BOLI,EPIDEMII SI

PREVENTIE
 BOLI
Boala este o stare particulară a organismului
condiționată de acțiunea nocivă a diverși factori
determinanți din mediu și, caracterizată printr-un
complex de modificări morfologice și funcționale -
locale și generale, cu caracter reactiv și lezional,
ce tulbură regalarea și activitatea la diferite niveluri
funcționale. Prin acestea se realizează limitarea
capacităților de adaptare, respectiv reducerea
capacității de muncă, printr-un proces ce
afectează organismul în ansamblul unității sale
biologice și sociale complexe.
Caracteristicile stării de boală

Cauzele bolilor sunt complexe, în sensul existenței

unui ansamblu de cauze și condiții. Factorii
acestui ansamblu sunt în număr de patru:
Factorul determinant - agentul etiologic
(indispensabil, dar nu totdeauna suficient).
Condiționează specificul dereglărilor caracteristice
unei anumite stări de boală.
Complexul de factori sau condiții favorizante:
precedă său însoțesc acțiunea agentului
determinant, intervenind în modelarea influenței
patogene a factorului etiologic.
Factorii de risc
Terenul sau particularitățile specifice de reacție ale
organismului.
Boala este un eveniment în cursul adaptării curente,
eveniment ce apare:
ca urmare a solicitării excesive a mecanismelor adaptative,
prin sporirea intensității agenților de mediu sau prin
scăderea capacității de adaptare.
ca urmare a acțiunii unor agenți neobișnuiți (traumatici,
toxici, radiații ionizante, etc..) ce provoacă leziuni, distrucții
sau alterări structurale prin acțiune directă, intensitatea
acțiunii agresive fiind puțin sau de loc dependentă de condiții
favorizante
ca urmare a unor cauze endogene, aparținând organismului
însuși. În esență și în cadrul acestora există un determinism
cauzal extern organismului (cauze care au acționat asupra
predecesorilor - în cazul bolilor genetice, sau cauze actuale
care acționează prin mecansime a căror dinamică este mai
puțin evidentă la nivelul aparențelor imediate).
Starea de boală implică un complex de reacții ale
organismului supus agentului cauzator. Acest
complex are la baza:
mecanismele normale ale arsenalului funcțional de
adaptare, ce au semnificația unor intervenții
compensatoare. Astfel, reacțiile postagresive sunt
variante de amploare sporită ale modului uzual de
comportare al organismului față de solicitarile
externe. Aceste reacții pot pierde caracterul
armonic, în funcție de intensitatea durata și
amploarea lor, degenerând către consecințe
dereglante.
mecanisme reactive de apărare cu un oarecare
grad de specificitate în raport cu agentul cauzal,
create în cursul evoluției filogenetice.
 Ele au rol de intervenție specifică în cursul acțiunii
agenților patogeni (de ex. vărsătura, tusea,
strănutul, reacția inflamatorie, reacția febrilă,
anticorpogeneza, fagocitoza, bariera
fibrinoleucocitară, etc...). Aceste modalități au fie
caracterul unor reacții generale ale organismului
(ex. febra) fie pe cel al unei reacții locale
(hemostaza în aria unei leziuni, constituirea
barierei fibrino-leucocitare, etc..). Deasemeni se
caracterizează fin prin nespecificitate - inflamația,
febra, reacția sistemică postagresivă ...
(condiționată mai ales de intensitatea agentului
patogen), fie printr-un anume grad de specificitate
- de ex. anticorpogeneza (care ține mai ales de
natura cauzei determinante)
Una dintre cele mai importante caracterisitici ale stării de
boală constă în afectarea (deficiența) mecanismelor de
reglare și coordonare neuroumorală a funcțiilor:
La un anumit nivel, mecanismele centrale de coordonare
sunt supraactivate de acțiunea agentului patogen și
generează stimularea excesivă a verigilor efectoare, iar la
rândul lor procesele informaționale de la periferie și
mecanismele corectoare de retroreacție sunt alterate sau
blocate - pe fondul scăderii receptivității formațiunilor
centrale dereglate de influența activatoare, dominantă a
agentului patogen. Deconectarea acestor mecanisme de
securitate - esențiale pentru menținerea reacțiilor
organismului în limitele eficienței, constituie una dintre
sursele principale ale transformării manifestărilor adaptative
în fenomene patologice.
Pe fondul unei coordonări centrale deficiente, celelalte
procese compensatorii devin ele însele o sursă de dificultăți
Ansamblul dereglărilor apărute are capacitatea de a se
autoîntreține și agrava, putând apare situații extrem de
periculoase. Se poate ajunge astfel la un moment critic,
dincolo de care organismul nu-și mai poate reface echilibrul
normal prin mijloace proprii (din acest moment intervenția
medicinei devine indispensabilă).
Utilizarea continuă și și îndelungată a rezervelor adaptative,
coordonarea centrală defectuoasă a funcțiilor, consumul
energetic excesiv și cu randament scăzut, realizaeză un
ansamblu de condiții caracteristice unui teren vulnerabil,
labil, cu posibilități limitate de adaptare și reacție. În
consecință sunt necesare măsuri adecvate de protecție.
În directă corelație cu reducerea posibilităților de
compensare și adaptare, ca un corolar obligatoriu și specific
patologiei umane se constată reducerea capacității de
muncă și de integrare socială.
Un alt corolar, stipulează că boala afectează organismul în
ansamblul său, procesele patologice (manifestări locale)
apărând și evolînd în strânsă corelație cu fenomenele
generale cu care se intercondiționează.
 Clasificarea bolilor

Viziunea asupra clasificării bolilor nu este unitară,

diferitele puncte de vedere care stau la baza
încercărilor de sistematizare reflectând fie dorința
de a răspunde unor necesități de ordin practic, fie
o anume concepție asupra problemelor de
patologie generală.
Există diverse criterii de clasificare a maladiilor:
Anatomic:
– Este printre cele mai vechi criterii. Oglindește confuziile
care se fac între starea de boală și proceul patologic.
– Ia în considerație fie:
» organul primitiv lezat: boli de stomac, boli ale
inimii, etc...
» sistemul predominent afectat: respiratorii,
cardiace,ale sistemului nervos, etc....
Clinic:
– Valoarea clasificărilor este strict limitată la nivelul
obiectivelor practice imediate care le-au generat
– în funcție de:
» Evoluție: acute, subacute și cronice
» Gravitate: forme ușoare, moderate, severe,
etc...
» Elemente de semiologie: eruptive, febrile,
anergizante, etc.
Anatomo-clinic:
– Îmbină caracterul manifestarilor clinice
predominante, cu cel al leziunilor
anatomopatologice
– De exemplu la nivelul Rinichiului se clasifică în
Nefropatii glomerulare, Nefropatii
tubulointerstițiale, etc.
– Momentul aparitiei în ontogeneză: ereditare,
congenitale, dobândite
– Etiologic: infecțioase, traumatice, de iradiere,
etc...
– Ponderea factorilor genetici sau de mediu în
determinismul stării patologice:
» Criteriul pornește de la considerentul că
boala este un mod de reacție al organismului
cu o anumită structură genetică la variatele
condiții de mediu
Se clasifică în maladii:
– Idiopatice (rolul hotărâtor îl are constituția
individuală): Aberațiile cromozomiale și bolile
ereditare
– Idiodispoziționale (factorii genetici și de mediu au
un rol sensibil echivalent): Scleroza în
plăci,psihopatiile, maladia ulceroasă, etc...
– Paratipice (factorii de mediu au un rol
cvasidominant): Boli infecțioase, traumatice,
intoxicații, etc
De un real folos practic este stabilirea
raporturilor în care factorii genetici
sau de mediu (ecologici) participă la
declanșarea maladiilor:
– Bolile genetice:
» Deși deficitul genetic constituțional este
prezent independent de factorii de mediu,
unele dintre aceste defecte se manifestă
clinic numai în prezența unor factori de mediu
- nepatogeni prin ei înșiși (sunt nenocivi
pentru marea majoritate a celoirlalți indivizi)
» Bolile ereditare - transmisibile descendenților
și Aberațiile cromozomiale - netransmisibile
descendenților
Bolile multifactoriale:
– Categorie la care importanța terenului este majoră. În
general sunt implicate caractere codificate de mai multe
gene (determinism poligenic)
– Aici se încadrează majoritatea bolilor cu o largă
răspândire: bolile psihice (în particular schizofrenia),
Poliartrita reumatoidă, Diabetul, Bornhopneumopatia
cronică obstructivă, Boala cardică ischemică, etc...
Boli cu determinism mezologic:
– Factorul principal patogen este reprezentat de un agent
ecologic: fizic, chimic, biologic, psiohosocial (infecții,
traumatisme mecanice, intoxicații, etc...)
– Și aici terenul imprimă variații cantitative - efectului
patogen (doza minimă letală a unui toxic nu provoacă
moarte tuturor indiviziulor, în infecții capacitatea de
apărare imună - determinată poligenic, este variabilă
între organisme, etc...)
Forme de tranziție: defecte genetice care se
exprimă fenotipic numai în prezența unui
anumit factor de mediu
 Evoluție

Sub aspect general, evoluția unei boli cuprinde trei

etape: debutul, perioada de stare și sfârșitul.
Perioada de debut - în sens scolastic - are două
faze:
Debutul fiziopatologic sau perioada de latență -
asimilat perioadei de incubație din bolile
infecțioase. Are o durată variabilă (secunde -
otrăvuri, traumatisme puternice, zile sau
săptămâni - bolile infecțioase, ani - radiațiile
ionizante) și, începe odată cu momentul acțiunii
agentului patogen dureând până când apar
primele simptome. În general perioada este liberă
de simptome.
Debutul clinic sau perioada prodromală - este
cuprins în intervalul dintre primele semne manifeste
de boală și apariția tuturor manifestărilor
caracteristice bolii respective. Durează - uzual -
puțin.
– Trecerea de la normal la patologic nu se
produce însă într-un moment precis,
pentru multe dintre situațiile patologice
neputându-se lua în considerație un debut
- în sensul strict al cuvântului. Instalarea
bolii este în aceste cazuri, rezultanta
bilanțului unui conflict dinamic între
procesele de alterări structurale biochimice
și energetice și, cele de contrareacție și
compensare ale organismului.
Perioada de stare este variabilă ca durată:
Începe odată cu apariția manifestărilor caracteristice bolii
finalizându-se la începutul declinului lor
Atât reactivitatea individuală cât și terenul, contribuie în mod
fundamental la modularea tabloului patologic al acestei
perioade
Finalul bolii poate să fie:
Însănătoșirea:
– Reprezintă restabilirea echilibrului funcțional
adaptativ al organismului. Este precedată de
Perioada de convalescență - asimilată perioadei
de defervescență din bolile infecțioase.
– Însănătoșirea nu reprezintă însă inversul
îmbolnăvirii și nici revenirea la starea anterioară,
deoarece etapa (din punct de vedere biologic)
parcursă, se materializează prin transformări ale
reactivității organismului, respectiv stă la baza
unui nou teren.
– Vindecarea poate fi fără ("restitutio ad integrum")
sau cu sechele - în speță cu persistența unor
vicii, leziuni sau cicatrici
Cronicizarea:
– Reprezintă o alternativă incompletă de evoluție a
procesului de sangeneză
– Echilibrul funcțional este precar, persistând
diverse tulburări sau suferințe cu caracter trenant
sau manifestări fazice (atenuări - remisisi, sau
activări - recidive, variabile ale bolii)
– Moartea sau Exitusul:
» Reprezintă falimentul efortului de adaptare
» Se caracterizează prin încetarea funcțiilor
vitale - respirația și circulația - ceea ce
condiționează ulterior prin suprimarea
aportului de oxigen, degradarea și moartea
structurilor celulare.
» Procesul are o durată vaiabilă, în raport cu
rezistența la anoxie a diferitelor țesuturi.
Astfel, primii care mor sunt neuronii din
etajele superioare ale Siatemului Nervos
Central și, cu predilecție cei din scoarța
emisferelor cerebrale.
Din punct de vedere practic există în legătură cu această
perioadă o subâmpărțire importantă, în sensul în care se
identifică o etapă inițială a morții, în care restabilirea
funcțiilor vitale prin tehnici de reanimare poate fi un succes
în stoparea procesului de exitus. Astfel moartea este:
- Moarte clinică: durata coincide cu ce ade rezistență a
celulelor nervoase la absența oxigenului și seîncheie
oadată cu apariția leziunilor ireversibile în sistemul
nervos central
- Moartea biologică: succede leziunilor menționate mai
sus
După gradul de rapiditate cu care se poate derula evoluția
unei boli, aceasta poate fi de formă:
supra acută (de durată foarte scurtă, ore): hemoragia
cerebrală sau infarctul
acută (de durată scurtă, zile): gripa
subacută: hepatita B
cronică: bronșita cronică
 Exemple de boli
Abces dentar
Abces pulmonar
Abces renal
Accident vascular
Acnee
Boala Alzheimer
Boala Addison
Cancer
Candidoză
Cardiopatie ischemică
Cataractă
Cefalee

ETC.
 Epidemia
Epidemia este extinderea unei boli
contagioase într-un timp scurt, prin contaminare,
la un număr mare de persoane dintr-o localitate,
regiune etc. (Sinonim: molimă).
Atunci când o epidemie se extinde pe un teritoriu
foarte mare, cuprinzând într-un timp relativ scurt
toată populația dintr-o țară, din mai multe țări sau
chiar din continente întregi, aceasta poartă
denumirea de pandemie.
 Măsurile antiepidemice
Prevenirea si combaterea efectelor
provocate în rândul populaţiei
(îmbolnăvirilor) se realizează prin măsuri
cu caracter antiepidemic, care urmăresc
înlăturarea :
Surselor de infecţie:
oameni sau animale bolnave;
Căilor de transmitere a infecţiei: aerul, apa,
alimentele, insectele si rozătoarele
(vectori), obiectele contaminate.
Măsurile care se întreprind faţă de
sursa de infecţie constau în:
Respectarea de către populaţie a
obligaţiilor ce le revin în cadrul stării de
carantină
Sprijinirea activităţilor de depistare si
izolare a bolnavilor cu semne de boală
infecto-contagioasă si sesizarea organelor
sanitare
Respectarea măsurilor de izolare si
supraveghere a celor ce au venit în contact
cu bolnavii infectaţi
Măsurile care se întreprind
împotriva transmiterii infecţiei
constau în:
Protejarea căilor respiratorii, a pielii si
mucoaselor, cu ajutorul mijloacelor
speciale sau simple de protecţie
individuală;
Ermetizarea usilor si ferestrelor la locuinţe;
Evitarea consumării apelor din surse
necontrolate de organele sanitare. Până la
avizarea calităţii apei, se va bea apă fiartă
si răcită sau apă îmbuteliată;
Executarea indicaţiilor organelor sanitare
privind dezinfecţia surselor de apă potabilă
(fântânilor);
Respectarea indicaţiilor organelor sanitare
privind consumarea legumelor, fructelor,
produselor de origine animală;
Asigurarea colectării si evacuării în mod
igienic a gunoiului menajer;
Executarea indicaţiilor organelor sanitare
privind autocontrolul preventiv al corpului si
îmbrăcămintei, distrugerea insectelor si a
rozătoarelor din locuinţe (loc de muncă),
magazii etc.;
Vaccinările profilactice si tratamentele
pentru creşterea imunităţii.
 Prevenirea Bolilor
Asistenţa medicală este esenţială pentru
prevenirea apariţiei bolilor, cu scopul de a
economisi sume mari de bani, necesare
pentru numeroase prestaţii medicale.
Datorită dezvoltării epidemiologiei şi a
metodelor sale de investigaţie, conceptul
de prevenire şi-a îndreptat atenţia şi
asupra acelor afecţiuni care prezintă factori
de risc şi care, fără a se suprapune pe
factorul cauzal, influenţează incidenţa unor
boli.
Prevenirea unor boli începe întotdeauna după cunoaşterea
distribuţiei bolii. Se efectuează o anchetă pentru a cunoaşte
cauzele şi factorii de risc care intervin în producerea bolii.
Tratamentul preventiv se realizează prin dispensarizare sau
cu ajutorul unor programe de sănătate. Aceste programe pot
urmări:
- o mai bună cunoaştere a prevalenţei şi a incidenţei bolilor;
- elaborarea unor metode de evaluare a eficacităţii asistenţei
medicale;
- evidenţierea grupelor de populaţie cu risc crescut la
anumite îmbolnăviri;
- depistarea precoce a bolilor cronice;
- supravegherea stării de sănătate prin examene periodice.
Metoda examenului medical de masă este necesară pentru
depistarea maladiilor cronice degenerative (hipertensiune
arterială, ateroscleroză). Acest examen poate deveni o practică în
prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile, în ocrotirea mamei,
copilului şi adolescentului, în prevenirea bolilor profesionale.
După examenul medical de masă, urmează dispensarizarea
bolilor, care se aplică ţinând seama de un număr de criterii privind
vârsta, profesia, stadiul clinic, elementele de diagnostic, stadiul
evolutiv pentru stabilirea conduitei în timpul dispensarizării,
unităţile sanitare implicate.
Examene profilactice de masă:
- examene la intrarea într-o colectivitate (examen medical de
angajare, examen la primirea copiilor la creşă, cămin, şcoală,
facultate, examen medical al recruţilor);
- examene profilactice periodice: controlul muncitorilor la locul de
muncă, controlul salariaţilor, controlul purtătorilor de germeni
patogeni, triajul epidemiologic în instituţii de copii;
- examene profilactice speciale: examen pentru depistarea unor
boli, examen de cunoaştere a stării de sănătate a unei
colectivităţi;
Dispensarizarea: persoane sănătoase (gravide şi lăuze, copii sub
trei ani, adolescenţi, sportivi), persoane bolnave (suferinzi de boli
cronice - TBC, cancer, diabet şi foşti bolnavi - hepatită, infecţii
streptococice);