CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE ”RAISA PACALO”

CATEDRA OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE

Suport teoretic

Bazinul feminin

Tatiana Sulima
Profesoară la disciplina
Obstetrică şi ginecologie cu nursing specific
Grad didactic unu
Planul:
1. Oasele barinului.
2. Articulaţiile bazinului.
3. Planurile bazinului.
4. Muşchii bazinului.
5. Deosebirele dintre bazinului femenin şi bazinul masculin.
6. Planşeul pelvi-perineal.

BAZINUL FEMININ

Bazinul osos este un recipient solid pentru organele genitale feminine, rect, vezică şi ţesuturile
adiacente. Acest bazin formează canalul, pe care înaintează fătul în timpul naşterii, numit canalul de
naştere, filiera genitală (pelvi-genitală) sau cale obstetricală. Structura bazinului feminin are o
importanţă mare în obstetrică.

OASELE BAZINULUI

Bazinul este format din patru oase: două oase anonime (coxale), sacru şi coccis. Oasele coxale
formează pereţii anteriori şi laterali ai bazinului osos, sacrul şi coccisul – cel posterior.
Osul coxal (os innonimatum) este constituit pînă la vîrsta de 16 – 18 ani din 3 oase unite prin
cartilage: ileon, pubis şi ischion. După osificarea cartilagelor oasele menţionate se sudează între ele la
nivelul cavităţii cotiloide, pubisul – anterior, ischionul – inferior.
Ileonul (os ileum) este constituit din două părţi: corp şi aripă.
Corpul formeză partea scurtă, îngroşată a ileonului, care constituie la constituirea cavităţii cotiloide.
Aripa iliacă este o lamă destul de lată, cu faţa internă concavă şi cu cea internă – convexă. Aripa iliacă
este subţire în centru şi îngroşată la margine. Marginea superioară liberă îngroşată maximal a aripei se
numeşte creasta iliacă. Pe ea se observă trei linii paralele – locul inserării muşchilor abdominali.
Aterior creasta se proeminează şi se numeşte spină iliacă antero – superioară (spină iliacă anterior
superior). Mai jos pe ea se găseşte o proeminenţă – spină iliacă antero – inferioară (spina iliacă antero
inferioară), în sediul sudării cu pubisul, se găseşte a treia proeminenţă – emineţa ileo – pubiană. Între
spinele antero – superioare şi antero – inferioare se găseşte incizura sau scobitura iliacă mică, între
spina antero – inferioară şi tuberculul ileon – pubian – scobitura iliacă mare.
Creasta osului iliac se termină posterior prin spina iliacă postero - superioară (spina iliacă posterior
superior), mai jos de care se situieză încă o proeminenţă – spina iliacă postero – inferioară (spina iliacă
posterior – inferior). Sub spina spina postero – inferioară se găseşte scobitura sciatică mare (incisura
ischiadică major).
Pe faţa internă a osului iliac, la nivelul trecerii aripii în corp se situiază o creastă pectinee, care
formează linia arcuită terminală sau nenumită (linia innominata). Această linie pleacă pe sacru şi trece
transversal peste tot osul iliac, continuindu-se în faţă prin marginea superioară a osului pubis.
Pe faţa internă a porţionii posterioare a osului iliac se găseşte aşa zisă faţă auriculară – o suprafaţă
aspră, locul de articulare cu osul sacru.
Osul işion sau ischion (os ischii) este constituit din corpul care participă la formarea cavităţii
cotiloide li din două ramuri: superioară şi inferioară. Ramura superioară merge de la corp în jos şi se
termină prin tuberozitatea ischionului (tuber ischii). Pe faţa posterioară a ramurii inferioare se găseşte
o proeminenţă – spina sciatică (spina ischii). Această ramură merge înainte şi în sus, articulîndu-se cu
ramura inferioară a oslui pubis.
Osul pubis (os pubis) este situat mai în faţă şi mai jos de osul iliac, formînd peretele anterior al
bazinului. Pubisul constă din corpul scurt al pubisului formează o porţiune a cavităţii cotiloide, ramura
inferioară se uneşte cu ramura corespunzătoare a ischionului.
Pe marginea superioară a ramurii orizontale a pubisului se găseşte o muchie ascuţită , care se
termină anterior prin tuberculul pubian sau pubic (tuberculum pubicum).
Ramurile superioare şi inferioare ale oaselor pubis se unesc anterior şi între ele se formează o
articulaţie pubiană semimobilă – simfiza (symphisis). Ramurile inferioare ale oaselor pubis formează
sub simfiză un unghi numit arc pubian.
Ramificaţiile oaselor pubis şi ilion, situate între ele, limitează între ele o gaură destul de mare –
gaura obturatoare (foramen obturatorium).
Sacru (os sacrum) este format din cinci vertebre sudate. Dimensiunile vertebrelor sacrale scad pe
măsură, ce se situiază mai jos, ceea ce imprimă sacrului forma unui con retezat. Partea lui lată – baza
sacrului este orientată în sus, partea îngustă – vîrful sacrului – în jos. Faţa posterioară a sacrului este
convexă, cea anterioară – concavă, formînd excavaţia pelviană. Pe faţa anterioară a acestui os se
evidenţiază patru linii aspre paralele, care corespund cartilagiilor osificate, ce vertebrele sacrate. La
capetele acestor linii se găsesc găurile sacrate anterioare, prin care trec fibrele nervoase din măduva
spinării la organele genitale. Faţa convexă posterioară a sacrului este aspră şi traversată de trei creste
longitudinale. Creasta sacrată mediană se compune din apofizele spinoase fuzionate ale vertebrelor
sacrate. Crestele laterale mai puţin vizibile sunt formate din apofizele articulare ale vertebrelor sacrate
unite între ele. Lateral de creasta sacrată mediană se găsesc patru perechi de orificii sacrate posterioare.
Interiorul sacrului este traversat de sus în jos de canalul sacrat, o continuare a canalului medular.
Orificiul medular inferior al canalului sacrat se situiază pe faţa posteriioară a porţiunii inferioare a
sacrului.
Baza sacrului se articulează cu vertebra V lombară. Promontoriul (promontorium) se găseşte în
mijlocul feţei anterioare a bazei sacrului sub forma unei proieminenţe. Pe feţele supero – laterale
sacrate se găsesc suprafeţe articulare aspre, prin care sacrul se articulează cu oasele iliace. Vîrful
sacrului se articulează cu cocisul.
Coccisul (os coccigis) este alcătuit din 4 - 5 vertebre nedezvoltate, fuzionate între ele, care se
îngustează, formînd un os mic.

ARTICULAŢIILE BAZINULUI

Oasele bazinului se unesc prin simfiză şi articulaţiile sacroiliace şi sacro – coccigiene. În aceste
articulaţii se găsesc straturi cartilaginoase.
Simfiza este o articulaţie semimobilă. Ambele oase pubis se unesc în simfiză printr-un cartilagiul
intercalat, în care adesea se găsesc o cavitate mică în formă de fantă cu un conţinut lichid. Aceasta se
măreşte în timpul sarcinii.
Pe marginea superioară a simfizei este întins ligamentul pubian superior, pe marginea inferoară –
ligamentul arcuit. Pe feţele externă şi internă a simfizei se găsesc ligamentele pubiene anterior şi
posterior.

ARTICULAŢIILE SACRO – ILIACE

 Lipsa aproape completă a mişcărilor în aceste articulaţii este determinată de suprafaţa aspră a
feţelor articulare şi de ligamentele foarte masive. O mare importanţă au două perechi de ligamente:

 lig. Sacro-spinoase întinse între partea inferioară a sacrului şi spinele sciatice;

 lig. Sacro-tuberoase care unesc partea inferioară a sacrului şi a coccisului cu tuberozităţile
ischionului.

Aceste ligamente închid ambele inczuri ischiatice formînd găurile schatice mare şi mică, prin
care ies din cavitatea pelvină muşchi, vase şi nervi.

ARTICULAŢIA SACROCOCCIGIANĂ

Este destul de mobilă. În timpul naşterii la trecerea fătului prin bazin coccisul se retropulsează, iar
distanţa de la marginea inferioară a simfizeai pînă la vîrful coccisului se măreşte cu 1,5 – 2cm.

BAZINUL MARE

Bazinul este compus din două porţiuni – bazinul mare şi bazinul mic. Limitele dintre bazinul mare şi
bazinul mic sunt:

 anterior – de marginea simfizei şi a oaselor pubiene;

 posterior de promontoriu;
 lateral – de liniile anonime.

Suprafaţa care separă bazinul mare de cel mic se numeşte strîmtoarea superioară sau
întrarea în bazinul mic şi are o mare importanţă în obstetrică.
Bazinul mare este accesibil pentru investigaţii, dimensiunile lui se pot măsura uşor şi destul de precis.
În raport cu dimensiunile bazinului mare putem aprecia dimensiunile bazinului mic. Cunoaşterea lor
are o importanţă destul de mare deoarece bazinul mic formează canalul dur la naştere.

BAZINUL MIC

Bazinul mic formează partea osoasă a canalului de naştere. Peretele posterior al bazinului
este format de sacru şi coccis, pereţii laterali – de oasele sciatice şi cel anterior – de oasele pubiene şi
simfiză. Peretele posterior al bazinului mic este de trei ori mai lung decît cel anterior. Porţiunea lui
superioară se prezintă ca un inel osos complect inextensibil. În porţiunea inferioară pereţii micului
bazin sunt incompleţi, aici se află găurile obturatoare şi scobiturile sciatice, limitate de două perchi de
ligamente (sacro-spinoase şi sacro-tuberoase).
Bazinul mic are patru planuri:

PLANUL STRÎMTORII SUPERIOARE A BAZINULUI

are urmăroarele limite:

 anterior – marginea superioară a simfizeri şi a oaselor pubiene;

 lateral – liniile anonime;
 posterior – promontoriul;

Planul strîmtorii superioare are formă de rinichi sau de oval, situat transversal şi prezintă o concavitate,
care corespunde promontoriului.

Dimensiunile:

Diametrul drept (antero - posterior) uneşte promontoriul cu punctul cel mai proieminent de pe
suprafaţa internă a simfizei. Se mai numeşte conjugata vera, şi este egală cu 11cm. Distingem şi
conjugata anatomică – distanţa de la promontoriu pînă la mijlocul marginii superioare a simfizei, este
cu 0,3 – 0,6cm mai mare decît conjugata vera.

Diametrul transvers – distanţa dintre punctele cele mai îndepărtate ale liniilor anonime – 13cm.

Diametrele oblice drepr şi stîng – 12cm. Diametrul oblic drept este distanţa de la articulaţia sacro-
iliacă stîngă şi tuberculul ileopubian drept, diametrul oblic stîng – este distanţa de la articulaţia sacro-
iliacă dreaptă şi tuberculul ileopubian stîng. Pentru a înlesni determinarea direcţiei diametrelor oblice
M.S.Malinovschi şi M.G.Cuşnir recomandă următorul procedeu:
 palmele ambelor mîini se orientează în sus sub un unghi drept, iar vîrfurile degetelor se apropie de
simfiza inferioară (ieşirea din bazin) a femeii culcate pe spate. Direcţia palmei stîngi va coincide cu
diametrul oblic stîng al bazinului, iar direcţia palmei drepte – cu diametrul oblic drept al bazinului.

PLANUL PĂRŢII LATE A EXCAVAŢIEI BAZINULUI

Are următoarele limite: interior mijlocul suprafeţei interne simfizei,lateral -centrul cavitţăilor
catiloide, posterior - locul unirii vertebrelor II şi III sacrale.
Excavaţia bazinului în partea lată are 2 diametre: drept şi transversal.

1. Diametrul drept se întinde de la mijlocul suprafeţei interne a simfizei pînă la unirea vertebrelor II
şi III sacrale şi e de 12,5 cm.

2. Diametrul transversal uneşte vîrfurile cavităţilor şi e de 12,5 cm.

Diametrele oblice în partea lată a excavaţiei lipsesc, deoarece la acest nivel bazinul nu
formează un inel osos complect. Diametrele oblice la nivelul părţii late a excavaţiei se admit
convenţionalul (lungimea 15 cm).

PLANUL PĂRŢII ÎNGUSTE A EXCAVAŢIEI BAZINULUI.

(strîmtorii mijlocii).

Este limitat anterior de marginea inferioară a simfizei, lateral de spinele sciatice, posterior
de articulaţia sacro- coccigiană.
Distingem 2 diametre: drept şi transversal.
1. Diametrul drept uneşte articulaţia sacro- coccigiană cu marginea inferioară a simfizei (vîrful
arcului pubian) şi este de 11 cm.
2. Diametrul transversal uneşte spinele sciatice şi este egal cu 10,5 cm.

PLANUL STRÎMTORII INFERIOARE A BAZINULUI.

(ieşirea din bazin).

Are următoarele limite:

 Anterior - marginea inferioară a simfizei
 Lateral - tuberozităţile ischiatice
 posterior-coccisul.

Planul strîmtorii inferioare e alcătuit din 2 suprafeţe triunghiulare, baza lor comună fiind formată de
linia, care uneşte tuberozităţile ischiatice.
În strîmtoarea inferioară se disting 2 diametre - drept şi transversal.

Diametrul drept al strîmtorii inferioare este de la coccis pînă la marginea inferioară a simfizei şi
este egal cu 9,5 cm. La trecerea fătului prin micul bazin coccisul se retropulsează cu 1,5-2 cm şi
diametrul drept se măreşte atingîng 11,5 cm.

Diametrul transversal al strîmtorii uneşte suprafeţele interne ale tuberozităţilor ischiatice şi este
egal cu 11 cm.

La nivelul strîmtorii superioare cel mai mare este diametrul transversal.

În partea lată a excavaţiei dimensiunea dreaptă şi cea transversală sunt egale.
Ca lungime se consideră mai mare diametrul oblic admis convenţional.
În partea îngustă a excavaţiei ( strîmtoarea mijlocie) la nivelul strîmtorii inferioare diametrele drepte
sînt mai mari decît cele transversale.

AXUL OBSTETRICAL (CONDUCĂTOR ) AL BAZINULUI.

Toate planurile bazinului mic au ca limita anterioară un punct oarecare de pe simfiză, iar la
limita posterioară - diferite puncte de pe sacru sau coccis. Simfiza e mult mai scurtă decît sacrul şi
coccisul, deacea planurile bazinului se apropie anterior între ele, depărtîndu-se în evantai în partea
posterioară.
Dacă am uni mijlocul diametrelor drepte ale tuturor planurilor bazinului, nu am căpăta o linie
dreaptă, ci una concavă, îndreptată spre simfiză. Linia care uneşte centrele tuturor diametrelor drepte a
bazinului se numeşte axul conducător (obstetrical) al bazinului. Axul conducător al bazinului la
început are o traectorie dreaptă, iar la nivelul excavaţiei bazinului se curbează în raport cu
concavitatea suprafeţei interne a sacrului. În timpul naşterii fătul trece prin canalul de naştere în
conformitate cu direcţia axului obstetrical.

ÎNCLINAREA BAZINULUI.
 La femei în poziţie verticală marginea superioară a simfizei se găseşte mai jos de
promontoriu, congugata vera, normal formează cu suprafaţa orizontului un unghi de 55-60%. Raportul
dintre planul strîmtorii superioare şi suprafaţa orizontală se numeşte înclinarea bazinului.
Gradul de înclinare a bazinului depinde de particularităţile constituţiei. Înclinarea bazinului se
poate modifica la femei în raport cu efortul fizic şi cu poziţia corpului. Astfel spre sfîrşitul sarcinii,
concomitent cu deplasarea centrului de greutate al corpului,unghiul de înclinare a bazinului creşte cu
3-4 grade. Un unghi mare de înclinare a bazinului predispune în timpul sarcinii la ptoza abdomenului,
deoarece partea prezentată nu se fixază timp îndelungat în strîmtoarea superioară a bazinului.
Naşterea în asemenea cazuri evoluiază încet, frecvent se constată angajări incorecte a craniului şi
rupturi de perineu. Unghiul de înclinare poate fi mărit sau micşorat prin întroducerea unui sul sub
regiunea lombară sau sacrală a femeii culcate. Astfel prin ridicarea sacrului înclinarea bazinului se
micşorează puţin, ridicarea măreşte unghiul de deviere al bazinului.

DEOSEBIRILE DINTRE BAZINUL FEMININ ŞI MASCULIN.

 Bazinul feminin diferă de bazinul bărbatului. Oasele bazinului feminin în comparaţie cu oasele
celui masculin sînt mai subţiri, mai fine, mai netede.
 Bazinul feminin este mai lat şi mai jos, bazinul masculin mai îngust şi mai înalt.
 Sacrul la femee este mai lat şi mai puţin concav ca la bărbat.
 Promontoriul se reliefează anterior mai puţin la femie decît la bărbat, simfiza bazinului feminin
este scurtă şi mai lată.
 La femiei strîmtoarea superioară este mai largă, forma ei este oval- transversală, cu o concavitate
în regiunea promontorului.
 La bărbat această strîmtoare are forma unei inimi, ca urmare a reliefării pronunţate a
promontorului.
 Excavaţia micului bazin este mai largă la femee şi are forma unui cilindru flectat anterior;
excavaţia bazinului feminin este mai mică şi se îngustează , ca o pîlnie, în jos.
 Strîmtoarea inferioară a bazinului feminin este mai lată pentru că;
a) distanţa dintre tuberozităţile insionului este mai mare;
b) unghiul pubian este mai lat ( 90-1000) decît la bărbat (70-750);
c) coccisul în bazinul feminin proemină anterior mai puţin decît în bazinul masculin.
Toate particularităţile indicate ale bazinului au o importanţă enormă pentru naştere, de ele
depinzînd trecerea fătului prin canalul de naştere.

MUŞCHII BAZINULUI.

Distingem muşchii parientali al bazinului şi muşchii planşeului pelvi- pariental.

Muşchii parientali sunt plasaţi în aşa fel, încît micşorează foarte puţin dimensiunile bazinului
mare şi mic. Cavitatea bazinului mare este căptuşită de două perechi de muşchi parientali: muşchiul
iliac intern şi muşchiul psoas mare.
Muşchiul iliac intern (m. Iliacus internus) este un muşchi lat, care începe de la
creasta iliacă, acoperă suprafaţa internă a aripii iliace, unindu-se aici cu muşchiul psoas mare.
Muşchiul psoas mare (m.psoas major) este un muşchi lung ce începe de pe suprafaţa laterală a
vertebrei XII toracale şi a primelor patru vertebre şi coboară în bazinul mare; unindu-se dau naştere
muşchiului psoas-iliac (m. Ilio-psoas)- El pătrunde sub ligamentul Pupart şi se înserlează pe
trohanterul mic al osului femoral.
Strîmtoarea superioară a micului bazin este acoperită doar parţial de marginile muşchilor psoas-
iliac. Muşchii parietali (piriformi şi obturatori interni) capitonează pereţii laterali ai bazinului mic fără
să modifice dimensiunile excavităţiei acestuia.
Muşchiul piriform (m. Piriformis) are forma unui triunghi alungit, care începe pe suprfaţa
anterioară a sacrului, are o direcţie transversală, iese din bazin prin gaura schiatică mare, inserîndu-se
pe trohanterul mare al osului femoral.
Muşchiul obturator intern (m. Obturator internus) începe în vecinătatea găurii obturatoare,
ese din bazin prin gaura schiatică mică şi se înserează între trohanterele osului femural.

Planşeul pelvi-perineal.

Strîmtoarea inferioară este acoperită jos de un strat gros musculo - fascial, numit planşeu
pelvi-perineal (pelvin).
Partea planşeului pelvi-perineal situată între comisura posterioară a labiilor genitale şi anus se
numeşte perineu anterior sau obstetrical (perineul posterior este porţiunea din planşeu între anus şi
coccis).

Planşeul pelvi-perineal constă din trei straturi musculare, acoperite de fascii.

I. Stratul inferior (extern) este alcătuit din muşchi, care se unesc în centru tendinos al perineului în
forma ciferei opt, suspendate de oasele bazinului.

a) Muşchiul bulbo- cavernos (m.bulbo-cavernosus) cuprinde întroitul vaginal, înserîndu-se pe

centrul tendinos şi clitor, contracţiile acestui muşchi strîng întroitul vaginal.
b) Muşchiul ischio-cavernos (m. Ischio- cavernosus) începe de la ramura inferioară a osului ischion
şi se înserează pe clitor.
c) Sfincterul anal axtern (m. Sphincter ani externus) înconjoară extremitatea rectului. Fasciculele
profunde ale muşchilor din sfincterul anal extern încep de la vîrful coccisului, înconjoară orificiul
anal şi se termină în centrul tendios perineal.
d) Muşchiul transversal superficial al perineului (m. Transversus perineus superficialis) începe
din centrul tehdinos, continuînd în dreapta şi în stînga şi înserîndu-se pe tuberozităţile ischionului.

II. Stratul muscular mediu al planşeului sau giafragmul uro-genital (diaphragma urogenitale)
ocupă jumătatea anterioară a strîmtorii inferioare.

Diafragma sau diafragmul urogenital este o mebrană triunghiulară musculo - fascială sub simfiză, în
arcul pubian. Prin această membrană trece canalul uretral şi vaginul. În porţiunea anterioară a
diafragmului fasciculele musculare înconjoară canalul uretral, formînd sfincterul lui extern: în
porţiunea posterioară se găsesc fascicule musculare, care merg transversal spre tuberozităţile işionului.
Partea aceasta a diafragmului uro - genital se numeşte muşchiul transversal profund al perineului (m.
transversus perineu profundus).
III. Stratul muscular superior (intern) al planşeului pelvi - perineal se numeşte planşeu sau
diafragma ( diafragma pelvis).
Diafragmul pelvin este alcătuit dintr-o pereche de muşchi ridicători anali (m. levator ani).
 Ambii muşchi ridicători anali formează o boltă, vîrful căruia este îndreptata în jos şi se
înserează pe porţiunea inferioară a rectului (ceva mai sus de orificiul anal). Baza lată a bolţii este
îndreptată în sus şi se înserează pe pereţii interni ai bazinului. În porţiunea interioară a diafragmului
pelvin, între fasciculele muşchilor ridicători anali se găseşte o crăpătură sagitală, prin care iese din
bazin canalul uretral şi vaginul ( hiatus genitalis). Muşchii ridicători anali sunt formaţi din
fasciculele musculare izolate, care încep din diferite părţi ale pereţilor bazinului; acest strat muscular
este cel mai masiv.

Toţi muşchii planşeului pelvi - perineal sînt acoperiţi de fascii.

Muşchii planşeului pelvi-perineal, întăriţi de fascii, au următoarele funcţii extrem de

importante:

 Planşeul pelvi-perineal este suportul organelor genitale interne, asigurînd menţinerea porţiei lor
normale.
 O importanţă deosbită au muşchii ridicători anali. Contracţia lor duce la închiderea fantei genitale
şi la ăngustarea lumenului rectului şi vaginului.
 Lezarea muşchilor planşeului pelvi-perineal are ca urmare ptoza şi prolapsul organelor genitale, a
vezicii urinare şi a rectului.
 Planşeul pelvi-perineal este un suport nu numai pentru organele genitale, dar şi pentru cele
interne.
 Muşchii planşeului pelvi-perineal participă la reglarea tensiunii intraabdominale împreună cu
diafrgma şi cu musculatura peretelui abdominal.
 În timpul naşterii în timpul expulziei fătului, cele trei straturi de mişchi, din planşeul pelvi-
perineal se întind, formînd un tub lat, o continuare a canalului osos de naştere.
 După naşterea fătului muşchii planşeului pelvi-perineal se contractă din nou reluînd poziţia şor
anterioară.

BIBLIOGRAFIE:

1. Marius Alexandru Moga, „Obstetrică şi ginecologie”, Editura Universităţii, Transilvania, Braşov

2010.

2. Славянова Изабелла,” Акушерство и гинекология”, Изд. Феникс, Mосква, 2009.

3. Айламазян Э.К., Кулаков В.И. „Акушерство”, Москва, 2009.

4. V. Friptu, I. Metaxa, M. Moga, V. Leahu, V. Șaptefrați, ”Afecțiunile tractului ginecourinar

inferior”, tipografia ”BALACRON”, Chișinău 2009

5. Ninescu Vasile, “Obstetrica şi ginecologia”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 2006.

6. P.Vartej, I.Virtej ,”Ginecologie Endocrinologică – Ediţia a III-a, revizuită şi completată”,

Ed.ALL Braşov, 2006
7. M.Ştemberg, E.Gladun, V.Friptu, N.Corolcova “Obstetrica practică” Ed.”Reclama”, Chişinău,
2004.

8. V.Ancar, C.Ionescu , ”Obstetrica”, Ed.”Naţional”, 1997.

9. W.W.Beck jr., ”Obstetrică şi ginecologie”, Ed „Almatea” ediţie în l.română sub red.

R.Vlădărescu, Bucureşti 1997.

10. P.Vârtej ,”Obstetrica fiziologică şi patologică”, Ed. „ALL”Bucureşti 1997.

11. M. Ştemberg, E. Gladun, M.Rotaru, R. Friptu,V. Moşin, N. Corolcova, „Ginecologie

neoperatorie”, Chişinău, 1996.

12. M.G.Brăila, S.Berceanu ”Obstetrica”, Ed.”Alius” Craiova 1996.

13. V.Niţescu ”Obstetrică şi ginecologie”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1995.

14. Gh. Marcu, GH. Paldi, P. Roşca, Ia. Metaxa, L. Bucătaru,N. Banaru, O. Corlăteanu, O. Cerneţchi,
I. Dondiuc, A. Duca, I.Iliev, M. Moşneaga, A. Musteaţă, O. Popuşoi, M. Rotaru., „Obstetrica”, Ed.
„Lumina” Chişinău 1993.