1.

Litiaza biliară: noţiune, etiopatogenia, mecanismele de formare a calculilor

biliari.
Conform datelor contemporane mecanismul fundamental în geneza calculilor
constă în faptul că bila - o soluţie coloidală în care elementele constituante nu precipită -
trece din stare de «sol» în stare de «gel». Această «instabilitate coloidală» de natură
biofizică se datorează dereglărilor din complexul – colesterină – fosfolipide – acizi biliari
- cu diminuarea ponderii acizilor biliari şi creşterea cantităţii de colesterină.
Printre factorii care favorizează această descrepanţă se pot întâlni cei cu statut local,
cum ar fi: staza biliară, infecţia, sau cu aspect general: vârsta, sexul, alimentaţia excesivă
sau bogată în grăsimi, tulburările metabolice (hipercolesterolemia), sedentarismul,
dereglarea funcţiei de pigmenţi a ficatului, obezitatea, graviditatea etc.
● TEORIA STAZEI (ASCHOFF)- staza duce la creșterea absobției apei și a sărurilor
biliare prin mucoasa colecistului. Crește concentrația bilei în colesterol și
pigmenți.
● TEORIA INFECȚIOASĂ (HARTMAN)- inflamația modifică compoziția bilei
● TEORIA UMORALĂ- hipercolesterolemie
● ÎN ICTERE HEMOLITICE- eliminarea în exces a bilirubinei
În 80% din cazuri calculii conţin prevalent colesterol, în 10% cazuri predomină pigmenţii
biliari, în celelalte cazuri ei sunt micşti şi cel mai rar cu predominarea carbonatului de
calciu.
După dimensiunile lor calculii se împart în următoarele categorii:
● până la 3 mm în diametru şi atunci vorbim de microlitiază. Aceşti calculi pot trece
ductul cistic şi defileul oddian (uneori fără de colici);
● calculi mici, cu diametrul de 3-5 mm, care pot trece liber cisticul, la papilă se pot
inclava şi provoca colici;
● calculi mijlocii, cu diametrul de 5-20 mm, care se pot inclava în infundibulul
veziculei biliare, producând hidropsul vezicular;
● calculi mari, cu diametru de peste 20 mm, produc ulceraţii de decubit a mucoasei
colecistului, favorizând dezvoltarea unei colecistite acute sau a unei fistule
bileodigestive.
2. Colecistita cronică calculoasă: simptomatologia în funcţie de formele clinice
ACUZE
Durerea, semnul subiectiv cel mai des întâlnit, poare fi resimţită ca o simplă genă în
hipocondrul drept sau poate ajunge la intensitatea colicii hepatice caracteristice.
Colica hepatică poate fi precedată de unele prodroame: sensibilitate epigastrică,
greţuri, vome. Ca regulă debutează brusc, având ca moment preferenţial intervalul de 2-3
ore după masa de seară.
Este resimţită ca o crampă sau o arsură în hipocondrul drept, cu accentuări paroxistice şi
iradieri în spate (vârful omoplatului) sau umărul drept. Uneori iradierile sunt atipice -
spre mamelă, cord, gât sau inserţia claviculară a sternocleidomastoidianului (semnul
Mussi – Gheorghievski/simtomul frenicus). Important pentru diagnostic este faptul că
toate aceste iradieri au, ca regulă, o tendinţă ascendentă (în sens cranial).
În timpul colicii bolnavul este agitat, tahicardic, uneori subfebril şi adeseori prezintă
manifestări digestive asociate: vărsături bilioase sau diaree. Dacă nu survin complicaţii,
colica încetează, ca regulă, tot brusc. Sfârşitul ei este deseori marcat de «criză urinară»
(poliurie), lăsându-l pe bolnav cu o senzaţie de istovire fizică.
EXAMEN OBIECTIV
În plină colică, palparea hipocondrului drept este anevoioasă, pentru că întâmpinăm o
apărare musculară moderată.
În perioada dintre crize, palparea profundă în zona colecistică rămâne negativă sau
provoacă doar o uşoară durere, greu de localizat.
În acest caz se utilizează manevra Murphy, care constă în exercitarea unei presiuni
constante asupra peretelui relaxat în proiecţia colecistului, în timp ce ordonăm
bolnavului să respire adânc. La sfârşitul inspirului, când vezicula, împinsă de diafragm
prin intermediul ficatului, se apropie de degetele ce comprimă peretele abdominal, apare
durerea care provoacă întrerupea bruscă a respiraţiei.
În raport cu simptomatologia se disting mai multe forme clinice:
● forma latentă: un număr destul de important de colelitiaze (până la 60%)
evoluează o lungă perioadă de timp fără a determina vre-o suferinţă bolnavului,
putând fi descoperite întâmplător, printr-un examen radiologic sau
ultrasonografic de rutină, în cursul unei laparotomii exploratoare sau la examenul
necropsic;
● forma dispeptică: se manifestă prin tulburări gastrice (arsuri, gastralgii,
balonări, eructaţii, greţuri, vărsături), intestinale (diaree postprandială,
constipaţie), uneori esofagiene (disfagie);
● forma dureroasă: se manifestă prin «colica hepatică» tipică. Repetate la intervale
diferite, determinare de abuzuri alimentare, însoţite uneori de un uşor subicter
trecător colicile cedează de obicei la un tratament medicamentos de 2-3 zile. Dacă
după acest interval de timp - în condiţiile unui tratament corect - suferinţa
continuă sau apar şi alte semne clinice (febră, icter, frison) trebuie să ne gândim la
apariţia unor complicaţii (colecistită acută, angiocolită, litiază coledociană etc.);
● forma torpidă prelungită: rareori primară, este ca regulă termenul evolutiv final
al formei precedente, repetată de mai multe ori, ameliorată incomplet şi temporar
prin tratamentul medicamentos;
● forma cardiacă (sindromul Botkin) cu resimţirea durerilor în regiunea cordului
cu tahicardie sau aritmii.
3. Metodele radiologice de investigare în litiaza biliară: indicaţii şi contraindicaţii
Examenul radiologic. Vizualizarea căilor biliare prin administrarea unei substanţe de
contrast pe cale orală (colecistografia orală) sau pe cale intravenoasă (colecistografia
intravenoasă) reprezintă metoda de rutină.
Colecistografia orală nu evidenţiază decât vezicula biliară. Reuşita ei este determinată
de absorbţia intestinală a substanţei de contrast, de eliminarea ei prin ficat şi de puterea
de concentrare a bilei în veziculă.
Colecistocolangiografia intravenoasă are avantajul de a evidenţia atât colecistul cât şi
coledocul şi de a nu fi dependentă de funcţia de concentrare a veziculei. Reuşita ei
depinde de o proteinemie normală, de integritatea funcţiei de concentrare şi eliminare a
ficatului.
Prezenţa calculilor în vezicula biliară este marcată de imaginile lacunare obţinute prin
umplerea veziculei cu substanţa de contrast, opacă la razele Roentgen. Dacă vezicula
biliară nu se umple cu substanţă de contrast, suntem în faţa unei colecistografii negative,
care, însă nu exclude prezenţa calculilor în cavitatea veziculară, deoarece vezicula poate
fi exclusă din circuitul biliar prin obstrucţia inflamatorie sau litiazică a canalului cistic.
4. Ultrasonografia abdominală în litiaza biliară: semnele ecografice în
colecistita cronică, colecistita acută, coledocolitiază.
5. Colecistectomia: indicaţiile către operaţie, anestezia, abord chirurgical,
tehnici operatorii. Complicaţii intraoperatorii posibile, profilaxia
Tratamentul colelitiazei este chirurgical. Numai în caz de prezenţă a contraindicaţiilor
serioase (insuficienţa cardio-vasculară, respiratorie, renală, hepatică etc.) se admite un
tratament conservator: repaus la pat, regim alimentar, antibiotice, antispastice,
analgezice ş.a.
După vârsta de 50 de ani intervenţia chirurgicală este şi mai indicată ca măsură de
profilaxie a unei degenerări maligne. Operaţia se numeşte colecistectomie şi constă în
extirparea veziculei biliare, care poate fi executată anterograd, retrograd şi bipolar.
● Colecistectomia anterogradă începe de la fundul veziculei biliare către zona
infundibulo-cistică. Degajarea veziculei din patul ei este urmată de ligaturarea şi
secţionarea arterei cistice, iar apoi ligaturarea şi secţionarea canalului cistic.
● Colecistectomia retrogradă începe cu ligaturarea şi secţionarea canalului cistic,
apoi a arterei cistice şi vezicula se degajează din patul ei. Patul veziculei se
suturează cu catgut în ac atraumatic şi spaţiul subhepatic se drenează cu un tub
din polietilenă sau cauciuc.
Cea mai noua metoda este laparoscopica .
Poziţia bolnavului pe masa de operaţii e în decubit dorsal, cu regiunea dorso-lombară în
hiperextenzie.
Inciziile preferabile sunt: xifo-ombilicală (Lebker), subcostală (Koher), transversală
(Sprengel), pararectală (Czerni). Anestezia va fi generală: prin intubaţie orotraheală cu
miorelaxanţi.
Metodele conservatoare, bazate pe descompunerea şi dizolvarea calculilor sub influenţa
acizilor biliari, a acidului henodezoxicolic (Henofalc, Ursofalc - firma DrFalc, Germania)
la ora actuală nu sunt încă convingătoare sub aspectul eficienţei şi a securităţii.
6. Complicaţiile litiazei biliare: clasificarea, profilaxia
Complicaţiile litiazei biliare pot fi împărţite convenţional în 3 grupuri: mecanice,
infecţioase şi degenerative.
I. Complicaţiile mecanice sunt determinate de migraţiunea calculilor:
Hidropsul vezicular se instalează după inclavarea unui calcul în regiunea
infundibulocistică. Apare de obicei brusc. Precedată sau nu de colică, complicaţia se
caracterizează prin apariţia în zona colecistului a unei tumori rotunde-ovale,
renitent-elastice, mobile în sens cranio-caudal cu respiraţia, sensibilă la presiune. La
indivizii slabi se proiectează ca o proeminenţă a peretelui abdominal. În cavitatea
veziculei, limitată de pereţi subţiaţi, se resoarbe pigmentul şi rămâne un lichid clar, de
culoarea apei (de unde şi numele) sau conţinând mucus secretat în exces. TRATAMENT:
colecistectomie
Litiaza secundară de coledoc este condiţionată de volumul mic al calculilor şi
permeabilitatea cisticului, care le favorizează migrarea; mult mai rar este consecinţa
instituirii unei fistule biliare interne.
Pătrunderea calculului în coledoc poate să se manifeste în 3 variante:
1- calculul (calculii) parcurge toată calea coledocului si trecând prin sfincterul Oddi,
provoacă o colică coledociană, caracterizată de dureri violente, semne de pancteatită şi
icter tranzitoriu, eliminându-se pe căile naturale, realizând un sindrom coledocian
minor;
2- calculul, odată pătruns în coledoc, rămâne multă vreme asimptomatic şi
nediagnosticat, provocând din vreme în vreme colici coledociene tranzitorii. Aceasta este
forma comună (favorabilă) a litiazei CBP.
3- calculul migrează până la sfincterul Oddi şi, datorită dimensiunilor mari, precum şi
spasmul sfincterian, staţionează în această regiune şi provoacă sindromul coledocian
major.
Fistulele biliare pot fi: biliobiliare şi biliodigestive.
Fistulele biliobiliare sunt de regulă consecinţa unei litiaze localizate în regiunea
infundibulocistică, care evoluează de multă vreme. În urma unei ulceraţii cavitatea
veziculei comunică printr-un traiect fistulos cu lumenul căii principale, prin care
migrează calculul. Ca regulă, după o criză dureroasă apare un icter persistent cu
fenomene de angiocolită (sindromul Mirizzi).
Fistulele biliodigestive apar în urma formării unui traiect fistulos între cavitatea
colecistului şi duoden. Cu mult mai rar sunt întâlnite fistulele colecistocolice,
colecistojejunale, coledocoduodenale sau biliotoracice.
Ileusul biliar. Ocluzia intestinală determinată de obstrucţia lumenului intestinal
printr-un calcul este una din cele mai grave complicaţii ale litiazei biliare şi se întâlneşte
în 1-2% cazuri din tot lotul de ocluzii mecanice (N. Angelescu, 1997). Frecvenţa ei a
scăzut în ultima vreme, în măsura în care tratamentul chirurgical al litiazei se aplică mai
des. Afectează de predilecţie femeile mai vârstnice, purtătoare ale unei vechi litiaze. De
regulă, migrarea se produce printr-o fistulă biliodigestivă.
Calculul (uneori calculii) se pot opri în lumenul duodenului, determinând sindromul
Bouveret, care se manifestă printr-o ocluzie intestinală înaltă, urmată de vărsături
neîntrerupte, chinuitoare şi stare generală gravă. În majoritatea cazurilor calculul
continuă migrarea prin deplasări succesive imprimate de peristaltică, ajungând şi
oprindu-se în ileonul terminal, cu declanşarea ileusului cu un tablou clinic mai puţin
manifestant.
II. Complicaţiile infecţioase.
La acest compartiment iese pe prim plan colecistita acută, care numai în 5% nu este
calculoasă. Uneori ea se asociază cu afecţiuni ale altor organe şi în mod special trebuie
menţionat pancreasul, afecţiunea purtând denumirea de colecistopancreatită.
Manifestările clinice sunt variabile în dependenţă de aceea leziunile cărui organ
predomină. Cel mai frecvent la fenomenele de colecistită acută se asociază unele semne
care reflectă alterarea pancreasului: durere epigastrică transversală cu iradiere spre
unghiul costo-vertebral stâng (semnul Meyio-Robson), în omoplatul stâng, umărul stâng
(semnul Bereznigovski), creşterea amilazei în urină şi în sânge.
Se poate asocia şi o pancreatită cronică satelit, care poate fi reversibilă dacă
colecistectomia se efectuează în timp util.
Frecvent se întâlneşte hepatita satelit, mecanismul patogenetic al căreia presupune
răspândirea infecţiei din vezicula biliară prin continuitate, pe cale hematogenă sau
limfogenă. Leziunile ficatului sunt variabile, de la interesarea mezenchimului, până la
alterarea parenchimului (elevarea transaminazelor, bilirubinei).
III. Complicaţiile degenerative.
Litiaza trebuie considerată ca o boală precanceroasă. În practica cotidiană trebuie să se
ţină seama de următoarea realitate: 8-10% din întreg lotul de colelitiază se malignizează,
iar 90% din cancerele veziculei se depistează la vechii litiazici în vârsta de peste 60 de
ani (S. Duca, 1997).
7. Complicaţiile mecanice ale litiazei biliare: etiopatogenia, metodele clinice şi
paraclinice de examinare
Hidropsul vezicular se instalează după inclavarea unui calcul în regiunea
infundibulocistică. Apare de obicei brusc. Precedată sau nu de colică, complicaţia se
caracterizează prin apariţia în zona colecistului a unei tumori rotunde-ovale,
renitent-elastice, mobile în sens cranio-caudal cu respiraţia, sensibilă la presiune. La
indivizii slabi se proiectează ca o proeminenţă a peretelui abdominal. În cavitatea
veziculei, limitată de pereţi subţiaţi, se resoarbe pigmentul şi rămâne un lichid clar, de
culoarea apei (de unde şi numele) sau conţinând mucus secretat în exces.
Litiaza secundară de coledoc este condiţionată de volumul mic al calculilor şi
permeabilitatea cisticului, care le favorizează migrarea; mult mai rar este consecinţa
instituirii unei fistule biliare interne.
Pătrunderea calculului în coledoc poate să se manifeste în 3 variante:
1- calculul (calculii) parcurge toată calea coledocului si trecând prin sfincterul Oddi,
provoacă o colică coledociană, caracterizată de dureri violente, semne de pancteatită şi
icter tranzitoriu, eliminându-se pe căile naturale, realizând un sindrom coledocian
minor;
2- calculul, odată pătruns în coledoc, rămâne multă vreme asimptomatic şi
nediagnosticat, provocând din vreme în vreme colici coledociene tranzitorii. Aceasta este
forma comună (favorabilă) a litiazei CBP.
3- calculul migrează până la sfincterul Oddi şi, datorită dimensiunilor mari, precum şi
spasmul sfincterian, staţionează în această regiune şi provoacă sindromul coledocian
major.
Fistulele biliare pot fi: biliobiliare şi biliodigestive.
Fistulele biliobiliare sunt de regulă consecinţa unei litiaze localizate în regiunea
infundibulocistică, care evoluează de multă vreme. În urma unei ulceraţii cavitatea
veziculei comunică printr-un traiect fistulos cu lumenul căii principale, prin care
migrează calculul. Ca regulă, după o criză dureroasă apare un icter persistent cu
fenomene de angiocolită (sindromul Mirizzi).
Fistulele biliodigestive apar în urma formării unui traiect fistulos între cavitatea
colecistului şi duoden. Cu mult mai rar sunt întâlnite fistulele colecistocolice,
colecistojejunale, coledocoduodenale sau biliotoracice.
Ileusul biliar. Ocluzia intestinală determinată de obstrucţia lumenului intestinal
printr-un calcul este una din cele mai grave complicaţii ale litiazei biliare şi se întâlneşte
în 1-2% cazuri din tot lotul de ocluzii mecanice (N. Angelescu, 1997). Frecvenţa ei a
scăzut în ultima vreme, în măsura în care tratamentul chirurgical al litiazei se aplică mai
des. Afectează de predilecţie femeile mai vârstnice, purtătoare ale unei vechi litiaze. De
regulă, migrarea se produce printr-o fistulă biliodigestivă.
Calculul (uneori calculii) se pot opri în lumenul duodenului, determinând sindromul
Bouveret, care se manifestă printr-o ocluzie intestinală înaltă, urmată de vărsături
neîntrerupte, chinuitoare şi stare generală gravă. În majoritatea cazurilor calculul
continuă migrarea prin deplasări succesive imprimate de peristaltică, ajungând şi
oprindu-se în ileonul terminal, cu declanşarea ileusului cu un tablou clinic mai puţin
manifestant.

8. Colangita acută: etiopatogenia, tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul,

profilaxia.
Colangita (angiocolita) este inflamaţia căii biliare principale (CBP), spre deosebire de
colangiolită (inflamaţia căilor biliare intrahepatice). După evoluarea clinică poate fi acută
şi cronică, sclerozantă , care în cele din urmă finisează prin ciroza biliară.
Colangita este o complicaţie mixtă a colelitiazei, apărută în urma acţiunii factorului
mecanic (calculul, stenoza) şi infecţios (colibacilul, enterococul, stafilococul) şi se
manifestă prin triada Chauffard-Villard-Charcot: durere, febră, icter.
● Durerile sunt rezultatul colicii coledociene, se localizează în triunghiul Chauffard
şi se însoţesc adeseori de greţuri şi vomă.
● Febra este consecinţa infectării bilei în stază, survine în primele 6 ore şi atinge
limitele de 39,5-410 , se însoţeşte de frisoane şi transpiraţii excesive.
 ● Icterul se instalează după 8 ore, se însoţeşte de prurit şi are tendinţă de creştere
după fiecare acces de febră.
Diagnosticul este facilitat de examenul de laborator şi instrumental: hiperleucocitoză
(mai mult de 15.000), hiperbilirubinemie, elevarea fosfatazei alcaline,
aminotransferazelor. Sunt foarte utile USG şi colangiopancreatografia retrogradă.
Tratamentul colangitei acute constă în aplicarea antibioticelor de scară largă,
procedeelor de dezintoxicare şi metodelor de decompresie a căilor biliare -
papilosfincterotomie cu înlăturarea calculilor şi a stenozei oddiene, derivaţii
biliodigestive în caz de stenoze oddiene ce depăşesc 2 cm, tumori etc.
9. Complicaţiile degenerative ale litiazei biliare: tabloul clinic, diagnosticul,
tratamentul, profilaxia
Carcinomul vezicii biliare
TABLOU CLINIC: durere în hipocondrul drept, scădere ponderală, anorexie, greață,
distensie abdominală, icter obstructiv, prurit
DIAGNOSTIC: ecografie, CT, colangiografie transhepatică, ERCP,
10. Colecistita acută: clasificarea, simptomatologia, metodele de investigaţie,
tactica chirurgicală.
Pentru apariţia ei este necesară prezenţa infecţiei şi stazei biliare în rezultatul
obstrucţiei căilor biliare.
Agenţii patogeni (Escherichia coli, B. perfringhers, stafilococul auriu, streptococul,
bacilul tific etc.) pot pătrunde în veziculă pe cale hematogenă, limfogenă şi mai rar pe
calea canaliculară ascendentă (papilă, coledoc, cistic).
CLASIFICARE
După semnele anatomo-patologice şi clinice deosebim următoarele forme ale colecistitei
acute: catarală, flegmonoasă, gangrenoasă şi colecistita flegmonoasă ocluzivă când se
dezvoltă empiemul colecistului
TABLOUL CLINIC
Colecistita calculoasă debutează prin colica hepatică, semnele căreia au fost descrise mai
sus. Ca şi în litiaza biliară în aceste cazuri se pot observa antecedente cu dureri timp de
câteva zile, însoţite de greţuri şi disconfort.
Spre deosebire de colica biliară «pură» în colecistita acută durerile sunt însoţite de febră
(38-390), cu frisoane (mai ales în empiemul colecistului), semne de peritonită locală în
rebordul costal drept, vomă repetată fără ameliorare, hiperleucocitoză (20.000),
creşterea VSH şi alte semne de intoxicaţie.
La inspecţia generală a bolnavului vom observa următoarele: tegumentele sunt de
culoare normală sau galbenă (dacă colecistita este asociată cu un icter mecanic sau
hepatită). Limba este uscată şi saburată. Respiraţia este mai frecventă ca de obicei; pulsul
este accelerat în corespundere cu temperatura corpului. Abdomenul este uşor balonat,
partea dreaptă superioară nu participă în actul de respiraţie. La palpare sub rebordul
costal drept constatăm durere pronunţată şi contractarea muşchilor abdominali.
Depistăm simptoamele Ortner-Grecov (acutizarea durerilor la percuţia coastelor
rebordului costal drept), Murphy, simptomul - frenicus (Mussi-Gheorghievici)
(durere la palpare locului inserţiei muşchiului sterno-cleido-mastoidian), Blumberg,
Mandel-Razdolsky etc.
În cazurile când se dezvoltă o colecistită ocluzivă (obturarea d.cystic) cu empiem (5%)
putem palpa vezicula biliară mărită, care poate fi observată la o inspecţie a abdomenului
manifestând o asimetrie. În aceste cazuri starea bolnavului este gravă, durerile poartă
un caracter pulsatil, insuportabil, febra este hectică cu frisoane. Acest semn nu trebuie
confundat cu semnul Courvoisier-Terrier, care este compus din triadă: asimetria
abdomenului prin bombarea colecistului în rebordul costal drept pe fondul unei caşexii
şi a icterului şi care-i prezent în cancerul de cap al pancreasului sau al papilei Vater.
DIAGNOSTICUL
● leucocitoza cu deviere spre stânga, accelerarea VSH, bilirubinemia şi pigmenţii
biliari în urină (în cazurile de colecistită acută asociată de icter mecanic sau
hepatită).
● Ultrasonografia: mărirea în dimensiuni a vezicii, dedublarea și îngroșarea
pereților și lichid perivezicular (abces)
● În cazuri necesare informaţie vastă prezintă laparoscopia, care depistează forma
colecistitei (catarală, flegmonoasă, gangrenoasă) prezintă şi limitele răspândirii
peritonitei, starea altor organe. În multe cazuri când plastronul nu s-a constituit
încă, iar pediculul veziculei este mobil, laparoscopia poate deveni şi curativă, se
efectuează colecistectomia laparoscopică, inclusiv cu drenarea coledocului la
necesitate. În clinica noastră, din tot lotul de colecistectomii laparoscopice,
16-20% revin colecistectomiei în colecistita acută.
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
Diferenţierea trebuie efectuată mai întâi de toate cu: apendicita acută, ulcerul perforat
gastric şi duodenal, pleuropneumonia din dreapta, infarctul cordului.
În toate cazurile dificile ultrasonografia şi laparoscopia scot ultimele dubii diagnostice,
confirmând o patologie şi excluzând alta.
COMPLICAŢIILE COLECISTITEI ACUTE
perforaţia veziculei cu declanşarea peritonitei biliare, icterul mecanic, colangita,
pancreatita acută etc.
11. Tactica chirurgicală în colecistita acută. Pregătirea preoperatorie şi
variantele colecistectomiei în colecistita acută.
● În majoritatea cazurilor este chirurgical - colecistectomie cu drenarea spaţiului
subhepatic, iar uneori şi a coledocului în primele 24-48 ore de la debutul bolii.
 Numai în cazurile când sunt prezente contraindicaţii pentru intervenţia
chirurgicală se aplică un tratament medicamentos (antibiotice, analgezice,
spasmolitice) şi operaţia se efectuează «la rece».
● Se preferă colecistectomia anterogradă și laparoscopică.
● Cea mai nefavorabilă este operaţia efectuată la a 5-10 zi de la debut, impusă de
progresarea procesului inflamator în colecist, având ca substrat plastronul
vezicular, când se comit cele mai grave erori în primul rând de ordin tehnic:
lezarea vaselor mari, a căilor biliare, a organelor vecine.
● Colecistostomia- comunicare dintre vezica biliară și mediul extern- la bolnavii în
stare terminală