I. A.

PELVISUL
I. Alcătuirea pelvisului

Pelvisul se formează prin articularea oaselor coxale între ele, anterior, la nivelul
simfizei pubiene şi cu coloana vertebrală, posterior, la nivelul articulaţiei sacroiliace.
În structura pelvisului este inclus şi coccisul, sinostozat la sacrum.
Sacrumul are forma unei pene situată între cele două coxale, ceea ce îi limitează mişcările
spre inferior şi anterior.
Articulaţiile pelvisului sunt amfiartroze (articulaţia sacroiliacă este o diartroamfiartroză),
ce tind să se sinostozeze la adult, în special la sexul masculin.
Poziţia sacrului şi tipul articulaţiilor pelvisului, menţinute de ligamente solide, asigură
mişcări extrem de limitate în aceste articulaţii, condiţie necesară asigurării mersului, fără greutate
sau oboseală.

Fig. Pelvisul
1. coxal 2. sacrum 3. artic. sacroiliacă 4. lig. sacrotuberos 5. marea gaură ischiatică
6. lig. sacrospinos 7. mica gaură ischiatică 8. lig. simfizare (ant. și posterior) 9 simfiză pubiană
10. fibrocartilaj 11. pube 12. cartilaj articular 13. lig. sacroiliac anterior 14. cartilaj articular 15
cavitate articulară 16. lig. sacroiliac interosos 17. lig. sacroiliac posterior 18. coccis

Astfel alcătuit, pelvisul are forma unui trunchi de con turtit antero-posterior, cu baza mare,
mult scobită anterior, situată superior.
Pelvisului i se descriu:
- baza mare
- baza mică
- pereţi.

Baza mare
 Este reprezentată de linia de contur ce porneşte de la promontoriu şi trece:
- pe baza sacrului
- prin spina iliacă postero-superioară
- de-a lungul crestei iliace
- prin spina iliacă antero-superioară
- pe marginea anterioară a coxalului
- prin tuberculul pubic
- pe creasta pubelui, până la simfiza pubiană, continuându-se simetric de partea opusă.

Baza mică
Pe schelet, este reprezentată de linia de contur ce porneşte de la vârful coccisului şi trece:
- pe marginea laterală a sacrului, până la articulaţia sacroiliacă
- pe marea incizură ischiatică
- pe spina ischiatică
- pe mica incizură ischiatică
- pe tuberozitatea ischiatică
- pe ramura ischio-pubiană, până la partea inferioară a simfizei pubiene, de unde continuă
simetric de partea opusă.
Din considerente anatomo-clinice, la descrierea bazei mici au fost luate în consi-derare
ligamentele sacro-tuberoase. Astfel, practic, baza mică este reprezentată de linia de contur ce
porneşte de la vârful coccisului şi se continuă pe:
- ligamentul sacro-tuberos
- tuberozitatea ischiatică
- ramura ischio-pubiană, până la partea inferioară a simfizei pubiene, de unde
continuă simetric de partea opusă, formând unghiul subpubian.

Pereţii pelvisului
Sunt reprezentaţi de sacrum, coccis şi cele două coxale, cu reperele anatomice descrise la
nivelul feţelor lor.
Peretele anterior masoară 4,5 - 5 cm şi este reprezentat de:
- simfiza pubiană
- pube
- ramura ischionului.
Pe peretele anterior al pelvisului, între ramurile pubelui şi ramura ischionului, se
delimitează gaura obturată.
Pereţii laterali sunt reprezantaţi de restul oaselor coxale.
Peretele posterior masoară 10 - 12 cm şi este reprezentat de sacrum, articulaţiile
sacroiliace şi coccis.
La limita dintre peretele posterior şi lateral al pelvisului, între marginea laterală a sacrului şi
marginea posterioară a coxalului, pe care se găsesc marea incizură ischiatică, spina ischiatică şi
mica incizură ischiatică, ligamentele sacrospinos şi sacrotuberos delimitează marea şi mica
gaură ischiatică.
 Subîmpărţirea bazinului
Suprafaţa internă a pelvisului este subîmpărţită de linia terminală în bazin mare, situat
superior de linia terminală şi bazin mic, situat inferior de linia terminală.
Linia terminală este o linie convenţională ce porneşte de la promontoriu şi trece:
- pe faţa anterioară a aripii sacrului
- de-a lungul liniei arcuate
- de-a lungul crestei pectinee
- prin tuberculul pubic
- prin creasta pubelui, până la simfiza pubiană şi continuă simetric de partea opusă.
Clinic, la bazinele de tip feminin, limita dintre bazinul mare şi bazinul mic este
reprezentată de strâmtoarea superioară, ce diferă de linia terminală prin faptul că nu trece
prin tuberculul pubic şi creasta pubelui, ci retropubian, prin punctul Crouzat, care este
situat la 5 mm inferior de marginea superioară a simfizei pubiene.
Bazinul mare, reprezentat de fosele iliace, este înglobat topografic, pereţilor cavităţii
abdominale, ale cărei viscere le sprijină.
Bazinul mic, denumit şi canal pelvin, adăposteşte:
- rectul
- vezica urinară
- porţiunea pelvină a ureterelor
- partea pelvină a căilor spermatice şi glandele anexe ale aparatului genital masculin,
respectiv ovarele şi căile genitale feminine
- nervii, arterele şi limfaticele ce deservesc aceste viscere.
În general, în clinică, termenul de pelvis se referă la micul bazin, iar viscerele pe care le
adăposteşte se numesc viscere pelvine.
Bazinul mic prezintă:
- perete anterior, care coincide cu peretele anterior al bazinului. Are înălţimea de 4,5 - 5
cm cm şi este înclinat dinspre superior şi anterior spre inferior şi posterior.
- pereţi laterali, de formă patrulateră, cu înalţimea de 8 cm. Corespund fosei acetabulare,
de pe suprafaţa externă a pelvisului.
- perete posterior, cu înalţimea de 10- 12 cm. (13 cm la bărbaţi) Este reprezentat de faţa
anterioară a sacrului şi coccisului.
Pereţii micului bazin sunt incompleţi, prezentând o serie de deschideri: gaura obturată,
marea gaură ischiatică, mica gaură ischiatică, baza mică.
 Aceste deschideri sunt completate de formaţiuni fibroase (membrana obturatorie) şi
musculare (muşchii centurii pelvine, muşchii diafragmei pelvine şi muşchii diafragmei
urogenitale).

Implicații clinice (vezi și mm diafragmei pelvine și ai diafragmei uro-genitale)

În condiții de atrofie musculară (persoane vârstnice, în special de sex feminin, cu
multiparitate în antecedente) și de creștere a presiunii intra-abdominale (tușitor cronic, efort de
micțiune sau de defecație, ridicare de greutăți, ascită, tumori, etc) prin aceste zone slabe ale
peretelui pelvin se pot produce hernii (exteriorizarea conținutului abdomino-pelvin printr-un
orificiu preformat lărgit).
La nivelul pereților pelvisului pot apare:
● hernii ischiatice (fig. ):
o hernii ischiatice supraspinoase, care trec prin marea gaură ischiatică, prin:
▪ orificiul suprapiriform – hernii suprapiriforme

▪ orificiul infrapiriform – hernii infrapiriforme Determină

compresie pe nn femurocutanat posterior, ischiatic sau rușinos,
determinând dureri în teritoriul senzitiv al acestor nervi.
o hernii ischiatice infraspinoase, care trec prin mica gaură ischiatică și se
mai numesc și hernii pudendale deoarece însoțesc nervul rușinos și vasele
rușinoase interne. Determină compresie pe n rușinos, determinând dureri în
teritoriul său senzitiv, respectiv dureri perineale.
● hernie obturatorie, care trece prin canalul obturator, comprimând mănunchiul
vasculo-nervos obturator, de unde și semnul clinic Howship-Rombergs (dureri ân
teritoriul senzitiv al n obturator și rotație medială a coapsei, prin contracția mm
compartimentului medial al coapsei). Denumită și ”mica hernie a bătrânei
doamne”, hernia obturatorie este o hernie rară, dar cu risc mortal crescut. Datorită
faptului că sacul herniar este mic și acoperit de m pectineu, este dificil să fie
diagnosticată clinic înaintea apariției complicațiilor1.
● hernii perineale, care trec prin interstițiile dintre mm perineului
o herniile perineale mediane, care trec prin hiatusul uro-genital
▪ hernia subpubiană, care trece prin spațiul dintre ligamentul
subpubian și membrana perineală
▪ colpocel posterior sau elitrocel, care împinge peretele posterior al
vaginului
▪ proctocel sau hedrocel, care împinge peretele anterior al rectului
o herniile perineale laterale, în care hernierea se produce prin spațiile
existente între componentele m ridicător anal, printre m ridicător și m
ischiococcigian sau între m ischiococcigian și m coccigian.
▪ hernii anterioare, localizate la nivelul perineului anterior (în
treimea mijlocie a labiei mari sau lateral de comisura labială)

1
Lin H.-H., Juan C.-W., Chew B.-T., Chao J.-H.- Obturator hernia - International Journal of Gerontology; 4(2):
104–106, 2010
 ▪ hernii posterioare, localizate la nivelul perineului posterior (lateral
de orificiul anal)

Fig. Herniile ischiatice și hernia obturatorie (modificat după Drake L.R. și col.2)
1. orificiul suprapiriform 2. m piriform 3. orificiul infrapiriform 4. lig sacrospinos
5. mica gaură ischiatică 6. lig. sacrotuberos 7. m obturator intern 8. canal obturator
a. hernie ischiatică supraspinoasă suprapiriformă b. hernie ischiatică supraspinoasă
infrapiriformă c. hernie ischiatică infraspinoasă sau pudendală d. hernie obturatorie
Florin Mihail Filipoiu - „Gray's Anatomy“ -Richard L. Drake, A. Wayne Vogl, Adam W. M.
Mitchell – Traducere în limba română –Editura Prior, Bucuresti, 2010

Fig. Perineul feminin – vedere sup. Herniile perineale (modificat după Netter F.3)

2
Florin Mihail Filipoiu - „Gray's Anatomy“ -Richard L. Drake, A. Wayne Vogl, Adam W. M. Mitchell – Traducere
în limba română –Editura Prior, Bucuresti, 2010
3
Netter F. – Atlas de anatomie a omului, ediția a 5-a – Ed. Medicală Callisto, 2012
 1. lig arcuat al pubelui 2. limitele laterale ale hiatusului uro-genital 3. lig transvers al
perineului 4. diafragma uro-genitală 5. diafragma pelvină 6. m puborectal 7. m pubo-cocigian
(6 și 7 sunt fascicule ale m ridicător anal) 8. m ischiococcigian 9. m coccigian 10. m obturator
intern 11. m fesier mare 12. lig anococcigian
a. hernii perineale mediane: a.1. hernie subpubiană a. 2. elitrocel a.3. hedrocel
b. hernii perineale laterale anterioare: b.1. hernii labiale b. 2. hernii paracomisurale
c. hernii perineale laterale posterioare sau pararectale: c.1. printre mm puborectal și
pubo-cocigian c. 2. și c. 3. printre mm pubococcigian și ischiococcigian c. 4. printre mm
ischiococcigian și coccigian

Fig. Hernie perineală posterioară gigantă4

a. aspect clinic
b. aspect radiologic - irigografia a evidențiat prezența ansei sigmoidiene în sacul herniar

II. Tipologia pelvisului

Tipul bazinului ţine de vârstă, sex, talie şi de rasă.
La noul născut bazinul este cilindric, mic, astfel încât vezica urinară este viscer ab-dominal,
nedobândindu-şi poziţia pelvină, definitivă, decât odată cu creşterea pelvisului.
Bazinul creste lent până la pubertate, când, sub influenţa hormonilor gonadali, apar
modificări semnificative între cele două sexe, modificări ce ţin de rolul absolut distinct al
pelvisului femin în procesul de reproducere.
Dintre toate oasele, la nivelul pelvisului, diferenţele între cele două sexe sunt cele mai
evidente, ceea ce permite o primă împărţire a bazinelor în bazine de tip feminin şi bazine de tip
masculin (clasificarea Caldwell şi Moloy5).
Bazinul masculin are următoarele caracteristici6 (fig. ):
4
Salum R.M., Prado-Kobata H.M., Saad S.S., Matos D. - Primary perineal posterior hernia - Clinics, vol.60, no.1,
São Paulo Jan, 2005
5
Caldwell W. E., Moloy H. C. - "Anatomical Variations in the Female Pelvis: Their Classification and Obstetrical
Significance: (Section of Obstetrics and Gynaecology)". - Proceedings of the Royal Society of Medicine. 32 (1):
1–30, 1938
6
Fröhlich R. W. - Evolutionary Intelligence: The Anatomy of Human Survival, ed. 14th - Xlibris Corporation, 2009
 - oasele sunt mai groase, cu repere musculare mai evidente
- aripile iliace sunt mai verticalizate
- este mai înalt, peretele posterior (sacro-coccigian) având o înălţime de 13 cm
- coccisul este mai rigid (și se sinostozează la sacrum mai devreme decât la femeie) și are
curbura mai accentuată, vârful său proeminând anterior și micșărând astfel strâmtoarea
inferioară
- tuberozitățile ischiatice sunt mai lungi și orientate mai medial
- este turtit transversal, având diametrele transversale mai mici decât cele ale bazinului
feminin
- are strâmtoarea superioară în formă de inimă Atât strâmtoarea superioară cât și cea
inferioară au diametre mai mici decât cele ale bazinului feminin
- are gaura obturată de formă ovalară
- are unghiul subpubian mai mic de 90o (48° - 81°)7

Fig. Unghiul subpubian la femeie (A) și la bărbat (B) (după Bertino A.J. 8)

Bazinul feminin are următoarele caracteristici9:

- oasele sunt mai subţiri, în special la nivelul aripilor iliace (unde pot exista chiar şi
orificii obturate de periost), cu reliefuri musculare şterse
- aripile iliace sunt mai scobite, orizontalizate, proeminând lateral
- coccisul este mai flexibil (se sinostozează mai tardiv) și are o curbura mai puțin
accentuată
- tuberozitățile ischiatice suntmai scurte și orientate mai lateral
- este mai scund, peretele posterior (sacro-coccigian) având o înălţime de 11 cm., ceea ce
asigură progresia normală a fătului prin canalul pelvin. Dacă sacrumul feminin este mai
scurt decât cel masculin, lungimea coloanei lombare este mai mare la femeie decât la
bărbat, tot ca o consecinţă a funcţiei de reproducere, această lungime permiţând
dezvoltarea uterului în cursul sarcinii
- este turtit antero-posterior, având diametrele transversale mai mari decât cele
antero-posterioare
- are strâmtoarea superioară reniformă
7
Karakas HM, Harma A, Alicioglu B. - The subpubic angle in sex determination: anthropometric measurements and
analyses on Caucasians using multidetector computed tomography datasets - J Forensic Leg Med.; 20(8):1004-9,
2013
8
Bertino J. A. - Forensic Science - Fundamentals and Investigations. - South-Western Cengage Learning, 2000.
9
Fröhlich R. W. - Evolutionary Intelligence: The Anatomy of Human Survival, ed. 14th - Xlibris Corporation, 2009
 - are gaura obturată de formă triunghiulară
- are unghiul subpubian obtuz, cu valori de 90-130o.

III. Clasificarea bazinelor de tip feminin

Bazinele feminine se clasifică în:
- bazine eutocice, care permit o naştere normală (eutocică), admiţând acomodarea
diametrelor fetale cu cele materne
- bazine distocice sau viciate, care, datorită unor modificări de dimensiuni, înclinaţie,
simetrie sau configuraţie, nu permit trecerea, la termen, a unui făt normal, cu prezentaţie
normală (naştere distocică, prin distocie osoasă).

A. Bazinele eutocice se clasifică în (fig. ):

- bazin ginecoid
- bazin android
- bazin platipeloid
- bazin antropoid

Fig. Clasificarea bazinelor eutocice

1. Bazinul ginecoid (50% din cazuri) este tipul reprezentativ al bazinelor feminine.
Numele său provine din limba greacă, în care, gineceum semnifică camera femeilor.
Prezintă trei strâmtori: superioară, mijlocie şi inferioară.
Axa care uneşte centrul strâmtorii superioare cu centrul strâmtorii inferioare se numeşte axa
pelvisului (fig. ) şi este reprezentată de o linie curbă, cu concavitatea spre anterior (paralelă cu
faţa anterioară a sacrului).

Fig. Înclinația pelvisului

1. planul strâmtorii superioare 2. planul strâmtorii inferioare 3. planul orizontal 4. axa
pelvisului 5. unghiul de înclinație al strâmtorii superioare 6. unghiul de înclinație al strâmtorii
inferioare 7. simfiza pubiană
 Strâmtoarea superioară:
- are formă reniformă
- planul său face cu orizontala un unghi de 60o, deschis spre posterior (fig. )
- prezintă următoarele diametre:
o diametre antero-posterioare, numite şi “conjugate” (fig. ):
▪ promonto-suprapubian (conjugata anatomica), întins de la promontoriu
la marginea superioară a simfizei pubiene, cu lungimea de 11,5 cm
▪ promonto-retropubian (conjugata vera), întins de la promontoriu la
punctul Crouzat (situat pe faţa posterioară a simfizei pubiene, la 5 mm
inferior de marginea superioară a simfizei), cu lungimea de 10,5 cm
▪ promonto-subpubian (conjugata diagonalis), întins de la promontoriu la
unghiul subpubian, cu lungimea de 12 cm. Practic, acest diametru nu
aparţine planului strâmtorii superioare (ca de altfel nici cel
promonto-suprapubian), dar este diametrul ce poate fi măsurat, prin tuşeu
vaginal, iar din valoarea sa, scăzându-se 1,5 cm (grosimea simfizei), se
deduce diametrul promonto-retropubian.

Fig. Pelvis feminin – secțiune sagitală

A. Diametrele sagitale ale strâmtorii superioare - 1. diametrul promonto-suprapubian
2. diametrul promonto-retropubian 3. diametrul promonto-subpubian
B. Diametrul sagital al strâmtorii mijlocii (diametrul subsacro-subpubian)
C. Diametrul sagital al strâmtorii inferioare (diametrul cocci-subpubian)

o diametre transverse (fig. ):

▪ maxim, de 13,5 cm. Se întinde între punctele cele mai îndepărtate de pe
strâmtoarea superioară. Intersectează diametrele antero-posterioare la unirea
celor 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară
▪ mediu, de 13 cm. Intersectează, la jumătatea lor, diametrele
antero-posterioare şi împarte strâmtoarea superioară într-un arc anterior, cu
raza de 6,5 cm şi un arc posterior, cu raza mai mare.
 o diametre oblice, care unesc eminenţa iliopectinee de o parte cu articulaţia
sacro-iliacă opusă. Se consideră că ambele au 12 cm. De fapt, datorită
utilizării preponderente a piciorului drept ca picior de sprijin şi, consecutiv,
dezvoltării mai accentuate a eminenţei iliopectinee drepte, diametrul care pleacă
de eminenţa iliopectinee stângă este mai mare, având 12,5 cm. Acest fapt are
importanţă clinică. Astfel, 85 % din feţi se prezentau pe acest diametru
(prezentaţie occipito-iliacă stg sau, mai rar, sacro-iliacă stg), procent ce
corespundea procentului de indivizi cu monodextrie dreaptă, în populația
europeană. În prezent, procentul tinde să scadă, datorită creșterii numărului
indivizilor cu monodextrie stângă, prin evitarea constrângerilor educaționale.

Fig. Pelvis feminin – vedere superioară Diametrele strâmtorii superioare

1. diametrul promonto-suprapubian 2. diametrul transvers maxim 3. diametrul transvers
mediu 4. diametrul oblic drept 5. diametrul oblic stâng

Strâmtoarea mijlocie (Budin)

Termenul a fost introdus, în 1885, de Pierre-Constant Budin10, din rațiuni practicecare Este delimitată de o
linie ce trece prin:
- vârful sacrului
- lig. sacrospinos
- linia care uneşte spina ischiatică cu marginea inferioară a simfizei pubiene
Are diametrul antero-posterior = transvers = 11-12 cm.
Elementele definitorii ale acestei strâmtori sunt spinele ischiatice, ale căror mărime şi
orientare au o importanţă practică deosebită. Astfel, spinele ischiatice ce proemină în pelvis mai
mult de 2-3 mm (şi micşorează astfel diametrul transvers al strâmtorii mijlocii) pot bloca
progresia fătului prin bazinul mic şi, în cazul unor manevre brutale de extragere a fătului, pot
produce leziuni severe.
Aprecierea dimensiunilor strâmtorii medii (practic, mărimea spinelor ischiadice) se
realizează prin tuşeu vaginal.
Tarnier S., Budin P. - Traité de l'art des accouchements. Tome 3 - G. Steinheil, Libraire-Editeur, Paris, 1898

10
Pierre-Constant Budin (1846 – 1907), profesor francez de obstetrică și întemeietorul neonatologiei. Pe lângă faptul
că a relevat imprtanța strâmtorii medii a pelvisului, care-i poartă numele, este și primul care a evidențiat importanța
spațiilor suturale ale craniului fetal în mecanismul nașterii.
Strâmtoarea inferioară
- are formă romboidă
- planul său face un unghi de 10o, deschis spre anterior, cu planul orizontal (fig. )
- este delimitată de o linie ce trece prin:
o coccis
o lig sacrotuberos
o tuberozitatea ischiatică
o ramura ischio-pubiană
o unghiul subpubian
- prezintă următoarele diametre (fig. ):
o diametrul antero-posterior, cocci-subpubian, întins de la vârful coccisului la
unghiul subpubian, cu lungime de 9 cm. Practic, acest diametru nu ar
permite trecerea capului fetal, al cărui diametru minim (biparietal) este de
9,5 cm. În cursul naşterii, acest diametru se modifică prin mişcările de
basculare a sacrului în jurul unui ax transversal. Astfel (fig. ):
▪ în nutaţie, baza sacrului se înclină anterior iar vârful, împreună cu
coccisul, spre posterior, astfel încât diametrul antero-posterior se
măreşte la 11,5 cm
▪ în contranutaţie, mişcarea inversă, se revine la poziţia de bază.
Aceste mişcări sunt posibile datorită imbibiţiei conjunctivului şi relaxării
ligamentelor prin acţiunea combinată a nivelului crescut de steroizi
placentari, relaxinei, hormon secretat de celulele K din medulara ovarului şi
greutăţii uterului gravid.
În cursul naşterii, partea fetală prezentată (craniu sau pelvis) se angajează
în strâmtoarea superioară, astfel încât să-şi potrivească diametrele în
concordanţă cu cele ale pelvisului mamei şi coboară prin canalul pelvin,
descriind un şurub (legea Pollison).
Ajuns la strâmtoarea inferioară, capul fătului împinge vârful coccisului
spre posterior (nutaţie). Consecutiv, baza sacrului se deplasează anterior,
micşorând diametrul antero-posterior al strâmtorii superioare, dar în acest
moment, în strâmtoarea superioară se află o porţiune fetală mai mică (dacă
lungimea sacrului matern este normală)
După degajarea capului fetal, complexul sacro-coccigian execută mişcarea
de contranutaţie, mărind diametrul antero-posterior al strâmtorii superioare,
permiţând trecerea unei alte părţi fetale mari, umerii. Procesul se reia şi
pentru trecerea bazinului fetal prin canalul pelvin.
o diametru transvers, bituberos, cu lungime de 11-12 cm
o diametre oblice, care unesc ½ lig sacrotuberos de o parte cu ½ ramurii
ischiopubiene opuse. Au lungimea de 11 cm.
 Fig. Pelvis feminin – vedere inferioară Diametrele strâmtorii inferioare
1. diametru cocci-subpubian 2. diametru bituberos 3. diametru oblic 4. lig sacrotuberos

Fig. Nutația și contranutația sacrului11

A. sensul deplasării sacrului, din poziția normală, în nutație
B. sensul deplasării sacrului în contranutație, respectiv revenirea la poziția normală

2. Bazinul android (andros=bărbat) este asemănător celui masculin. Se întâlneste în 15%

din cazuri şi este turtit transversal, cu sacrul lung şi îngust, etc.

11
http://clinicalgate.com/pelvis-3/
 Un studiu recent, efectuat pe un eșantion semnificativ de mare de femei caucaziane a
relevat valori ale unghiului subpubian cuprinse între 64° și 100°, cu o medie de 82,6°±7,7°, ceea
ce semnifică o dominanță a bazinelor de tip android (”bazinul sportivelor”)12.
3. Bazinul platipeloid se întâlneste în 5% din cazuri, este mult turtit antero-posterior, astfel
încât strâmtoarea superioara este în forma de elipsă cu axul mare orientat transversal. Diametrele
sale transversale mari, dar cele antero-posterioare mai mici decât cele ale bazinului ginecoid.
Este mai frecvent întâlnit în Asia.
4. Bazinul antropoid este asemănător cu cel al maimuţelor antropoide şi se întâlneste în
30% din cazuri. Este un bazin cilindric, mult turtit transversal, astfel încât strâmtoarea
superioară, ovalară, are axul mare antero-posterior, iar strâmtoarea inferioară este foarte mică.

B. Bazinele distocice (viciate) se clasifică în:

1. Congenitale
- a. simetrice:
o bazin nanic
o bazin bioblic ovalar Naegele (agenezia bilaterală a aripii sacrului)
o bazin de asimilaţie (sacralizarea vertebrei L 5)
o bazin de dezasimilaţie (lombalizarea vertebrei S 1)
o bazin despicat anterior Litzmann (lipsa simfizei pubiene)
- b. asimetrice: ex. bazin unioblic ovalar Robert (agenezia unilaterală a aripii sacrului)
2. Dobândite:
- a. prin modificări ale ţesutului osos (ex. rahitic)
- b. prin afecţiuni ale coloanei vertebrale, în:
o cifoză
o lordoză
o scolioză
o combinaţii ale acestora
- c. prin afecţiuni ale membrelor inferioare, bazinele de şchiopătare

Cele mai frecvente bazine distocice, responsabile de distocia osoasă, sunt reprezentate
de bazinele androide şi platipeloide.

III. Simetria pelvisului

Se apreciază cu ajutorul studiului rombului lui Michaelis13.
Fosetele ce marchează rombul lui Michaelis, constituiau caracteristici erotice, fapt
marcate de artiştii din antichitate (Afrodita din Canova, etc) şi reluate în operele Renaşterii, dar
ignorate complet de medici până în 1865, când rombul a fost, pentru prima oară, descris de
Michaelis, în lucrarea sa “Das Enge Becken”14.
A mai trebuit să treacă încă jumătate de secol până când rombul lui Michaelis a fost inclus
de Charpy în “Anatomia descriptivă” (1907).
Rombul lui Michaelis se obţine unind, cu un creion dermatograf, cele 4 fosete situate în
regiunea lombară, evidenţiate prin luminat lateral (efect de umbrire a fosetelor):
- foseta mediană superioară, corespunzătoare procesului spinos L 5
12
Karakas HM, Harma A, Alicioglu B. - The subpubic angle in sex determination: anthropometric measurements and
analyses on Caucasians using multidetector computed tomography datasets - J Forensic Leg Med.; 20(8):1004-9,
2013
13
Gustav Adolf Michaelis ( 1798 – 1848), obstericean german
14
Georgescu M. – Rombul lui Michaelis. Studiu anatomo-clinic – Ed. ”cartea Românească”, București, 1930
 - fosetele lombare inferioare, corespunzătoare celor două SIPS
- foseta mediană inferioară, corespunzătoare vârfului sacrului (S 5), situată la originea
pliului interfesier.
Rombul astfel obţinut are o diagonală verticală de 11 cm., subîmpărţită de diagonala
orizontală, de 10 cm., în două segmente inegale:
- superior, de 4 cm
- inferior, de 7 cm
Un romb Michaelis simetric şi cu diametre ale căror valori sunt apropiate de valorile
standard semnifică un bazin eutocic ginecoid.

Fig. Rombul lui Michaelis

Modificarea diametrelor sau a simetriei orientează clinicianul spre stabilirea unei varietăţi
de bazin eutocic sau diagnosticarea unui bazin distocic (fig. ):
● mărirea diametrului vertical poate semnifica:
o bazin de tip android
o sacralizarea L5
● micşorarea diametrului vertical poate semnifica lombalizarea S1
● mărirea diametrului orizontal poate semnifica bazin platipeloid
● micşorarea diametrului orizontal poate semnifica:
o bazin antropoid
o bazin bioblic ovalar
● micşorarea ambelor diametre poate semnifica bazin nanic
● strâmbarea rombului, semnifică bazin asimetric prin:
o viciu de bazin
o patologie de coloană vertebrală
o patologie de membre inferioare (bazin de şchiopătare).
 Fig. Variante de romb Michaelis (după Georgescu M.15)

Precizări
● Limitele rombului, descrise de Michaelis, sunt, de fapt, caracteristice sexului
feminin! La sexul masculin, datorită lordozei lombare mai puțin marcate și dezvoltării
musculaturii spatelui (marele dorsal), limita superioară a rombului corespunde procesului
spinos L 2. L 1 sau chiar T 12 (fig. ).

Fig. ”Epoca de bronz”, statuie de Auguste Rodin 16

● Mai mult, nici la sexul feminin lucrurile nu sunt chiar așa cum păreau! Un
studiu efectuat de Kapandji A., prin radiografierea regiunii lombare la femei, după marcarea
cu repere de plumb a fosetelor lombare, a evidențiat discrepanțe semnificative (fig. ). Astfel:
- foseta mediană superioară corespunde procesului spinos L3 sau L4
- fosetele lombare inferioare corespunde limitei sup a articulațiilor sacroiliace
- foseta mediană inferioară corespunde limitei inf a crestei sacrale mediane (tuberculul
ce reprezintă vestigiul procesului spinos S 3).

15
Georgescu M. – op. cit.
16
http://losange-michaelis.com/
 Fig. Aspect radiologic al rombului lui Michaelis 17

IV. Aprecierea clinică a tipologiei şi simetriei pelvisului

Se realizează prin pelvimetrie şi studiul rombului lui Michaelis.

Importanța pelvimetriei digitale (pelvimetrie internă, mai veche din punct de vedere
cronologic) și a celei instrumentale (pelvimetrie externă), precum și modificările diametrelor
pelvisului în funcție de poziție au fost prezentate de Budin și Tarnier18.
Pelvimetria externă se realizează cu pelvimetrul, al cărui precursor este compasul
Baudeloque19 (fig. ) şi constă în măsurarea următoarelor diametre:
● bispinos posterior, între cele două spine iliace postero-superioare, cu lungimea de 10
cm
● antero-posterior (conjugata externă Baudeloque), între procesul spinos L5 şi simfiza
pubiană, cu lungimea de 19-20 cm
● bispinos anterior, între cele două spine iliace antero-superioare, cu lungimea de 24 cm
● bicrest, între punctele cele mai îndepărtate de pe cele două creste iliace, cu lungimea de
28 cm
● bitrohanterian, între cele două trohantere mari reperate prin palpare, cu lungimea de
32 cm.

17
Kapandji A. - Qui connait le losange de Michaelis ? - Maitrise-Orthopedique, n o. 125, 2003
18
Tarnier S., Budin P. - Traité de l'art des accouchements. Tome 3 - G. Steinheil, Libraire-Editeur, Paris, 1898
19
Jean Louis Baudelocque (1745 – 1810), întemeietorul obstetricii pe criterii științifice și care a evidențiat importanța
măsurării diametrelor externe ale pelvisului, creind chiar instrumentul necesar, ce-i poartă numele
 Fig. Compasul Baudeloque și tehnica pelvimetriei externe20

Pelvimetria internă se referă la măsurare, prin tuşeu vaginal, a diametrelor strâmtorii

inferioare, a diametrului promonto-subpubian şi deducerea celui promonto-retropubian.
Restul diametrelor nu sun accesibile măsurării directe pe viu, dar prin tuşeu vaginal se obţin
date indirecte, extrem de importante pentru aprecierea lor.
Conturul strâmtorii superioare poate fi aproape în totalitate identificat prin examenul
vaginal. Prin acest examen se obţin informaţii asupra promontoriului, formei şi înclinaţiei lui,
asupra aripioarelor sacrate, spinelor ischiatice, articulatiilor sacro-iliace, asupra liniei nenumite,
asupra ramului orizontal al pubisului şi asupra simfizei pubiene.
Este important de ştiut care este deschiderea unghiului pubian deoarece ea diferă dupa
forma strâmtorii superioare.
La bazinele ginecoide, unghiul subpubian are valori de 1200. La valori sub 900 este
indicată operaţia cezariană (semnifică o strâmtoare inferioară îngustată transversal, incompatibilă
cu o naştere eutocică).

La tuşeul vaginal:
- promontoriul se atinge, în mod normal, cu dificultate. Dacă:
o se atinge uşor, sacrumul este scurt, semnificând bazin de dezasimilaţie sau
platipeloid
o nu se atinge, sacrumul este lung, semnificând bazin de asimilaţie sau android
- fără schimbarea poziţiei mâinii, se palpează 2/3 anterioare ale strâmtorii
superioare. Dacă:
o se palpează mai mult, baziul este strâmtorat
o se palpează mai puţin: bazinul este turtit transversal
- spinele iliace proemină în pelvis cu maxim 2-3 mm. Dacă proemină mai mult
(micşorarea strâmtorii medii Budin), ele blochează înaintarea fătului prin canalul pelvin
sau pot produce leziuni fetale în cazul executării unor manevre brutale de extragere a
fătului (cu forcepsul sau vidextractorul)

Se consideră că la diametre externe normale, bazin simetric şi relaţii normale la tuşeul

vaginal, diametrele interne sunt normale, conforme valorilor standard.

Determinarea dimensiunilor si formei bazinului osos se poate realiza şi prin ecografie,

prin care se poate determina distanţa dintre anumite puncte de pe faţa internă a bazinului
osos şi, prenatal, compatibilitatea dintre diametrele materne şi cele fetale.

20
http://www.medical-enc.ru/akusherstvo/izmerenie-taza.shtml
 La ora actuală, se pot realiza şi examene RMN prenatale (deoarece nu mai există riscul
inducerii unor anomalii congenitale prin iradiere) pentru aprecierii compatibilitaţii dintre
diametrele materne şi cele fetale.