Fractura de calcaneu este una

dintre cele mai complexe si mai

discutate subiecte de traumatologie
osoasa fiind reprezentata de
fracturile calcaneului si in special de
cele ale talamusului.

Lucrarea este alcatuita clasic continand o:

Parte generala care prezinta: anatomia,

biomecanica, etiopatogenia, clinica, clasificarea,
examenul radiologic, tratamentul si sechelele
fracturilor de calcaneu

Parte speciala in care se prezinta materialele si

modalitatile de efectuare ale studiului, rezultatele,
discutii privind interpretarea rezultatelor si
concluziilor.

Fracturile de calcaneu pot fi considerate in

general ca fracturi prin strivire.
Corpul spongios se fragmenteaza si sufera
deformari de structura si chiar pierderi de
substanta pe care nicio tehnica de reducere nu le
poate compensa.

Cea mai utilizata clasificare la ora actuala este

Merle DAubigne (1951) care imparte fracturile
dupa unghiul Bohler, pe care am intalnit o si in
clinica. Burghele reprezentatul Scolii Romanesti
de Ortopedie imparte fracturile de calcaneu
considerand ca talamusul este central traumatic.
Sanders a descris o clasificare a fracturilor
intraarticulare bazat pe sectiunile CT cornale si
axiale in portiunea cea mai lata a suprafetei
posterioare a talusului.

Metodele de tratament se incadreaza in

general in patru mari categorii fara reducere, cu
reducere ortopedica, reducere sangeranda si
artrodeza primara. Desi cea mai folosita metoda de
tratament este reducerea sangeranda si fixarea
interna pentru fraturile cu deplasare intraarticulara.
Sanders a remarcat rezultatul mai bun al artrodezei
precoce in fracturile tip cu cominutie grava a
articulatiei subtalare.

In realizarea acestei lucrari s a pornit de la un

studio retrospectiv bazat de cazuistica clinicii
Ortopedie si Traumatologie a Spitalului Clinic de
Urgenta Floreasca in perioada 1.01.2016
20.02.2016.

In studiul nostru am analizat urmatoarele

elemente: varsta si sexul; diagnosticul la internare;
cauza accidentului; tipul de tratament aplicat;
complicatiile imediate pre si post operatorii;
complicatiile tardive.

Toate cazurile studiate au beneficiat de

tratament chirurgical, toti pacientii fiind
imobilizati post operator pe atela gips pentru sase
saptamani si timp de trei luni pacientii au mers cu
carja, fara sprijin pe piciorul operat.
Complicatii imediate: 1 caz necroza
Complicatii tardive: 2 cazuri au dezvoltat
osteoporoza

Bibliografia si cazurile studiate in clinica

evidentiaza dificultatile mari intampinate in
tratamentul fracturilor articulare de calcaneu, din
cauza vizibilitatii reduse in tentativele reducerii
fragmentelor articulare de multe ori fie cu treapta
mica, fie cu deviatie de inclinatie care duc la
artroza subastragalina si implicit la esecul
reconstructiei.

Scopul tratamentului chirurgical indiferent de

tipul de interventie chirurgicala este reducerea cat
mai perfecta a congruentei suprafetelor articulare,
refacerea inaltimii calcaneului si unghiurilor de
atac in conditii absolut necesare unui rezultat
functional bun si foarte bun.