COLEGIUL TEHNIC ION MINCU TG-JIU

DOMENIUL/CALIFICAREA PROFESIONALA
SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ MEDICALĂ
PEDAGOGICĂ
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

PROIECT DE ABSOLVIRE
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU SPONDILITĂ
ANCHILOZANTĂ

COORDONATOR: ȘTIRBU ELENA

ABSOLVENT:
LĂCĂTUȘU IONELA-CRISTIANA

2019
TÂRGU-JIU

1
 CUPRINS

ARGUMENT............................................................................................................3

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI DE ANAOMIE MUSCULARĂ ȘI OSOASĂ.........4

1.1 Anatomia şi biomecanica coloanei vertebrale..................................................4

1.2 Musculatura coloanei vertebrale.......................................................................4

1.3 Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și ai cefei......................................6

1.4 Sistemul nervos...................................................................................................8

1.5 Articulațiile coloanei vertebrale......................................................................10

1.6 Stabilitatea coloanei vertebrale.......................................................................11

CAPITOLUL 2. SPONDILITA ANCHILOZANTĂ.........................................13

2.1 Spondilita anchilozantă...................................................................................13

2.2 Etiopatogenie....................................................................................................13
2.3 Simptomatologie...............................................................................................13
2.4 Investigații........................................................................................................17
2.5 Diagnostic.........................................................................................................17
2.6 Evoluție și complicații.....................................................................................19
2.7 Tratament........................................................................................................19

CAPITOLUL 3. CAZURI CLINICE.................................................................22

CAZUL 1...............................................................................................................22

CAZUL 2...............................................................................................................29

CAZUL 3...............................................................................................................35

CONCLUZII....................................................................................................................42

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................43

ANEXE

2
 MOTTO

Sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască,

deşi aproape toţi se nasc cu ea.

ARGUMENT

Spondilita anchilozantă reprezintă o afecţiune cu un potenţial invalidant major,

ceea ce are importante repercusiuni medico-terapeutice şi socio-economice. În acest
context diagnosticul precoce, trebuie să se asocieze cu un tratament complex adecvat.
Din acest punct de vedere consider utile orice informaţii şi experienţe personale
care ar putea ajuta la obţinerea unui management comun a pacientului şi tuturor celor
implicaţi în procesul tratamentului în faţa acestei afecţiuni.
În acest sens, în lucrarea de faţă am încercat analiza posibilităţilor de realizare a
unei scheme terapeutice cât mai adecvate stadiilor precoce de boală.
În redactarea lucrării, am avut în vedere:
Lucrarea este structurată în trei capitole, referitoare la:
Capitolul 1: Noțiuni de anatomie musculară și osoasă
Capitolul 2: Spondilita anchilozantă
Capitolul 3: Planuri de ingrijire

3
 CAPITOLUL 1.
NOȚIUNI DE ANAOMIE MUSCULARĂ ȘI OSOASĂ

1.1 Anatomia şi biomecanica coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor,
deoarece de ea sunt legate toate celelalte segmente ale trunchiului.
Din punct de vedere anatomo-funcţional, coloana vertebrală se împarte în patru
regiuni distincte, fiecare din ele având un număr fix de vertebre.
Aceste regiuni sunt:
- regiunea cervicală – 7 vertebre,
- regiunea toracică – 12 vertebre,
- regiunea lombară – 5 vertebre,
- regiunea sacrococcigiană – 9-10 vertebre unite între ele.
Numai primele trei regiuni sunt mobile, vertebrele manifestând o oarecare
mobilitate una faţă de alta, mobilitatea lor însumându-se pe întreaga regiune şi apoi pe
întreaga coloană vertebrală. Regiunea sacrococcigiană este rigidă, fără vreun grad de
mobilitate.
Regiunea cervicală: vertebrele au corpul alungit transversal, canalul vertebral este
mare şi triunghiular, apofizele spinoase scurte şi puţin înclinate, apofizele transverse
prezintă la baza lor un orificiu pentru artera vertebrală. Prima vertebră cervicală, atlasul,
este alcătuită din două mase laterale, unite între ele printr-un arc posterior şi un anterior. Pe
faţa superioară a maselor laterale se găseşte câte o cavitate glenoidă pentru articularea cu
condili occipitalului. Pe faţa inferioară a maselor se găseşte câte o faţetă articulară pentru
apofizele articulare ale vertebrei următoare. Pe ambele arcuri se găseşte câte un tubercul.
Axisul este a doua vertebră şi se prezintă cu un corp alungit transversal; pe faţa lui
superioară se află apofiza odontoidă; aceasta are 12-16 cm înălţime şi prezintă un pivot
cilindric în jurul căruia se roteşte atlasul, în mişcările de rotaţie a capului. A şaptea
vertebră se prezintă cu apofiza spinoasă foarte proeminentă.
În regiunea dorsală vertebrele au corpul rotund, canalul vertebral este mai îngust,
circular, apofizele spinoase sunt mult mai înclinate înapoi, iar apofizele transverse prezintă
la vârful lor, pe faţa anterioară, o faţetă articulară pentru tuberozitatea coastei
corespunzătoare.
Regiunea lombară are cele mai voluminoase vertebre, au corpul uşor lăţit
transversal, apofizele spinoase sunt dispuse orizontal, iar cele transverse sunt mai mici.
Corpul vertebral privit din profil este mai înalt în partea anterioară, ceea ce explică curbura
lordotică (fiziologică) normală a acestei regiuni.(fig.1)
Regiunea sacrococcigiană – vertebrele sunt unite între ele, primele 5 formează
osul sacru, iar ultimele 4-5 alcătuiesc un alt os, numit coccis.
4
 Coloana vertebrală este un ansamblu mobil ce se poate adapta unor poziţii extrem
de variate şi solicitante, această calitate deosebita asigurând protecţia elementelor
vasculonervoase pe care le conţine.
În prezent, i se atribuie segmentului vertebral următoarele funcţii:
de susţinere, protecţie, mobilitate, de stabilitate, modulantă(ea influenţând dimanica
celorlalte părţi componente ale organismului),precum şi de amortizare a presiunilor.
Se remarcă o rapiditate şi o precizie deosebită în adaptarea la mişcare, fapt ce realizează
protecţia structurilor nervoase şi vasculare.
În medie, lungimea coloanei vertebrale este de 73cm la bărbaţi şi 63 cm la femei,
reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.
Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde măsoară 11 cm.
(fig.2) .De aici merge descrescând atât în jos cât şi în sus.
Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor lombare, unde atinge 7 cm, apoi
descreşte atât în sus cât şi în jos.
Coloana vertebrala nu este rectilinie. Prezintă două feluri de curburi: în plan
sagital şi în plan frontal.
Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se numesc
lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze. La coloana vertebrală aceste
curburi sunt in număr de patru:
a) curbura cervicală
b) curbura toracală cu convexitatea înapoi
c) curbura lombară cu convexitatea înainte
d) curbura sacrococcigiană cu convexitatea înapoi
În timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu
convexitatea înapoi. La nou-născut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat, ce
separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5;
este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2
ani şi se datorează staţiunii vertical şi locomoţiei.
Curburile în plan frontal sunt mai puţin pronunţate ca cele în plan sagital.
În mod obişnuit întalnim: (fig.3)
a) curbura cervicală cu convexitatea la stânga;
b) curbura toracală cu convexitatea la dreapta;
c)curbura lombară cu convexitatea la stânga.

1.2 Musculatura coloanei vertebrale

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de mușchi, care se
inseră fie pe coloana, fie la distanța de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii
abdominali.
Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; mușchii scaleni; mușchiul
drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gâtului;
splenius al gâtului și al capului; fasciculul superior al marelui trapez)
Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului;
micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; mușchii lomboiliaci (pătratul
lombelor, psoasul iliac).
Mușchii posteriori ai trunchiului: mușchiul trapez; mușchiul marele dorsal,
romboidul, unghiularul, micul dințat posterosuperior; micul dințat posteroinferior; mușchii
cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept
posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului), mușchii spinali, se gasesc în
șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (mușchii sacrospinali,

5
paravertebrali) sunt în numar de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul,
mușchii intertransversali și mușchii interspinoși.
Tonusul muscular este starea de contracție statică sau de tensiune permanentă a
mușchiului relaxat, se menține prin mecanism reflex și influențează proprietățile
mușchiului. Are rol în determinarea formei corpului, stabilitate articulară, metabolism și
termoreglare. Variază în funcție de vârstă, stare de sănătate, sex, antrenament. Hipotonia și
hipertonia musculară in limite fiziologice nu produc modificări importante, dar peste
anumite limite pot determina, inițial deviații ale coloanei și ulterior chiar deformații. Prin
antrenament bine condus, proprietățile mușchiului (tonus, excitabilitate, contractilitate,
elasticitate, plasticitate) se pot dezvolta până la valori superioare.
Bilanțul muscular apreciază forța unui mușchi sau grup muscular cu ajutorul unor
tehnici de examinare manuală. Cel mai folosit sistem este cel care utilizează o scară de la 5
la 0.
Forța 5 (normală) este atunci când se poate efectua o mișcare, împotriva
gravitației, pe toată amplitudinea, împotriva unei forțe exterioare aproximativ egală cu
valoarea forței normale.
Forța 4 (bună) capacitatea de a deplasa antigravitațional un segment, împotriva
unei rezistențe mai mici.
Forța 3 (acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este deplasat
împotriva gravitației, fără altă rezistență. Reprezintă pragul funcțional minim necesar
pentru a deplasa diferitele segmente.
Forța 2 (mediocră) permite mobilizarea, dar numai după eliminarea gravitației.
Forța 1 (schițată) nu permite deplasarea segmentului, dar la palpare se percepe
contracția.
Forța 0 (absentă) când nu se percepe nici o contracție.

1.3 Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și ai cefei

Din punct de vedere al formei și a situației lor, mușchii acestei regiuni sunt de două
feluri:
 Mușchi superficiali, care leagă membrul superior de coloana vertebrală
 Mușchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale
Din prima categorie de muşchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana vertebrală
de scapulă, cu localizare în regiunea spino-toracică; ei sunt următorii: muşchiul trapez,
muşchii romboizi mare şi mic şi muşchiul ridicător al scapulei. în al doilea rând distingem
muşchii vertebro-humerali cu localizare lombară, cum este muşchiul dorsalul mare.
Mușchii planului I - mușchiul Trapez și mușchiul Latissim.
 Mușchiul Trapez are o forma triunghiulară, cu baza la coloana vertebrală și vârful
la humerus. Împreună cu cel de pe partea opusă ocupă regiunea cefei și partea superioară a
spatelui. Când ia punct fix pe coloană ridică umărul, când ia punct fix pe centura scapulară
fibrele superioare înclina capul pe partea respective, iar cele inferioare contribuie la
căţărare.
 Mușchiul Latissim sau Dorsal Mare, este cel mai lat mușchi al corpului, cu o formă
triunghiulară și este situat în partea posteroinferioară a trunchiului.
Mușchii planului II - este format din următorii 5 mușchi:
 Mușchiul Ridicător al scapulei sau Unghiular este situat pe părțile laterale ale cefei,
care răspunde înainte fosei supraclaviculare. Ridică scapula când ia punct fix pe coloana,
iar când ia punct fix pe scapulă înclină coloana de acceaşi parte .
 Mușchiul Romboid este așezat pe peretele posterior al toracelui. Apropie scapula de
coloană.

6
  Mușchiul Dințat posterior și superior - este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, situat cranial, în planul intermediar al muşchilor
spatelui. Este interconectat cu m. Serratus posterior inferior prin fascia interdentată. Ridică
coastele, fiind inspirator
 Mușchiul Dințat posterior și inferior este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, care aparţine planului intermediar al muşchilor
spatelui. Coboară coastele, fiind expirator
 Mușchiul Splenius este un muşchi multi-articular, spinotransversomastoidian,
multifascicular, cilindric, alungit, situate în planul intermediar superficial al m. Erector
spinal. În contracţie bilateral sunt extensori ai capului. În contracţie unilateral înclină
capul de aceeaşi parte.
Mușchii planului III – Planul al III-lea al muşchilor spatelui este format, de o parte şi
de alta, de un complex muscular numit muşchiul erector al coloanei vertebrale. Lui i se
adaugă muşchiul spinal. În partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat şi poartă
numele de masa comună. În regiunea lombară aceasta se împarte în două coloane diferite,
pe care le putem considera muşchi aparte. Aceştia sunt iliocostalul şi lungul
şanţurilor vertebrale (longissimul). Muşchii componenţi ai acestui plan leagă bazinul de
torace şi de coloana vertebrală, apoi segmentele coloanei vertebrale între ele şi coloana cu
craniul.
 Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă, formată de scheletul regiunii
sacrolombare şi de fascia toracolombară
> Mușchiul Iliocostal pleacă din masa comună și merge în sus încrucișând succesiv toate
coastele, până ce ajunge în regiunea cervicală.
> Mușchiul Longissimus sau Lungul dorsal este situat de-a lungul șanțurilor
vertebrale, medial de mușchiul iliocostal.
 Mușchiul Spinal cu localizarea cea mai medială este greu de izolat și identificat,
fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale mușchiului Longissim toracal.
Mușchii planului IV – Planul IV este format din fascicule musculare care se întind de la
procesul transvers al unei vertebre la un proces spinos suprajacent, fiind din această cauză
considerate ca făcând parte dintr-un singur complex muscular, numit Mușchiul
Transverospinal. Acest proces muscular îl împărțim în trei grupări, cunoscute sub numele
de mușchii: semispinal, multifizi și rotatori.
 Mușchiul Semispinal ocupă planul cel mai superficial, are fascicule ce sar peste 4
vertebre între punctul de origine și cel de inserție.
 Mușchii Multifizi formează o coloană musculară cu aceeași direcție ca și
a precedentului, care umple șanțurile vertebrale de la sacru până la axis.
 Mușchii Rotatori ocupă planul cel mai profund al mușchiului transversospinal
acoperit de multifizi.
Mușchii Planului V – Planul V este cel mai profund, care acoperă în parte scheletul
osteofibros axial. După inserții, acești mușchi au fost grupați în: mușchi
interspinoși, intertransversari, rotatori ai capului și ridicători ai coastelor.
 Mușchii Interspinoși sunt perechi de fascicule musculare dispuse pe părți laterale
ale ligamentelor interspinoase, ce unesc două procese spinoase vecine. Prezenți în zona de
mobilitate maximă a coloanei vertebrale, ei se împart în mușchi interspinoși
cervicali și mușchi interspinoși lombari.
 Mușchii Intertransversari sunt mușchi mici ce leaga procesele transverse între ele și
dezvoltați în special în regiunile vertebrale cu cea mai mare mobilitate de lateralitate, adică
în regiunea cervicală și lombară.

7
  Mușchii Rotatori ai capului sunt în număr de patru, situați în partea cea mai
profundă și superioară a cefei. Ei sunt marele și micul drept posterior al capului, oblicul
superior și inferior al capului.
 Mușchii Sacrococcigieni sunt în număr de doi: unul ventral și altul dorsal. Ei se
întind de la sacru la coccige, fiind niște mușchi atrofiați.
Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt: dreptul abdominal, oblicul extern, oblicul
intern, iliopsoasul, sternocleidomastoidianul, scalenii şi lungul gâtului.

1.4 Sistemul nervos

Nervul este o cale de conducere a influxului, a potențialului electric de acțiune în

organisme. Este o formă de grupare a fibrelor conductoare organice cu rolul de a duce
suportul energetic al informației de la un stimul intern sau extern la un centru de comandă
al organismului sau de la centrul de comandă la un organ efector (muscular sau secretor).
Nervul este învelit periferic de țesut conjunctiv- epinerv. Epinervul trimite prelungiri în
interiorul nervului. Prelungirile separă fasciculele de fibre nervoase formând în jurul
fasciculelor un strat numit perinerv . Perinervul are rol izolant și de transportor pentru
lichidele interstițiale aflate lângă fibrele nervoase. Țesutul conjunctiv al nervului are în
compunerea lui vase nutritive ce deservesc nervul și fibre nervoase vegetative.
Elementul principal al sistemului nervos este țesutul nervos, format din neuroni
interconectați prin axoni și dendrite. La organisme mai evoluate (de exemplu, omul) se
întâlnesc și celule gliale, care susțin activitatea neuronilor fără a participa direct în
prelucrarea de informații.
Sistemul nervos este format din:
 Sistemul nervos central (SNC)[modificare | modificare sursă]
Aceasta este partea principală a sistemului nervos (numit și nevrax) care se ocupă cu
prelucrarea informației venită de la receptori (de exemplu, receptori vizuali, tactili, de
durere etc.) și generarea de răspunsuri. SNC este format din encefal(care cuprinde:creierul
mare,creierul mic si trunchiul cerebral) și măduva spinării. Aceste două componente sunt
protejate de cutia craniana și, respectiv, de coloana vertebrală.
 Sistemul nervos periferic (SNP)[modificare | modificare sursă]
SNP este partea sistemului nervos formată din neuronii și nervii din afara SNC. Aceștia
se găsesc în membre (de exemplu, în mână și picioare) și organe (de exemplu stomac,
inimă etc.). SNP nu este protejat de oase sau de o barieră pentru sânge (fața de creier care
este protejat de bariera hematoencefalică), și poate fi ușor lezat mecanic sau chimic.
Sistemul nervos periferic se împarte la rândul său în două componente:
 Sistemul nervos somatic, care este asociat cu controlul voluntar al mișcărilor prin
acțiunea mușchilor scheletici, cât și recepția stimulilor externi (în cazul stimulilor
termici, stimulilor mecanici etc.). Sistemul nervos somatic este format din fibre
aferente, care duc informațiile de la surse externe spre SNC, și fibre eferente, care
duc impulsurile nervoase de la SNC la mușchi.
 Sistemul nervos vegetativ sau autonom gestionează acțiunile care nu se află sub
control conștient. El controlează de exemplu funcțiile vitale ca respirația și bătăile
inimii, dilatarea și constricția pupilelor, digestia etc. Se împarte în sistemul nervos
simpatic și cel parasimpatic.

8
 Activitatea sistemului nervos se realizează prin actul reflex (procesul fiziologic de
răspuns la un stimul care acționează asupra unui anumit câmp receptor). Așadar, la stimulii
sosiți din mediul extern sau intern, sistemul nervos dă un raspuns rapid și adecvat. Acest
răspuns se numește act reflex. Substratul său anatomic este arcul reflex, constituit din
receptor, calea aferentă, centrul reflex, calea eferentă și efectorul.
Dupa originea lor nervii se sistematizează în: cranieni și spinali.
Există 12 perechi de nervi cranieni, a caror origine reală se află în diferitele
segmente ale encefalului (filetele motorii), în ganglionii senzitivi de pe traiectul lor
(filetele senzitive), în nucleii vegetativi (filete vegetative) și în receptori (filete senzoriale):
 nervul olfactiv
 nervul optic
 nervul oculo-motor
 nervul trochlear
 nervul trigemen
 nervul abducent
 nervul intermedio-facial
 nervul vestibulo-cochlear
 nervul gloso-faringian
 nervul vag
 nervul accesoriu sau spinal
 nervul hipoglos

Nervii spinali
Sunt în număr de 31 de perechi. În regiunea cervicală există 8 perechi de nervi
cervicali (primul iese între osul occipital şi prima vertebră cervicală), în regiunea toracală
sunt 12 perechi de nervi, 5 perechi în regiunea lombară, 5 în sacrală şi o pereche în
regiunea coccigiană.
Nervii spinali sunt formaţi din două rădăcini:
 anterioară (ventrală), motorie;
 posterioară (dorsală), senzitivă, care prezintă pe traiectul ei ganglionul spinal.
Rădăcina anterioară conţine axonii neuronilor somatomotori din cornul anterior al
măduvei şi axonii neuronilor visceromotori din cornul lateral.
Rădăcina posterioară (dorsală) prezintă pe traiectul său ganglionul spinal, la
nivelul căruia sunt localizaţi atât neuronii somatosenzitivi, cât şi neuronii viscerosenzitivi.
Măduva spinării face parte din sistemul nervos central (SNC) împreună cu
creierul. Prelungirea lui se face din forjatul occipital al craniului până la aproximativ prima
vertebră lombară.
 31 nervii spinali sunt conectați de-a lungul măduvei spinării. Este compus dintr-un
nucleu de materie cenușie în care se află corpurile neuronale, care, la rândul său, este
înconjurată de materie albă în care se află axoanele. Interesant este faptul că distribuția
substanței gri și albe în măduva spinării este opus celei a creierului. Pe de altă parte,
Vertebrele, ligamentele de sprijin, meningele și lichidul cefalorahidian se găsesc ca
protecție a măduvei spinării.
Funcțiile măduvei spinării sunt variate. Pe de o parte, este responsabil de primirea
și prelucrarea (într-un mod superficial) a informațiilor sensibile și, pe de altă parte, de
transmiterea informațiilor motorii din creier. Funcțiile lor sunt cruciale și de importanță
vitală. O leziune poate provoca efecte grave, cum ar fi paralizia la nivelul motorului sau
pierderea sensibilității.

9
 Substanța cenușie, spre deosebire de creier, este situată în partea interioară a
măduvei spinării. Este locul unde se află organismele neuronale și unde sunt procesate
informațiile. Este configurat în diferite coarne: ventral, dorsal, lateral și intermediar.
 dorsal corn: este responsabil pentru informații sensibile.
 zona intermediară: este locul unde interneuronii care leagă niște neuroni cu alții,
sunt neuroni de asociere.
Partea laterală: găsite numai la nivelul toracic și lombar. Este responsabil pentru
homeostazia organismului, care reglementează sistemul nervos autonom.
Cornul coral: are grijă de informațiile despre motor,de asemenea, în interiorul acestei
substanțe gri sunt mai multe nuclee cu funcții diferite:
 I-IV: responsabil pentru senzațiile exteroceptive. Ei înregistrează
senzațiile pe care le primesc de la stimuli externi, cum ar fi lumina.
 V-VI: responsabil pentru senzațiile proprioceptive. Ei raportează despre
stimulii generați intern.
 VIII: realizează releul între mesencephalon și cerebel. Este locul unde
neuronii proveniți din mesencephalon preiau pentru a merge la cerebel și invers.
 IX: zona principală a motorului. Acesta este locul în care corpurile
neuronale descendente care provin de la cortexul motor impulsuri directe de mișcare.
 X: nucleul care înconjoară canalul central și conține neuroglia, care
susțin sau susține neuronii.
Substanța cenușie a măduvei spinării este site-ul releu al motorului și informații
senzoriale în principal, dar și trebuie să faceți o judecată rapidă cu privire la informații
înainte de a ajunge chiar la destinație. Acestea din urmă ar trebui să fie necesare pentru a
activa mecanisme reflexe în situații de urgență, cum ar fi atunci când primiți un stimul
foarte dureros.
Substanța albă a măduvei spinării este locul în care fibrele (axonii) trimit
informații atât ascendente, cât și descendente. Funcția sa principală este de a trimite
informații. Ca și substanța neagră, este de asemenea împărțită în diferite părți, în acest caz
coloane:
 Coloana dorsală: cel care trimite informațiile somatice.
 Ventrală și coloana laterală: sunt canalele eferente care sunt responsabile
pentru transmiterea informațiilor de la creier către mușchi.
Acestea fac parte din sistemul motor.În substanța albă există căi diferite,
ascendente și descendente. Tracturile iau numele celor două structuri dintre care circulă
informațiile și fiecare dintre tracturi trimite informații diferite.

Reflexele măduvei spinării

Există mișcări pe care le facem inconștient, înainte de informațiile sensibile ale
stimulului care determină mișcarea să ajungă în creier. Este mișcările reflexe, cum ar fi
mana departe de o sursă dureroasă (flacără de o brichetă), sau închideți ochii pentru a auzi
un zgomot puternic, noi nu controlăm.
Reflexul este cel mai simplu circuit al sistemului nervos. Se pornește de la
receptoare, care sunt structuri care transformă energia unui stimul electric pentru a schimba
în nervii periferici aferente care conduc impulsurile la miezul central, Interneuron.
Informația trece către neuronii motorului eferent, astfel încât efectorul (mușchiul)
efectuează mișcarea reflexă.
Aceste mișcări sunt date datorită arcului reflex. Corpul celular este in radacina
ganglion posterior, trece sus dorsale, unde comunică cu interneuron, care este asociația
neuron care integrează informațiile și trece-l la motor neuron în cornul ventral pentru a ieși

10
din rădăcina ventrală și a direcționa impulsul nervos spre mușchi pentru contracția
acestuia.

1.5 Articulațiile coloanei vertebrale

Piesele componente ale coloanei vertebrale sunt unite între ele cu ajutorul
diferitelor ligamente. În același timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte
cu coastele, iar în jos, pe ambele laturi cu oasele coxale.
Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor și prin procesele
articulare. În același timp, ele se unesc la distanță prin procesele spinoase, lamele
vertebrale și procesele transverse.
Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt încadrate în grupul de articulaţii numite
simfize (Symphysis intervertebralis).
Suprafeţele articulare sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale
corpurilor vertebrale. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate, cele două suprafeţe
adiacente delimitează între ele un spaţiu eliptic.
Depresiunea feţelor articulare este atenuată prin prezenţa unei lame fine de cartilaj
hialin, care le acoperă.
Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale
longitudinale, anterior şi posterior. Articulaţiile unco-vertebrale sunt formate prin unirea
proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-VII cu şanţurile corespunzătoare de pe
corpul vertebrelor imediat superioare. Ele sunt articulaţii plane. Ca mijloace de legătură au
câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. Permit uşoare mişcări de
alunecare.
Articulaţiile proceselor articulare (Articulationes zygapophysiales). Cele din
regiunea cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară,
trohoide.
Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca
mijloace de unire se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafeţelor
articulare. Membranele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri,
spre deosebire de cele din regiunea toracică şi lombară, mai îngroşate. Fiecare
membrană este tapetată pe partea interioară de un strat sinovial.
Unirea lamelor vertebrale se realizează cu ajutorul ligamentelor galbene.
Rolul ligamentelor galbene este multiplu: prin elasticitatea lor contribuie la readucerea
coloanei în poziţia ei normală, după ce a fost flectată; împiedică flexiunea exagerată sau
bruscă a coloanei vertebrale. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra
leziunilor; contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale.
Unirea proceselor spinoase se realizează prin două feluri de ligamente:
Ligamentele interspinoase (Ligg. interspinaliă și Ligamentul supraspinos (Ligg.
supraspinale) Unirea proceselor transverse. La aceasta contribuie o serie de formaţiuni
fibroase numite ligamente intertransversare.

1.6 Stabilitatea coloanei vertebrale

a. Stabilitatea intrinsecă este dată de presiunea intradiscală, articulaţii, ligamente şi

capsulă
b. Stabilitatea extrinsecă este dată de musculatură, presiunea intraabdominală, fascia
toracolombară.
Stabilitatea intrinsecă. Presiunea intradiscală este mai mică în ortostatism decât în
poziţie şezândă deoarece în poziţie şezândă, curbura lordotică lombară se aplatizează

11
îndepărtându-se de centrul de greutate. Articulaţiile, ligamentele şi capsula, orientarea
articulaţiilor ghidează şi limitează gradul de mişcare.
Stabilitatea extrinsecă : Muşchii sunt foarte importanţi deoarece acţionează în toate
direcţiile. Presiunea intraabdominală, prin creşterea sa, oferă sprijinul extern pentru
stabilitate prin scăderea încărcării lombosacrate. Acest mecanism poate acţiona doar cateva
secunde, astfel se descarcă forţele de forfecare ale discului cu 5-30%.
Mobilitatea depinde de:
1. Elementele pasive: structurile osoase, procese osoase , discuri intervertebrale, ligamente
2. Elementele active: muşchii
Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrală prezintă mișcări
complexe rezultate din micromișcările cumulate ale tuturor articulațiilor intervertebrale:
flexie – extensie, înclinare laterală, rotația, și ca o rezultantă a acestora – circumducția.
Flexia şi extensia. Mişcările de flexie – extensie sunt posibile datorită capacităţii
discului intervertebral de a fi destins sau comprimat cu 20% din înălţimea sa. Aceste
mişcări sunt ghidate de procesele apofizare şi limitate de capsula şi ligament. Primele 50-
60 grade de flexie au loc în coloana vertebrala, o flexie suplimentară realizându-se cu
înclinarea bazinului spre anterior.
Musculatura care realizează flexia coloanei vertebrale este reprezentată
de: sternocleidomastoidian, drept anterior al capului, mic drept anterior al capului, lungul
gâtului, drept abdominal, marele si mic oblic abdominal, transversal abdominal, psoas-
iliac.
Musculatura extensoare a coloanei vertebrale este reprezentată de: spleniusul
capului şi al gâtului, marele şi micul complex, marele şi micul drept posterior al gâtului,
sistemul transverso-spinalilor, sacrospinalul. Flexia este iniţiată de muşchii
abdominali şi de segmentul vertebral al muşchiului psoas major.
Rotația este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotește puțin și
numai dacă se înclină lateral, în coloana lombară mișcarea de răsucire se execută când
coloana este în extensie, mai ales în segmentul dorsolombar. Când coloana este flectată,
mișcarea de răsucire din segmentul lombar nu este posibilă, deoarece condilii vertebrelor
sunt așezați vertical în articulații și opresc mișcarea; din aceeași cauză, în flexie nu se poate
face nici înclinarea laterală a segmentului lombar.
La rotaţia trunchiului, muşchii spatelui sunt activi în ambele părţi ale coloanei, cu
o contracţie ipsilaterală a muşchilor spinotransverşi (splenius al gâtului, splenius al
capului, oblic inferior al capului) şi cu o contracţie controlaterală a muşchilor
transversospinali (semispinal, multifizi şi rotatori). Muschii abdomenului sunt, de
asemenea, activi. Muşchiul ipsilateral oblic intern și muschiul controlateral oblic extern,
se contractă.
Înclinarea laterală are o amplitudine totală mai mică decât în cazul mişcării de
flexie-extensie, datorată, în primul rând, articulaţiilor apofizare. Aceste mişcări sunt
ghidate de procesele apofizare şi limitate de capsulă şi ligament.
Musculatura care realizează mişcarea de înclinare laterală este reprezentată de:
sternocleidomastoidian, musculatura cefei, marele și micul oblic al abdomenului, pătratul
lombar, psoas-iliacul, intertransversalii. Mişcarea este limitată de ligamentele din
jumătatea opusă sesnsului ei.

12
 CAPITOLUL 2.
SPONDILITA ANCHILOZANTĂ
2.1.Spondilita anchilozantă

Spondilita anchilozantă este o boală inflamatorie cronică, de obicei evolutivă, care

afectează atât scheletul axial, cât și articulațiile periferice. Deoarece afectarea articulațiilor
sacroiliace poate fi apreciată ca o regulă, cu rare excepții, boala mai poate fi definită ca o
sacroileită simptomatică.(fig.5)
Spondilita anchilozantă face parte din grupul spondilartritelor seronegative,
reprezentând prototipul acestora.
Se întâlnește în deosebi la bărbați (90%), tineri (20-40 de ani).Procesul malign
este sinovita care este asemănătoare celei din poliartrita reumatoidă, cu hiperplazie
sinovială, acumulare de celule limfatice, eroziuni osoase, distrucție cartilaginoasă urmată
de fibroză și ankiloză (fuzionarea capetelor osoase), osificarea inelului fibros, al discurilor
intervertebrale și ligamentului longitudinal anterior, determină apariția la radiografie a așa-
numitei „coloane de bambus”.(fig.6)
Primle manifestări sunt minimalizate de bolnav fiind discrete și lipsite de
importanță. Apar pe la 20 de ani. Manifestările propriu-zise apar în medie pe la 40 de ani.
Cauza este necunoscută. S-au incriminat infecțiile streptococice, tuberculoase, genococice,
enterice; este posibilă și predispoziția genetică.
Epidemiologie:
Prevalența SA este diferit apreciată in ultimele doua decenii, de când s-a realizat
depistarea activă a bolii, sprijinită în mare parte și pe determinarea apartenenței la grupul
de histocompatibilitate HLA B 27.
În timp ce inainte se considera a fi o boală rară, în prezent este cunoscut că are o
prevalență comparabilă cu aceea a PR.

2.2 Etiopatogenie

Predispoziția genetică este cunoscută de multă vreme, statisticile demonstrând

agravarea familială a bolii: spondilita este de 30 de ori mai frecventă printre rudele
bolnavilor, decât în lotul martor. Un argument suplimentar s-a obținut prin demonstrarea
unei strânse asocieri între spondilita anchilozantă și antigenul HLA B27.
S-a constatat că bolnavii cu spondilită anchilozantă aparțin în proporție de 95%
grupului de histocompatibilitate HLA B 27.
În apariția spondilitei anchilozante este cunoscută influența forțelor mecanice a
traumelor fizice. Forțele mecanice, atât cele profesionale, cât și cele sportive, pot

13
determina localizarea enteziei. În cazul bolnavilor, care prin profesiunea lor sunt obligați să
mențină ortostatismul prelungit sau să circule mult pe jos, eventual cu greutăți in mâini,
entezile se localizează la nivelul calcaneului, antepiciorului sau genunchilor. Dimpotrivă,
cei ce folosesc in cursul activității cu precadere în membrele superioare, vor prezenta mai
ales entezită la nivelul umărului și pumnului. În afară de efectul acțiunii cronice a acestor
forțe mecanice, este cunoscut rolul declanșator al traumei fizice la debut, mai ales al
afectării periferice.

2.3 Simptomatologie. Debutul:

2.3.1 Boala la adolescent:
Boala afectează adolescentul sau adultul tânăr, înaintea vârstei de 40 de ani.
Debutul poate fi de tip central, manifestându-se prin dureri lombosacrate, de tip
periferic, prin afectarea articulațiilor periferice, sau mixt, având concomitent ambele
localizări. Durerile lombosacrate au caracter inflamator, apar în timpul nopții, trezind
bolnavul din somn. Dimineața, la sculare, durerile sunt prezente și se insoțesc de redoare
matinală pronunțată și prelungită de peste o oră. Durelile se ameliorează după mișcări.
Durerile lombosacrate pot iradia pe fața posterioară a coapsei alternând de o parte
și de alta, realizând sciatica „în basculă” sau sciatica bilaterală. Durata perioadei dureroase
în spondilita anchilozantă este mare, de obicei peste 3 luni.
Rareori pot fi prezentate de la început dureri toracice, mai intense noaptea, cu
iradiere pe traiectul nervilor intercostali sau o redoare dureroasă a gâtului, regiunile
sacroiliace și dorsolombare ale bolnavului fiind puțin sau deloc dureroase.
O altă formă de debut poate fi afectarea articulațiilor periferice, care este intâlinită
la aproximativ un sfert din bolnavi, este vorba de o oligoartrită subacută sau cronică,
asimetrică, care afectează predominent articulațiile membrelor inferioare (mai des artrita
genunchiului, artrita coxofemurală și artrita tibiotarsiană), dar nu reprezintă excepții nici
afectarea articulațiilor membrelor superioare.
Încă de la debut afectarea entezelor poate sugera diagnosticul. Mai frecventă este
descrisă tendința achiliană și fasciita plenară, dar este posibil ca entezitele să fie mai
frecvente, putându-se confunda cu afectarea articulațiilor din vecinătate. Debutul
concomitent, central și periferic este întâlnit la mai mult de un sfert din bolnavi.
Manifestările extraarticulare pot constitui începutul unei spondilite anchilozante,în
special sub forma unei irite.
Manifestările generale pot fi prezente de la debut: stare
subfebrilă,inapetență,pierdere în greutate, faticabilitate.
La examenul obiectiv se constată modificări minime, întrucât redoarea vertebrală
matinală, descrisă de bolnavi, poate lipsi in timpul examenului
Perioada de stare. În perioada de stare durerile și modificările vertebrale au o
evoluție ascendentă de la nivelul articulațiilor sacroiliace spre coloana lombară, dorsală și
cervicală; foarte rar debutul poate fi la nivel cervical, cu o evoluție descendentă.
Spondilita anchilozantă debutează cu o inflamație la nivelul articulației coloanei
vertebrale, dar poate asocia și o inflamație a ochilor sau a altor articulații (in special
articulația coapsei) și ocazional afectează inima, plămânii sau cutia toracică. Dacă
inflamația continuă în timp, va conduce la cicatrizare si leziuni permanente. La unele
persoane, boala este ușoara și progresează încet, iar simptomele nu devin niciodată severe.
Alte persoane pot prezenta o boală mai agresivă.
Agravarea sau nu a spondilitei anchilozante, depinde de numeroși factori, cum a fi
vârsta la care debutează, cât de devreme este pus diagnosticul și ce articulații sunt
implicate. Deși este prea devreme pentru a se spune cu exactitate, cercetătorii speră că

14
tratamentul precoce cu medicamente de ultima generație, va scădea procesul inflamator, va
preveni cicatrizarea și va limita progresia bolii.
Diagnosticul este dificil în stadiile precoce și facil în formele avansate. Criteriile
de debut sunt: 1) durere lombară inferioară și redoare, datând de peste luni, necalmată de
repaus;
2) durere și redoare toracică;
3) limitarea mișcărilor coloanei vertebrale;
4) limitarea expansiunii toracice;
5) irita;
6)modificări radiologice caracteristice sacro-iliace.
Pentru diagnostic sunt necesare patru dintre cele cinci criterii clinice, sau criteriul
șase, plus oricare altul. În faza de debut, sunt prezente durerile la lombo-sacrate sau fesiere
surde, necalmate de repaus, care persită și noaptea, cu exacerbări matinale.
Redoarea (înțepenirea) însoțește durerea. Aceste semne pot fi însoțite de o presiune
respiratorie, monoartrita genunchiului și gleznei sau talalgie simetrică, uneori limitarea
discretă a flexiei lombare. V.S.H. crescută, subfebrilitate, semne radiologice de sacroileită
(pierderea conturului articular, pseudolărgire articulară).

2.3.2 Stadiile evolutive ale bolii

În cazul evoluției obișnuite, se pot distruge patru stadii: stadiul sacroiliac, lombar,
dorsal și cervical.
Stadiul sacroiliac se caracterizează prin dureri fesiere superointerne; durerile
iradiază pe sciatic, sunt în basculă sau bilaterale și nu depășesc niciodată spațiul popliteu.
Examenul obiectiv revelează o suferință a articulațiilor sacroiliace: durere la
îndepărtarea sau la apropierea crestelor iliace, la hiperextensia șoldului, la exercitarea unei
presiuni la nivelul lor.
Stadiul lombar se manifestă prin dureri lombare sau lombosacrate, uneori cu
iradieri sciatice și printr-o ledoare progresivă a rahisului lombar. La examenul obiectiv se
constată ștergerea lordozei lombare fiziologice (rectitudinea coloane lombare) și reducerea
mobilității acestui segment. Mobilitatea coloanei vertebrale poate fi limitată chiar in lipsa
durerilor. De regulă sunt reduse atât mișcările de flexie anterioară, cât și cele de flexie
laterală. Aceste modificări pot fi cuantificate prin măsurarea distanței degete-sol și testul
Schober.
Distanța degete-sol se măsoară sugerând bolnavului să facă flexie venală axială a
coloanei lombare, cu genunchii în extensie; în cazul subiectului normal, distanța dintre
vârful degetelor și sol este zero; dacă flexia anterioară a coloanei vertebrale este limitată,
distanța degete-sol crește.
Testul Schober constituie o manevră mai fidelă de apreciere a reducerii imobilității
coloanei lombare. Testul constă în fixarea pe linia mediană a unui punct la joncțiunea
lombosacrată și un al doilea punct la 10 cm superior de aceasta.
Apoi se recomandă bolnavului să execute o flexie maximă a coloanei lombare.
La individul normal distanța dintre cele două puncte crește cu mai mult de 5 cm; în
cazul
unei insuficiențe a coloanei lombare, distanța rămâne nemodificată sau crește cu mai puțin
de 5 cm.
Examenul obiectiv poate evidenția de asemenea o sensibilitate la percuția
apofizelor spinoase lombare.
Stadiul dorsal devine manifest de obicei după cel lombar, bolnavii acuză dureri
dorsale, dureri toracice inferioare sau toracoabdominale și limitarea expansiunii toracelui,
în cursul mișcăriilor respiratorii ample. În producerea durerilor toracice inspiratorii, un rol

15
imortant îl joacă afectarea atât a articulațiilor costovertebrale și a celei manubriosternale,
cât și a joncțiunilor osteocondrale și a articulațiilor sternoclaviculare. Limitarea
expansiunii toracice determină grade variate de dispnee, consecință a disfuncției
ventilatorii de tip restrictiv generată de rigiditatea cuștii toracice. Această modificare poate
fi cuantificată prin calcularea expansiunii toracice, măsurându-se circumferința toracelui,
în dreptul mameloanelor, deasupra și dedesuptul lor (circumferința medie superioară și
inferioară), atât în expir cât și în inspir.
În evoluția afectării vertebrale apare cifoza, localizată mai ales în jumătatea
superioară a coloanei dorsale.
Stadiul cervical este ultimul stadiu în cadrul evoluției ascendente a bolii.
Sunt prezente dureri cervicale, redoare și uneori contractură musculară. Afectarea
coloanei cervicale poate fi apreciată măsurându-se distanța occiput-perete și bărbie-stern.
Distanța occiput-perete se măsoară plasând bolnavul cu spatele, regiunea fesieră
și călcâiele atingând planul vertical; distanța dintre occiput și perete, crește în cazul redorii
în flexia anterioară a coloanei cervicale. Distanța bărbie-stern este în mod normal zero; ea
crește în caz de rigiditate a coloanei vertebrale cervicale. Musculatura cervicală, inițial
spastică, cu timpul se atrofiază.
Durerile pot iradia din regiunea cervicală către extremitatea cefalică sau către
membrele superioare.
Manifestările articulare periferice pot constitui o modalitate de debut, dar pot
apărea și în cursul evoluției bolii, pe care o fac mai invalidantă, mai ale că sunt afectate
articulațiile coxofemurale și tibiotarsiene. În cursul perioadelor evolutive pot apărea
manifestări generale: astenie, pierdere în greutate, mai rar febră.
Stadiul avansat. Spondilita anchilozantă evoluează în pusee, între care există
perioade de remisiune, de durată variabilă. În formele medii, coloana vertebrală își pierde
complet mobilitatea in aproximativ 20 de ani.
După 10 ani de evoluție, coloana cervicală nu este afectată decât la 50% din
bolnavi. La unii bolnavi evoluția este mai lentă, suferința rămânând localizată vreme
îndelungată la nivelul articulațiilor sacro-iliace și coloanei lombare; alții, însă au forme
rapid evolutive, care duc la rigiditatea întregii coloane vertebrale în 1-2 ani.
În stadiul avansat, în lipsa unui tratament corespunzător, bolnavul are aspectul
unei „marionete de lemn”, cu coloana vertebrală rigidă, transformată într-un bloc, cu
ștergerea lordozei lombare, cifoză dorsală superioară, proiecție anterioară a coloanei
cervicale și cu genunchii și șoldurile flectate.
2.3.3. Manifestările extrascheletice.
Spondilita anchilozantă poate prezenta determinări
oculare, cardiovasculare, pulmonare, neurologice.
 Afectarea oculară este frecventă. Irita întâlnită atât ca primă manifestare,
cât și ca manifestare ce apare în cursul evoluției bolii; în general este unilaterală, se
vindecă fără sechele, dar poate recidiva la același ochi sau de partea opusă. Irita este
întâlnită la 10-20% dintre bolnavi. Apariția iritei și a recidivelor sale nu se corelează cu
severitatea afectării vertebrale; ea este mai frecventă la bolnavii cu manifestări articulare
periferice și la cei cu infecții uretrale în antecedente. Uveita se dezvoltă la 40% din pacienți
și se întâlnește mai ales în spondilitele cu HLA B27 pozitiv. Ea nu este corelată cu
severitatea spondilitei și de obicei se autolimitează.
 Afectarea cardiovasculară întâlnită la 3,5-10% din bolnavi se poate
manifesta prin insuficiență aortică, cardiomegalie, crize de angină pectorală, tulburări de
conducere.
Modificarea histologică majoră este reprezentată de aortită inflamatorie, care
determină insuficiența sigmoidelor aortice.

16
  Afectarea pulmonară apare în formă severă a spondilitei anchilozante și se
manifestă prin procese infiltrative și fibroase la nivelul lobilor superiori, mimând
tuberculoza. Fibroza pulmonară este uneori silențioasă clinic, dar se poate manifesta prin
tuse, expectorație și dispnee. Uneori în parenchimul pulmonar pot apărea chisturi, care se
suprainfectează cu germeni sau fungi. Ventilația este obișnuit obținută prin mișcările
diafragmului, în ciuda rigidității cutiei toracice.
 Afectarea renală este rară. În contrast cu pacienții cu poliartrită reumatoidă
la cei spondilită anchilozantă funcția glomerulară renală este aparent nemodificată, deși
anatomopatologic se pot găsi uneori modificări.
Manifestările neurologice constau în apariția sindromului de coadă de
cal,caracterizat prin incontineță urinară, impotență sexuală, hipoestezie perineală, abolirea
reflexelor achiliene.

2.4. Investigații
Pentru a se pune diagnosticul de spondilită anchilozantă este nevoie să se ia în
calcul istoricul bolii, examenul fizic și examenul radiologic.Prin anamneza, medicul va
obține informații despre simptomele apărute. Majoritatea pacienților cu spondilită
anchilozantă prezintă dureri de spate cu urmatoarele caracteristici:

-debut înainte 35 de ani

-debutul și agravarea bolii sunt treptate
-persistența durerii pe o perioadă de 3 luni
-este asociată cu rigiditatea matinală
-se ameliorează la exerciții fizice.
Examenul radiologic al bazinului și coloanei vertebrale, efectuat în cazul
suspiciunii de spondilită anchilozantă, reprezintă un mijloc extrem de util pentru
diagnosticul precoce. Radiografia bazinului pentru articulațiile sacroiliace și radiografia
joncțiunii dorso-lombare pot evidenția modificări caracteristice încă din primele stadii ale
bolii. De asemenea, modificări caracteristice pot apărea și la nivelul articulației pubiene și
manubriosternale.
Radiografia de bazin pentru articulațiile sacroiliace evidențiază sacroileita
bilaterală, semn radiologic de spondilită anchilozantă. În evoluția artritei sacroiliace, din
punct de vedere radiologic se pot identifica 3 stadii:
 stadiul 1: datorită resorbției osoase subcondrale a ambelor versante osoase (iliac
și sacrat), contururile osoase apar șterse, iar spațiul articular apare lărgit (așa
zisa pseudolorgire a spațiului articular); lărgirea poate fi regulată sau neregulată, uneori
moniliformă.
 stadiul 2: prin osteoscleroza periarticulară apare o osteocondensare, o creștere a
opacității osoase, pe ambele versante iliac și sacrat; osteoscleroza face mai vizibile
eroziunile radiotransparente preexistente.
 stadiul 3: datorită numeroaselor punți osoase, care se formează între cele două
versante, interliniul sacroiliac dispare, constituindu-se o anchiloză osoasă.
Radiografia coloanei vertebrale. Radiografia de față și de profil a joncțiunii
dorsolombare evidențiază osificări subligamentare mai frecvente la nivelul vertebrelor D
11, D 12, L 1 și L 2 („osteofitul debutant”). Pe radiografia de față, aceste osificări apar sub
forma unor mici spiculi, care coboară vertical de la un corp vertebral la altul.

2.5.Diagnostic
Diagnosticul de spondilită anchilozantă în fazele inițiale ale bolii depinde de

17
 elementele de istoril ale bolii precum și de un examen fizic foarte atent.
Diagnoticul pozitiv. Pentru codificarea diagnosticului de spondilită anchilozantă
au fost elaborate de-a lungul timpului mai multe criterii.
a) Criterii clinice: 1. Durere lombosacrată și redoare cu o durată de peste trei luni,
ameliorată de exercițiu și neușurată de repaus.
2. Limitarea mișcării coloanei lombare în planul sagital și frontal.
3. Limitarea espansiunii toracice (corectată în funcție de vârstă și
sex).
b) Criterii radiologice: 1. Sacroileită bilaterală, chiar și în stadiul precoce.
2. Sacroileită unilaterală numai în stadiul avansat.
Diagnosticul diferențial al spondilitei anchilozante se face cu afecțiunile care se
manifestă prin dureri vertebrale, dar și cu cele ce se însoțesc de artrite periferice.

2.5.1. Hernia de disc

Hernia de disc reprezintă o afecțiune de natură neurologică ce se caracterizează prin
alunecarea nucleului pulpos de-a lungul maduvei spinarii și coloanei vertebrale, ceea ce
clinic se traduce prin apariția unor dureri de spate foarte intense în zona respectivă.
Aceasta afecțiune apare în momentul în care o parte sau întregul nucleu pulpos
(zona moale a discului intervertebral) herniaza printr-o zona slabită a inelului fibros a
discului intervertebral.
Hernia este de cele mai multe ori posterioară și ipsilaterală (de aceeași parte)
defectului.
Discul intervertebral este localizat, conform denumirii, între corpurile vertebrale.
El are rolul de a absorbi undele de șoc la care este supusă coloana în timpul mișcărilor
bruște pe care le efectuăm, în timpul activitaților fizice intense.
Discul intervertebral are o zona centrală compusă dintr-o substanță de consistență
unui gel, numită nucleu pulpos, care este înconjurat de o capsulă fibroasă, inelul fibros.
Această structură este ținută fixă la locul ei printr-un ligament foarte puternic, ligamentul
anterior longitudinal (care este localizat anterior coloanei corpurilor vertebrale) și de
ligamentul longitudinal posterior (localizat posterior de corpurile vertebrale). Pe lângă
aceste doua ligamente, structurile sunt ținute fixe și prin mușchii paravertebrali.
Hernia poate să apară la orice nivel al discurilor intervertebrale, însă cele mai
frecvente două localizări sunt reprezentate de discurile lombare și cele cervicale. Hernia
discală lombară este cea care determina majoritatea durerilor cronice de spate (lumbago)
precum și dureri care iradiază în membrul inferior (sciatică). Hernia lombara este mult mai
frecventă decât cea cervicală, și apare în special la nivelul L5- S1. Se pare că în această
zonă ligamentele sunt mai puțin rezistente și mult mai subțiri.
Frecvența de apariție a acestei afecțiuni este relativ crescută, variind între 1- 10%
din populația adultă. Cel mai afectat grup este cel cu vârsta între 25- 45 de ani.
Cauze
Sus, coloana vertebrală este formată prin suprapunerea vertebrelor și are
numeroase roluri, printre care de a susține trunchiul, de a proteja maduva spinarii și nervii
care merg din ea și care se distribuie periferiei. În ciuda faptului că pare foarte rigidă,
coloana vertebrală are o anumită flexibilitate, iar vertebrele se suprapun prin intermediul
unor spații conectate prin inelul fibros dar care în centru au un gel vâscos foarte fin, numit
nucleu pulpos.
Funcția lui este de a distribui presiunea egal în toate direcțiile și de a nu supraincărca
o zonă a coloanei. Astfel sunt amortizate foarte multe din undele de șoc la care este supusă
coloana noastră în fiecare zi. Coloana este împarțită în mai multe regini: coloana cervicală,
coloana toracică, lombară și sacrală.

18
 Herniile discale apar în momentul în care în inelul fibros care inconjoară nucleul
pulpos apare o fisură ce îi permite acestuia să se mobilizeze de la locul său obișnuit și să
ajungă între corpii vertebrali. Nucleul ajunge apoi în canalul spinal, apasă pe rădăcinile
nervilor spinali (determinând apariția radiculopatiilor) și duce la apariția simptomelor.
Aceste rupturi apar în urma unor traumatisme, în cadrul unor profesii care impun
efectuarea unor activități fizice foarte intense sau în cazul pacienților care stau foarte mult
pe scaun. Daca pacientul acuză mai degrabă dureri persistente dar nu foarte intense,
acestea sunt semn de tocire a discului și nu de traumatism.
Un factor de risc foarte important în apariția herniei de disc este reprezentat de fumat
deoarece acesta interferă cu oxigenarea corectă a coloanei și implicit a discului. Astfel
poate să apară deshidratarea și degenerarea discală, care în timp vor determina hernia.

2.5.2. Tasările coloanei vertebrale

Tasarea vertebrală poate avea loc la orice nivel al coloanei vertebrale, dar cel mai
frecvent afectate sunt vertebrele toracale 11 și 12, precum și prima vertebră lombară.
Deoarece aceste fracturi au loc în cele mai multe cazuri în partea anterioară corpului, ele
nu afectează stabilitatea coloanei vertebrale și sunt considerate leziuni benigne, ce se
vindecă fără complicații.
 Cauze ale tasărilor vertebrale
Cea mai frecventă cauză a tasărilor vertebrale este osteoporoza, dar poate fi întalnită
și în traumatisme (caderi) sau în afecțiuni ce slăbesc structura osoasă (tumori).
Osteoporoza este o afecțiune ce slăbește structura osoasă. Pe măsură ce rezistența
osului scade, acesta devine tot mai susceptibil la fracturi, în aceste cazuri putând aparea o
tasare fără un traumatism evident, chiar în timpul desfășurării activităților zilnice.
Pacienții cu cel mai are risc de dezvoltare a unei astfel de tasări sunt femeile la
menopauză sau pacienții aflați în tratament de lungă durată cu cortico-steroizi.
 Simptome ale tasărilor vertebrale
Cel mai frecvent simptom este durerea de spate. Aceasta poate avea un debut brusc, sever
sau se poate instala lent. In fracturile determinate de traumatisme cauzele și momentul
instalării este clar, dar în fracturile osteoporotice debutul poate fi insidios, astfel încat
momentul producerii fracturii să nu poată fi determinat.

2.6.Evoluție și complicații.
Evoluția spondilitei anchilozante este ondulantă, cu pusee de activitate alternate
cu perioade de remisiune. Evoluția, progresivă în lipsa tratamentului, determină modificări
vertebrale importante, însoțite de instalarea unei rigidități complete în 10-20 ani, uneori
într-o perioadă mai lungă de timp (formele benigne), alte ori mult mai repede (formele
rapid evolutive, numite și maligne care reprezintă 5% din totalitatea bolnaviilor).
În cursul evoluției pot apărea câteva complicații redutabile: amiloidoza renală,
insuficiență cardiacă și/sau tulburări de conducere, infecții respiratorii, insuficiență
respiratorie prin disfuncție ventilatorie restrictivă. Evoluția poate fi frânată printr-un
tratament adecvat, perseverent.

2.7.Tratament.
Deși până în prezent nu există un tratament specific al spondilitei anchilozante,
măsurile care se adoptă urmăresc să amelioreze simptomele bolii și să prevină
complicațiile invalidante. Acest deziderat se poate realiza în condițiile unui diagnostic

19
precoce, urmat de un tratament corespunzător, cât mai aproape de debut. Obiectivele
tratamentului sunt:
a) ușurarea durerii;
b) diminuarea inflamației;
c) prevenirea complicațiilor invalidante și menținerea posturii și funcției normale a
diferitelor articulații.
Principiile de tratament în spondilita anchilozată:
a) Tratamentul nu vindecă
b) Diagnosticul precoce este foarte important
c) Educarea pacientului pentru a crește complianța
d) Folosirea crectă a medicației antireumatice, în principal antiinflamatoare
nesteroidiene
e) Continuitatea îngrijirii
f) Exercițiile fizice zilnice sunt foarte importante
g) Somnul pe plan dur
h) Sporturi potrivite
i) Evitarea fumatului
j) Evitarea traumatismelor (osteoporoză vertebrală)
k) Psihoterapie de grup.
Schemele de tratament vor fi adaptate formei clinice, gradului de activitate al
procesului inflamator, întinderii afectării vertebrale, afectării centurilor sau articulațiilor
periferice.
Tatamentul igieno-dietetic. Activitatea fizică este permisă în funcție de formă
clinică și de stadiul bolii, în măsura în care nu apar dureri vertebrale. Durata repausului
este și ea variabilă. În formele ușoare sau moderate de boală se recomandă bolnaviilor să
păstreze repaus la pat 9-10 ore noaptea și câteva ore în timpul zilei.
Tratamentul medicamentos. Medicamentele antiinflamatoare diminuă
inflamația și durerea și permit bolnaviilor să efectueze programul de kinetoterapie.
Indometacina reprezintă un medicament de primă alegere în tratamentul spondilitei
anchilozante. Doza de atac este obișnuit de 75 mg/zi, dar poate crește până la maximum
150 mg/zi.
Fenilbutazona constituie medicamentul de elecție în tratamentul spondilitei
anchilozante. Ea are atât efect analgezic puternic, cât și o activitate antiinflamatoare
remarcabilă. În afara fenilbutazonei se pot folosi alți derivați de fenilbutazonă: Perclusone
(Clofezonă), Tanderil (Oxifenbutazonă) sau Tomanol.
Tomanolul conține, pe lângă fenilbutazonă, izopirină, substanță care reduce efectele
toxice ale fenilbutazonei.
Tratamentul kinetoterapic și balneofizical. Pentru pevenirea anchilozei în
poziții nefuncționale, bolnavii vor fi educați să păstreze atât ziua cât și noaptea o poziție
corespunzătoare pentru realizarea acestui deziderat.
Kinetoterapia reprezintă metoda terapeutică ce constituie o permanență în
tratamentul spondilitei anchilozante. Kinetoterapia actionează direct asupra cauzei, ea
conduce la redobandirea mobilitații articulare, creșterea elasticității și tonusului muscular.
Se fac exerciții de corecție a posturii; exerciții active, stretching, gimnastică
corectivă și respiratorie. Masajul este un bun sedativ, relaxant și decontracturant,
electroterapia reduce durerea și inflamația și stimulează musculatura. Aceste terapii se
combină pentru maximizarea efectelor și se numesc terapii combinate, ele cresc
randamentul terapeutic.
Tratamentul ortopedico-chirurgical. În cazul bolnaviilor care prezintă tendința

20
la deformări, se impun unele măsuri ortopedice printre care redresare progresivă prin
repaus și prin gipsuri corijate treptat. La pacienții care au ajuns la formări ireversibile, se
pune problema unor intervenții chirurgicale corectoare.
Tratamentul complex al spondilitei anchilozante impune realizarea unei
colaborări multidisciplinare, între reumatolog, balneolog, fizioterapeut, ortoped și eventual
oftalmolog, pentru obținerea unor rezultate optime.
Tratamentul chirurgical în spondilita anchilozantă este rezervat unor cazuri
speciale atunci când afectarea articulațiilor periferice este de o agresivitate intensă sau când
deformările și anchilozele sunt atât de pronunțate, încât fac dificilă sau imposibilă
activitatea de autoservitre a bolnavului.
– Sinovectomia, de preferat timpurie;
– Osteotomiile vertebrale sunt indicate celor cu deformare fixă și mare a coloanei in
flexie;
– Artrodeza unei articulați mari;
– Endoprotezele, dacă indicația pentru endoproteza se pune relativ ușor în cazul
pacienților de 60-70 ani, în cazul tinerilor nu se poate opta de la început pentru
endoproteza ca soluție definitivă.
a)Principiile și obiectivele tratamentului B.F.T.
b)Tratamentul prin hidrotermoterapie (tehnica efecte)
Termoterapia este o procedură de bază în cadrul terapiei fizicale a spondilitei
anchilozante. Importanța ei constă din:
– ca procedură care precede și pregatește kinetoterapia și
– ca procedură în sine, producătoare de hiperemie, când urmărim aceasta.
Aplicațile de caldură se împart în:
– aplicații generale de caldură
– aplicații locale de caldură.
Aplicațile generale de caldură se împart în aplicații umede și uscate.Din cele umede fac
parte băile, împachetările generale cu nămol și băile cu abur.

21
 CAPITOLUL 3
CAZURI CLINICE
Cazul nr.1
Domnul R.S în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Târgu Jiu, pensionat pe caz de boală,
căsătorit cu 2 copii, se prezintă la data de 16. 01. 2019 la UPU al Spitalului de Urgență
Târgu Jiu, fiind diagnosticat cu spondilită anchilozantă și boala Parkinson în evoluție.
Motivele internării:
- dureri la nivelul articulației coxobilaterale și sacrobilaterale
- retitudinea coloanei vertebrale și limitarea mișcărilor matinale
- tremur accentuat al membrelor drepte
Profilul pacientului:
Domnul R.S este o persoană sociabilă, se poate comunica cu dânsul despre problemele
personale, este căsătorit, are 2 copii, locuiește într-un apartament cu 3 camere.
Istoricul bolii:
-bolnav cunoscut cu boala Parkinson în 2010 în tratament cronic intermitent (afirmativ) cu
Nakon 2 tb/zi, Selegină 2 tb/zi și Viregyt 2 tb/zi.
Se internează pentru reevaluarea acestei boli, precum și a persistenței durerilor la
nivelul mișcărilor matinale.
Condiții de apariție:
- persoană cu ortostatism prelungit
- frecvent apare la bărbații tineri
- debutul și evoluția sunt insidioase

Culegere de date:
Nume: R
Prenume: S
Vârsta: 46 de ani
Sex: B
Stare civilă: căsătorit
Ocupația: pensionar
Elemente biofiziologice: -boala Parkinson depistată în 2010
-mama HTA
-tata hepatită cronică
Grupa sanguină: AB IV Rh pozitiv

22
Stare fizică:
Respirație: 25 resp/min
Puls: 80/min
T.A: 160/80 mm Hg
Temperatura: 36,8 gr C
Înălțime:1,75 m
Greutate: 90 kg
Diureză: -1300 ml
-2-4 micțiuni/zi
- urină normală

23
 Ziua 1

Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistentei-Proprii și Evaluare

delegate
-respirație alterată -calmarea durerii în -supraveghez funcțiile vitale -după o zi durerea începe să se amelioreze
cauzată de durere cel mai scurt timp -creez condiții de microclimat -pacientul e liniștit
manifestată prin posibil 3-4 zile -asigur o poziție cât mai comodă -pacientul cooperează cu echipa medicală
dispnee -respirație normală pacientului
-inspectez sediul și caracterul
durerii
-administrarea calmantelor
prescrise de medic
-administrarea antiinflamatoarelor
-însoțește pacientul la exploatare
radiologică
-incapacitatea de a se -asigurarea tuturor -îi explic necesitatea ședințelor de -pacientul începe să colaboreze din prima zi
mișca normal îngrijirilor necesare fizioterapie pentru a nu se agrava -tratează cu seriozitate ședințele de fizio și
cauzată de -reluarea progresivă a boala kinetoterapie
imobilitate, mobilității -servesc pacientul la pat cu cele
rigiditate, dureri necesare atât pentru alimentație cât
articulare, și pentru eliminare
manifestată prin -investighez capacitatea de
mobilitate scăzută și imobilizare
incapacitatea de a se -administrarea medicamentelor
mișca normal prescrise de medic
-dificultate în a -urmăresc evoluția -efectuarea termoterapieiși a -pacientul își recapătă din imobilitate după prima zi
dormi, cauzată de pacientului ca acesta masajului -prezintă perioade de somn liniștit
incomoditate, să prezinte o -aerisesc salonul și port discuții cu
epuizare și insomni, mobilitate cât mai bolnavul
manifestată prin aproape de normal -mă interesez de programul de

24
neliniște, agitație și -pacientul să se somn
oboseală odihnească -efectuarea masajului prescris de
medic
-administrarea somniferelor-
Diazepam 1 tb/zi(seara)
-dificultatea de a se -educarea pacientului -ajut pacientul să se îmbrace și să -după o zi pacietul începe să se dezbrace și să se
îmbrăca și dezbrăca, pentru a se putea se dezbrace corespunzător îmbrace cât mai ușor, căpătându-și independența
cauzată de îmbrăca și dezbrăca climatului
imobilitate și dureri, cât mai ușor după o zi -sfătuiesc pacientul să îmbrace
manifestată prin în funcție de gradul de haine cât mai comode
stângăcie dificultate -administrez tratamentul prescris:
antialgice: -Refen 1 f/zi
-Algocalmin 2 f/zi

-alterarea circulației -asigurarea -supraveghează temperatura -după o zi pacientul revine la temperatura normală
periferice cauzată de temperaturii adecvate pacientului -pacientul este liniștit
scăderea corpului -supraveghează perioadele de
temperaturii sub -supraveghează mișcări și repaus ale pacientului
limitele normale perioadele de mișcări -menține tonusul muscular
manifestată prin și repaus ale -monitorizez funcțiile vitale
hipotermie pacientului -asigur condiții de microclimat
-menține tonusul -administrez medicamentele
muscular prescrise de medic: Algocalmin 2
f/zi
-dificultatea de a-și -asigurarea igienei -efectuez toaleta parțială pe regiuni -pacientul după o zi este curat și îngrijit
acorda îngrijiri de corporale a pacientului -pacientul este afebril
igienă din cauza -independent în -îi asigur lenjerie de pat și de corp -funcțiile vitale în limite normale
constrângerii fizice mișcări curate
manifestată prin -educă pacientul în legătură cu
mobilitate și durere igiena
-administrez antiinflamatoare

25
-nevoia de a evita -pacientul să-și -informez pacientul despre cauzele -după o zi pacientul înțelege și pune întrebări în
pericolele cauzată de cunoască boala și și factorii favorizanți ai bolii legătură cu starea lui actuală
insuficiență de evoluția ei -îi solicit participarea lui la toate -pacientul înțelege boala, complicațiile și evoluția ei
cunoaștere a bolii -pacientul să înțeleagă intervențiile pe care le face
manifestată prin necesitatea respectării -educ pacientul despre boală
agitație, neliniște și regimului de viață -informez medicul despre starea
insomnie impus pacientului
-administrez medicamentele
prescrise de medic

26
Ziua 2

Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistentei-Proprii Evaluare

și delegate
-incapacitatea de a se -pacientul trebuie să-și -asistenta se asigură că pacientul -pacientul își recapătă parțial mobilitatea datorită
mișca normal cauzată continue ședințele de își continuă ședințele ședințelor
de imobilitate, fizioterapie pentru a-și -pacientul își urmează cu
rigiditate, dureri recăpăta mobilitatea strictețe indicațiile medicului
articulare manifestată -administrez medicamentele
prin incapacitatea de a prescrise de medic
se mișca

-dificultatea de a se -în urma sfaturilor
îmbrăca și dezbrăca medicului, pacientul învață
cauzată de imobilitate să se îmbrace și să se
și durere, manifestată dezbrace fără ajutor
prin stângăcie
-asistenta ajută la îmbrăcarea și -după a 2 a zi pacientul nu mai prezită dificultăți la
dezbrăcarea pacientului îmbrăcare și dezbrăcare
-asistenta sfătuiește bolnavul să
folosească numai haine largi și
comode
-administrez tratamentul prescris
de medic

27
-dificultatea de a-și -pacientul să învețe să își -învață pacientul cum să aibe o -după a doua zi pacientul a înțeles importanța igienei
acorda îngrijiri de mențină igiena corpului igienă a corpului permanentă
igienă din cauza -monitorizez funcțiile vitale
constrângerii fizice -ofer un climat adecvat
manifestată prin -administrez medicamentele
mobilitate și durere prescrise de medic

-nevoia de a evita -informarea pacientului -asistenta informează pacientul -după 2 zile anxietatea a dispărut pentru că pacientul a
pericolele cauzată de despre boală despre boala suferită aflat mai multe informații despre boala suferită
insuficiență de -monitorizează funcțiile vitale
cunoaștere a bolii -oferă un climat adecvat
manifestată prin agitațe pacientului
și neliniște -administrează tratamentul
prescris de medic

28
Ziua 3

Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistentei-Proprii Evaluare

și delegate
-nevoia de a evita -din cauza imobilității -asistenta sfătuiește pacientul că -după 3 zile pacientul a învățat să evite pericolele și să
pericolele cauzată de pacientul trebuie să evite trebuie să aibă grijă la mișcări se deplaseze cu atenție
insuficiență de cunoaștere orice pericol -monitorizează funcțiilr vitale
a bolii manifestată prin -interzice pacientului mișcările
agitație și neliniște bruște
-administrează tratamentul
prescris de medic
-dificultatea de a-și -pacientul trebuie să -îi explică pacientului pașii pe -după 3 zile pacientul își satisface nevoile necesare
acorda îngrijiri de igienă înțeleagă pașii pe care care trebuie să-i urmeze pentru igienei
din cauza constrângerii trebuie să-i urmeze în a avea o igienă corespunzătoare
fizice maniestată prin satisfacerea nevoii -monitorizez funcțiile vitale
mobilitate și dureri -administrez medicamentele
prescrise de medic
-incapacitatea de a se -pacientul trebuie să își -învață pacientul că poate să -după 3 zile datorită calmantelor, durerea se
mișca cauzată de controleze mișcările aibă o viață mai bună prin diminuează și pacientul poate să-și controleze
imobilitate, rigiditate, controlarea mișcărilor mișcările
dureri articulare, -îi ofer pacientului un climat
manifestată prin adecvat
mobilitate scăzută și -administrez tratamentul
incapacitatea de a se prescris de medic pentru
mișca diminuarea durerilor

După perioada de spitalizare în care a urmat tratamentul prescris de medic, pacientul R.S este externat cu o stare generală ameliorată,
apetit reluat și capacitate de mobilizare bună. Capacitatea de odihnă satisfăcătoare și necesitățiile fiziologice sunt corespunzătoare.
Pacientul a fost instruit în prezența respectării regimului alimentar, continuarea tratamentului prescris de medic, revenirea la control
periodic, continuarea ședințelor de fizioterapie și familia este instruită să urmărească regimul de viață al pacientului

29
Cazul 2

Domnul G.S în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Tg- Jiu, pensionat pe caz de

boală, căsătorit, cu 2 copii, se prezintă la data de 15.01.2019 la UPU a Spitalului de
Urgență Tg-Jiu, fiind diagnosticat cu spondilită anchilozantă și boala Parkinson în evoluție.

Motivele internării:
-dureri la nivelul articulației coxobilaterale și sacrobilaterale
-retitudinea coloanei vertebrale și limitarea mișcărilor matinale
-tremur accentuat al membrelor drepte

Profilul pacientului:

Domnul G.S este o persoană sociabilă, se poate comunica cu dânsul despre

problemele personale, este căsătorit, locuiește într-un apartament cu 3 camere, are 2 copii.

Istoricul bolii:

Bolnav cunoscut cu boala Parkinson în 2010, în tratament intermitent (afirmativ) cu

Nakom 2tb/zi, Selegină 2tb/zi și Viregyt 2tb/zi.

Date variabile:

Informații fizice:

-Stare generală alterată

-Talie: 1,70 m
-Greutate: 90 kg
-Tensiune: 37,8 gr C
-Stare de nutriție: bună
-Stare de conștiință: păstrată
- Respirație: 35 resp/min
-Puls: 90/min
-T.A: 170/80 mmHg

Examen clinic:
-sistem muscular slab reprezentat(atrofie musculară), normal reprezentativă
Tegumente și mucoase:- normal colorate
Sistemul respirator: -murmur vezicular prezent
-respirație normală

30
 Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistentei- Evaluare
Proprii și delegate
-modificarea stării de bine -pacientul să nu prezinte -incurajază pacientul -după o zi durerile se diminuează
cauzată de durere, dureri la nivelul -îi ofer un climat
manifestată prin agitație articulațiilor coxo-bilaterale corespunzător
și sacrobilaterale -urmăresc funcțiile vitale
-administrez tratamentul
prescris de medic
-perturbarea modului de -crearea unui confort psihic -asigur confortul bolnavului -bolnavul reușește să se liniștească cu greu
somn cauzat de durere și fizic prin aerisirea camerei, liniște
manifestat prin tremur de permanentă
repaus al membrelor drepte -urmăresc funcțiile vitale
-administrez sedative

31
-limitarea mișcărilor -educarea pacientului -ajut pacientul să își păstreze -după o zi pacientul înțelege importanța mișcărilor
cauzate de durere pentru a-și păstra o poziție tonusul muscular prin bruște
manifestată prin imobilizare corectă mișcări pasive și active
-asigur un climat adecvat
pacientului
-administrez medicamentele
prescrise de medic

-vulnerabilitate față de -pacientul să prezinte

-așez pacientul în poziția --după o zi pacientul prezintă dureri intense, accentuate
pericole,alterarea ameliorarea durerilor decubit dorsal și asigur la mers
confortului cauzată de -pacientul să respecte
repausul la pat pânăla
durere, manifestată prin risc repausul la pat dispariția durerilor articulare
de complicații imediate sau -asigur igienă corporală și
tardive lenjerie pacientului
-la indicația medicului
recoltez probe de sânge
pentru
examene clinice și
paraclinice
-administrez tratamentul
prescris de medic
-agitație din cauza -asigurarea condiției -asigur confort fizic și psihic -pacientul a dormit neîntrerupt 6 ore
spondilitei anchilozante necesare odihnei pacientului -durerea s-a ameliorat
manifestată prin durere și -dispariția disconfortului -urmăresc funcțiile vitale
disconfort fizic și psihic -administrarea sedativelor
prescrise de medic-

32
 Diazepam 1 tb/zi

-alimantație insuficientă -ajută pacientul să se -explic pacientului -pacientul mănâncă și bea în cantitate moderată
cantitativ și calitativ alimenteze corespunzător importanța alimentației -starea generală a pacientului se îmbunătățește
cauzată de anxietate, adecvate
manifestată prin durere -creez un climat prielnic
pacientului
-asigur o poziție cât mai
comodă pacientului
-urmăresc funcțiile vitale
-administrez tratamentul
prescris de medic

Ziua 2

Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistentei-Proprii și Evaluare

-perturbarea mediului de -diminuarea
somn cauzat de durere articulare
manifestată prin tremur de
repaus al membrelor drepte
delegate
durerilor -supraveghez funcțiile vitale -după 2 zile starea pacientului se înbunătățește
-asigur o poziție cât mai comodă
pacientului
-asigur condiții de mediu adecvate
pentru a evita pericolele prin
accidentare
-ajutarea pacientului în satisfacerea
nevoilor fundamentale
-administrez medicamentele prescrise
de medic

33
-limitarea mișcărilor cauzate -diminuarea durerilor -asistenta asigură repausul pacientului - după 2 zile pacientul a învățat să se
de dureri, manifestate prin lombare pe un pat tare și neted în poziție de autoîngrijască
imobilizare -prevenirea deformărilor și decbit dorsal sau ventral -după 2 zile starea pacientului începe să se
anchilozei coloanei -supraveghez funcțiile vitale îmbunătățească
vertebrale -administrez medicamentele prescrise
-îmbunătățirea capacității de de medic
autoîngrijire

-vulnerabilitatea față de -menținerea unui maxim de -pregătește pacientul psihic în vederea -după 2 zile începe să își recapete capacitatea
pericole,cauzată de alterarea independență în capacitatea oricărei tehnici de îngrijire funcțională
confortului manifestată prin funcțională a pacientului -ofer un climat adecvat
durere, risc de complicații -administrează medicamentele
prescrise de medic
-alimentație insuficientă -reducerea anxietății -urmăresc funcțiile vitale -după 2 zile pacientul nu mai este anxios
cantitativ și calitativ cauzată -calmarea durerii -aerisirea încăperii -după 2 zile durerile s-au diminuat
de anxietate manifestată -încurajez pacientul
prin durere -administrez medicamentele prescrise
de medic

34
Ziua 3

Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistente-Proprii și Evaluare

delegate
-limitarea mișcărilor cauzate -reducerea durerilor -asistenta asigură un climat adecvat -după 3 zile starea pacientului s-a îmbunătățit
de durere, manifestată prin -urmăresc funcțiile vitale
imobilitate -încurajază pacientul
-administrez medicamentele
prescrise de medic
-vulnerabilitatea față de -ieșirea din starea de -încurajează pacientul -după 3 zile pacientul nu mai este vulnerabil și
pericole,alterarea vulnerabilitate -pregătește psihic pacientul în este capabil să își reia activitățiile zilnice
confortului cauzat durere, vederea oricărei tehnici de îngrijire
manifestat prin risc de -administrez tratamentul prescris de
complicații medic
-perturbarea mediului de -diminuarea durerilor -pregătește psihic pacientul -după 3 zile pacientul reușește să se odihnească
somn, cauzat de durere -îi conferă un mediu prielnic corespunzător
manifestat prin tremur de somnului
repaus -asistenta urmărește funcțiile vitale
-administrez tratamentul prescris de
medic

35
 Cazul 3

Domnul M.R în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Tg Jiu, inginer, căsătorit, cu 2 copii se

prezintă la Spitalul Județean de Urgență Tg Jiu, cu dureri la nivelul toracelui inferior în
zona lombară, stări de agitație, anorexie.

Profilul pacientului:
Domnul M.R este o persoană sociabilă, se poate comunica cu dânsul despre problemele
personale, este căsătorit, locuiește într-un apartament cu 3 camere, are 2 copii.

Informații generale:

Nume: M
Prenume: R
Vârsta: 35 de ani
Sex: M
Stare civilă: Căsătorit
Religie: Ortodoxă
Ocupație: Inginer
Naționalitate: Română
Domiciliul: Tg-Jiu

Date variabile-Informații fizice:

-stare generală alterată

-talie: 1,80 m
-greutate: 95 kg
-temperatură: 37,6 gr C
-stare de nutriție: bună
-respirație: 30 resp/min
-puls: 80/min
-T.A: 130/6 mm Hg

Antecedente medicale:

Evenimente biologice legate de sănătate:

-bolile copilăriei: rubeolă
-traumatisme: nu a avut
-boli anterioare: apendicită acută

Elemente fizice și reacționale:

-grup sanguin: A (II), Rh pozitiv
-alergii: nu este alergic la nimic

36
Probleme de sănătate actuală:
-durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară
-rigiditate
-oboseală rapidă
-somn perturbat de durere

Examen clinic:

-sensibilitatea articulațiilor sacroiliace

-tegumente și mucoase: normal colorate
-sistemul respirator: murmur vezicular prezent, respirație normală

37
 Ziua 1

Diagnostic nursing Obiective Intervențiile asistentei-Proprii și Evaluare

delegate
-insuficiență de cunoaștere a bolii -informez pacientul despre starea lui -informez pacientul despre cauzele -după o zi pacientul înțelege boala și
cauzată de durere manifestată prin actuală și factorii favorizanți ai bolii pune întrebări în legătură cu starea
anxietate -îi solicit ajutorul în toate în toate sa actuală
intervențiile pe care le face
-asigur un microclimat adecvat
pacientului
-administrez tratamentul prescris de
medic
-dificultatea de a se îmbrăca și -educă pacientul să se îmbrace și să -ajut pacientul să se îmbrace și să se -după o zi pacientul începe să se
dezbrăca manifestată prin stângăcie, se dezbrace cât mai ușor dezbrace corespunzător îmbrace și să se dezbrace
cauzată de imobilitate și durere -sfătuiesc pacientul să îmbrace haine corespunzător
comode
-monitorizez funcțiile vitale
-aerisesc salonul
-administrez tratamentul prescris de
medic
-durere în zona limbară și la nivelul -calmarea durerii în cel mai scurt -supraveghez funcțiile vitale -după o zi durerea s-a ameliorat
membrului inferior, manifestată prin timp posibil -asigur o poziție cât mai comodă
incapacitatea de a se mișca pacientului
-creez condiții de microclimat
-inspectez sediul și caracterul durerii
-administrez antiinflamatoarele
prescrise de medic
-alterarea respirației și circulației -pacientul să aibă o respirație și o -supraveghez funcțiile vitale -după o zi pacientul are o respirație
cauzate de HTA manifestată prin circulație normală -creez condiții de microclimat și o circulație normală

38
durere
-stare de imobilitate impusă de
afecțiune, cauzată de durere,
manifestată prin inposibilitatea de a
se mișca
-alterarea circulației periferice,
cauzată de scăderea temperaturii,
manifestată prin hipotermie
-insomnie cauzată de durere,
manifestată prin agitație
-dificultatea de a se alimenta cauzată
de imobilitate, manifestată prin
durere
-asigur toate îngrijirile necesare -îi explic necesitatea urmării
-scăderea temperaturii
-crearea unei condiții optime de -aerisesc salonul și port discuții cu
odihnă și de somn
-alimentație corespunzătoare
-pregătesc fizic și psihic pacientul
-administrez tratamentul prescris de
medic
-pacientul colaborează
ședințelor de fizioterapie pentru a nu -pacientul tratează cu seriozitate
agrava boala ședințele de fizio și kinetoterapie
-servesc pacientul la pat cu cele
necesare
-supraveghez funcțiile vitale
-pregătesc fizic și psihic pacientul
-administrez medicamentele
prescrise de medic
-supraveghez temperatura -după o zi temperatura scade
pacientului
-monitorizez funcțiile vitale
-asigur condiții de microclimat
-asigur medicamentele prescrise de
medic
-după o zi pacientul prezintă
pacientul perioade de somn liniștit
-îi explic necesitatea odihnei pentru
organism
-monitorizez funcțiile vitale
-administrez somniferele
-urmăresc alimentația pacientului -după o zi pacientul se alimentează
-il educ să evite mesele copioase corespunzător
-îi asigur un aport de minim 2 L de
lichide
-monitorizez funcțiile vitale
-administrarea de suplimente
nutritive( vit.A,B,C,D)
39
 Ziua 2
Diagnostic nursing
-alterarea circulației periferice,
cauzată de scăderea temperaturii,
manifestată prin hipotermie
-anxietate
-durere în zona lombară și la nivelul
membrului inferior, manifestată prin
incapacitatea de a se mișca normal
-dificultatea de a se îmbrăca și
dezbrăca, cauzată de imobilitate și
durere, manifestată prin stângăcie
-stare de imobilitate impusă de
afecțiune, cauzată de durere,
manifestată prin imposibilitatea de a
se mișca
Obiective Intervențiile asistentei-Proprii și Evaluare
delegate
-pacientul să fie afebril -monitorizez funcțiile vitale -după 2 zile pacientul este afebril
-pacientul să nu mai fie anxios -asigur condiții de microclimat -după 2 zile pacientul nu mai este
-supraveghez temperatura corpului anxios
-administrez tratamentul prescris de
medic
-calmarea durerii -asigur o poziție comodă pacientului -după 2 zile durerea s-a ameliorat
-creez condiții de microclimat
-supraveghez funcțiile vitale
-administrez medicamentele
prescrise de medic
-educ pacientul să își poată satisface -monitorizez funcțiile vitale După 2 zile pacientul începe să se
nevoile singur -aerisesc salonul îmbrace și să se dezbrace fără ajutor
-administrez tratamentul prescris de
medic
-ajut pacientul să își satisfacă -servesc pacientul la pat cu cele -după 2 zile pacientul își satisface
nevoile fără ajutor necesare nevoile fără ajutor
-pregătesc fizic și psihic pacientul
-monitorizez funcțiile vitale
-administrez tratamentul prescris de
medic
40
 Ziua 3
Diagnostic nursing
-alterarea circulației periferice
cauzată de scăderea temperaturii,
manifestată prin hipotermie
-dificultatea de a se îmbrăca și
dezbrăca, cauzată de imobilitate și
durere, manifestată prin stângăcie
-durere în zona lombară și la nivelul
membrului inferior, manifestat prin
incapacitatea de a se mișca
Obiective Intervențiile asistentei-Proprii și Evaluare
delegate
-pacientul să fie afebril -asigur condiții de microclimat -după 3 zile pacientul are
-supraveghez temperatura corpului temperatura în limite normale
-monitorizez funcțiile vitale
-administrez tratamentul prescris de
medic
-ajut pacientul în satisfacerea -monitorizez funcțiile vitale -după 3 zile pacientul nu mai
nevoilor -pregătesc fiziz și psihic pacientul prezintă dificultăți în a se îmbrăca și
-administrez tratamentul prescris de dezbrăca singur
medic
-calmarea durerii -asigur o poziție comodă pacientului -după 3 zile pacientul nu mai
-ajut pacientul să se poată mișca fără -supraveghez funcțiile vitale prezintă durere și se poate mișca
dificultate -aerisesc salonul fără ajutor
-administrez tratamentul prescris de
medic
41
 COCLUZII

Misiunea asistenților medicali este de a îndeplini funcți care să promoveze și să

mențină starea de sănătate dar și să prevină îmbolnăvirile. Nursingul include, de asemenea
planificare și acordarea de îngrijiri în timpul bolii și în timpul convalescenței dar cuprinde
și aspectele sale fizice mintale și sociale ale vieții în măsura în care acestea au legătură cu
sănătatea, boala, invaliditatea sau moartea.
În concepția modernă sănătatea este considerată ca o calitate care presupune o
interacțiune dinamică și o independență între concluzia fizică a individului, manifestările
sale mentale, reacțile emoționale și ambianța socială în care trăiește.
Plecând de la aceste criterii am întocmit planurile de îngrijire ale pacienților și am
luat măsurile necesare pentru vindecarea lor din punct de vedere fizic dar și psihic.
Discuțiile cu pacienții i-au ajutat să își privească cu înțelegere problemele cu care se
confruntă, să respecte indicațiile medicilor și să fie optimiști în vederea vindecării.
O bună relație asistent-pacient se realizează prin respectul pentru punctele de
vedere și trăirile pacientului, înțelegerea și dorința de a intra în dialog, ceea ce îi dă putere
pacientului să devină partener în actul therapeutic. Datorită faptului că toate afecțiunile
coloanei vertebrale au ca urmare o perioadă de ”invaliditate temporară sau permanentă” și
necesită un timp lung de îngrijire și recuperare (luni sau ani), pacientul are nevoie de
informații, instrucțiuni și atenționări pentru a accepta și a urma tratamentul.
Rolul asistentei medicale este foarte important atât în îngrijirea pacienților pe
perioada spitalizării cât și în educația bolnavului și a familiei cu privire la planul de
recuperare, efectuarea zilnică a gimnasticii și kinetoterapiei ce trebuie urmate la domiciliu.

42
BIBLIOGRAFIE

 MOGOȘ GHEORGHE - Compendiu de Anatomie și Fizionomie a Omului

 TH. BURGHELE - Patologie Chirugicală Ed. medicală 1978
 TITIRCĂ LUCREŢIA – Ghid de nursing, Ed. Viaţa Medicală
Românească, 1998
 TITIRCĂ LUCREŢIA – Breviar de explorări funcţionale şi de îngrijiri
speciale acordate bolnavilor, Ed. Viaţa Medicală Românească, 1994
 TITIRCĂ LUCREŢIA – Urgenţe medico-chirurgicale, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1993

43
 ANEXE

Fig.1-Regiunea lombară

Fig. 2-Coloana vertebrală

Fig.3 - Curburile coloanei

Fig.4- Nervul spinal

Fig. 5- Spondilita anchilozantă

Fig.6 – Spondilita anchilozantă
Fig.7 – Hernia de disc