MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ ”CAROL DAVILA”

BUCUREŞTI

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL
GENERALIST

COORDONATOR
Prof.
ABSOLVENT

BUCUREȘTI
2020
ÎNGRIJIREA PACIENTILOR CU PNEUMONIE

PNEUMOCOCICA
 CUPRINS

1. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A PLAMANILOR …………………4

1.1. APARATUL RESPIRATOR…………………………………………………….4

1.2. ANATOMIA SI STRUCTURA PLAMANILOR……………………………...6
1.3. VASCULARIZATIA PLAMANILOR………………………………………… 8

2. RESPIRATIA………………………………………………………………………..9

2.1. TRANSFERUL OXIGENULUI…………………………………………………9

2.2. TRANSPORTUL DIOXIDULUI DE CARBON………………………………..9
2.3. RESPIRATIA EXTERNA……………………………………………………...10
2.4. RESPIRATIA INTERNA……………………………………………………....10

3. PNEUMONII, GENERALITATI…………………………………………………..11

3.1. CLASIFICARE………………………………………………………………12
3.2. PNEUMONIA BACTERIANA……………………………………………...13
3.3. PNEUMONIA PNEUMOCOCICA………………………………………... .13

ETIOLOGIE…………………………………………………………………14
PATOGENIE………………………………………………………………...14
MORFOPATOLOGIE……………………………………………………….14
TABLOU CLINIC…………………………………………………………..15
EXPLORARI PARACLINICE……………………………………………....16
DIAGNOSTIC…………………………………………………………….....16
EVOLUTIE…………………………………………………………………..17
TRATAMENT……………………………………………………………….18

4. INGRIJIRI, NECESITATI SI NEVOI FUNDAMENTALE……………………….21

4. 1. PREZENTAREA CELOR 14 NEVOI FUNDAMENTALE………………..22
4. 2. PROCESE DE INGRIJIRE………………………………………………….22

5. PARTEA SPECIALA……………………………………………………………….23
PREZENTARE DE CAZURI...…………………………………………………….24
CAZUL I…………………………………………………………………………….25
CAZUL II……………………………………………………………………………33
CAZUL III…………………………………………………………………………...42
6. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA …………………………………………………….50
 Argument

Scopul acestei lucrări este de a scoate în evidenţă modul în care se manifestă boala şi
tratamentul ei complicaţiile care pot aparea în cazul unei aplicări incorecte a tratamentului,
evidenţiid rolul deosebit de important pe care îl deţine asistenta medicală în îngrijirea şi tratarea
bolnavilor cu pneumonie. Asistenta medicală are rol important în recunoaşterea simptomelor
caracteristice pneumoniei pentru a prezenta medicului evoluţia stării de sănătate a
pacientului.Asistenta medicală va urmări aspectul general al bolnavului, culoarea feţei, a
tegumentelor şi a mucoaselor indicând de mai multe ori apariţia unor complicaţii.Si temperatura
va fi urmarită zilnic, de cel putin doua ori pe zi (dimineaţa şi seara), la indicaţia medicului şi de
mai multe ori.
Pneumonia este o boală des întâlnită în istoria omenirii. Simptomele pneumoniei au fost
descrise de Hippocrate (c. 460 î.d.H. – 370 î.d.H.): „Peripneumonia și afecțiunile pleurale se
recunosc după următoarele semne: dacă prezintă febră acută și dureri în oricare parte sau în ambele
părți, tuse când expiră și expectorație de culoare gălbuie sau pală sau subțiată, cu spumă și roșiatică
sau dacă prezintă orice alt semn neobișnuit ... Atunci când pneumonia atinge faza culminantă,
bolnavul nu poate fi vindecat dacă nu este purificat. Starea este gravă dacă bolnavul are dispnee și
urina puțină și cu miros înțepător și dacă transpiră la ceafă și la cap. Acea transpirație nu e bună,
deoarece provine de la sufocare, raluri și violența bolii, care pune stăpânire pe el.” Hippocrate se
referea însă la pneumonie ca la o boală „cunoscută de strămoși”. De asemenea, el relata rezultatele
drenajului chirurgical al empiemelor. Maimonides (1135–1204 d.H.) observa: „Principalele
simptome care apar la pneumonie și care nu lipsesc niciodată sunt următoarele: febră acută, durere
înțepătoare pleurală într-o parte, respirație scurtă și rapidă, puls accelerat și tuse.” Această
descriere clinică este destul de asemănătoare celor care se găsesc în manualele moderne și reflectă
nivelul cunoștințelor medicale din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea.
Edwin Klebs a fost primul care a observat bacteriile din căile respiratorii ale persoanelor
care mureau de pneumonie, în anul 1875. Prima lucrare în care erau identificate cele două bacterii
care cauzează în general pneumonia, Streptococcus pneumoniae și Klebsiella pneumoniae, a fost
realizată de Carl Friedländer și Albert Fränkel în anii 1882 și respectiv 1884. Prima lucrare a lui
Friedländer prezenta colorația Gram, o analiză de laborator fundamentală, care se folosește și în
prezent, pentru a identifica și clasifica bacteriile. Lucrarea lui Christian Gram, în care se descrie
această procedură, din anul 1884, a contribuit la deosebirea celor două bacterii și a arătat că
pneumonia poate fi cauzată de mai mult decât un singur microorganism.
În anul 1918, Sir William Osler, cunoscut ca „părintele medicinei moderne”, caracteriza
decesul și neputința provocată de pneumonie, drept „căpetenia morții”, deoarece depășise
tuberculoza în rândul principalelor cauze ale deceselor din vremea sa. Această expresie a fost
consacrată de John Bunyan, atunci când se referea la „cașexie” (tuberculoză). De asemenea, Osler
descria pneumonia ca „prietenul omului bătrân”, deoarece de multe ori moartea era rapidă și lipsită
de durere, spre deosebire de multe feluri de a muri, lente și mai dureroase.
Evoluția din secolul al XX-lea a îmbunătățit soarta bolnavilor de pneumonie. Odată cu
descoperirea penicilinei și a altor antibiotice, cu tehnicile chirurgicale moderne și terapia intensivă
din secolul al XX-lea , mortalitatea cauzată de pneumonie, care ajunsese la 30%, a scăzut rapid în
țările dezvoltate. În 1988 a început vaccinarea bebelușilor împotriva bacteriei Haemophilus
influenzae tip B, conducând la o reducere spectaculoasă a îmbolnăvirilor în scurt timp după aceea.
Vaccinarea împotriva pneumococului Streptococcus pneumoniae la adulți a început în anul 1977
iar la copii în 2000, rezultatul fiind o descreștere spectaculoasă.

5
 CAPITOLUL I
NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A PLAMANILOR SI
CAILOR RESPIRATORII

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor de gaze dintre organism si mediu extern.
Prin partea superioara a cavitatii nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul,
iar larigele un alt segment al aparatului respirator, datorita corzilor vocale inferioare, realizeaza
fonatia.
Caile respiratorii sunt organe care au rol in vehicularea aerului.

1.1. Aparatul respirator

Este alcatuit din
- CAVITATEA NAZALA SI FARINGELE- caile superioare
- LARINGELE, TRAHEEA SI BRONHIILE- caile inferioare
- PLAMANII - la nivelul carora au loc schimburile de gaze
Cavitatea nazala- reprezinta primul segment al cailor respiratorii
- este divizata de septul nasal in doua cavitati simetrice numite fose nazale.
- fosele nazale se afla partial in piramida nazala cu rol estetic si de protectie.
Faringele – este un organ cu dubla functie , respiratorie si digestiva
Laringele – este situate in partea anterioara a gatului , deasupra traheei
-are un schelet cartilaginos
-orificiu este acoperit de o foita tisulara de dimensiuni mici (Epiglota) care se
inchide automat in timpul deglutitiei, astfel incat impiedica patrunderea in caile respiratorii a
alimentelor si a lichidelor
Traheea este un conduct fibro-cartilaginos, intins de la marginea anterioara a laringelui
pana la bifurcarea ei in cele doua bronhii principale
Bronhiile principale – sunt doua conducte fibro-cartilaginoase rezultate din bifurcarea
traheei, ce ajung in lobul pulmonar prin care patrund in plaman, unde formeaza arborele bronsic
format dintr-un sistem de tuburi prin care circula aerul
7