Ministerul Educaţiei Naţionale

Liceul ,,Radu Miron” Vaslui

Specializarea: Asistent Medical Generalist

PROIECT DE ABSOLVIRE
1

Îndrumător:

As. med. pr. Favu Crina-Isabela

Absolvent: Grigoriu Ș. Beatrice

Vaslui - 2019

1
 Ministerul Educaţiei Naţionale

Liceul ,,Radu Miron” Vaslui

Specializarea: Asistent Medical Generalist

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU
SPONDILITĂ ANCHILOPOETICĂ

Îndrumător:

As. med. pr. Favu Crina-Isabela

Absolvent: Grigoriu Ș. Beatrice

Vaslui - 2019

2
 Cuprins
ARGUMENT...................................................................................................................................5
ISTORIC..........................................................................................................................................6
CAP.I. DATE GENERALE DESPRE SPONDILITA ANCHILOPOETICĂ...........................8
1.1 Prezentarea noțiunilor de anatomie a regiunilor cervico – dorso – lombare.........................8
1.1.1 Anatomia şi fiziologia aparatului afectat........................................................................8
1.2 Spondilia anchilopoetică......................................................................................................13
1.2.1 Definiţie........................................................................................................................13
1.2.2 Etiologie........................................................................................................................14
1.2.3 Patogenie......................................................................................................................15
1.2.4 Diagnostic clinic (simptomatologia )..........................................................................16
1.2.5. Diagnostic paraclinic...................................................................................................19
1.2.6. Diagnostic diferential..................................................................................................20
1.2.7. Evolutie. Prognostic.....................................................................................................20
1.2.8. Tratament.....................................................................................................................21
CAP.II. INGRIJIRI GENERALE..................................................................................................31
2.1. Internarea pacientului cu spondilită anchilopoetică în spital.............................................31
3
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare...................................................................................32
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi cu spondilită anchilopoetică.............32
2.3.1.Pregătirea patului şi accesoriilor lui.............................................................................32
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat..........................................................................................34
2.3.3 Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu spondilită
anchilopoetică........................................................................................................................37
2.3.4. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului imobilizat.......38
2.3.5 Observarea poziţiei pacientului cu spondilită anchilopoetică.....................................40
2.3.6 Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului cu spondilită anchilopoetică.............40
2.3.7 Captarea eliminarilor...................................................................................................42
2.4 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative.......................................................................44
2.4.1 Măsurarea şi notarea temperaturii................................................................................44
2.4.2 Observarea şi măsurarea respiraţiei..............................................................................45
2.4.3 Monitorizarea diurezei..................................................................................................47
2.5 Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului.................................................48
2.5.1.Administrarea medicamentelor pe cale orală...............................................................48
2.5.2 Administrarea propriu-zisă a medicamentului.............................................................49
2.6 Recoltarea produselor biologice şi patologice.....................................................................51
3
 2.6.1 Puncţia venoasă............................................................................................................51
2.6.2 Pregătirea pacientului pentru recoltarea lichidului sinovial.........................................53
2.7 Externarea pacientului.........................................................................................................54
CAP III . INGRIJIRI SPECIFICE.................................................................................................56
3.1 Cazul 1 - Plan de îngrijire....................................................................................................56
3.2 Cazul 2 - Plan de îngrijire....................................................................................................64
3.3 Cazul 3 - Plan de îngrijire....................................................................................................72
CAP. IV. CONCLUZII..................................................................................................................80
4.1 Evaluare finală.....................................................................................................................80
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................81

4
 ARGUMENT

Spondilita anchilopoetică este o boala inflamatoare cronică care interesează predominant

coloana vertebrală, dar şi articulaţiile periferice, caracteristica majoră a bolii fiind afectarea
precoce a articulaţiilor sacroiliace.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru un

pacient cu spondilită anchilopoetică, deoarece această categorie de pacienți necesită o atenție
deosebită; deseori pacienţii cu spondilită dezvoltă şi manifestări extraarticulare: uveita, afectarea
tractului gastrointestinal, afectare cardiovasculară, pulmonară sau renală.

Spondilita anchilopoetică este încă una din bolile exemplare ale patologiei reumatologice.
Se spune pe drept cuvânt că „bolile reumatice nu impun sentință mortală, dar încătușează uneori
omul pentru toată viața”.

Spondilita anchilopoetică, care însăși prin denumirea sa sugerează o astfel de perspectivă,

este în măsură să înfricoșeze bolnavul și să-l dezarmeze pe medicul neavizat făcându-i pe
amândoi părtași într-o dăunătoare resemnare. În realitate cu această boală medicina se găsește în
5
momentul de față într-unul din punctele sale nodale, cu implicații deopotrivă conceptuale și
aplicative, din care practicianul plasat pe terenul ferm al realităților clinice, poate acționa coerent
și de cele mai multe ori cu succes, iar teoreticianul fundamentalist, interpret subtil al mai multor
nuanțe și sensuri, își permite să întrevadă noi perspective și chiar să riște generalizări de felul
celor de pe urma cărora reumatologia a avut atâta de profitat.

Desigur, ideal ar fi ca cei doi să se găsescă reuniți într-o singură persoană sau cel puțin să se
asigure un flux continuu de informații cu dublu sens.

Spondilita anchilopoetică ilustrează pregnant ideea de acțiune terapeutică în colectiv și

necesitatea ca bolnavul să fie „al treilea” în echipa din care trebuie să facă parte cel puțin
reumatologul și fizioterapeutul recuperator.

5
 ISTORIC

Deși s-a bucurat de atenția clinicienilor abia din secolul al XIX – lea spondilita
anchilopoetică nu este o boală nouă și nici una limitată exclusiv la specia umană. Anchiloze
rahidiene au fost observate la numeroase vertebrate (crocodil, cal, maimuță etc) precum și pe
scheletul omului. Începând cu semnalarea paleopatologului britanic Sir Aroon Ruffer, care a
stabilit că boala era destul de răspândită în Egiptul antic, au fost descoperite numeroase schelete
spndilitice în cimitirele antice și medievale din Europa.

Prima mențiune scrisă datează din secolul al VII-lea, când în scrierile sale Paulus din
Egina se referă la anchiloza articulațiilor.

Epoca modernă inaugurează descrierea spondilitei anchilozante prin disertația și apoi publicarea
de către Bernard Connor în „Philosophical Transactions of the Royal Society” (1691) a unui text
însoțit de o ilustrație care nu lasă nici o îndoială despre „un schelet cu fuziunea completă a
6
vertebrelor, coastelor, sacrului și ilionului”, pe care însă autorul le consideră ca o malformație
congenitală.

În celebrul său muzeu anatomic, John Hunter (1728 – 1793) poseda cel puțin o piesă cu
modificări asemănătoare.

În literatura germană C.Wenzel a fost primul căruia i se datorează o excepțională

descriere și ilustrare a spondilitei anchilozante în volumul „Krankheiten am Ruckgrate”, apărut
în anul 1824. În acea perioadă încă lipsea sinteza între constatările anatomice și tabloul clinic al
bolii. Meritul de a fi aruncat această punte de legătură îi revine lui Sir Benjamin C. Brodie care
în ediția din 1850 a cărții sale „Pathological and Surgical Observations on the Diseases of
Joints”, menționează observații anatomoclinice în care pot fi recunoscute artrita periferică și
uveita, considerând că pentru toate, patogeneza inflamatorie este certă.

Pe la mijlocul secolului XIX, celebrul morfopatolog vienez, C. Rokitansky distinge clar

două tipuri de anchiloză spinală: sinostaza corpurilor vertebrali cu punct de plecare la nivelul
articulațiilor laterale (verosimil spondilita anchilopoetică) și fuziunea datorată osteofilelor feței
anterioare asemănătoare cu „un strat de glazură turnată asupra osului” (spondiloza
hiperostozantă”).

6
 În anul 1884 apare volumul „Lehrbuch der Speziellen Pathologie und Therapie der Innere
Krankheiten în care Adolf Strumpell descrie, într-un scurt paragraf, o formă specială a așa
numitului reumatism articular cronic care „insidios și fără dureri duce la anchiloză completă a
coloanei vertebrale și a șoldurilor”. Într-o lucrare publicată ulterior (1897), acesta menționează
cauza rigidității ca fiind artrita articulațiilor interapofizare și propune denumirea de inflamație
cronică anchilopoetică a coloanei și articulațiilor coxofemurale”.

Marele neurolog rus Wladimir von Bechterew publică în anul 1893 , în revista „Neurologisches
Zentrallblatt” varianta germană a unui articol apărut cu un an înainte în publicația „Vraci” care
descrie cinci observații dintre care numai trei par să corespundă spondilitei anchilozante, ocazie
cu care propune termenul de „inflamație anchilopoetică a coloanei și articulațiilor mari”.

Până la sfârșitul vieții sale Bechterew a insistat ca numele său să nu fie menționat singur
în legătură cu „adevărata anchiloză a coloanei vertebrale”, care a fost descrisă deasemenea de
Strumpell și Pierre Marie. Acestuia din urmă îi datorăm o superbă descriere cllinică (1898), din
care nu lipsește menționarea participării articulațiilor mari proximale, motiv pentru care
denumirea propusă a fost aceea de „spondiloză rizomelică”

7 lumea reumatologilor într-o spectaculoasă dezbatere în

Începutul secolului XX găsește
legătură cu obligativitatea inflamației ca etapă premergătoare anchilozei în spondilita
anchilopoetică. Adepții teoriei inflamatoare au avut câștig de cauză de unde și denumirea de
spondilartrită anchilopoetică sau anchilopoietică.

Acest succes a avut și un corolar negativ: tendința de a identifica boala ca o variantă

vertebrală a poliartritei reumatoide. Autorii europeni s-au distanțat mai devreme de această
eroare pe când în literatura americană boala a continuat să fie numită, până prin anii ”50
„spondilită reumatoidă”.

Astăzi spondilita anchilopoetică este considerată ca prototipul unui grup de boli, încadrate
inițial ca „variante reumatoide”, pentru care în anul 1974, Moll a propus denumirea de
„spondartrite seronegative”, termen larg acceptat începând din anul 1976.

Spondilita anchilopoetică mai este încă menționată în literatură sub diferite denumiri sau
eponime care reflectă tradiția, tendința descriptivă etc.

7
 CAP.I. DATE GENERALE DESPRE SPONDILITA ANCHILOPOETICĂ

1.1 Prezentarea noțiunilor de anatomie a regiunilor cervico – dorso – lombare

1.1.1 Anatomia şi fiziologia aparatului afectat

Descrierea anatomică a regiunilor cervico – dorso – lombare

Scheletul zonei este alcătuit din coloana vertebrală, centura scapulohumerală, cutia
toracică şi centura pelviană.

Coloana vertebrală este alcatuită din 32-33 vertebre între care se află discurile
intervertebrale, este străbătută, de canalul vertebral, în care se află măduva spinării, cu
învelişurile ei.
8
Coloana vertebrală prezintă mai multe regiuni, iar vertebrele care le reprezintă vor prezenta
particularităţi în funcţie de aceste regiuni:

- zona cervicală alcătuită din 7 vertebre:

- zona dorsală alcătuită din 12 vertebre;
- zona lombară alcătuită din 5 vertebre;
- zona sacrală alcătuită din 5 vertebre sudate;
- zona coccigiană alcătuită din 4- 5 vertebre sudate.
O vertebră tip este alcătuită din două părţi: corpul vertebral aşezat anterior şi arcul
vertebral aşezat posterior.

Centura scapulohumerală este scheletul format din omoplat (scapulă), claviculă

(situată anterior), acromeon.

Cutia toracică este alcatuită din 12 perechi de coaste legate posterior de coloana
vertebrală, dorsală şi anterior se articulează cu osul stern

Centura pelviană este alcătuită din oasele coxale (ilion, ischion), posterior se
articulează cu coloana vertebrală, iar anterior cu osul pubis.

Regiunea cervicală - vertebrele cervicale ce alcatuiesc coloana cervicală

8
Regiunea cervicală are următoarele caracteristici:

Corpul este alungit transversal, apofizele spinoase şi transverse sunt bifide, iar orificiul
vertebral este triunghiular. In această regiune există 4 vertebre de trecere, printre care Atlas şi
Axis spre cap şi 4 sau 6 spre regiunea toracală. Spre exemplu Atlasul este lipsit de corp vertebral
şi are forma de inel, iar arcul anterior rezultă din lipsa corpului vertebral, este mai mic şi prezintă
pe partea superioară câte o cavitate glenoidă prin care se articulează cu condilii occipitali. Pe
partea interioară masele laterale prezintă câte o suprafaţă de articulare,cu Axisul. Are o
prelungire în partea superioară a corpului, numită apofiza Ondontoidă, datorită asemănării sale
cu forma unui dinte. Vertebra C6 are apofiza spinoasă şi apofizele transverse mai voluminoase,
C7 are cea mai lungă apofiză, uşor palpabilă sub piele.

Vertebrele regiunii cervicale sunt în numar de șapte (7) și sunt notate în termeni medicali
C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7.

Vertebrele C2 - T1 - vedere laterală dreapta

9
Aceste corpuri vertebrale sunt relativ mici comparativ cu restul din coloana vertebrală
întrucât este o greutate mai mică de suportat comparativ cu alte regiuni (partea de jos a coloanei).

Suprafețele articulare sunt mai mobile pentru ca în această regiune (coloana cervicală)
există un rang mult mai mare de mișcare comparativ cu alte părîi ale coloanei.

Caractere regionale
1. Corpul vertebrelor este mic și mult alungit transversal, gaura vertebrală având forma
triunghiulară. Apofizele transversale sunt strabătute în baza de câte un orificiu, la vârf
terminându-se cu doi tuberculi, unul anterior şi altul posterior.
Caracterul principal - pentru vertebrele III-VII - este dat de prezența a două mici proeminențe
(creste) situate pe marginile laterale ale fețelor articulare superioare și orientate în direcție
antero-posterioară. Acestea poartă denumirea de "uncușurile corpurilor vertebrale" sau procesele
unciforme. Pe fețele articulare inferioare ale corpurilor  vertebrale se găsesc două mici șanțuri,
tot cu direcție antero-posterioară; ele răspund uncușurilor vertebrelor subiacente și vor forma
articulațiile unco-vertebrale.

2. Procesul spinos este scurt si are vârful bifid.

3. Procesele transverse au următoarele caractere diferentțiale:
9
a) baza lor este străbătută de gaura transversală prin care trec artera și vena vertebrală;
b) vârful este împărțit într-un tubercul anterior (care este un rudiment de coastă) și într-un
tubercul posterior (ce reprezintă procesul transvers propriu-zis)
c) pe fața superioară a procesului transvers se găsește șanțul nervului spinal
4. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizontal.

Caractere speciale

Primele două vertebre (ATLASUL - C1 și AXISUL - C2)  din coloana cervicală au funcții
și forme foarte specializate. Îmbinarea dintre vertebra C1 (Atlasul) și craniu este responsabilă în
propoțtie de 50% de flexia și extensia gâtului (datul din cap pentru a indica cuvântul "da").
Imbinarea dintre vertebra C1 (Atlas) și vertebra C2 (Axis) este responsabilă în proporție de 50%
de rotirea laterală a capului (rotirea capului pentru a indica cuvantul "nu")

Regiunea sacrală:

- este reprezentată de sacrum, care are forma triunghiulară fiind format din 5 vertebre, care au
10
fuzionat între ele.

Faţa anterioară a acestui os este concavă şi prezintă câteva linii transversale şi patru
perechi de orificii sacrale anterioare. Cealaltă faţă - cea posterioară - are forma convexă şi
prezintă patru perechi de orificii sacrale, anterioare pe unde ies nervii sacrului exterior şi a
crestei sacrale.

Spre vârf prezintă hilul coxal, care reprezintă deschiderea canalului vertebral.
Marginile sacrului se articulează cu oasele coxale, formând bazinul. Baza lui este îndreptată în
sus şi se articulează cu ultima vertebră lombară L5, formând un unghi numit promotoriu, iar
vârful este îndreptat în jos şi se articulează cu coccisul.

Regiunea coccigiană: este formată din aşa numitul os coccis, care prezintă o bază de
articulare cu segmentul sacral şi un vârf ce participă împreună cu acestea la formarea bazinului.

Masa musculară a zonelor

- este alcătuită din trapez, sterno- cleido- mastoidian, marii dorsali, romboizi, rotunzi
(mare, mic si pronator) dinţaţi, pătratul lombar, muşchii fesieri.

10
 11

Muşchii coloanei cervicale

Regiunea spatelui şi a cefei este reprezentată de o masă musculară bine dezvoltată.

Muşchii din această regiune sunt situaţi în 5 planuri:

1. primul plan, cel superficial cuprinde doi mușchi: trapezul şi marele dorsal.
Trapezul are o formă triunghiulară, având originea pe coloana cervicală de la C1 la C7 şi
inserţia pe spina omoplatului. Trapezul are o poziţie, postero-superioară, rolul său este cel de a
menţine poziţia verticală a capului, de a ridica şi de a apropia omoplaţii.

Marele dorsal este aşezat în partea postero inferioară a spatelui. Este un muşchi lat de formă
triunghiulară, cu fibrele orientate sus-jos, dar într-o parte oblici. Are originea pe apofizele
spinoase de la T7 la T12. Este aşezat sub trapez, pe fascia lombo-dorsală şi pe creasta iliacă.
Locul său de inserţie este cel de pe şanţul bicipital al coloanei, acţiunea sa este de a apropia

11
braţul de corp (aducere) şi de a ajuta corpul la ascensiune, în care în primul rând, este solicitat
sistemul membrelor superioare.

2. în alt plan se află muşchii subtrapezi şi romboizi; muşchi ce işi au originea pe

ultimele vertebre cervicale şi primele vertebre toracale. Inserţia lor se face pe marginea
vertebrală a omoplatului ( scapula), precum şi pe ridicatorii scapulari, cu originea pe ultimele
vertebre cervicale şi inserţia pe unghiul medial al scapulei. Rolul său este de a acţiona asupra
muşchilor, de a contribui, la apropierea coloanei şi la ridicarea lor.
3. în al treilea plan se găsesc muşchii: micul dinţat posterior-superior şi cel dinţat
posterior-inferior. Primul dintre ei işi are originea la C7, T1 si T3 şi inserţia pe coastele 2- 5. Au
rolul de a ridica coastele, cel de-al 2-lea îşi are originea pe T11, T12, L1 şi L2, inserţia pe
coastele a 12-a şi contribuie la coborârea coastelor. Planurile profunde cuprind muşchii
jgheaburilor vertebrale, care au caracter metameric, sunt segmentaţi şi formează patru sisteme:
-intertransversal;

-interspinalul;

-transverspinalul;
12
-spinotransveralul;

a) sistemul intertransversal formează o masă compactă care spre cutia toracică se împarte
în trei coloane musculare, care ajung până la regiunea cefalică. Aceste coloane sunt: coloana
medială cu muşchiul spinal; coloana mijlocie cu muşchiul lung al şanţurilor vertebrale.

b) sistemul interspinos cuprinzând 7 - 8 perechi de muşchi vertebrali, 3 - 4 perechi toracali

şi patru pereţi lombari şi având în principal rol de extensie.

c) sistemul transversospinos cuprinde semispinali, multifizi şi rotatori. Ei fac rotaţia

coloanei cervicale, flexia coloanei vertebrale şi extensia ei.

d) sistemul spinotransvers cuprinde muşchiul splenius al capului şi gâtului şi face rotaţia şi

extensia capului.

Muşchii fesieri ai centurii inferioare ( pelviene):

- anteriori : ileopsoas, este flexor al coapsei pe bazin;

- posteriori: - fesierii (gluteus) (mare , mijlociu si mic);

12
- obturatori (intern si extern);

- tensor al fasciei lata.

Fesierii au originea pe aripa iliacă și inserția pe trohanterul mare al femurului. Fesierii mari sunt
extensori ai coapsei și contribuie la menținerea poziției verticale a corpului. Fesierii mijlocii și
mici au acțiune comună:

- prin contracția fibrelor posterioare au acțiune de extensie și rotație în afara coapsei;

- prin contracția fibrelor anterioare au acțiune de flexie și rotație înăuntru a coapsei.

1.2 Spondilia anchilopoetică

1.2.1 Definiţie: afecţiune cronică inflamatorie a scheletului axial, dar şi a articulaţiilor periferice,
având o evoluţie progresivă spre anchiloză.

Spondilita anchilopoetică este o boală inflamatoare cronică care afectează predominant

13
coloana vertebrală, procesul inflamator debutând frecvent la nivelul articulaţiilor sacroiliace şi
progresând ascendent. Boala evoluează spre fibroză, osificare si anchiloză a coloanei vertebrale,
proces reflectat în denumirea grecească a bolii: "spondilos" = vertebră şi "anchilos" = strâmb.

Suferinţa mai este cunoscută sub numele de : pelvispondilită anchilopoetică,

spondilartrită anchilozantă şi spondilită anchilozantă.

În ceea ce priveşte apariţia ei se pare că perioada de vârstă cuprinsă între 20 - 30 ani

deţine frecvenţa maximă, dar există posibilitatea ca apariţia ei să se facă ce-i drept mai rar, şi
peste această vârstă. Deasemenea frecvenţa bolii depinde şi de sex căci în cazul populaţiei
feminine ea este mult mai scăzută, comparativ cu cea a bărbaţilor.

Spondilita anchilopoetică (SA), una dintre principalele forme de reumatism inflamator

cronic, face parte din grupul spondilartritelor seronegative, afecţiuni care au în comun
negativitatea testelor de depistare a factorilor reumatoizi, alături de atingerea frecventă (la
examenul radiologic) a articulaţiilor sacroiliace şi a coloanei vertebrale, concomitent cu prezenţa
entezopatiilor şi afectarea articulaţiilor periferice, sub forma unei oligoartrite asimetrice a
membrelor inferioare. Afectarea frecventă a tegumentelor, intestinului şi ochiului şi agregarea
familială constituie o ultimă trăsătură comună a spondilartritelor seronegative, concept lansat în

13
1974 prin lucrările lui Moll si Wright. Ulterior, s-a mai adăugat un criteriu: apartenenţa la grupul
de histocompatibilitate HLA B27.

Spondilita anchilopoetică (SA) este o boală reumatică subdiagnosticată sau

diagnosticată cu întârziere. Într-o lucrare realizată în anul 1996 de Societatea Germană de
Reumatologie, s-a ajuns la concluzia că timpul mediu dintre debutul bolii şi diagnostic era de 8,9
ani, el fiind diferit în funcţie de sex: pentru femei mai mare (9,8 ani) decât pentru bărbaţi (8,4
ani). Trebuie ţinut seama, de asemenea, de faptul că 70% dintre bolnavi au un prognostic
defavorabil, boala ducând în 10 -15 ani la rigidizarea completă a coloanei vertebrale cu scăderea
semnificativă a duratei medii de viaţă.

Modificările morfologice cele mai importante se petrec la nivelul articulaţiilor sacro-

iliace, în articulaţiile intervertebrale ale coloanei vertebrale. Leziunea de bază este sinovita.
Membrana sinuvială se tumefiază, se infiltrează cu limfocite, plasmocite şi se hipertrofiază,
transformându-se într-un ţesut de granulaţie care invadează şi distruge cartilajul articular;
ulterior, transformarea fibroasă, mai târziu osoasă, cu dispariţia spaţiului articular.

Leziunile patologice reflectă un proces inflamator cronic caracterizat iniţial prin

hipervascularizaţie şi infiltrare cu 14
limfocite, plasmocite, macrofage. Leziunile inflamatoare
menţionate au tendinţa de vindecare prin fibroză şi osificare.

1.2.2 Etiologie
Incidenţa bolii în populaţie variază în jur de 1%, fiind mai frecventă la barbaţi decât
la femei. Predominanta maladiei la barbati (tineri) este de mult recunoscută (raport 2.5-4-8, 8 la
1, dupa diferiţi autori).

Etiologia bolii este necunoscută. Ereditatea pare să fie un factor predispozant şi de

aceea factorul genetic este cu greu trecut cu vederea: apare cu forme identice la gemeni şi este de
22 de ori mai răspândită printre rudele directe ale bolnavilor cu spondilită decât în restul
populaţiei.

Traumele fizice sau psihice, expunerile la frig şi infecţiile par a avea rolul de factori
predispozanţi. Rolul infecţiilor a fost susţinut multă vreme, dar până acum nu s-a dovedit
responsabilitatea nici unui germen, fie bacterian, fie viral.

Astfel studiindu-se cariotipul cu spondilita anchilopoetică s-au evidentiat, la 7%

dintre spondilitici, anomalii cromozomiale (cum ar fi prezenţa unui cromozom "y" de lungime
14
neobişnuită). Deasemenea s-a evidenţiat fragilitate şi anomalii cromozomiale la mai mulţi
membri ai unei familii consanguine cu o agregare neobişnuita a spondilozei anchilozante.

Situsul genetic al acestui antigen este pe cromozomul 6, în apropiere de gena reacţiei

imunitare; el se transmite autosomal dominant, cu o penetranţă de 70% la barbati şi 10% la
femei.

Dar antigenul H.L.A.-B27 nu are patogenitate directă (ca şi complexele imune din
artrita reumatoidă); este doar un martor al terenului favorizant care se transmite genetic.
Evidenţierea ei la bolnavii cu dureri lombosacrate în cadrul unui context clinic insuficient
conturat poate permite un diagnostic mai precoce al spondilitei anchilozante şi instituirea unei
terapii adecvate.

Aceste date pun în evidenţă modificarea răspunsului imun al organismului purtător de

antigen H.L.A.-B27 faţă de acţiunea altor factori etiologici sau faţă de alte agresiuni, cel mai
adesea exogene implicate în etiologia spondilitei anchilozante, dar, care, în absenţa terenului
ereditar favorizant nu ar conduce la o stare morbidă.

15

1.2.3 Patogenie
Factori infecţioşi:

Alături de factorii genetici, un rol important se acordă factorilor de mediu, respectiv

infecţiilor. Iniţial s-a acordat importanţă infecţiilor genito-urinare, iar mai apoi s-a discutat
implicarea Klebsellei Pneumonie. Agentul infecţios a fost identificat la 70% dintre pacienţii cu
spondilită anchilopoetică în perioada activă de boală şi numai 20% dintre cei în fază inactivă,
incidenţa agentului infecţios pe locul următor fiind de 16%.

Forestier, in 1938 apreciază că infecţiile gonococice latente ar juca un rol hotărâtor în

patogenia spondilitei anchilozante, iar frecvenţa maladiei net superioară la bărbaţi s-ar datora
traectului diferit al limfaticelor prostatei şi veziculelor seminale, care merg la ganglionul
presacrat, de unde limfa urcă pe faţa anterioară a coloanei vertabrale, comunicând cu limfaticele
sacrului şi articulaţiile vertebrale. Mai plauzibile faţă de alte ipoteze, aceasta ar putea explica
numai acele cazuri de spondilită anchilopoetică la care întâlnim infecţia neisseriană în
antecedente. Ori, numărul cazurilor la care nu întâlnim gonococia, care să fie precedată de
apariţia spondilitei anchilozante, este mult mai mare.

15
1.2.4 Diagnostic clinic (simptomatologia )
Examen clinic

- sensibilitatea articulaţiilor sacroiliace:

- îndepărtarea/apropierea crestelor iliace;

- exercitarea unei presiuni asupra lor;

- hiperextensia şoldului.

- sensibilitate la percuţia apofizelor spinoase;

- contractura muşchilor paravertebrali;

- limitarea anteflexiei coloanei lombare:

- distanţa degete-sol;

- manevra Schöber. 16

- limitarea flexiei laterale a coloanei lombare;

- ştergerea lordozei lombare;

- cifoză toracală (în jumătatea superioară a coloanei toracale);

- diminuarea expansiunii cutiei toracice, cu respiraţie de tip abdominal;

- limitarea mobilităţii coloanei cervicale (flexie anterioară):

- distanţa occiput-perete;

- distanţa bărbie-stern;

- flexie laterală;

- rotaţia capului.

16
 Fără tratament corespunzător, în stadiile avansate ale bolii, coloana vertebrală devine
rigidă, cu ştergerea lordozei lombare, cifoză toracală superioară, protecţia anterioară a coloanei
cervicale, iar şoldurile şi genunchii sunt fixaţi în flexie.

Criterii de susţinere a diagnosticului:

- examenul clinic semnat subiectiv şi obiectiv

- examene clinice radiologice şi de laborator.

Criterii de diagnosticare devenite clasice în faza de debut a bolii:

- rahialgia nocturnă lombară, dorsală sau cervicală;

- durere în fese uni- sau bilaterala;

- prinderea toracelui în procesul inflamator cu limitarea expansiunii respiratorii;

- localizări periferice de tip inflamator;

17
- redoare lombară sau cervicală;

- osificări paravertebrale;

- artrite interapofizare;

- V.S.H.accelerată;

- evoluţie în pusee, cel puţin un puseu dureros;

- apartenenţa la grupul HLA-B27.

Examenul clinic ( semne subiective şi obiective):

Odată ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al bolnavului trece pe primul plan
în ceea ce priveşte precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al
segmentelor prinse de procesul inflamator cronic. Tot prin examenul clinic obţinem informaţii în
ceea ce priveşte ritmul evoluţiei bolii şi împreună cu datele furnizate de examenele paraclinice,
posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor terapeutice aplicate.

Examenul clinic al bolnavului de spondilită anchilopoetică presupune:

17
 - examenul clinic general pe aparate şi sisteme;

- examenul coloanei vertebrale în ansanblu şi pe segmente, ca şi a articulaţiilor

umerilor, şoldului şi articulaţiile periferice;

- stabilirea restului funcţional (adică a segmentelor neafectate, care trebuie

menţinute şi tonifiate cu ajutorul mijloacelor terapeutice şi de profilaxie de care dispunem);

- înregistrarea dinamică, în fişa de dispensarizare a bolnavului de spondilită

anchilopoetică, a datelor de bilanţ osteoarticular şi muscular, atât pentru segmentele afectate, cât
şi pentru cele libere, pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.

Aceste date vor fi comparate cu cele considerate normale de statică şi dinamică

osteoarticulară şi vor fi raportate la situaţia concretă a pacientului (condiţii de viată şi muncă,
activitate profesională cu specificul ei, deprinderi etc.).

Afectarea extraarticulară

- afectare oculară: 18

- uveită acută anterioară unilaterală.

- afectare cardiovasculară:

- insuficienţă aortică,

- tulburări de conducere atrio-ventriculare.

- afectare renală:

- nefropatie glomerulară cu depozite mezangiale de IgA,

- amiloidoză renală.

- afectare pulmonară:

- fibroză pulmonară (în special în lobii superiori),

- chiste pulmonare.

- afectare neurologică:

- sindrom de coadă de cal.

18
 1.2.5. Diagnostic paraclinic
Investigaţii paraclinice (examen radiologic, probe de laborator):

a) - examen radiologic:
Pot fi observate în consecinţă:

- o lărgire a spaţiului articular;

- un aspect şters cu un contur neregulat al marginii liniei articulare, care sunt erodate
cu diverse şanţuri;
- o condensare osoasă, pe ambele versante mai evidentă pe cele iliace;
Uneori interlinia sacro iliacă capătă un aspect dinţat, se formează punţi fibroase şi
mai apoi cele osoase care treptat duc la sinostază.

Modificările vertebrale:

- inelul fibros al discului se calcifiază o dată cu calcifierea corpilor vertebrali şi în

acelaşi timp apar punţi osoase cu o structură fină, lamelară şi o poziţie verticală.
19
- Articulaţiile intervertebrale;
Tabloul radiologic al leziunilor spondilitei anchilozante ale articulatilor periferice
seamănă foarte mult cu leziunile din artrită reumatoidă dar evoluţia lor diferă: în spondilita
anchilopoetică artritele sunt nondistructive şi osifiante.

b) - examen de laborator :
Cea mai valoroasă probă de laborator este viteza de sedimentare a hematiilor
(V.S.H.).

La 80% din bolnavi V.S.H. este crescut cu valori oscilând între 20-100 mm/h. Nu
există relaţie între valorile V.S.H. şi vechimea bolii, dar accelarea ei arată, de cele mai multe ori,
o fază de activitate a bolii.

În 15-20% din cazuri, V.S.H. este normală, deşi clinic pot fi uneori semne de
evoluţie.

La 23% din cazuri s-au întâlnit valori până la 10.5 gr la mie hemoglobină.

Numărul leucocitelor se situează, în majoritatea cazurilor între limitele normale.

Urocultura a fost sterilă la 87.5% şi a evidenţiat prezenţa colibacilului la 12.5%.

19
 Explorări paraclinice

Hemogramă completă este o analiză extrem de importantă care poate oferi informaţii
despre alcătuirea sângelui, numărul de celule regăsite în acest fluid şi tipul acestora, cele mai
importante fiind celulele roşii, celulele albe şi plachetele. Plachetele sunt fragmente de celule
produse de megacariocite, care joacă un rol important în procesul de coagulare.

Valorile normale ale hemogramei complete variaza in funcție de sex, vârstă și de altitudine. 

Celule albe (leucocite) 

Barbați și femei: 4,500-11,000/mcL3 or 4.5-11.0 x 109/litru (SI unități) 

1.2.6. Diagnostic diferential

Diagnostic pozitiv:

- criterii clinice: 20

- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi

nu dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.
- criterii radiologice:
- sacroileită bilaterală, gradul II-IV,
- sacrileită unilaterală, gradul III-IV.
Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

1.2.7. Evolutie. Prognostic

Boala are o evoluţie îndelungată cu exarcerbări şi remisiuni spontane sau terapeutice.
Cu cât debutul bolii este mai precoce cu atât evoluţia este mai severă. 15% dintre bolnavii cu
spondilită debutantă la vârsta de 15-16 ani vor necesita în următorii 15 ani de proteza totală de
şold. Prezenţa manifestărilor extraarticulare ca irita acută, amiloidaza secundară sau o evolutie
rezistentă la tratament întunecă prognosticul bolii.
20
 Prognosticul funcţional, cu excepţia formelor rapid şi sever invalidante, este, de
asemenea, bun ca şi capacitatea de muncă pe care va trebui să o păstrăm atât cât este posibil şi să
încurajăm bolnavii să nu abandoneze munca. Uneori, se poate pune problema reorientării
profesionale.

În general, evoluţia şi prognosticul spondilitei anchilozante sunt în funcţie de

precocitatea diagnosticului şi tratamentului.

Prognosticul este dependent de:

- vârsta debutului,
- prezenţa manifestărilor extraarticulare,
- prezenţa oligoartritei,
- prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
- prezenţa dactilitei.

Complicaţii:

- amiloidoză renală, 21
- tulburări de conducere atrio-ventriculare (bloc atrioventricular complet),
- insuficienţă cardiacă,
- infecţii respiratorii,
- insuficienţă respiratorie

1.2.8. Tratament
Tratament  Profilactic 

Sunt recomandate metode de profilaxie secundară, prin evitarea poziţiilor vicioase,

gimnastica respiratorie, evitarea staticii prelungite şi mersul pe teren accidentat.

Sportul recomandat este înotul: spate, bras, fluture . Se mai pot executa exerciţii de
fitness în limita posibilităţilor.

Tratament igieno-dietetic 

Caracterul cronic al bolii, modificările degenerative articulare şi atrofiile musculare,

anemia etc., sunt elemente clinice care orientează regimul alimentar al spondilartriticului.

21
 Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proporţie crescută de proteine
animale, în scopul diminuării tulburărilor distrofice şi anemiei. De asemenea, regimul va include
suplimentari de vitamine, în special vitamina C dar şi a vitaminelor din grupul B, şi a vitaminelor
A şi D.

Prezenta anemiei impune, în plus, o alimentaţie bogată în fier.

Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.

Mai este necesar un regim de protecţie a mucoasei gastrice, cu evitarea alcoolului,

condimentelor, supelor de carne, dulciurilor concentrate etc. (deci a tuturor alimentelor care
cresc secreţia gastrică) şi administrarea preventivă a laptelui şi derivaţilor nefermentaţi. Se
indică, de asemenea aplicarea unui sistem de mese mici, repetate cel putin în perioada
administrării unor medicamnente ca drogurile antiinflamatoare nesteroidiene.

Tratament medicamentos 

Antiinflamatoriile nesteroidiene
22
Nu toate medicamentele din această categorie sunt la fel de eficiente în spondilita
anchilopoetică. S-a observat că dacă fenilbutazona şi indometacinul sunt extrem de active,
salicilaţii (aspirina) sau fenilpropionicele aduc beneficii mult mai reduse.

Fenilbutazona are un efect analgezic puternic şi o activitate antiinflamatoare

remarcabilă. Este indicat tuturor bolnavilor care nu au beneficiat de tratament salicilic în
prealabil. Efectul fenilbutazonei asupra durerii şi a celorlalte simptome ale spondilitei
anchilozante este atât de prompt şi de puternic încât administrarea medicamentului contribue la o
bună precizare a diagnosticului. În cazul lipsei unui răspuns favorabil se impun revizuirea
diagnosticului de spondilită anchilopoetică.

Fenilbutazona suprimă redoarea determinată de inflamaţiile ligamentare recente şi după

unele păreri ale reumatologilor se pare mai degrabă că suspendă evoluţia leziunilor radiologice
decât să stabilizeze evoluţia bolii. De obicei se folosesc doze a circa 600 mg, respectiv 3 drajeuri
pe zi în primele 3- 5 zile, de 400 mg timp de o altă săptămână, aceasta ca un tratament de atac
după care se stabilizează la o formă de întreţinere, care trebue să ajungă la doze de 200 mg pe zi.

Principalele efecte secundare sunt :

22
 - erupţiile alergice
- ulcerul gastroduodenal (uneori poate sângera) ;
- retenţia hidrosalină ;
- anemie ;
- hepatită ;

Ca măsuri de prevenire sunt indicate :

- dietă fără sare ;

- administrarea de alcaline: carbonat de calciu şi de magneziu ;
- efectuarea hemogramei la două - trei saptămâni.

Indometacinul are unele avantaje care il fac greu de inlocuit în terapia spondilitei
anchilozante, unul dintre ele fiind absorbţia digestivă rapidă. Se administrează o doză de atac de
75 – 100 mg / zi, doză pe care o putem creşte până la 200 mg / zi dacă efectele sunt
nesatisfacătoare ; dupa una – două săptămâni se poate trece la o doză de întreţinere de 25 – 75
mg / zi. 23

Alte antiinflamatorii nesteroidiene:

Acidul acetilsolicilic; Tolmetin; Suldinac; Zomeripac;

Oxifenilbutazona; Ibuprofen; Fenoprofen; Pirprofen; Naproxen;
Naproxen; Meclofenamat de Na; Acid nefenomic; Diclofenac;
Feldene.
In spondilita anchilopoetică utilizarea acestor substante constituie baza terapiei medicamentoase.

Antiinflamatoriile steroidiene:

Corticoterapia pe cale generală are utilitate redusă în spondilita anchilopoetică.

Indicaţiile prednisonului trebuie limitate la cazurile în care antiinflamataorele nesteroidiene se
dovedesc ineficiente sau contraindicate.

Acestea se dovedesc a fi de cele mai multe ori cazuri cu artrite periferice trenante.

Administrarea locală de glucocorticoizi, intraarticular sau la nivelul proceselor

entezopatice, este mult mai mult folosită şi cu beneficii certe pentru pacient. Drogul cel mai
23
folosit este betametazona (Diprophos).

Terapia de fond

Sulfasalazina în doza de 2-3 g / zi. Efectele favorabile ale terapiei apar in 6 - 8

săptămâni. Pentru formele extrem de rezistente la tratament se poate încerca metotrexat sau
ciclofosfamida.

Medicamente biologice

Ele au rolul de ţine sub control reacţia sistemului imunitar împotriva propriilor
substanţe din corp. Se prescriu doar de către medicul reumatolog.

Cel mai cunoscut factor biologic este factorul de necroză tumorală (TNF). Acesta este
un curier care, într-o situaţie normală, ar trebui să asigure faptul că limfocitele ştiu ce să facă.

În cazul spondilitei anchilozante ceva merge greşit: TNF comunică limfocitelor ce

trebuie să facă, dar în acelaşi timp24le excită. Medicamente anti TNF (cum sunt infliximab,
etancercept, adalimumab) au grijă că TNF să nu activeze celulele.

Tratamentul ortopedic

- făcut de specialişti are ca scop reducerea treptată, cu ajutorul aparatelor gipsate sau
al imobilizării limitate în timp a leziunilor hiperalgice și este indicat pentru corectarea unor mari
diformităţi care se instalează, cu tot tratamentul medicamentos şi balneo-fizoical corect aplicate.

Când poziţiile fiziologice nu pot fi controlate şi corectate cu ajutorul posturilor sau

când durerile şi contracturile musculare sunt mari şi nu diminuează sub tratament pot fi indicate
corsete rigide de gips. Pentru a forța corectarea cifozei dorsale,uneori se introduc bucăţi de fetru
între corset şi stern. Pentru prevenirea şi corectarea flexiei coloanei cervicale cât şi proiecţiei
anterioare a capului se adaugă corsetului un suport pentru bărbie, care menţine privirea
bolnavului înainte şi extensia coloanei cervicale.

Tot ca măsuri ortopedice pot fi indicate cadre sau paturi de hiperextensie.

Indicaţiile uneia sau alteia dintre posibilităţile oferite de ortopedie se va face în

funcţie de starea clinică a bolnavului şi de felul cum răspunde la tratamente, având totdeauna în
24
vedere faptul că anchiloza coloanei şi a altor articulaţii afectate în spondilită, este de dorit să se
facă în poziţii fiziologice cu păstrarea axelor, funcţionale, de mişcare.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical are rol protector şi corector. Este recomandat în regiunile

lombare şi cervicale, rezecţia articulaţiilor interapofizare şi a ligamentului interspinos este destul
de dificilă şi se aplică pe scară destul de răstrânsă. Tratamentul la această boală este rezervat
unor cazuri speciale atunci când afectarea articulaţiilor periferice este de o agresivitate intensă
sau când deformările şi anchilozele sunt atât de pronunţate, încât fac dificilă sau imposibilă
activitatea de autoservire a bolnavului. Osteotomiile vertebrale sunt indicate celor cu deformare
fixă şi mare a coloanei în flexie.

Endoprotezele, dacă indicaţia pentru endoproteză se pune relativ uşor în cazul

pacienţilor de 60- 70 ani, în cazul tinerilor nu se poate opta de la început pentru endoproteză ca
soluţie definitivă.

25

Tratamentul recuperator B.F.T. ( balneofizioterapie )

a). Principiile şi obiectivele tratamentului B.F.T.

- reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării

- obţinerea stabilităţii

- obţinerea mobilităţii

- coordonarea mişcării coloanei vertebrale

Tratamentul prin hidrotermoterapie

Termoterapia este, dupa kinetoterapie, procedeul fizical cu cea mai largă aplicare.
Principalul său scop este de a favoriza programul postural şi de mişcare prin efectul antialgic,
decontracturant şi sedativ pe care îl produce, dar contează şi beneficiile hipertermiei în sine,
generatoare de vasodilataţie, urmată de ameliorarea nutriţiei tisulare, intensificarea eliminării
cataboliţilor şi îmbunătăţirea unor funcţii imunologice. Se utilizează deopotrivă termoterapia prin
conducţie, convecţie şi radiaţie, cu accent pe cea dintâi, în aplicarea generală.

25
 Aplicaţiile de căldură se împart în:

- aplicaţii generale de căldură;

- aplicaţii locale de căldură;
Aplicaţiile generale de căldură se împart în aplicaţii umede şi uscate. Din cele umede
fac parte băile, înpachetările generale cu nămol şi băile cu aburi.

Tratamentul prin masaj

Sunt diferite forme: (manual, uscat sau umed) face parte din ”triada” căldură-
mişcare-masaj sau masaj- mişcare-căldură, în afecţiunele aparatului locomotor.

Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului în scop fiziologic sau
curativo profilactic.

Masajul are efecte locale şi generale:

26
1. manifestarea unei acţiuni sedative, asupra durerilor nevralgice,
musculare sau a celor articulare.
2. acţiune hiperemiantă locală de imbunataţire a circulaţiei locale, care se
manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra cărora se exercită masajul
3. înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu acvilerarea proceselor de
resorbţie în regiunea masată.
Efectele generale sunt:

1. stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;

2. creşterea metabolismului bazar;

3. efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea

somnului, îndepărtarea durerii musculare etc.

Masajul este compus din manevre principale şi secundare.

Manevrele principale sunt: neteziri şi vibraţii (manevre sedative) frământat, fricţiune

şi taponament (manevre tonifiante). Toate aceste efecte se explică prin acţiune excitantă asupra
pielii (organ bogat vascularizat şi inervat) în piele existând numeroase terminaţii nervoase

26
exteroceptori, punct de plecare a unei serii de reflexe. La acestea trebuie adăugată efectele
excitante pe care le excită masajul asupra terminaţiilor nervoase din muşchi, tendoane etc la
nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi, care pornesc spre sistemul nervos central.
Aceste reflexe explică efectele generale ale masajului, precum şi o parte din acţiunile lui locale.
Trebuie menţionat ca organele interne în suferinţă se manifestă prin senzaţii dureroase ale
peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecărui organ corespuzându-i o anumită zonă
cutanată.

Un alt mecanism de acţiune al masajului este reprezentat de apariţia, în urma

compresiunilor, ciupiturilor, frământării sau baterii, a unor reacţii interne în piele, cu formarea în
cadrul metabolismului acestuia, a unor produse metabolice care trec in circulaţia generală.

Un alt mod de acţiune al masajului este cel manifestat asupra lichidelor interstiţiale,
când acestea sunt în exces în spaţiile interstiţiale ale ţesutului conjuctiv, masajul să intervină
favorabil ajutând la resobţia în sânge, pentru a putea fi eliminate apoi. Rezultă o îmbunătăţire a
condiţiilor circulatorii şi o reducere a efortului inimii, care are de mobilizat o masă de lichid mai
mică.

27

Mobilizarea articulațiilor (Kinetoterapia)

Începe din perioada repausului la pat cu exerciţii izometrice. Obiectivul fundamental

al terapiei spondilitei este menţinerea mobilităţii segmentelor neafectate şi îmbunătăţirea
acesteia, atunci când este diminuată datorită proceselor inflamatorii-osifiante. Acest obiectiv se
realizează în primul rând prin mişcare. Pentru a avea rezultatele dorite kinetoterapia trebue
instituită precoce, individualizată, adaptată la forma clinică și stadiul evolutiv al fiecărui pacient
în parte. Este bine ca ședințele individuale de kinetoterapie să fie precedate de practica unei
tehnici de relaxare ca și a unor exercitii de gimnastică respiratorie.

Pacientul se va așeza pe salteaua de gimnastică într-o poziție potrivită exercițiului de

executat. După relaxarea și exercițiile de gimnastică respiratorie prealabilă, efectuate în decubit
dorsal vom încerca adoptarea poziției șezând pe saltea cu trunchiul flectat în formă de seceră,
cerând bolnavului ca după inspirații adânci să mărească flexia trunchiului. În felul acesta
urmărim lărgirea spațiilor intercostale cunoscut fiind că cutia toracică a unui spondilitic este
fixată în expir. După diminuarea durerilor și a inflamațiilor, se începe mobilizarea dinamică,
izometrică, progresivă a coloanei vertebrale și a articulațiilor periferice. Gimnastica medicală
face parte din programul zilnic al bolnavului.
27
 Tehnicele cele mai folosite în kinetoterapie sunt mobilizările active libere. Ședințele
de exerciții pentru a putea fi bine suportate de bolnavi este necesar să fie întotdeauna precedate
de masaj ca și de scurte extensii pasive. De asemenea este necesar ca uneori înaintea ședinței de
gimnastică să i se dea bolnavului, în funcție de indicațiile medicului, un medicament analgic si
decontracturant. Cele șase pozitii recomandate pentru exercițiile izometrice sunt:

- culcat
- în genunchi
- așezat
- în ortostatism
- în poziție cvadrupedică
Ele solicită în mod diferit coloana vertebrală permițând dozarea intensității programelor.
Poziția cvardupedică, spre exemplu permite extensia, solicitarea întregii coloane, cât și a unor
segmente vertebrale separate. Prin ortostatism, bolnavul depune un efort mai mare, spre
deosebire de efortul din decubit care este mult mai mic.

Exerciții fizice de recuperare

28

Exercițiile fizice de recuperare au un foarte important rol, ele contribuind la reducerea

gradului de infirmitate la care este condamnat bolnavul de spondilită anchilopoetică, redarea în
măsura posibilităților, a functionalității coloanei vertebrale. Exerciițiile pot fi generale, care
interesează întreaga coloană, cât și locale, aplicate fiecărei regiuni. Pot fi folosite mingi, cercuri,
bastoane, precum și scripeti și greutăți.

Terapia ocupațională

Reprezintă forme prelungite și specializate de kinetoterapie între ele existând unele

deosebiri de nuanță. Terapia ocupațională folosește întregi serii de aparate și instalații în scopul
îmbunătățirii efectuării unor munci sau deprinderii unor jocuri distractive.

Bolnavii cu spondilită anchilopoetică trebuie să fie convinși că perspectivele lor

funcționale depind de seriozitatea cu care se supun recomandărilor medicale și că oricât le-ar fi
de greu să înțeleagă, beneficiile terapeutice nu depind atât de medicație cât și de un program
strict de exercițiu fizic ale cărui reguli au fost prezentate mai înainte. Spondiliticul are nevoie de
îngrijire și de tratament. În acest context sunt aspecte ale ambianței și activităților cotidiene.

28
 Bolnavii cu spondilită anchilopoetică trebuie să-și conserve greutatea corporală
ideală, pentru a nu-și încărca în mod inutil coloana vertebrală și articulațiile portante. În rarele
cazuri de predispoziție la suprapondere sau obezitate îsi găsește loc dieta hipocalorică, dar nu
29 nesteroidiene în cură, de obicei îndelungată, expune
carențată. Utilizarea antiinflamatoarelor
bolnavii, cum s-a văzut la reacții adverse de tip dispeptic încât în regim alimentar de curățare a
tubului digestiv ar putea fi necesar. Daca aceste substanțe sunt, cum se întâmplă cel mai frecvent,
butazolidinice capabile să producă retenție hidrosalină, se recomandă regim hiposodat, cel puțin
în perioada dozajului înalt din cadrul curei de atac. Ideea dependenței puseurilor de activitate ale
S.A. de colonizare a intestinului cu kbsiella, germen care provine din alimentație (salate, mese
reci), a condus la încercarea combaterii bolii cu mijloacele dietetice adecvate. Rezultatele au fost
negative.

Fumatul este contraindicat bolnavilor cu S.A. din motive de principiu și din altele în
relație cu însăși boala. Intoxicația tabacică este un factor nociv în plus într-o boală inflamatoare
cronică și care uneori necesită tratament medicamentos, nu lipsit el însuși de nocivitate.

Activitățile zilnice ale bolnavilor cu S.A. trebuie dirijate în mod corespunzător,

pentru a evita sau minimaliza factorii susceptibili să favorizeze deformările caracteristice.

29
 În consecință trebuie evitate
30 prestatiile motorii care abuzează de flexia cervicală și/
sau dorsală. În timpul cititului și pentru urmărirea programului la televizor ținuta privirii trebuie
să fie plasată la nivelul ochiului sau puțin mai sus pentru a obliga subiectul să-și conserve
extensia cervicală.

30
 CAP.II. INGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu spondilită anchilopoetică în spital

Internarea pacientului cu spondilită anchilopoetică se face în regim de urgență în cazuri

de puseuri dureroase și de anchiloză sau în baza biletului de internare eliberat de medicul de
familie și a recomandării medicului reumatolog specialist în secția de Boli Interne, reumatologie.

 La internare pacienţii trebuie să aibă asupra lor: biletul de internare emis de medicul
de familie și trimiterea de la medicul din ambulatoriul de specialitate, programarea în
sistemul SIUI, cardul de sănătate activat sau adeverința eliberată de CJAS care atestă
că pacientul nu are cardul emis;
 Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de internări,
unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate ale
bolnavului;
31
 Aparținătorii vor prezenta cartea de identitate şi alte documente medicale,
investigații, analize în cazul în care este diagnosticat ca bolnav cronic, a avut
internări recente sau este în evidenţă cu boli cronice ;
 Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie
şi hainele vor fi supuse deparazitării);
 După ce pacientul ajunge în salonul de internare, în pat, asistentul medical
procedeză la monitorizarea funcțiilor vitale, iar datele obţinute le notează în foaia de
observaţie sub supravegherea medicului care va culege datele anamnetice de la
bolnav sau însoțitor și le va nota în foia de observație stabilind diagnosticul
prezumtiv.
 Asistentul medical va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra
îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul
salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor, obținând totodată de la
aceștia date suplimentare de contact.

31
 2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

 asistentul medical conduce pacientul la salon, prin amabilitate creând de la început o

atmosferă caldă și de confort psihic,îl informează asupra regulamentului de ordne
interioară a spitalului și îl ajută să se așeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
 i se vor explica clar obligațiile și drepturile pacientului pe perioada spitalizării precum și
raporturile pe care trebuie să le aibă cu personalul secției.
 după ce pacientul ajunge în salonul de internare, în pat, asistentul medical procedeză la
monitorizarea functiilor vitale, îi completează foaia de temperatură, îi măsoară
temperatura, valorile pulsului, tensiunea arterială iar datele obţinute le notează în foaia
de observaţie.
 Asistentul va înștiința asistenta șefă despre bolnavul nou sosit care va nota numele și
datele personale ale bolnavului împreună cu diagnosticul de internare în registrul de
internare al secției.
 Pentru asigurarea alimentației se va completa foaia de observație ce va fi trimisă la
32
bucătărie.

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi cu spondilită anchilopoetică

2.3.1.Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Patul:

 trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort ale pacientului cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90 cm,
înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm;
 trebuie să-i permită pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să
poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi
picioarele comod pe podea;
 trebuie să-i permită asistentului să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi
tratamentul cât mai comod;
 trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat;
 confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb), aşezat pe rotiţe prevăzute cu
cauciucuri sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.
32
Somiera (partea principală a patului):

 trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă,
pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi:

- simplu cu rezemător mobil;

- cu somieră mobilă;

- universal;

Accesoriile patului:

 Salteaua
- va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează
mai uşor;
- poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având
avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru
prevenirea escarelor).
33
 Pernele
- trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare iar cealaltă din
burete, material plastic sau puf
- Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
 Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
 Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături
- Lenjeria necesară: două cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi
muşama.
 Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine
sub saltea
 Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de
diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m.
 Aleza ce acoperă muşamaua
- este confecţionată din pânză;
- va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o
acoperi perfect;

33
  Faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu
şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.

2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat

Lenjeria de pat se schimbă la 2-3 zile sau ori de câte ori este necesar. Este nevoie de
lenjerii curate, complete şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării pacientului.

Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient

Scop

 asigurarea igienei şi confortului pacientului;

 îndepărtarea lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreţii, dejecţii.

Materiale necesare

 lenjerie curată; 34
 sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
 mănuşi de cauciuc (pentru lenjeria pătată cu dejecţii).

Efectuarea procedurii

 se strânge lenjeria murdară în sacul de colectare;

 se spală mâinile, se pun mănuşi;
 se întinde cearceaful de pat foarte bine pentru a nu rămâne cute şi se fixează la colţurile
saltelei în formă de plic; dacă cearceaful nu are dimensiuni corespunzătoare fixarea se
face la partea dinspre picioarele pacientului;
 se schimbă faţa de pernă şi cearceaful plic.

Încheierea procedurii

 se îndepartează lenjeria murdară, se depozitează în saci speciali;

 se îndepărtează mănuşile de cauciuc;
 se spală mâinile.

34
Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul imobilizat

Schimbarea lenjeriei se va efectua întotdeauna după toaleta pacientului. La schimbarea

lenjeriei trebuie să participe două persoane iar alegerea metodei de schimbare a lenjeriei de pat,
se face în funcţie de poziţia în care poate fi aşezat pacientul (limitele sale de mobilizare).

Scop

 asigurarea igienei şi confortului pacientului;

 evitarea complicaţiilor la pacientul imobilizat.

Materiale necesare:

 lenjerie curată;
 sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
 mănuşi de unică folosinţă.
35

Efectuarea procedurii:

 Este în funcţie de starea pacientului şi de posibilitatea de a fi mişcat

 Asistentul medical stabileşte metoda după culegerea datelor referitoare la capacitatea
pacientului de a se ridica sau nu în poziţia şezând
 Pentru realizarea schimbării lenjeriei este nevoie de ajutor.

La pacientul care se poate ridica:

Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mică.

• se spală mâinile, se îmbracă mănuşi;

• pacientul rămâne acoperit cu cearceaful folosit sau cu alt pled;
• se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
• se ridică pacientul în poziţia şezând fiind susţinut cu câte o mână de cele două persoane
care realizează procedura următoare:
• cu cealaltă mână se rulează cearceaful murdar şi se derulează cu grijă cel curat până

35
 aproape de pacient;
• se schimbă faţa de pernă, se aşează perna pe pat;
• pacientul este culcat în decubit dorsal şi este rugat dacă poate, sau este ajutat să-şi
ridice regiunea fesieră;
• se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului şi derularea celui
curat;
• se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea şi derularea;
• cearceaful murdar se introduce în sac, cearceaful curat se întinde bine şi se fixează la
colţuri.

La pacientul care rămâne în decubit:

Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mare.

• se spală mâinile, se îmbracă mănuşi;

• cearceaful plic se schimbă şi împreună cu pledul se împachetează în armonică;
• se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
• 36lateral şi se trage perna spre marginea patului;
se întoarce pacientul în decubit
• cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;
• cearceaful curat aşezat de-a lungul patului se derulează până aproape de cel murdar;
• pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;
• se continuă derularea cearceafului murdar şi derularea celui curat;
• cearceaful murdar se pune în sacul colector;
• pacientul este readus în decubit dorsal;
• cearceaful curat se întinde şi se fixează.

Schimbarea cearceafului plic (cu pătura în interior)

• este nevoie de participarea a două persoane;

• se aşează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel încât
marginea liberă de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de deasupra spre
picioarele pacientului;
• cele două persoane se poziţionează de o parte şi de alta a patului, prind colţul
cearceafului curat cu mâna dinspre capul pacientului şi cu cealaltă mână colţul
cearceafului murdar;

36
 • cu o mişcare rapidă se întinde cearceaful curat şi se îndepărtează cel murdar.

Încheierea procedurii

• lenjeria murdară se colectează în saci;

• se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile.

Observaţii

Aleza şi muşamaua pot fi schimbate după aceleaşi metode ţinând cont de posibilitatea de
schimbare a poziţiei pacientului.

2.3.3 Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu spondilită

anchilopoetică

Schimbarea lenjeriei de corp 37

Scop

• menţinerea stării de igienă şi confort;

• menţinerea/creşterea demnităţii pacientului;
• prevenirea escarelor de decubit.
Procedura ţine seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămaşă de noapte) şi de starea
pacientului. Se obţin informaţii despre posibilităţile de imobilizare.

Schimbarea pijamalei

• se explică pacientului cum poate colabora şi se apreciază în acelaşi timp resursele

acestuia;
• se spală mâinile, se îmbracă mănuşi.

Dezbrăcarea bluzei murdare şi îmbracarea celei curate

• se descheie nasturii;
• se ridică pacientul în poziţia şezând şi se îndepărtează bluza murdară;

37
 • se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate şi se îmbracă fiecare membru superior;
• pacientul este aşezat în decubit, se întinde bluza şi se încheie nasturii;
• dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă şi se îmbracă
partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte şi se procedează la fel
rulând pe rând mânecile bluzei;
• la sfârşit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza şi se încheie nasturii.

Îmbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor

• se menajează pudoarea pacientului;

• se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;
• se ridică membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea;
• se rulează pantalonii curaţi şi se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după care se
ridică regiunea fesieră şi se trag în sus spre mijloc.

38
Observaţii

În toate cazurile descrise

• se verifică punctele de sprijin şi se anunță orice modificare premergătoare escarelor;

• se pudrează cu talc punctele de sprijin;
• se verifică dacă la terminarea procedurii, lenjeria este bine întinsă şi dacă pacientul
exprimă stare de confort.

Asistentul medical trebuie să fie prezent la schimbarea lenjeriei pacientului cu perfuzii sau
la care prin planul terapeutic mişcarea este limitată/interzisă.

La pacientul inconştient este de preferat ca partea inferioară a corpului să nu fie îmbrăcată.

Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proceduri se poate administra calmant.

2.3.4. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului imobilizat

38
  Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din
partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială.
 Se va face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă
călduţă
 Trebuie să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru
extremităţi.
 Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit
 Toaleta cavităţii bucale este obligatorie
 La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei iar la pacienţii inconştienţi efectuată de
asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină,
suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară
 Se şterg dinţii cu un alt tampon, iar la sfîrşit se ung buzele
 Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului.
 Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei
leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.
39

Toaleta pacientului poate fi :

- zilnică pe regiuni ;

- săptămânală sau baia generală;

În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:

- nu are nevoie de ajutor ;

- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;

- are nevoie de ajutor parţial ;

- necesită ajutor complet

Etapele toaletei - se va respecta următoarea succesiune:

39
  se începe cu faţa, gâtul şi urechile;
 apoi braţele şi mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioara a coapselor;
 se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a
coapselor,
 se întoarce din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale
externe, toaleta cavităţii bucale.

2.3.5 Observarea poziţiei pacientului cu spondilită anchilopoetică

 Poziţiei pacientului în pat poate fi:

- decubit dorsal;

- decubit lateral;

- sezând;
40
- semişezând;

 Pacienţii cu spondilită anchilopoetică îşi pot alege poziţia în funcţie de starea fizică,
nivelul de durere, statusul operator, faza de boală, complicaţiile apărute, bolile cronice;
 Asistentul trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel poate
sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în ceea ce
priveşte evoluţia boli;
 Repausul fizic îndelungat la pat pentru pacienţii cu cancer de stomac, prin reducerea
vitezei de circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor
inferioare, de unde pot porni embolii pulmonare;
 Mai ales în cazurile operatorii este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi
picioarelor;
 Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile declive
ale corpului şi se va căuta în măsura în care starea pacientului o permite, să se ţină
ridicate părţile edemaţiate.

2.3.6 Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului cu spondilită anchilopoetică

40
 În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după indicaţiile
medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui;
 O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,
flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit
mişcări dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor;
 Mobilizarea se face în funcţie de:
 natura bolii
 starea generală
 tipul de reactivitate a pacientului
 perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi
anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de
răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de
slăbiciune musculară, diaforeză)
 Exerciţiile se fac înainte de mese:
 pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile de
respiraţie
 momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul
41
vor fi hotărâte de medic;
 În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
 Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.
 Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia
tegumentelor, respiraţia).
 Mobilizarea bolnavului
 începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii,
gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi
inferioare, păstrând poziţia de decubit.
 Urmează :
- aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;

- aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi;

- aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi

activ;

- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul cârjelor

ortopedice;

41
Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului:

 Asistentul se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi;

 introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea
poplitee
 Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul
asistentei;
 odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistentul va roti picioarele bolnavului
într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;

În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

 asistentul aşează braţele pacientului peste abdomen;

 membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă;
 asistentul aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia ; 42
 ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de 90°
urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;
 asistentul medical se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a
circulaţiei.

2.3.7 Captarea eliminarilor

Captarea materiilor fecale

Materialele necesare:

-        paravan;

-        ploscă (bazinet);

-        o plosca şi materiale pentru toaletă;

-        acoperitoare pentru ploscă;

-        hartie igienică;

42
 -        materiale pentru spălarea mâinilor;

-        muşama şi aleză (pentru protejat patul).

Etape de execuţie:

Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare

Efectuarea tehnicii:

 Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.

 Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la picioarele
bolnavului.
 Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
 Se ridică bolnavei camaşa de noapte.
 Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul şi, în
acelaşi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in prealabil a
fost incalzita cu apa fierbinte).
 Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
43
 Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe plosca
special pregatită.
 Se îndepărtează plosca cu multă precauţie.
 Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
 Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
 Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul bolnavului.
 Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
 Spălarea mâinilor.
 Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).

Captarea urinei

 Materiale necesare: urinar, comprese uscate.

 Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente confecţionate
din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizătura diferită: pentru bărbaţi în
formă de tub, pentru femei mai scurta şi lată.
43
  După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.

Captarea vărsăturilor

Materiale necesare:

 muşama;
 aleză;
 prosop;
 două tăviţe renale curate, uscate;
 pahar cu soluţie aromată.

2.4 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

2.4.1 Măsurarea şi notarea temperaturii

44 şi termogeneză.
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare

Locuri de măsurat:

- cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;

- cavităţi închise: rect, vagin.

Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin

dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii

(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.

Materiale necesare:

 termometru digital;
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
 recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
 tăviţă renală;
 ceas;
 foaie de observaţie;
44
  pix de culoare albastră;
 carneţel individual.

Intervenţiile asistentei medicale:

 pregătirea materialelor lângă bolnav;

 pregătirea psihică a bolnavului;
 spălarea pe mâini;
 se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
 se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia 0.
Pentru măsurarea în axilă:

 se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;

 se ridică braţul bolnavului;
 se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
 se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu
toracele;
 45 antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
se apropie braţul de trunchi,cu
 la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie
de către asistenta medicală;
 termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C

Valori patologice:

a) starea de hipertermie:

- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C

2.4.2 Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei
unor complicaţii şi al prognosticului.

45
Elemente de apreciat:

 tipul respiraţiei;
 amplitudinea mişcărilor respiratorii;
 ritmul;
 frecvenţa.
Materiale necesare:

 ceas cu secundar;
 pix cu pastă verde;
 foaie de temperatură.

Intervenţiile asistentului:

 aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;

 plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
 numărarea inspiraţiilor timp deun minut;
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie
46
orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
 unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
 în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
 aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.

Calităţile respiraţiei:

1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut

- nou-născut : 30-50 R/min;

- 2 ani: 25-35 R/min;

- 12 ani: 15-25 R/min;

- adult: 16-18 R/min;

- vârstnic: 15-25 R/min.

46
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la fiecare
respiraţie. Poate fi:

- profundă;

- superficială.

3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.

4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul

inspiraţiei şi expiraţiei.

2.4.3 Monitorizarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.

Scop:

 Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor

îmbolnăviri 47
 Cunoaşterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de urină
emisă
 Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări – ieşire).

Materiale necesare:

 Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă
distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan
de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast
 Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului
 Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la aceeaşi
oră.

Pentru o determinare corectă :

 Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se
aruncă
47
 Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la aceeaşi oră,
păstrându-se şi urina de la ultima emisie.

Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului

 prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective

 spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină
 cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ 1500 ml.

2.5 Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

2.5.1.Administrarea medicamentelor pe cale orală

Scop

Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghiţire sau sublingual, a unei cantităţi de
medicament care să acţioneze general sau local.

48
Principii generale

 administrarea medicamentelor pe cale orală la pacientii cu ulcer peptic se face prin

înghiţire;
 necesită o bună cunoaştere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de
medic, a efectelor terapeutice şi a reacţiilor adverse;
 administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigenţelor de calitate şi de
securitate
 asistentul medical are responsabilitate în acest caz.

Pregătirea materialelor

 prescripţia medicală;
 cărucior cu medicamente;
 flacon cu soluţie hidroalcoolică;
 o pereche de foarfece;
 pahare de unică folosinţă/recipiente speciale pentru medicamente.

48
Pregătirea pacientului

 se identifică capacităţile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l

supraveghea;
 se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripţiei
medicale;
 se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea şi calitatea administrării tratamentului;
 se instalează pacientul confortabil;
 se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate.

2.5.2 Administrarea propriu-zisă a medicamentului

 se identifică pacientul;
 se verifică încă o data prescripţia medicală la patul pacientului,in momentul administrării;
 se realizează o fricţiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire;
 se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiţionare proprii, până când
49
sunt luate;
 se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiţionat într-o alveolă
individuală;
 se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr-un păhărel cu întrebuinţare unică, înainte
de a le da pacientului;
 se explică pacientului modalităţile de luare a medicamentelor:
 pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă;
 cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
 dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
 fără diluţie , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual;
 se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creştere a complianţei la
tratament.
 includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării tratamentului oral
calitatea şi securitatea.

Injectia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau substanţe

49
 coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.

Scop - introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.

Locuri de electie:

 regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter;

 faţa externă a coapsei în treimea mijlocie;
 faţa externă a braţului în muschiul deltoid.
Materiale necesare:

 tăviţa medicală;
 ace intramusculare (lungime 40 - 70 mm., diametrul 7/10 - 10/10 mm., bizou lung);
 seringa tip Record cu capacitate corespunzătoare;
 medicamentul de injectat.

Tehnica:

 pregătirea instrumentelor şi materialelor

50 necesare;
 pregătirea psihică şi fizică a bolnavului;
 stabilirea locului injecţiei;
 se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
 se așează bolnavul în decubit ventral, lateral, în poziţie sezândă sau în picioare;
 se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie);

Efectuarea injecţiei:

 spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun;

 dezinfectarea mâinilor cu alcool;
 se montează seringa în condiţii de asepsie corectă;
 se încarcă seringa cu substanţa de injectat; după verificarea fi ei, se elimină bulele de aer;
 se schimbă acul îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată substanţa şi se ataşează un ac
potrivit pentru injecţie;
 se degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool;
 se invită bolnavul să- i relaxeze musculatura şi să stea liniştit; se întinde pielea între
policele şi indexul sau medianul mâinii stângi; se în ţeapă perpendicular pielea (4 - 7 cm.)
50
 cu rapiditate şi siguranţă cu acul montat la seringă;
 se verifică poziţia acului prin aspirare;
 se injectează lent lichidul;
 după injectare se scoate acul rapid numai pe direcţia de introducere;
 se masează locul cu un tampon cu alcool pentru a disocia planurile ţesuturilor
străpunse activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia;
 se așează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5-10 minute;
 spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.

Reorganizarea locului de muncă:

 se aruncă la coş deşeurile de la injecţii (fiole golite, tampoane de vată, seringa cu

acul);
Incidente/accidente:

 Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri a acestuia; se impune
retragerea acului şi efectuarea injecţiei în altă regiune;
51
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin înţeparea unui vas sanguin;
 Ruperea acului - se va extrage pe cale chirurgicală;
 Embolie - introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase sau
în suspensie;
 Abcese sau injectite - deficienţe grave de sterilizare.

2.6 Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.6.1 Puncţia venoasă

Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de
laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în circulaţia
venoasă. este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta o
cantitate suficientă de sânge;

Scop - prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul
unui ac steril în vederea examinării în laborator;

51
 Materiale necesare

 garou;
 mănuşi de unică folosinţă;
 seringi; - vacuumuri;
 ace pentru seringi;
 o canulă Butterfly;
 tampoane, comprese de bumbac;
 soluţii dezinfectante: betadină sau alcool 70%
 etichete/cod de bare;
 muşama, aleză;
 pansament adeziv;
 recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.

Pregătirea pacientului

 se identifică pacientul;52
 se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi
locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit;
 se examinează calitatea venelor şi se alege locul.

Efectuarea puncţiei

 se spală mâinile şi se pun mânuşile;

 se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
 se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi
bazilică); venele antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;
 se selectează venele uzuale;
 dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
 se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
 se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
 se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
 se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau
dezinfectant;
52
  se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);
 se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care
acoperă partea de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară;
 se înşurubează bine în holder;
 se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;
 se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;
 se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând
transportul germenilor spre locul înţepăturii);
 se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;
 se îndepărtează capacul colorat al acului dublu;
 se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a evita
accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
 se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcţie
de calibrul şi profunzimea venei;
 după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în
lumenul vasului 1-2 cm.;
53
 se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe
marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de
cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);
 vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
 se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
 când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac (apăsând
cu degetul mare bordura holderului);
 se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de
recoltare;
 tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec
omogen.

Observații:

 În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus;

 Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-
puncţiei;
 Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos;
53
  După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.

2.6.2 Pregătirea pacientului pentru recoltarea lichidului sinovial

 Pregătirea psihică: i se explică tehnica

 Pregătirea fizică
 va fi cu articulația cât mai relaxată astfel încât exudatul intraarticular să se
bombeze cât mai mult;
 asistentul va fixa articulația pacientului în poziția aleasă de medic;
 supravegheaza pacientul si-i menține pozitia;

 Intervențiile asistenului medical

 servește medicul;
 dezinfectează locul puncției cu alcool iodat și apo îl izolează cu câmpuri sterile;
 după tehnică dezinfectează din nou locul puncției și se masează ușor cu un
tampon; 54

 articulația puncționată va fi imobilizată cu ajutorul unei atele în poziție fiziologică

timp de 2-3 zile;
 lichidul extras se introduce în eprubete etichetate;
 puncția va fi notată în foia de observație clinică;

Modificări:
 caracter serocitin, limpede sau tulbure;
 vâscozitate ușor limpede;
 număr mare de elemente celulare de exudație în majoritatea lor polinucleare;
 ocazional se pot evidenția 5 – 10 % celule cu aspect de ragocit;

2.7 Externarea pacientului

Momentul externării bolnavului este stabilit de medicul curant şi medicul şef de secţie.
 Asistentul pregăteşte documentele bolnavului, pe care le pune la dispoziția medicului curant.

54
 Data externării este anunțată de către medicul curant cu cel puțin o zi înainte, acest lucru
permițând asistentului medical de la salon sa anunţe aparținătorii pacientului în cazul în care
se impuneacest fapt;
 Externarea unui pacient dintr-o unitate sanitară cuprinde:
- informarea pacientului şi a aparţinătorilor acestuia asupra suferinţei pentru care a fost
internat pacientul, evoluţia bolii pe parcursul internării şi starea de sănătate a pacientului în
momentul externării,precum şi conduita therapeutică ulterioară;
- asistentul va înmâna pacientului o copie după foaia de internare, împreună cu toate
controalele medicale şi investigaţiile efectuate pe parcursul internării;
- pacientului i se recomandă un regimul alimentar pe care trebuie să îl urmeze;
- se informează pacientul asupra controalelor medicale pe care trebuie să le efectueze ;
- asistenta informează pacientul asupra dietei şi a activităţilor fizice care i-au fost
recomandate de medicul specialist;
- cu cel puţin o zi înainte de externare asistenta are obligaţia să anunţe familia pacientului;
- după înmânarea biletului de extenare şi a reţetei asistenta are obligaţia de a explica
recomandările legate de regimul ce trebuie urmat, tratamentul de respectat: doze, orar,
ordine, precum si necesitatea prezentări
55 la control;
- pentru pacienţii cu deficienţe de deplasare va fi anunţată conducerea unităţii sanitare şi se
va asigura transportul pacientului la domiciliu;
- în mometul externării pacientul va fi transportat la garderobă, unde pe baza bonului i se vor
înmâna bunurile care au fost depozitate în garderoba spitalului.

55
 CAP. III. INGRIJIRI SPECIFICE

3.1 Cazul 1 - Plan de îngrijire

Date relativ stabile:

Nume : D
Prenume: M
Vârsta: 40 ani
Sex: M.
Înălțime 1,78 cm
Greutate: 92 kg

Date variabile
Domiciliul: Vaslui
Localitatea: Vaslui
56
Ocupația: pensionar medical
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii : 1
Religia: -
Naționalitate: Română
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este casnică, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de internare: observație lombosciatică.

Antecedente medicale: apendicectomie la vârsta de 30 de ani.
Antecedente heredecolaterale – mama pacientului a suferit de psoriazis articular.
Antecedente personale (fiziologice și patologice):
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului și celelalte vaccinuri specific
vârstei;

56
 Traumatisme: multiple traumatisme în copilărie soldate cu fracturi, de member și bazin, a
practicat un sport cu impact fizic (hochei): a suferit traumatisme prin cădere de la înălțime ca
urmare a unui accident în timpul serviciului;
Boli anterioare: bolile copilăriei;
Spitalizări: internări repetate;
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Există istoric de boli cronice în familie pe linia maternă (poliartrita
reumatoidă etc ) , tatăl decedat accident vascular cerebral;

Mod de viață și obișnuințe:

Hobby: videografie
Alimentația: Diversificată
57
Consumul de cafea, tutun, alcool: fără

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară, dureri
accentuate fesiere. Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate;
oboseală rapidă; reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de
durere, rigiditate musculară accentuate dimineața la trezire, somn superficial.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Stadiul de boală determină stare de stres și anxietate accentuate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: accentuată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: Sindrom depresiv
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare, cu ușoare crize amnezice;
Capacitate de comunicare: în funcție de starea de bine sau nu a sănătății.

57
II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 10 ani de zile pacientul D. M. prezintă dureri de la nivelul zonei lombare
a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă rigiditate crescută sau în caz de
temperaturi scăzute cu stări de anchiloză repetate. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers
și efort fizic de mică intensitate la câteva ore de la trezire. Pacientul susține că obosește destul de
rapid și are stări generale de rău cu dureri accentuate de oase, intercostale și ale osului stern, cu
inflamări și tumefacții ale încheieturilor;

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Lombalgii de tip inflamator, dureri sternocostale, fatigabilitate accentuate;
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Rigiditate
58
- Oboseală rapidă
- Stări de insomnii și somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilopoetică stadiul III- IV

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 40 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul membrului
inferior, până la genunchi.
- T.A.: 120/70 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică: normală

Simptomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare), meteorodependenţă (durerea are o intensitate
58
mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri
chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii; depăşeşte 30 minute. Reducerea
mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă funcţională.
DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
1. Criterii clinice:
 durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
 limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
 tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

2. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

Evoluție: Evoluție cu progress spre anchiloză.

59
Prognostic: dependent de:
 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1) Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență) - bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2) Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifestări de independență) - nu prezintă

59
 M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare și
rigidității.
3) Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - perturbarea modului de somn legat de durere.
4) Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical.
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere la
mișcare.
5) Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6) Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună
M.D.(Manifestări de dependență) - nu prezintă.
60
7) Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) - nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) - modificarea stării de bine este legată de durere,
manifestată prin agitaţie.
8) Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - nu prezintă.
M.D. (Manifestare de dependență) - dificultate de a se alimenta.
9) Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h aproximativ
1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10) Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
11) Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
60
 M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
12) Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
13) Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de familie şi
faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) - nu prezintă
14) Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este conştient de starea sa de sănătate, fiind
cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi îngrijind-o.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
61
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - grad de mobilitate scăzut,
incapacitatea de a se mișca normal;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni – insomnia.
4. Nevoia de a bea și a mânca - dificultate de a se alimenta.
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi inferioare
reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își acordă cu
greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele - Stare de imobilitate parțială impusă de afecțiune, rigiditate.

61
 PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a se Durere în zona Pacientul să aibă - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
mișca și a avea o lombară și la postura adecvată; vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea;
bună postură nivelul membrului Pacientul să nu - Creez condiţii de de medic. - Are tonusul
inferior. Alterarea prezinte complicații microclimat. - Administrarea muscular păstrat;
mobilității datorată ca escare de - Asigur o poziţie antiinflamatoarelor - Nu prezintă
durerilor articulare decubit, anchiloze, cât mai comodă pacientului. prescrise. complicații
contracturi - Inspectez sediul (escare)
şi carcterul durerii. - Își satisfice
-planific cu pacientul celelalte nevoi
exerciții fizice; fundamentale;
Nevoia de a Stare de imobilitate Să calmez - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
evita pericolele parțială impusă de durerea în cât urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
afecțiune. mai scurt timp fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
posibil. agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
- Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
cu cele necesare atât pentru
alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.

62
 Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă
evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
dormi și a se optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit si
odihni somn. - Mă interesez de agitat spre dimineață.
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
și a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive Pacientul este hidratat
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D). si alimentat conform
ce predispune la constipaţie. etapei de boală.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și menţine igiena corporală. pe regiuni.
de a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele

63
64
 3.2 Cazul 2 - Plan de îngrijire

I. CULEGEREA DATELOR

Date relativ stabile:

Nume : M
Prenume: R
Vârsta: 43 ani
Sex: M.

Date variabile
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii : 1
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este contabilă, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: observație lombosciatică.

Antecedente medicale: zona zoster la vârsta de 35 de ani.
Antecedente heredocolaterale: tatăl pacientului a suferit de poliartrită.
Antecedente personale: (fiziologice și patologice):
Bolile copilăriei: fără
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului.
Traumatisme: Nu a avut.
Boli anterioare: apendicită acută.
Spitalizări: Spitalizare pentru apendicectomie.
Intervenții chirurgicale: apendicectomie

65
Elemente fizice și reacționale:
Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale
membrilor familiei.

Mod de viață și obișunințe:

Hobby: grafică pe calculator.
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 5-10 țigări pe zi, alcool ocazional.

Probleme de sănătate actuale: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară.

Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă;
reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres și anxietate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: ușor stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 3-4 luni pacientul M.R. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută,
cât și în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în

66
caz de temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de
mică intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid. Pacientul este trimis la
secția Ortopedie pentru consult și examene amănunțite.

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilopoetică

Anamneza asistențeimedicale:
Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul
membrului inferior, până la genunchi.
- T.A.: 130/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

Simtomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin); meteorodependenţă
(durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu
(există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii;
nu depăşeşte 30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă
funcţională.

67
DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
3. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

4. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic
radiologic), asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt
de timp.

PROGNOSTIC: dependent de:

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare
și rigidității.

68
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifestări de independență) - bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical.
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere
la mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - își poate efectua singur igiena cavității bucale.

M.D.(Manifestări de dependență) – își acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului

inferior;
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – durere în zona lombară și la nivelul membrului inferior.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - nu prezintă.
M.D. (Manifestare de dependență) - alimentație deficitară.
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă

69
12. Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de
familie şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este conştient de starea sa de sănătate,
fiind cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi
îngrijind-o.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - stare de imobilitate parțială
impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni – insomnie.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a bea și a mânca – alimentație deficitară.
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își
acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului inferior;
7. Nevoia de a evita pericolele - durere în zona lombară și la nivelul membrului inferior.

70
 PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a evita Durere în zona Să calmez - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
pericolele lombară și la durerea în cât vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea.
nivelul membrului mai scurt timp - Creez condiţii de de medic.
inferior. posibil. microclimat. - Administrarea
- Asigur o poziţie antiinflamatoarelor
cât mai comodă pacientului. prescrise.
- Inspectez sediul
şi carcterul durerii.
Nevoia de a se Stare de imobilitate Să-i asigur toate - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
mișca și a avea o parțială impusă de îngrijirile necesare. urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
bună postură afecțiune. fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
- Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
cu cele necesare atât pentru
alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.

71
 Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă
evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a dormi Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
și a se odihni optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit.
somn. - Mă interesez de
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea și Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D).
ce predispune la constipaţie.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și de menţine igiena corporală. pe regiuni.
a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a Ușoară tahipnee, Pacientul să - Supraveghez funcţiile Pacientul prezintă o

72
respira și a avea o frecvență, ritm și prezinte o respirație vitale. respirație normală și
bună circulație amplitudine ușor și un ritm cardiac - Creez condiţii de un ritm cardiac
mărite. normal. microclimat. normal.

73
 3.3 Cazul 3 - Plan de îngrijire

I. Culegerea Datelor

Date relative stabile:

Nume : I.
Prenume: M.
Vârsta: 31 ani (Data nașterii: 22. 02.1980)
Sex: M.

Date variabile:
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii :
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer software
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este avocat
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: observație lombosciatică.

Antecedente medicale : poliartrită.
Antecedente heredocolaterale: mama pacientului a suferit de reumatism articular acut.
Antecedente personale (fiziologice și patologice): a practicat sporturi dure.
Bolile copilăriei:
Vaccinări: vaccinare specific în copilărie
Traumatisme: repetate ca urmare a unorcontacte fizice dure în timpul practicării unor
sporturi dure de impact.
Boli anterioare: fără
Spitalizări: Spitalizare pentru spondilită anchilopoetică

74
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale
membrilor familiei.

Mod de viață obișnuințe:

Hobby: fotbal
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 1 pachet tigări pe zi, alcool
ocazional.

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară.

Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă;
reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres.

Profilul psiho-social-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 3-4 luni pacientul I.M. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută,

75
cât și în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în
caz de temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de
mică intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid.

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: dureri toracice si lombare;

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul
membrului inferior, până la genunchi.
- T.A.: 140/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

SIMPTOMATOLOGIE: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere

articulară: intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin);
meteorodependenţă (durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată
dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul
unei alte articulaţii; nu depăşeşte 5-30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări
active, pasive); impotenţă funcţională.

76
DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
5. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

6. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilopoetică este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic
radiologic), asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt
de timp

PROGNOSTIC: dependent de:

- vârsta debutului,
- prezenţa manifestărilor extraarticulare,
- prezenţa oligoartritei,
- prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
- prezenţa dactilitei.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - Stare de imobilitate parțială impusă de afecțiune.

77
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere
la mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună.
M.D.(Manifestări de dependență) – își acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului
superior;
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – durere în zona lombară și la nivelul membrului
inferior.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) – alimentaţie adecvată, stare de hidratare bună.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă

78
12. Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de
familie şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este conştient de starea sa de sănătate,
fiind cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi
îngrijind-o.
M.D. (Maniffestare de dependență) – nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - stare de imobilitate parțială
impusă de afecțiune.
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni - insomnie
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi
inferioare reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate - își
acordă cu greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele - durere în zona lombară și la nivelul membrului
inferior.

79
 PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a evita Durere în zona Să calmez - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
pericolele lombară și la durerea în cât vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea.
nivelul membrului mai scurt timp - Creez condiţii de de medic.
inferior. posibil. microclimat. - Administrarea
- Asigur o poziţie antiinflamatoarelor
cât mai comodă pacientului. prescrise.
- Inspectez sediul
şi carcterul durerii.
Nevoia de a se Stare de imobilitate Să-i asigur toate - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
mișca și a avea o parțială impusă de îngrijirile necesare. urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
bună postură afecțiune. fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
- Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
cu cele necesare atât pentru
alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.

80
 Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă
evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a dormi Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
și a se odihni optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit.
somn. - Mă interesez de
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea și Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D).
ce predispune la constipaţie.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și de menţine igiena corporală. pe regiuni.
a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a Ușoară tahipnee, Pacientul să - Supraveghez funcţiile Pacientul prezintă o

81
respira și a avea o frecvența, ritm și prezinte o respirație vitale. respirație normală și
bună circulație amplitudine ușor și un ritm cardiac - Învăț pacientul să facă un ritm cardiac
mărite. normal. exerciții de mers, relaxare, normal.
posturi adecvate care să
favorizeze respirația.

82
 CAP. IV. CONCLUZII

4.1 Evaluare finală

După perioada de spitalizare, în care au urmat tratamentul prescris pacienții sunt

externați cu o stare generală ameliorată, apetitul reluat, capacitate de mobilizare bună.
Capacitatea de odihnă satisfăcătoare şi necesităţile fiziologice sunt
corespunzătoare.
Au fost instruiți în privinţa :
- respectării regimului alimentar;
- continuarea tratamentului prescris de medic;
- revenirea la control periodic la șase luni sau oridecâteori este nevoie;
- continuarea ședințelor de masaj;
- familia este instruită să urmărească regimul de viaţă al pacientului;

În urma intervențiilor autonome și delegate starea fizică și psihică a pacienților s-a

ameliorat. La externare cei trei pacienți au fost verificați prin întrebări dacă și-au însușit
corect toate cunoștințele respectării regimului igieno-dietetic, igienei personale,
tratamentului prescris și dacă au înțeles ce trebuie să facă pentru prevenirea unui alt puseu
inflamator și dureros.
Deasemenea au fost instruiți în vederea importanței repetării unor analize de
laborator și să revină periodic la control.

83
 BIBLIOGRAFIE

1. Boloșiu D. Horațiu „Ghid de reumatologie – Spondilita Anchilozantă”, Editura

Dacia, Cluj Napoca 1989;
2. Borundel Corneliu „Medicina internă pentru cadre medicale” – editura Bic
ALL, 2006;
3. Cartea asistentului medical - Tehnica îngrijirii bolnavului Ediția a VII-a 2008,
București;

4. Câmpeanu Radu, „Anatomia și fiziologia omului”, Editura Didactică și

Pedagogică”, București 1983;

5. Gheorghe Lascarache și Dr. Ioan Gutiu „Spondilita anchilozantă”, Editura

Medicală - București 1985;
6. Henderson Virginia „Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului”
7. Ibea Florica, „Anatomia Florica”, Editura Corint;
8. Liga Română contra reumatismului, „Afecțiuni reumatismale – exerciții în
spondilita anchilozantă”;

9. Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate asistenților medicali – Editura „Viața

Medicală Românească”, București 2001;

10. Titircă Lucreția, „Urgențe medico-chirurgicale”, Editura Medicală, București,

1994;

11. Titircă Lucreția, „Breviar de explorări funcționale”, Editura Medicală,

București, 1994;

12. Titircă Lucreția, „Îngrijiri special acordate pacienților de către asistenții

medicali”, Editura „Viața Medicală Românească”, București;

13. Trevor Weston, „Atlas de Anatomie”, Editura Vox 1997.

84
85