Sunteți pe pagina 1din 92

MINISTERUL EDUCAŢIEI

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “FUNDENI” - BUCUREŞTI

SPECIALIZAREA:ASISTENT MEDICAL GENERALIST

DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU ASTM


BRONȘIC

COORDONATOR:

PROF.CRISTEA MIHAELA GEORGIANA

PROF.PANDURU VERONICA ABSOLVENT(Ă):

DRAGHICI NELLA LENUTA

SESIUNEA

AUGUST 2022

1
2
CUPRINS

ARGUMENT .......................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A LE APARATULUI
RESPIRATOR ....................................................................................................................... 4
CAPITOLUL II. PREZENTAREA TEORETICĂ A ASTMULUI BRONŞIC ............. 17
2.1 Definiţie: .......................................................................................................................... .17
2.2 Etiologie și epidemiologie: ............................................................................................... 18
2.3 Anatomie patologică: ....................................................................................................... .22
2.4 Clasificare: ........................................................................................................................ 24
2.5 Simptomatologie: ............................................................................................................. .25
2.6 Diagnostic: ....................................................................................................................... .26
2.6.1 Diagnostic pozitiv: ........................................................................................................ .26
2.6.2 Diagnostic diferențial: .................................................................................................. .29
2.7 Complicații: ...................................................................................................................... .29
2.8 Evoluție și prognostic: ...................................................................................................... 30
2.9 Tratament: ........................................................................................................................ .30
2.10 Profilaxie: ........................................................................................................................ 32
CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ȘI
TRATAREA BOLNAVULUI CU ASTM BONȘIC ...........................................................36
3.1 Internarea bolnavului și asigurarea condițiilor de spitalizare: ........................................ ..36
3.2 Participarea asistentului medical la examenul obiectiv: ................................................. ..37
3.3 Asigurarea igienei corporale și generale a pacientului: .................................................... 39
3.4 Pregătirea, asistarea şi efectuarea recoltărilor de produse biologice şi patologice: …..... 48
3.5 Participarea asistentului medical la explorările paraclinice: .............................................51
3.6 Poziția bolnavului în pat: ................................................................................................. 60
3.7 Urmărirea faciesului, funcţiilor vitale şi vegetative: ........................................................ 61
3.8 Alimentarea pacientului: .................................................................................................. 63
3.9 Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului: ......................................... 64
3.10 Educaţia pentru sănătate: ............................................................................................... 67
3.11 Externarea pacientului: ...................................................................................................69
CAPITOLUL IV. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVULUI CU ASTM
BRONȘIC ..............................................................................................................................70
4.1 Cazul 1: ............................................................................................................................ 70
4.2 Cazul 2: ............................................................................................................................ 78
4.3 Cazul 3: ............................................................................................................................ 86
CONCLUZII ........................................................................................................................ 95
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 96
ANEXE ...................................................................................................................................97

3
ARGUMENT

Profesiunea “de a îngriji” este una dintre cele mai vechi profesii din lume. Activităţile
ce alcătuiesc îngrijirea bolnavilor rezidă în nevoile general-valabile ale fiinţei umane, pune în
evidenţă acţiunea asistentei medicale în interpretarea acestor nevoi multiple, în funcţie de
starea particulară a pacientului căruia i se acordă îngrijiri în scop preventiv şi curativ. Pentru
a-şi menţine un echilibru homeostatic, pacientul trebuie să atingă un nivel minim de
satisfacere a nevoilor sale. Dacă pentru aceasta el poate răspunde de o manieră convenabilă
prin acţiuni sau comportamente adecvate pe care le îndeplineşte el însuşi, pacientul este
independent. Dacă, din cauza unei dificultăţi, pacientul nu este capabil să îndeplinească pentru
el acţiuni adecvate care să-i permită un nivel minimal de satisfacere a nevoilor el devine
dependent.

Motivul alegerii temei acestei lucrări de diplomă se bazează pe ideea însușirii și


aplicării informațiilor acumulate pe parcursul anilor de studiu, precum și folosirea acestora pe
parcursul acestei lucrări de diplomă.

Lucrarea de diplomă intitulată “Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu


astm bronşic”, presupune o documentație mai bună asupra problemei în cauză, aducând un
plus de documentare datorită materialelor noi apărute ce au ca subiect această afecțiune,
precum și a medicamentației ce se aplică în acest caz.

În continuarea acestei lucrări de diplomă, se vor prezenta aspecte anatomice ale


aparatului respirator, precum și informații noi și actualizate cu privire la cauzele ce determină
această afecțiune, mecanismul de producere, procentul în care populația este afectată și
tratamentul cel mai eficace pentru ameliorarea acestei afecțiuni. Bolile respiratorii reprezintă
o problemă de sănătate publică deosebită, la noi în ţară, luând în calcul indicii de mortalitate
şi morbiditate datorate acestor boli. Acest lucru l-am aflat în cursul practicii îndelungate
efectuate în clinica de boli interne. Mi-am dat seama că afectarea funcţiei respiratorii atrage
după sine afectarea stării de sănătate a întregului organism.

4
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE AL APARATULUI
RESPIRATOR

Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor dintre oxigenul atmosferic şi bioxidul de carbon rezultat din procesele
metabolice din organism.

Fig.1 Aparatul respirator

5
Căile respiratorii se împart, la rândul lor, după originea embriologică şi aşezarea
anatomică în:

1. Căile respiratorii superioare, formate din cavităţile nazale şi faringe;


2. Căile respiratorii inferioare, formate din laringe, trahee şi bronhii.

Cavitatea nazală:

Cavitatea nazală este împărţită de septul nazal în două cavităţi simetrice, aşezate sub
baza craniului şi deasupra cavităţii bucale, având o direcţie antero-posterioară. Cavităţile
nazale comunică cu exteriorul prin două orificii, situate la baza piramidei nazale, denumite
nări, iar posterior, prin alte două orificii, denumite coane care se deschid în faringe.

Nasul este o proeminenţă situată pe linia mediană a feţei, care pe lângă rolul de
protecţie a cavităţii nazale, este totodată şi un ornament al feţei, cu rol de mimica şi
expresivitate a feţei.

Stratul superficial al piramidei nazale îl formează pielea, iar în jurul orificiului nazal,
imediat sub piele se află muşchii cutanaţi, care strâmtează şi dilată nările.

Cavităţile nazale sunt subîmpărţite de o creastă de perete lateral denumită limen nasi,
în două compartimente:

1. Unul anterior, denumit vestibul nazal care se întinde de la orificiul reprezentat de nară
şi până la limen nasi;
2. Unul posterior sau cavitatea nazală propriu-zisă care se întinde de la limen nasi până la
coane.

Mucoasa nazală înveleşte întreaga suprafaţă internă a cavităţii nazale, iar la nivelul
orificiilor de deschidere a sinusurilor paranazale ea se continuă cu mucoasa sinuzală.

Sinusurile paranazale sunt cavităţi perechi, pline cu aer, situate în oasele craniului,
care se deschid în cavitatea nazală.

6
Vascularizaţia şi inervaţia căilor nazale:

Arterele care aduc sângele spre pereţii cavităţilor nazale sunt ramuri nazale din artera
maxilară, artera facială şi arterele etmoidale anterioare şi posterioare.

Venele duc sângele venos spre venele superficiale ale feţei, spre venele valului palatin,
spre plexul venos pterigoidian şi spre sinusurile venoase ale durei mater din cutia craniană.
Inervaţia este dată de ramurile nazale ale nervilor oftalmic şi maxilar care sunt ramuri ale
nervului trigemen.

Faringele:

Este un organ cavitar, median, situat înaintea coloanei vertebrale cervicale şi posterior
de cavităţile nazală, bucală şi laringe.

Vascularizaţia şi inervaţia faringelui:

Vascularizaţia se produce cu ajutorul ramurilor arterei carotide externe. Inervaţia


provine din plexul faringian, care este format din ramuri provenite din mai mulţi nervi.

Laringele:

Este situat în partea anterioară a gâtului, sub osul hioid. Laringele are două mari
funcţii:

1. Una respiratorie şi de protecţie a căilor respiratorii inferioare;


2. Alta fonatorie.

Vascularizaţia şi inervaţia laringelui:

Laringele primeşte sânge prin artera tiroidiană superioară şi de la artera tiroidiană


inferioară. Venele însoţesc arterele. Inervaţia senzitivă şi motorie a laringelui este dată de
nervul vag prin cele două ramuri ale sale: nervul laringian superior şi nervul laringian
recurent.

7
Traheea şi bronhiile:

Traheea este un organ al căilor respiratorii inferioare. Este un conduct


fibrocartilaginos ce continuă etajul infraglotic al laringelui şi se termină la bifurcaţia ei în cele
două bronhii principale.

Raporturile traheei:

Traheei i se descriu două porţiuni:

1. Una cervicală;
2. Una toracală.

Traheea cervicală vine în raport anterior cu istmul glandei tiroide, iar lateral cu artera
carotidă comună, vena jugulară internă şi nervul vag. Posterior vine în raport cu esofagul.

Traheea toracală vine în raport anterior cu sternul, lateral cu faţa mediastinală a


plămânului şi posterior cu esofagul.

Structura anatomică a traheei:

Traheea este alcătuită dintr-un schelet fibrocartilaginos, din muşchiul traheei şi din
mucoasă şi submucoasă.

Scheletul cartilaginos este format din 16-20 de inele cartilaginoase care în partea
posterioară sunt incomplete. Este completat de o membrană musculo-fibro-elastică ce permite
dilatarea esofagului.

Muşchiul traheal este format din fibre transversale care se prind pe extremităţile
inelelor cartilaginoase incomplete.

Submucoasa este bogată în ţesut elastic.

Mucoasa traheală este formată dintr-un epiteliu pseudo-stratificat cilindric ciliat în


care se găsesc celule care secretă mucus.

8
Bronhiile:

Bronhiile sunt două conducte fibrocartilaginoase care ajung în hilul pulmonar, prin
care pătrund în plămân unde se ramifică şi formează arborele bronşic.

Bronhiile principale dreaptă şi stângă continuă căile respiratorii inferioare de la


bifurcaţia traheei până la plămâni. Bronhia principală dreaptă este mai scurtă decât cea stângă
- 5 până la 7 inele fibrocartilaginoase. Are calibrul mai mare şi traiectul ei spre plămân este
mai apropiat de verticală. Bronhia principală stângă conţine 12-19 inele. Are calibrul mai mic
şi traiectul ei spre plămân este mai apropiat de orizontală. Structura bronhiei principale este
similară cu cea a traheei.

Plămânii:

Plămânii sunt organele propriu-zise ale schimburilor respiratorii. Plămânul drept şi


plămânul stâng sunt situaţi în torace, de o parte şi de alta a mediastinului, în cele două cavităţi
pleurale.

Mediastinul este o porţiune a toracelui cuprinsă între stern (anterior), coloana


vertebrală toracală (posterior) şi pleurele mediastinale (lateral). În ele sunt situate inima şi
pericardul, vasele mari, traheea şi esofagul toracic etc. Mediastinul separă cavităţile pleurale –
stângă şi dreaptă -, iar inferior cele două cavităţi şi mediastinul sunt separate de cavitatea
abdominală prin muşchiul diafragm.

Greutatea plămânilor la adult este de 1.300g (600g – stângul şi 700g – dreptul).

Capacitatea totală, exprimată prin volumul de aer pe care îl conţin cei doi plămâni,
este de aproximativ 4.500 – 5.000 cm3.

Culoarea plămânului:

● La copil este roz;


● La adult este alb cenuşiu;
● La fumători este cenuşiu cu mari pete negre.

9
Configuraţia exterioară şi raporturile plămânului:

Baza plămânului este uşor concavă şi se găseşte în raport cu diafragmă prin


intermediul căreia la plămânul drept intră în raport cu lobul drept al ficatului, iar la plămânul
stâng cu lobul stâng al ficatului, fundul stomacului şi splina.

Vârful plămânului depăşeşte perechea I de coaste şi ajunge la baza gâtului. Faţa


costală vine în raport cu coastele. Pe faţa costală a plămânului drept există două fisuri (oblică
şi orizontală) care împart plămânul drept în trei lobi: superior, mijlociu şi inferior.

Plămânul stâng prezintă o fisură oblică care îl împarte într-un lob inferior şi superior.
Faţa mediană (faţa mediastinală) este plană. Pe această faţă se găseşte hilul pulmonar; care
este locul de intrare şi de ieşire din plămân al bronhiei principale, al arterelor şi venelor
pulmonare, bronşice, al nervilor vegetativi şi al vaselor limfatice; toate acestea fiind elemente
care alcătuiesc pediculul pulmonar.

Fisurile sau scizurile pulmonare sunt în număr de două la plămânul drept şi una la
plămânul stâng. Fisura oblică împarte plămânul stâng în doi lobi: unul superior şi altul
inferior.

La nivelul plămânului drept, pe faţa costală a acestuia, de la jumătatea fisurii oblice


pleacă fisura orizontală. Fisurile oblică şi orizontală împart plămânul drept în trei lobi:
superior, mijlociu şi inferior.

Constituţia anatomică a plămânului:

Plămânul are structura unei glande tubuloacinoase, adică este format din arborele
bronşic care este un sistem de tuburi, şi din acini pulmonari (mici saci).

Plămânul este format din unităţi anatomice şi funcţionale după cum urmează:

a. Lobulii pulmonari care sunt separaţi între ei prin fisuri sau scizuri. Plămânul drept are
trei lobi: superior, mijlociu şi inferior. Plămânul stâng are doi lobi: superior şi inferior.
Fiecare lob pulmonar este format din segmente.
b. Segmentele pulmonare sunt unităţi anatomice, funcţionale şi clinice care formează lobi
pulmonari. Fiecare segment are un pedicul segmentar format din bronhia segmentului,

10
vase şi nervi ai segmentului respectiv. Segmentul pulmonar este şi o unitate
chirurgicală a plămânului.

La plămânul drept, lobul:

● Superior are 3 segmente: apical, anterior şi posterior;


● Mijlociu are 2 segmente: lateral şi medial;
● Inferior are 5 segmente: apical al lobului inferior, antero-bazal, latero-bazal, postero-
bazal şi medio-bazal.

La plămânul stâng, lobul:

● Superior are 5 segmente: apical, posterior sau apico-posterior, anterior, lingular-


superior şi lingular-inferior;
● Inferior are 4 segmente: apical al lobului inferior, antero-bazal, latero-bazal şi postero-
bazal.

Fiecare segment este format din lobuli. Lobulul pulmonar este unitatea anatomică şi
funcţională a plămânului care intră în constituţia segmentelor pulmonare. Lobulii pulmonari
sunt saci plini cu aer, care spaţial au şi ei, ca şi segmentele, o formă piramidală, cu vârful
către bronhia lobulară şi baza spre suprafaţa plămânului. Lobulii sunt înconjuraţi de ţesut
conjunctiv cu fibre elastice, celule conjunctive şi macrofage. Lobulul pulmonar este format
din acini pulmonari, iar acinii din alveole pulmonare.

Structura arborelui bronşic:

După ce au trecut de hil, bronhiile principale se împart în bronhii lobare. Bronhiile


lobare se ramifică în bronhii segmentare, care la rândul lor se împart în bronhii interlobulare.

Bronhiile supralobulare pătrund în lobuli unde devin bronhiole intralobulare. Ultimele


ramificaţii ale arborelui bronşic sunt bronhiolele terminale care dau naştere bronhiolelor
respiratorii.

Bronhiile respiratorii se continuă cu canalele alveolare ale căror pereţi se dilată sub
formă de saci alveolari. În sacii alveolari se deschid alveolele pulmonare.

11
Acinul pulmonar este format din totalitatea elementelor care continuă o bronhie
terminală. Un lob are 50-100 acini. O bronhiolă intralobulară dă naştere la 50-100 de
bronhiole terminale.

Alveolele pulmonare:

Alveolele pulmonare au forma unor mici saci plini cu aer care comunică cu sacul
alveolar. Suprafaţa totală a alveolelor este de 150-200 m2. Ele sunt alcătuite din două tipuri de
celule alveolare: celule mari (8-10) şi celule mici (4-6). Acestea formează epiteliul alveolar şi
se găsesc pe o membrană bazală.

Celulele epiteliale alveolare au rol respirator şi fagocitar. Sub membrana bazală se află
ţesut conjunctiv, bogat în fibre de reticulină şi în fibre elastice şi conţine o reţea capilară
foarte bine dezvoltată.

Bariera hemato-aeriană este formată din epiteliu alveolar, membrana bazală a alveolei,
ţesut conjunctiv de sub membrana bazală, membrana bazală a capilarului şi endoteliul
capilarului.

Vascularizaţia şi inervaţia plămânului:

Vascularizaţia este dublă:

1. Funcţională – aparţine micii circulaţii. Realizează schimburi de gaze. Este


reprezentată de trunchiul arterei pulmonare şi venele arterei pulmonare. Trunchiul
arterei pulmonare începe din ventriculul drept şi după un scurt traiect se împarte în
cele două artere pulmonare – stângă şi dreaptă -, care pătrund în plămâni prin hil.
Ajunse în plămâni se împart în ramuri care urmăresc ramificaţia arborelui bronşic, iar
în final se capilarizează formând reţeaua capilară perialveolară în care are loc
schimbul de gaze (O2 şi CO2).

Artera pulmonară duce la inimă sânge venos, încărcat cu CO2. Sângele încărcat cu O2
este preluat de venele pulmonare, câte 2 pentru fiecare plămân. Acestea părăsesc plămânul
prin hil, se varsă în atriul stâng şi pleacă în circulaţia sistemică.

12
2. Nutritivă – aparţine marii circulaţii. Este reprezentată de arterele şi venele bronşice.
Artere bronşice se desprind din artera toracică, iar venele bronşice se varsă în vena
azygoz.

Inervaţia plămânului este realizată de sistemul nervos vegetativ printr-un plex


pulmonar anterior şi altul posterior.

Pleura:

Este o membrană seroasă formată din 2 foiţe care se continuă una pe cealaltă la nivelul
pediculului pulmonar. Pleura parietală căptuşeşte pereţii cutiei toracice. Pleura viscerală
acoperă plămânul şi pătrunde şi în fisuri.

Cavitatea pleurală este spaţiul virtual dintre pleura viscerală şi cea parietală. În
cavitatea virtuală se găseşte o lamă fină de lichid pleural care permite alunecarea celor 2 foiţe
între ele. În cavitatea pleurală există o presiune negativă.

Cavitatea pleurală virtuală poate deveni reală când, în cazuri de boală, conţine aer
(pneumotorax), sânge (hemotorax), puroi (piotorax) etc..

Mecanica respiratorie:

Actul respiraţiei este constituit din două faze: inspiraţia şi expiraţia.

Inspiraţia este un proces activ, care constă în mărirea bruscă a tuturor dimensiunilor
cutiei toracice, datorită contracţiei muşchilor inspiratori. Diametrele toracice antero-
posterioare şi transversal se măresc în timpul inspiraţiei, datorită orizontalizării coastelor
produsă de contracţia muşchilor intercostali externi. În timpul unei inspiraţii forţate intră în
acţiune şi muşchii intercostali externi împreuna cu muşchii inspiratori accesori:
sternocleidomastodian, trapezi şi ai spatelui. Diametrul antero-posterior creşte datorită
contracţiei muşchilor intercostali externi care deplasează coastele de la 2 la 6, de jos în sus şi
ridică coastele de la 7 la 10. Alături de deplasarea laterală a coastelor 7, 10 se produce şi o
creştere a diametrului transversal.

Expiraţia este un proces pasiv, toracele revenind la dimensiunile sale de repaus din
cauza relaxării musculaturii inspiratorii. Dimensiunile toracelui se micşorează, iar plămânii,

13
care nu mai sunt ţinuţi în stare de tensiune se retractă. Expirul se realizează datorită
elasticităţii ţesutului toraco-pulmonar.

În expirul forţat participă muşchii accesori, muşchii abdominali şi muşchii intercostali.

Fig.2 Sistemul respirator

Ventilaţia pulmonară şi alveolară:

Schimburile gazoase dintre mediul exterior şi plămâni constituie ventilaţia pulmonară.


Volumul curent reprezintă cantitatea de aer care pătrunde şi iese din plămân în timpul unui
inspir sau expir de repaus (500ml).

14
La sfârşitul unei expiraţii de repaus în plămân se mai află 2500 ml de aer, din care
2350 ml participă la schimbul de gaze purtând numele de aer alveolar. Restul de 150 ml se
află în căile respiratorii unde nu se produce schimbul de gaze şi constituie spaţiu mort
anatomic.

Peste volumul de aer curent, o inspiraţie maximă poate introduce încă aproximativ
1500 cm3 aer, care poartă denumirea de volum inspirator de rezervă sau aer complementar.

Printr-o expiraţie forţată, după o expiraţie obişnuită, se poate elimina încă o cantitate
de 1000-1500 cm3 aer, denumit volum expirator de rezervă sau aer de rezervă. Suma acestor
trei volume expiratorii (aer curent, aer complementar şi aer de rezervă) constituie capacitatea
vitală şi se determină prin efectuarea unei expiraţii forţate după o inspiraţie maximă.

Debitul ventilator de repaus (V) reprezintă cantitatea de aer ventilată în timp de un


minut în condiţii de repaus. El reprezintă produsul dintre volumul curent (VT) şi frecvenţa
respiratorie.

Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS) reprezintă cantitatea de aer expirată


forţat timp de 1 secundă.

Ventilaţia alveolară (VA) reprezintă cantitatea de aer care pătrunde în plămân după
scăderea volumului spaţiului mort anatomic (VSMA) în timp de un minut.

Volumul de aproximativ 1500 cm3 aer care rămâne în plămân după o expiraţie forţată
constituie aer rezidual. În alveole rămâne un volum de 200 cm3 denumit aer minimal.

Suma volumului curent cu volumul de rezervă inspirator constituie capacitatea


inspiratorie şi reprezintă 70% din capacitatea vitală. Consumul de oxigen pe minut reprezintă
volumul de oxigen reţinut de sânge din volumul de aer ventilat într-un minut. Echivalentul
ventilator al oxigenului reprezintă volumul de aer care trebuie ventilat pentru consumul de
100 ml de oxigen. Coeficientul de utilizare al oxigenului reprezintă cantitatea de oxigen
reţinută de sângele capilar din fiecare litru de aer ventilat. Capacitatea reziduală funcţională
este cantitatea de aer care rămâne în plămâni după expirarea aerului curent. Volumul rezidual
reprezintă cantitatea de aer care rămâne în plămâni după o expiraţie maximă forţată.
Capacitatea pulmonară totală reprezintă suma capacităţii vitale cu volumul rezidual.

15
Schimburile gazoase respiratorii:

La nivelul membranei alveolo-capilare are loc un schimb de gaze între axul alveolar şi
gazele din sângele venos din reţeaua capilară peri-alveolară, astfel încât O2 trece în sânge, iar
CO2 în aerul alveola.

a. Etapa pulmonară:

Acest schimb se realizează prin procesul de difuziune al membranei alveolo-capilare.


Difuziunea reprezintă tendinţa moleculei unui gaz de a se deplasa dintr-o zonă în care
concentraţia moleculară este mai mare spre o zonă unde concentraţia este mai mică.

Factorii care determină viteza de difuziune a CO2 şi O2 la nivelul plămânului:

● Radientul de presiune parţială a gazelor din aerul alveolar şi din sângele din reţeaua
capilară peri-alveolară;
● Suprafaţa de difuziune este suprafaţa prin care aerul vine în contact cu membranele
alveolo-capilare;
● Distanţa de difuziune este grosimea membranei alveolo-capilare;
● Coeficientul de difuziune depinde de solubilitatea gazului şi greutatea lui moleculară
astfel încât coeficientul de difuziune al CO2 este de 30 de ori mai mare decât al O2
ceea ce explică viteza practic egală de difuziune a celor două gaze în ciuda
gradientelor de presiune parţial diferite.

b. Etapa sanguină:

Transportul O2 se face sub două forme:

1. Dizolvat în plasmă – se transportă în cantităţi mai mici în plasmă;


2. Legat de hemoglobină – principala formă de transport a O2 astfel încât 1 g de
hemoglobină leagă 1,34 ml O2, fiecare atom de Fe din structura hemoglobinei leagă în
mod labil 1 moleculă de O2.

Transportul CO2 se face sub trei forme:

1. Dizolvat în plasmă;
2. Legat de anumite grupări ale proteinelor plasmatice, inclusiv legat de hemoglobină;

16
3. Sub formă de bicarbonat – formă predominantă de transport a CO2.

c. Etapa tisulară:

La nivelul capilarelor tisulare, sângele arterializat cedează O 2 necesar activităţii


celulare şi se încarcă cu CO2 rezultat din metabolismul tisular. CO2 difuzează cu rapiditate în
lichidul interstiţial, unde se găseşte o tensiune de 46 mmHg.

Reglarea respiraţiei:

Adaptarea ventilaţiei pulmonare la necesităţile variabile ale organismului se realizează


permanent graţie unor mecanisme extrem de fine, care reglează ventilaţia prin modificarea
atât a frecvenţei, cât şi a amplitudinii respiraţiei.

În condiţii obişnuite, respiraţia ritmică spontană a adultului are o frecvenţă de 12-


18/min.. Respiraţia spontană depinde de descărcările ritmice de impulsuri nervoase de la
centrii respiratori spre musculatura respiratorie.

Reglarea nervoasă:

În condiţii neobişnuite, centrii respiratori bulbari pot fi influenţaţi temporar de stimuli


proveniţi de la nivelul unor variate zone receptoare din organism. Stimulii de la nivelul căilor
respiratorii superioare pot produce: strănutul, tusea, deglutiţia, vomă şi sughiţul.

Reglarea chimică:

În condiţii fiziologice creşterea concentraţiei în CO2 a sângelui – hipercapnia – are ca


urmare intensificarea ventilaţiei pulmonare, urmată de reducerea la normal al CO 2. Scăderea
concentraţiei în CO2 a sângelui – hipocapnia – determină diminuarea până la oprirea totală a
respiraţiei. Apneea voluntară este urmată de polipnee, în cursul căreia se elimină excesul de
CO2 acumulat anterior. Polipneea voluntară este urmată de apnee, până ce concentraţia de
CO2 în sânge atinge niveluri fiziologice. Ventilaţia se modifică uşor sub acţiunea hipoxemiei
atâta timp cât O2 din aerul alveolar nu scade sub 60 mmHg. Când se fixează CO 2 la valori sub
normale hipoxia nu determină efecte stimulente asupra ventilaţiei, decât atunci când presiunea
O2 alveolelor scade sub 60 mmHg.

17
CAPITOLUL II
PREZENTAREA TEORETICĂ A ASTMULUI BRONŞIC

2.1 Definiţie:

Este un sindrom caracterizat prin crize de dispnee bradipneică de tip expirator, care
apar la contactul cu substanţe sau stimuli diferiţi, la subiecţi cu anumită predispoziţie
constituţională; are ca substrat bronşiolospasm generalizat, însoţite de edem şi hipersecreţia
mucoasei bronşice.

Fig.3 Astmul bronşic

18
2.2 Etiologie și epidemiologie:

Etiologie:

a. Factori iritanţi:

● Praful de stradă;
● Fumul;
● Gaze toxice: oxizi de azot şi sulf;
● Ozon;
● Aer rece.

b. Factori alergici:

● Praful de casă, polen;


● Peri, lână, pene;
● Bumbac, ierburi;
● Componente de insecte şi acarieni;
● Medicamente;
● Detergenţi, cosmetice;
● Ricin;
● Reziduri de combustie incompletă.

c. Factorii psihici:

● Traume psihice;
● Stres psihic;
● Tipul de S.N.C.

d. Factori infecţioşi:

● Infecţia bronşică virală;


● Infecţia bronşică bacterială;
● Alte infecţii: efort fizic.

e. Factorul genetic.

19
Factori favorizanţi:

Factorul alergic:

Rolul alergic este dovedit numai într-un număr limitat de cazuri, sub 40%. Alergia la
praful de casă este cea mai frecventă în astmul bronşic extrinsec.

Factorul iritant:

Se presupune că unele virusuri pot avea un rol în etiologia astmului, deoarece debitul
acestuia şi mai ales agravarea lui se produce mai ales după viroze ale căilor respiratorii.
Dintre infecţiile bacteriene, cele cu Streptococus pneumonial, Staphilococus aureus şi
Hemophylus influenzae, par a avea rol important în etiologia astmului bronşic dar acesta nu a
fost pe deplin elucidat. În unele cazuri de astm bronşic intrinsec, este prezentă o infecţie
bronşică cu răspuns alergic la antigeni bacterieni (teste cutanate pozitive), după altele, infecţia
acţionează numai ca factor iritant.

În prezent, infecţia bronşică poate fi considerată atât factor etiologic cât şi ca factor de
întreţinere şi agravare a astmului bronşic. Se poate spune că factorul infecţios joacă probabil
un rol în apariţia accesului de astm, în principal la subiecţii predispuşi, cu hiperreactivitate
bronşica, dar nu se poate susţine existenţa unui astm bronşic infecţios pur, ci doar posibilitatea
modificării terenului bolnavului prin factorul infecţios.

Factorul psihic:

Participă frecvent la declanşarea crizelor de astm bronşic, fie prin emoţii puternice, fie
prin simpla condiţionare a crizelor, în special la subiecţii predispuşi constituţional şi cu un
sistem bronşic hiperreactiv, dar un astm bronşic psihogen nu poate fi susţinut.

Particularităţii ale personalităţii astmaticului înaintea debutului bolii:

● Sensibilitatea crescută;
● Stări de anxietate;
● Agresivitatea sau reacţii astenodepresive.

20
Factorul fizic:

Poate constitui un factor etiologic în astmul bronşic, în special la copii şi tineri. De


reţinut că, după efort fizic, apare bronhospasm şi la neasmatici. Efortul este un stimul
potenţial de declanşare a unor episoade de obstrucţie bronşică acută.

Factorul genetic:

Nu este acelaşi în cele două categorii de astm bronşic, extrinsec şi intrinsec.

Fig.4 Astmul bronşic

21
Epidemiologie:

În anul 2011, la nivel mondial existau 235-300 milioane de astmatici, boala provocând
decesul a aproximativ 250.000 de persoane anual. Ratele de incidență variază de la o țară la
alta, cu o preponderență între 1 și 18%. Boala este mai răspândită în țările dezvoltate decât în
țările în curs de dezvoltare. Astfel, incidența este mai redusă în Asia, Europa de Est și Africa.
În țările dezvoltate, boala este mai frecventă în rândul persoanele dezavantajate economic, în
contrast cu țările în curs de dezvoltare, în care persoanele afectate provin din medii mai
bogate. Nu se cunoaște cu exactitate motivul acestei diferențe. Peste 80% din mortalitate se
produce în țările cu venituri medii și mici.

Deși astmul are o incidență de două ori mai mare în cazul băieților, formele grave se
produc în măsură egală în rândul fetelor și al băieților. În contrast, în cazul adulților, boala
este de două ori mai frecventă în rândul femeilor și are o incidență mai ridicată în rândul
persoanelor tinere.

Ratele globale de astm bronșic au crescut semnificativ între 1960 și 2008, boala fiind
recunoscută ca problemă majoră de sănătate publică începând din anii 1970. Ratele astmului
s-au menținut la un nivel constant în țările dezvoltate de la mijlocul anilor 1990,
înregistrându-se o creștere recentă îndeosebi în țările în curs de dezvoltare. Aproximativ 7%
din populația Statelor Unite și 5% din populația Marii Britanii suferă de astm bronșic. Rata de
incidență în Canada, Australia și Noua Zeelandă este de 14-15%.
2.3 Anatomie patologică:

Aspectul anatomo-patologic a fost descris în principal la pacienţii decedaţi în stare de


rău astmatic; se consideră însă că patologia cazurilor nefatale este similară. La macroscopie
plămânul apare hiperinflat, cu mici zone de atelectazie şi cu numeroase dopuri gelatinoase,
aderente, ce obstruează bronhiile. Prin examen microscopic se evidenţiază: îngroşarea
pronunţată a membranei bazale a epiteliului bronşic, edem şi infiltrat inflamator în peretele
bronşic cu predominanţa eozinofilelor care formează 5-50% din celulele inflamatorii,
hiperplazia celulelor mucipare şi a glandelor submucoase, hipertrofia muşchilor netezi
bronşici, ca urmare a unei bronhoconstricţii prelungite. Hiperplazia celulelor mucipare ale
epiteliului bronşic (goblet) şi a glandelor submucoase conduce la acumularea de mucus în
lumenul bronşic. Mucusul, structurat macroscopic ca dopuri gelatinoase conţine fragmente de
epiteliu exfoliat, constituite sub forma spiralelor Curschmann, numeroase eozinofile şi cristale

22
Charcot-Leyden (colecţie de cristaloizi rezultaţi din membrană eozinofilelor). Aceste
modificări patologice se întâlnesc la nivelul tuturor căilor aeriene, nu însă şi la nivelul
parenchimului pulmonar; predominanţa inflamaţiei la nivelul căilor aeriene mici se întâlneşte
în special la bolnavii cu astm bronşic sever. Modificările patologice sunt aceleaşi la toate
formele de astm: atopic, non-atopic, indus de aspirină, la copil sau la adult.

Până în prezent nu a putut fi elaborată nici o teorie capabilă să explice pe deplin


mecanismul prin care se produce astmul bronşic.

Rolul stimulilor neimunologici:

Astmul bronşic poate fi precipitat şi de stimuli neimunologici:

a. Infecţii respiratorii;
b. Poluanţi respiratorii;
c. Factorii psihologici.

Nu orice infecţie virală favorizează declanşarea crizei de astm bronşic. Poluanţii


atmosferici (dioxidul de sulf, oxizii de azot, fumul de ţigară) acţionează fie direct pe muşchiul
neted bronşic, fie prin eliberare locală, prin mediatrii proveniţi din degranularea mastocitară.
Mediatorii astmului bronşic intrinsec sunt, în general, comuni cu cei ai astmului bronşic
extrinsec şi strâns legaţi de fenomenele inflamatorii locale. Dar spre deosebire de astmul
bronşic extrinsec (alergic), în astmul bronşic intrinsec (neimunologic) nu se cunosc la fel de
bine mecanismele de eliberare a medicamentelor chimice.

O mică parte din populaţia astmatică (0,2%) este sensibilă la aspirină şi


antiinflamatoarele nestereoidiene. Bolnavii prezintă o inexplicabilă intoleranţă la alcool şi
majoritatea lor au evoluţie nefavorabilă, devenind corticodependenţi. De aceea în clasificarea
astmului bronşic, figurează şi astmul provocat de antiinflamatoarele nestereoidiene.

Morfologia:

Leziunile din astmul bronşic au fost studiate necroscopic la bolnavii decedaţi în stare
de rău astmatic şi prin biopsia bronşică încă rar aplicată.

23
Principalele leziuni în astmul bronşic:

● Hiperinflaţia aerica a plămânului;


● Proeminenta bronhiilor pe suprafaţa de secţiune a plămânului, din cauza pereţilor
îngroşaţi ai acestora şi a depunerilor de mucus;
● Prezenta de exudat în himenul bronhiilor de aspect cenuşiu-albicios, sticlos sau opac,
uneori stratificat, format din imunoglobuline (în special I şi G), enzinofile, celule
epiteliale respiratorii, clinice degenerate, corpi creola, cristale charcat leyden şi spirale
curschmann;
● Edem la nivelul mucoasei bronşice care prezintă discontinuităţi celulare şi arii de
degenerare metaplazică şi absenţa cililor;
● Îngroşarea pronunţată şi modificarea fibrinoidă a membranei bazale;
● Creşterea în volum şi număr a glandelor mucoase şi a celulelor calciforme;
● Prezenţa unui infiltrat cu eozinofile, limfocite, plasmocite, imunoglobuline M şi E în
membrana bronşică edematică;
● Hiperplazia şi hipertrofia musculaturii bronşice.

Fiziopatologie:

Obstrucţia bronşică determină tulburări funcţionale variabile şi reversibile în raport cu


durata şi intensitatea acestora.

1. Tulburări ventilatorii:

Principalele tulburări ale ventilaţiei pulmonare constau într-o scădere a fluxului


expirator maxim pe secundă (V.E.M.S) şi a capacităţii vitale (C.V.) Micşorarea fluxului
expirator se datorează creşterii rezistenţei la fluxul şi reducerii recului elastic al plămânului
(ca în emfizemul pulmonar). Scăderea capacitaţii vitale se datorează majorităţii volumului
rezidual condiţionat de hiperinflaţia aerică, rezultat al captării şi reţinerii aerului în ductele şi
sacii alveolari. Capacitatea pulmonară totală (C.P.T.) este normală (creşte în emfizemul
pulmonar).

Reducerea forţei de retracţie elastică a plămânului este reversibilă în intervalul dintre


accese şi după administrarea de bronhodilatatoare.

24
2. Tulburări ale perfuziei pulmonare:

În criză de astm bronşic se produce o inegalitate a vitezei de circulaţie a sângelui dintr-


un punct în altul al teritoriului pulmonar. În regiunea hilurilor şi a vârfurilor plămânilor,
perfuzia este net accelerată, iar în zonele periferice şi la baza circulaţia sângelui este foarte
lentă.

Neomogenitatea ventilatorie şi a raportului ventilaţiei - perfuziei, este condiţionată de


inegalitatea topografică a obstrucţiei bronşice. Neomogenitatea de ventilaţie şi perfuzie are
caracter mai pronunţat în astmul bronşic intrinsec decât în astmul bronşic alergic (extrinsec).

3. Tulburări de hematoză:

În cursul accesului de astm şi chiar în intervalul dintre crize, ca urmare a tulburărilor


de ventilaţie, chiar perfuzie şi mai puţin de difuzarea gazelor, se produce o hipoxemie. În
formele severe şi în deosebi în stare de rău astmatic se produce o hipercapnie, expresivă a
unei hipoventilaţii alveolare severe, ce se datoreşte dopurilor de mucus care obturează o mare
parte din bronhiolele lobulare, cu scoaterea din funcţie a lobilor pulmonarii aferenţi.

2.4 Clasificare:

Teoretic, după Rackmann (1980), s-a admis existenţa unui:

1. Astm bronşic alergic (extrinsec);


2. Astm bronşic: endogen sau infecţios (intrinsec); iritativ fizic sau chimic; indus de
efort; cu geneză neprecizată.

2.5 Simptomatologie:

Manifestările clinice ale astmului bronşic constă, în esenţă, din:

● Dispnee paroxistică cu respiraţie şuierătoare (wheezing);


● Tuse;
● Expectoraţie cu spută mucoasă.

25
Criză de astm bronşic este declanşată de o mulţime de factori:

● Infecţii bronşice virale, bacteriene sau mixte;


● Inhalarea de agenţi fizici sau chimici iritanţi;
● Stresul emoţional;
● Efortul fizic;
● Administrarea de aspirină sau alte analgezice;
● Tusea sau râsul;
● Alte împrejurări.

Uneori criza de astm bronşic survine fără o regulă şi o cauză clară, cu predilecţie în
timpul nopţii. Simptomele nocturne ale astmului bronşic, cu aspiraţia de obicei în camera de
dormit, nu trebuie puse obligatoriu în legătură cu alergenii din încăpere, deoarece şi la
astmaticii nealergici pot apărea simptome caracteristice astmului (wheezing, dispnee, tuse) în
primele ore ale dimineţii. Alteori, crizele survin în anumite condiţii, mereu aceleaşi.

Dispneea:

Este tipică. Ea are o frecvenţă rară în astmul bronşic, iar expiraţia este efectuată cu
ajutorul muşchilor respiratori complementari. Este caracteristica respiraţiei şuierătoare ce
seamănă cu un ţiuit (wheezing).

Tusea:

Poate fi uscată sau umedă, cu o spută mucoasă, lipicioasă, cu eliminare dificilă şi de


aspect perlat. Sputa devine muco-purulentă în prezenţa unei infecţii traheobronşice primare
sau secundare.

2.6 Diagnostic:
2.6.1 Diagnostic pozitiv:

a. Examenul radiologic:

Acesta evidenţiază: coaste orizontalizate; spaţiul intercostal creşte; coborârea, turtirea


diafragmului. În cursul stării de rău astmatic se pot descoperi diferite stări patologice
pleuro-pulmonare care pot explica rezistența la tratament a astmului:
26
● Pneumotorax;
● Pneumomediastin;
● Atelectozie lobară sau segmentară (astuparea unei bronhii).

b. Examenul bronhoscopic:

● Acesta arată: edemul mucoasei bronşice; congestia.

c. Explorări funcţionale pulmonare:

● Spirograma: aspect obstructiv nespecific; scade V.E.M.S. (volumul expirator maxim


pe secundă); după acces revine la normal.
● Principalele modificări funcţionale respiratorii în astmul bronşic: scade VEMS şi
indicele Tiffexean sub 70%; Tiffexean = VEMSx 100/C.V = 80% din C.V; scade
C.V.; scade V.I.R. (volumul inspirator de rezervă); scade V.E.R. (volumul expirator de
rezervă); creşte rezistența căilor aeriene; creşte capacitatea reziduală funcţională
(C.R.F.).

d. Gazele expiratorii:

● CO2 creşte în formele severe;


● O2 scade;
● Hipercopnia agravează bronhospasmul, hipersecreţia şi încărcarea bronşică.

e. Examenul sputei:

● În astmul extrinsec, examenul microscopic al sputei pune în evidenţă:


● Eozinofile;
● Cristale Charcot - Leyden;
● Spirale Curchmann;
● Corpi Creolă (uneori);
● Aglomerări de celule descuamate;
● Mucus;
● Materie proteică.

27
În astmul intrinsec, în sputa domină: polinucleare nutrofile; bacteriile.

Examenul bacteriologic, după spălarea sputei pune în evidenţă agenţii infecţioşi în


cauză.

Teste cutanate de provocare bronşică:

Teste cutanate pun în evidenţă hipersensibilitatea bolnavului la alergeni specifici.


Testul de provocare bronşică prin inhalarea pneumoalergenului bănuit, constituie, atunci când
este pozitiv, singura dovadă că alergenul inhalat este cauza astmului.

Dozarea IgE în sânge:

Cu toate că nu au intrat în panică de rutină în motive tehnice, are o valoare diagnostică


apreciabilă, întrucât la 80% din bolnavi alergici IgE este crescută.

28
Fig.6 Astmul bronşic

În formele clinice, punerea diagnosticului nu comportă dificultăţi, dar diagnosticul


etiologic este dificil deoarece identificarea cauzelor nu este întotdeauna posibilă.

Pentru natura alergică a astmului bronşic pledează antecedentele alergice familiale şi


personale, apariţia acceselor repetitive în condiţii asemănătoare de timp, de loc şi în contact
cu aceleaşi obiecte generatoare de alergeni, testele cutanate şi provocare bronşică pozitivă.

Pentru diagnosticul pozitiv al astmului intrinsec pledează tabloul clinic, examenul de


sputa şi absenţa oricăror dovezi de hipersensibilizare la diferiţi alergeni.

29
2.6.2 Diagnostic diferențial:

Se face cu:

● Astmul cardiac;
● Bronşita astmatiformă;
● Spasmul laringian;
● Corpi străini intrabronşici;
● Tumori benigne sau maligne ale traheei şi bronhiilor;
● Sindromul mediastinal compresiv;
● Pneumotoraxul spontan;
● Embolie pulmonară cu sau fără infarct pulmonar;
● Acidoza metabolică;
● Pneumomediastin;
● Atelectozie lobară sau segmentară;
● Bronhospasmul generat de carcinoid (tumora secretată de substanţe
bronhoconstrictoare);
● Hiperventilaţia de natura psihologenă.

2.7 Complicații:

Complicaţiile date de astm pot fi foarte grave. Acestea includ:

● Moartea;
● Reducerea abilităţii de a face efort fizic;
● Insomniile în timpul crizelor nocturne;
● Modificări permanente în funcţionarea plămânilor;
● Tuse persistentă;
● Dificultăţi de respiraţie care necesită ajutor extern.

30
2.8 Evoluție și prognostic:

Evoluţie:

Se caracterizează prin crize de dispnee ce survin de regulă noaptea, intercalate cu


perioada de acalmie, ca şi prin posibilitatea apariţiei stărilor de rău astmatic şi a insuficienței
pulmonare acute favorizate de infecţii sau erori terapeutice.

Astmul care debutează în adolescenţă sau de vârstă adultă, are tendinţa de progresiune,
cedând mai greu decât astmul copilului. Agravarea se realizează fie prin reparaţia frecventă a
acceselor cu remisiune incompletă a dispneei, fie prin suprapunerea unor infecţii bronşice
repetate care determină bronşita cronică obstructivă şi apariţia cordului pulmonar cronic.

Prognostic:

Prognosticul vital al accesului de astm este în general bun, dar prognosticul de viitor
este rezervat, deoarece astmul apare pe un teren genetic ce nu poate fi înlăturat. Din acest
motiv, bolnavul este predispus la accese recidivante durând toată viaţa.

Factorii de care depinde prognosticul bolnavului astmatic:

● Alergenul în cauza şi posibilitatea înlăturării lui;


● Forma clinică a astmului bronşic;
● Vârsta debutului bolii;
● Complicaţii produse de astmul bronşic.

2.9 Tratament:

Obiective:

● Combaterea bronhospasmului şi a hiperventilaţiei alveolelor acute;


● Combaterea inflamaţiei bronşice acute;
● Favorizarea expectoraţiei;
● Prevenirea expectoraţiei.

31
Realizarea acestor obiective se face:

● Prevenirea expunerii la alergenul cauzal sau întreruperea contactului cu acesta


administrarea de bronhodilatatoare simpatomimetice, parasimpatolitice şi
musculotrope;
● Administrarea de inhibitori ai degranulării mastocitelor;
● Administrarea de fluidifiante ale secreţei bronşice;
● Hipersensibilizarea specifică.

Medicaţia antiasmatică:

Tratamentul medicamentos al astmului bronşic acut sever este reprezentat de:

● Aminofilină;
● Etamimetrica (Miofilin);
● Cromaglicat desedic;
● Glucocorticoizi;
● Aminofilina - derivat metil - xantilic.

Corticosteroizi:

Cu excepţia astmului bronşic de efort, nu există formă etico-patogenică de astm care


nu beneficiază pozitiv de efectul corticosteroizilor. Au acţiune antiinflamatorie.

Hemisuccinat de hidrocortizon:

Doza 600-800 mg/zi sau mai mult, după caz, în criză de astm bronşic. Dacă după 24
de ore se apreciază că este nevoie de terapie cortizonică în continuare, se instituie un
tratament cu Prednison sau inhalatori, cu Hemisuccinat de hidrocortizon pentru 24 ore.

Administrare:

Corticoterapia orală este un mijloc eficient în tratamentul antistatic, dar după 15 zile
de administrare, apar efectele secundare ale acestora. Dozele zilnice pentru curele scurte
încep, de regulă de la 40 mg Prednison, pe zi, scăderea făcându-se rapid odată cu scăderea
severităţii crizelor de astm. Dacă este necesară o corticoterapie de durată mai lungă,
administrarea Predinsonului în doza alternativă de 20 mg administrate la 2 zile nu au efectul

32
terapeutic scontat. Principiul terapeutic esenţial în mânuirea corticosteroizilor pe cale orală
este de a administra cure cât mai scurte (de obicei 14 zile) până la stabilirea clinică bolnavului
după care se administrează cele mai mici doze care conferă efect protectiv în cazurile în care
există posibilitatea sevrajului cortizonic. La bolnavii astmatici n-ar exista, după unii autori,
nici un motiv ca în administrarea orală să se folosească Dexametazon în loc de Prednison.
Corticoizii administraţi pe cale inhalatorie asigură o acţiune terapeutică locală utilă terapiei
antiastmatice.

Se pot folosi:

● Beclometazona;
● Triamcinolon acetonic sau alţi produşi, care au o mică reabsorbţie la nivelul mucoasei
bronşice, realizând efecte antiinflamatorii locale importante, dar concentrative
sangvine minime, incapabile de a induce efecte secundare semnificative şi de a inhiba
axul hipotalamocortico-sprarenal.

2.10 Profilaxie:

Nu se cunoaşte un mod concret de a preveni astmul bronşic dar există metode de a


reduce inflamaţia căilor respiratorii şi odată cu această probabilitatea unui episod acut. Într-un
singur studiu s-a demonstrat că alăptarea exclusivă în primele 9 luni de viaţă scade riscul
copilului de a dezvolta astm bronşic. Cu toate acestea alte studii nu au demonstrat existenţa
unui efect protector al alăptării, ci din contră au evidenţiat o creştere a riscului de a dezvolta
boala.

Profilaxia episoadelor acute de astm bronşic:

Principalul scop al profilaxiei este reducerea numărului, duratei şi severităţii


episoadelor acute de astm. Aceasta se poate obţine prin evitarea expunerii la factori
declanşatori, cum ar fi:

a. Factorii declanşatori din aer:

Frecvent, factorii declanşatori se găsesc în aer (fumul de ţigară, poluarea). Aceşti


factori pot declanşa un episod de astm la unii pacienţi. Oprirea fumatului e importantă pentru

33
că este un factor declanşator major al astmului, atât la adulţi cât şi la copii. Este bine că în
jurul pacientului astmatic să nu existe fumători:

● Femeile gravide care fumează în timpul sarcinii cresc riscul de wheezing al fătului;
● Expunerea copiilor de vârstă mică la fumat pasiv creşte posibilitatea ca aceştia să
dezvolte astm bronşic şi creşte intensitatea simptomelor dacă aceştia au deja astm.
Dacă poluarea aerului este ridicată pacientul astmatic trebuie să rămână în casă. Există
iritanţi în aer cum este fumul eliberat din arderea benzinei, petrolului, kerosenului sau
a lemnelor din sobe care pot afecta căile aeriene ale copilului. Evitarea acestora reduce
simptomele astmului bronşic.

b. Alergenii:

Pacientul poate fi alergic la anumite substanţe (alergeni) şi limitând expunerea faţă de


acestea se scade din amplitudinea simptomatologiei. Medicii specialişti nu au putut determina
cine ar beneficia, cât de mult ar beneficia cineva şi dacă efortul de a obţine beneficii din
evitarea alergenilor sunt rentabile. Pentru a reduce expunerea pacientului la alergeni trebuie
realizat:

● Controlul gândacilor;
● Controlul prafului;
● Controlul părului de la animalele de casă şi al alergenilor proveniţi de la acestea; se
poate realiza interzicând accesul lor în camera copilului şi prin aspirarea mai frecventă
a casei.

Poate fi necesară şi evitarea expunerii la alţi factori declanşatori ai astmului:

● Polen;
● Aerul rece; pe timp de iarnă pacientul trebuie să poarte fular în jurul feței şi trebuie să
respire pe nas;
● Mâncare care conţine factori declanşatori, că de exemplu preparate din cartofi, creveţi
sau fructe uscate. Aceste mâncăruri conţin sulfiţi care pot provoca simptome de astm;

● Medicamente cum este ibuprofenul. Atunci când copilul are dureri se


administrează acetaminofen (paracetamol) şi nu ibuprofen.

34
CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ȘI TRATAREA


BOLNAVULUI CU ASTM BONȘIC

3.1 Internarea bolnavului și asigurarea condițiilor de spitalizare:

Bolnavii cu afecţiuni pulmonare necesită o îngrijire unitară, dar şi îngrijire specială în


funcţie de varietatea cazurilor şi caracterul bolii. Asistentul medical împreună cu medicul
specialist sau curant elaborează planurile de educaţie în privinţa cunoaşterii bolii. El
facilitează discuţii între medic şi pacient oridecâte ori acesta face vizite la medic, pentru a fi
implicat activ în managementul astmului. În acest fel pacientul să poată preveni problemele şi
să ducă o viaţă activă şi productivă. Tot asistentul medical face educaţia pentru prevenire şi
control pe termen lung prin o administrare regulată a medicaţiei obligatorii, prin evitarea
trigerilor.

Asigurarea condiţiilor de mediu în spital:

● Saloane luminoase, bine aerisite, fără curenţi de aer suficient încălziţi (18-20°C), în
cazul bolnavilor cu afecţiuni bronşice inflamatorii, temperatura salonului va fi mai
ridicată şi umidificata;
● Aerisirea va fi continuă, dacă temperatura aerului o permite, sau împrospătată de mai
multe ori pe zi prin deschiderea ferestrelor (bolnavii vor fi bine înveliţi pentru a nu
răci);
● Maturatul nu va fi uscat, se folosesc aspiratoare de praf sau ştergere umedă;
● Repartizarea bolnavilor în saloane se va realiza pe afecţiuni (cei cu îmbolnăviri cu
caracter infecţios vor fi internaţi în saloane separate);
● Psihoterapia este un mijloc terapeutic foarte important, mai ales în cazul crizelor cu
tablouri dramatice care pun în pericol viaţa bolnavului;
● Atenţie la psihicul bolnavului, bolile cronice tulbura echilibru psihic al bolnavului.
Bolnavilor cronici cu o perioadă lungă de spitalizare, li se va asigura un climat propice
radio, televizor, cărţi), saloanele trebuie transformate în adevărate cămine cu
atmosferă "caldă", unde bolnavii să se simtă bine.

35
3.2 Participarea asistentului medical la examenul obiectiv:

Examenul clinic obiectiv:

● Faţa: buhăită, suferindă; anxioasă; lividă sau roșio-cianotică; acoperită cu sudori; ochi
proeminenţi.
● Bolnavul se aşează în poziţii favorabile pentru respiraţie: șezând la marginea patului;
cu antebraţele sprijinite pe speteaza unui scaun întors; cu gâtul înainte, cu capul
proiectat înainte şi gura deschisă.

Examen fizic al aparatului respirator:

În timpul accesului:

● Torace deschise;
● Muşchi respiratorii auxiliari proeminenţi;
● Bradispnee cu expir prelungit;
● Raluri bronşice ronflante şi sibilante, diseminate în ambele arii pulmonare;
● Respiraţie şuierătoare;
● Hipersonoritate şi murmur vezicular diseminat consecutiv fenomenului de încărcare a
aerului (air traping).

Periodicitatea simptomelor în astmul bronşic exogen sau alergic este influenţată de


alergeni răspunzători şi poate fi sezonieră (polenul). În astmul bronşic intrinsec, periodicitatea
simptomelor se corelează adesea cu episoade de infecţie a căilor aeriene. Unele cercetări
sugerează că astmul nocturn s-ar datora scăderii în timpul somnului a adrenalinei plastice care
dă astfel posibilitatea eliberării de mediatori bronhoconstrictivi.

În astmul bronşic intrinsec durata acceselor este lungă, tusea este umedă, sputa ades
muco-purulentă, iar intervalele asimptomatice dintre accese sunt înlocuite în mod obişnuit, cu
un fond de dispnee persistenta (la ascultaţie se percep mai multe raluri ronflante, roncursuri şi
raluri subcrepitante).

36
Tabloul clinic al astmului bronşic se prezintă sub trei tipuri de boală:

1. Astmul bronşic pur (intermitent) cu dispnee paroxistică: crize de dispnee paroxistică


separate de perioade de acalmie.
2. Astmul bronşic intrinsec (astm cronic): cu dispnee continuă; survin în crize
paroxistice.
3. Stare de rău asmatic: cu crize continue subintrante (foarte grave).

Există şi forme atipice de astm bronşic numit astmul larvat - dispneea este modificată
sau nu apare în:

● Coriza spasmatică;
● Rinite alergice;
● Febra de fân;
● Urticarie.

Astmul bronșic paroxistic:

Începe cu stare prodromală caracterizată prin:

● Strănut;
● Coriza (inflamaţia mucoasei nasului, guturai);
● Obstrucţie nazală;
● Rinoree;
● Acces de tuse spasmatică;
● Lăcrimare;
● Prurit toracic;
● Cefalee, tulburări digestive, vărsături.

Criza propriu-zisă apare de obicei noaptea. Bolnavul este trezit cu o senzaţie de


„presiune toracică” şi anxietate.

În evoluţia crizei deosebim două faze:

1. O fază uscată - în care predomina dispneea;


2. O fază umedă - în care predomina tusea cu expectoraţie. Durata totală a crizei este de
30 min.-3 ore.
37
La examenul clinic:

● Toracele este distins, blocat în inspiraţie forţată;


● Puls accelerat, tensiune arterială normală;
● La ascultaţie:
● Murmurul vezicular este diminuat;
● Raluri bronşice.

Astmul cu dispnee continuă:

Dispneea este prezentă continuu, de tip polipneic şi pe acest fond apar paroxisme.

Expectoraţia este abundenţă (50 ml/24 ore): mucoasă; lipicioasă. Apar fenomene de
suferinţă a cordului.

Stare de rau astmatic:

Se caracterizează prin:

● Stare de asfixie acută;


● Bolnavul este: anxios; cianozat; acoperit de sudoare.
● Pulsul este accelerat;
● Tensiunea arterială tinde să scadă.

Fără tratament urgent, starea bolnavului se agravează, bolnavul devine dezorientat cu


tremurături şi tresăriri musculare, cianoza se accentuează, sudoarea creşte, bolnavul intră în
comă - moare.

3.3 Asigurarea igienei corporale și generale a pacientului:

Prin igiena bolnavului se înţelege ansamblul de tehnici şi proceduri utilizate în scopul


întreţinerii curăţeniei, mucoaselor, tegumentelor şi fanerelor, ceea ce reprezintă, în fond, şi o
modalitate de apărare a organismului împotriva bolilor.

Bolnavii cu astm bronşic au o sensibilitate crescută față de alergeni, dintre care face
parte şi praful de casă. Pentru a preveni depunerea prafului, mobilierul din salon va fi redus la

38
strictul necesar şi trebuie să fie cât mai simplu. Personalul care face curăţenie în aceste
saloane va fi atenţionat să folosească cârpe umede pentru a evita ridicarea prafului la ştergere.

Bolnavii în stare de rău astmatic necesită o atenţie deosebită din partea echipei
medicale. Aceştia fiind imobilizaţi la pat nu-şi pot asigura curăţenia personală, drept pentru
care vor fi ajutaţi de asistenta medicală.

Toaleta totală şi parţială a bolnavilor:

Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului. Constă în menţinerea
pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor cutanate, fiind o
condiţie esenţială a vindecării.

Toaleta pacientului poate fi:

● Zilnică - pe regiuni;
● Săptămânală sau baia generală.

În funcţie de starea generală şi natura bolii pacienţii pot fi grupaţi în felul următor:

● Pacienţi ce n-au nevoie de ajutor;


● Pacienţi ce au nevoie de sprijin fizic şi psihic;
● Pacienţi ce au nevoie de ajutor parţial;
● Pacienţi ce necesită ajutor complet.

Obiective:

● Îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi impregnate cu


secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare, amestecate cu praf, alimente, resturi de
dejecţii şi alte substanţe străine, care aderă la piele;
● Deschiderea orificiilor de excreţie ale glandelor pielii;
● Înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism;
● Producerea unei hiperemii active a pielii, care favorizează mobilizarea anticorpilor,
liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort.

39
Îngrijirea părului şi a unghiilor:

Îngrijirea părului se face prin pieptănare şi spălare. Evitarea îngrijirii părului, mai ales
la femei duce la încâlcirea lui.

Pieptănarea părului: pieptănatul se face la sfârşitul toaletei de dimineaţă şi seara


înainte de culcare.

Materiale: un pieptene rar, unul des, o perie de păr, un prosop, un vas cu soluţie
dezinfectantă, tampoane de vată, o tăviţă renală.

Tehnica: pieptănatul se face în poziţie şezândă sau în decubit dorsal cu capul întors
într-o parte. Asistenta se aşează la ceafa bolnavului şi întinde sub capul lui un prosop. La
femei va desface părul în două la mijloc, pieptănându-l mai întâi cu pieptenele rar, apoi cu cel
des, întâi de vârf, apoi de mai sus, apropiindu-se din ce în ce mai sus spre rădăcină. Se perie
apoi partea pieptănată şi după terminarea dintr-o parte, se împleteşte părul. Se întoarce capul
pe cealaltă parte, procedând la fel. După terminare pieptenele şi peria vor fi spălate cu
tampoane de vată îmbibate în soluţie dezinfectantă şi aşezate în noptiera bolnavului. Dacă
bolnavul nu are pieptene propriu, atunci după fiecare întrebuinţare, uneltele de pieptănat se
vor supune dezinfecţiei terminale.

Spălarea părului:

Scop:

● Asigurarea stării de bine a pacientului;


● Igienic.

Contraindicaţii:

● Fracturi ale craniului, traumatisme mari, pacienţi cu stare generală alterată, febrili, cu
boli ale pielii capului;
● Zilnic: se face perierea, pieptănarea şi eventual, împletirea părului.

40
Pregătire materiale: pieptene, şampon, săpun, uscător, lighean, apă caldă, muşama,
aleză, prosoape.

Pregătire pacient:

● Se informează;
● Poziţia se alege în funcţie de starea sa: şezând pe un scaun; şezând în pat; decubit
dorsal în pat, cu salteaua îndoită sub torace; decubit dorsal, oblic în pat.

Tehnica:

● Temperatura în încăpere 22-240C;


● Închiderea ferestrelor, evitarea curenţilor de aer;
● Se pregăteşte patul şi se protejează cu muşama şi aleză;
● Se umezeşte părul, se şamponează;
● Se masează uşor pielea capului cu degetele, se spală de două-trei ori;
● Se limpezeşte părul din abundenţă, se acoperă cu prosopul uscat;
● Se usucă părul, se piaptănă cu blândeţe.

Îngrijiri ulterioare:

● Se acoperă capul pacientului cu o basma;


● Se reinstalează pacientul în poziţie confortabilă;
● Obiectele folosite se dezinfectează.

Îngrijirea unghiilor:

Tăierea unghiilor se va face întotdeauna după baia generală.

Materiale necesare: o foarfecă sau ghilotină pentru unghii, o pilă de unghii, un prosop.

Tehnica: se întinde prosopul sub membru respective, pentru a evita împrăştierea


porţiunilor tăiate. Tăierea nu se va face prea adânc, iar eponichiul se va lăsa pe loc pentru a nu
deschide porţi de intrare a microbilor. Suprafeţele tăiate se şlefuiesc cu pila. Se taie mai întâi
unghiile de la membrele superioare şi apoi de la cele inferioare. Tăierea unghiilor se face
drept, menţinând colţurile pentru a evita formarea unghiilor incarnate.

41
3.4 Pregătirea, asistarea şi efectuarea recoltărilor de produse biologice şi
patologice:

Recoltarea sângelui pentru analizele de laborator se efectuează prin puncţie venoasă.

Definiţie: puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui ac de puncţie.

Scop:

● Explorator - recoltarea sângelui petru examenele de laborator precum cele biochimice,


hematologice, serologice şi bacteriologice;
● Terapeutic: administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei
intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale; executarea transfuziei de
sânge sau derivate ale sângelui;

Locul puncţiei:

● Venele de la pliul cotului (cefalica şi bazilica), în locul unde se formează un "M" prin
anastomozarea lor;
● Venele antebraţului;
● Venele de pe faţa dorsală a mâinii;
● Venele subclaviculare;
● Venele femurale;
● Venele maleolare interne;
● Venele jugularei şi epicraniene (de regulă se execută la sugar şi copil mic).

Pregătirea pacientului:

● Psihic - se explică procedura şi riscurile;


● Fizic - se aşează pacientul pe scaun sau pat, într-o poziţie comodă care să faciliteze
accesul venos.

42
Pregătirea puncţiei:

Pentru protecţie se foloseşte o pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama şi


aleză. Pentru a dezinfecta locul unde va fi executată puncţia se foloseşte alcool medicinal şi
tampoane.

Se utilizează ace de 25-300 mm, diametrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (în funcţie de scop),
seringi de capacitate, pense, mănuşi chirurgicale. Toate aceste materiale sunt de unică
folosinţă.

Execuţia puncţiei:

Pacientul se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru el cât şi pentru cel care
execută puncţia. Se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului. Braţul pacientului se aşează pe perniţă şi
muşama în abducţie şi extensie maximă, se dezinfectează tegumentele şi se aplică garoul la
distanţa de 7-8 cm deasupra locului unde se va executa puncţia, strângându-l astfel încât să
oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera. Este recomandat ca pacientul să strângă
pumnul, venele devenind astfel turgescente. Asistenta medicală îmbracă mănuşile sterile şi se
aşează vizavi de bolnav. Se fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul
puncţiei, exercitând o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine. Se
fixează acul la holder, acul ataşat cu bizoul în sus, în mâna dreaptă, între police şi restul
degetelor. Se pătrunde cu acul traversând, în ordine tegumentul - în direcţie oblică, unghiul să
fie de 30 de grade, apoi peretele venos - învingându-se o rezistenţă elastică până când acul
înaintează în gol. În lumenul venei, se schimbă direcţia acului 1-2 cm. Se continuă tehnica în
funcţie de scopul puncţiei venoase - precum injectarea medicamentelor, recoltarea sângelui
sau perfuzie. După executarea puncţiei se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului
şi a pumnului. Se aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectantă la locul de pătrundere a
acului şi se retrage brusc acul din venă. Se comprimă locul puncţiei timp de 1-3 minute, braţul
fiind în poziţie verticală.

43
Accidente:

În timpul puncţiei pot apărea câteva efecte adverse sau se pot declanşa accidente:

● Hematom (infiltrarea sângelui în ţesutul perivenos). Asistenta medicală trebuie să


intervină şi să retragă acul, apoi să comprime locul puncţiei timp 1-3 minute;
● Străpungerea venei (perforarea peretelui opus). Se retrage acul în lumenul venei.

Este important îngrijirea pacientului după tehnică, i se asigură repaus la pat pe o


perioadă prescrisă de medic, se supraveghează funcţiile vitale, culoarea tegumentelor, se
informează medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, se controlează locul
puncţiei şi aspectul pansamentului la nevoie (hemoragie, hematom, roşeaţă).

Recoltarea sângelui pentru:

Examen biochimic: puncţie venoasă pe nemâncate, 5-10 ml sânge în seringă


heparinizată.

● Ureea sangvină: valoarea normală 20-40 mg%;


● Acidul uric: V.N.3-5 mg%;
● Creatinină: V.N.0,6-1,3 mg%;
● Na+ = 135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
● K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
● Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%.

Glicemie: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml sânge pe 4 mg florură de natriu.

● Valorile normale sunt: 80-120 mg/l;


● V.S.H.: prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sânge pe 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%. Valorile normale sunt 1 oră 4-6 mm, 2 ore 7-15 mm.

Hemoleucogramă: prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sânge pe E.D.T.A.

Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5 mil/mm³, iar la femei 4,2-4,8
mil/mm³, hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100 ml, iar la femei 13±2g/100 ml, leucocite 4000-
8000/mm³.

44
3.5 Participarea asistentului medical la explorările paraclinice:

Asistenta medicală are datoria să însoţească pacientul la toate actele de investigaţii


care se fac. Punerea în evidenţă a stării de hipersensibilitate a unui organism se poate face prin
teste de provocare (testele în vivo).

Testele de investigaţie:

a. Testele de provocare: acestea constau în observarea răspunsului unui organism după


introducerea antigenului având scopul de a reproduce reacţia antigen-anticorp în vivo.
b. Testele cutanate: sunt cele mai utilizate şi mai uşor de aplicat. Testele cutanate cu
diferite extracte caută de asemenea să descopere alergenul în cauză.

Se fac următoarele teste cutanate:

Proba antireacţiei – se practică pe faţa anterioară a braţului stâng sau drept. După
dezinfectarea cu alcool se fac o serie de sacrificări liniare superficiale, de 2 cm, pe aceste
sacrificări nesângerânde se pune o picătură de NaOH, Na şi apoi numai pe braţul stâng o mică
picătură de proteină bănuită.

După 30 de minute se şterge sacrificarea cu un tampon cu apă sterilă şi se compară cu


cea din dreapta, care este martoră.

Introducerea antigenului poate fi urmată de unul din cele 3 tipuri de reacţie şi anume:

1. Reacţia imediată apare la 1-2 min. şi regresează în 1-2 ore fiind caracterizată printr-o
serie de modificări cunoscute sub numele de triadă lui Lewis: o moleculă în centru,
înconjurată de o papilă edematoasă la periferia căreia se observă o zonă eritematoasă.

Substractul reacţiei constă în vasodilataţia marcată identică cu cea produsă după


introducerea de histamină precum şi în prezenţa de mastocite - anticorpi (ig E) care eliberează
mediatori chimici.

2. Reacţia semiîntârziată apare la 4-6 h după injectare atinge maximul la 10 h şi dispare


după 24-36 h de la debut, ce constă într-o tumefiere mai difuză, hiperemică, însoţită
uneori de pete şi chiar de necroză.

45
3. Reacţie întârziată apare la 24-48 h după introducerea antigenului şi poate să persiste
mai multe zile, constând într-o zonă îndurată roşie violacee.

Cutireacţia este de obicei negativă când sunt în cauză antigene cristaloide.

Reacţia este pozitivă când se produce un mic plocard urticarian, înconjurat de o zonă
eritematoasă. Intradermoreacţia poate da uneori reacţii extrem de violente la un bolnav
sensibilizat. Se practică injectând o cantitate infinită de extrasul antigenului bănuit pe
antebraţul stâng şi se compară cu martorul de pe antebraţul drept unde s-a injectat soluţie
clorurosodică izotonă.

Testele de provocare nazală:

Antigenul se practică pe mucoasa nazală, care în caz de hipersensibilitate la antigenul


cauzat, răspunde printr-un proces de vasodilataţie şi exudare, evidenţiate prin rinoscopie sau
prin studiul citologic al secreţiilor.

Testul de provocare nazală precizează o stare de hipersensibilitate şi la celelalte


niveluri ale arborelui bronşic, înlocuind la copil în special testele inhalatorii.

Testele de provocare bronşică:

Prin aceste teste se explorează direct sensibilitatea organului ţintă (bronhiile) şi


constau în inhalarea de aerosoli, conţinând doze crescânde de alergen care provoacă o
vasoconstricţie exprimată prin scăderea VENS la 10 min de la inhalare.

O scădere a VENS de cel puţin 15 % indică doza de alergen. Este necesară o


supraveghere ulterioară a pacientului de către asistentă medicală, timp de 5-6 ore, timp în care
poate să survină o reacţie semiîntârziată cu scăderea VENS, care nu este reversibilă, însoţită
de fenomene generale: febră, dispnee, cianoză.

Testele în vivo nu sunt lipsite de riscul declanşării unui şoc anafilactic, atunci când
concentraţia de antigen utilizat este prea mare sau când starea de hipersensibilitate se află la
un prag foarte ridicat. Astăzi se manifestă o tendinţă de a se înlocui testele în vivo cu testele în
vitro.

46
Metode de investigaţie în vitro:

Utilizate din ce în ce mai mult în laboratoare, aceste metode pot fi clasificate în:

a. Tehnici care pun în evidenţă terenul atopic;


b. Tehnici prin care se precizează o reacţie imună faţă de un anumit antigen.

Punerea în evidenţă a terenului atopic:

Dozarea imunoglobulinelor e (ig e):

Imunoglobulinele E se găsesc în mod normal în cantităţi crescute în serul indivizilor


normali şi în cantităţi crescute în serul provenit de la indivizi atopici (suferind de astm, rinită
eczemă).

Metoda modernă de dozare cea mai răspândită utilizează radioimunosolvenţi


(radioimunosolvent test RIST).

Nivelul Ig E la adulţi normali este de cca. 100 u/ml, la indivizii suferind de astm
extrinsec rinită nivelurile cresc de la câteva sute până la 1000 u/ml şi peşte.

Punerea în evidenţă a unei reacţii imune faţă de un anumit antigen.

Testele utilizate:

● Testul de transformare limfo-blastică;


● Testul raselor sau imunocito-aderenţi;
● Testul de inhibiţie a migrării leucocitare.

Investigaţii paraclinice în timpul crizei de astm:

Determinarea gazelor sangvine:

Se cercetează saturaţia hemoglobinei cu O2(SaHbO2) sau presiunea parţială a O2(PaO2)


în sângele arterial. Recoltarea sângelui pentru determinarea gazelor sangvine se face prin
puncţia arterială. Puncţia arterială reprezintă crearea unei căi de acces într-o arteră prin
intermediul unui ac de puncţie şi se face de către medic cu ajutorul asistentei.

47
Interpretarea rezultatelor:

Valoarea normală a SaHbO2 este ≥ 9,5 %. Se determină prin metoda oximetriei directe
pe sângele arterial.

Valoarea normală a PaO2 este de 91 mmHg. Scăderea sub 95 % a SaHbO2 şi sub 91


mmHg a PaO2 exprimă hipoxemie şi obiectivizează insuficienţa respiratorie.

Creşterea PaCO2 peste 45 mmHg evidenţiază hipercapnie, element însoţitor al


insuficienţei respiratorii.

Valoarea normală a PaCO2 este de 40 ± 2 mmHg.

Determinarea Ph-ului sanguin:

Determinarea Ph-ului se realizează prin metoda electrometrică cu ajutorul unor aparate


(Ph – metre).

Valoarea normală: 7,34-7,42.

Scăderea Ph-ului sub limita valorii normale obiectivează acidoza respiratorie prezentă
în starea de rău astmatic.

Recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă:

Hemoleucograma oferă amănunte preţioase pentru diagnosticarea diferenţială a


astmului alergic şi a celui de natură infecţioasă. Recoltarea se face prin înţeparea pulpei
degetului (la adult) sau a feţei plantare a halucelui, călcâiului (la copil). În laborator se
determină elemente figurate dintre care formula leucocitară este importantă. În astmul bronşic
infecţios este specifică neutrofilia. În astmul bronşic alergic este specifică eozinofilia.

Valorile normale ale acestora sunt:

● Neutrofile nesegmentate 230 mmc (0-5 %);


● Neutrofile segmentate 420/mmc (45-70 %);
● Eozinofile 200/mmc (1-3 %).

48
Examenul sputei:

Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile


respiratorii prin tuse. Se recoltează în scop explorator pentru examinări macroscopice,
citologice, bacteriologice, în vederea stabilirii diagnosticului.

Recoltarea sputei se poate face prin:

1. Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian;


2. Recoltarea sputei prin spălătură gastrică;
3. Recoltarea sputei prin spălătură bronşică.

Examenul microscopic al sputei care este vâscoasă şi poate conţine mulaje bronşice,
pune în evidenţă eozinofile, cristale Charcot-Leyed, spirale Curschmann şi uneori corpi
Creolă (aglomerări de celule descuamate, mucus şi o materie prietinoasă).

În astmul intrinsec domină polinuclearele neutrofile şi bacteriile. Eozinofilia nu


permite o diferenţiere sigură între astmul extrinsec şi cel intrinsec. În ambele forme se pot
găsi în sânge factori reumatoizi (IgΓ. IgM sau IgΓ + IgM).

Explorarea funcţiei ventilării a aparatului respirator:

Ventilaţia este apreciată prin numeroase teste volumele şi capacităţile pulmonare,


debitele ventilatorii de repaus şi de vârf, prin care se determină modul în care aparatul
respirator satisface nevoile de O2 ale organismului.

Explorarea funcţiei pulmonare constituie, alături de anamneză şi de examenele


alergologice şi imunologice, un element important de investigaţie, care oferă o serie de
informaţii utile pentru recunoaşterea şi urmărirea evolutivă a tulburărilor fiziopatologice ce
apar în astm.

Indicele de permeabilitate bronşică (IPB) sau indicele Tiffenean: se calculează


conform formulei:

VEMS real

It = x 100 CV

49
Scăderea IPB sub aceste limite indică prezenţa unei disfuncţii ventilatorii obstructive
dacă se însoţeşte numai de scăderea VENS şi CV e normală sau a unei disfuncţii ventilatorii
mixte dacă scade şi CV şi VENS şi IPB.

Unde:

VEMS = volum expirator maxim pe secundă, reprezintă valoarea maximă de aer ce


poate fi eliminată din plămân în prima secundă a unei expiraţii maxime.

CV = capacitatea vitală – reprezintă valoarea maximă de aer ce poate fi eliminată prin


plămâni în timpul expiraţiei forţate care urmează unei inspiraţii maxime.

Valoarea medie la persoanele adulte este de 500 ml. Determinarea acestor capacităţi şi
volume pulmonare se realizează prin metoda Spirometrică şi Spirografică.

Spirometria:

Această metodă constă în măsurarea capacităţii vitale cu ajutorul aparatului numit


spirometru.

Spirometrul este alcătuit dintr-un cilindru gradat ce comunică cu exteriorul printr-un


tub de cauciuc prin care suflă pacientul. Cilindrul gradat este scufundat într-un cilindru mai
mare, care este plin cu apă.

Pacientul se aşează pe scaun în faţa spirometrului. Cu ajutorul unei cleme se pensează


nările astfel încât aerul să nu poată intra ori ieşi din cavităţile nazale.

La tubul de cauciuc al spirometrului se adaptează o piesă bucală sterilă, pacientul


introduce în gură piesa şi execută o inspiraţie maximală urmată de o expiraţie. Aerul expirat
face că cilindrul gradat să se ridice deasupra apei, putându-se citi volumul de aer expirat.
Această metodă se foloseşte în mod obişnuit pentru determinarea capacităţii vitale.

Spirografia:

Metoda spirografică utilizează spirograful, un aparat care permite înregistrarea grafică


a volumelor pulmonare statice şi dinamice. Principiul de construcţie al spirografului este
similar cu cel al spirometrului, conţinând în plus o serie de alte sisteme.

50
Cele mai utilizate aparate sunt:

a. Aparatele Eutest, cu circuit deschis, bolnavul inspirând aer atmosferic pe care îl expiră
în aparat.
b. Aparatul Godart, cu circuit închis, alcătuit din:

● Spirometru;
● Sistem inscriptor reprezentat de o perniţă care conectată cu clopotul spirometrului
permite înregistrarea variaţiilor de poziţie ale acestuia în funcţie de variaţia volumului
de aer introdus. Perniţa înscrie variaţii de volum pe hârtia cilindrului unui kimograf,
care se roteşte cu o viteză constantă, permiţând înscrierea succesivă în timp a
variaţiilor de volum în cursul mai multor cicluri respiratorii.
● Sisteme de pompe ce dirijează aerul în sens unic prin spirograf, permiţând efectuarea
succesivă a mai multor mişcări respiratorii, fără ca subiectul să inspire sau să expire în
atmosfera ambiantă.
● Sistemul de absorbţie a CO2 exprimat.
● Sistemul de introducere a O2.

Un alt aparat este Pneumoscreenul, un aparat electronic computerizat, care


interpretează datele imediat, le converteşte cu valorile ideale şi le memorizează.

Interpretarea datelor:

Interpretarea datelor se face convertind datele obţinute cu cele ideale.

Se calculează cu ajutorul formulelor, patru parametri:

VEMS – determinarea VEMS este obligatorie în astm. În timpul crizei VEMS este
scăzut, arătând disfuncţia obstructivă.

Indicele Tieffenan este un indice de permeabilitate bronşică:

VEMS real

It = x 100

CV

51
Capacitatea vitală = CV:

Scăderea capacităţii vitale cu 20 % este patologică. La scăderea cu 40 % CV apare


dispneea. Scăderea CV determină şi micşorarea cutiei toracice şi reducerea directă a
parenchimului pulmonar. Valoarea medie a capacităţii vitale la adult este de 500 ml.

Volumul rezidual [VR] este important pentru diagnostic, acesta creşte în stenoze
bronşice, când sunt localizate la nivelul bronhiolelor.

Valorile obţinute se corectează cu un factor de corecţie BPTS.

Volumul rezidual reprezintă volumul de aer ce rămâne în plămâni la sfârşitul unei


expiraţii maximale, valoarea lui medie la adult este de 1500 ml, aproximativ 25 % din
capacitatea vitală.

Examenele radiologice în timpul crizei de astm:

Radiografia pulmonară:

Semne radiologice specifice nu există pentru astm. În acces se poate constata creşterea
spaţiului aerian retrosternal. Cu ajutorul unui planimetru anterior şi lateral se poate calcula şi
cuantifica gradul de hiperinflaţie pulmonară. Se pot găsi infiltrate segmentare sub segmentare
şi atelectazii, datorită dopurilor de mucus din bronhii.

Examenul radiologic este însă un important element de eliminare sau de descoperire a


altor boli pulmonare, el contribuind în acest caz la confirmarea diagnosticului de astm, ori la
completarea cu asocieri morbide pulmonare sau cardiace sau cu complicaţii ale astmului
pneumotorax, pneumomediostin, colaps pulmonar (lobar sau segmentar). În stare de rău
astmatic, examenul radiologic este obligatoriu; el poate descoperi diverse stări patologice
(pneumotorax, pneumonii) care pot explica rezistenţa la tratament şi impune măsuri
terapeutice.

Radiografia pulmonară este o metodă radiografică prin care se înregistrează filmul


radiografic, imaginea toraco-pulmonară faţă şi profil, bolnavul fiind în inspiraţie profundă.

Radiografia se execută în inspiraţie profundă şi apnee.

52
Radiografia pulmonară normală scoate în evidenţă o umbră mediană opacă şi două
câmpuri clare laterale pe care se proiectează claviculele, coastele, omoplaţii.

Unda mediană este dată de cord, vasele mari şi celelalte organe din mediastin.

Câmpurile pulmonare sunt delimitate în jos de diafragm şi cuprinde:

● Vârfurile (porţiuni situate deasupra claviculei);


● Hilurile (porţiuni situate de o parte şi de alta a umbrei);
● Bazele (porţiuni situate deasupra diafragmului).

În criza de astm bronşic se evidenţiază radiologic hipertransparenţă datorită


emfizemului pulmonar declanşat de spasmul bronşic.

Radioscopia pulmonară:

Este un examen rapid şi simplu. În astmul bronşic se evidenţiază spasmul bronşic prin
hipertransparenţă dincolo de bronhiolele terminale obstruate. Datorită expunerii la iradiere se
recomandă radiografia.

Investigaţii paraclinice intre crizele astmatice:

Între crizele astmatice se observă:

● Radiologic normal;
● Testele spirografice sunt normale;
● Testele farmacologice pozitive.

Testele farmacologice evidenţiază hiperactivitate bronşică şi reversibilitatea stenozei


după administrarea de aerosol.

Se folosesc substanţe:

● Bronhoconstrictoare;
● Bronhodilatatoare.

Se constată bronhoconstricţie după administrarea de acetilcolină sau histamină şi


bronhodilataţie după aerosoli cu Alupent.

53
Acestea se constată prin scăderea şi respectiv creşterea semnificativă a VEMS cu 10 %
faţă de valoarea iniţială.

3.6 Poziția bolnavului în pat:

La bolnavii astmatici şi în criză, poziţia în pat e forţată, determinată de afecţiunea de


bază. La majoritatea afecţiunilor de bază cea mai convenabilă pentru bolnav e cea
semişezândă. Acest lucru nu trebuie forţat şi dacă starea bolnavului nu contrazice, alegerea
poziţiei trebuie lăsată la alegerea lui. În toate cazurile însă el va fi îndemnat să-şi schimbe
poziţia cât mai des pentru a evita complicaţiile hipostatice.

Poziţia şezând luată de bolnav în pat sau la marginea patului în cursul acceselor de
astm bronşic, trebuie făcută cât mai comodă cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-l în braţe.

Starea de rău astmatic e stadiul clinic cel mai grav al astmului bronşic. Se manifestă
printr-un sindrom de asfixie şi de aceea echipa de îngrijire trebuie să urmărească fiecare pas
pentru combaterea complicaţiilor grave care pot duce la moartea bolnavului.

Bolnavului i se va explica că poziţia şezând da la marginea patului, cu toracele împins


înainte, cu mâinile pe lângă corp, favorizează o bună oxigenare, deoarece el are impresia că se
sufocă. Tot printr-o bună oxigenare se combate cianoza tegumentelor, prezenta în starea de
rău astmatic.

Poziţia bolnavului trădează nu numai o anumită stare patologică, ci şi gradul de


severitate a îmbolnăvirii. Astfel dacă într-o îmbolnăvire uşoară bolnavul rămâne activ, într-
una gravă întâlnim poziţie pasivă (musculatura fără tonicitate, absenta mişcărilor active).
Expresia feţei poate traduce unele stări ca: anexitate, durere, anorexie, deprimare.

Ea se manifestă în funcţie de starea generală a bolnavului, şi de aceea, expresia feţei


trebuie urmărită permanent.

La astmatici faciesul exprima spaimă şi sete de aer (bolnavul are senzaţie de asfixiere).
Ei stau cu gura întredeschisă, sunt cianotici la faţă, tegumentele sunt palide, cenuşii, acoperite
de transpiraţii reci.

54
Schimbarea poziţiei pacientului şi mobilizarea lui:

Schimbările de poziţie pot fi active sau pasive şi sunt efectuate cu ajutorul asistentei în
cazul pacienţilor adinamici, epuizaţi fizic după crizele de astm bronşic.

În mod normal, aceşti pacienţi se pot mobiliza singuri cu greutate, în funcţie de tipul
de reactivitate a pacientului.

Pacientul e învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile de respiraţie.


Anvergură de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat în funcţie de răspunsul
fiziologic al pacientului (puls, transpiraţii, ameţeli, culoarea tegumentului, slăbiciune
musculară).

3.7 Urmărirea faciesului, funcţiilor vitale şi vegetative:

Una dintre cele mai importante sarcini ale asistentei e supravegherea funcţiilor vitale şi
vegetative şi notarea acestora în foaia de observaţie, iar în cazul modificării bruşte a acestora
se anunţă medicul.

Modificările funcţiilor vitale reflectă starea generală a bolnavului, precum şi evoluţia


boli. În cazul astmului bronşic, accentual cade pe urmărirea respiraţiei.

Mişcările respiratorii la omul sănătos sunt simetrice şi ritmice, iar frecventa normală
a respiraţiei e de 16-18 resp/min., putând însă varia după vârsta şi sex. Bolnavii de astm
bronşic au o respiraţie ce se caracterizează printr-o inspiraţie normală urmată de o expiraţie
grea, forţată, zgomotoasă, wheezing (respiraţie şuierătoare), deci o bradipnee expiratorie ce
apare de obicei, paroxistic.

Tulburări respiratorii vor constitui un indice important în stabilirea diagnosticului şi


aprecierea evoluţiei bolii. Ajută să recunoaştem precoce, eventualele complicaţii şi la
formularea unui prognostic. Din acest motiv, e foarte important ca asistenta să urmărească şi
să noteze respiraţia pacientului în foaia de temperatură cât mai precis. Pe foaia de temperatură
notarea respiraţiei se face cu un pix verde unindu-se apoi cu valoarea anterioară. Curba
respiratorie se obţine prin unirea valorilor obţinute la fiecare măsurătoare, dimineaţa şi seara.

55
Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura se socoteşte o resp/min.. Asistenta
medicală vă urmării inspiraţiile timp de 1 minut.

Expectoraţia reprezintă eliminarea sputei de pe căile respiratorii, sputa fiind


totalitatea substanţelor ce se elimină din bronhii în timpul tuşei.

Astmul bronşic este, de obicei, de tuse productive, sputa provenind şi de la unele


infecţii bronşice. În astm, sputa are un aspect mucopurulent, e aderenţa la peretele bronhiilor,
are o culoare albicioasă, arata şi are denumirea de "sputa perlată"

Temperatura corpului în condiţii fiziologice are valoarea de 36-370C, cu mici


variaţii zilnice între 0,0-10C şi e rezultatul proceselor oxidative din organism numite şi
termogeneză. Aprecierea exactă a temperaturii corpului se face cu ajutorul termometrului.

Astmul bronşic e însoţit frecvent de infecţii ale cailor respiratorii şi astfel pot să apară
stări febrile. Notarea pe foaia de temperatura se face cu un punct albastru; pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund 2 diviziunii de grad.

Tensiunea arterială reprezintă presiunea pe care sângele circulant o exercita asupra


pereţilor arteriali. Este determinată de forţă de contracţie a inimi, de rezistenţă întâmpinată de
sânge în artere, fiind dată de elasticitatea şi calibrul sistemului vascular şi de vâscozitatea
sângelui.

Valorile normale ale tensiuni arteriale la un adult sănătos sunt: 115-140 mmHg
maximă sau sistolică şi 75-90 mmHg minimă sau diastolică.

În cazul astmului bronşic variaţii patologice ale tensiuni arteriale apar numai în cadrul
anoxiei, când tensiunea are tendinţa la creştere. Pe foaia de temperatură notarea se face grafic
sau cifric cu culoare roşie sau albastră. Notarea grafică a tensiuni arteriale se face astfel:
pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura se socoteşte 10 mmHg; se haşurează
pătratele foii de temperatură corespunzătoare valorilor obţinute.

Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan osos.


Pulsul e sincron cu sistolele ventriculare. Valoarea normală a pulsului e între 60-80
pulsaţii/minut, înregistrând mici variaţii după vârstă, sexul şi înălţimea individului. Asistenta
are sarcina să noteze pulsul pacientului în foaia de temperatură de mai multe ori pe zi. Pulsul

56
se notează cu un punct roşu pe linia corespunzătoare numărului de pulsaţii. Pentru obţinerea
graficului măsurarea pulsului se face dimineaţă şi seara, punctele obţinute unindu-se printr-o
linie roşie. Fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii/minut.

Diureza e cantitatea de urină eliminată pe perioada de 24 ore; prin urină se elimină din
organism substanţe toxice provenite din metabolism. Cantitatea normală emisă variază între
1200-1800 ml/zi şi densitatea normală între 1015-1025. Astmatici pot să aibă o uşoară scădere
a diurezei datorită transpiraţiilor abundente care se asociază cu crizele de astm bronşic.

Prin scaun se elimină substanţele rămase pe tubul digestive după ingestia alimentelor.
Omul sănătos are zilnic un scaun. Datorită inactivităţii şi imobilizării la pat bolnavii astmatici
acuza uneori o constipaţie trecătoare.

3.8 Alimentarea pacientului:

Bolnavii cu crize uşoare de astm se pot alimenta singuri, în schimb bolnavii de rău
astmatic necesită ajutor.

Alimentaţia activă se face în sala de mese sau în salon pe o masă sau la pat.

Alimentaţia pasivă se face persoanelor imobilizate la pat, în poziţie şezând, sprijinit.


În acest caz se foloseşte o măsuţă specială care se fixează deasupra patului.

Un rol al asistentei medicale e supravegherea alimentaţiei bolnavului. La servirea


mesei bolnavul e încurajat, i se explica importanţa nutriţiei în procesul de vindecare.

Pacienţii cu astm bronşic primesc un aport mărit de lichide, luând în consideraţie


pierderile de lichide prin expectoraţie şi prin transpiraţie abundenta din cauza respiraţiei
îngreunate. Bătrânii şi copii primesc o atenţie deosebită din puncte de vedere al bilanţului
hidric, ei fiind dispuşi la o deshidratare mai rapidă.

Bolnavii cu expectoraţii mai abundente şi fetide au o poftă de mâncare scăzută; aceştia


înainte de masă, fac toaleta cavităţii bucale. Se vor evita elementele posibil alergizante şi în
cazul în care primesc tratament cu antiinflamatoare steroidiene de tip Prednison, se prescrie
regim desodat.

57
Alimentele permise pentru consum la bolnavul cu astm bronşic sunt:

● Legume diferite;
● Preparate cu cantităţi mici de grăsime neprăjită;
● Fructe crude, compoturi;
● Supe de legume;
● Pâine neagră;
● Lapte proaspăt când nu determina manifestări alergice.

Alimentele interzise sunt:

● Carnea, peştele;
● Laptele fermentat;
● Făinoasele;
● Ouăle.

Mesele vor fi fracţionate în cantităţi mici şi dese.

Pacienţii cu astm alergic vor avea un regim hipoproteic, hipoglucidic, normoglucidic,


îmbogăţit cu minerale şi vitamine.

3.9 Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului:

Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice


întârziere cât de mică provoacă emoţii inutile acestor pacienţi.

Cu toate că medicamentele se administrează la indicaţia medicului asistenta va trebui


să intervină de urgenţă în unele cazuri extreme până la sosirea medicului.

Asistenta trebuie să sesizeze cât mai repede supradozarea sau efectul nefavorabil ca
inapetenţa, greţurile, bradicardia, tahicardia, lipotimia, şoc anafilactic ce pot interveni ca o
supradozare.

58
Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor:

Doza de administrare:

În funcţie de doză administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment, medicament


sau toxic.

Prescrierea medicamentelor:

Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului


internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator.

Prescrierea constă în:

● Numele medicamentului;
● Concentraţie şi cantităţi;
● Doza unică sau pe 24 h;
● Mod de administrare;
● Orarul administrărilor;
● Administrare în raport cu servitul meselor.

Administrarea medicamentelor:

Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze:

● Medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv;


● Doza corectă de administrare;
● Acţiunea farmacologică a medicamentelor;
● Frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;
● Efectul ce trebuie obţinut;
● Contraindicaţiile şi efectele secundare;
● Interacţiunea dintre medicamente.

Asistenta medicală verifică şi identifică:

● Calitatea medicamentelor;
● Integritatea medicamentelor;

59
● Culoarea medicamentelor;
● Decolorarea sau supracolorarea;
● Sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţie;
● Lichefierea medicamentelor solide;
● Opalescenţa soluţiilor.

Asistenta medicală respectă:

● Calea de administrat prescrisă de medic;


● Dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;
● Incompatibilitatea de medicament;
● Administrarea rapidă a medicamentelor deschise;
● Ordinea de administrare a medicamentelor;
● Servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Asistenta medicală informează şi anunţă:

● Pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce priveşte modul de administrare,


cantitatea, efectul scontat şi eventualele reacţii secundare;
● Medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a
medicamentelor.

Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea


şi eliminarea lichidelor.

Eliminarea apei din organism se face prin mai multe căi: 1000-1500 ml se elimină prin
urină, 500-1000 ml prin transpiraţie, 350-500 ml sub formă de vapori prin plămâni şi 100-200
ml prin scaun, nevoia de apă a adultului fiind de 2000-2500 ml/24 de ore.

Hidratarea organismului se poate face pe cale orală, cale duodenală, cale rectală, cale
subcutanată, cale intravenoasă prin numeroase soluţii ca: ser fiziologic, soluţie izotonică
bicarbonat de sodiu 1,4%, soluţie izotonică lactat de sodiu 1,9%, glucoză soluţie izotonică
4,7%, soluţie hipertonă 5-10-20-33-40%, soluţie Krebs, soluţie Dextran, soluţia Locke.

Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic este o urgenţă majoră de


îngrijire a pacientului.

60
3.10 Educaţia pentru sănătate:

Are drept scop diminuarea numărului de îmbolnăviri, reducând numărul cazurilor noi,
prevenirea unor noi îmbolnăviri, a unor complicaţii şi reinserarea individului în societate şi în
familie.

Educaţia primară:

Prevenirea poluării atmosferei: acestea se realizează printr-o serie de măsuri medicale


şi nemedicale.

Măsuri medicale pentru prevenirea sau reducerea poluării, legislaţia sanitară prevede
pentru aproximativ 84 de substanţe un termen ce se numeşte „concentraţia maximă
admisibilă” [CMA], reprezentând concentraţia unei substanţe în atmosferă dincolo de care
poluantul respectiv alterează sănătatea.

Măsurile nemedicale pentru reducerea poluării sunt folosirea unor substanţe


combustibili care să ardă complet până la CO2 şi H2O; reducerea tetraetilului de plumb din
compoziţia benzinei, folosirea filtrelor la coşurile de evacuare etc..

Combaterea tabagismului prin interzicerea fumatului.

Măsuri profilactice specifice pentru persoanele cu predispoziţie familială: în familiile


de astmatici, incidenţa astmului este mai crescută decât la martori. Studiile făcute pe gemeni
arată că astmul are prelevanţă mai mare la monozigoţi (19 %) decât la dizigoţi (4 %), dar
sugerează că factorii ereditari determină predispoziţia pentru astm şi că factorii de mediu sunt
răspunzători pentru iniţierea sa.

Descendenţii din familii cu astm bronşic, emfizem pulmonar, bronşită cronică,


persoanele atopice vor fi dispensarizate.

Măsuri specifice pentru persoanele cu risc profesional: identificarea persoanelor care


lucrează în mediul poluant şi cartografierea lor. Se recomandă dispensarizarea lor.

Se recomandă:

● Îndepărtarea factorilor predispozanţi;

61
● Unele obiceiuri dăunătoare: cafea, consumul de alcool, fumatul;
● Stres;
● Eforturi fizice şi psihice mari;
● Condiţiile de muncă îmbunătăţite sau schimbarea locului de muncă;
● Consumul de medicamente fără recomandarea medicului.

Educaţia pentru prevenirea secundară:

● Se adresează bolnavilor ce suferă de astm bronşic şi are drept scop prevenirea apariţiei
crizelor de astmă şi a complicaţiilor;
● Evitarea contactului cu alergenul cauzal;
● Evitarea infecţiilor prin evitarea aglomeraţiilor în timpul epidemiilor, evitarea
persoanelor cu boli contagioase şi a purtătorilor sănătoşi de germeni, evitarea frigului,
respectarea normelor de igienă;
● Tratarea factorilor de întreţinere şi agravare a astmului;
● Tratarea sinuzitelor, polipilor, amigdalitelor;
● Tratarea tulburărilor endocrine, hiperfoliculinemia;
● Tratarea bolilor digestive şi de nutriţie: litiaza biliară sau renală, colite, obezitatea etc.;
● Combaterea tabagismului prin interzicerea fumatului;
● Măsuri referitoare la igiena locuinţe;
● Curăţenia locuinţei trebuie efectuată zilnic, măturarea umedă, aspirarea prafului sau
ştergerea lui cu o cârpă umedă;
● Camera bolnavului va fi aerisită zilnic; se va evita poluarea aerului din încăpere;
● Efectuarea gimnasticii respiratorii;
● Călirea organismului.

Se recomandă şi:

● Speleoterapia practicată în saline din România;


● Climatoterapia la munte sau la mare;

● Balneoterapie: apele sulfuroase sunt indicate în astmul bronşic deoarece sulful are un
rol desensibilizant antialergic

62
3.11 Externarea pacientului:

Momentul în care bolnavul s-a vindecat şi rupe contactul cu spitalul şi personalul


medical se numeşte externare.

Externarea se face pe baza biletului de externare semnat şi parafat de către medicul


care a îngrijit pacientul.

Imediat după externare începe perioada de covalescență în care pacientul trebuie să


continue o perioadă tratamentul pentru vindecarea completă.

Medicul şi asistenta de îngrijire sfătuieşte pacientul în privinţa regimului de viaţă,


făcându-se educaţia pentru sănătate, foarte importantă în viitorul pacientului.

63
CAPITOLUL IV
PROCESUL DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVULUI CU ASTM BRONȘIC

4.1 Cazul 1:

CULEGERE DE DATE

Iniţiale pacient F.N vârsta 69 sexul F starea civilă văduvă nr. copii 6 religia
ortodoxă profesia croitoreasă ocupaţia pensionară condiţii la locul de muncă -.

Pacienta F.N. în vârstă de 69 ani, pensionară, cu domiciliul in Bucureşti, de


naţionalitate română, religia ortodoxă, se prezintă la secţia Medicală, cu bilet de trimitere de
la medicul de familie la data de 20.01.2022 pentru investigaţii, eventual internare.

La camera de gardă pacienta prezintă stare de rău, tuse, dispnee expiratorie, cefalee,
agitaţie, dureri precordiale.

Pacienta F.N. , este de profesie croitoreasă, la momentul actual pensionară, locuieşte


într-un apartament cu 2 camere împreună cu una din fiicele sale în condiţii favorabile.

Sustine ca are cunoştinţe medicale minime, înţelege foarte puţin starea în care se află.
Doreşte recuperarea sănătăţii şi este dispusă să colaboreze cu cadrele medicale în vederea
vindecării, pacienta este cunoscută cu Astm bronşic, se internează pentru simptomatologie
vastă care a debutat în urmă cu 3 zile.

STIL DE VIAŢĂ:

Obiceiuri:

● Alimentare: în limite normale, consumă fructe şi legume regulat;


● Dietă/regim: da, hiposodat;
● De muncă: satisfăcătoare;
● De a se odihni şi dormi: uşoară insomnie;
● De a practica exerciţii fizice/mişcare: în limite normale;

64
● Consumă alcool (da/nu/ocazional): nu; felul băuturii – cantitatea -;
● Fumează (da/nu/ocazional) da nr. ţigări/zi 10 ţigări/zi.

Antecedente patologice:

● Afecţiuni respiratorii: astm bronşic de aproximativ 10 ani;


● Afecţiuni cardiace: HTA stadiul II;
● Afecţiuni locomotorii: nu;
● Afecţiuni senzoriale: nu;
● Operaţii/intervenţii/anul: apendicectomie, fibrom uterin;
● Alte afecţiuni: nu se cunosc;
● Alergii cunoscute la: nu se cunosc alergii la nici un medicament sau aliment.

Motivul internării/prezentării la medic/dată: 20.11.2019. tuse, dispnee expiratorie,


cefalee, agitaţie, dureri precordiale.

Istoricul bolii actuale:- Pacienta cunoscută cu Astm bronşic .

Parametri actuali ai stării de sănătate: 20.01.2022.

● R: 20 r/min.;
● TA: 180/95 mmHg;
● Puls: 83 b/min.;
● Temperatură: 36,8 0C;
● Greutate: 56 kg;
● Înălţime: 1,60 m;
● Diureză: micţiuni spontane fiziologice;
● Scaun: prezent, culoare şi aspect normal;
● Tranzit intestinal: prezent;
● Alimentaţie: apetit scăzut;
● Somn: perturbat, agitaţie;
● Igienă: în limite normale;
● Tegumente: normal colorate;
● Comunicare: comunică cu cei din jur.
● Diagnostic medical: Astm bronşic alergenic.

65
Investigaţii paraclinice/analize de laborator:

a. Examen radiologic:

● Torace în limite normale;


● Semne de hiperinflaţie pulmonară cu diafragm aplatizat.

b. EKG:

● Tahicardie sinusală în abces.

Analize de laborator:
Analiza Valori obţinute Valori normale
VSH 25 mm/h 2 – 13 mm/h
Creatinină 1,10 mg% 0,6 – 1,20 mg%
Uree 0,37 g%0 0,20 – 0,40 g%0
TGO 20 Ul 2 – 20 Ul
TGP 7,3 Ul 2 – 16 Ul
Glicemie 1,10 g%0 0,80 – 1,20 g%0

Tratament instituit:

● Miofilin;
● HHC;
● Hidroxizin;
● Dipiridamol;
● Furosemid;
● Prednison;

66
Nevoia Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare
nursing

(P.E.S)
Nevoia de P - dispnee; Pacienta să resimtă o Intervenţii proprii: În urma
respira şi a ameliorare a dispneei. intervenţiilor cu
avea o bună E - astm bronşic; -Am asigurat confortul rol propriu dar şi
circulaţie. termic; delegat pacienta
S - expiraţie resimte o
dificilă, -Am aerisit încăperea, am ameliorare a
wheezing, durere aşezat pacienta în poziţie dispneei.
toracică. semi-şezând;

-Am umidificat aerul;

-Am educat pacienta în


privinţa felului în care să
tuşească şi să elimine spută
în vas colector;

-Am educat pacienta să nu


înghită sputa;

-Am asigurat o hidratare


adecvată pentru a fluidifica
secreţiile bronşice = 1600-
2000 ml / 24 h;

-Am urmărit pacienta dacă


ingeră cantitatea de lichide.

Intervenţii delegate:

-Oxigeno-terapie;

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

67
Nevoia de
P - vulnerabilitate Pacienta să nu prezinte Intervenţii proprii: În urma
a evita
faţă de pericole; vulnerabilitate faţă de intervenţiilor cu
pericolele. -Monitorizez funcţiile vitale; rol propriu
pericole pe toată durata
E - criză de astm spitalizării. pacienta nu a
bronşic; -Asigur condiţii de mediu prezentat
adecvate pentru a evita vulnerabilitate
S - posibile pericolele prin accidentare; faţă de pericole
accidente prin pe toată durata
căderea, alterarea -Utilizez anexele patului şi spitalizării.
stării generale. asigur pacientei repaosul
absolut la pat;

-Izolez pacienta de restul


pacienţilor pentru a evita
contractarea unei infecţii;

-Educ pacienta să apeleze la


echipa medicală ori de câte
ori este nevoie;

-Supraveghez în permanenţă
pacienta.
Nevoia de a P - anxietate; Pacienta să resimte o Intervenţii proprii: În urma
comunica. diminuare a anxietăţii şi intervenţiilor cu
E - teama de să comunice eficient cu -Am informat pacienta în rol propriu dar şi
sufocare; echipa medicală şi legătură cu starea sa; delegat pacienta
familia. comunică
S - oboseală, -Am liniştit pacienta eficient cu
apatie, refuzul de explicându-i cu calm că echipa medicală
a comunica. fenomenul de obstrucţie şi familia.
bronşică este reversibil;

-I-am insuflat încredere în


echipa de îngrijire şi în
eficacitatea tratamentului;

-Comunic în permanenţă cu
pacienta;

-Descopăr şi înlătur cauza


anxietăţii;

-Rog familia să-i fie alături


şi să o susţină.

68
Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.
Nevoia de a P - oboseală; Pacienta să prezinte un Intervenţii proprii: În urma
dormi şi a somn atât calitativ cât şi intervenţiilor cu
se odihni. E - dispnee, somn cantitativ pe toată durata -Am aerisit încăperea înainte rol propriu dar şi
neodihnitor; spitalizării. de culcare; delegat pacienta
a prezentat un
S - astenie fizică, -Am asigurat o lenjerie somn atât
agitaţie. curată de pat şi de corp; calitativ cât şi
cantitativ pe
-Am recomandat pacientei toată durata
să citească înainte de spitalizării.
culcare;

-Am recomandat servirea


cinei cu cel puţin 2 h înainte
de culcare;

-Am educat pacienta să evite


consumarea de cafea la ore
înaintate;

-Am învăţat pacienta să facă


gimnastică respiratorie;

-Supraveghez calitatea şi
cantitatea somnului şi notez
în F.O.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.
Nevoia de P - hipertermie; Pacienta să prezinte Intervenţii proprii: În urma
a-şi temperatura corpului în intervenţiilor cu
menţine E - proces limite normale. -Am aplicat comprese reci rol propriu dar şi
temperatura infecţios la pe fruntea pacientei; delegat pacienta
corpului în nivelul bronhiilor; prezintă
limite -Am asigurat confortul fizic temperatura
normale. prin schimbarea lenjeriei corpului în
limite normale.

69
datorită transpiraţiei, ori de
S - febră ridicată, câte ori este nevoie;
tegumente calde,
transpiraţie. -Am măsurat temperatura
corporală seara şi dimineaţa;
am notat valorile în F.O.;

-Învelesc pacienta cu o
pătură groasă pentru a evita
frisonul;

-Supraveghez în permanenţă
pacienta.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

Nevoia de a P - risc de Pacienta să fie Intervenţii proprii: În urma


se alimenta dezechilibru echilibrată hidro- intervenţiilor cu
şi hidrata. hidroelectrolitic; electrolitic pe toată -Am recomandat pacientei rol propriu dar şi
durata spitalizării. să ingere 1800-2000 ml delegat pacienta
E - transpiraţii lichide / zi; este echilibrată
abundente; hidroelectrolitic.
-Am efectuat bilanţul
S - posibilă ingesta-excreta;
deshidratare,
tegumente şi -Am cântărit zilnic pacienta;
mucoase uscate.
-Am supravegheat pacienta
pentru a observa semne de
deshidratare;

-Deservesc pacienta la pat


cu alimente la o temperatură
moderată prezentate
atrăgător;

-Aerisesc salonul înaintea


servirii mesei;

-Urmăresc efectul
medicaţiei administrate.

70
Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.
Nevoia de a P - cunoştinţe Pacienta să acumuleze Intervenţii proprii: În urma
învăţa cum insuficiente un minim de cunoştinţe intervenţiilor cu
să-şi despre modul privind boala sa şi -Stimulez dorinţa de rol propriu
păstreze prevenirii crizelor prevenirea crizelor de cunoaştere a pacientei; pacienta a
sănătatea. de astm; astm bronşic. dobândit un
-Educ pacienta care sunt minim de
E - dezinteres de factorii declanşatori ai cunoştinţe
a învăţa; crizelor de astm: praf, polen, privind boala sa.
par de animale, infecţii;
S - pacienta
necesită -Educ pacienta cum să-şi
informaţii. administreze pufurile din
dispozitivele tip spray;

-Educ pacienta că
tratamentul este
individualizat zilnic şi
neîntrerupt;

-Informez pacienta privind


importanţa controlului
medical periodic.

71
Evaluare finală:

Pacienta F.N, în vârstă de 69 ani, se prezintă la Spital secţia Medicală cu următoarele


simptome: tuse, dispnee respiratorie, cefalee, agitaţie, dureri precordiale. În urma
tratamentului administrat pacienta răspunde pozitiv.

Se externează la data de 26.01.2022, în stare ameliorată cu următoarele recomandări:

● Evitarea contactului cu elemente alergizante;


● Regim igieno-dietetic;
● Respectarea tratamentului medicamentos;
● Evitarea schimbărilor bruşte de temperatură;

● Control periodic.

4.2 Cazul 2:

CULEGERE DE DATE

DATE GENERALE DESPRE PACIENT (fixe şi variabile)

Iniţialele pacient R.O vârsta 55 sexul M starea civilă singur nr. copii 3 religia
ortodoxă profesia mecanic ocupaţia mecanic condiţii la locul de muncă corespunzătoare.

Pacientul R.O., în vârstă de 55 ani, cu domiciliul în Bucureşti, de naţionalitate română,


religia ortodoxă, profesia mecanic, la momentul actual lucrează la un service auto, locuieşte
singur într-o casă cu 2 camere, în condiţii igienice.

Pacientul R.O , se prezintă în serviciul de urgenţă la data de 11.03.2022 în urma unui efort
fizic prelungit în condiţii de iarnă declarând că simptomatologia a apărut în urma efortului,
declara ca prezinta dispnee expiratorie, dureri precordiale, senzaţie de sufocare, tuse
productive.

72
STIL DE VIAŢĂ:

Obiceiuri:

● Alimentare: regim hipozaharat;


● De muncă: în limite normale;
● De a se odihni şi dormi: uşoară insomnie;
● De a practica exerciţii fizice/mişcare: mobilitate în limite normale;
● Consumă alcool ocazional , Fumează (da/nu/ocazional): da.

Antecedente patologice:

● Afecţiuni respiratorii: astm bronşic infecto-alergenic de 4 ani;


● Afecţiuni cardiace: nu se cunosc;
● Afecţiuni locomotorii: nu se cunosc;
● Afecţiuni senzoriale: nu se cunosc;
● Alte afecţiuni: Diabet tip II;
● Operaţii/intervenţii/anul: apendicectomie, ulcer gastric;
● Alergii cunoscute la: nu se ştie alergic la nici un medicament sau aliment.
● Motivul internării/prezentării la medic/dată: 11.12.2019. Dispnee expiratorie,
dureri precordiale, senzaţie de sufocare, tuse productive;

Parametri actuali ai stării de sănătate: 11.03.2022.

● R: 23 r/min.;
● TA: 140/70 mmHg;
● Puls: 78 b/min.;
● Temperatură: 36 0C;
● Greutate: 75 kg;
● Înălţime: 1,68 m;
● Diureză: micţiuni spontane nedureroase;
● Scaun: melenă;
● Alimentaţie: regim alimentar hipozaharat;
● Somn: ore insuficiente de odihnă;
● Igienă: în limite normale;
● Tegumente: curate şi integre;

73
● Comunicare: în limite normale.
● Diagnostic medical: Astm bronşic în criză.

Investigaţii paraclinice/analize de laborator:

a. Examen sputei:

● Prezente eozinofile;
● Cristale CHARCOT-LEYDEN.

b. Radiografie pulmonară:

● Evidenţiază retentive intra-alveolară de aer; hipertransparenţa câmpurilor pulmonare.

Analize de laborator:
Analiza Valori obţinute Valori normale
VSH 26 mm/h 2 – 13 mm/h
HB 14,5 g% 13 – 18 g%
TGO 13 Ul 2 – 15 Ul
TGP 7,9 Ul 2 – 20 Ul
Glicemie 1,39 g%0 0,80 – 1,20 g%0
Uree 0,27 g%0 0,20 – 0,40 g%0

Tratament instituit:

● Algocalmin;
● Brofimen;
● Cephalexin;
● Doxicilină;
● HHC;
● Milfan;
● Papaverină;
● Vit. B1, B6, B12, C200;
● Siofor.

74
Nevoia Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare
nursing

(P.E.S)
Nevoia de P - dispnee cu Pacientul să resimtă o Intervenţii proprii: În urma
respira şi wheezing; ameliorare a dispneei. intervenţiilor cu
a avea o -Am asigurat condiţiile de rol propriu dar
bună E - obstrucţia mediu; şi delegat
circulaţie. bronşică, pacientul
inflamarea -Am aerisit încăperea; prezintă o
peretelui ameliorare a
bronhiilor; -Am umidificat aerul cu dispneei.
vapori de apă;
S - senzaţie de
sufocare, insipir -Am educat pacientul în
profund accelerat. privinţa modului în care
trebuie să tuşească pentru a
elimina sputa;

-Am educat pacientul să nu


înghită sputa;

-Am aşezat pacientul în


poziţie şezând pentru a-i
favoriza o bună respiraţie;

-Asigur repaosul la pat;

-Monitorizez funcţiile vitale;

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

Nevoia de P - risc de Pacientul să nu Intervenţii proprii: În urma


a evita complicaţii şi prezinte risc de intervenţiilor cu
pericolele. infecţii complicaţii şi infecţii -Am asigurat normele de rol propriu
nosocomiale; nosocomiale. igienă pentru pacient; pacientul nu a
prezentat risc de
complicaţii şi

75
infecţii
E - alterarea -Am respectat normele de nosocomiale.
funcţiei asepsie, antisepsie şi a
pulmonare; circuitelor funcţionale;

S - posibile -Schimb lenjeria de pat şi de


suprainfecţie, IRA, corp ori de câte ori este
starea de rău nevoie;
astmatic.
-Asigur pacientului o
hidratare corespunzătoare
pentru fluidificarea
secreţiilor;

-Asigur pacientului o igienă


riguroasă pentru evitarea
complicaţiilor;

-Suplinesc pacientul în
satisfacerea nevoilor.
Nevoia de P - poziţie impusă; Pacientul să respecte Intervenţii proprii: În urma
a se mişca poziţia impusă până la intervenţiilor cu
şi a avea o E - criză de astm ameliorarea -Explic pacientului rol propriu dar
bună bronşic; semnelor/simptomelor. necesitatea adoptării acestei şi delegat
postură. poziţii pentru favorizarea pacientul a
S - poziţie respiraţiei; respectat poziţia
ortopnee şezând impusă până la
sau semişezând. -Supraveghez pacientul să ameliorarea
nu-şi schimbe poziţia semnelor şi
indicată; simptomelor.

-Discut în permanență cu
pacientul şi îl încurajez cu
privire la boala s-a;

-Liniştesc pacientul
explicându-i că nu are
motive să-i fie frică deoarece
echipa medicală îi stă la
dispoziţie în permanenţă;

-Suplinesc pacientul în
satisfacerea nevoii;

76
-Susţin şi încurajez pacientul
pentru reluarea autonomiei.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

Nevoia de P - comunicare Pacientul să comunice Intervenţii proprii: În urma


a ineficientă la nivel eficient cu echipa intervenţiilor cu
comunica. afectiv; medicală şi familia. -Am pregătit psihic rol propriu dar
pacientul înaintea fiecărei şi delegat
E - procesul bolii; tehnici; pacientul
comunică
S - nelinişte, -Am informat pacientul în eficient cu
agitaţie. legătură cu starea sa; echipa medicală
şi familia.
-Am liniştit pacientul
explicându-i cu calm
eficacitatea tehnicilor şi a
tratamentului medicamentos;

-Facilitez vizita familiei;

-Antrenez pacientul în
cadrul îngrijirilor acordate
să-i confere sentimentul de
utilitate;

-Prezint pacientului cazuri


similare care nu au prezentat
complicaţii care au prezentat
indicaţiile echipei medicale;

-Urmăresc efectul
medicamentelor efectuate.

77
Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

Nevoia de P - alimentaţie şi Pacientul să fie Intervenţii proprii: În urma


a se hidratare prin alimentat şi hidratat intervenţiilor cu
alimenta deficit; corespunzător nevoilor -Am cercetat gusturile rol propriu dar
şi hidrata. sale. pacientului şi i-am asigurat şi delegat
E - procesul bolii; un regim alimentar după pacientul este
preferinţele sale; alimentat şi
S - scădere în hidratat
greutate. -Am cântărit zilnic corespunzător
pacientul; nevoilor sale.

-I-am asigurat o alimentaţie


bogată în vitamine şi
proteine;

-Am respectat orarul


meselor;

-Educ pacientul a evite


cafea, tutun, efortul fizic
intens, alcoolul, grăsimile
animale;

-Educ pacientul importanţa


unei alimentaţii echilibrate
pentru reuşita tratamentului;

-Administrez lichide ţinând


cont că pentru fiecare grad
de febră să mai adaug la
valoarea normală de 2l câte
0,5l de lichid;

-Încurajez pacientul să se
alimenteze.

78
Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.
Nevoia de P - cunoştinţe Pacientul să Intervenţii proprii: În urma
a învăţa insuficiente despre dobândească intervenţiilor cu
cum să-şi boală; cunoştinţe noi privind -Am răspuns cu rol propriu
păstreze starea s-a de sănătate. promptitudine la orice pacientul a
sănătatea. E - lipsa de întrebare pe tema bolii sale; dobândit
informaţii; cunoştinţe noi
-Am explicat cu calm cu privirea la
S - necunoaşterea regimul de viaţă pe care starea sa de
regimului de viaţă trebuie să-l urmeze, să evite sănătate.
şi modul cum să se frigul, umezeală şi praful de
ferească de casă;
alergeni.
-Să respecte normele de
igienă, să evite alte infecţii,
traumatisme;

-Educ pacientul cum să-şi


administreze tratamentul
medicamentos;

- Învăţ pacientul să evite


deplasările în mediile
aglomerate cu umezeală,
ceaţă, trecerea bruscă dintr-
un mediu cu temperatura
crescută într-un mediu cu
temperatura scăzută;

- Explic pacientului că
tratamentul în astmul
bronşic este zilnic
neîntrerupt şi individualizat.

79
Evaluare finală:

Pacientul R.O, în vârstă de 55 ani, se prezintă la urgenţă cu următoarele simptome:


dispnee expiratorie, dureri precordiale, senzaţie de sufocare, tuse productive.

În urma tratamentului administrat pacientul răspunde pozitiv.

Se externează la data de 18.03.2022, în stare ameliorată cu următoarele recomandări:

● Regim igieno-dietetic;
● Respectarea tratamentului medicamentos;
● Evitarea schimbărilor bruşte de temperatură;
● Control periodic.

4.3 Cazul 3:

CULEGERE DE DATE

DATE GENERALE DESPRE PACIENT:

Iniţialele pacient C.M vârsta 46 sexul M starea civilă căsătorit nr. copii 2 religia
ortodoxă profesia şofer ocupaţia şofer condiţii la locul de muncă corespunzătoare.

Pacientul C.M., în vârstă de 46 ani, cu domiciliul in Bucureşti, de naţionalitate


română, religia ortodoxă, profesia şofer, la momentul actual lucrează la o firmă de transport
persoane, locuieşte într-un apartament cu 2 camere împreună cu soţia.

Pacientul C.M., se prezintă la Spital secţia Medicală la data de 10.04.2022 cu criză de


astm cu debut brusc, cu strănut, apoi instalându-se dispneea şi tuse seacă. Se internează pentru
tratament şi investigaţii.

STIL DE VIAŢĂ

Obiceiuri:

● Alimentare: alimentaţie bogată în proteine;


● Dietă/regim: nu;

80
● De muncă: în limite normale;
● De a se odihni şi dormi: în limite normale;
● De a practica exerciţii fizice/mişcare: în limite normale;
● De a petrece timpul liber: îi plac plimbările în aer liber;
● Consumă alcool (da/nu/ocazional) ocazional felul băuturii – cantitatea -.
● Fumează (da/nu/ocazional) da nr. ţigări/zi: 1 pachet/zi.

Antecedente patologice:

● Afecţiuni respiratorii: nu se cunosc;


● Afecţiuni cardiace: nu se cunosc;
● Afecţiuni locomotorii: nu se cunosc;
● Operaţii/intervenţii/anul: neagă;
● Alte afecţiuni: nu suferă de nici o altă afecţiune;
● Alergii cunoscute la: polen, acarieni.

Proteză dentară (da/nu) nu stimulator cardiac (da/nu) nu din anul - alte proteze
nu lentile de contact/ochelari (da/nu) nu dioptrii - tratamente urmate în prezent (da/nu)
nu.

Motivul internării/prezentării la medic/dată: 10.04.2022. Tuse seacă urmată de


expectoraţie mucoasă filantă, dispnee expiratorie cu wheezing, transpiraţie, criza de panică.

Parametri actuali ai stării de sănătate:

● R: 22 r/min.;
● TA: 160/80 mmHg;
● Puls: 75 b/min.;
● Temperatură: 38,50C;
● Greutate: 76 kg;
● Înălţime: 1,80 m;
● Diureză: micţiuni spontane nedureroase;
● Scaun: culoare şi aspect normal;
● Alimentaţie: în limite normale;
● Somn: în limite normale;
● Igienă: în limite normale;

81
● Tegumente: normal colorate;
● Comunicare: cooperantă.
● Diagnostic medical: Astm bronşic profesional infecto-alergic.

Investigaţii paraclinice/analize de laborator:

Examen sumar urină:

● Albumină: absent;
● Glucoză: absent;
● Pigmenţi: absenţi;
● Fibrinogen: normal;
● Frecvent epitelii;
● Frecvent mucus.

Analize de laborator:
Analiza Valori obţinute Valori normale
Glicemie 0,70 g%0 0,80 - 1,20 g%0
VSH 19 mm/h 2 – 13 mm/h
HB 14 g% 13 – 18 g%
TGO 8 Ul 0 – 16 Ul
TGP 10 Ul 2 – 20 Ul
Uree 0,31 g%0 0,20 – 0,40 g%0

Tratament instituit:

● Ampicilină;
● Extraveral;
● HHC;
● Hidroxizin;
● Miofilin.

82
Nevoia Diagnostic de Obiective Intervenţii Evaluare
nursing

(P.E.S)
Nevoia de P - dispnee Pacientul să Intervenţii proprii: În urma
respira şi a expiratorie; resimtă o intervenţiilor cu rol
avea o ameliorare a -Monitorizez funcţiile vitale; propriu dar şi
bună E - inflamaţia la dispneei. delegat pacientul şi-
circulaţie. nivelul -Asigur pacientului poziţie a ameliorat
bronhiilor; confortabilă în pat care să-i respiraţia.
favorizeze respiraţia;
S - bradipnee,
teama de moarte -Asigur salon aerisit şi curat;
iminentă, facies
crispat. -Deschei pacientul la gât, la
centură, la nasturi;

-Liniştesc pacientul;

-Comunic în permanenţă cu
pacientul.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic;

-Pregătesc pacientul pentru


explorări funcţionale

83
Nevoia de P1 - anxietate, Pacientul să-şi Intervenţii proprii: În urma
a evita criză de panică; recapete starea de intervenţiilor cu rol
pericolele. bine şi să nu mai -Supraveghez în permanenţă propriu dar şi
E1 - criză de prezinte anxietate. pacientul; delegat pacientul
astm bronşic, prezintă o stare de
teama de moarte -Încurajez pacientul bine.
iminentă; încurajându-l că întreaga
echipa medicală îi este alături
S1 - facies şi îl susţine;
crispat, agitaţie,
ochi exostalmici, -Asigur pacientului poziţie
cianoză, senzaţie care să-i favorizeze respiraţia;
de sufocare.
-Comunic în permanență cu
pacientul;

-Descopăr cauza anxietăţii şi o


înlătur;

-Rog familia să-i fi alături şi


să îl susţină;

-Ofer posibilitatea pacientului


să-şi exprime temerile,
gândurile, sentimentele.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

84
P2 - risc de Pacientul să nu Intervenţii proprii: În urma
complicaţii şi prezinte risc de intervenţiilor cu rol
infecţii complicaţii şi -Asigur pacientului un mediu propriu dar şi
nosocomiale; infecţii de siguranţă; delegat pacientul nu
nosocomiale pe a prezentat risc de
E2 - procesul toată durata -Monitorizez funcţiile vitale şi complicaţii şi
bolii, mediul spitalizării. vegetative; infecţii nosocomiale
spitalicesc; pe toată durata
-Schimb lenjeria de pat şi de spitalizării.
S2 - risc de corp ori de câte ori este
infecţii bronho- nevoie;
pulmonare, cord
pulmonar cronic. -Hidratez pacientul conform
gradului de febră;

-Respect regulile de asepsie şi


antisepsie;

-Respect circuitul pentru


bolnavi;

-Izolez pacientul de bolnavii


cu potenţial infecţios;

-Învăţ pacientul cum să


tuşească şi să expectoreze
folosind batistă de unică
folosinţă;

-Învăţ pacientul să-şi spele


mâinile după fiecare folosire a
batistei, după utilizarea
toaletei, precum şi înainte şi
după masă.
Nevoia de P - expectoraţie Pacientul să Intervenţii proprii: În urma
a elimina. mucoasă filantă; prezinte eliminări intervenţiilor cu rol
în limite -Învăţ pacientul cum să propriu dar şi
E - acumularea fiziologice. colecteze sputa şi cum să delegat pacientul nu
secreţiilor la colecteze; mai prezintă
nivelul expectoraţie
bronhiilor; -Învăţ pacientul să consume mucoasă, filanta în
lichide în cantitate crescută cantitate abundentă,
pentru a favoriza eliminarea iar pacientul a
sputei; învăţat cum să

85
colecteze spută în
S - acces de tuse -Învăţ pacientul să elimine condiţii de
cu eliminare de spută în batiste de unică siguranţă.
spută mucoasă. folosinţă sau în scuipătoare
speciale;

-Aşez pacientul în poziţie de


drenaj postural.

Intervenţii delegate:

-Administrez tratamentul
prescris şi recoltez sputa
pentru examenul de laborator.
P - insomnie; Pacientul să Intervenţii proprii: În urma
prezinte un somn intervenţiilor cu rol
Nevoia de E - stare de atât calitativ cât şi -Asigur pacientului un mediu propriu dar şi
a dormi şi epuizare, cantitativ pe toată ambiant fără mirosuri delegat pacientul
a se anxietate; durata spitalizării. dezagreabile, fără umiditate, prezintă un somn
odihni. lumină intensă, zgomote; atât calitativ cât şi
S - oboseală, cantitativ.
diminuarea -Ofer pacientului un pahar de
rezistenţei la lapte cald înainte de culcare;
efort, agitaţie.
-Stimulez pacientul să
citească, să asculte muzică;

-Rog ceilalţi pacienţi să


păstreze liniştea;

-Nu trezesc pacientul decât


dacă este o urgenţă;

-Supraveghez calitatea şi
cantitatea somnului.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

86
Nevoia de P - comunicare Pacientul să Intervenţii proprii: În urma
a ineficientă la comunice eficient intervenţiilor cu rol
comunica. nivel afectiv; cu echipa -Descopăr şi înlătur cauza propriu dar şi
medicală şi anxietăţii; delegat pacientul
E - stare familia. comunică eficient
generală alterată; -Liniştesc pacientul cu privire cu echipa medicală
la starea s-a, explicându-i că şi familia.
S - anxietate, această boală poate fi
închidere în sine, controlată prin respectarea cu
pacientul prefer stricteţe a regimului igieno-
singurătatea. dietetic şi medicamentos;

-Comunic în permanență cu
pacientul;

-Dau posibilitatea pacientului


să-şi exprime temerile şi
sentimentele cu privire la
boala sa;

-Asigur pacientul ca echipa


medicală îi stă la dispoziţie în
permanenţă;

-Câştig încrederea pacientului;

-Rog familia să-i fie alături şi


să îl susţină.

Intervenţii delegate:

-Administrez medicaţia
prescrisă de medic.

87
Nevoia de P - cunoştinţe Pacientul să Intervenţii proprii: În urma
a învăţa insuficiente dobândească intervenţiilor cu rol
cum să-şi despre boală; cunoştinţe noi cu -Învăţ pacientul să evite propriu pacientul a
păstreze privire la boala sa. deplasările în mediile dobândit cunoştinţe
sănătatea. E - lipsa surselor aglomerate pe timp de ceaţă, noi.
de informare, diferenţe mari de temperatură;
ignoranţă;
-Educ pacientul să respecte
S - pacientul indicaţiile medicale;
cere informaţii
asupra modului -Educ pacientul să meargă la
de intervenţie în controale medicale;
timpul crizei.
-Educ pacientul să evite
efortul fizic intens;

-Educ pacientul să adopte un


regim de viaţa echilibrat;

-Sfătuiesc pacientul să meargă


la cure balneare, fizioterapie
cu salină.

Evaluare finală:

Pacientul C.M, în vârstă de 46 ani, se prezintă la Spital secţia Medicală cu următoarele


simptome: tuse seacă urmată de expectoraţie mucoasă filantă, dispnee expiratorie cu
wheezing, transpiraţie, criză de panică. În urma tratamentului administrat pacientul răspunde
pozitiv. Se externează la data de 15.04.2022, în stare ameliorată cu următoarele recomandări:

● Regim igieno-dietetic;
● Respectarea tratamentului medicamentos;
● Evitarea schimbărilor bruşte de temperatură;
● Control periodic.

88
CONCLUZII

De la internarea pacientului în spital şi până la externare, asistenta medicală


supraveghează cu atenţie pacientul asigurându-se că acesta să aibă o stare de bine fizic şi
psihic. Asistenta îi asigură pacientului o cameră curată, aerisită, la temperatura de 20-22 0C şi
umiditatea corespunzătoare, un pat comod şi lenjerie curată şi perfect întinsă.

● Îi asigură repaus fizic şi psihic.


● Îl învaţă necesitatea odihnei, discută cu pacientul, îi dă informaţii despre boală şi
tratament.
● Îl învaţă respectarea normelor de igienă pentru evitarea infecţiilor nosocomiale.
● Recoltează probe biologice şi patologice la indicaţia medicului pentru examenul de
laborator.
● Pregăteşte psihic pacientul explicându-i importanţa tehnicii şi necesitatea acesteia.
● Face pregătirea fizică a pacientului pentru examenele care urmează să i se facă.
● Însoţeşte pacientul la sala de examinare, îl ajută să ia poziţia indicată de medic, îl
supraveghează în timpul examenului şi după, îl serveşte la pat dacă nu poate şi îl ajută
în satisfacerea nevoilor fundamentale.
● Supraveghează şi menţine funcţiile vitale şi vegetative.
● Monitorizează: pulsul, temperatura, tensiunea arterială, respiraţia.
● Observă orice modificare în starea generală a pacientului şi anunţă medicul.
● Administrează medicamentele indicate de medic. La indicaţia acestuia face şi
oxigenoterapie.

89
BIBLIOGRAFIE

1. ,,Anatomia şi fiziologia omului” – I.C. Voiculescu, I.C. Petricu – editura Medicală,


Bucureşti 1971;
2. ,,Tehnica îngrijirii bolnavului”, ediţia a IV-a, vol. I, vol. II – Dr. Carol Mozeş –
editura Medicală, 1978;
3. ,,Urgenţele medicale” – Florian Chiru, Crin Mărcean, Sorin Simion, Elena Iancu –
editura RCR Print, Bucureşti 2003;
4. ,,Manualul de medicină internă pentru cadre medii” – sub redacţia C. Borundel –
editura Medicală, 1979;
5. ,,Medicina internă” vol.I – sub redacţia Acad. Prof. Dr. I. Bruckner – editura
Medicală, Bucureşti 1979;
6. ,,Actualităţi în diagnosticul şi tratamentul astmului bronşic cronic” – sub
coordonarea Prof. Dr. Ioan Paul Stoicescu;
7. ,,Tratat de clinică şi patologie medicală” – vol. I, - Prof. Dr. Ion Iliescu – editura
Didactică şi pedagogică, 1993.
8. ,,Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate bolnavilor de asistenţi medicali” -
Titircă L –Ed. Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2001;
9. ,,Urgenţe medico-chirurgicale, sinteze pentru cadre medii”, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1993 Titircă L.;
10. ,,Cartea asistentului medical (Tehnica îngrijirii bolnavului)” - Carol Mozes Ediţia
a VII-a - Editura: Medicală (2009).
11. www.wikipedia.ro;
12. www.sfatulmedicului.ro;

90
ANEXE-DE MODIFICAT

91
92

S-ar putea să vă placă și