NURSING IN ONCOLOGIE

Etimologia cuvantului provine din limba greaca KARKINOS, ceea ce înseamnă

crustaceu.
Termenul de cancer se refera la un grup de afectiuni caracterizate prin cresterea anormala si
necontrolata a unei sau unui grup de celule, care invadeaza tesuturile inconjuratoare si care se pot
imprastia (metastaza) la distanta de tesutul sau organul în care s-au format.
-Pentru medic cuvantul cancer inseamna evolutia unei tumori care distruge local si la distanta
organele sanatoase ale individului atins de aceasta boala.
-Pentru histolog sau anatomopatolog, cancerul reprezinta tesut de neoformatie care infiltreaza
structurile sanatoase din care s-a dezvoltat.
-Pentru biolog inseamna o modificare a sistemelor de reglare a cresterii si diferentierii celulelor
normale care devine periculoasa pentru restul celulelor.
-Cancerul este rezultatul multiplicarii dezordonate a celulelor.
-Putem întelege acest lucru, cercetând procesele care au loc în celulele sanatoase. Corpul uman este
alcatuit din diferite tesuturi fiecare din ele fiind formate din milioane de celule. Acestea sunt dispuse
într-o maniera ordonata, fiecare tesut în parte având propria sa structura si arhitectura celulara. Ele
se supun unor reguli generale care permit functionarea normala a întregului, adica a organismului.
Factori de risc:
 Tutun 30%
 Infectii 10%
 Alimentatie nesanatoasa 33%
 Factori legati de sanatatea reproducerii 7%
 Profesie 4%
 Lumina solara si radiatiile ionizante 3%
 Poluare 2%
 Produsi industriali 1%
 Medicamente si proceduri medicale 1%
 Aditivi alimentari 1%
 Alcool 2%
 Factori necunoscuti 6%
Benign sau malign
Nu toate tumorile sunt canceroase.
TUMOAREA=
 neoformațiune tisulară

1
  rezultă din proliferarea excesivă a elementelor celulare dintr-un țesut organizat
 are tendința să crească, să persiste nelimitat
Cele benigne pot avea aproape aspectul unui tesut normal, atunci când sunt privite la microscop.
Acestea cresc si comprima sau deplaseaza tesuturile învecinate, dar nu le invadeaza.
-Tumorile benigne de marimi mai reduse nu dau simptomatologie si pot fi neglijate; cele mai mari
se îndeparteaza, de preferat dupa ce diagnosticul de benignitate a fost stabilit.
-Celulele tumorii maligne (celulele canceroase) se înmultesc repede în interiorul unui tesut sanatos,
invadând tesuturile din vecinatate si de la distanta. Aceste celule se raspândesc în întreg organismul
gazda, cauzând în final moartea.
-Celulele canceroase iau nastere din celulele sanatoase ale organismului, o singura celula
canceroasa fiind uneori suficienta pentru dezvoltarea unei tumori.
Cu toate acestea, transformarea unei celule sanatoase într-una canceroasa se realizeaza treptat,
cuprinzând mai multe etape de-a lungul mai multor ani de zile.
Cu trecerea fiecarei etape celula se modifica si devine din ce în ce mai putin receptiva la
mecanismele normale de control al organismului.
Cancerele sunt clasificate în functie de celula de origine.
-Cele care provin din celule epiteliale, cum ar fi pielea si intestinele, sunt denumite carcinoame;
cele care provin din structurile de sustinere, spre exemplu cartilaj, oase si muschi, poarta numele de
sarcoame.
-Carcinoamele sunt mult mai des întâlnite decât sarcoamele, probabil datorita faptului ca celulele
epiteliale se divid mai des.
-Capacitatea celulelor canceroase de a se raspândi în interiorul organismului este cea care
cauzeaza gravitatea acestei boli.
Din fericire, etapele în care are loc procesul de raspândire sunt ordonate, cancerul extinzându-se
initial în tesuturile din apropiere. Acest lucru produce leziuni locale care, cu trecerea timpului,
cauzeaza simptome.
-În etapa urmatoare, celulele încep sa se desprinda de tumora mama, strabat membranele
conjunctive, apoi peretii vaselor limfatice sau sangvine patrunzând în circulatia limfatica celulele
canceroase ajung initial în ganglionii limfatici, structuri cu rol imun.
-Sunt invadati initial ganglionii regionali, adica cei mai apropiati de tumora.
-O mare parte din celule sunt omorâte la acest nivel; aceasta reprezinta etapa de invazie
locoregionala a cancerului. Cu timpul, celulele imune de la nivelul ganglionilor nu mai fac fata afluxului
de celule canceroase care continua sa se înmulteasca.
-Celulele canceroase vor depasi si aceasta bariera si vor ajunge prin intermediul limfei în circulatia
sanguina; o alta modalitate de a ajunge în sânge este prin strabaterea peretilor vasculari înca de la
început, la nivelul tumorii primare.
-Dupa ce ajung în circulatia sangvina, celulele canceroase se vor opri în diferite organe, acolo unde
conditiile favorizeaza dezvoltarea ulterioara: plamân, oase, creier, ficat,etc.

2
 -In aceste organe o parte din celule vor muri, dar altele vor supravietui si se vor înmulti în continuare;
aceasta reprezinta etapa metastatica, de boala generalizata.
-In fiecare etapa vor supravietui cele mai agresive si mai rezistente celule, astfel ca sansele de
vindecare sau de raspuns la tratament scad o data cu avansarea bolii.
-Datorita medicinii moderne, oamenii au o viata mai lunga si, intr-o anumita masura, aceasta
justifica cresterea numarului de bolnavi de cancer.
Desigur, unele forme de cancer sunt strâns legate de modul de viata. Cancerul datorat fumatului
este mai rar în tarile din lumea a III-a, însa este din ce în ce mai raspândit în tarile în care industria
este dezvoltata, unde din ce în ce mai multi oameni fumeaza.
Cele mai frecvente forme de cancer la adult ataca plamânii, tubul digestiv si organele genitale.
În ciuda medicinii moderne, cancerul este a doua cauza de deces în majoritatea tarilor, inclusiv în
România.
Cancerul poate fi intalnt si la copii sau adolescenti. Cele mai frecvent forme de caner întâlnite la
acestea sunt: leucemiile, limfoamele, tumorile renale si cerebrale. Din fericire acestea sunt rare, iar
tratamentul destinat lor a fost îmbunatatit foarte mult în ultimii ani, crescand ratele de supravietuire
si chiar de vindecare.
Factorii de mediu, cum ar fi poluarea chimica si expunerea la radiatii, cauzeaza unele forme de
cancer;un mare numar de experimente ce au identificat substantele chimice provocatoare de cancer
(substante carcinogene) au fost efectuate pe animale.
-Cea mai cunoscuta substanta cancerigena este fumul provenit din tutun. Radiatiile ionizante, de
asemenea, afecteaza materialul genetic al celulelor, astfel radiatiile create în urma exploziei bombei
atomice în Japonia, în 1945, a cauzat multe forme de cancer, unele declansându-se abia dupa 10-20
de ani de la expunerea la acestea.
-Exista însa si alti factori care provoaca boala. De exemplu, unele cazuri de cancer pot fi produse de
virusi care afecteaza structura genetica a celulelor. În unele cazuri sistemul imunitar este de vina. S-
ar parea ca celulele canceroase sunt produse constant în interiorul organismului, însa acestea sunt
distruse de obicei de catre sistemul imunitar.
-Din unele motive, acest sistem poate sa nu functioneze uneori cum ar trebui, permitând înmultirea
celulelor canceroase.
-Cercetatorii au ajuns la concluzia ca dietele bogate în fructe si legume pot proteja organismul
împotriva cancerului. Se pare ca o dieta adecvata întareste sistemul imunitar care distruge rapid
celulele. Nu în toate cazurile cancerul este fatal.
-Tratamentul pentru cancer a fost îmbunatatit enorm în ultima vreme si mii de oameni sunt
vindecati în fiecare an. Totusi un cancer mai putin extins este mult mai usor de tratat, decât unul
avansat sau metastazat. În concluzie, diagnosticarea timpurie este vitala, fiind dependenta de
prezentarea la medic odata cu aparitia primelor simptome sau semne de boala.

STADIALIZAREA ȘI STADIUL TUMORILOR MALIGNE

3
- arată gradul de dezvoltare locale și extinderea tumorilor
- stadiu= o anumită perioadă din dezvoltarea tumorii
- sistem T N M
Cei 3 factori importanți în stadializare:
- Mărimea tumorii- T
 T1 –sub 2 cm
 T2 – între 2 -5 cm
 T3 – peste 3 cm
 T4 – tumoră invadantă
- Starea ganglionilor limfatici (noduli)- N
 N0 – nu sunt invadați
 N1-…
 N2-…arată amploarea invadării
 N3-…
- Existența metastazelor M
 M0 – nu sunt metastaze
 M1…-există metastaze

STADIILE TUMORILOR MALIGNE

Stadiul O – dimensiuni reduse, aspect necaracteristic, diag- pe histopatologie

Stadiul I – tumoră primitive, dimensiuni reduse

T1 – N0 – M0

Stadiul II – T1 -T2 – nu invadează țesuturile din jur

N1 – ganglioni invadați, mobile

M0 – fără metastaze

Stadiul III - T1 - T4 – depășește organul de origine

N2 – ganglioni invadați canceros, fixare intra și extra ganglionară

M0 – fără metastaze

Stadiul IV – T1 – T4 – extensie locoregională

4
 N1 – N3 – adenopatie metastatică

M1 – metastaze la distanță

Prognostic:

 Favorabil: 0 – 1
 Rezervat: II – III
 Sever: IV

Principii si metode de diagnostic in cancer

Diagnosticul in boala canceroasa reprezinta procedeul prin care se urmareste
stabilirea certitudinii prezentei bolii si stabilirea cat mai exacta a extensiei bolii.
Anamneza, examenul clinic, formularea ipotezelor, examenele de laborator,
examenele paraclinice si imagistice, diagnosticul patologic, stadializarea si evolutia factorilor
prognostici reprezinta pasii procesului diagnostic in oncologie.
In oncologie, diagnosticul trebuie sa indeplineasca urmatoarele principii:
 certitudinea diagnosticului
 precocitatea diagnosticului
 formularea completa a diagnosticului
A / Certitudinea diagnosticului
 e sugerat de anamneza, precizeaza factorii de risc si de manifestarile clinice
 e sustinut de examenul clinic complet (general si locoregional) si de explorarile paraclinice si de
laborator
 e confirmat de examenul histopatologic/citologic
 diagnosticul de cancer se stabileste cu ajutorul examenului histopatologic, malignitatea se afirma
pe baza modificarilor morfologice ace celulelor si a arhitectonicii tisulare; astfel e esentiala obtinerea
corecta a materialului biologic. Uneori diagnosticul microscopic e dificil de stabilit.
B / Precocitatea diagnosticului
 are repercusiuni asupra evolutiei ulterioare, a supravietuirii, eventuale handicapuri
 in clinica se intelege prin diagnostic precoce stabilirea certitudinii de cancer in stadiile curabile ale
acestuia
 diagnosticul precoce poate fi infraclinic, putand fi pus numai prin metode paraclinice si de
laborator, de cele mai multe ori descoperit intamplator
 principalii factori implicati in diagnostic precoce sunt:

5
 bolnavul – conteaza adresarea precoce la medic, eventual in absenta simptomatologiei (control
periodic), educatia sanitara avand un rol important
medicul – la examenul unui pacient trebuie avut in vedere si posibilitatea existentei unui cancer,
manifestarile precoce trebuie recunoscute
C / Formularea completa a diagnosticului
Diagnosticul oncologic parcurge aceleasi etape:
 dg clinic
 dg imagistic si paraclinic
 dg biologic
Diagnosticul clinic-dupa examenul clinic:
 -cuprinde anamneza, examenul fizic al aparatelor si sistemelor si examenul locoregional
 -daca este efectuat corect trebuie sa ridice suspiciunea, sa sustina prezenta bolii si sa determine
care organ este afectat
 -trebuie sa rezulte factorii de risc, semne si simptome care sugereaza diagnosticul, data debutului,
data primului examen medical
 -un examen clinic corect orientat asupra tipului de investigatie de laborator si imagistic necesar si
stabilirea ordini efectuarii lor
 -are caracter limitat
Semne directe de cancer
Prezenta unei formatiuni tumorale.
Aceasta poate fi:
 Tumora primara – in cazul organelor accesibile palparii sau in stadii avansate
 Tumori metastatice
 Adenopatii – cele mai frecvente – in 60-70% din cazuri
Semne indirecte de cancer
 -Scurgeri anormale (seroase, sangvine, purulente)
 -Semne de compresiune
 La nivelul pelvisului, abdomenului – tulburari de tranzit intestinal, icter, polakiurie, dispnee
 La nivel mediastinal
 La nivel medular
 -Semne de stenoze/obstructii
 Sindroame paraneoplazice
 -Manifestari generale: scadere ponderala, prurit, febra, apetit selectiv

6
 Societatea Americana de Cancer a elaborat o lista de 7 manifestari precoce „de alarma”
 modificarile tranzitului intestinal, tulburari functiei digestive/urinare
 aparitia leziunilor cutanate congenitale
 plaga care nu se vindeca, tumefactia care nu dispare
 hemoragii digestive, urinare, hemoptizii, metroragii
 nodul palpabil/induratie sân, parti moi
 tulburari permanente de deglutitie
 persistenta disfoniei, tuse iritativa, modificarea caracterului tusei
 nodul palpabil/induratie san, parti moi
 tulburari permanente de deglutitie
 persistenta difoniei, tuse iritativa, modificarea caracterului tusei
Examenul locoregional
Pentru fiecare localizare sunt regiuni precise de examinare care trebuie sa precizeze sediul leziunii,
numarul leziunilor din acelasi organ, forma, dimensiunile exacte, consistenta, limitele, sensibilitatea,
raportul cu structurile vecine Se examineaza obligatoriu ariile ganglionare
Caseta oncologică
Obligatoriu pentru toti pacientii
Cuprinde:
 examenul clinic oncologic al cavitatii bucale,
 tegumentelor,
 ganglionilor limfatici,
 sanilor,
 tuseu rectal cu examenul prostatei la barbatii peste 40 de ani si
 examen genital cu citologie Papanicolau (examen colpoginecologic) la toate femeile
Diagnosticul Imagistic si Paraclinic:
Nici un examen imagistic nu permite mai mult decat interpretarea unor imagini fara sa inlocuiasca
examenul clinic Odata diagnosticul confirmat, imaginea joaca un rol foarte important in stabilirea
extensiei bolii
Sunt metode invazive si metode neinvazive
Alegerea mijloacelor imagistice in functie de organ, tip de tumora, extensie
Examenul radiologic concorda cu diagnosticul real in 90% din cazuri
 Radiografii/radioscopii simple, cu/fara substanta de contrast
 Radiografii marite

7
  Radiografie digitala
 Radiografie stereostatica (apreciere tridimensionala)
 Tomografie
 Tomografie cu emisie de pozitroni (metabolismul tumoral)
 RMN

Metode radioizotopice

 Scintigrafie osoasa, hepatica, tiroidiana, limfatica, renala (cu 6 luni inaintea imaginii Rx)
 Scintigrafie cumputerizata
 Scintigrafie cu anticorpi monoclonali – legat de izotopi radioactivi
Ecografia
 „externa” – mamara, abdominala, pelvina
 Endocavitara – trans anorectal, trans vaginal, trans esofagian cu/fara Doppler
Metode endoscopice
 Permite explorarea directa, recoltarea de material pentru examenul histopatologic/citologic
 Se pot folosii endoscoape rigide/flexibile
 Citoscopie, fibrogastroscopie, bronhoscopie, rectoscopie, laparoscopie, mediastinoscopie
Laparoctomia si toracotomia
Dg Paraclinic si Biologic
 Determinari hematologice – hemoleucograma:Hgb, Ht, hematii-scăzute, VSH-crescut
 Determinari enzimatice – pot oferi date despre agresivitatea tumorii, sunt markeri de prognostic
in anumite cazuri
 Determinari antigenice – Ag oncofetale sau Ag tumorali, mai importanti pentru urmarirea
postterapeutica (AFP, CEA, PSA, CA 15-3, CA 125, CA 19-9)
 Determinari hormonale – HCG, tiroglobulina, , serotonina, hormonii ectopici
 Procente serice/urinare modificate
 Modificari de expresie a unor oncogene/antioncogene – p53, BRCA
 Determinari imunologice
Examen citologic
 Citologia exfoliativa Papanicolau, secretii (suc gastric, secr bronsica, urina, lichid pleural, ascita)
 Amprenta tumorala
 Citologie prin punctie aspirativa cu ac fin din tumorile solide
Biopsia

8
  Punctie cu ac gros (recoltare de fragmente tumorale)
 Biopsie invazionala
 Biopsie excizionala (inlaturarea tumorii cu marginile de tesut sanatos)
Examenul anatomopatologic

Manifestari de dependență în cancer-la bărbat

1.Durerea
- Odata cu inaintarea in varsta, barbatii se plang adesea de tot mai multe dureri. Acestea insa, oricat
de vagi ar fi, pot fi simptome caracteristice ale anumitor forme de cancer. Desi pot fi alarme false,
intrucat nu toate durerile indica prezenta cancerului, este recomandat un control de specialitate.
2. Modificări la nivelul testiculelor
-Cancerul testicular afecteaza in mod special barbatii cu varsta cuprinsa intre 20 si 39 de ani.
Potrivit recomandarilor Societatii Americane de Cancer, examenul testicular trebuie sa fie parte din
controlul medical pe care il fac barbatii in vederea depistarii vreunei forme de cancer. Unii specialistii
le recomanda barbatilor sa se autoexamineze o data pe luna.
- Orice modificare la nivelul testiculelor - fie ca este vorba de cresterea in dimensiune, de aparitia
unor noduli sau de senzatia de greutate in scrot – nu trebuie sa fie ignorata. –
- Cancerul testicular se dezvoalta foarte repede, asadar descoperirea precoce este cruciala.
Mediculul urolog la care se va prezenta barbatul care are asemenea probleme, va realiza examenul
testicular si va face o evaluare de ansamblu a starii de sanatate a pacientului. Daca este necesar,
se vor face si teste de sange, examinarea scrotului cu ajutorul ultrasunetelor sau se va recomanda
realizarea biopsiei.
3. Febra
Febra inexplicabila poate sa indice prezenta cancerului.
De asemenea, poate semnala pneumonia sau o alta boala care necesita tratament. Foarte multe
tipuri de cancer provoaca febra la un moment dat. De multe ori, ea apare in momentul in care boala
s-a extins si la alte organe
4. Pierderea in greutate in mod inexplicabil
Daca un barbat pierde in greutate mai mult de 10% din masa corpului intr-o perioada foarte scurta,
trebuie sa mearga la doctor.
Acesta il va examina, ii va adresa intrebari referitoare la regimul alimentar pe care il are si despre
alte simptome pe care le resimte. Pe baza acestor informatii, se va decide ce alte investigatii sunt
necesare in cazul respectiv.
5. Dureri abdominale si depresie
Experții spun ca exista o legatura intre depresie si cancerul pancreatic. Alte simptome pot include
icterul sau schimbarea scaunelor, care pot sa aiba culoarea gri. -In acest caz, medicul va efectua o

9
examinare fizica atenta si iti poate recomanda si alte teste precum: ecografie toracica, examen CT,
RMN sau teste de sange.
6. Oboseala
Aceasta este un alt simptom vag, dar care ar putea indica prezenta cancerului. Evident, poate fi
cauzata si de alte probleme de sanatate. Ca si febra, oboseala se poate instala dupa ce cancerul s-a
extins.
Daca esti adesea extrem de obosit si starea aceasta nu iti trece in timp, ar fi bine sa mergi la doctor.
El iti va evalua starea de sanatate si te va ajuta sa stabilesti care este cauza problemei tale si cum o
poti depasi.

7. Tuse persistentă
Tusea este un simtom obisnuit daca te confrunti cu raceala, gripa sau alergii. Uneori poate fi un
efect secundar al medicamentelor. Dar o tuse prelungita, care tine mai mult de trei-patru saptamani,
nu trebuie ignorata. Poate fi un semn al cancerului sau poate indica o alta problema de sanatate, de
exemplu, o bronsita.
8. Dificultăți la inghitire
Specialistul va recomanda o ecografie toracica, o endoscopie sau alte teste
9. Indigestie
Indigestia persistenta ar putea indica aparitia cancerului de esofag de gat sau de stomac.
10. Schimbari la nivelul pielii
Expertii spun ca nu trebuie sa astepti mai mult de cateva saptamani dupa ce ai observat aceste
schimbari ca sa mergi la doctor.
11. Schimbări la nivelul gurii
Fumatorii, trebuie sa fie atenți la petele albe care pot aparea in gura sau la punctele albe de pe
limba. Aceste modificari pot indica leucoplazia, o zona precanceroasa care poate progresa spre cancer
oral.
12. Probleme la urinat
- Odata cu inaintarea in varsta, astfel de probleme sunt din ce in ce mai frecvente,
barbatii simt nevoia sa urineze mai des si au sentimentul ca vezica nu este niciodata goala.
-Daca aceste probleme sunt din ce in ce mai suparatoare sau daca pur si simplu te deranjeaza
aceasta situatie, adreseaza-te medicului. Acesta te va examina pentru a stabili daca glanda prostatica
este marita. De asemenea, poate solicita un test de sange pentru a verifica nivelul de antigen specific
prostatic sau PSA. Acesta este cel mai important marker tumoral din patologia prostatei, de aceea
este indicat ca fiecare barbat care a implinit 40 de ani sa faca anual aceasta analiza.
Simptome sugestive pentru cancer la femei
Este foarte important de precizat faptul ca cele mai multe semne si simptome ale cancerului sunt,
totusi, nespecifice, si ele pot sa apara in cadrul tabloului clinic al unor boli benigne, uneori cu evolutie
autolimitanta.

10
-Aceasta nu este insa o scuza pentru a nu ne adresa medicului specialist in vederea efectuarii unor
controale amanuntite, ci doar o precizare care sa ne linisteasca si sa ne faca sa nu ne gandim de cele
mai multe ori la ce este mai rau.
- Femeile par a fi un grup de pacienti mult mai vigilenti decat barbatii. Ele sunt mai atente in ceea ce
priveste starea de sanatate a organismului si sunt mai predispuse la analize si teste pentru screeningul
cancerului, precum si la prezentarea la controale ulterioare care sa stabileasca daca ceva este in
neregula in corp.
-Aceasta constatare este facuta de specialistii care au investigat grupuri de pacienti separate conform
criteriului “sex” si care au observat ca femeile sunt mai compliante si pot juca un rol mult mai activ in
pastrarea sanatatii si in detectarea precoce a anumitor afectiuni.
-De asemenea, ele se prezinta si mai devreme la medic, in cazul in care observa simptome de alarma
sau daca starea de sanatate pur si simplu se deterioreaza.
1. Reducere semnificativa si inexplicabila in greutate
Majoritatea femeilor sunt, de cele mai multe ori, incantate daca reusesc sa slabeasca fara efort intr-
o perioada redusa de timp.
- Ce poate fi mai bine decat sa pierdem cateva kilograme fara sa ne straduim, fara sa trecem la o
dieta drastica, in timp ce ne bucuram de alimentele preferate? Totusi, specialistii ne recomanda sa
fim foarte prudenti!
- O scadere mai mare de 5 kilograme intr-o luna, in absenta unui efort fizic sporit sau a unei diete
restrictive ar trebui investigata, considera specialistii.
- O astfel de problema este foarte frecvent asociata cancerului, considerat una din cele mai
importante boli consumptive. Ea spoliaza organismul de calorii si stimuleaza scaderea in greutate,
producand aceste efecte intr- un timp foarte scurt. Uneori este insotita si de modificarea apetitului,
insa aceasta nu apare in mod obligatoriu.
-Desigur, exista si alte cauze pentru o pierdere semnificativa in greutate, cum ar fi hipertiroidism (o
glanda tiroida hiperactiva) sau infectii virale sau bacteriene.
-Trebuie excluse diverse cauze, incepand cu cele benigne, iar aceasta va necesita investigatii
laborioase. Scaderea in greutate este un semn nespecific, ce poate sa apara in cadrul unor afectiuni
foarte variate, acesta fiind motivul pentru care investigarea ei nu este niciodata un lucru usor de
realizat.
2. Balonarea
Balonarea este una din cele mai frecvente acuze cu care femeile se confrunta zilnic.
Este atat de frecventa incat cele mai multe o considera…”normala”! Balonarea nu este
intotdeauna benigna, pe cum am crede, iar dieta sau stilul de viata sedentar nu pot fi incriminate
mereu in aparitia ei. Balonarea si disconfortul asociat ei pot fi semne de cancer ovarian.
Cancerul ovarian ramane o importanta problema de sanatate a femeilor deoarece este adesea
descoperit in stadii foarte avansate, depasite uneori din punct de vedere terapeutic.
Prognosticul pacientelor diagnosticate cu cancer ovarian variaza semnificativ in functie de stadiul in
care este descoperita tumora.

11
-Daca pacienta se prezinta precoce la medic si neoplazia este surprinsa intr-o etapa incipienta, rata
de supraviețuire dupa tratamentul adecvat este mai mare de 75%.

- Daca insa prezentarea s-a facut prea tarziu si tumora s-a extins in cavitatea abdominala,
determinand metastaze peritoneale si insamantari la distanta, rata supravieturiii scade dramatic la
20%.
- Acestea este motivul pentru care medicii insista ca o balonare cronica sa fie investigata.
-Balonarea nu este inalt sugestiva pentru cancerul ovarian, insa trebuie privita ca un semnal de
alarma.
Iar intensitatea acestuia este cu atat mai crescuta cu cat este insotita si de dureri cu localizare
pelvina sau abdominala joasa, cu satietate precoce sau chiar cu tulburari de urinat (senzatie de golire
incompleta, senzatie de mictiune imperioasa, durere la urinat sau urinat cu efort).
Se vor recolta analize, precum si probe din scaun (pentru detectarea unor eventuale hemoragii
manifeste sau hemoragii oculte) si se vor efectua investigatii imagistice (tomografii computerizate).
De retinut ! Cele mai importante semne si simptome ale unui cancer ovarian, cancer cu mortalitate
ridicata datorita descoperirii tardive, sunt:
 Balonare;
 Constipatie;
 Flatulenta si diaree;
 Pierderea apetitului sau aparitia senzatiei de plenitudine si satietate precoce;
 Poliurie (urinare frecventa);
 Senzatie de presiune si durere pelvina;
 Dispareunie;
 Menstruatii neregulate (pentru femeile aflate inca la varsta reproductiva).
3. Modificari ale sanilor
Majoritatea femeilor stiu foarte multe despre sanii lor, chiar daca nu ii examineaza periodic, si
stiu ca trebuie sa fie atente daca apare vreo modificare.
- Aceasta implica modificare de aspect, de consistenta, de forma, daca apar scurgeri mamelonare
anormale sau daca apar mase nodulare in interiorul parenchimului glandular.
-Intr-adevar, unul din cele mai importante semne ale cancerului mamar este aparitia unui nodul
care se va dezvolta si va creste in dimensiuni.
O parte din nodulii care apar in timp in san sunt de natura benigna, de tipul fibroadenoamelor sau
chisturilor, insa cancerul de san este o problema foarte grava si frecventa si orice nodul trebuie
investigat amanuntit inainte de a putea stabili daca este sau nu benign.
- De asemenea, specialistii recomanda ca toate femeile sa se prezinte la medic in cazul in care
observa:

12
  Inrosirea tegumentului si ingrosarea acestuia, chiar daca este localizata sau generalizata, ce
poate fi similara unei reactii alergice, dar cu caracter persistent. O astfel de modificare poate
fi sugestiva pentru o forma foarte agresiva de cancer, si anume forma inflamatorie;
 Modificarea aspectului mameloanelor este si ea foarte importanta. Daca apare o scurgere
anormala (in absenta unei lactatii fiziologice sau a sarcinii), aceasta poate fi semn de cancer,
dar poate fi observata si in alte patologii sistemice, precum insuficienta renala,
prolactinoame (tumori hipofizare secretante de prolactina, hormon ce stimuleaza secretia
lactata a glandei mamare).
 In cazul in care secretia capata caracter sangvinolent, prezentarea la medic trebuie facuta
imediat.
De cele mai multe ori diagnosticul se stabileste prin efectuarea de mamografii, tomografii
computerizate (CT) si examene de rezonanta magnetica nucleara (RMN). Uneori, pentru ca
diagnosticul sa fie cat mai sigur, medicul poate indica si efectuarea unor biopsii ale nodulului
(daca acesta exista).

- Se vor recolta fragmente tisulare din masa tumorala, care vor fi apoi investigate microscopic de
catre un medic anatomopatolog, care va putea stabili natura tumorii. Aceasta procedura se
efectueaza cu anestezie, astfel incat disconfortul pacientei sa fie minim.

4. Hemoragii vaginale intermenstruale-metroragia

Femeile aflate la premenopauza (perioada ce precede si anunta instalarea menopauzei) sunt cele
care ignora cel mai adesea o hemoragie vaginala, considerand ca aceasta apare ca urmare a
modificarilor hormonale ce caracterizeaza perioada.
-Hemoragiile vaginale patologice sunt foarte importante, mai ales cand femeia este normal
menstruata. Ele trebuie verificate de catre medic, iar cauza lor, trebuie tratata.
-Orice hemoragia aparuta intre menstre, dupa contact sexual sau dupa instalarea menopauzei,
impune verificare de catre un medic specialist, deoarece poate fi semn de cancer endometrial.
De asemenea, hemoragiile recurente, cele care dureaza mai mult de 2 zile si apar fara o cauza
anume, sau o sangerare menstruala abundenta (menometroragie) impun si ele, la randul lor, consult
de specialitate.
5. Modificari cutanate
-Alunițele, negii precum si orice alte semne cutanate ar trebui verificate periodic pentru a fi atenti
daca isi modifica aspectul.
Importanta acestei autoexaminari rezida in faptul ca orice modificare de aspect, de culoare sau
de integritate a unor pete cutanate sau a unor semne tegumentare poate fi un indiciu precoce de
cancer de piele.
-Cancerul de piele este o afectiune ce pare a castiga din ce in ce mai mult teren in cadrul neoplaziilor,
datorita poluarii si intensificarii puterii radiatilor solare, principalele cauze incriminate in aparitia sa.
6. Disfagie

13
 -Caracterul disfagiei este foarte important, si specialistii insista ca de fiecare data cand
ne prezentam la medic pentru acest simptom sa nu uitam sa mentionam daca disfagia a aparut brusc
sau daca s-a instalat treptat, daca este insotita sau nu de pirozis si care sunt alimentele pentru care
exista dificultate la deglutitie.
Disfagia aparuta la solide, mai ales la bucati de carne, cu evolutie treptata in cateva saptamani sau
luni, poate fi un semn de cancer.
Hematemeza, hemoptizie, rectoragie sangele aparut in lichidul de varsatura, in expectoratie, in
scaun sau in urina este intotdeuna un semn de alarma!
Relatia dintre durere cronica si depresia
Specialistii recomanda ca toate femeile care acuza durere persistenta localizata la nivel abdominal
sau abdomino- pelvin si care devin depresive pe fondul acesteia, sa se prezinte la un consult de
specialitate, in vederea investigarii starii generale de sanatate. Aceasta recomandare este explicata
prin faptul ca numeroase studii au descoperit existenta unei legaturi intre durerea abdominala,
depresia si aparitia cancerului pancreatic. Desi legatura a fost sesizata de grupuri diferite de
cercetatori, conexiunea dintre aceste semne si simptome si cancerul de pancreas nu a fost
deocamdata pe deplin inteleasa.

7. Indigestia
Indigestia poate sa apara intr- o serie de situatii fiziologice, precum sarcina.
De cele mai multe ori, ea este trecatoare si nu are un rasunet sistemic. Indigestia care apare insa in
absenta unei cauze cunoscute si care se insoteste de alterarea starii generale, de scadere ponderala,
poate fi sugestiva pentru o serie de afectiuni grave, chiar cancere.
Cele mai frecvente cancere care se insotesc de indigestie sunt cancerele digestive, in particular
cancerul de esofag si de stomac.
8. Modificari aparute la nivelul cavitatii bucale
-Atenție la fumătoare la aparitia de pete albicioase pe mucoasa bucala sau pe suprafata limbii.
-Aceste leziuni pigmentate sunt considerate a fi stari premaligne ce pot progresa catre cancer de
cavitate bucala.
-Petele se numesc “leucoplakie”, iar aspectul lor variaza foarte mult de la pacient la pacient. Desi
fumatul ramane principala cauza de aparitie a acestei afectiune, petele albicioase pot sa insoteasca si
alte afectiuni sistemice, precum avitaminoza A, C sau de B12, candidoza bucala, si infectia HIV.
9. Durerea
Pe masura ce inaintam in varsta se pare ca ne plangem de cat mai multe dureri. Multe
si variate! Insa, oricat de nesemnificative par unele, si mai mult ne agaseaza prin prezenta lor continua
decat prin intensitate, durerile trebuie tratate adecvat. Durerile generalizate sau localizate pot fi un
semn de cancer, insa probabilitatea este mai redusa.
10. Modificarea nodulilor limfatici

14
 Specialistii avertizeaza ca descoperirea unor noduli limfatici palpabili trebuie investigata de catre
un medic.
-Fie ca este vorba de zona cervicala, de zonele supraclaviculare, de regiunea axilara sau de cea
inghinala, descoperirea unui ganglion palpabil nu trebuie ignorata. Medicul trebuie consultat in
special daca nodulul creste relativ rapid in timp, si daca devin dur, aderent si dureros.
11. Febra
- Febra este unul din cele mai frecvente semne ca ceva este in neregula, ca organismul incearca
sa lupte impotriva unor agresiuni.
-Este un semn care apare precoce in bolile infectioase. De aceea, daca aveti febra care apare in
absenta unei infectii (gripe, raceli obisnuite, abces dentar, etc) si aceasta prezinta caracter persistent
(nu dispare), cel mai sigur ar fi sa va adresati unui medic care sa investigheze cauza ei de aparitie.
12. Astenia
-. Astenia este considerata, chiar daca foarte nespecifica, unul din cele mai frecvente semne de
cancer. - Apare mai adesea dupa ce boala a avansat, insa in anumite situatii se poate instala inca de
la inceput.
-De cele mai multe ori astenia se datoreaza anemiei care insoteste majoritatea cancerelor, in special
cele cu localizare digestiva. Astfel de cancere determina anemie prin hemoragiile, oculte sau evidente,
pe care le asociaza.
13. Tuse persistenta
- Pacientii cu tuse suparatoare, persistenta, in special daca in timp se acompaniaza si de
expectoratie mucosangvinolenta, sunt sfatuiti sa se adreseze unui medic, astfel incat sa poata fi
investigati rapid.
-Desi in numeroase cazuri nu exista o cauza grava pentru aparitia tusei, cancerul pulmonar poate fi
prevestit de un astfel de semn ce nu trebuie trecut cu vederea.
-Investigatiile sunt cea mai buna cale de a stabili un diagnostic de certitudine, urmand ca abordarea
terapeutica ulterioara sa fie orientata in functie de descoperirile clinice si paraclinice.

Complicatiile indirecte ale cancerelor = Paraneoplazii

Sunt manifestari clinice si biologice la distanta de tumora primara

Clasificarea paraneoplaziilor:
 endocrine
 hematologice
 musculo-cutanate
 neurologice
 osteoarticulare
 gastro-intestinale

15
  renale
 casexie paraneoplazica
 prurit paraneoplazic
Urgente in oncologie
Sunt complicatii ale cancerelor sau ale tratamentelor acestora ce pun in pericol viata sau duc la
modificari ireversibile.
Pot aparea
 -la momentul diagnosticului
 -in timpul tratamentului
 -tardiv in istoria naturala a bolii ca rezultat al evolutiei acesteia
Principalele urgente:
 cardiovasculare (tamponada cardiaca)
 respiratorii
 renale
 metabolice
 gastro-intestinale
 neurologice – sidroame de hipertensiune intracraniana (apar metastaze sau tumori primitive in
cap sau compresie in caz de metastaza osoasa)
Supravegherea
 depistarea si tratarea recidivelor locale si a metastazelor la distanta
 descoperirea si tratarea efectelor adverse ale medicamentelor
Perioade:
 imediat postoperator – intre prima zi si 2 luni de tratament – se urmaresc efectele adverse ale
medicamentelor
 perioada de risc – 2 luni – 5 ani de la terminarea tratamentului – se urmaresc recidivele si
metastazele. Are loc recuperarea bolnavului
 perioada de securitate relativa – dupa 5 ani de la incheierea tratamentului. Riscul scade progresiv
Ritmicitatea
 primii 3 ani – control la 3 luni
 urmatorii 2 ani – control la 6 luni
 apoi control anual

Cuantificarea raspunsului tumoral:

16
 Vindecare
 statistic = supravietuirea grupului tratat devine identica cu supravietuirea populatiei din care a
fost selectionat
 clinic = riscul de deces prin tipul de cancer de care a fost tratat e identic cu acela al unei persoane
de aceeasi varsta si sex din populatia generala
 intelectual = probabil decesul prin alta cauza decat cancer
Esec terapeutic
 esec tumoral – inf tratament loco-regional
 esec ganglionar – evolutia adenopatiilor regionale – se asociaza cu persistenta tumorilor
primare/indepartate
 esec metastatic – evolutie la distanta – principala cauza de esec
Raspunsul la tratament:

1.Raspuns obiectiv

 remisiune completa – disparitia completa a tuturor leziunilor observate, mentinuta cel putin 4
saptamani
 remisiune partiala – reducerea cu cel putin 50% a leziunilor observate (timp de cel putin 4
saptamani) fara aparitia altor leziuni
 boala stationara – leziunile existente s-au redus cu mai putin de 50% sau au crescut cu pana la
25%, dar nu au aparut leziuni noi
 boala evolutiva – leziunile existente au crescut cu mai mult de 25% sau au aparut leziuni noi
2. Raspuns subiectiv
se apreciază cu:
 indici de performanță
 curba ponderala
 complianta/acceptabilitatea tratamentului = proportia de bolnavi care au urmat tratamentul
 calitatea vietii: psihic, spirit, social
 criterii economice: evolutia cost/beneficiu

TRATAMENTE IN ONCOLOGIE
- Tratamentul bolii canceroase este multimodal si include de obicei mai multe metode terapeutice
in functie de stadiul clinic al bolii.
Modalitatile de tratament sunt:
- chirurgie,

17
 - chimioterapie,
- radioterapie,
- hormonoterapie,
- terapia biologica
Aceste metode terapeutice se pot asocia între ele pentru a obtine cel mai bun raspuns terapeutic
posibil.
Scopul tratamentului oncologic specific poate fi:
- vindecarea (curabilitatea),
- stabilizarea bolii,
- prelungirea supravietuirii,
- prelungirea intervalului liber de boala sau paliația (reducerea simptomatologiei cu îmbunatatirea
calitatii vietii).
Conduita terapeutica
- se stabileste în cadrul comisiei de decizie terapeutica alcatuita din chirurg oncolog, chimioterapeut,
radioterapeut, anatomopatolog si psiholog.
- Alegerea unui anumit tip de tratament se face functie de localizarea bolii, stadiu clinic, factorii de
prognostic, starea clinica a pacientului, vârsta, prezenta altor boli asociate si de optiunea pacientului.
-Pacientul trebuie sa primeasca toate informatiile despre tratament, atat în ceea ce priveste
beneficiile acestuia, reactiilor secundare si nu în ultimul rând riscurilor pe care si le asuma în cazul în
care refuza tratamentul propus.
Tratamentul oncologic include terapie locala si sistemica.
Tratamentul local
actioneaza asupra tumorii primare.
-Terapia locala presupune: chirurgie, radioterapie, chimioterapie si imunoterapie intracavitară ( ex.
intravezicala ) sau intraarterială ( ex.in artera hepatica pentru metastazele hepatice ).
Tratamentul sistemic
- actioneaza asupra tumorii primare si asupra celulelor diseminate (migrate) din tumora primara în
alte tesuturi/organe ale organismului. Terapia sistemica poate fi: chimioterapie,
hormonoterapie sau imunoterapie.

Chirurgia poate fi:

 curativa (îndepartarea tumorii primare si obtinerea vindecarii),
 paliativa - de ameliorare a simptomelor (cu scop de îmbunatatire a calitatii vietii si in unele cazuri
de prelungire a supravietuirii),

18
  de urgenta ( ex. ocluzii intestinale, decompresii, hemoragii) sau de reconstructie, dupa interventii
mutilante (ex. postmastectomie).

Efecte secundare ale chirurgiei produc:

 infirmitati (amputatii de membre, nas, urechi, mastectomie sau extirparea sânului,
enucleere sau extirparea unui ochi, cicatrici cheloide),
 limfedem (al bratului postmastectomie, al membrului inferior dupa excizia ganglionilor
pelvini),
 sindrom dureros abdominal (cauzat de aderente sau bride aparute dupa interventii
chirurgicale pe abdomen).
Chimioterapia.
- Reprezinta modalitatea de tratament ce utilizeaza medicamente citotoxice (citostatice) pentru
distrugerea celulelor maligne.
- Se administreaza pe cale intravenoasa (cel mai frecvent), orala, intracavitara, intraarteriala
intratumorala sau intramusculara.
Chimioterapia poate fi:
 curativa (reprezentând principala modalitate de tratament),
 neoadjuvanta sau preoperatorie (cu scopul de reducere a tumorii primare, îmbunatatirea
controlului loco-regional al bolii si scaderea riscului de diseminare la distanta a bolii ),
 adjuvanta sau postoperatorie (pentru reducerea riscului de recidiva locala sau la distanta, la
pacientii cu factori de prognostic nefavorabil)
 paliativa (în scop de îmbunatatire a calitatii vietii = reducerea simptomatologiei ).
Chimioterapia se administreaza de obicei:
- în cure/serii de 1 zi, 2 zile, 3 zile sau 5 zile (exista si serii mai complexe),
-fiecare perioada de tratament fiind urmata de o perioada de refacere (3-4 saptamâni).
Se pot utiliza unul sau mai multe citostatice, functie de localizare, forma histopatologica, stadiul
clinic, bolile asociate si optiunea medicului curant.
Efecte secundare
Modificari ale formulei sanguive
- Maduva osoasa produce celule sanguine care sunt deversate in sange; dat fiind ca se multiplica
foarte rapid, ele sunt foarte sensibile la chimioterapie. Toate moleculele antitumorale pot
antrena, deci, o diminuare tranzitorie a numarului de celule sanguine.
Greturi si varsaturi
- Sunt frecvente pentru majoritatea medicamentelor de chimioterapie si pot surveni chiar in
momentul perfuziei, dar si in zilele urmatoare, chiar daca in prima zi n-au fost probele
(vomitisme intarziate).

19
 Exista astazi multe tratamente pentru a atenua sau a anihila aceste greturi si vomitisme. Este
importanta respectarea prescriptiei, mai ales pentru medicamentele aniemetice care trebuie
luate inainte de chimioterapie.
Atentie: Vomitismele si greturile de amploare nu sunt normale
Diaree, constipatie
- Sunt numeroase medicamente care induc tulburari ale tranzitului si care pot produce diaree si
constipatii puternice; in acest caz, nu evitati sa tratati aceste simptome.

Caderea parului
- Caderea parului nu este decat un efect secundar minor si provizoriu, caci parul creste din nou, in
mod normal, dupa incheierea tratamentului. Singura metoda impotriva caderii parului este
casca refrigeranta, care diminueaza cantitatea de medicamente ce intra in contact cu radacina
parului.
Oboseala
- Este practic constanta pe toata durata bolii, dar mai ales in timpul chimioterapiei si in zilele
urmatoare si se datoreaza bolii in sine.
Majoritatea efectelor secundare pot fi ameliorate prin tratamente specifice si de obicei dispar dupa
terminarea chimioterapiei.
Radioterapia.
- Reprezinta modalitatea de tratament ce utilizeaza radiatii ionizante.
- Utilizarea radiatiilor ionizante în tratamentul cancerului se bazeaza pe posibilitatea de a obtine
distrugerea celulelor tumorale, fara a determina alterari grave si ireversibile asupra tesuturilor
sanatoase din jurul tumorii.
Tehnicile de radioterapie sunt:
 iradiere externa,
 brahiterapie sau curieterapie ( prin plasarea unor surse radioactive in tesutul tumoral
 radioterapie metabolica (cu izotopi).
Radioterapia poate fi:
 curativa,
 neoadjuvanta = preoperatorie (cu scopul de reducere a tumorii primare, imbunatatirea controlului
loco-regional al bolii),
 adjuvanta = postoperatorie (sterilizarea patului tumoral cu reducerea riscului de recidiva locala
sau la distanta, la pacientii cu factori de prognostic nefavorabil)
 paliativa (antalgica, decompresiva, hemostatica).
Efectele secundare

20
 - ale radioterapiei depind de localizarea tumorii, tipul de iradiere, volumul tumoral, factorul timp,
vârsta, starea clinica a pacientului, bolile asociate.
- Pot fi:
-acute (apar în timpul iradierii) sau
-tardive (apar dupa 6 luni de la terminarea radioterapiei).
Complicatii acute:
 stare de rau de raze - în primele zile de radioterapie (astenie, anorexie, greata, cefalee),
 eritem cutanat (roseata pielii),
 greata si varsaturi,
 diaree, dureri abdominale,
 caderea parului, astenie fizica si paloare (datorita anemiei),
 risc crescut de infectii (prin scaderea numarului de leucocite),
 sângerari diverse (prin scaderea numarului de trombocite).
Efectele secundare tardive:
 fibroza,
 dermatita,
 ulceratii,
 fistule,
 insuficiențe de organe (plamâni - fibroza, maduva osoasa - aplazie, rinichi - nefrita, inima -
pericardita, ficat - hepatita, mielita radica).
O categorie particulara de efecte secundare sunt cele mutagene si cancerigene.
Radioterapia este încriminata în aparitia unor cancere secundare ce apar la ani de zile de la
iradiere (leucemii, mielodisplazii, limfoame, sarcoame).
Hormonoterapia
-este o modalitate de tratament oncologic utilizata în cancerele hormonodependente (acele tumori
ce provin din tesuturi a caror crestere este controlata de hormoni).
Terapiile hormonale pot fi:
- supresive (suprima sursele de hormoni din organism) - chirurgical, medicamentos sau radiologic
si/ sau
-aditive (blocheaza actiunea hormonilor din organism).

-Cancerul mamar reprezinta localizarea în care terapia hormonala este cel mai frecvent utilizata si
studiata, atât ca tratament adjuvant la pacientele cu factori de prognostic nefavorabili cât si în stadiul
metastatic cu rol de paliatie.

21
 -La barbat cancerul de prostata este de asemenea hormonodependent.
-Tratamentul hormonal determina în general diminuarea simptomelor (paliatie) cu îmbunatatirea
calitatii vietii si influenteaza în mica masura cresterea supravietuirii.
-Efectele secundare ale hormonoterapiei sunt foarte variate functie de medicamentul utilizat, sunt
relativ frecvente, dar în marea majoritate a cazurilor severitatea este minima, neafectând major
calitatea vietii.
Terapiile biologice
- cuprind acele tratamente antitumorale ce utilizeaza actiunea mecanismelor naturale de aparare
ale organismului împotriva tumorii si/sau substante implicate în diferentierea, proliferarea si
activitatea celulelor imune.
-Considerata a IV-a modalitate majora de tratament în cancer, terapia biologica a evoluat continuu
în ultimii ani odata cu întelegerea mai profunda a mecanismelor de producere si evolutie a
cancerului.Cea mai utilizata este imunoterapia cu Interferoni sau Interleukine.

Depistarea precoce a cancerului de prostată

Afectiunile prostatei sunt de doua tipuri:
 -afectiuni inflamatorii (prostatitele acute si cronice) - sunt infectii genitourinare care afecteaza de
regula barbatii tineri, sub 50 de ani;
 -afectiuni tumorale (adenomul de prostata si cancerul de prostata) - sunt afectiuni extrem de
frecvente dupa vârsta de 50 de ani.
Datorita eficientei tratamentului în stadiile incipiente ale bolii, cercetarea medicala s-a concentrat
asupra gasirii unor metode de depistare cât mai precoce a acestei boli.
-Acestea sunt:
 Tuseul rectal (TR) Este o examinare simpla si de încredere care ajuta la detectarea
modificarilor canceroase sau necanceroase ale prostatei, la barbatul trecut de 50 de ani.
 Antigenul specific prostatic (PSA) Dozarea sangvina a PSA permite sa se detecteze afectiunile
prostatei si este foarte util în urmarirea evolutiei acestora
Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda efectuarea unui control anual, constând în Tuseu
rectal si testul PSA, la toti barbatii de peste 50 de ani.
La cei care au istorie familiala de cancer de prostata, aceste controale trebuie începute la 40 de ani.
Biopsia prostatica
-Când PSA are valori crescute trebuie facuta biopsia prostatica pentru confirmarea diagnosticului de
cancer de prostata. Aceasta consta în prelevarea unui fragment de organ si studierea sa la microscop.
De retinut despre cancerul de prostata!
 Este pe locul trei în rândul bolilor canceroase, în România.
 Apare la barbati, dupa vârsta de 50 de ani.

22
  Detectat în faze precoce este tratabil în 100% din cazuri.
 Începând cu vârsta de 50 de ani, fiecare barbat trebuie sa-si faca un control urologic anual
constând din tuseu rectal si testul PSA .
 Barbatii cu istoric familial de cancer de prostata trebuie sa înceapa aceste controale la vârsta de
40 de ani.
Autoexaminarea sanilor
Examinarea se face cel mai bine la dus.
Prima data examinarea se face in fata oglinzii. Va trebui sa va palpati de mai multe ori la rand sanii
pana va veti obisnui cu consistenta acestora, chiar mai mult, sanii pot avea consistenta usor diferita
unul de celalalt si acest lucru sa fie normal.
Pasul 1. Stati in fata oglinzii cu mainile pe langa trunchi si examinati vizual pieptul. Sanii trebuie sa
fie simetrici, sa nu prezinte zone de roseata, umflaturi etc.
Pasul 2. Ridicati mainile, intai pe rand, incet, pentru a urmari totodata daca glanda este mobila cu
miscarile peretelui toracic (asa este normal). Vizualizati cu atentie si axila (sub bratul) pentru a vedea
daca nu apare vreo proeminenta sau o zona inrosita (ganglionii axilari). Apoi cu ambele brate ridicate
deasupra capului reexaminati sanii. Apoi se apropie palmele si se coboara pana la nivelul gatului si se
apasa una pe cealalta, contractand grupe de muschi. Urmariti din nou sa nu observati ceva atipic .
Pasul 3. Se aseaza mainile pe solduri si se apasa, urmarind din nou sanii pentru a vedea eventuale
atipii.

Modificari atipice la nivelul sanilor pe care le puteti observa

Modificari ale simetriei sanilor si pozitionarii acestora. Spre exemplu, in mod normal mameloanele
(si sanii de asemenea) sunt orientate in exterior si in jos. Daca spre exemplu la un moment dat unul
din sani (sau ambii) isi schimba orientarea (de exemplu unul din sani se orienteaza in sus sau spre
interior) este cazul sa va alarmati.
Cresterea in dimensiune a sanilor sau numai a unuia
Modificari de culoare precum roseata sunt in general semne ale unuei infectii, mai ales daca zona
respectiva se si umfla si este dureroasa la palpare.
Ingrosarea pielii si porii acesteia cu aspect neobisnuit (ca o coaja de portocala) sunt semne grave.
Modificari ale conturului sanilor: spre exemplu apare o aplatizare sau o proeminenta.
Ulceratiile la nivelul pielii (piele infectata si dedesubt se simte sau nu la palpare un nodul).
Modificari la nivelul mamelonului: retractia mamelonara (numai daca nu este asa de la pubertate
sau din nastere cand nu ridica probleme patologice ci doar imposibilitatea de alaptare este
deranjanta), inrosiri, scurgeri mamelonare (pateaza sutienul), proeminente etc.
Palparea sanilor
Dupa inspectie urmeaza palparea sanilor.

23
 -Aceasta poate decela existenta unor noduli in glanda mamara, a unor zone mai consistente sau a
unor noduli moi .
Pasul 1. Se duce unul din brate la ceafa si cu celalalt se palpeaza sanul de partea bratului ridicat.
Palparea se face in cercuri concentrice de la bazele sanilor pana la areola mamara inclusiv aceasta
(zona pigmentata ce contine mamelonul).
Nu este gresit daca reveniti si insistati pe fiecare cadran in parte. Acelasi lucru se repeta si pentru
celalalt san. Apoi se stoarce putin mamelonul pentru a vedea daca nu exista vreo scurgere
mamelonara (aceasta in general pateaza lenjeria intima si e semn patologic).
Pasul 2. In pozitie culcat pe spate, cu un prosop sau o perna sub umeri, se ridica un brat si cu celalalt
se va palpa sanul opus (ca mai sus). Se repeta in acelasi mod pentru celalalt san. Orice apare anormal
sau chiar daca nu sunteti sigure ca este ceva sau nu, mai bine consultati medicul. Cu cat depistati mai
devreme orice patologie la nivelul sanilor, cu atat aveti mai multe sanse spre vindecare.
Autoexaminarea sanilor este obligatorie lunar.

Cancerul de col uterin

-Cancerul de col uterin, una din cele mai mari probleme de sanatate a femeilor de oriunde (a doua
cauza de deces prin cancer la femei), poate fi acum prevenit.
In farmaciile din Romania exista, nu de mult timp, doua vaccinuri ce ofera imunitate impotriva
infectiei cu anumite tipuri de HPV (Human Papilloma Virus = Papilloma virusul uman), care este
principalul agent cauzator al cancerului de col uterin.
Vaccinul se comercializeaza in doua forme, cea mai cuprinzatoare fiind forma tetravalenta, care
ofera imunitate pentru tulpinile 6, 11, 16 si 18. Exista si o forma bivalenta ce contine doar tulpinile 16
si 18.
Vaccinul se administreaza intramuscular in regiunea umarului in 3 etape, dupa prima doza fiind
necesar un rapel la 2 luni si unul la 6 luni

Regimul alimentar in cancer

-Regimul alimentar al pacientului suferind de cancer este planificat si abordat diferit, in functie de
caz, stadiu de evolutie si terapie.
-Bolnavii de cancer sunt printre cei mai expusi riscului de a dezvolta sindroame pluricarentiale ca
urmare a procesarii inadecvate a nutrientilor adusi prin dieta.
-Acest deficit se datoreaza fie bolii in sine (in special in formele cu localizare digestiva), fie
tratamentului (care poate fi chirurgical, chimioterapie sau radioterapie).
-Boala canceroasa are capacitatea de a compromite total statusul nutritional al pacientului,
alterandu-i in mod dramatic metabolismul si cauzand aparitia anorexiei (pierderea apetitului) ce pe
termen lung va determina o scadere semnificativa in greutate.

24
 -Exista situații in care aceasta scadere ponderala apare chiar mai devreme, organismul fiind afectat
profund de sindromul consumptiv asociat invariabil cancerului.
-Modificarile de metabolism ce apar la toti bolnavii includ intensificarea ratei metabolismului bazal,
precum si accelerarea arderilor calorice si epuizarii rezervelor energetice. Pentru a face fata acestor
schimbari, organismul va avea nevoie de un surplus de calorii, altfel greutatea sa va scadea
considerabil, masa musculara se va topi, instalandu-se o stare de astenie si apatie cronica.
-In cancer este afectat fiecare tip de metabolism in parte - proteic, lipidic, glucidic, cu depletia
rezervelor energetice din tesutul muscular si adipos. Specialistii afirma ca scaderea ponderala ce
insoteste boala apare ca rezultat al modificarilor patologice induse de cancer, dar si datorita instalarii
unei stari de depresie psihica, urmare a aflarii si constientizarii diagnosticului, evolutiei si
prognosticului.
Gradul deficitului nutritional cu care se confrunta organismul depinde de mai multi factori, printre
care:
 sediul primar al cancerului (deficitul se instaleaza mai repede si este mai accentuat in cazul
neoplaziilor digestive: esofagiene, gastrice, pancreatice)
 severitatea (exprimata prin stadiul clinic al bolii si raspunsul la tratament) in momentul
diagnosticului
- intensitatea simptomelor resimtite de catre pacient
 tipul si frecventa tratamentului (chimioterapie, radioterapie) precum si efectele secundare
asociate acestuia
 modul in care interfera neoplazia cu ingestia, absorbtia si utilizarea nutrientilor ce provin din
dieta.
Aportul alimentar de nutrienti
-Adesea, pacientii cu cancer necesita instituirea unui regim hipercaloric astfel incat sa poata preveni
scaderea ponderala.
-In acelasi timp dieta trebuie sa fie imbogatita cu proteine (atat de origine animala, cat si vegetala),
pentru a opri procesul de topire a masei musculare ce apare in evolutia neoplaziilor.
-Alimente cu un continut ridicat in proteine (si care au si un numar crescut de calorii) sunt untul de
arahide, carnea, branza, laptele integral.
-In cazul in care pacientul dezvolta o aversiune sau chiar o intoleranta digestiva fata de lipide (fapt
des intalnit in situatia pacientilor aflati sub tratament citostatic), regimul alimentar al acestuia ar
trebui sa fie bazat pe produse bogate in proteine, insa cu un procent scazut in grasimi, asa cum este
cazul lactatelor degresate (lapte, iaurt, milkshake-uri, inghetate) si a carnii albe.
-Pentru ca dieta sa fie echilibrata, aportul crescut de proteine trebuie completat cu un consum bogat
de fructe si legume.
-Pentru a spori numarul caloriilor aduse de acesta, pacientul isi poate diversifica regimul incluzand
sucuri de fructe cu pulpa, fructe deshidratate sau legume cu un continut sporit de calorii, cum este
cazul porumbului, mazarei.

25
 Efectele secundare terapiei anticanceroase
-Toate tipurile de tratamente antineoplazice asociaza efecte secundare si reactii adverse, insa
intensitatea lor este determinata de metoda terapeutica efectiva.
-Printre cele mai frecvent intalnite reactii adverse sunt cele din sfera gastro-intestinala, manifestate
cu anorexie, greturi, varsaturi, modificari de gust, tulburari de tranzit, modificarea greutatii corporale.
In continuare sunt prezentate cateva dintre aceste reactii adverse precum si unele metode de
ameliorare a acestora. Este important de retinut ca aceste sfaturi nu inlocuiesc sub nici o forma
tratamentul de fond, administrat de medicul curant, cu scopul ameliorarii simptomatologiei, ci au
doar rol adjuvant.
De retinut! Obiectivele dietei pentru pacientul aflat sub tratament antineoplazic includ:
 obtinerea si mentinerea unui status nutritional optim
 reducerea intensitatii simptomelor cauzate de terapie
 prevenirea scaderii ponderale
 continuarea tratamentului si mentinerea calitatii vietii la un nivel acceptabil.
1. Disfagia
- Disfagia reprezinta dificultatea la inghitire, pacientul avand senzatia ca alimentele se opresc la un
anumit nivel în pasajul dinspre gura spre stomac.
- Disfagia poate fi o manifestare primara a neoplaziei sau un rezultat al terapiei si se poate instala
treptat, incepand cu solide mai dure si ajungand pana la alimente de consistenta pastoasa, semisolida.
- Pacientul poate consuma lichide mai vâscoase, cum ar fi milkshake-uri, sau preparate de genul
piureurilor de fructe sau legume. Acestea sunt mai usor de mestecat, inghitit si nu asociaza un risc
crescut de aparitie a aspiratiei alimentare (aceasta este o complicatie de temut a disfagiei si apare
cand alimentele ajung prin trahee in arborele respirator).
2. Greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale
- O gama larga de citostatice prezinta astfel de reactii adverse, aceste manifestari putand sa apara
in mod curent si dupa sedintele de radioterapie.
- Pacientii cu astfel de acuze sunt sfatuiti sa nu manance imediat dupa efectuare curei terapeutice
si sa fie atenti la pozitia pe care o adopta dupa si in timpul meselor.
- Aceasta recomandare este utila deoarece exista anumite posturi ce favorizeaza refluxul gastro-
esofagian sau intensifica simptomatologia dureroasa abdominala.
- In cazul in care pacientul sufera predominant de greata si varsaturi, este indicat ca, pe langa
medicatia antiemetica specifica administrata, sa consume zilnic (ca parte a regimului igieno-dietetic)
8-10 pahare de lichide reci, pentru a evita aparitia deshidratarilor.
In cazul pacientului la care simptomul cardinal este prezenta diareei, sfaturile includ:

26
  -evitarea produselor ce contin cofeina (cafea, ceaiuri tari, bauturi pe baza de cola)
 -limitarea consumului de produse lactate precum laptele, iaurtul, budincile si inghetata in timpul
episodului diareic, deoarece aceste produse pot agrava simptomele
 -evitarea alimentelor ce au potential agravant cum ar fi: margarina, untul, produsele prajite in ulei,
alimentele grase, lactatele integrale, vegetalele precum fasolea, mazarea, porumbul, spanacul,
broccoli, fructele uscate
 -daca diareea asociaza balonare, flatulenta si crampe abdominale, specialistii sfatuiesc pacientii
sa evite si varza, conopida, ceapa verde, berea, toate bauturile carbogazoase, precum si guma de
mestecat, deoarece creste producerea de gaze).
3. Modificari de gust si aversia alimentara
- Majoritatea pacientilor cu cancer descopera treptat ca alimentele isi modifica gustul.
- Modul in care vor fi percepute este diferit pentru fiecare persoana in parte, recomandarile fiind si
ele diferite, in functie de caz.
- Majoritatea pacientilor relateaza, totusi, ca alimentele capata un gust metalic.
- In acest caz ei ar trebui sa consume mai multa carne de curcan, de pui, peste, fructe de mare, dar
si unt de arahide, produse lactate si citrice din abundenta.
- O alta metoda este condimentarea carnii cu diverse verdeturi sau sosuri care sa ii modifice gustul.
- Citricele au un efect benefic in ceea ce priveste indepartarea acestui gust extrem de neplacut. De
asemenea, este utila si folosirea tacamurilor de plastic in locul celor din metal.
- Indiferent de gustul resimtit in gura, pacientii sunt sfatuiti sa isi clateasca cat mai des gura cu apa
de gura si bicarbonat de sodiu, sa evite consumul produselor ce lasa o aroma puternica dupa ce au
fost consumate.
- In cazul in care astfel de probleme apar de-a lungul terapiei, pacientului îi sunt recomandate:
 consumarea alimentelor usoare, fara condimente puternice sau bogate in aditivi alimentari, cu un
gust intens acid sau extrem de dulci;
 evitarea produselor fierbinti sau calde si consumarea doar a celor racite in prealabil sau tinute la
frigider;
 evitarea aromelor intense (din punct de vedere al gustului, mirosului);
 în cazul in care apar episoade de greață si varsaturi pacientul trebuie sa evite sa consume
alimentele sale preferate in aceasta perioada, deoarece, pe termen lung, poate dezvolta o aversie fata
de ele, prin asocierea inconstienta cu episodul de tulburari digestive.
4. Scaderea ponderala si topirea musculara

- Pierderea in greutate si topirea masei musculare sunt simptome prezente la aproape toate
categoriile de bolnavi neoplazici, indiferent de localizarea bolii sau stagiu evolutiv.

27
 - Accelerarea metabolismului (asociind un necesar caloric crescut) combinata cu incapacitatea
organismului de a absorbi si utiliza corespunzator nutrientii adusi prin dieta alimentara duc in final la
pierderi de masa corporala impresionante, instalate intr-un interval relativ scurt.

- Acesta este, de fapt, unul din criteriile care au incadrat boala canceroasa in cadrul bolilor
consumptive.

- Specialistii recomanda pacientilor aflati in aceste situatii, urmatoarele:

 -cresterea aportului de proteine si de calorii din dieta

 -mese mai putin consistente insa mai frecvente pe parcursul zilei (pacientul trebuie sa manance
mai putin dar mai des)
 -adaugarea de lapte praf in diverse alimente si bauturi (astfel se poate suplimenta aportul caloric
 -consumarea de bauturi hipercalorice - sucuri de fructe cu pulpa, lapte integral sau alte lichide
dulci
 -cresterea consumului saptamanal de oua sau doar de albusuri, prin adaugarea lor in diverse
mancaruri (ciorbe, supe, prajituri).
 -Nu este indicat insa consumul de oua crude, negatite. Acestea pot fi contaminate cu o serie de
bacterii enterice cum ar fi Salmonella.
- Infectarea cu Salmonella determina aparitia unor simptome digestive de tipul greturilor,
varsaturilor, diareei si febrei, care pot duce la decompensarea rapida a pacientului, cu instalarea
unor dezechilibre electrolitice foarte greu de controlat si rezolvat terapeutic.
- De asemenea, în oul crud proteinele se gasesc legate de anumite substante, formand astfel
complexe pe care organismul nu le poate utiliza.
 -adaugarea unor bucati de carne sau de branza, tocate cat mai marunt, in diverse salate, sosuri,
supe
 -consumarea de-a lungul zilei, pe post de gustari, a nucilor, acadelelor, fructelor deshidratate
(acestea sunt indicate datorita continutului ridicat in calorii)
 -folosirea suplimentelor dietetice hipercalorice, batoanelor proteinizate si a altor suplimente
nutritive de acest tip; pacientul isi poate crea propriul cocktail vitaminic, in functie de preferinte, prin
combinarea fructelor cu laptele integral de la frigider, ce poate fi consumat alaturi de unt de arahide
sau biscuiti din cereale integrale la micul dejun.In cazul in care pacientul tolereaza prezenta lipidelor
in alimentatie, se recomanda sporirea consumului de produse ce au concentratii mai ridicate in
grasime (cum ar fi untul, margarina vegetala, diferite sosuri), acestea fiind o sursa foarte potrivita de
calorii. Pacientul nu trebuie sa exagereze in consumul produselor bogate in grasimi saturate sau in
colesterol.

 -In cazul in care a aparut intoleranta digestiva la grasimi (bazata pe incapacitatea enzimatica a
tubului digestiv de a le digera corespunzator), pacientul trebuie sa se adreseze medicului, acesta

28
putand sa ii prescrie un tratament medical continand produse enzimatice sintetice si un regim
alimentar bogat pe surse alternative de calorii si acizi grasi esentiali. In aceste cazuri se recomanda
adesea consumul de suplimente nutritive bazate pe trigliceride cu lant mediu, care sunt mult mai usor
de procesat si utilizat de catre organism.
5. Intoleranța la lactoza
- O categorie semnificativa de pacienti devin, intoleranti la lactoza (lactoza reprezinta glucidul de
baza din lapte).
- Aceasta incapacitate de a digera corespunzator lactoza are la origine un deficit al enzimei
responsabile de acest proces, numit lactaza (enzima produsa la nivel de perete al tractului gastro-
intestinal).
- Simptomele ce deriva din aceasta insuficienta enzimatica sunt: balonare, flatulenta si diaree
(aceasta apare imediat dupa consumul produselor continand lactoza (lactate, deserturi cu lapte, insa
si alte produse, cum ar fi cele de cofetarie si patiserie).
- Pacientii cu intoleranta la lactoza pot primi insa lactaza in diverse combinatii sintetice, disponibile
fara prescriptie medicala in majoritatea farmaciilor.
- Aceste preparate pot fi administrate inainte de consumul propriu-zis al produselor lactate.
- In vederea ameliorarii starii de sanatate si imbunatatirii calitatii vietii acestor pacienti, au aparut
pe piata numeroase produse lactate fara lactoza. Continutul in acest glucid este redus semnificativ in
produsele ce contin culturi selectionate cum ar fi iaurtul, anumite tipuri de branzeturi sau chiar in unt.
- Pentru a evita aparitia simptomelor cauzate de aceasta intoleranta, pacientilor le poate fi
recomandata intreruperea totala a consumului de produse continand lactoza pana la incheierea
tratamentului antineoplazic.
6. Sindromul de dumping
- Sindromul de dumping reprezinta de fapt, golirea rapida a stomacului si este o complicatie ce apare
frecvent dupa rezectii gastrice (pentru diferite patologii, inclusiv cancer).
- In cadrul acestui sindrom alimentele nu sunt digerate corespunzator si sunt eliminate in duoden la
aproximativ 10-15 minute dupa ce au fost inghitite.
- In forma precoce, dumpingul se manifesta brusc dupa masa, prin greturi, varsaturi, dureri
epigastrice si diaree. Pacientul prezinta si manifestari generale vasomotorii, cum ar fi tahicardie,
transpiratii, ameteli.
- Dumpingul tardiv, cel care apare la 1-3 ore dupa masa este insotit de tremuraturi, palpitatii,
cefalee, transpiratii reci.
Pentru a evita asemenea manifestari, specialistii sfatuiesc urmatoarele:
- sa evite mesele abundente si sa le inlocuiasca cu mese usoare, servite de cateva ori pe zi;
- sa isi restrictioneze consumul de carbohidrati, in special cei rafinati si sa isi creasca consumul de
proteine si lipide; s-a demonstrat ca în sindromul de dumping este incriminata cresterea nivelului
glucozei din sange dupa mese bogate in carbohidrati, ceea ce are ca rezultat un exagerat raspuns
pancreatic, cu secretie in exces de insulina ce determina hipoglicemie, care este raspunzatoare de
simptomatologia caracteristica;

29
- consumarea lichidelor cu 30 de minute inainte de masa sau la 30-60 de minute dupa masa, niciodata
in timpul meselor;
- pacientii sunt sfatuiti ca dupa fiecare masa sa evite activitatile fizice si sa stea intinsi in pat.

7. Pierderea apetitului – anorexia

- Cauzele ce duc la pierderea poftei de mancare in cazul unui pacient cu cancer sunt multiple,
inclusiv:
= aparitia unei simptomatologii digestive ce il impiedica efectiv sa se alimenteze (varsaturi, greturi),
dar si instalarea depresiei.
- In cazul in care, pe parcursul tratamentului, pacientul isi pierde pofta de mancare, specialistii
recomanda includerea in regimul alimentar a oricarui aliment considerat a fi pe placul sau.
- In momentul in care se hraneste, pacientul ar trebui sa manance cat mai multe produse
hipercalorice pentru a compensa astfel perioadele de post; ar trebui sa aiba mereu la indemana
gustari precum biscuiti integrali, batoane de proteine, de cereale, branzeturi, oua fierte, iaurt integral,
alune, nuci, budinci, inghetata, briose.
- Iar in cazurile in care aceasta solutie nu este urmata de un rezultat concret, si anume revenirea
apetitului, medicul curant poate prescrie anumite preparate ce au rolul de a creste pofta de mancare.
Managementul durerii din cancer
- In unele tipuri si stadii ale cancerului durerile pot fi foarte severe.
- Cu toate acestea, faptul ca o persoana are cancer nu inseamna ca va fi nevoita sa traiasca cu dureri.
-Majoritatea persoanelor care au cancer sunt capabile sa isi controleze in mod eficient durerea.
- Durerea din cancer poate fi ameliorata, aproape intotdeauna, daca:
 -intre pacient si echipa medicala exista o colaborare foarte buna privind realizarea unei strategii
terapeutice pentru combaterea durerii
 -pacientul invata diferite metode de ameliorare a durerii, inclusiv terapia medicamentoasa si alte
metode terapeutice, cum ar fi relaxarea si biofeedback-ul
 -pacientul reuseste sa realizeze o strategie terapeutica prin care poate controla eficient durerea.
De retinut!
 Durerea din cancer poate fi controlata. Cea mai buna strategie terapeutica pentru controlul durerii
este cea realizata de pacient in colaborare cu echipa medicala si care ofera pacientului suficienta
flexibilitate pentru nevoile sale. Pacientul este cel care decide in privinta dozelor terapeutice, in
functie de intensitatea durerii si starea sa generala.
 Se recomanda administrarea medicatiei antialgice conform recomandarilor medicale. Nu se
recomanda intarzierea administrarii medicamentelor antialgice pentru ca durerea sa nu devina
severa. Medicamentele antialgice au eficienta maxima daca se utilizeaza inca de la debutul durerii,
inainte ca aceasta sa devina severa.

30
  Riscul de aparitie a dependentei fata de medicamentele antialgice, ca de exemplu morfina, este
foarte mic. Ingrijorarea pacientului privind aparitia dependentei de medicamente nu ar trebui sa-l
impiedice sa-si administreze medicatia respectiva.
 parte din strategia terapeutica privind ameliorarea durerii este si tratarea unor afectiuni, ca de
exemplu depresia, anxietatea sau tulburari ale somnului care pot accentua durerea.
- Medicatia antialgica se recomanda in tratarea formelor usoare, moderate si severe de durere,
precum si in tratarea durerii cu anumite caractere, ca de exemplu arsura si parestezia.
- Formele usoare de durere pot fi tratate cu medicamente fara prescriptie medicala, ca de exemplu
acetaminofen sau antiinflamatorii nesteroidiene.
- Formele moderate si severe de durere pot fi tratate prin adaugarea medicamentelor antialgice cu
efect puternic alaturi de medicatia prescrisa sau neprescrisa de medic, cum ar fi AINS sau
acetaminofenul.
Morfina este cel mai frecvent opioid prescris pentru controlul durerii din cancer. Alte opioide includ
codeina, hidrocodona, hidromorfona, fentanyl, oxicodona si metadona.
-Arsurile, paresteziile sau alte simptome ale afectarii structurilor nervoase pot fi tratate cu
medicamente antidepresive sau anticonvulsivante.
-Antidepresivele includ amitriptilina, nortriptilina si desipramina.
-Anticonvulsivantele includ carbamazepina, levetiracetam, oxcarbazepina si gabapentin.
-Administrarea opioidelor, amelioreaza eficient durerea. Unele persoane sunt speriate in legatura
cu administrarea acestor medicamente, deoarece acestea se tem pentru ca s-ar putea sa devina
dependente de ele.
-Daca persoana respectiva nu a avut probleme legate de dependenta la medicamente dupa
administrarea acestora in trecut, este improbabil ca aceasta sa devina dependenta de medicatia
antialgica la o noua administrare.
- Organismul este obisnuit zilnic cu o anumita cantitate de medicamente pentru controlul durerii,
dar medicul poate reduce treptat dozele de medicatie antialgica mai ales atunci cand cauza care
determina durerea a fost eliminata.
-Cresterea dozelor de opioide pentru a ameliora durerea nu conduce la aparitia dependentei.
- Majoritatea medicamentelor pentru controlul durerii din cancer pot fi administrate pe cale orala,
sub forma de comprimate sau sirop.
De asemenea, administrarea medicatiei se poate face si sub forma de plasturi, creme sau unguente
aplicate local la nivelul tegumentelor, supozitoare, solutii orale sau pe cale injectabila intradermic,
intravenos sau la nivelul maduvei spinarii.
De regula, pacientul reuseste sa controleze durerea de cele mai multe ori, dar uneori durerea poate
aparea fulgerator in afara activitatilor zilnice sau fara motive clare, aceasta se numeste durere rebela.
Medicul specialist recomanda in aceste cazuri medicatie cu actiune rapida, de obicei morfina pentru
tratarea durerii rebele ce apare brusc.

31
 Daca nu este tratata prompt si eficient, durerea din cancer, poate afecta calitatea vietii. Daca
durerea din cancer nu este tratata, poate cauza urmatoarele: depresie, ineficienta terapiei, oboseala,
retragere sociala stare de stres, insomnie, ingrijorare, suparare, inapetenta, singuratate.
Controlul durerii din cancer determina ca pacientul sa:
 fie activ;
 doarma;
 aiba o activitate sexuala normala;
 faca fata mai bine afectiunii si tratamentului;
 se bucura de compania familiei si a prietenilor;
 aiba apetit normal.
- Durerea nu este simptom care apare accidental in cadrul bolii canceroase.
- Aceasta face parte din boala canceroasa si controlul durerii ar trebui sa fie o parte integranta a
tratamentului antineoplazic.
- Se recomanda realizarea unei strategii terapeutice pentru tratarea durerii, inca de la primele
acuze privind durerea din cancer, impreuna cu medicul specialist, asistenta medicala si
farmacistul.
Se recomanda folosirea unui registru in care sa fie notat fiecare episod dureros si metoda
terapeutica utilizata pentru ameliorarea durerii. In acest registru trebuie notata zilnic intensitatea
durerii si medicamentele utilizate, precum si eficienta lor alaturi de alte metode terapeutice utilizate
pentru ameliorarea durerii. Trebuie sa se acorde o mare atentie modului in care sunt descrise
particularitatile durerii, astfel incat acestea sa poata fi aduse la cunostinta medicului.
Se recomanda controlul rapid al episoadelor dureroase, inca de la debutul acestora, inainte ca
acestea sa se agraveze.
Administrarea medicamentelor antialgice se realizeaza astfel:
 -administrarea medicamentelor la orele indicate;
 -nu se recomanda omiterea administrarii unei doze si intarzierea administrarii pana la agravarea
durerii;
 -se interzice administrarea medicatiei de la alt pacient. Medicamentele actioneaza diferit pentru
fiecare pacient, astfel incat cea mai buna alegere terapeutica in cazul unui pacient poate fi daunatoare
pentru altul;
 -se recomanda administrarea medicamentelor cu actiune rapida in cazul unui episod dureros
paroxistic;
 -se recomanda administrarea medicamentelor prescrise de medicul curant. In cazul in care
pacientul isi administreaza medicamente antialgice prescrise de mai multi medici, el trebuie sa se
asigura ca acestia comunica intre ei despre planul terapeutic.
Medicatia antialgica poate determina efecte secundare.

32
  De exemplu, opiaceele pot cauza somnolenta, constipatie, greata si varsaturi.
 Medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), inclusiv aspirina, pot determina
afectare digestiva, inclusiv hemoragii digestive.

Inainte de inceperea tratamentului cu anumite medicamente, pacientul trebuie sa consulte medicul

sau despre efectele secundare ale acestora.
Unele efecte secundare pot fi ameliorate, astfel:
- Greata si varsaturile: se recomanda o dieta usoara, alcatuita din supe, lichide in cazul in care apare
greata. Trebuie urmarite cu atentie si tratate simptomele precoce ale deshidratarii. Persoanele in
varsta se pot deshidrata foarte usor in urma varsaturilor,
- Constipatia: se recomanda consumul adecvat de lichide. Adultii trebuie sa consume zilnic
aproximativ 8 pana la 10 pahare de apa, bautari fara cofeina sau sucuri de fructe. De asemenea, in
dieta trebuie introduse alimentele bogate in fibre, legumele si fructele.

Terapiile fizice
 terapii ce folosesc mediile calde sau reci pentru a ameliora contractura musculara, reducand astfel
durerea;
 hidroterapia foloseste apa, sub orice forma, pentru a trata unele afectiuni sau pentru a mentine
starea de sanatate;
 masajul ajuta la reducerea tensiunii musculare si a durerii, imbunatatind circulatia si favorizand
relaxarea;
 stimularea electrica nervoasa transcutanata utilizeaza curentul electric care este transmis la
nivelul tegumentelor prin intermediul unor electrozi cu scopul de a ameliora durerea.
Alte metode terapeutice
 aromoterapia este o metoda care utilizeaza aroma produselor pe baza de uleiuri (uleiuri esentiale)
extrase din flori, frunze, tulpini, scoarta de copac, coaja unor fructe sau radacini. Aceste uleiuri sunt
amestecate cu alte substante (ca de exemplu, ulei, alcool sau diverse lotiuni) si aplicate la nivelul
tegumentului, pulverizate in aer sau folosite pentru infuzie;
 meditatia este o metoda prin care pacientul isi induce o stare de pierdere partiala a constientei,
de obicei concentrandu-se asupra unor idei care ii induc o stare de calm si de claritate a viziunilor
despre viata;
 yoga reprezinta un program de meditatie care include exercitii ce imbunatatesc flexibilitatea si
respiratia, scad stresul si mentin starea de sanatate.
- Controlul durerii din cancer depinde de pacient, de afectiunea acestuia si de starea sa de spirit.
- Comunicarea cu echipa medicala determina un control mai eficient al durerii din cancer.

33
 - Pentru pacientii cu cancer este normal un sentiment de neliniste sau chiar depresie in legatura cu
starea lor de sanatate.
- Durerea poate determina sentimente de descurajare, neajutorare si deznadejde.
Se recomanda consultul echipei medicale privind durerea din cancer si sentimentele traite de
bolnav. Pacientul se poate adresa, pentru ajutor in aceasta privinta, la organizatiile pentru lupta
impotriva cancerului. De asemenea, pacientul poate comunica cu alte persoane afectate de cancer,
care ii pot da sfaturi utile privind controlul durerii si trecerea peste unele momente dificile.

Managementul greturilor si varsaturilor la pacientii oncologici

Varsaturile post-chimioterapie se pot clasifica in:
 Acute – apar la 1-2 ore dupa administrarea chimioterapiei si pot dura pana la 24 ore
 Subacute – apar la 8-9 ore dupa chimioterapie
 Tardive – apar dupa 48-72 de ore de la administrarea chimioterapie si pot dura 1-3 zile
Preventia greturilor si varsaturilor se face in cazul tuturor medicamentelor despre care se stie ca au
potential emetogen.
Se folosesc urmatoarele tipuri de medicamente:
- Antagonisti ai receptorilor serotoninergici
 se administreaza cu 30-60 minute inainte de citostatice
 controleaza greata la 75% dintre pacienti
 efecte secundare:cefalee, constipatie
- Metoclopramid
 -cu 2 ore inainte de administrarea chimioterapiei
 efecte secundare: sedare usoara, diaree.
- Corticosteroizi (Dexametazona)
 cu 30 de minute inainte de administrarea chimioterapiei
 efecte secundare: disconfort gastric, HTA, reactii alergice
Tratamentul propriu-zis al greturilor si varsaturilor consta in administrarea urmatoarelor
medicamente:
 Dexametazona 1 fi de 2-3 ori/zi pentru 2 zile, apoi 1 fi/zi (atentie – risc de aparitie a gastritei); in
Romania nu exista preparatul cu administrare orala
 Metoclopramid 1-2 cp p.o. la 4-6 ore, cu / fara Dexametazona
 Ondansetron (Zofran) 1-2 fi x 2-3/zi, cu / fara Dexametazon
Emeza anticipativa consta in aparitia gretei si varsaturilor inainte de inceperea chimioterapiei.
Tratamentul consta in administrarea unor cantitati crescute de antiemetic, medicatie sedativa,

34
intarzierea pe cat posibil a administrarii citostaticelor, dar si consiliere psihologica, utilizarea tehnicilor
de relaxare, hipnozei, schimbarea salonului
Comunicarea cu pacientul în oncologie
- Problematica comunicării în practica oncologică este dominată de două aspecte: a spune sau a nu
spune diagnosticul pacientului, iar dacă răspunsul este afirmativ, cum trebuie comunicat acest
diagnostic.
- Probabil una din cele mai dificile sarcini ale medicilor este de a aduce la cunoştiinţă
pacientului/familiei diagnosticul de cancer şi un prognostic nefavorabil
- Astăzi tot mai mulţi specialişti arată beneficiile comunicării oneste a diagnosticului şi a oferirii de
informaţii suplimentare, acurate despre boală şi şansele de a fi vindecat, despre procedurile de
tratament şi investigaţie, despre evoluţia bolii, inclusiv copiilor peste 8 ani.
- Cercetările efectuate asupra consecinţelor comunicării diagnosticului, a oferirii de informaţii
detaliate şi a implicării pacientului în procesele de decizie au indicat o creştere semnificativă a
complianţei la tratament, reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei şi radioterapiei,
mobilizarea resurselor personale de luptă cu boala şi o încredere crescută faţă de medicul
curant. Un studiu a arătat că 80% din pacienţii cărora nu li s-a comunicat diagnosticul dar li s-a
prescris radioterapia au intuit diagnosticul de cancer.
- Nesiguranţa, sentimentul de însingurare şi lipsă de comunicare, uneori simularea de către pacient
în faţa familiei a necunoaşterii adevărului nu fac decât complică şi mai mult tablou psihic.
- Absenţa unei informaţii clare din partea medicului este echivalată oricum de pacient cu un răspuns
negativ, frustrîndu-l în acelaşi timp de sentimentul de încredere în medicul curant. În acelaşi
timp trebuie să precizăm că este dificil de generalizat aceste date obţinute pe populaţii nord-
americane şi din Europa occidentală de la o cultură la alta. Sunt necesare studii suplimentare,
pe diverse culturi şi comunităţi care să ateste dacă rezultatele prezentate pot fi extrapolate şi
la alte populatii.
Investigarea metodelor prin care medicii comunică diagnosticul de cancer către pacienţi sau familie
a reliefat patru moduri de comunicare:
 metoda terminologică, când medicul comunică cu bolnavul doar prin utilizarea de termeni
ştiinţifici, neaccesibili pacienţilor, fără alte explicaţii ulterioare; este o metodă de neimplicare şi
detaşare faţă de bolnav prin care medicul tratează boala dar omite persoana.

 Prin metoda oblică, medicul încearcă să sugereze idei care vor permite bolnavului să
conştientizeze ulterior implicaţiile diagnosticului. În această situaţie medicul trebuie să fie pregătit
pentru a răspunde la întrebările bolnavului pe măsură ce conştiinţa bolii se dezvoltă.

 Metoda statistică, în care medicul se foloseşte de diferite date statistice legate de boală şi evoluţie
este o metodă neutră, de evitare a confruntări directe cu reacţia emoţională a pacientului prin
relevarea ambelor posibilităţi, de evoluţie pozitivă dar şi negativă. Ea poate fi utilă în anumite situaţii

35
dar poate şi să sugereze pacientului sentimentul de a nu fi decât un alt caz într-o anumită statistică,
şansa şi destinul hotărând în care.

 Metoda centrată pe pacient este o metodă individualizată, în care comportamentul medicului
este orientat de particularităţile pacientului. Psihologul poate furniza medicului date relevante despre
personalitatea pacientului, adaptarea sa la boală, ce tip de mecanisme defensive utilizează, ce resurse
psihice şi sociale posedă pentru a face faţă bolii. În funcţie de aceste date medicul poate decide dacă
este oportună discuţia deschisă cu pacientul sau nu.
 Nu există un ghid infailibil de a comunica adevărul bolnavului. Preferabilă este metoda centrată
pe pacient, dar uneori este eficientă şi combinarea ultimelor trei metode: prin metoda oblică
pacientul este pregătit, prin cea centrată pe pacient, bolnavul se simte individualizat şi tratat ca o
persoană unică cu o suferinţă care este doar a sa, iar din statistici pacientul poate învăţa că
reprezenatrea sa despre boală este eronată în direcţia catastrofizării premature(se cunoaşte că un
procent mare de oameni echivalează cancerul cu moarte sigură). Important este ca pacientului să aibă
sentimentul că poate comunica cu medicul, că nu inoportuneză exprimându-şi neliniştile, că are pe
cineva căruia i se poate adresa şi care îl ascultă. Psihologul din clinica oncologică poate şi trebuie să
ajute pacientul în procesarea informaţiei traumatice, în oferirea de suport emoţional pe tot parcursul
bolii şi de metode de a face faţă situaţiilor de criză.
Stresul profesional al personalului medical din oncologie
Fiecare profesie implică un anumit grad de stres.
- Solicitarea emoţională a personalului medical care are în tratament şi îngrijire bolnavii de cancer
este mult mai intensă decât în oricare altă specializare/clinică. O anchetă efectuată pe un lot
de medici oncologi a demonstrat că aceştia suferă într-un procent mai mare decât medicii de
alte specialităţi de tulburări ale somnului, pierderea în greutate, autocriticism şi autoblamare,
anxietate.
Termenul de sindrom burnout (sindrom de epuizare cronică) a fost introdus în literatura de
specialitate tocmai pentru a descrie un proces psihologic relaţionat cu stresul profesional dar care are
anumite particularităţi suplimentare. În primul rând este specific profesiilor care implică activităţi cu
oamenii (medici, psihologi, asistente medicale, profesori, preoţi). Prin natura ocupaţiilor amintite
profesionistul este perceput de oameni ca un furnizor permanent de ajutor şi suport de specialitate
dar şi ca un recipient al problemelor celor care se adresează. Se omite deseori că orice recipient are
o capacitate şi toleranţă de încărcătură limitată şi finită. Aceasta duce în timp la o erodare treptată a
energiei interioare şi sensibilităţii profesionistului ca formă de mecanism de apărare dar şi la
autoperceperea eşecului în realizarea propriilor idealuri profesionale. Sindromul burnout se
manifestă prin trei caracteristici:
 a) epuizare fizică exprimată prin scăderea energiei fizice, stare de oboseală permanentă,
simptome somatice funcţionale, capacitate redusă de relaxare;
 b) epuizare emoţională manifestă prin diminuarea treptată a plăcerii, a entuziasmului şi bucuriei,
a empatiei, dezvoltarea unei atitudini de detaşare afectivă, uneori chiar cinică, iritabilitate accentuată;
în cazuri mai grave epuizarea emoţională poate lua forma depresiei, a sentimentului de însingurare şi
a lipsei de sens;

36
  c) epuizarea mentală conduce la o scădere a randamentului personal, la o percepţie de sine ca
persoană inadecvată profesiei alese, cu o competenţă diminuată, prin urmare la sentimentul de
autodevalorizare şi autoculpabilizare; imaginea de sine negativă este dublată de o atitudine negativă
faţă de ceilalţi, uneori chiar faţă de membrii familiei sau alte persoane apropiate; cea ce înainte
bucura, procura plăcere, acum irită sau lasă rece.

Sindromul burnout este un proces complex, care se dezvoltă insidios de-a lungul anilor şi parcurge de
obicei 5 faze: entuziasm, oboseală, stagnare, frustrare şi apatie.
- Persoanele cu sindrom de epuizare cronică trăiesc dureros senzaţia că au devenit străine, diferite,
păstrând conştiinţa personalităţii lor anterioare. În mod nefericit de acest sindrom sunt afectate mai
ales persoanele care şi-au propus să se dedice cu dăruire şi entuziasm profesiei şi care se confruntă
cu discrepanţa "ideal-real".
- Pentru prevenţia sindromului burnout personalul medical trebuie să fie informat de riscurile
profesiei alese, de modul cum aceasta solicită şi erodează resursele emoţionale, cum interfereză cu
viaţa personală.
- Doar prin conştientizarea specificului psihologic al profesiei de medic şi asistent medical se reduc
riscurile autoculpabilizării, dezamăgirii, cinismului şi sentimentului de alienare.
- Grupurile de suport între specialişti care să încurajezeze împărtăşirea experienţei emoţionale a
fiecărui medic/asistent medical este o altă modalitate, larg practicată în alte ţări, de prevenţie a
sindromului de epuizare cronică. În acelaşi timp sunt necesare şi măsuri luate la nivel managerial care
să ofere recompense suplimentare, aprecieri explicite ale activităţii depuse, valorizarea persoanelor,
scoatere mai frecventă din mediu profesional prin oferirea posibilităţilor de participare la cursuri,
conferinţe şi congrese. Măsurile amintite sunt benefice nu doar pentru profesionist, dar şi pentru
calitatea muncii depuse şi deci implicit pentru bolnavi, ameliorarea şi recuperarea lor constituind
obiectivul principal al oricărui demers terapeutic.
Răspunsul emoţional la boală şi moarte
- Întotdeauna omul îşi imaginează moartea ca şi cum ar fi ceva ce se întâmplă altora.
- În momentul în care descoperă că şi el poate fi confruntat cu o astfel de experienţă limită îşi
descoperă propria vulnerabilitate.
- Fiecare dintre cei confruntaţi cu boala şi moartea reacţionează într-un mod unic, dată fiind
unicitatea persoanei.
- Cu toate acestea, cercetările efectuate asupra modului cum reacţioneză oamenii în faţa
diagnosticului de cancer, cum acceptă şi se resemnează sau refuză ideea şi luptă împotriva bolii,
au permis sistematizarea unor stadii ale reacţiilor emoţionale.
- Deja celebrul studiu al lui Kubler-Ross (1993) a identificat un proces psihologic complex, ce include
cinci stadii de răspuns la boală.
- Stadiile nu sunt rigide, fiecare persoană putând să reacţioneze într-un mod particular, în funcţie
de vârstă, educaţie, convingeri religioase, cultură.

37
 - Cunoaşterea stadiilor şi identificarea lor la pacient poate ajuta medicul, psihologul, familia să se
orienteze în asistenţa bolnavului.
- În faza investigaţiilor, persoana este dominată de nesiguranţă şi anxietate pentru un diagnostic
negativ, dar în acelaşi timp şi de speranţa infirmării suspiciunilor.
- În situaţia în care alarma s-a dovedit a fi falsă anxietatea dispare odată cu trăirea sentimentului
de uşurare.
- Dacă suspiciunile se confirmă, confruntarea cu diagnosticul şi şocul aflării adevărului este atât de
intens, încât pacientul nu poate accepta cognitiv şi emoţional faptul.
- Negarea este de obicei prima reacţie în cadrul procesului descris de Kubler-Ross. La unii pacienţii
negarea are un efect pozitiv, de tampon în faţa ştirii traumatice când într-un minut se spulberă
toate certitudinile şi planurile de viitor oferindu-le posibilitatea de a se reculege şi de a-şi aduna
resursele pentru mobilizarea ulterioară.
- Această evitare este bună atât timp cât este doar o formă de adaptare temporară la situaţia
traumatică. Dacă ea persistă poate conduce la refuzul diagnosticului, tratamentului şi
implicaţiilor bolii, putând avea astfel efect letal.
- La alţi pacienţi negarea poate direcţiona spre solicitarea de noi investigaţii, de schimbarea
medicului, clinicii şi laboratoarelor în speranţa unui alt diagnostic; această atitudine poate
tergiversa instituirea tratamentului adecvat şi deci va fi în defavoarea unei evoluţii favorabile.
Când faza de negare nu mai poate fi menţinută, aceasta va fi înlocuită cu furia şi revolta. "De ce eu
?" este cea mai frecventă întrebare în acest al doilea stadiu al reactivităţii.
- Boala este percepută ca o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată. Furia, supărarea şi resentimentele
sunt aruncate cu putere pretutindeni, împotriva destinului, familiei, personalului medical.
- În această fază pacientul poate să îşi piardă credinţa în Dumnezeu.
- Revolta faţă de un destin nedrept poate determina un comportament non-compliant la tratament
şi la indicaţiile medicale cu privirire la renunţarea unor comportamente de risc (pacientul
continuă să fumeze sau să consume cantităţi exagerate de alcool). Ceea ce poate fi interpretat
de către personalul medical ca atitudine arogantă, de pacient dificil, sau inconştientă nu este
altceva decât o modalitate de ajustare la boală.
- Când pacientul observă că prin furie şi revoltă nu poate obţine înapoi sănătatea, negocierea,
învoiala, devin reacţiile tipice în cel de-al treilea stadiu de adaptare la boală.
- Asemeni copilului care promite un comportament bun pentru a obţine o favoare şi bolnavul speră
astfel amânarea deznodământului nefericit.
- Acest stadiu poate fi gândit doar, uneori chiar inconştient sau poate fi exprimat explicit.
- Donaţiile de bani către biserică sau săraci, de organe proprii în folosul ştiinţei, acte de caritate sunt
forme de tocmeală cu destinul.
- Negocierea poate lua forma luptei împotriva bolii. Pacientul îşi mobilizează resursele pentru a
face faţă bolii, pentru a depăşi efectele adverse ale tratamentului, caută tratamente
alternative, este cooperant şi plin de speranţă în recuperare.

38
 - Din punct de vedere psihologic aceasta este faza cea mai potrivită pentru a încuraja optimismul,
gândirea pozitivă, încrederea în vindecare şi negarea gravităţii bolii.
- Dacă negarea ca mecanism defensiv poate fi fatală în faza de acceptare a diagnosticului şi
tratamentului, ea s-a dovedit un predictor favorabil al supravieţuirii dacă intră în funcţie în faza
de negociere şi luptă. Pentru mulţi bolnavi de cancer, la care boala a fost depistată într-un
stadiu timpuriu, reacţiile emoţionale se opresc la această fază datorită vindecării.
Dacă boala are o evoluţie negativă, dacă internările repetate şi intervenţii chirurgicale nu duc la nici
un rezultat, dacă pacientul se percepe pe sine ca o povară pentru familie apare depresia.
- Boala şi suferinţa nu mai pot fi negate.
- Resursele de a face faţă şi de a lupta s-au epuizat, sentimentele de neputinţă şi de lipsă de
speranţe duc la depresie.
- Depresia poate fi cauzată şi de durerea de ai părăsi pe cei dragi, de neliniştea sau vinovăţia de a fi
lăsat lucrurile neterminate sau nerezolvate.
- Durerea fizică ce poate însoţi evoluţia bolii augmentează depresia.
- Uneori speranţa poate persista şi în acestă fază a bolii, speranţa că un tratament miraculos se va
inventa, că va exista mai puţină durere, că corpul nu va fi mutilat prin operaţii chirurgicale
radicale, că sfîrşitul va fi fără suferinţă.
În faza terminală intervine acceptarea emoţională şi cognitivă a bolii şi al sfârşitului. Oboseala fizică
şi psihică determină atitudinea de resemnare şi abandonare a luptei. Lipsa totală a oricărei speranţe
este un indiciu că pacientul este pregătit pentru moarte. Anxietatea faţă de necunoscut poate să
acompanieze acceptarea finalului. Alteori, pacientul poate dori şi solicita explicit grăbirea morţii, care
este percepută ca o eliberare. Comunicarea devine în această fază preponderent nonverbală. Totuşi
nu trebuie să se uite că pacientul muribund are aceleaşi nevoi fundamental umane ca oricare altă
persoană, nevoia de afecţiune, de înţelegere, de a fi acceptat, de demnitate. Pacientul nu are nevoie
de compasiune, de îmbărbătări şi de sfaturi ci de a se simţi tratat ca o persoană, de a fi ajutat să
găsească sensul vieţii avute, semnele imortalităţii şi de a muri demn. Caracteristicile acestei ultime
faze au ridicat medicilor şi juriştilor problemele etice ale eutanasiei, act legalizat în unele state ale
lumi şi pedepsit penal în altele. Nu intră în obiectivele acestui articol prezentarea controverselor
legate de eutanasie, dar conceptul nu poate continua să rămână tabu.
Cunoaşterea fazelor de reacţie psihologică la boala cu prognostic infaust ghidează oncologul
terapeut şi personalul mediu în adoptarea unor atitudini adecvate stadiului de reactivitate. A nu ţine
cont de fazele descrise dar şi de particularităţile individuale de răspuns înseamnă negarea corelatelor
psihosociale ale bolii ce are repercursiuni negative asupra relaţiei medic-pacient.
Asistenţa psihologică trebuie să fie la îndemâna pacienţilor sub cele mai diverse forme: grupuri de
suport care să încurajezeze exprimarea emoţională, tehnici cognitive care să modifice percepţia bolii,
a tratamentelor, a riscului operator, a imaginii corporale, tehnici comportamentale şi de imagerie
dirijată care să reducă efectele secundare adverse ale tratamentului, tehnici de relaxare, de hipnoză,
şi de control al durerii pentru diminuarea reactivităţii emoţionale şi a durerii fizice, consilierea stilului
de viaţă sănătos şi a reinserţiei familiale şi socio-profesionale, pregătirea pentru moarte. Asistenţa
medicală şi psihologică a copilului bolnav de cancer ridică şi mai multe probleme, cu particularităţile

39
specifice vârstei. Nu trebuie omisă nici familia pacientului care poate beneficia de consilierea de doliu
pentru a diminua efectele devastante ale pierderii unui membru din familie.
Cum ne aparam de cancer
Cancerul este o afectiune care apare cu o incidenta din ce in ce mai mare in ultimii ani si a devenit
a doua cauza de mortalitate in lume, dupa bolile cardiovasculare.
De aceea, preventia si diagnosticul precoce sunt obiectivele cele mai importante care trebuie atinse
pentru a determina schimbarea tendintelor evolutive actuale ale cancerului.
Anchetele epidemiologice au aratat ca 80% dintre cancere sunt generate de factorii de mediu si
modul de viata. In restul cazurilor, factorii de risc pentru cancer apartin gazdei, iar din aceasta
categorie fac parte si factorii genetici.O serie de alterari genetice sunt asociate cu un risc crescut de
dezvoltare a acestei boli. Aceasta probabilitate variaza intre diversele tipuri de tumori. Astfel,
aproximativ 30% dintre malignitatile care se dezvolta in perioada copilariei apar la indivizi predispusi
genetic, in timp ce, in cazul adultilor, doar 5 – 10% dintre neoplazii sunt atribuite factorilor genetici.
Pentru majoritatea malignitatilor care sunt asociate cu factorii carcinogeni din mediul inconjurator
rolul factorilor genetici este scazut.Variatiile genetice individuale pot influenta aparitia cancerului si
in aceste cazuri, deoarece s-a constatat ca expunerea la aceste noxe este generala, pe cand boala
canceroasa apare numai la anumiti subiecti. Un exemplu il constituie expunerea la radiatiile solare
despre care se stie ca sunt un factor de risc major pentru cancerele cutanate; totusi, indivizii cu
tegumente hiperpigmentate dezvolta foarte rar boala.
Cancere sporadice / cancere cu predispozitie genetica
Pentru majoritatea cancerelor care apar la populatia generala alterarile genetice sunt
intamplatoare, aceste cancere fiind denumite sporadice. Alteori, inca de la nastere, individul prezinta
anumite mutatii genetice care il predispun la aparitia anumitor tipuri de cancer in timpul vietii.
Aceasta predispozitie se transmite din generatie in generatie, iar cancerele care apar pe un astfel de
teren se numesc cancere cu predispozitie genetica. Indiferent de sursa alterarilor genetice, o celula
trebuie sa dobandeasca doua sau mai multe mutatii inainte de a deveni maligna, un proces care poate
dura ani sau zeci de ani la oameni. Ca rezultat al mutatiilor genetice produse de acesti factori, cancerul
este un proces dinamic, cu evolutie uneori de ani de zile pana la aparitia semnelor clinice, iar leziunile
moleculare preced cu mult timp manifestarea acestora.
Cine este predispus la cancer
Istoricul familial de cancer este, fara indoiala, o componenta de baza a sfatului genetic in oncologie.
Acesta este stabilit prin anamneza familiala care trebuie sa stabileasca ce alte tipuri de neoplasme au
existat in familie si ce grad de rudenie exista cu acesti membri ai familiei, diagnosticul histopatologic,
varsta de debut a acestor cancere, expunerea la factorii de risc din mediu, tratamente urmate, modul
de evolutie. Totusi, uneori pacientul nu cunoaste tipurile de afectiuni ale rudelor, aceasta datorandu-
se lipsei unui diagnostic anatomo-patologic, non-paternitatii etc. Alteori, pacientul poate avea intr-
adevar un istoric familial negativ pentru cancer, dar el sa fie purtatorul unei noi mutatii genetice,
pacientul respectiv fiind fondatorul unei viitoare familii cu predispozitie genetica pentru
cancer.Testarea genetica directa este indicata in special pacientilor care provin din familii la care s-a
dovedit in mod cert predispozitia pentru cancer, pentru care rezultatul acestei testari modifica
semnificativ tipul de asistenta medicala acordata. Totusi, testarea genetica se poate efectua si

40
persoanelor care sunt interesate, chiar in absenta unui risc evident pentru cancer. Testarea genetica
poate fi folosita si pentru a orienta asupra tipului de interventie chirurgicala, asupra tipului de
tratament citostatic care trebuie administrat sau pentru aprecierea prognosticului neoplasmului
respectiv.Depistarea formelor de cancer cu predispozitie genetica este o preocupare primordiala a
medicinei contemporane. Detectarea acestor cazuri va impune o atitudine corespunzatoare de
prevenire a aparitiei tipului de cancer la care este predispus individul sau, prin controale periodice
specifice, depistarea precoce, in stadii putin avansate, in care rezultatele terapeutice sunt mult mai
bune.

41