SCHELETUL CENTURII PELVIENE Şl AL MEMBRELOR INFERIOARE

OASELE CENTURII PELVIENE

Centura care leagă oasele membrelor inferioare de scheletul
trunchiului se numeşte centură pelviană.
Centura pelviană este formată din două oase numite oase coxale.
Posterior, între aceste oase, se găseşte osul sacral şi osul coccis,
care împreună cu co-xalele, formează bazinul. Bazinul reprezintă o
formaţiune osoasă ale cărei piese sînt bine articulate între ele.

OSUL COXAL
Osul coxal este format prin sudarea a trei oase diferite:
∙ ilionul,
∙ ischianul
∙ pubisul.
Aceste oase sînt articulate între ele prin cartilaj; pînă la vîrsta de
15-16 ani,cind încep să se osifice şi el.
La adult cele trei oase sînt complet sudate între ele,formînd un singur os.
Coxalul este un os pereche, aşezat pe partea laterală a bazinului,
prezentînd o formă neregulată. Din alcătuirea sa menţionăm:
∙ faţă externă,
∙ faţă internă
∙ patru muchii (superioară, inferioară, anterioară şi poste
rioară).
Faţa externă se mai numeşte faţă laterală sau faţă fesieră. Aproape de
mijlocul ei se găseşte o cavitate articulară, cu con-tur aproape circular,
care poartă demimirea de cavitate cotiloidă. In ea pătrunde capul
femurului. Conturul cavităţii cotiloide prezintă, la partea de jos, o
scobitură, incizura acetabulară.
Ischionul se află dedesubt şi posterior, iar pubisul, dedesubt şi anterior.
Mai jos de cavitatea cotiloidă, oasele ischion şi pubis mărginesc un
orificiu mare, gaura obturată.
Deasupra cavităţii cotiloide, suprafaţa osului ilion este uşor concavă şi
formează fosa iliacă externă, pe care se află rugo-zităţi pentru inserţia
muşchilor fesieri.
Faţa internă (medială),care corespunde în porţiu-nea superioară osului
ilion, este concavă şi poartă denumirea de fosă iliacă internă. Ea este mărginită, la partea inferioară, de o
creastă rotunjită. linia arcuată sau linia nenumită, care se îndreaptă în sus şi înapoi. La partea superioară a liniei
arcuate se găseşte o suprafaţă articulară pentru osul sacral, numită suprafaţa auriculară, pentru că are forma
asemănătoare pavilionului urechii, iar mai sus de aceasta este o suprafaţă rugoasă, tuberozitatea iliacă, pe care
se inserează ligamente din articulaţia sacroiliacă.
Marginea superioară a osului coxal corespunde marginii superioare a osului ilion şi se numeşte creasta iliacă,
pe ea inserîndu-se muşchii ab-dominali (marele oblic, micul oblic şi transversul).
Marginea anterioară prezintă, în partea ei superioară, o proeminenţă numită spina iliacă antero-superioară,
iar deasupra cavităţii cotiloide o altă proeminenţă, spina iîiacă antero-inferioară. La extremitatea inferioară a
acestei margini se află tuberculul pubian.
Marginea posterioară prezintă, în partea superioară, o proeminenţă nu-mită spina iîiacă postero-superioară,
iar puţin mai jos, o proeminenţă nu-mită spina iliacă postero-inferioară. Sub spina iliacă postero-inferioară se
află o scobitură adîncă care poartă denumirea de marea incizură ischia-tică. La extremitatea inforioară a acestei
incizuri se găseşte spina iscJrci-tică.

OASELE MEMBRULUI INFERIOR

Membrul inferior are trei segmente:
• coapsa, al cărui schelet este format din femur;
• gamba, al cărui schelet este format din tibie şi jibulă ;
• piciorul, în scheletul căruia găsim tarsul, metatarsul şi falangele.
 17

FEMERUL
Femurul este cel mai lung os din întregul schelet. El are un corp şi
două extremităţi.
Extremitatea superioară este formată din:
• cap,
• gît
• trohantere.
Capul femurului are formă aproape sferică şi este orientat ia sus şi
medial ; se articulează cu cavitatea cotiloidă.
Citul femurului este aproape cilindric, lung de 6 cm şi orientat
medial de jos în sus.
Trohanterele sînt două proeminente aşezate la locul de unire a
gîtului cu corpul. La marginea exterioară superioară a gî-tului există
o proeminenţă mare cu contur patrulater, care reprezintă
trohanterul mare: pe partea dorsală a limitei dintre gît şi corp se
găseşte o proeminenţă mai mică, trohanterul mic. De la trohanterul
mare porneşte, spre trohanterul mic, creasta intertrohanterică. Trohanterele şi creasta intertrohanterică
servesc pentru inserţii musculare.
Corpul femurului are formă de prismă triunghiulară şi prezintă o curbură cu concavitatea îndreptată posterior.
Cele trei feţe sînt convexe şi netede. Dintre muchii, numai cea posterioară prezintă caractere particulare şi
poartă denumirea de linie aspră, în partea mijlocie, linia aspră se prezintă ca o creastă groasă
şi rugoasă; la extremitatea superioară este tri-furcată, iar la extremitatea inferioară este
bifurcată. Pe linia aspră se inserează muşchi ai coapsei.
Extremitatea inferioară este alcătuită din două mase voluminoase ovoide, numite
condili: • un condil intern
• un condil extern.
Pe fata anterioară, condilii se unesc şi formează o suprafaţă articulară în formă de scripete,
trohleea femurală care se ar-ticulează cu rotula, iar pe fata posterioară, ei sînt despărţiţi
printr-o mare scobitură, incizura intercondiliană. Suprafaţa condililor serveşte pentru
articularea cu oasele gambei.

OASELE GAMBEI
Scheletul gambei este format din două oase aşezate paralel: tibia şi fibula (peroneul).

TIBIA
Tibiaeste un os lung, situat în partea internă a gambei; ea este mai voluminoasă
decît fibula.
Prezintă un corp şi două extremităţi:
Extremitatea superioară, mai voluminoasă decît cea inferioară, este formată din
două tu-berozităţi, care se numesc condili:
∙ condilul medial
∙ condilul lateral.
Pe faţa lor superioară condilii au suprafeţe articulare. cavităţile glenoide ale
tibiei, care se articulează cu condilii femurului. Condilul extern are o faţetă pero
nieră, pentru articularea cu capul fibulei. Pe partea anterioară a acestei extre
mităţi există o proemineproeminenţă, tuberozitatea anterioară, pe care se
fixează tendonul rotulei.
Corpul tibiei are formă de prismă triunghiulară.
Pe faţa posterioară prezintă o creastă care porneşte din dreptul condilului
lateral spre in jos şi medial ; ea se numeşte linie oblică a tibiei si este locul
pentru inserţia muşchiului solear şi a muşchiului tibial posterior. Pe faţa ante
rioară are o creastă foarte ascuţită în partea ei mijlocie, creasta anterioară.
Extremitatea inferioară este mai puţin voluminoasă decît cea superioară. Ea
prezintă o faţă articulară pentru trohleea astragalului. La partea internă,
extremitatea inferioară se prelungeşte sub forma unei apofize numită maleola
medială, care se articulează tot cu astragalul. Pe faţa laterală a acestei

18
extremităţi se găseşte o faţetă arti-culară pentru fibulă.

FIBULA
Fibulă mai este cunoscută şi sub denumirea mai veche de peroneu. Este un os lung, mai subţire decît tibia,
aşezat pe partea laterală a gambei. Fibulă prezintă un corp şi două extremităţi prin care «e articulează cu tibia.
Extremitatea superioară se prezintă ca o îngroşare numită capul fibuiei. Pe faţa lui su-perioară, acesta are o
suprafaţă articulară pentru condilul lateral al tibiei, iar lateral de aceasta are o apofiză piramidală, apofiza
stiloidă.
Corpul fibulei este subţire şi are formă de prismă triunghiulară, cu suprafeţe neregu-late, pentru inserţia
muşchilor.
Extremitatea inferioară formează maleola laterală şi se prezintă ca o îngroşare ovală, turtită lateral, care
coboară sub nivelul extremităţii inferioare a tibiei. Pe faţa medială are suprafeţe articulare pentru tibie şi
pentru astragal.

ROTULA
Rotula este un os scurt, turtit antero-posterior, aşezat în partea anterioară a genunchiului. Are formă
aproximativ triun-ghiulară, prezentând o bază şi un vîrf. Prin suprafeţele articulare de pe faţa posterioară se
articulează cu condilii femurului, iar pe ea se inserează muşchi şi ligamente. Este cuprinsă in grosimea
tendonului muşchiului cvadriceps la nivelul genun-chiului, din care cauză este considerata ca os sesamoid.
OASELE PICIORULUI [Ossa pedis]
Piciorul (fig. 120) este ultimul segment al membrului inferior, format din 26 de oase. Ca şi la mină oasele sînt
aşezate în trei grupe : tarsul, metatarsul şi falangele.
TARSUL (Ofta tarei)
Tarsul este format din şapte oase scurte, numite oase tarsiene. Aceste oase sînt mai mari şi mai puternice decît
oasele carpului, datorită rolului pe care-l au în susţinerea greutăţii carpului.

Oasele tarsiene sînt dispuse pe două rinduri:

în rîndul I (proximal) sînt două oase, cele mai mari, suprapuse : astragalul şi calcaneul. — Astragalul (talus) are
formă neregulată şi este aşezat sub extremităţile inferioare ale tibiei şi fibulei şi deasupra calca-neului. El are
feţe articulare pentru aceste oase şi penlru osul scafoid. Pentru articularea cu tibia, pe faţa superioară, se află o
parte bombată, trohleea ostragalului. — Calcaneul (calcaneus) este cel mai mare os tarsian; este aşezat sub
astragal şi are formă cuboidă, alungit antero-poste-rior. Pe fata superioară are o faţetă articulară pentru
astragal, iar prin faţa anterioară se articulează cu osul cuboid. Pe faţa posterioară prezintă o îngrosare.
tuberculul cacanean, pe care se inserează tendonul Iui Achile.
în rîndul al II-lea (distal) se află cuboidul, la exterior, şi scafoidul, la interior, înaintea scafoidului se află trei oase
cuneifor-me.

METATARSUL
Metatarsul (fig. 120) este format din cinci oase, oase metatarsiene. Un os
meta-tarsian prezintă bază, corp si cap. Oasele metataraene se numerotează
de la I la V, începînd dinăuntru.

SCHELETUL DEGETELOR PICIORULUI

Scheletul degetelor piciorului este format din falange. Ele sînt oase lungi,
turtite dorso-plantar. Fiecare falangă are o bază, un corp şi un cap. Falangele
se nume-rotează începînd de la baza degetelor; degetul mare (halux) are două
falange (l şi 3), pe cînd celelalte degete au trei falange (l, 2, 3). In general,
falangele degete-lor piciorului sînt mai puţin dezvoltate decît falangele
degetelor mîinii. Baza primelor falange (1) se articulează cu metatarsienele
corespunzătoare.
De reţinut că, la nivelul articulaţiei metatarso-falangiene I şi al articulaţiei
interfalangiene a halucelui, se găsesc oase sesamoide .
19