Şcoala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” Iaşi

Proiect

Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu aflat în moarte cerebrală

Îndrumător,
Prof. Nicu Gurzun
Candidat,
Pricop Luminița

Promoţia 2017

1
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
AFLAT
ÎN MOARTE CEREBRALĂ

2
 CUPRINS

I. Argument
II. Obiectiv I
Anatomia şi fiziologia sistemului nervos
Obiectiv II
Prezentarea generală a pacientului aflat în moarte cerebrală
a. Definiţie
b. Etiologie
c. Simptomatologie
d. Diagnostic
e. Evoluţie şi prognostic
f. Tratament
g. Complicaţii
Obiectivul III
Rolul autonom şi delegat al asistentului medical în înrijirea pacientului aflat în
moarte cerebrală
a. Fişa tehnică nr. 1
b. Fişa tehnică nr. 2
c. Fişa tehnică nr. 3
d. Fişa tehnică nr. 4
Obiectiv IV
Procesul de îngrijire al unui pacient aflat în moarte cerebrală
a. Interviu (Culegerea datelor)
b. Nevoi fundamentale după V. Henderson
c. Plan de îngrijire
Obiectiv V
Educaţia pentru sănătate
III. Bibliografie
IV. Anexe

3
 I. ARGUMENT

Definiţie: Moartea reprezintă procesul sau evenimentul (în cazul morţilor

violente) de oprire a tuturor funcţiilor critice ale organismului, prin funcţii critice
înţelegând controlul respiraţiei, circulaţiei, homeostazia neuroendocrină şi
conştienţei. Bineînţeles că de-a lungul timpului noţiunii de moarte i-au fost
grefate nuanţe precum moarte clinică, cerebrală, aparentă sau subită.
Intervalul de timp în care pacientul a fost apneic şi asistolic (fără respiraţie şi
fără bătăi ale inimii) poarte numele de moarte clinică.
Calitatea vieții pacientului este afectată , pacientul devenind dependent din
punct de vedere al satisfacerii nevoilor conform principiilor Virginiei
Henderson.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient aflat în moarte cerebrală.
Problemele pe care le poate prezenta un pacient aflat în moarte cerebrală şi
pe care trebuie să le aibă în vedere asistentul medical la întocmirea planului de
îngrijire sunt: apnee și asistolic, absența răspunsului motor.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Ob. 1: Noţiuni generale de anatomie fiziologie
Ob. 2: Prezentarea generală a afecţiunii de moarte cerebrală
Ob. 3: Rolul autonom al asistentei medicale în îngrijirea pacientului aflat în
moarte cerebrală
Ob. 4: Rolul delegat al asistentei medicale în îngrijirea pacientului aflat în
moarte cerebrală
Ob. 5: Procesul de îngrijire al unui pacient aflat în moarte cerebrală
Ob. 6: Educaţia pentru sănătate

4
 Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe
profesionale:
1. Analizează semnele si simptomele specifice afecţiunilor neurologice.
2. Identifică problemele de dependenţă şi stabileşte diagnosticele de ȋngrijire
(nursing) la pacienţii cu afecţiuni neurologice.
3. Identifică etapele procesului de ȋngrijire (nursing).
4. Analizează nevoile fundamentale specifice fiinţei umane.
5. Analizează manifestările cauzate de diferite afecţiuni.
6. Pregăteşte pacientul pentru tehnici şi investigaţii.
7. Asigură echipamentele şi materialele necesare.
8. Monitorizează evoluţia pacientului după administrarea tratamentului.
9. Defineşte educaţia pentru sănătate.
10.Elaborează planul de ȋngrijire (planul de nursing).
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţi aflați în moarte cerebrală s-a
finalizat prin analiza unui caz aflat în moarte cerebrală - caz pentru care s-a
completat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat problemele de
dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform
principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient aflat în moarte
cerebrala respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost
evidenţiate problemele de dependenţă, obiectivele de îngrijire, intervenţiile
autonome şi delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

5
II. Îngrijirea pacientului aflat în moarte cerebrală
Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie

Sistemul nervos reprezintă totalitatea organelor formate predominant din

ţesut nervos ce recepţionează, transmite şi integrează informaţiile primite din
mediul extern sau intern şi permite elaborarea unui răspuns adecvat mesajului
primit. Recepţionarea mesajelor se realizează prin intermediul receptorilor,
specializaţi în transformarea stimulilor - ce poartă diferite forme de energie - în
impuls nervos, ce reprezintă energia internă specifică organismului.
De la receptori, influxul nervos este transmis pe căile nervoase aferente
(care aduc) spre centrii nervoşi de integrare de la nivelul diferitelor etaje de la
nivelul sistemului nervos central.
Integrarea nervoasă reprezintă prelucrarea de către centrii nervoşi, a
mesajelor primite şi elaborarea comenzilor pentru organele efectoare sau, aceste
informaţii sunt stocate ca "acte de memorie" (formarea de engrame) şi
reactualizate ulterior. Răspunsurile care pleacă de la centrii sunt conduse pe căile
nervoase eferente (care duc) spre efectori, cărora le va determina intrarea în
activitate (contracţia muşchilor scheletici, contracţia musculaturii viscerale,
activitatea glandelor cu secreţie internă şi externă).
Sistemul nervos este împărţit în:
- sistemul nervos al vieţii de relaţie sau somatic ce stabileşte
legătura între organism şi mediul extern;
- sistemul nervos al vieţii vegetative ce coordonează activitatea
organelor interne, în strânsă legătură cu sistemul nervos somatic şi cu sistemul
endocrin (hormonii amplifică, generalizează şi prelungesc în timp, reacţiile
iniţiate de sistemul nervos vegetativ).

6
 Sistemul nervos somatic este format din:
- sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul cerebro-spinal sau
nevrax, reprezentat de encefal şi măduva spinării;
- sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce cuprinde ganglionii nervoşi,
nervii spinali şi nervii cranieni.
Sistemul nervos vegetativ este format din:
- sistemul nervos central cu centrii nervoşi vegetativi situaţi în axul
cerebrospinal;
- sistemul nervos periferic cu ganglionii nervoşi vegetativi şi fibrelel
nervoase vegetative preganglionare şi postganglionare care intră în componenţa
nervilor spinali şi cranieni.
Dezvoltarea filogenetică a sistemului nervos
Sistemul nervos apare la celenterate ca o reţea nervoasă în care celule sunt
cu prelungirile în continuitate. Sinapsele apar la artropode la care sistemul
nervos are aspectul unor mase gelatinoase ce pot realiza reflexe simple. La
vertebrate schema de organizare devine mai complexă. Măduvei spinării care
este centrul reflexelor simple segmentare, i se suprapun centrii superiori de
integrare. Treptat, apare cerebelul, creierul tectal (tuberculii cvadrigemeni),
creierul bazal (nucleii bazali), iar la mamifere şi om se dezvoltă preponderent
creierul cortical, care se suprapune la rândul său prin funcţii complexe şi
coordonează în ultimă instanţă toată activitatea lui. Scoarţa cerebrală împreună
cu centrii subcorticali transformă omul într-un animal sociabil şi constituie
substratul material al personalităţii umane.
Nuclei nervoşi sunt grupări de corpi neuronali, localizaţi în sistemul
nervos central, unde formează (împreună cu fibrele amielinice) substanţa
cenuşie; noţiunea de centrii nervoşi se referă la aspectele funcţionale ale
nucleilor nervoşi.

7
 Ganglionii nervoşi sunt grupările de corpuri neuronale situate în sistemul
nervos periferic; ei se împart în ganglioni senzitivi (spinali şi cranieni) şi
ganglioni vegetativi.
Fasciculele sau căile nervoase sunt grupări de fibre nervoase dispuse în
interiorul sistemului nervos central (intranervraxial) unde formează substanţa
albă.; în masa lor nu există ţesut conjunctiv.
Nervii reprezintă gruparea fibrelor nervoase în sistemul nervos periferic
(extranevraxial) şi sunt înveliţi în teci conjunctive. Unii nervi conţin şi fibre
mielinice şi amielinice. În unele regiuni ale corpului ramificaţiile nervului se
împletesc între ele şi formează plexuri nervoase, ce conţin şi celule nervoase.
Din punct de vedere fiziologic nervii pot fi: senzitivi, motori sau micşti.
Nervii senzitivi sunt formaţi din fibre nervoase senzitive, reprezentate de
dendritele neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau cranieni; ei primesc
excitaţiile de la receptori şi le transmit la sistemul nervos central.
Nervii motori conţin fibre nervoase motoare reprezentate de axonii
neuronilor motori din nucleii de substanţă cenuşie ai axului cerebrospinal;
terminaţiile lor se distribuie la diverse organe efectoare. Nervii micşti conţin
fibre senzitive şi fibre motoare.
Sistemul nervos central
Este format din măduva spinării şi encefal care alcătuiesc la un loc
sistemul nervos cerebrospinal sau nevrax.
Măduva spinării
Măduva spinării este partea SNC adăpostită în canalul vertebral format
din suprapunerea găurilor vertebrale, completat între corpurile vertebrale de
discurile intervertebrale, iar între arcuri de ligamentele galbene.
Se întinde de la nivelul arcului anterior al atlasului unde iese primul nerv
cervical până în dreptul discului L1-L2. La embrionul de 3 luni umple tot canalul

8
vertebral până la coccis, dar ulterior creşte mai puţin decât coloana vertebrală,
realizându-se o ascensiune aparentă. La bărbat are o lungime de 45 cm, iar la
femei de 43 cm.
Măduva spinării este un cordon cilindric antero-posterior cu diametrul de
12 / 9 cm. Ea prezintă două regiuni mai umflate: una cervicală (intumiscentia
cervicala) în dreptul vertebrelor C3-T2 şi alta lombară (intumiscentia lumbalis)
în dreptul vertebrelor T9-T12. Aceste umflături sunt locul de unde pleacă nervii
pentru membre şi dezvoltarea lor este condiţionată de funcţionalitatea membrelor
respective. De exemplu, cangurul nu are intumiscenţă cervicală, foca pe cea
lombară, şarpele nu are nici o intumiscenţă, iar la amputaţi sau la cei cu lipsă
congenitală a unui membru dispare sau scade intumiescenţa respective
Măduva spinării se împarte în mai multe segmente (miolomere) şi din
fiecare iese câte un nerv spinal. Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12
perechi de nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi
1 pereche de nervi coccigieni
Encefalul.
Reprezintă partea sistemului nervos central adăpostită în cutia craniană.
Este alcătuit dintr-o parte axilară denumită trunchi cerebral, înapoia căruia se
găseşte cerebelul şi din creier sau cerebrum situat superior de acesta.
Trunchiul cerebral.
Trunchiul cerebral este aşezat în etajul inferior al endobazei, pe clivus
(faţa dorsală a apofizei bazilare). Are aspectul unei fâşii longitudinale de fibre
albe peste care trece ca o bandă transversală, un alt mănunchi de fibre care
formează puntea. La nivelul trunchiului cerebral se distinge o faţă antero-laterală
şi alta posterioară.

9
 Faţa antero-laterală. Pe această faţă se observă foarte bine cele 3
componente ale trucnhiului cerebral: bulbul, puntea şi superior pedunculii
cerebrali ai mezencefalului.
Bulbul este limitat inferior de planul convenţional de sub desucaţia
piramidelor, iar superior de şanţul bulbopontin. Fiind în continuarea măduvei ale
cărei formaţiuni superficale se continuă şi la acest nivel, se mai numeşte şi
măduva prelungită. Se observă astfel fisura mediană anterioară care este
întreruptă inferior de decusaţia piramidelor. Superior ea se termină cu o
depresiune, foramen caecum, la nivelul şanţului bulbopontin.
Puntea este limitată inferior de şanţul bulbopontin, iar superior de un şanţ
transversal paralel cu acesta numit şanţul pontopeduncular care o separă de
pedunculii cerebrali. Pe linia mediană se găseşte un şanţ denumit şanţul artrei
bazilare. Lateral de acesta se văd piramidele punţii, mai puţin proeminente care
se continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau pedunculii cerebeloşi
mijlocii. Din punte se desprinde nervul trigemen (V) la limita dintre piramide şi
braţele pontine.
Mezencefalul prezintă pe faţa posterioară tectum-ul mezencefalic sau
lama cvadrigemină format din 2 coliculi superior sau optici şi 2 inferiori sau
acustici separaţi între ei printr-un şanţ cruciat. Coliculul superior este legat prin
braţul coliculului superior de corpul geniculat, iar cel inferior prin braţul
colicului inferior de corpul geniculat. Corpii geniculaţi sunt nucleii diencefalici
(aparţin metatalamusului). Sub coliculul inferior se desprinde nervul trohlear
(IV) singurul care îşi are originea pe faţa posterioară a trunchiului cerebral şi
care se încrucişează în nevrax.
Structura internă.
Substanţa cenuşie este la interior, iar cea albă la exterior. Substanţa
cenuşie nu mai este compactă ci datorită fribrelor care se încrucişează este

10
fragmentată în nuclei. Datorită apariţiei ventriculului IV zonele de substanţă
cenuşie care la măduvă erau suprapuse, aici sunt juxta-puse.
Substanţa cenuşie. Se disting nuceli ai aparatului elementar consideraţi
omologi cu cei formaţi de substanţa cenuşie a măduvei şi fromaţiuni ale paratului
supraelementar ce sunt reprezentate de nucelii şi de centri supraelementari ce
determină acte complexe, prin intermediul aparatului elementar.
Substanţa albă. Substanţa albă a trunchiului cerebral este alcătuită din căi
ascendente şi descendente care asigură funcţia de conducere a acestui segment.
Căile ascendente.
Cuprind fibrele ascendente ce duc sensibilitatea de la trunchi şi membre,
fibrele ce duc sensibilitatea de la nivelul extremităţii cefalice şi fibrele
ascendente din căile de coordonare motorie.
Căile descendente.
Acest căi duc comenzile de la etajele superioare şi din trunchiul cerebral,
pentru mişcările voluntare, automate, reflexe de echilibru, ca şi pentru
coordonarea lor. Cele pentru mişcări voluntare se numesc căi piramidale, iar
celelalte căi extrapiramidale.
Căile pentru mişcări voluntare ale trunchiului şi membrelor merg prin
fasciculul corticospinal, iar cele pentru mişcările voluntare de la nivelul capului,
prin fasciculul corticonuclear (fasciculul geniculat).
Căile pentru mişcări automate ale trunchiului şi membrelor ca şi calea
pentru mişcările automate de la nivelul capului merg prin fasciculul tectospinal
şi tectonuclear.
Mişcările reflexe de echilibru sunt comandate prin fasciculul
vestibulospinal, ce va străbate bulbul şi măduva.
Căile proprii. Căile proprii ale trunchiului cerebral sunt asociative între
diferiţi nuclei ai acestuia. Printre acestea se descriu:

11
 Fasciculul longitudinal medial care asociază nucleii vestibulari cu nucleii
nervilor motori oculari şi cu nucleul accesorului, intervin astfel în menţinerea
axului de prvire prin coordonarea mişcărilor capului şi globilor oculari, în funcţie
de stimulii veniţi de la receptorii vestibulari din urechea internă.
Fasciculul longitudinal dorsal cu fibre de natură vegetativă ce pleacă de la
centrii vegetativi diencefalici spre nucelii vegetativi ai trunchiului cerebral.
Cerebelul.
Configuraţia externă.
Cerebelul sau creierul mic este un organ nervos cu rol în coordonarea
motorie. Se dezvoltă din lamele alare ale metencefalului. Cerebelul are o formă
de hemiovoid cu o faţă superioară care este separată de lobii occipitali ai
emisferelor cerebrale printr-o prelungire orizontală a dureimater denumită cortul
cerebelului. Faţa inferioară a cerebelului este în raport cu fosele cerebeloase ale
scuamei occipitalului, iar faţa anterioară vine în raport pe linia mediană cu
trunchiul cerebral de care o desparte ventriculul IV, iar pe lături cu faţa
posterioară a stâncilor temporalului.
Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin 3 perechi de pedunculi
cerebeloşi. Pedunculii cerebeloşi inferiori sau corpii restiformi îl leagă de bulb,
pedunculii cerebeloşi mijlocii sau braţele punţii îl leagă de punte, iar pedunculii
cerebeloşi superiori sau braţele conjunctive îl leagă de mezencefal.
Structura cerebelului.
Cerebelul este alcătuit din substanţă cenuşie dispusă la suprafaţă formând
scoarţa sau cortexul cerebelos, iar substanţa albă formată din fibre se află la
interior. În substanţa albă se mai găsesc grămezi de neuroni care formează
nucleii cerebelului.
Diencefalul

12
 Diencefalul sau creierul intermediar se dezvoltă din vezicula diencefalică
ce rezultă din segmentarea prozencefalului. Din diencefal se desprind veziculele
optice care vor da naştere tracturilor, chiasmei şi nervilor optici, ca şi unei părţi
din globul ocular (retina). În vezicula primitivă se vor evidenţia cele 3 straturi
(ependimar, paleal şi marginal), care se dezvoltă mult şi fac la nivelul
diencefalului, mase mari cenuşii, cu substanţă albă redusă.
Diencefalul este aşezat în continuarea mezencefalului sub emisferele
cerebrale care îl acoperă lăsând vizibilă la exterior doar faţa inferioară ce
corespunde hipotalamusului. În interiorul său se găseşte ventriculul al III-lea.
Diencefalul este alcătuit din talamus, metatalamus, subtalamus, epitalamus şi
hipotalamus, situate în jurul ventriculului al III-lea.
Emisferele cerebrale.
Emisferele cerebrale în număr de două sunt separate de fisura
interemisferică, se dezvoltă din vezicula telencefalică şi formează, împreună cu
diencefalul, creierul sau cerebrum. La om scoarţa cerebrală are întinderea
maximă şi o structură complexă, devenind centrul superior de integrare a tuturor
funcţiilor somatice şi vegetative ale organismului. Emisferele sunt legate prin
comisuri, graţie cărora ele funcţionează simultan, iar în interior conţin cavităţi
denumite ventriculi laterali.
Sistemul nervos periferic.
Sistemul nervos periferic este alcătuit din 12 perechi de nervi cranieni şi
31 de perechi de nervi spinali.
Nervii cranieni.
Din punct de vedere funcţional pot fi:
-receptori: olfactivul (I); opticul (II); acusticul (VIII);
-motori: oculomotor comun (III); pateticul (IV); oculomotor extern (VI); spinal
(XI); hipoglosul (XII);

13
-micşti: trigemenul (V); facialul (VII); pneumogastricul (IX); glosofaringianul
(X).
În afară de primele 2 perechi care sunt derivate ale veziculelor cerebrale,
restul ies din trunchiul cerebral şi au o origine reală şi alta aparentă dacă au fibre
motorii şi o terminare aparentă şi alta reală dacă au fibrele senzitive. Nervii
senzitivi ca şi nervii micşti pentru fibrele lor senzitive, vor avea pe traiectul lor
cel puţin un ganglion unde se vor găsi protoneuronii receptori ai sensibilităţii
culeasă de nervul respectiv. Nucleii motori din trunchiul cerebral vor fi originea
reală, iar cei senzitivi vor reprezenta terminarea reală a nervilor cranieni.
Originea sau terminarea aparentă va fi locul unde nervii se desprind din
trunchiul cerebral.
Nervii spinali.
Nervii spinali sunt 31 de perechi metamerice care se subâmpart în: 8
perechi cervivali, 12 perechi toracali, 5 perechi lombari, 5 perechi sacrali şi 1
nerv coccigian pereche.
Fiecare nerv spinal este un nerv mixt, ce se formează prin unirea în
apropierea găurii de conjugare a rădăcinii ventrale cu rădăcinea dorsală. Pe
traiectul ădăcinii posterioare se află ganglionul spinal unde sunt situaţi
protoneuronii receptori pe calea extero, proprio şi interoceptivă. Axonii acestor
neuroni pseudounipolari merg prin rădăcina posterioară şi intră prin şanţul lateral
posterior la nucleii senzitivi din nevrax.
Funcţional rădăcina posterioară este senzitivă, aferentă, iar cea anterioară
eferentă sau motorie, deşi s-au descris fibre, care fac excepţie de la regulă.
Rădăcina anterioară este formată din axonii neuronilor somato şi visceromotorii
din măduvă, care ies prin şanţul lateral anterior şi merg la organele efectoare.
Trunchiul comun, format prin unirea celor 2 rădăcini este foarte scurt şi imediat
ce iese prin gaura intervertebrală se împarte în 4 ramuri periferice.

14
 - Ramura meningeală care reintră în canalul vertebral prin gaura
intervertebrală asigurând sensibilitatea meningelor. Tot pe ea merg şi fibrele
vasomotorii.
- Ramura comunicantă conduce fibrele vegetative. Poate fi albă şi cenuşie.
Cele albe conţin fibre preganglionare simpatice şi fibre aferente vegetative.
Ramura comunicantă cenuşie are fibre postganglionare ce vin la nervul spinal
din lanţul simpatic.
- Ramura posterioară. Aceste ramuri nu se anastomozează între ele
păstrându-si dispoziţia metamerică, segmentară. Ramurile posterioare prin
fibrele lor senzitive culeg exteroceptivitatea de la pielea cefei şi a spatelui în
interiorul ariei delimitată de linia parieto-acromio-trochantero-coccigiană. Prin
fibrele lor motorii inervează musculatura autohtonă a spatelui. Ceilalţi muşchi ai
spatelui care deservesc membrele sunt inervaţi de ramurile anterioare ale
nervului spinal. Primul nerv cervical nu are fibre senzitive, iar fibrele celui de-al
doilea nerv, alcătuiesc marele nerv occipital.
- Rădăcina anterioară. Ramurile ventrale se distribuie cutanat şi motor la
peretele antero-lateral al trunchiului şi la membre. Dintre ele, îşi păstrează
dispoziţia segmentară numai cele ale nervilor toracici, care formează nervii
intercostali. Celelalte ramuri se anastomozează între ele şi formează 5 plexuri
nervoase: cervical, brahial, lombar, sacral şi coccigian.
Plexul cervical.
Este format de anastomozele ramurilor anterioare ale primilor 4 nervi
cervicali spinali (C1, 2, 3, 4.). De la el pronesc anastomoze pentru nervul hipoglos
(XII) şi nervul accesor (XI). Acest plex dă 2 feluri de ramuri: ramuri profunde
care formează plexul cervical profund; ramuri cutanate (superficiale) care
formează plexul cervical superficial.

15
 - Ramurile profunde sunt ramuri motorii. Ele alcătuiesc ramurile
musculare şi inervează muşchii gâtului (muşchiul lung al capului, muşchiul lung
al gâtului, muşchiul scalen mediu, muşchiul sternocleidomatsoidian) şi unii
muşchi ai spatelui (trapezul, ridicătorul scapulei).
Ansa hipoglosului este formată dintr-o ramură descendentă laterală
(ramura nervului hipoglos, provenită din C1) şi o ramură descendetă medială,
provenită din C2 şi C3. Ea inervează muşchii subhioidieni (omohiodianul,
sternohioidianul şi sternotiroidianul).
Nervul frenic este format din fibre provenite din C 3,C 4, şi C5 şi coboară
prin gât, apoi prin torace şi traversează diafragmul, prin orificiul venei cave
inferioare şi orificiul esofagian. Nervul frenic dă ramuri pentru diafragm şi alte
ramuri frenico-abdominale traversează diafragmul prin orificiile amintite, se
anastomozează cu ramuri ale nervilor intercostali şi împreună cu fibre simpatice
alcătuiesc plexul diafragmatic, situat pe faţa inferioară a diafragmului.
- Ramurile cutanate sunt ramuri senzitive şi se împart în 2 grupuri: un
grup de 3 nervi şi alt grup format care formează un trunchi.
Primul grup se compune din:
- nervul occipital mic, care inervează pielea din regiunea parietală şi
occipitală a capului;
- nervul auricular mare, care inervează pielea de pe feţele anterioară şi
posterioară ale pavilionului urechii;
- nervul cutanat al gâtului, care inervează pielea din regiunile
suprahioidiană, subhioidiană şi cervicală.
Al doilea grup formează un trunchi ce se divide în 3 ramuri: ramura
suprasterală, ramura supraclaviculară şi ramura supraacromială care inervează
pielea din regiunea antero-superioară a toracelui şi antero-laterală a umărului.
Plexul brahial.

16
 Este format prin anastomoza ramurilor anterioare ale ultimilor 4 perechi
de nervi cervicali (C5 ,C 6, ,C7, ,C8 ) şi ale primei perechi de nervi toracali (T 1). El
prezintă o porţiune supraclaviculară şi o porţiune infraclaviculară (axilară) şi
este format din 3 trunchiuri primare: superior (C5 -C 6, ), mijlociu (C7 ) şi inferior
(C8 ,T1,), care dau fiecare ramuri ventrale şi dorsale.
Ramurile dorsale ale celor 3 trunchiuri formează fasciculul posterior al
plexului brahial.
Ramurile ventrale ale trunchiului primar, superior şi mijlociu, formează
fasciculul lateral, iar ramura ventrală a trunchiului inferior, fasciculul medial al
plexului brahial.
Ramurile colaterale ale plexului brahial sunt: nervul dorsal al scapulei,
nervul toracic lung, nervul subscapular, nervul subclavicular, nervul pectoral
medial şi lateral, nervul suprascapular şi nervul toracodorsal.
Ramurile terminale ale plexului brahial sunt: nervul median, care ia
naştere prin 2 rădăcini (una din fasciculul medial şi alta din fasciculul lateral),
nervul musculo-cutanat (din fasciculul lateral), nervul ulnar, nervul cutanat
brahial medial, nervul cutanat antibrahial medial (din fasciculul medial), nervul
radial şi axilar (din fasciculul posterior).
Plexul brahial inervează, prin ramurile colaterale şi terminale tegumentul
umărului şi al membrului superior, muşchii centrurii scapulare şi ai extremităţii
libere al membrului superior.
Nervii intercostali.
În regiunea toracală, ramurile anterioare ale nervilor spinali nu formează
plexuri. Sunt 12 perechi de nervi toracali, dintre care numai 10 (T 2-T11)
alcătuiesc nervii intercostali, deoarece T1 participă la formarea plexului brahial,
iar T12 la formarea plexului lombar. Nervii intercostali formează ramuri
intercostale şi ramuri cutanate. Ei străbat spaţiile intercostale mergând împreună

17
cu vasele omonime în şanţul costal. Inervează muşchii peretelui toracic şi al
jumătăţii superioare a peretelui abdominal, ca şi pielea aceleiaşi regiuni prin
ramurile lor cutanate. Pentru abdomen merg ultimii 6 nervi intercostali.
Plexul lombar.
Este format din anastomozele ramurilor anterioare ale T 12 şi ale primilor 4
nervi lombari (L1, L2, L3, şi parţial L4). Ramurile plexului lombar sunt ramuri
colaterale (nervul patratul lombelor şi nervul psoas) şi terminale.
Ramurile colaterale formează:
- nervul iliohipogastric prin ramura muscuară inervează muşchii laţi ai
abdomenului şi drepţi abdominali; o altă ramură este cutanată şi inervează pielea
din regiunea şoldurilor, din regiunea pubiană şi a scrotului la bărbat şi a labiilor
mari la femeie;
- nervul ilioinghinal inervează pielea scortului la bărbat sau a labiilor mari
la femei;
- nervul femurocutanat lateral inervează pielea regiunii fesiere şi pielea
regiunii laterale a coapsei;
- nervul genitofemural inervează pielea feţei mediale a coapsei şi pielea
scrotului sau a labiilor mari.
Ramurile terminale formează:
- nervul obturator care are o ramură anterioară şi alta posterioară; ramura
anterioară inervează muşchiul obturator extern, muşchiul pectineu, muşchii
adductor lung şi scurt, precum şi pielea din regiunea genunchiului şi a feţei
mediale a coapsei; ramura posterioară inervează muşchiul adductor mare şi
articulaţia coxofemurală.
- nervul femural este cel mai voluminos nerv al plexului lombar; în
cavitatea pelviană dă ramuri pentru muşchiul psoas iliac, muşchiul pectineu şi

18
formează ramuri pentru muşchii din loja antero-medială a coapsei, ca şi pielea
acestei regiuni.
Plexul sacral.
Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale trunchiului lombosacral
(anastomoză L4-parţial L5) şi ale primilor 3 nervi sacraţi (S 1, S2, S3). Este cel mai
voluminos plex şi se află situat în bazin. Are forma unui triunghi a cărui baze
corespunde găurilor sacrale anterioare, iar vârful situat în scobitura sciatică
(incizura ischiatică) a osului coxal.
Ramurile plexului sacral sunt: nervul fesier superior, nervul fesier inferior,
nervul cutanat femural posterior (micul sciatic), nervul ridicătorului anal, nervul
obturatorului, gemenului superior şi inferior, piramidalului şi nervul ischiatic
(marele sciatic), cel mai voluminos nerv din organism.
Ramurile terminale ale marelui sciatic sunt: nervul peronier comun şi
nervul tibial.
Nervul peronier comun dă nervul cutanat sural lateral (ca ramură
colaterală) şi ca ramuri terminale nervul peronier superficial (nervul musculo-
cutanat) şi nervul peronier profund (nervul tibial anterior).
Nervul tibial dă nervul cutanat sural medial (nervul safen extern) ca
ramuri colaterale musculare şi ca ramuri terminale nervul plantar medial şi
nervul plantar lateral.
Nervul marele sciatic provine deci din toate componentele plexului sacral
şi părăseşte bazinul prin gaura ischiatică, inervând tegumentul regiunii fesiere
(neinervat de plexul lombar) şi muşchii din grupul posterior al coapsei, precum
şi muşchii gambei şi ai piciorului (muşchiul biceps femural, muşchiul
semitendinos, semimembranos şi aductorul mare).
Plexul ruşinos.

19
 Rezultă din anastomozele ramurilor anterioare ale celui de-al patrulea nerv
sacral (S4); el este o anexă a plexului sacral cu care se leagă printr-o ramură a
nervului S3, iar cu plexul următor, coccigian prin unirea unei ramuri a nervului
S4, cu o ramură a nervului S5.
Acest plex conţine întreg parasimpaticul pelvian, având ramuri musculare
şi viscerale (motorii şi senzitive).
Prin ramurile musculare inervează muşchii ridicători anali şi
ischiococcigianul.
Prin ramurile viscerale formează nervii rectali inferiori (nervi hemoroidali
inferiori), nervii perineali, nervii scrotali posteriori, nervii labiali posteriori,
nervul dorsal al penisului şi nervul dorsal al clitorisului.
Plexul coccgian.
Ia naştere din anastomozele ramurilor anterioare ale lui S 5 cu nervul
coccigia. Ramurile cutanate inervează muşchiul ischiococcigian şi pielea
cuprinsă între vârful coccisului şi orificiul anal. Ramurile viscerale intră în
alcătuirea plexului hipogastric.

20
Obiectiv 2:
Prezentarea generală pacientului aflat în moarte cerebrală

a. Definiția
Moartea cerebrală a fost definită ca o comă ireversibilă cu abolirea
reflexelor. Este un proces ireversibil datorită necrozării neuronilor, urmat de
scăderea cantității de sânge circulant. Însă stări precum hipotermia, medicația
sedativă sau paralitică sau prezența bolilor metabolice grave pot fi confuzate cu
moartea cerebrală.
b. Etiologie

La adulți, cele mai frecvente cauze ale morții cerebrale sunt traumele fizice
și un tip de accident cerebral cunoscut ca hemoragie subarahnoida. La copii, cele
mai frecvente cauze sunt legate de violență.
Absenţa fluxului cerebral este echivalentă cu moarte cerebrală. Pentru
certificarea morţii cerebrale trebuie identificate cauzele care au condus la aceasta
şi la ireversibilitatea comei. Dintre cauzele cele mai frecvente se pot menţiona:
• traumatismele cerebrale severe survenite în urma accidentelor auto,
loviturilor puternice la cap, leziunilor produse prin împuşcare;
• hemoragiile intracerebrale provocate de hipertesiunea arterială;
• hemoragiile anevrismale subarahnoidiene;
• leziunile ischemice hipoxice (lipsa oxigenului la nivel cerebral) provocate
de infarctul miocardic sau de înec;
• tumorile cerebrale sau infecţiile cerebrale;
• insuficienţa hepatică fulminantă

21
c. Simptomatologie
Medicii trebuie să verifice foarte atent diagnosticarea cu moartea
cerebrală. Un pacient diagnosticat cu moarte cerebrală sau în “stare vegetativă”
trebuie corect analizat. Starea vegetativă nu este permanentă; un astfel de pacient
nu este constient, dar poate avea mișcari reflexe, dar inconstienta. Trebuie exclus
diagnosticul de stare de conștiență minimă (MCS). Pacienții în stare de
constiență minimă prezintă semne minime de conștiență evidențiate ocazional de
tendința de mișcare sau de a vorbi. Aceste răspunsuri nu sunt simple reflexe.
Pacientul nu poate comunica și nu își poate exprima gândurile și
sentimentele. De asemenea, trebuie sa înțelegem că diversele tipuri de
traumatisme sau lipsa oxigenării influențează trecerea creierului din comă în
starea vegetativă sau în starea de conștiență minimă.
Ca și simptomatologie avem lipsa respirației, pupilele sunt rotunde,
pacientul nu are reflexe, nu există mișcări ale globilor ocular.
d. Diagnostic
Diagnosticarea cu moarte cerebrală implică absența completă a funcțiilor
cerebrale. Pentru a se pune acest diagnostic trebuie urmărite mai multe aspecte:
- pacientul sa nu fie intoxicat sau otrăvit;
- starea să nu fie dată de efectele paralizante ale unor medicamente;
- pacientul sa nu sufere de hipotermie;
- să nu fie vorba de unele stări neurologice care să inducă moartea cerebrală;
- să nu existe respirație;
- pupilele să fie rotunde sau dilatate la 4-6 mm;
- pupilele sa nu își schimbe dimensiunea la lumină;
- să nu existe răspunsuri reflexe ;
- să nu existe mișcări ale globilor oculari când în canalul extern auditiv se
introduce apa caldă sau rece (testul caloric);

22
- encelfalograma sa nu arate activitate electrica a creierului.
Diagnostic diferenţial
Diagnosticul diferenţial trebuie realizat în primul rând cu starea comatoasă
şi cu starea vegetativă. coma este asemănătoare somnului profund, stimulii
externi nealertând creierul pentru a se trezi. Persoana trăieşte şi are şanse să se
recupereze. Starea vegetativă semnifică faptul că funcţiile cerebrale superioare
sunt pierdute, însă trunchiul cerebral este neafectat. Pacientul trăieşte şi există
anumite şanse de recuperare.
e. Evoluţie şi prognostic
După cum deja a fost specificat, moartea cerebrală este echivalentă cu
decesul pacientului. Nimeni dintre cei care întrunesc criteriile specificate în
secţiunea semne şi simptome nu se recuperează. După confirmarea
diagnosticului, se vor opri suportul cardiac şi respirator sau vor fi începute, după
caz, manevrele de prelevare de organe şi de ţesuturi în cadrul procesului de
donare.
După oprirea suportului ventilator, la nivelul inimii vor apărea tulburări
electrice importante ce vor determina oprirea acesteia. În cazul în care doresc să
asiste la deconectarea pacientului de la aparate, aparţinătorii acestuia trebuie
avertizaţi că apneea terminală (oprirea respiraţiei) este însoţită de reflexe spinale
precum:
• arcuirea spatelui;
• întoarcerea gâtului;
• rigidizarea picioarelor;
• flexia extremităţilor superioare.
f. Tratament

23
 Pentru această afecțiune nu a fost gasit un tratament medicamentos doar
cateva investigații pentru a se confirma starea pacientului.
Investigaţiile de imagistică cerebrală nu sunt de cele mai multe ori
necesare în aceste cazuri, însă oferă familiei asigurări suplimentare că persoana
este decedată. De asemenea, sunt necesare atunci când testele de evaluare a
apneei sunt de netolerat pentru pacient şi când a fost realizat doar un singur
examen neurologic în vederea prelevării de organe pentru donarea acestora.
Din punctul de vedere al investigaţiilor imagistice se poate face
angiografie (convenţională, CT, RMN sau cu radionuclizi). Aceasta va determina
absenţa circulaţiei substanţei de contrast la nivelul arterei carotide interne sau la
nivelul arterelor care irigă creierul şi formează poligonul Willis.
Electroenecefalograma va indica absenţa activităţii electrice pentru cel
puţin 30 de minute. Scanarea cu izotopi radioactivi va decela absenţa preluării
izotopului de către ţesutul cerebral sau de către vasele de sânge de la nivelul
acestuia.
Succint, înainte de orice examinare neurologică în vederea stabilirii morţii
cerebrale trebuie ca:
• pacientul să fie normotensiv;
• temperatura corpului să fie crescută la valoarea standard de 36 de
grade Celsius;
• să fie euvolemic;
• să aibă o presiune arterială a dioxidului de carbon în intervalul
valorilor normale (35-45 mmHg);
• să primească o cantitate suficientă de oxigen.
g. Complicaţii
Ca și complicații în acest caz avem decesul pacientului.

24
Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului
aflat în moarte cerebrală

Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup

responsabilități legate de de specificul locului de muncă . El îşi desfăşoară
activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat,
solidaritate profesională şi complementaritate.
Activitatea muncii în echipă presupune respectarea autonomiei, profesiei
cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la
satisfacţia profesională.
Asistentele au posibilitatea de a propaga drepturile pacientului:
- să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie,
- îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind
rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele financiare ori convingerile etice
- să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente în termeni pe
care el şi familia lui să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar el să-şi dea
consimţământul după ce s-au informat şi a înţeles tot,
- să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate
de sănătatea lor, 
- să li se asigure confidenţialitate în timpul discuţiilor, examinărilor şi
tratamentelor,
- să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la
cercetări sau experimente fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor,
- pacienţii au dreptul să fie educaţi, informaţi de către personalul care
îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare
de bine şi să înţeleagă care sunt nevoile de bază.

25
 Rolul delegat al asistentului medical presupune respectarea în totalitate , în
mod corect și responsabil a tuturor recomandărilor de tratament , investigație sau
îngrijire pe care medicul le recomandă.
Legislativ, asistenta medicală are datoria de a:
- promova ce e cel mai bine pentru pacient,
- să se asigure că toate nevoile pacientului au fost rezolvate,
- a proteja drepturile pacientului,
Standardele de îngrijire pe care asistenta medicală trebuie să le respecte:
- standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea
rezultatelor, planning,
- standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate,
educaţie, colaborare, etică, utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare,
Responsabilitatea profesională este o autoangajare conştientă şi voită într-
o acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune înţelegem să justificăm
şi să luăm asupra noastră toate consecinţele.

26
 a. Fișa tehnică nr. 1

Puncția venoasă

Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă
prin intermediul unui ac de puncţie.
Scop: -explorator (recoltarea sângelui pentru examene de
laborator;introducerea substantelor de contrast pt.investigatii radiologige)
-terapeutic (administrarea medicamentelor).
Locuri de elecţie:
-venele de la plica cotului (basilica si cefalica), venele antebrațului, venele
de pe fata dorsală a mainii, venele subclaviculare, venele femurale, venele
maleolare interne, venele jugulare si epicraniene (sugar si copilul mic).
Materiale necesare (în funcţie de scop):
-de protecţie - pernă pentru sprijinirea braţului, muşama, aleza
-instrumentar şi materiale sterile (ace, seringi de mărimi diferite, holder cu
ac dublu, vacutainere, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile,
flexulă)
-mănuşi de UF sau sterile, tampoane, garou, eprubete uscate şi etichetate,
cilindru gradat, tăviţă renală.
Pregătirea psihică - se informează asupra scopului puncţiei se obține
consimţământul
Pregătirea fizică -se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient,
cât şi pentru persoana care execută puncţia (decubit dorsal).
Execuţia tehnicii
-asistentul medical spală, dezinfectează mâinile şi îmbracă mănuşile;

27
-aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei
-recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel turgescentă;
-palpează vena, dezinfectează tegumentul;
-fixează vena cu policele mâinii stângi ;
-introduce acul cu bizoul în sus,in unghi de 30º dupa care longitudinal pe
traiectul venei şi verifică poziţia acului în venă
-continuă tehnica in funcţie de scopul urmărit.
-îndepărtează staza venoasă, cere bolnavului să deschidă pumnul.
-aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
-menţine tamponul si face compresiune3-5 minute
-aplica un plasture locul puncţiei.
Reorganizare: selectarea deşeurilor rezultate conform P.U.
Accidente:
-hematom prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos
-perforarea venei (se retrage acul)
-ameţeli, paloare, lipotimie, colaps (se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de
urgenţă, se anunţă medicul)
Observaţii:
-pentru evidenţierea venelor se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate
introduce mâna în apă caldă.
-pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul
atârnând la marginea patului

28
b.Fișa tehnică nr. 2
Măsurarea pulsului

1.Definiţie ‫׃‬
Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut.
2.Materiale şi instrumente necesare ‫׃‬
• ceas de mână cu secundar sau cronometru.
• culoare roşie ( creion, pix, sau cariocă)
• carnet de notiţe personal
3.Respectarea normelor de protecţie a muncii ‫׃‬
• nu sunt cunoscute;
4.Pregătirea psihică a bolnavului ‫׃‬
• se informează pacientul, i se explică tehnica şi necesitatea ei
pentru a reduce emoţiile, teama.
• obținem consimţământul pacientului
• asigurăm un repaos psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare
5.Pregatirea fizică a pacientului ‫׃‬
• asigurăm un repaos fizic de cel putin 5 minute înaintea măsurării
• aşezăm pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea sa
generală
• în poziţie decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp,
articulţia mâinii în extensie, palma să fie orientată în sus
6.Execuţie
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
• plasăm degetele, index, mediu şi inelar deasupra

29
• exercităm o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât
să percepem sub degete pulsaţiile sângelui
• fixăm un punct de reper pe cadranul ceasului de mână
• numărăm timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degetele, sau timp
de 30 de secunde înmulţit cu 2 pentru a obţine rata pulsului pe minut
• apreciem ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp
ce măsurăm fregvenţa
• înregistrăm fregvenţa pulsului în carnetul personal şi în foaia de
observaţie notând, numele, pacientului , salonul, data înregistrării, rata.
7.Incidente și accidente:
• nu sunt cunoscute;
8.Îngrijire după tehnică, notare, interpretare
• aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate, stres
Notare ‫׃‬
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat direct pe linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru valorile
care cresc din 4 în 4 (dimineaţa sau seara)
• notăm grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie
aşezat în mijlocul pătratului pentru valorile ce cresc din 2 în 2.

Interpretare
• nou născut 120-160 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
• 1-2 luni (sugar) 100-140‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
• 12 luni-2 ani 80-130 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
• 2 ani-6 ani 75-120 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
• 6 ani-12 ani 75-110 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
• adolescent 60-100 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut

30
• Adult 60-80 ‫ ׃‬pulsaţii ⁄ minut
9.Reorganizarea la locul de muncă
• spălăm mâinile cu apă şi săpun
10.Observaţii
• anunţăm medicul pentru orice modificare anormală

c.Fișa tehnică nr. 3

Administrarea oxigenului

31
 Definiție:
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în
scopul îmbogățirii aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se
ajunge până la 100%.
Scop –Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin
combaterea hipoxiei determinată de:
•scăderea oxigenului alveolar;
•diminuarea hemoglobinei;
•tulburări în sistemul circulator.
Administrarea oxigenului se face cu:
a. sondă nazală
b. ochelari
c. prin mască
Materiale necesare
- sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului
conţinând apă sterilă;
- sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
- material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura
şi necesitatea ei pentru a obţine colaborarea b) FIZICĂ: asiguraţi pacientului o
poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii
Efectuarea procedurii Administrarea oxigenului se realizează
a) prin sondă - se măsoară lungimea sondei, pe obraz, de la nară la
tragus(lobul urechii), se umezeşte cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi
prevenirea lezării mucoasei şi se introduce pe nară până în faringe, fixându-se

32
cu benzi de leucoplast pe obraz .Permite administrarea oxigenului în
concentraţie de 25%-45%.
b) prin mască de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura
pacientului şi se va fixa cu o curea în jurul capului
Permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%.
c) utilizând ochelarii de oxigen – mod eficace de administrare a
oxigenului, mai ales la pacientii agitati sau copii care-şi îndepărtează cateterul,
chiar daca acesta este fixat cu leucoplast.; este un sistem format din 2 sonde de
plastic, care se introduc în nări pentru administrarea oxigenului, iar ochelarii se
fixează după urechi.
- debitul de oxigen va fi fixat în funcţie de recomandările medicului
Îngrijirea pacientului
- Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi
faciesul, semnele vitale(respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de
conştienţă
- Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
- Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
- Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapie şi debitul /min
Incidente şi accidente
- iritarea mucoasei, congestie şi edem alveolar
- emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gîtului
- distensie abdominală prin pătrunderea gazului în esofag

d.Fișa tehnică nr. 4

Măsurarea și notarea respirației

33
 1.Definiție
Respirația reprezintă realizarea aportului de oxigen necesar proceselor
vitale, în paralel cu eliminarea în atmosferă, a dioxidului de carbon rezultat din
acestea.
2.Scop
• Stabilirea diagnosticului
• Aprecierea evoluției bolii
• Recunoașterea complicațiilor
• Prognosticul bolii
3.Materiale necesare
• Ceas cu secundar/ cronometru
• Pix cu pastă de culoare albastră
• Foaie de temperatură (F.T.)
• Carnet de notări personale
4.Pregătirea pacientului
• Așezarea pacientului în decubit dorsal
• Evitați pregătirea psihică a pacientului pentru a nu-și modifica ritmul
obișnuit al respirației
• Se preferă perioadele de somn ale pacientului
5.Efectuarea tehnicii
• Observați mișcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare
inspirație sau expirație
• Așezați fața palmară a mâinii pe toracele pacientului
• Numărați mișcările de ridicare a toracelui (inspirațiile), timp de 1 minut.
• Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

34
 6.Notarea grafică a respirației
• Notați grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră și
uniți printr-o linie cu valoarea anterioară pentru a obține curba respirației.
• Pentru fiecare linie orizontală a foii, se socotesc 2 respirații.
7.Interpretarea rezultatelor
• Frecvența respirației variază în funcție de vârstă, sex, poziție, temperatura
mediului ambiant.
• Modificări ale respirației: zgomote respiratorii anormale
(dispnee,tahipnee, polipnee, bradipnee), efort respirator, ortopnee, piele palidă
sau cianotică, piederea stării de conștiență.
• Dispnee Cheyne-Stockes
• Dispnee Kussmaul
8.Educarea pacientului
• Informați pacientul/ familia despre valorile normale caracteristice vârstei:
• Nou-născut 30-80 resp/min
• Copil mic 20-40 resp/min
• Copil mare 15-25 resp/min
• Adult 16-18 resp/min
9.Observații
• Rata respirației, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei.
• Respirația se face pe nas, este liniștită, fără zgomote și fără efort.
Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient și
orientat în timp și spațiu

35
Obiectiv 4 : Procesul de îngrijire al unui pacient aflat în moarte cerebrală
a. Interviu.
I. Date generale:
Iniţialele : G.D. Vârsta : 43 ani Sex : masculin Stare civilă : căsătorit
Nr. copii : 2 Religie : ortodox Naţionalitate : romană
Limba vorbită : română Profesia : - Statut social : - Ocupaţia : profesor
Domiciliu : localitate Iaşi Nivel de educaţie/studii : -

36
Greutate : 63 kg. Înălţime : 1,65 m. Semne particulare : nu are
II. Obişnuinţe de viaţă:
Alcool : nu
Tutun : da
Drog : nu
Cafea : da Nr. ceşti : 2 pe zi
Dieta : nu
Alergii conoscute : nu se ştie alergic

III. Starea de sănătate:

TA : 120/160 mmHg, Puls : 68 b/min : - Proteze : nu
Lentile de contact : nu Ochelari : da Nr dioptrii : -1
IV. Antecedente personale:
Spitalizări : da
Operaţii / intervenţii : apendicectomie laparoscopică
Tratamente prescrise : -
Tratamente urmate : -
V. Probleme actuale de sănătate:
Data prezentării : 15.05.2017
Motivele internării :
Pacientul este admis în cadrul Clinicii Neurochirurgie 1 prezentând la
internare stare comatoasă cu traumatism cranio-cerebral (accident rutier).
Stare de conştienţă – inconștient, apnee.
Stare de nutriţie - normoponderal.
Tegumente, mucoase - normale.
Ţesut celular subcutanat - normal fără edeme.
Sistem nervos: răspunsul la stimuli nu este prezent, reflexe diminuate.

37
Paraclinic - investigația EEG care indica absența electrică.

Epicriza
Pacientul G.D., în vârstă de 43 ani, s-a internat în secţia de
Neurochirurgie, în urma unui accident rutier. În urma investigaţiilor clinice şi
paraclinice se stabileşte diagnosticul medical moarte cerebrală.

Nevoile fundamentale după Virginia Henderson

Nevoile Manifestări de Manifestări de Sursa de

fundamentale independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi a -lipsa respirației -apnee -anxietate,
avea o bună
circulaţie.
2. A bea şi a -stare de hidratare -alimentaţie -slăbiciune,
mânca. adecvată, neadecvată durere
-deficit; -diminuarea
mobilităţii;
3. A elimina. -micțiuni fiziologice -constipaţie -diminuarea
prezente, mobilităţii
musculaturii
intestinale
datorat
alterării
fasciculelor
nervoase
4. A se mişca şi a -lipsa mișcărilor -durere;
păstra o bună -teamă ;
postură. -slăbiciune;
-instabilitate
ortostatică
5. A dormi, a se - pacient aflat în comă -anxietate şi
odihni. durere;

38
6. A se îmbrăca şi - -dificultate în a se -diminuarea
dezbrăca. îmbrăca şi a se mobilităţii;
dezbrăca; -slăbiciune;
-oboseală;
7. A menţine -piele curată, îngrijită, -diminuarea
tegumentele fanere curate. motricităţii
curate şi membrelor
îngrijite. inferioare;
8. A păstra temp. -temperatură corporală -lipsa de
corpului în în limite normale conoaştere a
limite normale. mijloacelor de
prevenire a
efectelor
căldurii;
9. A evita -predispoziţie la -instabilitate parapareză,
pericolele. accidente prin cădere, ortostatică, lombalgie
la infecţii. anxietate
10.A comunica. -lipsa comunicării -anxietate;
-lipsa de
cunoaştere a
mijloacelor
eficace de a
comunica;
11.A se realiza. -stimă de sine, -lipsa de
manifestări de conoaştere a
satisfacţie. stării sale de
sănătate şi a
medicamentel
or;
12.A se recrea. -dificultate în a -durere;
îndeplini activităţi -slăbiciune;
recreative; -oboseală;
13.A învăţa. - -anxietate Deficit de
cunoştinţe
14.A-şi practica -acţionează după Nesiguranță Deficit de
religia. propriile credinţe şi cunoaștere
valori;
-îşi respectă religia în
care s-a născut

39
40
 PLAN DE ÎNGRIJIRE A UNUI PACIENT AFLAT ÎN MOARTE CEREBRALĂ
Data Problema Obiective de Intervenții Evaluare
îngrijire
15.05 -dureri -combaterea -perfuzii cu G5%, Pacientul nu mai acuză dureri .
durerilor 1.000 ml/zi Scaun prezent .
-constipaţie -reglarea -Algocalmin 3 fiole/zi
tranzitului -Vitamina B1, B6
intestinal

-Dificultate în -diminuarea Psihoterapie, suport

capacitatea de Apneei. psihologic. Lipsa respiratiei.
a respira Fenobarbital 1f/im la
indicația medicului.

16.05 -alimentație -înlăturarea -administrez în -funcţiile vitale sunt în limite normale.

necorespunzăt cauzei continuare medicația
oare prescrisă de medic cu
antiemetice, sedative
-anxietate -înlăturarea şi antiedematoase.
cauzei

41
17.05 -slăbiciune, -asigurarea -crearea unui climat -pacientul se află in continuare in coma,
unui climat corespunzător. in urma discuției cu aparținătorii, s-a
propice odihnei -psihoterapie luat decizia pentru a dona organele.
-administrarea de - pacientul a fost deconectat de la
sedative la indicația aparate.
medicului

42
Obiectiv 5
Educația pentru sănătate
Pacientul necesită instruit cu privire la sănătate şi modul de viaţă, având ca
obiectiv prevenirea îmbolnăvirilor înainte ca procesele de deteriorare a sănătăţii
să înceapă. În domeniul sănătăţii oamenii aşteaptă de la cadrul medical
informaţii cu privire la promovarea sănătăţii.
Asistentul medical are o mare responsabilitate în promovarea sănătăţii atât
în mediul urban cât şi în mediul rural prin diferite metode.
Omul este o parte a viului, a naturii şi înseamnă viaţă. Fiind normal să ne
intereseze viaţa, sănătatea mediului înconjurător aşa trebuie să ne intereseze şi
sănătatea omului. Acest lucru se poate prin promovarea sănătăţii umane.
Sănătatea reprezintă starea completă de bine din punct de vedere fizic,
mintal şi social. Ea nu înseamnă numai absenţa bolii sau a infirmităţii.
Educaţia pentru sănătate este diferită de educaţia sanitară.
Educaţia sanitară se referă la dobandirea de cunoştinţe şi deprinderi de
igienă personală şi a colectivităţii cu scopul de a preveni apariţia bolilor, fiind
orientată strict asupra individului şi având un caracter prescriptiv.
Educaţia pentru sănătate constă în programe planificate pentru ca oamenii
să înveţe despre problemele legate de sănătate cu scopul de a favoriza asumarea
unor modificări voluntare ale comportamentelor. Elementul fundamental al
educaţiei pentru sănătate este comunicaţia.
Astfel de programe pot include : oferirea de informaţii , analizarea unor
valori şi atitudini , luarea unor decizii în problemele legate de sănătate ,
dobândirea unor abilităţi cu ajutorul cărora persoanele sa poata să-şi modifice
comportamentele.

43
 Toate acestea presupun promovarea încrederii în sine şi împuternicirea,
astfel încât oamenii să fie capabili să acţioneze în tot ce priveşte sănătatea lor.
Educaţia pentru sănătate studiază nivelul de cultură sanitară (cunoştinţe,
deprinderi, atitudini, comportamentele) şi mijloacele şi procedeele educaţionale
necesare formării şi dezvoltării unui comportament sanogen, igienic.
Educaţia pentru sănătate are următoarele scopuri:
- ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale al populaţiei în principal în domeniul
sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenţiei bolilor;
- formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
- crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele
sănătaţii publice, în sensul atragerii şi capacitaţii maselor la participarea activă în
realizarea consolidarii sănătăţii.

44
 Anexe

Sistem nervos – sistemul simpatic si parasimpatic

Sistemul nervos

45
 SNC

BIBLIOGRAFIE

46
1. Scorţeanu E.- ,,Îngrijiri în boli interne şi speciale înrudite’’2008
2. Titircă L.- ,,Tehnici generale de îngrijire a bolnavilor’’, Ed. Didactică
şi Pedagogică 1994.
3. Titircă L.- ,,Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de
asistenţi medicali, Ed. Viaţa medicală românească 1995.
4.Toma E.-„Manual de practică standardizat conținând tehnici pentru stagiul de
pregătire practică a elevilor din școlile sanitare-specializarea ASISTENT
MEDICAL GENERALIST”, Ed. Conphys 2013.
5.Titircă L. - “Breviar de explorări funcţionale şi îngrijiri special acordate
bolnavului”, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 1994.
6. Enescu Loginus: “Farmacologie”, Ed. Dimitrie Cantemir Tg. Mureş 1998.
7. Titircă L.: “Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali”, Ed.
Viaţa Medicală Românească 2003.
8. Titircă L.: “Manual de îngrijiri specifice acordate de către asistenta medicală”,
Ed. Medicală Bucureşti 1998.
9. Borundel C.: “Manual de medicină internă”, Ed. All, Bucureşti 1999
10. Titircă L. – “Ghid de nursing”, Ed. Viaţa Medicală Românească, 2006
11. www.scribd.ro
12.Dan Prelipceanu :Psihiatrie clinic, Editura Medicală

47