Îngrijiri acordate pacienților cu

ocluzie intestinală
Secu Liliana Florentina
1 . Dr. Broboană Sebastian

2 . As. med. Grigore Ileana

 Mi-am ales lucrarea de față fascinată fiind de complexitatea acestei
patologii. În timpul instruirii practice desfășurate în secția chirurgie generală și
UPU a Spitalului Județean de Urgență Slatina, am participat, în diverse situații, la
stabilirea diagnosticului de ocluzie intestinală. Unii dintre pacienți nu au deloc
cunoșținte medicale, dar pregătirea și abilitatea cadrelor medicale, dă dovadă
permanent că este fundamentat un diagnostic și ulterior este stabilit un plan de
îngrijiri.

Lucrarea are ca scop stabilirea și punerea în practică a unui plan de îngrijiri

acordate pacientului cu ocluzie intestială, comforme cu protocoalele existente, de
evoluția bolii și de particularitatea fiecărui individ. De fapt, de-a lungul anilor
procesul de nursing a evoluat, ajungând să devină astăzi, o metodă de lucru
elaborată a asistentei medicale.
Tema lucrării este „Îngrijiri acordate pacientului cu ocluzie intestinală” –
sindrom abdominal acut, caracterizat prin oprirea completă și persistentă a
tranzitului intestinal; este poate cel mai complex și grav din toate sindroamele
abdomenului acut fiind considerat o urgență majoră. Diagnosticul de ocluzie
intestinală trebuie stabilit rapid pentru a se putea acționa în timp util pentru
bolnav, tratamentul medical și chirurgical permițând obținerea unui rezultat
favorabil.

Rolul asistentei medicale în îngrijirea și tratarea afecțiunii este unul

foarte important, deoarece pacientul necesită îngrijire atât preoperator cât și
postoperator, în așa fel ca evoluția să fie una favorabilă, fără complicații.
Asistenta trebuie să dea dovadă de o bună pregătire profesională și să fie de un
real suport fizic și psihologic pe întreaga perioadă.
 Lucrarea este concepută în patru capitole, după cum urmează:

În capitolul I sunt expuse noțiuni de anatomie și fiziologie a intestinelor.,

pornind de la intestinul subțire ce este componenta tubului digestiv ce se
întinde de la pilor până la valvula ileocecală, continuând descrierea cu intestinul
gros ce are o lungime de aproximativ 1,70 m și este alcătuit din cec, colon și rect,
prezintă caractere anatomice care îl deosebesc de intestinul subțire. Acestea sunt
reprezentate de: tenii, plici semilunare, haustre și apendice sau ciucuri epiploici.
 Cecul este prima porțiune a
intestinului gros, cu o lungime de
aproximativ 7 cm, situat în planul
orizontal care trece prin deschiderea
ileonului în intestinul gros. La
extremitatea caudală, cecul se termină în
„fund de sac”, iar superior se termină cu
colonul ascendent. Cecul este așezat în
fosa ileacă dreapă și vine în raport
anterior cu ansele intestinale și peretele
anterior al abdomenului.
Colonul se întinde de la valvula
ileo-cecala până la rect.
Are dispoziția unui cadru în jurul
anselor jejuno-ileale și se împarte
în patru sectoare distincte: colonul
ascendent sau colonul lombar
drept, colonul transvers, colonul
descendent sau colonul lombar
stâng și colonul sigmoid sau colonul
ileo-pelvin.
Rectul este ultima parte a
intestinului gros și se întinde din
dreptul vertebrei a treia sacrale,
unde se continuă cu sigmoidul, și
până la anus. Topografic rectului i
se disting două porțiuni: una
superioară sau pelviană care se mai
numește și ampula rectală și alta
inferioară sau perineală care
corespunde perineului și are
calibrul mai mic, de unde și numele
de canal anal.
În capitolul II se descrie ocluzia intestinală cu definiție, clasificare, etiologie,
noțiuni de anatomie patologică, simptomatologie, diagnostic, evoluție și
tratament.
Ocluzia intestinală este un sindrom abdominal acut caracterizat prin oprirea
completă și persistentă a tranzitului intestinal. Ea este, poate, cel mai complex și
grav din toate simdroamele abdomenului acut.
Ocluzia intestinală esta una din cele mai obișnuite boli chirurgicale, ea
formând 20% din totalul cazurilor de abdomen acut. Morbiditatea prin ocluzie în
țara noastră, este de 2%. Este mai frecventă la bărbați; majoritatea cazurilor se
întâlnesc la decadele de vârstă 50 – 70 ani.
Ocluziile intestinale au fost clasificate în funcție de diverși factori:

a). evoluție:
b). mecanism de producere:
- ocluzia intestinală acută, ce se
instalează brusc în câteva zile, - ocluzii mecanice (obstacol organic

ducând la exitus; pe intestin);

- ocluzia intestinală cronică, cu - ocluzii dinamice (tulburări ale

debut lent, ce survine pe nesimțite motilității intestinale);

la bolnavii cu constipație.
 d). tipul obstrucției în :
c). localizare:
- obliterarea simplă, situație în
- ocluzii ale intestinului subțire: care este obliterat lumenul fără a

= înalte (când obstrucția este situată fi afectată vascularizația ansei;

pe jejun); - strangularea, când la obliterarea

lumunului intestinal se adaugă și
= joase (obstrucția este situată pe
întreruperea fluxului sanguin;
ileonul terminal);
- ansa închisă la ambele capete
-ocluzii ale intestinului gros; („bomba intestinală„) ca în
valvulus.
 Ocluzia intestinală poate fi produsă de două categorii mari de cauze:
- Cauze mecanice care se datoresc unui obstacol mecanic ce ține de lumenul sau
peretele intestinal, poate fi exterioară lumenului,
- Cauze funcționale, ce duc la paralizia musculaturii intestinale datorită unor
tulburări nervoase sau vasculare.
Cauzele cele mai frecvente ale ocluziilor intestinale mecanice sunt: herniile,
aderențele, volvusul și neoplasmul; în 70% din cazuri ocluzia e localizată pe intestinul
subțire și numai în 30% pe intestinul gros.

Nota de gravitate a leziunilor este data de particiticiparea vaselor mezenterice la

procesul de ocluzie.
 În ocluzia intestinală, cu toată diversitatea impresionantă a formelor
clinice, există o serie de simptome comune care alcătuiesc simptomatologia ocluziei
intestinale în general. Se disting trei categorii de semne: clinice, radiologice și de
laborator.
Semne funcționale, care se obțin prin anamneză și anume, durerea, vărsăturile și
oprirea tranzitului intestinal.

Semnele fizice ne sunt furnizate de examenul obiectiv care trebuie să fie făcut
metodic, complet, și repetat.
 Semnele generale

- faciesul bolnavului este la început neschimbat, iar după ce se intensifică

crizele, și bolnavul se deshidratează capătă un aspect anxios, nas ascuțit, ochi căzuți
în orbite, buze cianotice, aspect astenic și obosit;
- pulsul este la început normal după care devine tahicardic;
- în ocluzia mecanică nu există febră, doar uneori frisoane atunci când
crește temperatura.
- pe măsură ce ocluzia se agravează apare dispneea, oliguria, adinamia și
obnubilarea bolnavului.
Diagnosticul de ocluzie intestinală este urgent, de aceea el trebuie stabilit rapid
pentru a se putea acționa în timp util pentru bolnav.
 Evoluție cuprinde 3 faze:

Faza de debut ce poate fi brusc sau insidios, de asemenea dramatic

și brutal; un individ fără boli abdominale în antecedente este surprins
în plina sănătate, uneori cu ocazia unui efort, de o durere abdominală
vie.

Perioada de stare. Se adaugă vărsăturile, durerile se acutizează, bolnavul

poate avea un scaun sau emisiuni de gaze, apoi se instalează oprirea definitivă a
tranzitului.
Faza terminală. Durerea se atenuează, sau chiar dispare prin atonie intestinală,
vărsăturile devin fecaloide, oprirea tranzitului e absolută, abdomenul ajunge la
distensie extremă.

Tratamentul ocluziei mecanice este chirurgical și al ocluziei funcționale este

medicamentos.
 În capitolul III se prezintă îngrijirea pacientului cu ocluzie
intestinală, plecând de la profilaxie, stabilirea diagnosticului precoce și intervențiile
asistentei medicale în unitățile medicale, respectând recomandările medicului. Astfel
asistenta medicală trebuie să pregătescă pacientul înaintea intervenției chirurgicale,
aplicând:
§ perfuzie intravenoasă cu soluții hidratante pentru corectarea
volemiei și combaterea acidozei
§ oxigenoterapie
§ aspirație gastrică
§ pregătește local tegumentele prin spălare și dezinfecție
§ pregătește instrumentarul în sala de operație pentru intervenția
chirugicală
 În capitolul IV se prezintă descrierea a trei cazuri întalnite în timpul stagiului
de practică.

Primul caz am urmărit un pacient cu Ocluzie intestinală, cel de-al doilea a fost cu
Ocluzie intestinală prin valvulus sigmoidian și cel de-al treilea caz urmărit a fost cu
Ocluzie intestinală cu invaginație. În cadrul celor trei studii de caz este urmărit și
descris întreg procesul de îngrijire al pacientului, de la internare până la evaluarea
finală.
După prezentarea celor trei cazuri și de altfel supravegherea altor pacieți cu
probleme ale abdomenului acut, pot constata urmatoarele:
Ocluzia este cel mai complicat și urgent sindrom al abdomenului acut.
Lipsa simptomelor severe induc pacientului o stare de ameliorare și face ca acesta să
nu se prezinte la timp pentru evaluare și interveție.
Ocluzia intestinală nu poate fi tratată superficial, deoarece evoluția sa este rapidă iar
complicțiile pot fi extreme, până la deces.
Se constată că ocluzia nu este specifică unui anumit segment al populației, ea poate
să apară de la nou născut, tânăr, adult, chiar vârstnic.
 Un rol extrem de important îl are asistenta, în alcătuirea planului de îngrijire
pre și postoperator. De regulă pacieții sunt extrem de anxioși, părtinitori, dar
bunele cunștințe dobândite în școală, în activitatea zilnică la locul de muncă, se
dovedesc a fi de mare ajutor.

După intervenția chirurgicală, la unii pacienți pot apare complicații, în funcție

de particularitatea fiecăruia, de răspunsul imun, de respectarea normelor de
igienă și asepsie, iar dacă intervenția asistentei este corectă și la timp nu vor
exista complicții.
 Asistenta este însoțitorul de nădejde al bolnavului, din orice categorie de boală,
intervenția chirurgicală în cazul prezentat; de aceea în procesul de îngrijire are
responsabilitate foarte mare și interacțiunea acesteia cu probleme de toate
categoriile face ca evolția bolii sa fie pe deplin satisfăcută ,atunci cănd dă dovadă de
implicare și devotament.
Vă mulțumesc!