CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU HERNIE OMBILICALĂ

III.1. GENERALITĂȚI

Bolnavii vor fi amplasaţi în saloane comune mai mari, având grijă să nu alăturăm bolnavi
cu temperamente prea diferite. Bolnavii irascibili şi mai agitaţi sunt de preferat să se interneze în
saloane mai mici, iar cei cu simptomatologie digestivă acută (vărsături, diaree, flatulenţă
supărătoare ) să fie internaţi în rezerve.
În saloane trebuie să existe o temperatură ambiantă , 22- 24ºC, în aşa fel încât să se poată
aerisi cît mai frecvent fără să se scadă temperatura aerului.
Paturile vor fi prevăzute cu mese adaptabile la pat pentru bolnavii care nu se pot deplasa în
oficiul secţiei.
Grupul sanitar trebuie plasat în saloane, cu posibilităţi de aerisire permanentă şi să fie în
stare de funcţionare şi igienă ireproşabilă, să fie dotate cu toate anexele necesare (hârtie igienică,
săpun lichid, şerveţele, etc.). De asemenea trebuie să existe posibilităţi de igienizare după fiecare
scaun. Este necesară şi dotarea saloanelor cu bazinete la nevoie care trebuie păstrate în condiţii
deosebite de igienă.
Pentru bolnavii care prezintă afecţiuni digestive de etiologie infecţioasă trebuie luate
măsuri de profilaxie până la stabilirea diagnosticului pozitiv.
Profilaxia bolii cuprinde ansamblul măsurilor ce urmăresc prevenirea bolilor, agravărilor,
cronicizărilor şi evitarea complicaţiilor.
Asistenta medicală are un rol important în îngrijirea pacientului cu esofagita deoarece
pacientul necesită educație și îngrijire în boala sa. Asistenta educă pacientul să stea într-o poziție
antalgică lateral șezând sau semișezând, administrează tratamentul prescris de medic și
tratamentul igieno-dietetic.

III.2. INTERVENȚII AUTONOME ACORDATE PACIENTULUI CU

HERNIE OMBILICALĂ
În culegerea datelor, prin comportamentul său, asistenta medicală trebuie să îi câștige încrederea
pacientului, să dea dovadă de empatie, înțelegere, profesionalism în relația cu pacientul. Sunt foarte
importante datele cu privire la modul de viață, relațiile de familie și situația socială, precum și
explorarea nivelului de cunoștințe al pacientului cu privire la boală, evoluție, tratament, prevenirea
complicațiilor.
Asistenta medicală este cea care:
-asigură condițiile de mediu prin crearea unui climat favorabil, cu evitarea zgomotului și a factorilor
excitanți, curățenia și aerisirea salonului, schimbarea lenjeriei de pat și de corp, păstrarea condițiilor
de umiditate în aerul respirat;
-asigură igiena bolnavului, atât corporală cât și a alimentației, consililind bolnavul cu privire la
necesitatea de a-și păstra curate tegumentele, prin efectuarea băii zilnice;
-monitorizează funcțiile vitale, urmărind zilnic și notând în foaia de observație temperatura
bolnavului, diureza, scaunul, tensiunea arterială, puls, frecvență respiratorie, prezența vărsăturilor,
cantitatea, aspectul, numărul acestora, caracteristicile durerii, intensitate, durată, circumstanțe de
apariție și dispariție, evoluția durerii după administrarea de antalgice și antispastice. Măsurarea
temperaturii este foarte importantă, deoarece creșterea ei semnalează instalarea unei complicații
(colecistită).
-face bilanțul zilnic între lichidele ingerate și cele excretate;
-asigură alimentația. În prezența vărsăturilor, alimentația orală este imposibilă, bolnavul fiind
alimentat și hidratat pe cale parenterală. După încetarea vărsăturilor se reia alimentația pe cale orală,
cu regim alimentar de cruțare veziculară.
-pregătește fizic și psihic pacientul în vederea actului chirurgical, atunci când medicul hotărăște
această conduită terapeutică;
-educă pacientul pentru a recunoaște semnele complicațiilor (scaunul melenic, caracterul durerii, să
urmărească conținutul vărsăturilor alimentare) și să respecte alimentația recomandată, renunțarea la
obiceiurile dăunătoare.
Îngrijirea preoperatorie
Un bolnav cu stare generală bună nu necesită o pregătire preoperatorie specială, care să se
deosebească de orice operaţie abdominală majoră. În faţa unui bolnav cu hemoragie digestivă primul
gest va trebui să se îndrepte spre reechilibrarea masei sanguine. De asemenea este necesar ca
hemograma să ajungă cât mai aproape de normal, valoarea hemoglobinei să depăşească 60-65%
(aceasta fiind limita inferioară) şi hematocritul să se apropie de limite normale (44-46%). Tensiunea
şi pulsul odată stabilizate se poate bănui că hemoragia s-a oprit. În hemoragia care nu are tendinţe de
oprire cu tot tratamentul instituit (tensiunea continuă să coboare, tahicardie, hematocritul scade)
intervenţia trebuie să se facă de urgenţă, bineînţeles sub protecţia perfuziilor masive de sânge.
Dacă semnele clinice şi de laborator indică instalarea hemostazei se va căuta să se realizeze
reechilibrarea cât mai perfectă a masei sanguine în aşa fel încât consecinţele hemoragiei să nu se
adune şocului operator anestezic. Terapeutica de redresare se bazează pe perfuzia de sânge integral în
cantitatea care să acopere pierderile care sunt greu de evaluat. Scopul principal este înlocuirea masei
circulante pierdute şi corectarea anemiei. Tratamentul de restabilire a masei circulatorie este bine să
fie completat cu oxigenoterapie prin sonda nazală.
Starea funcţiunii circulatorii va fi apreciată prin investigarea pulsului şi tensiunii arteriale. În cazuri
speciale se poate face şi electrocardiograma preoperatorie. Se va urmări îndeaproape funcţia
respiratorie.
Pierderile sanguine trebuie înlocuite cu cât mai multă exactitate. În cazul că intervenţia a decurs fără
incidente hemoragice, pentru o rezecţie gastrică s-a apreciat în medie o sângerare de cca. 250 – 300
ml iar pentru o gastrectomie totală 800-1000 ml sau chiar mai mult. Atragem atenţia că aprecierea
vizuală se face de obicei sub valorile reale.
Durata intervenţiei chirurgicale trebuie scurtată deoarece prelungirea acesteia poate influenţa negativ
evoluţia postoperatorie. Un bolnav va suporta mai uşor consecinţele unei intervenţii de 2h decât
aceeaşi intervenţie efectuată în 4h.
Îngrijirea postoperatorie
Asistenta medicală are un rol important în îngrijirea postoperatorie, ea efectuând atât îngrijiri
autonome, cât şi delegate. Alături de asistentă participă o întreagă echipă.
Perioada postoperatorie este intervalul dintre sfârşitul operaţiei şi vindecarea completă a bolnavului.
În timpul operaţiei, asistenta pregăteşte salonul şi patul pentru primirea bolnavului, într-un salon cu
paturi puţine, cât mai izolat de zgomote; temperatura camerei să nu depăşească 20-22 ºC, lumina să
fie cât mai redusă; patul să fie cu lenjerie curată, prevăzut cu muşama şi aleză şi accesibil din trei
părţi.
Transportul bolnavului de la sala de operaţii se face cu căruciorul. Asistenta medicală pregăteşte la
patul bolnavului sursa de oxigen, seringi şi ace sterile de unică folosinţă, garou, alcool, tăviţă renală,
sonde vezicale, ploscă urinară, medicamente necesare în urgenţă.

III.3. Intervenții delegate acordate pacienților cu hernie ombilicală

Asistenta medicală are obligaţia de a semnala toate modificările apărute în starea

bolnavului, având obligaţia de a cunoaşte fiecare semn şi intervenţiile specifice acestora.
Medicamentele sunt substanţe extrase sau sintetizate din produse de origine minerală,
vegetală sau animală cu scopul de:
- profilaxia îmbolnăvirilor;
- ameliorarea bolilor;
- vindecarea bolilor.
Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului
internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator.
Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze:
- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv;
- doza corectă de administrare;
- timpii de execuţie;
- acţiunea farmacologică a medicamentelor;
- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;
- efectul ce trebuie obţinut;
- contraindicaţiile şi efectele secundare;
- interacţiunea între medicamente.
Înainte de administrare, asistenta medicală verifică şi identifică următoarele:
- calitatea medicamentelor;
- integritatea medicamentelor;
- culoarea, decolorarea sau supracolorarea medicamentelor;
- sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţii;
- lichefierea medicamentelor solide;
- opalescenţa soluţiilor.
La administrarea medicamentelor trebuie respectat:
- calea de administrare prescrisă de medic;
- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;
- incompatibilitatea de medicamente;
- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;
- ordinea de administrare a medicamentelor (tablete, soluţii, picături, injecţii, supozitoare,
ovule vaginale );
Asistenta medicală efectuează administrarea medicamentelor în condiţii de igienă,
asepsie, dezinfecţie, sterilizare şi menţinere a măsurilor de supraveghere şi control a infecţiilor
nozocomiale sau intraspitaliceşti.
Medicamentele sunt administrate personal de asistenta medicala sau luat de pacient în
prezenţa acesteia respectând ordinea succesivă de administrare.
Pacientul este prevenit pentru efectele secundare sau reacţii adverse al anumitor
medicamente.
 Nu se folosesc aceleaşi instrumente pentru mai mulţi pacienţi în administrarea
medicamentelor (pahare, linguri, linguriţe) .
Asistenta medicală informează pacientul despre necesitatea tratamentului injectabil şi
verifica termenul de valabitate şi integritatea seringii, acelor şi a soluţiei de injectat .
Asistenta medicală trebuie să cunoască perfect tehnica administrării medicamentelor şi să
respecte întocmai regulile acestea pentru obţinerea unor rezultate favorabile în timp util
intervenind în cazul producerii unor accidente.

III.4. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EVALUAREA ȘI ÎNGRIJIREA PACIENTULUI

cu hernie ombilicală

Asistenta medicală urmăreşte prevenirea agravării suferinţei şi a apariţiei de complicaţii .

Prin educația pentru o viață sănătoasă, asistenta medicală instruiește pacientul privind regimul de
viață după externarea din spital, îl conștientizează că este răspunzător de propria sănătate și îi
indica urmatoarele recomandări pacientului:
- Mersul pe jos, drumeţia, unele sporturi cum ar fi calaria, scrima,
gimnastica si mai ales înotul.
- Tratamentul balnear in staţiuni ca: Predeal, Păltiniş, Covasna,
Govora;
- Hidroterapie in staţiuni ca: Felix, Eforie Nord;
- Evitarea si tratarea complicaţiilor;
- Evitarea si tratarea tulburărilor in mictiune;
- Climatoterapie in cazul slăbirilor accentuate pentru refacerea rapida
in greutate si a forţei fizice;
- Tratarea obezităţii prin regim alimentar corespunzător si o activitate
fizica educativa;
- Tratarea bronşitelor cornice, o tulburare digestiva, in staţiuni ca:
Cheia, Govora, Lacul Roşu, Caciulata, Slanic Moldova;
- Evitarea eforturilor fizice mari.
În perioada postnarcotică, până la revenirea totală, bolnavul se va supraveghea foarte atent, până la
apariţia reflexelor de deglutiţie, tuse. Bolnavul este transportat din sala de operaţie cu o perfuzie
fixată de asistenta anestezistă. Asistenta de salon va verifica poziţia acului şi ritmul perfuziei,
supraveghind-o cu atenţie. După sosirea bolnavului în salon, asistenta va monitoriza permanent : TA,
pulsul, respiraţia şi faciesul pacientului, va nota în F.O. calitatea lor şi va raporta medicului orice
schimbare survenită. Monitorizarea funcţiilor vitale se va face până la revenirea completă a
conştienţei, deoarece pot apărea complicaţii ca : tulburări respiratorii, circulatorii, asfixie.
Poziţia pacientului în pat va fi în decubit dorsal, fără pernă, cu capul într-o parte, pentru a se evita
înecarea cu vărsături şi a greţurilor. De asemenea, asistenta va administra medicaţia prescrisă
postoperator şi, de câte ori este necesar, medicaţie calmantă prescrisă de medic.
Asistenta medicală va supraveghea bolnavul, pe zile, până la externare. Imediat postoperator,
asistenta va urmări : aspectul general (facies, tegumente), temperatura, semnele vitale (respiraţie,
puls, TA), reluarea tranzitului intestinal, diureza, aspectul pansamentelor pe plagă, combaterea
durerilor, rehidratarea şi reechilibrarea hidroelectrolitică, alimentaţia.
În prima zi postoperator se urmăreşte pulsul, TA, debitul prin tubul de dren, plaga şi se raportează
medicului orice modificare în starea pacientului. Ca tratament, dacă este necesar, se administrează
cardio-tonice, transfuzii de sânge izo-grup, izo-Rh, săruri clorate şi glucozate. Se continuă
oxigenoterapia cu intermitenţă şi se combate durerea administrând analgezice. Alimentarea se face
prin regim hidric cu ceai amar în cantităţi moderate şi fracţionate, dacă s-a reluat tranzitul intestinal.
În a doua zi, asistenta hidratează pacienta per os şi va începe mobilizarea ei, pentru a produce o
stimulare a circulaţiei de întoarcere la nivelul membrelor inferioare. Se vor face mişcări pasive la
început şi apoi active ale membrelor inferioare.
În a treia zi alimentaţia se îmbogăţeşte treptat, trecându-se la supă strecurată, după primul scaun se
introduce pâine prăjită, brânză de vaci, iaurt. Dacă mai este nevoie, se vor combate durerile. Se
scoate tubul de dren, dacă nu este productiv.
În a patra zi, dacă tranzitul intestinal s-a reluat spontan, la indicaţia medicului, se administrează o
fiolă de Miostin, urmată la 30 minute de clismă evacuatorie. Se completează alimentaţia cu carne
slabă şi piureuri de zarzavat. Se urmăreşte plaga operatorie şi se face mobilizarea mai intensă, se
permite deplasarea prin salon.
În următoarele zile asistenta ajută pacientul să se plimbe dar să nu obosească, va ajuta medicul să
scoată o parte din fire, când situația o impune, se trece la o alimentaţie completă, variată,
vitaminizantă, va ajuta medicul la scoaterea restului firelor, iar externarea se face în jur de 7 zile,
dacă nu intervin complicaţii. Suprimarea firelor de sutură se face în jur de 7-10 zile, în funcție de
cum evoluează plaga operatorie.
La bolnavii cu stare generală satisfăcătoare la care intervenţia s-a desfăşurat în condiţii bune se
urmăreşte să se înlăture tulburările datorate agresiunii chirurgicale şi anestezice şi să se ajute
organismul în perioada de refacere.
Regimul alimentar bazat pe glucide şi proteine are o bună înrâurire asupra funcţiilor hepatice, ceea ce
va duce la sintetizarea unor produşi absolut necesari organismului în această perioadă (albumine,
fibrinogen, majoritatea globuminelor etc.)
Perioada postoperatorie are o fază catabolică şi una anabolică. Durata fiecărei faze poate varia de la
un bolnav la altul.
Stadiul I (de agresiune) – durează 3-5 zile. Se caracterizează printr-o puternică distrugere proteică
fără nici o reconstruire, încât bilanţul azotului este negativ (azotul excretat depăşeşte azotul ingerat).
Proteinele tisulare se consumă cam 1 g/kg corp în 24h. chiar dacă se administrează proteine în
cantitate mare nu se poate realiza un bilanţ pozitiv. De aceea în această fază nu se vor da mai mult de
50-70 g proteine/zi. O dată cu eliminarea azotului ca 25
urmare a distrugerii celulare se pierde şi potasiul (electrolitul specific celulei). Caloriile necesare
organismului se obţin în cea mai mare parte prin oxidarea grăsimilor.
Stadiul II (de trecere spre anabolism) – se plasează între ziua a treia şi a şaptea. Pierderile proteice se
reduc şi odată cu ele scade azotul urinar, iar diureza se normalizează. Bolnavul se simte mai bine,
pofta de mâncare revine, persistând doar o senzaţie de oboseală. În acest stadiu organismul începe să
sintetizeze proteine. Se face simţită nevoia vitaminei C.
Stadiul III (al recuperării musculare) – se caracterizează prin reconstituirea ţesuturilor distruse,
bilanţul azotat devine pozitiv. Bolnavul are poftă de mâncare, tranzitul intestinal se normalizează,
forţa fizică se restabileşte. Durata acestei faze este de 2-3 săptămâni.
Stadiul IV – ţine mai multe luni, bolnavul câştigă în greutate şi poate să-şi reia activitatea.
La bolnavul cu stare generală bună în primele două stadii tratamentul va urmări: reechilibrarea
hidrică, reechilibrarea electrolitică, aportul caloric.