Ocluzia intestinală reprezintă un sindrom definit prin oprirea persistentă şi patologică a tranzitului

intestinal, ce poate avea multiple etiologii şi ale cărui consecinţe se răsfrâng atât asupra tubului
digestiv, cât şi la nivel sistemic, printr-o implicare multiorganică. Oprirea tranzitului intestinal poate fi
provocat de un obstacol mecanic, situat în intestinului subțire sau în cel gros, precum și de un obstacol
dinamic, din cauza unor tulburări funcționale a musculaturii intestinale.

Consecinţele opririi tranzitului intestinal sunt locale şi generale, ultimele ducând la evoluţia spre deces
a pacientului în ocluzie. În ocluziile intestinale conţinutul intestinal se acumulează în amonte de
obstacol şi duce la distensia intestinului. Distensia se produce prin:

 acumularea de aer, care provine din: aerul înghițit, procesele de fermentaţie bacteriană,
difuziune din sânge
 acumularea de lichide, care provin din: secreţiile digestive, aportul alimentar oral

Tipuri
Clasificare clasică, des practicată a ocluziilor intestinale, le împarte în: ocluzii mecanice (prin obstacol
mecanic care împiedică progresia conţinutului intestinal) și ocluzii funcţionale (prin paralizia sau
contracţia spastică a musculaturii intestinale).

Clasificarea evolutivă cuprinde: ocluzii acute, ocluzii subacute şi ocluzii cronice. Clasificarea
chirurgicală împarte ocluziile în primitive şi secundare, iar clasificarea topografică în ocluzii
intestinale înalte şi ocluzii intestinale joase. Ocluziile se mai pot clasifica după gradul de obstruare
a lumenului intestinal în ocluzii complete şi ocluzii incomplete.

Cauze
Aderenţele sunt cele mai frecvente cauze de ocluzie intestinală pentru toate grupele de vârstă. Hernia
strangulată este cea de a doua cauză în populaţia tânără, în timp ce neoplasmul este pentru populaţia
vârstnică. La copil, cauza cea mai frecventă a ocluziei intestinale este invaginația intestinală.

Cauzele ocluziilor intestinale mecanice:

 leziuni ale peretelui abdominal (tumoră, Boala Crohn, tuberculoză intestinală)

 compresiuni extrinseci ale peretelui (aderenţe peritoneale, strangularea unei hernii, volvulus)
 obstacol intraluminal (ileus biliar, fecalom, fitobezoar, tricobezoar)
 invaginaţia intestinală

Cauzele ocluziilor intestinale funcționale:

Ocluziile funcţionale sunt secundare altor afecţiuni (de exemplu: traumatisme cranio-medulare, infarct
miocardic, peritonită generalizată, infarct intestinal, torsiuni de organe abdominale, intoxicaţii, colică
renală, torsiune de cordon spermatic) şi sunt provocate fie prin paralizia, fie prin contracţia spastică și
ineficientă a musculaturii intestinale, ambele mecanisme ducând la pierderea capacităţii intestinului de
a-şi propulsa conţinutul.

Ocluziile intestinale la persoanele vârstnice

Ocluziile intestinale sunt cauze frecvente de abdomen acut chirurgical la vârstnic, fiind urmarea unor
hernii sau eventraţii strangulate, neoplasme, aderenţe, volvulus. Diverticulita este o altă cauză de
obstrucţie la grupele vârstnice, cauzând aproximativ 20% din ocluziile intestinului gros. Aderenţele şi
herniile sunt cele mai frecvente cauze ale ocluziei intestinului subţire, în timp ce intestinul gros
recunoaşte drept cauze malignitatea, boala diverticulară şi volvulusul. Întârzierile în prezentare la
medic, în diagnostic şi tratament au drept consecinţă creşterea mortalităţii. Incidenţa ocluziilor
intestinale variază de la 3% la tineri, până la 21% la vârstnic.

Simptome
Manifestările clinice în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală sunt reprezentate
de: durere abdominală intensă, greaţă şi vărsături, constipație, distensie abdominală, oprirea
tranzitului intestinal, hiperperistaltism.

Semnele generale lipsesc în faza de debut a ocluziei. Descoperirea lor trebuie interpretatǎ ca un semn
de gravitate. Pe măsură ce tulburările fiziopatologice avansează: - starea generală se alterează -
apare hipotensiunea arterială şi tahicardia - apare oliguria sau chiar anuria -apare polipneea,
tahipneea.

Investigații și diagnostic
Mijloacele diagnosticului în ocluzia intestinalǎ sunt:** anamneza, examenul obiectiv şi examinǎrile
complementare.**

Diagnosticul pozitiv clinic al ocluziilor intestinale se bazează pe simptome (durere, vărsături, oprirea
tranzitului intestinal, meteorism), pe examenul obiectiv local al bolnavului, precum şi pe semnele
generale extraabdominale. În cazul unui pacient la care este suspicionată o ocluzie intestinală,
examenul imagistic de primă intenţie este reprezentat de radiografia abdominală, urmată apoi de
examen CT abdomino-pelvin.

Investigaţiile de laborator sunt utile pentru evaluarea generalǎ a bolnavului. De obicei se determinǎ:
hemograma, proteinemia, ionograma sanguină şi urinară, ureea şi creatinina sericǎ, pH-ul sanguin şi
parametrii echilibrului acido-bazic, rezerva alcalină, ionograma sericǎ, amilazemia, amilazuria.

Tratament
Cazuri ușoare, simple - managementul non-chirurgical al ocluziilor intestinale se adresează în special
cazurilor de obstrucţii simple, necomplicate, la nivelul intestinului subţire, în care diverse principii de
tratament conservator (repaus alimentar complet, montarea unei sonde nazo-gastrice, efectuarea de
clisme evacuatorii, reechilibrarea parametrilor biologici alteraţi) sunt instituite cu scopul restabilirii
tranzitului intestinal.

Tratament chirurgical

Procedura chirurgicală în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu ocluzie intestinală trebuie să ţină cont de
statusul biologic al bolnavului şi comorbidităţile acestuia, scopul principal fiind acela de a restabili
tranzitul intestinal. Intervenţia chirurgicală are drept obiective principale rezolvarea patologiei ocluzive
şi restabilirea tranzitului intestinal. Postoperator, se recomandă tratament medicamentos antialgic,
antibiotic, antisecretor gastric, antiemetic. Se vor monitoriza diureza, tranzitul intestinal şi se va relua
treptat alimentaţia orală.