Şcoala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” Iaşi

Proiect de absolvire

Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu fracură de coloană lombară

Îndrumător,
Prof. Nicu Gurzun
Candidat,
Balașca Luminița Andreea

Promoţia 2019

1
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU
FRACTURĂ DE COLOANĂ LOMBARĂ

2
 CUPRINS

I. Argument…………………………………………………………….4
Îngrijirea pacientului cu fractură de coloană lombară
II. Obiectiv I…………………………………………………………….6
Noțiuni de anatomie şi fiziologie a coloanei
Obiectiv II………………………………………………………………….…14
Prezentarea generală a fracturei de coloană
a. Definiţie
b. Clasificare
c. Etiologie
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluţie şi prognostic
g. Tratament
h. Complicaţii
Obiectivul III…………………………………………………….……………17
Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în investigaţia specifică
fracturei de coloană lombară
a. Fişa tehnică nr. 1
b. Fişa tehnică nr. 2
c. Fişa tehnică nr. 3
d. Fişa tehnică nr. 4
Obiectiv IV……………………………………………………………………29
Procesul de îngrijire al unui pacient cu fractură de coloană lombară
a. Culegerea datelor - Interviu
b. Identificarea nevoilor fundamentale afectate – enunțarea problemelor de
dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu fractură de coloană
lombară
c. Plan de îngrijire
Obiectiv V……………………………………………………………………..36
Educaţia pentru sănătate
III. Bibliografie………………………………………………………….38
IV. Anexe………………………………………………………………..39

3
 I. ARGUMENT

Definiţie: Fractura de coloană reprezintă o leziune traumatică cu o

etiologie diversă (agresiune, accident rutier, cădere de la nivel sau de la alt alt
nivel) ce se manifestă prin fenomene distructive la nivelul țesutului osos
vertebral și de multe ori cu impact sever asupra țesutului nervos medular.
La nivel lombar afecțiunea produce pacientului limitarea mișcărilor ,
durere vie , parestezii la nivelul membrelor inferioare , afectarea controlului
nervos asupra viscerelor și sfincterelor din abdomenul inferior iar în cazul
lezării cordonului medular impotență funcțională manifestată prin paraplegie .
Calitatea vieții pacientului este afectată , pacientul devenind dependent
din punct de vedere al satisfacerii nevoilor conform principiilor Virginiei
Henderson.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu fractură de coloană lombară.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu fractură de colană
lombară şi pe care trebuie să le aibă în vedere asistentul medical la întocmirea
planului de îngrijire sunt: anxietate, parestezii , impotență funcțională ,
pierderea controlului sfincterelor .
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Ob. 1: Noţiuni generale de anatomie fiziologie
Ob. 2: Prezentarea generală a afecţiunii de fractură de coloană lombară
Ob. 3: Rolul autonom și delegat al asistentei medicale în îngrijirea
bolnavului cu fractură de coloană lombară
Ob. 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu fractură de coloană lombară
Ob. 5: Educaţia pentru sănătate la un pacient cu fractură de coloană
lombară
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la baza urmatoarele competente
profesionale:
1. Urmărirea si notarea in foaia de observaţie a funcţiilor vitale si vegetative.
2. Cunoaşterea si aplicarea regimurilor dietetice in diferite boli.
3. Utilizarea rezultatelor evaluării pentru identificarea priorităţilor in ingrijirea
pacientului si clasificarea unui plan al tuturor activităţilor de ingrijire.
4. Cunoaşterea stilului de viata, a condiţiilor de trai si de munca, a efectelor
asupra stării de sănătate.
5. Asigurarea mediului adecvat odihnei si supravegherea bolnavului.
6. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
7. Acordarea de ingrijiri pentru prevenirea complicaţiilor in diferite afecţiuni.

4
8. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor si a materialelor necesare pentru recoltări
de produse biologice, patologice. Explorări funcţionale, examen radiologie etc.
9. Acordarea de ingrijiri in situaţii de urgenta.
10. Realizarea educaţiei in scopul prevenirii complicaţiilor si menţinerea unui
grad ridicat de sănătate.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţi cu fractură de coloană
lombară s-a finalizat prin analiza unui caz cu fractură de coloană lombară - caz
pentru care s-a completat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au
evidenţiat problemele de dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi
fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu fractură de
coloană lombară respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost
evidenţiate problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile
autonome şi delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

5
II. Îngrijirea bolnavului cu fractură de coloană lombară
Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Coloana vertebrală
Coloana vertebrală (anexa 1) este localizată în partea medioposterioară a
corpului, servind acestuia ca suport rezistent şi flexibil, asigurând protecţia
mecanică a cordonului medular .
Coloana vertebrală are o structură metamerică, fiind formată din 26
structuri osoase, dintre care 24 sunt vertebre individualizate, iar altele două
regiuni , numite sacrum şi coccis, provin din sudarea între ele a mai multor
vertebre.
Coloana vertebrală prezintă 5 regiuni:
 Cervicală
 Toracică
 Lombară
 Sacrată
 Coccigiană
Coloana vertebrală normală nu este rectilinie ci prezintă o serie de
curburi în regiunea cervicală, toracală şi lombară.
Prezintă două curburi cu convexitatea orientată anterior (cervicală şi
lombară), numite lordoze şi două curburi cu convexitatea orientată posterior
(toracică şi sacro-coccigiană), numite cifoze.
În regiunea pelviană (la nivelul bazinului) există o curbură cu
concavitate orientată anterior şi este formată de sacru şi oasele coccigiene.
Curburile coloanei vertebrale sunt condiţionate mecanic de înclinaţia bazinului.
Ortostatismul (statul îndelungat în picioare) şi mersul biped al omului s-
au putut realiza prin rotirea bazinului din poziţia orizontală (la patruped) spre
verticală. Verticalizarea bazinului nu este însă completă. Pentru a putea realiza
o construcţie echilibrată, coloana lombară aşezată pe bazinul uşor înclinat
înainte este forţată să se curbeze apărând lordoza lombară. Dacă coloana
lombară ar rămâne rectilinie atunci proiecţia centrului de greutate a corpului s-
ar face în fţaa poligonului de susţinere, iar drept urmare trunchiul ar cădea
înainte. Aceleaşi condiţii mecanice necesare echilibrării corpului antrenează
mai departe cifoza toracică şi lordoza cervicală.
O vertebră tipică este alcătuită din:
Corp vertebral. Corpul fiecărei vertebre prezintă două suprafeţe
articulare (superioară şi inferioară), aproximativ plane, prin care se asigură

6
articularea cu vertebrele adiacente, prin intermediul câte unui disc
intervertebral.
Arc vertebral, între cele două, delimitându-se gaura (foramen)
vertebrală. Prin suprapunerea vertebrelor, implicit a găurilor vertebrale, se
formează canalul vertebral, în care este adăpostită măduva spinării. Arcul
vertebral se leagă de corp prin intermediul a doi pediculi vertebrali. Pe arc
există mai multe apofize (procese): spinoasă (unică, dispusă posterior pe linia
mediană), transverse (o pereche) şi de articulare intervertebrală sau zigapofize
(câte o pereche superioare şi inferioare). Primele două tipuri de apofize servesc
ca suprafeţe de inserţie musculară.
Regiunea cervicală (Anexa 2) cuprinde şapte vertebre, primele două
atipice numite atlas şi axis şi următoarele cinci, vertebre cervicale tipice.
Atlasul (Anexa 3) are formă de inel şi este este lipsit de corp vertebral. Axisul
are caracteristică apofiza odontoidă, care se găseşte la partea superioară a
corpului vertebral, ea reprezentând corpul atlasului sudat la acest nivel.
Vertebrele cervicale tipice au corpul vertebral puţin mai şi alungit în sens
transversal, faţa lui superioară având un aspect de şa datorită unor apofize
semilunare, ceea ce conferă acestei regiuni vertebrale o mare mobilitate.
B. Regiunea toracică (Anexa 4) cuprinde 12 vertebre. Vertebra toracică
are corpul vertebral aproximativ cilindric. Pe corpul vertebrei, la baza arcului
vertebral, există două perechi de semifaţete (superioare şi inferioare) pentru
articularea cu capul coastei. Apofiza spinoasă este lungă, nebifurcată şi
oblicizată, iar apofizele transverse poartă câte o faţetă de articulare cu
tuberozitatea coastei. Pe fiecare vertebră există şi două perechi de zigapofize.

C. Regiunea lomabară (Anexa 5) este alcătuită din 5 vertebre, cu un

corp vertebral masiv, la care diametrul transversal este mai mare decât cel
anteroposterior. Foramenul vertebral are formă triunghiulară. Apofiza spinoasă
este scurtă, lată şi orizontală.
D. Regiunea sacrală (Anexa 6) este reprezentată de osul sacrum, care
are formă de piramidă patrulateră, orientată cu baza superior şi vârful inferior şi
străbătută de canalul sacral. Osului sacrum i se descriu 4 feţe: anterioară, uşor
concavă; posterioară, convexă; două laterale, pe care există câte o suprafaţă de
articulare cu oasele coxale.
E. Regiunea coccigiană este reprezentată de osul coccis, format prin
fuzionarea a patru-cinci vertebre coccigiene rudiemntare. Acest os are formă
triunghiulară, cu baza îndreptată în sus.
Sistemul nervos periferic.

7
 Sistemul nervos periferic este alcătuit din 12 perechi de nervi cranieni şi
31 de perechi de nervi spinali.
Nervii cranieni.
Din punct de vedere funcţional pot fi:
-receptori: olfactivul (I); opticul (II); acusticul (VIII);
-motori: oculomotor comun (III); pateticul (IV); oculomotor extern (VI); spinal
(XI); hipoglosul (XII);
-micşti: trigemenul (V); facialul (VII); pneumogastricul (IX); glosofaringianul
(X).
În afară de primele 2 perechi care sunt derivate ale veziculelor cerebrale,
restul ies din trunchiul cerebral şi au o origine reală şi alta aparentă dacă au
fibre motorii şi o terminare aparentă şi alta reală dacă au fibrele senzitive.
Nervii senzitivi ca şi nervii micşti pentru fibrele lor senzitive, vor avea pe
traiectul lor cel puţin un ganglion unde se vor găsi protoneuronii receptori ai
sensibilităţii culeasă de nervul respectiv. Nucleii motori din trunchiul cerebral
vor fi originea reală, iar cei senzitivi vor reprezenta terminarea reală a nervilor
cranieni.
Originea sau terminarea aparentă va fi locul unde nervii se desprind din
trunchiul cerebral.
Nervii spinali.
Nervii spinali sunt 31 de perechi metamerice care se subâmpart în: 8
perechi cervivali, 12 perechi toracali, 5 perechi lombari, 5 perechi sacrali şi 1
nerv coccigian pereche.
Fiecare nerv spinal este un nerv mixt, ce se formează prin unirea în
apropierea găurii de conjugare a rădăcinii ventrale cu rădăcinea dorsală. Pe
traiectul ădăcinii posterioare se află ganglionul spinal unde sunt situaţi
protoneuronii receptori pe calea extero, proprio şi interoceptivă. Axonii acestor
neuroni pseudounipolari merg prin rădăcina posterioară şi intră prin şanţul
lateral posterior la nucleii senzitivi din nevrax.
Funcţional rădăcina posterioară este senzitivă, aferentă, iar cea anterioară
eferentă sau motorie, deşi s-au descris fibre, care fac excepţie de la regulă.
Rădăcina anterioară este formată din axonii neuronilor somato şi visceromotorii
din măduvă, care ies prin şanţul lateral anterior şi merg la organele efectoare.
Trunchiul comun, format prin unirea celor 2 rădăcini este foarte scurt şi imediat
ce iese prin gaura intervertebrală se împarte în 4 ramuri periferice.
- Ramura meningeală care reintră în canalul vertebral prin gaura
intervertebrală asigurând sensibilitatea meningelor. Tot pe ea merg şi fibrele
vasomotorii.

8
 - Ramura comunicantă conduce fibrele vegetative. Poate fi albă şi
cenuşie. Cele albe conţin fibre preganglionare simpatice şi fibre aferente
vegetative. Ramura comunicantă cenuşie are fibre postganglionare ce vin la
nervul spinal din lanţul simpatic.
- Ramura posterioară. Aceste ramuri nu se anastomozează între ele
păstrându-si dispoziţia metamerică, segmentară. Ramurile posterioare prin
fibrele lor senzitive culeg exteroceptivitatea de la pielea cefei şi a spatelui în
interiorul ariei delimitată de linia parieto-acromio-trochantero-coccigiană. Prin
fibrele lor motorii inervează musculatura autohtonă a spatelui. Ceilalţi muşchi
ai spatelui care deservesc membrele sunt inervaţi de ramurile anterioare ale
nervului spinal. Primul nerv cervical nu are fibre senzitive, iar fibrele celui de-
al doilea nerv, alcătuiesc marele nerv occipital.
- Rădăcina anterioară. Ramurile ventrale se distribuie cutanat şi motor la
peretele antero-lateral al trunchiului şi la membre. Dintre ele, îşi păstrează
dispoziţia segmentară numai cele ale nervilor toracici, care formează nervii
intercostali. Celelalte ramuri se anastomozează între ele şi formează 5 plexuri
nervoase: cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian.
Plexul cervical.
Este format de anastomozele ramurilor anterioare ale primilor 4 nervi
cervicali spinali (C1, 2, 3, 4.). De la el pronesc anastomoze pentru nervul hipoglos
(XII) şi nervul accesor (XI). Acest plex dă 2 feluri de ramuri: ramuri profunde
care formează plexul cervical profund; ramuri cutanate (superficiale) care
formează plexul cervical superficial.
- Ramurile profunde sunt ramuri motorii. Ele alcătuiesc ramurile
musculare şi inervează muşchii gâtului (muşchiul lung al capului, muşchiul
lung al gâtului, muşchiul scalen mediu, muşchiul sternocleidomatsoidian) şi
unii muşchi ai spatelui (trapezul, ridicătorul scapulei).
Ansa hipoglosului este formată dintr-o ramură descendentă laterală
(ramura nervului hipoglos, provenită din C1) şi o ramură descendetă medială,
provenită din C2 şi C3. Ea inervează muşchii subhioidieni (omohiodianul,
sternohioidianul şi sternotiroidianul).
Nervul frenic este format din fibre provenite din C3,C 4, şi C5 şi coboară
prin gât, apoi prin torace şi traversează diafragmul, prin orificiul venei cave
inferioare şi orificiul esofagian. Nervul frenic dă ramuri pentru diafragm şi alte
ramuri frenico-abdominale traversează diafragmul prin orificiile amintite, se
anastomozează cu ramuri ale nervilor intercostali şi împreună cu fibre
simpatice alcătuiesc plexul diafragmatic, situat pe faţa inferioară a
diafragmului.

9
 - Ramurile cutanate sunt ramuri senzitive şi se împart în 2 grupuri: un
grup de 3 nervi şi alt grup format care formează un trunchi.
Primul grup se compune din:
- nervul occipital mic, care inervează pielea din regiunea parietală şi
occipitală a capului;
- nervul auricular mare, care inervează pielea de pe feţele anterioară şi
posterioară ale pavilionului urechii;
- nervul cutanat al gâtului, care inervează pielea din regiunile
suprahioidiană, subhioidiană şi cervicală.
Al doilea grup formează un trunchi ce se divide în 3 ramuri: ramura
suprasterală, ramura supraclaviculară şi ramura supraacromială care
inervează pielea din regiunea antero-superioară a toracelui şi antero-laterală a
umărului.
Plexul brahial.
Este format prin anastomoza ramurilor anterioare ale ultimilor 4 perechi
de nervi cervicali (C5 ,C 6, ,C7, ,C8 ) şi ale primei perechi de nervi toracali (T1).
El prezintă o porţiune supraclaviculară şi o porţiune infraclaviculară (axilară)
şi este format din 3 trunchiuri primare: superior (C5 -C 6, ), mijlociu (C7 ) şi
inferior (C8 ,T1,), care dau fiecare ramuri ventrale şi dorsale.
Ramurile dorsale ale celor 3 trunchiuri formează fasciculul posterior al
plexului brahial.
Ramurile ventrale ale trunchiului primar, superior şi mijlociu, formează
fasciculul lateral, iar ramura ventrală a trunchiului inferior, fasciculul medial al
plexului brahial.
Ramurile colaterale ale plexului brahial sunt: nervul dorsal al scapulei,
nervul toracic lung, nervul subscapular, nervul subclavicular, nervul pectoral
medial şi lateral, nervul suprascapular şi nervul toracodorsal.
Ramurile terminale ale plexului brahial sunt: nervul median, care ia
naştere prin 2 rădăcini (una din fasciculul medial şi alta din fasciculul lateral),
nervul musculo-cutanat (din fasciculul lateral), nervul ulnar, nervul cutanat
brahial medial, nervul cutanat antibrahial medial (din fasciculul medial), nervul
radial şi axilar (din fasciculul posterior).
Plexul brahial inervează, prin ramurile colaterale şi terminale tegumentul
umărului şi al membrului superior, muşchii centrurii scapulare şi ai extremităţii
libere al membrului superior.
Nervii intercostali.
În regiunea toracală, ramurile anterioare ale nervilor spinali nu formează
plexuri. Sunt 12 perechi de nervi toracali, dintre care numai 10 (T2-T11)
alcătuiesc nervii intercostali, deoarece T1 participă la formarea plexului brahial,

10
iar T12 la formarea plexului lombar. Nervii intercostali formează ramuri
intercostale şi ramuri cutanate. Ei străbat spaţiile intercostale mergând
împreună cu vasele omonime în şanţul costal. Inervează muşchii peretelui
toracic şi al jumătăţii superioare a peretelui abdominal, ca şi pielea aceleiaşi
regiuni prin ramurile lor cutanate. Pentru abdomen merg ultimii 6 nervi
intercostali.
Plexul lombar.
Este format din anastomozele ramurilor anterioare ale T12 şi ale primilor
4 nervi lombari (L1, L2, L3, şi parţial L4). Ramurile plexului lombar sunt ramuri
colaterale (nervul patratul lombelor şi nervul psoas) şi terminale.
Ramurile colaterale formează:
- nervul iliohipogastric prin ramura muscuară inervează muşchii laţi ai
abdomenului şi drepţi abdominali; o altă ramură este cutanată şi inervează
pielea din regiunea şoldurilor, din regiunea pubiană şi a scrotului la bărbat şi a
labiilor mari la femeie;
- nervul ilioinghinal inervează pielea scortului la bărbat sau a labiilor
mari la femei;
- nervul femurocutanat lateral inervează pielea regiunii fesiere şi pielea
regiunii laterale a coapsei;
- nervul genitofemural inervează pielea feţei mediale a coapsei şi pielea
scrotului sau a labiilor mari.
Ramurile terminale formează:
- nervul obturator care are o ramură anterioară şi alta posterioară;
ramura anterioară inervează muşchiul obturator extern, muşchiul pectineu,
muşchii adductor lung şi scurt, precum şi pielea din regiunea genunchiului şi a
feţei mediale a coapsei; ramura posterioară inervează muşchiul adductor mare
şi articulaţia coxofemurală.
- nervul femural este cel mai voluminos nerv al plexului lombar; în
cavitatea pelviană dă ramuri pentru muşchiul psoas iliac, muşchiul pectineu şi
formează ramuri pentru muşchii din loja antero-medială a coapsei, ca şi pielea
acestei regiuni.
Plexul sacral.
Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale trunchiului
lombosacral (anastomoză L4-parţial L5) şi ale primilor 3 nervi sacraţi (S1, S2,
S3). Este cel mai voluminos plex şi se află situat în bazin. Are forma unui
triunghi a cărui baze corespunde găurilor sacrale anterioare, iar vârful situat în
scobitura sciatică (incizura ischiatică) a osului coxal.
Ramurile plexului sacral sunt: nervul fesier superior, nervul fesier
inferior, nervul cutanat femural posterior (micul sciatic), nervul ridicătorului

11
anal, nervul obturatorului, gemenului superior şi inferior, piramidalului şi
nervul ischiatic (marele sciatic), cel mai voluminos nerv din organism.
Ramurile terminale ale marelui sciatic sunt: nervul peronier comun şi
nervul tibial.
Nervul peronier comun dă nervul cutanat sural lateral (ca ramură
colaterală) şi ca ramuri terminale nervul peronier superficial (nervul musculo-
cutanat) şi nervul peronier profund (nervul tibial anterior).
Nervul tibial dă nervul cutanat sural medial (nervul safen extern) ca
ramuri colaterale musculare şi ca ramuri terminale nervul plantar medial şi
nervul plantar lateral.
Nervul marele sciatic provine deci din toate componentele plexului
sacral şi părăseşte bazinul prin gaura ischiatică, inervând tegumentul regiunii
fesiere (neinervat de plexul lombar) şi muşchii din grupul posterior al coapsei,
precum şi muşchii gambei şi ai piciorului (muşchiul biceps femural, muşchiul
semitendinos, semimembranos şi aductorul mare).
Plexul ruşinos.
Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale celui de-al patrulea
nerv sacral (S4); el este o anexă a plexului sacral cu care se leagă printr-o
ramură a nervului S3, iar cu plexul următor, coccigian prin unirea unei ramuri a
nervului S4, cu o ramură a nervului S5.
Acest plex conţine întreg parasimpaticul pelvian, având ramuri
musculare şi viscerale (motorii şi senzitive).
Prin ramurile musculare inervează muşchii ridicători anali şi
ischiococcigianul.
Prin ramurile viscerale formează nervii rectali inferiori (nervi
hemoroidali inferiori), nervii perineali, nervii scrotali posteriori, nervii labiali
posteriori, nervul dorsal al penisului şi nervul dorsal al clitorisului.
Plexul coccgian.
Ia naştere din anastomozele ramurilor anterioare ale lui S5 cu nervul
coccigia. Ramurile cutanate inervează muşchiul ischiococcigian şi pielea
cuprinsă între vârful coccisului şi orificiul anal. Ramurile viscerale intră în
alcătuirea plexului hipogastric.

FIZIOLOGIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală îndeplineşte în organismul omului următoarele
funcţii:
- funcţia de susţinere (susţine trunchiul imprimând individului o
postură caracteristică)

12
 - funcţia de protecţie (apără măduva spinării împotriva
agresiunilor mecanice)
- funcţia de mobilitate (prin complexitatea construcţiei sale
conferă corpului posibilitatea de a se mişca şi de a se deplasa în spaţiu)
- funcția morfogenetică (particularităţile mecanicii coloanei vertebrale
se răsfrâng asupra formei şi a aşezării viscerelor toraco-abdominale)
Organul axial reprezintă o denumire generică pentru un complex
structural şi funcţional la realizarea căruia participă:
- componenta dură osoasă (vertebrele care alcătuiesc coloana vertebrală)
- componenta conjunctivă formată din structuri fibroase şi elastice
de legătură dintre vertebre (discurile intervertebrale, capsule articulare,
ligamente)
- componenta musculară (muşchii coloanei vertebrale)
- componenta neuro-vasculară (măduva spinării, rădăcinile nervoase,
vase de sânge).
Alterarea oricărei din aceste componente se răsfrânge negativ asupra
funcţiei întregului organ axial. Se înţelege astfel cât de alarmante pot
fi perturbările produse de modificările patologice ale vertebrelor sau ale
discurilor intervertebrale.

13
Obiectiv 2:
Prezentarea generală a fracturii de coloană lombară

a. Definiția
Regiunea lombară a coloanei vertebrale este poziționată la joncţiunea
dintre cifoza şi lordoza lombară .
Acest segment constituie un loc vulnerabil pentru faptul că este
poziționat la trecerea dintre coloana dorsală relativ fixă , datorită ancorării ei
la cuşca toracică și zona lombară foarte mobilă, fiind cu predilecție deseori
sediul fracturilor și al herniilor de disc traumatice .

b. Clasificare
De cele mai multe ori fracturile apar în urma unor combinaţii de
mecanisme ce pot asocia acestora şi unele leziuni disco-ligamentare.
Cele trei mecanisme lezionale principale sunt:
Compresiunea axială – coloana vertebrală în rectitudine, forţele se
repartizează unuform pe corpul vertebral şi vor duce la :
- fracturi tasare de platou vertical
- fracturi prin explozie vertebrală, fracturi cominutive ale corpului
vertebral frecvente la nivel toracic şi lombar
Coloana verebrală în uşoară flexie – fracturi tasare anterioare, Tear
Drop fractures – caz particular de fractură în care apare o leziune completă de
segment mobil rahidian rezultatul fiind o fractură instabilă.
Flexie distracţie posterioară: compresiunea duce la fracturi prin tasare
în anterior, iar distracţia posterioară duce la leziuni ligamentare sau osoase
(fracturi de lamă sau apofize spinoase).
Rotaţie – apar în urma unor mecanisme de torsiune ce induc leziuni
asimetrice ducând la luxaţii unilaterale, fracturi luxaţii unilaterale sau fracturi
luxaţii de masiv articular,hernii de disc traumatice.
Fracturile stabile sunt fracturile de tasare anterioară cu păstrarea
integrităţii segmentului vertebral mijlociu şi fracturile parcelare izolate la
nivelul arcului posterior .
Fracturile instabile sunt fracturile prin explozie, fracturi în care este
implicat şi un mecanism de rotaţie.
c. Etiologie
Aceste fracturi survin de cele mai multe ori în urma unei căderi de la
înalţime sau contactul cu obiecte care cad , accidente de trafic rutier, prin
căderea unei greutăţi mari pe umeri, accidente din sport şi traumatisme directe
prin agresiuni sau arme de foc.

14
 d. Simptomatologie
Simptomatologia este variabilă în funcţie de complexitatea şi gravitatea
leziunilor. În general accidentaţii acuză dureri în regiunea dorso-lombară şi
jenă sau impotenţă funcţională. La examenul clinic se constată dureri provocate
la presiunea unei apofize spinoase, contractura muşchilor latero-vertebrali şi
rigiditatea coloanei.
e. Diagnostic
Examinarea pacientului cu un traumatism la nivelul coloanei vertebrale
trebuie efectuată în anumite condiţii: imobilizarea strictă a pacientului în
decubit dorsal, coloana vertebrală în rectitudine.
Anamneza pacientului cu semnele funcţionale, dureri rahidiene, jenă
respiratorie, tulburări de mobilitate la nivelul membrelor.
În urma investigaţiilor paraclinice cu radiografii standard, tomografie
computerizată explorari ce sunt necesare în toate fracturile ce implică
segmentul vertebral mijlociu şi permite vizualizarea în plan axial a diametrului
canalului rahidian, integritatea peretelui vertebral posterior şi a leziunilor de arc
posterior.
Rezonanţa magnetică nucleară permite explorarea unui deficit neurologic
atunci când bilanţul radiologic este normal.
f. Evoluţie şi prognostic
Evoluţia este favorabilă în absenţa semnelor neurologice, fără cicatrizare
spontană a leziunilor disco-ligamentare rezultând o instabilitate definitivă, iar
în prezenţa semnelor neurologice prognosticul vital este pozitiv, prognosticul
funcţional depinzând de mai mulţi factori.
După criteriul neurologic leziunile pot fi:
I. Necomplicate (amielice) – leziuni ale coloanei vertebrale fără
implicarea măduvei spinării şi a radiculilor
II. Complicate (mielice) – a) leziuni ale coloanei vertebrale cu
implicarea măduvei spinării şi a radiculilor;
b) leziuni ale măduvei spinării şi a radiculilor fără implicarea coloanei
vertebrale.
A.Leziuni amielice
Sunt în general fracturi stabile, în special cele de arc anterior. Repaus la
pat tare, cu sul moale sub regiunea traumatizată 10-14 zile. Dacă sunt
cominutive, tasare mare peste 250, pacient tânăr, sportiv, se face reducerea
Bohler prin reclinație. După 10-15 zile de repaus la pat se imobilizează în
corset gipsat 45-60 de zile urmată de recuperare funcțională. Fracturile
instabile, în special de arc posterior cu deplasare laterală se operează

15
practicându-se reducerea și artrodeză, urmată de corset gipsat 3 luni. Se
operează modern prin reducere și refacerea corpului vertebral cu autogrefe
după distracțiune pe tijă Harrington sau dispozitive speciale de distracțiune.
B. Leziuni mielice
1. Tratament funcțional de la început si tratamentul diferitelor sindroame de
acompaniament în leziunile mielice ale coloanei. Mobilizare după 2 luni cu
diverse aparate ortopedice - centre de recuperare.
2. Tratament chirurgical, fixând focarul de fractură cu avantajele respective în
privința mobilizării mai precoce.
g. Tratament
Tratamentul chirurgical pentru coloană lombară prin reducerea focarului
fracturii, decompresia medulară şi radiculară, osteosinteza cu sau fără aport de
grefă osoasă, imobilizare prin corset de la 1 la 3 luni, Rx periodice,
kinetoterapie postoperatorie, imobilizare la pat.
Tratamentul ortopedic este indicat în absenţa semnelor neurologice cu
reducerea prin manevre externe atunci când fractura este cu deplasare şi
imobilizare în corset gipsat cu 3 puncte de sprijin (dosolombar, sternal şi
pubian), pentru o perioadă de trei luni.
h. Complicaţii
Complicaţiile imediate sunt neurologice, cardiocirculatorii (paralizie
vasomotorie, hipotensiune, bradicardie), respiratorii şi urologice (retenţie acută
de urină).
Complicaţiile tardive sunt tromboembolia pulmonară, complicaţii locale
(deplasările secundare în fracturile instabile pot duce la leziuni neurologice
secundare), pseudartroză (focar de fractură mobilă şi dureroasă), infecţii
urinare, sindrom depresiv, escare de decubit sacrale şi calcaneene.

16
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului
cu fractură de coloană lombară

Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup

responsabilități legate de de specificul locului de muncă . El îşi desfăşoară
activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat,
solidaritate profesională şi complementaritate.
Activitatea muncii în echipă presupune respectarea
autonomiei, profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus
ducând astfel la satisfacţia profesională.
Asistentele au posibilitatea de a propaga drepturile pacientului:
- să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie,
- îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind
rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele financiare ori convingerile etice
- să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente în termeni pe
care el şi familia lui să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar el să-şi dea
consimţământul după ce s-au informat şi a înţeles tot,
- să li se asigure confidenţialitate în timpul discuţiilor, examinărilor şi
tratamentelor,
- să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la
cercetări sau experimente fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor,
- pacienţii au dreptul să fie educaţi, informaţi de către personalul care
îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare
de bine şi să înţeleagă care sunt nevoile de bază.
Rolul delegat al asistentului medical presupune respectarea în totalitate ,
în mod corect și responsabil a tuturor recomandărilor de tratament , investigație
sau îngrijire pe care medicul le recomandă.
Legislativ , asistenta medicală are datoria de a:
- promova ce e cel mai bine pentru pacient,
- să se asigure că toate nevoile pacientului au fost rezolvate,
- a proteja drepturile pacientului,
Standardele de îngrijire pe care asistenta medicală trebuie să le respecte:
- standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea
rezultatelor, planning,
- standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate,
educaţie, colaborare, etică, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă,
evaluare,

17
 Responsabilitatea profesională este o autoangajare conştientă şi voită
într-o acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune înţelegem
să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele.

a. Fișa tehnică nr. 1

Puncția venoasă
1.Definiție:
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o vena prin
intermediul unui ac de puncție.

2.Scopul:
- explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator, biochimie,
hematologice, serologice și bacteriologice.
- terapeutic: administrarea unor medicamente sub formă injecției și perfuziei
intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuziei; executarea transfuziei
de sânge sau derivate ale sângelui; sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar
acut, hipertensiune arterială.

3. Locul puncției:
- venele de la plica cotului (bazilica și cefalica) unde se formeaza un “M”
venos prin anastomozarea lor;
- venele antebrațului;
- venele de pe fața dorsală a mâinii;
- venele subclaviculare;
- venele femurale;
- venele maleolare interne;
- venele jugulare și epicraniene – mai ales la copilul mic;

4. Materiale necesare:
- garou;
- mănuși;
- seringă sau eprubete speciale cu aditivi specifici în funcție de analiza cerută;
- holder cu acul atașat sau ac pentru holder și holder;
- paduri cu alcool;
- etichete;
- formular de cerere analize;

18
- recipient special de colectare și transportare a probelor de laborator;
- bandaj adeziv pentru locul puncției;

Pregătirea materialelor:
• Formularul de cerere analize trebuie completat corect și clar cu datele
pacientului, analizele cerute, data și ora recoltării, numele medicului care
indică analizele;
• Eprubetele trebuie alese cu grijă în funcție de analizele care se cer și de
aditivii pe care îi conțin;
• Fiecare eprubetă trebuie completată corect și clar cu datele
pacientului/ei;

5.Pregătirea psihică:
Înainte de a începe efectuarea puncției asistenta îi explică pacientei cum
se face aceasta. Asistenta arată pacientei instrumentele care se folosesc îi
explica de ce este nevoie de ele. Asistenta îi explică pacientei că puncția nu
este dureroasă și îi poate produce un ușor discomfort.

6.Pregătirea fizică:
- se așează într-o poziție confortabilă atât pentru pacientă cât și pentru
asistentă.
- se examinează calitatea și starea venelor.
- se așează brațul pe perniță și mușama în abducție și extensie maximă.
- se dezinfectează tegumentul.
- se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției.
- se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente.

7. Execuția puncției:
• Se spală bine mâinile și se pun mănuși.
• Confirmarea identitații pacientului (pentru a se evita confuzia și a nu se
lua analize la un alt pacient).
• Se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru
a-i reduce anxietatea și a ne asigura de cooperarea sa.
• Se face o scurtă anamneză referitor la ce a simțit pacientul și la
eventualele incidente în cazul unor recoltări anterioare (lipotimii, amețeli).
• Recoltarea se face cu pacientul întins în pat sau stând în scaun, cu mâna
sprijinită pe suportul special al scaunului sau de o masă.

19
• Evaluarea celui mai bun loc de puncție venoasă.
• Se observă și se palpează vena pentru o mai precisă localizare.
• Se montează garoul proximal față de zona aleasă pentru puncție. Dacă
venele nu s-au dilatat corespunzător se cere pacientului să închidă și să
deschidă pumnul de câteva ori. (pacientul trebuie să țină pumnul strâns în timp
ce se puncționează vena și să-l deschidă după ce se introduce acul în venă).
• Se dezinfectează zona aleasă pentru puncție cu paduri cu alcool până
acesta rămîne curat. Curătarea zonei se face dinăuntru spre înafară pentru a se
preveni contaminarea zonei puncționate cu flora existentă pe pielea din jur.
• Nu se combină folosirea padurilor cu alcool cu cele pe baza de iod,
deoarece alcoolul neutralizează efectul deinfectantelor pe bază de iod.
• După dezinfectarea zonei se asteaptă să se usuce înaine de puncționare .
• Se imobilizează vena presând cu policele exact sub locul ales pentru
puncție și se întinde de piele.
• Se puncționează vena sub un unghi de 30 de grade. Dacă se folosește
eprubeta, ea se va umple automat până la nivelul la care este marcată. Dacă se
folosește seringa, se va evita aspirarea bruscă și rapidă, deoarece se va colaba
vena.
• Holderul trebuie menținut într-o poziție sigură pentru a evita ieșirea lui
din venă.
• Se va îndepărta garoul imediat ce sângele începe să curgă adecvat, pentru
a preveni staza și hemoconcentrația sângelui ce pot afecta rezultatele probelor
recoltate.
• Se va evita să se țină garoul mai mult de 3 minute.
• Se schimbă cu atenție eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se
scoate accidental acul din vena sau a se perfora vena.
• După umplere, fiecare eprubetă se va agita cu blândețe pentru
amestecarea aditivilor cu sângele.
• Se desface garoul întotdeauna înainte de scoaterea acului.
• Se pune o compresă sterilă deasupra acului la nivelul locului de puncție
și se scoate cu blândețe acul din venă. Întotdeauna se scoate întâi eprubeta din
holder si apoi se scoate acul.
• Se presează locul puncției pentru 2-3 minute sau până când se oprește
sângerarea dacă aceasta durează mai mult de atât. Aceasta previne extravazarea
sângelui în țesutul din jur și formarea hematomului.

8.Notarea/ interpretarea:
Asistenta notează efectuarea tehnicii.

20
 9.Îngrijirea/ intervenții după tehnică:
• După oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv.
• A se evita agitarea puternică și bruscă a eprubetelor deoarece se poate
produce hemoliză.
• Se reverifică locul puncției pentru a se vedea dacă s-a produs hematom.
În cazul în care s-a produs hematom se va presa energic timp de 5 minute, după
care se aplică comprese calde.
• Se descarcă materialele folosite în containerele speciale, separate.

10. Incidente si accidente:

• Nu se va recolta niciodata de pe brațul sau piciorul care au fost folosite
deja pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul
analizelor poate fi afectat.
• De asemenea, se va evita recoltarea de sânge din zone edemațiate, zone
cu hematoame sau răni vasculare.
• Dacă pacientul are vene vizibile, pronunțate, se va recolta evitând
folosirea garoului, prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
• Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau este sub tratament cu
anticoagulante, se va presa ferm locul puncției cel puțin 5 minute pentru
prevenirea formării hematomului și se va specifica tratamentul anticoagulant pe
cererea de analize ce se trimite la laborator.
• Se va evita puncția venoasă din picior deoarece poate crește riscul
apariției tromboflebitei.

21
b.Fișa tehnică nr. 2
Măsurarea pulsului

1.Definiţie ‫׃‬
Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.

2. Scop:
Evaluarea funcției cardiovasculare. Determinarea num

3. Loc:
Orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe plan dur.
Artera radială, humerală, subclaviculara, carotidă, temporală,
superficială, femurală, poplitee, pedioasă, tibială.

4.Materiale şi instrumente necesare ‫׃‬

• ceas de mână cu secundar sau cronometru.
• culoare roşie ( creion, pix, sau cariocă)
• carnet de notiţe personal

5.Pregătirea psihică a bolnavului ‫׃‬

• se informează pacientul, i se explică tehnica şi necesitatea ei
pentru a reduce emoţiile, teama.
• obținem consimţământul pacientului
• asigurăm un repaos psihic de cel puţin 5 minute înainte de
măsurare

6.Pregatirea fizică a pacientului ‫׃‬

• asigurăm un repaos fizic de cel putin 5 minute înaintea măsurării
• aşezăm pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea sa
generală
• în poziţie decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp,
articulţia mâinii în extensie, palma să fie orientată în sus

7.Execuţie
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
• plasăm degetele, index, mediu şi inelar deasupra

22
• exercităm o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel
încât să percepem sub degete pulsaţiile sângelui
• fixăm un punct de reper pe cadranul ceasului de mână
• numărăm timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau timp
de 30 de secunde înmulţit cu 2 pentru a obţine rata pulsului pe minut
• apreciem ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în
timp ce măsurăm fregvenţa
• înregistrăm fregvenţa pulsului în carnetul personal şi în foaia de
observaţie notând, numele, pacientului , salonul, data înregistrării, rata.

8. Notare ‫׃‬
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru
valorile care cresc din 4 în 4 (dimineaţa sau seara)
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat în mijlocul pătratului pentru valorile ce cresc din 2 în 2.

Interpretare
• nou născut ‫ ׃‬120-160 pulsaţii ⁄ minut
• 1-2 luni (sugar) ‫׃‬100-140 pulsaţii ⁄ minut
• 12 luni-2 ani ‫ ׃‬80-130 pulsaţii ⁄ minut
• 2 ani-6 ani ‫ ׃‬75-120 pulsaţii ⁄ minut
• 6 ani-12 ani ‫ ׃‬75-110 pulsaţii ⁄ minut
• adolescent ‫ ׃‬60-100 pulsaţii ⁄ minut
• Adult ‫ ׃‬60-80 pulsaţii ⁄ minut

9.Îngrijire după tehnică, notare, interpretare

• aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate, stres

10. Incidente și accidente:

• nu sunt cunoscute;

11.Observaţii
• anunţăm medicul pentru orice modificare anormală

23
 c.Fișa tehnică nr. 3
Administrarea medicamentelor pe cale orală

1.Definiție
Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea
putându-se resorbi la nivelul mucoasei bucale și a intestinului subțire sau gros.

2.Scop
Obținerea efectelor locale și generale ale medicamentelor:
-efecte locale:-favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive;
-protejează mucoasa gastrointestinală;
-înlocuiește fermenții digestivi, secreția gastrică, în cazul lipsei acestora;
-dezinfectează tubul digestiv;
- efecte generale:-medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul
mucoasei digestive, pătrund în sânge și apoi acționează asupra unor organe,
sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).

3.Materiale necesare:
-medicația prescrisă;
-recipient pentru medicamente;
-pahar apa sau suc pentru copii;

4.Pregătirea psihică
Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea
medicamentului respectiv și a eventualelor efecte secundare.

5.Pregătirea fizică
-I se dă în poziție șezând dacă starea pacientului o permite.

6.Execuția
Administrare:
• Se verifică cu atenție medicația prescrisă de medic și se compară cu cea
primită de la farmacie;
• Se spală mâinile;
• Se verifică data expirării medicamentelor;
• Se confirmă identitatea pacientului;

24
• Se verifică starea pacientului (conștientă) și semnele vitale. O schimbare
în starea acestuia poate justifica schimbarea sau anularea medicatiei (de
exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive la un pacient care prezintă
hipotensiune);
• Se administrează medicația împreună cu apa sau alt lichid adecvat;
• Siropul nu se administrează cu apa pentru a nu-i diminua efectul;
• Dacă este necesar, se vor sfărama tabletele pentu a facilita înghițirea lor;
• Se va sta lângă pacient până când acesta va înghiți medicamentul și dacă
este nevoie, se va verifica deschizându-i gura;

7. Notarea/ Interpretarea:
Se va nota efectuarea tehnicii.

8. Îngrijire/ Intervenții dupa tehnică:

-se va reveni pentru verificarea stării pacientului în maxim o oră.

9. Incidente și accidente:
• Nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat;
• Nu se va eticheta niciodată un flacon decât de către farmacist;
• Medicația nu se va lăsa niciodată la îndemâna nimanui. Pacientul poate
lua din greseală altceva sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii
și greșeli;
• Dacă pacientul nu poate înghiți o tabletă sau o capsulă, fie aceasta se va
sfărma daca este posibil, fie se va cere medicului și farmacistului să ofere o
varianta lichidă a aceluiași medicament. Capsulele se pot deschide și
administra pulberea dinauntru;

10. Observații:
• Asistenta se va asigura că are medicație scrisă de medic, cerând indicații
necesare timpului și modului de administrare dacă este necesar. Nu se va
administra niciodată medicație prin indicație verbală;
• Se va anunța medicul pentru orice medicație neadministrată din diverse
motive sau efecte adverse;
• Medicamentele lichide necesită atenție sporită la dozare;
• Medicația opioidă trebuie supervizată de două nurse și trebuie avut în
vedere atât specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât și legile
general valabile referitoare la acestea;

25
• Dacă pacientul cere detalii despre medicația sa, se va verifica din nou
prescripția medicului și i se vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie
informat despre orice schimbare survenită în schema sa de tratament;
• Pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse si i se va cere
să anunțe echipa de îngrijire despre schimbare în starea sa;
• Se vor administra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu cu
ajutorul unui pai, pentru a preveni afectarea dentară;

26
d.Fișa tehnică nr. 4
Măsurarea și notarea respirației
1.Definiție
Respirația reprezintă realizarea aportului de oxigen necesar proceselor
vitale, în paralel cu eliminarea în atmosferă, a dioxidului de carbon rezultat din
acestea.

2.Scop
• Stabilirea diagnosticului
• Aprecierea evoluției bolii
• Recunoașterea complicațiilor
• Prognosticul bolii

3.Materiale necesare
• Ceas cu secundar/ cronometru
• Pix cu pastă de culoare albastră
• Foaie de temperatură (F.T.)
• Carnet de notări personale

4.Pregătirea pacientului
• Așezarea pacientului în decubit dorsal
• Evitați pregătirea psihică a pacientului pentru a nu-și modifica ritmul
obișnuit al respirației
• Se preferă perioadele de somn ale pacientului

5.Efectuarea tehnicii
• Observați mișcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare
inspirație sau expirație
• Așezați fața palmară a mâinii pe toracele pacientului
• Numărați mișcările de ridicare a toracelui (inspirațiile), timp de 1 minut.
• Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

6.Notarea grafică a respirației

• Notați grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră și
uniți printr-o linie cu valoarea anterioară pentru a obține curba respirației.

27
• Pentru fiecare linie orizontală a foii, se socotesc 2 respirații.
7.Interpretarea rezultatelor
• Frecvența respirației variază în funcție de vârstă, sex, poziție,
temperatura mediului ambiant.
• Modificări ale respirației: zgomote respiratorii anormale
(dispnee,tahipnee, polipnee, bradipnee), efort respirator, ortopnee, piele palidă
sau cianotică, piederea stării de conștiență.
• Dispnee Cheyne-Stockes
• Dispnee Kussmaul

8.Educarea pacientului
• Informați pacientul/ familia despre valorile normale caracteristice
vârstei:
• Nou-născut 30-80 resp/min
• Copil mic 20-40 resp/min
• Copil mare 15-25 resp/min
• Adult 16-18 resp/min

9.Observații
• Rata respirației, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei.
• Respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote și fără efort.
Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient și
orientat în timp și spațiu

28
Obiectiv 4 : Procesul de îngrijire al unui pacient cu fractură de coloană
lombară
1. Informații generale:
a. Nume și prenume: M.N.
b. Vârsta : 57 ani
c. Profesia : pensionară
d. Localitatea de domiciliu : localitate Iaşi
e. Diagnostic de internare: -
f. Data internării: 15.11.2018

2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumator de: Alcool : nu , Cafea : da Nr. ceşti : 2 pe zi, Tutun : da, Drog
: nu
b. Alergii conoscute: nu se ştie alergic

3. Probleme de sănătate:
a. Antecedente medicale personale: apendicectomie clasică în 2004
b. Antecedente heredocolaterale: nu sunt cunoscute
c. Motivele internării actuale: durere severă lombară cu iradiere pe nervul
sciatic bilateral , parapareză acuzând un traumatism la nivel lombar (accident
rutier- cădere de pe bicicletă)

d. Istoricul stării actuale:

TA : 120/160 mmHg, Puls : 68 b/min, Ochelari : da Nr dioptrii : -1
Afecţiuni care limitează activitatea : durere lombară, anxietate, oboseală.
Data apriţiei : 15.11.2018
Probleme şi manifestări de dependenţă : agitaţie, anxietate, oboseală,
durere lombară, stare persistent de confuzie.
Formularea obiectivelor de îngrijire : cambaterea durerilor, înlăturarea
cauzei.
4. Examen clinic general:
e. Tegumente și mucoase: paloarea tegumentelor
f. Greutate: 68 Kg
g. Înălțime: 1,70 m
h. Țesut celular subcutanat – normal reprezentat:
i. Sistem ganglionar și limfatic:-
j. Aparat loco-motor: intoleranță la activități fizice
k.Aparat respirator: alterat

29
l. Aparat cardio-vascular: -
m. Aparat digestiv: balonări, stare de greță
n. Aparat uro-genital: în limite normale
o. Sistem nervos și organe de simț: confuzie, inconștiență, apatie.

5. Investigații:
a. examenul sângelui – analize și valori: Analize de laborator:
Hb-10,62 g/dl;
Ht-34%, L-3400/mm3;
Tr-129000/mm3;
VSH-30/59;
TGO-39U/l (ALAT);
TGP-21U/l (ASAT);
Ionograma: Na-149,9 mEq/l;
K-4,5 mEq/l;
Ca-4,4 mg%;
Mg-1,44 mg%;
Coagulare: TQ-25 sec;
AP-27,5%;
APTT-23sec.
Bilirubina: 0,56 mg/dl.
Glicemie: 90 mg/dl.
Uree: 26,7 mg/dl.
Creatinina: 0,79 mg/dl.
Fibrinogen: 340 mg%;
ASLO: <157 U/l.

b. Examenul urinei: A, P, Z negative

c. Alte examene de specialitate: CT nativ.

6. Tratamente:
a. Tratament medicamentos: Antiemetice, Antiedematoatoase,
Antitermice și sedative la indicația medicului.

7. Epicriza și recomandări la externare:

Pacienta M.N., în vârstă de 57 ani, s-a internat în secţia de Neurologie, în
urma unui accident din cauza durerilor lombare, anxietate, oboseală, stare de
confuzie. În urma investigaţiilor clinice şi paraclinice se stabileşte diagnosticul
medical de fractură de coloană lombară.

30
 Pacienta prezintă la internare oboseala, anxietate, tulburări de vedere,
febră, frison, insomnii, migrene semne care se diminuează în urma îngrijirilor
de nursing a tratamentului cu antiemetice şi antiedematoase.
Pacienta se externează cu recomandarea de a respecta regimul alimentar
bogat în proteine de calitate şi vitamine.

B. Nevoile fundamentale afectate

Nevoia de a respira și avea o bună circulație
Probleme de dependență
- Alterarea vocii
- Dispnee
- Obstrucția căilor aeriene
Diagnostice de îngrijire
- Alterarea funcţiei respiratorii determinată de:
- Deficit de eliminare a secreţiilor aeriene
- Monitorizarea funcțiilor vitale
Nevoia de a bea și a mânca
Probleme de dependență
- Alimentarea şi hidratatarea prin perfuzie.
- Se impune regim desodat.
Diagnostice de îngrijire
- Diminuarea și ameliorarea problemelor
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
Probleme de dependență
- Tegumente și mucoase caldă
Nevoia de a comunica
Probleme de dependență
- tulburări de vorbire
- confuzie, obnubilare
- comportament neadecvat
Nevoia de a evita pericolele
Probleme de dependență
- Vulnerabilitate (risc de accidente , răniri, căderi)
- Afectarea psihică și fizică
Diagnostice de îngrijire
- Ajutarea și diminuarea problemelor
Nevoia de a dormi și a se odihni
Probleme de dependență
- Ațipiri în timpul zilei

31
- Neliniște
- Sentiment de depresie, tristețe
- Concentrare scăzută, oboseală
- Disconfort (indispoziție)
- Dificultate sau incapacitate de a dormi
Diagnostice de îngrijire:
- Stabilirea unui program de odihnă
- Crearea unor condiții în salon
- Aerisirea salonului
- Schimbarea lenjeriei

32
 PLAN DE ÎNGRIJIRE A UNUI PACIENT CU FRACTURĂ LOMBARĂ

Data Problema de îngrijire Obiective de îngrijire Intervențiile aplicate Evaluarea îngrijirilor

15.11. Alterarea starii psihice - Pacientul sa nu fie Autonome: -starea psihică a fost
2018 din cauza internarii anxios -calmarea pacientului, redusă după
manifestata prin Delegate: administrarea terapiei
anxietate. -asistenta medicală administrează terapia
antalgică prescrisă de medic
-administrează perfuzii cu G 5%, 1500 ml/zi
-Algocalmin 3 fiole/zi
-Vitamina B1, B6
-recoltează sânge pentru analize de laborator
- pregătește pacientul pentru investigațiile CT
Diaree -reglementarea Autonome: -în urma tratamentul
tranzitului intestinal - crearea unui regim alimentar pentru a regla administrat pacientul
tranzitul intestinal are un tranzit intestinal
Delegate: normal.
-administrarea terapiei medicale recomandata
de medic cu antidiuretice pentru facilitatrea
digestiei
Dificultate în -înlăturarea cauzei Autonome: -în urma intervențiilor
capacitatea de a -crearea condițiilor optime și punerea la efectuate, pacientul are
respira dispoziție a aparatelor necesare în vederea funcțiile vitale și
obținerii obiectivului urmărit. vegetative apropiate de
-aerisirea salonului normal.
-urmărirea funcțiilor vitale și vegetative
Delegate:
-administerează medicația prescrisă de medic

16.11. Anxientate -reducerea anxietății Autonome: -pacientul s-a mai

2018 -asistenta medicală calmează pacientul liniștit
-asistenta educă pacientul în privința dietei și

33
 a stării sale actuale să o liniștească
-asigurarea unui ambient calm, o atmosferă
plină de optimism care poate reduce stresul.
Delegate:
-administrează terapia prescrisă de medic
-scăderea poftei de -înlăturarea cauzei Autonome: - Pacientul a înțeles
mâncare - stabilesc împreună cu pacientul un orar de necesitatea regimului
mese regulate şi un regim alimentar alimentar și principiile
corespunzător afecțiunii unei alimentații
-stabilesc împreună cu pacientul alimentele corecte.
din regim
Delegate:
-administrează terapia prescrisă de medic
-monitorizez funcțiile vitale și vegetative
17.11. Incapacitatea de a se -asigurarea odihnei Autonome: -pacientul nu doarme
2018 odihni suficiente - crearea unui climat corespunzător datorită anxietății,
-aerisirea salonului necesită îngrijiri pt.
-crearea unor condiții optime de odihnă satisfacerea nevoii de a
Delegate: dormi.
-administrează terapia prescrisă de medic
-monitorizez funcțiile vitale și vegetative
Inapetență -ameliorarea stării de Autonome: -starea de inapetență s-
inapetență -asistenta încurajează pacienta să se a mai redus
alimenteze și să se hidrateze
-monitorizează bilanțul hidro-electrolitic
-asistenta cântarește pacientul
Delegate:
-administrează terapia prescrisă de medic
-recoltează și transportă la laborartor probele
de sânge pentru analize
-asistenta hidratează pacientul parenteral
Astenie fizică -combaterea asteniei Autonome: -pacientul devine mai

34
 -psihoterapie vioaie.
-monitorizarea pacientului după tratamentul
medicamentos prescris de medic.
Delegate:
-administrează terapia prescrisă de
medic(glucoză 5%, vitamina C 200, B1, B6
2fiole.
-Algocalmin, Vitaminele B1, B2, C, E,
18.11. Durere accenuată -diminuarea durerii Autonome: - în urma adm.
2018 -calmarea pacientului, calmantelor şi a
-poziționarea pacientului într-o poziție repaosului la pat s-au
antalgică diminuat durerile în 3
Delegate: zile
-asistenta medicală administrează terapia -pacientul nu prezintă
antalgică prescrisă de medic semne de infecţie si nici
alte manifestări care sa
denote existenta altor
complicaţii

Diminuarea stării de -pacientul să prezinte Autonome: -Pacientul prezintă

nutriţie din cauza lipsei o greutate normal -Se va stimula apetitul bolnavului prin tranzit intestinal
de alimentatie conform indicilor alimente oferite în cantitati mici şi la intervale normal
manifestată prin ponderali scurte de timp. -Stare generală
scădere în greutate -Conduc pacientul pentru investigaţii. influenţată
-Cântaresc zilnic bolnavul
-Monitorizez funcţiile vitale
-Alimentez pacientul cu alimente usor
digerabile
Delegate:
-asistenta medicală administrează terapia
antalgică prescrisă de medic

35
Obiectiv 5
Educația pentru sănătate
Pacientul necesită instruit cu privire la sănătate şi modul de viaţă, având
ca obiectiv prevenirea îmbolnăvirilor înainte ca procesele de deteriorare a
sănătăţii să înceapă. În domeniul sănătăţii oamenii aşteaptă de la cadrul medical
informaţii cu privire la promovarea sănătăţii.
Asistentul medical are o mare responsabilitate în promovarea sănătăţii
atât în mediul urban cât şi în mediul rural prin diferite metode.
Omul este o parte a viului, a naturii şi înseamnă viaţă. Fiind normal să ne
intereseze viaţa, sănătatea mediului înconjurător aşa trebuie să ne intereseze şi
sănătatea omului. Acest lucru se poate prin promovarea sănătăţii umane.
Sănătatea reprezintă starea completă de bine din punct de vedere fizic,
mintal şi social. Ea nu înseamnă numai absenţa bolii sau a infirmităţii.
Educaţia pentru sănătate este diferită de educaţia sanitară.
Educaţia sanitară se referă la dobandirea de cunoştinţe şi deprinderi de
igienă personală şi a colectivităţii cu scopul de a preveni apariţia bolilor, fiind
orientată strict asupra individului şi având un caracter prescriptiv.
Educaţia pentru sănătate constă în programe planificate pentru ca
oamenii să înveţe despre problemele legate de sănătate cu scopul de a favoriza
asumarea unor modificări voluntare ale comportamentelor. Elementul
fundamental al educaţiei pentru sănătate este comunicaţia.
Astfel de programe pot include : oferirea de informaţii , analizarea unor
valori şi atitudini , luarea unor decizii în problemele legate de sănătate ,
dobândirea unor abilităţi cu ajutorul cărora persoanele sa poata să-şi modifice
comportamentele.

Toate acestea presupun promovarea încrederii în sine şi împuternicirea,

astfel încât oamenii să fie capabili să acţioneze în tot ce priveşte sănătatea lor.
Educaţia pentru sănătate studiază nivelul de cultură sanitară (cunoştinţe,
deprinderi, atitudini, comportamentele) şi mijloacele şi procedeele educaţionale
necesare formării şi dezvoltării unui comportament sanogen, igienic.
Educaţia pentru sănătate are următoarele scopuri:
- ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale al populaţiei în principal în
domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenţiei bolilor;
- formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
- crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele
sănătaţii publice, în sensul atragerii şi capacitaţii maselor la participarea activă
în realizarea consolidarii sănătăţii.

36
 Pentru prevenirea fracturilor, se recomandă expunerea dozată la soare.
Acest demers simplu activează celulele receptoare de la nivelul pielii, care vor
determina producerea de vitamina D în organism. Expunerea la soare, previne
instalarea demineralizării osoase și instalarea osteoporozei, asigură o bună
funcționalitate a mușchilor și o schemă corectă de mișcare, fapt care duce la
prevenirea fracturilor.
Prevenirea fracturilor se poate realiza prin evitarea sedentarismului. S-a
demonstrat faptul ca persoanele sedentare, sunt mult mai expuse fracturilor. O
altă recomandare o reprezintă renunțarea la fumat și evitarea consumului
excesiv de băuturi alcoolice, deoarece implică un risc crescut pentru
demineralizarea osoasă, pentru dezvoltarea osteoporozei, crescând rata de
apariție a fracturilor.

37
 BIBLIOGRAFIE

1. Scorţeanu E.- ,,Îngrijiri în boli interne şi speciale înrudite’’2008

2. Titircă L.- ,,Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică
şi Pedagogică 1994.
3. Titircă L.- ,,Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţi medicali, Ed. Viaţa medicală românească 1995.
4.Toma E.-„Manual de practică standardizat conținând tehnici pentru stagiul de
pregătire practică a elevilor din școlile sanitare-specializarea ASISTENT
MEDICAL GENERALIST”, Ed. Conphys 2013.
5.Titircă L. - “Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri special acordate
bolnavului”, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1994.
6. Enescu Loginus: “Farmacologie”, Ed. Dimitrie Cantemir Tg. Mureş 1998.
7. Titircă L.: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”,
Ed. Viaţa Medicală Românească 2003.
8. Titircă L.: “Manual de îngrijiri specifice acordate de către asistenta
medicală”, Ed. Medicală Bucureşti 1998.
9. Borundel C.: “Manual de medicină internă”, Ed. All, Bucureşti 1999
10. Titircă L. – “Ghid de nursing”, Ed. Viaţa Medicală Românească, 2006
11. www.scribd.ro

38
ANEXE

Anexa 1

39
 Anexa 2 Vertebra Cervicală

Anexa 3 Atlas şi axis

Anexa 4 Regiunea toracală – vertebră toracală

40
Anexa 5 Regiunea Lombară

Anexa 6 Osul Sacrum

41
 Anexa 7 Zona lombară

Anexa 8 Fracturi lombare

42