CURS DE BASCHET

CUPRINS

CAPITOLUL 1- Consideraţii generale

1.1 Apariţia, dezvoltarea jocului de handbal modern,orientări şi .........7
tendinţe de performanţă.............
Succese ale handbalului românesc....

1.2 Efortul în jocul de baschet.................................................................... .........9

1.3 Refacerea capacităţii de efort în jocul de baschet.............................. .......11
1.4 Alimentaţia în jocul de baschet............................................................ .......12
1.5 Selecţia în jocul de baschet................................................................... .......14
1.5.1 Prezentarea generală a selecţiei în jocul de baschet........................... .......14
 5
1.5.2 Criterii de selecţie în jocul de baschet................................................. .......15
1.5.3 Etapele selecţiei în jocul de baschet..................................................... .......18
1.6 Jocul de baschet pe plan mondial........................................................ .......22
1.6.1 Baschetul profesionist american.......................................................... .......22
1.6.2 Dinamica în timp şi spaţiu a baschetului la Jocurile Olimpice......... .......25
CAPITOLUL 2- Conţinutul tehnico tactic al jocului de baschet
2.1 Generalităţi privind tehnica jocului.................................................... .......30
2.2 Generalităţi privind tactica jocului..................................................... .......33
CAPITOLUL 3- Bazele tacticii în atac
3.1 Tactica individuală de atac................................................................... .......43
3.1.1 Demarcajul............................................................................................. .......43
3.1.2 Pătrunderea .......................................................................................... .......45
3.1.3 Depăşirea .............................................................................................. .......47
3.1.4 Recuperarea.......................................................................................... .......50
3.2 Tactica colectivă elementară de atac................................................... .......52
3.2.1 Dă şi du-te.............................................................................................. .......52
3.2.2 Blocajul urmat de ieşirea din blocaj.................................................... .......54
3.2.3 Încrucişarea .......................................................................................... .......56
3.2.4 Dublarea................................................................................................ .......59
3.2.5 Atacul în superioritate numerică......................................................... .......61
3.3 Tactica colectivă de echipă în atac ( sisteme de atac)......................... .......63
3.3.1 Contraatacul………………………………………………………….. .......63
3.3.2 Sistemul de atac în semicerc (potcoavă)…………………………….. .......65
3.3.3 Sistemul de atac cu un jucător pivot(4-1)…………………………… .......66
3.3.4 Sistemul de atac cu doi jucători pivoţi(1-2-2)………………………. .......66
CAPITOLUL 4- Bazele tacticii în apărare
4.1 Tactica individuală în apărare............................................................. .......67
4.1.1 Marcajul................................................................................................. .......67
4.1.2 Smulgerea mingii................................................................................... .......72
4.1.3 Scoaterea mingii de la adversar........................................................... .......73
4.1.4 Blocarea aruncării mingii..................................................................... .......74
4.1.5 Urmărirea şi recuperarea mingii......................................................... .......74
4.2 Tactica colectivă elementară în apărare............................................. .......75
4.2.1 Alunecarea ............................................................................................ .......75
4.2.2 Flotarea.................................................................................................. .......75
4.2.3 Aglomerarea.......................................................................................... .......76
4.2.4 Schimbarea adversarilor...................................................................... .......76
4.2.5 Apărarea în inferioritate numerică..................................................... .......78
4.3 Tactica colectivă de echipă în apărare ( sisteme de apărare)............ .......80
4.3.1 Sistemul de apărare om la om.............................................................. .......80
4.3.2 Sistemul de apărare zonă...................................................................... .......82
4.3.3 Sistemul de apărare combinată............................................................ .......84
CAPITOLUL 5- Aspecte metodice privind învăţarea şi consolidarea
sistemelor de atac şi apărare
5.1 Metodica învăţării şi consolidării contraatacului şi a apărării
împotriva contraatacului ..................................................................... .......85
5.2 Indicaţii metodice privind atacul împotriva apărării om la om....... .......88
5.3 Metodica învăţării şi consolidării sistemului de atac în potcoavă şi
a sistemului de apărare om la om........................................................ .......88
5.4 Metodica învăţării şi consolidării sistemului de atac 2-1-2 (cu
jucător centru)şi a sistemului de apărare om la om varianta
normală................................................................................................... .......89
5
 6
5.5 Metodica învăţării şi consolidării sistemului de apărare în zonă
2-1-2....................................................................................................... .......92
CAPITOLUL 6- Programare şi planificare în antrenamentul sportiv
6.1 Planul anual de pregătire( macrociclu)............................................... .......95
6.2 Planul de etapă ( mezociclu)................................................................. .......99
6.3 Ciclul săptămânal (microciclu)............................................................ .......103
6.4 Lecţia de antrenament.......................................................................... .......105
CAPITOLUL 7- Strategia antrenamentului de performanţă
7.1 Sarcini de lucru...................................................................................... .......107
7.2 Ponderea factorilor antrenamentului sportiv în cadrul planului de
4 ani......................................................................................................... .......107
7.3 Determinarea modelului general de pregătire.................................... .......109
7.4 Prezentarea modelelor de exerciţii aplicate în cadrul perioadelor
de lucru................................................................................................... .......114
7.5 Programa jocului de baschet pentru diferite niveluri de instruire .......124
CAPITOLUL 8-Aspecte manageriale ale procesului de pregătire şi concurs
în jocul de baschet
8.1 Organizarea activităţii manageriale în jocul de baschet................... .......128
8.1.1 Echipa tehnică........................................................................................ .......128
8.2 Construcţia echipei – orientări generale............................................. .......130
8.3 Sistemul competiţional-Modelul Campionatului Naţional elaborat
de F.R.B.................................................................................................. .......134
8.4 Antrenorul în jocul de baschet-manager în pregătirea şi
conducerea echipei în competiţii.......................................................... .......137
8.4.1 Şedinţa de pregătire a jocului............................................................... .......139
8.4.2 Activitatea înainte de joc...................................................................... .......140
8.4.3 Încălzirea................................................................................................ .......140
8.4.4 Activitatea în timpul jocului................................................................. .......140
8.4.5 Activitatea după terminarea jocului.................................................... .......141
Bibliografie

CAPITOLUL 1
CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Orientări şi tendinţe moderne în baschetul de performanţă

 Modernizarea procesului de antrenament are ca scop, în primul rând,

cunoaşterea profundă a modelului de joc şi de pregătire şi valorificarea
acestuia în practica jocului. De asemenea, atenţia este îndreptată şi spre

6
 7
cunoaşterea complexităţii efortului manifestat în joc, unde trebuie să existe o
bună corelare între acesta şi metodele, mijloacele utilizate;
 Determinarea în procesul de antrenament a duratelor de lucru şi a pauzelor
între secvenţele de joc, implică şi o bună dirijare a efortului, atât din punct de
vedere al duratei globale, cât şi al celui efectiv de lucru;
 Randamentul unei echipe, nu este reprezentat de suma capacităţilor
individuale de joc, acesta depinde în special de organizarea în ansamblu, ce
se distinge prin originalitatea structurilor tehnico-tactice şi prin complexitatea
structurilor motivaţionale;
 Majoritatea echipelor de înaltă performanţă sunt construite şi menţinute la
nivel competitiv ridicat, prin asigurarea tuturor ariilor de management
necesare. Enumerăm câteva dintre acestea: proces de instruire cu tehnicieni
de înaltă calificare, resurse financiare, materiale, umane, informaţionale,
servicii administrative, asistenţă medico-psihologică, relaţii şi marketing;
 Din punct de vedere fizic, jucătorii sunt robuşti, se observă o creştere a
mediei de înălţime a echipei din teren, cu valori cuprinse între 170 și 190
centimetri.
Se remarcă faptul că pregătirea jucătorilor este completă, polivalentă din punct
de vedere al calităţilor motrice (îndemânare, viteză, rezistenţă, forţă, mobilitate), al
pregătirii fizice, indiferent de postul, înălţimea sau greutatea acestora (pivoţii având o
greutate mai mare).
 evoluţia dinamică a jocului se datorează permanentei preocupări
a antrenorilor de a perfecţiona continuu sistemele de joc, în atac
şi apărare.
În atac:
Contraatacul: ca primă fază a atacului, este lansat din orice situaţie de joc; are o
durată de 5-7 secunde; se realizează cu dribling pe centru, efectuat de conducătorul de
joc sau cu două-trei pase la extreme, pivoţi. Media de joc- 10-15 contraatacuri, şi un
procentaj de 75% al aruncărilor de 2 puncte .
Atacul rapid: este considerat un atac prelungit,reprezintă forma cea mai modernă
şi dominantă a jocului. Se realizează din patru-cinci pase, cu o durată de 8-12 secunde,
finalizat prin procedeul de aruncare la coş din săritură, din interiorul sau exteriorul
zonei de restricţie.
Atacul poziţional (organizat): se utilizează mai multe combinaţii prin
modificarea dispozitivelor în funcţie de adversar:
 circulaţiile de minge şi jucători sunt orientate în adâncime spre coş;
 numărul de pase este redus (3-4), finalizările se realizează din aruncări de la
distanţă (peste 6,25 m), semidistanţă sau de sub coş, prin acţiuni tactice
individuale specifice posturilor (pivot, extremă, fundaş);
Observaţiile şi analizele efectuate în jocul de baschet actual prezintă următoarele
tendinţe:
 acţiunile tactice presupun căutarea sistematică a unei adaptări eficiente şi
rapide, la comportamentul apărării;
 dintre elementele tehnice importante şi frecvent utilizate în joc, enumerăm:
driblingul, pasele şi aruncarea. Pe posturi situaţia este astfel:

7
 8
 jucătorii fundaşi sunt responsabili de organizarea şi conducerea jocului
având posesia mingii 12% din timpul de joc, 44% din totalul paselor;
 jucătorii extremă realizează 35% din pase iar pivoţii 21%. Repartizarea
aruncărilor este de 48% pentru extreme şi 42% pentru pivoţi. Frecvenţa
aruncărilor de 2 puncte este mai redusă, datorită creşterii apărărilor agresive.
Aruncările din zona de 3 puncte sunt în creştere, cele mai bune echipe
atingând un procentaj de 40-60%. Aceste aruncări reprezintă 23% din totalul
aruncărilor din acţiune şi 21% din totalul punctelor marcate. Predomină
aruncările din săritură.
Nivelul de pregătire tehnico-tactic este bogat, caracterizat prin măiestrie tehnică
desăvârşită (dribling cu aruncarea mingii pe la spate , piruete, pase din dribling,
aruncări la coş voleibalate, cu răsuciri în aer etc.). Relaţia 1/1 specifică postului se
realizează cu multă abilitate şi ingeniozitate (fentă de aruncare, de pasare, de depăşire,
pivotul ofensiv, finalizarea se efectuează în luptă cu adversarul).
În apărare:
Jocul în apărare,are un caracter agresiv, domină sistemele de apărare om la om
sau zonă pressing, cu acţiune pe tot terenul sau pe jumătate de teren.
Combinaţiile de întrajutorare reprezintă preocuparea permanentă a jucătorilor
(închiderea culoarului de pătrundere, schimbul de adversar, flotarea, blocajul defensiv,
marcaj la intercepţie).
Utilizarea unui indice superior de tehnicitate în executarea apărării: poziţie
fundamentală joasă, deplasări specifice în mare viteză, intervenţii corecte la minge.
În timpul jocului alternează două-trei sisteme de apărare cu forme agresive:
▪zona agresivă: 3 –2; ▪zona pressing: 1 – 2 – 1 – 1.
Organizarea apărării se realizează în funcţie de minge sau zonă de teren, de
postul ocupat de adversarul direct, adaptându-se astfel, la specificul echipei adverse.
În metodologia modernă a antrenamentului din domeniul jocurilor sportive, deci
şi în jocul baschet au intervenit schimbări majore privind conceperea conţinutului,
structura şi organizarea pregătirii jucătorilor şi a echipelor.
Utilizarea exerciţiilor standardizate au un caracter de modelare a efortului şi a
acţiunilor tehnico-tactice individuale şi colective din joc.
Principiul adaptării tactice colective şi a celei individuale la particularităţile
adversarului şi competiţiei, determină realizarea unei concordanţe între dinamica
efortului, forma sportivă şi calendarul competiţional.
Evaluarea sistematică a pregătirii se efectuează prin probe şi norme de control
de către antrenor la care vor fi asociate şi alte teste de laborator.
Aplicarea modelării în antrenament, implică selecţionarea celor mai eficiente
exerciţii care să reproducă, parţial sau integral, conţinutul şi structura jocului, cu
prezenţa adversarului în situaţii de egalitate, superioritate sau inferioritate numerică.
Dozarea se exprimă în volum, intensitate, complexitate, stabilindu-se cu
exactitate numărul de repetări a exerciţiului, regimul de manifestare a calităţii motrice,
regimul de solicitare la efort.
Aceste caracteristici şi tendinţe prezentate anterior se regăsesc în linii mari, la
majoritatea echipelor de performanţă. Ele pot fi influenţate de o serie de factori, care
pot limita sau favoriza creşterea nivelului performanţelor în baschet. Autorii Şt. Ionescu

8
 9
şi C. Dîrjan (1997) evidenţiază următorii factori, de mare actualitate în baschetul
modern:
 numărul jucătorilor de valoare formaţi, promovaţi şi afirmaţi în competiţiile
interne;
 numărul echipelor de valoare, de la fiecare nivel de pregătire şi categorie de
vârstă competiţională;
 condiţiile materiale de pregătire;
 echipamentul de joc;
 calendarul competiţional intern şi internaţional;
 metodologia utilizată în pregătire;
 motivaţia antrenorilor şi jucătorilor;
 nivelul performanţelor în activitatea competiţională internă şi internaţională.
De ce pe plan internaţional, se constată permanent progresul jocului de baschet?
Răspunsul este simplu: datorită creşterii măiestriei jucătorilor şi a echipelor, efectul
fiind selecţia şi pregătirea pe baze ştiinţifice tot mai riguroase.

1.2. Efortul în jocul de baschet

În jocul de baschet actual, se observă o creştere a vitezei de reacţie, a celei de
execuţie şi de deplasare, prin aruncări la coş din săritură, pătrunderi rapide,
contraatacuri, luptă acerbă la panouri pentru recuperarea mingii, apărare activă în zonă
sau pressing pe tot terenul şi pe toată durata jocului. Astfel, se conturează clar tendinţa
intensificării efortului competiţional care necesită o angrenare mai rapidă în efort a
segmentelor solicitate şi a corpului în întregime, precum şi forţă explozivă.
De asemenea au crescut complexitatea şi varietatea procedeelor tehnice,
acţiunilor tactice având drept consecinţă micşorarea pauzelor dintre fazele de joc,
creşterea intensităţii şi reducerea timpului de refacere.
Solicitarea organismului se realizează atât în plan somatic (sistem nervos, aparat
musculo-ligamentar, analizatori) cât şi pe plan vegetativ (circulaţie, respiraţie,
termoreglare, cheltuieli energetice etc.). Pe lângă sistemul nervos central, foarte
solicitaţi sunt şi analizatorii acustic şi vestibular care asigură funcţia de echilibru, în
sărituri, fente, lupta la panou, dar şi analizatorul vizual de mare importanţă, prin vederea
periferică (urmăreşte modificările dinamice de pe tot terenul).
Efortul în jocul de baschet este mixt. Dinamica efortului în fiecare lecţie de
antrenament este dată de raporturile care se stabilesc între volum, intensitate şi
complexitate. Aceste raporturi determină în mod direct şi densitatea lecţiei de
antrenament.
Volumul: este parametrul important al dezvoltării capacităţii de efort. Acesta se
măsoară (după A.Dragnea şi S.Mate-Teodorescu, 2002) prin:
 timp de lucru (efectiv şi pauze);
 execuţii parţiale sau globale;
 număr de lecţii de antrenament şi refacere;
 număr de reprize, jocuri;
 execuţii ale structurilor tehnico-tactice;
 acţiuni complexe;

9
 10
 distanţe parcurse în alergare etc.
Intensitatea: reprezintă parametrul care condiţionează consumul energetic în
timpul efortului şi nivelul solicitărilor funcţionale necesare acoperirii acestora. În jocul
de baschet alternează eforturile maximale cu cele submaximale.
Se exprimă prin:
 durata efortului;
 intervalul de odihnă;
 tempoul de lucru;
 repetări (număr).
Autorii Şt. Ionescu şi C. Dîrjan (1997) consideră că parametrii prin care se
apreciază intensitatea solicitării sunt:
 valorile funcţionale: frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie,
tensiunea arterială;
 modificările biochimice;
 raporturile realizate între solicitarea realizată şi cea maximă;
 tempo de execuţie: 2/4; 3/5; 5/4.
 procente: 40%; 60%; 80%.

Complexitatea efortului: este cantitatea de acţiuni motrice efectuate simultan, în

timpul unei activităţi (A.Dragnea şi S. Mate-Teodorescu, 2002). Se exprimă prin
modificarea situaţiilor normale de joc (3 contra 2, 4 contra 5), depăşirea vitezei
însuşite, stare de oboseală accentuată, stare emoţională ridicată).
În baschet, complexitatea este determinată de structurile specifice ale jocului,
posturilor, sarcinilor de joc, stabilite pentru fiecare jucător. Efortul îşi modifică
intensitatea la intervale scurte de timp. Din punct de vedere fizic, acesta ar putea fi
caracterizat mai mult prin complexitate şi intensitate.
Deşi durata efortului ar permite aprovizionarea cu oxigen (deci efort aerob),
organismul nu poate asigura un echilibru între cerinţe şi aportul de oxigen, deoarece
schimbarea intensităţii impune un nou proces de adaptare. Efortul se desfăşoară cu surse
de energie aerobă şi anaerobă.
Participarea diferitelor surse energetice (ATP – PC; LA; Ch) predominante
pentru obţinerea performanţei în jocul de baschet, este de 85% pentru ATP-PC şi
LA (activităţi cu durată între 30” – 1’30”) şi de 15% LA (activităţi cu durată între
1’30” – 3’).
ATP – PC şi LA = sistem anaerob-alactacid
LA – O2 = sistem anaerob-lactacid
O2 = sistem aerob.
L. Vasilescu (1981) afirmă că jocul de baschet se exprimă prin: „eforturi
complexe şi diversificate, cu mişcări aciclice variate ca structură şi în regim de
manifestare a calităţilor motrice şi a componentelor tehnico-tactice-psihologice”.
În concluzie efortul în baschet este legat de dezvoltarea calităţilor motrice, de
disponibilitatea marilor funcţii ale organismului, uneori chiar factor hotărâtor în
execuţiile tehnico-tactice, câştigându-şi astfel un rol important ca şi componentă în
modelul competiţional.

10
 11
1.3. Refacerea capacităţii de efort, în jocul de baschet
Jocul de baschet poate să supună organismul jucătorilor unor solicitări importante,
complexe, cu o durată de timp relativ mare, generând în consecinţă un răspuns de
adaptare din partea acestuia.
Cunoaşterea capacităţii de refacere a jucătorilor determină alcătuirea programului
de pregătire al acestora, succesiunea programării, intensitatea şi volumul
antrenamentelor. Refacerea, ca şi efortul are caracter individual, fiind condiţionată de:
 vârstă;
 nivel de pregătire;
 mediu;
 stres;
 natura şi durata efortului;
 mediul geografic;
 nivelul măiestriei;
 momentul aplicării etc.
În baschet, refacerea este neuropsihică, cardio-respiratorie, metabolică şi neuro-
musculară. Dintre numeroasele mijloace de refacere enumerăm următoarele:
 refacerea prin odihnă: organismul recuperează energia consumată, prin
mijloace proprii;
 refacere dirijată: se realizează sub îndrumare medicală, cu mijloace
multiple;
 refacere farmacologică: utilizarea unor substanţe energetice sau protectoare
şi substanţe susţinătoare de efort;
 refacere balneo-hidro-terapeutice: stimulează sau uşurează procesul de
refacere;
 alimentaţie: se referă la refacerea unor celule şi ţesuturi uzate, prin
vitaminizare, echilibrare hidro-electrolitică;
 somnul: determină, pe lângă refacerea fizică şi refacerea sistemului nervos,
prin deconectarea acestuia de mediul extern;
 respectarea unui regim de viaţă adecvat: înlăturarea supra-încordării sau a
oboselii nervoase.

Prezentăm în continuare, schema de refacere după eforturile de tip mixt şi

neuropsihic, întocmit de Centrul de Medicină Sportivă şi dr. I.Drăgan, valabilă şi pentru
jocul de baschet:

1. Psihoterapie 8-10 minute cu antrenorul, medicul sau psihologul

2. Duş cald (38-420C) 15 minute sau cadă (sare „Bazna”, iodură de potasiu)
3. Saună 15 minute (două saună, un bazin, duş).
4. Masaj 10 minute zilnic, manual sau instrumental (vibromasaj,
hidro-masaj).
5. Reechilibrarea 300 ml suc de fructe, ceai, lactate sau 300 ml apă alcalină
hidro-electrolitică plus vitamina C 200-400 mg plus vitamina B.1 şi jumătate
de lămâie sau sirop 15 gr glucoză).
6. Medicaţie Polivitaminizant S: 2 tablete după masă.

11
 12
Polivitamanizant S: 3 tablete la masă, după efort.
Vitaspol, 1-2 fiole după antrenament.
Eleutal, 4-5 tablete.
7. Alimentaţie Predominant alcalină, legume, fructe, lactate, normo-
proteică, hipolipidică, hidro-zaharată, cu proteine.
8. Odihnă activă şi
pasivă
9. Tehnici de relaxare

Refacerea după efort este considerată ca parte componentă a lecţiei de

antrenament, a jocului. Neglijarea acesteia poate duce la apariţia prematură a oboselii, a
stărilor de supra-antrenament, a scăderii capacităţii de lucru, tulburări de comportament
şi ulterior tulburări funcţionale.

1.4. Alimentaţia în jocul de baschet

Alimentaţia constituie baza funcţionării şi reglării energiei în toate formele de
activitate fizică şi joacă un rol însemnat în optimizarea performanţelor.
Trebuie specificat faptul că nu există alimente miraculoase care, prin compoziţia
lor, să asigure performanţa sportivului sau să înlocuiască o dietă nutriţională echilibrată.
Totuşi, în unele cazuri, o dietă specifică poate avea un rol major.
Criteriul principal la stabilirea formulei nutriţionale pentru sportivi este necesarul
sporit de energie, care compensează consumul determinat de efortul fizic.
În jocul de baschet, necesarul energetic deprinde în mare măsură de:
 masa corpului;
 vârstă;
 sex;
 volum;
 intensitate;
 frecvenţa antrenamentelor;
 condiţiile de desfăşurare a antrenamentului:
 perioadă de odihnă: cheltuieli energetice de 3.500 cal/zi;
 cantonament: cheltuieli energetice de 4.600-5.000 cal/zi;
 paralel cu activitatea profesională: cheltuieli energetice de 5.000 cal/zi.
Valoarea nutritivă a alimentelor este determinată de puterea lor calorică.
Recomandările dietetice generale prezintă în componenţa lor următoarele substanţe
alimentare:
- Hidrocarbonatele: substanţe care produc în special energie, reprezentând
principalul combustibil pentru exerciţiile fizice de intensitate medie spre înaltă. Se
găsesc în zahăr, dulciuri, paste făinoase, orez etc. (1 gr. hidrocarbonate = 4,1 calorii);
- Proteinele: au rol energetic şi plastic (refacerea ţesuturilor). Se găsesc în
carne, ouă, lapte, legume etc. (1 gr. proteine = 5,65 calorii);
- Grăsimile: reprezintă cea mai concentrată sursă de energie a organismului,
care se depun în ţesuturile subcutanate, formând o rezervă de energie potenţială în
acesta, înlăturând pierderea căldurii. Se găsesc în unt, slănină, untură, soia, nuci,
migdale, alune etc. (1 gr. grăsimi = 9,3 calorii).

12
 13
- Vitaminele şi mineralele: nu au valoare energetică , dar sunt indispensabile în
alimentaţie şi majoritatea sunt implicate în procesele fizico-chimice din organism. Se
recomandă în special vitaminele B.1 şi C, care ajută efectiv la creşterea performanţei.
Mineralele (calciu, sodiu, fosfor etc.) se administrează în cantităţi mai mari, datorită
pierderilor deosebite din antrenament şi jocuri.
- Fluidele şi electroliţii: apa este unul dintre cei mai importanţi nutrienţi pentru
performanţele fizice. Cantitatea de apă pierdută prin transpiraţie, este condiţionată de
intensitatea activităţilor fizice, dar şi de temperatura mediului ambiant. Băuturile bogate
în hidraţi de carbon asigură un aport mai lent de energie. Compoziţia fluidului de
rehidratare depinde de disciplina sportivă cu privire la completarea apei şi/sau hidraţilor
de carbon. În cazul eforturilor prelungite se utilizează băuturi care conţin o cantitate
redusă de sodiu (10 mmol/l) care intensifică absorbţia de apă şi de glucoză.
Raţia alimentară zilnică a unui jucător de baschet trebuie să conţină circa 150
gr. proteine, 80 gr. grăsimi, 650 gr. hidrocarburi, ceea ce echivalează cu aproximativ
4.000 calorii şi poate fi repartizată, după Al. Popescu(1954), astfel:
 mic dejun: 25%;
 gustarea: 10%;
 prânzul: 40%;
 cina: 25%.

Masa dinaintea competiţiei:

Prin aceasta se urmăresc mai multe obiective:
 maximizarea rezervelor de energie ale organismului;
 hidratarea corespunzătoare la începutul jocului şi evitarea senzaţiei de
foame;
 volumul raţiei alimentare să fie ceva mai redus decât al raţiei zilnice
obişnuite;
 administrarea unor alimente cu echivalent caloric mare dar uşor digerabile,
prezentate atrăgător şi consumată cu 2-3 ore înaintea jocului;
 consumarea unei cantităţi mari de lichide;
Alimentarea în cursul competiţiei:
 utilizarea băuturilor electrolitice cu adaos de hidraţi de carbon;
Nutriţia de recuperare:
 alimente cu indice glicemic ridicat (completarea rezervelor de
glicogen în primele 24 de ore);
 ape minerale alcaline;
 lichide hidro-zaharate: glucoza;
 lapte, iaurt;
 vitamine, fructe, crudităţi;
 alimente ca: pâine albă, carne albă, brânză de vaci, cartofi fierţi,
paste făinoase, supe de legume etc.
Notă: băuturile alcoolice, cafeaua, tutunul trebuiesc evitate.

În concluzie, organismul jucătorilor de baschet are nevoie continuă de alimente

care, utilizate raţional în perioada pre-competiţională şi în cursul competiţiilor au

13
 14
influenţă asupra performanţelor obţinute de aceştia, prin prevenirea pierderilor de
energie, a deshidratării şi a dezechilibrului electrolitic.
De asemenea, o dietă corectă administrată imediat după competiţie are ca efect
accelerarea recuperării după efort.

1.5. Selecţia în jocul de baschet

1.5.1. Prezentarea generală a selecţiei în jocul de baschet

Concepţia privind selectarea şi pregătirea sportivilor în jocul de baschet nu este
o acţiune de moment, acesta se desfăşoară evolutiv,chiar şi în timpul pregătirilor.
Operaţiunea de moment, dezvăluie doar disponibilităţile celui investigat, concretizate în
starea de sănătate, comportament motric general şi puternica lui motivaţie de a practica
baschetul.
Din punct de vedere al metodologiei selecţiei prezentăm următoarele cerinţe:

 concepţie clară privind selecţia copiilor pentru baschet;

 criterii precise de selecţie;
 sistem de probe şi norme de control care obiectivizează selecţia;
 existenţa unui calendar competiţional, prin care să se verifice stadiul de
pregătire şi avansarea celor selecţionaţi spre o etapă superioară.
Pentru ca cei selecţionaţi să poată îndeplini cerinţele metodico-pedagogice
specialiştii trebuie să fie siguri că aceştia sunt dotaţi fizic şi psihic corespunzător, cu
aptitudini la cel mai înalt nivel care, dezvoltate şi valorificate în cadrul unui program
dirijat ştiinţific din punct de vedere medico-biologic şi psiho-pedagogic care să
contribuie la formarea unor sportivi de înaltă performanţă, viitori campioni.
Selecţia în jocul de baschet trebuie să se realizeze în funcţie de etapele de dezvoltare ale
copilului. Perioada sau vârsta de selecţie nu este întâmplătoare, este determinată de:
 vârsta care favorizează performanţa maximă, oferită de datele statistice ale
competiţiilor majore (Jocurile Olimpice, Campionatul Mondial,
Campionatul European etc.);
 posibilitatea de a prognoza dezvoltarea somatică (sub 10 ani, este dificil de
prognozat talia şi rapoartele dintre segmente, motiv pentru care selecţia se
realizează, de regulă, în jurul sau puţin peste această vârstă);
 caracteristici psihomotrice ale vârstei (dacă această vârstă favorizează
învăţarea motrică);
 manifestarea calităţilor motrice determinate pentru jocul de baschet;
 inteligenţa motrică (gândire operativă, orientare spaţială, putere de
anticipaţie, decizie – acţionare, echilibru dinamic în relaţia corp-spaţiu,
percepere motrică etc.).
Majoritatea specialiştilor sunt de părere că cea mai favorabilă perioadă pentru
învăţarea deprinderilor tehnice, este cuprinsă între 9-14 ani. În ceea ce priveşte limita de
vârstă a selecţiei în jocul de baschet, opiniile specialiştilor nu sunt unitare. Ele variază
între 7-9 ani, 9-10 ani, 10-12 ani, 11-12 ani. Trebuie menţionat că pentru realizarea
înaltei performanţe este necesară o pregătire sistematică de cel puţin 7-9 ani.

14
 15
1.5.2. Criterii de selecţie în jocul de baschet
Depistarea timpurie a „disponibilităţilor înnăscute copilului” (N.Alexe) se
realizează cu ajutorul unui sistem complex de criterii, necesare practicării şi
specializării mai târziu, în jocul de baschet.
a. Criterii medico-biologice:
- starea de sănătate, care presupune ca nivelul de investigaţie să fie:
 exigent, în etapa iniţială;
 sever, în etapa secundară;
 aprofundat, în etapa finală.
- starea funcţională care presupune verificarea: endocrină, metabolică,
hepato-renală. Sunt utilizaţi indicatori privind capacitatea vitală, frecvenţa
cardiacă, tensiunea arterială, potenţialul organismului faţă de efortul
respectiv;
- nivelul de dezvoltare fizică, care se identifică prin examen:
 antropometric: statura, lungimea membrelor, anvergura;
 somatoscopic: depistarea deficienţelor de gradul II, III şi IV;
 mobilitatea articulară.
b. Criterii somatice:
- statura se va compara cu media pe ţară;
- greutatea se raportează, în special, la statură, pentru a aprecia starea de
nutriţie;
- bustul – înălţimea cuprinsă între creştetul capului (vertex) şi suprafaţa
scaunului, măsurată din poziţia şezând;
- lungimea membrelor inferioare – diferenţa dintre talie şi bust;
- anvergura – reprezintă deschiderea braţelor la orizontală;
- ereditatea – în aproximativ 80% din cazuri, copilul împrumută aspectul
somatic al părinţilor săi, fetele pe cel al taţilor, băieţii pe cel al mamelor.

c. Criterii motrice:
Jocul de baschet solicită toate calităţile motrice (viteză, îndemânare, forţă,
rezistenţă). Aceste calităţi se combină între ele, astfel că pe primul plan se află
îndemânarea în regim de viteză, viteză în regim de forţă şi îndemânare în regim de
rezistenţă.
d. Criterii psihice: inteligenţă, creativitate, spontaneitate, stabilitate emoţională,
atenţie distributivă, capacitate de analiză şi decizie rapidă etc.
e. Criterii sociosportive:
Se referă la sistemul de organizare şi conducere, sistemul de planificare:
calendarul sportiv, baza materială, situaţia socială a sportivului etc.
Acestea se stabilesc pe baza cerinţelor şi a exigenţelor specifice, impuse de
practicarea jocului de baschet la nivelul marii performanţe.
L. Vasilescu (1981) consideră importante următoarele criterii de selecţie:
 jucătorii înalţi, la vârstă adultă au anvergura mare, cu palmă lungă,
dezvoltare fizică armonioasă;
 efort fizic caracterizat prin complexitate şi intensitate (submaximală şi
maximală);

15
 16
calităţi motrice prioritare: viteză sub toate formele de manifestare,

îndemânare în forma ei cea mai complexă, detentă, cuplul forţă-viteză,
supleţe localizată la nivelul pumnului şi şoldurilor;
 execuţii tehnice aciclice, complexe, variate şi cu un grad sporit de
precizie/adresă;
 capacitate psihică: anticipare, analiză rapidă, decizie-discernământ,
iniţiativă, combativitate;
 exigenţe crescute în depistarea acelor calităţi care sunt ereditare şi
perfectibile, respectiv:
 dimensiunile longitudinale (talie, anvergură, lungimea palmei);
 îndemânare generală;
 viteză.
Federaţia Română de Baschet este de părere că selecţia trebuie să se realizeze
în condiţii moderne (2004), bazată pe relaţii de colaborare a echipei de specialişti:
psiholog, biochimist, fiziolog, metodolog, informatician sau în unele cazuri cuplul
antrenor-medic.
Prezintă următoarele criterii de selecţie:
►Criteriul somato-fiziologic:
 talia (înălţimea): factor important fiind caracteristica antropometrică
decisivă;
 factor ereditar: se calculează pentru:
 Băieţi: (Îm x 1,08 + Ît)/2;
 Fete: (Ît x 0,923 + Îm)/2.
unde: Îm = înălţimea mamei şi Ît = înălţimea tatălui.
Respectarea cerinţelor selecţiei se realizează în raport cu dinamica evoluţiei
staturii şi valorile orientative ale taliei jucătorilor pe posturi (Tabel 1.1)

Tabel 1.1 Valorile orientative ale labei piciorului,talei şi anvergurii la fete şi băieţi
Vârsta (până la)

Jucători de talie Jucători cu talie medie Jucători cu talie mică

Băieţi Fete Băieţi Fete Băieţi Fete
Laba piciorului

Talie

Talie

Talie

Talie

Talie

Talie
Laba piciorului

Laba piciorului

Laba piciorului

Laba piciorului

Laba piciorului
Anvergura

Anvergura

Anvergura

Anvergura

Anvergura

Anvergura
14 ani 13 ani 12 ani 11 ani ani10

36 156 158 35 155 157 36 152 154 34 152 154 35 144 146 33 147 149

38 162 164 36 163 165 37 158 160 35 158 160 37 150 152 34 154 156

40 168 170 38 170 172 39 164 166 37 165 167 39 155 157 36 161 163

42 174 176 40 176 178 41 170 172 38 172 174 41 161 163 37 166 168

45 188 190 42 182 184 43 180 182 39 176 178 42 170 172 38 171 173

În selecţia sportivă este importantă şi estimarea vizuală a aspectului exterior:

supleţe, mobilitate.
16
 17

►Criteriul motric:(Tabel 1.2, 1.3)

Tabel nr 1.2 Valorile orientative înregistrate la alergarea de viteză pe distanţa de 60 m – băieţi

Viteză 60 m, băieţi
Vârstă Minute Maxim
9 ani 10 9.5 9 8.5 6.5
10 ani 9.7 9.2 8.7 8.3 6.4
11 ani 9.5 9 8.5 8.1 6.3
12 ani 9.4 8.9 8.4 8.0 6.2

Tabel nr 1.3 Valorile orientative înregistrate la alergarea de rezistenţă pe distanţa de 800 m –fete

Rezistenţă 800 m, fete

Vârstă Minute Maxim
9 ani 3.40 3.35 ...3.00 2.55
10 ani 3.35 3.32 ...2.35 2.45
11 ani 3.25 3.28 ...2.50 2.35
12 ani 3.20 3.18 ...2.40 2.20
►Criterii
biochimice:
 spirometrie (consum maxim de O.2);
 capacitatea de efort (consum de O.2).

►Criterii psihologice:
 corelaţia între aptitudini şi atitudini;
 teste pentru:
 atenţie;
 voinţă-tenacitate;
 inteligenţă;
 psihomotricitate;
 personalitate;
 sociabilitate.

►Starea de sănătate:
 boli cardiovasculare;
 anomalii congenitale;
 boli endocrine;
 afecţiuni hepato-renale;
 afecţiuni auditive;
 afecţiuni vizuale;
 tulburări de comportament;

17
 18

►Criteriul social:
 mediul de provenienţă;
 situaţie socială.

1.5.3. Etapele selecţiei în jocul de baschet

Procesul de selecţie începe cu selecţia primară (iniţială) care se realizează la

vârsta de 7-10 ani şi cuprinde grupe mari de copii. Depistarea talentelor trebuie
efectuată rapid şi orientată spre o pregătire metodică timpurie.
Cunoscând particularităţile vârstei se vor urmări :
 starea de sănătate foarte bună;
 dezvoltarea fizică bună, copii înalţi sau foarte înalţi, cu echilibru ponderal,
cu bagaj motric cât mai complet, fără deficienţe fizice mai mari de gradul I;
 tonusul neuropsihic, inteligenţa, psihomotricitatea, îndemânarea, motivaţia;
 se vor prefera copii mai dinamici, cu temperament vioi, spirit de observaţie,
ambiţioşi, cu capacitate de intuiţie.
Perioada de practicare a minibaschetului este cea mai bună perioadă de urmărire
în timp, a evoluţiei copilului. De asemenea este importantă păstrarea legăturii cu părinţii
copiilor.
Principalele cerinţe ale selecţiei la baschet, în viziunea specialiştilor (1971) sunt
prezentate în schema următoare (fig. nr.1.1)

TIP SOMATIC CAPACITATE CAPACITATE

50% MOTRICĂ SOMATICĂ
30% 20%

TALIE ÎNDEMÂNARE ANALIZA

50% 50% SITUAŢIILOR
45%

LUNGIMEA
MEMBR.SUP. DETENTA COMBATIVITATE
DEGETE 30% 35% 35%

TALIE
GREUTATE REZISTENŢ INIŢIATIVĂ
20% A 15%
15%

18
 19
Fig. 1.1 Principalele cerinţe ale selecţiei la baschet

Selecţia secundară se efectuează între 11-12 ani fete şi 11-13 ani băieţi şi
utilizează următorii parametrii ca punct de referinţă:
 talie înaltă şi foarte înaltă (la 14 ani băieţi: 1,85–1,88 m fundaşi,
1,90–1,96 m extreme, peste 2,00 m pivoţi; fete: de la 1,65 m până la peste
1,85 m).
 reactivitate psihomotrică bună şi foarte bună;
 coordonare motrică (îndemânare);
 inteligenţă generală bună;
 capacitate aerobă;
 palma la 10,4% din înălţimea capului (20-24 cm fete şi 24-28 cm băieţi);
 mobilitate articulară foarte bună;
 stare de sănătate bună (se va evalua pubertatea şi rezervele de creştere, în
radiografiile cartilagiilor de creştere);
 acuitatea vizuală;
 mobilitatea articulaţiilor radio-carpiene (flexia şi extensia la 90 grade);
 anvergura mare (mai mare de 6-9 cm peste talie);
 capacitate vitală (4.000 – 5.000 cc);
 atenţie distributivă, test „Praga” 37 p/16 min;
 toate testele se vor interpreta şi se va realiza o apreciere globală care va
condiţiona avansarea spre un eşalon superior.
Selecţia finală (definitivă) se realizează pe baza rezultatelor etapei anterioare,
la vârsta de 12 ani fete, 13-14 ani băieţi. Se vor lua în consideraţie următorii parametri:
 talia foarte înaltă;
 capacitatea aerobă şi anaerobă;
 reactivitatea psihometrică;
 inteligenţa motrică;
 coordonare motrică;
 stare de sănătate foarte bună.
Selecţia finală se realizează în exclusivitate prin observarea sportivilor în
situaţie de joc „acesta reprezentând adevăratul criteriu care evidenţiază talentul” (dr.
Marta Baroga). Este de preferat un jucător care posedă calităţi psihice deosebite
(combativ, rezistent la stres etc.) chiar dacă are o talie medie, comparativ cu unul
deficitar psihic, dar are o talie foarte mare.
Astfel, specialiştii exprimă grafic factorii care condiţionează performanţa în
jocul de baschet( fig.1.2):

19
 20

TIP SOMATIC CAPACITATE CAPACITATE

40% MOTRICĂ SOMATICĂ
35% 25%

TALIE ÎNDEMÂNARE ANALIZA

45% 40% SITUAŢIILOR
40%

TALIE
GREUTATE DETENTA COMBATIVITATE
35% 35% 30%

LUNGIMEA
MEMBR.SUP. REZISTENŢ INIŢIATIVĂ
DEGETE 20% A 30%
25%

Fig.1. 2 Factorii care condiţionează performanţa în jocul de baschet

Federaţia Română de Baschet (2004) prezintă următoarele etape de selecţie:

I.Depistarea şi iniţierea (9-10 ani) pe parcursul unui an de zile.
Această etapă cuprinde:
 programul de instruire pentru acest nivel;
 sistemul competiţional (la nivelul şcolii);
 sistemul de evaluare.
II. Integrarea într-o formă organizată de pregătire (11 - 12 ani fete,
11 - 13 ani băieţi).
Formarea:
 grupelor de începători;
 grupelor de avansaţi;
 programelor de instruire;
 sistemului competiţional local şi regional;
 sistemului de evaluare – probe şi norme pentru selecţie.
III. Promovarea şi instruirea sportivă (12 ani fete, 13-14 ani băieţi).
Constituirea:
 grupelor de performanţă;
 centrelor naţionale de pregătire;
 loturilor naţionale de juniori (U.14, U.16, U.18);
 realizarea de programe de instruire;
 sistem competiţional naţional;
 sistem competiţional internaţional;
20
 21
 sistem de evaluare cu probe şi norme specifice.
Fiecărui nivel de pregătire îi corespunde un anumit model de instruire, cu
obiective, sarcini şi mijloace bine sistematizate din punct de vedere metodic(Tabel
nr.1.4)

Tabel nr. 1.4 Etapizarea schematică a procesului de selecţie, pregătire şi

perfecţionare.

Vârsta 8-12 ani 13-14 ani 15-16 ani 17-18 ani 19-... ani
Nivelul de Jucător
Începător Iniţiere Intermediar Avansaţi
pregătire Complet

Modelul de
M1 M2 M3 M4 M5
pregătire

Cadet
Categoria Copii Juniori III Juniori I Seniori
(Juniori II)
Echipe
Competiţii Competiţii
Nivelul Competiţii naţionale
Minibaschet naţionale, naţionale,
competiţional naţionale Divizia A
internaţionale internaţionale
Divizia B

În concluzie toţi specialiştii consideră selecţia ca fiind definitorie în realizarea

performanţei sportive. Potrivit exigenţelor baschetului contemporan, selecţia trebuie să
se realizeze pe baza unei metodologii ştiinţifice, pentru a stabili şi utiliza criterii şi
teste de de investigaţie cât mai precise.
Admiterea tinerilor talentaţi în grupele de începători ale unităţilor sportive,
trebuie rezolvată în condiţii de organizare ireproşabile, cu participarea antrenorilor şi
medicilor sportivi, care pot contribui decisiv la elaborarea deciziei de selecţie.
1.6. Jocul de baschet pe plan mondial:
1.6.1. Baschetul profesionist american
În 1946 s-a reunit, pentru prima dată, cea mai puternică ligă profesionistă de
baschet a lumii, sub denumirea de B.A.A. – Basketball Association of America.
Aceasta a atras în 1949, cele mai importante echipe din liga concurentă
NBL – National Basketball League, fondată în 1937. Rezultatul a fost actualul
N.B.A. – National Basketball Association.

►Structura şi organizarea baschetului profesionist american

Liga profesionistă este alcătuită din 30 de echipe „centre de profit” care nu

retrogradează, structurate în două confederaţii: EST şi VEST. Începând cu sezonul
2004-2005 cele două confederaţii ale N.B.A. sunt împărţite în trei divizii, a câte cinci
echipe fiecare:

CONFEDERAŢIA EST CONFEDERAŢIA VEST

21
 22
ATLANTIC CENTRAL SUD-EST SUD-VEST NORD-VEST PACIFIC
Boston Chicago Atlanta Dallas Enver Golen State
Celtics Bulls Hawks Mavericks Nuggets Warriors
New Jersey Cleveland Charlotte Houston Minnesota Los Angeles
Nets Cavaliers Bobcats Rockets Timberwolves Clippers
New York Detroit Miami Memphis Portland Trail Los Angeles
Knicks Pistons Heat Grizzlies Blazers Lakers
Philadelphia Indiana Orlando New Orleans Seatle Phoenix
76-ers Pacers Magic Hornets Supersonics Suns
Toronto Milwaukee Washinton San Antonio Utah Sacramento
Raptors Bucks Wizartds Spurs Jazz Kings

Perioada competiţională debutează prin sezonul regulat, care începe şi se

desfăşoară în perioada noiembrie-aprilie, după care urmează „play off-ul” pe parcursul
lunilor aprilie-mai.
Clasamentul se formează pe baza numărului de victorii din timpul sezonului
regulat. În „play off” se califică primele opt clasate din fiecare confederaţie. Echipa cu
palmares mai bun va beneficia de avantajul terenului propriu şi o echipă situată pe un
loc inferior în clasament. Acest sistem permite ca o echipă mai slab cotată, să avanseze
în fazele superioare ale competiţiei, dar acordă şi o primă şansă echipei cu o evoluţie
foarte bună şi constantă, în timpul sezonului regulat.
În „play off-ul” aceleaşi confederaţii , jocurile se dispută astfel:
 locul I cu locul VIII;
 locul II cu locul VII;
 locul III cu locul VI;
 locul IV cu locul V.
Play off-ul celor două confederaţii se dispută simultan iar câştigătoarele
confederaţiilor vor juca în finală, câştigătoarea devenind campioana ligii.
Numărul de meciuri organizate de N.B.A. într-un an, inclusiv partidele
demonstrative se ridică la 1.300.
►Componenţa echipelor
Colegiile şi universităţile reprezintă laboratorul de formare a valorilor, motiv
pentru care o mare parte din jucători sunt absolvenţi cu specializări variate. Fiecare
echipă este alcătuită din 15 – 20 de jucători, din care 10 – 12 au peste doi metri şi o
greutate între 80 – 120 kg.

►Conducerea echipei de pe margine este reprezentată de un antrenor principal,

doi-trei antrenori secunzi, unul-doi preparatori fizici iar în teren, echipa este coordonată
de un căpitan de echipă.

►Modalităţi de selecţie şi transfer în N.B.A. (draftul)

„Draftul” este un sistem de selecţie care permite menţinerea unui echilibru al
forţelor, cu scopul de a păstra competiţia şi spectacolul în partidele disputate.

22
 23
Cluburile participante la „draft” sunt cele care au evoluat în play off-ul sezonului
precedent, acestea având ocazia să-şi fortifice loturile cu jucători de valoare şi să
concureze cu echipele puternice în sezonul viitor.
Desfăşurarea „draftului” se realizează în două etape diferite:
 stabilirea ordinii pentru alegerea jucătorilor;
 alegerea propriu-zisă a jucătorilor.
Stabilirea ordinii de selecţie se realizează printr-un sistem specific loteriei, de unde
şi numele de „Lottery Draft”. Sistemul este controlat, astfel încât echipa cel mai modest
poziţionată la sfârşitul sezonului precedent, să poată avea cele mai mari şanse în
alegerea celui mai valoros jucător din draft, bineânţeles şi în limita posibilităţilor
financiare.Practic, toate echipele păstrează o şansă de a achiziţiona cel mai valoros
jucător şi în acelaşi timp, nici un club nu poate realiza „tranzacţii” speculative.
Amplificarea interesului pentru momentul „draftului”, devine un eveniment puternic
mediatizat.

►Aspecte de ordin financiar în N.B.A.

Principalele criterii de admitere în N.B.A. sunt stabilitatea financiară şi
infrastructura (sistem de relaţii între elementele unui macrosistem).
Echipele sunt considerate „bijuterii financiare”. Fiecare nou membru trebuie să
achite o taxă de afiliere, să facă dovada posesiei unui cont bancar de 100 milioane
dolari şi să poată pune la dispoziţie o sală cu o capacitate de minim 15.000 de locuri
pentru desfăşurarea meciului.
Eficienţa sistemului de management dezvoltat de NBA şi aplicată baschetului
profesionist a determinat transformarea jocului din teren în spectacol.
Jucătorii mediatizaţi atrag spectatorii, datorită prestigiului dobândit în campanii
de promovare prin contracte cu firme sportive ca: Nike, Reebock, Adidas.
NBA-ul câştigă sume importante prin vânzarea biletelor, a titulaturii arenelor şi prin
valorificarea lojelor de lux. Astfel au apărut locuri de muncă, mai multe transmisii
TV.Creşterea valorilor drepturilor TV şi taxa de afiliere au determinat, în timp,
creşterea salariilor.Salariile fabuloase au creat superstaruri şi au alimentatsistemul de
management NBA, considerat cel mai stabil din lumea sportului profesionist.

►Aspecte tehnico-tactice ale jocului de baschet profesionist american

O anchetă efectuată în SUA, pe un eşantion de 100 de jucători cu vârste cuprinse
între 13-17 ani, a dat următorul răspuns la întrebarea „Care este cel mai apreciat
procedeu în baschet?”
 51% dunk;
 21% aruncările de trei puncte;
 11% recuperările şi voleibalările;
 7% pasele de assist;
 4% interceptările.
Alte concluzii ale anchetei:
 pentru jucători, sunt foarte importante „acţiunile individuale de imagine”;
 driblingul a fost detronat;

23
 24
 dunk-ul nu este considerat un element tehnic, ci examenul de maturitate
referitor la promovarea în baschet;
Atacul cuprinde, în esenţă:
 Contraatacul: se realizează din recuperarea defensivă a jucătorilor foarte înalţi,
urmat de viteza de deplasare, diferite variante de driblinguri şi pase, finalizate
prin aruncări oferite, „slam dunk”;

 Atacul rapid: are la bază relaţia 1:1, realizată prin execuţii la cel mai înalt nivel
de virtuozitate tehnică a piruetelor, schimbări de direcţie, dribling cu depăşire,
finalizări cu schimbarea braţului de aruncare, cu întoarceri, cu fentă de
aruncare, cu plutire, cu evitare şi „slam dunk”;

 Atacul poziţional: este scurt finalizat după trei-patru pase, orice acţiune
ofensivă este orientată şi realizată în adâncime utilizându-se demarcajul,
depăşirea, pătrunderea. Circulaţia jucătorilor se sincronizează aproape perfect
cu circulaţia de minge, se atacă pe toate planurile.

 Tactica individuală: relaţia 1:1 specifică postului se realizează în funcţie de

plasamentul adversarului, prin fente de aruncare, de pasare, de depăşire.
În apărare, domină sistemul om la om, cu diferite variante adaptate la
specificul jocului adversarului. MODELUL DE apărătorului
Tehnica JOC AL ECHIPEI
se caracterizează printr-o poziţie
fundamentală foarte joasă, dublată de lucrul activ de braţe, care urmăreşte mingea sau
adversarul şi realizează acţiuni deSISTEM capac laDEaruncare
JOC sau intercepţii la pasă.
În viziunea autorilor T. Predescu şi G. Ghiţescu (2001) modelul de joc al
echipei se prezintă astfel( fig 1.1) :
Măiestria
ÎN ATAC tehnico-tactică a fructificării baschetului american ÎN APĂRARE s-a atins datorită
unei pregătiri ştiinţifice complexe (metode, materiale, mijloace) şi iniţierii în abc-ul
jocului, de la vârste
- contraatacul (prima fazăfragede.
a - apărarea împotriva
atacului);Diversitatea procedeelor de pasare, dribling şi aruncare la coş, dar şi eficienţa
contraatacului;
- atacul rapid (a doua fază a - apărarea împotriva atacului
ridicată obţinută prin utilizarea acestora în diverse situaţii
atacului); atacul de tranziţie;
de joc, conferă multor
rapid;
jucători
- ataculdin NBA(astatutul
organizat treia de adevăraţi virtuozi în practicarea apărarea
baschetului.
împotriva atacului.
fază a atacului – poziţional).

ACŢIUNILE TACTICE COLECTIVE

- combinaţii tactice -combinaţii tactice fundamentale;

fundamentale; -combinaţii tactice specifice
- combinaţii tactice specifice sistemului
sistemului

ACŢIUNILE TACTICE
INDIVIDUALE

- acţiuni fundamentale (1:1); - marcajul atacantului fără minge pe

- acţiuni specifice postului 1/1, 3/4, 1/2 teren;
(fundaş, extremă, centru pivot) 24 - marcajul atacantului cu minge;
- marcajul diferenţiat, specializat,
capcană).
 25

Fig 1.3 Modelul de joc al echipei în jocul de baschet după T.Predescu şi G.Ghiţescu( 2001)

1.6.2. Dinamica în timp şi spaţiu a baschetului la „Jocurile Olimpice”

Apărut în urmă cu mai mult de un veac, fiind inventat de profesorul James A.
Naismith de la Colegiul Springfield din S.U.A., jocul de baschet a devenit de-a lungul
timpului unul dintre cele mai populare şi răspândite jocuri sportive, fiind prezent atât în
şcoală, ca disciplină de învăţământ, cât şi în sporturile de performanţă.
Putem afirma că 1932 este anul când în urma iniţiativei englezului Robert
William Jones s-au pus bazele Federaţiei Internaţionale de Baschet-ball, România
numărându-se printre cele opt federaţii naţionale fondatoare.
De aici, numărul federaţiilor naţionale afiliate la F.I.B.A. din cele cinci
continente şi recunoscute de C.I.O. a crescut continuu, ajungând astăzi la 211.
Încă din această perioadă a existat o permanentă preocupare pentru desprinderea
baschetului de sub tutela F.I.B.A. şi admiterea acestuia în cadrul Jocurilor Olimpice.
Cu doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Berlin, Jones şi colegii săi aveau
de rezolvat un obiectiv major: uniformizarea regulilor de arbitraj. Astfel, regulile
propuse de Jones în 1932 la Geneva sunt folosite pe plan internaţional în turneul de
baschet de la Universitarele din Turin, în 1933 la care au participat echipele: Estoniei,
Franţei. Italiei, Letoniei şi Ungariei.
Acest regulament este completat în 1934 cu un nou set de reguli comune,
eliminându-se astfel una din cauzele neadmiterii baschetului în cadrul Jocurilor
Olimpice.
Totuşi se cunoştea poziţia baronului Pierre de Coubertin care afirma că:
„disciplinele sportului în echipă nu-şi aveau locul nici pe stadion, nici în contextul
jocurilor”.

25
 26
În viziunea lui Jones, „momentul de vârf în cariera unui atlet pentru care
sacrificiul nu este prea mare, iar atingerea podiumului olimpic pentru a primi
medaliile olimpice, este aproape o experienţă mistică care nu va fi niciodată uitată”.
Eforturile depuse de Jones sunt încununate de succes, astfel încât în şedinţa
C.I.O. de la Oslo din 25.02.1935, baschetul este acceptat la Jocurile Olimpice, comitetul
aprobând la 19 octombrie 1935 integrarea baschetului în program.
Pentru prima dată 22 de ţări de pe patru continente îşi dispută onorurile olimpice
pe un teren în aer liber la Berlin, inventatorul jocului, profesorul J. Naismith, fiind cel
care a efectuat deschiderea oficială a primului joc olimpic de baschet.
La sfârşitul întrecerilor, ceremonia de premiere a primelor trei clasate: S.U.A.,
Canada şi Mexic, a fost realizată de J. Naismith care, la rândul său, a primit o cunună
olimpică.
De-a lungul celor 24 de ediţii a Jocurilor Olimpice, baschetul masculin este
prezent prin 15 participări, începând cu anul 1936, iar cel feminin prin 7 participări,
începând cu anul 1976( fig .1.4)
Cu un total de 22 de participări la ediţiile Jocurilor Olimpice, jocul de baschet, ca
probă de concurs înregistrează o pondere de 0,57% în cadrul programului olimpic.
Participarea la Jocurile Olimpice, locurile obţinute şi punctajele acumulate scot în
evidenţă valoarea baschetului din diferite ţări şi poziţia acestora pe plan mondial.

25

20

15 24
BM 15=62,55
10
BF 7=29,1%
5

Fig 1.4 Numărul de participări a baschetului masculin la Jocurile Olimpice

Începând cu prima participare olimpică conform statisticilor Anuarului Olimpic

2002, locurile care punctează pentru clasamentul general pe naţiuni prezintă următoarea
dinamică:
1952HELSINKI
1936BERLIN

1948LONDRA

1 SUA 7 1 SUA 7 1 SUA 7

2 Canada 5 2 Franta 5 2 URSS 5
3 Mexic 4 3 Braz. 4 3 Uru. 4
4 Po. 3 4 Mexic 3 4 Arg. 3
5 Fil. 2 5 Uru. 2 5 China 2
6 Uru. 1 6 China 1 6 Braz. 1
ROMA 1960

TOKIO 1964

1 SUA 7 1 SUA 7 1 SUA 7

2 URSS 5 2 URSS 5 2 URSS 5
3 Uru. 4 3 Braz. 4 3 Braz. 4
4 Franta 3 4 Italia 3 4 Porto 3
Rico
26
 27

1956MELBOURNE
5 Bul. 2 5 RCS 2 5 Italia 2
6 Braz 1 6 Iug. 1 6 Pol. 1
MEXIC 1968

MUNCHEN 1972

MONTREAL 1976
1 SUA 7 1 URSS 7 1 SUA 7
2 Iug. 5 2 SUA 5 2 Iug. 5
3 URSS 4 3 Cuba 4 3 URSS 4
4 Braz. 3 4 Italia 3 4 Canada 3
5 Mexic 2 5 Iug. 2 5 Itaiia 2
6 Pol. 1 6 Porto 1 6 Bul. 1
Rico
MOSCOVA 1980

SEUL 1988
1984LOS ANGELES

1 Iug. 7 1 SUA 7 1 URSS 7

2 Italia 5 2 Spa. 5 2 Iug. 5
3 URSS 4 3 Iug. 4 3 SUA 4
4 Spa. 3 4 Canada 3 4 Aus. 3
5 Braz. 2 5 Italia 2 5 Braz. 2
6 Cuba 1 6 Uru. 1 6 Canada 1

SYDNEY 2000
1992BARCELONA

ATLANTA 1996

1 SUA 7 1 Sua 7 1 SUA 7

2 Croaţia 5 2 Iug. 5 2 Franta 5
3 Lituania 4 3 Aus. 4 3 Lituania 4
4 Afs. 3 4 Lituania 3 4 Aus. 3
5 Braz. 2 5 Dre. 2 5 Italia 2
6 Aus. 1 6 Croaţia 1 6 Iug. 1

Sub aspectul dinamicii locurilor obţinute în raport cu punctele acumulate şi a

participărilor la Jocurile Olimpice a ţărilor care au obţinut puncte, histograma şi graficul
de sinteză se prezintă astfel:( fig 1.5.)

100
80
60
40 93
20 47 35 23 13 12 11
0

Fig 1.5 Dinamica locurilor obţinute în raport cu punctele acumulate

27
 28

14
14
12
10 9
7
8 5
6 4
4 3 2 1
2
0
SUA Italia Canada, Cehia,
Austria Spania,
Bulgaria,
RCS

Fig 1.6 Dinamica participărilor la Jocurile Olimpicea ţărilor care au obţinut puncte

Urmărind dinamica participărilor şi a locurilor obţinute, podiumul primelor trei clasate

prezintă următoarea ierarhie:( fig 1.6.,1.7, 1,8., 1.9)
Locul 1: Medalie de aur
i. SUA = 12 ediţii
ii. URSS = 2 ediţii
iii. Iugoslavia = 3 ediţii

6,67%

Iugoslav ia

13,33% URSS

SUA
80%

Fig 1.7 Dinamica procentuală a medaliilor de aur obţinute la Jocurile Olimpice de către
ţările clasate pe podium

Locul 2: Medalie de argint

1. URSS = 4 ediţii
2. Iugoslavia = 3 ediţii
3. Franţa, SUA = 2 ediţii
4

0
URSS Iugos lavia Franta, SUA

Fig 1.8 Dinamica medaliilor de argint obţinute la Jocurile Olimpice de către ţările clasate pe
pe podium
Locul 3: Medalie de bronz:
1. Brazilia, URSS = 3 ediţii
28
 29
2. Uruguay, Lituania = 2 ediţii
3. Mexic, Cuba, SUA, Iugoslavia, Austria = 1 ediţie

0
Brazilia, URSS Uruguay, Lituania Mexic, Cuba, SUA,
Iugoslavia, Austria

Fig 1.9 Dinamica medaliilor de argint obţinute la Jocurile Olimpice de către ţările clasate pe
podium

Din prezentarea datelor se pot desprinde câteva concluzii:

România a participat la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice – Helsinki,

1952;
Ca urmare a participărilor la ediţiile Jocurilor Olimpice, jocul de baschet,
ca probă de concurs realizează o pondere de 0,57%;
Privind dinamica participărilor, SUA ocupă locul I cu 14 ediţii;
Pe parcursul celor 15 ediţii, cel mai ridicat punctaj este realizat de SUA
cu 93 de puncte. Locul II este obţinut de URSS cu 47 de puncte, iar locul
III este ocupat de Brazilia cu 23 de puncte;
SUA ocupă detaşat locul I, medalii de aur, cu 12 ediţii câştigate;
Medaliile de argint, respectiv locul II sunt obţinute de URSS cu patru
podiumuri;
Brazilia şi URSS, cu câte trei locuri III deţin poziţia a treia privind
medaliile de bronz.

29
 30
CAPITOLUL 2
CONŢINUTUL TEHNICO-TACTIC
AL JOCULUI DE BASCHET

2.1. Generalităţi privind tehnica jocului

2.1.1. Traseul metodic al învăţării şi consolidării tehnicii în jocul de baschet

 Pregătirea teoretică:
prezentarea modelului optimal de execuţie;

 caracteristici de execuţie;
 utilizarea tactică;
 greşeli frecvente;
 demonstrarea reală şi regizată a tehnicii de execuţie.
 Pregătirea tactică:
 exerciţii pregătitoare;
 exerciţii specifice.
1. Exerciţii analitice executate în condiţii optime obişnuite şi variate:
a. formarea mecanismului de bază a deprinderii motrice şi reprezentarea
corectă a mişcării;
b. stereotipul dinamic;
c. instalarea şi stabilirea deprinderii motrice.
În această etapă se vor executa: exerciţii fără minge, cu minge, de pe loc şi
deplasare uşoară, de la distanţe mici şi unghiuri favorabile.
2. Învăţarea procedeelor tehnice în cadrul unor structuri complexe de exerciţii –
secvenţe de joc.
3. Învăţarea procedeelor tehnice în acţiuni apropiate de joc – etapa complexelor
de acţiuni tactice.
4. Predarea tehnicii în condiţiile efortului specific, alternează efortul maximal cu
cel submaximal.

Conţinut:
În atac În apărare
 poziţie fundamentală (medie şi înaltă);  poziţie fundamentală (joasă);
 alergare înainte.
 alergare cu spatele şi laterală.
 schimbare de direcţie;
 ţinere, prindere, pasă.  schimbare de direcţie;
 pas adăugat înainte şi înapoi;
 driblingul;
 aruncarea la coş.  pirueta;
 lucrul de braţe şi jocul de picioare;
 pivotul.
 săritura (urmărire la panou).
 oprirea;
 fentă;
 săritura (la recuperare).

30
 31

Sistematizarea elementelor şi procedeelor tehnice:

Tehnica în jocul de baschet se împarte în:
A. Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea în teren).
B. Elemente şi procedee tehnice cu minge.

A. Jocul fără minge

1. Poziţia fundamentală: - înaltă;

- medie;
- joasă.
2. Deplasările:
 alergare normală;
 alergare specifică (înainte, înapoi, lateral, cu variaţii de ritm,
cu opriri, plecări bruşte etc.).
3. Opririle:
într-un singur timp;

 în doi timpi.
4. Schimbările de direcţie:
 cu frânare pe un picior;
 cu frânare pe ambele picioare.
5. Săriturile:
 de pe loc;
 cu elan.
6. Pirueta:
 de pe loc;
 din deplasare.
7. Lucrul de braţe şi jocul de picioare.

B. Jocul cu minge

1. Ţinerea mingii:
 cu două mâini: - simetrică: - la piept;
- deasupra capului;
- în dreptul bazinului.
- asimetrică: - în dreptul umărului;
- deasupra capului.
 cu o mână: - apucat;
- echilibru.

2. Prinderea şi protecţia mingii:

de pe loc;
din alergare; cu o mână şi cu două mâini
din săritură.
31
 32

3. Pasarea mingii:
 cu o mână:
- de la umăr;
- din deplasare;
- pe la spate;
- peste umăr;
- semicârlig. - de pe loc;
- din deplasare;
- din săritură.
 cu două mâini:
- de la piept;
- cu pământul;
- deasupra capului.
4. Opririle:
 într-un timp;
 în doi timpi.
5. Pivotarea:
 prin păşire;
 prin întoarcere;
 înainte (ofensivă);
 înapoi (defensivă).
6. Aruncare la coş:
 După poziţia jucătorului:
 de pe loc: - cu o mână de la umăr;
- cu o mână de sus;
- cu două mâini de la piept, de deasupra capului;
- semicârlig.
 din deplasare: - cu o mână de sus din dribling, alergare;
- cu o mână din semicârlig;
- cu o mână sau două mâini de jos, oferită.
 din săritură: - cu desprindere de pe loc;
- deplasare şi oprire: într-un timp sau doi timpi;
- prinderea mingii din dribling sau pasă.
 din voleibalare.
 După distanţă:
- din apropierea coşului – 2 m;
- de la semidistanţă 2 – 5 m;
- distanţă peste 6 m de coş;
 După execuţie:
- cu două mâini, cu o mână;
- cu panoul, fără panou – directe;
- procedee de bază, fundamentale şi speciale.
7. Driblingul: - ofensiv
 înalt - pe loc - defensive
 mediu - din mers d. p.d.v. tactic - depăşire
- aşteptare.
32
 33
 jos - din alergare
8. Fentele:
de demaraj;
simple;
de privire;
duble;
de pasă;
multiple.
de aruncare

2.2. Generalităţi privind tactica jocului

Definiţie:
Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor
unei echipe organizate şi coordonate unitar şi raţional, în limitele regulamentului de joc
şi al sportivităţii, cu scopul realizării victoriei, prin valorificarea calităţilor şi
particularităţilor de pregătire ale jucătorilor proprii, în concordanţă cu caracteristicile
adversarului.
După M. Epuran (1968) tactica „este activitatea prin care un sportiv desfăşoară
toate posibilităţile sale tehnice, fizice şi psihice pentru a dobândi rezultatele cele mai
bune în condiţiile şi în faţa unor adversari diferiţi”.
Componente:
Acţiunea individuală – reprezintă folosirea conştientă de către un jucător, într-o
fază de joc, a celui mai indicat complex de procedee tehnico-tactice, în scopul realizării
unei sarcini parţiale a jocului.
Combinaţia tactică – reprezintă coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai
mulţi jucători într-o fază a jocului, efectuată în scopul realizării unei sarcini parţiale a
jocului în atac sau apărare.
Schema tactică – combinaţie tactică standard în care deplasările şi acţiunile
jucătorilor precum şi circulaţiile lor sunt stabilite dinainte. Se aplică în momente fixe
ale jocului.
Circulaţia tactică – reprezintă o formă superioară de pregătire a atacului, prin
repetarea mai multor combinaţii tactice după un plan stabilit.
Sistemul de joc – reprezintă forma generală de organizare a acţiunilor jucătorilor
în atac şi apărare, prin stabilirea unor sarcini precise şi a unor principii de circulaţie şi
de colaborare în cadrul unui dispozitiv prestabilit.
Concepţia de joc – caracteristicile unei echipe privind aplicarea tacticii.
Planul tactic – măsurile tactice stabilite în atac şi apărare pentru abordarea
fiecărui meci în parte.
Stilul de joc – caracteristicile în aplicarea tehnicii, tacticii şi ritmului de joc,
comune jucătorilor unei echipe.
Caracteristici principale:
 accesibilă: corespunde caracteristicilor jucătorilor şi echipei proprii a
adversarului, dar şi a condiţiilor de desfăşurare;
 adaptabilă: poate fi „modelată” în funcţie de diversele situaţii ale
sistemului de joc propriu sau advers;
 creativă: deoarece, prin conţinutul său, impune necesitatea de studiu
permanent, inclusiv a propriei prestaţii (nu numai a adversarului) şi găsirea

33
 34
de soluţii originale exprimate în planurile tactice şi metode de antrenament,
atât de antrenori cât şi de sportivi;
 raţională: deoarece procesele psihice ale gândirii se transpun în rezolvarea
situaţiilor de joc prin luarea de decizii optime, în orice moment, în condiţii
limitate de spaţiu şi de timp → inteligenţă motrică.

■ Bazele tacticii în atac:

Definiţie: atacul = situaţia tactică în care o echipă se află în posesia mingii.
1. Principiile atacului:
 principiul atacării coşului advers;
 posesia mingii;
 adaptarea atacului la specificul apărării;
 provocarea şi valorificarea greşelilor.
2. Fazele atacului:
 intrarea în posesia mingii;
 trecerea în terenul de atac:
 trecere rapidă;
 trecere lentă;
 trecere prin combinaţii;
 ocuparea dispozitivului de atac;
 finalizarea atacului;
 recuperarea la panou.
3. Sisteme de atac:
 contraatacul;
 atacul rapid;
 sistemul de atac în semicerc;
 sistemul de atac cu unul sau doi jucători pivot;
 sistemul de atac cu unul sau doi centri;
 sistemul de atac cu un jucător pivot şi centru.
4. Formele atacului:
 atac lent;
 atac rapid.
5. Factorii sau mijloacele atacului:
 plasamentul în atac şi anticiparea acţiunilor;
 circulaţia jucătorilor:
 circulaţie individuală;
 circulaţia cu combinaţii.
 circulaţia mingii;
 organizarea atacului şi folosirea terenului de atac;
 depăşirea numerică sau superioritatea numerică;
 surpriza;
 ritmul de joc.

■ Bazele tacticii în apărare:

34
 35
Definiţie: apărarea = situaţia tactică în care o echipă luptă pentru intrarea în
posesia mingii.

1. Principiile apărării:
 principiul apărării coşului;
 intrarea în posesia mingii;
 adaptarea apărării la specificul atacului;
 întrajutorarea;
 provocarea şi valorificarea greşelilor adversarului.
2. Fazele apărării:
 echilibrul defensiv;
 pierderea posesiei de minge;
 oprirea lansării şi desfăşurării contraatacului;
 replierea;
 organizarea dispozitivului de apărare;
 apărarea propriu-zisă;
 urmărirea la panou.
3. Sisteme de apărare:
 apărarea om la om → caracter individual;
 apărarea în zonă → caracter colectiv;
 apărarea combinată.
4. Formele apărării:
 apărare activă (prezintă iniţiativa din partea apărătorilor);
 apărare pasivă (se desfăşoară pe o suprafaţă limitată în apropierea coşului,
iniţiativa aparţine atacanţilor).
5. Factorii sau mijloacele apărării:
 plasament în apărare;
 anticiparea acţiunilor;
 circulaţia jucătorilor:
 circulaţie individuală;
 circulaţie cu executarea combinaţiilor.

Conţinut:
Conţinutul tacticii este bine precizat iar importanţa aplicării sale, creator în joc, a
devenit un factor principal.
Tactica în jocul de baschet se prezintă astfel:
a) tactica în atac.
b) tactica în apărare.
În ambele situaţii întâlnim:
 acţiuni tactice individuale (tactica individuală).
 acţiuni tactice colective (tactica colectivă).
Tactica individuală: reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient
de un jucător cu scopul realizării unei sarcini a jocului în atac sau apărare.
Tactica colectivă reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de
mai mulţi jucători, cu scopul realizării unei sarcini a jocului în atac sau apărare.

35
 36
Având în vedere că în jocul de baschet fazele de atac şi apărare se succed foarte
repede, acestea sunt strâns legate între ele şi nu pot fi disociate una de cealaltă.
Împărţirea jocului în atac şi apărare se realizează doar din punct de vedere didactic.
Astfel tactica în jocul de baschet se împarte în:
a) tactică individuală;
b) tactică colectivă: - elementară;
- de echipă.

►Conţinutul tacticii individuale:

În atac În apărare
 circulaţia jucătorilor fără minge  marcajul atacantului, fără sau cu
(demarcajul). minge.
 circulaţia jucătorilor cu minge şi finalizare  scoaterea mingii de la adversar.
din pătrundere, depăşire.
 triplă ameninţare.  intercepţia.
 voleibalarea.  capacul.
 recuperarea.  urmărirea.

►Conţinutul tacticii colective elementare

În atac În apărare
 „dă şi du-te”  repartizarea adversarilor
 încrucişare  închiderea pătrunderilor şi
depăşirilor
 blocaj – ieşire din blocaj  alunecarea
 paravanul  flotarea
 dublajul  aglomerarea
 atacul în superioritate numerică  schimbul de adversar
 combinaţii tactice la momente fixe:  triunghiul de săritură
 angajarea între doi  apărare în inferioritate numerică
 repunere de la linia laterală  apărare împotriva combinaţiilor de
 repunere de la linia de fund atac în momentele fixe ale jocului
 aruncarea liberă

►Conţinutul tacticii colective de echipă (sisteme de joc)

În atac În apărare
 sistem de atac rapid → contraatacul  împotriva contraatacului
 sistem de atac poziţional:  apărare om la om
 atacul în semicerc
 atacul cu unul sau doi jucători
pivoţi
 atacul cu unul sau doi jucători
centri
 atacul cu un jucător pivot şi centru
 apărare zonă
 aşezări ofensive în momentele fixe
 apărarea combinată
ale jocului
■Traseul metodic al învăţării tacticii în jocul de baschet
Succesiunea cuprinde trei etape:
1. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea acţiunilor tactice individuale;

36
 37
2. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea combinaţiilor de 2 şi 3 jucători
(tactică colectivă elementară);
3. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea tacticii colective de echipă.
Metodica cuprinde două aspecte:
descrierea acţiunii tactice
demonstrarea reală şi regizată a
PREGĂTIREA
A. TEORETICĂ
acţiunii
caracteristici de execuţie
greşeli
material intuitiv
studiu individual
PREGĂTIREA etapa condiţiilor izolate de joc
B. TACTICĂ etapa condiţiilor apropiate de joc
etapa condiţiilor de joc

►Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării tacticii individuale:

pregătire fizică specială

pregătire tehnică
Etapa condiţiilor izolate de joc învăţarea propriu-zisă a acţiunii

adversar pasiv
adversar semiactiv
Etapa condiţiilor apropiate de joc adversar activ

joc şcoală
Etapa condiţiilor de joc joc de antrenament
joc de verificare

►Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării tacticii colective elementare

37
 38
determinarea elementelor componente
ale combinaţiei
Etapa condiţiilor izolate de joc perfecţionarea acţiunilor individuale
formaţii de lucru
exersarea combinaţiei fără adversar, pe
compartimente

lucru cu adversar
Etapa condiţiilor apropiate de joc
joc 2 : 2, 3 : 3

încadrarea combinaţiilor în sistem

Etapa condiţiilor de joc joc şcoală
joc de antrenament
►Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării tacticii colective
de echipă (sistemele de joc)

în funcţie de particularităţile jucătorilor

Etapa alegerii sistemului gradul de adaptabilitate a sistemului
de joc încadrarea sistemului pe plan naţional şi
mondial

pregătirea teoretică
pregătirea fizică
Etapa pregătirii bazelor pregătirea tehnică
sistemului pregătirea tactică
pregătirea psihologică
pregătirea biologică pentru concurs

Etapa învăţării propriu- etapa condiţiilor izolate

zise a sistemului etapa condiţiilor apropiate de joc
etapa condiţiilor de joc

demarcajul

TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN ATAC

TACTICA Sistematizarea
pătrunderea tacticii individuale în atac
INDIVIDUALĂ
DE ATAC
depăşirea
- individual: - în adâncime
- în lateral
recuperarea
38

voleibalarea
 39
- cu ajutorul coechipierului

- pe partea opusă mingii

- pe partea mingii

marcajul normal
agresiv
diferenţiat
atacant în posesia mingii şi nu
TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN APĂRARE
a driblat
atacant care aruncă la coş
Sistematizarea tacticii individuale în apărare
atacant care pasează
atacant care driblează
atacant care a terminat
driblingul
special
la intercepţie
TACTICA din lateral
INDIVIDUALĂ din faţă
DE APĂRARE

scoaterea mingii prin apucare

adversarului prin lovire

intercepţia

de pe loc
din deplasare
capacul din săritură

39
urmărirea la panou
 40

dă şi du-te

TACTICA COLECTIVĂ ELEMENTARĂ simplă ÎN ATAC

încrucişare dublă
Sistematizarea tacticii elementare în atac (combinaţii de 2 şi 3 jucători)
interior
blocaj exterior
posterior

ieşire din blocaj

TACTICA
ELEMENTAR
Ă ÎN ATAC
paravanul

ofensiv
dublajul defensiv

atac în superioritate simplă

numerică dublă

angajarea între doi

combinaţii tactice repunere de la linia laterală
în momentele fixe repunere de la linia de fund
aruncare liberă

circulaţie în opt
circulaţiile doi – doiul
teoretice 40 circulaţie cu încrucişări
succesive
 41

TACTICA COLECTIVĂ ELEMENTARĂ ÎN APĂRARE

repartizarea adversarilor
Sistematizarea tacticii elementare în apărare

închiderea pătrunderilor

alunecarea

flotarea
TACTICA
ELEMENTARĂ
ÎN APĂRARE
aglomerarea

schimbul de adversar

triunghiul de săritură

apărare în inferioritate 1:2, 2:3, 3:4, 4:5

numerică

41 combinaţiilor în
apărare împotriva
momentele fixe
 42

TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN ATAC

Sistematizarea tacticii colective de echipă în atac
cu un vârf
direct cu 2 vârfuri
Sistem de contraatac
atac rapid cu 1 vârf şi 1
intermediar intermediar
cu 2 vârf şi 1
intermediar

TACTICA atacul în semicec (potcoavă)

COLECTIVĂ Sistem de atac atacul cu 1 sau 2 jucătoi pivoţi
DE ECHIPĂ poziţional atacul cu 1 sau 2 jucători centri
atac cu un jucător pivot şi centru
împotriva contraatacului

normală: - forma activă

Aşezări ofensive în - forma pasivă
momentele
apărarefixe ale
jocului agresivă: - pe jumătate de teren
om la om - pe tot terenul

TACTICA COLECTIVĂ DE ECHIPĂ ÎN APĂRARE

cu aglomerare
TACTICA cu flotarede echipă în apărare
Sistematizarea tacticii colective
COLECTIVĂ la intercepţie (presingul)
DE ECHIPĂ

pe tot terenul: - 1 – 2 – 1 – 1;
apărare 1 – 2 – 2 – 2 – 1 – 2.
zonă
pe jumătate de teren: - 1 – 3 – 1; 2 – 1 – 2;
1 – 2 – 2; 2 – 2 – 1;
2 – 3; 3 – 2.

4 în zonă + 1 om la om;
42 3 în zonă + 2 om la om;
apărare combinată 2 în zonă + 3 om la om;
1 în zonă + 4 om la om.
 43

CAPITOLUL 3
BAZELE TACTICII ÎN ATAC

3.1. Tactica individuală în atac

3.1.1. Demarcajul
Demarcajul este acţiunea tactică individuală fundamentală de atac care are
drept scop ieşirea din zona de activitate a apărătorului.
Reprezintă suportul tehnico-tactic pentru toate acţiunile individuale de atac
(intrare în posesia mingii, protecţia mingii, transmiterea mingii, conducerea mingii,
pătrunderea, depăşirea, recuperarea).
Este specific jocului în atac fără minge şi este condiţionat, din punct de vedere
tactic de circulaţia individuală, plasamentul şi locul unde se află mingea.
Clasificarea:
 demarcaj individual, atunci când atacantul acţionează prin mijloace tehnico-
tactice personale;
 demarcaj cu ajutorul coechipierului, atunci când atacantul utilizează
colaborarea coechipierului (blocaj, încrucişare). Acţiune prezentată la tactica
colectivă de 2-3 jucători.
Componente necesare pentru executarea demarcajului:
În execuţia demarcajului sunt solicitate următoarele calităţi motrice:
 viteza de reacţie, de execuţie şi de deplasare
 forţa
Calităţile enumerate anterior se manifestă pe fond de rezistenţă localizate la
nivelul trenului inferior.
Principalele procedee tehnice specifice demarcajului sunt:
 starturile (pornirile) bruşte,
 alergările pe distanţe scurte şi în ritm variat,
 sprinturile,
43
 44
 schimbările de direcţie la plecare şi din deplasare,
 frânările (opririle),
 fentele de pornire, de corp, de picioare.
Trebuie menţionat că alergarea reprezintă elementul tehnic fundamental al
demarcajului.Pe fondul acesteia se integrează structuri tehnico-tactice specifice jocului.
Denumirea de „jocul de picioare în atac” reprezintă însumarea execuţiilor tehnice
solicitate. Structurile tehnice cele mai utilizate sunt:
 pornire (start) bruscă – alegare;
 fentă de plecare – pornire bruscă – alergare;
 alergare – schimbare de direcţie – sprint;
 alergare în ritm variat – fente – schimbare de direcţie – sprint.

Principalele indicaţii metodice care stau la baza gândirii tactice a jucătorului ce

se demarcă sunt:
 prioritatea de acţiune (iniţiativa în acţiune);
 ieşirea din zona de acţiune;
 câştigarea priorităţii de plan faţă de apărătorul direct şi în raport de minge;
 ocuparea unui plasament favorabil pentru intrarea în posesia mingii,dar şi ca
fază iniţială pentru o viitoare acţiune ofensivă;
 provocarea de greşeli la apărător şi folosirea acestora;
 evitarea intercepţiei şi protecţia mingii.
Se perfecţionează în paralel cu acţiunea de apărare „marcajul la jucătorul fără
minge”.
Demersul metodic:
 alergarea reprezintă elementul tehnic fundamental al demarcajului. Pe fond
de alegare se integrează structuri tehnico-tactice specifice;
 se perfecţionează în paralel cu acţiunea de apărare „marcajul la jucătorul fără
minge”.
Dezvoltarea calităţilor motrice se realizează prin:
 starturi din poziţia fundamentală;
 alergări de viteză urmate de frânare;
 alergare şerpuită cu oprire şi continuarea alergării;
 schimbări de direcţie din alergare;
 exerciţii de reacţie la semnal;
 ştafete de alergare pe distanţe scurte.
În etapa condiţiilor izolate de joc:
a) repetarea şi perfecţionarea procedeelor tehnice componente ale
demarcajului:
 starturi bruşte (porniri);
 sprinturi;
 alergare în ritm variat;
 schimbare de direcţie la începerea execuţiei şi din deplasare;
 opririle;
 fentele de pornire, de corp;
 pirueta.

44
 45
Execuţia acestor procedee se realizează izolat,dar şi în structuri complexe.
b) structuri specifice:
 demarcaj imaginar în circulaţia individuală pe jumătate de teren, utilizând
următoarele structuri:
- desprindere bruscă – oprire;
- start, oprire – schimbare de direcţie;
- fentă de pornire dreapta, pornire bruscă stânga;
- alergare în ritm variat, intercalată cu oprire şi continuarea alergării;
- alergare, oprire, piruetă;
- alergare – schimbări de direcţie din alergare;
- jocul „prinsa pe perechi”;
- jocul „prinsa în grup” (năvodul).
 perechi de jucători, atacant-apărător, cel din atac execută acţiuni de
demarcaj pe lungimea terenului, iar cel din apărare, marcaj. La întoarcere
jucătorii îşi schimbă rolurile.
În etapa condiţiilor apropiate de joc:
 jucătorii, organizaţi pe perechi, atacant – apărător, atacantul execută
demarcaj în zona din faţa panoului iar la semnal, apărătorul devenind atacant
se demarcă spre coşul opus, continuând circulaţia de demarcaj în faţa coşului.
Exerciţiul poate fi realizat la început cu cinci perechi de jucători, apoi trei şi
patru perechi de jucători.
 demarcaj în funcţie de jucătorul cu mingea:
 atacant – apărător, atacantul se demarcă pentru primirea mingii, acţionând
pe 1/2 din zona de atac (Fig. 3.1);

1 1

Fig. 3.1 Fig. 3.2

 idem exerciţiul anterior cu două perechi de atacanţi şi apărători. Mingea se

pasează înapoi la al treilea atacant (Fig. 3.2).
 joc „câştigă mingea” 3x3, 4x4, 5x5. Atacanţii execută demarcaje pentru
primirea mingii, iar apărătorii caută să împiedice primirea şi transmiterea
mingii. Jocul se va desfăşura la început într-o zonă de teren limitată şi apoi în
zona de atac din faţa coşului.
În etapa condiţiilor de joc:
 joc cu temă pe jumătate de teren, 3x3, 4x4, 5x5:
 joc fără dribling;
 joc cu utilizarea unui singur dribling;

45
 46
 joc cu aruncarea la coş după un număr stabilit de pase (5-7
pase);
 joc pe 1/2 teren şi pe tot terenul;
 joc de antrenament şi de verificare;
 joc competiţional.

3.1.2. Pătrunderea
Acţiune tactică individuală de atac efectuată de atacantul fără minge care se
demarcă spre direcţia coşului ( încearcă, fără minge să-şi depăşească apărătorul
direct)cu scopul de a primi mingea şi de a finaliza.
Jucătorul fără minge – prin mijloace tehnice permise de regulament încearcă
să-şi surprindă apărătorul direct pentru a obţine culoar de înaintare spre coş (intră în
posesia mingii transmisă de coechipier şi prin desprinderea pe un picior sau ambele
picioare efectuează aruncarea la coş). În situaţia când nu primeşte mingea, eliberează
culoarul pentru ca un alt coechipier să acţioneze pe această direcţie.
Componente necesare pentru executarea pătrunderii:
Calităţi motrice:
 viteza de deplasare;
 forţă în picioare;
 viteză de execuţie
 îndemânare.
Procedee tehnice izolate de joc – prinderea mingii, aruncarea la coş cu
desprindere pe unul sau pe ambele picioare – uneori precedată de oprire şi de fentă.
Acţiuni tactice: demarcajul, plasamentul, protecţia mingii.
La baza execuţiei stau următoarele aspecte tactice:
 anticiparea acţiunii;
 determinarea culoarului de pătrundere – câştigarea priorităţii de plan, de
culoar şi de acţiune;
 pătrundere către zona cea mai vulnerabilă a apărării;
 alegerea locului de finalizare;
 intrarea în posesia mingii în cele mai „bune condiţii” pentru a finaliza în timp
util;
 eliberarea culoarului în cazul nereuşitei pătrunderii;
 dublarea acţiunii de către alt coechipier.

Demersul metodic
Etapa condiţiilor izolate
Paralel cu învăţarea şi perfecţionarea pătrunderii, depăşirii se perfecţionează şi
procedeele tehnice care intră în componenţa acestora în special aruncarea la coş.
Pe parcursul execuţiilor aruncarea se va efectua la început din dribling sau
alergare, urmată de aruncarea din săritură.
 Două şiruri A şi B: pasă de la şirul A la şirul B, schimbare de direcţie cu
pătrundere – primirea pasei şi aruncarea la coş, după care se deplasează la
urma şirului A. Şirul B repetă exerciţiul de mai sus.
46
 47
 Acelaşi exerciţiu executat între două şiruri de fundaşi. La început
pătrunderile se execută pe partea dreaptă iar apoi pe partea stângă.
Exerciţiu de pătrundere cu 3 mingi: şirul I pasează la şirul III, iar acesta la şirul IV.
Şirul II pătrundere, primeşte de la şirul IV şi aruncă. Şirul IV urmăreşte şi trece în
dribling la şirul III iar şirul II la şirul IV. În continuare, şirul IV pasează la III, acesta la
II şi acesta la I. Şirul III pătrunde, primeşte de la I şi aruncă, trece la şirul I. Şirul I
urmăreşte şi trece la şirul II. Exerciţiul continuă cu pasa de la şirul I la II şi se reia pe
partea opusă.

4
B 3
B
3
4

A A
1 1
2
2

Fig. 3.3 Etapa

condiţiilor apropiate de joc:
 jucătorul 1 schimbare de direcţie – pătrundere – prindere – aruncare la coş
din alergare – urmărire – pasă la şirul II şi trece apărător la şirul respectiv.
Jucătorul 3 – fentă de aruncare la coş – dribling spre dreapta – pasa
jucătorului 1 şi trece apărător la şirul I.
 Jucătorul 1 – fentă de plecare, pasă sau aruncare – pasă la jucătorul 3 –
pătrundere – urmărire şi trece apărător la şirul II. Jucătorul 3 – schimbare de
direcţie, pătrundere – prinderea mingii şi aruncare la coş, urmărire – pasă
jucătorului de la şirul I după ce a driblat spre colţul terenului.
 Jucătorul 1 fentă şi pasă la jucătorul 3 – pătrundere – primeşte mingea şi
aruncă la coş – trece apărător la şirul II. Jucătorul 3 iese la minge – prinde şi
pasează înapoi jucătorului 1 – urmăreşte – pasează la şirul I şi trece apărător
la acelaşi şir.
II III 6
5
C
B II

3
A A B
4
I 1 1 3
2 I 2 4 II

Fig. 3.4

 Jucătorul 1 fenta de pasă spre 5, pasă la 3 – pătrunde – prinde şi pasează la 5

după care trece apărător la şirul II. Jucătorul 3 prinde – pasează la 1 –
pătrunde – prinde – aruncă la coş şi trece apărător la şirul III. Jucătorul 5
pătrunde – prinde şi pasează jucătorului 3 după care urmăreşte – driblează,
pasă la şirul I şi trece apărător la şirul respectiv.
Etapa condiţiilor de joc:
 joc 2x2 şi 3x3 cu temă de pătrundere;

47
 48
 joc 5x5 pe 1/2 teren şi pe tot terenul cu sarcini de pătrundere, notarea
pătrunderii cu punctaj mărit;
 introducerea pătrunderii în cadrul sistemului de atac al echipei.

3.1.3.Depăşirea
Depăşirea este acţiunea individuală de atac prin care un jucător cu minge se
demarcă spre direcţia coşului pentru a finaliza.
Jucătorul aflat în posesia mingii, prin utilizarea unor mijloace tehnice de
surprindere a adversarului direct, încearcă să se desprindă de acesta (să iasă din zona de
acţiune a apărătorului). Mingea este driblată în general spre coşul advers – către o zonă
vulnerabilă din apărare cu scopul a efectua aruncarea la coş.
Clasificare:
 depăşire de pe loc;
 depăşire de pe loc precedată de mişcări înşelătoare;
 depăşire precedată de alte acţiuni (demarcajul, pătrundere, conducere de
minge).
Componente necesare pentru executarea depăşirii
Calităţi motrice:
 viteza de execuţie, viteza de deplasare
 forţă în picioare
 detentă.
Procedee tehnice izolate de joc:
 ţinerea mingii
 fentă de pasă, aruncare, schimbare de direcţie,
 driblingul
 aruncare la coş din deplasare cu desprindere pe un picior sau din săritură,
precedată uneori şi de oprire într-un timp sau doi timpi.
Structuri de joc frecvente: ţinere de minge, dribling, aruncare la coş din săritură
cu desprindere pe ambele picioare (blocare).
Structuri tehnice:
 fente de aruncare la coş, fente de retragere (păşire defensivă), fente de
plecare – de depăşire (păşire ofensivă), plecare falsă cu dribling cu schimbare
de direcţie, deplasare, prinderi de minge, oprire;
 dribling cu schimbare de direcţie , dribling mediu sau jos;
 oprirea din dribling, fentă de aruncare la coş, aruncarea la coş din săritură cu
desprindere pe un picior, aruncare la coş din săritură cu blocare (desprindere
pe ambele picioare – 1 timp – 2 timpi);
 protecţia de minge (ţinere, conducere, aruncare) demarcaj, variaţii de ritm cu
deplasare şi cu dribling, plasament.

Indicaţii tactice:
 anticiparea acţiunii;
 ieşirea din zona de acţiune a apărătorului direct;
 determinarea apărătorului să părăsească linia imaginară dintre atacant şi coş;

48
 49
 determinarea culoarului de pătrundere – câştigarea priorităţii de acţiune,
priorităţii de plan, priorităţii de culoar;
 demarcaj către zona vulnerabilă de finalizare pe drumul cel mai scurt;
 menţinerea demarcajului – închiderea acţiunii (blocarea) apărătorului direct;
 alegerea locului de finalizare (plasament).

Demersul metodic:
Etapa condiţiilor izolate – însuşirea elementelor componente şi în special a
variantelor de aruncare la coş – faza de finalizare – sub toate aspectele arătate mai sus:
 fentă de pasă stânga – depăşire dreapta – aruncare la coş cu desprindere pe
unul sau două picioare;
 fentă de aruncare la coş – depăşire pe partea dreaptă cu aruncare la coş cu
desprindere pe unul sau ambele picioare;
 fentă de depăşire pe partea stângă – depăşire pe partea dreaptă cu aruncare la
coş;
 fentă de pasă sau depăşire în partea stângă – fentă de aruncare la coş –
depăşire pe partea dreaptă şi aruncare la coş;
 fentă de depăşire pe partea dreaptă – depăşire pe partea stângă cu aruncare la
coş;
 fentă de pasă sau aruncare la coş – pivot; defensiv – depăşire – dribling şi
aruncare la coş;
 dribling spre coş – dribling pe loc – depăşire prin dribling cu aruncare la coş
cu desprindere pe unul sau ambele picioare.

Etapa condiţiilor apropiate:

 jucătorul 1 fentă către jucătorul 3 – depăşire pe partea dreaptă, aruncare la
coş, trece apărător la şirul II. Jucătorul 3 – schimbare de direcţie – alergare
spre coş – urmărire, dribling cu mâna stângă, pasă la şirul I şi trece apărător
la acelaşi şir(Fig.3.5)

B A

3 1
4 2

Fig. 3.5

 jucătorul 1 fentă de aruncare la coş – pasă la 3 – schimbare de direcţie –

pătrundere spre coş cu prindere şi oprire – depăşire – urmărire şi trece
apărător la şirul II. Jucătorul 3 – ieşire la minge cu prindere şi oprire – fentă
de aruncare la coş – pasă la jucătorul I – urmărire – dribling şi pasă la şirul I
şi trece apărător la şirul
B
3
4 respectiv(Fig.3.6).
B
3
4

C C
5 A 5 A
1 1
6 2
49 6 2

Fig. 3.6
 50

 jucătorul 1 fentă de aruncare la coş – pasă jucătorului 3 – pătrundere –

urmărire – apărător la şirul II. Jucătorul 3 – schimbare de direcţie – ieşire la
minge – prindere cu oprire – depăşire – aruncare la coş – urmărire – prindere
– dribling – oprire – pasă jucătorului de la şirul I şi trece apărător la şirul
respectiv.

Etapa condiţiilor de joc

Depăşire în joc de 2x1; 3x2; de asemenea în joc de 2x2 sau 3x3.
 Joc 5x5 la unul sau două panouri cu temă specială de depăşire, acordarea de
punctaje majorate pentru coşuri înscrise din depăşire.

3.1.4. Recuperarea
Recuperarea reprezintă acţiunea tactică individuală fundamentală de atac care
are drept scop reintrarea în posesia mingii ricoşate din panou ca urmare a unei
aruncări nereuşite la coş.
Acţiunea de recuperare alături de finalizare, constituie elementele de tactică de a
căror eficienţă depinde rezultatul jocului. Din păcate la noi în ţară, acţiunea de
recuperare nu şi-a câştigat ponderea cuvenită în pregătirea tactică individuală, un
procentaj destul de scăzut înregistrându-se chiar şi la jucătorii pivoţi.Corelarea
procentelor de reuşită ale acestor două acţiuni, evidenţiază potenţialul ofensiv al unei
echipe. În baschetul modern , recuperarea se situează ca importanţă în pregătire şi joc
imediat după finalizare.
Importanţa care trebuie acordată acestei acţiuni trebuie să se reflecte atât în
procesul de pregătire cât şi în joc.
Componente necesare pentru realizarea recuperării
Calităţile motrice solicitate:
 forţă – detentă în picioare;
 forţă în braţe, palmă şi degete
 viteză de execuţie
 îndemânare.
Procedeele tehnice cele mai utilizate sunt:
 săritură pe ambele picioare precedată de păşire, piruetă) sau deplasare cu 2-3
paşi
 săritură cu desprindere pe un picior precedată de 2-3 paşi
 prinderea mingii cu o mână şi cu două mâini
 aruncare la coş din „volé”
 oprirea
 pivotul
În funcţie de scopul urmărit deosebim două acţiuni specifice:
50
 51
a) de intrare în posesia mingii:
- păşire, săritură (desprindere prin blocare cu ambele picioare, prinderea
mingii (cu o mână sau două), oprire, pivot.
b) de finalizare:
- păşire, săritură, desprindere pe un picior, aruncare la coş din „volé”.
Indicaţii tactice:
 urmărirea traiectoriei mingii către panou;
 anticiparea traiectoriei de recul a mingii din panou;
 plasament pentru câştigarea primului plan:
 închiderea culoarului de deplasare al adversarului;
 blocaj defensiv pentru câştigarea priorităţii de plan faţă de
adversarul direct în raport de coş.
 dacă sunt condiţii favorizante de aruncare se încearcă coşul din „volé” –
recuperare – aruncare:
 protecţie de minge (acţiuni din pasă înaltă);
 iniţierea unei noi acţiuni de joc.

Demersul metodic:
Dezvoltarea calităţilor motrice:
 exerciţii de sărituri pe unul şi pe ambele picioare;
 exerciţii de sărituri pe şi de pe aparate;
 exerciţii de sărituri folosind coarda;
 sărituri de pe loc, cu elan de 2-3 paşi cu atingerea inelului;
 serii de 8-10 voleibolări la panou;
 reprize de 10-12 pase din săritură.
Etapa condiţiilor izolate de joc:
 aruncarea mingii în panou, recuperare din săritură;
 perechi de jucători, primul cu mingea o aruncă în panou, al doilea prinde
mingea din săritură;
 pe perechi, pase din săritură cu panoul;
 aruncare de pe loc, recuperare;
 aruncare de pe loc, recuperare – voleibolare;
 perechi de jucători pasează mingea între ei, după 3-4 pase se aruncă la coş şi
luptă pentru recuperare;
 complexe în care aruncarea la coş şi recuperarea sunt precedate de ieşire la
minge, oprire, fente şi dribling.
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 trei jucători aşezaţi în triunghi la un panou, execută pase între ei şi luptă
pentru recuperare după aruncare la coş(Fig.3.7., a);
 jucătorii 1 şi 2 pasează între ei şi aruncă la coş alternativ; jucătorii 3 şi 4 cu
apărători încearcă să recupereze mingea şi o pasează jucătorilor 1 şi 2. După
un număr de execuţii rolurile se schimbă(Fig.3.7.,b)
 jucătorul 1 execută dribling, aruncare la coş din săritură, iar jucătorul 2 cu
apărător încearcă să intre în posesia mingii prin recuperare – urmărire.
(Fig.3.7, c);

51
 52
 trei atacanţi şi doi apărători, doi atacanţi şi doi apărători, pase, aruncare la coş
şi recuperare( Fig.3.7.,d);
 Joc 2 la 1, 3 la 2, 4 la 3 la un panou cu un număr limitat de pase (2-3 pase)
aruncare la coş şi luptă pentru recuperare.
3
2

1 2
1

a. b.

1
1 1

c. Fig. 3.7 d.
 Joc 2 la 1, 3 la 2, 4 la 3 la un panou cu un număr limitat de pase (2-3 pase)
aruncare la coş şi luptă pentru recuperare.
În toate exerciţiile prezentate anterior pot fi realizate cele două situaţii întâlnite
în cazul recuperării şi anume:
 recuperare – intrare în posesia mingii;
 recuperare – aruncare la coş din „volé”.

Etapa condiţiilor de joc:

 joc 1 la 1, 2 la 2, 3 la 3 cu luptă pentru recuperare la propria aruncare la coş,
cât şi la aruncarea coechipierului;
 joc 4 la 4, 5 la 5 la un panou, cu număr limitat de pase 3-5 şi luptă pentru
recuperare, împotriva urmăririi realizată de apărare;
 joc bilateral, cu accent pe recuperare.

3.2Tactica colectivă elementară în atac

3.2.1. Dă şi du-te
Dă şi du-te este combinaţia tactică fundamentală de
atac, între doi jucători,prin care un atacant cu minge pasează
mingea unui coechipier şi pătrunde pentru a o reprimi cu
scopul realizării unei acţiuni de finalizare.
Acţiunea se realizează de către un jucător aflat în
Fig. 3.8
posesia mingii, care pasează unui coechipier apropiat, apoi se
demarcă spre direcţia coşului (pătrunde) pentru a reprimi mingea şi a finaliza(Fig.3.8)
Combinaţia include într-o fază de joc următoarele acţiuni tactice individuale:
 transmiterea şi intrarea în posesia mingii de către partener;

52
 53
 demarcajul spre direcţia coşului (pătrundere);
 angajarea pătrunzătorului;
 intrarea în posesia mingii;
 finalizarea;
 dublarea şi recuperarea.
Combinaţia tactică colectivă elementară „dă şi du-te” se realizează cu ajutorul
componentelor fizice şi tehnice aplicate în tactica individuală de atac.
La baza gândirii tactice stau următoarele indicaţii:
a) indicaţii tactice pentru pătrunzător:
- anticiparea acţiunii finale;
- alegerea partenerului de colaborare;
- demarcaj prin:
 surpriză;
 provocare de greşeli la apărătorul direct;
 plecare falsă.
- câştigarea priorităţii de acţiune:
 plan, culoar faţă de adversarul direct în raport de minge şi de coş.
- determinarea culoarului de pornire a mingii;
- alegerea locului de aruncare;
- finalizare;
- recuperarea.
b) indicaţii tactice pentru jucătorul care angajează:
- anticiparea acţiunii coechipierului;
- intrarea în posesia mingii;
- atragerea apărătorului direct pentru a evita închiderea culoarului de pătrundere;
- angajarea (transmiterea mingii)(Fig.3.9.,a)
 în general în prima fază a acţiunii când pătrunzătorul câştigă prioritate
- oportunitatea angajării: determinată de momentul când pătrunzătorul realizează
cel mai bun demarcaj
-dublarea finalizării. În momentul finalizării angajatorul dublează ofensiv,
defensiv( Fig.3.9.,b)
- recuperarea.(Fig. 3.9.,c)

a.Momentul angajării b.Dublajul ofensiv c.Dublajul defensiv

Fig. 3.9

53
 54
Combinaţia de „dă şi du-te” se poate utiliza în cadrul unor cupluri de jucători
prestabilite(Fig. 3.10 a,b, c)
 fundaş – extremă de aceeaşi parte şi invers;
 fundaş – pivot sau centru;
 extremă – pivot.

Fig. 3.10
Demersul metodic:
Etapa condiţiilor izolate:
 repetarea elementelor componente – pasă cu două mâini de la piept,
deasupra capului, cu pământul, aruncare la coş din alergare şi săritură.
Pentru aceasta se execută combinaţia fără apărător în toate variantele
descrise(Fig.3.11)

Fig. 3.11
Etapa condiţiilor apropiate:
 prezenţa adversarului la cel care execută, apoi şi la cel care pasează, cu
diferite grade de agresivitate;
 se insistă asupra modificării unghiului de pătrundere şi de primire a pasei.
Etapa condiţiilor de joc:
 combinaţia se încadrează în sistemul de joc al echipei, se utilizează în
jocuri de 2 x 2, 3 x 3 şi 5 x 5.

3.2.2 Blocajul urmat de ieşirea din blocaj

Reprezintă combinaţia tactică fundamentală care se desfăşoară cu participarea a

doi atacanţi în care unul execută „blocajul” barând temporar drumul probabil de

54
 55
deplasare al apărătorului celuilalt coechipier în scopul facilitării demarcajului
acestuia.
Respectivul coechipier, aflat sau nu în posesia mingii este beneficiar al blocajului
în urma căruia acesta poate acţiona printr-o depăşire pe partea blocajului, o aruncare la
coş sau efectuează demarcaj în vederea primirii mingii.
Tehnica de execuţie a combinaţiei necesită respectarea prevederilor
regulamentului de joc cu privire la contactul personal, astfel că plasamentul atacantului
la blocaj trebuie să execute:
 la o distanţă care să nu provoace contactul direct cu apărătorul;
 într-o poziţie statică;
 cu o bază de susţinere care să nu depăşească lăţimea umerilor.
„Ieşirea din blocaj” reprezintă o continuare a blocajului, mai ales în situaţia în
care apărătorii răspund printr-o combinaţie defensivă de „schimbare de adversar”.
Scopul acestei „ieşiri din blocaj” fiind de a dubla acţiunea ofensivă întreprinsă de
atacantul al cărui apărător a fost blocat.
Variante de execuţie a blocajului:
- blocaj interior, efectuat între apărător şi mediana terenului (fig.3.12);
- blocaj exterior, efectuat între apărător şi linia laterală a terenului (fig.3.13);
- blocaj posterior, executat între apărător şi linia de fund a terenului (fig.3. 14).

Fig. 3.12 Fig. 3.13 Fig. 3.14

Demersul metodic:
Etapa condiţiilor izolate de joc:
 exerciţii pentru învăţarea „blocajului” şi a „ieşirii din blocaj” executate pe
jumătate de teren, fără finalizare;
 exerciţiul presupune apariţia unui singur apărător (plasat în marcajul
atacantului extremă) şi căruia i se face blocajul urmat de ieşirea din blocaj.
Atacantul cu minge acţionează cu direcţie de coş şi finalizează.

Fig. 3.15

Etapa condiţiilor apropiate de joc:

55
 56
 exerciţiile respectă aşezarea jucătorilor în teren în funcţie de sistemul
preconizat de antrenor, cu apărători la ambii atacanţi.
 „blocaj” urmat de „ieşire din blocaj” efectuat între
jucătorul extremă şi fundaşul de pe aceeaşi parte, cu
blocaj la posesorul mingii(Fig 3.16)

Fig. 3.16

 jucătorul fundaş 2 pasează jucătorului 1 şi

pleacă să-l blocheze pe apărătorul extremei 4
care urmează să primească mingea( Fig.3.17)
Fig. 3.17
 exerciţiul prezintă blocajul efectuat la apărătorul
extremei 3 de către jucătorul centru 5. Reprezintă
un blocaj de care profită un atacant fără minge
(Fig.3.18)

Etapa condiţiilor de joc: Fig. 3.18

 joc 2 contra 2 pe jumătate de teren, cu temă;
 joc 3 la 3, 4 la 4 şi 5 contra 5 pe tot terenul, cu temă şi de situaţie.
3.2.3. Încrucişarea

Încrucişarea reprezintă combinaţia tactică elementară prin care un atacant se

demarcă interpunând în drumul apărătorului propriu un coechipier cu apărătorul său.
Încrucişarea simplă reprezintă combinaţia tactică din care rezultă demarcajul
unui atacant pin interpunerea în drumul apărătorului acestuia a unui cuplu atacant-
apărător care creează într-un moment un „paravan” spontan.
Din dribling jucătorul execută o oprire şi pivotare defensivă şi pasează mingea
partenerului de combinaţie, acesta continuând acţiunea de încrucişare prin efectuarea
unei pătrunderi în dribling spre coş pentru a finaliza.
Clasificare:
 încrucişarea simplă (în 2 jucători);
 încrucişarea dublă (în 3 jucători).
Demersul metodic:
În cadrul metodicii de învăţare şi perfecţionare a combinaţiei tactice „încrucişarea
simplă”, exerciţiile pregătitoare vor avea drept scop:
 perfecţionarea componentelor tehnice: pasele, driblingul, schimbarea de
direcţie, oprirea, finalizarea, pirueta defensivă;
 perfecţionarea acţiunilor tactice individuale.
Etapa condiţiilor de joc:
 încrucişarea simplă se realizează între doi atacanţi:
jucătorul aflat în posesia mingii
driblează către partenerul său
interpunându-se între acesta şi
Fig. 3.19
56

Fig. 3.20
 57
adversarul lui. Din alegare sau executând o oprire şi pivotare, pasează
mingea şi pătrunde spre coş
(fig. 3.19);

 combinaţia efectuată între doi atacanţi fără minge, urmând ca cel care se
demarcă pe partea mingii să primească pasa de la al treilea coechipier (fig.
3.20);
 încrucişare simplă în contextul de „opt”
paravanat (fig. 3.21);

Fig. 3.21 Fig. 3.22

 încrucişare simplă pe jucător static (de obicei, încrucişarea se face pe

jucătorul centru) (fig. 3.22);
 exerciţiu de încrucişare simplă şi finalizare, desfăşurat pe tot terenul (fig.
3.23).

Fig. 3.23

Etapa condiţiilor apropiate de joc:

Acestă etapă corespunde învăţării combinaţiei în condiţii de adversitate.
Se vor executa aceleaşi exerciţii efectuate fără adversar, în care vor apărea
apărători ce primesc diferite sarcini de apărare pasivă, fără intervenţie la minge dar cu
urmărirea atacantului; apoi apărarea va fi activată. La început se vor plasa apărători la
jucătorii care încrucişează iar apoi şi la jucătorul pe care se încrucişează (jucătorul fix).
În fine, vor fi plasaţi apărători la ambii atacanţi( Fig.3.24)

Fig. 3.24

57
 58
Etapa condiţiilor de joc:
 joc 2 la 2, 4 la 3 şi 4 la 4 pe jumătate de teren, cu aplicarea combinaţiei de
„încrucişare simplă”;
 joc 5 contra 5 pe jumătate de teren şi pe tot terenul cu temă (aplicarea
combinaţiei în cadrul sistemului ofensiv al echipei) şi de situaţie.

Încrucişarea dublă reprezintă combinaţia tactică elementară care se

desfăşoară cu participarea a trei atacanţi, dintre care unul ( cel pe care „se
încrucişează”) este static. Mingea se găseşte în posesie fie la atacantul pe care se
execută încrucişarea, fie la alt atacant ce pasează coechipierului care s-a demarcat în
urma execuţiei acestei combinaţii.
În cadrul metodicii de învăţare şi perfecţionare a execuţiei combinaţiei,
exerciţiile vor avea ca scop:
 perfecţionarea componentelor tehnice: plecarea falsă, schimbarea de direcţie,
driblingul, pasele, finalizările din alergare, din dribling şi din săritură.
 perfecţionarea acţiunilor tactice individuale care compun combinaţia:
pătrunderea, ducerea apărătorului propriu în „paravanul” jucătorului staţionar.

Etapa condiţiilor izolate de joc:

 pătrunzătorul 1 pasează jucătorului centru, pătrunde
primul foarte aproape de coechipierul său 5 pentru a-şi
orienta apărătorul direct A în „paravanul” static constituit
de perechea jucător centru 5 şi apărătorul acestuia E. Al
doilea pătrunzător 2 foloseşte momentul de pătrundere al
partenerului printr-o fentă de plecare în partea opusă şi
Fig. 3.25
pătrunde încrucişându-şi direcţia de deplasare cu cea a
coechipierului său 1 iar la trecerea pe lângă jucătorul
centru va primi pasă pentru finalizare(Fig.3.25)

 încrucişarea dublă poate fi executată şi de către fundaş şi

extrema de pe aceeaşi parte pe jucătorul pivot
( Fig.3.26)

Fig. 3.26

 pe jucătorul centru 5 se execută încrucişări succesive în

cadrul unor circulaţii ofensive „optul” în 4 jucători sau
„cercurile secante”(Fig.3.27)

Fig. 3.27

58
 59
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 exerciţii desfăşurate în condiţii de adversitate, cu apărători la cei doi
pătrunzători, apoi şi la jucătorul static. În cazul în care apărătorii reacţionează
executând schimbarea adversarilor, combinaţia se transformă într-o acţiune
individuală întreprinsă de jucătorul centru care poate acţiona fie printr-o acţiune
de depăşire, fie finalizând printr-o aruncare la coş din săritură. Se vor utiliza
exerciţiile prezentate în etapa condiţiilor izolate de joc.
Etapa condiţiilor de joc:
 3 contra 3, 4 contra 4 şi 5 contra 5 pe jumătate de teren şi tot terenul, cu temă şi
de situaţie;
 în desfăşurarea exerciţiilor pentru învăţarea şi perfecţionarea încrucişărilor, se
vor respecta următoarele reguli:
 încrucişarea trebuie să se execute ‚şters” pe lângă atacantul cu care se
încrucişează pentru ca apărătorul celui care încrucişează să nu-şi poată
efectua marcajul;
 reuşita încrucişării depinde de utilizarea fentei de plecare sau a schimbării
de direcţie, de viteza de deplasare şi de eficienţa pătrunderilor celor doi
atacanţi;
 jucătorul „fix” (pe care se încrucişează) aflat în posesia mingii, va efectua o
fentă de pasă spre partea opusă celei pe care pătrunde jucătorul care
încrucişează (la încrucişarea simplă) sau către primul jucător ce încrucişează
(la cea dublă);
 în cazul încrucişării duble, jucătorul care a angajat trece primul pe lângă
jucătorul fix şi apoi celălalt partener, în majoritatea cazurilor este angajat cel
de-al doilea jucător care încrucişează;
 finalizarea în încrucişare poate avea trei posibilităţi: poate finaliza primul
jucător care a apăsat cel de-al doilea care încrucişează sau primul primitor
care finalizează în urma efectuării unei întoarceri cu direcţia de coş.

3.2.4. Dublarea

Dublarea reprezintă combinaţia de întrajutorare a jucătorului aflat în posesia

mingii care realizează o acţiune de joc ce este „închisă” de
apărător şi în sprijinul căruia se demarcă spontan un
coechipier.
Cea mai mare frecvenţă de utilizare a dublării o întâlnim
în atacul împotriva apărătorilor pe zonă şi a apărătorilor
presing. În funcţie de plasamentul posesorului mingii, dublarea Fig. 3.28
poate fi: ofensivă-defensivă, laterală-verticală( Fig.3.28)
Componentele necesare pentru executarea dublajului:
 din punct de vedere fizic şi tehnic sunt specificate acţiunile individuale
bazate pe jocul fără minge.
Jucătorul care dublează, trebuie să abordeze următoarele aspecte tactice:

59
 60
1. Pentru jucătorul care dublează:
 urmărirea acţiunii coechipierului;
 anticiparea „închiderii” acţiunii iniţiate de coechipier;
 demarcaj pentru intrarea în posesia mingii;
 plasamentul;
 ofensiv, posibilitate de finalizare;
 defensiv, favorizare a intrării în posesia mingii şi reorganizării a atacului;
 determinarea depăşirii numerice pe apărătorul jucătorului cu mingea;
 intrarea în posesia mingii;
 finalizarea;
 jucarea mingii în teren.
2. Pentru jucătorul cu mingea:
 discernământ în transferarea acţiunii;
 atenţie distributivă;
 angajarea partenerului;
 intrarea în joc;
 demarcaj;
 recuperare.

Combinaţia de dublaj este cel mai frecvent utilizată în joc de

către:
 jucător pivot sau centru – dublarea atunci când
jucătorii de câmp se află în acţiuni de finalizare.
Plasamentul pivotului are două direcţii de
Fig. 3.29
acţionare(Fig.3.29):
 dublaj ofensiv;
 recuperare.

 jucător fundaş atunci când pivotul iniţiază acţiune ofensivă

şi zona de finalizare este aglomerată plasamentul
fundaşului este defensiv(Fig.3.30);

Fig. 3.30

 jucător extremă din partea opusă fazei de joc atunci când

jucătorul pivot utilizează acţiuni ofensive şi zona de
finalizare este vulnerabilă(Fig.3.31)
Fig. 3.31

Etapa condiţiilor izolate:

 Jucătorii dispuşi pe două şiruri – şirul fundaşilor cu mingi pătrunde în dribling,
iar în momentul aruncării pasează şirului de pivoţi;
 acelaşi exerciţiu însă acţionează spre coş jucătorul pivot şi dublează fundaşul;
 două şiruri de pivoţi, unul în centru, pentru acţiune de finalizare, celălalt pe
latura spaţiului de 3 secunde.

60
 61
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 jucătorul cu mingea acţionează spre coş iar în momentul când apărătorul
„închide” pasează jucătorului din şirul care dublează(Fig.3.32.a);
 doi apărători la linia de aruncări libere. Fundaşul cu mingea acţionează, în
momentul „închiderii” şirurile de extreme dublează, unul sau doi apărători se
retrag la extreme, fundaşul pasează la cea rămasă liberă sau dacă sunt închise,
ambele extreme finalizează(Fig.3.32.b);
 o apărare în zona 2-1-2. Atacanţii pasează mingea, în momentul când un atacant
acţionează spre coş şi este închis, jucătorul apropiat îl dublează defensiv.
(Fig.3.32.c);

a. b. c.
Fig. 3.32

Etapa condiţiilor de joc:

În această etapă dublajul se aplică în jocul de 2 x 2 şi 3 x 3 la un panou cu apărare
agresivă. Se introduce dublajul în cadrul acţiunilor din jocul bilateral 5x5.
3.2.5. Atacul în superioritate numerică
Jocul în superioritate numerică reprezintă situaţia tactică de 2-3 jucători care
prin plasamentul lor determină o superioritate raportată la numărul de apărători
prezenţi la faza de joc respectivă.

2x1 3x1 3x2

Fig. 3.33
Aspectul tactic îl constituie atragerea apărătorului pe jucătorul aflat în posesia
mingii, care prezintă un grad de pericol mai mare faţă de partenerul fără minge.

Componentele necesare realizării combinaţiei:

Componenta fizică şi cea tehnică sunt specifice acţiunilor tactice individuale
solicitate.
Componenta tactică: în jocul în superioritate numerică sunt solicitate următoarele
acţiuni tactice individuale:
 demarcajul
 plasamentul
 intrarea în posesia mingii
 transmiterea mingii
 conducerea mingii
 finalizarea
61
 62
 dublarea.
Indicaţiile metodice care stau la baza gândirii tactice a jucătorilor sunt determinate
de caracterul specific de finalizare, ca fiind cea mai frecventă în joc (finalizarea
contraatacului).

Atacul 2 contra 1
1. Indicaţii tactice pentru ambii jucători:
 atacarea coşului în circulaţie prin plasament pe ambele
părţi – front larg( Fig.3.34);
 plasament pe planuri şi culoare diferite (adâncime pe
front larg) atragerea apărătorului „între doi”;
 circulaţia jucătorilor să se facă pe laturile unui triunghi
imaginar realizarea dublajului ofensiv şi defensiv. Fig. 3.34
2. Indicaţii tactice pentru jucătorul aflat în posesia mingii:
 atacarea coşului în dribling (în special când plasamentul
posesorului este în treimea de teren din apropierea coşului
advers-Fig.3.35);
 finalizare; Fig. 3.35
 atragerea apărătorului pentru demarcarea coechipierului
(Fig.3.36,a);
 angajarea coechipierului în cazul când marcajul apărătorului este evident om la
om şi corect plasat în apropierea coşului(Fig.3.36,b);
 după angajare preia sarcinile de jucător fără minge.
3. Indicaţii tactice pentru jucătorul fără minge:
 plasament în plan şi culoar diferit faţă de jucătorul cu minge;
 demarcaj;
 determinarea culoarului de pasare;
 dublaj ofensiv sau definitiv;
 demarcaj pentru finalizare;
 recuperarea.

a. Fig. 3.36 b.

Atacul 3 contra 1 şi 3 contra 2:

Mod de acţionare:
 atacarea coşului în circulaţie pe trei culoare diferite;
 plasament în planuri diferite:
 în trepte;
 cu doi jucători avansaţi şi unul retras. (Fig.3.37a,b);

62
 63

a. b.
Fig.3.37
Plasament:
 atragerea apărătorului (lor) „între trei”;
 este indicat ca în faza de iniţiere a finalizării atacarea coşului să se facă prin
dribling de către jucătorul aflat pe culoarul central;
 sarcinile pentru fiecare jucător sunt identice atacului 2 contra 1.
Variante:
 atacul direct prin dribling;
 atacarea coşului, scoaterea apărătorului din dispozitiv, angajarea
coechipierului din partea zonei aflate în superioritate numerică.
Demers metodic:
Etapa condiţiilor izolate:
 pase în doi din deplasare cu aruncare la coş;
 pase în doi cu încrucişare în dribling şi aruncare la coş;
 pase în trei cu schimb de locuri;
 pe grupe de trei pe 1/2 teren, jucătorul cu mingea driblează pe centru cu
mingea spre coş, la linia de aruncări libere execută oprire ca pentru aruncare,
din săritură şi pasează la unul din ceilalţi doi coechipieri care sprintează spre
coş pe lateral.
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 în jurul fiecărui cerc de angajare a mingii se aşează trei jucători cu o minge, un
jucător în interiorul cercului şicelălalt în extreior. Mingea se pasează de
jucătorii de pe cerc, cel din interior înceracă s-o atingă, pe durata a 15-20.După
un număr de execuţii se înlocuiesc apărătorii cu cei de pe cerc;
 doi jucători la liniile laterale de aruncări libere cu un apărător între ei. Un
jucător cu minge atacă în dribling, apărătorul se deplasează la semnalul
antrenorului la unul din jucători, jucătorul cu mingea trebuie să paseze la cel
rămas liber;
 jucătorii dispuşi pe trei şiruri. Jucătorul 1driblează iar 3 execută ieşire la minge
şi îl opreşte din dribling. Jucătorul 2 se demarcă pe lateral, iar 3 îl marchează
după ce-l opreşte din dribling pe 1, acesta fiind obligat să arunce dacă nu poate
pasa lui 2 care pătrunde.

a. b. c.
63
 64
Fig.3.38
Etapa condiţiilor de joc:
 pase în doi de la un panou la celălalt, de pe mijlocul terenului acţionând câte
un apărător la fiecare perete( Fig.3.38,b);
 acelaşi exerciţiu – trei atacanţi contra unui apărător;
 acelaşi exerciţiu – trei atacanţi contra a doi apărători(Fig.3.38.c).

3.3 Tactica colectivă de echipă în atac (sisteme de atac)

3.3.1 Contraatacul

Contraatacul – reprezintă trecerea organizată, în viteză, din apărare în atac cu

scopul de a surprinde apărarea în inferioritate numerică .Deci contraatacul înseamnă
a ataca înainte ca apărătorul să fie organizat.
Este indicat de a forma sportivilor deprinderea de a declanşa contraatacul din
orice situaţie de intrare în posesia mingii, cum ar fi:
 după coş marcat;
 din intercepţie;
 din recuperarea mingii la panou;
 din angajare 1 / 1 şi după aruncări libere.

Fazele contraatacului:
 intrarea în posesia mingii:
 declanşarea contraatacului;
 desfăşurarea:
 circulaţia jucătorilor
- în linie dreaptă;
- în diagonală;
- pe culoare: lateral, centru, lateral şi centru.
 circulaţia mingii
- pase lungi la vârfuri;
- pase scurte la intermediari.
 finalizarea - procedee
 cu o mână din dribling;
 cu o mână din alergare;
 cu o mână din săritură.
Reguli de bază în contraatac:
1. Demarcaj permanent;
2. Circulaţia mingii pe drumul cel mai scurt;
3. Circulaţia jucătorilor să se realizeze în adâncime iar atacanţii să nu fie pe
linie cu apărătorii;

64
 65
4. Contraatacul să fie dublat de jucătorii din linia a II-a;
5. Aruncările la coş să fie executate în viteză;
6. Asigurarea echilibrului defensiv;
7. Conţinut:
 fizic:
- viteza de deplasare şi reacţie;
- rezistenţa în regim de viteză;
- forţă – viteză.
 tehnic:
- elemente de mişcare în teren;
- pasa de la umăr;
- pase cu pământul;
- aruncările la coş din deplasare şi săritură;
- conducerea mingii;
- structuri complexe de procedee tehnice
 tactic:
- demarcaj – pătrundere;
- urmărire – recuperare;
- atac în superioritate.
Posturile jucătorilor:
- lansator;
- intermediar;
- vârf.
Variantele contraatacului:
- cu un singur vârf;
- cu două vârfuri;
- cu un vârf şi un intermediar;
- cu două vârfuri şi cu un intermediar.

3.3.2 Sistemul de atac în semicerc (potcoavă)

Jucătorii sunt aşezaţi în formă de semicerc la o distanţă de aproximativ 7 – 8 m

de coş. Jucătorii plasaţi pe colţurile terenului au următoarele sarcini:
 să arunce bine la coş de pe loc şi din săritură;
 să angajeze cu uşurinţă pe pătrunzătorii din partea opusă;
 să cunoască pătrunderile şi depăşirile;
 să participe la recuperare.

65
 66

5 4

3 2
1
1
1
1
1

Fig.3.44 Sistemul de atac în potcoavă

 caracteristicile sistemului:
 toţi jucătorii se află departe de coş;
 datorită distanţelor mici dintre jucători mingea poate circula uşor;
 datorită aşezării creează o zonă liberă în apropierea coşului;
 asigură un echilibru defensiv puternic cu 2 – 3 jucători;
 recuperarea la panou este mai dificilă.
 combinaţiile de bază ale sistemului – privind tactica colectivă elementară
sunt folosite combinaţiile:
 dă şi du-te;
 blocajul;
 încrucişarea;
 depăşirea.

3.3.3 Sistemul de atac cu un jucător pivot (4+1)

Este cunoscut sub denumirea de „atacul 4 + 1” dispozitivul de atac fiind alcătuit

din patru pătrunzători plus un jucător pivot. Acesta trebuie să aibă o înălţime de peste
2,0 m să fie robust, cu calităţi fizice dezvoltate, să cunoască procedeele tehnice
caracteristice acestui post.

1
4
5

3 2

Fig.3.45 Sistemul de atac 4+1

 caracteristicile sistemului de atac:

 are în plasament un jucător sub coş şi patru jucători în afară;
 dispozitivul de atac este format din două planuri de atac;
 cere un jucător specializat pe post de pivot;
 atacarea spaţiului vulnerabil din apropierea coşului este permanentă;

66
 67
 atacarea coşului se poate face cu uşurinţă, alternând aruncările de sub coş cu
cele de la semidistanţă şi distanţă.

3.3.4 Sistemul de atac cu doi jucători pivoţi (1-2-2)

Este un sistem care începe să se folosească tot mai des datorită avantajelor pe
care prezintă.
Plasarea celor doi pivoţi se poate face în mai multe feluri:
4
5 2
3

1
1
1
1
1
Fig.3.46 Sistemul de atac cu doi jucători pivoţi

 de o parte şi de alta a spaţiului de restricţie, în apropierea coşului;

 la capetele liniei de aruncări libere;
 pe aceeaşi parte a spaţiului de restricţie;
 un pivot plasat lângă spaţiul de trei secunde şi al doilea în apropierea
postului de extremă;

CAPITOLUL 4
BAZELE TACTICII ÎN APĂRARE

4.1. Tactica individuală în apărare

4.1.1. Marcajul
Marcajul este acţiunea tactică individuală fundamentală de apărare prin care
un jucător încearcă în mod regulamentar să anihileze acţiunile adversarului direct.
Reprezintă suportul tehnico-tactic pentru toate acţiunile individuale de apărare.
În executarea marcajului deosebim următoarele situaţii:
a. Marcajul la jucătorul fără minge.
b. Marcajul la jucătorul care intră în posesia mingii.
c. Marcajul diferenţiat (la jucătorul cu minge).

a. Marcajul la jucătorul fără minge

Acţiunea de bază o constituie marcajul atacantului direct în zona de acţiune
(activitate) a apărătorului. Plasamentul apărătorului este pe linia imaginară dintre
atacant şi coş.
Valoarea unei apărări este determinată de eficienţa marcajului. Datorită ponderii
pe care o are în jocul de apărare, este necesar să i se acorde o mare atenţie în procesul
de pregătire.

67
 68

Componente necesare pentru executarea marcajului:

Componenta fizică: În execuţia marcajului sunt solicitate următoarele calităţi
motrice:
 rezistenţă
 forţă în picioare
 viteză de reacţie, de execuţie şi de deplasare
 îndemânare.
Componenta tehnică:
Principalele procedee tehnice specifice sunt:
 poziţie fundamentală joasă
 alergarea laterală
 deplasările cu pas adăugat lateral şi oblic
 schimbare de direcţie
 pirueta
 săriturile
 lucrul de braţe
 variaţiile de ritm.
Structurile tehnice cele mai des utilizate:
 alergare laterală – deplasare cu pas adăugat – schimbare de direcţie;
 pas adăugat oblic înapoi – schimbare de direcţie şi piruetă;
 păşire, săritură – alergare laterală – săritură;
 jocul de picioare.

Componenta tactică:
Indicaţii metodice ce stau la baza gândirii tactice a jucătorului care marchează
sunt următoarele:
 supravegherea adversarului;
 deplasarea pe drumul cel mai scurt;
 ocuparea unui loc favorabil:
 marcajul adversarului in zona proprie de acţiune;
 menţinerea priorităţii de plan şi de culoar faţă de adversarul direct,
raportată la coş;
 evitarea demarcajului prin surpriză;
 asigurarea unui echilibru permanent:contactul permanent cu solul prin joc
de picioare.
 prima mişcare (acţiune) să se efectueze în scopul apărării coşului.

b. Marcajul la jucătorul care intră în posesia mingii

Factorul constant al marcajului este apărarea coşului iar factorul variabil îl
constituie adversarul direct.
Marcajul la „jucător şi la minge” îşi are suportul de bază în marcajul clasic la care
se adaugă noi elemente tehnico-tactice specifice acţiunii de intrare în posesia mingii.
Astfel apare îmbinarea a două acţiuni, una de apărare „marcajul” şi una specifică
atacului – „intrarea în posesia mingii”.
68
 69
Este denumit ca „MARCAJ LA INTERCEPŢIE” şi are drept scop marcajul la
adversarul direct cât şi la culoarul de sosire a mingii.
Plasamentul apărătorului se realizează între adversarul direct şi coş, pe
bisectoarea unghiului format de atacant – coş şi atacant – minge, cuprinzând cu zona sa
de acţiune adversarul direct. Poziţia apărătorului este oblică, în general cu linia umerilor
pe bisectoare.
Componente necesare realizării acţiunii:
Componenta fizică: este identică cu cea a marcajului normal, predomină viteza
de reacţie, de execuţie şi de deplasare.
Componenta tehnică:
 jocul de picioare specific marcajului normal
 lucrul de braţe
 săritura precedată de 1-2 păşiri (ieşire la minge),
 prinderea mingii cu o mână (acroşaj) şi cu două mâini.
Componenta tactică: pe fondul de indicaţii tactice specifice marcajului se adaugă
şi elementele tactice ale intrării în posesia mingii.Marcajul la intercepţie constituie o
acţiune care poate avea caracter permanent în jocul de apărare. Intercepţia, ca acţiune de
intrare în posesia mingii se realizează dacă situaţia tactică prezintă condiţii favorizante.
Indicaţii tactice:
 atenţia distributivă;
 prioritate de plan faţă de adversar şi minge;
 analiza factorilor determinanţi pentru intrare în posesia mingii;
 determinarea priorităţii de acţiune faţă de adversarul direct;
 valorificarea greşelilor tehnico-tactice comise de posesorul mingii.
c. Marcajul diferenţiat (la jucătorul cu mingea)
Posibilităţile multiple de care dispune jucătorul în posesia mingii(pasare,
conducere, aruncare la coş), determină adaptarea marcajului şi respectiv a celor două
acţiuni –„ la jucător şi la minge”– acestea aflându-se simultan în zona de acţiune a
apărătorului.
În cadrul marcajului diferenţiat apar următoarele situaţii tactice:

MARCAJUL JUCĂTORULUI POSESOR AL MINGII

Structura tehnică specifică o reprezintă
 poziţia fundamentală
 joc de apărare (în special pas adăugat înainte şi înapoi),
 lucru de braţe, smulgerea mingii.
Componenta tactică:
 intrarea atacantului în zona de acţiune a apărătorului;
 prudenţă pentru a nu fi surprins printr-o depăşire;
 încercări (când mingea nu este protejată) de smulgere sau
scoatere de minge;
 un braţ urmăreşte schimbările locului de ţinere a mingii.

MARCAJUL JUCĂTORULUI CARE PASEAZĂ

Structura tehnică specifică:
69
 70
 poziţia fundamentală,
 lucru de braţe,
 lucru de picioare (păşiri);
Componenta tactică:
 închiderea culoarului de pasă;
 braţ cu palma interpusă pe culoarul de pasare;
 urmărirea locului de ţinere a mingii.

MARCAJUL JUCĂTORULUI CARE DRIBLEAZĂ

 în timpul driblingului:
Structura tehnică specifică:
 alergare laterală
 lucru de braţ.
Componenta tactică:
 închiderea culoarului de conducere a mingii;
 dirijarea adversarului către zone închise (aglomerare de
jucători, linii laterale, colţurile terenului, menţinerea
priorităţii adversar – coş);
 încercări de oprire din dribling.

MARCAJUL JUCĂTORULUI CARE A EPUIZAT DRIBLINGUL

Structura tehnică specifică:
 lucru de braţe,
 smulgerea sau scoaterea mingii.
Componenta tactică:
 marcaj agresiv;
 închiderea culoarelor de pasare şi aruncare;
 schimbarea plasamentului;
 luptă activă pentru scoaterea mingii;
 într-ajutorare şi prinderea în „capcană”.

MARCAJUL JUCĂTORULUI CARE ARUNCĂ LA COŞ – CAPACUL

Structura tehnică specifică:

 lucrul de braţ, pas adăugat, închiderea culoarului de
aruncare – săritură – capac;
 alergare oblică, săritură, capac;
 alergare laterală, alergare oblică, blocare, săritură,
capac.
Componenta tactică:
 urmărirea atacantului cu minge în acţiunea finală;
 anticiparea momentului aruncării;
 desprinderea în funcţie de momentul aruncării;
 închiderea culoarului de aruncare;
 intervenţie la minge.

70
 71
Demers metodic:
Marcajul reprezintă prima acţiune individuală de învăţare a jocului în apărare. Se
recomandă următoarea succesiune în învăţare:
 marcajul la jucătorul fără minge (normal);
 marcajul la jucătorul posesor al mingii;
 marcajul agresiv, la intercepţie;
 marcajul special.
Se învaţă paralel cu acţiunile din atac – demarcaj, pătrundere, depăşire.
Calităţi motrice necesare:
 viteză de deplasare specifică;
 viteză de reacţie;
 îndemânare specifică;
 forţă în picioare;
 rezistenţă în regim de poziţie fundamentală şi de deplasări specifice.
Etapa condiţiilor izolate de joc:
a) repetarea procedeelor tehnice componente ale marcajului:
 poziţia fundamentală;
 pasul adăugat înainte, înapoi, oblic înainte;
 alergarea laterală;
 jocul de picioare şi braţe.
b) structuri specifice:
 deplasare în grup, în oglindă la semnal;
 marcaj imaginar;
 jocul „prinsa pe perechi”;
 jocul „prinsa pe perechi” cu al treilea jucător la mijloc;
 marcajul unui atacant care se demarcă într-o zonă limitată, pe lungimea
terenului;
 ştafetă cu:
 pas adăugat înainte;
 pas adăugat înapoi;
 oprire;
 alergare cu spatele.
 pase în triunghi cu apărător la mijloc;
 relaţie 1 x 1 – atacantul circulă în zona din apropierea apărătorului
respectând plasamentul panoului, iar apărătorul respectă plasamentul între
coş şi atacant şi execută marcajul.
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 toate exerciţiile utilizate se execută în relaţie atacant – apărător;
 jucătorii grupaţi pe perechi atacant – apărător primesc sarcini sau teme specifice.
Sarcini pentru atacanţi Sarcini pentru apărători
- circulaţie în zona de atac pe toată jumătatea - marcaj cu plasament între adversar şi coş pe o
terenului; linie imaginară;
- circulaţie în zona de atac, cu creşterea treptată a - aceeaşi acţiune;
vitezei de deplasare;
- aceeaşi acţiune; - marcaj în funcţie de depărtarea atacantului faţă
de coş (marcaj mai aproape sau mai departe);

71
 72
- demarcaj cu circulaţie individuală în atac; - marcaj încercând în funcţie de circulaţia
atacanţilor evitarea ciocnirilor prin alunecări;
- demarcaj în circulaţie pe toată suprafaţa de teren. - marcaj în funcţie de circulaţia atacantului.

 jocul „ţinerea mingii” pe o zonă limitată cu aplicarea marcajului, atacanţii nu

au voie să dribleze;
 4 perechi în relaţie atacant – apărător, circulă în zona de atac, iar un jucător cu
minge pasează atacantului demarcat;
 joc „2 la 1” se poate executa în teren, fără aruncare la coş sau la un panou cu
aruncare la coş. Apărătorul are sarcina de a marca atacanţii în funcţie de
situaţia din atac;
 joc „3 la 2” cu aceeaşi temă;
 joc „1 x 1” „2 x 2”, „3 x 3” în teren fără aruncare la coş, cât şi la un panou cu
aruncare la coş.
Toate jocurile în inferioritate numerică sau în echilibru numeric între atacanţi şi
apărători se desfăşoară cu temă şi urmăresc să rezolve cu precădere marcajul normal şi
cel diferenţiat.
Etapa condiţiilor de joc:
 se utilizează jocul „4 la 4”, „5 la 5” pe jumătate de teren şi pe tot terenul cu
temă şi de situaţie pentru perfecţionarea marcajului;
 pentru crearea situaţiilor favorabile pentru perfecţionarea marcajului se poate
elimina driblingul, se pot folosi procedee indicate de aruncare la coş;
 în acelaşi timp, în această etapă de învăţare şi perfecţionare, marcajul se
integrează conform sistemului de apărare utilizat de echipă;
 aprecierea nivelului de însuşire a marcajului se testează în jocul de verificare
şi jocul oficial, competiţional.
 sintetic acţiunile de tactică individuală în cadrul relaţiei de joc atacant –
apărător pot fi sistematizate astfel (Hrişcă A., Negulescu C., Colibaba E.,
1977).

Atacant fără minge

APĂRĂTORUL EXECUTĂ
 marcaj normal;
 marcaj agresiv.
Apărătorul execută marcaj normal
ATACANTUL FĂRĂ MINGE EXECUTĂ
 marcajul diferenţiat al atacantului care urmează să primească mingea:
 intercepţia (marcajul la intercepţie).
Apărătorul execută marcaj diferenţiat
ATACANTUL EXECUTĂ
 acţiunea de „ieşire la minge”
 poziţia „triplei ameninţări”.
Atacant în posesia mingii
APĂRĂTORUL EXECUTĂ
 marcajul diferenţiat al atacantului care nu a driblat

72
 73
Apărătorul execută marcajul diferenţiat
ATACANTUL EXECUTĂ
 acţiunea de „depăşire”
Atacantul în posesia mingii
APĂRĂTORUL EXECUTĂ
 marcajul diferenţiat al atacantului care driblează:
 scoaterea mingii din dribling
 marcajul diferenţiat al atacantului care a terminat driblingul:
 „capacul”.
Urmărirea şi recuperarea defensivă
 urmărirea şi recuperarea ofensivă

4.1.2. Smulgerea mingii

Smulgerea mingii este o acţiune tactică individuală de apărare prin care un

apărător apucă mingea ţinută de un atacant şi o trage spre el pentru a intra în posesia
ei.
Există două procedee de smulgere a mingii: prin apucare şi prin lovire.

Smulgerea mingii prin apucare – se efectuează astfel: apărătorul se apropie de

atacant la aproximativ o lungime de braţ şi efectuează deplasările cu lucru activ de
braţe pentru a previni pasarea mingii. Apărătorul urmăreşte mingea şi când atacantul
depărtează mingea de corp, printr-o mişcare foarte rapidă, executată cu braţul, mâna
apărătorului va apuca mingea de partea ei liberă, printr-o mişcare de jos în sus. Odată
mingea apucată, cu braţul opus şi deci cel îndepărtat de minge, va fi trasă spre trunchiul
apărătorului, simultan cu o mişcare de apucare de sus în jos.Apărătorul va executa o
pivotare, adăugând forţa corporală la acţiunea de smulgere realizând şi protecţia mingii
în acelaşi timp, fără a comite infracţiunea de „paşi” prin schimbarea piciorului de
pivot.În aceste condiţii mingea este ţinută cu forţă pentru a nu-i fi resmulsă de atacant.

Smulgerea mingii prin lovire – este precedată în general de o fentă de smulgere

prin apucare. Lovirea mingii urmăreşte scoaterea acesteia din mâinile atacantului şi
prinderea de către apărător.Acţiunea de lovire a mingii se efectuează print-o bătaie
puternică cu palma pe partea liberă a acesteia(mingii). Mingea se loveşte în general de
sus în jos şi în momentul în care atacantul o depărtează de corp şi întinde antebraţele
spre a iniţia o acţiune.Când mingea a părăsit mâinile atacantului, apărătorul o va prinde
sau va pleca în dribling.
Recomandabil este ca apărătorul după reuşita acţiunii să prindă mingea şi să execute o
pivotare defensivă de protecţie şi apoi să întreprindă altă acţiune.

4.1.3. Scoaterea mingii din dribling

73
 74
Scoaterea mingii din dribling este o acţiune tactică individuală de apărare prin
care apărătorul, însoţind atacantul posesor de minge, în dribling, printr-o acţiune
rapidă, scoate mingea cu braţul de pe partea ei, de sub controlul atacantului.
Scoaterea mingii din dribling se efectuează în funcţie de poziţia atacantului şi a
apărătorului după cum urmează:
 atacant şi apărător, ambii în poziţii statice. Apărătorul va executa o fandare sau o
uşoară săritură cu ducerea braţului înainte, simultan cu impulsul dat mingii de către
atacant, în momentul în care acesta a început driblingul pe loc. Apărătorul va
urmări să scoată mingea lateral, să o blocheze sau să intre în posesia ei;
 apărător static, atacant în dribling. Apărătorul va aştepta atacantul, după ce în
prealabil a adoptat o poziţie joasă şi echilibrată pe culoarul cel mai favorabil pentru
depăşire determinându-l astfel să-l ocolească. Scoaterea mingii o va executa, de
regulă, braţul de pe partea mingii. Dacă distanţa faţă de atacant este mai mare,
apărătorul va executa o fandare laterală şi va urmări să scoată mingea. Acţiunile
braţului şi ale mâinii vor fi foarte rapide şi vor începe odată cu părăsirea mingii
din mâna atacantului, astfel încât să intervină pe traiectoria acesteia în momentul în
care mingea ricoşează din teren spre mâna atacantului. Această indicaţie metodică
este valabilă pentru toate situaţiile de scoatere a mingii din dribling;
 atacant şi apărător în deplasare. Apărătorul va urmări să ajungă pe acelaşi plan cu
atacantul sau chiar să-l depăşească prin alergare, va executa o uşoară săritură
înainte, urmărind scoaterea mingii cu mâna de pe aceeaşi parte. Ajungerea pe
acelaşi plan cu atacantul este o condiţie indispensabilă. În cazul în care acţionează
din spatele atacantului, de cele mai multe ori, intervenţia apărătorului eşuează şi se
soldează cu o greşeală personală.

4.1.4. Blocarea aruncării mingii – capacul

Blocarea aruncării mingii – capacul – reprezintă ultima acţiune prin care

apărătorul încearcă să împiedice în mod regulamentar aruncarea la coş a atacantului.
Ea constă în oprirea sau devierea mingii, după momentul lansării, pe traiectoria ei
ascendentă.Capacul sau intervenţia la minge este acţiunea tactică individuală prin
care un apărător închide cu palma culoarul de transmitere al mingii către coş.
(Vasilescu, L.,-1998)
Deşi denumirea de „capac” este improprie, totuşi este utilizată deoarece astfel
este cunoscută blocarea aruncării mingii în limbajul tehnicienilor şi jucătorilor.Există
mai multe procedee de a executa capacul, în funcţie de poziţiile şi acţiunile celor doi
competitori. Desigur că în lupta lor poziţiile celor doi sunt diferite, dar acestea se reduc
la două aspecte –execuţia dinamică sau statică ce precede acţiunea şi astfel deosebim
două procedee de a executa capacul:

 capacul de pe loc – constă în acţiunea de barare a drumului mingii în situaţia în

care atacantul aruncă de pe loc cu sau fără săritură. În această situaţie pentru a
executa corect şi eficient capacul, apărătorul trebuie să se găsească în imediata
apropiere a atacantului;

74
 75
 capacul din deplasare – se foloseşte împotriva unui atacant care a reuşit să
efectueze o depăşire şi se îndreaptă singur către coş. Apărătorul cel mai apropiat
(de obicei apărătorul care a fost depăşit) va sprinta către coş, să ajungă atacantul
în drumul său către panou. În timpul alergării apărătorul va urmări permanent
manevrarea mingii de către atacant. În momentul când atacantul a reţinut mingea
cu ambele mâini, (şi în consecinţă va executa cei doi paşi regulamentari pentru
efectuarea aruncării din dribling sau din săritură cu oprire într-un timp sau doi
timpi) apărătorul va executa şi el aceeaşi paşi, paralel cu atacantul, de asemeni
va efectua săritura simultan cu acesta şi cât mai apropiat. Braţul dinspre atacant
realizează blocarea mingii pe traiectoria ei ascendentă.

4.1.5. Urmărirea şi recuperarea mingii în apărare

Urmărirea la panou (recuperarea defensivă) este o acţiune prin care apărătorul

înceracă să intre în posesia mingii – în urma executării unei aruncări nereuşite de
către atacant.
Se realizează printr-o retragere către panou, în momentul aruncării precedată sau
urmată – după caz – de executarea unei pivotări sau unei piruete înapoi, ocupându-se
primul plan, unde se încearcă, în primul rând, să se împiedice pătrunderea unui atacant
şi apoi să execute săritura pentru prinderea mingii. Pivotul sau pirueta se execută în faţa
atacantului care, la rândul său, încearcă să ocupe şi el primul plan pentru efectuarea
recuperării (ofensive). Ocuparea primului plan este continuată cu executarea (când este
cazul) unui pas mic lateral sau înapoi după ce s-a sesizat direcţia de ricoşare a mingii
din panou (coş).Concomitent cu aceasta, apărătorul adoptă o poziţie cu picioarele şi
braţele depărtate, pregătit pentru a efectua săritura necesară urmăririi mingii.Această
poziţie şi acţiune este denumită blocaj defensiv. În caz de nereuşită a recuperării,
apărătorul va rămâne supanou pentru „apărarea coşului” şi când mingea va fi „scoasă”
în câmp, el îşi va relua adversarul.

4.2. Tactica colectivă elementară în apărare

4.2.1. Alunecarea

Este combinaţia tactică între doi apărători, prin care un

apărător îşi ajută coechipierul, creându-i drum liber în urmărirea
atacantului direct. A B
2
Se realizează prin depărtarea sau apropierea de atacantul 1

direct (prin efectuarea unui pas înainte şi înapoi) pentru a oferi

posibilitatea coechipierului (a-i crea culoar liber) să efectueze Fig. 4.1
marcaj corect asupra atacantului care se deplasează în diferite
direcţii.
Apărătorul A sesizează direcţia de deplasare în dribling a atacantului 2 dar pentru
a-i permite coechipierului B menţinerea în marcajul adversarului 2 – acesta fiind destul

75
 76
de periculos prin situaţia lui tactică (posesia mingii în dribling şi direcţia lui de
deplasare) – se retrage spre înapoi, schimbând totodată şi poziţia plasamentului faţă de
atacantul direct 1, minge şi coş, lăsându-i spaţiu coechipierului B ca să „alunece” în
urmărirea lui 2, după care revine la distanţa optimă de efectuare a marcajului la
adversarul său în raport de evoluţia fazei de joc (Fig.4.1).

4.2.2. Flotarea

Este o combinaţie tactică de apărare ce poate angrena doi sau chiar mai mulţi
apărători, care se realizează prin retragerea temporară a unui apărător (sau a mai
multora) de la adversarul direct, fără minge, pentru a ajuta un coechipier în apărarea
unui spaţiu unde se poate concentra atacul advers.
Apărătorul care a flotat revine imediat la adversarul său când acesta primeşte
mingea sau participă într-o combinaţie.

Fig. 4.2
Flotarea se poate efectua individual (către pivot) sau colectiv, atunci când doi,
trei se retrag simultan către spaţiul din faţa panoului pentru a opri o pătrundere,
depăşire sau o acţiune a pivotului advers.
Flotarea individuală a apărătorului B, al cărui adversar 2 nu are mingea; el
flotează asupra pivotului, ajutându-l astfel pe coechipierul A(Fig.4.2)
Flotarea colectivă a apărătorilor B, C şi D ai căror adversari nu au mingea şi care
astfel împiedică atât jocul pivotului 1, cât şi posibilităţile de pătrundere sau combinaţii
ale lui 5( Fig.4.5)

Fig. 4.3

4.2.3. Aglomerarea
Este asemănătoare cu flotarea, fiind o combinaţie de apărare în care se pot
angrena unul sau mai mulţi apărători. Ea se realizează prin retragerea unui apărător –
sau a mai multora – de la atacantul direct, când acesta nu este periculos prin aruncări de

76
 77
la semidistanţă şi distanţă. În momentul când atacantul în posesia mingii, ajunge la o
distanţă de panou la care ar putea deveni periculos, apărătorul îl marchează normal până
ce va părăsi această zonă.
În funcţie de pericolul pe care-l poate prezenta fiecare atacant în parte, unul sau
mai mulţi apărători pot aglomera spaţiul coşului. Datorită faptului că acţiunea lor este în
funcţie de minge, la fel ca şi la flotare, deplasarea apărătorilor (circulaţia) se va face în
funcţie de circulaţia mingii (se apropie oarecum de principiile zonei).
Apărătorul E îl marchează activ pe jucătorul 5, la fel ca şi B pe 2, aceştia fiind
atacanţii cei mai „periculoşi” ai adversarilor. Apărătorii A, C şi D fac „aglomerarea”
suprafeţei din apropierea zonei de restricţie pentru a anihila acţiunile jucătorului pivot 5
sau eventualele pătrunderi în această zonă ale celorlalţi atacanţi. În momentul în care
atacantul 1 pătrunde spre coş, intrând în suprafaţa din apropierea coşului, apărătorul lui
direct A care a executat un marcaj în supraveghere „aglomerând” această suprafaţă, îl
preia în marcaj activ( Fig.4.4).
Aglomerarea reprezintă o combinaţie prin care sunt adaptate la specificul apărării
om la om, reguli ale sistemului de apărare în zonă. Plasamentul jucătorilor care
„aglomerează” este determinat de circulaţia mingii efectuate de adversari. Această
combinaţie este utilizată doar de echipele al căror nivel de pregătire este ceva mai
scăzut.

4.2.4. Schimbarea adversarilor

Schimbarea adversarilor este combinaţia tactică de apărare prin care doi

parteneri colaborează preluând reciproc atacanţii care au reuşit să se demarce de
apărătorii repartizaţi iniţial.
Acţiunea este indicată să se realizeze atunci când un atacant care reuşeşte să se
demarce este periculos şi apărătorul direct nu poate interveni pentru anihilarea jocului
acestuia. Asemenea situaţii întâlnim în retragerea vârfurilor de contraatac, demarcaj
individual reuşit, demarcaj în urma unui blocaj reuşit al coechipierului etc. Schimbarea
adversarilor ca urmare a demarcajului realizat de către atacant cu ajutorul coechipierului
(blocaj-încrucişare) presupune o bună colaborare între apărătorii prezenţi în acţiune.

Componentele combinaţiei
Componenta tactică – se recomandă ca acţiunea de blocare să fie evitată, teoretic
apărătorul blocat are şanse minime să efectueze schimbarea, deoarece atacantul prin
efectuarea plecării din blocaj (mărirea suprafeţei de blocaj) închide drumul de
efectuarea a schimbului. Prima măsură o reprezintă evitarea blocajului prin alunecarea
respectiv mărirea distanţei de marcaj şi situarea în acelaşi plan cu jucătorul care
blochează.
În situaţia când blocajul nu poate fi evitat, apărătorii care efectuează schimbarea
adversarilor îşi vor coordona acţiunile respectând următoarele indicaţii metodice:
a) indicaţii pentru apărătorul care este blocat:
- evitarea blocajului;
- schimbarea plasamentului prin joc de picioare pentru a nu se putea efectua
„jucarea” blocajului;

77
 78
- se deschide culoarul din direcţia partenerului care schimbă;
- schimbarea adversarului.
b) indicaţii pentru apărătorul al cărui atacant determină blocajul:
- urmărirea acţiunii de blocaj;
- realizează schimbarea când este clar că atacantul a reuşit să se demarce;
- anunţă efectuarea schimbării.
Demersul metodic:
Etapa condiţiilor izolate:
 joc de braţe şi lucru picioare, la semnal pas înapoi şi schimbarea direcţiei de
deplasare;
 joc de braţe şi lucru picioare printre mai multe obstacole, în dreptul fiecărui
obstacol se execută schimbarea direcţiei de deplasare;
 mai mulţi jucători pe spaţiu limitat execută joc de braţe şi lucru de picioare la
întâlnirea acestora realizează schimbarea direcţiei de deplasare.
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 două perechi de jucători în care atacanţii se deplasează în mers sau alergare
uşoară intersectând culoarele de deplasare, iar apărătorii schimbă omul de
câte ori se produce încrucişarea( Fig. 4.5);
 două şiruri de atacanţi-apărători în care atacanţii se deplasează simultan de la
un şir la altul. Apărătorii se deplasează după atacanţi, iar în momentul
întâlnirii schimbă adversarii şi se întorc la locurile de unde au plecat. După un
număr de repetări se schimbă rolurile şirurilor( Fig.4.6);
 atacantul 1 execută blocaj apărătorului B. În această situaţie A îl preia pe 2
care pătrunde spre coş. După finalizarea acţiunii apărătorii se schimbă
(Fig.4.7)

Fig 4.5 Fig.4.6 Fig.4.7

Etapa condiţiilor de joc:

 câte trei atacanţi şi trei apărători. Atacanţii execută optul, apărătorii schimbă
omul la fiecare încrucişare;
 pe perechi – atacanţii execută încrucişare, iar apărătorii schimbă omul la
încrucişare;
 pe perechi – atacanţii execută blocaj cu plecare din „blocaj” apărătorul blocat
cere schimbarea adversarului;
 doi atacanţi execută încrucişare după pasă la jucătorul centru. Apărătorul
centrului schimbă omul cu apărătorul primului care încrucişează, iar
apărătorul acestuia preia al doilea atacant care face încrucişarea. Apărătorul
acestuia rămâne să apere jucătorul centru.

78
 79

4.2.5. Apărarea în inferioritate numerică

Apărarea în inferioritate numerică reprezintă situaţia tactică prin care unul sau
mai mulţi apărători în inferioritate numerică încearcă să satisfacă cerinţele apărării
coşului.
Cele mai frecvente situaţii le întâlnim în apărarea împotriva contraatacului (faza de
finalizare).
Ideea tactică de bază o constituie apărarea coşului, iar ca sarcină imediată
întârzierea jocului ofensiv al adversarilor în scopul asigurării unui echilibru numeric
prin retragerea rapidă a partenerilor. Cele mai frecvente situaţii sunt de 1 contra 2 şi 2
contra 3 (Fig. 4.8 a,b)

Fig. 4.5
a. b.
Componentele combinaţiei:

Componentele fizică şi tehnico-tactică – sunt cele specifice acţiunii tactice

individuale „marcajul”.De menţionat este solicitarea deosebită a apărătorului în
satisfacerea cerinţelor apărării.
Componenta tactică – până la iniţierea acţiunii finale apărătorul realizează un
plasament de apărare a coşului şi un „marcaj teritorial”.
Apărare 1 contra 2(Fig.4.9 a,b):
 indicaţii tactice;
 tendinţă de retragere în apărarea coşului cu simulări de marcaj pentru
întârzierea jocului ofensiv al atacanţilor;

a. b.
Fig.4.9
 plasamentul apărătorului se realizează către zona atacantului cu minge;
 marcaj decisiv în cazul când atacantul se află în situaţia de aruncare la coş.
Apărare 2 contra 3( Fig. 4.10.,a,b,c):
 indicaţii tactice;
 tendinţa de retragere cu apărarea coşului cu simulări de marcaj pentru
întârzierea jocului ofensiv al atacanţilor;

79
 80
 plasamentul apărătorilor se face pe planuri şi culoare diferite, cu sarcini de
apărare 1 contra 2;

a. b. c.
Fig.4.10
în funcţie de atacantul cu mingea, apărătorii formează două frnturi de
apărare;
 apărătorul care marchează pe jucătorul cu mingea, marchează activ,
celălalt apărător dublează cu apărarea coşului şi marchează cu sarcini de
apărare 1 contra 2.
Demersul metodic:
Etapa condiţiilor izolate:
 de la centrul terenului spre coş deplasare cu paşi adăugaţi înapoi în viteză
mare individual;
 pe un culoar imaginar de 3 m, retragere cu schimbarea direcţiei în limitele
culoarului;
 în interiorul spaţiului de pedeapsă joc de braţe şi lucru de picioare în viteza
maximă pe reprize de 5-15”.
Etapa condiţiilor apropiate de joc:
 din această etapă, datorită prezenţei adversarilor, metodologia este identică cu
cea descrisă la atacul în superioritate numerică.
4.3 Tactica colectivă de echipă în apărare( sisteme de apărare)

Sistemul de apărare – reprezintă organizarea şi coordonarea acţiunilor

individuale şi colective a tuturor apărătorilor, în scopul formării unui grup omogen de
luptă împotriva scopului final al jocului.

Jocul de baschet utilizează trei sisteme de apărare:

omlalaom;
om;
om
zonă;
zonă;
combinată.
combinată.

4.3.1 Sistemul de apărare om la om

 este foarte accesibil;
 sistemul de bază al jocului;
 este denumit şi „apărare individuală” deoarece fiecărui apărător, se
repartizează un atacant.

80
 81
Caracteristici
 atenţia apărătorului este orientată în principal asupra atacantului;
 se poate aplica pe orice porţiune de teren;
 are caracter activ, forţând pe adversar să joace mingea;
 acţionează pentru intrarea în posesia mingii, aşteaptă greşelile atacantului şi
le provoacă.

Reguli de bază
 orice apărător trebuie să se afle tot timpul între coş şi adversar;
 fiecărui apărător i se repartizează la începutul jocului un adversar.

Utilizare tactică:
 împotriva tuturor echipelor cu jucători ce execută foarte bine aruncări de
mare precizie (distanţă, semidistanţă);
 echipelor cu pregătire tehnico-tactică scăzută.
Avantaje:
 asigură supravegherea permanentă a fiecărui atacant;
 răspundere personală: apărătorul este apreciat concret în funcţie de
realizările atacantului;
 se adaptează permanent, în funcţie de situaţia tactică.

Dezavantaje:
 consum energetic mare;
 calităţi relativ egale cu ale adversarului;
 întâmpină dificultăţi la execuţia combinaţiilor tactice colective din atac;
 lansarea contraatacului şi intercepţiile se realizează mai greu.

Variante
►Apărarea om la om normală

 este utilizată de începători şi prezintă două forme:

 pasivă – marcajul atacanţilor se realizează după retragerea în apărare;
 activă – se apropie de apărarea om la om agresivă, distanţa de marcaj se
micşorează, apărătorul executând lucru activ de braţe şi picioare.

►Apărarea om la om agresivă

 marcajul atacanţilor este foarte strâns, se încearcă intrarea în posesia mingii;

 se execută:
 pe jumătate de teren;
 pe tot terenul;

81
 82
 necesită o bună pregătire fizică, în special rezistenţă în regim de viteză în
lucrul de braţe şi jocul de picioare.

Utilizare tactică:
 împotriva echipelor cu o slabă pregătire fizică şi tactică;
 atacul bazat pe combinaţii fixe, pase lungi de contraatac;
 finalul jocului, când echipa este condusă.
Avantaje:
 provoacă derută în atac.
Dezavantaje:
 consum energetic mare;
 acumularea unui număr de greşeli personal foarte mare.

►Apărarea om la om cu aglomerare

 se realizează pe o suprafaţă de teren redusă (5 – 6 m de coş);

 a apărut datorită lipsei de eficienţă a aruncărilor şi datorită utilizării excesive
a acţiunilor pe jucătorii înalţi, plasaţi în zona de restricţie;
 apărarea este interesată de jocul de sub panou.

Utilizare tactică:
 împotriva echipelor care nu folosesc aruncări de la semidistanţă şi distanţă;
 împotriva echipelor care folosesc excesiv în atac acţiuni de pătrundere şi
acţiuni pentru pivot.

► Apărarea om la om cu flotare

 apărarea în care se acordă ajutor coechipierului în marcajul unui atacant

foarte periculos.

Utilizare tactică:
 împotriva echipelor care-şi bazează atacul pe jucătorii pivoţi, centri valoroşi;
 împotriva echipelor care nu aruncă de la distanţă şi semidistanţă.

►Apărarea om la om cu intercepţie(pressing)

 varianta modernă a apărării agresive;

 forma cea mai activă de apărare, având ca scop împiedicarea circulaţiei de
minge; jucătorul atacă fără a se mai retrage în apărare.

Utilizare tactică:

82
 83
 temporară sau permanentă în funcţie de calităţile jucătorilor (rezistenţă în
regim de viteză, acţiuni tehnico-tactice foarte bine însuşite, viteză de reacţie,
combativitate);
 împotriva echipelor cu o pregătire fizică şi tehnico-tactică redusă;
 împotriva atacului bazat pe combinaţii;
 împotriva lansării contraatacului.
Avantaje:
 creează panică şi dezechilibru în atac;
 spectaculozitate;
 cea mai incomodă formă de apărare.
Dezavantaje:
 consum energetic foarte mare;
 este necesar un lot de jucători, apropiaţi valoric;
 apărare pretenţioasă, solicitând o foarte bună colaborare.

4.3.2 Sistemul de apărare zonă

Reprezintă apărarea colectivă ce se desfăşoară pe un spaţiu limitat în faţa

coşului, în care apărătorii sunt aşezaţi într-un dispozitiv special fiecare având sarcina
de a supraveghea o anumită porţiune de teren, dinainte stabilită, marcând atacantul
care apare în zona sa.
Caracteristici:
 apărătorul urmăreşte în principal mingea şi jucătorul cu minge;
 apărătorii sunt aşezaţi într-un dispozitiv precis;
 deplasarea întregii apărări se face în funcţie de locul mingii şi circulaţia ei;
 apărarea este organizată în momentul când cei cinci apărători au reuşit să
formeze dispozitivul în apărare;
 apărarea în zonă prezintă suprafeţe vulnerabile;
 apărarea se caracterizează prin răspundere colectivă, greşelile comise de un
apărător sunt reparate destul de uşor de ceilalţi jucători;
 cere o gândire tactică avansată.

Reguli de bază:
 atenţia apărătorilor orientată spre circulaţia mingii;
 deplasarea apărătorilor în zonă este determinată de circulaţia mingii;
 retragerea în zonă să se facă foarte rapid;
 întrajutorarea;
 vorbirea în apărare.
Variantele apărării în zonă

83
 84
În cadrul apărării în zonă, apărătorii pot fi aşezaţi în dispozitiv de 2 sau 3 linii.
Prezentăm următoarele varainte ale apărării în zonă:

▪ 2–3 ▪ 2–1–2 ▪ 1–2–2

▪ 3–2 ▪ 2–2–1 ▪ 1–3–1
(numerotarea începe de la linia de centru către stânga)

1 1
2
1 2 2 3

5
5 4 4 4 5
3 3

Fig.4.8 Sistemul de apărare Fig.4.9 Sistemul de apărare Fig.4.10 Sistemul de apărare

2-3 2-1-2 1-2-

1 1
2 1 3 2
2 4 3
3
4
4 5 5
5

Fig.4.11 Sistemul de apărare Fig. 4.12 Sistemul de apărare Fig.4.13 Sistemul de apărare
3-2 2-2-1 1-3-1
Utilizare tactică:
 echipele au atac exclusiv pe combinaţii şi nu execută aruncări de la distanţă
şi semidistanţă;
 echipele care dispun de jucători înalţi, pentru asigurarea recuperării
defensive.
Avantaje:
 determină ca jucătorii din atac să execute aruncări de la distanţă şi
semidistanţă;
 recuperare cu ajutorul triunghiului de săritură;
 declanşarea contraatacului;
 intercepţii.
Dezavantaje:
 se aplică pe o porţiune limitată de teren;
 vulnerabilitate împotriva contraatacului.

4.3.2 Sistemul de apărare combinată

84
 85
Acest sistem de apărare foloseşte şi reguli de bază ale apărării în zonă împotriva
unor mişcări active ale atacului (circulaţie rapidă, blocaje, paravane, pătrunderi
individuale) dar şi elementele şi regulile de bază ale apărării om la om împotriva
aruncărilor precise de la distanţă şi semidistanţă, în marcajul unor atacanţi foarte buni
tehnicieni.

Variantele sistemului de apărare combinată:

 un apărător om la om şi patru în zonă 1+4
 doi apărători om la om şi trei în zonă 2+3
 trei apărători om la om şi doi în zonă 3+2
 patru apărători om la om şi unul în zonă 4+1

CAPITOLUL 5

ASPECTE METODICE PRIVIND ÎNVĂŢAREA ŞI CONSOLIDAREA

SISTEMELOR DE ATAC ŞI APĂRARE

5.1 Metodica învăţării şi consolidării contraatacului şi a apărării

împotriva contraatacului

Etapa condiţiilor izolate de joc:

 dispozitivul în momentul intrării în posesia mingii, stabilirea jucătorilor pe
posturi;

85
 86
- vârfurile de contraatac (5 şi 4);
- jucătorii intermediari (3 şi 2);
- posesorul mingii

4
5 3 2
1 R

Fig. 5.1 - Acţiunea de dublaj

Exerciţiu: 5 jucători în apărare (om la om sau zonă), joc cu „umbră”, cu
circulaţie foarte activă în poziţia fundamentală. La semnal toţi se opresc şi vor fi
precizate posturile ocupate în acel moment de fiecare jucător în vederea lansării
contraatacului (Fig. 3.39).
 circulaţia jucătorilor pe contraatac, stabilirea sarcinilor fiecărui post şi a
circulaţiei în teren a fiecărui jucător (Fig. 3.40).

4
2
1 R
3
5

R 1
Fig. 5.2 - Acţiunea de dublaj.
2
3
4
5
 Deplasarea se va face:
- la pas;
- în uşoară alergare;
- în ritm concret de desfăşurare, corespunzător condiţiilor de joc.

86
 87

Fig. 5.3

 Circulaţia mingii în funcţie de cea a jucătorilor, pasa la margine, pasă pe

mediana terenului, dribling pe culoarul median al terenului (pentru formă de
contraatac cu dribling pe centrul terenului – Fig. 5.3
Deoarece sunt cunoscute o diversitate de forme de desfăşurare a contraatacului,
reamintim clasificarea didactică a acestuia:
 contraatacul direct:
 cu dribling, efectuat de cel care a intrat în posesia mingii;
 cu pasă directă la jucătorul „vârf” de contraatac (din acest punct de vedere,
contraatacul poate fi: cu un „vârf” sau cu două „vârfuri”)
 contraatacul cu un intermediar:
 cu un jucător intermediar (Fig.5.4);
 cu doi jucători intermediar (Fig. 5.5).

Exerciţii:
 5 jucători în apărare efectuează joc cu „umbra”. La semnal profesorul –
antrenor pasează fie jucătorului aflat în mijlocul dispozitivului defensiv, fie
celui aflat pe ultimul plan al apărării. Mingea va circula de la prinzător spre
intermediarul de pe partea cea mai apropiată de acesta, demarcat spre linia
laterală a terenului iar acesta, la rândul său, o va pasa mai departe jucătorului
„vârf” de contraatac (Fig. 5.5);
R 1
 idem, cu pasăR în1 diagonală de la jucătorul 2intermediar la „vârful” de
2
contraatac; 3 3
4 4
5 5

87
 88

Fig. 5.4 Fig. 5.5

 idem, profesorul – antrenor aruncă mingea în panou, jucătorii aflaţi în
ultimul plan de apărare participă la recuperare, după care urmează
desfăşurarea contraatacului;
 idem, din diferite situaţii: intercepţie, prindere la panou, coş marcat,
repunere de la linia de fund sau laterală ca urmare a unor infracţiuni comise
de adversari.
Important este că în orice situaţie dispozitivul şi circulaţiile jucătorilor şi ale
mingii să fie păstrate cu stricteţe şi în cadrul formei de contraatac adoptate de echipă.

Etapa condiţiilor apropiate de joc:

 5 jucători în apărare + un atacant cu mingea pe care o aruncă la coş, după
care execută:
 stânjenirea pasei intermediarului sau retragerea pe culoarul median al terenului
şi încercarea intercepţiei;
 5 jucători în apărare + 2 atacanţi cu mingea.
 apărătorii proveniţi din situaţia de atacanţi, primesc următoarele sarcini şi
vor acţiona metodic:
 la început semiactiv, fără intrare în posesia mingii, apoi activ;
 5 jucători în apărare + 3 atacanţi;
 5 jucători în apărare + 4 atacanţi;
 5 contra 5 cu temă: apărătorii schiţează oprirea contraatacului, atacanţii
execută circulaţia de jucători şi de minge în conformitate cu forma de
contraatac utilizată de echipă.

Etapa condiţiilor de joc:

 Joc 5 contra 5 cu temă şi de situaţie;
 Joc de antrenament cu sarcini precise care să favorizeze efectuarea cât mai
frecventă a contraatacului;
 Joc de verificare;
 Joc oficial.

5.2 Indicaţii metodice -Atacul împotriva apărării om la om

Echipele din atac, trebuie să ţină seama de următoarele indicaţii atunci când
atacă o apărare om la om:
 circulaţia jucătorilor trebuie să fie ofensivă, rapidă, continuă;
 circulaţia jucătorilor trebuie să dezaglomereze spaţiul din apropierea coşului;

88
 89
 pătrunderile să se efectueze prin centru şi apoi să se continue către colţurile
terenului;
 circulaţia mingii să fie în concordanţă cu circulaţia jucătorilor. Sistemul de
apărare om la om poate fi atacat prin două forme:
 atacul rapid – contraatacul;
 atacul propriu-zis.
Atacul poziţional:
 atacul în potcoavă;
 atacul cu 1 sau 2 pivoţi;
 atacul cu 1 sau 2 centri;
 atacul cu pivot şi centru.

5.3 Metodica învăţării şi perfecţionării sistemului de atac în potcoavă şi a

sistemului de apărare om la om

Metodica învăţării şi perfecţionării sistemelor prevede analizarea în acelaşi timp

atât a atacului cât şi a apărării.

Etapa condiţiilor izolate de joc:

Pentru atac:
 aşezarea în posturi;
 învăţarea aşezării în dispozitiv şi a sarcinilor pe posturi;
 învăţarea circulaţiei de jucători:
 individuală;
 colectivă;
 învăţarea circulaţiei de minge:
 fără circulaţie de jucători;
 circulaţii de minge cu variaţii de ritm;
 schimbarea direcţiei de circulaţie a mingii;
 asamblarea circulaţiei de jucători cu circulaţia mingii – învăţarea trecerii din
apărare în atac fără minge – acelaşi exerciţiu cu minge.
Pentru apărare:
 repetarea marcajului normal în apărarea om la om:
 aşezarea între adversar şi coş;
 aşezarea pe linia ce leagă adversarul de coş;
 aşezarea la o distanţă de adversar în funcţie de periculozitatea acestuia.

Etapa condiţiilor apropiate de joc:

 apariţia adversarului determină învăţarea şi perfecţionarea concomitentă a
atacului şi a apărării;

89
 90
 exerciţii de atac şi apărare 5 la 5 pe tot terenul şi pe jumătate din teren cu şi
fără minge.

Etapa condiţiilor de joc:

 joc de şcoală 5 la 5 pe 1 – 2 teren, cu temă şi în funcţie de situaţie;
 joc de şcoală 5 la 5 pe tot terenul, cu temă şi de situaţie;
 joc de verificare;
 joc competiţional.

5.4 Metodica învăţării şi consolidării sistemului de atac 2 – 1 – 2

(cu jucător centru) şi a sistemului de apărare om la om, normal

Etapa condiţiilor izolate de joc

Atacul:
Aşezarea în dispozitivul de atac 2 – 1 – 2 şi a sarcinilor pe posturi (Fig. 5.6 a):
pentru jucătorii extremă 3 şi 4 recuperarea ofensivă, încrucişarea cu jucătorul centru,
„dă şi du-te” cu fundaşul de pe aceeaşi parte sau cu jucătorul centru pentru jucătorii
fundaşi 1 şi 2, pătrunderea şi depăşirea, „dă şi du-te” cu extrema pe aceeaşi parte,
încrucişarea simplă sau dublă, echilibru defensiv; jucătorul centru 5 distribuie mingi
celorlalţi coechipieri, finalizează de la linia de aruncări libere, recuperează ofensiv, este
jucătorul care acţionează cu spatele la coş şi de aceea trebuie să dispună de un bagaj
variat de procedee tehnice şi acţiuni tactice individuale.
 Învăţarea circulaţiei de jucători (Fig.5.6 b)
 circulaţia individuală ofensivă şi de compensaţie;
 circulaţia colectivă.

3 4 3 4

Aşezarea în dispozitivul de atac Circulaţie de jucători

2 – 15 – 2. 5

1 Fig. 5.6 1 2
2
a) b)

3 4
Fig. 5.7 – Învăţarea circulaţiei de minge separat de cea de jucători.
5

1 2
90
 91
 învăţarea circulaţiei de minge separat de cea de jucători (Fig.5.7);

Indicaţii metodice:
 se va pune accent pe transmiterea mingii din om în om, maximum peste
un plan al apărării, fără depăşirea mai multor planuri şi fără a traversa
zona de apărare.
Exerciţiile desfăşurate în acest sens vor urmări:
 variaţii de ritm în circulaţia mingii;
 schimbări frecvente a direcţiei de circulaţie a mingii;
 asamblarea circulaţiei de jucători cu circulaţia mingii la începători; se va
urmări ca circulaţia mingii să fie mai lentă;
 fiecare atacant va reţine mingea până la reglementarea circulaţiei de
jucători.
 Învăţarea trecerii din apărare în atac
Exerciţii:
 din zona de apărare, 5 jucători fără minge vor face trecerea din apărare în
atac. Se vor stabili sarcinile pe jucători în funcţie de planul în care se
găsesc în apărare:
- primul plan: jucătorii vor ocupa posturile de extremă;
- planul al doilea: ocupă postul de jucător centru;
- planul al treilea: ocupă posturile de fundaşi.
 acelaşi exerciţiu şi cu circulaţie de minge (trecerea mingii în atac se va
face la început lent, pentru ca jucătorii să poată să-şi ocupe corespunzător
dispozitivul de atac).

Apărarea.
Repetarea marcajului normal în apărarea om la om:
 aşezarea între adversar şi coş;
 aşezarea pe linia imaginară care leagă adversarul cu coşul;
 aşezarea la o distanţă de adversar în funcţie de periculozitatea acestuia.
 Învăţarea retragerii din atac în apărare:
 5 jucători în dispozitivul de atac 2 – 1 – 2, fără minge, la semnal, presupun
prinderea mingii. Retragerea în apărare se va face conform sarcinilor
stabilite;
 retragerea atacanţilor (fundaşilor) din ultimul plan al atacului:
- cu un jucător în apărarea coşului;
- cu doi jucători pe planuri şi culoare diferite;
- cu trei jucători, formarea unui triunghi de apărare a coşului;
 retragerea grupată (într-o zonă apropiată coşului) a tuturor apărătorilor;
 organizarea apărării (repartizarea la fiecare atacant).

Etapa condiţiilor apropiate de joc

91
 92
Atacul.
 exerciţiul 5 contra 5 pe jumătate de teren, fără minge: aşezare în dispozitiv,
circulaţie de jucători (ofensiva de compensaţie şi colectivă);
 exerciţiu 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu minge;
 idem dar cu circulaţia de minge fără finalizare;
 idem ca exerciţiul anterior, în plus, cu angajarea jucătorului pătrunzător
(introducerea combinaţiei de „dă şi du-te”;
 aceleaşi teme din exerciţiile anterioare şi cu finalizare.

Apărarea.
 exerciţiu 5 contra 5 pe jumătate de teren, fără minge; marcajul jucătorului
fără minge, respectând regulile de plasament;
 exerciţiu 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu minge;
 idem urmărindu-se şi acţiunea de întrajutorare în apărare;
 marcaj fără intrare în posesia mingii, cu întrajutorare şi închiderea culoarelor
de pătrundere; apărarea normală om la om;
Notă: toate exerciţiile desfăşurate până acum vor avea sarcini în cazul pierderii
mingii, aceeaşi echipă va beneficia de un nou atac. Schimbarea jucătorilor
din atac în apărare şi invers ca fi determinată de către profesorul – antrenor.
 exerciţiu 5 contra 5 pe tot terenul, cu minge: perfecţionarea pentru atac, a
trecerii din apărare în atac iar pentru apărare a trecerii din atac în apărare.

Etapa condiţiilor de joc:

 joc de şcoală 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu temă şi de situaţie;
 joc de şcoală 5 contra 5 pe tot terenul, cu temă şi de situaţie;
 joc de verificare;
 joc competiţional.

5.5 Metodica învăţării şi consolidării sistemului de apărare în zona

2 – 1 – 2.
Etapa condiţiilor izolate de joc
4 3
 aşezarea în dispozitivul de apărare 2 – 1 – 2 (Fig.5.8);
5

2 1

92
 93

Fig. 5.8
 doi fundaşi 3 şi 4 cu statură mare, buni recuperatori;
 un jucător centru 5 înalt, care dublează permanent deplasările celorlalţi
apărători şi coordonează întreaga activitate defensivă, bun recuperator;
 două extreme agresive şi de mare mobilitate (1 şi 2);
 aliniamentul apărătorului şi a suprafeţelor vulnerabile ale zonei 2 – 1 – 2
(fig. 5.9);
 circulaţia apărătorilor în cadrul zonei 2 – 1 – 2 (Fig. 5.10.)

4 3 4 3
5
5
Fig. 5.9 Fig. 5.10
Exerciţii: 2 1 2 1

 pe jumătate de teren, cei 5 apărători sunt plasaţi în apărare în cele cinci

subzone ale apărării în zona 2 – 1 – 2. Profesorul – antrenor în posesia
mingii, driblează către colţurile terenului şi în adâncime către subzonele
fiecărui apărător, apoi prin „culoarele” vulnerabile dintre apărători,
corectând în permanenţă deplasările apărătorului în vederea asigurării
dublajelor şi acoperirii suprafeţelor vulnerabile (Fig. 5.11).

3 Fig. 5.11 2 Fig. 5.12

 se introduc treptat51,
2 apoi 3
 idem şi cu circulaţie de minge şi de jucători atacanţi care, dirijaţi, execută
1 P
circulaţie de minge în afara zonei (Fig. 5.12);atacanţi (fig.5.13).
5
2
3
4

1
93
 94

Fig. 5.13

Etapa condiţiilor apropiate de joc

 5 contra 5 pe jumătate de teren, cu minge;
Atacul:
 aruncări la coş la semidistanţă;
 pătrunderi în zonele vulnerabile ale zonei;
 realizarea „depăşirii numerice”.
Apărarea
 apărarea la atacanţii care pregătesc aruncarea la coş;
 deplasări în funcţie de locul mingii, închiderea culoarelor de pătrundere;
 dirijarea verbală a apărării şi modificării teritoriale ale zonei în funcţie de
locul mingii.
Notă: Schimbarea apărării cu atacul se face la dispoziţia profesorului ,5 contra 5
pe tot terenul: perfecţionarea pentru atac a trecerii din apărare în atac iar pentru apărare
trecerea din atac în apărare.
Atacul
 câştigarea mingii;
 trecerea din apărare în atac (circulaţia jucătorilor şi a mingii);
 pregătirea atacului şi a combinaţiilor tactice prin circulaţiile de jucători şi
minge;
 realizarea finalizării.
Apărarea
 pierderea posesiei mingii şi retragerea din atac în apărare;
 retragerea grupată a celor cinci jucători;
 organizarea apărării;
 apărarea împotriva atacului şi lupta pentru câştigarea mingii.
Etapa condiţiilor de joc:
 joc de şcoală 5 contra 5 pe jumătate de teren cu temă şi cu situaţie;
 joc de şcoală 5 contra 5 pe tot terenul cu temă şi de situaţie;
 joc de verificare;
 joc competiţional
CAPITOLUL 6
PROGRAMARE ŞI PLANIFICARE ÎN
ANTRENAMENTUL SPORTIV

94
 95
Planificarea este o activitate complexă ce trebuie încadrată în strategii pe
termene mai lungi sau mai scurte, pornind de la elaborarea modelului competiţiei pentru
care vor fi pregătiţi sportivii prin programe şi planuri de pregătire.
Rolul planificării este acela de a preciza ce se realizează din punct de vedere
practic, în antrenamentul sportiv acesta reprezentând o activitate de anticipare a ceea ce
se va efectua în fiecare etapă a procesului de instruire.
Proiectarea trebuie să dispună de metode şi tehnici adecvate pentru prospectarea
viitorului în baza unor perspective clare. Planificarea îndeplineşte astfel, o seamă de
funcţii importante, cum sunt: de orientare, de raţionalizare, de motivare îndeplinind
cerinţe operaţionale şi strategice.
În funcţie de obiectivele precizate, antrenorii răspund de planificarea, execuţia,
îndrumarea şi evaluarea procesului de antrenament.
Pentru obţinerea performanţelor sportive antrenorul trebuie să dispună de
competenţe profesionale, psihopedagogice şi metodico-didactice.
Eficienţa activităţii antrenorului prezintă o diversitate de dimensiuni ce includ:
(Dragnea A., Teodorescu S., 2002):
 stilul de conducere şi relaţia antrenor – sportiv;
 autoanaliza efectivă a instrumentelor sistematice de observare;
 examinarea informaţiilor şi analiza conţinutului;
 analiza situaţiilor specifice.
În cadrul procesului de instruire antrenorul trebuie să-şi programeze: obiectivele
procesului de antrenament, sarcinile şi formele de pregătire în funcţie de condiţiile
concrete în care urmează să-şi desfăşoare activitatea.
Strategia organizării şi planificării procesului de antrenament se realizează în
funcţie de următoarele aspecte:
1. Importanţa planificării – procesul de planificare este un mod de a elabora şi
eşalona metodic, ştiinţific mijloacele, metodele, volumul şi intensitaea efortului care
este utilizat pentru a determina sportivii să atingă niveluri înalte de antrenament şi
performanţă. Reprezintă instrumentul cel mai important de care dispune antrenorul
pentru dirijarea unui program de antrenament bine organizat.
2. Cerinţele planificării – planificarea pregătirii trebuie să respecte o serie de
exigenţe care fundamentează procesul de antrenament.
3. Planul pe termen lung – reprezintă o cerinţă importantă a procesului de
pregătire. Antrenorul îl foloseşte ca mijloc obiectiv în vederea dirijării antrenamentului
sportiv. Un astfel de plan necesită perfecţionarea continuă a deprinderilor şi a
performanţei.
4. Stabilirea şi consolidarea factorului principal de pregătire – pe parcursul
antrenamentului, se vor consolida metodele şi stilurile de învăţare, în egală măsură sau
în funcţie de necesităţile sportivului, asigurându-se fiecărui factor al pregătirii,
importanţa sa.
5. Realizarea periodică a planurilor – la începutul oricărei faze de pregătire se
vor consemna obiectivele de performanţă şi de pregătire normele/baremurile ce trebuie
realizate în timpul sau la sfârşitul ciclului respectiv. O creştere progresivă a nivelului
pregătirii şi a capacităţii de performanţă se asigură prin continuitatea programului de
antrenament.

95
 96
6. Tipuri de planuri de pregătire – reflectă capacitatea antrenorului de a
organiza, folosi şi uzita instrumentele de planificare. Un antrenor bine organizat poate
folosi toate sau numai câteva din următoarele planuri de pregătire: plan de lecţie de
antrenament, microciclu, macrociclu, plan anual şi plan pe 4 ani.
7. Planul anual de pregătire – este instrumentul care ghidează pregătirea
sportivă de-a lungul unui an. El se bazează pe conceptul periodizării care împarte planul
anual în faze de pregătire şi pe principiile pregătirii sportive. Programul anual de
pregătire este necesar pentru a maximiza performanţa.
8. Plan de pregătire pe etapă – în metodologia antrenamentului, un mezociclu
reprezintă o perioadă cu durata de 2-6 săptămâni sau 2-4 microcicluri. Deşi antrenorul
foloseşte microciclul pentru a planifica un program pentru viitorul apropiat, macrociclul
trasează liniile directoare ale programului de pregătire cu câteva săptămâni înainte.
9. Microciclul – reprezintă instrumentul funcţional cel mai important al
planificării, deoarece prin structura şi conţinutul său se determină calitatea procesului
de antrenament. În metodologia antrenamentului, microciclul se referă la un program
săptămânal de antrenament, desfăşurat cu regularitate în cadrul unui program anual, în
concordanţă cu exigenţele impuse de atingerea vârfului de formă sportivă şi
îndeplinirea obiectivelor principale (competiţionale) pe anul respectiv.
10. Lecţia de antrenament – din punct de vedere metodic, lecţia de antrenament
reprezintă principalul instrument de organizare folosit. Antrenorul transmite sportivilor
cunoştinţele tehnico-tactice, dezvoltând unul sau mai mulţi factori ai pregătirii. În
metodologia antrenamentului, lecţiile sunt clasificate pe baza sarcinilor şi a formei lor.

6.1. Planul anual de pregătire (macrociclu)

Este prima formă a planificării în care se concretizează programele de pregătire
şi prezintă următoarele componente:
1. Obiectivele anuale – vizează obiectivele de performanţă (loc, promovare,
obţinerea categoriilor de clasificare) şi obiectivele de instruire în funcţie de
componentele antrenamentului sportiv (pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică,
psihologică).
2. Calendarul competiţional – se întocmeşte de antrenor pe baza calendarului
oficial elaborat de Federaţia Română de Baschet. Pe lângă jocurile oficiale antrenorul
include: jocuri de verificare, jocuri pregătitoare, jocuri amicale.
Calendarul competiţional urmăreşte:
 asigurarea unui grad corespunzător de pregătire a jucătorilor şi a echipei în
vederea participării la diferite competiţii;
 stimulează pregătirea sportivilor în vederea obţinerii unor performanţe cât mai
ridicate;
 asigură continuitatea în pregătire şi verifică eficienţa mijloacelor, metodelor.

96
98

98
 99
3. Structura antrenamentului – se va stabili numărul de macrostructuri şi
mezostructuri în baza cerinţelor metodice generale ale desfăşurării antrenamentului în
concordanţă cu efortul competiţional.
4. Solicitările în antrenament – se planifică în baza unui raport între efort –
pregătire şi performanţă.
5. Dirijarea şi controlul antrenamentului – se realizează comparând rezultatul cu
obiectivul propus.
6. Baza materială – constituie un argument în obţinerea performanţelor în
activitatea competiţională.
7. Locurile şi formele de pregătire.
8. Datele efectuării controlului medical.
9. Dinamica obţinerii formei sportive.

OBIECTIVELE PERIOADELOR DE PREGĂTIRE

Pe baza unui studiu realizat de catedra de baschet de la A.N.E.F.S. Bucureşti s-
au constatat următoarele obiective ale perioadelor de pregătire:

Perioada pregătitoare:

În perioada pregătitoare se pun bazele funcţionale ale performanţei ce va urma. În

această perioadă se rezolvă obiectivele de instruire următoare :
 ridicarea capacităţii de efort aerob şi anaerob general şi specific;
 dezvoltarea fizică prin prelucrarea analitică a musculaturii membrelor
inferioare, spate, abdomen, centura scapulo-humerală şi braţe;
 dezvoltarea detentei membrelor inferioare;
 dezvoltarea forţei membrelor superioare;
 perfecţionarea tehnicii de execuţie a driblingului, paselor, aruncărilor
specifice postului;
 perfecţionarea tehnicii de execuţie a jocului în apărarea individuală;
 dezvoltarea şi perfecţionarea preciziei în execuţia aruncărilor libere, a
celor de la distanţă, specifice postului şi a celor efectuate pe contraatac;
 consolidarea acţiunilor tactice individuale de atac şi de apărare;
 însuşirea tacticii de joc în atac şi în apărare, sisteme, circulaţii, combinaţii;
 perfecţionarea rezistenţei în regim de joc sau în regim de jocuri repetate
(câte unul în fiecare zi).

Perioada competiţională:

 perfecţionarea calităţilor motrice pe fondul stabilităţii relative a formei

sportive;
 perfecţionarea vitezei în regim de tehnică specifică jocului fără minge în
atac şi a jocului în apărare;
 perfecţionarea rezistenţei în regim de tehnică executată în viteză în cadrul
relaţiilor de „1 contra 1”, „2 contra 2” „3 contra 3”;
 perfecţionarea detentei în regim de săritură;

99
 100
 perfecţionarea acţiunilor individuale în relaţia de „1 contra 1”, acţiuni
specifice posturilor de fundaş, extremă, pivot şi centru;
 perfecţionarea jocului pe cupluri:
 fundaş – extremă, extremă – fundaş;
 pivot – pivot, pivot – centru;
 extremă – pivot, pivot – extremă.
 perfecţionarea jocului în apărare în cadrul unor relaţii de „1 contra 1”, „2 contra
2”, „3 contra 3”, „1 contra 2”, „2 contra 1”, „3 contra 1”, „3 contra 2”;
 perfecţionarea combinaţiilor tactice de 2 şi 3 jucători în atac şi în apărare;
 consolidarea şi perfecţionarea sistemului de contraatac al echipei:
 cu dribling pe centru;
 cu pasă directă din recuperare;
 cu intermediar şi 2 vârfuri.
 consolidarea atacului rapid „2 contra 2”, „3 contra 3”, „4 contra 4”;
 perfecţionarea apărării împotriva contraatacului:
 la lansator;
 la jucătorul care asigură echilibrul defensiv;
 marcajul dublu;
 apărarea din apropierea coşului.
 perfecţionarea sistemelor de atac poziţional:
 dispozitive cu 2 jucători pivoţi sau cu jucător centru;
 schimbări de dispozitive;
 combinaţii – circulaţii tactice;
 sisteme de surpriză;
 atacul împotriva apărării în zonă – combinaţii;
 atacul împotriva apărării om la om;
 atacul împotriva apărării de zonă.
 perfecţionarea sistemelor de apărare:
 apărarea om la om (variantele: normală, cu flotare, cu aglomerare);
 apărarea în zonă;
 apărarea pressing om la om în zonă;
 apărarea agresivă pe tot terenul, pe 3/4 din teren, pe jumătate de teren;
 apărarea temporară şi integrală;
 apărarea în momente fixe.
 îmbunătăţirea preciziei în aruncările la coş pe posturi:
 pivoţi, extreme, fundaşi.
 îmbunătăţirea procedeelor tehnice de finalizare prin: aruncări de la distanţă, de la
semidistanţă, din apropierea coşului, aruncările libere;
 îndeplinirea planului individual pe posturi;
 îmbunătăţirea pregătirii fizice specifice jucătorilor pe posturi:
 pivoţi = forţă şi viteză;
 extreme = rezistenţă/viteză;
 fundaşi = forţă/rezistenţă/viteză.

100
 101
6.2. Planul de etapă (mezociclu)

Cuprinde sistemele de lecţii în ciclurile săptămânale de antrenament având o

durată cuprinsă între 3-4-6 săptămâni.
Se cunosc următoarele tipuri de mezocicluri: de acomodare, de bază, pregătitoare
şi de control, precompetiţionale, competiţionale şi de refacer(A.Dragnea,S. Teodorescu,
2004).
În cadrul mezociclului este prezentat scopul, sunt prevăzute obiectivele pe
factorii antrenamentului sportiv, obiectivele intermediare, eşalonarea antrenamentului
(dată, durată, caracterul antrenamentului) detaliind ponderea factorilor antrenamentului
pe lecţii de antrenament.

C.S.U ANTRENOR
BASCHET – FETE- DIV.A Prof. C.I.H.

PLAN DE PREGĂTIRE
PENTRU ETAPA I
PERIOADA PREGĂTITOARE 10-31 AUGUST

SCOP – Pregătirea echipei C.S.U. în vederea participării

la Campionatul Diviziei A.

▓ Loc de desfăşurare - Galaţi

▓Efectiv sportivi - 14

▓Obiectivele pe factorii antrenamentului sportiv:

- 10%; 870’
- Pregătire fizică multilaterală - 15% ; 870’
- Pregătire fizică specifică - 45%; 1566’
- Pregătire tehnică + tactică individuală - 30%; 1044’
- Pregătire tactică colectivă elementară şi de echipă

Total timp de lucru 100%; 3480’

101
 102

OBIECTIVELE INTERMEDIARE ALE

PLANULUI DE PREGĂTIRE PE ETAPĂ

1. Perfecţionarea calităţilor motrice de bază şi specifice în vederea îmbunătăţirii

stării de antrenament prin mijloace P.F.M. şi P.F.S

2. Îmbunătăţirea elementelor fundamentale ale jocului, insistând asupra elementelor

de mişcare în teren şi a aruncărilor în regim de viteză.

3. Perfecţionarea demarcajului individual şi a marcajului agresiv.

4. Perfecţionarea combinaţiilor de jucători.

5. Perfecţionarea atacului rapid şi a contraatacului.

6. Perfecţionarea atacului cu un pivot.

7. Atacul 1 – 4.

8. Apărarea om la om normală agresivă pe 1/2 teren.

9. Apărarea şi atacul zonei 2-1-2.

102
 103

PLANIFICAREA ANTRENAMENTELOR ÎN PERIOADA

10 AUGUST – 31 AUGUST

LUNI MARŢI MIERCURI JOI VINERI SÂMBĂTĂ DUMINICĂ

Caracterul Caracterul Caracterul Caracterul Caracterul Caracterul Durat Caracterul
Data Ora Durata Data Ora Durata Data Ora Durata Data Ora Durata Data Ora Durata Data Ora Durata Data Ora
antrenam. antrenam. antrenam. antrenam. antrenam. antrenam. a antrenam.

10 AUGUST
9-11 120’ COMBINAT

1730-19 90’ FIZIC

2A
11 AUGUST

12 AUGUST

13 AUGUST

14 AUGUST

15 AUGUST

16 AUGUST

17 AUGUST
120’ 120’
9-1030 60’ FIZIC 9-11 COMBINAT 9-10 60’ FIZIC 9-10 120’ COMBINAT 9-11 COMBINAT 9-10 60’ FIZIC 9-11 120’ COMBINAT

11-1200 90’ TEH-TACTIC 11-1230 90’ TEH-TACTIC 11-1230 90’ TEH-TACTIC

120’ 1730-19 120’ 1730-19

1700-19 90’ TEH-TACTIC 1730-1930 COMBINAT 90’ 1730-1930 COMBINAT 90’ TEH-TACTIC 1730-1930 120’
TEH-TACTIC COMBINAT
3A 1A 2A 3A 2A
3A 2A
18 AUGUST

19 AUGUST

20 AUGUST

21 AUGUST

22 AUGUST

23 AUGUST

24 AUGUST
60’
9-1030 FIZIC 9-11 120’ COMBINAT 9-1030 90’ TEH-TACTIC 9-1030 90 TEH-TACTIC 9-11 120’ COMBINAT 9-1030 90’ TEH-TACTIC
’
11-1200 90’
TEH-TACTIC

1730-19 90’
TEH-TACTIC PAUZĂ
TEH-TACTIC 1730-19 90’ TEH-TACTIC 1730-19 1730-19 90’
90 TEH-TACTIC
’ 2A 1A 2A
3A 1A 2A
25 AUGUST

26 AUGUST

27 AUGUST

28 AUGUST

29 AUGUST

30 AUGUST

31 AUGUST
9-1030 90’ TEH-TACTIC 9-11 120’ COMBINAT 1730-19 90’ JOC 1730-19 90 JOC 1730-19 90’ JOC 9-11 120’
’

PAUZĂ

1730-19 90’ TEH-TACTIC

JOC JOC JOC
3A 1A

103
 104
PLAN DE LUCRU
ETAPA I 10 - 31 AUGUST
NR. TOTAL DE LECŢII = 36 (60x4; 90x20; 120x12) = 3480
10 10 11 11 11 12 12 13 13 13 14 15 15 16 16 16 17 17 18 18 18 19 20 20 21 21 22 24 24 25 25 26 27 28 29 30
NUMĂRUL LECŢIILOR 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
DURATA LECŢIILOR 120’ 90’ 60’ 90’ 90’ 120’ 120’ 60’ 90’ 90’ 120’ 120’ 120’ 60’ 90’ 90’ 120’ 120’ 60’ 90’ 90’ 120’ 90’ 90’ 90’ 90’ 120’ 90’ 90’ 90’ 90’ 120’ 90’ 90’ 90’ 120’

PREGĂTIRE FIZICĂ 850’

25’ 90’ 60’ 15’ 15’ 25’ 20’ 60’ 15’ 15’ 25’ 25’ 20’ 60’ 15’ 15’ 20’ 20’ 60’ 15’ 15’ 20’ 15’ 15’ 15’ 15’ 20’ 15’ 15’ 15’ 15’ 20’ 15’ 15’ 15’ 20’

1 ÎNCĂLZIRE 10’ 10’ 10’ 10’ 15’ 10’ 20’ 20’ 15’ 15’ 15’ 15’ 20’ 15’ 15’ 20’ 20’ 30’ 15’ 15’ 20’ 15’ 15’ X 15’ 10’ 15’ 3’ 5’ 10’ 10’ 15’ 15’ 10’
2 JOC DE BRAŢE ŞI PICIOARE 3’ 3’ 5’ 5’ X X 10’ X 5’ X X 10’ X X X X X 5’ 5’ 5’ 5’
3 LUCRU CU MINGEA MEDICINALĂ 2’ 3’ X
4 CIRCUIT CU ÎNGREUIERI 15’ 5’
5 CIRCUIT TEHNIC 6’ 7’ X 15’ 15’ 15’
CIRCUIT CU ELEMENTE DE
6 X X 5’ 10’ 5’ X X X 15’ X 5’ 10’
MIŞCARE ÎN TEREN
EXERCIŢII PT DEZVOLTAREA
7 5’ X X 5’ X 5’ X 3’ X X X X X X 5’ 5’
VITEZEI SPECIFICE
EXERCIŢII PT DEZVOLTAREA
8 5’ X X 5’ X 10’ X 5’ 5’
ÎNDEMÂNĂRII
AL. PE TEREN VARIAT PT. DEZV.
9 4’ 3’ 10’ 10’
REZ. GENERALE
10 SĂRITURI CU COARDA 5’ X 30’ X 5’
11 JOCURI COMPLEMENTARE 47’ 20’
12
13
14
PREGĂTIRE TEHNICĂ 1566’
60’ - - 60’ 60’ 60’ 50’ - 50’ 50’ 60’ 60’ 50’ - 50’ 50’ 60’ 50’ - 50’ 50’ 60’ 50’ 50’ 50’ 45’ 60’ 45’ 45’ 45’ 36’ 60’ 30’ 30’ 50’ 60’

ARUNCĂRI LA COŞ DIN DRIBLING

1 10’ 10’ X X 10’ X X X X 5’ X 5’ 10’ 10’ 10’ 5’ 5’ 5’ 5’ 6’ 5’ 5’ 5’ 5’ 10’
ARUNCĂRI LA COŞDIN SĂRITURĂ
2 5’ 10’ X X 20’ X X X X 10’ 15’ X 5’ 10’ 15’ 10’ 20’ 10’ 5’ 15’ 10’ 10’ 10’ 5’ 5’ 5’ 10’
3 ARUNCĂRI LIBERE 5’ 10’ 10’ X X X X 10’ 20’ X 10’ 10’ 10’ 10’ 10’ 5’ 10’ 5’ 10’ 10’ 10’ 15’ 10’ 10’ 5’ 10’ 10’ 10’
ARUNCĂRI DIN DIFERITE
4 20’ 30’ 15’ 15’ 10’ 15’ 15’ 35’ 15’ 25’ 20’ 20’ 20’ 10’ 20’ 10’ 15’ 15’ 10’ 10’
FORMAŢII
5 PASE X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
6 DRIBLING X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
SCHIMBĂRI DE DIRECŢIE, OPRIRI,
7 X X X X X X X X X X X X X X X X X X X
PIVOT
8 INDIVIDUALIZARE X 20’ 25’ 20’ X X 10’ 25’ X 10’ 20’ 20’ 15’ 20’
9 RAPORT 1x1 25’ X 10’ 10’ 15’ 10’ 10’ 20’ 15’ 5’ 10’ 15’ 10’
10 DEMARCAJ 10’ X X X 5’ 15’ 5’ 20’ X X X X 5’
11 PĂTRUNDERE – DEPĂŞIRE X X X X 10’ 10’ 5’ X X X 5’ 5’
12 VOLEIBOLARE X X X X X X 5’ 5’ 5’ 5’
TACTICA INDIVIDUALĂ ÎN
13 10’ X 45’ 10’ 10’ 5’ 20’ 20’ 10’ X X 20’ 20’ 10’ 15’ 10’
APĂRARE
14
PREGĂTIRE TACTICĂ 1044’
35’ - - 15’ 15’ 40’ 50’ - 25’ 25’ 35’ 35’ 50’ - 25’ 25’ 40’ 50’ - 25’ 25’ 40’ 25’ 25’ 25’ 30’ 40’ 30’ 30’ 30’ 39’ 40’ 45’ 45’ 45’ 40’

1 DĂ ŞI DU-TE X 15’ X 5’ X 10’ X X X 5’ X X X X X 8’ X X X 4’ X X

2 BLOCAJ IEŞIRE DIN BLOCAJ X X X 10’ X 10’ X X X 10’ X X X X 5’ X X 10’ 5’ X X
APĂRARE OM LA OM FORMA
3 X X X X X X X X X X X X 10’ X X 10’
AGRESIVĂ
SISTEM DE ATAC RAPID ŞI
4 X 15’ 10’ 15’ 10’ X X 15’ X 10’ X X 10’ 10’ 10’ X
CONTRAATACUL
5 JOC ŞCOALA REDUS 2x2 15’ 15’ 10’ 10’ 10’
6 JOC ŞCOALA REDUS 2x3 15’ 15’ 25’ 10’ 15’
7 JOC ŞCOALA BILATERAL 35’ 40’ 30’ 25’
8 JOC AMICAL DE ANTRENAMENT 40’ 30’ 45’ 45’
9 JOC BILATERAL – ATAC 1-4 ŞI 4-1 35’ 20’ 35’ 50’ X 25’ 30’ X X 15’ 10’ 20’

104
 105
6.3. Ciclul săptămânal (microciclu)

Acesta orientează dinamica efortului precizând sarcinile, metodele şi mijloacele

utilizate în lecţii. În cadrul ciclului săptămânal sunt prevăzute lecţii cu caracter
preponderent fizic, tehnic, tactic dar şi lecţii combinate.
Abordarea conţinutului unui ciclu săptămânal este condiţionată de perioadele de
lucru – pregătitoare sau competiţionale.
Exemplificăm am ales un ciclu săptămânal din cadrul unei perioade pregătitoare cu
următoarea structură:

 numărul antrenamentelor pe zile:

L M M J V S D
1 2 1 2 1 1 P

 durata antrenamentelor:

L M M J V S D
120’ 60’/120’ 120’ 90’/90’ 120’ 120’ P

 intensitatea antrenamentelor:

 intensitate submaximală = 5 antrenamente

 intensitate maximală = 1 antrenament
 intensitate submaximală/maximală = 2 antrenamente

 obiective de pregătire:

 menţinerea la un nivel superior a pregătirii fizice generale şi specifice;

 îmbunătăţirea procentajului la aruncările la coş în condiţiile de joc;
 perfecţionarea elementelor de tehnică cu mingea în cadrul fiecărui post;
 apărarea şi atacul zonei 2-1-2.

 individualizare:

 procedee specifice de aruncare la coş pentru jucătorii pivoţi:

 aruncări din săritură cu întoarcere;
 aruncări în semicârlig;
 depăşire cu aruncare în semicârlig.

105
 106

ECHIPA C.S.U. CICLUL SĂPTĂMÂNAL SĂPTĂMÂNA 5-11 septembrie.

GALAŢI Div. A PERIOADA: PREGĂTITOARE

ZIUA LUNI MARŢI MIERCURI JOI VINERI SÂMBĂTĂ DUMINICĂ

A1.Perfecţionarea A1. Îmbunătăţirea A1. Îmbunătăţirea A1.Individualizare A1.Perfecţionarea A1.Individualizare
TEMA LECŢIEI DE

demarcajului şi a CM cu accent V-F. circulaţiei de mingi în pe posturi. Acţiunea elementelor de pe posturi cu accent
ANTRENAMENT

marcajului agresiv. A2.Perfecţionarea superioritate specifice jucătorului tehnică pe compar- pe jucătorul pivot.
Perfecţionarea paselor în regim de V. numerică:2-1;3-2. pivot, fundaşi. timente de joc. Aruncări din săritură
combinaţiilor 2-3 Perfectionarea Atacul 1-3-1, împo- Accent pe finalizări. Exerciţii pretactice cu întoar-cere. Pauză
jucători. contraatacului. Atacul triva zonei 2-1-2. Probe şi norme de pentru apărarea de Acţiuni specifice
Îmbunătăţirea 1-3-1 împotriva zonei Îmbunătăţirea control. zonă 2-1-2 cu accent pentru fundaşi cu
procentajului la 2-1-2. procentajului la A2. Joc bilateral cu pe finalizări accent pe demarcaje
aruncări aruncările la coş. temă. Joc cu temă. şi depăşiri.
DURATA A1=120’ A1=60’ A2=120’ A1=120’ A1=90’ A2=90’ A1=120’ A1=120’
A1=Intensitate A1=Intensitate A1=Intensitate A1=Intensitate A1=Intensitate A1=Intensitate
TĂRIA
submaximală submaximală maximală submaximală submaximală submaximală
ANTREN
A2=Max/submax A2=Max/submax
GRAFICUL INTENSITĂŢII

A N T R E N A M E N T U L
100

90 
 180=95%
80

70   170=80%  
165=75% 165=75%  165=75%  165=75%
60 160=70% 160=70%
145=65%
50

106
…….. 80-100%3 Plus 120-170 ……..…… 50-80%2 Plus sub 120 …...…………. 50%1 Liber ……………….………. 0%

107
107
 108
6.4. Lecţia de antrenament

Conţinutul lecţiei este determinat de temele prevăzute şi de scopurile didactice

urmărite. Realizarea obiectivelor de instruire propuse se face pe baza sistemelor de
acţionare (exerciţii, structuri, dozare, procedee metodice, principii, forme de organizare,
materiale etc.) în care elementul central îl constituie exerciţiile cu sau fără minge,
respectiv procedeele tehnice specifice jocului. Acestea se constituie în structuri simple
sau complexe proprii fiecărei acţiuni de joc.
Specific jocului de baschet unele procedee sau structuri tehnico-tactice pot fi
utilizate şi ca mijloace pentru dezvoltarea calităţilor motrice. Acest aspect nu înseamnă
renunţarea la exerciţiile specifice dezvoltării fiecărei calităţi motrice.
În etapa actuală este conturată ideea standardizării exerciţiilor respectiv alegerea unui
număr redus de exerciţii cu grad sporit de eficienţă şi utilizarea acestora pe parcursul
mai multor lecţii sau sisteme de lecţii, modificările fiind realizate pe baza dozării
efortului (volum, intensitate şi a condiţiilor de execuţie, distanţă, unghi) în funcţie de
postul ocupat în echipă.
Pentru obiectivizarea procesului de pregătire se vor cuantifica unele valori ale
influenţelor exerciţiului respectiv prin stabilirea numărului de repetări, duratei
exerciţiului, distanţei parcurse, vitezei de deplasare, volumul încărcăturii, intensitatea
efortului, procentaje de eficienţă etc.

Tipurile lecţiilor de antrenament la baschet

Tipologia lecţiei de baschet este determinată de scopul urmărit în lecţie, de

nivelul de pregătire al jucătorilor şi etapa de pregătire.
La grupele de începători în care predominantă este acumularea de noi cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi motrice se utilizează lecţiile de cunoaştere a colectivului, lecţiile
de învăţare şi de repetare, lecţiile de verificare a gradului de pregătire.
La grupele de avansaţi şi în special la grupele de perfecţionare, datorită scopului
urmărit se utilizează lecţiile de consolidare, lecţiile de perfecţionare, lecţiile mixte,
lecţiile de verificare.

ANTRENAMENTUL NR.27 Tipul antrenamentului: Tehnic – Tactic.

Durata: 90’.
Obiective: - Perfecţionarea aruncărilor la coş în regim de viteză
- Perfecţionarea tactică individuală în apărare.
 încălzire dirijată .................................................................10’
 2 la minge pase de pe loc în regim de mare viteză
reprize de 20” pauză 10”......................................................4’
 pase în doi cu schimb de locuri ...........................................6’
 criss – cros ..........................................................................4’
 aruncări libere ....................................................................6’
 reprize de apărare 10” pauză 10”........................................3’
 aruncări libere .....................................................................7’

108
 109
 dă şi du-te – fundaş – extremă – după pas. Extrema urcă
 apărător la fundaş ................................................................5’
6 jucători 3 mingi: aruncări din săritură, pase executate în regim de viteză:
6 3 1
5 1 6
2 5

4 3 2
4

Fig. 5.1
ANTRENAMENTUL NR. 30
Tipul antrenamentului: combinat - fizic = 20’
- tehnic = 70’
- tactic = 30’
Durata: 120’.
Obiective: - dezvoltarea forţei în picioare;
- perfecţionarea aruncărilor la coş în regim de viteză
 încălzire dirijată .........................................................10’
 coardă...........................................................................5’
 joc de braţe şi picioare ................................................5’
 aruncări libere: serii de 5 aruncări ..............................5’
 dă şi du-te pe tot terenul ...........................................10’
 semidistanţă din săritură pe perechi ...........................5’
 pase în doi pe apariţie .................................................5’
 aruncări libere ...........................................................15’
 aruncări din săritură din alergare pe tot terenul precedată de prinderea
mingii dintr-o pasă ..................................................................5’
 exerciţiu complex executat pe tot terenul cu aruncări la coş din sărituri de
pe post de fundaş dreapta – extremă stânga – respectivfundaş stâng –
extremă dreaptă....................................10’

Fig. 5.2
 aruncări libere – concurs 2 echipe – în coloană câte o jucătoare, aruncări
libere cu o minge.Câştigă echipa care aruncă de mai multe ori şi care
înscrie mai multe puncte .....................................15’
 joc şcoală bilateral..........................................................30’
- atacul cu un pivot
- apărare agresivă pe 1/2 teren

109
 110
CAPITOLUL 7
STRATEGIA ANTRENAMENTULUI DE PERFORMANŢĂ

Având în vedere că antrenamentul sportiv este un proces de lungă durată,

desfăşurat pe parcursul mai multor ani planificarea trebuie încadrată într-o strategie pe
termen mai lung sau mai scurt.
Sistemul de pregătire multianuală include stabilirea obiectelor, a sarcinilor, a
mijloacelor, metodelor şi dozarea efortului pe anumite intervale de timp.
În acest sens vom prezenta pe parcursul acestui capitol un model de periodizare
specifică unei echipe feminine studenţeşti participantă în campionatele naţionale.
Eşalonarea problematicii de lucru pe o perioadă de patru ani creează posibilitatea
obţinerii unor concluzii de mare utilitate privind orientarea procesului de pregătire prin
aplicarea celor mai eficiente căi de lucru care să contribuie la creşterea performanţelor
sportive. Asfel pregătirea sportivilor trebuie orientată în direcţia realizării unor evoluţii
individuale valoroase şi implicit formarea unei echipe care să obţină rezultate notabile
în competiţiile la care participă.

7.1. Sarcini generale de lucru

1. Prezentarea etapelor generale de lucru şi enunţarea obiectivelor finale ale
fiecărei etape.
2. Prezentarea ponderii factorilor antrenamentului sportiv în cadrul planului
de pregătire pe patru ani.
3. Stabilirea concepţiei de joc şi determinarea modelului general de pregătire.
4. Periodizarea etapelor de lucru: pentru anul competiţional.
5. Particularităţile etapelor de lucru specifice.
6. Prezentarea modelelor de exerciţii aplicate în cadrul perioadelor de lucru.
Activitatea echipei feminine de baschet poate fi prezentată în două etape:
Prima etapă cuprinzând trei ani a avut drept obiectiv iniţial formarea echipei,
stabilirea unui nucleu de bază şi pregătirea echipei în cadrul campionatului republican
Divizia B.
A doua etapă eşalonată pe o perioadă de patru ani s-a desfăşurat pe baza unui
plan de perspectivă având următoarele obiective de performanţă:
 ediţia a I-a – locul II în cadrul campionatului republican Divizia B;
 ediţia a II-a – locul I în seria a II-a a campionatului republican Divizia B;
 ediţia a III-a – promovare în cadrul campionatului republican Divizia A;
 ediţia a IV-a – menţinere în Divizia A.

7.2Ponderea factorilor antrenamentului sportiv în cadrul planului

de 4 ani
În cadrul planului de pregătire pe patru ani factorii antrenamentului sportiv au fost
grupaţi astfel:
 pregătire fizică multilaterală şi specială 30%;
 pregătire tehnică + tactica individuală 40%;
 pregătire tactică colectivă...şi de echipă 30%;
 pregătire teoretică – metodică, psihologică 10%.

110
111

111
 112
Campionatul Naţional ediţia a II-a:

 pregătire fizică multilaterală şi specială 40%;

 pregătire tehnică + tactica individuală 20%;
 pregătire tactică 30%;
 pregătire teoretică – metodică, psihologică 10%.

Campionatul Naţional ediţia a III-a:

 pregătire fizică multilaterală şi specială 30%;
 pregătire tehnică 20%;
 pregătire tactică 40%;
 pregătire teoretică – metodică, psihologică 10%.

Campionatul Naţional ediţia a IV-a:

 pregătire fizică multilaterală şi specială 30%;
 pregătire tehnică 20%;
 pregătire tactică individuală colectivă elementară şi de echipă 40%;
 pregătire teoretică – metodică, psihologică 10%.
Referitor la curba formei sportive s-a prevăzut ca în anul IV aceasta să atingă
valori maxime. Faţă de planul stabilit iniţial s-au produs câteva modificări de obiective
de performanţă datorită condiţiilor bune de pregătire create cât şi datorită găsirii unor
mijloace superioare de pregătire în contextul unui lot crescut valoric.
Astfel obiectivele de performanţă au fost devansate,promovarea fiind posibilă şi
realizată după un ciclu de doi ani.

7.3 Determinarea modelului general de pregătire

În componenţa echipei intră jucătoare cu o medie de vârstă de 20 de ani, având

media de înălţime 174 cm.
Modelul echipei de 12 jucătoare:
 3 jucătoare pe post de pivot (181 cm);
 4 jucătoare pe post de extreme;
 5 jucătoare pe post de fundaşi.
Structuri de echipă ce urmează a fi introduse în teren:
Varianta a I-a:
 1 jucător pivot;
 1 jucător extremă pivot;
 1 jucător extremă;
 2 jucători fundaşi.
Varianta a II-a:
 2 jucători centru;
 2 jucători extreme;
 1 jucător fundaş.

112
 113
Atacul poziţional
Atacul poziţional conceput urmăreşte valorificarea la maxim a posibilităţilor de
acţiune ale fiecărei jucătoare. În cadrul sistemului se vor aplica cu precădere
combinaţiile de tactică colectivă elementară.
Atacul: se va caracteriza printr-un număr redus de pase, concretizat prin
îmbunătăţirea procentajelor de aruncare la coş.Se cere îmbunătăţirea acţiunilor realizate
la momente fixe de joc.Aşezarea în atacul poziţional va folosi sistemele 1-4 şi 1-3-1.
Contraatacul şi atacul rapid.
Aceste forme de atac vor fi folosite într-o medie de 10-11 acţiuni de joc cu un
procentaj în aruncări de 50-55%.Variante de contraatac preconizate: contraatac cu pasă
margine şi atac pe centru.
Apărarea: se va insista pe îmbunătăţirea tehnicii şi tacticii individuale în apărare
precum şi pe acţiunile de tactică colectivă elementară.
Referitor la tactica colectivă de echipă se vor utiliza următoarele sisteme:
 apărare agresivă pe 1/2 şi 3/4 teren;
 apărare presing pe 1/2 teren;
 apărare şi zonă 2-1-2.
Regimul de solicitare a sportivilor în jocuri:
 se vor folosi 7-8 jucătoare pe meci.

Obiective concrete de joc:

 număr de puncte înscrise într-un joc: 60-65%;
 aruncări încercate: 65-70%;
 procentaj mediu de acţiune: 35-37%;
 aruncări libere pe joc: 16-17, procentaj 75%:
 atac poziţional 32 puncte;
 atac rapid şi contraatac 14 puncte;
 aruncări libere 14 puncte.
Se vor aloca un procentaj de 60% factorilor antrenamentului sportiv pregătirea
fizice şi tehnică.

Periodizarea etapelor de lucru:

Au fost prevăzute nouă etape de lucru eşalonate pe o perioadă de 49 săptămâni
după cum urmează:

1. 9 august – 18 septembrie = perioadă pregătitoare;

2. 19 septembrie – 27 noiembrie = perioadă competiţională;
3. 19 septembrie – 27 noiembrie = perioadă competiţională;
4. 28 noiembrie – 22 ianuarie = perioadă pregătitoare;
5. 28 noiembrie – 22 ianuarie = perioadă pregătitoare;
6. 23 ianuarie – 19 martie = perioadă competiţională;
7. 20 martie – 4 iunie = perioadă pregătitoare;
8. 20 martie – 4 iunie = perioadă pregătitoare;
9. 4 iunie – 2 iulie = perioadă competiţională.

113
 114
În cadrul celor nouă etape de lucru s-au prevăzut un număr de 600 ore de
pregătire. Restul orelor de pregătire se vor realiza în cadrul lecţiilor produse din cadrul
activităţilor specifice unei facultăţi de profil.
Conform calendarului competiţional stabilit de federaţia Română de Baschet în
această ediţie a campionatului Divizia A etapele de concurs s-au desfăşurat sub forma
jocurilor duble totalizând 44 de jocuri.

Particularităţile etapelor de lucru

Pregătirile au început în data de 9 august în localitatea Galaţi sub următoarea
formă:
SEMICANTONAMENT:
9-14 august = 6 antrenamente – 12 ore
15-19 august = 4 antrenamente – 8 ore
CANTONAMENT (Sibiu)
20-31 august = 27 antrenamente – 32 ore
3-10 septembrie = 10 antrenamente – 18 ore
11-18 septembrie = susţinerea probelor şi normelor de control (Bucureşti).
SCOP: pregătirea echipei în vederea participării la campionatul Diviziei A.

Obiective intermediare ale planului de pregătire pe etapă

1. Perfecţionarea calităţilor motrice de bază şi specifice în vederea îmbunătăţirii
stării de antrenament prin mijloace ale P.F.M. şi P.F.S.;
2. Îmbunătăţirea elementelor fundamentale ale jocului susţinând asupra
elementelor de mişcare în teren şi a îmbunătăţirii procentajelor aruncărilor la
coş în regim de viteză;
3. Perfecţionarea demarcajului individual şi a marcajului agresiv;
4. Îmbunătăţirea circulaţiei de minge şi de jucători în cadrul combinaţiilor de
tactică colectivă elementară;
5. Alegerea şi pregătirea bazelor sistemelor preconizate a fi aplicate.

Sarcini speciale:
Pregătirea şi promovarea la un nivel optim a probelor şi normelor de control
impuse de F.R. Baschet.
Analiza structurii calitative a efortului:

Săptămâna I
- antrenamente intensitate medie 2x4 ore;
- antrenamente intensitate submaximală 2x4 ore;
- antrenamente intensitate maximală 2x4 ore.

Săptămâna a II-a:
- antrenamente intensitate medie 4x6 ore;
- antrenamente intensitate submaximală 3x5 ½ ore;
- antrenamente intensitate maximală 2x3 ½ ore.

114
 115
Săptămâna a III-a:
- antrenamente intensitate medie 4x3 ore 45’;
- antrenamente intensitate submaximală 6x9 ore 15’;
- antrenamente intensitate maximală 4x6 ½ ore.

Săptămâna a IV-a:
- antrenamente intensitate medie 3x2 ½ ore;
- antrenamente intensitate submaximală 2x2 ore;
- antrenamente intensitate maximală 4x6 ½ ore.

Săptămâna a V-a:
- antrenamente intensitate submaximală 5x8 ½ ore;
- antrenamente intensitate maximală 3x5 ½ ore.

Număr de antrenamente de intensitate medie: 13 x17 ore 15’.

Număr de antrenamente de intensitate submaximală: 13x20 ore 15’.
Număr de antrenamente de intensitate maximală: 16x27 ore 30’.
Jocuri de verificare – probe de control: 9 ore
TOTAL ANTRENAMENTE : 42 = 83 ore

Număr de antrenamente colective în perioada 9 august – 17 septembrie = 83 ore.

 9 ore au fost afectate jocurilor de verificare şi probelor de control.
 10 ore şedinţe de pregătire şi analiză.
 13 ore sporturi complementare.
 180 ore odihnă refacere.
 6 ore pregătire metodică.

Structura efortului:
Număr de ore pregătire fizică generală: 8 ore – procentaj 9%.
Număr de ore pregătire fizică specifică: 16 ore – procentaj 18%.
Număr de ore pregătire tehnică: 32 ore – procentaj 40%.
Număr de ore pregătire teoretică: 3 ore – procentaj 2%.
Etapele de pregătire II şi III respectiv perioada 10 septembrie – 27 noiembrie corespund
etapei competiţionale.

Obiective intermediare ale planului de pregătire pe etapă:

1. Menţinerea la un nivel superior a pregătirii fizice specifice.
2. Perfecţionarea elementelor de mişcare în teren în regim de calităţi motrice
superioare.
3. Perfecţionarea elementelor de tehnica cu mingea în cadrul fiecărui post.
4. Îmbunătăţirea preciziei, rapidităţii şi oportunităţii paselor în cadrul relaţiilor
de joc.
5. Îmbunătăţirea procentajului în aruncările la coş.
6. Îmbunătăţirea elementelor de tehnică în cadrul fazelor de joc insistând
îndeosebi pe:
115
 116
 contraatac;
 apărare om la om agresivă pe ½ teren şi pe ¾ teren;
 apărare zonă;
 atacul apărărilor agresive.
7. Perfecţionarea din punct de vedere teoretic a cunoştinţelor tactice asupra
sistemelor de joc.

Analiza structurii calitative a efortului:

- 20 de antrenamente intensitate medie = 30 ore.
- 20 de antrenamente intensitate submaximală alternată cu intensitate maximală = 60
ore

Total antrenamente: 40 = 90 ore pregătire

În perioada respectivă s-au desfăşurat etapele I-IX din cadrul diviziei A respectiv
9 jocuri duble.
Factorii antrenamentului sportiv în etapa respectivă au fost grupaţi astfel:
- pregătire fizică 18 ore = 20%
- pregătire tehnică 32 ore = 35%
- pregătire tactică (individuală,
(colectivă elementară şi de echipă) 36 ore = 40%
- pregătire teoretică, analogă 4 ore = 5%.
Etapele de pregătire IV-V respectiv perioada 28 noiembrie – 22 ianuarie corespund
etapei pregătitoare.

Obiective intermediare ale planului de pregătire pe etapă:

1. Îmbunătăţirea calităţilor motrice de bază şi specifice cu accent pe viteză şi

rezistenţă.
2. Dezvoltarea forţei în picioare pentru jocul de apărare şi a rezistenţei în regim
de joc de braţe şi picioare.
3. Îmbunătăţirea procentajului la aruncările la coş în regim de viteză.
4. Îmbunătăţirea jocului bazat pe acţiuni simple în cadrul fazelor de joc.
5. Consolidarea circulaţiei de minge şi de jucători în cadrul sistemelor de joc
aplicate.
Analiza structurii calitative a efortului:
- 20 antrenamente de intensitate medie alternată cu intensitate
submaximală = 40 ore.
- 15 antrenamente de intensitate submaximală alternată cu intensitate maximală = 30
ore.

Total antrenamente: 35 = 70 ore pregătire

Pregătirea în această perioadă s-a desfăşurat la Galaţi.Factorii antrenamentului
sportiv în etapa respectivă au fost grupaţi astfel:

116
 117

- pregătire fizică 21 ore = 30%

- pregătire tehnică 28 ore = 40%
- pregătire tactică 18 ore = 25%
- pregătire teoretică 3 ore = 5%

7.4 Prezentarea modelelor de exerciţii aplicate în cadrul perioadelor de lucru

S-au utilizat mijloace variate pentru realizarea pregătirii fizice multilaterale. De

exemplu „Crosul echipei în formaţie grupată” s-a desfăşurat pe un teren cât mai
accidentat şi a urmărit dezvoltarea rezistenţei generale iar alergarea grupată a urmărit
formarea şi întărirea spiritului de echipă.
Varianta aplicată:
 alergare un anumit interval de timp şi revenire la locul iniţial de plecare.
Exemplu: alergare cinci minute într-un sens şi revenire la locul de plecare
în următoarele cinci minute. Concluziile acestui model: jucătoarele acceptă
cu mai mult entuziasm această variantă preferând mai mult să alerge 10’
decât să parcurgă o distanţă impusă;
 alergare cu trecere peste diferite obstacole, curse combinate sub forma
ştafetelor concurs;
 jocul de volei în echipe de 3, mijloc excelent pentru dezvoltarea
coordonării în special la jucătoarele înalte;
 jocul de fotbal pe teren cu dimensiuni reduse în grupe de 6 jucătoare.
Modelul pregătirii fizice s-a realizat în funcţie de caracteristicile efortului
specific jocului de baschet prin întreruperi variate ca durată, intensitatea fiind
submaximală alternată cu faze de intensitate maximală.
Ca metodă de antrenament s-a stabilit o concordanţă între modelul tehnico-
tactic şi modelul efortului utilizând în special antrenamentele cu intervale, metodă
asemănătoare cu structura jocului de baschet – alternarea efortului cu odihna fiind
determinată de întreruperile de joc.
Intervalul de lucru a fost expus duratei maxime a unui atac 24 secunde iar
durata de odihnă a fost stabilită în funcţie de întreruperile din cadrul jocului 10”-60”.

Model specific pentru perfecţionarea elementelor de mişcare în teren

Conţinutul intervalului de lucru a fost axat pe elemente de mişcare în teren,

respectiv pentru atac – exerciţii de alergare cu schimbări de direcţie, de ritm, iar pentru
apărare exerciţii specifice apărării – pas adăugat, sprint urmat de alegare cu spatele –
pas adăugat urmat de sărituri la panou.
Pentru a menţine intensitatea la un anumit nivel exerciţiile au fost cronometrate în
permanenţă urmărindu-se creşterea intensităţii prin reducerea timpului de execuţii şi
scurtarea pauzelor între repetări.
Modelul circuitelor aplicate s-a axat pe:
 circuit extensiv cu intervale:
- 1-2-3 repetări ale circuitului;
- 30-40 secunde pauză.
117
 118
Varianta: - 1-15 sec. + 45 sec. pauză; R
-2-15 sec. + 30 sec. pauză;
-3-30 sec. + 30 sec. pauză.
 circuit intensiv cu intervale:
- 8-12 repetări în 10-15 sec. fiecare exerciţiu
- 30-60 sec. pauză.
Fig. 7.1
Model de circuit pentru dezvoltarea rezistenţei în regim de viteză – forţă, durată
60’
 5’ joc bilateral 3x3 cu temă atac fără dribling;
 4x30” cu pauze 15” joc de picioare cu menţinerea alternativă în fiecare
repriză a unui braţ ridicat;
 1’ pauză;
 5’ joc bilateral 3x3 cu aceeaşi temă;
 10 lungimi de teren pase în doi din deplasare cu viteză maximă pauză 15”;
 1’ pauză;
 5’ joc bilateral 3x3 cu aceeaşi temă;
 4x30” cu pauze de 15” exerciţii imitând sărituri cu coarda ce desprinderi pe
ambele picioare;
 1’ pauză;
 5’ joc bilateral 3x3 cu aceeaşi temă;
 6 lungimi de teren sprint cu pauze de 10” după fiecare exersare;
 1’ pauză;
 alergare uşoară 1000 m.

Modele de circuite pentru dezvoltarea calităţii motrice

Dezvoltarea vitezei
 sprinturi repetate pe distanţa de 10 m;
 pase în doi, cu două mingi de pe loc;
 leapşa în doi cu atingerea genunchilor;
 dribling pe toată lungimea terenului cu aruncări la coş;
 alergare cu schimbări de direcţie.

Dezvoltarea îndemânării
 aruncări la coş din dribling cu mâna stângă;
 dribling printre jaloane;
 dribling în forma de „opt” stând depărtat;
 pase din spate în faţă printre picioare fără podea;
 pase de pe loc cu două mingi pe grupe de câte trei.
 dribling jos, pe loc sau în mers cu trecerea mingii prin diferite planuri.

Dezvoltarea detentei
 sprint cu schimbări de direcţie;
 voleibolări la panou;
 pase cu mingea medicinală în sus, prindere, aterizare;

118
 119
 sărituri repetate peste un gard de 50 cm înălţime;
 sărituri pe un picior distanţe de 8-10-12 m;
 sărituri la coardă;
 aruncări la coş din săritură.
Modelele respective au fost aplicate în antrenamente având timp de execuţie,
număr de repetări şi distanţă parcursă în funcţie de etapele pregătirii echipei. Cu
excepţia modelelor prezentate anterior,s-au mai utilizat şi următoarele structuri de
exerciţii specifice pentru:
1. Perfecţionarea deprinderilor motrice elementare:
A
1 2 3 a. alergare cu schimbări de direcţie;
b. piruetă;
4
c. alergare cu spatele;
8 d. pas adăugat;
e. alergare cu spatele;
7 6 5 f. piruetă;
Fig. 7.2 g. alergare accelerată;
h. sărituri.( Fig.7.2)
a. alergare normală; B
b. sprint oprire; 1 6
c. alergare cu pas săltat;
d. deplasare cu paşi adăugaţi în poziţie 2

fundamentală; 8 3 4

e. alegare cu spatele 5

f. alergare cu piruete; 7

g. sprint; Fig. 7.3

h. joc de glezne.(Fig.7.3)
C

Maratonul mic – 91 m (Fig.7.4)

a. deplasări cu faţa;
b. deplasări cu spatele;
c. deplasări în poziţie fundamentală; 7
d. deplasări cu dribling. (Fig.7.4)
Fig. 7.4
2. Dezvoltarea formelor de manifestare a vitezei:
a) 10x10 m – pauză 10 secunde;
10x15 m – pauză 10 secunde;
10x20 m – pauză 10 secunde.
Exerciţiul respectiv are o durată 10-12’
b) 5x10 m dribling cu braţul drept – pauză 10”;
5x10 m dribling cu braţul stâng – pauză 10”;
5x15 m dribling cu braţul drept – pauză 10”;
5x15 m dribling cu braţul stâng – pauză 10”;
5x20 m dribling cu braţul drept – pauză 10”;
119
 120
5x20 m dribling cu braţul stâng – pauză 10”.
Exerciţiul respectiv are o durată de 12-14’
c) alergare cu faţa 30 m – repliere cu spatele 30 m contracronometru.
d)Alergare laterală 30mx2 repetări contracronometru.
e) Start din picioare 4x30 m, concurs individual.

3. Dezvoltarea detentei:

a) pas sărit, pas săltat cu îngenunchere (haltere mici în mâini);

b) pas sărit 2x30 m;
c) pas săltat 2x20 m cu fiecare picior;
d) sărituri cu ghemuirea genunchilor la piept 2x20 m.

4. Dezvoltarea forţei:
a) joc de braţe şi lucru de picioare 15” urmat de deplasare în poziţie
fundamentală joasă cu accentuarea balansului vertical (o lungime de teren);
b) joc de braţe şi lucru de picioare 15” – alergare cu schimburi de direcţie o
lungime de teren repliere cu spatele în terenul de apărare;
c) pase cu una, două mâini folosind mingea medicinală.

Antrenament cu haltere:

a) ridicare pe vârfuri cu haltera în faţa pieptului 4-6-8 ori;

b) sărituri cu haltera ţinută pe umeri 6-8-10 repetări;
c) semigenuflexiuni cu haltera ţinută pe umeri 6-8-10 repetări.
Se vor respecta următoarele principii:
- haltera va avea o treime din greutatea corpului pentru picioare şi o
pătrime din greutatea corpului pentru braţe;
- greutatea încărcăturii va creşte progresiv cu 1 kg;
- pauza între exerciţii 3 minute.

5. Dezvoltarea rezistenţei:

a) maratonul mic, desfăşurat de două –patru ori în maximum de viteză şi cu

utilizarea elementelor de mişcare în teren; între repetiţiile parcursului 30-60 secunde
pauză.
b) pase în doi din deplasare cu parcurgerea terenului de patru ori (dus-întors) –
repetarea exerciţiilor de 4-6 ori; pauze între repetări 60-90 secunde.
c) maratonul mare, desfăşurat de două-patru ori în maximum de viteză; pauză
între repetări 60 secunde.
d) 8x26 m dribling cu braţul drept pauză 1 minut;
8x26 m dribling cu braţul stâng pauză 1 minut;
8x26 m dribling cu schimbarea direcţiei în două puncte fixe (total 16 schimbări
de direcţie) pauză 1 minut;
8 x 26 m dribling cu schimbări de direcţie folosind piruete;
120
 121
8x26 m dribling cu schimbare de direcţie cu trecerea mingii pe la spate.
Verificarea potenţialului biomotric, a stadiului de dezvoltare a calităţilor motrice
şi a pregătirii fizice s-a realizat urmărind permanent cadrul impus de F.R.B. privind
probele şi normele de control. Din acest punct de vedere s-a urmărit încadrarea
evoluţiei sportivilor în limita solicitărilor din joc. În acest sens s-a fixat media
obligatorie pentru fiecare sportivă după cum urmează:
1. pentru aprecierea vitezei de deplasare la 30 m = 4”6 – 4”7;
2. pentru aprecierea rezistenţei generale la 800 m + 2’58” – 2’59”;
3. pentru aprecierea detentei săritura în înălţime de pe loc = 57-58 cm;
4. pentru aprecierea rezistenţei în regim de viteză-alergare pe 31 m = 24”6;
5. pentru aprecierea rezistenţei în regim de sărituri-sărituri repetate = 50.
Privind abordarea factorilor specifici de pregătire tehnico-tactică modelul de lucru s-a
axat pe următorul cadru:
1. Structuri complexe care conţin pase – dribling – aruncări la coş pentru
perfecţionarea tehnicii în regim de calităţi motrice superioare.
2. Structuri specifice posturilor din echipă.
3. Modele tehnico-tactice aplicate în cadrul fazelor de joc.

1. Structuri complexe care conţin pase – dribling – aruncări la coş pentru

perfecţionarea tehnicii în regim de calităţi motrice superioare:
A
10 11 6

6 7 13  Exerciţiu complex pentru corelarea elementelor –

dribling – pasă – aruncare – mişcare în teren –
14 3 8 Acelaşi
complex pe
apărare în regim de viteză şi rezistenţă în regim de
12 5 4 dreapta viteză( Fig.7.5)
Fig. 7.5 B
6 5 4

R
 Perfecţionarea jocului cu mingea - pasă –
dribling – aruncare în cadrul calităţilor motrice
rezistenţă în regim de viteză( Fig.7.6)
Fig. 7.6

 Exerciţii pentru perfecţionarea tehnicii în regim de viteză ( Fig.7.7a,b,c)

B R R

B R
A B A

Faza I Faza a II-a Faza a III-a

a. b. c.

121
 122
Fig.7.7

Mijloc utilizat permanent în lecţia de antrenament – 7

Idem dreapta
10
timp mediu de execuţie 14”1 9
6
 Exerciţiu complex pentru îmbunătăţirea
procentajului de aruncări la coş în condiţii R

variateregim de perfecţionare a paselor(fig.7.8) 5

8

4 11

Fig. 7.8

2.Structuri specifice posturilor din echipă:

Respectând indicaţiile F.R.B. probele specifice posturilor din echipă au fost

utilizate ca mijloace de pregătire în fiecare antrenament.
Au fost folosite structuri specifice pentru următoarele posturi:
5 B
 fundaşi; 4
 pivoţi;
 extreme. 7
6
 Exerciţiu complex de aruncări specifice
diferitelor posturi executat în regim de calităţi
motrice superioare (fig. 7.9). Fig. 7.9

Structuri de exerciţii pentru jucătorul pivot ( Fig.7.10) B

 ieşire la minge – prindere;
 aruncare:
 săritură cu întoarcere;
 semicârlig din afara spaţiului de pedeapsă; A B

 semicârlig din spaţiul de pedeapsă.

Fig. 7.10
Pentru a dinamiza exerciţiul, fiecare jucător execută individual grupa de aruncări
fără pasatori:
 exerciţiu complex pentru fundaş;
 exerciţiu complex pentru pivot;
 exerciţiu complex pentru extremă.
Aplicarea individualizării în cadrul lecţiei de antrenament colectiv a urmărit ca
jucătorii pe posturi să îndeplinească sarcini concrete utilizând mijloacele tehnico-tactice
fundamentale aplicate pe secvenţele de joc.
Astfel în cadrul unei lecţii de antrenament având următoarea temă: „Îmbunătăţirea
procedeelor tehnice specifice posturilor în condiţii de tactică fundamentală” s-a
urmărit îmbunătăţirea tehnicii şi tacticii individuale pe posturi şi crearea deprinderii
jucătoarelor de a lucra independent.
122
 123

Program de antrenament:
Pregătire fizică (încălzire comună) 30 minute
 pase cu mingea medicinală 2’
 sărituri la coardă 2’
 voleibolări la panoul cu benzi elastice 2’
PIVOTUL
 circuit cu îngreuieri 15’
30’
 pas săltat cu greutăţi mici în mâini 2’
JUCĂTOR DE CÂMP
 sărituri în pătrat reprize 30’
 joc de braţe şi picioare 2’
 circuit tehnic 15’
30’

Pregătire tehnică

Timp de lucru = 45 minute

Aruncări la coş din săritură, cinci poziţii, serii de câte:

▲10 aruncări ▲30’

 poziţia a I-a – lateral  poziţia a I-a – lateraldreapta = 6

dreapta = 4,60 m m
0
 poziţia a II-a – 45 cârlig  poziţia a II-a – 450 = 4 m
dreapta =4m
 poziţia a III-a – colţul liniei  poziţia a III-a – din faţa panoului
de aruncări libere = 4,60 m =7m
 poziţia a IV-a – 450 pe partea  poziţia a IV-a – partea stângă 450
stângă aruncări cu mâna stângă =6m
din întoarcere = 3 m
 poziţia a V-a – laterale stânga Dribling cu schimbări de direcţie –
= 4,60 m oprire – pivot – aruncare la coş cu
mâna stângă în semicârlig.
Acţiuni din poziţii de plecare cu
spatele la coş = aruncări cu pas în
afară, aruncări cu pas înapoi
precedate de fente.

123
 124

Pregătire tactică

Timp de lucru =25 minute

Repetarea aruncărilor din poziţii de Lucru pe compartimente extremă –

plecare cu spatele la coş cu adversar pivot .............................................10’.
semiactiv 5’.
Relaţia 1x1 cu sarcini speciale:
- jocul de picioare
ofensiv
- jocul de picioare
defensiv
10’ Aruncări libere
Depăşiri în faţa jaloanelor cu cele Lucru pe compartimente fundaş –
patru fente 5’ extremă pe partea dreaptă. Relaţia
Pregătirea a doi jucători cu sarcini 2x2 10’
speciale. Relaţia 1x1: - atac:
- atacul: - blocaj la omul fără minge
- depăşiri - apărare:
- apărarea: - închiderea pătrunderilor
- marcaj pe tot terenul 10’ - schimbare de adversar

2. Modele tehnico-tactice aplicate în cadrul fazelor de joc:

Considerăm că această grupă de mijloace trebuie aplicată cu foarte mare

perseverenţă deoarece prezintă următoarele avantaje:
 creează condiţii analoage desfăşurării jocului;
 simplifică jocul;
 intensitatea este submaximală alternând cu intensitate maximală;
 dinamizează desfăşurarea fazelor de joc;
 scoate în evidenţă rapid greşelile individuale;
 modelele pot fi selecţionate în funcţie de numărul de jucători;
 este una din problemele deosebit de importante având în vedere aspectul că
o serie de antrenamente se pot desfăşura cu un număr redus de jucători
datorită orarului şcolar diferit de la facultate la facultate.
Variantele pot fi multiple – se păstrează formaţiile iniţiale, jucătorii aflaţi în
plus sunt integraţi treptat în exerciţii.
A
♦Model tehnico-tactic pentru 3 jucători:(Fig.7.11)
2x1 = la punctul A 4
Contraatac în 3-4-5-6 la panoul B 6
Cel care aruncă devine apărător la panoul A.
5
o Perfecţionare:
 atac în superioritate numerică; A B
124 Fig. 7.11
 125
 apărare în inferioritate;
 intrare în posesia mingii şi declanşarea contraatacului;
 repliere în terenul de apărare;
 trecere rapidă în atac. B
►Relaţia 1x1( Fig.7.12)
o Perfecţionare:
 relaţia 1x1; 5 4 6
 atac depăşire;
 apărare marcaj diferenţiat blocaj
defensiv;
 dribling special de contraatac. Fig. 7.12

♦Model tehnico-tactic pentru 4 jucători:

A
 2x1 continuu pe tot terenul fără dribling în faza de
4
trecere din apărare în atac
6 7
o Perfecţionarea paselor: urmărind utilizarea
5
rezistenţei în regim de viteză.( Fig.7.13)
B
Fig. 7.13
►2x2 pe tot terenul( Fig.7.14) 6 4

7
o Perfecţionare: în atac depăşiri şi blocaje 5

în apărare agresivă pe tot terenul Fig. 7.14

A

♦Model tehnico-tactic pentru 5 jucători:

4
7
►3x2 ( Fig.7.15) 5
8
 contraatac cei doi apărători plus jucătorul care 6
aruncă la coş;
 trecere rapidă din apărare în atac. Fig. 7.15
o Perfecţionare: precizia aruncărilor la coş în
condiţiile atacului de superioritate numerică şi declanşării contraatacului.

♦Model tehnico-tactic pentru 6 jucători:

A B  2x1 panoul A;
 3x2 panoul B;
8
4  pleacă în atac apărarea plus jucătorul care
6 finalizează.
7
5
o Perfecţionarea atacului în superioritate
9
numerică urmărind îmbunătăţirea rezistenţei în
Fig. 7.16 regim de viteză. ( Fig.7.16)

125
 126
♦Model tehnico-tactic pentru 7 jucători:

 3x2 continuu pe tot terenul. 4

10

7
5
o Perfecţionarea apărării în inferioritate şi a 8 9
marcajului imaginar (după plecarea 6

jucătorilor în atac, apărătorii execută reprize

Fig. 7.17
de joc de braţe şi picioare până vine grupa de
atacanţi-Fig 7.17)

♦Model tehnico-tactic pentru 8 jucători:

3x2 2x1
4
4 A
10
7
7 5
5 11
B 6 C
8 9
6 8

Fig. 7.18 Fig. 7.19

o Perfecţionarea:
 încrucişări duble pe jucătorul pivot( Fig7.18)
 blocaj la jucătorul cu mingea(Fig.7.19)
Pivotul 7 şi apărătorul C rămân în permanenţă pe posturile fixate.
Apărătorii A şi B trec atacanţi la panoul din dreapta.
Atacanţii 4 şi 5 trec apărători în locul lui A şi B.
Atacanţii 6 şi 8 trec atacanţi la panoul din stânga.
Formaţia se adaptează realizând un joc 2x2 pe tot terenul.

D
A 4

C
B
5
6
7
Fig. 7.20

oPerfecţionarea acţiunilor de tactică colectivă elementară de apărare şi de

atac blocaj, încrucişare simplă.
După aruncare( Fig.7.20):
 4 şi 5 trec în locul jucătorilor 6 şi 7;
 6 şi 7 trec apărători;
 A şi B atacă la panoul din dreapta.
După aruncare A şi B trec apărători iar C şi D trec atacanţi la panoul din
stânga.Se introduc de la început toţi jucătorii în teren realizând joc 2x2.
126
 127
o Perfecţionare:
 trecerea rapidă în terenul de atac;
A
 a blocajului la panoul din stânga; 4
7 D
 a încrucişării simple la panoul din
6 C
dreapta(Fig.7.21) B 5

Fig. 7.21

7 8 După aruncare apărătorii devin atacanţi la celălalt

panou.Se adaptează formaţia realizând următoarele
5
relaţii: - 2x1;
6
- 2x2 presing pe tot terenul;
4
- 2x2 poziţionând panou dreapta;
11 10 9 - 2x2 presing pe 1/2 teren.
Fig. 7.22 o Perfecţionarea fazelor de atac şi apărare în
cadrul relaţiei de tactică fundamentală(Fig.7.22)

♦Model tehnico-tactic pentru 9 jucători:

3x3 pe tot terenul. După aruncare pleacă în atac 8 12

echipa care intră în posesia mingii indiferent dacă 4

s-a înscris sau nu. 7 5

10

o Perfecţionarea blocajelor defensive.

9 6
Îmbunătăţirea recuperărilor ofensive şi 11

defensive( Fig.7.23)
Fig. 7.23

11
13 ♦Model tehnico-tactic pentru 10 jucători:
5
10 4  aceleaşi acţiuni execută şi jucătorii de la
panoul din dreapta;
 jucătorul care aruncă părăseşte terenul fiind
9 6 înlocuit cu jucătorul din afara terenului.
8 7
12
Fig. 7.24 o Perfecţionarea contraatacului cu primul pas la
margine, al doilea pe centru.( Fig.7.24)

7.5 Programa jocului de baschet pentru diferite niveluri.

Calificarea permanentă a antrenorilor şi capacitatea de performanţă a jucătorilor

se manifestă datorită acumulărilor realizate de-a lungul anilor de instruire şi participare
în competiţii.Diferenţele care apar la nivelul performanţelor sunt determinate de
algoritmul procesului de instruire, metodica organizării şi desfăşurării lecţiilor de
antrenament şi a evoluţiei sportivilor în jocurile oficiale.
127
 128
Federaţia Română de Baschet (2004)oferă specialiştilor, repere importante
referitoare la programa de baschet pentru diferite niveluri de instruire după cum
urmează:

NIVEL CATEGORIE VÂRSTA

I Începător Minibaschet -12
II Iniţiere „Pionier” 13-14
III Intermediar Cadet 15-16
IV Avansaţi Junior 17-18
V Jucător complet Senior 19....

I II III IV V I II III IV V
1.Calităţi Fizice -printre picioare X
Fundamentale
1.1Alergare -cu întoarcere, X
piruetă( rolling)
1.1.1 Tehnică de alergare X f. fente de dribling
1.1.1 Schimbarea de direcţie X -cu aceeaşi mână X
1.1.3 Schimbare de ritm X -cu schimbarea mâinii de X
dribling
1.2 Oprirea g. oprirea după dribling şi X
ameninţarea coşului
1.2.1 Oprirea într-un timp X 2.3.4 Aruncarea la coş
1.2.2 În doi timpi X a. aruncarea la coş din
dribling/alergare,variante
1.3 Săritura pe verticală X -normal 45۫ X
1.4 Forţa X -oferită –cu o mână X
1.5 Coordonare X - cu depăşirea inelului X
1.6 X b. aruncarea la coş de pe X
Streching/întinderi,elongaţii loc
2.Cunoştinţe de tehnică c. aruncarea liberă X
individuală de atac
2.1 Cu faţa la coş d.aruncarea din săritură
2.1.1 Deplasări în teren -din săritură de pe loc X
a. pătrundere prin faţă X -din săritură după dribling X
b.pătrundere prin spate (back X -din săritură după primirea X
door) mingii
c. pătrundere în formă de „V” X -fente de arunacare la coş X
2.1.2 Tehnica de deplasare în X 2.4 Cu spatele la coş
teren
2.1.2 Primirea mingii şi 2.4.1 Deplasări în teren
privirea coşului
2.3 Cu faţa la coş în posesia a. ocuparea poziţiei pivot X
mingii
2.3.1 Pivotare b.demarcaj lateral X
a. variante X c. demarcaj pentru pasă X
lobată
b. tehnică X 2.4.2 Tehnică de deplasare X
2.3.2 Pasarea mingii 2.5 Primirea mingii X
a. de la piept X 2.6 Cu spatele la coş în
posesia mingii
128
 129
b. două mâini de deasupra X 2.6.1 Mişcări de atacare a X
capului coşului
c.indirectă / cu pământul X a. pas-mişcare spre coş X
simplă(pivotare)
d. lungă cu o mână X b. pas-mişcare spre coş
dublă(pivotare dublă)
e. din lateral X 2.6.2 Aruncări la coş
diversificate
f. din dribling/cu o mână X a. cârlig X
g. de jos oferită X b. cârlig cu săritură X
h. fentă de pasă X c. cu întoarcere din săritură X
2.3.3 Dribling 2.6.3 Fente de aruncare X
a.pornire/plecare 2.7 Recuperări la panou X
- dribling static/pe loc X 3.Deprinderi tehnice
individuale de apărare
-plecare cu pas încrucişat X 3.1 La minge X
- plecare directă X 3.2 Pe partea mingii X
-fente de plecare în dribling X 3.2.1 Cu faţa la coş X
b. poziţie înaltă X 3.2.2 Cu spatele la coş X
c.poziţie joasă X 3.3 Pe partea opusă X
mingii
d. schimbare de ritm X 3.4 Situaţie de închidere- X
ajutorare
e. schimbare de direcţie şi 3.5 Recuperare la panou X
mână
- prin faţă X
- prin spate X

I II III IV V I II III IV V
4. Tactica fundamentală a. joc fără blocaje X
4.1 Spaţiu X b. joc cu blocaje X
4.2 Distanţa X -blocaj plecare X
4.3 Timp X Încrucişări X
4.4 Coordonare în timp X 6.1.2 3 contra 3
4.5 Unghiuri X a. joc fără blocaje X
4.6 Creativitate X b. joc cu blocaje X
4.7 Intuiţie-anticipaţie X conducător de joc –blocaj
la jucătorul fără minge
4.8 „Citirea” şi X pivot sus- conducătorul –
recunăaştera acţiunilor blocaj lateral
4.9 Alegerea celei bune X pivot jos-extremă-blocaj
soluţii/ decizia lateral
4.10 Realizarea acţiunii X extremă-pivot-blocaj
vertical
5. Tactica individuală- Pivot sus-pivot jos- blocaj
situaţia 1 contra 1 interior
5.1Atac 6.2 Apărare
5.1.1 Cu faţa la coş 6.2.1 Marcaje la jocul fără X
blocaje
a. fară minge a. pe 1/1 teren X
-pe partea mingii X b. pe ½ teren X
6.2.2 Marcaje la jocul cu X
-pe partea opusă mingii X blocaje
b.cu minge X 7.Tactica de echipă în
atac
5.1.2 Cu spatele la coş a.atac în semicerc X
129
 130
a. fară minge b. atac cu 4 jucători X
exteriori+un jucător
interior
c.atac cu 3 jucători X
-pe partea mingii X exteriori+2 jucători
interiori
-pe partea opusă mingii X 7.2 Jocuri „miniaturale”
b.cu minge a. blocaj simplu cu ieşire X
X din blocaj-mingea în
lateral
5.2 Apărare b. . blocaj simplu cu ieşire X
din blocaj-mingea în faţă
5.2.1 Marcajul jucătorului c. încrucişare pe jucător X
fără minge „căciulă”-la linia de
aruncări libere
a. cu faţa la coş d.blocaj dublu cu ieşire din X
blocaj-mingea în lateral
e.blocaj dublu cu ieşire din X
-pe partea mingii X blocaj-mingea în faţă
f.blocaj la jucătorul fără X
-pe partea opusă mingii X minge în interior
g.blocaj la jucătorul fără X
b. cu spatele la coş minge în interior
-pe partea mingii X h. joc în triunghi X
-pe partea opusă mingii X i.joc în 3 aşezaţi într-o X
linie
5.2.2 Marcajul jucătorului cu 7.3 Jocuri poziţionale
minge
-cu faţa la coş X a. UCLA X
-cu spatele la coş X b.joc de pase( passing X
game)
6. Tactica de grup c. flex (joc de blocaje la X
jucătorul fără minge)
6.1 Atac d.jocul”box” (aşezare în X
formă de pătrat)
6.1.1 2 contra 2 e. joc în tandem (stack) X
f.jocul cu aşezarea în X
tandem la linia de aruncări
libere
g.jocul”hawk”(blocaj X
posterior)

I II III IV V I II III IV V
7.4 Situaţii speciale X 8.3 Zona pură X
8. Tactica de echipă în 8.4 Zona pressing X
apărare
8.1 Apărare om la om X 8.5 Apărare combinată -3 X
zonă+2 om la om
8.11 Ajutorare şi revenire la 8.6 Apărare combinată -4
adversarul propriu (referitor la X zonă +1 om la om X
blocajul jucătorului cu minge)
8.1.2 Schimbări de adversar X 8.7 Situaţii speciale X
8.2 Apărarea unor situaţii X
„izolate „ de tac (miniaturi)

130
 131
CAPITOLUL 8
ASPECTE ALE PROCESULUI DE PREGĂTIRE
ŞI CONCURS ÎN JOCUL DE BASCHET

8.1 Organizarea activităţii manageriale în jocul de baschet

Procesul de management în sport poate fi considerat un ansamblu de acţiuni, de

procese ale gândirii, prin care conducătorul proiectează, prevede, organizează,
coordonează, evaluează activitatea în scopul obţinerii unor rezultate şi performanţe cât
mai bune.
Autorii D. Colibaba-Evuleţ şi I. Bota (1999) prezintă viziunea sistemică a
activităţii manageriale în jocurile sportive ca fiind constituită din(fig 8.1):
 puterea de stat (comandă socială);
 managerii de top (strategia generală şi particulară a modernizării activităţii
sportive de performanţă);
 managerii funcţionali (la nivel de club);
 managerii operaţionali (la nivel de echipă).

Structura organizatorică a conducerii FRB cuprinde ansamblul organelor şi

posturilor de conducere ordonate în cadrul diferitelor nivele ierarhice şi legăturile care
se creează prin activitatea acestora.
Echipa tehnică a FRB (managerii de top) este formată din:

 preşedintele FRB – răspunde şi conduce activitatea Biroului Federal şi al

FRB;

 secretarul general al FRB – reprezentantul oficial care alături de

preşedinte angajează FRB în relaţii cu MTS, cu autorităţile publice
centrale, locale şi cu alte organisme interne şi internaţionale;

 trezorierul general – răspunde şi participă la gestionarea şi administrarea

în condiţii de deplină legalitate a bugetului de venituri şi cheltuieli şi a
patrimoniului federaţiei;

 antrenorul federal – directorul tehnic al loturilor naţionale;

 instructorul (organizatorul) sportiv – pregăteşte cele mai bune condiţii

de desfăşurare a activităţii de pregătire a lotului, asigură variantele optime
de deplasare a acestora în străinătate, de asemenea organizează orice
acţiune care se desfăşoară sub egida FRB.

131
 132

COMANDA SOCIALĂ

MANAGEMENT DE TOP: A.N.S., MINISTERE DEPARTAMENTALE

FED. PE RAMURI DE SPORT – CLUBURI – ASOCIAŢII SPORTIVE

FINANCIAR–ADMINISTRATIV UMANE MATERIALE RELAŢII

MARKETING RESURSE
FINANCIARE INFORMAŢIONALE ÎNALTĂ
CONTABIL PERSONALITATE JURIST
-evidenţa, controlul şi
adminstr.resurselor financiare cu organismele instituţionale de
decizii (ministere, federaţie,
Consiliul de Administraţie inspcetorat);
DIRECTOR ADMINISTRATIV Adunarea Generală a cu mass-media;
- întreţinere – modernizare baza Acţionarilor cu publicul (suporterii);
materială cu alte cluburi şi asoc.sportive;
MANAGERUL GENERAL cu personalităţi (sportive, antrenori,
SPEC .ÎN MARKETING: miniştri etc.);
- sponsori; cu sportivii echipei proprii.
- fund raising;
- draftul sp.+ tehnicieni ANTRENAMENT CONSULTING

Dir. tehnic (Consilier)

CONSULTING
Asigură coaching-ul

Antr. principal (Head coach)

Concepţia (modelul) de joc şi pregătire;

Coordonarea activităţii antrenorilor
CERCETARE - DEZVOLTARE secunzi; ASISTENŢĂ MEDICALĂ,
Conducerea echipei în competiţie PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ
CERCETĂTOR (UN ŞEF)
METODIST
INFORMATICIAN MEDIC-PSIHOLOG-SOCIOLOG
ANALIŞTI etc.
Antrenori secunzi (coaches) ASIST. MA SPEC.ÎN
MED. SEUR TERAPEU
cercetarea fenomenelor; Trainer TICĂ
limitarea efectului factorilor P.tactică P.tehnică
perturbanţi; P.fizică starea optimă de sănătate a
asistenţă ştiinţifică sportivilor;
răspund de componentele de pregătire cap.biologică şi psihică de
pentru care au fost angajaţi; performanţă, refacere-
CONSULTING asigurarea calităţii şi eficienţei recuperare.
pregătirii; obţinerea formei sportive optime în
maximizarea cap.de performanţă momentul oportun

COMPETIŢII
ORGANIZATORUL DE COMPETIŢII

condiţii optime de manifestare a cap.de

performanţă;
obţinerea performanţelor aşteptate.

Fig.8.1 Organigrama activităţii manageriale(după D.Colibaba-Evuleţ şi I.Bota,1999)

132
 133
8.1.1 Echipa tehnică

Conducerea eficientă a unei echipe de baschet şi obţinerea unei capacităţi

maxime de performanţă în competiţii este rezultatul unor activităţi de caracter
managerial denumit şi „coaching”. Persoana responsabilă de această activitate se
numeşte director tehnic (consilier sau managerul echipei) şi are în subordine echipa
tehnică (team-work-ul) alcătuită după D.Colibaba-Evuleţ şi I.Bota din:

 antrenorul principal – expertul care pregăteşte şi conduce echipa de pe

margine în competiţii, cu ajutorul mijloacelor de comunicare permise;
 antrenorii secunzi – răspund de anumite componente ale jocului sau
pregătirii: tehnică, tactică, pregătire fizică sau a compartimentelor de joc
(atac-apărare) în viziunea impusă de antrenorul principal;
 organizatorul de competiţie – cunoaşte şi aplică regulamentul şi asigură
condiţiile optime (mijloc transport, ora plecării, sosirii, cazare, masă etc.) de
participare în competiţii;
 medicul, psihologul, sociologul – sunt persoanele care asigură asistenţă
medicală, psihologică şi socială a sportivilor. În subordinea medicului şi
psihologului – asistentul medical, maseurul, terapeuţii (kineto, fizio,
farmacist, dietetician etc.);
 şeful departamentului cercetare-dezvoltare – cu subordonaţii metodist,
informatician, analist care se ocupă de cercetarea ştiinţifică a activităţii
corporale şi metodologică , a instruirii sportivilor;
 contabilul sau şeful serviciului financiar – organizarea, coordonarea şi
controlul întregii activităţi financiare;
 specialistul în marketing – popularizarea jocului, atragerea sponsorilor,
cercetarea, cunoaşterea şi participarea la competiţiile de mare anvergură (J.O.,
C.M.) sau la trialurile pentru vânzarea jucătorilor transferabili;
 directorul bazei sportive – întreţinerea, modernizarea bazei sportive şi
asigurarea serviciilor administrative (funcţionalitatea aparaturii de specialitate,
condiţii de igienă etc.);
 şeful departamentului relaţii – „purtătorul de cuvânt” al echipei (clubului) în
relaţiile cu organismele de decizie superioară (minister, federaţii) cu
reprezentanţii mass-media (redactori, ziarişti, reporteri, comentatori) cu
spectatorii, arbitrii, partenerii de întrecere, sportivii etc. Rezolvă pe cale
oficială, situaţiile conflictuale dintre sportivi – antrenori – şefi de departament
– club.
Sintetizând cele prezentate anterior suntem de părere că a face un colectiv să
funcţioneze sistematic, a reglementa şi coordona un ansamblu de acţiuni, implică
existenţa de obiective şi sarcini concrete, de programe de muncă curente şi de
perspectivă.

133
 134
8.2 Construcţia echipei – orientări generale

Valoarea antrenorilor nu este legată nici de volumul de muncă (uneori intens),

nici de amplitudinea preocupărilor, nici de energia fizică şi nervoasă consumată, ci de
rezultatul sportiv realizat. Omul cheie care îşi asumă responsabilitatea în toate
împrejurările este antrenorul. Orice performanţă obţinută în jocurile sportive este
condiţionată şi de seriozitatea şi mentalitatea antrenorului de a-şi construi echipa.
Relaţiile de colaborare dintre sportivi sunt reprezentate de acţiunile cu întreaga
echipă. La începutul fiecărui sezon competiţional pornind de la analiza amănunţită a
sezonului trecut privind organizarea echipei (structura de bază a echipei, modelul pe
posturi, norme de acţionare) se încearcă punerea în evidenţă şi realizarea acelor
cooperări care să conducă la succes. Astfel antrenorului îi revine dificila sarcină de a
construi viitoarea echipă, urmărind înlocuirea unor jucători cu alţii din afară sau deja
componenţi ai echipei respective, dar care au progresat.
Dinamica grupului (echipei) reprezintă o problemă care trebuie pusă în discuţie în
formarea unei echipe puternice. În acest caz ne referim în principal la schimbările
continue care sunt necesare în structura şi alcătuirea unei echipe, urmărind sporirea
calităţii, mentalitatea echipei şi implicit capacitatea de performanţă crescută.
Este necesar să amintim că fiecare echipă are personalitatea ei care se distinge
printr-o structură de elemente bio-psiho-sociologice asemănătoare sportivilor care o
alcătuiesc, ajungându-se la o similitudine de trăsături psihice observabile aşa cum ar fi
atitudinile, comportamentul şi conduita grupală.
Comportamentul colectiv (al echipei) este categoric determinat de scopul sau
motivaţia grupului care are două dimensiuni – motivaţia comună, performanţa sportivă
şi motivaţiile personale relativ comune la care se adaugă obţinerea unor avantaje,
drepturi.
Jucătorii „nou veniţi” creează de la început probleme de integrare în colectiv, în
primul rând întâmpină opoziţia vechiului titular pe postul pe care joacă sau a altor
componenţi ai echipei, susceptibili de a fi înlocuiţi. Dintre toate însuşirile pe care le
poate demonstra noul venit, numai valoarea sportivă este recunoscută.
Pe măsură ce echipa „se maturizează” membrii ei învaţă treptat să depăşească
presiunea psihologică exercitată de grup.
În consecinţă echipa parcurge o serie de etape previzibile:
9. formarea;
10.fluctuaţia;
11.normalizarea;
12.acţionarea.

►Etapa I – Formarea
Când un grup (echipa) se formează, membrii testează precaut limitele în care un
anume comportament este acceptabil. Fenomenul de acceptare în grup începe cu
recunoaşterea valorii sportive de către lideri sau ceilalţi jucători titulari, care îşi dau
seama mult mai devreme de importanţa noului venit.
Aceasta este o etapă de tranziţie de la statutul de individ, la cel de membru
(jucător) şi de testare a liderului atât oficial cât şi neoficial.
134
 135
Formarea include senzaţii şi componente.
Senzaţii:
 entuziasm, optimism;
 mândria de a fi ales în componenţa echipei;
 ataşament iniţial, faţă de echipă;
 suspiciuni, teamă, nelinişte faţă de cerinţele impuse de antrenor.
Componente:
 încercări de a defini sarcinile, cerinţele privind competiţia şi disciplina
sportivă şi de a decide cum vor fi îndeplinite;
 încercări de a decide care este comportamentul acceptabil în grup şi cum vor
fi tratate problemele (colaborarea, participarea, comunicarea spontană,
relaţiile afective etc.);
 decizii referitoare la informaţiile care trebuiesc adunate şi apoi valorificate;
 nemulţumiri referitoare la calitatea managementului clubului şi obstacole
posibile privind îndeplinirea sarcinilor etc. Deoarece intervin numeroase
probleme care pot distrage atenţia membrilor, echipa nu „produce” mai
nimic iniţial, legat de obiectivele pregătirii. Ceea ce este perfect normal.

►Etapa a II-a – Fluctuaţia

Fluctuaţiile reprezintă probabil etapa cea mai dificilă pentru echipă. Sportivii
realizează că sarcinile (schimbarea posturilor, combinaţii tehnico-tactice) sunt altfel
decât şi-au închipuit, adică mai dificile şi devin acuzatori sau excesiv de ambiţioşi.Ei
încearcă să se bazeze exclusiv pe experienţa lor personală şi profesională, manifestând
rezistenţă, necesităţii de a colabora cu ceilalţi membri ai echipei, datorită încă lipsei de
experienţă în luarea deciziilor cu noul grup (echipă).
În această etapă trebuie rezolvată contradicţia dintre tendinţa de universalism a
sportivului în echipa de jocuri sportive şi respectarea strictă a sarcinilor pe posturi.
Astfel jucătorul cu pregătire universală rătăceşte pe tot terenul, neglijează
complet sarcinile pe post, dovedeşte individualism excesiv, încurcă acţiunile individuale
sau colective ale altor compartimente.
Fluctuaţia include următoarele senzaţii:
 opunerea rezistenţei sau abordarea diferită a realizării sarcinilor faţă de
varianta majorităţii membrilor echipei;
 mari oscilaţii în atitudine privitor la echipă şi la şansele de succes ale
acesteia.
şi următoarele comportamente:
 dispute între membri, chiar şi atunci când sunt de aceeaşi părere în
chestiunile esenţiale;
 tendinţa de a ţine partea, retractilitate;
 stabilirea unor obiective nerealiste, griji legate de cantitatea excesivă de
muncă;
 lipsa unităţii, tensiunea, neîncrederea în deciziile celor care au selectat
membrii echipei.
Toate aceste numeroase presiuni sugerează că sportivii au puţină energie
rămasă pentru a fi cheltuită în vederea creşterii progresului echipei.
135
 136
►Etapa a III-a – Normalizarea
Pe parcursul acestei etape, sportivii ajung la un compromis în privinţa loialităţii
şi responsabilităţilor aflate în competiţie. Ei acceptă echipa, normele ori regulile de bază
ale acesteia, rolul lor în echipă şi individualitatea celorlalţi membri.
Conflictele psihologice se diminuează pe măsură ce precedentele relaţii de tip
competiţie sunt înlocuite cu cele de colaborare.Antrenorul găseşte cel mai bun
plasament, în teren care să favorizeze disponibilităţile de performanţe şi să sprijine
astfel jucătorilor acţiunile partenerilor de pe celelalte posturi.
Normalizarea include următoarele senzaţii:
 o nouă capacitate de a critica într-o manieră constructivă;
 acceptarea apartenenţei la grup;
 uşurarea la gândul că totul pare a funcţiona bine în final;
şi aceste comportamente:
 încercarea de a atinge armonia evitând conflicte;
 amiciţie, încredere reciprocă, împărtăşirea problemelor personale, dinamica
echipei e luată în discuţie;
 sentimentul de coeziune a grupului, un spirit comun şi scopuri comune;
 stabilirea şi respectarea unor reguli de bază şi a limitelor (normale).
Pe măsură ce sportivii depăşesc diferenţele dintre ei, au mai mult timp şi
energie pe care să le consume în proiectul propriu-zis. Astfel sunt capabili să înceapă şi
să progreseze în mod semnificativ.

►Etapa a IV-a – Acţionarea

În această etapă, între membrii echipei s-au stabilit deja anumite relaţii şi
fiecare are un anumit nivel de aşteptări. Este momentul în care pot să acţioneze,
acordând diagnostice şi rezolvând probleme după cum pot alege şi propune schimbări.
Sportivii şi-au descoperit şi acceptat reciproc punctele forte, slăbiciunile şi,
înţeleg care sunt rolurile fiecăruia. Acum ei pot acţiona împreună.
Acţionarea include următoarele senzaţii:
 sportivii realizează ce sunt procesele care au loc atât cu ei înşişi cât şi cu
grupul ca un tot unitar; percep punctele slabe şi cele tari ale coechipierilor;
 au certe satisfacţii generate de progresele realizate de echipă.
şi aceste comportamente:
 capacitatea de auto-schimbare constructivă;
 abilitatea de a înţelege problemele echipei ca un grup;
 un cert ataşament faţă de echipă.
Echipa este în acest moment un grup eficient, unit. Cel mai vizibil semn al
atingerii acestui studiu este împlinirea cu succes a multora dintre sarcini.
Concluzii şi propuneri:
 durata şi intensitatea acestor etape pot varia de la o echipă la alta, uneori
etapa a IV-a este atinsă doar după câteva întâlniri, alteori după câteva luni;
 prezentarea acestor etape ale „maturizării” echipei la începutul campionatului
de către antrenor sportivilor înlătura eventualele posibilităţi, de a intra în
panică ori a dramatiza situaţiile dificile dar normale în consecinţă, de formare
a unor speranţe nerealiste ce pot determina sentimentele de frustrare.
136
 137
8.3 Sistemul competiţional-Modelul Campionatului Naţional elaborat de Federaţia
Română de Baschet
Procesul instruirii specifice jocului de baschet ca mod de înţelegere, organizare şi
desfăşurare, se îmbunătăţeşte considerabil datorită existenţei competiţiei, a participării
jucătorilor într-un sistem competiţional pe categorii de vârstă dar şi de valoare( figura
8.2).
►Campionatul Naţional de Baschet Divizia „A” masculin şi feminin se
desfăşoară astfel:
▪ Masculin –se dispută după o formulă de 12 echipe, etape săptămânale,TUR-
RETUR, după care urmează faza Play-Off, locurile 1-8 şi Play -Out, locurile 9-12.
Trebuie menţionat că Play-Off şi Play-Out se desfăşoară după următorul program :
Play –Off (locurile 1-8)
Faza I (locurile 1-8)
2 jocuri din 3
Jocul 1 la echipa mai bine clasată
Jocul 2 la echipa mai slab clasată
Jocul 3 la echipa mai bine clasată

Faza II (locurile 1-4)

3 jocuri din 5
Jocul 1 şi 2 la echipa mai bine clasată
Jocul 3 şi 4 la echipa mai slab clasată
Jocul 5 la echipa mai bine clasată

Faza III (locurile 1-2 şi 3-4)

3 jocuri din 5 (locurile 1-2)
Jocul 1 şi 2 la echipa mai bine clasată
Jocul 3 şi 4 la echipa mai slab clasată
Jocul 5 la echipa mai bine clasată
2 jocuri din 3 (locurile 3-4)
Jocul 1 la echipa mai bine clasată
Jocul 2 la echipa mai slab clasată
Jocul 3 la echipa mai bine clasată
Notă :Echipele clasate pe locurile 5-8 nu mai dispută jocurile din fazele II şi III.
Faza Play –Out locurile 9 cu 12 şi 10 cu 11 vor disputa rămânerea în divizia „A”
după modelul:
4 jocuri din 7
Jocul 1 şi 2 la echipa mai bine clasată
Jocul 3 şi 4 la echipa mai slab clasată
Jocul 5 la echipa mai bine clasată
Jocul 6 la echipa slab clasată
Jocul 7 la echipa mai bine clasată
Notă:Locurile 5-8 şi 11-12 vor fi stabilite după clasamentul de la sfârşitul returului.
137
 138

MODELUL DE JOC AL
F.R.B.

Masculin Feminin

Divizia A Divizia A

Divizia B CUPA Divizia B

ROMÂNIEI

CAMPINATUL
REPUBLICAN DE
TINRET U- 20
JUNIORI I (U-18)

JUNIORI I (U-18)

JUNIORI II (U-16)
JUNIORI II(U-16)

JUNIORI I (U-14) JUNIORI I (U-14)

CAMPIONATUL MINIBASCHET „STELIAN GHEORGHIU” 11-12 ANI

CAMPIONATUL MINIBASCHET „STELIAN GHEORGHIU” 9-10 ANI

Fig.8.2 Prezentarea schematică a modelului de organizare în jocul de baschet

(după F.R.F , 2007)

138
 139
▪ Feminin – se va disputa după o formulă de 10 echipe, etape săptămânale,
TUR-RETUR, urmate Play –Off (locurile 1-8) care se va desfăşura după următorul
program:

Faza I (locurile 1-8)

2 jocuri din 3
Jocul 1 la echipa mai bine clasată
Jocul 2 la echipa mai slab clasată
Jocul 3 la echipa mai bine clasată

Faza II (locurile 1-4)

3 jocuri din 5
Jocul 1 şi 2 la echipa mai bine clasată
Jocul 3 şi 4 la echipa mai slab clasată
Jocul 5 la echipa mai bine clasată

Faza III (locurile 1-2 şi 3-4)

3 jocuri din 5 (locurile 1-2)
Jocul 1 şi 2 la echipa mai bine clasată
Jocul 3 şi 4 la echipa mai slab clasată
Jocul 5 la echipa mai bine clasată
2 jocuri din 3 (locurile 3-4)
Jocul 1 la echipa mai bine clasată
Jocul 2 la echipa mai slab clasată
Jocul 3 la echipa mai bine clasată

Notă :Echipele clasate pe locurile 5-8 nu mai dispută jocurile din fazele II şi III.
Toate jocurile din cadrul Campionatelor Naţionale divizia „A” masculin şi
feminin precum şi la divizia „B” se vor desfăşura cu mingi aprobate de FIBA : modele
MOLTEN sau SPALDING din piele sau piele sintetică nr.7 la masculin şi nr.6 la
feminin.

►CUPA ROMÂNIEI-se dispută atât la masculin cât şi la feminin .

▪ Masculin- participă 4 grupe a câte 3 echipe care vor disputa TURNEE.Cele

4 echipe câştigătoare de Turnee vor disputa semifinala şi finala, cu jocuri TUR-RETUR
înainte de începerea returului campionatului Diviziei „A”.Semifinalele sunt alcătuite
prin tragere la sorţi.
▪ Feminin- participă 2 grupe a câte 5 echipe care dispută TURNEE, primele 2
echipe din fiecare grupă, respectiv 4 echipe vor disputa semifinalele şi finala cu jocuri
TUR-RETUR înainte de începerea returului campionatului Diviziei „A.
Notă: Semifinalele sunt alcătuite prin tragere la sorţi pentru ambele categorii.

139
 140
►Campionatul Naţional divizia „B”-se dispută atât la masculin cât şi la
feminin pe grupe geografice şi valorice, organizate pe etape săptămânale,TUR, Turnee
şi RETUR,Turnee Semifinale şi Turneu de promovare în Divizia „A”.
► Campionatul Republican de Tineret (U-20)-se organizează doar la
masculin deoarece la feminin există un fond insuficient de jucătoare şi se desfăşoară sub
forma a 5 Turnee de calificare, primele două echipe au dreptul de a participa la Turneele
semifinale şi finale.
► Campionatul Naţional de Juniori I(U-18)- se organizează la ambele
categorii masculin şi feminin, se desfăşoară sub formă de etape săptămânale, TUR şi
unul sau două turnee, RETUR, Turnee semifinale şi Turneul Final.
► Campionatul Naţional de Juniori II(U-16)-se dispută la masculin şi feminin
sub formă de Turnee organizate de fiecare echipă din serie şi Turneu final.
► Campionatul Naţional de Juniori III(U-14)-se desfăşoară sub formă de
Turnee, primele trei echipe din fiecare grupă se califică la Turneul final.Se adresează
ambelor categorii masculin şi feminin.
Notă: Mingea oficială de joc pentru toate categoriile de juniori este MOLTEN sau
SPALDING din piele sau piele sintetică nr.7 la masculin şi nr.6 la feminin.
► Campionatul Naţional de Minibaschet „Stelian Gheorghiu”-se adresează
copiilor cu vârste cuprinse între 11-12 ani (categoria I –mini I ) şi 9-10ani (categoria a-
II-a –mini II ,babybasket).Competiţia urmăreşte depistarea şi îndrumarea copiilor cu
perspective spre baschetul de performanţă.

8.4 Antrenorul de baschet – manager în pregătirea şi conducerea echipei în

competiţii

În opinia majorităţii specialiştilor „profesia” de antrenor este dificilă, are o

importanţă deosebită în viaţa socială a lumii contemporane şi necesită aptitudini cu
totul excepţionale. Nu orice persoană care a practicat jocul de baschet poate desfăşura
în continuare o activitate de antrenor. Astfel Colibaba-Evuleţ D. şi Bota I. consideră că
antrenorul trebuie să fie înzestrat cu următoarele:
 capacitate energizantă adică să stimuleze, mobilizeze echipa şi să rezolve
orice problemă;
 trăsături caracteriale referitoare la ţinută şi conduita morală, perseverenţă,
stăpânire afectivă, modestie, spirit critic etc.;
 aptitudini de educator;
 aptitudini de psiholog (capacitate de persuasiune şi de exortare, adică de
mobilizare psihică peste limitele normale, în scopul diminuării stărilor psihice
negative);
 abilităţi intelectuale (rapiditatea gândirii, inteligenţă verbală, spirit de
observaţie, imaginaţia, memoria, spirit pragmatic etc.);
 aptitudini de conducător.
Având în vedere complexitatea cu care se confruntă antrenorul referitor la stilul
de lucru, acesta trebuie abordat în funcţie de nivelul la care se lucrează:
140
 141
 demarcat (autoritar, sobru);
 concepţional (analitic, profund, activ);
 organizat (prevăzător);
 influent.
În general stilul de lucru este subordonat temperamentului individual şi se
adresează manifestărilor emoţionale, în condiţii de tensiune şi solicitări psihice.
În procesul de pregătire al echipelor de baschet antrenorul ocupă un loc
important, succesul în ridicarea măiestriei sportive a jucătorilor nu se poate realiza fără
existenţa unei colaborări strânse între echipă şi acesta.Rolul său nu se rezumă numai la
activitatea de pe terenul de joc ci şi în viaţa de toate zilele a jucătorilor.
Cerinţe urmărite de antrenor în activitatea de pregătire a sportivilor în jocurile
de baschet:
 să depisteze, selecţioneze şi să pregătească jucătorii în vederea promovării în
număr cât mai mare pentru eşalonul de performanţă;
 să stăpânească metodologia şi tehnologia procedeelor de antrenament
referitoare la tehnica, tactica jocurilor de baschet;
 să posede cunoştinţe şi capacitatea de a organiza şi a conduce competitiv
jucătorii în competiţiile la care participă indiferent de gradul şi nivelul
acestora; amicale sau oficiale;
 să cunoască particularităţile, manifestările organismului din punct de vedere
fiziologic, psihologic, biochimic etc. în efortul specific jocului de baschet;
 să cunoască şi să interpreteze corect regulamentul de joc.
Sarcinile ce revin antrenorului pe perioadele de antrenament pot fi enunţate
astfel:
 în perioada de tranziţie:
 analiza comportamentului echipei în general şi individuală a jucătorilor în
competiţiile la care au participat;
 menţinerea nivelului de pregătire;
 măsuri de refacere;
 completarea echipei, transfer, promovare de jucători etc.
 în perioada de pregătire:
 realizarea pregătirii sub toate aspectele: fizic, tehnic, tactic şi moral-volitiv;
 elaborează diagramele, statisticile şi fişele necesare înregistrării activităţii
şi progresului jucătorilor.
 în perioada competiţională:
 programarea conţinutului antrenamentelor şi deci menţinerea formei
sportive;
 perfecţionarea continuă a capacităţii de adaptare a jucătorilor în funcţie de
adversar (planul tactic al jocului).
Pentru ca antrenorul de baschet să poată pregăti şi conduce eficient un joc,
trebuie în primul rând să cunoască posibilităţile jucătorilor săi, dar şi adversarul pentru
că în funcţie de acesta va alcătui echipa şi va stabili planul tactic.Astfel conducerea
echipei în competiţii este o activitate de mare competenţă şi răspundere a antrenorului
care cuprinde următoarele etape:

141
 142
- şedinţa de pregătire a jocului;
- activitatea înainte de joc;
- încălzirea;
- activitatea în timpul jocului;
- activitatea după terminarea jocului.
Sarcini generale necesare în conducerea echipei în competiţii:
 studierea adversarului cu care urmează să se întâlnească în etapa viitoare
vizează următoarele:
a) întocmirea raportului de observaţie:
- discuţii cu specialişti sau alte persoane competente;
- înregistrarea media;
- datele statistice;
- fişe de înregistrare a comportamentului echipei;
- probe de specialitate;
- informaţii legate de condiţiile organizatorice: sală, spectatori, teren, panouri,
luminozitate, temperatură.
b) adunarea materialului şi întocmirea raportului – reprezintă un instrument de
lucru în activitatea metodică a antrenorului;
c) alcătuirea planului de pregătire şi de joc:
- observarea jocului din punct de vedere: fizic, tehnic, tactic, psihologic,
organizarea, pregătirea atacului şi apărării;
- elaborarea planului de pregătire pentru joc.

8.4.1 Şedinţa de pregătire a jocului

Este necesar ca antrenorul să cunoască faptul că şedinţa de pregătire a jocului,

completează lecţiile de antrenament, sistematizează şi consolidează lecţiile de
antrenament, sistematizează şi consolidează conştient elementele de pregătire. Aceasta
se organizează cu 24 de ore înaintea jocului şi nu poate înlocui pregătirea specifică
realizată prin antrenament.
Şedinţa este condusă de antrenor şi cuprinde două părţi: organizatorică şi tehnică.
Partea organizatorică prevede:
 locul şi ora prezentării la sala de competiţie;
 mijlocul de locomoţie (când este cazul);
 echipamentul.
Partea tehnică prevede:
 caracterizarea echipei adverse cu particularităţile individuale şi colective;
 nivelul pregătirii fizice;
 particularităţi de ordin tehnic şi tactic: tehnica avansată sau rudimentară,
stilul de joc, precizie, eficacitate, joc organizat sau întâmplător;
 particularităţi de ordin psihologic: combativitate, calm, situaţii care
determină demobilizarea etc.;
 informaţii legate de aplicarea planului tactic şi sarcinile din apărare şi atac.

142
 143
8.4.2Activitatea înainte de joc
În funcţie de programarea jocului, sportivii vor fi prezenţi la locul competiţiei cu o
oră înainte de desfăşurare pentru a se încălzi şi a primi ultimele indicaţii date de
profesor, care urmăresc:
 mobilizarea psihologică şi reamintirea tacticii echipei (atac-apărare);
 repetarea planului de joc special al echipei şi cel presupus că va fi aplicat
de adversari;
 precizarea sarcinilor individuale şi colective.

8.4.3 Încălzirea
Reprezintă un segment important – „partea de spectacol” din înaintea jocului cu
rol de angrenare psihologică în ambianţa disputei care va urma. Este pregătită la
antrenamente şi se desfăşoară identic pentru toate meciurile.
Încălzirea poate fi:
 generală (10-15 min): exerciţii pentru angrenarea marilor funcţiuni,
variante de alergare, sărituri, exerciţii de streatching (de întindere
musculară şi articulară). Jocul de desfăşurare poate fi terenul de joc sau în
afara terenului.
 specifică (20-25 min): exerciţii care se adresează repetării principalelor
structuri tehnico-tactice, cu precădere cele de finalizare.
Prin încălzire se urmăreşte:
 să se realizeze o adaptare progresivă a organismului la efort;
 activitatea din timpul încălzirii să nu provoace o oboseală prea mare ci să
creeze numai o stare funcţională optimă;
 reglarea alternanţei dintre efort şi odihnă (mers, alergare uşoară, exerciţiile
de relaxare);
 să nu se prelungească în mod exagerat încălzirea, deoarece le trebuie
efortul propriu-zis.

8.4.4 Activitatea în timpul jocului

Prin regulament antrenorul este autorizat să dea înclinaţii jucătorilor săi,
solicitând minute de întrerupere sau înlocuirile de jucători.
Înlocuirile şi minutele de întrerupere au ca scop:
 înlocuirea unui jucător accidentat sau epuizat fizic sau care a comis 5
greşeli personale;
 întărirea apărării;
 creşterea eficienţei în atac;
 ruperea ritmului de joc al adversarilor etc.
Momentul în care antrenorul poate influenţa destul de mult comportamentul
jucătorilor este în partea de final a jocului, în special în situaţiile de rezultat aproximativ
egal.De asemenea se vor urmări o serie de aspecte constante care se manifestă în joc:
 dinamica evoluţiei jocului;
 atacul – apărarea şi randamentul acestora;
 randamentul individual;
 pierderea posesiei de minge;

143
 144
 stabilitatea fizică a echipei sau a jucătorului;
 stabilitatea psihică a echipei sau a jucătorului.
Recomandăm ca finalul de joc să facă parte din managementul procesului de
pregătire. După părerea unor specialişti acesta să fie antrenat 40-50 min/săptămânal.

8.4.5 Activitatea după terminarea jocului

Indiferent de rezultatele obţinute, fiecare joc este o sursă de acumulare a
experienţei atât pentru antrenori cât şi pentru jucători necesară viitoarei întâlniri:
 să adreseze mulţumiri arbitrilor, oficialităţilor şi profesorului care a
condus echipa adversă, indiferent de rezultatul obţinut;
 va adresa jucătorilor câteva fraze rapid în vestiar pentru a calma spiritele
după o înfrângere sau a-i felicita pentru victorie;
 va pregăti (calcula) sau solicita pregătirea statisticilor şi a diverselor
observaţii cu privire la jocul desfăşurat pe care le va prezenta la primul
antrenament.

144
 145

BIBLIOGRAFIE:

1. Balaiş, F., Mereuţă, - „Managementul sportului”, Editura Academica, Galaţi,

C., Hânsa, C. 2001
2. Barna, A., Antohe, - „Curs de pedagogie – Teoria instruirii curriculum-ului şi
G. evaluării”, Ed. Logos, Galaţi, 2001
3. Blythe J. - Comportamentul consumatorului, Editura Teora,
Bucureşti, 1998
4. Ciocan, D.Ciocan, - „Orientări şi tendinţe de dezvoltare ale baschetului
D. actual”-Sesiune Internaţională de Comunicări Ştiinţifice 6-
8 decembrie, Cluj-Napoca, 2002
5. Colibaba-Evuleţ, D., - „Jocuri sportive – teorie şi metodică”, Editura Aldin,
Bota, I. Bucureşti, 1998
6. Costin, G.M - “Alimente destinate unui efort fizic intens”-curs uz intern,
FEFS, Galaţi, 2001
7. Dragnea, A., Mate- - „Teoria sportului”, Bucureşti, Editura FEST, 2002
Teodorescu
8. Drăgan, I. - “Selecţia şi orientarea medico-sportivă”, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1989
9. Feflea, I. - “Tendinţe actuale în baschetul de mare performanţă”-
Sesiune Internaţională de Comunicări Ştiinţifice 6-8
decembrie, Cluj-Napoca, 2002
10. Hânsa, C. - „Curs de baschet”, Facultatea de Educaţie fizică şi sport,
Galaţi, 1974
11. Hânsa, C. - „Învăţarea jocului de baschet”, Editura Fundaţiei
Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2003
12. Hânsa, C. - „Baschet – Jocuri pregătitoare”, Editura Cartea
Universitară, Bucureşti, 2003
13. Hânsa, C., Petrescu, - „Caiet de lucrări practice”, Universitatea „Dunărea de
V. Jos” – Secţia de Educaţie fizică, Galaţi, 1993
14. Hânsa, C., Călin, L - „Baschet”, Editura Mongabit, Galaţi, 2002
15. Hânsa, C., Călin, L - “Baschet-tehnică şi tactică” Editura Fundaţiei Universitare
„Dunărea de Jos”, Galaţi, 2004
16. Hrişca, Aristeia, - Baschet – Tehnica şi tactica individuală – metodica
Negulescu, C. învăţării, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981
17. Hrişca, Aristeia - „Învăţarea jocului de baschet”, Bucureşti, Editura Uniunii
de Cultură Fizică şi Sport, 1997
18. Ionescu, Ş, Dîrjan, - „Instruire şi performanţă în baschet la copii şi juniori”,
C. Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, „f.a.”
19. Mikelonis V. - „Curs de dezvoltare a programei de învăţământ şi a
cadrelor didactice pentru profesorii PDS în domeniul
afacerilor de mediu”, F.E. 1996.

145
 146

20. Moanţă, D.A - „Baschet-Metodică”Editura Alpha,Buzău, 2005

21. Negulescu, C. şi - „Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii
autorii jocului de baschet”, Bucureşti, A.N.E.F.S., 1977
22. Păcuraru, A. - „Volei – Teorie şi metodică”, Galaţi, Editura Fundaţiei
Universitare „Dunărea de Jos”, 1999
23. Predescu, T.,Ştefan, - “Pregătirea stadială în jocul de baschet”, Editura Semne,
C. Bucureşti ,1994
24. Predescu, - “Curs de baschet-specializare III”, A.N.E.F.S, Bucureşti,
T.,Negulescu, C. 1994
25. Predescu, - “Curs de baschet-specializare IV”, A.N.E.F.S, Bucureşti,
T.,Negulescu, C. 1998
26. Predescu, T., - „Baschetul în şcoală – instruire şi învăţare”, Bucureşti,
Moanţă, A. Editura, Semne, 2001
27. Predescu, - Baschet.Pregătirea Echipelor de performanţă, Editura
T.,Ghiţescu, G. Semne, Bucureşti, 2001
28. Vasilescu, L. - „Baschet – Antrenament, Exerciţii, Jocuri”, Universitatea
Spiru Haret Bucureşti, 1988
29. Vasilescu, L. - “Baschet- Bazele tacticii” –ediţia a II-a, Editura Fundaţiei
“România de mâine”Bucureşti, 1998
30. Zlate M, Zlate C. - „Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale”, Editura
Politică, Bucureşti, 1982.
31. *** - „Regulamentul jocului de baschet”, F.I.B.A., 2004
32. *** - “Baschet- Magazin”-anul I, nr.2 mai –iunie , 2004
33. *** - “Baschet- Magazin”-anul I, nr.3 iulie-august , 2004
34. *** - “Baschet- Magazin”-anul I, nr.4 noiembrie-decembrie ,
2004
35. *** - “Baschet- Magazin”-anul II, nr.7,octombrie-noiembrie,
2005
36. *** - “Baschet- Magazin”-anul II, nr.7,octombrie-noiembrie,
2005

146