SCHELETUL CENTURII

PELVIENE
BRUMĂ CLAUDIA
 COXALUL

Centura pelviană, situata la nivelul bazinului, asigură legătura

membrului
Coxalul este un os plat, voluminos şi torsionatic o elice.
Ontogenetic se formează din trei piese
osoase distincte, inițial articulate fix intre ele şi care se sudează
deplin la pubertate (12-14 ani la fete şi 13-15 ani la băieţi).
Orientare: Se așează înapoi marginea care prezintă o mare
scobitură, lateral fața prevăzută cu o cavitate emisferica, iar in
jos scobitura acestei cavități.
Este alcătuită din cele două oase coxale, fiecare dintre
acestea sunt formate din 3 oase: -ILION, ISCHION, Pubis, care
sunt sudate între ele(datorită necesitații susținerii trunchiului,
membrelor superioare și corpului, odată cu trecerea la stațiunea
bipedă).
 Ilionul (os ilium). Ischionul (os ischii).

Formează porțiunea superioară a osului și reprezintă mai

mult din jumatatea lui. Limita inferioară a ilionului este reală la
făt și la copil, unde sudura lui cu celelalte două piese nu s-a
realizat încă. La adult, limita inferioară este reprezentată de o
linie convențională ce trece prin treimea superioară a
acetabulului.
Ilionul prezintă un corp care participă la formarea
acetabulului și o porțiune superioară, turtită, comparată cu o
aripă, aripa osului iliac (ala ossis ilii).
ISCHIONUL: cuprinde porțiunea posterioară şi inferioară a
osului; el are un corp şi o ramură.
CORPUL: Participă la formarea acetabulului, constituind
porțiunea postero-inferioară a acestei cavități. Corpul se
continua cu ramura, ce se îndreaptă înainte. La limita dintre
corp şi ramură se găseşte tuberozitatea ischiadică.
 Pubis

Pubisul reprezintă porțiunea antero-inferioară a osului; el

are un corp și două ramuri;
CORPUL: Participă la formarea porțiunii antero-inferioare
a acetabuluui. El se unește cu ilionul, iar la locul de unire se
găsește eminența iliopectinee.
De la corp pleacă înainte ramura superioară, ea cotește
în unghi ascuțit şi se continuă cu ramura descendentă.
Ramura inferioară a pubisului se uneşte cu ramura
ischionului, formând împreună ramura ischiopubiană.
Coxalul, considerat în totalitate, prezintă:
-două fete;
-patru margini;
-patru unghiuri;
 FAŢA LATERALĂ

Prezintă în partea ei mijlocie o cavitate mare, numită ACETABUL, care ne-a

servit la orientarea osului. La formarea acetabulului contribuie corpul celor trei
oase constitutive ale coxalului. Dedesubtul acetabulului se găseşte un orificiu
mare, numit gaura obturată.
Cavitatea cotiloidiană sau acetabulul (acetabulum). Este o cavitate
profundă, emisferică, care servește la articulația cu femurul. Circumferinţa
acetabululul este proeminentă și ascuțită şi poartă numele de sprânceana
cotiloidiană sau acetabulară. Suprafața interioară a acetabulului prezintă:
suprafața semilunară, fosa acetabulului, de forma patrulateră, încadrată de
suprafața semilunară.
Gaura obturată: Este limitata în cea mai mare parte printr-o margine ascuțită
ca o creastă, afară de porțiunea superioară, unde creasta este înlocuită cu un
şanţ, numit şanţul obturator. Pe viu, gaura obturată este acoperită de membrana
obturatoare, iar santul transformat în canalul obturator.
Suprafața gluteală a osului iliac: Este ușor escavată în porțiunea el mijlocie.
Pe ea se găseşte gaura nutritivă principală a osului şi este străbătută de trei linii:
linia gluteală anterioară, linia gluteală posterioară, linia gluteală inferioară
Cele trei linii delimitează patru câmpuri: unul posterior, unul situat mai anterior,
al treilea anterior, al patrulea
 FAȚA MEDIALĂ ȘI MARGINEA ANTERIOARA

Fața medială ste străbătută de linia arcuată, îndreptată oblic, de sus în jos
şi dinapoi înainte. Această linie împarte fata medială în două porțiuni:
• Superior, se găseste o suprafața escavată, numită fosa iliaca, pe care se
inseră mușchiul iliac.
• Dedesubtul liniei arcuate se găsesc: a) suprafața sacropelvină, alcătuită
din două formațiuni anatomice: o puternică rugozitate, destinată inserției
ligamentelor articulației sacroiliace, numită tuberozitatea iliacă b)
dedesubtul fetei c) Înaintea suprafeței precedente.
Marginea anterioara: este formată dintr-o porțiune verticală ce aparține
ilionului şi o porțiune orizontală ce aparține pubisului . Cele două porțiuni
determină între ele un unghi obtuz.
Această margine este accidentată şi prezintă:
La unirea ei cu marginea superioara spina iliacă antero-superioară pe care
se inseră mușchii croitor, respectiv ligamentul inghinal. Mai jos, spina iliacă
antero-inferioară pe care se inseră mușchiul drept femural; Mai jos, o altă
scobitură, pe unde trece mușchiul iliopsoas. Mai jos este situată suprafața
pectineală care răspunde mușchiului pectineu. La vârful suprafeței
pectineale se găseşte tuberculul pubian uşor de explorat prin palpare; Medial
de tubercul se află o linie groasă și rotunjită, numită creasta pubisului.
 MARGINEA POSTERIOARĂ MARGINEA SUPERIOARA SAU CREASTA
ILIACA
MARGINEA POSTERIOARĂ. Este tot atât de accidentată ca şi
marginea anterioară, de care diferă totuşi prin direcţia ei aproape
verticală. Marginea este formată de ilion și ischion.
Ea prezintă: Spina Iliacă postero-superioară, este palpabilă
sub piele; Spina iliacă postero-inferioară, separată de precedenta
printr-o scobitură. Marea scobitură, prin ea trec numeroase
formațiuni; Sub precedenta se găsește spina ischiadică pentru
inserția mușchiului gemen superior; Mai jos, mica scobitura
ischiadică, dând trecere muschiului obturator intern, respectiv
vaselor; Mai jos se găsește o proeminență voluminoasă,
tuberozitatea ischiadică pe care se inseră numeroși muşchi.
MARGINEA SUPERIOARA SAU CREASTA ILIACA. Se
întinde de la spina iliacă antero-superioară la spina iliacă postero-
superioară. Marginea aparține in totalitate osului iliac.
Creasta iliacă, cea mai groasă dintre cele patru margini ale
coxalului, este arcuită în formă de S culcat. Poate fi palpată în
întregime sub piele. Dă inserția unui mare număr de muşchi.
 MARGINEA INFERIOARA SI UNGHIURILE

MARGINEA INFERIOARA: Se întinde între tuberozitatea

ischiadică şi unghiul pubisului. La constituirea ei iau parte
ramura ischionului şi ramura inferioară a pubisului , de unde și
denumirea de ramura ischiopubiană ce se dă acestei margini.
Imediat sub unghiul pubian, marginea prezintă o suprafață
ovala, fata pubiană, care serveşte la articularea cu osul coxal
de partea opusă, cu care formează simfiza pubiană. Marginea
inferioară dă inserție unor mușchi şi corpilor cavernoşi.
UNGHIURILE
• Unghiul antero-superior este reprezentat de spina iliacă
antero-superioară.
• Unghiul postero-superior este reprezentat de spina iliacă
postero-superioară.
• Unghiul antero-inferior este reprezentat prin unghiul
pubian.
• Unghiul postero-inferior este format de tuberozitatea
ischiadică.
 PELVISUL OSOS (pelvis)

Pelvisul osos sau bazinul este format de cele două

coxale, sacrul si coccigele.
- este situat cu aproximație la mijlocul corpului adultului.
CONFORMATIA GENERALA
Are forma unui trunchi de con, cu baza mare în sus
şi cu baza mică în jos.
Pelvisul osos prezintă: o circumferință superioară şi
alta inferioară o suprafaţă exterioară o suprafață
interioară.
 BAZA MARE
CIRCUMFERINȚA SUPERIOARĂ SAU BAZA MARE a
pelvisului osos este formată, la rândul ei, de: baza sacrului,
creasta iliacă, marginea anterioară a coxalului şi marginea
superioară a simfizei pubiene.
Diametrele care interesează această circumferință sunt
următoarele: Diametrul biliac superior, ce separă spinele iliace
antero-superioare; măsoară 25 cm. Diametrul transversal maxim,
de la punctele cele mai îndepărtate ale crestei iliace; masoară 29
cm.
SUPRAFAȚA EXTERIOARĂ (EXOPELVIANĂ)
Prezintă elementele anatomice de pe fețele laterale ale celor
două coxale şi de pe fețele dorsale ale sacrului şi coccigelui;
Anterior: fața anterioară a simfizei pubiene situată pe linia
mediană.
Posterior: fețele dorsale ale sacrului și coccigelui, precum şi
marginile posterioare ale oaselor coxale. Lateral: fetele laterale
ale coxalelor cu fața gluteală, acetabulul si tuberozitatea
ischiadică.
 SUPRAFAȚA INTERIOARĂ ȘI CIRCUMFERINȚA INFERIOARĂ SAU
BAZA MICĂ
SUPRAFAȚA INTERIOARĂ se caracterizează printr-un relief osos circular numit
linia terminală. Ea delimitează strâmtoarea superioară a pelvisului. Strâmtoarea
superioară împarte suprafața interioară în două porțiuni: una situată deasupra si
alta dedesubtul ei.
Porțiunea superioară sau pelvisul mare: aparține topografic abdomenului;el este
format de cele două fose iliace ale coxalelor şi de aripioarele sacrului; este mărginit
în sus de circumferință superioară, iar în jos de strâmtoarea superioară a bazinului.
Strâmtoarea superioară .Are forma unui oval neregulat, comparat cu un „as de
cupa"; ea este delimitată cum s-a mai menționat de către linia terminala.
Strâmtoarea superioară prezintă mai multe diametre cu importanță obstetricală si
anatomică: Diametrul promonto-suprapubian, Diametrul promonto-retropubian,
Diametrul transversal maxim, Diametrul transversal clinic, Diametrele oblice
CIRCUMFERINȚA INFERIOARĂ SAU BAZA MICĂ a pelvisului osos este
format: anterior, de marginea inferioară a simfizei pubiene; posterior, de vârful
coccigelui; lateral, de cele două tuberozități ischiadice; acestea sunt legate anterior
de simfiza pubiană prin ramurile ischiopubiene, iar posterior de sacru şi coccige,
prin ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase.
 PELVISUL MIC și INCLINAŢIA PELVISULUI

PELVISUL MIC: Este porțiunea delimitată de cele doua strâmtori.

Pelvisul mic este format: posterior de fața anterioară a sacrului şi coccigelui;
lateral de suprafeţele plane ce răspund acetabulului şi de gaura obturată;
anterior de fața posterioară a simfiziei pubiene
Pereții pelvisului mic diferă în înălțime: posterior măsoară 16 cm, pe laturi 9-
10 cm, iar anterior numai 4,5-5 cm. Pelvisul mic prezintă relieful strâmtorii
mijlocii; Strâmtoarea mijlocie este formata: posterior de linia transversală
dintre vertebrele sacrale 4 și 5; lateral de marginea superioară a ligamentelor
sacrospinoase şi de spinele ischiadice; anterior de o linie curbă ce se întinde
de la spinele ischiadice la treimea inferioară a feței; posterioare a simfizei
pubiene.
INCLINAŢIA PELVISULUI
În stațiune verticală pelvisul mic apare foarte înclinat față de coloana
vertebrală, deoarece planul strâmtorii superioare este orientat dinapoi înainte
şi de sus în jos,trecând prin promontoriu şi marginea superioară a simfizei
pubiene.Promontoriul este situat la 9-10 cm deasupra simfizei pubiene . În
stațiunea verticală planul strâmtorii formează un unghi de 60 cu orizontala ce
trece prin marginea inferioară a simfizei pubiene.
 Diferențele individuale

Pelvisul prezintă diferențe sexuale, de vârstă si individuale.

Diferențele sexuale încep să apară la vârsta de 8-10 ani.
Există variații de formă ale pelvisului care se încadrează în
normal: pelvis lat, pelvis rotund, pelvis oval, pelvis
triunghiular.
Bazinul osos servește (pe lângă rolul de protecție a
organelor pelvine si pe lângă cel jucat în mecanismul
naşterii) la transmiterea greutății corpului la membrele
inferioare; are astfel un rol important în statică şi locomoție.
Arhitectura bazinului osos este realizată astfel în mod atât
de fericit încât nu pune nici o pierdere locomoției si staticii; în
cazul în care pelvisul osos și-a pierdut rezistenta normală,
echilibrul de forțe se rupe si se produce deformațiile, numit
unghiul de înclinaţie al pelvisului.
 SURSA DE INFORMARE

CARTEA: ANATOMIA OMULUI- APARATUL LOCOMOTOR.

AUTOR: VICTOR PAPILIAN