Proiect - Edemul Pulmonar Acut

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

DOMNITA RUXANDRA
PROIECT
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ÎNDRUMATOR: CANDIDAT:
Andreiescu Mariana Petculescu Florentina
PROMOŢIA 2018
Şcoala Postliceală Sanitară Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Domnita Ruxandra Stiintifice
Proiect
de certificare a calificării profesionale
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU EDEM PULMONAR ACUT
INDRUMATOR: CANIDAT:
ANDREIESCU MARIANA PETCULESCU FLORENTINA
BUCURESTI
AUGUST 2018
CUPRINS
Argument...................................................................................................................................1
CAPITOLUL I
Noţiuni de anatomie şi fiziologie a sistemului respirator şi cardiovascular...............................5
CAPITOLUL II
Edemul pulmonar acut..............................................................................................................15
Definiţie....................................................................................................................................15
Clasificare.................................................................................................................................15
Etiopatogenie............................................................................................................................15
Simptomatologie.......................................................................................................................16
Diagnostic ................................................................................................................................17
Evoluţie.....................................................................................................................................19
Prognostic..................................................................................................................................19
Conduită de urgenţă şi tratament..............................................................................................21
CAPITOLUL III
Nursing. Elemente generale și îngrijiri de nursing...................................................................23
CAPITOLUL IV
Educaţie pentru sănătate...........................................................................................................27
CAPITOLUL V
Fişe tehnice..............................................................................................................................29
CAPITOLUL VI
Particularităţi de îngrijire a bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare .................................... .34
CAZUL CLINIC
NR. 1. Culegerea datelor.........................................................................................................34
NR. 2. Culegerea datelor..........................................................................................................41
NR. 3. Culegerea datelor..........................................................................................................48
ANEXE....................................................................................................................................55
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................57
Argument
MOTTO:
“A răspândi bucurie, a radia fericire, a fi un izvor de lumină în mijlocul lucrurilor

întunecate, a fi ceea ce dă farmec vieţii, a fi armonia, graţia, drăgălăşenia, înseamnă a fi de
folos celor din jur.” - Victor Hugo
Într-o lume în care existenţa cotidiană a intrat într-un ritm ameţitor şi solicitant trebuie să
învăţăm cum să ne păstrăm sănătatea şi cum să reacţionăm în caz de îmbolnăvire.
Am ales acest subiect pentru că bolile cardio-vasculare şi complicaţiile lor ocupă unele
dintre primele locuri printre cauzele de mortalitate din ţara noastră.
Cum stresul este un factor favorizant al instalării HTA, iar neglijând această patologie se
poate ajunge uşor la edemul pulmonar acut, am vrut ca abordand acest subiect să învăţ cât mai
multe despre această afecţiune şi despre importanţa unei vieţi echilibrate; mai ales să le pot
transmite şi celorlalţi aceste informaţii.
Nursingul are un rol important în evoluţia pacienţilor, acest rol revenindu-mi, întrucât
sunt prezent la patul bolnavul, monitorizându-l, având posibilitatea să observ orice modificare
în starea pacientului. Prin efectuarea unei bune informări a bolnavului şi familie previn
apariţia complicaţiilor,îi instruiesc, ca la cele mai mici acuze să se prezinte la un spital cu
serviciu de cardiologie. Sprijin bolnavul în eforturile acestuia de a renunţa la fumat, alcool,
cafea, şi de a ţine un regim igieno-dietetic adecvat afecţiunii şi îi explic avantajele care decurg
din acest lucru. Sfătuiesc pacientul ca după externare să aibă un regim de viaţă adecvat, să
evite eforturile fizice, căldura excesivă precum şi frigul, stressul, sedentarismul şi să respecte
medicaţia şi dozele prescrise la externare. Instruiesc pacientul şi familia acestuia asupra
necesităţii revenirii la controlul periodic recomandat.
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE
I.1 - APARATUL RESPIRATOR ŞI RESPIRAŢIA

• Alcătuire (Fig. I.1):
a) Căile respiratorii extrapulmonare, alcătuite din:
- căi respiratorii superioare: - căi nazale şi faringe
- căi respiratorii inferioare: - laringe, trahee, bronhii principale
b) Plămânii
a) Căile respiratorii extrapulmonare

Căile nazale: Reprezintă poarta de intrare a aerului, au forma aproximativ piramidală, cu
baza mare în jos, iar cele două cavităţi sunt despărţite de o porţiune membranoasă, numită
sept.
Cavităţile sunt căptuşite cu o mucoasă ce secretă mucus, cu rolul de a reţine impurităţile.
Faringele: Este un segment sub forma de pâlnie, cu orificiul mic în partea inferioară care
comunică cu laringele şi esofagul. Are în componenţa sa musculatură striată, având rol de a
separa cele două căi: calea digestivă şi cea respiratorie.
Laringele: Este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul în plămâni şi în
fonaţie. Este format din mai multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid, orientat
anterior, iar pe mijloc există o parte mai proeminentă, mărul lui Adam, unde este aşezată
glanda tiroidă.
Deschiderea orificiului laringean se numeste glotă, iar închiderea orificiului laringean se
face cu un căpăcel numit epiglotă.
În interior sunt corzile vocale care au musculatură striată şi produc sunete.
Traheea: continuă laringele, fiind aşezată înaintea esofagului. Este formată din
aproximativ 18-20 de inele cartilaginoase, având partea posterioară subţire şi elastică. Este
căptuşită pe tot traiectul ei cu o mucoasă care prezintă o bordură de cili vibratili, ce scot
impurităţile, evitând blocarea – reflexul tusei. Traheea se bifurcă în două bronhii formate din
inele cartilaginoase. Fiecare bronhie pătrunde în plămân.
Bronhii principale: Bifurcarea traheei dă naştere celor două bronhii principale: dreapta şi
stânga. Fiecare bronhie principală pătrunde în plămânul respectiv prin hilul pulmonar.
Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar ce cuprinde formaţiuni care intră şi
ies din plămân: bronhia principală, artera pulmonară, venele pulmonare, vasele şi nervii
pulmonari.
Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronşic. După
pătrunderea în plămân, ele se ramifică, formând segmentul intrapulmonar al arborelui bronşic.
b)Plămânii
Reprezintă organele la nivelul cărora se realizează schimbul de gaze, O2 şi CO2. Sunt în
număr de doi şi aşezaţi în cavitatea toracică de o parte şi de alta a mediastinului- fig. I.2.
Culoarea plămânilor variază cu vârsta şi cu substanţele care sunt inhalate:
la fumatori şi la cei care lucrează în medii cu pulberi, au o culoare cenuşie-negricioasă;
• la copii, culoarea plămânilor este roz.

Forma plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.
Configuraţia externă:
Plămânul drept este format din 3 lobi (superior, mijlociu şi inferior), iar cel stâng din 2
lobi
(superior şi inferior). Lobii sunt delimitaţi de niste şanţuri adânci – scizuri – în care pătrunde
pleura viscerală.
Fiecărui plămân i se descriu:
- 2 feţe: costală, în raport direct cu peretele toracic şi mediastinală, la nivelul căruia se
află hilul pulmonar;
- 3 margini: anterioară, posterioară şi inferioară;
- o bază sau faţă diafragmatică, în raport cu diafragmul şi prin el cu lobul hepatic drept în
dreapta şi fundul stomacului în stânga;
- vârful, care are formă rotunjită şi vine în raport cu coastele unu şi doi şi corespunde
regiunii de la baza gâtului.
Structura plămânului: Plămânii sunt alcătuiţi dintr-un sistem de canale rezultat din
ramificarea bronhiei principale – arbore bronşic, şi un sistem de saci, în care se termină
arborele bronşic – lobuli pulmonari.
Arborele bronşic reprezintă totalitatea ramificaţiilor intrapulmonare ale bronhiei
principale: bronhie principală bronhii lobare bronhii segmentare bronhii interlobulare
bronhiole terminale bronhiole respiratorii canale alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrică, regulată. Pe masură ce bronhiile se
ramifică,
fibrele musculare netede devin din ce în ce mai numeroase, astfel încât bronhiolele respiratorii
şi terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezintă un strat muscular foarte dezvoltat,
care intervine activ în modificarea lumenului bronhiolelor şi astfel în reglarea circulaţiei
aerului
în căile pulmonare.
Lobulul pulmonar continuă ultimele ramificaţii ale arborelui bronşic – fig. I.3.
Lobulul pulmonar reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a plămânului, la nivelul
căruia se face schimbul de gaze. Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiolă respiratorie
canale alveolare alveole pulmonare, împreună cu vase de sânge, limfatice, fibre motorii
nervoase şi senzitive.
Mai mulţi lobuli se grupează în unităţi morfologice şi funcţionale mai mari – segmente
pulmonare care reprezintă unitatea morfologică şi funcţională, caracterizată prin teritoriu
anatomic cu limite precise, cu pedicul bronho-vascular propriu şi aspecte patologice speciale.
Segmentele se grupeazaă la rândul lor, formând lobii pulmonari.
Vascularizaţia plămânilor:
a) Vascularizaţia nutritivă – asigurată de arterele bronşice, ramuri ale aortei toracice,
care aduc la plămâni sânge oxigenat, pentru arborele bronşic şi parenchimul pulmonar.
Arterele bronşice însoţesc arborele bronşic numai până la nivelul bronhiolelor respiratorii.
De aici se continuă cu reţeaua capilară din care iau naştere venele bronşice, care duc sângele
cu CO2 spre vena cavă superioară.
b) Vascularizaţia funcţională - În plămân, ramurile arterei pulmonare însoţesc
ramificaţiile arborelui bronşic până la alveole. Aici formează reţeaua capilară funcţională, la
nivelul căreia sângele cedează CO2 şi primeşte O2. În reţeaua capilară îşi au originea venele
pulmonare, câte două din fiecare plămân.
• Fiziologia respiraţiei
Funcţionarea sistemului respirator, prin care se asigură respiraţia, cuprinde, în principal,
respiraţia pulmonară şi respiraţia celulară.
Respiraţia pulmonară
Această etapă a respiraţiei cuprinde două faze: pătrunderea aerului în plămâni (inspiraţia);
eliminarea aerului din plămâni (expiraţia), care durează mai mult decât inspiraţia. Un om
adult aflat în repaus execută 16 mişcări respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm
este mai mare la femeie; el creşte în timpul activităţii musculare, al exerciţiilor fizice, etc.
Respiraţiile normale sunt acte reflexe involuntare. Plămânii, neavând muşchi, urmează
pasiv mişcările cutiei toracice. În timpul inspiraţiei, volumul cutiei toracice creşte datorită
contracţiei muşchilor respiratori: diafragma se contractă şi coboară, muşchii intercostali trag
coastele şi le ridică. Mişcarea coastelor împinge sternul înainte, iar plămânii se umplu cu aer.
În momentul expiraţiei, muşchii se relaxează, iar plămânii îşi micşorează volumul odată cu cel
al cutiei toracice, eliminând aerul. Inspiraţia este, deci, faza activă a respiraţiei, iar expiraţia
este faza pasivă. Intrările şi ieşirile de aer din sistemul respirator prezintă ventilaţia
pulmonară, care depinde de frecvenţa şi profunzimea mişcărilor respiratorii. Acestea pot
creşte prin antrena- ment, gimnastică, etc. Aerul este un amestec de gaze în următoarea
proporţie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon şi alte alte gaze în cantităţi foarte
mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.
Astfel în plămâni, aerul pierde oxigen, se îmbogăţeşte în dioxid de carbon şi vapori de
apă. Schimbările de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sângele şi aerul se
găsesc în contact pe o mare suprafaţă. Dioxidul de carbon din sânge traversează pereţii
capilarelor şi pereţii alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiraţie. Oxigenul din aerul ajuns
în anveole în urma inspiraţiei traversează pereţii acestora, pereţii capilarelor şi ajunge în
sânge, care îl transportă la organe. Schimbul de gaze la nuvelul pulmonar are loc întotdeauna
în acest fel, datorită diferenţelor de presiune a acestor gaze în plămâni şi sânge- fig. I.4.
I.2 - SISTEMUL CARDIOVASCULAR
Sistemul cardiovascular este un tot unitar care poate fi împărţit în: sistemul sanguin şi
sistemul limfatic.
Sistemul sanguin este reprezentat de: inimă şi vase sanguine.
Sistemul limfatic este format din: vase limfatice şi ganglioni limfatici.
SISTEMUL SANGUIN
INIMA este considerată ca fiind organul central al întregului aparat cardio-vascular, a
cărui funcţionare asigură circulaţia sângelui, limfei şi a lichidului interstiţial.
Inima se găseşte în cavitatea toracică şi are forma aproximativă a unui con turtit. Ea este
învelită într-o formaţiune membranoasă, numită pericard.
Structura inimii
Inima este un organ cavitar musculos. Este formată din cavităţile inimii şi peretele inimii.
Peretele inimii este format de la interior spre exterior din epicard, endocard şi miocard.
Endocardul sau tunica internă a inimii căptuşeşte cavităţile inimii. El se prezintă ca o
membrană netedă şi transparentă, formată dintr-un strat de celule.
Miocardul sau peretele muscular al inimii este partea cea mai groasă a peretului cardiac şi
este format din ţesut muscular: ţesut cardiac şi ţesut nodal.
Ţesutul nodal este format din miocite de tip embrionar care pot genera şi conduce
impulsul
nervos. Acest ţesut formează sistemul excito-conductor organizat astfel:
– nodulul sinoatrial situat în peretele atriului drept, în apropierea orificiului de vărsare a
venei cave superioare. La nivelul nodulului sinoatrial se generează potenţialul electric care
determină apariţia sistolei cardiace. La nivelul acestuia se găsesc atât fibre simpatice, cât şi
fibre parasimpatice care provin din nervul vag. Aceste fibre modulează activitatea acestui
nodul.
– nodulul atrioventricular situat în septul interatrial. Nodulul AV are rolul de a întârzia
impulsul generat de nodulul sino-atrial astfel încât atriile au timp să-şi golească conţinutul în
ventricule înainte ca acestea să se contracte;
• fasciculul atrioventricular (Hiss) situat în septul interventricular;
– reţeaua Purkinje - rezultată din ramificaţiile fasciculului Hiss în pereţii ventriculari şi
este reprezentată de fibre care conduc excitaţia de la nodulul AV la ventricule – fig. I.4.
Metabolismul intens al miocardului necesită un mare aport de sânge. Acesta este asigurat
prin:
1. Arterele inimii: artera coronară stângă, artera interventriculară anterioară, artera
circumflexă şi artera coronară dreaptă.
2. Venele inimii: venele coronare (marea vena coronară, vena interventriculară
posterioară şi mica venă coronară) şi venele cardiace accesorii.
Inima are un perete longitudinal care desparte cavitatea inimii în două părţi: inima dreaptă şi
inima stângă, şi un perete transversal care împarte fiecare din cele părţi în două cavităţi: atriu
şi ventricul.
Ventriculele sunt cele două cavităţi care se află spre vârful inimii: una aparţine inimii
drepte şi se numeşte ventricul drept, iar cealaltă inimii stângi şi se numeşte ventricul stâng.
Ventriculele au formă piramidală triunghiulară cu bazele spre atrii şi vârfurile spre vârful
inimii. Bazele ventriculelor sunt determinate de septul atrioventricular. Pe acest perete se
găsesc orificiile atrioventriculare, prin care fiecare ventricul comunică cu atriul corespunzător
şi orificiile arteriale pentru cele două artere care pornesc din ventricule. La toate aceste orificii
se găsesc nişte formaţiuni membranoase numite valvule, iar pe pereţii ventriculelor se găsesc
nişte ridicături musculare conice - muşchii papilari.
La baza ventriculului stâng se găsesc orificiul atrioventricular stâng şi orificiul arterei
aorte. În partea dinspre ventricul a orificiului atrioventricular stâng se găseşte valvula
atrioventriculară stânga sau valvula bicuspidă, care se mai numeşte şi valvula mitrală.
Ventriculul drept se deosebeşte de cel stâng prin faptul că are are o formă piramidală mai
pronunţată, iar peretele extern este mai subţire.
Pe septul atrioventricular drept se găsesc: orificiul atrioventricular drept şi orificiul
arterei
pulmonare. Orificiul atrioventricular drept asigură comunicarea între atriul drept şi ventriculul
drept. Orificiul arterei pulmonare face legătura între ventriculul drept şi artera pulmonară.
Inervaţia inimii: inima prezintă inervaţie simpatică şi parasimpatică - fig. I.7
Inervaţia parasimpatică este realizată prin intermediul ramurilor cardiace cervicale şi
toracale ale celor doi nervi vagi. Nervii cardiaci cervicali superiori se desprind din nervul vag,
deasupra ganglionului inferior al vagului, iar nervii cardiaci inferiori se desprind din nervul
laringeu recurent. Acţiunea inervaţiei parasimpatice este cardiomoderatoare: scade frecvenţa
cardiacă şi determină vasoconstricţia arterelor coronare.
Inervaţia simpatică se realizează prin intermediul nervilor cardiaci cervicali superiori, mij-
locii şi inferiori, alături de 3-4 nervi cardiaci toracici. Nervul cardiac cervical superior îşi are
originea în ganglionul simpatico-cervical superior, nervul cardiac cervical mijlociu- în gangli-
onul cervical mijlociu, iar nervul cardiac cervical inferior îşi are originea în ganglionul stelat.
Acţiunea inervaţiei simpatice este de a creşte frecvenţa cardiacă şi de a dilata vasele coronare.
FIZIOLOGIA INIMII
A. Proprietăţile miocardului
a) Excitabilitatea - proprietatea miocardului de a răspunde la stimuli ce egalează sau depă-
şesc valoarea prag (legea “tot sau nimic“). Inima este excitabilă numai în faza de relaxare
(diastola), iar în sistolă se află în stare refractară absolută şi nu răspunde la stimuli.
b) Automatismul - reprezintă proprietatea ţesutului nodal de a se autoexcita ritmic.
Mecanismul se bazează pe modificări ciclice de depolarizare şi repolarizare ale
membranelor celulare. Ritmul cardiac, 60-80 bătăi/minut, este determinat de nodulul
sinoatrial şi poate fi modificat de factori externi. Căldura, influenţele simpatice, adrenalina,
noradrenalina determină tahicardie. Frigul, influenţele parasimpatice şi acetilcolina
determină bradicardie.
c) Conductibilitatea - proprietatea miocardului de a propaga excitaţia în toate fibrele sale.
Impulsurile generate automat şi ritmic de nodulul sinoatrial se propagă în pereţii atriilor,
ajung în nodulul AV şi prin fasciculul Hiss şi reţeaua Purkinje, la ţesutul miocardic
ventricular. Ţesutul nodal generează şi conduce impulsurile, iar ţesutul miocardic adult
răspunde la contracţii.
d) Contractilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde la acţiunea unui stimul
prin
modificări ale dimensiunilor şi tensiunii. În camerele inimii se produce o presiune asupra
conţi-nutului sangvin şi are loc expulzarea acestuia. Forţa de contracţie este mai mare în
ventricule decât în atrii, iar cea mai mare este în ventriculul stâng.
Contracţiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările se numesc diastole.
B. Ciclul cardiac
Reprezintă cuplul funcţional format dintr-o perioadă de contracţie a cordului (sistolă)
urmată de o perioadă de relaxare (diastolă).
Fazele ciclului cardiac
1. Sistola atrială (0,11 sec) → în timpul sistolei, presiunea în atrii creşte de la 0 – 2
mmHg la 4 – 6 sau 6 – 8 mmHg şi depăşeşte presiunea diastolică ventriculară astfel încât
fluxul sangvin este dinspre atrii spre ventriculi. Debutează concomitent cu vârful undei P pe
ECG. La sfârşitul sistolei atriale în fiecare ventricul se va acumula o cantitate de sânge
numită volum telediastolic.
2. Diastola atrială → corespunde relaxării atriale şi se suprapune sistolei ventriculare.
3. Sistolă ventriculară → valvulele aortice şi pulmonare se deschid, iar sângele este
propulsat în aortă şi artera pulmonară. Presupune mai multe etape:
- contracţia izovolumică (0,05 sec. între închiderea mitralei şi deschiderea aortei) →
ventriculii încep să se contracte şi atunci când presiunea ventriculară o depăşeşte pe cea
atriala, se închid valvele atrioventriculare (mitrală, apoi tricuspidă).
- ejecţia rapidă (0,09 secunde, asigură circa 70% din volumul de sânge ejectat) → când
presi-
unea ventriculară creşte atât de mult încât depăşeşte presiunea din aortă, se deschid valvele
sigmoide (întâi pulmonară, apoi aortică) şi începe ejecţia.
- ejecţia lentă (0,13 secunde, asigură circa 30% din volumul de sânge ejectat) → este cuprinsă
între vârful presiunii ventriculare şi momentul închiderii valvelor semilunare (aortice şi
pulmonare). În această fază presiunile din ventriculi şi artere mari scad datorită încetinirii
contracţiei ventriculare cât şi a golirii ventriculilor şi acumulării sângelui în vasele mari.
Cantitatea de sânge rămas în ventricul la sfârşitul ejecţiei se numeşte volum telesistolic,
4. Diastola ventriculară → ventriculul se relaxează şi presiunea ventriculară scade. Are
mai multe etape: protodiastola fiziologică, relaxarea izovolumică, umplerea pasivă
rapidă, umplerea pasivă lentă şi umplerea activă.
C. Debitul cardiac
Este definit ca volumul de sânge ejectat de fiecare ventricul într-un minut. În mod normal,
debitul cardiac stâng şi debitul cardiac drept sunt egale.
Ventriculul împinge în circulaţie cu fiecare bătaie o cantitate de sânge egală cu diferenţa
dintre volumul telediastolic şi telesistolic, reprezentând volumul sistolic.
Debitul cardiac este determinat de doi parametri ai funcţiei cardiace: frecvenţa cardiacă şi
volumul bătaie sau sistolic (volumul de sânge ejectat la fiecare contracţie ventriculară).
D. Activitatea electrică a inimii
Pentru ca inima să pompeze sângele cât mai eficace miliardele de celule din camerele
superioare şi din ventricule trebuie să se contracte simultan. Această coordonare este
declanşată de un impuls electric, acţiunile fiind dirijate de către nodul sinusal. De acolo
curentul electric trece din celulă în celulă până la nodul atrio–ventricular, la joncţiunea dintre
atrii şi ventricule. Traversând acest nod impulsul electric excită rapid toate celulele
ventriculelor printr-o reţea numită sistemul His-Purkinje- fig.I.4. Activitatea electrică a inimii
se traduce prin semnale electrice care pot fi colectate cu ajutorul unor electozi- fig.I.9.
VASELE SANGUINE
Vasele sanguine reprezintă un sistem închis de tuburi prin care circulă sîngele. Există trei
feluri de vase sanguin: artere, capilare, vene.
Arterele sunt vase sanguine prin care circulă sîngele de la inimă la organe. Se împart în:
mari, mijlocii şi mici; cele mari sunt cele care pornesc de la inimă, iar cele mici se
numesc arteriole. Acestea se ramifică într-un mare număr de vase, numite metarteriole.
În drumul lor, arterele formează ramuri, numite colaterale, iar la capăt formează ramuri
terminale. Diferitele artere pot comunica între ele prin ramuri care le unesc şi formează
anastomo- ze. Peretele unei artere este format din trei pături, numite tunici.
Tunica internă sau intimă este formată dintr-un strat subţire de celule turtite, numit
endoteliu sub care se află stratul subendotelial sau membrana bază. Sub aceasta se află o
membrană groasă şi elastică, numită periteliu.
Tunica mijlocie sau media este formată din fibre elastice şi fibre musculare netede
dispuse
circular. La periferia tunicii medii se află o membrană elastică care o separă de tunica externă.
Tunica externă sau adventicea este alcatuită de fibre elastice, colagene şi elemente
muscu-
lare. Aici se găsesc capilare sanguine, dar şi un mare număr de terminaţii nervoase vegetative.
Din inimă pornesc două artere mari: artera aortă şi artera pulmonară.
Artera aortă porneşte din ventriculul stâng prin bulbul aortic sau marele sinus al aortei.
Artera pulmonară porneşte din ventriculul drept, trecând prin orificiul arterial pulmonar.
La
originea sa se află trei valvule sigmoide. De la orificiul arterial se ridică vertical până ajunge
sub arcul aortei, unde se bifurcă şi dă naştere celor două ramuri: dreaptă şi artera pulmonară
stângă.
Capilarele sunt de mărime microscopică, prin pereţii lor făcându-se schimbul de oxigen,
substanţe nutritive, respectiv dioxid de carbon şi substanţe de balast. Ele formează reţele
capilare. Peretele capilarelor este format din trei straturi: endoteliul, membrana
bazală şi periteliul.
Venele se formează din canalele anastomotice arteriovenoase şi capilare şi care se termină
la inimă în atrii. Prin ele sângele circulă de la periferie spre inimă.
În funcţie de dispoziţia lor în organism, venele sunt: profunde şi superficiale. Cele
profunde sunt dispuse în interiorul organismului şi însoţesc arterele, iar cele superficiale sunt
aşezate sub piele si nu însoţesc arterele.
În funcţie de grosimea lor, venele sunt: mari, mijlocii şi mici. Cele mai subţiri ramuri ale
venelor se numesc venule şi se formează prin unirea capilarelor.
Venele din unirea cărora se formează vene mai mari se numesc vene de origine, iar
venele
care se deschid pe traiectul unei vene colectoare se numesc afluenţi. Peretele unei vene este
format din trei tunici.
Tunica internă sau endovena este formată dintr-un endoteliu şi dintr-un strat conjunctiv
elastic. Ea formează în interiorul unor vene nişte pliuri semilunare, numite valvule
venoase.Venele care au valvule se numesc vene valvulare.Valvulele lipsesc din venele în care
sângele circulă de sus în jos, iar acestea se numesc vene avalvulare.
Totalitatea venelor formeaza sistemul venos, care este alcătuit din: sistemul venelor
pulmonare sau al micii circulaţii şi sistemul venelor cave sau al marii circulaţii.
SISTEMUL LIMFATIC
VASELE LIMFATICE se formează din reţelele capilare limfatice începând cu vase

limfatice mici care prin confluente formează vase limfatice mari, iar acestea dau naştere
trunchiurilor limfatice. Vasele limfatice au pe traiectul lor strangulări, ceea ce le dă aspectul
de şiraguri de mărgele. O altă caracteristică a lor este existenţa ganglionilor limfatici pe
traiectul lor.
Peretele vaselor limfatice este alcătuit din trei tunici.
Tunica internă (intimă) este constituită dintr-un endoteliu înconjurat de un strat subţire
de
ţesut conjunctiv; tunica internă formeaza valvule.
Tunica mijlocie (media) este musculară, fiind formată din fibre musculare netede. La
vasele mai mari este mai groasă, contribuind prin aceasta la circulaţia limfei. De aceea, au fost
numite vase limfatice propulsoare. La vasele mai subţiri, tunica este foarte redusă, ele fiind
numite vase limfatice receptoare.
Tunica externă (adventicea) este formată din ţesut conjunctiv în care se găsesc fibre
elastice. Tot aici se află la vasele mari terminaţii nervoase.
GANGLIONII LIMFATICI sunt formaţiuni care se găsesc pe traiectul vaselor
limfatice. Fiecare ganglion limfatic este în legatură cu mai multe vase limfatice, dintre care
unele aduc limfa la ganglion şi se numesc vase aferente, iar altele duc limfa de la ganglioni şi
se numesc vase eferente.Vasele limfatice ies din ganglionul limfatic printr-un hil, loc prin
care pătrund sau ies şi arterele, venele şi nervii acestuia.
Ganglionul limfatic este format dintr-o capsulă şi din parenchim. Capsula fibroasă
înveleşte ganglionul şi este formată din ţesut conjunctiv fibros. Capsula trimite în ganglion
prelungiri, numite trabecule sau septe. Vasele aferente pătrund în ganglion prin orice parte a
suprafeţei acestuia şi se deschid sub capsula fibroasă într-un sinus subcapsular de unde, prin
sinusuri de legătură, limfa ajunge în sinusurile limfatice medulare. Din aceste sinusuri pornesc
vasele eferente, care părăsesc ganglionul prin hil.
Ganglionii participă la formarea anticorpilor.
Limfa merge de la ţesuturi către inimă prin vasele limfatice, pe traseul cărora se găsesc din loc
în loc ganglioni, care au rol de filtre. Ei reţin toate elementele care nu trebuie să ajungă în
sistemul circulator al organismului: microbi, celule anormale – cum sunt cele leucemice sau
neoplazice.
Vasele eferente din acelaşi grup de ganglioni confluează şi formează vase limfatice mai
mari, care se unesc cu alte vase similare şi formează trunchiuri limfatice, ce colectează limfa
dintr-o anumită regiune a corpului. Cele mai importante trunchiuri limfatice sunt: trunchiul
jugular, subclavicular, bronhomediastinal, lombar, intestinal. Prin vasele lui, sistemul limfatic
colectează limfa din întreg organismul şi o conduce în sîngele venos.
CAPITOLUL II
EDEMUL PULMONAR ACUT
DEFINIŢIE:
Edemul pulmonar acut reprezintă un sindrom acut caracterizat de inundarea cu lichid a
alveolelor pulmonare- fig.II.1.
Tulburările care duc la edem pulmonar apar în primul rând atunci când presiunea
hidrostatică creşte sau cea osmotică scade, ceea ce duce la ieşirea fluidelor din capilare şi
acumularea acestora în ţesutul pulmonar şi chiar în alevolele pulmonare. Dacă cantitatea de
lichid acumulată depăşeşte doi litri funcţia pulmonară este deteriorată.
Se disting patru stadii ale edemului pulmonar:
Stadiul I, edemul pulmonar interstiţial: lichidul se află doar în spaţiile dintre ţesuturi.
Stadiul II, edemul pulmonar alveolar: lichidul ajunge la nivelul alveolelor pulmonare şi
chiar în bronhii.
Stadiul III, formarea de spumă: În cazul unei cantităţi mari de lichid, acesta stagnează la
nivelul bronhiilor şi duce la formarea de spumă, care este expectorată de bolnav prin tuse.
Stadiul IV, asfixiere: aportul insuficient cu oxigen determină oprirea respiraţiei şi a circulaţiei
sangvine.
CLASIFICARE:
Există două tipuri principale de edemul pulmonar acut:
- Edem pulmonar acut non hemodinamic (necardiogen);
- Edem pulmonar acut hemodinamic (cardiogen).
ETIOPATOGENIE(1):
Factorii care contribuie în principal la E.P.A. sunt grupaţi în funcţie de mecanismul care
concura la producerea acestuia.
1. Creşterea presiunii în capilarele pulmonare: este mecanismul de bază în producerea
E.P.A. cardiogen dar şi în alte edeme.
a) Bolile cardiace care se pot complica în E.P.A. sunt următoarele :
• insuficienţa ventriculară stângă;
• hipertensiunea arterială;
• bolile valvulelor aortice;
• cardiopatia ischemică;
• stenoza mitrală.
b) Bolile renale pot constitui o alta cauză a E.P.A.
• nefropatii acute;
• nefropatii cronice.
c) Leziunile intracraniene
d) Marile altitudini constituie cauza E.P.A. la unii bolnavi insuficient de adaptaţi la aceste
condiţii (când trecerea s-a făcut brusc de la altitudini joase la unele înalte).
e) Intoxicatia cu benzină poate provoca un E.P.A. prin hipoxia generală şi depresiunea
respiratorie indusă.
2. Scăderea presiunii coloidospastice a plasmei constituie un mecanism rar la
producerea E.P.A. Hipoproteinemia poate constitui de asemenea un factor adjuvant în
producerea E.P.A.
3. Accentuarea presiunii intrapleurale negative acţionând brusc pe parenchimul
pulmonar poate determina apariţia edemului. Acesta este întâlnit în următoarele cazuri:
• reexpansiunea bruscă a plămânului prin evacuarea prin puncţie;
• expansiunea rapidă a plămânului colabată prin pneumotorax dacă se extrage aerul din
cavitatea pleurală.
4. Creşterea permeabilităţii capilare este al doilea mecanism ca importanţă după creşte-
rea presiunii în capilarele pulmonare. Edemul pulmonar acut lezional produs prin creşterea
permeabilităţii capilare are unele trăsături prin care se deosebeşte de edemul pulmonar
hemodinamic şi anume:
• peretele alveolocapilar este lezat;
• presiunile în circulaţia pulmonară sunt normale;
• concentraţia în proteine a lichidului de edem este mai mare de 30 g ‰;
• hematiile lipsesc în lichidul de eden;
• sediul iniţial al edemului îl constituie septurile alveolare;
• edemul alveolar se produce de la început.
Edemul pulmonar lezional are mai multe cauze:
• inhalarea unor gaze (gaze toxice, intoxicaţii profesionale, unele lichide, intoxicaţia
oxicarbonată acută);
• administrarea unor medicamente;
• şocul septic sau traumatic se poate manifesta prin E.P.A.
SIMPTOMATOLOGIE(1)
Debutul este brutal, apare nocturn, după câteva ore de la culcare. Bolnavul se trezeşte cu o
senzaţie de sufocare, de presiune toracică. În acelaşi timp prezintă o senzaţie neplacută de
gâdilitură laringiană şi o tuse chinuitoare supărătoare. În scurt timp bolnavul prezintă unele
manifestări clinice severe, corespunzătoare celor două faze de edem interstiţial şi edem
alveolar.
Într-o primă fază de edem interstiţial pe primul loc este dispneea de tip polipneic
(respiraţia rapidă şi superficială) şi ortopnee (bolnavul se ridică din pat pentru a-şi uşura
respiraţia). Bolnavul este anxios şi plin de sudoare, aproape nici nu poate vorbi din cauza
necesităţii de aer.
În faza a doua de edem alveolar dispneea se accentuează, bolnavul devine cianotic, tusea
devine productivă ducând la eliminarea unei cantităţi mari de spută spumoasă, albicioasă sau
rozată. La examenul fizic al toracelui constatăm prezenţa valurilor umede, mai întâi la bază
apoi invadează ambele câmpuri pulmonare până la vârfuri.
Tensiunea arterială poate fi crescută: valorile pot fi mari la hipertensivi deşi în timpul
atacului E.P.A. se observă o tendinţă de scădere a tensiunii sistolice, diastolica rămânând la
valorile mari anterioare.
Examenul inimii relevă: cardiomegalie, tahicardie, auzirea zgomotelor cardiace, ritm de
galop, suflu sistolic de insuficienţă mitrală funcţională. Pulsul este rapid şi slab uneori având
caracterul pulsului alternat ce traduce deficitul contracţiei al fibrelor miocardice al
ventriculului stâng.
Examenul electrocardiografic poate releva:
• semne de infarct miocardic recent, cauza directă fiind E.P.A.;
• semne de hipertrofie ventriculară stângă;
• tulburări de ritm.
Examenul radiologic poate evidenţia semnele radiologice corespunzătoare edemului
interstiţial si alveolar.
Edemul interstiţial se traduce prin liniile repetate descrise de Kerley: liniile de tip A se
observă la nivelul lobilor superiori şi liniile de tip B sunt cele mai cunoscute, ele găsindu-se la
baze în unghiurile costodiafragmatice.
DIAGNOSTIC(1)
Diagnosticul E.P.A. se bazează pe elemente de ordin clinic şi în mică măsură pe acelea
paraclinice a căror efectuare imediată nu este necesară.
Diagnosticul pozitiv
El se face pe:
• datele examenului fizic, cardiac şi pulmonar,
• elemente de istoric care atestă o afecţiune cardiacă care poate induce disfuncţie
ventriculară stângă acută sau hipertensiune venoasă pulmonară;
• examen radiologie toracic. Radiografia toracică evidenţiază cardiomegalie (edemul
pulmonar acut poate surveni pe un cord normal radiologic) şi semne de edem pulmonar
interstiţial şi eventual alveolar. Se pot astfel identifica: vase dilatate în hil, cu limite
estompate; desen perivascular accentuat, în special perihilar şi în câmpurile medii şi
inferioare însoţit de micronoduli; valoarea câmpurilor pulmonare, mai ales în 2/3
inferioare; modificări infiltrative, cu margini imprecise situate perihilar (în aripi de
fluture) sau în câmpurile inferioare; eventual semne de revărsat pleural în cavitatea
pleurală sau în scizuri.
Diagnosticul edemului pulmonar acut hemodinamic trebuie să includă stabilirea etiologiei
sale, necesară pentru un eventual tratament diferenţiat.
Diagnostic diferenţial: E.P.A. de natură cardio-vasculară se face cu crizele de astm
bronşic, pneumotoraxul spontan şi cu embolia pulmonară. În astmul bronşic starea generală
este mai puţin alterată, iar la examenul clinic se evidenţiază raluri sibilante şi romflante,
expirul este prelungit, expectoraţia este de culoare gălbuie, perlată, rareori spumoasă. În ceea
ce priveşte diagnosticul diferenţial cu pneumotoraxul spontan, dar mai ales cu embolia
pulmonară, aceasta întâmpină dificultăţi deoarece se pot intrica.
Edemul pulmonar acut cardiogen trebuie diferenţiat de:
Astmul bronşic în criză:
• istoric sugestiv
• respiraţie bradipnee
• prezenţa ralurilor uscate
• absenţa galopului ventricular
• absenţa tahicardiei
• câmpuri pulmonare transparente
• cord de aspect normal.
E.P.A. necardiogen:
• absenţa simptomatologiei cardiace în antecedente
• debut progresiv
• circulaţia periferică normală
• prezenţa de raluri uscate
• absenţa cardiomegaliei.
Embolia pulmonară masivă: Deşi dispneea este intensă şi tahicardica se poate însoţi de
tahiaritmii şi hipotensiune arterială, fenomene ce pot mima E.P.A., stetacustic plămânul este
curat.
EVOLUŢIE(1)
Evoluţia E.P.A. este paroxistică, cu fenomene de asfixie, cianoză, “maree” ale rolurilor
crepitante care devin din ce în ce mai groase. Scăderea cantităţii de expectoraţie datorită
bronhoplegiei finale anunţă moartea care se poate produce rapid, fulgerător sau în interval de
câteva ore. În primele ore evoluţia poate fi defavorabilă, chiar sub tratament, bolnavul poate
sfârşi cu un tablou de colaps cardio-vascular şi asfixie prin bronhoplegie în cazul celor mai
mulţi bolnavi însă evoluţia este favorabilă, tusea încetând, dispneea se diminueaza şi bolnavul
reuşeşte să adoarmă.
În zilele următoare se poate observa:
• o stare subfebrilă 36º C;
• hiperleucocitoza;
• proteinurie tranzitorie;
• un vărsat pleural moderat situate cel mai des pe partea dreaptă.
Evoluţia ulterioară poate fi în următoarele direcţii:
• către o ameliorare persistentă E.P.A. a fost un accident acut din care bolnavul a ieşit
cu bine dar recidivele sunt posibile;
• insuficienţa ventriculară stângă poate deveni permanentă cu perspectiva instalării unui
edem subcutanat;
• insuficienţa cardiacă devine globală, bolnavul prezentând semne de insuficienţă
cardiacă dreaptă.
Din punct de vedere evolutiv distingem aspecte diferite ca durată: supraacute, care aduc
moartea prin edem masiv cu obstrucţie bronhoalveolară, aspecte spontan curabile atenuate,
fără expectoraţie de spută. Uneori poate apărea angorul şi rareori pleurezia.
PROGNOSTIC(1)
Edemul pulmonar acut are în general un prognostic de viaţă rezervat, fiind în funcţie, în
primul rând de funcţiile secundare sau de starea miocardului. Prognosticul este foarte sever în
infarctul miocardic. Prognosticul este în strânsă dependenţă de factorii cauzali şi de
promptitudinea intervenţiei terapeutice. Pericolul insuficienţei cardiocirculatorii îl ameninţă
pe bolnav chiar şi după ieşirea din criză. E.P.A. declanşat de suprasolicitările fizice,
emoţionale în cazul insuficienţei ventriculare stângi de grad mai uşor are un prognostic mai
bun; în insuficienţă ventriculară stângă gravă însă prin mersul progresiv provoacă moartea cu
fenomene de asfixie.
Investigaţii
La examenul fizic al toracelui constatăm prezenţa ralurilor umede (subcrepitante), mai

întâi la baze, apoi invadând ambele câmpuri pulmonare, până la vârfuri ("mareea care urcă").
Tensiunea arterială poate fi crescută; valorile pot fi mari la hipertensivi; deşi în timpul
atacului de edem pulmonar acut se observă o tendinţă de scădere a tensiunii sistolice,
diastolica rămânând la valorile mari anterioare.
Examenul inimii relevă cardiomegalie, tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace, ritm de
galop, suflu sistolic de insuficienţă mitrală funcţională.
În cazul edemului pulmonar acut apărut la un bolnav valvulopat, se constată semnele
stetacustice ale valvulopatiei în cauză.
Pulsul este rapid şi slab; uneori, el are caracterele pulsului alternant, ce traduce deficitul
contracţii al fibrelor miocardice ale ventriculului stâng.
Examenul electrocardiografic, efectuat în urgenţă, îşi arată utilitatea prin datele pe care le
furnizează; el poate releva:
• semne de infarct miocardic recent, cauza directă a edemului pulmonar acut;
• semne de hipertrofie ventriculară stângă, consecinţă a hipertensiunii arteriale
sau a valvulopatiei aortice;
• tulburări de ritm, care uneori pot constitui factorul declanşator al crizei
de edem pulmonar acut; în cazul unor bolnavi cu hipertensiune arterială veche sau cu
cardiopatie ischemică.
Examenul radiologie - poate evidenţia semnele radiologice corespunzătoare edemului
interstiţial şi edemului alveolar – fig.II.2.
Examenul interstiţial se traduce prin liniile septale descrise de Kerley:
• liniile de tip A se observă la nivelul lobilor superiori, fiind uşor încurbate şi
îndreptându-se de la periferie către hil;
• liniile de tip B sunt cele mai cunoscute; ele se găsesc situate la baze, în unghiurile
costodia- fragrnatice, având o direcţie transversală, perpendiculară pe cea a suprafeţei
pleurale.
Liniile Kerley sunt consecinţa acumulării lichidului de edem în septurile interlobulare.
CONDUITA DE URGENTA(2)
Tratamentul E. P. A. cardiogen comporta măsuri de extremă urgenţă care trebuie aplicate

la domiciliul bolnavului, în transportul către spital, în unităţile de urgenţă şi în spital:
instalarea bolnavului în poziţie şezând pe scaun sau pat cu gambele atârnând la marginea
patului. Bolnavii îşi aleg singuri aceasta poziţie;
• se aspira expectoraţia şi se curăţă gura bolnavului;

• se aplică garoul la rădăcina a trei membre fără comprimarea arterelor. Din 10 în 10 minute,
unul din garouri se mută la al patrulea membru. Garoul se scade progresiv.
• oxigen (pe sonda nasofaringiană) umidificate prin barbotaj 2/3 apa + 1/3 alcool;
• aerosoli antispută cu alcool etilic şi bronhodilatatoare.
• la nevoie intubaţia cu aspiraţie şi respiraţie artificială.
TRATAMENT(2)
Tratamentul edemului pulmonar acut în funcţie de etiologie:

Edemul pulmonar acut cardiogen( E.P.A) cu tensiune arterială normală sau uşor crescută:
• Morfină 0,01 – 0,02 g i.m. sau i.v. (fiola de 1 ml = 0,02 g).
În caz de bradicardie, vărsături se va asocia atropină 1 mg (1f) i.m sau 0,5 mg i. v.
• Digitalice: Deslanozid 2 f. i.v., Lanatozid 2 f (1f - 0,4 ml), Digoxin 2 f i.v. lent (1f -
0,5 ml).
• Diuretice: Furosemid 2f i.v lent timp de 1 – 2 min.
• Venosectia - emisiune de sânge rapidă 300-500 ml în 5 minute. Este contraindicată
în infarctul miocardic acut şi la vârstnici cu ateroscleroză cerebrală.
• Ventilaţia mecanică prin intubaţie traheală.
• Nitroglicerină 1 – 4 tablete sublingual.
• Antihipertensive în funcţie de tensiunea arterială.
E. P. A. cu tensiune arterială scăzută, în asemenea cazuri sunt contraindicate :
emisiunea de sânge;
• Morfina, hipotensoarele;
• Când tensiunea este complet prăbuşită bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal.
Tratamentul E. P. A. lezional (necardiogen):
a) În intoxicaţii :
• scoaterea din mediul toxic;
• antidot (atunci când există) şi ventilaţie artificială.
b) De origine infecţioasă :
• Morfina este contraindicată;
• Corticoterapie : HHC în PEV, în doze de pana 1g/zi, tetraciclină 2g/zi, tonicardiace;
• Oxigenoterapie şi se practică sângerare de necesitate.
c) De cauze neurologice :
• tratament simptomatic, sângerare abundentă (300 – 500 ml), diureză osmotică cu manitol şi
furosemid
d) Edemul pulmonar acut iatrogen:
• emisiune de sânge (300 – 500 ml) şi furosemid doza iniţială 3 – 5 f I.V.
e) Edemul pulmonar acut la înecaţi:
• intubaţie orotraheală, aspiraţie bronşică, ventilaţie mecanică, oxigenoterapie masivă (10 –
12 l/minut).
La bolnavii înecaţi în apă dulce: sângerare 300 – 500 ml, Furosemid i.m sau i.v. 2f.
La cei înecaţi în apă de mare sunt contraindicate sângerarea şi diureticele. La aceştia se
corectează hipovolemia prin perfuzii cu dextran 70 sub controlul tensiunii arteriale.
f) Edemul pulmonar acut la uremici :
• Oxigen, aerosoli, aplicare de garouri la radacina membrelor, tonicardiace, epuratie
extrarenala.
g) Edemul pulmonar acut bronhoalveolar de deglutie:
• respiratie asistata, corticoterapie in doze mari.
CAPITOLUL III
NURSING. ELEMENTE GENERALE ȘI ÎNGRIJIRI DE NURSING
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU E.P.A
Asistentului medical îi revin o serie de sarcini deosebit de importante în tratarea
pacienţilor cu edem pulmonar acut, deoarece vindecarea acestora depinde foarte mult de
calitatea îngrijirilor pe care le acordăm.
În funcţie de varietatea cazurilor şi de caracterul bolii bolnavii cu afecţiuni pulmonare
necesită o îngrijire unitară, dar şi îngrijiri speciale.
Rolul propriu
Tratamentul E. P. A. cardiogen comporta masuri de extrema urgenta care trebuie aplicate
înca de la domiciliul bolnavului, in timpul transportului catre spital, în unităţile de urgenţă şi
în spital.
Acordarea primului ajutor în funcţie de starea bolnavului
- instalarea bolnavului in poziţie sezândă pe scaun sau pat cu gambele atârnând la
marginea patului. Bolnavii îşi aleg singuri această poziţie;
- liniştirea bolnavului;
- aspirarea secreţiilor bronşice, a expectoraţiei expectoratia şi curăţarea gurii bolnavului
pentru asigurarea permeabilităţii căilor aeriene;
- aplicarea garoului la rădăcina a trei membre fară comprimarea arterelor. Din 10 in 10
minute, unul din garouri se mută la al patrulea membru. Garoul se scade progresiv.
- oxigen (pe sonda nasofaringiana, narine sau masca de oxigen);
- aerosoli antispută cu alcool etilic şi bronhodilatatoare;
- resuscitarea cardiorespiratorie dacă este nevoie;
- transportul la spital în condiţii de siguranţă şi supraveghere permanentă;
- aplicarea electrozilor şi monitorizarea permanentă a funcţiilor vitale.
Asigurarea condiţiilor de spitalizare
În funcţie de afecţiunea pacientului i se asigură un pat corespunzător cerinţelor acestuia,
prevăzut cu un utilaj accesoriu: masă pentru alimentaţie reglabilă, sertar care înlocuieşte
noptiera, rezemătoare.
Ne asigurăm că pacientul este ferit de curenţii de aer. Salteaua patului nu trebuie să
exercite presiune asupra zonei de contact pentru a preveni escarele. Punem la îndemâna
pacientului declanşatorul aparatelor de semnalizare, urinarul, agăţătoare de metal sau
confecţionat din
pânză cu ajutorul căruia pacientul să poată efectua singur unele mişcări.
Saloane luminoase, bine aerisite, fără curenţi de aer, suficient încălzite (18-20°C) (în cazul
bolnavilor cu afecţiuni bronşice inflamatorii temperatura salonului va fi mai ridicată şi mai
umidificată).
- Asistenta asigură aerisirea care poate fi continuă sau periodică, în funcţie de temperatura
aerului.
- Asistenta va avea grijă să se folosească aspiratoarele de praf sau ştergerea umedă (se va
evita măturatul uscat).
- Bolnavii care prezintă afecţiuni cu caracter infecţios vor fi internaţi în saloane separate.
- Psihoterapia este un mijloc terapeutic foarte important.
- Asistenta trebuie să ţină cont că bolile cronice tulbură echilibrul psihic al bolnavilor; se
pretinde o preocupare şi faţă de psihicul lor.
Alimentaţia:
- Va fi adaptată perioadei de evoluţie a bolii: regim hidrozaharat în perioadele febrile; cînd
fenomenele acute dispar, se trece la o alimentaţie hipercalorică.
- Se evită supraalimentaţia şi alimentaţia bogată în grăsimi; se interzic tutunul şi alcoolul.
Supravegherea funcţiilor vitale şi combaterea simptomelor majore:
- Zilnic, se măsoară pulsul, respiraţia şi diureza şi se notează în foaia de observaţie.
- Se măsoară temperatura, urmărindu-se evoluţia febrei.
- În pusee febrile se aplică comprese reci sau împachetări reci ale trunchiului.
- Durerea toracică (junghi) se combate prin aplicaţii locale calde.
Rolul asistentei medicale în examinarea clinică şi paraclinică a pacientului
Asistenta medicală trebuie să observe şi să noteze aspectul general al pacientului:
înălţime, greutate, vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii, ţinuta, faciesul, mersul, starea
psihică, necesităţile pacientului, schimbările care apar în evoluţia lui, să culeagă date din foaia
de observaţie şi cea de
temperatură, de la aparţinători, pentru a obţine un tablou clinic complet.
Se vor urmări, măsura şi nota funcţiile vitale şi vegetative.
Se respectă măsurile de sterilizare şi asepsie în toate manoperele care se efectuează.
Asistenta pregăteşte şi verifică instrumentarul necesar examinărilor clinice medicale.
Ajută pacientul să prezinte o poziţie adecvată examinărilor care se vor efectua, apoi
repune
bolnavul într-o poziţie cât mai confortabilă, în funcţie destarea generală.
Pregăteşte pacientul pentru investigaţii echocardiografice sau radiologice.
Rolul asistentei medicale în educaţia sanitară a pacientului
Trebuie să-i explicăm pacientului necesitate respectării interdicţiilor alimentare pentru
perioada recomandată de medic şi a regimului alimentar pe care îl va urma.
Aducem la cunoştinţă importanţa igienei corporale, respectării orelor de masă, de somn,
orarul pentru medicaţie, acceptarea sondajelor (unde este cazul), schimbarea poziţiei corpului
pentru a preveni escarele şi colaborarea cu cadrele medicale.
Explicăm şi aparţinătorilor îngrijirile speciale de care are nevoie pacientul şi după
externare pentru a acorda o mai mare atenţie acestora.
Rolul delegat
- Recoltarea probelor biologice pentru laborator şi montarea cateterelor venoase (branule),
- Se asigură poziţia şezândă cu picioarele atârnânde,
- Se captează expectoraţia şi se curăţă gura bolnavului,
- Oxigenoterapia: 16-18 l/minut barbotat prin alcool diluat (2/3 apă şi 1/3 alcool),
- Aerosoli de alcool etilic şi bronhodilatatoare,
- Aspiraţia căilor respiratorii superioare,
- Scăderea circulaţiei de întoarcere prin emisie rapidă de sânge 300-500 ml (la indicaţia
medicului şi exceptând cazurile de şoc, infarct miocardic). Pentru aceasta asistenta alege o
venă turgescentă. Dacă sângerarea nu este posibilă, se face aplicarea garourilor la rădăcina a
trei membre, fără compresiunea arterelor. Din 10 în 10 minute, unul din garouri se schimbă la
al patrulea membru. Scoaterea garoului se face progresiv,
- Se pregătesc medicamentele: morfină 0,01-0,02 g intramuscular sau i.v.; tonicardiace;
diuretice cu acţiune rapidă; hemisuccinat de hidrocortizon,
- În cazuri grave se face intubaţie orotraheală şi respiraţie asistată.
Pe parcursul internării:
- dispneea şi cianoza necesită oxigenoterapie (6 1/minut),
- tusea, fiind chinuitoare şi dureroasă în faza incipientă, se combate cu preparate de
codeină; în faza a doua, fiind necesară permeabilitatea căilor respiratorii prin eliminarea
expectoraţiei, se recomandă bolnavilor să tuşească de mai multe ori pe zi,
- pentru uşurarea eliminării expectoraţiei, se administrează fluidifiante ale secreţiei
bronşice
(sirop expectorant, Bromhexin).
CAPITOLUL IV
EDUCAŢIA SANITARĂ A BOLNAVULUI CU EDEM PULMONAR ACUT
Educaţia sanitară a bolnavului cu EPA este un proces continuu individualizat fiecărui
pacient, prezentându-i-se la timpul potrivit şi pe înţelesul lui prognosticul pe termen scurt şi
intenţia noastra de a modifică factorii de risc şi stil de viaţă. Este esenţial să ne dăm seama că
educarea pacientului va duce la o aderare mai bună a acestuia la tratament şi a prognosticului
de reducere a factorilor de risc. Chiar sugestiile despre efort fizic, reducerea fumatului,
alimentaţia sănătoasă, vor avea asupra pacientului efecte benefice.
Un bolnav informat va întelege mai bine deciziile terapeutice şi îşi va exprima preferinţele
care sunt o componentă importantă în decizia terapeutică.
Principii de educare a bolnavului cu EPA:
a. Trebuie să se determine gradul de înţelegere a bolnavului
b. Se cere bolnavului să ne spună ce informaţii doreşte despre boala sa.
c. Se utilizează evidenţe epidemiologice şi clinice, iar deciziile terapeutice se iau pe
evidente ştiinţifice.
d. Folosirea personalului adecvat pentru educarea bolnavului. Este bine să formăm
educatori de sănătate specializaţi ca cei în boli cardiovasculare şi diabet zaharat.
e. Pregătirea de material informaţional: cărţi, broşuri, înregistrări audio şi video, programe
de computer care prezintă: -recomandări dietetice -informaţii despre activitatea fizică -discuţii
despre manevrele de resuscitare cardio-respiratorii
f. Dezvoltarea unui plan cu fiecare pacient privind purtarea de discuţii din timp în timp,
încercând să depăşim barielele de limbaj, folosind factori clinici relevant şi suportul social
g. Cuprinderea în programul educaţional a membrilor din familia bolnavului.
Multe modificări de dieta ale bolnavului trebuie explicate persoanei care pregateşte în
mod nemijlocit masa. Eforturile de a încuraja să renunţe la fumat, scădere în greutate,
creşterea activităţii fizice trebuie făcută şi de alţi membrii ai familiei care pot întării mesajul şi
benefecia de participarea la acest program.
Trebuie purtate discuţii explicite cu toţi bolnavii despre limitarea activităţii fizice.
Bolnavul să fie asigurat despre capacitatea de a continua activitătile normale, incluzând şi
relaţiile sexuale. În anumite circumstanţe speciale cei care desfăşoară la serviciu activitaţi
obositoare sau cu risc crescut trebuie sfătuiţi aparte. Reducerea factorilor de risc este foarte
importantă şi trebuie să i se explice pacientului ce înseamnă acest lucru pentru boala sa.
Fiecare bolnav trebuie învăţat la ce simptome să contacteze serviciul medical şi să activeze
prompt sistemul medical de urgenţa.Trebuie invaţat să cheme ambulanţa şi să apeleze la
spitalul cu serviciul de urgenţă cardiovasculară. Discuţiile cu bolnavul şi familia acestuia
trebuie să arate importanţa acţionării prompte la orice simptom. Membrii familiei trebuie
obişnuiţi cu măsurile de resuscitare cardio-respiratorie.
Respectul omului faţă de sine şi capacitatea de dăruire sunt două idei-virtuţi ce devin
realităţi valorice numai în acţiuni.
Ori, omul zilelor noastre, instruit, cu un bogat bagaj de cunoştinţe, are datoria morală
de a se forma pe sine, mai sănătos, mai viguros fizic şi psihic, mai bun, mai înţelept, sensibil
la valoare, frumos şi adevăr, mai receptiv la tot ce îi oferă natura, ştiinţa şi cultura.
Prevenţia şi cunoaşterea modurilor de prevenţie ar trebui să fie o preocupare pentru fiecare
din noi.
CAPITOLUL V
FIŞE TEHNICE
• ADMINISTRAREA OXIGENULUI
Scop: asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de:
• scăderea oxigenului alveolar
• diminuarea hemoglobinei
• tulburări în sistemul circulator
• probleme care interferează cu difuziunea pulmonară
Surse de oxigen
• -staţie centrală de oxigen
• -microstaţie
• -butelie cu oxigen
Metode de administrare a oxigenului
a. prin sondă nazală
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale
b. prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei
c. ochelari pentru oxigen
- sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări
- se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi
- sunt mai bine toleraţi de pacienţi
d. cortul de oxigen
- frecvent utilizat la copii
- concentraţia oxigenului nu poate depăşi 50%
- are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vapori
datorită faptului că pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu
- oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire
- în cort se pot monta instalaţii de răcire
- copiii vor fi supravegheaţi permanent, pentru a nu disloca cortul
Echipament necesar administrării oxigenului
• sursă de oxigen
• umidificator (recipient pt.barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă)
• sondă nazală , cateter, mască de oxigen sau cort, în funcţie de metoda aleasă
• material adeziv (leucoplast), pt.fixarea sondei
Intervenţiile asistentei
• pregătirea psihică a pacientului asigurându-l de luarea tuturor măsurilor de precauţie şi
aşezarea pacientului în poziţie corespunzătoare (dacă este posibil poz.semişezând care
favorizează expansiunea pulmonară)
• asamblarea echipamentului
• dezobstruarea căilor respiratorii
• măsurarea lungimii sondei de la nară la tragus
• umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei
• introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast
• dacă se utilizează masca de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului
şi se va fixa cu o curea în jurul capului
• fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcţie de prescripţia medicului
• aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii
tegumentelor, măsurarea respiraţiei şi pulsului)
• acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului şi combaterea
oricărei cauze de disconfort
• mobilizarea periodică a sondei
• curăţirea echipamentului la terminarea tehnicii
Incidente şi accidente
• dacă recipientul pt.barbotarea oxigenului se răstoarnă , lichidul poate fi împins de
oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
• în cazul utilizării prelungite a oxigenului , în concentraţii mari sau la presiuni
ridicate, pot apărea:
• iritare locală a mucoasei
• congestie şi edem alveolar sau hemoragie intraalveolară
• INJECŢIA INTRAVENOASĂ (I.V.)

Scop – terapeutic
- explorator – se adm subst de contrast radiologic
Locul injectiei – v. de la plica cotului ;
v. antebratului ;
v. de pe faţa dorsală a mâinii ;
v. maleolare interne ;
v. epicraniene
Soluţii administrate : - sol izotone; sol hipertone.
Resorbţia – este instantanee
Execuţia injecţiei :
-asistenta se spală pe mâini
-se alege locul puncţiei
-se dezinfectează locul puncţiei
-se execută puncţia venoasă
-se controlează dacă acul este în venă
- se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului
-se injectează lent ţinând seringa în mqna stângă, iar cu policele mâinii drepte se apasă pe
piston
-se verifica periodic dacă acul este în venă
-se retrage brusc acul când injectarea s-a terminat; la locul puncţiei se aplică tamponul
îmbibat în alcool, compresiv
Îngrijirea ulterioara :
-se menţine compresiune la locul injecţiei câteva minute
-se supraveghează în continuare starea generală
De ştiut :
- în timpul injectării se va supraveghea locul pucţiei şi starea generală
- vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel puţin 24h, de aceea nu se vor repeta
injecţiile în aceiaşi venă la intervale scurte
- dacă pacientul are o singură venă disponibilă şi injecţiile trebuie să se repete, puncţiile se vor
face întotdeauna mai central faţă de cele anterioare
- dacă s-au revărsat, în ţesutul perivenos, soluţiile hipertone (calciu colorat,calciu bromat) va
fi înştiinţat medicul pentru a interveni,spre a se evita necrozarea ţesuturilor.
De evitat
- încercarile de a pătrunde în venă dupa formarea hematomului, pentru că acesta, prin volumul
său, deplasează traiectul obişnuit al venei;
III. TEHNICA INTUBĂRII ORO-TRAHEALE(I.O.T):

Materiale necesare:
- Sursa de oxigen.
- Balon de ventilaţie cu mască şi rezervor.
- Sonde şi dispozitive de aspiraţie a secreţiilor.
- Laringoscop cu diferite lame – verificate ca funcţionare.
- Sonde de intubaţie de diferite mărimi – verificate ca etanşeitate.
- Mandren suplu.
- Seringa 10 ml.
- Pipe orofaringiene Guedel.
- Sistem de fixare a sondei I.O.T. (romplast, faşă, etc).
Manevre de intubaţie orotraheala:
· Pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie (sau doar axat în trauma
cervicală).
· Curăţarea / aspirarea cavităţii bucale, cu scoaterea eventualelor proteze.
· Oxigenoterapie pe mască.
· Etapa I = Laringoscopie directă cu vizualizarea glotei.
• Laringoscopul ţinut în mâna staângă, lama se introduce în cavitatea bucală prin
comisura bucală dreaptă, se încarcă limba, se progresează cu lama sub control vizual
până se atinge şanţul gloso-epiglotic.
• Se expune glota şi corzile vocale prin tracţiunea laringoscopului în sus şi înainte,
ridicând limba şi mandibula (eventual se aspiră secreţiile şi se face o presiune digitală
pe faţa anterioară a traheei – pe cartilajul cricotiroidian – manevra Sellick).
· Etapa a II-a = cateterizarea traheei:
• Sonda I.O.T. ţinută în mâna dreaptă cu mandrenul introdus în prealabil, se inseră cu
concavitatea în sus atraumatic, în orificiul glotic, până când balonul sondei dispare în
jos de corzile vocale.
• Se umflă apoi balonaşul cu ~ 7-8 ml. aer şi se plasează în gură o pipă Guedel.
• Controlul etanşeitătii (absenţa pierderilor de aer) se face prin ventilaţia cu balonul pe
sonda I.O.T. şi ascultarea cu stetoscopul a câmpurilor pulmonare şi în epigastru.
Prezenţa simetrică a murmurului vezicular şi absenţa zgomotelor hidroaerice în
epigastru arată poziţionarea corectă a sondei.
• Sonda se fixează la piele cu faşă sau benzi de romplast.
• Se continuă ventilaţia cu balonul sau cu ventilatorul cu frecvenţa de 10-12 ventilaţii /
minut.
• Orice manevră de intubaţie trebuie să dureze circa 30 secunde, (sau cât îşi poate ţine
resuscitatorul respiraţia), iar în caz de eşec pacientul se oxigenează pe mască circa 3
minute înaintea unei noi tentative.
CAPITOLUL VI
STUDIU DE CAZ
Componentele planului de îngrijire

1.Culegerea datelor: se face prin discuţii directe cu bolnavul sau cu aparţinătorii
acestuia. Se urmareşte identificarea şi stabilirea antecedentelor personale şi antecedentelor
hetero-colaterale, motivele internării şi istoricul bolii.
2.Planificarea îngrijirilor în funcţie de necesităţi: de o reală importanţa este
cunoaşterea celor 14 necesităţi ale omului, stabilite de Virginia Henderson, cadrul mediu
sanitar fiind independent în a satisface nevoile bolnavului.
3.Stabilirea obiectivelor în funcţie de priorităţi: această etapă este dirijată în două
subetape şi anume: examinarea datelor culese cu interpretarea lor (ţinând cont şi de datele
ştiinţifice) şi stabilirea problemelor reale ce afectează sănătatea pacientului şi a sursei de
dificultate.
4.Realizarea îngrijirilor: odată obiectivele formulate se poate trece la realizarea
îngrijirilor-baza procesului de îngrijire. De felul cum se va acţiona acum, de calitatea
intervenţiei cadrului mediu sanitar, depinde mersul evolutiv al bolii, spre vindecare sau
cronicizare.
CAZUL I
l. CULEGEREA DATELOR
Sursa de obţinere a informaţiilor: pacientă, familie, foaia de observaţie.
Tehnici de obţinere a informaţiilor: interviul, observarea pacientei.
1. Date privind identitatea pacientei:
Date fizice: Nume / Prenume: C.M.
Vârstă: 59 ani
Sex: feminin
Religia: ortodoxă
Naţionalitate: română
Stare civilă: căsătorită
Ocupaţie: pensionară
Date variabile: Domiciliu: comuna Griviţa, jud. Ialomiţa
Condiţii de viaţă şi muncă: pacienta locuieşte la casă în condiţii optime de locuit
Prezintă insomnie, ore insuficiente de somn (5 ore / noapte cu treziri repetate în timpul
somnului.
Nu respectă dieta recomandată la ultimul examen medical, consumând grăsimi în exces.
Este băutoare de cafea 2-3 cafele pe zi.
Fumează de la 18 ani (un pachet de ţigări pe zi)
Nu consumă alcool.
GUSTURI PERSONALE
Îi place să consume carne şi preparate din carne.
Mod de petrecere a timpului liber: ii place să se uite la televizor şi să croşeteze.
2. STARE DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
Date antropometrice
înălţime: 1, 63mş
greutate. 92 kg;
grupa sanguină A II; Rh: pozitiv;
Limite senzoriale:
Nu este alergică;
Dantură incompletă;
Acuitate vizuală scăzută, acuitate auditivă bună;
Somn alternant cu treziri nocturne dese;
Mobilitate redusă;
Alimentaţie inadecvată;
Aparat renal, urinar- loje renale libere, mictiuni fiziologice.
ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE
Antecedente personale fiziologice.
Naşteri 3
Avorturi 4.
Prima menstruaţie la 14 ani;
Menopauza 50 ani. Informaţii legate de boală:
MOTIVELE INTERNĂRII:
• dispnee; ortopne; cefalee; ameţeli.
Istoricul boţii:
Bolnava in vârstă de 59 ani cunoscută secţiei cu hipertensiune arterială stadiul al III-lea ,
cardiopatie ischemica cronica dureroasa, se internează pentru dispnee, ortopnee, cefalee,
ameţeli cu debut brusc.
Diagnostic la internare
EPA cardiogen. HTA puseu. Obezitate
Data internare: 6 ianuarie 2015, ora 20:45
Examenul pe aparate.
Tegumente şi mucoase:
-tegumentele palide, mucoase umede.
Sistem ganglionar: nepalpabil.
Sistem musculo-adipos: în exces:
Sistem osteo – articular: aparat integru mobil
Aparat respirator: raluri subscripitante bilaterale
Aparat cardio – vascular: matitate crescută, zgomote cardiace, artere periferice pulsatile.
TA = 230/120mmHg.
Aparat digestiv: abdomen nedureros ta palpare, ficat şi splină în limite normale, tranzit
intestinal fiziologic.
Aparat uro-genital: iojă renale libere, micţiuni fiziologice.
Sistem nervos central: anxietate, reflexe osteo-tendinoase prezente bilateral.
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nevoi Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare

fundamenta
nursing Autonome Delegate
le
afectate
Nevoia de a Imposibilitate -Pacienta să -aşez -administrez - după 20
respira şi a a de a respira respire pacienta în oxigen pe minute
avea o bună eficient normal şi poziţie masca 12 bolnava este
circulaţie datorită eficient şezăndă la l/min mai liniştită,
edemului - Pacienta să marginea -administrez respiră bine,
pulmonar aibă valori patului, Furosemid dar se simte
manifestată tensionale în -montez 40mg-2f i.v; slăbită
prin dispnee, limite masca de -recoltez de TA=190/110
agitaţia, normale O2, urgenţă mmHg
senzaţia de în 1h explicându-i analize de
moarte pacientei laborator:
iminentă; importanţa markeri
R=36/min; menţinerii cardiaci,
TA=230/120 ei uree,
mmHg pentru creatinină,
aportul glicemie,
necesar de transaminaze,
oxigen, HLG.
-aplic -măsor TA din
electrozii 10 in 10 min.,
pentru comunic
monitorizar valorile me-
ea funcţiilor dicului şi le
vitale, notez în F.O.
-sfătuiesc -administrez
bolnava să- Nitroglice rină
şi găsească 2f în 25 ml
o poziţie glucoza 5% pe
liniştitoare injectomat- 4
şi să nu se ml/h
agite. -Captopril
- 0,25mg- 1 tb
supraveghez
starea
generală a
bolnavei,
urmăresc
monitorul
tot timpul
pentru a
observa la
timp
eventualele
complicaţii
care pot
apărea
(hTA,
tulburări de
ritm, sau
stop cardio-
pulmonar).
Nevoia de a Incapacitatea Bolnava să Explic -administrez -după cca1 h
se mişca şi de a se mişca înţeleagă bolnavei că tratamentul TA, puls şi
a dată de rolul repausul prescris: respiraţia au
avea o bună monitorizarea imobilizării la trebuie să soluţie NaCl9 valori în
postură permanentă şi pat fie atât fizic ‰, 250 ml, limite
de cât şi psihic, Miofilin 1f
durata
imobilizării
fiind în
funcţie de
gravitatea şi
evoluţia
bolii, dar şi
de
dispnee prezenţa -pregătesc normale
manifestată unor pacienta - pacienta
prin eventuale pentru examen este liniştită
imobilizarea complicaţii. radiologic.
la pat Pentru a
preveni
unele
complicaţii
de decubit
(escare,
pneumonie
hiperstatică,
anchiloză) îi
explic că
poate
efectua
mişcări
pasive ale
degetelor
de la mâini
şi picioare,
treptat
putând
efectua
mişcări
active în pat
(schimbarea
uşoară a
poziţiei de
pe o parte în
alta,
mişcări ale
picioarelor).
Mobilizarea
se va face
progresiv
(şedere pe
marginea
patului,
ridicarea din
pat, primii
paşi prin
salon, mers
la toaletă
însoţit), sub
controlul
T.A, P şi
SpO2
Nevoia de a Insomnie -Pacienta să -încurajez -administrez -după 20
dormi şi a datorită aibă un somn bolnava să Diazepam 1f min. bolnava
se odihni epuizării şi a fiziologic creadă în în sol. Gluoză doarme
respiraţiei eficient refacerea sa, 5% PEV la liniştită,
ineficiente -Pacienta să -discut cu indicaţia respiră bine
manifestată aibă o stare bolnava medicului.
prin de bine fizică explicându-i
dificultate în a şi psihică în ce constă
se odihni, tratamentul,
Nevoia de a treziri • pacien -asigur un
învăţa cum frecvente. ta să climat de • în
să-şi acumuleze linişte, salon urma
păstreze Cunoştinţe cunoştinţe noi bine aerisit, intervenţiilor
sănătatea insuficiente pe toată lenjerie de cu rol propriu
despre boala durata pat curată. aceasta a
datorită lipsei spitalizării. dobândit
surselor de cunoştinţe
informare noi cu privire
manifestat - explorez la starea sa
prin interes nivelul de
pentru a cunoştinţe
învăţa,solicita al pacientei;
re de - ofer
informaţii. informaţii
clare la
nivelul de
înţelegere al
pacientei;
- informez
pacienta de
importanţa
respectării
regimului
alimentar;
- educ
pacienta să
respecte
tratamen-
tul prescris
de medic şi
o informez
de
importanţa
controlului
medical
periodic
Nevoia de a Eliminare Pacientul să - izolez • inform • după
elimina urinară aibă o diureză pacienta cu ez medicul aproximativ 2
insuficientă normală şi să un paravan despre ore pacienta
datorită mai prezinte de celelalte problema se simte mai
anxietăţii, disurie în 5-6 paciente din apărută şi bine, durerile
stresului, ore. salon pentru efectuez au dispărut
imobilităţii a-i asigura tratamentul • Diure
manifestată intimitatea prescris. ză
prin - ajut 1200ml/24h
dificultatea de bolnava în
a urina, durere satisficerea
la micţiune. nevoi de a
elimina, la
pat, folosind
plosca.
- încurajez
pacientul să
consume
mai multe
lichide.
EXTERNAREA BOLNAVULUI
Pacienta C.M. s-a internat în serviciul Cardiologie-TI cu diagnosticul medical: EPA

cardiogen. HTA puseu. Obezitate.
La internare a prezentat HTA manifestată prin dispnee, agitaţie. În perioada spitalizării,
datorită obiectivelor stabilite şi a intervenţiilor asistentei medicale cu rol propriu şi delegat,
unele probleme ale bolnavei s-au redus, iar altele s-au remis total. Ea este independentă în a-şi
satisface nevoile fundamentale .
DATA EXTERNĂRII: 15.01.2015
La externare bolnava prezintă stare generală bună: respiră amplu, ritmic, apetitul este crescut,
se alimentează bine, fără greţuri şi fără vărsături, temperatura corpului este în limite normale,
coloraţia tegumentelor este roz, mobilizarea este uşor îngreunată datorită greutăţii corporale,
toaleta personală şi-o efectuează fără dificultate, se îmbracă şi se dezbracă singură.
PLAN DE RECUPERARE
REGIM DE VIAŢĂ: Pacienta se externează cu recomandările:
• evită mersul, ortostatismul prelungit şi expunerea la temperaturi scăzute
• control ambulator
• alimentaţie bogată în vitamine
• respectă schema de tratament
EXAMENE DE LABORATOR
Analiza Mod de Valoare Valoare
Cerută Recoltare Normală Obţinută
GLICEMIE -prin puncţie venoasă 70-105 mg % 102 mg / dl
UREE -prin puncţie venoasă 10-50 mg % 54 mg / dl
SANGVINĂ
CREATININĂ -prin puncţie venoasă F < 1,1 mg % 0,58 mg / dl
SANGVINĂ B < 1,3 mg %
GPT -prin puncţie venoasă B < 41 UIL 20 UIL
F < 31 UIL
GOT -prin puncţie venoasă B < 38 UIL 16 UIL
F < 32 UIL
CAZUL II
Sursa de obţinere a informaţiilor: pacient, familie, foaia de observaţie.
Tehnici de obţinere a informaţiilor: interviul, observarea pacientului.
1. Date privind identitatea pacientului:
DATE FIXE
• Nume: P. Prenume: C.
• Vârstă: 60 ani
• Sex: M
• Religie: ortodoxă
• Naţionalitate: română
• Starea civilă: căsătorit
• Ocupaţia: lucrează în mediu salubru
DATE VARIABILE
Domiciliu: judeţul Ialomiţa, Slobozia
Condiţii de viaţă şi muncă:
• locuieşte într-un apartament cu 3 camere
Gusturi personale:
• igienă corespunzătoare
• se odihneşte aproximativ 6 ore din 24 h
• nu consumă alcool, cafea, tutun
• alimentaţie echilibrată
STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
DATE ANTROPOMETRICE
• Greutate: 80 Kg
• Înălţime: 1,75 M
• Grup Sanguin: AB IV
LIMITE SENZORIALE
• Alergii: nu prezintă
• Proteze: nu prezintă
• Acuitate vizuală şi auditivă – funcţionare adecvată
• Somn: insomnie
• Mobilitate: bună
• Alimentaţie: echilibrată
• Eliminări: normale
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE
- nesemnificative
ANTECEDENTE PERSONALE
ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE
- a suferit bolile copilăriei
- apendicectomie- operată în 1990
- astm bronşic
- HTA stadiu II
INFORMAŢII LEGATE DE BOALĂ
MOTIVELE INTERNĂRII
Pacientul se prezintă în serviciul U.P.U. în data de 20.03.2015 cu următoarele manifestări
de dependenţă: -dispnee cu polipnee, wheezing, tuse cu expectoraţie mucoasă, transpiraţii,
anxietate.
ISTORICUL BOLII
Pacient cunoscut hipertensiv, este adus cu salvarea la spital, după expunerea accidentală la
vapori (gaz) toxici. Prezintă o stare generală mediocră, este afebril, cu tegumente şi
mucoase cianotice, umede, cu dispnee cu polipnee, ortopnee, pulmonar murmur vezicular
prezent bilateral, raluri sibilante difuz bilateral, raluri crepitante bazal bilateral, zgomote
cardiace ritmice, tahicardice.
TA=150/90 mmHg, Av=110/min, Spo2=86% (aer ambient)-cu oxigen pe narine Spo2=94%,
fără edeme periferice, jugulare neturgeşcente, abdomen suplu nedureros spontan sau la
palpare, diureza prezentă fiziologic.
DIAGNOSTIC LA INTERNARE : EPA prin ingestie vapori toxici. HTA stadiul II
EXAMENUL PE APARATE
• tegumente şi mucoase - palide
• ţesut conjunctiv-adipos – normal reprezentat
• sistem ganglionar – superficial nepalpabil
• aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară prezentă,
murmur vezicular prezent fără raluri,
F.R. 26 respiraţii / minut
• aparat cardiovascular: matitate cardiacă în limite normale, şoc apexian sp V i.c.
stâng pe linia medioclaviculară, zgomote ritmice, artere periferice pulsatile
T.A. = 150 / 90 mm Hg
A.V. 110 bătăi / minut
• aparat digestiv: dentiţie bună, limba umedă de culoare roşie, abdomen: nedureros la
palpare, mobil cu mişcările abdomenului
• aparat urogenital: rinichi nepalpabili, urină cu aspect normal
• sistem nervos endocrin: sistem nervos central orientat temporo-spaţial.
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nevoi Diagnostic Obiective Intervenţii Evaluare

fundamental
de nursing Autonome Delegate
e
afectate
Nevoia de a Alterarea Pacientul să - asigur - administrez • în
respira şi a func- ţiei respire cu repausul medicaţia urma
avea o bună respiratorii minimum absolut la pat; prescrisă de intervenţiilor
circulaţie datorită de - monitorizez medic. atât cu rol
edemului dificultate funcţiile propriu dar şi
pulmonar în 30 vitale; delegate, 25
acut minute. - asigur minute,
manifestat pacientului pacientul
prin dispnee poziţie care poate să
cu ortopnee să-i favori- respire cu
zeze minimum de
respiraţia; dificultate
- asigur un
microclimat
corespunzător
: salon aerisit,
lenjerie
curată, pat
confortabil;
- învăţ
pacientul să
înlăture
obiceiurile
dăunătoare
(tutun, mese
copioase);
- informez
pacientul
asupra
stadiului boli
sale, asupra
gradului de
efort pe care
poate să-l
depună,
asupra
importanţei
continuării
trata-
mentului şi a
respectării
regimului
alimentar;
- liniştesc şi
supraveghez
în permanenţă
pacientul
Nevoia de a Risc de Pacientul să - asigur -în urma
evita compli- nu prezinte pacientului un intervenţiilor
pericolele caţii şi risc de mediu de cu rol propriu
infecţii siguranţă:
nosocomial salon aerisit,
e lenjerie
curată;
- schimb
lenjeria de pat
şi de corp ori
de câte
datorită complicaţii ori este pacientul nu
mediul şi infecţii nevoie; a prezentat
spitalicesc nosocomial - respect risc de
e pe toată regulile de complicaţii şi
durata asepsie şi infecţii
spitalizării anti- sepsie în nosocomiale
efectuarea pe toată
oricărei durata
îngrijiri; spitalizării.
- izolez
pacientul de
restul
pacienţilor cu
potenţial
infecţios;
- supraveghez
funcţiile
vitale;
- educ
pacientul
privind
importanţa
menţinerii
unei igiene
riguroase
pentru
evitarea
complicaţiilor
.
Nevoia de a Diminuarea -pacientul - explic - reechilibrez - în urma
se alimenta apetitului să respire pacientului hidroelectroliti intervenţiilor
şi hidrata dato- rată cores- necesitatea c pacientul la pacientul re-
dispneei, punzător şi alimentării indicaţia simte o
mediul să se poată pentru reuşita medicului. ameliorare
spitalicesc alimenta şi tratamentului; a dispneei
manifestat hidrata - calculez şi se
prin uşoară conform bilanţul I – E; poatealiment
deshidratare nevoilor - măsor a şi hidrata
, refuz de a sale. greutatea conform
se alimenta. corporală; nevoilor sale
- deservesc
pacientul la
ore fixe cu
alimente
prezentate
atrăgător;
- aerisesc
salonul
înainte de
servirea
mesei;
- alcătuiesc un
plan zilnic de
menţinere a
sănătăţii cu
pacientul:
alimentaţie,
îngrijire de
bază, somn,
exerciţii,
comunicare,
recreere.
Nevoia de a Insomnie -pacientul - învăţ - administrez -în urma
dormi şi a se datorat să prezinte pacientul medicaţia intervenţiilor
odihni mediului un somn tehnici de prescrisă de atât cu rol
spitalicesc atât calitativ relaxare; medic. propriu dar şi
şi cât şi - asigur delegat
procesului cantitativ pacientului un pacientul
bolii microclimat prezintă un
manifestat corespun- somn atât
prin astenie, zător: salon calitativ cât
ochi aerisit, şi cantitativ.
încercănaţi, lenjerie
oboseala. curată, pat
confortabil;
- creez
condiţii
favorabile
somnului:
lumina difuză,
linişte în
salon;
- stabilesc
împreună cu
pacientul un
orar de somn
şi odihnă;
- rog
aparţinătorii
să respecte
orele de
vizită;
- observ şi
notez
calitatea,
orarul
somnului,
gradul de
satisfacere a
celorlalte
nevoi;
- aplic măsuri
pentru
înlăturarea
cauzelor
insomniei:
ofer
pacientului
înainte de
culcare un
pahar cu lapte
cald.
Nevoia de a Anxietate - pacientul - stimulez • în
comunica datorită me- să nu mai pacientul să-şi urma
diului prezinte exprime intervenţiilor
spitalicesc anxietate şi sentimen- cu rol propriu
şi a preocu să comunice tele, temerile pacientul nu
pării pentru eficient cu cu privire la mai este
prognostic echipa starea sa; anxios şi
manifestat medicală. - câştig comunică cu
prin refuzul încrederea echipa
de a pacientului medicală.
comunica. prin discuţiile
purtate şi îl
conving să
aibe încredere
în echipa
medicală;
- comunic în
permanentă
cu pacientul;
- liniştesc şi
supraveghez
în permanenţă
pacientul.
Pacienta P.C. s-a internat în serviciul Cardiologie cu diagnosticul medical: EPA prin
ingestie vapori toxici. HTA stadiul II .
La internare a prezentat HTA manifestată prin dispnee, agitaţie. În perioada spitalizării,
datorită obiectivelor stabilite şi a intervenţiilor asistentei medicale cu rol propriu şi delegat,
unele probleme ale bolnavului s-au redus, iar altele s-au remis total. El este independent în a-
şi satisface nevoile fundamentale .
La externare bolnavul prezintă stare generală bună: respiră eficient, ritmic, apetitul este
crescut, se alimentează bine, temperatura corpului este în limite normale, coloraţia
tegumentelor este normală, mobilizarea este uşor îngreunată datorită afecţiunii pulmonare.
Pacientul se externează cu recomandările:
• evită mersul, ortostatismul prelungit şi expunerea la temperaturi scăzute şi substanţe
toxice
SANGVINĂ
F < 31 UIL
F < 32 UIL
CAZUL III
Sursa de obţinere a informaţiilor: pacient, familie, foaia de observaţie.
Tehnici de obţinere a informaţiilor: interviul, observarea pacientului.
1. Date privind identitatea pacientului:
DATE FIXE
• Nume: M. Prenume: I.
• Vârstă: 74 ani
• Sex: M
• Religie: ortodoxă
• Naţionalitate: română
• Starea civilă: căsătorit
• Ocupaţia: pensionar
DATE VARIABILE
Domiciliu: judeţul Ialomiţa, comuna Căzăneşti
Condiţii de viaţă şi muncă:
• locuieşte într-o casă cu 4 camere
Gusturi personale:
• igienă precară
• se odihneşte aproximativ 6-7 ore din 24 h
• consumă alcool moderat
• alimentaţie echilibrată
STAREA DE SĂNĂTATE ANTERIOARĂ
DATE ANTROPOMETRICE
• Greutate: 70 Kg
• Înălţime: 1,65 M
• Grup Sanguin: A II
LIMITE SENZORIALE
• Alergii: nu prezintă
• Proteze: prezintă proteză dentară
• Acuitate vizuală şi auditivă –hipoacuzie caracteristică vârstei
• Somn: insomnie
• Mobilitate: bună
• Alimentaţie: echilibrată
• Eliminări: constipaţie
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE
- nesemnificative
ANTECEDENTE PERSONALE
ANTECEDENTE PERSONALE PATOLOGICE
- HTA stadiu III
- IMA inferior în antecedente
- BPOC
INFORMAŢII LEGATE DE BOALĂ
MOTIVELE INTERNĂRII
Pacientul se prezintă în serviciul U.P.U. în data de 10.03.2015 cu următoarele manifestări
de dependenţă: dispnee, ortopnee, tuse iritativă, transpiraţii, paloare.
ISTORICUL BOLII
Pacient cunoscut hipertensiv, este adus cu salvarea la spital,pentru acuzele de mai sus.
Prezintă o stare generală mediocră, este afebril, cu tegumente şi mucosae palide, umede,
cu dispnee cu polipnee, ortopnee, pulmonar murmur vezicular prezent bilateral, raluri
sibilante difuz bilateral, raluri crepitante bazal bilateral, zgomote cardiace ritmice,
tahicardice.
TA=240/120 mmHg, Av=123/min, Spo2=84% (aer ambient)-cu oxigen pe mască
Spo2=92%,
fără edeme periferice, jugulare neturgeşcente, abdomen suplu nedureros spontan sau la
palpare, diureza prezentă fiziologic.
DIAGNOSTIC LA INTERNARE : Edem pulmonar acut cardiogen remis. BPOC.
EXAMENUL PE APARATE
• tegumente şi mucoase - palide
• ţesut conjunctiv-adipos – normal reprezentat
• sistem ganglionar – superficial nepalpabil
• aparat respirator: torace normal conformat, sonoritate pulmonară prezentă,
murmur vezicular prezent fără raluri, F.R. 24 respiraţii / minut
• aparat cardiovascular: matitate cardiacă în limite normale, şoc apexian sp V i.c. stâng
pe linia medioclaviculară, zgomote ritmice, artere periferice pulsatile
T.A. = 240 / 120 mm Hg, A.V. 123 bătăi / minut
• aparat digestiv: limba umedă de culoare roşie, abdomen: nedureros la palpare, mobil
cu mişcările abdomenului
• aparat urogenital: rinichi nepalpabili, urină cu aspect normal
• sistem nervos endocrin: sistem nervos central orientat temporo-spaţial
•
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nevoi Diagnostic Obiective Intervenţii Evaluare
fundamenta de nursing Autonome Delegate
le
afectate
Nevoia de Circulaţie • pacien - asigur - administrez • în
a respira şi inadecvată tul să-şi pacientului medicaţia urma
a avea o datorită amelioreze repausul prescrisă de intervenţiilor,
bună bolii, EPA, dispneea şi să absolut la medic: după 45
circulaţie manifestat prezinte TA pat; Fraxiparine 0.4 minute,
prin în limite - interzic – 1 f/zi, pacientul
dispnee, normale în 1 pacientului Furosemid 2 f prezintă o
TA= oră. efortul fizic; i.v. şi sol. scădere a
240/120 - liniştesc Manitol 20% în tensiunii
mmHg pacientul şi pev; arteriale
aparţinătorii - recoltez TA=170/90
cu privire la produse mmHg.
starea patologice
acestuia; pentru
-măsor investigaţii de
funcţiile laborator.
vitale din 10
în 10
minute;
- asigur
pacientului
microclimat
corespunzăt
or: salon
aerisit,
lenjerie
curată, pat
confortabil;
-
supraveghez
în
permanenţă
pacientul;
- asigur
pacientului
un mediu
liniştit, fără
zgomote,
lumina
puternică, cu
o
temperatură
optimă.
Nevoia de Absenţa • pacien - explic - administrez • în
a se com- tul să respecte pacientului medicaţia urma
alimenta şi plianţei la regimul importanţa prescrisă de intervenţiilor
hidrata regimul alimentar regimului medic (perfuzii atât cu rol
alimentar impus cât va alimentar; cu vitamine): propriu dar şi
hiposodat fi necesar. - informez - Pev Glucoză delegat
cauzată de pacientul cu 5% pacientul a
neînţeleger privire la respectat
ea raţiunii alimentele regimul
acestuia permise şi alimentar
mani- interzise; impus de
festată prin - educ medic.
consumul pacientul cu
de alimente privire la
sărate. importanţa
respectării
regimului
alimentar;
- verific
dacă
pacientul
respectă
regimul
alimentar;
- educ
pacientul să
consume un
număr mare
de lichide şi
să evite
obiceiurile
dăunătoare:
fumat,
alcool
- alcătuiesc
împreună cu
pacientul
regimul
alimentar;
Nevoia de Dificultate - pacientul să - mobilizez -bolnavul se
a fi curat şi în a-şi se poată bolnavul la de- plasează
de a-şi acorda îngriji marginea încet, dar este
proteja îngrijiri - pacientul să patului, apoi mulţu- mit
tegumentel dato- rită se poată prin după toaleta
e şi durerii şi deplasa plimbări în efectuată,
mucoasele mobilizării salon pentru -TA, P şi R
precare prevenirea sunt în limite
mani- complicaţiil normale.
festat prin or,
irascibilitat -
e supraveghez
şi ajut
bolnavul în
timpul
efectuării
toaletei.
Nevoia de Hipertermi • pacien - măsor • administ - după cca1 h

a-şi e datorită tul să fie cantitatea de rez tratamentul cefaleea s-a
menţine pro- echilibrat lichide prescris de către remis
temperatur cesului volemic şi ingerate şi a medic: deoarece
a corpului infec- ţios hidroelectrolit celor -soluţie NaCl9 temperatura
în limite şi inflama ic, iar tempe eliminate în ‰, 500 ml corpului se
normale tor ratura să fie în vederea -Glucoză 10 află în limite
pulmonar limite stabilirii %,500 ml normale,
manifestată normale: bilanţului -Algocalmin f 3 - TA, P, R, T
prin febră, T=36,5*C – hidric, / 24 h au valori în
cefalee. în 2 ore. - montez limite
T=38,1*C perfuzie normale.
echilibrarea
stării
generale,
- aplic
comprese
reci pe
fruntea
pacientului.
Nevoia Dificultate - să ajut • după • pacien

de a se a în a se bolnavul să se efectuarea tul este
îmbrăca îmbrăca şi îmbrace toaletei mulţumit şi
şi dezbrăca dezbrăca şi dezbrace zilnice liniştit, nu se
din cauza singur îmbrac şi simte singur
tulburărilor dezbrac şi este foarte
de ritm pacientul cooperant.
cardiac fără să
(efortului) depună
efort, iar
după un
timp cu efort
minim din
partea
bolnavului;
• ajut
la
îmbrăcarea
cu pijama
moale,
comodă,
călduroasă;
.Evita
îmbrăcămint
-ea strâmtă,
care poate
produce
discomfort.
Pacienta M.I. s-a internat în serviciul Cardiologie cu diagnosticul medical: Edem
pulmonar acut cardiogen remis. BPOC.
La internare a prezentat HTA manifestată prin dispnee, ortopnee, tuse iritativă,
transpiraţii, paloare. În perioada spitalizării, datorită obiectivelor stabilite şi a intervenţiilor
asistentei medicale cu rol propriu şi delegat, unele probleme ale bolnavului s-au redus, iar
altele s-au remis total. El este independent în a-şi satisface nevoile fundamentale .
La externare bolnavul prezintă stare generală bună: respiră eficient, ritmic, apetitul este
crescut, se alimentează bine, temperatura corpului este în limite normale, coloraţia
tegumentelor este normală, mobilizarea este uşor îngreunată datorită afecţiunii pulmonare şi
vârstei.
PLAN DE RECUPERARE
REGIM DE VIAŢĂ:
Pacientul se externează cu recomandările:
• evită mersul, ortostatismul prelungit şi expunerea la temperaturi scăzute
SANGVINĂ
F < 31 UIL
F < 32 UIL
ANEXE
Figura I.1 - Aparatul respirator
Figura I.3 - Lobulul pulmonar Figura I.4 – Fiziologia sistemului respirator

Fig. I.4 – Reţeaua Purkinje
Fig. I.9-Activitatea electrică a inimii
Figura II.1- Edemul pulmonar acut Fig.II.2- Aspest radiografic EPA

Bibliografie
· L Gherasim, Medicină internă volum II-bolile cardiovasculare şi metabolice,
Editura Medicala-2003;
· Maria Dorobanţu, Compediu de boli cardiovasculare ediţia a-II-a, Editura Universitară Carol
Davila Bucureşti 2005;
· Maria Dorobanţu, Actualităţi în infarctul miocardic acut, Editura Academiei
Române, Bucureşti 2003;
· Adrian G Tase, Anca Tase, Farmacologie: Abordări generale şi speciale, Editura
Universităţii din Piteşti, 2003;
· Adrian G. Tase: Cercetări comparative asupra eficienţei terapeutice a unor inhibitori ai
enzimei de conversie a angiotensinei. In press Editura Universităţii din Piteşti 2007;
· J Braun A Dormann, Ghid clinic medicină internă editia a-9-a, Editura Medicală Bucureşti
2004;
· Barbu Cornelia, Tase Anca, Tase Adrian – Medicină internă şi oncologie, Ediţia a II-a,
Editura Universităţii din Piteşti, 2009;
· Barbu Cornelia, Băjan Flavius, Stoiculescu Adrian – Semiologie Medicală: curs
pentru studenţii facultăţii de asistenţă medicală, Editura Universităţii din Piteşti, 2009;
· Lucreţia Titircă – Tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare nevoilor
fundamentale, Editura Viaţa medicală românească, Bucureşti, 2008;
· C.CARP- Tratat de Cardiologie – vol. 1 si 2, Editura National, Bucuresti
. Kristel K.H. – Îngrijirea bolnavului, Ed. ALL, Bucureşti, 1998.
. Niculescu C., Radu C., Bogdan V – Anatomia și fiziologia omului, Ediția a doua, Corint,
București 2005.
. Papiliam V. – Anatomia omului, Editia a V-a, Editura didactica si pedagocica, București
1979.

Proiect - Edemul Pulmonar Acut

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect - Edemul Pulmonar Acut

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

Domnita Ruxandra Stiintifice

de certificare a calificării profesionale

ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU EDEM PULMONAR ACUT

ANDREIESCU MARIANA PETCULESCU FLORENTINA

“A răspândi bucurie, a radia fericire, a fi un izvor de lumină în mijlocul lucrurilor

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

I.1 - APARATUL RESPIRATOR ŞI RESPIRAŢIA

a) Căile respiratorii extrapulmonare

• la copii, culoarea plămânilor este roz.

I.2 - SISTEMUL CARDIOVASCULAR

VASELE LIMFATICE se formează din reţelele capilare limfatice începând cu vase

La examenul fizic al toracelui constatăm prezenţa ralurilor umede (subcrepitante), mai

Tratamentul E. P. A. cardiogen comporta măsuri de extremă urgenţă care trebuie aplicate

• se aspira expectoraţia şi se curăţă gura bolnavului;

Tratamentul edemului pulmonar acut în funcţie de etiologie:

• INJECŢIA INTRAVENOASĂ (I.V.)

III. TEHNICA INTUBĂRII ORO-TRAHEALE(I.O.T):

Componentele planului de îngrijire

Nevoi Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare

Pacienta C.M. s-a internat în serviciul Cardiologie-TI cu diagnosticul medical: EPA

Nevoi Diagnostic Obiective Intervenţii Evaluare

Nevoia de Hipertermi • pacien - măsor • administ - după cca1 h

Nevoia Dificultate - să ajut • după • pacien

Figura I.1 - Aparatul respirator

Figura I.3 - Lobulul pulmonar Figura I.4 – Fiziologia sistemului respirator

Fig. I.9-Activitatea electrică a inimii

Figura II.1- Edemul pulmonar acut Fig.II.2- Aspest radiografic EPA

S-ar putea să vă placă și