cauză necunoscută.
În urma anamnezei şi examenului clinic efectuat de medic s-a observat: pacient febril, cu
scădere ponderală accentuată, oboseală, dispnee, stare de nutriţie precară, tegumente
deshidratate, intens icterice, ficat la 3 cm sub rebord.
Se ridică suspiciunea de HVA şi se internează pacientul pentru investigaţii în vederea
confirmării diagnosticului.
 66

Manifestări de dependenţă:
 febră,
 icter,
 scădere ponderală accentuată,
 dureri abdominale
 dispnee,
 anxietate
 lipsa de cunoştinţe.
Problemele pacientului:
 Risc de transmitere a infecţiilor
 Alterarea procesului de termoreglare
 Dificultăţi respiratorii
 Modificări circulatorii datorate hipertensiunii portale.
 Alterarea stării de nutriţie datorată inapetenţei
 Diminuarea capacităţii de a se mişca datorită durerilor şi epuizării
 Alterarea integrităţii tegumentelor datorată pruritului si icterului
 Deficit de cunostinţe din cauza vârstei manifestat prin lipsa de cunoştinte despre
boală
 Anxietate din cauza bolii, manifestată prin frica de complicaţii
 67

Plan de îngrijire cazul 2.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE
Nevoia de a evita Risc de transmitere a infecţiilor -pacienta sa nu devină -respect măsurile de prevenire a -pacienta se
pericolele sursă de infecție pentru alte infecțiilor nozocomiale; conformează regulilor
persoane pe toata durata -educ pacientul cu privire la măsurile de igienă
internării de prevenire a infecțiilor

Anxietate din cauza bolii,
manifestată prin frica de
complicaţii
- pacienta sa fie echilibrat
psihic în decurs de 3 zile
-am pregätit fizic si psihic -Pacienta prezintă
pacientul, când s-au efectuat anxietate diminuată
examenele de sânge, urinare,
ecografice;
-am asigurat un climat de liniște si
securitate;
-am încurajat pacienta să-şi exprime
temerile;
-am oferit informaţii despre boala şi
tratament;
-am facilitat contactul cu familia
-am facilitat contactul cu echipa
 68

medicală.

Nevoia de a avea Alterarea procesului de Reducerea febrei şi - încurajarea să consume lichide Febra a scăzut
temperatura corpului termoreglare hidratare. suficiente S-a asigurat hidratarea.
în limite normale - monitorizarea zilnică a
temperaturii
- hidratare parenterală
- administrarea medicaţiei
recomandate de către medic
Nevoia de a respira şi Dificultăţi respiratorii Ameliorarea dispneei - asigurarea unui microclimat Dispneea se
a avea o bună Modificări circulatorii datorate favorabil ameliorează
circulaţie hipertensiunii portale. - ajută bolnavul să adopte o poziţie
(cu trunchiul mai ridicat) care sa-i
amelioreze dispneea
- reechilibrare hidroelectrolitică şi
acido-bazică
- administrarea tratamentului
recomandat de către medic
Alterarea stării de nutriţie Ameliorarea stării de - regim de cruţare hepatică Curba ponderală
Nevoia de a bea şi datorată inapetenţei nutriţie - încurajează pacientul să se staţionară
mânca alimenteze şi îl informează asupra
 69

regimului alimentar pe care trebuie

să-l adopte
- cântăreşte zilnic bolnavul
- alimentează pacientul parenteral
instituind perfuzii cu glucoză
5%,vitamine şi electroliţi după
indicaţiile medicului
- hidratează pacientul parenteral
conform indicaţiilor medicului
- administrarea tratamentului
recomandat de către medic.

Nevoia de a se mişca Diminuarea capacităţii de a se Ameliorarea durerilor - ajutarea pacientului să aibă o bună Durerile s-au ameliorat
şi a avea o bună mişca datorită durerilor şi Diminuarea oboselii postură în pat şi să efectueze şi capacitatea de efort s-
postură epuizării mişcările care-i sunt necesare a ameliorat uşor
- administrarea şi supravegherea
medicaţiei prescrise de medic
- echilibrare hidrică, nutritivă şi
acido-bazică pe cale parenterală
- administrarea de analgezice
Nevoia de a fi curat, Alterarea integrităţii Hidratare. - i se va explica pacientei să evite Pacienta este hidratat.
 70

îngrijit, de a proteja tegumentelor datorată pruritului Ameliorarea intensităţii gratajul (scărpinatul) pentru a evita Pruritul a fost diminuat.
tegumentele şi si icterului icterului şi combaterea suprainfecţia
mucoasele pruritului - i se va explica necesitatea unei
bune hidratări
- recoltarea de sânge pentru
determinarea nivelului de bilirubină
- administrarea medicaţiei
recomandate de către medic, inclusiv
antipruriginoase
- hidratare parenterală
Nevoia de a învăţa Deficit de cunostinţe din cauza Pacienta să cunoască cum Informez pacienta despre boală, Pacienta este receptivă
cum să îşi păstreze vârstei manifestat prin lipsa de să îşi păstreze sănătatea administrarea tratamentului, evitarea la informaţiile primite
sănătatea cunoştinte despre boală factorilor nocivi,
Ofer pliante şi reviste pentru o
informare cît mai corectă pentru
menţinerea stării de sănătate şi
ameliorarea bolii
 71

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

01.01.2015 120/65 mmhg 70 b/min 16/min 38,4 C 1700 ml/24h diaree

02.01.2015 125/70 mmhg 70 b/min 16/min 37,8 C 1700 ml/24h diaree

03.01.2015 120/70 mmhg 75 b/min 16/min 37 C 1600 ml/24h diaree
04.01.2015 125/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
05.01.2015 125/75 mmhg 70 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

11-15.01.2015 carnea de pasăre, viţel sau vacă fiartă, la grătar sau perişoare şi peştele carne grasă: de porc, berbec, gâscă, vânat,
slab; laptele şi derivatele sale – laptele dulce şi bătut, iaurtul, brânza carnea afumată, conservată, mezeluri; apoi
de vaci, urda dulce, caşul, telemeaua; se recomandă o cantitate de carnea tocată condimentată şi prăjită, peşte
300-400 g/zi; gras, ouăle prăjite, legumele uscate:

Vegetale – sunt permise o serie de zarzavaturi şi legume crude, cum fasolea, mazărea, sosurile de rântaş şi
ar fi salatele crude, legume verzi, sfeclă roşie fiartă, morcovi, grăsimile încinse, prăjiturile cu multă
 72

pătlăgele roşii cremă cu unt şi gălbenuşuri multe

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,49mg%. 2-6mg%.
Bilirubina 5-10 ml sînge venos T=2 mg% T=0,6-1 mg%
D=0.8 mg % D=0.1-0,4 mg %
TGP, TGO 5-10 ml sînge venos TGO=130 ui TGO=2-20 ui
TGP=100 ui TGP=2-16 ui
uree 5-10 ml sînge venos 54,3mg%. 20-40mg%.
Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,11mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 128mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,3mEq/l 3,8-5,4mEq/l
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 45%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15.76g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 8500/mm³. 4000-8000/mm³.

Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed - Albumine - abs; sedimente - rare ,
rare , leucocite şi leucocite şi epitelii rare
 73

epitelii rare

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

1.01.2015 Echografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică Se acordă îngrijirile impuse de starea
pacientului în ce constă tehnica generală a pacientului şi de
afecţiunea pentru care este spitalizat
1.01.2015 Examene sangvine de - se pregatesc materialele necesare punctiei venoase; - se aplica tamponul de vata imbibat
laborator - se anunta pacientul si i se explica tehnica si necesitatea ei; in solutie dezinfectantă la locul
- se aseaza pacientul intr-o pozitie comoda, decubit dorsal; puncției si se retrage brusc acul;
- se leaga garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului punctiei, - se comprimă locul puncției 1-3
strangandu-l astfel incat sa opreasca circulatia venoasa fara a minute, brațul fiind în extensie.
comprima artera; - bolnava este condusă în salon şi
instalată comod în pat.
3.01.2015 CT Pacienta este pregătită psihic, se explică în ce constă tehnica. Care Bolnava este condusă în salon şi
sunt efectele, să nu îi fie frică de zgomotele produse de aparat; să instalată comod în pat.
nu se mişte în timpul tehnicii;
 74

Pacienta este aşezată pe patul rulant, în decubit dorsal, se

administrează substanţa de contrast, sau după caz un anxioloitic;
dacă este necesar, şi se introduce în aparat.

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

01-01.2015 Algocalmin 1 supozitor/zi
Metoclopramid 1 f. i.v./zi
Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
K+, 250 ml i.v. 30 pic/min
Vit. B6 1 f. i.v. /zi
Vit. B12 1 f. i.v./zi
Smecta 1plic/zi
02-01.2015 Algocalmin 1 supozitor/zi
Metoclopramid 1 f. i.v./zi
Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
K+, 250 ml i.v. 30 pic/min
 75

Vit. B6 1 f. i.v. /zi

Vit. B12 1 f. i.v./zi
Smecta 1plic/zi

03-05.01.2015 Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min

Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
K+, 250 ml i.v. 30 pic/min
Vit. B6 1 f. i.v. /zi
Vit. B12 1 f. i.v./zi
 76

3.3. CAZUL NR.3

Date fixe:
Nume: R.
Prenume: D.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolică
Vârsta: 32 ani
Greutate: 93 kg
Înălţime: 186 cm
Grupa sanguină: AB IV Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu: jud. Vaslui loc. Vaslui
Data internării: 11.06.2015
Data externării: 15.06.2015
Diagnostic medical la internare:
HEPATITA VIRALA A (HVA)
Antecedente heredocolaterale:
-mama: Hta
-tatăl: cardiopatie ischemică
Antecedente personale:
Pacientă fără antecedente personale patologice cunoscute
Istoricul bolii:
Pacienta R. D., în vârstă de 32 ani, se internează pentru dureri abdominale în hipocondrul
drept, oboseală, scădere ponderală, inapetenţă.
Manifestări de dependenţă:
 dureri abdominale,
 greţuri,
 vărsături,
 diaree,
 anxietate,
 deshidratare,
 lipsa de cunoştinţe.
 77

Problemele pacientei:
 Alterarea stării de nutriţie datorată inapetenţei;
 Diminuarea capacităţii de a se mişca datorită durerilor şi epuizării;
 Alterarea integrităţii tegumentelor şi a senzaţiei de a se simţi curată, datorată
deshidratării şi anemiei;
 Deshidratare cauzată de procesul infecţios abdominal manifestată prin greaţă şi
vărsături;
 78

Plan de îngrijire cazul 3.

NEVOIA DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

DEFICITARĂ ÎNGRIJIRE
Nevoia de a bea şi Alterarea stării de nutriţie Ameliorarea stării de - regim de cruţare hepatică Curba ponderală
mânca datorată inapetenţei nutriţie - încurajează pacienta să se staţionară
alimenteze şi o informează asupra
regimului alimentar pe care trebuie
să-l adopte
- cântăreşte zilnic bolnava
- alimentează pacienta parenteral
instituind perfuzii cu glucoză
5%,vitamine şi electroliţi după
indicaţiile medicului
- hidratează pacienta parenteral
conform indicaţiilor medicului
- administrarea tratamentului
recomandat de către medic.

Nevoia de a bea şi Deshidratare cauzată de -pacienta să aibă o stare de - ajut pacienta în timpul vărsaturilor, Pacienta este echilibrată
mânca procesul infecţios abdominal confort fizic sprijinind-o; nutriţional.

manifestată prin greaţă şi - pacienta să nu prezinte
vărsături greţuri şi vărsături, să fie
echilibrată hidroelectrolitic
şi nutriţional în 24 ore
79
- protejez lenjeria cu muşama şi Pacientul prezintă o
aleza în functie de poziția pacientei; stare de bine.
- așez pacienta în decubit lateral cu
capul la marginea patului;
- fac bilanţul lichidelor ingerate si
eliminate;
- administrez substanțe acidulate cu
lamâie (reci), făra a fi dulci la 2-3 ore
în porţii mici (lOOml);
-calculez numarul de calorii în
functie de starea pacientului,
-alimentez pacienta parenteral
substituind perfuzii cu glucoza 5%
(500ml/zi) şi ser fiziologic (1500
ml/zi), hidrolizate de proteine şi
amestecuri de aminoacizi si
electroliti (4g Na, 3g K, 2g Ca,
0,15mg Mg, 18mg Fe, 6gCI);
-aplic tratamentul medicamentos la
indicația medicului: vitamine, săruri
minerale;

Nevoia de a se mişca şi Diminuarea capacităţii de a
a avea o bună postură se mişca datorită durerilor şi
epuizării
Nevoia de a fi curat, Alterarea integrităţii
îngrijit, de a proteja tegumentelor şi a senzaţiei de
tegumentele şi a se simţi curată, datorată
mucoasele deshidratării şi anemiei
Nevoia de a evita Pericolul unei evoluţii
pericolele nefavorabile datorită
gravităţii diagnosticului
80
Ameliorarea durerilor - ajutarea pacientei să aibă o bună Durerile s-au ameliorat
Diminuarea oboselii postură în pat şi să efectueze şi capacitatea de efort s-
mişcările care-i sunt necesare a ameliorat uşor
- administrarea şi supravegherea
medicaţiei prescrise de medic
- echilibrare hidrică, nutritivă şi
acido-bazică pe cale parenterală
- administrarea de analgezice
Hidratare. - i se va explica necesitatea unei Pacienta este hidratată.
Combaterea anemiei bune hidratări şi nutriţii
- regim de cruţare hepatică
- recoltarea de sânge pentru analize
- administrarea medicaţiei
recomandate de către medic, inclusiv
suplimente de fier
- hidratare parenterală
Diminuarea anxietăţii - încurajează pacienta să-şi Pacienta este mai puţin
pacientei şi consilierea exprime sentimentele, temerile sau anxioasă şi acceptă
pentru acceptarea furia faţă de diagnostic investigaţiile
diagnosticului - informează pacienta asupra recomandate.
opţiunilor terapeutice existente şi
 81

asupra posibilităţilor evolutive

- pregăteşte psihic şi fizic pacienta
pentru investigaţiile recomandate
- încurajează pacienta să apeleze la
psihoterapie.

Nevoia de a evita Risc de transmitere a -pacienta sa nu devină -respect măsurile de prevenire a -pacienta se
pericolele infecţiilor sursă de infecție pentru alte infecțiilor nozocomiale; conformează regulilor
persoane pe toata durata -educ pacienta cu privire la măsurile de igienă
internării de prevenire a infecțiilor
Nevoia de a învăţa cum Deficit de cunostinţe Pacienta să cunoască cum Informez pacienta despre boală, Pacienta este receptivă
să îşi păstreze sănătatea manifestat prin lipsa de să îşi păstreze sănătatea administrarea tratamentului, evitarea la informaţiile primite
cunoştinte despre boală factorilor nocivi,
Ofer pliante şi reviste pentru o
informare cît mai corectă pentru
menţinerea stării de sănătate
 82

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun

11.06.2015 120/75 mmhg 68 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h diaree

12.06.2015 120/70 mmhg 70 b/min 16/min 36,8 C 1600 ml/24h diaree

13.06.2015 120/70 mmhg 67 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h diaree
14.06.2015 120/70 mmhg 70 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h diaree
15.06.2015 120/70 mmhg 70 b/min 16/min 36,8 C 1600 ml/24h normal

ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

11-15.06.2015 carnea de pasăre, viţel sau vacă fiartă, la grătar sau perişoare şi peştele carne grasă: de porc, berbec, gâscă, vânat,
slab; laptele şi derivatele sale – laptele dulce şi bătut, iaurtul, brânza carnea afumată, conservată, mezeluri; apoi
de vaci, urda dulce, caşul, telemeaua; se recomandă o cantitate de carnea tocată condimentată şi prăjită, peşte
300-400 g/zi; gras, ouăle prăjite, legumele uscate:

Vegetale – sunt permise o serie de zarzavaturi şi legume crude, cum fasolea, mazărea, sosurile de rântaş şi
ar fi salatele crude, legume verzi, sfeclă roşie fiartă, morcovi, grăsimile încinse, prăjiturile cu multă
pătlăgele roşii cremă cu unt şi gălbenuşuri multe
 83

EXAMENUL DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,49mg%. 2-6mg%.
Bilirubina 5-10 ml sînge venos T=1,5 mg% T=0,6-1 mg%
D=1 mg % D=0.1-0,4 mg %
TGP, TGO 5-10 ml sînge venos TGO=120 ui TGO=2-20 ui
TGP=160 ui TGP=2-16 ui
uree 5-10 ml sînge venos 53,3mg%. 20-40mg%.
Creatinină: 5-10 ml sînge venos. 1,11mg%. 0,6-1,2mg%.

Na: 5-10 ml sînge venos. 128mEq/l. 137-152mEq/l.

K: 5-10 ml sînge venos. 4,3mEq/l 3,8-5,4mEq/l
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 45%. B:46±6%,F:41±5%.

Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15.76g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 7500/mm³. 4000-8000/mm³.
HCVs 5-10 ml sînge venos. VHC genotip 2 Negativ
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed - Albumine - abs; sedimente - rare ,
rare , leucocite şi leucocite şi epitelii rare
epitelii rare
 84

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen

11.06.2015 Examene sangvine de - se pregătesc materialele necesare puncției venoase; - se aplică tamponul de vată îmbibat
laborator - se anunță pacientul și i se explică tehnica și necesitatea ei; în soluție dezinfectantă la locul
- se așează pacientul într-o poziție comodă, decubit dorsal; puncției și se retrage brusc acul;
- se leagă garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului - se comprimă locul puncției 1-3
puncției, strângându-l astfel încât să oprească circulația venoasă minute, brațul fiind în extensie.
fără a comprima artera; - bolnava este condusă în salon şi
instalată comod în pat.
12.06.2015 Echografie Nu este necesar o pregătire fizică specifică, doar se explică Se acordă îngrijirile impuse de starea
pacientului în ce constă tehnica generală a pacientei şi de afecţiunea
pentru care este spitalizată
 85

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Mod de administrare

11.06.2015 Metoclopramid 1 f. i.v./zi
Algocalmin 1 supozitor/zi
Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
Electrovit 3dj/zi
Fenobarbital 1comp/zi
Smecta 1plic/zi
12.06.2015 Metoclopramid 1 f. i.v./zi
Algocalmin 1 supozitor/zi
Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
Electrovit 3dj/zi
Fenobarbital 1comp/zi
Smecta 1plic/zi
13.06.2015 Metoclopramid 1 f. i.v./zi
Algocalmin 1 supozitor/zi
Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
 86

Electrovit 3dj/zi
Smecta 1plic/zi
14-15.06.2015 Glucoză 5% 500 ml i.v. 30 pic/min
Ser Na 250 ml i.v. 30 pic/min
Electrovit 3dj/zi
 87

CAPITOLUL IV.

CONCLUZII

4.1. Evaluare
Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită cunoştinţe
profesionale profunde şi calitaţii morale deosebite.
Lucrarea e constituită din 3 capitole :
- primul capitol prezintă teoretic noţiuni de anatomie a ficatului şi date generale
despre boală.
- al doilea capitol cuprinde îngrijirile bolnavului cu hepatită tip A, acordate de
asistenta medicală, de la internare şi până la externare, cu asigurarea condiţiilor de spitalizare,
poziţia pacientului în pat, urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, asigurarea igienei corporale,
asigurarea unei alimentaţii adecvate şi a examinării specifice. Capitolul cuprinde de asemenea,
externarea bolnavului, educaţia sanitară şi profilaxia bolii.
- al treilea capitol cuprinde 3 cazuri de pacienţi cu hepatită virală tip A (HVA).
În cele 3 cazuri pe care le-am urmărit am observat ca aceasta afecţiune este rezultatul
infectării acidentale sau prin nerespectarea măsurilor de igienă
4.2. Concluzii generale
În urma elaborării lucrării de faţă, reiese că hepatita cu virus A este o boală infecto-
contagioasă acută,produsă de virusul hepatic A - se mai numește hepatita epidemică,deoarece
apare ȋn focare epidemice sau epidemii,mai ales la copii ,de aceea, în activitatea noastră, noi,
asistentele medicale, trebuie să dăm dovadă de o conduită corectă în îngrijirea şi educaţia
bolnavilor.
Astfel, responsabilităţile esenţiale ale asistentei medicale sunt de a promova păstrarea
sănătăţii şi înlăturarea suferinţei.
Respectul de viaţă, de demnitatea umană şi faţă de drepturile omului, fac parte din
îngrijirea medicală, iar aceasta nu trebuie să fie influenţată de considerente privind
naţionalitatea, religia, culoarea, vârsta, sexul, opiniile politice sau statutul social.
Asistenta medicală acordă îngrijiri pentru sănătatea individului, familiei şi
colectivităţii, coordonându-şi activitatea împreună cu alte persoane ce muncesc în alte
discipline din domeniul sănătăţii.
Asistenta medicală are rolul de a observa modificările survenite pacientului, modificări
care trebuie raportate medicului, notarea zilnică în foaia de observaţie a parametrilor fiziologici,
recoltarea de produse biologice şi patologice, aplicarea măsurilor de tratament igieno – dietetic.
 88

Bibliografie

1. Albu R.M., Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicală, 1987;

2. Baltă, G. A.: „Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor‖, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1988;
3. Bruckner I., ―Medicină internă‖ Editura Medicală, 1980;
4. Fodor O.,‖ Medicină internă‖ , vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974;
5. Corneliu Borundel - Manual de Medicină Internă Pentru Cadrele Medii, Editura
ALL, 2008;
6. Groza P. P. – Fiziologie, Editura medicală, Bucureşti, 1991;
7. Ichim I. şi colaboratori - Îngrijirea omului sănătos şi a omului bolnav, Editura
CISON, Bucuresti, 2001;
8. Micu I. - Tratat de dietetică, - Editura medicală, Bucureşti, 1974;
9. Mozes Carol: Radiodiagnostic, Radioterapie şi Anatomie funcţională, Editura
Bucuresti, 1997;
10. Mozes Carol: Breviar de exporari functionale şi de îngrijiri speciale acordate
bolnavului, Editura Viaţa Româneasca, Bucuresti, 1997;
11. Mozes Carol: Tehnici de îngrijire a bolnavilor, Editura Medicala1974;
12. Mozes Carol: Anatomia şi fiziologia omului , Editura Corint, Bucureşti, 2001;
13. Morariu L. şi colaboratorii - Bazele teoretice şi practice ale îngrijirii omului
sanatos si bolnav – nursing, Editura universal, Bucureşti, 2001;
14. Titircă L., Gal G., Seuchea M., Ddorobanţu E.,Baltă G., Zamfir M., Ivan M.,
Ardeleanu M., Pesek M., ―Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali‖,
Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2001;
15. Titirca L., Dorobantu E., Gal G., Seuchea M., Udma F., ―Îngrijiri speciale
acordate pacienţilor de către asistenţii medicali‖ Editura Viaţa Românească, Bucureşti, 2008;
16. Voiculescu M., ―Medicină generală‖ Editura Viaţa Românească, Bucureşti
2004;
17. Voiculescu I.C., I.C. Petricu, - Anatomia şi fiziologia omului, Editura Medicala,
Bucureşti, 2000;