Uterul reprezintă o cale genitală a aparatului genital feminin ce face legătura între tubele uterine

şi vagin. El prezintă o cavitate unde se dezvoltă oul fecundat pe parcursul sarcinii. Acest organ
este musculos, nepereche, situat median şi uşor turtit antero-posterior. Forma uterului este de
pară, cu extremitatea mai mare sau baza în sus, iar extremitatea mai mică sau vârful în jos.
Dimensiunile acestuia variază în funcţie de diferite condiţii, cum ar fi graviditatea, diferitele faze
ale ciclului menstrual sau unele stări patologice. La uterul negravid dimensiunile aproximative
sunt de 6-7 cm lungime, 3-5 cm lăţime şi 2-3 cm grosime. Greutatea variază între 50-70 g

Componente şi rapoarte anatomice

Uterul prezintă 3 componente: corpul uterului, situat superior, colul uterin, situat inferior şi
istmul uterin, o strâmtură poziţionată între cele două.

Corpul uterin are formă conică şi este turtit antero-posterior. Acesta prezintă un fund, două feţe(
anterioară sau vezicală şi posterioară sau intestinală), două margini şi două unghiuri tubare.

Faţa anterioară este uşor bombată şi este în raport cu faţa posterioară a vezicii urinare. Între cele
două se delimitează excavaţia vezicouterină. Faţa posterioară este mai bombată decât precedenta,
având raporturi cu faţa anterioară a ampulei rectale. Între acestea se află o prelungire a
peritoneului, excavaţia rectouterină sau fundul de sac Douglas. Acesta este cel mai în decliv
punct al cavităţii peritoneale. Cele două margini laterale au forme diferite, intrucât la nulipare
sunt concave, iar la multipare convexe. Acestea au raporturi cu vasele uterine şi dau inserţie
ligamentelor largi ale uterului. Unghiurile tubare sunt continuate de coarnele uterine. Fundul
uterului este convex şi are rapoarte cu ansele intestinale şi cu colonul sigmoid. Cele două feţe şi
fundul uterin sunt acoperite de peritoneu.

Colul uterin prezintă o formă cilindrică. Acesta prezintă un orificu extern numit ostiu uterin, ce
se deschide în cavitatea uterină. Extremitatea superioară a vaginei este inserată pe col,
împărţindu-l în două părţi: supravaginală şi intravaginală. Raporturile colului se vor descrie în
funcţie de cele două porţiuni.

Faţa anterioară a porţiunii supravaginale este în raport cu vezica urinară, faţă de care este
separată prin intermediul unui ţesut conjunctiv. Faţa posterioară are raport cu ampula rectală şi
este acoperită de peritoneul ce formează excavaţia uterină. Marginile părţii supravaginale are
raporturi foarte importante cu ureterul şi artera uterină. Porţiunea intravaginală este acoperită de
vagină. La locul unde aceasta se insera pe col se află o structură numită domul vaginal.

Istmul uterului este este format dintr-un sanţ vizibil doar anterior.

Mijloacele de susţinele ale uterului

Uterul este menţinut în poziţia lui prin intermediul a două mijloace: de suspensie şi de susţinere.
Cele de suspensie sunt peritoneul, ligamentele largi şi ligamentul rotund. Mijloacele de susţinere
sunt reprezentate de aderenţele de la vezică şi rect, de cele de la lamele sacrorectogenitopubiene
şi legăturile cu perineul.
Peritoneul porneşte de la nivelul feţei posterioare a vezicii, formează apoi la nivelul istmului
excavaţia vezicouterină şi se continuă pe fundul uterin. Coboară în jos pe porţiunea
supravaginală şi se continuă până la faţa posterioară a vaginei, urmând să se reflecte din din nou
şi să formeze fundul de sac Douglas. Ligamentele largi sunt formate din două foiţe (anterioară şi
posterioară) ce continuă peritoneul feţei corespunzătoare, până la peretele lateral al pelvisului.
Superior, acestea converg, iar inferior se distanţează, formând baza ligamentelor largi. Ca mijloc
de suspensie, acestea sunt considerate ca a fiind cele principale. Ligamentul rotund reprezintă un
cordon ce porneşte de la nivelul unghiului tubar al uterului, strabate ligamentul larg şi se
incrucişează cu arterele iliace externe, urmând să ajungă în canalul inghinal.

Perineul este considerat a fi cel mai important mijloc de susţinere prin intermediul unui centru
tendinos pe care acesta îl conţine. Aderenţele cu structurile învecinate se realizează fie direct, fie
prin intermediul unui ţesut conjunctiv.

Structura internă a uterului

În interior, uterul prezintă o cavitate, împărţită de istm în cavitatea uterină şi în canalul cervical.
Cavitatea uterină prezintă trei orificii, două superioare şi laterale şi unul inferior. Cele superioare
conduc spre tube, iar cel inferior se deschide în canalul cervical. Acest canal se continuă în jos
deschizându-se în vagină prin ostiul uterin.

Uterul are un perete format din 3 straturi: perimetru, miometru şi endometru.

Perimetrul sau tunica seroasă, ia naştere din foiţa peritoneală ce înconjoară uterul. Miometrul,
sau tunica musclară, este format din fibre musculare netede dispuse în mai multe straturi. Acesta
este foarte bine vascularizat şi datorită acţiunii hormonilor ovarieni nu se atrofiază la uterul
negravid. Endometrul, cel mai profund, se mai numeşte şi tunică mucoasă. El prezintă un epiteliu
simplu ce îşi schimbă dimensiunile pe tot parcursul vieţii. De la pubertate până la menopauză
acesta se ingroasă şi se subţiază conform fazelor ciclului menstrual. La instalarea menopauzei,
acesta începe să se atrofieze.

Inervaţie şi vascularizaţie

Vascularizaţia arterială este realizată în principal de către artera uterină, ce ia naştere din artera
iliacă internă. Mai contribuie şi artera ovariană şi artera ligamentului rotund. Venos, la
nivelul miometrului se formează nişte plexuri uterine. Acestea sunt continuate în jos de venele
uterine care vor ajunge în iliaca internă. În direcţia opusă, vena ovariană se deschide în stânga în
vena renală, iar în dreapta în vena cavă inferioară.

Inervaţia uterului este vegetativă. Cel mai important rol îl are plexul uterovaginal, ce provine din
plexul hipogastric. Mai participă şi nervi ce provin din plexul ovarian.