PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIU: sanatate si asistenta pedagogica

Specializare: asistent medical generalist

ÎNDRUMĂTOR:

ABSOLVENT:

SESIUNEA
2023
INGRIJIREA PACIENTULUI CU ASTM BRONSIC
 Cuprins
I. INTRODUCERE............................................................................................................4
II. PREZENTAREA NOŢIUNILOR DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A PLĂMÂNILOR ŞI
CĂILOR RESPIRATORII.....................................................................................................6
III. ÎNGRIJIRI ALE PACIENŢILOR CU ASTM BRONŞIC - DATE DESPRE BOALĂ10
1. DEFINIŢIE...............................................................................................................10
2. ETIOPATOGENIE....................................................................................................10
3. FIZIOPATOGENIE...................................................................................................12
4. SIMPTOMATOLOGIE.............................................................................................13
5. TABLOU CLINIC....................................................................................................17
6. FORME CLINICE....................................................................................................18
7. DIAGNOSTICUL POZITIV....................................................................................19
8. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL..........................................................................19
9. DIAGNOSTICUL UNEI ALERGII.........................................................................21
10. EVOLUŢIE – COMPLICAŢII.............................................................................22
11. TRATAMENT.......................................................................................................23
IV. SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI DIN MOMENTUL INTERNĂRII PÂNĂ LA
EXTERNARE ŞI EFECTUAREA TEHNICILOR IMPUSE DE AFECŢIUNE................28
1. Internarea pacienţilor cu astm bronşic în spital........................................................28
2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare.........................................................................29
3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi.................................................30
4. Captarea eliminărilor................................................................................................33
5. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative............................................................33
6. Alimentaţia pacientului cu astm bronşic...................................................................36
7. Administrarea medicamentelor.................................................................................38
8. Recoltarea produselor biologice şi patologice..........................................................40
V. PREGĂTIREA PACIENTULUI ŞI EFECTUAREA TEHNICILOR SPECIALE IMPUSE DE
AFECŢIUNE.......................................................................................................................43
VI. PREZENTAREA CAZURILOR DE BOALĂ..........................................................50
CONCLUZII ASUPRA LUCRĂRII....................................................................................64
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................65
 MOTTO

“SĂNĂTATEA ESTE O COMOARĂ PE CARE PUŢINI ŞTIU SĂ O

PREŢUIASCĂ,
DEŞI APROAPE TOŢI SE NASC CU EA”
HIPOCRATE
 I. INTRODUCERE
ARGUMENT
Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care reclamă cunoştinţe
profesionale temeinice şi calităţi morale deosebite.
Bolnavul, când se internează în spital, îşi încredinţează sănătatea şi chiar viaţa în
mâinile acelora care îl îngrijesc.
Asistenta trebuie să cunoască bine bazele psihologiei bolnavului, manifestările
psihologice ale bolii şi efectul psihologic al procesului de îmbolnăvire asupra
bolnavului, pentru a se putea apropia mai uşor de problemele lui şi de a câştiga
cooperarea bolnavului la procedeele de îngrijire şi tratament.
Bolile aparatului respirator generează o multitudine de tulburări psihice, dintre
care unele se aseamănă cu acelea din bolile cardiovasculare, fiind cauzate de deficitul
de oxigenare a creierului şi de sentimentul fricii violente de moarte iminentă. Aceste
stări, şi după îmbunătăţirea stării pulmonare, pot fi urmate de depresie, adinamie,
astenie, anxietate.
Bolnavul trebuie învăţat să deceleze şi să evite factorii care declanşează criza şi
să-şi ajusteze tratamentul. Învăţaţi fiind să-şi cunoască boala, să-şi monitorizeze
simptomele, să-şi modifice condiţiile de viaţă şi să respecte tratamentul adecvat, cei
mai mulţi pacienţi pot obţine un control asupra bolii. Aici intervine rolul asistentei
meicale în a oferi informaţii necesare, suport fizic şi psihic atât bolnavului, cât şi
familiei sale pentru o cât mai bună calitate a vieţii.
Acesta este motivul pentru care am ales să studiez îngrijirile care se pot acorda
bolnavului astmatic.
Când astmul este controlat, pacienţii pot să ducă o viaţă normală, fără limitări.
 ISTORIC

Astmul bronşic este o afecţiune pulmonară cronică de natură inflamatorie, care

crează în momentul actual grave probleme de sănătate publică, din cauza frecvenţei,
gravităţii şi consecinţelor economice pe care le generează. Ea este una dintre cele mai
prevalente boli cronice, care afectează în jur de 300 de milioane de oameni din
întreaga lume iar decesele cauzate de această maladie depăşesc 180.000 de victime
anual.
La fiecare zece ani, frecvenţa în lume creşte cu aproximativ 60%, din cauza unoer
fenomene precum urbanizarea, industrializarea, poluarea atmosferică.
În România, prevalenţa astmului bronşic se ridică la circa 7-8% din populaţie,
ceea ce înseamnă peste 1 milion de bolnavi.
Astmul bronşic este considerat în unanimitate de specialiştii în domeniu ca o
boală a secolului XXI. Este una din cel mai frecvent întâlnite în practica medicală,
atât la copii cât şi la adulţi, fiind cunoscută încă de acum 2000 de ani de către
Hipocrate – părintele medicinei. El este primul autor care îi recunoaşte natura
spasmodică (îl compară cu epilepsia) şi include între cauze – frigul şi excitanţii de
mediu. Prin formele clinice pe care le dezvoltă, astmul are diferite grade de severitate
şi în ciuda tuturor eforturilor de ameliorare a managementului său, este considerat de
către OMS şi forurile internaţionale de specialitate o “problemă majoră de sănătate”.
O rată medie de 2,65-4‰ din indivizi, cu mari variaţii regionale, face ca astmul să fie
una dintre marile provocări cu care se confruntă lumea cercetării medicale
contemporane.
 II. PREZENTAREA NOŢIUNILOR DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A
PLĂMÂNILOR ŞI CĂILOR RESPIRATORII

Plămânii se prezintă ca două mase buretoase, piramidale, ce alcătuiesc organele

respiratorii propriu-zise. Sunt situaţi în cavitatea toracică, deasupra diafragmului,
având forma unor jumătăţi de con secţionat de la vârf spre bază. Masa celor doi
plămâni este de cca. 1300g.
Pe faţa lor internă, în raport cu inima prezintă hilul pulmonar (locul de pătrundere
sau ieşire al elementelor care alcătuiesc pediculul pulmonar – bronhia principală,
artera şi venele pulmonare, arterele şi venele bronşice, nervii vegetativi şi vasele
limfatice).
STRUCTURA PLĂMÂNULUI – este cea a unei glande tubuloacinoase,
prezentând un sistem de tuburi (arborele bronşic) şi o multitudine de saci membranoşi
(lobuli pulmonari). Între sistemul de tuburi şi sacii membranoşi se găsesc: ţesut
conjunctiv elastic, vase de sânge, vase limfatice şi nervi care, în totalitate alcătuiesc
parenchimul pulmonar.
Plămânul drept are 3 lobi (superior, mijlociu, inferior) delimitaţi de două fisuri, în
timp ce plămânul stâng are 2 lobi delimitaţi de o fisură. Fiecare lob este alcătuit din
segmente, iar fiecare segment este format dintr-un lobul – unitatea morfofuncţională a
plămânului. În jurul lobului se află ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice, celule
conjunctive şi celule macrofage.
ARBORELE BRONŞIC. După pătrunderea bronhiilor principale prin hil în
plămân, ele se ramifică în bronhii lobare, care la rândul lor se ramifică în bronhii
segmentare. Acestea se divid de mai multe ori şi dau naştere bronhiilor supralobulare.
Ultimele ramificaţii ale arborelui bronşic sunt bronhiile terminale, cu rol de a
conduce aerul. Bronhiile terminale dau naştere bronhiilor acinoase care se continuă
cu canalele alveolare. Totalitatea elementelor care continuă o bronhiolă terminală
formează acinul pulmonar.
PLEURA – este o membrană care acoperă aproape complet plămânul, cu
excepţia hilului. Pleura cuprinde două foiţe care se unesc la nivelul hilului: pleura
viscerală, care tapetează plămânul, şi pleura parietală, care tapetează peretele toracic.
Între cele două foiţe se află cavitatea pleurală – spaţiu virtual în care există presiune
negativă, cu rol important în mecanica respiraţiei. Între cele două foiţe se regăseşte
foarte puţin lichid seros care menţine umedă suprafaţa lor, uşurând alunecarea
plămânului în timpul mişcărilor respiratorii.
Cavitatea pleurală poate deveni reală, când, în cazuri de boală, conţine aer
(pneumotorax), sânge (hemotorax) sau puroi (piotorax).
MEDIASTINUL – este o regiune topografică limitată lateral de feţele interneale
celor doi plămâni, inferior de diafragm, anterior de stern, posterior de coloana
vertebrală toracală şi de către extremităţile poaterioare ale coastelor.
În mediastin se găsesc: inima învelită de ericard, vasele mari, venele cave
superioare şi inferioare, cele patru vene pulmonare, artera aortă, trunchiul pulmonar
cu ramurile lui, traheea şi cele două bronhii principale.
VASCULARIZAŢIA PLĂMÂNILOR – Plămânul are dublă vascularizaţie:
funcţională şi nutritivă.
În plămâni pătrund două feluri de vase:
- Unele asigură hrănirea plămânilor cu sânge nutritiv care vine din marea
circulaţţie prin arterele bronşice, care sunt ramuri din aortă şi se întoarce prin
venele bronşice în vena azygos şi apoi în vena cavă superioară.
- Altele aduc sânge încărcat cu CO2, adică sânge funcţional, care în plămâni este
oxigenat şi redat circulaţiei. Acest sânge este adus de arterele pulmonare ce fac
parte din mica circulaţie. El se reîntoarce la inimă, în atriul stâng, prin venele
pulmonare.
RESPIRAŢIA – reprezintă ansamblul funcţiilor care asigură schimbul de oxigen
şi dioxid de carbon între atmosfera şi celulele organismului. Plămânii sunt cei care
permit globulelor roşii din sânge să recupereze oxigenul din aer. Respiraţia
pulmonară se află sub controlul centrilor respiratori situaţi în creier: nu sunt necesare
mişcări conştiente pentru a inspira şi expira aerul, în schimb, profunzimea şi ritmul
respiratiei pot fi modificate sub controlul voinţei.
 Respiraţia se desfăşoară în mai mulţi timpi:
- oxigenul din aerul inspirat pătrunde în alveolele pulmonare (ventilaţie), apoi
difuzează în vasele sanguine care le înconjoară (hematoză).
- sângele îmbogăţit astfel cu oxigen este transportat de la plămâni spre partea stângă a
inimii şi apoi, prin marea circulaţie, spre diferitele ţesuturi ale organismului, unde
furnizează oxigenul celulelor.
- atunci începe respiraţia celulară: celulele se servesc de oxigenul adus de sânge
pentru a furniza prin oxidare energia necesară lor, dar mai produc şi deşeuri (dioxid
de carbon şi apă), care sunt la rândul lor, eliminate prin sânge.
Acesta, prin vene, ajunge în cavităţile cardiace drepte, care îl propulsează spre
plămâni, unde este debarasat de dioxidul de carbon în exces, eliminat prin expiraţie.
CĂILE RESPIRATORII – sunt conductele prin care aerul atmosferic încărcat
cu oxigen este introdus în plămâni, şi prin care aerul încărcat cu dioxid de carbon este
eliminat.
Căile respiratorii sunt:
- cavitatea nazală – formată din cele două fose nazale; faringe (cale comună
aero-digestivă), laringe, trahee şi bronhii.
- plămânii.
Cavitatea nazală are forma unei piramide triunghiulare a cărei bază prezintă
orificiile nazale. Prin nări, aerul pătrunde în vestibulul nazal şi apoi în fosele nazale.
Scheletul nasului este format, în porţiunea superioară, de oasele nazale şi maxilare de
care se prind, prin membrane conjunctive mai multe cartilaje care formează restul
piramidei nazale.
Septul nazal desparte fosele şi este alcătuit dintr-o porţiune osoasă şi un
cartilaginoasă. Superior, peretele cavităţii nazale, este format din lama ciuruită a
etmoidului prin care străbat fibrele nervilor olfactivi. Cele două fose comunică cu
faringele prin două orificii numite coane.
- laringele – situat în parte a anterioară a gâtului, are un schelet format din cartilagii
care sunt unite între ele prin articulaţii. Laringele este organul vorbirii.
- traheea - este un tub lung de cca. 12 cm şi larg de 2 cm. Este aşezată anterior de
 esofag şi pereţii săi sunt formaţi din suprapunerea a 16-20 inele cartilaginoase,
incomplete posterior, care o ţin mereu deschisă. Partea lipsă a inelelor
cartilaginoase, îndreptată spre esofag, este completată de o membrană fibroelastică
ce permite dilatarea esofagului la trecerea bolului alimentar. Pe dinăuntru, traheea
este căptuşită cu o mucoasă al cărei epiteliu este alcătuit din celule prevăzute cu
cili vibratili şi cu glande care secretă mucus, care reţin firele de păr ce pătrund
odată cu aerul inspirat.
- bronhiile – sunt două ramificaţii ale traheei care pătrund în câte un plămân. Până
la intrarea în plămân, pereţii lor au structura ca a traheei.
III. ÎNGRIJIRI ALE PACIENŢILOR CU ASTM BRONŞIC - DATE
DESPRE BOALĂ

1. DEFINIŢIE
Astmul bronşic reprezintă un sindrom inflamatorcronic al căilor aeriene, care
apare la indivizii cu susceptibilitate genetică şi se manifestă prin obstrucţie bronşică
reversibilă, parţial sau complet, spontan sau sub tratament şi în care se manifestă
sindromul de hiperreactivitate bronşică la diferiţi stimuli.
Se manifestă clinic prin accese de dispnee paroxistică expiratorie cu wheezing,
tuse, raluri sibilante difuze.
Dispneea este consecinţa a trei factori:
- edemul mucoasei bronşice,
- hipersecreţie,
- spasm.
Astmul bronşic alături de bronşita cronică şi emfizemul pulmonar constituie
conceptul larg de bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) nespecifică.

2. ETIOPATOGENIE
Astmul bronşic nu este o boală, ci un sindrom care durează toată viaţa (bolnavul
se naşte şi moare astmatic), cu o evoluţie îndelungată, discontinuă şi capricioasă. Are
substrat alergic, cele mai obişnuite alergene fiind: polenul, praful de cameră, părul,
scuamele animalelor, fungii atmosferici, unele alergene alimentare (lapte, ouă, carne)
sau medicamentoase (aspirina, penicilina).
Pentru a elabora modalitatea de producere a fenomenului astmatic au fost
elaborate două teorii:
- Teoria imunoalergică – potrivit căreia, în astmul bronşic, după pătrunderea
alergenului are loc o reacţie între acesta şi anticorpii fixaţi în ţesuturi «reangine»
sau anticorp cutanat sensibilizat al cărui substrat este imunoglobulina E elaborată
de bronhii, amigdale, mucoasa nazală, şi determină o elaborare de histamine SRS-
A (slow reacting substance of anafilatsis) factorul chemotactic al ezinofilelor,
serotonina (elaborată de trombocite) sub influenţa factorului de activare plachetară,
unele prostaglandine şi acetilcolina. Aceste substanţe produc bronhoconstricţie şi
secreţie de mucus.
Componenţa imunologică a astmului bronşic se poate demonstra prin teste de
provocare cu aceticolină corelate cu valoarea VEMS-ului, teste cutanate sau
determinarea IgE prin metoda RAST (radio-alergio-sorbent-test).
- Teoria blocadei beta-adrenergice – pleacă de la faptul că în mod normal tonusul
fiziologic al musculaturii bronşice este menţinut în echilibru simpatic şi
parasimpatic prin mediatorii chimici (respectiv catecolaminele, substanţe bet-
adrenergice).
Szentyrany a elaborat teoria betablocadei parţiale potrivit căreia, datorită unor
factori ereditari, infecţioşi, fizici, chimici şi de altă natură se produce în astmul
bronşic un deficit de denilcidază, care atrage o eliberare crescută de histamine şi alţi
mediatori, bronhoconstricţie şi accesul de astm bronşic.
Întru-cât niciuna din aceste teorii nu explică în întregime variatele aspecte din
astm, trebuie reţinute amândouă, deoarece conţin elemente care interferează. Ţinând
seama de aceste aspecte etiopatogenice, astmul bronşic a fost împărţit în:
- astm bronşic extrinsec (alergic),
- astm bronşic intrinsec (nealergic şi infecţios),
Dată fiind multitudinea cauzelor şi situaţiior în care apare astmul bronşic, au fost
propuse şi alte clasificări mai cuprinzătoare:
 - astm bronşic alergic,
- astm bronşic infecţios,
- astm cu altă etiologie (psihic, endocrin, meteorologic, iritativ),
- astm mixt,
- astm cu etiologie necunoscută.

3. FIZIOPATOGENIE
La bolnavii cu astm bronşic, perturbările funcţiei pulmonare sunt consecinţa
îngustării căilor aeriene. Acestea se înscriu în tabloul general al sindromului
obstructiv, având ca particularitate variabilitatea externă a parametrilor funcţionali, ca
expresie a hipersensibilităţii bronşice. Deci, tabloul funcţional pulmonar al
astmaticului diferă de cel întâlnit în alte boli cu tulburări obstructive (BPOC) astfel:
- obstrucţia la fluxul de aer nu este continuă, ci intermitentă, perioade în care
funcţia respiratorie pulmonară este complet normală;
- durata este variabilă, atât a perioadelor normale – uneori mai multe luni sau
chiar ani, cât şi a celor obstructive – de la câteva minute la mai multe luni;
- hipersensibilitatea bronşică nu se produce întotdeauna la acelaşi bolnav,
obstrucţia putând fi provocată uneori prin inhalarea unui poluant, precum
bioxidul de sulf, alteori de o afecţiune inflamatorie a căilor respiratorii;
- sediul obstrucţiei (centrală sau periferică) variază nu numai de la un bolnav la
altul, ci chiar la acelaşi astmatic, de la un episod la altul;
- mecanismul de producere a obstrucţiei nu este întotdeauna acelaşi (spasmul
muşchiului neted, secreţii mucoase acumulate în lumen) şi poate varia atât de la
un bolnav la altul, cât şi la acelaşi subiect în funcţie de episod;
- intensitatea sindromului obstructiv variază la acelaşi bolnav, de la tipul
obstrucţiei directe, cu semne clinice puţin marcate sau nule, până la tabloul
insuficienţei acute prin asfixie, prin ocluzia cu dopuri de mucus a căilor aeriene,
întâlnită în starea de rău astmatic.
 4. SIMPTOMATOLOGIE
Principalele tulburări funcţionale provocate de o afecţiune pulmonară sunt
dispneea, durerea toracică, tusea, expectoraţia, hemoptizia, sughiţul şi tulburarea
vocii.
Dispneea este dificultatea de a respira, descrisă de bolnavi ca “sete de aer”,
“respiraţie grea”, “lipsa de aer”, “năduf”.
După circumstanţele de apariţie există:
- dispnee permanentă (insuficienţă cardiacă cronică, pneumotorax),
- dispnee de efort (caracteritică proceselor pleuro-pulmonare),
- dispnee de decubit (tuberculoză),
- dispnee paroxistică (astm bronşic, emfizem pulmonar acut).
După ritmul respirator:
- bradipnee (dispnee cu ritm rar) – determinată de obstrucţii,
- tahipnee (polipnee) – mişcări respiratorii peste 40/min.
După timpul în care are loc respiraţia:
- dispnee inspiratorie (edem al glotei, corp străin în faringe),
- dispnee expiratorie (astm bronşic, emfizem pulmonar).

Tipuri de respiraţie:
- cheyene-stokes = respiraţie periodică cu alternanţe de polipnee şi apnee
caracteristică insuficienţei cardiace stângi, tumori şi AVC.
- kussmoul = respiraţie în 4 timpi, inspiraţie-pauză, expiraţie.pauză, cu mişcări
profunde şi zgomotoase (coma diabetică).
- De tip biot = cicluri de respiraţii întrerupte de apnee de la 5 la 20 de secunde
(respiraţie agonică).
Durerea – se disting mai multe feluri de dureri:
- dureri pleurale – sub formă de junghi în pleurezie; dureri atroce în pneumotorax;
- dureri parenchimoase – sub formă de junghi în pneumonie;
- dureri parietale – ţin de peretele cutiei toracice, caracteristice fracturilor costale,
 tuberculozei vertebrale, bolilor reumatismale;
- dureri toracice – de origine cardio-vasculară sau pancreatică.
Durerea poate fi însoţită şi de tuse.
Tusea – este un act reflex sau voluntar, care are drept rezultat expulzarea violentă
a aerului, şi în unele cazuri, a corpilor străini.
Tusea poate fi:
- uscată – în pleurite sau faze iniţiale ale bronşitei acute;
- umedă – urmată de expectoraţie în bronşita cronică, pneumonie;
- cvintoasă – în tuse convulsivă;
- bitonală – în paralizia nervului recurent stâng;
- lătrătoare – în adenopatii traheobronşice, tumori mediastinale;
- surdă (răguşită) – în afecţiuni laringiene;
- emetizantă – în tuse convulsivă, TBC.
După timpul de manifestare:
- nocturnă – în afecţiuni cardiace;
- matinală – în supuraţii bronhopulmonare;
- vesperală – în tuberculoză.
Expectoraţia – procesul prin care se elimină produsele formate în căile
respiratorii. Ea include actul de expulzie şi produsul eliminat (spută).
Trebuie precizat întotdeauna cantitatea, aspectul, culoarea şi mirosul sputei.
Cantitatea – după fiecare tuse se elimină cel mult 5 ml de spută. Cantitatea creşte
în abces pulmonar, tuberculoză avansată până la 300-400ml în 24 ore.
O varietate specială de expectoraţie este vomică – expulzarea brutală a unei colecţii
purulente (abcese pulmonare, pleurezii purulente).
Culoarea – sputa din cancerul bronhopulmonar este roşie-gelatinoasă; în infarctul
pulmonar este negricioasă; în pneumonie – ruginie; în tuberculoza pulmonară –
hemoptoică.
Mirosul – poate fi fetid în abcesul pulmonar; putrid în gangrena pulmonară.
Aspectul expectoraţiei poate fi revelator. Ea poate fi vâscoasă, aderentă sau
aerată, purulentă sau cremoasă, pseudo-membranoasă.
Hemoptizia – eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge din căile aeriene
inferioare. Când sângele provine din rino-faringe se numeşte epistaxis, când provine
de la nivelul gingiilor – gingivoragie, iar de la nivelul stomacului – hematemeză.
Hemoptizia poate apărea pe neaşteptate, dar poate fi precedată de anumite semne:
- senzaţie de căldură retro-sternală;
- gust uşor metalic;
- gâdilătură laringiană.
Eliminarea sângelui este bruscă. Bolnavul prezintă o criză de tuse în cursul căreia
elimină sânge curat, roşu-viu, aerat, spumos, între 100-300ml.
Semne generale:
- paloare,
- transpiraţie,
- dispnee,
- tahicardie.
Pot fi hemoptizii masive, fulgerătoare în tuberculoza pulmonară, când de obicei, fără
alte semne, bolnavul elimină o mare cantitate de sânge şi moare prin asfixie.
Cauzele hemoptiziei:
- cancer bronşic,
- dilataţia bronhiilor,
- chisturi aeriene,
- stenoza mitrală,
- infarct pulmonar.
Tratamentul hemoptiziei:
- repaus absolut la pat, repaus vocal absolut,
- poziţie semişezândă pe partea leziunii, alimentaţie cu lichide reci,
- pungă cu gheaţă pe stern sau hemitoracele bolnav.
Medicaţie – clorură de calciu, vitamina C, venostat, adrenostezin, vitamina K. În caz
de hemoragii severe, cu stare de şoc, se pot face transfuzii de sânge. În situaţii
speciale – heparină, oxigen.
Sughiţul – contracţie a diafragmului, provocată de iritaţia nervului frenic. Se
întâlneşte în tumori cerebrale, meningite, pleurezii, tumori pulmonare, dar şi în iritaţii
gastrice şi esofagiene. Poate fi şi de natură nevrotică.
Tulburările vocii (disfonia) – apar în următoarele forme:
- voce răguşită, stinsă – în laringita acută sau cronică,
- voce nazonată – în astuparea foselor nazale,
- voce bitonală – în leziunile nervului recurent.
5. TABLOU CLINIC
Criza de astm bronşic se instalează la câteva minute cu dispnee, care devine
bradipneică cu expiraţie prelungită şi şuierătoare. Accesele de astm apar mai ales
noaptea când domină tonusul vagal (stare de dezechilibru a SNV).
Dispneea devine paroxistică, bolnavul prezintă o criză de aer chinuitare, se forţează
să expulzeze aerul, este neliniştit, aleargă la fereastră, o deschide, sau rămâne la pat în
poziţie ortopneică cu capul pe spate şi sprijinit în mâini, cu ochii injectaţi, jugulare
turgescente, nări dilatate.
Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influenţa tratamentului. La
sfârşitul crizei apare tusea productivă, cu spută mucoasă, vâscoasă, albicioasă,
perlată.
La percuţie se observă exagerarea sonorităţii, sunt prezente raluri bronşice (sibilante
de obicei).
Uneori pacienţii se plâng de episoade intermitente de tuse, cu dispnee expiratorie
însoţită de wheezing, numai după efort. Criza ia sfârşit odată cu eliminarea unei
cantităţi mici de spută perlată, urmată de oboseală şi somn.
Unii bolnavi îşi simt criza, au “o aură astmatică”, precedată de o stare prodromală
caracterizată prin:
- strănuturi,
- hidroree nazală,
- tuse uscată,lăcrimare,
- prurit palpebral,
 - nelinişte,
- cefalee,
- hipersecreţie, etc.

6. FORME CLINICE
Se deosebesc mai multe forme de astm bronşic:
- astmul bronşic pur (astmul franc) – declanşat de alergii alimentare,
medicamentoase, etc. Apare în special la copii, adolescenţi sau tineri.
- astmul bronşic impur (cronic) – declanşat de factori ca:
- infecţii respiratorii,
- activităţi fizice,
- emoţii,
- medicamente, etc.
Această formă de astm bronşic este întâlnită mai frecvent la persoanele cu vârsta de
40-50 de ani. Crizele devin mai frecvente şi mai severe odată cu trecerea timpului.
Bolnavii se plâng de dispnee de efort şi uneori de repaus, de tuse neproductivă sau cu
spută mucoasă sau mucopurulentă.
- starea de rău astmatic (status asthmaticus) sau astmul acut sever – este o
formă specială de astm bronşic.
Starea de rău astmatic este definită de:
- criza de astm foarte severă care durează de peste 24 de ore, nu este influenţată de
administrarea de bronhodilatatoare şi se însoţeşte uneori de tulburări circulatorii,
neurologice şi gazometrice speciale,
- nu răspunde la tratamentul convenţional,
- se instalează de obicei fără tuse şi expectoraţie,
- cu polipnee, asfixie, cianoză, somnolenţă, ducând până la comă.
Starea de rău astmatic apare de obicei la bolnavii la care astmul nu este bine controlat
şi este precedat de zile sau săptămâni de agravare a simptomelor, în care pacientul nu
a fost tratat, sau a fost supus la cure minimale, care i-au ameliorat temporar
simptomele.
Factorii declanşatori – suprimarea bruscă a corticoterapiei, administrarea în exces
de barbiturice, sedative, opiacee, dar de multe ori factorul declanşator este
necunoascut.
Tabloul clinic este dominat de şuierături bronşice (wheezing), dispnee care creşte
la cel mai mic efort, bolnavii nu-şi pot termina fraza. Toracele este dilatat în poziţie
respiratorie maximă, apare tahipneea; incapacitatea de a tuşi şi expectora completează
tabloul clinic.
Instalarea stării de rău asmatic este anunţată de tulburări de comportament şi de
stare generală precum: astenie, anxietate, somnolenţă, pentru ca în fază avansată
finală să apară coma.

7. DIAGNOSTICUL POZITIV
Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronşic sunt necesare cel puţin trei din
următoarele cinci criterii:
1. antecedente alergice personale sau familiale,
2. debutul crizei înainte de 25 de ani sau după 30 de ani,
3. dispnee paroxistică expiratorie şi frecvent nocturnă,
4. reversibilitatea crizelor sub influenţa corticoizilor sau simpatomimeticelor,
5. perturbări ale volumelor plasmatice şi ale debitului expirator (scăderea
VEMS-ului).
Trebuie să se aibă în vedere şi echivalentele alergice, testele cutanate şi de provocare.

8. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
Trebuie să aibă în vedere:
- astmul cardiac (dispnee inspiratorie şi polipneică, anamneză şi semne cardiace
de insuficienţă cardiacă stângă),
- dispnee faringiană (tiraj),
- bronşită astmatiformă,
- dispnee nevrotică.
Este foarte important să se deosebească astmul bronşic în criză de astmul cardiac, ca
expresie a insuficienţei ventriculare stângi.
Trebuie făcută diferenţa foarte bine între acestea deoarece numai aşa se poate aplica
tratamentul de urgenţă care este diferit astfel:
- în criza de astm bronşic, simpatomimeticele (adrenalina şi derivaţi) au efect
foarte bun,
- în astmul cardiac, (de exemplu HTA), cele menţionate mai sus au efect foarte
rău,
- morfina are efect salutar în astmul cardiac,
- morfina este foarte dăunătoare în astmul bronşic.

CRIZA DE ASTM BRONŞIC ASTMUL CARDIAC

- apare la orice vârstă (mai ales la
copii, adulţi şi tineri)
- dispnee expiratorie şuierătoare cu
bradipnee
- accese frecvente în trecut
- antecedente alergice
- anxietate
- examen pulmonar: raluri sibilante
şi ronflante, expiraţie prelungită,
wheezing, hipersensibilitate
pulmonară
- examen cardiac clinic normal
- apare mai ales după 50 de ani
- dispnee cu tahipnee
- rare
- antecedente cardiovasculare (HTA)
sau renale cardiopatie ischemică,
valvulopatii
- teama de moarte iminentă
- raluri umede ce urcă de la bază spre
vârf
- semne de leziune cardiovasculară
(HTA, valvulopatii)

9. DIAGNOSTICUL UNEI ALERGII

Anamneza este fundamentul diagnosticului. Se interoghează bolnavul asupra
caracterului tulburărilor, dacă sunt sezoniere (febra de fân), dacă apar acasă (praf de
cameră), în legătură cu substanţe sau animale cu care vine în contact. Indexul
leucopenic constă în numărul leucocitelor înaintea integrării alergenului bănuit
(bolnavul fiind pe nemâncate) şi apoi de mai multe ori în ora care urmează,
diminuarea leucocitelor cu 1000 ar indica o sensibilizare.
Testele cutanate (cutireacţia şi intradermoreacţia) sunt utile în decelarea
alergenelor de contact, inhalate, bacteriene şi micotice. Sunt mai puţin utile în
alergiile alimentare. Pot apărea reacţii imediate (după 5-30 minute apare o papulă
urticariană) sau tardive (după 1-4 zile se iveşte o papulă eritematoasă, fără reacţie
urticariană).
Prognosticul de viaţă este bun, cel de vindecare este rezervat.
 10.EVOLUŢIE – COMPLICAŢII

Astmul bronşic este o afecţiune cu tendinţa de cronicizare, cu evoluţie

îndelungată, discontinuă şi capricioasă. Vindecarea este rară fiind posibilă în astmul
infantil, alergic sau profesional. Boala poate să rămână ca un astm cu accese
intermitente, să devină un astm cronic sau stare de rău astmatic.
Diagnosticul se bazează pe crizele de dispnee expiratorie, eozinofilie şi
antecedente alergice.
Complicaţiile cele mai frecvente sunt:
- starea de rău astmatic sau astmul acut grav;
- aspergiloza bronhopulmonară alergică;
- pneumotoraxul spontan;
- astmul combinat cu bronşită cronică sau astmul infectat, cu disfuncţie
ventilatorie severă poate evolua spre insuficienţa respiratorie sau tahiaritmii
ventriculare, agravate de factori iatrogeni;
- bronşite acute şi cronice;
- pneumonii;
- bronşiectazii;
- emfizem pulmonar, care duce cu timpul la insuficienţă cardiacă.
 11.TRATAMENT

Tratamentul are în vedere:

Educaţia bolnavului – furnizarea de informaţii cât mai complexe pe care să le
folosească în îngrijirea sa, observarea condiţiilor de exacerbare a bolii pentru a le
înlătura, urmărirea semnelor clinice, cunoaşterea medicamentelor şi modul lor de
folosire.
Bolnavul trebuie să cunoască şi să evite agenţii sensibilizanţi din mediu, în
special alergenii (medicamente, substanţe chimice).
Chimioprofilaxia recidivelor bronşice se realizează cu TETRACICLINĂ 1 gr/zi.
Iarna se obţin rezultate bune şi cu BISEPTOL 0,5 gr. seara.
Inhaloterapia este indispensabilă în anumite forme. Se pot face două-patru
inhalaţii pe şedinţă, fără a abuza. Aparatul trebuie folosit de o singură persoană,
trebuie să fie păstrat în stare de sterilitate, în mod contrar, pot apărea riscuri cum ar fi
inhalarea de diferiţi germeni.
 Tratamentul crizei de astm bronşic – combaterea bronhospasmului prin
medicaţie bronhodilatatoare:
- medicamente beta-antagoniste. Acestea se administrează de regulă pe cale
inhalatorie şi au efect bronhodilatator. Din generaţia a doua se folosesc:
Izoprenalina, Alupent. Superiorii lor, derivaţi din generaţia a treia: Fenoterol
(Berotec), Salbutamol (Ventolin), Albuterol, Terbutalina a căror durată de
acţiune este de 4-6 ore. Se folosesc pe cale inhalatorie, dozajul corect (4x2
inhalaţii/zi).
Reacţii adverse după supradozaj: tremurături, nervozitate, palpitaţii, tahicardie,
creşterea TA şi a debitului cardiac. În aceste situaţii se impune reducerea dozei.
- metilxantinele – efect bronhodilatator mai slab şi se administrează Teofilină,
Miofilină, Aminofilină pe cale orală – cu acţiune mai slabă; şi i.v. – cu acţiune
mai bună. Administrarea rapidă i.v. poate duce la tahicardie, tulburări de ritm
cardiac.
- medicamente anticolinergice – Atropina – cap de serie al bronhodilatatoarelor.
În practică s-a impus preparatul Atrovent care nu are efectele secundare ale
Atropinei. Asocierea lui cu Ventolin sau Berotec realizează efecte superioare.
- medicamente antiinflamatoare – Cromoglicatul disodic (Intal, Lomudal) se
foloseşte în prevenirea acceselor astmatice. Se administrează înaintea expunerii
la alergenul cauzal cu tuboinhalatorul de mână 4 capsule /zi (20 mg/capsulă) la
4-6 ore. Se pot folosi alternativ Ketotifen (Zaditen) şi methotrexat.
O metodă utilă pentru fluidificarea secreţiilor bronşice este hidratarea bolnavului. Cu
ajutorul aerosolilor calzi de apă distilată se realizează umidificarea mucoasei
bronşice. Pentru prevenirea uscării secreţiei bronşice în timpul nopţii, bolnavii trebuie
să consume lichide, în special seara. Se pot folosi şi infuzii de plante medicinale.
Această metodă are o importanţă deosebită pentru bolnavii grav, la care bronhiile
mici se pot obtura cu dopuri de secreţie.
- corticoterapia – este tratamentul cel mai eficace. Se folosesc: Prednison 1 tb/zi
(5mg), Superprednol 1 tb/zi (0,5mg); produse retard: Celestone, Kenelog.
Doza totală trebuie administrată dimineaţa, fiind preferabil tratamentul discontinuu
(la 2-3 zile). În general, corticoterapia trebuie rezervată formelor grave.
În stare de rău astmatic, se administrează hidrocortizon i.v. (1-2 fiole) 2mg/kg ca un
bonus iniţial, urmat de o perfuzie – 0,5mg/kg/oră pentru 24-36 de ore; sau
hidrocortizon 4mg/kg i.v., ca doză de încărcare, urmată de administrarea a 8mg/kg la
6 ore pentru următoarele 24-48 de ore.
Odată cu reducerea fenomenelor obstructive, după 24-36 de ore, se administrează
corticoizi pe cale orală (Prednison 40-60 mg/zi în două prize cu reducerea treptată a
dozei). Tratamentul oral trebuie înlocuit, în scurt timp, cu glucocorticoizi administraţi
pe cale inhalatorie.
- antibioticele – de preferat Oxacilina, Tetraciclina în prezenţa semnelor de
infecţie. Se începe cu tetraciclina 2g/zi. Tratamentul durază 7 zile (terapie de
atac) şi se continuă două-trei săptămâni cu Doxaciclină (Vibramicin), cu
expectorante mucolitice (Bisolvon, Mucosolvin) în crize cu suprainfecţii;
sedative slabe (Nervocalm, Bromoval), oxigen în crize de polipnee. Se va evita
Penicilina deoarece este alergizantă.
- măsuri profilactice – evitarea mediului alergizant, a substanţelor iritante
bronşice (alcool, tutun).
În crizele rare, cu intensitate redusă, se poate administra Miofilin i.v. 1-2 fiole/zi.
- kineziterapia – gimnastica respiratorie. Se urmăreşte dezvoltarea respiraţiei
abdominale sau diafragmatice, fiind mai economicoasă decât cea toracică.
- terapia ocupaţională – se bazează pe obţinerea unor efecte terapeutice prin
exercitarea unor profesii sau ocupaţii adecvate capacităţii funcţionale a
bolnavului.
- cura balneară – Govora, Slănic Prahova, în special.
- speleoterapia – practicată în salină, acţionează spasmolitic şi expectorant.
- climoterapia – la munte sau la mare are efecte bune datorită numărului redus de
alergeni din aer.
- imunoterapia – se administrează subcutanat, în doze prograsive, crescânde din
alergenul în cauză. Este indicată când alergenul este dovedit şi face parte din
 alergenele imposibil de înlăturat (polen, praf de cameră, făină, praf de cereale,
păr de animale).
Se produc astfel, anticorpi circulanţi care neutralizează antigenele care pătrund
ulterior în organism, evitând astfel contactul cu anticorpii fixaţi pe celule.
Hipersensibilitatea specifică are valoare mare în febra de fân, astm bronşic.

Tratamentul stării de rău astmatic

- administrarea de oxigen prin sonda nazală sau mască, cu un debit de 2-6 l/min;
- combaterea secreţiilor din căile aeriene prin perfuzare de lichide în primele zile, sub
controlul greutăţii şi echilibrului hidroelectrolitic pentru a evita pericolul de
hiperhidratare, iar la bătrâni şi cardiaci – pericolul de edem pulmonar.
- combaterea stenozei bronşice astfel: corticoterapie în doze mari. Se injectează HHC
200 mg i.v. şi în următoarele 24 de ore câte 100mg, apoi se reduce doza la jumătate
asociindu-se cu 40mg Prednison per os;
- medicaţie bronhodilatatoare – Miofilin i.v.;
- se administrează alternativ beta-adrenergice în perfuzie: Terbutalină sau Salbutamol;
- combaterea şi prevenirea infecţiei cu antibiotice: Tetraciclină, Eritromicină;
- ventilaţie asistată într-un serviciu specializat.
În caz de infecţie supraadăugată, se pot administra antibiotice, conform
antibiogramei (Ampicilină), la care se pot adăuga şi bronhodilatatoare.
Trebuie evitat tutunul, iritantele bronşice, alimentele alergizante (lapte, ouă,
fragi); repausul fizic şi psihic – obligatoriu.
Cauzele cele mai frecvente care provoacă moartea prin status asthmaticus sunt:
pneumotorax, pneumonie, hiperventilaţie alveolară.
Ameliorarea se traduce prin reducerea anxietăţii, revenirea somnului, diminuarea
activităţii muşchilor accesori ai ventilaţiei, reluarea tusei cu expectorarea de dopuri
mucoase.
Secvenţa ameliorării: întâi dispar dispneea şi şuierăturile, apoi ameliorarea lentă
(zile sau săptămâni) a volumelor şi debitelor pulmonare şi a presiunii oxigenului, ce
reflectă dezobstruarea căilor aeriene mici.
 IV. SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI DIN MOMENTUL
INTERNĂRII PÂNĂ LA EXTERNARE ŞI EFECTUAREA
TEHNICILOR IMPUSE DE AFECŢIUNE
1. Internarea pacienţilor cu astm bronşic în spital
Internarea în spital constituie pentru fiecare bolnav o etapă deosebită în viaţa sa
deoarece se realizează în scopul vindecării sale , întrerupându-se însă legăturile
permanente cu munca, prietenii, familia sa.
De la serviciul de internare bolnavul este condus în secţia interne unde medicul
hotărăşte salonul în care va fi internat bolnavul, ţinând seama de diagnostic, stadiul şi
gravitatea bolii, sex.
Asistentei îi revin:
- ajutorul acordat bolnavului la dezbrăcare şi îmbrăcare;
- ajutorul la efectuarea îngrijirilor igienice;
- pregătirea medicamentelor de urgenţă: MIOFILIN (tablete şi fiole), antialergic
(HHC), cardiotonic STROFANTINA sau DIGITALA, diuretic FUROSEMID.
Medicul în prezenţa asistentei medicale, efectuează examenul clinic al
pacientului, apoi fixează tratamentul de urgenţă concomitent cu acordarea asistenţei
de urgenţă: medicul întocmeşte foaia de observaţie a pacientului, în care se vor
înscrie datele personale sau anamnezice ale acestuia, cine a însoţit bolnavul la spital,
la ce mijloc de transort s-a recurs (specializat – ambulanţă, nespecializat – maşină
particulară), starea prezentă, intervenţiile şi tratamentul efectuat în timpul
transportului şi la camera de gardă.
Identificarea şi cunoaşterea adresei pacientului sau a celui mai apropiat
aparţinător au importanţă pentru a înştiinţa membrii familiei în caz de agravare a bolii
sau deces.

În prezenţa medicului, asistenta medicală:

- administrează cu promptitudine medicaţia urgentă,
- conectează bolnavul la aparatul de respirat,
 - monitorizează pacientul – funcţii vitale la 15 minute,
- Ph sanguin la 1 oră, electroliţi Na la 8 ore,
- recoltează probe pentru analize de laborator considerate urgente, grupa
sanguină şi Rh, hemoglobina, hematocrit, probe de coagulare, glicemie.
La internare pacientul va primi echipamentul spitalului, hainele acestuia vor fi
inventariate, înregistrate şi păstrate într-o încăpere destinată acestui scop. Bolnavilor
sau aparţinătorilor li se înmânează un bon pe baza căruia se restituie îmbrăcămintea la
externare. În cazul în care persoanele venite la internare prezintă paraziţi, se va
efectua deparazitarea lor şi a hainelor.
Asistenta medicală predă foaia de observaţie la registratura secţiei şi conduce
bolnavul la salon, unde îl va ajuta să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră.
2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare
Scopul spitalizării este vindecarea bolnavilor, de aceea trebuie create condiţii care
cresc capacitatea de vindecare a organismului, forţa de apărare şi scoaterea
bolnavului de sub eventualele influenţe nocive ale mediului în care trăieşte. Saloanele
trebuie să fie luminoase, bine aerisite, fără curenţi de aer.
Asistenta îşi va petrece timpul în care nu are sarcini concrete de îngrijire printre
bolnavi: discută cu ei încercând să le câştige încrederea şi să stabilească o relaţie de
comunicare cu bolnavii. Această apropiere de bolnav o va ajuta la îndeplinirea
sarcinilor de îngrijire, încurajând bolnavul şi înlăturând anxietatea pe care bolnavul
astmatic o are.
3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

Pregătirea patului şi a accesoriilor lui

În condiţiile spitalizării, patul reprezintă pentru fiecare bolnav, spaţiul în care îşi
petrece majoritatea timpului şi i se asigură îngrijirea. Din această cauză, el trebuie să
fie comod.
Accesoriile patului sunt: salteaua, 2 perne asigurând poziţia semişezând –
benefică bolnavului astmatic, pătura, cearceaful, 2 feţe de pernă, muşama, aleză sau
traversă.
 Schimbarea lenjeriei de pat
Materiale necesare: cearceaful de pătură, feţe de pernă, cearceaf de pat, aleză,
muşama, sac de rufe murdare.

Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului

Prin igiena bolnavului se înţelege ansamblul de tehnici şi proceduri utilizate în
scopul întreţinerii curăţeniei mucoaselor, tegumentelor şi fanerelor, ceea ce
reprezintă, în fond, o modalitate de apărare a organismului împotriva bolilor.
Bolnavii cu astm bronşic au o sensibilitate crescută faţă de alergeni, dintre care
face parte şi praful de cameră. Pentru a preveni depunerea prafului, mobilierul din
salon va fi redus la strictul necesar şi trebuie să fie cât mai simplu. Personalul care
face curăţenie în aceste saloane va fi atenţionat să folosească cârpe umede pentru a
evita ridicarea prafului la ştergere.
Bolnavii în stare de rău astmatic necesită o atenţie deosebită din partea echipei
medicale. Aceştia, fiind imobilizaţi la pat, nu-şi pot asigura curăţenia personală, drept
pentru care vor fi ajutaţi de asistenta medicală. Aceasta îi ajută în efectuarea toaletei
de dimineaţă, aranjează patul, pentru a nu deranja pacientul datorită cutelor
cearceafului sau a firimiturilor. Acestea pot duce la apariţia escarelor.

Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului

În efectuarea toaletei se va ţine cont de anumite reguli şi condiţii:
- ferestrele şi uşile încăperii să fie închise;
- temperatura încăperii să fie de aproximativ 20⁰C;
- toaleta se face înainte de masă şi nu după ce bolnavul a mâncat;
- se evită baia prelungită şi prea obositoare;
- se protejează lenjeria de pat folosind muşama şi aleză,
Trebuie avut în vedere că aceşti bolnavi primesc tratament cu corticosteroizi,
medicamente ce duc la deprimarea reacţiilor imunologice şi inflamatorii şi
favorizează infecţiile; prin urmare, păstrarea tegumentelor şi a mucoaselor în stare de
curăţenie este importantă pentru asigurarea stării de bine.
O atenţie deosebită trebuie acordată toaletei cavităţii bucale după expectoraţie şi
mai ales după folosirea aerosolilor, aceşti bolnavi fiind predispuşi să dezvolte
candidoză orală şi disfonie prin depuneri pe orofaringe. Pentru a evita aceste efecte
secundare se recomandă administrarea corticosteroizilor printr-un spacer ataşat
tubului inhalant, cu clătirea gurii după utilizarea inhalatorului.
Paharul trebuie să fie curat, unghiile să nu conţină murdărie şi să fie tăiate,
conductul auditiv extern, nasul, să nu conţină cruste, rinoree.

Observarea poziţiei pacientului în pat

La bolnavii astmatici şi în criză, poziţia în pat este forţată, determinată de
afecţiunea de bază. Poziţia cea mai convenabilă este semişezândă. Însă alegerea
poziţiei în pat trebuie lăsată la nevoile pacientului, acesta fiind îndemnat să-şi
schimbe poziţia cât mai des pentru a evita complicaţiile hipostatice.
Poziţia şezând luată de bolnav în pat sau la marginea patului, în cursul acceselor
de astm bronşic, trebuie făcută cât mai comodă cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-l
în braţe.
Stadiul clinic cel mai grav, îl reprezintă starea de rău astmatic, care se manifestă
prin sindrom de asfixie. Din această cauză, echipa de îngrijire trebuie să urmărească
starea bolnavului îndeaproape pentru a putea combate complicaţiile grave ce pot
apărea, complicaţii ce pot duce la moartea bolnavului.
Bolnavului i se va explica poziţia care favorizează buna oxigenare: cu toracele
împins înainte, cu mâinile pe lângă corp, acest lucru poate combate cianoza
tegumentelor, prezentă în starea de rău astmatic.
Poziţia bolnavului ne dă informaţii atât despre starea patologică a acestuia, cât şi
despre gradul de severitate al bolii.
Astfel, dacă într-o îmbolnăvire uşoară bolnavul rămâne activ, în una gravă devine
pasiv, cu musculatură fără tonicitate, absenţa mişcărilor active, expresia feţei poate
traduce unele stări de anxietate, durere, anorexie, deprimare. Ea se manifestă în
funcţie de starea generală a bolnavului, şi de aceea, expresia feţei trebuie urmărită
permanent.
La astmatici faciesul exprimă spaimă şi sete de aer (bolnavul are senzaţie de
asfixiere). Ei stau cu gura între-deschisă, sunt cianotici la faţă, tegumentele sunt
palide, cenuşii, cu transpiraţii reci.

Schimbarea poziţiei pacientului şi mobilizarea lui

Schimbările de poziţie pot fi active sau pasive. Asistenta medicală este cea care
ajută pacienţii adinamici, epuizaţi fizic după crizele de astm bronşic.
Aceşti bolnavi se mobilizează cu greutate, ei fiind învăţaţi să intercaleze
exerciţiile de mişcare cu cele de respiraţie, lucru care trebuie făcut încet, mărindu-se
treptat în funcţie de răspunsul fiziologic al pacientului (puls, transpiraţii,
ameţeli,culoarea tegumentului, slăbiciune musculară).

4. Captarea eliminărilor
Bolnavul este îndemnat să tuşească de mai multe ori pe zi, mod în care se elimină
conţinutul patologic din arborele bronşic, permeabilizând astfel căile respiratorii şi
uşurând bolnavul.
Este foarte important ca sputa să fie urmărită şi păstrată pentru a fi văzută de
medic în cazul în care se recomandă investigaţii de laborator pentru examen citologic,
bacteriologic.
În condiţii patologice, sputa se adună în căile respiratorii şi acţionază ca un corp
străin, declanşând reflexul de tuse puternică, iritantă, cu aspect perlat, vâscoasă, greu
de eliminat.
Alături de expectoraţie, asistenta medicală trebuie să urmărească aspectul
tegumentelor şi mucoaselor, starea psihică a bolii şi să recunoască în timp util
semnele complicaţiilor.

5. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative reprezintă una din sarcinile cu o
importanţă deosebită pentru asistenta medicală. Aceste lucruri trebuie notate în FO,
iar în cazul modificării bruşte a lor, se anunţă medicul.
Funcţiile vitale reflectă starea generală a bolnavului, dar şi evoluţia bolii.
În cazul astmaticului, accentul se pune pe respiraţie.

Mişcările respiratorii la omul sănătos sunt simetrice şi ritmice.

Frecvenţa normală a respiraţiei este de 16-18 resp./min. Toate acestea ţin seama de
sex.
La bolnavii cu astm bronşic respiraţia este caracterizată printr-o inspiraţie normală,
urmată de o expiraţie forţată, grea, şuierătoare, zgomotoasă (bradipnee expiratorie
paroxistică).
Tulburările respiratorii au o importanţă deosebită în stabilirea diagnosticului şi
aprecierea evoluţiei bolii.
Sarcina asistentei este de a urmări şi nota respiraţia pacientului în foaia de
temperatură cât mai precis. Notarea respiraţiei se face, în foaia de temperatură, cu pix
verde urmărindu-se valoarea anterioară. Curba respiratorie se obţine prin unirea
valorilor obţinute la fiecare măsurătoare – dimineaţa şi seara.
Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socoteşte o respiraţie pe minut.
Asistenta medicală va urmări respiraţiile timp de un minut.

Expectoraţia – este eliminarea sputei din căile respiratorii, sputa fiind totalitatea
substanţelor ce se elimină din bronhii în timpul tusei.
Astmul bronşic este însoţit de tuse productivă, de obicei, sputa provenind şi de la
unele infecţii bronşice. În astm, sputa are aspect mucopurulent, este aderentă la
peretele bronhiilor, are culoare albicioasă, de unde şi denumirea de “spută perlată”.

Temperatura corpului
În condiţii normale, temperatura are valoarea de 36-37⁰C, cu mici variaţii zilnice de
0,5-1⁰C, fiind rezultatul procesului de termogeneză. Aprecierea exactă a temperaturii
corpului se face cu ajutorul termometrului.
Astmul bronşic este însoţit frecvent de infecţii ale căilor respiratorii, astfel apărând şi
stări febrile.
Notarea temperaturii se face cu punct albastru: pentru fiecare linie orizontală a foii de
temperatură corespund 2 diviziuni de grad.

Tensiunea arterială – reprezintă presiunea pe care sângele o exercită asupra

apereţilor arteriali. Este determinată de forţa de contracţie a inimii, de rezistenţa
întâmpinată de sânge în artere, fiind dată de elasticitatea şi calibrul sistemului
vascular şi de vâscozitatea sângelui.
La adultul sănătos, valoarea normală a tensiunii arteriale este de:
- 115-140 mm Hg maxima sau sistolica;
- 75-90 mm Hg minima sau diastolica.
Variaţii patologice ale tensiunii arteriale, pot apărea în astm bronşic în cadrul
anorexiei, când tensiunea are tendinţa de creştere.
În foaia de temperatură notarea se face grafic sau cifric cu culoare roşie sau albastră;
pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socotesc 10 mm Hg, se
haşurează pătratele foii corespunzătoare valorilor obţinute.
Pulsul – reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan osos.
El este sincron cu sistolele ventriculare. Valoarea normală a pulsului este de 60-80
pulsaţii/minut, înregistrând mici variaţii după vârstă, sex şi înalţime.

Diureza – reprezintă cantitate de urină ce se elimină în 24 de ore. Prin urină se

elimină din organism substanţe toxice ce provin din metabolism.
Cantitatea normală: 1200-1800 ml/zi.
Densitatea normală: 1015-1025.
La astmatici, datorită transpiraţiilor abundente din crizele de astm bronşic, diureza
poate să scadă.
Scaunul – reprezintă eliminarea substanţelor rămase în tubul digestiv, după ingestia
alimentelor.
Omul sănătos are zilnic un scaun.
Astmaticii pot acuza constipaţii trecătoare datorită inactivităţii şi imobilizării la pat.

6. Alimentaţia pacientului cu astm bronşic

Bolnavii cu crize uşoare de astm se pot alimenta singuri, în schimb bolnavii de rău
astmatic necesită ajutor.
Alimentaţia activă se face în sala de mese sau în salon, pe o masă sau la pat.
Alimentaţia pasivă se face persoanelor imobilizate la pat, în poziţie şezând, sprijinit.
În acest caz se foloseşte o măsuţă specială care se fixează deasupra patului.
Un rol al asistentei medicale este supravegherea alimentaţiei bolnavului; la servirea
mesei, acesta va fi încurajat, explicându-i-se importanţa nutriţiei în procesul de
vindecare.
Pacienţii cu astm bronşic primesc un aport mărit de lichide, luând în considerare
pierderile de lichide prin expectoraţie şi prin transpiraţia abundentă din cauza
respiraţiei îngreunate. Bătrânii şi copii primesc o atenţie deosebită din punct de
vedere al bilanţului hidric, deoarece ei sunt dispuşi la o deshidratare mai rapidă.

Bolnavii cu expectoraţii mai abundente şi fetide au pofta de mâncare scăzută; aceştia,

înainte de masă, îşi fac toaleta cavităţii bucale.

Se vor elimina alimentele posibil alergizante şi, în cazul în care primesc tratament cu
antiinflamatoare (Prednison), se prescrie regim desodat.

Alimente permise:
- legume diferite;
- preparate cu cantităţi mici de grăsime neprăjită;
- fructe crude, compoturi;
- supe de legume;
 - pâine neagră;
- lapte proaspăt, când nu determină manifestări alergice.
Alimente interzise:
- carnea, peştele;
- laptele fermentat;
- făinoasele;
- ouă.
Mesele vor fi fracţionate în cantităţi mici şi dese. Pacienţii cu astm alergic vor avea
un regim hipoproteic, hipoglucidic, îmbogăţit cu minerale şi vitamine.

7. Administrarea medicamentelor
În cazul crizei de astm, bolnavul va fi adus în poziţie semişezândă pentru a uşura
respiraţia, apoi i se administrează medicaţia indicată de medic şi este supravegheat
până la terminarea accesului. Tratamentul cu aerosoli este indispensabil în anumite
forme. Se practică 2-4 inhalaţii pe şedinţă.
Principalele bronhodilatatoare sunt:
1. Beta-adrenergice – derivaţi ai adrenalinei, care din cauza efectelor secundare, nu
mai e utilizată astăzi.
Din generaţia a doua se folosesc Izoprenalina, Ociprenalina.
Superiorii acestora sunt derivaţi din generaţia a treia: Terbutalin, Fenoterol,
Salbutamol. Sunt folosiţi cu precădere în aerosoli dozaţi. Dozajul corect este de 4x2
inhalaţii pe zi. Cele sub formă de spray dozat sunt de utilizare curentă. Ca reacţii
adverse ce pot apărea după supradozaj:
- tremurături,
- nervozitate,
- palpitaţii,
- tahicardie,
 - creşterea debitului cardiac,
- creşterea tensiunii arteriale.

2. Anticolinergice – Atrovent
3. Xantine – Teofilina şi derivaţii săi: Miofilin, Aminofilin. Au acţiune slabă pe cale
orală, rezultate bune dând pe cale i.v. sau ca aerosoli.
4. Corticoterapia este tratamentul cel mai eficace, dar datorită riscurilor rămâne o
terapie de impas. Se folosesc:
- Prednison – 1 tabletă/zi, 5 mg;
- Superprednol – 1 tabletă/zi, 0,5 mg;
- Produse retard;
- Celestone;
- Kenalog;
- Synachten.
Toate aceste produse retard se administrează sub protecţie de alkaline, calciu,
potasiu; 7-10 zile.
Corticoterapia trebuie rezervată însă formelor grave, tratamentul continuu se va
temporiza, se vor folosi doze minime (30mg Prednison/zi – tratament de atac, 5mg/zi
– tratament de întreţinere).
Se mai folosesc antibiotice: Oxacilina, Tetraciclina – în prezenţa semnelor de infecţie;
expectorante şi mucolitice: Bisolvon, Mucosolvin – în crize şi suprainfecţie; sedative
slabe: Bromoval, Nervocalm; oxigen – în crize cu polipnee.

Tratamentul în starea de rău astmatic

Se administrează hemisuccinat de hidrocortizon în doza iniţială de 25-100 mg i.v.
urmat de perfuzii 200-400 mg/zi, în soluţie de glucoză 5%, 2-3l/24 ore.
Tratamentul parental trebuie să fie cât mai scurt, urmărindu-se scoaterea bolnavului
din criză.
Ca doză de întreţinere: 5-10 mg Prednison, ca tratemnt de protecţie: antiacide, regim
desodat.
Se administrează de la început antibiotice (fără Penicilină deoarece este alergizantă),
fluidifiante, diuretice, oxigen, iar în cazuri deosebit de grave se indică
bronhoaspiraţie – respiraţie asistată.
În tratamentul astmului bronşic, antitusivele nu se administrează decât în cazuri
deosebite.

Sunt interzise:
- Morfina,
- Tranchilizantele,
- Opiaceele,
- Neurolepticele.

8. Recoltarea produselor biologice şi patologice

Recoltarea sângelui:
Sângele se recoltează pentru examinări hematologice, biochimice, serologice,
bacteriologice, parazitologice.
Recoltarea sângelui se face prin:
- înţepare – la adult pulpa degetului sau lobul urechii, iar la copii faţa plantară a
halucelui sau călcâiului;
- puncţie venoasă.
1. Recoltarea sângelui capilar prin înţepare
Recoltarea se efectuează pentru examenele hematologice: hemoleucogramă, dozarea
hemoglobinei, determinarea timpului de sângerare şi de coagulare, examen
parazitoloic, grupe sanguine.
Materiale necesare: mănuşi de cauciuc sterile, ace, tampoane de vată, seruri test,
tăviţă renală curată, lame uscate, curate, degresate, şlefuite, pipete Potain, soluţii
dezinfectante – alcool 70°.
Tehnică: Bolnavul va fi aşezat în poziţie şezând cu mâna sprijinită. Se aseptizează
pielea degetului inelar sau medius cu un tampon cu alcool 70°.
Se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită. Se aşteaptă
evaporarea completă a alcoolului. Cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei
degetului în partea laterală a extremităţii, perpendicular pe straturile cutanate. Se
şterge cu un tampon steril uscat prima picătură, se lasă să se formeze o altă picătură
din care se recoltează cu pipeta sau lama, apoi se şterge cu un tampon cu alcool 70°.

2. Recoltarea sângelui prin puncţie venoasă

Recoltarea se face pentru examene de laborator, biochimice, hematologice,
serologice, bacteriologice.
Locul puncţiei îl reprezintă venele de la plica cotului, bazilica şi cefalica, unde se
formează un M venos prin anastomozarea venelor antebraţului; venele de pe faţa
dorsală a mâinii, venele femurale, venele subclaviculare, venele maleolei interne,
venele jugulare şi epicraniene (la copii).
Materiale necesare: pernă tare elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză,
alcool sau tincură de iod, ace sterile de 25-30 mm, cu diametrul de 6/10-10/10mm,
seringi, pense, mănuşi de cauciuc, tampoane de vată, garou, eprubete etichetate, fiole
cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului: Bolnavul este aşezat în poziţie confortabilă. Se examinează
starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere la
nivelul braţului. Se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie, se
dezinfectează tegumentele, se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului
puncţiei, strângându-l astfel încât să se oprească circulaţia venoasă fără a comprima
artera. Se recomandă bolnavului să strângă pumnul, venele devenind turgescente.
Tehnică: Asistenta îmbracă mănuşile sterile şi se aşează vis-a-vis de bolnav. Se
fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine. Se fixează seringa,
gradaţiile fiind în sus, în mâna dreaptă între police şi restul degetelor. Se pătrunde cu
acul, traversând în ordine tegumentul în poziţie oblică, apoi peretele venos,
învingându-se o rezistenţă elastică până când acul înaintează în gol. Se schimbă
direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei, se controlează pătrunderea acului în venă
prin aspiraţii cu seringa. În caz de sângerare, se prelungeşte acul de puncţie cu un tub
din polietilenă care se introduce în vasul colector, garoul rămânând legat de braţ.
Dupa executarea puncţiei se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului şi a
pumnului, se aplică tamponul îmbibat în soluţie  dezinfectantă la locul de pătrundere
a acului. Se retrage apoi brusc acul din venă, comprimând locul puncţiei, braţul fiind
în poziţie verticală.
După tehnică se face toaleta tegumentelor, se schimbă lenjeria dacă s-a murdărit, se
pregăteşte sângele pentru trimis la laborator, se reorganizează locul de muncă.
Procedeul de recoltare este stabilit în funcţie de analizele ce urmază a fi efectuate.

Recoltarea sputei
Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse.
Materiale necesare: un pahar conic, cutie Petri sterilă, scuipătoare specială
sterilizată fără substanţă dezinfectantă, batiste de hârtie, pahar cu apă.
Pregatirea bolnavului: Se anunţă bolnavul, se instruieşte să nu înghită sputa, să
nu o împraştie, să expectoreze în vasul dat şi să nu introducă în vasul de colectare şi
saliva din gură.
Tehnică: Se invită bolnavul ca înainte de a expectora, să-şi clătească gura şi
faringele cu apă.
I se oferă bolnavului vasul de colectare în funcţie de examenul cerut. I se solicită
bolnavului să expectoreze după un efort de tuse. Se colectează sputa (în funcţie de
examenul cerut) matinală sau adunată timp de 24 h.
În astmul bronşic extrinsec, examenul microscopic al sputei pune în evidenţă
eozinofile, spirale Curschmann, uneori corpi Creola, adică aglomerări de celule
epiteliale, mucus.
În astmul bronşic intrinsec, în spută predomină polinucleare neutrofile şi bacterii,
iar examenul bacteriologic pune în evidenţă agenţii infecţioşi în cauză.
 V. PREGĂTIREA PACIENTULUI ŞI EFECTUAREA TEHNICILOR
SPECIALE IMPUSE DE AFECŢIUNE

1. Explorarea radiologică a toracelui

Radioscopia şi radiografia – dau o imagine asupra modificărilor petrecute la nivelul

plămânilor şi inimii.

Pregătirea psihică a pacientului: Se anunţă bolnavul şi i se expun condiţiile în care

se face examinarea. Acesta va fi condus în serviciul de radiologie, unde i se explică
modul de comportare pe durata examinării. Radiografia se face în apnee după o
inspiraţie profundă.

Pregătirea fizică a pacientului: Se dezbracă în totalitate regiunea toracică. Se

îndepărtează obiectele radioopace, iar femeile care au părul lung sunt sfătuite să îşi
prindă parul în creştetul capului. Pacientul este aşezat în ortostatism, cu mâinile pe
şolduri, cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poartă filmul. Bolnavul poate fi
aşezat şi în decubit sau poziţie şezând, atunci când poziţia verticală nu este posibilă.
În timpul examinării, bolnavul va lua poziţiile cerute de medic.
Apoi, asistenta va ajuta pacientul să se îmbrace şi îl va conduce la pat.
Rezultatul examenului radiologic se va nota în foaia de observaţie.

Bronhografia – explorarea radiologică a arborelui traheobronşic cu sondă Metras.

Se folosesc substanţe de contrast ca:
- lipiodol sau iodipin – liposolubile;
- ioduron B – hidrosolubilă.
Materiale necesare:
- medicamente sedative (fenobarbital, atropine); anestezice;
- sondă Metras sterilă;
- substanţe de contrast;
 - expectorante şi calmante ale tusei;
- scuipătoare.
Pregătirea psihică a pacientului: Se anunţă bolnavul de necesitatea efectuării
tehnicii şi este informat să nu mănânce în dimineaţa examinării.
Pregătirea fizică a pacientului: Cu 1-3 zile înaintea tehnicii se administrează
medicamente expectorante, urmând ca în ajunul examinării să se administreze o
tabletă de fenobarbital. Cu 30 de min. înaintea examinării se administrează atropina
pentru reducerea salivei şi a mucusului din căile respiratorii, calmante pentru tuse.
Bolnavul va fi ajutat de asistenta medicală să se dezbrace şi aşezat în decubit dorsal
puţin înclinat.
Medicul este cel care efectuează anestezia căilor respiratorii.
Execuţie: Medicul introduce sonda Metras în arborele bronşic şi apoi substanţa de
contrast uşor încălzită, încet, cu presiune moderată. Bolnavul va fi ajutat să-şi
schimbe poziţia în timpul injectării substanţei de contrast. În timpul examinării se
aşează bolnavul în poziţie Trendelemburg pentru evidenţierea arborelui bronşic în
părţile superioare ale plămânilor. Pentru evidenţierea bronhiilor mijlocii şi inferioare
bolnavul va fi aşezat cu toracele puţin ridicat.
Apoi, asistenta va ajuta pacientul să se îmbrace şi îl va conduce la pat.
Va fi avertizat să nu mănânce şi să nu bea timp de 2 ore, până când va trece efectul
anestezicului. I se va spune să nu înghită substanţa de contrast pe care o elimină prin
tuse, ci să o colecteze în scuipătoarea specială, deoarece înghiţirea produce
intoxicaţie cu iod.

2. Explorarea endoscopică a arborelui traheobronşic

Bronhoscopia – reprezintă o metodă de explorare medicală cu ajutorul
bronhoscopului, în scopul examinării plămânilor şi căilor aeriene ale pacientului
inclusiv laringele, corzile vocale, traheea şi arborele bronşic.
Bronhoscopia este efectuată de obicei de către un medic pneumoftiziolog sau chirurg.
Pacienţii cărora urmează să li se facă o bronhoscopie nu trebuie să mănânce nimic în
noaptea efectuării intervenţiei. Este permisă administrarea de medicamente cu
execepţia celor care măresc riscul sângerării. Dintre medicamentele care nu trebuie
luate se numără: aspirina, anticoagulante precum wafarina sau medicamentele
antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), precum şi ibuprofen. Medicul va întreba
pacientul în legătură cu posibilele alergii la medicamente pe care acesta le-a avut în
trecut.
Pacientului i se va prinde o linie venoasă pentru administrarea de medicamente şi
fluide în timpul intervenţiei care îl vor ajuta să se relaxeze şi îi vor da o stare de
somnolenţă. Pacientului i se vor monitoriza ritmul cardiac, tensiunea arterială şi
nivelul de oxigen din sânge. Dacă este nevoie, i se va admininistra oxigen
suplimentar prin canula introdusă intr-una din nări sau cu ajutorul unei măşti.
Pacientul va fi poziţionat în decubit dorsal. Înainte de introducerea bronhoscopului
flexibil, i se va face o anestezie locală a nazo- şi bucofaringelui.
Bronhoscopul flexibil poate fi introdus prin nară sau cavitatea bucală. În cazuri
speciale, se va folosi un tub de intubaţie endotraheală care va fi introdus prin
cavitatea bucală, dincolo de laringe până în trahee pentru a proteja căile aeriene
superioare. În momentul în care bronhoscopul este introdus, se va face o altă
anestezie locală pentru a reduce disconfortul şi crizele de tuse. Bronhoscopul rigid
este introdus doar prin cavitatea bucală în timp ce pacientul este sub anestezie
generală.
După examinare bolnavul nu are voie să mănânce timp de o oră. Asistenta
supraveghează parametrii vitali, iar dacă apar modificări ale acestora anunţă imediat
medicul.

3. Explorarea funcţională a aparatului respirator

Spirometria – este utilizată pentru diagnosticarea diverselor afecţiuni cronice ale

plămânului şi ale bronhiilor, pentru a le urmări evoluţia şi a le evalua gravitatea.
Se realizează cu ajutorul spirometrului. Aerul expirat de pacient face ca cilindrul să se
ridice deasupra apei, putându-se citi pe el volumul de aer expirat.
Spirografia – permite înregistrarea mişcărilor respiratorii. Se poate executa cu
ajutorul aparatului Eutest, aparatului Sodart.

Materiale necesare: aparat, piese bucale, pensă pentru pensat nasul, pensă pentru
servit şi recipient cu soluţie dezinfectantă pentru piesele folosite.

Pregătirea pacientului: acesta este informat că examinarea se face dimineaţa - “a

jeune”, sau la 3-4 ore după masă.
Bolnavii din ambulatoriu vor fi întrebaţi dacă au consumat alimente sau medicamente
(excitante sau depresive ale centrilor respiratori), în ziua prezentării la probe. Cel
puţin 30 de minute înainte de probă, bolnavul trebuie să fi avut repaus fizic şi psihic.

Racordarea pacientului la aparat: se efectuează prin intermediul piesei bucale.

Pacientului i se pensează nasul cu clema, acesta respirând liniştit 30-40 de secunde în
supapa deschisă a aparatului, apoi se închide circuitul şi se pune aparatul în poziţie de
înregistrare.
 4. Profilaxia bolii

Alergia la praful din casă poate fi ameliorată printr-o serie de măsuri profilactice:
- aerisirea locuinţei şi curăţarea cu aspiratorul;
- praful trebuie şters cu cârpe umede;
- animalele de casă trebuie îndepărtate;
- curăţarea covoarelor se face cât mai des posibil;
- combaterea igrasiei.
În cazuri extreme, cea mai bună metodă de profilaxie este schimbarea locuinţei sau a
locului de muncă.
De asemenea, trebuie evitat: fumatul, fumul de ţigară, ceaţa, iritanţi ai mucoasei
nazale, schimbări bruşte de temperatură.
În astmul profesional, obligatoriu trebuie efectuat:
- examenul medical la angajare,
- examenul medical periodic al muncitorilor în vederea depistării celor
sensibilizaţi.
În toate cazurile, pacientul este sfătuit să urmeze indicaţiile medicului, să evite
expunerea la frig, umezeală, să trateze precoce infecţiile respiratorii, să evite emoţiile
puternice şi să revină la controale periodice.

5. Externarea bolnavului

Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul curant şi şef de
secţie. Asistenta va aduce toate documentele referitoare la bolnav pe care le va pune
la dispoziţia medicului de salon.
Asistenta va fixa cu pacientul ora plecării, pentru a-i putea asigura alimentaţia până în
ultimul moment. Cu 2-3 zile înainte de ieşirea din spital, asistenta va anunţa familia
pacientului şi va da explicaţiile primite de la medic, cuprinse în biletul de ieşire. Va
lămuri în special prescripţiile referitoare la tratamentul medicamentos, dacă bolnavul
şi-a însuşit în mod corespunzător tehnicile necesare pentru tratamentul la domiciliu şi
va insista ca la data indicată să se prezinte la control.
Asistenta va însoţi pacientul până la magazia cu efecte, unde îl va ajuta să primească
hainele şi va lua de la acesta efectele spitalului.
Înainte de externare asistenta medicală va verifica dacă bolnavul are biletul de ieşire
şi reţetele pentru tratamentul prescris.
 VI. PREZENTAREA CAZURILOR DE BOALĂ
Plan de îngrijire nr. 1
ANEXA 1
Culegerea datelor:
Date fixe:
Nume: P
Prenume: V
Sex: Feminin
Vârstă: 67 ani
Greutate: 70 kg
Înălţime: 1,69 m
Naţionalitate: Română
Diagnostic de internare: Astm bronşic în criză, HTA
Anamneză: Antecedente heredo-colaterale – neimportante
Antecedente personale – neagă
Istoricul bolii: Bolnava se internează cu criză cu dispnee de tip expirator, tuse cu
expectoraţie mucopurulentă, cefalee cu ameţeli care se agravează şi se intensifică, cu
palpitaţii, pentru care se internează în secţia de interne pentru tratament de
specialitate.
Bolnava relatează că e cunoscută cu astm bronşic de mai mulţi ani.
Manifestări de dependenţă: dispnee de tip expirator, wheezing, tuse cu expectoraţie
mucopurulentă, cefalee, ameţeli, palpitaţii.
Problemele pacientei: - alterarea funcţiei respiratorii,
- alterarea funcţiei circulatorii,
- imposibilitatea de a se odihni,
- incapacitatea de a-şi acorda îngrijiri igienice corporale.
 ANEXA 2
Diagnost Obi
Eval
ic de ecti Intervenţii
uare
nursing ve
1. Alterarea funcţiei Pac Învăţ pacienta să Paci
respiratorii datorită ient tuşească, să enta
apariţiei obstrucţiei a să expectoreze şi să răsp
bronşice manifestată pre colecteze sputa în unde
prin accese de zint recipient, bine
dispnee paroxistică eo administrez O2 la la
şi tuse cu res nevoie. Asigur trata
expectoraţie pira aerisirea salonului, ment
mucopurulentă. ţie asigur poziţia şi se
bun semişezând care linişt
ă şi favorizează o eşte.
căi respiraţie mai Star
res bună. Fac educaţia ea
pira sanitară pentru de
tori prevenirea anxi
i infecţiei bronşice. etate
per Administrez se
me tratamentul amel
abil prescris de medic iorea
e. cu expectorante, ză.
bronhodilatatoare Paci
şi enta
decongestionante cola
ale mucoasei bore
traheobronşice. ază
Liniştesc pacienta şi
psihic în vederea răsp
îmbunătăţirii stării unde
generale. la
între
bări.
 Diagnost Obi
Eval
ic de ecti Intervenţii
uare
nursing ve
2. Alterarea funcţiei Pac Administrez Paci
circulatorii datorită ient medicaţia enta
palpitaţiilor şi a să prescrisă cu prezi
neliniştii manifestate pre cardiotonice, ntă o
prin HTA. zint antiaritmice, TA
eo vasodilatatoare, în
circ diuretice şi limit
ulaţ hipotensoare. e
ie Urmăresc efectul nor
ade medicamentelor, male
cva efectuez masajul .
tă. extremităţilor. Răsp
Învăţ pacienta să unde
evite consumul pozit
excesiv de grăsimi iv la
şi să consume trata
alimente bogate în ment
vitamine, ul
zarzavaturi şi medi
fructe. cam
ento
s şi
evită
efort
ul
fizic.
3. Imposibilitatea de Pac Calmez tusea şi Paci
a se odihni datorită ient dispneea prin enta
neliniştii manifestată a să administrarea prezi
prin insomnie. ben medicamentelor ntă
efic prescrise de un
ieze medic. Învăţ som
de pacienta tehnici de n
un relaxare, exerciţii linişt
so respiratorii înainte itor,
mn de culcare. tonu
odi Sfătuiesc pacienta s
hnit să consume o mus
or, băutură caldă cular
atât înainte de culcare prez
cali (ceai, lapte). ent,
tati Asigur un ambient echil
v, liniştitor, fără ibrat
cât zgomote. ă
şi psihi
can c.
titat
iv.
 Diagnost Obi
Eval
ic de ecti Intervenţii
uare
nursing ve
4. Incapacitatea de Pac Combat starea de Dup
a-şi acorda îngrijiri ient nelinişte a ă
igienice corporale a să pacientei care a efect
datorită alterării pre provocat uare
stării generale, zint transpiraţiile. a
manifestată prin: eo Asigur o stare de unei
cefalee, ameţeli, star curăţenie perfectă băi,
dispnee de tip e de a corpului pentru a boln
expirator, wheezing, bin preveni apariţia ava
HTA, tuse, palpitaţii. e şi complicaţiilor. a
să Şterg pacienta de avut
îşi transpiraţie şi un
păst schimb lenjeria de som
rez corp de câte ori n
e este nevoie. linişt
teg Asigur un aport it.
um important de
ent lichide pentru
ele reechilibrare
cur hidroelectrolitică
ate. explicându-i
pacientei
necesitatea
hidratării în
vederea păstrării
elasticităţii pielii.
 ANEXA 3

Funcţii vitale şi vegetative Exa

min
Re
ări
gi
D de
Tratament m
a labo
T S D medicamento ali
t P T R rato
s me
a r şi
nta
para
r
clini
ce
1 2 8 3 2 1 1 L-
Miofilin: fiole
1 V.N. Re
2x1/zi i.v. fiole
. = 10 ml gi
Acţ.
0 4000 m
bronhodilatato
5 - are nor
HHS: fiole
. 8000 mo
100mg i.v.
2 mm 2x1/zi cal
Acţ.
0 V.O. ori
antiinflamatoa
1 = re, c,

49
2 7,70 decongestivă, hip
bronhodilatato
0 oso
are
mm Ventolin dat,
1 1 8 3 1 1 1 H- spray
cu
2 pulverizări x
2 V.N.
3/zi evit
. = Acţ.
are
bronhodilatato
0 4,2-
are a
5 5,5 Bromhexin:
ali
cpr
. ml/m
8 mg per os me
2 m 3x1/zi
ntel
Acţ.
0 V.O.
expectorant, or
1 = 4, fluidificarea
car
secreţiilor şi
2 5 ml/
uşurarea e
mm eliminării lor
pot
1 1 7 3 1 1 1 Htc Prednison: 1
tb/zi/os fi
3 – Captopril:
aler
. V.N. tb.3x1/zi/os
Hipotensor gen
0 = 40- Dipiridamol:3
i.
5 41% x1tb/zi/os
Vasodilatator
. V.O. Nitropector:3
2 = x1tb/zi/os
Cardiotonic
0 36,5

50
1 %
2
1 1 8 3 1 1 1 Hgh
4 –
. V.N.
0 = 13-
5 15
. g/10
2 0 ml
0 V.O.
1 =
2 13,1
g/10
0 ml
1 1 8 3 1 1 1 Uree
5 -
. V.N.
0 = 20-
5 40
. mg%
2 V.O.
0 = 83

51
1 mg%
2
1 1 7 3 1 1 1 Glic
6 emie
. V.N.
0 = 80-
5 120
. mg%
2 V.O.
0 = 72
1 mg%
2
1 1 8 3 1 1 1 VSH
7 -
. V.N.
0 = 1-
5 10
. mm/
2 h
0 V.O.
1 = 13
2 mm/

52
 h
1 1 7 3 1 1 1 Exa
8 men
. spută
0 :
5 Macr
. osco
2 pic –
0 vâsc
1 oasă
2 Micr
osco
pic –
eozi
nofil
e

53
 Plan de îngrijire nr. 2

ANEXA 1

Culegerea datelor:
Date fixe:
Nume: V
Prenume: R
Sex: Feminin
Vârstă: 18 ani
Greutate: 56 kg
Înălţime: 1,67 m
Naţionalitate: Română

Diagnostic de internare: Astm bronşic alergic în criză

Anamneză: Antecedente heredo-colaterale – nesemnificative

Antecedente personale – la 7 ani a avut varicelă

Istoricul bolii: Bolnava cunoscută cu astm bronşic de la vârsta de 15 ani,

prezintă dispnee, wheezing, tuse productivă. Se internează în spital pentru
investigaţii şi tratament de specialitate.

Manifestări de dependenţă: dispnee, wheezing, tuse.

Problemele pacientei: - dificultate în a respira,

- dificultate în a se alimenta,
- perturbarea somnului.

54
 ANEXA 2

Diagnos Ev
Obiec
tic de Intervenţii alu
tive
nursing are
1. Dificultate Pacien Asigur Pa
în a respira ta să pacientei o cie
datorită respire poziţie cât mai nta
inflamaţiei fără bună în timpul du
mucoasei şi dificul acceselor pă
spasmului tate şi astmatice 1-2
musculaturii să aibă (poziţie zil
bronşice căile ortopneică). e
manifestat e prin respira Administrez pre
dispnee şi torii medicamentel zin
wheezing. elibera e prescrise de tă
te de medic pentru a căi
secreţi preveni crizele res
i. de astm. pir
ato
rii
per
me
abi
le
şi
res
pir
ă
nor
ma
l,
nu
ma
i
pre
zin
tă
dis
pn
ee.

55
 Diagnos Ev
Obiec
tic de Intervenţii alu
tive
nursing are
2. Dificultate Pacien Îi explic Sta
în a se alimenta ta să bolnavei rea
datorită dispneei se necesitatea pac
şi anxietăţii poată alimentaţiei şi ien
manifestate prin alimen a consumului tei
inapetenţă. ta suficient de s-a
coresp lichide. am
unzăto eli
r. ora
t, i-
a
rev
eni
t
pof
ta
de
mâ
nca
re.

56
 Diagnos Ev
Obiec
tic de Intervenţii alu
tive
nursing are
3. Perturbarea Pacien Asigur linişte Pa
somnului ta să în salon pentru cie
datorită aibă ca pacienta să nta
anxietăţii un se poată se
manifestată prin somn odihni. odi
insomnie. odihni Conving hn
tor şi pacienta că eşt
coresp starea ei se va e
unzăto ameliora. suf
r. ici
ent
pe
ntr
ua
pre
zen
ta
o
sta
re
de
ma
i
bin
e.

57
 ANEXA 3

Funcţiile vitale şi vegetative Ex

am
ină
ri
de
lab Tratame
D Regim
or nt
at T S D alimen
P T R ato medicam
a tar
r şi entos
pa
ra
cli
nic
e
03 1 8 3 1 1 1 L- HHG: Alim.p
V. 300 mg. ermise
.0
N. Tablete :

58
6. = Acţ. Legum
40 antiinfla e fierte
20
00- matoare Fructe
12 80 crude
00 Ventolin sau
m 3x1+2 ml compo
m ser t
V. fiziologic Supe
O. de
= Acţ. legume
5,5 bronhodil ,
00 atatoare cartofi,
m pâine
m neagră
04 1 6 3 1 1 1 H- Alim.i
V. nterzis
.0
N. e:
6. = Se
4,2 evită
20
- alimen
12 5,5 tele
ml/ alergen
m e.
m Se
V. evită
O. alimen
= tele

59
 4.5 prea
00. sărate
00 şi
0/ grăsim
m ile.
m
05 1 6 3 1 1 1 Ht
c–
.0
V.
6. N.
=
20
40-
12 41
%
V.
O.
=
29,
8%
06 1 6 3 1 1 1 Hg
b–
.0
V.
6. N.
=
20
13-
12 15
g/1

60
 00
ml
V.
O.
=
13,
3
g/1
00
ml
07 1 7 3 1 1 1 Eu
zin
.0
ofi
6. le
V.
20
N.
12 =
2-3
%
V.
O.
=
0,5
%
VS
H
V.

61
 N.
=
7-
15
m
m
la
2h
V.
O.
=
13
m
m
la
2h

62
 Plan de îngrijire nr. 3
ANEXA 1
Culegerea datelor:
Date fixe:
Nume: M
Prenume: A
Sex: Feminin
Vârstă: 51 ani
Greutate: 69 kg
Înălţime: 1,60 m
Naţionalitate: Română
Diagnostic de internare: Astm in status astmaticus
Anamneză: Antecedente heredo-colaterale – mama cu astm bronşic
Antecedente personale – neagă
Istoricul bolii: Pacienta relatează că e cunoscută cu astm bronşic de mai
mulţi ani. Cu 6 zile înainte de internare prezintă o viroză respiratorie ce
declanşează o criză astmatică manifestată prin accese de dispnee expiratorie
de tip wheezing şi tuse. În dimineaţa zilei ce precede internarea pacienta
prezintă un acces de dispnee astmatică progresiv evoluând spre agravare până
la apariţia ortopneei; se asociază cu respiraţia şuierătoare şi tuse; nu se
ameliorează nici la administrarea repetată de miofilin şi bronhodilatatoare,
respectiv spray Salbutamol, motiv pentru care se internează în secţia interne.
Manifestări de dependenţă: dispnee de tip expirator, wheezing, tuse.
Problemele pacientei: - alterarea ritmului respirator,
- alterarea stării generale,
- alterarea hidratării pacientei,
- perturbarea somnului.
ANEXA 2

63
 Diagnost
Obiec Eval
ic de Intervenţii
tive uare
nursing
1. Alterarea Pacien Aşez pacienta în Paci
ritmului respirator ta să poziţie enta
datorită ostrucţiei respire semişezândă la răsp
bronşice manifestată , marginea patului unde
prin dispnee cu dispne cu capul uşor în bine
ortopnee, wheezing ea să extensie. la
şi tuse. dispar Îndepărtez trata
ă. factorii care ar ment
putea produce ul
alergii (praf, medi
flori). cam
Asigur aerisirea ento
salonului pentru s şi
favorizarea unei disp
bune respiraţii. neea
Administrez disp
tratamentul are.
prescris de medic
–
bronhodilatatoare
.

64
 Diagnost
Obiec Eval
ic de Intervenţii
tive uare
nursing
2. Alterarea stării Pacien Calmez pacienta, Star
generale datorită ta să o aşez intr-un ea
cefaleei şi adinamiei fie salon cu alţi de
manifestată prin echilib pacienţi ce au un anxi
anxietate. rată moral mai ridicat etate
psihic, şi sunt plini de a
să optimism. disp
dispar Ajut pacienta să- ărut
ă şi recunoască şi
starea anxietatea şi să o paci
de combatem enta
anxiet distrăgându-i prezi
ate şi atenţia de la ntă o
să fie boală. Aerisesc stare
combă salonul asigurând de
tute o stare de confort bine.
cefale şi odihnă Paci
ea şi bolnavei. enta
adina Învăţ pacienta să susţi
mia. expectoreze. ne
Administrez la că
indicaţia cefal
medicului eea a
analgezice şi disp
expectorante. ărut
şi
prezi
ntă o
cond
iţie
fizic
ă
mai
bună
.

65
 Diagnost
Obiec Eval
ic de Intervenţii
tive uare
nursing
3. Alterarea Reech Administrez Paci
hidratării pacientei ilibrar pacientei ceaiuri enta
datorită ea îndulcite. relat
dezechilibrului hidroe Schimb lenjeria ează
hidroelectrolitic lectrol de corp şi de pat că
manifestată prin itică a de câte ori este resp
transpiraţii pacien nevoie. ectă
abundente şi tei şi Asigur condiţii indic
expectoraţie. impie corespunzătoare aţiile
dicare de temperatură a în
a unei mediului. legăt
eventu Ajut pacienta să ură
ale îşi efectueze cu
răceli toaleta corporală. hidr
din atare
cauza a.
transpi
raţiilor
.
4. Perturbarea Pacien Combat tusea şi Paci
somnului datorită ta să dispneea. enta
neliniştii şi aibă Învăţ pacienta prezi
anxietăţii un tehnici de ntă
manifestateă prin somn relaxare, exerciţii un
insomnie. odihni respiratorii som
tor. înainte de n
culcare. linişt
Asigur un mediu itor.
ambiant liniştitor,
fără zgomote.
Sfătuiesc pacienta
să consume ceai
sau lapte cald
înainte de
culcare.

66
 ANEXA 3

Funcţiile vitale şi vegetative R

e
g
i
m
Examin
D ări de Tratam
a
a laborat ent
S D l
t TA P T R or şi medica
i
a paracli mentos
m
nice
e
n
t
a
r

67
1 130 8 3 2 1 1 L-V.N.= Salbuta A
mol: 1
5 /70 4000-
puf/zi s
. m 8000 Bronho e
dilatator
0 mH mm
Miofili e
6 g V.O.= n: v
tablete i
. 7600
3x1/zi t
2 mm per os a
Acţ.
0
bronhod a
1 ilatatoar l
e i
2
HHG: m
1 130 8 3 1 1 1 H-
300 mg e
6 /80 V.N.= i.v. n
Acţ. t
. m 4,2-5,5
antiinfla e
0 mH ml/mm matoare l
, e
6 g V.O.= 4,
Steroid
. 8 ml/ în a
crizele l
2 mm
astmatic e
0 e r
Prednis g
1
on: 5 e
2 mg n

68
1 125 8 3 1 1 1 Htc – 3x1 e
tb/zi per
7 /70 V.N.=
os ş
. m 40-41% Acţ. i
antiinfla a
0 mH V.O.=
matoare l
6 g 43% Ampici i
lină: m
.
4x250 e
2 mg i.m. n
Bacteric t
0
id, e
1 antibioti l
c cu e
2
spectru
1 125 8 3 2 1 1 Htg –
larg. p
8 /70 V.N.= Bromh r
exine: e
. m 13-15
cpr a
0 mH g/100 3x2
tb/zi s
6 g ml
Mucolit ă
. V.O.= ic, r
favorize a
2 13,5
ază t
0 g/100 expecto e
raţia,
1 ml
uşureaz ş
2 ă i

69
1 130 8 3 1 1 1 VSH- respiraţi g
a. r
9 /80 V.N.=
ă
. m 1-10 s
i
0 mH mm/1h
m
6 g V.O.= 5 i
l
. mm/1h
e
2 .
D
0
e
1
p
2
r
2 120 8 3 1 1 1 Glicemi
e
e
0 /70 f
V.N.=
e
. m 80-120
r
mg%
0 mH a
V.O.=
t
6 g 90 mg%
:
. L
e
2
g
0 u
m
1
e
2
2 130 8 3 1 1 1 Creatini f
nă i
1 /70

70
. m V.N.= e
0,6-1,2 r
0 mH
mg% t
6 g V.O.= e
0,6 mg F
.
% r
2 u
c
0
t
1 e
2
c
r
u
d
e

s
a
u

c
o
m
p
o
t
S
u
p
e

71
 d
e

l
e
g
u
m
e
,
c
a
r
t
o
f
i
,
p
â
i
n
e

n
e
a
g
r
ă
.

72
73
 CONCLUZII ASUPRA LUCRĂRII

Îngrijirea bolnavului este o muncă de mare răspundere care necesită

cunoştinţe profesionale profunde şi calităţi morale deosebite.

Mi-am ales astmul bronşic ca temă a lucrării de diplomă pentru faptul că este
o afecţiune extrem de frecventă, întâlnită atât la adulţi cât şi la copii, cu debut
la orice vârstă şi inidferent de condiţia socială.

În cele trei cazuri pe care le-am urmărit, am observat că această afecţiune este
rezultatul obstrucţiei bronşice acute care determină în anumite împrejurări
apariţia unei expiraţii şuierătoare, cu un ţiuit numit “wheezing”.
Bolnavii se plâng de “lipsa de aer” şi adoptă de obicei o poziţie şezândă care
le asigură respiraţia.

Criza de astm bronşic constituie o urgenţă medicală majoră care presupune

internarea pacientului în spital şi acordare de asistenţă medicală de
specialitate.

74
 BIBLIOGRAFIE

1. “Tratat de medicină internă” vol. I

“Bolile aparatului respirator” sub redacţia prof. Radu Păun,
coordonator prof. Constantin Atanasiu

Editura Medicală 1983

2. “Medicina internă pentru cadre medii” – Corneliu Borundel

Editura All, vol. II

3. “Anatomia şi fiziologia omului” – dr. Roxana Maria Albu

Editura Corint

4. “Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor” – dr. Georgeta Balta

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983

75