Edem Pulmonar Acut

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT BUZĂU
PROIECT DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR
COORDONATOR:
PROFESOR: LUMINIŢA TURCU
ABSOLVENT:
PLEŞOIU F. ALEXANDRA - IONELA
2016
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
EDEM PULMONAR ACUT
MOTTO:
,,Trebuie să avem în vedere două lucruri în orice boală: să fim utili sau
cel puţin, să nu facem rău.
Pentru aceasta trebuie să faci diferenţa între a şti şi a crede că ştii: a şti
înseamnă ştiinţă, a crede că ştii înseamnă ignoranţă.’’
Hipocrate
Motivaţia alegerii temei
Diversificarea disciplinelor medicale a creat nevoia pregătirii unor cadre medicale care
să răspundă cerinţelor practice ale unor specialităţi în care, pe lângă cunoştinţele generale
medicale, este necesar să fie însuşite şi unele tehnici particulare pentru specializările
respective.
Cardiologia – terapia intensivă reprezintă una dintre specialităţile medicale pentru
care, pregătirea unor cadre medii cu o instruire specială reprezintă o necesitate recunoscută.
Practica în cardiologie – terapie intensivă, împreună cu tehnicile de investigaţie
caracteristice specialităţii de medicină internă, trebuie nu numai cunoscute de către terapeutul
intensiv, dar să le şi execute, de cele mai multe ori în condiţii de maximă urgenţă şi cu o
precizie desăvârşită.
Activitatea în compartimentul de cardiologie – terapie intensivă cere o serie de
particularităţi legate mai ales de caracterul de relativă sau reală urgenţă, de faptul că se
desfăşoară cu bolnavi deseori nemobilizabili, cu o patologie complexă, care necesită o
supraveghere permanentă.
Aceste particularităţi impun încadrarea la compartimentul cardiologie – terapie
intensivă a unor cadre medii de tehnicitate medicală ridicată, capabile să facă faţă unui volum
de muncă crescut, cu un grad sporit de concentrare a atenţiei, o bună îndemânare, obţinute
prin repetarea frecventă a tehnicilor executate.
Unele tehnici efectuate în compartimentul cardiologie – terapie intensivă ca,
resuscitarea cardio-respiratorie, asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare, tehnica
perfuziei, defibrilarea electrică, intubaţia traheală, oxigenoterapia, sondajul vezical,
combaterea hipotensiunii arteriale sau a dezechilibrelor ionice funcţionale acute sunt comune
sau asemănătoare cu activitatea din sala de operaţie, ca şi importanţă a actului medical.
Tratamentul medical al diverselor afecţiuni acute şi cronice include manopere şi
tehnici a căror aplicare corectă şi promptă este hotărâtoare pentru reuşita tratamentului.
Cardiologul face posibilă menţinerea funcţiilor vitale şi vegetative în limite normale,
în vederea menţinerii echilibrului organismului suferind, scăzând amploarea reacţiei
traumatice provocate de boala de fond.
Cardiologia – terapia intensivă este o specialitate medicală cu multiple trăsături, cele
mai importante fiind:
- securitatea pe care o conferă pacientului;
- tehnicitatea;
- efectuarea metodică a tehnicilor;
- dezvoltarea continuă.
Toate aceste trăsături asigură îndepărtarea durerii, funcţionarea nestânjenită a
aparatelor şi sistemelor de importanţă vitală, facilitând recuperarea în totalitate a organismului
bolnav.
Cardiologia, în strânsă legătură cu terapia intensivă, funcţionează la cote maxime, în
sensul desfăşurării în timpi optimi a actului medical şi cu o calitate excepţională a acestuia,
având o relevanţă vitală pentru pacient.
CUPRINS
CAPITOLUL I Noţiuni de anatomie şi fiziologie......................................................................1

CAPITOLUL II Prezentarea teoretică a îngrijirii pacineţilor cu edem pulmonar acut cardiogen
2.1 Definiţie....................................................................................................................3
2.2 Clasificare.................................................................................................................4
2.3. Etiopatogenie (factori determinanţi, factori favorizanţi).........................................4
2.4 Anatomie patologică.................................................................................................7
2.5 Simptomatologie.......................................................................................................9
2.6 Investigaţii complementare.....................................................................................10
2.7 Diagnostic pozitiv...................................................................................................11
2.8 Diagnostic diferenţial.............................................................................................13
2.9 Evoluţie. Complicaţii..............................................................................................14
2.10 Prognostic.............................................................................................................15
2.11 Tratament..............................................................................................................15
2.12 Regimul alimentar şi de viaţă...............................................................................18
2.13 Educaţie pentru sănătate......................................................................................19
CAPITOLUL III Plan de îngrijire (3 cazuri)...........................................................................20
Cazul 1.........................................................................................................................20
Cazul 2.........................................................................................................................39
Cazul 3.........................................................................................................................58
CAPITOLUL IV Tehnici aplicate în spital..............................................................................77
CONCLUZII..........................................................................................................................121
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................123
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
Căile aeriene proximale sunt împărţite în 2 mari grupe: superioare (supraglotice) şi

inferioare (subglotice). Studiul în amănunt al căilor respiratorii inferioare a demonstrat
existenţa unui număr de 23 de generaţii de ramificaţii.
Căile aeriene pot fi considerate ca fiind de 2 tipuri: cu suport propriu şi fără suport
propriu. Primul grup este format din toate căile începând cu traheea şi ajungând până la,
inclusiv, bronşiile mici (generaţia a 11-a). Bronhiile, în marea majoritate a cazurilor, se
bifurcă.
Traheea, lungă de 11 cm, este primul segment al căilor respiratorii inferioare. Are o
structură autoportantă, cu o rezistenţă relativ limitată, putând fi comprimată din exterior. Este
acoperită cu un epiteliu cilindric ciliat, cu activitate intensă şi coordonată. Este supusă numai
parţial condiţiilor de presiune din cutia toracică.
Bronşiile principale, lobare şi segmentare, formează un grup care este caracterizat, în
primul rând, prin aceea că pot fi explorate endoscopic.
Bronşiile lobare sunt expuse efectului presiunii intratoracice. Aceasta se exercită
maximal în expir, predominant mai sus de nivelul rezistenţei maxime. Aceasta se situează
deasupra bronşiilor segmentare generaţia 4, datorită faptului că prezintă secţiunea totală cea
mai redusă (aprox. 2 cm2) faţă de 2,5 cm2 în trahee şi bronşii subsegmentare (generaţia 5).
Astfel, presiunea în bronşiile mai mari rămâne sub cea intrapulmonară, ceea ce
creează un gradient de presiune uneori suficient pentru a le comprima, fapt ce creşte mult
rezistenţa expiratorie şi implicit, presiunea intratoracică. Fenomenul este mai accentuat în
condiţii patologice, mai ales în emfizem.
În căile aeriene proximale fluxul este turbulent, în cele distale este sigur laminar. În
sacii alveolari deplasarea este nulă. Timpul de tranzit este de 0,02 sec. în bronşiile primare, şi
de 1,2 sec. în ducturile alveolare. Întreg arborele bronşic până la acest nivel se găseşte în teaca
vasculară a arterei pulmonare, care este sediul edemului pulmonar încă din faza de debut. De
asemenea, bronşiolele sunt supuse presiunii intratoracice mai mult decât formaţiunile
subiacente, având totuşi o secţiune mai redusă decât acestea, ceea ce permite comprimarea lor
şi realizarea fenomenului de aer captiv (trapping). Musculatura acestor căi este supusă
controlului nervos prin intermediul vagului şi are rol de a echilibra relaţia dintre diametrul lor
şi deci a volumului spaţiului mort şi rezistenţele de curgere, deci travaliul respirator.
1
Acumularea de lichide în alveole
2
CAPITOLUL II
PREZENTAREA TEORETICĂ A ÎNGRIJIRII PACIENTULUI CU EDEM
PULMONAR ACUT CARDIOGEN
2.1. Definiţie
Edemul pulmonar acut survine prin inundarea brutală a alveolelor de către un
transsudat sangvinolent necoagulabil din capilarele pulmonare, inundare provocată de
creşterea presiunii sângelui în capilarele venoase pulmonare, de creşterea permeabilităţii
membranei alveolo-capilare şi de alte cauze.
Mecanismele care concură la declanşarea edemului pulmonar pot fi clasate în 3 grupe:

1) Cauze care cresc tendinţa la transsudaţie;
2) Cauze care diminuă capacitatea de rezorbţie a apei;
3) Cauze care duc la expandarea generală a spaţiului extracelular.
Deşi, aparent este o afecţiune simplă, edemul pulmonar acut cardiogen
comportă măsuri de extremă urgenţă, aplicate încă de la domiciliul bolnavului, în timpul
transportului către unitatea sanitară cea mai apropiată. De asemenea, din partea asistentului
medical se impune o cunoaştere minuţioasă a instrumentarului şi aparatelor medicale, o
pregătire atentă şi manevre sigure şi blânde, pentru prevenirea eventualelor complicaţii, care
prin gravitatea lor, depăşesc cu mult beneficiul unui act medical corespunzător.
3
2.2. Clasificare
Există două tipuri principale de edem pulmonar acut:
a) Edem pulmonar acut hemodinamic (cardiogen) care are ca fond o altă
afecţiune cardiacă, şi anume:
- insuficienţa ventriculară stângă;
- infarctul miocardic acut;
- cardiopatia ischemică;
- hipertensiune arterială;
- cardiopatiile valvulare;
- tulburări de ritm paroxistice.
b) Edem pulmonar acut lezional (necardiogen) la baza căruia stau o
multitudine de cauze:
- toxice (gaze sufocante: clor, benzen, CO2, organofosforice, intoxicaţii cu oxid de carbon);
- infecţioase ( infecţii pulmonare, gripă, bronşiolită capilară);
- neurologice : leziuni ale SNC (traumatisme, accidente vasculare cerebrale (AVC), abcese,
tumori cerebrale, encefalite acute etc.);
- iatrogenice (hipervolemie prin supraîncărcarea sistemului vascular, perfuzii, transfuzii);
- edemul pulmonar la înecaţi;
- edemul pulmonar uremic;
- edemul pulmonar în bronhoalveolita de deglutiţie (inhalare de lichid gastric) la copiii mici,
etilic, comatoşi.
În funcţie de intensitatea simptomatologiei clinice se dovedesc a fi mai multe grade ale
edemului pulmonar acut cardiogen:
- Gradul I ( Preedemul pulmonar);
- Gradul II (Edemul pulmonar de severitate moderată);
- Gradul III (Edemul pulmonar sever);
- Gradul IV (Edemul pulmonar clasic).
2.3. Etiopatogenie (factori determinanţi, factori favorizanţi)
Principalele cauze ale edemului pulmonar acut cardiogen sunt:
- Cardiopatia ischemică sub toate formele ei;
- Hipertensiune arterială sistemică;
- Valvulopatiile mitrale şi aortice;
- Embolia pulmonară masivă;
- Cardiomiopatiile;
4
- Disfuncţia protezelor valvulare;
- Supraîncărcarea lichidiană prin perfuzie intravenoasă.
Factorii principali care favorizează sau determină acumularea de lichid în
interstiţiul şi alveolele pulmonare sunt:
A. Presiunea capilară pulmonară crescută:
- expulzia insuficientă a ventriculului stâng sau atriului stâng prin insuficienţă contractilă sau
baraj mitral;
- expulzia retrogradă a sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng (insuficienţă mitrală);
- complianţa scăzută a ventriculului stâng sau atriului stâng.
B. Presiunea osmotică intracapilară scăzută :
- hipervolemia diluţională;
- hipoproteinemia absolută.
C. Presiunea hidrostatică interstiţială scăzută:
- presiune pleurală negativă accentuată în obstrucţii de căi respiratorii;
- presiune interstiţială scăzută brusc prin exsuflare rapidă de pneumotorax complet sau
evacuare rapidă de revărsat pleural tensionat.
D. Drenaj limfatic scăzut:
- obstrucţia căilor limfatice provocată de fibroză pulmonară sau carcinomatoză;
- creşterea presiunii venoase centrale prin deversare dificilă;
- insuficienţă cardiacă stângă severă;
- scăderea activităţiii pompei respiratorii prin respiraţie superficială.
E. Creşterea permeabilităţii membranei alveolo-capilare:
- anoxia;
- acidoza;
- descărcările bruşte de histamină;
- coagularea diseminată intravasculară;
- înecul;
- aspiraţia de conţinut gastric acid;
- infecţiile pulmonare;
- reacţiile imunoalergice pulmonare;
- traumatismele toracice;
- intoxicaţiile acute.
5
Edemul pulmonar acut cardiogen se produce foarte uşor atunci când există o afecţiune
cardiologică de fond şi în prezenţa unor factori favorizanţi (hipoproteinemie, drenaj limfatic
diminuat).
F. Cauze hematogene.
Compoziţia sângelui poate prezenta modificări prin diluţie sau hipoproteinemie din
diverse cauze care determină o scădere a presiunii coloid-osmotice. Aceasta are ca urmare o
scădere a forţelor care asigură menţinerea apei în sectorul vascular. De obicei, acest fenomen
nu este suficient pentru a determina apariţia edemului pulmonar acut, decât în condiţii
extreme. El favorizează acţiunea factorilor hemodinamici.
G. Cauze vasogene.
Edemul pulmonar acut poate apărea prin lezarea directă a capilarelor pulmonare prin
gaze toxice, toxine microbiene, hipoxie histaminică. Aici menţionăm faptul că hipoxia lezează
rapid epiteliul alveolar a cărui aprovizionare cu O2 este asigurată de aerul alveolar. De
asemenea, hipoxia produce spasm venular şi hipertensiune pulmonară, probabil prin
mecanism catecolic. Sumarea celor două efecte favorizează apariţia edemului pulmonar. În
această categorie intră şi edemul pulmonar prin agresiune termică. Agenţii agresori produc
leziuni care merg de la simpla creştere de permeabilitate, până la distrugerea structurii
alveolelor şi vaselor, ceea ce produce în ultimă instanţă, chiar ieşirea sângelui din oase şi
hemoptizie.
H. Cauze ventilatorii.
Vidul toracic accentuat în cursul respiraţiei dificile, prezente atunci când există o
obstrucţie înaltă a căilor respiratorii creşte gradientul de presiune între spaţiul intracapilar şi
cel extracapilar, ducând în condiţii extreme, la apariţia edemului pulmonar.
I. Cauze care diminuă capacitatea de resorbţie a apei ţin mai ales de tulburări ale
funcţiei sistemului limfatic.
Acesta poate prezenta modificări ale fluxului de limfă, fie din cauza unor procese
inflamatorii sau prin tromboză. Alteori sistemul limfatic funcţionează normal, dar capacitatea
sa maximă de resorbţie este depăşită de volumul lichid transsudat.
J. Cauze care duc la expandarea generală a spaţiului extracelular.
Toate cazurile în care bilanţul apei este pozitiv, intră în această categorie.
În general, hiperfuzarea sau aportul oral de lichide crescut, în condiţii de funcţie renală
deficitară, realizează situaţiile cele mai des întâlnite în clinică. Funcţia renală poate fi
modificată: hormonal – prin hormon diuretic sau aldosteron; hemodinamic – în cazul reacţiei
adrenergice la traumă; prin fenomene patologice renale – insuficienţă renală de cauze diverse;
6
obstrucţii ale căilor urinare. Toate cazurile mai sus menţionate sunt cazuri în care perfuzarea
sau aportul de lichide oral trebuie limitat şi adaptat posibilităţilor de excreţie asigurate de
funcţia renală. De asemenea, trebuie citate şi alte situaţii ca: resorbţia masivă de lichide
hipotone la irigarea unei cavităţi, aşa cum este cazul la vezica urinară, în cursul intervenţiilor
endoscopice sau perfuzarea de soluţii hipertone în vederea forţării diurezei pe un rinichi
nefuncţional.
2.4. Anatomie patologică
Edemul pulmonar acut cardiogen este o urgenţă medicală vitală, dominat de
insuficienţa respiratorie şi hipoxie, un sindrom în care conţinutul de apă al plămânului este
crescut în spaţiul extravascular. Excesul de apă se acumulează întâi în interstiţiul pulmonar şi
apoi în alveolele pulmonare. Edemul pulmonar acut cardiogen constituie o stare patologică
foarte gravă în care spaţiile de hematoză sunt inundate de lichid.
Mecanismul patogenic esenţial al edemului pulmonar acut cardiogen este reprezentat

de creşterea presiunii hidrostatice în capilarul pulmonar peste 25-30 mmHg şi transsudarea
masivă de lichid în alveolele pulmonare. Prezenţa de lichid în exces în spaţiul interstiţial şi
alveolele pulmonare împiedică hematoza, provocând insuficienţă respiratorie acută cu
hipoxemie (PaO2 < 70 mmHg), hipercapnie (PaO2 > 50 mmHg) şi acidoză respiratorie (pH
arterial < 7,10).
În mod normal, în clinostatism şi în repaus, presiunea hidrostatică la polul venos al
capilarului pulmonar nu depăşeşte 12 mmHG (valori limită 3-12 mmHg, valoare medie – 8
mmHG), fiind practic, identică cu presiunea diastolică din atriul stâng, telediastolică din
ventriculul stâng şi diastolică din artera pulmonară.
7
Presiunea interstiţială hidrostatică negativă îşi exercită efectul de succiune, mai ales
asupra capilarelor extraalveolare din interstiţiul lax şi mai puţin asupra celor alveolare din
interstiţiul dens. În aceste condiţii, probabil cantitatea cea mai mare a lichidului filtrat la polul
arterial al capilarului pulmonar este evacuată de vasele limfatice, restul fiind reabsorbit la
polul venos al capilarului, situat tot în spaţiile laxe.
Membrana capilară intactă prezintă mici fante la nivelul joncţiunilor dintre celulele
endoteliale. Aceste joncţiuni sunt laxe şi se lărgesc dacă presiunea hidrostatică intracapilară
creşte, permiţând trecerea unor coloide cu greutate moleculară mai mare şi constituind locuri
de rezistenţă minoră unde, la presiuni hidrostatice intravasculare ridicate, se produce efracţia
pereţilor capilari.
Acumularea de lichid în interstiţiul pulmonar constituie etapa premergătoare
pătrunderii lui în alveole, deci apariţia edemului pulmonar clinic manifest, indiferent de
mecanismul acestuia.
În producerea edemului pulmonar acut cardiogen, deci şi în formarea edemului
interstiţial care-l precede, factorul principal şi sigur, suficient, îl constituie creşterea presiunii
hidrostatice în capilarul pulmonar, ceilalţi factori care favorizează acumularea lichidului filtrat
în interstiţiu având doar un rol complementar.
În insuficienţa cardiacă congestivă stângă şi în stenoza mitrală, presiunea hidrostatică
din capilarele pulmonare este crescută, de regulă, în raport cu severitatea acestor afecţiuni.
Edemul pulmonar acut cardiogen se produce mai uşor când creşterea presiunii capilare
pulmonare se instalează brusc. În general, este nevoie de aroximativ o jumătate de oră de
hipertensiune venoasă pulmonară semnificativă pentru apariţia sa.
Creşterile tranzitorii ale presiunii venoase pulmonare peste 30 mmHg se întâlnesc
frecvent la unii cardiopaţi în timpul efortului, dar, de regulă, nu provoacă edem pulmonar.
Totuşi, un edem pulmonar acut cardiogen se poate dezvolta şi în câteva minute.
Ca şi celelalte forme de dispnee cardiacă stângă, edemul pulmonar survine mai uşor
dacă ventriculul drept are o funcţie sistolică normală, deoarece acesta pompează tot sângele
care-l primeşte, accentuând congestia şi presiunea venoasă. O dată cu apariţia insuficenţei
drepte sau dezvoltarea unei boli arteriale pulmonare, debitul pulmonar diminuează, iar edemul
pulmonar acut cardiogen se produce mai greu.
În staza pulmonară cronică cu edem interstiţial, presiunea din capilar trebuie să
crească mai mult decât în mod obişnuit, pentru a provoca edemul pulmonar acut cardiogen
(uneori peste 50 mmHg).
8
În prezenţa factorilor favorizanţi, edemul pulmonar acut cardiogen se produce mai
uşor.
Resorbţia lichidului ajuns în alveole se produce mult mai lent decât extravazarea sa.
Faptul că în hipertensiunea pulmonară severă nu se produce edem pulmonar acut cardiogen,
se poate explica prin îngustarea lumenului vascular, care protejează capilarele faţă de
creşterea presiunii din artere.
Compoziţia sângelui (cauze hematogene) poate prezenta modificări prin diluţie sau
hipoproteinemie din diverse cauze care determină o scădere a presiunii coloid-osmotice.
Aceasta are ca urmare o scădere a forţelor care asigură menţinerea apei în sectorul vascular.
De obicei, acest fenomen nu este suficient pentru a determina apariţia edemului pulmonar
acut cardiogen, decât în condiţii extreme. El favorizează acţiunea factorilor hemodinamici.
2.5. Simptomatologie
Edemul pulmonar acut cardiogen (EPAC) este o urgenţă medicală vitală al cărei tablou
clinic este dominat de insuficienţa respiratorie şi hipoxie.
Simptomatologia clinică pe care o dezvoltă edemul pulmonar acut cardiogen
reprezintă bazele diagnosticului acestui sindrom:
- se instalează de cele mai multe ori în cursul nopţii (edem pulmonar acut cardiogen);
- dispnee intensă, severă survenită brusc indicând o suferinţă cardiacă stângă;
- în plin atac, bolnavul prezintă senzaţie de sufocare, sete intensă de aer, nu poate sta culcat
din cauza dispneei;
- tegumentele sunt uşor cianotice acoperite de transpiraţii reci;
- dispnee severă cu ortopnee şi tahipnee;
- anxietate extremă; agitaţie psiho-motorie;
- tuse iritativă, care devine repede productivă în cazurile tipice, bolnavul expectorând o spută
abundentă, aerată, spumoasă ca albuşul de ou bătut, frecvent rozată, iar uneori sanghinolentă,
în caz de efracţii vasculare;
- faţa palidă, extremităţile şi buzele cianotice;
- turgescenţa jugularelor de la baza gâtului;
- tahicardie marcată, lipsa acesteia sugerând prezenţa unui bloc cardiac;
- la ascultaţia inimii se percepe galop ventricular stâng şi suflu de regurgitaţie mitrală –
expresie a insuficienţei ventriculare stângi;
- tensiunea arterială (TA) poate fi: crescută, normală sau scăzută;
- în cazurile grave se produce hipotensiune arterială, puls mic şi filiform (şoc cardiogenic);
9
- nu trebuie neglijat faptul că prezenţa unor valori tensionate moderat crescute sau chiar mai
mari nu sunt reprezentative pentru etiologia hipertensivă a edemului pulmonar acut cardiogen;
- la ascultaţia plămânilor se aud raluri umede, la început la bazele plămânilor, care urcă
progresiv spre vârfuri, pe măsura agravării edemului pulmonar acut cardiogen. Există şi raluri
bronşice sibilante provocate de bronhospasm. Dacă tabloul clinic se ameliorează, ralurile
coboară, apoi dispar;
- intensitatea şi numărul mare al ralurilor fac dificilă ascultaţia cordului şi, astfel, perceperea
unor zgomote de galop sau sufluri;
- când transsudaţia este mai abundentă, tusea este însoţită de expectoraţie spumoasă;
- fenomenele generale, ca cianoză şi stare de şoc, sunt completate de tabloul neurologic.
Acesta este iniţial dominat de o stare de agitaţie care lasă locul unei stări de comă, urmată de
oprirea cardiacă, dacă edemul nu este remis în timp util. Sunt însă condiţii în care edemul
pulmonar acut are evoluţie cronică cu simptomatologie mai puţin furtunoasă;
- în edemul pulmonar acut lezional mai pot apărea şi alte semne, în funcţie de etiologie (febră,
tuse cu expectoraţie muco-purulentă, dureri toracice).
În funcţie de intensitatea simptomatologiei clinice, se deosebesc mai multe grade de
edem pulmonar acut cardiogen:
 Gradul I – Preedemul pulmonar – se caracterizează prin dispnee marcată, raluri
subcrepitante şi bronşice.
 Gradul II – Edemul pulmonar de severitate moderată – se caracterizează prin dispnee
cu ortopnee şi raluri care se aud la gura bolnavului.
 Gradul III – Edemul pulmonar sever – se caracterizează prin dispnee cu ortopnee şi
raluri pronunţate.
 Gradul IV – Edemul pulmonar clasic – se caracterizează prin dispnee cu ortopnee,
transpiraţii profuze şi raluri audibile la distanţă.
2.6. Investigaţii complementare
În practica clinică curentă diagnosticul de edem pulmonar acut cardiogen se pune nu
doar pe elementele clinice. Dramatismul şi gravitatea tabloului clinic nu permit întotdeauna
efectuarea examenelor complementare, dar trebuie ţinut cont de faptul că niciun bolnav nu
este atât de grav încât să nu permită efectuarea unui examen cardiopulmonar complet şi a unei
electrocardiograme. De asemenea, de importanţă vitală pentru conducerea tratamentului este
şi gazometria arterială.
10
În majoritatea cazurilor, imaginea radiologică a edemului pulmonar acut cardiogen
alveolar constă în apariţia de opacităţi cu limite estompate, mai mult sau mai puţin confluente,
dispuse în regiuni perihilare, care contrastează cu claritatea persistentă a periferiei plămânilor.
În forma ei cea mai tipică, imaginea radiologică este bilaterală simetrică, în ,,aripă de
fluture’’, vârfurile şi mai puţin bazele plămânilor fiind respectate.
Electrocardiograma are, de asemenea, un rol important punând în evidenţă prezenţa

unei tahicardii, a unui bloc major, a aritmiilor, şi chiar a unui infarct acut de miocard.
Gazometria sangvină arterială:
1. Presiunea arterială a oxigenului (PaO2) sub 70 mmHg;
2. Presiunea arterială a bioxidului de carbon (P a CO2) normală sau modificată în funcţie
de severitatea edemului pulmonar acut cardiogen.
Alături de investigaţiile complementare, examenele de laborator vin să completeze
datele privind starea de sănătate a pacientului ajuns în edem pulmonar acut cardiogen în secţia
Cardiologie – Terapie Intensivă. O dată cu asigurarea abordului venos sunt recoltate şi probe
de sânge în vederea efectuării analizelor complexe de laborator; enumerăm aici:
hemoleucograma, VSH, glicemie, uree sangvină, creatinină, AST, ALT, GGT, electroforeză,
ionogramă sangvină şi urinară, examen sumar de urină complet.
2.7. Diagnosticul pozitiv
Simptomatologia clinică pe care o dezvoltă edemul pulmonar acut cardiogen
reprezintă bazele diagnosticului acestui sindrom. Edemul pulmonar acut cardiogen reprezintă
forma cea mai gravă de dispnee cardiacă şi poate constitui prima manifestare a unei
insuficienţe cardiace stângi cronice, latente sau acute.
Alături de simptomatologia clinică care impune evaluarea clinică a bolnavului cu
edem pulmonar acut cardiogen se mai stabileşte, de asemenea, etiologia (existenţa bolilor
cardiovasculare de bază) şi existenţa factorilor precipitanţi, care au dus la instalarea
11
accidentului acut. Aceştia din urmă pot fi de origine cardiacă (insuficienţă coronariană acută,
embolii masive, aritmii etc.) sau extracardiacă (supraîncărcarea lichidiană parenterală,
hipoalbuminemie, efort fizic intens, consum exagerat de clorură de Na, tratament
digitalodiuretic insuficient, sarcină, croşet hipertensiv etc.).
Cuantificarea edemului pulmonar acut cardiogen este foarte dificilă. Logic, gravitatea
sa este direct proporţională cu cantitatea de apă extravasculară existentă în plămâni.
Determinarea cantităţii de apă pulmonară se face cu ajutorul tehnicilor laborioase,
utile doar pentru cercetare. Pentru stabilirea diagnosticului pozitiv al edemului pulmonar acut
cradiogen, dar, mai ales, a gradului de severitate al acestuia de importanţă majoră este
intensitatea simptomatologiei.
A. De importanţă majoră în stabilirea diagnosticului pozitiv al edemului pulmonar
acut cardiogen este examenul radiologic. Acesta nu este necesar în diagnosticul de urgenţă al
formelor acute întrucât simptomatologia este tipică.
Edemul interstiţial poate fi depistat radiologic chiar înainte de apariţia semnelor
clinice patente de insuficienţă ventriculară stângă. Imaginea radiologică constă în apariţia
liniilor Kerley de tip A, B, C care traduc acumularea de lichid de edem în septurile
interlobulare. Liniile de tip A se găsesc mai des la nivelul lobilor superiori, se îndreaptă de la
periferie către hil şi sunt, uneori, uşor curbate. Liniile de tip B se găsesc cel mai frecvent la
baze în unghiurile costo-diafragmatice şi au o direcţie transversală. Liniile de tip C realizează
un aspect nodular, asemănător cu cel al ochiurilor unei plase.
Acumularea de lichid în spaţiile interstiţiale, care înconjoară vasele pulmonare şi
bronhiile cu diametru mijlociu, poate determina apariţia de imagini cu aspect nodular care
dispar rapid, în numai câteva ore de la revenirea la normal a presiunii venocapilare
pulmonare, în urma tratamentului adecvat.
B. Monitorizarea hemodinamică şi respiratorie. Este necesară pentru aplicarea
mijloacelor moderne de tratament de urgenţă. Supravegherea bolnavului cu edem pulmonar
acut cardiogen se realizează prin monitorizare hemodinamică şi respiratorie permanentă: TA,
PVC, ECG, gazometrie.
În serviciile de terapie intensivă, când aplicarea corectă a tratamentului nu duce la
ameliorarea clinică şi hemodinamică a bolnavului, se practică o monitorizare complexă, care
constă în plasarea unei sonde de tip Swan-Ganz în artera pulmonară pentru a urmări presiunea
din capilarul pulmonar şi monitorizarea debitului cardiac; inserţia unui cateter arterial radial,
pentru a urmări presiunea arterială sistolică medie şi pentru monitorizarea gazometriei
12
sangvine; monitorizarea EKG, a echilibrului acido-bazic şi hidroelectrolitic pentru corectarea
promptă a dezechilibrelor ivite.
2.8. Diagnosticul diferenţial
Edemul pulmonar acut cardiogen acut în forma lui completă nu poate fi confundat cu
nicio altă formă de dispnee, trebuind să fie clarificată numai cauza hemodinamică sau
nehemodinamică a lui. În cazurile mai uşoare sau la debut, poate fi confundat cu astmul
bronşic, dacă există bronhospasm şi sputele nu sunt caracteristice. În favoarea crizei de astm
bronşic va pleda însă contextul clinic de apariţie (suferinţa respiratorie sau alte manifestări
alergice cunoscute), absenţa transpiraţiilor profuze, dominarea stetacusticii pulmonare de
către ralurile uscate şi expirul prelungit, laborios, absenţa galopului ventricular. Tabloul
radiologic arată hipertransparenţa câmpurilor pulmonare şi nu încărcarea venointerstiţială din
edemul pulmonar. La ascultaţia inimii în criza de astm bronşic, dacă este posibilă, nu se
percep zgomote anormale sau sufluri care să sugereze o afecţiune a inimii stângi.
În cazurile incerte clinic, examenul radiografic pulmonar nu arată imaginea
caracteristică a edemului alveolar. Dacă, totuşi, nu se poate face un diagnostic clinic în cursul
accesului, iar examenul radiografic pulmonar nu este posibil, se va proceda ca şi în cazul
astmului cardiac incert şi se renunţă la administrarea de diluţie de Mialgin, ci se va administra
Miofilin şi Nitroglicerină (Nitronal), ultima neavând nicio influenţă asupra crizei de astm
bronşic, dar aducând o uşurare rapidă în caz de edem pulmonar acut cardiogen acut
hemodinamic.
Bronhopneumonia cronică obstructivă (B.P.O.C.) acutizată. Poate simula edemul
pulmonar, când criza de dispnee survine brusc, în cursul nopţii, când bolnavul este polipneic
şi când expectoraţia este mucoasă, albicioasă, uneori abundentă. Dificultatea de diagnostic cea
mai mare este creată de cazurile în care insuficienţa respiratorie care este dată de B.P.O.C.
acutizată se combină cu insuficienţa ventriculară stângă, mai frecvent întâlnită la persoanele
vârstnice.
De foarte multe ori, etiologia edemului pulmonar acut cardiogen nu reiese cu uşurinţă
din istoricul clinic şi antecedentele recente. Când poate fi ascultat, ritmul de galop poate fi
ascultat şi în cursul puseelor de insuficienţă respiratorie acută, care se însoţesc de insuficienţă
ventriculară dreaptă şi care nu se aude întotdeauna în regiunea xifoidiană.
Un traseu electric normal (ECG) nu poate exclude diagnosticul de edem pulmonar
cardiogen. Prezenţa unei tahicardii ectopice supraventriculare poate fi constatată şi în edemul
pulmonar şi în insuficienţele respiratorii acute. Ca şi în insuficienţa respiratorie acută, formele
severe de edem pulmonar acut cardiogen acut se însoţesc de hipercapnie, uneori intensă,
13
datroită hipoventilaţiei alveolare, şi chiar de acidoză marcată respiratorie reversibilă sau de
acidoză metabilocă şi respiratorie.
Când diagnosticul nu poate fi tranşat, ca şi în cazul când avem certitudinea
coexistenţei B.P.O.C. şi a insuficienţei ventriculare stângi, ne abţinem de la administrarea de
Morfină (sau derivaţii acesteia) – medicament de elecţie în edemul pulmonar cardiogen, dar şi
de la administrarea de simpaticomimetice, medicamente folosite în criza de astm bronşic şi în
puseele de bronhospasm cu insuficienţă respiratorie acută din B.P.O.C.
După remisia crizei, examenul radiologic poate stabili cu exactitate diagnosticul.
Astfel, constatând existenţa unei inimi de dimensiuni normale, îndepărtează ideea unui
diagnostic de edem pulmonar acut cardiogen, dacă electrocardiograma exclude existenţa unui
infarct miocardic acut recent sau o cardiopatie ischemică, neînsoţită de creşterea în volum a
inimii. În cardiopatia ischemică cu dimensiuni normale ale inimii, edemul pulmonar s-ar
explica prin reducerea complianţei ventriculare stângi.
Sindromul de depresie respiratorie a adultului (adult respiratory distress syndrome).
Este o stare clinică caracterizată prin dispnee progresivă şi insuficienţă respiratorie, apare la
bolnavii cu traumatisme severe (netoracice), şoc, septicemie, embolie grăsoasă. Termenul nu
se aplică la pacienţii cu edem pulmonar sau la cei cu bronhopneumopatie preexistentă sau
insuficienţă respiratorie acută.
Tabloul clinic în acest caz este dominat de dispnee progresivă cu cianoză şi plămân
umed (la ascultaţie de percep raluri subcrepitante), iar gazometria arterială indică hipoxie
severă (PaO2 sub 50 mmHg), necorectată de administrarea de O2.
Terapia constă în asigurarea ventilaţiei mecanice, echilibrarea metabolică, hidroionică,
acido-bazică, corticoizi în doze mari şi medicaţie anticoagulantă (heparină, clexane,
fraxiparine, Arixtra etc.).
2.9. Evoluţie. Complicaţii
Evoluţia edemului pulmonar acut este una favorabilă atâta vreme cât este asigurată o
medicaţie corespunzătoare şi manevre terapeutice corecte afecţiunii de fond, generatoare a
bolii. De asemenea, îndepărtarea graduală a factorilor favorizanţi şi predispozanţi influenţează
în sens pozitiv evoluţia şi complicaţiile ulterioare ale edemului pulmonat acut. Stare generală
alterată completată de tabloul neurologic, dominat de o stare de agitaţie, ce lasă locul unei
stări de comă poate fi urmate de stop cardiac, urmat de stop respirator, atâta vreme cât
edemul pulmonar acut nu este remis în timp util şi complicat cu alte afecţiuni secundare.
Există şi posibilitatea când evoluţia edemului pulmonar acut este una cronică cu o
simptomatologie mai puţin marcantă.
14
2.10. Prognostic
Prognosticul edemului pulmonar acut este rezervat. El este în funcţie de cauză, de
starea inimii, de complicaţii şi de precocitate a tratamentului.
Cauza poate fi de natură cardiovasculară (mai ales), pulmonară (embolii, pneumonie,
bronhopneumonie), infecţioasă (gripă, septicemie etc.), alergică, toxică (gaze toxice),
medicamentoasă (iodură de Na, cortizomie în exces, abuz de perfuzii venoase), centrală
nervoasă (ictus apopteclic, tumori, traumatisme, epilepsie, intervenţii pe creier), altitudine, a
vacuo.
Prognosticul profesional, quo ad laborem, este condiţionat de boala de fond, în funcţie
de care, capacitatea de muncă poate fi total sau parţial recuperată, iar uneori pierdută integral.
2.11. Tratament. Sindromul edemului pulmonar acut se prezintă ca o situaţie clinică
deosebit de dramatică, ce comportă măsuri de extremă urgenţă energice, care trebuiesc
aplicate la domiciliul bolnavului în timpul transportului către spital, în unităţile ambulatorii şi
în spital, atât în edemul pulmonar acut cardiogen cât şi în edemul pulmonar acut necardiogen.
Obiectivele terapeutice sunt atinse prin mijloace terapeutice eficiente folosite în
tratamentul edemului pulmonar acut.
Obiectivele urmăresc restabilirea echilibrului ,,forţelor Starling’’ la nivelul membranei
alveolo-capilare. Restabilirea unei presiuni osmotice plasmatice în caz de hipoalbuminemie
reprezintă unica soluţie raţională pentru prevenirea recidivelor de edem pulmonar acut
cardiogen.
Obiectivele tratamentului edemului pulmonar acut cardiogen:
A. Scăderea presiunii în capilarul pulmonar:
1. Reducerea returului venos (presarcină);
2. Scăderea rezistenţei la ejecţia ventriculului stâng (postsarcină);
3. Îmbunătăţirea contractilităţii miocardice;
4. Ameliorarea geometriei contracţiei ventriculului stâng;
5. Corectarea aritmiilor.
B. Ameliorarea hematozei pulmonare şi combaterea insuficienţei respiratorii acute prin
creşterea aportului de O2.
C. Combaterea anxietăţii şi tahipneei.
D. Creşterea presiunii oncotice a plasmei.
E. Tratamentul medical sau chirurgical al complicaţiilor mecanice.
F. Tratamentul complicaţiilor produse de şoc.
15
Măsuri terapeutice utilizate în tratamentul edemului pulmonar acut:
1. Poziţia semişezând a bolnavului;
2. Oxigenoterapie;
3. Medicaţie venodilatatoare şi arteriodilatatoare;
4. Digitalizarea rapidă;
5. Agenţi inotropi pozitivi nedigitalici;
6. Morfina şi succedaneele;
7. Aminofilina;
8. Medicaţia antiaritmică;
9. Conversia electrică;
10. Ventilaţia mecanică;
11. Măsuri speciale în funcţie de etiologie.
Tactica terapeutică în edemul pulmonar acut. Tratamentul edemului
pulmonar acut presupune aplicarea unui ansamblu de măsuri care vizează atingerea
obiectivelor propuse. Unele dintre ele sunt aplicabile tuturor bolnavilor, altele sunt
condiţionate de particularităţile evolutive şi substratul etiologic al edemului pulmonar acut.
I. Măsurile generale terapeutice. Ele sunt aplicabile în general tuturor bolnavilor cu
edem pulmonar acut şi constau în următoarele gesturi terapeutice:
1. Poziţia semişezândă. Este confortabilă, permite o respiraţie mai uşoară, facilitează
expectoraţia şi scade returul venos prin sechestrarea sângelui la nivelul extremităţilor
inferioare.
2. Oxigenul se administrează prin mască sau sondă endonazală continuu 6-8 l/min. Se preferă
ca în barbotor să existe un amestec de ¾ apă cu ¼ alcool. Pe lângă umectarea gazului, el are şi
efecte ,,antispumigene’’, prin aceea că scade tensiunea superficială a secreţiilor, uşurând
eliminarea lor. La bolnavii cu B.P.O.C. acutizat şi retenţie de CO 2, debitul O2 trebuie să fie de
numai 2-3 l/min. Acest mod de administrare de O2, asigură o oxigenare adecvată în formele
comune de edem pulmonar acut, dacă se aplică prompt şi corect celelalte măsuri terapeutice.
3. Asigurarea unei căi venoase stabile, sigure şi suficient de mare care să permită
monitorizarea hemodinamică şi administrarea medicamentelor. La bolnavii cu edem pulmonar
acut se pot perfuza lichide chiar dacă pacienţii au presiune capilară pulmonară crescută. Dacă
se ţine seamă că, la aceştia are loc o extravazare mare (până la 40) din volumul sangvin
circulant) lichidiană în spaţiul interstiţial şi în consecinţă, o contracţie a volumului plasmatic
intravascular, perfuzarea de lichide izotonice, în scopul menţinerii căii venoase şi vehiculării
16
medicaţiei active nu numai că este posibilă, dar uneori este obligatorie pentru restabilirea
volemiei şi asigurarea unei umpleri cardiace adecvate. Măsurarea PVC este necesară.
4. Administrarea medicaţiei venodilatatoare şi arteriolodilatatoare. În ultimul timp,
administrarea de vasodilatatoare a depăşit ca importanţă pe cea a digitalei în edemul pulmonar
acut. În majoritatea edemurilor pulmonare acute se constată HTA reacţională, de origine
simpatică, datorită creşterii rezistenţei vasculare periferice, ca răspuns la scăderea debitului
cardiac. În plus, vasoconstricţia amplifică aportul de sânge venos în cordul drept şi volumul
de sânge intrapulmonar.
În afara formelor edemului pulmonar acut cu şoc cardiogen sau hipotensiune arterială
(TA sistolică sub 100-110 mmHg), se pot folosi vasodilatatoare care, acţionând fie prin
scăderea rezistenţei vasculare sistemice, fie prin scăderea tonusului venos sau pe ambele
sectoare, ameliorează parametrii hemodinamici implicaţi în producerea şi întreţinerea
edemului pulmonar acut cardiogen.
În formele uşoare sau medii de edem pulmonar acut cardiogen se poate începe cu
administrarea de Nitroglicerină sublingual 1-2 tb. de 0,5 mg / la 5-10 min. interval, până la
ameliorarea hemodinamică sau apariţia hipotensiunii.
Dacă TA sistolică are tendinţa să scadă sub 100 mmHg şi ritmul cardiac să crească sau
dacă nu se obţine ameliorarea semnelor edemului pulmonar acut cardiogen în 15 – 20 minute,
se încearcă o altă alternativă terapeutică.
În formele severe de edem pulmonar acut cardiogen, Nitroglicerina se administrează
în perfuzie în doze de 0,5 – 2,5 μg/kg/min., ritmul fiind de 5 – 10 μg/min., în funcţie de
răspunsul hemodinamic. Practic, se administrează 1 f Nitronal în 250 ml glucoză 5%, din care
cu ajutorul injectomatului, se introduce 1 mg/oră, crescându-se doza cu 0,5 mg la 5 min., până
la obţinerea efectului terapeutic sau apariţia hipotensiunii arteriale (TA sistolică < 100
mmHg). Dozele terapeutice uzuale variază între 2 – 6 mg/oră. Nitroglicerina reduce presiunea
de umplere a ventriculului stâng, creşte debitul cardiac, ameliorează kinetica parietală.
5. Morfină şi succedaneele. Acţiunea Morfinei este benefică în edemul pulmonar acut
cardiogen prin următoarele mecanisme:
- reduce excitabilitatea centrului respirator, frecvenţa respiratorie şi travaliul respirator;
- scade tonusul simpatic şi reduce întoarcerea venoasă;
- reduce anxietatea bolnavului prin acţiune centrală.
Eficienţa maximă se obţine prin administrarea i.v. Se diluează cu 10 ml. ser fiziologic
şi se începe cu o doză de 5 – 10 mg intravenos. Dacă simptomele nu se reduc, se repetă doza,
urmărindu-se cu atenţie evoluţia bolnavului.
17
Morfina este înlocuită cu Mialgin (1 f = 100 mg substanţă), se dizolvă cu 10 ml ser
fiziologic şi se administrează câte 20 mg (2 ml la 5 – 10 min.) Astfel se evită reacţiile
secundare ca greaţă, vărsăturile, bradicardia şi depresia respiratorie.
Opiaceele sunt interzise la bolnavii comatoşi, cu travaliul respirator mare, la
hipercapnici, hipotensivi sau în stare de şoc.
6. Digitalizarea. Este necesară în edemul pulmonar acut cardiogen din:
- stenoza mitrală cu AV rapidă;
- valvulopatiile aortice sau boală mitrală;
- fibrilaţia atrială sau altă tahicardie supraventriculară;
- insuficienţa ventriculară stângă acută sau de altă cauză. Cel mai des folosit este Digoxina în
doze de 0,5 – 2 mg i.v. fracţionat (1 f = 0,4 mg).
7. Aminofilina este un medicament bronho-dilatator indicat în edemul pulmonar acut
cardiogen complicat cu bronhospasm. Doza obişnuită este de 5 – 6 mg/Kgcorp i.v. în 5
minute, urmată de o perfuzie de 0,5 – 0,9 mg/kgcorp/oră.
8. Diureticele. Administrarea i.v. a unui diuretic cu acţiune rapidă, ca Furosemid (în doză de
60 – 80 mg). Acesta acţionează prompt în 5 minute de la administrarea i.v. prin creşterea
diurezei şi efect maxim la 30 min., cu excepţia pacienţilor cu patologie renală. Dozele pot fi
crescute până la 200 mg în 1 – 2 ore cu condiţia măsurării diurezei şi monitorizării T.A. şi a
stării clinice a bolnavului.
9. Dacă medicaţia antiaritmică nu dă rezultate şi nu există contraindicaţii se face cardioversie
prin şoc electric extern pentru restabilirea ritmului sinusal, acesta ducând la dispariţia
edemului.
10. Dacă TA sistolică este sub 90 mmKg sau există stare de şoc cardiogen, este necesară
asigurarea creşterii TA prin administrarea de Dopamină în perfuzie sau pe injectomat, în ritm
de 1 – 10 μg/kg/min., sau Dobutamină în doză de 2 – 20 μg/kg/min. După remontarea TA se
administrează vasodilatatoare şi diuretice. Alteori Nitroglicerina se administrează concomitent
cu Dopamina.
11. Ventilaţia mecanică prin intubaţie orotraheală este impusă de: acidoză (pH sub 7,10),
hipercapnie severă (PaCo2 > 70 mmHg), hipoxemie (PaCo2 sub 50 mmHg), în ciuda
oxigenoterapiei, frecvenţă respiratorie peste 35 / min.
12. Administrarea antihipertensivelor în concordanţă cu valori TA.
2.12. Regimul alimentar şi de viaţă
Unui pacient cardiac, cu încărcătură genetică sau cu Dislipidemii repetate, Obezitate în
diferite stadii, se impune o viaţă echilibrată, lipsită de stres, emoţii şi efort fizic prelungit. De
18
asemenea, monitorizarea regimului alimentar, acesta fiind desodat, sărac în grăsimi. Implicit,
monitorizarea regulată a valorilor tensionale şi a EKG-ului prin prezentări periodice la
cabinetul teritorial şi medicul cardiolog. De asemenea, acesta trebuie să respecte cu stricteţe
tratamentul medicamentos, respectând dozele, orarul şi calea de administrare.
În anotimpul rece evită frigul, umezeala, iar în anotimpul cald, expunerea prelungită la
soare. De asemenea, trebuie evitate consumul de tutun, alcool şi cafea.
2.13. Educaţia pentru sănătate
În campaniile ce vizează bolnavii cu suferinţe cardiologice, aceştia trebuie să fie
deschişi şi receptivi la măsurile de prevenţie ce vizează îmbunătăţirea stării lor de sănătate, în
scopul tratării, prevenirii şi combaterii eventualelor complicaţii. O educaţie pentru sănătate
efectuată prompt şi corect vizează reducerea numărului pacienţilor cu afecţiuni cardiologice în
ţara noastră, mai ales în rândul persoanelor tinere. Monitorizarea TA şi a frecvenţei cardiace,
prin efectuarea controalelor periodice, duc la descoperirea timpurie a diverselor afecţiuni cu
patologie cardiologică, tratarea acestora şi combaterea complicaţiilor, în scopul menţinerii în
parametrii normali a stării de sănătate.
19
CAPITOLUL III
PLAN DE ÎNGRIJIRE (3 CAZURI)
CAZUL 1
CULEGEREA DATELOR
Sursă de date : - Pacient
- Familia
- Echipa de intervenţie
- Foaia de observaţie
Date subiective:
- Numele şi prenumele : V. C.
- Vârsta : 63 ani
- Sex : masculin
- Stare civilă : căsătorit
- Domiciliu : comuna Plevna, jud.Buzău
- Ocupaţia : poştaş
- Naţionalitatea : română
- Religie : ortodoxă
- Condiţii de viaţă : locuieşte împreună cu soţia într-o casă cu 5 camere, frumos
amenajată. Program de lucru lejer. Soţia lucrează, se îngrijeşte de familie.
- Obiceiuri : nefumător, bea cafea – 1/zi, ocazional consumă alcool.
Urmăreşte emisiuni TV, munceşte în aer liber.
- Alergii : nu prezintă alergii la nici un medicament
Semne particulare:
- Înălţime – 1,85 m
- Greutate – 96 kg
- Grupă sanguină – B III
- Rh - + (pozitiv)
Funcţii vitale:
- TA – 180/90 mmHg
- AV – 108/bătăi/min.
- R – 20 resp./min.
- T – 36,8 ° C
20
Funcţii vegetative:
- apetit : normal
- scaun: normal (zilnic)
- diureză: normală
Elemente biografice legate de sănătate:
- AHC – mama cardiacă, decedată;
- AFP – fără importanţă;
- APP – Apendicectomie la 41 ani
HTA esenţială std. II/III diagnosticată la 55 ani, în tratament cu Tertensif SR
-1cp/zi, Aspenter 75 mg -1cp/zi, Attacand 16 mg -2 cp/zi, Leridip 20 mg
-1cp/zi, Alprazolam 0,5 mg -1cp seara.
Motivele internării:
- dispnee severă apărută brusc la 1,00 noaptea;
- anxietate extremă;
- transpiraţii;
- cianoză;
- tahicardie;
- valoare tensională crescută (TA – 180/100 mm Hg);
- tuse seacă;
- stare generală alterată.
Istoricul bolii:
Debut brusc, în urmă cu 3 ore, manifestat prin lipsă acută de aer, dispnee, transpiraţii,
cefalee, ameţeli, ceea ce determină pacientul V.C. să se prezinte la Urgenţe - Medicină internă
şi internarea acestuia în secţia de cardiologie pentru investigaţii şi tratament.
Examen clinic general:
• Tegumente şi mucoase: uşor cianotice, transpiraţii;
• Ţesut musculo-adipos: normal reprezentat;
• Sistem ganglionar: nepalpabil;
• Sistem osteo-articular: integru.
Examen pe aparate:
• Aparatul respirator: - torace normal conformat;
- dispnee severă cu ortopnee;
- la ascultaţie se percep raluri subcrepitante;
- murmur vezicular prezent bilateral;
21
- ritm respirator: 20 r/min.
• Aparat cardio-vascular: - şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, pe linia
medioclaviculară;
- zgomote cardiace bine bătute, ritmice, tahicardie, turgescenţa
jugularelor;
- TA – 180/90 mmHG;
- AV – 108/min.
• Aparat digestiv: - abdomen suplu, nedureros la palpare;
- tranzit intestinal prezent;
- ficat, pancreas, splina în limite fiziologice
• Aparat uro-genital: - loji renale libere, nedureroase;
- micţiuni prezente, în cantităţi normale;
- Giordano (+) bilateral.
• SNC: - orientat temporo-spaţial;
- anxios;
- fără semne de iritaţie meningeală.
Eliminări:
Urina: - Cantitatea: 2500 ml/24 ore;
- Frecvenţă: sondaj vezical la internare, apoi – 6-7 micţiuni/24 ore;
- Ritm: - 3-4 micţiuni - 7/19;
- 2 micţiuni – 19/7;
- Culoare: galbenă;
- Aspect: limpede.
Scaun: - Frecvenţa: 1 scaun/zi;
- Orarul: ritmic, dimineaţa la trezire;
- Cantitatea: 150-250g/zi materii fecale;
- Consistenţa: păstoasă, omogenă;
- Forma: cilindrică, de lungime variabilă;
- Culoare: brună, dată de stercobilina;
- Mirosul: fecaloid.
Transpiraţie: intensă.
Vărsături: nu prezintă vărsături alimentare
Expectoraţia: în primele 2 zile, apoi spută spumoasă aerată.
22
NEVOIA FUNDAMENTALĂ MANIFESTĂRI SURSA DE DIFICULTATE
DE INDEPENDENŢĂ DE DEPENDENŢĂ
1.A respira şi a avea o bună circulaţie -dispnee cu ortopnee; -TA crescută
-tahicardie, TA crescută.
2.A bea şi mânca -imposibilitatea de a se alimenta şi hidrata -afecţiunea;
în primele ore. -mediul de viaţă.
3.A elimina -eliminarea excesului de apă din ţesuturi. -afecţiunea;-TA crescută.
4.A se mişca, a avea o bună postură -anxietatea extremă. -afecţiunea.
5.A dormi, a se odihni -anxietate. -afecţiunea.
6.A se îmbrăca şi dezbrăca -transpiraţii excesive; -TA crescută;
-schimbarea lenjeriei de pat şi corp. -spitalizare.
7.A menţine temperatura corpului în -tegumente curate; -proces infecţios;
limite constante -lenjerii de pat şi corp curate. -TA crescută.
8.A fi curat şi îngrijit
9.A evita pericolele -anxietate;
-educaţie sanitară.
10.A comunica
11.A practica religia
12.A se realiza
13.A se recrea -anxietate extremă, apoi uşoară. -anxietate; spitalizare.
14.A învăţa -educaţia sanitară. -mediul de viaţă.
23
Obişnuinţe alimentare:
- pacientul consuma 4-5 mese pe zi cu orar regulat (3 mese principale şi 2 gustări);
- în prezent, datorită dispneei severe şi stării generale alterate, pacientul prezintă apetit
diminuat;
- hidratare în jur de 1200-2000 l/zi.
Elemente de igienă: Pacientul este dependent în efectuarea îngrijirilor zilnice datorită stării
anxioase severe şi alterării stării generale.
Diagnostic medical la internare:
1. Edem pulmonar acut cardiogen;
2. HTA esenţială stadiul II-III.
Data internării: 24.03.2016, ora 1,00
Data externării: 28.03.2016, ora 11,00
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

NEVOILE FUNDAMENTALE
PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE
-alterarea respiraţiei; -dezechilibru hidro-electrolitic;
-alterarea circulaţiei; -risc de complicaţii: tromboembolism
-alterarea tegumentelor; pulmonar;
-incapacitatea de a dormi şi a se odihni; -risc de infecţii nosocomiale.
-dificultate în a se recrea;
-lipsa cunoştinţelor;
-alterarea nevoii de a elimina.
Diagnostic nursing
1. Alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi respiraţie manifestată prin creşterea
valorilor TA, dispnee cu ortopnee, cianoză, tuse seacă;
2. Alterarea nevoii de a evita pericolele manifestată prin anxietate severă în primele zile;
3. Alterarea nevoii de a avea tegumente curate şi integre, manifestată prin transpiraţii;
4. Imposibilitatea de a se recrea, datorită spitalizării manifestată prin tristeţe;
5. Alterarea nevoii de a se alimenta şi hidrata manifestată prin uşoară inapetenţă în
primele zile datorită dispneei severe;
6. Alterarea nevoii de a se odihni şi dormi datorită creşterii TA, dispneei şi tahicardiei;
7. Alterarea nevoii de a-şi păstra sănătatea din lipsa cunoştinţelor despre boală.
Gradul de dependenţă II
24
Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a i se explica ce trebuie să facă.
25
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
AUTONOME DELEGATE
NURSING
1.Alterarea nevoii Reducerea dispneei -am condus pacientul în salon, bine aerisit; 24.03. - 25.03.2016 24.03. - 25.03.2016
de a avea o bună severe şi scăderea -am asigurat condiţii de microclimat şi -am administrat în perfuzie cu ser -valorile tensionale au
respiraţie şi valorilor confort; fiziologic 250 ml, 1 fiolă Nitronal cu ajuns în limite
circulaţie tensionale, cu -l-am instalat în poziţie şezând, cu gambele un ritm de 8-10 picături pe minut; normale;
manifestată prin: asigurarea unei atârnând la marginea patului; -am administrat : -dispnee remisă;
creşterea valorilor respiraţii şi TA în -am aspirat expectoraţia şi am curăţat 1.Digoxin ½ f la 12 ore fcţ.AV (i.v.); -cianoză remisă.
tensionale, dispnee limite normale. cavitatea bucală; 2.HSH 100 mg 1 fl/12 ore (i.v.);
severă cu -am administrat oxigen pe sonda 3.Furosemid f IV – 1 f/6 ore fcţ. TA
ortopnee, tuse nasofaringiană umidificat prin barbotaj 2/3 (i.v.);
seacă în primele apă + 1/3 alcool – 6-8 l/min.; 4.Miofilin f ½ la 12 ore (i.v.);
zile, cianoză. -am asigurat linie venoasă; 5.Cefort 1g/12 ore (i.v.);
-am efectuat EKG în urgenţă; 6.Clexane 0,6/12 ore (sc);
-am recoltat analizele uzuale pacientului; 7.Alprazolam 0,25 mg/12 ore
-am monitorizat funcţiile vitale – 48 ore – (dimineaţa şi seara);
TA, P, R, T corporală şi le-am notat în foaia 8.Norvas 5 mg/12 ore fcţ. TA
de observaţie; 26.03.-27.03.2016
-am monitorizat funcţiile vegetative: -am administrat: 26.03. – 27.03.2016
diureză, scaun, alimentaţie; 1.Tertensif SR –1cp/zi p.o.dimineaţa -în urma intervenţiilor
-am explicat pacientului importanţa actelor 2.Leridip 20 mg-1cp/p.o.seara; autonome şi delegate:
26
medicale; 3.Attacand 16 mg/12 ore p.o. TA – 140/80 mmHg
-am explicat necesitatea efectuării (dimineaţa şi seara); AV – 84/min
sondajului vezical; 4.Aspenter 75 mg la prânz; R – 18/min
-am efectuat pacientului Radiografia cardio- 5.Nebilet 5 mg -1cp/prânz;
pulmonară. 6.Clexane 0,6/12ore (sc);
7.Cefort 1g/12ore.
28.03.2016
-am administrat: 28.03.2016
1.Tertensif SR –1cp/zi p.o.dimineaţa -valori normale ale
2.Leridip 20 mg-1cp/p.o.seara; TA, P, R.
3.Attacand 16 mg/12 ore p.o.
(dimineaţa şi seara);
4.Aspenter 75 mg la prânz;
5.Nebilet 5 mg -1cp/prânz;
6.Clexane 0,6/12ore (sc);
7.Cefort 1g/12ore.
2.Alterarea nevoii Reducerea -am discutat cu pacientul explicându-i -la recomandarea medicului i-am 24.03. – 26.03.2016
de a evita anxietăţii necesitatea internării în spital, în scopul administrat pe perioada spitalizării -anxietate diminuată
pericolele diagnosticării corecte a bolii şi efectuarea Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D 27.03. – 28.03.2016
manifestată prin unui tratament adecvat. şi S). -anxietate remisă în
anxietate severă totalitate.
3.Alterarea nevoii Reducerea -am asigurat condiţiile de microclimat -la recomandarea medicului am 24.03. – 26.03.2016
27
de a avea transpiraţiei corespunzătoare: salon curat, aerisit, cu asigurat aportul hidric necesar unui -transpiraţie
tegumente curate temperatură – 18-22°C; organism sănătos pe 24 ore. diminuată
şi integre -am monitorizat zilnic D şi S – T corporală 27.03. – 28.03.2016
manifestată prin şi am notat-o în foaia de temperatură; -transpiraţia remisă în
transpiraţii -am schimbat lenjeria de pat şi corp ori de totalitate.
excesive. câte ori a fost nevoie;
-am efectuat toaleta pe regiuni ori de câte
ori a fost nevoie;
-am asigurat un regim hidric adecvat –
1500-2000 ml/ 24 ore;
-am încercat menţinerea în limite
permisibile a tegumentelor în stare uscată;
-am masat şi tamponat cu alcool mentolat
zonele predispuse la apariţia escarelor.
4.Alterarea nevoii Pacientul să nu mai -am explicat pacientului necesitatea -la recomandarea medicului am Anxietate remisă în
de a se recrea fie anxios, să aibă internării în spital în scopul diagnosticării şi administrat pe perioada spitalizării totalitate la externare.
manifestată prin o stare de bine şi tratării bolii; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D
tristeţe. confort pe perioada -am explicat pacientului că situaţia creată şi S).
spitalizării este temporară şi pe măsura diminuării
simptomatologiei îşi va relua activităţile.
5.Alterarea nevoii Asigurarea unui -am asigurat condiţiile de microclimat şi -la recomandarea medicului am 24.03. – 26.03.2016
de a avea un somn somn odihnitor şi linişte, diminuând stimulii auditivi şi administrat pe perioada spitalizării -pacient neodihnit
28
de calitate şi a se relaxant pe vizuali; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D 27.03. – 28.03.2016
odihni manifestată perioada -am invitat pacientul la exerciţii de relaxare şi S). -pacient cu somn
prin insomnie spitalizării înainte de culcare; liniştit.
-gimnastică respiratorie pentru calmarea
tusei;
-observ şi notez calitatea somnului, orarul şi
gradul de satisfacere a nevoii;
-ofer pacientului o cană de ceai de tei
îndulcit cu miere de albine şi lămâie înainte
de culcare.
6.Alterarea nevoii Pacientul să -am asigurat condiţiile de microclimat; 24.03. – 26.03.2016
de a se alimenta şi prezinte o -am asigurat o dietă hiposodată, săracă în -pacientul refuză
hidrata datorită alimentaţie grăsimi; alimentaţia
dispneei severe şi adecvată pe -am asigurat aportul lichidian zilnic – 1500- 27.03. – 28.03.2016
a anxietăţii perioada 2000 ml; -pacientul
spitalizării -am făcut educaţie pacientului în ceea ce colaborează cu echipa
priveşte regimul alimentar; de îngrijire cu privire
-i-am servit alimentele frumos aranjate în la alimentaţie.
farfurie pentru a-i spori senzaţia de foame;
-am făcut bilanţul ingesta-excreta;
-am notat în foaia de temperatură.
7.Alterarea nevoii Educaţia -explorez nivelul de cunoştinţe al 24.03. – 26.03.2016
29
de a-şi păstra pacientului pe pacientului cu privire la boala sa, modul de -pacientul nu are
sănătatea perioada manifestare la intervenţie şi procesul de cunoştinţe despre
manifestată prin spitalizării, recuperare; afecţiune şi nu
cunoştinţe oferindu-i -îi aduc la cunoştinţă simptomatologia bolii colaborează cu echipa
insuficiente asupra informaţii despre şi modul de manifestare; de îngrijire
bolii boală şi regimul de -conştientizez pacientul asupra propriei 27.03. – 28.03.2016
viaţă. responsabilităţi privind sănătatea sa; -pacientul are
-fac pacientului educaţie pentru sănătate: să cunoştinţe despre
respecte cu stricteţe regulile de igienă, să afecţiune la externare.
evite factorii de risc: fumatul, cafeaua şi
stresul, să respecte în totalitate regimul
alimentar, să evite efortul fizic, frigul şi
umezeala, să asigure un aport corespunzător
de lichide, să cunoască factorii favorizanţi
în apariţia şi evoluţia bolii.
TABEL FUNCŢII VITALE ŞI VEGETATIVE

FUNCŢII VITALE FUNCŢII VEGETATIVE
DATA MONITORIZARE MONITORIZARE
30
TA (mmHg) P (p/min) R (r/min) T (°C) LICHIDE DIUREZA SCAUN
INGERATE/24h (ml/24h) (zi)
24.03. D 180/100 108/` 20/` 36.8 1400 2500 1
S 160/85 96/` 20/` 36.3
25.03. D 150/75 92/` 20/` 36.7 1800 2400 1
S 145/85 92/` 20/` 36.8
26.03. D 140/80 88/` 18/` 36.3 2000 2600 1
S 140/85 84/` 18/` 36.4
27.03. D 135/85 88/` 18/` 36.4 1900 2700 1
S 140/80 88/` 18/` 36.2
28.03. D 140/75 84/` 18/` 700/12h 800/12h 1
TABEL ANALIZE LABORATOR

DATA ANALIZE VALORI GĂSITE VALORI NORMALE
24.03.2016 Hemoleucogramă :
-hematii 5 milioane/mm3 2 milioane/mm3
-leucocite 8400/mm3 5 – 10000/mm3
31
VSH 10 mm/1 oră 5-8 mm/1 oră
Glicemie 98 mg% 80-120 mg%
Colesterol 220 mg% 150-250 mg%
TGP 17 UI 16-63 UI
TGO 19 UI 15-37 UI
Examen urină Albumină, glucoză – absente Albumină, glucoză – absente
Epitelii plate, rotunde – absente Epitelii plate, rotunde – absente
Leucocite, hematii – absente Leucocite, hematii – absente
Mucus - absent Mucus - absent
TABEL MEDICAŢIE
MEDICAMENTUL MOD DE CALEA DE DOZA DOZA ACŢIUNE
PREZENTARE ADMINISTRARE UNICĂ TOTALĂ
PEV cu SF 5% 1500 ml 1fl – 250 ml i.v. 500 ml 1000 ml Reglează metabolismul glucidelor şi aminoacizilor
+ B1,B6
PEV cu SF 9% 1000 ml 1 fl – 250 ml i.v. 250 ml 250 ml Refacerea echilibrului electrolitic şi acido-bazic
Nitronal 10mg/ml Fiolă (10 ml) i.v. 1f 1f Vasodilatator
32
Tertensif SR 1,5 Comprimate p.o. 1cp 1cp Diuretic eliberare prelungită
Atacand 16 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Inhibitor conversie
Furosemid 2mg-ml Fiolă i.v. 1f 4f Diuretic
Digoxin 0,5 ml Fiolă i.v. 1f 2f Tonic cardiac
Miofilin 24mg-ml Fiolă i.v. 1/2f 2x1/2f Bronhodilatator
Alprazolam 0,25 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Sedativ uşor
Cefort 1 g Flacon i.v. 1fl 2fl Antibiotic
Leridip 10 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Blocant de Ca
Aspenter 75 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Antiagregant plachetar
Clexane 8000 UI Flacon s.c. 1fl 2fl Anticoagulant
HSH 100 mg Flacon i.v. 1fl 2fl Antiinflamator
Norvax 5 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Blocant de Ca
Nebilet 5 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Hipotensor
REZULTAT EKG
33
34
35
EPICRIZA
Intervenţii constante:
-monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative zilnic;
-asigurarea unui climat corespunzător în salon;
-administrarea tratamentului prescris de medic;
-asigurarea unei igiene riguroase;
-asigurarea unei alimentaţii adecvate;
-asigurarea unor eliminări fiziologice;
-asigurarea unei stări de bine fizic şi psihic;
-măsurarea bilanţului ingesto-excreta;
-pregătirea fizică şi psihică a pacientului pentru explorări şi analize.
Evaluarea intervenţiilor constante:
-am asigurat condiţii optime în salon: T=22°C, bine luminat, fără curent, fără zgomot;
-am efectuat dezinfecţia salonului cu cloramină;
-am explicat pacientului importanţa unei igiene riguroase pentru a preveni suprainfecţia;
-am asigurat pacientului lenjerie de pat curată şi bine întinsă pentru a nu se produce escarele
de decubit;
-am asigurat o alimentaţie adecvată afecţiunii sale, regim hiposodat. Nu va consuma băuturi
carbogazoase şi grăsimi;
-am asigurat un regim hidric corespunzător: 2-3 l de lichid pe zi. Regimul hidric este compus
din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.
-am asigurat eliminări fiziologice prin calcularea zilnică a bilanţului ingesto-excretor;
-am cântărit zilnic pacientul;
-am administrat lichide în cantităţi mari;
-am facilitat vizitele familiei şi prietenilor;
-am încurajat pacientul să efectueze activităţi recreative (citit, plimbat);
-am monitorizat funcţiile vitale şi vegetative;
-am pregătit fizic şi psihic pacientul pentru intervenţii şi explorări.
Externarea:
În urma tratamentului medicamentos, a regimului alimentar, a colaborării şi eforturilor
făcute de echipa de îngrijire, starea pacientului la externare este bună fizic şi psihic.
Bilanţul funcţiilor vitale la externare:
TA – 140/70 mmHg
AV – 84/min
36
R – 18/min, T – 36,7°C.
Bilanţul autonomiei nevoilor fundamentale la externare:
1. Nevoia de a respira, a avea o bună circulaţie
Respiraţie de tip costal superior, amplă, ritmată. Zgomote cardiace bine bătute. Circulaţie
adecvată.
2. Nevoia de a bea şi a mânca
Masticaţie uşoară, apetit bun, alimentaţie adecvată.
3. Nevoia de a elimina
Eliminări fiziologice, fără modificări, urina clară, scaun normal.
4. Nevoia de a se mişca, a avea o bună postură
Postura adecvată în ortostatism, şezând şi în clinostatism.
5. Nevoia de a dormi, a se odihni
Somn uşor, profund.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Veşminte alese conform sexului, adecvate climatului.
7. Nevoia de-şi menţine temperatura corpului în limite normale
Pacientul are temperatura corpului în limite fiziologice.
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit
Pacientul prezintă deprinderi igienice, tegumente şi mucoase curate şi integre.
9. Nevoia de a evita pericolele
Cunoaşte măsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.
10.Nevoia de a comunica
Exprimare uşoară, colaborare armonioasă cu echipa de îngrijire.
11.Nevoia de a practica religia
Credincios, participă la slujbe religioase.
12.Nevoia de a se realiza
Pacientul doreşte să se realizeze în plan profesional.
13.Nevoia de a se recrea
Pacientul are activităţi recreative: citit, uitatul la televizor.
14.Nevoia de a învăţa
Este receptiv la tot ce este nou.
Probleme la externare:
Risc de apariţie a tromboembolismului pulmonar.
37
Evaluare finală:
Starea la externare a pacientului V. C. în vârstă de 63 ani este ameliorată clinic.
Intervenţii:
24.03.2016
La indicaţia medicului am recoltat sânge pentru examenele de laborator şi urină pentru
examenul sumar de urină.
25.03.2016
Radiografie cardio-pulmonară: Fibroză pulmonară bilaterală.
În urma examenelor clinice şi de laborator se confirmă diagnosticul de Edem
pulmonar acut cardiogen. Se administrează tratament medicamentos: antibiotic,
anticoagulant, vasodilatator, diuretic, betablocant adrenergic, hipotensor, sedativ. În urma
tratamentului simptomele s-au ameliorat. De comun acord cu pacientul, medicul a hotărât
externarea acestuia pe data de 28.03.2016. Pregătesc documentele necesare medicului,
pregătesc pacientul şi anunţ familia în legătură cu data externării.
Gradul de autonomie:
Pacientul îşi poate îndeplini singur cele 14 nevoi fundamentale.
Pacientului i se recomandă următoarele:
- să-si însuşească şi să respecte normele de igienă;
- să renunţe la cafea;
- să aibă un regim hiposodat;
- să evite efortul fizic prelungit;
- să evite frigul şi umezeala, stresul;
- va continua tratament ambulator cu:
o Tertensif SR – 1cp/zi dimineaţa;
o Leridip 20 mg – 1cp/zi seara;
o Attacand 16 mg – 2cp/zi dimineaţa şi seara;
o Nebilet 5 mg – 1cp/zi prânz;
o Aspenter 75 mg – 1cp/zi prânz;
o Alprazolam 0,25 mg - 2cp/zi dimineaţa şi seara.
- revine la control la 1 lună;
- dispensarizare teritorială.
38
CAZUL II
CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: - Pacientul
- Familia
Date subiective:
- Numele şi prenumele: M. I.
- Vârsta : 71 ani
- Sex : masculin
- Domiciliu : comuna Boldu, Buzău
- Ocupaţie : pensionar
- Naţionalitate : română
- Condiţii de viaţă : locuieşte împreună cu soţia şi fiul de 43 ani într-o casă cu 4
camere, frumos amenajată. Program de lucru lejer. Soţia pensionară este casnică şi se
îngrijeşte de ceilalţi membri ai familiei.
- Obiceiuri : fumează aproximativ 10 ţigări/zi, bea cafea – 1/zi, ocazional
consumă alcool. Îi plac plimbările în aer liber şi se uită la televizor.
Semne particulare:
- Înălţime – 1,81 m;Greutate – 85 kg;Grupă sanguină – 0 I;Rh - + (pozitiv)
Funcţii vitale:
- TA – 200/135 mmHg
- T – 37,1 ° C
- apetit : inapetenţă
- scaun: normal
- AHC – părinţi cardiaci, decedaţi;
39
- APP – la vârsta de 48 de ani diagnosticat cu HTA esenţială std. II, Diabet zaharat tip I
compensat medicamentos
- dispnee severă survenită brusc;
- transpiraţii abundente;
- cianoză;
- cefalee, sete de aer, ortopnee;
- valoare tensională crescută (TA – 180/100 mm Hg);
- tuse uscată;
- raluri bronşice şi subcrepitante;
- stare generală intens alterată.
Istoricul bolii:
Debut în urmă cu 72 ore cu febră aparent fără motiv, transpiraţii şi cefalee, fapt ce a
determinat internarea pacientului M.I. în secţia de Terapie intensivă pentru investigaţii şi
tratament.
• Tegumente şi mucoase: cianotice, transpirate;
Examen pe aparate:
- respiraţie polipneică, zgomotoasă, sete de aer;
- la ascultaţie se percep raluri bronşice şi subcrepitante;
- murmur vezicular uşor diminuat;
medioclaviculară;
- zgomote cardiace bine bătute, ritmice,
- TA – 220/135 mmHG;
- P – 112/min.
• Aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil;
- inapetenţă;
40
- ficat, pancreas, splina în limite normale
• Aparat uro-genital: - loji renale libere, nedureroase;
- micţiuni normale;
• SNC: - orientat temporo-spaţial; - nu prezintă semne de iritaţie meningeală.
Eliminări:
Urina: - Cantitatea: 2500 -2800ml/24 ore;
- Frecvenţă: 7 micţiuni/24 ore;
- Ritm: normal
- Aspect: clar.
- Culoare: maro;
Expectoraţia: absentă, apoi aerată.
- pacientul consuma 4-5 mese pe zi cu orar regulat (3 mese principale şi 2 gustări) cu
verificarea glicemiei;
- în prezent, datorită febrei, cefaleei şi stării generale alterate, pacientul prezintă apetit
diminuat;
Elemente de igienă: Pacientul este independent în efectuarea îngrijirilor zilnice.
- Edem pulmonar acut cardiogen; HTA esenţială stadiul II; Diabet zaharat tip I;Bronşită
acută.
Data internării: 14.04.2016 ora 5,00
Data externării: 19.04.2016 ora 11,00
41
1.A respira şi a avea o bună circulaţie -alterată, manifestată prin dispnee, cianoză, -afecţiunea;
creşterea valorilor TA. -proces infecţios.
2.A bea şi mânca -manifestată prin inapetenţă. -afecţiunea;-mediul de viaţă.
3.A elimina
4.A se mişca, a avea o bună postură -manifestată prin imposibilitatea de a se -afecţiunea.
mişca.
5.A dormi, a se odihni -insomnii; -anxietate. -afecţiunea.
7.A menţine temperatura corpului în -febră moderată; -proces infecţios;
limite constante -transpiraţii.
8.A fi curat şi îngrijit -transpiraţii excesive; -afecţiunea;
-proces infecţios.
9.A evita pericolele -anxietate excesivă; -mediul de viaţă.
10.A comunica
12.A se realiza
13.A se recrea -anxietate; - insomnii. -anxietate; spitalizare.
14.A învăţa -necunoaşterea bolii. -mediul de viaţă.
42
-alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi -dezechilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic;
respiraţie; -risc de complicaţii: tromboembolism
-alterarea nevoii de a evita pericolele; pulmonar;
-alterarea nevoii de a avea T corporală în -risc de decompensare a diabetului;
limite normale; -risc de infecţii nosocomiale.
-alterraea nevoii de a se mişca şi a avea o
bună postură;
-alterarea nevoii de a bea şi a mânca;
-alterarea nevoii de a dormi şi a se odihni;
-alterarea nevoii de a şti să-şi păstreze
sănătatea.
Diagnostic nursing
1.Alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi respiraţie manifestată prin cefalee, dispnee
severă, tuse seacă datorită HTA şi a procesului infecţios;
2.Alterarea nevoii de a evita pericolele manifestată prin anxietate severă, cefalee;
3.Alterarea nevoii de a avea o t corporală în limite normale şi de a-şi păstra tegumentele
curate şi integre;
4.Alterarea nevoii de a se alimenta şi hidrata manifestată prin inapetenţă ;
5.Alterarea nevoii de a se mişca şi a avea o bună postură manifestată prin imposibilitatea de a
se deplasa;
6.Alterarea nevoii de a se odihni şi dormi manifestată prin insomnii;
7.Alterarea nevoii de a-şi păstra sănătatea manifestată prin absenţa cunoştinţelor despre
evoluţia bolii.
43
44
AUTONOME DELEGATE
NURSING
1.Alterarea nevoii Reducerea dispneei -am condus pacientul în salon, bine aerisit; 14.04. - 15.04.2016 14.04. - 15.04.2016
de a avea o bună severe şi scăderea -am asigurat condiţii de microclimat şi -am administrat în perfuzie cu ser Starea generală a
respiraţie şi valorilor confort; fiziologic 250 ml, 1 fiolă Nitronal cu pacientului se
circulaţie tensionale, cu -l-am instalat în poziţie şezând, cu gambele un ritm de 10 picături pe minut (i.v.); îmbunătăţeşte,
manifestată prin: asigurarea unei atârnând la marginea patului; -am administrat : dispnee diminuată,
creşterea valorilor respiraţii şi TA în -am aspirat expectoraţia şi am curăţat 1.Digoxin ½ f la 8 ore fcţ.AV (i.v.); valorile tensionale
tensionale, dispnee limite normale. cavitatea bucală; 2.HSH 50 mg/8 ore (i.v.); scad, frecvenţa
severă cu -am administrat oxigen pe sonda 3.Furosemid f VI + SF până la 50 ml cardiacă scade în
ortopnee, tuse nasofaringiană umidificat prin barbotaj 2/3 pe injectomat, rată 3 ml/oră(i.v.); limite apropiate de
seacă în primele apă + 1/3 alcool – 6-8 l/min.; 4.Miofilin 3 ml la 12 ore (i.v.); normal.
zile, cianoză. -am asigurat linie venoasă; 5.Cefort 1g/12 ore (i.v.);
-am efectuat EKG în urgenţă; 6.Clexane 0,6x2/12 ore (sc);
-am recoltat analizele uzuale pacientului; 7.Alprazolam 0,25 mg/12 ore
-zilnic, dimineaţa şi seara, determinăm (dimineaţa şi seara);
valorile glicemiei cu ajutorul 8.Atacand 16 mg/12 ore p.o.
Glucometrului; 9.ACC 200 mgx3/zi p.o.
-am monitorizat funcţiile vitale – 48 ore – 10.O2
TA, P, R, T corporală şi le-am notat în foaia
de observaţie; 16.04.-17.04.-18.04-19.04.2016
45
-am monitorizat funcţiile vegetative: -am administrat: 16.04.-17.04.-
diureză, scaun, alimentaţie; 1.Tertensif SR –1cp/zi p.o.dimineaţa 18.04.-19.04.2016
-am explicat pacientului importanţa actelor 2.Leridip 10 mg-1cp/p.o.seara; Stare generală
medicale; 3.Atacand 16 mg/12 ore p.o. ameliorată cu valori
-am explicat necesitatea efectuării (dimineaţa şi seara); tensionale de 145/75
sondajului vezical; 4.Aspenter 75 mg p.o.la prânz; mmHG în limite
-am efectuat pacientului Radiografia cardio- 5.Digoxin -1cp/p.o. dimineaţa; normale.
pulmonară. 6.Clexane 0,6/12ore (sc);
7.Cefort 1g/12ore (i.v.;
8.Alprazolam 0,25 mgx2 p.o.
9.Miofilin f1/2 la nevoie;
10.HSH 50 mg la nevoie;
11.Furosemid f 1 la nevoie;
12.Preductal MR25 2cp/zi p.o.
46
ori a fost nevoie;
1500-2000 ml/ 24 ore;
4.Alterarea nevoii Pacientul să nu mai -am explicat pacientului necesitatea -la recomandarea medicului am Anxietate remisă în
de a se recrea fie anxios, să aibă internării în spital în scopul diagnosticării şi administrat pe perioada spitalizării totalitate la externare.
manifestată prin o stare de bine şi tratării bolii; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D
simptomatologiei îşi va relua activităţile.
47
-gimnastică respiratorie pentru calmarea
tusei;
de culcare.
48

49
14.04. D 220/140 112/` 28/` 37,1 1800 2600 1
S 175/110 106/` 26/` 37
15.04. D 160/90 98/` 24/` 37 1700 2500 1
S 145/85 96/` 24/` 37
16.04. D 150/80 92/` 22/` 36.7 2000 2600 1
S 140/80 92/` 22/` 36.8
17.04. D 140/75 88/` 20/` 36.7 1900 2200 1
S 135/80 88/` 20/` 36.5
18.04. D 140/85 88/` 18/` 36,3 2000 2100 1
S 140/85 92/` 18/` 36,7
19.04. D 140/75 84/` 18/` 36,6 700/12h 1200/12h 1

14.04.2016 Glicemie - Glucotest D – 140 mg/dl; S – 136 mg/dl 74-106 mg/dl
-hemoglobina 10,4/g/dl 13,5-17,5/g/dl
-hematocrit 33,4% 40,00-53,00%
-leucocite 5,72/x103/Âμl 5 – 10000/mm3
50
Glucoză ser 139 mg/dl 74-106 mg/dl
Uree serică ser 25 mg/dl 12-40 mg/dl
TGP 34 U/L 16-63 U/L
TGO 65 U/L 15-37 U/L
CREATININA ser 0,81 mg/dl 0,70-1,30 mg/dl
Mucus - absent Mucus – absent
19.04.02016 Glicemie - Glucotest D – 116 mg/dl 74-106 mg/dl
TABEL MEDICAŢIE
PEV cu SF 5% 250 ml 1fl – 250 ml i.v. 250 ml - Hidratant, refacerea echilibrului electrolitic şi acido-bazic
Nitronal 10mg/ml Fiolă (10 ml) i.v. 1f 1f Vasodilatator
Tertensif SR 1,5 Comprimate p.o. 1cp 1cp Diuretic
Atacand 16 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Hipotensor
Furosemid Fiolă i.v. 1f 2f Diuretic
Digoxin Fiolă i.v. 1/2f 2f Tonic cardiac
51
Miofilin Fiolă i.v. 1/2f 1f Bronhodilatator
ACC 200 mg Comprimate p.o. 2cp 6cp Antitusiv
Amaryl 2 mg Comprimate p.o. 1cp 2cp Hipoglicemic
Siofor 1000 Comprimate p.o. 1cp 1cp Hipoglicemic
52
REZULTAT EKG
53
54
EPICRIZA
de decubit;
Externarea:
TA – 140/70 mmHg
P – 84/min
55
R – 18/min, T – 36,6°C.
adecvată.
Risc de hipo- şi hiperglicemie ; Tromboembolism pulmonar.
56
Evaluare finală:
Starea la externare a pacientului M. I. în vârstă de 71 ani este ameliorată clinic.
Intervenţii:
15.04.2016
Radiografie cardio-pulmonară: Hiluri bronho-pulmonare accentuate bilateral. Aorta derulată.
anticoagulant, vasodilatator, diuretic, antiagregant plachetar, hipotensor, sedativ. În urma
tratamentului simptomele s-au ameliorat. De comun acord cu pacientul, medicul a hotărât
externarea acestuia pe data de 19.04.2016. Pregătesc documentele necesare medicului,
pregătesc pacientul şi anunţ familia în legătură cu data externării.
- să renunţe la fumat;
- să aibă un regim hiposodat şi regim de diabet;
- va repeta glicemia zilnic pe glucotest dimineaţa pe nemâncate;
- va continua tratament ambulator conform prescripţiilor medicale;
- revine la control lunar, la boli de nutriţie şi cardiologie;
57
CAZUL III
CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: - Pacientul
- Familia
Date subiective:
- Numele şi prenumele: I. I.
- Vârsta : 56 ani
- Sex : masculin
- Domiciliu : Rm.Sărat, Buzău
- Ocupaţie : funcţionar la primărie
- Naţionalitate : română
- Condiţii de viaţă : locuieşte împreună cu soţia şi fiul de 16 ani într-o casă cu 4
camere, frumos amenajată. Program de lucru lejer. Soţia se îngrijeşte de ceilalţi
membri ai familiei.
- Obiceiuri : fumează aproximativ 120 ţigări/zi, bea cafea – 1-2/zi,
ocazional consumă alcool. Îi plac plimbările în aer liber, citeşte cărţi şi se uită la
televizor.
Semne particulare:
- Înălţime – 1,82 m;Greutate – 87 kg;Grupă sanguină – A II;Rh - negativ
Funcţii vitale:
- TA – 190/110 mmHg
- T – 36,9 ° C
- apetit : inapetenţă
- scaun: normal
58
- AHC – părinţi cardiaci;
- APP – apendicectomie la 26 ani, la vârsta de 52 de ani – I.M. acut anterior,
diagnosticat cu HTA esenţială std. II, C.I.C.D. – Angor pectoris de efort
- dispnee severă cu ortopnee survenită în cursul nopţii;
- transpiraţii abundente;
- cianoză perioronazală si a extremităţilor;
- cefalee, ameţeli;
- tuse uscată, tahicardie;
- raluri subcrepitante;
- anxietate; stare generală intens alterată.
Istoricul bolii:
- Debut în urmă cu 3 ore cu dispnee severă cu ortopnee survenită în cursul nopţii,
transpiraţii şi cefalee, cianoză perioronazală si a extremităţilor, tuse uscată, tahicardie,
fapt ce a determinat internarea pacientului I.I. în secţia de Cardiologie pentru
investigaţii şi tratament.
• Tegumente şi mucoase: cianotice uşor, transpirate;
Examen pe aparate:
- dispnee cu ortopnee;
- raluri subcrepitante;
- murmur vezicular uşor diminuat bilateral;
medioclaviculară;
- zgomote cardiace bine bătute, ritmice,
- TA – 190/110 mmHG; - P – 108/min.
• Aparat digestiv: - abdomen suplu, mobil;
59
- inapetenţă;
- ficat, pancreas, splina în limite normale
• Aparat uro-genital: - loji renale libere, nedureroase la palpare;
- micţiuni prezente;
• SNC: - orientat temporo-spaţial; - nu prezintă semne de iritaţie meningeală.
Eliminări:
Urina: - Cantitatea: 1800 -2000ml/24 ore;
- Frecvenţă: 6 micţiuni/24 ore;
- Ritm: normal
- Aspect: clar.
- Culoare: brună, dată de stercobilină;
Expectoraţia: absentă.
- pacientul consuma 4-5 mese pe zi cu orar regulat (3 mese principale şi 2 gustări) cu
verificarea glicemiei;
- în prezent, datorită cefaleei şi stării generale alterate, pacientul prezintă apetit
diminuat;
Elemente de igienă: Pacientul este independent în efectuarea îngrijirilor zilnice.
- Edem pulmonar acut cardiogen; C.I.C.D. Angor pectoris post I.M. acut anterior;
Dislipidemie.
Data internării: 16.05.2016 ora 6,30; Data externării: 20.05.2016 ora 10,30
60
1.A respira şi a avea o bună circulaţie -alterată, manifestată prin dispnee, cianoză, -afecţiunea;
creşterea valorilor TA. -proces infecţios.
2.A bea şi mânca -manifestată prin inapetenţă. -afecţiunea;-mediul de viaţă.
3.A elimina
4.A se mişca, a avea o bună postură -manifestată prin imposibilitatea de a se -afecţiunea.
mişca.
5.A dormi, a se odihni -insomnii; -anxietate. -afecţiunea.
7.A menţine temperatura corpului în -transpiraţii. -proces infecţios;
limite constante
8.A fi curat şi îngrijit -transpiraţii excesive; -afecţiunea;
-proces infecţios.
9.A evita pericolele -anxietate excesivă; -mediul de viaţă.
10.A comunica
12.A se realiza
13.A se recrea -anxietate; - insomnii. -anxietate; spitalizare.
14.A învăţa -necunoaşterea bolii. -mediul de viaţă.
61
-alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi -dezechilibru hidro-electrolitic şi acido-bazic;
respiraţie; -risc de complicaţii: tromboembolism
-alterarea nevoii de a evita pericolele; pulmonar;
-alterarea nevoii de a avea T corporală în -risc de infecţii nosocomiale.
limite normale;
-alterarea nevoii de a se mişca şi a avea o
bună postură;
-alterarea nevoii de a bea şi a mânca;
-alterarea nevoii de a dormi şi a se odihni;
-alterarea nevoii de a şti să-şi păstreze
sănătatea.
Diagnostic nursing
1.Alterarea nevoii de a avea o bună circulaţie şi respiraţie manifestată prin cefalee, dispnee
severă, tuse seacă datorită HTA şi a procesului infecţios;
2.Alterarea nevoii de a evita pericolele manifestată prin anxietate severă, cefalee;
3.Alterarea nevoii de a avea o t corporală în limite normale şi de a-şi păstra tegumentele
curate şi integre;
4.Alterarea nevoii de a se alimenta şi hidrata manifestată prin inapetenţă ;
5.Alterarea nevoii de a se mişca şi a avea o bună postură manifestată prin imposibilitatea de a
se deplasa;
6.Alterarea nevoii de a se odihni şi dormi manifestată prin insomnii;
7.Alterarea nevoii de a-şi păstra sănătatea manifestată prin absenţa cunoştinţelor despre
evoluţia bolii.
62
63
AUTONOME DELEGATE
NURSING
1.Alterarea nevoii Reducerea dispneei -am condus pacientul în salon, bine aerisit; 16.05. - 17.05.-18.05.2016 16.05. - 17.05-
de a avea o bună severe şi scăderea -am asigurat condiţii de microclimat şi -am administrat în perfuzie cu ser 18.05.2016
respiraţie şi valorilor confort; fiziologic 250 ml, 1 fiolă Nitronal Starea generală a
circulaţie tensionale, cu -l-am instalat în poziţie şezând, cu gambele 10mg/ml cu un ritm de 6-10 picături pacientului se
manifestată prin: asigurarea unei atârnând la marginea patului; pe minut (i.v.); îmbunătăţeşte,
creşterea valorilor respiraţii şi TA în -am aspirat expectoraţia şi am curăţat -am administrat : dispnee diminuată,
tensionale, dispnee limite normale. cavitatea bucală; 1.Digoxin ½ f la 8 ore fcţ.AV (i.v.); valorile tensionale
severă cu -am administrat oxigen pe sonda 2.HSH 25 mg f II la nevoie (i.v.); scad, frecvenţa
ortopnee, tuse nasofaringiană umidificat prin barbotaj 2/3 3.Furosemid f VI + SF până la 50 ml cardiacă scade în
seacă în primele apă + 1/3 alcool – 6-8 l/min.; pe injectomat, rată 3 ml/oră(i.v.); limite apropiate de
zile, cianoză. -am asigurat linie venoasă; 4.Miofilin 25 mg f II la nevoie (i.v.); normal.
-am efectuat EKG în urgenţă; 5.Cefort 1g/12 ore (i.v.);
-am recoltat analizele uzuale pacientului; 6.Clexane 0,6x2/12 ore (sc);
-am monitorizat funcţiile vitale – 48 ore – 7.Alprazolam 0,25 mg/12 ore p.o.
TA, P, R, T corporală şi le-am notat în foaia (dimineaţa şi seara);
de observaţie; 8.Atacand 16 mg/12 ore p.o.
-am monitorizat funcţiile vegetative: 9.Aspenter 75 mg 1cp p.o. - prânz.
diureză, scaun, alimentaţie; 10.Plavix 75 mg 1cp p.o. – prânz.
-am explicat pacientului importanţa actelor
64
medicale; 19.05.-20.05.2016 19.05.-20.05.2016
-am explicat necesitatea efectuării -am administrat: Stare generală
sondajului vezical; 1.Tertensif SR –1cp/zi p.o.dimineaţa ameliorată cu valori
-am efectuat pacientului Radiografia cardio- 2.Atacand 16 mg/12 ore p.o. tensionale de 145/75
pulmonară. (dimineaţa şi seara); mmHG în limite
3.Aspenter 75 mg p.o.la prânz; normale.
4.Digoxin -1cp/p.o. dimineaţa;
5.Cefort 2g – 1g/12ore (i.v.);
6.Alprazolam 0,25 mgx2 p.o.
7.Preductal MR25 2cp/zi p.o.;
8.Plavix 75 mg 1cp/p.o. - prânz
65
ori a fost nevoie;
1500-2000 ml/ 24 ore;
4.Alterarea nevoii Pacientul să nu mai -am explicat pacientului necesitatea -la recomandarea medicului am 20.05.2016
de a se recrea fie anxios, să aibă internării în spital în scopul diagnosticării şi administrat pe perioada spitalizării Anxietate remisă în
manifestată prin o stare de bine şi tratării bolii; Alprazolam 0,25 mg 2cp/zi p.o. (D totalitate la externare.
simptomatologiei îşi va relua activităţile
cotidiene.
66
de culcare.
67

68
16.05. D 190/110 108/` 24/` 36,7 2100 2400 1
S 175/105 108/` 20/` 36,8
17.05. D 180/100 106/` 22/` 36,3 2000 2200 1
S 160/85 106/` 20/` 36,6
18.05. D 160/80 96/` 18/` 36,5 1800 2400 1
S 150/85 92/` 18/` 36,7
19.05. D 140/80 84/` 18/` 36,8 1700 2300 1
S 145/80 88/` 18/` 36,4
20.05. D 140/80 88/` 18/` 36,7 1000/12h 1100/12h 1

19.05.2016 -eritrocite 3,87/x106/Âμl 4,50-6,00/x106/Âμl
-hemoglobina 11,5/g/dl 13,5-17,5/g/dl
-hematocrit 34,5% 40,00-53,00%
69
-leucocite 6,62/x103/Âμl 5 – 10000/mm3
Glucoză ser 100 mg/dl 74-106 mg/dl
Uree serică ser 23 mg/dl 12-40 mg/dl
TGP 52 U/L 16-63 U/L
TGO 87 U/L 15-37 U/L
Creatinina ser 0,81 mg/dl 0,70-1,30 mg/dl
Bilirubina directă ser 0,2 mg/dl 0,0-0,2 mg/dl
Bilirubina totală ser 0,55 mg/dl 0,2-1,0 mg/dl
Colesterol ser 244 mg/dl 110-200 mg/dl
Trigliceride ser 91 mg/dl 50-150 mg/dl
Urobilinogen, glucoză - absente Urobilinogen, glucoză – absente
TABEL MEDICAŢIE
PEV cu SF 5% 1500 ml + B1,B6 1fl – 250 ml i.v. 250 ml 250 Reglează metabolismul glucidelor şi
aminoacizilor
70
Atacand 16 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Inhibitor de conversie
Furosemid Fiolă i.v. 6f 6f Diuretic
Digoxin 0,5 ml Fiolă i.v. 1f 3f Tonic cardiac
Digoxin 0,5 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Tonic cardiac
Miofilin 24mg/ml Fiolă i.v. 1f 1f Bronhodilatator
HSH 25 mg Fiole i.v. 1f 2f Antiinflamator
Plavix 75 mg Comprimate p.o. 1cp 1cp Antiagregant plachetar
Preductal 35MR Comprimate p.o. 1cp 2cp Coronaroprotector
71
REZULTAT EKG
72
73
EPICRIZA
de decubit;
Externarea:
TA – 145/80 mmHg
P – 88/min
74
R – 18/min, T – 36,8°C.
adecvată.
Risc de Insuficienţă cardiacă congestivă ; Tromboembolism pulmonar.
75
Evaluare finală:
Starea la externare a pacientului I. I. în vârstă de 56 ani este ameliorată clinic.
Intervenţii:
16.05.2016
Radiografie cardio-pulmonară: NEPP.
anticoagulant, blocant de Ca, diuretic, antiagregant plachetar, sedativ. În urma tratamentului
simptomele s-au ameliorat. De comun acord cu pacientul, medicul a hotărât externarea
acestuia pe data de 20.05.2016. Pregătesc documentele necesare medicului, pregătesc
pacientul şi anunţ familia în legătură cu data externării.
- să renunţe la fumat;
- să aibă un regim hiposodat, hipocaloric şi hipolipidic;
- va repeta sumarul de urină şi urocultură odată la 3 luni;
- va continua tratament ambulator conform prescripţiilor medicale;
- revine la control la 1 lună;
76
CAPITOLUL IV
TEHNICI APLICATE ÎN SPITAL
Electrocardiogramă = înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din

cursul unui ciclu cardiac.
E.C.G. este o metodă de investigaţie extrem de preţioasă în diagnosticul unei
cardiopatii în general, în suferinţele miocardo-coronariene în special, si totodată este o metodă
de a recunoaşte o boală de inimă care evoluează clinic latent, cînd se efectuează E.C.G. ul de
efort.
Înregistrarea electrocardiogramei se face cu aparate speciale numite
electrocardiografe, de diferite tipuri.
Legătura între bolnav şi aparat se face printr-un „cablu bolnav’’. La extremitatea
distală a cablului sunt ataşate plăcuţele metalice — electrozii (în număr de 10) necesari pentru
înregistrarea a 4 derivaţii standard şi unipolare şi 6 precordiale (V1 —V6 ).
Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor,
transmise la aparat prin cablu, amplificate şi înregistrate sub forma unei diagrame numită
electrocardiogramă, înscrierea curbelor electrice se face pe hârtie specială care are imprimat
un sistem de coordonate. Pe orizontală este reprezentat timpul, pe verticală amplitudinea
semnalelor bioelectrice.
În practica curentă se înregistrează pe electrocardiogramă 12 derivaţii (conduceri): • 3
derivaţii bipolare notate DI, DII, DIII; • derivaţii unipolare de membre notate aVR, aVL, aVF; •
6 derivaţii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6 .
În majoritatea unităţilor sanitare înregistrarea electrocardiogramei se face cel mai
frecvent cu ajutorul electrocardiografului „3 NEK-1’’, aparat construit pe bază de
semiconductoare moderne.
Construcţia aparatului permite folosirea lui nu numai în practica clinică curentă
zilnică, ci şi pentru cercetări ştiinţifice.
Înregistrarea E.C.G. cu electrocardiograful 3 NEK-1

Etape de execuţie Timpi de execuţie
1. Pregătirea 1.1. Se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru
bolnavului. a înlătura factorii emoţionali.
1.2. Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă
cu căruciorul, cu 10 — 15 min. înainte de înregistrare.
1.3. Aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare. 1.4.
Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi
77
rugat să-şi relaxeze musculatura.
2. Montarea electrozilor 2.1. Se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de
pe bolnav. metal ale electrozilor.
Sub placa de metal a electrozilor se aşază o pânză înmuiată

într-o soluţie de electrolit (o lingură de sare la un pahar de
apă) sau pastă specială pentru electrozi. Cei 10 electrozi (4
pentru membre şi 6 precordiali) se fixează pe bolnav în felul
următor:
— montarea electrozilor pe membre:
roşu = mâna dreaptă
galben=mâna stângă
verde=picior stâng
negru=picior drept
— montarea electrozilor precordiali
V1 =spaţiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a
sternului
V2 =spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a
sternului
V3 =între V2 şi V4
V4 =spaţiul V intercostal stâng pe linia medio-
claviculară (apex)
V5 =la intersecţia de la orizontala dusă din V4 si
linia axilară anterioară stângă
V6 =la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 si
linia axilară mijlocie stângă.
A t e n ţ i e ! Aplicarea cu foarte mare precizie a electrozilor,
respectând toate indicaţiile prescrise, garantează o înregistrare
corectă şi fără artefacte.
3. Pregătirea aparatului. 3.1. Aparatul va fi legat la priza de împământare.
4. Verificarea 4.1. Înainte de punerea în funcţiune a aparatului butoanele şi

poziţiei corecte clapele vor fi aşezate în poziţia indicată în tabelul de mai jos:
a butoanelor si clapelor. Butoane Clape
78
Reglare linie Poziţie Izolare- Neapăsat
izoelectrică mijloc pacient
(3x) (8)
(13)
Buton-reglare Poziţia Blocare canal Neapăsat
amplitudine fixată
(3x) (3x)
(12) l mv (6)
Comutator Poziţia Filtru (3x) Neapăsat

canale T(test) (17)
(11)
Clapa blocare Neapăsat
(5)
Transport Apăsat
hârtie stop
(1)
Clapa punere Neapăsat

în funcţiune
(3)
5. Punerea în funcţiune a 5.1. În aceste condiţii aparatul poate fi pus în funcţiune cu
aparatului ajutorul clapei 3 în poziţia „Apăsat", verificându-se scala-indicator
de funcţionare (4) care trebuie să indice zona verde a scalei
instrumentului. După 3—5 minute de stabilizare a funcţionării se
poate trece ia testarea aparatului.
79
6. Testarea aparatului 6.1. Clapa izolare apăsat (automat se iluminează
(înregistrarea testului pacient (8) zona de înregistrare a peniţelor).
etalon) 6.2. Se apasă sacadat (3—4 ori) pe butonul l m V —
Test (31)
În acelaşi timp clapa transport hârtie (2) poziţia 25
„Apăsat".
6.3. După câteva teste etalon (l mV—10 mm) înregistrate se
apasă clapa stop (1). Dacă etalonarea nu este corespunzătoare 10
mm deviaţie înregistrată la fiecare apăsare, se reglează din butonul
reglare amplitudine 10 (la canalul etalonat necorespunzător).
6.4. Buton izolare pacient (8) poziţia neapăsat (se stinge
iluminarea zonei de înregistrare a peniţelor).
7. Înregistrarea 7.1. Buton (11) Comutator canale poziţiile I—II—III.
electrocardiogramei 7.2. Buton (8) Izolare pacient poziţia apăsat (se iluminează
DI DII DIII zona de înregistrare).
7.3. Dacă este necesar, buton (13) „Reglare linie izoelectrică’’(se
reglează poziţia acelor inscriptoare).
7.4. Se porneşte înregistrarea apăsând clapa transport - hârtie
25 (2); (se stinge iluminarea zonei de înregistrare); în mod obişnuit
se înregistrează câteva revoluţii cardiace.
7.5. Se opreşte înregistrarea: Clapa (1) ston-apăsat.
7.6. Buton (8) izolare pacient - readus în poziţie neapăsat (se
stinge iluminarea zonei de înregistrare).
8. Înregistrarea 8.1. Se reîncepe procedura (vezi pct. 2—6 de la etapa anterioară)
derivaţiilor mutând butonul comutator canale (11) pe rînd în poziţiile:
unipolare şi 1. aVR aVL aVF
precordiale 2. V1 V2 V3
3. V4 V5 VI6
9. Terminarea După terminarea înregistrării:
înregistrării. 9.1. Butonul (11) Comutator canale se readuce în
poziţia T (Test).
9.2. Se scoate din funcţiune aparatul prin trecerea clapetei 3 în
poziţia neapăsat.
9.3. Se îndepărtează electrozii de pe pacient.
80
10. Notarea Asistenta notează pe electrocardiogramă: numele, prenumele
electrocardiogramei. pacientului, vârsta, înălţimea, greutatea; menţionează medicaţia
folosită; data şi ora înregistrării; viteza de derulare; semnătura
celui care a înregistrat.
SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT:

~ Schimbarea se face de către l -2 persoane. Se pregătesc materialele în ordinea
inversă folosirii şi se aşează pe un scaun lângă pat.
~ Se îndepărtează noptiera. Se deschide fereastra. Se întoarce salteaua.
~ Se întinde cearşaful simplu pe saltea - la mijlocul patului.
~ Se introduce cearşaful la capetele patului sub saltea şi se execută colţurile pentru a asigura
menţinerea cearşafului pe somieră, se introduce cearşaful sub saltea şi se întinde bine.
~ Se aşează deasupra cearşaful de pătură simplu, care la partea dinspre cap se
răsfrânge peste pătură.
~ La partea dinspre picioare se introduce sub saltea pătura cu cearşaf împreună, după ce s-a
efectuat o cută pentru a da lărgime necesară mişcării picioarelor bolnavului. Se fac colţurile
păturii cu cearşaful.
~ Se introduc marginile păturii cu cearşaf sub saltea.
~ Dacă se foloseşte cearşaf plic - se îndoaie pătura în lungime şi se introduce prin
deschizătura plicului. Se fixează colţurile păturii de cele ale cearşafului şi se întinde. Se face
cuta pentru picioare şi colţurile sub saltea ca şi mai sus.
~ Fiecare pernă se îmbracă cu faţă de pernă şi se aşează pe pat.
~ Se reaşează noptiera lângă pat şi se închide fereastra.
Schimbarea lenjeriei de pat în lungime - cu bolnav imobilizat:
~ Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat se face dimineaţa înainte de curăţire, după
măsurarea temperaturii, pulsului şi toaleta bolnavului.
~ Pregătirea materialelor şi a salonului este identică. Lenjeria este împăturită - pliată sau
rulată - pe un scaun în apropierea patului.
~ Se îndepărtează perna, pătura, lăsând cearşaful de pătură peste bolnav şi se întoarce
bolnavul în decubit lateral sprijinit.
~ Se rulează lenjeria murdară sub bolnav şi se derulează cearşaful de pat curat, muşamaua şi
aleza (rulate împreună) pe jumătatea liberă a patului, fără a atinge lenjeria murdară. Se
întoarce bolnavul în decubit dorsal, apoi în decubit lateral opus pe lenjeria curată - fără a-1
lăsa dezvelit.
81
~ Se îndepărtează lenjeria murdară şi se derulează lenjeria curată. Se execută colţurile şi se
introduce cearşaful sub saltea - bine întins, fără cute. Muşamaua şi aleza se întind foarte bine
pentru a nu forma cute.
~ Se îndepărtează cearşaful murdar sincron cu întinderea cearşafului curat, se aşează pătura şi
se execută colţurile şi cuta pentru picioare.
Observaţii:
~ Lenjeria murdară se introduce in sacul de lenjerie murdară.
~ Schimbarea lenjeriei patului se face la externarea bolnavului dar şi în timpul internării
acestuia. Lenjeria de pat se schimbă ori de câte ori este necesar.
~ Schimbarea lenjeriei se face cu multă blândeţe fără a provoca durere bolnavului şi i se
solicită cooperarea.
~ În timpul schimbării lenjeriei de pat trebuie evitat curentul, trebuie asigurată intimitatea
bolnavului şi se face pregătirea fizică şi psihică a acestuia informandu-1 asupra necesităţii
stării de mobilizare, prevenirea escarelor şi crearea stării de confort.
~ Pentru schimbarea lenjeriei de pat bolnavul poate sta şi în şezut – schimbarea lenjeriei se
face pe lăţimea patului - transversal.
~ Muşamaua şi aleza se pot schimba mai des.
~ În timpul schimbării lenjeriei de pat se poate schimba şi lenjeria de corp, se poate face
toaleta bolnavului şi masajul pentru prevenirea escarelor.
TOALETA PACIENTULUI
Toaleta pacientului poate fi:
- zilnică - pe regiuni
- săptămânală sau baia generală
Principii:
- se apreciază starea generală a bolnavului, pentru a evita o toaletă prea lungă şi obositoare;
- se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului;
- se evită curenţii de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor;
- se izolează bolnavul (dacă e posibil printr-un paravan) de anturajul său;
- se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei patului şi a
bolnavului şi pentru prevenirea escarelor;
- bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
- se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
- se stoarce corect buretele sau mănuşa de baie, pentru a nu se scurge apa în pat sau pe bolnav;
- se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate, pentru a favoriza circulaţia;
82
- apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată de câte ori este nevoie, fără a se lăsa
săpunul în apă;
- se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile;
- se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor;
- ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;
- se mută muşamaua şi aleza de protecţie, în funcţie de regiunea pe care o spălăm.
Etapele toaletei:
Se va respecta următoarea succesiune:
- se începe cu faţa,
- gâtul şi urechile, apoi braţele şi mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa
anterioară a coapselor;
- se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a
coapselor, din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale externe.
- îngrijirea părului,
- toaleta cavităţii bucale.
ALIMENTAŢIA PASIVĂ
Definiţie:
- Alimentaţia pacienţilor de către altă persoană, când starea generală nu le permite să se
alimenteze singuri şi trebuie ajutaţi.
Scop:
-Hrănirea bolnavilor imobilizaţi, paralizaţi, epuizaţi fizic, adinamici, în stare
gravă sau cu uşoare tulburări de deglutiţie.
Materiale necesare:
- Tavă; Veselă; Pahar cu apă sau cană cu cioc; Şervet; Tacâmuri; Lingură de gustat.
Pregătirea asistentei:
- Se spală şi se dezinfectează pe mâini;
-Îmbracă halat de protecţie, mănuşi de aţă.
Pregătirea bolnavului:
- Se aşează în poziţie semişezând, cu capul uşor aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia.
- Se protejează lenjeria cu prosop în jurul gâtului.
-Se aşează mâncarea în faţa bolnavului, pe masă în aşa fel încât să vadă ce
mănâncă.
83
Servirea mesei:
- Asistenta se aşează în dreapta, verifică temperatura alimentelor şi gustul lor.
- Serveşte lichidele cu lingura sau cu cană cu cioc.
- Alimentele solide sunt tăiate în bucăţi foarte mici.
- Se îndepărtează eventualele resturi alimentare ajunse accidental sub bolnav.
- Schimbă lenjeria murdărită.
- Strânge vesela şi aeriseşte salonul.
Observaţii:
- Nu se servesc alimente reci sau fierbinţi.
- Nu se dau cantităţi mari.
- Se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei.
-Nu se ating şi nu se gustă alimentele care au fost în gura bolnavului.
SONDAJ VEZICAL - la femeie
Definiţie:
-Prin sondaj vezical se înţelege introducerea unui instrument tubular - sondă
sau cateter - prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicare
instrumentală între interiorul vezical şi mediul extern.
Scop explorator:
- Recoltarea unei cantităţi de urină pentru examen de laborator.
- Depistarea unor modificări patologice ale uretrei şi vezicii urinare.
Scop terapeutic:
- Evacuarea conţinutului - când aceasta nu se face spontan.
- Executarea unor procedee terapeutice prin sondă.
Pregătirea materialelor
- Materiale de protecţie - muşama şi traversă, mănuşi sterile de cauciuc.
- Materiale sterile - 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm, cu vârful uşor îndoit,
complet rotunjit având unu - două orificii laterale aproape de vârf, 1-2
eprubete pentru urocultură. Medii de cultură în funcţie de germenii căutaţi. Ser
fiziologic. Casoletă cu tampoane de vată, 2 pense hemostatice.
- Materiale nesterile - materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţa renală,
bazinet, paravan, recipient pentru colectare.
- Medicamente – ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg 1/5000.
Pacienta – pregătirea fizică şi psihică:
- Se informează privind necesitatea tehnicii.
84
Pregătirea fizică - se protejează cu muşama şi aleză.
-Se aşează pacienta în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi şi coapsele
îndepărtate (poziţie ginecologică).
- Se acoperă pacienta lăsând liberă regiunea genitală.
- Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.
Tehnica:
- Sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a pacientei şi a
instrumentarului, cât şi a mâinilor celui care o execută.
- Se dezinfectează cu Oxicianură de mercur orificiul uretral de sus în jos, în
direcţia anusului.
- Se lubrefiază sonda cu ulei steril.
- Se orientează sonda cu vârful în sus, sonda se introduce în uretră 4-5 cm.
- Paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o
mişcare în formă de arc pentru a-i uşura trecerea în vezică.
- Primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în recipientele
pregătite în funcţie de scop.
- Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi
mişcări în sens invers.
Îngrijirea ulterioară a pacientei:
- Se îmbracă şi se aşează comod în pat.
- Se va supraveghea în continuare.
SONDAJUL VEZICAL- la bărbat
Pregătirea materialelor şi pacientului:
Materiale:
- Materiale de protecţie - muşama şi traversă, mănuşi sterile de cauciuc.
- Materiale sterile - 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm, cu vârful uşor îndoit, complet
rotunjit având unu - două orificii laterale aproape de vârf, 1-2 eprubete pentru urocultură.
Medii de cultură în funcţie de germenii căutaţi. Ser fiziologic. Casoletă cu tampoane de vată,
2 pense hemostatice.
- Materiale nesterile - materiale pentru toaleta organelor genitale, tăviţa renală, bazinet,
paravan, recipient pentru colectare.
- Medicamente - ulei de parafină steril, Oxicianură de Hg 1/5000.
Pacientul - pregătirea fizică şi psihică:
- Se informează privind necesitatea tehnicii.
85
- Pregătirea fizică - se protejează cu muşama şi aleză.
- Se aşează pacientul în decubit dorsal cu genunchii ridicaţi şi coapsele îndepărtate.
- Se acoperă pacientul lăsând liberă regiunea genitală.
- Se aşează bazinetul şi se efectuează toaleta organelor genitale externe.
Tehnica:
- Sondajul se efectuează în condiţii de perfectă asepsie atât a pacientului şi a instrumentarului,
cât şi a mâinilor celui care o execută.
- Se dezinfectează cu Oxicianură de mercur orificiul uretral.
- Se lubrefiază sonda cu ulei steril.
- Se orientează sonda cu vârful în sus, sonda se introduce în uretră aproximativ 12 cm.
- Paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o mişcare în formă de
arc pentru a-i uşura trecerea în vezică.
- Primele picături se lasă să se scurgă în tăviţa renală, apoi în recipientele pregătite în
funcţie de scop.
- Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleaşi mişcări în sens
invers.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- Se îmbracă şi se aşează comod în pat.
- Se va supraveghea în continuare.
PUNCŢIA VENOASĂ
Definiţie:
- Funcţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac
de puncţie.
Scop:
Explorator:
- Recoltarea sângelui pentru determinări de laborator.
- Stabilirea diagnosticului.
Terapeutic:
- Administrarea de medicamente.
- Hidratarea şi mineralizarea. Efectuare de transfuzii.
- Sângerare 300-500 ml în edem pulmonar acut.
Locul puncţiei:
- Venele de la plică cotului (bazilică şi cefalică).
- Venele antebraţului.
86
- Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
- Venele subclaviculare.
- Venele femurale.
- Venele maleolare interne.
- Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
Materiale necesare:
- Alcool. Tampoane. Ace sterile. Garou. Materiale necesare pentru recoltări. Medicamente.
Muşama şi aleza. Pernă elastică. Mănuşi de cauciuc.
- Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează. Se asigură confort psihic şi fizic.
- Se protejează lenjeria de pat şi de corp.
- Se asigură poziţia decubit dorsal.
- Se examinează calitatea şi starea venelor.
Execuţia puncţiei:
- Puncţia venoasă - se execută de către asistentă.
- Se îmbracă mănuşile de cauciuc.
- Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului puncţiei. Se recomandă pacientului să strângă
pumnul.
- Se palpează vena şi se alege locul puncţiei. Se dezinfectează locul ales.
- Se pătrunde în venă cu bizoul în sus cea. 1-2 cm. Se verifică poziţia acului în venă - prin
aspirare în seringă.
- Se continuă tehnica funcţie de scopul urmărit.
- Se îndepărtează garoul. Se cere bolnavului să deschidă pumnul.
- Se aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
- Se menţine tamponul 1-3 minute - fără a îndoi braţul.
- Îngrijeşte locul puncţiei. Reorganizează locul şi îndepărtează materialele folosite.
- Notează în foaia de temperatură – foaia de observaţie puncţia executată, cantitatea de lichid
extrasă, aspectul, eventualele incidente şi accidente.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
- Se face toaleta locală a tegumentelor dacă este cazul. Se schimbă la nevoie lenjeria.
- Se asigură o poziţie comodă. Se supraveghează pacientul.
- Se pregăteşte sângele recoltat pentru laborator.
87
Accidente:
- Hematom - prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos. Se retrage acul şi se comprimă
locul l -3 minute.
- Perforarea venei - se retrage acul.
- Ameţeli, paloare, lipotimie, colaps, - se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă - se
anunţă medicul.
RECOLTAREA URINEI
Definiţie:
- Urina - este produsul de secreţie şi filtrare renală eliminat prin micţiune.
Scopul recoltărilor:
- Informare asupra stării funcţionale renale.
- Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
- Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
- Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH- ul.
- Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari,
corpii cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
- Examen bacteriologic — urocultura.
Materiale necesare:
- Urinar. Recipiente pentru recoltare.
- Muşama, aleza - pentru protecţia patului. Material pentru toaletă genito- urinară.
Pregătirea psihică:
- Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
Pregătirea fizică:
- Se face toaleta locală. Să cere să nu urineze în timpul toaletei.
- Se cere bolnavului să urineze fără defecaţie. Să recolteze numai în recipientele oferite.
- Dacă recoltarea se face la pat se face protecţia patului cu muşama şi aleză, se aşează
bazinetul sub bolnav şi se dezbracă regiunea genitală. Se face toaleta şi se îndepărtează
bazinetul.
- Se recomandă o dietă săracă în lichide, în ziua examenului - pentru testul ADDIS - bolnavul
va rămâne la pat, în repaus.
88
RECOLTAREA SÂNGELUI
Definiţie:
~ Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanţe energetice şi plastice (glucoza,
aminoacizi, acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen. Totodată sângele transportă şi
produsele rezultate din metabolizarea celulară - uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
Scopul recoltărilor:
~ Completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective.
~ Confirmă sau infirmă diagnosticul clinic.
~ Reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului.
~ Confirmă vindecarea.
~ Semnalează apariţia îmbolnăvirilor infecţioase ca şi a persoanelor sănătoase purtătoare de
germeni patogeni.
Pregătirea psihică:
- Se anunţă cu 24 de ore înainte.
- Se explică necesitatea tehnicii.
- Se instruieşte pacientul privind comportamentul acestuia din timpul recoltării.
- Se solicită colaborarea.
- Se urmăreşte înlăturarea stării de tensiune legată de examinările ce urmează a
fi făcute - la indicaţia medicului se poate administra medicaţie calmantă.
- Se asigură repausul pe timpul executării tehnicii.
Pregătirea fizică:
- Se face în funcţie de examenul cerut şi de locul recoltării.
- Uneori se impune un regim dietetic, repaus la pat, medicaţie specială.
- Pacientul nu trebuie să mănânce înaintea recoltărilor.
- Se îndepărtează lenjeria de pe regiunea aleasă pentru puncţie.
- Hainele nu trebuie să împiedice circulaţia de întoarcere.
- Pentru puncţia venoasă se aşează pacientul în decubit dorsal, cu braţul în extensie,
sprijinit pe pernă elastică.
- Pentru puncţie capilară pacientul poate sta şi în şezut, pe scaun, cu braţul sprijinit în
extensie şi supinaţie.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice:
Se face dimineaţa pe nemâncate.
89
Hemoleucogramă:
Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.
Puncţie capilară - pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete Potain.
Hematocrit - 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.
VSH - 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice:
~ Se face dimineaţa pe nemâncate.
~ Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau numai plasma.
~ Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid uric,
creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză,
fosfataza alcalină, transaminaze, amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă
alcalină, ionograma (Na, K, Ca, CI).
~ Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe citrat de sodiu.
~ Pentru determinarea glicemiei sângele se recoltează pe fluorură de Na sau pe heparină.
Recoltarea sângelui venos prin sistem vacutainer:
~ Metoda asigură confortul bolnavului, calitatea probei recoltate şi securitatea personalului
medical.
~ Se foloseşte un tub holder la care se ataşează acul de puncţie prin înfiletare.
~ La tubul holder se adaptează tuburi vacuumtainer - cu dopuri de diferite culori
convenţionale:
Roşu şi portocaliu - pentru recoltări biochimice.
Negru - pentru VSH.
Bleu - pentru determinări de coagulare, fibrinogen, TQ.
Mov - pentru determinări hematologice.
Verde - cu heparină - pentru recoltări biochimice.
~ Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma
gumată a dopului să fie străpunsă.
~ După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditivul.
~ Se procedează la fel cu toate tuburile necesare recoltării.
Ordinea de umplere a tuburilor:
- Tuburi fără aditivi.
- Tuburi pentru probe de coagulare.
- Alte tuburi cu diverşi aditivi.
Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
90
Determinarea glicemiei cu teste reactive:
~ Determinarea glicemiei se poate face cu: teste reactive, bandelete reactive, stripsuri.
~ Sunt metode enzimatice.
~ Citirea se face vizual prin comparaţie cu o scară de culori sau electronic -
Glucometru, Roflolux etc.
~ Substanţele chimice imprimate îşi schimbă culoarea în contact cu zahărul.
~ Picătura de sânge se aşează în centrul zonei mono sau bicolore.
- Depunerea picăturii se face prin atingerea uşoară a capătului reactiv al bandeletei.
- Se evită frecarea pulpei degetului de bandeletă.
- Se cronometrează timpul până la îndepărtarea sângelui în funcţie de tipul
testelor:
-60" - pentru Hemoglucotest.
-30" - pentru Glucostix.
~ Îndepărtarea sângelui se face prin ştergere cu tampon, absorbţie cu hârtie de filtru, jet de
apă.
~- Se compară culoarea cu cea de pe panglica de control şi se obţine valoarea glicemiei
respective.
-Se pot folosi şi aparate cu afişaj electronic - test rapid şi precis. Rezultatul se
obţine în 45".
Îngrijirea bolnavului după recoltare:
~ Se şterg tegumentele. Se schimbă lenjeria murdară.
- Se asigură o poziţie comodă.
- Se aplică comprese reci la locul puncţiei în caz de dureri, hematom, inflamaţii.
EXAMENE HEMATOLOGICE DIN SÂNGE
Hematocritul:
Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge pe anticoagulant - heparină sau
EDTA.
-Valori normale: la bărbaţi 45%, la femei 42%.
-Valori patologice: > 45% - hemoconcentraţie, < 40% - hemodiluţie.
Hemoglobina:
Se recoltează prin puncţie venoasă cu EDTA sau prin puncţie capilară cu
pipeta Potain.
-Valori normale: la femei: 11,5 - 13,5 g %, la bărbaţi: 13 - 15 g %.
91
-Valori patologice: < 11 g % - anemie, 15 g % - poliglobulie.
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):
- Se recoltează prin puncţie venoasă în seringă de 2 ml - l ,6 ml sânge cu 0,4 ml
citrat de sodiu 3,8% .
-Valori normale: 3-5 mm / h, 5 - 10 mm / 2h, 20 - 40 mm / 24h.
EXAMENE BIOCHIMICE DIN SÂNGE
Glicemia:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge cu 4 mg fluorură de sodiu.
~ Valori normale: 60-120 mg % sau 0,65 - l ,1 g %.
~ Valori patologice: > hiperglicemie, < hipoglicemie.
Fibrinogenul:
~ Recoltarea se face prin puncţie venoasă pe citrat de sodiu.
~ Valoarea normală 200-400 mg %.
Ureea:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă fără substanţă anticoagulantă.
~ Valoarea normală este 20-40 mg %.
~ Valori patologice: >hiperazotemie, <hipoazotemie.
Transaminazele:
~ Transaminaza glutaminoxalică (TGO).
~ Transaminaza glutaminpiruvică (TGP).
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 10 ml sânge fără substanţă anticoagulantă. ~ Valori
normale: TGO 1-18 UI/1. TGP 1-19 UI/1.
Creatinina:
~ Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă.
~ Valoarea normală l mg %
Colesterol:
~ Se recoltează prin puncţie venoasă 4-5 ml sânge.
~ Valoarea normală: colesterol total 180-230 mg %, colesterol esterificat este 2/3 din total.
Fosfor, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier seric:
~ Se recoltează sânge prin puncţie venoasă;
~ Valori normale:
• P(fosfor) - l,8 -2 ,4mEq/l
• Ca(calciu) - 135-150mEq/l sau 9-1 lmg%
• Na(sodiu)- 135-150 mEq/1
92
• K(potasiu) - 3,5-5 mEq/1
• Cl(clor)-100mEq/l
• Fe(fier seric)-100y%
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI
Definiţie:
~ Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale
sub acţiunea stimulatoare a glandei hipofize —> prin hormonul corticotrop sau
adenocorticotrop (ACTH).
~ ACTH-ul sau hormonul corticotrop sau adrenocorticotrop hipofizar este secretat de
hipofiză şi stimulează secreţia cortizonului şi a altor hormoni suprarenali.
Prezentare:
~ Cortizon acetat.
~ Superprednol.
~ Prednison.
~ Hemisuccinat de Hidrocortizon.
~ Hidrocortizon.
~ Supercortisol.
~ Acetat de dezoxicorticosteron.
~ ACTH —> pulbere albă, în flacoane închise.
Forma de administrare:
~ Tablete.
~ Forme injectabile: fiole, flacoane cu dop de cauciuc
~ Formele injectabile sunt soluţii sau suspensii ce trebuie bine agitate înaintea folosirii.
Mod de administrare:
~ Administrare orală: tablete.
- Se asigură concentraţia utilă în sânge.
- Doza zilnică —> 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore.
- Cortizonul se administrează la început cu doza maximă care scade treptat la
doza minimă – de întreţinere —> doză stabilită de medic.
- Tratamentul cu cortizon se termină prin administrare de ACTH – pentru
activarea funcţiei glandelor suprarenale.
~ Administrare parenterală:
- Intramuscular.
- Intravenos.
93
- Intraarticular.
- Clisme terapeutice.
- Aplicaţii locale.
Reguli de administrare a cortizonului:
- Tratamentul se face numai în spital
- Bolnavii necesită dietă specială: Dietă hiposodată. — 1-3 g clorură de potasiu pe zi.
Dietă hipoglucidică. Dietă cu conţinut bogat in proteine.
- Se acordă îngrijiri speciale:Igienă perfectă a tegumentelor şi mucoaselor. Schimbarea zilnică
a lenjeriei de pat şi de corp.Asepsie perfectă în administrarea parenterală.Tratarea imediată şi
corectă a infecţiilor de orice fel.Administrarea sub protecţie de antibiotic.Cântărirea zilnică.
Observarea apariţiei edemelor.Supravegherea funcţiilor vitale, a somnului. Măsurarea
diurezei.
Observaţii:
~ Preparatele de cortizon sunt metabolizate la nivelul ficatului în cortizol şi prednisolon. În
caz de insuficienţă hepatică tratamentul se face cu Prednisolon care nu mai necesită
metabolizare hepatică.
~ Nu se administrează antibioticele şi hormonii cu aceeaşi seringă.
ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR
Definiţie:
~ Anticoagulante sunt substanţele care prin administrare măresc timpul de coagulare a
sângelui.
Scop:
~ Profilactic.
- Când pericolul trombozelor este evident —> în profilaxia trombozelor venoase, emboliilor
postoperatorii, intervenţii chirurgicale abdominale sau pelvine.
~ Terapeutic.
- împiedică coagularea sângelui intravascular.
- Se face tratament anticoagulant în tromboflebite, flebotromboze, infarct de miocard, şoc
endotoxic unde apare coagulopatia de consum.
Forma de prezentare:
~ Heparină —> cu acţiune promptă, dar de scurtă durată. Fiole, flacoane cu Heparină calcică
sau sodică (absorbţie mai lentă). Heparină lipocalcică cu administrare orală.
~ Trombostop (produs cumarinic)—> cu acţiune lentă, prelungită.
~ Calciparină.
94
- Heparină:
~ Se dezinfectează locul injecţiei.
~ Se execută injecţie subcutanată sau intravenoasă.
~ Efectul dispare în câteva ore.
- Trombostop:
~ Se administrează pe cale orală.
~ Efect tardiv, după 6-12 ore.
~ Acţiune prelungită - câteva zile —> 2 săptămâni.
Contraindicaţiile tratamentului anticoagulant:
~ Diateze hemoragice.
~ Insuficienţă hepatică.
~ Hipertensiune malignă.
~ Ulcer gastroduodenal florid.
~ Endocardite.
Reguli de administrare:
~ Doza şi ritmul de administrare este stabilit de medic.
~ Pentru Heparină controlul tratamentului se face cu TC sau timp Howell.
~ Pentru controlul tratamentului cu Trombostop se determină, la început zilnic, timpul Quick
(indicele de protrombină).
Incidente şi accidente:
~ Hemoragii diverse.
~ Epistaxis.
~ Hematom sau nodul mic la locul injecţiei.
~ Reacţii alergice locale.
~ Alergie generală.
Observaţii:
~ Numai Heparina nu traversează bariera placentară.
~ În timpul tratamentului anticoagulant se evită traumatizarea bolnavului.
~ Începerea, continuarea sau întreruperea tratamentului anticoagulant este hotărâtă de medic.
~ Nu se asociază tratamentul anticoagulant cu administrarea de aspirină, antitermice,
antiinflamatoare.
95
ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR
Definiţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic, care introduse în
organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau împiedică dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate chimic.
~ Chimioterapice —> sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau bactericidă
asupra germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.
Efect:
~ Bactericid - distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic - opresc dezvoltarea agentului patogen.
Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Împiedică dezvoltarea microbilor.
Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente in sânge pentru acţiune continuă
asupra agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:
- În infecţii acute — germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de
administrarea trebuie să fie cât mai frecvent.
- În infecţiile subacute şi cronice —> germenii se înmulţesc încet = ritmul de
administrare poate fi mai lent.
- Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în
anumite substanţe (ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 /zile).
Forma de prezentare:
- Drajeuri.Capsule operculate.Sirop.Soluţii injectabile.Unguente.
Căile de administrare:
- Calea orală —> tablete, casete, capsule, prafuri, siropuri.
- Calea parenterală - intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii
cristaline).
- Perfuzii.
- Intrarahidian - se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene.
- Percutantă .
- Calea mucoaselor - unguente, pudre.
- Calea respiratorie - instilaţii, aerosoli.
96
- Calea rectală - suspensii, clisme, unguente, paste, pudre.
Doza de antibiotic:
~ În administrarea orală —> se împarte numărul tabletelor sau capsulelor la numărul
prizelor.
~ În administrarea intramusculară —> se dizolvă numai cantitatea ce se injectează
imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor devine mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore. Doza va fi
împărţită conform orarului de administrarea in doze unice, egale administrate la 4, 6, 12
ore.
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.
Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după recoltarea
antibiogramei - din urină, sânge, lichid cefalorahidian.
Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem să-l scoatem
prin aspirare.
~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în seringă.
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil - extragerea soluţiei se face după dizolvare
completă.
Reguli de administrare a antibioticelor:
- Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care
trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată —> are efect foarte puternic sensibilizant.
- Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceeaşi seringă.
- Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.
~Soluţiile uleioase se încălzesc la 37°C înaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici —> lezează mugurii dentari.
97
Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări anafilactice.
~ Stări nefrotoxice.
-Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.
~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
- Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
- Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
-Sensibilizarea personalului medical.
ADMINISTRAREA OXIGENULUI
Definiţie:
~ Corectarea deficitului de oxigen din organism.
~ Cantitatea de oxigen utilizată în ţesuturi —> 0,3 ml O2 % ml sânge.
Scop:
- Terapeutic:
- Asigurarea aportului de oxigen necesar.
- Corectarea hipoxiei şi hipercapniei.
- Susţinerea funcţiei respiratorii.
Indicaţii:
~ Anestezie generală.
~ Hipoxii:
- Hipoxie anemică - prin lipsa hemoglobinei.
- Hipoxie hipoxică - prin insuficienţă ventilatorie.
- Hipoxie histotoxică - prin blocarea fermenţilor respiratori la nivel celular.
- Hipoxie circulatorie - prin tulburări de circulaţie.
~ Complicaţii postoperatorii.
~ Lăuze.
~ Nou născuţi cu suferinţe respiratorii şi circulatorii.
Surse de oxigen:
~ Staţie centrală de oxigen.
98
~ Microstaţie.
~ Butelie de oxigen de 300-10.000 l oxigen comprimat la 150 atm.
Materiale necesare: Sursă de oxigen. Reductor de presiune. Manometru. Barbotor -
umidificator (cu apă sau apă cu alcool 1/1).Sondă, ochelari, mască, cort de oxigen.
Norme de protecţie:
- Fără grăsimi, cârpe grase, mâini unsuroase - pericol de explozie.
- Fără foc deschis în apropierea sursei de oxigen.
- Tubulatura şi aparatura folosită pentru oxigenoterapie - de culoare albastră.
- Se evită lovirea sau bruscarea sursei de oxigen.
- Fixarea tubulaturii se face vertical.
Condiţii de administrare:
- Cu reductor de presiune.
- Oxigen barbotat.
- Administrare intermitentă pentru a nu deprima centrul respirator.
- Căi respiratorii dezobstruate.
Metode de oxigenoterapie
- Sondă nazală. Cateter nazal. Ochelari. Mască pentru oxigenoterapie.
Oxigenoterapie prin sondă, cateter nazal sau ochelari:
~ Se măsoară distanţa de la tragus (lobul urechii) la nară.
~ Se introduce sonda sau cateterul (cu orificii laterale) până în faringe, paralele cu palatul osos
şi perpendicular pe buza superioară.
~ Cateterul nazal se introduce pe nară sau prin pipă Guedel.
~ Se fixează sonda cu leucoplast.
- Ochelarii se fixează după urechi şi au două sonde de plastic care pătrund pe nări. Sunt
recomandate la copii şi bolnavi agitaţi.
~- Se administrează cu debit de 12 l pe minut.
Oxigenoterapia prin mască:
~ Masca pentru oxigenoterapie poate fi cu sau fără inhalarea aerului inspirat.
~ Se fixează pe faţa pacientului acoperind gura şi nasul.
- Este greu de suportat de către pacient datorită hamului de etanşare.
~ Se verifică scurgerea de oxigen şi se fixează debitul la 10-12 l pe minut.
- Se aşează masca pe faţa bolnavului şi se fixează cu curea în jurul capului.
- Distensie abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag.
99
- Emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului.
INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Definiţie:
~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, nedureroase,
prin intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat.
Scop:
~ Terapeutic - injectarea soluţiilor cristaline.
Locul de elecţie:
~ Faţa externă a braţului.
~ Faţa superoexternă a coapsei.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunile centrale fesiere.
Materiale necesare: Seringă cu ac sterile. Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia medicamentoasă.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus.
~ Se dezveleşte locul ales.
Tehnica:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul.
~ Se elimină aerul.
~ Obişnuit se injectează la nivelul regiunii externe a braţului, pacientul fiind aşezat cu
membrul respectiv sprijinit pe şold.
- Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
- Se cutează pielea fixând-o între degete şi ridicând-o de pe planurile profunde.
- Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea
stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm.
- Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
- Se injectează lent. Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona
pentru accelerarea resorbţiei.
100
~ Durere violentă - prin lezarea unei terminaţii nervoase sau prin distensia bruscă a
ţesuturilor.
~ Ruperea acului.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces - prin infectarea hematogenă.
Observaţii:
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc - se schimbă periodic locul.
~ Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
~ NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. - iod, bismut, mercur
etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
INJECŢIA INTRAVENOASĂ
Definiţie:
~ Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase izotone sau hipertone, prin
intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop:
~ Terapeutic - injectarea soluţiilor cristaline.
Locul de elecţie:
~ Venele de la plică cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară, vena jugulară,
venele epicraniene la sugari şi copii.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către medic.
Alegerea tipului de abord se face în funcţie de:
- Starea pacientului.
- Tipul medicamentului.
- Cantitatea de administrat.
- Durata tratamentului.
~ Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice.
Materiale necesare:
~ Seringă cu ac mai scurt, sterilă.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
101
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus - în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe
pernă tare, protejată cu muşama şi aleza.
~ Se dezveleşte locul ales - având grijă ca mâneca să nu stânjenească circulaţia.
Tehnica: ~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
- Puncţia venoasă.
- Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se montează seringa şi se aspiră medicamentul şi se schimbă acul.
~ Se elimină aerul.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori pumnul şi să rămână apoi
cu pumnul strâns.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de introducere.
- Se menţine compresa pe loc 3 minute şi nu se îndoaie braţul.
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
- Se ordonează materialele folosite.
- Durere - la puncţionarea pielii.
- Embolie gazoasă - introducerea de aer în cantitate mare, brusc, în sistemul vascular care
poate duce la moarte.
~ Hematom.
~ Revărsat sanguin - prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica garoul
(staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate in afara venei.
- Flebalgie - durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare prea rapidă.
102
~ Valuri de căldură, senzaţie de uscăciune în faringe se impune injectarea mai lentă a
medicamentului.
~ Injectarea paravenoasă a soluţiei - se manifestă prin durere accentuată, tumefacţie,
necroză. Se raportează imediat medicului, se tac infiltraţii locale cu ser fiziologic şi substanţe
resorbante.
- Ameţeli, lipotimie, colaps - se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul.
- Hipotensiune pe cale reflexă - injectarea prea rapidă a soluţiei
medicamentoase.
- Embolie uleioasă - prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase -
se produce decesul pacientului.
- Paralizia nervului median - consecinţa injectării paravenoase a substanţelor cu acţiune
neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere - produce necroza totală a extremităţilor: durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.
Observaţii:
- Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison —> se
slăbeşte sau se detaşează garoul.
~ Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din cateter înaintea
puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare", se puncţionează vena şi se continuă
tehnica injecţiei.
- Cateterul intravenos - canulă flexibilă - este prevăzut cu mandren şi dispozitiv
translucid pentru observarea picăturilor de sânge.
~ Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul
translucid.
- Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului - se comprimă locul 3-5
minute.
- Repetarea injecţiei în aceeaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare -
niciodată mai jos.
- Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal - niciodată în poziţie şezând.
PERFUZIA
Definiţie:
- Introducerea pe cale parenterală - intravenoasă - picătură cu picătură a soluţiilor
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
103
Metode de perfuzare:
~ Prin intermediul unui ac fixat în venă.
~ Prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.
~ Chirurgical - prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei canule
din plastic.
~ Cu pompă de perfuzie — pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare a
soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.
Scop:
~ Terapeutic. Anestezic.
- Hidratare şi mineralizare.
~ Administrarea de medicamente cu efect prelungit.
- Scop depurativ - diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
~ Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
Materiale necesare:Trusă pentru perfuzarea soluţiei.Soluţie de perfuzat. Stativ.Materiale
pentru puncţie venoasă.Leucoplast.Tăviţă renală.Mănuşi de protecţie.
Soluţii perfuzabile:
-Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.
~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Manitolul soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele
deoarece soluţia este suprasaturată.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.
Soluţii utilizate:
1.Soluţii izotone - sunt soluţiile ce conţin ioni în concentraţie egală cu cea a organismului.
104
2.Soluţii hipertone - sunt soluţiile care conţin ioni în concentraţie mai mare decât cea
fiziologică.
3.Soluţii hipotone - sunt soluţiile care conţin ioni în concentraţie mai mică decât cea
fiziologică.
Locul puncţiei pentru perfuzie:
- Venele de la plică cotului.
- Venele epicraniene sau jugulare la copii mici şi sugari.
- Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.
- Venele subclaviculare sau femurale.
Pregătirea pacientului:
- Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
- Se roagă bolnavul să urineze.
- Se aşează bolnavul cât mai comod, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport).
- Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleza.
- Se acoperă bolnavul cu învelitoare.
Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile.
~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate,
corespondenţa cu soluţia recomandată.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
- Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind
coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. 1/2 din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până
apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
- Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe
stativ.
Execuţie:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
- Se examinează calitatea venelor.
- Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
105
- Se dezinfectează locul cu alcool.
- Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.
~ Se execută puncţia venoasă şi se verifică poziţia acului.
- Se desface garoul şi se cere bolnavului să desfacă pumnul.
- Se ataşează la ac amboul perfuzorului pregătit.
~ Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei —> obişnuit 60 picături pe minut sau în
funcţie de necesităţi şi de soluţia administrată.
Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:
- Supraveghează starea generală a bolnavului.
- Supraveghează locul puncţiei.
- Supraveghează ritmul de curgere a lichidului.
- Schimbă flacoanele atunci când este necesar.
- Administrează medicaţia recomandată.
- Asigură administrarea perfuziei pe cât posibil, la temperatura corpului.
Îngrijiri după tehnică:
~ Se întrerupe perfuzia înaintea golirii complete a flaconului.
~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă.
~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
- Se aşează bolnavul comod şi se înveleşte.
~ Se supraveghează şi dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
- Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
~ Hiperhidratare — prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut,
tuse, expectoraţie hemoptoică, polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau
chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
- Embolie gazoasă —> prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte
de golirea completă a flaconului
- Revărsat lichidian —> în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.
~ Frison şi stare febrilă — prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
~ Infecţii prin aspiraţie şi diaree —> prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
~ Compresia vaselor sau a nervilor —> datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de
susţinere a braţului.
106
~ Coagularea sângelui pe ac sau cateter —> se previne prin perfuzarea lichidului cu
soluţie de heparină.
~ Tromboză —> prin mobilizarea cheagului de sânge.
~ Limfangită —> apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la
atingere, datorită intoleranţei la soluţii şi cateter sau greşeli de asepsie.
FUNCŢII VITALE:
MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI
Definiţie : - procesul prin care se realizează schimburile gazoase.
Scop :
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea stării bolnavului.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
Elemente de apreciat:
~ Tipul respirator —> costal superior la femei, costal inferior la bărbaţi, abdominal la
copii şi bătrâni.
~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria toracică.
Materiale necesare:
~ Cronometru (ceas cu secundar).
~ Creion verde
~ Foaie de temperatură.
Tehnica:
~ Se măsoară concomitent cu pulsul, când se fixează artera radială şi se aplică mâna
asistentei pe toracele bolnavului împreună cu mâna bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile timp de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.
Notarea:
~ 1 linie pe foaia de temperatură = 1 valoare.
107
~ Unirea valorilor succesive -> CURBA RESPIRAŢIEI.
~ În unele documente medicale notarea se face cifric însoţită de caracteristicile respiraţiei.
~ La dispnee se notează orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.
Interpretare :
~ Respiraţia normală: suplă, amplă, regulată, profundă, simetrică.
~ Respiraţia patologică: dispnee,ritm neregulat,superficială, încărcată, zgomotoasă.
~ Frecvenţa normală —> în funcţie de vârstă.
~ Frecvenţa patologică:
- Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută.
- Bradipnee = frecvenţă scăzută.
- Apnee = absenţa respiraţiei.
- Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
- Dispnee cu accelerarea ritmului respirator — tahipnee, polipnee.
- Dispnee cu rărirea ritmului respirator — bradipnee.
- Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
- Dispnee Cheyne-Stockes - respiraţie cu amplitudini crescânde până la maxim şi apoi scăzute
până la apnee ce durează 10-20 secunde.
- Dispnee Kussmaul - respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză, expiră scurt,
zgomotos, pauză.
- Dispnee Biot - agonică, dispneea muribundului.
Valori normale ale frecvenţă respiratorie:
- Nou născut = 40 (50) r / minut.
- Copil mic 20 r / minut.
~ Bărbat 18 r / minut. Femeie 16 r / minut.
Observaţii:
- Curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba temperaturii.
~ Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, căci bolnavul nu o semnalează.
~ Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 - este întâlnită în come.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI.
Definiţie:
~ Reprezintă senzaţia de şoc arterial percepută la palparea unei artere superficiale pe
un plan dur.
~ Presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii percepută sub
formă de şoc sau pulsaţie.
108
Scop:
- Obţinerea de informaţii privind stare morfo-funcţională a inimii şi vaselor.
Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
Elemente de apreciat:
~ Ritmicitate (regularitate).
~ Frecvenţă rapiditate).
~ Celeritate.
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
Locul măsurării:
- Orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe plan dur.
- Artera radială, humerală, carotidă, temporală superficială. Artera femurală, poplitee,
pedioasă, tibială.
Materiale:
~ Cronometru. Creion roşu. Foaie de temperatură.
Metode:
~ Palpatorie. Auscultatorie. Monitorizare electronică (pe cardioscop).
Factorii care influenţează pulsul:
~ Factori biologici:
• Vârsta - la copilul mic frecvenţa este mai mare decât la adult.
• Înălţimea - persoanele scunde au frecvenţă mai mare decât cele înalte.
• Somnul - frecvenţa este redusă. Efortul fizic creşte frecvenţa pulsului.
Alimentaţia - în timpul digestiei frecvenţa creşte uşor.
~ Factori psihologici- emoţii (furie, plâns cresc frecvenţa respiratorie).
~ Factori sociali - mediul ambiant (prin concentraţia în oxigen a aerului inspirat se
poate influenţa frecvenţa pulsului).
~ Psihic.
~ Fizic —> repaus fizic şi psihic 15 minute.
Tehnica:
~ Se spală mâinile. Se fixează vârful degetele palpatoare ale mâinii drepte (index,
medius, inelar) pe traiectul arterei radiale îmbrăţişând antebraţul cu policele.
109
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvâcniturile pline ale
pulsului timp de 1 minut (se poate măsura şi numai 15 secunde pulsul regulat, valoarea se
înmulţeşte cu 4 şi se obţine valoarea normală).
Notare:
~ Cifric în caiet - se notează inclusiv ora, dacă pulsul a fost măsurat în frison, faciesul era
roşu etc.
~ Grafic în foaia de temperatură (pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4 pulsaţii - adică
4 valori / pătrat).
~ Unirea punctelor -» CURBA PULSULUI.
Interpretare:
- Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
- Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmie, asincron
- Frecvenţa —> puls rapid, tahicardie, puls rar, bradicardic.
- Ritm — regulat sau neregulat.
- Amplitudine —>puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
- Volum (tensiune) —> puls dur sau moale.
- Celeritatea —> puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere
bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
Frecvenţă:
~ Frecvenţă scăzută —> bradicardie. Frecvenţă crescută —»tahicardie.
- N.n. 140-120 p/minut,
- l an 120-100 p/minut
- l2 ani 100-80 p/minut.
- Adult 80-60 p / minut.
Observaţii:
- Măsurarea precisă se face timp de l minut.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu cea a respiraţiei şi temperaturii.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite
intervale recomandate de medic.
- Administrarea unor medicaţii (digitală, oxigen etc.) obligă la măsurări din 30
în 30 minute sau din oră în oră.
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE.
Definiţie:
~ TA = presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.
110
Scop: - Evaluarea funcţiei cardiovasculare, evoluţiei bolii, a stării generale.
Locul măsurării: Artera humerală.

Materiale:
- Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru electronic,
oscilometru Pachon.
- Stetoscop biauricular. Tampon cu alcool (pentru dezinfecţie membranei stetoscopului şi a
olivelor.
~ Foaie de temperatură. Creion roşu.
Metode: - Palpatorie. Auscultatorie. Electronică.
~ Psihic —> se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui; se
explică etapele tehnicii).
- Fizic — repaus fizic şi psihic 15 minute. Bolnavul se aşează în poziţie comodă, cu
braţul relaxat. De preferat măsurarea se va face înaintea servirii mesei, sau la 3 ore de la
servirea mesei.
Tehnica:
- Se spală mâinile.
Metoda auscultatorie:
- Se aplică manşeta pneumatică la nivelul braţului pacientului.
- Se fixează pe artera humerală membrana stetoscopului.
- Se introduc olivele în urechi.
111
- Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar pulsaţiile.
- Se decomprimă progresiv aerul din manşetă până când se percepe primul
zgomot = valoare TA maximă (sistolică). Se continuă decomprimarea până când zgomotele
dispar = valoare TA minimă (diastolică).
Metoda palpatorie
~ Se determină prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul biauricular.
Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Se obţin valori mai mici decât prin metoda
auscultatorie
Metoda oscilometrică:
~ Evidenţiază amplitudinea oscilaţiilor arteriale ce se observă pe cadranul gradat al
oscilometrului Pachon.
~ Se descoperă membrele superioare şi inferioare - îmbrăcămintea nu trebuie să fie strâmtă.
~ Manşeta se fixează la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de unde pulsaţiile se
transmit la manometru.
~ Se pompează aer în manşetă până la dispariţia pulsului periferic – când presiunea
depăşeşte tensiunea arterială maximă.
~ Se citeşte oscilaţiile pe cadranul manometrului.
~ Se scade presiunea din manşetă cu 10 mmHg şi se citeşte din nou valoarea oscilaţiilor
arteriale.
~ Se fac scăderi şi citiri succesive până se găseşte valoarea maximă a amplitudinii,
ceea ce se numeşte indice oscilometric.
~ Se apreciază valorile normale în limite foarte largi - variabile de la individ la individ.
Valori normale:
•3-6 diviziuni la coapsă.
•2-4 diviziuni în 1/3 superioară gambă.
•1,5-2 diviziuni în 1/3 inferioară gambă.
•3-4 diviziuni la membrele superioare.
~ Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor, ci diferenţa dintre două regiuni simetrice.
Se consideră patologică diferenţa mai mare de două unităţi la acelaşi nivel - indică leziune a
trunchiului principal sau obstrucţii vasculare.
Notare:
~ Cifric în caiet.
~ Grafic în foaia de temperatură (o linie = l unitate coloană de mercur). Deasupra
liniei se notează valoarea maximă, sub linie se notează valoarea minimă.
112
Interpretare:
~ Normal: se obţin 2 valori – TA max (sistolică) şi TA min (diastolică).
- Diferenţa dintre TA max şi TA min se numeşte tensiune diferenţială – cu importanţă
diagnostică.
- Patologic: valori crescute = hipertensiune, valori scăzute = hipotensiune.
- N.n. 60/40 mmHg.
- l an 80/50 mmHg.
-l2 ani 100/60 mmHg.
- Adult 120/70 mmHg
Factorii care influenţează tensiunea arterială:
- Factori biologici:
- Vârsta - la copilul mic TA este mai mică decât la adult.
- Debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor,
vâscozitatea sângelui.
- Somnul - scade TA arterială. Efortul fizic - creşte TA.
- Alimentaţia - în timpul digestiei TA creşte uşor.
- Factori psihologici - emoţii, stres, anxietate.
- Factori sociali - mediul ambiant, frigul sau căldura excesivă (frigul produce vasoconstricţie şi
creşte tensiunea arterială, iar căldura produce vasodilataţie şi scade tensiunea arterială),
clima.
Observaţii:
- Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii.
Manşeta va fi bine fixată pe braţul pacientului.
- Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la
diferite intervale recomandate de medic.
- Măsurarea se face în clinostatism sau / şi ortostatism. Măsurarea se face
dimineaţa şi seara, din oră in oră (în servicii ATI), la diferite intervale
recomandate de medic.
- La indicaţia medicului se fac măsurători comparative la ambele braţe.
- În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
- Aparatele vor fi verificate anual în laboratoare specializate.
- Valorile se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE CU
BOLNAVUL.
113
MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII
Definiţie:
- Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea —> este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneză —> producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză —> consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie,
convecţie).
- Homeotermie — păstrarea valorilor constante de temperatură (36,7-37°C
dimineaţa şi 37-37,3°C seara).
~ Febră = pirexie.
Scop:
~ Depistarea variaţiilor de t0 patologice.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul măsurării:
~ Cavităţi închise — rect, vagin.
- Cavităţi semiînchise — axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
- Conduct auditiv extern.
- Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
Materiale:
~ Termometru maximal (termometru electric, febertest etc.). Tampon cu alcool. Tăviţă renală.
~ Prosop. Lubrefiant —> vaselină (pentru măsurarea temperaturii rectale), apă (pentru
măsurarea temperaturii vaginale sau orale). Foaie de temperatură. Creion albastru
Metode:
~ Cu termometru maximal.
~ Cu febertest.
~ Cu termometru electric.
~ Psihic —> se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui;
se explică etapele tehnicii).
~ Fizic:
• Axilă —> se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul
114
comod.
• Rectal —> pentru adult poziţia decubit lateral stâng, pentru copil decubit dorsal
cu picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
Indicaţii tehnice:
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în rezervor.
~ În timpul scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
Tehnica:
~ Se spală mâinile.
~ Măsurarea în axilă:
• Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură).
• Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
• Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna pe torace.
• Se aşteaptă 10 minute, se scoate termometrul.
• Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
Măsurarea în rect:
• Se lubrefiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
• Se introduce bulbul termometrului în rect cu de rotaţie şi înaintare.
• Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte.
Măsurarea în cavitatea bucală:
• Se umezeşte termometrul.
• Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
• Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără a-l strânge între
dinţi.
• Se scoate termometrul şi se citeşte.
Notare:
• Cifric în caiet.
~ Grafic în foaia de temperatură (valorile pare pe linie, valorile impare între linii).
~ Prin unirea punctelor -> CURBA TERMICĂ.
Interpretare:
~ Normal:
• Bolnav afebril —>temperatură fiziologică = 36-37°C.
~ Patologic:
• Valori scăzute = hipotermie (sub 36°C).
• Valori crescute —> bolnav febril = hipertermie (peste 37ºC).
115
- Subfebrilitate -> 37-38°C.
~ Febră moderată -> 38-39°C.
~ Febră ridicată -> 39-40°C.
~ Hiperpirexie —> peste 40°C.
Factorii care influenţează temperatura:
• Factori biologici:
• Alimentaţia - creşte uşor temperatura.
• Efortul fizic - creşte temperatura.
• Vârsta —> la copil temperatura fiziologică este uşor mai crescută decât la adult,
iar la vârstnic temperatura fiziologică este mai scăzută.
• Variaţia diurnă —> valorile de seară sunt mai ridicate decât cele de dimineaţă.
• Sexul —> femeile în perioada ciclului menstrual au valori de temperatură peste 37°C.
• Factori psihologici - emoţii, stres, anxietate - cresc temperatura.
Factori sociali:
• Clima —> frigul sau căldura excesivă (frigul şi umezeala produc scăderea
temperaturii, iar căldura produce creşterea temperaturii).
• Locul de muncă - creşteri sau scăderi ale temperaturii ambiante determină
dereglări ale temperaturii.
• Locuinţa - temperatura din încăpere influenţează temperatura corpului (camera
supraîncălzită creşte temperatura şi invers).
Manifestări care însoţesc febra:
- Frison - contracţie musculară puternică.
- Tegumente roşii, calde, transpirate.
- Piloerecţie - piele de găină, senzaţie de frig.
- Sindrom febril —> cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urină
concentrată, convulsii, halucinaţii, delir, dezorientare.
- Erupţii cutanate - macule, papule, vezicule - întâlnite în boli infecţioase.
Observaţii:
- Măsurarea se face dimineaţa la sculare, înaintea toaletei sau altor activităţi între orele 7-
8, şi seara între orele 16-17.
- Umezeala modifică valoarea înregistrată.
- Valorile mari sau prea scăzute se verifică.
- Dacă bolnavul ştie şi poate îşi introduce singur termometrul în rect.
116
OBSERVAREA ŞI NOTAREA SCAUNULUI LA ADULT.
Definiţie:
~ Reprezintă totalitatea resturilor alimentare rezultate prin procesul de digestie şi eliminate
prin actul defecaţie.
~ Defecaţia —> actul voluntar de eliminare a materiilor fecale rezultate în urma digestiei prin
anus.
Scop:
~ Obţinerea de informaţii privind digestia şi tranzitul intestinal.
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Supravegherea efectelor tratamentelor.
Caractere. Valori fiziologice. Valori patologice.
~ Frecvenţa ~ 1-2 scaune pe zi.
~ l scaun la 2 zile.
~ Diaree —> 3-6 scaune pe zi.
~ Dizenterie —> 20-30 scaune pe zi.
~ Holeră —> 80 scaune pe zi.
~ Constipaţie —> l scaun la 3-5-7-10 zile.
~ Orar ~ Ritmic (aceeaşi oră).
~ Dimineaţa.
~ Constipaţie habituală.
~ Diaree.
-Cantitate-150-200 g.
- Câteva kg în afecţiuni pancreatice, afecţiuni ale colonului, anomalii de
dezvoltare a colonului.
- Cantitate redusă în Constipaţie.
- Cantitate foarte redusă în dizenterie, holeră - 10-15 g.
- Forma - Cilindrică 3-5 cm diametru, lungime variabilă.
- Panglică sau creion în cancer.
- Bile dure - coproliţi în Constipaţie.
- Bile conglomerate - în constipaţia atonă (când scaunul stă mai mult timp în
rect).
- Culoare ~ Brună - în funcţie de alimentaţie.
- Galben-aurie - în alimentaţia lactată la sugar.
117
- Neagră - după consumul afinelor, cărbunelui medicinal.
- Alb - după ingestie de sulfat de bariu.
- Culoarea se închide odată cu diversificarea alimentaţiei.
- Deschisă - în diaree.
- Verde - datorită bilirubinei ce se oxidează în intestin.
- Albă - în icterul mecanic.
- Negru ca păcura, lucios - melenă.
- Roşu în hemoragii.
- Miros ~ Caracteristic, fecaloid. ~ Acid în fermentaţie.
- Rânced - cu grăsimi nedigerate.
- Fetid în putrefacţie.
~ Foarte fetid în cancer de colon.
- Fad - fără miros.
~ Aspectul ~ Păstos, omogen. ~ Coproliţi în constipaţie.
~ Zeamă de pepene, supă de linte - în febra tifoidă.
~ Zeamă de orez în holeră.
- Conţinut ~ Resturi alimentare digerate. ~ Mucus. Puroi. Sânge.
- Resturi alimentare nedigerate sau incomplet digerate.
- Steatoree - grăsimi nedigerate. ~ Creatoree - proteine nedigerate.
- Paraziţi şi / sau ouă de paraziţi.
Notarea scaunului - în subsolul foii de temperatură cu semne convenţionale. Dacă sunt mai
multe scaune se notează numărul urmat de semnul convenţional (ex. cinci scaune moi - 5/.)
~ I —» scaun normal. ~ X —» scaun cu mucus.
-scaun moale. ~ P —> scaun cu puroi.
-scaun diareic. ~ S (cu roşu) —> scaun sanguinolent, din hemoragii de la
nivelul colonului, rectului, anusului
~ Z —> scaun grunjos rectoragii, anoragii, hemoragii hemoroidale.
OBSERVAREA SI NOTAREA DIUREZEI
Definiţie:
Urina —> secreţia de urină / filtrat renal pe 24 de ore.
Micţiune — act reflex de eliminare urinară.
Diureză —> cantitatea de urină eliminată in 24 ore.
Anurie —> absenţa secreţiei urinare (vezică urinară goală - absenţa urinei in vezică).
Scop:
118
~ Obţinerea de informaţii privind funcţia rinichilor.
~ Stabilirea diagnosticului
- Supravegherea efectelor tratamentelor.
~ Stabilirea bilanţului hidric.
Caractere. Valori fiziologice. Valori patologice.

- Diureză - cantitatea de urina /24h
- Oligurie —> diureză sub 500 ml.
- Anurie —> diureză sub 250 ml.
- Poliurie —> diureză peste 2000 ml.
- Enurezis — pierderea involuntară de urină în pat, noaptea, la copii peste 3 ani.
- Disurie —> micţiune dureroasă.
- Incontinenţă urinară —> urinare continuă.
- Ischiurie —> imposibilitatea de a urina (glob vezicat)
~ Polakiurie — micţiuni frecvente, dar cu diureză normală.
~ Nicturie —> inversarea numărului de micţiuni (mai multe noaptea).
- Culoare ~ Galben deschis spre brun închis (funcţie de gradul de concentrare al
urinei).
- Culoare dată de medicamente:
-albastru-verzui —> în administrarea de albastru de metilen, - cărămiziu —> în
administrarea de aspirină etc., - brun închis —> icter, - roşie — hemoragie (hematurie).
- Miros ~ Caracteristic. ~ Amoniac —> în fermentaţie.
- Acetonă (mere putrede) —> în diabet.
- Aspectul ~ Limpede. ~ Tulbure.
~ Cu flocoane.~ Cu nisip.
- Cu albumină albuminurie.
- Cu sânge —> hematurie ~ Cu puroi —» piurie.
~ Conţinut în Sediment urinar.~ Rare leucocite.~ Rare celulele epiteliale.
~ Pigmenţi biliari.~ Cilindri leucocitari.~ Calculi.~ Corpi cetonici.
Notarea diurezei:
~ Se notează în subsolul foii de temperatură cifric —> cantitatea de urină eliminată în 24
ore.
~ Se poate nota şi grafic pe foaia de temperatură —> l pătrat = 100 ml.
Măsurarea diurezei din 24 ore:
119
~ Ora 7 —> bolnavul urinează şi urina se aruncă.
~ Ora 19 —> se măsoară toată urina eliminată de la ora 7 dimineaţa până la ora 19, inclusiv
urina de la ora 19.
~ Ora 7 (a doua zi) —> se măsoară urina eliminată de la ora 19 până a doua zi la ora 7, inclusiv
urina de la această oră.
120
CONCLUZII
Pentru întocmirea acestei lucrări, am acordat o atenţie maximă pacienţilor internaţi în
serviciile de Terapie Intensivă şi Cardiologie, am luat în studiu 3 cazuri, în îngrijirea cărora,
manevrele medicale de necesitate vitală au un rol important în evoluţia ulterioară, particulară
fiecărui caz.
Scopul efectuării acestor manevre medicale derivă din problemele ce afectează cele 14
nevoi fundamentale şi intensitatea cu care se manifestă, creându-se astfel o concordanţă între
receptivitatea fiecărui pacient faţă de boală, starea generală a organismului şi starea psihică.
Îngrijirile NURISNG sunt structurate pe cele 14 nevoi fundamentale ale persoanei
umane subliniate de conceptul Virginiei Henderson, care permit abordarea celor cinci
dimensiuni bio-fizico-psiho-socio-culturale şi spirituale pentru fiecare nevoie.
Toţi cei 3 pacienţi s-au prezentat la spital pentru acelaşi simptom comun: dispnee
severă cu ortopnee, survenită brusc, afecţiunea generatoare fiind particulară fiecărui caz
(deteriorarea stării generale şi de confort datorită dispneei severe cu ortopneee şi anxietăţii
extreme).
În îngrijirea celor 3 pacienţi am urmărit permanent scopul de bază al efectuării:
- menţinerea în limite fiziologice ale valorilor tensionale;
- menţinerea în limite fiziologice a valorii pulsului;
- menţinerea în limite fiziologice a valorii respiraţiei;
- menţinerea în limite fiziologice a valorii temperaturii.
În urma studiului efectuat pe perioada de 2 ani (1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2015),
în secţiile A.T.I. şi Cardiologie ale Spitalului Municipal Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău, prin
analiza datelor, am constatat:
• incidenţa crescută a pacienţilor cu edem pulmonar acut cardiogen – 424 cazuri;
• frecvenţa ridicată la grupele de vârstă 40-65 de ani – 376 pacienţi;
• predominanţa sexului masculin şi a celor din mediul urban, dar şi lipsa corelaţiei dintre sex şi
mediul de provenienţă – 415 cazuri;
• rolul important al asistentului medical în efectuarea manevrelor de maximă urgenţă în cadrul
acestei afecţiuni;
Creşterea patologiei în cardiologie impune măsuri de prevenţie pentru combaterea
acestor boli.
Se constată câteva complicaţii redutabile ale edemului pulmonar acut cardiogen, ca
urgenţă majoră fiind tromboembolismul pulmonar.
121
Asistenta medicală care-şi desfăşoară activitatea într-un serviciu de A.T.I. sau
Cardiologie este un factor deosebit de însemnat în asigurarea unui bun tratament aplicat
bolnavilor.
De cunoştinţele profesionale acumulate, de conştiinciozitatea cu care lucrează şi de
ataşamentul pe care asistenta medicală îl are faţă de bolnav depinde în mare măsură vindecarea
acestuia. Ea trebuie să dea dovadă de spirit de observaţie, de discernământ, de simţul datoriei şi
al responsabilităţii. De multe ori, evoluţia unei boli se hotărăşte în câteva minute; de felul cum
asistenta medicală ştie să acţioneze, la indicaţiile medicului sau din proprie iniţiativă, depinde
deseori modul de evoluţie al bolnavului.
Asistenta medicală este cadrul care se află în permanenţă lângă bolnav; ea este legătura
directă şi cea mai calificată dintre medic şi omul suferind. Rămânând mai mult timp decât
medicul lângă pacient, îngrijindu-l, măsurând şi observând valorile şi caracteristicile TA, P, R,
T, administrându-i medicaţia zilnică, controlându-i-le zilnic, dimineaţa şi seara, felul cum
bolnavul se mobilizează, cum se odihneşte, cum vorbeşte sau raţionalizează, asistenta medicală
poate să-şi facă o imagine foarte exactă asupra evoluţiei bolii care, împărtăşită medicului
reanimator şi cardiolog, poate ajuta în mod deosebit la stabilirea unui diagnostic exact sau a
tratamentului de urmat.
Pentru a putea răspunde la aceste sarcini complexe, aceasta trebuie să manifeste, pe
lângă o conştiinciozitate perfectă, ataşament faţă de bolnav şi să se bazeze în acţiunile ei pe
cunoştinţe temeinice de specialitate.
Însuşirea acestor cunoştinţe cere multă sârguinţă şi studierea sistematică a tuturor
noţiunilor din acest domeniu, deoarece, fiind strâns legate între ele, numai cunoscându-le pe
toate, asistenta medicală va putea să dobândească pregătirea necesară pentru a fi un factor activ
în îngrijirea şi tratarea bolnavilor.
Evoluţia favorabilă pe perioada spitalizării şi la externare atestă însuşirea cu
conştiinciozitate a cunoştinţelor medicale acumulate de către asistenta medicală în perioada de
instruire profesională şi pe parcursul exercitării activităţii în cadrul secţiilor A.T.I. şi
Cardiologie.
122
BIBLIOGRAFIE
1. Cezar Macarie, Urgenţe cardiace. Diagnostic şi tratament, Editura Militară, Bucureşti,

1990;
2. Eugen Turcu, Tratamentul HTA, Editura Militară, Bucureşti, 1988;
3. G. Litarczek, Terapia intensivă a insuficienţei pulmonare, Editura Medicală, Bucureşti,
1989;
4. Ioan Zăgrean, Diagnosticul clinic al cardiopatiilor, Editura Dacia, Bucureşti, 1996;
5. Liliana Rogozea, Îngrijirea pacienţilor, vol.I, Braşov, 2011;
6. Liliana Rogozea, Îngrijirea pacienţilor – Nevoi fundamentale, Braşov, 2011;
7. Lucreţia Titircă, Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali. Ghid de
nursing, Editura Viaţa medicală românească, 1990;
8. Lucreţia Titircă, Urgenţe medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 1989;
9. Mircea Dumitru, Bazele Geronto-Cardiologiei, Editura Medicală, Bucureşti, 1989;
10. R.Rîmniceanu, Prognosticul bolilor interne, Editura Medicală, Bucureşti, 1990;
11. Roman Vlaicu, Diagnosticul bolilor cardiovasculare, Editura Medicală, Bucureşti,
1990;
12. Simona Bolchi, Paul Negoiţă, Tehnici de îngrijire ale bolnavului, Editura Omega,
1992;
13. Valeriu Ionescu, Tulburări cardio-vasculare – limita dintre normal şi patologic, Editura
Academiei Române, 1982;
14. Viorel Mogoş, Urgenţe în medicina clinică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1996.
123

Edem Pulmonar Acut

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Edem Pulmonar Acut

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT BUZĂU

CAPITOLUL I Noţiuni de anatomie şi fiziologie......................................................................1

Căile aeriene proximale sunt împărţite în 2 mari grupe: superioare (supraglotice) şi

Mecanismele care concură la declanşarea edemului pulmonar pot fi clasate în 3 grupe:

Mecanismul patogenic esenţial al edemului pulmonar acut cardiogen este reprezentat

Electrocardiograma are, de asemenea, un rol important punând în evidenţă prezenţa

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

TABEL FUNCŢII VITALE ŞI VEGETATIVE

TABEL ANALIZE LABORATOR

TABEL FUNCŢII VITALE ŞI VEGETATIVE

TABEL ANALIZE LABORATOR

TABEL FUNCŢII VITALE ŞI VEGETATIVE

TABEL ANALIZE LABORATOR

Electrocardiogramă = înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din

Înregistrarea E.C.G. cu electrocardiograful 3 NEK-1

Sub placa de metal a electrozilor se aşază o pânză înmuiată

4. Verificarea 4.1. Înainte de punerea în funcţiune a aparatului butoanele şi

Comutator Poziţia Filtru (3x) Neapăsat

Clapa punere Neapăsat

SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT:

Locul măsurării: Artera humerală.

Caractere. Valori fiziologice. Valori patologice.

1. Cezar Macarie, Urgenţe cardiace. Diagnostic şi tratament, Editura Militară, Bucureşti,

S-ar putea să vă placă și