Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Iaşi

Proiect
Examenul de absolvire a şcolii postliceale sanitare
Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea bolnavului cu AVC

(accident vascular cerebral)

Îndrumător,
Mihaela Bucătaru Candidată,
Mariana Luca

Promoţia 2008
1
 Îngrijirea bolnavului cu
accident vascular cerebral

2
 CUPRINS

I. Scopul proiectului

II. Competenţele vizate în atingerea obiectivelor

proiectului

III. Obiectivele generale ale proiectului

Obiectivul 1 – Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

a sistemului nervos
1. Anatomia sistemului nervos
2. Circulaţia vasculară cerebrală
3. Fiziologia emisferelor cerebrale

Obiectivul 2 – Accidentului vascular cerebral (AVC)

1. Definiţie
2. Clasificare
3. Etiologie
4. Tablou clinic
5. Evoluţie şi prognostic
6. Diagnostic
7. Investigaţii
8. Principii de tratament

Obiectivul 3 – Evidenţierea rolului asistentei medicale în

investigarea specifică a unui pacient cu AVC
1. Examen clinic general
2. Examen neurologic şi examen psihic
3. Examene de laborator
4. Explorări radiologice
5. Explorări funcţionale
3
 Obiectivul 4 – Acordarea îngrijirilor specifice unui
pacient cu accident vascular cerebral
1. Îngrijiri igienice
2. Îngrijiri dietetice
3. Îngrijiri profilactice

Obiectivul 5 – Elaborarea planului de îngrijire la un

pacient cu accident vascular cerebral
1. Interviu
2. Nevoi fundamentale umane după principiul Virginiei
Henderson
3. Plan de îngrijire

Obiectivul 6 – Identificarea şi planificarea acţiunilor de

educaţie pentru sănătate la un pacient cu AVC

IV. Bibliografie

4
 I. SCOPUL PROIECTULUI

Bolile vasculare cerebrale reprezintă unul dintre

capitolele cele mai importante de patologie umană, întrucât
ele constituie a treia cauză de deces după bolile
cardiovasculare şi neoplazice şi prima cauză de handicap
câştigat fizic şi / sau psihic.

Prin elaborarea proiectului ne propunem relevare

tehnicilor de îngrijire şi investigare, precum şi metode de
tratament moderne ce pot fi aplicate unui pacient cu
accident vascular cerebral, prin care să se asigură
continuitatea între pregătirea dobândită teoretic în şcoală şi
pregătirea clinică dobândită în instituţia medicală.

Etiologia este dominată de ateroscleroză, de patologia

cardiacă emboligenă – responsabilă de accidentele
ischemice, de hipertensiunea arterială – responsabilă de
accidentele ischemice şi hemoragice, de malformaţii
vasculare cerebrale – responsabile de hemoragii
subarahnoidiene şi cerebrale.

5
 II. COMPETENŢELE VIZATE ÎN ATINGEREA
OBIECTIVELOR PROIECTULUI

1. Aplicarea normelor de tehnica securităţii muncii şi PSI.

2. Asigurarea condiţiilor igienice ale bolnavului internat.

3. Recunoaşterea manifestărilor clinice şi aplicarea îngrijirilor

specifice.

4. Evaluarea nevoilor specifice ale persoanelor îngrijite.

5. Evaluarea necesităţilor în vederea găsirii resurselor pentru

satisfacerea lor.

6. Măsurarea şi notarea funcţiilor vitale.

7. Acordarea de îngrijire individualizate pe tipuri de afecţiuni.

8. Acordarea îngrijirilor de urgenţă în afecţiuni neurologice.

9. Aplicarea corectă şi supravegherea tratamentul medicamentos.

10.Cunoaşterea şi aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.

11.Educarea pacientului cu probleme neurologice în vederea

îngrijirii şi recuperării deficienţelor.

12.Implicarea familiei în recuperarea pacienţilor cu diferite

deficienţe.

6
III. OBIECTIVELE GENERALE ALE PROIECTULUI

Obiectivul 1 – Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

a sistemului nervos
1. Anatomia sistemului nervos
2. Circulaţia vasculară cerebrală
3. Fiziologia emisferelor cerebrale

Obiectivul 2 – Accidentului vascular cerebral (AVC)

1. Definiţie
2. Clasificare
3. Etiologie
4. Tablou clinic
5. Evoluţie şi prognostic
6. Diagnostic
7. Investigaţii
8. Principii de tratament

Obiectivul 3 – Evidenţierea rolului asistentei medicale în

investigarea specifică a unui pacient cu AVC
1. Examen clinic general
2. Examen neurologic şi examen psihic
3. Examene de laborator
4. Explorări radiologice
5. Explorări funcţionale

Obiectivul 4 – Acordarea îngrijirilor specifice unui

pacient cu accident vascular cerebral
1. Îngrijiri igienice
2. Îngrijiri dietetice
3. Îngrijiri profilactice

7
Obiectivul 5 – Elaborarea planului de îngrijire la un
pacient cu accident vascular cerebral
1. Interviu
2. Nevoi fundamentale umane după principiul Virginiei
Henderson
3. Plan de îngrijire

Obiectivul 6 – Identificarea şi planificarea acţiunilor de

educaţie pentru sănătate la un pacient cu AVC

8
 OBIECTIVUL 1

Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos

1. Anatomia sistemului nervos

Rolul fiziologic al sistemului nervos este de a face legătura între

mediul extern şi organism, de a regla activitatea tuturor ţesuturilor
organelor şi sistemelor ce alcătuiesc organismul, datorând răspunsuri
adecvate, motorii şi secretorii. Sistemul nervos al vieţii de relaţie
(somatic) în componenţa căruia intră:

~ Sistemul nervos central sau nevraxul format din:

 Encefalul – adăpostit în cutia craniană
 Măduva spinării – adăpostită în canalul coloanei
vertebrale.
~ Sistemul nervos periferic format din:
 Ganglioni
 Nervi spinali şi cranieni

Segmentele sistemului nervos central (SNC) sunt:

 Măduva spinării.
 Trunchiul cerebral.
 Cerebelul.
 Diencefalul.
 Emisferele cerebrale.

Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a

sistemului nervos central. Sunt în număr de două, separate prin
fisura interemisferică; putem spune că emisfera stângă gândeşte în
9
cuvinte, în timp ce emisfera dreaptă gândeşte în imagini şi
sentimente. În partea bazală se leagă prin formaţiuni de substanţă
albă, acoperind diencefalul, trunchiul cerebral şi parţial cerebelul.

Emisferele cerebrale sunt dispuse, ca structură:

~ La exterior, substanţa cenuşie, formând scoarţa cerebrală.
~ La interior, substanţa albă.

Pe baza dezvoltării structurale, scoarţa cerebrală prezintă:

- Paleocortexul – alcătuit dintr-un inel de ţesut nervos, care
înconjoară hilul fiecărei emisfere cerebrale;
- Neurocortexul – care cuprinde restul ţesutului cortical,
atingând la om o dezvoltare şi o organizare incomparabilă cu
ale oricărui animal.

2. Circulaţia vasculară cerebrală

Vascularizaţia creierului este împărţită în două teritorii

arteriale:
- Teritoriul anterior-carotidian sau arterele cerebrale
extracraniene.
- Teritoriul posterio-vertebro-bazilar sau arterele cerebrale
intracraniene.

Aşadar, circulaţia sângelui prin teritoriul anterior (carotidian):

- Artera carotidă comună (dreaptă/stângă):
~ Artera carotidă externă – dreaptă şi stângă –
vascularizează regiunea cervicală superioară şi faţa.
~ Artera carotidă internă –dreaptă şi stângă – se ramifică în:
 Artera oftalmică.
 Artera cerebrală anterioară.
 Artera cerebrală mijlocie (sylviană).
 Artera comunicantă posterioară.

10
 ~ Partea de encefal, vascularizată prin teritoriul carotidian,
este reprezentată de:
 Globii oculari.
 Lobii frontali.
 Lobii parietali.
 Faţa externă a lobilor temporali.
~ Circulaţia sângelui prin teritoriul posterior (vertebro-
bazilar) este:
 Artera subclaviculară dreaptă → artera vertebrală
dreaptă
 Artera subclaviculară stângă → artera vertebrală
stângă

Cele două artere vertebrale, dreaptă şi stângă, străbat coloana

vertebrală în sens ascendent şi pătrund în craniu prin gaura
occipitală, unde se unesc între ele şi formează artera bazilară.
Aceasta se află în dreptul trunchiului cerebral şi dă ramuri colaterale
pentru vascularizaţia acestuia (ramurile circumferinţei bulbare, pontine,
mezencefalice). Ramificările terminale ale arterei bazilare sunt arterele
cerebrale posterioare (dreaptă şi stângă).
Partea de encefal vascularizată prin teritoriul vertebro-bazilar
este reprezentată de:
~ Trunchiul cerebral:
o Bulb – corespunde perechilor III şi IV de nervi
cranieni.
o Mezencefal – corespunde perechilor IX, X, XI şi XII de
nervi cranieni.
o Punte – corespunde perechilor V, VI, VII şi VIII de
nervi cranieni.
~ Faţa internă a lobului temporal.
~ Lobul occipital.
~ Cerebelul.
~ Structurile nervoase specifice:
o Talamusul.
o Hipocampul.

11
 o Aria hipotalamică posterioară.
o Zona subtalamică.

Între cele două teritorii vasculare există un sistem de

anastomoze numit poligonul lui Willis, care permite trecerea
sângelui dintr-un teritoriu în altul. De asemenea, între cele două
emisfere există un sistem de comunicare vasculară, ce permite
trecerea sângelui dintr-o parte în cealaltă, în ambele sensuri.
Circulaţia cerebrală este asigurată prin ramuri multiple, ceea ce pune
creierul în oarecare măsură la adăpost de perturbările circulatorii.

Parenchimul nervos, prin metabolismul său foarte activ este

mult mai sensibil la anoxie decât alte ţesuturi. De altfel, circulaţia
cerebrală necesită un debit cu minim de fluctuaţii, înainte de a ajunge
la baza encefalului, prin flexuozităţile prezente la arterele de la
originea carotidelor şi vertebralelor. Acestea au drept urmare
amortizarea şocului produs de unda sanguină şi scăderea presiunii
arteriale cu aproximativ 20 mmHg.

Poligonul lui Willis constituie şi el un important sistem

protector al circulaţiei cerebrale, asigurând, în unele cazuri, circulaţia
de supleanţă prin amortizare undei sanguine, atenuând astfel efectele
hipertensiunii arteriale.

Supleanţa de irigare în circulaţia cerebrală se realizează prin

sistemul dublu anastomotic al arterelor cerebrale: sistemul
anastomotic bazal şi reţeaua arterială corticală.

Debitul sanguin cerebral este în raport cu o serie de factori,

dintre care cei mai importanţi sunt presiunea arterială sistemică şi
rezistenţa cerebro-vasculară. Un rol mai redus îl are vâscozitatea
sângelui, presiunea intracraniană, presiunea venoasă şi elasticitatea
pereţilor vasculari.
În reglarea circulaţiei cerebrale intervin trei factori: neural,
metabolic, hemodinamic.

12
 3. Fiziologia emisferelor cerebrale

Scoarţa cerebrală. Este segmentul cel mai dezvoltat al SNC la

om. La nivel cortical ajung toate informaţiile şi de aici pornesc
comenzile pentru activitatea motorie. Reprezintă segmentul superior
de integrare al organismului ca un tot unitar în echilibru dinamic cu
mediul înconjurător.
Scoarţa cerebrală prezintă paleocortexul – lobul sau sistemul limbic
– cu funcţii legate de:
 Simţul mirosului.
 Masticaţie.
 Supt.
 Deglutiţie.
 Controlul foamei.
 Controlul saţietăţii.
 Reglarea activităţii sexuale.
 Menţinerea atenţiei.
 Coordonarea funcţiilor emoţionale.
 Comportament instinctual (frică, furie, asociate cu fenomene
vegetative etc.).
Scoarţa cerebrală prezintă şi neurocortexul care cuprinde restul
ţesutului cortical cu rol în:
 Controlul motilităţii voluntare.
 Recepţia stimulilor senzitivo-senzoriali.
 Funcţii de asociere.

Rolul specific al creierului este de a prelucra informaţia.

Informaţia pătrunde în sistemul nervos la nivelul receptorilor, de
unde este transmisă la scoarţă, în ariile senzitive specifice. Aceste
informaţii sunt comparate la nivelul ariilor asociate cu cele culese de
alţi analizatori, precum şi cu ariile asociative cu cele culese de alţi
analizatori, precum şi cu datele din memorie. Pe baza sintezei
complexe este elaborată starea de conştiinţă, sunt luate deciziile
13
voliţionale şi automate. Scoarţa cerebrală, cel mai recent apărută
filogenetic, îndeplineşte trei categorii de funcţii:
 Funcţii senzitive.
 Funcţii asociative.
 Funcţii motorii.
Pe baza acestor funcţii, se nasc procesele psihice caracteristice
fiinţei umane: cognitive, afective, volitive. Paleocortexului sau
sistemul limbic îndeplineşte trei categorii de roluri:

Rol de centru cortical.

 La om simţul olfactiv are şi o componentă emoţională cu
efect stimulator sau inhibitor.
 Pe baza mirosului animalele recunosc de la mare distanţă
atât partenerul de sex şi adversarul, prada şi duşmanul.

Rol în reglarea actelor de comportament instinctual.

 Reprezintă un ansamblu de activităţi psihice, somatice şi
vegetative desfăşurate în vederea satisfacerii unor necesităţi
primare ale organismului – alimentarea, hidratarea, funcţia
sexuală, stăpânirea unui teritoriu, obţinerea libertăţii.
 La baza actelor de comportament se află un proces nervos
complex numit motivaţie sau impuls.
 Nu există activitatea umană fără un proces motivaţional.
 Însuşi procesul de învăţare şi memorizare au la bază
motivaţia.

Rol în procesele psihice afective.

 Procesele fiziologice complexe care generează aceste stări au
la bază o serie de circuite funcţionale pe care sistemul limbic
le realizează cu hipotalamusul, talamusul, formaţia
reticulată a trunchiului cerebral, ariile corticale asociative.
 Pe baza acestor conexiuni sistemul limbic poate elabora
unele reflexe condiţionate simple.

14
 Este dificil şi eronat să localizăm funcţiile cele mai înalte ale
creierului. Nu există centri ai gândurilor sau ai voinţei, nu există un
centru al învăţării sau memoriei, nu există un centru anatomic precis
al conştiinţei.
Procesele nervoase de nivel superior, care au trecut graniţa
fiziologiei spre psihologie, nu pot fi înţelese şi studiate cu metodele
curente ale fiziologiei experimentale. Din analiza vieţii psihice umane
se disting trei compartimente psiho-fiziologice:
- Compartimentul cognitiv – de cunoaştere.
- Compartimentul volitiv – decizional.
- Compartimentul afectiv.

15
 OBIECTIVUL 2

Accidentul vascular cerebral (AVC)

1. Definiţie

Accidentele vasculare cerebrale sunt suferinţe grave ale

sistemului nervos central determinate de modificări circulatorii
cerebrale, caracterizându-se prin pierderea mobilităţii unei părţi din
corp, asociată sau nu cu tulburări de echilibru, senzitiv-senzoriale şi
de limbaj.
Bolile vasculare cerebrale reprezintă unul dintre capitolele cele
mai importante de patologie umană, întrucât ele constituie a treia
cauză de deces după bolile cardiovasculare şi neoplazice şi prima
cauză de handicap câştigat fizic şi/sau psihic. Ele înglobează
afecţiunile determinate de leziuni ischemice, hemoragice sau mixte
ale parenchimului cerebral, urmare a afectării primare sau secundare
a unuia sau mai multor vase cerebrale.
Există numeroase clasificări ale bolilor vasculare cerebrale
după diferite criterii, dar în practică putem reţine clasificarea în boli
vasculare cerebrale ischemice şi hemoragice.
Etiologia lor este dominată de ateroscleroză, de patologia
cardiacă emboligenă – responsabilă de accidentele ischemice, de
hipertensiunea arterială – responsabilă de accidentele ischemice şi
hemoragice, de malformaţii vasculare cerebrale – responsabile de
hemoragii subarahnoidiene şi cerebrale.
Incidenţa anuală a accidentului vascular cerebral între 55-64
ani este de 1,7-3,6 puncte la 1000 locuitori şi ajunge la 15 pentru 1000
locuitori peste 75 ani. O diminuare semnificativă a mortalităţii prin
16
accidentul vascular cerebral a fost observată în numeroase ţări în
ultimele decenii. Această diminuare este considerată a fi datorată
unei mai bune cunoaşteri a factorilor de risc pentru boala vasculară
cerebrală.
Factorii de risc ai accidentului vascular cerebral se suprapun în
cea mai mare parte cu factorii de risc a bolii ateromatoase. Specific
AVC este faptul că HTA ocupă primul loc în ierarhie şi că mai mult
de jumătate din bolnavii de AVC acumulează cel puţin 2 factori de
risc. HTA multiplică cu 5 probabilitatea unui AVC, în timp ce
fumatul numai cu 1,5. diabetul nu este un factor atât de important ca
în bolile ateromatoase, dar AVC care survine la diabetici este mai
grav. Sunt dovediţi de asemenea ca factori de risc creşterea
hematocritului, dislipidemia, excesul ponderal, alcoolismul. Vârsta
înaintată care figurează ca factor de risc cu AVC în cele mai multe
statistici nu reprezintă un real factor de risc dacă ne referim la
semnificaţia corectă a termenului, factor supus unei prevenţii
primare, posibile şi eficace.
Se apreciază că aproximativ jumătate din AVC sunt infarcte
cerebrale, restul se împart între accidente ischemice tranzitorii,
hemoragii cerebrale şi hemoragii subarahnoidiene.

2. Clasificare

În funcţie de manifestare s-au definit următoarele tipuri de

accidente vasculare cerebrale:

Ischemia cerebrală:
Reprezintă suspendarea temporală sau definitivă a circulaţiei
cerebrale pe o anumită zonă a creierului.
În ischemia cerebrală sunt cuprinse:

 Infarctul cerebral care poate fi:

o Tromboza arterelor cerebrale.
o Embolia arterelor cerebrale.
17
  Ischemia arterelor cerebrale.

Tromboza vaselor cerebrale este cauza cea mai frecventă a

accidentului cerebral.
Ocluzia arterială poate fi determinată printr-un proces de
tromboză arteriosclerotică, fiind specifică vârstei de 60-65 ani sau
prin embolii ce au punct de plecare în focar obstetrical sau
septicemic, acestea depistându-se la vârste tinere, mai ales la bolnavii
cu cardiopatii emboligene. Ocluzia arterială cerebrală determină
apariţia unei zone de infarct, datorită faptului că circulaţia cerebrală
de tip terminal, celelalte artere neputând să suplinească vasul
obstruat.

Hemoragii intracraniene:
 Hemoragia cerebrală propriu-zisă revărsat sanguin difuz în
ţesutul cerebral.
 Hematomul intracerebral – colecţie sanguină bine delimitată
localizată în substanţa albă.
 Hemoragie subarahnoidian produs prin ruptura vasculară.

Hemoragia cerebrală este un accident vascular care se

instalează prin ruperea sau fisurarea unei artere intracerebrale sau
meningiene. Sunt mai puţin frecvente decât trombotice şi apar mai
ales la bărbaţi. Cauzele hemoragiei sunt constituite de hipertensiunea
arterială şi ateroscleroză.

18
 Mai rar poate să aibă loc ruperea unui anevrism cerebral în
boli de sânge, eclampsie, alcoolism.

Encefalopatia hipertensivă:
Reprezintă o afecţiune rară care însoţesc hipertensiunea
cronică. Leziunea fundamentală o reprezintă edemul cerebral, care
este difuz interesând îndeosebi substanţa cenuşie.

Tromboflebitele cerebrale:
Sunt procese inflamatorii ale venelor şi sinusurilor cerebrale ce
apar în cursul unor infecţii locale sau generale.

3. Etiologie

Etiologia accidentelor vasculare cerebrale este dominată de

arterioscleroză, de patologia cardiacă emboligenă (responsabilă de
accidente ischemice), de hipertensiune arterială (responsabilă de
accidente ischemice şi hemoragice) şi de malformaţiile vasculare
cerebrale (responsabile de hemoragii subarahnoidiene şi cerebrale).

În producerea ocluziei arterelor cerebrale trombotice se descriu

o serie de factori favorizanţi, cum ar fi abuzurile alimentare şi
obezitatea, etilismul, fumatul excesiv. Apariţia accidentelor ocluzive
în cursul nopţii sau în primele ore ale dimineţii ar fi legată de
scăderea activităţii fibrinolinice nocturnă.

Factorii etiologici pot fi sistematizaţi în:

→ Factori etiologici primari.
→ Factori predispozanţi.
→ Factori declanşatori.

Factorii etiologici primari: – reprezentaţi mai ales de

arterioscleroza cerebrală – este principalul factor determinant;
factorii de risc principali, care conduc la accident vascular cerebral,
19
sunt cei care permit dezvoltarea aterosclerozei cerebrale, modificările
tensiunii cu cădere tensională având, de asemenea, un rol important.

Arterioscleroza – este tipul cel mai frecvent de leziune a

vaselor creierului şi cauza cea mai obişnuită a tulburărilor circulatorii
cerebrale acute sau cronice. În raport cu sediul, calibrul şi
răspândirea tulburărilor de irigaţie, iau naştere sindroame clinice
diferite precum:
- Insuficienţă circulatorie cronică.
- Insuficienţă circulatorie acută sau ictusul apopletic.

Modificările anatomice ale vaselor sunt în linii mari aceleaşi,

dar forma cronică este adesea preludiul ictusului final. Ele constau
esenţial din procese hiperplastice de scleroză şi procese degenerative
de ateromatoză. De obicei, ambele coexistă în proporţii variabile,
realizând ateroscleroza.

Ateroscleroza cerebrală apare după vârsta de 40-50 de ani.

Vasele prezintă o proliferare conjunctivă şi plăci de ateroame
lipidice, acoperite de o pătură deasă fibrohialină, care prezintă mai
târziu calcifieri. Modificările sunt vizibile cu ochiul liber, în special pe
arterele bazei creierului, artere ce apar îngroşate, sinuoase, cu o
culoare cenuşiu-albăstruie, pe fondul cărora se detaşează plăcile de
aterom, neregulate, de culoare albicios-gălbuie (aspect de piele de
salamandră).

Hemoragia cerebrală – ar fi, din contra, urmarea unor leziuni

de hialinoză. Hialinoza şi hemoragia cerebrală apar comparativ mai
devreme, la 40-50 ani, iar arterioscleroza şi ramolismentul cerebral
consecutiv după vârsta de 60 de ani. În multe cazuri, cele două
leziuni (hialinoza şi arterioscleroza) coexistă la acelaşi bolnav.

20
 Hipertensiunea arterială – reprezintă singurul factor de risc
important în accidentele vasculare cerebrale, nu numai hemoragice,
ci şi ischemice. Hipertensiunea arterială modifică structura peretelui
vascular, având rol major în provocarea hemoragiei cerebrale.
Împreună cu hipertensiunea arterială intervin şi factori de risc care
favorizează apariţia accidentelor vasculo-cerebrale, cum ar fi: diverse
cardiopatii, ateroscleroza, arteriopatii de cauze variate toxice, boli
sanguine etc.

Factori etiologici predispozanţi:

Cardiopatiile emboligene – pot fi direct responsabile pentru un

număr important de accidente vasculare ischemice constituite sau
tranzitorii.
 Cardiopatia valvulară.
 Fibrilaţia arterială.
 Infarctul de miocard.
 Cardiopatia ischemică.

Miocardiopatiile – în care se includ toate afecţiunilor

miocardului, exceptând cele generate de boala coronariană,
predispun la dezvoltarea trombusurilor, care reprezintă sursa
emboliilor cerebrale.

21
 Valvulopatiile reumatismale – reprezintă o sursă obişnuită a
emboliilor cerebrale, valvulopatia mitrală dând cele mai frecvente
embolii. Stenoza mitrală este mult mai frecvent sursă emboligenă,
comparativ cu insuficienţa mitrală. În cele mai multe cazuri, bolnavul
prezintă fibrilaţia atrială. Un număr apreciabil de bolnavi fac
accidente embolice cerebrale în primele săptămâni după debutul
fibrilaţiei atriale.

Tulburările de ritm cardiac – de diverse tipuri, ca blocul atrio-

ventricular, tulburările sino-atriale (fibrilaţia atrială fiind cea mai
frecventă) şi tahicardia paroxistică. Se pot însoţi de manifestări
sincopale simple, mioclonii sau convulsii generalizate cu cianoză şi
relaxare sfincteriană. Incidenţa mare a bolilor vasculo-cerebrale la
bolnavii cu fibrilaţie atrială este explicabilă prin potenţialul
emboligen al acesteia.

Endocardita infecţioasă – reprezintă o sursă emboligenă, care

determină infarcte cerebrale unice sau multiple. Infarctele cerebrale
infectate cu germeni piogeni (streptococ, stafilococ, enterococ,
pneumococ) pot evolua spre abcese cerebrale adesea multiple.

Diabetul zaharat – reprezintă un factor important de risc

pentru bolile vasculare, mai ales pentru infarctul cerebral. Comele
diabetice hiperosmolare, fără cetoacidoză, asociate cu deshidratarea
şi hipovolemia, pot precipita tromboza arterială la cazurile cu
ateroscleroză cerebrală. Hipoglicemia, indiferent de cauză, poate
determina fenomene deficitare focale, de obicei tranzitorii, în
condiţiile existenţei unei stenoze arteriale.

Unele boli endocrine – care determină hipertensiunea arterială,

favorizează apariţia aterosclerozei cerebrale şi implicit a accidentelor
vasculare cerebrale.

Contraceptivele orale – reprezintă un factor de risc deosebit de

important, şansa de a face un accident vascular cerebral de tip

22
ischemic fiind de 9 ori mai mare la femeile care utilizează
contraceptive mai mult de 5 ani între vârsta de 17-45 ani.

Hipertensiunea arterială, hiperlipidemia, diabetul zaharat,

obezitatea, arteritele periferice, reprezintă factori favorizanţi care
măresc riscul accidentelor vasculare cerebrale în condiţiile
utilizării contraceptive orale. Apariţia infarctelor cerebrale cu
diferite localizări la vechi migrenoşi, crize grave şi prelungite,
este relativ rară la subiecţii sub 50 ani.

Alcoolismul cronic – reprezintă un factor de risc important

pentru atacul ischemic, în special la tineri. În alcoolism s-a constatat
creşterea agregabilităţii trombocitare şi a vâscozităţii plasmei,
precum şi scăderea debitului sanguin cerebral. De asemenea, s-a
observat apariţia mai frecventă a infarctelor cerebrale, inclusiv a celor
grave, mortale. Frecvent, în apariţia infarctelor cerebrale la tineri se
observă asocierea tabagismului şi alcoolismului cronic pe un fond de
hipertensiune arterială, rareori pe un fond migrenos.

Factori de risc:
→ Vârsta – accidentele vasculare cerebrale apar rareori între 20
şi 40 de ani, având procentajul cel mai ridicat între 40 şi 60
de ani, după care incidenţa ei scade.
→ Sexul – AVC au o incidenţă aproximativ egală la cele două
sexe, totuşi unii autori (Arseni Alpers) afirmă că accidentul
vascular cerebral apare mai des la bărbaţi.
→ Factorul nervos – stările de încordare psihică şi emoţională
au o netă acţiune nefavorabilă asupra organismului în
ansamblu. Acestea cauzează o serie de disfuncţii pe plan
metabolic. De obicei, factorul nervos acţionează împreună cu
alţi factori de risc toxici: cafeină, alcool, tutun.

Factori declanşatori:
→ Criza poate apărea foarte des în repaus şi noaptea.
→ Efortul fizic mare, emoţiile puternice, mese copioase

23
 → Hipotensiuni arteriale severe – şoc septic sau şoc hemoragic.
→ Febra, tahicardia, agitaţia.
→ Hiperglicemie.

În cazul unui presupus accident vascular cerebral, trebuie să se

elimine urgent alte cauze etiologice:
~ Tulburări metabolice – hiponatremie, hipoglicemie,
hiperglicemie osmolară.
~ Leziuni tumorale intracerebrale – tumorile creierului şi
abcesele cerebrale.
~ Tumori extracerebrale extinse – hematom subdural sau
epidural, paralizie postconvulsională.
~ Cauze psihogene – isteria, simularea, catatonia.

4. Tablou clinic

Hemiplegia-paralizia unei jumătăţi a corpului

Hemipareza.

 Cefalee intensă.
 Tulburări senzitive:
o Arsuri.
o Senzaţii de cald, rece.
o Furnicături.
 Tulburări senzoriale:
o Tulburări oculare:
 Scăderea acuităţii vizuale.
 Diplopie
 Pierderea mono sau binoculară a vederii.
o Tulburări gustative:
 Pierderea senzaţiei gustative.
o Tulburări olfactive:
 Pierderea mirosului.

24
 o Tulburări acustice:
 Hipoacuzie.
 Surditate.
o Tulburări tactile:
 Hipoestezie.
 Hiperestezie .
Ischemia cerebrală prin embolie apare mai frecvent la bolnavii
mai tineri sau de vârstă mijlocie cu valvulopatii reumatice în fibrilaţii
atriale, tromboflebite, după traumatisme, după operaţii.

Hematomul intercerebral primar:

 Debut brusc cu:

o Apariţia hemiplegiei
o Hemipareză
o Hemiparestezii
o Tulburări de sensibilitate
 Se dezvoltă sindromul de hipertensiune intracraniană cu:
o Cefalee
o Vărsături
o Stază papilară.
 Bolnavul are uneori stări de agitaţie sau intră în comă.

Hemoragia cerebrală
Apare la bolnavii în vârstă de 50-60 ani cu HTA:
 Debut brusc (ictal, apoplectic) cu instalarea rapidă şi totală a
hemiplegiei.
 Cefalee violentă unilaterală.
 Ameţeli care precedă coma.
 Comă profundă.
 Tulburări vegetative: greţuri, vărsături, tahicardie, respiraţie
stertoroasă, facies vulturos, transpiraţie profundă.

25
 Se descriu trei faze evolutive:

Faza I – faza comatoasă.

Aspect general:
 Faţa congestionată.
 Semnul pânzei de corabie şi semnul piratului prezent.
 Capul şi globii oculari deviaţi de partea hemiplegiei dacă
focarul cerebral este iritativ.
 Anizoconie – pupila midriatică de partea hemiplegiei.
 Respiraţie stertoroasă şi dispnee Cheyne-Stokes.
Examen neurologic:
 Sensibilitate alterată.
 Mobilitate, tonus muscular dispărute.
 Reflexe – Ahun-Babinski pozitiv de partea hemiplegiei.
 Reflexe osteotendinoase dispărute.
 Pupile dilatate la lumină.
Alte semne clinice:
 Hipertermie 39-400C.
 Lichidul cefalorahidian hemoragic, hipertensiv.
 Tensiunea arterială poate fi mărită.

Faza II – faza de hemiplegie flască.

În circa 30% din cazuri tabloul se ameliorează, bolnavul iese
din comă rămânând cu o hemiplegie flască.

Faza III – faza de hemiplegie spastică.

Apare la 1-2 luni de la debut.

Hemoragia subarahnoidiană:
 Debutul supraacut este rar şi se caracterizează:
o Comă profundă.
o Crize de rigiditate prin decerebrare (apariţia unei
contracţii – rigidităţii în extensiune).
 Debutul acut este forma cea mai frecventă şi se caracterizează prin:
o Cefalee violentă urmată de instalarea comei.
26
 o Comă superficială (1-2 zile).
 Sindrom meningean:
o Vărsături.
o Cefalee.
o Fotofobie.
o Redoarea cefei.
o Semnul Kerning (flexia coapselor pe bazin şi a gambelor
pe coapse la încercarea de ridicare a trunchiului în poziţia
şezând).
o Semnul Brudzinski (flectarea puternică la un membru
inferior, a gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin
determină în mod reflex o mişcare similară la membrul
opus).
 Debutul subacut şi insidios se caracterizează prin:
o Cefalee progresivă.
o Sindrom meningean discret.

Tabloul clinic general:

 Sindrom meningean.
 Tulburări de reflexe:
o Reflexe osteotendinoase vii.
o Babinski prezent.
 Alte semne clinice:
o Modificări oculare.
o Anizocoree.
o Edem
o Stază papilară.
 Pareze.
 Paralizii ale nervilor oculomotori.

Encefalopatia hipertensivă:
 Tabloul clinic:
o Cefalee intensă cu crize cefalice violente cu caracter
pulsatil şi localizare occipitală sau frontală însoţită de
greţuri şi vărsături.

27
 Tulburări vizuale:
o Vedere în ceaţă.
o Ambliopie.
 Crize epileptice.
 Modificări ale fundului de ochi – edem papilar.
 Modificări ale lichidului cefalorahidian – creşterea presiunii
lichidului cefalorahidian.
 Modificări ale electroencefalogramei.

Tromboflebite cerebrale:

Tabloul clinic:
 Sindrom infecţios:
o Febră 37,5-380C.
o Viteza de sedimentare a hematiilor este crescută.
o Leucocitoză.
 Sindrom de hipertensiune intracraniană:
o Cefalee intensă, persistentă.
o Vărsături.
o Stază papilară.
o Edem.
 Sindrom motor:
o Crize convulsive localizate, generalizate.
o Fenomene deficitare motorii.
 Tulburări psihice:
o Stări confuze.
o Agitaţie psihomotorie.

5. Evoluţie şi prognostic

Ischemia cerebrală
- Are o evoluţie cronică, putând dura ani de zile.
- Prognosticul este rezervat datorită repetării accidentului trombotic
când decesul survine rapid prin comă vasculară cerebrală.
28
 Hemoragia cerebrală
- Are o evoluţie de obicei către agravare şi deces, care se produce în
hemoragiile grave la câteva ore de la debut, iar în celelalte în 3-6
zile.
- Prognosticul este nefavorabil.
- Recuperarea se face în mai mare măsură decât infarctul cerebral
deoarece hemoragia distruge mai puţin ţesut nervos.

Hemoragia subarahnoidiană
- Are o evoluţie extrem de imprevizibilă, tabloul clinic schimbându-
se rapid şi decesul apărând pe neaşteptate la diferite intervale de la
debut.
- Locul anevrismelor, resângerarea, spasmul arterial cerebral,
influenţează fiecare în parte sau împreună evoluţia şi prognosticul.

Tromboflebite cerebrale
- În cazul tromboflebitelor cerebrale rapiditatea stabilirii
diagnosticului şi aplicării terapiei adecvate fac ca prognosticul
trombozelor venoase cerebrale să fie favorabil.
- Pentru trombozele nervoase cerebrale în care apar crizele
convulsive şi semne paralitice, prognosticul este mai întunecat.

6. Diagnostic

Diagnosticul diferenţial în cazul unui accident vascular

cerebral ischemic se face cu:
- Hemoragia cerebrală.
- Tumorile cerebrale.
- Encefalitele.
- Meningoencefalitele cu debut acut.

Diagnosticul pozitiv este dificil pentru că medicul asistă

rareori la desfăşurarea unui atac. El trebuie să se bazeze pe un
29
interogatoriu foarte minuţios şi pe respectarea criteriilor de
simptomatologie.

7. Investigaţii

Investigaţiile efectuate în cazul unui posibil accident vascular

cerebral sunt de ordin clinic şi paraclinic:
- Electroencefalograma.
- Examenul oftalmoscopic (examenul fundului de ochi).
- Tomografia computerizată (TC).
- Angiografia carotidiană.
- Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
- Encefaloscintigrafia.
- Gama-angioencefalografia.
- Examenul LCR-ului.

Analize sanguine:
- VSH.
- Hemoleucograma.
- Ureea sanguină.
- Glicemia.
- Rezerva alcalină.
- Timpul de sângerare (TS).
- Timpul de coagulare (TC).
- Hematocrit.
- Proteinemia.
- Ionograma.
- Fibrinogen.

Recoltări de urină:
- Sumar de urină.

30
8. Principii de tratament

Tratament igienic
 Somn regulat, evitarea stresului şi surmenajului, repaus la pat
obligatoriu.
 Evitarea oricărui efort fizic şi intelectual, evitarea frigului şi a
umezelii.

Tratament dietetic
 Regim normocaloric, hiposodat, hipolipidic, evitarea
alcoolului.
 Interzicerea drogurilor, a fumatului.

Tratament medicamentos
 Combaterea edemului cerebral:
Administrarea de soluţii hiperosmotice:
 Soluţii de glucoză 33% în perfuzii intravenoase 120-150
ml de 2-3 ori pe zi, obligatoriu tamponată cu insulină 1 UI
/ 2 g glucoză.
 Soluţie de Manitol 20% în perfuzie intravenoasă, lent, 40
picături pe minut (0,5-2 mg /kg corp/zi).
Administrarea de diuretice:
 Furosemid 2-4 fiole /zi intravenos
 Furantril 1-2 tb /zi oral.

 Combaterea hipertensiunii arteriale şi reglarea tensiunii

arteriale prin:
Administrare de vasodilatatoare:
 Papaverină 2-4 fiole /zi i.v. lent.
 Hydergin 1-3 fiole / zi i.v. sau i.m. lent.
 Tolavolin 1-3 fiole / zi i.v. sau i.m. lent.
 Administrarea vasodilatatoarelor se va face cu prudenţă
pentru a nu scădea tensiunea arterială prea mult.

31
 Administrare de hipotensoare:
 Hipazin 1-3 capsule / zi oral.
 Hiposerpil 2-4 capsule / zi per os.

 Tratament anticoagulant în trombozele cerebrale:

Perfuzie lentă de Dextran 40, 1 flacon pe zi.
Anticoagulante:
 Heparină 2-4 fiole / zi.
 Calciparină 1 fiolă / zi.
 Impun o supraveghere a timpului de sângerare şi a
timpului de coagulare, precum şi a timpului Quick
(indicele de protrombină).

 Tratamentul hemostatic în hemoragiile intracraniene:

Administrare de:
 Fitomenadion 2 fiole / zi.
 Etamsilat 4 fiole / zi.
 Venostat 2 fiole / zi.
 Combaterea stării de agitaţie psiho-motorie:
 Clordelazin 2 dj/zi.
 Clorpromazin 1 fiolă/zi.
 Diazepam 2 fiole/zi.
 Fenobarbital 2 fiole/zi.

 Stimularea metabolismului şi ameliorarea suferinţelor

tisulare perifocale:
Administrarea de 2 ori pe zi – dimineaţa şi la prânz:
 Meclofenoxat 10 cp/zi.
 Encefabol.
 Piracetam 6-8 tb pe zi.

 Vitaminoterapie:
 Vitaminele din grupul B (B,B6) 2 fiole pe zi.
 Vitamina C 2 fiole pe zi.
 Fosfobion 2 fiole pe zi.

32
  Antibioterapie:
Se recomandă în caz de tromboflebită cerebrală:
 Cloramfenicol 2-3 g/zi
 Kanamicină 1 g/zi
 Gentamicină 2-3 fiole pe zi.

În cazul bolnavilor comatoşi, pentru a preveni infecţii

secundare (bronhopulmonare, urinare).

 Combaterea cefaleei:
Administrare de preparate antalgice:
 Algocalmin 2 fiole i.v. pe zi.
 Piafen 2-3 tb sau fiole pe zi.

 Combaterea vărsăturilor:
 Torecan.
 Plegomazin fiole administrare i.m. ori de câte ori este
nevoie.

 Combaterea hipertermiei:
Administrare de antitermice:
 Paracetamol.
 Aspirină 4 tb pe zi. Oral.
 Algocalmin 2 fiole pe zi i.v.

 Corectarea şi menţinerea echilibrului hidroelectrolitic:

Constă în administrarea de electroliţi în funcţie de:
 Ionograma.
 Rezervă alcalină.

Tratament chirurgical
Constă în evacuarea hematomului (în cazul hematomului
intracerebral primar) prin craniectomie.

33
 OBIECTIVUL 3

Evidenţierea rolului asistentei medicale în investigarea specifică a

unui pacient cu accident vascular cerebral

1. Examen clinic general

Anamneza.
Anamneza cuprinde toate datele obţinute de la bolnav cu
privire la datele personale, eredocolaterale şi sociale, precum şi
istoricul bolii. Anamneza trebuie să fie amănunţită – cu date de la
bolnav şi aparţinători.
Se vor urmări eventualele afecţiuni genetice, metabolice,
incompatibilitate de Rh, bolile părinţilor, luesul, alcoolismul,
traumatismele obstetricale, bolile primei copilării, începutul bolii
actuale.

Vârsta – poate da indicaţii asupra etiologiei unor afecţiuni

neurologice. (exemplu poliomielita anterioară acută apare mai
frecvent la copii, pe când poliomielita anterioară subacută şi
cronică o întâlnim la adult).

Sexul - arată frecvenţa predominantă a unor afecţiuni în raport

cu sexul.

Profesia – dă indicaţii asupra diagnosticului unor boli

profesionale (tipografii, turnătorii sunt predispuşi la nevrite,
polinevrite, encefalopatii).

Locul de muncă – poate da uneori indicaţii asupra precizării

diagnosticului.
34
 Antecedente eredocolaterale – dau indicaţii asupra bolilor cu
caracter familial (distrofia musculară progresivă, amiotrofia,
coreea cronică, paraplegia etc.).

Antecedente personale.
– Pot releva diverse infecţii, intoxicaţii, traumatisme care au
putut determina direct apariţia unor afecţiuni neurologice
sau indirect favorizează apariţia acestor afecţiuni.
– Bolile infecţioase pot da complicaţii ale sistemului nervos ca
encefalopatie, encefalomielită, mielită, meningită, nevrită,
polinevrită.
– Traumatismele craniene pot genera sindroame clinice ca
hemiplegii, paraplegii, epilepsie, nevroză etc.

Istoricul bolii.
Se va insista asupra debutului, apoi asupra manifestărilor
clinice şi evoluţiei bolii; se vor culege informaţii asupra tratamentelor
urmate şi asupra efectelor lor asupra organismului.
Este deosebit de important pentru precizarea diagnosticului
luarea unei anamneze cât mai completă. Acest lucru este întotdeauna
posibil, deoarece bolnavii neurologici prezintă tulburări de vorbite
(afazie), alţii tulburări de memorie, stări confuzionale, coma. În
aceste cazuri ne vom folosi de datele obţinute de la persoanele care
însoţesc bolnavii.
Starea prezentă cuprinde examenul general şi examenul pe
aparate.

Examen general.
La examenul general vom nota: talia, greutatea, starea
tegumentelor, ţesutul celular subcutanat, sistemul ganglionar,
sistemul osteotendinos.

Tegumentele şi mucoasele – pot fi modificate ca aspect şi

culoare în unele afecţiuni neurologice.

35
 Escarele – sunt tulburări trofice care duc la pierderi de ţesut,
îmbrăcând aspectul unor plăgi care apar în regiunea sacrată,
trohanteriană, genunchi, maleole etc.

Edemul nervos, angioneurotic – apare şa extremitatea

membrelor în unele hemiplegii, mielite, nevrite, polinevrite etc.

Ţesutul celular subcutanat – poate fi modificat în exces sau în

deficit. Aceste modificări se pot întâlni în sindroamele hipofizo-
diencefalice – caşexie hipofizară, sindromul adipozogenital.

Sistemul ganglionar limfatic – ne poate da informaţii cu privire

la unele boli cronice ca sifilis, tuberculoză etc.

Sistemul osteoarticular – modificările sistemului pot determina

leziuni ale sistemului nervos, după cum în cursul unor boli
neurologice pot apărea tulburări osteoarticular. Traumatismele
craniene determină sindroame neurologice cerebrale sau de
nervi cranieni.

Examen clinic
Examenul pe aparate poate da informaţii preţioase în stabilirea
etiologiei afecţiunii neurologice. Între sistemul nervos central şi
organele interne se stabilesc relaţii reciproce.
Unele afecţiuni ale organelor interne - boala ulceroasă, boala
hipertonică etc. – au căpătat după această concepţie o explicaţie
fiziopatologică nouă, care a dus la o terapie cu bază ştiinţifică.
Tulburările funcţionale ale scoarţei cerebrale (nevrozele) pot
avea răsunet în unele organe ducând la nevroză cu predominanţa
tulburărilor organului respectiv (cardiovasculară, respiratorie,
digestivă etc.).

Examenul aparatelor se va face sistematic începând cu aparatul

respirator, apoi aparatul cardiovascular, digestiv, genito-urinar.

36
Aparatul respirator – are funcţia tulburată în unele afecţiuni
ale sistemului nervos care interesează nervul frenic –
compresiuni cervicale – sau centri respiratori bulbari.
Tuberculoza pulmonară poate fi locul de plecare al unei
meningite tuberculoase pulmonare cerebrale, cancerul
pulmonar dă frecvent metastaze cerebrale.

Aparatul cardiovascular – prin modificările prezentate dă

indicaţii mai ales asupra etiologiei unor afecţiuni neurologice
cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. Astfel hipertensiunea
arterială poate da hemoragii, ramolismente cerebrale, insuficienţă
circulatorie cerebrală tranzitorie, encefalopatie hipertensivă. Arterita
luetică, luesul meningo-vascular produc de asemenea leziuni
nervoase, accidente grave cerebrale meningomielite. Boala
mitrală şi fibrilaţia atrială pot fi punctul de plecare al emboliilor
cerebrale. Insuficienţa cardiacă poate duce la ischemie şi
hipoxie cerebrală, cu urmări grave. În unele boli nervoase
(sindroame bulbare, sindroame diencefalice, nevroze) se
întâlnesc tulburări vasomotorii periferice etc. se observă
calităţile pulsului şi bătăile cordului.

Aparatul digestiv - poate fi afectat în cursul unor boli

neurologice. În paraplegii şi unele hemiplegii se întâlnesc
pareze intestinale cu constipaţie rebelă. Tabesul prezintă
printre alte simptoame, crize viscerale gastrice, intestinale, care
se pot confrunta uşor cu boli de altă natură ale acestor organe.
Degenerescenţa hepato-lenticulară constă într-un sindrom
lenticular global asociat cu o ciroză hepatică. Se observă
mărimea şi aspectul ficatului şi splinei.

Aparatul genito-urinar – tulburările urinare sunt frecvente în

paraplegii prin mielite, compresiuni medulare, tabes, scleroză
în plăci. Tulburările de potenţă sexuală pot constitui un semn
precoce în scleroza în plăci, tabes, nevroze, mielite. Se

37
 urmăreşte activitatea renală prin observarea micţiunilor şi a
diurezei.

Întotdeauna examenul pe aparate va fi completat cu examenul

amănunţit al glandelor endocrine a căror funcţie este strâns legată de
activitatea sistemului nervos.
Asistenta medicală are rolul de a urmări sistematic funcţiile
vitale ale pacienţilor prin înregistrarea periodică a valorilor tensiunii
arteriale, pulsului, respiraţiei şi temperaturii.

2. Examen neurologic şi examenul psihic

Se fac investigaţii asupra: atenţiei, memoriei, gândirii,

limbajului.

Investigaţia atenţiei:
 Se urmăreşte capacitatea de concentrare şi de distribuţie a
atenţiei (proba Toulouse Piéron):
 Timpul de reacţia – vizual, auditiv sau motor – la apariţia
unui stimul.
 Tulburarea atenţiei îmbracă două aspecte:
 Scăderea atenţiei – se întâlneşte în afecţiuni neurologice, în
stări psihice, nevroze, oligofrenii, stări de surmenaj etc.
 Creşterea atenţiei – se întâlneşte în orice stare de excitaţie, şi
în mod deosebit în puseurile maniacale (din cadrul
psihozei maniaco-depresive).

Investigaţia memoriei:
 Memoria asigură legătura dintre ceea ce am perceput, gândit
şi trăit, asigură continuitatea şi consecvenţa conştiinţei.
 Se distinge “o memorie imediată” a cărei investigaţie se face
prin reproducerea sau recunoaşterea unui material imediat
(în maximum 10 secunde) de la prezentarea lui.
 Este scăzută la persoane cu leziuni cerebrale.
38
  Memoria evenimentelor îndepărtate este tulburată la persoane
cu stări demenţiale sau traumatisme craniene.

Investigaţia gândirii şi limbajului:

 Testele care explorează gândirea denumite şi “de
inteligenţă” sunt multiple.
 Ele sunt menite să evalueze deteriorarea mintală,
 Se urmăreşte gradul de adaptare la mediu, atitudinea faţă de
acesta, interese, preocupări, gradul de rezistenţă la efortul
intelectual, evaluarea echilibrului emotivă-afectiv, diferite
probe de performanţă.

Examenul neurologic obiectiv al bolnavului va fi efectuat

numai de către medicul neurolog. În efectuarea examenului asistenta
va trebui să respecte anumite norme:
 Bolnavii aflaţi în comă vor fi examinaţi sumar pentru a nu se
întârzia aplicarea tratamentului de urgenţă.
 Se renunţă de asemenea la manevre care ar putea dăuna, ca
de exemplu căutarea semnelor meningeale la cei care au
suferit un traumatism cranian sau vertebral.
 Examinarea va începe întotdeauna cu inspecţie.

Atitudinea
Atitudinea este caracteristică în anumite afecţiuni – de exemplu
capiul sau ochi pot fi deviaţi spre dreapta sau spre stânga în
accidente vasculare cerebrale.

Semne meningeale
 Cefalee.
 Vărsături în jet – fără efort.
 Fotofobie.
 Redoarea cefei.
 Semnul Kerning I şi II etc.
o Semnul Kerning I - la ridicarea în şezut, bolnavul
flectează gambele.

39
 o Semnul Kerning II - bolnavul fiind culcat ridică
membrele inferioare numai cu flectarea gambelor pe
coapse.
o Semnul Brudzinski I - bolnavul culcat în decubit
dorsal, la flectarea capului flectează şi gambele pe coapse
şi coapsele pe abdomen.
o Semnul Brudzinski II - bolnavul întins pe spate la
flectarea unei gambe pe coapsă şi a coapsei pe bazin
determină şi flectarea celuilalt membru.

Examenul nervilor cranieni.

Examinarea nervilor cranieni se va face pe rând începând cu

perechea I şi terminând cu perechea a XII-a.

Nervii olfactivi – perechea I.

Examinarea mirosului greu de efectuat în ambulatoriu ne dă
informaţii despre:
 Anosmia (pierderea totală a mirosului) unilaterală sau
bilaterală.
 Hiposmia (scăderea mirosului) unilaterală sau bilaterală,
sindromul de hipertensiune intracraniană.
 Hiperosmia – creşterea sensibilităţii olfactive – se întâlneşte
în boli alergice, în migrene.
Anosmia se întâlneşte în special în accidente vasculare
cerebrale, intoxicaţii, toxicomanii.

Nervii optici – perechile II, III, IV, VI.

Acest examen implică de fapt examenul întregii funcţii vizuale
(analizatorului optic). Aceasta presupune cercetarea:
 Acuităţii vizuale.
 Câmpului vizual.
 Fundului de ochi.
 Examinarea pupilei şi a reflexelor pupilare.
 Examinarea globilor oculari.
40
 Acuitatea vizuală este capacitatea de a percepe obiectivele
aflate în câmpul vizual. Diminuarea acuităţii vizuale se numeşte
ambliopie, iar pierderea totală se numeşte amauroză.
Câmpul vizual reprezintă spaţiul ce poate fi văzut cu un ochi
când se menţine privirea fixă. Se pot evidenţia următoarele
modificări: hemianopsia (pierderea vederii pe un sfert de cadran),
îngustarea concentrică a câmpului vizual, scotomul ce reprezintă
pierderea vederii pentru o porţiune din câmpul vizual.
Fundul de ochi se examinează cu ajutorul oftalmoscopului,
după o prealabilă dilatare a pupilei cu Mydrium instilat în ochi.
Modificările fundului de ochi se manifestă prin stază papilară, atrofie
optică, nevrită optică, angioscleroză retiniană.
Examinarea clinică a pupilei şi a reflexelor pupilare presupune
cercetarea formei şi mărimii pupilelor, a reflexului de acomodare la
lumină (fotomotor) şi a celui de acomodare la distanţă (de
convergenţă).
Examinarea motilităţii globilor oculari se face sumar rugând
bolnavul să urmărească mişcările verticale şi orizontale ale indexului
examinatorului.
Nervii trigemeni – perechea V.
Pentru examinarea motorie se caută eventualele pareze sau
paralizii ale muşchilor masticatori. Funcţia senzitivă se cercetează
căutând reflexul corneean.

Nervii faciali – perechea VII.

Se va cerceta în special funcţia motorie – existenţa eventualelor
pareze sau paralizii. Paralizia facială centrală apare în majoritatea
cazurilor de accidente vasculare cerebrale.

Nervii acustico-vestibulari – perechea VIII.

Examinarea funcţiei auditive se va face subiectiv şi obiectiv,
vocal şi instrumental. Examinarea funcţiei vestibulare va căuta
stabilirea existenţei ameţelilor, a tulburărilor de echilibru şi a
nistagmusului (mişcările rapizi, necontrolate ale globilor oculari).

41
 Nervii glosofaringian – perechea IX.
Se va cerceta funcţia senzitivă gustativă, precum şi reflexele
velo-palatin şi faringian.

Nervii pneumogastrici – perechea X (nervul vag)

În leziunile bilaterale a nervilor apar tulburări grave
respiratorii, digestive, cardiace, incompatibile cu viaţa.

Nervii spinali – perechea XI

Examinarea funcţiei motorii a acestor nervi poate pune în
evidenţă pareze sau paralizii ale muşchilor sternocleidomastoidieni
şi trapezi.

Nervii hipogloşi – perechea XII

În leziunile bilaterale ale nervilor pot apărea tulburări grave de
fonaţie, deglutiţie şi respiraţie ce pun în pericol viaţa bolnavului.
Aceste tulburări se întâlnesc în scleroza laterală amiotrofică, tumori
ale bulbului, traumatisme ale bazei craniului.

Examinarea motilităţii.
 Ortostatism (menţinerea corpului în poziţie verticală).
 Mersul va cercetat privind bolnavul din spate în timp ce
merge.
 Examenul motilităţii active evidenţiază existenţa unui
eventual deficit motor şi gravitatea acestuia. Motilitatea
activă este diminuată în pareză şi absentă în paralizii.
 Examinarea motilităţii pasive cercetează tonusul muscular.
Acesta poate fi exagerat – hipertonie – sau poate fi diminuat
– hipotonie.

Mişcările involuntare.
Pot fi spontane sau provocate, bruşte, dezordonate, apărute în
repaus sau în activitate. Se pot manifesta sub formă de: tremurături,
fibrilaţii, mioclonii, ticuri.

42
 Examinarea reflexelor.
Reflexul este un răspuns motor sau vegetativ la un anumit
stimul din mediul extern sau intern. Reflexele cercetate în mod
obişnuit sunt:
 Reflexele osteotendinoase (bicipital, stiloradial, tricipital, rotulian,
achilian).
 Reflexe cutanate şi mucoase (reflexe abdominale, cutanat plantar,
reflexul corneean, velo-palatin, faringian).
 Reflexe vegetative.

Examinarea sensibilităţii
Se cercetează apariţia tulburărilor subiective de sensibilitate
reprezentate prin durere, parestezii. Tulburările obiective de
sensibilitate sunt reprezentate de modificările de percepere a
excitaţiilor tactile, termice sau dureroase, superficiale sau profunde,
depistarea tulburărilor trofice, a tulburărilor sfincteriene şi ale
funcţiei sexuale.

Examenul limbajului
Examinarea limbajului sau a vorbirii (limbaj scris sau vorbit)
evidenţiază tulburări ca afazie, agrafie, alexie, acalculie.

Examenul praxiei
Examinarea capacităţii de organizare a formei succesive a
mişcărilor în vederea efectuării unor acte motorii încheie examenul
neurologic obiectiv. Tulburările se numesc apraxii şi se traduc prin
incapacitatea bolnavului de a efectua mişcări simple cerute de
examinator – deschiderea gurii, scoaterea limbii, închiderea ochilor, salutul
militar, aplaudatul sau mişcări complexe ca aprinderea unei ţigări,
îmbrăcatul, dezbrăcatul etc.

43
3. Examene de laborator

Examenele de laborator se pot grupa în 2 categorii:

- Examene curente adresate terenului, aceleaşi în toate
cazurile.
- Examene ţintite care vizează o anumită etiologie, sugerată
de investigaţia clinică şi epidemiologică.

Recoltări de sânge :
- Hemoleucogramă
- Hematocrit
- VSH
- Uree sanguină
- Glicemie
- Ionogramă

V.S.H. – valori normale:

- Bărbaţi 1-10 mm / h ; 7-15 mm / 2h.
- Femei 2-13 mm / h ; 12-17 mm / 2h.
- Pentru viteza de sedimentare a hematiilor se recoltează
sânge fără garou, în seringă de 2 ml cu 0,4 ml de citrat de Na
3,8% peste care se aspiră 1,6 ml sânge. Amestecul se scurge
într-o eprubetă şi se omogenizează uşor. Eprubeta se
etichetează citeţ Se aspiră cu pipeta Westergreen sânge din
eprubetă până la gradaţia zero Se aşează în stativ în poziţie
strict verticală, în repaus, timp de 1 oră.

Hemoleucograma:
- Recoltarea sângelui se poate face prin puncţie venoasă sau
prin puncţie capilară (înţeparea pulpei degetului).
- Valorile normale sunt:
- Eritrocite = 4,2-5,5 milioane / mm³ sânge.
- Reticulocite = 10-15 ‰..
- Hemoglobina = 15 ± 2 g % ml.
44
 - Leucocite = 4200-8000 / mm³.
- Formula leucocitară:
- Polinucleare neutrofile nesegmentate 0-5% .
- Polinucleare neutrofile segmentate 45-70 %.
- Eozinofile = 1-3 %.
- Bazofile = 0-1 %.
- Limfocite = 20-40 %.
- Monocite = 4-8 %.
- Trombocite = 150-400 mii / mm³.

Tehnica puncţiei venoase:

Definiţie:
- Prin puncţie venoasă se înţelege înţeparea unei vene sau
crearea unei căi de acces venoase prin intermediul unui ac
de puncţie.
Scopul puncţiei venoase este:
- Explorator – recoltarea sângelui se face pentru examenele de
laborator hematologice, biochimice, serologice,
bacteriologice.
- Terapeutic în vederea administrării unor medicamente,
transfuzii, perfuzii sau sângerări.
Pregătirea puncţiei – materialele necesare puncţiei venoase
sunt:
- Tava medicală, muşama, aleză, pernă elastic, soluţie
dezinfectantă pentru tegument, tampoane de vată, seringi
sterile, ace sterile de puncţie venoasă, garou, tăviţă renală,
recipiente pentru recoltare cu sau fără substanţe
anticoagulante sau soluţiile medicamentoase (funcţie de
scopul puncţiei).
Pregătirea bolnavului.
- Se face pregătire fizică şi psihică. Se linişteşte bolnavul şi se
explică importanţa tehnicii şi scopul efectuării ei.

45
- Bolnavul este ajutat să se aşeze în poziţie confortabilă,
decubit dorsal sau poziţie şezând pe scaun cu spătar.
Executarea tehnicii.
- Se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca
hainele să nu împiedice circulaţia.
- Se aşează braţul bolnavului pe o pernă elastică acoperită cu
muşama şi aleză – braţul în abducţie şi extensie maximă.
- Se dezinfectează tegumentele şi se aplică garoul la distanţa
de cca. 7-8 cm deasupra locului puncţiei aşa încât să
oprească circulaţia venoasă, dar nu şi cea arterială.
- Bolnavul este rugat să strângă pumnul pentru ca venele să
devină turgescente, apoi se execută puncţia.
- Asistenta îmbracă mănuşile de cauciuc sterile.
- Se dezinfectează tegumentul şi se fixează vena cu policele
mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor
vecine.
- Se fixează seringa cu gradaţiile în sus, cu acul ataşat şi cu
bizoul în sus, între police şi restul degetelor, şi se pătrunde
traversând tegumentul, apoi peretele venos, învingându-se
rezistenţa elastică a venei, până ce acul înaintează în gol.
- Se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu
seringa şi se îndepărtează garoul.
- Se aplică tamponul de vată îmbibat în soluţie dezinfectantă
la locul puncţiei şi se retrage brusc acul.
- Se comprimă locul puncţiei 1-3 minute, braţul fiind în
poziţie dreaptă.

Ureea sanguină:
 Valoare normală = 20 – 40 mg%.
 Se recoltează 3-5 ml sânge prin puncţie venoasă cu sau fără
anticoagulant.

Glicemia
 Valoarea normală = 60 – 120 mg%.

46
 Se recoltează 3 ml sânge prin puncţie venoasă cu cristale de
fluorură de Na sau fără anticoagulant.

Rezerva alcalină
 Valoarea normală = 25-27 mEq/l.
 Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncţie venoasă cu
heparină.

Timpul de sângerare (TS).

 Valoarea normală = 2-4 minute.
 Se recoltează sânge prin puncţie capilară – puncţia pulpei
degetului – se şterge prima picătură de sânge şi se
cronometrează din momentul apariţiei următoare picături.
 Din 30 în 30 secunde se şterge cu hârtie de filtru şi se opreşte
cronometrul când încetează sângerarea.

Timpul de coagulare (TC)

 Valoarea normală = 8-10 minute.
 Se recoltează 2 ml sânge fără anticoagulant care se introduc
în două eprubete şi se menţin în baie de apă la 370C.
 Se cronometrează apariţia cheagului înclinând eprubetele
din minut în minut.

Hematocrit
 Valoarea normală = ± 45%.
 Se recoltează prin puncţie venoasă 2-3 ml pe heparină.

Proteinemia
 Valoarea normală = 7,8 g %.
 Se recoltează prin puncţie venoasă 4-5 ml fără anticoagulant.

Ionogramă
 Se recoltează 10 ml sânge simplu prin puncţie venoasă din
care se fac determinări de ioni:
 Calcemia = 9 – 11 mg% (4,5-5,5 mEq/l).

47
 Fosfatemia = 3,5 – 4,5 mg%.

Fibrinogen
 Valoarea normală = 200-400 mg %.
 Se recoltează 4,5 ml sânge venos + 0,5 ml citrat de sodiu
3,8%.

Recoltări de urină:

Examen sumar de urină:

 Analizele de urină se efectuează din urina proaspătă sau din
urina emisă în 24 ore.
 Pentru sumar de urină se recoltează 2-3 ml urină emisă
spontan sau recoltată prin sondaj vezical.
 Înaintea recoltării se practică toaleta regiunii genito-urinare.
 Valoarea normală – albumină absent, glucoză absent, sediment
cu rare leucocite, rare celule epiteliale.

Urocultură:
 Se recoltează urină proaspătă, emisă dimineaţa la sculare sau
după un repaus de 6 ore,
 Recoltarea se face în eprubete sterile, din mijlocul jetului
urinar – primele picături se lasă să curgă în alt recipient.
 Se transportă eprubeta imediat la laborator.

Recoltarea lichidului cefalorahidian:

 Recoltarea se face prin puncţie lombară.

 Se poate face din lichidul recoltat examen macroscopic şi
examen microscopic.
 La examenul macroscopie se observă aspect clar în
traumatisme minore, aspect sanguinolent în leziuni
medulare, aspect xantocromic (coloraţie galbenă a L.C.R.-
48
 ului datorată transformării hemoglobinei în pigmenţi
hematici în cursul unei hemoragii meningiene) în
compresiuni rahidiene.
 La examen microscopic se observă proteine = absent, glucoza
= 55 – 70 mg%.

Tehnica puncţiei lombară:

Definiţie – introducerea unui ac prin spaţiul intervertebral

până în canalul subarahnoidian.
Scop:
 Explorator (recoltare de LCR, măsurarea presiunii lichidului
cefalorahidian, injectarea de substanţe radioopace pentru
examinarea radiologică a măduvei).
 Terapeutic (introducere de medicamente, decomprimarea în cazul
sindromului de hipertensiune intracraniană).
 Anestezic (introducerea de substanţe anestezice pentru obţinerea
rahianesteziei).
Indicaţii – boli inflamatorii ale sistemului nervos central,
scleroză multiplă, hemoragii cerebrale, tumori cerebrale,
intervenţii chirurgicale (scop anestezic).
Locul puncţiei – pentru puncţia lombară D12-L1 sau L4-L5.
pentru puncţia dorsală D6-D7, pentru puncţia suboccipitală –
între protuberanţa occipitală externă şi apofiza axisului, pe linia
mediană.
Poziţia bolnavului:
 Poziţie şezând, transversală pe pat, cu spatele la marginea
patului, braţele încrucişate, bărbia mult în piept; - asistenta
va sta lateral, cu o mână va apăsa capul, iar cealaltă mână
făcută pumn va comprima regiunea epigastrică.
 Poziţie decubit lateral cu spatele la marginea patului, cu
braţele încrucişate, bărbia mult în piept, genunchii flectaţi
cât mai mult spre abdomen (poziţia cocoş de puşcă); -
asistenta va sta în faţa bolnavului, cu o mână va comprima

49
 regiunea occipitală, iar cu cealaltă va efectua o tracţiune din
regiunea poplitee.
Material necesar:
 Cel puţin două ace pentru puncţie, sterile.
 Soluţie dezinfectantă, alcool, tinctură de iod.
 Muşama cu aleză.
 Tampoane de vată.
 Tăviţă renală.
 Seringi sterile.
 Manometru Claude.
 Eprubete sterile.
Tehnica:
 Tehnica se execută de către medic ajutat de către două
asistente.
 Se dezinfectează locul.
 Se aşează bolnavul în poziţia corespunzătoare.
 Se delimitează şi se badijonează regiunea cu tinctură de iod.
 Se serveşte medicului mănuşi sterile.

MEDICUL ASISTENTA I ASISTENTA II

Se spală şi se dezinfectează mâinile.

Se îmbracă mănuşi sterile.

 Stabileşte  Pregăteşte şi dezinfectează  Dezbracă

locul puncţiei. locul puncţiei. pacientul.
 Protejează
 Serveşte seringa cu
 Face anestezia patul şi lenjeria
anestezic.
locală. cu muşama şi
 Serveşte mănuşile
alesă.
chirurgicale
 Aşează
 Aşează  Serveşte câmpul steril.
pacientul în
câmpul steril  Dezinfectează locul
poziţie
sub locul puncţiei.
50
 puncţiei.
 Serveşte acul de puncţie
 Execută
rahidiană cu mandren. corespunzătoar
puncţia.
e în funcţie de
 Scoate  Menţine eprubetele pentru
mandrenul. recoltarea lichidului.
 Măsoară  Serveşte manometrul  Menţine
tensiunea Claude. pacientul în
lichidului  Serveşte seringa cu soluţii poziţia
cefalorahidian medicamentoase pregătite. recomandată,
 Dezinfectează locul susţinându-i
puncţiei., ceafa cu o
 Comprimă cu o compresă mână, iar cu
locul puncţiei. cealaltă
 Retrage acul
 Aplică un pansament uscat împingând
de puncţie.
fixat cu leucoplast. uşor regiunea
 Aşează pacientul în pat în epigastrică.
poziţie decubit dorsal, fără
pernă.

 Accidente:
- Ameţeli.
- Tulburări vizuale.
- Greaţă.
- Vărsături.
- Cefalee.
- Hemoragie prin ac.
- Sindrom postfuncţional datorat hipertensiunii
lichidiene.
- Dureri violente în membrele inferioare prin atingerea
ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării.

 Îngrijiri după tehnică:

- Pacientul este aşezat în decubit dorsal, fără pernă, 24 ore.
- După 6 ore se poate alimenta şi hidrata la pat.

51
 - Se supraveghează semnele vitale – puls, tensiune
arterială, respiraţie.
- Se informează edicul în cazul apariţiei unor manifestări
cum ar fi greţuri, vărsături, cefalee.
- Produsul recoltat este pregătit pentru examinări
macroscopice (culoare, aspect) şi examinări citologice,
biochimice, bacteriologice.
- Se notează în foaia de observaţie examenul efectuat.

 Observaţii:
- În ischemia cerebrală LCR-ul este clar, normotensiv.
- În cazul hemoragiilor cerebrale LCR-ul este hipertensiv,
hematic sau xantocromic.
- În tromboflebite cerebrale în majoritatea cazurilor LCR-ul
este clar, dar poate fi şi xantocromic sau sanguinolent.
- violente în membrele inferioare prin atingerea
ramificaţiilor cozii de cal sau măduvei spinării.

Examen macroscopic – LCR are aspect tulbure de zeamă de varză

sau ca zeama de orez.

Examenul bacteriologic – frotiurile colorate gram, culturile pe

medii uzuale sau speciale pun în evidenţă germenul cauzal şi
permit efectuarea antibiogramei.

Examenul citologic – este foarte important; normal în LCR se

găsesc numai 2-3 leucocite / mm 3; în meningite ele pot creşte la
sute şi mai des la mii de leucocite polinucleare dacă
tratamentul este corect.

52
Examenul biochimic:
 Albumina din LCR este crescută şi se evidenţiază prin
reacţia Pandy sau prin dozare directă.
 Glucoza (glicorahia) este scăzută - normal = 50 mg%.
 Clorurile din LCR pot fi normale (700 mg %) sau pot fi
crescute.

4. Explorări radiologice

Tomografia computerizată (TC)

 Tomografia computerizată este o tehnică perfecţionată care
oferă imagini despre creier, ea permiţând clinicianului să
efectueze o autopsie a creierului în timpul vieţii.
 Este o metodă radiologică complexă prin care se
înregistrează pe un film imaginea creierului la diferite
nivele.
 Tomografia computerizată, depăşind în acurateţe celelalte
tehnici de diagnostic neurologic, poate furniza date extrem
de utile în apariţia unor complicaţii ale meningitelor
bacteriene, fiind tehnica de elecţie care dă posibilitatea
aplicării unui tratament corect şi eficace.
 Tehnica se poate efectua cu sau fără substanţă de contrast –
Ultravist.

53
Tehnica:
 I se explică pacientului necesitatea efectuării examenului.
 În dimineaţa respectivă pacientul nu mănâncă, nu bea.
 Pacientul este condus la serviciul radiologic.
 Pentru computer tomograf cu substanţă se injectează lent
substanţa de contrast (în prealabil se face testul de toleranţă).
 Prin computer tomograf se pun în evidenţă leziunile şi
modificările patologice.

Radiografia craniană:
 Se efectuează pentru vizualizarea unui eventual traumatism
cranio-cerebral.
 Nu necesită o pregătire prealabilă.
 Bolnavii agitaţi şi copii sunt sedaţi medicamentos.
 Pacientul este condus la serviciul radiologic cu foaia de
observaţie.
 Se execută radiografia craniană faţă şi profil.

Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)

 Se îndepărtează obiectele ce ar putea fi vătămate de magnet
(ceasul, proteze metalice, pace-maker-ul).
 Durata maximă a acestui examen este de 60 minute.
 Avantajele faţă de tomografia computerizată: nu apar
artefacte osoase (canal spinal, regiunea trunchiului cerebral
etc.), sensibilitatea mai mare faţă de modificări patologice
tisulare (atacuri vasculare, recunoaşterea precoce a

54
 demielinizărilor în scleroza multiplă).

Angiografia carotidiană
 Reprezintă introducerea unei substanţe radioopace în
arborele vascular cerebral.
 Permite aprecierea pereţilor şi a lumenului caselor cerebrale,
vizualizarea modificărilor pe scoarţa cerebrală, deplasările
vaselor prin procese patologice de vecinătate.
 În dimineaţa efectuării examenului se face pregătirea psihică
a pacientului, explicându-se necesitatea efectuării.
 Pregătirea pacientului constă în testarea toleranţei la iod prin
instilarea în sacul conjunctival a unei picături de Odiston.
 Se supraveghează bolnavul pentru a se observa dacă apare
reacţia hiperergică care se manifestă prin hiperemie
conjunctivală a ochiului respectiv sau prurit, iar în al doilea
caz roşeaţă şi edem al feţei, cefalee, dispnee, greţuri şi
vărsături.
 Reacţia hiperergică se combate urgent cu antihistaminice,
perfuzie intravenoasă de glucoză cu Norartrinal, se
administrează O2 şi se va anunţa medicul.
 Dacă toleranţa este bună, bolnavul este condus la serviciul
de radiologie unde va fi aşezat în decubit dorsal pe masa
radiologică.
 Se dezinfectează locul puncţiei şi se injectează substanţa de
contrast conform tehnicii puncţiei arteriale.
 Radiografia se execută imediat.
 După extragerea acului de puncţie se comprimă artera
carotidă timp de 5 minute.
 În timpul examinării şi după, pacientul va fi supravegheat
pentru înlăturarea accidentelor (crize convulsive, edem
cerebral).
Interpretare – angiografia carotidiană indică:
- Locul anevrismelor şi spasmelor arteriale.
- Localizarea hematomului intracerebral.
- Stagnarea substanţei de contrast.

55
 - Încetinirea circulaţiei venoase în zona trombozată.

Pneumoencefalografia (PEG):
 Constă din introducerea unui gaz, de preferinţă aer, prin
puncţie lombară sau occipitală.
 Se indică în afecţiuni psihice sau neurologice.
 Contraindicaţiile sunt stările febrile acute, meningitele,
hemoragiile cerebrale, caşexie.

5. Explorări funcţionale

Acestea sunt strict individualizate.

În mai toate cazurile este utilă VSH, reacţiile serologice pentru
sifilis, glicemia, probe biologico-funcţionale, examinări cardiologice,
explorarea metabolismului lipidelor.
În multe cazuri este necesară E.E.G. şi efectuarea unei
radiografii craniene, pneumoencefalografii sau alte explorări de
strictă specialitate, individualizate.

Electroencefalograma:

Reprezintă metoda paraclinică de investigare a bolilor psihice,

care culege, înregistrează şi analizează activitatea bioelectrică
transcraniană a generatorilor cerebrali. Reprezintă expresia
variaţiilor lente de potenţial de la nivelul neuronilor piramidali
corticali.
56
Pregătirea bolnavului:
- Cu 3 zile înaintea examenului paraclinic, bolnavul nu va
primi nici un medicament care ar putea influenţa rezultatele.
- Bolnavul trebuie să fie odihnit şi liniştit în dimineaţa
examenului.
- Va fi informat asupra caracterului inofensiv al examinării
respective şi i se va face pregătire psihică adecvată.
- Poziţia bolnavului din timpul examinărilor – va sta fie într-
un fotoliu, comod, cu capul fixat pe un rezemător, fie în
decubit dorsal pe un pat tare, cu capul la marginea patului
fixat pe o pernă.

Tehnica propriu-zisă:
- Asistenta medicală va aplica pe pielea craniului electrozii
(mici plăcuţe de metal argintate) cu ajutorul unei benzi de
cauciuc.
- Contactul electric se realizează prin degresarea părului şi a
pielii păroase a capului cu un amestec de alcool – eter –
acetonă, sau prin utilizarea unei paste de contact, bună
conducătoare de electricitate.
- Contactul electric dintre electrozi şi piele trebuie să fie
perfect.
- Electrozii se fixează în derivaţii bipolare pe toata suprafaţa
craniului, la distanţe aproximativ egale, în mod simetric de
la stânga la dreapta liniei mediane, după cum urmează: 2
electrozi în regiunea frontală, 2 electrozi la mijlocul distanţei
dintre tragus şi sutura craniană (zona motorie), 2 electrozi
deasupra regiunii parietale, 2 electrozi deasupra regiunii
occipitale.
- După înregistrarea acestor derivaţii clasice, electrozii vor fi
grupaţi după indicaţia medicului, în zonele în care
înregistrarea anterioară a ridicat suspiciunea unor focare cu
reacţii patologice.
- Tulburările latente pot fi puse în evidenţă pe EEG prin
înregistrări efectuate în condiţii speciale: înregistrarea în

57
 cursul hiperpneei (20-25 respiraţii pe minut), înregistrarea în
cursul somnului natural sau medicamentos, înregistrarea cu
ajutorul stimulării luminoase intermitente.

Interpretarea rezultatelor:
EEG a omului sănătos în repaus fizic şi psihic comportă
următoarele aspecte: urmărirea sistemului alfa, beta, delta, teta.
a) Ritmul alfa prezintă unde regulate cu frecvenţe de 8-12 cicli pe
secundă, are amplitudine medie de 20-50 mV, are topografie
parieto-occipitală, simetrică.
b) Ritmul beta prezintă unde cu frecvenţă de 25-30 cicli pe secundă,
are amplitudinea medie de 5-20 mV, are topografie rolandică,
simetrică.
c) Ritmul delta prezintă o frecvenţă de 0,5-3,5 cicli pe secundă, are o
amplitudine variabilă, apare în stare de veghe în cazuri
patologice, în stare normală apare numai în anumite faze ale
somnului (somn profund).
d) Ritmul teta prezintă o frecvenţă de 0,5-3,5 cicli pe secundă, are
amplitudine medie de 30-70 mV, are topografie temporală, este
mai accentuat în somnul profund.

Îngrijirea bolnavului după EEG:

- Bolnavul nu necesită îngrijiri speciale după acest examen
paraclinic.
- Asistenta medicală va avea grijă ca ridicarea bolnavului de
pe scaun după examinare să nu se facă brusc, pentru că în
caz contrar, bolnavul poate prezenta ameţeli.
- Asistenta medicală va conduce personal bolnavul la salon
pentru a evita posibilele accidente.

58
Examen oftalmoscopic (examenul fundului de ochi)

 Se examinează corpul vitros, retina, papila nervului optic,

vasele retiniene cu ajutorul oftalmoscopului.
 Pregătirea pacientului se face instilând cu 30 de minute
înaintea examinării la nivelul sacului conjunctival a 1-2
picături de Atropină 2%.
 Nu se fac instilaţii în caz de glaucom.
 După examinare se explică pacientului că va avea dificultăţi
trecătoare de vedere datorită dilatării pupilei.
 Oftalmoscopia pune în evidenţă edemul papilar, staza
papilară cu hemoragii retiniene.

59
 OBIECTIVUL 4

Acordarea îngrijirilor specifice

unui pacient cu accident vascular cerebral

1. Îngrijiri igienice

Pregătirea condiţiilor de îngrijire:

 Bolnavii vor fi plasaţi în saloane bine aerisite cu
temperatură constantă.
 Se aşează comod în pat, aceasta fiind prevăzut cu
apărători laterale pentru bolnavii agitaţi.

Asigurarea poziţiei corespunzătoare:

 Decubit dorsal, fără pernă cu capul îndreptat spre
suprafaţa patului.
 Decubit lateral cu faţa spre suprafaţa patului.
 Semişezând dacă nu există contraindicaţii.

Permeabilizarea căilor respiratorii, asigurarea respiraţiei:

 Aspiraţia secreţiilor traheobronşice pe canulă faringiană
de tip Gueddel sau pe sonda de intubaţie.
 Administrarea intermitentă de oxigen.
 Tapotaj toracic pentru facilitatea eliminării secreţiilor
bronşice.

Urmărirea funcţiilor vitale:

 Puls.
 Tensiunea arterială.
 Respiraţie.
 Temperatură.
60
Asigurarea igienei corporale:
 Toaleta zilnică pe regiuni la pat.
 După spălare se fricţionează tegumentele cu alcool
mentolat şi se pudrează cu talc.

Igiena cavităţii bucale:

 Se îndepărtează proteza dentară.
 Se curăţi cavitatea bucală de mucozităţi de 2-3 ori pe zi cu
ajutorul unor tampoane de vată îmbibate cu glicerină
boraxată.

Prevenirea uscării corneei:

 Se fac instilaţii conjunctivale cu acid boric 4% şi aplicaţii
de unguente oftalmice.

Prevenirea escarelor:
 Schimbarea poziţiei bolnavului din 2 în 2 ore.
 Masarea uşoară a zonelor care vin în contact cu planul
patului.
 Se vor folosi colaci de cauciuc înveliţi.
 Cearşaful trebuie menţinut în permanenţă curat, neted şi
uscat.
 Pudrări cu talc a regiunilor declive.
 Escarele trebuie tratate cu atenţie prin pansamente
aseptice.

Urmărirea şi notarea vărsăturilor, diurezei, scaunului:

 În caz de vărsături capul pacientului se întoarce pe o
parte, se aspiră eventualele resturi alimentare.
 Sondă vezicale à demeure în cazul tulburărilor
sfincteriene.
 Se fac spălături vezicale zilnic cu soluţii dezinfectante şi
se administrează antibiotice.
 În caz de constipaţie se face clismă evacuatoare.

61
2. Îngrijiri dietetice

Asigurarea alimentaţiei:
 Hidratarea parenterală cu soluţii de glucoză, hidrolizate şi
concentrate proteice.
 Alimentaţia pe cale digestivă, pe sondă nazogastrică se
foloseşte în situaţiile când bolnavul prezintă tulburări de
deglutiţie.
 Se face bilanţul hidric, precum şi determinări electrolitice,
determinarea ph-ului, a glicemiei, ureei sanguine, în
vederea reechilibrării hidroelectrolitice.

3. Îngrijiri profilactice

Prevenirea complicaţiilor:
 Se face masajul extremităţilor şi mişcări pasive pentru
prevenirea complicaţiilor tromboembolice.
 Pentru combaterea complicaţiilor infecţioase
bronhopulmonare se administrează antibiotice cu spectru
larg, instituindu-se o terapie susţinută după ce se constată
apariţia primelor semne de infecţie pulmonară.

62
 OBIECTIVUL 5

Elaborarea planului de îngrijire

la un pacient cu accident vascular cerebral

1. Interviu

Informaţii generale:
 Data internării: 17.03.2008.
 Nume şi prenume: P. Petru
 Vârsta: 2 ani
 Sex: masculin
 Starea civilă: căsătorită
 Copii: 3
 Ocupaţia : sudor
 Adresa : Iaşi.
 Religia : ortodoxă
 Diagnostic : Accident vascular cerebral, hemipareză
dreaptă, HTA esenţială stadiul III.

Obişnuinţe de viaţă:
 Consumatoare de:
o Alcool – 3l de bere zilnic
o Cafea – neagă consumul.
o Tutun – neagă consumul.
o Drog – neagă consumul.
 Igiena – Igiena personală o efectuează deficitar din cauza
hemiparezei. Bolnavul este ajutat să-şi facă toaleta pe
regiuni.
 Tranzit intestinal modificat după 35 ani.
 Somn relativ liniştit.

63
  Obişnuinţe alimentare - alternarea stărilor de bulimie cu
scăderea apetitului.
 Poziţie vicioasă în ortostatism din cauza paraliziei părţii
drepte.
 Mersul este deficitar, se deplasează susţinut.
 Poziţia este semişezând sprijinit pentru uşurarea actului
respirator şi reducerea dispneei.
 Alergii cunoscute – nu se cunosc

Probleme de sănătate:
 Antecedente heredocolaterale :
o Tata decedat la 74 de ani în urma unui traumatism.
o Mama are 70 de ani cu HTA.
o O soră de 60 de ani aparent sănătoasă.
o Un frate de 50 de ani, cu HTA şi diabet zaharat.
 Antecedente medicale personale:
o HTA din 1988.
o Pericardită la vârsta de 5 ani.
o AVC urmat de paralizie dreaptă în iulie 2004, cu
internare în Spitalul de Neurologie Iaşi.
o Luxaţia genunchiului stâng la vârsta de 5 ani Condiţii
de viaţă şi de muncă bune.
 Motivele internării actuale
o Dispnee de efort accentuată.
o Tuse seacă.
o Edeme.
o Ameţeli.
o Valori crescute ale tensiunii arteriale TA = 220/120
mmHg.
 Istoricul bolii:
o Bolnavul hipertensiv din 1988. În luna iulie a anului
2004 a suferit un accident vascular cerebral, urmat de
hemipareză dreaptă şi afazie tranzitorie. În prezent are
sechele AVC şi se internează pentru tuse seacă, dispnee

64
 de efort, ameţeli, valori crescute ale TA. La internare s-
au găsit valori tensionale de 220/120 mmHg.

Examenul clinic general:

~ Stare de conştienţă: obnubilare urmată de stare
comatoasă.
~ Tegumente şi mucoase – palide, cianotice.
~ Sistem ganglionar şi limfatic – superficial nepalpabil.
~ Aparat loco-motor cu impotenţă funcţională pe partea
stângă.
~ Sistem osteoarticular – aparent integru.
~ Aparat respirator – torace normal conformat, sonoritate
pulmonară modificată, secreţie mucopurulentă, dispnee
Cheyne-Stokes.
~ Aparat cardio-vascular – şoc apexian în spaţiul V intercostal
stâng pe linia medio-claviculară, zgomote cardiace ritmice, puls
58 bătăi pe minut, artere periferice pulsatile, tensiunea arterială
220/120 mmHg.
~ Aparat digestiv – abdomen destins, mobil cu mişcările
respiratorii, tranzit fiziologic întârziat. Ficat şi splină
nepalpabile.
~ Aparat uro-genital – loje renale libere, micţiuni fiziologice.
~ Sistem nervos şi organe de simţ – reflexe osteotendinoase
(ROT) abolite, sechele post AVC pe partea dreaptă.

Investigaţii:
~ GA = 8500/mm3, PN = 70%, L = 28%, M = 2%. Hb = 14,4
g%. Ht = 46%.
~ Uree = 39 mg%. Creatinină = 1,6 mg%. Glicemie = 110
mg%. TGP = 15UI.
~ VSH = 5 mm/h.
~ Na = 136 mEq/l. K = 3,5 mEq/l RA = 23 mEq/l.
~ Examen sumar de urină: Albumină absent. Glucoză
absent. Sediment rare leucocite. Densitate urinară = 1006.

65
La palpare:
~ Arterele periferice slab pulsatile la membrul inferior
drept comparativ cu cel stg.
~ Sistem limfoganglionar nepalpabil.
~ Abdomen mărit de volum, ficat şi splină în limite
normale, tranzit intestinal normal.
~ Loje renale nedureroase, micţiuni normocrome.
~ Ţesut muscular şi adipos bine reprezentat, cu uşoară
hipotrofie dreaptă.
~ Torace normal conformat, matitate bază stg., raluri
crepitante la baza stg.
~ Hepatomegalie mai ales în inspir profund.

Tratamente:
~ Pacientul a urmat un tratament hipotensiv incorect şi
discontinuu. În ultimele două luni înaintea internării,
nu a urmat nici un tratament.

Epicriza şi recomandări la externare:

~ Control periodic al TA.
~ Respectarea dietei prescrise. Se interzice consumul de
alcool, tutun şi cafea.
~ Control neurologic, cardiologic şi diabetologic în
policlinică.
~ Bolnava necesită îngrijire permanentă din partea
familiei.

66
 2. Nevoi fundamentale umane după principiul Virginiei
Henderson

Nevoia Manifestări de Manifestări de Sursa de

fundamentală independenţă dependenţă dificultate
1. Nevoia de a - frecvenţă - bradipnee - obstrucţia
respira şi a respiratorie de - respiraţie căilor
avea o bună 16 r/minut superficială respiratorii.
circulaţie - respiraţie stertoroasă - dispnee.
ritmică - tuse uscată
- torace normal TA=220/120mm
conformat Hg.
- sonoritate
pulmonară
prezentă
- murmur
vezicular
fiziologic
- mucoasa
respiratorie
umedă
- TA 120/80
mmHg
- pulsul 68
p/minut
- zgomote
cardiace
ritmice
2. Nevoia de a - Apetit păstrat - dificultate de - refuzul de a se
bea şi a - Alimentaţie masticaţie şi alimenta.
mânca echilibrată deglutiţie
- Hidratarea - alimentaţie
suficientă cca. 2 artificială
l pe zi parenterală
67
 - hidratare
insuficientă
cantitativ
3. Nevoia de - culoarea urinei - bolnava este - micţiuni
elimina este galbenă- servită la pat frecvente.
deschis, cu - absenţa scaunul - diaforeză.
aspect normal de mai multe - constipaţie.
- micţiuni zile.
fiziologice, - crampe
nedureroase abdominale.
- scaun 1 pe zi, - balonare.
de aspect - transpiraţii
normal abundente
- diureză 1500
ml/24 ore.
4. Nevoia de a - mobilizare - incapacitate de - scăderea
se mişca şi a activă. a se mobiliza mobilităţii
avea o bună - Limitarea - necoordonarea
postură amplitudinii mişcărilor.
mişcărilor
- Dificultate de a-
şi schimba singur
poziţia.
- poziţie
inadecvată
5. Nevoia de a - Somn fiziologic - insomnie - dificultate de a
dormi şi a se 6-8 ore pe zi, - somn se odihni.
odihni odihnitor insuficient
- Vise agreabile, calitativ şi
fără coşmar. cantitativ
6. Nevoia de a - nevoia poate fi - este ajutată - mişcări
se îmbrăca şi satisfăcută fără pentru necoordonate.
dezbrăca dificultate satisfacerea
- veştminte acestei nevoi
adaptate

68
 vârstei şi stării
actuale.
7. Nevoia de a - temperatura - subfebrilitate - starea de
menţine corpului este - diaforeză agitaţie.
0
temperatura de 36,8 C
corpului în - tegumente
limite calde, catifelate
normale
8. Nevoia de a - nevoia poate fi - imposibilitatea - mişcări
fi curat, satisfăcută fără de a-şi satisface necoordonate.
îngrijit, de a- dificultate în totalitate - boala actuală.
şi proteja - tegumentele şi nevoia.
tegumentele mucoasele sunt
şi mucoasele curate, îngrijite
- pacientul se
poate îngriji
autonom, fără
ajutor
9. Nevoia de - Pacientul se - apatie - boala actuală
evita poate orienta - oboseală
pericolele fără dificultate
şi fără risc de
accidente.
10.Nevoia de a - organe de simţ - comunicarea - AVC
comunica integre este
- bolnavul este perturbată de
interesat de boala obnubilare
sa urmată de
- comunică cu starea de
cei din jur, comă
- nivel de
educaţie mediu
11.Nevoia de a - bolnavul este - nu poate - spitalizarea
acţiona ortodox participa la - AVC
conform - nu prezintă manifestări

69
 propriilor sentimente de religioase
convingeri şi culpabilitate datorită bolii
valori şi de a sau frustrare
practica
religia
12.Nevoia de a - bolnavul se - în prezent nu - spitalizarea
fi preocupat consideră poate avea - boala actuală
în vederea realizată preocupări
realizării - poate lua profesionale
singură decizii
13.Nevoia de a - Participă la - obnubilare AVC
se recrea acţiuni
recreative în
perioade de
acalmie
14.Nevoia de a - este interesată - bolnavul nu - nivel mediu
învăţa cum pentru are de cunoştinţe
să-ţi păstrezi cunoaşterea cunoştinţele
sănătatea evoluţiei şi a necesare în
urmărilor bolii privinţa unui
prezente regim
alimentar
adecvat
- nu evită
efortul fizic şi
surmenajul

70
 3. Plan de îngrijire

Problemele Obiective de Evaluarea

Data Intervenţii
pacientului îngrijire intervenţiilor
17. 03 - dispnee de - Corectarea - Aşezarea - Ora 18 TA =
efort. deficitului de bolnavului în 220/120 mmHg.
- Transpiraţii. oxigen. poziţie - Puls = 65 /
- Tuse seacă. - Reducerea semişezând în minut.
- Ameţeli. edemelor. pat sprijinit cu o - Temperatura
- Cefalee. - Combaterea pernă. = 36,50C.
- Edeme. tusei. - Administrare
- Tensiune - Reducerea a de oxigen prin
arterială efortului. sondă nazală.
crescută TA = - Asigurarea - Aerisirea
220/120 mmHg. igienei camerei şi
- Hemipareză corporale. păstrarea
dr. – sechele - Asigurarea umidităţii
AVC. regimului corespunzătoare.
igieno-dietetic. - Cântărirea
- Măsurarea bolnavului în
funcţiilor vitale fiecare
şi vegetative, dimineaţă.
puls, TA, - Măsurarea
diureză, diurezei.
temperatură. - Regim
- Prevenirea alimentar
complicaţiilor. desodat.
- Medicamente:
- Antitusive
Calmotusin
sirop 2-3
linguriţe pe zi.
- Administrare
a de diuretice:
71
 Furosemid 20
mg/zi dimineaţa,
Nefrix 1 tb./zi,
Nifedipin 20
mg/zi,
Propranolol 40
mg/zi.
18. 03 - Edeme. - Reducerea - Medicamente: - 18 martie ora
- Slăbiciune. edemelor. - Diuretice: 8 TA = 180/100
- Oboseală. - Scăderea Furosemid 40 mmHg.
- TA crescută. valorilor mg/zi - 18 martie ora
- Tuse cu tensionale. dimineaţa, 11,3 TA =
expectoraţie. - Supraveghere Nefrix 1 tb./zi, 150/100
a respectării Nifedipin 40 mmHg.
regimului mg/zi, TA =
desodat. Propranolol 50 140/95mmHg.
- Administrare mg/zi. Diureză=2000ml/
a tratamentului - Calmotusin zi.
medicamentos sirop 2-3 Puls = 70/minut.
prescris. linguriţe pe zi. VSH = 5 mm/h.
- Efectuarea - KCl 1 g pe zi. GA = 8500/mm3,
bilanţului - Diazepam 10 Hb = 14,4 g%.
hidric. mg pe zi. Ht = 46%.
- Pregătirea - Se asigură Uree = 39 mg%.
pentru igiena Creatinină =
examene de corporală şi 1,6mg%.
laborator şi locală. Glicemie = 110
radiologice. - Se schimbă mg%.
poziţia TGP = 15UI.
bolnavului. Na = 136 mEq/l.
- Se efectuează K = 3,5 mEq/l
masaj şi RA = 23 mEq/l.
tamponamente Examen sumar
cu talc pentru de urină:
prevenirea Albumină

72
 escarelor. absent.
Glucoză
absent.
Sediment rare
leucocite.
19.03 - Palpitaţii. - Efectuarea - Furosemid 40 TA =
- Tulburări de examenului mg/zi 150/80mmHg.
vedere. radiologic, dimineaţa, - ECG relevă
ECG, FO. Nefrix 1 tb./zi, prezenţa
- Administrare Nifedipin 60 hipertrofiei
a mg/zi, ventriculare.
medicamentelo Propranolol 60 - FO gradul II –
r mg/zi. artere retiniene
- Măsurarea - Diazepam 10 îngustate cu
tensiunii mg/zi. reflex median
arteriale. redus.
Evaluarea finală:
După o spitalizare de 10 zile şi sub tratament cu Nifedipin, Propranolol, Nefrix,
valoarea tensiunii arteriale se stabilizează la 150/90 mmHg.
Se recomandă evitarea eforturilor fizice, regim alimentar hiposodat, tratament
cu Nifedipin 60 mg pe zi, Propranolol 60 mg pe zi, Nefrix 1 tb. la 2 zile.
Recuperarea deficitului motor în serviciul de specialitate.
Simptomatologia s-a ameliorat, TA ajungând la valori ce nu pun probleme
bolnavului.

73
 OBIECTIVUL 6

Identificarea şi planificarea acţiunilor de educaţie pentru sănătate

la un pacient cu AVC

Educaţia sanitară constituie o parte integrantă a complexului

de măsuri de ordin curativ şi profilactic fiind menită să contribuie la
creşterea eficienţei tratamentului, la scurtarea duratei acestuia, la
prevenirea complicaţiilor şi recidivelor ceea ce se obţine prin
informarea şi convingerea bolnavilor privind importanţa respectării
terapiei medicamentoase şi igieno-dietetice.
Restabilirea bolnavului impune suprimarea cauzelor care au
putut determina sau favoriza îmbolnăvirea, în primul rând a
abaterilor de la comportamentul igienic, anularea factorilor de risc
comportamental.
Tratamentul unui bolnav nu se reduce numai la administrarea
medicamentelor. Concomitent se aplică un tratament dietetic,
fizioterapic, se fac recomandări pentru ameliorarea unor condiţii
nefavorabile ale mediului extern, urmărindu-se totodată influenţarea
în sens pozitiv a psihicului bolnavului. De aceea, câştigarea încrederii
bolnavului în cadrul medical şi în justeţea intervenţiilor aplicate, are
o mare însemnătate.
Procesele de restabilire a organismului bolnav sunt legate în
mare măsură şi de felul cum este folosit cuvântul ca factor curativ.
Cuvântul este un mijloc care poate avea o mare influenţă terapeutică
asupra bolnavului.
Influenţa directă, pe care o exercită asistenta asupra
pacientului, pe calea utilizării cuvântului ca factor terapeutic, se mai
realizează şi prin combaterea şi înlăturarea părerilor şi credinţelor
eronate, a ideilor greşite pe care le are uneori bolnavul despre boala

74
sa, cum ar fi de pildă, inevitabilitatea complicaţiilor sau limitele
medicinii în a-i reda sănătatea.
Personalul sanitar are datoria, conform statutului, de a
participa la apărarea şi întărirea sănătăţii populaţiei, la lupta pentru
prevenirea îmbolnăvirilor, ceea ce necesită însuşirea temeinică a unor
noţiuni de bază despre sănătate şi boală, cunoaşterea măsurilor de
ocrotire a sănătăţii li aplicarea lor.
Prin educarea bolnavului se realizează prevenirea
complicaţiilor şi a recidivelor în cursul bolilor, precum şi profilaxia
incapacităţii de muncă. Prin educarea familiei bolnavului se asigură
îngrijirea completă şi corectă a acestuia.
Asistenta are sarcina ca prin activitatea de educaţie sanitară să
contribuie la mărirea eficienţei măsurilor terapeutice şi la vindecarea
bolnavilor. Utilizând corect mijloacele de educaţie sanitară ea trebuie
să îndrume organizarea regimului igieno-dietetic, să-l ajute pe
bolnav pentru a devenii un factor activ în propria vindecare prin
îndeplinirea conştientă ţi corectă a recomandărilor.
Personalului sanitar îi revine responsabilitatea de a urmări
respectarea întocmai a tratamentului prescris de medic, evitarea
tratamentului la întâmplare (folosirea altor medicamente din proprie
iniţiativă), de a urmări respectarea regimului igieno-dietetic.
Bolnavului i se aduc la cunoştinţă bolile cu risc în apariţia
accidentului vascular cerebral – fibrilaţia atrială, traumatismele
craniene, malformaţiile vasculare, diabetul, sindromul hemoragipar
etc. Totodată, bolnavului i se aduce la cunoştinţă tratamentul stabilit
de medic şi i se explică efectele fiecărui medicament, modul de
administrare cu scopul convingerii bolnavului asupra necesităţii
respectării orarului de administrare şi a dozelor prescrise de medic.
De asemenea se va demonstra importanţa respectării regimului
igieno-dietetic, evitarea factorilor de stres şi a surmenajului, evitarea
eforturilor fizice şi intelectuale, asigurarea repausului la pat,
gimnastică recuperatorie, precum şi un regim hiposodat, hipolipidic,
cu evitarea alcoolului şi interzicerea fumatului.
Asistenta medicală trebuie să urmărească o serie de obiective în
realizarea instruirii bolnavului. Asistenta medicală instruieşte

75
bolnavul asupra felului cum trebuie să folosească: lenjeria de corp,
lenjeria de pat, obiectele personale de toaletă, WC-ul, scuipătoarele,
urinarele, bazinetele.
Educaţia sanitară cu bolnavii în stare gravă sau cu cei cu
prognostic sever se limitează la o influenţă psihoterapică, la crearea
unei stări de linişte, de încredere.
În cazul bolnavilor mai puţin gravi, şi în special în cazul
convalescenţilor, se recomandă însă, efectuarea sistematică a
educaţiei sanitare. Importanţa educaţiei sanitare adresată acestor
categorii de bolnavi derivă, nu numai din necesitatea formării unui
comportament igieno-dietetic corect, ci şi din faptul că în general
bolnavii sunt foarte interesaţi de boala lor. Bolnavii sunt foarte
receptivi la orice sfat privind afecţiunea de care suferă, iar acest
interes justificat trebuie satisfăcut de către asistenţă, deoarece, altfel,
bolnavul se poate adresa unor persoane incompetente sau se poate
informa din lucrări de specialitate ceea cel conduce, adesea la
concluzii nu totdeauna, lipsite de urmări nefericite.
A-l face pe bolnav să respecte regimul igieno-dietetic
recomandat înseamnă a-l educa. Aceasta presupune adoptarea faţă
de bolnav a unei atitudini active de formare a comportamentului său,
de cultivare a unor conduite recuperatorii ca şi componente ale
complexului terapeutic.
În cadrul diagnosticului. asistenta trebuie să realizeze în paralel
un diagnostic cultural sanitar şi să stabilească un tratament
educativ-sanitar care-i va da posibilitatea să individualizeze
îndrumările sale. În acest mod. asistenta va putea informa şi sfătui
corect bolnavul asupra a ceea ce are de făcut pentru a grăbi
însănătoşirea şi a evita recidivele.
Asistenta va informa bolnavul despre investigaţiile care trebuie
făcute, importanţa acestora, şi va căuta să înlăture frica pacientului.
Se va explica pacientului cum trebuie respectat circuitul unor
produse patologice eliminate .
Se explică bolnavului despre importanţa informării de către
acesta asupra modificărilor care apar în intensitatea bolii pentru care
a fost internat, simptoamele noi de însănătoşire. Asistenta va educa

76
bolnavul pentru a da o bună informare şi nu dezinformare, privitor
la evoluţia clinică şi va verifica datele transmise de bolnav.
Bolnavului i se explică de ce şi cum trebuie să respecte măsurile
de prevenire a recidivelor şi / sau a complicaţiilor.
Pe parcursul principalelor momente ale activităţii medicale
(anamneză, examen clinic, aprecierea rezultatelor de laborator,
stabilirea diagnosticului şi al prognosticului), deci când cadrele
medicale vin în contact şi discută cu bolnavul, se ivesc atâtea prilejuri
pentru o influenţare activă, corectă a bolnavului în sensul dorit.
La externare, bolnavii trebuie, de asemenea, îndrumaţi pentru
respectarea în continuare a unui comportament igienico-dietetic
corespunzător. S-a constatat că adesea un număr mare dintre
bolnavii cronici se reinternează de cele mai multe ori din cauza
abaterilor de la regim, a abuzurilor şi imprudenţelor de tot felul, a
comportamentului deficitar.
Problema abuzului de medicamente, a consumului excesiv şi
îndelungat de preparate cu multiplele sale consecinţe ducând la
apariţia unei adevărate patologii medicamentoase, a stârnit serioase
preocupări pe plan internaţional, OMS iniţiind chiar o campanie
internaţională cu un deosebit accent pe educaţia sanitară a
populaţiei.
Populaţia trebuie să cunoască faptul că chimioterapicele şi
antibioticele pot provoca uneori tulburări sanguine, neuro-psihice,
hepatice sau pot determina stări alergice sau chiar şoc anafilactic.
Este indicat să se insiste, de asemenea, asupra faptului că extinderea
excesivă a uzului de antibiotice, de chimioterapice, atât în rândul
populaţiei, cât şi în domeniul agro-zootehnic a favorizat alergizarea
unor categorii importante de populaţie, şi în special a determinat
chimiorezistenţa unor germeni patogeni, ca şi proliferarea unor
tulpini microbiene rezistente la antibiotice. Totodată se impune ca
populaţia să fie convinsă de faptul că, folosirea antibioticelor este
bine să se facă numai pe baza unor prescripţii medicale, combătându-
se tendinţele de a se utiliza nediscriminatoriu antibiotice în stări
febrile neinfecţioase, în scopuri profilactice neindicate de medic, în
infecţii virotice, stări alergice.

77
 Aceleaşi convingeri trebuie să fie cultivate şi în privinţa
pericolului abuzului de produse cortizonice ( care pot determina
tulburări ale metabolismului şi ale echilibrului electrolitic, serioase
accidente digestive, endocrine, neuropsihice ), de antinevralgice,
tranchilizante, somnifere etc. utilizate în exces mai ales de bolnavii
cronici.
Fără a crea o fobie de medicamente, ceea ce nu pare a constitui
în prezent un pericol, se impune a integra în activitatea de educaţie
sanitară acţiuni sistematice de informare a populaţiei asupra
abuzului de medicamente, a necesităţii de a se evita consumul unor
produse medicamentoase fără prescripţie medicală, şi totodată de a o
face să înţeleagă că utilizarea, chiar a celui mai bun medicament fără
recomandare poate deveni factor toxic, agresor, cu efect invers decât
cel dorit, aceasta nefiind eficient decât dacă sunt respectate
concomitent cerinţele elementare igieno-dietetice.
Pacienţii cu traumatisme craniene vor evita frigul, umezeala,
eforturile fizice mari. Aceşti pacienţi vor avea grijă să nu facă mişcări
bruşte pentru că traumatismul poate recidiva sau pot apărea
complicaţii. Toţi pacienţii vor veni la control medical după
prescripţia medicului.
Pentru persoanele care au în îngrijire bolnavi tetraplegici vor fi
educate în vederea evitării complicaţiilor, a prevenirii escarelor de
decubit, a infecţiilor.
Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana
bolnavă să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea sau să-l asiste în
ultimele clipe ale vieţii prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi
îndeplinit singur dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare şi să
îndeplinească aceste funcţii pentru a-şi recăpăta independenţa cât
mai repede posibil.

78
 IV. BIBLIOGRAFIA

1. Albu Roxana, Bistriceanu V. – Anatomia şi fiziologia omului,

Editura Universul, 2001, Bucureşti, p.228-231, 237-239, 289, 292,

293.

2. Arseni C. – Bolile vasculare ale creierului şi măduvei, Editura

Medicală, Bucureşti, 1973

3. Baltă Georgeta – Tehnici generale de îngrijire a bolnavului,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978,p.52-61, 244-252.

4. Borundel Cornel - Manual de medicină internă pentru cadre

medii, Editura ALL, 2000, p.805-807.

5. Braun S. – Ghid clinic de medicină internă, Editura Medicală,

Bucureşti, 1997, p.68, 590-599.

6. Dorobanţu I - Educaţie pentru sănătate, Editura Medicală,

Bucureşti, 1985, p89, p.116-120.

7. Mozes C. – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală,

Bucureşti, 1997.

8. Pendefunda Gh. – Curs de neurologie, ed. A II-a, IMF Iaşi, 1979,

p.380-397.

9. Petrescu Mircea – Nutriţie şi dietoterapie, Editura Medicală,

Bucureşti, 2002, p.432-434.

79
10.Şerbănescu T. – Neurologie, psihiatrie, endocrinologie, manual

pentru cadre medii, Editura Medicală, Bucureşti, 1978.

11.Şofletea Al. – Neurologie – manual pentru învăţământ medical

superior, Editura Medicală, Bucureşti, 1962, p.19,20,590,591.

12.Ştefanache Felicia – Neurologie clinică, UMF Iaşi, 1997, p.346,

362-365, 385-398, 403, 404, 415-126.

13.Titircă L – Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de

asistenta medicală, Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti,

2001, p.244-248.

14.Titircă L. – Urgenţe medico-chirurgicale, sinteze pentru cadre

medii, Ed. Medicală, Bucureşti, 2007, p.128-133.

15.Vuzitas Gh., Anghelescu Aurelian – Neurologie şi psihiatrie,

Editura Ştiinţei şi Tehnică, 1996, Bucureşti, p.57-63.

16.Zălog A., Marcovici H. – Accidentul vascular cerebral, Ed. Clinică

şi Terapie, 1990, p.12-23.

80