CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE ”RAISA PACALO”

CATEDRA OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE

Suport teoretic

Bazinul feminin

Tatiana Sulima
Profesoară la disciplina
Obstetrică şi ginecologie cu nursing specific
Grad didactic unu
 Planul:
1. Oasele barinului.
2. Articulaţiile bazinului.
3. Planurile bazinului.
4. Muşchii bazinului.
5. Deosebirele dintre bazinului femenin şi bazinul masculin.
6. Planşeul pelvi-perineal.

BAZINUL FEMININ

Bazinul osos este un recipient solid pentru organele genitale feminine, rect,
vezică şi ţesuturile adiacente. Acest bazin formează canalul, pe care înaintează
fătul în timpul naşterii, numit canalul de naştere, filiera genitală (pelvi-genitală)
sau cale obstetricală. Structura bazinului feminin are o importanţă mare în
obstetrică.

OASELE BAZINULUI

Bazinul este format din patru oase: două oase anonime (coxale), sacru şi coccis.
Oasele coxale formează pereţii anteriori şi laterali ai bazinului osos, sacrul şi
coccisul – cel posterior.
Osul coxal (os innonimatum) este constituit pînă la vîrsta de 16 – 18 ani din 3
oase unite prin cartilage: ileon, pubis şi ischion. După osificarea cartilagelor oasele
menţionate se sudează între ele la nivelul cavităţii cotiloide, pubisul – anterior,
ischionul – inferior.
Ileonul (os ileum) este constituit din două părţi: corp şi aripă.
Corpul formeză partea scurtă, îngroşată a ileonului, care constituie la constituirea
cavităţii cotiloide. Aripa iliacă este o lamă destul de lată, cu faţa internă concavă şi
cu cea internă – convexă. Aripa iliacă este subţire în centru şi îngroşată la margine.
Marginea superioară liberă îngroşată maximal a aripei se numeşte creasta iliacă. Pe
ea se observă trei linii paralele – locul inserării muşchilor abdominali. Aterior
creasta se proeminează şi se numeşte spină iliacă antero – superioară (spină iliacă
anterior superior). Mai jos pe ea se găseşte o proeminenţă – spină iliacă antero –
inferioară (spina iliacă antero inferioară), în sediul sudării cu pubisul, se găseşte a
treia proeminenţă – emineţa ileo – pubiană. Între spinele antero – superioare şi
antero – inferioare se găseşte incizura sau scobitura iliacă mică, între spina antero –
inferioară şi tuberculul ileon – pubian – scobitura iliacă mare.
Creasta osului iliac se termină posterior prin spina iliacă postero - superioară
(spina iliacă posterior superior), mai jos de care se situieză încă o proeminenţă –
spina iliacă postero – inferioară (spina iliacă posterior – inferior). Sub spina spina
postero – inferioară se găseşte scobitura sciatică mare (incisura ischiadică major).
Pe faţa internă a osului iliac, la nivelul trecerii aripii în corp se situiază o creastă
pectinee, care formează linia arcuită terminală sau nenumită (linia innominata).
Această linie pleacă pe sacru şi trece transversal peste tot osul iliac, continuindu-se
în faţă prin marginea superioară a osului pubis.
Pe faţa internă a porţionii posterioare a osului iliac se găseşte aşa zisă faţă
auriculară – o suprafaţă aspră, locul de articulare cu osul sacru.
Osul işion sau ischion (os ischii) este constituit din corpul care participă la
formarea cavităţii cotiloide li din două ramuri: superioară şi inferioară. Ramura
superioară merge de la corp în jos şi se termină prin tuberozitatea ischionului
(tuber ischii). Pe faţa posterioară a ramurii inferioare se găseşte o proeminenţă –
spina sciatică (spina ischii). Această ramură merge înainte şi în sus, articulîndu-se
cu ramura inferioară a oslui pubis.
Osul pubis (os pubis) este situat mai în faţă şi mai jos de osul iliac, formînd
peretele anterior al bazinului. Pubisul constă din corpul scurt al pubisului formează
o porţiune a cavităţii cotiloide, ramura inferioară se uneşte cu ramura
corespunzătoare a ischionului.
Pe marginea superioară a ramurii orizontale a pubisului se găseşte o muchie
ascuţită , care se termină anterior prin tuberculul pubian sau pubic (tuberculum
pubicum).
Ramurile superioare şi inferioare ale oaselor pubis se unesc anterior şi între ele
se formează o articulaţie pubiană semimobilă – simfiza (symphisis). Ramurile
inferioare ale oaselor pubis formează sub simfiză un unghi numit arc pubian.
Ramificaţiile oaselor pubis şi ilion, situate între ele, limitează între ele o gaură
destul de mare – gaura obturatoare (foramen obturatorium).
Sacru (os sacrum) este format din cinci vertebre sudate. Dimensiunile
vertebrelor sacrale scad pe măsură, ce se situiază mai jos, ceea ce imprimă sacrului
forma unui con retezat. Partea lui lată – baza sacrului este orientată în sus, partea
îngustă – vîrful sacrului – în jos. Faţa posterioară a sacrului este convexă, cea
anterioară – concavă, formînd excavaţia pelviană. Pe faţa anterioară a acestui os se
evidenţiază patru linii aspre paralele, care corespund cartilagiilor osificate, ce
vertebrele sacrate. La capetele acestor linii se găsesc găurile sacrate anterioare, prin
care trec fibrele nervoase din măduva spinării la organele genitale. Faţa convexă
posterioară a sacrului este aspră şi traversată de trei creste longitudinale. Creasta
sacrată mediană se compune din apofizele spinoase fuzionate ale vertebrelor
sacrate. Crestele laterale mai puţin vizibile sunt formate din apofizele articulare ale
vertebrelor sacrate unite între ele. Lateral de creasta sacrată mediană se găsesc
patru perechi de orificii sacrate posterioare. Interiorul sacrului este traversat de sus
în jos de canalul sacrat, o continuare a canalului medular. Orificiul medular
inferior al canalului sacrat se situiază pe faţa posteriioară a porţiunii inferioare a
sacrului.
Baza sacrului se articulează cu vertebra V lombară. Promontoriul
(promontorium) se găseşte în mijlocul feţei anterioare a bazei sacrului sub forma
unei proieminenţe. Pe feţele supero – laterale sacrate se găsesc suprafeţe articulare
aspre, prin care sacrul se articulează cu oasele iliace. Vîrful sacrului se articulează
cu cocisul.
Coccisul (os coccigis) este alcătuit din 4 - 5 vertebre nedezvoltate, fuzionate
între ele, care se îngustează, formînd un os mic.
 ARTICULAŢIILE BAZINULUI

Oasele bazinului se unesc prin simfiză şi articulaţiile sacroiliace şi sacro –

coccigiene. În aceste articulaţii se găsesc straturi cartilaginoase.
Simfiza este o articulaţie semimobilă. Ambele oase pubis se unesc în simfiză
printr-un cartilagiul intercalat, în care adesea se găsesc o cavitate mică în formă de
fantă cu un conţinut lichid. Aceasta se măreşte în timpul sarcinii.
Pe marginea superioară a simfizei este întins ligamentul pubian superior, pe
marginea inferoară – ligamentul arcuit. Pe feţele externă şi internă a simfizei se
găsesc ligamentele pubiene anterior şi posterior.

ARTICULAŢIILE SACRO – ILIACE

Lipsa aproape completă a mişcărilor în aceste articulaţii este determinată de

suprafaţa aspră a feţelor articulare şi de ligamentele foarte masive. O mare
importanţă au două perechi de ligamente:

 lig. Sacro-spinoase întinse între partea inferioară a sacrului şi

spinele sciatice;
 lig. Sacro-tuberoase care unesc partea inferioară a sacrului şi a
coccisului cu tuberozităţile ischionului.

Aceste ligamente închid ambele inczuri ischiatice formînd găurile schatice

mare şi mică, prin care ies din cavitatea pelvină muşchi, vase şi nervi.

ARTICULAŢIA SACROCOCCIGIANĂ

Este destul de mobilă. În timpul naşterii la trecerea fătului prin bazin coccisul se
retropulsează, iar distanţa de la marginea inferioară a simfizeai pînă la vîrful
coccisului se măreşte cu 1,5 – 2cm.

BAZINUL MARE

Bazinul este compus din două porţiuni – bazinul mare şi bazinul mic. Limitele
dintre bazinul mare şi bazinul mic sunt:

 anterior – de marginea simfizei şi a oaselor pubiene;

 posterior de promontoriu;
 lateral – de liniile anonime.

Suprafaţa care separă bazinul mare de cel mic se numeşte strîmtoarea

superioară sau întrarea în bazinul mic şi are o mare importanţă în obstetrică.
Bazinul mare este accesibil pentru investigaţii, dimensiunile lui se pot măsura uşor
şi destul de precis. În raport cu dimensiunile bazinului mare putem aprecia
dimensiunile bazinului mic. Cunoaşterea lor are o importanţă destul de mare
deoarece bazinul mic formează canalul dur la naştere.

BAZINUL MIC

Bazinul mic formează partea osoasă a canalului de naştere. Peretele

posterior al bazinului este format de sacru şi coccis, pereţii laterali – de oasele
sciatice şi cel anterior – de oasele pubiene şi simfiză. Peretele posterior al bazinului
mic este de trei ori mai lung decît cel anterior. Porţiunea lui superioară se prezintă
ca un inel osos complect inextensibil. În porţiunea inferioară pereţii micului bazin
sunt incompleţi, aici se află găurile obturatoare şi scobiturile sciatice, limitate de
două perchi de ligamente (sacro-spinoase şi sacro-tuberoase).
Bazinul mic are patru planuri:

PLANUL STRÎMTORII SUPERIOARE A BAZINULUI

are urmăroarele limite:

 anterior – marginea superioară a simfizeri şi a oaselor pubiene;

 lateral – liniile anonime;
 posterior – promontoriul;

Planul strîmtorii superioare are formă de rinichi sau de oval, situat transversal şi
prezintă o concavitate, care corespunde promontoriului.

Dimensiunile:

Diametrul drept (antero - posterior) uneşte promontoriul cu punctul cel mai

proieminent de pe suprafaţa internă a simfizei. Se mai numeşte conjugata vera, şi
este egală cu 11cm. Distingem şi conjugata anatomică – distanţa de la
promontoriu pînă la mijlocul marginii superioare a simfizei, este cu 0,3 – 0,6cm
mai mare decît conjugata vera.

Diametrul transvers – distanţa dintre punctele cele mai îndepărtate ale liniilor
anonime – 13cm.

Diametrele oblice drepr şi stîng – 12cm. Diametrul oblic drept este distanţa de la
articulaţia sacro-iliacă stîngă şi tuberculul ileopubian drept, diametrul oblic stîng –
este distanţa de la articulaţia sacro-iliacă dreaptă şi tuberculul ileopubian stîng.
Pentru a înlesni determinarea direcţiei diametrelor oblice M.S.Malinovschi şi
M.G.Cuşnir recomandă următorul procedeu:
 palmele ambelor mîini se orientează în sus sub un unghi drept, iar vîrfurile
degetelor se apropie de simfiza inferioară (ieşirea din bazin) a femeii culcate
pe spate. Direcţia palmei stîngi va coincide cu diametrul oblic stîng al
bazinului, iar direcţia palmei drepte – cu diametrul oblic drept al bazinului.

PLANUL PĂRŢII LATE A EXCAVAŢIEI BAZINULUI

Are următoarele limite: interior mijlocul suprafeţei interne simfizei,lateral -

centrul cavitţăilor catiloide, posterior - locul unirii vertebrelor II şi III sacrale.
Excavaţia bazinului în partea lată are 2 diametre: drept şi transversal.

1. Diametrul drept se întinde de la mijlocul suprafeţei interne a simfizei pînă la

unirea vertebrelor II şi III sacrale şi e de 12,5 cm.

2. Diametrul transversal uneşte vîrfurile cavităţilor şi e de 12,5 cm.

Diametrele oblice în partea lată a excavaţiei lipsesc, deoarece la acest
nivel bazinul nu formează un inel osos complect. Diametrele oblice la nivelul
părţii late a excavaţiei se admit convenţionalul (lungimea 15 cm).

PLANUL PĂRŢII ÎNGUSTE A EXCAVAŢIEI BAZINULUI.

(strîmtorii mijlocii).

Este limitat anterior de marginea inferioară a simfizei, lateral de spinele

sciatice, posterior de articulaţia sacro- coccigiană.
Distingem 2 diametre: drept şi transversal.

1. Diametrul drept uneşte articulaţia sacro- coccigiană cu marginea inferioară

a simfizei (vîrful arcului pubian) şi este de 11 cm.
2. Diametrul transversal uneşte spinele sciatice şi este egal cu 10,5 cm.

PLANUL STRÎMTORII INFERIOARE A BAZINULUI.

(ieşirea din bazin).

Are următoarele limite:

 Anterior - marginea inferioară a simfizei
 Lateral - tuberozităţile ischiatice
 posterior-coccisul.
Planul strîmtorii inferioare e alcătuit din 2 suprafeţe triunghiulare, baza lor
comună fiind formată de linia, care uneşte tuberozităţile ischiatice.
În strîmtoarea inferioară se disting 2 diametre - drept şi transversal.

Diametrul drept al strîmtorii inferioare este de la coccis pînă la marginea

inferioară a simfizei şi este egal cu 9,5 cm. La trecerea fătului prin micul bazin
coccisul se retropulsează cu 1,5-2 cm şi diametrul drept se măreşte atingîng 11,5
cm.

Diametrul transversal al strîmtorii uneşte suprafeţele interne ale

tuberozităţilor ischiatice şi este egal cu 11 cm.

La nivelul strîmtorii superioare cel mai mare este diametrul transversal.

În partea lată a excavaţiei dimensiunea dreaptă şi cea transversală sunt egale.
Ca lungime se consideră mai mare diametrul oblic admis convenţional.
În partea îngustă a excavaţiei ( strîmtoarea mijlocie) la nivelul strîmtorii
inferioare diametrele drepte sînt mai mari decît cele transversale.

AXUL OBSTETRICAL (CONDUCĂTOR ) AL BAZINULUI.

Toate planurile bazinului mic au ca limita anterioară un punct oarecare de

pe simfiză, iar la limita posterioară - diferite puncte de pe sacru sau coccis.
Simfiza e mult mai scurtă decît sacrul şi coccisul, deacea planurile bazinului se
apropie anterior între ele, depărtîndu-se în evantai în partea posterioară.
Dacă am uni mijlocul diametrelor drepte ale tuturor planurilor
bazinului, nu am căpăta o linie dreaptă, ci una concavă, îndreptată spre simfiză.
Linia care uneşte centrele tuturor diametrelor drepte a bazinului se numeşte
axul conducător (obstetrical) al bazinului. Axul conducător al bazinului la
început are o traectorie dreaptă, iar la nivelul excavaţiei bazinului se curbează
în raport cu concavitatea suprafeţei interne a sacrului. În timpul naşterii fătul
trece prin canalul de naştere în conformitate cu direcţia axului obstetrical.

ÎNCLINAREA BAZINULUI.

La femei în poziţie verticală marginea superioară a simfizei se găseşte

mai jos de promontoriu, congugata vera, normal formează cu suprafaţa
orizontului un unghi de 55-60%. Raportul dintre planul strîmtorii superioare şi
suprafaţa orizontală se numeşte înclinarea bazinului.
Gradul de înclinare a bazinului depinde de particularităţile constituţiei.
Înclinarea bazinului se poate modifica la femei în raport cu efortul fizic şi cu
poziţia corpului. Astfel spre sfîrşitul sarcinii, concomitent cu deplasarea
centrului de greutate al corpului,unghiul de înclinare a bazinului creşte cu 3-4
grade. Un unghi mare de înclinare a bazinului predispune în timpul sarcinii la
 ptoza abdomenului, deoarece partea prezentată nu se fixază timp îndelungat în
strîmtoarea superioară a bazinului. Naşterea în asemenea cazuri evoluiază
încet, frecvent se constată angajări incorecte a craniului şi rupturi de perineu.
Unghiul de înclinare poate fi mărit sau micşorat prin întroducerea unui sul sub
regiunea lombară sau sacrală a femeii culcate. Astfel prin ridicarea sacrului
înclinarea bazinului se micşorează puţin, ridicarea măreşte unghiul de deviere
al bazinului.

DEOSEBIRILE DINTRE BAZINUL FEMININ ŞI MASCULIN.

 Bazinul feminin diferă de bazinul bărbatului. Oasele bazinului feminin în

comparaţie cu oasele celui masculin sînt mai subţiri, mai fine, mai netede.
 Bazinul feminin este mai lat şi mai jos, bazinul masculin mai îngust şi mai
înalt.
 Sacrul la femee este mai lat şi mai puţin concav ca la bărbat.
 Promontoriul se reliefează anterior mai puţin la femie decît la bărbat,
simfiza bazinului feminin este scurtă şi mai lată.
 La femiei strîmtoarea superioară este mai largă, forma ei este oval-
transversală, cu o concavitate în regiunea promontorului.
 La bărbat această strîmtoare are forma unei inimi, ca urmare a reliefării
pronunţate a promontorului.
 Excavaţia micului bazin este mai largă la femee şi are forma unui cilindru
flectat anterior; excavaţia bazinului feminin este mai mică şi se îngustează ,
ca o pîlnie, în jos.
 Strîmtoarea inferioară a bazinului feminin este mai lată pentru că;
a) distanţa dintre tuberozităţile insionului este mai mare;
b) unghiul pubian este mai lat ( 90-1000) decît la bărbat (70-750);
c) coccisul în bazinul feminin proemină anterior mai puţin decît în
bazinul masculin.
Toate particularităţile indicate ale bazinului au o importanţă enormă
pentru naştere, de ele depinzînd trecerea fătului prin canalul de naştere.

MUŞCHII BAZINULUI.

Distingem muşchii parientali al bazinului şi muşchii planşeului pelvi-

pariental.
Muşchii parientali sunt plasaţi în aşa fel, încît micşorează foarte puţin
dimensiunile bazinului mare şi mic. Cavitatea bazinului mare este căptuşită de
două perechi de muşchi parientali: muşchiul iliac intern şi muşchiul psoas mare.
Muşchiul iliac intern (m. Iliacus internus) este un muşchi lat, care începe de la
 creasta iliacă, acoperă suprafaţa internă a aripii iliace, unindu-se aici cu muşchiul
psoas mare.
Muşchiul psoas mare (m.psoas major) este un muşchi lung ce începe de pe
suprafaţa laterală a vertebrei XII toracale şi a primelor patru vertebre şi coboară în
bazinul mare; unindu-se dau naştere muşchiului psoas-iliac (m. Ilio-psoas)- El
pătrunde sub ligamentul Pupart şi se înserlează pe trohanterul mic al osului
femoral.
Strîmtoarea superioară a micului bazin este acoperită doar parţial de
marginile muşchilor psoas-iliac. Muşchii parietali (piriformi şi obturatori interni)
capitonează pereţii laterali ai bazinului mic fără să modifice dimensiunile
excavităţiei acestuia.
Muşchiul piriform (m. Piriformis) are forma unui triunghi alungit, care
începe pe suprfaţa anterioară a sacrului, are o direcţie transversală, iese din bazin
prin gaura schiatică mare, inserîndu-se pe trohanterul mare al osului femoral.
Muşchiul obturator intern (m. Obturator internus) începe în vecinătatea
găurii obturatoare, ese din bazin prin gaura schiatică mică şi se înserează între
trohanterele osului femural.

Planşeul pelvi-perineal.

Strîmtoarea inferioară este acoperită jos de un strat gros musculo - fascial,

numit planşeu pelvi-perineal (pelvin).
Partea planşeului pelvi-perineal situată între comisura posterioară a labiilor
genitale şi anus se numeşte perineu anterior sau obstetrical (perineul posterior este
porţiunea din planşeu între anus şi coccis).

Planşeul pelvi-perineal constă din trei straturi musculare, acoperite de

fascii.

I. Stratul inferior (extern) este alcătuit din muşchi, care se unesc în centru
tendinos al perineului în forma ciferei opt, suspendate de oasele bazinului.

a) Muşchiul bulbo- cavernos (m.bulbo-cavernosus) cuprinde întroitul vaginal,

înserîndu-se pe centrul tendinos şi clitor, contracţiile acestui muşchi strîng
întroitul vaginal.
b) Muşchiul ischio-cavernos (m. Ischio- cavernosus) începe de la ramura
inferioară a osului ischion şi se înserează pe clitor.
c) Sfincterul anal axtern (m. Sphincter ani externus) înconjoară extremitatea
rectului. Fasciculele profunde ale muşchilor din sfincterul anal extern încep de
la vîrful coccisului, înconjoară orificiul anal şi se termină în centrul tendios
perineal.
d) Muşchiul transversal superficial al perineului (m. Transversus perineus
superficialis) începe din centrul tehdinos, continuînd în dreapta şi în stînga şi
înserîndu-se pe tuberozităţile ischionului.
II. Stratul muscular mediu al planşeului sau giafragmul uro-genital
(diaphragma urogenitale) ocupă jumătatea anterioară a strîmtorii inferioare.

Diafragma sau diafragmul urogenital este o mebrană triunghiulară musculo -

fascială sub simfiză, în arcul pubian. Prin această membrană trece canalul uretral
şi vaginul. În porţiunea anterioară a diafragmului fasciculele musculare
înconjoară canalul uretral, formînd sfincterul lui extern: în porţiunea posterioară se
găsesc fascicule musculare, care merg transversal spre tuberozităţile işionului.
Partea aceasta a diafragmului uro - genital se numeşte muşchiul transversal
profund al perineului (m. transversus perineu profundus).
III. Stratul muscular superior (intern) al planşeului pelvi - perineal se numeşte
planşeu sau diafragma ( diafragma pelvis).
Diafragmul pelvin este alcătuit dintr-o pereche de muşchi ridicători anali
(m. levator ani).
Ambii muşchi ridicători anali formează o boltă, vîrful căruia este
îndreptata în jos şi se înserează pe porţiunea inferioară a rectului (ceva mai sus de
orificiul anal). Baza lată a bolţii este îndreptată în sus şi se înserează pe pereţii
interni ai bazinului. În porţiunea interioară a diafragmului pelvin, între fasciculele
muşchilor ridicători anali se găseşte o crăpătură sagitală, prin care iese din bazin
canalul uretral şi vaginul ( hiatus genitalis). Muşchii ridicători anali sunt formaţi
din fasciculele musculare izolate, care încep din diferite părţi ale pereţilor
bazinului; acest strat muscular este cel mai masiv.

Toţi muşchii planşeului pelvi - perineal sînt acoperiţi de fascii.

Muşchii planşeului pelvi-perineal, întăriţi de fascii, au următoarele funcţii

extrem de importante:

 Planşeul pelvi-perineal este suportul organelor genitale interne, asigurînd

menţinerea porţiei lor normale.
 O importanţă deosbită au muşchii ridicători anali. Contracţia lor duce la
închiderea fantei genitale şi la ăngustarea lumenului rectului şi vaginului.
 Lezarea muşchilor planşeului pelvi-perineal are ca urmare ptoza şi
prolapsul organelor genitale, a vezicii urinare şi a rectului.
 Planşeul pelvi-perineal este un suport nu numai pentru organele genitale,
dar şi pentru cele interne.
 Muşchii planşeului pelvi-perineal participă la reglarea tensiunii
intraabdominale împreună cu diafrgma şi cu musculatura peretelui
abdominal.
 În timpul naşterii în timpul expulziei fătului, cele trei straturi de mişchi, din
planşeul pelvi-perineal se întind, formînd un tub lat, o continuare a canalului
osos de naştere.
 După naşterea fătului muşchii planşeului pelvi-perineal se contractă din
nou reluînd poziţia şor anterioară.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Marius Alexandru Moga, „Obstetrică şi ginecologie”, Editura Universităţii,

Transilvania, Braşov 2010.
2. Славянова Изабелла,” Акушерство и гинекология”, Изд. Феникс, Mосква,
2009.
3. Айламазян Э.К., Кулаков В.И. „Акушерство”, Москва, 2009.
4. V. Friptu, I. Metaxa, M. Moga, V. Leahu, V. Șaptefrați, ”Afecțiunile tractului
ginecourinar inferior”, tipografia ”BALACRON”, Chișinău 2009
5. Ninescu Vasile, “Obstetrica şi ginecologia”, Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti 2006.
6. P.Vartej, I.Virtej ,”Ginecologie Endocrinologică – Ediţia a III-a, revizuită şi
completată”, Ed.ALL Braşov, 2006

7. M.Ştemberg, E.Gladun, V.Friptu, N.Corolcova “Obstetrica practică”

Ed.”Reclama”, Chişinău, 2004.
8. V.Ancar, C.Ionescu , ”Obstetrica”, Ed.”Naţional”, 1997.

9. W.W.Beck jr., ”Obstetrică şi ginecologie”, Ed „Almatea” ediţie în l.română sub

red. R.Vlădărescu, Bucureşti 1997.

10. P.Vârtej ,”Obstetrica fiziologică şi patologică”, Ed. „ALL”Bucureşti 1997.

11. M. Ştemberg, E. Gladun, M.Rotaru, R. Friptu,V. Moşin, N. Corolcova,

„Ginecologie neoperatorie”, Chişinău, 1996.
12. M.G.Brăila, S.Berceanu ”Obstetrica”, Ed.”Alius” Craiova 1996.
13. V.Niţescu ”Obstetrică şi ginecologie”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti
1995.

14.Gh. Marcu, GH. Paldi, P. Roşca, Ia. Metaxa, L. Bucătaru,N. Banaru, O.

Corlăteanu, O. Cerneţchi, I. Dondiuc, A. Duca, I.Iliev, M. Moşneaga, A. Musteaţă, O.
Popuşoi, M. Rotaru., „Obstetrica”, Ed. „Lumina” Chişinău 1993.