MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII

ȘTIINȚIFICE
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ”CAROL DAVILA”
BUCUREȘTI

PROIECT DE ABSOLVIRE
EXAMEN DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE
NIVEL 5
DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL
GENERALIST

ÎNDRUMĂTOR:
PROF. COSTACHE CRISTINA

CANDIDAT:
ALEXANDRU DIANA-PETRUTA

BUCUREȘTI
AUGUST 2018
 PARTICULARITĂŢI DE
ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU
BRONHOPNEUMONIE
OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ (BPOC)

2
 CUPRINS

ARGUMENT
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI
RESPIRATOR
1.1. Noţiuni de anatomie
1.1.1.Aparatul respirator
1.1.2.Structura plămânului
1.1.3.Vascularizaţia plămânului
1.2. Noţiuni de fiziologie
1.2.1. Respiraţia
1.2.2.Ventilaţia pulmonală
1.2.3.Transportul gazelor
CAPITOLUL 2. BRONHOPNEUMONIA CRONICĂ OBSTRUCTIVĂ
2.1. Definiţia bolii
2.2. Etiologia/cauzele
2.3. Factori de risc
2.3. Simptomatologia
2.4. Diagnostic
2.4.1. Diagnostic clinic
2.4.2. Diagnostic paraclinic
2.4.3.Diagnostic diferenţial
2.5. Tratament
2.5.1. Tratament igieno-dietetic
2.5.2. Tratament medicamentos
2.5.3. Tratament chirurgical
2.5.4. Alte terapii
2.6. Complicaţii
2.7. Prognostic
CAPITOLUL 3. ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE DE ASISTENTUL MEDICAL
PACIENTULUI CU BRONHOPNEUMONIE CRONICA OBSTRUCTIVA
3.1. (ex. Îngrijiri autonome in spital sau la domiciliu......)
3.2. (ex. Îngrijiri delegate ......)
3.3. (ex. Educatia pentru sanatate a pacientului cu ......)
CAPITOLUL 4. - Procesul de nursing în 3 studii de caz
4.1. Cazul nr.1
4.2. Cazul nr.2
4.3. Cazul nr.3
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

3
 ARGUMENT

Motto:
“Viaţa este scurtă,arata lunga,clipa fugitivă,experienţa înselătoare, judecată dificilă.Nu
trebuie să îndeplineşti numai ceea ce este de îndeplinit, ci trebuie să faci astfel ca bolnavul,cei
din jurul lui si condiţiile exterioare să ajute.,,
HIPOCRATE

Să iubim profesia aceasta minunată de asistent medical generalist, aşa cum spunea şi
Victor Babeş," Iubeşte-ţi profesia şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate, şi astfel
izbânda va fi deplină.,,
Rolul esenţial al asistentei medicale, constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă
să-şi redobândească cat mai repede posibil.
Timp de trei ani de zile, ani în care am făcut luni de stagiu în diferite spitale din Bucureşti, nu
am putut să nu remarc suferinţa laică, cat şi suferinţa psihică a bolnavului de
Bronhopneumonie obstructivă cronică (BPOC), bolnavi care,datorită principalelor simptome
ale bolii, sunt condamnaţi la o existenţă marcată de evoluţia acestei boli care are tendintă de
agravare.
Bronhopneumonia cronica obstructivă (BPOC) reprezintă o cauză majoră de
morbilitate cronică şi de mortalitate în întreaga lume. BPOC este în prezent cea de-a patra
cauză de deces în întreaga lume şi se preconizează pentru urmatoarele decenii creşteri ale
prevalenţei şi mortalităţii date de această boală. Pentru oprirea acestei tendinţe sunt necesare
eforturi conjugate la nivel internaţional.
De ce jumătate dintre cei afectaţi de această boala nu sunt conştienţi de condiţia
lor.Pentru că BPOC este o afecţiune care se instalează şi progresiv în viaţa pacientului, cu
simptome care se agravează treptat şi care pot fi puse cu usurinţă pe seama îmbatrânirii sau a
altor boli, mai mult sau mai puţin severe şi pe care pacienţii nu le iau în serios, spre exemplu:
tusea cronică, răcelile, infecţiile respiratorii sau gripa.
În România, conform unor studii realizate de Societatea Română de Pneumologie şi
CPSS, există cel puţin un milion de cazuri de BPOC, iar accesul la serviciile medicale
existente este în continuare redus( mai putin de 50% din pacienţi beneficiază de o
spirometrie).
La nivel mondial,cel mai des întalnit factor de risc pentru BPOC este fumatul. Alţi
factori de risc sunt: pulberile industriale, noxele chimice existente,fumul produs prin arderea
combustibililor biologice (cărbune, lemn).
Ziua Mondială a BPOC este marcată anual pe 14 noiembrie.

4
 CAPITOLUL 1.
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI
RESPIRATOR

1.1.1. Aparatul respirator

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contricuie la realizarea
schimburilor de gaze dintre organism şi mediul extern. În plus, prin partea superioara a
cavitaţii nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul, iar laringele, un alt segmanet
al aparatului respirator, datorită corzilor vocale inferioare, realizează fonatica.
Aparatul respirator este alcătuit din:
 Căile respiratorii organe care au rol în vehicularea aerului: cavitatea nazală şi faringele
formează căile respiratorii superioare, iar laringele, trahea şi bronhiile-căile respiratorii
inferioare.
 Plămânii-organe la nivelul cărora au loc schimburile de gaze(ozigen şi dioxid de
carbon).
Căile respiratorii extrapulmonare:
 Căile nazale-reprezintă poarta de intrare a aerului, au formă aproximativ piramidală,
cu baza în jos, iar cele doua cavităţi sunt despărţite de o porţiune membranoasă,
numită sept. Cavităţile sunt căptuşite cu o mucoasă , cu rolul de a reţine impurităţile.
Mucoasa nazală are la bază un ţesut de natură conjunctivă, foarte puternic
vascularizat, asigurând încălzirea aerului pe cavităţile nazale. Pereţii proeminenţi ai
căilor nazale se numesc cornete nazale, iar spaţiile se numesc meaturi. Meaturile
măresc suprafaţa mucoasei nazale şi micşorează viteza de deplasare a aerului în timpul
inspiraţiei.În partea posterioară,cavităţile nazale comunică cu faringele prin orificiul
naso-faringean sau coane. Aceste orificii pot fi închise prin ridicarea valului palatin-
luetei- închidere ce are loc în timpul deglutiţiei.
 Faringele -este un segment sub formă de paline, cu orificiul mic în partea inferioară şi
comunică cu laringele şi esofagul. Are în componenţa sa musculatură striată, având
rol de a separa cele doua căi: digestivă şi cea respiratorie.
 Laringele -este un segment lung de 5-6 cm, cu rol de a conduce aerul în plămâni şi în
fonatie. Este format din mai multe cartilagii, cel mai dezvoltat fiind cartilagiul tiroid,
orientat anterior, iar pe mijloc există o parte mai proeminentă, mărul lui Adam, fiind
aşezată glanda tiroidă. Deschiderea orificiului laringian se numeste glotă, iar
închiderea orificiului laringial se face cu un capăcel numit epiglotă. În interior sunt
corzile vocale care au musculatura striată şi produc sunete.
 Traheea- este segmentul aparatului respirator, care conţine laringele, fiind aşezat
înaintea esofagului. Este format aproximativ din 18-20 de inele cartilagioase, avand
partea posterioară subţire şi elastică. Traheea este căptuşită pe tot traiectul ei cu o
mucoasă care prezintă o bordură de cili vibratori, ce scot impurităţile, evitând
blocarea-reflex tusea. Traheea se bifurcă în două bronhii formate din inele
cartilaginoase. Fiecare bronhie pătrunde în plaman.
 Bronhii principale -bifurcarea traheei dă naştere celor două bronhii principale: dreaptă
şi stangă. Fiecare bronhie principală pătrunde în plămânul respectiv prin hilul
pulmonar (vezi fig.1).
Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar.

5
 (fig.1-Aparatul respirator şi ramificarea bronhiilor)

Pediculul pulmonar cuprinde formaţiuni care intră şi ies din plămâni:

- bronhia principală
- artera pulmonară
- venele pulmonare
- vasele şi nervii pulmonari.
Bronhiile principale sunt formate din 9-12 inele cartilaginoase. Bronhiile principale
constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronşic. După pătrunderea în plămân, ele se
ramifică, formând segmentul intrapulmonar al arborelui bronşic.
Plămânii
Reprezintă organele în care se realizează schimbul de gaze, O2 şi CO2. Sunt în număr
de doi, drept şi stâng, fiind aşezaţi în cavitatea toracică de o parte şi de alta a medianului.
Culoarea plămânilor variază cu vârsta şi cu substanţele care sunt inhalate:
- la fumători şi cei care lucrează în medii cu pulberi, au o culoare cenuşie-negricioasă;
- la copii, culoarea plămânilor este roz;
Forma plămânilor este asemănştoare unui trunchi de con, cu baza spre diafragm.
Configuraţia externă
 Plămânul drept este format din 3 lobi: superior, mijlociu şi inferior.
 Plămânul stâng este format din 2 lobi: superior şi inferior.
Lobii sunt delimitaţi de nişte şanţuri adânci-scizuri- în care pătrunde pleura viscerală.
Fiecărui plămân i se descriu:
- 2 feţe: costală, în raport direct cu peretele torcic; mediastinală, la nivelul căruia se află
hilul pulmonar;
- 3 margini: anterioară, posterioară şi inferioară;
- bază sau faţa diafragmatică, în raport cu diafragmul şi prin el cu lobul hepatic drept în
dreapta şi fundul stomacului în stânga;
- vârful, care are formă rotunjită; vine în raport cu coastele unu şi doi, şi corespunde
regiunii de la baza gâtului.

6
 1.1.2. Structura plămânului

Plămânii sunt alcătuiţi dintr-un sistem de canale rezultatdin ramificarea bronhiei

principale- arbore bronşic şi un sistem de saci, în care se termină arborele bronşic- lobuli
pulmonari.
Arborele bronşic reprezintă totalitatea ramificaţiilor intrapulmonare ale bronhiei
principale: bronhie principală→bronhii lobare (3 pentru plămânul drept şi 2 pentru cel stâng)
→bronhii segmentare( câte 10 pentru plămţn- câte una pentru fiecare segment
pulmonar)→bronhii interlobulare→bronhiole terminale→bronhiole respiratorii→canale
alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au formă cilindrică,regulată. Pe măsură ce bronhiile se
ramifică, fibrele musculare netede devin din ce în ce mai numeroase, astfel încât bronhiolele
respiratorii şi terminale, sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezintă un strat muscular foarte
dezvoltat, care intervine activ în modificarea lumenului bronhiolelor şi astfel în reglarea
circulaţiei aerului în căile pulmonare.
Arborele bronşic poate prezenta dilataţii patologice sub formă de saci, în care se strâng
secreţii, puroi- bronşiectazii.
Lobulul pulmonar continuă ultimele ramificaţii ale arborelui bronşic.
Lobulul pulmonar reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a plămânului, la
nivelul căruia se face schimbul de gaze. Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiola
respiratorie→ canale pulmonare, împreuna cu vase de sange, limfatice, fibre motorii nervoase
şi senzitive.
Alveola pulmonară- peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se gaseste
o bogată retea capilară, care provine din ramificaţiile arterei pulmonare( ce aduc sânge venos
din ventriculul drept).
Epiteliul alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structură funcţională
comună- membrana alveolocapilară. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin
diviziune, între aerul din alveole, a cărui compoziţie este menţinută constant prin ventilaţia
pulmonară şi sânge.Suprafaţa epiteliului alveolar este acoperită cu o lamă fină de lichid-
surfactant. Distrugerea pereţilor alveolari reprezintă emfizemul. Mai mulţi lobuli se grupează
în unităţi morfologice şi funcţionale mai mari- segmente pulmonare.
Segmentul pulmonar este unitatea morfologică şi funcţională, caracterizată prin
teritoriu anatomic cu limite precise, cu pedicul bronho-vascular propriu şi aspecte patologice
speciale. Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu aceleaşi nume, fiecare
plămân având câte 10 segmente. Segmentele se grupează la rândul lor, formând lobii
pulmonari.

1.1.3. Vascularizaţia plămânului

La nivelul plămânului există două circulaţii sanguine:

a) funcţională
b) nutritivă

Circulaţia funcţională este asigurată de artera pulmonară care ia naştere din

ventriculul drept şi se capilarozează la nivelul alveolelor pulmonare. Circulaţia funcţională de
întoarcere este asigurată de venele pulmonare, care se varsă în atriul stâng. Se încheie astfel,

7
circulaţia mică,în care artera pulmonară conţinând sange neoxigenat, cu CO2; se întoarce cu
O2 şi se întoarce prin venele pulmonare care contin sange oxigenat, roşu, la atriul stâng.
Circulaţia nutritivă face parte din marea circulaţie şi aduce plămânului sange încărcat
cu substanţe nutritive şi oxigen. Este asigurată de arterele bronşice, ramuri ale aortei toracice;
ele irigă arborele bronşic. O parte din sange se întoarce în venele bronşice, care se varsă în
venele azygos şi acestea în vena cavă superioară şi atriul drept; o altă parte din sange se
întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng.
Inervaţia plămânului
Inervaţia plămânului este:
a) motorie, asigurată de simpatic( fibre opstganglionare) şi parasimpatic(nervul bag).
 simpaticul are acţiune:
-bronhodilatatoare şi vasodilatatoare;
-relaxează musculatura bronşică;
 parasimpaticul are acţiune:
-bronhoconstrictorie;
-vasoconstrictorie;
-hipersecreţie de mucus.

b) senzitivă, anexata simpaticului şi parasimpaticului; cele mai multe fibre senzitive sunt
în legătură cu nervul vag.

Capacitatea plămânului: volumul de aer pe care îl conţine este de ≈4500-5000 cm³.

Plămânii sunt înveliţi de o foiţă seroasă numită pleură. Ea are rolul de a uşura mişcările
plămânilor prin alunecare.Fiecare plămân este învelit de o pleură. Pleura, la rândul ei, este
ormată din două foiţe, una în continuarea celeilalte: pleura viscerală care acoperă plămânul şi
pleura parietală care acoperă pereţii cavităţii toracice. Între cele două pleure, există o cavitate
închisă- cavitatea pleurală, care în mod normal este virtuală şi care conţine o cantitate infimă
de lichid, care favorizează alunecarea.
In condiţii patologice, cavitatea pleuralo poate deveni reală, putând fi umplută cu:
- puroi (pleurezie);
- sange (hemotorax);
- aer (pneumotorax).
Când cantitatea de lichid sau aer este mare, plămânul respectiv apare turtit spre hil(colabat) şi
funcţia sa respiratorie este nulă.
Toracele este împărţit, din punct de vedere topografic:
- într-o regiune mediană- mediastin;
- 2 regiuni laterale- pleuro-pulmonare.
Mediastinul reprezintă regiunea mediană care desparte cele doua regiuni pleuro-pulmonare. El
corespunde:
- în sens antero-posterior spaţiului dintre stern şi coloană vertebrală;
- în sens supero-inferior, orificiului superior al toracelui şi diafragmului.

Mediastinul conţine organe aparţinând aparatului respirator, cardio-vascular şi degestiv, dar

trebuie privit ca o unitate, datorită relaţiilor strânse între aceste organe prevenind
simptomatologia comună a acestora în cursul unor boli. Regiunile pleuro-pulmonare sunt
dispuse de o parte şi de alta a mediastinului şi conţin plămânul şi pleura respectivă.

8
 1.2.Noţiuni de fiziologie

1.2.1.Respiraţia
Respiraţia reprezintă un proces vital în care au loc aportul de O2 la ţesuturi şi eliminarea
CO2 ca rezultat al metabolismului, fiind una dintre funcţiile vegetative şi de nutriţie.
Respiraţia cuprinde urmatoarele etape:
 Etapa pulmonară când aerul pătrunde prin căile respiratorii în alveolele
pulmonare;
 Etapa sanguină reprezentată de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare şi
sângele din capilarele sanguine;
 Etapa circulatorie când are loc transportul de O2 la ţesuturi şi CO2 la alveole;
 Etapa tisulară când se face schimbul de gaze la nivelul ţesuturilor se primeşte
O2 şi se eliberează CO2 în sistemul venos.
Procesul de respiraţie este continuu. Oprirea lui duce în scurt timp la moartea celulelor,
deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea de CO2 este toxică pentru
celule.

1.2.2.Ventilaţia pulmonară
Aerul atmosferic este introdus în plămâni prin procesul de ventilaţie pulmonară, prin care
se menţine constantă compoziţia aerului alveolar.
Mecanica respiraţiei- schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită
succesiunii ritmice a două procese: inspiraţie şi expiraţie.
Inspiraţia reprezintă un proces activ, realizat prin efort muscular, când aerul pătrunde în
plămâni cu O2.
Principalii muşchi inspiratori sunt:
- muşchii intercostali;
- muşchii supracostali;
- diafragma.
Prin acţiunea acestor muşchi,cuşca toracică îşi măreşte volumul. Prin mărirea volumului
pulmonar, presiunea aerului scade în plămâni, faţă de cea atmosferică. În timpul inspirului
forţat intervin şi muşchii inspiratori accesori ( sternocleidomastoidian, pectoralul mare,
dinţatul mare şi trapezil).
Expiraţia reprezintă un proces pasiv, prin care se elimină aerul din plămâni, încărcat cu
CO2. În timpul expiraţiei, cutia toracică revine pasiv la dimensiunile avute anterior.
Tipuri de respiraţie:
- Tip costal superior-întâlnit la femeie, când cutia toracică se dilată antero-posterior;
- Tip costal inferior-întâlnit la bărbat, când cutia torcică se dilată transversal;
- Tip abdominal-întâlnit la copii şi bătrâni, când dilatarea este mai mult verticală.
În inspiraţie, prin creşterea volumului pulmonar, alveolele se destind şi volumul lor creşte.
Ca urmare, presiunea aerului în regiunea alveolară scade. Se creează astfel o diferenţă de
presiune între aerul atmosferic (unde presiunea rămâne neschimbată) şi presiunea
intrapulmonară (care scade). În felul acesta aerul pătrunde prin căile respiratorii până la
alveole, pe baza forţei fizice.
Ciclul respirator (1 inspiraţie+ 1 expiraţie) are o durată de 3 secunde, ceea ce revine la 20
mişcări respiratorii/ minut (normal aproximativ 12-20) = frecvenţa respiratorie.
Volume respiratorii
În timpul celor două mişcări în plămâni sunt vehiculate o serie de volume respiratorii: la o
inspiraţie normală este introdus un volum de 500 cm³ de aer (volm inspirator curent)-V.I.C.
Dar, nu tot acest volum de aer participă la schimburile respiratorii care se fac la nivelul

9
alveolelor, deoarece o parte din aerul inspirat rămâne în căile respiratorii. Spaţiul ocupat de
acest volum de aer, constitule spaţiul mort anatomic şi are valori de aproximativ 150 cmc. În
condiţii normale, spaţiul mort anatomic coincide cu cel funcţional, dar în anumite condiţii
patologice se produc decalaje între aceste volume.
- la o inspiraţie forţată este introdus încă 1500 cm³ de aer (volumul inspirator de
rezervă)- V.I.R;
- la o expiraţie forţată este expulzat 1500 cm³ de aer (volum expirator de rezervă)-
V.E.R;
- capacitatea vitală
V.I.C+V.I.R+V.E.R= capacitatea vitală ( C.V.) se determină prin efectuarea unei expiraţii
forţate după o inspiraţie maximă ( la bărbaţi este mai mare, ≈4,8 l ; la femei este mai mică,
≈3,2 l).
Capacitatea vitală pulmonară- valoarea fiziologică este aproximativ 3600-4000 ml. C.V.
creşte în timpul efortului fizic şi scade în timpul sedentarismului. Volumele şi capacitatea
pulmonară sunt importante pentru stabilirea diagnosticului şi prognosticulului diferitelor boli
pilmonare, totuşi ele nu dau indicaţii directe despre funcţia ventilatorie. C.V. este o
cifrăaproximativă şi diferă de la un individ la altul, fiind influenţată de efortul fizic.
Măsurarea acesteia se face cu un aparat numit spirometru.

1.2.3. Transportul gazelor

Transportul gazelor este realizat de sange:
a. Transportul O2- o cantitate mică de O2 este divizată în plasma sanguină, iar cea mai
mare parte este transportată prin formarea unui compus instabil cu hemoglobina din
sange.
b. Transportul CO2- se formează în urma arderilor celulare
- dizolvarea în plasmă ( cantitate mică);
- formarea unui compus cu hemoglobină
- formarea unor săruri acide ( carbonat acid de sodiu şi potasiu).
Schimbul alveolar de gaze
Aerul atmosferic ajuns în plămâni prin ventilaţie este condus în alveole, unde are loc
schimbul de gaze între aerul alveolar şi sange, la nivelul membranei alveolo-capilare. Acest
schimb se face prin difuziune, în funcţie de presiunea parţială a gazelor respiratorii O2 si CO2
de o parte şi de alta a membranei alveolo-capilare.
Hipoventilaţia: când CO2 creşte şi O2 scade, compensate reflex prin polipnee.
Hiperventilaţia: când CO2 scade si O2 creşte-procesul este complexat reflex prin apnee şi
bradipnee.
Dacă membrana alveolară este îngroşată ( edem pulmonar, emfizem) schimbul de gaze
este alterat, mai ales în ce priveşte CO2 şi se instalează hipoxemia.
Reglarea respiraţiei- procesele metabolice având o intensitate variabilă în funcţie de
activitatea organismului, consumul de O2 şi producerea de CO2 vor fi, de asemenea,diferite.
Adaptarea ventilaţiei pulmonare la necesităţile variabile ale organismului se realizează
permanent, graţie unor mecanisme extreme de fine, care reglează ventilaţiile prin modificarea
atât a frecvenţei, cât şi amplitudinii respiraţiilor.
Reglarea nervoasă- o respiraţie se realizează prin intervenţia centrilor respiratori. Aceştia
asigură o reglare automată a respiraţiei.
Rolul CO2 este esenţial şi de aceea a fost denumită această substanţă- hormonul respirator.
El acţionează direct asupra centrilor respiratori. Creşterea presiunii de CO2 în sangele arterial
cu numai 0,5 mmHg este urmată de dublarea debitului ventilator pulmonar. Scăderea presiunii
CO2 determină rărirea respiraţiei şi chiar oprirea ei.
Rolul O2 este de asemenea important. Scăderea O2 din sangele arterial exercită
chemoreceptorii vasculari şi determină intensificarea respiraţiei.

10
 CAPITOLUL 2.
BRONHOPNEUMONIA CRONICĂ OBSTRUCTIVĂ

Definiţia bolii
Termenul de bronhopneumonie obstructivă cronică (BPOC) se referă la bolnavi cu
bronşită cronică şi bolnavi cu emfizem pilmonar. Astmul bronşic intricat cu brinşita cronică şi
emfizem pulmonar este în mod obişnuit inclus în sindromul de BPOC.
Bronhopneumonia obstructivă cronică este afecţiunea caracterizată de obstrucţie la fluxul
de aer prin căile aeriene datorită asocierii bronşitei cronice cu emfizemului pulmonar.
Bolnavul purtător al BPOC are o insuficienţă respiratorie cronică. Datorită unei suprainfecţii
bronşice, aceasta declanşează pusee acute de insuficienţă respiratorie. Procesul infecţion
accentuează sindromul obstructiv prin exacerbarea edemului inflamator, a hipersecreţiei şi a
spasmului musculaturii bronşice.
Diagnosticul de BPOC trebuie luat în considerare la orice pacient care acuză tuse,
expectoraţie sau dispnee şi\ sau antecedente de expunere la factori de risc pentru boală.

Etiologie̸ cauze
Factori de risc
Funcţia respiratorie reprezintă o tendinţă naturală de scădere, în decursul vieţii. Valoarea
scăderii anuale a VEMS nu este în mod normal prea mare, ci de ordinul 15-30 ml̸ an. Factorii
de risc sunt acei factori suspectabili de a creşte rata de degradare a VEMS. Factorii de risc pot
acţona în orice perioadă a vieţii: înainte de naştere (influenţând dezvoltarea aparatului
respirator), în copilărie în orice perioadă de creştere (nivel maximal atins mai scăzut), în faza
de platou a VEMS (debut precoce al declinului VEMS) şi în faza de declin ( ritm accelerat de
scadere a VEMS).
Valoarea VEMS la un anumit moment al vieţii depinde astfel de trei factori: valoarea de
start (parametrii la naştere ai funcţiei respiratorii ), factorii de risc externi şi factorii de risc
individuali.
Valoarea de start este dată de paramterii la naştere ai funcţiei respiratorii. Indivizii cu
parametrii mai mici respiratorii la naştere îşi vor începe degradarea din cursul vieţii de la
valori mai mici, ceea ce va determina o scădere a vârstei de atingere a pragului de boală.
Funcţia respiratorie a nou-născutului este condiţionată de parametrii genetici: în plus, ea
poate fi alterată printr-o naştere prematură, care determină un deficit de dezvoltare a
aparatului respirator, care nu va fi niciodată recuperat convenabil. Fumatul matern are ca
rezultat naşterea unor copii, a cărăr CV poate fi cu pana 10% mai scăzută decât la copii din
mame nefumătoare, având în plus un risc crescut de infecţii respiratorii, în cursul primilor ani
de viaţă: pneumoniile grave din perioada vieţii de sugar pot include la rândul lor sechele
indelebile, în ceea ce priveşte dezvoltarea ulterioară a aparatului respirator.
Factorii de risc externi
Fumatul reprezintă cel mai important factor de risc cunoscut, în ceea ce priveşte BPOC.
Fumătorul comun va avea o scădere de cca. 50-60 ml/an, iar după instalarea bolii propriu-zise,
rata de declin poate ajunge la 90-100 ml/an. BPOC a devenit o problemă de sănătate publică
odată cu introducerea fumatului de ţigarete ca principal mod de consum al tabacului, în timpul
primului război mondial. În ţările cu cultură de tip european, se consideră ca peste 90% din
cazurile de BPOC sunt determinate de fumat. Durata fumatului care determină instalarea bolii
este în medie de 20 de ani ( la un cuantum de cel puţin 20 pachete/an), iar evoluţia este lentă
insidioasă, neforţând pacientul să abandoneze fumatul decât tardiv.
Poluanții atmosferici pot reprezenta o etiologie unică (mai ales în mediile industriale
poluante) sau factori etiologici accesorii în combinaţie cu fumatul. Mediile industriale cele
mai expuse sunt cele din industria siderurgică ( turnătorii, cuptoare de producţie), extractivă

11
(mine de cărbuni, metale feroase sau neferoase), chimică ( producţie sau prelucrarea de SO2,
NO2, Clor, amoniac etc), mediile de sudură, vopsitorie/boiangerie, industria cauciucului
sintetic etc.
Agricultura expune la poluarea atmosferică semnificativă favorizând instalarea BPOC. Se
consideră că gazele emanate de procesele de degradare organică din sol, ca şi procesele de
degradare a unor compuşi folosiţi ca îngraşăminte chimice, laolaltă cu pulberile vegetale sau
minerale reprezintă factorii contribuitivi la apariţia BPOC la muncitorul agricol.
Cauze exogene
Aceste cauze se împart în trei grupe mari:
-iritaţiile bronşice
-infecţiile bronşice
-alergia bronşică
Iritaţiile bronşice cuprind iritaţii profesionale şi iritaţii neprofesionale.
Iritaţiile neprofesionale- fumul de tutun este unul dintre iritanţii cei mai nocivi pentru
bronhii şi provoacă frecvent prin inhalarea prelungită bronşită cronică tabacică prelungită a
carei evoluţie este agravată de acţiunea altor factori supraadăugaţi ( infecţioşi, alergeni).
Riscul de a face o bronşită cronică cu evoluţie gravă este la fumători de 6 ori mai mare faţă de
nefumători. Un rol favorizant important il joacă şi clima, impurităţile aerului şi anotimpul.
Incidenţa bronşitei este mai mare în general în mediul urban, datorită industrializării.
Iritaţii profesionale- acestea se înmulţesc paralel cu creşterea industrializării unei ţări,
datorită inhalaţiilor sub formă de fum, praf, vapori, ce au acţiune patogena asupra mucoasei
bronşice. Aceşti factori nocivi fiind legaţi de locul de muncă constituie noxe profesionale şi
astăzi se poate vorbi de o bronşită cronică profesională. Dintre produsele inhalate menţionăm
pe cele mai nocive: cărbunele, pulberi animale ( peri-lână ), vegetale (bumbac, cânepă, lemn) ,
minerale ( ciment, siliciu, vată de sticlă) etc.
Infecţiile bronşice pot fi:
-primitive: determină apariţia hipersecreţiei
-secundare: induse de iritaţii atmosferice şi modificări locale.
Agenţii patogeni infecţioşi sunt în general ca în bronşită acuta:
-haemophilus influenzae
-pneumococul şi mai rar Klebsiella pneumoniae
-stafilococul auriu
Factori alergenici
Prezenţa lor este susţinută de:
-antecedente familiale şi personale alergice
-teste cutanate de sensibilitate
-eozinofilia sanguină şi a expectoraţiei
-teste farmaceutice şi de provocare.
Dezvoltarea unei bronşice este favorizată şi de diverse afecţiuni toracopulmonare
preexistente ca: deformări toracice congenitale sau dobândite: cifosilioza, rahitismul,
sechelele paraliziei infantile care alterează mişcările respiratorii, tuberculoza pulmonară,
sarcoidoza, astmul.
Tabloul Clinic
De cele mai multe ori tabloul clinic al BPOC debutează după 40 ani la fumători, cu toate
că este probabil ca bronşita cronică simplă şi sindromul obstructiv latent în căile aeriene mici
să se instaleze mai devreme. De obicei debutul bolii este insidios, există însă şi forme la care
acesta poate fi bine precizat în timp, cum ar fi spre exemplu, abcesul pulmonar.
Semne clinice subiective
-Tuse cu expectoraţie mucoasă, muco-purulentă sau purulentă;
-Dispnee de efort iniţial, apoi se poate permanentiza;
-Cefalee, ameţeli, somnolenţă, anxietate;

12
-Pirozis, dureri în epigastru şi hipocondrul drept, greţuri, inapetenă. Prezintă semne de scădere
ponderală.
Semne clinice obiective
a)Inspecţia-torace cu diametru mărit

Bolnavul prezintă polipnee şi tiraj, extremităţi cianotice. Toracle este fixat în inspir cu
diametrele mărite şi coastele orizontale, spaţiile intercostale lărgite. Vibraţiile locale sunt
diminuate, sonoritatea pulmonară este crescută, murmurul vezicular este diminuat. Aceste
modificări nu au nimic caracteristic prin BPOC şi sunt variabile după cum predomină bronşita
sau emfizemul pulmonar.
Caracteristic este sindromul obstructiv, al cărui semn principal este dispneea de grade şi
intensitate. La examenul obiectiv al aparatului cardio-vascular, iniţial cordul este în limite
normale. La percuţie aria matităţii cardiace apare chiar mai mică din cauza hipersonoritaţii
legate de prezenţa emfizemului pulmonar. Se pot observa pulsaţii în epigastru ( semnul lui
Harzer prezent) în care există o hipertrofie a ventriculului drept. Venele jugulare sunt
turgescente în caz de cord pulmonar cronic, hepatologic dureros.
Se descriu doua forme clinice de BPOC în funcţie de predominanţa sindroului bronşic sau
dispneei. Aceste forme clinice au fost denumite astfel:
-Bronhopneumopatie cronică obstructivă cu predominanţa bronşitei- bolnavii BLUE
BLOCTERS-cianozaţi, buhăiţi. A fost descrisă de Dommihorst ăn Anglia în 1955. Cuprinde
aşa numiţii bolnavi cianozaţi care au istoric de bronşită cronică, episoade frecvente de
cianoză, dispnee moderată sau absentă, stare de nutriţie bună, torace normal, siluetă cardiacă
mărită spre dreapta, epidoade frecvente de insuficienţă cardiacă. Hematocritul este sub 60%,
presiunea arterială a O2 este scăzută, există o hiperapnee.
-Bronhopneumopatie cronică obstructivă cu predominanţa emfizemului pulmonar- bolnaii
PINK PUFFERS- dispneicii roz. A fost descrisă de Richards în 1960 în SUA. Cuprinde
bolnavii cu istoric de dispnee intens, torace in butoi, cu scadere ponderală, siluetă cardiacă
normală, cianoza lipseste, nu sunt semne de insuficienţă cardiacă dreaptă. Hematocitul este
duv 55%, presiunea arterială a O2 este puţin scăzută, există normo sau hipoapnee.

Investigaţii paraclinice

Examene de laborator
a) Hemoleucograma evidenţiază: - poliglobulie cu cresterea Hb şi Ht, leucocitoză în formele
infecţioase.
-eozinofilie în formele asmatiforme
b)VSH crescut cu valori 10-20 mm/h
c)Examenul gazelor sanguine arată o hipoxie specifică bronşitei cronice; ureea sanguină,
creatinină sanguină, testele hepatice au valori normale.
Examenul radiologic
Radiografia toracică descrie modificările specifice celor două tipuri clinice prezente anterior.
Emfizemul pulmonar:
-hipertransparenţă pulmonară, predominant în periferie.
-diafragme aplatizate şi lărgirea spaţiilor intercostale,
-largirea spaţiului retrosternal mai mare de 3 cm,
-aspectul de leziuni buloase la nivelul bazelor pulmonare.
Bronşita cronică

13
-aspect radiologic normal în 60-80%
-modificarea cea mai frecventă este accentuarea desenului bronhovascular în câmpurile
pulmonare inferioare;
-când apare insuficienţă cardiacă dreaptă, se observă mărirea hilurilor, de tip vascular.
Rdioscopia sau radiografia pulmonară evidenţiază creşterea transparenţei pulmonare şi uneori
mici opacităţi reprezentând bronhii de calibru mediu sau mic obstruate de secreţii.
Examenul bronhografic
Examenul bronhografic cu Lipiedol poate evidenţia diverse modificări:
-terminaţii saculare ale unor bronhiole, consecutive unor abcese care au alterat peretele
bronşic.
-terminatii rectilinii ale unor bronhii oblitrtante, pierderea paralelismului peretelui bronşic.
Examenul bronhoscopic permite observarea directă a leziunilor bronşice şi diferenţierea unei
bronşite cronice segmentare primitive de una secundară, de însoţire a unei alte afecţiuni
bronşice ( neoplasm, tuberculoză).
Explorarea funcţională respiratorie
Arată că în bronşitele cronice ale bronhiilor mari, ventilaţia alveolară se menţine de obicei
normală. Tulburări ale funcţiei respiratorii apar în circa 30% cazuri din bronşite cronice
complicate cu emfizem pulmonar. Disfuncţia respiratorie este de tip obstructivă ( cu
modificări reduse ale capacitaţii vitale şi modificări importante ale VEMS) şi devine mai
gravă la bolnavii în vârstă, în special la barbaţi.
Alte investigaţii
-Examenul sputei- este util pentru diagnosticarea tuberculozei TBC, prin evidenţierea
bacilului Koch.
-Examenul secreţiilor bronşice- se recoltează prin bronhoscopie sau prin aspiraţie bronşică şi
permit evidenţierea la microscop a celulelor din mucoasa bronşică, anticorpi, microbi, celule
canceroase.
Electrocardiograma
Electrocardiograma este normală în stadiile iniţiale ale bolii, ulterior reflectând apariţia
decompensării cardiace drepte.
DIAGNOSTICUL POYITIV BPOC
Diagnosticul pozitiv BPOC presupune 3 etape: suspiciunea, confirmarea şi diagnosticul
diferenţial.
Suspiciunea de diagnostic se emite la pacienţii care relatează asocierea clinică de tuse,
expectoraţie, dispnee cronică într-un context etiologic sugestiv: cel mai adesea tabagism de
minim 20 de pachete/ an sau expunerea profesională cu noxe respiratorii de minim 10-15 ani.
Tusea intermitentă sau zilnică, rareori nocturnă, dispneea este persistentă şi progresivă, cu
agravarea la efort şi la infecţii respiratorii.
Confirmarea se faceprin efectuarea spirometriei/ pneumotahografei,care evidenţiază o
disfuncţie ventilatorie obstructivă sau mixtă nonreversibilă.
Diagnosticul diferenţial se face cu alte boli cronice;
Aceste boli sunt:
-astmul bronşic ( există un fon de atopie, dispnee prezintă exarcerbări paroxistice cu
reversibilitate mai rapidă, crizele sunt deseori nocturne, există reversibilitate la betamimetice
sau la corticosteroizi).
-bronşiectaziile ( la primul plan al tabloului clinic se află bronhoreea cronică proeminent
purulentă);
-sindromul posttuberculos;
-bisinoză ( specific legată de expunerea de scame de bumbac);

14
15