CENTRU DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

”RAISA PACALO”

Catedra: Discipline fundamentale

Disciplina: Anatomia şi fiziologia omului

Lecţie ştiinţifică
Subiectul : Oasele şi
articulaţiile membrului inferior
liber.

AUTOR : COSULA CRISTINA

PROFESOR LA DISCIPLINA
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA OMULUI

CHIȘINĂU 2017
 PLANUL

1. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER:

- OASELE COAPSEI:
-FEMURUL
-ROTULA
- OASELE GAMBEI:
-TIBIA
-FIBULA
- OASELE PICIORULUI:
-OASELE TARSULUI
-OASELE METATARSULUI
-OASELE DEGETELOR PICIORULUI
2. ARTICULAŢIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER;
3. PICIORUL ÎN ANSAMBLU.

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER

Oasele membrului inferior liber sânt situate la cele trei segmente ale membrului inferior:
- la coapsă se găsesc femurul și patela;
- la gambă - tibia și fibula;
 - iar la picior distingem tarsul, metatarsul și oasele degetelor.

OASELE COAPSEI

Din cele expuse mai sus, vedem că la coapsă distingem două oase:
- femurul
- patela
FEMURUL - femur

Este cel mai mare și mai lung os tubular din organismul uman. La el distingem:
- corp sau diafiză
- două epifize: proximală
distală
Corpul femurului are o formă cilindrică și o suprafață netedă, cu excepția marginii posterioare, care
este rugoasă și se mai numește linia aspră. La capătul inferior al femurului linia aspră se bifurcă,
delimitând fosa poplitee.
La epifiza proximală este situat capul femurului pentru articularea cu osul coxal. Capul femurului se
unește cu corpul prin colul femurului. La limita dintre col și corp se află două trohantere: trohanterul
mare și trohanterul mic. Anterior între ambele trohantere trece linia intertrohanterică, iar posterior -
creasta intertrohanterică.
Extremitatea distală este formată din doi condili medial și lateral, care anterior converg și formează
fața patelară, iar posterior condilii sunt separați de fosa intercondilară. Mai sus de fiecare condil se află
epicondilul medial și epicondilul lateral.

Fig. 16 Femurul
1- corpul (diafiza) femurului; 2- capul femurului; 3- colul anatomic; 4- trohanterul mare; 5- linia intertrohanterică;6- condilul
lateral; 7- faţa patelară; 8- condilul medial.
ROTULA SAU PATELA - patella

Rotula sau patela constituie un os sesamoid care participă la formarea articulației genunchiului.
Rotula are o bază, un vârf și două fețe anterioară și posterioară (prin care articulează cu femurul).
 OASELE GAMBEI

Gamba este constituită din două oase: tibia, situată medial și fibula, situată lateral. Ambele oase fac
parte din oasele tubulare lungi.

TIBIA - tibia

Tibia are un corp și două epifize.

Corpul are o formă triunghiulară și prezintă 3 fețe și 3 margini. Fața medială a corpului și marginea
lui anterioară, care este foarte ascuțită și de aceea mai poartă numele de creasta tibiei, nu sunt acoperite
de mușchi și ușor se palpează sub piele. Marginea anterioară superior se termină cu tuberozitatea tibiei.
Extremitatea proximală a tibiei este constituită din doi condili, medial și lateral, care superior sunt
separați unul de altul prin eminența intercondilară.
Extremitatea distală a tibiei conține maleola medială și incizura fibulară, care servește pentru
unirea cu fibula.

FIBULA - fibula

Fibula sau peroneul este mai subțire decât tibia și este situat în partea laterală a tibiei. Prezintă un
corp și două epifize.
Corpul este prismatic triunghiular și prezintă trei fețe și trei margini. La extremitatea proximală se
află capul fibulei, care se termină cu vârful capului fibulei, care articulează cu tibia.
Inferior, capul fibulei trece în colul fibulei.
La epifiza distală distingem maleola laterală.

OASELE PICIORULUI

Sunt reprezentate de 26 de oase, dispuse în trei grupe:

- oasele tarsului
- oasele metatarsului
- oasele degetelor

OASELE TARSULUI

Tarsul este alcătuit din 7 oase spongioase situate în două rânduri :

- rândul proximal este alcătuit din două oase mari : astragalul și calcaneul.
- rândul distal este alcătuit din celelalte 5 oase : osul navicular, 3 oase cuneiforme (medial,
lateral, intermediar) și osul cuboid.

OASELE METATARSULUI

Oasele metatarsului reprezintă 5 oase tubulare scurte. Fiecare os metatarsian este constituit din :
- corp
- cap
- bază

OASELE DEGETELOR PICIORULUI

 Degetele sunt în număr de cinci, numerotate de la I la V, de la marginea medială la cea laterală a
piciorului. Degetul I poartă numele de haluce, iar degetul V de deget mic.
Oasele care formează degetele se numesc falange. Avem în total 14 falange: fiecare deget are trei
(proximală, medială, distală), afară de haluce, numai cu două. Falangele se prezintă după tipul celor de
la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. La fiecare falangă
distingem :
- corpul falangei
- capul falangei
- baza falangei
Fiecare falangă distală (unghială) se termină cu o tuberozitate, care servește pentru inserția unghiei.

Fig.17 Oasele piciorului propriu - zise

1- calcaneul; 2- astragalul (talusul) ; 3- navicularul; 4- osul cuneiform medial; 5- osul metatarsian I ; 6- falanga proximală a
halucelui; 7- falanga distală a halucelui; 8- osul cuboid.

ARTICULAȚIILE MEMBRULUI INFERIOR LIBER

ARTICULAȚIA COXOFEMURALĂ SAU ARTICULAȚIA ȘOLDULUI

Este formată de acetabulul coxalului și de capul femurului. Este o articulație cotilică, deci
pluriaxială.
Biomecanica articulației. În jurul axului frontal sunt posibile flexia și extensia; în jurul axului sagital
sunt posibile abducția și adducția, și în jurul axului vertical sunt posibile mișcări circulare.

ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI
 Articulația genunchiului este cea mai masivă articulație din corpul uman și cea mai complicată ca
structură. Este o articulație compusă și complexă. La formarea ei participă trei oase: femurul, tibia,
patela. Fețele articulare ale tibiei și femurului sunt completate de meniscurile medial și lateral, care fac
să sporească congruența fețelor articulante.
Articulația genunchiului este fortificată de ligamente intraarticulare și extraarticulare.
Biomecanica articulației. După forma fețelor articulare articulația genunchiului este o articulație
condilară tipică, deci este o articulație biaxială, în care pot fi realizate mișcări în jurul a 2 axe. In jurul
axului frontal au loc flexia și extensia. În jurul axului vertical au loc mișcări de rotație.

UNIREA OASELOR GAMBEI

Oasele gambei se unesc prin diartroze (articulația tibiofibulară) și sinartroze (sindesmoza

tibiofibulară și membrana interosoasă a gambei).

UNIRILE OASELOR PICIORULUI

Oasele piciorului se unesc între ele și cu oasele gambei, formând articulații foarte complicate ca
structură și funcție.
Articulațiile piciorului pot fi divizate în patru grupe mari:
- articulația piciorului cu gamba - articulația talocrurală;
- articularea oaselor tarsului;
- articularea între oasele tarsului și metatarsului;
- articularea oaselor degetelor piciorului;
Articulația talocrurală asigură unirea piciorului cu gamba. Ea are forma trohleară și este compusă
din extremitățile inferioare ale tibiei și fibulei, maleolele cărora cuprind astragalul ca o furcă. Capsula
articulară este întărită de ligamentele colaterale. În această articulație au loc mișcări de flexie și extensie
plantară (flexia dorsală) a piciorului și în afară de aceasta, în stare de flexie plantară sunt posibile și mici
mișcări laterale.
Oasele tarsului se unesc prin articulații, capsulele cărora sunt întărite cu ligamente scurte din ambele
părți - plantar și dorsal a piciorului. Mișcările în aceste articulații sunt suplimentare mișcărilor în
articulația talocrurală, asigurând astfel amplitudinea mișcărilor piciorului în genere.
Dintre articulațiile tarsiene au importanța practică articulațiile talonaviculară și calcaneocuboidă,
care în practica chirurgicală sunt unificate sub denumirea de articulația transversală a tarsului
(articulația Șopar). Conform traiectului acestei articulații, se poate efectua amputația piciorului,
secționând în prealabil ligamentul bifurcat, care se întinde de la calcaneu spre osul navicular și cuboid.
Acest ligament e denumit ”cheia ” articulației Chopar.
Oasele tarsului fac legătura cu porțiunile bazale ale oaselor metatarsiene prin intermediul
articulațiilor tarsometatarsiene, care sunt plane și puțin mobile. Capsulele lor articulare sunt întărite
prin ligamentele dorsale, plantare și interosoase. Totalitatea acestor articulații este cunoscută în
chirurgie sun denumirea de articulația Lisfranc. Pentru dezarticularea regiunii distale a piciorului în
această articulație, este necesară secționarea unuia din cele mai puternice ligamente interosoase-
ligamentul interosos medial tarsometatarsian, care prezintă de fapt
,, cheia” articulației Lisfranc.
Articulațiile metatarsofalangiene și interfalangiene după structură și mișcările lor corespund
articulațiilor similare ale mâinii.

PICIORUL ÎN ANSAMBLU
 Piciorul în ansamblu îndeplinește funcția de sprijin în poziția verticală și în timpul mersului. Unindu-
se împreună, oasele piciorului formează o boltă elastică, convexitatea căreia este orientată în sus.
Asemenea structură se datorează poziției verticale a corpului uman și sarcinii mărite, care acționează
asupra piciorului în timpul mersului biped.
Piciorul își are sprijinul posterior pe tuberculul calcaneului, iar anterior – pe capetele oaselor
metatarsiene. Se disting 5 bolți longitudinale, care corespund celor 5 oase metatarsiene și o boltă
transversală. Cea mai largă și mai înaltă este bolta longitudinală I. Fața internă a bolții II de la marginea
medială a piciorului este cea mai convexă.
Afară de ligamente, la întărirea bolților piciorului iau parte mușchii și fasciile. La relaxarea
ligamentelor și mușchilor, bolta piciorului se lasă în jos. Aceasta poate duce la dereglarea structurii
normale a piciorului și formarea piciorului plat. De menționat, că la majoritatea oamenilor, în rezultatul
fatigabilității musculare, seara piciorul devine mai aplatisat și mai lung.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Cheptanari Sv., Anatomia şi fiziologia omului, Chişinău, Tipografia

Centrală, 2013.
2. Ştefăneţ M., Anatomia omului, Vol. I, Chişinău, Centrul Editorial-
Poligrafic Medicina, 2007.
3. Sapin M., Anatomia omului, Vol.I,Chişinău, Universitas, 1990.
4. Papilian V., Anatomia omului, Vol.I, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 2009.
5. Vorobiova E., Anatomia şi fiziologia, Chişinău, Universitas, 1992.
6. Albu I., Anatomia şi fiziologia omului, Bucureşti, 1996.
7. Ispas A., Anatomia şi fiziologia omului cu aplicaţii practice, EDP,
Bucureşti, 2000.
8. Hăulică I., Fiziologia umană, Editura medicală, Bucureşti 1996.
9. Vique – Martin, Atlas al corpului uman, Editura Prut Internaţional,
2006.
10. Babschi E., Fiziologia omului, Chişinău, Lumina, 2001.
11. www.sfatulmedicului.ro
12. www.ms.md