Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
STUDIU DE CAZ
(„ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN INGRIJIREA BOLNAVULUI CU
PERITONITA ACUTA.”)
MOTIVAȚIE:
De la primul contact cu bolnavul, pana cand acesta paraseste spitalul, vindecat, deciziile si
actiunile chirurgului si asistentei medicale trebuie sa fie efecte ale gandirii chirurgicale, sa
poarte pecetea ei. Gandirea chirurgicala este gandirea particulara, care guverneaza obiectul
activitatii chirurgului: restabilirea sanatatii sau cel putin ameliorarea suferintei bolnavului, este
expresia scopului chirurgiei. Aparitia ei este strans legata de constituirea chirurgiei ca domeniu
de activitate. Chirurgia ca domeniu de activitate, este stiinta si arta, in acelasi timp, ce are ca
scop redarea sanatatii bolnavilor sau cel putin usurarea suferintelor lor Chirurgia nu se
practica dupa formule matematice, nefiind posibil sa fie transpusa in ecuatie de tipul A = B ( A
reprezentand diagnosticul afectiunii chirurgicale in cauza, iar B interventia chirurgicala
necesara redarii sanatatii bolnavului deoarece are ca obiect bolnavi, si nu boli , si fiecare
bolnav, ca structura fizica si psihica, ca mod de reactie la boala, ca situatie operatorie si ca
raspuns la solicitarile operatiei, este o individualitate.
A gandi ceva sau a gandi la ceva, denota constiinta unei directii catre un domeniu de idei sau
catre o sfera conceptuala. A gandi prin tine insuti inseamna a pune in joc intreaga ta capacitate
de discernamant in insusirea parerilor altora fara a le ramane vasal credincios pentru ca
chirurgia este o stiinta nobila si in chirurgie apar lucruri noi.
PLANUL LUCRĂRII:
Capitolul I:
1.1.Prezentarea bolii – Peritonită acută;
Capitolul II:
1.2. Clasificarea bolii;
Capitolul III:
1.3. Etiologie;
1.4. Fiziopatologie;
1.5. Simptomatologie;
1.6. Diagnosticul diferential;
Capitolul IV:
1.7. Tratamentul in peritonita;
1.8. Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu peritonita acuta;
1.9. Ingrijirea bolnavului cu peritonita acuta;
Bibliografie
CAPITOLUL I:
1.1. PERITONITA ACUTĂ:
Peritoneul este o seroasă foarte întinsă, în raporturi cu toate organele abdominale, cu o vastă reţea de vase
sanguine, limfatice şi seruri, căreia i se conferă roluri fiziologice şi fiziopatologice foarte importante.
Peritoneul intervine în procesele de apărare ale organismului, reacţionează printr
o exsudaţie abundentă, producere de fibră şi anticorpi care tind să limiteze infecţiile. Datorită poziţiei sale
în plexurile nervoase, peritoneul constituie o suprafaţăinteroceptivă, la cei mai variaţi excitanţi, ceea ce
explică tulburările reflexe localela distanţă şi generale, care apar în îmbolnăvirile acestei seroase.
DEFINIŢIE:
Reprezinta inflamatia difuza a peritoneului, in cea mai larga acceptiune de origine septica. Peritonita
acuta difuza este una din marile urgente abdominale. Peritonitele sunt determinate de raspandirea
bacteriilor dintr-un organ perforat in tractul gastrointestinal sau genitourinar, de obicei rezultand
abdomenul acut chirurgical. Infectiile sunt intotdeauna amestecate, cu E. Coli, Bacteroides fragilis si alte
organisme facultative si anaerobe gram – negative predominante. Peritonitele primitive (primare) sau
peritonitele spontane, au sursa de contaminare extraperitoneala iar transportul agentului patogen se
realizeaza pe cale circulatorie. Acestea apar atat la copii cat si la adulti, cu predilectie in ultimul timp
pentru adulti.
CAPITOLUL II:
1.2.CLASIFICARE:
I. După faza evolutivă, deosebim două feluri de peritonită:
1. Peritonita acută
2. Peritonita cronică
peritonite apendiculare
peritonite biliare
peritonite urinare
peritonite enterale (intestinale), etc.
a. Peritonită acută localizată este acea formă în care mijloacele de apărare existente în cavitatea
abdominală reuşesc să localizeze procesul infecţios în regiunea în care el a apărut.
CAPITOLUL III:
1.3.ETIOLOGIE:
Pătrunderea germenilor patogeni în cavitatea abdominală se poate face pe mai multe căi:
Prin perforarea unui organ cavitar datorită unui proces patologic al acestuia (eventualitatea cea
mai frecventă)
Apare în:
Prin perforarea unui organ cavitar, datorită unui traumatism care nu a deschis peretele abdominal
(stomac, intestin, etc.). Acest tip de leziune este cunoscut sub denumirea de traumatism
abdominal închis. Prin infectarea peritoneului datorită unui agent vulnerabil (arme albe, glonte,
schije, etc.) care deschide peretele abdomenului, lăsând ca peritoneul să fie expus unei infecţii cu
germeni din afară.
În cazul când agentul vulnerant a perforat un organ cavitar, peritonita se produce şi prin
revărsarea conţinutului septic pe care îl conţine organul respectiv în cavitatea peritoneală. Acest
tip de leziune se numeşte traumatism abdominal deschis. Prin disiminarea germenilor patogeni
dintr-un proces abdominal, la început localizat şi apoi generalizat.
Constituţia specială a zonei genitale feminine este de aşa natură încât face ca vaginul să comunice
prin intermediul cavităţii uterului şi al lumenului trompelor cu cavitatea peritoneală şi cu toate că
aceste organe intermediare creează bariere împotriva infecţiilor, permite uneori transmiterea unei
infecţii din vagin (gonococică sau de altă natură) la peritoneu.
Aceasta poate apărea la persoanele tinere absolut nevaccinate contra infecţiilor, după primele
contacte sexuale, dacă în timpul acestor contacte li s-a transmis un germene patogen (genococ,
cocobacil, de obicei) sau după efectuarea unor manevre septice ale cavităţii uterine (în scop
avortic, diagnostic sau terapeutic).
Ulcerul gastro-duodenal:
Actual frecventa e in scadere si desi manifestarile simptomatice au incidenta crescuta, ele sunt de
fapt determinate de patologia functionala tip dispepsie insa cand apare, evolutia este indelungata,
cu recidive.
Cauzele cele mai frecvente implicate in aparitia ulcerului gastric si duodenal sunt:
Aceste cauze, asociate unui teren genetic ce predispune si unor factori favorizanti ca fumatul,
alcoolul, ciroza hepatica, bolile pulmonare severe sau insuficienta renala cronica, duc la ulcer. De
obicei, ulcerul produs prin Helicobacter apare la duoden dar asociaza si o gastrita cronica,
recidivele fiind frecvente dar nu prea duce la complicatii. Dimpotriva, ulcerul produs de
antiinflamatorii apare la stomac, asociaza si el o gastrita cronica, frecvent nu determina nici un
simptom si este diagnosticat doar cand apar complicatiile (hemoragia), grave la varstnic. Nu mai
reapare daca se intrerupe consumul de antiinflamatorii. Desigur, una din cauze nu o exclude pe
cealalata (pot fi prezente ambele). Pe langa plenitudine, satietate precoce, jena in capul pieptului,
simptomul specific bolii ulceroase este reprezentat de durerea vie ce apare la 2-3 ore dupa mese,
in capul pieptului, calmata de ingestia de alimente sau protectoare gastrice, dar care este prezenta
si noaptea, trezind pacientul din somn. Episoadele dureroase tin 1-2 saptamani si sunt determinate
de reinfectia cu Helicobacter, de fumat, consum de alcool sau antiinflamatorii. Desi se credea ca
stressul duce la ulcer, acesta determina doar tulburari functionale. La persoanele mai in varsta e
posibil ca ulcerul sa nu determine nici un simptom si sa reiasa ca au aceasta boala atunci cand
varsa cu sange sau au scaun negru ca pacura (melena). Diagnosticul este pus cel mai exact prin
endoscopie deoarece orice modificare, inclusiv ulcer, la nivelul stomacului trebuie biopsata
pentru a exclude un cancer gastric la debut si pentru a pune in evidenta cu certitudine prezenta
Helicobacterului. Daca nu avem la dispozitie endoscopia sau pacientul este in varsta cu boli
cardiace sau pulmonare grave, se va face tranzitul baritat (inghitirea de bariu cu efectuarea unor
clisee radiologice). Ca orice segment al tubului digestiv (esofag, stomac, duoden, jejun, ileon,
colon), ulcerul nu se vede la ecografia abdominala.Exista niste semne indirecte care sugereaza
posibila prezenta a unui ulcer, dar diagnosticul de certitudine se pune doar prin endoscopie.
Complicatiile ulcerului:
Tuşeul rectal / vaginal este dureros. Explorările paraclinice evidenţiază leucocitoză importantă
(peste 18000-20000/mm3). Diagnosticul apendicitei acute complicate cu peritonită difuză
(generalizată):
b) Peritonita difuză dezvoltată în doi timpi, când după peritonita iniţială locală (timpul întâi) se
produce o ameliorare spontană prin tratament medical, urmată după un interval de ore sau zile de
generalizarea procesului peritonitic (timpul al doilea).
c) Peritonita generalizată în trei timpi prezintă următoarele etape evolutive: apendicita iniţială
cu peritonită locală la pacienţii care se spitalizează după 24-72 ore de la debutul crizei (timpul
întâi), urmată de formarea plastronului (timpul al doilea), urmată apoi de abcedarea plastronului
şi ruperea abcesului în marea cavitate peritoneală (timpul al treilea).
1.5.SIMPTOMATOLOGIE:
Au fost descrise:
Semne funcţionale
Durerea este primul semn care apare într-o peritonită acută. Trebuie precizate: modalitatea de
debut (brutală sau nu), sediu (localizată sau difuză), evoluţia, iradierea, paroxismele. Toate aceste
elemente au importanţă în diagnosticul etiologic al peritonitei. Durerea este de obicei brutală, în
perforaţie. Poate fi iniţial localizată, difuzând într-o etapă ulterioară, sau poate fi de la început
difuză. Ea poate fi continuă şi stabilă sau cu exacerbări paroxistice. Poate iradia în locuri diferite
(hipogastru, de sac Douglos, umăr, regiunea scapulară) de intensitate diferită, de la lovitura de
pumnal a inundaţiei peritoniale până la formele atenuate.
Vărsăturile frecvente sau biliare – pot contribui, atunci când sunt abundente la dezhidratarea
bolnavului.
Oprirea tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze produs iniţial prin ileus dinamic
reflex, ulterior poate ţine de supraadăugarea unei ocluzii mecanice. În peritonitele hipertoxice se
poate întâlni diareea.
Sughiţul întâlnit inconstant, este expresia iritaţiei diafragmului, a stazei gastrice şi a stării toxice.
Semnele fizice abdominale sunt fără valoare pentru precizarea diagnosticului. Cel mai
des semn este necontractarea peretelui abdominal, care se poate pune în evidenţă prin:
Palparea abdomenului este timpul cel mai important al examenului fizic şi relevă:
Tuşeul rectal şi tuşeul vaginal provoacă o durere vie la apăsarea fundului de sac Douglas (ţipătul
Douglas-ului) sau bombarea Douglas-ului care certifică prezenţa revărsatului peritonial.
Semne clinice generale au o valoare mai mult apreciativă asupra stării generale a
bolnavului care poate prezenta:
Creşterea temperaturii – 38,5˚C- 39˚C care poate lipsi în primele ore.
Pulsul: poate fi normal sau accelerat concordat cu creşterea termică. Lipsa de concordanţă dintre
puls şi temperatură constituie un indice preţios de apreciere a gravităţii unei peritonite.
Tensiunea arterială: iniţial normală, scade până când se instalează starea de şoc.
Starea generală: Bolnavul este palid, şi adesea îi este caracteristic “faciesul suferind”, agitat,
transpirat, înspăimântat – cunoscut sub numele de facis peritoneal. Facisului peritoneal îi sunt
caracteristice şi următoarele: ochii încercănaţi, înfundaţi în orbite, lucioşi, anxioşi, lenze arse,
tegumente teroase (pământii).
Examene paraclinice:
Examen de laborator:
• Anemia obişnuită;
Examenul radiologic: pe gol poate evidenţia pneumoperitoneul sub formă de imagini clare,
semilunare, situate sub diafragmă, imagini hidroaerice în ocluzia intestinală, calculi biliari sau
urinari radioopaci, umbra unui abces sau a unei mase tumorale. Pentru diagnostic sunt utile şi
puncţia abdominală precum şi peritoneoscopia. Se puncţionează în zona mată şi dacă se extrage
lichid se confirmă peritonită (în mod normal nu se extrage lichid din cavitatea peritoneală).
• Un cearşaf împăturit în trei, aşezat în regiunea lombară, pentru bandajarea abdomenului în timp
şi după evacuarea lichidului;
• Tăviţă renală;
• Ace;
• Soluţie pentru dezinfecţia locului de elecţie (alcool, tinctură de iod, alcool iodat);
• Ace de siguranţă;
• Catetere sterile pentru evacuarea vezicii urinare când bolnavul prezintă tulburări de micţiune.
1.6.DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL:
Acesta se face cu:
• Colică renală
• Colică hepatică
• Infarctul miocardic
• Pneumopatii bazale
Afecţiuni chirurgicale:
• Ocluzii intestinale
• Pancreatită acută
• Infarctul enteromezentric
Diagnosticul diferential:
Se face cu numeroase afectiuni intraabdominale care se confunda cu o peritonita. In acest caz ele
necesita aceeasi sanctiune, interventia chirurgicala de urgenta, iar diagnosticul va fi stabilit
intraoperator. O eroare de diagnostic cu afectiuni nechirurgicale poate duce la o interventie chi-
rurgiclaa inutila, chiar daunatoare.In cadrul abdomenului acut medical peritonitele se pot
confunda cu colicile abdominale: hepatica, renala, salpingiana, etica, saturnina. Localizarea
durerii, iradierea, asocierea semnelor specifice bolii si absenta contracturii abdominale, le pot
diferentia. Colica biliara din diskineziile biliare si colecistita acuta, cu localizare tipica in
hipocondrul drept si iradiere la baza hemitoracelui drept, interscapulo-vertebral drept sau umarul
drept, pune problema unei peritonite biliare.
CAPITOLUL IV:
1.7. TRATAMENTUL IN PERITONITA:
Peritonita acută este o urgenţă chirurgicală. Netratate 99% din peritonitele acute au un prognostic
nefast. Tratamentul în peritonită acută trebuie să fie: precoce, complex, adecvat şi susţinut.
Tratarea peritonitei prin spălarea minuţioasă a peritoneului cu ser fiziologic şi drenaj eficient al
spaţiilor de închistrare posibile în peritoneu.
Antibioterapie generală
Reechilibrarea hidroelectrică, acido-bazică, nutritivă
Tratarea şocului toxico-septic
Menţinerea funcţiilor vitale cât mai aproape de parametrii fiziologici
Intervenţia chirurgicală trebuie să realizeze cel puţin suprimarea sursei (închiderea perforaţiei,
îndepărtarea apendicelui, a trompei uterine gangrenate, etc.) Drenajul cavităţii peritoneale, mai
precis în zonele de elcţie unde se dezvoltă abcesele. Exteriorizarea drenurilor se face la distanţă
de plaga operatorie unde declivitatea asigură cea mai bună evacuare. Dacă intervenţia
chirurgicală şi drenajul sunt factori esenţiali specifici ai tratamentului peritonitei, succesul final
şi prognosticul depid de stricteţea cu care sunt aplicate propunerile generale.
Repaos la pat – poziţie semiaşezândă. Aspiraţie nazo-gastrică, se instituie din primele momente
de la suspiciunea unei peritonite. Prin această măsură se evită vărsătura şi posibilitatea aspiraţiei
traheo-bronşice. Reechilibrarea hidroelectrolitică este componenta terapeutică majoră.Cantităţile
de apă şi electroliţi ce trebuiesc administrate se stabilesc în funcţie de tensiunea arterială,
presiunea venoasă centrală, ionogramă, hematocrit, semne clinice obiective. Ele se administrează
pe cale intravenoasă prin cateterizarea unei vene mari.
Se administrează:
- Glucoză 5-10% (cu insulină 5U la 250 ml) având un aport caloric 2007-3000
ml ;
- Tratamentul antibiotic este etiopatologic, va cuprinde antibiotice cu spectru larg, pe cât posibil
exacte pe antibiograma secreţiei purulente peritoneale. Se administrează în perfuzii, i.m. şi
eventual în peritoneu: Penicilină 10-15 ml/24 ore postoperator, asociate cu alte antibiotice –
Kanamicina, Cloramfenicol.Prevenirea şi tratarea oligoanuriei constă în reechilibrarea
circulatorie şi hidroionică, după un oarecare grad de rehidratare prin diureză osmotică (glucoză
20%). Corectarea acidozei metabolice cu soluţii molare de NaHCO3 1000-2007 ml/24 ore. Este
preferat pentru acţiunea sa intracelulară soluţia THAM.
Îngrijirea bolnavilor înainte de intervenţia chirurgicală, în scopul pregătirii lor, variază în raport
cu motivul pentru care se face intervenţia, cu starea generală a bolnavului, precum şi cu timpul
avut la dispoziţie până în momentul operaţiei.
Pregătirea generală la care sunt supuşi toţi bolnavii înainte de intervenţia chirurgicală constă în:
Pregătirea psihică a bolnavului – bolnavul este încurajat cu atenţie şi solicitudine, se suprimă tot
ceea ce ar putea să producă bolnavului o stare de nelinişte. Se va reduce starea de anxietate prin
informaţii primare privind intervenţiile chirurgicale. Bolnavului i se creează o stare de confort
psihic oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut.
Înainte de intervenţii chirurgicale ei trebuie să fie feriţi de traume psihice. Majoritatea dintre ei
sunt obsedaţi de frica intervenţiei, ceea ce duce la scăderea organismului faţă de şocul operator.
Este bine ca bolnavul nou să fie plasat intr-un salon unde sunt internaţi bolnavi cu aceleaşi
afecţiuni, pentru a se putea consulta cu ei asupra operaţiei care il interesează. Asistenta medicală
va contribui ca bolnavul să-şi formeze convingerea că este ingrijit şi se găseşte in siguranţă, ceea
ce il linişteşte şi il face să accepte cu incredere intervenţia.In problema explorării capacităţii de
apărare şi a gradului de rezistenţă a organismului asistenta are sarcina de a executa recoltări
pentru examenul complet, hemograma completă, reacţia VDRL, determinarea TC, TS şi grupa
sanguină, de a măsura TA şi de a asigura trimiterea bolnavilor la radioscopie pulmonară. La
cererea medicului se vor pregăti bolnavii pentru probe funcţionale ale aparatului circulator şi
respirator.
Dacă perioada preoperatorie este mai lungă, asistenta va putea observa modul de reacţie a
organismului faţă de diferite medicamente sau alimente, depistand stări alergice faţă de alergenii
medicamentoşi sau alimentari. Dacă intervenţia se execută pe neaşteptate in funţie de urgenţa ei
se va renunţa la o parte din explorările enunţate mai sus. In seara zilei premergătoare intervenţiei,
bolnavii nu vor consuma alimente ci numai cantităţi mici de lichide. Dacă intervenţia chirurgicală
va avea loc pe stomac se vor efectua spălături gastrice. Golirea intestinului, clisma, se face in
funcţie de afecţiune – clisma evacuatorie seara şi eliminatorie cu 3-4 ore inainte de intervenţie.
Inainte de intervenţie bolnavul işi goleşte vezica urinară iar dacă acest lucru nu este posibil, se va
efectua un sondaj vezical. Bolnavul va fi imbăiat cu o zi inainte de intervenţie, iar dacă starea
bolnavului contraindică baia, toaleta se va rezuma la spălarea minuţioasă a zonei ce va fi supusă
intervenţiei. Se va acorda o deosebită atenţie indepărtării urmelor de murdărie din ombilicul
bolnavului, toaleta locoregională a zonei de operat prin epilare, dezinfecţie şi punerea campurilor
sterile.
Ingrijirile din această perioadă variază in funcţie de narcoză, starea generală a bolnavului,
complicaţiile şi accidentele postoperatorii.
Pregătirea salonului şi a patului:
Incă din timpul operaţiei se pregăteşte salonul şi patul pentru primirea bolnavului. Temperatura
din cameră va fi de 18-20 grade C. Patul va fi prevăzut cu lenjerie curată, muşama, traversă,
eventual colaci de cauciuc şi se incălzeşte patul cu termofoare electrice sau sticle de apă caldă,
care se vor indepărta din pat la sosirea bolnavului. Langă patul bolnavulu se pregăteşte sursa de
oxigen, seringi, aparate de perfuzat, substanţe medicamentoase, punga cu gheaţă, tăviţă renală,
bazinet, etc.
Transportul bolnavului:
De la sala de operaţie in salon transportul bolnavului se face cu targa sau cu căruciorul. Bolnavul
va fi invelit cu grijă. O atenţie deosebită necesită aşezarea bolnavului in pat in poziţia
corespunzătoare, restabilirea şi menţinerea echilibrului bioligic al organismului şi ingrijirile
speciale in cazul apariţiei complicaţiilor. In prima zi bolnavul va fi aşezat in poziţie de decubit
dorsal, fără pernă sub cap. Aceasta asigură relaxarea musculaturii abdominale şi deci micşorează
durerea locală. Incepand din ziua a doua după intervenţie se vor mobiliza membrele inferioare
pentru a preveni staza venoasă şi a uşura circulaţia de intoarcere. Mişcările vor fi insoţite de
exerciţii de respiraţie.
Supravegherea pansamentului:
Imediat ce bolnavul este adus in salon din sala de operaţie se examinează pansamentul. Dacă s-a
lărgit sau s-a deplasat, el va fi intărit cu o faşă nouă suprapusă fără a se deplasa cel pus in sala de
operaţie. Se contorlează de mai multe ori pe zi dacă plaga nu sangerează, dacă pansamentul nu s-
a udat cu puroi sau urină, etc. In cazul pansamentelor compresive se verifică circulaţia sanguină a
regiunilor subadiacente sau invecinate. Dacă mai jos de regiunea lezată apar edeme sau
tegumentele vor fi cianozate se va lărgi pansamentul pentru a evita ischemia regiunii din cauza
tulburărilor de circulaţie. Dacă pansamentul rămane uscat ele se va scoate in a 6-7-a zi, cand se
scot şi firele de sutură. Dacă bolnavul are febră, se plange de dureri locale, are hemoragii sau
plagă supuroasă, se desface pansamentul pentru controlul plăgii şi se schimbă la intervale
fixate de medic. Cu ocazia schimbării pansamentului se va lucra cu grijă şi blandeţe pentru a
evita provocarea inutilă de durere.
1. CULEGEREA DATELOR:
R.M. in varstă de 17 ani, sex masculin, domiciliat in Brașov, este adus la Spitalul de Pediatrie
Brașov cu Ambulanța, acuzand faptul că in mod brusc a apărut o durere violentă sub formă de
arsură cu localizare in epigastru şi deseori iradieri in spate.
Bolnavul este cunoscut ca fumător şi a fost internat in repetate randuri in spital, cu diagnosticul
de ulcer gastroduodenal.
Bolnavul, pe langă durere, mai prezintă greţuri, vărsături, el ia o poziţie antologică, cu mainile in
regiunea epigastrică. El perzintă un facies anxios, ochi incercănaţi, paloare, transpiraţie,
extremităţi reci.
La inspecţie se constată imobilizarea peretelui abdominal in timpul respiraţiei.
La palpare hiperestezia cutanată, la atingerea regiunii epigastrice semnul Blumberg prezent.
La ascultaţie – linişte absolută a abdomenului.
Tuşeul rectal provoacă durere vie la apăsarea fundului de sac Douglas.
Bolnavul se internează pentru investigaţii şi tratament.
Antecedente:
Heredocolaterale nesemnificative:
Personale – Bolnavul a mai fost internat acum 4 luni cu gastrită.
EVALUARE FINALĂ:
Bolnavul s-a prezentat la serviciul de urgenţă pe data de 07 Februarie 2014 cu dureri
violente in regiunea epigastrică pentru investigaţii şi tratament. După efectuarea investigaţiilor
impreună cu simptomele descrise se stabileşte diagnosticul de peritonită cauzată de ulcer perforat.
Bolnavul este supus intervenţiilor chirurgicale, operaţia a evoluat in condiţii bune, fără
complicaţii. In timpul spitalizării el a primit:
· Tratament medical (antibiotice, sedative)
· A fost echilibrat hidroelectrolitic şi volemic regim alimentar pre şi post operator
· Repaos la pat.
Bolnavul este externat pe data de 22 Februarie 2014 vindecat, cu următoarele recomandări:
· Renunţarea la obiceiurile dăunătoare (Tutun)
· Evitarea meselor in cantitate mare şi la intervale mari
· Evitarea alimentelor greu digerabile, iritante pentru stomac (condimente, prăjeli, sosuri, cafea,
conserve)
· Respectarea regimului alimentar – consumul de mese in cantităţi mici şi dese (5-7 mese pe zi).
BIBLIOGRAFIE:
CORNELIU BORUNDEL – Manual de medicină internă pentru cadre medii, Bucureşti, 1994