MINISTERUL EDUCAȚIEI

ȘCOALA POSTLICEALA SANITARĂ “FUNDENI”

PROIECT DE ABSOLVIRE

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU BRONȘITĂ ACUTĂ

Coordonator științific:
ANDRIESCU Mariana

Absolvent:
VASILESCU Bianca-Mihaela

BUCUREȘTI
2022
1
 CUPRINS

Argument................................................................................................................pag 3
CAP.I ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR..........pag 4
1.1 Aparatul respirator............................................................................................pag 4
1.2 Căile respiratorii superioare………………………………………………...pag 4
1.1.1 Anexele căilor respiratorii inferioare..........................................................pag 5
1.3 Faringele……………………………………………………………………...pag 5
1.4 Laringele..........................................................................................................pag 5
1.5 Traheea............................................................................................................pag 6
1.6 Bronhiile principale........................................................................................pag 6
1.7 Arborele bronșic..............................................................................................pag 7
1.8 Plămânii...........................................................................................................pag 9
1.8.1 Structura plămânului drept.........................................................................pag 11
1.8.2 Vascularizația și inervația plămânului......................................................pag 13
1.9 Respirația, ventilația, inspirația, expirația............................................................pag 14

CAP. II BRONȘITA ACUTĂ.............................................................................pag 16

2.1 Definiție............................................................................................................pag 16
2.2 Etiologie...........................................................................................................pag 16
2.3 Morfopatologie................................................................................................pag 19
2.4 Diagnostic........................................................................................................pag 19
2.5 Complicații......................................................................................................pag 20
2.6 Tratament........................................................................................................pag 21

CAP. III ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENTULUI CU

BRONȘITĂ ACUTĂ...............................................................................................pag 24
3.1 Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu afectiuni
respiratorii...........................................................................................................pag 24
3.2 Îngrijiri specifice acordate de catre asistenta medicală pacientului cu bronsită
acută....................................................................................................................... pag 32
3.3 Tehnici specifice........................................................................................................ pag 41
3.3.1 Recoltarea sputei...........................................................................................pag 41
3.3.2 Efectuarea puncției venoase..................................................................................pag 43

Capitolul IV PROCESUL DE NURSING.........................................................pag 45

4.1 Noțiuni generale de nursing...........................................................................pag 45
4.1.1 Definiția procesului de nursing……………………………………………pag 45
4.1.2 Etapele procesului de nursing......................................................................pag 45
4.2 Prezentare de cazuri clinice...............................................................................pag 47
4.2.1 Cazul I………………………………………………………………………..pag 47
4.2.2 Cazul II...........................................................................................................pag 56
4.2.3 Cazul III……………………………………………………………………...pag 63
Capitolul V Cercetare și statistică......................................................................pag 67
Concluzii................................................................................................................pag 72
Bibliografie............................................................................................................pag 74

2
 ARGUMENT

Setea de cunostinte a oamenilor in domeniul medical este nepotolita. Este vorba despre o
necesitate pe deplin justificata, a carei satisfacere trebuie cat mai mult sprijinita, rezultand din
dreptul la sanatate al fiecaruia. De altfel, preocupari pentru a dobandi cat mai multe
cunostinte medicale, pentru pastrarea sanatatii si prelungirea vietii, au aparut din cele mai
vechi timpuri. Sfaturi si retete in acest sens se intalnesc in vechea cultura egipteana, in cartile
hipocratice ale Greciei antice, precum si in cartile medicilor arabi.Pe de alta parte, multe din
sfaturile si retetele de alta data, lipsite de orice fundament stiintific, au cazut in uitare si au
fost parasite. Intre timp, medicina moderna a progresat enorm, omenirea imbogatindu-se cu o
cantitate considerabila de cunostinte despre sanatate si boala, cu noi descoperiri, remedii si
perfectionari tehnice.Am ales pentru a trata „Bronșita acută” , deoarece este o afectiune des
intalnita, care afecteaza sanatatea si implicit viata cotidiana a celor bolnavi. Oferind
cunostinte care servesc la pastrarea sanatatii, la recunoasterea timpurie a bolii si la tratarea in
bune conditii a insuficientei cardiace, constituie un principal obiectiv.

Aceasta lucrare are ca subiect bronsita acuta datorita recurentei acesteia in practica de zi cu zi
– reprezentand unul din cele mai frecvente motive de prezentare ambulatorie. Tusea,
simptomul descris cel mai adesea de catre pacienti, are un puternic impact psihologic si fizic
asupra calitatii vietii acestora, cu peste 20% dintre pacienti prezentandu-se cu simptome ce se
extind pe mai multe saptamani. Varietatea larga de categorii de pacienti afectati dar si
posibilitatea de cronicizare sau agravare, necesita intreaga noastra atentie in intelegerea
etiologiei, mecanismelor patogenetice si a strategiilor de tratament disponibile, mai ales in
rolul nostru de asistent medical.
Luand in considerare importanta profilaxiei in medicina curenta dar si rolul nostru de a
promova educarea pacientilor pentru a promova conserva sanatatii, consider ca acesta este
doar inceputul unui proces continuu de formare, ce a inceput in cadrul procesului educational
formal, continuat de studiul literaturii de specialitate, si consolidat pe durata stagiilor
practice.
Lucrarea de fata este structurata in cinci capitole. Primul capitol abordeaza anatomia si
fiziologia aparatului respirator, ce reprezinta baza oricarei interventii medicale. Al doilea
capitol discuta etiologia, mecanismele patogenetice, pasii de obtinere a unui diagnostic
corect, dar si principalele optiuni de tratament. Al treilea capitol discuta rolul asistentei
medicale pe parcursul ingrijirii pacientului cu bronsita acuta, precum si tehnicile specifice de
ingrijire a pacientilor. Al patrulea capitol se ocupa cu procesul de nursing si pasii acestuia,
prezentand 3 cazuri specifice. Ultimul capitol se ocupa cu procesarea datelor analitice din
literatura de specialitate.
Lucrarea de fata isi propune sa redea acumularea progresiva de cunostinte de pe parcursul
anilor de studiu, cu scopul declarat de a-mi imbunatati competenta de a acorda ingrijirile
necesare pacientilor cu bronsita acuta, in asa fel incat sa pot sa sustin refacerea completa a
acestui tip de pacient. Adesea, factorii de risc (situatia sociala defavorabila, etc.) pot crea
dificultati in a sprijini pacientii in prevenirea bronsitelor, in administrarea unei scheme de
tratament corecte si complete, si unei recuperari complete.

3
 CAPITOLUL I
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

1.1 Aparatul respirator.

Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor dintre oxigenul din aerul atmosferic și bioxidul de carbon, rezultat din procesele
metabolice din organism. Aparatul respirator este format din căile respiratorii și cei doi
plămâni, drept și stang. Căile respiratorii sunt reprezentate de un sistem de conducte prin care
aerul pătrunde în plămâni diferențiindu-se :
• căile respiratorii superioare(cavitatea nazală);
•căile respiratorii inferioare(faringe, laringe, trahee, bronhii);

Fig.1.1 Aparatul respirator

1.2 Căile respiratorii superioare

Cavitatea nazală.
Fosele nazale alcătuiesc cavitatea nazală, se deschid la exterior prin nări, iar în faringe prin
două orificii. Interiorul este căptușit cu o mucoasă care menține umiditate permanentă, este
puternic vascularizată, deci încălzește aerul inspirit, iar cu ajutorul firelor de păr sunt oprite
anumite impurități.

4
 Fig. 1.2 Cavitatea nazală

1.1.1 Anexele căilor respiratorii inferioare.

1.3 Faringele este sub formă de pâlnie, cale comună digestivă și respiratorie.

Fig. 1.3 Faringele

1.4 Laringele

Laringele, este situat în partea anterioară a gâtului, sub osul hioid, deasupra traheei,
predominând sub piele.
Are un schelet cartilaginos, format din trei cartilaje neperechi (cartilajul tiroid, cricoid,
epiglotic) și trei perechi (cartilajele aritonoide, corniculate și cuneiforme).

5
 Fig. 1.4 Laringele

1.5 Traheea
Traheea, este un organ al căilor respiratorii inferioare și are forma unui conduct cilindric în
lungime de 10-12 cm. Peretele traheei posedă un schelet format din 15-20 inele
cartilaginoase, în formă de potcoavă. Peretele traheei este format din 2 tunici: - externă - se
află țesutul conjuctiv
-interna - se află mucoasa traheală, formată dintr-un epiteliu pseudostratificat
cilindric ciliat, având și celule care secretă mucus.

Fig. 1.5 Traheea

1.6 Bronhiile principale

Bronhiile principale (primare), sunt ultimele segmente ale căilor respiratorii inferioare. Sunt
reprezentate prin două ramuri care provin din bifurcația traheei și se întind de la pintenele
traheal până la hilul plămânilor, ele fac parte din pediculul pulmonar.
Cele două ramuri, dreapta și stânga, sunt inegale ca lungime și calibru.
Bronhia principală dreaptă
Se îndreaptă spe hilul plămânului drept, este mai scurtă decât cea stângă, are o lungime de 2-
3 cm, fiind formată din 4-7 inele cartilaginoase și un calibru mai mare, iar traiectul ei spre
plămân este mai apropiat de verticală.
Corpii străini pătrunși accidental în căile respiratorii intră mai frecvent în bronhia dreaptă.
Bronhia principală stângă

6
Se indreaptă spre hilul plămânului stâng și este mai lungă, având o lungime de 4-5 cm, cu un
număr de 7-13 inele, calibrul său este mai mic, iar traiectul ei spre plămân este mai apropiat
de orizontală.
Bronhiile principale intră în componența pediculului pulmonar:
Bronhiile au raporturi cu vasele mari de la baza inimii.
La nivelul pedicului pulmonar ele vin în raport cu artera pulmonară, cu venele pulmonare, cu
vasele bronșice și cu nervii care formează plexul pulmonar.
Ținând seama de faptul că bronhiile fac parte din pediculul pulmonar, vom deosebi două
feluri de raporturi:
• comune cu pediculul ;
• proprii fiecărei bronhii.
1. - Raporturile comune: vor fi urmărite în afara hilului și în hil.
- în afara hilului: bronhilile deci și pediculul pulmonar sunt în raport cu artera pulmonară,
venele pulmonare, arterele bronșice.
- în hil : trunchiurile bronșice din plămânul drept sunt însoțite de trei ramuri ale arterei
pulmonare și de venele pulmonare, formând trei perechi de pediculi secundari(lobari).
2. - Raporturile proprii fiecărei bronhii: se referă numai la organele din vecinătatea acestora,
făcând abstracție de elementele pediculului pulmonar.
Bronhia dreaptă vine în raport:
- în partea anterioară, cu vena cavă superioară;
- posterior, cu marea venă azygos;
- superior, cu cârja mare a venei azygos;
- inferior, cu pericardul și atriul drept.
Bronhia stanga vine in raport:
- în partea anterioară, cu elementele pedicului pulmonar;
- posterior, cu aorta, esofagul și cu nervul vag stâng;
- superior, cu cârja aortei și nervul recurent stâng;
- inferior cu pericardul și atriul stâng.
Vascularizație: Bronhiile sunt vascularizate de arterele bronșicale aortei toracice. Venele
sunt reprezentate prin venelebronsice, care se varsă în marea și mica venă azygos.
Limfaticele merg la ganglionii traheobronsici.Inervatia: este realizată de firișoare nervoase,
provenite din plexul pulmonar posterior.
Fibrele excitatoare(bronhoconstrictoare)ale mușchilor de la acest nivel provin de la nervul
vag 10, iar cele inhibitoare (bronhodilatatoare) de la simpatic.

Fig. 1.6 Bronhiile principale

1.7 Arborele bronșic
Arborele bronșic rezultă din ramificația bronhiei principale în interiorul plămânului (bronhii
lobare, bronhii segmentare, bronhiole lobulare, bronhiole terminale, bronhiole respiratorii,
canale alveolare, saci alveolari, alveole pulmonare). Prin ramificarea intrapulmonară,

7
bronhiile formează un sistem de canale numit arbore bronșic.
Alveolele pulmonare sunt specializate pentru schimbul de gaze respiratorii. Epiteliile
alveolare și capilarele sunt formate din celule turte, astfel că formează un perete permeabil,
cu rol în schimbul de gaze (oxigen/dioxid de carbon).
Arborele bronșic drept
Bronhia principală dreaptă (de gradul I) se împarte în două ramuri (reprezintă bronhii de
gradul II):
 Bronhia lobară superioară – pătrunde în lobul superior și se distribuie celor 3
segmente pulmonare, alcătuind trei bronhii segmentare (bronhii de gradul III).
 Trunchiul bronhic intermediar - dă naștere la două bronhii lobare .
 Bronhia lobară mijlocie, care se împarte în două bronhii segmentare, repartizate
segmentelor corespunzătoare ale lobului mijlociu ;
 Bronhia lobară inferioară – care se împarte în cinci bronhii segmentare, repartizate
segmentelor pulmonare ale lobului inferior.
Arborele bronșic stâng

Bronhia principală stanga se împarte în două ramuri lobare(gradul II):

 Bronhia lobară inferioară;
 Bronhia lobară superioară;
 Bronhia lobară superioară se împarte în :
1. Trunchiul superior (culminal ), care se termină prin trei bronhii în segmentele: apical,
posterior și anterior .
2. Trunchiul anterior, care se termină cu două bronhii în segmentele: lingual, superior și
inferior.
Fiecare bronhie segmentară (de gradul III), dă ramnificații din ce în ce mai subțiri (gradul
IV), ajungând la dimesiuni foarte reduse, 1/10 mm în ultimă instanță, se formează bronhiile
intralobulare, bonhiile terminale și bronhiile repiratorii, care se termină cu acini pulmonari .
Ramurile terminale ale arborelui bronșic au pereți alcătuiți de la exterior la interior din
următoarele formațiuni:
• O teaca fibroconjunctivă, ce acoperă o pătură de fibre musculare netede, așezate oblic; sub
acestea se află un strat subțire de fibre conjunctive .
• În interior se găsește un epiteliu unistratificat (tunica mucoasă) formată din celule ciliare; la
acest nivel nu mai există glande secretorii bronșice.
Această structură dă posibilitatea bronhiilor să se dilate mai mult și să primească aerul
inspirator.
Spre deosebire de ramurile bronhiale (terminale), celelalte ramuri ale arborelui bronșic,
bronhiile lobare segmentare și ramificațiile acestora până la bronhiile intralobulare, au în
structura peretelui și un țesut cartilaginos cuprins în prima teacă, formând teaca
fibrocatilaginoasă .
Ramificațiile arborelui bronșic se pot grupa din punct de vedere structural în bronhii cu țesut
cartilaginos, în pereții lor și în bronhia fără țesut cartilaginos, numite și bronhiole .

8
 Fig. 1.7 Arborele bronșic

1.8 Plămânii
Alcătuiesc organele repiratorii propiu-zise, unde au loc schimburile de gaze dintre organism
și aerul atmosferic . Ei sunt în număr de doi, unul stâng și altul drept, așezați în cavitatea
toracică, având fiecare o cavitate pleurală proprie.
Ocupă aproape intreaga cavitate toracică, cu excepția părții mijlocii, numită mediastin.

Mediastinul, este o regiune a toracelui, cuprinsă între stern (anterior), coloana vertebrală
toracală posterior și pleurele mediastinale.
Pleura prezintă o foiță parietală, care aderă la pereții viscerelui și o foiță viscerală care aderă
la plămân. Ele delimiteaza o cavitate pleurală, în care se găsește lichid pleural, secretat de
celulele epiteliului pleural. Acest lichid are rol în mecanica inspirației. Greutatea plămânului
reprenzintă, indiferent de vârstă , a cinzecea parte din greutatea corpului, plămânul drept fiind
mai greu decât cel stâng.
La adulți, plămânul drept are medie 700 g iar cel stâng 600 g. Forma plămânilor este
asemănătoare unui trunchi de con cu baza spre diafragmă.
Capacitatea totală, exprimată prin volumul de aer pe care îl conțin cei doi plămâni, este de
aproximativ, 4500-5000 cm3. Culoarea plămânului diferă cu vârsta .
Ea este roz-pal, la copii iar la adulți, din cauza depunerii în spațiul periilor lobulari a
particulelor de praf și cărbune din aerul inspirat, culoarea devine albă –cenușie, cu mici pete
negricioase.
Configurația externă: unui plămân i se descriu:
•un vârf
•baza
•trei fețe
•trei muchii
Vârful plămânului: se găsește la limita superioară a cutiei toracice, depășind cu 5 cm coasta
I și cu 2,5 cm clavicula.

9
 Baza plămânului: este mai largă și mai concavă, sprijinindu-se pe burta diafragmului , după
care se mulează.
Prin aceasta vine în raport indirect cu organele abdominale:
ficatul la dreapta, stomacul și splina la stânga și rinichiul în parte posterioară.
• Fața costală: este în raport cu coastele.
• Fața medială (mediastinală): privește spre celălalt plămân, spre mediastin.
• Fața diafragmatică: corespunde bazei și se găsește în raport cu fața superioară a
diafragmului.
• Marginea anterioară: este mai ascuțită și cuprinde, la plămânul stâng, incizura
cardiacă( patul inimii), sub care se găsește o prelungire ca o limbă, lingura.
• Marginea posterioară: este mai rotunjită și vine în raport cu lanțul toracal.
• Marginea inferioară: reprezintă circumferința bazei plămânului.
Constituția anatomică a plămânului, pe fețele costale sunt niște șanțuri profunde, scizuri, care
împart plămânul în lobi.
Plămânul drept are două scizuri: una oblică și alta orizontală, care determină trei lobi:
superior, mijlociu și inferior;
Plămânul stâng are numai o scizură, scizură oblică, care îl împarte în doi lobi, superior și
inferior.
Fiecare lob are un pedicul format din bronhia lobară, ramura lobară a arterei pulmonare,
ramurile lobare ale venelor pulmonare, vasele bronșice, limfatice și nervii proprii.
Împărțirea în lobi a plămânului nu mai dă astăzi satisfacție în clinică și de aceea s-a introdus
alături de noțiunea de lob, ca și la ficat și notiunea de segment sau zonă pulmonară, care se
bazează pe autonomie anatomică, bronșică, vasculară și nervoasă.
Segmentele pulmonare, reprezintă unitatea anatomică și funcțională clinică (patalogică și
chirurgical) care formează lobul pulmonar.
Fiecare segment are un pedicul segmentar, format din bronhia segmentară, vase și nervi ai
segmentului respectiv.

10
 Fig. 1.8 Plămânii

1.8.1 Structura plămânului drept :

• Lobul superior, are cinci segmente: apical, posteror sau apico-posterior, căci au un
trunchi bronșic de origine comun; anterior; lingular–superior; lingular–inferior . Ultimile
două segmente corespund lobului mijlociu al plămânului drept.
• Lobul inferior are patru segmente: apical al lobului inferior; antero-bazal; latero-
bazal, postero-bazal.
La acest lob, comparativ cu plămânul stâng, lipsește în peste 60% din cazuri,
segmentul medio-bazal, care corespunde, pe fața mediastinală, impresiunii cardiace, care este
mai adâncă la plămânul stâng, din cauza poziției inimii.
Lobul pulmonar este unitatea anatomica și functională a plămânului care intră în
constituția segmentelor pulmonare. Lobulii pulmonari sunt saci plini cu aer, care spațial au și
ei ca și segmentele, o formă piramidală, cu vârful către bronhia lobulară și baza spre
suprafața plămânului. Baza lor are formă poligonală .
Lobulii pulmonari sunt separați incomplet între ei prin septuri, formați din țesut
conjunctiv lax, denumite septuri intracelulare. În aceste septuri, pe lângă celulele conjunctive,
fibrele colagene și fibrele elastice se găsesc vase limfatice mari și rețeua de vene colectoare,
care, în traiectul lor spre hil vor forma venele pulmonare.
Dintre celulele conjunctive, unele denumite macrophage sunt cele care înglobează
particulele de praf și cărbune din aerul inspirat. Lobul pulmonar este format la rândul său
din acini pulmonari, iar acinii din alveole pulmonare, după cum urmează:
Bronhia intralobulară, numită și bronhiolă, ea mai posedă un perete sau țesut
cartilaginos și glande, cu un diametru de 0,200-1 mm, se ramifică, în lob încă de 3-4 ori, dând

11
naștere, ca ultime ramificații, bronhiolelor terminale. Ele se numesc bronhiole terminale
pentru că sunt considerate ultimile ramificații ale arborelui bronșic, cu rol de conducere a
aerului. De la nivelul lor pleacă componenta respiratorie a arborelui bronșic .
Bronhiolele terminale dau naștere în lobul bronhiolelor respiratorii sau acinoase, care
prezintă din loc în loc, la nivelul peretelui lor, alveole pulmonare.

Fig 1.8.1 Structura plămânului drept

Un acin pulmonar este format din toatalitatea bronhiolelor respiratorii și a canalelor

alveolare, care provin dintr-o bronhiolă terminală, plus alveolele corespunzatoare. Peretele
sacilor alveolari este perforat de orificii microscopice, ostiolele alveolare.
În număr de trei sute de milioane, alveolele reprezintă o suprafață totală evaluată în medie la
70 m2, corespunzând unui volum de aproximativ 4 l.

12
1.8.2 Vascularizația și inervația plămânului

Plămânul are o dublă vascularizație :

- una funcțională;
- alta nutritivă.
Vascularizația funcțională: pusă în slujba schimburilor gazoase dintre aer și sânge,
formează ceea ce se numește mica circulație a organismului . Acesta începe cu artera
pulmonară, care pleacă din ventriculul drept al inimii. Artera pulmonară aduce de la inimă
sânge venos, încărcat cu oxigen.
După realizarea schimbului gazos, sângele oxigenat pleacă din rețeaua capilară a alveolei prin
vene, care în drumul lor spre hilul pulmonar, formează trunchiuri tot mai mari și în ultimă
instanță câte două vene pulmonare (superioară și inferioară )pentru fiecare plămân. Acestea
după ce străbat pediculul pulmonar, ajung la baza inimii unde se deschid în atriul stâng.

Fig. 1.8.2 Vascularizația și inervația plămânului

Vascularizația nutritivă: aparține marii circulații a organismului și este formată de arterele

și venele bronșice. Arterele bronșice pleacă din partea superioară a aortei descendente
toracice și obișnuit, sunt două pentru plămânul stâng și una pentru cel drept .
Ele se capilarizează în pereții bronhiilor până la nivelul bronhiolelor respiratorii, cărora le
aduc sânge oxigenat și substanțe nutritive, creând ramuri pentru pereții vaselor pulmonare.
Limfaticile plămânului încep printr-o rețea de capilare limfatice care însoțesc bronhiolele
respiratorii și ramurile arterei pulmonare.
Spre hil (locul unde bronhiile pătrund în plămân), limfa este adunată de trunchiuri colectoare,
care merg la ganglionii bronho pulmonari, ai hilului și ai bifurcației traheobronșice iar de aici
la ganglionii paratraheali.
De la acest nivel, limfa este drenată de la ganglionii mediastinali anteriori și vărsată în
canalul toracic în stânga, iar prin ganglionii bronho-mediastinali, în trunchiul limfatic drept.
Inervația plămânului
Este realizată de sistemul nervos vegetativ printr-un plex pulmonar anterior și altul posterior.
Ramurile vegetative parasimpatice ale acestora provin din nervul vag iar cele simpatice din
ganglioni simpatico-toracali și din nervii cardiaci.

13
1.9 Respirația, ventilația, inspirația, expirația

Respirația

Este un fenomen vital prin care se asigură eliminarea bioxidului de carbon și aportului
de oxigen către celulele organismlui. Centrul respirator se găsește în bulbul rahidian. Dacă
organismul poate rezista mai mult de 30 de zile fără hrană, 3-4 zile lipsit de apă, nu poate fi
lipsit de oxigen mai mult de câteva minunte.

Această funcție cuprinde trei timpi: pulmonar, saguin și hisular.

• Timpul pulmonar: realizează primul moment al schimburilor gazoase. La nivelul
membranei alveolo-capilare, O2 trece din aerul alveolar în sânge iar CO2 în sens invers;
• Timpul sanguin: realizează transportul gazelor între plămâni-organ de aport și
eliminare și țesuturi care consumă O2 și eliberează CO2 ;
• Timpul hisular: reprezintă al doilea moment al schimburilor gazoase, respirația
internă.
La nivelul țesuturior oxigenul pătrunde în celule iar CO2 produsul rezidual al
catabolismului este eliminat.
Frecvența normală a respirașiei este de 12-16 resp/min .
Măsurarea respirației unui bolnav se face prin numărarea expansionării cutiei toracice
in inspir și expir.

Ventilația
Este o succesiune de mișcări alternative de inspirație și exprirație care reprezintă deplasarea
unui volum de aer.
• În timpul inspirației se aduce la nivelul alveolei aer atmosferic bogat în O2 și practic
lipsit de CO2 .
• În timpul expirației se elimină aerul pulmonar sărac în O2 și bogat în Co2.

Inspirația
Este un proces activ care constă în mărirea bruscă a cutiei toracice datorită contracției
mușchilor inspiratori.
Diametrul longitudinal se mărește prin contracția porțiunii centrale a diafragmei care
coboară bolta diafragmatică cu 1-7 cm, coborârea cu un cm a cupolei diafragmatice mărește
dimensiunea cutiei toracice.

Expirația
Este un process pasiv în condiții obișnuite, toracele revenind la dimensiunile sale de repaus,
nu datorită contracției anumitor mușchi, ci din cauza relaxării musculaturii inspiratorii.
Dimensiunile toracelui se micșorează iar plămânii care nu mai sunt în stare de
tensiune se retractă .
În mod normal prin inspirație pătrund în plămâni aproximativ 500 ml aer bogat în O2
și același volum de aer părăsește plămânul prin expirație.

14
Fig. 1.9 Inspirație Expirație

15
 CAPITOLUL II
BRONȘITA ACUTĂ

2.1 Definiție
Bronșita acută este o inflamație acută a mucoasei bronșice interesând de obicei bronhiile
mari și mijlocii și frecvent traheea (traheo-bronșita).

2.2 Etiologie
După natura lor, factorii etiologici ai bronșitei acute pot fi împărțiți în :
• Infecțioși
• Fizico-chimici
• Alergici
Rolul principal revine factorilor infecțioși reprezentați în 80% din cazuri de virusuri.
Au fost identificate peste 100 tipuri diferite de virusuri, după cum urmează:
Infecția virală:
Adenovirusuri - 31 serotipuri;
Reovirusuri - 3 serotipuri;
Picornavirusuri:
rinovirusuri.
b. enterovirusuri: -polivirusuri
- coxsackie A
- coxackie B
Mixovirusuri:
a. virusul gripal Ao , A1 , A2 , B și C
b. virusul gripal , virusul rujeolei

16
 c. scințial respirator(afectează copii și persoanele tinere)
Coronavirusuri:
În ceea ce privește infecțiile bacteriene, acestea sunt reprezentate cu frecvență
crescută de către:
 Pneumococi;
 Streptococi;
 Haemophilus;
 Stafilococi;
 Micrococcus catarhalis;
 Ciuperci;
 Unele Spirochete.
Factorii fizico – chimici sunt reprezentați îndeosebi de:
 Gaze toxice: clor, oxid de sulf;
 Vapori de acizi tari: clorhidric, sulfuric, acetic;
 Oxizi de azot;
 Aspirația de suc gastric și aspirația de apă de mare;
 Fumul, în (condiții climatice necorespunzătoare, amestec cu ceață întâlnit în zonele
puternic industrializate), fumul de tutun;
 Formol;
 Vapori de amoniac;
 Particule fin pulverizate;
 Acetona;
 Hidrogen sulfurat.
Factorii alergici: variate substanțe organice și anorganice, diferite microorganisme.
Alți factori care declanșează bronșita acută pot fi:
• Termenul general favorizant, care este reprezentat prin :
- vârstă (copii, vârstnici);
- predispoziție ereditară;
- lipsa de antrenare a vasomotricității, la schimbările de microclimat;
- teren alergic spasmogen;
• Principalii factori care favorizează instalarea bolii sunt :
- frigul
- alterarea barierei glotice și a refluxului de tuse
- imunitatea de suprafață;
- bolile cornice bronhopulmonare;
- infecțiile repetate rinofaringiene;
- modificările cutiei toracice;
- sclerozele pulmonare;
- emfizemul pulmonar;
Acțiunea frigului apare la:
- inhalarea de aer rece;
- expunerea pereților toracici la frig;
- ingestia de lichide sau alimente foarte reci.
Prin efectul lui vasoconstrictor, frigul produce la nivelul mucoasei bronșice, reducerea
mișcării cililor vibratili și reducerea diapedezei leucocitare, ceea ce duce la condiții de
înmulțire a virusurilor și bacteriilor în mucoasa traheobronșică.
Virusurile afectează întâi funcția și apoi structura aparatului ciliar, iar prin dezgolirea
terminațiilor nervoase și coborârea pragului de excitabilitate, excitațiile neînsemnate,
subliminare, dau naștere unor reacții deosebit de intense.

17
 În producerea inflamației traheobronșice intervin atât tulburări locale cât și
mecanisme reflexe, în care ramul aferent este reprezentat de nervul vag.
Acțiunea substanțelor chimice se datorează faptului că acestea se dizolvă în pelicula
de mucus, determinând, în mod direct, procesul inflamator acut și semnele obișnuite ale
bronșitei acute.
Majoritatea alergenilor inhalați odată cu atmosfera poluată pot determina inflamația
traheobronșică prin intermediul reacției alergice de tip I.
În bronșita acută procesele inflamatorii interesează atât mucoasa traheei și bronhiilor
mari, cât și cea a bronhiilor mici, de unde și denumirea preferată de unii autorii, de
traheobronșită acută.
Mucoasa traheei și bronhiilor mari prezintă la examenul bronhoscopic o îngroșare
variabilă, prin edem și infiltrare celulară în submucoasă.
Lumenul căilor aeriene se reduce, iar mucoasa are tendința să lunece, să prezinte
pliuri, când bolnavul face un efort de tuse.
Biopsiile bronșice evidențiază prezența în corionul mucoasei, a unei infiltrații cu
granulocite, limfocite și macrofage, care de altfel intersectează toate straturile peretelui
bronșic.
De reținut că și epiteliul apare adesea cu infiltrații intercelulare, alcatuit mai ales din
granulocite, iar întregul proces determină o denudare a stratului de celule bazale pe întinderi
variabile.

18
2.3 Morfopatologie
La examinarea macroscopică (cu ochiul liber) se poate observa îngroșarea pereților bronșici,
acoperiți de secreții mucoase sau muco-purulente abundente cu risc de obstruare a lumenului.
În caz de suprainfecție, cantitatea de secreții prezente la nivel bronșic crește, iar mucoasa
bronșică se hiperemiază. De asemenea, pot fi observate cu ușurință modificările apărute în
structura țesutului pulmonar care pot indica apariția emfizemului în stadiile incipiente ale
bolii, iar mai apoi, în stadiile avansate, apariția fibrozei.

La examinarea microscopică, în structura epiteliului bronșic poate fi observată creșterea

numărului celulelor secretoare de mucus. În interiorul peretelui bronșic, în structura mucoasei
bronșice și periglandular poate fi observată prezența infiltratului inflamator cronic. Epiteliul
bronșic este supus procesului de metaplazie pavimentoasă. La nivelul peretelui bronșic pot fi
identificate zone de scleroză epitelială, cu alterarea fibrelor musculare și elastice aflate în
componența acestuia. La nivelul țesutului pulmonar pot fi identificate leziuni inflamatorii,
emfizem și fibroză. Extinderea procesului inflamator la nivelul arterelor pulmonare determină
apariția endarteritei care agravează leziunile apărute la nivel bronșic și agravează tulburările
respiratorii.

2.4 Diagnostic
Diagnosticul de bronșită cronică se pune pe baza anamnezei (prezența simptomelor amintite
anterior; antecedente familiale - membru al familiei recent diagnosticat cu bronșită cronică
sau alte infecții cronice de tract respirator; antecedente personale - dacă persoana în cauză a
prezentat recent episoade de răceală sau gripă sau este cunoscută cu afecțiuni respiratorii
cronice; condițiile de viață - mediul în care locuiește bolnavul, expunerea la vapori, fum,
substanțe toxice, aer poluat; comportamente - dacă bolnavul fumează sau consumă alcool), a
examenului clinic (raluri crepitante sau subcrepitante prezente) și a investigațiilor paraclinice
(teste funcționale respiratorii, examen radiologic . Coroborarea acestor date permite
diagnosticarea bronșitei cronice.

Explorările imagistice

• La examenul radiologic hemidiafragmele sunt coborâte şi aplatizate

• desenul pulmonar nu se extinde la periferia plămânului ("hipertransparenţă"), silueta
• cardiacă este îngustată şi alungită, spaţiul retrosternal pe radiografia de profil este
lărgit (peste 3 cm).
• Tomografia computerizată poate localiza şi cuantifica emfizemul, permite vizualizarea
bulelor

19
2.5 Complicații
Rareori boala se cronicizează, de regulă, după mai multe recidive. La persoanele în vârstă, cu
rezistență scăzută, bronșita se poate complica cu bronhopneumonie, congestii pulmonare,
pleurezii, nefrite parcelare.
Complicațiile pot surveni în trei circumstanțe particulare:
- La sugarul infectat de virusul respirator scințial, cu dezvoltarea unei bronșite acute și
a unei detrese respiratorii;
- La insuficientul respirator cronic, la care infecția virală sau bacteriană reprezintă o
cauză majoră de decompensare;
- În cadrul unui sindrom gripal, cu constituirea unui tablou de gripă malignă la
subiectul fără vreun antecedent pulmonar particular.
Majoritatea persoanelor nu dezvoltă complicații.
În cazul în care acestea apar, ele pot fi:
• pneumonia: atunci când simptomele se modifică (oboseala marcată, febra înaltă,
durere în piept, respirație îngreunată), este semn că s-a instalat pneumonia;
• recurența bronșitei: aceste recurențe apar de obicei la persoanele fumătoare, la cei cu
imunitatea scăzută (bolnavii de SIDA, fibroză chistică sau cancer).
Bronșita acută poate de asemenea să determine distrugeri ale pereților bronhiilor
(bronșiectazii).
La persoanele care au boli respiratorii cronice, ca astm, bronșita acută poate determina
înrăutățirea tusei și a wheezing-ului.
Copiii și pesoanele în vârstă au risc mai mare de dezvoltare a complicațiilor.
Copiii cu episoade repetate de bronșită acută se investighează suplimentar, pentru a
depista existența altor probleme ale tractului respirator ca:
- fibroză chistică, o boală genetică, ce este caracterizată prin prezența de mucus gros
în căile aeriene;
- bronșiectazii, o boală în care căile aeriene sunt afectate (acestea sunt lărgite și se
infectează frecvent);
- alergii, reacții ale sistemului imun la substanțe prezente în mod obișnuit în
atmosferă; simptomele includ tuse și respirație îngreunată (rinita alergică este o manifestare
frecventă a alergiilor);
- sinuzita, o infecție a mucoaselor care acoperă nasul și sinusurile faciale, care se
manifestă prin: durere la apăsarea sinusurilor și tuse productivă;
- amigdalita, care reprezintă inflamația amigdalelor, care sunt mici formatiuni, aflate
în partea posterioară a nasului și gâtului.
O complicație secundară frecventă este reprezentată de suprainfecția bacteriană a unei
infecții virale, datorită diminuării mijloacelor de apărare ale aparatului respirator.
Această eventualitate solicită aplicarea unui tratament cu antibiotice, fiind des
întâlnită în cursul unui sindrom gripal, cu o evoluție în doi timpi.
Germenul responsabil este adesea Hemophilus influenzae, care astfel își trage numele
“influenza” din faptul că mult timp s-a considerat că reprezintă agentul cauzal al gripei și nu
un germen de suprainfecție.
La distanță, bronșitele acute repetate pot constitui terenul unei tulburări obiective
respiratorii cronice, reprezentând mai ales o sursă majoră a bronșictaziilor.
Antibioterapia are meritul important de a fi redus astăzi în mod considerabil frecvența
acestora din urma afecțiunii.
Prognosticul este rezervat sau grav în bronșitele recidivante, complicate și în
bronșiolita capilară difuză, care poate duce la insuficiența respiratorie acută.

20
 2.6 Tratament
Tratamentul igienic
În bronșitele acute usoare, tratamentul este nuanțat după severitatea clinică și forma
acesteia. În cazurile ușoare este insuficient repausul fizic și vocal în încăperi igienice (acasă
sau la spital), la căldură, într-un mediu cu temperatură constantă și umiditate
corespunzatoare. În acest scop se aplica pe calorifer sau sursa de caldură folosită, șervețele
umede sau într-un vas cu apă clocotită câteva picături de tinctură de eucalipt. Se beau ceaiuri
calde, de obicei de flori de tei, se aplică comprese cu alcool pe piept peste noapte.
Se pot adăuga diferite procedee inhalatorii, a căror eficiență, deși discutabilă, este
fixată de tradiție. Este interzis fumatul.
În cazuri cu transpirații abundente se schimbă lenjeria, se înlocuiesc lichidele pierdute
prin ceaiuri calde, regim hidrozaharat. Sunt indicate proceduri fizioterapeutice
(fricțiuni, ventuze).

Tratamentul bronșitei acute

Se efectuează în funcție de forma și stadiul evoluției bronșitei și constă în:
• Regim igieno-dietetic – repaus la pat 3-4 zile în cameră încălzită și cu atmosferă
umezită.
• Dieta va fi hidrică: ceaiuri calde, supe, lapte.
• Treptat se trece la o alimentație normală, cu excluderea alimentelor greu digerabile.
Antitermice
ASPIRINĂ, 2-3 comprimate pe zi asociată cu ALGOCALMIN 2-3 tablete pe zi după
masă + Pansament gastric(DICARBOCALM, CIMETIDIN).
Calmante ale tusei
• În perioada de cruditate se vor administra CODEINA FOSFATICĂ, cu acțiune
sedativă asupra centrului tusei de CODENAL (CODEINĂ + FENOBARBITAL), 3
COMPRIMATE pe zi.
• CALMOTUȘIN – soluție, 15 picături de 3-4 ori pe zi.
• TUSAN – 50mg, 2 comprimate pe zi la adulți.

• TRECID 5-6 picături pe zi.

Expectorante
• SIROP EXPECTORANT 3 linguri pe zi.
• SIROGAL 3 linguri pe zi.
• Tablete expectorante 6 comprimate pe zi.
• Se pot administra băuturi calde cu efect emoliant pentru mucoasa gâtului buco-
faringial (ceai, lapte, infuzii de plante -tei).
• Antialergice
Pentru combatarea alergiei se administrează:
• FENIRAMIN, 2-3 comprimate pe zi.
• CLARITINE-TAVEGYI , NILFAN.
• HEMILSUCCINAT – cazuri grave.
Antibiotice și chimioterapeutice
• În formele severe și la bolnavii debilități (copii, batrâni, gravide) sau pentru
prevenirea suprainfecției bacteriene și în formele mixte de traheobronșite:
Se administrează :
• AMPICILINĂ 500-1000 mg/6h
• BISEPTOL 2 comprimate/24h după masă, pentru efect iritativ gastric.
• Tratament cortizonic și miofilină.

21
 • Indicate în formele cu hipersecreție accentuate sau însoțite de spasm bronșic, pe
durată scurtă, 3-4 zile de tratament.

Pacientul cu bronșită acută:

• Va întrerupe fumatul
• La externare va evita mediul cu pulberi
• Va efectua inhalații cu mușețel și uleiuri volatile, pentru a favoriza scăderea
edemului mucoasei căilor respiratorii și vindecarea acestuia.
Tratamentul preventiv

Vaccinarea antigripală
Trebuie reînoită în fiecare an, căci compoziția genomului viral se schimbă de la un
sezon la altul.
Vaccinarea reduce cu 60% până la 90% morbiditatea imputabilă gripei.
Rata de acoperire nu era decât de 17% la subiecții mai tineri de 70 ani.
Beneficiază de gratuitatea vaccinării și subiecții atinși de una dintre cele 8 afecțiuni de
lungă durată, diabet, accident vascular cerebral, nefropatie cronică, atingere neuromusculară
gravă, mucoviscidoza, cardiopatie congenitală, insuficiență cardiacă, insuficiență respiratorie
cronică gravă.
Vaccinarea Antipneumococică
Are o eficacitate de aproximativ 60%. Sinteza de anticorpi protectori pare a fi mai
bună la subiectul de vârstă medie, comparativ cu cel de peste 70 ani.
Această vaccinare este, pentru moment, destul de rar prescrisă, deși ar merita să fie
mai frecvent utilizată.
Vaccinurile Antibronșitice
Primele disponibile au fost preparatele vaccinale conținând un amestec al surselor, cel
mai frecvent implicate în suprainfecțiile bronșiticului cronic.
Acestea tind să fie înlocuite actualmente de vaccinuri elaborate, plecând de la
glioproteinele unor bacterii (Biostin, Ribomung, Inour), care au drept scop o întărire
nespecifică a imunității antiinfecțioase.
Acestea se prescriu în cure secvențiale, în timpul toamnei și al iernii.

22
Fig. 2.0 Normal vs Bronsita acuta

23
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU BRONȘITĂ ACUTĂ

3.1 Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu afectiuni respiratorii

Asistenta are trei responsabilități principale: păstrarea vieții; alinarea suferinței; promovarea
sănătății. În atenția pe care ea o acordă și în exercițiul profesiei sale, asistenta trebuie ca în tot
acest timp să mențină cel mai înalt grad calitativ. Trebuie să vegheze constant la menținerea
unui nivel ridicat al cunoașterii sale teoretice și tehnice. Asistenta trebuie să respecte
convingerile religioase ale pacientului. Ea este legată strict de secretul profesional.
Conștientă de întinderea responsabilităților sale, asistă în cunoștința limitelor, nu recomandă
și nu execută un tratament fără prescripție medicală, iar în caz urgent și într-o eventualitate
face raport medicului până la cel mai mic detaliu. Asistenta are obligația de a executa
prescripțiile medicului cu inteligență și loialitate. Asistenta trebuie să stimuleze și să
încurajeze încrederea față de medic și de ceilalți membrii ai echipei sanitare. Ea trebuie să
coopereze cu colegii săi și să mențină cu ei relații armonioase. Asistenta trebuie să facă
dovada unei moralități care să onoreze profesia sa.
În conduita sa personală, asistenta nu trebuie să meargă cu bună știință contra moravurilor și
tradițiilor comunității în care trăiește și muncește. Asistenta împarte resposabilitățile și se
alătura acțiunii concetățenilor și altor membrii ai echipei sanitare în vederea de a răspunde
nevoilor publicului în domiciliul sănătății pe plan local, național și internațional.
1.Internarea pacientului în spital
Internarea bolnavului cu afecțiuni respiratorii se face în clinică, de când acesta ia primul
contact cu spitalul. Acest prim contact constituie un eveniment important în viata bolnavului,
deoarece el se desparte de mediul său obișnuit și este nevoit să recurgă la ajutorul oamenilor
străini.
Internarea în spital a bolnavului se face pe baza buletinului de identitate, a biletului de
trimitere eliberat de: cabinetul medical individual care recomandă internarea, de la medicul
din ambulatoriu sau pe baza biletului de transfer eliberat de către un alt spital.
La internarea unor persoane găsite pe stradă, în vederea identificarii lor, asistenta de serviciu
va anunța imediat organele de poliție.
Cazurile grave vor fi primite fără bilet de transfer sau trimitere, bolnavii internați fiind
înscriși în registrul de urgență. Acolo se completează foaia de observație cu datele de
identitate ale bolnavului și datele anamnestice, culese de la bolnav sau însoțitori.
În vederea examinării bolnavului de către medic, asistenta va ajuta bolnavul să se dezbrace și
va asigura condițiile necesare bunei desfășurări a acestei activități.
Examinarea clinică poate fi completată cu prelevări de produse biologice și patologice,
precum și de un examen psihologic.
După stabilirea diagnosticului, înainte de a ajunge în secția cu paturi, bolnavul trece prin
serviciul de internare unde:
- va fi îmbăiat și dacă e cazul și deparazitat;
- hainele și obiectele personale vor fi înregistrate, în vederea înmagazinării, pe perioada
internării;
- după terminarea băii, bolnavul va fi îmbrăcat cu pijama sau cămașă de noapte, ciorapi
și papuci;
Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat pe secție, unde se prezintă la asistenta șefă sau la
registratorul medical, în vederea internării.

24
De reținut este faptul că o primire adecvată în secție diminuează stresul suferit de bolnav la
internare și ușurează adaptarea lui la mediul spitalicesc. Asistenta de salon introduce bolnavul
în salonul indicat, îi face cunoștință cu ceilalți bolnavi, îl ajută să-și aranjeze obiectele
personale în noptieră, îl conduce pentru a cunoaște secția, prezentându-i cabinetul
asistentelor, sala de mese, grupul sanitar și îi aduce la cunoștință regulamentul de ordine
interioară.
Pentru că bolnavii stau majoritatea timpului spitalizării în pat, acesta trebuie să aibă anumite
calități: să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerințele de
confort ale bolnavului, cât și ale personalului de îngrijire, să-i permită bolnavului să se poată
mișca în voie, să nu-i limiteze mișcările. De asemenea, se va asigura schimbarea lenjeriei de
pat ori de câte ori este nevoie.
În sala de mese trebuie să se asigure condiții igienice de mediu, să se aerisească permanent;
se vor aranja estetic mesele, în vederea creșterii apetitului.
După ce medicul hotărăşte internarea bolnavului, asistenta completează biletul de internare,
foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de internări.
Asistentei îi revine ca sarcină:
- ajutorul acordat bolnavului la dezbrăcare şi îmbrăcare
- ajutorul la efectuarea îngrijirilor igienice.
- pregătirea medicamentelor de urgenţă: MIOFILIN (tablete şi fiole), antialergic - HHC,
cardiotonic - STROFANTINA sau DIGITALA, diuretic - FUROSEMID (fiole).

2. Asigurarea condițiilor de spitalizare a pacientului

Bolnavul este condus de asistentă în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistenta
conduce bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod şi în poziţia indicată de medic în pat.
Bolnavului i se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi
indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul
acestuia. Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltării de produse biologice şi
patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele să
aibă o capacitate de 4, maxim 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C, să fie curate, liniştite şi
bine aerisite cu aer umidificat.

25
Asistenta va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul alimentar,
astfel noul pacient va primi alimentaţia necesară încă din prima zi de internare. Bolnavilor li
se acordă o pregătire preoperatorie şi postoperatorie în vederea asigurării condiţiilor optime
necesare intervenţiei şi a procesului de vindecare precum şi pentru evitarea unor complicaţii
grave şi nedorite.
Asistenta observă şi este obligată să consemneze aspectul general, înălţimea, greutatea,
vârsta, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. Ea va
urmări necesităţile pacientului, manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii acestora.
Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale pacientului
precum şi bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei (afecţiuni pulmonare,
cardiace, diabet zaharat, epilepsie, etc.).
3. Asigurarea condițiilor igienice a pacientului
a) Pregătirea patului şi accesoriului
Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită pacientului să
se poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare din pat, să
poate sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie să permită
ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţie şi tratament cât mai comod.
Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de ridicare şi la
nevoie apărătoare.
Patul va fi acoperit cu un cearşaf, muşama şi aleză. Pacientului i se oferă două perne şi o
pătură din lână moale, uşor de întreţinut. Lenjeria trebuie să fie din bumbac cu cât mai puţine
cusături. Cearşaful trebuie să fie destul de mare pentru a intra sub saltea.
b) Schimbarea lenjeriei de pat
- Pregătirea patului fără pacient: pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearşaf
simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două paturi, două perne. După ce se îndepărtează
noptiera de pe lângă pat se aşează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se aşează, în
ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, pătura, împăturite corect. Cearşaful se aşează
la mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului,
cealaltă spre capătul opus. Cearşaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se
execută colţul apoi se introduce sub saltea toată partea laterală a cearşafului. Se întinde bine
cearşaful să nu prezinte cute.
Dacă este nevoie se aşează muşamaua şi se acoperă cu aleza.

26
Pernele se introduc în feţele de pernă curate şi se aşează pe pat.
- Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu
permite ridicarea acestuia din pat. Această manevră se execută de obicei dimineaţa, înainte de
curăţenie, după măsurarea temperaturii, luarea pulsului şi toaleta pacientului, dar la nevoie se
execută de mai multe ori pe zi. În funcţie de starea pacientului, lenjeria se poate schimba în
lungime sau în lăţimea patului.
Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în ordinea priorităţii, împăturite în felul următor:
- pătura şi cearşaful de sub pătură se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică
- aleza se rulează împreună cu muşamaua fie în lăţime, fie în lungime în funcţie de metoda
aleasă pentru schimbarea patului
- cearşaful se rulează în lungime/lăţime
Pacientul se informează asupra procedeului. Se linişteşte şi se asigură că manopera va fi
făcută cu blândeţe, că nu va fi mişcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri şi i se cere
cooperarea.
Se asigură intimitatea pacientului, un mediu securizat, evitându-se curenţii de aer.
c) Asigurarea igienei generale şi corporale
Bolnavii cu astm bronşic au o sensibilitate crescută faţă de alergeni, dintre care face parte şi
praful de casă. Pentru a preveni depunerea prafului, mobilierul din salon va fi redus la strictul
necesar şi trebuie să fie cât mai simplu. Personalul care face curăţenie în aceste saloane va fi
atenţionat să folosească cârpe umede pentru a evita ridicarea prafului la ştergere.
Bolnavii în stare de rău astmic necesită o atenţie deosebită din partea echipei medicale.
Aceştia fiind imobilizaţi la pat nu-şi pot asigura curăţenia personală, drept pentru care vor fi
ajutaţi de asistenta medicală.
Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, dacă se poate spăla singur sau nu.
Cu această ocazie se observă şi starea tegumentelor şi apariţia unor eventuale modificări. Se
verifică temperatura ambiantă (20-21°C) şi se evită curenţii de aer. Bolnavul va fi izolat cu un
paravan de anturajul său. Se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea
lenjeriei patului, lenjeriei bolnavului şi materialele necesare pentru prevenirea escarelor.
Temperatura apei trebuie să fie de 37-38°C.
Bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu un cearşaf şi pătură. Se descoperă
progresiv numai partea care se va spăla. Se stoarce bine buretele sau mănuşa de baie pentru a
nu se scurge apă în pat sau pe bolnav. Ordinea în care se face toaleta este: spălat, clătit, uscat.
Se săpuneşte regiunea după care se clăteşte ferm, dar fără brutalitate. Apă caldă trebuie să fie
din abundenţă, să fie schimbată ori de câte ori este nevoie. Se insistă la pliuri sub sâni, la
mâini, la spaţii interdigitale, la coate şi axile. Se mobilizează articulaţiile în toată
amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse escarelor.
La toaleta pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu muşamaua şi aleza în funcţie
de regiunea pe care o spălăm. La toaleta pe regiuni cu bolnavul în pat se va respecta
următoarea succesiune: - faţă
- gât
- urechi
- braţe şi mâini
- parte anterioară torace
- abdomen
- faţă anterioară coapse
- bolnavul va fi întors în decubit lateral şi se vor spăla:
- spatele
- fesele
- faţa posterioară a coapselor
- bolnavul se aduce din nou în decubit dorsal:

27
 - gambele şi picioarele
- organele genitale externe
- îngrijirea părului
- toaleta cavităţii bucale
d) Observarea poziţiei bolnavului în pat
Este, cunoaşterea poziţiilor pe care le iau bolnavii în pat sau în care aceştia trebuie aşezaţi
pentru îngrijiri, examinări speciale, etc. Poziţia bolnavului în pat este determinată de boala şi
starea lui generală. Astfel, bolnavii pot adopta:
- poziţia activă: este atunci când bolnavul se mişcă singur; nu are nevoie de ajutor, poziţia sa
fiind asemănătoare cu a omului sănătos.
- poziţia pasivă: este adoptată în stare gravă când bolnavul este lipsit de forţă fizică şi are
nevoie de ajutor pentru mişcare şi schimbarea poziţiei.
La bolnavii astmatici şi în criză, poziţia în pat e forţată, determinată de afecţiunea de bază. La
majoritatea afecţiunilor de bază cea mai convenabilă pentru bolnav e cea semişezând. Acest
lucru nu trebuie forţat şi dacă starea bolnavului nu contrazice, alegerea poziţiei trebuie lăsată
la alegerea lui. În toate cazurile însă el va fi îndemnat să-şi schimbe poziţia cât mai des pentru
a evita complicaţiile hipostatice.
Poziţia şezând luată de bolnav în pat sau la marginea patului în cursul acceselor de astm
bronşic, trebuie făcută cât mai comodă cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-l în braţe.
Starea de rău astmatic e stadiul clinic cel mai grav al astmului bronşic. Se manifestă printr-un
sindrom de asfixie şi de aceea echipa de îngrijire trebuie să urmărească fiecare pas pentru
combaterea complicaţiilor grave care pot duce la moartea bolnavului.
Bolnavului i se va explica că poziţia şezând de la marginea patului, cu toracele împins
înainte, cu mâinile pe lângă corp, favorizează o bună oxigenare, deoarece el are impresia că
se sufocă. Tot printr-o bună oxigenare se combate cianoza tegumentelor, prezentă în starea de
rău astmatic.
Poziţia bolnavului trădează nu numai o anumită stare patologică, ci şi gradul de severitate a
îmbolnăvirii. Astfel dacă într-o îmbolnăvire uşoară bolnavul rămâne activ, într-una gravă
întâlnim poziţie pasivă (musculatura fără tonicitate, absenţa mişcărilor active). Expresia feţei
poate traduce unele stări ca: anxietate, durere, anorexie, deprimare.
Ea se manifestă în funcţie de starea generală a bolnavului, şi de aceea, expresia feţei trebuie
urmărită permanent.
La astmatici faciesul exprimă spaimă şi sete de aer (bolnavul are senzaţie de asfixiere). Ei
stau cu gura întredeschisă, sunt cianotici la faţă, tegumentele sunt palide, cenuşii, acoperite de
transpiraţii reci.
e) Schimbarea poziţiei bolnavului şi mobilizarea bolnavului
Prin menţine timp îndelungat a aceleiaşi poziţii, bolnavul este predispus la apariţia unor
complicaţii (escare de decubit, tromboze, embolii, etc.) care îi împiedică procesul de
vindecare. Pentru prevenirea apariţiilor acestora, se recomandă schimbarea poziţiei
bolnavului. Aceasta se poate efectua activ (bolnavul îşi schimbă singur poziţia) sau pasiv
(bolnavul îşi schimbă poziţia cu ajutor).
Schimbarea poziţiei pacienţilor imobilizaţi se face din 2 în 2 ore, masându-se zonele de
presiune predispuse escarelor. Mobilizarea precoce a pacientului favorizează menţinerea
mobilităţii articulare, normalizarea tonusului muscular şi stimulează metabolismul. De
asemenea favorizează circulaţia sângelui, prevenind tromboflebitele şi pneumoniile.
f) Captarea eliminărilor
Scop: observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor precum şi descoperirea
modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului.
I) Captarea materiei fecale
Se separă patul de restul salonului cu paravan, se îndepărtează pătura şi cearşaful care

28
acoperă pacientul. Patul se protejează cu muşamaua şi aleza. Pacientul se dezbracă şi se
introduce bazinetul cald sub zona sacrală, apoi se acoperă cu învelitoarea. Se efectuează
toaleta regiunii perianale şi se îndepărtează bazinetul cu atenţie. După ce se acoperă cu
capacul, se îndepărtează din salon. Se îmbracă pacientul, se reface patul. Salonul se aeriseşte
şi se spală mâinile pacientului. Scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicală în locuri
special amenajate.
II) Captarea urinei
Servirea urinarelor se face în mod asemănător cu a bazinetelor. După utilizare se golesc
imediat, se spală la jet de apă caldă şi se dezinfectează.
Nu trebuie ignorate cantitatea, culoarea, mirosul urinei; pot indica unele diagnostice.
III) Captarea sputei
Se face în recipiente spălate, sterilizate, uscate şi în care se pune soluţie Lizol 3% sau Fenol
2,5%, amestecată cu sodă caustică. Atunci când se recoltează în vederea unor analize de
laborator nu se foloseşte dezinfectant. Se instruieşte pacientul să nu înghită sputa, să nu o
împrăştie, să folosească recipientul dat. I se asigură scuipători de rulaj pentru a se putea
schimba la nevoie. După golire, se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii special ţinute
în soluţie dezinfectantă. Se sterilizează zilnic prin fierbere sau autoclavare.
IV) Captarea vărsăturilor
Pacientul se aşează în funcţie de starea generală în poziţie şezând, decubit dorsal cu capul
întors într-o parte, decubit lateral (poziţie de siguranţă). Lenjeria de pat se protejează cu
muşama şi aleză, iar pacientul cu un prosop în jurul gâtului. Proteza dentară mobilă se
îndepărtează unde este cazul şi se oferă pacientului o tăviţă renală.
Se încurajează pacientul, i se oferă pahar cu apă să-şi clătească gura. I se oferă cuburi de
gheaţă, lichide reci în cantităţi mici.
Vărsătura se păstrează pentru vizita medicală. Caracterul vărsăturii şi frecvenţa se notează în
foaia de temperatură. Se spală şi se dezinfectează recipientele, se pregătesc pentru sterilizare
prin fierbere sau autoclavare.

4. Supravegherea funcțiilor vitale şi vegetative ale pacientului

Supravegherea funcţiilor vitale în hemoragiile masive se face din oră în oră. Asistenta
supraveghează bolnavul, va înregistra dacă respiraţia este modificată, cu salturi sau dacă se
face cu dificultate. Buna desfăşurare a evoluţiei postoperatorii se urmăreşte după graficul
temperaturii, al pulsului şi prin înregistrarea tensiunii arteriale.
Una dintre cele mai importante sarcini ale asistentei e supravegherea funcţiilor vitale şi
vegetative şi notarea acestora în foaia de observaţie, iar în cazul modificării bruşte a acestora
se anunţă medicul.
Modificările funcţiilor vitale reflectă starea generală a bolnavului, precum şi evoluţia bolii.
În cazul astmului bronşic, accentul cade pe urmărirea respiraţiei.
Mişcările respiratorii la omul sănătos sunt simetrice şi ritmice, iar frecvenţa normală a
respiraţiei e de 16-18 resp/min., putând însă varia după vârstă şi sex. Bolnavii de astm bronşic
au o respiraţie ce se caracterizează printr-o inspiraţie normală urmată de o expiraţie grea,
forţată, zgomotoasă, wheezing (respiraţie şuierătoare), deci o bradipnee expiratorie ce apare
de obicei, paroxistic.
Tulburări respiratorii vor constitui un indice important în stabilirea diagnosticului şi
aprecierea evoluţiei bolii. Ajută să recunoaştem precoce, eventualele complicaţii şi la
formularea unui prognostic. Din acest motiv, e foarte important ca asistenta să urmărească şi
să noteze respiraţia pacientului în foaia de temperatură cât mai precis. Pe foaia de
temperatură notarea respiraţiei se face cu un pix verde unindu-se apoi cu valoarea anterioară.
Curba respiratorie se obţine prin unirea valorilor obţinute la fiecare măsurătoare, dimineaţa şi
seara. Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socoteşte o resp/min. Asistenta

29
medicală va urmări inspiraţiile timp de 1 minut.
Expectoraţia reprezintă eliminarea sputei de pe căile respiratorii, sputa fiind totalitatea
substanţelor ce se elimină din bronhii în timpul tusei.
Astmul bronşic este, de obicei, de tuse productivă, sputa provenind şi de la unele infecţii
bronşice. În astm, sputa are un aspect mucopurulent, e aderentă la peretele bronhiilor, are o
culoare albicioasă, arată şi are denumirea de „spută perlată”
a) Respiraţia se măsoară în scopul evaluării funcţiei respiratorii a pacientului, fiind indiciu al
evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat sunt: - tipul respiraţiei
- amplitudinea mişcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvenţa
Materiale necesare: ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatură.
Asistenta aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi executată.
Plasează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui şi numără inspiraţiile timp de un minut.
Respiraţia se notează cu culoare verde. Fiecare linie orizontală corespunde la două respiraţii.
Valorile normale ale respiraţiei sunt:
- la nou-născut 30-50 respiraţii/minut
- la 2 ani 25-35 respiraţii/minut
- la adulţi 16-18 respiraţii/minut
- la vârstnici 15-25 respiraţii/minut
b) Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organele generatoare de căldură prin
dezintegrarea alimentelor energetice.
Măsurarea temperaturii în axilă: se aşează pacientul în decubit dorsal sau şezând. Se ridică
braţul bolnavului, se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului. Se aşează
termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu toracele. Se apropie braţul pe
trunchi cu braţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui. Termometrul se menţine timp de
zece minute.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală: se introduce termometrul în cavitatea bucală sub
limbă sau pe latura externă a arcadei dentare. Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire
pe nas. Termometrul se menţine cinci minute.
În cazul măsurării temperaturii pe cale rectală se lubrifiază termometrul. Se aşează pacientul
în decubit lateral cu membrele inferioare în semiflexie asigurându-i intimitatea. Se introduce
bulbul termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi înaintare. Se menţine trei minute.
După terminarea timpului de menţinere a termometrului acesta se scoate, se şterge cu o
compresă şi se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul. Se spală termometrul, se scutură şi se
introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1%).
În foaia de temperatură, temperatura se notează cu pix de culoare albastră. Pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund două diviziuni de grad.
Valorile normale a temperaturii: - copil 36-37,8°C
- adult 36-37°C
- vârstnic 35-36°C
c) Pulsul trebuie să urmeze curba temperaturii. Cu cât temperatura este mai mare cu atât
pulsul este mai accelerat, până la valoarea de 100 bătăi/minut dar dacă acest ritm se menţine
şi în zilele următoare, bolnavul trebuie ţinut sub supraveghere permanentă.
Factori care influenţează pulsul sunt: factori biologici (vârsta, înălţimea, greutatea, somnul,
alimentaţia, efortul fizic), factori psihologici (emoţiile, plânsul, mânia), factori sociali
(mediul ambiant). Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpaţiei care poate fi
comprimat pe un plan osos: radială, temporală superficială, carotidă, humerală, brahială,
femurală. În practica curentă pulsul se ia la nivelul arterei radiale.

30
Materiale necesare: ceas cu secundar, creion sau pix roşu. La luarea pulsului, bolnavul trebuie
să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute înainte de numărătoare, întrucât un efort
sau o emoţie oarecare în timpul sau înaintea luării pulsului ar putea modifica valorile reale.
Braţul bolnavului trebuie să fie sprijinit, pentru ca musculatura antebraţului să se relaxeze. Se
reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, dăm de un șunt mărginit de
tendoanele muşchilor flexor radial al carpului şi brahioradial în profunzimea căruia se găseşte
artera radială. Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna
dreaptă. După ce s-a reperat şanţul lui, se va exercita o uşoară presiune asupra peretelui
arterial cu cele trei degete palpatoare, până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului.
Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui, cu care se îmbrăţişează antebraţul la
nivelul respectiv.

Notarea pulsului se face cu pix sau creion roşu, fiecare linie orizontală a foii de temperatură
corespunde la patru pulsaţii. Valorile normale a pulsului sunt:
- la nou-născut 130-140 pulsaţii/minut
- la copil mic 100-120 pulsaţii/minut
- la adult 90-100 pulsaţii/minut
- la vârstnic 80-90 pulsaţii/minut
d) Tensiunea arterială trebuie controlată la toţi bolnavii şi în special la cei hipertensivi.
Scăderea tensiunii arteriale asociată cu alte semne poate indica o complicaţie hemoragică.
Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie
a inimii, rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Materialele necesare sunt: aparatul pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva
Rocci sau cu manometru), stetoscop biauricular, tampoane de vată şi alcool pentru
dezinfectarea olivelor stetoscopului şi creion sau pix roşu pentru însemnarea valorilor în foaia
de temperatură.
Există două metode de măsurare a tensiunii arteriale: auscultatoric şi palpatoric.
Metoda auscultatorie: se explică pacientului tehnica şi i se asigură un repaus fizic
aproximativ 15 minute. Asistenta se spală pe mâini, aplică manşeta pneumatică pe braţul
pacientului sprijinit şi în extensie. Membrana stetoscopului se fixează pe artera humerală, sub
marginea inferioară a manşetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer
în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile.
Aerul din manşetă se decomprimă uşor prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial, care prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se reţine
valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se
continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se reţine valoarea

31
indicată de coloana de mercur sau acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar,
aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă (diastolică). Se notează pe foaia de
temperatură valorile obţinute.
La metoda palpatorie determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte
stetoscopul biauricular. Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Are dezavantajul obţinerii
unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după
reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile
orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. Valorile normale ale tensiunii
arteriale sunt:
- la copil între 1-3 ani 75/90-50/60 mmHg
- la copil între 4-11 ani 90/100-60/65 mmHg
- la copil şi la adolescenţi 12-15 ani 100/120-60/75 mmHg
- la adult 115/140-75/90 mmHg
- la vârstnici >150/>90 mmHg
e) Urmărirea diurezei este importantă în vederea stabilirii bilanţului hidric. Pentru măsurarea
diurezei, urina se colectează pe 24 de ore în recipiente cilindrice, gradate, cu gât larg, spălate
şi clătite cu apă distilată. Colectarea se începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină a doua
zi la aceeaşi oră. Pentru prevenirea fermentaţiei se vor adăuga la urină cristale de timol.
Diureza se notează în foaia de temperatură prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare
cantităţii de urină şi zilei respective. Spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură
corespunde la 100 ml de urină. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore în mod normal este
de aproximativ 1500 ml.

10. Externarea pacientului

Medicul este cel care va hotărî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită o
supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta va
pune la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei şi
completării biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.

3.2 Îngrijiri specifice acordate de asistentul medical pacientului cu bronșită acută

Asigurarea condiţiilor de spitalizare:
- saloane luminoase, bine aerisite, suficient încălzite la 20° sau mai mult
- umidificarea aerului în saloane
- asistenta aeriseşte salonul, are grijă să se folosească aspiratoarele de praf şi ştergerea umedă
la curăţirea salonului
- bolnavii infecţioşi se vor izola în saloane speciale, separate.
Alimentația pacientului
Alimentaţia este una dintre cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului. Asigurarea
raportului caloric, stabilirea regimului alimentar adecvat şi administrarea alimentelor pe cale
naturală sau artificială constituie sarcini elementare ale îngrijirii pacientului acasă sau la
domiciliu. Alimentaţia urmăreşte:
a) să acopere cheltuielile energetice;
b) să asigure aportul de vitamine şi minerale necesare metabolismului, creşterii şi altele;
c) să favorizeze procesul de vindecare, protejând organele îmbolnăvite şi asigurând aportul de
substanțe necesare organismului normal;
d) să împiedice transformarea bolilor acute în cronice şi apariţia recidivelor. Regimul dietetic
trebuie constituit astfel încât să satisfacă necesităţile calitative şi cantitative necesare
organismului.

32
Bolnavii cu crize uşoare de dispnee se pot alimenta singuri, în schimb bolnavii in criză de
dispnee paroxistica necesită ajutor.
Alimentaţia activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă sau la pat.
Alimentaţia pasivă se face persoanelor imobilizate la pat, în poziţie şezând, sprijinit. În acest
caz se foloseşte o măsuţă specială care se fixează deasupra patului.
Un rol al asistentei medicale e supravegherea alimentaţiei bolnavului. La servirea mesei
bolnavul e încurajat, i se explică importanţa nutriţiei în procesul de vindecare.
Pacienţii cu astm bronşic primesc un aport mărit de lichide, luând în consideraţie pierderile
de lichide prin expectoraţie şi prin transpiraţie abundentă din cauza respiraţiei îngreunate.
Bătrânii şi copiii primesc o atenţie deosebită din punct de vedere al bilanţului hidric, ei fiind
dispuşi la o deshidratare mai rapidă.
Bolnavii cu expectoraţii mai abundente şi fetide au o poftă de mâncare scăzută; aceştia
înainte de masă fac toaleta cavităţii bucale.
Se vor evita alimentele posibil alergizante şi în cazul în care primesc tratament cu
antiinflamatoare steroidiene de tip Prednison, se prescrie regim desodat.
Alimentele permise pentru consum la bolnavul cu bronhopneumonie obstructivă cronică sunt:
- legume diferite
- preparate cu cantităţi mici de grăsime neprăjită
- fructe crude, compoturi
- supe de legume
- pâine neagră
- lapte proaspăt când nu determină manifestări alergice
Alimentele interzise sunt:
- carnea, peştele
- laptele fermentat
- făinoasele
- ouăle
Mesele vor fi fracţionate în cantităţi mici şi dese.
Pacienţii cu astm alergic vor avea un regim hipoproteic, hipoglucidic, normoglucidic,
îmbogăţit cu minerale şi vitamine.
Administrarea medicamentelor şi hidratarea pacientului

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică (de sinteză),
transformate într-o formă de administrare (preparate solide sau soluţii) prescrise de medic;
sunt substanţe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau a vindeca bolile.
Doze
Doza terapeutică, adică doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără ca prin
aceasta să se producă vreo acţiune toxică asupra organismului.
Doza maximă, doza cea mai suportată de organism, fără să apară fenomene toxice
reacţionale.
Doza toxică, cantitatea care, introdusă în organism, provoacă o reacţie toxică, periculoasă
pentru organism.
Doza letală, doză care omoară omul.
În funcţie de caz, calea de administrare este aleasă de medic, în raport cu:
· Scopul urmărit
· Capacitatea de absorbţie a căii respective
· Acţiunea medicamentului asupra mucoaselor
· Necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide
· Starea generală a bolnavului
· Toleranţa organismului faţă de medicament

33
· Combinaţiile medicamentului cu alte medicamente administrate
· Anumite particularităţi anatomice şi fiziologice ale organismului
· Într-o oarecare măsură şi cu preferinţele bolnavului
Reguli de administrare
Prin respectarea unor reguli, se evită greşelile care pot avea efecte nedorite asupra
pacientului, uneori efecte mortale.
Asistenta
· Respectă medicamentul prescris de medic
· Identifică medicamentul prescris după etichetă, forma de prezentare, culoare, miros,
consistenţă
· Verifică calitatea medicamentelor, observând integritatea, culoarea medicamentelor
solide; sedimentarea, tulburarea, opalescenţa medicamentelor sub formă de soluţie
· Respectă căile de administrare prescrise de medic
· Respectă orarul şi ritmul de administrare pentru a se menţine concentraţia constantă în
sânge, având în vedere timpul şi căile de eliminare a medicamentelor
· Respectă doza de medicament: doza unică şi doza/24h
· Respectă somnul fiziologic al pacientului: organizează administrarea în afara orelor
de somn (se trezeşte pacientul în cazul administrării antibioticelor, chimioterapicelor cu ore
fixe de administrare)
· Evită compatibilităţile medicamentoase datorate asocierilor unor soluţii
medicamentoase în aceeaşi seringă, în acelaşi pahar
· Serveşte pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale orală
· Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte efectul
urmărit şi efectele secundare
· Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea medicamentelor
legate de doză, calea şi tehnica de administrare
În cazul unei crize de astm, bolnavul va fi adus în poziţie semişezând pentru a uşura
respiraţia, apoi i se administrează medicaţia indicată de medic şi este supravegheat până la
terminarea accesului.
Tratamentul cu aerosoli e indispensabil în anumite forme. Se practică 2-4 inhalaţii pe şedinţă,
uneori mai mult dar fără a abuza.
Principalele bronhodilatatoare folosite sunt:
1. Beta - adrenergicele - derivaţi ai adrenalinei, care din cauza efectelor secundare nu mai e
utilizată astăzi.
Din generaţia a doua se folosesc: Izoprenalina (Aludrin) şi Orciprenalina (Alupent,
Astmopent);
Superiori acestora sunt derivaţii din generaţia a treia: Terbutalinul (Bricanyl), Fenoterolul
(Berotec), Salbutamolul (Ventolin şi Sultanol) şi Clenbuterolul (Spiropent). Sunt folosiţi cu
precădere în aerosoli dozaţi. Dozajul corect (4x2 inhalaţii/zi) este practic lipsit de efecte
adverse cardiovasculare. Cele sub formă de spray dozat sunt de întrebuinţare curentă. S-a
încercat şi prepararea tabletelor de Orciprenalină, Salbutamol şi Terbutalină. Preparatul
Ventolin (Salbutamol) pare cel mai util. Ca reacţii adverse după supradozaj, pot apărea:
tremurături, nervozitate, palpitaţii, tahicardie, creşterea debitului cardiac şi a tensiunii
arteriale. Aceste manifestări apar spontan prin reducerea dozei.
2. Anticolinergice - Atrovent; rezultatele sunt inferioare beta-adrenergicelor.
3. Xantine - Teofilina şi derivaţii săi, Miofilin, Aminofilin şi Runidural. Au slabă acţiune pe
cale orală şi mai bună acţiune pe cale iv sau ca aerosoli.
Corticoterapia e tratamentul cel mai eficace, dar datorită riscurilor, rămâne o terapie de
impas. Se folosesc Prednison - 1 tabletă/zi, 5 mg; Superprednol - 1 tabletă/zi (0,5 mg/tabletă);
Superprednol - 1 tabletă/zi (0,5 mg/tabletă); produse retard - Celestone, Kenalog, Synachten -

34
retard - 1 mg la 7-15 zile, sub protecţie de alcaline, calciu, K. În general, corticoterapia
trebuie rezervată formelor grave; tratamentul continuu se va temporiza, se vor folosi doze
minime (30 mg Prednison/zi - tratament de atac; 5 mg/zi tratament de întreţinere).
Se mai folosesc antibioticele, de preferinţă Oxacilina, Cloxacilina, Tetraciclina, în prezenţa
semnelor de infecţie; expectorante şi mucolitice (Bisolvon, Mucosolvan) - în crize şi
suprainfecţie; sedative slabe (Bromoval, Nervocaliu); oxigen - în crizele cu polipnee.
Tratamentul în starea de rău astmatic:
Se administrează hemisuccinat de hidrocortizon în doză iniţială de 25-100 mg iv, urmat de
perfuzii cu 200-400 mg în 24 h, în soluţie de glucoză 5 %, 2-3 l/24 h.
Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai scurt, urmărindu-se scoaterea bolnavului din
criză. ACTH (24-100 U/24 h) este superior, dar poate da accidente alergice. Ca doză de
întreţinere 5-10 mg Prednison, cu tratament de protecţie, antiacide, regim desodat. Se
administrează de la început antibiotice (nu Penicilină, fiind alergizantă), fluidifiante,
diuretice, oxigen şi în cazuri deosebit de grave, se indică bronhoaspiraţie, respiraţie asistată.
În tratamentul astmului bronşic, antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite;
sunt interzise morfina, opiaceele, tranchilizantele, neurolepticele; se combat abuzul de
simpaticomimetice şi de medicamente alergizante (Penicilină).
Administrarea medicamentelor pe cale nazală
 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează
 Îmbracă mânușile de unică folosință
 Cereți pacientului să își clătească gura cu apă pentru a diminua riscul de contaminare
a sputei cu bacterii din cavitatea bucală
 După ce se instruiește pacientul să inspire și să respire profund, i se solicită acestuia
să tușească și să expectoreze în recipient
 Este necesară o cantitate de aproximativ 15 ml de spută
 Asistenta acoperă recipientul cu capac, îl etichetează și îl introduce într-o pungă din
material plastic pentru a îl trimite la laborator

 Oferă un pahar de apă pacientului pentru a își clăti gura

 Ajută pacientul dupa administrarea medicamentelor să adopte o poziție comodă
o Dacă pacientul nu reușește să expectoreze,asistenta medicală il instruiește cu răbdare,
iar în cazul în care acesta nu reușește anunță medicul pentru a indica altă tehnică de recoltare
(frotiu, spălătură gastrică, spălătura bronșică).
o Dacă sputa este amestecată cu salivă,asistenta medicală informează medicul și
pacientul și se va repeta recoltarea.

Recoltarea produselor biologice şi patologice

Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează
simptomatologia bolii, reflectă evoluţia acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat,
semnalează apariţia unor complicaţii. Recoltarea produselor este efectuată de asistentă în
majoritatea cazurilor. Aceasta trebuie să respecte orarul recoltărilor, să cunoască tehnicile
corecte de recoltare a diferitelor produse, să completeze buletinul de analize, să eticheteze
produsul rezultat pentru a evita înlocuirea rezultatelor între ele, fapt ce poate duce la erori
grave.
Asistenta va instrui bolnavul privind comportamentul său în timpul recoltării şi
comportamentul său pentru reuşita acestuia. Fizic, bolnavul va fi pregătit printr-o dietă
adecvată, repaus la pat şi aşezarea lui în poziţia necesară recoltării.

Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului recoltat.

Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la laborator cât

35
mai repede şi în starea în care au fost eliberate din organism. Există o serie de examene de
laborator efectuate înaintea tuturor intervenţiilor chirurgicale indiferent de timpul avut la
dispoziţie pentru pregătirea pacientului şi indiferent de starea sa generală cum ar fi:
- timpul de sângerare (T.S.)
- glicemie
- determinarea grupului sanguin
- hematocritul (Htc)
- hemograma
- glicemie
- uree sanguină

Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de caz

Explorarea radiologică a toracelui:
Examenul radiologic e un important semn de eliminare sau descoperire a altor boli
pneumonice, el constituind infirmarea diagnosticului de astm.
1. Radioscopia şi radiografia - dau o imagine asupra modificărilor petrecute la nivelul
plămânilor şi inimii.
Se anunţă bolnavul şi i se explică condiţiile în care se face examinarea. Bolnavul va fi condus
la serviciul de radiologie. Se explică bolnavului cum trebuie să se comporte în timpul
examinării. Va efectua câteva mişcări de respiraţie, iar radiografia se face în apnee după o
inspiraţie profundă.
Se dezbracă complet regiunea toracică. Părul lung al femeilor se leagă pe creştetul capului, se
îndepărtează obiectele radioopace. Se aşează bolnavul în poziţie ortostatică cu mâinile pe
şolduri şi coatele aduse înainte fără să ridice umerii în spatele ecranului cu pieptul apropiat de
ecran sau caseta care poartă filmul. Când poziţia verticală e contraindicată se aşează bolnavul
în poziţie şezând sau în decubit. În timpul examenului radiologic se ajută bolnavul să ia
poziţiile cerute de medic.
După examinare bolnavul va fi ajutat să se îmbrace şi va fi condus la pat. Se notează în foaia
de observaţie examenul radiologic efectuat şi data.
2. Bronhografia - reprezintă explorarea radiologică a arborelui traheobronşic cu ajutorul unei
substanţe de contrast (lipiodol sau iodipin - liposolubile, ioduron B sau diiodunol -
hidrosolubile) cu ajutorul sondei Metras.
Materiale necesare: medicamente sedative (fenobarbital, atropine), anestezice, sondă Metras
sterilă, substanţe de contrast (lipiodol sau iodipin - liposolubile, ioduron B sau diiodunol -
hidrosolubile), expectorante și calmante ale tusei, scuipătoare.
Se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii. Se anunţă bolnavul să nu mănânce în
dimineaţa examinării.
Cu 1-3 zile înainte se administrează bolnavului medicamente expectorante. În ajunul
examinării se administrează o tabletă de fenobarbital sau alte medicamente similare. Cu 30`
înaintea examinării se administrează atropină pentru a reduce secreţia salivei şi a mucusului
din căile respiratorii, medicamente, calmante pentru tuse. Bolnavul va fi ajutat să se dezbrace
şi va fi aşezat în decubit dorsal puţin înclinat spre partea care trebuie injectată. Medicul
efectuează anestezia căilor respiratorii. Reuşita examinării depinde de calitatea anesteziei.
Introduce sonda Metras în arborele bronşic şi apoi substanţa de contrast uşor încălzită, încet,
cu o presiune moderată. În timpul injectării substanţei de contrast bolnavul va fi ajutat să îşi
schimbe poziţia decubit ventral, dorsal, lateral (drept şi stâng). În timpul examinării
radiologice se aşează bolnavul în poziţie Trendelenburg pentru a se evidenţia şi arborele
bronşic din părţile superioare ale plămânilor, apoi se aşează bolnavul cu toracele moderat
ridicat pentru a se evidenţia bronhiile mijlocii şi inferioare.

36
După examinare se ajută bolnavul să se îmbrace şi va fi condus la pat. Va fi avertizat să nu
mănânce şi să nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul anestezicului. Va fi atenţionat
să colecteze în scuipătoare substanţa de contrast care se elimină prin tuse. Nu se înghite
deoarece produce o intoxicaţie cu iod. Refularea substanţei de contrast şi pătrunderea ei în
stomac trebuie evitată deoarece poate fi resorbită producând intoxicaţii.
Explorarea endoscopică a arborelui traheobronşic:
Bronhoscopia - reprezintă explorarea arborelui traheobronşic cu ajutorul unui aparat numit
bronhoscop.
Materiale necesare: măşti de unică folosinţă, casolete cu măşti, mănuşi sterile, casolete cu
tampoane, comprese de tifon sterile, pense, porttampon, oglindă frontală, seringă laringiană,
tăviţă renală, aparatele cu toate anexele sterilizate, flaconul cu anestezic, xilină 2%, flaconul
cu ser fiziologic, flaconul cu soluţie de adrenalină 1%, seringi de 10 ml de unică folosinţă,
tampoane, comprese de tifon.
Bolnavul trebuie convins de necesitatea examenului asupra riscului pe care şi-l asumă,
refuzându-l, lipsind medicul de o informare în diagnosticarea esenţială. Bolnavul trebuie
convins că deşi e neplăcut, examenul nu e dureros în sine, iar incidentele sau accidentele le
survin foarte rar. Se creează bolnavului un climat de siguranţă pentru a asigura cooperarea lui
în toate momentele examinării punându-l în legătură cu alţi bolnavi cărora li s-a efectuat o
bronhoscopie sau o fibroscopie. În ziua premergătoare examinării se execută o testare la
xilină 2% pentru a depista o alergie la acest anestezic.
La indicaţia medicului bolnavul va fi sedat atât în seara premergătoare explorării, cât şi în
dimineaţa zilei respective. Bolnavul trebuie anunţat că nu trebuie să mănânce dimineaţa.
Pentru anestezie e aşezat pe un scaun, în mâna dreaptă ţine o scuipătoare sau tăviţă renală, iar
cu mâna stângă după ce îşi deschide larg gura îşi scoate limba şi o imobilizează cu 2 degete
deasupra şi policele dedesubt. Într-un prim timp medicul cu ajutorul unui spray cu xilină îşi
anesteziază limba, orofaringele şi hipofaringele, urmând să anestezieze arborele bronşic,
instilând picătură cu picătură anestezicul uşor încălzit cu ajutorul unei seringi laringiene.
Bolnavul e condus în camera de bronhoscopie.
La efectuarea tehnicii sunt necesare 2 asistente. Prima asistentă aşează bolnavul pe masa de
examinare în decubit dorsal cu extremitatea cefalică în extensie. Sub umerii lui se plasează o
pernă tare care ridică capul cu 12-15 cm, ajută la extensia acestuia. Orientează capul în
direcţia indicată de medic pentru a permite acestuia o orientare cât mai completă. A doua
asistentă îi serveşte medicului instrumentele şi materialele necesare. Dacă masa de examinare
e prevăzută cu o tetieră e nevoie de o singură asistentă. Ambele asistente înainte de
examinare se vor spăla pe mâini şi vor purta mască sau cagulă.
După examinare bolnavul nu are voie să mănânce 1 oră. Asistenta va supraveghea în acest
timp parametrii vitali anunţând imediat medicul dacă survin modificări ale acestora. Asistenta
va avea la îndemână hemostatice care le va administra în cazul unor hemoragii, chiar înainte
de a anunţa medicul (Adrenostazin, Dicynone, Venostat).
În urma bronhoscopiei pot apărea următoarele incidente şi accidente:
- hemoragii
- diseminări tuberculoase
- suprainfecţii cu diferiţi germeni
- dureri în gură
- disfagie sau orofagie
- dureri retrosternale
- cefalee
- insomnii
- tuse
- expectoraţie

37
- stare subfebrilă
Explorarea funcţională a aparatului respirator:
1. Spirometria - reprezintă explorarea ventilaţiei pulmonare şi se realizează cu ajutorul
spirometrului care e alcătuit dintr-un cilindru gradat ce comunică cu exteriorul printr-un tub
de cauciuc prin care suflă bolnavul. Cilindrul gradat e scufundat într-un cilindru mai mare
plin cu apă. Aerul expirat de bolnav face ca cilindrul să se ridice deasupra apei putându-se
citi pe el volumul de aer expirat.
Metoda cercetează numai capacitatea vitală.
2. Spirografia - permite înregistrarea mişcărilor respiratorii. Se pot executa toate măsurătorile
statice şi dinamice.

Spirografia se poate determina cu:

- aparatul Eutest
- expirograful Sodart
- pneumoscreen
Aparatul Sodart e un aparat cu circuit închis; e alcătuit din spirometru asociat cu chimograf
pe care se înregistrează, un barbotor cu hidrat de potasiu sau carbonat de calciu pentru
captarea CO2 şi un dispozitiv pentru dirijarea în sens unic a curentului de aer.
Materiale necesare: aparat, piese bucale, pensă pentru pensat nasul, pensă de servit şi
recipient cu soluţie dezinfectantă pentru piesele folosite (piesele bucale obligatoriu
sterilizate).
Pregătirea bolnavului: în staţionar, cu o zi înainte, bolnavul e informat că examinarea se
execută dimineaţa pe nemâncate sau la 3-4 ore după masă; bolnavii nu vor folosi nici un fel
de medicaţie excitantă sau depresivă a centrilor respiratori cel puţin cu 24 ore înainte.
Bolnavii din ambulator vor fi interogaţi în ziua prezentării la probe dacă nu au consumat
alimente sau medicamente. În ziua examinării asistenta care execută proba, asigură repaus
psihic şi fizic fiecărui bolnav circa 30 de minute înainte de probă. Bolnavul va fi aşezat în
poziţie comodă pe scaun şi va fi liniştit pentru a i se obţine colaborarea.
Racordarea bolnavului la aparat: se efectuează tot prin intermediul piesei bucale; se solicită
bolnavul să respire liniştit câteva secunde pentru acomodare; i se pensează nasul cu clemă,
bolnavul respiră liniştit, obişnuit 30-40 de secunde cu supapa aparatului deschisă; se închide
circuitul şi se pune aparatul în poziţie de înregistrare.
Înregistrarea volumului curent - se înregistrează 2-3 minute volumul curent prin respiraţie
liniştită, normală
Înregistrarea capacităţii vitale (CV) - se solicită bolnavul să facă o inspiraţie maximă, urmată
imediat de o expiraţie maximă; se repetă proba până la obţinerea a 3 curbe egale sau
cvasiegale; curba înscrisă arată CV reală şi se numeşte spirograma.
Determinarea volumului expirator maxim pe secundă (VEMS) - se reia proba pentru
determinarea VEMS-ului; se solicită bolnavul să facă o inspiraţie maximă urmată de o
expiraţie forţată maximă; se repetă proba până se obţin 3 curbe egale sau cvasiegale; se
decuplează bolnavul de la aparat; se măsoară cantitatea de aer expirată în prima secundă,
aceasta reprezentând VEMS-ul.
Supravegherea funcţiilor vitale şi combaterea simptomelor majore de boală:
- se măsoară temperatura
- se notează pulsul, respiraţia, diureza
- se combat durerile toracice: antiinflamatoare, antalgice; tusea cu codeină
- oxigenoterapie: 6l pe minut 46
- expectorante: mucosolvan, acetilcisteină
- bronhodilatatoare: miofilin, hemisuccinat
- în infecţii bronşice, pneumonii, se administrează antibiotice.

38
- Observarea poziției pacientului
La majoritatea afecțiunilor de bază cea mai convenabilă poziție pentru bolnav este cea
semișezândă. Acest lucru nu trebuie forțat și dacă starea bolnavului nu contrazice, alegerea
poziției trebuie lăsată la latitudinea lui. În toate cazurile însă el va fi îndemnat să-și schimbe
poziția cât mai des pentru a evita complicațiile hipostatice. De asemenea bolnavului i se
explică faptul că poziția șezând la marginea patului, cu toracele împins înainte, cu mâinile pe
lângă corp, favorizează o bună oxigenare.

Rolul asistentei medicale în drenarea secrețiilor traheo-bronșice

Asistenta medicală, prin drenarea secrețiilor traheobronșice previne apariția infecțiilor

supraadăugate.
- Indicațiile pe care le dă asistenta medicala la externare
Asistenta medicală va spune spune bolnavului să vină la control. Să facă controlul periodic
prescris de medic. Să ia medicamentele la orele indicate, conform rețetei prescrise de doctor,
să aibe o alimentație corespunzătoare. Să se ferească de current și de alte surse care îi pot
afecta starea de sănătate. Să păstreze biletul de ieșire din spital și să-l prezinte atunci când
vine la control.
- Profilaxia
Măsurile profilactice vor ține cont de factorii menționați la etiopatogeneză. În afara măsurilor
generale luate pentru evitarea rinitelor, laringitelor și care sunt la fel de importante în
profilaxia bronșitelor, aici mai sunt importante unele măsuri în privința factorilor
profesionali. Astfel, vor fi de cea mai mare importanță măsurile de protecție în industriile în
care lucrătorii inhalează pulberi de carbune, siliciu, ca și în cele cu gaze toxice.
Se va sfătui abandonarea fumatului, care, prin acțiunea în timp, poate conduce la
bronșita cronică. Se vor depista factorii alergizanți și se vor lua măsuri pentru combatere.
Profilaxia se realizează prin călirea organismului și creșterea rezistenței biologice la
agenții infecțioși, prin evitarea sau tratarea factorilor etiologici și favorizanți menționați, iar
în cazul instalării
unui catar nazofaringian prin tratarea acestuia fiind recomandate curele helio-marine pentru
aerosoli naturali.

Intervenții pentru mobilizarea secrețiilor

• Hidratarea corespunzătoare ținându-se cont de ingestie-excreție, anotimp, vârstă,
fiind eficace pentru funcționarea sistemului mucociliar, la un pacient cu o hidratare adecvată ,
o tuse slabă poate usor disloca secrețiile;
Se recomandă aproximativ 2000 ml lichide/ zi.
• Umidificarea, constă în adăugarea vaporilor de apă la aerul inspirat, cu rolul de a
păstra căile aeriene umede.
Nebulizarea
• Constă în adaos de umiditate sau medicamente la aerul inspirat.
• Se realizează prin pulverizare (folosind atomizorul) sau cu ajutorul aerosolilor egal
un amestec de gaz cu medicament dispersat în particule sferice de ordinul micronilor
(antibiotic, antialergice, brohodilatatoare, expectorante).
Tapotament
• Constă în lovirea peretelui toracelui, cu mâna, ritmic, pe toată suprafața, timp de 1-2
min;
• Încheietura mâinii trebuie să fie relaxată, iar cotul în flexie;
• Pacientul este rugat să respire lent și adanc;
• Toracele pacientului trebuie să fie aoperit;

39
 • Este contra indicat la pacienții cu osteoporoză sau coaste fracturate și la cei cu
probleme de coagulare.
Vibrația
• Pacientul este rugat să inspire adânc pe gura și să expire lent pe nas;
• În timpul expirației se aplică cu mâna pe peretele toracic o presiune ușoară și
oscilatorie;
• După cinci expirații pacientul este încurajat să tușească și să expectoreze;
• Este contraindicat la sugari și la copii mici.
Drenajul postural
• Este un procedeu pozițional care permite eliminarea secrețiilor.
• Poziția pacinetului se schimbă la 20-30 min:
– Decubit ventral cu pernă sub abdomen;
– Decubit ventral cu patul înclinat la 200;
– Decubit dorsal;
– Decubit lateral drept;
– Decubit lateral stâng;
- Poziția șezând.
• La sfârșitul fiecărei poziții pacientul este rugat să respire profund;
• Să renunțe la pozițiile în care pacientul prezintă disconfort sau dispnee;
• Este contra indicat la pacienții cu leziuni ale măduvei spinării sau cu hiepertensiune
intracraniană.
Aspirația traheobronșică – fișă tehnical
Scop:
• Prevenirea obstrucției căilor aeriene respiratorii prin stagnarea secrețiilor;
• Prevenirea pulmonară determinată tot de stagnarea secrețiilor.
Materiale necesare :
• Dispozitiv de aspirație;
• Sonde sterile;
• Mănuși sterile;
• Prosop;
• Soluții sterile pentru umectarea sondei;
• Comprese sterile.
Intervenții :
• Asigurarea intimității;
• Pregătirea psihică a pacientului-poziție semișezând, dacă nu este contraindicată;
• Asamblarea echipamentului de aspirație;
• Umectarea sondei ce urmează a fi introdusă prin canulă;
• Introducerea sondei cu mișcări blânde prin orificiul canulei;
•Aspirația secrețiilor timp de cel mult 1sec (pentru a nu produce hipoxie);
• Se repetă aspirarea după oxigenarea pacientului;
•După terminarea temperaturii se curăță canula de traheostomie.

-Educația pacientului
Educaţia terapeutică sau învăţământul terapeutic reprezintă una dintre cele mai noi direcţii
adoptate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în ceea ce priveşte preocuparea pentru educaţia
şi pentru creşterea calităţii vieţii pacienţilor cronici. Educaţia terapeutică a pacientului
urmăreşte ca acesta să dobândească şi să menţină capacităţi şi competenţe care să îl ajute să
îşi trăiască optim viaţa, incluzând boala de care suferă.
Pacientul trebuie să fie informat despre măsurile igieno-dietetice necesare pentru prevenirea
bronșitei sau cronicizarea ei:

40
- alimentație echilibrată, evitarea expunerii la rece;
- vaccinarea antigripală în sezonul rece, în special, a vârstnicilor, copiilor și a tinerilor ce
sufera de mucoviscedoză

3.3 Tehnici specifice

3.3.1 Recoltarea sputei.

Recoltarea sputei pentru examenul bacteriologic al sputei este principala metodă care
stabileşte cu exactitate diagnosticul în pneumoniile bacteriene și fungice.
Secretată de membrana care căptuşeşte bronhiolele, bronhiile şi traheea, sputa ajută la
protejarea căilor respiratorii faţă de infecţii. Când este eliminată din tractul respirator, sputa
conţine salivă, secreţii nazale şi sinusale, celule moarte şi bacterii orale normale din tractul
respirator. Probele de sputa se recoltează pentru a depista eventualii microbi existenţi.

Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile respiratorii
prin tuse.

Metoda cea mai folosită pentru recoltarea sputei este expectoraţia.

O metodă mai puțin folosită este aspirarea traheală şi, foarte rar, bronhoscopia.

Scop
 identificarea germenilor responsabili de infecții respiratorii și testarea sensibilităţii
acestora faţă de antibiotice
 identificarea celulelor modificate
Modalități de recoltare
 prin expectorație (cea mai utilizată);
 prin frotiu faringian și laringian;
 recoltarea sputei prin spălătură gastrică;
 recoltarea sputei prin spălătură bronşică.
Recoltarea sputei prin expectorație
Materiale necesare
 Recipient steril cu capac
 Eticheta pentru laborator
 Mănuși de unică folosință
 Pungi de unica folosință
Pregatirea pacientului
o Se informează pacientul cu privire la efectuarea tehnicii și se explică necesitatea
acesteia

41
 o Se obține consimțământul și colaborarea
o Se instruiește pacientul să nu mănânce, să nu își administreze medicamente sau
picături în nas, să nu îți clătească gura sau să nu fumeze înainte de recoltare pentru a
nu se modifica rezultatul
o Se așază pacientul în poziție șezând pe scaun sau la marginea patului, sau în poziție
Fowler în funcție de starea generală
Recoltarea sputei prin frotiu faringian
Tehnica
 Asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează
 Îmbracă mănușile de unică folosință
 Umezește un tampon de vată cu apă distilată
 Apasă limba pacientului cu spatula sterilă
 Introduce tamponul în faringe și solicită pacientului sa tușească
 Sputa eliminată prin expectorație se va prinde de tamponul de vată
 Tamponul de vată este luat și pus în eprubeta sterilă de către asistenta medicală
 Proba se trimite imediat la laborator.
Fortiul laringian se recoltează de către medic. Acesta va pătrunde cu tamponul în laringe sub
control laringoscopic.

Recoltarea sputei prin spălătură gastrică

Tehnica
 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate (vezi
sondajul gastric)
 se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este evacuată
imediat sau extrasă cu seringa
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii pot fi distruși dacă
stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
 dacă recoltarea se face pentru însămânțare și lichidul trebuie trimis la alt laborator,
sucul obținut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na.
Recoltarea sputei prin spălătură bronşică
Tehnica
Sputa indusă este recoltata sub îndrumare medicală.
o se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
o se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în
spută
o se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină 3% cu
1ml soluţie de stricnină 1‰
o pacientul inhalează de câteva ori prin inspirații adânci, repetate, urmate de expirații
scurte
o se face o scurtă pauză de 4-5 sec și se repetă până la aerosolizarea întregii cantități de
lichid
o după aspirații, pacientul începe să tușească, chiar dacă nu a tușit înainte
sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4
zile, în vase separate.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

42
  Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a
efectuat tehnica.

3.3.2 Efectuarea puncției venoase

Definiţie – puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de ac

ces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.
Scop • Explorator
- recoltarea sângelui petru examenele de laborator precum cele biochimice,hematologice,
serologice si bacteriologice
• Terapeutic
-administrarea unor medicamente sub forma injecției si a perfuziei intravenoase
-recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale
-executarea tranfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
sângerare in cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arteriala

Locul puncției
-venele de la pliul cotului(cefalica si bazilica),în locul unde se formează un "M" prin
anastomozarea lor
-venele antebrațului
-venele de pe fața dorsală a mâinii
-venele subclaviculare
-venele femurale
-venele maleolare interne
-venele jugularei si epicraniene (de regulă se execută la sugar si copilul mic)

Materiale necesare Pentru protecție se foloseste o pernă elastică pentru sprijinirea

brațului, mușama si aleză.Pentru a dezinfecta locul unde va fi executată puncția se folosește
alcool medicinal si tampoane.
Se utilizează ace de 25-300 mm,diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (în fucție de scop), seringi
de capacitate corespunzătoare, pense, mănuși chirurgicale.Toate aceste materiale sunt de
unică folosință.
Pacientul se așeaază într-o poziție confortabilă atât pentru el cât și pentru cel care execută
puncția (în decubit dorsal).
Se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu impiedice circulația
de întoarcere la nivelul brațului.Brațul pacientului se așează pe pernița si mușama în abducție
și extensie maximă, se dezinfectează tegumentele și se aplică garoul la distanța de 7-8 cm
deasupra locului unde se va executa puncția, strângându-l astfel încât să oprească circulația
venoasă fără a comprima artera.

43
Este recomdat ca pacientul să strângă pumnul, venele devenind astfel devenind turgescente.
Executia punctiei Asistentul medical îmbracă mănușile sterile și se așează vizavi de
pacient.
Se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară
compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine.Se fixează seringa, gradațiile fiind în
sus, acul atașat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între police si restul degetelor.

Se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul - în direcție oblică,unghiul să fie de

30 de grade, apoi peretele venos - învingându-se o rezistență elastică până când acul
înainteaza în gol.
În lumenul venei, se schimbă direcția acului 1-2 cm, și se controlează pătrunderea acului în
venă prin aspirație cu seringa.
Se continuă tehnica în funcție de scopul puncției venoase - precum injectarea
medicamentelor, recoltarea sângelui sau perfuzie.
După executarea puncției se ăndepartează staza venoasă prin desfacerea garoului și a
pumnului.
Se aplică tamponul îmbibat în soluție dezinfectantă la locul de pătrundere a acului și se
retrage brusc acul din venă.Se comprimă locul puncției timp de 3-5 minute, brațul fiind în
poziție verticală.
Accidente În timpul puncției pot apărea câteva efecte adverse sau se pot declanșa
accidente
• Hematom datorită infiltrării sângelui în țesutul perivenos.Asistentul trebuie să
intervină și să retragă acul, apoi să comprime locul puncției timp 1-3 minute
• Străpungerea venei prin perforarea peretului opus al acesteia, motiv pentru care
asistentul medical retrage acul în lumenul venei
• Amețeli, paloare, lipotimie

44
 Capitolul IV
PROCESUL DE NURSING

4.1 Noțiuni generale de nursing

Nursingul este o parte integranta a sistemului de ingrijire a sanatatii cuprinzand : promovarea
sanatatii , prevenirea bolii , ingrijirea persoanelor bolnave de toate varstele , in toate unitatile
sanitare , asezarile comunitare si in toate formele de asistenta sociala.
4.1.1 Definiția procesului de nursing
Procesul de nursing este rezolvarea problemei pe baza unui plan – cadru de acordare a
ingrijirilor atat pacientului, cat si familiilor, grupurilor sau comunitatii. Este un proces
organizat si planificat, o metoda rationala de planificare si promovare a interventiilor
individualizate in scopul obtinerii unei mai bune stari de sanatate.
Procesul de nursing este:
 Un mod de a gandi ca nursa
 Modalitate dea corela activitatile ce conduc la ingrijiri competente de nursing
 Un ciclu dinamic
 Orientare stiintifica de abordare a problemei de ingrijire

4.1.2 Etapele procesului de nursing

1. Culegerea datelor – Aprecierea. Cuprinde:

 colectarea datelor
 validarea datelor
 organizarea datelor
 stabilirea profilului de sanatate

2. Stabilirea problemei pentru formularea diagnosticului de nursing

 analiza si interpretarea datelor
 identificarea problemelor
 enuntul diagnosticului de nursing

3. Planificarea ingrijirilor
 stabilirea prioritatilor
 stabilirea obiectivelor
 alegerea strategiilor

45
4. Implementarea. Cuprinde:
culegerea de date noi
efectuarea interventiilor

5. Evaluarea -stabilirea criteriilor de evaluare

 evaluarea atingerilor obiectivelor
 identificarea factorilor care afecteaza atingerea obiectivelor

Avantaje pentru pacient

- beneficiază de îngrijiri de calitate conforme cu nevoile sale
- are asigură continuitatea îngrijirilor
- determină pacientul să participe la îngrijiri și să se preocupe de obținerea unei stări de
sănătate mai bune

Avantaje pentru asistentă

- permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului
- evidentiaza legalitatea actiunilor
- creste profesionalismul
- creste responsabilitatea
- da satisfactie muncii

Activități ale asistentei

- Culegerea si verificarea datelor
- Stabilirea profilului pacientului
- Analiza si interpretarea datelor
- Elaborarea diagnosticului de ingrijire
- Stabilirea prioritatilor si obiectivelor
- Alegerea strategiilor de nursing
- Intocmirea planului de nursing
- Linistirea si sustinerea pacientului
- Efectuarea interventiilor proprii si delegate
- Aprecierea răspunsului pacientului la intervențiile efectuate
- Compararea raspunsului cu criteriile de evaluare
- Reanalizarea si modificarea planului

46
 4.2Prezentare de cazuri clinice

4.2.1 Cazul I.

Spitalul Universitar de Urgență București

Nume: P.
Prenume:A.
Vârsta: 56 ani
Sex: Masculin
Religie: Ortodoxa
Naționalitate: Română
Limbă vorbită: Lb. română
Domiciliu: Bistrița, Strada Ghinzii Nr. 148
Profesie: Angajat
Datele spitalizării: 16.05.2022-25.05.2022
Condiții de viață: Pacientul locuiește in Bistrița, intr-o casă cu 3 camere,impreuna cu soția si
cei 6 copii, fără incalzire centralizată
Condiții socio-economice precare, deoarece trebuie să intrețină din venitul său familia si
gospodăria
Aspecte psihologice
Starea de conștiență : păstrată
Comportament: orientat temporo-spațial
Modul de internare: s-a prezentat la UPU SUUB
Aspecte sociologice
Mod de viață - căsătorit
Mediul de viață(habitat) -rural
OCUPATII (HOBBY): să facă treburi gospodărești
Probleme sociale : insuficientul câștig financiar care nu acoperă nevoile familiei
Diagnostic medical: Bronșită acută
Durata spitalizării: 10 zile
Motivul internării:
Tuse productivă
- Durere in peretele toracal la tuse și inspirație
- Febră
- Frisoane
- Dispnee
- Tahipnee

47
 - Anxietate
- Fatigabilitate
- Stare generala alterată
Istoricul bolii: Pacientul s-a prezentat la serviciul de urgențe cu tuse productivă cu sonoritate
de raluri bronșice romflante, care a debutat in urmă cu o lună cu puseuri febrile frecvente,
neregulate insoțite de frisoane, durere in peretele toracic, accentuata la tuse și inspirație,
fatigabilitate, anxietate și stare generala alterată, fapt pentru care se internează pe secție.

Bolnavul este cunoscut cu afecţiune bronşică din anul 2010, cu repetate internări în clinica de
boli profesionale, pentru investigaţii şi fixarea unor conduite de tratament ambulator cu:
- Theofilină 200 mg 1tb/zi
- Ketotifen 2 mg 1 tb/zi
- Ventolin – spray aerosol
Debutul episodului actual se situează în urmă cu 10 zile. A repetat tratamentul, dar nu a avut
nici un rezultat, prezentând în continuare:
- dispnee accentuată cu Wheezing
- tuse seacă, urmată de expectoraţie vâscoasă aderentă, cu imposibilitate de
dezobstruare a căilor respiratorii

EXAMENE PARACLINICE

EXAMENE CERUTE REZULTATUL

- efectuarea radiografiei toracice -fără leziuni pulmonare active

-electrocardiogramei - normal, fără modificări

-consult clinic de specialitate -se confirmă Bronșita acută

boli interne

La examenul EKG s-au constata tulburări difuze cu repolarizare de AxQRS+20

Aparatul respirator: pacientul prezintă o obstrucţie a căilor respiratorii manifestată prin:
-dispnee paroxistică expiratorie cu Wheezing
-rinoree apoasă
-strănuturi
-tuse seacă la început, urmată de expectoraţie vâscoasă aderentă
Inspecţia – examenul obiectiv
Se constată un torace emfizematos cu hipersonoritate pulmonară difuză. Ascultaţia de
informaţii despre existenţa ralurilor romflate şi sibilante.

EXAMENE BIOLOGICE

EXAMENE CERUTE VALORI VALORI REFERINTA

48
 LABORATOR
OBTINUTE

Numar de leucocite 6800 4.1–8.1 mii

Numar de eritrocite 3.34 4,2-5,6 mil. g/dl
Hemoglobina 12.5 12-16 mg/dl
Hematocrit 38 % 42%–52%
Număr de trombocite 260.000 150.000-
Granulocite 58 % 400.000mm3
Limfocite 32 % 50%–62%
Bazofile 1% 25%–40%
Monocite 5% 0%–1%
Eozinofile 1% 3%–7%
Glicemie 111 0%–3%
TGO 25 UI 70-120 mg/dl
TGP 20 UI < 37 UI
Uree 20 mg /dl < 45 UI
Creatinină 0.9 mg/dl 20 – 45 mg /dl
VSH 15 0,70- 1,4 mg/dl
Sumar urină Rare 6-13 mm/1h
celule Rare epiteliale, rare
epiteliale, leucocite
rare
leucocite,
rare
hematii

49
 Nevoia Probleme de Surse de Diagnostic de Manifestri Obiective Ingrijiri acordate Evaluare
de de asistentul
afectată dependență dificultate îngrijire
dependenta medical

nevoia de a obstrucția - aport insuficient Alterarea -prezența -să -îndepartarea în urma

respira si a căilor de oxigen circulației datorită Secrețiilor expectoreze secrețiilor nazale îngrjirilor
avea respiratorii afectiunii si -lipsa -sa tușeasca in -umezesc aerul din efecuate,
o buna sistemului cunoașterii mod eficace încăpere pacientul respira
circulație alterarea circulator mijloacelor -asigur un raport cu ușurință, a
respirației manifestata prin eficace de -să-și elibereze necesar de lichide pe învățat să și
HTA si dispnee degajare a elibereze căile 24h expectoreze
expectorației respiratorii de -educ pacientul sa secrețiile, tușește
-dispnee secreții folosească batista în mod eficace,
-durere -să respire cu individual, de unică își eliberează
-anxietate minimum de folosință căile respiratorii
-intoleranța la dificultate -evitarea împrăștierii în mod eficace și
efort fizic -să aiba un secrețiilor are un ritm
ritm respirator -învăț pacientul sa respirator
regulat expectoreze regulat.
-administrez
medicația prescrisa
-urmăresc efectul
medicamentelor
-pregatesc psihic
pacientul pentru orice
intervenție medicala
nevoia de a dificultate în - oboseala Pacientul prezinta -anxietate să-și faca -îndepartez/diminuez În urma îngrijirilor
dormi si a se a se odihni - neliniste insomnie -durere Sieste sursele de iritație acordate, pacientul
odihni - agitatie manifestata prin -dispnee -să aibă fizica prezintă o

50
 somn activități de -voi avea in vedere ca îmbunătățire in
necorespunzator destindere la salonul sa fie adaptat ceea ce privește
datorat anxietatii si alegere la nevoile pacientului nevoia de odihnă
surmenajului -să și exprime -temperatura salonului
o stare de bine sa fie moderată
- învăț pacientul sa
aibă o igiena buna
-asigur o lenjerie de
pat curată
-aserisesc salonul
Nevoia de a fi -atingerea Durere Pacientul prezinta -anxietate -sa prezinte -ajut pacientul în -In urma îngrijirilor
curat și îngrijit, integrității Slabiciune lipsa de elasticitate -lipsa de tegumente funcție de starea efectuate pacientul
de a proteja tegumentelor a pielii datorate motivație intacte generala, să facă duș, prezintă tegumente
tegumen-tele deshidratarii -inaccesibilitate la -să prezinte sau îi efectuez toaleta si mucoase curate,
informații mucoase pe regiuni îngrijite
îngrijite, fără -asigur temperatura
scuame apei si a salonului/băii
-iau măsuri de
prevenire a infecțiilor
nosocomiale

Nevoia de a -alimentație alterarea gustului Potențial de -hidratare -să-și cresca -alimentez pacientul -în urma îngrijirilor
bea si a manca insuficientă - anxietate alterare a nutriției insuficientă hidratarea parenteral, instituind acordate, pacientul
cantitativ si - slabiciune, din cauza tusei cantitativ si -să aibă perfuzii cu glucoza este echilibrat
calitativ oboseala mucopurulente calitativ mucoasele după indicația hidroelectroli-tic si
manifestată prin umede medicului a înteles necesitatea
inapetență -calculez numărul de consumului ridicat
calorii în funcție de de lichide
diferitele stări
patologice

51
 -explorez gusturile
alimentare ale
pacientului
Nevoia de a -comunicare - dificultate de a se Pacientul prezinta -anxietate -să comunice -pun în valoare -în urma îngrijirilor
comunica ineficace la concentra comunicare -stres cu alte capacitățile, talentele acordate, pacientul
nivel afectiv ineficace la nivel persoane in și realizările comunica efficient
afectiv si mod eficace anterioare ale cu alte persoane, își
intelectual datorita -să-și exprime pacientului exprimă dorințele
nelinistii si emoțiile -dau posibilitatea și nevoile
anxietati -să-și exprime pacientului să-și
nevoile exprime nevoile
sentimentele ideile și
dorințele
Nevoia de a -dificultate in a- -agitatie Pacientul prezinta -lipsa cunoașterii -să-și exprime -ajut bolnavul să -în urma îngijirilor
Evita pericole și păstra - frica surmenaj care obiceiurilor diminuarea identific factorii care-I acordate, pacientul
sănătatea influienteaza sănatoase de viață anxietății altereaza capacitatea a înțeles cum să-și
-anxietate oraganismul -să-și exprime de a-și conserva păstreze sănătatea,
-durere datorita anxietatii , absența față de sănătatea durerea a fost
stresului si afectarii durere -explic toate diminuată iar
psihice -să urmeze tratamentele viitoare anxietatea a devenit
tratamentul -furnizez explicații absentă
prescris scurte si precise
Nevoia de a -dificultate de a - refuz de a invata Pacientul -anxietate -să-și exprime -explorez nevoile de În urma îngrijirilor
învăța cum să- învăța sau a cunoaste prezintadificultatea -lipsa de întelegerea cunoaștere ale acordate, pacientul
și păstreze -lipsa de - lipsa cunostintelor de a invata datorate motivație informației pacientului a înteles
sănătatea cunoștiințe generale medicale anxietatii , -inaccesibili-tate primate -elaborez obiective de informațiile
limitelor cognitive la informație -să dea tudio cu pacientul primate referitoare
si lipse de explicații -susțin motivarea la boală, tratament,
motivatie referitor la pacientului față de măsuri de prevenție
informația cunoștințele pe care
primită urmeaza sa le

52
 dobandeasca
Nevoia de a -eliminarea anxietate Pacientul prezinta -tuse -pacientul să -educ pacientul cum În urma îngrijirilor
elimina sputei din căile - proces infectios dificultati innevoia -secreții nu devina sa expectoreze, să acordate pacientul
respiratorii de aelimina -durere sursă de tușeasca cu gura elimină sputa fără
infecții închisă probleme și tușește
-îl învăț să nu înghită eficient
sputa
-curăț secreția nazală
și dinții

53
 MEDICAŢIA ADMINISTRATĂ:

MOD DE
MEDICAMENT FORMA ACŢIUNE
ADMINISTRARE
Distonocalm comprimate 2 cp/zi Calmant
Ventolin spray la nevoie Bronhodilatator
Miofilin fiole 0,24 mg Bronhodilatator
Codeină comprimate 2 cp/zi Antitusiv
Mucosolvan comprimate 2 cp/zi Antitusiv
Efedrină 1f. fiole 1f/zi Antispastic
Teotard 200 mg comprimate 1 cp/zi Antispastic
Becloforte inhalator spray la nevoie Bronhodilatator
Rudotel 10 mg/zi comprimate 1 cp/zi Sedativ
Diazepam 2mg/zi comprimate 1 cp/ la nevoie Anxiolitic

CONCLUZII GENERALE

Evolutia nevoilor fundamentale,tratamentul si efectele, evolutia

valorilor examenelor medicale.

Pacientul în vârstă de 56 ani, se prezintă în UPU SUUB , adus individual de prietenii săi,
acuzând tuse sâcâietoare de aproximativ 5 zile, însoțită de expectorație mucoasă, senzația de
arsură retrosternală acccentuată în momentul efortului de tuse și disfonie.
Din anamneză reiese că simptomele au debutat în urmă cu aproximativ o săptămână, când
la locul de muncă, a lucrat opt ore în frig , neexistând sursă de căldură.
În timpul scurs până la prezentarea în Serviciul de urgență, pacienta s-a tratat acasă fără a fi
investigată de către un medic, administrându-și Nurofen comprimate și ceaiuri antitusive.
În urma examenului clinic și a investigațiilor efectuate se pune diagnosticul de IACRS
Bronșită acută și se administrează tratament medicamentos.
Pacientul se externează în data de 25.05.2022 ora 17 00 cu rețetă, urmând tratamentul la
domiciliu, starea fiind vizibil îmbunătățită.

RECOMANDĂRI LA EXTERNARE
EXPLICAREA ACESTORA
54
La externare pacientului i se recomandă:
- respectarea tratamentului medicamentos prescris
-control medical peste șapte zile la medicul de familie
-respectă regimul alimentar hiposodat pe durata tratamentului cu HHC
- evită expunerea la frig, umezeala, substanțele iritante,fumul tutunul,eforturile vocale
-în cazul evoluției nefavorabile se prezintă la medic

4.2.2 Cazul II

55
Spitalul Universitar de Urgență București
Nume: C.
Prenume:M.
Vârsta: 58 ani
Sex: Feminin
Religie: Ortodoxa
Naționalitate: Română
Limbă vorbită: Lb. Română
Domiciliu: Iași, Strada Crizantemei nr.25
Profesie: Pensionară
Data spitalizării: 1.06.2022
Condiții de viață: Pacienta locuiește in Iași intr-o casă impreună cu soțul care lucreaza ca
paznic, in condiții acceptabile pentru un trai decent.
Pacienta a fost internata la sectia pneumoftiziologie cu diagnosticul Bronșită cronică
acutizată, hipertensiune arterială, confirmate in urma investigațiilor.
În discuțiile cu pacienta am aflat ca timp de o săptămână are dureri toracice difuze, palpitații,
respirație zgomotoasă, dispnee mai ales la efort, tuse obositoare însoțită de expectorație
muco-purulentă. Nu a urmat tratamentul ambulatoriu și a neglijat tratamentul afecțiunii
cardiace. Pacienta declară ca nu suferă de boli cronice, iar în familia sa, tatăl său a fost
hipertensiv. Nu este fumătoare, nu ține regim pentru hipertensiune, este consumatoare de
cafea și nu consumă alcool decât ocazional. Nu se știe alergică la nici un tratament sau
aliment.

EXAMENE PARACLINICE

DATA EXAMENE CERUTE

- efectuarea radiografiei
01.06.2022 toracice
-electrocardiogramei

-examen spută BK

-spirometrie

I s-a efectuat şi examenul EKG – fără modificări.

Aparatul respirator: pacientul prezintă deficit în respiraţie, o
obstrucţie a căilor respiratorii, manifestat prin:
- dispnee cu Wheezing
- tuse cu expectoraţia mucoasă
- transpiraţii nocturne moderate

56
 - febră moderată: 38-39º C

Inspecţia:
Examenul obiectiv: se constată torace globuros.
Ascultaţia:
- pune în evidenţă o sonoritate crescută şi constantă a toracelui.
- Existenţa ralurilor sibilante şi romflate în ambele câmpuri pulmonare

Măsurând parametrii vitali avem următoarele valori:

EXAMENE BIOLOGICE
DATA EXAMENE CERUTE REZULTATE INTERPRETARE REZULTATE
01.06. - hemoleucograma
WBC 8.2x109/L 4.0 – 10.0
HGB 102g/L 110 - 150
RBC 4.20x1012/L 3.50 – 5.00
HCT 36.2% 37.0 – 48.0
PLT 212x109/L 100 - 300
VSH 40mm/1h 2 – 13
80mm/2h 12 – 17
Glicemie 100mg/dl 70 – 115
TGP 28.24UI/L 10 – 40
TGO 20UI/L 10 – 40
colesterol 212mg/dl 100 – 220
trigliceride 124mg/dl 30 – 150
Uree 30mg/dl 15 – 40
creatinina 0.78mg/dl 0.6 – 1.2
Ex urina - sumar
UBG Normal 0,2mg/dl
BIL Neg
KET Neg
BLD Neg
PRO Neg
NIT Neg
LEU 3+ Ca500leu/ul
GLU Neg
SD 1020
pH 5,0
Sediment urinar Epit plate rare
Leucocite rare
Examen sputa BK negativ

57
 Nevoia Diagnostic Probleme de Manifestri Surse de Obiective Ingrijiri acordate Evaluare
afectată dependență de de asistentul
De dificultate
dependență medical
îngrijire

nevoia de a -Alterarea Alterarea -Tahicardie aport Pacienta sa -Asigur un în urma

respira si a circulației din respirației, -Respirație insuficient de prezinte o microclimat optim în intervenției
avea cauza anxietate anevoioasă Oxigen circulație cu salon pacienta
o buna încărcării -Tuse cu scăderea -Asigur si prezintă în
circulație manifestată expectorație valorilor supraveghez regimul continuare
prin palpitații. tensiunii hipoaodat T.A. mărită și
HTA arteriale in -Administrez lichide palpitații
limite fracționat pentru a
acceptabile evita creșterea
tensiunii arteriale
-Administrez
medicația la indicația
medicului

nevoia de a Pacienta Odihna -anxietate Modificarea Pacienta să -Aerisesc salonul Pacienta nu

dormi si a se prezintă insuficienta -oboseala stării de prezinte un -Învăț pacienta tehnici se odihnește
odihni probleme, calitativ si datorată lipsei confort, somn odihnitor de relaxare corespunzăto

58
 somn întrerupt cantitativ odihnei alterarea din punct de -Asigur un mediu r din cauza
si agitat somnului vedere ambient tusei si
cantitativ si -La indicația dispneei, s-a
calitativ medicului administrez trezit de 4 ori
Diazepam în cursul
nopții
precedente
Nevoia de a Pacienta Lipsa de -anxietate - durere -sa prezinte -ajut pacientul în -In urma
fi curat și prezintă cunoștiințe -lipsa de slabiciune tegumente funcție de starea îngrijirilor
îngrijit, de a probleme motivație intacte generala, să facă duș, efectuate
proteja legate de -să prezinte sau îi efectuez toaleta pacientul
tegumentele îngrijire mucoase pe regiuni prezintă
îngrijite, fără -asigur temperatura tegumente si
scuame apei si a salonului/băii mucoase
-iau măsuri de curate,
prevenire a infecțiilor îngrijite
nosocomiale

Nevoia de a -Potențial de Alimentație si -hidratare - alterarea -Pacienta să-și -servesc pacienta la -în urma
bea si a alterare a hidratare insuficientă - gustului recâștige ore regulate îngrijirilor
manca nutriției din inadecvata prin cantitativ si - anxietate apetitul și să respectând regimul acordate,
cauza tusei deficit calitativ slabiciune, primească un alimentar pacientul este
oboseala
mucopurulente aport nutritiv -alimentația să fie echilibrat
manifestată conform ușor digerabilă, hidroelectroli
prin inapetență afecțiunii bogată în vitamine -tic si a
înteles
necesitatea
consumului
ridicat de
lichide

59
Nevoia de a -Alterarea -Postura -anxietate durere -Pacienta să -Liniștesc pacienta și -Pacienta
se mișca și a efortului fizic inadecvată -stres prezinte un acord primul sprijin în prezintă în
avea o bună si psihic din confort fizic și facilitățile respirației continuare
postură cauza durerii psihic pe tot -Asigur o poziție care durere
manifestată parcursul să-i diminueze durerea toracică
prin postura spitalizării -Administrez difuză,
inadecvată -Pacienta să medicația la indicația dispnee
prezinte o medicului
postură
antalgică
Nevoia de a -Alterarea Disconfort -tuse anxietate -Pacienta sa -educ pacientul cum În urma
elimina respirației din legat de durere -secreții - proces prezinte sa expectoreze, să îngrijirilor
cauza secreției -durere infectios funcțiile tușeasca cu gura acordate
manifestată de respiratoria in închisă pacienta
dispnee și tuse limite -Măsor SaO2 și R și prezintă în
cu expectorație fiziologice notez in foaia de continuare
-Pacienta sa nu observație dispnee și
devină sursă de -îl învăț să nu înghită tuse
infecții sputa productivă
nosocomiale -curăț secreția nazală SaO2-92%
și dinții R=18r/min
-Administrez
medicația prescrisă de
medic

60
Pacienta C.A se internează în perioada 1.06-5.06.2022 fiind diagnosticată cu bronșită acută. Pe perioada
spitalizării urmează la indicația medicului tratamentul urmator:
-Augumentin 1g x 2/zi i.v.
-Teotard 350 mg/tabletă 1 pe seară oral
Aerosoli cu:
-Ventolin 0.2 ml
-Flixotide 1 ml, ser fiziologic 1 ml de două ori pe zi, inhalator Spiriva 1 cps. Inhalator
-Tertensif 1 tabletă dimineața
-Enap 5mg 2 capsule, 1 dimineața 1 seara
Se extereneaza pe data de 5.06.2022 cu stare generala ameliorată, persisând o dispnee moderată.
Se recomandă:
-Augumentin 1tb./12h timp de 7 zile
-Teotard 1cps./seara
-Regim hiposodat
-Evitarea eforturilor mari
-Revine la control peste o lună.

CONCLUZII GENERALE

Evolutia nevoilor fundamentale,tratamentul si efectele, evolutia

valorilor examenelor medicale.

Pacienta în vârstă de 58 ani, se prezintă în UPU SUUB, acuzând jenă la deglutiție, respectiv,
disfagie, febră moderată, catar nazal resimțit de către paacientă ca o arsură a mucoasei, tuse uscată
spasmodică ce o trezește noaptea din somn, durere vie retrosternală acutizată în timpul accesului de tuse
și oboseală în respirație la efort fizic susținut.
Pacienta afirmă că semnele și simptomele au debutat în urmă cu 3-4 zile, ca urmare a temperaturii
ambientale scăzute de la locul de muncă.
În urma examenului clinic și a investigațiilor efectuate se pune diagnosticul de Bronșită acută,
instituindu-se tratament medicamentos.

62
 4.2.3 Cazul III

Domnul M.A. în vârstă de 45 de ani este de profesie inginer chimist.

Are domiciliul stabil în Bucureşti, locuind cu familia sa într-un apartament de patru camere. La locul de
muncă, pacientul a venit în contact cu iritanţi chimice (vopsele, acizi, sulfuri), devenind sensibil la
acestea.
Prezentând probleme respiratorii foarte grave, pacientul s-a prezentat la dispensarul teritorial, punându-
i-se diagnosticul de bronșită acută.
Simptomele pe care le-a prezentat la internare sunt următoarele:
- dispnee severă cu polipnee (30 resp/ min)
- zgomote respiratorii
- hipertensiune arterială 180/ 110 mmcolHg
- cianoza buzelor, extremităţilor şi limbii
- anxietate
Tratament ambulator cu:
- Miofilin 0,24 mg 2f/zi
- Enap 10 mg
- Verapamil 40 mg 1cp/ zi, neprezentând, însă, nici o ameliorare
Din istoricul bolii reiese că pacientul a fost bolnav de hepatită B la vârsta de 14 ani,
Antecedentele personale patologice arată existenţa crizelor de bronhospasm de aproximativ 3 ani – pe
fond de afectare pulmonară tip – stare de rău astmatic.
Examenul clinic obiectiv şi subiectiv: pune în evidenţă o stare medicală bună:
- ţesut muscular bine reprezentat
- ţesut celulo-adipos bine reprezentat
- nutriţie bună
Aparatul digestiv

- abdomen nedureros la palpare

- apetit păstrat
Aparatul uro-genital
- fără modificări
- micţiuni normale cantitative şi calitative Sistemul nervos: este orientat temporo-spaţial Aparat
cardiovascular
- TA = 180/110 mmcolHg
- Puls = 90 pulsaţii/ min
Aparat respirator
- torace emfizematos fixat în expir
- discomfort respirator, datorită obstrucţiei căilor respiratorii inferioare

63
 NEVOI FUNDAMENTALE
01.A RESPIRA ȘI A AVEA O BUNĂ CIRCULAȚIE:torace normal
conformat, simetric bilateral cu respirația,tuse, zgomote cardiace
ritmice, puls regulat, cord normal,funcții vitale în limite normale
02.A MANCA, A BEA:pacienta afirmă că de aproximativ 3-4 zile
prezintă inapetență, disfagie
03.A ELIMINA:prezintă diureză normală cantitativ și calitativ, scaun
unu-două pe zi de consistență normală;prezintă tuse însoțită de
expectorație mucoasă
04.A TE MISCA: prezintă aparat locomotor integru structural și
morfologic, se deplasează fără ajutor, reflexe osteotendinoase
prezente bilateral
05.A DORMI, A TE ODIHNI: afirmă că de aproximativ 3-4 nopți tusea îl
deranjează și îl trezește de câteva ori pe noapte
06.A TE IMBRACA, A TE DEZBRACA: prezintă haine curate
adecvate mediului spitalicesc, se îmbracă fără ajutor
07.A-TI MENTINE TEMPERATURA IN LIMITE NORMALE:
pacientul prezintă temperatură corporală în limite normale

OBSERVAREA INIȚIALĂ A
NEVOILOR FUNDAMENTALE

08.A FI CURAT, A-TI PROTEJA TEGUMENTELE:pacientul prezintă

tegumente și mucoase integre, curate, îngrijite, pijamale curate,
unghii tăiate scurt, ingrijite

09.A EVITA PERICOLELE:pacientul prezintă risc de apariție a complicațiilor

în cazul nerespectării indicațiilor și a recomandărilor personalului medical
64
precum și în cazul instituirii unui tratament greșit

10.A COMUNICA:comunică cu ușurință cu personalul medical și colegii de

salon

11.A TE RECREEA: îi place să privească meciuri de fotbal la televizor

12.A FI UTIL: își dorește să se refacă cât mai curând pentru a se putea
întoarce la muncă, este sursa de venit a familiei

13.A INVATA: cere informații legate de afecțiunea sa, își dorește să revină
la starea de sănătate anterioară îmbolnăvirii cât mai curând

14.A-TI PRACTICA RELIGIA:pacientul este creștin ortodox merge destul

de rar la biserică

INTERPRETAREA DATELOR
A MANCA, A BEA: Alterarea alimentației prin defict din cauza
procesului de boală manifesta prin inapetență, disfagie.
A ELIMINA: Eliminări inadecvate din cauza procesului de boală
manifestat print use însoțită de expectorație mucoasă.
A DORMI: Alterarea somnului din cauza tusei nocturne manifestată
prin oboseală diurnă.
A EVITA PERICOLELE:Risc potențial de apariție a complicațiilor din
cauza evoluției nefavorabile bolii manifestat prin noi semne și
simptome.

Domnul M.A. în vârstă de 45 de ani a fost internat din cauza diagnosticului de

65
bronșită acută. La locul de muncă, pacientul a venit în contact cu iritanţi chimice (vopsele,
acizi, sulfuri), devenind sensibil la acestea.
Pacientul a prezentat crize intermitente de dispnee pe o perioadă de aproximativ 4
ani, însă, în ultimele 3 zile, simptomatologia s-a accentuat şi astfel este internat la spital. În
urma îngrijirilor acordate, bolnavul a ieşit din starea inițiala, iar respiraţia sa este mult
îmbunătăţită.
Se externează cu urmatoarele recomandări:
- Tratament conform Rp.
- Evita alergenii
- Revine la control peste 30 de zile

66
 Capitolul V
CERCETARE ȘI STATISTICĂ

Bolile respiratorii au reprezentat a treia dintre cauzele cele mai răspândite de deces în UE-27 (cu o medie
de 41,2 decese la 100 000 de locuitori), după bolile circulatorii și cancer. În cadrul acestui tip de boli,
bolile cronice ale căilor respiratorii inferioare au reprezentat cea mai răspândită cauză de deces, fiind
urmate de pneumonie. Bolile respiratorii sunt legate de îmbătrânirea populației, marea majoritate a
deceselor provocate de aceste boli înregistrându-se la persoane cu vârsta de cel puțin 65 de ani.
Cele mai ridicate rate ale deceselor provocate de bolile respiratorii în statele membre ale UE au fost
raportate de Regatul Unit (67,7), Danemarca (66,5, 2009), Irlanda (60,3) și Belgia (60,2, 2006).
Mortalitatea cauzată de bolile aparatului respirator este mai ridicată în rândul bărbaţilor
decât în rândul femeilor. Mortalitatea datorată acestei cauze a înregistrat o tendinţă de
creştere în cazul bărbaţilor, de la 75,1 decese la 100000 locuitori în anul 2005, la 97,8
decese la 100000 locuitori în anul 2018, iar în cazul femeilor, tendinţa creştere a fost, de la
43,6 decese la 100000 locuitori în anul 2005, la 57,1 decese la 100000 locuitori în anul 2018.
Există o tendinţă de creştere a ratelor de mortalitate din cauza bolilor aparatului respirator
în mediul urban, în anul 2018 (64,9 decese la 100000 locuitori) comparativ cu anul 2005
(41,3 decese la 100000 locuitori).

Unele dintre principalele cauze de internare sunt determinate de bolile aparatului circulator,
bolile aparatului respirator, bolile aparatului digestiv, tumorile, bolile sistemului
osteo-articular, ale mușchilor, țesutului conjunctiv, tulburările mentale și de comportament și
bolile infecțioase și parazitare.
Dintre pacienţii internaţi în regim de spitalizare continuă, în perioada 2005-2018 cei mai mulţi
au fost externați cu diagnostice de boli ale aparatelor circulator, respirator și digestiv.
Totodată, tumorile reprezintă al patrulea diagnostic ca frecvență între pacienții externați din
spital, în anul 2018 având o frecvență de 2,1 mii pacienți externați la 100 mii de locuitori, în
creștere cu 3,9% față de 2017. Numărul pacienților externați, în anul 2018, care au avut ca
diagnostic principal boli ale aparatului circulator a fost de 2,9 mii persoane la 100 mii de
locuitori, iar în cazul bolilor aparatului respirator de 2,4 mii persoane la 100 mii de locuitori.

67
A. Ipoteza de lucru
In acest capitol voi realiza un studiu in care voi urmari distributia
statistica a cazurilor de bronșită acută.

B.Material si metoda

In acest scop am analizat un numar de 100 de pacienti internati in

spital in perioada 1 mai-1 iunie 2022.
Pentru calculul statistic am utilizat MS Excel.

C.Rezultate si discutii

In urma analizelor efectuate am constatat urmatoarele:

Analiza numarului de pacienti in functie de sexe:

SEX FEMININ MASCULIN

Nr. pacienti 47 53

68
Se poate observa ca participantii in studiu au fost in majoritate barbati.

Analiza lotului de pacienti in functie de grupa de varsta.

Grupa de Frecventa Pondere

varsta (%)
6-10 ani 4 4%
11-20 ani 40 40%
21-40 ani 45 45%
41-60 ani 9 9%
>60 ani 2 2%
TOTAL 100 100%

6-10 ani 11-20 ani 21-40 41-60 >60 ani

70
Se poate observa faptul ca pacientii analizati au fost in majoritate cei
apartinand grupei de varsta 11-20 ani, in proportie de 40%.Cel mai mic numar
de pacienti este cel in grupa de varsta >60 ani, respectiv un numar de 7
pacienti.

Analiza lotului de pacienti in fucntie de grupa de varsta si sex:

Grup F M
a de
varsta
6-10 3 1
ani
11-20 12 28
ani
21-40 5 40
ani
41-60 4 5
ani
>60 2 0
ani

40
35
30
25
20
15
10
5
0
6-10 ani 11-20 ani 21-40 ani 41-60 ani

M F Column1

Se poate observa faptul ca in urma acestei analize numarul pacientilor

de sex masculin este mai mare in aproape fiecare grupa de varsta.

CONCLUZII

71
Cateva concluzii rezulta in urma explorarii subiectului bronsitei acute, atat pe baza recenziei
literaturii disponibile, dar si a cazuisticii studiate:
Bronsita acuta este una din principalele motive de prezentare la medic pentru majoritatea
populatiei (adulti si copii) in perioadele reci
In sine, bronsita acuta este tratabila, cu recuperare completa, fara complicatii insa:
Este important sa putem diferentia intre cazurile prezentate unde avem infectii bacteriene
suprapuse infectiei virale;
Este important sa putem identifica factorii de risc (imunosupresie);
Este important sa putem sustine pacientul prin activitati de educare si informare privind:
Regimul de viata si dieta corecta pe perioada tratamentului
Managementul corect al tusei si secretiilor
Managementul corect al antibioterapiei (sau chimioterapicelor) administrate
Evaluarea corecta a simptomelor si recunoasterea semnelor de cronicizare sau complicatiilor
Efectuarea profilaxiei primare si secundare in vederea eliminarii riscului de contaminare al
persoanelor din imediata proximitate;
Rolul asistentei medicale este de a educa, informa, si sustine pacientul pe parcursul
prezentarii sale la medic
La internare, aceasta trebuie sa aiba competentele necesare colectarii datelor intr-o maniera
corecta, concisa si relevanta;
Pe parcursul procesului de internare, aceasta trebuie sa aiba competente de comunicare si
management al pacientului astfel incat acesta sa se simta confortabil si sa fie compliant cu
instructiunile
Pe durata spitalizarii, asistenta trebuie sa poata oferi spriji pacientului, de la interventii
minore specifice (tapotament, drenaj postural, etc.) la interventii de specialitate precum
recoltarea sputei, efectuarea spirometriei sau bronhoscopiei, sau chiar aspiratiei
traheobronsice
Asistenta trebuie sa poata evalua corect nevoile pacientului si sa intervina prin planul de
nursing pentru a gasi solutia optima pentru diagnosticul cu care se confrunta.
Pe durata internarii, asistenta trebuie sa poata evalua si documenta corect progresul
pacientului, observand aspecte importante pentru recuperarea acestuia si implementand
interventiile necesare (sprijin pentru stoparea fumatului, recunoasterea factorilor favorizanti
precum mediul socioeconomic dificil din care provine pacientul, dieta sau stilul de viata
deficitar, etc.)

Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor în toate serviciile de sănătate. Trebuie

menţionat că rolul asistentei medicale se schimbă de la un deceniu la altul. Nu numai rolul ei
se schimbă, dar şi situaţiile în care se găseşte. Rolul asistentei medicale constă în a "ajuta
persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi câştige sănătatea (sau să o asiste în ultimele sale clipe)
prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singură dacă ar fi avut voinţa sau
cunoştinţele necesare". Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii, a îngriji
astfel bolnavul să-şi recâştige independenţa cât mai repede posibil. Va ajuta bolnavul să
respecte prescripţiile terapeutice ale medicului. Unii pot considera foarte limitat acest rol al
asistentei medicale de a suplini la bolnav ceea ce-i lipseşte pentru a fi complet întreg sau
independent din cauza slăbiciunii fizice, a lipsei de voinţă sau de cunoştinţă. Cu cât ne
gândim mai mult, cu atât rolul asistentei medicale este mai complex.

72
In concluzie rolul asistentei medicale este cu totul aparte deoarece fiind în locul unde este
nevoie de ea, poate dărui dragoste celor suferinzi. De mai multe ori, un zâmbet, o vorbă bună,
o ascultare sunt mult mai benefice decât un tratament complex. În unităţile sanitare, în
general se tratează suferinţa fizică, nepunându-se mare preţ pe cea sufletească.

73
 BIBLIOGRAFIE

1- Corneliu Borundel-Manual de medicină internă pentru cadre medii - Editura

Medicală;
2 - G.Bouvenot, B.Delvulder, L.Guillevin, A. Scaeffer-Patologie medicală-
Pneumologie -1996;
3 – Lucreția Titircă-Nursing-Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de
asistenții medicali - Editura Viața Medicală Românească-1997;
4 – Lucreția Titircă-Ghid de nursing-Editura Viața Medicală Românească
București 2007;
5 – Lucreția Titircă Urgențe medico chirurgicale - Editura Medicală-2004;
6 - Teodorescu Exarcu, Ileana . Gh .Ciuhat , Silvia Gherghescu, Maria Soigan -
Biologie Anatomie și fiziologia omului - Editura Didactică și Pedagogică R.A,
București, 1994;
7 - FL. Marin-Boli interne pentru cadre medii Editura Medicală, București-
1980;
8 - Radu Rizescu-AGENDA Medicală-Editura Medicală ,București-1995;
9 - Simon Purice—Clinica Medicală- Analize și sinteze-vol.I-Editura Științifică
și Enciclopedică, București -1989;
10 - Virginia Henderson -Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului -1999;
11 - Voiculescu Marin- Medicina pentru familie - Editura Medicală,
București,1986;
12 - Vlaicu Radu –Practica Urgențelor Medicale-Editura Dacia 1998;

74