CUPRINS

Capitolul I.
NOŢIUNI SUMARE DESPRE
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA
APENDICELUI VERMIFORM
1.1. Anatomia si fiziologia apendicelui
1.2. Structura apendicelui
1.3. Vase si nervi

Capitolul II. APENDICITA ACUTA

2.1. Definitie
2.2. Etiopatogenie
2.3. Clasificare
2.4. Diagnostic clinic
2.4.1. Simptomatologie
2.4.2. Diagnosticul paraclinic
2.4.2.1. Examinari paraclinice
2.4.2.2. Examene de laborator
2.5. Diagnostic diferential
2.6. Evolutie
2.7. Prognostic
2.8. Complicatii
2.9. Principii generale de tratament
2.10. Rolul asistentei medicale in ingrijirea bolnavului cu Apendicita acuta
2.11. Educatia pentru sanatate

Capitolul III. PLAN GENERAL DE ÎNGRIJIRE

Dosar de
îngrijire Fişa
tehnica de lucru
Bibliografie
 CAPITOLUL I.
NOŢIUNI SUMARE DESPRE ANATOMIA ŞI
FIZIOLOGIA APENDICELUI VERMIFORM

1.1. ANATOMIA SI FIZIOLOGIAAPENDICELUI VERMIFORM

Apendicele vermiform (Appendix vermiformis) sau simplu "apendicele" este un segment

rudimentar al intestinului gros, transformat în organ limfoid. El este implantat în cec la 2-3 cm
sub varsarea ileonului si are forma unui tub cilindroido-conic sau fuziform.Rareori are directia
rectilinie; de cele mai multe ori descrie o ansa cu concavitatea mediala, este spiralat, flexuos. Are
o lungime variabila între 6-12 cm si un diametru de 5-8 mm. La fat si nou-nascuti, apendicele
prelungeste în jos fundul cecului si abia pe la vârsta de 5 ani dobândeste forma si pozitia sa
definitiva. Forma fetala se poate pastra si la adult(2-3% din cazuri).

Situatie: apendicele vermiform este situat in fosa iliaca dreapta, în loja cecala, împreuna cu
cecul. El îl va urma pe acesta în diferitele lui pozitii (normala, înalta, joasa, ectopica). In afara
însa de situatia lui determinata de pozitia cecului, apendicele poate lua pozitii variate si fata de
cec, dar, oricare ar fi directia lui, punctul lui de insertie este totdeauna acelasi: se gaseste la 2-3
cm sub deschiderea ileonul în cec si este marcat la exterior prin întâlnirea celor trei tenii
musculare (acestea, si mai ales tenia libera, servesc drept calauza chirurgului la reperarea bazei

apendicelui).

Situarea apendicelui
 Mijloace de fixare: apendicele poate fi liber, deci mobil, sau fixat. El este legat de
ileonul terminal printr-o cuta peritoneala - mezoapendicele - care îi permite o mobilitate
destul de mare, încât uneori poate chiar sa se angajeze într-un sac herniar. Alteori peritoneul
îl fixeaza de organele din jur. Deseori el este imobilizat prin aderente secundare unor
procese patologice (inflamatii s.a.).
Raporturile apendicelui variaza dupa pozitia sa fata de cec. Clasificarea pozitiilor
apendicelui, care ne pare cea mai simpla, logica si usor de retinut este dupa Testut-
Jacob. Vom avea astfel apendice: descendent, extern, intern si ascendent.
 Apendicele descendent ar fi cel mai frecvent (42% dupa Testut-Lafforgue). Se gaseste în
partea mediala a fosei iliace interne, dedesubtul cecului, iar vârful sau - când apendicele are
o lungime obisnuita - poate ajunge pâna la strâmtoarea superioara a pelvisului.
 Apendicele extern (26% dupa Testut-Lafforgue) coboara pe dinapoia vârfului
cecului, pâna în unghiul diedru format de peretele abdominal anterior cu fosa iliaca
interna. Vine înapoi în raport cu muschiul iliac si fascia sa; înainte - cu fundul cecului
si cu peretele abdominal anterior; medial - cu cecul; lateral - cu ligamentul inghinal si
spina iliaca antero- superioara).
 Apendicele intern (17% dupa Testut-Lafforgue) se îndreapta spre interiorul cavitatii
peritoneale si ia contact cu ansele ileale. Adeseori se situeaza paralel cu ultima ansa
ileala, iar mezoapendicele este foarte scurt sau chiar lipseste, particularitati care creeaza
dificultati tehnice chirurgului.
 Apendicele ascendent sau retrocecal (13% dupa Testut-Lafforgue) se insinueaza retrograd,
înapoia cecului si chiar a colonului ascendent.
Statistica traditionala Testut-Lafforgue este contrazisa de Wakeley, care pe 10.000 de cazuri a
obtinut urmatoarele rezultate: apendice retrocecal si retrocolic 65,28%; pelvian sau descendent
31,01%; subcecal 2,26%; preileal 1,0%; retroileal 0,4%. Referirile manualelor de chirurgie
accepta tot mai mult aceasta clasificare.
Conformatia interioara a apendicelui. La interior, apendicele are o cavitate canaliculara
(cilindrica, moniliforma, partial obliterata). Cavitatea sa contine mucus, chim intestinal,
detrirusuri celulare, iar la fat meconiu.
 1.2. STRUCTURA APENDICELUI

Prezinta cele patru tunici constitutive ale intestinului:

 Tunica musculara: fibrele longitudinale grupate în cele trei tenii ale cecului, se prelungesc în
peretele apendicelui formând un strat continuu. La vârful apendicelui musculatura este
mai subtire, de aceea cele mai frecvente perforatii sunt cele apicale;

 Tunica submucoasa;

 Tunica mucoasa: prezinta un numar extrem de mare de foliculi limfatici pe lânga

glandele Lieberkuhn si numeroase celule argintafine endocrine;

 Tunica seroasa, peritoneul ceco-apendicular are o dispozitie complexa ce rezulta din

modul de evolutie ontogenetica a segmentelor ileo-ceco-apendiculare, a mezoului lor
initial si a fenomenelor de coalescenta care se produc în aceasta regiune.

PERITONEUL

 Peritoneul cecal: în marea majoritate a cazurilor peritoneul înveleste în întregime cecul

 .Peritoneul apendicular: pe apendicele vermiform peritoneul se comporta ca pe o ansa

intestinala, îl înveleste complet si apoi formeaza un mezo-apendice, care se fixeaza pe
cec si pe ileon.

 Peritoneul regiunii ileo-ceco-apendiculare formeaza o serie de plice si recesuri, cu o

mare variabilitate individuala. Ele au o mare importanta chirurgicala. Se descrie un reces
ileo- cecal superior, determinat de plica cecala vasculara; un reces ileo-cecal inferior
determinat de mezoapendice si plica ileocecala; unul sau mai multe recesuri retrocecale,
determinate de plicele retrocecale.

1.3. VASE SI NERVI

Arterele apendicelui provin din artera ileo-colica. Ea emite:

❖ artera cecala anterioara, trece prin plica cecala la fata anterioara a cecului;

❖ artera cecala posterioara mai voluminoasa, trece înapoia varsarii ileonului în cec;

❖ artera apendiculara, de obicei unica, rar dubla, coboara înapoia ileonului, apoi în
marginea libera a mezoapendicelui si se ramifica în peretii apendicelui.

Venele sunt satelite arterelor. Vena apendiculara însoteste în mod constant artera
omonima. Când cecul si apendicele au o situatie retroperitoneala, atunci venele lor stabilesc
comunicari cu cele ale regiunii lombo-iliace.
 Limfaticele: la nivelul apendicelui reteaua limfatica stabileste strânse comunicari cu
foliculii limfoizi ai organului. Distingem trei grupe de vase limfatice:
▪ cele anterioare converg spre câteva noduri cecale anterioare situate în plica cecala
vasculara;
▪ cele posterioare se îndreapta spre un grup de noduri cecale posterioare;
▪ vasele limfatice ale apendicelui: unele se opresc în nodurile situate în baza
mezoapendicelui, altele stabilesc comunicari cu retelele subseroase nu numai ale
apendicelui si cecului ci si ale colonului sau a unor regiuni mai îndepartate. Din cele
trei grupe de noduri limfa e colectata în grupul de noduri ileocolice, situate de-a lungul
arterei omonime, iar de aici în nodurile mezenterice superioare. În cazul unui ceco-
apendice retroperitoneal, reteaua limfatica a sa se poate anastomoza cu limfaticele
peretelui abdominal posterior.
Capitolul II. APENDICITA ACUTA

2.1. DEFINITIE

Apendicita acuta este o afectiune chirurgicala, caracterizata prin inflamatia acuta a

apendicului ileo-cecal si reprezinta una din cale mai frecvente cauze de suferinta abdominala si
de interventie chirurgicala de urgenta.Apendicita acuta este o boala frecventa în tarile civilizate.
Inflamatia apendicului ileo-cecal se poate însoti de complicatii grave locale sau la distanta. De
aceea precizarea diagnosticului si a momentului operator optim prezinta o mare importanta
pentru vindecarea bolnavului fara risc sau cu risc minim.

2.2. ETIOPATOGENIE

Etiologia apendicitei acute: este rara dar grava; în primii 20 de ani apendicita se întâlneste cel mai
frecvent, ea scade, devenind rara dupa 60 de ani.Conditiile favorizante sunt numeroase:
dispozitia anatomica a segmentului ceco-colic ce favorizeaza staza stercorala, cudurile apendicelui,
diverticulii apendicelui, pozitia retrocecala care favorizeaza "autoinfectia" prin exaltarea
virulentei florei microbiene.Corpii straini intraapendiculari: calculii stercorali, sâmburi, oxiuri
pot astupa complet lumenul apendicelui si ulcera mucoasa exagerând virulenta microbilor aflati
într-o cavitate închisa, adevarat "tub de cultura".Apendicita acuta traumatica: prin lovituri
repetate în fosa iliaca dreapta
(la tâmplari) este determinata prin excitatia receptorilor atât de numerosi ai regiunii ileo-ceco-
apendiculara deja inflamati.Regimul alimentar excesiv carnat sau exclusiv vegetal alcalinizeaza
pH-ul digestiv, determinând tulburari de diskinezie si alterari neurotrofice ceco-apendiculare.Infectii
acute: gripa, anginele, febrele eruptive (scarlatina, pojarul, rubeola), febra tifoida, pot determina
apendicita acuta. Aparitia apendicitei acute "epidemice" în cursul anginelor este atribuita
asemanarii structurii anatomice ce exista între amigdale si apendice, considerat "amigdala
abdomenului", datorita bogatiei sale în foliculi limfoizi.Infectii intestinale cronice: colita
dreapta, enterocolita, dizenteria, pot determina prin "propagare" inflamatia apendicelui de
origine enterogena, dând nastere unui proces complex anatomo-clinic: colo-tiflo-apendicita.
Infectia apendiculara poate proveni si de la organele vecine inflamate: anexita
dreapta (apendiculo-anexita), colecistita (apendiculo-colecistita), pielonefrita.
Infectia se produce prin: contact direct (apendicita exogena), pe cale limfatica sau prin cale
nervoasa prin reflexe viscero-viscerale.Sindromul gonado-apendicular se întâlneste la fetele tinere
hiperfoliculinice în perioada pre si intermenstruala. Se datoreste hiperfoliculinemiei care prin
hiperacetilcolinogeneza determina o diskinezie si congestie apendicularâ puternica.
Din punct de vedere bacteriologic s-a constatat o flora microbiana polimorfa alcatuita din:
colibacili, streptococ, pneumococ, stafilococ, bacilul Friendlander, în care domina
colibacilul.
In formele grave, gangrenoase, se constata prezenta anaerobilor: bacilul funduliformis,
ramosus, perfringens, fragilis.

PATOGENIE

Patogenia este complexa, neuro-vasculo-musculo-apendiculara si infectioasa, factorii

fiziopatologici infectiosi si neuro-dureros fiind cel mai constant întâlniti. Apendicita acuta însotita
de leziuni infectioase este cel mai frecvent observata.De asemenea se întâlneste frecvent
apendicita acuta fara apendicita (apendicalgia) neînsotita de leziuni macroscopice dar obiectivata
clinic prin dureri, leucocitoza, radiologie prin neinjectarea apendicelui în timpul spasmului, iar
histologic prin leziuni ale receptorilor apendiculari. Apendicita acuta fara leziuni macroscopice
vizibile intraoperator mai poate fi produsa de un diverticul apendicular inflamat.
 El poate fi descoperit la examenul microscopic. Cea mai frecventa cauza a apendicitei
este însa infectia microbiana.Infectia în apendicita acuta se poate produce:
▪ pe cale hematogena;
▪ pe cale mucoasa;
▪ prin spasm neurovascular al vaselor apendiculare urmat de infarct prin ischemie
si supuratie;
▪ prin spasm neuromuscular (diskinezie).
Apendicita acuta prin infectie hematogena este rar întâlnita. Ea apare în
timpul anginelor. starilor gripale, scarlatinei, stafilococilor.
Infectia se transmite prin vasele apendiculare trombozate care pot determina consecutiv o
cangrena apendiculara.

▪ Apendicita acuta prin infectie de origine mucoasa se declanseaza în cursul

unui proces de colita, enterocolita, dizenterii, care favorizeaza inflamatia
mucoasei apendicului si prin exacerbarea virulentei microbiene a florei
obisnuite a intestinului în urma transformarii în "cavitate închisa" a
lumenului apendicular astupat de stercoliti sau diferiti corpi straini (viermi
intestinali).

▪ Apendicita acuta prin spasm neurovascular este consecutiva iritatiei

interoreceptorilor apendiculari prin diferiti excitanti: alimentari, chimici, sau
prin modificari ale pH-ului. Când flora microbina intraapendiculara este
virulenta, spasmul vascular determina imediat microtromboze urmate de
micronecroze si
 supuratia peretelui apendicular în segmentul ischemiat tardiv. Spasmul vaselor
determina tulburari trofice în peretele apendicular ce favorizeaza dezvoltarea
infectiei prin mecanism neurotrofic.

▪ Apendicita acuta prin spasm neuromuscular (diskinezia apendiculara) nu

se însoteste de leziuni vasculare sau mucoase vizibile microscopic.

▪ Apendicita "fara apendicita" este determinata de excitanti specifici sau

nespecifici (pH-ul alcalin, acetilcolina, foliculina) si caracterizata fizio-
patologic prin contracturi peristaltice ale apendicelui, iar clinic prin
dureri.Anatomo-patologic, nu se zaresc leziuni apendiculare vizibile sau
palpabile. In schimb, la examenul microscopic dupa impregnatie argentica
se constata evidente leziuni nervoase.

2.3. CLASIFICARE

In ordinea gravitatii leziunilor morfopatologice deosebim:

➢ Apendicita acuta congestiva sau catarala în care apendicele apare usor tumefiat, cu desen
vascular accentuat pe suprafata seroasei apendiculare, mezoapendice infiltrat. Este
manifestarea cea mai benigna de leziune apendiculara acuta, o inflamatie difuza sau
localizata a mucoasei si submucoasei;
➢ Apendicita acuta flegmonoasa (empiemul apendicular). Apendicele apare tumefiat,
erectil, cu luciul seroasei peritoneale sters. Se caracterizeaza prin leziuni nete, marcate de
marirea de volum a organului, ce este turgescent, sub tensiune, friabil (sta sa crape) si de
obicei de calibru inegal, având vârful mai gros în "limba de clopot". Cavitatea
peritoneala contine un lichid de reactie inflamatorie, tulbure, sero-purulent, nemirositor
cu absenta germenilor în cultura. Cavitatea apendicelui. închisa, contine puroi.
Apendicele poate fi liber, dar cel mai adesea este aderent la organele din vecinatate,
datorita falselor membrane ce se formeaza în jurul leziunii. Mucoasa prezinta zone de
ulceratie, microabcese în submucoasa si perete, rezultate din distinctia foliculilor
limfatici;
➢ Apendicita acuta gangrenoasa - reprezinta rezultatul grefarii infectiei anaerobe pe fondul
 unor leziuni ischemice apendiculare localizate sau generalizate. Poate fi localizata cuperforatie pe
orice segment apendicular sau generalizata, putrida, când apendicele este tumefiat, de culoare
negricios-verzuie, zona ia aspect de frunza vesteda, este flasca si se însoteste de edem al
mezoului, de adenopatie regionala si de prezenta de lichid
intraperitoneal, care, indiferent de cantitate este hiperseptic si extrem de fetid. Poate
apare peritonita generalizata, daca evolutia a fost rapida. Daca evolutia a fost lenta,
progresiva, ultimele anse ileale, marele epiplon, anexele se pot acola prin false
membrane între ele si blocarea focarului septic apendicular cu formarea unui abces
periapendicular si ulterior producerea unei peritonite în doi timpi.

CLASIFICARE - FORME CLINICE

Forme clinice topografice:

❖ Apendicita retrocecala - apendicele este situat retrocecal si, aceasta pozitie,

transfera întreaga simptomatologie inflamatorie lombar sau lombo-abdominal,
imprimând accese de colica renala si mai ales ureterala. Palparea pune în evidenta
atât durerea cât si apararea musculara.

❖ Apendicita pelvina - exista situatii când pozitia pelvina a apendicelui sa fie mai
marcata fie prin ptoza cecala, fie printr-o lungime ce depaseste pe cea normala a
apendicelui. Într -o astfel de situatie procesul inflamator va afecta o data cu
apendicele si organele cu care acesta are rapoarte, în speta cu peretele rectal, cu
vezica urinara iar la femei cu ovarul si trompa dreapta. Legat de aceasta situatie
topografica, la simptomatologia clasica se pot adauga câteva elemente semiologice
orientate în plus; este vorba de tenesmele rectale sau/si vezicale generate de contactul
dintre vârful inflamat al apendicelui cu peretii organelor respective, ca si de unele
fenomene disurice.

❖ Apendicita mezoceliaca semnifica procesul inflamator care survine pe un apendice

în pozitie latero-interna, pre sau retroileal. pozitie datorata unui mezoapendice
scurt. Pozitia retroileala, cea mai frecventa topografie în situarea mezoceliaca,
corespunde
 direct bazei mezenterului si. data fiind profunzimea apendicelui al carui vârf poate
veni în contact cu promontoriul, prezinta putina accesibilitate palparii.

❖ Apendicita subhepatica - reprezinta procesul inflamator survenit pe organ în ectopie

înalta, situatie în care simptomatologia este net modificata, luând caracterul unei
suferinte de hipocondru drept, greu de diferentiat de o suferinta a veziculei biliare.
Forme clinice simptomatice:
 Apendicita acuta cu peritonita primitiva - corespunde perforatiei apendiculare ca
leziune de debut si este marcata clinic prin durere brusca, violenta, asemuita cu
"lovitura de pumnal". Durerea difuzeaza rapid prin fosa iliaca dreapta catre tot
abdomenul, prezentând paroxisme la orice miscare. Imediat dupa producerea
perforatiei, datorita septicitatii continutului apendicular, se produce ascensiunea
termica marcata si,în câteva ore, se pot constata semnele peritonitei grave.
 Apendicita cu peritonita septica difuza - corespunde gangrenei apendiculare, în care
formele grave de intoxicatie depasesc reactia peritoneala, astfel încât semnele locale
sunt moderate si contractura abia se contureaza.
 Apendicita toxica - corespunde unei peritonite hiperseptice datorata unor germeni
foarte virulenti. Foarte rapid de la debut se instaleaza socul toxico-septic marcat de
faciesul caracteristic, cu paloare intensa care contrasteaza cu cianoza buzelor si a
extremitatilor. Durerile locale sunt minime sau lipsesc; bolnavul poate prezenta
varsaturi abundente, uneori sanghinolente si diaree fetida, toate acestea ducând la o
deshidratare care agraveaza mai mult tabloul clinic.
Forme clinice în functie de vârsta
 Apendicita acuta la sugari - este întâlnita extrem de rar dar, atunci când se produce,
este practic imposibil de diagnosticat cu siguranta. Evolutia bolii la sugari este
rapida, peritonita la aceasta vârsta frageda poate duce în câteva ore la exitus.
 Apendicita acuta la copil - survine dupa angine, gastroenterite. Prezinta tulburari
locale discrete si tulburari generale toxice grave; varsaturi abundente adeseori cu
aspect negricios, facies cianotic, puls mic filiform, tahicardie cu temperatura
normala, oligurie prin varsaturi, hepatonefrita. Alteori se întâlnesc perioade de
"acalmie
 înselatoare" ce pot fi generate de un tratament antispastic, antibiotic si care,
nerecunoscute, pot agrava starea generala a copilului.
 Apendicita acuta la batrâni - datorita reactivitatii mai reduse a organismului, tabloul
clinic este la început atenuat si boala ramâne neidentificata urmând a fi recunoscuta
ulterior sub masca unor afectiuni ocluzive. Se poate confunda cu tumorile benigne
ale apendicelui sau cu tumorile maligne. Un element clinic valoros care orienteaza
mai mult catre o leziune benigna inflamatorie este. În aceasta situatie, absenta
scaunelor sanghinolente.
 Apendicita acuta la gravida - se întâlneste mai rar si este de un diagnostic mai dificil
datorita mascarii simptomelor. mai ales în primele luni de sarcina, de durerile
abdominale obisnuite din etajul abdominal inferior precum si de greturile si
varsaturile prezente deseori în sarcina. Leucocitoza crescuta, temperatura ridicata si
prezenta unui puls mai frecvent vor conduce spre diagnosticul de apendicita acuta.

2.4.1. MANIFESTĂRI CLINICE

Simptomatologia clinica a apendicitei acute este polimorfa, putându-se descrie o forma

obisnuita a îmbolnavirii caracterizata prin simptome subiective si obiective.

Simptomatologie:

Durerea - este întotdeauna prezenta spontana sau provocata.

▪ Durerea spontana survine de obicei în stare de plina sanatate aparenta, sau pe

fondul unui disconfort digestiv, care se instalase de câteva zile. Este localizata în
majoritatea cazurilor în fosa iliaca dreapta dar poate avea si un caracter difuz
cuprinzând întreg abdomenul. Poate fi localizata si aparent atipic (paraombilical,
pelvin, lombar) în functie de pozitia anatomo-topografica a apendicelui.Violenta
durerii este adeseori pe bolnav sa stea culcat, luând o pozitie oarecum antalgica
(coapse flectate pe bazin).Durerea provocata local prin palpare îsi gaseste sediul
în marea majoritate a cazurilor, în fosa iliaca dreapta. Punctul maxim dureros se
afla de obicei la jumatatea liniei ce uneste ombilicul cu spina iliaca antero-
superioara:
 punctul Mc.Burney. clasic au mai fost descrise punctul dureros al lui Lanz, a lui
Morris, mai important fiind însa triunghiul descris de Iacobovici, determinat de
o linie dusa de la ombilic la spina iliaca antero-superioara, linia bispinala
iliaca anterioara si verticala dusa pe marginea laterala a muschiului drept
abdominal.Intensitatea durerii este variabila fiind în functie de evolutia
apendicitei si de tipul de reactie al bolnavului.

▪ Greturi si varsaturi - sunt mai tardive. Daca preced durerile, diagnosticul de

apendicita acuta devine improbabil. In peritonita sunt prezente varsaturile care
sunt initial alimentare apoi devin bilioase dar ele nu caracterizeaza prin frecventa
apendicita.

▪ Inapetenta - este precoce si lipseste uneori. Senzatia de foame indica faptul ca

bolnavul nu are apendicita acuta.

▪ Tulburarile de tranzit - se manifesta sub forma de balonare-constipatie.

Sunt prezente la o parte din pacienti de unde tendinta folosirii purgativului.

▪ Diareea poate fi prezenta la copii sau în caz de apendicita acuta cu

localizare pelvina având uneori semnificatia unei forme grave.

▪ Subfebrilitatea este aproape constanta. Febra depaseste 38° numai în

complicatiile bolii. Pulsul este tahicardie.

Semne obiective:

▪ generale: bolnavul cu apendicita acuta prezinta o stare generala relativ buna în

majoritatea cazurilor. Vine netransportat la medic, uneori este anxios, relevând o
discreta paliditate, mentine flexia antalgica a coapsei drepte pe abdomen. Limba
este încarcata, saburala.
 ▪ locale - se evidentiaza pe baza examenului obiectiv al abdomenului si sunt relevate
în special de palpare.
Aceasta pune în evidenta triada simptomatica Dieulafoy ce caracterizeaza apendicita acuta:
- durere
- aparare musculara;
- hiperestezie cutanata.

Inspectia:

■ atitudinea imobila, de evitare a tuturor miscarilor;

■ crisparea dureroasa la schimbarea pozitiei;

■ peretele abdominal se blocheaza la inspiratie profunda;

■ efortul de tuse exagereaza durerile cu efortul bolnavului de a duce mâinile în fosa

iliaca dreapta;

Palparea: evidentiata de triada lui Dieulafoy

Percutia abdomenului este sonora si dureroasa cu maximul de intensitate în fosa iliaca

dreapta.

❖ Apararea musculara: mâna care palpeaza în fosa iliaca dreapta percepe o

contractura musculara a peretelui abdominal de diferite intensitati. Este evidenta
la adultul tânar putând sa fie mai stearsa la copil si la bolnavul vârstnic, fiind în
relatie cu intensitatea reflexului peritoneo-muscular. În localizarile apendicelui
în afara fosei iliace drepte, durerea si apararea musculara pot fi percepute în alte
sedii, putând duce la confuzii cu alte procese inflamatorii ale cavitatii
peritoneale. Situarea apendicelui în pozitie pelvina determina ca durerea si
apararea musculara sa fie localizata în micul bazin. In apendicita subhepatica
cele doua semne pot fi evidente în hipocondrul drept. In apendicita mezoceliaca
durerea si apararea musculara pot fi localizate paraombilical.
❖ Hiperestezia cutanata - este semnul lui Dieulafoy caracterizat prin aparitia
durerii la o excitatie blânda care se evidentiaza prin manevra Voskresenski.
Examinatorul asezat în partea dreapta a bolnavului întinde cu mâna stânga
camasa tragând de partea ei inferioara, iar cu pulpele degetelor II-III-IV ale
mâinii drepte pornind de pe rebordul costal drept spre fosa iliaca dreapta
abdomenul fiind relaxat în expiratie, constata reactia bolnavului la durere când
degetele ajung în dreptul fosei iliace drepte.

❖ Tuseul rectal - poate fi de mare folos, în special în apendicita cu sediul pelvin,

când se constata sensibilitatea Douglas-ului mai ales în partea dreapta.

❖ Tuseul vaginal - este valoros pentru depistarea sau excluderea unei cauze
ginecologice a durerii abdominale.

❖ Diagnostic clinic al carui element esential sunt durerea spontana si provocata în

fosa iliaca dreapta asociata cu apararea musculara localizata, hiperestezie
cutanata, constipatie si leucocitoza cu polinucleoza.

❖ Numarul crescut al leucocitelor este aproape totdeauna prezent, cresterea fiind

însa moderata (<<10.000-15.000/mm3>>). Când este peste 30.000/mm3
pledeaza pentru o complicatie a bolii. Elementele pozitive de examen paraclinic
sprijina supozitia clinica dar adesea sunt nesemnificative.
Manevre care provoaca durerea:

➢ semnul clopotelului (Mandel): se percuta egal si progresiv cu un deget peretele

abdominal dinspre fosa iliaca stânga. Când se ajunge la nivelul fosei iliace drepte
bolnavul acuza durere.
➢ manevra lui Rowfing se realizeaza apasând blând din fosa iliaca stânga spre
hipocondrul stâng, comprimând continutul gazos al colonului descendent de jos în
sus. Datorita distensiei cecale consecutive, bolnavul acuza durere în fosa iliaca
dreapta.
➢ semnul psoasului - folosit în localizarile retrocecale ale apendicelui: bolnavul în
decubit dorsal, ridicând membrul inferior drept extins, prezinta durere datorita
contractiei muschiului psoas care irita apendicele inflamat din vecinatate.
➢ manevra Blumberg - evidentiaza prezenta si intensitatea reactiei peritoneale:
apagând cu vârful degetelor progresiv înspre profunzimea fosei iliace drept dupa
decompresiunea brusca, bolnavul acuza durere accentuata.
➢ semnul tusei - se cere bolnavului sa tuseasca

2.4.2. DIAGNOSTIC PARACLINIC

2.4.3. EXPLORĂRI PARACLINICE

❖ Radiografia abdominala simpla poate pune în evidenta un apendicolit la 1/3 din
copii si 1/5 din adultii cu apendicita. Asocierea dintre durerea abdominala
localizata si apendicolit este factor predictiv pentru apendicita acuta la peste 90%
din pacienti. In apendicita acuta avansata, datele radiologice de ileus localizat se
pun în evidenta la nivelul cecului si intestinului subtire adiacent.
In plus, apendicele poate produce un efect de masa, deplasând cecul, iar edemul
tisular poate duce la stergerea grasimii peritoneale prerenal si la nivelul psoasului.Un
apendice perforat rar poate cauza un pneumoperitoneu.
❖ Ecografia abdominala este de mare importanta la femeile de vârsta conceptiei si
la copii, deoarece poate pune în evidenta alte cauze ale durerii abdomin

❖ Datele asociate cu apendicita acuta includ:

- îngrosarea peretelui apendicelui peste 8-10 mm;

- distensia lumenului;
 - lipsa compresibilitatii;

- formarea abcesului;

- lichid liber intraperitoneal.

Calitatea si acuratetea examenului ultrasonografic depinde de examinator.

❖ Tomografia computerizata trebuie luata în considerare la pacientii

atipici la care ecografia nu este disponibila sau este neconcludenta.

Datele tomografice de apendicita sunt reprezentate de:

- distensia apendicelui;
- îngrosarea peretelui;
- desinficarea inflamatorie a tesuturilor înconjuratoare;
- flegmon sau abces pericecal;
- colectie aerica în cadranul inferior drept care semnaleaza perforatia.
❖ Clisma baritata trebuie considerata când tomografia sau ecografia nu sunt de
ajutor pentru diagnostic, dar trebuie evitata la pacientii cu colite toxice. Permite
evaluarea prezentei lumenului apendicular, examinarea peretelui colonului pentru
efect de masa, diagnosticul afectiunilor colonului drept si ileonului terminal care
pot simula apendicita acuta. Daca substanta de contrast umple apendicele este
putin probabila apendicita acuta.
❖ Laparoscopia diagnostica este utila la femeie în ovulatie cu examen clinic echivoc
pentru apendicita acuta. La acest subgrup 1/3 din femei se dovedesc a avea o
patologie primitiv ginecologica, apendicele poate fi extirpat cu ajutorul
laparascopului desi avantajele acestei metode fata de cea clasica nu sunt clar
definite.
 2.4.3.1. EXAMENE DE LABORATOR

❖ Hemoleucograma - evidentiaza o hiperleucocitoza globala între 10.000-15.000/mm

cu preponderenta P.M.N. Leucocitoza de 20.000/mm3 sugereaza formarea de
abcese periapendicular sau perforatie cu peritonita. Leucocitoza nu este esentiala
pentru diagnosticul de apendicita ci doar semnificativa, ea putând fi întâlnita în
multe situatii de abdomen acut. Leucocitoza normala se întâlneste la 20-30% din
pacienti si drept urmare ea nu autorizeaza expectativa daca semnele clinice sunt
evocatoare pentru apendicita acuta.

❖ Examinarea sedimentului urinar trebuie sa fie sistematica. Când apendicele inflamat

este în contact cu ureterul sau vezica urinara se întâlneste piurie sau hematurie
microscopica discreta. Daca sunt abundente, originea durerilor este sigur urinara. In
sediment pot fi gasiti un numar semnificativ de germeni în caz de infectii urinare
sau genitale.

2.5. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL APENDICITEI ACUTE

Diagnosticul diferential al apendicitei acute trebuie facut cu acele afectiuni care se pot
manifesta prin falsul abdomen acut. Se face cu:
Afectiuni digestive:

5.a) Durerea cu localizare centro-abdominala. în stadiile precoce ale apendicitei poate

sugera o gastroenteritâ. Cheia diagnosticului de gastroenterita este ca greturile, varsaturile si
diareea de obicei preced durerea. Sensibilitate abdominala este slab localizata.Pacientul
mai
poate prezenta si simptome de boala virala ca cefalee, mialgii, fotofobie. Leucocitele pot fi
rar crescute.

5.b) Limfadenita mezenterica - durerile sunt localizate centro-abdominal, flancul drept,

cadranul inferior drept dar fara aparare sau contractura.
 5.c) Inflamatia diverticului Meckel prezinta un tablou clinic cu simptome si semne de
nedeosebit de apendicita. Apare de obicei la copii.
5.d) Ulcerul peptic perforat - poate simula o apendicita mai ales când continutul gastric sau
duodenal se scurge decliv prin santul parietocolic drept si da nastere la durere si sensibilitate
dureroasa în fosa iliaca dreapta.
5.e) Ocluzia intestinala înalta - este caracterizata prin varsaturi incoercibile si distensie
abdominala relativ mica în timp ce ocluzia intestinala joasa produce o distensie marcata si o
instalare mai tardiva a varsaturilor.
5.f) Peritonita difuza
5.g) Pancreatita acuta - durerea din etajul abdominal superior se asociaza cu varsaturi
abundente, eforturi de varsatura, dureri iradiate posterior în bara, hiperamilazemie,
hiperamilazurie.
5.h) Masa palpabila în fosa iliaca dreapta ridica problema unei invaginatii intestinale la
copilul mic, unei ileite terminale acute si a bolii Crohn la copii mai mari si adulti, unui chist
de ovar la femei, unui neoplasm intestinal la pacientii în vârsta.
. Afectiuni ginecologice:

a) Inflamatia pelvisului poate prezenta simptome si semne nediferentiabile de apendicita

acuta. Dar pot fi deosebite totusi pe baza unor criterii clinico-biologice. Sensibilitatea la
mobilizarea cervixului, leucoreea întaresc suspiciunea de boala inflamatorie a pelvisului.
b) Sarcina ectopica
c) Chisturile ovariene pot cauza dureri acute prin distensie sau ruptura.
d) Torsiunea de ovar - inflamatia ce însoteste un ovar poate fi palpata adesea prin
examinare pelviana bimanuala.
e) Ruptura sarcinii ectopice sau de folicul ovarian la adolescente poate simula toate
stadiile apendicitei acute, începând cu durere colicativa în fosa iliaca, cu raspândirea durerii
si sensibilitatii dureroase pe masura ce sângele disemineaza în cavitatea peritoneala.
Afectiuni urologice:

a) Pielonefrita - produce febra înalta, durere si sensibilitate în unghiul costovertebral.

Diagnosticul se confirma printr-un examen sumar de urina.
 b) Colicile ureterale - calculii renali pot cauza durere în flanc, cu iradiere catre radacina
coapsei dar sensibilitatea este putin localizata. Hematuria sugereaza diagnosticul care este
confirmat de pielografia intravenoasa.
❖ Apendicita pelviana poate fi simulata de salpingita, diverticulite, neoplasm de colon
perforat. Diferentierea între aceste afectiuni colonice si apendicita este greu de
realizat mai ales în cazul unei bucle sigmoidiene lungi care ajunge pâna în fosa iliaca
dreapta.Ca o regula generala, în dreapta, sensibilitatea dureroasa este mai difuza si
colonul implicat se poate manifesta ca o tumora localizata la examenul clinic.
❖ Apendicita retrocecala cauzeaza durere si sensibilitate dureroasa situata mai înalt si
mai posterior decât în mod obisnuit si poate mima flegmonul perinefritic, pielonefrita
acuta, neoplasmul colonie perforat sau colecistita acuta. Febra mare si frisoanele sunt
mai caracteristice primelor doua din afectiunile enumerate decât apendicitei, iar
piuria si durerea în unghiul costovertebral sunt de asemenea prezente.
❖ Colecistita acuta se asociaza cu durerea la palparea punctului colecistic si pozitivarea
manevrei lui Murphy în majoritatea cazurilor. Un usor icter si o masa palpabila în
regiunea vezicii biliare sugereaza de asemenea o colecistita acuta.

2.6. EVOLUŢIA

Sub actiunea tratamentului medical, repausului, regimului alimentar în formele catarale ale
apendicitei acute, procesul inflamator poate ceda treptat, trecând într-o forma cronica, în celelalte
forme, cu tot tratamentul medical, boala are o evolutie progresiva, dând o serie de complicatii:
plastron, abces, peritonita si ocluzie.

2.7. PROGNOSTIC
Aceasta depinde de stabilirea corecta a diagnosticului, de stadiul evolutiv al leziunilor, de
reactivitatea organismului, de momentul interventiei chirurgicale si corectitudinea tehnicii
chirurgicale.

2.8. COMPLICATII
A) Plastronul apendicular - reprezinta reactia peritoneala locala, blocând extinderea infectiei
în cavitatea peritoneala. In fosa iliaca dreapta apare o tumora care creste relativ în
 dimensiuni, ajungând de marimea unui pumn, aceasta tumora da senzatia ca dubleaza
peretele abdominal, facând corp comun cu el, alungita vertical, este dura, dureroasa, neta
cu limite nete.
Din punct de vedere clinic plastronul apendicular se caracterizeaza prin debut de colica
apendiculara care cedeaza spontan sau trece neobservata de bolnav, în special la
batrâni, varsaturile dispar, pulsul si temperatura scad,fosa iliaca dreapta redevine
nedureroasa.
Dupa 4-7 zile de la colica initiala,reapare suferinta în fosa iliaca dreapta iar la palpare se
evidentiaza o tumora. Plastronul apendicular nu se agraveaza de urgenta sub influenta
tratamentului medical local si general, blocul apendicular poate sa dispara în 15-20 zile.
în aceasta situatie bolnavul se externeaza cu indicatia de apendicectomie dupa 6-8
saptamâni.
B)Abcesul apendicular - este complicatia unei apendicite perforate,este o peritonita
localizata. Construirea abcesului trece prin doua stadii:stadiul presupurativ - este pur inflamator
caracterizat prin aparitia puroiului, cu bacili coli. Cauzele favorizante sunt reprezentate de:
 prezenta aderentelor secundare crizelor anterioare;
 caracterul subacut al infectiei;
 sediul retrocecal al apendicelui;
 diagnosticul tardiv;
 Abcesul apendicular poate fi descoperit în doua cazuri:
 dupa o criza de apendicita acuta atipica urmata de o faza de acalmie, iar la 3-4 zile se
formeaza o supuratie localizata;
 dupa o criza de apendicita acuta aparent banala si se constata intraoperator un apendice
perforat cu puroi.
In stadiul supurativ tabloul clinic este diferit:
 semne generale (caracteristice supuratiei localizate): curba termica oscilanta,
transpiratii, frisoane, stare generala alterata, curba leucocitelor ascendenta;
 semne locale - durere vie în fosa iliaca dreapta.
În lipsa unui tratament adecvat, abcesul poate genera o serie de complicati:
- complicatii locale: abcesul sa adere la peretele abdominal determinând o fistula, poate sa
fistulizeze în rect sau vezica biliara, în cavitatea peritoneala si determina peritonita
generala;
- complicatii generale: septicemie, septicopiemie cu multiple metastaze, abcese hepatice,
abcese pulmonare.
Abcesul descris cu localizare în fosa iliaca dreapta are o frecventa mica comparativ cu
abcesele apendiculare secundare infectiei apendicelui care prin localizarea lor, evolueaza fara
semne abdominale obiective, întârzie diagnosticul si favorizeaza formarea abcesului.
In functie de topografie abcesul apendicular prezinta o serie de particularitati chimice.
 Abcesul apendicular pelvin este localizat în fundul de sac Douglas. La semnele de
supuratie profunda se asociaza semne vezicale (retentie de urina).
La barbat este mai usor de diagnosticat deoarece prin tuseul rectal se percepe colectia în
sacul Douglas.La femei se palpeaza o împastare a fundului de sac vaginal drept. Absenta
leucoreei si unilateralitatea leziunii permit de regula stabilirea diagnosticului.
 Abcesul retrocecal este situat în regiunea retrocecala. Aceasta forma de apendicita e
adeseori recunoscuta abia în stadiul de abces, când. la semnele de supuratie
profunda se adauga si semne de localizare ca: durere lombara joasa, nevralgii
cerebrale. Prin palparea fosei renale, bolnavul stând în decubit lateral stâng se
percepe deasupra crestei iliace drepte o durere si o colectie profunda.
Câteva forme etiologice prezinta aspecte clinice particulare:
 - la batrâni abcesul apendicular are aspectul de ocluzii febrile sau de tumora colica.
- la femeile gravide diagnosticul fiind mai dificil se ajunge frecvent la abcesare.
Diagnosticul diferential al abceselor apendiculare ridica probleme. Diagnosticul
diferential se face cu:cancerul de cec si abces perineoplazic. Antecedentele trebuie sa sugereze
necesitatea irigografiei care va preciza diagnosticul;
C) Peritonitele apendiculare
Peritonita apendiculara poate constitui modul de debut al unei apendicite acute (peritonite
apendiculare primitive) sau apare ca o complicatie a unei apendicite acute (peritonita
secundara în doi timpi) sau a unui abces apendicular (peritonita secundara în trei timpi).
❖ Peritonita în doi timpi se produce prin difuziunea sau prin perforatia apendicelui.
Peritonita prin "difuziune" prezinta urmatorul tablou clinic:
Bolnavul a avut în urma cu mai multe zile o colica apendiculara (primul timp) a carei
simptomatologie s-a agravat însotita de varsaturi frecvente, febra se ridica, tranzitul
intestinal întârziat, pulsul în discordanta cu temperatura, leucocitoza. La inspectie
abdomenul meteorizat.
Timpul doi corespunde perforatiei apendicelui în peritoneul liber, adesea declansata de o
clisma sau un purgativ. Debutul este brutal cu dureri în fosa iliaca dreapta si alterarea starii
generale.
❖ Peritonita în trei timpi

Primul timp este reprezentat de colica apendiculara care nu atrage atentia, pentru ca
evolueaza subacut.In ai doilea timp se constituie abcesul apendicular.
În al treilea timp, abcesul perforeaza în cavitatea peritoneala si produce peritonita
generalizata.In stadiul de abces, acesta poate fi sugerat de doua categorii de semne:
- aparitia semnelor generate de supuratie profunda, febra oscilanta cu frisoane si
transpiratii;
- transformarea locala a plastronului care devine dureros central si uneori fluctuant.
Forme clinice
Exista mai multe forme de peritonita apendiculara în functie de unele particularitati
simptomatice, topografice, evolutive, etiologice. Forma simptomatica: forma ocluziva mai
frecventa la batrâni;
 ❖ Forma topografica: peritonita generalizata este frecventa ca o complicatie a apendicitei
acute din fosa iliaca dreapta si mezencetalica peritonita localizata este mai frecvent
complicatia apendicitei pelvine si retrocecala;
❖ Forma evolutiva: în prezent domina formele mascate, forme în care peritonita nu
mai poate fi rezolvata decât chirurgical.
❖ Forma etiologica:
- peritonitele la copil sunt mai frecvente si mai grave din cauza rapiditatii leziunilor la
vârste mici;
- peritonitele la gravide sunt foarte severe; diagnosticul se stabileste foarte greu deoarece
lipseste contractura abdominala.
Diagnosticul într-o peritonita generalizata la adult: se urmareste etiologia peritonitei cu
apendicita acuta perforata. Se face diagnosticul cu perforatia unei piocolecistite, cu
perforatia unui ulcer gastroduodenal. La copil pot aparea manifestari (gastroduodenale)
abdominale în cursul pneumoniei, febrei tifoide, reumatism articular acut, care pot fi
confundate cu peritonitele.
Alte cauze ale peritonitei generalizate la copil sunt: perforatia diverticulului Meckel,
ulcerul gastric, peritonitele primitive gonococice, streptococice, pneumococice. In cazul unei
peritonite generalizate secundare sunt importante doua aspecte:
- recunoasterea difuzarii unui proces inflamator peritoneal;
- recunoasterea la timp a formarii abcesului apendicular din anamneza.
D) Ocluziile apendiculare
Apendicita este o cauza destul de frecventa de ocluzie intestinala. Mecanismul ocluziei este
foarte variat:
- mecanic - prin strangularea unei anse intestinale,
- mixt - prin aglutinarea anselor intestinului subtire în jurul focarului
apendicular. Cauza ocluziei este de asemenea variata:
- apendicitele pot fi factori de strangulare mai ales daca vârful este fixat;
- leziunile periapendiculare sunt de asemenea raspunzatoare de bride inflamatorii precoce,
abces apendicular, care determina ocluzia prin aglutinarea anselor.
Apendicita acuta mezocolica este tipul apendicitei ocluzive. Exista mai multe forme clinice
în functie de particularitatile simptomatice, topografice, etiologice:
 - forme simptomatice: în unele cazuri apendicita acuta determina ocluzia,
care poate fi mecanica sau paralitica (apendicita mezocolica). în alte
cazuri apendicita apare tardiv consecutiv peritonitei;
- forme topografice: ocluzie complicata mai frecventa datorita rapiditatii difuziunii
leziunilor la peritoneu. La batrâni frecventa acestor complicatii se explica prin întârzierea
diagnosticului, ajungându-se la stadiul de abces.

2.9. PRINCIPII GENERALE DE TRATAMENT

Apendicita acuta beneficiaza atât de tratament chirurgical cât si medicamentos.Tratamentul

chirurgical consta în apendicectomie (extirparea apendicelui) si se executa cu caracter de
urgenta imediat dupa stabilirea diagnosticului de apendicita acuta.În caz de plastron apendicular
se iau masuri dietetice restrictive (regim hidric 2-3 zile) si se aplica punga cu gheata pe fosa
iliaca dreapta. Bolnavul este tinut în repaus la pat si se va relua alimentatia obisnuita numai daca
evolutia locala si generala este buna. Se vor administra calmante si antibiotice. Foarte utila este
vaccinoterapia: vaccin DELBET si POLIDIN. Daca procesul s-a resorbit clinic (nu se mai
palpeaza formatiunea tumorala caracteristica plastronului apendicular) bolnavul va putea merge
la domiciliu si va reveni la spital pentru apendicectomie "la rece" dupa 60-90 zile interval
variabil în functie de ritmul în care a evoluat procesul de resorbtie.
Daca formatiunea tumorala creste în volum si devine fluctuenta, sunt semne de abcedare si
în acest caz se va interveni chirurgical de urgenta.
  Interventia chirurgicala este indicata de urgenta in apendicita acuta, complicata sau nu
 Tratamentul conservator (repaus, dieta, antibiotice, antispastice, punga cu gheata) nu
este recomandat; eventuala remisiune poate fi urmata de recadere sau direct de
complicatii
 Exceptia o reprezinta plastronul apendicular
Interventia indicata in majoritatea situatiilor este apendicectomia, cu sau fara drenaj
peritoneal, pe cale deschisa sau mini-invaziva
Tratamentul chirurgical
 Anestezia:
- preferabil generala (confort optim pentru chirurg si pacient); singura posibila pentru
abordul laparoscopic
- rahianestezia – utila (relaxare buna), cost redus, uneori nedorita de catre pacient
- locala – nerecomandata; confort redus, dificultate majora de rezolvare a unor eventuale
complicatii
 Antibiotico-profilaxie: doza unica in formele necomplicate
Apendicectomia
 Tehnica deschisa:
- incizie oblica in fosa iliaca dreapta (McBurney) sau mediana pubo-ombilicala (in
formele complicate)
- identificarea cecului si apendicelui (nu totdeauna facila)
- explorarea cavitatii peritoneale, mai ales daca aspectul apendicelui nu explica simptomatologia
- ligatura mezoapendicelui, urmata de ligatura apendicelui la baza si sectiunea acestuia
- infundarea bontului in bursa cecala nu mai este astazi recomandabila
- drenaj peritoneal in caz de probleme hemoragice sau contaminare septica masiva
- parietorafie; in cazuri foarte grave plaga se poate lasa (semi)deschisa
 Tehnici mini-invazive:
a) laparoscopica
- recomandata in special in sindromul dureros de fosa iliaca dreapta la femeie sau copil
cu diagnostic incert – explorare mult mai buna a cavitatii peritoneale
- foarte utila si la obezi – reduce complicatiile parietale
- in apendicitele grave tehnica este dificila, dar morbiditatea postoperatorie mai mica decat in
tehnica deschisa
Atitudinea in abcesul apendicular :
 In trecut se recomanda o interventie seriata: ca prim timp evacuarea abcesului printr-o
incizie minima, pe calea cea mai directa; apendicectomia era indicata in timpul 2,
dupa minim 3 luni
 Azi drenajul abcesului se poate face pe cale percutanata (sub ghidaj imagistic), urmat de
apendicectomie la distanta
 Daca se intervine chirurgical de la inceput, este dezirabila si apendicectomia in
acelasi timp

2.10. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA PACIENTULUI

CU APENDICITA ACUTA

➢ PREGĂTIREA PREOPERATORIE A BOLNAVULUI

Bolnavii care se interneaza pentru a fi operati au într-o masura mai mare sau mai mica
teama de interventia chirurgicala. De aceea asistenta medicala va trebui sa-i faca bolnavului
o primire calda si sa arate de la început bolnavului ca are în personalul spitalului prieteni
care se vor ocupa de sanatatea lui si ca acestia vor face tot ce trebuie pentru ca el sa iasa din
spital sanatos.
Asistenta medicala va conduce bolnavul la patul ce urmeaza sa-1 ocupe, va avea grija
sa amplaseze bolnavul nou internat în saloane cu covalescenti, care nu au avut complicatii
postoperatorii, optimisti, care nu necesita tratamente medicale multiple.
Asistenta medicala va discuta cu bolnavul în mod foarte încurajator asigurându-1 ca
totul se va desfasura în conditii perfecte, ca echipa operatorie (chirurgi, anestezisti, cadre
medii) va face totul ca interventia sa se desfasoare bine.
Ea va da câteva detalii generale asupra modului în care bolnavul va fi transportat la sala
de operatie, despre echipa de acolo care va prelua bolnavul. De altfel si echipa din blocul
operator va face acelasi lucru când preia bolnavul, ca totul se va desfasura normal, sa
explice fiecare gest pe care urmeaza sa-1 faca, faptul ca se va trezi la salonul de terapie
intensiva sau la pat, operat cu stare generala buna.
Punerea în tema a bolnavului cu toate aceste actiuni care se desfasoara asupra lui, este
de o mare importanta pentru a îndeparta teama de necunoscut si surprizele neplacute
dureroase, adeseori factor de stres extrem de important, care poate determina accidente
grave.
Asistenta va recolta toate probele de laborator indicate de medic si se va îngriji sa-i faca
bolnavului toate investigatiile preoperatorii si sa introduca în foaia de observatie,
documentele în legatura cu examenele efectuate.
Actul chirurgical si cel anestezic produc unele modificari organismului operat. Printr-
un tratament adecvat, pre, intro si postoperator se vor remedia aceste modificari, astfel ca
organismul sa suporte bine operatia. Inima, plamânii, ficatul, aparatul urinar sunt cele care
sufera cel mai mult în timpul unei interventii chirurgicale. Pentru a stabili starea lor
functionala si modul cum vor raspunde interventiei chirurgicale se vor executa câteva
examene obligatorii si anume:
▪ daca bolnavul tuseste, se va efectua o radiografie a plamânilor pentru a depista o
eventuala boala pulmonara care necunoscuta si netratata în prealabil poate complica
interventia operatorie;
▪ se va executa EKG si se va masura tensiunea arteriala, se va numara frecventa
pulsului si cerceta calitatea acestuia;
▪ analiza simpla de urina va da informatii asupra starii functionale a rinichilor;
▪ examinarea sângelui - hemoleucograma - ajuta la slabilirea
diagnosticului:
▪ determinarea ureei sangvine, este obligatorie. Prezenta unei urei
crescute cu peste 0,50g %o releva tulburari renale sau hepatice. în aceasta
situatie mersul postoperator va fi îngreunat urmat chiar de riscuri grave,
motiv pentru care în afara cazurilor de extrema urgenta, când se face
corectarea intraoperator se va amâna operatia pâna la remedierea functiilor
renale hepatice.
▪ Determinarea glicemiei peste 1-1,5 %o arata ca bolnavul are un diabet zaharat. Un
bolnav cu diabet nu va fi supus unei interventii chirurgicale, în afara cazului de
maxima urgenta, atunci când s-a realizat o reducere a glicemiei la normal sau cel
putin la valori superioare normalului. Acesta se obtine prin administrarea de
insulina si printr-un regim hipoglucidic. Tratamentul se va continua si intro si
postoperator.

▪ . tulburarile de sângerare si coagulare se vor remedia prin administrarea

de vitamine si vitamina K în caz ca se depisteaza o prelungire a timpului de
sângerare (peste 3 minute) sau a celui de coagulare (peste 7 minute).

▪ tuturor persoanelor trecute de 50 ani si fostilor suferinzi hepatici li se vor face

obligatoriu probele hepatice;
▪ determinarea grupei sanguine si a factorului R.H este obligatoriu înaintea oricarei
interventii care pune cât de cât problema administrarii intraoperatorii de sânge;
▪ de mare importanta este de asemenea, sa se cunoasca si sa se trateze daca bolnavul
are alergie la unele medicamente;
▪ bolnavii care au folosit tranchilizante preoperator sau hipotensoare, de tip Hipozin,
pot sa faca scaderi tensionale intraoperatorii care adeseori foarte greu se remediaza
si de aceea interventia operatorie la acesti bolnavi trebuie facuta la 5-8 zile dupa ce
au fost luate ultima oara aceste medicamente.
▪ starea de nutritie a bolnavului trebuie sa fie buna înaintea operatiei. Un bolnav
deshidratat si denutrit face importante complicatii postoperatorii.
 ▪ femeile trebuie întrebate în legatura cu data la care trebuie sa apara ciclul menstrual
pentru ca pe de o parte nu este recomandabil a se face interventie chirurgicala în
timpul menstruatiei, iar pe de alta parte pentru ca tulburarile de ciclu releva stari
patologice generale sau genitale ori prezenta unei sarcini.
In cazul apendicitei acute "la rece" bolnavul va servi prânzul si cina în mod normal, si
nu în cantitati crescute pentru ca tractul digestiv sa fie cât mai liber. El va bea o cantitate
normala de lichide. Pentru asigurarea unui somn bun si înlaturarea starii de anxietate
preoperatorie, bolnavul va primi seara înainte de culcare, câte o tableta de Luminai si
Romergan.
Inaintea operatiei se va efectua:
- raderea pilozitatii din regiunea învecinata cu zona unde urmeaza a se practica incizia;
- efectuarea unei clisme foarte necesara pentru bolnavii operati pe tractul digestiv.
Femeile îsi vor lega strâns parul. Bolnavii nu vor avea la gât lantisoare, obiecte de
podoaba la mâini, la gât. Unghiile vor fi taiate scurt si nu vor fi lacuite pentru a se putea
observa capilarele extremitatilor degetelor. Protezele dentare vor fi scoase pentru ca acestea
sa nu se deplaseze în timpul anesteziei si sa astupe caile respiratorii.
Bolnavii batrâni cu varice este bine sa li se aplice bandaj elastic pe gamba si treimea
interioara a coapsei, cu scopul de a evita staza si o acumulare prea mare de sânge în aceste
vene, aceasta ar contribui la reducerea masei sangvine, motiv de producere a unui soc întra
sau postoperator precum si pentru împiedicarea aparitiei tromboflebitei postoperatorii. Cu
circa 45 minute înainte ca bolnavul sa fie introdus în sala de operatie i se va administra o
fiola de Mialgin intramuscular, iar cu 30 minute înainte o fiola de Atropina, medicatie asa
numita preanestezica.
În toata aceasta perioada preoperatorie asistenta medicala de anestezie si cea din
blocul operator se va preocupa de starea psihica a bolnavului asigurându-1 ca totul se va
desfasura în conditii normale.

➢ ANESTEZIA SI ACTUL CHIRURGICAL

In general este bine ca interventia chirurgicala pentru apendicita acuta, date fiind
surprizele care pot surveni la deschiderea cavitatii peritoneale, sa se desfasoare sub
anestezie generala,
 obtinuta fie pe cale respiratorie prin intubatie traheala, fie prin introducerea unui anestezic
intrarahidian. Se introduce 1,5 pâna la 3 ml de anestezic în functie de greutatea bolnavului
si de durata presupusa interventiei chirurgicale. Bolnavii cu rahianestezie trebuie supravegheati
în permanenta si perfuzati cel putin cu ser glucozat în timpul operatiei pentru a mentine la
normal constantele biologice care au tendinta de a se altera ca urmare a efectuarii
rahianesteziei.
In timpul actului chirurgical se va controla foarte. des tensiunea arteriala, pulsul,
numarul respiratiilor pe minut, faciesul, culoarea extremitatilor si starea generala a
pacientului. Se administreaza permanent oxigen pe sonda nazala. Ori de câte ori se face
anestezie generala cu intubatie traheala, pentru ca bolnavii sa suporte bine sonda, se
administreaza miorelaxante. Se folosesc ca miorelaxante Miorelaxinul, Floxedilul.

➢ ACTULCHIRURGICAL

Consta în apendicectomie McBurney este calea cea mai des folosita pentru abordarea
apendicelui, fiind convenabila pentru rezolvarea celor mai multe situatii. Este o incizie oblica în
flancul si regiunea inghinala dreapta, lunga de 6-8cm. Lungimea inciziei cutanate trebuie sa fie
proportionala cu gradul de adipozitate al individului, ca si cu leziunea presupusa a fi gasita
deoarece prelungirea acesteia, dupa deschiderea cavitatii peritoneale si dupa efectuarea manevrelor
infructuase de gasire a apendicului este greoaie ca executie, necesitând modificarea câmpurilor de
izolare, ridicarea penselor de reper, executia unei noi hemostaze, etc. De aceea este indicat ca la
bolnavii cu adipozitate marcata sau la cei care se banuieste existenta unei leziuni apendiculare
mai complexe sa se efectueze înca de la început o incizie cutanata mai lunga, de circa 10-15cm.
Dupa ce apendicele a fost extirpat, se face sutura "plan cu plan'' a peretelui abdominal si
pansamentul steril.

Corespondenta punctului McBurney cu baza apendicelui

 ➢ ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII

 Odata adus bolnavul în salonul sau, sau în cel de terapie intensiva, asistentei medicale
îi revine sarcina de a-i acorda atentie deosebita. Ea trebuie sa nu uite ca orice operatie
poate fi marcata de complicatii grave si sa acorde oricarui semn de alarma pe care îl
da bolnavul sau oricarui semn patologic pe care-1 constata în starea generala a
bolnavului maximum de atentie.
 Daca bolnavul trebuie sa continue o perfuzie de sânge sau solutii de electroliti,
asistenta medicala va informa asupra cantitatii pe care o are de administrat si o va
administra.
 Deasemenea, va da medicatia prescrisa de medic postoperator de câte ori este necesar va
administra medicamentatia calmanta în limita prescrisa de medic.

 Asistenta medicala nu va parasi nici un moment bolnavul, atâta timp cât el este sub
influenta substantelor narcotice. Actiunea acestora poate sa revina cu toate ca bolnavul
a plecat din sala de operatie trezit, cu reflexele capatate, poate sa recada sub actiunea
drogurilor administrate si daca nu este supravegheat limba poate sa-i cada în fundul
laringelui, sa astupe glota si bolnavul sa moara asfixiat. In caz ca bolnavul a transpirat îi
va schimba lenjeria. Va crea bolnavului cea mai buna pozitie în pat asezându-i perna,
ridicându-i spatarul patului, ajutându-1 sa se miste pe o parte si pe alta, facându-i
masaje si frectii pe piept si pe spate. Copiii operati ca si adultii care nu sunt constienti
au tendinta sa-si smulga pansamentele si de aceea trebuie imobilizati la pat si
supravegheati foarte îndeaproape.
Majoritatea bolnavilor care au fost operati, sunt transportati în saloane de terapie
intensiva unde ramân un timp. Aici se trezesc în prezenta unui personal necunoscut, într-un
pat si într-un spatiu deasemenea strain. Aceasta situatie poate sa le creeze neliniste,
anxietate. De aceea trebuie sa li se explice ca spitalizarea lor într-un salon de terapie
intensiva este un procedeu obisnuit dupa narcoza si un procedeu special pentru respectivul
bolnav. I se va arata ca în terapia intensiva lucreaza cadre de aceeasi calitate cu cele din
saloanele obisnuite si li se va vorbi în oarece masura familiarizat cu noul loc în care se afla.
Ramâne apoi sarcina asistentei de terapie intensiva sa demonstreze bolnavului ca este în
deplina securitate. Acelasi lucru i se va explica si familiei care poate sa fie alarmata ca
bolnavul respectiv a fost retinut într-un salon de terapie intensiva.
Asistenta medicala trebuie sa stie ca imediat ce pacientul este în situatie de a
pune întrebari în legatura cu evolutia operatiei, o va face si ca majoritatea
pacientilor se vor interesa daca afectiunea lor nu a fost extrem de grava.
Asistenta este datoare sa asigure bolnavul ca totul a decurs normal, ca nu a fost nimic
grav, si prin raspunsurile clare si simple, pe care le da bolnavului, nu trebuie sa dea
acestuia impresia ca îi ascunde ceva ci pur si simplu ca ea stie ca nu a fost nimic deosebit,
ca totul s- a desfasurat normal, ca totul a evoluat bine.
 ➢ ÎNGRIJIREA PLĂGII OPERATORII

In obligatiile asistentei medicale intra si îngrijirea plagii operatorii. De la sala de

operatie bolnavul vine cu plaga acoperita cu un pansament steril. Asistenta medicala trebuie
sa examineze acest pansament, sa-1 schimbe zilnic si sa observe daca acest pansament nu
este îmbibat cu sânge sau cu puroi. Daca este îmbibat, ea trebuie sa anunte imediat medicul,
care va examina pansamentul bolnavului si va da instructiuni necesare suplimentare în
functie de caz.

❖ Scoaterea firelor
Firele de sutura se scot în general între a IV-a si a V-a zi de la operatie, iar bolnavul
este externat a VI-a sau a VII-a zi de la operatie, daca nu are complicatii.

➢ COMPLICAŢIILE POST-OPERATORII SI PREVENIREA LOR

Complicatiile post-operatorii care pot aparea:

▪ complicatii hemoragice;

▪ complicatii bronsice;

▪ complicatii supurative;

▪ tromboembolii.
10.a) Hemoragia intraperitoneala urmarea unei defectiuni sub o forma sau alta în modul
de executie a ligaturii mezoapendicelui. Ea necesita reinterventie, printr-o cale de acces
larga pentru identificarea arterei ileocecoapendiculare si ligaturarea ei în mod corect.
10.b) Complicatiile respiratorii sunt cele mai frecvente complicatii
postoperatorii. Complicatiile respiratorii pot fi atelectazia pulmonara,bronsita,
pneumonia.
Atelectazia se datoreste unei bronhii mai mult sau mai putin importante si imposibilitatea
de circulatie a aerului, în zona de sub acel segment. Pneumonia este de cele mai multe ori
urmarea unei atelectazii. Din cauza neventilarii zonei respective, germenii microbienii
existenti aici se dezvolta si dau nastere unei pneumonii, care poate cuprinde si zone mai
largi.De obicei complicatia apare la 24-48 ore de la operatie, se manifesta printr-un puls
mai frecvent, respiratii mai numeroase, tuse. dureri toracice, cianoza si stare de agitatie, în
scurt timp apare expectoratia mai mult sau mai putin abundenta. Aceste complicatii apar de
obicei la cei în vârsta, la fumatori sau cei care varsa în timpul interventiei operatorii si au
aspirat o parte din continutul vomat.
Intubatia traheala si substantele narcotice administrate pe cale respiratorie favorizeaza
complicatiile pulmonare ca si unele infectii ale arborelui respirator, preexistente operatiei.
Complicatiile respiratorii apar la bolnavii care au stat mult în decubit dorsal dupa operatie.
Terapia acestei complicatii consta în primul rând în prevenirea aparitiei ei în timpul
operatiei, apoi în aranjarea corecta a pozitiei bolnavului în pat, evitarea ca acesta sa stea pe
un cearceaf îmbibat cu transpiratii sau secretii, plasarea sa într-o camera bine aerisita si
lipsita de germeni infectiosi. Cu deosebire bolnavii mai în vârsta vor fi asezati imediat dupa
operatie alternativ câte o jumatate de ora în decubit dorsal, în decubit lateral stâng, în
decubit lateral drept.
Secretiile nazofaringiene vor fi aspirate cu insistenta la bolnavii înca inconstienti. Iar
dupa trezire bolnavii vor fi pusi sa le evacueze singuri si cât mai complex. Imediat ce
bolnavul se poate mobiliza din pat; el trebuie sa faca miscari cât mai lente, mai ales miscari
respiratorii iar ori de câte ori se constata ca are arbore bronsic încarcat va fi invitat sa
tuseasca si sa expectoreze.
Asistenta medicala trebuie sa cunoasca bine posibilitatea aparitiei unei astfel de
complicatii, adeseori grava si sa ajute bolnavul sa execute o respiratie profunda sa-1
sfatuiasca sa expectoreze, sa-i administreze medicatia ajutatoare pe care o prescrie medicul.
10.c) Complicatii supurative. Marea majoritate a operatiilor se vindeca "perprimam" fara
sa supureze. Uneori însa plaga se infecteaza din diferite motive (de obicei intraoperator) si
catre a V-a si a VI-a zi apare un sindrom peritoneal însotit de toate semnele peritonitei
localizate. In acest caz este indicata reinterventie chirurgicala de urgenta, cu drenajul
colectiei purulente, prin introducere de tuburi de dren în fundul de sac Douglas.
10.d) Complicatii circulatorii. Cea mai frecventa si cea mai grava din complicatiile
circulatorii este boala tromboembolica. Formarea de cheaguri în venele bazinului si ale
membrelor inferioare prezinta un pericol postoperator frecvent. Aceste cheaguri se
datoresc încetinirii
 circulatiei venoase, unor traumatisme sau iritatii care s-au produs asupra venelor sau prin
compresiune ce încetineste circulatia venoasa postoperatorie.
Anestezia si actul chirurgical oricât de novice pot fi ele, pot determina uneori aparitia
acestui accident.
Decubitul dorsal prelungit, lipsa de mobilizare precoce a membrelor mai ales a color
inferioare, chiar imediat dupa operatie sunt factori determinanti ai operatiei cheagurilor în
venele membrelor inferioare si ale micului bazin. La aparitia acestui accident, participa adesea
depresiunea respiratorie (amplitudinea foarte scazuta a miscarilor toracice) cauzata de decubitul
dorsal prelungit. Din cauza unei amplitudini mult scazute a miscarilor respiratorii, circulatia
sângelui venos catre inima, mai ales în vena cava inferioara, este mult încetinita cauza
frecventa pentru formarea de cheaguri. Printre factorii predispozanti se numara obezitatea,
vârsta înaintata, afectiuni cardio-vasculare, debilitate, starile de nutritie defectuoase, focarele de
infectie, prezenta de vene varicoase. Trombii formati în venele bazinului mic sau ale
membrelor inferioare, pot sa se dezvolte dând tulburari locale (situatia cea mai frecventa) sau
pot sa porneasca de aici catre plamâni dând nastere unei embolii pulmonare, urmata deseori de
moartea bolnavului. Afectiunea embolica poate depasi plamânul, ajungând la creier, unde poate
da nastere unei embolii cerebrale urmata de tulburari grave nervoase sau chiar de moarte.
Boala trombolitica (feblotromboza sau trombofeblite) debuteaza de obicei prin dureri la
pulpa gambei molet, dureri sesizate de bolnav fie când merge, fie chiar când sta în pat. De
multe ori acesti bolnavi pot fi surprinsi de asistenta medicala masându-si pulpa, cu intentia de
a-si calma durerea. Este un gest inactiv, adeseori extrem de periculos, pentru ca prin masaj,
bolnavul poate sa-si mobilizeze cheagului prins înca de endoane care pornind apoi de-a lungul
venei poate da o emboliza grava, chiar mortala. Tratamentul preventiv consta în mobilizarea
foarte precoce în pat si imediat ce este posibil, miscarea pe propriile picioare. Tratamentul
curativ consta în administrarea de Heparina, urmata de Trombostop sub controlul examenelor
de laborator (timp Quick, timp Hawell, coagulograma) a starii generale si locale a bolnavului.
Aceste complicatii nu au nimic specific pentru interventia în sine, ele putând surveni dupa
orice act operator. In ceea ce priveste frecventa cu care survin dupa apendicectomie, ca si
gravitatea lor, acestea depind de multiplii factori care este modul de solutionare operatorie,
urmarirea si tratamentul postoperator.
 ROLUL ASISTENTEI IN PREGATIREA PREOPERATORIE
SI INGRIJIRILE POSTOPERATORII

A. PREGATIREA PREOPERATORIE GENERALA :

▪ Examenul clinic general

Asistenta medicala are obligatia :
- sa observe aspectul general al pacientului : aspectul pielii, faciesul, tinuta, mersul, starea de
hidratare apreciata prin aspectul tegumentelor si mucoaselor;
- sa noteze datele privind starea generala a pacientului si evaluarea bolii in foaia de observatie;
- sa masoare si sa noteze pulsul, respiratia, temperatura, tensiunea arteriala pentru urmarirea
functiilor vitale si vegetative, pentru a observa la timp unele modificari in starea bolnavului;
- sa educe bolnavul, in ziua dinaintea operatiei, sa nu consume alimente solide dupa masa de
pranz. In seara si in dimineata interventiei se vor face clisme evacuatoare.
▪ Bilantul paraclinic
Asistenta medicala are obligatia :
- sa recolteaze produse biologice pentru examene de laborator necesare inaintea interventiei
chirurgicale;
- sa recolteze sange pentru grup sanguin, Rh, HLG, glicemie.uree, Ts,Tc;
- sa insoteasca bolnavul la radiologie pentru MRF si la explorari functionale pentru EKG.
▪ Pregatirea psihica a bolnavului
Asistenta medicala are obligatia :
- sa inlature prin comportamentul si atitudinea ei , starea de anxietate in care se afla pacientul;
- sa-l ajute pe bolnav sa-si exprime gandurile, teama de interventie, insuflandu-i pacientului
incredere in echipa operatorie;
- sa informeze pacientul cu date asupra interventiei.

B. PREGATIREA PREOPERATORIE LOCALA

▪ In preziua interventiei:
 Asistenta medicala are obligatia:
- sa faca pregatirea campului operator;
- sa ajute bolnavul sa faca baie sau dus;
- sa rada pilozitatile din regiunea inghinala, si sa badijoneze regiunea cu alcool iodat.
▪ In ziua interventiei:
Asistenta medicala are obligatia:
- sa insoteasca bolnavul in sala de operatie;
- sa monitorizeze functiile vitale, si sa obtina abord venos si sa pregateasca campul operator;
- sa badijoneze tegumentele cu tinctura de iod si sa puna camp steril textil.

A. INGRIJIRI POSTOPERATORII:
Ingrijirile postoperatorii ale pacientului incep din momentul terminarii interventiei
chirurgicale.
▪ Transportul pacientului operat
Se va face cu patul rulant, el va fi acoperit pentru a fi ferit de schimbarile de temperatura.
In timpul transportului asistenta se va asigura ca pacientul sta comod, in siguranta, avand
grija sa observe aspectul fetei, respiratiei si pulsul; mare atentie va acorda perfuziilor, tuburilor
de dren, sondei vezicale.
▪ Instalarea pacientului
Se va face intr-un salon curat, bine aerisit, cu temperatura camerei intre 18-22 gradeC.
Bolnavul va fi asezat in pat in decubit dorsal, fara perna daca este operat cu rahianestezie, cu
capul flectat spre dreapta, cu tavita renala alaturi.
Asistenta medicala va informa pacientul sa nu miste capul pana a doua zi. In caz de
nerespectare a acestui fapt se va combate cefaleea cu cofeina, vitamine din complexul B (B6,
B12).
Asistenta medicala va masura tensiunea arteriala, respiratia, pulsul la un interval de 15
minute in primele 3 ore, apoi din ora in ora, ulterior de 2 ori pe zi.
Daca bolnavul prezinta frison, se acopera pacientul cu o patura, i se administreaza
Algocalmin im sau in perfuzie.
 ▪ Supravegherea pansamentului si a plagii postoperatorii
Asistenta va supraveghea pansamentul si plaga operatorie. Daca pansamentul este imbibat
cu sange va anunta medicul. Mobilizarea bolnavului se va face cat mai precoce, gradat, chiar din
prima zi dupa interventie.
▪ Reluarea alimentatiei
Se face cat mai curand posibil. In prima zi operatul trebuie sa bea numai lichide neindulcite
in cantitati mari.
In urmatoarele zile va consuma supe de zarzavat strecurate, piureuri.
In a 4-a zi de la operatie, daca bolnavul a avut scaun si daca nu varsa, alimentatia va fi
normala. Are voie sa manance iaurt, branza de vaci, carne fiarta sau fripta.
▪ Reluarea tranzitului intestinal
Se face in mod normal la 48-72 de ore de la operatie.Daca tranzitul nu se reia, se va
administra amestec litic ( Plegomazin – 1 fiola + Propanolol – 1 fiola + ser fiziologic).
▪ Reechilibrarea hidroelectrolitica
Consta in restabilirea sau mentinerea volumului si compozitiei normale a lichidelor
organismului atunci cand aparatul este insuficient.
Pentru a preveni riscul infectiei se vor administra antibiotice profilactic.
Se vor respecta cu strictete regulile de asepsie si antisepsie.

2.11. EDUCATIA PENTRU SANATATE

▪ Ingrijiri de prevenire primara:

Educatia pentru sanatate a pacientilor cu acceste afectiuni revine, in special, medicului de

familie si asistentei medicale.
Medicul de familie este obligat sa cunoasca patologia , diagnosticul si tratamentul apendicitei
acute, avand in vedere ca este primul caruia i se adreseaza pacientul suferind.
Diagnosticul precoce si aplicarea metodelor moderne de tratament sunt posibile datorita
cooperarii dintre medicul de familie si medicul chirurg.
Medicul de familie:
- Stabileste diagnosticul prezumtiv;
- Urmareste evolutia bolnavului si prescrie medicatia;
Medicul chirurg:
- Stabileste diagnosticul de certitudine si conduita terapeutica
- Face evaluari periodice
Cunoasterea de catre populatie a semnelor incipiente ale apendicitei acute se face prin
publicatii , brosuri, filme, expuneri si duce la diagnosticul precoce al acestuia.
▪ Ingrijiri de prevenire secundara:

Apendicita acuta beneficiaza atât de tratament chirurgical cât si medicamentos.Tratamentul

chirurgical consta în apendicectomie (extirparea apendicelui) si se executa cu caracter de
urgenta imediat dupa stabilirea diagnosticului de apendicita acuta.În caz de plastron apendicular
se iau masuri dietetice restrictive (regim hidric 2-3 zile) si se aplica punga cu gheata pe fosa
iliaca dreapta. Bolnavul este tinut în repaus la pat si se va relua alimentatia obisnuita numai daca
evolutia locala si generala este buna. Se vor administra calmante si antibiotice. Foarte utila este
vaccinoterapia: vaccin DELBET si POLIDIN. Daca procesul s-a resorbit clinic (nu se mai
palpeaza formatiunea tumorala caracteristica plastronului apendicular) bolnavul va putea merge
la domiciliu si va reveni la spital pentru apendicectomie "la rece" dupa 60-90 zile interval
variabil în functie de ritmul în care a evoluat procesul de resorbtie. Daca formatiunea tumorala
creste în volum si devine fluctuenta, sunt semne de abcedare si în acest caz se va interveni
chirurgical de urgenta.
Asistenta trebuie sa instruiasca bolnavul în legatura cu interventia chirurgicala si cu
pregatirea preoperatorie necesara. Asistenta pune la curent bolnavul în legatura cu regimul
alimentar pe care trebuie sa-1 respecte si cu consecintele nerespectarii acestuia. Asistenta trebuie sa
aduca
la cunostinta bolnavei faptul ca nu trebuie sa fumeze, sa consume alcool si cafea deoarece
dauneaza organismului si eventual interactioneaza cu medicamentele utilizate pre-, intra-
si post-operator. încaperea trebuie aerisita zilnic si bolnava trebuie sa respecte orarul meselor
si regulile de igiena personala. Apartinatorii trebuie sa respecte programul de vizite.
Cu toate progresele inregistrate in domeniu, morbiditatea şi mortalitatea postoperatorie se
menţin ridicate in diverse boli, la anumiţi pacienţi.Cele trei cauze ale morbiditatii chirurgicale:
infectiile, trombozele şi aderenţele au o frecventă ridicată şi pun serioase probleme medicilor.
O serie de ingrijiri postoperatorii pot influenţa aceste complicaţii.Folosirea inadecvată a antibioti-
celor are o influentă negativă asupra sistemului imun şi scade rezistenţa la boală.
Este cunoscut că la bolnavii peste 50 de ani administrarea de antibiotice creşte susceptibilitatea
la noi infecţii.Pentru a preveni complicaţiile infecţioase care pot surveni după chirurgia
intestinului sau colo-rectala datorită contaminării prin continut intestinal bogat in germeni aerobi
si anaerobi, se recomanda pregătirea mecanică a intestinului.Avantajele acestei tehnici constă nu
numai
in reducerea contaminării abdominale intraoperator ci şi evitarea fragilizării anastomozelor în
timpul reluării tranzitului,reluarea mai rapida a tranzitului şi manipularea mai usoară a intestinului.
▪ Ingrijiri de prevenire tertiara:

Dupa externarea din spital, pacientul va fi dispensarizat si urmarit cu atentie:

- se va respecta regimul igieno-dietetic stabilit de medic din care se exclude sarea si
proteinele animale;
- regimul va fi completat si imbunatatit cu condimente neiritante ca marar, patrunjel, foi de
dafin, cimbru, etc.
- hidratarea corecta consta in ingestia de lichide si se vor lua in considerare si lichidele din
alimente, bauturi si apa din tesuturi atunci cand se efectueaza bilantul zilnic.
Spitalizarea tardivă este factorul major de risc în această patologie şi totodatăun important
factor de prognostic negativ.Această boală nu poate fi tratată la domiciliu prin metode
conservatoare,intervenţia chirurgicală este imperios necesară, de momentul realizării ei
depinzând evoluţia ulterioară a bolii.Devotamentul,amabilitatea,discreţia,abilitatea sunt atuuri
majore care nu trebuie să lipsească unei asistente medicale şi care vor completa,în mod fericit
conştiinciozitatea profesională,cu scopul bine precizat şi anume reintoarcerea pacientului la viaţa
normală.
 FISA TEHNICA DE LUCRU

ADMINISTRAREA IN PERFUZIE a solutiei de Glucoza 10% ,

500 ml , pacientului N.G.cu Apendicita acuta.

Definitie : perfuzia reprezinta introducerea pe cale parenterala (intravenoasa) picatura

cu picatura a solutiei medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionica si
volemica a organismului.
Scop : hidratarea si mineralizarea organismului.
Locul de electie : vena de la nivelul plicii cotului.
Materiale necesare : - solutie de Glucoza 10% in flacoane sterile;
- garou;
- tavite renale;
- stativ;
- 1-2 seringi sterile;
- perna tare;
- musama;
- aleza;
- casoleta cu campuri sterile;
- vata hidrofila;
- solutie dezinfectanta;
- leucoplast.

ETAPE DE EXECUTIE TIMPI DE EXECUTIE MOTIVAREA

GESTURILOR
1. pregatirea materi- 1.1 se aseaza toate materialele enume- Pentru a avea materi-
alelor si instru- rate pe tava medicala; alele la indemana, si
mentelor 1.2. se transporta in apropierea bolna- folosirea judicioasa a
vului; timpului;
1.3. se desigileaza dopul steril al Pentru respectarea
flaconului normelor de asepsie;
1.4. se dezinfecteaza dopul cu alcool; Ajuta la efectuarea
1.5. se desface perfuzorul si se inchide corecta a tehnicii
prestubul, se indeparteaza teaca
 protectoare de pe trocar si se pa-
trunde cu el prin dop, in flacon;

ETAPE DE EXECUTIE TIMPI DE EXECUTIE MOTIVAREA

GESTURILOR
1. pregatirea mate- 1.6. se suspenda flaconul pe stativ, se
rialelor si instru fixeaza tubul de aer cu o banda de
mentelor leucoplast avand grija sa depasea-
sca nivelul solutiei din flacon;
1.7. se indeparteaza teaca de pe port-ac
si se ridica deasupra nivelului solu-
tiei din flacon, deschizand usor
prestubul, lasand sa curga lichidul
cu picuratorul orizontal;
1.8. se coboara progresiv port-acul Pentru eliminarea
pana cand tubul perfuzorului se aerului de pe perfu-
umple cu lichid; zor si prevenirea
1.9. se ridica picuratorul in pozitie unor accidente grave.
verticala si se inchide prestubul, Pentru a nu se
perfuzorul ramanand pe stativ fara desteriliza.
sa se atinga amboul perfuzorului.
2. pregatirea fizica 2.1. se anunta bolnavul, convingandu-l Este necesara accep-
si psihica a bol- de importanta si necesitatea tehnicii tarea si colaborarea
navului. 2.2. se aseaza bolnavul in pat cat mai bolnavului
comod, se acopera cu patura.
3. efectuarea 3.1. spalare pe maini cu apa curenta si Masuri de asepsie si
tehnicii sapun, dezinfectare cu alcool; antisepsie;
3.2.se examineaza calitatea venelor si Pentru a se aborda
se aplica garoul la nivelul vena cea mai buna
bratului;
3.3. se dezinfecteaza cu alcool sanitar;
3.4.se cere bolnavului sa inchida pum- Pentru a permite
nul si se efectueaza punctia venoa- scurgerea lichidului
sa cat mai periferic; in vena.
3.5. se verifica pozitia acului in vena;
3.6.se indeparteaza garoul si se adap-
teaza amboul perfuzorului la ac;
3.7. se deschide imediat prestubul;
3.8. se regleaza viteza lichidului cu
 ajutorul prestubului la aproximativ
60 picaturi /minut.

de

Accidente si incidente !
1. – hiperhidratarea prin perfuzie in exces la cardiaci poate determina edem
pulmonar acut, tuse, expectoratie, polipnee, cresterea tensiunii arteriale –
se reduce ritmul perfuziei sau se intrerupe;
 2. – embolie gazoasa prin patrunderea aerului in circulatie;
3. – aparitia frisoanelor prin nerespectarea regulilor de asepsie si
administrarea de lichide reci

BIBLIOGRAFIE

1”.Urgente Medico Chirurgicale”-Lucretia Titirca, Editura Medicala, 2007

2.”Ghid de Nursing”- Lucreti Titirca, Edituira Viata Medicala Romaneasca, 2008
3.”Chirurgie pentru Cadre medii”-Mihai Mihailescu, editura medicala, 2009
4. ”Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali’-Lucretia Titirca-Editura
Viata medicala Romaneasca, 2006
5. ”Chirurgie de urgenta”-Prof.Dr.C.Caloghea Editura Litera, 1980.
6. ”Manual de Medicina Interna pentru cadre medii”-C.Borundel, Bucuresti, 1986
7.”Chirurgie”-M.Mihailescu, Editura medicala, 2009
8.”Patologie medicala si mica chirurgie’- P.Siminica, Bucuresti 2007
9.”Patologie Chirurgicala”-TH.Burghele, Bucuresti 1977
10.” Papilian V. - "Anatomia omului", Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti. 1982
3.
4.
5.
6.