Ce este ocluzia intestinală (O.I.

) și cum poate
fi tratată?
Ocluzia intestinală reprezintă un sindrom definit prin oprirea persistentă şi patologică a
tranzitului intestinal, ce poate avea multiple etiologii şi ale cărui consecinţe se răsfrâng atât
asupra tubului digestiv, cât şi la nivel sistemic, printr-o implicare multiorganică. Oprirea
tranzitului intestinal poate fi provocat de un obstacol mecanic, situat în intestinului subțire sau în
cel gros, precum și de un obstacol dinamic, din cauza unor tulburări funcționale a musculaturii
intestinale.

Consecinţele opririi tranzitului intestinal sunt locale şi generale, ultimele ducând la evoluţia spre
deces a pacientului în ocluzie. În ocluziile intestinale conţinutul intestinal se acumulează în
amonte de obstacol şi duce la distensia intestinului. Distensia se produce prin:

 acumularea de aer, care provine din: aerul înghițit, procesele de fermentaţie bacteriană,
difuziune din sânge
 acumularea de lichide, care provin din: secreţiile digestive, aportul alimentar oral

Tipuri
Clasificare clasică, des practicată a ocluziilor intestinale, le împarte în: ocluzii mecanice (prin
obstacol mecanic care împiedică progresia conţinutului intestinal) și ocluzii funcţionale (prin
paralizia sau contracţia spastică a musculaturii intestinale).

Clasificarea evolutivă cuprinde: ocluzii acute, ocluzii subacute şi ocluzii cronice. Clasificarea
chirurgicală împarte ocluziile în primitive şi secundare, iar clasificarea topografică în ocluzii
intestinale înalte şi ocluzii intestinale joase. Ocluziile se mai pot clasifica după gradul de
obstruare a lumenului intestinal în ocluzii complete şi ocluzii incomplete.

Cauze
Aderenţele sunt cele mai frecvente cauze de ocluzie intestinală pentru toate grupele de vârstă.
Hernia strangulată este cea de a doua cauză în populaţia tânără, în timp ce neoplasmul este
pentru populaţia vârstnică. La copil, cauza cea mai frecventă a ocluziei intestinale este
invaginația intestinală.

Cauzele ocluziilor intestinale mecanice:

 leziuni ale peretelui abdominal (tumoră, Boala Crohn, tuberculoză intestinală)

 compresiuni extrinseci ale peretelui (aderenţe peritoneale, strangularea unei hernii,
volvulus)
 obstacol intraluminal (ileus biliar, fecalom, fitobezoar, tricobezoar)
 invaginaţia intestinală
Cauzele ocluziilor intestinale funcționale:

Ocluziile funcţionale sunt secundare altor afecţiuni (de exemplu: traumatisme cranio-medulare,
infarct miocardic, peritonită generalizată, infarct intestinal, torsiuni de organe abdominale,
intoxicaţii, colică renală, torsiune de cordon spermatic) şi sunt provocate fie prin paralizia, fie
prin contracţia spastică și ineficientă a musculaturii intestinale, ambele mecanisme ducând la
pierderea capacităţii intestinului de a-şi propulsa conţinutul.

Ocluziile intestinale la persoanele vârstnice

Ocluziile intestinale sunt cauze frecvente de abdomen acut chirurgical la vârstnic, fiind urmarea
unor hernii sau eventraţii strangulate, neoplasme, aderenţe, volvulus. Diverticulita este o altă
cauză de obstrucţie la grupele vârstnice, cauzând aproximativ 20% din ocluziile intestinului gros.
Aderenţele şi herniile sunt cele mai frecvente cauze ale ocluziei intestinului subţire, în timp ce
intestinul gros recunoaşte drept cauze malignitatea, boala diverticulară şi volvulusul. Întârzierile
în prezentare la medic, în diagnostic şi tratament au drept consecinţă creşterea mortalităţii.
Incidenţa ocluziilor intestinale variază de la 3% la tineri, până la 21% la vârstnic.

Simptome
Manifestările clinice în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală sunt reprezentate
de: durere abdominală intensă, greaţă şi vărsături, constipație, distensie abdominală,
oprirea tranzitului intestinal, hiperperistaltism.

Semnele generale lipsesc în faza de debut a ocluziei. Descoperirea lor trebuie interpretatǎ ca un
semn de gravitate. Pe măsură ce tulburările fiziopatologice avansează: - starea generală se
alterează - apare hipotensiunea arterială şi tahicardia - apare oliguria sau chiar anuria
-apare polipneea, tahipneea.

Investigații și diagnostic
Mijloacele diagnosticului în ocluzia intestinalǎ sunt:** anamneza, examenul obiectiv şi
examinǎrile complementare.**

Diagnosticul pozitiv clinic al ocluziilor intestinale se bazează pe simptome (durere, vărsături,

oprirea tranzitului intestinal, meteorism), pe examenul obiectiv local al bolnavului, precum şi pe
semnele generale extraabdominale. În cazul unui pacient la care este suspicionată o ocluzie
intestinală, examenul imagistic de primă intenţie este reprezentat de radiografia abdominală,
urmată apoi de examen CT abdomino-pelvin.

Investigaţiile de laborator sunt utile pentru evaluarea generalǎ a bolnavului. De obicei se

determinǎ: hemograma, proteinemia, ionograma sanguină şi urinară, ureea şi creatinina sericǎ,
pH-ul sanguin şi parametrii echilibrului acido-bazic, rezerva alcalină, ionograma sericǎ,
amilazemia, amilazuria.
Tratament
Cazuri ușoare, simple - managementul non-chirurgical al ocluziilor intestinale se adresează în
special cazurilor de obstrucţii simple, necomplicate, la nivelul intestinului subţire, în care diverse
principii de tratament conservator (repaus alimentar complet, montarea unei sonde nazo-gastrice,
efectuarea de clisme evacuatorii, reechilibrarea parametrilor biologici alteraţi) sunt instituite cu
scopul restabilirii tranzitului intestinal.

Tratament chirurgical

Procedura chirurgicală în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală trebuie să ţină cont
de statusul biologic al bolnavului şi comorbidităţile acestuia, scopul principal fiind acela de a
restabili tranzitul intestinal. Intervenţia chirurgicală are drept obiective principale rezolvarea
patologiei ocluzive şi restabilirea tranzitului intestinal. Postoperator, se recomandă tratament
medicamentos antialgic, antibiotic, antisecretor gastric, antiemetic. Se vor monitoriza diureza,
tranzitul intestinal şi se va relua treptat alimentaţia orală.

Vocea medicului specialist din Spitalul

Militar Central – Ocluzia intestinală

oana 16/12/2017
Share on FacebookShare on TwitterShare on LinkedinShare on Pinterest

Ocluzia intestinală (O.I.) reprezintă afectiunea în care survine o oprire a tranzitului intestinal (la
nivelul intestinului subţire, colonului sau rectului), din cauze funcţionale sau mecanice.

Este o afecţiune gravă, care impune prezentarea imediată la medic, datorită complicaţiilor cu risc
vital, care apar deseori rapid şi implică intregul organism. 

CAUZE

O.I. funcţională poate să apară în cadrul unor infecţii abdominale sau/si generale sau poate fi
consecinţa unor boli neurologice, unor anumite tratamente medicamentoase, paralizii cu
imobilizare prelungită, malnutriţie, caşexie etc. Aceste cazuri beneficiază de cele mai multe ori
de tratament conservator.

O.I. mecanică poate avea mai multe cauze, în funcţie nivelul obstacolului. Astfel, şi simptomele
sunt relativ diferite, mai ales la debut, în funcţie de sediul obstrucţiei. Pacienţii cu aceste
afecţiuni beneficiaza de tratament chirurgical, ca singura opţiune de tratament curativ.

O.I. la nivelul intestinului subţire are drept cauze mai frecvent herniile, aderenţele (la pacienţii
care au mai suferit intervenţii chirurgicale abdominale), bolile inflamatorii (boala Crohn, enterite
infecţioase), sau mai rar, cancer, migrarea unui calcul biliar, bezoari (corpi straini formaţi din
fibre alimentare nedigerate şi conglomerate ca un ghem).

O.I. la nivelul colonului şi rectului sunt determinate în principal de cancer, diverticulită

(inflamarea diverticulilor colonici) sau compresii extrinsece (în cazul altor tumori abdominale
sau aderenţelor postoperatorii). O altă cauză de obstrucţie colorectală o constituie fecaloamele.
Acestea apar la pacienţi vârstnici, în sindroamele de deshidratare, la caşectici. 

SIMPTOME ŞI SEMNE CLINICE

Principalele manifestări ale O.I. sunt:

a) Durerea, care poate fi la început discreta, cu caracter pasager, necaracteristic, şi se

ameliorează cu tratamente obişnuite (antialgice, antispastice). De multe ori, primele dureri indica
localizarea sediului ocluziei: periombilical, în cazul intestinului subţire, pe flancuri în cazul
colonului sau suprapubian şi perineal, în afecţiunile rectale.

Sunt cazuri când durerea este de la început violentă. Este cazul O.I. prin strangulare, volvulus,
infarct intestinal. Se însoţeşte de la debut cu alterarea rapidă a stării generale, vărsături,
hipotensiune. Sunt urgenţe chirurgicale majore, care necesita prezentare la spital şi tratament
imediat.

b) Vărsăturile pot apărea imediat sau mai tarziu, în funcţie de sediul ocluziei:
În O.I. de intestin subţire, vărsăturile apar mai rapid, cu conţinut iniţial clar (suc gastric) sau
gălbui (bilios), apoi cu caracter poraceu, fetide (conţinut intestinal).

În O.I. la nivelul colonului, vărsăturile apar tardiv, atunci când apare distensia retrograda a
intestinului subţire, şi au de la început caracter poraceu, fecaloid.

Vărsăturile determină apariţia sindromului de deshidratare, în funcţie de durată şi gravitate, iar în

stadii avansate, a insuficienţei renale.

c) Distensia abdominală (meteorismul). Poate fi absent în cazul ocluziilor înalte de intestin

subţire. Se însoţeşte deseori de zgomote intestinale (borborisme), care indică trecerea
conţinutului enteral printr-un obstacol incomplet (subocluzie intestinală).

În cazul obstrucţiilor colorectale, distensia apare progresiv, devenind uneori importantă. Este
cazul neoplaziilor, când stenozarea are loc de-a lungul unor perioade mai îndelungate (săptămâni
– luni). De menţionat, la aceşti pacienţi coexistă deseori o alternanţă constipaţie – diaree, ceea ce
indică o obstrucţie incomplete.

d) Oprirea tranzitului digestiv este semnul definitor al O.I. Survine relativ precoce în ocluziile
intestinale joase (rect, colon stâng), şi mai târziu sau deloc în O.I de intestin subţire. În
obstrucţiile colice, este deseori precedat de alternanţa constipaţie – diaree.

e) Hemoragia digestivă inferioară apare de cele mai multe ori la pacienţii cu cancer colorectal
sau de intestin subţire. Amploarea hemoragiei este variabilă, de la hemoragii oculte, care pot fi
depistate numai prin teste specifice ale materiilor fecale (ex. Haemocult), pâna la hemoragii
masive, cu risc vital imediat. Anemia este primul semn al unei hemoragii de mica amploare, dar
care dureaza mai mult timp.

În cazul O.I. de etiologie neoplazica (cancer), semnele O.I. pot fi precedate sau însoţite de semne
generale: astenie fizică, inapetenţă, scădere ponderală inexplicabilă, anemie etc. 

DIAGNOSTIC

Se execută pe baza semnelor şi simptomelor, a examenului clinic, completat cu investigaţii

paraclinice: radiologie, ecografie abdominală, CT, RM. Aceste investigaţii precizeaza sediul şi
stadiul O.I., determinând conduita terapeutică ulterioară. Se pot efectua in reţeaua de medicina
primară, dar în cazurile de O.I. patentă, pacientul se prezinta de cele mai multe ori la Unitatea
Primiri Urgenţe (U.P.U.) dintr-un spital de urgenţă, unde se stabileşte diagnosticul. 

TRATAMENT

În cazurile de O.I. funcţionala, tratamentul este prin excelenţă conservator, şi constă în

reechilibrarea hidrica şi electrolitică, metabolică şi hematologică, terapie antisecretorie,
antispastica, prokinetica, după caz. Se efectuează în spital, prin perfuzii intravenoase.
În cazurile de O.I. mecanică, tratamentul este combinat, medical şi chirurgical, efectuat de
asemenea în spital. Strategia terapeutică este stabilită prin colaborarea între medicii chirurg,
A.T.I., boli interne, si medici din alte discipline în funcţie de afecţiunile coexistente (boli
cardiovasculare, diabet etc).

La internare se instalează perfuzie intravenoasă, aspiraţie gastrică pentru evacuarea stomacului,

sondaj urinar pentru monitorizarea diurezei.

Echilibrarea hidro-electrolitică şi hematologică este realizata pe cale intravenoasă, şi se

adaptează fiecărui pacient în funcţie de gravitate, in ceea ce priveşte ritmul şi dozele de soluţii
cristaloide, electroliţi etc. Se instituie de la internare antibioterapie cu spectru larg.

Tratamentul chirurgical

Momentul intervenţiei chirurgicale este decis în funcţie de gravitatea, vechimea, sediul O.I.,
starea clinica a pacientului şi afecţiunile coexistente, printr-o colaborare medicala
multidisciplinară.

Calea de abord chirurgical poate fi prin intervenţie deschisă (chirurgie clasică), pe cale
laparoscopică, sau în cazuri selecţionate, prin chirurgie robotică – înaltă tehnologie de ultima
generatie disponibilă în S.U.U.M.C.

În O.I. de intestin subţire, când sindromul ocluziv se însoţeşte de modificări ischemice (tulburări
de vascularizaţie) – în special în volvulări, strangulări, bride – intervenţia chirurgicală trebuie
efectuata in urgenţă imediată (sub 6 ore de la prezentarea pacientului). Reechilibrarea
hidroelectrolitica este efectuata rapid şi se continuă intra- şi postoperator. Scopul operaţiei este
rezolvarea cauzei strangulării, respectiv devolvulare, secţionarea bridelor. Dacă se constată
existenţa unor segmente de intestin cu ishemie ireversibilă, se impune rezecţia segmentului
afectat.

În O.I. la nivel colo-rectal, intervenţia chirurgicală poate fi temporizată în cele mai multe cazuri
(urgenţă amânată). Se poate efectua o reechilibrare mai exhaustivă, cu monitorizarea rezultatelor
tratamentului medical prin analize de sânge seriate, sub supraveghere clinică şi paraclicinică
(repetarea unor investigaţii – Rx, CT, ecografie).

Scopul intervenţiei chirurgicale este rezecţia segmentului de colon afectat, urmat de efectuarea
unei colostome (enterostoma – în funcţie de sediul ocluziei), care va fi desfiinţată printr-o
intervenţie chirurgicală ulterioară. În unele cazuri se poate efectua o anastomoza cu refacerea
continuităţii digestive dacă se reuşeşte evacuarea intraoperatorie a conţinutului enterocolic din
amonte. În O.I. prin cancer de rect, exista două opţiuni: efectuarea unei colostome pentru
rezolvarea O.I., urmând o reevaluare chirurgicală şi oncologică postoperatorie; a doua opţiune
este rezecţia/amputaţia rectului, cu colostomie.

In toate cazurile de O.I. prin cancer, indiferent de nivel, la care se executa o rezecţie, intenţia
chirurgului este de radicalitate oncologica: rezecţie in limite de siguranţă oncologică, disecţia
ganglionilor aferenţi şi a zonelor invadate tumoral, ablaţia eventualelor metastaze, dacă sunt
abordabile chirurgical şi dacă este posibil in condiţiile clinice date.

În cazuri de pacienţi inoperabili, există posibilitatea plasării unor stenturi transtumorale pe cale
endoscopică, care pot rezolva temporar sindromul ocluziv.

Postoperator se continuă terapia suportivă de reechilibrare în secţia de chirurgie, sau după caz, în
secţia A.T.I.