Ocluzia intestinală – este un sindrom clinic ce se

caracterizează prin întreruperea tranzitului pentru materii fecale şi gaze,

cu consecinţele sale, indiferent de cauză şi mecanism.

Ocluziile mecanice (organice)

Ocluziile mecanice – oprirea tranzitului intestinal, nu au lumenul

liber datorită obstrucţiei sau strangulării acestuia (obstacol anatomic).

Etiopagenie

Factorii care constituie un obstacol anatomic pot acţiona prin:

 Ocluzie prin obturare sau astupare – obstrucţia presupune
existenţa unui obstacol imtestinal fără tulburări circulatorii, ca
urmare a unor corpuri străine intraluminali sau compresiuni
externe.
 Obturaţiile endoluminale – pot fi cauzate de corpuri străine,
calculi biliari, ghem de ascarizi, fecaloame, meconiu
nefluidificat la nou-născuţi, megacolon, tumori pendiculare.
 Obturaţiile extraintestinale – când obstacolul este realizat de o
compresiune din afara intestinului – tumori abdominale sau
retroperitoniale, bride congenitale sau aderenţe dobândite.
 Obturaţiile parietale – pot fi cauzate de stenoze congenitale,
tumori bengine şi maligne, stenoze inflamatorii specifice şi
nespecifice, stenoze cicatriciale postraumatice, hematoame
postraumatice.
 Ocluzie prin strangulare – reprezintă asocierea unui obstacol
cu tulburări circulatorii intestinale. Ea se produce pe segmente
mobile ale intestinului, prin volvulare, prin invaginaţie sau prin
strangulare.
♦ Volvusul (torsiune) – se caracterizează prin răsucirea
intestinului în jurul axului său vascular, cauzat de bride,
tumori intestinale sau ale mezaerilor, anomalii genitale de
rotaţi;
♦ Invaginaţia – este pătrunderea unei anse intestinale în
lumenul alteia;
Pe secţiune apar 3 cilindri, între cilindrul mijlociu şi cel intern se află un
fund de sac care comunică cu cavitatea peritonială.
  Strangulări interne prin angajarea peretelui intestinal sau a unei
anse intestinale împreună cu mezenterul său în diferite orificii,
fosete, tracte.

Mecanismul

 Obstrucţia – prin prezenţa obstacolului în lumenul intestinal,

produce întreruperea tranzitului care se poate instala treptat sau
brusc. Odată instalată obstrucţia, ansa se destinde prin
imposibilitatea de evacuare a conţinutului şi prin acumulare de
lichide şi gaze. Iniţial se produc contracţii ale ansei, după care ansa
se destinde.
 Strangularea – produce atât întreruperea tranzitului cu distensia
ansei, cât şi tulburări de vascularizaţie. De multe ori, tulburările
circulatorii preced pe cele ale tranzitului sau le agravează, ca
urmare a apariţiei tulburărilor trofice ce pot merge până la necroze
şi perforaţii.

Fiziopatologie

Distenşia ansei indiferent de cauză, acţionează asupra circulaţiei

parietale, la inceput blocând circulaţia de întoarcere, cu apariţia stazei
venoase şi capilare urmată de tulburări de permeabilitate. Are loc o
extravazare de lichide în lumenul intestinal, în peretele intestinului unde
se produce edem şi în peritoneu. Această extravazare de lichide duce la
deshidratare şi hipovolemie.
Apare setea pe primul plan, dar indigestia nu poate să acopere
cantitatea de lichide extravazate întrucât nu mai are loc absorbţia
intestinală. Lichidele adunate în lumenul intestinal din transudare,
ingestie, secreţia tubului digestiv produc o mare distensie a ansei care
duce la vomă, tulburări respiratorii prin compresia diafragmului.
Voma agravează starea de deshidratare la care se adaugă pierderea
de electroliţi (Na+, K+, C-, H+) ce duce la instalarea unor tulburări
metabolice. Apar şi tulburări de circulaţie arterială (în ocluzia prin
strangulare) ce duc la instalarea unor zone de infarctizare, agravând
hipovolemia, ce produce tulburări de perfuzie ale organelor vitale şi
instalarea şocului.
Hipovolemia devine o cauză esenţială în instalaţia şi evoluţia unor
perturbări biologice şi clinice, reprezentate de deshidratare,
2
hiperleucocitoză, hipotensiune arterială, hipotonie plasmatică, tahicardie,
tulburări hidro-electrolitice.

Anatomia patologică

Macroscopic

Ansa este destinsă, uşor cianotică, plină cu lichide şi gaze, cu edem

parietal şi fără peristaltică. Distensia este cu atât mai accentuată cu cât
ne apropiem de obstacol şi cu cât obstacolul este mai strâns.

Microscopic

Aspectul este în funcţie de tipul şi de vechimea ocluziei. Întâlnim edem,

infiltraţii hematice, tromboza vaselor mici, ulceraţii, zone de necroză.

Clinica

Debutul este brusc, în ocluziile spastice şi prin strangulare, sînt

caracteristice durerile abdominale, oprirea tranzitului şi vărsături. În
ocluziile prin obstrucţie sau invaginaţie – scădere ponderală, febră
frisoane.
Durerea poate fi:
- bruscă, continuă, sincopală însoţită de paloare, transpiraţie –
în ocluziile prin strangulare (mai puţin violentă) sub formă de
colici cu perioada de acalmie în ocluziile prin obturaţie.

Vărsăturile

În cazul obstrucţiilor postoperatorii ele apar precoce şi sînt însoţite

de creşterea aspiratului gastric. La început sînt bilioalimentare, ulterior
devin cu conţinut intestinal sau cu aspect fecaloid. În ocluziile prin
strangulare apar deasemenea precoce.
Întreruperea tranzitului – pentru fecale şi gaze se instalează
precoce în ocluziile joase, în ocluziile înalte întreruperea tranzitului este
ulterioară durerii şi vărsăturilor.

3
 Distensia abdomenului
 Localizarea iniţială poate fi periombilicală, subombilicală sau
asimetrică (în vulvus), în raport de locul ocluziei.
 În strangulări, distensia se produce brusc, este asimetrică şi se
prezintă in tensiune elastică şi cu tempanism la percuţie.
Bolnavul poate prezenta:
 Anxietate, paloare, tahicardie, hipotensiune arterială, greţuri;
 Febră, frisoane, în caz de infecţii peritoneale;
 Tegumentele şi mucoasele sînt uscate, „facies Hipocratic”;
 Apare oligurie care se agravează spre oligoanurie;
 Bolnavul devine apatic, astenic cu hipotonie musculară;
 Pulsul filiform, respiraţia superficială şi frecventă.

Inspecţia

Arată distensia abdomenului localizată sau difuză, simetrică sau

asimetrică. La copii în caz de invaginaţie se observă tumora ce se mişcă.

Palparea

În ocluziile prin strangulare pot fi prezente uneori apărarea,

contractarea şi semnul Blumberg. Tot palparea poate evidenţia prezenţa
tumorilor benigne, maligne, tumora de invaginaţie, clapotajul prezent în
ansele dilatate ce conţin lichide şi gaze.

Percuţia

Evidenţiază timpanism localizat sau generalizat, uneori cu

dispariţia matităţii hepatice, alterînd cu zone mate. Timpanismul
presupune ocluzia (de cele mai multe ori prin volvulare).

Auscultaţia

Poate percepe unele zgomote hidroaerice, prin contracţii ale

anselor sau liniştea totală – silenţium abdominal Mondor.

4
 Tuşeul rectal

Ampula rectală poate fi goală sau să mai conţină fecale.

Ocluzia prin obstrucţie – este precedată de o suferinţă cronică şi

de tulburări de trazit. Debutul se face cu dureri mai puţin intense ce se
continuie cu „colici de luptă”. Vărsăturile pot apărea de la început şi pot
fi bilio-intestinale sau chiar fecaloide; meteorismul evoluează lent;
tranzitul poate să nu fie întrerupt de la început, iar starea generală se
alterează treptat. La examenul radiologic se constată, iniţial distensia
anselor şi mai tîrziu apar şi imagini hidroaerice.

Ocluziile prin strangulare – debutează brusc, cu dureri violente,

atroce, paloare, transpiraţii, anxietate, hipotensiune arterială şi stare de
şoc. Distensia abdominală apare de la început, este centrală sau
asimetrică, localizată sub tensiune. Vărsăturile sînt precoce, la început
reflexe, cu aspect bilios şi în cantitate mică, apoi fecaloide. La examenul
radiologic ansele sînt destinse în hipocondrul şi flancul stîng, iar în scurt
timp apare imaginea „în potcoavă” ca expresie a ansei strangulate pline
cu lichid.

Diagnosticul

Diagnosticul este stabilit în baza acuzelor, istoricului actualei boli,

istoricul vieţii bolnavului, datelor clinice, de laborator şi instrumentale.

Tratamentul

Este conceput conservativ cu preparate spasmolitice şi clistere. În

caz de ineficienţă se trece la tratament obligator chirurgical.
El poate fi divers în dependenţă de starea bolnavului la moment, în
dependenţă de situaţia viabilităţii şi distensiei intestinuli, în dependenţă
de gradul peritonitei.